Calcularea costului de producţie complet

Clasificarea cheltuielilor

Cunoasterea criteriilor de clasificare a cheltuielilor are o mare importanta pentru organizarea

evidentei cheltuielilor si a calculatiei costurilor . Clasificarea cheltuielilor se face dupa mai multe

criterii , astfel :

a) In functie de fazele mari ale circuitului mijloacelor economice din intreprindere ,

cheltuielile se clasifica , astfel : cheltuieli de aprovizionare , cheltuieli de productie , cheltuieli de

desfacere .

b) Dupa natura si , respectiv , dupa continutul lor economic cheltuielile se clasifica in cheltuieli

cu munca materializata si cheltuieli cu munca vie .

Cheltuielile cu munca materializata sunt cele referitoare la : consumurile de materie prima si

materiale consumabile , consumurile de obiecte de inventar , consumurile de energie si apa ,

amortizarea imobilizarilor .

Cheltuielile cu munca vie sunt cele cu : salariile , impozitele , si contributiile la asigurarile si

protectia sociala suportate de intreprindere .

c)Dupa componenta (omogenitatea sau neomogenitatea ) lor , cheltuielile se clasifica in :

cheltuieli simple si cheltuieli complexe .

Cheltuielile simple sunt acelea formate dintr-un singur element de cheltuiala , ca de exemplu :

salariile, amortizarea , cheltuielile cu materiile prime, energia .

Cheltuielile complexe sunt acelea care nu au continut omogen fiind formate din mai multe elemente

de cheltuieli simple , cum sunt : cheltuielile comune sectiilor , cheltuieli generale de administratie.

d) Dupa modul de identificare si repartizare in costul productiei , cheltuielile se clasifica in :

cheltuieli directe si cheltuieli indirecte

Cheltuielile directe sunt acelea care se identifica de la inceput , din momentul efectuarii lor , pe

obiecte de calculatie .

Cheltuielile indirecte sunt acelea care nu se identifica de la inceput pe obiecte de calculatie . In

momen- tul efectuarii lor ele se evidentiaza in conturi separate de cheltuieli indirecte , de unde la

sfarsitul perioadei de gestiune, cand se face calculatia costurilor se repartizeaza pe obiecte de

calculatie pe baza unor cote procentuale

e) In functie de momentul efectuarii si cel al includerii in costul productiei , cheltuielile se

impart in : cheltuieli curente si cheltuieli efectuate in avans ( anticipate )

Cheltuielile efectuate in avans sunt cele care se efectueaza in perioada curenta , dar care privesc

perioa-dele viitoare de gestiune, introducandu-se esalonat in costul productiei , cum sunt : cheltuieli

cu chiriile ,cu abo- namentele cu reparatiile efectuate in avans .

f) In functie de raportul dintre volumul cheltuielilor si volumul fizic al productiei fabricate , chel-

tuielile se impart in : cheltuieli variabile si cheltuieli fixe sau cheltuieli conventional –constante .

Cheltuielile variabile sunt cele care isi modifica volumul corespunzator modificarii volumului fizic

al productiei obtinute . De exemplu : consumurile de materii prime , materiale consumabile ,

energie , apa .

Cheltuielile fixe sunt acelea a caror marime ramane , relativ neschimbata , sau se modifica in

functie de cresterea sau scaderea productiei obtinute in marimi nesemnificative . De exemplu :

cheltuielile cu amortizarea imobilizarilor , cu chiriile platite , cu salariile personalului administrativ

si de conducere .

TABEL RECAPITULATIV CLASIFICAREA ( GRUPAREA) CHELTUIELILOR pentru calculatia costurilor

CRITERIUL Categorii de cheltuieli

I. Dupa natura eco-nomica (pe elemente primare)

a. Cheltuieli materialeSe refera la consumul de materii prime si materiale, combustibili, lucrari si servicii executate de terti, cheltuieli cu impozite si taxe, amortizari, provizioane si ajustari pentru activitatea de exploatere. Alte cheltuieli de exploatare.

b. Cheltuieli cu personalul (cu munca vie)Se refera la cheltuielile cu salariile, asigurarile si protectia sociala.

