analiza costurilor
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA “SPIRU HARET”
FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL
SPECIALIZAREA CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE
BUCURESTI
CENTRUL TERITORIAL
ANALIZA COSTURILOR DE PRODUCTIE
A UNEI SOCIETATI
COORDONATOR,
PROF.UNIV.
DR. IOSEFINA MOROSAN
STUDENT,
AN III I.D.
1
C U P R I N S
INTRODUCERE……………………………………………………………………….pag.3
CAP. I - COSTURILE DE PRODUCŢIE ………………..........................………....pag.5
1.1. Definirea costurilor şi a cheltuielilor……….........................………………..pag.5
1.2. Mărimea şi tipologia costurilor ……………….........................……………..pag.8
1.3. Importanţa reducerii costurilor asupra rentabilităţii întreprinderii.
Pragul de rentabilitate ……………………………........................………....pag.12
1.4. Cadrul juridic privind costurile şi cheltuielile întreprinderii..........................pag.14
CAP. II – PREZENTAREA SC. COSINDA PROD IMPEX SRL….........................pag.15
2.1. Scurt istoric al SC COSINDA PROD IMPEX SRL…........................…..…pag.15
2.2. Structura organizatorică, funcţională şi organizarea
SC COSINDA PROD IMPEX SRL……………………………………......pag. 16
2.3. Particularităţile procesului tehnologic ………........................……………...pag.17
CAP. III - ANALIZA COSTURILOR
LA SC COSINDA PROD IMPEX SRL…………...............................….pag.18
3.1. Analiza cheltuielilor la SC COSINDA PROD IMPEX SRL........................pag. 19
CAP.IV - ANALIZA RENTABILITĂŢII
LA SC COSINDA PROD IMPEX SRL………....…………………...…...pag.21
4.1. Analiza dinamicii şi structurii profitului brut……........................……….…pag.21
4.2. Analiza structurală a profitului brut……………………...............................pag.23
4.3. Analiza factorială a profitului brut…………….........................……………pag.24
4.4. Analiza rentabilităţii la SC COSINDA PROD IMPEX SRL
pe baza ratelor de rentabilitate ……………………………..............………pag.26
4.5. Analiza ratei rentabilităţii economice ………………........................……...pag.27
4.6. Analiza ratei rentabilitatii resurselor consumate............................................pag.28
CAP V SISTEME INFORMATIONALE IN CADRUL SOCIETATILOR............pag.29
5.1. Proiectarea de ansamblu a sistemelor informatice.........................................pag.30
5.2. Cerinte ale sistemelor informatice.................................................................pag.30
5.3. Planificarea realizarii sistemului informatic..................................................pag.34
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………................................pag.35
2
INTRODUCERE
„Conducerea oricărei întreprinderi este de neconceput fără cunoaşterea sistematică a
mersului activităţii acesteia, pentru a se putea aprecia, la perioade cât mai scurte, felul în care
sunt respectate sarcinile prestabilite şi a se putea interveni, cu promptitudine, în eliminarea
eventualelor tendinţe de abateri negative sau în corectarea prevederilor iniţiale, atunci când
pe parcurs apar posibilităţi noi, mai eficiente, ce pot duce la rezultate superioare.’’
În condiţiile actuale, managerul trebuie, mai mult ca oricând, să gândească în
primul rând economic, prin prisma costurilor. Îndrăznim să afirmăm, în acest context, că cel
mai important criteriu de decizie îl constituie costul.”. „Cunoaşterea costului pe produs
(semifabricat) şi analiza sa de către colectivele de conducere din întreprinderi conferă
posibilitatea stabilirii modului în care s-a realizat nivelul antecalculat al costului produselor
(semifabricatelor), precum şi măsurile ce trebuie luate pentru eliminarea deficienţelor ivite în
procesul de producţie, în scopul reducerii continue şi sistematice a costului de producţie.
În condiţiile societăţii moderne, reducerea costului de producţie, în general şi a
cheltuielilor materiale, în special, se manifestă ca o tendinţă pe plan mondial. Ea apare ca o
necesitate obiectivă în orice ţară, indiferent de mărime, poziţie geografică sau grad de
dezvoltare, fiind determinată de o serie de împrejurări, şi anume: în primul rând, creşterea
fără precedent a dimensiunilor producţiei şi ca urmare a acesteia, a volumului de mijloace
materiale necesare, şi în al doilea rând, caracterul limitat al resurselor de materii prime şi
materiale.
În etapa actuală, pentru ţara noastră, această cerinţă devine mai stringentă, la baza
reducerii cheltuielilor materiale situându-se o serie de imperative, dintre care menţionăm:
- reducerea decalajului dintre ţara noastră şi ţările dezvoltate din punct de vedere
economic şi apropierea cât mai mult de nivelul acestor ţări, atât la indicatorii cantitativi, cât
mai ales la cei calitativi de eficienţă, printre care şi cei referitori la reducerea cheltuielilor
materiale, a căror importanţă este decisivă pentru progresul tehnic şi economic al ţării.
- ridicarea gradului de competitivitate a produselor, ţinând seama de exigenţele
revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane.
- crearea resurselor suplimentare pentru dezvoltarea viitoare a potenţialului
productiv al ţării şi creşterea fondului de consum al societăţii.
- resursele materiale ale ţării noastre sunt, în mod obiectiv, limitate.
3
Realizarea sarcinilor de reducere continuă şi sistematică a costurilor de producţie
impune exercitarea unui control permanent asupra modului de utilizare a mijloacelor
materiale, băneşti şi de muncă de care acestea dispun. Exercitarea acestui control revine, în
primul rând, colectivelor de conducere din fiecare întreprindere, care prin atribuţiile cu care
sunt investite, trebuie să urmărească modul în care se respectă regimul de economii şi să ia
măsuri adecvate pentru valorificarea la maximum a rezervelor interne.
Sporirea eforturilor pentru creşterea profitului şi a rentabilităţii problemă cheie a
activităţii fiecărei întreprinderi, impune necesitatea alcătuirii exacte a costului produselor
(semifabricatelor) prin înregistrarea corectă a cheltuielilor directe pe fiecare produs
(semifabricat) şi folosirea unor criterii raţionale de repartizare a cheltuielilor indirecte asupra
produselor, precum şi printr-o delimitare justă în timp şi spaţiu a cheltuielilor, astfel încât să
se asigure afectarea fiecărei perioade de timp şi loc generator de cheltuieli cu cheltuielile
corespunzătoare lor. Nivelul costurilor de producţie determinate prin calcul, constituie un
criteriu economic de bază care condiţionează perfecţionarea neîntreruptă a proceselor
tehnologice, introducerea raţionalizărilor, inovaţiilor şi invenţiilor în procesul de fabricaţie.”
4
CAPITOLUL I
COSTURILE DE PRODUCŢIE
1.1. Definirea costurilor şi a cheltuielilor
„Cunoaşterea activităţii economice, gestiunea resurselor impun studierea factorilor
de producţie nu numai în procesul alocării şi combinării ci şi în consumarea lor. O dată cu
aceasta, este necesară calcularea costului de producţie, a cărei problematică ţine de nivelul
microeconomic, deoarece întreprinderile, ca centre de decizie, combină, într-un fel sau altul,
factorii de producţie, efectuează cheltuieli de resurse şi obţine rezultate.
Consumul factorilor de producţie înseamnă întrebuinţarea nemijlocită a acestora la
producerea de bunuri materiale şi servicii, în căreia resursele economice alocate se regăsesc
într-o formă naturală concretă şi/sau valorică în preţurile rezultatelor obţinute. Gestiunea
factorilor de producţie presupune evaluarea în bani a consumului acestora şi, deci,
cunoaşterea costului; aceasta se impune cu atât mai mult în contextul resurselor limitate, care
acţionează restrictiv. Pentru orice producător, încă înainte de a avea loc producţia, în faza de
informare şi documentare, se ridică problema, aparent simplă: cât costă producerea bunului
respectiv? Un cost de producţie, pe unitatea de rezultat, mai mic permite obţinerea de profit
mai mare, asigură menţinerea clienţilor şi dă, totodată satisfacţie acţionarilor, consiliului de
administraţie, salariaţilor, în ansamblu. Iată de ce se poate spune că acţiunile agenţilor
economici sunt ghidate de costuri.”
„Costul de producţie ocupă un loc important în sistemul categorial al economiei
politice, fiind unul dintre cei mai sintetici indicatori ai activităţii economice reflectând gradul
de eficienţă a acesteia prin structura, mărimea şi evoluţia sa.” Costul de producţie reprezintă
totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului de factori de producţie, pe care
producătorii le efectuează pentru producerea şi vânzarea de bunuri materiale sau pentru
prestarea de servicii.”
„Exprimarea bănească a cheltuielilor, independent de mărimea şi importanţa lor,
permite aducerea la un numitor comun a consumurilor de factori de producţie diferiţi şi pe
această bază, devin posibile măsurarea şi compararea lor.” Aceste cheltuieli sunt determinate
de desfăşurarea concretă a procesului de producţie care este inseparabil legat de folosirea
productivă a celor trei elemente fundamentale ale sale:
- mijloace de muncă: maşini, utilaje, clădiri.
- obiectele muncii: materii prime şi auxiliare, combustibili şi energie, rezultate
dintr-un proces de muncă anterior.
- forţa de muncă.
5
Folosirea productivă a acestor trei factori determină într-un fel consumarea lor care
constituie baza cheltuielilor de producţie. Fiind utilizaţi în procesul de producţie potrivit
rolului şi însuşirilor diferite, factorii fundamentali ai procesului de muncă contribuie în mod
diferit la formarea cheltuielilor care constituie obiectul calculaţiei. În forma lor naturală,
mijloacele de muncă de felul maşinilor, agregatelor, instalaţiilor şi clădirilor participă
integral la obţinerea produselor păstrându-şi forma iniţială şi utilizate fiind în aceeaşi calitate
în decursul mai multor perioade de gestiune, aceste mijloace dau naştere la o cheltuială
numită amortizare, care delimitată la nivelul unei perioade de gestiune reprezintă numai o
parte din valoarea cu care au intrat ele în procesul de producţie şi anume acea parte pe care
mijloacele respective au pierdut-o prin uzare. În ceea ce priveşte obiectul muncii acesta fie că
se transformă intrând în mod natural în componenţa noului produs, fie că se consumă în
procesul de muncă (energia) devin cheltuieli pentru întreaga lor valoare deoarece valoarea de
întrebuinţare dispare după un singur ciclu de producţie.
