spatiul invizibil

72
SPAŢIUL INVIZIBIL O PRIVIREA ASUPRA DIMENSIUNIILOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC Universitatea Tehnica Cluj-Napoca Facultatea de Arhitectura si Urbanism Lucrare de dizertaţie Sesiunea iunie 2013

Upload: florin-stan

Post on 28-Mar-2016

369 views

Category:

Documents


21 download

DESCRIPTION

O privire asupra dimensiunilor sociale ale spatiului public

TRANSCRIPT

Page 1: SPATIUL INVIZIBIL

SPAŢIUL INV IZ IB ILO PRIVIREA ASUPRA DIMENSIUNIILOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

Un i ve r s i t a t ea Tehn i ca C lu j -NapocaFacultatea de Arhitectura si Urbanism

Luc ra re de d i ze r t a ţ i eSes iunea i un i e 2013

Page 2: SPATIUL INVIZIBIL
Page 3: SPATIUL INVIZIBIL

F l o r i n M i h a i S t a nconf. dr. arh. Dana Vais

Un i ve r s i t a t ea Tehn i că C lu j -NapocaFacultatea de Arhitectură şi Urbanism

d i ze r t a ţ i e i un i e 2013

a u t o r : î n d r u m ă t o r :

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I LO PRIVIREA ASUPRA DIMENSIUNIILOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

Page 4: SPATIUL INVIZIBIL
Page 5: SPATIUL INVIZIBIL

prolog | de ce invizibil? 7

agoră. forum. piată 9spaţiul public în perspectivă istorică

percepţie. scara 1:om 15dimensiunea umană a arhitecturii

limita simţurilor 15 spaţiul public: un loc de interacţiune 19

comportament în spaţiul public 27aspectul psihosociologic al spaţiului

psihologia ambianţei 27 psihologia mulţimii 33

spaţiu si non-spaţiu 39premise contemporane

spaţiul public : o resursă a societaţii 39 teoria supermodernităţii 43 spaţiul virtual 45

exemple selectate 51intervenţii în spaţii urbane

1. Copenhaga : oraşul recâştigat 51 2. New York : proiectul High-line 53 3. Cluj Napoca : începutul spaţiilor pietonale 4. Sibiu : intervenţii urbane punctuale 57

atitudinea personală 59în elaborarea proiectului de diploma

epilog 63

bibliografie 67

S P A T I U L I N V I Z I B I L

5

55

Page 6: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

6 6

Page 7: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

7

“Tocmai ceea ce nu este văzut reprezintă de departe cea mai importantă parte a procesului de proiectare” (Amos Rapoport)1

Întreaga activitate umană are ca rezultat, într-un sens generic, transformarea mediu-lui natural (a peisajului natural) într-un peisaj cultural, termen ce astăzi urmăreşte să cuprindă atât mediul construit cât şi totalitatea activităţilor ce se desfăşoară în interiorul spaţiului antropomorfizat. În acest sens, dimensiunea socială a arhitecturii este tocmai elementul care lipseşte, componenta mai puţin vizibilă, dacă nu chiar invizibilă a arhi-tecturii.

Relaţia dintre mediul social şi mediul construit poate fi privită unidirecţional şi aici se relevă două aspecte: măsura în care mediul social influenţează azi modelarea şi evoluţia mediului construit şi respectiv influenta pe care mediul construit o are asupra mediului social pe termen lung. Pe de altă parte, această relaţie poate fi privită şi bidirecţional în accepţiunea că între cele două există o relaţie de interdependentă şi nu doar un mecanism de tip cauză-efect.

“Mediul construit poate fi definit doar ca fiind manifestarea materială sau expresia unui domeniu mult mai larg şi imperceptibil [cel al mediul cultural]” (Amos Rapoport)2

Invizibilul, ca o componentă a spaţiului public, este definit tocmai prin suprapunea unui ţesut de interrelatii umane peste spaţiul fizic propriu-zis. Augustin Ioan este de părere că în esenţă, spaţiul public nu există în absenţa acestor interrelaţii: “Spaţiul public apare de îndată ce altcineva, în afară de mine, se află într-un anumit teritoriu [...] Acţiunea în sine de a privi şi de a fi privit reprezintă nivelul elementar al spaţiului public”3. Este deci plauzibil să afirmăm că spaţiul public nu poate fi definit doar în termeni spaţiali, ca fiind rezultatul unor construcţii şi configuraţii urbane ci este un coprodus 4. El apare doar atunci când este activat de prezenţa oamenilor.

Lucrarea de faţă îşi propune să investigheze o serie de aspecte de natură sociologică privite în raport cu interacţiunea acestora cu spaţiul public al oraşelor. Plecând de la premise istorice pentru apariţia şi definirea spaţiului public ca loc de întâlnire al locuito-rilor urbei şi definind apoi limitele percepţiei umane ca punct de plecare în înţelegerea modului de utilizare şi ulterior al comportamentului uman în aceste spaţii. Ultimul capitol urmăreşte valenţele contemporane ale spaţiului public şi implicaţiile pe care acesta le are la nivelul societăţii.

1 Rapoport, Amos, On the “invisible architecture”: An Environment-Behaviour Studies Perspective,[online] http://www.roemervantoorn.nl/Resources/Amos%20Rapoport%20Article1.pdf2 Ibidum; Amos Rapoport este unul dintre fondatorii domeniului de cerecetare a inter-relatiilor dintre Mediu si Comportament sau EBS (Environment-Behaviour Studies). Rapoport a fost profesor la University of Melbourn, University of California, Berkley si University College London.3 Ioan, Augustin, “The peculiar history of postcommunist public places and spaces: Bucharest as a case study”, The post-socialist city, The geojurnal library,volumul 92, University of cincinnati, Ohio Usa, Springer 2007 p. 301 4 Worpole, Ken & Knox, Katherine, The social value of public space, Joseph Rowntree Foundation 2007, [online] http://www.jrf.org.uk/publications/social-value-public-spaces, accesat in mai 2013

PROLOG | DE CE INVIZIBIL ?

Page 8: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

8 8

http://architecturalmoleskine.blogspot.ro/2011_11_01_archive.html

agora orasului Atena

sursa : http://architecturalmoleskine.blogspot.ro/2011_11_01_archive.html

pozitionarea agorei grecesti in interiorul orasului

sursa : http://www.wikipaintings.org/en/giovanni-battista-piranesi/

Giovanni Battista | forum roman

Page 9: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

9

Spaţiul public poate fi înţeles ca o aglomerare de oameni, obiecte şi evenimente. Sub acest aspect, civilizaţia umană a produs în diverse perioade istorice o serie de manifes-tări spaţiale reprezentative ale căror geneză se află într-o strânsă legătură cu mediul so-cial, economic şi politic al respectivelor societăţi.1 Acest capitol urmăreşte prezentarea câtorva spaţii publice, relevante din punct de vedere istoric, sub aspectul interrelaţiei acestora cu mediul social.

Noţiuni precum agoră, forum, piaţă ori târg au definit spaţiul ce atrage populaţia urbană în mod spontan. Relaţiile dintre oamenii se stabilesc în funcţie de o serie de factori cul-turali, economici ori politici, iar caracterul spaţial al acestor locuri comune de întâlnire diferă şi este definit de perioada, locul şi motivul pentru care au apărut.2

Agora este expresia spaţială a democraţiei greciei antice. Cuvântul agoră înseamnă literal „loc de întâlnire/adunare”, spaţiul propriu-zis fiind centrul artistic, spiritual, co-mercial şi politic al oraşelor. Anunţurile de importanţă publică, discursurile politice ori sentinţele date de instanţa judecătorească aveau loc aici. Accesul era liber şi permis oricui dorea să participe la viaţa publică a oraşului, întrucât aici aveau loc dezbateri de natură politică, filosofică ori ştiinţifică. Personalităţi ale societăţii greciei antice precum Platon, Aristotel, Pitagora ori Hipocrate puteau fi adesea văzuţi instruindu-şi elevi la umbra clădirilor ce mărgineau agora ori în jurul fântânilor publice. Cetăţenii greci erau foarte mândri de societatea democratică pe care o creaseră. Pentru ei era o onoare dar şi o responsabilitate participarea la vot, ori de a fi membru în juriul instanţelor de judecată. Pentru toate acestea, agora servea drept platformă de dezbatere, spaţiul în sine fiind un manifest al democraţiei greceşti.3 Similar, forumul roman reprezenta centrul vieţii în societatea romana. Localizarea lui în planul oraşului la intersecţia dintre principalele străzi, Cardia şi Decumanus, susţine ipoteza că acesta era un instrument social, politic şi economic esenţial al societăţii romane. Clădirile ce defineau spaţial forumul exprima forţa imperiului şi a instituţiilor ro-mane, spaţiul în sine găzduind numeroase ceremonii religioase precum şi spectacole.4

Important de remarcat este faptul că cele două tipologii spaţiale ale societăţilor antice reflectă interesul populaţiei pentru spaţiul public, ca loc de întâlnire, dezbatere publi-că, informare ori comerţ şi îl definesc ca element central al vieţii sociale în interiorul oraşelor. Grecii considerau că o viaţă petrecută în singurătate/izolare (gr. idion; idiot) departe de spaţiul comun este „idiotetică” prin definiţie. În susţinerea acestei ipoteze este remarcabilă şi etimologia cuvântului „privat”, a cărui origine provine tocmai din sentimentul de „a fi privat” (conform def. dex = a împiedica pe cineva să se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine5). De altfel, în societatea romana, participarea la viaţa publică era considerată un drept câştigat, lipsa acestuia fiind caracteristică oame-nilor fără drepturi civile ori sclavilor. Astăzi înţelesul cuvântului privat este mult schimbat 1 Carr, Stephen, Public Space, Cambridge University Press, 1922, p222 Jurov, Cosma, Centre Civice , Editura tehnica, Bucuresti, 1979, p12-133 Whipps, Heather, How the Greek agora changed the world, [online] http://www.livescience.com/4861-greek-agora-changed-world.html, accesat in iunie 20134 Encyclopædia Britannica Online, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/214381/forum, accesat in iunie 2013)5 definitie cuvantul ‘privat’, [online] http://dexonline.ro/definitie/privat, dex online, dictionar al limbii romane, accesat in iunie 2013

AGORĂ. FORUM. PIAŢĂspaţiul public în perspectivă istorică

Page 10: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

10 10

http://files.myopera.com/PureKore/albums/8673832/Piata%20mare%20din%20Sibiu.jpg

foto: Corina Chirila | piata mare din Sibiu

http://www.dickschmitt.com/travels/Croatia/dalmatia/split/

foto: Dick Schmitt | piata renascentista Split, Croatia

http://www.mobilitapalermo.org/mobpa/2013/03/30/il-ripristino-di-palazzo-belmonte-riso/

Axa Cassaro, Palermo

Page 11: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

11

prin „lărgirea sferei personalului în epoca modernă a individualismului”.6

Evul mediu a produs piaţa ca loc de interacţiune socială, adunare publică şi evident schimb de mărfuri. Clădirile ce conturau aceste spaţii erau de cele mai multe ori re-prezentative pentru comunitatea medievală, printre care primăriile, bisericile ori ca-sele reprezentative ale breslelor meşteşugăreşti. Geneza acestui spaţiu se află într-o strânsă legătură cu modul de organizare a societăţii medievale. Vorbim despre o societate feudală a cărei model organizaţional are la bază relaţii de interdependentă personală între senior şi vasal în care element de schimb era feuda (sau pământul) pe care vasalul îl primea în urma unui jurământ de loialitate, credinţă şi supunere. Acest sistem a dus la apariţia marilor familii nobiliare ce îşi aveau reşedinţa de cele mai multe ori în mediul rural sub forma unui castel fortificat. Siguranţa oferită de forti-ficaţiile castelelor medievale a reprezentat principalul motiv de geneză a numeroase aşezări ce s-au dezvoltat în jurul acestor. La polul opus, apariţia şi dezvoltarea bres-lelor meşteşugăreşti în interiorul oraşelor a dus la apariţia clasei sociale a burgheziei a cărei autonomie politică şi financiară avea la bază venitul provenit din comerţ. Din acest motiv, oraşele târg situate la intersecţia principalelor rute comerciale precum şi oraşele port au cunoscut o dezvoltare rapidă în perioada medievală.7

În secolul al XII lea, odată cu organizarea populaţiei în „comune” care au reuşit să îşi proclame independenţa faţă de seniori, are loc schimbarea statutului de orăşean. Acesta este redefinit prin câştigarea dreptului la libertate precum şi a dreptului la proprietate în cadrul teritoriului aservit comunei în schimbul unei taxe. Administrarea teritoriului şi implicit a spaţiilor publice din interiorul oraşelor este acum reglementa-tă, iar problemele de interes public sunt discutate în cadrul şedinţelor de consiliu la care participau magistraţii aleşi ai oraşului.

În perioada medievală putem vorbi deci despre un spaţiu public propriu-zis care a apărut fie din nevoia de spaţiu pentru comerţ a breslelor meşteşugăreşti, fie ca urmare a reglementărilor impuse de autorităţile comunelor. Exista însă şi un spaţiu public privatizat precum cel al „pieţei de clan” ce aparţinea doar familiilor nobiliare ale căror reşedinţe se grupau în jurul unei pieţe familiale. Perioada renascentistă precum şi cea barocă au avut ca preocupare crearea unor sisteme de pieţe multiple, fie prin asocierea unor spaţii publice existente cu spaţii publice nou create fie prin dezvoltarea unor scheme formale aplicate la nivelul în-tregului plan în cazul amenajărilor noi (axa Cassaro, Palermo). Tot pentru această perioadă sunt reprezentative pieţele rezidenţiale. În secolul XVII asistăm , în plan social, la creşterea interesului pentru spaţiul privat, fapt ce a dus la răspândirea pieţelor semi-private ce deserveau doar locatarilor clădirilor limitrofe. Un exemplu în acest sens îl reprezintă scuarul englez (Covent Garden, Londra), însă numeroase sunt şi exemplele din Italia (Piazza Grande Medici, Livorno) ori Franţa (Champ a Seille, Metz).8

În perioada modernistă spaţiul public devine un element funcţional distinct în cadrul proiectelor pentru oraşe ideale. „La Ville Radieuse” a lui Le Corbusier reprezintă tra-

6 Arendt, Hannah, The human condition, The university of chicago press, 1958, p387 Elemente de cultura urbana, [online] http://www.britannica.com/EBchecked/topic/619432/urban-culture#toc68798, accesat in iunie 20138 Milea, Andreea, Compozitie Urbana, Cursul 10 - “Spatiul Public : Piata”, Facultatea de Arhitectura si Urbanism Cluj Napoca, an universitar 2012-2013

Page 12: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

12 12

http://rap55.files.wordpress.com/2012/05/dsc03195.jpg

Covent Garden, Londra

http://andrejtrilavov.tumblr.com/image/9215099596

La ville radieuse, Le Corbusier

http://growingupinamerica.files.wordpress.com/2011/04/32405094_04-1.j

Broadacres city, Frank Lloyd Wright

Page 13: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

13

ducerea în plan a unor diagrame de organizare spaţială ce răspund nevoilor traficului rutier şi urmăresc totodată realizarea unei densităţii de populaţie specifică oraşelor. Planul său propune o serie de turnuri de locuinţe dispersate pe teritoriul cartierului cu intenţia de a oferi locuitorilor lumină naturală, aer proaspăt şi acces la întinse suprafeţe plantate.9 Pe aceeaşi idee se dezvoltă şi planul lui Frank Lloyd Wright pentru „Broadacres City”, că manifest al unei culturi egalitariste specifice clasei de mijloc americane, însă acesta se bazează pe unităţi de locuinţe asociate unui teren agricol ca model fundamental de organizare a teritoriului. În cazul lui Wright, electri-citatea, automobilul şi modelul caselor usonice reprezintă forţele fundamentale ce permit şi încurajează o astfel de organizare spaţială.10. Similar, Ebenezer Howard prin proiectul său „Oraşul grădină” doreşte armonizarea valorilor locuirii urbane cu cele ale mediul rural. Acesta propune un model alternativ de organizare spaţială cu plan prestabilit căruia îi corespunde însă un număr limitat/ideal de locuitori.

