disertatie - alcoolismul - pr sandu mircea

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAIFACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA PASTORAŢIE ŞI DUHOVNICIE

LUCRARE DE DISERTAŢIEALCOOLISMUL,

BOALĂ ŞI PATIMĂ.O PERSPECTIVĂ PASTORALĂ

Coordonator Ştiinţific:Pr. Lect. Univ. Dr. Şanta Gheorghe

Absolvent:Pr. Sandu Mircea

~ 2014 ~

CUPRINSINTRODUCERE........................................................................................................................4CAPITOLUL I Alcoolul şi alcoolismul......................................................................................6

1.1. Alcoolul...........................................................................................................................61.2. Motive pentru consumul de alcool..................................................................................71.3. Ce se întâmplă când consumăm alcool............................................................................81.4. Date statistice.................................................................................................................111.5. Alcoolismul sau dependenţa (adicţia) de alcool............................................................131.6. Consideraţiile neurobiologice ale dependenţei de etanol. Mecanismul recompensei şi adicţia...................................................................................................................................141.7. Originile Adicţiei moderne şi distrugerea omului ........................................................19

CAPITOLUL II Boala, patima şi alcoolismul din perspectivă teologică..................................232.1. Sfânta Scriptură despre Beţie........................................................................................232.2. Canoanele Bisericii Ortodoxe despre beţie...................................................................242.3. Abuzul de băutură în concepţia Sfinţilor Părinţi...........................................................262.4. Dependenţa (alcoolismul): păcat sau boală?.................................................................322.5. Beţia, şi setea de Dumnezeu .........................................................................................37

CAPITOLUL III Vindecarea de patima alcoolismului din perspectiva Bisericii Ortodoxe.....413.1. Tămăduirea patimii sau a bolii alcoolismului ..............................................................413.2. Rugăciunea ...................................................................................................................503.3. Rugăciunea pentru aproapele .......................................................................................533.4. Rugăciunea Sfinţilor .....................................................................................................553.5. Taina Spovedaniei.........................................................................................................583.6. Sfânta Taină a Euharistiei..............................................................................................593.7. Ungerea cu sfântul untdelemn (Taina Sf. Maslu) .........................................................603.8. Folosirea apei sfinţite ...................................................................................................623.9. Semnul Sfintei Cruci ....................................................................................................63

CAPITOLUL IV AA cei 12 paşi, o perspectivă ortodoxă. .......................................................644.1. Despre Alcoolicii Anonimi............................................................................................644.2. PASUL 1: „Am admis că eram neputincioşi În faţa alcoolului, că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră”. .................................................................................................................654.3. PASUL 2: ,,Am ajuns la credinţa că o Putere superioară nouă Înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală”. ...............................................................................................................664.4. PASUL 3: ”Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa În grija lui Dumnezeu. .................674.5. PASUL 4: ”Am făcut, fără teamă, un inventar moral amănunţit al propriei persoane”. ..............................................................................................................................................684.6. PASUL 5: ”Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă Înşine şi unei alte fiinţe umane, natura exactă a greşelilor noastre”. .................................................................................................694.7. PASUL 6: „Am consimţit, fără rezerve, ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter”. ............................................................................................................714.8. PASUL 7: „Cu umilinţă, I-am cerut să ne Îndepărteze slăbiciunile”. ..........................714.9. PASUL 8: ”Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele”. .......................................................................................72

4.10. PASUL 9: „Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora”. .......................734.11. PASUL 10: „Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile, de îndată ce ne-am dat seama de ele”. ......................................................................................744.12. PASUL 11: „Am căutat, prin rugăciune şi meditaţie, să ne Întărim contactul constient cu Dumnezeu, asa cum L-a cunoscut fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate voia Lui În ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o Împlinim”. ..........................................................754.13. PASUL 12: „După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre”. ............................................................................................76

CAPITOLUL V Pastoraţia persoanelor dependente de alcool..................................................785.1. Cum se poate implica Preotul paroh şi parohia? ..........................................................785.2. Evaluarea consumului de alcool şi intervenţia de scurtă durată ...................................795.3. Patru paşi pentru depistare, evaluare şi intervenţie de scurtă durată ............................795.4. Strategii de intervenţie la nivelul parohiei ...................................................................91

CONSIDERAŢII FINALE.......................................................................................................92BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................94

1. Izvoare..............................................................................................................................942. Opere patristice.................................................................................................................943. Manuale şi cărţi................................................................................................................954. Studii şi articole................................................................................................................96

Alcoolismul, boală şi patimă. O perspectivă pastorală

INTRODUCERE

Alcoolul face parte din viaţa noastră. Îl vedem peste tot, apare la toate evenimentele.

Pare a fi inofensiv. Consumul de alcool are componenta sa socială, şi chiar medicală. Totuşi

este foarte uşor să ajungem la consum abuziv şi apoi la dependenţă.

Amploarea fenomenului, fiind una dintre cele mai răspândite patimi, iar drogul numit

alcool se poate procura foarte uşor pe cale legală, face din alcoolism o problemă a întregii

societăţi.

De asemenea fenomenul este studiat din mai multe puncte de vedere, căutându-se

combaterea acestuia. Asistenţa socială, medicina, psihologia, alături de teologie sunt domenii

implicate în problematica alcoolismului.

Alcoolismul este cel mai elocvent exemplu de dependenţă. Aceasta nu numai datorită

faptului că fenomenul alcoolismului este de departe cel mai cunoscut în ţara noastră la ora

actuală, dar şi pentru că ceea ce se aplică pentru boala alcoolismului este valabil şi pentru

boala dependenţei de alte substanţe sau comportamente. De asemenea, procesul spiritual al

recuperării din dependenţe este foarte asemănător în toate cazurile, fie că e vorba de alcool,

heroină sau cannabis.

În cadrul Bisericii Ortodoxe Române funcţionează Centre de Tratament: Proiectul „Sf

Dimitrie Basarabov” de Informare şi Tratament al Alcoolismului şi Dependenţei de Alte

Droguri din Cluj-Napoca., şi „Centrul de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de

alcool şi alte droguri”, din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă” din Iaşi, de asemenea şi

în cadrul altor eparhii se deschid centre de consiliere similare.

Consumul de alcool afectează toate dimensiunile fiinţei umane: fizică, psihică, socială

şi duhovnicească. Interesul pentru lucrurile spirituale autentice, precum şi relaţia cu

Dumnezeu sunt grav afectate de dependenţe. Dependenţa reprezintă o manifestare vizibilă a

degradării spiritului uman, o consecinţă inevitabilă şi o formă a respingerii lui Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi au văzut întotdeauna Biserica ca şi loc al tămăduirii spirituale şi trupeşti.

Astfel Tainele Bisericii, rugăciunea şi lucrarea interioară a pocăinţei şi a trezviei sunt lucrări

de tămăduire.

Datorită efectelor distrugătoare ale alcoolismului, toate societăţile au căutat căi de

4


combatere. Astfel în societatea americană în anul 1939 s-a născut asociaţia Alcoolicilor

Anonimi (AA). Metodele lor de vindecare au ieşit din disperarea acestor dependenţi şi cred că

şi din îngăduinţa lui Dumnezeu ca aceştia să descopere taine adânci ale sufletului. Pocăinţa,

aflarea credinţei în Dumnezeu şi o lucrare serioasă a pornirilor sufleteşti, face din cei 12 Paşi

ai AA, un instrument de tămăduire.

Pentru creştinii ortodocşi ar fi suficient urmarea căii de vindecare a Bisericii, însă atât

este de departe sufletul unui dependent de alcool de Dumnezeu, încât consider că terapia celor

12 Paşi este binevenită, însă urmarea firească este întărirea în credinţa ortodoxă şi practicarea

acesteia, care prin Sfintele Taine şi prin întreaga ei lucrarea nu doreşte decât tămăduirea.

Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă cu dragoste şi durere: „Veniţi la Mine toţi cei

osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei, 11, 28).

5


CAPITOLUL I Alcoolul şi alcoolismul.

1.1. Alcoolul

Când vorbim de alcool, ne gândim în primul rând la alcoolul etilic (C2H5OH). Alcoolul

se formează prin fermentaţia zahărului. Este vorba de un proces care se întâlneşte în natură,

zahărul fiind transformat de către drojdie în etanol şi bioxid de carbon. Descoperirea faptului

că nu este vorba despre un proces pur chimic, ci de un produs de metabolism al unui

microorganism viu datează din anul 1857 şi aparţine lui Louis Pasteur. Pentru utilizări tehnice

alcoolul poate fi obţinut şi prin sinteză chimică începând cu secolul al XX-lea.

În natură se întâlnesc doar lichide cu un conţinut de alcool de cel mult 15%, deoarece

microorganismele care îl produc mor la o concentraţie mai mare. În asemenea concentraţii,

alcoolul este un toxic cu proprietăţi conservante, proprietăţi de care omul se foloseşte în

diferite domenii (de exemplu, prepararea vişinatei).

Alcoolul este mai uşor decât apa şi se evaporă la 78° C. Ca substanţă pură aşa cum în

natură nu apare, alcoolul este un lichid incolor, miscibil cu apa, cu gust amar, care arde cu

flacără albastră. Datorită volatilităţii sale, alcoolul aplicat pe piele are efect răcoritor.

Cuvântul „alcool” provine din limba arabă şi înseamnă „cel mai ales”. Alcoolul este un

drog care poate duce la o dependenţă de tip alcool/barbiturice / tranchilizante.1

Cele mai vechi documente istorice în care sunt menţionate băuturile alcoolice datează

de aproximativ 6.000 de ani, din Mesopotamia, de la sumerieni. În toate scrierile vechi din

Egipt, Mesopotamia, China, Grecia, precum şi în Biblie găsim mărturii despre folosirea

băuturilor alcoolice, dar şi despre abuzul lor. De exemplu, în Biblie se spune : „Pentru cine

sunt suspinele, pentru cine văicărelile, pentru cine gâlcevile, pentru cine plânsetele, pentru

cine rănile fără pricină, pentru cine ochii întristaţi? Pentru cei ce zăbovesc pe lângă vin,

pentru cei ce vin să guste băuturi cu mirodenii. Nu te uita la vin cum este el de roşu, cum

scânteiază în cupă şi cum alunecă pe gât, Căci la urmă el ca un şarpe muşcă şi ca o viperă

împroaşcă venin. Dacă ochii tăi vor privi la femei străine şi gura ta va grăi lucruri

1 Ralf Schneider, Ingrid Lux, Holger Lux, „Alcoolul şi medicamentele – droguri?”, Editura Hora, Sibiu, 1999, p. 20.

6


meşteşugite, Vei fi ca unul care stă culcat în mijlocul mării, ca unul care a adormit pe vârful

unui catarg. «M-au lovit... Nu m-a durut! M-au bătut... Nu ştiu nimic! Când mă voi deştepta

din somn, voi cere iarăşi vin»” (Pilde 23, 29-35)

Se pare însă că un alcoolism pe scară largă, cum a existat în ultimele secole şi cum

încă există, nu s-a manifestat în antichitate. Ca substanţă aparte, alcoolul a fost descoperit

mult mai târziu, în jurul anului 1.000 d.Hr., prin invenţia unei tehnici performante de distilare.

Aceasta înseamnă că băuturile spirtoase există numai începând din evul mediu. De atunci, el

este folosit şi ca solvent pentru extracţia principiilor active din plante medicinale.2

1.2. Motive pentru consumul de alcool.

Curiozitate

Presiunea anturajului

Auto-medicaţie - Diminuarea stresului. Depresie. Energie O problema psihologica

cauzează durere şi disconfort, iar persoana foloseşte anumite substanţe pentru a diminua

temporar durerea. Substanţele servesc drept:

Stimulenţi - Se simt în vervă

Anxiolitice - Calmează nervii

Afectează creierul în mod similar cu medicamentele.

Recompensarea creierului – sentimente plăcute.3

Majoritatea oamenilor învaţă să bea alcool de la părinţi sau de la rudele apropiate.

Observă efectele consumului, faptul că e ceva plăcut şi că asta fac „oamenii mari”. Ei încep să

bea pentru a intra în societatea adulţilor. Odată ce au învăţat să bea alcool, oamenii beau dintr-

un singur motiv: îşi doresc efectul produs de drogul alcool. De ce unii caută acest efect şi

beau mai mult decât alţii, este o întrebare la care e greu de răspuns.4 Una dintre explicaţiile

tuturor dependenţelor este vidul spiritual, lipsa reperelor duhovniceşti, şi căutarea într-un mod

inconştient, un mod de a umple acest vid. Căutarea unei soluţii facile, pământeşti, la nivelul

2 Ibidem, p. 22-23.3 Dr. Michael J. Herkov, Ph.D., Intelegerea şi tratarea alcoolismului, Orthodox Christian Mission Center, Florida, http://www.scribd.com/doc/38646589/alcoholabuse-ro p. 16 – 17.4 Floyd Frantz, Cum tratăm alcoolismul. Manual pentru uzul preoţilor şi medicilor, Editura Trinitas, Iaşi, 2007, p. 19.

7

http://www.scribd.com/doc/38646589/alcoholabuse-ro


simţurilor, pentru o problemă duhovnicească, înaltă.

1.3. Ce se întâmplă când consumăm alcool

Alcoolul ne influenţează pe toţi atunci când bem. Însă nu toţi reacţionăm în acelaşi mod.

Fiecare este unic, iar felul în care bem ne afectează în moduri diferite. Astfel,

concentraţia de alcool pe care o ingerezi şi modul în care este absorbită depinde de mai multi

factori, cum sunt: cantitatea consumată, timpul în care a fost consumată greutatea şi sexul

persoanei şi, foarte important, dacă alcoolul este băut pe stomacul gol.

Alcoolul este metabolizat de către organism în 3 faze: absorbţie, distribuţie şi

eliminare.

Imediat după ingestie, alcoolul începe să fie absorbit în organism în cantitate mică,

prin mucoasele gurii şi esofagului.

Alcoolul este absorbit în sânge şi distribuit în corp

Alcoolul este în principal absorbit în sânge prin pereţii stomacali (aproximativ 20%) şi

intestine (aproximativ 80%), în special în intestinul subţire. Procesul de absorbţie are loc mai

încet în cazul în care s-a mâncat recent.

Apoi, alcoolul este distribuit în tot organismul prin sistemul circulator: acesta se

dizolva în lichidul din sânge şi, pe măsură ce sângele circulă în organism, intră şi se dizolvă în

lichidul fiecărui ţesut din corp.

Astfel, organele importante (ficatul, rinichii, plămânii şi creierul) absorb mai mult

alcool. Creierul are o sensibilitate speciala la alcool şi la compuşii acestuia, astfel încât asupra

lui pot avea loc efecte adverse.

Alcoolul ajunge în organele corpului în doar câteva minute de la servirea băuturii,

datorita vitezei de circulaţie a sângelui.

Ficatul înlătură aproximativ 90% din cantitatea de alcool din corp

Organ de baza pentru organism, ficatul este responsabil cu metabolizarea majorităţii

substanţelor care intră în organism.

Organismul nu poate stoca alcoolul; doar ficatul este responsabil cu descompunerea

(metabolizarea) acestuia.

8


Alcoolul, cunoscut şi ca etanol (denumire chimica), este transformat de o enzimă din

ficat în acetalhidă, o substanţă pe care organismul o recunoaşte ca fiind toxică. Din acest

motiv, o altă enzimă şi o substanţă denumită glutation transformă acetilaldehida în acid acetic

non-toxic. Acesta poate fi descompus în continuare în dioxid de carbon şi apă şi eliminat din

organism.

Totuşi, ficatul poate sa metabolizeze deodată o cantitate limitata de alcool. Astfel,

dacă se ingerează o cantitate prea mare de alcool într-un timp foarte scurt, stocul de glutation

din ficat se termină, iar acetilaldehida se acumulează în organism. Evident, aceasta acumulare

poate să ducă la dureri de cap şi ameţeli.

Este nevoie de cel puţin 3 ore pentru a elimina din organism alcoolul introdus dintr-o

singura băutură. Rata de eliminare depinde şi de greutatea şi sexul consumatorului, iar cum

accelerarea metabolismului nu este posibilă, cu cât se bea mai mult, cu atât procesul de

înlăturare a alcoolului din corp va dura mai mult.

Rinichii elimina aproximativ 5% din alcool prin urină

Principala funcţie a rinichilor este să menţină compoziţia chimică corectă a sângelui.

Rinichii filtrează sângele de aproximativ 20 de ori pe zi. Apoi, substanţe utile - cum ar fi

proteinele şi aminoacizii – sunt reabsorbite în sânge.

Produsele nefolositoare şi în exces nu sunt reabsorbite – acestea sunt transferate în

urină şi apoi eliminate din organism, asa cum este cazul alcoolului şi a produşilor săi rezultaţi

în urma metabolizării.

În plus,datorită rinichilor, avem un volum constant de apă în organism. Alcoolul este

un diuretic, iar dacă bem prea mult, corpul ajunge să elimine mai multă apă decât absoarbe.

Astfel, ne deshidratăm şi vom simţi ameţeli şi dureri de cap.

În timp ce expirăm, aproape 5% din alcool este eliminat din corp datorită respiraţiei

Odată ce alcoolul din sistemul circulator ajunge la plămâni prin vasele de sânge care îi

irigă, o parte din el se transferă în sacii alveolari, în aerul pe care îl conţin. De aici este

expirat, eliminându-se din organism. Acesta este alcoolul detectat de etilotestere şi poate fi

sesizat în mirosul respiraţiei unei persoane care a băut.

Alcoolul afectează celulele nervoase din creier şi influenţează modul de funcţionare al

celulelor şi felul în care creierul relaţionează cu toate celelalte părţi ale organismului

9


Diferite părţi ale creierului controlează procese diferite. Alcoolul influenţează fiecare

dintre aceste zone, pe rând; pe măsură ce cantitatea de alcool din sânge creşte, efectele se

intensifică.

Cortexul cerebral procesează informaţiile provenite de la organele de simţ; de

asemenea, controlează modul în care gândim şi felul în care controlăm mişcarea muşchilor. În

momentul în care alcoolul influenţează cortexul cerebral, procesarea informaţiilor provenite

de la organele de simţ durează mai mult; de aceea devenim mai puţin inhibaţi şi nu mai

gândim la fel de clar.

Sistemul limbic este partea creierului care ne controlează memoria şi emoţiile. În

momentul în care acesta este influenţat de alcool, emoţiile devin exagerate – spre exemplu,

devenim mai expansivi, excesiv de veseli sau chiar mai trişti, mai absenţi la ceea ce se

întâmplă în jur. În plus, începem să uităm lucruri sau putem pierde noţiunea timpului.

Cerebelul coordonează mişcările fine ale muşchilor, inclusiv muşchii care ne ajută să ne

păstrăm echilibrul. În momentul în care alcoolul influenţează cerebelul, începem să ne

pierdem echilibrul şi coordonarea mişcărilor şi nu mai avem stabilitate pe picioare.

Hipotalamusul controlează un număr de funcţii, inclusiv excitarea şi performanţa

sexuală. În momentul în care este afectată de alcool, excitarea sexuală creşte, însă scade

performanţa sexuală. Hipotalamusul coordonează şi producerea de hormoni în glanda

pituitară. Unul dintre aceşti hormoni este hormonul anti-diuretic (ADH), care lucrează pentru

reabsorbţia apei din rinichi. Alcoolul restricţionează producţia de ADH şi rinichii produc mai

multă urină.

Trunchiul cerebral controlează funcţiile automate ale corpului, cum ar fi respiraţia,

pulsul şi starea de conştienţă. În momentul în care alcoolul ajunge în trunchiul cerebral,

devenim somnoroşi datorită scăderii ritmului respiraţiei şi, în funcţie de cantitatea de alcool

pe care am băut-o, putem chiar să ne pierdem cunoştinţa. Pe măsură ce concentraţia de alcool

din sânge creşte, pulsul poate fi afectat, la fel şi respiraţia şi starea de conştienţă. O cantitate

prea mare de alcool poate duce chiar şi la deces.5

5 http://www.desprealcool.ro/ce-se-intampla-cand-consumi-alcool/

10


1.4. Date statistice

Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în anul 2012 au murit

56 milioane de persoane, principalele cauze fiind bolile cardiovasculare şi cancerul.6

Bolile cardiovasculare sunt cauza numărul unu a mortalităţii pe glob. Un număr de

17,3 milioane de persoane au murit din cauza bolilor cardiovasculare în anul 2008,

reprezentând 30% din totalul deceselor. Majoritatea bolilor cardiovasculare pot fi prevenite

prin luarea în considerare a factorilor ca fumatul, dieta nesănătoasă şi obezitatea, inactivitatea

fizică, tensiunea ridicată, diabetul şi cantitatea ridicată de grăsimi.7

Cancerul numără 8,2 milioane de decese în anul 2012, reprezentând 14,6% din totalul

deceselor. Aproximativ 30% dintre decesele de cancer se datorează comportamentului şi

dietei: obezitate, consum scăzut de fructe şi legume, lipsa activităţii fizice, consumul de tutun,

consumul de alcool.8

Aceste date statistice arată cât de prezente sunt bolile necruţătoare din viaţa noastră,

iar cauzele acestora au o legătură sigură cu comportamentul nostru nesănătos. Fumatul,

alcoolul, mâncarea gustoasă dar nesănătoasă, arată înclinaţia noastră spre dependenţe, spre

încercarea împlinirii noastre trupeşti prin plăcere, şi lipsa înfrânării, ascezei omului modern.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în anul 2012, 5,9% din totalul deceselor de

pe glob au fost atribuite alcoolului. Aceasta reprezintă 3,3 milioane de decese.

Alcoolul crează dependenţă şi este responsabil de dezvoltarea a peste 200 de afecţiuni,

printre care se numără boli de ficat – precum ciroza dar şi cancer. În plus, persoanele care

obişnuiesc să bea alcool sunt expuse riscului de a dezvolta tuberculoză şi pneumonie.9

Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind alcoolul şi sănătatea din 2014

prezintă România astfel:

Total populaţie 21.861.000, populaţie cu vârstă mai mare de 15 ani 85%.

Consumul pe cap de locuitor (vârsta mai mare de 15 ani), în anul 2010 pe tipuri de

alcool a fost împărţit astfel: 50% bere, 29% vin, 21% băuturi spirtoase.

Consum de alcool pur pe cap de locuitor (vârsta mai mare de 15 ani), media anilor

6 http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs310/en/index2.html7 http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs317/en/8 http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs297/en/9 World Healt Organization (Organizatia Mondiala a Sanatatii), Global status report on alcohol and health 2014, http://www.who.int/substance_abuse/publications/global_alcohol_report/en/

11


2008-2010: 22,6 litri - bărbaţi, 6,8 litri – femei, total - 14,4 litri. Valoarea OMS pentru

Europa 10,9 litri alcool pur pe an.

Consum de alcool persoane peste 15 ani - doar băutori - în anul 2010, litri alcool pur:

bărbaţi - 30,7 litri, femei – 10,9 litri, media – 21,3 litri.

Abstinenţi pentru ultimele 12 luni, în anul 2010, bărbaţi – 26,2%, femei – 38,1%,

ambele sexe – 32,4%

Consecinţe asupra sănătăţii: ciroză hepatică din cauza alcoolului: 77,8% bărbaţi,

60,9% la femei. Accidente de maşină cauzate de alcool: 27,4% la bărbaţi, 7,8% la femei.

Dependenţa de alcool în anul 2010 pentru populaţia peste 15 ani, 1,3%. Indicele

OMS pentru Europa 4,0%. Consum abuziv de alcool şi dependenţă în anul 2010 pentru

populaţia peste 15 ani, 2,4%. Indicele OMS pentru Europa 7,5%10

Clasamentul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind consumul de alcool pur pe an pe

cap de locuitor

Europa este continentul cu cei mai mari consumatori de băuturi alcoolice.

Belarus - 17,5 litri de alcool pur pe an.

Republica Moldova - 16,8 litri de alcool pur.

Lituania – 15.4 litri de alcool pur pe an,

Rusia – 15,1 litri de alcool pur,

România – 14,4 litri de alcool pur,

Ucraina – 13,9 litri de alcool pur pe an,

Andora – 13,8 litri de alcool pur,

Ungaria – 13,3 litri de alcool pur,

Republica Cehă şi Slovacia – 13 litri de alcool pur

Portugalia – 12,9 litri de alcool pur.

Alte continente:

Australia - 12,2 litri de alcool pur şi

Canada - 10,2 litri de alcool pur.

SUA - 9,2 litri de alcool pur.

10 Ibidem, p. 233

12


Africa şi Ţările din orientul Mijlociu în medie 2,5 litri de alcool.11

Alcoolismul nu selectează oamenii. Îi afectează pe cei tineri şi pe cei bătrâni, pe cei

bogaţi şi pe cei săraci, pe oameni de diferite rase şi religii. Alături de bolile cardiovasculare şi

cancer, este una dintre cele trei mari probleme de sănătate, în întreaga lume. E trist că a afectat

şi societatea românească la toate nivelele ei, în toate oraşele şi în toate satele.

1.5. Alcoolismul sau dependenţa (adicţia) de alcool.

„Alcoolismul” sau „dependenţa de alcool” este greu de definit în termeni simpli şi sunt

multe cărţi scrise despre cum să diagnosticăm dacă o persoană a devenit „dependentă de

alcool sau alte droguri”. La modul simplu, poate fi identificat prin comportamentul de a

consuma alcool şi de a avea probleme din această cauză. Aceste probleme vor fi urmate de

eforturi eşuate de a controla cantităţile consumate fie prin moderare, fie prin abstinenţă.

Pentru alcoolic, eforturile - din ce în ce mai mari - de a înceta consumul de alcool, de a

controla cantitatea consumată şi efectele băutului sunt, de obicei, fără succes. Aceste încercări

eşuate de control sau de moderare a consumului de alcool sunt caracteristica centrală a

„alcoolismului” sau a „dependenţei de alcool”.

O definiţie mai formală este următoarea: un „alcoolic” este o persoană care, în mod

constant. nu reuşeşte să aleagă dacă va bea sau nu şi care, dacă bea, este incapabilă să decidă

dacă se va opri sau nu. „Alcoolicii cu complicaţii” sunt cei care, datorită consumului de alcool

excesiv şi prelungit, au tulburări fizice sau mentale.12

Adicţia nu este consum sau intoxicaţie cu alcool.

Alcoolul devine o problema atunci când:

- O persoană eşuează în îndeplinirea sarcinilor majore de rol la serviciu, şcoală sau acasă:

Absentează, Rezultate slabe, Probleme comportamentale, Neglijenţă

- O persoana continuă să consume alcool în situaţii periculoase sau în ciuda problemelor

legale datorate consumului de substanţe

- O persoana continuă să bea în ciuda problemelor din relaţiile cu prietenii şi familia

11 World Healt Organization (Organizatia Mondiala a Sanatatii), Global status report on alcohol and health 2014., http://www.who.int/substance_abuse/publications/global_alcohol_report/en/.12 Floyd Frantz, op. cit., p. 18.

13

http://www.who.int/substance_abuse/publications/global_alcohol_report/en/


- Toleranţa: - Nevoia de a consuma cantităţi mai mari de alcool pentru a obţine efectul dorit

- Sevraj - Simptome fizice asociate încetării consumului

- Incapacitatea de a reduce sau opri consumul de alcool

- Persoana îşi petrece o mare perioadă de timp pentru obţinerea, consumul sau recuperarea din

alcool

- Renunţarea sau limitarea unor activităţi sociale, ocupaţionale sau recreaţionale semnificative

datorită consumului de alcool13

Alcoolismul ca boală

Organizaţia Mondiala a Sănătăţii a recunoscut dependenţa de alcool ca boală în 1956.

Asociaţia Medicala Americana o numeşte boală în 1965. Caracteristicile unei boli:

ireversibilă, progresivă, incurabilă. Trăsătura cheie este incapacitatea persoanei de a-si

controla băutul, iar tratamentul e reprezentat de Abstinenţa totala.14

1.6. Consideraţiile neurobiologice ale dependenţei de etanol. Mecanismul recompensei şi adicţia

Recompense naturale: mâncarea, apa, sexul, afecţiunea.

Activarea mecanismului recompensei de către drogurile adictive. Alcoolul afectează

diferite sisteme de neurotransmiţători. Alcoolul eliberează peptide opioide care facilitează

eliberarea de dopamină. Receptorii Dopaminei D2 sunt mai scăzuţi în Adicţie

Dopamina face parte din „sistemul de recompense” al creierului. Senzaţia de euforie

are legătură cu acţiunile ce ţin de supravieţuire sau de plăcerile imediate şi de scurtă durată,

cum ar fi beţia, mâncatul sau relaţiile sexuale. Când acest sistem de recompense este

suprastimulat, apare dependenţa, alături de reacţiile adverse aferente momentelor în care

drogul nu mai este consumat.

Neurotransmiţătorii şi receptorii cu rol în instalarea adicţiei

Acidul gamma-aminobutiric (receptorii GABAA, GABAB; cei GABAA sunt afectaţi de

13 Dr. Michael J. Herkov, op. cit. p. 20-25.14 Ibidem, p. 40.

14


alcool).

Intensificarea funcţionării GABA pe durata intoxicării

Reducerea numărului de receptori GABAA in faza consumului cronic de alcool

Glutamat - receptorii (NMDA, AMPA kainat)

Descreşterea funcţionării glutamatului pe perioada intoxicării

Consumul abuziv cronic determina o up-regulare şi o creştere a nivelului glutamatului

Dopamina (receptorii D1, D2, D3, D4)

Alcoolul, ca şi substanţă de recompensă, este asociat cu eliberarea de dopamină în

centrul plăcerii de la nivelul creierului (calea dopaminergică mezolimbică)

Serotonina 5HT (mai multi receptori, mai ales 5HT3)

Receptorii 5HT3 sunt asociaţi cu întărirea efectelor de recompensă ale consumului de

alcool

Receptorii 5HT1A sunt asociaţi consumului de alcool, intoxicării şi dezvoltării

toleranţei

Opioidele (receptorii μ, δ, κ )

Consumul de alcool este asociat cu intensificarea eliberării de opioide endogene

Exista o corelaţie semnificativă între disponibilitatea receptorilor μ-opioizi si pofta de

a bea din faza de dezintoxicare a persoanelor dependente de alcool.15

Alcoolul, drogul de abuz cu cea mai frecventă utilizare are un potenţial crescut de a

produce deficite cognitive caracterizate prin grade diferite de severitate în funcţie de perioada

de consum, caracteristicile psiho-fizice ale individului, etc.

