SUPORT DE CURS

REALIZAREA SITUATILOR FINANCIARE SI CALCULATIA

COSTURILOR

CLASA a XIII-a FR

PROFESOR: CONSTANTIN GHIMPAU

1

RELIZAREA SITUATIILOR FINANCIARE SI CALCULATIA COSTURILORSuport de cursClasa a XIII-a FRAnul scolar 2010-2011

SEMESTRUL I SI SEMESTRUL II

TEMA NR. 1ÎNTOCMIREA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE

Delimitarea lucrărilor de întocmire a situaţiilor financiare - balanţa conturilor înainte de inventariere, inventarierea, operaţii de regularizare, balanţa de verificare după inventariere, determinarea rezultatului, repartizarea profitului sau finanţarea pierderii.

Completarea situaţiilor financiare (bilanţ contabil, cont de profit şi pierdere, situaţia privind modificările capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile, note explicative).

Registrul inventar ca document de baza al actiunii de inventariere serveste ca document contabil obligatoriu de inregistrare a rezultatelor inventarierii elementelor de activ si de pasiv.Se intocmeste de catre persoanele prevazute la art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, intr-un singur exemplar, dupa ce a fost numerotat, snuruit, parafat si inregistrat in evidenta unitatii.Se intocmeste la inceputul activitatii, la sfarsitul exercitiului financiar sau cu ocazia incetarii activitatii, fara stersaturi si fara spatii libere, pe baza datelor cuprinse in listele de inventariere si procesele-verbale de inventariere a elementelor de activ si de pasiv, prin gruparea acestora pe conturi sau grupe de conturi.Registrul-inventar se completeaza pe baza inventarierii faptice a elementelor de activ si de pasiv grupate dupa natura lor conform posturilor din bilant. In cazul in care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din operatiunea de inventariere se actualizeaza cu intrarile si iesirile din perioada cuprinsa intre data inventarierii si data incheierii exercitiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse in registrul-inventar. Operatiunea de actualizare a datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel incat la sfarsitul exercitiului financiar sa fie reflectata situatia reala a elementelor de activ si de pasiv.In cazul incetarii activitatii, registrul-inventar se completeaza cu valoarea elementelor de activ si de pasiv inventariate faptic la acea data.In cazul in care o unitate are subunitati dispersate teritorial care conduc contabilitatea pana la balanta de verificare, registrul-inventar se va conduce de catre subunitati, in conditiile inregistrarii acestuia in evidenta subunitatii.In coloana 1 se inscrie numarul curent al fiecarei operatiuni inregistrate in ordine cronologica, de la deschiderea acestuia pana la epuizarea filelor sau incetarea activitatii.In coloana 2 vor fi recapitulate elementele inventariate, detaliat pe fiecare cont de activ si de pasiv, conturile de valori materiale putand fi defalcate pe gestiuni.In coloana 3 se inscrie valoarea contabila a elementelor inventariate.In coloana 4 se inscrie valoarea de inventar a elementelor de activ si de pasiv, stabilita de membrii comisiei de inventariere (pe baza listelor de inventariere si a proceselor-verbale de inventariere).In coloana 5 se trec diferentele din evaluare de inregistrat, calculate ca diferenta intre valoarea contabila si valoarea de inventar.In coloana 6 se mentioneaza cauzele diferentelor (deprecieri, dezasortari etc.).Nu circula, fiind document de inregistrare contabilaSe arhiveaza la compartimentul financiar-contabil, impreuna cu documentele justificative care au stat la baza intocmirii lui.

Inventar

2

Document care cuprinde enumerarea si descrierea existentei cantitative si valorice a mijloacelor pe care le poseda, le are in gestiune, in folosinta ori in raspundere al un moment dat, o persoana fizica sau juridica. Lista ce cuprinde enumerarea unor bunuri, lucrari existente intr-o perioada de timp.. Inventar intermitentIn contabilitate, inventarul intermitent consta in stabilirea iesirilor si inregistrarea lor in contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfarsitul perioadei. In acest caz, iesirile se determina ca diferenta intre valoarea stocului initial, plus valoarea intrarilor si valoarea stocului final determinat pe baza inventarierii fizice. Se poate aplica pentru intreprinderile mici si mijlocii. desi este mai simplu si mai putin costisitor decat inventarul eprmanent, prezinta cateva inconveniente: - o eroare sau omisiune in inventarul fizic duce la deformarea informatiei contabile, prezentata in documentele contabile de sinteza (valoarea stocurilor din bilant, cheltuieli cu stocurile si respectiv rezultatul din contul de profit si pierdere); - nu permite stabilirea plusurilor si minusurilor in gestiune; - creeaza tentatia de "subevaluare" a stocurilor la inventar, din motive fiscale, in vederea cresterii nereale a cheltuielilor cu stocurile si diminuarii profitului impozabil. Inventar permanentIn conditiile folosirii in contabilitate a inventarului permanent, se inregistreaza toate operatiile de intrare si iesire, ceea ce permite stabilirea si cunoasterea in orice moment a stocurilor, atat cantitativ cat si valoric. Aplicarea metodei inventarului permanent presupune contabilizarea fiecarei intrari de stocuri, cantitativ si valoric, la cost istoric (care poate fi cost de achizitie sau cost de productie, dupa caz), pretului stabilit in functie de valoarea de utilitate (pentru stocurile aduse ca aport la capitalul social, plusuri la inventar, primite ca donatie sau obtinute cu titlu gratuit) sau la o alta valoare de inregistrare (pret standard, pret de vanzare).. InventariereaActiunea de constatare faptica, la o anumita data, a existentei elementelor patrimoniale ale unitatii, din punct de vedere cantitativ si valoric . Inventarierile anualeSunt obligatoriu de efectuat inainte de inchiderea conturilor si intocmirea bilantului. Sunt lucrari complexe care necesita un volum mare de munca, ele neputandu-se efectua concomitent asupra tuturor gestiunilor si elementelor patrimoniale dintr-o unitate. Inventarierile generaleCuprind toate elementele patrimoniale aflate in patrimoniul unei unitati. Pentru asigurarea imaginii fidele furnizate de catre bilantul contabil, inventarierile anuale sunt de regula inventarieri generale si totale. Inventarierile partialeCuprind numai unele elemente patrimoniale (materiale, marfuri, produse) sau numai unele gestiuni din unitatea respectiva. Inventarierile periodice sunt de regula partiale. Inventarierile periodiceSe efectueaza conform unei planificari proprii intocmita de catre fiecare unitate patrimoniala. Frecventa acestor inventarieri se stabileste in functie de particularitatiele fiecarei gestiuni si de ritmul miscarii elementelor patrimoniale. Inventarierile prin sondajCuprind numai unele sortimente sau numai unele bunuri dintr-o gestiune. Daca la inventarierile prin sondaj se constata nereguli semnificative, acestea se transforma in inventarieri totale. Inventarierile totaleSe extind asupra tuturor sortimentelor care formeaza un element patrimonial (sortimente de materiale, sortimente de produse) sau asupra tuturor bunurilor dintr-o gestiune, indiferent de natura lor (mijloace fixe, obiecte de inventar, marfuri).

3

BALANŢA DE VERIFICARE

Balanţa de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea exactităţii înregistrărilor contabile şi controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi cea analitică, precum şi principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situaţiile financiare.Balanţa de verificare a conturilor sintetice, precum şi balanţele de verificare ale conturilor analitice se întocmesc cel puţin anual, la încheierea exerciţiului financiar sau la termenele de întocmire a situaţiilor financiare periodice, la alte perioade prevăzute de actele normative în vigoare, şi ori de câte ori se consideră necesar.Balanţa de verificare trebuie sa cuprindă:

1. Simbolul şi denumirea conturilor, în ordine, din planul de conturi în vigoare; 2. Totalul sumelor înregistrate în debitul său; 3. Totalul sumelor înregistrate în creditul său; 4. Soldul contului

______________________________________________________________________________| Unitatea ................ | BALANŢĂ DE VERIFICARE || | la data de .............. ||___________________________|__________________________________________________|| | | Rulajele | Total sume | Soldurile || Simbolul | Denumirea | lunii curente | | finale ||conturilor| conturilor |_________________|________________|_______|_______|| | | A | B | A | B | A | B ||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______| 14-6-30/a X4

Întocmit, Conducătorul compartimentului financiar-contabil,

(verso) ______________________________________________________________________________| Unitatea ................ | BALANŢĂ DE VERIFICARE || | la data de .............. ||___________________________|__________________________________________________|| | | Rulajele | Total sume | Soldurile || Simbolul | Denumirea | lunii curente | | finale ||conturilor| conturilor |_________________|________________|_______|_______|| | | A | B | A | B | A | B ||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______||__________|________________|________|________|________|_______|_______|_______|

Întocmit, Conducătorul compartimentului financiar-contabil,

4

______________________________________________________________________________| Unitatea || ....................... || BALANŢA ANALITICĂ A VALORILOR MATERIALE || la data de .............. ||______________________________________________________________________________|| | Stoc | Cantitate | Stoc | Preţ | Sold | Valoare | Sold || Cod |iniţial|________________| final |unitar| iniţial|________________| final|| | | Intrată| Ieşită| | | | Debit | Credit | ||_____|_______|________|_______|_______|______|________|_______|________|______|| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 ||_____|_______|________|_______|_______|______|________|_______|________|______|| | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | ||_____|_______|________|_______|_______|______|________|_______|________|______| 14-6-30/c A3 t2 Întocmit, Verificat,

(verso) ______________________________________________________________________________| | Stoc | Cantitate | Stoc | Preţ | Sold | Valoare | Sold || Cod |iniţial|________________| final |unitar| iniţial|________________| final|| | | Intrată| Ieşită| | | | Debit | Credit | ||_____|_______|________|_______|_______|______|________|_______|________|______|| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 ||_____|_______|________|_______|_______|______|________|_______|________|______|| | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | || | | | | | | | | | ||_____|_______|________|_______|_______|______|________|_______|________|______|

Întocmit, Verificat,

Balanta de verificare se prezinta sub forma unui tabel in care se inlatura eventualele erori, astfel ca la finele fiecarei luni datele din contabilitate sa fie exacte. Se structureaza sub forma unui tabel in care se inscriu toate conturile folosite in luna respectiva cu inregistrarea principalelor elemente din conturi. Dupa conturile pe care le cuprind, deosebim:

5

- Balante de verificare sintetice (generale) - se intocmesc la inceputul fiecarei luni, pentru luna expirata, pe baza datelor din conturile sintetice utilizate in acea luna. La nivel de unitate economica se intocmeste lunar, de regula, o singura balanta sintetica; - Balante de verificare analitice - se intocmeste separat pentru fiecare cont sintetic care are deschise conturi analitice si permite urmarirea respectarii urmatoarelor corelatii dintre acestea:

a) suma soldurilor initiale ale conturilor analitice trebuie sa fie egala cu soldul initial al contului sintetic; b) suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice trebuie sa fie egala cu rulajul debitor al contului sintetic; c) suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice trebuie sa fie egala cu rulajul creditor al contului sintetic;d) suma soldurilor finale ale conturilor analitice trebuie sa fie egala cu soldul final al contului sintetic.

