Legea inexcitabilităţii perioadice a inimii(Legea Marey, legea

“totul sau nimic”)

Prezentare realizată de Camilar Veronica Delia, grupa 15

Excitabilitatea inimii(funcţia batmotropă)

Reprezintă proprietatea celulelor miocardice de a răspunde la un stimul printr-un potenţial de acţiune propagat. Aceasta este proprietatea comună a tuturor structurilor excitabile nervoase, musculare sau glandulare şi nu numai a muşchiului cardiac.

Excitanţii intrinseci produşi de sistemul excitoconductor şi cei extrinseci (fizici, mecanici, chimici) scot miocardul din starea de repaus prin deschiderea canalelor ionice de excitaţie, ce produc potenţial de acţiune specifice filamentelor miocardice.

Acest potenţial produce: • Faza refractară-absolută reprezintă faza inexcitabilutăţii periodice a inimii. Aici foiţa miocardică nu poate fi excitată de nici un fel de stimul. Ea durează cât toată sistola şi explică de ce muşchiul miocardic nu poate ajunge niciodată în contracţie tetanică. Ceea ce explică şi activitatea ritmică neîntreruptă a inimii la organismul viu. • Faza refractară-relativă se caracterizează prin apariţia potenţialului de acţiune sau a excitantului cardiac. • Faza de supraexcitare este atunci când excitaţia cardiacă atinge valori necesare răspunsului prin contracţia muşchiului cardiac cu aceeaşi putere indiferent dacă stimulul este de intensitate de sub sau peste prag. Aceasta este legea totul sau nimic.• Faza de revenire la normal

În 1876, Marey a înregistrat, cu ajutorul unui dispozitiv numit cardiograful Marey, modificările de formă şi volum ale cordului de broască, obţinând un grafic numit “cardiogramă”.

A-cardiogramă normalăB-aplicarea unui stimul în timpul sistolei nu este urmată de răspunsC-aplicarea unui stimul către finalul contracţiei este urmată de o extrasistolăDP-diastolă prelungită

După obţinerea cardiogramei spontane, Marey a aplicat stimuli electrici pe cordul de broască şi a constatat că inima NU răspunde în timpul contracţiei, ci numai către sfârşitul sistolei şi în diastolă. Rezultatele experimentului au fost enunţate în LEGEA MAREY sau LEGEA INEXCITABILITATII PERIODICE A INIMII, care are urmatorul enunţ: miocardul este inexcitabil în sistolă şi excitabil către finalul acesteia şi în diastolă.

Rezultate Se constată că activitatea ritmică a inimii, respectiv

ciclul cardiac, constă dintr-o succesiune de contracţii (sistole) şi relaxare (diastole), a căror înregistrare o constituie cardiograma.

Aplicarea unui stimul în sistolă, pe partea ascendentă a graficului, nu este urmată de răspuns, aceasta fiind perioada inexcitabilă a inimii.

Rezultate

Aplicarea de stimuli pe partea descendentă a graficului sau la baza sa, adică în perioada de la sfârşitul sistolei şi respectiv în diastolă, este urmată de apariţia unei contracţii premature numită extrasistolă, urmată de o diastolă prelungită. De data aceasta, stimulul a căzut în perioada excitabilă a miocardului. Apariţia diastolei prelungite (pauză compensatorie) este explicată prin aceea că stimulul fiziologic din centrul normal de automatism (Remack la broască şi NSA la om), dacă se elaborează, găseşte miocardul în perioada refractară a contracţiei premature – extrasistola, şi nu este urmat de răspuns. Ca orice contracţie (sau sistolă) şi extrasistola are o perioadă refractară absolută sau inexcitabilă. Următorul stimul fiziologic pornit din pacemaker-ul cardiac găseşte inima în această pauză după extrasistolă (diastolă prelungită), deci în faza excitabilă şi astfel poate răspunde la excitant.

Mecanismul extrasistolei

N – stimul normal P – stimul precoce S – sistolă D – diastolă DP – diastolă prelungită

În patologia umană cardiacă şi chiar la indivizii normali, se întâlnesc frecvent extrasistole ca manifestare clinică ce traduce o perturbare a excitabilităţii miocardice, cu apariţia de focare ectopice generatoare de extrasistole.

În concluzie, experienţa lui Marey permite: Înregistrarea activităţii mecanice a cordului de broască şi

punerea în evidenţă a celor două perioade fiziologice ale revoluţiei cardiace: sistola şi diastola.

Evidenţierea faptului că sistola reprezintă perioada inexcitabilă a muşchiului cardiac, iar diastola perioada excitabilă a acestuia.

Chiar şi în condiţiile unui stimul precoce urmat de o contracţie precoce-extrasistolă, perioadele fiziologice ale ciclului cardiac sunt conservate, acest fenomen având caracter de lege(legea Engelmann).