Studiile imagistice precum şi cele morfopatologice efectuate în cazul consumatorilor

abuzivi de alcool au evidenţiat o scădere a masei cerebrale determinate de alcool, ce

interesează atât substanţa albă cât şi cea cenuşie.

Efectele neurotoxice ale alcoolului sunt mediate de creşterea sensibilităţii receptorilor

NMDA, ca urmare a consumului abuziv de alcool, de scăderea extracelulară a glutamatului în

perioadele de abstinenţă, de scăderea inhibiţiei neuronale induse de GABA, pierderea de

semnale trofice (de ex, BDNF).

Consumul cronic de alcool, mai ales sub forma dependenţei etanolice, a constituit

15 Ibidem, p. 62-64.

15


dintotdeauna o problemă de prim rang pentru specialişti şi pentru societate, în general,

întrucât aceasta interferează într-un mod puternic negativ multiplele planuri ale existenţei

umane (personal, familial, medical, economic şi social).

Cercetările în domeniu ce au plecat de la observaţiile clinice consolidate de-a lungul

vremii au ajuns în prezent într-un stadiu de abordare extrem de intim al acestui fenomen,

respectiv planul molecular genetic, în care are loc practic iniţierea procesualităţii biologice.

Ştiinţa studiază una din numeroasele verigi biochimice implicate în fenomenul

alcoolismului, dar care deţine un loc de frunte prin prezenţa sa în toate etapele de dezvoltare

ale acestui fenomen, având ca punct terminus - neurotoxicitatea.

În consumul acut, etanolul acţionează în principal ca agonist al receptorilor GABAA,

cu facilitarea trasmisiei GABA-ergice, producându-se, prin urmare, inhibiţia SNC (Sistemul

Nervos Central) relevată prin lentoarea psiho-motorie exprimată într-o anumită fază a

consumului acut de alcool. De asemenea, etanolul antagonizează receptorii NMDA, cu

scăderea depolarizării şi potenţarea efectului anterior menţionat.

O ţintă moleculară specifică etanolului precum şi a celorlalte droguri de abuz este

acţiunea alcoolului asupra receptorilor dopaminergici. Acest fapt are o relevanţă deosebită

întrucât, prin aceasta, se produce efectul euforizant al alcoolului care condiţionează repetarea

consumului de alcool cu atragerea modificărilor importante de la nivel cerebral.

Astfel, etanolul produce creşterea dopaminei în circuitul mezocorticolimbic prin

inhibarea interneuronilor GABA din aria tegmentului ventral (VTA) care, la rândul lor inhibă

terminaţiile dopaminergice, cu creşterea dopaminei în VTA, respectiv nucleul accumbens

(Nac).

Prin repetarea cu regularitate a uzului de alcool se dezvoltă, în virtutea păstrării

homeostaziei, a unei stări adaptative, un răspuns compensator ce defineşte termenul de

dependenţă fizică.

În condiţiile consumului abuziv de alcool se produce, în scop compensator, scăderea

activităţii GABA-ergice (down regulation) precum şi creşterea stimulării receptorilor NMDA

(up regulation) cu apariţia fenomenului de toleranţă.

Aşadar, fenomenul de toleranţă şi anume necesitatea de a se creşte cantitatea de alcool

pentru obţinerea aceluiaşi efect se explică prin aceste modificări receptorale, în speţă, prin

16


intermediul fenomenului de „up regulation” al receptorilor NMDA.

Dependenţa fizică presupune, de asemenea, existenţa fenomenului de sevraj. Sevrajul,

ce rezultă din întreruperea bruscă a consumului de alcool reprezintă de fapt o stare de

hiperexcitabilitate produsă prin scăderea inhibiţiei SNC (stoparea aportului de alcool pe

fondul unei activităţi GABA scăzute), creşterea eliberării de glutamat ce acţionează în

condiţiile unei sensibilizări a receptorilor NMDA, precum şi a altor neurotransmiţători, cum

ar fi noradrenalina.

În sprijinul acestor afirmaţii stă clinica acestui sindrom ce reflectă hiperexcitabilitatea

SNC, respectiv simpaticotonia relevate prin apariţia insomniei, anxietăţii, crizelor epileptice,

transpiraţiilor, tremurăturilor, tahicardiei, etc.

Tot în cadrul fenomenului de dependenţă se descriu apariţia unor simptome de tip

hipertimic negativ ce se manifestă în timpul sevrajului, cum ar fi anhedonia, anxietatea,

disforia, craving-ul, ce circumscriu fenomenul de dependenţă psihologică şi care are ca

urmare perpetuarea consumului de alcool în condiţiile scăderii capacităţii de control al

consumului acestuia.

Dar dezvoltarea dependenţei nu reprezintă aspectul cel mai problematic al consumului

cronic de alcool de vreme ce simptomele ocazionate de sevrajul alcoolic se atenuează în

câteva zile. Aspectul cel mai spinos îl constituie însă necesitatea imperioasă de reluare a

consumului de alcool, uzul compulsiv, denumit fenomenul de adicţie.

Adicţia se dezvoltă ca urmare a unui comportament de întărire pozitivă a unei acţiuni

plăcute (efectul euforizant al alcoolului) şi are la bază fenomenul de potenţare pe termen lung

(LTP).

Se presupune că acest fenomen LTP este responsabil pentru recăderile în legătură cu

stimuli necondiţionaţi, adică acei factori asociaţi pe parcursul consumului de etanol, cum ar fi

revederea alcoolului, a factorilor de mediu sau a persoanelor semnificative ce au legătură cu

acest comportament, etc.

Neurotoxicitatea alcoolului a fost pusă în evidenţă prin detectarea modificărilor

morfologice cerebrale ce au fost corelate cu consumul îndelungat de alcool.

Investigaţiile neuroimagistice au evidenţiat lărgirea ventriculilor şi a şanţurilor

cerebrale, ceea ce este concordant cu descoperirile examenelor histopatologice ce au arătat

17


reducerea masei cerebrale, a masei cerebelare (mai ales în alcoolismul sever).

Această scădere a volumului cerebral priveşte ca şi în alte afecţiuni neurodegenerative

substanţa cenuşie, dar în primul rând este implicată pierderea de substanţă albă ce rezultă din

pierderea de neuroni, dar mai ales prin scăderea cantităţii de mielină. Cercetările de genetică

moleculară au pus în evidenţă o expresie scăzută a trei gene ce codifică sinteza mielinei la

nivelul cortexului frontal al subiecţilor cu alcoolism.

În plus, s-a identificat şi o reducere a parenchimului cerebral (scăderea mărimii

celulare neuronale şi gliale, a arborizaţiilor dendritice).

Faptul că pierderea de neuroni reprezintă doar o componentă a scăderii volumului

cerebral şi că alte procese sunt predominante în cadrul neurotoxicităţii etanolului este arătat de

revenirea parţială a volumului cerebral după o anumită perioadă de abstinenţă.

Regiunile afectate cu predilecţie de consumul cronic de etanol sunt: lobul frontal (mai

ales stratul piramidal), hipocampul, cortexul entorinal, cerebelul (mai ales stratul celulelor

Purkinje), talamusul, nucleii nervoşi.

Lobul frontal reprezintă regiunea cu cea mai severă interesare, poate şi din cauza unui

procent ridicat de substanţă albă faţă de alţi lobi. De asemenea s-au remarcat alterări

importante de tipul atrofiei la nivelul stratului piramidal probabil datorită unei complexităţi

deosebite a arborizaţiei dendritice bazale la acest nivel.

Există o corespondenţă între caracteristicile funcţionale ale regiunilor implicate,

simptomele specifice alcoolismului, cât şi măsurătorile neuropsihologice.

Se descriu, aşadar, tulburările cognitive (tulburările de memorie, atenţie, ale proceselor

şi operaţiilor gândirii, cum ar fi dificultăţile de abstractizare, de rezolvare a problemelor,

dizabilităţile vizuospaţiale, a funcţiei motorii), dar şi tulburări emoţionale şi comportamentale.

Acestor tulburări li se atribuie, în principal, originea frontală.

Substratul biochimic al neurotoxicităţii îl constituie modificările în transmisie, mai cu

seamă a glutamatului şi a lui GABA.

Astfel, se evidenţiază creşterea sensibilităţii (up-regulation) a receptorilor NMDA prin

creşterea densităţii acestor receptori, dar mai ales prin modificări posttranslaţionale ale

receptorilor NMDA precum şi desensibilizarea (downregulation) a receptorilor GABAA prin

modificări ale subunităţilor proteice ale receptorilor GABA.

18


Descifrarea proceselor ce stau la baza alcoolismului situează glutamatul în prim planul

modificărilor induse de alcool prin implicarea acestuia în apariţia dependenţei, a adicţiei

precum şi a neurotoxicităţii etanolului ceea ce va conduce la sinteza de noi terapii care

singure, sau în asociere cu cele existente să contribuie la controlul acestui fenomen atât de

răspândit şi, în acelaşi timp atât de dăunător.16

Toate substanţele sau comportamentele adictive acţionează în mod similar asupra

creierului provocând schimbarea funcţionalităţii acestuia. De exemplu jocurile de noroc nasc

dependenţa foarte simplu. În clipa în care joci şi ştii că în mod aleator, fără să ştii când,

apare câştigul, se eliberează dopamina, un hormon al anticipaţiei. Devii drogat cu

hormoni produşi de propriul creier. Această dependenţa este la fel de puternică şi ucigătoare

ca şi cea de cocaină, alcool sau orice altă substanţă.

1.7. Originile Adicţiei moderne şi distrugerea omului

În ultimii ani, s-a văzut o explozie în vicii: alcool, droguri (legale şi ilegale), sex,

pornografie, produse alimentare, jocuri de noroc, şi altele. Oamenii consumă medicamente

fără sfatul medicului într-un ritm alarmant, cu o întreagă serie de substanţe şi efecte.

De ce suntem atât de nefericiţi, acum când lucrurile par a fi mai bune ca oricând? Se

vindecă mai multe boli ca niciodată de-a lungul istoriei, viaţa este atât mai lungă cât şi mai

uşoară.

Cu toate acestea, noi suntem mai deprimaţi şi mai nefericiţi ca niciodată. Depresia

clinică este agresivă, şi mai mulţi oameni mor din cauza „stilului de viaţă”, decât în

accidentele, scurtându-şi viaţa prin propriile alegeri de a muri mai devreme, mai degrabă

decât mai târziu.

Omul modern trăieşte într-un oraş, izolat de familie şi de prieteni. Locul de muncă şi

colegii lui implică relaţii care sunt în mod inerent condiţionate şi temporare. În esenţă, nu este

nimeni în viaţa lui de zi cu zi, care să rămână alături de el atunci când are nevoie.

Acelaşi lucru este valabil în căsătoria lui, chiar şi cu copiii săi. Nu există nevoi în

16 Ghiorghe Talău, Lavinia Duică, Daniela Nicoară, Raul Talău, Efectele Neurotoxice ale Glutamatului induse de alcool, în Revista Română de Psihiatrie, seria a III-a, vol. IX, nr. 1, 2007, p. 26-28.

19


aceste relaţii, care să nu poată fi îndeplinite într-un alt mod. Omul modern poate fi divorţat

destul de uşor, oferind pensie alimentară, iar statul oferă sprijin pentru copii.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru femeia modernă, ea este extrem de înlocuibilă.

Bărbaţii sunt mult mai dispuşi să se uite la filme pentru adulţi decât să formeze o relaţie. Şi

astfel femeile se văd nevoite să concureze pentru atenţie chiar şi în cele mai intime

circumstanţe.

Copiii nu sunt formaţi de către familii, ci de către sistemele de învăţământ obligatoriu

care insufla morala, disciplina, şi valorile în locul familiei. Ei învaţă repede că drumul spre

succes aşa cum este definit de sistem nu este, prin viaţa de familie, ci prin carieră sau, mai

important, prin stima de sine şi de auto-satisfacţie.

De fapt, orice impediment pentru auto-satisfacţie este considerat ca persecuţie sau cel

puţin un lucru negativ. Suntem cu toţii formaţi de către vieţile noastre moderne, de a nu da

valoare cumpătării, ci luxului.

Lumea noastră modernă a devenit tot mai materialistă. De fapt, sistemele noastre

politice se concentrează exclusiv pe materialism dialectic, fie că este Capitalist sau Marxist.

Asta pentru că omul a ajuns să depindă mai mult de mecanismele financiare decât de

legăturile de familie. Ni se promit pensii şi plăţi garantate când vom fi în vârstă, pentru a

înlocui copiii care să aibă grijă de noi la bătrâneţe. Noi muncim şi economisim, în speranţa că

şi alte persoane ne vor plăti pensiile şi vor avea grijă de noi în ultimele zile ale vieţii noastre.

De fapt, omul modern are un copil sau doi, copiii sunt jucăriile părinţilor.

Copiii nu mai sunt o necesitate pentru căsătoria modernă, şi astfel căsătoria devine în

mare măsură o relaţie contractuală cu privire la garantarea relaţiilor sexuale şi la acordarea

companiei. Este vorba de împlinirea nevoilor şi despre supravieţuire. În cazul în care nevoile

pot fi împlinite în altă parte mult mai uşor decât în cadrul căsătoriei, atunci aceasta se

destramă.

Omul modern ştie aceste lucruri. El ştie că a fost înlocuit de sistemele şi birocraţia

vieţii moderne desenate în acord cu efectele urbanizării. Pe măsură ce oamenii se mută

departe de familia tradiţională în oraş, nevoile lor materiale şi emoţionale nu mai sunt

împlinite de către familie.

Deci, sunt căutate noi modalităţi de a satisface aceste nevoi. Instituţiile statului nu pot

20


îndeplini cerinţele noastre emoţionale, chiar dacă sunt împlinite cele materiale. Statul nu ne

poate iubi, acesta nu este un subiect pentru organizarea birocratică şi de managerială.

Deci, ceea ce ne ucide este singurătatea profundă a acestei lumi materialiste.

Tratăm suferinţa fizică, însă ne simţim vieţile lipsite de dragoste şi sens. Sensul real pe

care o persoană îl poate avea este de a fi iubit, de a fi apreciat pentru ceea ce este decât pentru

ceea ce poate de celorlalţi.

Alcoolul şi drogurile, împreună cu alte lucruri care ne ucid, sunt anestezice pentru

operaţia crudă a vieţii moderne. Suntem dezmembraţi de lumea care ne privează de nevoile

noastre cele mai fundamentale de dragoste şi sens, şi ne tratăm astfel încât nu observăm cât de

mult ne dorim ceva profund.

În acelaşi timp, există o mulţime de oameni care par a fi fericit cu această condiţie

inumană a omului modern. Sunt cei ce urăsc umanitatea naturală. Ei urăsc familia, şi pe

Dumnezeu, care preţuieşte întreaga omenire.

Sunt cei care văd omenirea în ceea ce priveşte suferinţa colectivă şi instabilitatea

inerentă a lumii. Ei urăsc această suferinţă, poate pentru că ei o simt prea profund sau se tem

de ea. Aceştia se angrenează foarte puternic în activităţi pentru a face faţă temerilor lor.

Alţii devin plin de ură faţă de un Dumnezeu, care permite această suferinţă, şi

presupun că omenirea îşi poate vindeca propriile probleme, dacă s-ar organiza în mod corect.

Ei cred că dacă toată lumea ar avea ceea ce are nevoie, s-ar simţi împlinită. Aceste persoane

revoluţionare îl alungă pe Dumnezeu din ceruri şi pun „comunitatea” la managementul lumii.

Aşa cum Baronii hoţi din vechime îi împuşcau pe muncitorii sau indienii ce stăteau în

calea îmbogăţirii lor, Marxiştii îi lichidau pe cei ce nu cooperau pentru reeducare. Cu mult

timp în urmă, Dumnezeu, care i-a chemat pe toţi oamenii la Sine, a fost împins la o parte de

către Omul Nou care alege care dintre vecinii săi merită să existe sau nu.

Simţim nevoia de a avea mai mult şi mai mult din cauza lucrurilor, pentru că lucrurile

nu schimbă nimic: suntem încă singuri. Astfel au fost create substanţe pentru a vindeca

durerea naturală pe care o experimentăm datorită singurătăţii. Trebuie să avem mai mult

alcool, mai multe droguri, mai multă pornografie pe internet pentru ca toate acestea să meargă

înainte. De aceasta lucrurile se înrăutăţesc. Abuzul şi dependenţa sunt uleiul care ţin motorul

lubrifiat.

21


Dacă scăpăm de dependenţele noastre, vom experimenta durerea umanităţii noastre

sfâşiate de mentalitatea modernă. Vom experimenta suferinţa şi vom respinge planul.

Există vreo speranţă? Da, putem renunţa. Ne putem întoarce la adevăratul Dumnezeu,

prin cei 12 paşi, şi să ieşim din dependenţă găsind-ul pe Dumnezeu în Biserica Sa. Noi putem

fi uniţi cu Domnul Iisus Hristos, şi astfel să ajungem unitatea cu întreaga omenire.

„Şi frate pe frate va da la moarte, şi tată pe fiu; şi copiii se vor răzvrăti împotriva

părinţilor şi-i vor ucide. Şi de toţi veţi fi urâţi din pricina numelui Meu; dar cel ce va răbda

până la sfârşit, acela se va mântui”. (Marcu 13:12-13)

Ca oameni liberi într-o lume de robie la singurătate, libertatea noastră este cea mai

mare ameninţare la adresa sistemului. Cei ale căror interese se află în perpetuarea acestui

sistem ne vor urî şi ne vor persecuta. Dragostea noastră pentru familiile noastre şi unul pentru

altul va provoca sistemul vieţii moderne.

Cred că unii oameni s-au dat seama cât de hipnotizaţi am devenit. Ei ştiu că, atât timp

cât acestea pot păstra pe alţii fascinaţi în adicţiile şi distracţiile lor, ei pot face ceea ce doresc

cu adevărat. Şi gestionarea unei mulţimi de oameni este dificilă, astfel încât aceştia încearcă

să elimine cât mai mulţi oameni posibil.

S-ar putea spune, „da, dar cei mai mulţi dintre ei ştiu că nu va trăi pentru a vedea

sfârşitul pentru care complotează.” Acest lucru este adevărat, dar cei mai mulţi dintre ei vor

muri mulţumiţi ştiind că bomba va continua şi răzbunarea lor asupra omenirii va avea loc.

Da, aceşti oameni urăsc umanitatea cu ura Diavolului. La fel ca diavolul, ei doresc

omenirea complet eliminată. Răul nu va câştiga până la sfârşit, dar, va provoca o mulţime de

victime de-a lungul drumului. Dumnezeu ne oferă instrumentele necesare pentru a câştiga

libertatea noastră prin El. Ni L-a dat pe Fiul Său ca noi să putem fi uniţi cu El şi ne

descătuşăm din izolarea lumii moderne. Dumnezeu ne iubeşte, iar această iubire este

triumfătoare.17

17 Pr. George Aquaro, Originile Adictiei moderne şi distrugerea omului, Versiunea 08 martie 2013, http://orthodoxyandrecovery.blogspot.ro/p/in-recent-years-we-have-seen-explosion.html

22


CAPITOLUL II Boala, patima şi alcoolismul din perspectivă

teologică.

2.1. Sfânta Scriptură despre Beţie

Una dintre cele mai cunoscute istorisiri este în Sfânta Evanghelie după Ioan 2, 3: „Şi

sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: «Nu mai au vin»”. Domnul nostru Iisus

Hristos a făcut primul său miracol notat, transformând apa în vin la o nuntă. Deci ştim că

vinul şi folosirea socială a acestuia este un lucru bun, altfel Domnul nostru nu l-ar fi dat

musafirilor de la nuntă. Cu toate astea, în această relatare nu se menţionează cât este bine să

bei. Există peste 200 de versete în Biblie care se referă la uzul şi abuzul de vin, acestea ne

îndeamnă întotdeauna pe calea moderaţiei.

Vechiului Testament privind alcoolul:

- Facerea 9:20 - 26 „Atunci a început Noe să fie lucrător de pământ şi a sădit vie. A băut vin

şi, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său.” – Noe se îmbată; rezultatul a constat în

imoralitate.

- Levitic 10:9 - 11 – „Vin şi sicheră să nu beţi, nici tu, nici fiii tăi, când intraţi în cortul

adunării sau vă apropiaţi de jertfelnic, ca să nu muriţi. Acesta este aşezământ veşnic în

neamul vostru. Ca să puteţi deosebi cele sfinte de cele nesfinte şi cele necurate de cele curate,

Şi ca să învăţaţi pe fiii lui Israel toate legile, pe care le-a poruncit lor Domnul prin Moise”

Dumnezeu le porunceşte preoţilor să nu bea pentru a putea face diferenţa dintre ce e sfânt şi

ce nu e sfânt.- Psalmul 103, 16: „Vinul veseleşte inima omului” Băutul vinului poate fi o

binecuvântare şi poate avea efecte fiziologice pozitive

- Psalmul 103, 16: „Vinul veseleşte inima omului” Băutul vinului poate fi o binecuvântare şi

poate avea efecte fiziologice pozitive.

- Pilde 20, 1: „Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare şi oricine se lasă

ademenit nu este înţelept”

- Pilde 23, 21 „Beţivul şi desfrânatul sărăcesc”.

- Pilde 23:29 - 30 – „La cine e vai? la cine e gâlceavă? la cine sunt certurile? la cine sunt

23


tulburările şi sfezile? la cine sunt oase rupte fără pricină? la cine sunt ochii urduroşi? Oare

nu la aceia care se'ntind la vin? oare nu la aceia care stau la pândă pe unde se fac

petreceri?”

- Sir. 19, 2 „Vinul şi femeile strică pe cei înţelepţi”

- Sir. 26, 9 „Urgie mare este femeia beţivă, şi ruşinea sa n-o va acoperi”.

- Sir. 31, 29 „La vin nu te face viteaz, că pe mulţi i-a pierdut vinul”.

- Sir. 31, 34 - „Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult: certuri şi căderi face”

Noului Testament privind alcoolul

- Luca 12:45 – „Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăboveşte să vină, şi va

începe să bată pe slugi şi pe slujnice, şi să mănânce, şi să bea şi să se îmbete” Hristos ne

avertizează împotriva beţiei.

- Luca 21:34 - Beţia îi va face pe unii sa nu fie pregătiţi pentru revenirea Domnului. „Luaţi

seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură”

- Romani 13, 13 - „Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi

în fapte de ruşine”

- 1 Corinteni 5:11 – „Dacă un frate creştin e beţiv, să, nu vă amestecaţi cu el”.

- 1 Corinteni 6:10 – „Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu

vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu”

- 1 Timotei 3, 2-3 – „Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei

singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii,

Nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, ”

- 1 Timotei 3:8 – „Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cucernici, nu vorbind în două feluri,

nu dedaţi la vin mult, neagonisitori de câştig urât”

- 1 Timotei 5, 23 „De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi

pentru desele tale slăbiciuni”. Asta implică folosirea medicală a vinului şi în acest verset se

recomandă să folosim „puţin vin” pentru sănătatea noastră.

- Epistola către Efeseni 5, 18 „Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de

Duhul”.

2.2. Canoanele Bisericii Ortodoxe despre beţie

Şi canoanele ortodoxe privesc în acelaşi duh problema vinului şi a beţiei.

24


CANONUL 42 apostolic (osândirea jocurilor de noroc şi a beţiei)

Episcopul ori presbiterul, ori diaconul, petrecând cu zaruri şi cu beţii, ori să înceteze, ori să

se caterisească.

CANONUL 43 apostolic (osândirea jocurilor de noroc şi a beţiei)

Ipodiaconul sau citeţul sau cântăreţul, aceleaşi făcând, ori să înceteze, ori să se afurisească; de

asemenea şi laicul.18

CANONUL 52 apostolic (primirea în biserica a celor ce se pocăiesc)

Dacă vreun episcop sau presbiter nu primeşte pe cel ce se întoarce de la păcat, ci îl

îndepărtează (îl respinge), să se caterisească, pentru că mâhneşte pe Hristos, cel ce a zis:

„Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte" (Luca 15, 7).

CANONUL 54 apostolic (oprirea clericilor de a petrece în cârciumi)

Dacă vreun cleric ar fi văzut (prins) mâncând în cârciumă, să se afurisească, afară numai dacă

fiind la drum (în călătorie) a tras de nevoie la ospătărie.

CANONUL 22 Sin. VII ec. (vieţuirea creştinilor să fie cuviincioasă; clericii şi

călugării să nu intre în ospătarii decât de nevoie)

... Iar de s-ar şi întâmpla cândva ca monahul sau un bărbat cu cinul preoţesc să nu-şi ia cele de

trebuinţă neapărată, şi de nevoie vrea să tragă fie la han (ospătărie), fie la casa cuiva, acela să

fie volnic (să aibă voie) a face lucrul acesta, ca silit de nevoie, numai (săi facă) cu evlavie.

CANONUL 9 Trulan (clericii se opresc a face negoţ cu băuturi)

Nici unui cleric să nu-i fie îngăduit să aibă sălaş pentru îndeletnicire cârciumărească (prăvălie,

cârciumă). Pentru că, dacă unuia ca acesta nu i s-a îngăduit a intra în cârciumă, cu cât mai

vârtos (nu-i este îngăduit) să slujească altora în aceasta şi să se apuce de ceea ce nu-i lui

îngăduit (nu-i este îngăduit)? Iar dacă ar face ceva de acest fel, ori să înceteze, ori să se

caterisească.

CANONUL 50 Trulan (osândirea pentru jocurile de noroc)

De acum înainte nimenea dintre toţi, fie dintre laici, fie dintre clerici, să nu joace zaruri. Iar

dacă s-ar prinde cineva făcând ceva de acest fel, dacă ar fi cleric să se caterisească, iar dacă ar

fi laic să se afurisească.

CANONUL 24 Laodiceea (este oprită intrarea clericilor în crâşme)

Nu se cuvine ca cei ierarhiceşti, de la presbiteri până Ia diaconi, şi apoi cei din tagma

18 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note şi Comentarii, EIBMBOR, 1992, p. 36.

25


bisericească până la slujitorii bisericeşti, ori citeţi, ori cântăreţi, ori exorcişti, ori uşieri, ori

celor din tagma asceţilor, să intre în cârciumă.

CANONUL 55 Laodiceea (ofrandele să nu fie folosite pentru petreceri)

Nu se cuvine ca cei ierarhiceşti ori clericii să facă ospeţe din contribuţii, dar nici mirenii.

CANONUL 40 Cartagina (clericii să nu intre în cârciumă)

Clericii să nu intre în cârciumă pentru ca să mănânce sau să bea, decât numai dacă nevoia

străinătăţii i-ar sili.

CANONUL 60 Cartagina (creştinii şi ospeţele necreştinilor. biserica şi statul)

Mai departe, deoarece în multe locuri, împotriva poruncilor dumnezeieşti, se ţin ospeţe,

introduse de rătăcirea păgână, aşa încât pe ascuns şi creştinii se adună cu păgânii la ţinerea

acelora, trebuie să se mai ceară de Ia împăraţii creştini ca să poruncească a se opri unele ca

acestea atât din cetăţi, cât şi de pe moşii; cu deosebire să se ceară, din cauză că unii chiar şi la

sărbătorile de naştere ale fericiţilor mucenici nu se înspăimântă a săvârşi astfel de păcate, în

unele cetăţi, chiar şi în locurile sfinte; în care zile se săvârşesc - ruşine este chiar a o spune -

dansuri murdare prin ţarini şi pe străzi, aşa că năpustesc cu obrăznicii lascive asupra cinstei

mamelor de familii şi asupra pudoarei altor nenumărate femei, care vin cu evlavie la sfânta zi,

încât mai că fug şi de apropierea însăşi a sfintei credinţe.19

2.3. Abuzul de băutură în concepţia Sfinţilor Părinţi

Problema alcoolismului pare că aparţine mai degrabă de domeniului ştiinţelor

medicale, psihologice sau sociale. Chiar dacă dependenţa este o boală, şi lucrul acesta a fost

stabilit încă din 1956 de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acest domeniu trebuie să intre

şi sub incidenţa studiilor teologice, şi nu doar a celor medicale, psihologice sau sociale, din

următoarele motive:

Consumul de substanţe psihoactive afectează toate dimensiunile fiinţei umane:

fizică, psihică, socială şi duhovnicească. Interesul pentru lucrurile spirituale autentice, precum

şi relaţia cu Dumnezeu sunt grav afectate de dependenţe. Dependenţa reprezintă o

manifestare vizibilă a degradării spiritului uman, o consecinţă inevitabilă şi o formă a

respingerii lui Dumnezeu, unde vulnerabilitatea faţă de atacurile demonice este extremă. De

19 Ibidem, p. 270.

26


aceea, în baza mandatului încredinţat de Mântuitorul Hristos de a fi „pescar de oameni” şi

„medic de suflete”, preotul trebuie să ştie să aducă la „staulul oilor”oaia cea rătăcită, bolnavă

şi ameninţată de moartea cea veşnică. Apoi, în străduinţa de a-i asista pe oameni în procesul

mântuirii, preotul va trebui mai întâi să-i însănătoşească sufleteşte, pentru ca, în final, să le

ofere suprema vindecare: mântuirea.20

Preotul este medic de suflete. „Ortodoxia este în principal o metodă terapeutică şi o

educaţie terapeutică”21, iar „lucrarea preoţilor este în principal terapeutică. Preotul poate să

facă şi operă socială şi multe alte opere care sunt în Biserică, dar toate acestea trebuie să fie

integrate în conduita terapeutică”22. Un preot cu o reală vocaţie pastorală va face tot posibilul

să intervină în viaţa celor suferinzi pentru a schimba ceva, cu mijloacele pastorale pe care le

are la dispoziţie.

