85594214 spatiul rural romanesc

60
11 CAPITOLUL I SPAŢIUL RURAL ROMÂNESC 1.1. Spaţiul rural. Conţinut şi semnificaţii Timp îndelungat, sub impactul vechiului mod tehnic şi tehnologic de producţie, caracterizat prin dezvoltarea accelerată şi neraţională a industriei, spaţiul rural a suportat profunde prefaceri economice, sociale şi ecologice, ce au dus la exodul şi sărăcirea populaţiei de la sate. Ca urmare a acestei situaţii, sunt remarcabile preocupările din ţările dezvoltate, consacrate procesului de echilibrare a raportului sat-oraş, reconcilierii şi revigorării spaţiului rural, păstrător al unor valori materiale şi spirituale unice. Ruralul şi ruralitatea x constituie un obiect de studiu pentru diferite ştiinţe umaniste – economie, istorie, geografie, sociologie, etnografie etc. Aceste ştiinţe abordează conceptul de rural prin prisma obiectului lor specific de cercetare 1 . x Păstrătorii acestor valori materiale şi spirituale se numesc rurali, care au sarcina de a proteja, păstra şi dezvolta patrimoniul spaţiului rural format din: resursele culturale (cunoştinţele, abilităţile, tradiţiile, siturile arheologice, peisajele amenajate, lucrările civile etc.); producţiile artizanale sau industriale, bunurile şi serviciile care provin direct din/sau asociate spaţiului rural şi care asigură valorificarea durabilă a resurselor. Ruralitatea este expresia unui raport între om, timp şi spaţiu, o relaţie de dependenţă reciprocă între om şi natură; expresie a unui mod de viaţă, care începe cu adaptarea naturii la necesităţile umane şi dispare în momentul deplinei „domesticiri” a naturii. 1 Preocupările privind cercetarea ruralului îşi găsesc concretizarea într-o multitudine de tratate, cărţi, manuale, dicţionare, studii şi articole publicate, dintre care selectăm: Agenda 2000, For a Stranger and Worder Union, Bulletin of the European Union, September, 5, 1997; Agriculture, Environment, Rural Development, Fact and Figures, European Communities, 1999; Alexandri, Cecilia, Davidovici, I., Gavrilescu, D. (coord.), Tratat de economia agriculturii, Editura Expert, Bucureşti, 2003; Barberis, C., Sociologie rurale, Edition agricole, Bologna, 1965; Bădescu, I., Satul contemporan şi evoluţia lui istorică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981; Belli, N., Dumitru, D., Popescu, M., Toderoiu, F., Evoluţia prospectivă a agriculturii. Formarea agriculturii durabile şi competitive prin forţele pieţei, CIDE, Bucureşti, 1995; Bold, I., Buciuma, E., Drăghici, M., Spaţiul rural, Editura Mirton, Timişoara, 2003; Boussard, J.L., Economie de l'agriculture, Ed. Economica, Paris, 1992; Introduction a l'economie rurale, Editions Cujas, Paris, 1997; CAP 2000, Rural Developments, Ec. DG. IV, Working document, 1997; La Charte européene de lespace rural – un cadre politique pour le developpment rural, Strasbourg, 1995; Cucu, V., Geografia şi urbanizarea, Editura Junimea, Iaşi, 1976; Davidovici, I., Gavrilescu, D., Economia creşterii agroalimentare, Editura Expert, Bucureşti, 2002; Dumitrescu, Elena, Dezvoltarea locală şi politica regională a Uniunii Europene, CIDE, Bucureşti, 1999; FAO, Agricultural sustainability: definition and multiplication for agricultural and trade policy, Roma, 1993; FAO, Agriculture: Horizont 2010, Roma, 1993; Gavrilescu, D., Giurcă, Daniela (coordonatori), Economia agroalimentară, Editura Expert, Bucureşti, 2000; Georgescu, G., Reforma economică şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucureşti, 1995; Ianoş, I., Sisteme teritoriale, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000; Kayser, B., La renaissance rurale. Sociologie des campagnes du monde occidental, Editions Armand Colin, Paris, 1990; Malassis, L., Ghersi, G., Initiation a leconomie agroalimentaire, Hatier – Aupelf, Paris, 1992; Manolescu, Gh. (coordonator), Politici economice – concepte, instrumente, experimente, Editura Economică, Bucureşti, 1997; Miftode, V., Elemente de sociologie rurală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984; Mihăilescu, I., Matei, I., Satul românesc, Editura Academiei, Bucureşti, 1985; Năstase, M., Dimensiunea optimă a exploataţiilor agricoel, Editura Chrater B, Bucureşti, 1999; Neagu, V., Stanciu,

Upload: stefan-constantin-popa

Post on 19-Jan-2016

75 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

spatiul rural

TRANSCRIPT

Page 1: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

11

CAPITOLUL I

SPAŢIUL RURAL ROMÂNESC

1.1. Spaţiul rural. Conţinut şi semnificaţii

Timp îndelungat, sub impactul vechiului mod tehnic şi tehnologic de producţie, caracterizat prin dezvoltarea accelerată şi neraţională a industriei, spaţiul rural a suportat profunde prefaceri economice, sociale şi ecologice, ce au dus la exodul şi sărăcirea populaţiei de la sate. Ca urmare a acestei situaţii, sunt remarcabile preocupările din ţările dezvoltate, consacrate procesului de echilibrare a raportului sat-oraş, reconcilierii şi revigorării spaţiului rural, păstrător al unor valori materiale şi spirituale unice.

Ruralul şi ruralitateax constituie un obiect de studiu pentru diferite ştiinţe umaniste – economie, istorie, geografie, sociologie, etnografie etc. Aceste ştiinţe abordează conceptul de rural prin prisma obiectului lor specific de cercetare1. x Păstrătorii acestor valori materiale şi spirituale se numesc rurali, care au sarcina de a proteja, păstra şi dezvolta patrimoniul spaţiului rural format din: resursele culturale (cunoştinţele, abilităţile, tradiţiile, siturile arheologice, peisajele amenajate, lucrările civile etc.); producţiile artizanale sau industriale, bunurile şi serviciile care provin direct din/sau asociate spaţiului rural şi care asigură valorificarea durabilă a resurselor. Ruralitatea este expresia unui raport între om, timp şi spaţiu, o relaţie de dependenţă reciprocă între om şi natură; expresie a unui mod de viaţă, care începe cu adaptarea naturii la necesităţile umane şi dispare în momentul deplinei „domesticiri” a naturii. 1 Preocupările privind cercetarea ruralului îşi găsesc concretizarea într-o multitudine de tratate, cărţi, manuale, dicţionare, studii şi articole publicate, dintre care selectăm: Agenda 2000, For a Stranger and Worder Union, Bulletin of the European Union, September, 5, 1997; Agriculture, Environment, Rural Development, Fact and Figures, European Communities, 1999; Alexandri, Cecilia, Davidovici, I., Gavrilescu, D. (coord.), Tratat de economia agriculturii, Editura Expert, Bucureşti, 2003; Barberis, C., Sociologie rurale, Edition agricole, Bologna, 1965; Bădescu, I., Satul contemporan şi evoluţia lui istorică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981; Belli, N., Dumitru, D., Popescu, M., Toderoiu, F., Evoluţia prospectivă a agriculturii. Formarea agriculturii durabile şi competitive prin forţele pieţei, CIDE, Bucureşti, 1995; Bold, I., Buciuma, E., Drăghici, M., Spaţiul rural, Editura Mirton, Timişoara, 2003; Boussard, J.L., Economie de l'agriculture, Ed. Economica, Paris, 1992; Introduction a l'economie rurale, Editions Cujas, Paris, 1997; CAP 2000, Rural Developments, Ec. DG. IV, Working document, 1997; La Charte européene de l′espace rural – un cadre politique pour le developpment rural, Strasbourg, 1995; Cucu, V., Geografia şi urbanizarea, Editura Junimea, Iaşi, 1976; Davidovici, I., Gavrilescu, D., Economia creşterii agroalimentare, Editura Expert, Bucureşti, 2002; Dumitrescu, Elena, Dezvoltarea locală şi politica regională a Uniunii Europene, CIDE, Bucureşti, 1999; FAO, Agricultural sustainability: definition and multiplication for agricultural and trade policy, Roma, 1993; FAO, Agriculture: Horizont 2010, Roma, 1993; Gavrilescu, D., Giurcă, Daniela (coordonatori), Economia agroalimentară, Editura Expert, Bucureşti, 2000; Georgescu, G., Reforma economică şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucureşti, 1995; Ianoş, I., Sisteme teritoriale, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000; Kayser, B., La renaissance rurale. Sociologie des campagnes du monde occidental, Editions Armand Colin, Paris, 1990; Malassis, L., Ghersi, G., Initiation a l′economie agroalimentaire, Hatier – Aupelf, Paris, 1992; Manolescu, Gh. (coordonator), Politici economice – concepte, instrumente, experimente, Editura Economică, Bucureşti, 1997; Miftode, V., Elemente de sociologie rurală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984; Mihăilescu, I., Matei, I., Satul românesc, Editura Academiei, Bucureşti, 1985; Năstase, M., Dimensiunea optimă a exploataţiilor agricoel, Editura Chrater B, Bucureşti, 1999; Neagu, V., Stanciu,

Page 2: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

12

Frecvent, prin termenul de rural se reflectă un concept de natură fizică, economică, socială şi culturală, pus în „contrapartidă” cu urbanul. În consecinţă, termenul de rural are un caracter generic, care exprimă realităţi foarte diferite, el fiind, în esenţă, un concept plurivalent, interdisciplinar şi integratoriu. După unii specialişti, ruralul este considerat „un mod specific de utilizare a spaţiului, caracterizat prin densitatea relativ scăzută a locuitorilor şi a clădirilor, preponderenţa peisajelor naturale, activitatea economică predominant agro-silvo-pastorală”2 etc.

Conceptul de rural este interpretat de specialişti din diverse domenii în diferite moduri. Dintre multiplele definiri ale conceptului reţinem:

■ ruralul reprezintă câmpurile, ţăranii şi, în general, toate activităţile şi teritoriile neurbane3; ■ adjectivul rural este folosit pentru a defini tot ceea ce se raportează la câmpuri şi de o manieră

generală la viaţa în mediul sătesc, care se situează în afara graniţelor marilor oraşe4; ■ spaţiul rural nu este numai sediul activităţilor agricole, ci şi al industriei, artizanatului,

comerţului rural5; ■ spaţiul rural nu este un spaţiu abstract, nici omogen; el este un spaţiu umano-geografic şi

eterogen6; ■ spaţiul rural se împarte în două secţiuni care definesc, pe de o parte, problema pur agricolă, iar

pe de altă parte problema vieţii rurale, pentru persoanele care nu se ocupă de agricultură7; ■ prin rural se înţelege un oarecare gen de peisaj, o suprafaţă de teritoriu cultivat, un teritoriu pe

care activitatea agricolă este intensă, care în general poartă amprenta omului: câmpii arate, livezi, păşuni, zone construite, iar într-un anume sens spaţiul rural a devenit cultural8;

■ ruralul desemnează un ansamblu diferit de cel urban. Criteriile utilizate pentru definirea caracterului urban sau rural al unui spaţiu sau unei colectivităţi relevă diferite abordări, care se pot sintetiza într-un număr de trei, şi anume9:

• economic, mediul rural se caracterizează prin predominarea activităţilor agricole şi a industriei de prelucrare, spaţiul rural având ca funcţie esenţială specifică producţia agricolă;

• sociologic, societatea rurală se caracterizează printr-un specific al modului de viaţă, comportament şi un sistem de valori distincte faţă de cel urban;

• geografic, mediul rural se diferenţiază prin modul de ocupare a spaţiului, modul de locuire, grupat sau dispersat.

Gh., România, Carta europeană a spaţiului rural, Editura Ceres, Bucureşti, 1996; Otiman, P., Dezvoltarea rurală în România, Editura Agroprint, Timişoara, 1997; Prigogine, I., Stengers, I., Noua alianţă, Editura Politică, Bucureşti, 1984; Puia, I., Soran, V., Cartier, L., Rotar, I., Vlahova, M., Agroecologie şi Ecodezvoltare, Editura Academic Pres, Cluj Napoca, 2001; Rambaud, P., Société rurale et urbanisation, Editions du Seuil, Paris, 1969; Richardson, H., Regional und Urban Economics, Pitman Publishing Ltd. London, 1973; Vincze, Maria, Dezvoltarea rurală şi regională, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2000; Politici agricole în lume. Teorii şi realităţi, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2002; Zahiu, Letiţia, Agricultura mondială şi mecanismele pieţei, Editura Arta Grafică, Bucureşti, 1992; Zahiu, Letiţia, Dachin, Anca, Politici agroalimentare comparate, Editura Economică, Bucureşti, 2001; Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coordonatori), Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993. 2 Alexandri, Cecilia, Davidovici, I., Gavrilescu, D. (coordonatori), Op. cit., 2003, pag. 651 3 Le Petit Larousse, Paris, 1998 4 Ciparisse, G., Thesaurus multilingue du foncier, FAO, Roma, 1999, pag. 56 5 Georges, P., Dictionaire de la geographie, Paris, PUF, 1990, pag. 423 6 Bordet, G., Comment realiser l'amenagement des espaces ruraux, Colloque International Amenagement de l'espace rural, Maison de l' UNESCO, Paris, 1966, Cahiers du Ceneca, Paris, 1966, pag. 461 7 Faure, E., Vers les nouvelles structures, pag. 489 8 Simon, G., Impact de l'agriculture moderne sur l espace rural, Annales de Gembloux, nr. 4 / 1971, pag. 297 9 Mathieu, N., Les problemes d'amenagement des regions rurales francaises, în Geographie et l'amenagement du territoire, Budapest, 1969, pag. 105

Page 3: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

13

Această ultimă interpretare dată spaţiului rural stă la baza investigării spaţiului rural sub aspect economic, sociologic şi geografic.

Economic, priveşte ansamblul activităţilor economice ce se desfăşoară în spaţiul rural. Pe lângă agricultură, sunt cuprinse şi activităţile tradiţionale (meşteşugurile, artizanatul, valorificarea faunei şi florei locale etc.), precum şi noile îndeletniciri generate de civilizaţia urbană şi care se referă la dezvoltarea sectorului industrial, a serviciilor şi infrastructurii. Sub acest aspect, Malassis L. şi Ghersi G., fac o delimitare conceptuală între economia agrară şi economia ruralăx, ultima cuprinzând totalitatea proceselor economice şi sociale desfăşurate în cadrul comunităţilor rurale10.

Sociologic, se referă la definirea trăsăturilor caracteristice comunităţilor rurale, satul constituind o comunitate socio-economică autonomă, alcătuită dintr-o mulţime de gospodării individuale şi dintr-o reţea complexă de relaţii şi roluri generate de activitatea agricolă propriu-zisă şi de viaţa politică, morală, culturală. Pe plan sociologic, se încearcă să se surprindă trăsăturile specifice ale ruralului în comparaţie cu cele ale urbanului şi care se referă la: dimensiunile teritoriale mai reduse ale comunităţii urbane; densitatea scăzută a populaţiei; contactele dintre oameni sunt predominant personale, toate determinând o unitate interioară a grupurilor rurale mult mai trainică decât în comunităţile urbane. Diversitatea umană şi culturală au determinat apariţia unor modele specifice de cercetare a comunităţilor rurale, cunoscute sub denumirea de: tradiţionalist, meliorist, ecologic şi crono-regresivxx.

Geografic, unde termenul de rural are un caracter convenţional pentru a desemna un spaţiu delimitat, caracteristic comunităţilor săteşti. Din punctul de vedere al organizării administrativ-teritoriale se utilizează termenul de localităţi, grupate în urbane şi rurale. Dar, termenul cu cea mai frecventă utilizare este însă de aşezări umanexxx, clasificate în aşezări urbane (oraşe) şi aşezări rurale (sate).

În ultimele decenii, tot mai frecvent, termenul de rural este legat de cel de peisaj, ca efect al diversificării funcţiilor spaţiului rural, în special cele legate de turism şi recreere. După Charbonneau, F. şi colaboratorii lui, „peisajul este o

x În societatea contemporană, economia rurală se fundamentează pe realizarea funcţiilor ruralului – protecţia mediului natural, armonizarea activităţilor agricole şi neagricole, păstrarea şi valorificarea tradiţiilor socio-culturale ale ruralului etc. 10 Malassis, L., Ghersi, G., Op. cit., 1992 xx Modelul tradiţionalist consideră spaţiul rural ca fiind adevăratul păstrător al spiritului, specificităţii şi originalităţii unei societăţi sau a unei culturi şi are drept scop renaşterea şi revigorarea valorilor, comportamentelor şi simbolurilor rurale tradiţionale. Modelul meliorist consideră mediul rural ca fiind matricea societăţii moderne, satul fiind caracterizat ca insuficient evoluat şi deci să fie adus la nivelul spaţiului urban. Modelul ecologic se referă la specificitatea, particularităţile şi avantajele modului de viaţă rural contemporan, modificat în urma transformărilor cauzate de folosirea vechiului mod de producţie tehnic şi tehnologic, perimat. Modelul crono-regresiv constă în relevarea evoluţiei istorice a unei comunităţi rurale, indicând cauzele schimbărilor intervenite în cadrul lor. După un astfel de model, satul este o proiecţie a istoriei pe teren (Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coordonatori), Op. cit., 1993, pag. 589-590). xxx Termen similar cu cel de habitat.

Page 4: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

14

haină cu care un popor, o colectivitate a îmbrăcat pământul pe care-l locuieşte”.

Deseori, geografii concep spaţiul rural ca un sistem teritorial, ca „ansamblul funcţional, constituit din elemente şi relaţii, care au ca finalitate atingerea unor ţeluri comune” şi „esenţial în definirea unui anumit tip de dezvoltare teritorială, care are în vedere atingerea unor finalităţi de ordin socio-economic şi cultural”11.

În timp, conţinutul conceptului de dezvoltare rurală a cunoscut diferite interpretări. Astfel, în cadrul U. E. se pot distinge următoarele faze de abordare a conceptului12:

■ faza iniţială, care a durat de la fondarea Pieţei Comune până la mijlocul anilor '70, perioadă în care dezvoltarea rurală era considerată în termeni de dezvoltare agricolă. Această abordare a fost justificată prin faptul că agricultura era considerată un fel de amortizor social capabil să menţină migraţia populaţiei din zonele rurale în limitele capacităţii de absorbţie a celorlalte sectoare;

■ a doua fază, din a doua jumătate a anilor '70 până în prima perioadă a anilor '80, când problema rurală a fost văzută în contextul politicilor regionale, iar soluţiile au fost găsite prin intervenţii extra – agricole, cum ar fi dezvoltarea rurală integrată deschisă diferitelor activităţi economice şi serviciilor. În această fază au apărut şi instrumentele care au făcut posibilă intervenţia pentru dezvoltarea socio-economică a regiunilor mai puţin dezvoltate: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul Social European (FSE), Fondul European pentru Orientarea şi Garantarea Agriculturii - Secţiunea Orientare (FEOGA);

■ a treia fază, după 1985, în care problemele agriculturii au fost abordate în termeni de dezvoltare rurală integrată, accentul fiind pus pe mediul înconjurător, legăturile acestuia cu agricultura şi silvicultura căpătând atât semnificaţii pozitive cât şi negative. În această fază au apărut şi unele tendinţe de renunţare la Politica Agricolă Comunitară (PAC), dintr-o serie de motive, inclusiv urmare a nerezolvării problemelor dezvoltării rurale în anumite regiuni.

În preocupările U.E., dezvoltarea rurală ocupă un loc distinct, extrem de important, ca efect al conştientizării pericolului care ameninţă identitatea culturală, resursele naturale şi viabilitatea spaţiului rural. În această direcţie, Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală, la iniţiativa Comisiei Parlamentare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (1993) a elaborat, în 1995, documentul cunoscut sub denumirea de Charta Europeană a Spaţiului Rural, care conţine principii directoare ale dezvoltării durabile a agriculturii şi spaţiului rural european. În acest document se precizează că spaţiul rural corespunde unei zone interioare sau costiere, care cuprinde satele şi oraşele mici, în care terenurile sunt utilizate pentru agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit, dar şi pentru alte activităţi economice şi culturale ale locuitorilor din zonele respective (artizanat, industrie, servicii, turism, recreere etc.). 11 Ianoş, I., Op. cit., 2000, pag. 21 12 Bold, I., Buciuman, E., Drăghici, M., Op. cit., 2003, pag. 799

Page 5: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

15

Obiectivele principale ale spaţiului rural, definite de Carta europeană, sunt: ■ promovarea unui sistem de producţie agricolă care să asigure:

• cerinţele alimentare ale populaţiei; • un nivel al veniturilor – pentru agricultori şi familiile lor - comparabil cu cel al altor

profesii liberale cu nivel de responsabilitate similar; • protecţia mediului înconjurător şi asigurarea regenerării factorilor de producţie, astfel

încât solul sau pânza de apă freatică să ofere condiţii favorabile generaţiilor viitoare, în contextul unei dezvoltări durabile; ■ producerea de materii prime necesare industriei şi producţiei de energie; ■ satisfacerea cerinţelor întreprinderilor agricole mici şi mijlocii, industriale artizanale sau

comerciale, precum şi prestărilor de servicii; ■ asigurarea bazei activităţilor necesare pentru recreere şi turism; ■ conservarea resurselor genetice de bază pentru progresul agriculturii şi promovarea

biotehnologiilor; ■ conservarea resursele naturale – sol, apă, aer, utilizându-le într-o manieră judicioasă şi durabilă; ■ menţinerea şi conservarea peisajului natural; ■ asigurarea şi lărgirea rolului socio-cultural în viaţa asociativă locală, precum şi dezvoltarea

relaţiilor între populaţiile din urban şi din rural; ■ realizarea cerinţelor specifice ale spaţiului rural naţional, respectându-se principiile

complementarităţii şi solidarităţii europene. În contextul dezvoltării economice globale, organizarea şi amenajarea spaţiului rural13

preocupările trebuie orientate spre: ■ zonele economice funcţionale, modelul dezvoltării occidentale arătând că există relaţii între

creşterea globală şi creşterea agricolă, între transformările economiei globale şi cele ale agriculturii. Regiunea agricolă naturală, cadrul geografic propriu agriculturii ne conduc spre definirea de zone economice funcţionale, în care activităţile terţiare sunt convenabil repartizate;

■ rolul fundamental al structurilor urbane. În dezvoltarea societăţii industriale, polii de creştere sunt cei urbani. Toate ipotezele prevăd, în următoarea perioadă, o creştere a populaţiei urbane în totalul populaţiei. În acest context, studiul infrastructurii urbane conduce spre dezvoltarea centrelor rurale care să permită satului accesul la binefacerile investiţiilor colective privind: igiena, sănătatea, educaţia, sportul, cultura şi odihna, contribuind astfel la atenuarea diferenţelor însemnate dintre rural şi urban;

■ urbanizarea comunelor. Tendinţa generală în economiile industrializate este diminuarea populaţiei agricole, deci densitatea populaţiei agricole tinde să devină slabă şi în viitor vitalitatea zonelor rurale va depinde de popularea acestor zone cu nonagricultori.

Potrivit definiţiilor utilizate pe plan mondial, divizarea spaţiului în urban şi rural se face în funcţie de raportul dintre populaţia urbană şi cea rurală. Astfel, pot fi delimitate următoarele tipuri de regiuni:

■ regiuni predominant rurale, unde peste 50% din populaţie trăieşte în comune sau sate; ■ regiuni semnificativ rurale, unde ponderea populaţiei rurale este între 15 şi 50%; ■ regiuni predominant urbane, unde mai puţin de 15% din populaţie trăieşte în comunităţi rurale. Conform metodologiei OECD, pentru a se deosebi aşezările urbane de cele

rurale, criteriul de departajare îl constituie numărul de locuitori / kmp. Din această perspectivă, sunt considerate aşezări rurale cele în care densitatea populaţiei este mai mică de 150 locuitori / kmp. De asemenea, se cuvine a fi menţionat şi faptul că Uniunea Europeană foloseşte în statistici nivelul de 100 locuitori / kmp ca factor de departajare între regiuni.

