multiculturalismul canadian. pataki diana. licenta 2010

Pataki Diana Introducere în multiculturalism

Capitolul 1. Introducere în multiculturalism

„Evenimentul definitoriu al sfîrşitului de secol XX îl reprezintă trăirea

diversităţii, a diferenţei şi a eterogenităţii societăţii”

Margit Feischmidt

Ce înseamnă multiculturalismul? E o întrebare delicată, deoarece definiţia acestuia depinde

în mare parte de contextul în care este discutat. Este un concept care se schimbă constant şi care

creşte, câştigând teren pe zi ce trece. Culturile sunt formate din popoare iar aceste popoare şi ideile

lor sunt în continuǎ mişcare. Comerţul migrarea, delocarea forţatǎ a milioane de oameni de pe un

continent pe altul, schimbǎrile de idei şi literaturi împreunǎ cu ceea ce numim globalizare sugereazǎ

cǎ au mai rǎmas foarte puţine societǎţi în lume care pot fi descrise ca izolate fǎrǎ contact cu grupuri

de dinafarǎ.

Multiculturalismul definit ca „prosperitate culturală”, este un subiect amplu discutat,

apǎrat, criticat, definit şi redefinit de antropologi, sociologi, jurnalişti şi nu numai. Datorită

complexităţii lui, ridică multe semne de întrebare cu privire la funcţionarea lui dar şi la implicaţiile

majore pe care le poartă cu sine.

În primul rând putem spune că multiculturalismul este una dintre “rotiţele” care fac

societatea în care trăim să fie funcţională. Fără această “stare” de multiculturalitate ar exista haos,

intoleranţă maximă, o societate uniformă lipsită de şanse pentru schimbare fiindcă în fond,

multiculturalismul este fenomenul care îndeamnă la diversitate.

Dovada faptului că multiculturalismul există stă in cifre, cum ar fii 200, numărul de state

existente conform unui raport al UNESCO din anul 1996, în 1971 numǎrul era de 132. Sau 10.000,

numărul aproximativ al culturilor care există pe glob 1. 5000 este numărul care indică grupurile

etnice ca să nu mai vorbim de 4000-6000 de limbi diferite care se vorbesc la ora actuală.

1 http://www.observatorcultural.ro/Multiculturalismul-in-Europa-Centrala-si-de-Est*articleID_20211-articles_details.html 7


Sunt cifre enorme, care relevă discrepanţa dintre numărul de state şi cel al culturilor,

limbilor, şi grupurilor etnice. Acestea indică de asemenea faptul că majoritatea statelor sunt diverse

din punct de vedere cultural.

Multiculturalismul reuneşte oameni din diverse medii culturale şi este ideal pentru secolul

XX-XXI, pentru că, după vorbele lui Nathan Glazer „We are all multiculturalists now”2 (1997) toţi

suntem martorii multiculturalismului, deoarece trăim într-o lume eterogenǎ. Ce înseamnă

eterogenitatea? Faptul că avem mai multe culturi, mai multe identităţi. Aceste culturi diferite apar

nu doar pe mai multe continente, ci în mai multe ţări şi chiar în unele zone ale ţarii respective. Orice

individ se autodefineşte prin apartenenţa simultană la mai multe grupuri, care sunt greu de

ierarhizat. Acestea ar fii sex, clasă, etnie, cetăţenie etc. Nici una nu este mai importantă decât

cealaltă.

Termenul multiculturalism a intrat în circulaţie prin anii `70, fiind derivat de la conceptul

„societate multiculturală” şi a fost folosit pentru a exprima egalitate, toleranţǎ şi incluziunea

migranţilor cu origini etnice diferite.

Ideea principală a multiculturalismului este încurajarea diferitelor comunităţi în susţinerea

culturii lor specifice, iar „ca program se angajează sa găsească noi concepţii pentru convieţuirea

grupurilor demografice cu tradiţii diferite” 3.

Anii `60 au reprezentat momentul afirmării caracterului singular al rasei umane.

Învăţăturile trase în urma experienţei nazismului şi marşul lui Martin Luther King a dat startul luptei

împotriva rasismului.4

Termenul de „rasă” a devenit vetust, mai ales în secolul XXI, deoarece un procentaj mare

din materialul genetic al comunitǎţilor provine din alte culturi. Afro-americanii care derivǎ din

Europa, sau din strǎmoşii indian-americani nu pot fii încadraţi în acest tipar, însă comunitatea

Amish din America de Nord ar putea fii numitǎ rasǎ. Nu mai putem folosi acest cuvânt în contextul

actual în care trăim, doar dacă ne referim la rasa umană.

2 Trad. Toţi suntem multiculturalişti acum3 Leggewie, Claus, apud. Feischmidt, Margit, „O nouă perspectivă ştiinţifică şi politică despre cultură şi identitate”, Revista Altera, nr. 13, p.64 Modood, Tariq, „Multiculturalism: a civic idea”, Editura Polity Press, Marea Britanie, 2007, p.1 8


Este nevoie de o schimbare la nivel global. Aici întră în scenă multiculturalismul. Inovaţia care

apare în momentul în care lucrurile nu mai decurg normal, când vechile obiceiuri nu mai dau

rezultate, când se ajunge la un blocaj, când tindem să credem că nu mai există soluţii. Istoria ne-a

dovedit acest lucru de nenumărate ori. Atunci este momentul în care apare o idee nouă, care este

genială în simplitatea ei, care are toate răspunsurile. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu

multiculturalismul la nivel global.

Conform teoriei liberalismului, multiculturalismul poate creşte doar în sânul unei democraţii

liberale, doar aici are condiţiile necesare pentru a se dezvolta. Guvernul nu se amestecǎ în

problemele societǎţii, are mai mult un rol de observator. Este neutru faţǎ de diversitatea din

interiorul statului în sensul cǎ nu adoptǎ o religie oficialǎ de stat de exemplu, pentru ca cei care au

alte credinţe sǎ nu se simtă discriminaţi.

Viziunea cea mai revoluţionară îi aparţine lui Parekh5, care consideră că provocarea

diversităţii contemporane este fără precedent în istorie, iar gestionarea eficientă a consecinţelor sale

presupune „structurarea vieţii politice“ în aşa fel încît aceasta să reflecte în mod adecvat

diversitatea. Însăşi viziunea de ansamblu a societăţii trebuie revizuită, spune Parekh, astfel încît

aceasta să reflecte „principii, instituţii şi politici“ acceptate şi susţinute în mod egal de toate

componentele culturale ale societăţii.

Această politică recunoaşte deschis că schimbarea este inevitabilă în societatea în care trăim şi că

avem dreptul de a părăsi propriul grup cultural.6

Cel mai relevant exemplu a faptului că multiculturalismul funcţionează sunt ţările care l-au

adoptat, fiindcă sunt cele mai de succes. Canada, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie,

Australia, Franţa sunt doar câteva dintre cele mai dezvoltate ţări de pe glob şi toate sunt ţări

multiculturale. Un lucru este sigur, diversitatea nu a ajuns încă la apogeu. Mai este mult de

descoperit şi de învăţat.

5 Parekh, Bhikhu , „ Rethinking Multiculturalism: Cultural Diversity and Political Theory”, Editura Macmillan Press, Marea Britanie, 2000, p. 176 Raz, Joseph “Multiculturalismul:o perspectivă liberară”, revista Altera nr. 13, p.14

9


1.1 Conceptul de cultură

„Culture consists in patterned ways of thinking, feeling and reacting,

acquired and transmitted mainly by symbols, constituting the

distinctive achievements of human groups, including their embodiments

in artifacts; the essential core of culture consists of traditional

ideas and especially their attached values.”

(Clark Kluckhohn, 1951)

Definiţia culturii este foarte dificilǎ, în principiu fiindcǎ definiţiile simple ale acesteia omit

întodeauna ceva esenţial.

Cele mai multe definiţii ale culturii includ urmǎtoarele idei 7:

Cultura este o caracteristicǎ distinctǎ a umanitǎţii

Cultura este un fenomen de grup

Cultura este ceea ce avem în comun cu unii oameni şi nu cu alţii

Cultura este moştenitǎ

Cultura înseamnǎ o serie de atitudini şi comportamente care sunt considerate

acceptabile în anumite situaţii

Conform lui Lionel Laroche, acţiunile fiecǎrei persoane sunt construite pe trei nivele:8

1. Nivelul individual care constǎ din personalitate

2. Nivelul cultural care este însumat de valorile pe care le împǎrţim ca membrii ai unui

grup cultural şi social

3. Nivelul umanitǎţii, fiindcǎ toţi avem nevoie de apǎ, aer, mâncare etc

7 Laroche, Lionel, „Managing Cultural Diversity in Technical Professions”, Editura Butterworth Heinemann, SUA, 2003, p.28 Ibidem, p.3 10


Cultura este explicată şi prin analogia icebergului. Icebergul este format dintr-o singură

bucată, dar conţine totuşi două părţi: partea de sus, cea vizibilă tuturor, şi cea de jos, care nu se

vede, dar care susţine întregul ansamblu. La o atentă analizare a părţii inferioare a icebergului

putem înţelege mai bine dedesubturile culturii respective. Fără această aprofundare, putem doar să

generalizăm folosind informaţiile de bază pe care le avem despre o anumită cultură. Lipsa

înţelegerii părţii de jos a icebergului duce la discriminare, la stereotipizare culturală, rasism etc.

Imagine 1.1 Analogia icebergului

( Sursa: http://www.ankn.uaf.edu/IKS/iceberg.html )

11


Raportat la antropologie, partea de sus a icebergului este ceea ce ştim noi despre alte

culturi, cum le percepem, în timp ce partea de jos este ceea ce îi defineşte de fapt, cunoştintele

încorporate adânc şi care nu apar la suprafaţă.

Cultura este definită ca acea noţiune care distinge un grup de oameni de altul. Culturile

sunt adaptări ale unui grup de oameni la condiţiile de viaţă. Când aceste condiţii se schimbă, aşa

cum s-a întâmplat pe parcursul ultimelor secole, culturile sunt puse sub presiune. În urma acestor

presiuni, se observă că rezistă cu succes schimbărilor.9

Cultura este un mod implicit de funcţionare în viaţa de zi cu zi. Este factorul nostru de

decizie, ne ajută să ne dăm seama ce este valoros şi ne ghidează comportamentul, ajutându-ne să ne

înţelegem originea. Cultura este un tipar, în care ne încadrăm sau nu; doar textul este diferit la

fiecare naţiune.

Ideea de cultură nu derivǎ doar din modul în care am fost crescuţi, ci prin împrumuturi,

prin modalitǎţile în care ne adaptǎm la diferitele situaţii din viaţa noastrǎ - care este plinǎ de decizii

fǎcute de noi - influenţaţi sau nu de alţii.

Definiţiile antropologice ale culturii în secolul XIX au fost: moralǎ, obicei, lege, sistemul

de valori, artǎ, cunoaştere şi religie.10 Probabil cǎ, raportat la secolul XXI, suma acestor cuvinte ar

fii rǎspunsul corect.

Odatǎ cu apariţia globalizǎrii, nu mai putem vorbi de societǎţi închise, caste, sau de culturi

necunoscute. Informaţia circulǎ mai repede decât oricând, oamenii se deplaseazǎ mult mai rapid şi

au acces la informaţii oriunde în lume. Toate acestea prezintă avantajele unei societăţi mobile.

Multǎ vreme, antropologia era singurul domeniu care avea cunoştinţe despre culturile din

afara Europei, însă acest lucru nemaifiind valabil în contextul actual.

Caracteristicile acestea au devenit comune tuturor culturilor, deşi sunt exprimate în feluri

diferite în societǎţi diferite şi sunt adeseori ierarhizate; în unele societǎţi religia este principiul de

bază care influenţează modul de viaţă a unei comunităţi. În acest caz, membrii comunităţii judecă

ideea de bine şi de rău după legile dictate de divinitatea în care cred. De exemplu, musulmanii sunt

intransigenţi considerând, conform legilor Coranului, că orice război este îndreptătit, acceptat şi

chiar încurajat de divinitatea de divinitatea lor supremă, Allah.

