reflexoterapie - angina pectorala

Cuprins

Cuprins ………….………………..……….………………………………………. 2

Capitolul I – Reflexoterapia ………..…………………………………………….. 3

1.1 Reflexologia ………………..………………………………………… 31.2 Reflexodiagnosticul …………………………………………………… 41.3 Reflexoterapia …………………………………………………………. 51.4 Zone reflexogene din tălpi …………………………………………….. 61.5 Avantajele reflexoterapiei ……………………………………………... 81.6 Efectele secundare și contraindicațiile reflexoterapiei …………………

91.7 Ședința de reflexoterapie …………………………………………….. 10

Capitolul II – Cordul (Inima) .………………………………………………….. 12

2.1 Sistemul circulator ……...…………………………………………….. 122.2 Inima ………………………………………………………………….. 16

2.3 Afecțiuni frecvente ale inimii ………………………………………… 18

Capitolul III – Anghina pectorală ……………………… …………………….. 23

3.1 Simptome ……...……………………………………………………... 233.2 Cauze ……………………………………………………………….... 24

3.3 Tratament …………………………………………………………… . 25

Capitolul IV – Bibliografie ………...…………………… …………………….. 28

Reflexoterapie talpa stanga – Angina pectorala

2

Capitolul I

Reflexoterapia

1.1 Reflexologia

Ca ramură a medicinei cu rădăcini in lumea orientală, reflexologia este știința zonelor

reflexogene ale organismului situate pe suprafața corpului. Are la baza o relație reflexă

dintre un punct din talpă, mâini, urechi ș.a. si un anumit organ, realizandu-se printr-un

masaj special.

Reflexologia este un sistem foarte vechi de masare, practicat de către vindecatorii din

Egiptul și China Antică. Teoria de bază a reflexologiei este aceea ca organismul nostru este

împartit in mai multe zone, întregul proiectându-se în fiecare organ reflex. Aceasta metodă

se bazează pe detectarea și corectarea unor dezechilibre ale organismului.

In timpul executãrii masajului, punctele reflexe trebuiesc controlate în permanențã

pentru a nu se traumatiza zonele învecinate și a evalua deblocarea cristalelor, deoarece

defecțiunile organelor se manifestã și sub forma aglomerãrilor în punctele refelxe

corespunzãtoare a cristalelor (acidul uric, sãruri, alte impuritãți).

Prin masaj se faciliteazã circulația sanguinã și transportul toxinelor spre organele de

eliminare sau detoxifiere. Perturbarea circulației în zonele reflexe face ca suferința

organului corespunzãtor sã avanseze. Masarea zonelor reflexogene pe parcursul a mai

multor ședințe, implicã fisurarea cristalelor de toxine, a depunerilor pe care circulația

sanguinã le va trimite spre organele de eliminare, îmbunãtãțind starea de sãnãtate. Buna

circulație sanguinã este vitalã pentru fiecare organ sau zonã din organism, deoarece

transportã material nutritiv, hormoni, anticorpi, oxigen, deșeuri metabolice și alte substanțe

neidentificate încã.

Cu cât circulația sanguinã este mai anevoioasã, cu atât mai greu va

surveni vindecarea. Miile de metri de material tubular prin care circulã

sângele (artere, vene, capilare) în corpul nostru, se mențin în activitate prin

vasoconstricție si vasodilatație, funcționarea lor depinzând de activitatea

muscularã. O circulație bunã se menține prin activitãți musculare adecvate

pentru fiecare zonã din corp, care se reflectã prin activitãti fizice,

gimnasticã, sport.

Dacã activitatea muschilor slãbește, tesuturile se fibrozeazã, circulatia sanguinã în

acea zonã devine greoaie, articulatiile de la maini, picioare si coloanã devin rigide,

dureroase, exercitand presiuni asupra unor terminatii nervoase sau vasculare. In consecintã,


3

activitatea nervilor si cea sanguinã este stanjenitã, fluxul sanguin perturbandu-se datoritã

produselor toxice care se acumuleazã în organele afectate si în punctele lor reflexe.

Si reversul este, din pãcate, valabil. Dacã circulatia sanguinã este deficitarã într-un

anumit segment din corp sau într-un organ, funcția acelui segment, respectiv organ, este

perturbatã, ajungându-se (dacã situația nu se remediazã) la distrugerea structurilor proprii.

Toate acestea conduc cu timpul la anchiloze, dureri, boli organice, intoxicarea organismului,

slãbirea puterii de apãrare împotriva bolilor. Picioarele se resimt devenind reci si chiar

dureroase. Dacã nu se acordã atenția cuvenitã acestor stãri în faza incipientã, se vor

descoperi ulterior tulburãri la distanțã în corp, în organele de legãturã.

1.2 Reflexodiagnosticul

Constă în reperarea punctelor sensibile sau dureroase din zonele reflexogene. Prin

reflexodiagnostic se poate descoperi o suferință morfo-funcțională a organului

correspondent, palpând zona lui reflexogenă, zonă foare bogată în terminații nervoase și

vasculare.

În caz de suferință sau dereglări, punctele reflexe devin sensibile, respective dureroase

la palpare, fiind sesizate de pacient și diagnostician. Durerea e direct proporțională cu

gravitatea și vechimea afecțiunii organului corespondent. Este absolut necesar să se facă o

examinare atentă, deoarece unele puncte reflexe pot fi dureroase și datorită unor afecțiuni

locale în zonele de testare (bătături, tumori, malformații etc.).

Cea mai fidelă informație în materie de diagnosticare se poate obține prin palparea

zonelor reflexe din tălpi. Datorită perioadei, în general mare, pe care majoritatea oamenilor

o petrec în picioare sau șezând, toxinele au tendința de a coborî spre zonele inferioare ale

corpului, localizându-se în punctele reflexe din tălpi, puncte corespondente organelor

suferinde. O diagnosticare corectă poate fi făcută numai de un specialist reflexodiagnostician

care prezintă sensibilități deosebite, dispunând iîn acelali timp de o vastă experiență. Nu e

sufficient să cunoști amplasarea corectă a punctelor reflexe pentru a face o diagnosticare

corectă. Având o experientă îndelungată, diagnosticianul poate face distincție între

intensitățile si amploarea durerilor produse pacientului prin palparea zonelor reflexe, indicii

importante pentru diagnosticare. Sensibilitatea proprie îi va permite să simtă la palpare

depuneri toxice în punctele reflexe (acizi de proteine, grăsimi toxice, diverși precipitați si alți

componenți chimici dăunători organismului), să le distingă de unele deficiențe sau afecțiuni

locale și mai ales să aprecieze starea de sănătate a unelor organe, cu conexiunile aferente.

Intoxicațiile acide provoacă, printe altele, nevrite, artrite, hepatite, migrene, epilepsie și

chiar forme de cancer, ca rezultate ale posibilităților distructive ale acizilor din organism.

Unele persone pot acuza zonel dureroase peste tot în aria plantară la palpare, acestea

fiind, de obicei, hipersensibile, și atunci se recomandă fricționarea tălpilor pe toată

suprafața, până când devin calde, după care, cu apăsări ușoare, se caută punctele reflexe.


4

Alteori este posibil ca pacientul să nu reacționeze la palparea zonelor de reflex. În astfel de

cazuri ne aflăm în fața unei erori de diagnostic sau zona reflexă trebuie abordată cu mai

multă forță și mai în profunzime.