Perioada modernistă propune noi modele teoretice de organizare spaţială. Este im-portant de remarcat, în direcţia demersului acestei lucrări, faptul că toate aceste noi modele refuză categoric noţiuni precum strada ori piaţa urbană ca elemente defini-torii ale spaţiului public şi propun în schimb spaţii lipsite de viaţă, alienate, improprii contactului social ce inhibă orice formă de manifestare a vieţii publice.11

În perioada contemporană asistăm la reapariţia spaţiilor pietonale în deosebi prin revigorarea centrelor istorice ale oraşelor ca un răspuns la nevoia societăţii de a-şi recâştiga spaţiul public pierdut în defavoarea automobilelor ori de a evada din spa-ţiul creat tocmai pentru acestea. În plan sociologic putem vorbi chiar de o criză a identităţii în contextul unei tot mai accentuate globalizări ce îşi găseşte remediul toc-mai prin reafirmarea valorilor locale. Punerea în valoare a patrimoniului cultural poate fi justificată şi de o dorinţă tot mai accentuată de apartenenţa la o comunitate într-o epocă a individualismului caracterizată cum altfel decât de înstrăinare şi singurătate.

„De la spaţiul urban ne aşteptăm să ne facă mai independenţi şi mai mobili, să ne provoace senzaţii, să ne facă să trăim experienţe noi”12

9 Frampton, Kenneth, Modern Architecture - A critical history, Thames &Hudson, New York, 2007, p178-18110 Frampton, Kenneth, Modern Architecture - A critical history, Thames &Hudson, New York, 2007, p186-19111 Blake, Peter, Form follows fiasco – why modern architecture hasn’t worked, Atlantic – Little, Brown books, 1977, p8812 Chelcea, Liviu, Cultura si spatii urbane noi, [online] http://socasis.ubbcluj.ro/urbanblog/?p=281, accesat in iunie 2013

Page 14: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

14 14

Gehl, Ian , Cities for people, Island Press, London, 2010, p.36Simtul vazului | distante maxime de vizibilitate - eveniment sportiv : 100 m

Gehl, Ian , Cities for people, Island Press, London, 2010, p.37Simtul vazului | distante maxime de vizibilitate - teatru: 35 m

Gehl, Ian , Cities for people, Island Press, London, 2010, p.34Simtul vazului | cantitatea informationala perceptibila in raport cu distanta

Page 15: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

15

După discutarea unor premise istorice de apariţie şi evoluţie a spaţiului public, pre-zentul capitol propune începerea demersului de studiere a interrelaţiilor ce caracte-rizează societatea umană începând cu un nivel elementar, cel al limitelor senzoriale. La nivel antropologic, acestea reprezintă în mod cert punctul de pornire în desci-frarea şi înţelegerea mediului înconjurător şi conturează totodată limitele biologice ale percepţiei umane, urmând ca mai apoi, pe baza acestor aspecte, să analizăm modul de interacţiune al individului cu spaţiul public în diversele manifestări spaţiale ale ţesutului urban.

Limita simţurilor

În discursul său teoretic, profesorul Jan Gehl pledează de peste patru decenii pen-tru o schimbare de paradigmă în modul de proiectare al oraşelor şi al spaţiilor pentru oameni. Una din temele abordate de acesta este fundamentarea teoretică a limitelor simţurilor umane tocmai ca element central ce trebuie luat în considerare în proiec-tarea oraşelor atât la nivel urbanistic cât şi arhitectural.

“Pietonii secolului 21 sunt rezultatul unei evoluţii de milioane de ani. Omul s-a adaptat la mişcarea verticală, relativ lentă, cu ajutorul picioarelor, iar corpul său este liniar ca orientare” (Jan Gehl) 1

Pentru Gehl, a lucra la scară umană înseamnă a înţelege limitele, necesităţile dar şi potenţialul organismului uman ca punct de plecare în proiectarea unor spaţii urbane de calitate. Plecând de la considerente de ordin biologic, simţurile umane se pot clasifica în simţuri de distanţă - văzul, auzul, mirosul - şi de apropiere - simţul tactil, gustul, precum şi simţurile legate de piele şi muşchi: capacitatea de a simţii căldura, frigul, durerea dar şi textura ori forma. Fiecare din aceste simţuri au o rază de acţi-une diferită şi sunt folosite pentru a înţelege lumea din jurul nostru în mod succesiv.

Văzul este cel mai puternic dezvoltat simţ, un om putând fi recunoscut de la o distanţă de peste 300-500 de metri, însă doar de la aproximativ 50-70 de metri îl putem recunoaşte. Expresia facială şi emoţiile pot fi înţelese de la aproximativ 22-25 de metri. Raza auzului este de aproximativ 50-70 de metri însă se poate comunica efectiv doar de la pragul de 35 de metri, care nu întâmplător este şi distanţă maximă admisibilă pentru o scenă de teatru, iar o conversaţie reală se poate purta de la o distanţă de cel mult 7 metri. Alte simţuri au o raza de acţiune mult mai mică, mirosul şi simţul tactil fiind utilizate în mod natural doar în raza distanţelor intime.

În sfera distanţelor mari, între 25 şi 100 de metri, comunicarea şi interacţiunea uma-nă nu este posibilă. De la această distanţă în jos, bogăţia detaliilor percepute şi bogăţia senzorială se intensifică ajungând ca la o distanţă mai mică de 7 metri să fie posibilă utilizarea tuturor simţurilor şi deci perceperea tuturor detaliilor precum şi a manifestările emoţionale cele mai intense. În direcţia celor prezentate mai sus, Gehl introduce termenul de “câmp vizual social” ca aspect ce trebuie luat în con-1 Gehl, Ian , Cities for people, Island Press, Washington | Covelo | London, 2010, p33

PERCEPŢIE. SCARA 1:OMDIMENSIUNEA UMANĂ A ARHITECTURII

Page 16: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

16 16

Gehl, Ian , Cities for people, Island Press, London, 2010, p.39Simtul vazului | unghiul de vizibilitate confortabila

Gehl, Ian , Cities for people, Island Press, London, 2010, p.40Informatii vizuale in raport cu inaltimea

Page 17: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

17

siderarea în planificarea urbană. Cele două limite/praguri ale acestuia sunt la 100 de metri, distanţa de la care putem vedea oameni în mişcare (prag utilizat în pro-iectarea arenelor sportive) şi respectiv 25 de metri, distanţa de la care poate avea loc interacţiunea socială propriu-zisă (pragul utilizat în proiectarea teatrelor fiind de aproximativ 35-38 de metri). Tot în limita simţurilor umane se regăsesc şi pieţele din vechile oraşe, acestea neavând mai niciodată una din distanţe mai mari de 100 de metri, fapt ce aduce la o distanţă de aproximativ 25 de metri majoritatea oamenilor din piaţă în timpul traversării acesteia.

Pe lângă cele prezentate mai sus, trebuie precizat şi faptul că întreg aparatul senzo-rial uman este dezvoltat pe orizontală. Atât vederea cât şi celelalte simţuri ale corpu-lui s-au adaptat la mişcarea predominant în plan orizontal. În timpul mersului, capul este înclinat cu aproximativ 10 grade în jos, fapt ce determină un unghi mai larg de vizibilitate sub orizont, aproximativ 70-80 de grade, comparat cu un unghi de doar 50-55 de grade deasupra orizontului. Percepţia majoritar orizontală a omului este susţinută şi de gradul de mobilitate al capului, ce poate fi rotit mult mai rapid şi mai uşor stânga-dreapta decât de poate fi înclinat în jos sau cu atât mai puţin în sus.2

Mersul pe jos condiţionează privirea iar privirea condiţionează mersul pe jos până că pare că doar paşi sunt cei care văd cu adevărat” (Robert Smithson)3

Un alt element ce restricţionează percepţia umană îl reprezintă viteza de deplasare a oamenilor. Întreg aparatul senzorial uman este adaptat la mersul pe jos şi deci la o viteză de deplasare de aproximativ 4-5 km/h. Mersul la pas permite descifrarea şi înţelegerea mediului ambiental printr-o abundenţă de informaţii senzoriale şi astfel pot fi percepute numeroase detalii atât ale spaţiului cât şi ale oamenilor ce îl popu-lează.

Prin mers, corpul uman devine el însuşi un element de măsură asupra spaţiului. Putem vorbi deci despre o arhitectură proiectată pentru a fi percepută la pas. Ar-hitectura oraşelor vechi, unde viteza de deplasare urmează natural ritmul mersului pe jos, este caracterizată de spaţii urbane de mici dimensiuni şi cadre restrânse pe care însă pietonii le pot manevra cu uşurinţă iar clădirile prezintă o abundenţă de detalii ce au fost concepute pentru a fi privite din apropiere.

Un contact senzorial mai scăzut, dar totuşi acceptabil pentru un mediu uşor de des-cifrat, are loc în cazul alergatului, ce se petrece cu o viteză de cc. 10-12 km/h. Gehl observă faptul că alergatul corespunde ca experienţa senzorială mersului pe bicicle-tă, viteza de deplasare fiind similară:15-20 km/h. Bicicletă poate fi deci considerată un mijloc de transport ce nu depăşeşte limitele umane ale percepţie şi reprezintă o alternativă la transportul motorizat.

În contradicţie cu cele prezentate mai sus se află transportul auto considerat ca având o viteză de deplasare medie de 60km/h. La acest ritm de deplasare se pierde oportunitatea de a înţelege detalii ori de a recunoaşte oamenii pe stradă. Drept ur-mare, orice semnal trebuie simplificat şi amplificat iar spaţiile sunt ample şi drumurile largi. Clădirile sunt privite numai de la distanţă şi sunt percepute doar în linii mari. La 2 Gehl, Jan , Cities for people, Island Press, Washington | Covelo | London, 2010, p33-413 Smithson Robert, The collected Writings, University of California Press, Berkley and Los Angeles, California, 1996

Page 18: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

18 18

Gehl, Ian , Cities for people, Island Press, London, 2010, p.44Informatii vizuale in raport cu viteza de deplasare

Page 19: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

19

această viteză arhitectura devine o experienţă senzorială extrem de săracă.4

“Întâi viaţă, apoi spaţiu, apoi clădiri – invers nu funcţionează niciodată”5

În teoria organizării spaţiale a lui Jan Gehl, aceste aspecte reprezintă cheia înţelege-rii percepţiei spaţiale specific umane şi ar trebui să reprezinte punctul de plecare în demersul de proiectare a oraşelor.

Spaţiul public : un loc de interacţiune

“Doar arhitectura care ia în considerarea scară umană şi interacţiunea umană poate fi numită o arhitectură de succes”(Jan Gehl)6

Plecând de la informaţiile prezentate mai sus şi odată cu definirea limitelor percepţiei umane, în rândurile ce urmează accentul cade pe modul de interacţiunea al indivi-dului cu spaţiul public. Acest demers începe cu definirea diferitelor activităţii specifi-ce societăţii umane ce au drept cadru de desfăşurare spaţiul public şi continuă prin interogarea caracteristicilor spaţiale ce permit, încurajează ori resping desfăşurarea acestor activităţi.

Jan Gehl defineşte unităţile de bază ale oraşelor ca fiind “spaţii ale mişcării” - stră-zile - şi “spaţii ale percepţiei” - pieţele.7 Strada este spaţiul public organizat după mişcarea oamenilor, liniaritatea deplasării umane definind atât formă cât şi profilul străzilor. În opoziţie, configuraţia pieţelor invită la repaus, la contemplare, fie ea şi doar vizuală ca o reflexie a ochilor de a percepe evenimentele ce se petrec în cadrul acestor. Ţesutul urban conturat de aceste elemente spaţiale poate fi generic definit drept spaţiu public. Tradiţional, acesta a reprezentat un loc de întâlnire, de schimb şi de comunicare ce a permis oamenilor să se întâlnească, să schimbe idei, ori să află ultimele noutăţi; să fie cu alte cuvinte conectaţi la pulsul comunităţii. Activităţile umane desfăşurate astăzi în spaţiul public pot fi clasificate drept activităţi necesare, activităţi opţionale şi activităţi sociale.

Activităţile necesare se desfăşoară în orice condiţii. Ele sunt mai mult sau mai puţin obligatorii şi includ majoritatea activităţilor ce implică mersul pe jos. Activităţi pre-cum mersul la şcoală ori la servici, aşteptatul autobuzului în staţie ori mersul la cum-părături au loc chiar şi în condiţii nefavorabile, întrucât participanţii nu au de ales. Putem chiar spune că acest tip de activităţi sunt independente de mediul exterior şi reprezintă un contact necesar al societăţii cu mediul construit.

Activităţile opţionale apar şi se desfăşoară doar în condiţii exterioare favorabile. Doar spaţiile publice de calitate încurajează desfăşurarea acestui tip de activităţi întrucât, intenţia şi dorinţa oamenilor de a participa este esenţială. Putem spune că este vor-ba de o alegere a indivizilor de a petrece timpul liber în aer liber, fie şi doar pentru

4 Gehl, Jan , Cities for people, Island Press, Washington | Covelo | London, 2010, p41-455 Gehl, Jan, Orase pentru oameni - Conferinta Melobourn, [online] http://fora.tv/2011/05/02/Jan_Gehl_Cities_for_People6 Ibidum7 Gehl, Jan , Cities for people, Island Press, Washington | Covelo | London, 2010, p38

Page 20: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

20 20

sursa: http://gehlcitiesforpeople.dk/activitati necesare | se desfasoara in aproape orice circumstante

Page 21: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

21

a ieşi la o plimbare, de a se juca în parc ori de a lua masa în oraş. Pentru a face posibilă desfăşurarea unui spectru larg de activităţi umane este necesară existenţa unui spaţiu public de calitate.