Consumul de alcool este doar un simptom al bolii alcoolismului, şi nu boala

însăşi. El reprezintă doar vârful icebergului, ceea ce nu se vede de către ochiul neavizat, şi/sau

neatent, constituind cauza, şi anume, serioase tulburări spirituale.

Prin urmare, vom vedea, din punct de vedere teologic, care sunt resorturile adânci ale

fiinţei umane care împing la nevoia aceasta irezistibilă de a consuma o anumită substanţă, şi

la dependenţa fizică şi psihică ce apare la un moment dat.

În sufletul oricărui om există acea tendinţă spre o stare de bine, o năzuinţă nedefinită

dar persistentă şi influentă, care determină cele mai multe dintre deciziile, opţiunile şi chiar

gusturile noastre. Starea aceasta „paradisiacă” este preexistentă conştiinţei noastre şi nu se

poate actualiza sau realiza deplin în lumea aceasta. Frământările existenţiale sunt de ne evitat

în dimensiunea luptătoare a vieţii, iar omul, prin liberul arbitru, le interpretează şi le

gestionează după cum doreşte.23

Tragedia primordială se poate reitera cu fiecare om, ori de câte ori acesta ia decizii în

viaţă. El alege fie să sacrifice starea viitoare pentru a resimţi starea de bine în prezent, fie

sacrifică prezentul fără să aibă certitudinea unei vieţi mai bune în viitorul pământesc, dar cu

nădejdea în răsplata din viaţa viitoare. Repetata alegere a satisfacerii imediate a plăcerii

20 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, „Pastoraţia persoanelor dependente de alcool”, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2012, p.12.-21 Mitropolit Hierotheos VLACHOS, Psihoterapia ortodoxă - continuare şi dezbateri, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001, p. 182.22 Ibidem, p. 185.23 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p.13.

27


transformă cu timpul uzul în abuz, care devine rutină şi automatism, intoxicare şi obsesie, şi

se finalizează cu dependenţa fizică şi psihică.

Starea după care tânjeşte sufletul uman este dată de acea aspiraţie mistică spre

îndumnezeire sădită de Dumnezeu în om. Această stare însă poate fi uşor contrafăcută şi

confundată cu starea de euforie dată de consumul unor substanţe din lumea aceasta: drogurile.

De aceea, în unele religii primitive, substanţele psiho-active din droguri au jucat un rol de

„stimul sacru” în atingerea unor stări de religiozitate, crezute a fi intrare în sfera divinului.

Astăzi neurobiologia ne explică cu precizie ştiinţifică mecanismul producerii de dopamină,

care induce starea de euforie şi eliberare, o eliberare care poate duce de la o singură

experienţă, la „dependenţa de eliberare” . Această stare, conferită de „molecula plăcerii”, nu

este de fapt decât o imitare palidă a acelei stări extatice, experiată pe cele mai înalte piscuri de

spiritualitate, dar la care se ajunge numai prin asceză, cu discernământ duhovnicesc şi

rugăciune stăruitoare. Desigur, cei mai mulţi preferă „scurtătura”, care-i duce în final la o

„înfundătură”.

Aceste stări sufleteşti, modificate, dar aflate în poziţii diametral opuse pe scara

mântuirii, au fost numite dintotdeauna, în mod paradoxal, cu acelaşi cuvânt: beţie.24

Beţia, în general, este o stare de spirit alterată care se poate dobândi prin diferite

mijloace. Alcoolul este doar una dintre multele cauze care pot produce râvnita senzaţie de

beatitudine. Altfel spus, starea de beţie poate fi obţinută fără a consuma alcool. În limbajul

uzual există expresii de genul: „îmbătat de glorie”, „îmbătat de sine” etc. Sfânta Scriptură

vorbeşte explicit despre această posibilitate: „Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin!” (Isaia

29, 9). Şi Sfinţii Părinti admit posibilitatea experierii unor stări sufleteşti care sunt

asemănătoare cu starea în care se află omul beat de alcool, fără a consuma alcool. Sf. Vasile

cel Mare, ca un fin cunoscător al profunzimilor şi subţirimilor sufletului omenesc, exprimă

aceasta într-un mod cât se poate de clar: „Mânia este o beţie a sufletului; îl face pe om fără de

judecată ca şi vinul. Tristeţea este şi ea o beţie, că tulbură mintea. Frica, atunci când ia naştere

fără motiv, este o altă beţie. [...] Şi, ca să spun pe scurt, fiecare dintre stările sufleteşti care

tulbură mintea, poate să fie numită, pe bună dreptate, beţie.”?25

În continuare, dezvoltând această idee, Sf. Vasile cel M re arată ce asemănări izbitoare

24 Ibidem, p.14.25 Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 356.

28


există între beţia pricinuită de alcool şi diverse stări sufleteşti exaltate, de exemplu stările de

mânie: „Gândeşte-te la omul mânios cât de beat este de patimă! Nu mai este stăpân pe el

însuşi; nu se mai cunoaşte pe el şi nici nu cunoaşte pe cei de faţă ca într-o luptă de noapte,

pune mâna pe tot ce apucă, se năpusteşte asupra tuturor, spune ce-i vine la gură; nu poate fi

oprit; înjură, loveşte, ameninţă, se jură, strigă, plesneşte. Fugi de această beţie, dar nu primi

nici beţia pricinuită de vin.”26

Observăm deci că alcoolul este privit de Sf. Vasile ca o substanţă materială, care are

acelaşi efect asupra spiritului omenesc pe care îl au şi alte diferite cauze de natură pur

spirituală. Alcoolul, deşi este o substanţă materială, are un efect imediat în plan psihic şi

spiritual, „concurând” astfel cu celelalte cauze nemateriale: mânia, tristeţea, frica ş.a. Aşadar,

el este doar unul dintre diversele cauze care conduc la obţinerea unei stări sufleteşti

modificate, numită beţie.

Aceeaşi idee o regăsim şi la Sf. Ioan Gură de Aur, cu precizarea că beţia ne-alcoolică

este mai dăunătoare decât cea provocată de alcool: „Este acum vremea să vă îndemn să vă

întoarceţi nu numai de la obişnuita beţie, ci şi de la cea fără vin, căci aceasta este mult mai

cumplită. Şi să nu vă mire ceea ce spun! Căci există şi beţie fără vin. Iar că există o astfel de

beţie, ascultă-l pe proorocul, care zice: «Vai de cei ce se îmbată, însă nu cu vin» (Isaia 29, 9).

Ce fel de beţie este aceasta fără vin? Multă şi felurită! Căci şi mânia provoacă beţie, şi slava

deşartă, şi ieşirea din minţi, şi fiecare dintre pierzătoarele patimi ce se nasc în noi, fiindcă

produc în noi o oarecare beţie şi suficienţă şi ne întunecă gândul. Căci nimic altceva nu este

beţia decât împrăştierea puterilor fireşti, şi rătăcirea gândurilor, şi pierderea înţelepciunii. [...]

Iar slava deşartă şi ieşirea din minţi este altă beţie, mult mai cumplită decât beţia obişnuită.

Căci cel robit de aceste patimi îşi pierde puterea de judecată asupra realităţii şi nu este mai

întreg la minte decât nebunii.”27

O persoană care se îmbată (cu sau fără alcool/droguri) este o persoană care tânjeşte în

mod cert după o altă realitate decât cea palpabilă. Este, de fapt, neliniştea, dorul nedefinit şi

neostoit după Împărăţia lui Dumnezeu. În accepţiunea Sfinţilor Părinţi, beţia este orice ieşire

din sinele propriu. Ieşirea din sine este împotriva firii atunci când este datorată păcatului şi

egoismului. Dar există şi o ieşire în sine, atunci când sufletul curat Îl întâlneşte pe Dumnezeu.

26 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p.15.27 Sf. Ioan Gură de Aur, Cateheze baptismale, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 83.

29


În acest caz, ieşirea în sine este una conform firii, căci firea noastră a fost creată ca să se poată

împărtăşi de Dumnezeu mai presus de puterile ei prin har. Pentru a ajunge la extaz, e necesară

mai întâi o intrare în sine, o regăsire a eului pierdut. Însuşi Domnul ne învaţă prin exemplul

fiului risipitor: „Dar venindu-şi în sine, a zis ... ” (Luca 15, 17). Aşadar, înainte de a se întâlni

cu Tatăl, fiul cel înstrăinat a trebuit să se întâlnească mai întâi cu sine însuşi. Numai după

aceasta a putut avea loc ospăţul credinţei.28

Sfânta Scriptură condamnă categoric obiceiul băutului excesiv de alcool, întrucât

amplifică defectele de caracter ale omului: „Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte ( ... )

împuţinează virtute a şi agoniseşte răni” (Înţelepciunea lui Iisus Sirah 31,35) şi pentru că

aduce suferinţă şi moarte: „nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de

Duhul” (Efeseni 5, 18). Clement Alexandrinul afirmă categoric că beţia este otravă: „Trebuie

să vă feriţi de beţie ca de cucută, că amândouă duc la moarte.?”29

Însă băutura excesivă nu duce doar la o îmbolnăvire a sufletului şi a trupului, ci poate

să ia nişte forme mai grave. De aceea, atitudinea unora dintre Sfinţii Părinţi este foarte

categorică. Dacă în general se punea în practică principiul „urăşte păcatul şi iubeşte pe

păcătos”, în cazul beţiei observăm o schimbare de ton evidentă. Sf. Ioan Hrisostom afirmă că

„omul beat e mai rău decât un mort.”30 După părerea lui „beţia este îndrăcire de bunăvoie.

Beţia întunecă mai cumplit decât îndrăcirea şi lipseşte pe omul beat de orice judecată.

Adeseori, când vedem un îndrăcit avem milă de el, suferim pentru el şi-i arătăm multă

simpatie; cu beţivul, însă, ne purtăm cu totul altfel: ne revoltăm, ne supărăm, îl blestemăm în

fel şi chip. Pentru ce? Pentru că un om chinuit de demonul cel rău face fără voia lui ceea ce

face; merită iertare, fie de izbeşte cu picioarele, fie de-şi sfâşie hainele, fie de rosteşte cuvinte

de ruşine; beţivul, însă, nu merită iertare pentru ceea ce face; este învinuit cumplit şi de rude,

şi de prieteni, şi de vecini, de toţi, pentru că de bunăvoie a ajuns aşa de rău, pentru că de

bunăvoie s-a dat în mâinile beţiei”31. În concepţia Sf. Ioan Gură de Aur patima băutului este

într-adevăr sinonimă cu demonizarea: „cel ce îşi trece timpul în beţie şi dezmierdare şi

28 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p.18-19.29 Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. 56, 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982, în PSB, vol. 4, p. 263.30 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987, p. 368.31 Ibidem, p. 372.

30


ghiftuire se află chiar sub tirania diavolului.”32

Pe cel care bea într-un mod iraţional nu numai oamenii îl ocolesc, dar Însuşi Duhul

Sfânt Se depărtează de la el: „Fumul alungă albinele, beţia alungă harurile duhovniceşti”33,

după cum ne arată Marele Vasile. Spirtul alungă Spiritul! „Nu va rămâne Duhul Meu în

oamenii aceştia, fiindcă sunt numai trup” (Facerea 6, 3).

De aceea, cel care se îmbată riscă pierderea mântuirii: „Nu poţi vedea Împărăţia

cerurilor dacă eşti beţiv. Nu vă înşelaţi, spune Pavel, nici beţivii, nici hulitorii nu vor moşteni

Împărăţia lui Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc eu de Împărăţia cerurilor? Dacă eşti beţiv, nu

poţi vedea nici lucrurile de pe lumea asta. Beţia face din zi noapte şi din lumină întuneric.

Beţivii au ochii deschişi, dar nu văd nici ceea ce le stă înaintea picioarelor. Grozăvia nu-i

numai atâta, ci, pe lângă asta, beţivii mai îndură o altă pedeapsă, şi mai cumplită: sunt trişti

fără pricină, furioşi, bolnavi, luaţi necontenit în râs şi ocărâţi. Ce iertare mai pot avea aceşti

oameni, care îşi pricinuiesc singuri atâtea nenorociri? Niciuna! Unde-i beţie, acolo-i

diavolul”34.

Prin consumul de substanţe adictive devenim mai vulnerabili atacurilor demonice, care

pun stăpânire, încetul cu încetul, pe voinţa noastră liberă. Deşi nu se poate afirma cu

certitudine că orice alcoolic se află sub posesiune demonică propriu-zisă, totuşi patima

băutului reprezintă semnul văzut al înfrângerii noastre în lupta nevăzută cu duhurile

întunericului. 35

De aceea, cea mai potrivită persoană pentru a aborda problematica alcoolismului,

tocmai datorită naturii sale spirituale, este preotul. Este nevoie însă de multă rugăciune şi

maturitate duhovnicească, pe de o parte, iar pe de alta, de înţelegere şi pregătire profesională,

întrucât „lupta noastră nu este'mpotriva cărnii şi a sângelui, ci'mpotriva Începătoriilor,

împotriva Stăpâniilor, împotriva Stăpânitorilor acestei lumi de'ntuneric, împotriva duhurilor

răutăţii e care sunt în stihiile cereşti” (Efeseni 6, 12). Sfântul Teodosie, deşi a luptat cu

îndrăzneală împotriva beţiei alcoolice, numind-o „viciul naţional al ţărilor cu climă rece”, la

un moment dat îşi recunoaşte limitele, zicând: „Preotul alungă cu uşurinţă un demon de la un

32 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la parabola despre săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv, Tâlcuri la Sf Scriptură, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, p. 7.33 Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 357.34 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXX, trad. de Pr. . Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, vol. 23, p. 809.35 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 21.

31


îndrăcit, dar a-l alunga de la un beţiv ( ... ) este un lucru care depăşeşte exorcismele preoţilor

din întreaga lume”. Este o afirmaţie extrem de provocatoare pentru un preot!

Aceste gânduri ne ajută să înţelegem că beţiile repetate îl pot duce pe om, încet dar

ireversibil, într-o situaţie „mai cumplită decât îndrăcirea”, în starea de dependenţă fizică şi

psihică de alcool. ţinând cont de faptul că beţivul e „drac de bunăvoie”, există prejudecata că

tot de bunăvoie poate să renunţe la această patimă. Dar tocmai voinţa lui liberă, poate cel mai

mare dar de la Dumnezeu, este robită de diavol şi incapabilă de a lupta singură. Pe un alcoolic

voinţa nu-l mai ajută. El se află în situaţia dramatică în care „ar vrea să vrea” să se lase de

băut. De aceea, pe lângă rugăciune, este nevoie de mult efort, conlucrare şi susţinere

duhovnicească din partea celorlalţi.

Poate că nicăieri nu se potrivesc mai bine cuvintele: „Omul, de păcătuit, păcătuieşte

singur, dar de îndreptat, nu se îndreaptă decât numai în comuniune.” De altfel, conform

studiilor, numai 5 % (adică 1 din 20) reuşesc să rămână abstinenţi fără ajutor din partea unui

grup de suport. În cazul alcoolismului, terapia de grup este esenţială, iar implicarea

comunităţii în recuperarea dependentului este o obligaţie, şi nu o opţiune.36

2.4. Dependenţa (alcoolismul): păcat sau boală?

Întrebarea de mai sus este doar în aparenţă o dilemă. Alcoolismul nu poate fi numit

păcat pentru simplul fapt că păcatul este un act, un gest săvârşit într-un mod liber şi conştient,

pe când alcoolismul se referă la o stare de dependenţă psiho-somatică, dobândită

involuntar în urma consumului excesiv de alcool.

De ce involuntar? Cineva mănâncă ciocolată ca să se simtă bine, dar face diabet. Nu se

ştie de ce, dar numai unii fac diabet, deşi alţii mănâncă dulciuri mai mult decât ei. Tot astfel,

s-a dovedit că nimeni nu bea ca să ajungă dependent, după cum nimeni nu renunţă la libertate

în favoarea detenţiei, chiar dacă dependenţa este realmente o „detenţie psihică”. Omul bea ca

să se simtă bine, integrat, acceptat, „ca să prindă curaj” etc., dar nu ca să ajungă dependent.

dependenţa se instalează în mod involuntar, odată cu timpul, într-un mod atât de subtil, încât

oamenii realizează că s-au îmbolnăvit de alcoolism numai când nu mai pot face nimic prin

36 Ibidem, p. 23.

32


propria voinţă ca să se oprească din băut. Analizând diferenţa dintre faptele voluntare şi cele

involuntare, Sf. Ioan Damaschin zice: „Actul involuntar se săvârşeşte sau prin forţă, sau prin

neştiinţă. Prin forţă, când principiul determinator sau cauza este afară, adică atunci când

suntem siliţi de altcineva, fără să fim complet convinşi, fără să contribuim din propriul nostru

impuls, fără să colaborăm deplin la faptă şi fără să facem prin noi înşine lucrul la care suntem

siliţi. Aceasta, definind-o, spunem: act involuntar este acela al cărui principiu este extern, la

care este silit şi nu contribuie prin propriul său impuls. Principiu numim cauza eficientă. Act

involuntar săvârşit prin neştiinţă este atunci când nu suntem noi cauza neştiinţei, ci se

întâmplă astfel. Spre exemplu: dacă cineva fiind beat ucide, a omorât din neştiinţă, dar nu

involuntar, căci el a provocat cauza neştiinţei, adică beţia. Dar dacă cineva, trăgând cu arcul în

locul obişnuit, a omorât pe tatăl său care trecea pe acolo, se zice că a făcut aceasta din

neştiinţă şi involuntar.”37. Concluzionând, putem spune că involuntară este atât instalarea

dependenţei, generată fiind de neştiinţă, precum involuntare sunt şi beţiile ulterioare instalării

dependenţei, datorate principiului determinator extern. Cu toate acestea, legislaţia penală

stipulează că faptele săvârşite pe fondul consumului de alcool se constituie ca circumstanţe

agravante, şi nu atenuante.38

De aceea, considerăm că beţia este un păcat, dar alcoolismul este o patimă sau o

boală a sufletului. Astfel, cineva poate fi alcoolic fără să fi băut de mai mulţi ani. Sf. Nichita

Stithatul spune: „Nu orice patimă e şi păcat cu fapta, ci altceva e păcatul cu fapta, şi altceva

patima”39. Şi explică de ce: „Patima este ceea ce se mişcă în suflet, iar fapta păcătoasă,

ceea ce se vede în trup. De pildă, iubirea de plăceri, iubirea de argint, iubirea de slavă sunt

patimi cumplite ale sufletului. Iar curvia, lăcomia de avere şi nedreptatea sunt fapte păcătoase

ale trupului. Pofta, mânia şi mândria sunt patimi ale sufletului sau puterile lui în mişcarea

împotriva firii. Iar preacurvia, uciderea, furtul, beţia, şi orice altceva care se face prin trup,

sunt fapte păcătoase şi cumplite ale trupului”.40 Prin urmare, termenul cel mai potrivit pentru

alcoolism este cel de „patimă” sau „boală”, nicidecum de păcat.

În ciuda aparenţelor, termenul medical de „boală” nu presupune anularea

37 Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p.85.38 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 24.39 Sf. Nichita Stithatul, „Cele 300 de capete despre făptuire”, Filocalia, VI, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 201.40 Ibidem.

33


responsabilităţii celui în cauză, ci doar nuanţează. El se găseşte în vocabularul de specialitate

întrucât, astfel, alcoolismul poate fi diagnosticat şi descris în termeni medicali, subliniindu-se

totodată necesitatea intervenţiei atât din partea specialiştilor (medic, preot, psiholog, consilier

adicţie), cât şi a ne-specialiştilor (familie, prieteni, colegi, comunitate). Conceptul de „boală”

presupune dependenţa fizică şi psihică sau adicţia de alcool.41 Analiza etimologiei cuvântului

„adicţie” ne arată provenienţa sa englezească - „addiction”, rădăcina primară fiind latinescul -

„addictus”, care înseamnă „sclav”, „sclavie”. În vechea Romă, era numit „addictus” cel care

devenea sclavul cuiva, ca urmare a neplăţii unor împrumuturi repetate cu sume pe care, la un

moment dat, nu le mai putea achita. În schimbul sumei respective, acela era luat ca rob. Acest

termen ilustrează foarte bine situaţia dependentului care, consumând regulat alcool, ajunge

apoi să fie stăpânit de dorinţa necontrolată de a repeta la nesfârşit experienţa euforizantă a

alcoolului.

Din punct de vedere duhovnicesc, boala alcoolismului este un simptom al unei

tulburări mai profunde. Pornind de la principiul fundamental al antropologiei creştine,

conform căruia elementul divin al firii omeneşti îl constituie chipul lui Dumnezeu din om,

putem spune că omul îşi găseşte fericirea şi mulţumirea atunci când există o corespondenţă

între tip (chip) şi prototip, adică Sfânta Treime. Omul este mai mult decât un microcosmos,

aşa cum l-a numit Sf. Ioan Damaschin42, este mai degrabă un microteos, după cum ne învaţă

Sf. Grigorie de Nyssa43. Chipul întreit al lui Dumnezeu, „gravat” în firea omului, poate fi

înţeles prin cele trei însuşiri sau puteri: raţiunea, sentimentul (simţirea) şi voinţa liberă. Când

există armonie şi echilibru între aceste trei puteri ale sufletului, atunci transparenţa dintre om

şi Dumnezeu este desăvârşită.44 Atunci omul devine sălaş bineplăcut al Celui care „întru sfinţi

Se odihneşte”, după cuvântul care zice: „... vom veni la el şi Ne vom face locaş la el” (Ioan

14,23). Dar, din cauza naturii teandrice a omului, dezechilibrul interior al acestor trei puteri

înseamnă totodată şi o „desfigurare” a chipului Sfintei Treimi din noi. O dezvoltare exagerată

a uneia dintre aceste puteri duce implicit la alterarea sau denaturarea funcţiilor celorlalte.

Astfel, folosirea excesivă a raţiunii, face ca omul să fie mai puţin sensibil la problemele

celorlalţi sau să aibă o slabă coordonare a liberului arbitru. Oamenii cuprinşi de o patimă au

41 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit. p. 25.42 Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p.71.43 Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii, cap. 16, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, p 180.44 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 26.

34


de obicei, pe lângă slăbirea voinţei, o sensibilitate dezordonată şi fluctuantă şi/sau o logică

contradictorie.

De exemplu, s-a observat că alcoolicii sunt persoane extrem de raţionale. În dorinţa de

a-şi justifica băutul, ei caută cele mai imposibile argumente. Exerciţiul gândirii aride, rupte de

simţire şi înţelegere şi fără legătură cu realitatea imediată, îi face câteodată plini de sine,

mândri şi egocentrici. Alcoolicii sunt greu de combătut prin argumente, întrucât ei sunt cei

mai buni avocaţi ai cauzei proprii. Această aptitudine s-a dezvoltat în încercarea lor constantă

de a-şi înăbuşi mustrările conştiinţei şi de a găsi argumente pentru a-şi justifica băutul.

Ultimul lucru care îi lipseşte unui alcoolic este inteligenţa. Însă, cum zicea Alexis Carrel,

„inteligenţa nu poate fi de mare folos aceluia care n-are decât atât! Intelectualul pur e o fiinţă

neizbutită, nefericită, căci el nu se poate apropia de ceea ce înţelege. [...] Fără exerciţiul

voinţei, inteligenţa rămâne risipită şi sterilă. [...] Activităţile afective sunt totuşi absolut

necesare pentru progresul inteligenţei. Ele trebuie însă reduse la acea pasiune pe care Pasteur

o numea «zeul lăuntric», entuziasmul. Gândirea nu se înalţă decât la cei ce pot iubi sau urî”45 .

Altfel spus, inteligenţa aridă, fără a fi implicate, în exerciţiul ei, sentimentul şi voinţa, devine

monstruoasă, aşa după cum o calitate dusă la extrem devine defect.

Această armă de apărare, doar una din bogata „panoplie” a alcoolicilor, se transformă

cu timpul în cel mai mare duşman şi chin al lor. Sila de sine, care îi cuprinde în mod

inevitabil, devine insuportabilă şi alcoolicii caută să blameze pe alţii în încercarea de a face să

le crească stima de sine. Golul şi pustiirea interioară sunt chinuri de nedescris. Mulţi alcoolici

recuperaţi au mărturisit că s-au întors de la porţile iadului şi au trăit iadul pe pământ. Alţii,

cuprinşi de disperare, au recunoscut că, în ultima vreme, beau doar ca să moară. Pentru

majoritatea dintre ei singurătate a este cel mai mare chin, spre deosebire de asceţi care,

datorită bogăţiei şi preaplinului interior, pleacă în pustie şi rezistă acolo întrucât îşi pot ţine

loruşi loc de lume.

În acest cerc vicios, este foarte greu de stabilit, care pe care determină. Nu se ştie dacă

raţionalizarea exacerbată a gândirii duce la creşterea apetitului pentru alcool, care activează

sau stimulează (după caz) afectivitatea, sau, dimpotrivă, consumul de alcool creează aceste

disfuncţii şi tulburări ale sufletului uman. Oricum ar fi, consumul de alcool este doar un

45 Alexis Carrel, Omul, acest necunoscut, Editura Tedit F.Z.H. Bucureşti, pp. 141-142, apud. Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 27.

35


simptom al alcoolismului. Este binecunoscut faptul că mulţi artişti creează cu mai multă

inspiraţie atunci când consumă alcool, tocmai datorită „aportului” de sensibilitate pe care îl

cauzează alcoolul.46 De aceea, operele artiştilor umanişti, inspiraţi de Bachus în locul Duhului

Sfânt, trezesc sentimente identice în cei care le admiră şi care, la rândul lor, caută o justificare

a comportamentului lor în operele „marilor artişti”.

În exprimarea creştină, termenii de „boală - bolnav”, respectiv „doctorie - doctor” sunt

foarte des întâlniţi. Mântuitorul Hristos S-a arătat ca un Doctor al sufletelor şi al trupurilor,

vindecând pe cei ce sufereau sufleteşte şi/sau trupeşte, El însuşi nu a ezitat să Se numească

aşa: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9, 12; Marcu 2, 17; Luca 5,

31) sau: „Nici o'ndoială că-Mi veţi spune zicala aceasta: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”

(Luca 4, 23). „Această funcţiune de doctor îndeplinită de Hristos, apoi în numele Său de

Apostoli, este atât de frapantă, încât observatorii păgâni, la rândul lor, prezintă creştinismul ca

o religie «pentru bolnavi», fapt care-i miră în această epocă, în care religiile au tendinţa de a

dispreţui pe bolnavi şi de a se ataşa mai ales de cei sănătoşi”47

În Noul Testament vindecările miraculoase ale trupului erau aproape întotdeauna

precedate de restaurarea sănătăţii sufleteşti. Mai mult decât atât, mântuirea însăşi este privită

ca cea mai importantă vindecare. Astfel, „în vechea literatură creştină se foloseşte adeseori

pentru mântuirea pe care ne-a adus-o Hristos o terminologie terapeutică.48 De fapt înşişi

termenii greceşti σοτηρία (soteria) şi σώζο (sozo) folosiţi în Noul Testament pentru

«mântuire» şi «a mântui» au această conotaţie terapeutică, însemnând şi «vindecare» (salvare)

şi «a vindeca» (Pr. Vasile Mihoc, Meditaţii la Evangheliile Duminicilor Triodului şi

Penticostarului, Ed. Teofania, Sibiu, 2003, p. 140). Din această perspectivă, putem spune că

eliberarea de patima alcoolismului este sinonimă cu vindecarea sufletului, dar şi a

trupului. De aceea, preotul, înainte de a mântui sufletele, va trebui să le însănătoşească.

Pentru noi, creştinii ortodocşi, termenul religios de „patimă” este mai cuprinzător şi

mai bogat în înţelesuri, întrucât revelează adevărata natură a bolii alcoolismului: „O «patimă»

este mai mult decât o îmbolnăvire a sufletului, este căderea în robia unei puteri vrăjmaşe, care

ne stăpâneşte cu silnicie, ne luptă neîntrerupt, urmărindu-ne moartea veşnică. În dosul fiecărei

46 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 28.47 Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”, traducere din limba franceză de Pr. Prof. Vasile Mihoc, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2005, p. 93.48 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 29.

36


patimi se ascunde puterea vrăjmaşă a diavolului”. (Protos. Petroniu Tănase, Uşile pocăinţei,

Ed. Trinitas, Iaşi, 1994, p.43.) Aşadar, dependenţa este o formă de respingere a lui Dumnezeu

şi de intrare în sfera de atracţie malefică a celui viclean. Iar patima este cu adevărat greu de

tratat, după cum ne arată Sf. Vasile cel Mare: „Când patima se învecheşte în suflet şi când cu

timpul gândul cel păcătos se întăreşte, atunci este greu să-ţi vindeci patima sau chiar să n-o

poţi vindeca deloc; căci, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, obiceiul se preface în

natură. [...] Cunosc pe unii care din tinereţe au alunecat spre patimile trupului şi, din pricina

obişnuinţei cu păcatul, au rămas în păcate până la adânci bătrâneţi. După cum porcii, care se

tăvălesc în mocirlă, bătătoresc mereu pe ei noroiul, tot aşa şi aceştia se încarcă în fiecare zi de

ruşine din pricina plăcerii.”49

Ambii termeni, de „boală” şi de „patimă”, trebuie folosiţi într-un mod complementar,

întrucât ambii exprimă în mod egal, deşi din perspective diferite, acelaşi caracter de

anormalitate al alcoolismului.

În trecut, alcoolicii au fost stigmatizaţi şi priviţi ca oameni păcătoşi, lipsiţi de voinţă şi

de caracter. Acest mod de înţelegere nu a adus nicio schimbare în modul lor de viaţă,

dimpotrivă. Privind însă alcoolismul ca o patimă sau o boală bio-psiho-socio-spirituaIă, avem

posibilitatea să înţelegem pe deplin cauzele ei profunde, stadiile şi simptomele specifice,

aplicând şi un tratament integral, potrivit viziunii creaţioniste asupra omului.