1.3 Reflexoterapia

Reflexoterapia este componenta reflexologiei care se ocupă cu tratamentul prin masaj

a punctelor reflexe diagnosticate ca fiind sensibile (dureroase). Masajul se practică cu vârful

policelui (degetul mare) de la mână sau cu articulațiile interfalangiene, într-o ordine care

ține cont de ecoul biologic al fiecărui organ reprezentat și fără obiecte intermediare

(bețișoare, baghete etc).

În timpul executării masajului punctele reflexe trebuie controlate în permanență

pentru a nu se traumatiza zonele invecinate și a evalua deblocarea cristalelor, deoarece

defecțiunile organelor se manifestă și sub forma aglomerărilor in punctele reflexe

corespunzătoare.

Prin masaj se facilitează circulatia sangvină impunând accelerarea transportului

toxinelor spre organele de eliminare sau detoxifiere. Perturbarea circulației în zonele reflexe

face ca suferința organului corespondent să avanseze. Masarea zonelor reflexogene afectate,

pe parcursul mai multor ședințe, implică fisurarea cristalelor de toxine, depuneri pe care

circulția sangvină le va trimite prin fluxul sangvin spre organele de eliminare, îmbunătățind

astfel starea de sănătate.

Buna circulație a sângelui este vitală pentru fiecare organ sau fiecare zonă din

organism deoarece transportă material nutritiv și plastic, hormoni, oxigen, anticorpi,

deșeuri metabolice și alte substanțe. Cu cât circulația sangvină este mai anevoioasă, cu atât

mai greu va interveni vindecarea. Miile de metri de material tubular prin care circulă

sângele (artere, vene, capilare) în corpul nostru se mențin în activitate prin vasoconstricție și

vasodilatație, funcționarea lor depinzând de activitățile musculare adecvate pentru fiecare

zonă din corp (exerciții de gimnastică, sport in general).

Dacă activitatea muschilor slăbește, țesuturile se fibrozează, circulația sangvină în acea

zonă devine greoaie, articulațiile de la mâini, picioare și coloană devin rigide, dureroase,

exercitând presiuni asupra unor terminații nervoase sau vasculare.

În consecință, activitatea nervilor și cea sangvină este sânjenită, fluxul sangvin

perturbându-se din cauza produselor toxice care se acumulează în organele afectate și în

punctele lor reflexe. Din păcate și reversul este valabil. Dacă circulația sangvină este

deficitară într-un anumit segment din corp sau organ, funcția acelui segment, respectiv

organ, este perturbată, ajungându-se (dacă situația nu este remediată) la distrugerea

structurilor proprii. Toate aceste ajung în timp la anchiloze, dureri, boli organice,


5

intoxicarea organismului, slăbirea puterii de apărare împotriva bolilor. Picioarele se resimt,

devenind reci și chiar intens dureroase.

Dacă nu se acordă atenția cuvenită acestor stări în faza incipientă, se vor descoperi

ulterior tulburări la distanță în corp, în organele de legatură.

1.4 Zone reflexogene din tălpi

În imaginea de mai jos se poate vedea proiecția organelor corpului uman în tălpi.

Studiile și experiențele îndelungate în domeniu au demonstrat cum punctele reflexogene

corespunzătoare anumitor organe din corp dau forma întregului organism în cele două tălpi.

Același lucru se întâmplă cu punctele reflexogene din palme, urechi ș.a.


6

Zona plantară a fiecărui picior cuprinde un număr de zone reflexe corespunzătoare

organelor și anumitor zone din organism. Reflexoterapia urmărește să îmbunătățească, să

mențină sănătatea sau să ajute la vindecarea acestora prin masarea punctelor reflexogene.

În pagina următoare puteți vizualiza o enumerare a punctelor reflexogene și

aranjarea acestora pe zonele plantare. O împărțire imaginară a corpului în două jumătăți ne

arată că organele și zonele din respectiva jumătate sunt proiectate în talpa din aceeași parte,

cu 4 excepții care-și au proiecțiile în cealaltă talpă: encefal, sinusuri, ochii și urechile.


7


8

1.5 Avantajele reflexoterapiei

Poate fi aplicatã la toate categoriile de varstã, profilactic si pentru

afectiuni acute sau cronice. Marele avantaj constã în completa lipsã de

toxicitate, în conditiile în care civilizatia noastrã traverseazã o epocã foarte

poluantã, inclusiv pe plan medicamentos. Prin reflexoterapie nu se trateazã

simptomatologia bolilor, ci cauzele lor. Reluarea normalã a circulatiei

sangelui în organul sau zona afectatã este un mare castig, deoarece sangele

transportã substantele de asimilatie, dezasimilatie si apãrare. O bunã

circulatie sanguinã conduce la accelerarea reconstituirii normale a tesuturilor si organelor

lezate de boalã, în plus atrage reechilibrarea bioenergeticã în zona afectatã.

Oricine stie cã în jurul apelor repezi se formeazã curenti care scad în intensitate sau dispar

în raport cu reducerea cantitãtii si vitezei de scurgere a apei. La fel campul bioenergetic se

perturbã în zonele cu circulatie sanguinã deficitarã si se reface odatã cu redresarea

circulatiei, acesta fiind un argument care sustine ideea cã reflexologia constituie o punte de

legãturã între medicina clasicã si cea orientalã. Alt avantaj al reflexoterapiei este verificarea

stãrii de sãnãtate a unui individ într-un timp foarte scurt. De obicei la aceastã metodã recurg

bolnavii care nu au obtinut vindecarea afectiunilor prin remedii medicamentoase, sau cei

care doresc sã fie sãnãtosi folosind cãi netoxice. Unii o folosesc în paralel cu tratamentul

medicamentos, în special cel bazat pe antibiotice, atunci cand situatia o impune.

Reflexoterapia este utila in tratarea a foarte multe tipuri afectiuni dintre care enumeram doar

cateva:

* cardiopatia ischemică, anghina pectorală, infarct miocardic;

* stres, migrene, ameţeli, insomnii, oboseala cronica, instabilitate emoţionala, depresii, anxietate,

atacuri de panica;

* afecţiuni ale coloanei, sciatica, lombosciatica, spondiloze, cifoze, reumatism, artroze, artrite,

gonartroza, coxartroza etc.

* tulburări endocrine: tiroida, paratiroide (căderi de calciu), suprarenale, deficiente de creştere la

copii, reglarea ciclului, tulburări de menopauza, osteoporoza (stoparea degradării masei osoase),

disfuncţii sexuale (impotenta, frigiditate etc.), tulburări de metabolism, obezitate, diabet;

* afecţiuni digestive: gastrite, enterocolite, colite, ulcer, esofagite de reflux, constipaţie, hemoroizi,

balonări etc.

* afecţiuni hepato-biliare: litiaza biliara, hipercolesterolemie, bila leneşa etc.

* afecţiuni renale (se elimina nisipul si pietricelele) litiaze, prostatite, enurezis nocturn, edeme

(picioare umflate) etc.

* afecţiuni circulatorii: hipo si hipertensiune, arterioscleroza, guta, sindromul mâinilor si

picioarelor reci, dureri de picioare;

* afecţiuni ORL: bronşite, rinite, sinuzite, nevralgii, astm etc.

* crampe musculare, luxaţii, entorse, dureri de spate, inflamaţii ale tendoanelor etc.