Dupa numarul de egalitati pe care le cuprind exista:1. Balante de verificare cu o singura egalitate;2. Balanta de verificare cu doua serii de egalitati - rezulta din combinarea balantei de sume si a balantei de solduri;3. Balanta de verificare cu trei serii de egalitati - tabele cu sase coloane in care trebuie sa existe urmatoarele egalitati:

Totalul soldurilor initiale debitoare = Totalul soldurilor initiale creditoare Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare

4. Balanta de verificare cu patru serii de egalitati.Balanta de verificare cu patru egalitati - Cod 14-6-30.Balanta de verificare cu trei egalitati - Cod 14-6-30/a.Balanta de verificare cu doua egalitati - Cod 14-6-30/b.Format A3 (cod 14-6-30 si cod 14-6-30/c) si X4 (cod 14-6-30/a si cod 14-6-30/b), tiparite pe ambele fete, in blocuri a 100 de file si in foi volante (cod 14-6-30/c).

Serveste: - la verificarea exactitatii inregistrarilor; - la controlul concordantei dintre contabilitatea sintetica si analitica; - la intocmirea situatiei trimestriale a principalilor indicatori economico-financiari, a situatiei lunare a calculului impozitului pe profit si a bilantului anual.

Se intocmeste manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, lunar si ori de cate ori se considera necesar, intr-un exemplar.Balanta de verificare cuprinde pentru toate conturile unitatii urmatoarele elemente: simbolul si denumirea conturilor, in ordinea din planul de conturi, totalul sumelor debitoare si creditoare ale lunii precedente, rulajele curente debitoare si creditoare, totalul sumelor debitoare si creditoare, soldurile finale debitoare sau creditoare. Balanta de verificare la 1 ianuarie, in coloanele 2 si 3, se completeaza cu soldurile finale debitoare si creditoare ale lunii decembrie. In cazul aplicarii formei de inregistrare "maestru-sah", cand, pentru evidenta sintetica, se utilizeaza Cartea mare (sah) in care se fac numai totaluri lunare, se foloseste formularul cod 14-6-30, cu opt coloane. In cazul cand, in Cartea mare (sah), se stabilesc si rulaje cumulate de la inceputul anului sau cand, pentru contabilitatea sintetica se utilizeaza fise de cont pentru operatii diverse, cod 14-6-22 si 'cod 14-6-22/a, se foloseste formularul cod 14-6-30/b cu patru coloane. Acest formular poate fi utilizat si in cazul formei de inregistrare "pe jurnale", pentru inscrierea soldurilor din Cartea mare. Pentru conturile analitice se poate intocmi numai situatia soldurilor. Nu circula, fiind document de sinteza.Se arhiveaza la compartimentul financiar-contabil.

6

TEMA NR. 2 REPARTIZAREA PROFITULUI SAU FINANŢAREA PIERDERII.

Reflectarea in contabilitate a operatiunilor privind repartizarea profitului Potrivit art. 19 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, modificata si completata prin Legea nr. 259/2007, in contabilitate, profitul sau pierderea se stabileste cumulat de la inceputul exercitiului financiar. Inchiderea conturilor de venituri si cheltuieli se efectueaza, de regula, la sfarsitul exercitiului financiar.Rezultatul definitiv al exercitiului financiar se stabileste la inchiderea acestuia.Repartizarea profitului se inregistreaza in contabilitate pe destinatii, dupa aprobarea situatiilor financiare anuale.In contabilitate, pierderea contabila reportata se acopera din profitul exercitiului financiar si cel reportat, din rezerve, prime de capital si capital social, potrivit Hotararii Adunarii Generale a actionarilor sau asociatilor, cu respectarea prevederilor legale.

BILANŢUL CONTABIL

NOŢIUNE ŞI FUNCŢIILE BILANŢULUI CONTABIL

Pentru realizarea funcţiilor contabilităţii: de informare, decizie şi control, este necesar ca în urma lucrărilor curente de contabilitate să se sintetizeze periodic informaţiile generate de conturi şi calculele contabile, în documente de sinteză expresiv şi relevante, accesibile nu numai specialiştilor, ci şi celor interesaţi de gestiunea unităţii patrimoniale în calitate de: investitor, administrator, bancă, creditor, fiscalitate şi alte organisme economice şi sociale. Aceste documente de sinteză constituie obiectul de bază al contabilitaţii financiare, deoarece redau o imagine fidelă asupra situaţiei patrimoniale, rezultatelor şi situaţiei financiare a întreprinderii.

Potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii Contabilităţii 82/1991, toţi agenţii economici ( toate persoanele juridice ) sunt obligaţi să întocmească bilanţ contabil.

Bilanţul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităţilor patrimoniale. Bilanţul contabil contribuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi asupra rezultatelor obţinute de unitatea patrimonială, care presupune:

- respectarea cu bună credinţă a regulilor privind evaluarea patrimoniului;- respectarea principiilor: prudenţei, permanenţei metodelor, continuitatea activităţii

bilanţului de deschidere cu cel de închidere, a noncompensării;- posturile înscrise în bilanţ trebuie să corespundă cu datele înregistrate în

contabilitate, puse de acord cu inventarul.Procedeu principal al metodei contabilităţii şi bază informaţională fundamentală, bilanţul

propriu-zis este un tablou care cuprinde în formă sintetică şi în expresie valorică mijloacele economice patrimoniale, sursele de constituire a acestora, precum şi rezultatul unui agent economic la un moment dat.

Bilanţul este documentul contabil de sinteză, prin care se prezintă activul şi pasivul unităţii patrimoniale la închiderea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Legea Contabilităţii.

Importanţa bilanţului contabil derivă din funcţiile pe care acesta le îndeplineşte:1) funcţia de generalizare a datelor contabilităţii;2) funcţia de cunoaştere a mersului activităţii economico-financiare;3) funcţia previzională.

1) Funcţia de generalizare a datelor în ciclul contabil de prelucrare a informaţiilor izvorăşte din necesitatea de a grupa datele dispersate ale contabilităţii curente, după criterii bine stabilite, într-un

7

număr restrâns de indicatori, care să poată oferi o imagine de ansamblu asupra situaţiei economico-financiare a unităţii patrimoniale.

2) Funcţia de analiză a mersului activităţii economico-financiare se manifestă prin aceea că, pe baza bilanţului contabil se analizează periodic, gradul realizării indicatorilor proiectaţi şi a rezultatelor, se identifică rezerve şi se stabilesc măsuri de perfecţionare a activităţii economice şi financiare.

Adunările Generale ale Acţionarilor, Consiliile de Administraţie, managerii unităţilor patrimoniale analizează periodic situaţia economico-financiară, pe baza bilanţului contabil, a anexelor sale şi a raportului de gestiune, componente de bază ale dării de seama contabile.

3) Funcţia previzională constă în posibilitatea oferită de bilanţ de a orienta activitatea viitoare. În acest scop, întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru perioadele următoare se fundamentează pe situaţia patrimonială şi a rezultatelor din perioada considerată baza de raportare.

STRUCTURA BILANŢULUI CONTABIL

Bilanţul contabil are în componenţa sa documente şi situaţii de sinteză economică sau de control fiscal, cuprinzând următoarele elemente:

A) Bilanţul propriu-zis;B) Contul de “Profit si pierdere” ( respectiv contul de exerciţiu în cazul instituţiilor

publice );C) Anexa la bilanţ;D) Raportul de gestiune.Având acelaşi scop, de informare asupra situaţiei patrimoniului, a situaţiei financiare a unităţii

patrimoniale şi a rezultatelor obţinute, aceste părţi constitutive formează un tot unitar.Pentru întocmirea şi prezentarea completului bilanţier, Ministerul Finanţelor, prin Colegiul

Consultativ al Contabilităţii, elaborează modele de situaţii privind bilanţul şi celelalte componente pentru regii autonome, societăţi comerciale şi instituţii publice. Pentru societăţile bancare, modelele şi normele metodologice se elaborează de Banca Naţională cu avizul Ministerului Finanţelor.

La întocmirea bilanţului contabil, se au în vedere următoarele reguli:- posturile de bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu

situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;- nu sunt admise compensări între conturile ce se înscriu în bilanţ şi respectiv între conturile

de venituri şi cheltuieli din contul de “Profit si pierdere”.În practică se cunosc două scheme de bilanţ, una sub formă de tablou cu două părti: partea

stângă, ACTIVUL, şi partea dreaptă, PASIVUL, numită şi schema orizontală de bilanţ, şi modelul sub forma listei verticale sau schema bilanţului vertical. Bilanţul sub formă de tablou cu două părţi pune în evidenţă egalitatea între resurse şi utilizări, iar modelul de bilanţ sub forma listei verticale ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri, rezerve şi alte componente ale situaţiei nete, finalitatea fiind prezentarea situaţiei nete a patrimoniului.

A) Bilanţul propriu-zis poate fi alcătuit în două variante sau sisteme, în funcţie de gruparea întreprinderilor în întreprinderi mici , mijlocii şi întreprinderi mari, grupare ce se face în funcţie de praguri fiscale ( care au în vedere valoarea activului bilanţului, cifra de afaceri şi numărul mediu de salariaţi ).

a. Bilanţ contabil în sistem simplificat, în cazul întreprinderilor mici si mijlocii, care presupune o schemă de bilanţ mai redusă.

b. Bilanţ contabil în sistem de bază prevăzut să fie utilizat de întreprinderi mari, acesta cuprinzând posturi şi indicatori compleţi privind activitatea şi rezultatele întreprinderii.

Bilanţul unităţilor patrimoniale care desfăşoară activităţi economice cuprinde toate elementele de activ şi pasiv grupate după destinaţie şi respectiv provenienţa lor. ACTIVUL BILANŢULUI cuprinde următoarele grupe principale de elemente:

8

a) Activele imobilizate ( imobilizări necorporale; imobilizări corporale; imobilizări financiare );

b) Activele circulante ( stocuri, creanţe, titluri de plasament, disponibilităţi şi alte valori );c) Conturile de regularizare şi asimilare-activ ( cheltuielile înregistrate în avans, diferenţe de

conversie-activ şi alte elemente tranzitorii şi de regularizat, de activ );d) Primele de rambursare a obligaţiunilor.Capitalul social subscris nevărsat se înscrie distinct în grupa activelor circulante ale bilanţului. PASIVUL BILANŢULUI cuprinde următoarele grupe principale de elemente:a) Capitalurile proprii ( capitalul social sau individual, primele legate de capital, diferenţele

din reevaluare, rezervele, rezultatul reportat nerepartizat, rezultatul exerciţiului, fondurile proprii, subvenţiile pentru investiţii si provizioanele reglementate );

b) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;c) Datoriile ( împrumuturi şi datorii asimilate, furnizori şi conturi asimilate, datorii în legatură

cu personalul, datorii faţă de bugetul statului, datorii privind asigurările sociale, creditori şi alte datorii );

d) Conturile de regularizare şi asimilare-pasiv ( veniturile înregistrate în avans, diferenţele de conversie-pasiv, alte elemente tranzitorii şi de regularizat de pasiv ).