Ce-a de-a treia categorie este reprezentată de activităţile sociale sau activităţi re-zultante. Acestea sunt consecinţa directă a prezenţei mai multor persoane în ace-laşi spaţiu şi au ca obiect interacţiunea umană, fie ea şi doar vizuală.8 Favorizarea potenţialului de întâlnire poate aduce un plus de valoare spaţiului public deoarece până şi cea mai simplă formă de “contact vizual şi auditiv cu alţi oamenii reprezintă fundalul sau punctul de plecare pentru alte interacţiuni”.9 Augustin Ioan este chiar mai drastic în a trasa limitele spaţiului public, aducând în discuţie ideea că acesta ar fi definit doar de limita “evenimentelor aflate în desfăşurare şi nu de limitele fizice şi materiale ale spaţiului construit”10

Coordonatele spaţiale precum şi organizarea în plan a clădirilor ce delimitează spa-ţiul public influenţează direct modul de desfăşurare ale celor trei tipuri de activităţi umane prezentate anterior. Este remarcabil faptul că în spaţiul public al oraşele cu clădiri de înălţimi relativ joase dispuse în mod compact ce conturează străzi şi pieţe dimensionate corespunzător traficului pietonal, au loc numeroase activităţi sociale. Diametral opus, în oraşe cu un regim de înălţime ridicat şi clădiri multietajate dispuse la o distanţă considerabilă în interiorul unei trame stradale proiectată pentru necesi-tăţile automobilului, spaţiul public, deşi generos, devine unul impersonal şi impropriu activităţilor umane. În aceste condiţii, chiar şi puţinele activităţi ce apar sunt mult prea diluate în timp şi spaţiu pentru a putea susţine un mediu social activ.

Oraşele dezvoltate în perioada medievală au generat cu precădere spaţii publice care permit şi încurajează numeroase activităţi umane. Organizarea spaţială a aces-tor oraşe este tocmai rezultatul acestor activităţi, evoluţia planimetrică a a acestor nefiind supusă, decât cu rare excepţii. rigori unui plan prestabilit. Procesul a fost evident unul lent ce s-a desfăşurat de-a lungul a sute de ani, însă tocmai acest fapt a permis o ajustare şi adaptarea continuă a mediului construit la nevoile funcţionale ale societăţii. Oraşul nu era în sine un scop ci un mijloc prin care distribuţia în plan a clădirilor se putea adapta diverselor cerinţe funcţionale. În perioada renascentistă apar primele spaţii publice proiectate. Acestea însă vizau în mare parte doar obţine-rea unor efecte spaţiale deosebite atât prin organizarea planimetrică a clădirilor cât şi prin desenul de faţadă al celor care contribuiau la frontul străzilor ori al pieţelor.

O schimbare de paradigmă are loc în anii 30 odată cu apariţia principiilor funcţiona-liste ale modernismului. Clădirile erau proiectate şi organizate la nivel urban exclusiv conform principiilor igieniste ale vremii fără a fi acordată vreo atenţie aspectelor de natură psihologică ori sociologică ale clădirilor şi spaţiilor publice nou realizate. Răs-pândirea la scară largă a automobilului în anii 60 a dus la deteriorarea iremediabilă a spaţiului public, care a fost de cele mai multe ori sacrificat în favoarea traficului auto precum şi pentru a crea locuri de parcare. Dezvoltările urbanistice ulterioare au schimbat scara de proiectare a oraşului: iniţial clădirile erau proiectate pentru viteze de deplasare de 5km/h, însă acum noua viteză de referinţă este cea a automobilu-

8 Gehl, Jan , Viata intre cladiri. Utilizari ale spatiului public, Igloo media, 2011, p.9-139 Ibidum, p.1410 Ioan, Augustin, “The peculiar history of postcommunist public places and spaces: Bucharest as a case study”, The post-socialist city, The geojurnal library,volumul 92, University of cincinnati, Ohio Usa, Springer 2007 p. 301

Page 22: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

22 22

sursa: http://gehlcitiesforpeople.dk/trafic de biciclete

sursa: http://gehlcitiesforpeople.dk/trafic pietonal

sursa: http://gehlcitiesforpeople.dk/trafic auto

Page 23: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

23

lui, fapt ce deteriorează inevitabil calitatea mediului construit precum şi a ţesutului urban.11

Jane Jacobs discută în cartea sa „Moartea şi viaţa marilor oraşe americane” (1961) tocmai despre impactul acestor schimbări ce au avut drept efect degradarea spa-ţiilor publice şi drept urmare reducerea posibilităţii lor de a funcţiona drept loc de întâlnire. Jacobs este de părere că aceste aspecte au fost ignorate de către noii urbanişti (precum le Corbusier, Ebenezer Howard) , ei considerând prioritare aspec-tele strict funcţionale ale oraşelor.12 Automobilele au schimbat radical atât modul în care vechiul ţesut al oraşelor a fost transformat pentru a face loc automobilelor în detrimentul trotuarelor şi implicit al pietonilor, precum şi direcţia de dezvoltare ur-banistică a noilor ansamble rezidenţiale/comerciale ce au fost proiectate pentru a răspunde cerinţelor traficului auto.

Proiectarea sau adaptarea străzilor existente pentru traficul auto este un proces au-to-degenerativ: Cu cât sunt mai multe automobile cu atât este nevoie de mai mult spaţiu pentru a permite un trafic fluent, fapt ce duce la creşterea distanţei dintre obiective, distanţă care inevitabil conduce la o utilizare tot mai frecvenţă a automo-bilului ca mijloc de deplasare, precum şi la mărirea numărului de locuri de parcare.13 Jacobs este de părere că nu există o cale de mijloc ce ar putea media conflictul dintre pietoni şi automobile, fiecare având cerinţe spaţiale diferite. Această proble-mă cu care se confruntă societatea americană în anii 60 rămâne una de actualitate. Spaţiul public se află de facto într-un permanent conflict cu numărul tot mai mare de automobile. Jan Gehl reafirmă acest conflict acuzând că noi ca societate „am uitat ce înseamnă cu adevărat un oraş“14

“diversitatea spaţiului public este dată de diversitatea percepută la nivelul ochiului” şi nicidecum cea dată de planul de organizare” (Jane Jacobs)15

La nivel psihologic, prezenţa oamenilor este un semn că acel loc este plăcut şi are calităţile necesare pentru a petrece timpul în el. Toate simulările de proiecte sunt po-pulate cu o mulţime foarte mare de oamenii la nivelul străzilor ori al pieţelor. Prezenţa lor este un indicator subliminal ce reafirmă calităţile spaţiale ale acelor destinaţii. În realitate, de cele mai multe ori, spaţiul nou creat este gol. Oamenii reprezintă în final cel mai atractiv element al spaţiului public. În prezent, apariţia zonelor exclusiv pietonale în interiorul oraşelor are ca efect imediat creşterea sau chiar dublarea nu-mărului de persoane care îl frecventează precum şi mărirea timpului pe care aceştia îl petrec în aer liber şi diversificarea tipurilor de activităţi ce au loc în acel spaţiu. 16

“Spaţiul trebuie proiectat având ca premisă scară umană de înţelegere şi descifrarea a acestuia. Trebuie să pornim de la oameni şi să ajungem într-un final la clădiri “ (Jan Gehl în conversaţie cu Kim Herforth Nielsen)17

11 Gehl, Jan , Viata intre cladiri. Utilizari ale spatiului public, Igloo media, 2011, p33-4812 Jacobs, Jane, The Death and Life of Great American Cities, Vintage Books, New York, 1961, p338-34413 Ibidum, p350-35214 Gehl, Jan, Conferinta Melobourn , [online] http://fora.tv/2011/05/02/Jan_Gehl_Cities_for_People15 Jacobs, Jane, The Death and Life of Great American Cities, Vintage Books, New York, 1961, p10416 Gehl, Jan , Viata intre cladiri. Utilizari ale spatiului public, Igloo media, 2011, p3917 3XN, Mind your behaviour. How Architecture Shapes Behaviour, DAC Danish Architecture Center, Copenhaga, 2010 p116

Page 24: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

24 24

Gehl, Ian , Cities for people, Island Press, London, 2010, p.24

Activitati sociale | “omul este cea mai mare bucurie a omului”

Page 25: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

25

Dacă oraşul medieval reuşea să atragă oameni şi evenimente în spaţiul public, mo-delul funcţionalist de organizare spaţială reuşeşte exact opusul. Expulzarea spaţiului de întâlnire din oraş spre exterior s-a materializat prin apariţia mall-urilor la periferia oraşelor. Având ca scop principal comerţul, acestea răspund totuşi şi nevoii funda-mentale a oamenilor de a intra în contact cu alţi oameni, comerţul fiind de altfel o activitate ce s-a dezvoltat tocmai peste şi în astfel de spaţii publice ce permit inter-acţiunea socială. Desigur, acest nou spaţiu de întâlnire este unul sintetic, mimetic chiar, ce doreşte să simuleze tocmai spaţiul pierdut al oraşelor. Un vechi proverb islandez spunea că “omul este cea mai mare bucurie a omului”. Sub acest aspect, într-o societate urbană tot mai privată, cu locuinţe individuale şi autoturisme perso-nale, birouri şi spaţii comerciale, ideea de comunitate precum şi aspectul social al vieţilor noastre dispare tot mai mult. Este deci din ce în ce mai important ca oraşele să devină mai primitoare prin multiplicarea spaţiilor ce încurajează un contact per-sonal şi direct între concetăţeni. Viaţa din spaţiul public este o importantă parte a unei vieţi împlinite.

“putem eficientiza intenţiile noastre de a construii [...] elaborând proiecte în sensul şi nu împotriva tiparelor umane de întrebuinţare şi interacţiune” (Jane Jacobs)18

18 Wachtel, Eleanor, A conversation with Jane Jacobs, http://brckmag.com/conversation-jane-jacobs, accesat in Mai 2013

Page 26: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

26 26

Page 27: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

27

Psihologia ambianţei

“Nu există nici un dubiu în privinţa influenţei arhitecturi asupra comportamentului uman. Noi ne modelăm clădirile, urmând ca apoi ele să ne modeleze societatea” (Winston Churchil)1

Întâlnirea dintre oameni şi mediul construit este terenul de manifestare a ştiinţelor comportamentale. Spaţiul public are prin definite un puternic caracter polarizator. El este definit sub două aspecte: fizice, respectiv caracteristici naturale şi constructive şi sociale ce se manifestă prin structura socială a populaţiei şi comportamentul so-cial al acesteia. Cosma Jurov defineşte comportamentul ca fiind „manifestarea unei persoane într-o situaţie dată”2. În acelaşi registru, sociologul Kurt Lewin consideră comportamentul unor persoane ca fiind dependent de situaţia în care acestea se află, iar situaţia poate fi analizată ca fiind interacţiunea dintre o persoană şi ambient. Totalitatea indivizilor formează comunitatea, iar totalitatea ambientelor formează ambientul social, spaţiul în care o persoană intră în contact cu alţi indivizi sub diferi-te forme. „Situaţia dată”, în demersul acestei lucrări, este conştient limitată la nivelul interacţiunilor dintre om şi mediul construit al oraşului . Între cele două se dezvoltă o serie de interrelatii ce au fost definite în literatura de specialitate ca fiind pe de o parte unidirecţionale, centrând vectorul de influenţă fie dinspre comportament spre spaţiul public înţeles sub manifestarea sa fizică/materială, fie dinspre spaţiul public spre comportamentul uman. O a doua abordare teoretică presupune că în-tre comportament şi spaţiul public au loc influenţe bidirecţionale şi deci cele două se află într-un permanent raport de interdependentă. Şi în cele din urmă, o a treia abordare teoretică consideră modul de percepţie şi interpretare a spaţiului şi impli-cit comportamentul uman, ca fiind o condiţie intrinsec determinată, proprie fiecărei culturi şi deci independentă de contextul geometric, fizic şi material de manifestare a spaţiului public.

“Modul în care individul percepe spaţiul poate declanşa emoţie. Prin această legătură se materializează relaţia dintre spaţiu şi comportamentul uman”3

O primă abordare unidirecţională, cea obiectivă (watsoniana), este definită în direc-ţia spaţiu comportament şi consideră că între ambianţă şi comportament există o relaţie cauzală directă şi deci anumite modele ale ambianţei fizice evocă anumite răspunsuri comportamentale (sentimente, atitudini, aşteptări). Spaţiul construit in-fluenţează comportamentul uman. Există spaţii care determină oamenii să-şi reducă intensitatea vocii, ori spaţii care încurajează vizitatorii să rătăcească prin ele precum altele încurajează trecătorii să-şi mărească viteza de deplasare. Justus Dahinden diferenţiază mai multe tipuri de spaţii ce deţin caracteristici unitare şi anume spaţiul poate fi: tensionat, relaxant, impozant, indiferent, intimidant, animat, jovial, închis, evolutiv ori iluzoriu. Fiecare dintre aceste tipologii de spaţiu influenţează comporta-mentul uman în “interiorul” limitelor sale de desfăşurare.

1 Churchil, Winston, in discursul sau adresat Asociatiei arhitectilor britanici, 19242 Jurov, Cosma, Centre Civice , Editura tehnica, Bucuresti, 1979, p.203 Dahinden, Justus, Man and space, Kraemer Karl, 2005, p.105

COMPORTAMENT ÎN SPAŢIUL PUBLICASPECTUL PSIHOSOCIOLOGIC AL SPAŢIULUI

Page 28: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

28 28

Page 29: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

29

“comportamentul se manifestă în special în spaţii colective, fapt ce a determinat în timp apariţia unor modele fizice ale spaţiilor publice, caracteristici fiecărei epoci: agoră, forum piaţă. Aceste modele reprezintă de fapt ambianţa caracteristică unui anumit tip de comportament” (Justus Dahinden) 4

Cea de-a doua abordare unidirecţională este definită în direcţia comportament - spaţiu prin modul în care acesta influenţează apariţia, formarea şi organizarea acestuia. Această teorie susţine că mediul social caracterizat de manifestările sale comportamentale este elementul determinant ce a dus la apariţia spaţiilor publice, acestea fiind proprii fiecărei culturi. Caracterul precum şi identitatea acestora spaţii este generată de dorinţele, aspiraţiile şi manifestările sociale proprii fiecărei culturi. Lucian Blaga redefineşte în acest sens noţiunea de „sentiment de spaţiu” ca fiind de fapt „orizontul spaţial al inconştientului (colectiv)”, autentic şi nediluat ce persistă în prin identitatea culturală a mediului social indiferent de peisajul în care se manifestă.

