ACTELE DE CONCURENTA NELOIALA

1. Categorii de acte de concurenta neloiala In literatura de specialitate exista mai multe

categorii de sistematizare a actelor de concurenta.

H.Allart distingea urmatoarele categorii de acte de concurenta neloiala: a)incercari de a produce confuzie intre intreprinderi

b)crearea de confuzie intre produse

c)deturnarea de clientela

d)concurenta rezultand din nerespectarea unui

contract

Paul Roubier a clasificat modalitatile de realizare a concurentei neloiale in patru categorii:

1. Modalitati de creare a confuziei

2. Denigrarea

3. Dezorganizarea interna a intreprinderii rivale

4. Dezorganizarea generala a pietei.

A fost adăugat ca o modalitate de concurenţă neloială distinctă,

5. Parazitismul

Unul dintre mijloacele cel mai des utilizat în ceea ce priveşte producerea riscurilor de concurenţă neloială este 6. Publicitatea

În 1992 a fost creată Alianţa Europeană pentru Etică în Publicitate, cu obiectivul declarat de a dezvolta autodisciplina si de a

realiza reclame legale si decente. Prin dezvoltarea mijloacelor de informare, publicitatea poate dezinforma consumatorul in privinta titularului ofertei: a)Existenta tari in care este utilizata aceeasi limba. Astfel, beneficiind de

identitatea lingvistica, se dezvolta publicitatea transfrontaliera, fiind posibile si practici condamnabile.

b) In Germania firmele specializate in publicitate sunt grupate intr-un

organism care are printre obiective calitatea si veridicitatea mesajelor publicitare difuzate. c) In Belgia a fost creat un organism denumit „Jury d‘Ethique Publicitaire”, care are rolul de a proteja piata publicitara.

d) In Spania a fost creata prin legea publicităţii o autoritate de control in materie. e) In Franta exista „Bureau de Verification de la Publicite”.

In art. 4 din Legea nr. 11 din 1991 sunt enumerate următoarele fapte, care constituie concurenţă neloială: a) oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui

comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea

oferte;

b) divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret

comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia,

fara consimtamantul detinatorului legitim al respectivului

secret comercial si intr-un mod contrar uzantelor comerciale

cinstite;

c) incheierea de contracte prin care un comerciant asigura

predarea unei marfi sau executarea unor prestaţii in mod

avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor

cumparatori cu care comerciantul ar urma sa incheie contracte

asemanatoare;

d)comunicarea sau raspandirea in public de catre un comerciant de afirmatii asupra intreprinderii sau activitatii sale, menite sa induca in eroare si sa-i creeze o

situatie de favoare in dauna unor concurenti

e)comunicarea, facuta confidential sau raspandirea de catre un comerciant de afirmatii mincinoase asupra unui concurent sau asupra marfurilor/serviciilor sale, afirmatii

de natura sa dauneze bunului mers al intreprinderii concurente;

f)oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau

nemijlocit – de daruri ori alte avantaje salariatului unui

comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca, prin

purtare neloiala, sa poata afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa ori pentru a abtine alt folos pentru sine ori pentru alta persoana in dauna

unui concurent;

g)deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea

legaturilor stabilite cu aceasta clientela in cadrul functiei

detinute anterior la acel comerciant;

h)concedierea sau atragerea unor salariati ai unui

comerciant in scopul infiintarii unei societati concurente care

sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor

unui comerciant in scopul dezorganizarii activitatii sale.

2. Denigrarea

- discreditarea unui concurent prin raspandirea

de informatii false referitoare la el sau la produsele ori

serviciile acestuia;

- in cazul in care prin publicitate se discrediteaza

un comerciant, aceasta este interzisa.

Denigrarea se poate referi la un singur concurent sau

la mai multi.

Nu este considerata discreditarea concurentilor

daca este realizata o critica la adresa unui produs in general, in masura in care un concurent nu poate fi

identificat.