II. Dupa modul

de includere in costul

de productie

a. Cheltuieli directeSe identifica pe obiecte de calculatie (produse, comenzi, faze de fabricatie etc.) in momentul efectuarii lor ( exemple : consumul de materiale directe, energia consumata in scopuri tehnologice, salarii personalului direct productiv, asigurari si protectia sociala aferente salariilor directe etc.)

b. Cheltuieli indirecteNu se pot identifica si atribui direct pe un anumit obiect de calculatie si se refera la intreaga productie a unei sectii sau a entitatii in ansamblu. Se delimiteaza pe produs sau activitate printr-un calcul intermediar de repartizare ( exemple : cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor, cheltuieli cu personalul de coordonare generaka a sectiei etc.)

III. Dupalocul de

efectuare

a. Cheltuieli ale activitatii de bazaAu legatura directa sau indirecta cu realizarea productiva a obiectului de activitate al entitatii.

b. Cheltuieli generale de administratieSunt determinate de efectuarea cheltuielilor cu intretinerea compartimentelor de administrare si conducere a entitatii ( exemple : cheltuieli de intretinere generala, cheltuieli salariale cu personalul administrativ si de conducere etc.)

c. Cheltuieli de desfacereSunt cheltuieli efectuate de la terminarea productiei pana cand ajunge la client. Se refera la cheltuieli de depozitare, sortare, etichetare, ambalare, transport etc.

IV. Dupa dependenta fata de volumul

a. Cheltuieli variableSunt proportionale cu volumul productiei si se modifica in functie de modificarile care apar in structura si volumul activitatii ( exemple : cheltuieli cu materiile prime, cu energia etc.)

productiei b. Cheltuieli fixe (conventional – constante)Sunt in pozitie relativ constanta in functie de modificarile dimensionale ale activitatii si nu se modifica sau se modifica intr-o proportie foarte mica. (exemple : cheltuieli cu amortizarea, cheltuieli generale de productie ale sectiilor, cheltuieli generale si administrare etc.)

V. Dupa legatura cu

procesul de

productie

a. Cheltuieli tehnologiceAu legatura directa cu procesul de productie, atat ca structura cat si ca volum. ( exemple : consumul de materii prime si materiale directe, combustibili, energia si apa, salariile personalului direct productiv etc.)

b. Cheltuieli de regieSe refera la cheltuieli care sunt ocazionate de administrarea, organizarea si conducerea procesului de productie.

Clasificare (gruparea) cheltuielilor pentru calculatia costurilor, lucrare, serviciu, faza de fabricatie, comanda, lot de produse, operatie tehnologica etc.Zonele de cheltuieli sunt compartimente organizatorice tehnico-productive si administrative. Obiectul de calculatie reprezinta diviziunea tehnnica si economica in functie de care sunt grupate cheltuielile, in vederea determinarii costurilor. Articolul de calculatie reprezinta un element sau mai multe elemente de cheltuieli cu aceeasi destinatie sau functie economica. Nomenclatura tip a articolelor de calculatie urmatoarele structure :

Cheltuieli directe de productie- materii prime si materiale directe- salarii directe si contributiile de asigurari si protectie

sociala aferente- cheltuieli specifice de fabricatie ( cheltuieli cu reparatiile, amortizari

specifice etc.) Cheltuieli indirecte de productie

- cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor- cheltuieli generale ale sectiei

Cheltuieli generale de administratie Cheltuieli de desfacere

Felurile si formele calculatiei costurilor

In activitatea practica din intreprinderi se intalnesc mai multe feluri de calculatii ale

costurilor , fapt pentru care se clasifica dupa mai multe criterii ,astfel :

1) Din punctul de vedere al momentului elaborarii calculatiilor in raport de procesele si

fenomenele economice la care se refera , acestea sunt de doua feluri , si anume : antecalculatiile si

postcalculatiile .

Antecalculatia , sau calculatia de deviz , este aceea care se face inainte de efectuarea

operatiunilor si proceselor economice si care are ca scop determinarea unor indicatori ai

programului de productie si ai bugetului de venituri si cheltuieli .In categoria antecalculatiilor se

cuprind : calculatiile de proiect , calculatiile de deviz calculatiile de buget sau de plan ,calculatiile

standard sau normative .

Postcalculatia sau calculatia efectiva este aceea care se face dupa ce au avut loc operatiile si

procesele economice si are drept scop stabilirea indicatorilor economici efectivi ai intreprinderii

pentru a controla modul si masura in care s-au realizat previziunile prevazute in antecalculatii..