2.5. Beţia, şi setea de Dumnezeu

Dacă stadiul cel mai de jos al degradării spiritului uman este numit beţie, în mod

paradoxal starea de înaltă îmbunătăţire duhovnicească este numită cu acelaşi cuvânt. Astfel,

termenul de „beţie” (beatus, -a lat.= fericit) se regăseşte în limbajul scripturistic, cât şi al

Sfinţilor Părinţi, nu numai cu sensul său peiorativ, ci şi pentru a denumi stări sufleteşti înalte50.

Sf Ioan Scărarul, compară manifestările exterioare ale sentimentului dumnezeiesc al

dragostei cu starea de beţie: „Dragostea, după calitate, e asemănarea cu Dumnezeu, pe cât e

cu putinţă muritorilor. Iar după lucrare, e o beţie a sufletului.”51

49 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 191.50 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 31.51 Sf. Ioan Scărarul, Scara, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p.425.

37


Darul smereniei conferă un sentiment de plenitudine sufletească, iar acesta, în egală

măsură, umple, hrăneşte şi înalţă sufletul, ajungând într-o stare de „ieşind în sine” (extaz).

Starea de plinătate care se revarsă în şi din sufletul dăruit cu smerenie este dovada negrăită a

prezenţei Duhului Sfânt în viaţa creştinului.52 Astfel se împlinesc promisiunile Mântuitorului,

Care a zis: „Cel ce crede în Mine - precum a zis Scriptura - râuri de apă vie vor curge din

inima lui” (Ioan 7, 38), sau cuvântul care zice că Dumnezeu, atunci când dă, „boiereşte

dă”53 , ,,o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf” (Luca 6, 38). Această „beţie negrăită”

duce invariabil, deşi nu ireversibil, la diminuarea până la extrem a necesităţilor fireşti, precum

cele de băutură şi e mâncare. Sufletul care are o relaţie conştientă cu Dumnezeu

experimentează satisfacţii de natură divină, superioare celor trupeşti şi mărginite, şi ajunge

astfel „să nesocotească toate mâncările din afară, băutura şi veşmintele trupului”, ca unele

care sunt inferioare primelor. Înţelegem de aici că numai sufletul plin de harul dumnezeiesc

poate reduce şi chiar elimina bulimia şi pofta băutului fără măsură. Deci a-ţi propune

diminuarea „satisfacţiilor” pe care ţi le procură alcoolul, sau orice altă , substanţă şi obicei

adictiv, fără ca mai întâi să te osteneşti să le înlocuieşti cu satisfacţii sufleteşti înalte, câştigate

cu răbdare din părtăşia tainică cu Dumnezeu, înseamnă a-ţi reduce la minimum şansele de

reuşită. Vinul îţi poate da veselie, dar numai Duhul îţi aduce bucurie.54

Părintele prof. Dumitru Stăniloae afirma: „Cunoştinţa tainelor mari, mai presus de

cuvânt, ale Cuvântului cel personal şi iubitor, mai bine zis infinit iubitor, e ca o băutură care

îmbată de entuziasm şi bucurie, producând o adevărată uitare de sine, dar în acelaşi timp o

uimire, care-l face pe om să nu se confunde cu Dumnezeu, pentru că în uimire trăieşte ceea ce

nu este al lui. În tot urcuşul duhovnicesc Dumnezeu urcă în noi”.55

Îmbătarea de Duhul Sfânt produce nu doar uitare de sine. Beţia sacră reprezintă o stare

sublimă, de entuziasm duhovnicesc, care îl face pe iubitorul de Dumnezeu să nu resimtă

osteneala asumată conştient şi nici suferinţa provocată de lume. Curajul şi seninătatea cu care

mucenicii şi toţi sfinţii au înfruntat lumea şi diavolul s-au datorat tocmai acestei stări sufleteşti

de exaltare şi bucurie, câştigată prin iubire şi nevoinţă. Această stare excepţională a fost

confundată uneori cu nebunia. Nebunii pentru Hristos au fost de fapt beţi de dragoste pentru

52 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 32.53 Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Ed. Dacia, 1992, p. 10454 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 33.55 Sf. Nichita Stithatul, op. cit., p. 262. nota 64

38


El.56

Beţia sacră nu este doar o stare care merită râvnită, ci un scop sublim al vieţii

creştinului, sinonim cu înduhovnicirea, aşa cum învăţa Sf. Serafim de Sarov: „Toată strădania

noastră [ ... ] este a dobândi Duhul Sfânt” sau când îndemna: „Bucuria mea, te rog

dobândeşte-ţi duh paşnic!”57 Beţia divină este astfel trăire a tainelor şi a dogmelor Bisericii.

Aparenta asemănare dintre manifestările neobişnuite ale celor două categorii de

persoane, aflate cu certitudine în poziţii diametral opuse pe scara desăvârşirii, se datorează

faptului că, în ambele situaţii, apare o anumită lipsă de control asupra sinelui, acea ieşire în şi

din sine de care s-a pomenit mai sus, o schimbare a vocii, a mimicii feţei, a gesturilor, o

anumită însufleţire interioară. Ambele categorii beneficiază de o senzaţie de plinătate care se

revarsă pe dinafară. Desigur, în primul caz e vorba de o desăvârşire şi o transfigurare a

eului în lumina şi căldura Duhului Sfânt, iar în al doilea caz, de o desfigurare a chipului şi

sufletului omului robit de patimă, încălzit de alcool şi stimulat temporar de excesul de

dopamină din creier.

Beţia, ca rezultat al folosirii diverselor substanţe, este interzisă de Dumnezeu, întrucât

ea este un surogat ieftin şi o imitaţie nereuşită a acelei stări de „beţie sacră”, consecinţă a unei

vieţi de comuniune, prin iubire, cu Dumnezeu. Numai aşa, în sens mistic, poate fi interpretat

îndemnul din Cântarea Cântărilor care, altfel, ne-ar scandaliza: „...luaţi şi beţi şi îmbătaţi-

vă...” (Cântarea Cântărilor 5, 1) sau misteriosul: „Îmbătaţi-vă, dar nu de vin; clătinaţi-vă, dar

nu de băutură!” (Isaia 29, 9).58 Şi Psalmistul David face referire la comuniunea cu Dumnezeu

ca la o stare extatică, ca la o „beţie divină”: „Masă ai pregătit înainte-mi, de faţă cu cei ce mă

necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu, iar paharul Tău mă-mbată de parc-ar fi prea tare”

(Psalmii 22, 6).

Toate aceste îndemnuri vechi-testamentare la ospăţ şi petrecere nu pot fi înţelese decât

tâlcuindu-le în mod simbolic, ele fiind o anticipare şi o prefigura re a ospăţului din Împărăţia

cerurilor, despre care a vorbit, în chip mai desluşit, însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

„Cât despre îndemnul „îmbătaţi-vă”, el se poate referi la acea „beţie sacră” a iubirii divine,

dar şi la frenezia eshatologică a celor ce se vor îndestula din nemărginitele bucurii ale fericirii

56 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 34.57 Sf. Serafim de Sarov şi Sf. Nil Sorschi, Cuvinte duhovniceşti, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1991, p. 78.58 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 36.

39


veşnice.”59 Sf. Apostol Pavel îndeamnă: „Nu vă îmbătaţi de vin, în care este desfrânare, ci vă

umpleţi de Duhul” (Efeseni 5, 18). El sugerează ca îmbătarea cu vin, pricinuitoare de alte

patimi grele, să fie combătută cu îmbătarea de Duhul, o beţie înlocuind-o pe cealaltă.60

Dumnezeu rezervă fiecărei fiinţe umane posibilitatea a experimenta stări de exaltare

sufletească extraordinare, dar acestea sunt un dar special al lui Dumnezeu, şi nu rezultatul

consumării cu premeditare a unor substanţe. Din păcate, din cauza uşurinţei cu care poate fi

procurat, precum şi din pricina efectelor sale euforice predictibile, alcoolul este cea mai

folosită substanţă în scopul modificării stării de conştiinţă. Beţia divină, care cere efort

susţinut şi conlucrare cu Dumnezeu, este astfel înlocuită cu mai facila beţie alcoolică, în acest

fel explicându-se lipsa oricărui interes din partea băutorilor pentru viaţa spirituală autentică.

Pe cât de departe este desfrânatul de iubirea curată, tot atât de departe este alcoolicul de beţia

sacră!

Omul se află în relaţie de dependenţă faţă de Creatorul său, el este duhovnicesc doar în

măsura în care se umple de Duhul Sfânt. Depărtându-se de Dumnezeu, omul se înstrăinează

totodată de el însuşi, de natura sa teandrică, pervertindu-şi toate facultăţile sufleteşti,

îndreptate cu frenezie spre creaţie. El devine astfel dependent de lucrul care l-a înlocuit pe

Creatorul său. Independenţa faţă de Creator duce la dependenţă faţă de creaţia Sa. Stare

de neutralitate nu există! Ori Hristos, ori Bachus!

Îndepărtându-L pe Dumnezeu din fiinţa noastră, rămânem cu un imens gol sufletesc,

cu un dor lăuntric, care nu poate fi umplut cu nimic din lume decât cu Dumnezeu. Omul a fost

creat cu setea de infinit, de Dumnezeu! De aceea, va căuta mereu să-şi umple acel gol,

„rezervat” lui Dumnezeu, prin surogate ieftine, diverse plăceri care îi dau temporar un

sentiment de falsă plinătate şi perfecţiune. Astfel, putem spune că până şi cel care se duce la

crâşmă să bea, inconştient, Îl caută cu disperare pe Dumnezeu. Numai că Îl caută unde nu

trebuie.61

59 Sfânta Scriptură, trad. de Mitropolitul Bartolomeu Anania, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001, nota b, la vrs. 1 din Cântarea Cântărilor 5, p. 878.60 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 37.61 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, „Pastoraţia persoanelor dependente de alcool”, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2012, p. 37.

40


CAPITOLUL III Vindecarea de patima alcoolismului din

perspectiva Bisericii Ortodoxe.

3.1. Tămăduirea patimii sau a bolii alcoolismului

Ca rezultat direct al pierderii legăturii dintre om şi Dumnezeu, multe probleme

continuă să tulbure omenirea: tot felul de boli, războaie, crime, perversiuni sexuale, furturi,

divorţuri etc. La modul general, aceste afecţiuni sunt universale şi afectează toate fiinţele

umane Într-un fel sau altul. La modul personal, aceste probleme sunt consecinţele gândirii

întunecate a omului şi ale pierderii dragostei dintre noi. Omenirea a uitat adevărul despre

Dumnezeu şi, în general, ignoră voia Lui. Ca rezultat al întunecării minţii umane şi pierderii

iubirii din sufletele noastre, liberul arbitru al omului a slăbit, iar păcatul ne conduce pe mulţi

dintre noi către dependenţă - una dintre cele mai răspândite patimi. Însă, păcatul şi patima nu

au făcut parte din adevărata noastră fire, cea creată de Dumnezeu şi înzestrată de El cu liber

arbitru. „Firea umană căzută” este cea care devine dependentă şi doborâtă de patimă, prin

păcat.62

Această îndepărtare de milostenia divină şi coruperea naturii noastre reprezintă

rezultatul multor alegeri greşite, unele dintre acestea făcute în vremea tinereţii şi sub influenţa

altora. Alcoolismul este un bun exemplu în acest sens. Nimeni nu alege să devină alcoolic, aşa

cum nimeni nu decide să se îmbolnăvească de orice altceva. Este ceva ce se întâmplă de-a

lungul timpului şi, de obicei, fără ca persoana să îşi dea măcar seama că devine dependent de

drogul alcool. Fără consimţământul sau buna lui cunoaştere, patima devine treptat parte din

modul lui de viaţă. În cazul alcoolismului, patima începe cu acceptarea păcatelor mici, prin

acceptarea unor episoade ocazionale de băut excesiv. Încetul cu încetul, aceste păcate îşi

conduc victimele într-un loc în care nu se aşteaptă să ajungă, în locul „patimii”, al „bolii

sufleteşti” sau, dacă doriţi, în lumea „adicţiei”. Este vorba despre băutul abuziv, căci un

consum raţional de alcool le poate aduce multora bucurie, fără să atragă după sine şi

consecinţe dureroase, negative.

Alcoolismul afectează întreaga fiinţă umană. Corupe trupul şi cauzează multe boli,

62 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p. 87.

41


inclusiv cancer, afecţiuni cardiace, hepatice şi chiar cerebrale. Din punct de vedere mental,

alcoolismul afectează capacitatea de a raţiona, imaginaţia, percepţia şi abilităţile de

funcţionare la capacitate maximă într-o lume complexă şi în permanentă schimbare. Afectează

sufletul omului prin modificarea percepţiilor şi dorinţelor „inimii sufletului” sau „nous”-ului.

Cuvântul „nous” este de origine greacă şi defineşte conştiinţa raţională capabilă de investigare

şi cunoaştere a realităţii.

Conform Mitropolitului Hierotheos Vlachos în cartea sa, Psihoterapia Ortodoxă, acest

nous este cel mai afectat de către păcatul sau patima noastră. Nous-ul este esenţa a ceea ce

înseamnă să fii uman şi nu se referă doar la voinţa noastră sau la deciziile pe care le luăm. Se

referă, de asemenea, la sentimentele, dorinţele sau percepţiile noastre asupra realităţii şi la

modul în care privim viaţa şi pe ceilalţi oameni. Alcoolismul şi adicţia lovesc „spiritul”

omului pentru că mulţi oameni afectaţi de dependenţă îşi pierd scopul şi semnificaţia vieţii. Pe

măsură ce adicţia progresează, alcoolicul poate să îşi piardă vitalitatea spiritului, iar acest fapt

atrage după sine consecinţe foarte grave. Dorinţele normale ale vieţii se pot transforma în

dorinţa de alcool, de un alt drog sau de orice alt lucru.

Un aspect important al „patimii” sau „adicţiei” e legat de „voinţa” omului sau, cum ar

spune alţii, de „puterea voinţei”. De fapt, cei mai mulţi alcoolici au o voinţă foarte puternică şi

au succes în multe domenii ale vieţii lor. Însă, în ceea ce priveşte alcoolul sau drogurile,

voinţa nu mai este de prea mare folos - e ca şi cum ea ar fi adânc ascunsă în sufletele lor şi

doar Dumnezeu îi poate ajuta să o regăsească. Această pierdere a voinţei e vizibilă mai ales

atunci când beau în momente nepotrivite şi atunci când beau prea mult sau prea des.63

E ca şi cum au voinţă puternică, însă aceasta nu le e de niciun folos în privinţa

alcoolului. Cartea de bază a Alcoolicilor Anonimi cunoscută drept „Cartea Mare”, în capitolul

„Opinia unui medic” vorbeşte despre „voinţa neajutorată” şi spune că, fără ajutorul lui

Dumnezeu, vine un moment şi un loc în care alcoolicul va fi lipsit de voinţă în faţa primului

pahar, iar acest prim pahar e tocmai cel care îi cauzează probleme. Ştiinţa a descoperit că

există factori biologici care determină pofta de a bea din nou. S-a descoperit că procesul

implică modificări celulare atât la nivelul creierului, cât şi al neurotransmiţătorilor şi al

sistemului nervos periferic. „Ştiinţa Sfinţilor Părinţi” ne învaţă de secole că păcatul are şi

capacitatea de a-l conduce pe om. ,,Iar dacă fac ceea nu vreau eu, nu eu fac aceasta, ci

63 Ibidem, p. 89.

42


păcatul care locuieşte în mine.” (Romani 7, 20) La ce ne putem aştepta de la păcat, în lipsa

ajutorului lui Dumnezeu care să ne păzească? Problema alcoolicului este că L-a abandonat pe

Dumnezeu. Din fericire, cei mai mulţi dintre noi nu resimt boala sufletească la profunzimile la

care le trăieşte alcoolicul sau dependentul de droguri. În cazul alcoolismului şi al altor adicţii,

„patima” devine foarte puternică şi poate tulbura sufletul până la punctul auto-distrugerii.

Adicţia este, până la urmă, cea mai răspândită formă de auto-distrugere cunoscută de către

om. Patima adicţiei şi păcatul care conduce către dependenţă sunt atât de insidioase încât, în

mod normal, dependentul e amăgit de credinţa că duce o viaţă relativ normală. Adicţia devine

o parte din firea sa, fără ca măcar să îşi dea seama de asta, astfel că nu numai că îşi acceptă

patima, dar o şi protejează.

Cu toate că Botezul ne purifică şi ne eliberează de păcat, cu toţii suferim de pe urma

unei suferinţe sufleteşti. Dacă nu eşti conştient de păcatul propriu, atunci trebuie să vorbeşti

cu duhovnicul tău despre mândrie, pentru că aceasta este cea mai rea suferinţă sufletească.

Atunci când se întâmplă ca un om să păcătuiască fără să ştie, e mai rău decât atunci când

cineva păcătuieşte, ştiind despre sine că e un păcătos. Cel care ştie că e păcătos are măcar

smerenia de a recunoaşte acest lucru. Evanghelia citită în Duminica Vameşului şi a Fariseului

e un bun exemplu în acest sens. Unul dintre ei a plecat de la templu vindecat şi iertat, în timp

ce celălalt a plecat într-o stare mai rea decât atunci când venise pentru rugăciune la templu. Ar

trebui să observăm aici că mândria oarbă a evreilor a fost cea care a condus la răstignirea lui

Hristos. Sfinţii noştri Părinţi nu au aşezat întâmplător această Duminică a Vameşului şi

Fariseului la începutul Postului Mare.64 Însă, cum se face că - deşi primim Sfânta Taină a

Botezului - ne îmbolnăvim sufleteşte, uneori chiar până în adâncul sufletelor noastre? După

Sfântul Maxim Mărturisitorul65, suferim pur şi simplu de pe urma credinţelor false despre

lume, despre noi înşine şi despre Dumnezeu. Pierdem legătura cu valorile noastre adevărate şi

pierdem legătura cu cele „universale”, cu acele principii pe care Dumnezeu le scrie în inima

fiecărei fiinţe umane. Aceste valori universale sunt întărite şi reînnoite la Botez, însă le

pierdem din cauză că trăim într-o lume căzută. Suntem influenţaţi de păcatul din jurul nostru,

iar apoi devenim şi noi părtaşi la el. Din cauza mândriei, participarea noastră la păcat ne dă

64 Ibidem, p. 91.65 Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele despre dragoste, cap. 34, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii , vol, 2, p. 53.

43


sentimentul fals că păcatul nu a fost „aşa de mare”. Treptat, ne îndepărtăm tot mai mult de ce

e bine şi de Dumnezeu. Pentru alcoolic, pierderea direcţiei în viaţă e o cădere neintenţionată,

însă una pe care şi-o pricinuieşte singur.

Având aceste false credinţe şi false cunoştinţe, oamenii ajung să creadă drept adevărate

nişte lucruri care sunt departe de adevăr. Un exemplu ar fi acela că unii cred că

homosexualitatea reprezintă un mod normal de exprimare a sexualităţii. Alţii cred în mai

multi zei sau cred că Dumnezeu este doar un concept universal impersonal, care nu se implică

nici pe departe în treburile de zi cu zi ale omului. În ceea ce îl priveşte pe alcoolic, falsa

credinţă este aceea că el bea „normal”; deseori, el va învinovăţi pe altcineva pentru

problemele pe care le are şi care au fost cauzate, de fapt, de excesul său. Uneori, el crede că

ceilalţi oameni sau chiar anumite instituţii sunt vinovate pentru problemele lui, el bând din

cauza acestora. Apoi, evită să îşi asume responsabilitatea personală pentru propriul

comportament. Cartea Alcoolicilor Anonimi denumeşte acest lucru ca „autoamăgirea

alcoolicului”. Mai exact, încearcă să sublinieze faptul că alcoolicul nu poate să vadă realitatea

propriei situaţii şi „neputinţa” sa în faţa alcoolului, astfel că el continuă să bea până ajunge în

mormânt. Psihologii se referă la „raţionalizare, minimalizare şi negare” ca la procese prin care

alcoolicul se poate amăgi pe sine.

Asta înseamnă că nu ştim ce e cu adevărat bun şi nu Îi cunoaştem trăsăturile lui

Dumnezeu. Credinţa, speranţa şi iubirea sunt trei dintre aceste virtuţi universale ignorate.

Atunci când sufletul se îndepărtează de acestea, e profund tulburat, iar în sufletul persoanei

apare un sentiment de înstrăinare şi detaşare faţă de tot ceea ce înseamnă Dumnezeu.66

Persoana îşi pierde scopul şi semnificaţia vieţii şi începe să se întrebe de ce mai trăieşte, e

vorba doar de separarea de Dumnezeu - o separare care nu e decisă de Dumnezeu, ci e

alegerea omului, pentru că el e acela care se desparte de Dumnezeu prin păcat. „... nici hoţii,

nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii sau hrăpitorii nu vor moşteni Împărăţia lui

Dumnezeu” (1 Corinteni 6,10)

Dumnezeu ne-a creat însă în aşa fel, încât să Îl căutăm în mod natural şi să ne

întoarcem la îndurările şi iubirea Lui. Atunci când sufletul începe să se simtă pustiit, începe să

tânjească după Dumnezeu. Uneori însă, „ochiul sufletului” - nous-ul - e confuz şi nu Îl

cunoaşte pe Dumnezeu. Capacităţile de „judecată” ale omului sunt afectate din cauza


44


ignoranţei sau a patimilor (precum adicţia) care l-au cuprins. Mulţi dependenţi şi alcoolici au

spus că au încercat să umple acest dor duhovnicesc prin folosirea alcoolului sau a drogurilor.

Când se întâmplă aşa, păcatul devine cu adevărat „dumnezeul” acelei persoane. Bineînţeles,

orice sugestie în acest sens va fi o jignire pentru acea persoană, deşi comportamentul ei indică

în întregime altceva. Acesta este unul dintre motivele pentru care onestitatea personală este

atât de importantă în recuperarea din alcoolism. Are de-a face mai puţin cu băutul în sine,

decât cu ceea ce băutura îi face persoanei în cauză (de ex. căderea în patimă).

De fapt, alcoolismul e deseori descris ca o formă de idolatrie, din cauză că alcoolicul

transformă alcoolul în ceva mai important decât orice altceva din viaţa lui: sănătatea, relaţia

cu partenerul de viaţă, cu copiii şi chiar cu Însuşi Dumnezeu. Însă alcoolicul nu poate să vadă

pur şi simplu adevărul situaţiei sale. Acest lucru nu se întâmplă peste noapte, însă în timp e

uşor să observi modul în care alcoolismul evoluează către abisul disperării şi durerii. Nimeni

nu alege să devină alcoolic; acest lucru se întâmplă pentru că nu vede că situaţia sa se schimbă

în rău, aşa că îşi continuă drumul spre autodistrugere.

Gândurile pătimaş ne conduc spre suferinţa sufletului, chiar dacă Îl cunoaştem pe

adevăratul Dumnezeu. Tuturor ne place un lucru sau altul mai mult decât ar fi cazul şi

suferim, mai apoi, din cauză că permitem acestor lucruri „pământeşti” să ne îndepărteze de

lucrurile lui Dumnezeu. Această iubire de „lucruri” apare mai ales atunci când acceptăm ca

sentimentele noastre să gândească în locul nostru. Din punct de vedere emoţional, supra-

valorizăm un anumit lucru, precum o maşină, un ceas nou sau chiar o relaţie cu o altă

persoană. Dacă nu simţim că avem „suficient” din acel lucru care ne place şi de care ne-am

îndrăgostit, sau dacă simţim că acel lucru e ameninţat în vreun fel, reacţionăm exagerat şi

devenim defensivi, mânioşi sau chiar ostili în încercarea de a proteja acel „lucru”. Astfel se

întâmplă când „emoţia conduce raţiunea”, şi nu invers, „mintea deasupra emoţiei”. Confuzia

intelectului ne afectează facultăţile mentale, iar emoţiile ies în apărarea credinţelor eronate.

Când se întâmplă asta, e un adevărat dezastru pentru suflet.67

În ceea ce priveşte persoana dependentă de alcool, acest proces devine evident atunci

când cineva îl confruntă cu propriul său exces de băutură. De teamă că s-ar putea să i se ceară

să nu mai bea sau să bea mai puţin, el devine defensiv şi mânios la simpla sugestie că s-ar

putea să aibă o problemă cu alcoolul şi că ar trebui să se oprească din băut sau să îl reducă. El

67 Ibidem, p. 95.

45


preţuieşte alcoolul mai mult decât îşi preţuieşte relaţia cu Dumnezeu sau cu ceilalţi. Îl

preţuieşte chiar mai mult decât propria sănătate şi bunăstare. E o formă de autodistrugere şi

chiar de suicid.

Sfântul Apostol Pavel spunea că fiecare face greşeli şi păcătuieşte. „de vreme ce toţi

au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu ...” (Romani 3, 23) Sunt însă unii oameni

care se predau pur şi simplu păcatului sau unei alte patimi, precum alcoolismului. Acest lucru

se poate întâmpla mai uşor atunci când valorile personale sau sociale privind băutura sunt

foarte slabe. Aceştia sunt oameni care nu înţeleg conceptul de boală al adicţiei sau care cred

(în mod eronat) că băutul este un joc pe care îl pot câştiga de fiecare dată. După câţiva ani de

băut excesiv, patima alcoolismului preia controlul, băutul devenind o parte importantă a vieţii

- uneori, chiar cea mai importantă. E cu mult mai uşor ca aşa ceva să aibă loc într-o societate

ale cărei valori culturale permit sau încurajează chiar băutul excesiv şi în care nu există un

ghid clar în ceea ce priveşte băutul raţional sau normal. Bineînţeles, Dumnezeu nu ne-a lăsat

fără speranţă.68

Există trei stadii ale creşterii spirituale: praxis sau curăţirea inimii, teoria sau

conştiinţa de şi înţelegerea lui Dumnezeu şi iluminarea sau cunoaşterea lui Dumnezeu.

Acestea sunt clar definite şi, în mare parte, sunt intercalate. De exemplu, un om poate să aibă

doar o idee despre Dumnezeu sau despre Ceruri şi, cu toate astea, să fie într-un proces de

curăţire a inimii sale. Un astfel de exemplu oferă şi Sfântul Apostol Pavel. În ziua în care şi-a

început călătoria cu Domnul, a văzut o lumină mare, care a determinat căinţa lui. Nu doar că a

început să se căiască în acea zi, însă a ajuns să cunoască mai multe despre voia lui Dumnezeu

pentru el şi chiar despre Dumnezeu însuşi. Să privim însă mai atent la aceste programe de

recuperare şi la ce anume presupune recuperarea spirituală din boli precum alcoolismul.

Pentru a diminua ignoranţa, trebuie să existe o educaţie despre alcoolism ca boală. Nu

e deloc uşor să ajuţi pe cineva să îşi recunoască problema pe care o are cu alcoolul, astfel că

informarea personală despre conceptul de boală al adicţiei, în special al alcoolismului, e cel

mai bun mod de a începe.

Pentru că păcatul, adicţia şi patima nu sunt atribute naturale ale omului, atunci când

acesta devine dependent, apare şi un conflict între modul în care Dumnezeu l-a creat şi ceea

ce a devenit. Acest conflict nu este cu Dumnezeu, ci - mai degrabă - cu el însuşi. Conflictul cu

68 Ibidem, p. 96.

46


care se confruntă toţi alcoolicii e un exemplu perfect al conflictului care apare atunci când

omul e în dezacord cu propriul sistem de valori. Preoţii numesc acest lucru vinovăţie, iar

psihologii, conflict de caracter. Indiferent de termenul folosit, acest conflict va devora sufletul

alcoolicului într-un mod în care nimic altceva nu o poate face.69

Tratamentul alcoolismului

Tratamentul medical. Este general acceptată utilizarea substanţelor dezintoxicante de

tot felul, a medicamentelor psihotrope, a preparatelor care produc aversiune faţă de alcool prin

crearea unui reflex condiţionat negativ, a fortifiantelor generale şi a vitaminelor, precum şi a

multor altora.

Tratamentul psihologic. Psihologul sau psihoterapeutul calificat încearcă să

descopere rădăcinile psihologice profunde ale apariţiei beţiei, analizează particularităţile de

caracter ale omului, familia şi condiţiile lui sociale. După aceea, specialistul dă sfaturi şi

recomandări, îl învaţă pe suferind să lupte cu stressul, să depăşească conflictele ş.a.m.d. Într-o

serie de cazuri sunt efectuate o serie de proceduri psihoterapeutice, al căror efect este cu atât

mai mare cu cât bolnavul doreşte mai puternic să scape de povara sa şi să se întoarcă la viaţa

normală. Astfel, psihoterapeutul devine un fel de călăuză şi ajutor al pacientului în calea

dificilă pe care acesta trebuie s-o străbată prin propriile eforturi.

Tratamentul duhovnicesc. Alcoolismul şi narcomania sunt boli - dar boli în cea mai

mare parte duhovniceşti. La rădăcina beţiei, a folosirii drogurilor se află pustietatea

duhovnicească, nemulţumirea faţă de viaţă, pierderea sensului existenţei. Sfânta Biserică

Ortodoxă consideră beţia păcat greu. Ca atare; se înţelege de ce bolnavul nu poate fi ajutat cu

eficacitate numai prin mijloace medicale. Sfaturile şi medicamentele nu sunt atotputernice.

Pentru învingerea bolii este neapărată nevoie de pocăinţă sinceră înaintea lui Dumnezeu prin

Taina Spovedaniei, de rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către Sfinţii

Lui.70

Beţia poate fi urmarea influenţei duhurilor căzute asupra omului. Prin venirea Sa,

Mântuitorul nostru n-a nimicit, de tot stăpânirea diavolului, ci numai a slăbit înrâurirea lui

asupra oamenilor şi ne-a dat mijloacele de a învinge cursele diavoleşti. Aceste mijloace

69 Ibidem, p. 98.70 Dr. Dmitri Aleksandrovici Avdeev, Când sufletul este bolnav, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 129.

