un ardelean pe drumurile lumii

www.cimec.ro / www.mncr.ro

ROMULUS CIOFLEC un ardelean pe drumurile lumii


MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR CENTRUL DE CULTURĂ ARCUŞ

MUZEUL NAŢIONAL AL CARPAŢILOR RĂSĂRITENI

ROMULUS CIOFLEC

UN ARDELEAN PE DRUMURILE LUMII

Ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea

Editura Arcuş 2007


Editat de Editura Arcuş Editor coordonator Dan Manolăchescu

© Editura Arcuş, 2007

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Rotonda de la A raei: Romulus Cioflec - un ardelean pe

drumurile lumii. - Arcuş : Arcuş, 2007 ISBN 978-973-88359-1-7

821.135.1-992

Pre-press: Cova Design Studio, Sf. Gheorghe Tehnoredactare: Ana Vasiliu

Copertă: Kopacz Attila Tipărit: Tipografia Cova-print, Sf. Gheorghe


Cuprins

Cuvânt înainte . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

Ligia Ghinea, Romulus Ciojlec - aspecte din activitatea literară . ... . . .... ... .... . .. . . ..... 9

Iurie Coleşnic, Basarabia mai are a-1 redescoperi pe Romulus Ciojlec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 3

Carmen Brăgaru, Uimitoarele călâtorii ale unui ardelean . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 1

Carmen Brăgaru, Revoluţia rusă repovestită de Romulus Ciojlec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24

Marianne Iliescu, "Sub soarele polar" - jurnalul de călătorie a/ lui Romulus Ciojlec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29

Maria Poştarencu, Romulus Ci of/ee - şi ziarul "Sfatul Ţării" din Chişinău .. . . .... ... . . . 34

Luminiţa Cornea, Romulus Ciojlec - profesor în Basarabia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39

Luminiţa Cornea, Romulus şi Silvestru Ci of/ee - membri ai Societăţii Istorica-Literare "B.P. Hasdeu", Chişinău, 1918-1926. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 1

Maria Vieru-Işaev, Pe urmele Basarabiei . . . pe urmele basarabeni/ar: Emanuil Gavriliţă şi Antonia Ciojlec-Gavriliţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56

Dinu Poştarencu, Rolul refugiaţi/ar bucovineni, regăţeni şi transilvăneni la deşteptarea naţională a românilor basarabeni în 1917-1918 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67

Da.vid Gyula, Postfaţa: La graniţa dintre două lumi (Ket vildg hatdrdn), în volumul: Romulus Cioflec: ărvenyben (Vîrtejul), Bucureşti, Kriterion, 1983 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74

Simina Muntean, Impresii de la Casa Memorială "Romulus Ciojlec".. .. ... .. . . ... .. .... 79

Repere din viaţa şi activitatea lui Romulus Cioflec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80

Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83

Anexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87


Cuvânt înainte

Romulus Cioflec a rămas în istoria literaturii noastre ca romancier, nuvelist, memorialist, dramaturg şi publicist. Dincolo de creaţia sa literară, el a fost un exigent profesor şi un pasionat călător. E unul dintre literaţii români mai puţin cunoscuţi, chiar uitat am spune, deşi opera sa, la fel ca şi viaţa, este cu adevărat fascinantă. De aceea, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Centrul de Cultură Arcuş şi Societatea de Ştiinţe Filologice, Filiala Covasna, în decursul ultimilor ani, au făcut paşi importanţi în vederea recuperării şi promovării operei sale.

În volumul de faţă sunt incluse lucrări prezentate în cadrul unor sesiuni de comunicări ştiinţifice, organizate la Arcuş, Sf. Gheorghe şi Araci. În satul natal al scriitorului, la Araci, în Casa Memorială .,Romulus Cioflec': în curtea urlde a copilărit Romulus Ciollec, sub bătrânul nuc, se întâlnesc periodic, în cadrul unor manifestări ştiinţifice intitulate sugestiv Rotonda de la A raei, critici literari, cercetători, profesori, muzeografi. Dintre temele dezbătute în cadrul acestor întâlniri amintim Memorialul de călătorie în literatura româmi şi Romulus Ciojlec şi memorialistica în literatura română. Din multe comunicări prezentate în cadrul Rotondei, au fost selectate, pentru acest volum, numai acelea care în mod direct sunt legate de activitatea şi opera scriitorului Romulus Cioflec.

Pentru aceia care încă nu au avut ocazia să cunoască creaţia scri i torului, în volumul de faţă au fost introduse Repere din viaţa şi activitatea lui Romulus Ciojlec şi o Bibliografie.

De asemenea, am inclus îr. acest volum traducerea din limba maghiară a articolului semnat de cunoscutul critic, profesor universitar clujean, David Gyula - născut şi d la Araci! - traducător în limba maghiară al romanului Vîrtejul, apărut în l983, la Editura Kriterion din Bucureşti.

Sunt convins că cititorul acestui volum, aidoma autorilor, se va lăsa cucerit de farmecul omului şi scriitorului Romulus Cioflec şi se va întoarce la paginile cărţilor sale.

Îmi exprim gratitudinea faţă de Ministerul Culturii şi Cultelor, adresez mulţumiri actualului director Dan Manolăchescu al Centrului de Cultură Arcuş, care a asigurat editarea acestui volum, precum şi fostului director Petre Străchinaru, cel care a contribuit substanţial la înfiinţarea Casei Memoriale .,Romulus Ciotlec" ( 1 998) şi a gândit, cu mai mulţi ani în urmă, proiectul Rotondei de la Ara ci.

Dr. Valeriu Cavruc, Director al Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

7


Ligia Ghinea, profesor, Colegiul Naţional "Mihai Viteazul': Sf. Gheorghe

Romulus Ciotlec - aspecte din activitatea literară

Romulus Cioflec este scriitorul ardelean care, după cum spunea G. Călinescu, "se interesează de oameni ce luptă pentru pâine, de suflete fără noroc în mediul rural" şi scrie nuvele, romane realiste, proză de călătorie, dovedind vocaţie epică, perseverenţă şi talent pentru descriere, în aceeaşi măsură .

Născut într-o familie numeroasă, scriitorul urmează şcoala în satul natal, Araci (judeţul Covasna) şi, apoi, în Câmpulung Muscel, la Şcoala Normală "Carol r: După absolvire, îmbrăţişează meseria de dascăl, în comuna Chiojdeanca şi apoi în Lipăneşti,judeţul Prahova. Este astfel martor, în această perioadă, la răscoala ţăranilor şi, cunoscând greutăţile din mediul rural, Romulus Cioflec va descrie mai târziu, în romanul Boierul, felii din viaţa rurală.

Mai târziu, îl găsim student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, cu un volum de nuvele, deja publicat, Doamne ajută-ne! ( 1 907). Titlul acestui volum spune multe despre atmosfera şi "lumea" prezentată, autorul expunând suferinţe individuale şi construind aspiraţi i imaginare. Asemănat de exegeza literară cu Ioan Slavi ci, Romulus Cioflec are, pe de o parte, o predispoziţie sentimentală, iar, pe de altă parte, prezintă viaţa ţăranului în mod realist, deloc idilic.

Peste ani, scriitorul ardelean va revedea multe dintre textele publicate, aflându -se într-o permanentă încercare de autodepăşire. Multe dintre schiţele şi nuvelele sale sunt publicate în reviste ca Gazeta de Transilvania, Ramuri. Viaţa Românească, Viaţa literară, Semănătorul. Volumul din 1 907 şi activitatea publicistică pe care a desfăşurat-o au iost motivele pentru care, în 19 1 1 , Vasile Goldiş îi propune postul de prim-redactor la ziarul Românul din Arad. Romulus Cioflec acceptă postul, rămâne doi ani la redacţie, întrerupându-şi studiile, apoi se întoarce la Bucureşti, îşi termină studiile, îşi ia licenţa în Litere şi Filozofie şi ocupă postul de profesor la Liceul "Andrei Başotă" din Pomârla, judeţul Botoşani.

Urmează o perioadă de călătorii, un an la Berlin, apoi la Chişinău, unde este şi profesor, la Timişoara, la Paris, la Madrid, chiar şi la Polul Nord, în apele ţărilor scandinave. Această etapă din viaţa scriitorului este marcată şi de apariţia volumului Lacrimi călătoare. în anul 1 920, la Iaşi, la editura Viaţa Românească, volum considerat "rodul unei evoluţii spectaculoase în care se simte prezenţa criteriilor realiste" (Mircea Braga). Apoi apare volumul Cutreierând Spania { 1927), care surprinde prin modernitate şi prin atitudinea scriitorului în faţa unor realităţi inedite, şi volumul Sub soarele polar. Impresii şi peripeţii din voiajul unor salvaţi de la naufragiu de spărgătorul de gheaţă Krasin ( 1 929),

9


care atestă vocaţia de călător modern a lui Romulus Cioflec. Ultimul volum este scris, aşa cum sugerează şi titlul, în urma aventurilor din voiajul pe spărgătorul de gheaţă Krasin, în apele polare ale ţărilor scandinave. Perpessicius menţionează că Romulus Cioflec, ''fire de peregrin", prin acest volum "aduce oricând informaţii suficiente care interesează mai ales prin tonul în care se desfăşoară':

Anul 1929 este un an important fiindcă în Franţa îl cunoaşte pe Panait Istrati, de care îl va lega o prietenie statornică. Cei doi au în comun nu doar firea mistuită de dorul călătoriilor pe meridianele lumii, ci şi dorinţa de a-i apăra pe cei mulţi şi umili, pe ţărani şi pe muncitori. Cei doi prieteni au participat activ, la Lupeni, la adunarea probelor nevinovăţiei minerilor şi au publicat diverse articole în Lupta, Adevărul şi Dimineaţa. După aceste evenimente, scriitorul Romulus Cioflec îşi prezintă demisia din Partidul Naţional Ţărănesc, ca urmare a maltratării sale la Timişoara şi a atacurilor din presă la adresa prietenului său Panait Istrati, menţionând: "Nu pot suporta continuarea unora dintre ilegalităţile moştenite de la guvernele trecute . . . ilegalităţi ce lovesc muncitorimea industrială ce nu poate fi captată pentru partid . . . Nu pot accepta schingiuirile nesancţionate faţă de muncitori . . . nu mai pot să îndur coşmarul ororilor de la Lupeni':

Din aceste motive se retrage şi din viaţa publică şi se dedică scrisului, prietenia dintre cei doi fiind imortalizată nu doar prin fotografiile de epocă, ci şi prin epistolele ce stau mărturie şi astăzi, epistole pe care familia le-a pus la dispoziţia exegeţilor. Iată ce scria Panait Istrati, în 1932, de la Mănăstirea Neamţ: ''Am primit şi citit pe loc cele două nuvele. Nu ţi le înapoiez pentru că m-au impresionat peste măsură şi aş vrea să le recitesc, o dată, de două ori, peste 1 5 zile sau o lună, când tot sper şi eu să fiu mai bine şi cu treaba sfârşită, ca să pot să traduc una din ele Divorţul.Această bucată este o mică capodoperă. Într-însa, mai mult decât oriunde, se găseşte acel "terroir" de care ţi-am vorbit şi mai ales descopăr nişte frumuseţi literare nouă, care ies din disonanţe.La tine disonanţele produc un efect absolut contrariu ca la ceilalţi scriitori . . . Şi multe sunt de spus despre scrisul tău, unic în tot ce au produs literele româneşti de la începutul lor şi până azi . . . Nu te pripi. Cum poţi să te grăbeşti când ai în tine o aşa bucată mare de veşnicie? Eu care sunt un zvăpăiat în toate, nu m-am grăbit niciodată în ceea ce simţeam eu că curge în mine ca un ocean':

O lună mai târziu, Panait Istrati, care lucrează la traducerea nuvelei Divorţul în limba franceză, îi scrie din nou prietenului său, prin te altele: "dacă răuşeşti să ne trânteşti în cap vreo două volume (nuvele ori roman, indiferent) de valoarea Divorţului ai să fii un fenomen. Tu cunoşti niţică muzică? Ai auzit, ştii ce e un Stravinski? Asta eşti tu. Acum 15 ani, la concertele simfonice din Geneva, am văzut pe Stravinski huiduit. Azi e cel mai mare compozitor în viaţă. Omenirea are nevoie să fie bătută la ... spate. Eu n-am putut şi n-am căutat s-o bat cu forme artistice absolut noi. N-am stofă. Cred că tu o ai. Îţi mai trebuie geniu, adică mers drept de om turbat. Aici mi-e să n-o scrânteşti, căci trăieşti cam prea învăluit de mărunţişuri S .. .iceşti şi S .. .iceşti (două nume frecvente de potentaţi din lumea periodice lor vremii - n.r.) adică atârni de ei. Să nu mai atârni. Şi de nimenea':

10


Nuvela Divorţul, elogiată de Panait Istrati, tipărită 1 0 ani mai târziu în Români din secuime ( 1 942) cu titlul schimbat în Trei aldămaşe, reprezintă o capodoperă, după cum afirmă cercetătorul Perpessicius, prin: " ... sobrietatea de mijloace prin care Romulus Cioflec îşi creionează personajele, prin acuitatea psihologică şi prin umorul robust': Despre Români din secuime, Mircea Braga precizează că este "o proză realistă viguroasâ'.

Anul 1937 este anul apariţiei romanului Vârtejul, care a fost distins, în anul 1 938, de către Academia Română, cu premiul Ion Heliade Rădulescu, la propunerea lui Mihail Sadoveanu. Acestui roman i s-au consacrat numeroase cronici, unele extrem de elogioase, deoarece reprezintă momentul afirmării lui Romulus Ciotlec ca prozator. Dacă Panait Istrati nu îi poate elogia acest volum, iată ce spun cercetătorii de mai târziu:

"Romanul

este dens, destinul tragic al personajului acoperind sfera mai largă a valorilor comunităţii rurale tradiţionale constrânsă la a intra într-alt timp. Sesizăm modernitatea facturii romanului: dimensiunile şi ritmurile universului cărţii sunt ordonate şi expuse din chiar interiorul lui şi întoarse mereu spre acest interior. Consecinţa acestui fapt este şi ciudata impresie de seqionare analitică, acolo unde naratorul ar trebui să ducă la desfăşurarea epică plană. Toate acestea ne determină să afirmăm ca, până acum, romanul Vârtejul a fost pe nedrept uitat"

(Mircea Braga). Mai târziu, în 1 943, Romulus Cioflec reţine din nou atenţia criticii publicând romanul

Pe urmele destinului, despre care Perpessicius afirma: "Interpret, din spiţa celor originali, ai satului şi sufletului ardelenesc, aşa cum îl cunoaştem îndeosebi în vigurosul roman Vârtejul, domnul Romulus Cioflec trece cu ultimul dumisale roman, Pe urmele destinului. O goană în jur de sine însuşi, în planul naraţiunii de extindere, în care cele două atribute ale literaturii domniei sale se împletesc tot timpul şi se sprijină, şi al cărei debit epic nu lâncezeşte nicio clipă': Valoarea romanului, "o adevărată odisee a unei familii de ţărani ardeleni" (Mircea Braga), constă in veridicitatea faptelor prezentate, întrucât cartea a fost scrisă "pe temeiul unor documentări amănunţite, culese de la toţi pribegii supravieţuitori care au fost descusuţi şi confruntaţi, cu mult răgaz de autor, până la retrăire şi din partea lui, întrucât ei erau părinţii şi fraţii lui ... Cele povestite au fost, toate, văzute ori trăite de ei şi redate fidel de el, cu nimic inventat pentru literatură': Acestea sunt propriile mărturisiri ale lui Romulus Ciotlec din Cuvânt de lămurire rămas în manuscris şi pregătit cu ocazia revederii romanului, pentru o nouă ediţie.

Anul 1945 este anul apariţiei traducerii romanului lui Erich Maria Remarque Drei Kameraden, de către scriitorul ardelean, iar un an mai târziu începe elaborarea romanului Boierul, apărut postum ( 1957). Acest ultim roman al prozatorului ardelean este considerat de Perpessicius "marele roman, nu numai ca proporţii, dar şi ca semnificaţii, deoarece, inspirându-se din viaţa de la ţară şi folosind tehnica realistă, Romulus Cioflec construieşte un roman trepidant, ca un roman de aventuri şi greu de tâlcuri" în care sunt puşi faţă în faţă chiaburul lacom şi ţăranul dornic de justiţie. Cu siguranţă că, dacă ar fi trăit, Panait Istrati ar fi salutat cu explozie de bucurie acest roman fiindcă, datorită firii

Il


lui generoase şi lucidităţii sale, autorul Chirei Chiralina intuise, cu ani în urmă, evoluţia prozatorului ardelean pe linia epicii realiste, aşa cum şi Perpessicius îl asemănase cu marele său dascăl în epică, Ioan Slavici.

Având în vedere acestea aspecte, se poate concluziona, după cum sugera cercetătorul Mircea Braga, că proza românească, în genere, şi cea ardelenească, în special, îşi lărgeşte spaţiul şi îşi confirmă dezvoltarea şi prin lucrările semnate de Romulus Cioflec, stins din viaţă în 1 955, dar veşnic la înălţimea "frumoasei sale arte" (Panait Istrati).

BIBLIOGRAFIE

Perpessicius, Romulus Ciojlec, romancier realist - Cuvânt introductiv la volumul Boierul de Romulus Ciotlec, Editura Dada, Cluj-Napoca, 1988

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la începuturi până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti,1982

Mircea Braga, Romulus Cioflec: prozatorul, Prefaţă la volumul Vârtejul de Romulus Ciotlec, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1 979

Panait Istrati, Scrisori către Romulus Cioflec- prezentate de Al. Oprea în Manuscriptum, anul 1. n� 1, 1 970, pag. 83-96

Nicolae )ula, Cuvânt înainte la volumul Cutreierând Spania, de Romulus Ciotlec, Editura SportTurism, Bucureşti, 1988

Valter Donea, Interviu cu Romulus Cioflec în Adevărul literar şi artistic din volumul Romanul românesc în interviuri- o istorie autobiografică, Editura Minerva, Bucureşti, 1985

Mircea Braga, De-structurare şi re-structurare în volumul Istoria literară ca pretext, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1 982

Luminita Cornea, Tabel cronologic şi Prefaţă la volumul Moarte cu boduc de Romulus Ciotlec, Editura Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe, 1998.

1 2


/urie Colesnic, scriitor, critic l iterar, Chişinău

Basarabia mai are a-l redescoperi pe Romulus Cioflec . . .

În 1 992, pe când reeditam jurnalul basarabean al lui Romulus Cioflec, intitulat Pe urmele Basarabiei, am fost invitat în judeţul Covasna să fac o lansare de carte. Cu acea ocazie am ajuns şi în localitatea Araci, unde s-a născut prozatorul şi publicistul Romulus Cioflec. Mi-a fost dat să văd casa părintească, şcoala unde el a învăţat, dealurile ari de, care aminteau mult de un peisaj tipic american. Atunci am înţeles că dorul scriitorului de a colinda lumea i-a răsărit în suflet încă din copilărie.

Casa părintească era ocupată de o familie numeroasă de rromi. La şcoală ştiau câte ceva despre Romulus Cioflec, dar nu suficient, cum ar fi meritat. Noi, însă, basarabenii, îl preţuim pentru că a fost unul dintre ardelenii ce au stat la leagănul mişcării de eliberare naţională din Basarabia. A fost omul care nu s-a sfiit să pună umărul la formarea Partidului Naţional Moldovenesc, la redactarea ziarului Sfatul Ţării, la consolidarea elitei culturale. De fapt, trebuie să remarcăm că a fost căsătorit cu o pictoriţă basarabeană, Antonina Gavriliţă, fiica avocatului Emanuil Gavriliţă, directorul-editor al ziarului Basarabia ( 1906- 1907).

Biografia lui Romulus Cioflec, aşa cum am scris-o pentru Dicţionarul scriitorilor basarabeni, se prezintă astfel:

"ROMULUS CIOFLEC (01 .04. 1882, Araci, jud. Trei Scaune /azi jud.Covasna/ -

13. 1 1 . 1 955, Bucureşti) s-a născut într-o familie a ţăranilor Constantin şi Maria Cioflec. Şcoala primară a urmat-o în satul de baştină, după care face două clase de şcoală

românească la Braşov. Începând din 1893 şi până în 1 90 1 , studiază la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel.

Un timp scurt ( 1901 - 1903) activează ca învăţător, apoi e funcţionar la Biblioteca Academiei Române ( 1905- 19 10). Din 1908 este student la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, pe care o absolveşte în 1 9 1 1 , luându-şi licenţa în "Litere şi Filozofie" în 19 14.

În 1907, debutează în literatură cu volumul Doamne, ajută-ne! Colaborările cu presa au început ceva mai devreme, primele bucăţi de proză şi versuri au văzut lumina tiparului în 1903 în Gazeta Transilvaniei. A colaborat conştiincios cu publicaţiile: Adevărul Literar, Universul Literar, Acţiunea, Flacăra, Adevărul, Dimineaţa, Viaţa Românească, Ramuri, Convorbiri literare, Lupta ş.a.

În 19 13, Vasile Goldiş îl invită la Arad, numindu-1 prim-redactor la Românul. Dar aici se află numai un an de zile. Astfel, începutul primului război mondial ( 1 9 14) îl găseşte profesor la Pomârla (Botoşani).

1 3


Odată cu retragerea armatelor române ajunge la Iaşi, iar de aici face o lungă călătorie la Petrograd, unde e martorul dezlănţuirii revoluţiei ruse din februarie 1 9 1 7. În luna martie se reintoarce în Basarabia, unde participă la întemeierea Partidului Naţional Moldovenesc, la tipărirea ziarului Cuvânt Moldovenesc; la cursurile de vară ale învăţătorilor basarabeni este solicitat să împartă din experienţa sa pedagogică.

După crearea Sfatului Ţării este redactor al gazetei Sfatul Ţării şi în 19 18 este profesor de liceu la Chişinău. Pentru un timp pleacă în Germania, iar în 1922 revine la acelaşi liceu.

Activitatea profesorală nu-l împiedică să participe la Congresul Internaţional al lucrătorilor din învăţământ, care a avut loc în 1925, la Paris. Peste un an participă la lucrările cursurilor de vară de la Centrul de Studii Istorice din Madrid. În 1929, este la Lupeni, unde, împreună cu Panait Istrati, cercetează consecinţele grevei muncitoreşti.

În acelaşi timp, scoate de sub tipar mai multe volume de nuvele, romane, impresii de călătorie. Menţionăm doar două dintre ele.

Pe urmele Basarabiei ... (Bucureşti, 1927) - o lucrare inspirată de evenimentele revoluţiei din 1 9 1 7 şi tăcută pe baza unor însemnări zilnice, foarte preţioase astăzi, când revalorificăm moştenirea acelor ani îndepărtaţi. Şi o altă lucrare de valoare este romanul Vârtejul (Bucureşti, 1937), premiat de Academia Română cu premiul "Ion Heliade Rădulescu':

Despre reuşitele şi nereuşitele lui literare au scris Mihail Dragomirescu, Perpessicius, Panait Istrati şi alţii.

Distincţii: Ordinul Bărbăţie şi Credinţă, el. I. Opera: Lacrimi călătoare (Iaşi, 1920); Cutreierând Spania (Bucureşti, 1 927); Sub

soarele polar (Bucureşti, 1 929); Români din secuime (nuvele, 1942); Pe urmele destinului (Editura Remus Cioflec, 1 942); Boierul ( 1 957).

Bibliografie: Perpessicius, Opere, volumul 1 O, p. 282; Mircea Braga, Manuscriptum, nr.2, 1 984; Mircea Braga, Prefaţa la romanul Boierul (ed. Dacia, 1988); Lucian Predescu: Enciclopedia Cugetarea (Bucureşti, 1940); Iurie Colesnic, Prefaţă la volumul Pe urmele Basarabiei . . . (Chişinău, 1992):'

Cum se întâlneşte în istoria literaturii, debutul multor scriitori români s-a facut de pe tărâmul didactic. Romulus Cioflec n-a fost o excepţie. Un timp şi-a câştigat pâinea ca învăţător în comuna Chiojdeanca (Prahova), pomenindu-se martor al mişcării ţărăneşti din 1906-07. Probabil că tragedia acelei răscoale i-a deplasat fundamental multe criterii obişnuite de judecată asupra fenomenelor sociale. Atunci s-a şi trezit în el scriitorul. Romanul Boierul, tipărit mai târziu, este ţesut din firele neuitatei drame. Şi tot în acelaşi timp el îşi deschide contul publicistic, colaborând cu Gazeta Transilvaniei, Semănătorul, Viaţa Românească ş.a.

Atitudinea profesionistă faţă de meseria de scriitor va apare ceva mai târziu, atunci când dorinţa de a-şi aşterne gândurile şi imaginile pe hârtie va fi dozată şi de responsabilitatea pentru cele scrise.

14


Decizia de a se arunca în vâltoarea vieţii de publicist îl obligă să abandoneze studiile şi să părăsească Bucureştiul, unde va reveni la studii abia în 1 9 1 3.

Declanşarea războiului încheie o etapă din creaţia literară a lui Romulus Ciotlec, care, după cum mărturisea el însuşi, într-un interviu pentru Adevărul literar şi artistic, luat de Valter Donea (anul XVIII , nr. 859, 23 mai 1 937), a debutat astfel:

"- Ar fi interesant de ştiut care au fost primele încercări literare ale dumitale? -Eram la Şcoala normală din Câmpulung, prin clasa a IV-a, când mi-a căzut în mână

Floare albastră. Eram sărac şi nu prea îmi dădea mâna să cumpăr cărţi şi reviste. Totuşi, din micile mele economii, luam Pagini literare, unde scria pe atunci M.S. Cobuz (Mihail Sadoveanu), proză şi versuri. Tot în această revistă găseam poezii de Iosif şi literatură populară. Natural, am început a mâzgăli şi eu în versuri; le scriam pe unde apucam, dar nu le-am publicat niciodată.

După ce-am ajuns învăţător, am început a cumpăra Ţara şi acolo, în numărul ei literar de duminică, am luat parte la un concurs, în care se cerea să se versifice o poezie de Goethe în româneşte. Bineînţeles că n-a fost mare lucru de acea traducere a mea; rezultatul a fost o încurajare apărută la poşta redacţiei. Zicea acolo: "Promite, mai încercaţi".

Pe urmă am început a publica versuri inspirate din poezia populară, la Gazeta Transilvaniei; erau influenţate de Coşbuc însă şi n-aveau valoare.

- După aceea aţi început a publica proză?- întreb. - Da. În 1 905, apare în Semănătorul prima mea schiţă, Un gând. Apoi colaborez la

Luceafărul şi la Viaţa literanl". Odată cu debutul literar, Romulus Cioflec începe o luptă cu sine, o nesăţioasă căutare

de material proaspăt, neexplorat. Şi de aici vine teribila "goană în jur de sine însuşi': Schimbarea geografică e o necesitate, dar şi mai importantă e colecţionarea a noi caractere, a noi tipuri de eroi. Mai apoi, ei îşi vor găsi locurile potrivite în romanele autorului, care va avea intuiţia să plaseze în centrul operelor oameni bine cunoscuţi sufletului, pe ardeleni, şi să descopere de astă dată lumea interioară, rotind-o în jurul acestei axe româneşti. Un exemplu ce ar ilustra teza enunţată mai sus este romanul Pe urmele destinului, o goană în jur de sine însuşi, tipărit în 1942 la editura Re mus Cioflec.

A fi călător nu-i un moft sau o simplă dorinţă. A fi călător adevărat înseamnă a avea vocaţie ori, mai simplu spus, a avea parte de noroc. Şi atunci soarta îşi desface în faţa ta cărţile ca pe ecranul unui cinematograf şi nu-ţi rămâne decât să ai intuiţia şi răbdarea să nu forţezi uşile deschise şi să-ţi faci însemnările necesare pentru a le putea descifra la întoarcere.

În timpul primului război mondial, Romulus Cioflec s-a pomenit tocmai la Petersburg, unde a fost martorul unor evenimente epocale. Destinul l-a purtat şi prin întinderile Rusiei şi Ucrainei, aducându-1 apoi în Basarabia, unde ecourile revoluţiei ruse căpătaseră o pronunţată trăsătură naţională. Rolul de martor ocular este schimbat cu cel de participant activ. Editarea volumului Pe urmele Basarabiei ... , atunci când participanţii la furtunoasele evenimente erau în viaţă, eu o consider un act de curaj , autorul

15 www.cimec.ro / www.mncr.ro

avându- i în faţă pe cei mai severi judecători, iar pe de altă parte, Pe urmele Basarabiei . . . era un îndemn pentru a studia istoria imediată, îndemn lansat în mai multe rânduri de Pantelimon Halippa în paginile revistei Viaţa Basarabiei. Această ediţie, tipărită în 1 927, uitată de bibliografiile şi tabelele cronologice ce restabilesc prin cifre şi titluri opera lui Romulus Cioflec, se înscrie perfect în seria de note de călătorie: Cutreicrând Spania { 1927), Sub soarele polar ( 1 929).

E de reţinut faptul că Perpessicius pune mare preţ pe însemnările de călătorie ale lui Romulus Cioflec: "Publicaţiile periodice de dinainte şi de după primul război mondial sunt martore ale activităţii scriitorului, nu numai în ordinea creaţiilor pur literare, dar şi în aceea a unor intervenţii publicistice, în marginea activităţii politice. Schiţe şi nuvele, pe de o parte, note de călătorie pe de alta, îi soli cită în egală măsură atenţia. De acum sunt cele două relaţii de călătorie: Sub soarele polar şi Cutreierând Spania, fiecare cu timbru! ei, dar amândouă marcând, în atlasul literaturii noastre peregrinate, care a cunoscut şi pe Dinicu Golescu şi pe Ion Codru-Drăguşanu, un scriitor cu notele lui distinctive. Nimic romantic în călătoria iberică a lui Romulus Cioflec, nimic din pitorescul unui Gautier sau Alecsandri, dorinţa continuă de a se informa şi referi, aceste pagini amintesc mai curând de incursiunea iberică a lui Kogălniceau şi de înclinarea acestuia pentru studiul societăţii. Drumul la Polul Nord, în schimb, cu toate peripeţiile lui accidentale, dă pe faţă un călător din rasa aceea pentru care spectacolul cel mai de preţ se petrece în camera obscură a propriului lor suflet':

Romulus Cioflec ştia nu numai să vadă, dar avea şi rara capacitate de a lua atitudine fermă. În septembrie 1 929, cercetează împreună cu "fratele său de cruce'; Panait Istrati, ceea ce a urmat după grevele muncitoreşti de la Lupeni. Şi fără să pregete a tipărit în ziarele Adevărul şi Dimineaţa demisia sa din Partidul Naţional Ţărănesc.

Dacă reducem biografia lui Romulus Cioflec la un compendiu cronologic, observăm o împletire foarte interesantă. Se succedă parcă preocupările lui - publicist, prozator, profesor. În 1 9 1 7, la Chişinău a ţinut prelegeri în faţa corpului didactic basarabean, adunat la cursurile de vară. În 19 18, e numit profesor de liceu la Chişinău, dar alipirea Ardealului şi formarea României Mari îl fac să plece să-şi vadă Ţara întregită, dorind parcă să-şi confirme anumite impresii, ori să-şi împrospăteze imaginea plaiului natal, de care se simţea profund ataşat. În 1926, e profesor la Liceul "Loga" din Timişoara, iar în 1936, e la Bucureşti, la Liceul "Gh. Lazăr". Şi cine ştie, dacă nu ar fi intervenit schimbările istorice de după 1944, ar fi continuat, poate, să stea în faţa elevilor, mărturisindu-şi trecutul, ca pe o istorie învăţată pe viu ...

Momentul aflării lui la Chişinău e remarcabil din două puncte de vedere. Aici el a fost redactor al cotidianului Sfatul Ţării şi tot în acea vreme a dus o corespondenţă intensă cu Garabet Ibrăileanu, conducătorul şi animatorul revistei ieşene Viaţa Românească, care preţuia în persoana lui Romulus Cioflec nu numai pe iscusitul prozator, ci şi pe bunul organizator al reţelei de difuzare în Basarabia a revistei în cauză.

16


Spicuind din unele epistole aflate în corespondenţa cu Garabet Ibrăileanu, vom avea satisfacţia întâlnirii cu remarcabile personalităţi basarabene: Pavel Gore, Leon DoniciDobronravov, Ştefan Ciobanu şi, în acelaşi timp, vom urmări acele prime încercări de a descifra evenimentele basarabene şi a le plămădi treptat în volumul Pe urmele Basarabiei . . . tipărit în 1 927.

"Chişinău, 4 aprilie 1 9 18 Iubite domnule Ibrăileanu, Mă bucur mult că eşti sănătos şi că ai toată energia ca să poţi lucra la Momentul. Dl Popescu mi-a dat azi primul număr şi îmi place foarte mult. Dacă s-ar putea organiza expediţia ca să vie gazeta şi aici să mai facă oleacă de atmos-

feră mai bună între gazdele de tot soiul care năvălesc în piaţa Chişinăului - ar fi bine. Gândiţi-vă, oricum măcar la redacţia Sfatului Ţării. Dl Popescu îmi spune de corespondenţe pentru Momentul. Voi da ori eu ori voi căuta om. Daţi-ne şi dvoastră un corespondent din Iaşi şi, dacă se poate, un bun redactor aici. În scurtă vreme, vrem să scoatem Sfatul Ţării în patru pagini. Sărutări de mâini doamnei Ibrăileanu şi salutări tuturor prietenilor. R. Cioflec". G. Ibrăileanu a primit scrisorile lui R. Cioflec şi în 19 18, şi în 1919, şi de fiecare dată

autorul lor nu uita să indice că le scrie aflându-se la Chişinău. Stilul epistolelor este dictat de făgaşul colaborării la Viaţa Românească şi de încercarea de a aduce la redacţia Sfatului Ţării măcar un pic de aer ieşean. Colaboratorii chişinăueni promit mult, dar fac mai puţin . . .

"Chişinău, 22 ianuarie 1920 Str. Inzov, 1 9. Stimate domnule Ibrăileanu, D-1 Gore (Pavel Gore - red. ) ţine să dea ceva despre răzeşi pentru Viaţa Românească.

Are un studiu gata (Va apare în nr. 3, 1 920 - red.) , nu prea intens, dar e vorba încă de o revizie a formei, de o copiere, şi oricât aş accelera eu lucrul, pentru nr. 1 al revistei nu cred că vom fi gata.

Pe bietul Donici (Leon Donici - red. ) l-am găsit în prima seară la Select cu monoclu, clătinându-se ... Mi-a promis marea cu sarea. Aşteptăm manuscrisul la spital, la doctor. Numai azi n-am fost pe acolo.