Densitatea medie a populaţiei în Uniunea Europeană este de 115 locuitori / kmp. Regiunile cu caracter rural acoperă circa 85% din suprafaţa totală şi cuprind 40% din populaţia Uniunii. Se manifestă însă, la nivelul ţărilor membre, o

13 Malassis, L., Croissance economique et espace rural, pag. 19-29

Page 6: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

16

eterogenitate semnificativă: procentul populaţiei care trăieşte în regiuni predominant rurale este de 19,7% în Belgia, 19,1% în Suedia, 29,1% în Danemarca, zero procente în Olanda (ţară care înregistrează cea mai mare densitate a populaţiei din U.E.). După acest criteriu, ţinând seama de faptul că în România densitatea medie este de 9,5 locuitori / kmp, rezultă că aproximativ 99% din suprafaţă are un caracter rural. Pentru a stabili caracterul unei regiuni, U.E. utilizează, alături de indicatorul prezentat anterior, şi o serie de alţi indicatori, cum ar fi: modificarea în timp a situaţiei demografice, PIB / locuitor, rata şomajului, ponderea populaţiei ocupate în agricultură, procentul agricultorilor care lucrează în sistem de timp parţial etc.

Spaţiul rural poate fi caracterizat printr-o serie de elemente care îi conferă individualitate, autenticitate şi specificitate şi care îl diferenţiază de cel urban14, pe diferite planuri:

■ structurii economice; în spaţiul rural, activităţile agricole ocupă, de regulă, cele mai întinse zone, agricultura fiind considerată “coloana vertebrală” a ruralului, pilonul numărul 1;

■ ocupaţionalităţii; spaţiul rural fiind preponderent un spaţiu de producţie, în care activităţile sectoarelor primare au o pondere destul de ridicată din punct de vedere economic;

■ proprietăţii; în spaţiul rural fiind predominantă proprietatea privat- familială, proprietatea publică şi privată a statului fiind mult restrânsă (comparativ cu zonele urban-industriale), reducându-se îndeosebi la rezervaţii şi parcuri naţionale, unele terenuri cu destinaţie specială etc.;

■ densităţii populaţiei şi a dimensiunii aşezărilor umane; spaţiul rural este considerat „aerisit”, „umanizat”;

■ peisagisticii; spaţiul rural, prin structura sa naturală, prin flora şi fauna sa, este mult mai apreciat decât cel urban;

■ modului de viaţă; care, în spaţiul rural, mai mult decât în alte medii sociale, este guvernat de o serie de norme rezultate din experienţa de secole a locuitorilor săi, din tradiţii, obiceiuri şi cultura locală;

■ respectării principiilor continuităţii şi complementarităţii activităţilor agroalimentare, activităţile neagricole, în special cele de industrie şi servicii, se bazează pe complementaritatea faţă de agricultură;

■ intervenţiei statale; prin care, pornind de la iniţiativele private, în ţările dezvoltate, statul a încurajat, prin politici regionale şi rurale, dezvoltarea acelor activităţi agricole plasate în aval şi amonte de agricultură, precum şi pe acelea care prelucrează materii prime locale. În spaţiul rural s-au implantat întreprinderi mici şi mijlocii, care au angajat forţa de muncă din zonele rurale respective. Astfel, segmentul de populaţie rurală angajată în activităţi neagricole are posibilitatea de a lucra cu timp integral, în industrie sau servicii, şi cu timp parţial, în agricultură. Principiul integrării activităţilor agroalimentare a constituit unul dintre pilonii politicilor rurale ale ţărilor dezvoltate. Conform acestui principiu, este mai uşor şi mai economic transportul produsului finit decât acela al materiei prime, ceea ce a condus la extinderea investiţiilor;

■ extinderii infrastructurii; pe baza măsurilor şi obiectivelor precizate anterior, în cele mai diverse domenii de activitate economico-socială. Altfel spus, spaţiul rural a fost menţinut la anumiţi parametri de dezvoltare.

Pe baza analizei trăsăturilor specifice ale ruralului se conturează funcţiile spaţiului rural, sintetizate în Carta Europeană a Spaţiului Rural, adoptată de Consiliul Europei, în trei mari categorii: economică; ecologică şi socio-culturală.

Funcţia economică a spaţiului rural este considerată funcţia de bază, primară, care are ca principal pilon agricultura. Această funcţie se realizează

14 Otiman, P.I., Dezvoltarea rurală în România, Editura Agroprint, Timişoara, 1997, pag. 33

Page 7: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

17

prin promovarea unor sisteme de producţie care să asigure populaţiei din mediul rural nevoile alimentare, obţinerea unor venituri comparabile cu cele ale populaţiei urbane, valorificarea durabilă a resurselor naturale etc. Alături de agricultură, şi în conexiune cu această ramură de activitate, se extind şi alte ramuri din amonte şi aval, cum ar fi silvicultura, industria, meşteşugurile etc. Funcţia economică, în concepţie modernă, este de fapt o funcţie complexă, ce cuprinde un număr mare de activităţi. Spaţiul rural nu mai este conceput ca o zonă eminamente agricolă. Cu cât structura ruralului este mai diversificată, cu atât implicaţiile sociale sunt mai favorabile: posibilităţi de ocupare a forţei de muncă, stabilitatea populaţiei, menţinerea tineretului în spaţiul rural (cu posibilităţi de a lucra în activităţi neagricole, dar apropiate de agricultură), garantând astfel surse diferite de venituri pentru populaţia rurală; complementaritate în folosirea forţei de muncă; utilizarea timpului parţial al salariaţilor în gospodăriile agricole privat familiale etc.

Funcţia ecologică, care se referă la protejarea şi conservarea spaţiului rural, care poate constitui un cadru propice pentru sănătatea populaţiei, turism şi recreere. Industrializarea excesivă în unele regiuni rurale, exploatarea rapace în unele zone miniere, intensificarea şi industrializarea zootehniei, chimizarea excesivă în cultura mare şi legumicultură, extinderea necontrolată a turismului, exploatarea neraţională a unor perimetre silvice, exploatarea agricolă şi forestieră fără protecţie antierozională etc. au determinat apariţia şi intensificarea unora dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă lumea de azi, între care remarcăm: poluarea spaţiului rural; deteriorarea peisajului agricol şi silvic; reducerea alarmantă a florei şi faunei; afectarea echilibrului ecologic în numeroase ecosisteme ale spaţiului rural. Rezolvarea, totală sau parţială, a acestor probleme fac din funcţia ecologică a spaţiului rural un element important al ameliorării acestuia.

Funcţia social-culturală, care vizează favorizarea dezvoltării unor relaţii sociale speciale între membrii comunităţilor săteşti şi în cadrul diferitelor instituţii cu caracter formativ-educativ (şcoală, biserică, clinici etc.), inclusiv activităţi asociative, de natură economică, ecologică şi culturală. Spaţiul rural, prin natura activităţilor umane, a relaţiilor din interiorul comunităţilor şi celor intercomunitare este, în esenţă, un spaţiu social. Dimensiunile relativ reduse ale localităţilor, existenţa şi manifestarea unor raporturi deosebite între membrii comunităţii, cunoaşterea reciprocă, ierarhizarea socială, toate acestea sunt caracteristici importante ale spaţiului rural.

Sintetizând aceste funcţii ale spaţiului rural, rezultă că în concepţia U.E. agricultura nu este doar un sector economic important, producător de produse agricole marfă şi de profit, ci înainte de toate este un mod de viaţă. Spaţiul rural nu se reduce doar la un cadru de organizare şi desfăşurare a diferitelor activităţi economico-sociale, înainte de toate pentru agricultură, acesta constituie, de asemenea, un mediu de viaţă, un spaţiu social şi spiritual, cu implicaţii profunde asupra ansamblului economiei naţionale.

Page 8: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

18

Pentru realizarea în condiţii cât mai bune a acestor funcţii ale spaţiului rural şi funcţionalitatea Programului SAPARD, acesta a fost redefinit şi caracterizat prin componente teritoriale şi trăsăturile dominante.

Componenta teritorială are în vedere apartenenţa la fondul funciar, cu destinaţie agricolă, forestieră, aflat permanent sub ape, precum şi cel intravilan. Zona geografică este definită ca spaţiu rural, în condiţiile în care majoritatea terenurilor sunt utilizate pentru:

■ activităţi economice de producţie şi valorificare a producţiei agricole, silvice, piscicole şi de acvacultură, precum şi de protecţie a mediului;

■ activităţi economice neagricole, meşteşugăreşti şi de mică industrie, artizanat şi alte spaţii similare;

■ activităţi economice de agrement şi turism. Se rezolvă astfel una din problemele importante apărute în procesul aplicării

Programului SAPARD, când au fost excluse de la eligibilitate afacerile agricole din zonele limitrofe oraşelorx.

1.2. Dimensiunea spaţiului rural românesc

Spaţiul rural reprezintă chintesenţa interacţiunilor dintre om şi natură, dintre relaţiile de interdependenţă specifice diversităţii acţiunilor sociale şi mediul lor natural, dintre civilizaţia materială şi cea spirituală, care coexistă şi evoluează de veacuri într-un anumit teritoriu naţional. Imaginea de ansamblu a spaţiului rural este relevată prin dimensiunea sa, expresie sintetică a activităţilor sociale ce se desfăşoară pe suportul proceselor şi fenomenelor specifice naturii. Totalitatea trăsăturilor specifice spaţiului rural (naturale, materiale, umane şi spirituale), care definesc dimensiunea spaţiului rural, sunt puse în evidenţă de următoarele coordonate ale acestuia: teritorial–administrativă, demografică, economică şi infrastructurală.

1.2.1. Coordonata teritorial-administrativă

Relieful României este constituit din trei trepte majore, dispuse concentric, sub formă de amfiteatru: Munţii Carpaţi; Subcarpaţii, dealurile şi podişurile; câmpiile (inclusiv luncile şi Delta Dunării). Caracteristic acestor forme de relief este proporţionalitatea lor, prima treaptă deţinând 31%, a doua 36%, iar a treia 33% din teritoriul naţional al României. Clima României este temperat-continentală, supusă unor influenţe oceanice dinspre Vest, mediteraneene din Sud-Vest şi continental-excesive dinspre Nord-Est. Precipitaţiile medii anuale sunt variabile, în

x În aceste zone se află în proporţie de peste 75% în extravilanul urban culturile de viţă de vie şi pomi fructiferi.

Page 9: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

19

funcţie de altitudine: la câmpie, 500-600 mm (în Dobrogea, 400 mm); la deal, 700 mm; la munte, 1000-1400 mm.

Din teritoriul naţional, spaţiul rural românesc se extinde pe suprafaţa administrativă a celor 2884 comune existente, la începutul anului 2004, care reunesc populaţia rurală a ţării, conform Legii nr. 2/1968 cu privire la organizarea administrativ-teritorială. Comunelor le aparţin unul sau mai multe sate, numărul acestora fiind la sfârşitul anului 2002 de 13.08915. Suprafaţa ţării este divizată în 42 de judeţe, considerate ca unităţi administrative de bază. În conformitate cu Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională, în România au fost înfiinţate opt regiuni de dezvoltarex: Nord-Est, care cuprinde 6 judeţe; Sud-Est, 6 judeţe; Sud (Muntenia), 7 judeţe; Sud-Vest (Oltenia), 5 judeţe; Vest, 4 judeţe; Nord-Vest, 6 judeţe; Centru, 6 judeţe şi Bucureşti-Ilfov. Între acestea există diferenţe pe plan teritorial, demografic, economic şi social-cultural. Pe primul loc, în ceea ce priveşte suprafaţa teritorială se situează regiunea Nord-Estxx, cu 94% din suprafaţa totală a regiunii; cea mai numeroasă populaţie rurală de află în regiunea Sud (58,3%)xxx. Un caz particular îl reprezintă regiunea Bucureşti-Ilfov, în care Municipiul Bucureşti concentrează circa 89% din populaţia totală a regiunii, populaţia rurală din jurul capitalei fiind doar de 11,1%.

Tabelul nr. 1.1. Caracteristicile principale ale spaţiului rural în cele opt regiuni de dezvoltare

Regiune Suprafaţă (mii kmp)

Populaţie rurală

(mii loc.)

Densitatea populaţiei (loc./kmp)

Număr comune

% din supra-faţa rurală a

regiunii

% din populaţia ru-rală a regiunii

Nord - Est 34,6 2216,8 62,1 463 94,0 55,7 Sud - Est 32,5 1283,1 39,5 332 90,8 42,7 Sud 31,6 2003,3 63,0 481 91,8 58,3 Sud - Vest 26,0 1294,0 49,7 387 89,1 54,9 Vest 27,8 748,3 26,9 266 86,8 37,5 Nord - Vest 30,2 1346,4 44,9 386 88,4 47,4 Centru 28,5 1047,8 36,8 334 83,4 39,4 Bucureşti-Ilfov 1,5 246,2 164,1 37 84,3 11,1 Sursa: Anuarul Statistic al României, 2002, pag. 605, 606, 609, 613 15 Anuarul Statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, 2003, pag. 15 x Sunt entităţi teritoriale specifice fără statut administrativ şi fără personalitate juridică şi care urmăresc sistemul european privind Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice (NUTS). În cadrul acestora se concepe, aplică şi se evaluează politica de dezvoltare regională şi programele de coeziune economică şi socială. Alături de aceste regiuni de dezvoltare, în vederea realizării programelor de cooperare transfrontalieră derulate la graniţele ţării cu Bulgaria şi Ungaria au fost delimitate două zone eligibile. Aceste regiuni transfrontaliere nu coincid teritorial cu cele ale regiunilor de dezvoltare. De fapt, cerinţele europene nu includ referiri la structurile precise ce trebuie să existe în fiecare ţară pentru administrarea fondurilor europene. Decizia pentru alegerea unei anumite structuri teritoriale este un atribut al fiecărei ţări. U.E. este interesată doar ca la momentul aderării, ţara respectivă să dispună de mecanismele necesare pentru absorbţia fondurilor alocate din fondul comunitar. Drept urmare, fiecare ţară trebuie să creeze cadrul legislativ necesar pentru o bună administrare a banilor şi să dividă teritoriul ei naţional în mai multe subdiviziuni, care să faciliteze şi să asigure eficienţa folosirii acestor resurse financiare. Fiecare ţară însă, trebuie să demonstreze capacitatea de cofinanţare a proiectelor care atrag bani de la U.E. şi de a accepta controlul oficialilor europeni privind utilizarea lor. xx Cuprinde judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. xxx Cuprinde judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman.

Page 10: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

20

Din punct de vedere economic şi social, între spaţiul rural şi cel urban, între judeţele şi regiunile ţării se manifestă importante disparităţi moştenite de la regimul politic anterior. Ele sunt consecinţa procesului de industrializare forţată a ţării, România înregistrând decalaje semnificative între nivelurile de dezvoltare economică ale diferitelor zone. Drept rezultat, în diferite zone şi regiuni ale ţării au apărut şi s-au dezvoltat unele activităţi nesusţinute de resurse şi s-au extins aşezările monoindustriale, dependente de un singur gen de activitate. Concentrarea investiţiilor industriale, în special în marile oraşe, a generat un exod al populaţiei de la sate, reflectat într-o creştere însemnată a populaţiei urbane, cu puternice efecte negative asupra agriculturii şi spaţiului rural şi nu numai.

Înlăturarea vechiului regim politic şi trecerea la edificarea unei economii de piaţă funcţionale, în care optimizarea proporţiei dintre industrie şi agricultură capătă o prioritate deosebită, a impus trecerea la privatizarea, restructurarea şi retehnologizarea acestora, spaţiul rural căpătând noi dimensiuni, noi atribute. Aceste procese îşi regăsesc sorgintea în necesitatea inexorabilă a dezvoltării economico-sociale a ţării, cerinţă indispensabilă a integrării ţării noastre în structurile economice ale Uniunii Europene, în cadrul căreia spaţiului rural i se acordă o atenţie deosebită.

Suprafaţa spaţiului rural însumează 212,8 mii kmp, reprezentând 83% din suprafaţa ţării. Conform metodologiei OECD de clasificare a regiunilor rurale, faţă de U.E., unde spaţiul rural deţine 84,4% din suprafaţa totală, iar populaţia 39,5% din total, România are 90,6% din populaţia localizată în spaţiul rural, ce reprezintă 99% din teritoriu. Rezultă o densitate a populaţiei rurale foarte scăzută (circa 48 locuitori / kmp), adică mai puţin de jumătate din media înregistrată la nivel naţional.

Comuna este unitatea administrativ-teritorială de bază, pe teritoriul căreia se implementează politica rurală. Populaţia medie a unei comune este de 3780 locuitori, existând însă o mare varietate în acest sens. Satele, la rândul lor, prezintă o mare diversitate sub aspectul numărului de locuitori. Dimensiunea lor variază de la cele cu doar câţiva locuitori, la cele cu 7000-9000 locuitori. Comunele cu mai mult de 5000 de locuitori se află în apropierea marilor oraşe, deţinând o pondere importantă (40,1%), în sistemul de aşezări rurale din ţara noastră. Numărul mediu de locuitori al unui sat este de aproximativ 800. Există o varietate a structurii comunelor după numărul de sate: mai mult de jumătate dintre acestea (55,4%) au în componenţă între 1 şi 4 sate, iar 6,2% din comune au mai mult de 10 sate. În medie, pe o comună, revin 4,7 sate.

Page 11: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

21

Tabelul nr. 1.2.

Gruparea comunelor după numărul de locuitori Număr de locuitori Număr de comune % în total Sub 1000 54 0,4 1000 – 1999 401 6,3 2000 – 4999 1629 53,2 5000 – 9999 569 36,0 10000 şi peste 35 4,1 Total 2688 100,0

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2001, pag. 56

1.2.2. Coordonata demografică

În anul 2003, populaţia rurală existentă în spaţiul rural românesc însumează aproape 10,2 milioane de locuitorix, ceea ce reprezintă o pondere de 46,6% în totalul populaţiei României16. (Anexa nr. 1.1.) După anul 1966, populaţia rurală a înregistrat o evoluţie descendentă, cele mai mari scăderi înregistrându-se în jumătatea de Vest a ţării, datorită fie migraţiei spre oraşe, fie emigrării unor categorii etnice, ori natalităţii reduse. Acest fenomen migrator a fost mai intens printre tinerii adulţi, inclusiv femei, din zonele cele mai defavorizate, el desfăşurându-se pe fondul unor dificultăţi privind accesul redus la educaţie, lipsa cronică a locurilor de muncă necesare sau dorite de către tineri. După anul 1995 se observă o creştere demografică în mediul rural sau de stopare a exodului spre oraş în anumite zone rurale, astfel că, începând cu anul 1996, soldul migrator aparţine ruralului, fenomen ce se explică prin consecinţele restructurării şi retehnologizării industriei. Reîntoarcerea tinerilor în spaţiul rural are implicaţii deosebit de favorabile pentru dezvoltarea activităţii productive, spiritul lor antreprenorial fiind uşor de format şi orientat, cu prioritate, spre activităţile neagricole ce trebuie înfiinţate şi dezvoltate în comunităţile săteşti. În aceste condiţii, ar avea loc o creştere a calităţii vieţii, s-ar limita migrarea şi s-ar atenua problemele sociale, printre care şi reducerea şomajului din mediul rural. Totodată, ar creşte gradul de ocupare al femeilor care, de regulă, se adaptează cu o mai mare uşurinţă la activităţile neagricole. În general, densitatea populaţiei în mediul rural este scăzută, nivelul mediu fiind de circa 10 ori mai mic decât densitatea mare din spaţiul urban. Densitatea cea mai scăzută se înregistrează în comunele din perimetrul Munţilor Carpaţi, precum şi în zona Dobrogei. Judeţele cele mai slab populate sunt Caraş-Severin, care se x După alte surse, aproape 40% din populaţia ţării trăieşte în spaţiul rural (Profitul agricol, nr. 1/204, pag. 30) 16 Anuarul Statistic 2003, pag. 50; MAPDR, Buletin informativ nr. 1/2004, pag. 15

Page 12: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

22

confruntă cu fenomenul de depopulare, ca urmare a natalităţii scăzute, şi Tulcea, în zona Deltei Dunării, care ocupă o suprafaţă de circa 1/3 din teritoriul judeţului.

Structura pe sexe a populaţiei rurale este relativ echilibrată, numărul femeilor (5.122,6 mii persoane, respectiv 50,3 %) fiind aproape egal cu cel al bărbaţilor (5.063,5 mii persoane, respectiv 49,7 %)17. În 11 judeţe situate în regiunile în care procesele de migrare au fost mai intense în ultimii douăzeci de ani (Bacău, Iaşi, Vaslui, Brăila, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Alba, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita), numărul bărbaţilor este superior celui al femeilor. Tendinţa de migrare din mediul rural s-a manifestat mai intens în rândul femeilor tinere decât în rândul bărbaţilor, fapt pentru care se manifestă deficite semnificative de populaţie feminină, mai ales în grupa de vârstă de până la 39 de ani. Plecarea tinerelor din mediul rural se datorează lipsei locurilor de muncă pentru femei, lipsei serviciilor şi facilităţilor specifice vârstei. Dezechilibrul pe sexe se manifestă îndeosebi la vârstele tinere, când se întemeiază familiile, ceea ce poate provoca dereglări ale vieţii sociale a comunităţii şi pune în pericol reproducerea populaţiei, favorizând declinul demografic. Structura pe vârste a populaţiei rurale este relativ dezechilibrată, procesul de îmbătrânire fiind evident. Populaţia care a depăşit 50 de ani este numeroasă, una din trei persoane din rural se încadrează în această categorie de vârstă, comparativ cu una din cinci în urban. Procesul de îmbătrânire a apărut pe măsura scăderii numărului de persoane mature, urmare a migrărilor masive din ultimele decenii, proces ce se accentuează în ultimii ani, manifestându-se relativ diferenţiat în teritoriu. Aproape 52% din populaţia ocupată în agricultură avea, în anul 2000, 50 de ani şi peste, iar circa 23,1% 65 de ani şi peste. Doar 28,6% din populaţia ocupată în agricultură era reprezentată de tineri sub 35 de ani. Ca urmare a preponderenţei persoanelor vârstnice în sectorul agricol, climatul general este mai puţin receptiv la inovare, iar spiritul antreprenorial şi dorinţa de a crea ferme familiale puternice, competitive sunt mai puţin prezente (Anexa nr. 1.2.).

Există un aspect pozitiv din punctul de vedere al structurii pe vârste, cel puţin temporar. Contingentul de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani, care au rămas în rural după 1990, a intrat în categoria resurselor de muncă, contribuind astfel la întinerirea forţei de muncă din mediul rural. Se poate considera că spaţiul rural dispune, în prezent, de un contingent relativ însemnat de persoane tinere, relativ uşor de format şi de orientat atât pentru activităţi agricole, cât şi pentru activităţi neagricole.

Structura pe vârste a populaţiei rurale variază între diferite regiuni. Astfel, în Nord-Estul ţării, către graniţa cu Republica Moldova, tinerii adulţi deţin o pondere însemnată în totalul populaţiei, în timp ce în Sudul şi Vestul ţării procentul tinerilor adulţi din mediul rural este mult mai scăzut. Proporţia mare a tinerilor în totalul populaţiei rurale reprezintă atât o ameninţare din perspectiva creşterii şomajului, a

17 Anuarul Statistic 2003, pag. 51

Page 13: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

23

fenomenului de migrare şi a problemelor sociale, cât şi o şansă în ceea ce priveşte potenţialul de dezvoltare al unor noi afaceri.

Forţa de muncă este una din resursele cheie ale dezvoltării rurale. În orice model cauzal, nivelul de trai va fi influenţat de capitalul uman existent, de cantitatea şi calitatea resurselor de muncă. Populaţia ocupată în mediul rural se ridică la 4627 mii persoane, aproximativ egală cu cea din mediul urban18, rata de ocupare fiind însă mai ridicată în mediul rural (56,1%) comparativ cu cea din mediul urban (53,2%).

Forţa de muncă din mediul rural poartă amprenta specificului economiei rurale, dominată de sectorul primarx. Populaţia rurală este ocupată preponderent în agricultură (72,6%), participând cu statut de lucrător pe cont propriu şi lucrător familial neremunerat într-o proporţie de 93,25% şi dispunând de un nivel de educaţie mai redus, comparativ cu cel din mediul urban19.