„Oamenii comunică în permanentă cu mediul lor înconjurător. Ei descifrează, evaluează şi iau decizii pe baza acestei comunicări precum şi a răspunsului (feedback-ului) primit din partea altor oamenii sau a evenimentelor ce se petrec în jurul lor” (Kim Hertforth Nielsen. 3xn)5

O abordarea bidirecţională presupune existenţa unui mecanism mutual de influen-ţă între comportamentul uman şi mediul construit. Rapoport consideră că geneza mediului construit este determinată de organizarea a patru elemente distincte şi anume: spaţiu, timp, sens şi comunicare. Acestea sunt în esenţă atribute din sfera comportamentului. Odată realizat mediul construit acţionează la rândul său asupra comportamentului uman la nivelul percepţiei, înţelegerii şi atribuirii de sens spaţiilor.6 Madanipour consideră că între spaţiul fizic şi cel social există o relaţie dinamică de interdependenţă în sensul că ţesutul urban apare iniţial ca un produs al proceselor sociale însă, odată concretizat, acesta exercită la rândul său o influenţă asupra modului în care tocmai aceste procese sociale reapar.7 Continua schimbare a me-diului construit de-a lungul perioadelor istorice indică tocmai tiparul de funcţionare al acestui mecanism. Arhitectura nu este altceva decât reprezentarea modului de înţelegere a vieţii, ale regulilor şi ritualurilor specifice fiecare societăţii, cu alte cuvin-te a modului de punere în scenă a vieţii sociale specifice fiecărei perioade istorice. Vorbind despre arhitectura reprezentativă a unei perioade istorice, este interesant de remarcat faptul că însuşi cuvântul ‘reprezentare’ înseamnă literal a ‘re-prezenta’, deci de a reitera ceva existent sub o nouă formă.8

Abordarea fenomenologică (tip Koffka) are un caracter intrinsec şi auto-deteminant şi vine în contradicţie cu cele două ipoteze prezentate anterior. În acest sens, am-

4 Dahinden, Justus, Man and space, Kraemer Karl, 2005,, p215 3XN, Mind your behaviour, How Architecture Shapes Behaviour, DAC Danish Architecture Center, Copenhaga, 2010 p.86 Rapoport, Amos, On the “invisible architecture”: An Environment-Behaviour Studies Perspective, [on-line] http://www.roemervantoorn.nl/Resources/Amos%20Rapoport%20Article1.pdf, accesat in mai 20137 Madanipour, Ali, Design of urban space - an inquiry into a socio-spatial process, University of New-castle, John Wiley &Sons ltd., 1996, p.338 Oxvig, Henrik, “Architecture is Fields of interaction”, Mind your behaviour, How Architecture Shapes Behaviour, DAC Danish Architecture Center, Copenhaga, 2010 p.205

Page 30: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

30 30

Page 31: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

31

bianţa nu este definită de caracteristicile sale spaţiale ci este dependentă de modul în care este concepută şi mai ales trăită. Abordarea fenomenologică nu consideră comportamentul uman ca că fiind determinat de proprietăţile obiective ale stimulilor externi ci de caracteristicile unei lumi interne ce definesc o ambianţă psihologică. Potrivit lui Koffka, perceperea ambianţei este unică şi diferită pentru fiecare individ şi se bazează pe fondul său socio-cultural.9 Rapoport consideră că “arhitecţii se limitează în a înţelege mediul construit la nivelul percepţie acestuia” prin intermediul simţurilor, dintre care aspectul vizual şi deci estetica pare să primeze. În schimb, omul de rând, ca utilizator final al spaţiului, suprapune şi completează informaţiilor senzoriale (sunet, miros, tactilitate, temperatură ori mişcări de aer) la un nivel asoci-ativ, bazându-se pe experienţele sale anterioare.10

“Relaţia individului cu mediul său înconjurător este calitatea esenţială a spaţiului” (Martin Heidegger)11

Interrelaţia comportament-spatiu este studiată şi de neurologul Francesco Varela. Acesta prezintă o serie de posibile abordări diferite ale spaţiului. Cunoaşterea şi înţelegerea mediului în care trăim poate fi definită de un set de norme şi coduri de bună purtare ce permit o existenţă lipsită de probleme în societate, însă cunoaşte-rea spaţiului se află şi sub influenţa unor factori personali de interpretare a mediului înconjurător. În timp ce prima categorie de cunoaştere este definită de o serie de automatisme ce sunt învăţate încă din copilărie fiind vorba de “comportament învă-ţat” , cea de-a doua, mult mai personală, este prezentă de cele mai multe ori la nive-lul inconştientului şi este rezultatul cumulativ al informaţiilor motrico-senzoriale prin intermediul cărora înţelegem lumea din jurul nostru. În acest sens Varela defineşte conceptul de “spaţiu virtual”. După Varela, creierul uman nu funcţionează după un tipar liniar : stimul – procesare - răspuns ci mai degrabă ca un sistem în care abun-denţa de informaţii provenite dinspre mediu sunt trimise şi retrimise între diverse zone ale creierului ce determină formarea la nivel neuronal a unei micro-percepţii virtuale despre lume. Acest proces se cristalizează în aproximativ 200-500 micro-secunde şi este ceea ce reprezintă pentru noi “prezentul”, iar fiecare nou “prezent” este în esenţă o nouă situaţie înşiruită de-a lungul axei timpului. Sub acest aspect putem spune că spaţiul fizic nu este un element dat şi mai degrabă un element des-coperit. Mişcarea şi interacţiunea cu spaţiul conturează tocmai acele micro-spatii virtuale, drept urmare, mediul construit nu trebuie măsurat doar sub aspectul său geometric, el fiind adânc interconectat cu factori de natură socială ,culturală şi psi-hologică. Spaţiul arhitectural este deci rezultatul unui cumul de spaţii ce sunt diferite tocmai prin unicitatea percepţie lor la nivelul individului.12

“Arhitectura reprezintă mai mult decât funcţionalitatea sa tectonică. E devine o creaţie holistică doar atunci când încurajează în mod voit un anumit mod de percepţie al spaţiului ce se află în ton cu funcţionalitatea sa” 13

9 Ibidum, p 10710 Rapoport, Amos, On the “invisible architecture”: An Environment-Behaviour Studies Perspective, [on-line] http://www.roemervantoorn.nl/Resources/Amos%20Rapoport%20Article1.pdf, accesat in mai 201311 Dahinden, Justus, Man and space, Kraemer Karl, 2005, p 1612 Krogh Jensen, Marianne, “Space unfolded “, Mind your behaviour, How Architecture Shapes Behav-iour, DAC Danish Architecture Center, Copenhaga, 2010 p.81-8513 Dahinden, Justus, Man and space, Kraemer Karl, 2005, p105

Page 32: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

32 32

sursa: http://transylvaniacam.com/multime prezenta la un eveniment | piata Unirii, Cluj Napoca

http://www.taylorwimpeyspain.com/blog/2011/06/10/summer-solstice-festivities-on-the-night-of-san-juan/

multime prezenta la un festival in aer liber

http://www.info-graz.at/alben-unserer-kunden/overview/32986/11398_impres-sionen_-_schlossbergbuehne_kasematten/

generalizarea emotiilor in cadrul unei multimii

Page 33: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

33

Această influenţă este una ce ar trebui să fie realizată în mod conştient, întrucât ea se află într-o relaţie permanentă cu comportamentul oamenilor din acel mediu. Spaţiul public, în acest sens, este cu precădere locul de întâlnire al oamenilor cu mediul construit şi formează împreună aşa numitul ambient social generat prin inter-acţiunea comportament - spaţiu public. Teoriile ştiinţelor comportamentale prezen-tate mai sus pot reprezenta un cadru de referinţă pentru înţelegerea atât a genezei spaţiului public, cât şi a modului în care acesta este folosit, înţeles ori interpretat în societatea umană. Ele sunt în esenţă instrumente de investigare a valenţelor sociale ale spaţiului public şi pot reprezenta, în funcţie de context, chiar şi un suport teore-tic pentru generarea noilor spaţii pentru oameni. Comportamentul uman în spaţiul public a fost şi este un element definitoriu al ţesutului urban.

Psihologia mulţimii

Spaţiul public, cu precădere cel al pieţelor, este caracterizat în anumite situaţii de mari aglomerări de oameni. Acestea au loc ca urmare a unor evenimente organizate (concerte, manifestări publice, proteste, etc) ori sunt generate de simpla prezenţă a unui număr mare de persoane în acel spaţiu din raţiuni diverse (turism, agrement, etc). Sub acest aspect consider relevantă prezentarea unor noţiuni teoretice din domeniul psihologiei maselor. Intenţia acestui capitol este de a releva câteva aspec-te de natură comportamentală ce caracterizează un număr mare de oameni aflaţi simultan într-un spaţiu public.

“apartenenţa la o mulţime de orice natură a unui individ, este un mijloc de exprimare a inconştientului”(Sigmund Freud)14

La nivel psihosociologic, comportamentul unui individ, ca element singular, diferă în anumite împrejurări de manifestarea comportamentală a unei mulţimi de oameni. Raţionamentul comportamental al mulţimii urmează uneori un set de reguli ce nu sunt proprii fiecărui individ, însă acestea ajung să guverneze intenţiile, reacţiile ori modul de manifestare al acestuia.15

“Trăsăturile generale de caracter, guvernate de inconştient [...] sunt cele care, la nivelul maselor, se manifestă simultan, în spiritul colectiv, aptitudinile intelectuale ale oamenilor, şi prin urmare individualitatea lor, dispar. Eterogenul se cufunda în omogen şi calităţile ce ţin de inconştient domină.”(Gustav Le Bon)16

Pentru a putea defini clar sub aspect psihologic o masă de oameni este necesară existenţa unei coeziuni de grup, fie ea şi temporară, ca urmare a unui stimul ex-tern ce prezintă un puternic caracter polarizator în interiorul acesteia17. În demersul acestei lucrări, este important de precizat că o simplă mulţime ce se află la un moment dat într-un spaţiu public nu posedă atributele unei mase organizate de

14 Freud, Sigmund, Group Psychology and the analysis of the ego, The international psycho-analytical library, Vienna, 1922, p.915 Freud, Sigmund, Group Psychology and the analysis of the ego, The international psycho-analytical library, Vienna, 1922, p. 5-716 Le Bon, Gustav, Psihologia multimii, Editura Antet xx Press, Bucuresti, 2005, p.1117 Freud, Sigmund, Group Psychology and the analysis of the ego, The international psycho-analytical library, Vienna, 1922, p. 27

Page 34: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

34 34

sursa: http://www.anylogic.com/screentshots

densitatea utilizarii spatiului | tiparul de utilizare a spatiului

sursa: http://www.anylogic.com/screentshotsfluxuri de trafic pietonal auto-organizate

sursa: http://www.anylogic.com/screentshots

sistem analiza de trafic pietonal

Page 35: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

35

oameni, ea reprezentând conform clasificării propuse de Gustav Le Bon, o „masă eterogenă anonimă” ce nu este supusă, în stadiul ei incipient, legilor unităţii mintale a maselor.18 Acest tip de adunare, deşi este definită de o foarte slabă organizare interioară, poate ajunge totuşi să dezvoltă stări psihologice proprii.19 În interiorul unei mulţimi se dezvoltă o pasivitate grupală faţă de tot ce este în afara motivului individual şi asta datorită unui nivel slab de contacte sociale şi de interrelaţii dintre indivizi ce o formează. Cu toate acestea orice mulţime de oameni este caracterizată de o foarte rapidă contagiune şi generalizare a emoţiilor, fie şi doar datorită unor zvonuri, dacă ele se produc într-un anumit punct al mulţimii. Starea generalizată va cuprinde treptat întrega mulţime existând riscul de a izbucni la un moment dat până la paroxism20. Freud este de părere că acest fenomen este cu atât mai intens şi mai rapid, cu cât numărul indivizilor este mai mare şi asta deoarece încărcătură emoţio-nală a mulţimii se intensifică prin empatia mutuală a indivizilor, justificată prin dorinţa inerentă şi inconştientă a oricărui a individ de a rămâne în armonie cu majoritatea.21

“Oamenii ştiu ceea ce fac; deseori ei ştiu de ce fac ceea ce fac; dar ceea ce nu ştiu este ce face ceea ce ei fac” (Michael Foucault)22

Forţele care guvernează modul de manifestare comportamentală ale unei mulţimi pot fi asemănate cu cele ale unui trib dintr-o societate arhaică sau, mergând mai departe, ca fiind manifestarea „instinctului de turmă” ce este adânc înrădăcinat în psihicul uman ancestral şi funcţionează asemeni altor specii din regnul animal. În societatea umană, orice individ se simte incomplet dacă este singur. A fi împotriva turmei sau a fi total separat de aceasta creează stări mintale aproape identice şi nu este de mirare că acestea sunt evitate în mod inconştient de către un individ. Instinctul de turmă este deci unul primordial şi adânc înrădăcinat în psihicul uman.23

Din puncte de vedere strict funcţional, ca desfăşurare în timp şi spaţiu, o mulţime are capacitatea de a se auto-organiza şi de a oferi un răspuns colectiv optim într-o multi-tudine ce contexte sociale, pe când un răspuns individual nu ar fi întotdeauna cel ideal. Un exemplu în acest sens poate fi prezentat în contextul unui trafic aglomerat, fie de-a lungul unei străzi ori în cadrul unei pieţe, în care mulţimea se reorganizează în mod dinamic prin coordonarea pietonilor în fluxuri de înaintare. O astfel de sincronizare are loc la nivelul individului, însă acesta urmează doar o regulă simplă: „evită persoanele care se deplasează în sens opus”. Aplicand această regulă la nivelul întregului sistem, auto-organizarea fluxurilor de pietoni conduce în cele din urmă spre o soluţie optimă. Este interesant de observat că deşi fiecare persoană îşi alege în mod independent tra-seul de urmat pentru a ajunge la destinaţia dorită doar în funcţie de direcţia şi sensul de deplasare al persoanelor aflat în imediata lor vecinătate, întregul sistem de trafic funcţionează ca un întreg şi se adaptează dinamic chiar şi în condiţii de mediu variate.24

Corelat cu modul de manifestare al mulţimii în spaţiul public, astfel de noţiuni par a 18 Le Bon, Gustav, Psihologia multimii, Editura Antet xx Press, 2005, Bucuresti, p5819 Le Bon, Gustav, Psihologia multimii, Editura Antet xx Press, 2005, Bucuresti, p.920 Tucicov-Bogdan, Ana, Psihologie generala si psihologie sociala, Editura Didactica si Pedagogica, Bu-curesti, 1973, p.26321 Freud, Sigmund, Group Psychology and the analysis of the ego, The international psycho-analytical library, Vienna, 1922, p. 2822 Dreyfus, Hubert, Michel Foucault: Beyond Structuralism and Hermeneutics, University of Chicago Press, Chicago, 1982, p 18723 Freud, Sigmund, Group Psychology and the analysis of the ego, The international psycho-analytical library, Vienna, 1922, p. 81-8424 Surowiecki, James, The Wisdom of the Crowds, editura Double Day, New York, 2004, p.84-86

Page 36: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

36 36

Page 37: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

37

fi la prima impresie relevante doar pentru înţelegerea comportamentului unei mase de oameni ce ia parte la un eveniment ori la o manifestare publică (concert, protest, eveniment sportiv etc). În mod cert nu este de neglijat anticiparea modului în care acesta va reacţiona în urmă unui stimul puternic precum teama, anxietatea, revolta, entuziasmul ori irascibilitatea, întrucât acestea sunt stări psihice cu o puternică forţă de propagare în cadrul unei mulţimi. La o a doua privire însă, astfel de noţiuni teo-retice pot constitui un punct de referinţă în explicarea preferinţei maselor de oameni pentru un anumit spaţiu public ori lipsa de atractivitate a altor spaţii. Simpla prezenţă a oamenilor transmite inconştient mesajul că acel spaţiu este agreabil ori interesant şi deci acesta devine imediat un spaţiu atractiv. În aproape orice context, un individ ori un grup restrâns de persoane vor prefera să se afle în compania altor oameni, cu alte cuvinte să se alăture „turmei”, decât să rămână izolaţi ori departe de aceştia. Pe lângă acest aspect, „turma” reprezintă întotdeauna un loc sigur. O stradă populată inspiră inconştient sentimentul de siguranţă pietonilor care o frecventează, pe când o stradă pustie va fi mai tot timpul evitată. Sentimentul de siguranţă este esenţial în planificarea urbană, la fel cum asigurarea unor funcţiuni ce încurajează prezenţa oa-menilor şi permit activităţi sociale reprezintă o cerinţă esenţială a unui spaţiu public de calitate.