Elementele patrimoniale în bilanţ sunt sistematizate pornind de la conturi, pe grupe, capitole, posturi, după criteriul lichidităţii activului şi a exigibilităţii pasivului, astfel: posturile de activ sunt aşezate în ordinea crescătoare a lichidităţii ( de la cele mai puţin lichide - cum este cazul activelor imobilizate la disponibilităţile băneşti ca formă de lichiditate absolută ), iar în pasiv posturile sunt dispuse de la cele mai puţin exigibile ( de la capital - ultimul cont care se închide in cazul lichidării patrimoniului ) la datoriile curente.

Atât activul cât şi pasivul bilanţier suportă un dublu criteriu de ordonare:- criteriul major: pentru active, natura lor economică, iar pentru elementele de pasiv, natura

lor juridică;- criteriul minor: pentru active, lichiditatea ( crescătoare ) a acestora, iar pentru elementele

de pasiv, exigibilitatea lor ( crescătoare ).Structura bilanţului o stabileşte Ministerul Finanţelor la sfârşitul fiecărui an financiar.

B) Contul de “Profit şi pierdere” reprezintă o recapitulaţie a veniturilor şi a cheltuielilor, după cum urmează:

a. Venituri din exploatare;b. Cheltuielile activităţii de exploatare;c. Rezultatul activităţii de exploatare;d. Venituri financiare;e. Cheltuieli financiare;f. Rezultatul activităţii financiare;g. Venituri excepţionale;h. Cheltuieli excepţionale;i. Rezultatul operaţiunilor excepţionale;j. Venituri totale;k. Cheltuieli totale;l. Rezultatul brut al exerciţiului;m. Impozitul pe profit;n. Rezultatul net al exerciţiului.

Datele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli, respectiv din rulajele creditoare ale conturilor de venituri, cumulate de la începutul anului. În situaţia în care au fost efectuate înregistrari prin creditul conturilor de cheltuieli sau prin debitul conturilor de venituri, datele sunt reprezentate de soldurile conturilor de venituri şi cheltuieli înainte de a fi transferate asupra contului de rezultate finale, cumulate de la începutul anului.

9

Veniturile sunt preluate din balanţa de verificare, suma veniturilor din contul de “Profit şi pierdere” este egală cu rulajul creditor cumulat al conturilor de venituri sau rulajul creditor cumulat corectat.

Cheltuielile sunt preluate din rulajul debitor cumulat al conturilor de cheltuieli, corectat dacă este cazul cu unele sume înregistrate în credit.

Contul de “Profit şi pierdere” are un conţinut îndeosebi economic, deoarece oferă informaţii asupra activităţii de producţie, comerciale sau financiare a unităţii patrimoniale prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor pe care le generează.

În prezentarea contului de “Profit şi pierdere” sunt conturate două modele de expunere a cheltuielilor şi veniturilor: unul ce ia în considereare natura economică a acestora, altul ce pleacă de la funcţiunile sau activităţile unei întreprinderi ( de la destinaţia veniturilor şi cheltuielilor ).

Ca formă, contul de “Profit şi pierdere “ se poate prezenta:- tablou bilateral sau formă de cont ( schema orizontală );- listă ( schema verticală ).În ambele cazuri, cheltuielile şi veniturile sunt grupate în trei categorii:- din exploatare;- financiare;- excepţionale.C) Anexa la bilanţ are ca obiective principale completarea şi explicarea datelor înscrise în

bilanţ şi în contul de “Profit şi pierdere” şi conţine informaţii cu privire la situaţia patrimonială şi financiară, la rezultatele aferente exerciţiului încheiat cum sunt:

- repartizarea profitului ( anexa 1 );- situaţia stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie ( anexa 2 );- situaţia creanţelor şi datoriilor ( anexa 3 );- situaţia altor provizioane ( anexa 4 );- date informative ( anexa 5a );- plăţi restante ( anexa 5b );- impozitele, taxele şi alte obligaţii datorate şi vărsate ( anexa 5c );- situaţia activelor imobilizate ( anexa 6 ):

A. Valori bruteB. AmortizăriC. Provizioane pentru depreciere

- alte informaţii privind regulile şi metodele contabile utilizate şi date complementare ( anexa 7 ).

a) Repartizarea profitului cuprinde alocări din profitul exerciţiului în curs, la rezerve, fondul de participare a salariaţilor la profit, fondul de dezvoltare, surse proprii de finanţare, dividende de plătit etc., precum şi profitul rămas nerepartizat.

b) Situaţia stocurilor şi a producţiei în curs conţine date referitoare la dinamica stocurilor de materii şi materiale, a obiectelor de inventar, producţiei neterminate, stocurilor la terţi, animalelor, mărfurilor, ambalajelor şi a totalului stocurilor.

c) Situaţia creantelor şi datoriilor se referă la informaţii cum sunt:- creanţe din active imobilizate;- creanţe din active circulante;- cheltuieli înregistrate în avans;- total creanţe;- datorii bancare;- datorii fiscale şi sociale;- datorii comerciale;- datorii în legatură cu personalul;- alte datorii;- venituri înregistrate în avans;- total datorii.

d) Situaţia altor provizioane pune la dispoziţie date referitoare la mişcarea balanţiera a provizioanelor ( sold la începutul anului; cheltuieli privind provizioanele constituite; veniturile din

10

provizioanele diminuate sau anulate; sold la sfârşitul anului ) pe categorii de provizioane, respectiv: provizioane reglementate; provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; provizioane pentru depreciere; total provizioane.

e) Date informative oferă date cu privire la:- rezultatele obţinute;- evoluţia indicatorilor ( nr. salariaţilor, salarii brute, veniturile, exporturi,

imobilizările corporale comparativ cu anul precedent );- evoluţia creditelor, alocaţiilor bugetare;- investiţiile străine.

f) Plăţile restante prezintă volumul angajamentelor neonorate la termen, atât pe structură ( furnizori,creditori etc. ) cât şi pe vechime şi activitate ( curentă şi investiţii ).

g) Situaţia impozitelor şi taxelor datorate şi vărsate ofera informaţii referitoare la corelaţiile unităţii patrimoniale cu bugetul statului şi bugetele locale.

Pentru fiecare categorie de impozite şi taxe se fac raportări privind sumele datorate, sumele vărsate efectiv, sumele rămase de vărsat şi eventual sumele vărsate în plus.

h) Situaţia activelor imobolizate redă mişcarea activelor imobilizate (necorporale, corporale, financiare si pe total ) tot sub forma balanţiera şi în valoare brută, a amortizărilor aferente, precum şi a provizioanelor pentru depreciere.

i) Alte informaţii privind regulile şi metodele contabile se referă la: - metodele de evaluare aplicate pentru diferitele posturi din bilanţ;- metodele utilizate pentru calculul amortismentelor şi provizioanelor;- motivele pentru care unele posturi din bilanţ şi din contul de “ Profit şi pierdere” nu

sunt comparabile de la un exerciţiu la altul;- alte informaţii pe care unitatea le consideră semnificative.

D) Odată cu bilanţul, cu contul de “ Profit si pierdere” şi cu anexa la bilanţ, unităţile patrimoniale depun raportul de gestiune. Acesta conţine în principal:

- prezentarea situaţiei unităţii patrimoniale şi evoluţia sa previzibilă;- elemente deosebite intervenite în activitatea unităţii patrimoniale după încheierea

exerciţiului;- participaţiile de capital la alte unităţi;- activitatea şi rezultatele de ansamblu a sucursalelor, filialelor şi altor subunităţi

proprii;- activitatea de cercetare-dezvoltare;- alte referiri cu privire la activitatea desfăşurată care sunt considerate necesare a fi

înscrise în raportul de gestiune.

NORME DE ÎNTOCMIRE, CERTIFICARE, VERIFICARE SI ANALIZĂ A BILANŢULUI CONTABIL

Ministerul Finanţelor emite norme de întocmire şi centralizare a bilanţului contabil în fiecare an , dar legea de bază care reglementează întocmirea, verificarea şi certificarea bilanţului este Legea Contabilităţii 82/1991. Aceasta lege este completată cu prevederile Legii 31/1990 privind societătile comerciale, republicată.

Legea Contabilităţii 82/1991 reglementează regimul legal al bilanţului contabil în cadrul capitolului IV, care prevede la art.27 ca “Bilanţul contabil se întocmeşte obligatoriu anual, precum şi în situaţia fuziunii sau încetării activităţii.” Bilanţul mai poate fi întocmit la cererea Adunării Generale a Acţionarilor sau a Consiliului de Administraţie. Întreprinderile cu capital de stat îl întocmesc şi trimestrial.

Agenţii economici prevăzuţi la art.1 din Legea Contabilităţii nr.82/1991, au obligaţia să întocmească şi să depună bilanţul contabil la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv, a municipiului Bucureşti sau la administraţiile financiare ale sectoarelor, potrivit prevederilor hotărârilor guvernului.

11

La întocmirea bilanţului contabil se au în vedere regulile cu caracter general prevăzute în capitolul IV din Legea Contabilităţii nr.82/1991, precum şi Precizările privind măsurile referitoare la închiderea exerciţiului financiar aprobate expres prin Ordinul Ministerului Finanţelor.

Regiile autonome şi societăţile comerciale care au în subordine subunităţi sau filiale în ţară, vor verifica şi centraliza balanţele de verificare a conturilor sintetice, întocmind bilanţul contabil centralizat al regiei sau societăţii.

Societăţile comerciale, care au în subordine sucursale şi filiale care desfăşoară activitate şi au sediul în străinătate vor evalua, în lei, rulajele şi soldurile exprimate în valută, din balanţele de verificare a conturilor sintetice transmise de acestea, la cursul valutar din ultima zi a lunii decembrie a anului pentru care se închide bilanţul şi se vor centraliza cu balanţa de verificare întocmită pentru operaţiunile economico-financiare desfăşurate în ţară.

În vederea alinierii la nomenclatorul activităţilor Uniunii Europene, în formularul de bilanţ, agenţii economici vor înscrie, pe lângă codul de ramură din nomenclatorul prevăzut de Ministerul Finanţelor şi codul privind clasificarea activităţilor din economia naţională.

Bilanţul contabil anual precum şi raportul de gestiune, se semnează de administratorul unităţii şi de conducătorul compartimentului financiar-contabil, iar în lipsa acestora de către înlocuitorii lor de drept.

Administratorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar contabil poartă răspunderea ( potrivit legii ), asupra realităţii şi exactităţii datelor cu privire la situaţia patrimoniului şi realizării indicatorilor economico-financiari raportaţi prin bilanţul contabil.

Conducătorul compartimentului financiar contabil are obligaţia să verifice respectarea prevederilor din Normele Metodologice privind întocmirea, verificarea şi centralizarea bilanţurilor contabile, asigurarea respectării corelaţiilor dintre indicatorii din formulare, urmărind realitatea datelor ce se raportează prin bilanţul contabil.

Potrivit art. 29 din Legea Contabilităţii, bilanţurile contabile sunt supuse verificării şi certificării de către cenzori, contabili autorizaţi sau experţi contabili, după caz.

Sunt supuse verificării şi certificării, bilanţurile contabile ale societăţilor comerciale şi ale altor unităţi patrimoniale care, potrivit legii, statutelor sau contractelor de asociere au obligaţia să aibă cenzori. În cazul intreprinderilor mici sau mijlocii, bilanţurile contabile nu sunt supuse verificării si certificării de către experţi contabili sau contabili autorizaţi, conducerea unităţii având întreaga răspundere pentru corecta alcătuire a bilanţului.