9

S-au efectuat o serie de cercetari in privinta efectelor reflexoterapiei asupra organismului

uman, 90% dintre acestea avand concluzii pozitive:

* Reflexoterapia are un impact asupra bolilor, influenteaza functiile corpului si

imbunatateste calitatea vietii pacientului.

* Tehnicile aplicate in reflexoterapie au un impact imediat asupra corpului.

* Metodele reflexoterapiei aplicate unei zone reflexe au impact asupra organului

corespunzator.

* Reflexologia are impact asupra sanatatii.

1.6 Efectele secundare și contraindicațiile reflexoterapiei

Efecte secundare

Următoarele tipuri de manifestări au ca efect final eliminarea toxinelor, deoarece

reflexoterapia are si un puternic efect de dezintoxicare a organismului. Ele nu trebuie

combatute in nici un fel. Aparitia acestor reactii nu trebuie sa duca la intreruperea

tratamentului deoarece sunt reactii normale si firesti. Acestea sunt:

* accese de voma;

* diaree, putand dura mai multe zile;

* urina isi schimba mirosul si culoarea;

* transpiratie, uneori foarte accentuata;

* aparitia unor eruptii cutanate;

* dureri;

* ameteli, greata;

* apariţia de pete albastre în cazul dezechilibrului de calciu în organism;

* cresterea debitului de secretii prin diverse orificii naturale ale organismului;

* stare de oboseala uneori accentuata;

* dilatarea vizibila a varicelor;

* febră, dacă în corp există o infecţie latentă.


10

Contraindicațiile reflexoterapiei

* Insuficienta renala acuta;

* litiaza renala (pietre mari care nu pot fi eliminate pe cale naturala);

* litiaza biliara;

* in stare de infarct;

* varice deschise;

* hemoragii;

* sarcina;

* infectii cutanate, rani la talpa piciorului.

1.7 Ședința de reflexoterapie

În cadrul

reflexoterapiei, evaluarea

pacientului se face cu

ajutorul indicatorilor de

stres, adica anumite parti

ale piciorului care indica

adaptarea la stres. Aceste

indicii pot fi vizuale -

calusuri, bataturi, sau sunt

reactii de sensibilitate ale

pacientului la tratamentul

aplicat. Evaluarea acestor

indicatori de stres permit

reflexoterapeutului sa stabileasca o anumita tehnica si zonele asupra carora trebuie sa se

concentreze, pentru a oferi pacientului relaxare.

O sedinta obisnuita de reflexoterapie dureaza intre 40 si 60 de minute. Pentru

aplicarea tratamentului pacientul se descalta si se intinde pe pat. Terapeutul va inspecta

picioarele, va continua cu un masaj de efleuraj, apoi va aplica tehnicile specifice pe zonele

problematice. Majoritatea persoanelor se simt mai calme si relaxate dupa o sedinta de

reflexoterapie. Ocazional pot aparea senzatii de greata sau anxietate, insa sunt temporare si

sunt considerate ca facand parte din procesul de vindecare.


11

În urma reflexodiagnosticului, se realizează reflexoterapia. Maserea

reflexoterapeutică se face într-o anumită ordine. Prima dată se realizează cele patru trasee

importante.

Primul, traseul capului, stimulează zona cerebrală și glanda hipofiză. (3 minute)

Următorul, traseul renal, ajută la eliminarea toxinelor din corp prin stimularea

aparatului excretor – rinichi, ureteră, vezică urinară. (3 – 7 minute)

Traseul trei, traseul metabolic, este împărțit în patru părți:

- ficat, vezică biliară; (2 minute)

- stomac, pancreas, duoden; (1 minut fiecare picior)

- intestin subțire; (1 minut fiecare picior)

- intestin gros. (1 minut fiecare picior)

În ultimul traseu este traseul limfatic. Prin acesta se stimulează ganglionii limftici și

circuitul limfei în organism: marea limfă (3 minute), limfa superioară și cea inferioară (3

minute).

După masarea celor patru trasee se masează celelalte puncte în funcție de necesități.

În masajul profilactic acestea se masează 5-10 secunde, iar când există o problemă de

sănătate se merge pe schemele de tratament corespunzătoare.

Recomandari pentru pacient

* este recomandat sa se faca 1, 2

sau mai multe serii de cate 10

sedinte reflexoterapie;

* este recomandat ca inante de

terapie cu 1 ora cat si cu 30

minute dupa terapie sa nu se

manance nimic;

* pe perioada sedintelor de

reflexoterapie este indicat sa se

bea o cantitate cat mai mare de

lichide, peste 2 litri;

* pe perioada terapiei este

recomandat a nu se fuma, a nu se

consuma bauturi alcoolice, a se

diminua consumul de cafea;

* pe perioda tratamentului reflexogen este recomandata o dieta echilibrata, bogata in

legume, fructe si sucuri naturale, si de preferinta a se evita carnea;

* in timpul sedintei de reflexoterapie se va bea 500 ml de apa plata sau ceai de galbenele;

* sa indice corect zonele dureroase reflexoterapeutul, asfel incat acesta sa poata identifica

corect organele afectate.


12

Capitolul II

Inima

2.1 Sistemul circulator

Inima, considerata ca un organ nobil de aproape toate culturile, nu este sediul

sentimentelor. Rolul său nu este însa mai putin important. Ea asigura circulatia sângelui în

întregul corp. Este un organ muscular gol pe dinauntru, în forma de para, situat în partea

mediana a cavitatii toracice, între plamâni. Nu mai mare decât pumnul, greutatea sa medie

este de 260g si lungimea variaza de la 12 la 14cm, la o latime de aproximativ 9cm. Vârful

sau, denumit apex, se sprijina pe diafragm si este usor orientat spre stânga.

Pompa cardiaca este compusa dintr-o masa contractila, miocardul, acoperita si

protejata spre exteriorul de epicard, strat foarte rezistent care o leaga de diafragm, de stern

si de vasele mari, iar în interiorul de endocard-membrana fina, alba, care tapeteaza

interiorul cavitatii cardiace. Miocardul este constituit cea mai mare parte a masei inimii.

Este constituit mai ales din celule musculare cardiace care îi confera capacitatea de a se

contracta. Aceste contractii ritmice sunt denumite batai cardiace.

În interiorul miocardului, fibre de tesut conjunctiv leaga între ele celulele musculare

si formeaza fascicule care se întrepatrund în spirala. Aceasta retea de fibre dense si elastice

întareste peretele intern al miocardului. Miocardul are propriul sau sistem de irigare –

arterele coronare – care îi aduc substante nutritive si oxigenul necesar functionarii. Aceste

artere iau nastere la baza aortei si încercuiesc inima.

Muschiul cardiac contine doua cavitati superioare, atriile, si doua inferioare,

ventriculele. În atrii patrunde sângele mai sarac în oxigen, dupa ce a circulat prin organism.

Data fiind dimensiunea lor mica, acestea nu participa realmente la activitatea de pompa a

inimii si nici la umplerea ventriculelor a 3 linguri de sânge. Atriile sunt separate de o

membrana, septul interatrial, sl fiecare dintre ele se prelungeste, în partea sa superioara,

printr-un corp plat si plisat., urechiusa, care îi mareste volumul. Venele pulmonare, ca si alte

vene ale inimii, se deschid în urechiusa stânga.