Page 38: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

38 38

Page 39: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

39

În capitolele anterioare am prezentat o serie de premise ce fundamentează carac-terul interrelaţiilor dintre diferite aspecte ale societăţii umane şi spaţiul public. Toate acestea contribuie la înţelegerea şi descifrarea spaţiului public înţeles atât ca un pro-dus al societăţii dar şi ca un proces aflat într-o permanentă desfăşurare. Sub acest aspect, prezentul capitol îs propune să focalizeze topica discursului pe manifestările socio-spaţiale ce caracterizează perioada contemporană plecând de la premisa că asistăm la o transformare dihotomică a spaţiului public.

Pe de o parte spaţiul public este redescoperit ca fiind un element definitoriu al ţesu-tului urban ce permite şi chiar încurajează contactul social. Acest fapt contribuie la coeziunea comunităţilor urbane cărora le este destinat, iar dacă ne referim la nivelul întregului oraş, spaţiul public participă activ la conturarea unui peisaj urban atractiv şi dinamic din punct de vedere locativ, turistic şi economic şi contribuie în egală măsură la creşterea calităţii vieţii în interiorul oraşului.

Pe de altă parte putem vorbi de proliferarea aşa numitelor non-spaţii printre care se numără spaţiul supermarketurilor, al nodurilor şi căilor de transport (aeroport, autostradă etc) şi în mod deosebit cel al centrelor comerciale. Acestea reprezintă în esenţă un substituent mimetic al spaţiului public propriu-zis şi sunt organizate pre-cum şi guvernate după o serie de reguli proprii de funcţionare. Non-spaţiile sunt un subprodus al societăţii contemporane şi tocmai din acest motiv am decis să includ în spectrul lor şi noţiunea de spaţiu virtual, ce nu reprezintă altceva decât o tranziţie a spaţiului public din domeniul realului în domeniul virtualului. Putem vorbi chiar de o schimbare de paradigmă, întrucât spaţiul virtual este deja puternic interconectat cu numeroase aspecte ale vieţii sociale.

Spaţiul public: O resursă a societăţii

Rolul de catalizator social al arhitecturii este o temă tot mai des abordată în dis-cursurile teoretice ale arhitecţilor practicanţi. Numeroase proiecte de arhitectură şi urbanism nu mai urmăresc azi doar aspectul strict funcţional şi estetic al arhitecturii, ci promit în schimb că noul mediu construit va contribui la creşterea calităţii vieţii sub aspectul său social. În centrul acestor discuţii se află de cele mai multe ori spaţiul public fie ca element definitoriu al unei comunităţi la nivelul unui cartier, ori ca suport al unui spectru cât mai larg de activităţi umane la nivelul întregului oraş. Vorbind despre ce aduce nou tânără generaţie de arhitecţi, Mathilde Serup (MAA architects) spunea că “ Este vorba despre o cu totul nouă abordare; Nu mai este vorba despre artă ci despre locul arhitecturii în societate”1

“arhitectul este, în practică, obligat în permanenţă să fie altceva decât un arhitect. El îsi însuşeşte pe rând rolul de sociolog, psiholog, antropolog ori semiotician [...] şi devine obligat să-şi gândească opera în termeni holistici.”(Neil Leach)2

1 Serup, Mathilde, [online] http://www.dac.dk/en/service-sider/news/2012/juli/special-instalment-about-danish-architecture-in-a10/, accesat in mai 2013.2 Leach, Neil, Rethinking architecture : A reader in cultural theory, Routeledge, Londra, 1997, p.199

SPAŢIU SI NON-SPAŢIUPREMISE CONTEMPORANE

Page 40: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

40 40

http://www.archdaily.com/347211/ad-classics-yatsushiro-municipal-museum-toyo-ito/Muzeul municipal al orasului Yatsushiro | Toyo Ito

http://ad009cdnb.archdaily.net/wp-content/uploads/2008/05/11.jpgOpera din Oslo | Snohetta

http://www.archdaily.com/11216/copenhagen-harbour-bath-plot/

baile pulbice din Copenhaga | B.I.G

Page 41: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

41

Madanipour observă existenţa acestui nou curent în perioada contemporană şi îl interpretează ca fiind pe de o parte rezultatul implicării societăţii civile în planificarea şi dezvoltarea oraşelor, în acest demers spaţiului public fiind considerat astăzi o adevărată arenă de dezvoltare a societăţii. Pe de altă parte, în societatea capitalistă principalul motorul al dezvoltării urbane îl reprezintă sectorul privat, iar acesta este dispus să dezvolte un spaţiu public de calitate doar în măsura în care existenţa lui oferă o valoare comercială adăugată proiectului propriu-zis.3 Aceste două direcţii se află dealtfel într-o strânsă relaţie de interdependentă, întrucât doar o dorinţă activă a populaţiei poate materializa spaţiul public într-un instrument fiabil din punct de vedere economic în cadrul proiectelor finanţate de investitori privaţi4. Desigur nu tre-buie neglijat nici impactul politicilor de dezvoltare şi gestionare a proceselor urbane impuse de autorităţile locale ce vin în sprijinul apariţiei unor astfel de spaţii la nivelul oraşului cu intenţia de a transforma mediul urban într-un spaţiu sigur, atractiv, ce oferă o serie de facilităţi atât locuitorilor cât şi potenţialilor turişti. 5

Acesta stare de fapt a dus la apariţia unor proiecte de micro-urbanism ce se limi-tează la a rezolva de cele mai multe ori doar o serie de probleme locale în limita ariei de influenţă a dezvoltatorului privat sau, în cazul proiectelor cu finanţare publică, în aria de intervenţie prestabilită de administraţia locală.

Vorbind despre o arhitectură ce oferă ceva înapoi spaţiului public, Bjarke Ingels (BIG, Danemarca) remarcă faptul că „nu doar administraţia publică ar trebui să fie cea care este interesată de spaţiul public ca o resursă a societăţii. Proiectele cresc în valoare atunci când obiectul arhitectural proiectat contribuie la calitatea spaţiului public”. Un exemplu în acest sens este dat de proiectul pentru Băile publice din Copenhaga. Acesta transformă fosta zonă industrială a portului într-un spaţiu public curat ce oferă premisa reactivării unor noi forme de activităţii urbane.6 De altfel în numeroase oraşe din ţările nordice, noile proiecte de arhitectură sunt “sculptate” de modul în care oamenii se mişcă în spaţiu şi urmăresc să creeze o infrastructură socială ce provoacă la interacţiune socială.

Kjetil Thorsen (Snøhetta, Norvegia) susţine că sentimentul de posesie(proprietate) este esenţial pentru proiectele publice. Nu doar accesibilitatea cât şi interacţiunea contribuie la acest sentiment. În procesul de proiectare al operei din Oslo , s-a acordat o atenţie deosebită în a oferi o cât mai mare parte a clădiri, aici incluzând şi acoperişul circulabil, publicului şi de a încuraja sentimentul de proprietate comu-nă a clădirii , având convingerea că doar atunci când oamenii simt că sunt parte a vieţii urbane aceştia vor proteja şi preţui noul spaţiu public creat. În acest sens orice activitate de comerţ a fost interzisă pe acoperişul circulabil, întrucât interferează cu ideea că acel spaţiu este unul public, deţinut de fiecare individ în parte şi nu de către cineva cu un interes comercial. 7

3 Madanipour, Ali, Design of urban space - an inquiry into a socio-spatial process, University of New-castle, John Wiley &Sons ltd., 1996, p216-2204 [...] desigur, acest proces de auto-reglare al pietei dezvoltatorilor imobiliari in favoare populatiei este slab dezvoltat si chiar inexistent in tarile cu o putere financiara redusa5 Carmona, Matthew, Comtemporary Public Space, Journal of urban design, [online] http://dx.doi.org/10.1080/13574801003638111, accest in mai 20136 Ingels, Bjarke, Dezbatere in cadrul bienalei de la venetia 2012:” Tarile Nordice – Viata urbana ca o resursa”, [online] http://www.ifhp.org/ifhp-blog/urban-life-resource, accesat in mai 20137 Thorsen, Kjetil, Dezbatere in cadrul bienalei de la venetia 2012:” Tarile Nordice – Viata urbama ca o resursa”, [online] http://www.ifhp.org/ifhp-blog/urban-life-resource, accesat in mai 2013

Page 42: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

42 42

http://www.billfrymire.com/gallery/driver-perspective-highway-blur-speed-lights.jpg.htmlautostrada | non-spatiu

http://www.cultureaddicthistorynerd.com/wordpress/wp-content/uploads/2011/05/Airport.jpgaeroport | non-spatiu

http://www.fdbusiness.com/wp-content/uploads/2013/01/SainsburyInStore.jpg

supermarket | non-spatiu

Page 43: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

43

Toyo Ito este de părere că mediul urban al marilor oraşe „pare a fi proiectat cu inten-ţia de a ne ţine la distanţă”, iar din acest motiv asistăm la o tot mai puternică izolare indivizilor ce locuiesc în astfel de oraşe. În viziunea sa, rolul arhitecturii este de „a aduce oamenii mai aproape unii de ceilalţi şi pe cât posibil să contribuie la recupe-rarea comunităţilor pierdute”.8

“spaţiul nu este o entitate statică [...] arhitectura, în discursul teoretic contemporană nu este interogată doar pentru a afla ceea ce reprezintă, din contră, întrebările urmăresc să afle ce anume poate (ea) să facă (pentru societate)” (Marienne Krogh Jensen)9

Teoria Supermodernitaţii

Societatea contemporană privită în evoluţia sa istorică a produs o serie de mani-festări spaţiale reprezentative şi definitorii în raport cu premisele de natură antropo-logică şi sociologică specifice fiecărei epoci. Fenomenul de globalizare, ca vector al transformărilor ce caracterizează perioada contemporană, a avut la rândul sau o influenţă majoră în ceea ce priveşte evoluţia şi redefinirea noţiunii de spaţiu public. Unul din efectele acestui fenomen se reflectă în uniformizare şi tipizarea valorilor, fie ele temporale, spaţiale, ori de natură antropologică.

Mark Auge propune noţiunea de “supermodernitate” ca fiind fenomenul reprezen-tativ al societăţii contemporane. Supermodernitatea poate fi definită de o succe-siune de excese, atât temporale cât şi spaţiale. “Excesul temporal” se datorează abundenţei de evenimente ce denaturează modul de percepţie al timpului şi crează premisele unei discuţi despre sens sau non-sens istoric. Abundenţa evenimentelor din prezent fac dificilă înţelegerea şi asimilarea trecutului şi de aici apare o dorinţă tot mai acută de a găsi semnificaţie în rândul indivizilor. 10

O altă transformare definitorie a supermodernitaţii este legată de “excesul de spa-ţiu”. Abundenţa de imagini ale lumii contemporane sub diverse forme ce invadează locuinţele prin intermediul mass-media devin un substituent al spaţiului real, etno-grafic. Trăim într-o epocă a individualismului ce necesită deci studierea şi înţelegerea ei prin multitudinea de perspective cum altfel decât individuale. O a treia caracte-ristică a supermodernitaţii o reprezintă deci excesul de referinţe individuale ce defi-nesc lumea contemporană.“ O epocă a singularităţilor ” ce se află paradoxal într-o permanentă interrelaţie la nivel global şi se concretizează cu o aşa numita “cultură globală”. 11

“Non-spaţiile nu pot crea nici identitate şi nici interrelatii, doar solitudine şi similitudine” (Mark Auge)12

8 Ito, Toyo, interviu ,[online] http://www.npr.org/2013/03/17/174128806/2013-pritzker-winner-toyo-ito-finds-inspiration-in-air-wind-and-water, accesat in iunie 20139 Krogh Jensen, Marianne, “Space unfolded”, Mind your behaviour, DAC Danish Architecture Center, Copenhaga, 2010 p.8510 Auge, Mark, Non-Places, Introduction to an anthropology of supermodernity, Editura Verso, Londra 1995, p3011 Ibidum, p87-9412 Ibidum, p103

Page 44: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

44 44

http://www.wolframalpha.com/input/?i=facebook+report#vizualizarea unei retele sociale | raport Wolfram Alpha

http://www.wolframalpha.com/input/?i=facebook+report#distributia unei retele sociale pe glob | raport Wolfram Alpha

21. http://www.nextnature.net/2011/07/virtual-offline-shopping/

supermarket virtual in metrou

Page 45: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

45

Pentru Auge, locul este străbătut de sens, de istorie, de creativitatea organică a oamenilor. Prin urmare, non-locul este acel spaţiu în care toate acestea lipsesc şi oamenii relaţionează într-o manieră uniformă şi mecanică atât cu ceilalţi cât şi cu obiectele din jurul lor. În perioada contemporană asistăm la multiplicarea non-spaţi-ilor, definite în opoziţie cu noţiunea sociologică de spaţiu înţeleasă prin manifestarea unei culturi localizată în timp. În sfera acestor non-spaţii create de om intră mijloace-le de transport modern de viteză pe sol sau în aer precum şi spaţiul lor de deservire (gară, aeroport) dar mai ales spaţiul marilor centre comerciale.13

Non-spaţiul poate fi definit ca fiind un spaţiul al solitudini, lipsit de identitate, de interrelatii organice sau de orice formă de semnificaţie istorică şi este guvernat de o serie de reguli ce mediază relaţia comportamentului uman în raport cu spaţiul. Acest model de organizare conduce la pierderea temporară a identităţii individului, reinstaurarea ei având loc abia la părăsirea acelui spaţiu (întrucât el este în mod sigur definit teritorial). Spaţii precum cele al supermarketurilor, ori ale marilor centre comerciale, spaţiul aeroporturilor şi de ce nu şi pseudo-spaţiul autostrăzilor (pseu-do-spaţiu întrucât el are o manifestare liniară în timp şi este definit doar de culoarul de transport al autostrăzi,constrâns la limitările spaţiale ale automobilului) reprezintă un subprodus al societăţii umane contemporane.14

Creşterea exponenţială a populaţiei din mediul urban urmată inevitabil de centri-fugarea locuinţelor clasei mijlocii spre periferia oraşelor în suburbii, spaţiul public şi calitatea vieţii urbane s-a deteriorat. Mediu privat a speculat acest regres şi a preluat sub o formă iremediabil alterată tocmai aceste spaţii şi le-a remodelat după modelul noi societăţi consumeriste aflate în plină ascendentă. Spaţiul pseudo-pu-blic sau non-spaţiul oferă impresia aparentă a unui spaţiul public însă prezenţa în el este condiţionată de consum15. Spaţiul pieţelor agroalimentare ca loc de schimb şi interacţiune socială a luat forma supermarketurilor tipizate şi depersonalizate; străzile şi pieţele publice ca loc manifestare al activităţilor sociale au fost înlocuite de centrele comerciale, care nu întâmplător mimează de cele mai multe ori tocmai ţesutul urban pierdut, iar nodurile şi căile de transport nu sunt altceva decât rezul-tatul unei societăţi globale puternic interconectata, dar cu siguranţă deconectata de sine însăşi.