Cu Ciobanu a isprăvit dl Sadoveanu mai bine. De doctorul Mironescu mă voi ocupa mai de aproape. Alătur şi o fotografie, mai bună decât cealaltă. S-ar putea să nu fie încă târziu. Al d-tale devotat, R. Cioflec': În altă scrisoare, din 2 februarie a aceluiaşi an, din nou în focarul atenţiei nimereşte

bietul Leon Donici, talentatul şi boemul prozator care, după viaţa animată de la Peters

burg nicidecum nu poate prinde firul tihnitei şi mult plictisitoarei vieţi provinciale. Romulus Cioflec îşi continuă cu acelaşi sârg serviciul de dispecerat, care în fond e un gest

17


nobil de integrare a scriitorilor basarabeni în circuitul literaturii româneşti:

"M-am dus acasă la Donici şi l-am executat. Am avut noroc că ghete le îi erau la reparaţie şi i -am spus că domnişoara Bujoreanu are să se oprească din drum şi stă rău să fie cu articolul neisprăvit.

Acum e întrebarea dacă poate să vă placă atât cât ne aşteptam întâi. Are unele lipsuri. Limba trebuie re făcută radical, adică tot manuscrisul scris din nou. Ar fi fost bine dacă aş fi făcut-o eu, care cunosc mai bine despre ce e vorba, dar aceasta ar fi produs o întârziere de vreo două zile.

Eu cred că, chiar în afară de limbă, s-ar mai putea corecta câte ceva, pe ici pe colo. Ciobanu şi-a trimis articolul de vreo 5 zile. De celelalte s-a interesat mai întâi dr. Ca

zacu, prin Cucu, şi am vorbit şi eu cu Cucu. La directorat n-au mai sosit alte adrese ale învăţătorilor. Cred că peste 2-3 zile am să trimit cele mai multe din adresele scurte - ori eu ori Cucu. Tot aşa cu articolul domnului Gore.

Doctorul Mironescu s-a executat şi în cel mult 24 de ore de la primirea scrisorii de faţă vor sosi la Iaşi câteva pagini foarte frumoase de amintiri (I. Mironescu, In drum spre Branişte,// Viaţa Basarabiei, nr. 2, 1920.- Iu. C.) ale dânsului.

Al d-tale devotat, R. Ciojlec. P.S. Dacă bucata lui Donici se publică - şi bine ar fi să se publice, chiar dacă ar fi să fiţi

îngăduitori cu dânsul şi chiar dacă aţi preface mai mult - ar fi bine ca dl Sadoveanu să aducă cu prima ocazie parale pentru el, adică pentru familia lui Donici - dându-mi-le mie.

R. Cioflec". Încoronarea acestui epistolarum tipărit în volumul I I I din Scrisori către Ibrăileanu

(Bucureşti, 1973) o face scrisoarea din 20 octombrie 1920, în care Romulus Cioflec, pentru prima oară, menţionează faptul că e preocupat de scrierea amintirilor basarabene, care au şi fost inserate în mai multe fascicule, pe parcursul câtorva ani, sub titlul Amintiri din anul Invierii.

Din acel nucleu a răsărit mai târziu lucrarea Pe urmele Basarabiei . . .

"Chişinău, 20/10.1920. Str. Const. Stamati, 19 Stimate domnule Ibrăileanu, Pentru că încă n-am altfel de literatură (nuvelă, schiţă) şi pentru că acum mă ocup

exclusiv cu amintirile din Basarabia, trimit pentru Viaţa Românească două capitole din aceste amintiri. O bucată soseşte în alt plic. Trimit două ca să alegeţi - şi dacă amândouă convin, una din ele poate trece la Viaţa Românească săptămânală de sub conducerea dlor Sadoveanu şi Carp.

În al doilea rând, dl Gore mi-a dat un comision către editură şi revistă. Pentru aceasta mă adresez d-voastră şi, fără să vă munciţi prea mult mintea cu treburi de acestea, veţi putea face ca lucrul să se rezolve prompt în legătură cu revista, căci cu dl Iliescu am vorbit eu în chestia aceasta.

18


Iată despre ce este vorba. Lucrarea dlui Gore despre arhive, lucrare care se găseşte la V R., d-sa doreşte s-o

scoată în broşură. Mă şi rugase să tratez chestia cu prilejul vizitei mele recente la Iaşi, întrucât socotea că lucrarea nu este publicabilă în revistă. Spunându-mi însă dl Sevastos că ea se publică, viu acum să rog editura să tipărească lucrarea în broşură, atunci când ea va apare în revistă. Dacă ea a apărut în nr. 7 şi deci litera s-a risipit, s-o culeagă încă o dată pentru broşură. Apoi: dacă editura socoteşte că lucrarea ar avea o vânzare rentabilă pentru dânsa, s-o tipărească în oricâte exemplare, în contul şi în profitul său exclusiv, dând numai dlui Gore 100 exemplare. Dacă se crede că lucrarea rentează pentru editură, atunci să-i tipărească în 200 exemplare pe contul dlui Gore şi pe seama sa.

Al d-voastră devotat, R. Ciojlec': Aceasta e ultima scrisoare din şirul celor expediate lui Garabet Ibrăileanu şi care

purta indicată adresa autorului din Chişinău. Următoarea epistolă are o adresă berlineză. Ghemui călătoriilor se desfăcea fără prea mari greutăţi. Lumea era toată în faţă şi firea lui tânără nici nu vroia să ştie de existenţa pe pământ a bătrâneţilor . . .

De fapt, nici nu avea cum şti că apusul lui va trece monoton de chinuitor pentru un om care toată viaţa a fost prieten cu drumul şi până la urmă prozatorul va fi închis în spaţiul monoton al traducerilor. În 1938, Academia Română îi apreciază romanul Vârtejul cu premiul Heliade Rădulescu. În 1942, scoate de sub tipar volumul de nuvele Românii din Secuime şi romanul Pe urmele destinului şi aici firul lucrărilor originale, apărute în timpul vieţii, se rupe. De acum încolo va putea mirosi vopseaua tipografică numai de pe volumele traduse . . .

Romulus Ciotlec s-a stins din viaţă la 1 3 noiembrie 1955. Şi aşa cum se întâmplă adesea, cărţile lui au început să apară în librării numai după moartea autorului. În 1957, apare Boierul, în 1970, volumul de nuvele Trei aldămaşe, în 1979, este reeditat Vârtejul, în 1985 - Pe urmele destinului, şi în 1988 - iarăşi Boierul...

Reeditarea la Chişinău, în 1992, a volumului de memorii Pe urmele Basarabiei ... , este la o adică un prilej de pomenire a aceluia care s-a declarat, şi prin fapta-i a dovedit, că este un bun prieten al moldovenilor:

"- Sunteţi, aşadar, un prieten al moldovenilor? - Da. Îmi pare bine că pot s-o spun. Primul prieten mi-a fost regretatul poet G. To

pârceanu, care m-a îndemnat să trimit la Viaţa Românească prima schiţ[t. Apoi, C. Stere mi-a câştigat dragostea şi admiraţia printr-o scrisoare, pe care mi-a trimis-o, prin care îmi spunea, ca răspuns la schiţa pe care o trimisesem: "E interesantă, dar de la dumneata aşteptăm ceva mai bun': Apoi Topârceanu m-a îndemnat să trimit iar ceva şi această a doua bucată a avut mai mult succes. A fost tipărită cu titlul Domnul Ghiţă şi apoi am publicat -o în volumul Lacrimi călătoare ( 1 92 0 - n. a.). De atunci, am rămas legat de toţi cei

din cenaclul revistei ieşene. Trecând profesor la Pomârla, am cunoscut mănăstirile nemţene şi m-am legat şi mai mult de Moldova. Am cunoscut pe M. Sadoveanu, pe Frunză,

19


pe I. Mironescu, pe Demostene Botez, pe G. Ibrăileanu, pe M. Sevastos. Apoi, o prietenie caldă m-a legat de D.D. Pătrăşcanu. Privind în urmă şi-n juru-mi, constat că am fost şi am rămas legat de moldoveni. De aceea mă mândresc a spune că pot fi numit "prietenul Moldovei şi-al moldovenilor". (Valter Donea, Adevărul literar şi artistic ... )

Un capitol aparte din epopeea basarabeană a lui Romulus Cioflec îl constituie momentul cunoaşterii poetului Alexei Mateevici. Intuiţia lui de scriitor nu 1-a dat de sminteală, când, în preotul militar, venind de pe frontul român, el a descoperit nu numai un om de cultură, ci şi un om delicat, cu o veritabilă vocaţie poetică.

Mărturie este această preţioasă rază din memoria trecutului, pe care am pescuit-o din nişte pagini semnate de Romulus Cioflec şi înmănuncheate în volumul Pe urmele Basarabiei. În numai câteva rânduri, publicistul ardelean a imprimat pe hârtie, ca pe-o efigie, chipul lui Alexei Mateevici:

"Într-o duminică dimineaţa - la Florii - mai intră pe uşă un preot tânăr de statură mijlocie, cu un cioc blond-roşcat, cu ochii şi mişcările vii, cu o privire prietenoasă, atentă şi cu distincţie în felul de a se prezenta. Grăieşte o prea frumoasă moldovenească, în vorbe alese dar necăutate, nestricată nici de influenţa rusească, nici de exagerările noastre neologiste neolatine. Cam aşa cum va fi grăit Creangă şi alţi cărturari moldoveni, acum o jumătate de veac şi mai bine: părintele Alexei Mateevici, poetul cel mai preţuit şi mai iubit al basarabenilor.

Venit de departe, într-o atmosferă nouă, îşi poartă acum cu neastâmpăr ochii pe feţele celor găsiţi în redacţie, ca şi cum e mai larg cuprinsul şi are aerul că aşteaptă să-i spună toţi că e mai bine azi şi că va fi încă mai bine . . . Pusese şi el o piatră Ia temelia Cu vântului Moldovenesc, cu Pantelimon Halippa, cu Simeon Murafa, Gh. Stârcea, Vladimir Chiorescul şi alţii.

A trecut numai ca o arătare pe la noi; căci s-a înapoiat curând la frontul Moldovei, de unde îl îngăduise, pentru câteva zile, un polc rusesc:'

Basarabia mai are a-1 redescoperi pe Romulus Cioflec, aşa cum astăzi cultura română îl redescoperă, şi-un aport deosebit în această operă de reconstituire îl au fiicele lui care locuiesc la Bucureşti şi care, în măsura posibilităţilor, îngrijesc de memoria părintelui lor. Prin urmare, sperăm că, într-un viitor apropiat, vor fi reeditate romanele şi publicistica acestui interesant autor.

20


Dr. Carmen Brăgaru, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Istorie şi Teorie Literară ,.G. Călinescu': Bucureşti

Uimitoarele călătorii ale unui ardelean

Prin eforturile re unite ale Societăţii de Ştiinţe Filologice (filiala Covasna, condusă de doamna Luminiţa Carnea), ale Muzeului Carpaţilor Răsăriteni (director, Valeriu Cavruc) şi ale Corpului didactic de la Colegiul Naţional ,.Mihai Viteazul" din oraşul transilvan Sf. Gheorghe, s-a desfăşurat, în zilele de 6 şi 7 noiembrie 2004, Rotonda de la A raei, sat în care în 1882 se năştea scriitorul Romulus Cioflec. Tema întâlnirii în anul acesta, la care au fost invitaţi să participe un grup de cercetători ai Institutului de Istorie şi Teorie Literară ,.G. Călinescu" din Bucureşti, a constituit-o Memorialul de călătorie in literatura română.

Peregrin transilvan din stirpea lui Ion Codru Drăguşanu, cu o atitudine modernă şi dezinhibată faţă de ceea ce vede, Romulus Ciotlec însuşi a îmbogăţit acest gen cu trei volume în care şi-a descris uimitoarele călătorii prin lume. Dar, înainte de a voiaja în străinătate, a bătut ţara în lung şi-n lat, împins atât de împrejurări biografice, cât şi, mai ales, de dorul călător ce-i stăpân ea fiinţa. Născut, aşadar, în satul covăsnean A raei (Arpătac, pe atunci), ajunge, ca mulţi alţi copii de ardeleni, să-şi definitiveze studiile în Regat. După absolvirea Şcolii Normale din Câmpulung Muscel, este repartizat, timp de 3 ani, ca învăţător în comunele prahovene Chiojdeanca şi Lipăneşti. După o intensă activitate publicistică, încununată cu debutul din 1907 (volumul de nuvele Doamne, ajută-ne!), lucrează la Bucureşti, ca bibliotecar la Academia Română. Remarcat de Vasile Goldiş, este solicitat la Arad să lucreze ca prim-redactor la ziarul Românul. Întors la Bucureşti, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie, după absolvirea cărora funcţionează ca profesor la Pomârla, o localitate din judeţul Botoşani. La începutul lui 1917, pornit in căutarea numeroasei sale familii (era al patrulea copil din treisprezece), refugială din Ardeal, ia drumul Iaşului, apoi al Chişinăului. Rudele nu şi le găseşte, în schimb, luat de val, ajunge în februarie la Petrograd, unde asistă la începutul revoluţiei bolşevice, după care se întoarce în Basarabia, unde pune umărul la înfăptuirea unirii provinciei cu restul ţării. Odiseea familiei sale (aflată ulterior de scriitor şi descrisă cu mare forţă de evocare în romanul din 1943, Pe urmele destinului), începe din satul natal, trece prin Buzău, Bucureşti, Galaţi şi Iaşi, de unde autorităţile hotărăsc evacuarea refugiaţilor de diverse naţionalităţi dincolo de Nistru, în Ucraina. Cu smerenie, răbdare şi o uimitoare capaci

tate de adaptare, membrii familiei Cioflec parcurg, cu trenul, apoi cu vaporul. distanţe şi rute incredibile: Elisavetgrad, Poltava, Harkov, trec Donul, Samara, Celeabinsk, Kurgan,

21


Omsk, trec fluviul Obi, traversează taigaua, Krasnoiarsk Enisei, Irkuţk, Baikal, Manciuria, Vladivostok. De aici, se îmbarcă pe un vas, care îi va purta prin Japonia, China, Singapore, Sri Lanka, India, Marea Roşie, Canalul de Suez, Port Said şi-i va debarca pe continent la Raguza, astăzi Dubrovnic. După un astfel de periplu, li se pare o nimica toată să străbată, pentru a ajunge în satul natal, Her1egovina, Bosnia, Croaţia, Ungaria, şi apoi Timişoara, Piatra Olt, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Braşov şi, în fine A raei, locul de unde fuseseră siliţi de vremuri să plece în bejenie.

Revenind la Romulus Cioflec, el rămâne aproape un deceniu în Basarabia, predând în două licee din Chişinău. Mânat mereu de setea de cunoaştere şi de spiritul de aventură, chiar în acest răstimp, se zbate să obţină o bursă de studii la Berlin, pe care o primeşte în 1921 - 1922. În 1925, participă, la Paris, la lucrările Internaţionalei muncitorilor din învăţământ. Peste câţiva ani, reintors în capitala Franţei, îl va cunoaşte pe Panait Istrati, de care il va lega o strânsă prietenie. Din 1926, vreme de un deceniu, îşi mută catedra la Timişoara, de unde, ca dintr-un mare port, izbuteşte să facă încă două călătorii de amploare. Prima, în 1927, vizează Spania, unde participă la cursurile de vară ale Centrului de Studii Istorice din Madrid. Călător împătimit, alege varianta cea mai lungă şi mai spectaculoasă: Timişoara, Belgrad, Zagreb, Fiume, Triest, Veneţia, Milano, Geneva, Sudul Franţei, Barcelona, Madrid, Toledo, C6rdoba, Sevilla, Granada şi retur. Impresiile de călătorie vor fi descrise cu lux de amănunte în volumul Cutreierând Spania, apărut în 1928 şi reeditat de Editura Sport- Turism în 1988. La întoarcere, face un scurt popas în localitatea Hendaya, ştiind că acolo se afla exilat Miguel de Unamuno, care putea fi întâlnit zilnic într-o cafenea. Romulus Cioflec este, astfel, al doilea român, după Iorga, care a avut prilejul unei conversaţii relaxate cu scriitorul spaniol. În vara anului următor, "peregrinul nostru transilvan" se îmbarcă pe vasul "Monte Cervantes': aparţinând unei companii ham burgheze, şi porneşte într-o călătorie spre Polul Nord, care nu va fi lipsită de peripeţii. Urmând firul Elbei, ies în Marea Nordului, în lungul coastei daneze, trec zbuciumata strâmtoare Skagerrak şi, ţinându-se mereu aproape de coasta norvegiană, parcurg fiordurile, cu escale la Bergen şi Molde, sunt "botezaţi" la trecerea Cercului Polar de Nord, ating oraşele Tromsti, Hammerfest şi Capul Nord, îndreptându-se spre Insulele Spitzbergen (Svalbard). Fiind o vară friguroasă, acestea sunt înconjurate de un brâu de sloiuri, la trecerea cărora, vasul avariat în două locuri, este nevoit să ancoreze într-un golf, de unde trimite un disperat SOS. La scurt timp, îşi face apariţia spărgătorul sovietic

"Krasin" care, cu numai câteva zile în urmă, salvase supravieţuitorii expediţiei conduse de Umberto Nobile. După laborioase reparaţii şi 9 zile de aştepare încordată, "Monte Cervantes': secundat de "Krasin': porneşte spre Hamburg, urmând aceeaşi rută pe care venise. Peripeţiile, demne de roman, i t inerariul, compania de pe vas, măiestrite descrieri ale peisajelor exotice, precum şi o multitudine de date demografice, geografice, istorice, culturale etc. au fost incluse în volumul de impresii de călătorie intitulat Sub soarele polar, apărut în 1929 la Editura "Naţională" S. Ciornei. Reeditarea lui ar certifica afirmaţia

22


lui Perpessicius din 1 943, conform căruia Romulus Cioflec ar avea o "fire de peregrin, îndrăgostit nu numai de peisaje inedite, dar şi de situaţii aventuroase, aşa cum apare în notele de călătorie în Spania sau în regiunile polare" şi ar contribui la redescoperirea unui scriitor pe nedrept uitat.

Articol apărut în revista România literară, nr. 48 / 7- 13 decembrie, 2004, p. 1 4

23


Dr. Carmen Brăgaru, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu': Bucureşti

Revoluţia rusă repovestită de Romulus Cioflec

La data la care trăia evenimentele descrise ulterior în volumul Pe urmele Basarabiei . . . , Romulus Cioflec avea 34 de ani, aşadar se afla la vârsta dantescă a mijlocului de drum. Funcţionase deja ca învăţător în judeţul Prahova, chiar la începutul secolului XX ,

începuse să scrie şi să publice în numeroase reviste l iterare, debutase în 1 907 cu volumul de nuvele Doamne, ajută-ne, lucrase ca bibliotecar al Academiei Române vreme de un lustru şi apoi, poate nu întâmplător, urmase cursurile facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, fiind în aceeaşi perioadă şi redactorul-şef al ziarului arădean Românul.

Valurile vieţii I-au purtat apoi spre Moldova, unde, din 19 14, vreme de câţiva ani, a predat la un liceu din judeţul Botoşani. Războiul l-a prins aşadar acolo. Cum se ştie din cvasi- ficţiunea scrisă peste ani, intitulată Pe urmele destinului, în 1 9 1 6 familia scriitorului, aflată în Transilvania şi forţată de vremelnica ocupaţie austro-ungară, ia drumul amar al bejeniei, retrăgându-se odată cu armata română, mai întâi la Bucureşti, apoi la Iaşi. Dar necesităţile războiului, precum şi precaritatea situaţiei numărului mare de refugiaţi aflaţi deja în Moldova, au constrâns autorităţile române să formeze trenuri speciale, dirijate cu acordul guvernului Rusiei spre răsărit. De aici şi odiseea familiei descrisă amănunţit în romanul mai sus menţionat.

La sfârşitul lui 1 9 1 6 şi începutul lui 1 9 1 7 situaţia devenise alarmantă, nu numai din pricina războiului, ci şi din cauza veştilor contradictorii ce veneau dinspre Rusia.

Cu gândul să-şi caute rudele refugiate, dar şi îmboldit de dorul călător ce-i stăpânea fiinţa, Romulus Cioflec porneşte într-o călătorie "pe drumuri fară luminiş': mai întâi dinspre Oneşti, unde ajunsese într-un car cu fân, spre Iaşi, unde ajunge după o săptămână, Moldova părându-i-se în acea "iarnă tomnatică': "o ţară de tot albă, rece şi fară îndurare". Aflat în capitala Moldovei, aproape de nerecunoscut, Romulus Cioflec trece pe la redacţia Vieţii Româneşti, nu spre a se interesa de literatură - în vreme neprielnică, de război, muzele tac - ci spre a afla noutăţi din Răsărit. intrebarea zorită pusă primului om întâlnit acolo va fi în consecinţă: "Ce este în Rusia, domnule?" Curiozitatea în născută îi va fi satisfăcută de tânărul din redacţie, pe deplin informat atât pe căi orale, cât şi scrise: "Şi atlai că de multă vreme grevele se ţin lanţ în capitalele şi în centrele industriale ruseşti, că au fost destule ciocniri cu poliţia, că au tras cazacii şi în poliţie, că la 10 ianuarie multe cadavre au rămas la Moscova pe străzi (ştirea aceasta nu din ziare, ci prin fir direct.. .). in sfârşit atâtea şi atâtea asemenea ştiri, care în alte ţări se puteau abia şopti".

24


Curiozitatea lui Cioflec nu era însă alimentată de setea de cunoaştere a unei realităţi istorice, ci era stârnită, cum aflăm din paginile următoare, de dorinţa de a afla cât mai grabnic care va fi soarta Basarabiei, ruptă de patria-mamă de la 1 8 1 2 şi supusă unei intense politici de rusificare.

Drumul continuat spre Basarabia este justificat în aceste memorii sui-generis prin efortul de a asigura părinţilor, aflaţi la Iaşi, un adăpost într-un sat basarabean. Ce-l mâna cu atâta ardoare spre Petersburgul-Petrograd nu putem decât bănui: dorinţa de a se afla în mijlocul evenimentelor şi de a obţine astfel informaţii, direct de la sursă, nemijlocite de gazete.

Aşa se face că, într-un imbold imprevizibil şi surprinzător, nejustificat nicicum în jurnal, se urcă în acceleratul Odessa-Petrograd care, la 23 februarie, îşi debarcă pestriţii călători în gara Nikolaevski, de unde începe deja spectacolul pe viu al tulburărilor ce vor căpăta mai târziu denumirea de Revoluţie.

La prima vedere, capitala ţarilor nu se deosebeşte prea mult de alte oraşe de aiurea răvăşi te de război: cozi la pâine, zahăr, gaz, luptă cu frigul, sănii, şube. Apar însă patrule de cazaci cărora "peregrinul nostru transilvan'; "stăpânit" de grija găsirii unui adăpost, nu le acordă prea multă atenţie la început.

Când ajunge, printr-un concurs de împrejurări, chiriaş al unei anume Elena Sergheevna, Romulus Cioflec zăboveşte asupra detaliilor - atâtea câte putea înţelege un nevorbitor de limba rusă - detalii pe care le ordonează în cinci capitole ale volumului: Stoliţa neliniştită, Pândă, Prăbuşirea, Revendicările moştenirii şi După răsturnare.

Într-o primă fază, Cioflec nu percepe decât fluxul şi refluxul sotniilor de cazaci faţă de populaţia care invadase străzile largi şi uliţele lăturalnice. Este un soi de dans primejdios în care se disting din când în când şfichiuiri de bici şi scurte replici pe care autorul nostru nu le înţelege, după cum mărturiseşte disperat în câteva rânduri: "Şi eu nu înţeleg ruseşte! În accente neobişnuite, mi se dezlănţuie în urechi vuietul sufletului omenesc răzvrătit. Mă lupt numai cu ochii. S-a deschis acum lupta de eliberare a poporului român şi eu nu înţeleg chemările omeneşti .. :· (în 1926, când pleacă din Chişinău, ştia ruseşte).

În preajma samovarului gazdei sale, la 25 februarie, intuind din gesticulaţiile comesenilor, ce îi traduc din când în când în franţuzeşte informaţiile mai importante, Cioflec începe să-şi facă o imagine despre starea de fapt a lucrurilor. Scena descrisă este romanescă şi construită ca atare: "Iar eu, care din convorbirea agitată primesc rar fărmituri în franţuzeşte de la Kazakov, îmi spânzur rând pe rând ochii de chipurile lor, când vorbesc şi când ascultă. Dar, la privirea mea întrebătoare nimeni nu ascultă şi nimeni nu răspunde. Vreme îndelungă nu pot schimba o vorbă cu dânşii. Urmăresc deci masca, gesturile fiecăruia. Căci ei înşişi acum află şi lămuresc situaţia ... Sunt agitaţi, ca şi cum ar face ei acum revoluţia. ( ... ) Dintre cei de faţă Elena Sergheevna, amfitrioana, e mai dată cu politica; şi e cu toată inima pentru revoluţie şi o arată. Adună informaţii şi argumente - văd cu ochii cum le adună. Apoi le cântăreşte cu ceilalţi împreună. Se apleacă pe masă, ca şi când ar

25


pune un capital; cală pe rând în ochii celor doi studenţi, ai Darici Petrovna - estonă şi revoluţionară ca şi ea - apoi îşi trece mâna cu o mişcare prin excelenţă femeiască, pe la tâmplă, ca şi cum ar vrea să ia o greutate de acolo. După ce mai cântăreşte o clipă singură lucrurile, îşi aduce aminte să toarne ceai - şi atunci numai, prin interpret, caută să afle ce zic eu, dar eu fac încă pe scepticul, pe omul prost informat, adecă pe diplomatul. . . Al doilea, al treilea ceai mai incălzise odaia rece. Biata Elena Sergheevna este ea fierbinte în politică, dar odăile îi sunt amarnic de răcoroase ... Mângâie o sobă cu trei-patru fire de lemne în 24 ceasuri . . . Dar, după o vreme te obişnuieşti cu aşa climă ca şi cu ceaiul - cu acest soi de încălzire centrală - cu samovarul aburind, cu stacanele aburinde şi ele, cu taifasul în jurul samovarului - în sfârşit cu iluzia căldurii. Maşa Grigorievna, rusoaică blondă, se interesează mai puţin de revoluţie şi, rezemată de sobă, flirtează cu Kazakov care, rezemat şi el, se interesează şi de revoluţie. Aşa încât, Elena Sergheevna primeşte replica lui Kazakov la vreme. Căci Elena Sergheevna îţi face impresia că ar vrea să vadă toată afacerea revoluţiei chiar de indată soluţionată înainte-i pe masă':

Zilele de 27 şi 28 februarie sunt decisive. După o linişte matinală suspectă, cea dinaintea furtunii, provocată de faptul că poliţia trăsese în ajun în demonstranţi, forţa străzii creşte cu înaintarea zilei, sporind tumultuos spre seară, când se dau lupte de stradă şi sunt incendiate clădiri.

Nepricepând ruseşte, se lasă purtat de mulţime, priveşte avid împrejur, încercând să priceapă câte ceva din intonaţia şi gesturile celor pe care îi întâlneşte pe drum, dar "rămâne în necunoştinţa multor lucruri'; asupra cărora va fi lămurit tot de către gazdă, seara: "Eu aflu de la dânşii abia acum că, prin decret imperial, cu data din ajun, Duma fusese dizolvată pe ziua de 26 februarie - şi acest act a făcut din opoziţia parlamentului centrul mişcării şi s-a dat astfel un imbold mai puternic avântului mulţimii . . . Ţarului i se cere abdicarea . . . Şefii cade ţi şi socialişti, care au intervenit în mişcare, au cerut avizul şi sprijinul comandanţilor de armate. S-au eliberat toţi condamnaţii politici - începând cu bănuiţii şi sfârşind cu teroriştii. S-a alcătuit Sfatul lucrătorilor şi soldaţilor".

În capitolul Revendicările moştenirii, Cioflec se dovedeşte încă o dată (ca şi în romanele, nuvelele şi notele de călătorie) a fi un fin psiholog. Toată situaţia de după prăbuşirea ţarismului este descrisă nu în termenii unor informaţii istorice, împănate cu citate din diverse documente ale momentului, ci printr-o analiză foarte pertinentă a mizelor fiecărui grup important de participanţi.

Coborând de la nivelul de suprafaţă al particularului şi plonjând în straturile succesive ale esenţei, Cioflec dă câteva pagini memorabile valabile astfel pentru zugrăvirea oricărei revoluţii. Capitolul menţionat mi se pare a fi pivotul acestor însemnări, nu numai pentru că el surprinde imperceptibila trecere de la o orânduire la alta, cu tot ce decurge de aici, ci şi pentru că, trecuţi şi noi printr-o revoluţie relativ recentă, putem astfel sesiza genul proxim al acestor cataclisme sociale: "Cine făcuse revoluţia? Cine şi unde fusese regizorul? După ce răsturnarea izbutise, atât grupul revoluţionar din Dumă cât şi mun-

26


citorimea socialistă, fiecare ar fi fost bucuros să ia asupră şi cinstea şi răspunderea . . . Şi puterea! Cine, deci, deschisese zăgazul? E drept că fiecare contribuise cu partea lui, dar când era să găsească capătul firului şi mâna călăuzitoare în întuneric, nici o parte nu cuteza să-şi strige meritul. Lasă că mai era un factor. Vechiul regim. Contribuise şi el - şi nu numai cu tirania şi cu nelegiuirile lui, ci foarte probabil şi cu propria-i manevră revoluţionară ... Dar pe el îl uită de-acum în socotelile lor, ca pe orice dispărut". Mintea analitică a profesorului distinge imediat repoziţionarea forţelor pe eşichierul politic, polii în jurul cărora se reorganizează, spontan sau nu, diverse grupuri sociale, precum şi miza, sau mai bine spus mizele fiecăruia în parte. Revoluţionarii avuseseră aşadar culoare politică şi scopuri comune, doar până la răsturnarea vechiului regim. Din prima zi a victoriei însă, începuseră să sesizeze barierele şi interesele ce îi despărţeau: "Muncitorimea socialistă, care avea conştiinţa că ea făcuse revoluţia - şi de fapt ea riscase pe uliţe, cu soldaţii pe care sigur tot ea îi câştigase - alcătuise încă din seara de 27 februarie Sfatul lucrătorilor (mai târziu şi al soldaţi/ar) ( ... ) , se instalase în sala şedinţelor plenare ale Dumei din palatul Tauridei, fără să mai întrebe pe preşedinte şi începuse să adreseze manifeste către muncitori, către armată, către populaţia Petrogradului': Că rapiditatea şi coerenţa acţiunilor muncitoreşti în acapararea puterii nu puteau fi spontane, ci regizate temeinic şi cu mult timp înainte din umbră, nu avea cum să ştie Cioflec la data la care înregistra evenimentele.

Dincolo de aceste, să le zicem "grupuri de interese" (muncitorii şi soldaţii), manipulate, cum am spune astăzi, de păpuşarii din umbră, la "demontarea ţarismului" puseseră umărul şi "ceilalţi'; mulţimea din stradă, acea talpa, după denumirea rusească, masele învăluite de euforia victoriei şi însufleţite ici-colo de discursuri revoluţionare, al căror tablou remarcabil îl redă Romulus Cioflec: "( . . . ) mulţimea, pe la atâtea răspântii, îşi improvizează adunările. Cârduri, înfiripate undeva, la întâmplare, se scurg fără ţintă în procesiuni, în meetinguri ambulante pe uliţe, pe trotuarele largi, pe unde le poartă croii momentului: scad, cresc, se îmbucătăţesc, se împlinesc iarăşi ... Căci toată lumea e acum liberă - liberă şi de lucru, care de o săptămână a încetat în toate fabricile ... Parcă e o nuntă la care întreg oraşul ia parte; şi cum nici tramvaiele nu circulă de când cu greva, toţi umblă pe jos, cu răgaz destul, molipsitor - căci atunci dnd nu te poţi grăbi, zăboveşti şi mai mult - se împiedică oamenii pe drum, intră oriunde şi cu oricine în vorbă, ca şi când ar relua o convorbire cu nişte cunoscuţi ... E o beţie şi o înfrăţire generală ... Auzi doar în răstimpuri: Idiom gospoda (Să mergem, domnilor - n.n.). În câteva zile cuvântulgospoda a primit o nuanţă de mare intimitate. După ştergerea regimului tiraniei, oamenii se simt ca nişte vechi cunoscuţi, se aude din zi în zi tot mai mult cuvântul tava risci în toate straturile societăţii la contactul cu noua lume ieşită la suprafaţă: soldaţii şi muncitorii. ( ... ) În fruntea masei impunătoare care se varsă pe uliţa Kazanskaia, dătătoare de ton este o figură stranie de aziat, o mare alcătuire cu gâtui lung, cu pomete mari pali de şi glas detunător. Sutele de extaziaţi îl urmează ori se opresc să-I asculte, să aclame revoluţia - acest oaspe

27


mult aşteptat, necunoscut, viforos şi prielnic - să strige cu oratorul toate lozincile ei': După 5 martie, dată la care Romulus Cioflec părăseşte Petrogradul primenit, po

vestirea se mută în Basarabia, cu amănunte legate de lupta activă pentru infaptuirea Unirii. Lăsăm invitaţilor din Chişinău posibilitatea de a vorbi despre toate acestea, ca specialişti.

Noi ne vom limita la aceste pagini strict legate de revoluţia rusă, încercând să tragem şi câteva concluzii.

1 . Trăite la începutul lui 1 9 1 7, notele şi impresiile din acest volum au fost scrise ulterior, fiind aşadar reconstituite la rece şi nu intrări nude de jurnal, în care să mai palpite clipa dilatată a trăirii;

2. Precum în celelalte note de călătorie descriind Spania şi Polul Nord, nu informaţiile directe, de primă mână (cunoscute astăzi tuturor din tratatele de istorie) sunt cele ce interesează (ele sunt, de altfel, puţine), cât informaţiile colaterale, din subsidiar, scurte notiţe fulgurante, prinse din zbor de un psiholog înnăscut şi notate pe hârtie, care, după cum sper că s-a constatat din citate, dau savoarea acestor pagini;

3. Interesul lui Romulus Cioflec pentru evenimentele din Rusia este în primul rând al românului îngrijorat de soarta Basarabiei şi abia în al doilea rând al unui cetăţean al lumii.

4. Neavând pretenţia să facă lumină în tenebroasa şi incurcata - ştim astăzi - revoluţie rusă, notele şi impresiile lui Romulus Cioflec se constituie într-o mărturie personală, parţială şi subiectivă asupra unor evenimente trăite direct, un soi de "istorie orală" ce, privită individual, nu dă măsura realităţii, însă, coroborată cu alte mici piese de puzzle de felul ei, existente prin romane, jurnale, amintiri, poate contribui la completarea tabloului de ansamblu al revoluţiei de la 1 9 17 .

28


Dr. Mari an ne Iliescu, profesor, Colegiul Naţionai "Mihai Viteazul': Sf. Gheorghe

"Sub soarele polar" - jurnalul de călătorie al lui Romulus Ciojlec

Literatura de frontieră câştigă din ce in ce mai mult teren, angajându-se intr-o veritabilă competiţie cu proza de ficţiune. Dacă o bună parte a secolului XX a fost perioada romanului, ultimele decenii au însemnat creşterea interesului publicului cititor pentru memorialistică, pentru jurnalul de călătorie şi cel de creaţie, pentru literatura epistolară sau pentru interviuri şi reportaje, respectiv pentru proza de ficţiune, in terminologia lui G. Genette.