Cea mai mare rată de participare se înregistrează în regiunile Nord-Est şi Sud-Vest, datorată gradului mare de îmbătrânire a populaţiei şi de predominarea activităţilor agricole în mediul rural. O astfel de situaţie are un efect negativ, fiind un obstacol în modernizarea agriculturii, prin perpetuarea practicării unei agriculturi tradiţionale, ineficiente sau cu eficienţă extrem de scăzută. Aşa se explică faptul că regiunile în care ponderea tinerilor sub 35 de ani este mai mare, au un grad de dezvoltare economică mai ridicat (Nord-Vest, Centru şi Bucureşti).

Rata de activitate din mediul rural înregistrează o evoluţie sezonieră în timpul anului, cu niveluri mai reduse în trimestrele I şi IV, şi mult mai ridicate în trimestrele II şi III. Această evoluţie se datorează, în mare măsură, ramurii dominante, agricultura, şi în special culturii plantelor, care necesită un volum mai mare de muncă în perioadele de însămânţări şi de recoltare. Sezonalitatea activităţii este un factor care poate influenţa negativ venitul gospodăriilor, reliefează faptul că resursele de muncă nu sunt folosite cu aceeaşi intensitate de-a lungul anului.

În mediul rural se înregistrează o medie a adulţilor mai mare decât media naţională, datorată ponderii mari a populaţiei vârstnice; de asemenea, gospodăriile de agricultori mai tinere dispun de mult mai puţin pământ pe adult faţă de cele ale pensionarilor.

În structura economico-socială a României, în perioada de tranziţie spre economia de piaţă, au intervenit importante mutaţii cantitative, calitative şi structurale care au determinat o intensă mobilitate teritorială a populaţiei, cu consecinţe directe în modificarea numărului şi structurii socio-demografice a populaţiei în profil teritorial. Dacă înainte de 1990 migraţia internă era controlată

18 Anuarul Statistic 2003, pag. 97 x După unele date, populaţia care lucrează efectiv în agricultură deţine o pondere de peste 30% din totalul populaţiei ţării (Profitul agricol, nr. 11/2004, pag. 30). 19 Anuarul Statistic 2003, pag. 98 – cuprinde şi personalul din vânătoare şi silvicultură, dar care are o pondere mică în total.

Page 14: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

24

printr-o politică centralizată, bazată pe legislaţie restrictivă, după anul 1989, în condiţiile unui grad diferit de dezvoltare a zonelor ţării, mecanismele economiei de piaţă încep să regleze tot mai mult fluxurile migratorii. A avut loc de asemenea şi o intensificare a mobilităţii profesionale.

Anul 1990 a fost caracterizat de cea mai înaltă rată a migraţiei din ultimele decenii (33,9‰), reprezentând aproximativ o treime din numărul total al persoanelor care şi-au schimbat domiciliul după 1989. Această situaţie s-a datorat abrogării restricţiilor privind stabilirea domiciliului în oraşele mari. În anul 1990, aproape trei sferturi din volumul migraţiei interne a revenit fluxului rural-urban. În anii următori valorile au scăzut considerabil, ajungându-se în 2002 la o pondere de 22,4%.

După aproape 30 de ani, pentru prima oară, începând din anul 1997, fluxul urban-rural depăşeşte ponderea celorlalte fluxuri migratorii, paralel cu o scădere spectaculoasă a ponderii fluxului rural-urban, cu excepţia anului 2001.

Tabelul nr. 1.3. Migraţia internă pe medii rezidenţiale

Specificare 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

Ponderea fluxurilor de migraţie în migraţia totală (%) Rural – urban 69,8 50,3 39,2 35,0 30,5 25,1 24,7 22,6 22,0 21,0 19,5 24,7 22,4

Rural – rural 8,5 19,4 22,8 25,0 25,5 28,0 24,5 25,6 23,6 21,8 23,0 19,8 21,6

Urban – rural 3,5 10,1 13,7 14,6 18,4 20,8 23,4 26,8 28,4 30,7 33,8 23,0 30,2

Urban - urban 18,1 20,2 24,3 25,4 25,6 26,1 27,4 25,0 26,0 26,5 23,7 27,5 25,8

Rata migraţiei (migranţi la 1000 persoane) Total 33,9 11,3 12,9 10,6 11,7 12,8 13,0 13,4 12,3 12,3 10,9 12,7 14,7

Sursa: Anuarul Statistic 2003, pag. 88

0

10

20

30

40

50

60

70

80

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

Rural-urbanUrban-rural

Graficul nr. 1.1. Structura fluxurilor migratorii

Creşterea şomajului urban şi restituirea terenurilor agricole prin Legea 18/1991 au contribuit, în mod direct, la schimbarea direcţiei şi intensităţii fluxurilor

Page 15: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

25

migraţiei interne. Tendinţa apărută este specifică perioadelor de criză în societăţile moderne, agricultura reprezentând un refugiu pentru o parte a forţei de muncă eliberată din sectoarele neagricole. Cele mai mari rate ale migraţiei spre alte zone s-au înregistrat în judeţele slab şi foarte slab dezvoltate din Estul şi Sudul ţării, iar segmentul de populaţie cel mai mobil, sub aspect rezidenţial, au fost tinerii cu vârsta cuprinsă între 20 şi 29 de ani .

Din analiza principalelor aspecte ale populaţiei din agricultură, rezultă că forţa de muncă din mediul rural poartă amprenta specificului economiei rurale, dominată de sectorul primar. Astfel:

■ populaţia din mediul rural este ocupată preponderent în agricultură; ■ procentul ridicat al populaţiei ocupate poate fi explicat prin intermediul ritmului lent al reformei

în agricultură; ■ lucrările agricole se realizează manual în multe cazuri, mecanizarea, ca şi celelalte lucrări

specifice unei agriculturi de tip intensiv, implicând costuri considerate inaccesibile de către producătorii şi proprietarii individuali;

■ creditele sunt extrem de scumpe şi foarte greu accesibile; ■ ajutoarele din partea statului vin de multe ori prea târziu pentru a mai putea fi utilizate.

1.2.3. Coordonata economică

1.2.3.1. Agricultura - activitate economică de bază în spaţiul rural

Activitatea agricolă reprezintă axul central al spaţiului rural, ocupând marea majoritate a teritoriului şi a populaţiei ocupate. În anul 2002, agricultura reprezenta principala ramură economică în ceea ce priveşte ocuparea populaţiei, deţinând 36,2% din totalul populaţiei ocupate în economie (Anexa nr. 1.3.). Agricultura a dobândit această poziţie ca rezultat atât al procesului de scădere, în intervalul 1992-2000, a ponderii populaţiei ocupate în industrie şi construcţii cu aproximativ 9,8%, cât şi creşterii ponderii populaţiei ocupate în agricultură cu 8,7% în acelaşi interval de timp. În majoritatea regiunilor, agricultura şi silvicultura domină întreaga economie regională. Doar în trei regiuni (Vest, Centru şi Bucureşti) agricultura este devansată de industrie şi construcţii.

Drept urmare, punctul de plecare în analiza potenţialului economic al agriculturii îl constituie fondul funciarx, privit prin prisma formei de proprietate şi a calităţii solului, structurii exploataţiilor agricole şi producţiei obţinute.

■ Forma de proprietate şi structura de folosinţă a terenurilor

x Cuprinde totalitatea terenurilor, indiferent de destinaţie, de titlu de proprietate pe baza căruia sunt deţinute sau de domeniul public sau privat din care fac parte. În anul 2002 cuprindea o suprafaţă de 23.839,1 mii hectare.

Page 16: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

26

După decembrie 1989, modificarea esenţială intervenită priveşte structura de proprietate, urmarea aplicării Legii fondului funciar. Aplicarea prevederilor Legii s-a concretizat într-o serie de efecte pozitive, dar şi negative pentru agricultura românească. Sub aspect benefic, enumerăm: extinderea proprietăţii private; dispariţia structurilor cooperatiste de tip comunist, neeficiente şi străine spiritului de iniţiativă al producătorilor agricolix; diversificarea structurilor de organizare; conexiunile la circuitele pieţei agricole. Sub aspect negativ: fărâmiţarea excesivă a exploataţiilor agricolexx; necorelarea aplicării Legii fondului funciar cu apariţia pieţei funciarexxx care, în pofida apariţiei ei întârziate, este departe de a fi funcţională; neasigurarea, odată cu dreptul de proprietate asupra terenurilor, şi a mijloacelor adecvate pentru efectuarea lucrărilor agricole.

Principala mutaţie structurală, concordantă cu tranziţia la economia de piaţă şi efect al aplicării Legii funciare, o constituie extinderea proprietăţii privat-particulare, care a devenit dominantă şi restrângerea semnificativă a proprietăţii publice şi privat-publicexxxx.

Fondul funciar al ţării cuprinde 23,8 milioane ha, din care proprietăţii private îi revine 71%, diferenţa aparţinând domeniului public al statului. Suprafaţa agricolă însumează 14,8 milioane haxxxxx, din care 96% se află în proprietate privată şi doar 4% aparţine domeniului public al statului. Suprafaţa forestieră cuprinde 6,6 milioane ha, din care 25% se află în proprietate privată, iar 75% în proprietatea publică a statului.

Până la 31 martie 2004 au fost eliberate 4.725.096 titluri de proprietate, adică 97,5% din numărul cererilor validate de reconstituire sau constituire a drepturilor de proprietate pentru terenurile agricole şi forestiere, urmând ca această acţiune să fie încheiată până la 1 iulie a.c. Pe baza titlurilor de proprietate emise, proprietarii privaţi au intrat în posesia a peste 11 milioane ha terenuri agricole şi forestiere, ceea ce reprezintă 92,1% din suprafeţele solicitate.

S-a încheiat şi privatizarea societăţilor comerciale ce deţineau terenuri proprietate publică şi privată a statului, cu destinaţie agricolă, constituindu-se 281 de societăţi privatexxxxxx. Din suprafaţa totală aferentă Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) de 1241,1 mii ha, 605,7 mii ha au fost concesionate, arendate sau date în

x În ţările vest-europene, sistemul cooperatist este situat în aval şi amonte de producţia agricolă, în timp ce în ţara noastră este prezent mai ales în sectorul productiv. xx Fărâmiţarea excesivă a terenurilor are repercusiuni serioase asupra eficienţei utilizării factorilor de producţie din agricultură, inclusiv a resurselor financiare. De aceea, specialiştii în domeniu atrag atenţia asupra necesităţii optimizării dimensiunilor exploataţiilor agricole, ca factor esenţial al eficientizării producţiei agricole (vezi Năstase, M., Op. cit., 1999, pag. 149-252). xxx Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor. xxxx La sfârşitul anului 2000, sectorul agricol privat cuprindea 12,56 milioane ha, adică 85% din suprafaţa agricolă a ţării. xxxxx România este al doilea mare producător agricol în Europa Centrală şi de Est, după Polonia, şi de un nivel mediu în Europa; are un potenţial agricol similar cu al Franţei. xxxxxx Din totalul de 739 societăţi aflate în portofoliul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), 360 se află în procedură de faliment sau reorganizare judiciară, 90 în procedură de restructurare, 8 în diferite stadii de privatizare.

Page 17: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

27

asociere, 587 mii ha au intrat în patrimoniul Consiliilor locale în baza Legilor Fondului Funciarx, iar 52,8 mii ha se află în curs de concesionare20.

Pe această suprafaţă au fost organizate patru tipuri de unităţi agricole: gospodării individuale, care deţin o suprafaţă de 10 milioane ha (80% din total); asociaţii agricole, 1,6 milioane ha (12,7%); asociaţii familiale, 648 mii ha (5,2%) şi societăţi comerciale pe acţiuni, 180 mii ha (1%)21.

La sfârşitul anului 2003, în proprietate privată se afla o suprafaţă agricolă de 14.006,7 mii ha şi 9071 mii ha arabilă, adică 94,5% din suprafaţa agricolă totală şi, respectiv, 96,7% din cea arabilă22.

■ Structura de folosinţă Structura de folosinţă a terenurilor agricole este relativ constantă, cu excepţia

suprafeţelor ocupate de livezi, care în perioada 1989-1998 s-au redus cu 24% (Tabelul nr. 1.4. şi Graficul nr. 1.2.). Ponderea principală o deţine suprafaţa arabilă, care înregistrează o uşoară scădere, în favoarea păşunilor şi fâneţelor (Anexa nr. 1.4.).

Tabelul nr. 1.4. Dinamica terenurilor pe categorii de folosinţă

Specificare 1989 2001 Mii ha % Mii ha % Total agricol 14769 100 14836,6 100 Arabil total 9468 64,1 9398,5 63,3 Vii total 278 1,9 259,6 1,8 Livezi total 318 2,2 240,9 1,6 Păşuni fâneţe total 4706 31,8 4937,6 33,3

Sursa: Anuarul Statistic 2002, pag. 382

Exploataţiile/gospodăriile agricole individuale utilizează 61,8% din suprafaţa agricolă, 40,5% din cea ocupată cu păşuni şi fâneţe şi 65,3% din suprafaţa culturilor permanente23.

Din suprafaţa totală a României, care însumează 23.839,1 mii hectare, suprafaţa agricolă reprezintă 62,22%, revenind pe locuitor 0,65 ha, ceea ce o situează la un nivel mediu în Europa. In schimb, suprafaţa arabilă reprezintă 39,42% din totalul suprafeţei, revenind pe locuitor, după datele FAO, doar 0,44 ha x Cadrul legislativ al reformei funciare româneşti include: Legea fondului funciar nr. 18/1991, amendată şi extinsă prin Legea nr. 169 / 1997; Legea arendei nr. 16/1994, amendată şi extinsă prin Legea nr. 65/1998; Legea circulaţiei juridice a terenurilor nr. 54/1998; OUG nr. 198/1999 cu privire la privatizarea societăţilor comerciale care administrează terenuri agricole şi terenuri sub luciu de apă (Norme Metodologice aprobate prin Decizia Guvernamentală nr. 97/2000); Decizia Guvernamentală nr. 46/2000 privind atribuţiile şi organizarea Agenţiei Domeniilor Statului; Legea nr. 1/2000 cu privire la reconstituirea proprietăţii funciare pentru terenurile agricole şi cele împădurite în conformitate cu Legea Fondului funciar nr. 18/1991 şi Legea nr. 169/1997 amendată şi extinsă prin OUG nr. 102/2001. 20 Strategia de Dezvoltare Durabilă a Agriculturii şi Alimentaţiei din România, MAPDR, mai 2004, pag. 14, 20. 21 Dumitru, D., Diminescu, Dana, Lazea, V., Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti, Centrul Român de Politici Economice, aprilie 2004, pag. 11 22 MAPDR, Buletin informativ nr. 1 / 2004, pag. 1 23 Recensământul General Agricol. Rezultate preliminare, iunie 2003, pag. 3

Page 18: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

28

teren cultivat şi 0,41 ha teren arabil, situaţie ce relevă faptul că resursa naturală pământ este relativ mai scăzută, comparativ cu ţările vecine.

0100020003000400050006000700080009000

10000

Arabil Vii Livezi Pasuni fanete

19892001

Graficul nr. 1.2. Evoluţia terenurilor pe categorii de folosinţă

■ Calitatea terenurilor Distribuţia marilor unităţi de relief (munte, deal, podişuri, câmpie)

influenţează puternic asupra repartiţiei teritoriale a solurilor, determină o mare diversitate de soiuri. După Sistemul Român de Clasificare, solurile sunt încadrate în 10 clase genetice, 39 de tipuri şi 500 de subtipuri, dominante fiind molisolurile (26,7%), argiluvisolurile (25,5%), combisolurile (19,5%).

Tabelul nr. 1.5. Repartizarea terenurilor agricole pe clase de pretabilitate (31 decembrie 2001)

Clasa de pretabilitate Modul de folosinţă Total agricol Arabil Păşuni şi fâneţe Vii şi livezi Mii ha % Mii ha % Mii ha % Mii ha % Suprafaţa totală din care, în clasa de pretabilitate

14852

100

9402

100

4931

100

519

100

I – foarte bună 410 2,8 355 3,8 54 1,1 1 0,2 II – bună 3656 24,6 3353 35,7 220 4,5 83 16,0 III – mijlocie 3083 20,7 2364 25,1 597 12,1 122 23,5 IV – slabă 3623 24,4 1728 18,4 1767 35,8 128 24,7 V – foarte slabă 4080 27,5 1602 17,0 2293 46,5 185 35,6 Sursa: Caietele Sesiunii de dezbatere a strategiei de dezvoltare durabilă a României – Orizont 2025, Vol. IV Strategii sectoriale – Agricultura şi producţia vegetală, Bucureşti, 7 mai 2004, pag.15

Page 19: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

29

Calitatea terenurilor agricole are o mare importanţă în cunoaşterea capacităţii productive a solului şi în fundamentarea măsurilor privind executarea lucrărilor de ameliorare a solului deteriorat. (Anexa nr. 1.5.).

Datele din tabelul nr. 1.5. relevă concluzii sugestive privind nivelul calităţii solului în ţara noastră.

Clasificarea terenurilor agricole în clase de pretabilitate pentru diverse folosinţe evidenţiază că pentru arabil numai 3,8% sunt terenuri de clasa I-a cu foarte puţine limitări, 35,7% sunt de clasa a II-a cu limitări puţine, 25,1% sunt terenuri de clasa a III-a cu limitări medii, 18,4% sunt terenuri de clasa a IV-a cu limitări mari şi 17% terenuri cu limitări foarte mari. Pe total, 64,6% sunt terenuri cuprinse în clasele I-III şi 35,4% în clasele IV-V.

Studiile efectuate semnalează că pe o suprafaţă de 2.172.033 ha se manifestă procese intense de eroziune şi alunecări, ceea ce impune trecerea acestora în patrimoniul silvic. Datele obţinute în cadrul Sistemului Naţional de Monitoring al Calităţii Solului evidenţiază că pe o suprafaţă de 12 milioane de hectare se manifestă unul sau mai mulţi factori restrictivi ai capacităţii de producţie a solurilor, naturali şi antropici (Anexa nr. 1.6.). Aceşti factori au o influenţă nefastă asupra caracteristicilor şi funcţiilor resursei naturale sol, afectează capacitatea productivă a pământului, dar ceea ce este şi mai grav, calitatea produselor agricole şi securitatea alimentaţiei, cu efecte nedorite asupra calităţii vieţii. Astfel, reducerea suprafeţelor irigate, a lucrărilor de combatere a excesului periodic de umiditate, de prevenire a eroziunii hidrice şi eoliene, precum şi tendinţele de scădere continuă a nivelului de fertilizare a solurilor etc. au condus, inevitabil, al reducerea nivelului producţiei în perioada 1991-2000, faţă de 1980-1990, la grâu cu 15%, la orz cu 26,2%, la floarea soarelui cu 26%, la cartof cu 18,1% etc.

Drept urmare, pentru ţara noastră, problema ameliorărilor funciare este extrem de acută, calitatea terenurilor fiind într-o degradare avansată.

■ Structura exploataţiilor agricole Potrivit Recensământului General Agricol din 2002, pe suprafeţele restituite, în anul 2002, şi-au desfăşurat activitatea aproape 4.760 mii de exploataţii agricolex, organizate, conform Legii fondului funciar, sub formă de gospodării individuale, asociaţii familiale fără personalitate juridică şi societăţi agricole cu personalitate juridicăxx. Din totalul acestor unităţi agricole, exploataţiile/gospodăriile individuale x Activitatea exploataţiilor agricole din România este reglementată de O.U.G. 108/2001 şi H.G. 49/2002, care aprobă normele metodologice de aplicare a O.U.G. 108/2001; Ordinul Ministrului 62/2002 aprobă Regulamentul de acreditare a persoanelor fizice care pot conduce şi administra exploataţiile agricole. xx În ultimii ani se constată abateri de la această structură a exploataţiilor agricole, fapt ce îngreunează compararea evoluţiei acestora în timp, afectând şi calitatea unor concluzii. Datele statistice privind evoluţia exploataţiilor agricole sub aspect numeric şi al suprafeţelor agricole ocupate, care provin din diferite surse, sunt contradictorii, situaţie generată de modul diferit de clasificare şi de încadrare a suprafeţelor de teren aflate în administrarea fostelor ferme de stat, precum şi din lipsa datelor publicate privitoare la suprafeţele arendate de către gospodăriile individuale de subzistenţă exploataţiilor comerciale, de mari dimensiuni. Drept urmare, în analiza evoluţiei exploataţiilor agricole am fost constrânşi să folosim date din mai multe surse, în scopul evidenţierii, în detaliu, a procesului de fragmentare a terenurilor agricole aflate în proprietatea exploataţiilor agricole.

Page 20: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

30

(fără personalitate juridică) se cifrează la 4.736,6 mii de unităţi, ceea ce înseamnă o pondere de 99,5%, în timp ce societăţile comerciale, care produc pentru piaţă, însumează numai 23,1 mii unităţi, deţinând o pondere de doar 0,5%, dar care lucrează 44% din suprafaţa agricolă utilizată (SAU)x. Media suprafeţei agricole ce revine pe o exploataţie agricolă era în anul 2002 doar de 2,9 hectare, comparativ cu media europeană, care se ridică la peste 18 hectarexx. Între aceste categorii de exploataţii, suprafaţa agricolă ce revine pe o exploataţie este extrem de diferenţiată. Dacă exploataţiilor individuale fără personalitate juridică le reveneau, în medie, doar 1,6 ha, exploataţiilor de tip comercial le reveneau 269,3 ha (Anexa nr. 1.7.). După unele estimări făcute de reţeaua de experţi independenţi folosită de Comisia Europeană, doar 712.760 de ferme individuale (18% din total) posedau între 5-20 ha, dintre care 288.727 (7,3%) deţineau între 10-20 ha. În opinia specialiştilor, doar ultima categorie de gospodării individuale ar putea constitui nucleul sectorului fermelor comerciale româneşti, similare cu fermele familiale din U.E. şi S.U.A., cealaltă categorie fiind susceptibilă să rămână, în continuare, gospodării de subzistenţă sau de semisubzistenţă, supuse unui proces de eliminare treptată.

Caracterul fărâmiţat al terenului agricol este atestat şi de datele prezentate în tabelul nr. 1.6.

Tabelul nr. 1.6.

Modul de organizare a exploataţiilor agricole private

Anul Asociaţii juridice Asociaţii familiale Gospodării individuale Nu-

măr Supr. agr.

(mii ha)

Supr. medie (ha)

Nu- măr

Supr. agr.

(mii ha)

Supr. medie (ha)

Nu- măr

Supr. agr.

(mii ha)

Supr. medie (ha)

1993 4265 1910 448 13772 1763 128 3419736 7333 2,10 1994 3870 1771 446 13741 1537 112 3578234 7905 2,20 1995 3973 1733 436 15915 1596 100 3597383 8052 2,40 1996 3759 1752 466 15107 1440 95 3625758 8348 2,30 1997 3912 1714 438 9489 1000 105 3973329 8897 2,24 1998 3578 1558 435 7175 950 132 3946121 9182 2,33 1999 3573 1416 396 6264 869 139 4119611 9377 2,28 2000 3724 1592 427 6836 648 95 4259933 10054 2,36 2001 4376 1685 385 6494 790 121 4170279 10311 2,47 Sursa: Buletin informativ la MAPDR Datele prezentate în tabel confirmă gradul ridicat de fărâmiţare a terenului agricol privat, exploataţiile de subzistenţă, care dispun de teren sub 3 ha, având o pondere de 72%, iar cele cu suprafeţe de peste 10 ha, doar 0,3%. La nivelul judeţelor şi regiunilor există mari disparităţi privind dimensiunile exploataţiilor individuale. x Includ unităţile cu personalitate juridică (societăţi/asociaţii agricole, societăţi comerciale, unităţi ale administraţiei publice şi alte tipuri de unităţi) care utilizează teren agricol şi/sau deţin efective de animale. xx Aceste exploataţii familiale sunt ancorate puternic în structurile pieţei.

