grile economie

9

Ce este economia? 1. O persoană dispune de un venit de 2.000.000 u.m. şi poate

achiziţiona două bunuri, A şi B. Preţul bunului A este de 250.000 u.m., iar al bunului B, 500.000 u.m. În aceste condiţii, costul oportunităţii achiziţiei unei unităţi din bunul A este:

a) 0,5 unităţi din bunul B; b) 1 unitate din bunul B; c) 1,5 unităţi din bunul B; d) 2 unităţi din bunul B; e) 2,5 unităţi din bunul B.

2. Bunul economic marfă este: a) numai un bun material; b) numai un serviciu; c) orice bun care se consumă; d) un bun care are utilitate; e) unitatea organică a utilităţii şi a valorii de schimb.

3. Un bun economic destinat autoconsumului reprezintă: a) orice bun achiziţionat de pe piaţă; b) o marfă; c) un bun final; d) un serviciu de pregătire profesională; e) un bun obţinut prin sponsorizare.

4. Potrivit ştiinţei economice, nevoile sunt:

a) satisfăcute numai cu bunuri economice; b) satisfăcute prin consumul de bunuri; c) subiective, prin condiţiile care le generează; d) limitate şi statice; e) rezultatul exclusiv al presiunilor externe, însoţite de

ameninţarea cu pedeapsa.

10

5. Nu sunt trăsături ale nevoilor: a) caracterul subiectiv; b) determinarea obiectivă; c) creşterea şi diversificarea lor continuă; d) tendinţa generală de reproducere; e) raritatea.

6. Spre deosebire de bunurile economice, bunurile libere sunt:

a) utilităţi pentru necesităţi; b) produse în activitatea economică; c) oferite de-a gata de natură; d) dobândite din munca proprie, fără să se apeleze la schimb; e) consumate numai de persoanele din zonele de munte.

7. Nu sunt trăsături ale bunurilor economice:

a) limitate în ofertă; b) obţinerea lor generează un cost; c) se produc în mod continuu; d) accesul şi sub formă de autoconsum; e) caracterul nelimitat.

8. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) un bun liber este produs de om; b) un bun economic poate fi un serviciu; c) bunurile economice pot fi destinate pieţei; d) nu orice bun economic este o marfă; e) orice nevoie se acoperă prin consumul de bunuri.

9. În evoluţia societăţii omeneşti, apelarea la schimb pentru

acoperirea nevoilor a devenit dominantă în timp deoarece: a) elimină orice fel de risipă; b) elimină definitiv autoconsumul; c) nevoile sunt mai bine satisfăcute, iar mijloacele utilizate au o

eficienţă mai mare; d) bunurile libere sunt limitate; e) elimină diviziunea muncii.

11

10. Care din afirmaţiile de mai jos nu este corectă ?: a) o resursă regenerabilă în activitatea economică este

nelimitată; b) a gospodări înseamnă a diminua tensiunea dintre nevoi şi

resurse; c) o resursă regenerabilă poate să fie şi refolosibilă; d) acoperirea nevoilor se poate face şi direct, fără să se apeleze

la schimb; e) serviciile pentru consum personal sunt şi bunuri economice.

11. Costul de opţiune al alegerilor:

a) este determinat de proprietatea privată; b) este cea mai bună alternativă sacrificată; c) are la bază concurenţa dintre agenţii economici; d) este condiţionat de politicile guvernamentale; e) este egal cu zero, dacă pregătirea profesională este cea mai

bună. 12. Potrivit ştiinţei economice, costul alternativ:

a) însoţeşte numai alegerile în calitate de consumatori; b) este egal cu zero, în activităţile competitive; c) este un cost real al alegerilor făcute ca producători sau

consumatori; d) nu este specific fiecărui agent economic; e) nu are legătură cu limitarea resurselor.

13. Principiul raţionalităţii în economie:

a) se poate exprima numai prin regula maximului; b) îşi are determinarea în tensiunea nevoi-resurse; c) este incompatibil cu existenţa costului de oportunitate; d) se poate exprima numai prin regula minimului; e) este compatibil cu risipa resurselor limitate.

12

14. În virtutea principiului raţionalităţii: a) economisirea timpului ce poate fi folosit este cea mai

importantă cerinţă a progresului; b) timpul cheltuit poate fi recuperat; c) risipirea resurselor limitate micşorează costul real al

alegerilor; d) regenerarea şi refolosirea resurselor elimină caracterul

nelimitat al mijloacelor; e) costul de oportunitate este zero, la cea mai bună utilizare a

resurselor. 15. Care din afirmaţiile de mai jos este corectă?

a) activitatea economică nu este o componentă a activităţii sociale;

b) ştiinţa economică descrie, explică şi prognozează acte şi fapte economice;

c) obiectivele de atins nu sunt concurente; d) resursele economice sunt nelimitate şi cu întrebuinţări

alternative; e) succesul şi eşecul economiei ca ştiinţă se pot calcula.

16. Activitatea economică reprezintă:

a) totalitatea activităţilor prin care oamenii îşi asigură bunurile pentru a-şi satisface nevoile;

b) activităţile prin care oamenii îşi asigură doar bunurile materiale;

c) activităţile prin care oamenii îşi asigură doar serviciile; d) numai activităţile prin care se asigură bunurile de strictă

necesitate; e) numai activităţile prin care se asigură bunurile de folosinţă

îndelungată.

13

17. După natura subiectului, nevoile pot fi: a) individuale şi de vârf; b) individuale şi sociale (colective); c) sociale şi elevate; d) de subzistenţă; e) vitale şi elevate.

18. Bunurile necesare satisfacerii nevoilor pot fi:

a) libere şi economice; b) numai libere; c) numai economice; d) doar servicii; e) doar servicii de consum personal.

19. Satisfacerea nevoii se poate realiza pe două căi principale:

a) direct (cu bunuri obţinute cu mijloace proprii) şi indirect, prin schimb;

b) numai direct, cu bunuri obţinute prin mijloace proprii; c) doar cu bunuri obţinute prin intermediul schimbului; d) prin autoconsum; e) prin consum de bunuri.

20. Ansamblul activităţilor interdependente prin care oamenii

utilizează resurse limitate, cu întrebuinţări alternative, pentru a produce bunuri economice în vederea acoperirii nevoilor concrete nelimitate semnifică:

a) în principal producerea de servicii; b) activităţi independente de producerea de bunuri; c) repartiţia veniturilor; d) schimbul de bunuri alimentare; e) economia.

14

21. Risipa de resurse survine, în principal, atunci când: a) se produce ce nu se cere; b) se produce ce se cere; c) se produce cât se cere; d) consumul de resurse este pe măsura tehnologiei dominante; e) se respectă calitatea produselor.

22. Aprecierea că „rolul ştiinţei economice este să explice

procesul prin care individul este servit” aparţine lui: a) J. K. Galbraith; b) J. M. Keynes; c) P. Samuelson; d) R. Lipsey; e) A. Chrystal.

23. Problemele de bază ale economiei sunt:

a) ce producem? sau cât producem? b) ce producem? cât producem? cum producem? pentru cine

producem? c) cât producem? sau pentru cine producem ? d) ce producem? sau cum producem? e) ce şi cât producem fără a avea importanţă cum producem.

24. Raţionalitatea economică presupune:

a) respectarea regulii maximului doar pe termen scurt; b) respectarea regulii minimului doar pe termen lung; c) utilizarea mijloacelor limitate, în aşa fel încât satisfacerea

nevoii să fie maximă; d) maximizarea rezultatelor utile la mijloacele date folosite doar

pe termen lung; e) minimizarea mijloacelor folosite pentru obţinerea rezultatelor

dorite doar pe termen lung.

15

25. Principiul minimaxului în economie presupune: a) realizarea cu mijloacele date a celor mai bune rezultate

posibile; b) obţinerea rezultatelor dorite, cu cele mai mici cheltuieli de

mijloace; c) obţinerea rezultatelor dorite cu resurse mai mari decât permite

tehnologia dominantă; d) obţinerea de cât mai multe rezultate indiferent de calitate; e) maxim de rezultate utile cu minimum de cheltuieli de resurse,

în restricţiile date, de spaţiu şi de timp.

16

Agenţii economici 26. Care din următoarele reprezintă o administraţie privată?

a) armata; b) învăţământul public; c) partidele politice; d) primăria; e) prefectura.

27. Una din următoarele activităţi nu are caracter comercial:

a) furnizarea serviciilor de apărare naţională; b) transferul unor sume de bani între două conturi bancare; c) vânzarea de bunuri de consum final; d) vânzarea de bunuri de consum intermediar; e) acordarea unui credit unui client bancar.

28. Administraţiile publice:

a) realizează producţie necomercială pentru colectivităţi şi redistribuie veniturile între agenţii economici;

b) realizează producţie comercială; c) distribuie veniturile între agenţii economici; d) realizează numai producţie necomercială pentru menaje; e) realizează producţie comercială pentru menaje.

29. În economie, menajul desemnează unitatea care, în principal:

a) consumă; b) produce; c) consumă doar bunuri materiale; d) produce servicii; e) produce şi consumă servicii.

17

30. Întreprinderea dezvoltă relaţii cu statul prin: a) plata impozitelor şi primirea de ajutoare şi subvenţii; b) costuri; c) economii de la alţi agenţi; d) diviziunea muncii; e) cifra de afaceri.

31. Menajele dezvoltă relaţii cu întreprinderile prin:

a) muncă, salarii şi profit distribuit; b) impozite; c) economii la bănci; d) ajutoare de stat; e) subvenţii.

32. Funcţia de a produce a întreprinderii constă în formularea

următoarelor întrebări: a) cât de mare va fi profitul? b) care este segmentul de piaţă pe care îl va deţine? c) va produce doar servicii? d) ce bunuri vor fi produse, cum şi pentru cine vor fi produse

bunurile? e) care vor fi firmele concurente.

33. Nu reprezintă trăsătură comună pentru toate întreprinderile:

a) realizarea aceleiaşi funcţii; b) caracterul sistemic al activităţii; c) inexistenţa dimensiunii sociale; d) crearea şi repartizarea valorii; e) efectuarea de investiţii.

18

34. Valoarea adăugată reprezintă: a) plusul de valoare care se creează în întreprindere; b) consumul intermediar; c) capitalul circulant; d) partea amortizată a capitalului fix; e) diferenţa dintre cifra de afaceri şi investiţii.

35. O întreprindere nu îşi exercită funcţia de a produce în situaţia în care:

a) cumpără factori de producţie; b) combină factorii de producţie; c) distribuie producţia prin piaţă; d) realizează profit; e) nu distribuie producţia prin piaţă.

19

Consumatorul 36. Un consumator raţional va alege să consume cantităţi din două

bunuri corespunzător cărora: a) utilitatea totală a fiecărui bun este maximă; b) utilitatea marginală a fiecărui bun este maximă; c) raportul utilitate marginală/preţ este maxim pentru fiecare

bun; d) raportul utilitate totală/preţ este maxim pentru fiecare bun; e) raportul utilitate marginală/preţ este identic pentru fiecare

bun. 37. Punctul de pornire în comportamentul consumatorului îl

constituie: a) aprovizionarea corespunzătoare cu factori de producţie; b) utilitatea bunurilor economice; c) o cantitate corespunzătoare de monedă; d) o organizare optimă a activităţii de producere a bunurilor; e) utilitatea în sens general.

38. Raportul pe care fiecare consumator îl stabileşte între cantităţi

determinate dintr-un bun şi nevoile sale în condiţii date de loc şi timp determină:

a) caracterul eminamente obiectiv al utilităţii; b) caracterul eminamente subiectiv al utilităţii; c) utilitatea totală; d) utilitatea marginală; e) utilitatea individuală.

39. Atunci când se consumă succesiv unităţi din acelaşi bun,

intensitatea nevoii umane pentru bunul respectiv: a) scade; b) nu se modifică;

20

c) creşte; d) poate să crească sau să scadă; e) se accentuează.

40. Utilitatea marginală ce se poate obţine prin consumul unor

unităţi succesive din acelaşi bun este: a) constantă; b) crescătoare şi pozitivă; c) întotdeauna negativă; d) crescătoare şi negativă; e) descrescătoare.

41. Are un caracter eminamente subiectiv:

a) determinarea salariului; b) delimitarea bunurilor economice de cele libere; c) evaluarea productivităţii muncii; d) aprecierea utilităţii economice; e) gruparea resurselor în primare şi derivate.

42. Consumatorul are un comportament economic raţional atunci

când: a) cumpără bunuri pe baza experienţei precedente; b) alege bunuri sub influenţa publicităţii; c) alegerea bunurilor se bazează pe criterii de eficienţă; d) face alegeri doar pe criterii ecologice; e) cumpără bunuri la întâmplare.

43. Un consumator raţional obţine maximum de satisfacţie atunci

când:

a) BB P

UmgB

P

UmgA= ;

21

b) B

A

P

P

UmgB

UmgA= ;

c) AB

A

P

UmgB

P

P= ;

d) BA PP =

e) UmgBUmgA = . 44. Satisfacţia suplimentară pe care speră că o va obţine un

consumator prin folosirea unei unităţi în plus din acelaşi bun reprezintă:

a) utilitate totală; b) nevoie umană; c) utilitate marginală; d) utilitate economică; e) utilitate în sens general.

45. Utilitatea totală atinge punctul maxim, constant, atunci când:

a) preţul unitar scade; b) utilitatea marginală este maximă; c) utilitatea marginală este nulă; d) utilitatea marginală este negativă; e) utilitatea marginală creşte.


a) venitul consumatorului influenţează utilitatea totală; b) curba cererii unui consumator nu depinde de venitul său; c) când cantitatea consumată succesiv din acelaşi bun creşte,

utilitatea marginală resimţită de consumator scade; d) preţul bunurilor influenţează utilitatea totală resimţită de

consumator; e) între preţ şi cantitatea cerută există o relaţie inversă.

22

47. Utilitatea marginală, Umg, pentru un bun X este dată de relaţia:

a) X

T

Q

UUmg

∆∆

= ;

b) T

X

U

QUmg

∆∆

= ;

c) X

T

Q

UUmg = ;

d) T

X

U

QUmg = ;

e) P

QUmg X= .

48. Un consumator raţional achiziţionează şi consumă două

bunuri: pâine şi lapte. Dacă raportul utilitate marginală-preţ pentru pâine este 0,4, iar preţul laptelui este de 6.000 lei/litru, atunci utilitatea marginală a laptelui este:

a) 2.200 unităţi de utilitate; b) 2.300 unităţi de utilitate; c) 2.400 unităţi de utilitate; d) 15.000 unităţi de utilitate; e) 1.500 unităţi de utilitate.

49. Un consumator achiziţionează două bunuri X şi Y ale căror utilităţi marginale sunt 200 unităţi de utilitate, respectiv 250 unităţi de utilitate. Dacă preţul bunului X este 3.500 lei şi al bunului Y 4.000 lei, atunci consumatorul:

a) va mări consumul din X şi va reduce consumul din Y;

23

b) va mări consumul din Y şi va reduce consumul din X; c) va menţine consumul din ambele bunuri; d) va mări consumul din ambele bunuri; e) va reduce consumul din ambele bunuri.

50. În urma consumului succesiv a 7 unităţi din acelaşi bun, un

consumator obţine următoarele utilităţi marginale: 25, 20, 17, 13, 8, -3, -8. Utilitatea totală a primelor 6 unităţi consumate este:

a) 80 unităţi de utilitate; b) 86 unităţi de utilitate; c) 83 unităţi de utilitate; d) 72 unităţi de utilitate; e) 75 unităţi de utilitate.

51. Utilităţile marginale resimţite în urma consumului a două

bunuri, X şi Y sunt date de relaţiile: UmgX = 20-3X, UmgY =5-2Y. Dacă preţurile celor două bunuri sunt PX = PY = = 250 u.m., atunci programul de consum este:

a) 3X şi 7Y; b) 3X şi 3Y; c) 7X şi 7Y; d) 7X şi 3Y; e) 10X şi 10Y.

52. Dacă produsul dintre utilitatea marginală a unui bun X şi

preţul unui bun substituibil Y este 24, preţul bunului X este de 3 u.m., iar utilitatea totală este maximă, atunci utilitatea marginală a bunului Y este:

a) 8 unităţi de utilitate; b) 7 unităţi de utilitate; c) 72 unităţi de utilitate; d) 21 unităţi de utilitate; e) 27 unităţi de utilitate.

24

53. Un individ consumă succesiv 5 unităţi din acelaşi bun economic utilităţile marginale: 15; 13; 11; 7; 2. Utilitatea totală după primele 4 unităţi consumate succesiv este:

a) 28; b) 39; c) 7; d) 9; e) 46.

54. În condiţiile în care raportul preţurilor pentru două bunuri X şi

Y, consumate de un individ este de 2, raportul utilităţilor

marginale YUXU

mg

mg corespunzător utilităţii totale maxime este:

a) ;21

b) 2; c) 1; d) 0,25; e) 4.

55. Dacă prin consumarea celei de-a 6 unităţi din acelaşi bun

economic utilitatea totală creşte de la 24 la 28, utilitatea marginală a acestei unităţi este:

a) 24; b) 28; c) 2; d) 4; e) 22.

25

Producătorul 56. Care din următoarele elemente reprezintă un flux de intrare

în cadrul unei firme? a) impozitul pe profit; b) subvenţiile; c) cheltuieli pentru serviciile factorilor de producţie; d) impozitul pe salarii; e) obligaţiunile emise.

57. Care este afirmaţia corectă cu privire la relaţia între resurse

şi factori de producţie? a) raport de la întreg la parte; b) raport de la parte la întreg; c) raport subunitar; d) raport unitar; e) nu există legătură.

58. Care din următoarele sensuri nu este corect cu privire la

capital ca factor de producţie? a) reprezintă bunuri de producţie; b) reprezintă consum intermediar; c) reprezintă consum final; d) reprezintă capital tehnic; e) reprezintă valoare adăugată.

59. Dezvoltarea economică de tip extensiv se realizează

prioritar prin: a) sporirea productivităţii factorilor de producţie; b) sporirea cantităţii factorilor; c) progresul tehnic; d) reducerea costurilor de producţie; e) creşterea randamentului factorilor de producţie.

26

60. În t0, productivitatea medie a muncii la o firmă este de 20 bucăţi pe salariat. În t1, producţia sporeşte de 3 ori faţă de t0, când era de 200 bucăţi, iar numărul de salariaţi se dublează. Nivelul productivităţii marginale a muncii reprezintă:

a) 20; b) 30; c) 40; d) 45; e) 35.

61. Productivitatea medie a 8 muncitori este 24 unităţi. Dacă

productivitatea marginală corespunzătoare celui de-al 9-lea muncitor este 23 unităţi, se poate trage concluzia că:

a) productivitatea marginală creşte; b) productivitatea marginală se reduce; c) productivitatea medie creşte; d) productivitatea medie se reduce; e) productivitatea marginală este maximă.

62. Pe termen scurt, dacă producţia se reduce, atunci:

a) costul variabil total creşte; b) costul total creşte; c) costul fix total creşte; d) costul fix mediu creşte; e) amortizarea capitalului tehnic fix creşte.

63. Factorii de producţie reprezintă:

a) resurse descoperite; b) elemente din mediul natural; c) resurse atrase şi utilizate în activitatea economică; d) resurse utilizabile; e) resurse destinate consumului oamenilor.

27

64. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă? a) producătorul este purtătorul ofertei; b) producţia asigură obiectul consumului; c) obţinerea profitului determină caracterul comercial al

firmei; d) firmele produc numai bunuri materiale; e) firmele produc pentru piaţă.

65. Care din elementele de mai jos reprezintă intrări pentru

activitatea firmei? a) impozitele; b) subvenţiile; c) vânzările de bunuri economice; d) salariile; e) amortizarea capitalului tehnic fix.

66. Factorul activ şi determinant al producţiei este:

a) capitalul; b) natura; c) munca; d) ajutoarele de stat; e) subvenţiile.

67. În cazul creşterii economice de tip intensiv, producţia

sporeşte, în principal, prin: a) rolul decisiv al factorului muncă; b) eficienţa utilizării factorilor de producţie; c) creşterea capitalului tehnic fix; d) subvenţiile utilizate; e) creşterea preţurilor de vânzare.

28

68. Caracterul limitat al factorilor de producţie nu este compatibil cu:

a) creşterea intensivă a producţiei; b) sporirea rodniciei muncii; c) risipa; d) costul alegerii; e) creşterea eficienţei factorilor de producţie.

69. Economisirea şi ameliorarea utilizării factorilor de

producţie: a) determină scumpirea lor; b) se realizează prin intermediul guvernului; c) sunt determinate de concurenţă; d) determină natura creşterii extensive; e) elimină plata impozitelor şi taxelor.

70. Care din afirmaţiile de mai jos este adevărată?

a) firmele sunt motivate prin costuri; b) munca este factorul pasiv al producţiei; c) sunt resurse şi cunoştinţele tehnico-ştiinţifice; d) reducerea timpului liber este un factor de progres; e) activitatea economică este posibilă fără factorul muncă.

71. În cadrul factorilor de producţie primari se încadrează:

a) munca şi capitalul; b) capitalul şi creativitatea tehnico-ştiinţifică; c) natura şi capitalul; d) munca şi natura; e) munca şi informaţia.

72. Capitalul tehnic reprezintă:

a) banii economisiţi de menaje;

29

b) factor de producţie derivat; c) aptitudinile şi experienţa oamenilor; d) elementul activ şi determinant al producţiei; e) un dar al naturii.

73. La baza împărţirii capitalului tehnic în capital fix şi capital circulant se află:

a) mărimea firmei; b) domeniul de activitate al firmei; c) legătura cu factorul muncă; d) modul cum participă la activitatea economică; e) forma de uzură la care este supus.

74. Capitalul tehnic fix: a) se consumă integral într-un ciclu de producţie; b) cuprinde şi apa tehnologică; c) se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie; d) este afectat de uzura fizică şi morală; e) participă la un singur ciclu de producţie.

75. Capitalul tehnic fix: a) se uzează numai fizic; b) se uzează numai moral; c) nu trebuie amortizat; d) participă la un singur ciclu de producţie; e) se uzează fizic şi moral.

76. Consumul de capital circulant se reflectă în valoarea producţiei la care a participat:

a) numai în formă materială transformată; b) sub formă de amortizare; c) atât în formă materială, cât şi valorică; d) numai sub formă bănească; e) după mai multe cicluri de producţie.

30

77. Uzura morală (involuntară) a capitalului tehnic fix apare sub incidenţa:

a) folosirii în producţie; b) progresului tehnic şi a condiţiilor pieţei; c) acţiunii agenţilor naturali; d) poluării mediului natural; e) uzurii fizice.

78. Capitalul circulant:

a) se amortizează; b) se uzează fizic; c) nu se regăseşte în produsul finit; d) se uzează fizic şi moral; e) participă la un singur ciclu de producţie.

79. Substituirea factorilor de producţie în activitatea

economică: a) se referă numai la factorul muncă; b) se referă numai la factorul capital; c) nu are legătură cu eficienţa combinării; d) se bazează pe compatibilitatea caracteristicilor de utilitate

şi adaptabilitate a elementelor ce se combină; e) presupune o rată marginală de substituţie supraunitară.

80. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este

egală cu productivitatea marginală a factorului care substituie, atunci rata marginală de substituţie este:

a) negativă; b) supraunitară; c) unitară; d) subunitară; e) egală cu –1.

31

81. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este mai mică decât productivitatea marginală a factorului ce îl substituie, rata marginală de substituţie este:

a) negativă şi supraunitară; b) pozitivă şi subunitară; c) egală cu zero; d) negativă; e) egală cu productivitatea marginală a factorului ce

substituie. 82. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) între productivităţile marginale a doi factori de producţie şi rata lor de substituţie nu există legătură;

b) combinarea factorilor de producţie este o operaţie tehnico-economică;

c) substituirea factorilor de producţie presupune obţinerea cel puţin a aceloraşi rezultate;

d) rata marginală de substituţie se foloseşte la calculele de eficienţă a combinării factorilor;

e) elemente ale capitalului circulant se pot substitui în producţie.

83. Care din aprecierile de mai jos este adevărată?

a) rata marginală de substituţie este întotdeauna un număr subunitar;

b) combinarea factorilor de producţie este o operaţiune exclusiv economică;

c) substituirea factorilor este un mijloc eficient de combinare; d) productivitatea marginală a unui factor este aceeaşi cu

productivitatea medie; e) o rată marginală de substituţie supraunitară nu permite

combinarea eficientă a factorilor.