9 Hofstede, Geert J., Pedersen, Paul B., Hofstede, Gert, “Exploring Culture”, Editura Intercultural Press, SUA, 2002, p.3410 Prato, Giuliana B., “Beyond Multiculturalism – Views from Anthropology”, Editura Ashgate, Marea Britanie 2009, p.3 12


Spre deosebire de creştini care condamnă războiul şi violenţa în general ghidându-se după principiul

„întoarce şi celălalt obraz”. Culturile bazate pe creştinism sunt caracterizate de toleranţă, principiul

suprem pe care se bazează fiind iubirea (faţă de aproape şi faţă de Creaţia lui Dumnezeu )

Alte societăţi consideră că legea e principiul de bază care influenţează modul de viaţă al unei

comunităţi. Se observă că în general aceste culturi nu pun preţ deloc pe religie fiind în general

populate de persoane neafiliate niciunei culturi. În lipsa unui set de valori dictate de divinitate,

aceşti oameni preferă să urmeze litera legii compusă de semenii lor, considerând-o mult mai

practică şi în conformitate cu contextul actual. Dar aceste lucruri nu pot fii generalizate deoarece

interpretǎrile indivizilor despre culturǎ şi societate nu sunt identice.

Dacǎ părerea tuturor ar fii unitară, nu am mai putea vorbi despre diversitate în cadrul

culturilor. Fără multiculturalism, fără acceptarea şi îmbrăţişarea diversităţii am asista la „moartea”

culturilor, am fi o societate fără culoare.

Deci din punct de vedere antropologic, cultura a fost de obicei identificatǎ ca un set de

reguli, comportamente şi valori care sunt acceptate de membrii societǎţii.11

Existǎ douǎ concepţii diferite despre culturǎ : prima ar fii concepţia conform căreia cultura

este un dat, iar a doua este cea care vede cultura ca un proces care trebuie continuu creat. Ambele

sunt adevărate. Cultura o moştenim, ne este dată în sensul că există deja în momentul în care ne

naştem. Rolul nostru este să o asimilăm, să o protejăm şi să o transmitem mai departe. Procesul de

creare se referă la faptul că în contextul fiecărei culturi se fac mici schimbări, fiindcă trebuie

adaptate la contextul actual în care trăim. Cultura se perpetuează, se ajustează conform dorinţelor

individuale sau colective, dar temeiul rămâne acelaşi.

Formarea culturilor naţionale reprezintă o transformare a rolului social al culturii şi este esenţa

modernităţii. Crearea acestor culturi are loc pe baza unor scenarii universale, aplicate de

aproximativ 200 de ani în cele mai diferite locuri din lume. Luptele politice purtate pentru

decolonizare începând cu cel de-al doilea război mondial, mişcările regionale începând cu anii `60,

emanciparea minorităţilor rasiale şi etnice din ţările imigrante, toate îşi au rădăcinile în aceleaşi

strategii culturaliste.12

11 Ibidem12 Feischmidt, Margit, „O nouă perspectivă ştiinţifică şi politică despre cultură şi identitate”, Revista Altera, nr. 13, p.15 13


Odată cu apariţia fenomenului globalizării, asimilarea unor părţi componente din alte

culturi a devenit inevitabilă. De aceea, cultura este în continuă metmorfoză. Este creată de toate

evenimentele care ne structurează viaţa. Zi de zi suntem într-o continuă luptă pentru a contribui la

perpetuarea culturii şi a educaţiei pe care le-am asimilat din momentul în care ne-am născut. Rolul

nostru este foarte important pentru generaţiile care urmează, supravieţuirea specificităţii culturilor

este foarte importantă. Culturile trebuie protejate asemenea unor specii pe cale de dispariţie.

Primul pas este să acceptăm faptul că lumea în care trăim nu este perfectă şi că schimbarea

trebuie să vină din interior, adică din fiecare ţară în parte.

Ayelet Shachar13 crede că recunoaşterea dinamismului şi a maleabilitǎţii culturilor este

primul pas spre reformǎ. În loc sǎ alegem între acceptarea sau refuzarea unei culturi putem sǎ ne

gândim la posibilitatea în care am putea face schimbǎri minore la conturul propriei noastre culturi,

prin împrumut.

13 Shachar, Ayelet, apud. Phillips, Anne, “Multiculturalim without culture”, Editura Princeton University Press, SUA, 2007, p.28 14


1.2 Critica multiculturalismului

„ Nu existǎ anomalie mai mare decît strǎinul. El se aflǎ

între prieten şi duşman, ordine şi haos, afarǎ şî înǎuntru”

Zygmunt Bauman

Anne Phillips considerǎ cǎ “una dintre ironiile proiectului multicultural este cǎ, în numele

egalitǎţii şi a respectului reciproc dintre naţiuni suntem încurajaţi sǎ privim alte culturi şi popoare

ca fiind mai diferite decât sunt de fapt”14

Criticile aduse multiculturalismului sunt faptul că împarte culturile în categorii de culturi

superioare şi culturi inferioare. Acest lucru este nedrept fiindcă fiecare cultură este valoroasă în

felul ei, fiecare în parte are ceva de transmis. Conform tezei evoluţioniste existǎ culturi înalte şi

culturi joase, fapt respins de Boas, creatorul relativismului cultural. Conform acestui principiu

culturile sunt de valoare egalǎ şi ar trebui analizate dintr-un punct de vedere neutru.

Intenţia este de a înţelege comportamentul fiecǎrui popor în contextul cultural în care trǎieşte şi

contribuţiile fiecǎrei culturi în parte la formarea societǎţii de astǎzi.

O altă problemă pe care multiculturalismul vrea să o elimine sunt stereotipurile culturale,

judecarea unui om în funcţie de etnie, religie şi rasă.

Într-un sondaj 15 realizat de „Institutul Francez pentru sondajele de opinie” din 1989 francezii au

fost întrebaţi cum percep Islamul. Rezultatele sondajului arătau astfel :

76% dintre francezi considerau cǎ Islamul este o societate opresivǎ

71% asociau Islamul cu fanatismul

66% cu regresul

60% cu violenţa

14 Phillips, Anne, “Multiculturalim without culture”, Editura Princeton University Press, SUA, 2007, p.2515 Ibidem , 23 15


În contrast, musulmanii au rǎspuns astfel:

84% credeau că Islamul promoveazǎ pacea

64% asociau Islamul cu progresul

62% toleranţa şi

61% cu protecţia femeilor

Grafic 1.1 Părerea francezilor despre Islam

Grafic 1.2 Părerea Islamiştilor despre ei înşişi

16


Surpinzător este nu doar faptul că cele două păreri au fost în opoziţie, ci faptul că procentajele se

aseamănă foarte mult. Acest sondaj dovedeşte că este o linie foarte clarǎ între „noi” şi „ei”, dar un

lucru este clar: noi suntem superiori. Indicǎ nivelul ridicat de stereotipizare culturalǎ.

Stereotipizarea culturală este un fenomen destul de răspândit care duce la prejudecăţi şi opinii

negative despre ceilalţi. Auzim de multe ori fraze de genul „francezii sunt excentrici”, „germanii

sunt prea reci”, „americanilor nu le pasă”, „englezii sunt zgârciţi şi nu au simţul umorului” etc. Sunt

lucruri prea generalizate şi neadevărate de multe ori. Înţelegerea mai bună acestor culturi ar putea fii

cheia acceptării lor, iar cum se poate face asta dacă nu prin a trăi zi de zi cu aceşti oameni. Într-

adevăr, este mai simplu să îi etichetăm, dar nu câştigăm nimic. Trebuie să privim diversitatea ca pe

un lucru pozitiv. Fiecare are dreptul de a alege ce este mai bine pentru el însuşi. În fiecare cultură

există aspecte pozitive şi aspecte negative, dar nu putem să avem doar aspecte care ne plac fără să le

avem şi pe care le considerăm absurde. Aceasta este esenţa multiculturalismului. Soluţia este să

învăţăm să fim flexibili şi toleranţi. Doar aşa putem evolua. Este greşit sa împărţim lumea in albi,

negrii, galbeni sau roşii.

Existǎ o diferenţǎ semnificativǎ între tolerarea şi respectarea unei culturi. Walzer16

defineşte toleranţa ca „atitudine” şi respectarea ca „practicǎ” sau „punerea în practicǎ”. Pardo

acceptǎ tolerenţa diversitǎţii în sensul de respectare a altor persoane, punctele lor de vedere şi

convingerile acestora. Cu toate acestea subliniazǎ faptul cǎ toleranţa trebuie sa fie un proces în douǎ

direcţii. Este de aşteptat ca sǎ se respecte opinii, credinţe şi moduri de viaţǎ al oamenilor care, în

schimb sunt intoleranţi faţǎ de convingerile noastre şi de modul nostru de viaţǎ, iar mai presus de

toate, de libertatea câştigatǎ cu greu.17

Distincţia de bazǎ între multiculturalism şi pluralism cultural este adresat de Krase18. El

aduce ca argument convingǎtor faptul cǎ aceste concepte nu ar trebui sǎ fie abordate pur şi simplu în

termeni de elaborǎri teoretice, toate acestea trebuie examinate în contexte istorice în care se

formeazǎ. În timp ce asimilaţionismul şi multiculturalismul pot fii ideologii opuse, pluralismul

16 Walzer, Michael, apud. Prato, Giuliana B., “Beyond Multiculturalism – Views from Anthropology”, Editura Ashgate, Marea Britanie, 2009, pp. 1317 Pardo, Italo, apud. Ibidem18 Krase, Jerome, apud. Ibidem 17


cultural se încadreazǎ undeva la mijloc, pentru cǎ recunoaşte valorile pozitive ale diversitǎţii, dar

numai prin unirea valorilor fundamentale care conecteazǎ diferite grupuri. Krase susţine cǎ astfel de

cale de mijloc poate fii înţeleasǎ mai bine dacǎ se considerǎ distincţia între etnicitate „autenticǎ” şi

„simbolicǎ” deoarece primul este semnificativ în viaţa de zi cu zi ( ar putea fi aplicat unui membru

sau a unui grup ) şi al doilea furnizeazǎ o sursǎ de satisfacţie psihologicǎ. El construieşte gradual o

structurǎ, o nouǎ abordare a diversitǎţii etnice.

Mai mulţi teoreticieni19 (Neil Bisoondath, Richard Gwyn, Robert Fulford) sunt de părere

că multiculturalismul de multe ori nu încurajează imigranţii la acceptarea ţării în care trăiesc ci din

contră, prin reluarea constantă a subiectului diversităţii sunt determinaţi să se gândească la ţara pe

care au lăsat-o în urmă, împiedicându-i să se detaşeze de aceasta. Politica multiculturalismului

încurajează oamenii să îşi „îngheţe” identitatea şi implicit să-şi reducă schimburile şi relaţiile

interculturale.

Privind din partea opusă, percepţia nativilor despre imigranţi a fost şi probabil este în

continuare negativă, chiar dacă mulţi dintre ei nu au curajul să recunoască asta. Peste tot în lume tot

ce e străin este privit cu suspiciune şi este considerat inferior. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu

„străinii” care invadează o anumită ţara.

Un raport al UNDP (United Nations Development Programme) din 2004 aratǎ cǎ, pe glob, o

persoanǎ din şapte suportǎ consecinţele negative ale faptului cǎ aparţine unei comunitǎţi culturale

care nu este dominantǎ pe teritoriul statului în care trǎieşte20. Fie cǎ este vorba de faptul cǎ nu îi sunt

respectate drepturile, ori nu se poate integra , sau nu se poate angaja într-o anumitǎ ţarǎ cu carte de

muncǎ concluzia este aceeaşi : discriminarea încǎ existǎ.

Iar faptul că există tot mai multe ţări în care multiculturalismul este adoptat nu face altceva decât să

contribuie la propagarea discriminării. O aglomerare de culturi într-o anumită ţară poate duce la

conflicte grave.

19 Kymlicka, Will, “Finding our way – Rethinking Ethnocultural Relations in Canada”, Editura Oxford University Press, New York 1998, p.1620 http://www.observatorcultural.ro/Multiculturalismul-in-Europa-Centrala-si-de-Est*articleID_20211-articles_details.html 18


Străinii sunt priviţi altfel şi orice acţiune întreprinsă de aceştia va fii considerată greşită doar din

simplul fapt că provin din altă ţară. De multe ori le este afectată şi identitatea deoarece sunt

catalogaţi ca fiind într-un anume fel, care nu este în conformitatea cu cei născuţi „aici.”

Este o diferenţă între „aici”, ţara în care se află şi „acolo”, ţara pe care au lăsat-o în urmă. Este o

diferenţă enormă peste care nu se poate trece.

