Mitul pesterii

Mitul pesterii este lucrarea filosofului Platon asupra firii omenesti in privinta educatiei si a lipsei acesteia. Omul a fost avid de cunoaştere dintotdeauna, iar Platon reuşeşte să scoată în evidenţă această trăsătură a oamenilor. în momentul în care unul din oamenii din cavernă se dezleagă, întorcând capul spre lumină şi orbind, începe o lungă călătorie spre un adevăr incert şi necunoscut, singurul mod de a accede la acesta fiind paşii treptaţi ai cunoaşterii (ieşirea din obscuritate, orbirea la contactul cu lumina, ieşirea din peşteră la lumina nopţii, cunoaşterea soarelui etc.)

Simboluri:

peştera — lumea sensibilă (a realităţii aparente); întunericul peşterii — ignoranţa omului incult, limitat; lanţurile — prejudecăţile, simţurile care ne limitează; focul — lumina cunoaşterii; umbrele de pe peretele peşterii — imaginile corpurilor fizice, aparenţele care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepţiilor şi al imaginaţiei); corpurile purtate prin faţa focului — aparenţele adevărate, realitatea fizică, generează opiniile adevărate („orthe doxa”), suişul greu spre ieşirea din peşteră — drumul iniţiatic spre cunoaşterea esenţială, cunoaşterea prin intelectul analitic; contemplarea lumii din afara peşterii — cunoaşterea metafizică, prin intelectul pur

Conform mitului lui Platon, legăturile ce îi ţin pe oameni prinşi în peşteră sunt prejudecăţile, iar umbrele ilustrează în sens simbolic cultura oamenilor, bazată pe aparenţe, având deci o valoare superficială, derutantă, care conferă pe de o parte o siguranţă, însă amplifică în timp ignoranţa, situaţie generată, conform menţiunii lui Platon, şi de faptul că noi, oamenii, suntem ţinuţi în acel mediu obscur încă din copilărie. Adevărul este una dintre acele valori eterne pe care oamenii le-au căutat de-a lungul timpului, pe parcursul întregii lor vieţi. Asemenea omului din peşteră, trebuie să se parcurgă un traseu iniţiatic, în care fiecare etapă trebuie familiarizată, trebuie creat un anumit câmp de cunoştinţe.