47


mântuitoare sunt credinţa, chemarea numelui Mântuitorului Hristos, rugăciunea, postul şi,

bineînţeles, Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei. Staţi împotrivă diavolului, şi el va

fugi de la voi, spune Apostolul Iacov.

De altfel, în starea de delir alcoolic bolnavii văd chipuri înfricoşătoare („halucinaţii

vizuale intense”, spune psihiatria oficială). Ceea ce văd ei sunt demonii.

Dacă în inima celui care suferă de alcoolism este loc pentru credinţa creştinească,

trebuie să i se aducă aminte că este ţinut în lanţurile păcatului. Trebuie familiarizat cu

principiile credinţei Ortodoxe, trebuie să i se dea exemple de vindecări pe care Domnul le-a

dăruit păcătoşilor pocăiţi. Medicul ortodox trebuie să vorbească despre toate aceste lucruri,

chemându-L cu smerenie pe Domnul să-i vindece pe cei în suferinţă.

Dacă rudele bolnavului sunt oameni credincioşi ei trebuie să se roage cu râvnă pentru

el acasă şi la biserică, să se îngrijească de sfinţirea locuinţei (dacă nu este sfinţită). Cel rătăcit

trebuie sfătuit mereu să poarte cruce la gât, să facă rugăciuni, să bea aghiasmă cu credinţă şi

cu evlavie.

Doar prin credinţă şi răbdare, doar prin pocăinţă şi prin milostivirea lui Dumnezeu se

poate vindeca alcoolicul cu adevărat. Altă cale nu este.

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk scria: „Cei care s-au deprins cu această patimă

pierzătoare trebuie să se înarmeze cu tărie împotriva tiraniei ei, să i se împotrivească fără a se

da bătuţi să se roage şi să cheme atotputernicul ajutor al lui Dumnezeu!”

Condiţiile vindecării sunt pocăinţa, rugăciunea, citirea Sfintei Evanghelii, Tainele

Bisericii.

Deseori oameni care spun că sunt ortodocşi, şi doresc să scape de beţie, când vine

vorba de pocăinţă, de lupta cu păcatele şi cu patimile, de învingerea propriei firi căzute, de

năzuinţa spre cucernicia creştină, spre rugăciune, sufletele unora dintre ei rămân, din păcate,

surde şi nereceptive. Doresc mult mai repede anumite „injecţii tari” sau „ceva medicamente

pentru alcool”. Dar „medicamente pentru alcool” nu există!71

Sfânta Evanghelie spune că pentru vindecare este neapărată nevoie de pocăinţă din

partea celui suferind, spre iertarea păcatelor.

Alcoolismul, care le este insuflat de demoni celor cu voinţă slabă şi iresponsabili, nu

va trece fără rugăciune şi fără post, fără întristarea creştinească pentru păcate, fără

71 Ibidem, p. 131.

48


mântuitoarele Taine ale Bisericii. Darul tămăduirilor este dat de Domnul nevoitorilor credinţei

lucrătorilor rugăciunii neîncetate, celor mai smeriţi dintre cei smeriţi. Cei care au avut acest

dar Ceresc şi-au petrecut viaţa în sfinţenie.

Baza multor metode de modă nouă este efectul „placebo”. Efectul „placebo” intră în

joc atunci când unei materii (să zicem că este vorba de zahăr pudră) sau proceduri medicale

care în realitate n-are nici un efect i se atribuie puternice însuşiri curative. Iar bolnavul,

crezând în eficacitate a respectivelor mijloace, se însănătoşeşte (ori se simte mai bine). Totuşi

alcoolismul nu este genul de boală la care este potrivit să se abuzeze de efectul „placebo”.

Dacă omului, să zicem, i se interzice să bea sub ameninţarea cu moartea ori cu o boală gravă

(cum se procedează în anumite tratamente prin sugestie), abţinere a de la alcool nu reprezintă

o vindecare în cazul dat. Cel sugestionat este într-o continuă stare de tensiune chinuitoare a

puterilor sufleteşti. Un atare „tratament” aduce oamenilor în mod evident vătămare şi

suferinţe. Pentru vindecarea de boala beţiei este nevoie nu de „suzetă”, ci de pocăinţă, de

„schimbare la faţă” duhovnicească de creştere lăuntrică.

Prin milostivire a lui Dumnezeu, multi oameni scapă de boala beţiei. Sunt cunoscute

cazuri de vindecări minunate. Un om, înţelegând că se află în pragul pierzării, s-a rugat

Împărătesei Cerurilor. A strigat către Ea din adâncul sufletului, din toată inima, şi a primit

izbăvire instantanee de alcoolism. A început să-şi rânduiască viaţa creştineşte, s-a îmbisericit.

Parcă s-ar fi născut a doua oară. Nu departe de Moscova, în oraşul Serpuhov, se află

mănăstirea de monahi Vâsotki. Unul dintre principalele ei odoare este icoana făcătoare de

minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Potirul Nesecat”. Nenumăraţi oameni şi-au

aflat aici pacea sufletească, rupând-o cu vicleana băutură, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al

Preacuratei Lui Maici!72

Despre cât de important este ajutorul preotului duhovnic pentru a birui această patimă

dă mărturie grăitoare un exemplu din viaţa Sfântului Ioan din Kronstadt.

Neobişnuit de mişcător povesteşte despre unul dintre cazurile de renaştere

duhovnicească datorate Părintelui Ioan un meseriaş: „Pe atunci aveam 22-23 de ani. Acum

sunt bătrân, dar îmi aduc aminte bine cum l-am văzut pe Părintele pentru prima dată. Aveam

familie, doi copilaşi. Lucram şi mă îmbătam. Familia flămânzea. Nevasta îşi cam luase şi ea

lumea în cap. Locuiam într-o cocioabă nenorocită. Am venit odată nu foarte beat. Când mă

72 Ibidem, p. 135.

49


uit, un părinte tânăr: îl ţinea în braţe pe băieţel şi îi spunea ceva cu voce mângâietoare. Copilul

asculta serios. Mi se tot părea că părintele este ca Hristos în tabloul „Binecuvântarea

pruncilor”. Am dat să înjur: „Poftim, umblă şi ăsta ...” - însă ochii părintelui, mângâietori şi

serioşi, m-au oprit: mi s-a făcut ruşine. Mi-am plecat privirea. El se uita - parcă privea drept în

suflet. A început să vorbească. Nu sunt în stare să povestesc tot ce a spus. Zicea că la mine în

cămăruţă este rai fiindcă unde sunt copii este cald şi bine şi că raiul ăsta nu trebuie schimbat

pe iadul cârciumii. Nu mă învinuia, nu, tot încerca să mă dezvinovăţească, numai că nu de

dezvinovăţire mi-era mie atunci. A plecat. Şedeam şi tăceam... N-am plâns, măcar că în suflet

era aşa, ca înainte de lacrimi. Nevasta se uita ... Şi iată că de atunci m-am făcut om...”73

3.2. Rugăciunea

Dintre toate terapeuticile religioase, prima este rugăciunea, căci ea este temeiul şi

însoţitoarea necesară a tuturor celorlalte şi are împotriva bolilor o eficienţă deosebită. „Este

vreunul dintre voi în suferinţă?: să se roage!”, recomandă Sf. Apostol Iacov (Iac 5, 13).

Pentru a suporta boala cu răbdare, dar şi pentru a scăpa de ea, bolnavul să ceară ajutorul

„Doctorului Mare şi Ceresc”, strigând ca şi orbul din Ierihon (Lc 18, 38): „Iisuse, Fiul lui

David, miluieşte-mă!”. Făcând aceasta, el se va deschide atotputerniciei regeneratoare a

harului dumnezeiesc.

Pentru a-i acorda omului vindecarea pe care acesta o cere, Dumnezeu nu-i cere decât

un lucru: să se roage Lui cu credinţă. Iisus îi întreabă pe cei doi orbi: „Credeţi că Eu pot să

fac aceasta?” (Mt 9, 28). Omul nu primeşte dar de la Dumnezeu decât pe măsura credinţei

sale: „Fie ţie după credinţa ta”, îi zice Hristos sutaşului (Mt 8, 13); iar femeii cu scurgere de

sânge, ca şi femeii păcătoase: „Credinţa ta te-a mântuit” (Lc 7, 50); la fel ca şi orbului (Mc

10, 52), şi leprosului (Lc 17, 19).74 Căci harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte peste toţi oamenii

- şi în mod plenar peste cei botezaţi - şi, pentru a-l primi, îi este de ajuns oricui să se întoarcă

spre acest har şi să se deschidă către el. De aceea, Hristos zice: „Toate câte cereţi, rugându-

vă, să credeţi că le-aţi primit, şi le veţi avea” (Mc 11, 24). Celui ce cere cu o credinţă fără

73 Ibidem, p. 136.74 Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”, traducere din limba franceză de Pr. Prof. Vasile Mihoc, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2005, p. 97.

50


îndoială şi neslăbită, Dumnezeu îi dă totul, după făgăduinţa Sa: . „Toate câte veţi cere,

rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Mt 21,22).

Totuşi, se ştie că, dacă unii au primit proporţional cu credinţa lor, cererile multor altora

au rămas fără răspuns: „Mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul

dintre ei nu s-a curăţit, decât Neeman Sirianul” (Lc 4,27). Dacă omul nu primeşte rodul

rugăciunii sale, este pentru că credinţa sa nu este destul de mare sau destul de curată. „Şi n-a

făcut acolo [în patria Sa] multe minuni, din pricina necredinţei lor”, remarcă Sf. Matei (13,

58).75

Acatistul Maicii Domnului - „Potirul Nesecat” -

Pe la anul 1878, în Rusia, s-a descoperit o icoană făcătoare de minuni numită „Potirul

Nesecat”, după care s-a făcut acest acatist, „Potirul Nesecat”, special pentru depărtarea şi

izbăvirea de patima beţiei.

Un ţăran din Rusia, judeţul Efremov, gubernia Tula, militar în rezervă, era cuprins de

patima beţiei. Îşi băuse toată pensia, tot ce era în casă, până ce a ajuns cerşetor. Din cauza

băuturii fără măsură, picioarele au încetat să îl mai ajute, dar el continua să bea. Şi iată că

acest om decăzut visează odată ceva neobişnuit. Este vizitat de un cuvios stareţ care îi spune:

„Mergi în oraşul Serpuhov, la Mănăstirea Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu. Acolo

este icoana ei, «Potirul Nesecat». Să ţi se facă o slujbă înaintea ei şi atunci te vei însănătoşi

atât trupeşte, cât şi sufleteşte”.

Neavând nici un ban şi neputându-se folosi de picioare, ţăranul nu a îndrăznit să

pornească la drum. Însă cuviosul stareţ i s-a arătat în vis a doua oară şi a treia oară,

poruncindu-i cu atâta stăruinţă să îndeplinească cele cerute, încât nenorocitul de beţiv a pornit

târâş la drum. Într-o localitate a făcut un popas. Pentru a-i uşura durerea, bătrânica ce îl

găzduise i-a frecţionat piciorul şi l-a culcat pe cuptor. Noaptea, călătorul a simţit o senzaţie

plăcută în picioare şi încercând să se scoale, deşi foarte greu, se putea ţine totuşi pe ele. În

noaptea următoare i s-a făcut mai bine. Astfel, sprijinindu-se mai întâi pe două toiege, iar apoi

pe unul, a ajuns la Serpuhov. Ajungând la mănăstire şi povestind visele sale, cel suferind a

cerut să i se facă o slujbă, însă nimeni nu cunoştea icoana Maicii Domnului cu un astfel de

75 Ibidem, p. 97.

51


nume. Atunci s-au gândit dacă nu cumva este icoana din coridorul ce făcea legătura între

biserică şi veşmântărie, cea pe care era zugrăvit un copil. Şi nu mică a fost mirarea tuturor

atunci când au descoperit pe spatele icoanei inscripţia ,,Potirul Nesecat”. Tot ca un semn a fost

şi faptul că ţăranul suferind l-a recunoscut în persoana Cuviosului Varlaam, ucenicul Prea

Sfinţitului Mitropolit Alexe, pe stareţu1 din vis. Fostul bolnav s-a întors acasă pe deplin

sănătos.

Vestea cu privire la preaslăvirea în chip minunat a icoanei Maicii Domnului s-a

răspândit cu repeziciune nu numai în Serpuhov, ci şi în toată Rusia. Cei cuprinşi de patima

beţiei, rudele şi apropiaţii lor se grăbeau să-şi înalţe rugăciunile către Maica Domnului, pentru

vindecarea răului ce îi cuprindea şi mulţi, foarte mulţi veneau pentru a-i mulţumi împărătesei

cerului pentru milostivirea ei.

Ce înfăţişează această icoană? Din punct de vedere iconografic, icoana face parte din

imaginile mai vechi ale Maicii Domnului, „Oranta”, cu singura deosebire că Dumnezeiescul

Prunc este zugrăvit stând în potir.

Care a fost gândul evlavios al aceluia care a zugrăvit-o astfel? Fără îndoială că el se

referea la Taina Euharistiei. Potirul cu Pruncul dumnezeiesc binecuvântând reprezenta Potirul

împărătesei din care izvorăsc, spre cei ce se apropie de el cu credinţă, toate binecuvântările

dăruite păcătosului neam omenesc prin lucrarea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.

Acest potir este într-adevăr nesecat sau de nebăut până la sfârşit pentru că Agneţul „se

mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte”. Iar Maica Domnului, cu preacinstitele ei mâini

ridicate, mijloceşte către Dumnezeu la Altarul ceresc.

Ea se roagă pentru păcătoşi şi doreşte ca toţi să se mântuiască şi, pentru ca oamenii să

nu mai fie stăpâniţi de nişte patimi josnice, aducătoare de pieire, ea îi cheamă la izvorul

nesecat de bucurie duhovnicească şi de alinare, vestindu-le că Potirul nesecat al ajutorului

ceresc şi al milei este pregătit pentru fiecare dintre cei care sunt în necazuri.

Sărbătorirea icoanei Maicii Domnului ,,Potirul Nesecat” se face la 18 mai pe stil nou.

Din toate colţurile Rusiei vin la mănăstirea Serpuhov aceia care au nevoie de ajutorul plin de

har al Maicii Domnului. În vremurile mai vechi, „Frăţia abstinenţilor nealcoolici Aleksandr

Nevski” din Serpuhov săvârşea în fiecare duminică o slujbă cu acatist în faţa icoanei Maicii

Domnului „Potirul Nesecat”. Acest obicei a fost reintrodus la mănăstirea Nisotk, înfiinţată de

52


curând la Serpuhov. În fiecare duminică, la sfârşitul Sfintei Liturghii, aici se săvârşeşte o

slujbă cu acatist şi sfinţirea apei, în timpul căreia sunt pomeniţi cei care suferă de împătimire

pentru băutul fără măsură al paharului celui aducător de pieire şi au nevoie de ajutorul plin de

har al Stăpânei Preacurate.

Pentru prima dată în 1997, Acatistul Maicii Domnului - ,,Potirul Nesecat” a fost tradus

şi în limba română, fiind de o mare însemnătate şi binecuvântare pentru noi, românii.

Pentru toţi cei ce sunt stăpâniţi de patima beţiei este recomandat să citească acest

acatist 40 de zile cu post, de mai multe ori într-un an.

Cinstitul tău chip, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ne-a fost dăruit ca o izbăvire

aleasă şi minunată, căci prin descoperirea lui ne slobozeşte de neputinţele sufleteşti şi

trupeşti şi de întâmplările cele mâhnitoare, Pentru aceasta, laudă îţi aducem, Apărătoare

Preamilostivă. Tu, dar, Stăpână, prin icoana ta numită de noi „Potirul Nesecat”, aplecându-

te cu bunăvoinţă spre suspinele şi strigătele noastre cele izvorâte din inimă, dăruieşte

izbăvire celor ce suferă de boala beţiei, ca să-ţi cântăm cu credinţă: Bucură-te, Stăpână,

Potir Nesecat care ne astâmperi setea cea duhovnicească! (Acatistul Maicii Domnului -

„Potirul nesecat” - Condacul1)76

3.3. Rugăciunea pentru aproapele

Astfel, cunoscând slăbiciunea oamenilor şi zăbăvnicia credinţei lor, Sf. Pavel

recomandă tuturor: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Gal. 6, 2). „Credinţa are aşa o putere,

notează Sf. Chiril al Ierusalimului, încât credinciosul nu este singurul care este mântuit, ci unii

sunt mântuiţi prin credinţa altora” (Cateheze baptismale, V, 8.). Că un om poate fi mântuit

prin rugăciunea unuia sau a mai multora ne este clar arătat în Evanghelii prin pilda

slăbănogului: nu văzând credinţa sa l-a vindecat Hristos, ci pe cea a celor care I-1 aduc (cf. Mt

9, 2).77 Creştinul trebuie deci să se roage pentru a dobândi nu numai propria sa tămăduire, ci şi

pe cea a fraţilor săi bolnavi, căci „într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup

[ ... ] şi toţi la un Duh ne-am adăpat” (1 Cor 12, 13); şi „Dumnezeu a întocmit astfel trupul,

dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte, ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să

se îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi, dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă

76 Floyd Frantz, op. cit., p. 129-133.77 Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”, p. 98.

53


împreună” (1 Cor 12, 24-26).

Prin această solidaritate şi unire a mădularelor nu se mai adresează lui Dumnezeu unul

singur, cu slăbiciunile şi limitele sale, ci mulţi, şi chiar toţi, în virtutea comuniunii sfinţilor

care se realizează în Biserică în Hristos, prin Duhul. Astfel, această rugăciune comunitară

posedă o mare putere, deoarece este a întregului trup, care este trupul lui Hristos (cf. I Cor 12,

27), în care Duhul împărtăşeşte oamenilor harul care vine de la Tatăl. Astfel, Hristos zice:

„Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care-I vor cere, se va da

lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu,

acolo sunt şi Eu, în mijlocul lor” (Mt 18, 19-20). Dumnezeu este prezent nu numai pentru că

această unire a mădularelor constituie comunitate a bisericească, ci şi pentru că ea manifestă

legătura de iubire prin care, în această comunitate, oamenii se unesc cu Dumnezeu şi

Dumnezeu cu oamenii: „De ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi” (1 In 4, 12);

„Dumnezeu este iubire şi cel ce, rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu. şi Dumnezeu rămâne

întru el” (1 In 4, 16). Astfel, rugăciunea comunitară pentru bolnavi apare ca forma cea mai

bună de rugăciune pentru a dobândi harul tămăduitor al lui Dumnezeu. „Rugaţi-vă unii pentru

alţii, ca să vă vindecaţi”, recomandă Sf. Apostol Iacov (5, 16).

Rugăciunea pentru tămăduirea aproapelui apare, astfel, ca făcând parte din datoria

duhovnicească a creştinului, ca şi dintre felurile de împlinire a poruncii a doua: „Să iubeşti pe

aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mt 22, 39; Mc 12, 31), în care se cuprinde toată Legea Rom

13, 8-10).

Ea este o cale prin care omul se face asemenea lui Dumnezeu, în marea Sa compasiune

pentru toate făpturile care suferă, şi devine, atunci când este continuă şi profundă, un semn de

sfinţenie.78

Rugăciune a Sfântului Ioan din Kronstadt

Doamne, caută cu milostivire spre robul Tău (numele) cel înşelat cu amăgirea

pântecelui şi a veseliei trupeşti; dăruieşte-i lui să cunoască dulceaţa înfrânării întru postire şi

roadelor care vin din ea. Amin.

Ajutându-l pe aproapele nostru să biruiască această patimă pierzătoare, trebuie să

aruncăm o privire şi înăuntrul nostru. Iată cu câtă îndreptăţire scrie despre aceasta

ieromonahul Aristarh (Lohanov): „Oare nu trebuie să faceţi şi dumneavoastră pocăinţă pentru

78 Ibidem, p. 100.

54


suferinţa pe care o încearcă aproapele vostru? Oare nu sunteţi vinovaţi pentru ea şi voi?

Părinţii pot să-şi aducă aminte cum le dădeau de băut în gluma fiului sau fiicei care se afla la

vârsta adolescenţei. Oare aţi fost dumneavoastră înşivă întotdeauna mode1 de cumpătare în

folosirea băuturilor a1coolice? Oare soţul dumneavoastră nu s-a apucat de băut fiindcă din

pricina încăpăţânării dumneavoastră conflictul conjugal a rămas multă vreme nerezolvat?

Oare n-aveţi motiv de pocăinţă dacă, amintindu-vă doar de griji şi treburi, n-aţi observat că

odrasla dumneavoastră şi-a pierdut interesul faţă de învăţătură, că a devenit şmecheră şi

vicleană, că vine de la discotecă cu pupilele dilatate sau, dimpotrivă, contractate de la

narcotice? Cred că totdeauna este prilej pentru pocăinţă. Luaţi asupră-vă nevoinţa postirii,

rugaţi-vă mai puternic, spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă cu Sfintele Taine”.79

3.4. Rugăciunea Sfinţilor

Pătruns de dragostea sa pentru cei ale căror suferinţe le împărtăşeşte şi de dorinţa sa de

a le alina, sfântul, ca unul care este purificat prin asceză teantropică de toată patima, poate

face să se înalţe la Dumnezeu o rugăciune curată şi fără slăbire. Astfel, glasul său posedă o

eficienţă deosebită, după cuvântul Sf. Iacov: „Că mult poate rugăciunea stăruitoare a

dreptului” (Iac 5, 16). De aceea creştinul, când vrea să primească de la Dumnezeu tămăduirea

de bolile sale, cere mijlocirea sfinţilor pe care-i cunoaşte; Vieţile Sfinţilor ni-i arată pe aceştia

primind mereu vizitatori care vin să le ceară ajutorul. În acelaşi scop, creştinul se roagă

tuturor sfinţilor care au bine-plăcut lui Dumnezeu de la începutul veacurilor şi în primul

rând Născătoarei de Dumnezeu, mijlocitoarea neclătită către Făcătorul care, ca una care a

născut în trup pe Cuvântul lui Dumnezeu; are la El, faţă de toţi cei ce mijlocesc prin

rugăciune, cea mai mare putere.

În acelaşi timp, deşi vine totdeauna de la Dumnezeu, Care este unicul izvor a tot harul,

harul tămăduitor nu este exterior sfântului care-l transmite oamenilor. Sfântul se roagă lui

Dumnezeu pentru a-I mulţumi de acest dar pe care El i-l face şi-l face oamenilor prin

intermediul său, dar şi el însuşi este purtător şi posesor al acestui dar (totuşi fără a şi-l însuşi)

şi dispune personal (voia sa fiind în acelaşi timp în acord cu cea a lui Dumnezeu) de puterea

de a-i face să beneficieze de acest dar pe cei ce fac apel la el, şi aceasta pe măsura sfinţirii

79 Dr. Dmitri Aleksandrovici Avdeev, op. cit., p. 138.

55


sale. „Dumnezeu obişnuieşte să dea harismele Duhului pe măsura sufletelor sfinţilor”, notează

Teodoret de Cir (Istoria monahilor din Siria, Prolog, 10). Într-adevăr, în măsura în care omul

se eliberează de patimi şi vieţuieşte după virtuţi prin împlinirea poruncilor, în măsura în care

dobândeşte, în Hristos, prin Duhul Sfânt, asemănarea cu Dumnezeu, el se pătrunde de

energiile divine, care-l fac „părtaş dumnezeieştii firi” (II Ptr 1, 4) şi deci Puterii lui Dumnezeu

şi-l fac în stare să facă ceea ce face şi El, după însuşi cuvântul lui Hristos: „Cel ce crede în

Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu” (In 14, 12). De aceea ne rugăm sfinţilor nu

numai ca unor rugători şi mijlocitori, ci şi, în acelaşi timp, ca unii care au ei înşişi puterea de a

vindeca, fiind îndumnezeiţi prin har şi făcuţi părtaşi ai Vieţii şi Puterii dumnezeieşti. Şi ne

rugăm mai ales Născătoarei de Dumnezeu, cea dintâi dintre persoanele umane care a fost

deplin îndumnezeită şi preamărită, mângâierea celor necăjiţi şi vindecarea celor bolnavi,

nădejdea celor fără de nădejde, ajutătoarea celor fără de ajutor, izvor nesecat şi nesfârşit de

tămăduire, care face minuni şi izvorăşte tămăduiri”.

Fiind purtător al energiilor divine în toată fiinţa sa, sfântul le împărtăşeşte pe acestea

uneori celor care se ating cu credinţă de trupul său (cf. Fapte 20, 9-10), sau chiar de

veşmintele sale (cf. Fapte 19, 12), şi până şi de umbra sa (cf. Fapte 5, 15). Iar după ce,

părăsind această lume, trece dincolo, el continuă să le împărtăşească celor ce i se roagă, fie

direct, fie indirect, prin mijlocirea moaştelor sale36 , care sunt pătrunse de aceste energii şi le

iradiază, sau a icoanelor sale care le manifestă în mod văzut, fiind reprezentarea umanităţii

sale îndumnezeite şi punându-i în contact cu el pe cei care, cinstindu-le, îl cinstesc pe el.

Numeroase biserici în care se află moaşte sau icoane făcătoare de minuni sunt locuri de

pelerinaj, unde mulţi credincioşi şi-au găsit şi-i găsesc vindecarea de bolile lor.80

Darul tămăduirii; natura şi limitele sale

80 Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”, op. cit., p. 101.

56


Dacă puterea de a vindeca apare, în cazul sfinţeniei, ca o harismă legată de un grad

oarecare de desăvârşire duhovnicească, se va remarca, de asemenea, că la începuturile

creştinismului erau foarte numeroşi cei ce posedau darul tămăduirilor, ca şi darul proorociei

sau darul limbilor, fără ca totuşi acestea să constituie un semn al sfinţeniei lor, cum o constată

Sf. Ioan Hrisostom, care merge chiar până la a zice: „Erau nevrednici cei ce primeau în

vechime aceste favoruri. Aceşti taumaturgi duceau o viată stricată şi îmbogăţiţi de darurile lui

Dumnezeu, nu se ocupau să-şi facă viaţa desăvârşită” (Omilii despre înscrierea faptelor, II 3).

Ne putem întreba asupra motivului proliferării la început a unor astfel de harisme care au

scăzut considerabil la puţină vreme după aceea. Sf. Ioan Hrisostom afirmă că, dacă cei

botezaţi din vremea sa ar fi trăit în epoca de început a creştinismului, şi ei ar fi putut să

manifeste astfel de daruri (Omilii la Cincizecime, I, 4. Cf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în

Hristos, III, 9). Dacă o mulţime de creştini le posedau atunci, „este deoarece trebuia ca peste

tot să se răspândească învăţătura mântuirii, căci aceasta era epoca primară şi începutul religiei

celei noi” (Omilii despre înscrierea faptelor, II, 3). Oamenii din acea vreme, explică el, „nu

erau cuprinşi de uimire, de admiraţie, decât în faţa celor trupeşti; le era cu neputinţă să

înţeleagă bunătăţile care n-au trup; ei nu puteau să conceapă harul duhovnicesc, vizibil numai

ochilor credinţei; iată de ce existau semne [...], pentru a-i convinge pe necredincioşi (Omilii la

Cincizecime, I, 4. ). Or, micul număr de sfinţi nefiind suficient pentru a răspândi aceste

semne, trebuia ca mulţi alţi botezaţi să fie învestiţi cu această misiune, oricare era treapta lor

de desăvârşire duhovnicească. Dar, pe măsură ce oamenii au învăţat să creadă independent de

semne, numărul acestora a scăzut. Dumnezeu „a voit să arate că credinţa noastră este

independentă de chezăşii şi de semne” (Omilii la Cincizecime, I, 4). Căci „cu cât sunt faptele

mai strălucite şi se impun mai cu necesitate minţii, cu atât scade credinţa” şi evidenţa

eclatantă este o piedică în a atribui credinciosului credinţa. (Omilii la I Corinteni, VI, 3).

Departe de a descoperi o decădere a vieţii duhovniceşti, raritatea semnelor pare, dimpotrivă,

ca un efect al aprofundării sale, credinţa întemeindu-se acum pe motive mai lăuntrice. Aceasta

nu înseamnă că de atunci încoace a avut loc o scădere a numărului de vindecări, ci că acestea,

în mare măsură, au încetat de a fi văzute şi cunoscute de mulţi, că ele nu mai servesc drept

semne. Se va remarca totuşi, împreună cu Sf. Casian în Convorbiri duhovniceşti, XV, 1, că

dacă „prima cauză a vindecării este meritul sfinţeniei” şi a doua „întărirea Bisericii”, mai

57


există şi o a treia cauză, anume „pentru a răsplăti credinţa, fie a celor care-i aduc pe cei

neputincioşi ai lor, fie chiar a acelora care trebuie vindecaţi”, şi care explică, că „darul

tămăduirii” poate veni „chiar de la cei păcătoşi şi nevrednici” 81

3.5. Taina Spovedaniei

Examinând învăţătura şi practica referitoare la Taina Mărturisirii, se poate observa cu

uşurinţă caracterul ei terapeutic. Sfinţii Părinţi şi întreaga Tradiţie a Bisericii, textele slujbelor

şi textele liturgice vorbesc în termeni medicali despre această Taină, despre efectele ei, ca şi

despre rolul preotului.

Spovedania se dovedeşte a fi o terapie duhovnicescă eficace, din mai multe puncte de

vedere şi pe mai multe planuri. Mărturisirea păcatelor este prin sine eliberatoare.82

Termenul spovedanie nu se identifica doar cu o formala relatare a unui pacat pe care l-

am săvârşit, ci se află în legatură cu viaţa în întregimea ei, înteleasă ca metanoia (pocainţă),

care este premisa absolut necesara a mantuirii. Unele persoane, vorbind despre Spovedanie,

înţeleg doar o acţiune care se face cu câteva zile sau ore înainte de Dumnezeiasca

Împărtaşanie, o actiune care îi declară vrednici sa se împartasească cu Sfintele Taine, pentru o

frumoasă praznuire a unei mari sărbatori bisericesti.