Prin verificarea şi certificarea bilanţurilor se confirmă dacă acestea dau o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului exerciţiului. În acest scop, pe baza verificărilor din cursul anului, precum şi a altor elemente apreciate ca fiind necesare se întocmeşte un raport din care să rezulte, în principal, următoarele:

- dacă bilanţul contabil concordă sau nu cu registrele contabile;- dacă registrele de contabilitate sunt ţinute în conformitate cu reglementările în

vigoare;- respectarea cu buna credinţă a regulilor privind evaluarea patrimoniului şi a

celorlalte norme şi principii contabile.

12

Schema generală de verificare şi certificare a bilanţului contabil se poate prezenta astfel:

Bilanţul contabil poate fi certificat fără rezerve, cu rezerve sau se refuză certificarea acestuia. Motivele certificării cu rezerve sau refuzul de certificare se menţionează în raport.

După aprobarea bilanţului de Adunarea Generală ( în cazul bilanţului anual ), acesta împreună cu raportul cenzorilor este transmis până la data de 15 aprilie a anului următor la Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, în vederea verificării şi centralizării.

După verificare un exemplar se depune la Registrul Comerţului şi o sinteză a bilanţului propriu-zis şi a contului de “Profit şi pierdere” este transmisă spre publicare în Monitorul Oficial în cazul întreprinderilor mari sau într-o publicaţie de largă circulaţie pentru întreprinderile mijlocii. Publicarea bilanţului se poate face într-o formă simplificată. Unităţile patrimoniale mici sau mijlocii pot întocmi bilanţul contabil, în formă simplificată, în timp ce unităţile patrimoniale mari au obligaţia să întocmească bilanţul contabil sub formă dezvoltată, considerată “ baza “.

Termenele pentru depunerea bilanţului contabil sunt urmatoarele:- până la 10 martie, declaraţiile agenţilor economici care nu au desfăşurat activitate de la

data înfiinţării pănă la 31 decembrie a anului pentru care se încheie bilanţul;13

VERIFICAREA BILANTULUI CONTABIL

VERIFICARE ADMINIS-TRATIVĂ-Trimestrial

si-Anual

VERIFICARE LEGALĂ

-Permanent

VERIFICARE CONTRACTUALĂ

-Permanentsau

-Ocazional

DGFP judetene şi DGFP a municipiului Bucureşti

-Directorul financiar-contabil-Patronul

Cenzori aleşi şi si aprobaţi

-Experţi contabili-Contabili autorizaţi care-şi exercita profesiunea organizat în cabinete sau societăţi de contabilitate şi expertiză contabilăAu răspunderea legală

asupra realităţii şi exactităţii datelor raportate prin bilanţul contabil

Respectarea regulilor şi principiilor contabile stabilite, a metodelor contabile utilizate, astfel încât să nu fie denaturată imaginea fidelă a patrimoniului, situaţiei financiare si rezultatul

-supravegherea gestiunii-ţinerea la zi a registrelor contabile-evaluarea elementelor patrimoniale conform regulilor stabilite

Verifica şi raportul de gestiune sub aspectul sincerităţii şi concordanţei informaţiilor cu cele din bilanţul contabil

CERTIFICAREA BILANŢULUI CONTABIL

- până la 31 martie, agenţii economici care, potrivit prevederilor Ordinului Guvernului sunt grupaţi în categoria contribuabililor mici;

- până la 15 aprilie, agenţii economici care, potrivit prevederilor O.G. sunt grupaţi în categoria contribuabililor mari.

Termenele enumerate mai sus vor fi respectate şi de unităţile cu personalitate juridică din sectorul cooperatist şi obştesc, care desfăşoară activităţi economice.

Eventualele erori constatate în contabilitate, după aprobarea şi depunerea bilanţului contabil vor fi corectate în anul în care acestea se constată, bilanţurile contabile ale exerciţiilor anterioare nemaiputând fi modificate.

Nedepunerea bilanţurilor contabile sau după caz a declaraţiilor, la termenele prevăzute în normele metodologice, precum şi prezentarea unor bilanţuri necorelate, cu conţinut eronat, costituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor O.G. emis în acest scop.

Bilanţul contabil anual se păstrează în arhiva intreprinderii timp de 50 de ani, date fiind implicaţiile patrimoniale şi reglementările care se soluţionează pe baza informaţiilor cuprinse în bilanţ.

ÎNTOCMIREA BILANŢULUI

Pentru întocmirea bilanţului contabil se utilizează datele existente în balanţa de verificare finală a conturilor sintetice, puse de acord cu cele din balanţa conturilor analitice.

Operaţiunea de completare a bilanţului constă în prelucrarea şi transcrierea datelor din balanţa de verificare finală şi din bilanţul exerciţiului anterior.

În formularul de bilanţ propriu-zis se înscriu soldurile debitoare ale conturilor care reflectă elementele patrimoniale de activ, precum şi soldurile creditoare ale conturilor destinate urmăririi elementelor patrimoniale de pasiv, făcându-se după caz anumite grupări, însumări, rectificări ale lor.

Elementele patrimoniale de activ se înscriu în bilanţ la valoarea de intrare în patrimoniu ( contabilă ) pusă de acord cu rezultatul inventarierii în sensul diminuării ei cu amortizările şi provizioanele pentru depreciere, care poate fi denumită valoare netă.

Elementele patrimoniale de pasiv se consemnează în bilanţ la valoarea de intrare, iar provizioanele reglementate, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli constituie posturi bilanţiere distincte.

Un număr relativ redus de conturi sintetice au posturi corespondente în bilanţ. Acestea se completează prin înscrierea soldurilor finale pe care le au conturile corespondente. De exemplu: “Furnizori-debitori” (409), “ Decontări cu asociaţii privind capitalul” (456), “Rezultatul exerciţiului” (121), “Repartizarea profitului” (129) etc.

O altă grupă de conturi de activ conţine conturi ce au posturi corespondente în bilanţ, însă elementele patrimoniale care le reflectă sunt supuse uzurii şi/sau deprecierii, fapt pentru care posturile bilanţiere se completează prin scăderea din soldurile debitoare ale conturilor respective a soldurilor finale creditoare ale conturilor corespunzătoare de amortizări şi/ sau provizioane. De exemplu perechile de conturi: “Imobilizări necorporale în curs” (230) şi “Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în curs” (293) sau “Terenuri” (2111) şi “Amortizarea terenurilor” (2810) etc.

O altă grupă distinctă de conturi de pasiv o constituie cele care se înscriu în bilanţ prin gruparea şi însumarea soldurilor creditoare de la mai multe conturi. De exemplu: ”Rezerve legale” (1061), “Rezerve statutare” (1063) şi “Alte rezerve” care formează postul “Rezerve”; “Prime de emisiune sau de aport” (1041), “ Prime de fuziune” (1042) constituie postul “Prime legate de capital” etc.

O categorie distinctă de conturi o constituie cele de activ care în vederea înscrierii lor în posturi bilanţiere se grupează câte doua sau trei conturi ce reflectă elemente patrimoniale distincte, iar din totalul soldurilor debitoare se scade totalul soldurilor creditoare ale conturilor de amortizări şi/sau provizioane aferente. De exemplu: “Cheltuieli de constituire şi de cercetare–dezvoltare”, post în componenţa căruia sunt incluse soldurile conturilor: “Cheltuieli de constituire” (201), “Cheltuieli de cercetare si dezvoltare” (203), “Amortizarea cheltuielilor de constiture” (2801), “Amortizarea cheltuielilor de cercetere si dezvoltare” (2803) si “Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor necorporale” (290).

Se poate considera o categorie distinctă şi specifică de conturi cele încadrate în grupele 42-45 din planul de conturi, pentru care atât în activ cât şi în pasiv se găseşte câte un post bilanţier cu

14

denumirea “Alte creante” şi respectiv “Alte datorii”. La aceste posturi se înscriu în general aceleaşi conturi, după cum prezintă solduri finale debitoare şi respectiv creditoare, dintre care se amintesc conturile privind personalul, asigurările sociale, protecţia socială, bugetul statului, alte organisme publice, decontări în cadrul grupului şi conturi asimilate celor de mai sus, fără vreo compensare între ele.

Pentru contul de “Profit si pierdere” datele necesare sunt preluate din ultima balanţa de verificare, numai că în acest caz sunt preluate rulajele cumulate ale conturilor de venituri şi cheltuieli, adică se prezintă o mişcare, o realizare cumulată a veniturilor şi cheltuielilor şi a rezultatelor financiare pe anul respectiv.

Celelalte anexe la bilanţ se întocmesc în baza datelor din bilanţ şi a soldurilor analitice din ultima balanţă de verificare.

Datorită caracterului complex al lucrărilor impuse de întocmirea bilanţului perioada de elaborare a acestuia este lungă, termenul limită de publicare oficială în Monitorul Oficial fiind 15 aprilie pentru exerciţiul anterior.

CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE,

In contabilitate, descrie si explica rezultatul contabil prin prisma structurilor de cheltuieli si venituri care le-au determinat, implicit a activitatilor consumatoare si producatoare de rezultate.

Structura contului de profit si pierdere, conform Ordinului ministrului finantelor nr. 306 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Reglementarilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, publicat in Monitorul Oficial nr. 279 bis din 25 aprilie 2002 este urmatoarea:

A. Venituri din exploatare:1. Cifra de afaceri neta2. Variatia stocurilor de produse finite, produse reziduale, semifabricate si productie in curs de

executie3. Productia imobilizata4. Alte venituri din exploatareTOTAL Venituri din exploatareB. Cheltuieli de exploatare5. a) Cheltuieli cu materiile prime si materialele consumabileb) Alte cheltuieli din afara6. Cheltuieli cu personalula) Salariib) Cheltuieli cu asigurarile si protectia sociala, cu mentionarea distincta a celor referitoare la

pensii7. a) Amortizari si provizioane pentru deprecierea imobilizarilor corporale si necorporaleb) Ajustarea valorii activelor circulante8. Alte cheltuieli de exploatareTOTAL Cheltuieli de exploatareC. Rezultatul din exploatareD. Venituri financiare9. Venituri din interese de participare- din care in cadrul grupului10. Venituri din alte investitii financiare si creante care fac parte din activele imobilizate- din care in cadrul grupului11. Venituri din dobanzi si alte venituri similare- din care in cadrul grupuluiTOTAL Venituri financiareE. Cheltuieli financiare

15

12. Ajustarea valorii imobilizarilor financiare si a investitiilor financiare detinute ca active circulante

13. Cheltuieli cu dobanzile si alte cheltuieli similare- din care in cadrul grupuluiTOTAL Cheltuieli financiareF. Rezultatul financiarG. Rezultatul curent al exercitiuluiH. Venituri extraordinareI. Cheltuieli extraordinareJ. Rezultatul extraordinarK. Venituri totaleL. Cheltuieli totaleM. Rezultatul brutN. Impozitul pe profitO. Alte impozite ce nu apar in elementele de mai susP. Rezultatul net al exercitiului financiarEste convergent si complementar cu bilantul contabil.

16

TEMA NR. 3ANALIZAREA INFORMAŢIILOR DIN SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE

Caracterizarea indicatorilor economici pe baza situaţiilor financiare - situaţia generală a patrimoniului, situaţia netă a patrimoniului, fondul de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria netă, lichiditate, solvabilitate.