32

84. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este 10, iar productivitatea marginală a factorului ce îl substituie este 20, rata marginală de substituţie are valoarea:

a) 20; b) 10; c) 5; d) 0,5; e) 2,5.

85. La o rată marginală de substituţie egală cu 10 şi la o

productivitate marginală a factorului ce substituie egală cu 50, productivitatea marginală a factorului substituit este egală cu:

a) 150; b) 250; c) 500; d) 350; e) 400.

86. Substituirea factorilor de producţie se bazează pe:

a) utilitatea marginală a produsului finit; b) maximizarea cheltuielilor cu salariile; c) compatibilitatea caracteristicilor de utilitate şi

adaptabilitate ale factorilor; d) compatibilitatea costurilor de producţie; e) minimizarea rentabilităţii.

87. Uzura morală a capitalului tehnic fix:

a) se datorează proprietăţii private; b) are caracter involuntar; c) se produce datorită factorilor naturali;

33

d) are caracter voluntar; e) afectează numai întreprinderile mici.

88. În economie, uzura morală: a) nu există; b) afectează numai productivitatea muncii; c) este un factor de regres economic; d) afectează capitalul circulant; e) afectează capitalul fix.

89. Sporirea rodniciei muncii reprezintă o premisă a reducerii:

a) duratei muncii; b) uzurii morale; c) rentabilităţii firmei; d) rolului factorilor intensivi ai creşterii economice; e) timpului liber.

90. Îmbunătăţirea utilizării factorilor de producţie este cerută de:

a) dezvoltarea extensivă; b) accentuarea tensiunii dintre nevoi şi resurse; c) caracterul regenerabil al resurselor; d) ieftinirea factorilor de producţie; e) caracterul originar al factorilor.

91. Potrivit studiilor despre structura duratei vieţii omului, în

ultimele două sute de ani asistăm la: a) creşterea timpului de muncă; b) reducerea timpului de şcolarizare; c) reducerea timpului de transport; d) creşterea timpului liber pentru adult; e) creşterea timpului pentru somn şi hrană.

34

Utilizarea factorilor de producţie

92. Pe termen scurt, suma costurilor marginale este egală cu:

a) costurile fixe totale; b) costurile variabile totale; c) costul total; d) productivitatea marginală; e) suma costurilor medii fixe şi variabile.

93. La o societate comercială, costul variabil mediu este de 20

u.m., iar nivelul producţiei la care profitul este nul 50 bucăţi. Dacă preţul unitar este egal cu 40 u.m., atunci costul total, costul total mediu şi profitul total sunt:

a) 1250; 25; 0; b) 3000; 60; 0; c) 2000; 40; 0; d) 2000; 80; 0; e) 4000; 80; 0.

94. Costul reprezintă 80% din încasările iniţiale. Încasările cresc

cu 10%, iar profitul se dublează. În aceste împrejurări, costul total:

a) rămâne constant; b) creşte cu 2%; c) se reduce cu 70%; d) se reduce cu 12,5%; e) se reduce cu 50%.

95. Atunci când productivitatea medie a muncii, la nivelul unei

întreprinderi - calculată ca producţie fizică pe salariat - creşte, în exclusivitate pe seama scăderii numărului de salariaţi, iar cheltuielile totale cu salariile nu se modifică, salariul pe unitatea de produs:

a) scade;

35

b) creşte; c) nu se modifică; d) influenţează costul total mediu în sensul creşterii; e) influenţează costul total mediu în direcţia scăderii.

96. La nivelul unei firme, productivitatea medie a muncii este

egală cu 100 buc./salariat. În condiţiile creşterii cu 100% a productivităţii medii a muncii şi a numărului de salariaţi cu 50%, productivitatea marginală a muncii este egală cu:

a) 500 buc./salariat; b) 400 buc./salariat; c) 600 buc./salariat; d) 800 buc./salariat; e) 200 buc./salariat.

97. Rodnicia cu care sunt utilizaţi factorii de producţie se poate

exprima: a) numai ca productivitate a muncii; b) numai sub forma costului producţiei; c) cu ajutorul productivităţii factorilor de producţie; d) numai cu ajutorul mărimilor fizice; e) numai la nivel de economie naţională.

98. La nivelul unei întreprinderi ce produce bunuri diferite,

nivelul productivităţii muncii, cu luarea în considerare a întregii producţii, se poate exprima:

a) în unităţi fizice naturale; b) în unităţi natural-convenţionale; c) în unităţi monetare; d) atât în unităţi fizice, cât şi monetare; e) în unităţi fizice şi natural convenţionale.

99. Pentru firmă, creşterea productivităţii factorilor de producţie:

a) măreşte costul marginal;

36

b) reduce costul unitar; c) dezavantajează întreprinderea prin reducerea preţurilor de

vânzare; d) înseamnă devansarea producţiei de către volumul factorilor

utilizaţi; e) determină un cost mediu mai mare decât costul marginal.

100. Nu reprezintă efect al creşterii productivităţii factorilor de

producţie: a) reducerea tensiunii dintre nevoi şi resurse; b) sporirea competitivităţii produselor pe piaţa internă; c) reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs; d) sporirea inflaţiei; e) sporirea producţiei pe cale intensivă.

101. În condiţiile creşterii productivităţii factorilor de producţie,

pe ansamblul unei economii: a) se poate mări salariul fără a genera inflaţie; b) se creează premisele sporirii duratei muncii; c) se reduce dependenţa economică de comerţul exterior; d) se realizează automat o dezvoltare intensivă; e) se înregistrează automat şi o sporire a producţiei naţionale pe

locuitor. 102. Pentru determinarea nivelului productivităţii muncii, factorul

muncă se exprimă: a) numai ca număr de salariaţi; b) numai în ore-om; c) numai în formă valorică (bănească); d) atât în formă fizică, cât şi valorică; e) în număr de salariaţi sau în ore-om lucrate.

37

103. În care din situaţiile de mai jos, scăderea indicatorului înseamnă creşterea productivităţii muncii?

a) producţia pe ore-om lucrate; b) producţia pe capitalul tehnic consumat; c) timpul cheltuit pe unitatea de producţie fizică; d) producţia pe salariat; e) producţia raportată la cheltuielile salariale.

104. În condiţiile contemporane, nivelul productivităţii muncii este

un criteriu de bază pentru: a) calcularea inflaţiei; b) determinarea cursului de schimb; c) stabilirea mărimii salariilor; d) aprecierea mărimii întreprinderii; e) calcularea ratei dobânzii.

105. La o firmă, unde lucrează 10 muncitori, cu o productivitate

medie a muncii de 50 de produse pe un muncitor: a) producţia a crescut de 5 ori; b) fiecare muncitor produce câte 50 de produse; c) toţi muncitorii produc 5.000 produse; d) în medie, un muncitor produce 50 de produse; e) întreprinderea este rentabilă.

106. Productivitatea capitalului tehnic se determină:

a) numai în expresie fizică; b) numai la nivelul ramurii; c) doar când numărul de lucrători nu se modifică; d) ca mărime medie şi marginală; e) numai la întreprinderile mari.

107. Productivitatea globală a factorilor de producţie se

calculează: a) numai în expresie fizică, naturală; b) numai ca mărime marginală;

38

c) ca mărime medie şi marginală; d) numai ca mărime medie; e) numai pentru factorii muncă şi pământ.

108. Atunci când productivitatea marginală a muncii este mai mare decât productivitatea medie a muncii, aceasta din urmă:

a) scade; b) creşte; c) nu se modifică; d) influenţează negativ eficienţa generală a întreprinderii; e) devine un element de sporire a factorilor de producţie.

109. Amortizarea capitalului fix:

a) se reflectă numai în formă materială; b) se reflectă în formă materială şi valorică; c) reprezintă o cheltuială materială de producţie; d) se reflectă sub formă de consum specific; e) este o cheltuială variabilă.

110. În produsul final, consumul de capital circulant se găseşte:

a) în formă valorică; b) în formă valorică şi materială; c) în formă fizică, transformată parţial sau total; d) în funcţie de uzura morală a capitalului fix; e) doar sub formă de cheltuieli cu combustibilul.

111. Consumul de capital circulant în valoarea producţiei, se

regăseşte: a) ca un cost fix; b) atât în formă materială, cât şi monetară; c) în formă bănească; d) în formă materială; e) sub formă de amortizare.

39

112. Dacă volumul producţiei este egal cu zero, atunci este valabilă următoarea relaţie:

a) CF=CV; b) CT=CV; c) CF=0; d) CT=CF; e) CV>CF.

113. Pe termen scurt, curba costului fix de producţie:

a) porneşte din origine; b) este paralelă cu axa producţiei; c) are o tendinţă de creştere, după care scade; d) este paralelă cu axa costurilor; e) are o tendinţă de scădere.

114. La un moment dat, costul fix mediu depinde:

a) numai de volumul producţiei; b) numai de volumul costurilor fixe; c) numai de costul total; d) atât de costurile fixe, cât şi de producţie; e) atât de costul total, cât şi de producţie.

115. Atunci când costurile variabile cresc mai rapid decât creşte

producţia, pe termen scurt, costul fix mediu: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) este egal cu costul variabil mediu; e) determină sporirea costului total mediu.

116. La o scădere a producţiei, dacă sporeşte costul variabil

mediu, costul total mediu, pe termen scurt: a) scade; b) nu se modifică;

40

c) creşte; d) nu depinde de evoluţia producţiei; e) evoluează în sens invers cu nivelul costului fix mediu.

117. O scădere mai puternică a costurilor variabile în raport cu

scăderea producţiei face ca, pe termen scurt, volumul costurilor totale să:

a) crească; b) nu se modifice; c) scadă; d) nu depindă de volumul costurilor fixe; e) dezavantajeze firma.

118. Atunci când productivitatea muncii în expresie fizică

sporeşte exclusiv pe seama producţiei, salariile pe unitatea de produs:

a) cresc; b) scad; c) nu se modifică; d) determină creşterea costului mediu; e) determină creşterea costului marginal.

119. În cazul în care costul marginal este mai mic decât costul

total mediu, acesta din urmă: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) este mai mic decât CFM; e) este egal cu CVM.

120. La momentul t0, productivitatea medie a muncii într-o firmă

a fost de 1.000 de produse/salariat. În momentul t1 producţia a sporit de 3 ori faţă de t0, iar numărul de salariaţi a crescut cu 100%. Productivitatea marginală a muncii este:

a) 1000 produse;

41

b) 2000 produse; c) 3000 produse; d) 4000 produse; e) 5000 produse.

121. Volumul producţiei unei firme cu 125 de salariaţi este de 2500 de produse. Câţi salariaţi trebuie să mai angajeze această firmă pentru a-şi dubla producţia în condiţiile creşterii productivităţii medii a muncii cu 25%?

a) 25; b) 125; c) 100; d) 50; e) 75.

122. În t0 productivitatea medie a muncii este de 1.000

unităţi/salariat. În intervalul t0-t1 producţia creşte cu 100%, iar numărul de salariaţi se dublează. Productivitatea marginală a muncii este:

a) 150 produse; b) 250 produse; c) 50 produse; d) egală cu productivitatea medie a muncii în t0; e) 100 produse.

123. Faţă de o producţie zilnică de 6.000 bucăţi din bunul X şi o

productivitate medie a muncii de 120 bucăţi/salariat, dacă productivitatea marginală a muncii este 150 bucăţi, iar numărul de salariaţi se dublează, atunci producţia sporeşte:

a) cu 50%; b) cu 100 bucăţi; c) cu 250 bucăţi; d) cu 125%; e) cu 13,25%.

42

124. În intervalul t0-t1, productivitatea marginală a muncii a fost de 40 produse. Cunoscând că în t1 faţă de t0 producţia a sporit cu 1.000 de produse iar numărul de salariaţi s-a dublat, atunci numărul de lucrători în t0 a fost de:

a) 25; b) 16; c) 19; d) 20; e) 32.

125. La o anumită firmă, productivitatea medie a muncii în

t1 faţă de t0 sporeşte cu 50%, iar producţia se dublează. Numărul de salariaţi în t1 faţă de t0:

a) creşte cu 75%; b) creşte cu 35%; c) scade cu 25%; d) scade cu 18,33%; e) creşte cu 33,33%.

126. Pe termen scurt, dacă CFM scade cu 90%, atunci producţia:

a) a sporit cu 50%; b) s-a redus cu 50%; c) a sporit de 10 ori; d) s-a redus de 5 ori; e) a sporit cu 90%.

127. Pe termen scurt, menţinerea costului total mediu în

condiţiile reducerii costului fix mediu este consecinţa: a) reducerii producţiei; b) diminuării costurilor fixe totale; c) reducerii CVM; d) unei creşteri a CVM care compensează reducerea CFM; e) menţinerii CVM.

43

128. Atunci când producţia se reduce cu 40%, pentru ca nivelul productivităţii muncii să crească de 1,25 ori, volumul muncii utilizate trebuie să:

a) scadă cu 48%; b) crească cu 48%; c) scadă cu 52%; d) crească cu 52%; e) rămână constantă.

129. Când costul total evoluează corespunzător relaţiei

CT=5Q2+150Q+150, unde Q este producţia, la o producţie de 10 unităţi, costul fix mediu va fi:

a) 250 u.m.; b) 150 u.m.; c) 305 u.m.; d) 15 u.m.; e) 30 u.m.

130. La o producţie de 40 bucăţi, diferenţa dintre CTM şi CVM

este de 400 u.m./bucată. Dacă producţia se reduce la 30 de bucăţi:

a) diferenţa dintre CTM şi CVM va fi de 333,33 u.m.; b) diferenţa dintre CTM şi CVM va fi de 533,33 u.m.; c) CFM se reduce cu 10%; d) CFM va creşte de peste 1,33 ori; e) CVM se reduce mai încet decât CFM.

131. Costul total fix este de 1000 u.m., costul variabil total

3.000 u.m., iar volumul producţiei, 500 buc. În cazul în care costul marginal este de 7 u.m., creşterea producţiei determină:

a) reducerea CTM;

44

b) creşterea CTM; c) menţinerea constantă a CFM; d) creşterea CFM; e) reducerea CT.

132. O firmă obţine o producţie de 20000 tone dintr-un anumit

bun economic în condiţiile unei productivităţi medii a muncii de 200 tone/salariat. Numărul de salariaţi utilizaţi în acest scop este:

a) 100; b) 200; c) 150; d) 1000; e) 10.

133. Costul total CT este dependent de volumul producţiei

Q potrivit relaţiei CT = 100 + 4Q. În aceste condiţii: a) CTM este mai mic decât Cmg; b) CTM este mai mare decât Cmg; c) CTM este egal cu Cmg; d) CTM=CVM;

e) .4100Cmg +=Q

134. În condiţiile în care în intervalul t0-t1 costurile variabile

totale cresc cu 200% iar producţia se măreşte cu 50%, costul variabil mediu:

a) creşte cu 50%; b) scade cu 50%; c) nu se modifică; d) creşte cu 100%; e) scade cu 100%.

45

135. În t0 costul variabil mediu este 100 u.m. Pe termen scurt,, dacă producţia creşte cu 50% iar costurile variabile totale cresc cu 25%, costul marginal este de:


136. Pe termen scurt, dacă producţia scade cu 60%, costul

fix mediu: a) creşte cu 150%; b) scade cu 150%; c) creşte cu 250%; d) scade cu 250%; e) creşte cu 50%.

137. La o producţie de 21 unităţi, costul total este de 1000 u.m.

Când producţia este de 23 de unităţi, costul total este de 1280 u.m., iar costul marginal este de 100 u.m. Costul marginal al celei de-a 22 unităţi este, în u.m.:

a) 280; b) 180; c) 480; d) 1280; e) 1180.

138. Pe termen scurt, producţia creşte cu 50%. Atunci, costul

fix mediu: a) scade cu 50%; b) scade cu 33,34%; c) scade cu 66,66%; d) creşte cu 66,66%; e) creşte cu 50%.

46

Veniturile 139. Rata reală a dobânzii este mai mare decât rata nominală a

dobânzii în situaţia în care: a) preţurile scad; b) preţurile cresc; c) inflaţia scade; d) inflaţia creşte; e) dobânda se calculează conform principiului de dobândă

compusă. 140. Salariul colectiv se acordă de către firmă:

a) salariaţilor cu o productivitate mare; b) personalului din activităţile administrative; c) numai muncitorilor; d) tuturor salariaţilor, în sumă egală pentru fiecare; e) salariaţilor, sub forma unei sume globale.

141. Care din următoarele elemente nu sunt funcţii ale profitului

în economia de piaţă: a) cultivă spiritul de economie; b) incită la sporirea raţionalităţii; c) stimulează asumarea riscului; d) stimulează iniţiativa; e) stimulează consumul de bunuri intermediare.

142. Comparativ cu rata profitului la cifra de afaceri, rata

profitului la costuri este: a) mai mare pentru activităţile cu dotare tehnică ridicată; b) întotdeauna mai mare; c) mai mică pentru activităţile cu dotare tehnică ridicată; d) întotdeauna mai mică; e) mai mare sau mai mică în funcţie de abilitatea

întreprinzătorului.

47

143. Între factorii de creştere a profitului se include: a) creşterea duratei de rotaţie a capitalului; b) reducerea duratei de rotaţie a capitalului; c) creşterea costurilor salariale; d) creşterea consumurilor specifice; e) creşterea cheltuielilor cu dobânzile la creditele primite.

144. Când profitul şi costul cresc cu o sumă dată x, încasările:

a) cresc cu x; b) cresc cu x/2; c) cresc cu 2x; d) nu se modifică; e) se reduc.

145. Rata profitului, calculată la cost, este de 20%. Când costul

total mediu se reduce cu 10%, iar preţul rămâne neschimbat, rata profitului calculată la cost devine:

a) 10%; b) 20%; c) 26,66%; d) 33,33%; e) 50%.

146. Salariul reprezintă:

a) un important venit derivat; b) recompense plătită factorului muncă; c) un venit doar pentru lucrătorii din activităţile publice; d) un venit care se află în relaţie de sens invers cu

productivitatea factorilor de producţie; e) un venit egal pentru toţi angajaţii unei instituţii.

48

147. Profitul băncii reflectă diferenţa între: a) dobânda compusă încasată de bancă şi dobânda simplă

plătită de bancă; b) disponibilităţile băncii pentru creditare şi rezervele minime

obligatorii; c) câştigul brut al băncii şi cheltuielile ei de funcţionare; d) dobânda încasată de bancă şi cheltuielile sale de

funcţionare; e) dobânda încasată de bancă şi dobânda plătită de aceasta.

148. Masa profitului este influenţată pozitiv de următorii factori:

a) creşterea duratei de rotaţie a capitalului; b) diminuarea vitezei de rotaţie a banilor; c) creşterea numărului de rotaţii ale capitalului; d) sporirea salariului nominal; e) creşterea costului unitar al bunurilor.

149. În condiţiile în care productivitatea muncii devansează

dinamica salariului mediu într-o firmă, iar preţurile nu se schimbă, atunci:

a) rata profitului nu se schimbă, indiferent de modul în care ea se determină;

b) rata profitului calculată în funcţie de cost se va mări; c) cheltuielile salariale unitare se diminuează; d) profitul unitar se reduce; e) procentul salariilor în costuri nu se schimbă.

150. Atunci când are loc reducerea vitezei de rotaţie a monedei şi

reducerea duratei de rotaţie a capitalului, masa profitului: a) scade mai puţin decât masa monetară; b) scade; c) creşte; d) creşte mai rapid decât masa monetară; e) rămâne constantă.

49

151. Atunci când salariul nominal creşte mai mult decât creşte salariul real, preţurile bunurilor de consum:

a) scad; b) cresc în acelaşi ritm cu salariul real; c) nu se modifică; d) scad în acelaşi ritm cu salariul real; e) cresc mai puţin decât salariul nominal.

152. Atunci când preţurile bunurilor de consum cresc mai puţin

decât creşte salariul real, salariul nominal: a) creşte mai mult decât salariul real; b) creşte mai puţin decât salariul real; c) scade; d) nu se modifică; e) creşte mai puţin decât preţurile bunurilor de consum.

153. Pentru aprecierea justeţei diferenţierii salariilor trebuie să se

ţină seama de: a) necesitatea prelungirii perioadei de muncă a lucrătorilor; b) contribuţia lucrătorilor la activitatea economică; c) nevoia de egalizare a salariilor; d) tipul de progres tehnic dominant; e) faptul că salariul trebuie corelat neapărat cu vârsta celui

care lucrează. 154. Salariul real în raport cu câştigul real este:

a) întotdeauna crescător, datorită luptei sindicatelor; b) întotdeauna mai mare; c) întotdeauna egal; d) o componentă; e) de regulă, privit ca întreg faţă de parte.

50

155. În cadrul factorilor cu caracter indirect, care influenţează dimensiunea şi dinamica salariului, se pot enumera:

a) creşterea gradului de profitabilitate a firmelor; b) migraţia internaţională a forţei de muncă; c) creşterea calificării profesionale; d) sporirea productivităţii muncii; e) mărirea cheltuielilor cu locuinţa şi hrana.

156. Deosebirea fundamentală dintre salariu, în calitate de cost şi

salariu, în calitate de venit este legată de: a) raportul dintre salariul nominal şi salariul real; b) raportul dintre salariul colectiv şi salariul social; c) raportul dintre inflaţie şi şomaj; d) raportul dintre utilitatea marginală a muncii şi uzura morală

a capitalului tehnic fix; e) semnificaţia salariului pentru cel care îl plăteşte

(producătorul) şi pentru cel care îl primeşte (salariatul). 157. Salariul social, spre deosebire de salariul colectiv:

a) se acordă din beneficiul firmei; b) se acordă de către societate pentru a spori veniturile unor

categorii de salariaţi; c) se atribuie în sumă globală tuturor salariaţilor; d) se acordă numai dacă întreprinderea realizează profit; e) este mai mare.

158. Împărţirea venitului între participanţii direcţi la obţinerea

lui se numeşte: a) redistribuire; b) schimb de bunuri; c) diviziune a muncii; d) distribuire; e) politică fiscală.

51

159. Veniturile ce revin participanţilor direcţi la activitatea economică nu se referă la:

a) salariu; b) pensii; c) dobândă bancară; d) rentă funciară; e) profit.

160. Veniturile care participă la procesul de redistribuire sunt:

a) destinate remunerării angajaţilor din firmele de stat; b) venituri deja distribuite; c) numai veniturile administraţiei publice; d) numai veniturile formate din profit; e) numai o mică parte din veniturile angajaţilor din armată.

161. Veniturile băneşti totale încasate de un salariat (salariul

tarifar nominal, sporuri, premii etc.) reprezintă: a) câştigul real; b) câştigul nominal; c) salariul nominal; d) salariul real; e) salariul net.

162. Profitul este cunoscut ca:

a) excedentul costurilor totale faţă de încasări; b) venitul factorului muncă; c) diferenţa între încasările totale şi cheltuielile cu materiile

prime; d) motivaţia obiectivă a posesorilor capitalurilor pentru a le

pune în funcţiune; e) venitul posesorului factorului natural.

52

163. Partea rămasă după ce firma plăteşte impozitul pe profit se numeşte:

a) profit brut; b) profit nelegitim; c) profit net; d) profit de monopol; e) profit obişnuit.

164. Mărimea şi gradul de profitabilitate al firmei se află în

relaţie de acelaşi sens cu: a) nivelul costului unitar; b) nivelul preţului unitar; c) durata în timp a unei rotaţii a capitalului; d) nivelul salariului; e) nivelul salariului şi al rentei.

165. Volumul profitului şi gradul de profitabilitate al firmei se

află în relaţie inversă cu: a) nivelul costului unitar; b) nivelul preţului unitar; c) volumul produselor şi serviciilor vândute; d) viteza de rotaţie a capitalului folosit; e) eficienţa activităţii economice.

166. Suma ce revine celui ce deţine firma pentru serviciul adus

în activitatea economică este cunoscută sub denumirea de: a) profit legitim sau venit meritat; b) venit nemeritat; c) profit nelegitim; d) câştig real; e) câştig nominal.

53

167. Conceptul de profit admis reprezintă: a) profitul brut; b) salariul real; c) o altă denumire pentru profitul net; d) eficienţa totală; e) rentabilitatea.