Acest fenomen poate fi explicat dintr-o multitudine de puncte de vedere, ţinând cont, de exemplu, de mutaţiile operate de societatea postindustrială, de impactul mass-media în viaţa omului şi a colectivităţii, de experienţa literaturii postmoderne, de accentul deplasat pe comunicare şi pe mecanismele care stau la baza ei sau, când este vorba de cititorul avizat, de concluziile semioticii, ale pragmatic ii, ale sociolingvisticii care reformulează anumite concepte canonice ale ştiinţei literaturii, cum ar fi cel de operă literară, cel de gen sau de specie şi postulează supremaţia conceptului de text-discurs. Intervine apoi nevoia omului modern de deficţionalizare, de demitizare a literaturii, ca şi curiozitatea firească a cititorului de a pătrunde în laboratorul de creaţie al scrii torilor, de a descoperi alchimia genezei operei artistice sau de a reconstitui o epocă şi modul in care aceasta se reflectă în conştiinţa artistului, sau cititorul caută elemente ale poeticii respectivului scriitor. Lectura ]urna/ului lui Mihail Sebastian, de exemplu, oferă cititorului o perspectivă inedită asupra perioadei noastre interbelice şi il provoacă să reflecteze asupra unor teme care, altfel, ar rămâne ne formulate, cum ar fi relaţiile dintre oamenii de cultură din generaţii diferite, impactul noilor ideologii asupra cercurilor de scriitori etc.

Memoriile lui Mircea Eliade impun un alt punct de vedere asupra aceleiaşi perioade, ceea ce face ca lectura să devină o adevărată aventură care il ipostaziază pe cititor în restauratorul unei epoci revolute, pe baza unor documente de mare varietate.

Codurile operei de ficţiune a unui scriitor sunt, apoi, adeseori, disipate in literatura sa nonficţională şi, atunci, lectura acesteia din urmă devine o căutare a constituenţilor poeticii scriitorului respectiv, un suport pentru înţelegerea lumii pe care acesta o propune prin creaţia sa de ficţiune. Consultarea operei nonficţionale nu înseamnă nicidecum exacerbarea elementului biografic, ci, în termenii semioticii, reconstituirea contextului care a generat opera de ficţiune.

jurnalul de călătorie are, din punctul de vedere al cititorului, o funcţionalitate multiplă. In primul rînd, îi propune acestuia un voiaj într-un spaţiu geografic mai mult sau

29


mai puţin cunoscut din experienţa directă sau din lecturi, dar semnele realului apar în tălmăcirea călătorului-autor, care, cu sau fără voie, construieşte o naraţiune despre locuri şi oameni într-o versiune proprie. Altfel spus, orice carte de călătorie rerosteşte, în manieră personală, textul arhetipal care vorbeşte despre una dintre ipostazele fundamentale ale omului, aceea de peregrin, chemat de depărtări, dornic de aventură şi dispus să se iniţieze, să cunoască locuri şi oameni noi, dar şi pe sine. Miturile, epopeile, basmele, proza cultă încorporează astfel tema călătoriei ca fiind o vocaţie şi o aspiraţie eternă a fiinţei umane.

În al doilea rînd, un jurnal de călătorie poate interesa cititorul din punct de vedere documentar, mai cu seamă atunci cînd este vorba de ţinuturi necunoscute suficient, lectura jurnalului procurând o plăcere mai mare decât documentele geografice aride şi impersonale.

Cititorul de literatură de ficţiune va găsi apoi în jurnalul de călătorie al unui scriitor un cod de lectură pentru opera acestuia.

Sub soarele polar este cronica sobră a unui voiaj întreprins la Polul Nord de un călător care încearcă permanent să-şi ascundă ipostaza de prozator, disimulând şi ascunzânduşi rolul de observator neutru, pregătit, mai degrabă, să-şi informeze cititorul, decât să-i ofere acestuia o aventură personală.

Romulus Cioflec îşi insolitează însă cititorul atent printr-un joc uşor ironic, atunci când simulează admiraţia pentru "măiestritele descrieri ale coastei norvegiene" făcute de alţii, dar ţine să accentueze că, de la impresia pe care acestea o lasă cititorului, până la "senzaţia şi farmecul dobândi te direct" distanţa ar fi enormă. Este aici un mod, credem, de a-şi exprima voinţa de deliteraturizare a jurnalului de călătorie care, sugerează scriitorul, trebuie să aibă un alt statut în raport cu literatura beletristică: el este un document al unei experienţe fruste, liber de orice convenţie estetică.

La modul ludic, scriitorul se lamentează că s-ar descuraja la gândul că " ... după alţii mai fericiţi, trebuie să vii şi tu să transmiţi impresiile tale, cari, de bună seamă, vor da şi ele o icoană aşa de îndepărtată de realitate" (pag. 35). Descifrăm aici nu doar intenţia autorului de a se distanţa de jurnalul de călătorie voit estetizat, ci şi un cod care trimite la proza lui de ficţiune, acela de a privi realitatea referenţială obiectivă în multiplele ei manifestări şi nu deformată anamorfotic de conştiinţa reflectorului.

Desigur că voinţa de obiectivitate nu poate decât să accentueze subiectivitatea într-un jurnal de călătorie care traduce o experienţă personală a autorului şi să imprime relatării sobrietate, discreţie, reprimarea lirismului, evitarea confesiunii excesive.

În ciuda acestei asidue încercări de a se travesti într-un simplu privitor, într-un călător obişnuit care face doar o călătorie de agrement, cititorul descoperă în fiecare pagină romancierul atent la semnele realului, la oameni şi locuri, fermecat de noutatea ţinuturilor pe care le străbate. Este uimitor că nicăieri în acest jurnal Romulus Cioflec nu uzează direct de lecturile sale, nu există nici un fel de trimitere intertextuală la vreo carte,

30


pudoarea omului de cultură generând o lectură confortabilă care îi dă cititorului iluzia că se află în faţa unui text al unui călător care nu vrea altceva decât să descrie ce a văzut. Absenţa referinţelor culturale însă, credem, ţine de o anumită retorică, de un joc subtil pe care autorul îl inventează în raport cu cititorul său potenţial, ultimul fiind discret silit de prozator să facă el însuşi conexiuni cu textele construite pe tema călătoriei şi pe care le cunoaşte. Altfel spus, tema însăşi provoacă anamneza, reamintirea cărţilor fascinante ale umanităţii despre călătoriile în topos uri reale ori imaginare.

Itinerarul ales de Romulus Cioflec sugerează el însuşi că paginile jurnalului de călătorie aparţin unui spirit atras de locuri neobişnuite, simplitatea, sobrietatea relatării şi evitarea confesiunii ample devenind un cod pe care cititorul este mereu tentat să-I descifreze şi în felul acesta lectorul umple spaţiile albe ale cărţii şi completează jurnalul cu presupoziţiile lui, lăsându-se antrenat în jocul subtil inventat de autor.

Călătoria începe în marele port german Hamburg, unde El ba se varsă în mare. Călătorul, obişnuit cu drumurile prin Europa, observă, ca în treacăt, aglomeraţia specifică oraşelor portuare şi, cu discreţia-i obişnuită, opune urbei haotice vraja mării şi a ţinuturilor sălbatice din nordul îngheţat. Îmbarcarea pe pachebotul Monte Cervantes îl face pe călător un fin observator al oamenilor, cei mai mulţi nişte snobi în căutare de plăceri mărunte şi de flirturi. Atât de discretul Romulus Cioflec nu pierde de-a lungul jurnalului său ocazia să-i ironizeze cu fineţe pe aceştia, uimit parcă permanent de lipsa lor de sensibilitate în faţa măreţiei peisajelor, urmărind prin contrast feţele placi de şi gesturile celor pentru care călătoria este o distracţie de societate. Atunci când autorul jurnalului vede prima balenă şi îi atenţionează pe ceilalţi, el nu ezită să le ironizeze cu fineţe reacţiile de burghezi incapabili să guste spectacolul fascinant pe care apariţia ciudată îl oferă: "«Walfisch! Meine Damen und Herren, Walfisch!)) strig eu, ca pentru alarmă, cătând jos la o grupă de întârziaţi ai flirtului de pe puntea de promenadă. Şi descoperirea mea este acompaniată de un «hurra)) nemţesc şi de exclamaţii de mirare şi de admiraţie pentru mamiferul ce se dă în spectacol şi apoi de mulţumiri pentru mine, ca şi cum eu l-aş fi organizat" (pag. 45).

Descrierea Norvegiei relevă faptul că Romulus Cioflec aparţine categoriei de voiajori avizaţi, bine documentaţi înainte de a se angaja într-o călătorie. El îşi informe.ază cititorul asupra numărului populaţiei, a aşezărilor mai importante, asupra resurselor materiale, a suprafeţei ţării, datele geografice fiind încadrate într-un limbaj modulat de un vag lirism, generat de imaginea golfurilor, a fiordurilor, a cascadelor, a gheţurilor nesfârşite şi a maiestuosului munte Spitzberg.

"îmi fac loc cu greu să ocolesc puntea spre tribord, să am vedere spre răsărit; intrăm în sfârşit într-un ostrov ... , într-o câmpie de feerică lumină; iar în afund de zare, spre nord-est, între negurile ce se scămoşează pe valuri şi un brâu de nori, se întrevăd fâşii de cenuşă şi omăt căzând în mare ... Spitzberg!" (pag. 79).

Exclamaţia finală înlocuieşte descrierea trăirilor care, în contextul întregului jurnal, ar fi fost redundantă.

31


Cu aceeaşi discreţie, Romulus Cioflec introduce aici o notă elegiacă, sugerând fragilitatea fiinţei în raport cu aspra sălbăticie a locurilor, abia reprimându-şi emoţia în faţa peisajului straniu.

Oraşul Tromso, aşezat la cea mai mare latitudine nordică, 70°, este contemplat cu ochii locuitorului sudului solar înfiorat de aerul dezolant al unei urbe cu vegetaţia pustiită de gerurile iernilor prelungite:

"Ce impresie de singurătate şi tristeţe face asupra unui locuitor din regiunea debordantă de vegetaţie a sudului apariţia acestui oraş la aproape 70° latitudine nordică! Mesteacănul destul de subţiralic, a cărui scoarţă vrea parcă şi ea să amintească belşugul de omăt şi gheaţă al înnoptatelor ierni, apoi un cireş, pe care toată lumina îndelungă a verii nu reuşeşte a-1 decide să-şi arate fructele şi încă un soiu de lemn câinesc, sunt aproape singurele specii de arbori care fac aici umbră pământului" (pagina 57).

Europeanul obişnuit cu confortul caselor trainice se amuză condescendent pe seama locuinţelor laponilor, ca apoi să-i privească pe păstorii de reni cu o vădită simpatie:

"Ar fi aceste adăposturi de vară aproape la fel cu stânile noastre, dacă ar mai avea şi pereţi verticali. Căci sunt alcătuite simplu, doar din patru căpriori încheiaţi sus: o locuinţă numai coperiş, învelită cu pământ şi muşchi.

Înăuntru, la mijloc, e "bucătăria" (adică vatra şi cujba deasupră-i) iar împrejur, tot restul: un strat de ramuri verzi de mesteacăn, aşternut, patul, apoi, atârnată, o haină, o sculă, un vas, piei de ren, boarfe şi-un miros! . . .

Deşi chipurile lor par bătrâneşti şi cam stafidite, tipul laponilor nu e atât de neestetic pe cât m-am aşteptat - şi sunt destul de abordabili şi de inteligenţi" (pag. 60).

Pagini admirabile, care traduc un observator rafinat al spectacolului naturii, sunt cele în care este descrisă insula Hjelmso pe care se înalţă Muntele Păsărilor, sălaşul a zeci de mii de păsări marine care acoperă întregul munte şi produc adevărate detunături când îşi iau zborul în stoluri uriaşe. Înfiorat, călătorul are la un moment dat impresia că pachebotul Monte Cervantes intră într-o bătălie apocaliptică cu păsările care îl invadează, ca apoi să dispară fără urmă.

Oceanul Arctic stimulează fantezia autorului jurnalului care încearcă, atunci când vaporul trece pe lângă o banchiză pe care se află o balenă moartă, să refacă în memorie zbaterile teribile şi zadarnice ale mamiferului uriaş, captiv între blocurile de gheaţă şi care ajunge, în cele din urmă, hrană stolurilor imense de păsări.

Călătorul ţine apoi să-I elogieze pe exploratorul norvegian Amundsen pentru meritele sale deosebite în cunoaşterea acestor ţinuturi de la capătul lumii.

Călătorul nostru este, de asemeni, vrăjit de Hamerfest, cel mai nordic oraş norvegian, care nu vede soarele de la 18 noiembrie la 23 ianuarie şi unde acesta nu apune între 1 3 mai ş i 29 iulie.

Ancorarea forţată a pachebotului Monte Cervantes din cauza unor avarii ar fi fost un prilej pentru autorul jurnalului de a-şi exterioriza trăirile în faţa pericolului morţii,

32


··��-��:":::-::.:::-::-:::::=�=��- .7l'\.:llL<l� I L �1 Ut: , · , I u m l espre Situaţii - l imită. Romulus Cioflec însă se înv;'\]uie într-o tăcere elegantii,

p;'\strează acelaşi ton oarecum neutru, joacă aproape comedia celui care nu-şi dă seama

de gravitatea situaţiei şi creează adevărate blancuri (spaţii albe) în ceea ce priveşte cele

nouă zile până la sosirea spărgătorului rusesc Krasin, care ancorează pachebotul şi îl

returnează la gurile Elbei.

Sub soarele polar procură cititorului o lectură calmă, reconfortantă, un voiaj în com

pania unui seriilor care n-a ţ inut să epateze sau să-I provoace pe lector la o aventură, ci să-I informeze şi să-I înveţe să privească lumea cu discre\ie şi curiozitate.

BIBLIOGRAFIE: Romulus Cioflec, Sub soarele pular, impresii şi peripeţii din voiajul unor salvaţi ele la naufragiu

de spărgătvrul Kmsin, cu ilustraţii, Editura "Naţională" S. Ciornei, Bucureşti, ( 1929), 177 pag.


Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova

Romulus Cioflec şi ziarul "Sfatul Ţării"

Potrivit câtorva surse•, Romulus Cioflec a deţinut funcţia de prim-redactor al cotidianului Sfatul Ţării, care s-a editat la Chişinău în perioada 24 noiembrie 1 9 1 7 - 192 1 .

Pentru a detalia acest aspect din biografia lui Romulus Cioflec, este necesar, de l a bun început, să prezentăm o scurtă informaţie despre ziarul în cauză, cu atât mai mult cu cât cea existentă este, parţial, incorectă. Bunăoară, într-un prestigios dicţionar al presei româneşti se menţionează în privinţa acestei publicaţii periodice : "în perioada iniţială, 24 noiembrie 1 9 1 7 - ? martie 1 9 18, apare cu caractere slave, ca ediţie română paralel cu ediţia în limba rusă, cu titlul identic. Dar, începând cu data de 18 martie 19 18 - 2 ianuarie 1921 (79 1 numere), ambele gazete se unesc, continuând să apară într-o singură ediţie, con topită şi numai în limba română, cu caractere latine"2•

Consultând colecţia ziarului Sfatul Ţării', constatăm că la etapa iniţială, începând cu primul număr, apărut la 24 noiembrie 19 17, Sfatul Ţării se edita doar în ruseşte, având titlul românesc şi următoarea explicaţie pe frontispiciu: "Buletinul Organului Suprem Local al Basarabiei. Apare zilnic. Redaqia: în clădirea Sfatului Ţârii. Redactori: N. N .

Alexandri ş i 1 . T. Costin". Deşi fusese prevăzută tipărirea, în paralel, şi a unei ediţii în limba română, aceasta în

târzia să apară. Deoarece era aşteptată, în numărul din 25 decembrie 1 9 1 7 al cotidianului de expresie rusă Sfatul Ţării, a fost difuzată următoarea ştire, scrisă cu litere latine: "în curând va apare gazeta Sfatul Ţării în moldoveneşte, cu litere latine, deocamdată de 3 ori pe săptămână':

Totuşi, apariţia variantei româneşti s-a tergiversat. Această situaţie se menţine şi în luna februarie 19 18, când Tudor Jireghie consemna în paginile ziarului România Nouă: "Când Sfatul Ţării a prins a tipări gazeta, din început au fost români luminători şi ci au pus numele românesc, dar pe loc s-au facut ruşi şi au început a scrie ruseşte"4• Minunându-se, el a remarcat, în continuare, că nu i-a fost dat să vadă "ca vreo gazetă în lume să se numească pe o limbă şi să se scrie pe alta':

Faţă de această obiecţie critică a reacţionat Gheorghe (lorgu) Tudor, deputat în Sfatul Ţării, care, explicând de ce nu apare ziarul în română, a menţionat: "încă în noiembrie 1 9 1 7, Comisia redacţională a Sfatului Ţării a hotărât să scoată o gazetă oficială în ruseşte şi în româneşte. Gazeta rusească, cum şti\i, iese regulat, însă cea moldovenească n-o vedem nici azi". A dat însă asigurări că noua Comisie redacţională, aleasă între timp , "va pune cât mai degrabă temelia Sfatului Ţării în româneşte"5•

34


in cele din urmă, varianta în limba română a văzut lumina tiparului abia la 18 martie 19 18, indicându -se pe frontispiciu: "Organ al Parlamentului Basarabiei': Iniţial, ziarul apărea de două ori pe săptămână, apoi, începând cu nr. 7, devine cotidian. În acest context este cazul să precizăm că de la 18 martie 19 18, Sfatul Ţării nu s-a editat numai în română, după cum ne asigură Dic\ionarul presei româneşti citat mai sus, ci, din contra, a continuat să se tipărească separat şi ediţia în limba rusă, cu acelaşi titlu comun. În fruntea ambelor ziare se aflau aceleaşi persoane: Ion Cos tin şi Nicolae Alexandri, doar că, în ediţia rusească, ei sunt indicaţi în calitate de redactori, iar în cea română - în calitate de directori.

Din cele expuse mai sus rezultă o primă constatare: Romulus Cioflec nu a avut cum să fie prim-redactor al gazetei Sfatul Ţării din momentul lansării ei, de vreme ce, în prima fază, ea s-a editat în ruseşte, iar de la 18 martie 19 18, când şi-a făcut apariţia şi varianta română, era condusă de Ion Costin, basarabean, absolvent al Universităţii din Iaşi, şi Nicolae Alexandri, fost redactor al revistei şi gazetei chişinăuiene intitulate identic, Cuvânt moldovenesc.

De la începutul lunii iunie 1 9 1 8, în paginile ziarului nu mai sunt indicaţi ca directori ai Sfatului Ţării Ion Cos tin şi Nicolae Alexandri, dar nici persoanele desemnate în locul lor. Începând cu numărul 89 din 22 iulie/4 august 1 9 18, Sfatul Ţării devine "Organ al Guvernului Basarabiei", iar de la 18 septembrie 1 1 octombrie 19 18 - "Organ cotidian al Basarabiei", subintitulare care s-a menţinut până la dispariţia ziarului. Deşi au intervenit aceste modificări de subordonare a ziarului, pe tot parcursul existenţei lui în continuare nu este indicat nici cine este director, nici cine este redactor.

Într-o lucrare, tipărită în 1930 şi semnată de C. Mâţu, sunt enumerate toate publicaţiile periodice care se editau la Chişinău în anii 1 9 19 şi 1 920, în dreptul fiecărui titlu fiind arătat redactorul, cu excepţia Sfatului Ţării, unde nimeni nu figurează6•

Sfatul Ţării din 25 iulie 1 7 august 1 9 18 informa publicul larg că studenţii care au participat la lucrările Congresului studenţilor români basarabeni, desfăşurat la Chişinău, au organizat o agapă la restaurantul Făclia. La ea au fost invitate o serie de personalităţi notorii: Pan Halippa, vicepreşedintele forului legislativ al Basarabiei - Sfatul Ţării, Ştefan Ciobanu, directorul general al instrucţiunii publice din Basarabia, Nicolae Alexandri, istoricul Ion Nistor, eminentul om de cultură transilvănean Onisifor Ghibu, profesori şi ziarişti, printre invitaţi numărându-se şi Constantin Noe, redactorul ziarului Sfatul ŢăriV. Luând cunoştinţă de această informaţie, se iscă întrebarea: în cadrul redacţiei cotidianului chişinăuian Sfatul Ţării a existat şi postul de prim-redactor?

Deci, rămâne un semn de întrebare dacă Romulus Cioflec a fost sau nu prim-redactor al ziarului Sfatul Ţării.

Referindu-ne la colaborarea lui Romulus Cioflec la Sfatul Ţării, constatăm că ea a fost slabă. Am tras această concluzie, fără să cunoaştem dacă el a publicat în paginile cotidianului respectiv materiale semnate cu pseudonim sau, în genere, nesemnate. in orice caz, relevăm prezenţa doar a două articole semnate Romulus Cioflec.

35


Primul, intitulat Aristocraţia viitorului, este tipărit în nr. 1 1 din 7 aprilie 19 18, al cărui conţinut îl reproducem fragmentar în continuare: "Zguduirea războiului acestuia nemaipomenit de grozav, care a mişcat cele mai mari adâncuri din sufletul omenirii, ne sileşte să ne oprim ochii asupra unor lucruri, pentru care se facea, până acum, mai multă teorie şi puţină faptă - şi, din nefericire, chiar şi demagogie: valoarea şi interesele poporului de la sate [ . . . 1. Istoria a dovedit-o. Ea a arătat multor neamuri că, dacă este o ţărănime, este şi o ţară. Ştefan, cu înaintaşii şi coborâtorii lui, au ţinut petecul acesta de Moldovă, în putere şi în slavă, cu ţăranii. Au fost îngenunchiaţi ţăranii, a fost îngenunchiată şi ţara. Polonia s-a prăbuşit când nu mai era a ţăranilor, iar ţăranii rămăseseră ai lui Dumnezeu [ . . . 1. Suntem toţi membri ai aceluiaşi popor - ţărănimea - care trăieşte pe un anumit teritoriu, prin toate formele vieţii lui sufleteşti şi materiale - dacă suntem! În sânul acestui popor îndeplinim, adică trebuie să îndeplinim, funcţiile lui sociale, ca parte întregitoare a lui, fiinţă din fiinţa lui şi suflet din sufletul lui. [ . . . 1 . Noi, românii, putem învăţa ceva şi din trecutul mai nou şi din trecutul îndepărtat al veacurilor. Mai cu seamă acum, când ne-am pomenit că mai avem dreptul la nădejdea de a aşeza pe pământul părintesc o gospodărie respectată de vecini, nu vom uita că plugarii noştri au fost storşi de toate suferinţele, ca să ne scoată aici şi că sufletul lor tăinuit şi nepreţuit a stat scut pentru apărarea fiinţei noastre în furtună. [ . . . ] Cel puţin intelectualii care trebuie să vie în rândul întâiu la răspunderi, trebuie să renunţe la lozinca "spre popor" sau "pentru popor'; cu care s-a facut, în toată lumea, şi destulă demagogie - şi să urmeze lozincii: "de la popor în popor şi cu dânsul': [ . . . ] Aşa se va alcătui, în sânul poporului, aristocraţia':

Cel de-al doilea material publicistic reprezintă o evocare cu titlul Zile de urgie. Amintire de la moartea dramatică a lui Murafa şi Hodorogea, publicat în nr. 1 1 2 din 21 august/ 3 septembrie 19 18 al Sfatului Ţării cu ocazia comemorării lui Simion Murafa şi Andrei Hodorogea, doi luptători basarabeni pentru cauza naţională, care au fost ucişi în ziua de 20 august 1 9 1 7 de o bandă de soldaţi ruşi bolşevizaţi, tragedia producându-se la via din prejma Chişinăului a lui Hodorogea, unde se adunaseră mai mulţi intelectuali, printre care şi Romulus Cioflec. Cu acest zguduitor episod din viaţa Basarabiei, Romulus Cioflec îşi încheie volumul Pe urmele Basarabiei . . . Textul de aici, despre episodul în cauză, diferă în mare parte de cel tipărit în Sfatul Ţării.

Un alt aspect ce reflectă raportul dintre Romulus Cioflec şi cotidianul Sfatul Ţării îl reprezintă prezenţa în paginile acestui cotidian a informaţiilor referitoare la Romulus Cioflec. Astfel, numărul din 1 2 mai 19 18 comunica cititorilor că în ziua de duminică, 6 mai, Universitatea Populară din Chişinău a organizat un "matineu de pomenire" al scriitorilor George Coşbuc şi Barbu Delavrancea, de curând trecuţi la cele veşnice, în cadrul căruia Romulus Cioflec a vorbit despre George Coşbuc, iar Petre V. Haneş despre Barbu Delavrancea.

Este oportun să amintim în acest context că Romulus Cioflec a fost unul dintre fondatorii Universităţii Populare din Chişinău, inaugurată în ziua de 18 februarie 19 18, alături

36


de Pan Halippa, Gh. Murgoci, Nicolae Alexandri, Onisifor Ghibu, Ştefan Uşinevici, A. Scobioală, fraţii Petre şi Vasile Haneş, Elena Alistar, Dimitrie Munteanu-Râmnic, Antonina Gavriliţă, Sergiu Cujba, Constantin Noe, Iustin Frăţiman, Teodor Porucic, Ion Pelivan, Pantelimon Erhan, George Tofan, Ştefan Ciobanu şi Ion Nistor.

Din numărul din 1 7 iunie 19 18 al Sfatului Ţării, aflăm că Romulus Cioflec conducea în acest timp cursurile pedagogice care se desfăşurau în oraşul Tighina.

Participanţii la matineu! din 19 august 1 9 18 al Universităţii Populare din Chişinău au acumulat 1 372 de lei pentru monumentele ce urmau a fi instalate pe mormintele lui Alexei Mateevici, Simion Murafa şi Andrei Hodorogea. Printre donatori au fost Romulus Cioflec şi Silvestru Cioflec9•

Prin intermediul ziarului Sfatul Ţării din 18 septembrie 1 1 octombrie 19 18, Directoratul General al Instrucţiunii Publice al Basarabiei aducea la cunoştinţă lista profesorilor de limbă română desemnaţi în instituţiile de învăţământ de la 15 septembrie, conform căreia profesorii Romulus Cioflec şi Artur Băraru fuseseră repartizaţi la Liceul nr. 1 de Băieţi din Chişinău (în dispoziţia respectivă numit în ruseşte gimnaziu). Romulus Cioflec a funcţionat în acest liceu, după cum explica el însuşi într-un act din 1 92 1 , până la 1 septembrie 19 19, când, după examenul de capacitate, a trecut la Liceul Nr. 2 de Băieţi

"M. Eminescu': ca titular al catedrei de limbă română 10• La 10 februarie 19 19, în incinta Liceului nr. 1 de Băieţi "B.P. Hasdeu", a avut loc adu

narea generală a Asociaţiei Profesorilor din Chişinău. După raportul cu titlul Despre problemele actuale ale şcolii noastre şi ale corpului didactic, prezentat de Dimitrie Munteanu-Râmnic, au urmat dezbaterile cu privire la problemele abordate, în cadrul cărora a luat cuvântul şi Romulus Cioflec1 1 •

E l şi-a exprimat opiniile şi î n timpul discuţiilor care s-au produs î n cadrul celei de a 7-a adunări generale a Asociaţiei Corpului Didactic din Chişinău, convocată la 6 iunie 19 19 12•

Participând la matineu! din 17 februarie 1 2 martie 1 9 19 al Universităţii Populare din Chişinău, consacrat românilor transnistreni, Romulus Cioflec a vorbit din partea Ardealului 1 3 •

La 1 1 iunie 19 19, membrii Asociaţiei Corpului Didactic din Chişinău, convocaţi întro şedinţă, au decis să înfiinţeze o secţie locală a Ligii Culturale, al cărei preşedinte era Nicolae Iorga. Printre aderenţi s-a numărat şi Romulus Cioflec14•

Sfatul Ţării din 29 noiembrie 1 9 19 înştiinţa publicul că Universitatea Populară din Chişinău şi-a programat să consacre matineu! din ziua următoare, zi de duminică, memoriei scriitorului Alexandru Vlahuţă, care recent decedase. Programul matineului cuprindea şi o conferinţă despre viaţa şi opera lui Al. Vlahuţă, pe care urma s-o ţină Romulus Cioflec. Dintr-o altă sursă aflăm că el a prezentat această conferintă15• În sursa respectivă se mai menţionează că în 1 920, în zile de sâmbătă, Romulus Cioflec ţinea un curs de psihologie la Universitatea Populară din Chişinău16•

37


În cadrul adunării generale, din ziua de 1 7 decembrie 19 19, a Asociaţiei Corpului Didactic din Basarabia a fost constituit Comitetul Ligii Culturale, Seqia din Chişinău, in a cărui componenţă, alături de Paul Gore, Mihail Sadoveanu, Nicolae Dunăreanu, Leon Boga, Iustin Frăţiman, Alexandru O atu şi alte persoane, a fost ales şi Romulus Cioflec17•

Aceste câteva informaţii, selectate din paginile Sfatului Ţării, vorbesc despre faptul că Romulus Cioflec, in perioada chişinăuiană a vieţii sale, a desfăşurat o activitate fructuoasă pe tărâm didactic şi cultural.

NOTE 1 Figuri contemporane din Basarabia, Chişinău, Edituara Arpid, 1939, p.33; 1. Colesnic, La

a/tam/ memoriei . . . , în Leon Donici, Revoluţia rusă. Romulus Cioflec, Pe urmele Basarabiei . . . , Chişinău, 1 992, p. 166; 1. Colesnic, Basarabia necunoscută, Chişinău, 1 993, voi. 1 , p. 226; R. Cioflec, Moartea cu bocluc, Sf. Gheorghe, 1998, p. XVI; Presa basarabeană de la începuturi până in anul 1957. Catalog, Chişinău, 2002, p. 3 1 3.

' G. Răduică, N. Răduică, Dicţionarul presei româneşti ( 1 73 1 - 19 1 8), Bucureşti, 1 995, p. 386 . .1 O. Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Cluj, 1926, voi. 1 , p. 103 . ·1 Ibidem, p. 1 1 2. 5 C. Mâţu, O necesitate desconsiderată: presa românească în Basarabia, Chişinău, 1 930, p. 7 6 Congresul studenţilor români basarabeni. Agapa studenţilor, în "Sfatul Ţării': 25 iulie/7 august

1 9 1 8, nr. 9 1 , p. 2. ' Congresul studenţilor români basarabeni. Agapa studenţilor, in "Sfatul Ţării'; 2S iulie/7 august

1 9 1 8, nr. 9 l , p. 2.

38

9 Sfatul Ţării, 23 august/5 septembrie 19 18, p. 3. 111 Arhiva Kaţională a Republicii Moldova, Fondul 1 772, inventarul 8, dosarul 9 1 , fila 86. " Sfatul Ţării, 1 5/28 februarie 1 9 1 9, p. 1 . 1 2 Ibidem, 13 iunie 19 19, p. l . 1 1 Ibidem, 20 februarie/5 martie 1 919, p. 1 . " Ibidem, 1 4 iunie 1 9 19, p. 2. 1 5 1. Negrescu, op. cit . , p. 22. "' Ibidem, p. 20. 17 Sfatul Ţării, 25 decembrie 1 91 9, p. 2.


Dr. Luminiţa Corn ea, muzeograf, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni;

profesor, Colegiul Naţional "Mihai Viteazul': Sf. Gheorghe

Romulus Cioflec - profesor în Basarabia

Romulus Ciotlec a fost toată viaţa profesor şi a primit pensie ca urmare a acestei profesii. Pentru a-şi motiva titulatura de scriitor, mărturiseşte cu mândrie că a avut o "îndeletnicire lăturalnica: aceea de a scrie.

În cele ce urmează ne vom opri asupra activităţii de profesor a scriitorului Romulus Cioflec, încercând să clarificăm câteva probleme legate de studiile efectuate şi de activitatea didactică din Chişinău, ca urmare a cercetării efectuate de noi în Basarabia, în iulie 2006, la Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova, la Biblioteca Naţională din Chişinău şi la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Aşa cum rezultă din Statul personal (aflat la Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova), completat chiar de scriitor, în 28 iunie 1 9241, la Chişinău, autentificat de directorul Liceului nr. 2 de Băieţi, Alexandru Ouatul, Romulus Cioflec a facut următoarele studii:

"a) primare: la Arpătac (Araci, satul natal) şi la Braşov; b) secundare: şase clase la liceul din Braşov (dând diferenţa pentru şcoala normală)

în 1909; clasa a VII -a în particular la Iaşi, în septembrie 1909 şi a VIII -a la Bucureşti în 1 9 1 O, cu bacalaureatul;

c) universitare: Facultatea de Litere şi Filozofie de la Universitatea din Bucureşti, între anii 1 9 10- 1 9 1 4, cu licenţa în filozofie în iunie 1 9 1 4;

d) speciale: Şcoala Normală de !nvăţiitori (anii 1896- 1 90 1 ) în Câmpulung-Muscel, cu examen de capacitate în 1901 ':

Tot din acest Stat personal (ştatul personal, de astăzi), de la rubrica Cunoştinţa de limbi, aflăm că Romulus Ciotlec vorbea şi scria "perfect" româna, vorbea şi scria "bine"

franceza, germana, maghiara, rusa şi "puţin" italiana2• După absolvirea Şcolii Normale de Învăţători "Carol /" din Câmpulung Mus cel, pro

moţia 190P, Romulus Cioflec este numit de Minister "învăţător provizoriu" la Şcoala primară din localitatea Chiojdeanca,judeţul Prahova, unde funcţionează de Ia 1 septembrie 1 90 1 până la 1 septembrie 1 902. În perioada de la 1 septembrie 1 902 Ia 1 noiembrie 1903 este, în aceleaşi condiţii, învăţător suplinitor, numit de Minister, la Şcoala primară din Boldeşti - Prahova. Între 1 noiembrie 1 903 şi 1 O septembrie 1904, Romulus Cioflec apare ca învăţător la şcoala din Cruşovu - Romana ţi, dar cu menţiunea că este în concediu pentru a-şi satisface serviciul militar4•

39


Urmează o altă etapă din activitatea didactică a scriitorului Romulus Cioflec, aceea de profesor. După absolvirea facultăţii, în 19 14, este numit de Minister profesor suplinitor la Liceul "Andrei Başotâ' din Pomârla, judeţul Dorohoi, pentru perioada 1 septembrie 19 14 - 1 septembrie 1 9 18 . Pe aceeaşi pagină de Stat personal (vezi anexa,A.N.R.M., f. 1 772, inv. 8, d. 1 188, f. 1 3 b) se află însemnarea conform căreia de la 1 5.o8. 1 9 16 la 1 .09. 1 9 18 este stare de război, iar scriitorul se află "de la începutul revoluţiei ruse în serviciul mişcării naţional-culturale din Basarabia". Prin urmare, la liceul din Pomârla a fost profesor numai doi ani, până în 1 9 16, când pleacă în Basarabia.