De obicei, consideram ca trebuie sa ne spovedim pentru a ne linişti starea de vinovatie

şi mustrarile de cuget ale conştiinţei sau, mai rau, pentru a-L impaca pe Dumnezeu. Desigur,

Spovedania este un stadiu al pocainţei, dar daca ea este desparţită de atmosfera de pocainta în

integralitatea ei, atunci nu va aduce rezultate în sufletul omului.

Spovedania trebuie făcută în duh de adevărată şi deplină pocăinţă. Pocăinţa nu trebuie

să înceapă cu spovedania şi să se încheie după ea, ci trebuie să premeargă spovedaniei şi să

urmeze şi după ea. Pocăinţa se împlineşte prin schimbarea vieţii.

Spovedania – mai ales spovedania curată - îl uşurează pe om. Dacă învăţăm să ne

deschidem lui Dumnezeu, scăpăm de multe probleme care sunt urmarea izolării lăuntrice a

sufletului. Spovedania, ca parte a pocăinţei, este încetarea monologului cu sine şi deschiderea

81 Ibidem, p. 103.82 Jean-Claude Larchet, „Terapeutica bolilor spirituale”, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 262.

58


dialogului cu Dumnezeul Cel Viu.

Cuvintele rostite de preot nu sunt simple vorbe obişnuite, cu atât mai mult cu cât ele se

spun într-un timp şi într-un spaţiu ecleziale, iar preotul nu vorbeşte în numele său, ci în al

Bisericii; ele revelează cuvântul şi harul tămăduitor al lui Dumnezeu sub inspiraţia Sfântului

Duh, ceea ce le conferă o putere şi o lucrare cu totul speciale, mai ales atunci când creştinul li

se deschide cu totul şi voieşte din tot sufletul să se vindece.

Stând înaintea duhovnicului, creştinul nu se mai simte singur, pierdut, rătăcit din

pricina păcatelor sale; sfaturile preotului îi redau coordonatele adevărate şi sigure care îi

permit să redescopere calea şi să ştie, fără putinţa de a se înşela, ce trebuie să facă pentru a-şi

regăsi şi a-şi păstra sănătatea pierdută. În mod esenţial, aceste sfaturi îi permit să-şi

redobândească dreapta judecată şi dreapta vieţuire, conforme cu voinţa lui Dumnezeu, îi

reamintesc ţelul duhovnicesc spre care trebuie să se îndrepte, chipul desăvârşirii pe care poate

creştinul este chemat să o atingă, dar prin ele i se arată şi căile pe care poate ajunge la ea.

Aceste îndrumări, în esenţă practice, îl învaţă, de pildă, cum să lupte împotriva unei înclinări

păcătoase, cum să facă faţă unei porniri spre rău, cum să biruiască patima de care suferă, cum

să lucreze o anumită virtute, cum să depăşească p anumită greutate, pe care o întâmpină de

obicei sau care poate se se ivească într-o împrejurare sau alta.83

3.6. Sfânta Taină a Euharistiei

Euharistia este cea mai mare taină, mai presus decât oricare alta. Mai încolo de ea nu

se mai poate merge, nici nu se mai poate adăuga ceva. Cu adevărat ea este taina care cuprinde

în sine mulţimea darurilor şi leacurilor dumnezeieşti, prin această taină neprimindu-se, ca în

toate celelalte, „darurile Duhului Sfânt, oricât de bogate ar fi ele, ci pe Însusi Vistiernicul

acestor daruri comoara întru care încape toată bogăţia darurilor”84.

Fără împărtăşirea cu Sfintele Taine nu putem trăi cu adevărat în Hristos, nu putem

avea viaţă în noi. “Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu

veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu

are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6, 53-54). Nu ne putem deci mântui

83 Ibidem, p. 268.84 Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, IV, 1, EIBMBOR.

59


fără să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului. Tocmai de aceea copiii, după Botez şi

ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, primesc imediat şi Sfânta Împărtăşanie. În acelaşi timp,

Sfânta Împărtăşanie este pentru creştini adevărată mâncare şi adevărată băutură care ne ajută

să creştem în Hristos şi să devenim una cu El. Mântuitorul zice: “Trupul Meu este adevărată

mâncare şi sângele Meu adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu

rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 55-56). Dacă nu ne hrănim mereu cu Hristos din

Sfânta Împărtăşanie nu putem creşte duhovniceşte şi, cu atât mai mult, nu putem deveni una

cu El. Sfânta Împărtăşanie ne transformă, încetul cu încetul, în Hristos Însuşi. Căci “firea

celui mai tare schimbă firea celui mai slab”, zic Părinţii. Cei care nu vor să se împărtăşească –

şi aceştia, din păcate, sunt majoritatea credincioşilor noştri de astăzi – rămân departe de

Hristos, chiar dacă li se pare că-L urmează. Când Mântuitorul vorbea despre pâinea cea vie

care este Trupul Său şi zicea că cine nu mănâncă din această pâine nu are viaţă în el însuşi,

mulţi din cei ce-L urmau L-au părăsit căci spuneau: “Greu este cuvântul acesta! Cine poate

să-l asculte” (Ioan 6, 60). Aşa şi astăzi, mulţi nu înţeleg rostul Sfintei Împărtăşanii şi stau

departe de ea, spre marea lor pagubă.85

Sfinţii Părinţi nu numai că văd în Euharistie leac şi doctorie, ci o socotesc chiar leacul

prin excelenţă, care vindecă toate relele legate de păcat.86

3.7. Ungerea cu sfântul untdelemn (Taina Sf. Maslu)

Şi alte practici decât rugăciunea, dar întotdeauna unite cu ea, slujesc la invocarea şi

punerea în lucrare a harului tămăduitor al lui Dumnezeu.

Aici trebuie să amintim, în primul rând, ungerea sfântului untdelemn. Această practică

apare în Evanghelii şi multe vindecări săvârşite de Apostoli sunt legate de ea: „Şi ei ungeau

cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau”, ne raportează Sf. Marcu (6, 13). Şi Sf. Iacov

relatează despre această ungere şi recomandă folosirea ei în Biserică, zicând: „Este cineva

bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn,

în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica

şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iac 5, 14-15).

Biserica Ortodoxă perpetuează această practică apostolică, administrând Taina Sf.

85 Dialog cu IPS Serafim despre Sfanta Impartasanie., http://www.impantokratoros.gr/BF70413B.ro.aspx86 Jean-Claude Larchet, „Terapeutica bolilor spirituale”, p. 273.

60


Maslu nu numai muribunzilor, ci şi tuturor bolnavilor care o cer, chiar şi atunci când starea lor

nu este gravă. În mod normal, ea este săvârşită de un sobor de şapte preoţi, care sunt

prezbiterii Bisericii la care se referă Sf. Iacov. Slujba are trei părţi mari, din care nu vom

aminti decât aspectele cele mai proeminente. Prima parte este o „slujbă de mângâiere”

(paraklesis) pentru cel care va primi Taina.87 Partea a doua are drept obiect binecuvântarea

untdelemnului ce va fi folosit pentru ungeri. După ce s-au rugat „pentru ca să se

binecuvinteze untdelemnul acesta cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh”, cei

şapte preoţi rostesc, pe rând, această rugăciune: „Doamne, Cel Ce cu mila şi cu îndurările

Tale tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, şi acum, sfinţeşte

untdelemnul acesta, ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire şi spre izbăvirea de

toată întinăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea [...]”88. A treia parte mare a

slujbei este consacrată ungerii bolnavului de către fiecare dintre preoţi. Fiecare ungere este

precedată de citirea a câte unei pericope din Apostol şi din Evanghelie; Biserica a reţinut

pentru aceste 14 citiri principalele pericope din Sf. Scriptură care se referă la boală şi la

vindecare, privite atât din punctul de vedere al bolnavului, cât şi al celor care-l înconjoară.

Apoi preotul care urmează să-l ungă zice o rugăciune.

Cele şapte rugăciuni care vor fi rostite astfel ocupă un rol esenţial în cadrul slujbei.

Reamintind mila şi compasiunea pe care Dumnezeu le-a arătat întotdeauna faţă de oameni, ele

Îi cer păzirea vieţii celui bolnav, uşurarea suferinţelor, tămăduirea şi întărirea trupului său, dar

în acelaşi timp şi mai presus de toate iertarea păcatelor, întărirea sa duhovnicească, mântuirea

şi sfinţirea sa, regenerarea întregii sale fiinţe şi reînnoirea în Hristos a vieţii sale.89

Fiecare rugăciune insistă, în chip special, asupra unuia sau altuia din aceste aspecte,

dar toate asociază mângâierii trupului mângâiere a sufletului şi leagă vindecarea spirituală

de vindecarea fizică, subliniind, fără a subestima valoarea acesteia din urmă, importanţa

fundamentală a celei dintâi. Urmează apoi ungerea, însoţită de această rugăciune: „Părinte

Sfinte, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău, pe Domnul

nostru Iisus Hristos, să tămăduiască toată neputinţa şi să răscumpere din moarte, vindecă şi

pe robul Tău (N) de neputinţa trupească şi sufletească ce l-a cuprins şi fă-l să vieze prin

87 Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”, p. 104.88 Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 136.89 Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”, op. cit., p. 105.

61


harul Hristosului Tău [ ... ]. Căci Tu eşti izvorul tămăduirilor şi Ţie slavă Îţi înălţăm,

împreună şi Unuia Născut Fiului Tău şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău

Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”90.

Apoi cei şapte preoţi, împreună, pun Sfânta Evanghelie deschisă pe capul bolnavului,

spunând o rugăciune de pocăinţă prin care cer lui Dumnezeu iertarea păcatelor sale. Toată

slujba este, de altfel, marcată de un puternic caracter penitenţial, care se explică, înainte de

toate, prin faptul că Taina are drept scop nu numai vindecarea bolilor trupeşti, ci şi vindecarea

bolilor duhovniceşti şi iertarea păcatelor, în conformitate cu prescripţia Sf. Iacov:

„Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate

se vor ierta lui” (Iacov 5, 15). Acest caracter penitenţial se justifică apoi prin faptul că orice

boală a trupului are drept primă cauză păcatul (chiar dacă nu e vorba totdeauna de un

păcat personal, fapt subliniat de Sf. Iacov: „şi de va fi făcut păcate...”) şi că vindecarea ei

presupune, prin urmare, nimicirea păcatului şi tămăduirea firii căzute. El se justifică, în

sfârşit, prin faptul că întoarcerea la sănătatea fizică nu are propriu-zis sens decât în

raport cu scopurile ultime ale omului şi cu mântuirea întregii sale fiinţe, care nu este cu

putinţă decât prin biruinţa asupra păcatului. În această perspectivă, pe tot parcursul slujbei,

Biserica cere lui Dumnezeu mântuirea bolnavului, deodată cu vindecarea bolilor sale trupeşti.

Din aceste motive, Taina poate fi primită de toţi cei care, fiind „bine sănătoşi” din punct de

vedere fizic, aspiră numai la vindecarea bolilor lor duhovniceşti.

Ungerea cu untdelemn sfinţit nu se face numai în cadrul şi sub forma Tainei, mulţi

părinţi o folosesc şi independent de această slujbă.91

3.8. Folosirea apei sfinţite

Universal răspândită este şi folosirea apei sfinţite sau binecuvântate, care se bea, este

turnată pe trup sau este pusă pe partea bolnavă. Prin mijlocirea ei, Dumnezeu aduce în mod

frecvent vindecarea celor ce I se roagă. Într-adevăr, apa devine purtătoare a energiilor

tămăduitoare ale lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt pe care preotul, în cadrul slujbei de

binecuvântare a apelor, mai ales la sărbătoarea Botezului Domnului, Îi cere lui Hristos să-L

90 Molitfelnic, p. 144.91 Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”, op. cit., p. 106.

62


trimită.

După ce L-a rugat „ca să se sfinţească apa aceasta prin puterea, prin lucrarea şi prin

venirea Sfântului Duh” şi „ca să se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curăţitoare a

Treimii Celei mai presus de fire”, el Îi cere să facă apa aceasta „dar de sfinţenie [...] spre

tămăduirea sufletului şi a trupului” şi s-o facă „izvor de ne stricăciune [ ... ], vindecare de

boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească; ca toţi

cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor”.

Slujitorul adaugă această rugăciune: „Dă tuturor celor ce se vor atinge de dânsa şi se vor

stropi şi o vor gusta, sfinţire, sănătate, curăţire şi binecuvântare”.92

Harul vindecător al lui Dumnezeu poate fi pus în lucrare şi prin punerea mâinilor, după

făgăduinţa lui Hristos: „Iar celor ce vor crede le vor urma aceste semne: [...] peste bolnavi îşi

vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi” (Mc 16, 18), şi după exemplul pe care El l-a dat în

mai multe împrejurări.

3.9. Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci apare, de asemenea, ca un mijloc tradiţional de tămăduire. În

afară de faptul că şi el cheamă şi pune în lucrare energia Sfintei Treimi, el este semnul

puternic al biruinţei lui Hristos asupra morţii şi stricăciunii, asupra păcatului şi a puterii

diavolului şi a demonilor şi, prin urmare, asupra bolii care este legată de acestea. Puterea

terapeutică a Crucii este clar semnalată de Biserica Ortodoxă la slujbele sărbătorii Înălţării

Sfintei Cruci, când o numeşte de mai multe ori „doctorul bolnavilor” şi când evocă una dintre

prefigurările ei vechi-testamentare: şarpele de aramă pus de Moise pe un stâlp, şi care a fost

un remediu dat de Dumnezeu celor ce fuseseră muşcaţi de şerpi (Num 21,6-9)93.

92 Molitfelnic, p. 679-689.93 Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”, op. cit., p. 109.

63


CAPITOLUL IV AA cei 12 paşi, o perspectivă ortodoxă.

4.1. Despre Alcoolicii Anonimi

Alcoolicii Anonimi (A.A.) sunt cea mai eficientă asociaţie din domeniul tratării

alcoolismului din toată lumea. Doi alcoolici cronici au fondat A.A.-ul în 1935 ca mod de a-şi

menţine propria abstinenţă. Ei şi-au dat seama că puteau să stea abstinenţi ajutându-i pe alţii

să stea abstinenţi şi, astfel, au iniţiat metoda „grupului de suport” pe care o folosim şi azi. La

puţin timp după ce au început întâlnirile, au apărut cei 12 paşi. Cei 12 paşi reflectă, pur şi

simplu, modul în care primii membri ai A.A.-ului au descoperit abstinenţa. Conform Biroului

General de Servicii al A.A.-ului, există peste 90.000 de grupuri de A.A. în lume şi un total de

peste 2,5 milioane de membri activi. În prezent, în România există 20 de grupuri şi numărul

lor e în continuă creştere.

Deşi A.A.-ul nu este în sine un program de tratament al adicţiilor, el oferă un „program

de recuperare”, aşa cum este el descris în capitolul V din cartea sa de bază, Alcoolicii Ano

nimi. Acest program gratuit îi oferă alcoolicului sau altei persoane dependente modalităţile de

a găsi eliberarea din dependenţa lor de alcool. A.A. face asta prin oferirea unui set de principii

spirituale, aşa cum sunt ele exprimate în cei 12 paşi, prin urmarea cărora persoana dependentă

să îşi obţină şi păstreze abstinenţa. De asemenea, A.A. oferă şi sprijinul grupului „de egali”

pentru menţinerea abstinenţei „zi-de-zi”. Cele mai multe programe de tratament pentru

alcoolism şi dependenţa de droguri, printre care şi cel al „Centrul de consi liere şi reabilitare a

persoanelor dependente de alcool şi alte droguri”, încurajează participarea pacienţilor la

activităţile grupului A.A. pe parcursul şi după terminarea tratamentului.94

Poate că A.A.-ul este cel mai bine descris de către preambulul său: „Alcoolicii

Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtăşesc experienţa, puterea şi

speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se

însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este

dorinţa de a înceta băutul. A.A.-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm

prin contribuţiile noastre. A.A.-ul nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase

94 Floyd Frantz, op. cit. p. 83.

64


sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; nu doreşte să se angajeze în nici o controversă;

nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne

abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă”.95

Fiecare preot paroh cunoaşte enoriaşi care încearcă să îşi controleze băutul. O întâlnire

tipică a Alcoolicilor Anonimi e formată din oameni care se întâlnesc pentru a discuta despre

problemele lor, aşa cum sunt ele relaţionate cu alcoolismul lor şi pentru a-şi oferi sprijin

reciproc în a se menţine abstinenţi. A.A. înseamnă pur şi simplu un alcoolic care ajută un alt

alcoolic să se menţină abstinent.

Oricine crede că ar putea avea o problemă cu băutul este bine-venit la A.A. Dacă în

zona în care locuiţi există un grup de Alcoolici Anonimi, însotiti-l pe băutorul-problemă la o

întâlnire deschisă a acestora. Dacă e posibil, contactaţi grupul înainte de a merge la întâlnire şi

anunţaţi-vă participarea. Amintiţi-i „candidatului” că la A.A. va întâlni oameni care au admis

ei înşişi că au o problemă cu băutul şi că aceştia îl vor putea ajuta să decidă dacă el are sau nu

aceeaşi problemă.

4.2. PASUL 1: „Am admis că eram neputincioşi În faţa alcoolului, că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră”.

Aşa dificil cum este, Pasul 1 este deosebit de necesar şi este, de fapt, pasul

fundamental al recuperării. Admiterea neputinţei noastre faţă de alcool ne permite să fim

deschişi şi să acceptăm nevoia de a face ceva în legătură cu dependenţa noastră. La început,

ne este dificil să ne recunoaştem ca fiind complet învinşi, dar până când alcoolicul nu

recunoaşte că nu poate bea fără probleme, va continua încercările de a-şi controla băutul. El

nu va considera că e necesar să evite „primul pahar” şi va continua să bea şi să aibă probleme

din cauza băutului său.

Acelaşi lucru e valabil şi pentru membrii familiei. Trebuie să admitem că suntem

neputincioşi faţă de alcool şi faţă de alcoolic. Ca şi membri ai familiei, ne asumăm prea multe

responsabilităţi pentru băutul alcoolicului. Uneori, credem, în mod greşit, că noi suntem

„cauza” pentru băutul alcoolicului şi că îl putem „controla” pe alcoolic prin ceea ce facem sau

nu facem. A-i găti mâncarea preferată, a ne îmbrăca sau comporta într-un anume fel sunt

95 ***, Cartea Mare. Alcoolicii Anonimi, Alcoholics Anonymous World Services, INC, New York, 2000, p. vi.

65


modalităţi prin care încercăm să controlăm băutul alcoolicului.

Trebuie să acceptăm că nu suntem atât de puternici. Dacă nu înţelegem că noi nu am

cauzat alcoolismul, că noi nu îl putem controla pe alcoolic şi că nu îl putem vindeca pe

alcoolic, ne vom angaja în comportamente de control. Facem asta prin cicălire, rugăminţi,

plânsete şi alte modalităţi şi mai subtile de manipulare. Până când nu vom putea să „ne

detaşăm” de comportamentul alcoolicului, vieţile noastre vor rămâne „de necontrolat” şi vom

deveni frustraţi, mânioşi şi, uneori, chiar vom simţi amărăciune faţă de alcoolic pentru că el

nu răspunde eforturilor noastre de a-i controla băutul.

Atunci când admitem că suntem la fel de neputincioşi în faţa băutului ca şi alcoolicul

însuşi, devenim în stare să trecem la acţiuni mai constructive. Începem să predăm vieţile

noastre, ale celor dragi şi pe alcoolic în grija lui Dumnezeu. Începem să înţelegem lucrurile pe

care nu le putem schimba, începem să lucrăm la a ne îmbunătăţi vieţile în moduri mult mai

realiste. Cu ajutorul lui Dumnezeu, începem să schimbăm acele lucruri pe care le putem

schimba la noi înşine şi în viaţa noastră de zi cu zi. Asta nu înseamnă că încetăm să îl mai

iubim pe alcoolic, ci doar că ne detaşăm de comportamentul lui şi îi permitem să îşi accepte

responsabilitatea propriei vieţi96.

4.3. PASUL 2: ,,Am ajuns la credinţa că o Putere superioară nouă Înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală”.

E important pentru alcoolic să privească cu atenţie acest pas. Dacă suntem neputincioşi

în faţa alcoolului - iar istoria băutului nostru ne dovedeşte că suntem astfel - atunci nu suntem

complet „întregi la cap”. Nu mai alegem să bem sau să nu bem sau cât de mult vom bea, odată

ce am început. Avem nevoie ca Dumnezeu să ne ajute să ne regăsim sănătatea mentală pentru

că nimeni altcineva nu ne poate ajuta. Nu există remedii medicale, nici soluţii psihiatrice şi

nici o altă modalitate de a ieşi din această dilemă, cu excepţia soluţiilor spirituale. Pasul 2 este

pur şi simplu recunoaşterea faptului că Dumnezeu poate şi ne va ajuta să evităm nebunia

primului pahar şi că El ne va ajuta să descoperim pacea şi seninătatea în vieţile noastre, dacă

suntem dispuşi să cooperăm.

La fel, e important şi pentru membrii familiei să înţeleagă semnificaţia acestui pas. În

Pasul 1 am admis că ne luptam cu alcoolul, ceva ce nu puteam controla. Cei mai mulţi dintre

96 Floyd Frantz, op. cit., p. 104.

66


noi am recunoscut şi că aveam nevoie de ajutor pentru a ne elibera de comportamentele

obsesive, de temerile şi resentimentele pe care le aveam. Pentru membrii familiei, referirea la

„redarea sănătăţii mentale” înseamnă redescoperirea relaţiilor paşnice şi semnificative cu

oamenii din jurul nostru, cu noi înşine şi, mai ales, cu Dumnezeu. Pasul 2 ne spune că trebuie

să ne fie redată sănătatea mentală, emoţională şi spirituală şi că Dumnezeu, care este o Putere

mai mare decât noi înşine, va înfăptui acest miracol pentru noi97.

4.4. PASUL 3: ”Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa În grija lui Dumnezeu.

Dacă am făcut cei doi paşi anteriori, am admis până acum că suntem neputincioşi în

faţa alcoolului şi că avem nevoie de redarea bunăstării mentale, emoţionale şi spirituale. De

asemenea, am recunoscut că Dumnezeu, care este o Putere superioară nouă, ne va ajuta dacă

vom folosi instrumentele spirituale care ne stau la îndemână. E posibil ca El să facă asta

atunci când facem eforturi de a ne conforma voinţa noastră la a Lui.

În Pasul 3, începem să folosim instrumentele spirituale pe care le avem acum. Pasul 3

începe atunci când devenim dispuşi să acceptăm ajutorul lui Dumnezeu şi când luăm decizia

de a ne preda viaţa în grija Lui. Îi predăm problemele şi Îi lăsăm Lui părţile mai mult sau mai

puţin bune ale vieţilor noastre. Îi cerem protecţia Lui, ghidarea Lui, precum şi participarea Lui

activă în vieţile noastre.

Asta vi s-ar putea părea o idee simplistă şi idealistă şi aţi putea considera că cei mai

mulţi oameni îşi lasă viaţa şi voinţa în mâna lui Dumnezeu în mod normal, ca parte a vieţii

cotidiene. Ei bine, gândiţi-vă pentru un moment la soţia unui alcoolic care aşteaptă acasă în

timp ce soţul ei e la bar şi bea. Îşi face griji; nu ştie dacă soţul va mai aduce ceva bani acasă

sau nu. Ea nu poate controla rezultatul băutului lui şi se teme că nu va mai avea bani de

mâncare pentru săptămâna viitoare. E îngrijorată pentru siguranţa lui pentru că e iarnă şi el

vine pe jos acasă. E mânioasă pe el pentru că bea în ziua de salariu, deşi a promis că nu o va

mai face şi resimte şi o disperare spirituală pentru că asta se întâmplă în acelaşi fel de ani de

zile. S-a rugat pentru el, dorindu-şi ca el să se oprească din băut şi acum se îndoieşte că

Dumnezeu îi mai ascultă rugăciunile.

97 Ibidem, p. 105.

67


Atunci când această persoană „capitulează” în faţa lui Dumnezeu, ea renunţă la

temerile ei, la anxietate şi la mânie pentru că are încredere că Dumnezeu o va ajuta, conform

voii Lui pentru ea. Nu mai are nevoia de a controla şi de a fi responsabilă pentru alcoolic. Prin

această predare în voia lui Dumnezeu, ea regăseşte eliberarea şi poate să se concentreze pe

activităţi productive, precum cea de a avea grijă de ea însăşi şi de familia ei. Ea îl repune pe

Dumnezeu „la cârmă”, se poate preocupa de găsirea de soluţii la problemele ei, mai degrabă

decât să-şi irosească energia pe rezolvarea problemelor pe care le creează alcoolicul.

Acelaşi lucru e valabil şi pentru alcoolic. E important ca el să renunţe la egoismul şi

egocentrismul cauzat de alcoolismul său şi să aibă încredere că Dumnezeu îi va dărui o viaţă

mai bună. Alcoolicul învaţă că el nu este figura centrală din viaţa lui şi că îşi va regăsi pacea

dacă nu va încerca să îi controleze pe toţi cei din jur. Învaţă să „trăiască şi să îi lase şi pe alţii

să trăiască”. Renunţând la teama de ce se va întâmpla mâine şi având încredere că Dumnezeu

îl va ajuta să repare greşelile din trecut, alcoolicul va putea să trăiască „în prezent” cu o

oarecare pace şi seninătate. Este un act de credinţă să crezi că Dumnezeu va împlini miracolul

abstinenţei şi să crezi că Dumnezeu îi va da bunăstare spirituală alcoolicului şi familiei sale.

Atunci când vom învăţa să acceptăm voia lui Dumnezeu pentru noi, vom descoperi şi

că există multe lucruri pe care le putem schimba. Începem să ne dăm seama de acest lucru şi

să ne orientăm spre acţiuni pozitive. Pasul 3 este regăsit cel mai bine în „Rugăciunea pentru

Seninătate”: „Doamne, dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, curajul să

schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să fac diferenţa”98.

4.5. PASUL 4: ”Am făcut, fără teamă, un inventar moral amănunţit al propriei persoane”.

Acesta e momentul în care decizia luată în Pasul 3 este urmată de acţiune. Trebuie să

începem să fim sinceri faţă de noi înşine în ceea ce priveşte calităţile şi defectele noastre. Asta

nu e întotdeauna uşor de făcut pentru că suntem obişnuiţi să îi învinovăţim pe alţii pentru

problemele şi suferinţele noastre. Poate că nu ne uităm la felul în care comportamentul nostru

ar putea înrăutăţi lucrurile. De exemplu, îl învinovăţim pe alcoolic pentru orice situaţie de

criză sau pentru orice problemă? Dacă suntem alcoolici, ne învinovăţim soţia pentru relaţia

98 Ibidem, p. 107.

68


nefericită pe care o avem cu ea? Ne pare rău pentru noi înşine şi avem resentimente şi

amărăciune faţă de societate, patroni, familie, prieteni sau dăm vina pe soartă sau pe

Dumnezeu pentru problemele noastre? Suntem intoleranţi, disperaţi sau suspicioşi? Ne

lipseşte răbdarea şi nu le-am permis celorlalţi să fie ceea ce sunt? La fel, e important ca

alcoolicul să-şi recunoască temerile ca pe o lipsă de credinţă şi să fie în stare să admită că îi

lipseşte încrederea în Dumnezeu. Frica şi resentimentele sunt cele care îl vor conduce pe

alcoolic înapoi la băut mai repede decât orice altceva.

La fel se întâmplă şi în cazul membrilor familiei. Teama de viitor şi resentimentele faţă

de trecut vor declanşa emoţii precum mânia, disperarea, comportamentele de control şi

agitaţia care cauzează atât de multă durere familiei. Dacă ei nu pot să recunoască aceşti factori

în ei înşişi, recuperarea e foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Frica e o lipsă de credinţă,

iar resentimentele sunt un tip de mânie neuitată care e alimentată de teama provocată de

gândirea egocentrică.

Pentru acest pas folosim, de obicei, o listă scrisă cu lucrurile din viaţa noastră pentru

care avem nevoie de ajutor spiritual. În literatura Al-Anon sau A.A. există ghizi care să ne

ajute în efectuarea acestui pas. Scopul Pasului 4 este de a ne ajuta să găsim echilibru spiritual

în vieţile noastre. Facem asta printr-o mai bună cunoaştere a propriei persoane şi prin

schimbarea, mai apoi, a acelor lucruri pe care le putem schimba cu ajutorul lui Dumnezeu.

Trebuie, în acelaşi timp, să fim sinceri faţă de calităţile noastre; ele sunt o parte a „fundaţiei”

pe care ne bazăm în momentele dificile99.

4.6. PASUL 5: ”Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă Înşine şi unei alte fiinţe umane, natura exactă a greşelilor noastre”.

Dacă am fost în stare să recunoaştem în noi înşine anumite defecte, atunci e o eliberare

să I le mărturisim lui Dumnezeu, astfel încât să Îi putem cere ajutorul în depăşirea acestor

defecte. Începem să ne eliberăm de ele atunci când Îi cerem ajutorul în mod specific pentru

categoriile din inventarul Pasului 4. Descoperim pacea atunci când ne mărturisim greşelile

faţă de o altă fiinţă umană în care avem încredere. Prin discutarea nevoilor noastre spirituale

cu o persoană înţelegătoare, precum un preot, medic sau consilier spiritual, primim

99 Ibidem, p. 108.

69


îndrumarea de care e nevoie în viaţa noastră spirituală. Începem să simţim din nou că facem

parte din societate şi că nu mai suntem la fel de singuri cu problemele noastre. Începem să

avem din nou încredere în gândire a noastră şi în noi înşine. De asemenea, avem din nou

încredere în ceilalţi oameni şi în Dumnezeu. Acesta e începutul unui proces de o viaţă de

descoperire şi schimbare care ne permite să acceptăm ceea e bun în noi înşine şi, cu ajutorul

lui Dumnezeu, să schimbăm acele părţi care au nevoie de „îmbunătăţiri”.