168. Una din afirmaţiile următoare este adevărată:

a) motivaţia profitului nu poate genera şi abuzuri; b) profitul net este mai mare decât profitul admis; c) profitul este sursa de înlocuire a capitalului fix uzat şi scos

din funcţiune; d) profitul relevă raţionalitatea activităţii economice; e) diferenţa dintre profitul brut şi profitul net reprezintă

profitul admis. 169. O relaţie de acelaşi sens există între:

a) rata profitului la cost şi costul de producţie; b) costul unitar şi profitul unitar; c) durata unei rotaţii a capitalului folosit şi profit; d) viteza de rotaţie şi profit; e) salariul real şi preţurile bunurilor de consum.

170. Una din afirmaţiile următoare nu este corectă:

a) cine obţine profit suplimentar îl obţine şi pe cel normal; b) rata profitului calculată la cost este mai mare decât rata

profitului calculată la cifra de afaceri; c) când durata unei rotaţii a capitalului creşte, viteza de rotaţie

creşte; d) când costul unitar scade, la un preţ dat, masa profitului

creşte; e) când numărul de rotaţii ale capitalului folosit creşte, masa

profitului creşte.

54

171. Una din afirmaţiile următoare este adevărată: a) creşterea preţului unitar se află în relaţie de acelaşi sens cu

profitul unitar; b) modificarea costului unitar se află în relaţie de acelaşi sens

cu profitul unitar; c) atunci când viteza de rotaţie a capitalului creşte, masa

profitului scade; d) rata profitului calculată la cost este mai mică decât rata

profitului calculată la cifra de afaceri; e) creşterea numărului de rotaţii ale capitalului se află în

relaţie de acelaşi sens cu durata unei rotaţii a capitalului folosit.

172. Profitul, în esenţă, răsplăteşte:

a) munca depusă de salariat într-o întreprindere; b) aportul posesorului pământului la activitatea economică; c) aportul managementului guvernamental la acţiuni sociale; d) iniţiativa şi acceptarea riscului din partea întreprinzătorului; e) contribuţia posesorului de capital bănesc la activitatea

economică. 173. Proprietarul unui anumit factor de producţie este avantajat

atunci când pe piaţa respectivului factor: a) cererea este mai mică decât oferta; b) cererea creşte mai încet decât creşte oferta; c) oferta este mai mică decât cererea; d) oferta creşte, iar cererea nu se modifică; e) cererea scade şi oferta creşte.

174. Una din afirmaţiile următoare este incorectă:

a) suma de bani pe care o primeşte efectiv lucrătorul se numeşte salariul nominal net;

b) diferenţierea normală a salariilor este un factor de progres şi prosperitate generală;

55

c) pe termen lung, creşterea productivităţii muncii acţionează în sens opus cu tendinţa generală de evoluţie a salariului nominal;

d) atunci când salariul nominal scade şi preţurile rămân constante, salariul real nu poate să crească;

e) respectarea mărimii salariului minim legal într-o societate este factor de stabilitate socială.

175. Care din afirmaţiile următoare este incorectă?

a) mărimea veniturilor depinde şi de raportul dintre cererea şi oferta pe piaţa muncii;

b) avuţia se creează în activitatea economică; c) salariile reprezintă întregul venit care se obţine în activitatea

economică; d) întregul venit obţinut în activitatea economică se distribuie

între participanţii direcţi la producerea de bunuri economice;

e) veniturile ce se obţin în activitatea economică sunt supuse proceselor de distribuire şi redistribuire.

176. Care din afirmaţiile următoare este corectă?

a) în procesul de redistribuire participă întregul venit creat; b) proprietarii capitalului tehnic obţin salariu şi dobândă; c) oamenii nu pot să-şi procure bunuri decât din producţia

proprie; d) distribuirea presupune împărţirea venitului între

participanţii direcţi la producerea lui; e) veniturile care se obţin în activitatea economică revin în

totalitate întreprinderilor, sub formă de profit. 177. Care din afirmaţiile următoare este falsă?

a) salariul, profitul, dobânda şi renta sunt venituri ale factorilor de producţie;

56

b) din punctul de vedere al angajatului, salariul nominal este suma de bani pe care o primeşte pentru munca depusă;

c) pentru cumpărătorul serviciului forţei de muncă salariul este un venit;

d) salariul poate fi considerat ca o plată pentru închirierea forţei de muncă;

e) salariul poate fi considerat ca preţ pentru cumpărarea muncii.

178. Una din afirmaţiile de mai jos este corectă:

a) atunci când salariul real creşte mai mult decât cresc preţurile bunurilor de consum, salariul nominal poate să nu se modifice;

b) salariul real este invers proporţional cu salariul nominal; c) atunci când salariul nominal scade, salariul real poate să

crească, dacă preţurile bunurilor de consum nu se modifică; d) salariul real este într-o relaţie de sens opus cu preţurile

bunurilor de consum; e) salariul real este suma de bani pe care o primeşte un salariat

în mod efectiv. 179. Una din următoarele afirmaţii este falsă:

a) când preţurile bunurilor de consum cresc, salariul real poate să crească;

b) evoluţia salariului real este într-o relaţie inversă cu evoluţia nivelului preţurilor bunurilor de consum;

c) salariul real este direct proporţional cu salariul nominal; d) salariul este atât un venit, cât şi un cost; e) salariul nominal minim este fixat de către patron.

180. Împărţirea venitului obţinut între participanţii direcţi la

crearea sa reprezintă: a) redistribuirea venitului; b) distribuirea venitului;

57

c) plata salariului; d) serviciul unui factor de producţie; e) preluarea unei părţi din venitul unor agenţi şi folosirea lui în

sprijinul altor agenţi economici. 181. Suma de bani pe care societatea, în ansamblul ei, o acordă

pentru a spori veniturile unor categorii de salariaţi sau numai ale unor grupuri din cadrul acestora ce se confruntă cu dificultăţi mari reprezintă:

a) salariul colectiv; b) salariul real; c) beneficiu real; d) salariul social; e) salariul minim.

182. Cantitatea de bunuri materiale şi de servicii de consum ce se

poate cumpăra cu ajutorul câştigului nominal net la un nivel general mediu al preţurilor de consum şi într-o anumită perioadă de timp reprezintă:

a) salariul real; b) salariul colectiv; c) salariul social; d) câştigul real; e) salariul nominal.

183. Diferenţa dintre încasările totale şi costurile totale

reprezintă: a) profitul brut; b) rata profitului; c) profitul net; d) supraprofitul; e) profitul admis.

58

184. Indicele salariului real se determină astfel:

a) 100I

IP

SN

⋅ ;

b) 100IP

ISN ⋅ ;

c) 100I

I

0SN

1SN ⋅ ;

d) 100IP

IP

0

1 ⋅ ;

e) 100I

SR

SN

⋅ .

185. Rata profitului se calculează potrivit formulei:

a) ;100P

PR

0r

1rpr ⋅=

b) ;100K

PR

f

rpr ⋅=

c) ;100P

CAR

rpr ⋅=

d) ;100P

KR

r

fpr ⋅=

e) .100K

KR

0f

1fpr ⋅=

186. Salariul real nu poate să crească atunci când:

a) salariul nominal este constant, iar preţurile bunurilor de consum scad;

b) salariul nominal scade mai puţin decât scad preţurile bunurilor de consum;

c) preţurile bunurilor de consum cresc mai mult decât creşte salariul nominal;

59

d) preţurile nu se modifică şi salariul nominal creşte; e) salariul nominal creşte, iar preţurile bunurilor de consum

scad. 187. Profitul nu îndeplineşte următoarele funcţii:

a) motivează pe proprietarii de capital pentru utilizarea acestuia în activităţi cu caracter comercial;

b) stimulează iniţiativa economică şi acceptarea riscului de către întreprinzător;

c) incită la creşterea eficienţei economice; d) cultivă spiritul de economie; e) stimulează apariţia economiei subterane.

188. Prin raportarea masei profitului la capitalul folosit se obţine:

a) viteza de rotaţie a capitalului; b) o rată a profitului de regulă negativă; c) o expresie a gradului de profitabilitate a firmei; d) un indicator de eficienţă economică, de genul efort pe

efect util; e) viteza de rotaţie a monedei.

189. Pentru ca sporirea salariului nominal să nu genereze

reducerea salariului real, este esenţial ca această sporire să aibă:

a) acoperire în creşterea preţurilor bunurilor de consum; b) acoperire în expresie fizică a productivităţii marginale a

muncii; c) loc în contextul creşterii costului marginal al muncii; d) ca rezultat creşterea numărului de salariaţi; e) ca efect o inflaţie superioară creşterii producţiei de bunuri

economice.

60

190. Pe termen lung, mărimea salariului nominal are tendinţa generală de:

a) creştere; b) scădere; c) creştere mai rapidă decât productivitatea muncii; d) scădere în ritm alert; e) rămânere la acelaşi nivel.

191. Suma de bani pe care o primeşte efectiv lucrătorul salariat

pentru munca prestată, după reţinerea impozitului pe salariu şi a altor taxe legale, reprezintă:

a) salariul real; b) salariul nominal; c) salariul nominal net; d) profit net; e) venitul brut.

192. Nu sunt factori cu caracter indirect de influenţare a mărimii

şi dinamicii salariului: a) gradul de organizare în sindicate; b) capacitatea salariaţilor de a dialoga cu unitatea economică; c) migraţia internaţională a forţei de muncă; d) nivelul şi dinamica productivităţii muncii; e) mişcarea grevistă şi revendicările din fiecare ţară.

193. Aprecierea potrivit căreia venitul nemeritat sau profitul

nelegitim „are caracterul unui venit gratuit, rezultând din circumstanţe favorabile, independente de beneficiar”, adică de posesorul factorului de producţie respectiv, aparţine lui:

a) Paul Samuelson; b) Maurice Allais; c) Michel Didier; d) John Kenneth Galbraith; e) J. M. Keynes.

61

194. Din perspectiva producătorului, salariul spre deosebire de profit este un:

a) venit specific; b) beneficiu real; c) venit impozabil; d) cost; e) venit legitim.

195. Un criteriu al eficienţei unităţilor economice este:

a) maximizarea salariului; b) maximizarea costului; c) minimizarea impozitului; d) maximizarea profitului; e) creşterea duratei unei rotaţii a capitalului.

196. Agentul economic ce obţine profitul normal:

a) încasează neapărat şi profitul suplimentar; b) nu încasează neapărat şi profitul suplimentar; c) încasează profitul nelegitim; d) încasează doar diferenţele de venit provenit din practicarea

unor preţuri de vânzare excesiv de ridicate; e) încasează numai câştigurile suplimentare prilejuite de

inflaţie.

197. În perioada t0-t1, producţia unui agent economic creşte de 3 ori, iar numărul de lucrători cu 50%. Salariul nominal în t0 este 1.000.000 lei. Cât va fi salariul nominal în t1 ştiind că sporirea acestuia reprezintă 50% din creşterea productivităţii muncii?

a) 2.000.000 lei; b) 1.250.000 lei; c) 1.000.000 lei; d) 1.500.000 lei; e) 1.750.000 lei.

62

198. În condiţiile în care salariul real creşte cu 50% şi preţurile de consum se reduc cu 40%, salariul nominal:

a) creşte cu 200%; b) scade cu 200%; c) scade cu 90%; d) creşte cu 90%; e) scade cu 10%.

199. În t0 salariul nominal al unui individ era de 1.500.000 lei, iar

preţul unei pâini de 5.000 lei. În t1, salariul nominal a crescut cu 100%, iar preţul pâinii cu 300%. Salariul real în t1 faţă de t0:

a) a crescut cu 50%; b) a scăzut cu 50%; c) a rămas constant; d) a crescut cu 100%; e) a scăzut cu 100%.

200. La o creştere a salariului nominal cu 50% şi o reducere a

preţurilor de consum cu 25%, salariul real: a) a crescut cu 200%; b) a scăzut cu 200%; c) a scăzut cu 75%; d) a crescut cu 90%; e) a crescut cu 100%.

201. Salariul nominal în t0 este de 2.000.000 lei. În perioada t0-t1,

acesta creşte cu 50% iar preţurile bunurilor de consum cresc cu 200%. Salariul real:

a) a crescut cu 50%; b) a scăzut cu 100%; c) a scăzut cu 150%; d) a scăzut cu 50%; e) a crescut cu 100%.

63

202. Dacă în perioada t0-t1 salariul nominal a scăzut cu 50%, iar preţurile de consum s-au dublat, salariul real:

a) a scăzut cu 150%; b) a scăzut cu 50%; c) a crescut cu 50%; d) a scăzut cu 125%; e) a scăzut cu 75%.

203. Salariul nominal net în t0 este de 5.000.000 lei. În situaţia în

care, în perioada t0-t1, creşterea salariului reprezintă 50% din creşterea productivităţii medii a muncii, care s-a dublat, salariul nominal net în t1 este:

a) 5.500.000 lei; b) 10.000.000 lei; c) 7.500.000 lei; d) 7.250.000 lei; e) 10.500.000 lei.

204. Atunci când salariul real scade cu 25%, iar salariul nominal

creşte cu 50%, indicele preţurilor de consum este: a) 109%; b) 110%; c) 121%; d) 200%; e) 150%.

205. Dacă salariul real creşte cu 25%, iar salariul nominal cu

20%, preţurile bunurilor de consum: a) scad cu 4,16%; b) cresc cu 4,16%; c) scad cu 4%; d) cresc cu 5%; e) scad cu 5%.

64

206. Dacă salariul real creşte cu 20%, iar rata inflaţiei este 15%, salariul nominal:

a) scade cu 38%; b) creşte cu 28%; c) creşte cu 4,3%; d) scade cu 4,3%; e) creşte cu 38%.

207. În t0, salariul nominal era de 25.000 u.m. Cu cât trebuie

mărit salariul nominal pentru ca salariul real să crească cu 30%, în condiţiile sporirii preţurilor cu 40%?

a) cu 7,69%; b) cu 80%; c) cu 20.000 u.m.; d) cu 20.500 u.m.; e) cu 90%.

208. Din vânzarea producţiei obţinute, o firmă încasează

10 mld. u.m. Obţinerea producţiei ocazionează costuri totale de 8 mld. u.m. În condiţiile în care firma trebuie să plătească statului sub formă de impozite şi taxe pe profit 25%, iar cota repartizată sub formă de dividende este de 10%, mărimea dividendelor plătite acţionarilor va fi:

a) 35,7 mil. u.m.; b) 150 mil. u.m.; c) 50 mil. u.m.; d) 17,5 mil. u.m.; e) 500 mil. u.m.

209. La un preţ unitar de 10.000 u.m., un cost fix total de

1 milion u.m. şi un cost variabil mediu de 5.000 u.m., volumul producţiei la care profitul total al firmei este egal cu zero este:

a) 300 unităţi;

65

b) 200 unităţi; c) 150 unităţi; d) 250 unităţi; e) 100 unităţi.

210. La o rată a profitului, calculată la costurile totale, de 10%, o

cifră de afaceri de 400 milioane u.m. a asigurat firmei un profit de:

a) 363,63 milioane u.m.; b) 36,36 milioane u.m.; c) 40 milioane u.m.; d) 76,63 milioane u.m.; e) 46,43 milioane u.m.

211. La o cifră de afaceri de 20 milioane u.m. şi la o rată a

profitului, calculată la costurile totale, de 20%, costul total de producţie este:

a) 3,34 milioane u.m.; b) 23,34 milioane u.m.; c) 16,66 milioane u.m.; d) 18,43 milioane u.m.; e) 24,34 milioane u.m.

212. O firmă previzionează pentru anul următor costuri fixe

totale de 20 milioane u.m., un cost variabil mediu de 2000 u.m. şi că preţul bunului pe care-l produce va fi de 7000 u.m. În condiţiile în care firma şi-a stabilit ca obiectiv obţinerea unui profit total de 5 milioane u.m., producţia care trebuie realizată este de:

a) 6000 bucăţi; b) 4500 bucăţi; c) 5000 bucăţi; d) 7500 bucăţi; e) 10.000 bucăţi.

66

213. În t0, rata profitului calculată la costurile totale a fost de 10%. În t1, costurile totale cresc cu 20%, iar rata profitului calculată la costurile totale creşte cu 5 puncte procentuale. Profitul în t1:

a) creşte cu 280%; b) scade cu 280%; c) creşte cu 180%; d) creşte cu 80%; e) rămâne constantă.

214. În t0, costurile totale reprezintă 80% din cifra de afaceri. În

t1, cifra de afaceri creşte cu 40%, iar profitul se dublează. Costurile totale în tv:

a) nu se modifică; b) se reduc cu 12,5%; c) se reduc cu 70%; d) cresc cu 25%; e) cresc cu 20,5%.

215. Dacă nivelul preţului de vânzare este de 20.000 u.m., iar

rata profitului calculată în funcţie de cost este de 25%, atunci nivelul costului şi profitului sunt:

a) 4.000 u.m., 16.000 u.m.; b) 10.000 u.m., 10.000 u.m.; c) 16.000 u.m., 4.000 u.m.; d) 8.000 u.m., 12.000 u.m.; e) 12.000 u.m., 8.000 u.m.

216. Costul de producţie în t0 reprezintă 80% din preţ, iar în t1

reprezintă 75% din preţ. Cum s-a modificat rata profitului calculată la cifra de afaceri?

a) creşte cu 25%; b) a crescut cu 20%; c) a scăzut cu 5 puncte procentuale;

67

d) a scăzut cu 25%; e) a scăzut cu 20%.

217. Un capital se roteşte anual de 3 ori, totalul încasărilor fiind

de 2 mil. u.m. corespunzător fiecărei rotaţii. Dacă rata anuală a profitului în funcţie de costul total este de 25%, nivelul anual al profitului şi costului total va fi:

a) 4 mil. u.m., 1,2 mil. u.m.; b) 1,2 mil. u.m., 4,8 mil. u.m.; c) 0,4 mil. u.m., 1,6 mil. u.m.; d) 1,6 mil. u.m., 0,4 mil. u.m.; e) 1 mil. u.m., 1 mil. u.m.

218. Profitul reprezintă 20% din cost. Costurile materiale

reprezintă 20% din costurile totale, iar cheltuielile salariale reprezintă 300 u.m. Masa profitului va fi:


219. Costul fix mediu în t0 este 2.000 u.m., iar costul variabil

mediu de 3.000 u.m. Producţia creşte de 2 ori, iar costurile variabile totale cu 50%. Când preţul este constant, creşterea profitului unitar este:

a) 1.250 u.m.; b) 1.350 u.m.; c) 1.450 u.m.; d) 1.750 u.m.; e) 2.000 u.m.

68

220. Un credit de 10 milioane u.m. este acordat pe o perioadă de trei ani, cu o rată anuală a dobânzii de 10%, în regim de dobândă compusă. Suma finală pe care debitorul trebuie să o restituie este de:

a) 13.300.000 u.m.; b) 13.310.000 u.m.; c) 3.300.000 u.m.; d) 1.331.000 u.m.; e) 13.330.000 u.m.

221. Un credit acordat unei firme pe doi ani, în regim de dobândă

compusă, cu o rată anuală de 20%, aduce o dobândă totală de 44 milioane u.m. Creditul acordat este de:

a) 74 milioane u.m.; b) 144 milioane u.m.; c) 120 milioane u.m.; d) 100 milioane u.m.; e) 110 milioane u.m.

222. O bancă acordă două credite însumând 3 milioane u.m.,

primul pe 1 an cu o rată anuală a dobânzii de 20%, iar al doilea pe 6 luni cu o rată a dobânzii de 10%. Dobânda încasată de către bancă din primul credit este de două ori mai mare decât dobânda celui de-al doilea credit. Cele două credite sunt:

a) 1,5 milioane şi, respectiv, 1,5 milioane; b) 1,25 milioane şi, respectiv, 1,75 milioane; c) 1 milion şi, respectiv, 2 milioane; d) 2 milioane şi, respectiv, 1 milion; e) 2,25 milioane şi, respectiv, 0,75 milioane.

69

223. Ce sumă de bani trebuie să depună în prezent la o bancă un individ pentru a obţine în 2 ani un venit din dobândă de 210.000 u.m., în condiţii de dobândă compusă, la o rată anuală a dobânzii de 10%?:


224. O firmă a împrumutat de la o bancă 100 milioane u.m.

pentru doi ani, plătind o dobândă totală de 44 milioane u.m. Rata anuală a dobânzii cu care a fost contractat creditul, în regim de dobândă compusă, este de;

a) 10%; b) 20%; c) 30%; d) 40%; e) 100%.

225. Un agent depune la bancă suma de 200 milioane u.m., cu o

rată anuală a dobânzii de 20%. Care este dobânda obţinută de deponent după 2 ani, în regim de dobândă compusă?:

a) 44 milioane u.m.; b) 10 milioane u.m.; c) 60 milioane u.m.; d) 88 milioane u.m.; e) 48 milioane u.m.

226. Un agent economic contractează un credit bancar de

100 milioane u.m. pe o perioadă de 1 an cu o rată nominală a dobânzii de 20%. În condiţiile în care în acel an rata inflaţiei a fost de 10%, rata reală a dobânzii este:

a) 20%;

70

b) 10%; c) 1%; d) 100%; e) 0,1%.

227. Un credit de 1 milion lei este acordat pe principiul dobânzii

compuse, pe o durată de doi ani, cu o rată anuală a dobânzii de 10%. Rata dobânzii, pe principiul dobânzii simple, ce aduce aceeaşi dobândă, tot pe doi ani, este:

a) 13%; b) 12%; c) 11%; d) 10,5%; e) 10%.

228. La un credit de 1 mil. u.m., o bancă percepe o rată anuală a

dobânzii de 40%. În aceste condiţii, dobânda încasată la trei luni va fi:


229. O firmă contractează un împrumut în sumă de 1 mil. u.m.

Peste 1 an, firma returnează băncii 1,5 mil. u.m. Dacă în acest interval preţurile au crescut cu 50%, ratele nominală şi reală ale dobânzii sunt:

a) 50%, 0%; b) 50%, 100%; c) 100%, 50%; d) 0%, 50%; e) 50%, 50%.

71

230. O bancă acordă un împrumut în valoare totală de 2 mil. u.m., pe termen de doi ani, în regim de dobândă compusă. Dacă rata anuală a dobânzii este de 10%, suma încasată de bancă după doi ani este:


231. O bancă primeşte sub formă de depozite suma de

3 mil. u.m., rata dobânzii la depozite fiind de 10%. Pe baza acestor sume, banca acordă împrumuturi, pe termen de un an, rata dobânzii fiind de 12%. Dacă banca suportă cheltuieli generale de funcţionare de 30.000 u.m., profitul băncii va fi:

a) 50.000 u.m.; b) 330.000 u.m.; c) 327.000 u.m.; d) 60.000 u.m.;

e) 30.000 u.m. 232. Care este suma prezentă care generează peste doi ani, în

regim de dobândă compusă, o sumă finală de 144.000 u.m., în condiţiile în care rata anuală a dobânzii este de 20%?


72

Piaţa 233. Cererea pentru un bun este dată de relaţia Qc = 100-2P.

Oferta bunului respectiv este Qo = 50+P, unde P este preţul. Dacă pe piaţă există un exces de cerere de 20 unităţi, atunci, preţul este:

a) 40 u.m.; b) 30 u.m.; c) 20,33 u.m.; d) 10 u.m.; e) nul.

234. Elasticitatea cererii pentru calculatoare este 0,6 în raport cu

preţul şi 2 în raport cu veniturile cumpărătorilor. Creşterea cu 1% a veniturilor şi cu 1% a preţului generează:

a) creşterea cererii cu 2,6%; b) creşterea cererii cu 1,4%; c) creşterea cererii cu 1%; d) reducerea cererii cu 1%; e) reducerea cererii cu 1,4%.

235. Se consideră că preţul unui bun A se află la un nivel la care

apare un exces de cerere. În aceste condiţii, preţul pe o piaţă concurenţială:

a) se reduce; b) creşte; c) rămâne nemodificat; d) este întotdeauna mai mare decât costul marginal; e) este întotdeauna mai mic decât costul marginal.

236. În situaţia creşterii cererii, preţul tinde să crească deoarece:

a) există un exces de cerere la vechiul nivel al preţului; b) există un exces de ofertă la vechiul nivel al preţului;

73

c) cererea este permanent egală cu oferta; d) preţul de echilibru este determinat de cerere; e) preţul de echilibru este determinat de ofertă.