În vara anului 1 9 1 7, Romulus Cioflec a ţinut cursuri pentru învăţători. Aceste cursuri au fost organizate, prin străduinţa lui Paul Gore şi Vladimir Herţa din Comisia şcolară, de Zemstva gubernială, care a oferit 55.000 ruble pentru întreţinerea învăţătorilor şi plata lectori lor la cursurile de vară5• O comisie, în care intrau Ştefan Ciobanu, Em. Hammer, Onisifor Ghibu, 1. Scodigor şi Romulus Cioflec, elaborează un proiect de organizare a cursurilor ce erau socotite obligatorii pentru toţi învăţătorii basarabeni. Au luat parte la cursuri 4 18 învăţători de la şcolile publice din Basarabia. Cu prilejul lecţiei de deschidere, ţinută cu mare solemnitate la 1 7 iunie, poetul Alexei Mateevici a citit poezia Limba noastră. Aceste cursuri sunt evocate de Romulus Cioflec în memorialul său de călătorie Pe urmele Basarabid'. La a doua serie de cursuri pentru învăţători, organizate în toamna anului 1 9 1 7",s-au adunat cam 200 de cursişti': organizându-se "patru grupe de limbă cu următorii lectori: grupa I cu d-1 R. Cioflec, ardelean, profesor la liceul din Pomârla (România), grupa II cu d-1 A. Banciu, ardelean, profesor la gimnaziul din Braşov (Ardeal), grupa III cu d-1 G. Tofan, bucovinean, directorul gimnaziului din Bazargic (România), grupa IV cu d-1 O. Ţopa, bucovinean, profesor la şcoala reală din Cernăuţi (Bucovina)"7• Lecţiile practice au fost conduse la început de Onisifor Ghibu, "ardelean, inspector al şcolilor române greco-ortodoxe din Transilvania"8, apoi de lectorii de limbă: R. Cioflec şi G. Tofan. lnteresantă pentru noi, astăzi, este programa de Limbă Moldovenească, care prevedea: "a) Citirea; citirea curentă, cu pronunţie curată şi accent adevărat, lămurirea cuvintelor necunoscute; povestirea cu cuvintele proprii ale bucăţilor citite; memorizarea mai multor poezii bine alese. Lectorul va alege piesele de citire în aşa fel ca ele să cuprindă material de tot felul: istorie, geografie, ştiinţe naturale, spre a familiariza pe cursişti, pe cât cu putinţă, cu toată terminologia"9•

Romulus Cioflec este primul, dintre dascălii transilvăneni, bucovineni şi români, pe lista candidaţilor la posturile de lectori recomandaţi de Comisia şcolară de la Zemstva gubernială. Această listă din 1 9 1 7, dactilografiată cu alfabet slav, se află la Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova10 (vezi anexa).

În cercetarea noastră privind liceele din Chişinău, unde a fost profesor Romulus Cioflec, am început cu studierea documentelor Liceului "Alecu Russo". Informaţiile bibliografice pe care le deţineam1 1 nu au fost confirmate: Romulus Cioflec nu a fost profesor la acest liceu.

40


În anul şcolar 1 9 18- 19 19, a fost numit, de la 1 sept., profesor suplinitor la Liceul nr. l (Hasdeu), după cum mărturiseşte într-o cerere (datată: Bucureşti, 1 2 oct. 1936) adresată directorului Al. Oatul, prin care solicita un alt certificat în locul celui trimis, deoarece cuprindea o inexactitate, referitoare chiar la anul şcolar mai sus amintit12• Pentru clarificare redăm conţinutul cererii:

"Buc., 12 act. 1936 Stimate Domnule Oatul, Certificatul pe care mi l-ai trimis - şi-ţi mulţumesc pentru graba pusă - cuprinde o

inexactitate: eu n-am funcţionat la Eminescu decât de la 1 sept. 1 9 1 9, ca prof. titulariu. Anul de suplinire 1 9 18- 1 9 1 9 1-am facut la Nr. 1 (Hâjdeu). Am fost aici nevoit să-ţi trimit o nouă petiţie şi timbrele necesare cu rugămintea de a-mi trimite un nou certificat cu aproape acelaşi cuprins, din care se va elimina punctul I, luat probabil de Dl secretar din ştatul personal fără să observe că se referea la liceul Hâjdeu.

Certificatul vechi ţi-I înapoiez ca să Vă uşurez redactarea celui exact. Cu mulţumiri şi în aşteptare Al Dtale, R. Cioflec Şcoala Elementară de Comerţ, Nr. 5 din Bucureşti:' (Vezi anexa)

Menţionăm că certificatul vechi (data!: 9 sept. I936), înapoiat de Romulus Cioflec, se află în dosarul scriitorului de la Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova (A.N.R.M., fond 1 772, inv. 8, dosar 1 188, fila 1 1 ) . Păstrarea acestui certificat ar putea provoca confuzii, dacă, la fila următoare, n-ar exista copia certificatului cu date corecte, pe care îl redăm în continuare, deoarece conţine cele mai importante informaţii despre perioada când a fost profesor la Liceul de Băieţi "Mihai Eminescu" şi despre concediul de un an pentru studii în străinătate 13 :

"Ministerul Instrucţiunii Publice Liceul de Băieţi "Mihai Eminescu·: Chişinău Nr.222 din 1 6 oct. 1936 CERTIFICAT Se certifică de noi că dl Romulus Cioflec a funcţionat la liceul de băieţi "M. Emines

cu" din Chişinău în calitate de profesor titular de L. Română şi Filozofie de la data de 1 septembrie 1 9 1 9 până la data de 1 septembrie 1 926, când a fost transferat la Şcoala Comercială Timişoara, conform ord. M. l . P. nr. 68.860./ 926.

De la 1 septembrie 1921 până la 1 septembrie 1 922, D-sa a avut un concediu de un an, aprobat de M. l . P. cu ord. nr. 47.233 / 92 1 , pentru studii în străinătate.

În tot timpul funcţionării, D-sa a ocupat catedra de L. Română şi Filozofie cu 1 5 ore săptămânal.

Prezentul Certificat s-a eliberat de noi în baza cererii înregistrată la nr. 222 1 936, pentru a-i servi la trebuinţă.

41


Director, L. S. Semnătură indescifrabilă Secretar, Semnătură indescifrabilă"

Direcţiunea Liceului "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, prin adresa nr. 1253 din 6.0 1 . 1 940, solicită directorului Gimnaziului "Mihai Eminescu" din Chişinău, "in conformitate cu Decretul Lege No. 2207 1 937, pentru complectarea fişei de pensiune a O-lui Profesor Romulus Cioflec': "a ne comunica de urgenţă" mai multe date cu privire la situaţia profesorului mai sus numit: " 1 . Timpul cât a funcţionat la acea şcoală - de când şi până când- ani, luni, zile. 2. Data şi numărul ordinului de numire. 3. În ce calitate a funcţionat. (Suplinitor de catedră, suplinitor, detaşat, titular). 4. Materia şi numărul orelor predate săptămânal, an de an. 5. Ce concedii a avut, motivul şi numărul ordinului de aprobare. 6. Felul retribuţiunii (lunar, zilnic sau cu ora). 7. Salariul fără accesorii. {până la 1 ian. 1 930, salariul de bază, iar de la această dată, salariul bugetar integral ce 1-a primit în fiecare lună). 8. Ce gradaţii a avut şi ce indemnizaţii a primit, după care i s-au făcut reţineri pentru pensie. 9. Reţinerile efectuate la fondul de pensie. 1 0. Timpul servit cu reţineri şi fără reţineri la pensie. 1 1 . Fondul sau Casa unde s-a(u) vărsat reţinerile:' 1 1

Directorul Gimnaziului "Mihai Eminescu" răspunde "Onor Direcţiunii Liceului de Băie!i "Gh. Lazăr" din Bucureşti", prin adresa nr. 833 din 26 ianuarie 1940, fiecărui punct în parte, în ordine strictă. Regretăm că am găsit doar prima parte a acestei adrese, respectiv răspunsurile la primele cinci puncte şi şapte rânduri din punctul şase15• Date noi şi complete pentru ceea ce ne interesează pe noi cuprind punctele doi şi patru: "2. O-sa a fost numit la această şcoală, cu ord. M.I.P. No. 13.820 din 25 sept. 19 19, iar pe data de 1 sept. 1 926 a fost transferat la Şc. Corn. din Timişoara, conform ord. M.l .P. t\o. 68.860 / 926"; "4. O-sa pe tot timpul funcţionării a avut catedra compusă din 15 ore săptămânale, ore de L. Română şi Filozofie, iar orele ce au depăşit numărul de 15 ore, au fost considerate ca ore suplimentare prin repartiţia de ore anuale:' Considerăm că situaţia de la punctele cinci şi şase, prezentată detaliat, nu se încadrează în tematica comunicării noastre.

Liceul Nr. 2 de Băieţi din Chişinău, devenit, din 1924, Liceul "Mihai Eminescu", s-a înfiinţat în anul 1871 , sub numele de gimnaziul cu patru clase. În anul 1884, acest gimnaziu se transformă intr-un liceu cu opt clase, numit Liceul "Mihai Eminescu" Nr. 2 de Băieţi. in anul 1895, luna iulie, acest liceu se instalează în propria sa clădire. Acea clădire, măreaţă la vremea ei, în care şi-au făurit idealurile mii de elevi, in decursul multor generaţii, se află astăzi într-o cumplită stare de degradare: au rămas dm ea doar nişte măreţe ziduri acoperite de vegetaţie, copaci crescuţi în interiorul zidurilor (vezi cele două fotografii din anexă realizate in iulie 2006). În 1900, se aprobă construirea unei biserici pe lângă liceu şi în 1 5 mai 1902 această biserică se sfinţeşte cu hramul Sf. Împăraţi Constantin şi Elena1�. În data de 1 septembrie 1938, Liceul de Băieţi Nr. 2 "Mihai Eminescu" din Chişinău s-a transformat în Gimnaziul

"Mihai Eminescu"17•

42


În timpul cercetării efectuate la Chişinău, am studiat cinci anuare ale Liceului Nr. 2 de Băieţi, toate realizate de Alexandru Ouatul, director, profesor de istorie. Avem în vedere anuarele pentru anii şcolari 1 92 1 - 1922, 1922- 1923, 1923- 1 924, 1 924- 1925 şi 1925- 1926. În toate am găsit numele lui Romulus Cioflec, ca profesor titular de română, la rubricile: Corpul didactic, Repartizarea orelor, Absenţe/e profesorilor, Orarul săptămânal a/ liceului, Activitatea extraşcolară, Inspecţii şcolare. Pc lângă română, Romulus Cioflec a predat şi filosofie, în general, între 12 şi 16 ore, atât la clasele inferioare, cât şi la cele superioare care aveau două "secţiuni': modernă şi reală. Orarul era lejer, 3-4 ore pe zi. În toţi anii menţionaţi mai sus, scriitorul nostru a avut câte 2 zile libere, sau luni şi marţi, sau vineri şi sâmbătă. Probabil avea un motiv, deocamdată nu-l cunoaştem. Absente a avut, ca toţi ceilalţi profesori, şi Romulus Cioflec - cauzele absenţelor, după cum apare în anuare, sunt: boală, interes de serviciu şi familial.

În cadrul activităţii extraşcolare, Romulus Cioflec este amintit în anuarul pentru anul şcolar 1 923- 1 924, la rubrica Excursiuni, unde din nouă "excursiuni': una mai mare s-a făcut în luna mai la Bucureşti",sub conducerea d-lui profesor Cioflec Romulus, cu ocazia concursurilor societăţii Tinerimea Română" 1H. În anuarul pentru anul şcolar 1 924- 1925, la rubrica Activitatea extraşcolară, găsim notat: "Conducerea cercului literar-istoric a fost încredinţată d-lor profesori Gh. Chicu, Alex. Oatul, R. Cioflec şi C. Arginteanu. Activitatea cercului s-a desfăşurat în numeroase şedinţe care s-au ţinut în cursul anului. Programul acestor şedinţe a fost bogat şi variat, conţinând conferinţe şi desertaţii din toate domeniile, atât ale ştiinţelor, cât şi din literatură, precum şi din diferite demonstraţii şi lucrări practice" 19•

În anuarul Liceului Nr. 2 de Băieţi din Chişinău, pentru anul şcolar 1921 - 1922, Romulus Cioflec este trecut la Corpul profesoral şi repartizarea orelor, dar nu mai apare la Orarul săptămânal, nici la Absenţele profesorilor. În tot acest an şcolar, Romulus Cioflec a avut concediu de studii în Germania, aprobat de Ministerul Instrucţiunii Publice cu nr. 92 1 - adresa M.l .P. nr. 1 1234 din 24.Vl. 192 1 20• În timpul acestui an şcolar, la Liceul Nr. 2 de Băieţi, a sosit o scrisoare de la Liceul "Andrei Başotă'' din Pomârla- Botoşani, prin care se solicită adresa profesorului Cioflec",ca să-i înaintăm titlul de rentă ce i s-a emis pentru cota de 63 % pentru timpul campaniei când a contat la acest liceu"2 1 • În răspunsul dat, se specifică faptul că "d-1 profesor Romulus Cioflec e în concediu pe un an şi că în prezent se află în Germania': menţionându-se adresa (până acum nu se ştia această adresă): "Berlin S -W. 48, Friedrich Strasse, no. 24. IV"22•

Severitatea conducerii liceului sau, pur şi simplu, stricteţea care se impunea, îl determină pe Romulus Cioflec să facă cerere pentru a se învoi două zile de la şcoală, în perioada examenelor. Este vorba de zilele de 4 şi 5 iunie J 920. Autorul cererii recomandă să fie suplini! de fratele său, Silvestru Cioflec, profesor suplinitor, pentru un an şcolar, la Liceul Nr. 2 de Băieţi: "Recomand a fi suplini! la aceste examene de către d. Silvestru Cioflec, profesor de limba română la acelaşi liceu"2J.

43


Profesorul Romulus Cioflec devine titular la Liceul Nr. 2 de Băieţi, după ce susţine examenul de Capacitate pentru limba română, la Bucureşti, în iulie 1 9 1

.9, obţinând Certifica

tul de adeveri re a examenului (diploma) nr. 7 1 1 98 / 1 7 iulie 1919. Comisia de examinare, "comisiunea': este alcătuită din trei somităţi ale Literelor româneşti: Ovid Densusianu, Mihail Dragomirescu şi Gheorghe Adamescu2"1•

Doar în anul şcolar 1 9 1 9- 1 920, Romulus Cioflec este diriginte, numit la clasa a IIIa de liceu. Fratele său, Silvestru Cioflec, în acelaşi an şcolar, profesor suplinitor pentru specialitatea Limba germană25 la Liceul Nr. 2 de Băieţi, este diriginte la clasa 1 de liceu, conform ciornei unei adrese către Directoratul de Instrucţiune Publică, Chişinău, aflată la Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova2�. Ambii sunt implicaţi în multiple activităţi extraşcolare, încât n-au făcut faţă obligaţiilor cerute de funcţia de profesor-diriginte�'.

Profesorul Romulus Cioflec este preocupat în perioada basarabeană a activităţii sale didactice de "lucrul învăţătorilor în afară de şcoală': adică de activitatea extraşcolară. Având în vedere experienţa de lector la cursurile pentru învăţători organizate la Chişinău în vara anului 1 9 1 7, Romulus Cioflec publică diverse articole în Şcoala moldovenească, revista Asociaţiei Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia. Ne vom opri, în cele ce urmează, asupra unui articol intitulat chiar Lucrul învăţătorilor în afară de şcoală, apărut în Şcoala moldovencască1H. Considerăm că este un studiu elocvent al dascălului Romulus Cioflec, având la bază experienţa dobândită în prestigioasa Şcoală Normală de la Câmpulung Muscel şi în şcoliile primare din localităţile prahovene unde a fost învăţător. Ne demonstrează totodată aptitudinile, capacităţile şi clarviziunea unui cunoscător al învăţământului românesc. Autorul articolului începe prin a-şi arăta încrederea în "şcoala noastră naţională" şi în speranţa că fiecare sat va avea "învăţători însufleţiţi de duhul cel adevărat': pentru ca toţi copiii •noldoveni "să se împărtăşească de binefacerile învăţăturii:' Unele imagini ce-l descriu pe "învăţătorul moldovan" ni-l divulgă pe scriitorul de mai târziu (exemplele nu-şi au rostul în acest loc).

Entuziasmul dascălului este permanent prezent: "nu se poate o sarcină mai frumoasă decât a învăţătorilor moldoveni din zilele noastre': "istoria ne-a găsit în drumul ei; prin noi trebuie să se împlinească poruncile ei': "această pregătire trebuie desăvârşită în timp cât mai scurt, pentru ca moldovenii să meargă în pas cu alte popoare megieşe':

Ideile lui Romulus Cioflec privind activitatea extraşcolară (pe care o şi numeşte astfel în două locuri din articol) sunt în concordanţă cu experienţa învăţământului românesc, unele valabile şi astăzi. Porneşte de la faptul că "cel dintâiu învăţător al copilului este mama, apoi tata - toată familia - şi uliţa:· Învăţătorul nu este iubit, precum este mama, dar el "are chemarea şi pregătirea trebuitoare de a creşte şi lumina micile odrasle:· Accentuează rolul empatiei care trebuie să fie între elev şi dascăl, numai aşa "înrâurirea e fără asemănare': În importanţa pe care o acordă sarcinii învăţătorului, care trebuie "să se ostenească să călăuzească şi pe ceilalţi conlucrători ai săi, cari pregătesc drumul copilului spre şcoală': recunoaştem ceea ce numim astăzi conlucrarea dintre familie, şcoală şi so-

44


ci etate. O idee actuală este aceea pe care Romulus Cioflec o acordă celor două "laturi" ale activităţii extraşcolare: "luminarea sătenilor" şi "îmbunătăţirea stării lor materiale:' Mijloacele "de căpetenie" pe care le-ar putea folosi învăţătorii şi preoţii "pentru a îmbunătăţi starea culturală şi materială a sătenilor" sunt: predici, şezători, conferinţe, coruri, şcoală pentru adulţi, şcoală complementară, biblioteci, societăţi "pentru lupta împotriva beţiei şi a altor patimi': grădini de legume, ateliere, cooperative. Autorul acestor recomandări este conştient că "e uşor de spus ce trebuie de facut" şi că "e mai greu de ştiut ce se poate face", "cum să faci, cu cine să faci şi de unde să începi:' Îşi propune să răspundă la aceste întrebări într-un număr viitor al revistei, fiind încredinţat că şi alţii "se vor mai găsi" care să contribuie "la lămurirea unor lucruri de însemnătate aşa de mare pentru propăşirea norodului noatru:' (vezi, în anexă, articolul în întregime).

În concluzie, având în vedere documentele studiate, comunicarea noastră evidenţiază informaţii despre scriitorul Romulus Cioflec, privind:

- data zilei de naştere (ziua şi luna): 1 aprilie 1882, aşa cum rezultă din documente completate de scriitor19, confirmând şi alte cercetări recente·'0, faţă de 23 martie31 sau 25 martie 1882·12;

- studiile, perioada studiilor şi localităţile unde a studiat; - şcolile şi localităţile unde a fost învă\ător; - activitatea de lector la cursurile pentru învăţători organizate la Chişinău, în vara

anului 1 9 1 7, de către Zemstva gubernială; - perioada când a funcţionat profesor la cele două licee din Chişinău; - activitatea de profesor la Liceul Nr. 2 de Băieţi "Mihai Eminescu" din Chişinău; - bursa de studii de la Berlin; - examenul de Capacitate pentru Limba Română; - activitatea extraşcolară a profesorului Romulus Cioflec; - activitatea publicistică în domeniul didactic. Ne exprimăm convingerea că alte cercetări, în Basarabia ori în ţară, vor contribui, în

continuare, la clarificarea unor aspecte ale activităţii profesorului şi scriitorului Romulus Ciotlec.

NOTE: 1. Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova (A.N.R.M.), fond 1 772, inv. nr.8, dosar 1 188, fila 13 a. 2. A.N.R.M., fond 1 772, inv. 8, dosar 1 188, 13 a (vezi anexa) 3. N. Niculaescu, Al. Bunescu, Gh. Pârnuţă, Monografia Liceului Pedagogic Cimpulung-Musce/,

Bucureşti, 1967, 255 p. Gheorghe Pârnuţă, Mărgărit Niculescu, Ion Popescu Argeşcl, Şcoala r1omwlă "Carol [" 1867-

1 992, Cîmpulung-Muscel, 1 992, 162 p. 4. A.N.R.M., fond 1 772, inv. nr. 8, dosar 1 1 88, fila 13 b. 5. O pagimi di11 istoria Basarabiei. Sfatul Ţării (191 7 - 1918), ediţie îngrijită, studiu introductiv

şi selecţia imaginilor de Ion Negrei şi Dinu Poştarencu, Ed. Cii o, Chişinău, p. 92.

45


6. Romulus Cioflec, Pe urmele Basarabiei, in volumul: Leon Donici, Revoluţia rusă (Amintiri, schiţe şi impresii); Romulus Cioflec, Pe urmele Basarabiei . . . (Note şi impresii din revoluţia rusească), Editura Universitas, Chişinău, 1 992, p. 163 - 298.

7. G. Tofi:m, A doua scrie de cursuri de limba moldovenească pentru învăţători. Cursurile din Chişinău şi Bălţi, in revista Şcoala moldoveneascâ, revista Asociaţiei învâţtitorilor moldoveni din Basarabia, anul 1. 1 9 1 7, p. 1 89 - 1 96.

8. G. Tofan, Op. cit., p. 192. 9. G. Tofan, Op. cit., p. 190. IO. A.N.R.M., fond 1 772. inv. 7, dosar 638. f. 49. 1 1. Iurie Colesnic, La altarul memoriei . . . in volumul: Leon Donici, Revoluţia rusti şi Romulus

Ciojlec, Pe urmele Basarabiei ... , Editura Universitas, Chişinău, 1 992, p. 1 64 şi [urie Colesnic, Romulus Cio_flec in volumul Basarabia 11ecunoscutti, Editura Universitas, Chişinău, 1993, p. 225.

1 2. A.N.R.M., fond 1772. inv. 8, dosar 1 188, fila 10. 1 3. A.N.R.M., fond 1772, inv. 8, d. 1 188, /ila 12 . 1 4. A.N.R.M., fond 1772, inv. 8, dosar 1 1 88, fila 2 , vezi anexa. 1 5 . A.N.R.M., fond 1 772, inv. 8, dosar 1 1 88, fila 4, vezi anexa. 1 6. Anuarul Liceului Nr. 2 de Băieţi din Chişinău pe anul şcolar 1 923 -1924, publicat de A. Oa-

tul, director, Chişinău, Tipografia Eparhială, str. Haralambie, 42, 1925, p. 3 (vezi anexa). 1 7. A.N.R.M., fond 1 772. inv. 8, dosar 1 1 88, fila 4. 1 R. Anuarul dtat mai sus, p. 24. 1 9. Anuarul citat mai sus, p. 26. 20. A.N.R.M., fond 1772, inv.8, dosar 1 1 88, fila 1 5. 2 1 . A.N.R.M., fond 1772. inv.8, dosar 9 1 , fila 60 (vezi anexa). 22. A.N.R.M., fond 1772. inv.8, dosar 9 1 , fila 6 1 23 . A.N.R.M., fond 1772, inv.8, dosar 64, fila 45 (vezi anexa). 24. A.N.R.M., fond 1772, inv.8, dosar 1 188, /ila 1 3 a (vezi anexa). 25. A.N.R.M .. fond 1772. inv.R, dosar 39, fila 70. 26. A.N.R.M., fond 1772. inv.8, dosar 39, fila 159. 27. A.N.R.M., fond 1772, inv.8, dosar 64, filele 34, 38 şi 39. 28. Romulus Cioflec, Lucrul învăţtitorilor în afară de şcoală, in revista Şcoala moldovenească,

anul J, nr.S - 6, 1 9 1 8, p. 183 - 1 88 (vezi articolul anexat in continuarea prezentei comunicări). 29. A.N.R.M., fond 1772, inv. nr.8, dosar 1 1 88, fila 13 a. 30. Ioan Lăcătuşu, Identitate şi cultură la românii din secuime, Editura Carpatica, Cluj-Napoca,

1 995, p. 200 şi Luminita Cornea, Tabel cronologic la volumul Moarte cu bocluc de Romulus Cioflec, Editura Muzeul Carpaţilor Răsărileni, Sf. Gheorghe, 1998, p. XVI.

3 1 . Mircea Braga, Romulus Ciojlec - prozatorul, prefaţă la romanul Vîrtejul, Editura Dacia, Cluj. Napoca, 1979, p. 7; Mircea Braga, De-structurare şi re-structurare in volumul Istoria literară ca pretext, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1 982, p. 69-91 ; Mircea Braga, O trainică şi îndelungă prietenie, în revista Manuscriptum, nr. 2 / 1984 (55), anul XV, p. 19.

32. Nicolae Jula, Cuvânt înainte la volumul Cutreierând Spania, ediţie îngrijită, cuvânt inainte şi note de Nicolae )ula, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988, p. 6.

46


ANEXĂ:

Romulus Cioflec, Lucrul învăţătorilor în afară de şcoală, în revista Şcoala moldovenească, anul I, nr. 5-6, Chişinău,

Tipografia Românească, 19 18, p. 183- 188.

Şcoala noastră naţională se aşează, acum, pe încetul. pe temeliile ei adevărate - şi se va clădi, din zi în zi, din an în an, tot mai trainic, până ce fiecare sat va avea învăţători însufleţiţi de duhul cel adevărat, până ce toţi copiii moldoveni vor putea să se împărtăşească de binefacerile învăţăturii.

Dar până atunci şi de atunci înainte mai este încă mult de ostenit. Marea revoluţie rusească, ale cărei zile încă nu le-am sfârşit, a adus slobozenii tuturor,

dar nu i-a găsit pe toţi pregătiţi pentru dânsele. Ea a fost numai lucrarea inteligenţii şi a clasei muncitoare de la oraşe. Şi dintr-o parte şi dintr-alta s-au dus mulţi la spânzurătoare şi la Siberia, pe vremea când în ţară lumea nu mai încăpea de jandarmi. Dar, dacă revoluţia s-a putut săvârşi acum în anul al treilea al acestei bătălii grozave, aceasta înseamnă că noroadele au trebuit să pătimească mult, ca disciplina să scadă în oaste, iar autoritatea regimului ţarist să mai slăbească. Norodul, mai ales norodul cel de la sate, n-a fost pregătit - şi au avut destulă grijă apărătorii lui de odinioară să-I lase în întunerec, pentru ca să nu-şi cunoască drepturile şi uneori să nu-şi vadă nici lanţurile.

Împotriva acestui întunerec trebuie să pornim noi acum luptă aprigă; fiindcă el este comoara păzită cu multă grijă de vechiul regim - şi în orice zi de nesiguranţă, dintr-însu! se pot ridica puterile oarbe, cari ar putea sluji oricui ca să ne răpească libertăţile (slobozeniile). Luptând cu noaptea din suflete, care este culcuşul oricărei stăpâniri autocrate, vom lupta de-a dreptul cu reacţiunea, care poate nădăjduieşte încă să apuce puterea; luptând cu întunerecul, săvârşim dezrobirea cea adevărată a norodului - desăvârşim libertatea.

Căci încă nu toţi suntem liberi. Sătenii, în cea mai mare parte, nu înţeleg ce este libertatea pentru care s-a vărsat sângele revoluţiei. Pentru ei toată robia vine de la pământ şi toată libertatea atârnă de pământ. Lupta lor pentru libertate este lupta pentru pământ. Dar lupta pentru pământ, purtată în afară de lege, duce la anarhie şi anarhia duce iarăşi la robie.

Datoria învăţătorului moldovan din zilele noastre este să lămurească pe ţăran asupra lucrurilor obşteşti într-atâta, încât şi el să se poată bucura de libertăţi şi să lupte pentru apărarea lor. Dar în afară de luminarea ţăranului în ce priveşte rânduiala trebilor obşteşti, mult mai este de lucrat la ridicarea lui din întunerec, pentru călăuzirea lui pe căile sănătoase ale vieţii.

Învăţătorul moldovan din zilele noastre va avea să poarte o sarcină grea şi frumoasă, grozav de grea şi neasemănat de frumoasă. Mai grea nu se poate, pentru o vreme ca

47


aceasta şi pentru un început ca al nostru, dar de bună seamă nici mai frumoasă nu se poate. Căci ce poate fi mai frumos decât să osteneşti la dezrobirea unuj popor care a fost osândit la moarte prin întunerec?! Unui osândil i se pun lanţurile, ca să le simtă povara, să pătimească şi să plângă după libertate; unui osândit i se lasă o ferestruică, pentru ca să nu uite că afară e soare mult, aer, cer şi verdeaţă şi să plângă şi să însetoşeze după libertate. Dar poporului nostru nefericit i s-au astupat toate ferestrele, prin care sufletul lui ar fi putut ajunge la cunoştinţa cea adevărată, la cunoştinţa de sine însuşi şi chiar la Dumnezeu.

Şi deodată, ca printr-o minune, poporul nostru a căpătat dreptul la viaţă - şi, cu ochii ai uri ţi, acuma rătăceşte. El nu ştie ce vrea, dar noi ştim că vrea o altă viaţă ... Şi acei care cunosc drumul n-au dreptul să spună că sunt osteniţi. De aceea nu se poate o sarcină mai frumoasă decât a învăţătorilor moldoveni din zilele noastre.

Pe noi, cei de azi, istoria ne-a găsit în drumul ei; prin noi trebuie să se împlinească poruncile ei. Şi poruncile ei de astăzi sunt grabnice. Lumea vrea să se aşeze pe temelii noi, pentru care poporul nostru nu are destulă pregătire. Această pregătire trebuie desăvârşită în timp cât mai scurt, pentru ca moldovenii să meargă în pas cu alte popoare megieşe, pentru ca să poată ţinea concurenţa cu noroadele mai înaintate, care şi-au avut de mult şcoala lor. De aceea lucrarea pentru luminarea celor din afară de şcoală (bărbaţi şi femei de toate vârstele) trebuie să cuprindă o parte însemnată din străduinţele culturale ale vremii noastre. Dar aceasta nu numai din punctul de vedere al momentului istoric prin care trecem, ci şi din punctul de vedere al şcolii începătoare, care e lăsată în grija învăţătorului.

Îndeobşte la orice popor, oricât ar fi el de înaintat sau oricât de înapoiat, lucrarea de creştere şi luminare a copiilor nu se face numai în şcoală, nu trebuie să se facă numai în şcoală. Iar dacă se face numai în şcoală, atunci de bună seamă, în familie, în societate se săvârşeşte o lucrare potrivnică. Şi dacă se săvârşeşte o lucrare potrivnică în societate şi în familie, unde sunt singurele legături sufleteşti ale copilului, atunci lucrarea învăţătorului în şcoală e aproape zadarnică, dacă nu chiar cu totul zadarnică. Lucrând pentru luminarea, pentru propăşirea celor de afară de şcoală, învăţătorul îşi face între aceştia tovarăşi, cari îl ajută la creşterea, la buna îndrumare a copiilor în viaţă şi astfel el îşi aşează temelii pentru lucrul din şcoală. Şi pe măsură ce înrâurirea cea bună a familiei şi a mediului social creşte asupra copilului, în aceeaşi măsură se uşurează sarcina învăţătorului în şcoală.

Aşadar, lucrul în şcoală şi în afară (extraşcolar) trebuie să meargă strâns legate împreună şi amândouă legate de învăţător.

Dar fără să le avem în vedere pe acestea, în afară de învăţător şi de preot, în sate cu greu s-ar putea găsi alţi bărbaţi cari să aibă destulă pricepere şi să mai aibă pe deasupra încrederea sătenilor.

Cel dintâiu învăţător al copilului este mama, apoi tata - familia toată- şi uliţa . . . Mai temeinic este ceea ce se aşează mai întâiu în sufletul omenesc. Împreună cu pornirile

48


înnăscute, aceste întâie elemente alcătuiesc temelia sufletului, ele dăinuiesc mai mult şi pe ele urmează clădirea mai departe. Dar mama nu este numai învăţătorul cel dintâiu; ea este totodată învăţătorul cel mai iubit. Şi, de aceea, înrâurirea este fără asemănare. Un prieten ni se pare totdeauna că e bun, că are multe însuşiri frumoase - şi căutăm adeseori să-I imităm, iar când iubim pe cineva adânc, ni se pare că nu are decât însuşiri şi nici o scădere şi că tot ce face este bun. Un copil prinde, fără alegere, toate însuşirile şi toate scăderile mamei. Mai puţin iubit şi decât mama, şi decât tata, decât fraţii şi poate decât to\i .,învăţătorii" pe cari copilul îi întâlneşte afară din casă, mai puţin iubit dintre toţi poate că este tocmai învăţătorul din şcoală, care are chemarea şi pregătirea trebuitoare de a creşte şi lumina micile odrasle. Poate că el este cel dintâiu .,străin" în viaţa copilului. Învăţătorul, dacă vrea să-şi uşureze sarcina trebuie, dar, să se ostenească să călăuzească şi pe ceilalţi conlucrători ai săi, cari pregătesc drumul copilului spre şcoala începătoare.

Dar noi ajutăm bunul mers al şcolii nu numai luminând pe părinţi, pentru ca să ne trimită ucenici, cu îndemnuri bune ori să ne fie de ajutor la îndrumarea celor din şcoală; noi ajutăm bunul mers al şcolii şi atunci când putem uşura starea materială a părinţilor. Să ten ii cari nu sunt munciţi de nevoile vieţii, pot să-şi îmbrace copiii şi să-i înzestreze cu cele trebuitoare pentru şcoală şi nu au aşa mare trebuinţă în gospodărie de ajutorul lor.

Vedem, dar, că munca în afară de şcoală (sau activitatea extraşcolară) a învăţătorului e strâns legată de munca din şcoală şi are două laturi: 1 . Luminarea săteni/ar şi 2. lmbunătăţirea stării lor materiale. Dar aceste două lucrări nu merg pe drumuri deosebite, ci pe acelaşi drum, ajutându-se una pe alta. Fiindcă orice lucrare culturală în mijlocul sătenilor are drept urmare şi o îmbunătăţire a stării lor materiale - de asemenea, prin ridicarea materială a unui sat se înlesneşte şi propăşirea lui culturală.

Unii învăţători inimoşi, cu preoţi şi cu alţi fruntaşi ai satelor, au încercat până acuma câte ceva - fireşte numai pe teren material - gospodăresc, fiindcă pe teren cultural erau siliţi să slujească de unelte ale rusificării. Aşa, sunt sate cu bănci, cu cooperative ş.a.m.d. În cele mai multe sate, însă, suntem încă la începutul începutului şi într-însele totul este încă de facut.