Postcalculatiile pot fi, la randul lor , im-partite in trei categori :

-calculatii contabile , sunt acelea care se bazeaza pe datele contabilitatii, iar indicatorii pe care ii

determina se exprima in marimi absolute ; stabilirea lor se face pe baza meto-dologiei contabile.

-calculatii statistice , sunt acelea care au la baza datele furnizate de evidenta statistica , iar

indicatorii stabiliti au la baza o metodologie proprie statisticii si se pot exprima atat in marimi

absolute cat si in marimi relative .

-calculatii de analiza si control ale activitati economico-financiare a unitatii patrimoni-ale , sunt

acelea care au la baza date furnizate atat de contabilitate cat si de statistica si se elaboreaza dupa o

metodologie proprie analizei si controlului , putandu-se exprima atat in marimi absolute , cat si in

marimi relative .

2)Dupa sfera de cuprindere a elementelor structurale ale indicatorilor economico-financiari

in continutul acestora , calculatiile se impart in : totale si partiale .

Calculatiile totale sunt acelea care iau in considerare la stabilirea indicatorilor economico-financiari

toa-te elementele structurale ale acestora , motiv pentru care se mai numesc si calculatii complete.

Exemplu: calcu-lul costului complet al productiei fabricate prin luarea in considerare a tuturor

cheltuielilor de productie si desfacere ocazionate de fabricarea si vanzarea unui anumit produs .

Calculatiile partiale sunt acelea care iau in considerare la determinarea indicatorilor economico-

finan-ciari , numai o parte din elementele structurale ale acestora , limitand deci continutul lor

numai la anumite ele-mente , in functie de scopul urmarit , motiv pentru care se mai numesc si

calculatii limitative . Exemplu : calculul costului de productie prin luare in considerare numai a unei

parti din cheltuielile de productie si anume a cheltuielilor directe si a celor indirecte de productie

ocazionate de fabricarea unui anumit produs .

3) Din punct de vedere al intervalului de timp la care se intocmesc , pot fi : calculatii periodice

si calculatii neperiodice .

Calculatiile periodice sunt acelea care se intocmesc la intervale de timp egale . Exemplu :

calculatiile de buget sau de plan , calculatiile standard care se intocmesc anual .

Calculatiile neperiodice sunt acelea care se intocmesc la intervale inegale de timp . In aceasta

categorie se cuprind , in general , o serie de postcalculatii , dar si antecalculatiile de proiect si de

deviz .

In ceea ce priveste costul productiei , acesta in functie de etapele de formare si de includere a

diferitelor elemente de cheltuieli , poate fi :

· COST DE SECTIE , format din cheltuieli directe plus cheltuieli comune sectiei ;

· COST DE UZINA , format din costul de sectie plus cheltuieli generale de administratie ;

· COST COMPLET (comercial ) , format din costul de uzina plus cheltuieli de desfacere .

Costul de producţie reprezintă expresia bănească a tuturor cheltuielilor, consumurilor materiale şi

de muncă vie (salariale) ocazionate de întreprindere pentru producerea şi desfacerea de bunuri materiale,

executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

Aceste cheltuieli sunt determinate de desfăşurarea concretă a procesului de producţie care este

inseparabil legat de folosirea productivă a celor trei factori indispensabili oricăruii proces de producţie:

natura, munca, capitalul.

Folosirea productivă a acestor trei factori determină într-un anumit fel consumarea lor, ceea ce

constituie baza cheltuielilor de producţie şi de desfacere. Fiind utilizaţi în procesul de producţie potrivit

rolului şi însuşirilor lor, factorii fundamentali ai procesului de muncă contribuie în mod diferit la formarea

cheltuielilor care constituie costul producţiei.

Astfel, natura (reprezentată prin pământ, sol, aer, minerale, apa, etc.) asigură câmpul de

acţiune al procesul de producţie şi locul de desfăşurare al acestuia, participând în mod evident şi

semnificativ la desfăşurarea procesului de producţie. Consumul său este foarte greu de determinat,

uneori chiar imposibil din punct de vedere fizic, drept pentru care se urmăreşte numai sub aspect

valoric prin cheltuielile ocazionate de dobândirea sa, inclusiv amenajările de orice fel, investiţiile ce

adaugă valoare. În ceea ce priveşte munca, care rezultă din utilizarea forţei de muncă, în calitate de

factor primar al procesului de producţie, are rolul de a combina şi utiliza eficient ceilalţi doi factori

de producţie, conservând astfel valorile de întrebuinţare preexistente şi creiind pe baza lor noi valori

de întrebuinţare, ocazionând şi ea cheltuieli salariale – salariile şi alte drepturi asimilate, contribuţia

la asigurările sociale, la fondul de şomaj etc.