Sunt şi cazuri în care identitatea unei anumite ţări este compromisă deoarece emigranţii acesteia, au

creat probleme grave în ţara în care au emigrat, care au avut ecou pe scena internaţională.

Diversitate înseamnă că oricine îşi permite şi evaluează o gamă larg de moduri de a fi, de gândire şi

acţiune. Dar este întotdeauna observat cã cererile noastre de a evalua diversitatea de multe ori stau

neclare în faţa ipotezei ca diversitatea este setată în legătură cu o hegemonie ţinând seama de ceea

ce este normativ. Există un normativ peste şi împotriva căruia altele sunt considerate a fi "diverse".

Acest normativ este creat de noi şi vedem alte acţiuni ale altor oameni a fii în neconcordanţă cu

convingerile noastre. Aceşti oameni, la rândul lor au un alt set de norme pe care le aplică în viaţă de

zi cu zi şi nu sunt de acord cu modul nostru de viaţă; prin urmare se ajunge la conflicte.

Dar unde este limita? Unde se opreşte diversitatea, astfel încât specificul acelei ţǎri în care

funcţioneazǎ sǎ nu aibǎ de suferit? Cosmopolitanismul ne spunea că fiecare dintre noi este un

cetǎţean al lumii, unde nu existǎ graniţe. Dar oare acest cosmopolitanism nu este dus prea departe?

Răspunsul la aceste întrebări o să fie dat în timp. Deocamdată societatea în care trăim şi

implicit sistemele care sunt în funcţiune sunt cele mai bune, până în momentul în care o să fie puse

sub semnul întrebării pentru că nu mai dau rezultate sau pentru că intră într-un blocaj. În acel

moment o să fie schimbate de altele mai performante, care o să fie considerate mai bune decât

anterioarele.

19


Capitolul 2. Canada, piatrǎ de hotar

"As the 19th century had been the

century of the United States,

so the 20th century

would be the century of Canada."

Sir Wilfrid Laurier

„În cei 130 de ani de existenţă, Canada a reuşit să construiască o societate prosperă,

tolerantă, paşnică, liberă şi democratică într-una dintre cele mai diverse societăţi din lume din

punct de vedere etnocultural.”21

A fost prima ţară care a adoptat multiculturalismul ca expresie a politicii naţionale. În

ultimii ani multiculturalismul şi Canada au devenit termeni echivalenţi.

Reprezintǎ un caz edificator în studiul multiculturalitǎţii contemporane, un exemplu pentru

alte ţǎri prin felul în care a integrat imigranţii.

În 1971, s-a angajat într-un experiment unic, prin declararea unei politici a

„multiculturalismului” oficial. Potrivit lui Pierre Trudeau, această politică avea patru obiective:

să susţină dezvoltarea culturală a grupurilor etnice

să ajute membrii grupurilor etno-culturale să depăşească barierele pentru o participare

deplină în viaţa societăţii canadiene

să promoveze întâlniri şi schimburi creative între toate grupurile etno-culturale

să-i asiste pe noii canadieni în însuşirea a cel puţin uneia dintre limbile oficiale 22

21 Kymlicka, Will, “Finding our way – Rethinking Ethnocultural Relations in Canada”, Oxford University Press, New York 1998, p.122 Ibidem, p.15 20


Ca urmare, Canada s-a transformat dintr-o societate bilingvă şi biculturală într-una

multiculturală. Serveşte ca un exemplu foarte bun pentru integrare culturală, socială şi nu numai,

declarată în ultimii 7 ani ţara cu cel mai înalt nivel de trai din lume.

Situată în extremitatea nordică a continentului american, Canada este a doua ţară ca

suprafaţă din lume teritoriul său fiind organizat în zece provincii şi trei teritorii, asemenea unui stat

federal. Are cea mai mică densitate a populaţiei dintre toate statele dezvoltate, trei locuitori pe km 2,

majoritatea locuind la 50 de mile de graniţa cu SUA.

Provinciile Canadei sunt : British Columbia, Alberta, Saskatchewan, Manitoba, Ontario,

Quebec, New Brunswick, Nova Scotia, Prince Edward Island, Newfoundland şi Labrador.

Imagine 2.1 Harta Canadei

( Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Map_Canada_political-geo.png)

21


Marile centre financiare şi culturale ale Canadei sunt cele cu nume de rezonanţă precum :

Montreal, fondat in secolul XVII, cel mai mare oraş francez din afara Franţei. Are o

influenţă puternică asupra arhitecturii şi culturii franceze.

Toronto, important centru financiar şi comercial, are numai clădiri de birouri, nu şi clădiri

istorice. Vancouver este zona cea mai dens populată a Canadei.

2.1 Originea numelui „Canada”

Ce înseamnă Canada? Originile numelui datează din 1535. Exploratorul Jacques Cartier se

afla în America de Nord într-o expediţie a râului St. Lawrence când a cerut indicaţiile unor tineri

nativi. Aceştia au arătat ruta către satul Stadacona, actualul Quebec, şi au folosit cuvântul „kanata”

în dialect Huron-Iroquois pentru „sat” sau „aşezare”. Mai apoi, din dorinţa de a folosi alt nume

Jacques Cartier a denumit „Canada” aşezarea Stadacona şi tot teritoriul care îl înconjoară.

Hărţi din 1547 desemnau tot ce era la nord de St. Lawrence „Canada”. În 1616, întreaga regiune

cunoscuta ca New France (Noua Franţǎ) a fost numitǎ tot Canada.

În 1841 cele două colonii, Canada de Nord şi Canada de Sud, au fost unite sub numele de „Province

of Canada”, moment în care a devenit oficială denumirea dată de Jacques Cartier. Chiar dacă mai

demult canada însemna „aşezare” , astăzi a primit alte conotaţii.

Când auzim de Canada ne gândim la o ţară care are porţile mereu deschise, la un teritoriu care oferă

nenumărate oportunităţi pentru oricine. Dacă suntem în căutarea unei ţări în care să emigrăm,

Canada este cap de listă pentru destinaţii de acest gen inclusiv pe internet. (primul portal care apare

la căutarea cuvântului emigrare este „Canada”)

22


2.2 Istoria multiculturalismului din Canada

Canada a fost fondată sub forma unei uniuni de colonii britanice.

Istoria politicǎ a Canadei începe odatǎ cu „British North America Act”, din 1867, care

constituie astǎzi Actul Constituţional. Acest act a creat statul modern Canada aşa cum îl cunoaştem

astǎzi prin unirea Canadei Superioare şi Canadei Inferioare (acum Ontario şi Quebec) Nova Scotia

şi New Brunswick. Începând din acel moment a adoptat un stil parlamentar asemǎnǎtor cu cel al

Angliei. Un Guvernator General îndeplinea obligaţiile constituţionale ale suveranului britanic pe

teritoriul canadian. Împreună, bilingvismul şi multiculturalismul au fost proiectate în scopul

îndepărtării de esenţialismului britanic. Până în acel moment, Canada a fost reflecţia Angliei, cu

valorile, simbolurile şi politica dictată de aceasta.

În 1951 Canada înfrunta problema dualismului dintre cultura franceză şi engleză. Prima

era ameninţată de americanizare fiindcă era caracterizată drept un teritoriu de tranzit al SUA, iar cea

de-a doua aluneca încet spre o mentalitate închisă. Mijlocul anilor 1960 au fost marcate de relaţiile

din ce în ce mai tulbure între aceste părţi. Guvernul a numit o Comisie Regală care să studieze şi să

recomande soluţii la problemele existente. Comisia Regală asupra Bilingvismul şi Biculturalismului

ţinea audieri prin toată Canada.

Purtătorii de cuvânt al comunităţilor etnice de pretutindeni s-au plâns că vechile politici de asimilare

au fost atât nedrepte cât şi un eşec deoarece imigranţii şi copiii lor au suferit în timpul Marii

Depresii împreună cu canadienii din altă parte şi chiar dacă nu se declarau ca fiind englezi sau

francezi, sunt tot atât de canadieni ca şi aborigenii şi nu ar trebui excluşi din dezbaterea politică.

Propuneau înfiinţarea unui nou model de politică naţională prin care să poată participa toată

populaţia la viaţa politică., unul care să se adreseze tuturor comunităţilor etnice care fac parte din

marea familie a Canadei.

Au oferit un plan ingenios prin care guvernul să pledeze pentru o identitate canadiană bazată pe

acceptarea publică a diferenţei şi susţinerea pluralismului cultural. Spre deosebire de modelul de

creuzet cultural al Statelor Unite, au preferat ideea unui mozaic cultural. Etnia, argumentau ei, nu

ar submina identitatea canadiană.

23


Spre surprinderea multora, Comisia a părut să fie de acord. În volumul IV din raportul său,

Comisia a prezentat guvernului recomandările surprinzătoare, care recunoaşteau valoarea

pluralismului cultural al identităţii canadiene şi încurajau instituţiile canadiene să reflecte acest

pluralism în politicile şi programele lor. Politica anunţată a fost una a multiculturalismului într-un

cadru bilingv. Multiculturalismul a afirmat că engleza şi franceza cele două limbi oficiale din

Canada. Pluralismul etnic a fost declarat a fi o caracteristică pozitivă a societăţii canadiene demn de

conservare şi dezvoltare. Multe provincii au urmat exemplu federal prin introducerea unor politici a

multiculturalismului în domeniile lor de autoritate.

Cum era de aşteptat, nu toţi canadienii au fost de acord. De exemplu în Canada Engleză

oamenii erau îngrijoraţi că multiculturalismul nu va face altceva decât să în divizeze, în loc să-i

unească. Alţii se temeau că multiculturalismul ar eroda patrimoniul britanic din Canada Engleză.

În Quebec populaţia era de părere că multiculturalismul va submina naţionalismul acesteia. Credeau

că Ottawa va folosi multiculturalismul pentru a contracara aspiraţiile Quebec-ului, asimilând-o cu

alte grupuri etnice din Canada.

Pe de altă parte, mulţi au fost de acord cu multiculturalismul, ei au văzut multiculturalismul ca o

recunoaştere a unui pluralism care exista de mult timp în Canada.

Când această politică a fost anunţată în 1971, mozaicul canadian a fost dominat de cei cu

patrimoniu european şi a fost proiectat să recunoască aportul lor la dezvoltarea Canadei. Cu toate

acestea în timp ce imigraţia din lumea în curs de dezvoltare spre Canada creştea, politica

multiculturalismului s-a confruntat cu probleme vizibile ale minorităţilor. Aceste comunităţi noi şi

emergente au fost mai puţin îngrijorate de recunoaşterea patrimoniului lor în Canada. Priveau

politica multiculturalismului, nu ca o formă de îmbogăţire culturală, ci mai degrabă ca un ajutor

pentru eliminarea prejudecăţilor rasiale şi discriminatoare. Scopul lor principal era să îşi asigure

accesul egal la locuri de muncă, locuinţe şi educaţie. Guvernul a răspuns. Acesta nu a întors spatele

noului program multicultural şi a adresat aspecte importante noilor grupuri.

În anul 1981, oficialii federalismului multiculturalist a stabilit o unitate devotată relaţiilor

rasiale în Canada. Acesta a fost extins ulterior pentru a pune un accent principal pe relaţiile rasiale

în conextul politicii multiculturale.

24


Multe provincii şi municipalităţi au urmat această politică în cadrul domeniilor lor de

competenţă, în primul rând educaţie, servicii sociale şi protecţia drepturlor omului. În provincia

Quebec, care încă avea dificultăţi în acceptarea termenului „multiculturalism”, guvernul a dezvoltat

propriile sale programe ca răspuns la noile realităţi etnice şi culurale. Aceste programe au fost

similare în multe feluri cu cele din alte provincii.

Astăzi, majoritatea programelor federale sunt focusate pe schimbări instituţionale şi pe

integrarea cetăţenilor la participarea acestora în viaţa politică. Costurile politicii

multiculturalismului se ridică la un dolar canadian pe an.

Multiculturalismul ca expresie a politicii naţionale, aplicat la sfârşitul anilor 1960 garanta

paşnica coexistenţǎ a francofoniei şi a comunitǎţilor anglofone şi mai târziu, a acestor comunitǎţi şi

a celor indigene.

‘‘Canadian multiculturalism is fundamental to our belief that all citizens are equal.