Iată, in scurt, cari ar fi mijloacele de căpetenie pe cari le-ar putea folosi învăţătorii şi preoţii pentru a îmbunătăţi starea culturală şi materială a sătenilor: 1. Predici. 2. Şezători. 3. Conferenţe. 4. Coruri. 5. Şcoala pentru adulţi (pentru bărbaţi şi femei, trecuţi de anii de şcoală). 6. Şcoala complementară (împlinitoare) între anii 1 2- 16, pentru băietani şi fete cari au sfârşit şcoala începătoare. Vreo doi ani de zile, în câteva ceasuri pe săptămână se rcpeţesc unele lucruri din şcoala începătoare şi se mai învaţă altele, mai ales în legătură cu trebuinţele vieţii. 7. Biblioteci. 8. Societăţi pentru lupta împotriva beţiei şi a altor patimi. 9. Grădini de legume, în cari să înveţe copiii cultura legumelor şi cari să fie pildă pentru gospodăriile săteşti. 1 0. Bănci pentru împrumut şi păstrare. 1 1 . Ateliere pentru învăţarea unor meserii uşoare în legătură cu viaţa gospodărească. 1 2. Cooperative pentru creşterea şi exploatarea bogăţiilor şi cooperative pentru organizarea desfacerii (vânzării).

49


Ştiu că e uşor de spus ce trebuie de facut. E mai greu de facut. Şi anume, e mai greu de ştiut ce se poate face deocamdată la noi, e greu de ştiut cum să faci, cu cine să faci şi de unde să începi? Ia�•\ atâtea întrebări, la care trebuie să gândească cineva şi să răspundă mai înainte de a pt•rni la lucru.

Eu voi încerca să răspund la aceste întrebări într-un număr viitor al revistei noastre - şi sunt încredinţa;· că se vor mai găsi şi alţi cari să ia parte la lămurirea unor lucruri de însemnătate aşa de mare pentru propăşirea norodului nostru.

50


Dr. Luminiţa Corn ea, muzeograf, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni;

profesor, Colegiul Naţional "Mihai Viteazul", Sf. Gheorghe

Romulus şi Silvestru Ciotlec - membri ai Societăţii lstorico-Literare "Bogdan Petriceicu Hasdeu': Chişinău, 1 9 1 8- 1926

Societatea Istorica-Literară "B.P. Hasdeu'; fondată imediat după Marea Unire, graţie obiectivelor propuse şi performanţelor atinse pe parcursul anilor de activitate, a jucat un rol important în viaţa culturală a Basarabiei. Despre fondatorii acestei Societăţi, Nicolae Iorga afirma că "şi-au adus aminte că sunt români pe vremea când aceasta era crimâ: Ei sunt "propovăduitorii neuitaţi" ai culturii româneşti pe mult pătimitul pământ basarabean, oameni "de-o eroică încredere şi de sfânt optimism':

Societatea Istorica-Literară din Chişinău a fost înfiinţată la 25 martie (7 aprilie) 19 18, în cadrul unei adunări care a desemnat pe Iust in Frăţiman, Ion Nistor, Petru Haneş, Dumitru Munteanu-Rîmnic, cunoscuţi cărturari români, să întocmească statutul Societăţii. ln actul constitutiv semnat de cei amintiţi mai sus "se fixează ziua de 1 aprilie a. c. ( 1 9 18 - n. a.) pentru aprobarea şi votarea statutului':2

Organizatorul şi sufletul Societăţii Istorica-Literare, denumită curând după înfiinţare "B. P. Hasdeu': a fost eruditul profesor Iustin Frăţiman3,care, în 1923, este membru corespondent al Academiei Române. Nu ne miră numele ales ca patron spiritual al societăţii: B. P. Hasdeu este român basarabean din Cristineştii Hotinului, care a înţeles că"biruinţa în \- iaţă hu se câştigă prin suspine le şi lacrimile neputinţei, ci prin muncă, luptă şi răbdare. Hasdeu a muncit, a răbdat, a luptat şi a biruit"4• Convingerea membrilor Societăţii "Hasdeu" este aceeaşi ca a cunoscutului cărturar şi om politic Pan Halippa: "Basarabia nu va putea să-şi spuie sus şi tare cuvântul ei decât atunci când va păşi pe urmele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu"5•

Documentele de arhivă confirmă atât rolul, cât şi data înfiinţării Societăţii. Astfel în procesul-verbal al adunării se subliniază că sus-numiţii cărturari s-au întrunit la 1 aprilie 1918, la Chişinău, sub preşedenţia domnului Iustin Frăţiman şi "luând în dezbatere proiectul de statut întocmit de comisiunea aleasă în adunarea din 25 martie a.c., au aprobat şi votat în unanimitate textul definitiv de statut al Societăţii Istorica-Literare din Chişinău"6• Statutul a fost aprobat de "Ministerul de lnvăţământ" din Basarabia la 1 4 aprilie 19 18. Societatea a fost înscrisă la Tribunalul Chişinău, iar "Statutele Societăţii au fost aprobate în şedinţa publică a Tribunalului Chişinău, secţia a I I -a, din 22 ianuarie 19 19"7•

Conform Articolului 2 al Statutului, Societatea cuprindea "membri activi, onorari, donatori şi sprijinitori': Membrii activi erau cărturarii care aveau "interesul, pregătirea şi

5 1 www.cimec.ro / www.mncr.ro

priceperea de a aduna, păstra şi studia totul ce priveşte istoria, limba şi literatura română din Basarabia"8•

În rândul acestora se înscrie, în primul rând, preşedintele Societăţii, Iustin Frăţiman, având o bogată experienţă de lucru în direcţia colectării şi propagării documentelor privind trecutul istoric al Basarabiei. Evidenţiem şi faptul că Iustin Frăţiman a activat, în perioada 1 898- 1905, în cadrul (omisiunii Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia {întemeiată la 23 august 1898 la Chişinău), alături de Ion Halippa, Nicolae Codreanu şi de alţi intelectuali basarabeni9•

Un alt important membru fondator al Societăţii este istoricul român bucovinean Ion Nistor, a cărui activitate s-a materializat prin comunicări şi iniţiative ştiinţifice. Paul Gore, "omul de înalte concepţii", cum 1-a numit N. Iorga10, împreună cu Ion Nistor şi cu lustin Frăţiman, s-a ocupat de reconstituirea stemelor judeţene ale Basarabiei şi de realizarea simbolului heraldic al Mitropoliei.

Pe lista membrilor activi ai Societăţii Istorica - Literare "B. P. Hasdeu" apar şi alte personalităţi ale culturii basarabene: Ştefan Ciobanu, Teodor Panciu, Constantin Tomescu, Dimitrie Munteanu-Rîmnic, Leon T. Boga 1 1 • La aceştia îi adăugăm pe cărturarii transilvăneni Onisifor Ghibu, Axente Banciu, Romulus Ciotlec şi fratele său Silvestru1 2, care erau profesori refugiaţi (retraşi), în 1 9 16, cu armata română, în Modova, apoi în Basarabia.

Membrii Societăţii, care se remarcau în mod deosebit în domeniul istoriei şi literaturii române sau îşi câştigau merite deosebite pentru propăşirea ştiinţei şi culturii româneşti, erau aleşi, conform Statutului (Art. 2, b) 1 3, drept membrii onorati ai Societăţii.

Persoanele care dăruiau anumite sume băneşti (cel puţin o mie de lei), documente istorice şi l iterare de mare preţ primeau (dobândeau) calitatea de membri donatori. Statutul prevede şi faptul că persoanele care contribuie cu bani sau cu lucruri de interes istoric şi literar, prin munca lor intelectuală, pot deveni membri spriiinitori ai Societăţii.

Articolul 4 al Statutului prevede scopurile Societăţii1 4 : a) de a aduna şi a păstra materialuri istorice şi literare cu privire la trecutul Basara

biei şi la limba şi literatura populaţiei băstinaşe; b) de a face pregătirile pentru deschiderea unei arhive şi a unui muzeu naţional la

Chişinău; c) de a studia istoria, limba şi literatura română din Basarabia supt toate raporturile; d) de a propaga cultura românească cu toate mijloacele şi pe toate căile; e) de a edita un Buletin al Societălii şi de a încuraja şi sprijini publicaţiile cu privire la

istoria şi literatura basarabeană. Scopurile Societăţii au fost adevărată lumină călăuzitoare pentru toţi membrii So

cietăţii în activitatea lor practică, căci " . . . grea şi mare operă românească se zămislea în Basarabia acelor vremuri': după cum remarca N. Iorga15 •

Printre realizările Societăţii Istorica-Literare din Chişinău, evidenţiem contribuţia la deschiderea Universităţii Populare din Chişinău şi faptul că s-au pus bazele Muzeului


National din Basarabia. Membrii Societăţii au participat la deschiderea Universităţii Popuiare din Chişinău. De altfel, statutul prevedea, prin articolul l 3, că, în caz de dizolvare, averea Societăţii trece asupra Universităţii Populare1�.

În anul l923, a fost editat primul Buletin al Societăţii {984 de exemplare). Acesta cuprindea 400 de pagini şi constituia o parte a averii Societăţii17• În 1925, Societatea număra 180 de membri, desfăşurând acţiuni cultural-ştiinţifice prin susţinerea Universităţii Populare din Chişinău, prin colectarea de documente şi cărţi rare, prin editarea unor publicaţii, precum şi prin alte acţiuni, care arată jertfirea de sine şi patriotismul acestora .

. . . Profesorii Romulus Ciotlec şi fratele său Silvestru Ciotlec s-au identificat, prin activi

tatea desfăşurată de ei în Basarabia, cu scopurile Societăţii "B. P. Hasdeu", fiind membri activi ai Societăţii "B. P. Hasdeu"1H. Însufleţiţi de iubirea de neam şi de dragostea de frate, ei au fost trup şi suflet alături de prietenii lor din Basarabia, pentru realizarea Unirii, în editarea publicaţiilor româneşti, pentru promovarea învăţământului în limba română etc. Unii dintre aceştia au rămas şi după 1 9 1 8, fiind profesori la diverse şcoli din oraş. Axente Banciu şi Silvestru Cioflec au funcţionat doar un an şcolar, 1 9 19- 1920, ca profesori la Liceul Nr. 2 de Băieţi19, iar Romulus Cioflec a fost profesor de română, un an { 1918-19 19) la Liceul nr. 1 de Băieţi {devenit Liceul "B. P. Hasdeu") şi şapte ani { 1 9 19- 1 926) la Liceul Nr. 2 de Băieţi, devenit Liceul "Mihai Eminescu"20•

Legătura lui Romulus Ciotlec cu Basarabia devine mai puternică prin căsătoria, în 1923, cu Antonina Gavriliţă1 1 , fiica avocatului Emanuil Gavriliţă. Aceasta era pictoriţă şi profesoară de desen, maestră de desen şi caligrafie la Şcoala Normală de Fete din Chişinău "cu leafa respectivă, plus trei gradaţii"22, dar "punea tot sufletul în serviciul mişcării noastre naţionale': fiind "cea mai înflăcărată naţionalistă şi ştia a găsi mărgăritare acolo unde altul nici n-ar fi găsit"23•

În ceea ce priveşte contribuţia la editarea unor publicaţii în limba română, Romulus Cioflec este redactor la importanta publicaţie basarabeană Sfatul Ţării, apoi a publicat la Şcoala moldovenească, Viaţa Basarabiei. Contribuţia sa se materializează şi în participarea la înfiinţarea şi promovarea unor reviste în Chişinău sau în alte localităţi din Basarabia. Uneori, asemenea participări erau în detrimentul situaţiei financiare şi al prestigiului de dascăl, de exemplu, în 27 aprilie 1920, a plecat de la şcoala, Liceul Nr. 2 de Băieţi, fără a cere învoire. Directorul Alexandru Ouatul sesizează organul tutelar superior, Directoratul Instrucţiunii Publice, prin următoarea adresă, datată 29 aprilie 1920 .

.. Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că dl profesor Romulus Ciotlec de la liceul ce-l conduc a lipsit în ziua de 27 aprilie a. c. de la lecţie, plecând din localitate fară a fi fost înştiinţat despre aceasta sau să fi fost cerut un concediu, deci dară menţionatul profesor a comis o ilegali tate"24•

Pe aceeaşi pagină cu adresa menţionată anterior, aflăm însemnarea autografa a directorului: .. a doua zi, sosind la lecţie, mi-a comunicat că a plecat, în ziua de 27 aprilie în comuna

53


Peresecina pentru aranjarea unei reviste în Basarabia" (comuna Peresecina se află în ţinutul Orhei). Problema a fost deosebit de serioasă, fapt dovedit de adresa expediată de Directoratul de Instrucţiune Publică profesorului Romulus Cioflec, în data de 1 1 mai 1920:

,.Fiind in formaţi că dumneavoastră în ziua de 27 aprilie a. c. aţi absentat de la cursuri, plecând din localitate, fără a fi cerut concediu în conformitate cu regulamentul legii şi circularei D. l . P. 20448 1 1 9 19, vă atragem atenţia că asemenea abateri sunt absolut interzise şi dorim să nu se mai repete"l5•

Adresa este semnată de secretarul general Ştefan Ciobanu şi este echivalentă cu o mustrare scrisă. Menţionăm că Ştefan Ciobanu îl cunoştea foarte bine pe profesorul Romulus Cioflec, atât din preocupările comune din perioada realizării Unirii, cât şi din cele din domeniul presei, din timpul şi de după Unire. Însă regulamentul şcolar trebuia respectat, iar exigenţa era deosebită.

Tot din cauza multor preocupări cetăţeneşti, profesorul Romulus Cioflec nu a putut face faţă funcţiei de diriginte de clasă. Astfel, în data de 3 martie 1920, Directoratul de Instrucţiune Publică, Chişinău, comunică Direcţiunii Liceului de Băieţi nr. 2, prin adresa nr. 83, că îl ,.desărcinează pe dl Romulus Cioflec din funcţia de diriginte de clasă pe ziua de 1 martie a. c. şi aprobă, conform cererii dumneavoastră, să fie înlocuit prin dl Remer pe aceeaşi datâ'l6•

Prin urmare, profesorul Romulus Cioflec se implică cu plăcere, în detrimentul câştigului material, în diverse activităţi. Exemplificăm şi prin participarea la cursurile pentru cadrele didactice din şcolile primare naţionale, care s-au deschis la 18 iunie 19 17, la Chişinău. Aceste cursuri au fost organizate de Zemstva gubernială a Basarabiei, la cererea Asociaţiei învăţătorilor moldoveni şi a Congresului învăţătorilor moldoveni. ,.Scopul cursurilor era studierea limbii române (scrise şi vorbite) în baza alfabetului latin, cunoaşterea sumară a istoriei, a literaturii şi a muzicii naţionale, cunoaşterea metodicii învăţământului primar în limba românâ'l7• Printre cei care au ţinut prelegeri s-a numărat şi Romulus Cioflec, alături de personalităţi precum: A. Mateevici, O. Ghibu, Şt. Ciobanu, 1. Frăţiman, G. Tofan, E. Alistar. La a doua serie de cursuri pentru învăţători, inaugurale în 3 octombrie 19 17, participanţii, în număr de peste 200, au venit din judeţele Chişinău, Orhei, Tighina, Ismail şi Cetatea Albă. Atât la prelegeri (,.limba şi literatura română, istoria neamului, metodică generală, cânt") , cât şi la realizarea unor lecţii practice a participat profesorul Romulus Cioflec, alături de G. Tofan, O. Ghibu, 1. Mateiu, N. Oancea, G. Codrea, O. Ţopa, E. Botezatu.l8

Prin întreaga activitatea desfăşurată în Basarabia, fraţii Romulus şi Silvestru Cioflec s-au identificat cu scopurile Societăţii ,.Bogdan Petriceicu Hasdeu". Scriitorului Romulus Cioflec, care a activat mai mult şi pe o perioadă mai îndelungată în Basarabia, i s-au recunoscut meritele, prin acordarea unor recompense deosebite: medalia Bărbăţie şi Credinţă, clasa I (Înaltul decret nr. 341 1 din 15 nov. 1 9 18) .. pentru servicii în Basarabia înainte de Unire" şi ,.Adresă de mulţumire din partea Ministerului Instrucţiunii Publice (nr. 47.233 din 7 iunie 1 92 1 ) pentru servicii aduse ideii naţionale în Basarabiâ: Acestea

54


sunt menţionate în ultima pagina a formularului Stat personal. Pe aceeaşi pagină la rubrica Activitatea extraşcolară, lucrări didactice, literare, ştiinţifice etc., se află însemnarea: "- Participarea la mişcarea naţională politică şi culturală de Ia începutul revoluţiei în Basarabia, până la venirea armatei române şi după aceasta. - Două volume de nuvele: Doamne, ajută-ne! şi Lacrimi călătoare". Specificăm că acest Stat personal este datat (LVII. 1924) şi autentificat de directorul Alexandru OuatuF9•

NOTE: 1 N. lorga, Neamul românesc Îll Basarabia, Bucureşti, 1997, p. 1 3 1 , 234. 2 Arhiva Naţională a Republicii Moldova (A.N.R.M.), Fond 1 7 1 , inventar 2, dosar 3367, fila 2. ' N . 1orga, Op. cit., p. 1 74 ., Pan Halippa, Pe urmele lui B.P. Hasdeu în revista Viaţa Basarabiei, anul XII, nr. 9- 1 O, sept. -oct.

1 943, p. 563 (3). ; Pan Halippa, Op. cit., p. 561 ( 1 ) 6 A.N.R.M., fond, 1 7 1 , inv. 2 , d . 3367, f. 3 7 Buleti11ul Societăţii Istorico-Literare din Chişi11ău "B.P.Hasdeu", 1922- 1923, Chişinău, p. 379 ' A.N.R.M., fond 1 7 1 , inv. 2, dosar 3367, fila 3 9 Maria Danilov, Cărţi româneşti Îll colecţiile Comisiunii ştiinţifice a arhivelor di11 Basarabia, în

revista Destin românesc, nr. l , 1999, p. 70 10 N. Iorga, Op. cit., p. 1 3 1 ' ' Lud mila Chiciuc, Societatea lstorico-Literară "Bogdan Petriceicu Hasdeu", î n Cugetul, revistă

de istorie şi cultură, nr. 4, 1 999, Chişinău, p. 13- 1 5 12 Buletinul Societăţii Istorico-Literară din Chişinău "B.P.Hasdeu", p. 34 1 -342. ' 3 A.N.R.M., fond 1 7 1 , inv. 2, dosar 3367, filele 3-6 " Buletinul Societăţii lstorico-Literară din Chişinău "B.P.Hasdeu", p. 379 '; N. lorga, Op.cit., p.234 16 A.N.R.M., f. 1 7 l , inv. 2, d. 3367, f. 4 1 7 A.N.R.M., f. 1 7 1 , inv. 2, d . 3367, [. 5 18 Buletinul Societăţii lstorico-Litcrare din Chişinău "B. P. Hasdeu", p. 34 1 -342 19 A.N.R.M., f. 1772, inv. 8, d. 1 1 88, f. 10 20 A.N.R.M., f. I 772, inv. 8, d. 1 1 88, f. 2, f. 7 şi f. 9 21 A.N.R.M., f. 1 772, inv. 8, d. 1 188, f. 14 " A.N.R.M., f. 1772, inv. 8 , d. 1 1 88, f. 1 4 ' ' Ilarion V. Verdeş, Ciudac (om ciudat), î n Cuvâut moldovenesc, anul VI, nr. 48, 193 1 , p . 2. 24 A.N.R.M., fond 1 772, inv. 8, d. 64, f. 38 2� A.N.R.M., fond 1 772, inv. 8, d. 64, f. 39 " A.N .R.M., fond 1 772, inv. 8, d. 64, f. 34 27 Mihai Adauge, Eugenia Danu, Valeriu Popovschi, Mişcarea naţională din Basarabia - Cronica

evenimentelor din mlii 1 91 7 - 1 9 1 8, Editura Civitas, Chişinău, 1 998, p. 34. 28 Mihai Adauge, Op. cit., p. 57. 29 A.N.R.M., fond 1 772, inv. 8, dosar 1 188, fila 1 5 (vezi anexa) şi !urie Colesnic, Generaţia U11irii,

Fundaţia Culturală Română, 2004, p. 1 66.

55


Maria Vieru-lşaev, cercetător ştiinţific, Biblioteca Municipală "B.P. Hasdeu': Chişinău

Pe urmele ardeleanului Romulus Cioflec. .. Pe urmele basarabenilor Emanuil Gavriliţă şi Antonina Gavriliţă-Cioflec . . .

Ardeleanul Romulus Ciotlec a fost înrudit cu Basarabia nu numai prin multiple fire spirituale, dar şi prin căsătoria sa cu Antonina (Antonia) Gavriliţă, fiica lui Emanuil Gavriliţă, directorul ziarului Basarabia ( 1906- 1907), înfocat militant pentru drepturile naţionale ale românilor basarabeni din epoca dominaţiei ruso-ţariste.

Viaţa omului ar fi mai puţin miraculoasă şi imprevizibilă, dacă n-ar exista destinul, şi dacă omul n-ar fi "sub timpuri". Romulus Ciotlec, care nu-şi propunea, şi nici nu avea cum să ajungă în Basarabia "rusească': decât într-o călătorie, iată că începând cu 19 17 desfăşoară în această provincie o admirabilă activitate de culturalizare ş i românizare a basarabenilor, redactând ziare, susţinând prelegeri, profesând la liceu etc.

in primul Război Mondial, o seamă de români din Regatul Austro-Ungar şi-au găsit adăpost în Rusia. Printre aceşti refugiaţi "fără destinaţie" (21) se număra şi Romulus Ciotlec, care după ce a străbătut traseul Iaşi - St. Petersburg revine, în martie 19 17, în capitala Basarabiei.

Unde era "să tragă" dânsul, dacă nu la bunii săi prieteni Pantelimon Halippa şi Nicolae Alexandri, şi la ziarul Cuvânt moldovenesc, pe care aceştia îl scoteau la Chişinău.

Facem o paranteză pentru a spune că Romulus Ciotlec s-a cunoscut cu P. Halippa şi N. Alexandri în toamna anului 1 909, la Iaşi, unde îşi făceau studiile o seamă de români din teritoriile ocupate. Un timp scurt dânsul a locuit chiar în "chilia călugăreascâ' a lui P. Halippa, pe str. Florilor, nr. 1 2. Seara acolo "se grămădeau" studenţii basarabeni ai Iaşului, pentru a lua masa în odaia cea mare a gazdei, dna Albineţ. Întrunirile se transformau într-un "fel de cină de taină a Basarabenilor până în noapte târzie cu frumoase discuţiuni, ( ... )': în compania cărora Romulus Ciotlec se simţea cât se poate de bine (22).

Romulus Ciotlec şi-a păstrat simpatia şi interesul faţă de Basarabia şi basarabeni, fapt confirmat şi de un document descoperit de noi în arhiva lui P. Halippa, pe care ţinem să-I readucem în circuitul istoric. Este vorba de o carte poştală, din aprilie 1 9 1 6, expediată lui P. Halippa din Pomârla, jud. Dorohoi (localitate cunoscută biografilor lui Romulus Ciotlec), de către un oarecare Al. Epure:

"Iubite Domnule Halippa, Cu vre-o săptămână în urmă ţi-am trimis, recomandat, două pachete cu cărţi (Teatrul

lui Alecsandri, un voi. de Goga, unul de d-1 Patraşcanul şi unul de Jean Bart); n-am trimis

56


cărţi didactice pentru că m-am temut că nu vor putea ajunge la destinaţie. Te rog foarte mult răspunde dacă le-ai primit, dacă am făcut bine că n-am trimis alte cărţi şi dacă ne poţi trimite (mie şi d-lui Romulus Cioflec, care spune că te cunoaşte şi care e la

acelaşi liceu cu mine) ziarul ce-l scoţi; costul abonamentului îl vom trimite în bani,

sau în cărţi; cum vei dori. Dl Cioflec e transilvănean şi spune că aţi stat câteva zile la aceeaşi gazdă pe str. Florilor, la Iaşi, într-o toamnă (subl. n.) Salutări frăţeşti, AI. Epure, liceul Pomârla Jud. Dorohoi:'(9)

Revederea lui Romulus Ciollec cu prietenii săi P. Halippa şi N. Alexandri s-a produs într-un an de frământări revoluţionare şi naţionale, când Basarabia avea nevoie de sprijinul românilor "de dincolo de brazdă" (23), cu limba şi cultura lor nealterată. Arăceanul din judeţul Trei Scaune a fost rugat şi el să pună umărul la deşteptarea naţională a basarabenilor. Iată cum descrie Romulus Ciotlec momentul "angajării" sale de către P. Halippa şi N. Alexandri, când s-a decis să poposească în Basarabia:

"- Rămâi la noi acum, nu-i aşa?! - întrebă unul dintre prieteni parcă aducându-şi aminte de ceva, dar cu aşa ton, încât singur răspunde la întrebare (mi se pare Pantelimon Nicolaici Halippa).

- Dacă trebuie . . . - Acum eşti dator! - porunci Nicolai Nicolaici Alexandri. M-am supus bucuros şi am intrat în lupta cu buchile:' (22; nota 1 ) Au urmat zile grele de muncă l a ziarul Cuvânt moldovenesc, care devine un fel de

comandament al mişcării naţionale din Basarabia. Romulus Ciollec a asistat şi a participat la unul dintre cele mai importante momente

din primăvara-vara anului 1 9 17 - începuturile naţionalizării învăţământului primar din Basarabia. În [mai] 1 9 1 7, pe lângă Departamentul Instrucţiei Publice al Zemstvei Guberniale (organ de autoadministrare locală), se înfiinţează o subcomisie şcolară moldovenească, din care au făcut parte militanţi pentru învăţământul naţional ca P. Gore, N. Alexandri, C. Parfeniev, V. Hertza, Ştefan Ciobanu, arhimandritul Gurie ş. a. (25) Au fost incluşi în această comisie şi ardelenii Romulus Ciotlec şi Onisifor Ghibu (care între timp îşi găsise şi el refugiu în Chişinău), însă doar cu vot consultativ. În condiţiile existente de atunci nici nu se putea altfel. Elementul străin antinaţional rus era încă foarte puternic în Basarabia, iar ardelenii erau cetăţeni ai unui stat inamic Rusiei. Situaţia îi obliga să fie cât mai rezervaţi şi disc reţi, să acţioneze mai mult din umbră.

Tot în mai 19 17 se înfiinţează Comisia Şcolară de pe lângă Uprava (Executivul) Zemstvei Guberniale pentru introducerea predării limbii moldoveneşti în şcolile din Basarabia, prezidată de Paul Gore. Pentru o mai bună desfăşurare a lucrărilor s-au înfiinţat cinci subcomisii, printre care subcomisia pentru organizarea congresului învăţătorilor, din care, iarăşi, făceau parte Romulus Ciollec şi Onisifor Ghibu (26).

Nu întâmplător am adus în atenţia dvoastră unele momente din procesul de naţionalizare a învăţământului primar din Basarabia. Din subcomisia şcolară moldovenească

57


şi subcomisia pentru organizarea congresului învăţătorilor facea parte şi dra Antonina Gavriliţă, viitoarea soţie a lui Romulus Cioflec.

În activitatea de redeşteptare naţională din Basarabia, Romulus Cioflec şi Antonina Gavriliţă s-au aflat adesea alături în gândire, simţire şi acţiuni.

Numele Antoninei Gavriliţă apare nu o singură dată în lucrarea lui Romulus Cioflec Pe urmele Basarabiei . . . , reeditată la Chişinău în 1992, după 64 de ani de la prima apariţie, graţie străduinţelor scriitorului Iurie Colesnic şi editurii "Universitas': (20) Cu prilejul acestui simpozion, mi-am propus să scot toate pasajele legate de această "reprezentantă a naţionalismului moldovenesc': remarcată de Romulus Cioflec:

l . "Se mai arată la consfatuirile de seară ale moldovenilor (la ziarul Cuvânt moldovenesc - n. n.), dintru început, cu graiul ei românesc stricat, cu teama şi cu dorinţa mare de a-1 vorbi, domnişoara Antonina Gavriliţă (sub!. n., nota II ) , umbra lui Emanuil Gavriliţă pentru revoluţia a doua ... Mai apoi se ivi, cam neliniştită de întârziere, altă reprezentantă a naţionalismului moldovenesc, şcolită şi "românizatâ' complet la Iaşi şi "militantă"

fără rival: dna dr Elena Alistar, cea cu prisos de vervă şi curaj': (23; nota III) 2. "Lista aceasta (de militanţi naţionalişti-revoluţionari - n. n.), care are să se mai

completeze şi descompleteze cu ieşiri şi cooptări după moda revoluţionară, se declară, sub presidenţia lui Al. Şmidt, sub-comisie şcolară moldovenească. Ea este alcătuită deocamdată din următoarele persoane: Al Şmidt, Pavel Gore, N. Alexandri, Al Gropa, P. Arventiev, Vladimir Hertza, Feodor Neaga, Gavriil Ciubuc, Stepan Ceban (Cioban), arhimandrit Gurie Grosu, protoiereu C. Popovici, preoţii Bogos, C. Parfeniev, Ursul, Ignatiev şi Sciuca, profesorii Hartia, Hammer, dra A. Gavriliţă (sub!. n.), dra Bocănescu, C. Popescu. În decursul îndelungii şi sbuciumatei sale activităţi de 10 luni, această subcomisie - care s-a îndărătnicit dintru început să-şi spună comisie şi ne-a primit şi pe noi, ardelenii, cu vot consultativ - ajunge locul de refugiu a mulţi dintre cei cari începuseră a "lucra" pe câmpul politic:' (24)

3. " 1 6 Maiu ( 1 9 1 7 - n. n.). Din protocolul de şedinţă al Comisiei şcolare de pe lângă Uprava Zemstvei guberniale pentru introducerea predării de limba moldovenească în şcolile din Basarabia:

( ... ) Pentru mai grabnică deslegare a diferitelor chestiuni, se aleg următoarele subcomisiuni.

( ... ) c) Sub-comisia pentru organizarea congresului învăţătorilor: V. Hertza, T. Neaga, A. Gropa, V. Sacară, Antonina Gavriliţă (sub!. n.), P. ArventiCV:' (26)

4. "5 Iunie ( 1917 - n. n.). Seara - după ce la Gore acasă şi fiind faţă între alţii Hertza, Halippa, Murafa, s-a alcătuit programul de primire al întâiului batalion de voluntari ardeleni, anunţat telegrafic - avem o mică serată muzicală ardeleano-basarabeană la d-ra Antonina Gavriliţă (sub!. n.). Simion Murafa şi locotinentul voluntar Cristea, solia celor plecaţi din Kiev - în uniformele lor rusească şi românească, adună cântece din toate regiunile azi înnoptate ale Românismului. Un ceas de reculegere - cu ochii umeziţi sub

58


vraja cântecului românesc amuţit de vitregia vremii şi străin in aceste locuri:' (27) 5. "28 Iunie ( 1 9 17 - n. n.). Urmează regulat la cursuri (cursuri pentru învăţători de

limbă română, literatură şi istorie, la care a predat şi R. Cioflec - n. n.) şi o membră a corpului didactic secundar supranumerară şi .. . fără drept la examen: dra Antonina Gavriliţă" (sub!. n., 28; nota IV).

Numele Antoninei Gavriliţă s-a inregistrat undeva în memoria mea prin anii 1992-93, când am citit pentru prima dată Pe urmele Basarabiei ... , de Romulus Cioflec. Ţin minte că atunci m-a impresionat foarte mult ultimul fragment din lucrare, unde este descrisă moartea tragică a bunilor români basarabeni Simeon Murafa şi Andrei Hodorogea, eveniment la care au asistat Antonina Gavriliţă şi Romulus Cioflec (29).

Cu prilejul încheierii cursurilor de învăţători, pe 20 august 1 9 1 7, intr-o zi de duminică, inginerul hotarnic Andrei Hodorogea a invitat un grup de basarabeni şi .,români"

- profesorii Liviu Marian, Axente Banciu, Gh. Tofan, avocatul Vasile Glăjar, agronomul Vorobchievici - la via sa din apropierea Chişinăului, pentru a sărbători evenimentul. Întâmplător ori nu, dar acolo ei au fost agresaţi de un grup de soldaţi anarhizaţi, porniţi impotriva .,burjuilor" (burghezilor). Au fost ucişi Simeon Murafa şi Andrei Hodorogea. Îngroziţi de cele intâmplate membrii grupului au luat-o la fugă, care incotro. Şi numai domnişoara Gavriliţă a încercat să-i ajute pe răniţi, dar a fost imbrâncită cu patul puştii. Nu s-a lăsat însă bătută, şi s-a grăbit să ajungă in oraş după ajutoare, inapoindu-se cu Paul Gore, însoţit de ambulanţe, şi cu o companie a Comitetului Executiv al Muncitorilor şi Soldaţilor (nota V).

Mă intrebam atunci cine o fi fost această domnişoară Gavriliţă, mai curajoasă decât bărbaţii? Chiar Romulus Cioflec nu s-a sfiit să descrie frica care 1-a cuprins, frică ce 1-a gonit tocmai la mănăstirea Suruceni. A reveni t la Chişinău abia a doua zi, când a aflat mai multe detalii din cele intâmplate, inclusiv despre comportamentul drei Gavriliţă, pe care 1-a descris ulterior in carte.

Mi-am dorit mereu să aflu de soarta drei Antonina Gavriliţă. Abia în 2005 am avut norocul s-o cunosc la Bucureşti pe fiica lui Romulus Cioflec, dna Eleonora Popa, iar prin dumneaei - pe dna Zamfira Evuţianu. De la domniile sale am aflat câteva detalii din biografia Antoninei Gavriliţă ("Antoniei': sub acest prenume o cunoşteau doamnele), fapt pentru care le mulţumesc şi cu acest prilej.

În anii 20,Antonina Gavriliţă se mută la Timişoara cu Romulus Cioflec.A predat desenul la Liceul "Carmen Si/va" din localitate (Antonina Gavriliţă a fost membră a societăţii artiştilor plastici din Basarabia. ( 4) Unul dintre tablourile sale s-a aflat în posesia lui P. Halippa). S-a pensionat ca profesor de liceu în anul l939.

Căsnicia cu Romulus Cioflec a durat până prin anii 30. N-au avut copii. A rămas în relaţii bune cu fostul soţ şi cu noua familie a acestuia. Prin anul l940 s-a mutat la Bucureşti, locuind un timp cu dna Zamfira Evuţianu, pe strada Aviator Mircea Bădescu, nr. 2 (colţ cu Teodor Speranţa). Casa, între timp, a fost demolată.

59


Vara, fugea de canicula bucureşteană la Pucioasa, unde locuia cumnata sa, Sonia (Sofia) Gavriliţă, soţia lui Anatot Gavriliţă, ofiţer de marină. S-a stins din viaţă la Pucioasa. A fost înmormântată în aceeaşi localitate.