A) Obiectul denigrarii poate consta in denigrarea persoanei

unui concurent;

B) Denigrarea intreprinderii sau a produselor sale;

C) Pretul produselor si a serviciilor;

D) Metodele comerciale ale intreprinderii concurente;

In ceea ce priveste mijloacele de denigrare, acestea pot lua

urmatoarele forme:

• divulgarea unor informatii inexacte despre concurent; • divulgarea informatiilor exacte;

• informatii referitoare la procesele sau deciziile instantelor de judecata referitoare la concurent;

• denigrarea fara a desemna concurentii vizati; • denigrarea colectiva.

Denigrarea prin omisiune a fost utilizata pentru a desemna practica referitoare la o societate care isi lauda propriile produse sau servicii, lasand sa se creada, ca

produsele sau serviciile concurentilor nu poseda aceleasi

calitati. Ideea denigrarii prin omisiuni nu poate fi retinuta decat daca piata permite identificarea unui concurent – sunt putini concurenti pe aceasta piata. Publicitatea comparativa, identifica explicit sau implicit un

concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta.

Jurisprudenta a acceptat comparatia necesara, care pune

in discutie avantajele ofertei personale, dandu-i o valoare

publicitara. Ilicita este numai comparatia inexacta si neobiectiva care incearca obtinerea unor avantaje pe piata.

Legea nr. 148/2000 stabileste conditiile in care nu este permisa publicitatea comparativa, astfel, potrivit art. 8, publicitatea comparativa este interzisa daca: a) comparatia este inselatoare;

b) se compara bunuri sau servicii avand scopuri sau destinatii

diferite;

c) nu se compara, in mod obiectiv, una sau mai multe

caracteristici esentiale, relevante, verificabile si reprezentative

- intre care poate fi inclus si pretul – ale unor bunuri sau

servicii;

d) se creeaza confuzie pe piata intre cel care isi face publicitate

si un concurent sau intre marcile de comert, denumirile

comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii, ale

celui care isi face publicitate si cele apartinand unui concurent;

e) se discrediteaza sau se denigreaza marcile de comert,

denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii,

activitati sau circumstante ale unui concurent;

f) nu se compara, in fiecare caz, produse cu aceeasi indicatie,

in cazul produselor care au indicatie geografica;

g) se profita in mod incorect de renumele unei marci de

comert, de denumirea comerciala sau de alte semne distinctive

ale unui concurent ori de indicatia geografica a unui produs al

unui concurent;

h) se prezinta bunuri sau servicii drept imitatii sau replici ale

unor bunuri sau servicii purtand o marca de comert sau o

denumire comerciala protejata;

i) se incalca orice alte prevederi ale Legii concurentei nr.

21/1996.

O societate („De Landtsheer”) produce si comercializeaza mai multe tipuri de bere

sub marca Malheur. In 2001, aceasta a lansat, sub denumirea „Malheur Brut Reserve”, o

bere al carei proces de elaborare este inspirat din metoda de productie a vinurilor

spumoase si careia a urmarit sa ii imprime caracterul de produs exceptional. Pe pliantul

atasat sticlei si pe ambalajul din carton al acesteia figureaza mentiunile „BRUT

RESERVE”. Cu ocazia prezentarii acestui produs, De Landtsheer a utilizat expresia

„Champagnebier” pentru a sublinia ca era vorba de o bere care fusese produsa urmand

metoda din Champagne. Aceasta societate a laudat originalitatea noii beri Malheur,

evocand caracteristicile vinului spumos si, in particular, pe cele ale sampaniei.

La 8 mai 2002, CIVC si Veuve Clicquot au introdus actiune impotriva De Landtsheer

inaintea tribunalului, in scopul, de a interzice utilizarea mentiunilor aratate anterior. O

astfel de utilizare nu ar fi numai inselatoare, ci ar constitui si o publicitate comparativa

ilicita.