Multiculturalism ensures that all citizens can keep their identities, can take pride in their ancestry

and have a sense of belonging’’ (Guvernul Canadei, 2001)23

Acest statut a fost solidificat de Carta Canadianǎ de Drepturi şi Libertǎţi, care protejazǎ cetǎţenii de

dicriminǎrile de orice fel: rasialǎ, etnicǎ, orientare sexualǎ şi religie. Se angaja să promoveze

multiculturalismul la nivel internaţional, lucru nemaivăzut până atunci.

Însă asta nu se întâmpla în izolare, nu e ca şi cum Canada a tăiat „lanţurile”

colonialismului pentru ca mai apoi să se aventureze singură. Dimpotrivă, toate transformările au

avut o strictă legătura cu ceea ce se întâmpla în lume. Declaraţia a unei noi identităţi este o

reflectare şi manifestare a ceea ce se întâmplă în lume. Canada e produsul propriei istorii, iar

această istorie a fost mereu reflecţia contextului global.24

Faptul cǎ a fost de la începutul existenţei sale un teritoriu cu o populaţie diversificatǎ a

constituit un mare avantaj şi doar astfel a putut sǎ ajungǎ unde este astǎzi. Diversitatea exista în

Canada înainte de apariţia termenului „multiculturalism”.

23 http://www.cic.gc.ca/english/multiculturalism/citizenship.asp24 Beaman, Lori G., Beyer, Peter, „Religion and Diversity in Canada”, volumul 16, Editura Brill, Olanda, 2008, p.11 25


Unicitatea Canadei este dată şi de calendarul si cursul întemeierii acestuia. Canada nu a existat ca

stat-naţiune înainte de 1980, în adevăratul sens Westphalian. A devenit un stat matur şi suveran doar

în 1982. Este un model deoarece a implicat federalizarea a trei grupuri naţionale distincte: francezi,

englezi şi aborigeni.

Canada este caracterizată de o populaţie mobilă. Are cea mai mare rată de imigrare pe cap de

locuitor din lume. Se bazează pe imigrare pentru creştere economică. Cu Statele Unite, Canada se

bucură de o relaţie unică şi frontiera sa cu aceasta este cea mai lungă frontieră terestră neprotejată

din lume. Şi totuşi Canada trebuie să lupte pentru excelenţă , pentru că are prea mult de pierdut dacă

nu o face.

2.4 Religia în Canada

La prima vedere, multitudinea de religii într-o ţară sau un anumit teritoriu ar trebui să fie o

consecinţă directă a multiculturalismului şi pe lângă acesta, un efect pozitiv. Dar lucrurile nu stau

întotdeauna aşa cum ne-am aştepta. Ideologiile şi cerinţele multor religii par incompatibile cu

îmbrăţişarea şi acceptarea diversităţii.

Istoria zbuciumată a lumii este plină de conflicte şi războaie provocate de sau în numele

religiei. Apariţia statului modern, unde cucerirea de teritorii noi erau scopul major, a mai calmat

spiritele pentru o perioadă.

În societatea modernă religiile şi diversitatea tot nu au o colaborarea prea bună, fiindcă

religia este una dintre motivele principale ale intoleranţei. Teama care hrăneşte reacţia extremã la

diferenţele religioase este un factor important în înţelegerea posibilităţilor de teoretizare a

diversităţii. Această teamă nu este un fenomen nou.

În Canada, toate acestea sunt doar un mit. De ce? Fiindcă cei care trăiesc în Canada nu sunt

foarte credincioşi. Unul din cinci canadieni declară că nu aparţin de nici o religie. Astfel, religia nu

afectează diversitatea canadiană.

26


Canadienii cred că religia este o chestiune personală care nu trebuie să afecteze felul în

care trăiesc sau socializează. Pe „piaţa” ideilor, religia este văzută ca o opţiune, ca şi alegerile pe

care le facem în supermarket dintre diferitele sortimente de produse25. Dacă le cumpărăm sau nu, e

alegerea noastră. Tot ce ţine de religie este în afara vieţii publice şi a discursului politic. Cei mai

mulţi canadienii îşi formeazã opinia lor despre minoritãţile religioase bazate pe rapoarte mass-

media, o situaţie care nu facilitează prea mult funcţionarea echitabilă din diversitatea religioasă sau

că un rãspuns nu îşi are rãdãcinile în fricã.

Internetul sprijinã diversitatea religioasă mulţumită abordării non-ierarhice şi acces liber. Site-urile

oferă grupurilor o oportunitate sã se prezinte aşa cum ar vrea să fie percepuţi, oportunitate

importantã pentru minoritãţile religioase.

Religia a încetat să mai aibă relevanţă în secolul XXI, mai ales în Occident. Oamenii

consideră că religia este învechită, nu mai este în concordanţă cu „vremurile pe care le trăim”. De

aceea nu este surprinzătoare respingerea religiei de către mulţi canadieni.

Totuşi există o istorie a acestora în Canada, fiindcă a fost o perioadă în care religiei i se

acorda o mai mare importanţă decât în zilele noastre.

Înainte de al doilea Război Mondial, creşterea populaţiei Canadiene a fost cauzată în

principal de imigranţi francezi şi englezi, care erau majoritatea creştini. Existau şi alte categorii

non-creştine, dar numărul lor era mic. Musulmanii, budiştii, şi hinduşii au fost prezenţi în societatea

canadianǎ încǎ de la primul recensǎmânt, iar comunitatea evreiascǎ canadianǎ are rǎdǎcini care

dateazǎ pânǎ în 1700.26

Din 1991 până în 2001, numărul religiilor a crescut de la 32 la 124 , iar cel al categoriilor

etnice de la 30 la 232.27 În ciuda poziţiei dominante a creştinismului, Canada este o ţară multi-

religioasă, fapt care este recunoscut în domeniul drepturilor omului, al legislaţiei şi al Cartei care

protejează libertatea religioasă în Canada. Astăzi nu există nici o expectativă ca noii imigranţi să se

convertească la creştinism. Până în 1971 diferenţele religioase erau mai ales între catolici şi

25 Beaman, Lori G., Beyer, Peter (eds.), Sam Reimer, „Religion and Diversity in Canada”, volumul 16, Editura Brill, Olanda, 2008, p.10526 Beaman, Lori G., Beyer, Peter, op.cit., p.3

27 Beaman, Lori G., Beyer, Peter, op.cit., p.15 27


prostestanţi, în contextul creştinismului, majoritatea fiind din Europa. Aceştia erau englezi din

Marea Britanie, Scoţia şi Irlanda.

77% din populaţia Canadei este creştină, majoritatea romano-catolici, deşi există un număr

important de anglicani şi baptişti. Musulmanii reprezintă 2% din populaţie, iar evreii 1,1%. 16% din

populaţie nu este afiliată nici unei religii.

Imagine 2.2 Diversitatea religioasă în Canada

Sursa: http://img.search.com/thumb/3/32/Religion_in_Canada.png/400px-Religion_in_Canada.png

Unii participanţi au fost extrem de critici la adresa Canadei ca ţară multiculturalã, declarând cã

aceastã politicã a fost fie superficială sau pur şi simplu un fals. Majoritatea din toate cele trei medii

religioase, în special a celor care au fost extrem de implicati în religia lor, a avut o orientare pozitivã

atât la politica socialã şi la realitatea concretă a multiculturalismului şi a diversitãţii religioase în

Canada. Multiculturalismul ideal face din Canada un microcosmos al lumii în sens mai larg.28

28 Beaman, Lori G., Beyer, Peter (eds.), Beyer, Peter, „Religion and Diversity in Canada”, volumul 16, Editura Brill, Olanda, 2008, p.36

28

http://ro.wikipedia.org/wiki/Religie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cre%C5%9Ftinism


http://

ro.wikipedia.org/

wiki/Religia_

%C3%AEn_Canada

29

Religiile denominante în Canada

2001 1991% change

(in numbers)

Număr % Număr %

Populaţia totală 29,639,035 26,944040 +9.8

Creştini 22,851,825 77 22,503,360 83 +1.5

- Romano Catolici 12,793,125 43.2 12,203,625 45.2 +4.8

- Protestanţi 8,654,845 29.2 9,427,675 34.9 -8.2

- Biserica Unita din Canada 2,839,125 9.6 3,093,120 11.5 -8.2

- Biserica Anglicană din Canada 2,035,495 6.9 2,188,110 8.1 -7.0

- Apostolici 780,450 2.6 353,040 1.3 +121.1

- Baptişti 729,470 2.5 663,360 2.5 +10.0

- Luterani 606,590 2.0 636,205 2.4 -4.7

- Protestanti neincluşi 549,205 1.9 628,945 2.3 -12.7

- Prezbiterieni 409,830 1.4 636,295 2.4 -35.6

- Creştini Ortodocşi 495,245 1.7 387,395 1.4 +27.8

Fără afiliere 4,900,090 16.5 3,397,000 12.6 +44.2

Alţii

- Musulmani 579,645 2.0 253,265 0.9 +128.9

- Evrei 329,990 1.1 318,185 1.2 +3.7

http://ro.wikipedia.org/wiki/Evrei

http://ro.wikipedia.org/wiki/Musulmani

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cre%C5%9Ftini_Ortodoc%C5%9Fi&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Prezbiterieni&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Luterani

http://ro.wikipedia.org/wiki/Bapti%C5%9Fti

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Biserica_Anglican%C4%83_din_Canada&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Biserica_Unita_din_Canada&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Romano_Catolici&action=edit&redlink=1


Capitolul 3. Mozaicul canadian

„ Străinul este acel pribeag care nu călătoreşte mai

departe, care soseşte azi şi mâine rămâne aici”

Georg Simmel

Conceptul de „mozaic canadian” a fost creat ca o alternativă la „melting pot”-ul american

pentru a delimita foarte clar diferenţa dintre aceste două ţări. Mozaicul indică o prezenţă paşnică a

culturilor în Canada, unde acestea se întrepătrund asemenea unui mozaic, unde piesele unice

reprezentate de diverse etnii, montate înpreună formează un tot unitar. În timp ce America devine o

societate tot mai omogenă care asimilează foarte rapid diferitele culturi.

În momentul de faţă, mozaicul canadian este compus din aproape toate culturile lumii.

Imagine 3.1 Steag creat în 2009 reprezentând diversitatea Canadei

30

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sikhi%C5%9Fti&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hindu%C5%9Fi&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Budi%C5%9Fti&action=edit&redlink=1


Sursa : http://celebratecanada.files.wordpress.com/2009/07/canadian-flag-mozaic-sample-1.jpg

Magnitudinea acestui fenomen este reflectat şi de faptul că aceasta imigrare s-a întâmplat

într-un timp relativ scurt. Noi imigranţi sunt non-europeni. Între 1994 şi 2000, primele cinci ţări din

care soseau imigranţi erau ţări asiatice. Până în `96, asiaticii reprezentau 7% populaţie, iar

persoanele de culoare 2%. În 1996 aproximativ 58% din persoanele de culoare şi 73% din asiatici

erau imigranţi; dintre aceştia 64% din negrii şi 70% din asiatici au ajuns în Canada după 1980.

Doar 16% din Nord- şi Vest-Europeni şi 15% din Europa de Sud sosiseră în Canada după 1980.

În ciuda schimbărilor în contextul politic din Europa de Est în ultimele două decenii, aproximativ

45% din imigranţi au sosit după `80, un procent mult mai scăzut decât cel al negrilor şi asiaticilor.

Aceşti imigranţi europeni au reprezentat doar 9 procente din imigraţia din acea perioadă.

Rezultatele analizelor imigrării canadiene au arătat că peste decenii, Canada a experimentat un

declin al capitalului uman.

Imaginea următoare arată originea imigranţilor din Canada în 2001 după locul naşterii.

Imagine 3.2 Ţara de provenienţă a imigranţilor Canadei

31


Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/File:COB_data_Canada.PNG

În esenţă, Canada a supravieţuit ca stat datorită populaţiei, a indivizilor. Indiferent dacă

aceştia au descins din francezi, englezi, africani, asiatici, europeni sau latino-americani, în

momentul de faţǎ au toţi voinţa colectivă de a se recunoaşte ca parte a unei experienţe colective.29

Toţi ajutat la modelarea acestei naţiuni şi culturi. Chiar şi cei tentaţi să părăsească ţara nu o fac

pentru că nu se poate renunţa aşa uşor la toate beneficiile oferite de aceasta. Când sunt întrebaţi de

originea lor, populaţia nu mai răspunde „de etnie franceză”sau „de etnie engleză” ci „canadian”.