Spaţiul virtual

Teoria supermodernitaţii deschide desigur un lung şir de dezbateri asupra valorilor ce sunt promovate în societatea contemporană. Din acest motiv am decis să includ în spectrul non-spaţiilor domeniul spaţiului virtual. Auge, vorbind despre “excesul de spaţiu” îl defineşte ca fiind în esenţă un exces de imagini, promovat de mass-media, ce devin un substituent al spaţiului real. Mergând mai departe pe aceeaşi idee, consider ca spaţiul virtual depăşeşte graniţele convenţionale ale mass-mediei şi reprezintă în perioada contemporană nu doar o alternativă ci chiar o externalizare, (deşi mai adecvat ar fi folosirea cuvântului internalizare) a spaţiului public, o tranziţie treptată a numeroase aspecte ale vieţii sociale spre sfera digitală.

13 Ibidum, p3414 ibidum, p 94-10415 Erbel, Joanna, Public space, Atlas of transformation, [online] http://monumenttotransformation.org/atlas-of-transformation/html/p/public-space/public-space-joanna-erbel.html, accesat in iunie 2013

Page 46: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

46 46

http://www.wallpapersfor.biz/wp-content/uploads/2013/05/3D-Architecture.jpgmediu BIM | proiectare asistata de calcultaor

http://www.123rf.com/photo_16142190_business-meeting-in-a-virtual-space-conceptu-al-business-illustration.html

dimensiunea informationala a spatiului virtual

21. http://www.nextnature.net/2013/06/use-virtual-reality-to-treat-addiction-2/

realitate virtuala alternativa | Second Life

Page 47: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

47

“ Tehnologia computerului produce o mutaţie esenţială asupra noţiunii de realitate, mutaţie care poartă numele de virtualitate. Computerul mijloceşte apariţia unui nou tip de realitate, realitate experimentată în cadrul unui spaţiu virtual, spaţiu care nu se mai supune legilor realului obişnuit, ci legilor proprii. “16

Steve Crossan17 înţelege spaţiul virtual ca fiind o reinterpretare a agorei greceşti. Un spaţiu în care oricine poate avea acces existând posibilitatea de a cunoaşte pe oricine, un loc în care vocea oricui poate fi auzită. Privit în ansamblu comparând internetul cu un mare oraş, acesta ar fi unul format dintr-o abundenţă de astfel de spaţii publice, flexibile şi adaptabile.18 Desigur, acesta este încă un deziderat greu de îndeplinit, dar este remarcabilă juxtapunerea unor valori ce definesc spaţiul public peste cel al spaţiului virtual. Lumea pare să devină tot mai mică pe măsură ce sun-tem tot mai conectaţi în spaţiul virtual şi deci “prezenţi” în aceste spaţii publice ale virtualului. Totul este la îndemână, la un click distanţă. O serie de aspecte au migrat din viaţa reală spre domeniul virtual şi aici aş include reţele de socializare, grupurile de discuţii ori paginile a căror conţinut este generat de utilizatori precum blog-urile ori paginile cu colecţii foto şi video. Nu este nimic neobişnuit în faptul că ne primim corespondenţa în mod uzual prin poştă electronică şi doar în rare ocazii la o adresă fizică. Atât suntem de interconectaţi cu şi în spaţiul virtual.

“Progresul tehnologic precum şi mobilitatea recent câştigată a internetului a dus la contopirea spaţiului fizic cu cel al spaţiului virtual [...] putem vorbi chiar despre o societatea mixtă formată din persoane şi utilizatori ” (Marleen Stikker)19

Din punct de vedere psihosociologic, comportamentul în spaţiului virtual este ca-racterizat prin percepţie senzorială redusă, multiplicitate socială şi chiar flexibilitatea identităţii, dar şi de aspecte precum flexibilitate temporală şi textualizarea comuni-cării.20 O ramură de studiu interesantă a ştiinţelor comportamentale este reprezen-tată de „ştiinţele conştientizări situaţionale”. Pe scurt, acestea interoghează modul de percepţie a elementelor cadrului natural cu o desfăşurare precisă de timp şi spaţiu în raport cu modul în care sensul şi statutul acestora este conştientizat dar şi preconizat ca evoluţie pe termen scurt. Sub acest aspect, evoluţia tehnologiei şi suprapunerea spaţiului virtual peste realitatea tangibilă oferă premisele unei trans-formări radicale a modului în care interacţionăm cu mediul înconjurător deoarece aparatul senzorial uman nu mai reprezintă limita percepţie posibile. Nu doar ceea ce este văzut, auzit ori atins este perceptibil deoarece în acest context virtualul oferă o

16 Dinescu, Lucian, Conditia spatiului virtual, [online] http://www.observatorcultural.ro/Conditia-spatiului-virtual*articleID_8638-articles_details.html17 Steven Crossan este coordonatorul Institutului Cultural Google, http://www.google.com/culturalinsti-tute/home, accesat in iunie 201318 Crossan, Steve, “Digital networks”, Public space in Digital public space, Futureeverything Publica-tions & Bill Thompson BBC Archive, 2013 [online] http://futureeverything.org/publications/digital-public-spac-es/, accesat in iunie 2013, p14, 19 Stikker, Marleen, “Public Domani 4.0”, Digital public space, Futureeverything Publications & Bill Thompson BBC Archive, [online] http://futureeverything.org/publications/digital-public-spaces/, accesat in iunie 2013, p32 20 Ivan, Anamaria, Spaţiul virtual - o abordare psihanalitică, Revista Cultura , nr 78 / 2007, [online] http://revistacultura.ro/cultura.php?articol=1492

Page 48: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

48 48

Page 49: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

49

dimensiune informaţională fără precedent.21 Raportat la spaţiul public, într-un oraş necunoscut nu ne mai orientăm doar în baza simţurilor. Sistemul GPS incorporat în numeroase dispozitive reprezintă deja o alternativă accesibilă. Putem afla cu uşurin-ţă informaţii legate de trafic, starea vremi ori ce restaurant din zonă este recomandat de către comunitatea mediului virtual. Conceptul de realitate augmentată promite să transforme mediul informaţional şi social al spaţiul virtual într-un nouă dimensiune a spaţiului real.

Vorbind despre arhitectura în epoca digitală, Toyo Ito remarcă existenţa unui „înveliş digital” ce îmbrăca omul contemporan, prin care „circulă informaţie” şi cu ajutorul căruia acesta devine interconectat cu spaţiul virtual. Ito consideră că tocmai acest aspect schimbă în mod radical modul în care comunicăm şi interacţionăm în ca-drul unei comunităţi, al unui oraş sau chiar la nivel global.22 Mergând mai departe, putem chiar afirma că însăşi arhitectură, în perioada contemporană şi în mod cert şi în viitor, prinde formă într-un spaţiu virtual. Proiectele sunt, nu atât concepute cât mai degrabă realizate, în mediul virtual, iar simulările digitale reprezintă de cele mai multe ori prima reprezentare concretă a oricărei intervenţii propuse. Virtualul, ca mediu informaţional, transcende cu siguranţă realitatea însă, privit singular, el poate reprezenta o versiune puternic limitată şi uneori chiar denaturată a existenţei umane în măsura în care se pretinde a fi un locţiitor al realităţii.

21 Tyger, A.C, Cyber Jouissance, the future of cybernetically enhanced senses, [blog] Reality augmented, 2013, [online] http://www.realityaugmentedblog.com/2013/06/cyber-jouissance-the-future-of-cybernetically-enhanced-senses-2/ , accesat in iunie 201322 Ito, Toyo, Image of architecture in electronic age, [online] http://www.designboom.com/eng/inter-view/ito_statement.html, accesat in iunie 2013

Page 50: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

50 50

http://issuu.com/gehlarchitects/docs/ga_major_projects_book_single_pages p 7-8evolutia retelei de spatii publice | Copenhaga

Gehl architects, reportaj video : Making life visible [online] http://vimeo.com/48739975spatii recastigate - inainte si dupa | Copenhaga

Page 51: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

51

1. Copenhaga : oraşul recâştigat

Oraşul Copenhaga este scena unor transformări şi restructurări ale ţesutului urban de aproape patru decenii. Dezvoltarea unei reţele de străzi pietonale a început în 1962, când Stroget, o stradă centrală a oraşului, a fost transformată într-o prome-nadă pietonală şi deşi schimbarea a fost privită iniţial cu scepticism, proiectul a avut un succes fără precedent. În acea perioadă nu se putea vorbi de o cultură a mer-sului pe jos ori cu bicicleta în Copenhaga, însă locuitorii au descoperit treptat noile spaţii publice apărute în oraş. Numărul de pietoni a crescut cu 35% în doar primul an, iar ca urmare de atunci numeroase alte artere de circulaţie auto au devenit ex-clusiv pietonale, iar în locul spaţiilor de parcare au reapărut vechile configuraţii de pieţe urbane. Suprafaţa totală destinată pietonilor a crescut de la doar 15 000 mp în 1962 la aproximativ 100 000 mp în 2005.

Toate aceste transformări a avut loc gradat şi în urma unor studii urbanistice şi ana-lize de trafic ce au avut loc succesiv în anii 1968, 1986, 1995 şi 2005. Studiile de natură sociologia şi antropologică ce au fundamentat aceste intervenţii în aparţin profesorului Jan Gehl şi au urmărit înţelegerea tiparelor comportamentale ale popu-laţiei atât în raport cu spaţiul nou redescoperit în Copenhaga, dar şi cu cel al unor pieţe şi străzi cu calităţi spaţiale remarcabile din câteva oraşe italiene.

Intenţia a fost de a redefini scara de percepţie a oraşului şi de a crea noi spaţii publice care nu doar facilitează traficul pietonal ci şi invită populaţia să interacţione-ze, să fie în esenţă “spaţii interesante senzorial”1. Comportamentul şi mentalitatea locuitorilor în raport cu modul de utilizare al spaţiului public s-a schimbat şi drept urmare numărul de activităţi sociale ce se desfăşoară în cadrul oraşului a avut o creştere remarcabilă. Spaţiul public a devenit o adevărată platformă socială întrucât traficul pietonal nu reprezintă doar un simplu mijloc de deplasare spre o destinate ci facilitează numeroase oportunităţi de contact social în cadrul oraşului şi odată cu acestea este favorizată dezvoltarea unor noi facilităţi şi servici cu scop recreaţional.

Surprinzător, închiderea a numeroase străzi din zona centrală, tocmai prin îngreu-narea considerabilă traficul auto, a determinat tot mai mulţi locuitori ai oraşului să renunţe la automobil în favoarea transportului în comun ori a bicicletei. În ultimele două decenii, numeroase artere destinate traficului auto au fost regândite pentru a face loc benzilor de biciclete, iar acestea au fost proiectate având propriul sistem de semaforizare. Ca urmare a acestei schimbări, numărul de biciclete prezente în trafic s-a dublat între 1995 şi 2005, iar în 2008 aproape 37% din cetăţeni foloseau bicicleta ca mijloc principal de transport. Bicicleta a fost practic redescoperită şi şi totodată oraşul a asistat la apariţia unei culturi, cea a bicicliştilor.2

În prezent, interesul intervenţiilor urbanistice este focalizat pe spaţiul limitrof con-tactului ţesutului urban cu apa. Copenhaga, sau Kobenhavn în daneză, înseamnă

1 Reportaj video, Gehl Architects, Making life visible, [online] http://vimeo.com/48739975, accesat in iunie 2013 2 Gehl Architects, Major projects book [online] http://issuu.com/gehlarchitects/docs/ga_major_pro-jects_book_single_pages, p.7-8

EXEMPLE SELECTATEINTERVENŢII ÎN SPAŢII URBANE

Page 52: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

52 52

Gehl Architects, reportaj video : The harbour returns to the people, [online], http://vimeo.com/67057935interventii urbane viitoare| Copenhaga

17. http://farm3.staticflickr.com/2541/3931688932_f13bf450e1_b.jpgcalea ferata suspendata | functionala

http://farm7.staticflickr.com/6124/5930916909_966902296d_b.jpgcalea ferata suspendata | reconvertita

http://www.arhitext.com/2013/02/high-line/baan-10thavesquare-street/calea ferata suspendata | reconvertita

Page 53: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

53

textual port al negustorilor. Acesta a fost indiscutabil punctul de geneză al oraşului, precum şi motorul sau economic. În zona portului au existat funcţiuni militare, in-dustriale şi comerciale până în anii ‘50 şi deşi de atunci oraşul a reinventat o serie de spaţii industriale ca locuri de agrement (fig x), o mare parte dintre cele rămase sunt astăzi neutilizate.3 Intenţia numeroaselor proiecte de revitalizare a zonei este de a umaniza contactul oraşului cu apa şi deci de a extinde şi mai mult reţeaua de spaţii publice a căror efect benefic a fost confirmat şi reconfirmat în ultimii 20 de ani. Începând cu opera naţională şi clădirea teatrului naţional, care sunt deja finalizate, zonei portuara i se vor adăuga şi alte proiecte de anvergură precum un nou centru cultural dar şi o serie poduri exclusiv pietonale ce vor conecta deja vasta reţea de pieţe şi străzi pietonale cu facilităţile educaţionale şi culturale existente pe celălalt ţărm al canalului.4 Portul va deveni astfel o parte integrată a oraşului Copenhaga şi în topica acestui capitol putem spune că este recâştigat.

2. New York : proiectul High-line (revalorificarea liniei ferate sus-pendată)

Într-un oraş ca New York, dar în special pe insula Manhattan, densitatea suprafeţei construite este în sine un element iconic al oraşului. Numeroase clădiri au concurat pentru supremaţia cerului iar rezultatul a fost în mod cert creşterea potenţialului financiar al terenului. Spaţiul verde, al parcurilor, reprezintă un peisaj rar întâlnit într-un astfel de oraş, de cele mai multe ori existenţa acestuia datorându-se strict inter-venţiilor administraţiei publice. În acest context, în cartierul Chealse din extremitatea sud-vestică a insulei Manhattan, prezenţa unei structuri suspendate de cale ferată, ce a avut iniţial un rolul de deservire industrială, nu putea fi privită decât drept un element care nu aduce nici un plus de valoare zonei sau chiar din contră, îi face un deserviciu în vederea dezvoltări viitoare. Deşi au existat numeroase intenţii de o de-mola, structura a supravieţuit şi a este astăzi subiectul unei iniţiative surprinzătoare ce urmăreşte tocmai valorifica potenţialului ascuns al prezenţei sale în ţesutul ora-şului. Prin transformarea suprafeţei de rulaj într-o adevărată oază de vegetaţie s-a realizat o intervenţie urbană surprinzătoare al cărei rezultat a fost în final amenajarea unui parc suspendat dezvoltat liniar ce se insinuează printre clădiri şi reprezintă o reală alternativă de promenadă pentru locuitorii oraşului. La baza acestei iniţiative de dezvoltare s-a aflat un concurs internaţional de proiecte, printre finalişti numă-rându-se arhitecţi precum Zaha Hadid, Steven Hall şi Michael Van Valkenburgh. Proiectul câştigător a aparţinut biroului James Coper Field Operations care au ima-ginat întreaga structură drept înşiruirea unor secvenţe ce se dezvoltă progresiv pe întreg parcursul traseului, fiecare dintre acestea fiind caracterizată de o tematică şi funcţionalitate proprie.5

O astfel de promenadă la înălţime este oricând o experienţă, fosta platformă a căii ferată fiind complet transformată într-un spaţiu public ce surprinde prin perspective neaşteptate asupra oraşului, departe de zgomotul străzilor aglomerate. Funcţional, traseul permite o deplasare mult mai rapidă decât cea de la nivelul străzii, obstruc-

3 Tan, Ekim, What the pedestrian wants - The Copenhagen experience, [online] http://www.pedestri-ans-int.org/content/33/42006-nt.pdf, accesat in iunie 20134 Gehl Architects, The harbour returns to the people of Copenhagen, [video] http://vimeo.com/67057935, accesat in iunie 20135 Goldberg, Paul, Miracle above Manhatan, [online] http://ngm.nationalgeographic.com/2011/04/ny-high-line/goldberger-text, accesat in iunie 2013

Page 54: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

54 54

http://www.thehighline.org/about/mapssuccesiunea secventelor spatiale | Field Operations

4. http://www.arhiforum.ro/sites/default/files/Planwerk-Eroilor-Unirii-02.jpgplan de interventie pietonalizare a strazii Eroilor | Planwerk

http://www.arhiforum.ro/sites/default/files/Planwerk-Eroilor-Unirii-13.jpgstrada pietonala Eroilor | Cluj Napoca

http://www.arhiforum.ro/sites/default/files/Planwerk-Eroilor-Unirii-13.jpgpiata Muzeului | Cluj Napoca

Page 55: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

55

ţionată de prezenţa autoturismelor şi a semafoarelor. De cele mai multe ori însă, simpla parcurgere a traseului nu reprezintă în sine un scop, parcul liniar fiind în sine o destinaţie. Numeroşi localnici aleg să-şi petreacă aici timpul liber, însă nu este de neglijat nici potenţialul turistic pe care a o asemenea intervenţie îl prefigurează. Sec-venţele spaţiale imaginate de proiectul câştigător propun un spaţiu public nuanţat prin spaţii deschise ce încurajează interacţiunea socială, cum este cazul platforme-lor aproape în întregime pavate şi al amfiteatrului şi spaţiile închise de o vegetaţie înaltă ce conturează o serie de enclave retrase şi liniştite.