Page 21: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

31

Graficul nr. 1.3. Evoluţia numărului de gospodării individuale

Deşi lapidare, aceste date scot în evidenţă două caracteristici esenţiale ale agriculturii româneşti. Prima, sub aspectul formei de proprietate a exploataţiilor agricole, agricultura se dovedeşte a fi activitatea economică cu cel mai înalt grad de privatizare, ceea ce constituie un punct forte în procesul de aderare la structurile agrare ale U.E. A doua, sub aspectul mărimii suprafeţelor agricole ce revin pe o exploataţie agricolă privată, agricultura se caracterizează printr-o fărâmiţare excesivă a proprietăţii asupra pământului, gospodăriile individuale de subzistenţă fiind predominante, ceea ce constituie un factor limitativ al competitivităţii acestui sector economic, în raport cu ţările membre ale U.E. Această situaţie nefavorabilă constituie o frână în promovarea noilor tehnici şi tehnologii performante, deoarece gospodăriile de subzistenţă nu au capacitate economico-financiară de a acumula şi a face investiţii. În consecinţă, fragmentarea excesivă a terenului agricol şi, pe această bază, predominarea gospodăriilor de subzistenţă, caracterizate prin autoconsum şi relaţii aproape inexistente cu piaţa, se dovedesc a fi un obstacol important în procesul de integrare a lor în structurile agrare ale U.E., fac dificile discuţiile de aderare, în acest domeniu.

În Uniunea Europeană gospodăriile, fermele, exploataţiile agricole nu reprezintă doar spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor agricole, ele sunt, în acelaşi timp, spaţii de producţie agroalimentare şi spaţii de locuit pentru familie. Cu alte cuvinte, în cadrul acestora se îmbină activitatea productivă cu viaţa familială. De regulă, întreaga activitate de producţie şi vânzare a produselor se asigură de către membrii familiei şi doar într-o proporţie redusă, în perioadele de vârf, se apelează la forţă de muncă sezonieră. Această viziune asupra rolului şi locului exloataţiilor agricole în mediul rural este expresia faptului că ferma familială este performantă, evoluţia ei în timp a asigurat această trăsătură distinctă. În timp, evoluţia fermelor nu a modificat caracterul activităţilor agricole, în schimb se remarcă modernizarea tehnologiilor şi optimizarea dimensiunilor acestor ferme,

0500000

10000001500000200000025000003000000350000040000004500000

1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Numar gospodariiindividuale

Page 22: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

32

mărindu-se, în anumite limite, suprafeţele şi numărul animalelor, schimbări care nu au afectat caracterul familial al fermei. În Europa, după circa 10 ani de la constituirea Pieţei Comune, în anul 1968, prin planul Mansholt, s-au prevăzut dimensiunile exploataţiilor agricole, care pot asigura performanţe economice. Astfel, pentru anii 1990-2000, fermele cerealiere erau dimensionate la 80-120 ha, fermele de vaci cu lapte la 40-60 de capete, fermele de porci la 450-600 capete, găinile ouătoare la 10.000 de capete, iar forţa de muncă la 1-2 persoane, din familia fermierului24. În perioada 1975-1995, în Europa Occidentală suprafaţa medie a fermei a crescut de la 15,3 ha la 18,7 ha, adică cu 22,2%, în timp ce dimensiunea sa economică a crescut de 3,2 ori, ca urmare a creşterii gradului de intensificare a producţiei pe unitatea de ha sau animal. Aceste preocupări privind comasarea prin reorganizarea teritoriului agricol continuă şi în prezent, prin legi ale dezvoltării şi amenajării rurale. Procesul de comasare şi de creştere a dimensiunilor exploataţiilor agricole este sprijinit de stat, prin organisme specializate şi finanţarea integrală sau majoritară de la bugetul public. În unele ţări s-au adoptat măsuri speciale privind restructurarea exploataţiilor agricole şi a centrelor de producţie, în direcţia îmbinării şi a scoaterii lor din sat şi localizării lor pe terenul agricol pe care-l exploatează, întruchipându-se într-o unică comunitate de producţie agricolă şi socială. Aceste proiecte sunt finanţate de stat, iar costurile infrastructurii se acoperă din credite pe termen lung (50 de ani), în condiţii extrem de avantajoase, rata dobânzii fiind de 2-6%x. Spre astfel de edificare a exploatării agricole trebuie să meargă şi ţara noastră, care prin intensificarea propriului efort şi cu sprijinul statului şi al U.E. ar putea, în linii generale, să se apropie, la orizontul anului 2025, de nivelul exploataţiilor agricole din U.E.xx ■ Producţia vegetală şi animală Producţia agricolă, sub aspect valoric, a înregistrat creşteri anuale permanente, cu oscilaţii în interiorul ambelor sectoare – vegetal şi animal, aşa cum reiese din tabelul nr. 1.7. Aceste fluctuaţii au fost determinate atât de gradul de intensitate a procesului inflaţionist, cât şi de evoluţiile producţiei fizice a acestor sectoare, în perioada analizată.

În perioada 1993-2002, pe ansamblul agriculturii, valoarea producţiei a crescut de 4,4 ori, în timp ce producţia vegetală a înregistrat o sporire de 4 ori, iar cea animală de 5 ori. În anul 1993, ca urmare a scăderii drastice a producţiei fizice vegetale, îndeosebi la cereale, producţia vegetală a cunoscut un nivel minim de 24 Profitul agricol nr. 6, 2004, pag. 20-21 x Şi în SUA, ferma familială este performantă. În decurs de 60 de ani, ferma americană şi-a mărit dimensiunile de aproximativ 2-2,5 ori. Din anul 1970, se remarcă o atenuare şi chiar stopare a creşterii dimensiunilor fermelor, în unele zone ale SUA, chiar de diminuare a suprafeţelor agricole. În anul 1940 în SUA existau 6.102 mii ferme, pentru ca în 1999 numărul lor să se reducă considerabil, la 2.192 mii. În aceeaşi perioadă suprafaţa medie pe fermă a crescut de la 70,4 ha la 195,7 ha (vezi The measure of California agriculture, University of California, pag. 34). xx Vezi Cap. IV, § 4.1.1. şi § 4.1.3.

Page 23: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

33

4637,2 miliarde lei. Pe fondul oscilaţiilor producţiei fizice şi a procesului inflaţionist, ponderea sectorului zootehnic cunoaşte o fluctuaţie intensă, până în anul 2002, când a început o revigorare a acestuia, concretizată şi în îmbunătăţirea ponderii sale în totalul producţiei agricole.

În evoluţia sectorului producţiei vegetale se remarcă o grupare a culturilor din punctul de vedere al dinamicii suprafeţelor: tendinţe descrescătoare pentru mazăre, fasole, soia şi sfecla de zahăr, constant, pentru grâu, orz, ovăz, porumb, cartof şi o tendinţă crescătoare pentru rapiţă şi floarea soarelui.

Tabelul nr. 1.7. Producţia agricolă în perioada 1993-2003 (milioane lei, preţuri curente)*

Anul Total producţie - vegetală - animală Mil. lei p. c. % Mil. lei p. c. % 1993 7370721 4637225 62,9 2733496 37,1 1994 16589067 10091797 60,8 6497270 39,2 1995 23571120 14045662 59,6 9525458 40,4 1996 35730025 21361363 59,8 14368662 40,2 1997 78511415 49398678 62,9 29112737 37,1 1998 97689639 53109188 54,4 42869314 43,9 1999 127165009 81327993 64,0 43923691 34,5 2000 160712839 99105602 61,7 59621073 37,1 2001 278428355 174817026 62,8 100453920 36,1 2002 315848560 180841729 57,2 131390327 41,6 2003 324039300 187293800 57,9 136293500 42,1 Sursa: Anuarul Statistic1998, pag. 436; 1999, pag. 437; 2001, pag.376; 2003, pag. 383; MAPDR, Buletin informativ nr. 1/2004, pag. 11 (* Cuprinde şi serviciile agricole)

0

50000000

100000000

150000000

200000000

250000000

300000000

350000000

1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Productia agricola totala

Productia vegetala

Productia animala

Graficul nr. 1.4. Evoluţia producţiei agricole în perioada 1993-2003

Page 24: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

34

Din punctul de vedere al producţiei, grâul, orzul şi floarea soarelui scad, ovăzul, porumbul, cartoful şi sfecla de zahăr sunt constante, iar soia, rapiţa, mazărea şi fasolea cresc, ca urmare a cultivării lor pe suprafeţe restrânse, dar foarte favorabile (Anexa nr. 1.9.).

În sectorul producţiei vegetale, la aproape toate culturile, producţiile medii sunt mai mici de 2-3 ori în raport cu ţările cu o agricultură dezvoltată, inclusiv cu cele realizate în ţările U.E., ceea ce conferă agriculturii româneşti un caracter extensiv, de subzistenţă.

România deţine o tradiţie de veacuri în creşterea animalelor, aceasta constituie o ramură importantă a economiei naţionale, reprezentând, în anul 2002, 41,6% din volumul total al producţiei agricole25. Creşterea nivelului de trai al populaţiei presupune creşterea producţiilor animaliere prin transformarea produselor vegetale în proteină animală şi asigurarea unui consum uman, la standarde calitative şi cantitative, aliniat consumurilor comunitare. Cu toate acestea, din cauza nearmonizării activităţilor dintre sectoarele de producţie vegetal şi animal cu sectoarele de procesare şi comercializare, zootehnia a devenit o afacere neatractivă, efectivele fiind în continuă fluctuaţie, care după o tendinţă de scădere, în ultimii ani manifestă o uşoară tendinţă de creştere.

Scăderea efectivelor de animale, în anumiţi ani, aşa cum rezultă din Anexa nr. 1.10., a avut drept efect diminuarea producţiilor totale animaliere, diferenţiate de la un produs la altul şi deseori de la un an la altul. Producţiile medii obţinute în sectorul zootehnic sunt departe de cele realizate în ţările vest-europene, aproape la toate speciile şi categoriile de animale.

La mijlocul anului 2002, după stoparea declinului, în sectorul zootehnic au început să se înregistreze creşteri ale efectivelor şi producţiei, cu valori cuprinse între 1,5-28%, dar care continuă încă să fie departe de nivelurile pentru care, în România, există condiţii dintre cele mai favorabile. În această perioadă, ritmul de creştere a sectorului zootehnic a fost superior celui al producţiei vegetale, trend ce se va accentua, în condiţiile în care acest sector a dobândit un caracter prioritar în cadrul economiei naţionale. În acest sens, importanţă prezintă elaborarea şi adoptarea unor acte legislativex, prin care s-au stabilit măsuri de sprijinire a dezvoltării sectorului creşterii animalelor, cum sunt: atribuirea gratuită a spaţiilor zootehnice dezafectate, construirea de noi ferme populate cu juninci de rasă, subvenţionate cu 50% din costul lor, sprijinirea financiară de la bugetul de statxx.

25 Anuarul Statistic 2003, pag. 383 x Legea zootehniei nr. 72/2002; Programul naţional de ameliorare genetică a efectivelor de animale; Programul privind managementul durabil al resurselor genetice al animalelor domestice; Legea agriculturii, precum şi o serie de Ordonanţe de Urgenţă, Hotărâri de Guvern şi Ordine ale ministrului. xx În anii 2001-2003 au fost alocate aproape 7000 miliarde lei, în următoarea evoluţie: 436 miliarde lei, în anul 2001; aproximativ 3000 miliarde lei în anul 2002; aproape 3500 miliarde lei în anul 2003. Pentru anul 2004 s-au prevăzut peste 4600 miliarde lei, adică de 20 de ori mai mult decât în anul 2000.

Page 25: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

35

Pentru acest an, pe baza unei O.G. s-a decis suplimentarea subvenţiilor pentru sectorul zootehnicx cu încă 1.215 miliarde lei, suma totală a acestora urmând să se ridice la 2.265 miliarde lei. De aceste subvenţii suplimentare vor beneficia producătorii de carne de bovine, porc şi pasăre. Sprijinul este orientat către producţia de lapte de vacă, bivoliţă şi oaie, producţia de ouă, mere, dar şi către producătorii de viermi de mătase, activităţi de reproducţie a animalelor şi fondul genetic. La aceste subvenţii suplimentare se mai adaugă alte 1.760 miliarde lei pentru subvenţionarea producţiei de lapte de circa 11,1 milioane hl, care va fi livrată unităţilor de procesare a laptelui.

Nivelul de dezvoltare a zootehniei exprimă gradul de intensivizare a producţiei agricole, concept aplicat în toate ţările U.E. în ultimii 50 de ani, cu rezultate economice deosebite. Această experienţă din U.E. a început să devină o preocupare a politicii agrare româneşti, concretizată în măsuri orientate spre asigurarea locului prioritar al zootehniei în agricultură. Noile orientări în dezvoltarea zootehniei vizează:

■ realizarea măsurilor şi acţiunilor cuprinse în strategiile sectoriale, care au la bază Legea zootehniei, precum şi exigenţele şi cerinţele impuse de integrarea agriculturii în U.E.;

■ punerea în valoare a pajiştilor naturale, inclusiv a izlazurilor, care însumează peste 32% din suprafaţa agricolă a ţării şi care, în prezent, nu produc mai mult de 15-20% din potenţialul existent ce poate fi indus, ceea ce, în termeni economici, înseamnă pierderi de „avuţie naţională”;

■ intensificarea reproducţiei la animalele de fermă, cu referiri la biotehnologia însămânţărilor artificiale, în special la taurine, ovine şi porcine;

■ asigurarea bazei biologice a sectorului zootehnic în vederea obţinerii unor producţii sporite de carne, lapte, ouă, lână şi alte produse, prin continuarea procesului de ameliorare genetică a efectivelor de animale şi păstrarea unei stări de sănătate a animalelor aflate în producţie;

■ continuarea programelor de investiţii destinate înfiinţării de noi capacităţi de producţie, modernizarea celor existente, procurarea de efective de matcă cu înaltă valoare biologică, dotarea fermelor cu echipamente, maşini, instalaţii tehnologice moderne, performante;

■ asigurarea necesarului de nutreţuri, din toate categoriile, ca şi a unei nutriţii echilibrate, la care se adaugă modernizarea metodelor de conservare a furajelor şi îmbunătăţirea depozitării lor, precum şi reactivarea laboratoarelor de control al calităţii furajelor;

■ procesarea primară şi valorificarea eficiente a produselor animale, salubrizarea produselor; ■ dezvoltarea zootehniei în zonele montane, prin care se urmăreşte:

• creşterea producţiei animale, ca element fundamental al dezvoltării armonioase, complexe şi durabile a spaţiului rural;

• punerea în valoare, la nivel competitiv, a resurselor naturale şi a tradiţiilor existente în zona montană, privind creşterea animalelor, în mod deosebit pentru bovine şi ovine;

• crearea unor ferme specializate, viabile şi eficiente, pentru obţinerea de produse animale ecologice; ■ organizarea unor exploataţii zootehnice, optim dimensionate, viabile şi eficiente, în care fermele

familiale să ocupe un loc important, activitatea lor acoperind integral timpul de lucru al fermierului şi al familiei sale, devenind, totodată, principala sursă de venit prin lărgirea relaţiilor sale cu piaţa;

■ consolidarea asociaţiilor profesionale ale crescătorilor de animale, în vederea organizării teritoriale a unor societăţi comerciale de servicii, prin care să se asigure aprovizionarea crescătorilor de animale cu inputuri şi să le asigure vânzarea produselor, ele devenind, în timp, şi o supapă de absorbţie a prisosului de forţă de muncă din agricultură.

x Suplimentarea se va realiza prin transferuri de la programul „Dezvoltarea durabilă a producţiei de cereale pentru boabe, plante tehnice, cartof, legume de câmp şi spaţii protejate, pomicultură şi viticultură”.

Page 26: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

36

Realizarea acestui ansamblu de măsuri privind dezvoltarea agriculturii va putea asigura creşterea substanţială a ponderii producţiei animaliere în cadrul producţiei agricole totale, şi deci a gradului de intensivitate a agriculturii româneşti, zootehnia devenind astfel un punct forte pentru integrarea României în structurile U.E.

1.2.3.2. Activitatea de servicii agricole în mediul rural

Datele statistice relevă situaţia necorespunzătoare privind utilizarea diferitelor servicii indispensabile activităţilor agricole: mecanizare, chimizare, irigaţii etc., ceea ce se reflectă în inputurile reduse cu astfel de factori de producţie, cu implicaţii asupra efectelor economice. În anul 2002, ponderea serviciilor agricole, calculată potrivit metodologiei EUROSTAT, era doar de 1,2% din totalul producţiei agricole de bunuri şi servicii26. (Anexa nr. 1.11.)

■ Mecanizarea agriculturii Agricultura modernă nu poate fi concepută fără o utilizare largă a mijloacelor mecanice perfecţionate, care să asigure o creştere substanţială a productivităţii muncii, eradicarea vechii agriculturi tradiţionale bazată pe munca manuală, schimbarea caracterului muncii agricole. Prin efectele sale benefice privind creşterea producţiei agricole şi a eficienţei acesteia, folosirea mecanizării, alături de ceilalţi factori de producţie – irigare, chimizare, material biologic, măsuri agrotehnice etc., face posibil ca fiecare persoană ocupată în agricultură să producă şi să asigure hrana pentru un număr tot mai mare de persoane. Se creează astfel posibilitatea normală a reducerii populaţiei ocupate în agricultură şi a redistribuirii ei fie în noile activităţi create în spaţiul rural, fie în ramurile economice din sectoarele secundare şi terţiare din mediul urban. Nivelul de dotare mecanică prezent în agricultura României nu este în măsură să asigure efectuarea lucrărilor mecanice în perioadele optime prevăzute de tehnologiile de cultură, ceea ce atrage după sine pierderi mari de recoltă. De asemenea, agricultura întâmpină greutăţi în creşterea gradului de mecanizare a proceselor tehnologice din cauza structurii ofertei interne de maşini agricole, neadaptată la mărimea exploataţiilor agricole şi a dificultăţilor financiare, ca urmare a preţului ridicat al maşinilor, dar şi a posibilităţilor reduse de achiziţionare a acestora, de pe piaţa internă şi cea externă. Drept urmare, dotarea cu tractoare, combine de recoltat, pluguri, grape cu disc, semănători, maşini de fertilizat, echipamente de aplicat tratamente fitosanitare şi erbicide, instalaţii de irigat, prese de balotat, remorci etc. constituie o decizie importantă pentru exploataţiile agricole şi pentru societăţile specializate în servicii de mecanizare. 26 Anuarul Statistic 2003, pag. 383

Page 27: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

37

Marea diversitate a proceselor de muncă, determinată de multitudinea culturilor, speciilor, soiurilor şi categoriilor de animale, care au cerinţe agrobiologice specifice, cât şi varietatea condiţiilor de realizare a acestora datorate reliefului, factorilor pedoclimatici şi celor socio-economici din ţara noastră, fac necesară existenţa unei game largi de tractoare şi maşini agricole. Dotarea optimă cu tractoare şi maşini agricole trebuie să asigure:

■ efectuarea ansamblului de lucrări agricole la termenele şi de calitatea cerută de tehnologia fiecărei culturi;

■ un nivel ridicat de mecanizare la un număr cât mai mare de culturi; ■ un raport judicios între sursele de energie şi maşinile agricole, pentru a se obţine un randament

maxim la folosirea agregatelor concomitent cu ieftinirea lucrărilor pe seama diversităţii surselor energetice;

■ realizarea unor indicatori tehnico-economici ridicaţi, corespunzător nivelului de dezvoltare a tehnicii la o etapă dată.

În anul 2002 agricultura dispunea de 169214 tractoare, din care 163711 bucăţi (96,8 %) în sectorul privat27; parcul de combine de recoltat păioase s-a situat la 23.703 combine, faţă de 33.959 în anul 1997, situaţie ce se explică prin scoaterea din funcţiune a celor cu perioada normată depăşită şi creşterii semnificative a combinelor de mare putere (vezi Tabelul nr. 1.8. şi Graficul 1.5.).

Tabelul nr. 1.8. Evoluţia parcului de tractoare şi combine de recoltat cereale păioase şi porumb (1997-2002) Specificare 1997 1998 1999 2000 2001 2002 Tractoare total 163.016 164.756 163.883 160053 164221 169240 d. c. sector privat 112.533 124.286 144.337 146042 154592 163711 Combine total 38.787 35.805 33.369 29739 27051 26406 d. c. sector privat 18.592 21.076 29.166 27128 25510 27706 Sursa: Anuarul Statistic, 2003, pag. 396-397

020000400006000080000

100000120000140000160000180000

1997 1998 1999 2000 2001 2002

TractoareCombine

Graficul nr. 1.5. Evoluţia parcului de tractoare şi combine 27 Anuarul Statistic 2003, pag. 396

Page 28: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

38

Actuala dotare tehnică din agricultură este departe de a răspunde cerinţelor unei agriculturi moderne sub aspect cantitativ, calitativ şi structural. Pe un tractor fizic revine, la nivel de ţară, o încărcătură medie de 57 ha suprafaţă arabilă, cu valori diferite în funcţie de regiunea de dezvoltarex; iar pe combină, o încărcătură de circa 105 ha suprafaţă culturi păioasexx. În perspectiva anului 2006 se aşteaptă o îmbunătăţire a dotării agriculturii private. Astfel, prin intermediul măsurii privind investiţiile în exploataţiile agricole din cadrul Programului SAPARD, care dispune de o finanţare ce se ridică la 452 milioane Euro, producătorii privaţi vor putea achiziţiona, în anumite condiţii, circa 8000 de tractare, 6000 de combine şi 2000 de utilaje şi instalaţii.

Structura pe clase de putere a parcului de tractoare în anul 2001 arată că tractorul de 65 CP ocupă circa 80 % din parcul total; în timp, se constată o creştere a numărului de tractoare de mare putere, care sunt cerute de exploataţiile agricole comerciale (Anexa nr. 1.12.).

■ Irigaţiile În condiţiile realizării unei agriculturi intensive, lucrările de irigaţii au un efect benefic asupra mărimii recoltelor, contracarând efectul negativ al lipsei sau insuficienţei apei asupra recoltelor. De asemenea, impactul pozitiv al irigării asupra solului se concretizează şi în activarea alterării mineralelor, mineralizarea substanţelor organice, care duc la creşterea fertilităţii solului. În acelaşi timp, prin irigare este favorizată levigarea substanţelor fertilizante şi înrăutăţirea însuşirilor naturale ale solului, în condiţiile în care nu se respectă regulile tehnologice privitoare la realizarea unei irigări sistematice, raţionale, ceea ce poate avea drept efect pierderi de recoltă. Un teren irigat neraţional poate deveni impropriu pentru agricultură, readucerea acestuia în circuitul agricol fiind foarte dificilă şi foarte costisitoare. La sfârşitul anului 2003, suprafaţa amenajată pentru irigat cuprindea 2.215,8 mii ha agricole, din care 2069,5 mii ha arabile28, cea mai mare parte fiind amplasată în lunca Dunării. O grupare pe provincii şi zone agrogeografice plasează Câmpia Română Centrală şi de Est pe primul loc, cu aproape jumătate din patrimoniul irigabil al ţării; urmează Dobrogea, cu 18,4 %; Câmpia Olteniei cu 17,8%; Moldova cu 8,3%; Câmpia de Vest cu 2,3%; diferenţa de 4,9 % fiind răspândită în diferite alte zone.

Trăsătura cea mai importantă care defineşte amenajările pentru irigaţii este dimensiunea acestora, care trebuie să ţină seama de existenţa condiţiilor naturale şi a celor economice favorabile. De exemplu, Dunărea, ca sursă majoră de apă, delimitează, pe o distanţă de circa 900 km, o luncă şi o terasă relativ joasă,

x În regiunile Nord-Est şi Sud-Est, la un tractor revin 76 şi respectiv 80 de hectare suprafaţă arabilă, iar în Nord-Vest şi Vest 36, respectiv 41 de hectare. xx În regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Est, încărcătura este de 105 hectare suprafeţe păioase, respectiv 160 hectare, în timp ce în regiunile Nord-Vest şi Centru 71, respectiv 81 hectare. 28 MAPDR, Buletin informativ nr. 1/2004, pag. 1

Page 29: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

39

cuprinzând practic 1/3 din cele mai fertile soluri, dar deficitare din punct de vedere al precipitaţiilor atmosferice. Supradimensionarea sistemelor de irigaţii construite în vechiul regim a avut drept efect imposibilitatea exploatării eficiente a suprafeţelor amenajate pentru irigat. De aceea, chiar în condiţiile în care România dispune de o suprafaţă mare amenajată pentru irigat, ocupând un loc superior în ierarhia suprafeţelor din Europa, efectele nu se resimt în volumul recoltelor, datorită gradului înalt de subutilizare a lor.