Un exemplu relevant de „multiculturalitate” într-o singură persoană este Ali Hossaini, care

într-un articol publicat în 2004 îşi exprimă preocuparea faţă de evoluţia multiculturalismului prin

descrierea propriei familii. Originea acestuia este foarte complicată: s-a născut în West Virginia,

părinţii lui fiind ambii de cetăţenie americană. Tatăl său provenea din Iraq şi mama acestuia din

Iran. Mama lui Ali era din Ohio, dar bunica lui provenea din Slovacia, unde tatăl Sârb al acesteia a

emigrat din Croaţia. Familia din partea tatălui era de religie musulmană, în timp ce familia din

29 Riendeau, Roger, „A Brief History of Canada”, Second Edition, Editura Facts on File Inc., New York, 2007 , p.16 32


partea mamei era de religie baptistă. Mătuşa lui Hossein s-a căsătorit cu un evreu. Şi totuşi, Hossain

declară că este american.30

De la începutul anilor `60 până la finele secolului XX, guvernanţa canadiană a făcut tot

posibilul pentru a asigura un mediu propice de dezvoltare a multiculturalităţii.

În 1982, două articole ale Constituţiei accentuau caracterul multicultural al Canadei.

Primul a fost Art.15/1, care integra elemente de drept civil în noua Cartă a drepturilor. La fel ca în

Stele Unite ale Americii, afirma că nu ar trebui să existe discriminare pe bază de rasă, origine etnică

sau naţională, culoare, religie, sex sau vârstă. Cel de-al doilea articol, Art.27, este mai canadian în

spirit şi conţinut fiindcă subliniază ideea că mentenanţa şi valorizarea moştenirii multiculturale ale

Canadei ar trebui interpretate în relaţie cu Carta drepturilor.31

Canada se autodefineşte astăzi ca fiind o naţiune bilingvă şi multiculturală, engleza

(vorbitǎ de 56% din populaţie) şi franceza ( vorbitǎ de 28% din populaţie) au fost adoptate ca limbi

oficiale.

Astăzi este ţara cu cel mai ridicat procentaj de multiculturalitate din întreaga lume fiindcă

are un sistem unic de integrare a imigranţilor, unde guvernul se implică în protejarea diversităţii

prin programe de educaţie antirasistă şi multiculturală. Peste 70 de grupuri etnice vorbesc peste 60

de limbi.

În 1965 a fost adoptat steagul curent. Vechiul steag, conţinea simboluri engleze, franceze şi

canadiene din 1911. Folosirea frunzei de arţar ca simbol naţional al Canadei datează din secolul al

XVIII-lea, fiind prezentă nu numai pe steag, ci şi pe monedă şi pe stemă.

Imagine 3.3 Vechiul steag al Canadei

30 Prato, Giuliana, op.cit., p.131 Walsh Stoddard, Eve, Cornwell, Grant H.,op.cit., p. 324 33


(Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Multiculturalism_in_Canada)

Imagine 3.4 Noul steag al Canadei

34


(Sursa : http://www.twu.ca/divisions/security/canadian-flag.jpg)

Anul 1967 a fost începutul unei politici de imigrare care punea mare accent pe abilitǎţile

lingvistice, pe educaţie precum si pe perspectivele de angajare a noilor veniţi. A eliminat toate

criteriile naţionale, rasiale, religioase şi etnice care pânǎ în prezent favorizau oamenii care veneau

din Marea Britanie în special, dar şi din Europa.32

Prin „Canada Act” din 1982, emis de Parlamentul Britanic, Canada a încetat sǎ mai aibǎ

orice dependenţǎ faţǎ de aceasta. Actul includea textul din Actul Constituţiei în ambele limbi

oficiale ale Canadei, englezǎ şi francezǎ şi Carta Libertăţilor şi Drepturilor care garanta

bilingvismul, multiculturalismul şi libertatea religioasă.

Acesta fost urmat de „Multiculturalism Act”, în 1988, care declara că diversitatea culturală este atât

un aspect simbolic cât şi practic al Canadei. A devenit prima formă legislativă oficială pentru

politica multiculturală a Canadei.

Acesta a fost precedat de două rapoarte ale guvernului Canadian. Primul raport conţinea

mai multe volume şi se intitula „Report of the Royal Comission on Bilingualism and Biculturalism”

( B&B Report) şi a fost publicat între 1963 din 1967. Al doilea se numea „Multiculturalim :

Building the Canadian Mosaic” (MCBCM) care a fost redactat în 1987 ca rezultat al noii politici al 32 Beaman, Lori G., Beyer, Peter, op.cit., p.9 35


multiculturalismului într-un cadru bilingv. Acest document definea într-un mod foarte clar scopurile

şi abordarea noii politici oficiale ale multiculturalismului şi a servit ca bază pentru acest

„Multiculturalism Act”din 1988.

Un al treilea document de interes ar fi „Multiculturalism: Being Canadian” (MCBC) care

este decris ca o fişă de identitate care este adresat tuturor canadienilor. Avea scopul de a informa

restul lumii de existenţa unei politici guvernamentale oficiale ale canadei: multiculturalismul.33

Cetăţenia, politica profesională şi educaţională au fost întotdeauna pilonii majori ai integrării în

Canada. Şi totuşi datele recensământului din 1971-1996 indică nivelul mediu de educaţie a

imigranţilor. Utilizând datele de recensământ din 1996 din Toronto s-a remarcat faptul că imigranţii

în general au un nivel de educaţie scăzut decât canadienii. Aproximativ 29% dintre imigranţi nu au

terminat liceul, în comparaţie cu 24% din populaţia canadiană şi numai 19% din imigranţi au studii

universitare finalizate, spre deosebire de 22% dintre canadienii nativi.

Nu există aproape nici o diferenţă între cetăţenii şi rezidenţii permanenţi în ce priveşte drepturile

civile sau beneficiile sociale – dreptul de vot fiind singurul beneficiu legal major obţinut în urma

naturalizării. Principalul motiv pentru care imigranţii dobândesc cetăţenia canadiană este pentru a

participa activ la viaţa politică a ţării. Începând cu anul 1971 acest lucru a fost posibil prin

reprezentarea minorităţilor etnice în Parlament.

Mai ales imigranţii care provin din ţări neliberale sau nedemocratice, sunt mai predispuşi la

naturalizare şi asimilarea culturii în care trăiesc la momentul respectiv. Motivul imigraţiei crescute

în anii de după al doilea Război Mondial sunt evadarea din asemenea sisteme opresive, cum a fost

comunismul în Europa de Est. Oportunităţile economice oferite de Canada sunt de asemenea un

factor responsabil pentru cresterea imigraţiei. De asemenea şi numărul căsătoriilor mixte a crescut

semnificativ în ultimii ani, ceea ce indică faptul că populaţia canadiană este tot mai deschisă spre

diversitate.

Chestionarul numit „ProCan 05”, generat prin e-mail, oferă o imagine asupra opiniei

canadienilor despre diversitate şi pluralism. Studiul a fost trimis adulţilor de peste 18 ani.

Rezultatele au fost următoarele:

94.2% dintre canadieni sunt toleranţi faţă de alte culturi,

33 Day, Richard J.F, „Multiculturalism and the history of Canadian Diversity”, University of Toronto Press, 2000, p.19 36


82.4% cred că diversitatea este un lucru pozitiv pentru Canada,

78% sunt de acord cu imigrarea,

14.3% nu sunt de acord cu forţarea metodei „canadiene” asupra imigranţilor,

64% nu concep Canada fără două limbi oficiale,

49,7% sunt în favoarea mozaicului canadian,

31,4% favorizează „creuzetul” cultural al americii34

Grafic 3.1 Chestionarul ProCan 05

3.1 Popoarele Canadiene

Bazele Canadei multiculturale au fost puse cu mai bine de 30 000 de ani în urmă, când

mulţi aborigeni au traversat limba de uscat dintre Siberia şi Alaska şi s-au stabilit în preajma

34 Beaman, Lori G., Beyer, Peter,(eds.) Sam Reimer, „Religion and Diversity in Canada”, volumul 16, Editura Brill, Olanda, 2008, p.110 37


Golfului Hudson şi pe coastele de vest şi est. La origine, aceştia erau vânatori indigeni, însă, pe

măsura ce s-au mutat către est, traversând prin nord, s-au adaptat la condiţiile de coastă şi au

început sa vâneze foci si morse. În cele din urmă, peste 700 de grupuri de inuiţi au fost împrăştiaţi

în nord, fiecare având obiceiuri şi limbi diferite35

Primul contact a acestor nativi cu populaţii europene a fost în urmă cu 1.000 de ani când

islandezii s-au stabilit pentru o scurtă perioadă în Newfoundland.

Apoi exploratorii europeni au luat cu asalt apele Americii de Nord, căutând o trecătoare

spre Orient. Majoritatea grupurilor băştinaşe aveau diferite legende despre originile lor, însă

acestea nu aveau baze istorice.

Adevărata istorie a Canadei începe cu exploratorii care au descoperit-o şi au inclus-o pe

harta lumii. John Cabot, a navigat din Bristol, Anglia şi a revendicat Newfoundland-ul ca fiind

englezesc în 1497. Această descoperire nu a fost oficializată de către englezi decât în 1576. Jacques

Cartier, marinar francez, a revendicat valea râului St. Lawrence sub steag francez în expediţiile lui

din 1530. Pentru o perioadă îndelungată Canada era compusă din trei popoare: englezii, francezii şi

aborigenii.

Astăzi, Canada este populată în majoritate de canadieni-europeni, care compun 90, 45%

din populaţie. Majoritatea acestora sunt de origine engleză şi franceză, dar sunt si comunităţi

importante de irlandezi, germani şi scoţieni. A doua grupare importantă este cea a chinezilor, care

alcătuiesc un procent de 3, 69% din populaţie. Nativii americanii sunt prezenţi în proporţie de

3,38%. Alte minorităţi includ: indieni, 2,41%, afro-americani, 2,23%, evrei, 1,18%, ruşi 1,14% şi

filipinezi 1,11%.

Grafic 3.2 Procentul imigranţilor

35 http://www.calificativ.ro/CANADA-a4217.html 38


Desigur, nu toate părţile din Canada au acelaşi amestec etnic. În recensământul din 1991

mai mult de 30% dintre canadieni au declarat o altă origine decât cea britanică sau franceză. Dar

acest procent, este cel mai puternic concentrat în Ontario şi vestul Canadei. Dacă ne raportăm la

procentul canadienilor care s-au născut în afara graniţelor Canadei variaţiile regionale sunt şi mai

izbitoare. Zonele rurale, oraşele mici, Quebec şi Canada Atlantică adăpostesc mai puţini străini

decât restul Canadei. În mediu rural al Quebeului de exemplu, nu numai majoritatea populaţiei

actuale a fost născută în Canada, ci şi părinţii, bunicii şi străbunicii. Prin contrast, aproximativ 90%

dintre canadieni născuţi în străinătate trăiesc în 15 dintre cele mai mai centre urbane ale Canadei.

Dar aici, din nou distribuţia celor născuţi în străinătate este inegală. Unele oraşe, în speciale

provinciile maritime şi Quebec, au relativ puţini imigranţi. Pe de altă parte, 30% din totalul

rezidenţilor din Vancouver şi 38% din totalul rezidenţilor din Toronto s-au născut în afara Canadei.

39


Conform acestor date două idei ies în evidenţă. În primul rănd de la începutul anilor 1970

majoritatea imigranţilor au fost oameni de culoare care veneau în Canada din surse de imigraţie

non-tradiţionale, adică ţări în curs de dezvoltare sau alte zone non-europene. În al doilea rând

imigraţii şi copiii lor au reuşit să treacă peste barierele financiare, educaţionale şi profesionale.

Aproximativ 40% au patrimoniu asiatic, doar o treime au venit din zone în care singura limbă

vorbită e cea engleză. În consecinţă, Toronto şi Vancouver se evidenţiază ca fiind cele mai

diversificate oraşe din punct de vedere rasial şi cultural.