Puţinele informaţii oferite de către dna Zamfira Evuţianu conţin şi un portret al Anton inei Gavriliţă: "Era de o generozitate nemaipomenită, simpatică, inteligentă, cultă, sociabilă. Cunoştea psihologia copilului':

Sigur că nu am putut să nu mă interesez de arhiva familiei Gavriliţă. O fi adevărat ori nu, dar dna Zamfira Evuţianu mi-a mărturisit, că în timp ce Antonina Gavriliţă locuia la Bucureşti, Romulus Cioflec a preluat de la ea un sac cu documente de familie, ce se păstrau în pod, şi le-a predat la Biblioteca Academiei.

Să sperăm că "sacul" există, şi alături de alte documente el ne va ajuta să o descoperim în continuare pe Antonina Gavriliţă. Naţionalismul militant al acestei frumoase român ce din Basarabia merită atenţia cercetătorilor.

Între timp, după simpozion, am mers la Pucioasa, pentru a da de urmele Antoninei Gavriliţă. Cu regret n-am descoperit mormântul ei, nici măcar locul aproximativ al înhumării. Au trecut prea mulţi ani, iar evidenţa la cimitirul parohial din Pucioasa nu era tocmai perfectă.

Am avut însă norocul să descopăr la Primărie actul de deces, nr. 1 36 din 24 octombrie 1960, emis pe numele "Cioflec Antonina" ( 14) .

A murit pe 22 octombrie 1960, la vârsta de 86 de ani neîmpliniţi, de insuficienţă cardiacă şi arterioscleroză. Locuia la Pucioasa pe Aleea Butcă (actuala Eminescu), nr. 8. La rubrica Locul şi data naşterii este consemnat: "Oraşul Soroca, 1 ianuarie 1875': Mama se numea Nadejda. Deţinea buletin de identitate seria DC nr. 73 1 .858. Moartea a fost declarată de către Nicolae Mariuţă, un apropiat al familiei. Atât el, cât şi alţi basarabeni refugiaţi, au stat în gazdă la dna Taşcă, fiica fostului primar al Pucioasei, pe str. 23 August (actuala Stadionului) , nr. 2. La această adresă, la 1 2 martie 1968, s-a stins din viaţă Sofia Gavriliţă ( 15).

În memoria puţinilor localnici şi basarabeni refugiaţi, pe care i-am depistat în cele câteva zile de decembrie 2006, petrecute la Pucioasa (dna Daria Holban, 88 de ani, dna Bebe Stănescu), Antonina Gavriliţă a rămas în memorie ca "bătrâna păpuşară': "Coana Ton ia'' confecţiona, din cârpe, păpuşi cu picioare lungi, pe care le vindea la preţuri modice. Era după mine o preocupare frumoasă, romantică, deoarece aducea bucurii copiilor, pe care n-a avut fericirea să-i aibă. Firea de artist a Antoninei Gavriliţă şi forta împrejurărilor îi solicitau o activitate, şi asta a găsit ea de cuviinţă să facă spre sfârşitul vieţii. Să-i cinstim memoria şi să continuăm, în măsura posibilităţilor, cercetările.

Nu ştim dacă Romulus Cioflec s-a cunoscut cu valorosul său socru, Emanuil Gavriliţă, care murise în 1 9 1 0, în satul Băcsani, jud. Soroca (născut pe 18 august 1 847, în satul Nicoreşti, acelaşi judeţ). Dar, cu siguranţă, a auzit de el înainte de a ajunge în Basarabia. S-ar putea să fi fost chiar abonat la ziarul Basarabia, pe care îl conducea Emanuil Gavriliţă.

60


În anul [ 1 940], Paul Vataman, profesor de istorie la Liceu/ "1. D. Xenopol" din Soroca, scoate cartea Figuri sorocene care cuprinde, printre altele, un studiu-pionierat, destul de amplu, despre Emanuil Gavriliţă (35). Cei care sunt interesaţi de manifestările româneşti ale basarabeni! ar sub dominaţia rusa-ţaristă vor avea o mare satisfacţie la lectura acestei cărţi, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie la vremea respectivă. Şi acest volum a fost reeditat la Chişinău în perioada post-comunistă, fapt ce denotă interesul basarabenilor faţă de trecutul său românesc (36).

În comunicarea de faţă, mi-am propus să fac şi o expunere sumară a istoriei momlmentului .. Emanuil Gavrili ţă� realizat la Chişinău în perioada interbelică. Şi asta, deloc întâmplător. Folosesc prilejul de a atrage atenţia cercetătorilor, muzeografilor, tuturor celor interesaţi de istoria culturii, asupra destinului acestuia şi al altor monumente basarabene interbelice, ale căror urme se pierd undeva, în România.

Pe 22 noiembrie 193 1 , Chişinăul sărbătorea 25 de ani de la înfiinţarea ziarului Basarabia. Un prilej în plus pentru a-l evoca pe Emanuil Gavriliţă, fostul director al acestei publicaţii militante.

La şedinţa de comemorare s-a înfiinţat un comitet pentru ridicarea bustului "Emanuil Gavriliţă'; prezidat de ministrul Basarabiei, generalul Râşcanu. Lucrarea a fost încredinţată reputatului sculptor Alexandru Plămădeală, al cărui nume se asocia deja cu monumentul "Ştefan cel Mare" din Chişinău, inaugurat cu puţini ani în urmă. ( 18)

În această acţiune era implicat şi omniprezentul P. Halippa. La scurt timp după aniversare dânsul i-a solicitat Antoniei Gavriliţă, stabilită între timp la Timişoara, materialul iconografie necesar în astfel de situaţii. Răspunsul Antoniei Gavriliţă, din 25 decembrie 193 1 , ni se pare un document extrem de important, deoarece ne oferă amănunte de natură biografică despre familia Gavriliţă, inclusiv detalii pentru portretul uman şi social al lui Emanuil Gavriliţă:

"Stimate Domnule Halippa, ( ... ) Foarte puţine fotografii pot să-ţi trimit. Tatăl meu se fotografia aşa de rar. În afară de aceste 3 n-am nimica. În ce priveşte portrete n-am decât două schiţe, una făcută de mine şi alta în acelaşi timp de dna Panteleeva. Nu-i plăcea tatălui meu să pozeze. Mai bine zis nu putea - adormea imediat. A fost aşa de activ totdeauna, că inactivitatea la el însemna somnul. Începeam de multe ori să-! desenez şi renuntam de fiecare dată. Cele două schiţe le trimit în colet.

Spre fericirea mea, dl Plămădeală îl cunoştea pe tatăl meu şi cred că-I va ajuta memoria:· (8)

Fotografiile, portretele şi alte materiale au ajuns la Alexandru Plămădeală prin Pantelimon Halippa. Sculptorul a fost între timp angajat oficial de către primarul Chişinăului, avocatul Ionescu. Începutul a fost frumos. Dar cum se mai întâmplă, unele proiecte pornite cu mult entuziasm, între timp se mai stopează. Aşa s-a întâmplat şi în cazul bustului "Emanuil Gavriliţă". El ne demonstrează, a câta oară, că o lucrare artistică se naşte uneori prin înfruntări de obstacole, că idealismul se izbeşte adesea de proza vieţii.

6 1


Situaţia a fost descrisă cu lux de amănunte, bănuim reale, de Al. Plămădeală într-o epistolă adresată lui P. Halippa, din 16 octombrie 1933. Conţinutul ei ni se pare prea atractiv, pentru a nu-l reda integral:

"Domnule Ministru, Având în vedere unele zvonuri neplăcute în jurul monumentului regretatului E. Ga

vriliţa, cred de cuviinţă să Vă aduc la cunoştinţă următoarele: În toamna anului 193 1 am fost invitat de d-1 Primar Ionescu, care m-a angajat să fac bustul lui Gavriliţa.

Am convenit cu D-sa că bustul din ghips gata pentru turnat din bronz va costa 6000 lei (şase mii lei).

Dl primar mi-a propus să încep lucrarea fără nicio întârziere. Am început-o imediat, cerând şi concursul d-voastră, pe care mi l-aţi acordat în mod

cel mai amabil, dându-mi fotografii, portrete etc. a lui Gavriliţa, pe care le-aţi avut dvoastră şi de asemenea aţi binevoit să aranjaţi că am mai primit prin d-voastră portretele necesare de la dna Cioflec, fiica lui E. Gavriliţa.

Nici un ban nu mi s-a eliberat. După ce am terminat lucrarea m-am adresat la Primărie (între timp primarul s-a schimbat), însă nimeni nici n-a vrut să vorbească de asta, spunând că asta e o chestie personală a dlui avocat Ionescu. Am răspuns că am primit comanda de la Primarul Ionescu, dar nu de la avocatul Ionescu.

Totuşi nimenea n-a venit să vază bustul şi nu mi s-a spus unde se află banii, aşa că n-am putut primi suma necesară pentru turnarea în ghips.

Începându-se geruri şi atelierul nefiind încălzit, bustul a crăpat şi s-a distrus. Peste câteva luni a fost la Chişinău dna Cioflec, a vrut să vază bustul şi i -am comunicat

totul. Numai de acum câtva timp am aflat dela dl Th. Inculeţ că toată suma de bani (aproape

12000 lei) adunată pentru acest bust a fost la dl şef-contabil [al] Primăriei Aga-personal. Şi că de acum câtva timp d-sa a predat-o asociaţiei "Astra': unde banii se află şi în prezent.

După cum puteţi vedea, nu sunt deloc responsabil că până în prezent nu există bustul lui Gavriliţa, căci Primăria, după plecarea dlui Ionescu, a refuzat să se ocupe cu chestia asta.

Cu deosebită stimă. Sculptor Al. Plămădeală" ( 1 0). Au mai trecut aproximativ doi ani de la sfârşitul anului 1933, fără ca bustul Gavriliţă să

fie finalizat. Abia în 19 septembrie 1935 Al. Plămădeală îl anunţa din Bucureşti pe P. Halippa că a fost la turnătorie şi spre marea lui mirare 1-a "găsit pe Gavriliţă în plin lucru': ( 12)

Iar pe 5 octombrie acelaşi an 1 935, Alexandru Plămădeală îi aduce lui P. Halippa din Bucureşti o veste şi mai îmbucurătoare:

"Mult stimate Pantelimon Nicolaevici, Cred de cuviinţă să vă fac cunoscut că azi a fost la mine turnător[ul] şi m-a înştiinţat

că bustul lui Gavriliţa este turnat în bronz. Peste câteva zile va fi complet gata, adică spălat şi patinat. Turnătorul speră că săptămâna asta bustul va fi ridicat de la fabrică şi trimis la Chişinău" ( 1 1 ).

62


Ce alte ghinioane o mai fi intervenit, dar şi la 28 iunie 1 940, ziua ocupării Basarabiei de către Rusia Sovietică, bustul "Emanuil Gavriliţă" n-a fost aşezat într-un loc public, deşi era finisat.

La fel de adevărat este că el nu a existat doar până la 1940, după cum susţine scriitorul !urie Colesnic în cartea sa Basarabia necunoscută (32).

După eliberarea Basarabiei de către armatele româna-germane, bustul "E. Gavriliţă" a fost regăsit într-o stare bună şi oferit, alături de bustul "B. P. Hasdeu" (autor - acelaşi A. Plămădeală), Primăriei Municipiului Chişinău, care şi-a luat "sarcina de a le asigura un loc de onoare în cuprinsul Municipiului" (din adresa primarului Municipiului Chişinău, colonel A. Dobjanschi către Comitetul pentru ornarea capitalei Basarabiei cu busturi şi figuri istorice, din 21 mai 1942) (3; 19) .

Nu cunoaştem deocamdată dacă evenimentul s-a produs ori nu în următorii doi ani de administraţie românească. Două lucruri sunt însă certe. Unu, busturile "E. Gavriliţâ' şi "B. P. Hasdeu" au trecut în proprietatea Primăriei Municipiului Chişinău. Şi doi, în 1 944 ele au fost evacuate la Craiova, alături de alte bunuri ale Primăriei. Faptul este confirmat de inventarul de predare-primire, semnat de către delegaţii Primăriei Municipiului Chişinău, Anton Olaru şi 1. Bivol, cât şi de Tr. Ionescu, şeful Biroului lnventarului a Secţiei Economice a Primăriei Municipiului Craiova. Prin acelaşi act erau predate "Statuia Lupoaicei cu Romulus şi Remus" din bronz, busturi le "Alexandru Donici" şi "Vasile Stroescu" ( 1 ).

Care a fost soarta ulterioară a bustului "E. Gavriliţă" rămâne o enigmă, la fel ca şi soarta altor monumente din Basarabia, evacuate în România în cel de-al II-lea război mondial. Întâmplarea a facut ca, în 1990, cercetătorul literar Vasile Malaneţchi să descopere bustul "B. P. Hasdeu': amintit în studiul nostru, în faţa . . . Muzeului Memorial "Hasdeu" de la Cârnpina. Un destin norocos al unui bust, pentru care nu putem decât să ne bucurăm (37).

Dorinţa noastră cea mare este să risipim misterul şi în jurul monumentului "Emanuil Gavrili ţă': cu ajutorul cercetătorilor şi instituţiilor din România. Oare prin ce depozit din Ţară o fi zăcând el astăzi?. . Ori a fost dat la topit? ..

E adevărat, Emanuil Gavriliţă este un nume mai puţin cunoscut pentru lumea muzeală din România, mai cu seamă cea contemporană. Totuşi există şanse să descoperim bustul după numele sculptorului, căci Al. Plămădeală obişnuia să-şi semneze operele. În actul de predare-primire craiovean, lucrarea era trecută Bustul Gavriliţa scriitor basarabean ( 1 ; nota VI).

Urmele basarabenilor Emanuil şi Antonina Gavriliţă se pierd în România, aşa cum urmele ardelean ului Romulus Cioflec se pierd în Basarabia. Nu ne rămâne decât să facem echipe şi să insistăm asupra cercetărilor.

p_ S. Apropo de echipe. În cercetările mele am întâlnit mereu oameni dispuşi să facă bine. Le mulţumesc cu acest prilej tuturor celor care au pus umărul la evocarea personajelor comunicării: Bucureşti - familiei Mariana şi Andrei Anastasiu; dnei Achilina

63


Andon, dlui Andrei Apostol, dnei Ludmila Ciobanu, dnei Zamfira Evuţianu, familiei Margareta şi Constantin Filipovici, familiei Maria şi Constantin Fusteri, drei Ana Ioniţă, familiei Eleonora şi Ilie Popa; Pucioasa - familiei Coca şi Gheorghe Banu (Moţăieni), dnei Lucreţia Bucuroiu, familiei Niculina şi Nicolae Costescu, dnei Claudia Gligor, dnei Daria Holban, preotului Iulian, familiei Vasilica şi Dumitru Mănăilescu, dnei Cornelia Mândoiu, dlui viceprimar Constantin Tiberiu Popa, dlui primar Mircea Simion, dnei Bebe Stănescu, dnei Madelina Tănăsescu.

NOTE: 1. Romulus Cioflec a purtat ulterior corespondenţă cu P. Halippa şi în chestiuni politice şi de

partid (5). Il. De altfel am descoperit în fondurile personale "Ion Pelivan

" şi "Pantelimon Halippa" câteva

scrisori ale Antoninei Cioflec, care demonstrează că dânsa a ajuns ulterior să stăpânească o limbă română perfectă (2; 8).

III. Soarta a facut ca ambele militante să locuiască, să se stingă din viaţă şi să fie înmormântate la Pucioasa, România. Elena Alistar (numele primului soţ), născută Balan, decedată pe 9 ianuarie 1956, a fost reînhumată uherior în cavoul familiei Jsanos, de la Cimitirul Belu din Bucureşti. Refugiindu-se în România, dânsa a dat dovadă de prudenţă, înscriindu-se în acte pe numele celui de-al doilea soţ "Romanescu': cu care a avut un mariaj scurt şi nefericit. Aşa am descoperit-o în actul de deces ( 13). În felul acesta putem explica cum un fost deputat din Sfatul Ţării, şi încă unul unionist, căci asta era Elena Alistar, a scăpat de vânătoarea securităţii sovietice. Pentru vasta ei activitate românească din Basarabia a fost declarată de oficialităţile bolşevice "duşman al poporului':

IV. Ne întrebăm dacă Antonina Gavriliţă n-a urmat cursurile chiar în grupa lui Romulus Cioflec?

V. Finalizasem comunicarea, când dintr-o discuţie telefonică cu dna Nina Boldur, fiica istori· eului Alexandru Boldur, aflasem că şi tatăl său s-a oprit la cazul din via inginerului Hodorogea în cartea sa Imperialismul sovietic şi România. Al. Boldur a ţinut să remarce şi el comportamentul curajos al Anton inei Gavriliţă: "Ora Gavriliţă, care nu şi·a pierdut cumpătul, a anunţat comitetul Partidului Naţional Moldovenesc". ( 17)

VI. În volumul Alexandru Plămădeală, scos la Chişinău în 198 1 de către Sofia Bobernagă şi Olga Plămădeală (soţia artistului), citim în lista lucrărilor: "Bustul publicistului moldovan E. Gavriliţă. Bronz. 1 934. A dispărut" ( 1 6). Am văzut din scrisorile lui A. Plămădeală către P. Halippa, din 19 septembrie şi 5 octombrie 1 935, că bustul a fost turnat în bronz în 1935. S-ar putea ca, în 1934, el să fi fost modelat (remodelat?) în lut şi turnat în ghips.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 1. Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, fond MCA, Direcţia Artelor, inventar 8 19,

dosar 1 29/ 1 943, fila 42 2. Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, fond Ion Pelivan, inventar 1 449, dosar

62 1 , fila 35 3. Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, fond Pantelimon Halippa, inventar 2 126,

dosar 236/1 920- 1 942, f. 57

64


4. 1bidem, dosar 8 19, voi. Il, fila 693 5. Ibidem, dosar 842 6. Ibidem, fila 6·7 ?. Ibidem, fila 13 8. lbidem, fila 19-20 9. Ibidem, dosar 861 , f. 2 !O. Ibidem, dosar 928, f. 1 -2 I l . Ibidem, fi la 3 1 2. Ibidem, fila 4-5 13. Arhiva Primăriei oraşului Pucioasa, jud. Dâmboviţa. Biroul de stare civilă. Acte de deces.

Anul l956 1 4. Ibidem, Anul l 960 1 5. Ibidem, Anul l 968 1 6. Bobernagă, Sofia, Plămădeală, Olga, Alexandru Plămădeală, Chişinău, Editura "Literatura

Artistică': 198l, pag. 74 1 7. Boldur,Alexandru, Imperialismul sovietic şi România, Bucureşti, Editura Militară, 2000, p. 75 18. Bustul lui Emanuil Gavriliţă // Viaţa Basarabiei. - 1932. - nr. 1 . - p. 60 19. Busturi/e lui B. P. Hasdeu şi E. G. Gavriliţă la Chişinău 11 Viaţa Basarabiei. - 1 942. - iulie.

- pag. 97-98 20. Ciotlec, Romulus, Pe urmele Basarabiei ... (Note şi impresii din revoluţia rusească). În: Leon

Donici. Revoluţia rusă (Amintiri, schiţe şi impresii); Romulus Ciojlec, Pe urmele Basarabiei ... (Note şi impresii din revoluţia rusească). - Chişinău: Editura Universitas, 1 992. - p. 163-284

2 1 . Ibidem, pag. l7 1 22. Ibidem, pag. 206 23. Ibidem, pag. 223 24. Ibidem, pag. 254 25. Ibidem, pag. 256 26. Ibidem, pag. 257 27. Ibidem, pag. 262 28. Ibidem, pag. 265 29. Ibidem, pag. 277-284 30. Cioflec, Romulus. În: Şpac, Ion, revista Viaţa Basarabiei: 1 932-1944: Cercetări bibliografice şi

informative. - Chişinău: Pontos, 2002. - p. 1 05, 1 65. - (Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova. Biblioteca Ştiinţifică Centrală. Biblioteca Municipală "B. P. Hasdeu")

3 1 . Colesnic, !urie, Emanuil Gavriliţă, în Basarabia necunoscută, Voi. 1. - Chişinău, Editura Universitas, 1993. - p. 32 - 37

32. Ibidem, pag. 37 33. Colesnic, !urie, Romulus Ciojlec în Basarabia necunoscută, Voi. 1 . - Chişinău, Editura Uni

versitas, 1 993. - p. 224 - 229 34. Gavriliţă, Emanuil. În: Şpac, Ion, revista Viaţa Basarabiei: 1 932- 1944: Cercetări bibliografice

şi informative. - Chişinău, Pontos, 2002. - p. 1 1 3, 1 87. 35. Vataman, prof. Paul, Figuri sorocene, Voi. 1 1 Cu prefaţă de Pan. Halippa. - Soroca: [ 1 940].

- (Căminul Cultural judeţean "Emanuil Gavriliţă" Soroca)

65


36. Vataman, Paul, Figuri sorocene, Cu prefaţă de Pan. Halippa. - Chişinău, Editura .. Ştiinţa", 1993. - pag. 1 9-35

37. Malaneţchi, Vasile, Pe urmele unei lucrări considerate pierdute: bustul lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu de Alexandru Plămădeală, în revista Atelier, publicaţie a Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, 1998, nr. 5-6, mai-iunie, pag. 1 6 - 1 9.

ANEXE:

(Scrisoarea lui Romulus Cioflec către P. Halippa, descoperită de Maria Vieru-Işaev la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, oferită cu drag Casei Memoriale "Romulus Cioflec" din Araci, comuna Vâlcele, jud. Covasna):

"Timişoara, 14 martie 1 932 Iubite Domnule Halippa, Am primit de mult - chiar cam ... foarte de mult - scrisoarea prin care îmi anunţi

şi mie apariţia unei reviste Viaţa Basarabiei, cu program destul de frumos şi destul de potrivit nevoilor Basarabiei şi trebuinţelor ei culturale.

Convins că revista se va ţine departe de orice politică de partid, îi făgăduiesc şi eu colaborarea, deşi în vremea din urmă la mine e multă paragină . . .

Primeşte salutul meu, Romulus Cioflec Timişoara IV str. General Foch 44" (vezi anexa)

(Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, fond Pantelimon Halippa, inventar 2 1 26, dosar 842, fila 1 3. Dosarul contine şi alte scrisori ale lui Romulus Cioflec adresate lui Pantelimon Halippa în chestiuni politice şi de partid)

66


Di11u Poştarencu, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie, Chişinău

Rolul refugiaţilor bucovineni, regăţeni şi transilvăneni în deşteptarea naţională a românilor basarabeni în 1917- 1918

Prăbuşirea monarhiei ruse în urma revoluţiei din februarie 1 9 1 7 ş i evenimentele social-politice şi militare care s-au perindat în continuare, în contextul Primului Război Mondial, au creat condiţii favorabile pentru desfăşurarea mişcării de emancipare naţională şi politică a românilor basarabeni. Această mişcare a luat o amploare spectaculoasă graţie deşteptării conştiinţei naţionale româneşti, după 1 05 ani de înstrăinare forţată, izolare prin interdicţiile impuse de către autorităţile imperiale, deznaţionalizare şi rusificare.

În perioada respectivă, un rol considerabil şi oportun în deşteptarea conştiinţei de neam a românilor din Basarabia, în orientarea acţiunilor de luptă naţională declanşate de către ei I-au jucat toţi acei români din regat, Bucovina şi Transilvania care au avut ocazia să ia contact cu populaţia românească dintre Prut şi Nistru, ceea ce a devenit posibil în conjunctura politică intervenită atât în viaţa internă a Imperiului Rus, cât şi pe plan european. Apropierea dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului a oferit şansa de a-i familiariza pe basarabeni cu valorile spirituale ale neamului românesc de care au fost văduviţi, de a-i influenţa printr-o propagandă susţinută pentru cauza naţională şi unirea tuturor românilor.

Această influenţă benefică s-a produs în timpul legăturilor frăţeşti stabilite între militarii basarabeni, înrolaţi în armata ţaristă şi repartizati pe câmpurile de luptă ale frontului român, şi ostaşii armatei române, inclusiv locuitorii români din zona conflictului armat. La fel şi în cazul relaţiilor ce au existat între românii basarabeni (ostaşi, studenţi) şi prizonierii ardeleni şi bucovineni aflaţi în mai multe locuri ale Imperiului Rus. Îndeosebi, o impresie puternică, memorabilă au lăsat întâlnirile emoţionante dintre chişinăuieni şi foştii prizonieri transilvăneni care, mergând spre front pentru a lupta de partea României, au poposit un timp scurt în gara Chişinău.

O participare activă la redeşteptarea conştiinţei româneşti la moldovenii din Basarabia şi îndrumarea acţiunilor de luptă ale lor pe linie naţională au avut-o, mai cu seamă, românii din diverse regiuni de la vest de Prut care s-au refugiat în Basarabia din cauza complicaţiilor politice provocate de război.

Deşi reprezintă un aspect important al mişcării de eliberare naţională a românilor din stânga Prutului în intervalul de timp 1 9 1 7- 1 9 18, acest impact necesar şi adecvat situaţiei

67


este reflectat în istoriografie doar în linii generale. În ceea ce urmează ne propunem să ilustrăm rolul de <:are au dat dovadă în acest sens refugiaţii bucovineni, regăţeni şi transilvăneni, care, după cum s-a exprimat Onisifor Ghibu, au trăit împreună cu basarabenii "epoca de redeşteptare a Basarabiei"1 •

Mai întâi de toate, este dificil s ă ne pronunţăm în privinţa numărului bejenarilor români, aceştia găsindu-şi adăpost nu numai în Basarabia, ci şi în alte părţi ale Imperiului Rus.

Din paginile gazetei chişinăuiene Cuvânt moldovenesc spicuim o serie de informaţii referitoare la ei. Buni.\oară, numărul din 15 ianuarie 1 9 1 7 conţine următoarea informaţie: "După ştirile din Petrograd, 1 2 500 de copii români, care fac parte din organizaţia cercetaşilor, au trecut gran;ţa rusească de la Prut şi în frunte cu învăţătorii lor se îndreaptă pe jos spre oraşul basan:bean Bălţi [ . . . ] . De acolo cercetaşii români, după ce se vor aduna toţi, vor merge mai departe în Rusia cu trenul. Prin Preaînaltă poruncă este însărcinat cu purtarea de grijă c; acestor copii generalul rus Voeikov"2• O altă ştire este inserată în numărul din 18 iam·.arie 1 9 17, pe care la fel o reproducem: "Din pricina că românii germanofili răspândes( zvonuri cum că între români şi ruşi s-au iscat mari neînţelegeri şi că ruşii se poartă r:·u cu românii bejenari, stăpânirea românească 1-a însărcinat pe Păunescu să cerceteze ;iaţa românilor bejenari în Rusia. Interesându-se de aproape de starea bejenarilor romi: ni, Păunescu a găsit că ei se află în cea mai bună stare"3•

La 25 ianuarie 19 1 / , redacţia Cuvântului moldovenesc a lansat apelul Jertfiţi pentru bejenarii români, în cart, iniţial, i s-a explicat publicului cititor că "stăpânirea românească şi cea rusească iau r;;ăsuri pentru îndulcirea sorţii amare a bejenarilor români. Dar, după cum se ştie, ajutOIT 1 stăpânirilor nu-i îndestulător. Se cere şi ajutorul obştesc, al fiecăruia din noi': Iar în în.:.1eiere redacţia a rugat: "Jertfiţi, oameni buni, pentru fraţii noştri de un neam şi de un sânge şi Dumnezeu Sfântul vă va răsplăti pentru mâna de ajutor pe care veţi întinde-o voi în ceasul acesta de grea cumpănă pentru neamul românesc"� .

Un apel similar a adresat şi Uniunea tovărăşiilor de credit din Basarabia, care a rugat administraţiile tovărăşiilor asociate să propună adunărilor generale ale membrilor săi "să dezbată întrebarea despre jertfirea unui ajutor pentru nevoile fraţilor noştri românibejenari"5.

După cum ne dăm seama, în anii Primului Război Mondial a avut loc un exod al românilor în Rusia. Despre aceasta putem judeca citind următoarea informaţie din Cuvânt moldovenesc de la 8 f�ruarie 1 9 17: "Comitetul Uniunii Oraşelor, care lucrează şi slujeşte frontul românesc, a hotărât să deschidă 1 O ceainării: în Ovidiopol, Akkerman, Monaşe, Bairam cea, Săra ta, Cor�maz, Faraonovca, Cantemirscaia şi Cleastiţ, să înfiinţeze două băi şi să trimită în Akkerf\lan un cabinet bacteriologie. Toate acestea se deschid pe drumul bejenarilor din Român,ia''6•

Cuvânt moldovenesc. din 1 2 februarie 1 9 1 7 înştiinţa cititorii că "marele cântăreţ al durerilor şi nădejdilor ne(lmului românesc din Transilvania, poetul Octavian Goga a plecat

68


zilele trecute la Petrograd. În drumul său s-a oprit în Chişinău pentru a se vedea cu sora sa, care trăieşte aici ca bejenară"7•

Ca urmare a apelului lansat, redacţia Cuvântului moldovenesc a primit numeroase ajutoare băneşti destinate refugiaţilor, listele celor care au contribuit cu bani fiind publicate în paginile gazetei. Reproducem în continuare una dintre aceste liste, inclusă în numărul din 12 aprilie al Cuvântului moldovenesc, din care se constată prezenţa prizonierilor transilvăneni în diverse zone geografice ale imensei Rusii: "La redacţia noastră s-au mai primit pentru bejenarii români următoarele sume: de la 1 6 plenici (prizonieri) transilvăneni din satul Murzali-Bitak, gubernia Taurida - 50 de ruble; de la 1 7 plenici transilvăneni dintr-un alt sat din gubernia Taurida - 37 de ruble, de la Gavril Barză din gubernia Tobolsk - 7 ruble; de la 1 0 plenici transilvăneni din satul Uglovka, gubernia Novgorod - I l ruble; de la plenicii transilvăneni din satul Enkievo, gubernia Ekaterinoslav - 33 de ruble; de la 5 plenici transilvăneni din gubernia Voronej - 5 ruble; de la preotul Andrei Murafa din Costiujeni - 5 ruble, de la plenicii români din satul Almaznaia, gubernia Ekaterinoslav - 20 de ruble; de la marinarii români de pe crucişătorul Dacia - 155 de ruble; de la plenicii bucovineni, ardeleni şi bănăţeni din satul Gruzino, gubernia Novgorod - 100 de ruble, de la marinarii români de pe vasul Principesa Maria - 1 25 de ruble"".

O bună parte dintre refugiaţi, reuşind să obţină servicii, s-au încadrat în viaţa publică a Basarabiei, unii din rândul lor participând activ la acţiunile politice ale românilor basarabeni.

Bunăoară, Romulus Cioflec, care a venit în Chişinău la 10 martie 1 9 1 7, după cum menţionează el însuşi în volumul Pe urmele Basarabiei . . . , s-a angajat chiar din prima zi la redacţia Cuvântului moldovenesc9•

Peste două zile se aşează la Chişinău o altă personalitate notorie a Transilvaniei - Onisifor Ghibu, care, pe tot parcursul aflării sale aici (până în decembrie 1 9 1 810), a desfăşurat o activitate multilaterală şi prodigioasă în vederea revenirii Basarabiei în albia românismului. Aportul pe care 1-a adus cu multă dăruire de sine cauzei naţionale în Basarabia este descris cu lux de amănunte în lucrările cu caracter memorialistic semnate de el şi intitulate Pe baricadele vieţii şi !n vâltoarea revoluţiei ruseşti.

Vasile Fednic, anterior învăţător în satul Măriţei din părţile Sucevei, refugiat împreună cu alţi bucovineni, a fost funcţionar la Uniunea cooperativelor de credit şi păstrare din Chişinău 1 1 •

Doi transilvăneni, Romulus Cioflec ş i Onisifor Ghibu, s-au numărat printre cei 2 1 de membri fondatori ai Partidului �aţional Moldovenesc, constituit în perioada 13 martie-20 martie 1 9 1 7 de intelectualii grupaţi în jurul redacţiei gazetei Cuvânt moldovenesc, partid care a condus mişcarea de eliberare naţională a românilor basarabeni. Ambii au elaborat câte un proiect de program al viitorului partid, au participat la discutarea şi adoptarea proiectului de program redactat de comisia creată în acest scop12•

69


Cărturarii din mediul refugiaţilor au contribuit enorm la ridicarea nivelului de cultură al basarabenilor, care nu au dispus de şcoli în limba maternă, fiind obligaţi de regimul ţarist să înveţe în ruseşte. Sprijinul lor intelectual s-a concretizat prin următoarele activităţi în domeniul învăţământului din Basarabia.