O altă problemă este aceea a structurii de proprietate a perimetrelor amenajate pentru irigat. Din gruparea terenurilor amenajate pentru irigaţii după forma de proprietate, rezultă că sectorul privat deţine ponderea cea mai mare, 94,5% din suprafaţa agricolă amenajată şi respectiv 95,6% din cea arabilă. În schimb, infrastructura aparţine aproape în totalitate statului. În anul 2003, suprafaţa agricolă amenajată pentru irigat reprezintă aproximativ 15% din suprafaţa agricolă totală, iar suprafaţa efectiv irigată a fost mai redusă, urmare a costurilor ridicate pe care le implică extinderea sistemului de irigaţii şi menţinerea în funcţiune a instalaţiilor existentex. Prin Legea nr. 138 din 27 aprilie 2004, situaţia se va schimba radical, în sensul că infrastructura actuală a sistemului de irigaţii (staţiile de pompare, de punere în funcţiune sub presiune, construcţiile hidrotehnice, împreună cu dotările şi terenul aferent, conductele subterane) sunt preluate de către organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, statul urmând să furnizeze doar apa, pe baza unor tarife stabilite.

Situaţia existentă în domeniul irigaţiilor necesită reabilitări şi modernizări ale infrastructurii de irigaţii, ce se întind pe o perioadă de 10 ani, pentru o suprafaţă de 1,36 milioane hectare, viabile pe termen lung, precum şi adaptarea capacităţilor de irigare la resursele de apă disponibile în regiunile vizatexx. ■ Îngrăşămintele chimice şi pesticidele

Pentru agricultura României, consumul de îngrăşăminte chimice (minerale) este considerat mai mult un deziderat decât o realitate, ceea ce a influenţat negativ sporirea fertilităţii solului, prin diminuarea conţinutului nutritiv al acestuia şi, în consecinţă, asupra randamentului culturilor (Anexa nr. 1.13.).

Potrivit estimărilor făcute de Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, necesarul optim de îngrăşăminte minerale este de 1.957.919 tone s.a.

x Lucrările de îmbunătăţiri funciare cu caracter de utilitate publică de interes naţional sunt finanţate de la bugetul de stat sau alte surse. La sfârşitul lunii aprilie a.c., a fost adoptată o nouă Lege privind îmbunătăţirile funciare (nr. 138/2004), prin care se prevede înfiinţarea Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), prin reorganizarea Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), care se divizează în vederea privatizării. În acelaşi timp, s-a stipulat înfiinţarea Organizaţiilor de Îmbunătăţiri Funciare (OIF) şi Federaţiilor de Îmbunătăţiri Funciare (FIF), care se realizează prin transformarea Asociaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru irigaţii (AUAI), societăţi comerciale private. Cu ajutorul asistenţei financiare oferite de Banca Mondială printr-un împrumut, precum şi cu sprijinul tehnic al consultanţilor Binnie & Parteners and Hauting Tehnical Services Ltd. şi ISPIF. Institutele consultante au elaborat studii de irigare şi drenare, precum şi scheme de lucru reprezentative pentru 12 zone ale ţării, majoritatea situate în Lunca Dunării. xx După alţi specialişti, suprafaţa totală amenajată pentru irigaţii care corespunde criteriului de eficienţă economică ar fi de numai 1 milion hectare.

Page 30: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

40

Din păcate, cantitatea de îngrăşăminte minerale utilizată în agricultură a înregistrat scăderi semnificative faţă de perioada dinainte de anul 1989. În anul 2002 aceasta a fost de numai 32,6 mii tone, adică de circa 6 ori mai mică, în 1989 media consumului de NPK/ha fiind doar de 30,2 kgx.

În ceea ce priveşte consumul de îngrăşăminte organice (naturale), situaţia este, de asemenea, nesatisfăcătoare, fiind disponibilă doar o cantitate cu care se poate fertiliza mai puţin de 700 mii hectare, pe un ha arabil revenind , în anul 2002, doar 1,6 tone. De aceea, creşterea efectivelor de animale ar fi benefică pentru agricultură, din acest punct de vedere.

Aceeaşi situaţie este valabilă şi la consumul de pesticide, care în ultimii ani a înregistrat o scădere semnificativă şi, ca urmare, bolile şi dăunătorii au provocat diminuarea recoltelor cu 1/3. România este una dintre ţările europene cu un consum scăzut de pesticide, în anul 2001 acesta fiind de doar 1 kg substanţă activă (s.a.) pe hectarul arabil. Această scădere se explică prin reorganizarea şi restructurarea proprietăţii în agricultură, dar şi prin costul ridicat al acestor produse, în condiţiile în care producătorii nu dispun de resursele financiare necesare.

În condiţiile reducerii drastice a consumului de îngrăşăminte minerale şi organice şi a aplicării pe suprafeţe reduse a amendamentelor, au crescut suprafeţele cu soluri caracterizate prin rezerve mici şi foarte mici de humus cu 35%, a celor slab asigurate cu azot cu 35%, a solurilor slab aprovizionate cu fosfor mobil şi cu potasiu cu 29%, respectiv 37% şi a solurilor moderat şi puternic acide cu 31%. În consecinţă, producţia vegetală va continua să scadă cantitativ şi calitativ, neputându-se pune în valoare celelalte verigi tehnologice oricât de performante ar fi acestea dacă nu se vor lua măsuri de creştere raţională a nivelului de fertilizare organică şi minerală. Pe scurt, actualul nivel de fertilizare nu permite o dezvoltare durabilă a agriculturii.

■ Protecţia fitosanitară Protecţia plantelor împotriva bolilor, dăunătorilor şi buruienilor este o problemă de interes naţional şi constituie o obligaţie pentru toţi producătorii agricoli, indiferent de forma de proprietate. Pericolul pe care îl reprezintă pentru plantele de cultură cele peste 300 de boli, câteva sute de buruieni şi cei peste 350 de dăunători înregistraţi în ţara noastră motivează preocuparea constantă a specialiştilor din domeniul protecţiei plantelor – cercetare şi producţie - de a găsi mijloace şi soluţii eficiente şi nepoluante pentru combatere. Soluţia tehnologică pentru evitarea unor pierderi de recoltă în condiţiile asigurării protecţiei mediului ambiant şi a sănătăţii omului o constituie sistemul integrat de combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruienilor, sistem care se bazează pe îmbinarea raţională a tuturor metodelor de protecţie (chimice, biologice, fizice, agrotehnice) şi aplicarea tratamentelor chimice, atunci când sunt justificate tehnologic, ecologic şi economic. x Pe plan mondial, media consumului de îngrăşăminte de NPK este de 91 kg/ha, iar în Europa, de cel puţin 3 ori mai mare. Din calcule rezultă că fiecare kg de NPK aduce un spor de producţie de 10 kg grâu.

Page 31: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

41

În vederea armonizării măsurilor fitosanitare între ţara noastră şi U.E., condiţie esenţială pentru promovarea unei strategii comune de protecţie a plantelor şi, totodată, problemă majoră pentru realizarea criteriilor economice de participare la piaţa internaţională, au fost preluate şi transpuse în legislaţia naţională măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor şi produselor vegetale practicate în U.E. Aceste măsuri reprezintă o garanţie fitosanitară, contribuind la liberalizarea circulaţiei plantelor şi produselor vegetale pe baza unui sistem bine definit de interdicţii şi restricţii. Pentru siguranţa alimentară a consumatorului, în baza unor programe de monitorizare, se realizează controlul reziduurilor de pesticide din plante şi produse vegetale, în cadrul laboratoarelor specializate, care funcţionează conform reglementărilor comunitare în domeniu.

1.2.3.3. Activităţi economice neagricole

■ Industria mică şi artizanală

Pe lângă agricultură, care constituie principala activitate economică, în spaţiul rural se desfăşoară o serie de activităţi neagricole, punctual sau pe arii extinse. Exceptând industria energetică şi extractivă, activităţile neagricole se desfăşoară în cadrul unui număr redus de întreprinderi mici şi mijlocii.

Pe ţară, în anul 2004 există circa 450.000 de IMM-uri, din care mai puţin de un sfert acţionează în mediul rural. Dacă în mediul urban la 1000 de locuitori sunt aproximativ 20 de IMM-uri, în zonele rurale fiinţează doar 9. Această discrepanţă se explică prin raţiuni obiective şi subiective. Sub aspect obiectiv se referă la infrastructura precară existentă în mediul rural, obstacol în înfiinţarea unor astfel de unităţi neagricole şi lipsa resurselor băneşti, caracteristică populaţiei rurale, pusă în imposibilitatea de a plăti chiar şi serviciile cele mai elementare. Din punct de vedere subiectiv se referă la mentalitatea depăşită de vremurile actuale, potrivit căreia pentru o viaţă mai bună în mediul rural totul trebuie produs în cadrul gospodăriei ţărăneşti.

Potrivit unor estimări, dacă IMM-urile din spaţiul rural s-ar dubla, aceasta s-ar concretiza în crearea a circa 400.000-500.000 de locuri de muncă neagricole, prin atragerea de forţă de muncă din activităţile agricole. Şi acest lucru este posibil, numai în condiţiile realizării efective a măsurilor privind perfecţionarea infrastructurii, migraţia, creşterii pensiilor.

Cele mai multe IMM-uri sunt concentrate în spaţiul rural din regiunea Sud (Muntenia), care corespund unei ponderi de 21% din totalul IMM-urilor. Obiectul lor de producţie este corelat cu resursele disponibile la nivel local şi cu tradiţiile

Page 32: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

42

locale. Astfel, în judeţele Harghita, Covasna şi Maramureş predomină prelucrarea lemnului; în judeţele Arad, Neamţ şi Satu-Mare o dezvoltare mai mare cunoaşte industria uşoară; în judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud şi Sibiu, industria alimentară.

Comparativ cu anul 1989, numărul activităţilor meşteşugăreşti şi de prestări servicii s-a redus într-o proporţie semnificativă. Cu toată tendinţa de creştere a întreprinzătorilor privaţi, în mediul rural numărul celor care desfăşoară activităţi neagricole este încă redus. În extinderea activităţilor IMM-urilor persistă o serie de obstacole legate de: aprovizionarea cu resurse (preţ, acces redus la credite, lipsa forţei de muncă specializate, managementul); activitatea propriu-zisă (cerere instabilă sau insuficientă, posibilităţi reduse de publicitate, calitatea necorespunzătoare a forţei de muncă); problemele cu care se confruntă întreprinzătorii (modul de calculare a TVA, calculul şi plata impozitului pe profit, legislaţie neclară şi instabilă).

În ultima perioadă au loc discuţii între reprezentanţii IMM-urilor şi cei ai Ministerului Finanţelor Publice, primii solicitând eliminarea impozitului pe profitul reinvestit, în locul amortizării accelerate, ceea ce ar permite capitalizarea firmelor româneşti care au un capital de 7 ori mai mic decât în U.E. Reprezentanţii MFP consideră că această variantă va fi luată în considerare doar pentru anumite investiţii, excluzând posibilitatea lăsării întregului profit la dispoziţia întreprinzătorilor, pledând pentru amortizarea accelerată.

Extinderea IMM-urilor în spaţiul rural este stopată şi de reticenţele băncilor comerciale de a permite accesul la credite pentru cei ce doresc să înfiinţeze astfel de unităţi economice, precum şi de slaba reţea de cooperative de credite existente în economie, îndeosebi în cadrul comunităţilor rurale. Chiar sprijinul U.E. pentru dezvoltarea acestor IMM-uri este limitatx. Cu alte cuvinte, finanţarea IMM-urilor neagricole în mediul rural este insuficientă şi dificilă de accesat.

Pe acest plan, în ultima perioadă a lunii mai a.c. se remarcă însă o preocupare mai sporită pe linia sprijinului financiar nerambursabil ce se va acorda prin Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMCC), care va demara, în acest sens, trei programe, cu un suport valoric de aproape 150 miliarde lei. Aceste trei programe vizează susţinerea investiţiilor (circa 40 miliarde lei), instruirea (10 miliarde lei) şi accesul la consultanţă şi promovarea imaginii la export (100 miliarde lei). Tot prin ANIMCC se derulează şi Programul Naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, precum şi Programul Naţional pentru Informarea şi Educarea Comercianţilor. Scopul primului Program, a cărui valoare se ridică la 5 miliarde lei nerambursabili, îl constituie stimularea x Din circa 40 de programe nerambursabile destinate IMM-urilor, care totalizează aproximativ 160 milioane Euro şi 20 milioane dolari, doar câteva vizează IMM-urile din spaţiul rural: Proiectul de Finanţare Rurală al Băncii Mondiale, derulat prin Banca Românească, în valoare de 4 milioane dolari; Proiectul de Finanţare Rurală al Băncii Mondiale, derulat prin RoBank, în valoare de 5 milioane dolari; Programul de microcredite pentru antreprenorii rurali al Centrului de Dezvoltare Economică, fiecare cu limitele lui, în raport cu mediul rural. Există, de asemenea, aproximativ 10 granturi (programe nerambursabile), din care numai Programul SAPARD este destinat în exclusivitate zonei rurale, celelalte având aplicabilitate generală.

Page 33: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

43

meşteşugurilor artistice tradiţionale, relansarea producţiei de obiecte de artă populară şi artizanat cu specific tradiţional, precum şi promovarea acestor produse pe pieţele naţională şi internaţională. Cel de-al doilea Program, care are un buget alocat de 4 miliarde lei, nerambursabil, are drept obiectiv informarea şi educarea comercianţilor, persoane fizice sau juridice autorizate să desfăşoare activităţi de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, prin facilitarea accesului la cursurile de pregătire şi perfecţionare profesională, achiziţionarea de calculatoare şi crearea de site-uri, promovarea e-commerce, susţinerea utilizării mijloacelor moderne de plată, precum şi materialele promoţionale în vederea reducerii decalajului de informare a comercianţilor români faţă de cei din U.E.

Facilităţi privind desfăşurarea activităţilor IMM-urilor sunt prevăzute şi în proiectul de Lege cu privire la stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, promovat de Guvernx. Aceste noi facilităţi se referă la: acordarea de sprijin IMM-urilor prin elaborarea unor scheme de finanţare de tipul alocaţiilor financiare nerambursabile atât pentru completarea capitalului necesar în iniţierea afacerii, cât şi pentru realizarea de investiţii pentru producţie şi servicii; accesul la utilităţile publice, precum reţele de transport şi comunicaţii, furnizarea de energie, gaze, apă etc.

Printre preocupările U.E. se înscrie şi adoptarea, până în anul 2007, a unui set de măsuri pentru sprijinirea întreprinzătorilor şi microîntreprinderilor, care privesc următoarele domenii: finanţarea campaniilor publicitare care să încurajeze înfiinţarea de noi firme; răspândirea experienţei acelor firme care au înregistrat succese în afaceri; simplificarea legislaţiei la nivel naţional referitoare la condiţiile de angajare, TVA şi impozitul pe profit; facilitarea accesului la licitaţiile publice; stimularea activităţii microîntreprinderilor în sectoarele sociale, precum sănătate şi educaţie.

În zonele montane şi premontane s-au dezvoltat activităţi agricole, silvice, de păstorit şi minerit, agricultura, silvicultura, vânătoarea şi pescuitul, meşteşuguri şi mici industrii. Aceste activităţi au constituit de secole îndeletniciri tradiţionale ale locuitorilor din Curbura Carpatică nordică, ce au fost transmise de la o generaţie la alta. O parte din aceste meşteşuguri au căpătat, în timp, o încărcătură culturală, pe fondul tradiţiilor folclorice şi etnografice ce caracterizează spaţiul rural românesc, transformându-se într-o mică industrie artizanală – olăritul ţesutul, prelucrarea lemnului şi a metalelor etc. În ultima perioadă, datorită sprijinului insuficient acordat acestor meşteşugari, ponderea lor şi a artizanilor a scăzut simţitor.

În unele zone rurale s-au dezvoltat o serie de meşteşuguri, în special în domeniul construcţiilor – cărămizi, olane, ţigle, teracote, var, scânduri etc. care, în prezent, cunosc o revigorare, deşi resursele materiale necesare nu se acoperă în totalitate pe plan local. În general, activitatea meşteşugărească şi artizanală se x În condiţiile aplicării acestui document se va abroga Legea 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor.

Page 34: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

44

confruntă cu probleme privind: lipsa de resurse financiare pentru modernizarea producţiei; lipsa ucenicilor care să înveţe şi să preia tradiţiile satului natal; slaba reprezentare a serviciilor pentru populaţie – întreţinerea şi repararea obiectelor şi aparaturii de uz casnic şi gospodăresc, depanare radio – TV, frizerii, cizmării, croitorii, vopsitorii şi curăţătorii chimice etc. Dezvoltarea reţelei de servicii către populaţia rurală ar crea perspectiva creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în general, al femeilor în special.

O activitate nonagricolă care cunoaşte o extindere în mediul rural este turismul. Diversitatea componentelor mediului fizico-geografic justifică prezenţa unui potenţial turistic natural deosebit de variat şi complex, pe fondul căruia se pot desfăşura o multitudine de activităţi turistice. Acest potenţial turistic este localizat, în principal, în arealul montan, pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării, dar şi în zonele de dealuri, podişuri şi câmpii. Spaţiul montan oferă cel mai variat şi mai însemnat potenţial turistic, prezentând interes pentru valoarea sa peisagistică, pentru flora şi fauna sa extrem de diversificată. În flora României se întâlnesc 3600 specii de plante gymnosperme şi angiosperme, ceea ce reprezintă 40% din speciile existente în flora Europei, precum şi 33.802 specii din fondul faunistic românesc. Vegetaţia, pe lângă funcţiile economice şi de protecţie specifice, are o valoare turistică de natură peisagistică, estetică, ştiinţifică, tratarea diferitelor boli, odihnă, recreere, agrement etc., cu precădere pădurile de conifere şi cele de interes socio-recreativ din împrejurimile localităţilor şi staţiunilor turistice, ceea ce reprezintă un cadru propice pentru practicarea turismului ecologic. La rândul ei, fauna, prin valoarea ei cinegetică, estetică, ştiinţifică constituie o atracţie, dar şi un suport solid pentru practicarea turismului, în special cel cinegetic. În arealele montane există un fond cinegetic şi piscicol caracterizat printr-o mare diversitate a speciilor – urs, mistreţ, cerb, căprior, cocoş de munte. La acestea se adaugă şi zonele împădurite de deal şi de câmpie, în care îşi au habitatul căpriori, cerbi lopătari, mistreţi, precum şi miraculoasa Deltă a Dunării, care reprezintă paradisul păsărilor şi al peştilor şi nu numai. Pe teritoriul României există arii naturale protejate de interes naţional şi monumente ale naturii, care prin interesul lor ştiinţific şi instructiv-educativ creează suport pentru desfăşurarea turismului ştiinţific, dar şi ecoturismuluix.

La acestea se adaugă şi potenţialul turistic antropic, care cuprinde obiective istorice, religioase, culturale, economice, monumente, patrimoniul etnografic. Întregul teritoriu naţional prezintă interes pe planul moştenirii folclorice şi etnografice, fiecare zonă având specificitatea sa, ceea ce impulsionează practicarea turismului cultural.

În condiţiile existenţei unui asemenea potenţial turistic natural şi cultural-spiritual, diversificat şi de înaltă calitate, în România se remarcă un progres în x Prin Legea 5/2000 au fost delimitate 17 arii naturale protejate de interes naţional, care cuprind: rezervaţii ale biosferei, parcuri naţionale şi naturale, rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale (botanice, zoologice, forestiere, geologico-geomorfologice, paleontologice, mixte) şi monumente ale naturii, situate, în special, în Munţii Carpaţi, în Delta Dunării şi pe Dunăre.

Page 35: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

45

multe judeţe privind atragerea satelor în circuitul turismului intern şi extern. Această activitate turistică la sate este organizată şi practicată de ONG-uri, cum sunt Federaţia Română de Dezvoltare Montană şi Rurală (FRDMR), înfiinţată în anul 1990 şi Agenţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), înfiinţată în anul 1994. Obiectul lor de activitate constă din dezvoltarea şi promovarea turismului rural prin cursuri şi seminarii de pregătire, instruire în domeniul prestărilor de servicii turistice etc.

În România funcţionează peste 4000 de pensiuni turistice şi agroturisticex, multe incluse în diferite structuri, cea mai cunoscută fiind reţeaua ANTREC. Din totalul acestor pensiuni, o bună parte este deja omologată şi îndeplineşte condiţiile legale, cealaltă parte fiind supusă unor modernizări în scopul atingerii standardelor necesare. Majoritatea acestora funcţionează ca pensiuni turistice, celelalte ca pensiuni agroturistice. Capacitatea de cazare a unităţilor turistice omologate depăşeşte 5000 de camere, ceea ce asigură, desigur, condiţii încă reduse pentru satisfacerea cererii. În anul 2002, numărul turiştilor care au apelat la pensiuni agroturistice a fost de 32.000, cu 146% mai mult decât în anul 2000.

Sub aspectul dispersiei lor în teritoriu, aceste unităţi turistice sunt dispuse, în special, în zonele turistice consacrate ale ţării: judeţul Braşov, 156 de unităţi turistice, judeţul Harghita 151, judeţul Sibiu 118, judeţul Maramureş 90, judeţul Suceava 78, care în proporţie de 6-12% sunt omologate.

În perspectivă, datorită realizărilor obţinute pe planul turismului rural, acesta va cunoaşte o extindere substanţială, o diversificare a obiectivelor activităţii unităţilor prestatoare de astfel de servicii şi o îmbunătăţire a calităţii deservirii acestora, ceea ce va fi atât în beneficiul locuitorilor satelor româneşti, dar şi în interesul satisfacerii dorinţelor populaţiei de a petrece timpul liber în mijlocul peisajului oferit de localităţile rurale, departe de zgomotul oraşelor şi în condiţii ecologice propice sănătăţii şi recreerii.

O astfel de perspectivă este, însă, realizabilă, numai în condiţiile amplificării efortului de investiţii proprii ale proprietarilor sau întreprinzătorilor care prestează astfel de servicii către populaţie destinate, cu prioritate, îmbunătăţirii confortului beneficiarilor, la care se adaugă şi sporirea preocupărilor şi sprijinului nemijlocit al forurilor publice locale şi centrale pe linia asigurării cu resurse materiale, a lărgirii accesului la credite, a aplicării unei politici fiscale adecvate condiţiilor spaţiului rural, a investiţiilor mai consistente în infrastructura rămasă mult în urmă, comparativ cu cea urbană, dar şi a perfecţionării cadrului legislativ legat de dezvoltarea rurală.

Şi în acest domeniu, sprijinul U.E. prin Programul SAPARD, este relevant. Prin acest Program pot fi accesate fonduri nerambursabile pentru construirea sau modernizarea pensiunilor turistice din mediul rural, dar şi pentru diferite forme de turism recreativ. Până în anul 2006, pentru turismul rural, fondurile se ridică la

x În structura ANTREC, în prezent există peste 3000 de pensiuni, faţă de numai 50, în anul 1990.

Page 36: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

46

aproximativ 68 milioane Euro, din care 38 milioane Euro pentru alte tipuri de turism rural. De fapt, fondurile disponibile pentru măsura SAPARD privind „Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice” se ridică la 150,32 milioane Euro, din acre pentru turismul rural se alocă 45%. În mod concret, se prevede posibilitatea construirii integrale a unor pensiuni, dotarea acestora, achiziţionarea de mijloace de transport pentru turişti şi dezvoltarea unor facilităţi de divertisment, care pot include teren de sport şi chiar piscine. Paralel, se sprijină modernizarea şi extinderea pensiunilor existente, proiecte axate pe ecoturism, turism ecvestru, cinegetic, piscicol, montan şi cicloturism.