Forţa de muncă care pune în mişcare uneltele, maşinile, ocazionează cheltuieli de
salarizare a muncii, cheltuieli de producţie şi de desfacere care formează costul şi intră în
obiectul calculaţiei neputând fi confundate cu categoria cheltuielilor în înţelesul ei larg
generic. Noţiunea de cheltuială, în general, are deci un înţeles mai cuprinzător decât noţiunea
de cheltuială de producţie şi de desfacere. Ea exprimă pe lângă cheltuielile care sunt cuprinse
în costuri şi transformarea de mijloace băneşti în valori materiale prin cumpărarea sau
utilizarea efectivă a unor fonduri speciale existente la nivelul întreprinderii.
Cheltuiala nu constituie costuri şi nu formează obiectul calculaţiei deoarece nu sunt
legate de obţinerea şi de desfacerea producţiei. Baza cheltuielilor de producţie o constituie
consumurile productive care intervin în întreprinderi. Nu orice consum productiv intră în
costuri. Există mijloace de muncă a căror utilizare nu dă naştere la cheltuieli de producţie
(pământul). Aşadar, pentru a fi cuprinse în costuri, consumurile productive, cheltuielile
materiale trebuie să se poată exprima în bani.
Plăţile constituie în toate cazurile cheltuieli dar numai în sens financiar, în sensul
dării de bani. Factorul determinant care hotărăşte dacă o cheltuială financiară constituie sau
nu cost este consumul, adică legătura nemijlocită cu producţia. Alte plăţi cum ar fi de
exemplu achitarea facturii furnizorilor pentru materiale nu constituie costuri de producţie în
momentul efectuării lor. Numai consumul materialelor respective în procesul de producţie
devine cost.” „În prezent cunoştinţele privind costul de producţie se îmbogăţesc continuu,
astfel încât problematica costului se poate aborda din mai multe puncte de vedere.
În primul rând mărimea şi dinamica costului sunt subordonate actelor decizionale
de minimizare a lor, de economisire şi raţionalizare a resurselor care sunt din ce în ce mai
scumpe.
6
În al doilea rând apare şi se impune necesitatea calculării mai multor feluri de cost,
pe domenii relativ restrânse ale activităţii: costul informaţiei, costul salarial, costul ecologic.
În al treilea rând, teoria costului de producţie ia în considerare rolul relaţiilor
economice dintre ţări, relaţii care apropie întreprinderile în ceea ce priveşte gradul înzestrării
lor cu factori.
Costul este abordat şi ca şansă sacrificată, ca un cost al renunţării la producerea sau
alegerea a altceva. Acest cost este denumit cost de oportunitate sau cost alternativ. Astfel, se
consideră drept cost real al oricărei acţiuni costul şansei alternative care trebuie sacrificată în
vederea întreprinderii acţiunii respective. De exemplu, dacă posesorul unei sume de bani îi
foloseşte pentru efectuarea unei excursii în străinătate şi nu pentru achiziţionarea unui
autoturism care îi este necesar, costul excursiei este dat de preţul autoturismului la care s-a
renunţat. Sau costul alternativ minim acceptat pentru producerea unui televizor va fi egală cu
costul altor mărfuri ce ar putea fi produse cu aceeaşi cantitate de mase plastice, sticlă
specială, metale neferoase etc. În adoptarea deciziilor lor atât producătorii cât şi consumatorii
trebuie să aibă în vedere costurile şanselor şi să aleagă dintre acestea, ţinând cont de
raţionamentul economic, comparând costuri şi beneficii anticipate de pe urma alternativelor.”
Conform Regulamentului de aplicare a Legii Contabilităţii nr. 82/1991 pct.95 cheltuielile
unităţii patrimoniale reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit, pentru:
- consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază unitatea
patrimonială
- cheltuieli cu personalul
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale de către unitatea patrimonială
- cheltuieli excepţionale
În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului se cuprind de
asemenea:
- amortizările şi provizioanele constituite
- valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau dispărute.
„Definirea cheltuielilor prin prisma consumurilor este cel mai des utilizată în teoria
şi practica economică. În acest sens se apreciază că, pentru a dobândi sau fabrica un anumit
bun material sau serviciu, o persoană fizică sau juridică trebuie să accepte un „sacrificiu” sau
să renunţe la o „şansă”, traduse printr-o utilizare de resurse. De asemenea, este considerată
utilizare de resurse valoarea oricărui bun – resursă reprezentând muncă, teren sau capital – pe
care întreprinderea şi-l livrează ei însăşi. Utilizări de resurse determină şi controlul exercitat
în baza unui drept de proprietate deţinut. Conform analizei anterioare se poate formula
definiţia potrivit căreia cheltuielile sunt reprezentarea în expresie bănească a utilizării de
resurse/bogăţie în scopul dobândirii unui bun material sau serviciu.”
7
Aşa cum se relevă în contabilitatea europeană, cheltuielile reprezintă
consumuri/utilizări de bogăţie care antrenează o diminuare a situaţiei nete a patrimoniului.
„Definiţiile formulate în „Cadrul pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare”
elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASC) referitoare la
cheltuieli spun că acestea reprezintă diminuări ale beneficiilor economice pe perioada
exerciţiului financiar, sub forma ieşirilor, a scăderilor de active sau a creşterilor de pasive,
care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din
distribuirea acestora către proprietari.”
1.2. Mărimea şi tipologia costurilor
„În literatura economică se face diferenţa între concepţia economiştilor teoreticieni
şi cea a economiştilor practicieni. Astfel, din punct de vedere contabil, costul cuprinde, în
componenţa sa, numai ceea ce, efectiv reprezintă cheltuială măsurabilă, în bani, efectuată de
către agentul economic respectiv pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibililor,
energiei, salariilor, transporturilor etc. pentru amortizarea clădirilor, utilajelor, instalaţiilor, ca
şi pentru prevenirea sau înlăturarea poluării mediului natural de viaţă etc. Din punct de
vedere al economiştilor practicieni, pe lângă aceste elemente (care reprezintă costul contabil),
în componenţa costului se include şi acea cheltuială care nu presupune plată către terţi, cum
este consumul de muncă al proprietarului firmei, care îndeplineşte activităţi de coordonare şi
conducere, considerat profit normal. În acest caz, costul de producţie este mai mare decât
costul contabil, incluzând în structura sa şi ceea ce constituie profit normal. Mărimea costului
de producţie poate fi privită: pe unitatea de produs (de exemplu, o tonă de aluminiu, o tonă
de grâu sau de fructe, un metru cub de gaz metan, o maşină unealtă, un automobil etc.) pe
întreaga producţie pe care o realizează o firmă sau alta.
Mărimea costului pentru întreaga producţie (C), dintr-un domeniu sau altul, este în
dependenţă de cantitatea de produse obţinute (Q) şi de costul unitar (Cu). De aici rezultă că C
= f(Q, Cu). Mărimea costului pe unitatea de produs se determină prin raportarea costului
întregii producţii la cantitatea totală de produse: Cu = C/Q. Mărimea costului pe unitatea de
produs este diferită, după cum urmează:
a) de la un produs la altul, în funcţie de specificul fiecăruia, de consumul de factori
pe care îl solicită.
b) la unul şi acelaşi produs, de la un producător la altul, ca urmare a înregistrării
diferite cu factori.
8
c) la unul şi acelaşi producător, de la o perioadă la alta, în dependenţă de
modificările în dotarea tehnică, în nivelul de calificare a lucrătorilor, în organizare şi
conducere etc.
În condiţiile economiei de piaţă, se folosesc mai multe categorii de costuri, în care
se regăsesc, într-o formă sau alta, diferitele cheltuieli de producţie. În acest sens, există o
tipologie a costurilor, în cadrul căreia se includ mai multe tipuri de costuri.
Costul global cuprinde ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de
producţie dat. Ca elemente structurale, aici se disting costurile fixe, variabile şi totale.
Costul fix desemnează acele cheltuieli care, privite în totalitatea lor, sunt
independente de volumul producţiei (chirii, asigurări, dobânzi, amortizarea capitalului fix,
cheltuieli de întreţinere, salariile personalului administrativ etc.)
Costul variabil reprezintă acele cheltuieli care, la un nivel dat al productivităţii, se
modifică proporţional cu volumul producţiei (materii prime, energie, apă, salariile
muncitorilor etc.). Există şi unele cheltuieli variabile care nu se modifică strict proporţional
cu modificarea producţiei (orele suplimentare sunt plătite la cote superioare celor normale
etc.). Unele cheltuieli dintre acestea se schimbă strict proporţional cu producţia (de exemplu,
cheltuielile de materii prime, salariile directe etc.).
Astfel, presupunând că cheltuielile cu materiile prime la un produs sunt de 1 leu pe
unitate, iar întreaga producţie obţinută este de 3000 de unităţi, atunci totalul costului la
materii prime va fi de 3000 de lei; dublarea producţiei la 6000 de unităţi (considerând
neschimbat preţul materiei prime şi consumul pe unitatea de produs, va însemna şi dublarea
costului de materii prime, şi anume la 6000 de lei.
Costul total reprezintă suma costurilor fixe şi variabile. Modificarea costului total
este determinată numai de schimbările costului variabil.
CT = CF + CV
Costul marginal (Cm) reprezintă suplimentul de cost (sporul de cost) necesar pentru
obţinerea unei unităţi suplimentare de produs; la un moment dat el se determină raportând
creşterea costului total la creşterea producţiei.
Costul marginal are o mare importanţă în luarea deciziilor privind mărirea ofertei de
bunuri. Venitul suplimentar ce se poate obţine prin vânzarea sporului de producţie, trebuie să
fie mai mare decât costul suplimentar”
„Sub aspectul componenţei avem costuri marginale simple şi costuri marginale
adiţionale.