Costurile de productie in functie de obiectul de calculatie pot fi : cost pe grupe de produse sau

pe feluri ale acestora si cost pe comenzi si in cadrul acestora pe : sectii , ateliere , faze de fabricatie

si pe unitati de masura .

Capitalul ca factor de producţie, reprezentat prin capitalul fix şi capitalul circulant, participă în mod

diferit la formarea producţiei.

Capitalul fix în forma sa naturală – maşini, utilaje, clădiri etc. – adică mijloace de muncă necesare

procesului de producţie, participă integral şi la mai multe cicluri de producţie, procese de producţie, ceea ce

face să-şi păstreze forma iniţială şi să fie utilizat în această calitate în decursul mai multor procese de

producţie, adică un consum treptat ce dă naştere amortizării (cheltuială). Amortizarea reprezintă numai o

parte cu care au intrat intrat ele în procesul de producţie, acea parte pe care ele au pierdut-o prin uzură.

Capitalul circulant – materiile prime, materialele auxiliare, combustibilii etc. – în calitate de

obiecte ale muncii, fie că se transformă – intră în mod material în componenţa noului produs (materii prime,

combustibilii, energia etc.), consumându-se deci într-un singur proces de producţie şi regăsindu-se total,

parţial sau de loc în noile produse, devine cheltuială pentru întreaga sa valoare. Valoarea sa de întrebuinţare

dispare după un singur ciclu de producţie, adică devine cheltiuală materialele şi alte obiecte ale muncii.

Similar se petrec lucrurile şi în procesul de desfacere care este şi el generator de costuri – cheltuieli

de desfacere. Ele intră în costul complet al producţiei.

Cheltuielile de producţie şi de desfacere care formează costul şi care trebuie să fie înregistrate,

urmărite şi calculate cu ajutorul contabilităţii de gestiune şi calculaţie a costurilor, în al cărei obiect de

acţiune intră, nu se pot confunda cu categoria de cheltuieli în înţelesul larg (generic) al cuvântului. In

extenso, prin cheltuială se înţelege expresia valorică a consumurilor de mijloace băneşti pentru satisfacerea

necesităţilor de consum productiv sau neproductiv social şi individual.

Noţiunea de cheltuieli, în general are prin urmare un înţeles mai cuprinzător decât cea de cheltuieli

de producţie şi respectiv de desfacere – exprimă pe lângă cheltuielile în care sunt cuprinse costuri şi

transformarea de mijloace băneşti în valori materiale prin aprovizionare, cumpărare sau utilizare efectivă a

diferitelor fonduri specifice de care dispune unitatea patrimonială ( fondul de participare la profit, folosirea

anumitor mijloace băneşti sau materiale în scopul prevenirii şi înlăturării calamităţilor naturale). Asemenea

cheltuieli nu reprezintă niciodată costuri şi nu se cuprind în sfera contabilităţii de gestiune şi calculaţie a

costurilor, deoarece nu sunt legate nici de obţinerea sau de desfacerea producţiei. În costuri se cuprinde prin

urmare numai o parte a cheltuielilor care pot să apară într-o întreprindere – acelea care reprezintă cheltuieli

de producţie şi respectiv de desfacere. Prin urmare, baza cheltuielilor de producţie o constituie consumurile

productive normale care au loc în întreprindere.

O serie de cheltuieli – cheltuielile financiare şi cele extraordinare – nu se cuprind în costuri.

Între cheltuielile financiare care nu se cuprind:

pierderi din creanţe legate de participaţii;

pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;

diferenţe nefavorabile de curs valutar, din operaţii curente şi disponibilităţi în devize;

cheltuieli privind sconturile acordate clienţilor etc.

Din categoria cheluielilor financiare, fac excepţie dobânzile aferente împrumuturilor la unităţile cu

ciclu lung de fabricaţie, care deşi sunt cheltuieli financiare se pot include în costuri cu aprobarea Ministerului

Finanţelor.