1.2.4. Coordonata infrastructurală

Teoria economică defineşte conceptul de infrastructură29 ca „un ansamblu de elemente materiale, organizaţionale şi informaţionale prin care se asigură legăturile dintre ramurile economiei, cât şi dintre diferitele zone teritoriale ... care fac posibilă desfăşurarea activităţilor economice şi sociale”x. Sub acest aspect, potenţialul infrastructural al spaţiului rural constituie un suport material al desfăşurării activităţilor agricole şi neagricole, a prestărilor de servicii productive şi neproductive, reflectând prin volumul, structura, dinamica şi calitatea lor gradul de confort şi de civilizaţie materială şi spirituală al comunităţilor rurale, nivelul de viaţă al acestora. Existenţa unui anumit nivel de infrastructură – fizică (materială) şi socială – constituie o condiţie esenţială pentru dezvoltarea economico-socială a spaţiului rural, pentru o dezvoltare regională echilibrată. Cu cât nivelul acesteia este mai ridicat, cu atât atractivitatea zonelor rurale creşte, inclusiv capacitatea comunităţilor rurale pentru absorbţia de investiţii productive şi neproductive. Infrastructura pentru serviciile de transport, telecomunicaţii, electricitate, apă, gaze şi gestiunea deşeurilor sunt extrem de importante pentru iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, fiind suportul creării de noi activităţi economice şi sociale, care generează noi locuri de muncă. În prezent, există discrepanţe importante între nivelul infrastructurii urbane şi a celei rurale, între ţara noastră şi ţările vecine, dar mai ales, comparativ cu ţările U.E. (Anexa nr. 1.14.). ■ Infrastructura fizică O componentă esenţială a resurselor dezvoltării rurale, cu impact direct asupra gradului de civilizaţie a comunităţilor rurale este infrastructura fizică, în a

29 Dicţionar de economie. Ediţia a II-a, Op. cit., 2001, pag. 230 x În structura infrastructurii se cuprind căile ferate, aeroporturile, spitalele, şcolile, drumurile etc., precum şi serviciile de bază – transport, sănătate, educaţie, construcţii, de locuit şi cele edilitare etc.

Page 37: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

47

cărei structură sunt cuprinse: fondul locativ, căile de comunicaţie şi reţelele edilitare, care asigură utilităţile publice de interes local. • Infrastructura edilitară ♦ Fondul locativ rural. În ultima perioadă s-a înregistrat o evoluţie favorabilă, cantitativă şi calitativă, a fondului locativ rural (Anexa nr. 1.15.). Populaţia dispunea, în anul 2002, de un fond de peste 3,8 milioane locuinţe, adică de 47,5% din totalul locuinţelor pe ţară. În ultimul deceniu al mileniului al II-lea, numărul locuinţelor din mediul rural, numărul camerelor de locuit şi suprafaţa locuibilă au crescut într-un ritm superior celui pe ţară, inclusiv al celui înregistrat în mediul urban. În această perioadă, fondul locativ din spaţiul rural a crescut pe seama construcţiei de noi locuinţe, care reprezintă 55,6% din totalul locuinţelor construite la nivel naţional.

Tabelul nr. 1.9. Numărul clădirilor, locuinţelor şi al gospodăriilor populaţiei la recensământul din 2002

Specificare Total Urban Rural Numărul clădirilor* 4846572 1141687 3704885 Numărul locuinţelor permanente / sezoniere 8110407 4260752 3849655 Numărul camerelor de locuit total 20702994 10281727 10421267 Numărul camerelor de locuit, din care camere utilizate în scopuri comerciale, profesionale etc. 83543 50528 33015

Numărul mediu de camere pe o locuinţă permanentă / sezonieră 2,6 2,4 2,7 Ponderea camerelor utilizate în scopuri comerciale, profesionale etc., în total camere de locuit 0,4 0,5 0,3

Suprafaţa locuibilă totală (mp) 304253207 160107541 144145666 Suprafaţa locuibilă medie (mp) pe o locuinţă 37,5 37,6 37,4 Suprafaţa locuibila medie (mp) pe o camera 14,7 15,6 13,8 Suprafaţa locuibila medie (mp) pe o persoana 14,2 14,3 14,1 Numărul mediu de persoane pe o locuinţă 2,64 2,62 2,65 Numărul gospodăriilor populaţiei 7392131 3995239 3396892 Numărul mediu de persoane pe o gospodărie a populaţiei 2,89 2,79 3,01 Sursa: Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, Institutul Naţional de Statistică, 2002 * Clădiri de locuit, clădiri cu altă destinaţie în care se află locuinţe, clădiri cu unităţi de locuit în comun. Mărimea locuinţelor rurale, după suprafaţa locuibilă, este aceeaşi ca şi în mediul urban, dar dispune de un număr mai mare de camere, ceea ce asigură condiţii mai bune de locuit, dar şi o bază materială posibilă de valorificat prin activităţi turistice. Ca aspect negativ, pe baza datelor din recensământului din 2002, este gradul scăzut de dotare a locuinţelor rurale cu dependinţe şi instalaţii (bucătărie, baie, WC cu apă, alimentare cu apă potabilă, canalizare, instalaţie electrică, încălzire centrală sau cu sobe cu gaze naturale), ceea ce reliefează faptul că în mediul rural dotarea fondului de locuinţe este încă departe de condiţiile corespunzătoare de confort existent în mediul urban. În mediul rural, gradul de dotare edilitară a locuinţelor, care asigură populaţiei servicii de utilitate publică – apa potabilă, evacuarea apelor uzate, distribuţia gazelor naturale pentru încălzit şi prepararea hranei, consumul de

Page 38: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

48

energie electrică – este încă deficitar, în raport cu utilităţile publice puse la dispoziţia populaţiei urbane.

Datele prezentate în Tabelul nr. 1.10. ilustrează pe deplin situaţia deosebit de gravă existentă în mediul rural, mai ales la serviciile pentru comunitate unde lipsesc complet anumite servicii – sănătate, farmaciex, poştă. O situaţie asemănătoare se întâlneşte şi în cazul dotărilor elementare din gospodărie, unde numai 16% din gospodăriile rurale dispun de băi şi 32% de toalete. Şi dotarea cu echipamente de uz casnic – frigidere, maşini de spălat, aragaze – este nesatisfăcătoare. În asemenea condiţii, este afectată starea de sănătate a populaţiei rurale, creşte riscul îmbolnăvirilor şi gradul de expunere a populaţiei la bolile infecţioase.

Tabelul nr. 1.10. Discrepanţele dintre mediul urban şi cel rural din punctul de vedere al dotărilor din

gospodărie, serviciilor pentru comunitate şi serviciilor pentru consumatori (2002, % din gospodării)

Specificare Mediul rural Mediul urban Dotări din gospodărie Fără baie 84 13 Fără toaletă 68 8 Fără sistem de furnizare a apei calde 86 15 Servicii pentru comunitate Fără servicii locale de îngrijire a sănătăţii 15 0 Fără farmacie locală 40 0 Fără poştă locală 16 0 Fără centru cultural / de divertisment 25 2 Bunuri de folosinţă îndelungată Fără frigider 34 11 Fără aragaz 27 4 Fără maşină de spălat 67 28 Sursa: Dumitru, M., Diminescu, D., Lazea, V., Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti, Centrul Român pentru Politici Economice, Bucureşti, 2004, pag. 30 ♦ Reţeaua de distribuţie a apei potabile nu depăşea, în anul 2000, 15.000 km, ceea ce înseamnă o pondere de aproape 40% din totalul reţelei publice de apă potabilă a populaţiei ţării, partea ce revine populaţiei rurale fiind ceva mai mare de 10%. Circa 50% din totalul comunelor dispun de reţea publică de distribuire a apei potabile şi numai circa 20% din numărul total al satelor beneficiază de aceste utilităţi publice. Din cele 1355 de comune conectate la reţeaua de distribuie a apei potabile, nu toate gospodăriile beneficiază de servicii de furnizare a acesteia. Cu alte cuvinte, nu toate gospodăriile din localităţile rurale care dispuneau de reţea publică de distribuire a apei potabile au beneficiat de acest serviciu edilitar, necesar unui mod de viaţă decent. Acest serviciu de furnizare a apei potabile este departe de a acoperi consumul de apă din locuinţele rurale, fără a mai lua în considerare cererea posibilă pentru acest bun în cazul dezvoltării activităţilor industriale în mediul rural. x Începând din luna mai a acestui an, în Delta Dunării au fost înfiinţate primele puncte farmaceutice.

Page 39: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

49

Datele din tabelul nr. 1.11. relevă că o situaţie mai bună în ceea ce priveşte lungimea reţelei de distribuire a apei potabile se întâlneşte în comunele mari, cu peste 5000 de locuitori, cele mici, cu o populaţie de sub 2000 de locuitori, fiind mult rămase în urmă.

Tabelul nr. 1.11.

Gruparea comunelor după mărimea şi lungimea reţelei de distribuţie a apei (1997)

Total Lungimea simplă de distribuire a apei, km Mărimea în număr de

locuitori Fără reţea

Sub 2 km

2 – 9,9 km

10 – 19,9 km

20 – 29,9 km

30 + km

Total 2686 1399 200 610 268 121 88 Sub 1000 52 42 6 3 1 1 1000 – 1999 385 226 17 94 39 4 5 2000 – 4999 1666 909 123 374 153 67 40 5000 – 9999 350 216 49 129 72 45 39 Peste 10000 33 6 5 10 3 5 4 Sursa: Planul Naţional de agricultură şi dezvoltare rurală 2000-2001, pag. 69

Faţă de anul 1997, în ultima perioadă situaţia nu s-a îmbunătăţit prea multx, populaţia rurală nu este asigurată cu condiţii acceptabile unui trai decent, fiind dependentă de obţinerea apei potabile din alte surse (fântâni, izvoare), care nu în toate cazurile au o apă calitativ corespunzătoare, ceea ce afectează starea de sănătate a populaţiei şi speranţa de viaţă a acesteiaxx. ♦ Reţeaua publică de canalizarexxx existentă în mediul rural se află într-o fază incipientă. Din totalul lungimii conductelor de canalizare, spaţiul rural dispunea, în anul 2002, de circa 6%, existente doar în 418 sate, adică 3,2% din totalul acestora. Doar 14% dintre satele conectate la serviciul de furnizare a apei dispuneau, în acelaşi timp, de reţele de evacuare a apelor reziduale, situaţie ce generează pericolul poluării mediului înconjurător. ♦ Reţeaua de distribuţie a gazelor naturale este slab dezvoltată în spaţiul rural, ea reprezentând doar ceva mai mult de 30% din total. Numărul comunelor ce dispun de un asemenea confort se ridică la aproximativ 320, din care circa 70 nu au primit încă gaze pentru consumul casnic. Mediului rural i-au fost distribuite doar ceva mai mult de 10% din volumul total de gaze, din care doar 8% x Prin Planul SAPARD s-a prevăzut realizarea a 300 de proiecte, în 370 de comune, ce vor fi finanţate pentru extinderea reţelei actuale de furnizare a apei potabile cu 3100 km de conducte, 500 de staţii de pompare şi 50 de bazine cu apă potabilă, de care vor beneficia 145.000 de locuitori din mediul rural, dar şi de crearea de noi locuri de muncă în acest sector. xx În ceea ce priveşte sistemele de producere şi furnizare a energiei termice, situaţia este şi mai grea. Actualul sistem asigură servicii de încălzire şi apă caldă pentru 31% din populaţia ţării, respectiv 71% din populaţia urbană. Acest sistem de utilitate publică a fost realizat după tehnologii anterioare crizei energetice din 1972, cu randamente scăzute, pierderi foarte mari (30-35%), şi costuri ridicate, ceea ce nemulţumeşte pe beneficiari. Perioada de aliniere a serviciului de producţie şi de distribuţie a energiei termice, la parametri stabiliţi prin Directivele U.E., este estimată la 15 ani, costurile ridicându-se la cel puţin 6,8 miliarde dolari SUA. xxx Canalizarea constituie cel de-al treilea tip de infrastructură rurală finanţat prin Programul SAPARD, prin care se urmăreşte realizarea a 100 de proiecte în 130 de comune în scopul extinderii reţelei de canalizare cu 1300 km, 300 de staţii de pompare şi 100 de staţii de pompare a apei.

Page 40: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

50

pentru uzul casnic. În aceste condiţii, 90% din gospodăriile rurale folosesc sobe cu lemne pentru încălzire, 43% fiind constrânse să folosească maşini de gătit pe bază de lemn sau motorină. Există însă şi localităţi rurale cu un grad mai ridicat de utilizare a gazelor naturale, ce se datorează apropierii lor de zona de extracţie sau vecinătăţii cu marile oraşe, în timp ce într-un număr de 11 judeţe, majoritatea situate în Sudul şi Estul ţării, în care nici o localitate rurală nu este racordată la reţeaua de distribuire a gazelor naturale pentru consumul casnic. ♦ Din punctul de vedere al reţelei de distribuire a energiei electrice, situaţia este mai bună, actualmente toate comunele ţării fiind racordate la reţeaua publică sau locală de energie electrică, iar aproape toate gospodăriile rurale sunt racordate la reţeaua de energie electrică. Gradul de acoperire în ceea ce priveşte furnizarea de energie electrică este de 98,5%, existând încă gospodării izolate din zonele pentru populaţie ce nu sunt încă conectate. Însă, datorită condiţiilor tehnice nesatisfăcătoare a echipamentelor şi a reţelei de distribuţie, furnizarea de energie electrică nu este încă asigurată în totalitate, în mod corespunzător, ca urmare a variaţiilor de intensitate pe reţeaua electrică sau a frecventelor căderi de tensiune. Astfel, în peste 70% din comunele ţării, reţeaua de distribuire a energiei nu permite racordarea unor instalaţii moderne necesare activităţii lor economico-sociale. ♦ Reţeaua de transport În ceea ce priveşte reţeaua de transport, este vizibilă lipsa unei reţele care să satisfacă nevoile populaţiei săteşti. În anul 2001, reţeaua de drumuri publice judeţene şi comunale avea o lungime de 63.670 km, reprezentând 80% din totalul reţelei naţionale de drumuri publice, din care ponderea celor modernizate nu depăşeşte 10%. Drumurile comunale, în proporţie de 60% sunt pietruite şi 25% sunt de pământ, ce devin impracticabile în condiţii meteorologice nefavorabile. Numai 7,7% din drumurile comunale şi judeţene sunt modernizate. Neluând în analiză situaţia bună din regiunea Bucureşti-Ilfov, o densitate mai ridicată a drumurilor publice pe 100 kmp de teritoriu se întâlneşte în regiunile Nord-Est (35,5%) şi Sud-Est (Oltenia) (34,5%) în contrast cu regiunile Centru şi Vest, unde densitatea este de doar 25,9%, respectiv de 27,4%x. Numai circa jumătate din totalul comunelor au acces direct la reţeaua principală de transport rutier, care deserveşte aproximativ 60% din totalul populaţiei rurale. Absenţa unei reţele adecvate de transport în multe zone rurale îngreunează desfăşurarea procesului de învăţământ, de educaţie şi sănătate în spaţiul rural, mulţi profesori şi doctori fiind navetiştixx.

x În medie, densitatea drumurilor judeţene şi comunale este de 29,9 km la suta de kmp de zonă rurală, sub densitatea medie pe ţară, care este de 32,9 km la suta de kmp. xx Modernizarea drumurilor rurale constituie un obiectiv prioritar al Programului SAPARD, prin care se urmăreşte asigurarea unei legături mai bune între comunele şi satele componente, oraşele şi satele din jurul acestora, crearea de rute care să permită accesul locuitorilor din mediul rural la drumurile publice judeţene şi naţionale şi la reţeaua de căi ferate. Prin finanţarea a aproximativ 300 de proiecte în 380 de comune, care vizează modernizarea drumurilor comunale, vor beneficia circa 147.000 de locuitori din spaţiul rural.

Page 41: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

51

♦ Telecomunicaţiile acoperă în prezent serviciile de telefonie, televiziune prin cablu, calculatoare şi Internet. Această reţea nu satisface însă volumul necesar de servicii de comunicaţii, infrastructura aferentă acestor servicii fiind puţin dezvoltată. Numărul de unităţi poştale este foarte scăzut, mai ales în judeţele din Sudul ţării. Doar un număr de circa 1200 de comune (43% din total) dispun de servicii telefonice pentru toate satele componente, ele fiind situate, îndeosebi, în judeţele din Nord-Vestul şi Centrul ţării. Programele de radio şi televiziune nu sunt accesibile tuturor locuitorilor de la sate, deşi marea majoritate a localităţilor rurale dispun de reţea de energie electrică, ceea ce îngrădeşte posibilitatea populaţiei săteşti de a dispune de informaţii necesare şi de a-i asigura un nivel de educaţie corespunzător. În mediul rural, în anul 2001, al 100 de locuitori reveneau 5,6 abonamente telefonice, în timp ce în mediul urban numărul acestora se ridică la 39,5. În 1991, la 1000 de locuitori din mediul rural reveneau doar 96 de abonamente radio şi 129 de abonamente de televiziune, în timp ce în mediul urban reveneau 215 abonamente de televiziune. Din prezentarea succintă a stării infrastructurii fizice rezultă concluzia potrivit căreia din punct de vedere al dotării edilitare spaţiul rural este deficitar, gradul de dotare fiind mult inferior celui din mediul urban. Reţelele publice utilitare sunt departe de a asigura necesităţile edilitare ale populaţiei rurale, fiind subdimensionate în raport cu numărul populaţieix. ■ Infrastructura socială • Învăţământul Educaţia şi învăţământul forţei de muncă sunt factori esenţiali în accelerarea progresului economico-social, în condiţii de performanţă ridicată în toate domeniile sociale, inclusiv în comunităţile rurale. Din păcate, ca şi în situaţia infrastructurii fizice, sunt evidente discrepanţe în infrastructura socială din mediul rural, în raport cu cel urban şi evident faţă de ţările membre ale U.E. În domeniul învăţământului rural, dotarea materială sub aspect cantitativ, pare a fi acceptabilă. În multe zone rurale, unităţile de învăţământ (sau numărul de săli de clasă) în raport cu numărul locuitorilor din spaţiul rural (ori la numărul de elevi) sunt excedentare, ca urmare a scăderii numărului de tineri. Dar, o analiză sub aspect calitativ reliefează grave deteriorări ale învăţământului rural, o discrepanţă evidentă între serviciile prestate, în acest domeniu, în mediul rural şi cel urban, urmare a marilor diferenţe existente între infrastructura sistemului de educaţie şi nivelul de calificare a personalului didactic. Majoritatea şcolilor din mediul rural au nevoie de reabilitări, construcţii de noi sedii, dar şi de materiale didactice şi cadre didactice calificate. În circa 90% din totalul comunelor, procesul educaţional se desfăşoară cel mult până la nivelul şcolilor gimnaziale, în unele cazuri doar până la x Costul deservirii gospodăriilor rurale cu servicii de telecomunicaţii, ca urmare a densităţii diferite a populaţiei, a fost întotdeauna mai mare decât în cazul unei gospodării urbane, situaţie previzibilă şi în viitor. În perspectiva aderării la U.E., situaţia nesatisfăcătoare a infrastructurii fizice devine o constrângere critică, ce va trebui soluţionată de factorul politic.

Page 42: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

52

cel primar, fiind reduse ca număr unităţile şcolare de nivel liceal sau postliceal. Numai în 173 de comune, ceea ce reprezintă 6,5% din total, procesul educativ se desfăşoară de la nivel de grădiniţă la nivel liceal sau post-liceal. Trei sferturi din populaţia rurală are o pregătire şcolară limitată la învăţământul primar sau la cel gimnazial (învăţământ obligatoriu); o treime din populaţia rurală posedă o instruire doar de nivel primar, o altă treime din populaţie a urmat şi învăţământul gimnazial, iar 7,4% din populaţie nu a absolvit nici o formă de şcolarizare. Absolvenţii profilului agricol de la toate nivelurile de instruire au o pondere redusă în totalul absolvenţilor de la sate, fiind în discordanţă cu nevoile agriculturii locale. Din totalul populaţiei rurale, doar 1% a absolvit o instituţie de învăţământ superior, din care doar 10% au optat să locuiască la sate. Ansamblul acestor deficienţe în domeniul învăţământului generează consecinţe nedorite pe plan economic (activităţi economice puţin diversificate, agricultură neperformantă etc.), al stării igienico-sanitare, condiţiilor de locuit, ceea ce se răsfrânge într-o stare de sănătate precară. În cele mai multe unităţi de învăţământ dotarea materială este necorespunzătoare, lipsesc sau sunt insuficient dotate cu instrumente şi materiale didactice. Mai ales zonele rurale slab dezvoltate, unde condiţiile de viaţă nu sunt atractive, duc lipsă de cadre calificate, fiind înlocuite cu personal cu o pregătire necorespunzătoare, ce nu au nici o vocaţie de învăţător sau profesor. • Sănătatea publică În raport cu mediul urban, asistenţa sanitară şi medicală la sate este mult rămasă în urmă. În majoritatea localităţilor rurale se asigură doar servicii sanitare primare, populaţia apelând la serviciile de specialitate la unităţi medicale din oraşe. Personalul care deserveşte unităţile sanitar medicale de la sate se caracterizează printr-o calitate scăzută a actului medical, situaţie explicată prin slaba dotare cu clădiri, aparatură de specialitate, de regulă învechită sau chiar inexistentă. În raport cu numărul de locuitori din spaţiul rural, personalul calificat are o pondere neînsemnată, numărul de medici fiind redus, ceea ce, de asemenea, afectează calitatea serviciilor de îngrijire a sănătăţii. Faţă de o medie de 378 de locuitori din mediul urban ce revin la un medic, în mediul rural acest indicator social este, în mediul rural, de 1417 locuitori, adică de 3,7 ori mai mare. Doar în 52% din comune, situate, de regulă, în vecinătatea oraşelor, situaţia este relativ satisfăcătoare, la un medic revenind 600 de locuitori. În 6% din totalul comunelor nu activează nici un medic, iar în 14% acesta este pus în situaţia de a asigura servicii la un număr de peste 3500 locuitori. Zonele cele mai afectate sub aspectul serviciilor de sănătate sunt situate în partea de est a ţării, în regiunea Nord-Est (judeţele Botoşani, Vaslui şi parţial Bacău) şi în regiunea Sud-Est (partea montană a judeţelor Vrancea şi Buzău), în Dobrogea şi mai ales în Delta Dunării. Deficienţele din sistemul sanitar şi medical de la sate se reflectă, sintetic, în speranţa de viaţă a locuitorilor, care este cu 2 ani mai mică decât cea a locuitorilor

Page 43: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

53

de la oraşe, precum şi în mortalitatea infantilă, care depăşeşte cu 35% nivelul din mediul urban. • Sanitar – veterinar În România funcţionează un sistem de laboratoare, care constituie instrumente de verificare şi atestare a salubrităţii produselor, de stimulare a creşterii calităţii lor. În cadrul acestui sistem, preponderente sunt laboratoarele sanitar-veterinare de stat, specializate în controlul stării de sănătate şi profilaxia bolilor la animale, salubrităţii produselor de natură animală şi a furajelor, medicamentelor şi produselor de uz veterinar, inclusiv în verificarea şi securitatea introducerii în ţară a bolilor animale. O parte a acestor activităţi sunt preluate prin concesionare de către clinici şi laboratoare veterinare particulare. Sistemul de laboratoare sanitar-veterinare sunt dotate cu echipamente şi tehnologie depăşite, la fel ca şi în cazul activităţilor de diagnostic, supraveghere şi combatere a bolilor la animale. Pentru buna funcţionare a reţelei sanitar-veterinare funcţionează Agenţia Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (AVSA)x, care asigură cadrul organizatoric pentru toate serviciile sanitar-veterinare, indiferent de tipul lor de proprietate şi de apartenenţa lor la diferite instituţii ministeriale, de învăţământ sau cercetare. În acest context, AVSA colaborează cu unităţile competente ce aparţin Ministerului Agriculturii, Ministerului Sănătăţii şi altor ministere, precum şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), cu diferite instituţii centrale şi prefecturi. La nivel naţional funcţionează circa 3000 de circumscripţii sanitar-veterinare comunale şi orăşeneşti şi 16 clinici sanitar-veterinare de stat care acordă asistenţă, sub formă de consultanţă, investigaţii clinice, intervenţii şi operaţiuni chirurgicale, tratamente curative şi îndrumări în vederea transportului de animale, produse de origine animală şi alte mărfuri. Prin AVSA se desfăşoară şi un control de stat al produselor farmaceutice veterinare şi a altor produse de uz veterinar, în scopul îmbunătăţirii calităţii lor, a modului de desfăşurare a fluxului de producţie şi al păstrării, depozitării, conservării şi comercializării acestora, testării produselor autohtone şi de import, omologării de metode de control a calităţii produselor. De asemenea, prin serviciile de inspecţie şi poliţie sanitar-veterinară în teritoriu, se efectuează acţiuni ce vizează activitatea circumscripţiilor teritoriale, fermelor zootehnice, unităţilor de producere, prelucrare, depozitare şi valorificare a produselor de origine animală, târgurilor, oboarelor şi pieţelor alimentare.

x AVSA este o instituţie subordonată Guvernului, în structura căreia ei funcţionează instituţii cu personalitate juridică şi unităţi fără personalitate juridică. În prima categorie sunt cuprinse Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară; din a doua, circumscripţiile veterinare zonale; circumscripţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; posturile de inspecţie la frontieră.