Costurile marginale simple sunt formate din cheltuieli variabile aferente producţiei
suplimentare obţinute cu capacităţi de producţie nemodificate. Ele nu conţin cheltuieli fixe.
9
Costurile marginale adiţionale sunt formate din cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe
şi corespund producţiei obţinute cu o capacitate modificată(extinsă).
Costurile marginale au dublu rol:
- pe baza lor se iau decizii pentru stabilirea capacităţilor optime
- ele fac posibilă cea mai eficientă compunere a programelor de producţie.
Luarea în considerare a costurilor marginale privesc cu deosebire deciziile pe
termen scurt pentru deciziile pe termen lung trebuie ţinută seama de costurile medii.
Costul mediu (unitar) reprezintă costul pe unitatea de produs sau pe unitatea de
efect util. Costul mediu poate fi de asemenea fix ,variabil şi total. Atunci când este vorba de
costul mediu , costul fix devine şi el variabil; acesta scade pe măsura creşterii cantităţii de
produse şi sporeşte atunci când producţia obţinută se micşorează.
Mărimea costului mediu este diferită în timp şi spaţiu de la un produs la altul, în
funcţie de specificul fiecăruia de factorii consumaţi în cazul unuia şi aceluiaşi bun, de la un
producător la altul; la unul şi acelaşi producător , de la o perioadă la alta în funcţie de
modificările intervenite în dotarea tehnică, în nivelul de calificare al lucrătorilor, în
organizare şi conducere, etc.”
„Costul fix mediu se determină prin raportarea costului fix la cantitatea de produse.
Costul variabil mediu (CVM) se calculează raportând costul variabil total la
cantitatea de produse.
Costul total mediu (CTM) se determină prin raportarea costului total la cantitatea de
produse.”
Comportamentul costurilor globale se poate realiza într-o formă mai expresivă prin
prezentarea grafică a evoluţiei lor.
Datorită constanţei lor în raport cu producţia, costurile fixe se prezintă din punct de
vedere grafic ca o dreaptă continuă, paralelă cu axa abscisei. Chiar dacă volumul producţiei
este egal cu zero, costurile fixe nu pot fi nule , ele înregistrând cel puţin cota de amortizare a
capitalului fix aflat în stare de nefuncţionare, dar supus uzurii fizice şi morale.
Costurile variabile sunt nule la un volum de producţie egal cu zero. Evoluţia
costurilor totale se găseşte într-o relaţie directă cu creşterea producţiei. De data aceasta,
rezultă că mărimea volumului Q dă naştere la modificarea tuturor costurilor medii, inclusiv a
costului fix mediu. Costul fix mediu se micşorează, deoarece volumul global (constant) al
costului fix se raportează la o cantitate crescândă a producţiei obţinute. Curbele costului
variabil mediu, costului total mediu şi a costului marginal începe prin descreştere, trecând
printr-un minim, după care, cunosc, şi ele, tendinţa de creştere; aceasta se datorează faptului
că mărimea producţiei a fost devansată de creşterea costului variabil şi respectiv, a costului
total. Curba costului marginal trece prin punctul de minim a curbei costului total mediu.
10
Aceasta înseamnă că pentru orice nivel al producţiei unde costul marginal este mai mic decât
costul total mediu, creşterea cu o unitate a producţiei va determina reducerea în continuare a
costurilor totale unitare . Atunci când costul marginal este mai mare decât costul total pe
unitatea de produs, orice creştere a producţiei conduce la creşterea costului unitar. Nivelul
optim al producţiei este dat de punctul de intersecţie a curbei costului marginal cu curba
costului mediu. Dincolo de acest punct costul marginal şi cel total mediu încep să crească,
iar producţia devine nerentabilă. Acest punct se mai numeşte şi „cost minim al combinării
factorilor de producţie”. De asemenea atâta timp cât costul marginal este situat sub curbele
costului total şi costului variabil pe unitatea de produs, producţia poate fi mărită în condiţii de
rentabilitate.
Punctul de intersecţie al costurilor marginale şi totale pe unitatea de produs, ne
indică limita inferioară până la care poate fi redus preţul de vânzare fără ca întreprinderea să
înregistreze pierderi. Dacă preţul de vânzare se situează sub aspect punct întreprinderea va fi
nevoită să-şi modifice optica managerială pentru a nu da faliment. Dacă preţul de vânzare va
fi superior acestui punct minim întreprinderea îşi va recupera costurile şi va înregistra profit.
Intreprinderea îşi poate spori producţia până în punctul în care costul marginal este egal cu
preţul la care se vinde pe piaţă produsul respectiv.
În faza randamentelor crescătoare, costul mediu descreşte pe termen lung, ceea ce
înseamnă că productivitatea medie a crescut şi, deci, cantitatea produsă sporeşte mai repede
decât cantitatea factorilor utilizaţi, întreprinderea realizând economii de scară.
În faza randamentelor constante, costul mediu este constant pe termen lung, ceea ce
înseamnă că productivitatea medie este constantă şi, deci, cantitatea produsă sporeşte în
acelaşi ritm cu cantitatea de factori utilizaţi. Producţia Q2 reprezintă dimensiunea producţiei
începând de la care întreprinderea atinge costul mediu minim pe termen lung.
În faza randamentelor descrescătoare, costul mediu creşte pe termen lung,
productivitatea medie se micşorează iar cantitatea produsă se măreşte mai încet decât
cantitatea de factori utilizaţi; în acest caz avem dezeconomii de scară. Evident decizia de
modificare a dimensiunilor întreprinderii este condiţionată de asigurarea profitului maxim.
În epoca contemporană este necesară adăugarea în structura costurilor şi a
cheltuielilor cu prevenirea şi înlăturarea poluării mediului natural. Aceste cheltuieli trebuie
incluse în costurile totale la producător. Cunoaşterea structurii costului de producţie, a
modificării acestuia în timp şi spaţiu are o importanţă deosebită în orientarea acţiunilor de
reducere a costului, acţionându-se cu preferinţă asupra cheltuielilor cu ponderea cea mai
mare.”
11
1.3. Importanţa reducerii costurilor asupra rentabilităţi întreprinderii.
Pragul de rentabilitate
„Reducerea costului de producţie implică raţionalitate în orientarea şi mobilizarea
eforturilor, spirit de competiţie, cunoaştere bazată pe calcul economic. O componentă
esenţială a calculului economic o reprezintă optimul producătorului. Aceasta înseamnă acea
modalitate de realizare a producţiei, prin care producătorul urmăreşte ca la un cost de
producţie dat să maximizeze producţia obţinută, adică să producă cât mai mult posibil.
Minimizarea costului înseamnă reducerea cheltuielilor pe unitatea de efect util,
realizarea unui cost minim pe unitatea de rezultat, şi are o deosebită importanţă economică.
Minimizarea costului de producţie are un rol determinant în maximizarea profitului.
Mărimea acestuia se stabileşte ca diferenţă între preţul de vânzare şi costul de producţie.
Obţinerea de profit depinde de capacitatea producătorilor de a fabrica bunuri de calitate
superioară la un cost cât mai redus, pe care să le vândă la preţuri competitive, valorificând,
astfel, în mod corespunzător factorii de producţie de care ei dispun. Noţiunea de preţ
competitiv nu exclude, ci presupune, ca producătorii să ofere clienţilor mărfuri la preţuri care
să nu însemne reducerea puterii lor de cumpărare. Micşorarea costului şi vinderea mărfurilor
la un preţ competitiv nu trebuie să vizeze interesele producătorului rupte de satisfacerea
intereselor clienţilor.
În activitatea concretă de reducere a costului, producătorii iau în considerare mai
multe elemente:
- îşi aleg procesul de producţie dintr-o infinitate de procese de producţie eficiente şi
anume acel proces de producţie care este eficient nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi
economic, adică atunci când el este cel mai puţin costisitor pentru o producţie dată.
- urmăresc să cumpere factori de producţie, pe cât posibil, la preţurile cele mai mici,
fără a neglija calitatea şi să reducă costurile de funcţionare a acestora.
- caută să micşoreze consumul de factori pe unitatea de rezultat, prin mărirea
randamentelor lor, care presupun sporirea eficienţei utilizării mijloacelor materiale şi
creşterea productivităţii muncii (care trebuie să devanseze mărirea salariilor), asigurarea
reducerii costurilor în toate fazele muncii nu numai în execuţia nemijlocită de bunuri, ci şi în
fazele de cercetare şi proiectare, în însăşi concepţia produsului respectiv, în domeniul
gestiunii şi conducerii.
- realizarea obiectivelor stabilite, ţinând seama de resursele disponibile, de
condiţiile de producţie existente, în contextul restricţiilor de ordin economic.
- aplicarea metodei analizei valorii trebuie să ducă şi la identificarea produselor care
generează consumuri energetice mari şi a produselor care aduc pierderi, să imprime caracter
12
preventiv activităţii de minimizare a costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de calcul şi
evidenţă, să întărească calculaţia pe produs, etc.
Micşorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor,
perfecţionarea echipamentului tehnic, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii de
administrare şi de gestiune şi conducere, stimularea materială, etc.” În epoca contemporană,
perfecţionările factorilor de producţie au loc în condiţiile în care introducerea în producţie a
rezultatelor creaţiei ştiinţifico-tehnice necesită luarea în calcul nu numai a efectelor, ci şi a
costului acesteia. În general, însă, pe măsura progresului ştiinţei şi tehnicii se creează
posibilitatea micşorării costurilor pe unitatea de produs.
Metoda punctului critic (sau a pragului de rentabilitate) este o metodă de bază în
analiza rentabilităţii pe produs şi a rentabilităţii pe ansamblul activităţii, atât în faza de
proiectare de noi capacităţi, de prognozare a activităţii, cât şi în analiza utilizării capacităţilor
de producţie existente.
Nivelul costului pe produs şi mărimea ratei rentabilităţii sunt într-o strânsă
dependenţă de raportul dintre cantităţile de produse fabricate şi cheltuielile totale de
producţie.
În raport cu dinamica volumului producţiei, elementele cheltuielilor de producţie, se
generează în cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe (convenţional constante). Dacă cheltuielile
variabile sunt constante ca mărime pe unitatea de produs (suma lor creşte direct proporţional
cu volumul producţiei), cheltuielile fixe sunt variabile pe unitatea de produs (suma lor fiind
constantă, înseamnă ca ele se reduc odată cu creşterea volumului producţiei obţinute prin
îmbunătăţirea utilizării extensive a capacităţii de producţie).