237. În cazul în care cererea este elastică, care din următoarele

afirmaţii este adevărată în situaţia unui producător? a) creşterea preţului lasă neschimbate încasările totale ale

acestuia; b) reducerea preţului lasă neschimbate încasările totale ale

acestuia; c) creşterea preţului determină reducerea încasărilor acestuia; d) creşterea preţului determină creşterea încasărilor acestuia; e) reducerea preţului determină reducerea încasărilor acestuia.

238. Cererea cu elasticitate unitară în funcţie de preţ se

caracterizează prin: a) creşterea preţului este însoţită de creşterea cantităţii cerute

din bunul respectiv; b) modificarea absolută a preţului este egală cu variaţia

absolută a cantităţii; c) în valoare absolută, modificarea absolută a preţului este

egală cu variaţia absolută a cantităţii; d) procentul de variaţie a preţului este egal cu procentul de

variaţie a cantităţii cerute; e) procentul de variaţie a preţului este inversul procentului de

variaţie a cantităţii cerute. 239. Reducerea taxelor de import are ca efect pe piaţa bunurilor

de consum: a) reducerea ofertei şi creşterea preţului; b) creşterea ofertei şi reducerea preţului; c) menţinerea ofertei şi a preţului ca urmare a creşterii cererii; d) creşterea ofertei şi creşterea preţului; e) creşterea cererii şi reducerea preţului.

74

240. Piaţa nu reprezintă: a) spaţiul economic în care acţionează vânzătorii şi

cumpărătorii; b) locul de întâlnire la un moment dat a dorinţelor

consumatorilor cu cele ale producătorilor; c) un ansamblu de mijloace de comunicare între vânzători şi

cumpărători; d) locul de manifestare a concurenţei între agenţii economici

cu interese identice sau apropiate; e) doar spaţiul anume stabilit de autoritatea publică pentru

vânzarea-cumpărarea bunurilor economice. 241. În economiile contemporane:

a) economia naturală nu există; b) relaţiile de piaţă sunt dominante; c) există numai piaţa factorilor de producţie; d) piaţa bunurilor de consum serveşte autoconsumului; e) tranzacţiile sunt numai cu bunuri materiale.

242. Pentru caracterizarea pieţei nu este relevantă următoarea

trăsătură: a) spaţiu în care îşi desfăşoară activitatea agenţii economici; b) cadru de formare a preţului la care sunt tranzacţionate

mărfurile; c) expresia manifestării cererii şi ofertei; d) locul unde se fundamentează mărimea salariului nominal

mediu; e) principalul canal de comunicaţie între producţie şi consum.

243. Bursa de mărfuri este o formă modernă de piaţă unde se

tranzacţionează: a) valute; b) mărfuri fungibile; c) numai mărfurile perisabile;

75

d) servicii pentru consumul personal; e) mărfuri neomogene.

244. Care din elementele de mai jos nu este caracteristic pieţei?

a) schimbul unui bun pe un alt bun; b) cererea de factori de producţie; c) oferta de bunuri de consum; d) preţul factorilor de producţie; e) costul marginal.

245. Coeficientul de elasticitate a ofertei în raport de preţ se

calculează pe baza formulei:

a) ;Q%

P%

x

x

∆∆

b) ;P

Q

P

Q

x0

x0

x

x ⋅∆∆

c) ;P%

Q%

x

x

∆∆

d) ;Q

P

P

Q

x1

x1

x

x ⋅∆∆

e) ;P

P

Q

Q

x0

x

x0

x ∆⋅

∆

246. Care din afirmaţiile de mai jos nu este adevărată?

a) cererea este cantitatea dintr-un bun marfar ce se doreşte a fi cumpărată;

b) cererea este dependentă de preţ; c) cererea este mai mare decât nevoia socială; d) cererea provine şi din partea administraţiilor; e) cererea depinde şi de venitul cumpărătorilor.

76

247. Între modificarea preţului şi modificarea cantităţii cerute dintr-un bun există:

a) o relaţie directă; b) o relaţie inversă; c) atât o relaţie directă cât şi una indirectă; d) o relaţie de la parte la întreg; e) aceeaşi relaţie ca de la preţ la ofertă.

248. Gradul de sensibilitate a cererii la modificarea factorilor

care o determină se numeşte: a) elasticitatea cererii; b) rată marginală de substituţie; c) utilitate marginală; d) înclinaţia marginală spre consum; e) risc în consum.

249. Coeficientul subunitar de elasticitate a cererii în raport de

preţ pentru un anumit bun economic arată: a) o cerere elastică; b) o cerere inelastică; c) că bunul respectiv nu este de strictă necesitate pentru

consumator; d) o modificare a cererii în acelaşi sens cu preţul, dar mai lent; e) o situaţie de cerere întâlnită la bunurile de lux.

250. Atunci când cererea pentru un bun este elastică în raport de

preţ, iar vânzătorul ia decizia să reducă preţul: a) încasările firmei scad; b) încasările firmei cresc; c) firma este dezavantajată; d) cumpărătorii sunt dezavantajaţi; e) cantitatea vândută nu se modifică.

77

251. Atunci când se înregistrează o cerere inelastică în raport de preţ:

a) cantitatea cerută scade într-o proporţie mai mare decât scade preţul;

b) firma vânzătoare este avantajată când reduce preţul; c) reducerea preţului determină scăderea volumului valoric al

vânzărilor; d) volumul valoric al vânzărilor creşte, indiferent de

modificarea preţului; e) firma este avantajată când sporeşte costul marginal.

252. Cererea elastică în raport de preţ este specifică:

a) bunurilor de strictă necesitate; b) bunurilor la care modificarea preţului unitar antrenează

modificarea în acelaşi sens a cantităţii cerute; c) bunurilor care au o plajă mare de înlocuitori; d) perioadelor de criză; e) ţărilor aflate în tranziţie.

253. Cererea inelastică în raport de modificarea preţului este

specifică: a) factorilor de producţie; b) bunurilor de lux; c) bunurilor la care modificarea preţului unitar antrenează

modificarea în acelaşi sens a cantităţii cerute; d) pentru majoritatea bunurilor de strictă necesitate; e) bunurilor la care modificarea preţului unitar determină

modificarea în sens contrar şi mai puternică a cantităţii cerute.

254. Decizia de a reduce preţul unitar pe piaţa unui bun se ia

atunci când cererea pentru bunul respectiv este: a) inelastică; b) cu elasticitate unitară;

78

c) elastică; d) independentă de veniturile consumatorilor; e) independentă de volumul valoric al vânzărilor.

255. La o cerere inelastică în raport de preţ, dacă vânzătorul

urmăreşte să mărească încasările, atunci el va acţiona în direcţia:

a) sporirii cantităţii bunului pe piaţă; b) creşterii preţului; c) menţinerii preţului; d) menţinerii cantităţii bunului pe piaţă; e) reducerii preţului.

256. Atunci când coeficientul de elasticitate a cererii în raport de

venit este pozitiv, dar subunitar, cererea: a) este elastică; b) evoluează în sens opus faţă de venit; c) este inelastică, d) este cu elasticitate unitară; e) evoluează în acelaşi sens cu venitul, dar mai puternic.

257. La o cerere elastică, în raport de venit, cantitatea cerută:

a) este mai mică decât oferta; b) este mai mare decât oferta; c) se modifică mai mult decât venitul; d) se modifică în aceeaşi proporţie cu venitul; e) se modifică mai puţin decât venitul.

258. Coeficientul de elasticitate a cererii în raport de venit are

valoarea: a) 1 la o cerere elastică; b) 2 la o cerere inelastică; c) 0,5 la o cerere elastică; d) 1,5 la o cerere inelastică; e) 0,5 la o cerere inelastică.

79

259. La o cerere inelastică în raport de venit, coeficientul de elasticitate poate să aibă valoarea:

a) 1; b) 3; c) 0,33; d) 1,5; e) 2.

260. La o cerere elastică în raport de preţ, coeficientul de

elasticitate poate să fie egal cu: a) 0; b) 1/4; c) 2; d) 0,5; e) 25%.

261. Dacă celelalte împrejurări rămân neschimbate, modificarea

preţului determină, în mod normal: a) scăderea cantităţii oferite; b) schimbarea în sens opus a cantităţii oferite; c) creşterea cantităţii oferite; d) schimbarea în acelaşi sens a cantităţii oferite; e) schimbarea direct proporţională a cantităţii oferite.

262. Între modificarea preţului unitar şi cantitatea oferită din

bunul respectiv: a) există o relaţie negativă; b) se constată o extindere, când preţul scade; c) se constată o contracţie, când preţul creşte; d) există o relaţie pozitivă; e) există o relaţie indirectă.

80

263. În raport cu producţia totală dintr-un bun, oferta lui pe piaţă reprezintă:

a) o cantitate mai mare când preţul creşte; b) o cantitate mai mică, indiferent de evoluţia preţului; c) o cantitate egală, indiferent de preţ; d) o parte egală cu ceea ce se stochează; e) o parte mai mică decât ceea ce se stochează.

264. Dacă pe piaţa unui bun, se realizează un exces de cerere:

a) preţul de echilibru scade; b) cantitatea de echilibru scade; c) preţul pieţei creşte şi tinde spre preţul de echilibru; d) cantitatea de echilibru creşte; e) pe piaţă vor fi atraşi din ce în ce mai puţini producători.

265. Când pe piaţa unui bun oferta creşte mai puţin decât creşte

cererea: a) preţul de echilibru scade; b) cantitatea de echilibru scade; c) preţul şi cantitatea de echilibru scad; d) preţul şi cantitatea de echilibru cresc; e) preţul de echilibru creşte şi cantitatea de echilibru scade.

266. Când pe piaţa unui bun, cererea creşte mai puţin decât

creşte oferta, preţul şi cantitatea de echilibru: a) cresc; b) scad; c) nu se modifică; d) scade şi, respectiv, creşte; e) creşte şi, respectiv, scade.

81

267. Când pe piaţa unui bun, cererea creşte şi oferta scade, preţul şi cantitatea de echilibru:

a) cresc; b) scad; c) nu se modifică; d) creşte şi, respectiv, creşte, scade sau nu se modifică; e) scade şi, respectiv, creşte, scade sau nu se modifică.

268. Când pe piaţa unui bun, cererea scade şi oferta creşte, preţul

şi cantitatea de echilibru: a) scad; b) cresc; c) nu se modifică; d) scade şi, respectiv, creşte; e) scade şi respectiv, creşte, scade, nu se modifică.

269. Când pe piaţa unui bun, oferta creşte mai mult decât scade

cererea, preţul şi cantitatea de echilibru: a) scad; b) cresc; c) nu se modifică; d) scade şi, respectiv, creşte; e) creşte şi, respectiv, scade.

270. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă, preţurile pieţei tind spre:

a) maximizare; b) minimizare; c) echilibru; d) un nivel care să avantajeze numai cumpărătorii; e) un nivel care să avantajeze numai vânzătorii.

271. În condiţii normale, dacă venitul cumpărătorului creşte, iar

oferta rămâne constantă, echilibrul pieţei se va forma: a) la un preţ mai mic;

82

b) la o cantitate de echilibru mai mică; c) la un preţ şi cantitate de echilibru mai mare; d) la un preţ mai mare şi o cantitate de echilibru mai mică; e) la un preţ mai mic şi la o cantitate de echilibru mai mare.

272. Dacă preţul unui bun este 2.000 u.m., atunci oferta este de

200 de unităţi. Dacă preţul este de 4.000 u.m., atunci oferta este de 240 unităţi. Coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de preţ este:

a) 5; b) 0,5; c) 0,8; d) 0,2; e) 1.

273. Pe piaţa grâului, cererea şi oferta sunt Qc= 50 – 2P şi,

respectiv, Qo = 10 + 4P, (unde Q – cantitatea, P – preţul). Dacă guvernul intervine asupra preţului fixându-l la un nivel de 5 u.m., pe piaţă apare un exces de:

a) ofertă de 10 unităţi; b) cerere de 40 unităţi; c) cerere de 10 unităţi; d) ofertă de 30 unităţi; e) ofertă de 40 unităţi.

274. Pe piaţa unui bun, cererea şi oferta sunt Qc= 30 – 5P şi,

respectiv, Qo = 12 + P, (unde Q – cantitatea, P – preţul). Preţul şi cantitatea de echilibru sunt:

a) 3 şi, respectiv, 20; b) 4 şi, respectiv, 10; c) 4 şi, respectiv, 16; d) 3 şi, respectiv, 15; e) 5 şi, respectiv, 5.

83

275. Dacă preţul unui bun se reduce de la 300 la 250 u.m., iar cantitatea cerută creşte de la 200 la 400 bucăţi, coeficientul de elasticitate a cererii în raport de preţ este:

a) 2; b) 4; c) 0,9; d) 12; e) 6.

276. Cererea pentru reviste are un coeficient de elasticitate în

raport cu preţul de 1,25. Dacă preţul revistelor creşte cu 10%, atunci cantitatea cerută:

a) scade cu 8%; b) creşte cu 8%; c) nu se modifică; d) scade cu 12,5%; e) creşte cu 12,5%.

277. Pe piaţa untului, la un preţ de 20.000 u.m. apare un exces de

ofertă, iar la un preţ de 10.000 u.m. apare un exces de cerere. Preţul de echilibru la unt este:

a) mai mare de 20.000 u.m.; b) mai mic de 10.000 u.m.; c) între 10.000 u.m. şi 20.000 u.m.; d) 22.000 u.m.; e) 9.000 u.m.

278. Cererea şi oferta de benzină sunt reprezentate prin relaţiile

Qc= 40 – 2P şi, respectiv, Qo = 20 + 3P, (unde Q – cantitatea, P – preţul). În cazul unui exces de cerere pe piaţă, preţul benzinei este:

a) mai mare decât 4 u.m.; b) egal cu 6 u.m.; c) mai mare decât 6 u.m.;

84

d) mai mic decât 4 u.m.; e) mai mare decât 8 u.m.

279. În situaţia în care pe piaţă preţul unei bun creşte de la 100 la

120 de u.m., iar cantitatea cerută se reduce de la 500 la 400 de unităţi, coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ este:

a) 0,2; b) 1; c) 5; d) 0,5; e) 1,5.

280. Dacă oferta unui bun are o elasticitate unitară, iar preţul

bunului creşte cu 10%: a) cantitatea oferită creşte cu mai mult de 10%; b) cantitatea cerută scade cu cel puţin 10%; c) cantitatea oferită creşte cu 10%; d) cantitatea oferită nu se modifică e) cantitatea oferită scade cu 1%.

85

Pieţe, concurenţă, preţuri 281. Nu reprezintă trăsătură a pieţei oligopoliste:

a) atomicitatea cererii; b) câţiva vânzători; c) atomicitatea ofertei; d) fiecare producător ţine seama şi de deciziile celorlalţi; e) producătorii nu pot controla preţul.

282. Concurenţa monopolistică se deosebeşte de concurenţa

perfectă prin: a) câţiva cumpărători; b) câţiva vânzători; c) atomicitatea ofertei; d) diferenţierea produselor; e) atomicitatea cererii.

283. Obţinerea profitului nelegitim:

a) contravine legii; b) este rezultatul raţionalităţii în activitatea economică; c) nu este rezultatul contribuţiei firmei la activitatea

economică; d) decurge întotdeauna din existenţa situaţiei de monopol; e) este întotdeauna mai mic decât supraprofitul.

284. Pe piaţa de monopol:

a) preţul este controlat de consumator; b) preţul este stabilit de cerere şi ofertă; c) preţul pieţei determină întotdeauna obţinerea de profit; d) există un singur producător şi un singur consumator; e) oferta este controlată de mai mulţi producători.

86

285. În condiţii de concurenţă incorectă, neloială: a) sunt favorizaţi în mod artificial numai vânzătorii; b) câştigă toţi cumpărătorii şi toţi vânzătorii; c) pierd atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii; d) sunt favorizaţi numai unii vânzători sau cumpărători; e) pierd numai cumpărătorii.

286. Rolul concurenţei este:

a) creşterea preţurilor factorilor de producţie; b) satisfacerea mai bună a trebuinţelor consumatorului, fără

sacrificarea intereselor producătorului; c) asigurarea cooperării între producători; d) informarea operativă a tuturor cumpărătorilor; e) sporirea permanentă a preţurilor de vânzare.

287. Atomicitatea pieţei se caracterizează prin:

a) vânzătorii şi cumpărătorii sunt mulţi şi egali ca număr; b) vânzătorii şi cumpărătorii sunt numeroşi, fiecare având o

forţă economică mare; c) numeroşi agenţi ai cererii şi ofertei, fiecare având o forţă

economică redusă; d) deciziile proprii ale fiecărui agent al cererii şi ofertei

exercită un efect semnificativ asupra cererii, ofertei şi preţului;

e) volum redus de tranzacţii de vânzare şi cumpărare. 288. Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul este:

a) fixat de stat; b) fixat de agenţii economici prin negocieri directe; c) permanent stabil; d) expresia raportului cerere-ofertă; e) impus de câţiva vânzători.

87

289. Atunci când piaţa unui bun economic se caracterizează prin existenţa unui singur vânzător şi a unui singur cumpărător, ea se numeşte:

a) piaţă de monopson; b) piaţă de oligopol; c) piaţă de concurenţă perfectă; d) piaţă cu concurenţă loială; e) piaţă de monopol bilateral.

290. Piaţa caracterizată prin existenţa a numeroşi agenţi ai cererii

şi numeroşi agenţi ai ofertei poate fi: a) piaţă de monopol; b) piaţă monopolistică; c) piaţă de oligopol; d) piaţă de oligopol bilateral; e) piaţă de monopol bilateral.


şi câţiva agenţi ai ofertei se numeşte: a) piaţă de oligopol; b) piaţă monopolistică; c) piaţă de monopol; d) piaţă de oligopson; e) piaţă de oligopol bilateral.


şi un singur agent al ofertei se numeşte: a) piaţă de oligopol; b) piaţă de monopol; c) piaţă de monopson; d) piaţă de monopol contrat; e) piaţă de monopol bilateral.

88

293. Piaţa caracterizată prin câţiva agenţi ai cererii şi numeroşi agenţi ai ofertei se numeşte:

a) piaţă monopolistică; b) piaţă de monopson; c) piaţă de oligopson; d) piaţă de oligopol bilateral; e) piaţă de monopson contrat.

294. Piaţa caracterizată prin numeroşi agenţi ai cererii şi câţiva

agenţi ai ofertei se numeşte: a) piaţă de monopson; b) piaţă de monopol; c) piaţă monopolistică; d) piaţă de oligopson; e) piaţă de oligopol.

295. Piaţa caracterizată prin câţiva agenţi ai cererii şi un singur

agent al ofertei se numeşte: a) piaţă de monopol contrat; b) piaţă de monopol bilateral; c) piaţă de monopson contrat; d) piaţă de monopson; e) piaţă de oligopson.

296. Piaţa caracterizată prin existenţa unui singur agent al cererii

şi numeroşi agenţi ai ofertei se numeşte: a) piaţă monopolistică; b) piaţă de oligopson; c) piaţă de oligopol; d) piaţă de monopson; e) piaţă de monopol.

89

297. Piaţa caracterizată prin existenţa unui singur agent al cererii şi a numeroşi agenţi ai ofertei se numeşte:

a) piaţă de monopol; b) piaţă de oligopol; c) piaţă de monopson; d) piaţă de oligopson; e) piaţă monopolistică.

298. Concurenţa directă dintre producători este eliminată

pe piaţa: a) de oligopson; b) monopolistică; c) de oligopol; d) perfectă; e) de monopol.

90

Piaţa monetară 299. Când se micşorează rezervele obligatorii ale băncilor

comerciale, se produce: a) scumpirea creditului; b) reducerea ratei dobânzii; c) reducerea investiţiilor; d) creşterea numărului şomerilor; e) scăderea producţiei.

300. Rata dobânzii se stabileşte, în general, de către:

a) deponent la constituirea unui depozit bancar; b) bancă la acordarea unui credit bancar; c) cererea şi oferta de pe piaţa monetară; d) un deponent şi bancă în momentul constituirii unui depozit; e) bancă şi cel care obţine un împrumut de la aceasta.

301. Banii nu sunt:

a) unitate etalon; b) o convenţie socială; c) un bun liber; d) un mijloc de schimb şi de plată; e) un mijloc de rezervă şi economisire.

302. Geneza banilor constă în:

a) descoperirea metalelor preţioase; b) schimbul de bunuri economice pe baza diviziunii sociale a

muncii; c) baterea monedei; d) reglementările monetare din fiecare ţară; e) funcţionarea normală a sistemului bancar.

91

303. Punctul de plecare pentru existenţa banilor a fost apariţia: a) monedelor de aur şi argint; b) bancnotelor; c) monedei scripturale; d) schimbului; e) statului.

304. Cele două funcţii principale ale primelor forme de bani au

fost: a) mijloc de schimb şi mijloc de măsură (etalon) pentru

celelalte bunuri; b) mijloc de schimb şi mijloc de plată; c) mijloc de măsură (etalon) pentru celelalte bunuri şi mijloc

de plată; d) mijloc de măsură (etalon) pentru celelalte bunuri şi mijloc

de rezervă şi economisire; e) mijloc de schimb şi mijloc de rezervă şi economisire.

305. Primele forme de bani au fost:

a) moneda scripturală; b) bancnotele; c) monezile metalice; d) monezile de aur şi argint; e) bunuri (obiecte).

306. Convertibilitatea bancnotelor pe metale preţioase a fost

eliminată în: a) sec. VII-VI î. Hr.; b) sec. al-XVI-lea; c) sec. al-XVII-lea; d) după 1920; e) după 1971.

92

307. Spre deosebire de bancnotele existente până la primul război mondial, bancnotele contemporane:

a) nu pot fi utilizate la cumpărarea metalelor preţioase; b) nu sunt convertibile în metale preţioase; c) sunt convertibile în metale preţioase; d) nu intră în sfera noţiunii generice de bani; e) nu sunt cuprinse în masa monetară.

308. Nu intră în sfera noţiunii generice de bani:

a) monezile metalice; b) bancnotele; c) moneda scripturală; d) acţiunile şi obligaţiunile care se tranzacţionează ocazional

pe piaţa extra-bursieră; e) alte instrumente care sunt acceptate ca mijloace de schimb

şi plată. 309. Nu este funcţie a banilor:

a) mijloc de schimb; b) mijloc de măsură pentru celelalte bunuri; c) mijloc de plată; d) mijloc de asigurare a unei puteri constante de cumpărare; e) mijloc de rezervă şi economisire, formă universală a avuţiei.

310. Creează masă monetară:

a) doar banca centrală; b) doar băncile comerciale; c) banca centrală şi băncile comerciale; d) guvernul; e) banca centrală şi guvernul.

311. Numerarul se transformă în bani scripturali prin:

a) depunerea numerarului într-un cont bancar; b) ridicarea numerarului dintr-un cont bancar;

93

c) acordarea de către o bancă a unui credit în numerar; d) schimbarea valutei în lei; e) schimbarea leilor în valută.

312. În perioada contemporană, masa monetară este formată, în

cea mai mare parte, din: a) monezi metalice; b) bancnote; c) bani scripturali; d) numerar; e) alte instrumente recunoscute ca monedă.

313. Viteza de rotaţie a banilor se accelerează atunci când:

a) cantitatea bunurilor supuse tranzacţiilor se reduce, ceilalţi factori rămânând constanţi;

b) preţurile cresc, ceilalţi factori rămânând constanţi; c) masa monetară creşte, ceilalţi factori rămânând constanţi; d) preţurile cresc în aceeaşi măsură ca şi masa monetară, în

condiţiile în care cantitatea bunurilor supuse tranzacţiilor rămâne constantă;

e) preţurile cresc în măsura în care se reduce cantitatea bunurilor supuse tranzacţiilor, în condiţiile în care masa monetară rămâne constantă.

314. Valoarea banilor reprezintă cantitatea de bunuri care poate

fi cumpărată cu: a) o unitate monetară; b) masa monetară; c) numerarul în circulaţie; d) moneda scripturală; e) salariul nominal.

94

315. Puterea de cumpărare a unităţii monetare se reduce dacă: a) preţurile se reduc; b) preţurile cresc; c) masa monetară se reduce; d) masa monetară creşte; e) salariul nominal se reduce.