Calcularea indicatorilor pe baza informaţiilor din situaţiile financiare - utilizând formulele corespunzătoare de calcul, manual sau cu soft specializat

Interpretarea indicatorilor calculaţi - în vederea stabilirii unor măsuri previzionale (restrângerea sau dezvoltarea activităţii, atragerea de noi surse de finanţare, etc.)

ANALIZA ACTIVITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE PE BAZA BILANŢULUI CONTABIL

Intocmirea bilanţului contabil pe lângă funcţia de generalizare a datelor are ca scop elaborarea unui document în baza căruia să se faca analiza următoarelor aspecte:

- realizării indicatorilor în comparaţie cu bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul respectiv şi cu anul de bază ( anul precedent ). Acesta se numeşte analiză dinamică.

- identificarea unor resurse financiare posibile pentru dezvoltarea activităţii .Analiza activităţii firmei în baza bilanţului este obligatorie. Compartimentele de contabilitate

ale unităţilor patrimoniale nu pot depune bilanţul contabil la Direcţia Generală a Finanţelor Publice decât în condiţiile în care Adunările Generale ale Acţionarilor, Consiliile de Administraţie, conducerea executivă a unităţii au analizat situaţia patrimonială a firmei şi au întocmit în acest scop, un proces-verbal de concluzii şi măsuri. Un exemplar din procesul-verbal de analiză a bilanţului contabil se depune odată cu celelalte formulare din darea de seamă contabilă.

În cadrul firmei analiza activităţii economico-financiare pe baza bilanţului contabil este realizată pe următoarele nivele:

- conducerea executivă;- Consiliul de Administraţie;- Adunarea Generală a Acţionarilor.Analiza pe bază de bilanţ are în vedere următoarele aspecte:

1. analiza indicatorilor de performanţă;2. analiza indicatorilor de eficienţă;3. analiza indicatorilor de lichiditate;4. analiza indicatorilor de îndatorare ( solvabilitate );5. analiza indicatorilor acţiunilor şi dividendelor.

Analiza indicatorilor de performanţă.

Indicatorii de performanţă ocupa un loc central în cadrul analizei financiare şi constau în calcularea şi interpretarea ratei rentabilităţii capitalurilor totale utilizate sau a activelor nete ( R ).

RATA PROFITUL PROFITUL = =

RENTABILITĂŢII CAPITALURI TOTALE UTILIZATE TOTAL ACTIVE NETE

Analiza performanţelor întreprinderii se extinde cu ajutorul unei piramide de forma indicatorilor primari, secundari şi terţiari.

Profitul din exploatareIndicatori primari: R 1 = X 100

Capitaluri totale utilizate

17

Profitul din exploatareIndicatori secundari: R 2 = X 100

Cifra de afaceri sau

Cifra de afaceri R 2 = X 100

Capitaluri totale utilizate

Costul vânzăriiIndicatori terţiari: R 3 = X 100

Cifra de afaceri sau

Cifra de afaceri R 3 = X 100

Active fixe sau

Cifra de afaceri R 3 = X 100

Active circulante

Analiza indicatorilor de eficienţă.

Eficienţa activităţii agenţilor economici este apreciată prin indicatorii de eficienţă care au la bază procesul de transformare a capitalurilor circulante pe un circuit de forma: Bani-Marfă-Bani. Aceşti indicatori exprimă numărul mediu de zile aferent fiecărei faze a ciclului economic sau durata medie în zile a unei rotaţii , pe elemente ale capitalului circulant. Cu cât procesul de transformare al capitalurilor circulante este mai eficient, cu atât riscul de a investi în activitatea respectiva este mai mic. Creşterea duratei totale a procesului de transformare a capitalurilor circulante determină următoarele riscuri:

- afectarea morală a calităţii materiilor şi materialelor;- realizarea unor produse care nu pot fi vândute;- creştera costurilor indirecte, în primul rând a celor cu stocarea;- creşterea costurilor finale ale produselor finite;- diminuarea profitului;- creşterea cererii acţionarilor pentru dividende cât mai mari,

Indicatorii de eficienţă sunt:a) Durata medie de plată Credite pentru plata furnizorilor

= X 360 a creditelor C/val./achiziţiilor de materii prime

b) Durata medie de stocare Stocuri de materii şi materiale = X 360

a materiilor şi materialelor C/val./achiziţiilor de materii şi materiale

c) Durata de stocare a pro- Stocuri de productie neterminată = X 360

duselor în curs de execuţie Costul produselor finite vândute într-un an

18

d) Durata medie de stocare Stoc de produse finite = X 360

a produselor finite Costul produselor finite vândute într-un an

e) Durata medie de încasare Clienţi = X 360

a clienţilor Valoarea produselor finite vândute într-un an

Analiza indicatorilor de lichiditate

Pentru un agent economic să poata funcţiona are nevoie de lichidităţi, iar dimensiunea relativă a acestora este apreciată prin nivelul umor indicatori care se calculează pe baza bilanţului contabil.

În practică se folosesc următoarele indicatori de lichiditate:ACTIVE CIRCULANTE

a) RATA LICHIDITĂŢII CURENTE = PASIVE CIRCULANTE

Valoarea optimă a acestui indicator este de la 2 la 1.

ACTIVE CIRCULANTE - STOCURIb) TESTUL ACID = PASIVE CIRCULANTE

Valoarea optima a acestui indicatir este de la 1 la 1.

c) RATA RECUPERĂRII RAPIDE CASH =

A LICHIDITĂŢILOR PASIVE CIRCULANTE

Analiza nivelului de îndatorare sau de solvabilitate.

În contabilitate pentru caracterizarea gradului de solvabilitate se utilizează indicatori cum sunt:a) Proporţia activelor nete în capitalul acţionarilor

TOTALUL ACTIVELOR NETEP. A. N. = X 100

CAPITALURILE ACTIONARILOR

b) Raportul “ Gearing” în următoarele variante:

CREDITE TOTALERATA DATORIEI = X 100

CAPITALUL ACTIONARILOR

CREDITE PE TERMEN LUNGRAPORTUL GEARING 2 = X 100

CAPITALURI TOTALEValoarea optimă 40% (maximă).

19

CAPITALUL ACTIONARILORRAPORTUL GEARING 3 = X 100

CAPITALURI TOTALEValoarea optimă 60% (minim).

Analiza indicatorilor unitari: a acţiunilor şi a dividendelor

Această latură a analizei prezintă interes pentru acţionari şi are la bază informaţiile din contul de “Profit şi pierdere”.

Pentru analiza acţiunilor şi dividendelor sunt folosiţi următorii indicatori: Profit net

a) Profitul net care revine la o acţiune = Nr. de acţiuni emise

Dividendele de plătitb) Dividendul per acţiune =

Nr. de acţiuni emise

Profitul net

c) Capacitatea de acoperire a dividendelor = Dividende de plătit

Valoarea minimă a acestui indicator este de 2.5 ori.

20

CONCEPTUL DE RENTABILITATE. RATA DE EXPRIMARE A RENTABILITĂŢII

Rentabilitatea este un indicator sintetic calitativ important, care exprimă capacitatea unei firme de a obţine venit net. Altfel spus rentabilitatea poate fi definită ca capacitatea întreprinderii de a produce un surplus peste nivelul cheltuielilor. Rentabilitatea reprezintă capacitatea firmelor de a produce profit.

Masa profitului reprezintă expresia absolută a rentabilităţii. Rentabilitatea reflecta marja de venituri care depăşeste cheltuielile, iar în expresii relative ea trebuie sa apară întotdeauna supraunitară.

Rentabilitatea poate fi evidenţiată în diferite moduri prin combinarea a trei factori: - rezultatele obţinute;

- mijloacele utilizate;- activitatea.Din combinarea celor trei factori pot apare doua tipuri de relaţii:

a) raportul dintre rezultate şi mijloacele folosite;b) raportul dintre rezultate şi activitate.

Rentabilitatea capitalurilor exprimă eficienţa utilizării capitalurilor plasate în afacerea

economică respectiv raportul dintre masa profitului şi capitalul utilizat. RENTABILITATEA PROFITUL = X 100 CAPITALURILOR CAPITALUL UTILIZAT

Rentabilitatea economică este rentabilitatea prin intermediul căreia se exprimă eficienţa existenţei şi folosirii activelor economice, rată care este dată de raportul dintre profit şi activele economice.

RENTABILITATEA PROFITUL = X 100

ECONOMICĂ ACTIVELE ECONOMICE

Rentabilitatea financiară este generic exprimată de raportul dintre rezultatele nete şi fondurile proprii.

RENTABILITATEA PROFITUL NET = X 100

FINANCIARĂ FONDURILE PROPRII

CAPACITATEA DE PLATĂ. SOLVABILITATEA. LICHIDITATEA. BONITATEA.

Capacitatea de plată a agentului economic este posibilitatea de a-şi stinge integral şi la termen obligaţiile de plată devenite exigibile faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat, bănci sau alţi creditori cu mijloace băneşti de care dispune ( proprii, atrase, împrumutate ). Capacitatea de plată este corespunzătoare atunci când totalitatea mijloacelor băneşti sunt egale sau mai mari decât cuantumul plăţilor exigibile. Ea se poate obţine prin corelarea termenelor de plată cu termenele de încasare a mărfurilor, deîincasare a debitelor şi a altor creanţe.

Din punct de vedere static capacitatea de plată reprezintă o stare de echilibru între mijloacele de plată disponibile şi obligaţiile de plată exigibile.

Din punct de vedere dinamic capacitatea de plată reprezintă starea de echilibru între fluxurile monetare de intrare şi iesire, adică între încasările agentului economic.

21

Solvabilitatea este capacitatea firmei de a plăti la scadenţă datoriile faţă de creditorii săi. Un agent economic este solvabil când suma activelor sale investite în mijloace fixe, active circulante, creanţe certe, resurse băneşti este mai mare sau cel puţin egală cu totalul pasivului reprezentând obligaţii faţă de parteneri, salariaţi, bugetul statului, bancă.

Un agent economic poate fi solvabil chiar dacă la un moment dat nu are capacitate de plată. Lipsa capacităţii de plată şi a lichidităţilor financiare pot fi temporare dacă se bazeaza pe o solvabilitate certă a agentului economic. Pentru agentul economic solvabilitatea se asigură numai prin desfăşurarea unei activiăţi eficiente din care se obţine profit. Daca activitatea nu este profitabilă pierderile din patrimoniu duc la starea de insolvabilitate.

Solvabilitatea patrimonială este un indicator care se determină prin raportarea capitalului social la totatul elementelor patrimoniale, inclusiv capitalul social.

Capitalul socialSp = X 100 Elemente patrimoniale constituite din credite + Capitalul social

Se apreciează că acest indicator este pozitiv când se apropie de 100%, dar nu mai puţin de 50 %.