Această legătură dintre suma cheltuielilor de producţie şi cantitatea de produse ce
trebuie fabricate, astfel încât din încasările obţinute să se acopere toate cheltuielile, este
evidenţiată cu ajutorul punctului critic.
Analiza pe baza punctului critic este utilă atât la proiectarea de noi capacităţi de
producţie, la asimilarea de noi produse pentru a dimensiona producţia în acord cu cererea
pieţei şi criteriul rentabilităţii, cât şi la stabilirea gradului de utilizare a capacităţilor existente
în acord cu criteriul rentabilităţii şi al cererii. Toate aceste variabile se studiază pentru a
dimensiona rentabil producţia. Dacă, de pildă, se constată că cererea pieţei interne se află în
stânga punctului critic (zona pierderilor) este necesar ca produsul să fie plasat pe piaţa
externă, deci se cere să fie competitiv (ştiind segmentul de piaţă pe care poate fi plasat).
Necesarul de fond de rulment variază în raport cu dimensiunile producţiei, ceea ce presupune
să se stabilească sursele financiare de acoperire.
Principalele avantaje pe care le oferă metoda de analiză a rentabilităţii pe baza
punctului critic sunt:
13
- permite stabilirea dimensiunii la care producţia devine rentabilă
- indică volumul producţiei necesar pentru a obţine un anumit cuantum al profitului
- pune în evidenţă corelaţiile dintre dinamica producţiei respectiv a veniturilor, şi
dinamica costurilor, grupate în variabile şi fixe
- permite determinarea gradului de utilizare a capacităţii de producţie în corelaţie cu
un anumit cuantum urmărit al profitului
- oferă posibilitatea unui grad de dependenţă între curba profitului şi o serie de alte
curbe cum sunt: producţia, cererea, fondul de rulment, cota de cheltuieli pentru C + D
- în corelaţie cu ciclul de viaţă al produsului, oferă posibilitatea corelării profitului
cu variaţia cererii şi a celorlalte curbe menţionate anterior.
1.4. Cadrul juridic privind costurile şi cheltuielile întreprinderii
„Potrivit prevederilor Legii Contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul
Oficial nr. 265/27.12.1991, contabilitatea ca instrument principal de cunoaştere, gestiune şi
control al patrimoniului şi al rezultatelor obţinute trebuie să asigure:
a) înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea
informaţiilor cu privire la situaţia patrimonială şi rezultatele obţinute atât pentru necesităţile
proprii ale persoanelor juridice şi fizice care au calitatea de comerciant şi care au obligaţia să
organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit legii, cât şi în relaţiile acestora cu
acţionarii sau asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane fizice şi
juridice.
b) controlul operaţiilor patrimoniale efectuate şi al procedeelor de prelucrare
utilizate, precum şi exactitatea datelor contabile furnizate.
c) furnizarea informaţiilor necesare stabilirii patrimoniului naţional, execuţiei
bugetului public naţional, precum şi întocmirii balanţelor financiare şi a bilanţului pe
ansamblul economiei naţionale.
Corespunzător aceleiaşi legi, înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile şi
imobile se face la valoarea de achiziţie, de producţie sau la preţul pieţei, după caz.
De asemenea legea prevede obligaţia efectuării inventarierii generale a
patrimoniului la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării sale, în
cazul fuzionării sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege. Excepţie
de la regula inventarierii obligatorii anuale se aprobă de Ministerul de Finanţe.
Evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii şi reflectarea acestora în
bilanţul contabil se face potrivit normelor stabilite de Ministerul de Finanţe.
14
CAPITOLUL II
PREZENTAREA S.C. COSINDA PROD IMPEX S.R.L.
2.1.Scurt istoric al S.C. COSINDA PROD IMPEX S.R.L.
Societatea se numeşte COSINDA PROD IMPEX S.R.L. cu sediul în Bucuresti
strada Pisoschi nr.16.
Societatea este o societate cu răspundere limitată în sensul că obligaţiile sociale sunt
garantate cu patrimoniul social iar fiecare asociat în parte răspunde în limita cotei lui de
participare la constituirea capitalului social.
Obiectul de activitate al S.C. COSINDA PROD IMPEX S.R.L. este structurat pe
mai multe domenii de activitate : producţie, servicii, import-servicii, comerţ, construcţii.
PRODUCŢIE :
-producţia şi prelucrarea cărnii, producţia băuturilor răcoritoare şi de larg consum.
-fabricarea brânzeturilor, lactatelor, îngheţatei, produselor de panificaţie şi de
patiserie, băuturilor alcoolice, distilate şi a vinului de struguri.
-producţia de articole din mase plastice: fermoare, capace, dopuri, husă trusă auto
Dacia, apărătoare schimbător viteză, huse mortuale transport incinerare, ghiozdane şcolare,
huse-coşuri antipoluante, huse protecţie haine, perii, umeraşe, flacoane.
-fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele şi îmblănite, articole de voiaj şi
marochinărie, încălţăminte din piele şi înlocuitori.
-producţia de mobilă şi prelucrări din material lemnos
-producţia de ambalaje din orice material, prelucrarea deşeurilor textile precum şi
producţia şi industrializarea în domeniul alimentar.
SERVICII:
-recuperarea, refolosirea şi valorificarea materialelor recuperabile din fier,
materialelor neferoasa, hârtie, plastic şi cauciuc de la populaţie, agenţii economici şi
instituţiile publice.
-întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi tinichigerie, vopsitorie, reparaţii articole
de uz casnic.
-transport auto de mărfuri şi persoane
-alimentaţie publică în toate formele de agrement, depozitare pentru terţi, servicii în
consignaţie ţi în comision.
-curăţătorie chimică, şcoală pentru coafură, frizerie şi cosmetice precum şi servicii
de reparaţii şi recondiţionări în legătură cu activitatea de producţie.
15
IMPORT-SERVICII de:
- produse agroalimentare, zootehnice, produse alimentare şi echipamente, piese de
schimb pentru maşini şi utilaje bunuri de larg consum, materii prime pentru industria textilă
şi materiale de construcţii, precum şi anvelope reşapate.
COMERŢ:
-comercializarea en-gros şi en-detail de bunuri şi produse alimentare şi
nealimentare de larg consum, băuturi alcoolice, ţigări, cosmetice, îmbrăcăminte,
încălţăminte, produse electrice şi electronice.
- comercializarea de legume, fructe, citrice, flori, animale vii, detergenţi, vată
medicinală, bunuri de folosinţă îndelungată, autoturisme, piese de schimb auto, produse
animale şi vegetale, materii prime pentru industria textilă, utilaje în domeniul industriei
textile şi alimentare, precum şi a oricărui bun neexceptat de la comercializare.
CONSTRUCŢII:
- construcţii metalice, părţi componente, structuri şi tâmplărie metalice, rezervoare,
cisterne şi containere metalice.
- construcţii noi, reparaţii şi întreţinere, transformări şi consolidări de clădiri şi
construcţii inginereşti
- lucrări de instalaţii, izolaţii şi instalări de echipamente şi alte lucrări care dau
funcţionalitate clădirilor şi construcţiilor.
Prezentele activităţi vor fi interpretate în forma lor extensivă şi nu limitativă,
implicând şi activităţi conexe lor.
Comercializarea de produse şi servicii se va efectua în sistemele comerciale permise
de lege(triunghiular, barter, licitaţii, lohn, switch leasing, consignaţie, en-detail şi en-gros).
Capitalul social al firmei este în valoare de trei milioane lei. Profitul de activitate s-
a îmbogăţit cu noi produse foarte căutate şi bine apreciate de către beneficiari.
Temeiurile juridice ale constituirii S.C. COSINDA PROD.IMPEX S.R.L. sunt
reprezentate de Legea 31/1990, privind societătile comerciale.
2.2. Structura organizatorică, funcţională şi organizarea
S.C. COSINDA PROD IMPEX S.R.L.
Structura de conducere ce defineşte procesul managerial este stabilită în
conformitate cu prevederile Legii 31/1990.
Structura organizatorică şi de conducere a societăţii prevede următoarele nivele
ierarhice:
Directorul General al societăţii
Directorii pe funcţiuni
16
Servicii- şefi de servicii
Birouri- şefi de birouri
În vederea atingerii obiectivelor pe care şi le-a propus, dezvoltarea activităţii
societăţii, realizarea de profituri şi aplicarea principiilor organizatorice, specifice economiei
de piaţă, în cadrul S.C. COSINDA PROD. IMPEX S.R.L., procesul managerial cuprinde
următoarele secţiuni:
Management general în subordinea directă a Directorului General (organizare,
conducere, gestiune, prognoze, plan).
Management al producţiei coordonat de Directorul tehnic şi de
producţie(promovarea şi realizarea producţiei, investiţii, sectorul mecano-energetic, controlul
tehnic de calitate)
Management comercial, coordonat de Directorul comercial (aprovizionare, vânzări,
transport, contracte)
Management economico - financiar în subordinea Directorului economic
(contabilitate, financiar, preţuri şi analize economice).
2.3. Particularităţile procesului tehnologic
Obiectul de activitate al S.C. COSINDA PROD IMPEX S.R.L. îl reprezintă
producţia de articole din mase plastice şi producţie textilă PVC.
Societatea comercială este formată din două secţii de producţie.
Prima secţie produce mase plastice, produse tehnice, casnice(perii, capace, umeraşe,
flacoane, etc). Aceste produse sunt fabricate din polietilenă granulată de mică sau joasă
densitate. Polietilena granulată este produsă de către S.C. ARPECHIM S.A. Produsele sunt
fabricate cu ajutorul maşinilor de injecţie automate. Aceste maşini încălzesc polietilena
granulată până la temperatura de 400 °C, după care este turnată în diferitele forme, în funcţie
de produsul ce se doreşte a fi obţinut. Muncitorii care lucrează în această secţie sunt puţini la
număr, în principal şi din cauza gradului crescut de tehnologizare. Muncitorii se numesc
operatori mase plastice. Aceştia poartă în timpul lucrului costume de protecţie. Beneficiarii
produselor obţinute în această secţie sunt diverşi en-grosişti.