Ventriculele sunt cavitati în forma de con, a caror baza este dirijata în sus. Ele sunt

separate, de asemenea, de o membrana, septul interventricular, si constituie punctul de

plecare a circulatiei sanguine. Acestea sunt pompele propriu-zise ale inimii. Ventriculul

drept trimite sângele spre plamâni pentru a permite schimburile de gaze. El este pompa

circulatiei pulmonare. Ventriculul stâng trimite sângele spre aorta, aceasta pornind

circulatia sistemica.


13

Doua orificii dotate cu valvule se observa la intrarea fiecarui ventricul, patru valvule.

Datorita acestor patru valve, sângele circula în sens unic prin cele patru cavitati ale inimii.

Valvele se deschid si se închid ca niste clapete, straturile lor externe fiind sensibile la

variatiile presiunii sanguine.

Sângele urmeaza întotdeauna acelasi traiect în inima, de la dreapta, spre stânga:

sarac în oxigen, intra în urechiusa dreapta apoi în ventriculul drept, traverseaza trunchiul

pulmonar pentru a ajunge la plamâni, unde se oxigeneaza. Sângele îmbogatit cu oxigen se

reîntoarce apoi spre urechiusa stânga prin venele pulmonare. El trece prin ventriculul stâng,

apoi este ejectat de aorta, care îl distribuie în corp prin ramificatiile sale. Venele aduc atunci

sângele sarac în oxigen spre urechiusa dreapta. Astfel se închide sistemul...

Inima este deseori comparata cu o pompa. Acest muschi cu patru cavitati se

contracta si se relaxeaza în permanenta, într-un ritm regulat. Este compus în cea mai mare

parte din miocard. Contractia muschiului este complet independenta de vointa noastra.

Mecanismul contractiei se bazeaza pe emiterea si transmiterea de impulsuri electrice

denumite potentiale de actiune. Aceste semnale sunt propagate dupa un mecanism denumit

depolarizare. Din o suta de fibre ale miocardului, una singura poate declansa un potential de

actiune. Sistemul de conducerea a inimii este compus din noduri, aglomerari tisulare

globuloase, ansambluri de fibre nervoase paralele.

Nodul sinusal se gaseste în peretele urechiusei stângi. Minuscul, el ofera cea mai

rapida frecventa de impulsuri dintre toate elementele sistemului de conducere, cca 70+700

de ori pe minut. Unda potentiala creata de nodul sinusal ce traverseaza atriile este dirijata

spre nodul atrio-ventricular. Este nevoie de aproximativ 0.22 secunde pentru ca influxul sa

se propage în întreg sistem de conducere a inimii. Contractia ventriculara are loc imediat

dupa sosirea influxului, de la apexul cardiac spre partea superioara a ventriculelor. Valvele

aortei si ale trunchiului pulmonar se deschid atunci si sângele este ejectat în vase.

În timpul unei bătăi a inimii se produc multiple evenimente. Reunite sub denumirea

de revolutie cardiaca. Aceasta cuprinde doua faze. În timpul primei faze, diastola, peretele

atriilor si ventriculelor se relaxeaza, iar sângele umple cavitatile. Cea de a doua faza, sau

sistola, cuprinde contractia peretelui si golirea sa de continut. În cursul diastolei, presiunea e

mica, sângele umple atriile relaxate, trecând apoi în ventricule prin orificii cu valvele

deschise. Valvele aortei si trunchiul pulmonar sunt închise.

În timpul sistolei, presiunea crește lent. Atriile se contractă și tot sângele este ejectat

în ventricule. Muschii peretilor ventriculari se contracta, comprimând sângele prezent în

cavitatile lor si crescând în acelasi timp presiunea ventriculara.

Valvele atrio-ventriculari se închid brusc pentru a împiedica orice reflux al sângelui.

Apoi valvele aortei si ale trunchiului pulmonar se deschid, permitând ejectia sângelui spre

aorta si spre trunchiul pulmonar. Dupa aceasta expulzate, ventriculele se destind si

presiunea ventriculara scade sensibil. Sângele ramas în aorta si trunchi reflueaza atunci spre

ventricule, care îsi închid automat valvele. Dupa închiderea valvelor, începe un nou ciclu, o

noua diastola.


14

Circulația sângelui este un mecanism complet în a carui reglare intervin diverse

sisteme ale organismului: sistemul nervos, hormonal si sistemul umoral. Trei parametri

caracterizeaza aparatul circulator: debitul sanguin, presiunea sanguina al rezistenta

periferica.


15


16

Debitul sanguin este definit de volumul de sânge care se scurge în sistemul vascular

într-o perioada precisa de timp. El este constant atunci când corpul este în repaus, dar poate

varia în orice moment, dupa starea sau nevoile organismului.

Presiunea sanguina desemneaza, în ceea ce o priveste, forta pe care sângele o exercita

asupra peretilor vaselor, cum ar fi arterele sau venele. Sângele circula datorita diferentelor

de presiune care îl propulseaza în sistemul vascular. Acest lichid se scurge astfel cu

fluiditatea dintr-o regiune de înalta presiune, cum este aorta, spre o regiune de joasa

presiune, cum sunt marile vene.

Propulsarea sângelui este controlata de aparatul cardio-vascular si de sistemele

nervos si hormonal. De natura extrinseca, acest al doilea control al volumului sanguin se

realizeaza prin intermediul unei duble inervatii a inimii implicând fibre simpatice si

parasimpatice; primele au un efect accelerator asupra frecventei si asupra volumului de

sânge ejectat, celelalte modereaza frecventa cardiaca.

Ambele actioneaza eliberând substante chimice care exercita sau inhiba celulele

cardiace. Atunci când organismul sufera un stres, sistemul nervos simpatic emite

noradrenalina care determina inima sa bata mai repede. Când corpul este în repaus,

sistemul parasimpatic încetineste ritmul cardiac eliberând aceticolina.

Circulația sângelui este frânata de frecarea lichidului de peretii vaselor. Este ceea ce

se numeste rezistenta periferica. Vâscozitatea sângelui, diametrul sau lungimea vaselor pot

face ca aceasta rezistenta sa varieze. O vâscozitea crescuta, ca si îngustimea unui vas pot

încetini sensibil scurgerea sângelui. O usoara crestere a diametrului sau este suficienta

pentru a reduce rezistenta si presiunea arteriala.

Atunci când ventriculul stâng se contracta, sângele este expulzat spre sorta cu o forta

care îi permite sa curga cu foarte mare viteza, destinzând peretii aortei. În mod obisnuit,

sunt masurate doua feluri de presiune arteriala. Presiunea sistolica sau maximala, care se

masoara în timpul unei contractii cardiace si se situeaza în medie între 10 si 14 cm de

mercur. Aceasta presiune scade apoi foarte rapid si atinge minima în timpul fazei de repaus

a inimii. Presiunea minima, diastolica, variaza între 6 si 9 cm de mercur. Aceasta sunt cifre

pe care vi le comunica medicul, dumneavoastra atunci când ca ia tensiunea: 14 cu 8 sau 10

cu 6. Circulatia sângelui variaza dupa tesuturile pe care le deserveste, fiecare organ având

propriile sale nevoi sanguine. Acest fenomen denumit rezistenta periferica variaza în functie

de vâscozitatea sângelui, diametrul sau lungimea vaselor. Astfel, muschii scheletici necesita

un debit sanguin adaptat la activitatile lor de moment. Pielea, care îndeplineste mai multe

functii, printre care reglarea temperaturii corporale, necesita un debit sanguin de aproape

2,5 litri pe minut. Creierul, are nevoie de un debit sanguin mai stabil, de ordinul a 0.75 litri

pe minut. Debitul sanguin raspunde astfel exigentilor fiecarui organ si ale miliardelor de

celule care compun organismul.