Lichiditatea. Lichiditatea financiară este capacitatea pe care o are unitatea economică de a-şi îndeplini la termen cu resursele sale băneşti de care dispune, obligaţiile de plată. Ea reflectă raportul supraunitar dintre mijloacele de plată şi datoriile exigibile. Lichiditatea financiară se măsoara cu ajutorul coeficientului de lichiditate imediată, care se calculeaza astfel: Disponibilităţi băneşti proprii şi împrumutate

Ci = X 100 Plăţile exigibile

Se apreciează că activitatea este bună când coeficientul de lichiditate imediată este peste 100%, deoarece atunci arată cu cât încasările depăşesc plăţile, iar dacă este sub 100% evidenţiează o activitate nesatisfăcătoare deoarece încasările sunt sub nivelul plăţilor. La agenţii economici lipsa de lichiditate se manifestă prin plăţi restante faţă de furnizori, bugetul statului, bănci.

Lichiditatea patrimonială este un alt indicator ce se determină ca raport între componentele patrimoniale active care se pot transforma în timp scurt în mijloace băneşti ( disponibilităţi in conturi la bănci şi în casă, titluri de credit, acţiuni, obligaţiuni, cambii, cantităţi de materiale, materii prime etc. ) şi elemente patrimoniale de pasiv de asemenea pe termen scurt ( credite bancare cu scadenţă pe termen scurt, furnizori, salarii, impozite ).

∑ Elemente patrimoniale de activLp = X 100 ∑ Componente patrimoniale de pasiv cu scadenţă pe T.S.

Bonitatea financiara este o forma a încrederii pe care o prezintă o persoană juridică sau fizică în momentul solicitării unui credit, de asemenea este o situaţie economico-financiară a celui ce solicită credite, garanţia pe care o reprezintă un agent economic sau un cetăţean că va rambursa la scadenţă creditul solicitat. Bonitatea financiară se apreciază pe baza bilanţului contabil şi a indicatorilor cu care se exprimă calitatea activităţii economico-financiare, a indicatorilor datoriei interne sau/şi externe.

Bonitatea presupune rentabilitate şi promptitudine în stingerea obligaţiilor şi are importanţă atât în relaţiile economico-financiare interne, dar mai ales în cele externe.

Analiza situaţiilor financiare presupune studiul relaţiei dintre informaţiile cuprinse în aceste documente, la un moment dat şi tendinţa evoluţiei acestora, într-un anumit interval de timp. Scopul principal al analizei situaţiilor financiare este acela de a obţine o imagine pertinentă a situaţiei interne a întreprinderilor, reflectată concentrat în nivelul rentabilităţii, eficienţei şi riscului, informaţii care permit apoi selectarea deciziilor optime de investiţii. Prin analiza financiară se elaborează previziuni

22

cu privire la evoluţia viitoare a subiectului analizat şi se poate diagnostica starea financiară a întreprinderii. Analiza financiară permite, de asemenea, evaluarea echipei manageriale. Mai presus de toate, însă, analiza financiară reduce numărul deciziilor bazate pe intuiţie şi subiectivism, îngustândsubstanţial inevitabilele manifestări ale incertitudinii.

În mod tradiţional, literatura privind analiza financiară s-a concentrat asupra analizei univariate, care presupune studiul unor indicatori într-un anumit moment în timp şi care determină concluzii pe baza comparaţiilor. Studiul acestor indicatori permite elaborarea unei imagini asupra performanţelor agenţilor economici precum şi asupra poziţiei financiare a acestora, fiind des utilizaţi în practică.

Patrimoniu -totalitatea bunurilor mobile si imobile (inclusiv terenuri), evaluate in expresie baneasca, disponibilitatile banesti, titlurile de valoare, drepturile si obligatiile banesti izvorate din relatiile cu tertii.

Inventarierea generala a patrimoniului.Inventarierea generala a patrimoniului reprezinta lucrarea preliminara prin care se stabileste

situatia reala a patrimoniului. Determinatorul real se refera atat la constatarea maririi faptice a elementelor patrimoniale, cat si la evaluarea lor la nivelul valorii actuale a bunurilor patrimoniale. Nu se poate concepe un bilant, adica nu se pot determina patrimoniul, situatia financiara si rezultatele intreprinderii la un anumit moment si pe o anumita perioada de timp, fara sa se alcatuiasca in prealabil inventarul. Numai printr-un bilant alcatuit pe baze reale, intreprinzatorul se poate orienta si mentine intr-o economie insotita de variatia preturilor si puterii de cumparare a banului.

Relatia proprie inventarului, prin care se determina situatia reala a patrimoniului la un moment dat, este de forma: Situatia neta a patrimoniului =Activul inventariat –datorii inventariate

Constatarea existentei elementelor inventariate se face prin observarea directa (numarare, cantarire, masurare, cubare si calcule tehnice, dupa caz) pentru bunurile corporale (materiale), pe baza de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terti ), pentru bunurile necorporale (nemateriale), creante si datorii. In ceea ce priveste evaluarea elementelor patrimoniale inventariate, aceasta se face la nivelul valorii actuale denumita valoare de inventar.

Valoarea de inventar, ca expresie a valorii actuale, este estimata in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru economia intreprinderii, starea si amplasarea bunurilor. De aceea, mai multe lucrari de specialitate, se apreciaza ca valoarea de inventar este egala cu valoarea de intrebuintare.

Toate bunurile ce se inventariaza se inscriu in listele de inventariere. Asa cum se arata in Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, pentru bunurile depreciate, inutilizabile, sau deteriorate, fara desfacere sau greu vandabile, comenzi in curs abandonate sau sistate, precum si pentru obligatiile si creantele incerte ori in litigiu se intocmesc, de regula, liste de inventariere separate. In aceste conditii listele de inventariere se diferentiaza astfel:

a)Lista de inventariere cod 14 – 3 – 12, intocmita numai pentru stocurile de valori materiale constatate cu lipsuri si plusuri la inventar, precum si pentru toate categoriile de bunuri la care comisia de inventariere a constatat deprecieri.

b)Lista de inventariere cod 14 – 3 – 12/b, varianta simplificata intocmita distinct in structura: valori materiale fara lipsuri si plusuri; valori materiale cu lipsuri si plusuri; valori materiale cu deprecieri.

c)Lista de inventariere pentru gestiunile global-valorice, cod 14 – 3 – 12/c. d)Situatii analitice distincte pentru alte valori decat cele materiale care la inventariere nu s-au

constatat deprecieri si deci nu se constituie provizioane.

23

FONDUL DE RULMENTFondul de rulment (FR) - reprezintă acea parte a capitalului permanent destinată şi utilizată

pentru finanţarea activităţii curente de exploatare. Fondul de rulment poate fi antecalculat şi efectiv utilizat.Nevoia de fond de rulment (NFR) este element de activ. NFR reprezintă activele circulante care trebuie să fie finanţate din fondul de rulment.NFR = active circulante fără disponibilităţi din care se scad datoriile curente.Trezoreria netă (TN) sau disponibilul bănesc reprezintă partea de fond de rulment care depăşeşte nevoia de fond de rulment. TN este formată din active circulante lichide care staţionează între două rotaţii.

TREZORERIA NETĂTrezoreria neta este expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati echilibrate si eficiente. Ea releva calitatea echilibrului general al intreprinderii atat pe termen lung cat si pe termen scurt.Capitalurile permanente trebuie să acopere activul imobilizat si nevoia de fond de rulment generată de activitatea de exploatare. Partea din capitalurile permanente excedentară activului imobilizat, numită fond de rulment, serveste la plata furnizorilor, asteptând ca materiile prime să fie transformate în produse si acestea să fie vândute si încasate. Este important ca acest decalaj în timp, între plata cheltuielilor si încasarea veniturilor, să fie suportat de capitalurile permanente. În plus, dat fiind faptul că nevoia de fond de rulment nu produce lichidităti, este de preferat ca finantarea ei să se facă nu din împrumuturi (care presupun iesiri de lichidităti cu o anumită regularitate), ci pe seama capitalurilor proprii (beneficii capitalizate, cresteri de capital sau cesiuni de active).Existenta fondului de rulment reprezintă o marjă de sigurantă (partea din resursele pe termen lung care finantează activele circulante) fapt ce măreste încrederea partenerilor săi de finantare (actionari si creditori), care la rândul lor vor răspunde, în termeni de finantare, în functie de strategia pe care si-a stabilit-o respectând o anumită structură financiară menită să maximizeze valoarea întreprinderii.Fondul de rulment net nu are sens decât dacă nu este asociat, el însusi, cu ciclul de exploatare, ceea ce necesită un studiu al echilibrului financiar sub un an recurgând la notiunea de necesar de fond de rulment numit si fond de rulment normativ. Echilibrul fond de rulment/necesar de fond de rulment trebuie urmărit, deoarece insuficienta fondului de rulment în raport cu necesarul de fond de rulment provoacă criza de trezorerie.Se poate vorbi astăzi de managementul fondului de rulment care „implică toate aspectele administrării si conducerii proceselor, atât a activelor curente, cât si a pasivelor curente, o recunoastere a legăturii existente între aceste pozitii si o recunoastere a legăturii existente între capitalul de lucru si capitalul pe termen lung si investitii”. Politicile fondului de rulment privesc pe de o parte, stabilirea unui anumit nivel pentru fiecare categorie de active curente si, pe de altă parte, alegerea modalitătilor de finantare a acestora. Din această perspectivă, managementul fondului de rulment, al capitalului de lucru, devine extrem de important pentru întreprinderile mici si mijlocii, care, având acces limitat la surse externe de finantare pe termen lung, trebuie să se bazeze pe creditul comercial si împrumuturi bancare pe termen scurt, mase patrimoniale care nu fac altceva decât să crească valoarea pasivelor curente, influentând astfel fondul de rulment.După unii autori FRN se determină ca diferentă între activele circulante si datoriile pe termen scurt ceea ce duce la concluzia că: suma datoriilor pe termen scurt acceptate în conditii de risc convenabil într-o structură financiară bună este egală cu activul circulant minus fondul de rulment net, sufficient pentru a acoperi necesitătile de exploatare a întreprinderii. În întreprinderile care respectă această regulă dificultătile de trezorerie nu pot fi de durată pentru că ele izvorăsc din simple decalaje între cifra de afaceri si cheltuielile totale ale întreprinderii. Întreprinderea care nu a făcut nici o datorie bancară neaplicând regula sus-mentionată, va putea găsi credite pe termen scurt asteptând ca valorile de exploatare sau valorile realizabile să se transforme în lichidităti. Dacă această regulă nu este respectată, dificultătile de trezorerie sunt „cronice” si nu mai sunt probleme de trezorerie, ci de structură financiară deficitară. Astfel întreprinderea nu mai trebuie să caute credite pe termen scurt, care vor fi greu de obtinut, ci va trebui să insiste pentru ameliorarea fondurilor proprii si/sau va recurge la datorii financiare pe termen lung si/sau mediu pentru a-si reconstitui fondurile de rulment nete.Valoarea pozitivă a FRN exprimă existenta unui excedent potential de lichidităti pe termen scurt.