Imagine 3.5 Procentul populaţiei multiculturale în oraşele mari ale Canadei

Sursa: http://www.cic.gc.ca/english/resources/publications/multi-report2008/images/figure-2.gif

40


3.2 Politica imigraţionistă

„Deşi nu au fost proteste violente, nici partide politice care să-şi fi

pierdut membri sau care să schimbe tradiţia, nici lideri imigranţi

carismatici, nici o stare de război reală în problemele

internaţionale...imigranţii recunosc un sistem politic stabil şi bun

atunci când acesta există.”

Freda Hawkins

Imigraţia a jucat şi continuă să joace un rol cheie în conturarea caracterului societăţii

canadiene. Populaţiei canadiană cu experienţă de primă mână în domeniul imigraţiei formează doar

o minoritate, toţi canadienii au un părinte, bunic sau mai multe rude îndepărtate care au venit în

Canada în calitate de străini. Deoarece toţi canadienii au un trecut de imigranţi concluzia este că

fără imigraţie Canada nu ar exista. Pe parcursul a mai mult de un secol imigranţii au venit ori

singuri, ori cu familia şi cu resursele necesare pentru a începe din nou viaţa pe un teritoriu străin.

Statisticile recente au arǎtat cǎ una din cinci persoane din Canada este imigrantă, iar 98,6%

din aceştia vorbesc una dintre limbile oficiale. Este un procentaj foarte mare. Oamenii sunt extrem

de atraşi de această ţară. De ce este Canada atât de specială?

La început existau temeri în legatură cu supravieţuirea Canadei. În primul rând, motivul

pentru care s-a permis un număr atât de mare de imigranţi în Canada a fost cât se poate de simplu:

era nevoie de forţă de muncă. Fiind un teritoriu atât de vast, cu foarte puţini locuitori pe km 2, era

nevoie de muncitori la ferme, păduri, fabrici şi mine, infrastructură etc. Unii plănuiau să se

stabilească în Canada şi să dobândească cetăţenie, alţii veneau doar pentru a economisi bani, ca mai

apoi să se poată întoarce la familiile lor. În anii de dinaintea Războiului Civil american, europenii s-

au alăturat miilor de sclavi de culoare care au evadat din America şi muncitorilor irlandezi şi

chinezi pentru a demara construirea de căi ferate (Canadian Pacific Railway).

41


Pe măsură ce numărul lor creştea, creştea şi îngrijorarea cu privire la apariţia conflictelor.

Pe Coasta Pacificului chinezii s-au alăturat vânătorilor de avere din întreaga lume, iar după

descoperirea aurului au invadat împreună British Columbia şi mai târziu Yukon. La începutul

secolului XX sute de mii de fermieri americani s-au mutat în preeriile de nord ale Canadei în

căutare de terenuri agricole. În acelaşi timp mulţi oameni din Europa Centrală şi de Est, de

asemenea în căutare de terenuri au fost recrutaţi de către agenţii de imigrare canadiene şi erau

nerăbdători să umple vestul cu fermieri . În procesul de construire a unei ţări, izbucnirea unui război

civil e un lucru de care categoric nu este nevoie. A fost momentul guvernului să intervină.

Normele existente în acea perioadă cu privire la imigranţii din Asia s-au înăsprit.

Admiterea est-europenilor s-a făcut mai dificilă, iar pentru europenii de Sud şi pentru evrei, aceasta

a devenit imposibilă. Odată cu declanşarea Marii Depresiuni în 1930, situaţia s-a înrăutăţit, fiindcă

nu existau locuri de muncă, prin urmare imigranţii nu erau deloc bineveniţi. Aceasta era deja o

tendinţă mondială, care a continuat şi pe parcursul celui de-al doilea Război Mondial.

Însă, după război ideea conform căreia asimilarea este cea mai bună soluţie pentru imigranţi s-a

proliferat. De asemenea, slăbirea puterilor europene a propulsat Canada în fruntea scenei

internaţionale. Odată cu aşteptarea celui de-al doilea val de imigranţi sarcina de a defini caracterul

naţional al Canadei a devenit şi mai presantă. În 1946, Canada a pus în aplicare prima lege a

cetăţeniei, iar în 1949 Newfoundlandul a devenit a zecea provincie canadiană punând capăt

expansiunii teritoriale. Cu zece provincii diferite, şi cu de zece ori mai multe etnii, politica naţională

trebuia redefinită în concordanţă cu nevoile acestora.

Politica integraţionistă existentă îi presa pe aceştia să renunţe la tradiţiile lor etnice. Cu

timpul, guvernul, şcolile, bisericile, mass-media şi agenţiile de serviciu social şi-au unit forţele

pentru a începe procesul de „canadizare”. În unele moduri acest efort a avut succes. Majoritatea

imigranţilor şi a copiilor lor au învăţat limba engleză sau franceză. Aveau acces la sistemul social şi

economic al comunităţii din jur, copiii lor având acces la educaţia din şcolile publice. Cu toate

acestea aveau posibilitatea de a ţine legătura cu familiile lăsate în urmă, cu grupul etnic din ţara de

origine şi îsi puteau practica religia, tradiţiile şi cultura individuale.

Odată cu sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, economia canadiană a început să se

dezvolte tot mai mult şi tot mai rapid, astfel încât populaţia nu făcea faţă cererilor de resurse umane.

Era nevoie din nou, de forţă de muncă.

42


Temându-se pentru economia lor, canadienii au redeschis porţile pentru a aduce zeci de mii

de muncitori împreună cu familiile acestora din Europa.

La acea vreme, britanici şi locuitorii Europei de Vest aveau statut priotar pentru ocuparea

acestor locuri de muncă disponibile , dar treptat, au început să fie admişi şi alţi locuitori din Centrul,

Estul şi Sudul Europei. Au început să sosească imigranţi din Europa de Sud şi refugiaţi sovietici.

Până în 1966, imigranţii din Europa de Sud erau , în ordinea importanţei Italia, Grecia şi

Portugalia care s-au stabilit în oraşe ca Toronto şi Montreal. Refugiaţii sovietici erau maghiarii,

cehoslovacii, şi armenii. Spre deosebire de valurile de imigranţi din trecut, aceşti noi veniţi nu erau

toţi muncitori în ferme sau fabrici, ci profesionişti educaţi şi instruiţi. Prin urmare s-au stabilit în

zone urbane unde aveau mai multe oportunităţi de angajare.

În anii care au urmat, Canada a devenit adăpostul refugiaţilor din spatele Cortinei de Fier.

Canadienii au adoptat o altă atitudine faţă de aceştia şi au devenit mai primitori deoarece erau foarte

sensibilizaţi de situaţia lor. Au început să le pese mai mult de problemele de discriminare şi rasism,

iar pentru a pune capăt acestora, ultimele bariere rasiale şi etnice ale imigraţiei au fost eliminate în

1967. Schimbarea resurselor de imigranţi n-a întârziat să apară. Soseau imigranţi din Asia şi

Insulele Caraibe, într-un procent atât de mare încât au depăşit numărul europenilor.

Rezistenţa canadiană la un astfel de aflux de imigranţi a fost impresionantă. Acomodarea s-a

realizat mult mai rapid decât în alte ţări. Potrivit lui Will Kymlicka, pentru a dobândi succes pe

piaţa canadiană a muncii sau pentru a avea acces la beneficiile sociale, nu mai este necesară

obţinerea cetăţeniei canadiene. Pe de altă parte, cei care vor să obţină cetăţenia, există o cerinţă

legală pentru a o face. Imigranţii, cu excepţia celor în vârsta trebuie să ştie una din limbile oficiale

şi câteva informaţii de bază despre istoria Canadei. Copiii imigranţilor trebuie să înveţe o limbă

oficială şi să înveţe după o programă comună de învăţământ. Pentru a obţine accesul la programele

de instrucţie profesională trebuie, de asemenea, să cunoască o limbă oficială.

43


3.3 Viziunea lui Will Kymlicka

Lucrările lui Kymlicka sunt unele dintre cele mai citate. Will Kymlicka este un politolog

canadian, actualmente profesor la Universitatea Queens din Canada, renumit pentru lucrările sale

din domeniul multiculturalismului.

În „Multicultural Citizenship: A Liberal Theory of Minority Rights”36 (1995) Kymlicka

identifică cele două principii de bază ale omului. În primul rând se referă la interesul esenţial al

indivizilor pentru a duce o viaţă bună, în conformitate cu valorile şi convingerile personale, iar în

al doilea rând individului i se oferă posibilitatea de a le modifica şi a le revizui în momentul în care

le considera greşite. Aceste principii constituie împreună autonomia.

Kymlicka insistă asupra faptului că o cultură care încurajează autonomia şi libertatea de

alegere este mai bună decât una care nu o face. Kymlicka foloseşte termenul de cultură într-un sens

mai restrâns. Pentru el este o comunitate intergeneraţională, mai mult sau mai puţin completă

instituţional, care ocupă un anumit teritoriu şi împarte aceeaşi cultură, tradiţie şi istorie.

Minorităţile naţionale din interiorul unei ţări au nevoie de libertate. Nu pentru a trece

peste o anumită istorie, ci pentru a se mişca în interiorul acesteia. Pentru Kymlicka, liberalii

aşteaptă ca statul să protejeze nu doar drepturile individuale, ci şi cultura naţională.

Dacă o societate este omogenă din punct de vedere cultural, toţi membrii se bucură de

beneficiile unei comunităţi culturale stabile. Din moment ce cultura este vitală pentru dezvoltarea

umană, minorităţile au dreptul la propria cultură. Principiul justiţiei revendică cedarea drepturilor

atât majorităţii cât şi minorităţii. Aceasta fiind din punctul de vedere al lui Kymlicka baza teoriei

sale despre multiculturalism.

Minoritătile culturale sunt de două tipuri : în timp ce la la unii identitatea se leagă de

teritoriul de pe care provin, la alţii acest factor nu are importanţă.

Unii au devenit imigranţi din propria voinţă, alţii au fost refugiaţi , dar există o a treia

categorie care a fost aduşă cu forţa în ţară respectivă din varii motive. (economice, sociale,

politice)

36 Kymlicka, Will, “Multicultural Citizenship: A Liberal Theory of minority rights”, Editura Oxford University Press, New York, 1995 44


În opinia lui Kymlicka aceste grupuri acordă moralităţii diferite ponderi. Minorităţile

naţionale oferă cea mai mare pondere, iar voluntarii imigranţi cea mai scăzuta, restul aflându-se

undeva la mijloc. O minoritate naţională a cărui identitate se leagă de teritorialitate avea în trecut

posibilitatea să se autoguverneze , iar apoi devenind parte a unei majorităţi , împărtăşeşte o limbă şi

o cultură comună rămânând în general o unitate culturală distinctă cu un puternic simţ al identităţii

colective. (indieni, puerto-ricani, mexicani, hawaieni nativi din Statele Unite, populaţia Quebec-

ului şi comunităţile aborigene din Canada).

În viziunea lui Kymlicka o cultură minoritară nu diferă cu nimic faţă de cultura

majoritară. Amândouă având culturi sociale, identităţi legate de teritoriul de pe care provin şi un

puternic simţ al naţiunii.

Relaţiile dintre acestea sunt asemănătoare celor dintre două state independente iar

condiţiile între aceste două ar trebui impuse în termeni de negociere paşnică. Culturile minoritare

ar trebui să aibă dreptul de a se menţine ca şi unitate culturală disctinctă şi să beneficieze de dreptul

de a se autoguverna.

Din moment ce acestea sunt vulnerabile dominaţiei majorităţii procedeul de a le fii

asigurată egalitatea poate duce la apariţia anumitor restricţii pentru majoritate.

Culturile minoritare ar trebui de asemena să aibă dreptul de a-şi crea propria politică

pentru cultură sau limbă. Din moment ce cultura este valoroasă doar ca şi condiţie a dezvoltării

autonomiei, Kymlicka insistă asupra faptului că unei culturi minoritare ar trebui să i se impună să

păstreze principiile proprii ale liberaliţii în interioriul comunităţii, în caz contrat s-ar ajunge la

situaţia în care minoritate ar submina însăşi baza dreptului avut la autonomie colectivă.

În interior aceştia ar trebui să asigure libertăţile civile şi politice de bază : egalitatea între

sexe, dreptul de a părăsi comunitatea etc. În caz contrar, societatea majoritară are dreptul şi

responsabilitatea de a riposta împotriva practicilor neliberale, încurajând existenţa opiniilor liberale

în interiorul acestor culturi minoritare şi în general să îi preseze să îşi corecteze ideile.