316. Puterea de cumpărare a unităţii monetare nu depinde de:

a) salariul real; b) starea generală a economiei; c) eficienţa economică; d) încrederea în moneda naţională; e) nivelul general al preţurilor.

317. Dezechilibrul inflaţionist se caracterizează prin evoluţia

divergentă a masei monetare şi a: a) preţurilor; b) vitezei de rotaţie a banilor; c) cantităţii bunurilor supuse tranzacţiilor; d) salariului nominal; e) dobânzilor.

318. Cererea de monedă provine de la:

a) banca centrală; b) agenţii economici cu nevoi de finanţare; c) agenţii economici care cheltuiesc mai puţin decât

lichidităţile proprii; d) bănci şi alte instituţii financiare cu disponibilităţi

temporare; e) excedentul trezoreriei.

319. Oferta de monedă provine de la:

a) agenţii economici care cheltuiesc mai mult decât lichidităţile proprii;

95

b) agenţi economici cu nevoi de finanţare; c) banca centrală (de emisiune) şi agenţii economici cu

disponibilităţi temporare; d) deficitul trezoreriei; e) populaţia care cheltuieşte mai mult decât lichidităţile

proprii. 320. Rata dobânzii se reduce dacă:

a) nevoile de finanţare din economie cresc; b) oferta de monedă se reduce, iar cererea de monedă creşte; c) oferta de monedă creşte, iar cererea de monedă se reduce; d) deficitul trezoreriei creşte; e) banca centrală emite mai puţină monedă.

321. Rata dobânzii creşte dacă:

a) disponibilităţile temporare din economie cresc; b) oferta de monedă se reduce, iar cererea de monedă creşte; c) oferta de monedă creşte, iar cererea de monedă se reduce; d) excedentul trezoreriei creşte; e) banca centrală emite mai multă monedă.

322. Economisirea este descurajată atunci când:

a) rata dobânzii se reduce; b) rata dobânzii rămâne constantă; c) rata dobânzii creşte; d) rata dobânzii este mai mare decât rata inflaţiei; e) rata dobânzii este mai mare decât deprecierea monedei

naţionale. 323. Bonitatea financiară a unui agent economic este redusă

dacă: a) rata profitului este mai mare decât rata dobânzii; b) riscul proiectului pentru care se solicită finanţare este

scăzut;

96

c) agentul economic respectiv are datorii restante mari; d) cererea pentru producţia agentului economic respectiv este

în creştere; e) profitul pe seama proiectului pentru care se solicită

finanţare acoperă restituirea creditului şi plata dobânzii. 324. Mărimea garanţiilor solicitate de bănci este invers

proporţională cu: a) riscul creditului; b) mărimea creditului; c) durata angajamentelor asumate de debitori; d) bonitatea debitorului; e) înclinaţia spre prudenţă a băncii.

325. În cadrul pieţei monetare au loc tranzacţii privind:

a) emiterea de titluri de proprietate; b) cumpărarea şi vânzarea de acţiuni; c) cumpărarea şi vânzarea de obligaţiuni; d) finanţarea şi refinanţarea; e) cumpărarea şi vânzarea bunurilor în rate.

326. Sursa creditelor este:

a) amortizarea capitalului tehnic fix; b) profiturile firmelor; c) depunerile bancare ale agenţilor economici; d) veniturile bugetare; e) cheltuielile bugetare.

327. Dobânzile încasate nu depind de:

a) resursele băneşti atrase; b) resursele băneşti plasate; c) durata plasamentelor; d) preţul obligaţiunilor; e) rata de piaţă a dobânzii.

97

328. În mod normal, rata dobânzii active este: a) mai mare decât rata dobânzii pasive; b) egală cu rata dobânzii pasive; c) mai mică decât rata dobânzii pasive; d) egală cu rata dobânzii pasive dacă profitul băncii este nul; e) egală cu rata dobânzii pasive dacă profitul băncii este egal

cu cheltuielile de funcţionare. 329. Trezoreria:

a) este o bancă comercială; b) atrage depozite de la populaţie şi acordă credite agenţilor

economici; c) este bancă a statului care centralizează şi gestionează

fondurile publice; d) realizează schimb valutar pentru persoanele fizice, rezidenţi

şi nerezidenţi; e) are surplus de fonduri dacă bugetul este deficitar.

330. Între împrejurările care duc la creşterea masei monetare se

include: a) reducerea preţurilor interne; b) reducerea cantităţii bunurilor marfare; c) acoperirea deficitului bugetar; d) creşterea vitezei de rotaţie a banilor; e) vânzarea de valută de către banca centrală.

331. Între operaţiunile prin care are loc creşterea masei monetare,

se include: a) limitarea creditului; b) rambursarea creditelor; c) emisiunea monetară; d) schimbul valutar al monedei interne pe alte monede

convertibile; e) creşterea vitezei de rotaţie a banilor.

98

332. Între împrejurările care duc la restrângerea masei monetare se include:

a) creşterea preţurilor interne; b) creşterea cantităţii bunurilor economice marfare; c) acoperirea deficitului bugetar; d) creşterea vitezei de rotaţie a banilor; e) cumpărarea de valută de către banca centrală.

333. Între operaţiunile prin care are loc restrângerea masei

monetare, se include: a) acordarea de credite de către băncile comerciale; b) refinanţarea băncilor comerciale de către banca centrală; c) emisiunea monetară; d) vânzarea de valută de către banca centrală; e) reducerea vitezei de rotaţie a banilor.

334. În intervalul t0-t1, cantitatea de bunuri supusă tranzacţiilor

se dublează, preţurile cresc cu 10%, iar viteza de rotaţie a monedei se triplează. Masa monetară:

a) creşte cu 73%; b) nu se modifică; c) este egală cu 73% din cea iniţială; d) scade cu 25%; e) creşte cu 27%.

335. Atunci când masa monetară este de 20.000 miliarde u.m.,

iar volumul valoric al tranzacţiilor de 80.000 miliarde u.m., viteza de rotaţie a banilor este:

a) 0,25; b) 1; c) 4; d) 0,5; e) 1,2.

99

336. În t0 masa monetară este de 3.000 miliarde u.m. În perioada t0-t1, sistemul bancar acordă credite de 300 miliarde u.m., iar credite de 200 miliarde u.m. ajung la scadenţă şi trebuie rambursate către bănci. Atunci, masa monetară în t1 este:

a) 3300 miliarde u.m.; b) 3000 miliarde u.m.; c) 3200 miliarde u.m.; d) 3100 miliarde u.m.; e) 3500 miliarde u.m.

337. Dacă preţurile cunosc o reducere generalizată de 25%,

puterea de cumpărare a monedei: a) creşte cu 20%; b) scade cu 25%; c) creşte cu 33,33%; d) nu se modifică; e) scade cu 80%.

338. La un curs de 35000 lei la 1 dolar, dacă intră în ţară

100 milioane de dolari şi ies 80 milioane de dolari, iar celelalte condiţii nu se modifică, atunci masa monetară în circulaţie:

a) scade cu 700 miliarde u.m.; b) creşte cu 700 miliarde u.m.; c) scade cu 3500 miliarde u.m.; d) creşte cu 2800 miliarde u.m.; e) scade cu 1700 miliarde u.m.

339. Volumul valoric al tranzacţiilor este 140000 u.m., iar

viteza de rotaţie a monedei este de 7. Masa monetară în circulaţie este:

a) 14000 u.m.; b) 20000 u.m.; c) 10000 u.m.;

100

d) 140000 u.m.; e) 98000 u.m.

340. Atunci când masa monetară este 30.000 u.m., iar volumul

valoric al tranzacţiilor 150.000 u.m., viteza de rotaţie a monedei este:

a) 3; b) 0,2; c) 1; d) 0,5; e) 5.

341. Masa monetară creşte cu 26%, iar preţurile cresc cu 20%.

Dacă viteza de rotaţie monedei este constantă, atunci volumul fizic al tranzacţiilor:

a) creşte cu 5%; b) scade cu 26%; c) creşte cu 26%; d) nu se modifică; e) creşte cu 20%.

342. În intervalul t0-t1, masa monetară creşte de la

5.000 miliarde u.m. la 12.000 miliarde u.m. În acelaşi interval, valoarea tranzacţiilor creşte de la 10.000 la 36.000 miliarde u.m. Viteza de circulaţie a banilor în t0 şi t1 este:

a) 2 şi, respectiv 1,5; b) 2 şi, respectiv 3; c) 2,5 şi, respectiv 1,5; d) 3 şi, respectiv 3,5; e) 3 şi, respectiv 2,5.

101

343. În intervalul t0-t1, masa monetară în circulaţie creşte cu 8%, volumul fizic al tranzacţiilor cu 12%, iar preţurile cresc cu 6%. Viteza de rotaţie a monedei:

a) creşte cu 1,92%; b) scade cu 1,92%; c) creşte cu 10%; d) creşte cu 9,92%; e) scade cu 9,92%.

344. Atunci când preţurile cunosc o creştere generalizată de 25%,

puterea de cumpărare a monedei: a) creşte cu 20%; b) scade cu 25%; c) scade cu 20%; d) nu se modifică; e) scade cu 80%.

345. În t1 faţă de t0, masa monetară în circulaţie creşte cu 50%.

Dacă în acelaşi interval valoarea tranzacţiilor pe piaţă sporeşte cu 25%, viteza de rotaţie a monedei:

a) scade cu 16,67%; b) creşte cu 83,33%; c) scade cu 83,33%; d) nu se modifică; e) creşte cu 166,67%.

346. Dacă masa monetară în circulaţie este de 15000 miliarde u.m.

şi viteza de rotaţie a monedei este 4, atunci valoarea tranzacţiilor pe piaţă este:

a) 3.750 miliarde u.m.; b) 60.000 miliarde u.m.; c) 30.000 miliarde u.m.; d) 90.000 miliarde u.m.; e) 15.000 miliarde u.m.

102

347. Atunci când masa monetară în circulaţie este 20.000 miliarde u.m. iar valoarea tranzacţiilor pe piaţă de 120.000 miliarde u.m., viteza de rotaţie a monedei este:

a) 16,66; b) 6,66; c) 6; d) 1; e) 1,66.

348. În t1 faţă de t0, masa monetară în circulaţie creşte cu 200%.

Dacă în acelaşi interval valoarea tranzacţiilor pe piaţă sporeşte cu 50%, viteza de rotaţie a monedei:

a) creşte cu 50%; b) scade cu 150%; c) creşte cu 100%; d) scade cu 100%; e) scade cu 50%.

Piaţa financiară 349. Bursa de valori este:

a) piaţă de monopol; b) un barometru extrem de sensibil al stării economiei; c) piaţă financiară primară; d) piaţă pe care se tranzacţionează titluri de valoare şi bunuri; e) piaţă pe care au loc operaţii de finanţare şi refinanţare.

350. Deţinătorul unei acţiuni încasează la sfârşitul anului

dividende, reprezentând de fapt: a) salariul social; b) salariul colectiv; c) un procent din profitul admis; d) un procent din profitul brut; e) un procent din impozitul pe profit.

351. Care din următoarele este un drept patrimonial ce revine

deţinătorului de acţiuni într-o societate comercială? a) dreptul de a fi informat în legătură cu situaţia financiară a

firmei; b) dreptul de a vota în cadrul adunării generale a acţionarilor; c) dreptul de a alege consiliul de administraţie al societăţii; d) dreptul de a obţine o cotă parte din capitalul firmei la

lichidarea acesteia; e) dreptul de a participa la gestiunea firmei.

352. Care din următoarele afirmaţii este corectă cu privire la

piaţa financiară? a) piaţa financiară primară este intermediată de bănci; b) piaţa financiară secundară este intermediată de bănci; c) piaţa financiară secundară funcţionează numai în

economiile de piaţă dezvoltate;

103

d) piaţa financiară primară creează situaţii dezavantajoase pentru emitenţi faţă de piaţa financiară secundară;

e) piaţa financiară secundară se caracterizează prin existenţa unui preţ ferm al acţiunilor, spre deosebire de piaţa financiară primară.

353. În cadrul operaţiunilor la termen, una din următoarele

afirmaţii este falsă: a) vânzătorul este un speculator „bear”; b) cumpărătorul este un speculator „bull”; c) strategia „à la baisse” înseamnă miza pe reducerea preţului

titlului de valoare; d) strategia „à la hausse” este întotdeauna în avantajul

cumpărătorului; e) ambii participanţi pot să câştige.

354. Dobândirea pachetului acţiunilor de control la o societate

comercială are loc prin: a) ofertă publică de cumpărare; b) ofertă publică de vânzare; c) ofertă publică de negociere; d) constituirea unui depozit bancar; e) obţinerea unui împrumut bancar.

355. Tranzacţiile la bursa de valori sunt, în general, speculative,

deoarece: a) cumpărătorii câştigă în detrimentul vânzătorilor; b) vânzătorii câştigă în detrimentul cumpărătorilor; c) una din părţile tranzacţiei câştigă în detrimentul celeilalte; d) cursul titlurilor are o tendinţă de creştere; e) cursul titlurilor are o tendinţă de scădere.

104

356. Acţiunile sunt: a) emise de administraţia publică centrală pentru finanţarea

deficitului bugetului de stat; b) emise de administraţiile publice locale pentru finanţarea

deficitelor bugetelor locale; c) titluri de credit; d) titluri de proprietate; e) instrumente ale politicii monetare.

357. Între drepturile pe care le conferă acţiunea posesorului

acesteia nu se include: a) dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor; b) dreptul de vot în adunarea generală; c) dreptul de a primi dividende; d) dreptul de a încasa dobânzi; e) dreptul de a obţine o parte din capitalul societăţii în cazul în

care aceasta este lichidată. 358. Care dintre afirmaţiile următoare este falsă?

a) acţiunea este un titlu de proprietate, în timp ca obligaţiunea este un titlu de credit.

b) venitul acţiunii este dividendul, în timp ce venitul obligaţiunii este dobânda.

c) acţiunea aduce un venit fix, în timp ce venitul obligaţiunii este variabil.

d) gradul de risc este mai ridicat pentru acţiuni decât pentru obligaţiuni.

e) acţiunea există atât timp cât societatea respectivă funcţionează, în timp ce existenţa obligaţiunii este limitată la termenul de scadenţă.

359. Dacă o societate comercială emite acţiuni noi, atunci:

a) datoriile societăţii comerciale cresc; b) datoriile societăţii comerciale se reduc;

105

c) capitalul social creşte; d) capitalul social se reduce; e) disponibilităţile băneşti ale societăţii comerciale se reduc.

360. Dacă o societate comercială emite obligaţiuni noi, atunci:

a) datoriile societăţii comerciale cresc; b) datoriile societăţii comerciale se reduc; c) capitalul social creşte; d) capitalul social se reduce; e) disponibilităţile băneşti ale societăţii comerciale se reduc.

361. Pentru o societate comercială, posesorul unei obligaţiuni

emise de către aceasta este: a) debitor; b) creditor; c) proprietar; d) acţionar; e) asociat.

362. Dacă o persoană cumpără o obligaţiune din economiile

proprii, atunci: a) datoriile sale cresc; b) datoriile sale se reduc; c) activele persoanei respective cresc; d) activele persoanei se reduc; e) averea sa se reduce.

363. Dacă gradul de risc este mai mare pentru acţiuni decât

pentru obligaţiuni, atunci: a) investitorii se orientează către acţiuni; b) investitorii se orientează către obligaţiuni; c) randamentul acţiunilor este mai mare decât rata cuponului

obligaţiunilor;

106

d) randamentul acţiunilor este mai mic decât rata cuponului obligaţiunilor;

e) piaţa acţiunilor este de tip „bear”. 364. Pe piaţa financiară primară:

a) se tranzacţionează emisiuni noi de titluri; b) se tranzacţionează titluri emise anterior; c) tranzacţiile se derulează la bursă; d) tranzacţiile au loc, în general, direct, între cumpărători şi

vânzători, fără intermediar; e) posesorii titlurilor se pot manifesta în calitate de vânzători.

365. Pe piaţa financiară secundară:

a) se tranzacţionează emisiuni noi de titluri; b) se tranzacţionează titluri emise anterior; c) titlurile se vând şi se cumpără la valoarea lor nominală; d) cursul titlurilor este fix; e) cursul titlurilor nu se negociază.

366. Vânzătorii de titluri pe piaţa financiară secundară, la

termen: a) sunt speculatori „à la hausse”; b) sunt speculatori „bull”; c) mizează pe scăderea cursului titlurilor; d) mizează pe creşterea cursului titlurilor; e) câştigă în cazul în care cursul titlurilor creşte.

367. Cumpărătorii de titluri pe piaţa financiară secundară, la

termen: a) sunt speculatori „a la baisse”; b) sunt speculatori „bear”; c) mizează pe scăderea cursului titlurilor; d) mizează pe creşterea cursului titlurilor; e) câştigă în cazul în care cursul titlurilor scade.

107

368. Dacă se anticipează o evoluţie pozitivă a economiei, atunci: a) cursul titlurilor creşte, iar vânzătorii de titluri câştigă; b) cursul titlurilor creşte, iar cumpărătorii de titluri câştigă; c) cursul titlurilor scade, iar vânzătorii de titluri câştigă; d) cursul titlurilor scade, iar cumpărătorii de titluri câştigă; e) atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii de titluri câştigă.

369. Dacă se anticipează accelerarea inflaţiei, atunci:

a) cursul titlurilor creşte, iar vânzătorii de titluri câştigă; b) cursul titlurilor creşte, iar cumpărătorii de titluri câştigă; c) cursul titlurilor scade, iar vânzătorii de titluri câştigă; d) cursul titlurilor scade, iar cumpărătorii de titluri câştigă; e) atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii de titluri câştigă.

370. Dacă rata dobânzii creşte, atunci:


371. Dacă rata dobânzii se reduce, atunci:


372. Bursa se apropie de modelul pieţei de:

a) concurenţă perfectă; b) concurenţă monopolistică; c) monopol; d) oligopol; e) concurenţă imperfectă.

108

373. Care dintre afirmaţiile următoare privind bursa este falsă? a) Bursa favorizează procesul de concentrare a puterii

economice. b) Bursa este un barometru al stării economiei. c) Bursa asigură mobilitatea capitalurilor. d) Bursa este o piaţă financiară primară. e) Bursa se apropie de modelul pieţei de concurenţă perfectă.

374. Venitul anual adus de o obligaţiune este de 1000 u.m. Care

este modificarea procentuală şi absolută a cursului obligaţiunii, dacă rata dobânzii se reduce de la 25% la 20%:

a) creşte cu 20%, respectiv cu 4000 u.m.; b) creşte cu 25%, respectiv cu 4000 u.m.; c) scade cu 20%, respectiv cu 8000 u.m.; d) creşte cu 25%, respectiv cu 1000 u.m.; e) creşte cu 20%, respectiv cu 1000 u.m.

375. Încasările unei firme sunt de 20 miliarde u.m., iar costurile

totale de 12 miliarde u.m. Impozitul pe profit este de 25%, iar 75% din profitul net se distribuie acţionarilor sub formă de dividende. Capitalul social al firmei este divizat în 2000 acţiuni. Dividendul pe o acţiune este:

a) 4,5 milioane u.m.; b) 2,5 milioane u.m.; c) 2,25 milioane u.m.; d) 2 milioane u.m.; e) 1,5 milioane u.m.

376. Atunci când venitul anual adus de o obligaţiune este

2.000 u.m., iar rata dobânzii este de 20%, cursul obligaţiunii este:

a) 2000 u.m.; b) 1000 u.m.; c) 4000 u.m.;

109

d) 5000 u.m.; e) 10000 u.m.

377. La o rată a dobânzii de 20%, venitul anual adus de o obligaţiune este de 100000 u.m. Dacă rata dobânzii creşte cu 30 puncte procentuale, în mod normal cursul obligaţiunii:

a) creşte cu 500000 u.m.; b) scade cu 500000 u.m.; c) creşte cu 300000 u.m.; d) scade cu 300000 u.m.; e) creşte cu 200000 u.m.

378. Când venitul anual adus de o obligaţiune este de 2000 u.m.,

iar rata dobânzii este de 40%, cursul obligaţiunii este: a) 5000 u.m.; b) 10000 u.m.; c) 20000 u.m.; d) 7500 u.m.; e) 12500 u.m.

379. Venitul anual fix al unei obligaţiuni este 10000 u.m. la o

rată a dobânzii de 20%. Dacă rata dobânzii creşte la 40%, atunci cursul obligaţiunii:

a) scade cu 20%; b) creşte cu 20%; c) scade cu 100%; d) creşte cu 100%; e) scade cu 50%.

380. Un agent economic dă ordin de cumpărare la termen pentru

10000 acţiuni A la un curs de 100 u.m. pe acţiune şi un ordin de vânzare la acelaşi termen pentru 20000 acţiuni B la un curs de 120 u.m. pe acţiune. La scadenţă, atât cursul

110

acţiunii A cât şi cursul acţiunii B sunt de 110 u.m. pe acţiune. Agentul economic:

a) câştigă 200000 u.m.; b) pierde 100000 u.m.; c) câştigă 300000 u.m.; d) pierde 200000 u.m.; e) câştigă 100000 u.m.

381. Un agent economic încheie un contract de vânzare la termen

a 1000 acţiuni A la cursul de 100 u.m. pe acţiune. Dacă la scadenţă cursul acţiunii A este 110 u.m., agentul economic:

a) câştigă 10000 u.m.; b) pierde 10000 u.m.; c) câştigă 20000 u.m.; d) pierde 20000 u.m.; e) nu câştigă şi nu pierde.

382. La o rată a dobânzii de 20%, venitul anual adus de o

obligaţiune este de 500 u.m. Dacă rata dobânzii creşte cu 5 puncte procentuale, atunci cursul obligaţiunii:

a) scade cu 25 u.m.; b) scade cu 500 u.m.; c) creşte cu 500 u.m.; d) scade cu 7500 u.m.; e) creşte cu 7500 u.m.

383. În momentul t0, între agenţii economici A (vânzător) şi B

(cumpărător) se încheie un contract pentru vânzarea – cumpărarea a 1000 acţiuni, la un curs de 1000 u.m./acţiune, cu scadenţa în t1. La scadenţă, cursul acţiunilor este 2000 u.m. Câştigă:

a) vânzătorul, 1.000.000 u.m.; b) vânzătorul, 1.500.000 u.m.; c) cumpărătorul, 1.000.000 u.m.; d) cumpărătorul, 1.500.000 u.m.; e) vânzătorul şi cumpărătorul, câte 750.000 u.m.

111

384. Dacă rata dobânzii este 20% iar cursul obligaţiunii este 10000 u.m., venitul anual fix adus de obligaţiune este:


385. Între agenţii economici A şi B se încheie un contract de

vânzare – cumpărare la termen a 100 acţiuni X, la un curs de 5000 u.m./acţiune. La scadenţă, cursul acţiunii X este 10000 u.m. Atunci:

a) cumpărătorul câştigă 500.000 u.m.; b) vânzătorul câştigă 1.500.000 u.m.; c) cumpărătorul câştigă 1.500.000 u.m.; d) cumpărătorul pierde 100.000 u.m.; e) cumpărătorul câştigă 100.000 u.m.

386. Venitul anual adus de o obligaţiune este de 10000 u.m. În

condiţiile unei rate a dobânzii de 20%, cursul obligaţiunii este:


387. În perioada t0-t1, dacă rata dobânzii creşte cu 25% şi venitul

adus de obligaţiune rămâne constant, cursul obligaţiunii: a) creşte cu 20%; b) scade cu 20%; c) creşte cu 25%; d) scade cu 25%; e) nu se modifică.

112

Piaţa muncii 388. Amplificarea excedentului ofertei de muncă faţă de cererea

de muncă este influenţată de: a) creşterea productivităţii muncii; b) creşterea numărului locurilor de muncă; c) reducerea gradului de ocupare; d) reducerea natalităţii; e) caracterul extensive al economiei;

389. Activităţile care fac obiectul cererii şi ofertei de muncă

sunt: a) realizate de toţi cei care lucrează; b) casnice; c) realizate de salariaţi; d) realizate de nesalariaţi; e) realizate de studenţi şi elevi.