17

2.2 Inima


18


19

2.3 Afecțiuni frecvente ale inimii

1. ANEVRISMUL AORTEI TORACICE SI ABDOMINALE. Sunt dilatatii

anormale, segmentare, congenitale sau dobândite ca urmare a afectarii peretelui arterial

prin arteroscleroza, aortita luetica, infectie sau traumatism. Anevrismele aortei toracice -

tulburari prin compresiunea organelor vecine. Complicatii: ruptura si emboliile în marea

circulatie . Anevrismele aortei abdominale - durere în lombe (sale) si abdomen cu prezenta

unei tumori pulsatile. Complicatii: ruptura. Anevrismul disecant al aortei are ca semn

dominant durerea foarte intensa cu iradiere pe întreg traiectul aortei. Tratament: Medical -

constând în scaderea obligatorie a tensiunii arteriale mai ales în anevrismul disecant.

Chirurgical - de urgenta în anevrismul rupt; se rezeca, de asemenea, anevrismele

simptomatice sau cele asimptomatice care se maresc progresiv.

2. ANGINA PECTORALA. Cea mai frecventa forma de manifestare a cardiopatiei

ischemice cronice dureroase. Rar poate apar si în alte conditii decât cardiopatia ischemica:

anemia severa, tulburarile rapide de ritm, hipertiroidiile, stenoza sau insuficienta aortica

etc. Simptoame: durere retrosternala ce apare la efort, iradiaza în bratul stâng, la baza

gâtului, cedeaza la repaus si Nitroglicerina. Uneori criza dureroasa apare si la repaus (angor

de repaus). În general, crizele anginoase sunt produse de : efort , emotii, digestie, defecari

borioase, fumat, medicamente (tiroida, efedrina). Stimuli provenind din alte organe (esofag,

vezicula biliara, spondiloza vertebrala) se pot însuma cu cei veniti de la inima (angor

intricot). Traseul EKG între crize poate arata modificari de cardiopatie ischemica sau poate

fi normal, în acest caz fiind utila proba la efort. Tratament: Eliminarea factorilor

declansanti : efortul fizic (mersul repede, alergarea dupa vehicule), frigul, prânzurile

abundente, emotiile, surmenajul, constipatia, alcoolul, tutunul, cafeaua. Tratamentul

medical: a) Nitroglicerina cp. 0,5 mg - 1-2 sublingual în criza de angina; b) Tratamentul

coronarodilatator dintre accesele anginoase: nitriti cu actiune prelungita (Pentalog, Izoket-

izodinid) administrare câte ˝ tb. * 3/zi; are actiune 4-5 ore; blocantii ß adrenergici:

Propanolol 40 mg ˝ tb. * 3/zi (numai cu aviz medical având contraindicatii absolute);

blocanti de calciu: Nifedipin (Corinfar) 10 mg tb. 3/zi; derivati coronarodilatatori sintetici:

Dipiridamol ((Persantin) 0,025 dg. 6/zi, Agozol, 60 mg - 2 cap/zi, Carbocromen (Intensain,

Intercordin) 75 mg dg. 3/zi. Tratamentul chirurgical: este stabilit în urma coronarografiei si

consta în diverse procedee de revascularizatie a miocardului. Terapia naturista recomanda:

climatoterapia în perioadele de acalmie, la Tusnad, Vatra Dornei etc.

3. ARITMIILE. Sunt dereglari ale ritmului normal al inimii fie sub raportul

frecventei, fie al regularitatii frecventei cardiace, fie din ambele. Cauze: cardiopatie

ischemica, leziuni valvulare, hipertiroidie, insuficienta respiratorie, dezechilibre

hidroelectrolitice, intoxicatie cu digitalice, alcool, tutun. Clasificare: 1) Aritmii atriale: a)


20

tahicardia sinusala (frecventa inimii - 90-120/min.); b) bradicardia sinusala (frecventa sub

60/min.) În ambele este pastrat focarul normal al impulsurilor cardiace: nodul sinusal; c)

extrasistolele atriale - impulsuri ectopice; d) tahicardia paroxistica atriala (frecventa 140-

220/min. regulata); e) fibrilatia atriala si flutlerul atrial (tulburari de ritm neregulate). 2)

Aritmii ventriculare: a) extrasistolele ventriculare; b) tahicardia paroxistica ventriculare; c)

fibrilatia ventriculara. Tratament - vezi recomandarile la: extrasistole, tahicardie, fibrilatie.

4. ARTEROSCLEROZA (arthere = terci, scleros = îngrosare). Este o

combinatie de modificari ale tunicii interne a arterelor constând în depuneri de grasimi ce se

însotesc de o reactie fibroasa , depuneri de calciu si progresiv ulcerarea ateromului. Astfel,

se produc stenoze progresive ale arterelor, iar prin ulcerarea placilor eteromatoase este

favorizata coagularea = tromboza (astuparea vaselor). Simptomele sunt diferite dupa

localizare: coronare, a. cerebrale, aorta cu ramurile sale. Factori de risc: predispozitia

genetica, hiperlipemia, diabetul, hipertensiunea arteriala, tutun, obezitate. Tratament:

Dieta: scaderea aportului de grasimi de origine animala; din grasimile ingerate (30% din

ratia calorica), doua treimi sa fie de origine vegetala. Evitarea zaharurilor ce duc, de

asemenea, la cresterea lipidelor sanguine. Medicatia hipocolesterolemianta: Heparina s.c.

actiune de scurta surata, Clofibrat, Acid nicotinic (Vit. PP), dextrotironina etc. Terapia

naturista recomanda : infuzie de paducel (50 g flori uscate la 1 litru de apa), 3 cani pe zi:

vâsc (15 g frunze proaspete la 1 litru apa), se bea într-o zi; decoct de anghinare.

5. BLOCUL DE RAMURA STÂNGA SI DREAPTA. Este o tulburare de

conducere caracterizata prin întârzierea stimulului inimii la nivelul ramurilor sale din

ventriculi: când conducerea este întârziata în ventriculul drept se produce blocul de ramura

drept, iar în ventriculul stâng - blocul de ramura stâng. Cauze: cel drept poate fi congenital

fara semnificatie patologica; ambele pot aparea în: cardiopatie ischemica, hipertensiune

arteriala, cord pulmonar, intoxicatii cu digitala, chinina, infectie reumatica etc. Diagnosticul

este numai electrocardiografic, blocurile de ramura nu au simptoame clinice. Tratament: nu

exista un tratament al blocului de ramura; prezenta lui atrage atentia asupra cauzelor ce l-

au produs, deci conduita este dupa caz - coronarodilatatorie, tratament antiinfectios,

înlaturarea medicatiei incriminate.

6. BLOCUL SINOATRIAL SI ATRIOVENTRICULAR. Blocul sinoatrial

reprezinta o tulburare de conducere provocata fie de absenta stimulului sinusal, fie de

blocarea lui la trecerea spre atriu. Blocul atrioventricular reprezinta o tulburare în

propagarea unui stimul sinoatrial catre ventricul, astfel neavând loc contractia inimii la acel

moment. Cauze: cardiopatia ischemica, cardiomiopatii diverse, intoxicatia digitalica, reflexe

vagale pornite din iritatia organelor interne. Simptoame: ritm cardiac rar, regulat sau cu

pauze. Sincopele Adams-Stockes (pierderea constiintei) sunt provocate de scaderea

frecventei cardiace sub 20/min. Tratament: etiologie si înlaturare a cauzelor. Tratament


21

simptomatic: se impune la frecventa sub 40/min. : Isuprel 10 mg la 3-6 h, atropina 0,5-1 mg.