17
CAPITOLUL III
ANALIZA PATRIMONIULUI LA S.C. COSINDA PROD IMPEX S.R.L.
Desfăşurarea activităţii oricărui agent economic necesită consumuri de resurse
umane, materiale şi financiare.
Analiza costurilor aferente activităţii economice au în vedere fenomenele legate de
consumul acestor resurse. De utilizarea cu maximă eficienţă economică şi socială a factorilor
de producţie – muncă şi capital – depind rezultatele economico-financiare ale firmei,
capacitatea concurenţială a acestora în cadrul pieţei pe care acţionează.
În mărimea şi structura costurilor unei societăţi comerciale este reflectată eficienţa
activităţii economice în întreaga ei complexitate, astfel încât analiza sistematică a acestora
permite evidenţierea mecanismului de formare a rezultatelor firmei în funcţie de volumul,
structura şi tendinţa diferitelor categorii de cheltuieli, identificarea performanţelor realizate
pe linia consumului de resurse şi permite totodată elaborarea fundamentală a bugetului de
cheltuieli pe perioada de gestiune.
Evaluarea eficienţei economice pe linia consumului de resurse, se realizează pe
baza datelor furnizate de bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere şi bugetul de venituri şi
cheltuieli.
Scopul analizei costurilor aferente activităţilor desfăşurate de o societate comercială
îl constituie: cunoaşterea mărimii şi structurii consumurilor de resurse şi a modului de
reflectare a acestora în nivelul rentabilităţii firmei, identificarea resurselor existente pe linia
economisirii resurselor, asigurarea bazei de fundamentare a strategiei firmei pentru
perioadele pe linia politicilor de produs şi de preţ.
Analiza costurilor aferente activităţii firmei este deosebit de importantă deoarece
aceasta influenţează în mod direct nivelul rentabilităţii, optimizarea lui constituind un factor
esenţial al creşterii eficienţei economice.
Costurile grevează veniturile întreprinderii, de aceea într-un mediu concurenţial
aflat sub impactul caracterului limitat al resurselor, gestiunea eficientă a tuturor resurselor
atrase – umane, materiale, financiare – trebuie să constituie un obiectiv al managementului
intern.
Pentru a fi eficientă întreprinderea trebuie să depună eforturi pe linia optimizării
tuturor elementelor de cost şi în special a acelora care influenţează într-o măsură mai mare
rezultatul final – nivelul profitului net – acesta constituind o condiţie esenţială a creşterii
puterii concurenţiale a firmei, a consolidării poziţiei sale în cadrul pieţei pe care acţionează.
18
3.1 Analiza cheltuielilor la S.C. COSINDA PROD IMPEX S.R.L.
Analiza prin costuri reprezintă un domeniu deosebit de important în activitatea
întreprinderii, deoarece în această zonă se produc o serie de fenomene economice legate de
consumul şi utilizarea factorilor de producţie.
De modul cum se consumă şi cum se utilizează factorii de producţie depinde în
mare măsură competitivitatea produselor şi eficienţa activităţii desfăşurate.
Reducerea costurilor de producţie constituie, acolo unde este posibil, un obiectiv
prioritar al oricărei întreprinderi. În acest sens, este necesară analiza detaliată a principalelor
categorii de cheltuieli care concură la formarea costurilor.
Problemele prioritare ale diagnosticării cheltuielilor vizează, pe de o parte,
cheltuielile aferente veniturilor întreprinderii, în special cheltuielile de exploatare, iar, pe de o
parte, eficienţa diferitelor categorii de cheltuieli (variabile şi fixe, directe şi indirecte,
materiale şi salariale, etc).
Trebuie avută în vedere corelaţia care există între venituri şi cheltuieli, prin aceea că
realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli şi invers. Excepţii de la această
regulă se întâlnesc în cazul cheltuielilor financiare care nu generează venituri, după cum
realizarea de venituri nu implică neapărat o cheltuială. O situaţie similară se întâlneşte şi în
ceea ce priveşte cheltuielile şi veniturile excepţionale.
Desfăşurarea oricărei activităţi reclamă un consum de resurse, indiferent de natura
acestora (materiale, umane şi financiare), pe temeiul cărora se clădeşte producţia valorilor
materiale.
În contabilitatea financiară, cheltuielile întreprinderii sunt structurate după natura
lor, pe categorii de cheltuieli, după cum urmează:
cheltuieli de exploatare, reprezentând consumurile efectuate în scopul realizării
obiectului de activitate:
- materii prime şi materiale consumabile
- energie electrică şi apă
- lucrări şi servicii executate de terţi (reparaţii, întreţinere, chirii, etc)
- impozite, taxe, vărsăminte asimilate
- salarii şi cheltuieli asimilate acestora
- amortizări şi provizioane
- cheltuieli financiare, care cuprind:
- pierderi din creanţe imobilizate legate de participaţii
- pierderea netă din vânzarea titlurilor de plasament
- diferenţe nefavorabile de curs valutar
19
- dobânzi plătite aferente creditelor contractate
- cheltuieli excepţionale, reprezentând acele cheltuieli care nu sunt legate de
activitatea normală, curentă a unităţii patrimoniale. Ele cuprind:
- cheltuieli legate de operaţii de gestiune (despăgubiri, amenzi, pierderi din
calamităţi, pierderi din debitori diverşi)
- cheltuieli legate de operaţii de capital (valoarea contabilă imobilizărilor cedate şi
alte cheltuieli excepţionale)
Concentrarea atenţiei în direcţia unei analize sistematice a volumului, structurii şi
tendinţelor pe care le înregistrează diferitele categorii de cheltuieli, oferă posibilitatea
identificării măsurilor care trebuie întreprinse în direcţia reducerii costurilor.
Veniturile întreprinderii reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat în
cursul exerciţiului. Potrivit reglementărilor contabile, în mod similar cheltuielilor, veniturile
întreprinderii sunt structurate pe categorii de venituri, după natura lor, astfel:
venituri din exploatare, care cuprind :
- venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi serviciilor
prestate
- venituri din producţia stocată şi imobilizată
- alte venituri legate de exploatare
- venituri financiare, care cuprind :
- venituri din participaţii
- venituri din alte imobilizări financiare
- venituri din creanţe imobilizate
- venituri din titluri de plasament
- venituri din diferenţe de curs valutar
- venituri din dobânzi, etc.
- venituri excepţionale, reprezentând acele venituri care nu sunt legate de activitatea
normală, curentă a unităţii patrimoniale şi se referă fie la operaţii de exploatare, fie la operaţii
de capital cum sunt:
- despăgubiri şi penalităţi încasate
- venituri din cedarea activelor
- cote-părţi de subvenţii pentru investiţii virate la rezultatul exerciţiului
- alte venituri excepţionale(donaţii, salarii neridicate prescrise şi alte venituri)
Indicele de variabilitate al unei cheltuieli nu rămâne în permanenţă acelaşi,
deoarece ele se modifică sub influenţa diferiţilor factori(volumul fizic al producţiei, perioada
de timp pe care se analizează cheltuiala în cauză, caracterul particular al respectivei categorii
de cheltuieli), dar volumul fizic al producţiei rămâne totuşi factorul hotărâtor.
20
CAPITOLUL IV
ANALIZA RENTABILITĂTII LA S.C. COSINDA PROD IMPEX S.R.L.
„Funcţia scop a oricărei societăţi comerciale este de a maximiza averea acţionarilor.
Realizarea acestui obiectiv este posibilă numai prin desfăşurarea unei activităţi rentabile,
profitul net obţinut putând servi pentru remunerarea imediată a acţionarilor prin dividende,
sau pentru remunerarea la termen prin creşterea valorii firmei ca urmare a alocării acestuia
pentru autofinanţare.
Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obţine
profit prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienta
acestora.
Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a întregii
activităti economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de productie
utilizate si a fortei de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, productie
si vânzare.
Pentru exprimarea rentabilitătii se utilizează două categorii de indicatori: profitul si
ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilitătii este reflectată de profit, iar gradul în
care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de rata
rentabilitătii(indicator al mărimii relative a rentabilitătii).
Ca orice fenomen economic, profitul poate fi studiat în dinamică, din punct de
vedere al structurii si factorial.
4.1. Analiza dinamicii si structurii profitului brut
Pentru a se putea analiza dinamica profitului brut pe cele trei categorii de activităti
se folosesc următoarele date, grupate în tabelul nr 1
Tabelul nr.1 %
SOCIETATEA COMERCIALĂ S.C. COSINDA PROD. S.R.L.
NR. CRT. ANUL 2005 2006 2007
1. Rezultatul din exploatare 406 194 -42
2. Rezultatul financiar -2,6 173 181
3. Rezultatul exceptional (pierdere) 42.511 1.056 -97
4. Rezultatul brut al exercitiului 393 193 -41
5. Rezultatul net al exercitiului 363 172 -41
21
În urma inflatării sumelor din anii precedenti s-a ajuns la următoarele concluzii.
Rezultatul din exploatare a scăzut puternic în anul 2007. Dacă în anul 2006 rezultatul din
exploatare reprezintă 506% din cel precedent, în anul 2007 comparativ cu 2006 el reprezintă
doar 58%, ceea ce înseamnă o diminuare a acestuia cu 42%. Motivele pentru care rezultatul
din exploatare s-a diminuat sunt cresterea puternică, comparativ cu ceilalti ani, a cheltuielilor
de exploatare. În cadrul cheltuielilor de exploatare cele care au înregistrat cresterea cea mai
semnificativă sunt cheltuielile cu mărfurile, cheltuielile cu materiile prime, cheltuielile cu
lucrările si serviciile executate de terti, cheltuielile cu remuneratiile personalului.
Rezultatul exceptional reprezintă pentr S.C. COSINDA PROD. S.R.L. pierdere
datorată în principal cheltuielilor exceptionale privind operatiunile de gestiune si cheltuielilor
exceptionale privind amortizările si provizioanele, dar si lipsei în totalitate a veniturilor
exceptionale.