24

Valoarea negativă a FRN reflectă existenta unui excedent de datorii, caz în care echilibrul financiar pe termen scurt este afectat deoarece lichiditătile potentiale nu acoperă exigibilitătile potentiale. În aprecierea dezechilibrului financiar trebuie să se tină seama de gradul de lichiditate a activelor circulante si de gradul de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt. Dacă primul este superior celui de al doilea, atunci întreprinderea va realiza excedent de lichidităti care îi va permite achitarea datoriilor curente ajunse la scadentă.Se poate spune că FRN îsi găseste un complement indispensabil pentru nevoile de fond de rulment pentru a evalua structura financiară a întreprinderii. La întreprinderile comerciale (de ex. Din aprovizionare), FRN nu reprezintă nici o importantă, el poate fi negativ fără să destabilizeze activitătile întreprinderii întrucât, de obicei clientii plătesc cash, în cel mai rău caz, creditele comerciale au scadente relativ mici (de obicei sub un an).NFR respectiv capitalul necesar pentru asigurarea continuitătii exploatării unei întreprinderi, se determină astfel:NFR = Utilizări curente- Resurse curenteUn NFR pozitiv semnifică existenta unui decalaj între gradul de lichiditate a stocurilor si creantelor totale si gradul de exigibilitate al datoriilor curente, respectiv o încetinire a ritmului încasărilor si o crestere a ritmului plătilor. Dacă cresterea necesitătilor de finantare (utilizări curente excedentare resurselor curente) este consecinta unei politici active de investitii atunci, situatia financiară a întreprinderii poate fi considerată normală.Un NFR negativ, reflectă un excedent de resurse curente, ca urmare a cresterii vitezei de rotatie a activelor curente, concomitent cu existenta unor datorii exigibile în conditii avantajoase pentru întreprindere. Un NFR negativ poate fi consecinta unor întreruperi temporare în aprovizionarea si reînnoirea stocurilor ori a unor situatii de nerespectare a termenelor da stingere a datoriilor pe termen scurt.Ajustarea valorii relativ constante a FRN (a cărui valoare este influentată de deciziile pe termen lung cu privire la politica de investitii si de finantare) cu valoare fluctuantă a NFR (valoare influentată de fluctuatia nivelului de activitate si de decalajele pe termen scurt dintre venituri si cheltuieli, respective încasări si plăti) se realizează prin intermediul trezoreriei nete.TN = FRN – NFRAceastă relatie reflectă faptul că „orice fluctuatie a FRN si NFR influentează asupra trezoreriei nete, care constituie soldul disponibilitătilor resurselor financiare pe termen scurt sau excedentul capitalului permenent fată de nevoia de active circulante neacoperite din resurse pe termen scurt”.

Lichiditate totalitatea banilor de care dispune o societate pentru a face platile la termen.Capacitatea unei intreprinderi de a face fata obligatiilor sale de plata pe termen scurt, prin

transformarea unor active circulante in disponibilitati banesti care sa permita efectuarea platilor ce devin exigibile. In practica se calculeaza mai multi indicatori care sa ofere informatii cu privire la lichiditatea unei societati, si anume: rata lichiditatii generale, rata lichiditatii imediate, rata lichiditatii relative, rata lichiditatii trezoreriei. Acesti indicatori difera prin elementele care se au in vedere la calcularea lor.

Capacitatea de a transforma o proprietate (materiala, intelectuala sau de alt fel) intr-o suma de bani. Riscul de lichiditate este unul dintre cele mai importante riscuri financiare, deoarece poate aparea atunci cand nevoia de bani lichizi este mai mare si nu exista alte surse.Riscul de lichiditate poate fi prevenit in primul rand prin diversificare, deoarece astfel in cazul in care unul dintre active nu are o lichiditate suficienta, se poate vinde un alt activ pentru a obtine suma necesara. Foarte important este ca inainte de a face o investitie sa se analizeze lichiditatea potentiala a investitiei pentru situatia unei retrageri (exit).

Solvabilitate - capacitatea unui agent economic de a plati datoria pe care o are fata de un creditor, la termenul de plata stabilit in prealabil.

Solvablitatea reprezinta capacitatea unei companii de a-si onora obligatiile fata de partenerii de afaceri din activele sale.   Trebuie facuta distinctie intre principalele interpretari referitoare la datoriile unei companii: •  imprumuturi pe termen lung

25

•  imprumuturi pe termen lung + imprumuturi pe termen scurt (imprumuturi totale) •  imprumuturi pe termen lung + toate datoriile pe trmen scurt (datorii totale)   Astfel, primele doua definitii se concentreaza pe imprumuturile purtatoare de dobanda (acordate de banci sau de alte institutii financiare), si sunt de obicei folosite in calculele indicatorilor efectuate la banca. Ultima definitie include imprumuturile si toate celelalte datorii (cum ar fi taxe, dividende neplatite, datorii catre furnizori etc.) Din punctul de vedere al companiei, toate aceste datorii sunt la fel de importante, afectandu-i activitatea in mod identic. Iata de ce datoriile totale sunt luate mai frecvent in calcul in cadrul indicatorilor de solvabilitate.   Principalii indicatori de solvabilitate sunt urmatorii:  

1. Rata datoriilor (Debt Ratio)

RD trebuie sa fie mai mica sau egala cu 1.   Aceasta rata este un indicator general al indatorarii. Ea calculeaza proportia in care activul total este finantat prin datorii. S-ar parea ca este de dorit sa aveti o rata a datoriilor redusa. E adevarat, avand in vedere ca implica un risc mai mic. Cu cat sunt mai multe datorii cu atat serviciul datoriei e mai mare si presiunea asupra cash-flow-ului mai accentuata.   Pe de alta parte, nu trebuie trecuta cu vederea alternativa negativa a unei finantari prea mari prin capital propriu (Activ total - Datorii). Atunci cand nu ati ajuns in zona periculoasa a indatorarii este mai bine sa finantati afacerea prin cresterea datoriilor decat prin infuzie de capital. In plus, cheltuielile cu dobanda sunt deductibile fiscal iar controlul asupra companiei nu se dilueaza.   2. Gradul de indatorare (Debt to Equity Ratio)

unde Capitalul propriu se poate obtine scazand din activul total valoarea datoriilor totale ale companiei. Acest indicator masoara volumul finantarii externe in raport cu cel al finantarii asigurate de proprietari. Cu cat valoarea sa este mai mare, cu atat afacerea depinde mai mult de creditorii sai, si cu atat mai mare riscul asociat (deoarece toate datoriile din bilant dau drepturi asupra companiei unor terti). In general, companiile trebuie sa tina cont de gradul de nesiguranta al incasarilor viitoare inainte de a contracta credite sau alte datorii. Un raport mare ( > 1) implica un risc mare pentru creditori. Acestia vor tine cont de normele bancare curente si reglementarile in domeniu. De regula o valoare acceptabila pentru cea mai mare parte a activitatilor este RL < 0,5. Un raport mic demonstreaza capacitatea companiei de a-si mari volumul creditelor, sub rezerva existentei unui flux de lichiditati corespunzator (care sa permita pe viitor suportarea serviciului datoriei). 3. Rata de solvabilitate (Long Term Debt to Equity Ratio)

Acest coeficient indica ponderea datoriei pe termen lung in capitalul propriu, mai exact arata modul de finantare a capitalului permanent pus la dispozitia companiei (surse proprii sau surse atrase).

26

Alte metode de evaluare a solvabilitatii companiei se bazeaza fie pe raportarea Datoriilor pe termen lung la Capitalul permanent, fie pe raportarea Capitalului propriu la Capitalul permanent (in exprimare procentuala) 4. Rata de acoperire a activelor imobilizate (Fixed Charge Coverage)

unde:Active fixe nete = Valoarea de intrare a activelor fixe – Amortizare Acest indicator arata de cate ori valoarea activelor fixe nete acopera suma datoriilor pe termen lung. 5. Rata de acoperire a serviciului datoriei (RAD – Debt Coverage Ratio/Burden Coverage) Acest indicator trateaza solvabilitatea proiectelor de investitii. In esenta el indica de cate ori profitul din activitatea companiei inainte de plata dobanzilor acopera serviciul datoriei (rata anuala de rambursare a imprumutului plus plata dobanzilor aferente). RAD <1 arata ca sunt mari sanse ca firma sa nu-si poate plati datoriile. Acest indicator este de mare interes mai ales pentru creditori, care pot afla in ce masura isi vor putea recupera datoriile la data scadentei.   In practica RAD poate fi calculata in doua variante: a) inainte de impozitare; b) dupa impozitare.

Inainte de impozitare:

 Dupa impozitare:

 O tendinta descrescatoare a RAD poate indica un management ineficient sau previziuni prea optimiste la momentul contractarii creditelor.

In practica anglo-saxona, in calculul RAD se tine cont de faptul ca cheltuielile cu dobanda se deduc din profit inainte de calculul impozitului, in timp ce rata de rambursare nu este deductibila. De aceea, este necesara asigurarea compatibilitatii sumelor incluse in formula inainte de calcularea RAD.

Politici contabilePoliticile contabile definesc, deci, o concepţie contabilă pentru fiecare întreprindere sau instituţie

publică în rezolvarea ansamblului problemelor financiare. Ele încorporează principiile, bazele, convenţiile, regulile şi practicile specifice adoptate de o entitate în conducerea curentă a activităţilor a contabilităţii acestora, pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Prin politica contabilă trebuie să se clarifice ferm varianta de operare constantă pentru fiecare tip de eveniment în parte, pornindu-se de la faptul că I.A.S. şi interpretările Comitetului Permanent pentru Interpretări oferă diverse metode de rezolvare a unei anumite probleme, soluţii alternative, calcule opţionale etc. Aşa constatăm că mai apar şi alte principii şi reguli, cum ar fi:

„raţionamentul profesional", singurul care permite alegerea alternativelor; „judecata de valoare" este baza soluţiilor contabile; „pragul de semnificaţie" conform căruia o informaţie - este tratată sau nu ca semnificativă în

funcţie de interesul urmărit (spre exemplu dacă ea reprezintă sub 5% din portofoliul problemei nu ne interesează evident).

Politicile contabile încorporează: principiile; metodele şi procedurile;

27

bazele de calcul; regulile de evaluare; practicile proprii, specifice fiecărei instituţii publice.

Conform I.A.S. şi Regulamentului Financiar al Uniunii Europene, „este necesară elaborarea unui set (manual) de proceduri de către conducerea fiecărei persoane juridice pentru toate operaţiunile derulate, pornind de la întocmirea documentelor justificative până la finalizarea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale”.„Aceste proceduri trebuie elaborate având în vedere specificul activităţii, de către specialişti în domeniul economic, tehnic şi comercial, cunoscători ai activităţii desfăşurate şi ai strategiei adoptate de persoana juridică.”La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate conceptele de bază ale contabilităţii, şi îndeosebi: contabilitatea de angajamente, principiul continuităţii activităţii, dar şi celelalte principii, care guvernează funcţionarea contabilităţii.Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situaţiile financiare, a unor informaţii care să fie:(a) relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor şi (b) credibile în sensul că:

reprezintă fidel rezultatele şi poziţia financiară a persoanei juridice; sunt neutre, adică nepărtinitoare; sunt prudente; sunt complete sub toate aspectele semnificative; reflectă substanţa economică a evenimentelor şi tranzacţiilor şi nu doar forma lor juridică.