Stimulatorii electrici artificiali endocardici (pacemaker) reprezinta singura solutie

terapeutica de durata.

7. CARDIOPATIA ISCHEMICA CRONICA DUREROASA. Este forma

clinica a cardiopatiei ischemice cronice care se manifesta prin crize dureroase cu

particularitati specifice. În aceasta categorie sunt cuprinse : a) angorul pectoral (angina de

piept); b) sindromul intermediar; c) infarctul miocardic. Clasificarea actuala nu mai

recunoaste drept entitate "sindromul intermediar" sau "preinfarctul" ; formele clinice

cuprinse în aceasta categorie fiind cunoscute ca "angor instabil" în care sunt incluse: 1)

angorul de "novo", prima criza de anginoasa prezentata de un bolnav si care are evolutie

imprevizibila; 2) "angorul agravant" - crizele anginoase care apar la eforturi din ce în ce

mai mici, la un bolnav cunoscut coronarian; 3) "angorul de repaus" - crizele anginoase apar

în afara oricarui efort, uneori noaptea. Tratament: vezi angina pectorala, infarctul

miocardic.

8. CARDIOPATIA ISCHEMICA CRONICA NEDUREROASA. Suferinta

cardiaca secundara reducerii debitului sanguin coronarian. Miocardul este vascularizat prin

cele doua artere coronare, primele ramuri ale aortei si se situeaza alaturi de rinichi si creier

printre organele cele mai irigate din organism. Termenul de cardiopatie ischemica exprima

faptul ca debitul coronarian este destul de redus pentru a produce simptoame sau semne de

suferinta cardiaca. Boala cea mai frecventa a arterelor coronare este arteroscleroza, rar este

incriminat luesul, tumora ce comprima o artera coronara, stenoza aorica. Termeni similari

pentru cardiopatia ischemica cronica nedureroasa sunt: cardiopatie coronariana,

arteroscleroza coronariana, miocardoscleroza, insuficienta coronariana. Terapia naturista

recomanda: coada soricelului, în general se beau 2 cani din ceai pe zi, tinctura de arnica

montana, 10 picaturi dimineata. Factorii naturali, climat protector, sedativ, bogat în oxigen,

viata echilibrata. Simptoame: dupa cum este denumita, aceasta forma a cardiopatiei

ischemice nu produce acuze clinice dureroase. Ea poate avea mai multe forme de

manifestare: a) asimptomatica clinic, singurul semn fiind modificarile ischemice vizibile pe

traseul EKG; b) tulburarile de ritm si de conducere (blocul atrioventricular, blocurile de

ramura drept si stâng); c) insuficienta cardiaca cronica; d) insuficienta ventriculara stânga

(edemul pulmonar); e) sincope; f) moartea subita. Evolutia si gravitatea cardiopatiilor

depinde de localizarea stenozelor provocate de procesul arterosclerotic, de numarul acestora

si dezvoltarea unei circulatii colaterale. Tratament: vezi angina pectorala si arteroscleroza.

Terapia naturista recomanda: ceaiuri: cardiosedative, antiasmatice, calmant împotriva

tulburarilor cardiace, sedativ, produs de Plafar, din care nu lipsesc plantele talpa gâstii,

coada racului, frunze de roinita, radacini de valeriana.


22

9. CORDUL PULMONAR CRONIC. Afectiune caracterizata prin suferinta

partii drepte a inimii datorita bolilor pulmonare. Acestea duc la cresterea presiunii în artera

pulmonara ce constituie un obstacol în fata inimii drepte. Se produce astfel, într-un prim

stadiu, hipertrofia inimii drepte, apoi insuficienta cardiaca dreapta. Simptoame: cele ale

bolii pulmonare: tuse, lipsa de aer, apare apoi cianoza (învinetirea) buzelor si extremitatilor,

edeme (umflaturi) ale membrelor inferioare, ficat marit, dureros. Tratament: a) tratamentul

afectiunii pulmonare: bronhodilatatoare, combaterea infectiilor respiratorii, administrarea

de oxigen; b) tratamentul insuficientei cardiace drepte: dieta fara sare; tonicardiace:

Digoxin 250 mg 1 tb/zi - 5 zile pe saptamâna; diuretice; Furantril 40 mg 1 tb de doua ori pe

saptamâna; sângerare la hematocrit peste 55%.

10. INFARCTUL MIOCARDIC. Reprezinta o necroza a miocardului datorita

unei opriri a circulatiei sângelui în arterele coronare produsa prin: a) tromboza primara

dezvoltata pe o placa arteroscleroasa; b) hemoragii ale intimei, cu ruptura a acestuia si

tromboza secundata; c) hematom prin hemoragie în peretele vascular, urmat de ocluzia

vasului. Cauze: cea mai frecventa este arteroscleroza coronariana, foarte rar apare în

coronarite infectioase sau colagenotice, ca si dupa embolii, soc, sau dupa hemoragii.

Simptoame: durere intensa retrosternala cu iradiere în brate, care nu cedeaza la repaus si

nitroglicerina, însotita de paloare, transpiratii reci si dupa caz, de simptome specifice

complicatiilor infarctului. Complicatiile imediate sunt: edemul pulmonar acut, tulburarile

de ritm si de conducere, embolia în circulatia sistemica, soc cardiogen, moarte subita.

Complicatii tardive: anevrism cardiac, insuficienta cardiaca, rupturi ale inimii, sindrom

postinfarct. Diagnostic: electrocardiograme si semne biologice: cresterea transaminazei si a

altor enzime ca CPK, LDH, leucocitoza, cresterea fibrinogenului, a VHS, a glicemiei.

Tratament: - repaus absolut la pat în sectia de terapie coronariana intensiva circa 6-8 zile;

apoi miscari active ale gambelor, ridicare la marginea patului, apoi în fotoliu, astfel încât în

3 saptamâni bolnavul sa se poata mobiliza prin încapere si la grupul sanitar. Medicatie:

sedarea durerii cu Mialgin în dilutii, Algocalmin, sedative usoare. Oxigenoterapia: 4 l/min.

Vasodilatatoare coronariene: se foloseste Nitroglicerina fiole 10 mg în perfuzie,

Carbocromen (Intensain), Persantin, Miofilin. Se mai folosesc per os Pentalong, Izoket,

Nifedipina. Tonicardicele: în complicatii (insuficienta cardiaca) cu prudenta Cedilanid, fiind

preferat Dopamina sau Dobutamina. Antiaritmice: Xilina i. Musc. Sau per os si alte

antiaritmice dupa caz Heparina si apoi Trombostopul (anticoagulante) la cumulul factorilor

de risc.

11. INSUFICIENTA CARDIACA. Insuficienta cardiaca stânga: reprezinta

insuficienta pompei ventriculului stâng, având drept cauza cardiopatia ischemica

nedureroasa sau dureroasa, inclusiv infarctul de miocard, hipertensiunea arteriala, boli

valvulare aortice (insuficienta sau stenoza aortica). Simptoame: dispnee la effort apoi si la

repaus, edem pulmonar acut, tahicardie si alte tulburari de ritm, dureri precordiale.