Pentru preot, e important să observe că aceasta nu e o spovedanie / confesiune

obişnuită. Are mai puţin de a face cu recunoaşterea vinovăţiei, decât cu conştientizarea

„defectelor” care trebuie să fie corectate. Bineînţeles, multe dintre lucrurile discutate în Pasul

5 vor fi regăsite şi într-o spovedanie / confesiune, şi, uneori, chiar ar putea lua o astfel de

formă, dar nu în mod obişnuit. Acest pas poate dura între una sau două ore, chiar şi mai mult.

El implică discutarea procesului prin care a fost influenţat caracterul nostru, şi nu doar a

problemelor înseşi.

De asemenea, e de folos dacă „naşul” sau consilierul spiritual e familiarizat cu

principiile de bază ale recuperării (cei 12 paşi) în A.A. şi Al-Anon, Aceasta îi permite

persoanei care ascultă Pasul 5 să înţeleagă că scopul celui care face acest pas merge dincolo

de recunoaşterea unor păcate. Am vorbit cu câteva persoane din România aflate în recuperare

care spuneau că nu le place să facă Pasul 5 cu un preot pentru că ei cred că preotul nu înţelege

ce încearcă ei să facă. Pentru cel ce face acest pas este ca şi cum ar intra pe un nou drum în

viaţă pentru că ei îşi doresc să îşi schimbe direcţia spirituală şi să se înnoiască. Cred că e

important ca preotul să le înţeleagă motivele şi intenţiile.

Un mod bun de a privi acest pas e de a-l compara cu pregătirea cuiva pentru intrarea

într-o comunitate monahală. Îndrumătorullui spiritual va dori poate ca acesta să facă o

mărturisire generală a păcatelor sale, dar va vrea şi să ştie dacă acea persoană înţelege ce

anume încearcă să realizeze prin acel act. Dacă novicele crede că stareţul înţelege ce încearcă

el / ea să facă, între ei va exista o relaţie de încredere. Îndrumătorul spiritual poate fi de mare

ajutor dacă înţelege că cel ce face acest pas doreşte realizarea unor schimbări semnificative în

viaţa lui spirituală.100

100 Ibidem, p. 110.

70


4.7. PASUL 6: „Am consimţit, fără rezerve, ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter”.

Intenţia obişnuită a celui care face Pasul 5 este cea de a depune un efort susţinut în

schimbarea dificultăţilor serioase pe care le-a descoperit în Pasul 4 şi pe care le-a discutat în

Pasul 5. Asta înseamnă a fi dispus să Îi „predea lui Dumnezeu” mânia, auto-compătimirea,

resentimentele, comportamentele de control, disperarea, centrarea pe sine şi alte defecte de

caracter sau „păcate” pe care le-a descoperit în paşii anteriori. Acesta e un pas de acţiune şi ne

permite nu numai să ne mărturisim greşelile, dar şi să Îl lăsăm pe Dumnezeu să înlăture din

noi acele lucruri care ne cauzează suferinţă şi probleme.

Unele dintre defectele noastre sunt atât de înrădăcinate în vieţile noastre încât ne

lipseşte bunăvoinţa completă de a renunţa la ele, şi asta e normal. Ideea e că acum suntem

dispuşi să creştem spiritual în direcţia pe care Dumnezeu ne-o arată. Nu devenim sfinţi, ci

începem doar un proces prin care Îi permitem lui Dumnezeu să lucreze în vieţile noastre.

Acest proces este efortul nostru conştient de a fi dispuşi să schimbăm ceea ce trebuie schimbat

în vieţile noastre, cu ajutorul Său.

„Scăparea” de defecte necesită timp şi eforturi repetate. Pasul 6 reprezintă începutul

procesului care va continua să ne schimbe vieţile spirituale cât timp vom avea bunăvoinţa de

a-i „permite” lui Dumnezeu să fie activ şi să ne înlăture ”defectele de caracter”. Acest pas e

legat de ceilalţi paşi, mai ales de Pasul 10 în care ne angajăm într-un proces zilnic de

inventariere şi reflecţie zilnică cu privire la atitudinile şi comportamentele noastre.101

4.8. PASUL 7: „Cu umilinţă, I-am cerut să ne Îndepărteze slăbiciunile”.

Cuvântul important aici este ”cu umilinţă”. Umilinţa ne permite să ne dăm seama că

avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a face faţă dependenţei noastre sau reacţiilor la

dependenţa altcuiva. Dobândim umilinţă atunci când Îi cerem ajutorul să ne înlăture acele

defecte de caracter care ne cauzează atât de multă suferinţă şi confuzie. Uneori, Îi cerem

ajutorul pe parcursul unei zile pentru a ne înlătura defectele. Dacă lucrurile se complică, ne

rugăm pentru mai multă putere şi ghidare. Ne amintim că rareori se întâmplă ca slăbiciunile

101 Ibidem, p. 111.

71


noastre umane să fie înlăturate dintr-odată şi că, uneori, ne ia mult timp pentru a ne atinge

scopurile şi idealurile. Dacă eşuăm în a ne atinge idealul ales, ne „înnoim” cerând puterea de a

ne continua lupta. E ca şi în vechiul cântec spiritual, „Doamne, te rog să nu muţi muntele din

calea mea, ci doar să îmi dai puterea de a-l urca”.

Teama e cel mai mare duşman al nostru. El este combustibilul pentru egoismul nostru,

pentru mânie, frustrări şi pentru lipsa noastră de pace. Atunci când începem să Îi cerem lui

Dumnezeu să ne înlăture temerile, începem să descoperim eliberarea din cele mai dificile

emoţii. Avem mai puţin zbucium emoţional şi ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Dorinţele

noastre devin mai mult centrate pe Dumnezeu şi mai puţin centrate pe propria persoană. Ne

pierdem obsesia de a bea şi începem să descoperim toleranţa altora. Începem să facem pace cu

noi înşine şi cu ceilalţi.102

4.9. PASUL 8: ”Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele”.

Paşii 8 şi 9 abordează, în special, relaţiile umane. Uneori, ne rănim foarte tare familia

şi prietenii atunci când permitem să fim atât de mult controlaţi de băutul altcuiva.

Comportamentul nostru poate să fie uneori la fel de distructiv ca şi al alcoolicului, deşi nu la

fel de dramatic. Am putea deveni atât de absorbiţi de ce face alcoolicul, încât ne uităm

responsabilităţile faţă de ceilalţi membri ai familiei. Uneori, când ne îngrijorăm pentru

alcoolic, îl criticăm sau ne neglijăm şi nu mai avem grijă de noi.

Pentru alcoolic, recunoaşterea greşelilor făcute este doar un aspect, însă repararea

acestora faţă de cei cărora le-am greşit poate să fie înspăimântător. Oricum, prin repararea

acestor greşeli ne pierdem sentimentul de vinovăţie şi descoperim recompensele spirituale ce

vin odată cu atitudinea onestă şi corectă în relaţii. Gândirea şi comportamentul nostru se

îmbunătăţesc şi descoperim - fără a folosi alcool sau droguri - pacea pe care o căutam de atâta

timp.

Uneori, repararea greşelilor înseamnă pur şi simplu a-ţi cere scuze pentru greşeala

făcută. Alteori, poate vom face un act de caritate sau o altă acţiune prietenească pentru a

compensa greşelile din trecut. Câteodată e imposibil să corectăm greşeala, dar nu trebuie

102 Ibidem, p. 112.

72


neglijată necesitatea bunăvoinţei pentru acest gest. Creşterea noastră spirituală depinde de

dorinţa şi bunăvoinţa de a creşte în sinceritate şi de a deveni o creaţie pe placul lui Dumnezeu.

Dacă neglijăm oportunitatea de a ne repara greşelile, pierdem oportunitate a de a creşte

spiritual. Pentru membrii familiei, asta poate însemna pierderea sentimentului de pace,

dobândirea unuia de vinovăţie sau, şi mai rău, recăderea în vechile modalităţi de gândire şi

comportament. Pentru alcoolic, ea poate conduce la o schimbare a orientării spirituale şi la

reîntoarcerea la băut. Nu repararea greşelii în sine e atât de importantă, cât pierderea

bunăvoinţei de a-ţi trăi viaţa pe un plan spiritual. Mândria ne spune că „Nu e nevoie să fac

asta”, iar teama ne spune că „Nu îndrăznesc să fac asta”. Atunci când mândria şi teama ne

domină gândirea, suntem în „bucluc dublu” şi asta ne poate conduce la negativism şi

disperare.103

4.10. PASUL 9: „Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora”.

Pacea şi seninătatea noastră încep din ziua în care renunţăm la băut. Oricum, dacă e să

ne păstrăm liniştea şi gândirea potrivită, trebuie să transformăm greşelile din trecut în ceva

bun. Pentru asta e nevoie de curaj şi de credinţa că Dumnezeu ne va ajuta să ne reparăm

aceste greşeli.

E important să nu evităm acest pas, însă sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le luăm

în considerare înainte de a trece la acţiune de capul nostru. Trebuie să „cântărim” cu atenţie

modul în care acest act reparatoriu al nostru îl va afecta pe cel faţă de care îl vom face. Nu ne

putem cumpăra pacea sufletească pe cheltuiala păcii sufleteşti a altcuiva. Se recomandă ca

persoana care face acest pas să se consulte cu „naşul” său sau cu consilierul spiritual înainte

de a trece la fapte. De exemplu, dacă actul reparatoriu e de natură financiară, în ce fel va

afecta acesta bunăstarea familiei mele? Dacă îi voi spune soţiei mele de o aventură cu o altă

femeie, ar putea avea acest lucru un efect permanent asupra relaţiei noastre? Pot să fiu sincer

faţă de o afacere necurată fără a le face rău celorlalţi care au fost implicaţi? Trebuie luat în

considerare modul în care repararea greşelilor noastre îi va afecta pe ceilalţi. Oricum, pentru

cei mai mulţi oameni aceste reparări nu constituie probleme deosebite şi ar trebui făcute cât

103 Ibidem, p. 113.

73


mai repede cu putinţă. Nu ar trebui să ne folosim de nici un fel de scuze pentru a evita să fim

sinceri în facerea acestui pas şi, cel mai important, nu trebuie să evităm să facem acest pas

pentru că ne e teamă de el. Repararea greşelilor reprezintă un semn clar de maturitate

spirituală şi bunăvoinţa de a ne schimba modul de viaţă.

Acesta e momentul în care începem să simţim o nouă libertate şi o nouă fericire.

Începem să experimentăm un nou mod de a-i înţelege pe ceilalţi oameni. Resentimentele vor

dispărea şi vom regăsi - după ani întregi de absenţă - un nou sentiment de respect faţă de noi

înşine. Descoperim pacea, iar vechile atitudini egoiste, de satisfacere a sinelui, vor dispărea.

Ne dispare teama de ceilalţi oameni şi de insecuritatea economică şi descoperim noi abilităţi

de a face faţă problemelor care obişnuiau să ne blocheze. Începem să ne dăm seama că

Dumnezeu face pentru noi lucruri pe care noi nu le-am putea face niciodată pentru noi

înşine.104

4.11. PASUL 10: „Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile, de îndată ce ne-am dat seama de ele”.

Până acum, am fost preocupaţi, în special, cu descoperirea păcii, a seninătăţii şi a

echilibrului emoţional. Pasul 10 ne oferă instrumentele necesare pentru a păstra această

armonie, odată ce am găsit-o. Auto-examinarea din Pasul 10 devine un mod de viaţă şi ceva

ce practicăm în fiecare zi. Atunci când ne recunoaştem greşelile, putem să ne orientăm spre

acţiuni pozitive de înlăturare a lor înainte ca ele să afecteze echilibrul nostru emoţional şi

calea spirituală. Invidia, mânia, teama, resentimentele, mândria rănită, gelozia şi alte

slăbiciuni umane obişnuite pot să îl conducă pe alcoolic înapoi la băut într-un timp foarte

scurt, dacă el nu face foarte repede ceva cu privire la ele. În acest inventar e necesar să privim

greşelile noastre şi nu pe cele care credem că ni s-au făcut nouă. Dacă ne interesează doar ce

ne-au făcut ceilalţi nouă, atunci nu vom afla prea multe despre noi înşine. Trebuie să ne

examinăm motivele din care facem ceea ce facem. Asta ne va spune foarte multe despre noi şi

ne va ajuta să ne înţelegem defectele.

De asemenea, pentru membrii familiei, folosirea Pasului 10 ne ajută să prevenim

104 Ibidem, p. 114.

74


recăderile emoţionale şi spirituale de a reveni la vechile comportamente de a-l controla pe

alcoolic, de a-l cicăli, de a ne plânge de ceea ce face şi alte comportamente arogante în care ne

angajăm. Pasul 10 ne ajută să ne concentrăm asupra momentului „de faţă”, asupra prezentului,

a zilei de azi, şi ne oferă o cale de a descoperi o direcţie atunci când lucrurile se înrăutăţesc.

În facerea acestui inventar, e important să ne amintim ceea ce facem pozitiv, bine şi de

folos pentru alţii. E la fel de util pentru noi să ne cunoaştem punctele tari, astfel încât să ne

bazăm pe ele, pe cât e de util să ne cunoaştem slăbiciunile. De exemplu, unii dintre noi au mai

multă răbdare decât alţii. Dacă ne tulbură ceva, poate să fie important să ne recunoaştem

puterile şi să Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea să avem mai multă putere în acel domeniu

decât de obicei. Bineînţeles, de vreme ce toate virtuţile vin de la Dumnezeu, merită ca

întotdeauna să Îi cerem ajutorul pentru a practica aceste virtuţi.105

4.12. PASUL 11: „Am căutat, prin rugăciune şi meditaţie, să ne Întărim contactul constient cu Dumnezeu, asa cum L-a cunoscut fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate voia Lui În ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o Împlinim”.

Efectuarea unui „inventar zilnic” ne oferă o nouă viziune, abilitatea de a acţiona şi

curajul de a face faţă problemelor ce apar în toate domeniile vieţii noastre de zi cu zi. Dar

acesta e doar începutul. Dacă perseverăm în a ne face acest inventar zilnic şi, apoi, îl

combinăm cu meditaţia şi rugăciunea, descoperim că avem un instrument foarte puternic cu

care să ne orientăm către voia lui Dumnezeu pentru noi. Această căutare activă a voinţei lui

Dumnezeu în viaţa noastră ne permite să ne eliberăm de voia noastră şi de povara pe care o

purtăm odată cu defectele noastre de caracter. Atunci când căutăm calea onestităţii, păcii,

bunătăţii, răbdării, toleranţei, milei şi celorlaltor virtuţi, suntem în stare să evităm greşelile

serioase ale mâniei, confuziei, disperării şi altor aspecte negative ale adicţiei.

Ca şi în cazul celorlalţi paşi, şi în acest pas resursele spirituale ale Bisericii ne pot fi de

mare folos tuturor. Există multe cărţi de rugăciuni, cărţi de meditaţii şi alţi ghizi care-i pot

ajuta pe cei care nu sunt familiarizaţi cu rugăciunea şi meditaţia. Bineînţeles, îndrumători

spirituali pot fi găsiţi în toate mănăstirile din România; noi îi încurajăm pe oameni să ceară

aju torul acestor bărbaţi şi femei sfinţi, înţelepţi şi puternic orientaţi spre Dumnezeu pentru a-

105 Ibidem, p. 116.

75


şi dezvolta o practică de rugăciune şi meditaţie.106

4.13. PASUL 12: „După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre”.

Dacă am fost „harnici” în a lucra aceşti paşi, am descoperit câteva lucruri despre noi

înşine şi am crescut în recuperarea noastră din alcoolism. Primul şi cel mai important lucru pe

care îl învăţăm este că suntem neputincioşi în faţa alcoolului. Până nu vom accepta că noi nu

putem bea, vom continua să bem în ciuda consecinţelor pe care le are asupra noastră şi a

celorlalţi. De asemenea, am descoperit că suntem neputincioşi în faţa alcoolicului. Noi nu am

cauzat alcoolismul şi nu îl putem vindeca sau controla pe alcoolic. În Pasul 2, am descoperit şi

că avem nevoie de Dumnezeu în viaţa noastră la modul real, dacă vrem să ne redescoperim

sănătatea mentală. Găsim această „sănătate mentală” prin predarea voinţei şi vieţii noastre în

mâinile lui Dumnezeu. Pentru a face asta, trebuie să avem bunăvoinţa de a ne preda voinţa

centrată pe propria persoană şi de a căuta voia lui Dumnezeu, de a schimba lucrurile care stau

între noi şi Dumnezeu. Trebuie să luăm decizia conştientă de a-I permite lui Dumnezeu să fie

„Directorul” vieţii noastre.

Fiecare dintre noi avem defecte de caracter pe care trebuie să le cunoaştem şi să vrem

să le schimbăm. Nimeni nu e perfect. Prin discutarea acestor aspecte cu alţi oameni putem

descoperi o nouă direcţie şi putere.

E nevoie de bunăvoinţă din partea noastră pentru ca aceste defecte să ne fie înlăturate,

însă Dumnezeu ne va înlătura defectele mari dacă Îi vom cere asta şi dacă suntem dispuşi să

cooperăm cu ajutorul Său. Ne dăm seama că e necesar şi spre propriul folos să ne reparăm

greşelile faţă de cei pe care i-am rănit, dar că trebuie să fim atenţi cu modul în care facem

acest lucru. Bunăvoinţa de a îndrepta trecutul e importantă. Nu trebuie să permitem fricii şi

mândriei să interfereze cu aceste acte reparatorii. Am învăţat şi că ne putem menţine echilibrul

emoţional şi spiritual prin facerea unui inventar zilnic. E posibil să aflăm care e voia lui

Dumnezeu în vieţile noastre dacă o căutăm prin rugăciune şi meditaţie.

Atunci când îmbinăm toate aceste elemente, este imposibil să nu aibă loc o trezire sau

106 Ibidem, p. 116.

76


o reînnoire spirituală. Privind înapoi, observăm că au avut loc schimbări profunde şi

emoţionante în toate domeniile vieţii noastre. Acestea sunt schimbări reale, semnificative şi

care au putere în viaţa noastră. Suntem liberi de legăturile dependenţei noastre şi liberi de

povara responsabilităţii faţă de dependenţa altei persoane.

În programul Al-Anon, cuvântul „alcoolic” este schimbat cu „altora”, iar mesajul este

transmis altor membri ai familiilor care au nevoie de sprijinul pe care membrii Al-Anon îl pot

oferi. „Transmiterea mesajului” oferă viaţă şi vitalitate individului, grupului şi programului.

Unul dintre co-fondatorii A.A. spunea cândva că ajutarea unui alt alcoolic ne va ajuta să ne

apărăm în faţa primului pahar atunci când, aparent, nimic altceva nu ne e de folos. Acelaşi

lucru e valabil şi în Al-Anon, Ne ajutăm pe noi înşine în Al-Anon prin ajutarea altor oameni

afectaţi de boala alcoolismului.

Ideea de evoluţie personală şi de înnoire prin folosirea principiilor spirituale nu le

aparţine Alcoolicilor Anonimi. Este o idee la fel de veche ca religia sau spiritualitatea. Nu

există nici un fel de magie în Alcoolicii Anonimi sau în Al-Anon şi nu există nici ”secrete”, şi

nici „reţete”. Nu există medicamente şi nici exerciţii care să ne ajute să devenim imuni faţă de

boala alcoolismului. Tot ce avem sunt câteva principii spirituale care, dacă le vom aplica în

vieţile noastre, ne vor ajuta să ne menţinem abstinenţi faţă de alcool. Mai avem şi o

comunitate care oferă sprijin membrilor săi prin încurajarea de a se ajuta unii pe alţii în a se

menţine abstinenţi. Ca şi în cazul tuturor celorlalte principii spirituale semnificative, cei 12

paşi sunt foarte simpli prin însăşi natura lor. Oricum, ei sunt foarte profunzi. Foarte simpli,

dar, uneori, foarte greu de pus în practică. Uşor de înţeles la un anumit nivel, dar, în acelaşi

timp, nu încetăm să învăţăm despre şi de la ei. Obişnuiţi şi, în acelaşi timp, foarte puternici.

Pentru cei mai mulţi dintre membrii A.A. şi Al-Anon, principiile recuperării oferite de cei 12

paşi sunt modalităţi de a-şi îmbunătăţi relaţia lor cu Dumnezeu. Este un proces ce este atât de

profund şi atât de semnificativ pe cât doreşte fiecare să fie şi nu există limitări ale creşterii

spirituale obţinute prin aplicarea acestor principii în „toate domeniile vieţii noastre”.107

107 Ibidem, p. 119.

77


CAPITOLUL V Pastoraţia persoanelor dependente de alcool

5.1. Cum se poate implica Preotul paroh şi parohia?

- Să pună la dispoziţie informaţii referitoare la droguri şi alcool, pliante, broşuri etc. Primul

mod de a preveni este educaţia. Să ofere informaţii serioase pe această temă.

- Să invite un consilier de la „Centrul de tratament” pentru a discuta cu Preotul paroh şi cu

enoriaşii.

- Să ia în considerare posibilitatea găzduirii unei întâlniri A.A. sau Al-Anon în biserica

parohiei.

- Să ţină o predică pe tema alcoolismului şi a programului celor 12 paşi ai Alcoolicilor

Anonimi.

- Să încerce să participe la o întâlnire deschisă a unui grup de Alcoolici Anonimi şi să viziteze

„Centrul de tratament”. Aceste grupuri sunt deschise tuturor celor interesaţi în a-i ajuta pe

alcoolici sau pe cei care au întrebări referitoare la alcoolism.

- Să întrebe dacă există în parohie oameni care sunt pregătiţi sau care au experienţă în

domeniul tratamentului alcoolismului / consumului de droguri. Să le ceară părerea.

- Să încerce să dezvolte nivelul de conştientizare a parohiei faţă de consumul de alcool şi

droguri.

- Să iniţieze sau să se implice într-un grup de interes local care să ofere sprijin în dezvoltarea

de programe de recuperare pentru alcoolism.

„Centrele de tratament” sunt dispuse să lucreze cu preotul paroh la nivelul parohiei.

pentru a realiza oricare dintre lucrurile enumerate mai sus, inclusiv sprijin în iniţierea unui

grup A.A. în parohie.108

108 Floyd Frantz, op. cit., p. 124.

78


5.2. Evaluarea consumului de alcool şi intervenţia de scurtă durată

Cei mai mulţi dintre oamenii care consumă alcool nu prezintă riscul de a avea

probleme din această cauză, pentru că au un consum moderat.

Cu toate acestea, întâlnim enoriaşi care doresc să vorbească despre băutul lor. Ei ar

trebui informaţi în legătură cu riscurile asociate consumului de alcool şi modul în care acesta

îi poate afecta atât pe plan fizic, cât şi spiritual.

Recomandări pentru pacienţii cu consum de alcool cu risc scăzut:

Enoriaşii care beau, trebuie sfătuiţi să bea moderat. Pentru bărbaţi, asta înseamnă nu

mai mult de două băuturi pe zi. Pentru femei şi persoanele peste 65 de ani, nu mai mult de o

băutură pe zi. O „băutură” înseamnă 12 grame de alcool pur, adică 500 ml bere, 250 ml vin

sau 100 ml băutură spirtoasă. Aceste sugestii nu încearcă să schimbe „tradiţiile”, ci doar să

prevină alcoolismul şi toate problemele asociate acestuia.

Anumite persoane trebuie sfătuite să stea complet abstinente faţă de alcool. Dacă e

vorba de o femeie însărcinată sau care doreşte să rămână însărcinată sau de cineva care ia

medicamente ce interacţionează cu alcoolul. De asemenea, dacă există afecţiuni medicale,

precum cele hepatice, hipertensiunea etc., care ar fi agravate de consumul de alcool. În cele

din urmă, dacă enoriaşul prezintă semne de dependenţă de alcool, trebuie sugerată menţinerea

abstinenţei totale faţă de alcool.109

De obicei membri ai parohiei care beau în mod excesiv sunt cunoscuţi. Aceştia ies în

evidenţă destul de uşor şi probabil că au deja probleme datorate băutului. În cazul altora, s-ar

putea să nu fie la fel de evident dacă au probleme sau nu, dacă au nevoie de ajutor sau dacă îi

putem ajuta cu ceva.

5.3. Patru paşi pentru depistare, evaluare şi intervenţie de scurtă durată

Pasul 1: Întreabă despre consumul de alcool.

Pasul 2: Evaluează problemele legate de consumul de alcool.

Pasul 3: Sfătuieşte enoriaşul pe baza evaluării.

Pasul 4: Monitorizează progresul pacientului.

109 Floyd Frantz, Ibidem, p. 65.

79


Pasul 1: Întreabă direct despre consumul de alcool

În cadrul Tainei Spovedaniei putem aborda direct problema consumului de alcool. Să

întrebăm: „Consumaţi alcool?” E normal pentru oameni să consume alcool, astfel încât

nimeni nu ar trebui să se simtă jignit de această întrebare. Fiind preotul paroh, e important să

ştim anumite lucruri despre stilul de viaţă al enoriaşilor, cu precădere cele legate de un factor

atât de important cum e alcoolul.

Dacă aceştia consumă alcool, e important de ştiut câte ceva despre modul lor de a bea.

Dacă un enoriaş bea orice cantitate de alcool, adresaţi-i aceste întrebări despre consumul lui

de alcool:

- În medie, câte zile pe săptămână consumaţi alcool?

- Într-o zi obişnuită în care beţi, câte băuturi consumaţi?

- În ultima lună, care a fost numărul maxim de băuturi pe care le-aţi băut cu orice ocazie?

Cele „Patru întrebări importante”. Următoarele patru întrebări vor fi de mare folos

atunci când dorim să facem o evaluare a factorilor de risc. Ele ne ajută să ne dăm seama dacă

există sau nu probleme psihologice sau sociale asociate consumului de alcool.

1. Aţi simţit vreodată că ar trebui să diminuaţi cantitate a de alcool pe care o beţi?

2. V-au enervat oamenii care vă critică băutul?

3. V-aţi simţit vreodată rău sau vinovat/ă în legătură cu băutul dvs.?

4. Aţi băut vreodată dimineaţa, la prima oră?

Dacă enoriaşul răspunde afirmativ la oricare dintre întrebările de mai sus, trebuie

întrebat dacă i s-au întâmplat aceste lucruri în ultimul an. E important de ştiut dacă aceste

probleme sunt trecute sau curente. Unii oameni au probleme cu alcoolul şi, în consecinţă,

realizează schimbările necesare în stilul lor de viaţă.

Poate să existe o problemă cu băutul sau există riscul de a dezvolta o astfel de

problemă atunci când consumul de alcool este mai mare de 14 băuturi pe săptămână sau 4

băuturi la o ocazie pentru bărbaţi şi 7 băuturi / săptămână sau 3 băuturi / ocazie pentru

femei. De asemenea, riscul unei dependenţe de alcool există şi atunci când există un răspuns

afirmativ la una sau mai multe dintre cele 4 întrebări de mai sus.110

110 Ibidem, p. 67.

80


Pasul 2: Evaluează problemele legate de consumul de alcool

În evaluarea problemelor legate de alcool, e util să luăm în considerare trei posibilităţi:

a) enoriaşul nu este dependent de alcool, dar este expus riscului de a dezvolta astfel de

probleme;

b) el/ea experimentează în prezent probleme cu alcoolul;

c) enoriaşul este dependent de alcool.

a) Enoriaşi cu risc crescut

Persoanele din această categorie nu au în mod neapărat probleme cu alcoolul şi nici nu

sunt dependenţi de alcool.

Dacă întrunesc condiţiile amintite mai jos, trebuie să li se spună faptul că se expun

riscului de a avea probleme legate de alcool. Dacă aceste probleme apar, discuţia de acum cu

privire la factorii de risc vă va permite să realizaţi o intervenţie mai târziu.

Indicatori de risc:

- Consumul de alcool peste nivelele recomandate mai sus;

- Consumul de alcool în situaţii riscante, precum şofatul, administrarea de medicamente sau

alte probleme de sănătate;

- Antecedente personale vizavi de problemele cu alcoolul.

Iată câteva întrebări care ne ajută în evaluarea modurilor de consum de alcool şi a

antecedentelor familiale:

De cât timp beţi la fel de des şi de mult ca în prezent?

De câte ori pe săptămână beţi acum?

De câte ori pe săptămână sau pe lună consumaţi mai mult de patru băuturi la o ocazie?

Care e cea mai mare cantitate de alcool pe care aţi consumat-o o dată, în ultimul an?

Există cineva din familia dvs. apropiată care a avut probleme cu alcoolul?

b) El/ea experimentează în prezent probleme cu alcoolul;

Indicatori pentru probleme curente cu alcoolul:

- Unul sau două răspunsuri pozitive la cele „Patru întrebări importante” referitoare la ultimul

an.

81


- Dovezi ale existenţei unor probleme de ordin medical sau psiho-socio-comportamental

cauzate de consumul de alcool.

Întrebări necesare evaluării:

Treceţi în revistă istoria medicală a pacientului pentru a identifica probleme de natură

medicală cauzate de consumul de alcool, precum pierderi ale cunoştinţei, depresii,

hipertensiune, traume, dureri abdominale cronice, afecţiuni hepatice, probleme sexuale etc.

Puneţi întrebări în legătură cu problemele inter-personale sau de la serviciu, cu familia,

patronii, performanţele şcolare, accidente / răniri sau alte probleme non-medicale relaţionate

cu alcoolul.

c) Enoriaşul este dependent de alcool

Indicatori ai dependentei:

Trei sau patru răspunsuri afirmative la cele „Patru întrebări importante”, referitor la

ultimul an.

Prezenţa unuia sau mai multor dintre simptomele ce urmează:

1. Compulsia de a bea - preocupare faţă de consumul de alcool.

2. Diminuarea controlului - neputinţa de a înceta sau modera consumul de alcool,

odată ce episodul de băut a început.

3. Consumul de alcool ca eliberare/uşurare - consumul de alcool pentru a evita

simptomele de sevraj.

4. Sevrajul- prezenţa sau antecedente de tremurături, stări de rău, transpiraţii sau

tulburări de dispoziţie.