Rezultatul excepţional a înregistrat o crestere bruscă în anul 2006, comparativ cu
2005 cu 42.511% datorată acelorasi factori mentionati mai sus. În anul 2007 rezultatul
exceptional s-a diminuat de la 383 lei în 2006 la 104 mii lei în 2007. Diminuarea rezultatului
exceptional are o valoare relativă de 97%. Comparativ cu anul 2005 rezultatul brut al
exploatării a înregistrat în 2006 o crestere de 393%, ca apoi, în anul 2007 acesta să crească cu
193%. În anul 2007 rezultatul brut al exercitiului a atins o valoare de 1264 lei, ceea ce
reprezintă o diminuare a acestuia, comparativ cu 2006 de 41%, mentinându-se în acelasi ritm
de scădere pe care l-au înregistrat rezultatele pe cele trei categorii de activităti.
Rezultatul net al exercitiului a atins în anul 2007 valoarea de 7837 lei reprezentând
59% din rezultatul net al anului 2006. Această diminuare se datorează ratei inflatiei care în
anul 2007 faţă de 2006 a fost de 41% si în principal aceloraşi cauze care au determinat
scăderea rezultatului exploatării, cât si a celorlalte rezultate.
22
4.2. Analiza structurală a profitului brut
Analiza structurală urmăreste evolutia profitului brut pe categorii de activităti si
punerea în evidentă a schimbărilor intervenite pe elemente componente.
Analiza structurală a rezultatului brut se poate realiza astfel:
Analiza structurală a evolutiei profitului brut pe cele trei categorii de activităti se
poate realiza pe baza datelor din tabelul nr.2
Tabelul nr.2
SOCIETATEA COMERCIALĂ S.C. COSINDA PROD. S.R.L.
%
NR. CRT. ANUL 2005 2006 2007
1. Rezultatul din exploatare 99,04 101,61 99,17
2. Rezultatul financiar 0,98 0,19 0,91
3. Rezultatul exceptional (pierdere) 0,02 1,80 0,08
4. Rezultatul brut al exercitiului 100 100 100
Cea mai mare influentă asupra profitului brut o are rezultatul din exploatare.
Rezultatul exceptional are o influentă negativă datorată cheltuielilor exceptionale privind
23
Venituri din exploatare
Cheltuielidin exploatare
Venituri financiare
Cheltuieli financiare
Rezultatul exploatării
Rezultatul financiar
Venituri excepţiona
le
Cheltuieli excepţiona
le
Rezultatul curent al
exerciţiului
Rezultatul excepţional
Rezultatulbrut
amortizările si provizioanele. Rezultatul financiar are o influentă nesemnificativă în
comparatie cu celelalte rezultate neatingând nici 2% din rezultatul brut al exercitiului.
Pentru a stabili contributia elementelor componente la modificarea profitului brut se
aplică metoda balantieră.Analiza profitului brut cu ajutorul metodei balantiere în mărime
absolutăse realizează în felul următor:
4.3. Analiza factorială a profitului brut
“Prin statutul de înfiintare si functionare, obiectul de activitate al firmei poate
concentra mai multe genuri de activitate care să-i asigure rentabilitatea scontată. Cunoasterea
nivelului de rentabilitate al categoriilor de activităti este deosebit de importantă în practică
economică atât pentru dezvoltarea activitătilor mai rentabile, cât în special pentru aprecierea
corectă a posibilitătilor viitoare de crestere a rentabilitătii.”
Pentru analiza factorială a profitului brut sunt necesare date din contul de profit si
pierdere.
Pentru a efectua analiza factorială a profitului brut se folosesc datele din tabelele
nr.4, nr.5 si nr.6.
Tabelul nr.4 mii lei
NR CRT. INDICATORI 2005 2006 2007
1. Venituri din exploatare 4151 763 1.872
2. Cheltuieli din exploatare 3725 5474 17470
3. Venituri financiare 423 412 1156
4. Cheltuieli financiare - - -
5. Venituri exceptionale - - -
6. Cheltuieli exceptionale 9 383 104
7. Venituri totale 415 763 1.873
8. Cheltuieli totale 372 551 1.747
Tabelul nr.5 %
NATURA ACTIVITĂTII STRUCTURA VENITURILOR
NR. CRT. ANUL 2005 2006 2007
1. Exploatare 99,9 99,95 99,94
2. Financiară 0,1 0,05 0,06
3. Exceptională - - -
4. Total 100 100 100
24
Tabelul nr.6
PROFITUL MEDIU BRUT LA 1 LEU VENITURI PE
TIPURI DE ACTIVITĂTII %
NR. CRT. ANUL 2005 2006 2007
1. Exploatare 0,102 0,277 0,067
2. Financiară 1 1 1
3 Exceptională - - -
Luând în considerare anii 2005 si 2006 s-a înregistrat o crestere a profitului brut cu
1693 lei. Această crestere s-a datorat îndeosebi modificării profitului mediu brut la 1 leu
venituri totale, cât si modificării sumei veniturilor totale. Cea mai mare influentă asupra
profitului brut dintre cei doi factori a avut-o profitul mediu brut la 1 leu venituri totale cu o
valoare de 13326 lei. Această influentă se datorează în principal cresterii într-o mai mică
măsură în anul 2006 a cheltuielilor totale faţă de veniturile totale. S.C. COSINDA PROD.
IMPEX S.R.L. a obtinut în anul 2006 o productie în valoare de 7633 lei, iar cheltuielile totale
au fost de 551 lei, de aici rezultând si modificarea mare a profitului brut pe care a determinat-
o profitul mediu brut la 1 leu venituri totale.
Veniturile totale au modificat profitul brut cu 3609 lei, având si acestea o influentă
favorabilă. Modificarea în sens pozitiv a profitului brut este datorată acelorasi cauze
mentionate si la influenta profitului mediu brut la 1 leu venituri totale.
Profitul mediu brut la 1 leu venituri totale este influentat de structura veniturilor pe
tipuri de activitătii si de profitul mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti.
Structura veniturilor pe tipuri de activităti are o influentă nesemnificativă în sens
negativ asupra profitului mediu brut la 1 leu venituri totale în sumă de 342 mii lei. Această
diminuare a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale se datorează scăderii în anul 2006
faţă de 2005 a veniturilor financiare de la 423 mii lei în anul 2005 la 412mii lei în 2006.
Influenta profitului mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activitate a fost
favorabilă modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri totale. Suma cu care s-a
modificat profitul mediu brut la 1 leu venituri totale a fost de 1336 lei. Această modificare s-
a datorat cresterii în anul 2005 a veniturilor din exploatare în comparatie cu o crestere, însă
într-o măsură mai mică, a cheltuielilor din exploatare, de aici rezultând si un profit mediu
brut la 1 leu venituri din exploatare mai mare în anul 2006(0,277) faţă de anul 2005(0,102).
În anul 2007 profitul brut avea o valoare de 1264 lei iar în anul 2006 o valoare de
2124 lei, ceea ce înseamnă o diminuare a acestuia de 860 lei.
25
În urma analizei factoriale a profitului brut s-a ajuns la următoarele concluzii.
Veniturile totale au avut o influentă favorabilă deoarece acestea în anul 2007 au înregistrat o
valoare de 1873 lei, în comparatie cu anul 2006 când acestea nu erau decât de 763 lei.
Cel de-al doilea factor si cel care a avut influenta cea mai semnificativă este profitul
mediu brut la 1 leu venituri totale. În anul 2007, comparativ cu anul 2006 acesta a avut o
influentă nefavorabilă asupra profitului brut, contribuind la diminuarea acestuia cu 394 lei.
Influenta negativă a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale asupra profitului brut se
datorează cresterii în anul 2007 a cheltuielilor din exploatare, acestea contribuind la
diminuarea profitului mediu brut la 1 leu venituri totale.
Influenta negativă a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale se datorează în cea
mai mare parte modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti, în
acest sens negativ si într-o mai mică măsură modificării structurii veniturilor.
Structura veniturilor a actionat în sensul cresterii profitului mediu brut la 1 leu
venituri totale cu 60 mii lei, aceasta datorându-se mentinerii veniturilor din exploatare din
anul 2007 la aceeasi pondere ca în anul 2006 si cresterii veniturilor financiare de la 412 mii
lei în 2006 la 115 mii lei în 2007.
Profitul mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti a determinat o diminuare a
profitului mediu brut la 1 leu venituri totale de 394 lei. Această diminuare a profitului mediu
brut la 1 leu venituri totale s-a datorat în principal cresterii cheltuielilor de exploatare în anul
2007 obtinându-se un profit mediu brut la 1 leu venituri din exploatare mai mic decât în anul
2006. Cresterea cheltuielilor din exploatare s-a datorat cresterii cheltuielilor cu mărfurile,
cheltuielilor cu materiile prime, cheltuielilor cu lucrările si serviciile executate de terti. O
crestere importantă au înregistrat si cheltuielile cu personalul si cheltuielile cu amortizările si
provizioanele.
4.4 Analiza rentabilitătii S.C. COSINDA PROD. IMPEX S.R.L. pe baza
ratelor de rentabilitate
Ratele de rentabilitate fac parte din categoria indicatorilor de eficientă de tipul
efect/efort. Efectul este profitul, sub diversele sale forme, brut, net, din exploatare,
curent,etc.
Efortul se poate prezenta sub forma capitalurilor (proprii, permanente), resurselor
consumate(costurilor), activelor totale sau a unor părti din acestea, veniturilor, etc.
Diferitele forme de exprimare ale ratelor de rentabilitate au o valoare informatională
variată si oglindesc multiplele laturi ale activitătii economico-financiare a firmei.
Pentru analiza rentabilitătii pe baza ratelor de rentabilitate se folosesc următoarele
rate de rentabilitate:
26
- rentabilitatea economică
- rentabilitatea comercială
- rentabilitatea resurselor consumate
- rentabilitatea financiară
4.5 Analiza ratei rentabilităţii economice
„Rata rentabilitătii economice măsoară performantele activului total al
întreprinderii pornind de la un rezultat economic si ansamblul mijloacelor utilizate: Rata
rentabilitătii economice este independentă de mecanismul de finantare, de presiunea fiscală si
de fluxurile informationale. Rata rentabilitătii economice se poate descompune în asa zisele
rate explicative ca un produs între o rată de rotatie si o rată a marjei.”