Iniţiativa de reconversie a aparţine unui grup format din locuitori ai oraşului ce au dorit atât salvarea şi conservarea structurii ca element de patrimoniu local, precum şi crearea unui nou spaţiu public atractiv, departe de străzile aglomerate, ce răs-punde prin suprafeţe plantate şi elemente de mobilier nevoii umane de interacţiune. În esenţă, este vorba despre un spaţiu rezidual, redescoperit şi în final reinventat în folosul comunităţi, ce a devenit la nivelul cartierului o reală platformă socială, atât la propriu cât şi la figurat. Consider că tocmai originea acestui proiect reprezintă în sine validarea realizării sale şi arată în acelaşi timp importanţa vectorilor sociali în geneză şi materializarea spaţiilor publice.

3. Cluj Napoca : începutul spaţiilor pietonale

Oraşul Cluj Napoca a căzut pradă, asemeni mai tuturor oraşelor contemporane, invaziei automobilului. Numeroase spaţii publice existente s-au transformat treptat şi sunt chiar şi în prezent în adevărate parcări publice. Accesul necondiţionat al au-tomobilelor pe arterele din centrul oraşului atrage de la sine necesitatea prezenţei locurilor de parcare, iar în lipsa acestora spaţial public va cu siguranţă sacrificat, planificat sau nu. Traficul pietonal devine dificil şi pe alocuri chiar imposibil însă defi-citul major este dat de absenţa activităţilor sociale ca element definitoriu al spaţiilor publice.

În ultimii ani centrul oraşului a fost, fie şi doar pentru că este “la modă”, scena unor transformări ce au vizat îmbunătăţirea calităţii spaţiilor publice prin crearea unor străzi şi pieţe exclusiv pietonale. Un prim exemplu în acest sens îl reprezintă Piaţă Muzeului împreună cu arterele limitrofe Matei Corvin, Vasile Goldiş şi Deleu Victor. Expulzarea autoturismelor a avut drept efect creşterea calităţii spaţiale a acestui vechi ţesut urban şi reactivarea potenţialului acestuia de a funcţiona drept cadru de interacţiune socială în interiorul oraşului. Datorită succesului acestor intervenţii au urmat şi alte proiecte de reorganizare spaţială precum cele implementate pe strada Eroilor urmată apoi de Piaţa Unirii şi ulterior de strada Potaisa şi strada Andrei Şagu-na.6 Desigur, reuşita lor se afla în strânsă legătură cu prezenţa unor servicii ce susţin activităţi de recreere a căror prezenţă nu este posibilă în lipsa unor partere perme-abile, aşa cum din păcate este cazul străzii Potaisa ori a Pieţii Unirii, cea din urmă fiind în prezent utilizată la potenţialul său maxim doar cu ocazia desfăşurării unor evenimente. Desigur, cauzele problemelor cu care se confruntă spaţiul public al pie-ţei Unirii se datorează în parte unei mobilări urbane inadecvate şi subdimensionate, însă în principal se resimte lipsă unui contact direct al spaţiului vast al acesteia cu frontul clădirilor din imediata vecinătate. Din acest motiv, piaţa Unirii nu este altceva

6 Planwerk Cluj, Bulevardul eroilor si piata Unirii, [online] http://www.arhiforum.ro/proiecte/bulevardul-eroilor-si-piata-unirii#, accesat in iunie 2013

Page 56: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

56 56

14. http://www.arhiforum.ro/sites/default/files/Planwerk-Erlebnisraum-Altstadt-05.jpgrepavarea strazilor ce fac legatura orasului de sus cu cel de jos | Sibiu

11. http://www.arhiforum.ro/sites/default/files/Planwerk-Erlebnisraum-02.jpgamenajare loc de odihna langa zidul fortificatiei | Sibiu

11. http://www.arhiforum.ro/sites/default/files/Planwerk-Erlebnisraum-03.jpgrefunctionalizarea unei terase insorite | Sibiu

Page 57: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

57

decât o imensă insulă urbană în plin proces de deşertificare; un imens sens girato-riu, activităţile sociale ori simpla prezenţă a oamenilor nefiind susţinute ori încurajate în vreun fel în lipsa prezenţei unor instalaţii şi dotări, desigur, temporare. Astfel de intervenţii ar trebui continuate şi în obligatoriu fundamentate pe studii de fezabilitate ce vizează şi aspecte de natură antropologică, psihosociologică ori comportamen-tală pentru înţelegerea interacţiunii om - spaţiu.

4. Sibiu : intervenţii urbane punctuale

Centrul vechi al oraşului Sibiu a fost supus unui amplu proces de restaurare şi re-structurare urbană anterior anului 2007. Că urmarea a măsurilor premergătoare destinate pregătirii oraşului pentru a găzdui diverse evenimente în cadrul desemnări acestuia drept “Capitală Culturală Europeană” alături de Luxemburg, au fost elabo-rate o serie de 25 de pachete de măsuri prin proiectul “Erlebnisraum Altstadt”. Toate aceste vizau intervenţii punctuale de mici dimensiuni în zece locaţii alese în interiorul ţesutului vechi al oraşului cu scopul de a completa operaţiunile de amploare desfă-şurate în interiorul principalelor pieţe şi artere pietonale şi de a extinde reţeaua de spaţii publice spre întreg ansamblul zonei istorice. Printre măsuri se numără întro-ducerea unui cinema în aer liber, reorganizarea unei piaţete şi amenajarea unui parc liniar, toate acestea având intenţia de a reactiva spaţiul public al acestor zone prin-tr-o mobilare urbană corespunzătoare şi de a facilita accesibilitatea centrului istoric prin adoptarea unor măsuri de încetinire sau limitare a traficului auto şi refacerea suprafeţei carosabile.

Printre acestea se numără: amenajarea unui loc de odihnă lângă zidul de fortificaţiei care desparte Oraşul de Sus de Oraşul de Jos, înlocuind o parcare improvizată; refuncţionalizarea unei terase supraînălţate din vecinătatea mănăstirii Ursulinelor din spaţiu de parcare în loc de întâlnire şi repaos; restaurarea şi repavarea străzilor înguste ce fac legătura Oraşului de Jos cu Oraşul de Sus prin piaţă Aurarilor şi a legăturii cu Piaţa Mică; amenajarea unui sistem de expunere pentru artă pe porţiu-nea unui zid de fortificaţie iremediabil deteriorat.7 Toate aceste proiecte au urmăresc intervenţii punctuale la o scară mică cu intenţia declarată a autorilor de a obţine un “efect maxim cu buget minimal şi lucrări de mică amploare”. Astfel de proiecte vin să demonstreze eficienţa chiar şi a micilor intervenţii, ce visează doar aspecte de detaliu, în conturarea spaţiilor publice şi posibilitatea de a îmbunătăţii calitatea aces-tora cu un minim de efort dar maxim de atenţie şi interes.8

7 Planwerk Cluj , Erlebnisraum Altstadt, [online] http://www.arhiforum.ro/node/2422, accesat in iunie 20138 Planwerk Cluj, Erlebnisraum Altstadt , [online] http://www.e-zeppelin.ro/articolrevista.php?id_art=74&id_rev_art=187&limba_noua=ro, accesat in iunie 2013

Page 58: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

58 58

puncte generatoare detrafic pietonal

flux pietonal cota +0.00

flux auto

flux pietonal cota -7.00

Legenda :

limita zonei de interventie

FLUXURI DE CIRCULATIE

repere vizuale

raza de vizibilitate

noduri de circulatie pietonala

Legenda :

limita zonei de interventie

REPERE SI VIZIBILITATE

1

2

3

5

4

SALA UNIRII

MUZEUL UNIRIICATEDRALA REINTREGIRII

CATEDRALA ROMANO-CATOLICA

PIATA TRICOLOR

STATUIA LUIMIHAI VITEAZU

BASTIONUL SFANTUL MIHAIL

PALATUL PRINCIPILOR

PALATUL ARHIEPISCOPIEI

ROMANO CATOLICE

POARTA A IV-A

BIBLIOTECABATTHYANEUM

UNIVERSITATEA

1 DECEMBRIE

PARCUL UNIRIIFANTANA ARTEZIANA MUZICALA

HOTEL CETATE

TURNUL

CATEDRALEI

REINTREGIRII

analiza fluxurilor de circulatie si a punctelore generatoare de trafic pietonal

analiza reperelor de vizibilitate

Page 59: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

59

Tema de proiectare aleasă în elaborarea proiectului de diplomă presupune realizarea unui centru cultural în interiorul ţesutului istoric al cetăţii bastionare Apulum din ora-şul Alba Iulia mai precis, centru cultural va fi realizat în interiorul bastionului Sfântul Mihail situat în imediata vecinătate a Catedralei Reîntregirii Neamului şi limitrof stră-zii Nicolae Iorga, care reprezintă singurului acces auto spre interiorul cetăţii. În urma restaurării şi revalorificării traseului de vest al şanţurilor de apărare, piaţa Tricolor, situată în faţa Catedralei Reîntregirii Neamului a fost redusă considerabila ca dimen-siune, cota terenului amenajat fiind readusă la nivelul şanţurilor de apărare, conform sistematizării existenţe anterior anului 1923. Spaţiul public oferit de centrul cultural trebuie să compenseze, prin temă, reducerea dimensiunii pieţei Tricolor, dar mai mult decât atât, fiind vorba de o funcţiune de natură publică, intenţia de proiectare este e a oferi întrega suprafaţă a bastionului spre domeniul public, la acest deziderat contribuind atât nouă piaţeta propusă în faţa centrului cultural cât şi anvelopa clădirii ce va permite accesul la cota superioară a bastionului.

Analizele premergătoare demersului de proiectare propriu-zisă au vizat aspecte de natură funcţională, prin studierea traseelor auto şi pietonale existente atât în interio-rul cetăţii cât şi la cota şanţurilor de apărare cu evidenţierea punctelor generatoare de trafic pietonal cât şi aspecte de natură comportamentală prin analizarea traseelor urmate de diferite grupuri de indivizi: studenţi, turişti, localnici ţinând cont de repe-rele vizuale prezente în oraş, al punctelor de interes din interiorul cetăţii ce produc o atracţie a fluxurilor pietonale precum şi un studiu al vizibilităţi din punctele ce oferă perspective relevante spre şi în interiorul cetăţii. În urma acestor analize, concluziile imediate au fost că la momentul actual, prezenţa bastionului este nesemnificativă în interiorul peisajului urban, el fiind închis la contactul cu strada Nicolae Iorga de un zid de sprijin fără valoare istorică realizat în anul 1923 ce nu permite vizibilitatea şi nici nu încurajează explorarea acestuia, fapt relevat şi de propunerea amenajării unui traseu turistic de promenadă pe conturul fortificaţiilor cetăţii. Desigur, funcţiunea ac-tuală, cea de curte a spitalului neuropsihiatric, determină acest caracter restrictiv al accesului pe bastion şi tocmai din acest motiv bastionul nu este integrat în reţeaua de spaţii publice ale cetăţii.

Poziţia privilegiată în interiorul ce cetăţii a bastionului Sfântul Mihai este remarcabilă, fiind situat în imediata vecinătate a Catedralei Reîntregirii Neamului şi tangent la sin-gurului acces auto în cetate. Este deci plauzibilă exploatarea acestor relaţii pentru a transforma noul centru cultural într-un prim reper al unei incursiunii în interiorul cetăţii prin încurajarea şi deschiderea unor noi puncte de perspectivă spre princi-palele obiectivele turistice şi culturale. Intenţia este că spaţiul public generat în jurul centrului cultural şi asociat acestuia să reprezinte un adevărat nod de trafic pietonal , un punct de atracţie şi un spaţiu de repaos şi relaxare. Desigur, intervenţia în sit tre-buie să fie discretă pentru a nu concura atât cu zidurile fortificaţiei, cât nici cu turnul catedralei, care reprezintă unul din reperele iconice ale oraşului. Deşi acest aspect poate fi unul restrictiv, în mod indirect el direcţionează demersul de proiectare spre o arhitectură adaptată scării umane de percepţie a spaţiului. Prezenţa oamenilor în acest nou spaţiu este încurajată şi susţinută de un parter permeabil la nivelul căruia sunt prezente dotări de alimentaţie publică şi facilităţi ce permiţi activităţi sociale şi de relaxare. Clădirea în sine reprezintă suportul realizării unor evenimente în aer liber,

ATITUDINEA PERSONALĂÎN ELABORAREA PROIECTULUI DE DIPLOMA

Page 60: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

60 60

Page 61: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

61

în acest sens fiind amenajat un amfiteatru exterior dezvoltat pe treptele exterioare ce permit accesul necondiţionat pe anvelopa clădirii şi simultan la cota superioară a bastionului.

Inserţia clădirii în interiorul bastionului este una minim intruzivă, ea fiind vizibilă doar din câteva perspective atent controlate din interiorul cetăţii şi practic invizibilă din exteriorul acesteia. Prezenţa centrului cultural va permite expansiunea spaţiului pu-blic existent pe latura de vest a cetăţii şi va contribui la activarea acestuia atât prin natura programului de arhitectură propus cât şi prin mobilierul urban încorporat în anvelopa clădirii.

Page 62: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

62 62

Page 63: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

63

Lucrarea de faţă a avut drept obiectiv studierea spaţiului invizibil, sub accepţiune în care a fost definită în prolog, cu intenţia de a oferi o perspectivă mult mai amplă a asupra înţelegerii fenomenului arhitectural în general şi de a de a cristaliza noţiuni teoretice legate de interacţiunea mediului social cu acesta prin prisma spaţiului pu-blic, înţeles atât ca produs cât şi ca proces urban în particular. Desigur, aplicabilita-tea practică a unor noţiuni teoretice nu este directă însă prin prisma lor înţelegerea spaţiului public devine una mult nuanţată şi contribuie în cele din urmă la conturarea unei viziuni arhitecturale mult mai ancorate în realitatea psihosociologica a lumii contemporane.