Între cheltuielile excepţionale care nu se includ în costuri, fac parte:

cheltuielile legate de operaţiunile de gestiune cum ar fi: – despăgubiri, amenzi, lipsuri de

inventar, donaţii şi subvenţii acordate, pierderi din creditori diverşi;

cheltuieli legate de operaţii de capital – valoarea contabilă a imobilizărilor cedate şi alte

cheltuieli care nu au legatura cu fabricatia si desfacerea unui bun

Trebuie menţionat faptul că nu orice consum productiv intră în costuri. Astfel substanţele care provin

direct din natură (aerul) pot constitui consum productiv în cazul unui proces unitar de prelucrare şi extracţie.

Ele nu sunt cuprinse deoarece nu se pot exprima în bani, nu sunt produse ale muncii omeneşti şi ca atare nu

fac obiectul vânzării cumpărării.

Dacă, pe de o parte în costul producţiei se includ şi cheltuieli care prin natura lor economică nu

aparţin categoriei de costuri, pe de altă parte unele elemente care prin conţinutul lor economic se încadrează

ştiinţific în această categorie, rămân în afara costurilor datorită caracteristicii fondurilor din care s-au

acoperit: fonduri cu destinaţie specială; fonduri primite de la buget.

Pentru delimitarea corectă a costurilor de producţie trebuie avut în vedere faptul că în întreprindere

au loc o serie de consumurii materiale şi muncă vie precum şi plăţi băneşti al căror rezultat nu este unul

productiv:

plata salariilor provocate de abaterile de la procesele tehnologice;

utilizarea unor materiale mai scumpe;

consumuri suplimentare determinate de rebuturile definitive şi cele recondiţionate;

pierderile din întreprindere din cauze interne şi externe.

Plata reparatii, intretinere, hrana camine si gradinite aflate sub administratia intreprinderii

Faptul că aceste cheltuieli au uneori un conţinut material cu cele care se fac pentru obţinerea

producţiei propriuzise, că se exprimă în bani şi că apar pe parcursul desfăşurării procesului de producţie al

întreprinderii, trebuie să fie considerate cheltuieli de producţie obişnuite. Ele au caractere net de cheltuieli

neeconomicoase şi nu sunt admise în bugetarea costurilor deoarece ar însemna recunoaşterea unor aspecte

nesatisfăcute.

Costul efectiv al producţiei trebuie să oglindească condiţiile reale în care se desfăşoară procesul de

producţie şi de desfacere din fiecare întreprindere, adică aceasta trebuie să cuprindă şi cheltuielile

neeconomicoase, ceea ce afectează negativ conţinutul său.

Formarea costului de productie tine cont de specificul activitatii desafsurate in intreprinderea

respectiva. In orice intreprindere costul de productie este o contructie (diferite costuri pentn diferite scopuri)

care are la baza trei elemente: MATERIALE, MANOPERA , CHELTUIELI INDIRECTE DE

FABRICATIE

COSTUL PRODUSULUI are un caracter complet şi se determină pe bază relaţiei:

CCi = CDi + CIi + CDesfi + Cfdi + CGAi unde:

Cci cost complet al produsului i;

CDi cost direct pe produsul i;

CIi cotă cheltuieli indirecte pe produs i;

CDesfi cheltuieli de desfacere pe produsul i;

CGAi cotă cheltuieli generale de administraţie pe produs i

Cfdi cheltuieli financiare cu dobânzile pe produsul i.

COSTURI

COST DE PRODUCŢIE Costuri în afara activităţii de producţie

„nonmanufacturing”Consum de

materii prime şi materiale

Cost cu manoper

aaaamanoper

a

Costuri cu regia

fabricaţie

Contul de profit şi pierdere

Producţie în curs de execuţie

Costul produselor

finite în stoc

Costul produselor vândute

Conform Ordinului Ministrului Finantelor nr.306/2002 “Costul de producţie al unui bun cuprinde:

costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi

cota cheltuielilor indirecte de producţie alocate în mod raţional ca fiind legate de fabricaţia acestuia”.

Pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producţie înregistrate peste limitele normal

admise, cheltuielile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de

producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie, regiile (cheltuielile) generale de administraţie care

nu participă la aducerea stocurilor în forma şi locul final, precum şi costurile de desfacere, reprezintă

exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale

perioadei în care au survenit.