Pentru a putea efectua analiza ratei rentabilitătii economice se folosesc datele din
următorul tabel:
Tabelul nr.7 mii lei
NR.CRT. INDICATORI 2005 2006 2007
1. Cifra de afaceri 414 763 1738
2. Activ total 132 950 650
3. Rezultatul exploatării 42 215 125
4. Rata rentabilitătii economice 32,32% 61,61% 19,26%
5. Rata de rotatie a activului total 3,14% 2,18% 2,67%
6. Rata rentabilitătii comerciale 10,3% 28,28% 7,21%
Luând în considerare comparaţia anului 2006 faţă de 2005 se constată o creştere a
ratei rentabilităţii economice cu 29,29%. Cea mai semnificativă influenţă asupra ratei
rentabilităţii economice a avut-o rata rentabilităţii comerciale cu o valoare relativă de
39,17%. Această influenţă se datorează creşterii cifrei de afaceri într-o mărime mai mare
decât creşterea rezultatului exploatării în anul 2006 faţă de 2005. Rotaţia activului total a
avut o influenţă negativă asupra ratei rentabilităţii economice, contribuind la diminuarea
acesteia cu 9,88%. Scăderea ratei d rotaţie a activului total s-a datorat unui ritm de creştere a
activului total (165,36%) dublu faţă de ritmul de creştere al cifrei de afaceri (84%).
În anul 2007, comparativ cu anul 2006, situaţia se prezintă exact invers. Rata
rentabilităţii economice a înregistrat o scădere de 42,35%. Rata rentabilităţii comerciale a
avut o influenţă negativă, în sensul diminuării ratei rentabilkităţii economice cu 56,27%.
Acest lucru s-a datorat menţinerii ritmului de creştere al cifrei de afaceri însă reducerii
27
ritmului de creştere al rezultatului exploatării pentru anul 2007, de acici rezultând o rată a
rentabilităţii comerciale de 7,21%, în comparaţie cu anul 2006, când aceasta a fost de
28,28%.
Rata de rotaţie a activului total a avut o influenţă pozitivă, contribuind la creşterea
ratei rentabilităţii economice cu 13,92%. Creşterea rate de rotaţie a activului total s-a datorat
creşterii cifrei de afaceri în anul 2007 faţă de 2006 cu 127%, iar activul total şi-a redus ritmul
de creştere la jumătate, ajungând la 85,7%. Astfel s-a înregistrat o rată de rotaţie a activului
total mai mare în anul 2007 (2,67%) decât în anul 2006 (2,18%).
4.6 Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate
Rentabilitatea resurselor consumate se calculează prin raportarea unui rezultat
parţial la consumul de resurse implicat în obţinerea lui, astfel :
Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate se poate face după modelul :
- structura producţie
- costul unitar pe structura analizată
- preţul unitar pe structura analizată
Stabilirea modificării ratei rentabilităţii resurselor consumate şi determinarea
ponderilor influenţelor factorilor în modificarea totală se realizează astfel:
Rata rentabilităţii resurselor consumate a crescut în anul 2006 faţă de 2005 cu
27,95%. Această creştere s-a datorat în principal influenţei pozitive a costului unitar.
Mărimea costului a înregistrat o creştere mai mică în comparaţie cu preţul de vânzare,
influenţând modificarea ratei rentabilităţii resurselor consumate cu 68,79%.
„Costul exercită o acţiune dublă asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate,
influenţând în sensuri diferite numărătorul şi numitorul raportului.”
Preţurile de vânzare au determinat reducerea ratei rentabilităţii resurselor consumate
cu 40,48%, datorită creşterii acestora.
Ca şi la rata rentabilităţii comerciale, structura producţiei nu a avut nici o influenţă
asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate.
În anul 2007 rata rentabilităţii resurselor consumate s-a diminuat cu 31,66% faţă de
anul 2006. costul a avut o influenţă foarte importantă asupra ratei rentabilităţii resurselor
consumate în sensul că a contribuit la diminuarea acesteia cu 14,08%. Cum costul unitar pe
produs a fost depăşit, numărătorul (profitul) se reduce, iar numitorul (cheltuielile totale)
creşte, iar influenţa negativă asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate este mult mai
puternică decât în cazul altor rate de rentabilitate.
28
CAPITOLUL V
SISTEME INFORMATIONALE IN CADRUL SOCIETATILOR
Definitia.1 - Un sistem informational este un ansamblu de oameni, echipamente,
software, procese si date destinate sa furnizeze informatii active sistemului decizional,
informatii necesare in elaborarea de solutii pentru problemele cu care se confrunta managerii
agentilor economici. Sistemul informational face legatura intre sistemul de conducere si
sistemul condussi este subordonat sistemului de conducere.
Definitia.2 – Sistemul informational este o parte a sistemului informational in care
procesul de culegere, transmitere, stocare si prelucrare a datelor se realizeaza utilizand
elemente sau componente ale TI, adica mijloace de calcul si de comunicare moderne,
produse software specializare, proceduri si tehnici specifice la care se adauga personalul
specializat.
Sistemul informatic este o parte a sistemului informational, adica aceea parte care
cuprinde culegerea, prelucrarea si transmiterea automata a datelor si informatiilor din cadrul
sistemului informational.
Sistem informatic integrat – specific anumitor domenii de activitate – ex. sistem, ec,
fin, bancar)este sistemul care asigura introducerea unica a datelor si prelucrarea multipla a
acestora in functie de cele mai diversecerinte formulare de catre utilizatori.
Tehnologia informatiei este un termen contemporan care descrie combinatia de
tehnologii de calcul – echipamente si software – cu tehnologia comunicatiei – retele de
transmitere a datelor, imaginilor si vocii.
Sisteme informatice de gestiune – modelele de gestiune regrupeaza procedurile
proprii ale unui domeniu. In activitatea practica sa pot identifica o serie de modele specifice
domeniului, ca de exemplu: - tehnologiile de fabricatie, vanzarile specifice, contabil.
Analistii de sistem sunt acei specialisti care inteleg atat aspectele legate de facilitatile
si limitele oferite de tehnologiile informatiei, cat si cerintele de prelucrare a datelor necesare
procesului de informare-deciziea agentilor economici.
Sistemele de Prelucrare a Tranzactiilor (SPT) sunt aplicatii ale sistemului
informational care pemit culegerea , stocarea si prelucrarea zilnica a datelor rezultate din
desfasurarea tranzactiilor, asigurand actualizarea bazei de date.
Un Sistem informatic de conducere (SIC) este un sistem de aplicatii informatice
care se ocupa cu elaborarea de rapoarte sub un format standard necesare organizarii si
conducerii operative a unitatii.
29
Un Sistem Suport de Decizii (SSD) – este un sistem de aplicatii informatice care
asigura pe utilizatori cu informatii orientate pe decizii, adica cu informatii referitoare la
diverse situatii care pot apare in luarea deciziilor. Cand acest sistem este utilizat direct de
catre conducerea executiva a firmei se mai numeste si sistem de informare executiva.
5.1.Proiectarea de ansamblu a sistemelor informatice
Activitati in proiectarea de ansamblu – definirea obiectivelor; - structura sistemelor
informatice; - definirea iesirilor; - definirea intrarilor; -definirea colectiilor de date; -alegerea
modelului matematic si a programelor aferente; -alegerea solutiilor tehnice de realizare; -
listarea necesarului de resurse; - estimarea eficientei economice; -planificarea realizarii
sistemului; -elaborarea documentatiei.
Caracteristicile sistemului informatic:
-orice sistem trebuie sa contina ca elem central o baza de date, in care sa fie stocate
date intercorelate intre ele provenind de la surse interne si externe;
-informatiile furnizate de sistem trebuie obigatoriu sa fie autentice, exacte, iar
suportul de prezentare sa varieze de la un nivel de conducere la altul;
-sistemul trebuie sa inglobeze o varietate de modele matematice, tehnico-economice,
ex: modele de optimizare, modele de simulare, modele de eficienta;
-sistemul trebuie conceput ca un sistem om-masina oferind astfel posibilitatea unei
interactiuni immediate catre utilizator si sistem.
-sistemul trebuie sa prezinte un grad cat mai ridicat de integrare sub urmatoarele doua
aspecte: integrare interna si integrare externa.
5.2. Cerinte ale sistemelor informatice
– Pentru realizarea unor sisteme informatice care sa indeplineasca obligatoriu
caracteristicile sistemelor este necesar sa se tina cont de urmat cerinte: - fundamentarea
conceperii sistemului sa fie facuta pe criterii de eficienta economica; -participarea
nemijlocita a conducerii unitatii la conceperea sistemului informatic; -asigurarea unui nivel
tehnic inalt al solutiilor adaptate; -adoptarea de solutii in concordanta cu resursele disponibile
si cu restrictii impuse.
Domenii si activitati in cadrul sistemelor informatice sunt:
1.Planificarea tehnico-economica –activitati-: -elaborarea planului annual; -
defalcarea planului pe trimestre luni si unitati componente; -urmarirea modului de realiz al
planului;
2.Pregatirea tehnica a productiei –activitati-: -elaborarea planului; - elab si
actualizarea fiselor tehnologice; -calculul loturilor optime; -calculul consunurilor specifice de
30
materii prime, materiale; -urmarirea si analiza planului privind introducerea progresului
tehnic; -conducerea activitatii de realizare a sdv-urilor.
3.Programarea, lansarea si urmarirea productiei de baza: -activitati- calculul
necesarului de fabricat pe perioada de plan; -elab programelor de fabricatie; -programarea
operativa a productiei; -lansarea manoperei; -lansarea materialelor;
4.Aprovizionarea tehnico-materiala si defacerea productiei: activitati- aprovizionarea
tehn-mat; -desf productiei; -controlul stocurilor.
5.Forta de munca: -activit- elab planului fortei de munca si al fondurilor de salarizare
si scolarizare; -evidenta personalului; -analiza si raportari statistice.
6.Financiar-contabil: -activitati- elab bugetului pe venituri si cheltuieli; -contabilitatea
mijl fixe; -contabilitatea valorilor materiale; -contabilitatea salariilor; -contab cheltuielilor de
productie; -contab generala.