390. Cererea de muncă:

a) este egală cu nevoia de muncă existentă în economie; b) exprimă nevoia de muncă salariată formată, la un moment

dat, într-o economie; c) se ilustrează prin numărul locurilor de muncă solicitate de

şomeri; d) reprezintă cererile formulate de tinerii care doresc să

pătrundă pe piaţa muncii după absolvirea unei forme de învăţământ;

e) este dată de cererile exprimate, într-o anumită perioadă de către cei care doresc să se angajeze pe piaţa muncii.

113

391. Fac obiectul cererii şi ofertei de muncă activităţile: a) casnice; b) realizate de studenţi; c) realizate de militari în termen; d) realizate de salariaţi; e) realizate de nesalariaţi.

392. Cererea de muncă derivă din:

a) nevoia de bunuri care se pot obţine prin muncă salariată; b) nevoia de a munci a persoanelor adulte; c) cerinţa şomerilor de a se încadra în muncă; d) solicitarea de a munci formulată de persoanele casnice; e) nevoia de a munci a tinerilor absolvenţi ai unei forme de

calificare. 393. Cererea de muncă în raport cu nevoia de muncă:

a) este mai mică; b) sunt egale; c) este mai mare; d) este constantă; e) nu au nici o legătură.

394. Diversitatea muncii în cadrul societăţii în raport cu munca

ce formează obiectul cererii şi ofertei pe piaţă: a) este mai puţin cuprinzătoare; b) este mai amplă; c) sunt egale; d) are caracter constant; e) nu se pot compara.

395. Cererea de muncă:

a) este mai cuprinzătoare decât nevoia de muncă; b) este egală cu nevoia de muncă; c) se identifică cu locurile de muncă;

114

d) include şi munca prestată în gospodăria proprie; e) cuprinde şi activităţile realizate de studenţi.

396. Nu sunt particularităţi ale ofertei de muncă:

a) perioada îndelungată în care ea se formează; b) mobilitatea perfectă a ei; c) proprietatea de a nu se putea conserva; d) limitarea angajării sub o anumită vârstă; e) are la bază procese demografice.

397. Orice mod de a depune o muncă salariată fără contract de

angajare reprezintă: a) economie naturală; b) economie casnică; c) piaţă neagră a muncii; d) piaţă monopolistică; e) piaţă de monopol.

398. Prima treaptă sau fază a pieţei muncii constă în:

a) întâlnirea cererii cu oferta de muncă în termeni reali; b) dimensionarea precisă ca volum şi structură a cererii de

muncă; c) delimitarea ofertei de muncă pornind de la programul de

muncă; d) manifestarea pieţei muncii pe ansamblul unei economii; e) determinarea mărimii şi dinamicii reale ale salariului.

399. A doua treaptă sau fază a pieţei muncii constă în:

a) manifestarea ei pe ansamblul unei economii; b) formarea condiţiilor generale de angajare a salariaţilor; c) conturarea principiilor ce acţionează la stabilirea salariilor; d) conturarea unei anumite tendinţe de stabilire a salariilor la

nivel înalt sau scăzut; e) întâlnirea cererii cu oferta de muncă în termeni reali.

115

400. Nu sunt condiţii pentru funcţionarea normală a pieţei muncii:

a) asigurarea neîngrădită a dreptului la muncă; b) neinterzicerea muncii forţate; c) respectarea dreptului la grevă; d) perfecţionarea pregătirii şi reconversia profesională; e) neîngrădirea libertăţii de asociere în sindicate.

401. Nu sunt factori prin care, la nivelul firmei, cererea şi oferta

de muncă se adaptează, pe termen scurt, în sensul creşterii sau scăderii:

a) diminuarea programului de muncă; b) orele suplimentare; c) munca permanentă, neîntreruptă; d) şomajul tehnic; e) concedierile.

402. Formarea într-un timp îndelungat reprezintă o caracteristică:

a) doar a cererii de muncă; b) doar a ofertei de muncă; c) pieţei muncii; d) numai a cererii de muncă pentru tineri; e) numai a ofertei de muncă pentru persoanele ce realizează

activităţi casnice. 403. Din confruntarea cererii cu oferta de muncă, la nivelul

firmei, se determină: a) doar mărimea salariului; b) condiţiile generale de angajare a salariaţilor; c) mărimea şi dinamica salariului; d) principiile generale pentru stabilirea salariilor; e) tendinţa de ansamblu a salariilor.

116

Venitul, consumul şi investiţiile 404. Surse de finanţare ale investiţiilor brute sunt:

a) partea din venit cheltuită pentru formarea capitalului şi amortizare;

b) numai costurile; c) numai renta; d) numai consumul intermediar; e) consumul populaţiei.

405. Dacă înclinaţia marginală spre economisire este 0,25, atunci

multiplicatorul investiţiilor este: a) 4 unităţi monetare; b) 2,5 unităţi monetare; c) 1,33 unităţi monetare; d) 0,75 unităţi monetare; e) 0,25 unităţi monetare.

406. Conform legii psihologice fundamentale a lui J. M. Keynes:

a) multiplicatorul investiţiilor este subunitar; b) sporul venitului este superior sporului investiţiilor; c) variaţia procentuală a venitului este superioară variaţiei

procentuale a investiţiilor; d) sporul consumului este întotdeauna superior sporului

investiţiilor; e) variaţia procentuală a consumului este superioară sporului

procentual al venitului. 407. Nu incită la investiţii într-o economie de piaţă:

a) cererea de investiţii; b) rata rentabilităţii mai mare decât rata dobânzii; c) creşterea accelerată a inflaţiei; d) optimismul întreprinzătorilor;

117

e) creşterea răspunderii statului în organizarea directă a investiţiilor.

408. În structura cererii agregate (globale) nu se integrează:

a) cheltuielile pentru consum ale menajelor; b) importurile; c) formarea brută a capitalului tehnic fix; d) exporturile; e) variaţia stocurilor.

409. În situaţia unei oferte agregate mai mică decât cererea

agregată, cunoscută şi ca absorbţie: a) sunt avantajaţi cumpărătorii; b) firmele sunt încurajate să îşi mărească producţia; c) concurenţa devine puternică între firme; d) echilibrul se poate realiza numai prin reducerea cererii; e) dispare concurenţa dintre producători.

410. Potrivit calculelor macroeconomice:

a) PIB plus importurile formează cererea agregată; b) exporturile sunt o componentă a ofertei agregate; c) investiţia brută face parte din cererea agregată; d) exportul net este întotdeauna pozitiv; e) PIB cuprinde numai consumul intermediar.

411. Dacă oferta agregată este mai mare decât cererea agregată:

a) sunt avantajate firmele; b) se micşorează stocurile firmelor; c) echilibrul se poate restabili prin reducerea nivelului

producţiei; d) concurenţa este puternică între consumatori; e) exportul net devine negativ.

118

412. Rezultatele activităţii economice se pot exprima: a) numai în unităţi fizice; b) numai în unităţi valorice; c) în unităţi valorice, numai pe ansamblul economiei; d) în unităţi fizice, numai la nivelul microeconomiei; e) atât în unităţi fizice, cât şi valorice.

413. Indicatorii economici servesc la măsurarea activităţii

economice: a) doar pentru cheltuieli; b) numai pentru rezultatele ce se exprimă în bani; c) atât pentru cheltuieli, cât şi pentru rezultate; d) numai din punctul de vedere al eficienţei; e) doar la nivelul economiei naţionale.

414. Produsul intern se calculează ca indicator agregat:

a) numai pentru bunurile intermediare; b) atât pentru bunurile intermediare, cât şi pentru cele finale; c) numai pentru bunurile finale ale agenţilor naţionali; d) pentru bunurile finale; e) pentru agenţii economici nerezidenţi.

415. Diferenţa dintre produsul intern brut şi produsul intern net

este egală cu: a) consumul intermediar; b) consumul personal de bunuri; c) amortizarea capitalului fix; d) consumul de stat de bunuri şi servicii; e) investiţia netă.

416. Spre deosebire de produsul intern, produsul naţional:

a) se calculează pentru bunurile finale; b) se determină numai ca expresie „netă”; c) este întotdeauna mai mare;

119

d) se referă la agenţii economici naţionali, indiferent unde îşi desfăşoară activitatea;

e) se calculează doar în preţurile factorilor. 417. Dacă producţia obţinută de agenţii economici naţionali care

lucrează în străinătate este mai mică decât cea obţinută de agenţii economici străini care lucrează în interiorul ţării respective, atunci:

a) produsul naţional este mai mare decât produsul intern; b) produsul intern este mai mare decât produsul naţional; c) produsul naţional este mai mic decât produsul intern, cu

amortizarea; d) produsul intern minus produsul naţional este egal cu

consumul intermediar; e) produsul naţional net este mai mare decât produsul intern

net. 418. Bunurile materiale şi serviciile finale ce se iau în calculul

produsului intern brut nu sunt destinate: a) consumului privat; b) înlocuirii bunurilor de capital tehnic fix scoase din

funcţiune; c) formării brute a capitalului; d) consumului intermediar; e) consumului public.


a) formarea brută a capitalului cuprinde şi exportul net; b) bunurile incluse în calculul PIB sunt evaluate şi în preţurile

factorilor; c) exportul net poate să aibă şi valoarea zero; d) sursa sporirii stocurilor de capital circulant este investiţia

netă;

120

e) consumul intermediar poate să fie mai mare decât produsul intern brut.

420. Preţurile pieţei spre deosebire de preţurile factorilor:

a) sunt mai mari, cu mărimea amortizării; b) sunt mai mici, cu impozitele directe; c) cuprind şi impozitele indirecte; d) nu cuprind consumurile de factori de producţie; e) sunt întotdeauna mai mici pentru că nu conţin impozitele

indirecte. 421. Cunoscând conţinutul elementelor de calcul, arătaţi care din

relaţiile de mai jos este adevărată: a) PIB = PIN – Amortizarea; b) PIN = PNB – Amortizarea; c) PNN = PIB – Amortizarea; d) PNB = PIB – Amortizarea; e) PNNpf = Venit Naţional.

422. Dacă din produsul global brut se scade consumul

intermediar, rezultă: a) PIN; b) PNB; c) PIB; d) PNN; e) investiţia brută.

423. Venitul naţional, calculat după metoda însumării veniturilor

nu cuprinde: a) salarii; b) amortizarea; c) rente; d) dobânda netă; e) profiturile.

121

424. Prin corectarea venitului naţional creat cu soldul transferurilor cu străinătatea se obţine:

a) venitul disponibil; b) venitul net disponibil; c) venitul naţional disponibil; d) venitul personal al populaţiei; e) produsul naţional brut.

425. Dacă din veniturile personale ale populaţiei scădem

impozitele şi taxele plătite de populaţie, obţinem: a) venitul naţional disponibil; b) venitul disponibil pentru consum; c) venitul disponibil pentru economii; d) venitul disponibil; e) venitul naţional.

426. Produsul global brut, comparativ cu produsul intern brut:

a) este mai mic; b) este egal, când amortizarea este zero; c) cuprinde şi consumul de capital fix; d) este mai mare, cu consumul intermediar; e) cuprinde numai bunurile finale.

427. De regulă, rata medie a consumului este:

a) o mărime supraunitară; b) o mărime negativă; c) egală cu rata medie a economiilor; d) un număr subunitar şi pozitiv; e) dependentă de mărimea consumului de capital fix.

428. La un volum dat al venitului disponibil, cu cât rata medie a

consumului este mai mică, cu atât: a) rata economisirii este şi ea mai mică; b) consumul este mai mare;

122

c) partea destinată economiilor este mai mare; d) înclinaţia marginală spre consum este mai mare; e) înclinaţia marginală spre economisire este mai mare.

429. Potrivit lui J. M. Keynes, când venitul se modifică, de

regulă şi în medie, consumul: a) se modifică, în sens contrar; b) nu se modifică; c) se modifică în acelaşi sens, dar cu o mărime mai mare; d) scade; e) se modifică în acelaşi sens, dar cu o mărime mai mică.

430. Când consumul este superior venitului disponibil, apare

fenomenul de: a) economisire pozitivă; b) dezeconomisire; c) consum amânat; d) investiţii nete; e) amortizare.

431. Lucrarea „Teoria generală a folosirii forţei de muncă, a

dobânzii şi a banilor”, este scrisă de: a) A. Marshall; b) K. Marx; c) P. Samuelson; d) J. K. Galbraith; e) J.M. Keynes.

432. Investiţia de înlocuire:

a) este mai mare decât investiţia brută; b) are ca sursă amortizarea; c) are ca sursă venitul; d) se foloseşte pentru formarea netă a capitalului; e) este o parte a investiţiei nete.

123

433. Investiţia netă: a) este o parte a investiţiei de înlocuire; b) este egală cu formarea brută a capitalului; c) sporeşte volumul capitalului fix şi creşte volumul stocurilor

de capital circulant; d) este mai mare decât investiţia brută; e) are ca sursă amortizarea.

434. Înclinaţia marginală spre economii, de regulă, este o

mărime: a) pozitivă şi supraunitară; b) negativă; c) pozitivă şi subunitară; d) constantă; e) în creştere, când venitul nu se modifică.

435. La un venit disponibil egal cu zero şi un consum egal cu

100 unităţi monetare, volumul economiilor este egal cu: a) 200 u.m.; b) - 200 u.m.; c) - 100 u.m.; d) 100 u.m.; e) 300 u.m.

436. Principiul multiplicatorului investiţiilor exprimă

interacţiunea care se formează între: a) creşterea venitului şi creşterea consumului; b) creşterea consumului şi creşterea economiilor; c) creşterea economiilor şi creşterea investiţiilor; d) creşterea venitului şi creşterea investiţiilor; e) investiţia brută şi investiţia netă.

124

437. În cadrul unui sistem economic închis, economiile şi investiţiile, în viziunea lui Keynes sunt:

a) egale cu consumul; b) egale; c) mai mari decât amortizarea; d) egale cu venitul disponibil; e) destinate înlocuirii capitalului fix scos din funcţiune.

438. Care din relaţiile de mai jos este corectă?:

a) ;I

Sk

∆∆

=

b) ;

VD

C1

1k

∆∆

−=

c) s’+ c’ < 1;

d) ;'c

1k =

e) .'s1

1k

−=

439. Care din următoarele relaţii nu este corectă?:

a) s’+ c’=1; b) s’=1-c’;

c) ;I

Ck

∆∆

=

d) VD= C+S; e) 0<s’<1.

440. Potrivit legii psihologice fundamentale a lui Keynes, când se

reduce venitul disponibil, consumul, de regulă: a) creşte; b) nu se modifică; c) se reduce, dar cu o mărime mai mare;

125

d) se reduce, dar cu o mărime mai mică; e) creşte, cu o rată constantă.

441. Consumul intermediar:

a) se referă doar la bunurile finale; b) nu face parte din produsul global brut; c) este, de regulă, mai mare decât produsul global brut; d) nu cuprinde consumul de capital fix; e) este egal cu produsul intern brut.

442. Investiţiile nete plus consumul de stat de bunuri şi servicii

plus consumul personal de bunuri şi servicii formează: a) PIN; b) PNB; c) PIB; d) VN; e) PGB.

443. Atunci când consumul este inferior venitului disponibil:

a) apare fenomenul de dezeconomisire; b) rata medie a economisirii este egală cu zero; c) înclinaţia medie spre consum este supraunitară; d) multiplicatorul investiţiilor scade; e) economiile sunt pozitive.

444. Când investiţiile brute sunt egale cu investiţiile pentru

înlocuire, în economia naţională respectivă: a) capitalul tehnic fix se dezvoltă; b) se creează noi locuri de muncă; c) se modernizează capacităţile de producţie; d) nu sunt şanse pentru dezvoltare; e) creşte stocul de capital circulant.

126

445. Investiţia netă este cunoscută şi sub denumirea de investiţie pentru:

a) înlocuire; b) dezvoltare; c) acoperirea consumului de bunuri de strictă necesitate; d) controlul marilor riscuri ale sărăciei; e) sporirea înclinaţiei marginale spre economisire.

446. Care din afirmaţiile de mai jos este adevărată?

a) multiplicatorul investiţiilor reflectă corelaţia dintre sporul venitului disponibil şi sporul consumului;

b) când investiţia brută este mai mare decât investiţia netă, investiţia de înlocuire este zero;

c) înclinaţia marginală spre economii, de regulă, este o mărime pozitivă şi subunitară;

d) în cadrul surselor de finanţare a investiţiilor nete se află amortizarea;

e) dezeconomisirea are loc atunci când venitul disponibil este mai mare decât consumul.

447. În cadrul unei economii unde amortizarea este egală cu

consumul intermediar, iar investiţiile nete sunt de două ori mai mari decât amortizarea:

a) investiţia netă este de 3 ori mai mică decât consumul intermediar;

b) produsul intern brut este egal cu investiţia brută; c) investiţia brută este de 3 ori mai mare decât consumul

intermediar; d) produsul intern net este egal cu produsul intern brut; e) investiţiile nete nu stimulează dezvoltarea.

448. Produsul intern net în preţurile factorilor de producţie:

a) nu cuprinde amortizarea; b) cuprinde şi impozitele indirecte nete;

127

c) nu cuprinde impozitele directe; d) este, de regulă, mai mare decât produsul intern brut, în

preţurile pieţei; e) este egal cu produsul naţional net în preţurile factorilor.

449. Impozitele directe, incluse în preţurile factorilor de producţie:

a) se referă la TVA şi accize; b) sunt plătite de producători; c) sunt, de regulă, mai mici decât impozitele indirecte; d) sunt, de regulă, plătite de consumatori; e) sunt, de regulă, mai mari decât impozitele indirecte.

450. Când soldul veniturilor factorilor de producţie în raport cu

străinătatea al unei ţări este pozitiv: a) produsul naţional este mai mic decât produsul intern; b) produsul intern este egal cu consumul intermediar plus

consumul de capital fix; c) produsul naţional net este mai mare decât produsul intern

net; d) produsul naţional brut este egal cu produsul global brut; e) investiţiile brute sunt egale cu investiţiile nete.

451. Pe termen scurt, pentru a putea creşte consumul, fără a se

micşora economiile, este necesar ca: a) sporul venitului să fie egal cu sporul economiilor; b) sporul consumului să fie mai mare decât sporul venitului; c) sporul venitului să fie egal cu investiţiile brute; d) sporul venitului să fie mai mare decât sporul consumului; e) sporul consumului plus sporul economiilor să fie mai mari

decât sporul venitului.

128

452. Raportul dintre sporul venitului disponibil şi sporul investiţiilor este cunoscut sub denumirea de:

a) înclinaţie marginală spre consum; b) rata medie a economiilor; c) multiplicatorul investiţiilor; d) rata medie a consumului; e) rata creşterii economice.


a) când consumul este superior venitului disponibil, apar economiile negative;

b) investiţia pentru înlocuire poate fi mai mare decât investiţia netă;

c) volumul economiilor este rezultatul comportamentului colectiv al întreprinzătorului individual;

d) formarea netă a capitalului nu are ca sursă amortizarea; e) multiplicatorul investiţiilor este inversul înclinaţiei

marginale spre economii. 454. Legea psihologică fundamentală cu privire la

comportamentul în consum a fost formulată de: a) K. Marx; b) J. M. Keynes; c) M. Friedman; d) J. K. Galbraith; e) A. Smith.

455. Care din următoarele relaţii este corectă?: a) PNB = PNN – Amortizarea; b) PIB = PNB – Amortizarea; c) PIN = PIB – Amortizarea; d) PIN + Amortizarea = PGB; e) PGB + Consumul intermediar = PNB.

129

456. Când PIB = PIN+5000, înseamnă că: a) volumul consumului intermediar este 5000; b) impozitele indirecte nete sunt egale cu amortizarea; c) mărimea amortizarea este 5000; d) mărimea capitalului circulant consumat este de 5000; e) mărimea capitalului tehnic fix folosit în economie

este 5000. 457. Care din relaţiile de mai jos este adevărată?:

a) K=1/s`; b) s`-c`=1; c) c=sVD; d) s=cVD; e) K=1/1-s`.

458. Care din relaţiile de mai jos este falsă?:

a) VD=C+S; b) s`= ∆S/∆VD; c) K= ∆VD/∆I; d) K=1/(1-s); e) K= 1/(1-c`).

459. În intervalul t0-t1, înclinaţia marginală spre consum a fost de

0,8, iar sporul economiilor a fost de 400 miliarde u.m. Cunoscând că venitul în t1 este cu 100% mai mare decât în t0, venitul din t0 a fost de:

a) 4000 miliarde u.m.; b) 2000 miliarde u.m.; c) 6000 miliarde u.m.; d) 5000 miliarde u.m.; e) 3000 miliarde u.m.

130

460. Când PGB este de 6000 u.m., fiind cu 20% mai mare decât PIB, Amortizarea = Investiţiile nete, iar investiţiile brute reprezintă 1/5 din PIB, înseamnă că:

a) PNN = 4500 u.m.; b) PIN = 4500 u.m.; c) Consumul intermediar = 1500 u.m.; d) Investiţiile nete = 1000 u.m.; e) PIB = 4000 u.m.

461. Înclinaţia marginală spre consum este 0,8, iar creşterea

economiilor este de 200 u.m. Creşterea venitului este de: a) 2000 u.m.; b) 3000 u.m.; c) 1000 u.m.; d) 12000 u.m.; e) 4000 u.m.

462. Dacă înclinaţia marginală spre consum este 0,75, atunci

multiplicatorul investiţiilor este: a) 1; b) 4; c) 0,33; d) 0,25; e) 0,75.

463. În perioada t0 – t1, dacă venitul creşte cu 80.000 u.m., iar

economiile sporesc cu 20.000 u.m., înclinaţia marginală spre consum este:

a) 0,25; b) 4; c) 0,75; d) 1; e) 0,50.

131

464. În perioada t0-t1 venitul creşte cu 4000 miliarde u.m. Dacă înclinaţia marginală spre consum este 0,8, atunci economiile:

a) se reduc cu 3200 miliarde u.m.; b) se reduc cu 800 miliarde u.m.; c) cresc cu 3200 miliarde u.m.; d) cresc cu 800 miliarde u.m.; e) nu se modifică.

465. Consumul personal de bunuri materiale şi servicii este

1000 miliarde u.m., consumul de stat de bunuri materiale şi servicii 400 miliarde u.m., investiţiile brute 300 miliarde u.m., consumul de capital fix 100 miliarde u.m., exportul 60 miliarde u.m. iar importul 40 miliarde u.m. Produsul intern brut, produsul intern net şi investiţiile nete sunt, în miliarde u.m.:

a) 1760; 1660; 100; b) 1740; 1640; 100; c) 1760; 1640; 200; d) 1720; 1620; 200; e) 1760; 1660; 200.

466. Dacă înclinaţia marginală spre economii este 0,5,

multiplicatorul investiţiilor este: a) 0,2; b) 0,8; c) 1; d) 2; e) 0,33.

467. Înclinaţia marginală spre consum este 0,6 iar creşterea

economiilor de 400 miliarde u.m. Creşterea venitului la nivelul unei economii este de:

a) 2000 miliarde u.m.; b) 1000 miliarde u.m.;

132

c) 3000 miliarde u.m.; d) 4000 miliarde u.m.; e) 400 miliarde u.m.

468. Creşterea venitului este 30000 u.m. iar multiplicatorul

investiţiilor este 3. Dacă nivelul economiilor în t0 era de 3000 u.m. valoarea investiţiilor, la nivelul unei economii, în t1, este:


469. Dacă PIN = PIB – 2000 atunci:

a) consumul intermediar este de 2000; b) consumul de capital fix este de 2000; c) exportul net este de 2000; d) investiţiile nete sunt de 2000; e) consumul personal de bunuri şi servicii este de 2000.

470. Dacă PNB = PNN + 1000 atunci:

a) consumul intermediar este de 1000; b) consumul de capital fix este de 1000; c) exportul net este de 1000; d) investiţiile nete sunt de 1000; e) consumul personal de bunuri şi servicii este de 1000.

471. Atunci când creşterea investiţiilor este 10000 u.m., iar

creşterea venitului de 30000 u.m. multiplicatorul investiţiilor este:

a) 0,33; b) 1; c) 3; d) 1,3; e) 0,1.

133

Creşterea şi dezvoltarea economică 472. Prin integrare, economiile ţărilor participante devin treptat:

a) incompatibile; b) mai puţin eficiente; c) compatibile şi complementare; d) autonom dezvoltate; e) cu o rată nulă a inflaţiei.