În absenţa unui I.A.S. specific şi a unei interpretări a Comitetului Permanent pentru Interpretări, conducerea trebuie să folosească raţionamentul profesional - zice art. 22 din I.A.S. nr. 1 - la dezvoltarea unei politici contabile, care să ofere cele mai utile informaţii utilizatorilor, finanţatorilor, controlorilor şi tuturor celor care citesc situaţiile financiare. În exercitarea acestui raţionament profesional conducerea ia în considerare: a)cerinţele şi recomandările din Standardele Internaţionale de Contabilitate care se referă la aspecte similare şi conexe; b)definiţiile, criteriile de recunoaştere şi evaluare pentru active, obligaţii, venituri şi cheltuieli prevăzute în Cadrul general I.A.S.C.; c)pronunţările altor organisme de stabilire a aplicării Standardelor şi practicile acceptate în sector numai în măsura în care acestea sunt consecvente (cu restricţiile precedente: a şi b). Odată stabilită configuraţia politicii contabile, modificarea acesteia este permisă doar dacă unele din criteriile sale de fundamentare sunt modificate de lege sau au ca rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile persoanei juridice.Schimbarea politicilor contabile se poate face:

Retrospectiv - deci şi asupra evenimentelor anterioare, pentru bunurile şi evenimentele existente şi în derulare;

Prospectiv - numai pentru viitor. Tratamentele contabile necesare la modificarea politicilor contabile:

Soluţia de bază: imputarea efectelor schimbării asupra capitalurilor („Rezultatului reportat"); Soluţia alternativă permisă: ajustarea situaţiilor economice curente.

Este foarte importantă menţionarea în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii persoanei juridice. Nu sunt considerate modificări ale politicilor contabile: a) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care diferă ca fond de evenimentele sau tranzacţiile produse anterior; b) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii ce nu au avut loc anterior sau care au fost nesemnificative. Modificarea politicilor contabile aduce după sine şi actualizarea "manualului de proceduri" care trebuie să conţină acea concepţie contabilă care este în funcţiune şi pe „şenalul” căreia se realizează contabilitatea curentă.

28

TEMA NR. 4CALCULAREA COSTULUI DE PRODUCŢIE COMPLET

Delimitarea tipurilor de costuri - de achiziţie, de producţie, prestabilit, efectiv, directe, indirecte, variabile, fixe, al produsului sau al perioadei.

Caracterizarea metodelor de calculaţie a costurilor - globală, pe faze, pe comenzi, direct costing, standard.

Aplicarea procedeelor de repartizare a cheltuielilor indirecte - procedeul diviziunii simple, al coeficienţilor de echivalenţă, al coeficienţilor de suplimentare

TIPURI DE COSTURI

În funcţie de dependenţa faţă de variaţia nivelului de activitate distingem:Costuri variabile sunt costuri care se modifică direct proporţional cu variaţia nivelului de activitate.Costuri fixe sunt acele costuri care rămân constante în intervalul relevant al nivelului de activitate.

- În funcţie de ataşarea consumului la produs distingem:Costul produsului reprezintă costul ataşat unui element stocabil şi care va servi la evaluarea stocurilor. Este reprezentat de: materii prime directe, manoperă directă şi cheltuieli generale privind producţia. Acestea sunt generate în procesul de producţie şi pot fi inventariate, fiind evidenţiate în conturi de stocuri.Costul perioadei este costul ales şi recunoscut în contul de rezultate în perioada de referinţă, fără a fi ataşat unui element stocabil, şi deci unui cont de stoc. Ele se referă la servicii consumate în cursul perioadei. Spre exemplu, cheltuielile privind vânzările şi cheltuielile administrative reprezintă cheltuieli ale perioadei, deoarece resursele destinate activităţilor de vânzări şi administrative sunt consumate în aceaşi perioadă în care sunt generate. Cheltuielile perioadei nu sunt utilizate pentru determinarea costului unitar al unui produs sau pentru stabilirea soldurilor finale ale conturilor de stocuri.

- În funcţie de modul de identificare a consumului de resurse distingem:Costuri directe sunt reprezentate de acele costuri ce pot fi atribuite cu uşurinţă unor produse specifice, ele putând fi identificate clar pe obiect de calculaţie.Costuri indirecte sunt acele costuri ce nu pot fi atribuite cu uşurinţă unor produse specifice şi trebuie repartizate printr-o anumită metodă. Ele au un caracter comun mai multor produse, servicii sau activităţi.

METODE DE CALCULAŢIE A COSTURILOR

Controlul si analiza costurilor - metode de calculatie a costurilorMetode de calculatie a costurilorMetodele de calculatie a costurilor se refera la modul de organizare a repartizarii cheltuielilor de productie, cu scopul de a determina costul pe produs. Delimitarea si alegerea unei metode de calculatie se face pe baza a doua caracteristici:

Caracteristicile procesului tehnologic, care poate fi:- simplu - atunci cand produsul este obtinut direct din prelucrarea materiei prime;- complex - atunci cand produsul este obtinut prin asamblarea unor parti componente.

Tipul de productie, care poate fi:

29

- productie de masa - din aceleasi materii prime si materiale se realizeaza, prin acelasi proces tehnologic, o cantitate mare de produse;- productie de sorturi - din materii prime si materiale identice la inceput se realizeaza, prin procese tehnologice diferite, produse foarte asemanatoare, deosebirile fiind date de parametri diferiti (lungime, grosime, latime etc.);- productie de serie - este caracterizata printr-o productie constanta a unor produse, cu un ciclu de productie cu durata mica si care contine operatii si echipamente specializate;- productie individuala - caracterizata prin faptul ca fiecare produs este unicat;- productie cuplata - din materia prima initiala, printr-un proces tehnologic complex, se realizeaza mai multe produse care au caracteristici diferite

Corespondent cu criteriile de mai sus, puteti folosi urmatoarele metode de calculatie a costurilor:1. Metoda globala - Costurile cu materiile prime si materialele directe, salariile directe si costurile directe se calculeaza pe fiecare produs sau global pe toate produsele rezultate din aceeasi materie prima. Metoda globala este utilizata la firmele monoproductive, unde din procesul tehnologic rezulta un singur produs.2. Metoda pe comenzi - Obiectul calculatiei il constituie comanda de productie, lansata pentru o anumita cantitate de produs. Se utilizeaza in firmele cu o productie individuala sau de serie mica, unde produsul final rezulta prin asamblarea unor parti componente.3. Metoda pe faze - Costul efectiv se calculeaza pe fiecare faza si fel de produs rezultat din procesul de productie. Faza, ca obiect de calculatie, este definita ca fiind o etapa a procesul de productie, caracterizata printr-un anumit specific al obtinerii productiei.

Metoda pe faze este utilizata de obicei la firmele cu o productie de masa sau de serie mare, cu un proces tehnologic omogen, in care produsul finit se obtine prin prelucrari succesive ale materiei prime.

4. Metoda tarif pe ora/masina (THM) - Consta in stabilirea costurilor de productie generate de functionarea unui centru de productie. Centrul de productie poate fi o masina, un grup de masini care executa operatii identice sau un grup de masini care executa o suita de operatii tehnologice.

30

EXEMPLE DE SUBIECTE PENTRU EVALUARILE SCRISE

1.Prezentati tipurile de costuri cunoscute!

În funcţie de dependenţa faţă de variaţia nivelului de activitate distingem:Costuri variabile sunt costuri care se modifică direct proporţional cu variaţia nivelului de activitate.Costuri fixe sunt acele costuri care rămân constante în intervalul relevant al nivelului de activitate.

- În funcţie de ataşarea consumului la produs distingem:Costul produsului reprezintă costul ataşat unui element stocabil şi care va servi la evaluarea stocurilor. Este reprezentat de: materii prime directe, manoperă directă şi cheltuieli generale privind producţia. Acestea sunt generate în procesul de producţie şi pot fi inventariate, fiind evidenţiate în conturi de stocuri.Costul perioadei este costul ales şi recunoscut în contul de rezultate în perioada de referinţă, fără a fi ataşat unui element stocabil, şi deci unui cont de stoc. Ele se referă la servicii consumate în cursul perioadei. Spre exemplu, cheltuielile privind vânzările şi cheltuielile administrative reprezintă cheltuieli ale perioadei, deoarece resursele destinate activităţilor de vânzări şi administrative sunt consumate în aceaşi perioadă în care sunt generate. Cheltuielile perioadei nu sunt utilizate pentru determinarea costului unitar al unui produs sau pentru stabilirea soldurilor finale ale conturilor de stocuri.

- În funcţie de modul de identificare a consumului de resurse distingem:Costuri directe sunt reprezentate de acele costuri ce pot fi atribuite cu uşurinţă unor produse specifice, ele putând fi identificate clar pe obiect de calculaţie.Costuri indirecte sunt acele costuri ce nu pot fi atribuite cu uşurinţă unor produse specifice şi trebuie repartizate printr-o anumită metodă. Ele au un caracter comun mai multor produse, servicii sau activităţi.

2. Prezentati notiunea de inventariere!

Registrul inventar ca document de baza al actiunii de inventariere serveste ca document contabil obligatoriu de inregistrare a rezultatelor inventarierii elementelor de activ si de pasiv.Se intocmeste de catre persoanele prevazute la art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, intr-un singur exemplar, dupa ce a fost numerotat, snuruit, parafat si inregistrat in evidenta unitatii.Se intocmeste la inceputul activitatii, la sfarsitul exercitiului financiar sau cu ocazia incetarii activitatii, fara stersaturi si fara spatii libere, pe baza datelor cuprinse in listele de inventariere si procesele-verbale de inventariere a elementelor de activ si de pasiv, prin gruparea acestora pe conturi sau grupe de conturi.Registrul-inventar se completeaza pe baza inventarierii faptice a elementelor de activ si de pasiv grupate dupa natura lor conform posturilor din bilant. In cazul in care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din operatiunea de inventariere se actualizeaza cu intrarile si iesirile din perioada cuprinsa intre data inventarierii si data incheierii exercitiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse in registrul-inventar. Operatiunea de actualizare a datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel incat la sfarsitul exercitiului financiar sa fie reflectata situatia reala a elementelor de activ si de pasiv.In cazul incetarii activitatii, registrul-inventar se completeaza cu valoarea elementelor de activ si de pasiv inventariate faptic la acea data.In cazul in care o unitate are subunitati dispersate teritorial care conduc contabilitatea pana la balanta de verificare, registrul-inventar se va conduce de catre subunitati, in conditiile inregistrarii acestuia in evidenta subunitatii.

31

In coloana 1 se inscrie numarul curent al fiecarei operatiuni inregistrate in ordine cronologica, de la deschiderea acestuia pana la epuizarea filelor sau incetarea activitatii.In coloana 2 vor fi recapitulate elementele inventariate, detaliat pe fiecare cont de activ si de pasiv, conturile de valori materiale putand fi defalcate pe gestiuni.In coloana 3 se inscrie valoarea contabila a elementelor inventariate.In coloana 4 se inscrie valoarea de inventar a elementelor de activ si de pasiv, stabilita de membrii comisiei de inventariere (pe baza listelor de inventariere si a proceselor-verbale de inventariere).In coloana 5 se trec diferentele din evaluare de inregistrat, calculate ca diferenta intre valoarea contabila si valoarea de inventar.In coloana 6 se mentioneaza cauzele diferentelor (deprecieri, dezasortari etc.).Nu circula, fiind document de inregistrare contabilaSe arhiveaza la compartimentul financiar-contabil, impreuna cu documentele justificative care au stat la baza intocmirii lui.

32