Deoarece în cadrul diferitelor întruniri s-a insistat, pe lângă alte revendicări sociale, asupra introducerii limbii române în învăţământ, s-a considerat necesar de a organiza cursuri pentru cadrele didactice din şcolile primare naţionale. Cu scopul de a transpune în viaţă acest deziderat stringent al zilei, a fost înfiinţată o comisie, avându-i ca membri pe Ioan Scodigor, Em. Hammer, Onisifor Ghibu, Romulus Cioflec şi Ştefan Ciobanu, care a elaborat programul de organizare a cursurilor 1 3• Acestea au fost deschise pe data de 17 iunie 1917 , în Chişinău, pe o durată de două luni, pe parcursul cărora învăţătorii basarabeni au studiat limba română în baza alfabetului latin, istoria românilor, literatura şi muzica naţională. În calitate de lectori au fost următorii profesori basarabeni: Iustin Frăţiman (istoria românilor şi limba), preotul Alexei Mateevici (istoria literaturii române), Ştefan Ciobanu (limba română), Nicolae Popovschi (activitatea extraşcolară), preoţii Mihail Berezovschi şi Chicerescu (muzica); bucovineni: George Tofan (istoria românilor, limba şi lecţii practice), Liviu Marian (limba română) şi O. Ţopa (limba română); transilvăneni: Onisifor Ghibu (metodica, istoria literaturii, limba română şi lecţii practice) şi Romulus Cioflec (limba română şi lecţii practice); din regat: G. Aslan (limba română) . 1 4

"Aceste cursuri, consemna bucovineanul George Tofan, au contribuit la trezirea şi întărirea conştiinţei naţionale şi au deschis calea pentru progresul viitor. Concertul de încheiere ce s-a dat a fost o manifestaţie naţională de seamă, care a lăsat în acele vremuri, sărace de orice mişcare naţională, o impresie adâncă numeros ului auditoriu" 15• Elocventă este şi o altă apreciere de epocă: "Sporul ce s-a facut în două luni arată câtă sete de cultură era în sufletele învăţătorilor moldoveni şi cu ce dornică aviditate au prins ei cunoştinţele noi, care pentru prima oară le auzeau. Ei au învăţat să citească şi să scrie româneşte cu litere latine, au facut cunoştinţă cu gramatica românească. Din istoria naţională au aflat că ne tragem de la marele popor roman, că suntem fraţi cu francezii, italienii şi celelalte popoare civilizate neolatine, că avem un trecut plin de fapte mari. Din geografie au cunoscut întreg pământul românesc, iar la cursul de istorie a literaturii li s-au arătat ceea ce nici nu visaseră ei, că în limba română este o literatură frumoasă şi bogatâ' 16•

A urmat a doua serie de cursuri, organizate în luna octombrie 1 9 1 7, în trei oraşe basarabene: Chişinău, Bălţi şi Soroca. Majoritatea lectorilor desemnaţi pentru a preda la aceste cursuri "au fost selecţionaţi dintre refugiaţii români"17• Astfel, la cursurile din Chişinău limba română au predat-o: Romulus Cioflec, transilvănean, profesor la liceul din Pomârla, A. Banciu, transilvănean, profesor la gimnaziul din Braşov, George Tofan, bucovinean, directorul gimnaziului din Bazargic, şi O. Ţopa, bucovinean, profesor la şcoala reală din Cernăuţi; istoria neamului: George Tofan; istoria literaturii şi metodica: Onisifor Ghibu, inspector al şcolilor române din Transilvania, care, în timpul aflării

70


sale la Soroca, unde a avut misiunea să organizeze cursurile, a fost înlocuit de I. Mateiu, inspector şcolar din Transilvania; cântarea şcolară: N. Oancea, transilvănean, învăţător la şcoala primară din Braşov; lecţiile practice: G. Codrea, transilvănean, directorul şcolii primare de stat din Făgăraş, C. Muşi ea, transilvănean, diacon şi învăţător în Braşov, înlocuit ulterior de Eug. Boteza tu, bucovinean, directorul şcolii primare române din Suceava. Lecţiile practice le-a condus la început O. Ghibu, apoi R. Cioflec şi G. Tofan. Cursurile din Bălţi au fost organizate de George Tofan, în calitate de lectori fiind angajaţi bucovinenii Liviu Florea Marian (directorul cursurilor), Nicolae Palamar, Dumitru Moldovanu, Ion Moldovanu şi Gheorghe Paranici. Responsabil de organizarea cursurilor din Soroca a fost O. Ghibu, iar ca lectori au fost desemnaţi Dumitru Lupan, profesor la gimnaziul din Braşov, Mihail Baciu, profesor la gimnaziul din Câmpulung, Andrei Oţetea, transilvănean, Candid Muşlea, învăţător din Braşov, şi soţii Olimpia şi George Boeriu, învăţători din comitatul Făgăraş1R.

Din două acte de arhivă, datate cu 1 5 şi 20 octombrie 1 9 1 7, aflăm că trei refugiaţi, George Tofan, Romulus Cioflec şi Ovid Ţopa, erau membri ai Comisiei culturale moldoveneşti de pe lângă Zemstva Gubernială din Basarabia, cu vot consultativ, din care mai făceau parte următorii basarabeni: arhimandritul Gurie Grosu, Nicolae Alexandri, Constantin Popescu, Pavel Arventiev, Ioan Scodigor, G. Ciubuc şi Antonina Gavriliţă19•

Din toamna anului 1 9 1 7, limba română a fost introdusă ca obiect de studiu şi în instituţiile de învăţământ mediu din Basarabia. Deoarece în provincie lipseau specialişti în domeniu, predarea acestui obiect a fost oferită refugiaţilor români. Bunăoară, prin adresa din 2 decembrie 1 9 1 7, Secţia Învăţământului Public din cadrul Consiliului Zemstvei Guberniale din Basarabia înştiinţa direcţia Liceului Nr. 2 de Băieţi din Chişinău că, în şedinţa sa din 23 noiembrie 1 9 1 7, Comisia Şcolară a Zemstvei Guberniale din Basarabia a decis să-I recomande pe Petre Haneş, regăţean, în funcţia de profesor de limbă română la acest liceu20•

Examinând, la 3 decembrie 1 9 1 7, situaţia cu privire la predarea limbii române în instituţiile de învăţământ mediu, Comisia Şcolară a Zemstvei Guberniale din Basarabia a întocmit o listă de candidaţi pentru a fi profesori de limbă română în instituţiile respective. Lista cuprindea numele doar a două persoane supuse Rusiei, care erau basarabeni, acestea fiind C. Frăţiman, absolvent al Academiei Teologice din Sankt Petersburg, şi Pantelimon Halippa, absolvent al Universităţii din laşi. Restul per:;oanelor enumerate făceau parte din rândul refugiaţilor ardeleni, bucovineni şi regăţeni, şi anume: R. Cioflec, O. Ghibu, A. Banciu, I Mateiu, O. Ţopa, G. Tofan, L. Marian, doamna Vasiliu, M. Baciu, N. Palamar, D. Logigan, D. Lupan, Bunea, Mardan, P. Haneş, P. Ştefănescu, G.D. Constantinescu, E.D. Constantinescu, Bornemisa şi I . Agârbiceanu, toţi cu studii universitare, cu excepţia doamnei Vasiliu, care urmase doar trei ani de universitate2 1 .

D in paginile revistei Şcoala moldovenească, apărută la începutul anului 19 18, aflăm că majoritatea dintre refugiaţii enumeraţi mai sus au fost numiţi în calitate de profesori

7 1


de limbă română şi istorie a românilor în diferite instituţii de învăţământ, atât din Chişinău, cât şi din alte localităţi ale Basarabiei. Astfel, bucovineanul George Tofan, încă de la întâi octombrie 1 9 1 7, preda limba română la Şcoala eparhială de fete din Chişinău. La Institutul de învăţători din Chişinău, Romulus Cioflec preda limba română şi George Tofan, istoria. La Seminarul Teologic din Chişinău (închis la 1 decembrie, pentru o anumită perioadă de timp) fuseseră desemnaţi Liviu Marian (limba română) şi George Tofan (istoria românilor şi istoria bisericească). La Şcoala duhovnicească din Chişinău - Ovid Ţopa (limba română) şi N. Oancea (cântarea vocală). La Seminarul pedagogic de fete - Onisifor Ghibu (metodica predării limbii române), demisionat ulterior, fiind înlocuit de Dimitrie Munteanu-Râmnic, profesor din Ploieşti. La Liceul nr. 1 de Băieţi din Chişinău - Romulus Cioflec (limba română). La Liceul Nr. 2 de Băieţi din Chişinău - Petre V. Haneş (limba română), profesor din Bucureşti. La Liceul nr. 3 de Băieţi din Chişinău - arhimandritul Gurie Grosu (limba română) şi O. Ţopa (istoria). La Liceul nr. 4 din Chişinău - D. Logigan (limba română). La Şcoala reală din Chişinău - G. Tofan (limba română), înlocuit apoi de Emanuil Iliuţ din Suceava. La Liceul de fete de zemstvă - O. Ţopa (limba română), O. Ghibu (limba, literatura, istoria şi metodica predării limbii române), demisionat de la 25 ianuarie 1 9 1 8 şi înlocuit prin S. Bornemisa. La Liceul nr. 1 de Fete din Chişinău - Maria Botezatu din Suceava şi George Tofan, ambii profesori de limbă română. La Liceul nr. 2 de Fete din Chişinău - D. Munteanu-Râmnic (limba română). La Liceul nr. 3 de Fete din Chişinău - preotul Nicolae Vlad (limba română) şi George Tofan (limba română), ambii bucovineni. La Liceul nr. 4 de Fete din Chişinău - Axente Banciu şi Maria Botezatu. La Şcoala de 2 clase de la Malina (suburbie a Chişinăului) - D. Logigan. La şcolile secundare din oraşul Bălţi (de la 1 1 decembrie 1 9 1 7) - L. Marian şi N. Palamar, ambii în calitate de profesori de limbă română. La şcolile secundare din oraşul Soroca (de la 24-25 octombrie 1 9 1 7) - A. Oţetea (limba română), temporar, Mihail Baciu (limba română, istoria şi metodica) şi Dumitru Lupan (limba română). La gimnaziul din Rezina - Pintea Teleagă, absolvent al Facultăţii de Litere din Cernăuţi. La gimnaziul din Orhei - Eusebie Cozmiuc, profesor din Suceava22•

De menţionat că refugiaţii români aveau ore şi în cadrul cursurilor particulare de studiere a limbii române, frecventate de profesori, preoţi, militari, funcţionari, judecători. În calitate de lectori erau angajaţi George Tofan, Ovid Ţopa, Romulus Cioflec, D. Logigan23•

La înmugurirea sentimentului patriotic românesc a contribuit, de asemenea, şi Ardealul, "gazetă săptămânală pentru românii transilvăneni aflători în Rusia': sub redacţia lui Onisifor Ghibu, care începe să apară la Chişinău de la 1 octombrie 1 9 1 7, fiind imprimată în Tipografia Societăţii Culturale a Românilor din Basarabia. La 24 ianuarie 1 9 18, acest săptămânal este transformat în ziarul cotidian România Nouă, "organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor': cu sediul redacţiei în Chişinău (str. Gogol, 39). Ziarul era condus de un comitet de redacţie alcătuit din: dr. Onisifor Ghibu şi dr. Ioan Mateiu (din Transilvania), Vasile Harea şi Vlad Cazacliu (din Basarabia), George

72


Tofan (din Bucovina), Dimitrie Munteanu-Râmnic (din România), Constantin Noie (din Macedonia), dr. Atanasie Popovici (din Serbia)24•

Un şir de persoane refugiate s-au numărat printre fondatorii Universităţii Populare din Chişinău, inaugurată la 18 februarie 1 9 18, care a propagat cultura românească în mediul basarabean.

Aşadar, refugiaţii ardeleni, bucovineni şi regăţeni, veniţi în Basarabia din cauza războiului, au contribuit în mare măsură la accelerarea procesului de renaştere naţională a românilor basarabeni, care s-a produs după un secol şi ceva de dominaţie a regimului imperial rusesc. Având rolul de mesageri ai spiritualităţii româneşti, ei şi-au adus obolul într-o fază crucială pentru Basarabia, care s-a încheiat cu actul unirii acestei provincii româneşti cu România.

NOTE: 1 O.Ghibu, Călătorind prin Basarabia. Impresiile unui român ardelean, Chişinău, 1923, p. 2. ' Cuvânt moldovenesc, 15 ianuarie 1 9 1 7, nr. 5 (205), p. 4. ·1 Ibidem, 18 ianuarie 19 17, nr. 6, p. 4. ' Ibidem, 25 decembrie 1 9 1 7, nr. 8, p. 1 . ; Ibidem, 1 februarie 1 9 1 7, nr. 10, p. 4. 6 1bidem" 8 februarie 1 9 1 7, nr. 12, p. 4. 7 Ibidem, 12 aprilie 1 9 1 7, p. 4. • Ibidem. 9 L. Donici, Revoluţia rusă. R. Cioflec, Pe urmele Basarabiei . . . , Chişinău, 1 992, p. 1 99-207. 10 O. Ghibu, op. cit., p. 2. 1 1 Şcoala Basarabiei, decembrie 1 9 1 8, nr. 2, p. 55. Revista dă informaţii despre moartea lui V.

Fednic, reintors de curând în Bucovina. " O. Ghibu, ln vâltoarea revoluţiei ruseşti, Bucureşti, 1 993, p. 17-23; V. Harea, Basarabia pe

drumul unirii, Galaţi, 1995, p. 39-42. " O pagină din istoria Basarabiei. Sfawl Ţcirii (1 917-1918), Chişinău, 2004, p. 92. " Şcoala Basarabiei, noiembrie 1 9 1 8, nr. 1. f' 5. 15 Ibidem, p. 5-6. 16 O pagină din istoria Basarabiei, p. 93. 17 Ibidem, p. 95. 18 Şcoala moldovenească, 19 1 8,nr. 5-6, p. 192-20 1 ; Şcoala Basarabiei, noiembrie 1 9 18, nr. 1 , p. 6;

Ibidem, decembrie 1 9 1 8, nr. 2, p. 10. 19 Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare ANRM), Fondul 65, inventarul 1 ,

dosarul 2204, f. 2-3. -

20 AN RM, F. 1 772, inv. 8, d. 4, f. 196. 21 ANRM, F. 1 862, inv. 22, d. 572, f. 55. " Şcoala moldovenească, 1 9 1 8, nr. 5-6, p. 220-224. " Ibidem, p. 224-225. " Şcoala moldovenească, 1 9 1 8, nr. 5-6, p. 233-234, 242.

73


David Gyula, Postfaţa: La graniţa dintre două lumi (Ket vilag ha taran),

in volumul Romulus Cioflec: ărvenyben (Virtejul), Bucureşti, Kriterion, 1983, p. l91- 197

Traducere: Andrea Chiricescu, muzeograf, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Pe bolta cerească nu strălucesc doar stele mari şi luminoase. Dimpotrivă, majoritatea sunt greu de văzut cu ochiul liber, şi totuşi este de neînchipuit fără ele universul într-o seară de august. Poate că le-am putea aprecia cu adevărat numai dacă ele ar lipsi, dacă în locul lor s-ar deschide nişte găuri negre.

Acest fenomen are loc într-un fel şi în cazul .. stelelor mai mici" din literatură. Există legiuni întregi în literatura fiecărei ţări, formate din acei scriitori care nu sunt luaţi în considerare de istoria literaturii, nici măcar la nivel gimnazial, ale căror opere se prăfuiesc în timp, uitate undeva pe rafturile bibliotecilor, şi dacă din greşeală ajung în mâinile cuiva, cititorul nu găseşte prea multe informaţii, nici măcar în lexicoane sau enciclopedii, referitoare la scriitorul intrat în anonimat. Apoi apare dintr-o dată o ocazie - de multe ori fără a avea legătură strictă cu literatura - când se adevereşte faptul că în opera ce se ascundea există un anumit aspect, fără de care pe cerul înstelat al existenţei omeneşti ar fi un punct întunecat.

Din categoria acestor .,stele mai mici" face parte şi Romulus Cioflec, autorul acestui roman.

G. Călinescu, în Istoria literaturii . .. apărută în I 940, i-a dedicat abia trei-patru rânduri, cu atât mai mult cât acestea apar într-un paragraf a cărui formulă de început îi stabileşte locul în categoria scriitorilor care .. astăzi pot fi deja neglijaţi': Pe reversul monedei stă însă încurajarea prietenească a lui George Topârceanu, care a mijlocit calea primelor nuvele ale proaspătului absolvent, profesor-asistent şi bibliotecar al Academiei, venit la Bucureşti din Ardeal, spre redacţia de mare anvergură a Vieţii Româneşti; avem în vedere şi scrisoarea prietenească a lui Panait Istrati, care a numit nuvela .,Trei aldămaşe': propusă de el să fie tradusă în limba franceză, .. o mică capodoperă"; de asemenea premiul .,Ion Heliade Rădulescu': cu care a fost premiat romanul Vârtejul, .,minunat" conform aprecierilor lui Perpessicius, de către Academia Română, în anul 1 938; şi apoi mai avem părerea Luciei Demetrius, care, după aproape două decenii de la moartea scriitorului, îşi amintea astfel de efectul produs în acele timpuri de romanul premiat: .. L-am citit pe nerăsuflate. Apoi l-am strâns la piept şi am fugit la tatăl meu, la Vasile Demetrius, care era şi el scriitor. Şi el i-a citit. Amândoi am fost cuprinşi de o revelaţie, era surprinzătoare întâlnirea cu un mare scriitor, pe lângă care am trecut de parcă nici nu l-am fi observat, şi după care acum ne părea rău că nu l-am cunoscut la timpul său:·

Dar să lăsăm la o parte argumentele privind prestigiul, prin care, în cele din urmă, putem demonstra atât consensul, cât şi contrariul lucrurilor. Să luăm în mână opera,

74


care trebuie, ea însăşi, să-i demonstreze cititorului de astăzi că se află cu adevărat pe bolta cerească această mică stea, a cărei lumină o dată căpătată nu s-a stins cu trecerea timpului şi a oamenilor.

Romulus Cioflec s-a născut acum 1 00 de ani, în 1 882, şi a pornit pe drumul prozatorilor în perioada în care, în ceea ce priveşte descrierea satului românesc, se confruntau două curente cunoscute, poporanismul şi sămănătorismul. Şi în prozele sale de început, şi mai cu seamă în nuvelele ce evocă copilăria, dominante sunt idealizarea vieţii de la sat şi tendinţele idealist-moralizatoare ce se ascund în valorile morale superioare ale ţăranilor. Dar ele reflectă şi o lume specific ardelenească, cu caracteristici proprii, cu eroi formaţi în aceasta, şi un limbaj nu foarte disonant (strident), aceasta fiind explicaţia pentru faptul că drumul apariţiei lor peste Carpaţi a fost netezit de articolele scriitorului publicate în presa literară de către Nicolae Iorga, Ilarie Chendi şi Constantin Stere.

Aprecierea generaţiilor posterioare - care corespunde de fapt cu autocritica scriitorului mai înaintat în vârstă - este univocă în ceea ce priveşte aceste scrieri timpurii. Multitudinea "reţelelor cunoscute, şabloanelor tipologice, stiluri lor comune" din scrierile timpurii este demonstrată în Cuvânt înainte, scris de Mircea Braga, în ediţia de astăzi a romanului, şi însuşi scriitorul, într-un cuvânt înainte, pregătit pentru o antologie de nuvele, consideră că acestea nu au "cetăţenie literară". Şi totuşi, încrederea acordată de contemporani nu este nefondată, deoarece proza românească a atins punctul său de răscruce în deceniile premergătoare războiului. Este de înţeles părerea lui Eugen Lovinescu despre scriitorii veniţi din Ardeal: "Este o bucurie . . . că dintre aceştia ies în evidenţă fie un poet inspirat, fie un prozator cu un talent extraordinar, căruia poate îi lipseşte subtilitatea înţelegerii artei, care este un bun observator, puternic, sănătos şi înainte de toate îmbibat cu un nobil idealism, cu o iubire sfântă faţă de ai săi, faţă de cei umiliţi, fa\ă de cei muţi, a căror gură o deschide şi le spune durerile:· (Critice, V. 1 92 1 . 148 - 149)

Scrierile lui Ciollec sunt mai degrabă purtătoare le unui idealism nobil, decât transformarea artistică a lucrurilor observate. Mircea Braga consideră acest aspect determinant, deoarece remarcă întoarcerea constantă la temele primelor scrieri, şi spune că scriitorul a triumfat în cele din urmă tocmai prin cizelarea continuă, până la sfârşitul vieţii sale, a scrierilor de început.

Romanul Vârtejul este o creaţie mai târzie, mai matură din punct de vedere artistic. El a văzut lumina tiparului în anul 1 937, după apariţia în prealabil a două volume de nuvele şi a mai multor scrieri care prezintă impresii adunate de autor în contactul său cu "lumea cea mare': Este important însă de reţinut că experienţa de viaţă a scriitorului începe în lumea ţărănească a satului. Satul său natal este A raei, care se găseşte în partea sudică a vechiului Trei Scaune, ale cărui peisaje, forme, dar şi comunitate se pot recunoaşte în scrierile lui Cioflec. Din acest punct de vedere romanul Vârtejul face trimitere la începutul secolului XX, la perioada în care şi satul lui Cioflec s-a eliberat de sub stăpânirea familiilor grofilor Beldi, Nemes şi Miko, şi a pornit pe drumul progresului, cu

75


iluziile oferite de vecinii saşi, oameni harnici şi gospodari, dar şi cu înlesnirile oferite de transhumanţă şi alte diverse posibilităţi ale vremii (în centrul romanului aflându-se contrabanda).

Lumea eroilor reprezentată de Cioflec este în parte aceeaşi, dar în parte diferită de cea în care se desfăşoară drama lui Ion Pop al Glanetaşului, personajul lui Rebreanu sau Turi Dani a lui Moricz Zsigmond (eroul romanului Sârarany). Situaţia socială fundamentală, în care se pot acum elibera energiile ţăranului subjugat, este aceeaşi. Dar căile prin care se eliberează aceste energii - lăsând la o parte calitatea, de la sine înţeleasă, a scrierii - sunt diferite, la fel ca posibilităţile de manifestare, şi din acest motiv Mitrea Căuş şi Ghiţă Haidama nu pot deveni purtători atât de reprezentativi ai acestei emancipări, precum sunt Ion al Glanetaşului sau Turi Dani.

Mitrea şi Ghiţă nu sunt puşi în faţa unei orânduiri sociale, ci în faţa legii, în eludarea căreia are un rol important şi societatea. Dar asta se întâmplă şi în alte cazuri, nu numai în cazul celor doi, căci în roman, în spatele mai multor averi se ascund lucruri necurate, în afara limitelor permise. Este dată o posibilitate obiectivă pentru a fi ocolite direcţiile principale ale conflictelor sociale, prin care Mit rea Căuş nu poate deveni un reprezentant universal al năzuinţelor ţăranului, cum sunt Ion Glanetaşu sau Turi Dani, chiar dacă el a avut această posibilitate de la bun început, fiind un tânăr ţăran fără avere şi pământ, care este urmărit de recuperarea poziţiei sociale pierdute.

Dar diferenţa constă şi într-un alt aspect. Cioflec se situează undeva la mijlocul dintre prezentarea satului ideal din sec. XIX (reprezentat de Slavici) şi satul prezentat prin prisma realismului modern, purtător de critică socială (reprezentat de Rebreanu). În descrierea satului Aluniş, se regăsesc însă şi elementele critice ale realităţii - privind înapoi în timp, în relaţia dintre moşie şi ţăranii săraci, în reprezentarea tipurilor de ţărani îmbogăţiţi, dar şi privind înainte (dat fiind faptul că acţiunea romanului se termină în primii ani de după încheierea celui dintâi război mondial), în caracteristica noului regim de a jecmăni populaţia, în neschimbata aservire a ţăranilor săraci, în reformele sociale (împărţirea pământurilor) - şi dacă ar urma această cale, ar ajunge mai aproape de conflictul principal al epocii sale. Dar decăderea lui Mitrea, din punctul de vedere al scriitorului, nu se datorează încălcării rânduielilor sociale, ci a rânduielilor morale.Atunci când tatăl său, sub influenţa mamei sale vitrege, îl înlătură pe Mitrea din testament, când, în aceeaşi perioadă, toate speranţele sale legate de exploatarea lemnului şi de plecarea în America se năruie, el se alătură unei bande de hoţi de cai şi contrabandişti, încercând astfel să îşi găsească un rost. Începând din acest moment, scriitorul îl pierde. Nu prin faptul că ajunge să fie întemniţat, ci cu mult înainte, o dată cu momentul în care Mitrea se înscrie, alături de primii oameni ai satului, în competiţia privind construirea bisericii, promiţând că va avea banii necesari pentru aceasta. Din punctul de vedere al scriitorului, motivul eşecului este orgoliul său, deoarece banii promişi trebuiau făcuţi, şi acest fapt a condus la noua găselniţă - furtul de cai - care va avea un final tragic.

76


Dar închisoarea este doar prima dintre învăţăturile morale. Căci Mitrea, odată cu începerea războiului mondial, se înscrie pe front, pentru a şterge cu purtarea sa amintirea experienţei din închisoare şi pentru a recâştiga respectul oamenilor, în ai căror ochi decăzuse în prealabil. Pentru purtarea sa de pe front însuşi împăratul german îl decorează cu cea mai înaltă decoraţie: crucea de fier germană. Dar aceasta reprezintă o nouă încercare zadarnică, deoarece nemţii, cu tot cu Monarhia, au pierdut războiul, iar decoraţia dată de împărat nu mai reprezintă nimic în noua ordine mondială de după război. Mit rea însă îşi amărăşte şi îşi încarcă sufletul pe front cu sângele celor omorâţi de mâinile sale.

La fel se va transforma în fier fără valoare şi cealaltă decoraţie, pe care o primeşte, după înrolarea din primăvara anului 1919 în armata română, pentru vitejia demonstrată împotriva soldaţilor lui Kun Bela. Dată fiind această decoraţie, el spera cu adevărat că, deşi tatăl său murise în timpul anilor de război, iar mama sa vitregă şi preotul Brânduşa I-au dezmoşteni! total, va obţine măcar o parte din pământ. În zadar. Timpul petrecut pe vremuri în închisoare şi un nou conflict cu preotul sunt motive îndestulătoare pentru a-1 frustra, dar şi pentru a-i crea o imagine proastă, de om periculos. Plecat de acasă, la pădure, apoi alăturându-se vechii bande de hoţi, încercă să facă bani, pentru a-şi întreţine familia de pe o zi pe alta, dar se pomeneşte cu jandarm ii pe urmele sale.

El nu îşi creează propria soartă - pentru a putea deveni purtătorul dorinţelor de afirmare a unei pături sociale - ci este un om vânat, deasupra capului său plutind ameninţarea pasului fatal. Şi degeaba se naşte în el un fel de religiozitate (credinţă), rezultată ca urmare a evenimentelor din timpul războiului, degeaba încearcă să-şi pecetluiască o dată pentru totdeauna soarta şi pe cea a familiei sale, retrăgându-se, de comun acord, într-o mănăstire, el rămâne în ochii lumii o brută periculoasă, pe care gloanţele jandarmilor o răpun exact în momentul în care porneşte împreună cu soţia şi fiul său spre mănăstirea ce promitea pacea sufletească.

În esenţă, personajul principal întruchipează o învăţătură moralizatoare: degeaba e rea lumea; tu nu te amesteca între cei răi, deoarece toată lumea scapă, şi numai tu vei pierde din cauza aceasta. Prin descrierea personajelor secundare şi prin modelarea sorţii acestora reuşeşte să surprindă multe personaje şi situaţii caracteristice satului ardelenesc în procesul de populare, la cumpăna dintre secole. Acestui mediu, în care se derulează soarta nefericitului personaj principal, i se datorează faptul că romanul pare viu, şi mai puţin lui Mitrea Căuş. Din biografia lui Cioflec, aflăm că la sfârşitul anilor 20 a legat o strânsă prietenie cu Panait Istrati, şi împreună cu acesta, în 1929, la Lupeni, reneagă apartenenţa lor la Partidul Ţărănist, partidul de guvernare, responsabil pentru evenimentele acelui an. Astfel, multe personaje secundare ale acestui roman ne aduc aminte de autorul declaraţiei care a provocat vâlvă mare în presa anului 1929. Între aceste personaje se numără şi părintele Brânduşa, care, pe lângă faptul că ţine în mâinile sale atotputernice sufletele enoriaşilor, are sub control şi cooperativa satului, iar apoi, în timpul războiului şi după terminarea acestuia, controlează şi reţeaua alimentară a judeţului. În timp ce enoriaşii, sub

77


comanda sa directă, construiesc o biserică nouă, el devine cea mai mare putere a zonei, fiind principalul beneficiar al împărţirii pământurilor. Apoi avem pe notarul satului, care, în schimbul unei recompense pe măsură, acoperă cu hârtii oficiale acţiunile bandei de hoţi. Apare şi celălalt notar, care, la cererea ministerului, în vederea apropierii alegerilor, păstrează lista alegătorilor decedaţi, care, la un singur semn, votează toţi în favoarea conducerii. Şi îl avem şi pe "fratele de sânge': Ghiţă Haidama, care, după ce şi-a pierdut un braţ pe front, devine administratorul cooperativei părintelui Brânduşa, şi începe să îşi crească fiii în spiritul ridicării la nivelul de domni, fapt nu imposibil de realizat.

Satul lui Cioflec are o caracteristică specială, şi anume că în opera scriitorului nu se găsesc urme ale problemelor de convieţuire interetnică. În 1 924 îi apare un volum de nuvele cu titlul Români din secuime (Romdnok a szekelyek kăzătt), dar în acesta doar două momente sunt relevante în ceea ce priveşte acest titlu: într-o nuvelă avocatul căutat de un ţăran dornic de a divorţa locuieşte lângă o biserică reformată, iar în altă nuvelă, un strămoş al unui bătrân cioban cumpărase o casă de piatră de la groful Beldi, o dată cu casa primeşte şi denumirea de "grof': Ca urmare, nici în romanul Vârtejul nu întâlnim mai multe pasaje care să amintească de secui sau de conflicte cu aceştia. Fără a face referire la vreun conflict etnic, numele moşierilor şi administratorilor moşiilor, atât din sat cât şi din satele învecinate, sunt singurele care arată că satul este compus, în procent relativ egal, din etnici români şi secui.

Doar mobilul romanului Pe urmele destinului (A sors nyomdokain - 1943) şi primele sale capitole se leagă în mod direct de un moment definitoriu din relaţia dintre cele două etnii, şi anume momentul în care armata română, în războiul din 1 9 1 6, este nevoită să se retragă din faţa armatelor germană şi austro-ungară, împreună cu aceasta fiind nevoită să se retragă şi populaţia română din micuţul sat ardelenesc, pornind spre munţii Ural.

Probabil că în acest context este important şi faptul că Cioflec şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii departe de locurile natale, unde alt fel de evenimente şi trăiri şi -au făcut loc în sufletul său. Aceasta pentru că, în nu foarte intinsa lui operă literară, un rol important, în mod vizibil, l-au jucat propriile sale trăiri. Este posibil ca el să fi simţit că sarcina aceasta depăşeşte posibilităţile sale literare, artistice. Căci el nu a trăit doar momentele de cumpănă ale relaţiilor dintre cele două etnii (satul său natal situându-se la capătul nordic al "graniţei vieneze': ceea ce nu a uşurat deloc convieţuirea, până atunci liniştită, a celor două etnii), ci a trăit şi anii de dezvoltare a socialismului de după eliberare.

În 1950, cizelează din nou textul romanului Vârtejul, apoi scrie încă un roman, Baierut, un "roman de carieră", care vorbeşte despre îmbogăţirea necondiţionată şi neînfrânată a parveniţilor, roman care a apărut însă numai în anul 1955, după moartea autorului.

Deşi a existat doar ca "o stea mai mică': Romulus Cioflec este vizibil totuşi pe bolta cerească a literaturii române. Iar în satul său natal o asociaţie culturală îi poartă numele, ca fiu al satului, care, prin scrierile sale, a făcut nemuritoare bucuriile, dorinţele, visele şi frământările consătenilor săi.

78


Simina Muntean - clasa a XI-a F, Colegiul Naţional "Mihai Viteazul': Sf. Gheorghe

Impresii . . . de la Casa Memorială "Romulus Cioflec"

Manifestarea desfăşurată la Casa memorială "Romulus Cioflec" din Araci, în 6 mai 2006, m-a impresionat în mod deosebit. A fost pentru prima oară când am vizitat casa unui scriitor şi, bineînţeles, pentru prima oară când am participat la o lecţie desfăşurată într-un asemenea cadru. Activitatea a fost bazată pe comunicare, nu atât a elevilor cu profesorul, ci mai mult a elevilor între ei, aceştia lucrând pe echipe, achiziţionând informaţie din muzeu şi transmiţând-o în mod organizat.

După ce am vizitat Casa memorială "Romulus Cioflec': pot spune că este un loc extraordinar şi numai bun de a scrie. Parcă există acolo, undeva, o sursă de inspiraţie. Însăşi simplitatea Casei şi a lucrurilor, deşi simple, sunt deosebit de frumoase şi "disponibile': parcă, în a-ţi transmite "ceva': În timp ce şedeam (fără să mă vadă custodele) pe fotoliul acela mare şi confortabil, îmi spuneam: "Îţi dai seama! Pe acest scaun a stat cândva şi omul, care, deşi nu e cunoscut de toată lumea, a avut "curajul" să lase aşternut pe o "hârtie" învăţături, sfaturi şi scrieri din care ai ce învăţa!':

Revenind la locul natal al scriitorului Romulus Cioflec, la grădina şi pomii înfloriţi, la iarba verde şi, mai ales, la tradiţionalul nuc, mie mi s-au părut a fi toate ceva deosebit, ce te îmbie, parcă, la meditaţie, deoarece prin farmecul pe care-I transmit, în primul rând, te simţi liniştit: ui\i de stres, probleme şi greutăţi. Deşi n-am stat mult sub acel nuc, am găsit o pace şi o fericire interioară, lucru care mi se întâmplă doar în locurile de care mă leagă anumite amintiri frumoase. Cred că, dacă aş fi fost singură, aş fi meditat ore întregi fără să-mi dau seama de trecerea timpului.

Dar, să spun şi cum m-am simţit în urma activităţii desfăşurate acolo. În primul rând, a fost o activitate reuşită (pentru mine), în sensul că le-am simţit pe colege mult mai aproape de "frecvenţa" cu care ar trebui să fim la fiecare lecţie. Am fost mult mai interesate şi mult mai active faţă de alte ore. Parcă dispăruse acel stres pe care-I ai zi de zi la şcoală: "Oare mă ascultă? Oare ne dă lucrare?". Dispăruse şi acea nerăbdare cu care aşteptăm trecerea minutelor din oră şi sunetul clopoţelului.

De învăţat, am învăţat multe la Casa memorială "Romulus Cioflec'; fiindcă am partiei· pat cu plăcere şi interes, iar informaţiile s-au prins de mine involuntar. E mult mai uşor să reţii, când ai în faţă dovezile şi materialul de explorat.

Mie chiar mi-a plăcut la această activitate şi sper din suflet să mai pot participa şi la altele de acest gen.

Articol publicat în Cuvântul nou, iunie 2006

79


Repere din viaţa şi activitatea lui Romulus Cioflec

1 aprilie 1882 - s-a născut în satul A raei (Arpătac ), judeţul Covasna, fiind al patrulea din cei treisprezece copii ai lui Constantin Ciotlec, cântăreţ bisericesc ortodox, şi ai soţiei sale Maria, născută Bucşa

1889 - 1901 - elev, la început - la şcoala primară din satul natal, la liceul din Braşov, apoi - la Şcoala Normală din Câmpulung Muscel, unde era singurul elev din Transilvania, pe an de studiu, fiind coleg de clasă cu Ion Mihalache ( 1 882- I 965), viitorul mare om politic

1901 - 1 904 - este învăţător în comunele Chiojdeanca şi Boldeşti din judeţul Prahova

1905 - debutează cu schiţa Un gând în revista Sămănătorul

1 906 -1940 - publică nuvele şi schiţe în diverse publicaţii: Gazeta de Transilvania, Sămănătorul, Viaţa literară, Ramuri, Viaţa românească, Adevărul literar şi artistic ş. a.

1907 - editează primul volum de nuvele şi povestiri, Doamne, ajută-ne!, ce apare la recomandarea lui Nicolae Iorga şi a lui Ilarie Chendi, ca urmare a colaborării la Sămănătorul şi la Viaţa literară

1 905 - 1 9 1 O - bibliotecar la Academia Româna

1 9 1 0- 1 9 14 - urmează cursurile Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere şi Filozofie (ani în care, cu unele întreruperi, a şi lucrat)

1 9 1 1 - 1912 - la invitaţia lui Vasile Goldiş ( 1 862- 1934), directorul ziarului Românul din Arad, Romulus Ciotlec este prim-redactor al acestei publicaţii

1 91 4- 1 918 - este profesor la Liceul "Andrei Başotâ' din Pomârla,judeţul Botoşani

1917 februarie - călătoreşte la St. Petersburg, unde asista la desfăşurarea revoluţiei din februarie-martie 19 17

1917 - se află l a Chişinău, ajutând, l a invitaţia lui Pantelimon Halippa, proeminent om politic basarabean din acea perioadă, la redactarea gazetei Cuvânt moldovenesc; colaborează la publicaţiile Sfatul Ţării, Şcoala moldovenească etc.