Geneza şi evoluţia spaţiului public, studiată în primul capitol, a urmărit definirea circumstanţelor sociale specifice fiecare perioade istorice cu intenţia de a releva tocmai interrelaţia acestora cu mediul construit prin prisma procesele urbane dar şi a spaţiului public înţeles ca produs al respectivelor societăţi. Începând cu spa-ţiul public reprezentativ al societăţilor antice: agora şi forum, continuând apoi cu transformările spaţiale din perioada medievală, renaştere şi baroc şi terminând cu prezentarea modelelor de organizare spaţială ale modernismului, intenţia a fost de a prezenta premisele istorice ale apariţiei şi evoluţiei spaţiului public, sub aspectul interrelaţie acestuia cu mediul social, economic şi cultural. Acest capitol permite înţelegerea în context istoric a spaţiului public contemporan, exemplul trecutului reprezentând oricând un reper al prezentului precum şi al viitorului.

Înţelegerea realităţii este, din punct de vedere anatomic, un amplu proces mintal caracterizat pe scurt de o serie de micro-percepţii ce ajung să contureze o înşiruire de imagini mentale complexe ce definesc fiecare instanţă a prezentului. Conturarea percepţie este realizată prin contopirea informaţiilor senzoriale şi din acest motiv înţelegerea limitelor simţurilor umane a reprezentat punctul de plecare în definirea dimensiunii umane a arhitecturi. Caracteristicile spaţiale ale ţesutului urban au fost analizate în raport cu modul de interacţiune al mediului social cu spaţiul public, atât sub aspect stric funcţional, investigând limita perceptibilului în diverse circumstanţe spaţiale, cât şi sub aspect comportamental. Interrelaţiile spaţiului public cu mediul social, sub aspect psihosociologic, reprezintă terenul de desfăşurare al ştiinţelor comportamentale. Psihologia ambianţei cuprinde o serie de abordări teoretice ce definesc interrelaţiile existente între manifestările comportamentale al mediului soci-al şi spaţiul public şi prezintă modul în care acesta este folosit, înţeles ori interpretat. Am prezentat în acest sens câteva direcţii teoretic ce studiază aceste interrelatii şi le definesc ca fiind unidirecţionale, bidirecţionale sau intrinsec determinate, însă indiferent de abordare, punctul de convergenţă al acestor teorii este reprezentat de asimilarea comportamentului uman în spaţiul public ca fiind un element definitoriu al ţesutului urban. Acest aspect ar trebui conştient urmărit în demersul de proiectare al intervenţiilor urbane în ţesutul existent ori în dezvoltarea şi extinderea acestuia.

Spaţiul public este caracterizat în anumite situaţii de mari aglomerări de oameni. Din acest motiv, manifestările comportamentale ale unei mulţimi în spaţiul public au reprezentat un domeniu distinct de studiu în cadrul unor lucrări ştiinţifice de psi-hologie. Am considerat relevantă prezentarea unei sinteze a noţiunilor teoretice din lucrările lui Gustav Le Bon şi Sigmund Freud, întrucât ele investighează tocmai ca-

EPILOG

Page 64: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

64 64

Page 65: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

65

racteristicile manifestărilor comportamentale ale unui grup sau ale unei mulţimi sub aspect psihosociologic. Astfel de noţiuni pot reprezenta cheia înţelegerii modului de utilizare a spaţiului public de către un grup de oameni şi în mod indirect, datorită dorinţei de apartenenţa la grup, nativă psihicului uman, oferă o nouă perspectivă în înţelegerea alegerii modului de utilizare a spaţiului public şi evidenţiază preferinţa pentru un anumit spaţiu a unui individ ori al unui grup restrâns de persoane. O stra-dă populată inspiră siguranţă, precum şi simpla prezenţă a oamenilor într-un anumit spaţiu transmite la nivelul inconştientului impresia că acel spaţiu este dezirabil.

Realitatea contemporană a spaţiului public este prezentată în capitolul Spaţiu şi Non-spaţiul. Încă din titlu este evidenţiat caracterul dihotomic al acestuia, datorită modului în care este înţeles, produs şi utilizat în societatea contemporană. Pe de o parte spaţiul public este recunoscut ca fiind o resursă a societăţi, contribuind la co-eziunea comunităţilor cărora le este destinat ori în cadrul oraşului la conturarea unui peisaj urban dinamic şi atractiv, din puncte de vedere locativ, turistic şi economic, ce contribuie în mod cert la creşterea calităţii vieţii în interiorul oraşelor. Pe de altă parte non-spaţiul reprezintă un produs la societăţii contemporane ce cuprinde spa-ţiul supermarketurilor, al căilor şi nodurilor de transport ori al centrelor comerciale şi reprezintă de cele mai multe ori un substituent mimetic al spaţiului public propriu-zis. Geneza acestor tipologii spaţiale este motivată pe de o parte prin deteriorarea spaţiilor publice ale oraşelor, dar poate fi în egală măsură şi un element speculativ al mediului privat. Tot în accepţiune de non-spaţiu, am ales să includ şi domeniul spaţiului virtual, întrucât acesta este astăzi puternic interconectat cu numeroase aspecte ale vieţii sociale.

Exemplele selectate prezintă patru intervenţii urbane analizate în raport cu impac-tul pe care acestea îl au în redefinirea modului de utilizare, înţelegere şi percepţie a spaţiului public. Transformările prezentate cuprind un spectru larg de intervenţii, pornind de la strategii de dezvoltare a spaţiilor publice la nivelul unui întreg oraş (Co-penhaga şi Cluj Napoca), continuând cu implicaţiile urbanistice şi spaţiale ale unui proiect individual (High-Line, New York) şi terminând cu rezultatul unor intervenţii punctuale, de mică amploare, în interiorul ţesutului urban (Sibiu).

În societatea contemporană, arhitectul poate fi considerat, într-o oarecare măsură, un surogat al clientului pentru care proiectează sau într-un sens mai larg, îl reprezin-tă. În demersul său el trebuie să ia în considerare nevoile, dorinţele şi aspiraţiile celor care vor utiliza în final spaţiul proiectat. Tocmai acest aspect devine problematic atunci când cei care vor utiliza spaţiul propriu zis sunt fie necunoscuţi ori priviţi ca o masă eterogenă de oameni ale căror trăsături sunt greu de definit şi de cele mai multe ori nu coincid cu viziune arhitectului despre modul în care spaţiul va fi utilizat.

Înţelegerea dimensiunilor sociale ale spaţiului public trebuie să reprezinte punctul de plecare în geneza, reconfigurarea şi transformarea ţesutului urban deoarece contri-buie la concretizarea unor viziuni arhitecturale mult mai sensibile la realitatea psiho-sociologica a spaţiului, a modului în care acesta este perceput, înţeles şi chiar în-cărcat cu semnificaţie în diverse contexte socio-culturale. Vectorii sociali contribuie activ la permanenta reorganizarea a spaţiului, iar sub acest aspect spaţiul public nu reprezintă doar un produs al societăţii ci este un proces socio-spaţial aflat într-o continuă desfăşurare. Dinamismului societăţii contemporane impune realizarea unor spaţii publice flexibile şi adaptabile la cerinţele şi necesităţile oraşelor de mâine.

Page 66: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

66 66

Page 67: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

67

1 Arendt, Hannah, The human condition, The university of chicago press, 1958,

2 Auge, Mark, Non-Places, Introduction to an anthropology of supermodernity, Editura Verso, Londra 1995

3 Blake, Peter, Form follows fiasco – why modern architecture hasn’t worked, Atlantic – Little, Brown books, 1977

4 Carr, Stephen, Public Space, Cambridge University Press, 1922

5 Dahinden, Justus, Man and space, Kraemer Karl, 2005

6 Dreyfus, Hubert, Michel Foucault: Beyond Structuralism and Hermeneutics, University of Chicago Press, Chicago, 1982

7 Frampton, Kenneth, Modern Architecture - A critical history, Thames &Hudson, New York, 2007

8 Freud, Sigmund, Group Psychology and the analysis of the ego, The inter national psychoanalytical library, Vienna, 1922

9 Gehl, Jan , Cities for people, Island Press, Washington | Covelo | London,2010

10 Gehl, Jan , Viata intre cladiri. Utilizari ale spatiului public, Igloo media, 2011

11 Ioan, Augustin, “The peculiar history of postcommunist public places and spaces: Bucharest as a case study”, The post-socialist city, The geojurnal library,volumul 92, University of cincinnati, Ohio Usa, Springer 2007

12 Jacobs, Jane, The Death and Life of Great American Cities, Vintage Books, New York, 1961

13 Jurov, Cosma, Centre Civice , Editura tehnica, Bucuresti, 1979, p12-13

14 Krogh Jensen, Marianne, “Space unfolded” , Mind your behaviour. How Architecture Shapes Behaviour , DAC Danish Architecture Center, Copenhaga, 2010

15 Le Bon, Gustav, Psihologia multimii, Editura Antet xx Press, Bucuresti, 2005

16 Leach, Neil, Rethinking architecture : a reader in cultural theory, Routledge, Londra, 1997

17 Madanipour, Ali, Design of urban space - an inquiry into a socio-spatial process, University of Newcastle, John Wiley &Sons ltd., 1996

18 Milea, Andreea, “Cursul 10 - Spatiul Public : Piata, curs : Compozitie Urbana, Facultatea de Arhitectura si Urbanism Cluj Napoca”, an universitar 2011-2012

19 Nielson, Kim, 3XN, Mind your behaviour, How Architecture Shapes Behaviour, DAC Danish Architecture Center, Copenhaga, 2010

20 Oxvig, Henrik, articol, “Architecture is Fields of interaction”, Mind your behaviour. How Architecture Shapes Behaviour, DAC Danish Architecture Center, Copenhaga, 2010

BIBLIOGRAFIE

Page 68: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

68 68

Page 69: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

69

21 Surowiecki, James, The Wisdom of the Crowds, editura Double Day, New York, 2004

22 Smithson Robert, The collected Writings, University of California Press,Los Angeles, California, 1996

23 Tucicov-Bogdan, Ana, Psihologie generala si psihologie sociala, editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973

ARTICOLE PE INTERNET

1 Carmona, Matthew, Comtemporary Public Space, Journal of urban design, http://dx.doi.org/10.1080/13574801003638111, accest in mai 2013

2 Chelcea, Liviu, articol - Cultura si spatii urbane noi, http:// socasis.ubbcluj.ro/urbanblog/?p=281 accesat in iunie 2013

3 Crossan, Steve, Digital networks, Public space in Digital public space, Futureeverything Publications & Bill Thompson BBC Archive, 2013, http://futureeverything.org/publications/digital-public-spaces/, accesat in iunie 2013, p14,

4 Dezbatere in cadrul bienalei de la venetia 2012: Tarile Nordice – Viata urbana ca o resursa, http://www.ifhp.org/ifhp-blog/urban-life-resource, accesat in mai 2013”

5 Dinescu, Lucian, : Conditia spatiului virtual, http://www.observatorcultural.ro/Conditia-spatiului-virtual*articleID_8638-articles_details.html”

6 Elemente de cultura urbana, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/619432/urbanculture#toc68798, accesat in iunie 2013

7 Encyclopædia Britannica Online, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/214381/forum, accesat in iunie 2013

8 Erbel, Joanna, Public space, Atlas of transformation, http://monumenttotransformation.org/atlas-of-transformation/html/p/public-space/public-space-joanna-erbel.html, accesat in iunie 2013”

9 Gehl Architects, Major projects book. http://issuu.com/gehlarchitects/docs/ga_major_projects_book_single_pages, p.7-8

11 Goldberg, Paul, Miracle above Manhatan, http://ngm.nationalgeographic.com/2011/04/nyhigh-line/goldberger-text, accesat in iunie 2013”

12 Ito, Toyo, Image of architecture in electronic age, http://www.designboom.com/eng/interview/ito_statement.html, accesat in iunie 2013

13 Ito, Toyo, Interviu http://www.npr.org/2013/03/17/174128806/2013-pritzker-winner-toyoito-finds-inspiration-in-air-wind-and-water, accesat in iunie 2013

Page 70: SPATIUL INVIZIBIL

S P A Ţ I U L I N V I Z I B I L

70 70

Page 71: SPATIUL INVIZIBIL

O PRIVIRE ASUPRA DIMENSIUNIIOR SOCIALE ALE SPAŢIULUI PUBLIC

71

14 Ivan, Anamaria, Spaţiul virtual - o abordare psihanalitică, Revista Cultura , nr 78 / 2007, http://revistacultura.ro/cultura.php?articol=1492, accesat in mai 2013

15 Planwerk Cluj, articol Erlebnisraum Altstadt Sibiu, http://www.arhiforum.ro/node/2422, accesat in iunie 2013

16 Planwerk Cluj, aricol Bulevardul Erorilor Cluj Napoca, http://www.arhiforum.ro/proiecte/bulevardul-eroilor-si-piataunirii#, accesat in iunie 2013

17 Planwerk Cluj, Erlebnisraum Altstadt – spatii publice in centrul istoric, Sibiu, http://www.e-zeppelin.ro/articolrevista.php?id_art=74&id_rev_art=187&limba_noua=ro

18 Rapoport, Amos, On the “invisible architecture”: An E.B.S Perspective, http://www.roemervantoorn.nl/Resources/Amos%20Rapoport%20Article1.pdf, accesat in mai 2013

20 Stikker, Marleen, “Public Domani 4.0”, Digital public space, Futureeverything Publications & Bill Thompson BBC Archive, http://futureeverything.org/publications/digital-public-spaces/, accesat in iunie 2013, p32

21 Tan, Ekim, What the pedestrian wants - The Copenhagen experience , http://www.pedestrians-int.org/content/33/42006-nt.pdf, accesat in iunie 2013

22 Tyger, A.C, “Cyber Jouissance”, Reality augmented http://www.realityaugmentedblog.com/2013/06/cyber-jouissance-the-futureof-cybernetically-enhanced-senses-2/ , accesat in iunie 2013

23 Wachtel, Eleanor, A conversation with Jane Jacobs, http://brckmag.com/conversation-janejacobs,accesat in Mai 2013

24 Whipps, Heather, articol: How the Greek agora changed the world, http://www.livescience.com/4861-greek-agora-changed-world.html, accesat in iunie 2013

25 Worpole, Ken & Knox, Katherine, The social value of public space, Joseph Rowntree Foundation 2007, http://www.jrf.org.uk/publications/social-value-public-spaces, accesat in iunie 2013

CONFERINTE. PREZENTARI VIDEO

1 Gehl Architects, The harbour returns to the people of Copenhagen, http://vimeo.com/67057935, accesat in iunie 2013

2 Gehl, Jan, Orase pentru oameni - Conferinta Melobourn http://fora.tv/2011/05/02/Jan_Gehl_Cities_for_People, accesat in mai 2013

3 Gehl Architects, Making life visible, http://vimeo.com/48739975,accesat in iunie 2013

Page 72: SPATIUL INVIZIBIL