În costul unui activ cu ciclu lung de fabricaţie pot fi incluse şi dobânzile plătite la creditele bancare

contractate pentru achiziţia, construcţia sau producţia acestuia, direct atribuibile activului, până la finalizarea

sa, aferente aceleiaşi perioade. În sensul prezentelor reglementări, prin activ cu ciclu lung de fabricaţie se

înţelege un activ care solicită în mod necesar o perioadă substanţială de timp pentru a fi gata în vederea

utilizării sau pentru vânzare.

Costul stocurilor cuprinde toate costurile aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte costuri

suportate de întreprindere pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent.

Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind preţul de cumpărare la care se adaugă taxe de import şi

alte taxe, cu excepţia acelora pe care întreprinderea le poate recupera de la autorităţile fiscale şi costurile de

transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi

servicii. Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costul de

achiziţie.

Diferenţele de curs valutar aferente achiziţiilor recente de bunuri pot fi incluse în costul de achiziţie

doar în cazurile permise prin tratamentul alternativ prevăzut de IAS 21, Efectele variaţiei cursurilor de

schimb valutar (când au rezultat dintr-o depreciere monetară accentuată împotriva căreia nu există nici un

mijloc practic de acoperire şi privesc datorii rezultate din achiziţie recente de stocuri, datorii care nu pot fi

achitate).

Costurile de prelucrare a stocurilor cuprind: costurile directe (de exemplu, costurile cu manopera

directă); costurile indirecte de producţie, care cuprind regia fixă, formată din costurile indirecte care rămân

relativ constante, indiferent de volumul producţiei (amortizarea utilajelor şi echipamentelor, întreţinerea

sculelor şi utilajelor, precum şi costurile cu conducerea şi administrarea secţiilor) şi regia variabilă, formată

din acele costuri de producţie care variază direct proporţional sau aproape direct proporţional cu volumul

producţiei (costurile indirecte cu materialele şi cu forţa de muncă).

Alocarea valorii regiei fixe asupra costurilor de prelucrare se face pe baza capacităţii normale de

producţie. Capacitatea normală de producţie este producţia estimată a fi obţinută medie, de-a lungul unui

anumit număr de perioade sau sezoane, în condiţii normale, având în vedere şi pierderea de capacitate

determinată de întreţinerea planificată a echipamentelor.

Valoarea regiei fixe alocate produselor realizate nu se majorează ca urmare a obţinerii unei producţii

scăzute sau a neutilizării unor active. Regia fixă nealocată este recunoscută drept cheltuială în perioada care a

apărut. Regia variabilă este alocată producţiei realizate, corespunzător folosirii efective a capacităţii de

producţie. Regia fixă care se recunoaşte ca o cheltuială a perioadei: Cheltuieli fixe x (1 – nivelul real al

activităţii/nivelul normal al activităţii).

Exemplu de costuri indirecte fixe (regie fixă):

- întreţinerea clădirilor fabricii, a instalaţiilor şi a echipamentelor;

- amortizarea clădirilor fabricii, a instalaţiilor şi a echipamentelor;

- chiria şi cheltuielile cu taxele pentru clădirea fabricii;

- costurile de depozitare şi de manipulare a materiilor prime, producţiei în curs şi consumabile;

- cheltuieli cu conducerea şi administrarea secţiilor.

Costul stocurilor poate include alte costuri numai în măsura în care acestea reprezintă costuri

suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se află în prezent. De exemplu cheltuielile cu

regia generală sau costurile de proiectare a produselor destinate anumitor clienţi.

Exemplu de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci trebuie recunoscute drept cheltuieli

ale perioadei în care au survenitcum ar fi: pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producţie

înregistrate peste limite normal admise; cheltuieli de depozitare, cu excepţia cazurilor în care astfel de costuri

sunt necesare în procesul de producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie; regii generale de

administraţie, care nu participă la aducerea stocurilor în starea şi locul în care se găsesc în prezent; costuri de

desfacere.

În anumite circumstanţe prevăzute de tratamentul contabil alternativ permis de IAS 23, Costul

îndatorării, pot fi incluse în costul stocurilor, costul îndatorării care sunt direct atribuite achiziţiei sau

construcţiei unui activ pe termen lung. Suma costurilor îndatorării ce pot fi capitalizate pentru un activ

trebuie determinată conform prevederilor IAS 23.

Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde: cheltuieli cu manopera plus alte costuri

legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu supravegherea

plus cheltuielile cu regia fixă şi variabilă.