Prin hotararea din 26 iulie 2002, tribunalul mentionat a obligat De Landtsherr, sa

inceteze orice utilizare a mentiunii „Methode traditionnelle”, a denumirii de origine

„Champagne”, a indicatiei de provenienta „Reims-France”, precum si a referirii la

viticultorii din Reims si d‘Epernay si la metoda de producere a sampaniei. Cererea

formulata de CIVC si Veuve Clicquot a fost respinsa in ceea ce priveste utilizarea

mentiunilor „BRUT”, „RESERVE”, „BRUT RESERVE” si „La premiere biere BRUT

au monde”.

Reglementarea publicitatii inselatoare in Uniunea Europeana • principala reglementare este Directiva Consiliului din 10

septembrie 1984

• in motivarea adoptarii Directivei s-a aratat ca publicitatea,

indiferent daca determina sau nu incheierea unui contract,

afecteaza situatia economica a consumatorilor si ca

publicitatea inselatoare poate determina consumatorul sa ia hotarari care ii pot aduce prejudicii in momentul achizitionarii de bunuri sau al utilizarii de servicii, iar

neconcordantele dintre legislatiile statelor membre nu

numai ca pot conduce, in numeroase cazuri, la o protectie

insuficienta a consumatorului, ci si impiedica realizarea de

campanii publicitare in afara granitelor nationale, afectand

prin aceasta libera circulatie a marfurilor si a serviciilor.

3. Imitarea Scopul imitarii este acela de a crea o confuzie cu un

concurent pentru a-i deturna clientela. Imitarea presupune crearea confuziei fie intre intreprinderile concurente, fie intre marfurile sau serviciile pe care acestea le produc sau distribuie. Intreprinderea poate fi desemnata printr-un ansamblu se

semne distinctive.

Potrivit jurisprudentei, Curtea de Casatie din Franta a decis,

ca utilizarea unui semn identic sau similar cu o marca

renumita pentru produse sau servicii care nu sunt similare

celor desemnate prin inregistrare angajeaza responsabilitatea

civila a autorului daca aceasta este de natura sa aduca un

prejudiciu proprietarului marcii sau constituie o exploatare

nejustificata a acestei marci.

In ceea ce priveste imitarea publicitara s-a subliniat ca trebuie avute in vedere urmatoarele conditii: • imitarea servila;

• raporturi contractuale anterioare intre parti (ex. imitatorul este un fost

colaborator);

• suprapunerea contrafacerii unui brevet sau model, cu imitarea

reclamei facute acestor obiecte.

Decizii care admit riscul de confuzie:

- „Galeries Lafayette” si „Galeries Layette”

- „Super-hermit” si „Superhermetic”

- „Madam Old England” si „Old England”

- „Paris Magazine” si „Paris Le Magazine”

In jurisprudenta au fost data si exemple in care nu s-a constatat

existenta concurentei neloiale:

- „Belle Jardiniere” si „Bonne Jardiniere”

- „Appel Taxi” si „Radio Taxi”

- „societe SOFIGES” si „societe SOFIGER”.

Legea precizeaza ca marcile care nu indeplinesc toate conditiile prevazute de lege nu pot fi inregistrate, mentionand in mod expres urmatoarele situatii, in care s-ar putea crea confuzia: a) este identica cu o marca anterioara, iar produsele sau

serviciile pentru care inregistrarea marcii a fost ceruta sunt

identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata;

b) este identica cu o marca anterioara si este destinata a fi

aplicata unor produse sau servicii similare cu cele pentru care

marca anterioara este protejata, daca exista un risc de confuzie

pentru public;

c) este similara cu o marca anterioara si este destinata a fi

aplicata unor produse sau servicii identice sau similare, daca

exista un risc de confuzie pentru public, incluzand si riscul de

asociere cu marca anterioara.

Legea nr. 202 din 13 noiembrie 2000 privind unele masuri

pentru asigurarea respectarii drepturilor de proprietate

intelectuala in cadrul operatiunilor de vamuire, modificata si

completata, prin marfuri contrafacute este definita „orice marfa care poarta o marca identica cu o marca de produs sau de serviciu protejata ori care nu se deosebeste de aceasta in mod substantial si care este susceptibila de a constitui o incalcare, prin utilizarea in raport cu marfuri sau servicii diferite de cele pentru care o marca de produs sau de serviciu a fost inregistrata, producand o confuzie cu privire la sursa sau origine”.