5. Creşterea toleranţei - e nevoie de mai multe alcool decât înainte pentru a obţine

efectul dorit.

6. Scăderea toleranţei - e nevoie de mai puţin alcool decât înainte pentru a obţine

efectul dorit.

Întrebări necesare evaluării:

Să adresăm enoriaşilor următoarele întrebări:

Simţiţi vreodată nevoia urgentă de a bea? Vă gândiţi în mod regulat la băutul dvs.?

Trebuie să beţi mai mult decât înainte pentru a simţi efectul?

Trebuie să beţi mai puţin decât înainte pentru a simţi efectul?

82


Există situaţii în care nu puteţi să încetaţi băutul odată ce aţi început să beţi?

Vă schimbaţi planurile din când în când pentru a putea să beţi ceva?

Beţi vreodată dimineaţa pentru a scăpa de răul provocat de băutul din zilele

precedente?111

Pasul 3: Sfătuiţi enoriaşul pe baza evaluării

Exprimaţi-vă îngrijorările de ordin spiritual şi medical, încercând să fiţi concret în ce

priveşte modul de a bea al enoriaşului şi riscurile pentru sănătate asociate acestuia. Asta

pentru ca el sau ea să fie informaţi în legătură cu riscurile pe care şi le asumă. Ceea ce faceţi

dvs. în acest caz este exact ceea ce faceţi în cazul oricăror altor comportamente ce ameninţă

viaţa duhovnicească şi trupească a enoriaşului.

Întrebaţi: „Cum te simţi în legătură cu băutul tău?” Această informaţie indică nivelul

lor de conştientizare faţă de problema pe care o au, precum şi bunăvoinţa lor de a face ceva în

legătură cu asta, dacă e cazul.

Sfătuiţi diminuarea cantităţii de alcool consumate sau abstinenţa totală faţă de alcool:

Indicaţi abţinerea totală dacă:

1. sunt prezente dovezi ale dependenţei de alcool;

2. există antecedente ale unor eşecuri repetate în a controla frecvenţa

consumului de alcool, cantităţile consumate sau efectele pe care le produce acesta;

3. pacienta este însărcinată sau doreşte să conceapă un copil;

4. pacientul suferă de o afecţiune medicală pentru care alcoolul este

contraindicat;

5. pacientul ia medicamente care interacţionează negativ cu alcoolul.

Decideţi asupra unui plan de acţiune:

Întrebaţi: „Sunteţi pregătit să diminuaţi cantitate a de alcool pe care o consumaţi sau să

vă abţineţi total de la acest consum?”

Acordaţi-le timp celor care au bunăvoinţa de a face schimbările necesare şi de a-i ajuta

să dezvolte un plan. Folosiţi-vă de experienţa proprie sau sugeraţi-le că ar putea primi ajutor

prin apelarea la „Centrul de tratament” sau la un grup de Alcoolici Anonimi.

Mai ales după prima vizită, asiguraţi-vă că îi invitaţi să mai treacă pe la dvs. şi să

111 Ibidem, p. 70.

83


discute despre orice probleme viitoare vor avea în ce priveşte diminuarea sau abstinenţa de la

alcool. De multe ori, potenţialul băutor-problemă va accepta sfatul dat atunci când îl regăseşte

în propria experienţă. Dacă va continua să aibă probleme şi dacă va crede că îl înţelegeţi, cu

siguranţă va reveni să discute cu dvs.

Pentru pacienţii care nu sunt dependenţi de alcool:

Recomandaţi-le să se limiteze la un consum de alcool cu risc scăzut, în funcţie de acest

ghid şi de starea lor de sănătate.

Amintiţi-le că nu e nimic rău în a consuma alcool, dar uneori acest lucru poate deveni

o problemă.

Sfătuiţi-i să îşi fixeze un „obiectiv” în ce priveşte consumul de alcool şi întrebaţi-i

dacă sunt pregătiţi să facă o schimbare oarecare în obiceiul lor de a bea, de dragul sănătăţii

lor.

Răspunsul pacienţilor va fi mai bun dacă au de ales între mai multe alternative, ca de

exemplu: „Unii pacienţi preferă să fixeze o limită pentru cât de mult beau; alţii preferă să se

abţină de la a bea pentru anumite perioade de timp. Care variantă credeţi că ar fi mai bună

pentru dvs.?”

Încercaţi să vă educaţi enoriaşii cu privire la alcoolism:

1. Rugaţi-i să se gândească la efectele pozitive pe care le-ar avea diminuarea cantităţii

sau abstinenţa faţă de alcool;

2. Rugaţi-i să examineze ce anume le declanşează episoadele nesănătoase de băut.

3. Rugaţi-i să îşi examineze modul în care beau în prezent, în lumina problemelor

curente pe care le au.

4. Oferiţi-le materiale care să îi ajute să îşi fixeze obiective sănătoase în ce priveşte

băutul lor.

Pentru pacienţii la care sunt prezente simptomele dependentei de alcool:

Îndrumaţi-i către „Centrul de tratament” pentru o evaluare adiţională.

Îndrumaţi-i către un program de tratament sau către A.A., dacă pacienţii se arată

deschişi faţă de această idee.

84


Implicaţi-i pe enoriaşi în procesul de luare a deciziilor.

Discutaţi alternativele existente.

Stabiliţi o întâlnire cu cineva de la „Centrul de tratament” chiar în momentul în care

pacientul este în cabinetul dvs.

Câteva sfaturi de consiliere:

Folosiţi un stil de discuţie empatic, non-confrontativ.

Oferiţi-le pacienţilor dvs. câteva alternative în ce priveşte efectuarea schimbării.

Accentuaţi responsabilitatea pacientului de a-şi schimba modul în care bea.

Aveţi încredere în abilităţile de schimbare a modului de a bea ale pacienţilor dvs.112

Pasul 4: Monitorizează progresul enoriaşului

Menţineţi legătura cu enoriaşii

Schimbarea comportamentului este un proces care implică şi procedeul încercare-

eroare.

Pentru cei care reduc cantitatea consumată sau au un program de scurtă durată de

abstinenţă:

Amintiţi-le că dvs. şi alţi profesionişti le staţi la dispoziţie, dacă au nevoie de ajutor.

La fiecare întâlnire, oferiţi-le încurajarea şi sprijinul de care au nevoie în eforturile de

a efectua schimbarea prin:

1. trecerea în revistă a progresului lor de la ultima întâlnire;

2. încurajarea pacienţilor faţă de eforturile pe care le-au depus;

3. întărirea schimbării pozitive (afirmări verbale)

4. evaluarea menţinerii motivaţiei

Luaţi în considerare stabilirea unor întâlniri adiţionale, dacă e nevoie.

Luaţi în considerare motivaţia lor şi îndrumaţi-i către „Centrul de tratament” sau către

A.A., dacă e cazul, chiar şi numai pentru educaţie cu privire la alcool.

Pentru pacienţii care au fost sfătuiţi să se abţină de la alcool sau care au fost trimisi către un

112 Ibidem, p. 72.

85


program de tratament:

Solicitaţi consilierului un raport de progres.

Monitorizaţi simptomele depresiei şi anxietăţii. Oferiţi-vă sprijinul. Simptomele de

sevraj post-acut se diminuează, de obicei, după primele săptămâni de abstinenţă.

Dacă apare o recădere (revenirea la consumul de alcool), fiţi pregătit să le daţi

enoriaşilor permisiunea de a-şi face propriile alegeri, dar spuneţi-le că sunteţi acolo pentru a-i

ajuta - dacă şi ei doresc acest ajutor.

Ce să facem cu enoriaşii care nu sunt pregătiţi să îşi schimbe modul de a bea?

Nu vă lăsaţi descurajat de enoriaşii care au probleme cu alcoolul, dar care nu sunt

pregătiţi să facă o schimbare. Uneori, schimbarea are loc într-un ritm lent, iar alteori nu are

loc deloc. Prin oferirea de informaţii, aţi iniţiat un proces al schimbării şi e posibil ca el să îşi

ia băutul mai în serios. Repetarea grijilor dvs. pentru el este uneori de mare ajutor.

Dacă „Băutorii problemă sau cu risc” nu sunt pregătiţi să facă o schimbare:

Exprimaţi-vă din nou îngrijorările dvs. cu privire la sănătatea lor.

Întăriţi bunăvoinţa dvs. de a-i ajuta dacă au nevoie de acest ajutor, însă doar în

momentul în care vor fi pregătiţi să îl accepte.

Continuaţi să monitorizaţi consumul de alcool pe parcursul vizitelor viitoare.

Strategii adiţionale pentru „Dependenţii de alcool”

Încurajaţi-i să participe la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi.

Îndrumaţi-i să discute cu cineva din cadrul „Centrului de tratament”, din.

Sugeraţi-le să discute despre recomandările dvs. cu membrii familiei şi să îi invite pe

aceştia să participe la vizitele de monitorizare.

Sfătuiţi-i să vorbească cu membrii familiei despre programul Al-Anon pentru membrii

familiei.

Recomandaţi-le să încerce o perioadă de abstinenţă faţă de alcool, monitorizaţi

simptomele de sevraj şi treceţi în revistă progresul înregistrat,

E important să le amintiti că:

Alcoolismul este o boală.

86


Dacă sunt dependenţi de alcool, vor putea poate să îşi controleze consumul de alcool

pentru perioade scurte de timp, dar că le va fi dificil să facă acest lucru pentru perioade lungi

de timp.

Dacă sunt dependenţi de alcool şi dacă aleg să continue să bea, vor avea probleme

permanente cauzate de consumul lor de alcool.

Alcoolismul este o boală primară, progresivă, cronică şi fatală.

Dacă vor continua să aibă probleme, spuneţi-le că sunteţi acolo pentru a-i ajuta. 113

Un alcoolic care are informaţii despre boala alcoolismului şi continuă să bea (sau să

recadă) nu prea mai are cum să stea în negare. Uneori, suferind consecinţele consumului de

alcool, ajung la abstinenţă. Important este însă să existe bunăvoinţa de a se schimba. Uneori, e

nevoie de intervenţia lui Dumnezeu pentru a avea acea bunăvoinţă. Dar întotdeauna e nevoie

de cooperarea alcoolicului.

Dacă nu îl judeci, alcoolicul se va simţi în siguranţă să vorbească cu tine şi îţi va

împărtăşi foarte deschis problemele lui. Uneori, acest lucru poate să ia mult timp, de aceea vă

sugerez să vă limitaţi şedinţele la cel mult o oră. Asta vă permite să îl vedeţi mult mai des şi îi

dă şi lui posibilitatea de a se gândi la ce aţi discutat.

Dacă alcoolicul continuă să bea, nu renunţaţi. Aduceţi-i aminte că depinde de el dacă

vrea să fie onest cu privire la modul în care băutul îi afectează viaţa lui şi a familiei.

Se va folosi probabil de ceilalţi, de împrejurări sau situaţii pentru a-şi justifica băutul.

Spuneţi-i totuşi acest lucru: „da, într-adevăr, uneori oamenii beau dintr-o cauză sau alta, dar

numai alcoolicii beau necontrolat”.

Aduceţi-i aminte că numai el poate lua anumite decizii despre ce vrea să facă cu viaţa

lui. Dacă luaţi dumneavoastră deciziile pentru el, vă va permite acest lucru, după care va da

vina pe dumneavoastră când bea. Băutorul este cel care trebuie să investească în propria

abstinenţă, iar dumneavoastră nu trebuie să vă pierdeţi timpul cu cineva care nu doreşte să se

oprească din băut.

Întrebaţi-l direct dacă doreşte să înceteze băutul sau dacă vrea numai să scape de

consecinţele consumului lui de alcool. Dacă este cazul celui din urmă, spuneţi-i că va fi

113 Ibidem, p. 77.

87


imposibil să îl ajutaţi dacă el continuă să bea pentru că băutura este cea care îi creează

majoritatea problemelor.

Prin asta îi spuneţi, de fapt, că nu puteţi ajuta pe nimeni care nu este sincer în legătură

cu consumul de alcool. Vorbiţi cu el despre istoria consumului de alcool şi despre încercările

din trecut de a înceta sau de a controla consumul. Întrebaţi-l despre cum îi afectează consumul

de alcool viaţa. Dacă îi adresaţi aceste întrebări din grijă pentru el, el vă va răspunde. Nu vă

aşteptaţi ca el să înceteze băutul imediat. Dacă vine o dată la dumneavoastră şi simte că l-aţi

înţeles, va veni şi a doua oară.

Citiţi cărţile Alcoolicii Anonimi, Cei doisprezece paşi şi cele douăsprezece tradiţii şi

Viaţa fără băutură. Dacă nu cunoaşteţi principiile de bază ale recuperării, vă va fi foarte greu

să îl ajutaţi să le citească şi el şi să vorbiţi despre ce a citit.

Spuneţi-i că dacă poate să bea cu succes, atunci nu este grija dumneavoastră, dar dacă

are probleme, atunci ar trebui să vorbească din nou despre asta. Trimiteţi-l la A.A. Dacă este

interesat, ajutaţi-l să înceapă un grup A.A., dacă nu este nici unul în zona dumneavoastră.

Încurajaţi-l să-şi păstreze mintea deschisă şi să ofere A.A.-ului sau tratamentului o

şansă de a da rezultate şi pentru el. Dacă nu îi place după ce merge acolo de prima dată,

sugeraţi-i că primele impresii se schimbă, dacă va continua să participe la întâlniri,

Aduceţi-i aminte că aceste grupuri funcţionează pentru milioane de oameni din multe

alte ţări şi că în România au început să fie cunoscute. Evidenţiaţi faptul că A.A.-ul are doar un

scop primordial, acela de a-l ajuta să se oprească din băut. Menţionaţi că alcoolismul este o

boală care îi afectează pe oameni din toate straturile sociale.

În ceea ce priveşte recuperarea din alcoolism, toţi oamenii sunt la fel. Asiguraţi-l că

anonimatul îi va fi respectat atât la grupurile A.A., cât şi la cele de tratament. Explicaţi-i că

A.A.-ul are o tradiţie foarte strictă legată de respectarea intimităţii persoanei.

Este bine să îi menţionaţi că există dovezi medicale care arată că alcoolismul este o

boală progresivă şi că alcoolicul se poate recupera doar atunci când încetează în totalitate

consumul de alcool. Această boală poate fi „oprită din evoluţie, dar niciodată tratată”.

Amintiţi-i că dacă este alcoolic şi continuă să bea, viaţa lui se va înrăutăţi şi nu se va

îmbunătăţi niciodată. Încetarea consumului doar pentru o perioadă scurtă de timp, va pune

capăt problemelor doar pentru o perioadă scurtă de timp.

88


În recuperare, va găsi alţi oamenii care încearcă să stea abstinenţi şi care au vieţi mult

mai fericite şi împlinite. Ajutaţi-l să înţeleagă că ideea de grup este similară cu conceptul

monahal al „scopului comun” şi al „sprijinului spiritual reciproc”. Spuneţi-i că prietenii lui fie

că îl vor încuraja să bea, fie să stea abstinent, în funcţie de cei pe care şi-i alege. În A.A.,

prietenii îl vor ajuta să stea abstinent.

„Gândiţi simplu”. Stabiliţi scopuri realizabile într-o anumită perioadă de timp. De

exemplu, spuneţi-i enoriaşului să încerce să stea abstinent doar pentru o zi. Acest lucru este

posibil chiar şi în cele mai grave cazuri. Daţi-i câteva sfaturi practice din cărţile A.A. sau ale

„Centrului de tratament”. Cartea Viaţa fără băutură este plină de sugestii practice despre cum

să stai abstinent „pentru ziua de azi”. Ideea este că dacă pot să stea abstinenţi pentru o zi,

astăzi, atunci este posibil să stea abstinenţi şi pentru ziua următoare, care nu va veni până

mâine. Se numeşte „programul de 24 de ore” şi este un instrument foarte simplu, dar şi foarte

puternic.

Situaţiile complicate nu necesită soluţii complicate. Concentraţi-vă asupra soluţiei şi

nu a problemei. Dacă sunt probleme maritale, sugeraţi-i enoriaşului că, dacă va fi abstinent,

acest lucru va contribui la soluţie. Lucruri mărunte, cum ar fi mersul la biserică cu familia, a fi

drăguţ cu copii şi a nu mai bea alcool, vor contribui mult la rezolvarea problemelor de acasă.

Situaţiile complicate nu necesită presupuneri complicate. Păstraţi lucrurile cât mai

simple şi nu vă faceţi probleme în a-i „rezolva” pe toţi. Nu cunoştinţele complicate despre

sufletul omului îl vor ajuta pe alcoolic, ci folosirea principiilor zilnice de recuperare vor conta

cel mai mult.

Oamenii au nevoie de timp pentru a se schimba. Aduceţi-i aminte clientului

dumneavoastră că nu s-a îmbolnăvit peste noapte şi nici nu se va vindeca peste noapte. Va fi

nevoie de timp pentru ca schimbarea să aibă loc. Uneori, schimbarea are loc rapid, dar, de

obicei, aceasta este lentă şi mai puţin dramatică decât ne-am aştepta noi. Schimbarea făcută

prin modificări mărunte funcţionează cel mai bine. De exemplu, schimbarea adusă de noua

atitudine faţă de abstinenţă. Ajutaţi-l să reflecteze asupra acelei zile şi să planifice cum să nu

bea „doar pentru azi”. Acesta este un instrument eficient şi simplu de folosit pentru

menţinerea abstinenţei zilnice. Încurajaţi lucrurile mărunte, cum ar fi participarea la o

întâlnire A.A., citirea unei cărţi despre spiritualitate sau recuperare, sau discutarea cu

89


dumneavoastră a unuia dintre cei 12 Paşi. Schimbarea face parte din viaţă şi o folosim spre

avantajul nostru atunci când suntem abstinenţi. Acest lucru este normal pentru toate fiinţele

umane.

Ajutaţi-l să ţină minte că problemele sunt o parte a vieţii şi că va fi nevoie de timp

pentru ca relaţiile cu cei din jur să se vindece. Cele mai dificile probleme în recuperarea

timpurie vor fi cele din cadrul relaţiilor, în special a celor pierdute sau a celor în care există

dificultăţi în prezent. Asiguraţi-vă că este sincer faţă de contribuţia sa la dificultăţi şi că nu îi

învinovăţeşte pe alţii.

Dacă este posibil, implicaţi şi familia în procesul de consiliere. Dacă aceasta sprijină

munca de recuperare care trebuie făcută, şi munca dumneavoastră va fi mai uşoară.

Participaţi împreună cu băutorul-problemă la întâlnirile „Centrul de tratament”.

Explicaţi-i că vorbind cu oameni care au avut o problemă cu băutul va învăţa şi el mai multe

despre alcoolism.

Dacă refuză ajutorul, ţineţi minte că schimbarea este un proces, şi nu un eveniment.

Pentru mulţi dintre cei care au o problemă cu băutul, va dura ceva timp să accepte necesitatea

abstinenţei complete, beneficiile tratamentului şi ajutorul grupurilor A.A. Oferiţi-vă să îi

împrumutaţi cărţi despre consumul de alcool şi discutaţi despre ceea ce a citit, ca îndrumător

spiritual. Dacă alcoolicul vine la dumneavoastră, ştie că are nevoie de ajutor. Poate că nu va

accepta soluţia dumneavoastră dintr-odată, dar după ce va înţelege situaţia, îi va fi foarte greu

să evite responsabilitatea menţinerii abstinenţei. Încurajaţi-l să fie sincer cu dumneavoastră şi

să fie sincer cu el însuşi în legătură cu felul în care băutul îi afectează viaţa lui şi a familiei lui.

Asta nu înseamnă vinovăţie. Înseamnă a-l ajuta să accepte responsabilitatea pentru schimbare,

atunci când schimbarea este necesară.

Responsabilitatea schimbării îi aparţine alcoolicului, şi nu preotului sau

consilierului. Aceştia oferă informaţii şi sprijin pentru a-l ajuta pe alcoolic să ia decizii mai

bune. Pentru ca progresul să fie semnificativ, alcoolicul trebuie să ia decizia şi să acţioneze

înspre schimbare. Încercăm doar să-l ajutăm în acest proces, dar nu putem face pentru alcoolic

ceea ce ar trebui să facă el.114

114 Ibidem, p. 80.

90


5.4. Strategii de intervenţie la nivelul parohiei

1. Informează-te - citeşte literatura de specialitate disponibilă (Manual despre

alcoolism adresat preoţilor şi medicilor, Cartea mare a Alcoolicilor Anonimi, Viaţa fără

băutură, Cei Doisprezece Paşi şi Cele Douăsprezece Tradiţii ale Alcoolicilor Anonimi).

2. Analizează-ţi cu onestitate maximă propriile convingeri, atitudini, prejudecăţi şi

comportamente faţă de consumul de alcool în general, faţă de tradiţiile şi obiceiurile locale şi,

mai ales, faţă de propriul consum de alcool.

3. Periodic, încearcă să introduci în predică idei legate de consecinţele băutului (de

ex., poate fi o cauză majoră în îndepărtarea de Biserică), dar şi mesaje de încurajare şi

speranţa că se poate schimba ceva, chiar dacă uneori ni se pare imposibil.

4. Încearcă să implici cât mai mult consiliul şi comitetul parohial în această încercare

de schimbare a atitudinii locale faţă de consumul de alcool. E important ca ei să fie „aliaţi” în

acest proces şi să nu se simtă ameninţaţi fată de propriul consum de alcool.

5. Oferă un model pozitiv de comportament, chiar dacă diferit faţă de standardele

locale - nu accepta să consumi alcool la evenimentele parohiale (hramuri, nunţi înmormântări

etc.). Consumul de alcool împreună cu credincioşii nu înseamnă o apropiere de ei; putem fi

sociabili şi în alte moduri.

6. Alege o zi pe săptămână pentru săvârşirea Acatistului Potirul Nesecat, chiar dacă

vin doar câţiva oameni.

7. Afişează pe uşa bisericii sau la afişier informaţii generale despre încurajarea

încetării băutului, despre consecinţele acestuia, despre modalităţile concrete de încetare a

consumului.

8. Pregăteşte-te să ai informaţii pregătite sub formă de pliante. Din materialele pe care

le citeşti sau le primeşti, poţi să le „traduci” în limbajul local, astfel încât să fie cât mai

accesibile credincioşilor.

9. În discuţiile cu credincioşii interesaţi sau la Spovedanie (inclusiv, în predici),

promovează conceptul de boală, programele specializate de recuperare, ideea de abstinenţă

totală.

10. Invită vorbitori din rândul consilierilor care lucrează în programe specializate de

recuperare din alcoolism sau din grupurile de sprijin ale Alcoolicilor Anonimi.115


91


CONSIDERAŢII FINALE

Alcoolismul este o boală. Însă este o boală care nu se poate vindeca. Singura şansă

este abstinenţa totală. Totuşi drumul de la băutul abuziv şi alcoolism până la abstinenţă, şi

lucrarea duhovnicească pe care trebuie să o înfăptuiască cel ce doreşte să o urmeze, este foarte

anevoios. Poate fi foarte scurt sau foarte lung. El este însă presărat cu suferinţe imense. De

bunăvoie prin abstinenţă sau forţat prin degradarea accentuată a sănătăţii trupeşti, mentale,

sufleteşti.

Bucuria schimbării radicale este bucuria Învierii. Domnul Iisus Hristos moare alături

de sufletul nostru în perioada dependenţei, aflându-se în permanenţă alături de cel în suferinţă,

şi prin El se produce şi Învierea sufletească a celui dependent. Însă nu toţi se întorc acasă, nu

toţi găsesc drumul de ieşire din propria lor capcană.

Tratamentul spiritual încearcă să îl ajute pe alcoolic prin educarea despre conceptul de

boală al alcoolismului, prin spovedanie, consilierea duhovnicească şi întâlnirile de grup ale

Alcoolicilor Anonimi (dacă sunt disponibile). La aceasta se adaugă sprijinul personal din

partea preotului pentru dezvoltarea unei vieţi duhovniceşti bazate pe smerenie şi pe slujirea lui

Dumnezeu.

Vindecarea spirituală poate să aibă loc doar prin intermediul sinergiei dintre îndurarea

lui Dumnezeu şi voinţa omului. Mila lui Dumnezeu este cea mai importantă, dar El nu

acţionează fără colaborarea omului. Acest lucru se obţine prin spovedanie, discuţii cu

duhovnicul, rugăciune şi meditaţie. Uneori, Dumnezeu Se foloseşte de anumite circumstanţe

pentru a produce schimbarea.

Duhovnicul are un rol esenţial în programele de recuperare a sufletelor bolnave. El

contribuie la confruntarea credinţelor false, oferă educaţie şi informaţii corecte despre

alcoolism, combate gândurile pătimaşe şi fricile ego-ului, confruntă mândria alcoolicului. De

asemenea, el poate orienta „nous-ul” alcoolicului spre Dumnezeu prin judecata corectă şi

informaţii bazate pe adevăr. Aceasta constituie, de fapt, baza pentru trăirea unei vieţi creştine.

Rolul preotului este foarte important atât ca duhovnic, cât şi în săvârşirea Sfintelor

Taine (inclusiv a Spovedaniei) şi ca mijlocitor către mila lui Dumnezeu. Preotul ne învaţă şi

92


despre valori din perspectiva Sfintei Tradiţii şi ne introduce în structura Bisericii (slujbe,

inclusiv Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu, Acatiste). Astfel, el oferă sprijin spiritual, moral şi

social, precum şi un model personal matur, care să înlocuiască anturajul vechilor prieteni de

băutură.

Practica înseamnă pocăinţă şi curăţirea de patimi, Teoria se referă la creştere în

înţelegerea morală, iar Iluminarea este conştientizarea şi cunoaşterea lui Dumnezeu, bazate pe

înţelegerea voii lui Dumnezeu. Trupul şi sufletul pot să aibă boli diferite; unul suferă din

cauza decăderii, îmbătrânirii sau a bolilor fizice, în timp ce „boala sufletului” e una a minţii

întunecate, a gândurilor pătimaşe şi a voinţei confuze. Vindecarea trupului şi a sufletului se

regăseşte prin Practică. În ceea ce priveşte alcoolismul, Practica este singura metodă de

recuperare cunoscută.116


93


BIBLIOGRAFIE

1. Izvoare

Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea

Fericitului Părinte Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului

Sinod, Societatea Biblică, Bucureşti, 1974.

Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune revizuită, redactată şi comentată de Î.P.S

Bartolomeu Valeriu Anania, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 2001.

Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 2006.

Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note şi Comentarii,

EIBMBOR, 1992.

2. Opere patristice

Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. 56, 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti,

1982, în PSB, vol. 4

Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii, cap. 16, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, p 180.

Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993.

Sf. Ioan Gură de Aur, Cateheze baptismale, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003.

Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR,

Bucureşti, 1987.

Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la parabola despre săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv,

Tâlcuri la Sf Scriptură, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002.

Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXX, trad. de Pr. . Fecioru, Ed.

IBMBOR, Bucureşti, 1986, vol. 23.

94


Sf. Ioan Scărarul, Scara, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997.

Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele despre dragoste, cap. 34, Filocalia sfintelor

nevoinţe ale desăvârşirii , vol, 2.

Sf. Nichita Stithatul, „Cele 300 de capete despre făptuire”, Filocalia, VI, Editura

Humanitas, Bucureşti, 1997.

Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR,

Bucureşti, 1986.

Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR,

Bucureşti, 1986.

Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986.

3. Manuale şi cărţi

***, Cartea Mare. Alcoolicii Anonimi, Alcoholics Anonymous World Services, INC,

New York, 2000.

Dr. Dmitri Aleksandrovici Avdeev, Când sufletul este bolnav, Editura Sophia,

Bucureşti, 2005.

Floyd Frantz, „Cum tratăm alcoolismul. Manual pentru uzul preoţilor şi medicilor”,

Editura Trinitas, Iaşi, 2007.

Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”, traducere din limba franceză de Pr. Prof. Vasile

Mihoc, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2005.

Jean-Claude Larchet, „Terapeutica bolilor spirituale”, Editura Sophia, Bucureşti, 2006

Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, „Pastoraţia persoanelor dependente

de alcool”, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2012.

Ralf Schneider, Ingrid Lux, Holger Lux, „Alcoolul şi medicamentele – droguri?”,

Editura Hora, Sibiu, 1999.

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Ed. Dacia, 1992.

Sf. Serafim de Sarov şi Sf. Nil Sorschi, Cuvinte duhovniceşti, Ed. Pelerinul Român,

Oradea, 1991.

95


Mitropolit Hierotheos VLACHOS, Psihoterapia ortodoxă - continuare şi dezbateri, Ed.

Sophia, Bucureşti, 2001, p. 182.

Pr. Meletios Webber, „Paşii transformării. Un preot ortodox vorbeşte despre cei

Doisprezece Paşi”, Editura Kolos, Iaşi, 2008.

4. Studii şi articole

1. Pr. George Aquaro, Originile Adictiei moderne și distrugerea omului ,

http://orthodoxyandrecovery.blogspot.ro/p/in-recent-years-we-have-seen-explosion.html

2. http://www.desprealcool.ro/ce-se-intampla-cand-consumi-alcool/

3. Michael J. Herkov, Ph.D., Intelegerea şi tratarea alcoolismului,

http://www.scribd.com/doc/38646589/alcoholabuse-ro

4. IPS Serafim Joanta, Despre Sfanta Impartasanie.,

http://www.impantokratoros.gr/BF70413B.ro.aspx

5. Ghiorghe Talău, Lavinia Duică, Daniela Nicoară, Raul Talău, Efectele Neurotoxice ale

Glutamatului induse de alcool, în Revista Română de Psihiatrie, seria a III-a, vol. IX, nr. 1,

2007. http://www.romjpsychiat.ro/uploads/files/877ee9998fe8363f0678d5bd4063bb0a.pdf

6. World Healt Organization (Organizatia Mondiala a Sanatatii), Global status report on

alcohol and health 2014,


7. World Healt Organization (Organizatia Mondiala a Sanatatii), http://www.who.int

96


disertatie - alcoolismul - pr sandu mircea

Documents