Costurile cu personalul angajat în activitatea de desfacere şi administraţie sunt recunoscute drept

cheltuieli în perioada în care au loc.

Pentru simplificare în determinarea costurilor, standardul IAS 2 precizează că pentru activitatea de

producţie, poate fi utilizată cu succes metoda cost standard. La stabilirea costului stocului de produse

realizate se iau în considerare nivelurile normale ale consumurile de materiale, consumabile, manoperă şi

utilizarea eficientă a capacităţilor de producţie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic şi ajustate dacă este

necesar, în funcţie de condiţiile actuale. La finele lunii se stabileşte costul efectiv al produsului obţinut, care

ia în considerare doar cheltuielile încorporabile şi se determina diferenţele de preţ aferente.

Tratamentul contabil de bază precizat de IAS 2 presupune că, costul stocurilor, cu excepţia celor

care nu sunt fungibile ori nu sunt destinate unor comenzi distincte, să fie determinat prin metoda „primul

intrat, primul ieşit” (FIFO) sau prin metoda costului mediu ponderat (CMP).

Pentru evidenta si calculatia costurilor productiei se utilizeaza diferite metode si procedee de

calculatie , cum sunt :

· Metoda globala , sau simpla ;

· Metoda pe faze de fabricatie ;

· Metoda pe comenzi .

Metoda globala consta in colectarea intr-un singur cont a tuturor cheltuielilor facute intr-o

perioada de gestiune , care la sfarsitul perioadei se impart la cantitatea de produse fabricate ,

exprimate in unitati naturale (bucati , kg , tone , etc ) si astfel se obtine costul pe unitatea de produs .

Aceasta metoda se aplica in intreprin-derile care fabrica un singur produs : energie electrica , abur ,

carbune .

Metoda pe faze consta in evidentierea cheltuielilor de productie pe fazele prin care trec

produsele in pro-cesul de fabricatie , de la operatii de prelucrare a materiilor prime , pana la

obtinerea produsului finit . Prin insu-marea cheltuielilor din toate fazele se obtin cheltuielile totale ,

care impartite la cantitatea de produse obtinute se obtine costul productiei . Aceasta metoda se

aplica in productia de masa unde materiile prime trec prin diferite faze succesive de prelucrare . De

exemplu , in prelucrarea petrolului sunt urmatoarele faze : distilarea primara , rafinarea , cracarea ,

fabricarea uleiurilor.

Metoda pe comenzi consta in organizarea contabilitatii analitice a cheltuielilor pe fiecare

comanda , iar in cadrul acesteia pe sectii si pe elemente de cheltuieli . Fisele de conturi deschise

pentru fiecare comanda colec

teaza toate cheltuielile ocazionate de comanda respectiva , pe toata durata executiei ei. Aceasta

metoda se aplica in intreprinderile constructoare de masini unde produsele finite se obtin sub forma

de unicat prin asam-blarea pieselor si subansamblurilor, precum si in alte ramuri : industria

lemnului , intreprinderile de reparatii , intreprinderile de constructii-montaj .

Aplicatie :

Entitatea “ Alfa” SA actioneaza de la un furnizor un strung la pret de cumparare 35.000 lei. In facture furnizorului figureaza si diverse cheltuieli pe care acesta le-a efectuat cu aducerea si punerea in functiune a utilajului : cheltuieli de transport 800 lei, cheltuieli de incarcare-descarcare ( manipulare) 300 lei, cheltuieli cu asigurarea in timplul transportului 100 lei, cheltuieli de montaj si punere in functiune 700 lei, cheltuieli cu probe tehnologice 400 lei.

Stabiliti costul de achizitie. Rezolvare :Costul de achizitie = cheltuieli de transport 800 + cheltuieli de manipulare 300 +

+cheltuieli de asigurare 100 + cheltuieli de montaj si punere in functiune 700 + cheltuieli cu probe tehnologice 400 = 2.300 lei

Aplicatie : Entitatea “X” calculeaza costul de productie si costul complet pe baza urmatoarelor date : cheltuieli materiile prime si materialele 300.000, cheltuieli cu salariile directe 80.000, cheltuieli privind contributiile la asigurarile si protectia sociala aferentesalariilor directe 30.000, alte cheltuieli de exploataredirecte 10.000, cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor 70.000, cheltuieli generale ale sectiei 20.000, cheltuieli generale de administratie 15.000, cheltuieli de desfacere 25.000.