4. Dezorganizarea Divulgarea secretelor de afaceri cuprinde divulgarea secretului de fabrica si divulgarea know-how-ului tehnic si comercial. Secretul de fabrica este definit de jurisprudenta ca

orice procedeu de fabricatie care ofera un interes practic sau

comercial, aplicat de un producator si tinut secret fata de

concurenti.

Aceasta operatiune de concurenta neloiala se poate realiza in mai multe feluri: a) oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui

comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte

(situatie prevazuta in Legea nr. 11/1990);

b) desfasurarea de catre un fost salariat a unei activitati

concurente

c) divulgarea unui secret de fabrica

d) divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia, fara consimtamantul detinatorului legitim al

respectivului secret comercial si intr-un mod contrar uzantelor

comerciale cinstite;

e) folosirea in scop comercial a rezultatelor unor

experimentari a caror obtinere a necesitat un efort considerabil

sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise

autoritatilor competente in scopul obtinerii autorizatiilor de

comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor

chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici

noi;

f) divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamantul detinatorului sau

legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau

idustrial;

g) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de catre persoane

apartinand autoritatilor publice, precum si de catre persoane

imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i

reprezenta in fata autoritatilor publice;

h) coruperea, preluarea (fara a exista un contract de munca) personalului

societatii comune;

i) dezorganizarea comerciala a intreprinderii unui concurent: -suprimarea publicitatii

-deturnarea comenzilor

-servitutea consumatorului produse diferite de cele comandate

-deturnarea listelor, a fisierelor intreprinderii rivale

-deturnarea clientelei

-divulgarea corespondentei unui concurent

-dezorganizarea retelei de vanzare (importul paralele de produse

distribuite de o retea de concesionare exclusiva)

j) dezorganizarea generala a pietei – prin influentarea generala a

protectiei consumatorului, atingerilor aduse drepturilor acestuia.

5. Parazitismul Doctrina analizeaza parazitismul, ca o forma a concurentei neloiale pe de-o parte, iar pe de alta parte ca o forma distincta a raspunderii civile delictuale, care nu

presupune un raport de concurenta.

Sanctiunea parazitismului este dificila, intrucat trebuie sa se

tina cont de principiul libertatii comertului.

Parazitismul presupune mai multe distinctii de fapt si de drept: 1. Alaturarea (ratasarea) parazita -imitarea mijloacelor publicitare ale altuia, fiind denumita

publicitate parazita;

-atragerea atentiei clientelei asupra compatibilitatii unui

produs cu un alt produs sau serviciu cunoscut.

2. Uzurparea notorietatii, cum ar fi alaturarea „indiscreta” a

unei profesiuni.

Amintim definitia lui Yves Saint-Gal care a afirmat ca

“faptele, desi nu se adreseaza aceleiasi clientele, se refera la o

marca sau o alta forma de proprietate intelectuala creata de

un tert cunoscut si are ca efect profitarea de renumele

acestuia”.

Aprecierea finala este aceea a notorietatii marcii;exemple: -utilizarea unei marci de parfum in domeniul constructiilor

(„Guerlain) -tigarile cu denumirea „Champagne”

-inregistrarea unui domeniu de internet cu o denumire foarte

cunoascuta, dar avand ca activitate comertul („Interpol”).

3. Alaturarea indiscreta a unei tari de origine (este dat

exemplu unui producator francez de whisky care a deturnat

atentia consumatorilor de la originea produsului prin design-ul

ambalajului si a consonantei lingvistice a marfii cu un whisky

scotian).

Concurenta parazita nu poate aparea in situatia in care intr-o

localitate cu un singur magazin (Hemes) se deschide un alt

magazin cu acelasi obiect de activitate si care distribuie

aceleasi produse (Celine).