473. Importul de bunuri materiale şi servicii depinde de produsul

intern brut conform relaţiei IM Y= + ⋅100 0 1, , unde IM reprezintă importul de bunuri materiale şi servicii, iar Y, produsul intern brut. Dacă exportul net de bunuri materiale şi servicii este 100 unităţi monetare, iar produsul intern brut, 600 unităţi monetare, atunci exportul de bunuri materiale şi servicii este:

a) 0 unităţi monetare; b) 160 unităţi monetare; c) 260 unităţi monetare; d) 40 unităţi monetare; e) 600 unităţi monetare.

474. PNB pe locuitor creşte atunci când:

a) PNB creşte mai încet decât creşte populaţia; b) PNB scade şi populaţia creşte; c) PNB scade mai mult decât scade populaţia; d) PNB şi populaţia cresc în acelaşi ritm; e) PNB creşte şi populaţia scade.

475. PIB în termeni nominali:

a) se exprimă în preţuri constante; b) poate să fie egal cu PIB în termeni reali; c) nu reflectă influenţa modificării preţurilor;

134

d) este egal cu PNB în termeni reali; e) este întotdeauna mai mic decât PIB în termeni reali.

476. Raportul între PIB în termeni nominali şi acelaşi PIB în

termeni reali exprimă: a) creşterea reală a producţiei; b) evoluţia preţurilor bunurilor finale; c) caracterul extensiv sau intensiv al creşterii economice; d) indicele de creştere al venitului naţional; e) dinamica exportului net.

477. Potrivit experienţei acumulate în domeniul creşterii

economice: a) fenomenul creşterii economice se apreciază pe termen scurt; b) aceasta presupune o sporire a producţiei medii reale pe

locuitor pe termen lung; c) pentru dezvoltarea economică este de preferat creşterea

economică extensivă; d) PIB în termeni nominali este cel mai bun indicator pentru

aprecierea acestui fenomen complex; e) cea mai gravă situaţie pentru o ţară are loc atunci când PIB

real pe locuitor este mai mare decât PIB nominal pe locuitor.

478. După natura contribuţiei factorilor la obţinerea PIB real,

deosebim: a) o creştere extensivă, bazată pe preponderenţa influenţei

productivităţii factorilor; b) o creştere economică pozitivă, când sporeşte volumul

factorilor de producţie utilizaţi; c) o creştere intensivă, rezultat al sporirii eficienţei folosirii

factorilor de producţie; d) o creştere extensivă, când PIB în termeni nominali este mai

mic decât PIB în termeni reali; e) o creştere extensivă şi o creştere negativă.

135

479. Spre deosebire de creşterea economică, dezvoltarea economică:

a) se referă numai la nivelul macroeconomic; b) vizează şi aspectele cantitative ale evoluţiei economice; c) implică schimbări structurale şi de ordin calitativ în

economie; d) se referă numai la consumul populaţiei; e) este concepută pe termen scurt.


a) creşterea economică este o premisă a dezvoltării economice;

b) orice dezvoltare economică generează progres economic; c) IDU este un indicator compozit pentru aprecierea

extensivităţii sau intensivităţii creşterii economice; d) creşterea PIB real în termeni nominali poate să aibă loc în

condiţiile scăderii producţiei fizice finale; e) PIB în termeni reali elimină influenţa modificării preţurilor

asupra valorii PIB. 481. În cazul unei creşteri economice dominant extensive:

a) factorii cantitativi sunt preponderenţi în susţinerea PIB pe locuitor;

b) factorii de eficienţă pot să lipsească în determinarea evoluţiei PIB;

c) PIB pe locuitor nu creşte; d) nu are loc extinderea câmpului de producţie; e) relevanţa este asigurată de creşterea productivităţii

factorilor de producţie. 482. Creşterea economică:

a) este un fenomen pe termen scurt; b) se referă la trendul ascendent al PIB-ului real pe locuitor;

136

c) se referă la fluctuaţiile producţiei în jurul unui trend ascendent;

d) se caracterizează prin devansarea creşterii PIB-ului real de către creşterea populaţiei;

e) se măsoară prin intermediul PIB-ului nominal pe locuitor. 483. Dacă PIB-ul real creşte cu 5%, iar populaţia scade cu 0,5%,

atunci PIB-ul real pe locuitor creşte cu: a) 4,5%; b) 5%: c) 5,5%; d) 10%; e) 10,25%

484. Dacă ritmul PIB-ului pe locuitor este de 5%, iar rata

inflaţiei este de 15%, atunci creşterea economică este: a) întotdeauna extensivă; b) întotdeauna intensivă; c) neinflaţionistă; d) inflaţionistă; e) exclusiv nominală.

485. Dacă PIB-ul real creşte în acelaşi ritm cu populaţia, atunci

creşterea economică este: a) inflaţionistă; b) neinflaţionistă; c) zero; d) pozitivă şi extensivă; e) pozitivă, dar intensivă.

486. Dezvoltarea economică:

a) este sinonimă cu progresul economic; b) este sinonimă cu creşterea economică; c) presupune creşterea economică;

137

d) este independentă de progresul tehnic; e) este o premisă a creşterii economice.

487. Progresul economic:

a) se referă la laturile cantitative ale dezvoltării economice; b) se referă la laturile calitative ale dezvoltării economice; c) este un concept mai cuprinzător decât dezvoltarea

economică; d) reprezintă trendul ascendent al producţiei; e) reprezintă fluctuaţiile activităţii economice în jurul unui

trend ascendent. 488. Dezvoltarea economică durabilă:

a) răspunde exigenţelor prezentului în detrimentul trebuinţelor viitoare;

b) răspunde trebuinţelor viitoare în detrimentul exigenţelor prezentului;

c) reconciliază dezvoltarea economică şi exigenţele mediului înconjurător;

d) pune accentul pe creşterea economică în detrimentul protecţiei mediului înconjurător;

e) se referă cu precădere la latura cantitativă a activităţii economice.

489. Indicatorul dezvoltării umane:

a) coincide cu PIB-ul real pe locuitor; b) coincide cu speranţa medie de viaţă; c) se foloseşte pentru măsurarea creşterii economice; d) se foloseşte pentru aprecierea dezvoltării durabile; e) cumulează doi indicatori parţiali: speranţa medie de viaţă şi

rata de instruire a populaţiei.

138

490. Ciclicitatea economică este determinată, în ultimă instanţă, de modul specific de evoluţie a:

a) producţiei; b) nivelului general al preţurilor; c) ocupării forţei de muncă; d) randamentului utilizării factorilor de producţie; e) veniturilor factorilor de producţie.

491. Ciclurile economice reprezintă:

a) trendul ascendent al producţiei; b) fluctuaţiile producţiei în jurul unui trend ascendent; c) un fenomen întâmplător; d) formă anormală de evoluţie a activităţii economice; e) evoluţia producţiei în ritm constant.

492. În cadrul fazei de expansiune a ciclului economic:

a) producţia se reduce; b) creşte gradul de ocupare a forţei de muncă; c) cursul titlurilor de valoare se reduce; d) oportunităţile de afaceri se reduc; e) scad investiţiile.

493. Expansiunea este frânată de:

a) creşterea productivităţii; b) creşterea ratei profitului; c) diminuarea dezechilibrelor economice; d) reducerea eficienţei factorilor de producţie; e) reducerea semnificativă a stocurilor din economie.

494. În cadrul fazei de contracţie a ciclului economic:

a) producţia creşte; b) rata şomajului se reduce; c) scad investiţiile; d) afacerile devin prospere; e) piaţa titlurilor de valoare este de tip „bull”.

139

495. Ciclurile economice: a) se succed conform unui model general unic; b) au durate şi amplitudini neregulate; c) reprezintă o formă anormală a activităţii economice; d) nu pot fi atenuate prin măsuri de politică economică; e) se manifestă în jurul unui trend descrescător al producţiei.

496. Criza economică marchează:

a) trecerea de la expansiunea economică la recesiune; b) începutul fazei de expansiune economică; c) procesul ireversibil de declin al producţiei; d) procesul de progres reversibil al producţiei; e) amplificarea potenţialului de eficienţă a factorilor de

producţie. 497. În cazul unei expansiuni economice prelungite se

recomandă: a) expansiunea monetară; b) creşterea ratelor dobânzii; c) reducerea fiscalităţii; d) creşterea cheltuielilor bugetare; e) mărirea deficitului bugetar.

498. În cazul unei recesiuni se recomandă:

a) controlul mai riguros al masei monetare; b) reducerea ratelor dobânzii; c) mărirea impozitelor; d) reducerea cheltuielilor bugetare; e) scăderea achiziţiilor de stat.

499. Politica monetară adecvată în cazul expansiunii prelungite

constă în: a) majorarea impozitelor; b) reducerea cheltuielilor bugetare;

140

c) controlul deficitului bugetar; d) emisiune monetară suplimentară; e) creşterea ratelor dobânzii.

500. Politica fiscală adecvată în cazul expansiunii prelungite

constă în: a) majorarea impozitelor; b) creşterea cheltuielilor bugetare; c) mărirea deficitului bugetar; d) emisiune monetară suplimentară; e) creşterea ratelor dobânzii.

501. Cererea agregată din economie nu cuprinde:

a) cheltuielile pentru consum; b) cheltuielile pentru investiţii; c) cheltuielile guvernamentale; d) exportul; e) importul.

502. Oferta agregată din economie reprezintă suma dintre:

a) consum şi investiţii; b) consum şi economii; c) producţie şi consum; d) producţie şi import; e) producţie şi export.

503. Piaţa bunurilor economice este în echilibru dacă:

a) în economie se manifestă o stare de presiune; b) în economie se manifestă o stare de absorbţie; c) cererea agregată este egală cu oferta agregată; d) venitul naţional real este mai mare decât cheltuielile

agregate; e) venitul naţional real este mai mic decât cheltuielile

agregate.

141

504. Dacă cererea agregată este mai mare decât oferta agregată, atunci:

a) în economie se manifestă o stare de presiune; b) stocurile cresc; c) preţurile se reduc; d) firmele îşi sporesc producţia; e) veniturile factorilor de producţie au acoperire fizică, reală.

505. Dacă cererea agregată este mai mică decât oferta agregată,

atunci: a) în economie se manifestă o stare de absorbţie; b) stocurile se reduc; c) preţurile cresc; d) firmele îşi reduc producţia; e) piaţa bunurilor economice este în echilibru.

506. Echilibrul economic se caracterizează prin:

a) şomaj; b) inflaţie; c) cheltuieli agregate suficiente pentru a cumpăra producţia; d) excedent al balanţei comerciale şi de plăţi; e) deficit al balanţei comerciale şi de plăţi.

142

Inflaţia şi şomajul 507. Şomajul involuntar este determinat de:

a) existenţa unei cereri mai mari decât oferta de forţă de muncă;

b) existenţa unei oferte mai mari decât cererea de forţă de muncă;

c) existenţa egalităţii între cererea şi oferta de forţă de muncă; d) lipsa de dorinţă a indivizilor de a se încadra în muncă; e) stabilirea unui salariu la un nivel mai mic decât nivelul de

echilibru. 508. Evaluarea şomajului se poate asigura prin determinarea:

a) ratei inflaţiei; b) dezechilibrului dintre producţie şi consum; c) dezechilibrului dintre oferta de muncă şi cererea de locuri

de muncă; d) unor indicatori absoluţi şi relativi; e) vitezei de rotaţie a banilor.

509. În general, o persoană care a ajuns în situaţia de şomer

datorită recesiunii economice poate fi încadrată în şomajul: a) tehnologic; b) ciclic; c) structural; d) voluntar; e) sezonier.

510. Costul şomajului la nivelul persoanelor şi grupurilor de

persoane afectate cuprinde: a) numai aspecte economice; b) preponderent aspecte morale; c) doar aspecte psihologice, comportamentale;

143

d) aspecte de natură economică, etică, social-culturală etc; e) aspecte privind doar posibilităţile personale de consum.

511. Ţintele de restructurare a economiei pe activităţi, forme de

proprietate, teritoriu ş.a., formează cauza esenţială pentru şomajul:

a) tehnologic; b) sezonier; c) structural; d) voluntar; e) ciclic.

512. În România şomajul are caracteristici specifice determinate

de faptul că: a) este cercetat dintr-o perspectivă metodologică

pluricriterială; b) este cauzat de complexitatea tranziţiei la economia de piaţă

concurenţial-funcţională; c) este generat doar de disponibilizarea muncii în contextul

retehnologizării; d) se manifestă îndeosebi sub forma şomajului voluntar; e) se înregistrează în special ca şomaj natural.

513. Inflaţia poate fi sesizată prin:

a) creşterea puterii de cumpărare a banilor; b) creşterea mai lentă a masei monetare faţă de puterea de

cumpărare a acesteia; c) creşterea mai lentă a salariului nominal faţă de salariul real; d) creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de

cumpărare a banilor; e) corespondenţa dintre cantitatea de bani în circulaţie şi

cantitatea de bunuri supuse vânzării.

144

514. Inflaţia se manifestă atunci când: a) masa monetară scade, iar oferta de bunuri economice creşte; b) creşterea masei monetare este mai rapidă decât creşterea

ofertei de bunuri economice; c) scăderea masei monetare este mai rapidă faţă de scăderea

ofertei de bunuri economice; d) masa monetară este constantă, iar oferta de bunuri

economice creşte; e) masa monetară se reduce, iar oferta de bunuri economice

este constantă. 515. Între indicele general al preţurilor şi indicele puterii de

cumpărare a banilor există o relaţie: a) de proporţionalitate directă; b) de proporţionalitate inversă; c) liniară; d) exponenţială; e) de egalitate.

516. Cea mai relevantă expresie a inflaţiei are în vedere:

a) deflatorul produsului intern brut; b) deflatorul consumului individual; c) indicele preţurilor de consum; d) numai indicele preţurilor mărfurilor alimentare de consum; e) numai indicele preţurilor mărfurilor nealimentare de

consum. 517. Inflaţia se manifestă:

a) numai în economiile dezvoltate; b) numai în economiile în tranziţie; c) în economiile în care masa monetară corespunde cu

volumul bunurilor şi serviciilor; d) în proporţii diferite în economiile tuturor ţărilor;

145

e) în economiile în care indicele general al preţurilor este subunitar.

518. Nu este cauză a inflaţiei:

a) creşterea excesivă a creditului; b) acoperirea deficitelor bugetare şi ale balanţei de plăţi

externe; c) creşterea mai lentă a salariului real decât a productivităţii

muncii; d) scăderea producţiei de bunuri şi servicii; e) creşterea mai lentă a producţiei de bunuri şi servicii faţă de

masa monetară. 519. Costul unitar al forţei de muncă se reduce dacă:

a) salariul real creşte mai rapid decât productivitatea muncii; b) salariul real rămâne constant, iar productivitatea muncii se

reduce; c) dinamica salariului real este devansată de dinamica

productivităţii muncii; d) atât salariul real, cât şi productivitatea muncii rămân

constante; e) salariul real se reduce mai puţin decât scăderea

productivităţii muncii. 520. Spirala inflaţionistă se referă la următoarea succesiune

cauzală: a) creşterea preţurilor – reducerea puterii de cumpărare a

banilor – reducerea cheltuielilor de consum; b) creşterea mai lentă a salariilor faţă de creşterea preţurilor –

reducerea salariului real – reducerea cheltuielilor de consum;

c) creşterea mai lentă a masei monetare faţă de creşterea preţurilor – reducerea puterii de cumpărare a masei monetare – descurajarea cererii de bunuri şi servicii;

146

d) creşterea salariilor – creşterea preţurilor – revendicări salariale – nouă creştere a preţurilor;

e) creşterea salariilor – creşterea costurilor cu forţa de muncă – concedieri – creşterea şomajului.

521. Dezechilibrul inflaţionist este cu atât mai semnificativ cu cât:

a) oferta de bunuri şi servicii este mai elastică în raport cu preţurile şi cu veniturile;

b) eficienţa factorilor de producţie este mai ridicată; c) progresul tehnico-ştiinţific este mai rapid; d) elasticitatea ofertei de bunuri şi servicii în raport cu preţurile

şi cu veniturile este mai redusă; e) reacţia de adaptare a ofertei la cerere este mai rapidă.

522. Inflaţia de import este cu atât mai mare cu cât:

a) ponderea bunurilor importate este mai redusă, iar elasticitatea cererii în raport cu preţurile bunurilor importate este mai ridicată;

b) ponderea bunurilor importate şi elasticitatea cererii în raport cu preţurile bunurilor importate sunt mai reduse;

c) ponderea bunurilor importate este mai mare, iar elasticitatea cererii în raport cu preţurile bunurilor importate este mai redusă;

d) ponderea bunurilor importate şi elasticitatea cererii în raport cu preţurile bunurilor importate sunt mai mari;

e) firmele consumatoare ale bunurilor de import sunt mai dispuse să suporte creşterile preţurilor externe pe seama profiturilor.

523. O economie este sănătoasă atunci când:

a) produsul intern brut se reduce, iar masa monetară creşte; b) produsul intern brut se reduce în pas cu masa monetară; c) produsul intern brut creşte mai lent decât masa monetară; d) produsul intern brut creşte în pas cu masa monetară; e) produsul intern brut este constant, iar masa monetară creşte.

147

524. Inflaţia are efecte negative asupra: a) agenţilor economici care-şi convertesc disponibilităţile

băneşti în valute stabile; b) debitorilor; c) agenţilor economici cu venituri indexate la inflaţie; d) agenţilor economici care iau măsuri pentru a contracara

instabilitatea preţurilor; e) agenţilor economici care au venituri mici şi fixe.

525. Ca urmare a creşterii inflaţiei:

a) debitorii pierd, iar creditorii câştigă; b) atât debitorii, cât şi creditorii pierd; c) debitorii câştigă, iar creditorii pierd; d) atât debitorii, cât şi creditorii câştigă; e) agenţii cu venituri fixe câştigă, iar agenţii cu venituri

indexate pierd. 526. Între măsurile de protecţie împotriva inflaţiei nu se include:

a) indexarea; b) creşterea dobânzilor la depozitele bancare; c) compensaţiile pentru unele categorii ale populaţiei; d) îngheţarea preţurilor; e) controlul salariilor.

527. Între măsurile anti-inflaţioniste nu se include:

a) creşterea dobânzilor la credite; b) îngheţarea salariilor; c) creşterea masei monetare; d) reducerea deficitului bugetului de stat; e) reducerea deficitului balanţei de plăţi externe.

148

528. Nu este măsură anti-inflaţionistă: a) creşterea productivităţii muncii în scopul măririi ofertei de

bunuri; b) introducerea unor noi bunuri în producţie; c) adaptarea volumului şi structurii ofertei la cerere; d) expansiunea creditului; e) creşterea impozitelor şi reducerea cheltuielilor bugetare.

529. Şomajul se referă la:

a) un dezechilibru economic, cererea de muncă fiind mai mare decât oferta;

b) un deficit de forţă de muncă; c) o stare pozitivă a economiei; d) neasigurarea locurilor de muncă pentru o parte din populaţia

activă disponibilă; e) satisfacerea cererilor de angajare, indiferent dacă solicitanţii

au sau nu un loc de muncă. 530. Şomajul apare atunci când:

a) cererea este mai mare decât oferta pe piaţa muncii; b) cererea este mai mică decât oferta pe piaţa muncii; c) cererea este egală cu oferta pe piaţa muncii; d) există exces de cerere pe piaţa muncii; e) piaţa muncii este în echilibru.

531. Elevii şi studenţii în vârstă de muncă şi apţi de muncă nu se

iau în considerare în calculul şomajului deoarece: a) nu au timp pentru a munci; b) beneficiază de burse; c) primesc bani de la familiile lor; d) nu intră în populaţia activă disponibilă; e) nu reprezintă resurse de muncă.

149

532. Rata şomajului se calculează ca raport între: a) populaţia ocupată şi populaţia activă; b) populaţia ocupată şi populaţia totală; c) populaţia activă şi populaţia totală; d) numărul şomerilor şi populaţia totală; e) numărul şomerilor şi populaţia activă.

533. Intensitatea şomajului se referă la:

a) distincţia dintre şomaj total şi şomaj parţial; b) durata şomajului; c) structura şomajului pe vârste, calificări şi domenii de

activitate; d) distincţia şomaj ciclic – şomaj structural – şomaj

tehnologic; e) migraţia internaţională a populaţiei.

534. Din perspectiva pieţei muncii, modificarea structurii economiei pe activităţi se reflectă în:

a) şomajul ciclic; b) şomajul structural; c) şomajul tehnologic; d) creşterea ofertei de forţă de muncă; e) creşterea resurselor de forţă de muncă.

535. Din perspectiva pieţei muncii, progresul tehnologic se

reflectă în: a) şomajul ciclic; b) şomajul structural; c) şomajul tehnologic; d) creşterea ofertei de forţă de muncă; e) creşterea resurselor de forţă de muncă.

150

536. Dacă piaţa muncii este în echilibru, atunci: a) nu există şomaj; b) nu există şomaj involuntar; c) nu există şomaj voluntar; d) populaţia ocupată este egală cu populaţia activă; e) populaţia ocupată este mai mare decât populaţia activă.

537. Percepţia că salariile sunt prea mici determină:

a) şomaj involuntar; b) şomaj voluntar; c) creşterea ofertei de forţă de muncă; d) reducerea cererii de forţă de muncă; e) reducerea ofertei excedentare de forţă de muncă.

538. Negocierile colective care impun un nivel ridicat al

salariului determină: a) creşterea cererii de forţă de muncă; b) reducerea cererii de forţă de muncă; c) diminuarea şomajului; d) creşterea populaţiei ocupate în raport cu populaţia activă; e) reducerea ofertei de forţă de muncă.

539. Insuficienţa cererii de bunuri şi servicii determină:

a) creşterea şomajului; b) reducerea şomajului; c) creşterea excesului de cerere pe piaţa muncii; d) reducerea excesului de ofertă pe piaţa muncii; e) diminuarea dezechilibrelor pe piaţa muncii.

540. Nu este o politică de diminuare a efectelor şomajului:

a) venitul minim garantat; b) pregătirea şi calificarea forţei de muncă;

151

c) stimularea dezvoltării economico-sociale; d) devansarea creşterii productivităţii muncii de creşterea

salariului real; e) adoptarea unor programe cu timp redus de muncă şi atipice.

541. Şomajul creşte dacă:

a) se adoptă forme noi de angajare în timp parţial sau cu orar atipic;

b) investiţiile cresc; c) statul acordă facilităţi pentru crearea de noi întreprinderi; d) economia este în recesiune; e) exportul creşte.

152

Statul în economia de piaţă 542. Excedentul bugetar are influenţe negative asupra economiei

atunci când rezultă din: a) folosirea completă a resurselor; b) realizarea de economii; c) creşterea veniturilor agenţilor economici; d) scăderea fiscalităţii; e) creşterea fiscalităţii şi efectuarea unor cheltuieli neaprobate

de Parlament. 543. Produsul naţional brut (PNB) nu include:

a) investiţia netă; b) consumul de capital fix; c) consumul intermediar; d) consumul de stat de bunuri şi servicii; e) consumul privat de bunuri şi servicii.

544. Politica monetară şi de credit, ca politică anticiclică,

presupune folosirea instrumentului: a) cursul de schimb; b) rata dobânzii; c) preţul, fixat de stat; d) impozitele; e) deficitul bugetar.

545. Intervenţia statului în economie:

a) este nelimitată; b) ignoră opţiunile electoratului; c) are numai efecte pozitive; d) rezolvă eşecul pieţelor în alocarea bunurilor nemarfare; e) este impusă de caracterul dominant al proprietăţii private.

153

546. Implicarea statului în economie este impusă de: a) existenţa proprietăţii private; b) garantarea libertăţii de acţiune a agenţilor economici; c) autonomia agenţilor economici; d) insuficienţa cererii în raport cu oferta; e) existenţa nevoilor colective.

547. Nu este impozit direct:

a) impozitul pe profit; b) impozitul pe salarii; c) taxa pe valoarea adăugată; d) impozitul pe veniturile liber profesioniştilor; e) impozitul pe venitul global.

548. Nu reprezintă impozit indirect:

a) taxa pe valoarea adăugată; b) impozitul pe venitul global; c) accizele; d) taxele vamale; e) taxa pentru modernizarea drumurilor.