Page 44: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

54

• Fitosanitar Sistemul de servicii fitosanitar exercită un control asupra produselor vegetale şi a calităţii pesticidelor, prin analize şi expertize de laborator ce funcţionează în cadrul Direcţiilor Fitosanitare judeţene. Pe această bază se stabileşte aria de răspândire a diferitelor boli şi dăunători, se evaluează volumul pagubelor produse şi se stabilesc tratamentele ce trebuie aplicate, avându-se în vedere protecţia mediului. De asemenea, controlul fitosanitar cuprinde vegetalele şi produsele vegetale care se importă, exportă sau tranzitează teritoriul naţional, pentru a preîntâmpina introducerea şi răspândirea organismelor dăunătoare, instaurarea, dacă este cazul, a carantinei. Analiza de ansamblu a coordonatelor spaţiului rural dezvăluie faptul că perspectivele dezvoltării comunităţilor rurale sunt afectate de rămânerile în urmă sub aspect economic, social şi infrastructural. Aceste grave rămâneri în urmă faţă de spaţiul urban, de situaţiile existente în ţările vecine, dar mai ales comparativ cu ţările membre ale U.E., sunt generate de: ■ gradul ridicat de fărâmiţare a exploataţiilor agricole; ■ existenţa unui sistem de pieţe nefuncţionale, atât pe linia schimburilor de produse agricole, cât şi a tranzacţiilor cu terenuri agricole; ■ ponderea ridicată a numărului de proprietari de exploataţii agricole aflaţi la distanţe foarte mari de exploataţiix; ■ slaba diversificare a culturilor agricole practicatexx;

■ productivitatea extrem de scăzută atât în sectorul vegetal, cât şi în cel zootehnic; ■ dificultăţile privind procurarea serviciilor de producţie agricole şi neagricole; ■ nivelul slab al infrastructurii materiale şi sociale a spaţiului rural, mai ales în domeniul educaţional, sanitar şi al dotării gospodăriilor ţărăneşti etc. 1.3. Diversificarea economiei rurale – sursă de venituri alternative

pentru populaţia rurală

Imaginea generală oferită prin analiza coordonatelor dimensiunii spaţiului rural relevă faptul că sărăcia este o problemă majoră a comunităţilor rurale (Anexele nr. 1.16., 1.17., 1.18., 1.19., 1.20., 1.21.). În anul 2001, venitul pe locuitor în mediul rural a fost cu 27% sub cel realizat, în medie, pe ţară, iar acest ecart are tendinţă de creşterexxx. Riscul relativ de sărăcie din mediul rural era, în anul 2002, mai mult de două ori mai mare decât cel din mediul urban, acesta fiind de 42% faţă de numai 18%. Gospodăriile rurale depind în mare măsură de x Din numărul total de proprietari, aproximativ 40-45% nu se află în proximitatea proprietăţii, fiind locuitori ai spaţiului urban, iar alţii având domiciliul în alte localităţi decât unde este terenul agricol. Acest fapt revendică o fluidizare a pieţei funciare şi dezvoltarea sectorului asociativ. xx Suprafeţele cultivate cu cereale deţin o pondere de 66%, cu nutreţ 14% şi cu plante tehnice 13%. Aceste trei culturi ocupă deci 93% din întreaga suprafaţă cultivată, fapt ce necesită lărgirea gamei de culturi agricole, îndeosebi pe cele care valorifică condiţiile locale şi care încorporează un grad înalt de tehnicitate. xxx În anul 1997 ecartul era de numai 5%.

Page 45: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

55

veniturile în natură, care se ridică la 46% din totalul veniturilor acestor gospodării, faţă de numai 12% pentru gospodăriile urbane. Din cei săraci, 25% sunt fermieri care lucrează pe cont propriu, în comparaţie cu numai 15% din totalul populaţiei. Mulţi din cei care desfăşoară activităţi proprii sunt posesori de ferme de semisubzistenţă, unele aparţinând pensionarilor. În ultimii ani, partea gospodăriilor agricole ce se zbate în sărăcie extremă a înregistrat creşteri, în timp ce pensionarii au fost ceva mai bine protejaţi prin programe de protecţie socială mai bine promovate şi direcţionate.

Tabelul nr. 1.12. Repartizarea veniturilor după mediul de rezidenţă şi venitul net realizat (%)

Venitul net realizat (iunie 2001–mai 2002) Total gospodării Urban Rural Până la 8.000.000 lei 7,5 7,3 14,2 8.000.001 – 150.000.000 lei 11,3 6,1 17,4 150.000.001 – 300.000.000 lei 23,2 18,4 29,5 300.000.001 – 600.000.001 lei 31,8 37,0 25,1 Peste 600.000.001 lei 26,2 36,2 13,3 Total 100,0 100,0 100,0 Sursa: Ancheta asupra Condiţiilor de Viaţă, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2002

Gradul mai ridicat de sărăcie în mediul rural este evidenţiat şi de distribuţia gospodăriilor după venitul net realizat în perioada iunie 2001 – mai 2002. Polarizarea veniturilor este evidentă, gospodăriile din urban cu peste 300 milioane lei având o pondere de 73,2%, adică dublu faţă de gospodăriile din rural, care deţin o pondere de numai 38,4%. În schimb, ponderea gospodăriilor cu venituri sub 15 milioane lei a fost de 3,8 ori mai mare în mediul rural decât în mediul urban. În consecinţă, nivelul veniturilor, pentru anumite familii rurale nu acoperă nevoile de bază şi deci posibilităţile de acumulare sunt excluse sau reduse la minimumx. În acest context general, dezvoltarea economiei rurale constituie cheia formării unor venituri alternative pentru populaţia din comunităţile rurale, pentru scoaterea acestora din starea de sărăcie şi accelerarea progresului social în spaţiul rural. Ruralitatea în sine, aşa cum demonstrează experienţa statelor membre ale U.E., nu constituie un obstacol pentru realizarea acestui deziderat, deoarece dezvoltarea economică a spaţiului rural depinde, în mare măsură, de factori care contribuie la dezvoltarea mediului urban: locuri de muncă bine plătite, acces la serviciile infrastructurii materiale şi spirituale, mediu natural durabil. Mai mult, mediul rural oferă în plus anumite avantaje, cum sunt: forţă de muncă abundentă şi mai ieftină, realizarea de construcţii ieftine, un cost al vieţii scăzut, o aglomeraţie redusă şi un climat de viaţă mult mai liniştit. După unii specialişti, trei aspecte sunt esenţiale pentru diversificarea economiei rurale: dezvoltarea afacerilor printr-o infuzie de investiţii; conversia x Potrivit unor estimări recente, sumele transferate din străinătate de către persoanele din mediul rural migrate temporar, pot reprezenta un potenţial real de economisire, destinate investiţiilor productive în cadrul comunităţilor săteşti de unde provin.

Page 46: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

56

forţei de muncă agricolă şi calificarea acesteia în concordanţă cu noile posibilităţi de ocupare; îmbunătăţirea radicală a infrastructurii materiale şi spirituale30. Intensificarea efortului investiţional pentru dezvoltare rurală depinde de finanţarea internă şi externă. Pe plan intern, sursele sunt însă limitate; sistemul bancar nu este interesat să finanţeze astfel de afaceri, fiind percepute printr-un risc înalt. De aceea, băncile solicită, în această situaţie, garanţii suplimentare şi rate de dobânzi mari, ce nu pot fi accesibile întreprinzătorilor din spaţiul rural. Această reţinere a băncilor ar putea fi depăşită prin dezvoltarea cooperativelor de credit. Din păcate, Banca Naţională a autorizat doar o singură reţea cooperatistă (Creditcoop), care dispune de circa 500 filiale, cea mai mare parte fiind localizate însă în oraşe unde întâmpină rezistenţa concurenţială a băncilor comerciale. În aceste condiţii, ar trebui atrasă Casa de Economii şi Consemnaţiuni, care dispune de circa 1500 de agenţii care, în majoritate, îşi desfăşoară activitatea în spaţiul rural. Dar, în condiţiile în care CEC-ul este o instituţie ce urmează a fi privatizată, s-a promovat ideea transformării acestor agenţii într-o reţea specială de cooperative de credit. În condiţiile unor surse de finanţare internă limitate, finanţarea externă devine un factor deosebit de important pentru asigurarea efortului investiţional solicitat de dezvoltarea rurală. Din acest punct de vedere, unii experţi estimează că după aderare sursele se vor multiplica, datorită creşterii preţurilor produselor agricole la nivelul celor practicate în U.E., a plăţilor directe ce vor fi atribuite prin PAC, dar şi a sporirii veniturilor exploataţiilor agricole, urmare a creşterii productivităţii, implementării progresului tehnic şi tehnologic şi a altor schimbări structurale în economia rurală. De fapt, şi până în prezent, limitele factorului intern în domeniul investiţiilor a fost, parţial, compensat de importante resurse financiare oferite printr-un număr semnificativ de programe de finanţare de către U.E. şi alţi donatori internaţionali, operaţionale de la începutul anului 2000x (Tabelul nr. 1.13.). Din surse externe, contribuţia la realizarea programelor privind dezvoltarea rurală însumează 1672,37 milioane USD. La această sursă de finanţare se adaugă încă 1556,30 milioane USD sub formă de cofinanţare naţională de la bugetul public şi contribuţii private ale beneficiarilor de proiecte. Din ansamblul programelor în derulare privind dezvoltarea rurală, cel mai important este Programul SAPARD; la acesta se adaugă participarea Băncii Mondiale, FAO, OCDE etc.xx

Din cele 437 de proiecte SAPARD contractate de autorităţile locale în domeniul infrastructurii rurale, 15 se află în conflict de interese, care pun în pericol derularea acestui Program la nivel local şi naţional. În cazul a 184 de proiecte lucrările încă nu au început, dintre care 117 din lipsa garanţiilor bancare. În acest 30 Dumitru, M., Diminescu, Dana, Lazea, V., Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti, Manuscris, 2004, pag. 37 x Parte importantă a acestei resurse fiind disponibilă până în anul 2009. xx Pe larg sunt prezentate în capitolul al IV-lea, paragraful 4.2.

Page 47: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

57

scop, MFP a luat măsura de garantare pentru autorităţile locale aflate în această postură. Statul garantează obţinerea de credite necesare derulării proiectelor SAPARD, în cazul în care autorităţile locale nu pot returna creditele. De asemenea, MAPDR execută o monitorizare a tuturor proiectelor aflate în diferite faze de derulare.

Tabelul nr. 1.13.

Finanţarea programelor de dezvoltare rurală Titlul programului Donator Durata Valoarea programului

(milioane USD) Total Donator* Contribuţie

naţională**

SAPARD EU 2000-2006 2292,06 1347,2 1426,15 Proiectul de împădurire a terenurilor agricole degradate

BIRD

n.a. 13,76

13,76

-

Proiectul de reformă şi reabilitare a irigaţiilor

BIRD

2003-2011

102,98

80

22,98

Proiectul de dezvoltare a silviculturii

BIRD

2002-2009

31,89

25

6,89

Proiectul de dezvoltare rurală BIRD 2002-2006 53,42 40 13,42 Proiectul de finanţare rurală BIRD 2002-2006 147,61 80 67,61 Proiectul de reabilitare a sistemului rural de educaţie

BIRD

2003-2009

91

60

31,00

Proiectul de control a poluării cauzate de agricultură

BIRD

2001-2007

10,80

5,15

5,65

Proiectul de dezvoltare a Munţilor Apuseni

FIDA

2000-2004

34,11

21,25

12,60

Total 3258,96 1672,37 1556,30 * Contribuţia donatorului poate îmbrăca forme de subvenţie, împrumut sau ambele forme. ** Contribuţia naţională însumează atât partea din buget cât şi cea privată. Sursa: Dumitru, M., Diminescu, Dana, Lazea, V., Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti, Manuscris, 2004, pag. 40 Pentru măsura 2.1. din cadrul Programului, care se referă la dezvoltarea infrastructurii rurale, prin care autorităţile locale pot accesa bani de la SAPARD pentru modernizarea drumurilor comunale, a reţelei de canalizare sau alimentare cu apă, primăriile pot lua de la bănci comerciale credite egale chiar cu finanţarea SAPARD şi pe care le vor returna integral din banii de la U.E. Fondul de acordare a garanţiilor se creează pentru 163 de comune care derulează contracte în valoare de 5.731 miliarde lei, necesarul pentru garanţie fiind de 2.047 miliarde lei. Măsura 2.1. este derulată prin 594 de proiecte în valoare de aproximativ 481 miliarde lei. Pe măsură ce momentul aderării se apropie, mărimea finanţării rurale va creşte, dar important pentru ţara noastră este îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie a sumelor puse la dispoziţie, prin elaborarea de programe fezabile, ce pot fi acceptate de organismele specializate ale U.E. Prin Decizia Comisiei Europene din

Page 48: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

58

decembrie 2003 s-a hotărât, ca în cadrul Programului PHAREx să se sprijine dezvoltarea capacităţilor instituţiilor bancare locale să gestioneze credite către fermieri şi unele afaceri rurale.

După aderarea României la structurile U.E., volumul resurselor financiare ale U.E. urmează să se amplifice. În Consiliul European (martie 2004), la propunerea Comisiei Europene (februarie 2004), s-a aprobat pachetul financiar pentru România şi Bulgaria, pe perioada 2007-2009. Pentru România, acest pachet financiar este prezentat în tabelul nr. 1.14. Datele înscrise în tabel sugerează faptul că domeniul agriculturii urmează să primească alocaţii financiare care însumează 4037 milioane Euro, partea principală revenind dezvoltării rurale (60%)xx, diferenţa fiind destinată măsurilor de piaţă (18,1%) şi plăţilor directe (21,8%). Plăţile directe vor fi introduse treptat de-a lungul unui deceniu de la aderare, începând cu un nivel de 25% din nivelul actual al UE 15xxx.

Tabelul nr. 1.14. Pachetul financiar pentru România pe perioada 2007-2009

(milioane Euro în preţuri 2004) Specificare 2007 2008 2009 Total Alocaţii financiare Agricultura – măsuri de piaţă 249 244 239 732 Agricultura – plăţi directe - 405 476 881 Agricultura - dezvoltare rurală 606 808 1010 2424 Subtotal agricultura 855 1457 1725 4037 Operaţiuni structurale 1399 1972 2603 5973 Politici interne existente (orientativ) 244 248 252 744 Dezvoltare instituţională (orientativ) 26 17 8 52 Subtotal politici interne 270 265 260 796 Total alocat 2524 3693 4588 10805 Plăţi estimate 1124 2220 2864 6208 Sursa: Dumitru, M., Diminescu, Dana, Lazea, V., Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti, Centrul Român de politici economice, Bucureşti, 2004, pag. 41 Se remarcă faptul că la nivelul anului 2009 cheltuielile din aceste fonduri se vor ridica la 205 Euro, în timp ce, în ţările recent aderate va fi de 225 Euro. Dar, din punct de vedere al ponderii lor în PIB, fondurile alocate României vor reprezenta 7,1%, în timp ce a celor 10 state recent aderate, numai 3,2%. Deci, având în vedere puterea de cumpărare a monedei comunitare în România, şi

x Facilităţi PHARE de finanţare a IMM-urilor. xx La suma pusă la dispoziţie de U.E. pentru dezvoltare rurală, care se ridică la 2424 milioane Euro, România va cofinanţa cu diferenţa necesară, care să ridice valoarea pachetului la circa 3000 milioane Euro. xxx Nivelul plăţilor directe aplicate celor 10 noi state membre, în anul 2007 va fi de 40% din nivelul UE 15. Acest nivel nu a fost oferit României şi Bulgariei, pe considerentul că o asemenea egalizare ar pune în pericol procesul de restructurare şi consolidare a exploataţiilor agricole. Cum restructurarea sectorului agroalimentar necesită un echilibru optim între plăţile directe şi măsurile de dezvoltare rurală, ponderea principală a acestor alocaţii a fost destinată dezvoltării rurale.

Page 49: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

59

deducerea contribuţiei la bugetul comunitar (circa 1% din PIB), ţara noastră va fi un primitor net de fonduri comunitare. În condiţiile utilizării responsabile a acestor fonduri comunitare, precum şi a celorlalte fonduri cofinanţatoare, activitatea economică va putea căpăta un nou suflu, care să genereze noi locuri de muncă, ocupaţii alternative în spaţiul rural. Problema care se ridică este de a identifica acele oportunităţi reale care să asigure crearea de noi locuri de muncă, pentru a compensa forţa de muncă eliberată de agricultură, ca urmare a restructurării la care va fi supusă. Agricultura va rămâne, pentru încă o perioadă de timp, activitatea principală în cadrul comunităţii săteşti, chiar dacă ponderea populaţiei ocupate se va reduce. De aceea, orice strategie de dezvoltare rurală trebuie să aibă în vedere dezvoltarea unui sector agricol sănătos, viabil şi eficient. Această ramură va putea deveni profitabilă numai în condiţiile în care exploataţiile vor deţine suprafeţe optime, care să permită folosirea eficientă a tehnicii şi tehnologiei agricole şi lărgirea relaţiilor de piaţă, capabile să asigure venituri îndestulătoare fermierilor şi care, parţial, pot fi economisite şi investite. Pe un asemenea suport, agricultura va putea asigura înfiinţarea de activităţi economice conexe. În acelaşi timp, este necesar ca fermele comerciale să-şi intensifice eforturile investiţionale, să-şi restructureze dimensiunile şi structurile de producţie, orientându-se spre cerinţele pieţei, creând astfel, treptat, condiţii de diminuare a diferenţelor pe planul competitivităţii faţă de agricultura U.E. Extinderea culturilor şi a produselor agricole cu valoare adăugată trebuie să prevaleze în opţiunile de optimizare a structurii de producţie, prin luarea în considerare şi a producţiei de culturi pentru bioenergie. Terenurile agricole rămase necultivate, care anual însumează 1-1,5 milioane hectare trebuie valorificate prin cultivarea culturilor energetice pe bază de biomasă sau prin împădurire. Paralel cu măsurile de perfecţionare a sectorului agricol, este necesară intensificarea preocupărilor spre activităţi legate de agricultură şi ruralitate. În prezent, activităţile din amontele şi avalul agriculturii sunt, în principal, localizate în mediul urban, locul lor fiind în cadrul comunităţilor rurale. Drept urmare, aducerea reţelelor de distribuţie în detaliu pentru materii agricole (îngrăşăminte, furaje, medicamente de uz veterinar, pesticide etc.), precum şi cele care privesc aprovizionarea cu maşini, unelte, instrumente, piese de schimb, carburanţi, în apropierea spaţiului de producţie agricolă, va fi, fără îndoială, în beneficiul ambilor parteneri – fermieri şi detailişti. Slaba prezenţă în localităţile rurale a unor asemenea reţele de distribuţie şi servicii, afectează, în anumite perioade, timpul productiv şi cel biologic al activităţilor agricole, fermierii fiind obligaţi să le procure de la distanţe mari, uneori de peste 100 km, ceea ce afectează costurile. În pofida dezvoltării şi îmbunătăţirii parcului de maşini şi tractoare, serviciile de reparaţii şi întreţinere sunt slab prezente în spaţiul rural, ceea ce influenţează negativ gradul de folosire a tehnicii agricole existente, deci şi eficienţa producţiei. Astfel de servicii sunt necesare şi în domeniul utilizării îngrăşămintelor chimice, a

Page 50: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

60

erbicidelor şi pesticidelor şi a altor inputuri agricole. Odată cu ridicarea gradului de profitabilitate a fermelor, ar fi normal ca cererea pentru asemenea servicii să crească, ceea ce ar interesa mai mult pe patronii acestora să le transfere în cadrul comunităţilor rurale. În termeni economici, un asemenea transfer ar asigura locuri de muncă pentru cei constrânşi să părăsească activităţile agricole, ceea ce va genera venituri alternative. După unele aprecieri, astfel de servicii ar trebui să existe în fiecare localitate rurală, ceea ce ar asigura locuri de muncă pentru 25.000 persoane. O activitate alternativă, cu impact economic, social şi cultural o constituie dezvoltarea agroturismului şi a turismului ruralx. Ceea ce s-a făcut până în prezent în acest domeniu este departe de a valorifica optim bogăţia inestimabilă peisagistică, tradiţiile, obiceiurile şi ospitalitatea locuitorilor din mediul rural. O astfel de situaţie se explică prin gradul redus de dezvoltare a infrastructurii materiale în mediul rural, şi cadrului instituţional redus, care să sprijine activităţile de agroturism şi turism. Remedierea acestor aspecte necesită însă fonduri de investiţii importante mai ales pe linia construirii de drumuri accesibile, extinderii comunicaţiilor şi spaţiilor de cazare şi îmbunătăţirii dotării acestora, pentru a atinge un confort acceptabil. O altă activitate generatoare de locuri de muncă şi venituri pentru comunităţile rurale o constituie prelucrarea şi promovarea alimentelor şi băuturilor locale tradiţionale şi a produselor ecologice. În prezent, cele mai multe unităţi de procesare sunt localizate în spaţiul urban. Prin Programul SAPARD se finanţează noi investiţii în acest domeniu, cu condiţia amplasării unităţilor respective în spaţiul ruralxx. Crearea unor asemenea unităţi de prelucrare asigură o mai bună prelucrare a materiilor prime agricole, cu efecte benefice asupra calităţii produselor, în special în sectorul laptelui, cărnii, legumelor şi fructelor. Spaţiul rural oferă avantaje certe pentru amplasarea industriei de prelucrare a alimentelor şi băuturilor, care se referă la nivelul redus al cheltuielilor de transport, ale terenului de construit, la forţa de muncă abundentă şi ieftină. Valorificarea acestor avantaje este însă estompată de infrastructura subdezvoltată, calificarea redusă a forţei de muncă, ce trebuie remediate prin investiţii materiale şi educaţionale. În spaţiul rural activitatea industrială, generatoare de venituri, nu poate fi extinsă pe scară largă, chiar în condiţiile în care astfel de activităţi se desfăşoară în zone rurale din proximitatea marilor oraşe, fiind reprezentate de industria textilă, încălţămintei şi prelucrarea lemnului. După unele opinii această activitate poate avea o importanţă regională în zona de Vest a ţării şi în Transilvania, unde astfel de activităţi sunt mai numeroase şi investitorii străini mai prezenţi. O activitate existentă de mult timp în spaţiul rural şi care se bazează pe valorificarea resurselor locale (cânepă, in, răchită, argilă, lână, lemn etc.) este x Vezi şi Cap. I, § 1.2.3.3. xx Unităţile din mediul urban pot fi eligibile pentru finanţare SAPARD numai în cazul modernizării lor, pentru a fi aduse la nivelul cerut de standardele U.E.