23

Insuficienta cardiaca dreapta: reprezinta insuficienta cordului drept, având drept cauza

principala o boala pulmonara (deci identificându-se cu cordul pulmonar cronic). Simptome:

edeme ale membrelor inferioare, congestia dureroasa a ficatului, cianoza a extremitatilor

(învinetire), scaderea cantitatii de urina (oliguria). Insuficienta cardiaca congestiva globala -

asociaza cauzele si simptoamele insuficientei cardiace stângi si drepte, fiind insuficienta

întregului cord. Tratament: conditii de viata - repausul relativ sau absolut cu pensionare.

Dieta: hiposodata - sunt permise 2-3 g sare/zi, mese cantitativ reduse, alcoolul si fumatul

sunt interzise. Medicatia: a) Tahicardiacele reprezinta medicatia de baza: Cedilanid

(Lanatosid) fiole i. Venos pentru urgente si pentru tratament de întretinere; Digoxin tablete

0,250 mg 1 tb/zi 5 zile pe saptamâna cu 2 zile pauza (sâmbata si duminica). Lanatosid tablete

0,250 mg are eficacitate mai redusa prin absorbtia slaba; b) Diuretice: Furantril (40 mg 1

tb., de doua ori pe saptamâna) (sau Nefrix 25 mg).; c) Tratament coronarodilatator:

Dipiridamol, Intercordin, Pentalong, Izoket, Nifedipina; d) Tratament anticoagulant: în

insuficientele cardiace greu reductibile cu risc de tromboza: Heparina si apoi Trombostop ca

tratament de întretinere; e) Vasodilatatoare: Hipopresol, Nitroglicerina, Minoxidil,

Pentalong, Captopril. Terapia naturista recomanda: infuzie de frunze de mesteacan, urzica,

patlagina, fag; pasta de dovleac fiert, suc de dovleac fiert, de rosii; ceai diuretic de ceapa si

miere.

12. MIOCARDITE. Reprezinta afectari inflamatorii sau degenerative ale

muschiului inimii (miocardul) produse de cauze diverse, altele decât cardiopatia ischemica.

Cauze: a) idiopatice (necunoscute) generând Cardiomiopatia idiopatica: obstructiva,

restrictiva sau congestiva; b) cauze infectioase: miocardite virale, rickettsiene, cu

protozoare, micotice, bacteriene (bacil difteric, streptococ, pneumococ); c) toxice:

medicamente ca citostatice, antidepresive, sulfamide; alcoolul (miocardita alcoolica); d)

cauze metabolice: carente alimentare, deficit de vitamine din grupa B, dezechilibre

electrolitice (hipopotasemie), endocrinopatii (mixedeme, hipertiroidie), obezitatea,

hemocromatoze (excesul de fier); amiloidoza; e) boli de colagen: lupus eritematos diseminat,

sclerodermie, poliartrita nodoasa; f) cauze genetice: boli neuromusculare degenerative; g)

miocardite post-partum (dupa nastere). Tratament: înlaturarea cauzei si tratamentul

insuficientei cardiace.


24

Capitolul III

Anghina pectorală

Definitie: angina pectorala este o forma clinica a cardiopatiei ischemice, caracterizata

prin crize dureroase paroxistice, cu sediu retrosternal, care apar la efort sau la emotii,

dureaza cateva minute si dispar la incetarea cauzelor sau la administrarea unor compusi

nitrici (nitroglicerina, nitrit de amil).

3.1 Simptome

Simptome si manifestari

Durerea reprezinta primul si cel mai important semn. Aceasta este localizata in

prima faza la mijlocul toracelui, deseori iradiind catre membrul superior stang, catre gat

sau catre abdomen. Durerea este asemanata cu senzatia unei constrictii toracice puternice,

cu o gheara care strange intregul piept. Aceasta durere poate fi simtita de unele persoane

doar la un nivel periferic (brat sau gat). Durerea este semnul cardinal in angina pectorala si

reprezinta totdeauna manifestarea unei insuficiente de aprovizionare cu oxigen a


25

miocardului. Durerea anginoasa sau angina pectorala prin deficit de irigatie apare atunci

cand stenoza coronarelor reduce cu cel putin 70% calibrul vasului sanguin. Cu cat mai

multe vase stenozate, cu atat durerile sunt mai intense. Durerea are caracter paroxistic si

incepe de obicei in dreptul coastelor, apoi iradiaza catre umeri si brate (mai ales cel stang) si

maxilare. Uneori durerea este insotita de respiratie sacadata, transpiratie, ameteli, aritmie

cardiaca si un sentiment de panica.

Ea apare in acelasi loc si are aceeasi iradiere atunci cand se iveste la o persoana.

Apare la efort si dispare la repaus. Durerea dureaza cel mult cinci minute. In cazul in

care dureaza mai mult si este de natura cardiaca, ea poate fi consecinta unui infarct

miocardic, (atunci cand durerea se simte ore intregi).

In cazul anginei stabile, durerea poate fi provocata si de alte circumstante, ca:

expunerea la frig, o masa bogata, actul sexual, o emotie puternica. Criza anginoasa mai

poate fi provocata si de unele medicamente, unele chiar banale, cum ar fi cele care se iau in

cazul infundarii nasului. Alte simptome care mai pot aparea sunt tulburari de vedere,

anxietate, transpiratii reci, stare de oboseala, dar ele nu sunt semne specifice. Aparitia

anginei este mai probabila in cazul coexistentei urmatorilor factori: membrii din familie

care au avut boli cardiace, fumatul, obezitatea, hipertensiunea arteriala, hipercolesterolemia

sau alte tulburari ale metabolismului grasimilor.

Daca angina pectorala nu este tratata este urmata de infarct miocardic. Simptome in

acesta faza: durere in spatele sternului (in fata inimii), in capul pieptului (senzatie de durere

in stomac), la baza gatului (senzatie de strangere de gat), in spate intre omoplati, in umeri, in

antebrate. Aceste dureri pot sa apara singure, sau impreuna si dureaza aproximativ 3-5

minute.

Forme clinice: angorul spontan, adeseori de repaus sau nocturn, cu crize tipice, dar

fara un factor declansator, se datoreaza unei crize tahicardice, hipertensive, unei intricari

coronaro-digestive, stari psiho-nevrotice sau anunta un infarct; angorul de decubit, insoteste

fenomenele insuficientei acute a ventriculului stang si apare tot in conditii de crestere a

muncii inimii (contact cu asternutul rece, tahicardii, hipertiroidism etc); angorul intricat, cu

modalitati atipice de declansare, iradiere, durata, aspect al durerii, se datoreaza interventiei

unei alte afectiuni dureroase viscerale (litiaza biliara, ulcer, hernie hiatala, spondiloza,

periartrita scapulohumerala); se mai descrie angorul cu dureri atipice sau starea de rau

anginoasa - prima criza de angor corespunde frecvent unui infarct miocardic prin tromboza

si trebuie tratata cu 7 -10 zile repaus, analgetice, coronarodilatatoare si anticoagulante.

Accentuarea duratei si frecventei angorului anunta, de obicei, un infarct miocardic. Evolutia

este obisnuit progresiva. Durata medie a supravietuirii este de 4 - 5 ani, sfarsitul

producandu-se fie prin moarte subita, fie prin infarct miocardic, tulburari de ritm si de

conducere sau insuficienta cardiaca.