Deşi culturile majoritare trebuie să înţeleagă că nu pot să perceapă o cultură minoritară cu

toate dedesubturile acesteia, că liberalismul este o chestiune de grad şi că instituţiile liberale pot

funcţiona la capacitate maximă doar dacă ideile liberale sunt încetăţenite, nu se poate trece cu

45


vederea peste faptul că atunci când este vorba despre valori liberale de bază culturile majoritare nu

pot rămâne nepăsătoare.

Pentru Kymlicka imigranţii sunt la celălalt capăt al spectrului moral. Aceştia reprezintă

minorităţi etnice şi nu naţionale, nu se simt legaţi de teritoriu, iar cultura lor este ruptă de ancorarea

sa naturală şi nu se poate reproduce în noul mediu în care se regăseşte.

Cu toate acestea, membrii acestor culturi sunt conştienţi că este în interesul lor să se

integreze în noua societate. Kymlicka susţine că din aceste motive imigranţii nu pot să-şi exercite

dreptul pentru propria cultură, întărind acest lucru prin argumentul conform căruia ei au renunţat la

acest drept când şi-au părăsit de bunăvoie ţara de origine.

Ţara de origine reprezintă sediul lor cultural, iar părăsirea acesteia implică ideea că ei au

ales să trăiască în cultura ţării adoptive. Din moment ce pentru Kymlicka cultura este un bun

primar, este greu să ne dăm seama cum o persoană poate să-şi abandoneze dreptul asupra acesteia

mai uşor decât ar renunţa la viaţă sau la libertate.

Chiar dacă ţara adoptivă ar fii subliniat existenţa acestei pierderi, rămâne de elucidat

întrebarea dacă este corect să se facă acest lucru.

Pe lângă toate acestea în zilele noastre în care se emigrează în masă afirmaţia conform

căreia cultura unui individ este legată de ţara acestuia nu mai are relevanţă. Aici Kymlicka vrea să

sublinieze diferenţa dintre grupuri etnice şi naţiuni. De asemenea mai există o diferenţă şi între

imigranţi şi cetăţeni. Primii nu sunt nişte simplii vizitatori ci au venit pentru a se stabili în arealul

geografic respectiv reprezentând nişte „probatory citizens”37 sau „citizens-in-waiting” 38.

Aşadar între cele două grupuri sociale nu există o diferenţă de calitate, amândouă având dreptul să

emită aceleaşi pretenţii culturale. Se scoate în evidenţă faptul că imigranţii au posibilitatea de a cere

drepturi polietnice ca şi:

dreptul de a nu fi discriminaţi

de a fii scutiţi de legile care îi dezavantajează

de a-şi păstra propria limbă

37 Trad. Cetăţeni de probă38 Persoane care aştepată să li se confirme cetăţenia 46


Dar, în schimb nu pot cere drepturi naţionale ca şi cel la autoguvernare sau la autonomie culturală.

Se pune acum întrebarea referitoare la modalitatea de a lega o societate multinaţională şi

polietnică într-un tot unitar. Problema polietnicităţii este uşor de rezolvat prin integrarea

minorităţilor etnice în cultura naţională. În această situaţie multinaţionalitatea poate reprezenta un

obstacol. Naţiunea majoritară şi cele minoritare nu împărtăşesc o cultură cumună şi deseori nu

vorbesc aceeaşi limbă. În anumite cazuri cele două categorii pot împărtăşi valori comune dar în

final nu este suficient pentru a depăşi profundele diferenţe dintre ele. O soluţie la rezolvarea

multinaţionalităţii ar fii ca populaţia arealului respectiv să respecte şi să se mândrească cu această

diversitate. Singura posibilitate pentru o societate de acest tip este dezvoltarea unei identificări cu

grupurile majoritare şi încurajarea acestora să continue să dorească convieţuirea. Dacă această

precondiţie este îndeplinită societatea are şanse reale de a forma un tot unitar.

În „Multicultural Odysseys – Navigating the New International politics of Diversity”39, Kymlicka

identifică două nivele la care multiculturalismul este globalizat:

difuzia globală a discursului politic al multiculturalismului

codificarea multiculturalismului în anumite norme legale încorporate în declaraţii ale

dreptului minorităţilor.

Discursul politic a avut rolul principal în dezvoltarea multiculturalismul. Dovada acestui fapt stă în

evoluţiile drepturilor minorităţilor în ultimul secol. Organizaţiile internaţionale, inclusiv Organizaţia

Naţiunilor Unite şi unele dintre agenţiile sale specializate, Consiliul Europei, Uniunea Europeană şi

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, au devenit un canal important pentru

promovarea multiculturalismului, şi activităţile lor sunt necesare. El vede Comunitatea

Internaţională însăşi îmbrăţişând şi răspândind din ce în ce mai mult idei despre importanţa

acceptării şi adaptării la diversitatea şi drepturile minorităţilor.Naţiunile Unite , Organizaţia

Internaţională a Muncii, Banca Mondială şi Consiliul Europei au adoptat deja declaraţii care

promulgă drepturile minorităţilor.

39 Kymlicka, Will, „Multicultural Odysseys – Navigating the New International politics of Diversity”, Editura Oxford University Press, New York, 2007 47


Guvernele şi-au extins din ce în ce mai mult numărul şi forma drepturilor pentru protecţia

minorităţilor etnice şi culturale şi a popoarelor indigene.

El susţine că normele multiculturalismului promovate de către organizaţiile internaţionale sunt în

esenţă liberale, în natura şi forma lor şi sunt constrânse de idealuri ale drepturilor omului. Principiul

de "egalitate între grupuri" (asigurarea că toţi indivizii au acces egal la mărfuri pe grupe culturale

necesare pentru autonomie individuală) este limitată de principiul de "libertate în cadrul grupurilor",

care asigură faptul că alte drepturi fundamentale ale individului nu sunt încălcate, inclusiv

"egalitatea de gen, libertatea religioasă, rasială, drepturile homosexualilor, un proces echitabil, şi aşa

mai departe".

El susţine că multiculturalismul a apărut ca o problemă internaţională între statele liberale

occidentale (mai degrabă decât o problemă internă în cadrul statelor individuale) la începutul anilor

1990, în primul rând, ca răspuns la ameninţarea conflictelor etnice din lumea postcomunistă şi

postcolonială, şi ca răspuns la succesul aparent al multiculturalismului în ţările occidentale.

Kymlicka vede aceste evoluţii ca o revoluţie liniştită în care modelul vechi al statului-naţiune ca un

tot unitar şi omogen, deschide calea unor aranjamente mai diverse, redefineşte concepţiile

tradiţionale fundamentale al suveranităţii de stat, ale naţiunii, şi a cetăţeniei.

În final, Kymlicka ridică întrebarea referitoare la posibilitatea ca această revoluţie a drepturilor

minorităţilor să constituie un pericol la adresa principiilor universale ale drepturilor umane şi la

normele suveranităţii care împreună formează cadrul legilor globale şi instituţionale.

48


3.4 Identitate pierdutǎ

"Nationalism is the only way that

mediocrity can blow its own horn."

Louis Dudek

Naţionalismul este un element foarte important pentru perpetuarea specificitaţii unei ţări. Dar

ce se întămplă când acesta este neexistent?

„Multiculturalismul este o celebrare a neantului canadian” spunea Gad Horowitz, politolog la

Universitatea din Toronto. Această afirmaţie a fost completată de Reginald Bibby, sociolog la

Universitatea Lethbridge din Alberta, care a adăugat : „Suntem atât de preocupaţi de celebrarea

diversităţii încât, în loc să avem o cultură reală, adoptăm cultura americană în masă”40

Vrând să se diferenţieze de americani, canadienii au creat conceptul de mozaic. Diferenţa

majoră între „melting pot41”-ul american şi „mozaic”-ul canadian este faptul că, cei din urmă

sărbătoresc diversitatea, în timp ce americanii o tolerează.

Mozaicul este atât o realitate cât şi o construcţie. Este o realitate dacă luăm în considerare

afluxul de imigranţi şi felul în care aceştia au schimbat peisajul etnic şi cultural al Canadei şi este o

construcţie prin felul în care a promovat şi valorizat moştenirile etnoculturale pe cale de

dispariţie.42 Mozaicul pretinde că, neavând un set de valori comune, Canada are ca identitate

diversitatea culturală.

Deşi mozaicul este conceput ca fiind o viziune mai bună a societăţii decât creuzetul

cultural deoarece Canada are o rată a naturalizării mai înaltă (aproape dublă faţă de SUA), în urma

40 Walsh Stoddard, Eve, Cornwell, Grant H. , “Global multiculturalism: comparative perspectives on ethnicity, race, and nation”, Editura Rowman & Littlefield Publishers, SUA, 2001, p.30941 Trad. Creuzet cultural42 Walsh Stoddard, Eve, Cornwell, Grant H., op.cit, p.324 49


unui studiu realizat în 1993, 72% dintre canadieni au fost de pǎrere cǎ acest concept multicultural al

Canadei ar trebui înlocuit cu cel de creuzet cultural.43

În 1991, 2.8 milioane de canadieni au pretins că au origine germană, dar doar 114.000 au

spus că vorbesc această limbă şi acasă. 1.1 milioane de canadieni au declarat că au origini

ucrainiene dar doar 39.500 vorbesc ucraineana acasă. Putem asuma că majoritatea canadienilor care

vorbesc limbile neoficiale sunt imigranţi noi.

Dacă o comparăm cu alte state care au respins multiculturalismul, în favoarea prezervării

identităţii naţionale, cum ar fii Franţa, ne-am da seama că există un decalaj şi mai mare. Singura

ţară comparabilă cu Canada este Australia, care de asemenea a adoptat multiculturalismul ca o

politică oficială. Aceste două ţări sunt cele mai de succes din întreaga lume în integrarea

imigranţilor şi nu numai.

Are Canada o identitate culturală? Nu, pentru că îmbrăţişarea multiculturalismului ca

politică naţională duce automat la excluderea unui fundal cultural comun. Pe de altă parte, Canada

n-ar fi devenit ce este acum fără imigranţi , fără adoptarea multiculturalismului. Astfel că lipsa unei

identităţi naţionale nu este o problemă atât de gravă. Totuşi, la ce ne gândim când auzim de

Canada?

La faptul că este unică. A fost mereu o societate izolată, şi totuşi a reuşit să ocupe un loc

important pe scena Relaţiilor Internaţionale. Evenimentele care s-au întâmplat în interiorul acesteia

n-au avut un foarte mare ecou pe scena internaţională. A fost mereu pasivă din punctul acesta de

vedere.

De la prima misiune ONU de menţinere a păcii, propusă de Lester B. Pearson în 1965,

armata canadiană a servit în 50 de astfel de operaţiuni - mai multe decât oricare altă ţară dar în

schimb s-a dedicat în întregime operaţiunilor de impunere a păcii ale ONU. Este diferită de restul

societăţilor tradiţionale şi asta nu doar din cauza multiculturalismului. Nu este mereu în centrul

atenţiei, cum este vecina ei, SUA, faţă de care nutreşte un amestec de dragoste şi ură. Amestec de

simpatie şi antipatie în contextul în care Canada este adeseori definită prin contrast cu Statele Unite

ale Americii, comparată cu aceasta.

43 Idem, p. 310

50

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lester_B._Pearson&action=edit&redlink=1


Existe o temere pentru americanizarea Canadei. Cei din afara acestor două ţări tind mereu să le

confunde, şi chiar să considere Canada ca fiind parte integrantă a SUA.

Americanii îşi asumă meritul pentru constituirea federalismului. Lucru total greşit pentru că

„revoluţia federalistă” de azi se bazează pe modelul canadian şi elveţian în care unităţile federale

permit minorităţilor naţionale să se autoguverneze spre deosebire de sistemul american în care

subunităţile federale sunt doar subdiviziuni teritoriale care nu prezintă importanţă etnico-culturală.

În acest caz nu este deloc surprinzător că din ce în ce mai multe ţări doresc adoptarea federalismului

ca mecanism pentru integrarea diversităţii etnico-culturale. Aceste ţări ( Spania, Belgia, Africa de

Sud şi Rusia) privesc Canada ca fiind un model demn de urmat în acest sens.44

Vitorul Canadei poate fii anticipat, în timp ce despre viitorul multiculturalismului nu se pot face

prezumţii. Însă un lucru este sigur, Canada va găsi mereu noi soluţii pentru orice problemă care va

apărea în viitor. Va fii în continuare o piatră de hotar în multe domenii. Restul ţărilor lumii o vor

studia şi observa cu atenţie în continuare. Vor avea mereu ceva de învăţat în privinţa

multiculturalismului. Multiculturalismul a fost un test pentru Canada pe care l-a trecut cu brio.