Structura sistemelor de informatice este o etapa necesara, datorita:
-numarul mare de elemente si legaturi ce compun de regula un sistem informatic;
-implementarea simultana a tuturor componentelor sistemelor informatice intr-o
unitate economica apare ca o activit deosebit de dificila in cazul in care nu are loc
structurarea sistemului;
-prioritatea unor obiective;
-cantitatea limitata de resurse umane si materiale fac imposibila proiectarea in bloc a
sistemului informatic.
Cerinte ale structurarii sistemelor informatice in etape de proiectare de ansamblu:
-pe fiecare nivel al structurarii trebuie asigurata unicitatea criteriului de descompunere
a sistemului;
-structurarea realizata trebuie sa permita constituirea ulterioara a intregului sistem
prin agregarea modulelor separate;
-structura creiata nu trebuie sa contina intretaieturi.
Definirea iesirilor sistemelor informatizate – prin iesirile unui subsistem informatic
se va intelege totalitatea informatiilor furnizate de acesta beneficiarilor interni si externi,
respectiv rapoarte, note de informare.
Definirea intrarilor sistemelor informatice
Definitie: Prin intrarile unui sistem informatic se intelege totalitatea datelor primare
necesare obtinerii informatiilor de iesire ale sistemului. Datele primare se pot clasifica in date
interne si in date externe. La nivelul fiecarui sunbsistem informatic este necesar ca intrarile
sistemului sa fie conditionate de iesirile acestuia.
Planul logic –orice iesire este un rezultat al aplicarii unuia sau mai multor operatori
asupra unui ansamblu de date de intrare. 31
Pe plan tehnologic –caracteristicile iesirilor sistemului conditioneaza caracteristicile
cerute intrarilor.
Stabilirea colectiilor de date – pricipalele criterii pe baza carora se pot grupa datele
sunt legate de sfera de cunoastere, de domeniul de activitate, de stabilitatea continutului
datelor si de rorul datelor in procesul prelucrarii.
1.Dupa sfera de cunoastere: - date primare; -indicatori tehnico-economicicu caracter
operational; -indicatori tehnico-economici cu centralizare media; -indicatori sintetici.
2.Dupa domeniul de activitate – colectia furnizori; -colectia beneficiari; -colectia
contracte; -colectia produse; -colectia repere; -colectia lucrari; -colectia personal; -colectia
plati; -colectia incasari.
3.Dupa stabilirea datelor – colectii de date conventional-constante; -colectii de date
variabile.
Clasificarea colectiilor de date conventional-constante: colectiile de date cu caracter
normativdetin 50-60% din volumul totalde informatii care circula in procesul informational
al unei unitati econimice. Principalele colectii de date cu caracter normativ: -normativele de
fabricatie; -normativele tehnologice; normativele de munca; -normativele materiale;
4.Dupa prelucrarea datelor – colectii de date de baza; -colectii de date pentru
tranzactii; -colectii de date intermediare sau de lucru; -colectii de date statistice; -colectii de
date istorice.
Alegerea modelelor economico-matematice:
Modelele matematice folosite in perfectionarea activitatii economice sunt
urmatoarele:
-modele de programare liniara- problemele economice ce se pot rezolva cu eacest tip
de modele privesc optimizarea planului de productie, repartizarea sarcinilor de productie si
folosirea optima a resurselor;
-modele de programare – problemele ec ce se pot rezolva cu acest tip sunt
determinarea minimului global/local pentru o functie reala.
-metodele de programare dinamica – probl ec ce se pot realiz cu aceste modele sunt
realizarea analizei secventiale a proceselor de luare a deciziilor, rezolvarea probl de inlocuire
a utilajelor.
-modele de teoria grafurilor – probl ec ce pot fi astfel rezolvate sunt cele legate de
determinarea drumurilor cu valoare optima, determinarea fluxului maxim;
-modele de gestiune a stocurilor - probl ec ce se pot realiz cu aceste modele privesc
optimizarea activitatilor de aprovizionare, de productie si de desfacere;
-modele de simulare - probl ec ce se pot realiz cu aceste modele sunt simularea
evolutiei fenomenelor si proceselor economice in functie de caracterul lor.
32
-modele de teoria deciziilor - probl ec rezolvate asa sunt legate de fundamentarea
deciziilor multidimensionare, fundamentarea deciziilor in conditii de risc si incertitudine.
-modele de asteptare - probl ec ce se pot realiz cu aceste modele privesc minimizarea
timpului de asteptare concomitentcu minimizarea cheltuielilor ocazionate de asteptare.
Alegerea tehnologiilor de prelucrare
Tehnologiile pot fi clasificate in functie de: -metodele, tehnicile si echipamentele
utilizate;
-modul in care se structureaza si se organizeaza datele pentru prelucrare;
-procedeele de introducere a datelor in calculator;
-metodele si tehnicile de prelucrare si de redare a rezultatelor obtinute.
Din punct de vedere al performantelor tehnico-functionale respectiv, dupa timpul de
raspuns al sistemelorinformatice, tehnologiile se pot diferentia in:
-tehnologii cu raspuns intarziat;
-tehnologii in timp real.
Dupa modul de structurare si organizare a datelor tehnologiile de preluare automata a
datelor se clasifica in:
-tehnologii care utilizeaza fisierele clasice;
-tehnologii care utilizeaza fisierele clasice si/sau fisiere integrate;
-tehnologii care utilizeaza baze de date.
Dupa locul amplasarii calculatorului electronic in raport cu punctele de generare a
datelor si cu functiile de valorificare a informatiilor obtinute din prelucrare:
-tehnologii pentru sisteme informatice centralizate;
-tehnologii pentru sisteme informatice distribuite
Estimarea necesarului de resurse – elementele determinate pentru configuratia
fiecarui echipament de prelucrare sunt:
1.Memoria interna – estimarea necesarului de memorie interna se face pe baza relatiei
de calcul: M=M1+M2 unde: M=necesarul total de memorie, M1=neces de memorie pentru
fol sistem de operare ales, M2=neces de memorie pentru executia programelor aplicative.
Necesarul de memorie interna pentru programe aplicative este: M2=max(Ma,Mb, ..,Mn)
2.Estimarea necesarului de echipamente periferice ale sistemului central de prelucrare
se realiz in functie de echipam de intrare-iesire si de unitatile de memorie externa. Numarul
echipamentelor periferice necesare se stabileste in raport de factorii: -fluxul de intrare-iesire;
-volumul de date ce se cere a fi stocat in memoria externa; -modul de exploatare; -nr de
programe ce se executa in paralel.
3.Estimarea personalului de personal de specialitate – personalul de specialitate
necesar realizarii si exploatarii sistemului informatic, se determina in raport cu: -volumul de
33
munca cerut de complexitatea proiectului si volumul de munca cerut de intretinerea si
exploatarea sistemului informatic.
4.Estimarea necesarului de produse-program pot fi asigurate: -din ansamblul de
programe care insotesc calculatorul electronic; -prin preluarea de elemente tipizate; -prin
preluarea altor programe, de la alte centre de informatica; -prin elaborarea softului, cu
eforturi proprii.
5.3.Planificarea realizarii sistemelor informatice
Aceasta etapa are la baza principiul proiectarii si implementarii esalonate.
Esalonarea reprezinta ordinea in care vor fi abordate componentele sistemului.
Esalonarea se reprezinta sub forma unui grafic detaliat in care se specifica fiecare modul
component, etapele de realizare si durata fiecareia.
Criterii:
a- prioritatea obiectivelor componente;
b- asigurarea legaturilor intre componente.
Aceste relatii sunt de 2 tipuri, relatii de precedenta si relatii de succesiune;
c- disponibilitatea resurselor
34
B I B L I O G R A F I E
ION IONESCU - Calculaţia costurilor şi managementul firmei,
Ed. Universitaria, Craiova,2005
TRIBUNA ECONOMICĂ - Nr. 34, 2006
LAURENŢIU POPESCU - Microeconomie, Ed Dimitrie Cantemir,2005
DUMITRU MĂRGULESCU - Analiza economico-finaciară a Întreprinderii
- metode şi tehnici- Supliment la Revista
„Tribuna economică”, 2000 –
A.IŞFĂNESCU,C. STĂNESCU - Analiză economico-financiară,
Ed. Economică,2005, Bucureşti
V. ROBU, N. GEORGESCU - Analiză economico-financiară,
Ed. Omnia UNI, S.A.S.T. SRL Braşov,2006
GEORGETA VINTILĂ - Diagnostic financiar şi evaluarea
întreprinderilor, Ed. Didactică şi Pedagogică,
RA Bucureşti,2005
P.VERNIMMEN - Finance d’entreprise, Analyse et gestion,
Ed. Dalloz 4em edition, Paris 2000
DUMITRU MĂRGULESCU - Analiza economico-financiară, Ed. Fundaţiei
„România de Mâine”, Bucureşti, 2005
MIHAI RISTEA, L.BOSSLER, - Calculaţia şi managementul costurilor,
Ed. Teora, 2006, Bucureşti
REGULAMENTUL DE APLICARE A LEGII CONTABILITĂŢII NR.82/24.12.1991
MĂRGULESCU DUMITRU, - Diagnostic economico-financiar,
N. MARIA, R.VASILE Ed. Romcart, 2005
NICULESCU MARIA - Diagnostic global-strategic, Buc.2005
PAUL HEYNE - Modul economic de gândire,
Ed.Didactică şi pedagogică,Bucureşti,2005
Oancea, Mirela. - Sisteme informatice pentru asistarea deciziei
financiare. Bucuresti:Editura ASE, 2005
Rosca, I. Ioan, coord.;
Gheorghe, Mirela. - Proiectarea sistemelor informatice de gestiune:
studii de caz. Bucuresti: InfoMega, 2003
Rosca, I. Ioan; Zaharie, Dorin. - Proiectarea sistemelor informatice de gestiune:
note de curs. Bucuresti: Editura ASE, 2000
Rosca, I. Ioan; Macovei, Emilian. - Proiectarea sistemelor informatice
financiar-contabile. Bucuresti: Ed.Pedagogica, 1993
35