3.2 Cauze


26

In cazul prezentei durerilor la nivelul toracelui este necesara consultatia unui medic

pentru a stabili cauza si natura acestor dureri. Testele care se efectueaza in asemenea situatii

sunt electrocardiograma si testul de efort. Testul de efort presupune efectuarea unui efort

gradat, supravegheat, efort efectuat cu ajutorul unui covor rulant sau al unei biciclete

medicale, timp in care activitatea inimii va fi urmarita. Daca acest efort este urmat de

aparitia anginei si are corespondent pe electrocardiograma, atunci acesta este rezultatul

prezentei unei boli coronariene. Pentru o investigatie mai amanuntita, se mai poate face o

ecocardiografie sau o forma complexa de evaluare, numita angiografie coronariana, metoda

care identifica locul si marimea stenozelor prezente pe vasele coronariene.

Depunerile lente si neobservate ale colesterolului pe peretii vaselor sanguine duc la

ateroscleroza, hipertensiune arteriala, tahicardie, cardiopatie ischemica, angina pectorala si

cresc riscul de infarct miocardic. Din aceste considerente hipercolesterolemia poate fi

considerata ca primul pas spre aparitia bolilor cardiovasculare.

Ateroscleroza - este cea mai frecventa cauza a anginei pectorale, cu diminuarea

diametrului uneia sau mai multor artere care iriga inima, prin depunerea treptata de

colesterol (placi de grasime, ateroame)si saruri de calciu. Criza se poate produce intr-un

moment de tensiune emotionala sau frica, stres si care sunt situatii care sporesc nevoia inimii

de oxigen.

Etiopatogenie: principala cauza (90 - 95%) este ateroscleroza coronariana, care se

manifesta sub forma de stenozari sau obliterari coronariene si zone de necroza si fibroza

miocardica difuza. Valvulopatiile aortice, anemia, tahicardiile paroxistice, hipertiroidismul

etc. reprezinta cauze mult mai rare. Fiziopatologie: angina pectorala este expresia unei

insuficiciente coronariene acute, datorita dezechilibrului brusc, aparut la efort, intre nevoile

miocardului (mai ales in O,) si posibilitatile arterelor coronare. in mod normal, circulatia

coronariana se adapteaza necesitatilor miocardului, putand creste la efort de 8 - 10 ori.

Angina pectorala apare pe fondul unei

insuficiente coronariene cronice datorita

coronarelor stenozate.

Conditiile declansatoare - efort, emotii

etc. - impun miocardului un efort suplimentar,

deci necesitati suplimentare de O2, dar

circulatia coronariana cu leziuni de

ateroscleroza este incapabila sa-si mareasca

debitul. Apar astfel o ischemie miocardica

acuta, o insuficienta coronariana acuta, cu

acumularea unor produse de catabolism (acid

lactic, piru vie etc.) care excita terminatiile

nervoase locale si produc impulsul dureros

(criza de angina).


27

3.3 Tratament

Reflexoterapia si presopunctura/ acupunctura) ajuta in mod direct:

- imbunatatirea circulatiei sangelui la nivelul intregului organism dar mai ales in

zonele indepartate acolo unde sangele ajunge mai greu, la nivelul mainilor si picioarelor;

- imbunatatirea functiei cardiace

- imbunatatirea situatiei cand inima duce lipsa cantitatilor normale de oxigen si

sange, prevenind astfel angina pectorala, si a infarctului miocardic.

In primul rand va trebui sa lucram zonele reflexe (holografice) care afecteaza in mod

direct patologia bolilor de inima: rinichi, uretere, vezica urinara, plamani, inima, glanda

suprarenala, glanda tiroida, stomac, ganglionii limfatici (piept), coloana vertebrala in zona

toracica.

Curs de tratament

Zona reflexă a inimii se găseşte în talpa

piciorului stâng, sub pernuţă, în dreptul degetelor 3 şi 4. In caz de dureri pectorale se

masează aproximativ 10 minute in talpa in dreptul inimii. Se vor efectua totuşi 10-15 şedinţe

pentru a obţine o irigare în vasele coronariene. Pentru întreţinere se pot face 1-2 şedinţe

săptămanal, limp de 2 luni. In crize este foarte bine dacă se stimulează 3-5 minute şi


28

suprarenale aflate deasupra traseului rinichii-uretera-vezica urinara. Timp de 10-12 sedinte,

cate o sedinta pe zi sau la fiecare doua zile, aproximativ 50 minute, are 90% sanse de reusita

si 10% de ameliorare. Terapia are mai mult succes daca simultan se face si tratament cu

plante medicinale. In lipsa formulelor cu ierburi chinezesti, folositi paducelul (cel mai bun

este cel din fructe sau din amestec frunze, flori, fructe). De preferat decoctul in locul

extractelor cumparate din comert. Formulele de fitoterapie romaneasca/europeana vor

trebui administrate doar in baza unui diagnostic diferential din punct de vedere energetic.

Nu orice ceai "de inima" este bun pentru toate bolile de inima.

Este bine de retinut ca medicina alopata este efectiva cand bolile de inima s-au

instalat de o buna perioada de vreme (speranta de viata a crescut mult in ultimii zeci de ani

prin administrarea anumitor medicamente) sau in cazurile de urgenta (infarct, chirurgie pe

cord deschis, transplanturi, etc). In ceea ce priveste insa prevenirea si recuperarea pe

termen lung, medicina complementara are meritele ei care trebuiesc recunoscute. Incercati

cateva sedinte de reflexoterapie sau faceti-le singuri dumneavoastra insiva sau membrilor de

familie, prietenilor si veti vedea rezultatele.

Regimul va fi echilibrat la normoponderali, hipocaloric la obezi. Se vor evita mesele

copioase si dupa fiecare masa bolnavul va sta in repaus 60 - 90 minute. in general regimul va

fi cel recomandat in ateroscleroza, obezitate, hiperlipoproteine-mii . Deci dieta

hipocolesterolemianta si hipolipemianta, cu evitarea in special a grasimilor bogate in acizi

grasi saturati.

Se va combate aerocolia, aerogastria si constipatia, prin supozitoare cu glicerina,

administrare de ulei de parafina etc.

Se recomanda de asemenea si remedii naturiste:

regim strict vegetarian cel putin o zi pe saptamana, odihna, plimbari in aer curat;

infuzie din plante de coada-soricelului, 3-4 cescute pe zi, eficienta in afectiuni

circulatorii, spasme vasculare si angina pectorala. Cura de 14 zile si se poate

repeta de 3-4 ori pe an;

extract rece din frunze de vasc fara boabe, 3 cescute pe zi: o lingurita de frunze

tocate se pun in 250ml apa rece pana a doua zi dimineata cand preparatul se

incalzeste putin, se strecoara si se bea in trei reprize pe zi. Este foarte eficient in

majoritatea tulburarilor cardiace.


29

Capitolul IV

Bibliografie

Cărți

“Incursiune în reflexoterapie”, Ed. a II-a – Ion Chiruță, Vasile Postolică

"Reflexologia si reflexoterapia in slujba bolnavilor" - Gheorghe Neamtu, Aurora

Milos

Internet

www.google.ro

www.sfatulmedicului.ro

www.santamia.ro

www.reflexoterapeut.ro

www.terapiinaturiste.ro

Suport de curs – Tehnician maseur – Das Euxin


30

http://www.reflexoterapeut.ro/

http://www.santamia.ro/

http://www.google.ro/

reflexoterapie - angina pectorala

Documents