Rezolvare :Cheltuieli directe = Materii prime si materiale directe + Salarii directe + +Contributii aferente salariilor directe + Alte cheltuieli directe = = 300.000 + 80.000 + 30.000 + 10.000= 420.000 leiCheltuieli indirect = Cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor + Cheltuieli generale ale sectiei = 70.000 + 20.000 = 90.000 lei Costul de productie = Cheltuili directe + Cheltuieli indirect = 420.000 + 90.000 = 510.000 lei Costul complet = Cost de productie + Cheltuieli generale de administratie + Cheltuieli de desfacere = 510.000 + 15.000 + 25.000= 550.000 lei

CENTRALIZATOR CHELTUIELICHELTUIELI PE ARTICOLE

DE CALCULATIECOSTURI PE STADII DE

PRODUCTIE SI DESFACERE1.CHELTUIELI DIRECTE 420.000 Materii prime si materiale directe 300.000 Salarii directe 80.000 Contributii aferente salariilor directe 30.000 Alte cheltuieli directe 10.000

COST

DE

PRODUCTIE

510.000

COST

COMPLET

( cost total )

550.000

2.CHELTUIELI INDIRECTE 90.000 Cheltuieli cu intretinerea si

functionarea utilajelor 70.000 Cheltuieli generale ale sectiei 20.000

3.CHELTUIELI GENERALE DEADMINISTRATIE 15.0004.CHELTUIELI DE DESFACERE 25.000

Aplicatie : la sfarsitul unei perioada de gestiune se cunosc urmatoarele date : total cheltuieli de productie 1.350.000 lei , productia realizata 3.000 t. Sa se calculeze costul unitar pe tona de produs.Rezolvare :

Aplicatie : Societatea Comercila „Z” obtine trei produse A, B, C in urmatoarele cantitati ( Q ) : 20.000 bucati din produsul A , 30.000 bucati din produsul B , 10.000 bucati din produsul C. Cheltuielile efectuate pentru obtinerea celor trei produse au un nivel valoric de 455.000 lei. Parametru luat pentru calculul indicilor de echivalenta este greutatea produselor : produsul A 400 g , produsul B 100 g , produsul C 200 g. Sa se calculeze costul uniatr pe unitatea de produ finit folosint metoda indicilor de echivalenta simpli:Rezolvare:a. Se alege ca baza de comparatie produsul B.b. Se calculeaza indicii de echivalenta K = greutatea produsului analizat : greutatea produsului B .

KA = 400 g : 100 g = 4

KB = 100 g :100 g = 1

KC = 200 g : 100 g = 2

c. Calculul productiei obtinute in unitati conventionale Cant. conv. = cantitae produse x K

produs A 20.000 buc x 4 = 80.000 bucprodus B 30.000 buc x 1 = 30.000 bucprodus C 10.000 buc x 2 = 20.000 bucTotal cant. conventionala Q c =130.000 buc

d. Calculul costului unitar pe unitate conventionala C c = total cheltuieli (C t) : cantitate produse in unitate conventionala (Q c)

C c = 455.000 lei : 130.000 buc = 3,50 lei/buce. Calculul costului unitar pe fiecare produs C u = cantitatea in unitati convenitonale (Cant. conv.)

x Costul unitar pe unitate conventionala (C c) / QC u A = (80.000 buc x 3,50 lei) : 20.000 buc = 280.000 : 20.000 = 14,00 leiC u B = (30.000 buc x 3,50 lei) : 30.000 buc = 105.000 : 30.000 = 3,50 leiC u C = (20.000 buc x 3,50 lei) : 10.000 buc = 70.000 : 10.000 = 7,00 lei

Rezolvare tabelara

Produs Greutate specifica (g)

Cant. efectiva obtinuta (Q)

Coef. echiv. Q

Cant. unit. convention.

Cost uni-tar (C u)

0 1 2 3 4 = 2 x 3 5A 400 g 20.000 buc 4 80.000 14,00 leiB 100 g 30.000 buc 1 30.000 3,50 leiC 200 g 10.000 buc 2 20.000 7,00 lei

TOTAL x 60.000 buc x 130.000 xC c = C t : Q c = 455.000 lei : 130.000 buc = 3,50 lei/buc