1 9 18- 1926 - este profesor la Chişinău - un an la Liceul nr. I de Băieţi « B. P. Hasdeu » şi şapte ani la Liceul Nr. 2 de Băieţi « Mihai Eminescu » (în anul şcolar 1 92 1 - 1922 are o bursă de studii la Berlin).

1 920 - îi apare volumul de nuvele şi povestiri Lacrimi călătoare, ia Editura Viaţa românească, din Iaşi

19 16- 1920 - duce o corespondenţă regulată cu Garabet Ibrăileanu, conducătorul şi

animatorul revistei ieşene Viaţa românească, care preţuia în persoana lui Romulus Cio-

80


flec nu numai pe iscusitul prozator, ci şi pe organizatorul reţelei de difuzare în Basarabia a importantei publicaţii Viaţa românească

1920 -20 octombrie - într-o scrisoare trimisă lui Garabet Ibrăileanu, menţionează că e preocupat de scrierea amintirilor basarabene; acestea au apărut în mai multe fascicule din Viaţa românească, sub titlul Amintiri din anul Invierii, stând la baza operei Pe urmele Basarabiei

1923 - se căsătoreşte cu Antonina Gavriliţă, fiica avocatului Emanuil Gavriliţă ( căsătoria va dura şapte ani).

1924 - se înscrie în Liga drepturilor omului, având cartea de membru al Ligii nr. 620 1 26 noiembrie 1924

1925 - participă la lucrările Internaţionalei muncitorilor din învăţământ de la Paris, fiind preocupat de viaţa şi problemele profesionale ale cadrelor didactice

1927 - îi apare volumul Pe urmele Basarabiei ... note şi impresii din revoluţia rusească, la Institutul de editură şi arte grafice Cultura românească, Bucureşti

1926-1936 - este profesor la Şcoala Elementară de Comerţ, apoi la Şcoala Superioară de Comerţ şi la Liceul german de stat << Loga "• din Timişoara

1927 - călătoreşte, împreună cu soţia, în Spania, unde participă la cursurile de vară ale Centrului de Studii Istorice din Madrid, conduse de Menendez Pidal

1 928 - editează volumul Cutreierând Spania. Impresii de călătorie, la Editura Adevărul, Biblioteca Dimineaţa, numerele 1 14 - 1 15 .

1928 - călătoreşte la Polul Nord, pe nava Monte Cervantes a unei companii de navigaţie din Hamburg, trăind o adevărată aventură

1929 - îşi tipăreşte impresiile de călătorie de la Polul Nord, în volumul Sub soarele polar, Editura Naţională - S. Ciornei

1929 iulie - cunoaşte, la Paris, pe Panait Istrati ( 1884- 1935), de care îl va lega o strânsă prietenie, ce va dura până la moartea autorului Chirei Chiralina

1929 septembrie - merge cu Panait Istrati la Lupeni, ca să cerceteze consecinţele grevei muncitoreşti; revoltat de realităţile descoperite, îşi dă demisia (publicată în ziarele Adevărul şi Dimineaţa) din Partidul Naţional Ţărănesc, în care era înscris

1932 - se căsătoreşte cu Ana Ţânţăreanu din Araci, înrudită cu familia viitorului mitropolit Nicolae Colan; vor avea doua fete: Eleonora-Maria, căsătorită Popa şi IleanaGabriela, căsătorită Corodeanu

1936 - se stabileşte la Bucureşti, fiind un an profesor la Seminarul central, apoi, până la pensionare, în 1942 , la Liceul .,Gheorghe Lazăr"

1 937 - editează volumul Vârtejul, la Editura Adevărul, Bucuresti

81


1938 - la propunerea lui Mihail Sadoveanu, romanul Vârtejul este premiat de Academia Româna cu premiul « Ion Heliade Rădulescu ��

1 942 - îi apare, la Editura Casa şcoalelor, volumul de nuvele Români din secuime

1 942 - cu prilejul comemorării a şapte ani de la moartea scriitorului Panait Istrati, ţine la Bucureşti conferinţa intitulată Panait Istrati ca om

1 943 - publică romanul în două volume Pe urmele destinului. O goană în jur de sine însuşi la Editura Remus Cioflec (vărul scriitorului)

1 945 - începe pentru Romulus Cioflec o perioadă monotonă, chinuitoare pentru un om care toată viaţa a călătorit, închizându-se în spaţiul arid al traducerilor

1945 - traduce romanul Camarazii (Drei Kameraden) de Erich Maria Remarque

29 octombrie - I l noiembrie 1947 - Procesul politic înscenat conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănesc îl marchează pe scriitorul Romulus Cioflec. Alături de Iuliu Maniu (şi alţi fruntaşi ai partidului) este condamnat la închisoare pe viaţă şi Ion Mihalache, fostul său coleg, ce a rămas credincios partidului prin care a ajuns de zece ori în Parlamentul ţării şi al cărui preşedinte a fost.

1 947- 1955 - A fost afectat de întorsătura situaţiei politice şi, în continuare, ca scriitor, s-a autocenzurat (avea de crescut doi copii). Îşi dă seama că unele opere, ce le avea scrise, nu vor mai putea fi tipărite (ex. romanul, rămas inedit, Ispăşirile), iar altele nu-i vor fi retipărite (ex. Pe urmele Basarabiei) . Pregăteşte pentru tipar un volum de nuvele, selectate din volumele anterioare. Revede, pentru o a doua ediţie, operele apărute anterior: Vârtejul, Pe urmele destinului, Cutreierând Spania, Sub soarele polar. Scrie romanul Boieru/, inspirat din realităţile cunoscute ca învăţător în Prahova, la începutul secolului XX.

13 noiembrie 1 955 - Romulus Cioflec se stinge din viaţă; este înmormânat la cimitirul Bellu din Bucureşti, alături de Ion Barbu, Magda Isanos ş.a.

1 957 - îi apare postum romanul Boierul, la E.S.P.L.A. Bucureşti

1 970 - Editura Minerva publică, folosind materialul aflat în posesia soţiei scriitorului, Ana Cioflec, volumul de nuvele şi schiţe Trei aldămaşe, constituit şi prefaţat de autor.

1 970 - primul număr al revistei Manuscriptum (an 1, nr. l , 1970, p. 83-96) cuprinde o selecţie din corespondenţa lui Panait Istrati cu Romulus Cioflec, prezentată de Al. Oprea

1979 - la Editura Dacia din Cluj-Napoca este tipărită ediţia a doua a romanului Vârtejul, îngrijită de Mircea Braga

1983 - Editura Kriterion tipăreşte traducerea în limba maghiară a romanului Vârtejul - ărvenyben, tradus de David Gyula (consătean cu Romulus Cioflec)

1985 - apare, la Editura Dacia, a doua ediţie a romanului Pe urmele destinului, îngrijită şi cu un cuvânt înainte de Mircea Braga


1988 - Editura Sport - Turism tipăreşte ediţia a doua a volumului Cutreierând Spania, sub îngrijirea lui Nicolae Jula

1988 - Editura Dacia, din Cluj-Napoca, tipăreşte ediţia a doua a romanului Boierul, îngrijită de Mircea Braga, cu un cuvânt introductiv de Perpessicius.

1 992 - Editura Universitas, din Chişinău, publică Pe urmele Basarabiei, în acelaşi volum cu Revoluţia rusă de Leon Donici, ediţie alcătuită de Iurie Colesnic.

Bibliografie

Opera scriitorului:

l . Doamne ajută-ne!, 1 907 2. Lacrimi călătoare, 1 920 3. Pe urmele Basarabiei . . . note şi impresii din revoluţia rusească, Institutul de Editură şi Arte

Grafice Cartea Românească, Bucureşti, 1927 4. Cutreierând Spania, Editura Adevărul, Biblioteca "Dimineaţa': 1 928 5. Sub soarele polar. Impresii şi peripeţii din voiajul unor salvaţi de la naufragiu de spărgătorul

Krasin, Editura "Naţională"- S. Ciornei, 1 929 6. Vîrtejul, roman, Editura Adevărul, Bucureşti, 1937 7. Români din secuime, nuvele, Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1 942. 8. Pe urmele destinului. O goană în jur de sine însuşi, 2 volume, Editura Remus Ciotlec, 1 943 9. Camarazii (Drei Kameraden), roman de Erich Maria Remarque, tradus de Romulus Cioflec,

1 945 10. Boierul, roman, E.S.P.L.A .• Bucureşti, 1957 I l . Trei aldămaşe. nuvele şi schiţe, Editura Minerva, 1970 1 2. Vîrtejul, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Mircea Braga, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

1 979 13 . Orvenyben (Vîrtejul), tradus de David Gyula, Editura Editura Kriterion, 1 983 14. Pe urmele destinului, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Mircea Braga, Editura Dacia, Cluj

Napoca, 1985 1 5. Cutreierând Spania, ediţie îngrijită, cuvânt înainte şi note de Nicolae Jula, Editura Sport

Turism, Bucureşti, 1988 16. Boierul, ediţie îngrijită de Mircea Braga, cu un cuvânt introductiv de Perpessicius, Editura

Dacia, Cluj-Napoca, 1988 1 7. Pe urmele Basarabiei .. . note şi impresii din revoluţia rusească, în acelaşi volum cu Revoluţia

rusă de Leon Donici, ediţie alcătuită de !urie Colesnic, Editura Universitas, Chişinău, 1 992 18. Moarte cu boc/uc, piesă de teatru în trei acte, ediţie îngrijită, prefaţă şi tabel cronologic de

Luminita Cornea, Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe, 1 998.

83


Referinţe generale şi critice:

Boboc, Mihai, recenzie la romanul Vîrtejul de Romulus Ciotlec, în revista Viaţa Basarabiei, anul Vl, nr. l 1, 1937, p. l08- l09.

Braga, Mircea, Romulus Ciojlec: prozatorul, prefaţă la romanul Vîrtejul de Romulus Ciotlec, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1 979.

Braga, Mircea, O trainică şi îndelungată prietenie, în revista Manuscriptum, nr. 2 / 1 984, (55), anu! XV, p. 19-2 l .

Braga, Mircea, De-structurare ş i re-structurare î n volumul Istoria literară ca pretext, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 69-92.

Braga, Mircea, Cuvânt înainte la volumul Pe urmele destinului de Romulus Ciotlec, ediţie îngrijită de Mircea Braga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985

Colesnic, !urie, Romulus Ciojlec în volumul Basarabia necunoscută, Editura Universitas, Chişinău, 1 993, p. 224-229.

Colesnic, !urie, La altarul memoriei . . . în volumul Revoluţia rusă de Leon Donici şi Pe urmele revoluţiei de Romulus Ciotlec, Editura Universitas, Chişinău, p. 164- 169.

David, Gyula,Ket vildg hatdrdn, în volumul ărvenyben, regeny, Kriterion Konyvkiad6, Bukarest, 1983, p. 1 9 1 - 197

Donea, Valter, Interviu cu Romulus Ciojlec, în Adevărul literar şi artistic, anul XVII, nr. 859, din 23 mai 1 937, p. 15 şi în volumul Romanul românesc în interviuri - o istorie autobiografică, antologie, sinteze bibliografice şi indice de Aurel Sasu şi Mariana Vartig, voi. 1. Editura Minerva, Bucureşti, 1 985

Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediţia a 11-a, revăzută şi adăugită, ediţie şi prefaţă de Al. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p. 637.

Corn ea, Luminita. Romulus Ciojlec ( 1882-1955), în Buletinul Societăţii pe anii 1991 - 1992, editat de Societatea de Ştiinţe Filologice din România, Bucureşti, 1992, p. 1 34- 1 35.

Cornea, Luminiţa, Itinerar spiritual - Romulus Ciojlec, în revista Dialog didactic, nr. 1 (aprilie) 1 996, p. 8-9.

Cornea, Luminiţa, Personalităţi literare: Romulus Ciojlec, în revista Şcoala noastră, anul IV, nr. 3 / 1997, p. 5.

Cornea, Luminiţa, Acasă la scriitorii români, în Angvstia, nr. 3, Sf. Gheorghe, 1 998, p. 387-390. Cornea, Luminiţa, Tabel cronologic şi Prefaţă la volumul Moarte cu bocluc de Romulus Ciotlec,

ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea, Editura Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe, 1 998. Cornea, Luminiţa, Inaugurarea Casei Memoriale de la A raei (plic filatelic), în revista Magazin de

filatelie, cartofilie şi numismatică, nr. 1 ( 49), ianuarie 1 999, p. 14. Costache, Adrian; Cornea, Luminiţa; Ionescu, Cristina; Lăzărescu, Gheorghe, Atlaml literaturii

române, Editura Cartographia, Budapesta, 2003, p. 35, 44. Ghibu, O., Pe baricadele vieţii. În Basarabia revoluţionară (1 917-191 8).Amintiri, Ediţie de Oc

tavian O. Ghibu, Chişinău, Editura Universitas, 1 992. Graure-Cornea, Luminita, Un scriitor covăsnean mai puţin cunoscut - Romulus Ciojlec (1882-

1 955), în Angvstia, 1, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1996, p. 333-355. Istrati, Panait, Scrisori către Romulus Ciojlec, prezentate de AL Oprea în Manuscriptum, anul !,

nr. 1, 1 970, pag. 83-96,

84


)ula, Nicolae, Cuvânt inainte la volumul Cutreierând Spania, de Romulus Cioflec, Editura Sport· Turism, Bucureşti, 1 988.

Lăcătuşu, Ioan, Personalităţi româneşti din actualul judeţ Covama, în volumul Identitate şi cultură la românii din secuime, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1 995, p. 198-212.

Lăcătuşu, Ioan, Mitropolitul Nicolae Colaii şi satul natal Araci, în volumul Omagiu mitropolitii· lui Nicolae Colan (1893-1993), Arhidiecezana Cluj, 1 995, p. 9-28.

Lăcătuşu, Ioan, Romulus Ciojlec (1882-1955), în volumul Personalităţi di11 Col'asna şi Harghita, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1 998, p. 47-5 1 .

Lăcătuşu, Ioan, Spiritualitate românească şi convieţuire interet11ică in Covasna şi Harghita, Edi· tura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2002.

Lăcătuşu, Ioan, Lechinţan, Vasile, Pătrunjel, Violeta, Românii din Covasna şi Harghita - Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, Editura Grai românesc, Miercurea-Ciuc, 2003, p. 1 22-1 25, 4 10-413.

Oprea, Al . , Panait Istrati - scrisori către Romulus Ciojlec, în Manuscriptum, anul !, nr. 1 , 1970, p. 83-96.

Oprea, Al., Panait Istrati. Dosar al vieţii şi al operei, Editura Minerva, Bucureşti, 1 976. Perpessicius, Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor, voi. Il, ( 1 958 - 1962), E.P.L., Bucu·

reşti, 1964, p. 348· 355. Perpessicius, Romulus Ciojlcc, romancier realist, cuvânt introductiv Ia romanul Boierul de Ro

mulus Cioflec, Editura Dacia, Cluj· Napoca , 1 988. Rafiroiu, G.G., A raei, Salon ta, 1 938, p. 49-55. Segarcea, Stelian, recenzie la romanul Pe urmele destinului de Romulus Cioflec, în revista Viaţa

Basarabiei, anul XII, nr. 1 1 - 1 2, 1943, p. 1 O 1· 1 02. Stan, Constantin 1., Activitatea lui Romulus Ciojlec pentru Unirea Basarabiei cu România ( 1917-

1918), în Angvstia, 2, Sf. Gheorghe, p. 265-272. • • • Scrisori către Ibrăileanu, voi. III , ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Viorica Botez, Gr. Botez,

1 . Lăzărescu şi Al. Teodorescu, prefată de N. 1. Popa, Studii şi articole, Editura Minerva, Bucureşti, 1 973, p. 43-51 şi altele.

85


-,�"...'__: ., '\ · .. �: -s T A T�P t: R S O N A -t

C U N O Ş T I N Ţ A D e L I M B I

S T U D I I L E f' Â C U T E

1. A.N.R.M.fond 1 772, nr. inventar 8, dosar 1 188,.fila 13/a

86

ANEXE

. ..-.!"-"


l:u tt , ... l"li."'!Mi lwl.:tle de intDtU 1n ln��lo'mlnllll dt .)tai o�'IIIIUII ori cool�a� e4c-

n. .... I 4• H"""I· �� H•r.UM!fWk.- -

·, - 1" . �- ; ..... - ......

S � R V I C l U L I N I N Y A T A M A N T

1 -l-I

..

1 , . . --1

1 1 ·�· � t .

Timpul ele urvlclu petrecut 1n flecar� cates;orle

OII: C".\II.D I

".. , ..... ,_ . ,_ 1 ·- ' �""'

2. A.N.R.M. fond 1772, nr. inventar 8, dosar 1 188,jila 13/b

l r

87


88

In confnrmftatt cu Dtcrtfttl Ltgt No. �2207{937, ptnltu complutarta jiştl dt

ptnsluttt d D·ld Pt#ftsor :J�-� Yd T�tldm sd blnoolfl a nt comunica dt urttnfd u1mdtoatt�t datt c:u ptivltt la situo{id D-sclt,

. cunoscdnd c� � functionat la Şcoola D·voaslf4 /�''' .. anii ...:f.4J��:.t.g_l6_, �.M�-

J,.t. � :1Jpf3J!#.�:.lL.tl#�Jci.ţ�:=oJ. �..J�21.=!.jU.f"I>L-&..�12!.�-1r.-...b� .... -� ' J. Timp ni cat a funcl(onat /s ueta şcoa/4 - de cdnd li p4nd c411d - tJni, lunf, zflt.

2. Data 11 numtJrul orJlnalul dt namlrt.

3. In tt colltotta juncflnnat. (Saplinllor dt uttdt6, suplinitor, dt/OJOI, ttlulor.)

4. Ma/tria, ti numdrul ordor predate sdptdmdnal, an cu 011.

S. Ct conctd/1 a avut, motivul fi numdtul onl/ntJ/uJ dt aprobare.

t;, Ftlul rdrlbutlunt/ (lunar, zilnic ltlU cu oro).

7. Salorlal {drd acusorif. - (Pdnd la 1 /aJL 19JO. Jalorlut dt bazd, Jar dt/o octaJid datd, •alarlul butdar lnlttral ct Ia primit tn j/twrt tund.

8. Ct grodaţll a a1.1a/ �/ ct tndtmn/zat/1 a primit, d11pd cort 1 ş'au jdcut rtflntrl

ptttltll ptnslt.

D. Rtflntrift tjccluatt la fondul dt ptnslt.

10. Timpul st11'lt cu rttlntrl fi Jtlr4 rt/lntrl 14 ptn!lt.

11. Fondul 3au Casa und( J'a vdrJpf fl/intr/1(. •. 1 . 'f'.-r<.. � .. UA flw'il ·�· ��r. . . 'Yi\4��L.fr '-'�J c.t"H""""Ciol"� ��"' /' 11t-- , "' · Â�J:,;r . D/�ecto", n � 6 A

1 �V'o/}

Secretar,

3. A.N.R.M. fond 1772, nr. inventar 8, dosar 1 188, fila 2


Onor,

Dl.rocţlt!Ilii Liceului de b!!ieţl. • ,Oh.l.=:azt"Lr • din

BUC\Jllf.STJ, La adreoa Dl'a. ho.l25} d1u 6.I .l94o ,

ATom onouc 3 Vll . coiiW!l.ca J:la1 joa toate nlaţiunl.le carute de Dv•. , cu prl.'ire la !uncţiowarea d-lu1 Profo"or R .Cl.ofieo , la Ltc. da blil.o�i ho,2 . ,ll.t:mico�cu • din Cll1�1nllu,trl.ll8fornat 1n Gimnadu pe data iiu 1.3ep,l9�, ciop:1 cw� uruoaali 1

1. D-1 .l.C;.ofleq a ,:..,Wţio"nt la Liceul de b111•ţ1 �o.2 , ,M.blneucu "din Chl�iu!lu , 1n oal!.tate uo frofcsor titular do L.iloaln!i ti Jl'ilotofie, dola. 1 Sop.l919 �!IIIII la 1 �op.l!'26 •

2. D-oa a root wmit ln MOMtl1 �ooalJl, cu orei. �.I .P.�o .l3.02o din 25 Sep.l919. , iar po cu.to <ls 1 Sop.l926, a f'oat trana!orat la Se. Cam. din Tomivoara, �ou!on; ord. ll .I.P. �o.68.86o /:J26,

}> - D-na ::. f",,eţi caat pe tot ti:or>ul ln cat�dro. de L.Jloo�� oi. Fllozof'ie . •· - D-u pe tot timP'.il fllllo\1onllrt1 a awt oateolrt eol:1JII!C>� �ln 15 11n1

lllii•tlimh.ale, ore �e L.;::o.,ln.1 �1 f1lozol1e ,tu ur.,le co �u ecp11�1t 11\llll\ntl do 15 ore , au fpat COI18iderete cl>a ote oupl1111111h:n �-rin repvt1\1n dr. nr<l anw!l.e •

5. - D-aa po tot timpul funoţ1ol:ll1r11 a awt Ul'lo.litoarele concedii 1 a/. } zlle,dela 19-22.IV.1921 , pe motiT de lloill , aproba1 ele Soc,lu,

· Pub. din Dr.!larllbio. , cu or,\.uo. 757:5 din 19.11.1921. b/. 1 a.o. cniiCtl�iu de studii , dela 1 Sop.1921 pln::: la 1 Sop.l922 ,

aprobat d� II.I.P. cu ord.Ko.47,2l5 /921 t adreea Secretariatului G•r.er:U :•1 Dasarabiei lin.ll.2}fl d11124.YI:l92l. )

c/. Il zile (22 -29.III. 192� , pe aotiY de boall'i ,:lprol>at ăe onor, Dl.!"f!ctoratul do !D.struc',io dir. lll\earabia , eu ord.No. 3283 <lin 23,

Apriile 1923. d/. 5 oile, olola li>-19.IV.l923 , re motiT de 'bolll� , �probat de onor,

Dl.r.Ins.Pub, dlu BasiU'abia , cu orei, 35TI dlu 3o.IV.l923 . •

e/. l ai - data iie 2o.IV,l924 , pe motiT de bo:U;:;, ar.rou•t ue onor, lnap.So. nl Ro;::.XV. Ch1qlriliu , ca arcl,l!o,l6.6o9 /9?.1.

6, - . D-"::. o fout ntribuit ltu1u prl.n statele do �alarii, orclonanţate de lna.(I .Sc. , po b""" ord.li.I .i'. ,<Llk d"t" de l.Sep.l9l9 pinii la dt.to. de l Sep.l�6 , 111 a:cdul unol!tar :

al. Do la 1 .soll..ID9 pAna la 1 Ia:war1e 1921 , cu w. sol. orb d� b>aaA d.e lti 645-.;'?ua chiria şi accuar11le cunoJ to .

b/, Dela 1 lfll!l!!ti• 1921 plll!i la 1 Sop.1921 CII W• e•lariu �o buu d• lei lloo:VP!'us accuortUo �1 chida eu;-oni tlL •

. . . . ; . . . . .

4. A.N.R.M.fond 1772, n r. inventar 8, dosar 1188,jila 4

89


90

_. _·_· / 1 �� ,- )oo(;::.)I')(•O(X)n (;:::)QOO(;;:::) oou (X)oo·> �ooo X)oo

� . r,�N'U � R ·U t ·JA L , ._

� l-� ).1

!

J·· )(

g ' Î( ' -.": � · )( . % . . )( :. . .

' � :· . ( LI�EULUI_· N r. 2 D E BA IETl� , fc ·

· . . D I N C H I Ş I N � U ,· ; · · · · . : Î . . . . � · pe �anul $COiar 19�3�1924� o

.. . \ )( a.,.. '� "g' •

PUBLICAT DE ){ -- -<-. · A. O A T UI., Pl�ţctcir. � -. - ";' )( g

-� 5i - � · E . .

i:

1 . . . \ 5( g Î(

8 E

o o

E g )( . � ·� . .

C H I Ş.I N Ă U, . . Tipo&ralla l!parhlall, str. Haralamble 4 2. ' . 1 g � 5.

: . ' � :. .,.l. • ·� . . : • . .

' . .

i )(

5. Copertă "Anuarul Liceului nr. 2 de Băieţi din Chişinău, pe anu/ 1923-1924"


ft�lS1'EitUL lNSTRlJCTIUNEl

'* l i C E U L " A N . B A S O T ! " rm!.�R J,A-llOROROI

mo:.#ID.G

�lltiUM�-r&�t�

!ft7()ftt1?-I/;;H�;,/� �l:<t�,./�--# /-âR.d-... .. ;;

6. A .N.R.M.fond 1772, nr. inventar 8, dosar 91,fila 60

9 1


92

4.._"� -.z.� � ;.,� a;IÂ- � -a� t� n.<: e t<, _ f -'1,· · � "fJt«, � lX'h. �� . f'V R·· .M1� � � $ .,. fi � � - s:z.·� (fa- �J- 9-A. &.;.�- <f _,:_ . �� (!.h.. oJU. ·1� � � dr.-e.. Ji -5:4;.......;_ ....,;.�..,_

R.u� t1 f· � � ,;_;;;:;;:-�·� � A'.z � ct: r:-�"._ c..�,�� 6 e� �� 4 IL<e� .,€-·<.c.... . f

� �� -�- C�

0� · ofhfls!� � e� · 4"Tf< � &t�'d· ...... ,tk, &44-/.-,._a.:

7. A.N.R.M. fond 1 772, nr. inventar 8, dosar 9J,fi/a 45


8. A.N.R.M.fond 1772, nr. inventar 8, dosar 1 188,fila 10


94

j 1 1 1 ! � 1 1 1 ' -1 ,, 1 1 1 1 1 1 i 1 .",__

J .

i

·,

'

Ce insarcinare mai are in şcoaU, in o:�far:t de orele

de curs (diriginte, bibliotecar, custode, conducerea societAtii de leclu�. urcet!şie, membru Tn comite· lui şcolar, ele..):

Are uu nu are locuinfâ in naturi deJa stat, uu alte

autoritAti publice :

Are vrt·O ocupatie in alarl de ,coat.J, l!Ventual pen· sic, şi dac.t da. unde fÎ in ce calitate, cu ce relri· butiunl?

.f.c< •

A'�

-" . ()tW«.-tDI ...... L{f

&..Uc;.:f,c-.- CJ,u.y' cl'c ,c .. �Ll • .-��

�..,.;. . ..M.; ,;;. �c r»rJ._,ţ · '

)w",(j...· /.. tf.<k• 1>' �± � J'c ... fA SP.�I) serveşte In .,,. un oficiu publk, ori la .....J.i IJ r. � · ' · · w 'eu.f• ' �� ' .. � ,.lAt . 0\.w\· ... �� vr un n 1 u a , n ee .. u 1 �o··--ftJ!fo � . ... � �-_...t: ; . : •etribu\luni? . ""'-��--fl"«·,"' ·1'7" · � ." , . ' ./

&te legat c!e locnlital�!a untle func1ione;m1? Din ce 1 f/1<; ci.; irn;; -. / 1 cauzt? <· .. L./'

' • 1

. -\

JO.A.N.R.M.fond 1772, nr. inveutar 8, dosar II88,fila 14/b · detaliu

'

�· ·. \?ţt , .. . - .,_ ,,f;. . .

r Ce reCOIItpense a obţinut (dh;tinqii. decoratiL m�aJil, premi� etc.):

� Se va r� N·rul ti daia decretelor auu adreşelor. 1:)

Fost·il pedepsit � calc dist::iplinar.i ? Dad a fost pedtp$U. care a fost \'inovJf.il. care a 1ost pedeJpaa dttciplinara. autoritatea care a dictat·o cu aritarea dalelo; referitoare.

Aclivil.atea ·extraş�;ul, lucrJrl did•ctict, literare, $tiin·

tifice, ele. J

9. A.N.R.M.fond 1772, nr. inventar 8, dosar 1 188,fila 15 - detaliu

1 \\ \


10. Familia Ciof/ec. Pe versa scris de Romulus Ciof/ec: .,Nunta", Timişoara, 17 �1/ie 1922, lnternatul Liceului de

fete .,Carmen Silva". ln cetrtru pe scaun - Maria şi Constantin Czojlec, parmţu lw Rom�lus Czojlec.

In picioare, sus, din dreapta: primul - Romulus Cwjlec, a Il-a - Antomna Gavnl1ţă,

a IV- a şi a V-a persoană - Elena şi Silvestru Ciof/ec.

. . ...oi/,�c-�u;l- r ..... ./.;.� ......... ·4�:.-�lf$>·

. . -�.. ,;_.- r· -t;.· �, ..... ..�,.__ __ _ "'"" �-Z:-p ... r(_"-fr;. . �.u-1" � 1.#..,... f..�;"A

. _ :!� .. (Jj.��:..-r:.·_Jid",.;-�...; __ "-"--· .-..�. ;..vv--� -t.«.t�t 4�.rv1 .,."., . � ... �(.,{: f..o A-�7'- �� . . :-<-7 '-" �� ... !""-< 1;.-t:..t- �41. l!<t� .. u/:t ..... o..-.-·t. .. c',..."'--fku ţ;«-- t4.u ... ·..,....-t1'-·40/-A�•., ,.{fa.Ld-c.".e�;-_;:fA!...:?Eu ... �--ţ<;..-;;:··� --;;;;;-::. . �:�t '' 'l-�- �4�-�:� -�' ' -'�·/-. ··--�� (/ .._., '"-�7.-<>-' I.·Ju/; �-�·--· �·-n "�., t1-----�-<_L.-.-,.,.-<_, �._ ,t{, �..,;.,.,.,· �.,. ;?' ;..��.i�T �:� 1-f�. l.(flN'/..1.� .. u" u.- ... '!.a 1'. �c" .... r��. 1 t-�--�; ,t.c<.",.,"_;·;�_;/.t.. /}A. .,:} , ..t7 .• :· �..r;; It" ";�'"'/' �.."" "' .. tY'tu,. -/f/.it.f t· "f , • /l�..A./rL . .fl_.�·,/_, -;f'1 •.,1.,.,h.

b"./'n· :' .le- """"'V\ �"·'-)< -Yr�v. t•o q�� Î; �� .. ţ:{:;:"�v-��·..dr. J<t:hUv "l-."

l· . r-.r«-r .c-r.. "-�� t:...�,) /7A.U..M."..-d· . ;"_ .t-t� '

)Î� <U '-�V..;: j-M..7d .1-4 .-..,..r 4 "t-1�4;· ;! • ..;;' _(;,�. u"". 'I"A-<' q;. . t!<t..t",: � tu.a�-�.4�'.... . tf.i11h."n .... .-Zu

··.,..;:;...t._ """�'-l' 'i",d:· . -;, :. �-·/;·",.:; "''····· 1 /-- .. _. /.-· .- -· lf... -�' t• , ;· .."r,..,". t-,c.-(�:��-· t.u..�t.JJ'L�- � �·"""r .. � t...... �� ... t., �_" . . �4 � '«ţl.._t.,l�r- P...-�u�-t�.a/1..,. �,..-/--� L...A l�r� ... ...,. :� - � .r.<fA.r .. - ��.t'�.rv.u: � ·'if�ifi:�>:�:,;J.i.-:J;;;;;�.,.; i:&A4��i:7..:_.

.�..-.<t.' · �--� . .<f..t..4·-t, __ .. ��Â�- /J�;I(. L(.Il.A-1 -r(.-<A. -

1"1"'-,;.u� C4.-, � •/t ... -��: .. � .( .<tA:t . .... �.L--12 j;,....1 ... 7{ ... �-1 (..a. -"J4."" "'·· r' Jiu..r-� 1 ().-Lt'l--t-lf_� IA-• â.,__t�tt.:�.A.- ti.M.•:.;,..../ • ./.-111. ); •

- e-tJ. ..... cc.�.: .. t. ,.,i(..(,OI.-.... .... j!t�.(., <f.t{.� '1"-uu.f.u j.tu �,..,.,..t..,.-.

f!c, ti.-.1'�; �--. .. -�. C-��:.,::.,v /--:�·:/..f'rtt..-'

Il . Scrisoarea Antoniei Ciojlec către Ion Pelivan

95


12. Un grup de intelectuali, adu11aţi la Chişinău în {1917}. Tn picioare din stânga: a/ II-lea - Romulus Ciojlec, a III-a - Antonina Gavri/iţă. Pe scaw1 di11 dreapta: prima - Elena Alistar, al li-lea, Onisifor Ghibu

(poate cineva recunoaşte şi alte persoane).

13. Scrisoarea lui Romulus Ciojlec către Pantelimon Halippa

96


14. Carte poştală trimisă de prof(·soml i\1. l:j>ltrc lui l'antclimon Halippa

15-16. Ruinele fostului Liceu "Mihai Eminescu" din Chişinău (iulie 2006)

97


17-18. La Casa Memorială .Romulus Cioflec", un grup de elevi sărbătoresc aniversarea scriitorului (29 martie 2001)

19. Elevi lângă bustul scriitorului din faţa Şcolii Generale .Romulus Cioflec" din A raei

(29 martie 2001)

20. In faţa Casei Memoriale .Romulus Ciojlec"participanţii la Concursul literar

.Romulus Cioflec" ( 1 aprilie 2006)

21. Participanti la Sesiunea de comunicări ştiin(ijice Romulus Cioflec şi memorialistica în literatura română, 18 noiembrie 2006; de la dreapta la stânga: Carmen Brăgaru, Eleonora Popa, Sebastian Frîncu,

Gabriela Corodeanu, Li/iana Frîncu, Ana-Maria Brezuleanu, Andrei Nestorescu, Ilie Popa.

98


22, 23, 24. Imagini din timpul desfăşurării Sesiunii de comunicări ştiinţifice Romulus Ciojlec şi memorialistica în literatura româml, din interiorul Casei memoriale .Romulus Ciojlec"(IB noiembrie 2006)

25. Elevi pozând după lecţia de literatură desfăşurată la Casa Memorială .,Romulus Ciojlec"(6 mai

2006)

26. Aspect de la Concursul literar ,.Romulus Ciojlcc", ediţia a 11-a (28 martie 2007)

99


100

27-28. "La umbra nucu lui bătrân"- manifestare culturală din cadrul "Zilele Ligii Andrei Şaguna" ( 1 iulie 2006)

29. Elevi de gimnaziu realizând proiectui .. Acasă la scriitorii români" (21 aprilie 2007)

30. Membri ai Cenaclului literar .Romulus Cioflec" in curtea Casei memoriale ( 16 mai 2007)


un ardelean pe drumurile lumii

Documents