549. Veniturile din capital ale bugetului de stat includ:

a) veniturile bugetare din profitul Băncii Naţionale a României;

b) veniturile bugetare din profiturile regiilor autonome; c) dividendele pentru participaţiile statului în economie; d) venituri din valorificarea unor bunuri ale statului; e) încasări din rambursarea împrumuturilor acordate.

550. Dacă veniturile bugetare sunt mai mici decât cheltuielile

bugetare, atunci: a) bugetul este excedentar; b) datoria publică se reduce; c) datoria publică se măreşte;

154

d) statul acordă împrumuturi interne şi externe; e) balanţa de plăţi este excedentară.

551. Dacă veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile

bugetare, atunci: a) bugetul este deficitar; b) datoria publică se reduce; c) datoria publică se măreşte; d) statul contractează împrumuturi interne şi externe; e) balanţa de plăţi este deficitară.

552. Cea mai inflaţionistă cale de finanţare a deficitului bugetar este:

a) împrumuturile interne; b) împrumuturile externe; c) emisiunea de bani; d) creşterea impozitelor; e) reducerea cheltuielilor bugetare.

553. Până la o anumită limită, deficitul bugetar:

a) descurajează economia pe termen scurt; b) stimulează economia pe termen scurt; c) stimulează economia pe termen lung; d) contribuie la reducerea datoriei publice; e) amână folosirea pentru mai târziu a unor resurse financiare.

554. Creşterea impozitelor are ca efect:

a) reducerea evaziunii fiscale; b) contracţia economiei subterane; c) reducerea deficitului bugetar; d) creşterea veniturilor disponibile ale agenţilor economici; e) stimularea agenţilor economici.

155

555. Reducerea impozitelor are ca efect: a) descurajarea investiţiilor; b) creşterea şomajului; c) reducerea datoriei publice; d) creşterea veniturilor disponibile ale agenţilor economici; e) extinderea programelor sociale ale guvernului.

556. Programarea economică a statului nu urmăreşte:

a) să influenţeze funcţionarea pieţelor şi a economiei; b) să corecteze mecanismele pieţei; c) să constituie un element complementar al pieţei; d) să impună direcţii obligatorii pentru agenţii economici; e) să constituie un mijloc de informare a agenţilor economici

şi de incitare a deciziilor acestora. 557. Într-o economie de piaţă, atingerea obiectivelor stabilite

prin programarea economică a statului presupune: a) instituirea obligativităţii obiectivelor respective pentru toţi

agenţii economici; b) utilizarea pârghiilor economice pentru stimularea agenţilor

economici în vederea realizării obiectivelor respective; c) reducerea rolului pieţei şi diminuarea autonomiei agenţilor

economici; d) amplificarea intervenţiei statului în economie; e) reducerea rolului preţurilor în alocarea resurselor

economice.

156

Piaţa mondială 558. Piaţa mondială reprezintă:

a) numai comerţul internaţional; b) numai comerţul invizibil; c) ansamblul economiilor naţionale; d) ansamblul relaţiilor de schimb care se stabilesc între agenţii

economici din diferite ţări, pe baza cererii şi a ofertei; e) ansamblul relaţiilor de schimb, numai între ţările membre

ale Uniunii Europene.

559. Piaţa schimburilor valutare constă în: a) vânzarea-cumpărarea banilor care aparţin diferitelor ţări; b) tranzacţiile cu titluri de valoare; c) comerţul invizibil; d) vânzarea-cumpărarea de bunuri economice între partenerii

din diferite ţări; e) deficitul balanţei de plăţi externe.

560. Creşterea eficienţei comerţului exterior se realizează prin:

a) creşterea permanentă a costurilor de producţie; b) diminuarea specializării producţiei de export; c) creşterea gradului de prelucrare a bunurilor exportate; d) creşterea cererii interne; e) sporirea deficitului balanţei comerciale.

561. Totalitatea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare de bani

naţionali, inclusiv reglementările şi instituţiile aferente reprezintă:

a) piaţa mondială; b) comerţul internaţional; c) piaţa bunurilor cu grad ridicat de complexitate; d) piaţa valutară; e) piaţa de capital.

157

562. Piaţa mondială se dezvoltă ca urmare a faptului că: a) diferenţierea înzestrării ţărilor cu factori de producţie se

reduce; b) toate ţările obţin performanţe economice din ce în ce mai

bune; c) specializarea economiilor naţionale se reduce; d) nici o ţară nu poate să-şi asigure toate bunurile de care are

nevoie; e) diviziunea internaţională a muncii elimină avantajele pe

care le oferă piaţa mondială ţărilor participante. 563. Între motivele participării la piaţa mondială nu se include:

a) extinderea pieţelor de desfacere; b) obţinerea unor produse şi tehnologii noi; c) diminuarea producţiei interne; d) accesul la ceea ce nu se produce pe plan intern; e) obţinerea de încasări valutare.

564. Nu se includ în cadrul segmentelor specializate ale pieţei

mondiale: a) exportul şi importul de bunuri şi servicii, inclusiv produse şi

tehnologii de vârf; b) colectarea veniturilor bugetare şi alocarea cheltuielilor

bugetare; c) investiţiile directe în şi din străinătate; d) acordarea şi primirea de credite externe; e) schimbul valutar al agenţilor economici din diferite ţări.

565. Piaţa mondială determină:

a) reducerea concurenţei dintre agenţii economici din diferite ţări;

b) creşterea eficienţei economiei naţionale în cadrul diviziunii internaţionale a muncii;

c) reducerea capacităţii de absorbţie a unor produse;

158

d) reducerea numărului de pieţe furnizoare şi de desfacere; e) diminuarea impactului evoluţiilor internaţionale asupra

economiei naţionale. 566. În concepţia liberului schimb, comerţul internaţional trebuie

să se bazeze pe: a) taxe vamale; b) restricţii cantitative asupra importului; c) scutiri de impozite la import sau la export; d) subvenţii la export; e) concurenţă între participanţi.

567. Nu constituie un instrument al abordării protecţioniste în

comerţul internaţional: a) Organizaţia Mondială a Comerţului; b) taxele vamale; c) scutirile de impozite la import; d) subvenţiile la import; e) restricţiile cantitative asupra importului.

568. Evoluţia comerţului internaţional nu este marcată de:

a) creşterea sa mai rapidă comparativ cu produsul intern brut; b) înmulţirea reglementărilor privind importul; c) înmulţirea reglementărilor care stimulează exportul; d) reducerea gradului său de concentrare în ţările dezvoltate; e) accentuarea concurenţei dintre participanţi.

569. Dacă exportul este mai mic decât importul, atunci:

a) balanţa comercială este deficitară; b) datoria externă se reduce; c) rezervele valutare cresc; d) competitivitatea producţiei interne este ridicată; e) se pot acorda credite externe.

159

570. Dacă exportul este mai mare decât importul: a) balanţa comercială este deficitară; b) datoria externă se reduce; c) rezervele valutare se reduc; d) competitivitatea producţiei interne este scăzută; e) se fac împrumuturi externe.

571. Creşterea exportului:

a) amplifică deficitul balanţei comerciale; b) reduce excedentul balanţei comerciale; c) măreşte activul balanţei de plăţi; d) reduce pasivul balanţei de plăţi; e) reduce încasările din balanţa de plăţi.

572. Creşterea importului:

a) reduce deficitul balanţei comerciale; b) reduce excedentul balanţei comerciale; c) măreşte activul balanţei de plăţi; d) reduce pasivul balanţei de plăţi; e) reduce plăţile din balanţa de plăţi.

573. Investiţiile străine:

a) reduc deficitul balanţei comerciale; b) măresc excedentul balanţei comerciale; c) măresc activul balanţei de plăţi; d) reduc pasivul balanţei de plăţi; e) nu au nici un efect asupra balanţei de plăţi.

574. Creditele acordate de către instituţiile financiare

internaţionale: a) reduc deficitul balanţei comerciale; b) măresc excedentul balanţei comerciale; c) reduc activul balanţei de plăţi; d) nu au nici un efect asupra balanţei de plăţi; e) măresc încasările din balanţa de plăţi.

160

575. Exportul este eficient atunci când: a) cursul de revenire la export este mai mare decât cursul de

schimb al pieţei; b) cursul de revenire la export este mai mic decât cursul de

schimb al pieţei; c) preţul exportului pe piaţa internă plus cheltuielile de

circulaţie până la frontieră este mai mare decât preţul de export în lei la cursul de schimb al pieţei;

d) moneda naţională este supraevaluată; e) dinamica salariului real devansează dinamica productivităţii

muncii. 576. Importul este eficient atunci când:

a) cursul de revenire la import este mai mare decât cursul de schimb al pieţei;

b) cursul de revenire la import este mai mic decât cursul de schimb al pieţei;

c) moneda naţională este subevaluată; d) cursul de schimb se depreciază; e) preţul importului pe piaţa internă minus taxele de import

este mai mic decât preţul de import în lei la cursul de schimb al pieţei.

577. Eficienţa exportului creşte atunci când:

a) se reduce gradul de prelucrare a bunurilor şi gradul de complexitate a serviciilor destinate exportului;

b) scade calitatea bunurilor şi serviciilor destinate exportului; c) dinamica salariului real devansează dinamica productivităţii

muncii; d) scad costurile în producţia destinată exportului; e) cresc preţurile interne ale produselor exportate.

161

578. Pe piaţa valutară se realizează: a) operaţiuni de finanţare şi refinanţare; b) tranzacţii la vedere şi la termen cu titluri; c) tranzacţii la vedere şi la termen cu acţiuni; d) tranzacţii la vedere şi la termen cu valute; e) tranzacţii la vedere şi la termen cu obligaţiuni.

579. Cursul de schimb anunţat zilnic de către Banca Naţională a

României este: a) cursul de schimb la care se desfăşoară toate tranzacţiile pe

piaţa valutară; b) cel mai ridicat curs al pieţei valutare; c) cel mai redus curs al pieţei valutare; d) media cursurilor de schimb ale tranzacţiilor pe piaţa

valutară; e) cursul de schimb obligatoriu pentru toţi agenţii economici.

580. Paritatea puterii de cumpărare se referă la:

a) raportul dintre monedele a două ţări stabilit pe baza comparaţiei cu un etalon internaţional – EURO sau dolarul SUA;

b) raportul dintre monedele a două ţări stabilit pa baza puterii lor de cumpărare;

c) modificarea cursului de schimb dintre monedele a două ţări pentru a compensa diferenţa dintre ratele dobânzii din cele două ţări;

d) cursul de schimb stabilit pe baza cererii şi a ofertei pe piaţa valutară interbancară;

e) preţul monedei naţionale exprimat în altă monedă. 581. Paritatea ratelor dobânzii se referă la:

a) raportul dintre monedele a două ţări stabilit pe baza comparaţiei cu un etalon internaţional – EURO sau dolarul SUA;

162

b) raportul dintre monedele a două ţări stabilit pa baza puterii lor de cumpărare;

c) modificarea cursului de schimb dintre monedele a două ţări pentru a compensa diferenţa dintre ratele dobânzii din cele două ţări;

d) cursul de schimb stabilit pe baza cererii şi a ofertei pe piaţa valutară interbancară;

e) preţul monedei naţionale exprimat în altă monedă. 582. Dacă cererea pe piaţa valutară este mai mare decât oferta,

atunci: a) moneda naţională se întăreşte în raport cu valuta; b) moneda naţională se depreciază în raport cu valuta; c) moneda naţională se apreciază în raport cu valuta; d) cursul de schimb exprimat în unităţi de monedă naţională pe

unitatea de valută se reduce; e) banca centrală trebuie să cumpere valută.

583. Dacă cererea pe piaţa valutară este mai mică decât oferta,

atunci: a) moneda naţională slăbeşte în raport cu valuta; b) moneda naţională se depreciază în raport cu valuta; c) moneda naţională se apreciază în raport cu valuta; d) cursul de schimb exprimat în unităţi de monedă naţională pe

unitatea de valută creşte; e) banca centrală trebuie să vândă valută.

584. Dacă rata internă a dobânzii este mai mare decât rata

internaţională a dobânzii, atunci cursul de schimb la termen al monedei naţionale în raport cu valuta (unităţi monetare interne pe unitatea de valută) este:

a) mai mare decât cursul de schimb la vedere; b) egal cu cursul de schimb la vedere; c) mai mic decât cursul de schimb la vedere;

163

d) mai mare sau mai mic decât cursul de schimb la vedere în funcţie de condiţiile pieţei valutare;

e) mai mare sau mai mic decât cursul de schimb la vedere în funcţie de situaţia balanţei comerciale.

585. Creşterea ratei interne a dobânzii determină:

a) ieşiri de capitaluri din ţară, creşterea cererii de valută şi deprecierea monedei naţionale în raport cu valuta;

b) intrări de capitaluri în ţară, creşterea ofertei de valută şi aprecierea monedei naţionale în raport cu valuta;

c) ieşiri de capitaluri din ţară, creşterea cererii de valută şi aprecierea monedei naţionale în raport cu valuta;

d) intrări de capitaluri în ţară, creşterea ofertei de valută şi deprecierea monedei naţionale în raport cu valuta;

e) apropierea cursului de schimb la termen de cursul de schimb la vedere.

586. Dacă rata inflaţiei interne este mai mare decât rata inflaţiei

internaţionale, atunci cursul de schimb la paritatea puterii de cumpărare (unităţi monetare interne pe unitatea de valută):

a) creşte; b) se reduce; c) nu se modifică; d) creşte peste nivelul de echilibru, după care scade sub nivelul

de echilibru; e) scade sub nivelul de echilibru, după care creşte peste nivelul

de echilibru. 587. Care dintre următoarele afirmaţii privind piaţa valutară este

falsă? a) Pe piaţa valutară interbancară operează băncile comerciale

în nume propriu sau în contul clienţilor; b) Persoanele fizice pot efectua schimb valutar pe piaţa

valutară interbancară;

164

c) Piaţa caselor de schimb valutar este rezervată schimbului valutar pentru persoanele fizice;

d) Piaţa valutară din România este o piaţă liberă; e) Cursul de schimb se negociază liber pe tot timpul zilei.

588. Posibilitatea de realiza schimb valutar pe piaţa valutară se

numeşte: a) paritate monetară; b) paritate a puterii de cumpărare; c) paritate a ratelor dobânzii; d) convertibilitate; e) competitivitate.

589. Dacă valoarea exportului este egală cu valoarea importului,

atunci: a) balanţa comercială este deficitară; b) balanţa comercială este echilibrată; c) balanţa comercială este excedentară; d) obligatoriu, balanţa de plăţi este echilibrată; e) obligatoriu, balanţa de plăţi este excedentară.

590. Exporturile unei ţări însumează 10 miliarde dolari, iar

importurile ei însumează 20 miliarde euro. În situaţia în care 1 euro = 1,5 dolari, balanţa comercială a ţării respective a înregistrat un:

a) excedent de 20 miliarde dolari; b) deficit de 20 miliarde dolari; c) excedent de 10 miliarde dolari; d) deficit de 10 miliarde dolari; e) deficit de 5 miliarde dolari.

165

591. Atunci când exporturile unei ţări sunt de 100 miliarde dolari, iar importurile de 80 miliarde dolari, balanţa comercială a ţării respective înregistrează un:

a) excedent de 80 miliarde dolari; b) deficit de 80 miliarde dolari; c) excedent de 20 miliarde dolari; d) deficit de 20 miliarde dolari; e) excedent de 180 miliarde dolari.

592. Deficitul balanţei comerciale a unei ţări este de 20 miliarde

dolari. Dacă importurile ţării au fost în perioada considerată de 70 miliarde dolari, atunci exporturile ţării au însumat:

a) 70 miliarde dolari; b) 20 miliarde dolari; c) 50 miliarde dolari; d) 30 miliarde dolari; e) 40 miliarde dolari.

593. Excedentul balanţei comerciale a unei ţări este de

10 miliarde dolari. Dacă exporturile ţării au fost în perioada considerată de 60 miliarde dolari, atunci importurile ţării au însumat:

a) 70 miliarde dolari; b) 20 miliarde dolari; c) 50 miliarde dolari; d) 30 miliarde dolari; e) 40 miliarde dolari.

166

Integrarea economică şi globalizarea 594. Uniunea Europeană:

a) este expresia mai multor trepte evolutive de integrare; b) are o structură instituţională diferită de cea statală; c) nu se poate extinde în nici o direcţie; d) a luat fiinţă în anul 1949; e) include doar economiile de mare performanţă între care nu

există inegalităţi. 595. Uniunea Europeană cuprinde în prezent:

a) doar economii din Europa Centrală; b) 12 ţări membre c) exclusive ţări cu economii complexe; d) numai economii cu ritmuri egale de creştere economică; e) comunităţi economice europene, completate cu politici şi

forme de cooperare precise. 596. Internaţionalizarea economiilor este ilustrată în mod

deosebit de creşterea: a) investiţiilor externe mai lent decât schimburilor valutare; b) importurilor; c) exporturilor; d) vertiginoasă a tranzacţiilor pe piaţa schimburilor valutare; e) investiţiilor externe şi menţinerea ponderii comerţului

exterior în PIB. 597. Creşterea eficienţei economice în procesul integrării nu este

însoţită de: a) creşterea puterii de negociere a grupărilor integraţioniste;

167

b) intensificarea concurenţei în interiorul noilor pieţe; c) transformări structurale pentru a atenua diferenţele dintre

zonele spaţiului integrat; d) posibilitatea dezvoltării tuturor economiilor ţărilor membre; e) diminuarea concurenţei în interiorul noilor pieţe.

598. Nu reprezintă condiţie de aderare la Uniunea Europeană:

a) asigurarea stabilităţii instituţiilor care garantează buna funcţionare a democraţiei;

b) folosirea şi aplicarea unui sistem propriu de norme independent de cel comunitar;

c) recunoaşterea obiectivelor stabilite pentru realizarea Uniunii Economice şi Monetare şi promovarea acţiunilor necesare îndeplinirii acestora;

d) încorporarea în propria legislaţie şi aplicarea sistemului de norme comunitare;

e) existenţa unei economii de piaţă funcţionale, capabilă să facă faţă presiunilor concurenţiale din cadrul pieţei interne unice.

599. Procesul globalizării este favorizat de:

a) existenţa unor reglementări care obstrucţionează investiţiile transnaţionale;

b) înlăturarea reglementărilor care obstrucţionau investiţiile transnaţionale;

c) diminuarea nesemnificativă a costului transporturilor şi telecomunicaţiilor;

d) sporirea semnificativă a costului transporturilor şi telecomunicaţiilor;

e) insuficienta liberalizare a pieţelor de capital.

168

600. Firmele multinaţionale şi transnaţionale pot contribui la dezvoltarea economiilor în care acţionează prin:

a) aportul în tehnologii avansate numai în ţările de provenienţă;

b) înlocuirea producătorilor locali şi menţinerea producţiei la acelaşi nivel;

c) existenţa unei neconcordanţe între obiectivul activităţii şi nevoile ţărilor în care acţionează;

d) creşterea producţiei şi distribuirea unor venituri nu şi prin aportul de capital;

e) aportul de capital, creşterea producţiei şi distribuirea unor venituri.

169

RĂSPUNSURI Ce este economia?

1. a2. e3. c4. b5. e6. c7. e8. a9. c

10. a 11. b12. c 13. b14. a 15. b16. a 17. b 18. a

19. a20. e21. a22. a23. b24. c25. e

Agenţii economici

26. c 27. a 28. a 29. a

30. a 31. a 32. d33. c

34. a35. e

Consumatorul

36 e37. b38. b39. a40. e41. d42. c

43. b44. c45. c46. b47. a48. c49. b

50. a51. d52. a53. e54. b55. d

170

Producătorul

56. b 57. a 58. c59. b 60. c 61. d 62. d 63. c 64. d 65. b 66. c 67. b 68. c

69. c 70. c 71. d72. b73. d74. d75. e 76. d77. b78. e 79. d80. c 81. b

82. a83. c84. d85. c 86. c87. b88. e 89. a90. b91. d

Utilizarea factorilor de producţie

92. b93. c94. d95. c96. b 97. c98. c99. b100. d101. a102. e103. c104. c105. d

106. d107. c108. b109. c110. c111. c112. d113. b114. d115. b116. c117. c118. b119. b

120. b121. e122. d123. d124. a125. e126. c127. d128. c129. d130. b131. a132. a133. b

171

134. d135. d

136. a137. b

138. b

Veniturile

139. a140. e141. e142. b143. b144. c145. d146. b147. c148. c149. b150. c151. e152. a153. b154. d155. b156. e157. b158. d159. b160. b161. b162. d163. c164. b165. a

166. a167. c168. d169. d170. c171. a172. d173. c174. c175. c176. d177. c178. d179. e180. b181. d182. d183. a184. b185. b186. c187. e188. c189. b190. a191. c192. d

193. b194. d195. d196. b197. d198. e199. b200. e201. d202. e203. c204. d205. c206. e207. d208. b209. b210. b211. c212. c213. d214. d215. c216. a217. b218. c219. d

172

220. b221. d222. c223. d224. b

225. d226. b227. d228. e229. a

230. e231. e232. b

Piaţa

233. d234. b235. b236. a237. c238. d239. b240. e241. b242. d243. b244. e245. c246. c247. b248. a249. b

250. b251. c252. c253. d254. c255. b256. c257. c258. e259. c260. c261. d262. d263. b264. c265. d266. d

267. d268. e269. d270. c271. c272. d273. c274. d275. e276. d277. c278. d279. b280. c

Pieţe, concurenţă, preţuri

281. c282. d283. c284. b

285. d286. b287. c288. d

289. e290. b291. a292. b

173

293. c294. e295. a

296. d297. c298. e

Piaţa monetară

299. b300. c301. c302. b303. d304. a305. e306. e307. b308. d309. d310. c 311. a 312. c 313. b 314. a 315. b

316. a 317. c 318. b 319. c 320. c 321. b 322. a 323. c 324. d 325. d 326. c 327. d 328. a 329. c 330. c 331. c 332. d

333. d 334. c 335. c 336. d 337. c 338. b 339. b 340. e 341. a 342. b 343. d 344. c 345. a 346. b 347. c 348. e

Piaţa financiară

349. b350. c351. d352. a353. e354. a

355. c356. d357. d358. c359. c360. a

361. b362. c363. c364. a365. b366. c

174

367. d368. b369. b370. c371. b372. a373. d374. d

375. c376. e377. d378. a379. e380. c381. b382. b

383. c384. d385. a386. c387. b

Piaţa muncii

388. c389. c390. b391. d392. a393. a

394. b395. c396. b397. c398. d399. e

400. b401. c402. c403. c

Venitul, consumul şi investiţiile

404. a405. a406. b407. c408. b409. b410. c411. c412. e413. c414. d415. c

416. d417. b418. d419. a420. c421. e422. c423. b424. c425. d426. d427. d

428. c429. e430. b431. e432. b433. c434. c435. c436. d437. b438. b439. c

175

440. d441. d442. a443. e444. d445. b446. c447. c448. a449. b450. c

451. d452. c453. c454. b455. c456. c457. a458. d459. b460. b461. c

462. b463. c464. d465. d466. d467. b468. a469. b470. b471. c

Creşterea şi dezvoltarea economică

472. c473. c474. e475. b476. b477. b478. c479. c480. c481. a482. b483. c

484. d485. c486. c487. b488. c489. d490. d491. b492. b493. d494. c495. b

496. a497. b498. b499. e500. a501. e502. d503. c504. d505. d506. c

Inflaţia şi şomajul

507. b508. d509. b

510. d511. c512. b

513. d514. b515. b

176

516. c517. d518. c519. c520. d521. d522. c523. d524. e

525. c526. e527. c528. d529. d530. b531. d532. e533. a

534. b535. c536. b537. b538. b539. a540. d541. d

Statul în economia de piaţă

542. e543. c544. b545. d546. e547. c

548. b549. d550. c551. b552. c553. b

554. c555. d556. d557. b

Piaţa mondială

558. d559. a560. c561. d562. d563. c564. b565. b566. e567. a568. d569. a

570. b571. c572. b573. c574. e575. b576. a577. d578. d579. d580. b581. c

582. b583. c584. c585. b586. a587. b588. d589. b590. b591. c592. c593. c

177

Integrarea economică şi globalizarea

594. a 595. e 596. d597. e 598. b599. b600. e

178

grile economie

Documents