Page 51: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

61

artizanatulx. Deşi aflată în declin faţă de perioada anterioară, această activitate îşi face încă simţită prezenţa în multe zone rurale, având încă potenţial de extindere. În acest domeniu, problema care se ridică constă în pregătirea de noi artizani care să-i înlocuiască pe cei aflaţi la o vârstă înaintată. Un alt domeniu care asigură diversificarea activităţilor în mediul rural este silvicultura (Anexa nr. 1.22.). Prin natura ei, silvicultura este o activitate rurală, benefică pentru comunităţile rurale prin: dezvoltarea de plantaţii; efectul generator de servicii conexe; industriile de prelucrare; turismul rural, ştiinţific şi cinegetic; protecţia mediului natural. Împroprietărirea cu suprafeţe forestiere, conform Legii 18/1991, a dus la serioase deteriorări ale fondului forestier, ca urmare a neluării de măsuri de conservare şi de împădurire. Deşi este cunoscută această situaţie, nu au fost luate măsuri concrete de combatere şi stopare a tăierilor ilegale, iar împădurirea terenurilor agricole de slabă calitate, de regulă necultivate, nu constituie o preocupare a factorilor competenţi şi responsabili. De altfel, silvicultura implică nu numai replantarea şi recoltarea copacilor, dar şi dezvoltarea infrastructurii de acces în pădure, transport şi prelucrarea lemnului brut, în sectorul industrial şi artizanal, precum şi alte activităţi asociate – pepiniere, culegerea de fructe de pădure şi a ciupercilor, paza pădurii etc. Cu alte cuvinte silvicultura, prin potenţialul său, poate genera locuri de muncă şi surse alternative de venit. În ultima perioadă s-au intensificat preocupările pe planul reconsiderării rolului silviculturii în dezvoltarea economico-socială a ţării, extinderea reţelei de arii protejate în fondul forestier, care cuprinde toate suprafeţele de pădure ce prezintă valoare biologică, genetică, de habitat etc., perfecţionarea cadrului instituţional şi legislativ, concretizat în Programul naţional de dezvoltare forestierăxx. Realizarea acestui ansamblu de măsuri va fi benefică pentru mediu şi economia naţională, va crea noi locuri de muncă în spaţiul rural şi va diversifica gama veniturilor din cadrul comunităţilor rurale. Aceste măsuri sunt deja sprijinite prin Programul SAPARD, care va continua şi după aderarexxx. Ansamblul de activităţi alternative reliefate beneficiază de sprijinul financiar al programelor finanţate de U.E. şi alţi donatori internaţionali. Crearea de noi locuri de muncă constituie unul din principalii indicatori de impact ai Programului SAPARD (Tabelul nr. 1.15.). Comparativ cu salariul mediu pe economie în România, efectul imediat al sumelor alocate prin acest Program este convingător, deoarece costul mediu lunar pentru locurile de muncă nou create sau pentru cele ameliorate se ridică la 180 x Vezi şi Cap. I, § 1.2.3.3. xx De pildă, până în anul 2025 suprafaţa ocupată cu păduri se va extinde la 30% (scenariu pesimist), 33-34% (scenariu optimist) faţă de 26,7% în prezent; creşterea indicelui de accesibilitate a fondului forestier prin construcţia de drumuri forestiere de la 6,2 ml/ha cât este în prezent, la 10 ml/ha (scenariu pesimist) la 12 ml/ha (scenariu optimist). xxx Vezi şi Capitolul IV, § 4.1., subparagraful 4.1.1.

Page 52: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

62

Euro. Pe lângă locurile de muncă create permanent de către proiectele SAPARD, alte locuri de muncă vor fi generate temporar pe durata derulării acestor proiecte, care în marea lor majoritate sunt localizate în spaţiul rural.

Tabelul nr. 1.15. Numărul locurilor de muncă estimate a fi create sau ameliorate prin implementarea

Programului SAPARD Numărul măsurii

Titlul măsurii Număr de proiecte

Noi locuri de muncă

Locuri de muncă

ameliorate 1.1. Prelucrarea şi comercializarea produselor

agricole şi piscicole 1.900 5.700 13.300

1.2. Îmbunătăţirea structurilor pentru controlul calităţii veterinare şi fitosanitare

178 600 2.900

2.1. Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale

700 1.400 14.000*

-

2.2. Managementul resurselor de apă 14 800* 3.1. Investiţiile în ferme 11.000 5.600 16.800 3.2. Crearea grupurilor de producători 500 480 17.000 3.3. Măsurile de agromediu 200 1.500 1.500 3.4. Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor

economice în rural 7.000 21.000 14.000

3.5. Silvicultură 1.700 2.750 2.750 4.1. Îmbunătăţirea învăţământului profesional 350 TOTAL 23.542 53.850 68250 * pe perioada de execuţie a proiectelor Sursa: Dumitru, M., Diminescu, Dana, Lazea, V., Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti, Centrul Român de politici economice, Bucureşti, 2004, pag. 46 Este însă puţin probabil ca înfiinţarea de noi activităţi în spaţiul rural să satisfacă crearea de locuri de muncă pentru absorbirea întregului excedent de populaţie activă şi a reduce ponderea populaţiei active ocupate în agricultură la nivelul de 15%. De aceea, pentru a se asigura locuri de muncă pentru întreaga populaţie eliberată din agricultură, se impune căutarea de soluţii şi în afara spaţiului rural. Procesul de industrializare forţată a economiei româneşti a fost însoţit de practicarea navetismului locuitorilor din zonele rurale limitrofe spaţiului urban, care a constituit o sursă importantă de ocupare a prisosului de forţă de muncă din agricultură şi de venituri pentru populaţia din comunităţile rurale. După 1990, aceasta s-a diminuat substanţial, urmare a restructurărilor la care a fost supusă industria şi alte sectoare de activitate localizate în mediul urban. În condiţiile revirimentului sesizabil din activitatea unor oraşe (Bucureşti, Ploieşti, Timişoara, Sibiu, Oradea etc.), navetismul poate constitui o alternativă externă mai ales pentru tineretul din zonele rurale, legat de activităţile de construcţii industriale şi servicii şi bazat pe existenţa unei reţele de transport public în extindere. Practicarea şi amplificarea navetismului depinde însă de mărimea cheltuielilor de transport raportate la veniturile lunare obţinute de persoanele care optează pentru o astfel de

Page 53: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

63

activitate. De regulă, persoanele navetiste, după orele de serviciu sau în zilele libere, continuă să lucreze parţial în agricultură, ceea ce nu conduce neapărat la scăderea ratei de activitate din agricultură. În anumite perioade ale anului, când condiţiile climatice sunt favorabile, o parte a forţei de muncă din agricultură este angajată în desfăşurarea unor lucrări sezoniere, mai ales în domeniul construcţiilor şi al recoltării produselor agricole. Un alt factor extern, care absoarbe prisosul de forţă de muncă din mediul urban îl constituie circulaţia migratorie, proces care s-a accentuat după suspendarea vizelor de plecare în străinătate, în ţările din spaţiul Schengen. După 1989 s-a desfăşurat un proces d emigrare a populaţiei, cu instalare definitivă, într-o serie de ţări dezvoltate (SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă), care a încetat în intensitate. În schimb, s-au intensificat naveta transfrontalieră, mişcările sezoniere, rezidenţele alternative în unele ţări vest europene (Italia, Franţa, Germania, Spania, Anglia, Grecia, Portugalia etc.), prin deplasări temporare şi a unei părţi din populaţia rurală în căutarea unor locuri de muncă, mult mai bine remunerate decât în ţarăx. Migraţia forţei de muncă pe piaţa muncii europene este o realitate a spaţiului rural. Din cei aproximativ 700.000 de români ce lucrează în străinătate, din care aproape 350.000 au statut legal, 80% provin din localităţile rurale, din diferite zone ale ţării. După anul 1998, aceştia au migrat, cu predilecţie, spre ţările din Sudul Europei, în special spre Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Franţa etc. Preferinţele migranţilor pentru anumite ţări sunt extrem de diverse: cei din zona Moldovei s-au orientat în proporţie de 36% spre Italia; din Transilvania spre Germania (34%) şi Ungaria (37%); din Banat spre Germania (48%); în Dobrogea 23% s-au deplasat spre Italia şi tot atât spre Turcia, în timp ce cei din Muntenia, Oltenia, Crişana şi Maramureş, Bucureşti s-au dispersat în mai multe ţări. Cea mai mare disponibilitate de migrare au manifestat-o sezonierii, muncitorii din construcţii, comercianţii ambulanţi, foştii navetişti şi o parte a populaţiei reîntoarsă la sate, după 1989, urmaşii sezonierilor şi navetiştilor, dar şi persoane recent pensionate, îndeosebi femei. Partea mobilă a populaţiei rurale este recrutată din pătura săracă motivată de obţinerea unor câştiguri care să le asigure un trai mai decent. Majoritatea migranţilor au ocupat locuri de muncă precare şi temporare, mai ales în activităţi domestice, construcţii şi agricultură. Cu toate că mărimea veniturilor realizate de aceste persoane este dificil de apreciat, după unele estimări, începând din anul 2000, populaţia migratoare a

x Începând cu anul 1993, acest fenomen migratoriu a fost supus unei cercetări sociologice, sub aspect cantitativ şi structural, locului de provenienţă a persoanelor deplasate, vârsta şi starea lor materială, modalităţile de plecare, activităţile desfăşurate, mărimea veniturilor realizate şi modul lor de folosire, precum şi alte aspecte. Aceste anchete au fost valorificate parţial în diferite studii şi rapoarte. (Raportul „La construction de l'Europe par ses marges, Minister de l'Emploi et de Solidarite”, MiRe; Convenţia de studii nr. 21, 1999; „Circulaţia migratorie a românilor în străinătate”, Raport final, aprilie 2002, cu sprijinul IOM şi Guvernului României, prezentat sintetic de către Dumitru, M., Diminescu, Dana, Lazea, V., Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti, Centrul Român de politici economice, Bucureşti, aprilie 2004.

Page 54: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

64

contribuit cu 3%la formarea PIB-ului. După datele oferite de BNR, în ultima perioadă, transferul de resurse băneşti, de către persoanele care lucrează în străinătate, prin băncile comerciale sau alte surse, se ridică la 3,2 miliarde lei anual. Se constată că, în majoritatea cazurilor, resursele băneşti transferate în ţară au fost folosite pentru achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată (case, dotări, autoturisme), o parte redusă a fost investită în afaceri şi o sumă neglijabilă a fost destinată infrastructurii în spaţiul rural. Diversificarea economiei rurale, prin crearea de noi îndeletniciri, depinde însă de calitatea factorului uman, care pune în mişcare întregul angrenaj economico-social al comunităţilor rurale, de nivelul de educaţie, aptitudini şi calificări al forţei de muncă de la sate. Or, este cunoscut faptul că populaţia rurală se află la un nivel de educaţie mult în urma celui existent în mediul urbanx. În interiorul comunităţilor rurale, tinerii sunt, de regulă, mai educaţi decât categoriile de vârstă mai avansate, aşa cum rezultă din datele prezentate în tabelul nr. 1.16.

Tabelul nr. 1.16. Nivelul de educaţie pe grupe de vârstă în mediul rural la mijlocul anului 2003 (%)

Specificare 15-24 ani

25-34 ani

35-49 ani

50-64 ani

65 şi peste

Total rural 100 100 100 100 100 Învăţământ superior 0,41 2,92 3,09 2,3 - Învăţământ postliceal şi de maiştri 1,50 1,65 1,21 1,5 - Liceu (XI-XIII clase) 14,6 22,16 17,53 5,5 1,6 Învăţământ profesional şi de ucenici 24,4 30,99 33,13 15,6 2,9 Liceu treapta I 0,0 13,47 12,22 - - Învăţământ gimnazial 48,0 25,57 28,2 45,8 30,5 Învăţământ primar sau nici o formă de învăţământ 0,1 3,2 4,62 29,3 65,0 Sursa: Dumitru, M., Diminescu, Dana, Lazea, V., Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti, Centrul Român de politici economice, Bucureşti, 2004, pag. 49 Nivelul de educaţie a început să se deterioreze din momentul în care pentru categoria de vârstă 15-24 ani, în structura investiţiilor şcolare, a crescut ponderea educaţiei primare şi secundare, comparativ cu a părinţilor lor, unde liceul şi mai ales şcolile profesionale deţineau o pondere semnificativă. Drept urmare, sistemul de educaţie practicat, în prezent, în mediul rural nu oferă oportunităţi egale cu cele din mediul urban, tineretul preferând oraşul, rămânerea lor în spaţiul rural fiind dificilă pentru găsirea unui loc de muncă atractiv aspiraţiilor lor, ei putând fi încadraţi doar ca muncitori necalificaţi, sortiţi să aibă venituri limitate. Or, activităţile alternative economice şi nonagrare rurale, ar trebui să reprezinte un obiectiv esenţial pentru reforma curriculară a învăţământului şi pregătirea profesională a forţei de muncă din spaţiul rural. În aceste condiţii, pregătirea populaţiei din mediul rural, în raport de vârstă, ridică două probleme: elaborarea şi realizarea unor programe de recalificare şi îmbunătăţirea egalităţii de şanse prin educarea copiilor din zonele rurale. x Vezi şi Cap. I, § 1.2.3.3.

Page 55: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

65

Prima problemă este generată de presiunea asupra adulţilor, în vârstă de 25-50 de ani, care nu se pot pensiona încă, de a dobândi noi aptitudini, noi calificări, unii urmărind să migreze temporar în străinătate, alţii să se pregătească în noile domenii de activităţi alternative. Pentru prima categorie, noile cunoştinţe privesc însuşirea unei limbi străine, de către cei care doresc să migreze temporar în alte ţări, în căutarea unor locuri de muncă, în vederea obţinerii unor venituri superioare celor ce pot fi realizate în ţară. Însuşirea corectă a unei limbi străine este necesară pentru a elimina obstacolele existente pe calea inserţiei sociale şi profesionale a migranţilor români, generată de lipsa cunoştinţelor lor de limbi străine. A doua categorie, dar şi cea mai importantă, priveşte persoanele adulte care doresc să înceapă o nouă activitate alternativă în satul lor. În acest sens, este necesar să se elaboreze de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării un program orientat spre satisfacerea nevoilor stringente de recalificare a populaţiei rurale. Pe prim plan ar trebui să se situeze înfiinţarea şcolilor profesionale neagricole şi a şcolilor profesionale agricole. Fiecărei comune ar trebui să i se asigure infrastructura necesară pentru desfăşurarea cursurilor, programe de lucru prin intermediul cărora să se transmită aptitudini practice legate de servicii, cum ar fi: reparaţii radio-TV, frizerie, croitorie, mecanică auto, instalaţii etc. Aceste măsuri necesită eforturi investiţionale ridicate, ce pot fi acoperite atât pe seama bugetului public, cât şi a unor programe finanţate de U.E. Printr-un Program PHARE, aplicat efectiv din anul 2003, se vizează şcolarizarea iniţială a copiilor din zonele defavorizate. În cadrul acestuia au fost incluse 122 de şcoli, majoritatea în spaţiul rural, şcoli care, ulterior, vor oferi şi servicii de recalificare profesională pentru adulţi. Cea de-a doua problemă, îmbunătăţirea egalităţii de şanse prin educarea copiilor din zonele rurale vizează un ansamblu de măsuri, pe termen scurt şi mediu, destinate diminuării dependenţei de agricultură a populaţiei rurale. În acest sens, sunt necesare: amplificarea sprijinului material şi financiar provenit din surse bugetare şi extrabugetare; subvenţionarea transportului la şi de la şcoală pentru copiii din satele sau comunele îndepărtate de localităţile în care există licee sau şcoli profesionale; încurajarea elevilor din clasele terminale de către comunităţile rurale şi diferite fundaţii, pe baze contractuale, să se pregătească în universităţi, iar după absolvire să se întoarcă, pe un anumit timp, în satul lor natalx; extinderii cantinelor şcolare, de care să beneficieze copiii din familiile sărace, finanţate de autorităţile şcolare, prevenind astfel abandonul şcolar la sate; reînfiinţării şcolilor profesionale agricole şi neagricole, de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care să ofere copiilor şi părinţilor o perspectivă privind obţinerea unei noi calificări. x O astfel de problemă este rezolvabilă în condiţiile asigurării unor burse avantajoase ce se vor acorda în anii de şcoală terminali şi în timpul facultăţii.

Page 56: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

66

Anexa nr. 1.1.

Structura populaţiei pe medii la 1 iulie 2003

(perioada 1930-2003)

Specificare 1930 1940 1950 1960 1970 1980 1990 2000 2001 2002 2003

Urban (%) 20,6 22,8 24,7 32,1 36,9 45,8 54,3 54,6 54,6 53,3 53,4 Rural (%) 79,4 77,2 75,3 67,9 63,1 54,2 45,7 45,4 45,4 46,7 46,6

Sursa: MAPDR, Buletin informativ nr. 1/2004, pag. 15

Anexa nr. 1.2.

Structura populaţiei ocupate în agricultură,

pe grupe de vârstă, în anul 2002

Din care, pe grupe de vârstă (ani), în procente:

Specificare

Total populaţie ocupată

(mii persoane)

15-24 25-34 35-49 50-64 >65

Total: 9.234 11,3 29,1 35,2 18,3 6,1 Agricultură, vânătoare şi silvicultură

3.357 11,6 19,8 23,6 28,5 16,5

Sursa: MAPDR, Buletin informativ nr. 1/2004, pag. 14

Anexa nr. 1.3.

Populaţia ocupată civilă în agricultură, în perioada 1997-2002

Specificare 1997 1998 1999 2000 2001 2002 % 37,5 38,0 41,2 41,4 40,9 36,2

Sursa: MAPDR, Buletin informativ nr. 1/2004, pag. 14

Page 57: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

67

Anexa nr. 1.4.

Modul de folosinţă al terenului agricol (31 decembrie 2003)

- mii ha - din care:

Specificare Total ţară Domeniul

privat Domeniul public +

mixt Arabil 9.378,4 9.071,4 307,0 din care: amenajat pt. irigat 2,069,5 1.979,5 90,0 Patrimoniul viticol 242,9 221,9 21,0 din care: amenajat pt. irigat 46,3 37,8 8,5 - Hameişti - total 0,3 0,3 0,0 Patrimoniul pomicol 221,8 199,9 21,9 din care: amenajat pt. irigat 16,2 8,5 7,7 - Arbuşti 0,6 0,5 0,1 din care: amenajat pt. irigat 0,1 - 0,1 Pajişti naturale 4.957,6 4.513,5 444,1 din care: amenajat pt. irigat 83,8 69,2 14,6 - Păşuni naturale 3,421,0 3.006,3 414,7 din care: amenajat pt. irigat 81,5 67,1 14,4 - Fâneţe naturale 1.536,6 1.507,2 29,4 din care: amenajat pt. irigat 2,3 2,2 0,1 TOTAL agricol 14.800,7 14.006,7 794,0 din care: amenajat pt. irigat 2.215,8 2.095,0 120,8

Sursa: MAPDR, Buletin informativ nr. 1/2004, pag. 1

Page 58: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

68

Anexa nr. 1.5.

Suprafeţele ocupate cu principalele clase şi tipuri

genetice de sol în România

Total Tipul de sol (clasa) % mii ha

Sol bălan 0,8 191 Cernoziom, cernoziom cambic 17,7 4218 Cernoziom argilo-iluvial, Sol cernoziomoid 6,8 1621 Sol cenuşiu, Pseudorenzină, Renzină 1,4 334 TOTAL MOLISOLURI 26,7 6363 Sol brun roşcat, Sol brun roşcat luvic 3,2 763 Sol brun argiloiluvial, Sol brun luvic 17,7 4218 Luvisol albic, Planosol 4,6 1097 TOTAL ARGILUVISOLURI 25,5 6077 Sol brun eumezobazic, Sol roşu 6,0 1430 Sol brun acid 13,5 3217 TOTAL CAMBISOLURI 19,5 4648 Sol brun feniluvial, Podzol TOTAL SPODOSOLURI 5,2 1240 Sol negru acid, Adnosol, Sol humicosilicatic TOTAL UMBRISOLURI 0,8 191 Lăcovişte, Sol gleic, Sol negru clinohidro-morf, Sol pseudogleic

TOTAL SOLURI HIDROMORFE 3,2 763 Solonceac, Soloneţ TOTAL SOLURI HALOMORFE 0,8 191 Vertisol TOTAL VERTISOLURI 1,6 381 Litosoluri 0,4 95 Regosoluri 3,9 930 Psamosoluri 1,0 238 Soluri aluviale 9,2 2193 TOTAL SOLURI NEEVOLUATE 14,5 3457 TOTAL SOLURI ORGANICE - 5 Lacuri, mlaştini 2,2 524 TOTAL GENERAL Sursa: Caietele Sesiunii de dezbatere a strategiei de dezvoltare durabilă a României – Orizont 2025, Vol. IV „Strategii sectoriale – Agricultura şi producţia vegetală”, Bucureşti, 7 mai 2004, pag. 15

Page 59: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

69

Anexa nr. 1.6.

Suprafaţa terenurilor agricole afectate de diverşi factori restrictivi

ai capacităţii productive (2001)

Denumirea factorului Suprafaţa afectată

(mii ha) Secetă frecventă, din care 7100

• cu amenajări pentru irigaţii ** 3211 Exces periodic de umiditate în sol, din care: 3781

• cu amenajări desecare-drenaj ** 3196 Eroziunea solului în apă, din care: 6300

• cu amenajări antierozionale ** 2274 Alunecări de teren 702 Eroziunea solului prin vânt 378 Scheletul excesiv de la suprafaţa solului 300 Sărăturarea solului 614 Compactarea solului datorită lucrărilor necorespunzătoare (talpa plugului)

6500

Compactarea naturală a solului 2060 Formarea de crustă 2300 Rezerva mică şi foarte mică de humus în sol 7485 Aciditatea puternică şi moderată 3424 Alcalinitatea ridicată 223 Asigurarea slabă şi foarte slabă cu fosfor mobil 6330 Asigurarea slabă şi foarte slabă cu potasiu mobil 787 Asigurarea slabă cu azot 5110 Carenţe de microelemente (zinc) 1500 Poluarea chimică a solului datorită diferitelor activităţi social-economice, din care

900

• poluare excesivă • poluare cu petrol şi apă sărată • poluare cu substanţe purtate de vânt

300 50

145 Sursa: Caietele Sesiunii de dezbatere a strategiei de dezvoltare durabilă a României – orizont 2025, Vol. IV „Strategii sectoriale – Agricultura şi producţia vegetală”, Bucureşti, 7 mai 2004, pag. 17 * Aceeaşi suprafaţă poate fi afectată de unul sau mai mulţi factori limitativi ** Amenajările menţionate sunt în cea mai mare parte nefuncţionale datorită întreruperii lor

Page 60: 85594214 Spatiul Rural Romanesc

70

Anexa nr. 1.7.

Situaţia privind exploataţiile agricole la 31 decembrie 2003

Specificare Număr total

exploataţii

din care: număr exploataţii

comerciale

Mărime totală ha / nr. capete

Total exploataţii 111.424 15.682 6.223.836* din care:

A. În sectorul vegetal total 16.029 7.104 5.,219.095 din care:

cereale plante tehnice şi medicinale 14.630 5.875 5.066.887 pajişti naturale cultivate şi culturi furajere 44 37 39.914 legume 540 498 21.712 plantaţii de pomi şi pepiniere 410 332 49.638 căpşunerii , arbuşti fructiferi 62 60 169 plantaţii de vii nobile, pepiniere şi hamei 220 185 39.288 sere şi solarii 119 113 1.298 ciupercării 4 4 189 B. În sectorul animalier total 27.122 3.291

din care: vaci cu lapte sau bubaline 6.891 742 278.880 taurine la îngrăşat 5,850 86 103.641 oi sau capre 7.162 452 1.259.468 cai de rasă 483 299 4.747 cai la îngrăşat 5 5 4.613 porci 1.463 344 1.590.510 găini ouătoare 1.216 111 8.303.134 păsări pentru carne 1.709 68 30.028.788 staţii de incubaţie 6 3 735.797 alte specii de păsări 12 12 955.265 apicultură (număr familii) 2.178 1.100 147.695 struţi 24 17 408 iepuri 123 52 1.207 C. În sectorul piscicol 168 166 53.805 bazine amenajate pt. producerea puietului de peşte 43 43 2.560 bazine amenajate pt. producerea peştelui de consum 122 120 51.230 păstrăvării 3 3 15 D. Exploataţii mixte 68.105 5.121 1.004.741**

Sursa: MAPDR, Buletin informativ nr. 1/2004, pag. 7 * Suprafaţa totală cuprinsă în exploataţii; ** Suprafaţa din exploataţiile mixte