Kymlicka este de părere că exportul cel mai de succes al Canadei este multiculturalismul.

44 Kymlicka, Will, “Finding our way – Rethinking Ethnocultural Relations in Canada”, Oxford University Press, New York , 1998, p.2 51


Concluzii

Canada a adus o contribuţie semnificativă la exemplificarea conceptului de diversitate şi ne-

a arătat tuturor că multiculturalismul există cu adevărat şi că poate fi pus în practică cu succes.

De-a lungul anilor Canada a reuşit să stabilească noi norme pentru o mai bună respectare a

diversităţii şi a creat un spaţiu propice pentru dezvoltarea acesteia.

În 1971 Canada îşi declara porţile deschise imigranţilor adoptând ca politică oficială

multiculturalismul.

Statul canadian a supravieţuit fără doar şi poate ca stat multumită populaţiei şi a

imigranţilor.

În momentul de faţă nu contează care a fost etnia dominantă a vreunuia din cetăţenii canadei

deoarece toţi sunt legaţi de voinţa colectivă de a face parte dintr-o societate multiculturală si de a se

integra cât mai bine şi mai repede în „întreg” .

Deşi în trecut statul canadian a avut o politică restrictivă în materie de imigraţie din teama că

existenţa mai multor culturi să nu genereze în conflicte sau războaie civile, a adus propria inovaţie

în materie de imigraţie şi în prezent Canada este statul cu cel mai ridicat grad de multiculturalitate

din lume.

Promovarea integrării sociale este o problemă presantă în diverse ţări din lumea întreagă, dar

Canada în timp, a reuşit să stabilească un mediu propice şi o politică adecvată pentru construirea

unei societăţi multiculturale armonioase şi lipsite de conflicte majore.

Canada a reuşit totuşi să se impună pe scena Relaţiilor Internaţionale fără a fi o putere

mondială, cum este SUA. Faima provine din abilitatea acesteia de a integra în acelaşi stat o

diversitate multiculturală copleşitoare îmbinând într-un tot unitar toate segmentele ce alcătuiesc

acest multiculturalism (religii, concepte de viaţă, limbi diferite etc.)

52


Canada este foarte concentratǎ pe politica ei multiculturalistǎ şi nu vrea ca nici un obstacol

sǎ ii stea în cale. Ar avea prea multe pierdut dacă nu ar face-o. Ideea de mai multe culturi într-un

spaţiu restrâns a devenit un fel brand al Canadei dar mai mult decât atat, acesta reprezintă

principalul motor al existenţei sale.

În ultimele decenii, am auzit numai lucruri pozitive despre Canada, iar dacă revizuim

întreaga ei istorie ne dăm seama că nici aceasta nu este caracterizată de conflicte majore.

Dezvoltarea acesteia s-a derulat într-un mod paşnic şi mai ales într-un mediu în care

unanimitatea asupra deciziilor este un lucru imperios necesar.Canadienii, de obicei când sunt

întrebaţi de ţara lor, nu au decât cuvinte de laudă. În sondaje, chestionare răspund la întrebări cu o

majoritate covârşitoare.

Au ajuns la un stadiu în care nu se mai consideră francezi, englezi sau de alte etnii, ci doar

canadieni. Se consideră a fii o naţiune paşnică.

Identitatea acestora este multiculturalismul şi pluralismul valorilor. Criticii spuneau că

multiculturalitatea canadiană tinde să scape de sub control, dar nu este aşa, este mai controlată ca

niciodată.

Prin prezenta lucrare am încercat să scot în evidenţă importanţa Canadei şi a conceptului pe

care l-a creat în secolul XXI

În primul capitolul am realizat o scurtă introducere în multiculturalism, care este definit ca

„prosperitate culturală”,împreună cu analizarea conceptului de cultură şi implicaţiile acesteia. Ca

orice concept nou şi intens folosit, multiculturalismul s-a confruntat cu critici , pe care le-am descris

tot pe parcursul acestui capitol.

În al doilea capitol, am trecut în revistă traseul pe care l-a urmat Canada până la adoptarea

multiculturalismului prin oferirea de date relevante privind istoria acesteia.

Al treilea şi cel mai important capitol, descrie în detaliu conceptul de mozaic canadian. Scopul

acestui capitol era să analizeze dacă conceptul de multiculturalitate a avut rezultatele dorite la data

conceperii acesteia. Am stabilit faptul că identitatea canadei este, în momentul de faţă

multiculturalismul.

53


Canada nu mai are nevoie de confirmarea faptului că este unică, acest fapt este de sine

înţeles dacă cercetăm evoluţia acesteia. A fost un drum lung dar Canada a ajuns unde a dorit să

ajungă. Probabil unul dintre motivele pentru care a reuşit a fost faptul că a fost mereu anagajată într-

o competiţie cu Statele Unite ale Americii. A dorit mereu să se diferenţieze de aceasta, de aceea a

venit mereu cu idei noi, cu norme noi, viziuni care au propulsat-o în fruntea clasamentului pentru

„cele mai bune ţări pentru emigrare”.

Canada a fost mereu o ţară care a ştiut să se reinventeze.

Şi chiar dacă viitorul multiculturalismului este incert, viitorul Canadei este sigur unul

spectaculos.

54


Bibliografie

1. Beaman, Lori G., Beyer, Peter, „Religion and Diversity in Canada”, volumul 16, Editura Brill, Olanda, 2008

2. Bumsted, J.M., „Canada’s Diverse Peoples”, Editura Abc Clio, SUA, 2003

3. Day, Richard J.F, „Multiculturalism and the history of Canadian Diversity”, University of Toronto Press, 2000

4. Feischmidt, Margit, „O nouă perspectivă ştiinţifică şi politică despre cultură şi identitate”, Revista Altera, nr. 13

5. Heble, De Ajay, Palmateer Pennee, Donna, Struthers, J. R. Tim, “New contexts of Canadian criticism”, Canada, 1997

6. Hofstede, Geert J., Pedersen, Paul B., Hofstede, Gert, “Exploring Culture”, Editura Intercultural Press, SUA, 2002

7. Kymlicka, Will, “Finding our way – Rethinking Ethnocultural Relations in Canada”, Editura Oxford University Press, New York 1998

8. Kymlicka, Will, “Multicultural Citizenship: A Liberal Theory of minority rights”, Editura Oxford University Press, New York, 1995

55


9. Kymlicka, Will, „Multicultural Odysseys – Navigating the New International politics of Diversity”, Editura Oxford University Press, New York, 2007

10. Laroche, Lionel, „Managing Cultural Diversity in Technical Professions”, Editura Butterworth Heinemann, SUA, 2003

11. Marino, Adrian “Multiculturalitatea,lumini şi umbre”, revista Altera, anul 2000, nr. 13

12. Modood, Tariq, „Multiculturalism: a civic idea”, Editura Polity Press, Marea Britanie, 2007

13. Parekh, Bhikhu , „ Rethinking Multiculturalism: Cultural Diversity and Political Theory”, Editura Macmillan Press, Marea Britanie, 2000

14. Phillips, Anne, “Multiculturalim without culture”, Editura Princeton University Press, SUA, 2007

15. Prato, Giuliana B., “Beyond Multiculturalism – Views from Anthropology”, Editura Ashgate, Marea Britanie, 2009

16. Raz, Joseph “Multiculturalismul:o perspectivă liberară”, revista Altera, nr. 13

17. Riendeau, Roger, „A Brief History of Canada”, Second Edition, Editura Facts on File Inc., New York, 2007

18. Walsh Stoddard, Eve, Cornwell, Grant H. , “Global multiculturalism: comparative perspectives on ethnicity, race, and nation”, Editura Rowman & Littlefield Publishers, SUA, 2001

56


Surse electronice:

Salat, Levente (2008) Multiculturalismul în Europa Centrală şi de Est, accesat în aprilie 2008 la

adresa:[http://www.observatorcultural.ro/Multiculturalismul-in-Europa-Centrala-si-de-Est*articleID

_20211-articles_details.html]

Canadian Multiculturalism: an inclusive citizenship(2008) accesat în iunie 2010 la adresa: [http://www.cic.gc.ca/english/multiculturalism/citizenship.asp]

Multiculturalism, accesat in mai 2010 : [http://blackwellpublishing.com/newkeywords/PDFs%20Sample%20Entries%20-%20New%20Keywords/Multiculturalism.pdf]

Canada, accesat în mai 2010 la adresa: [http://www.calificativ.ro/CANADA-a4217.html]

The Canadian encyclopedia (2010) accesat în iunie 2010, la adresa [http://www.thecanadianencyclopedia.com/index.cfm?PgNm=HomePage&Params=A1]

Social and media discourse in the reasonable accommodation debate(2010) accesat în iunie 2010, la adresa [http://canada.metropolis.net/policypriority/citizenship_e.htm]

Didja ever wonder what this multiculturalism thing's all about (1999 ) accesat in iunie 2010 [http://wso.williams.edu/~rcarson/multiculturalism.html]

57


O Canada (ianuarie 2010), accesat iunie 2010: [http://www.worldwideerc.org/Resources/MOBILITYarticles/Pages/0110-rambert.aspx]

Canada accesat în martie 2010 la adresa : [http://www.insted.co.uk/multiculturalism.pdf]

Canada, taram al fagaduintei dilematice –excluderea indezirabililor, accesat în mai 2010 la adresa :

[http://www.alsosprachzamolxis.com/2008/09/canada-taram-al-fagaduintei-dilematice_27.html]

Canada, accesat in iunie 2010 la adresa: [http://www.cyborlink.com/besite/canada.htm]

Canada accesat in iunie 2010 la adresa : [http://www.mta.ca/about_canada/multi/]

Canada news, accesata in martie 2010 la adresa :[http://www.canada.com/]

Canada , accesata in iunie 2010 [http://www.answers.com/topic/canada]

Multicultural Canada , martie 2010, accesata in :[http://www.multiculturalcanada.ca/]

Making the Mosaic: Multiculturalism in Canada, accesata in mai 2010 [http://archives.cbc.ca/society/celebrations/topics/3517/]

Canada is multicultural, not antiracist, accesata in iunie 2010, la adresa :

[http://www.racialicious.com/2010/03/11/canada-is-multicultural-not-antiracist/]

58

http://www.racialicious.com/2010/03/11/canada-is-multicultural-not-antiracist/

http://archives.cbc.ca/society/celebrations/topics/3517/

http://www.multiculturalcanada.ca/

http://www.answers.com/topic/canada

http://www.canada.com/

http://www.insted.co.uk/multiculturalism.pdf


Canadas multicultural policies , accesata in iunie 2010, la adresa :

[http://www.edukits.ca/multiculturalism/student/diversity_multiculturalism_e.html]

Canada,s multicultural policies accesată în iunie 2010 la adresa:

[http://global-economy.suite101.com/article.cfm/canadas_domestic_multiculturalism]

Gunev, Gunew Multicultural differences: Canada, USA, Australia, accesat în mai 2010 la adresa:

[http://faculty.arts.ubc.ca/sgunew/MCMULTI.HTM]

Alexander, Dave Multiculturalism in Canada, accesat în iunie 2010 la adresa:

[http://faculty.arts.ubc.ca/sgunew/MCMULTI.HTM]

Rao, Govind,Multiculturalism in Canada and Austria, accesat în mai 2010 la adresa

[ http://www.austria-canada.com/LectureGovindRAO.pdf]

Canada immigration newsletter(2007), accesat în aprilie 2010, la adresa :

[http://www.cicnews.com/2007/08/multiculturalism-canada-2-0829.html]

59

http://www.cicnews.com/2007/08/multiculturalism-canada-2-0829.html

http://faculty.arts.ubc.ca/sgunew/MCMULTI.HTM

http://faculty.arts.ubc.ca/sgunew/MCMULTI.HTM

http://global-economy.suite101.com/article.cfm/canadas_domestic_multiculturalism

http://www.edukits.ca/multiculturalism/student/diversity_multiculturalism_e.html

multiculturalismul canadian. pataki diana. licenta 2010

Documents