soaptele inimii
DESCRIPTION
whispering heartTRANSCRIPT
“Trebuie să coborâm de la creier în inimă.
În inimă stă viaţa şi tocmai acolo trebuie să căutăm să trăim.
Lucrul principal este să stai cu mintea în inimă
în faţa lui Dumnezeu.
Cu inteligenţa ta vei cunoaşte multe lucruri despre Dumnezeu,
dar cu inima ta vei ajunge la Dumnezeu .” Teofan Zăvorâtul
De ceva vreme încoace, am găsit cel mai bun culcuș
de adormit spiritele. Locuim în creierul nostru.
Un loc rece, abstract, îndepărtat
de ceea ce ne face să fim umani.
Ne-am lăsat înstrăinați treptat de înțelepciunea inimii.
Am cultivat distanțe între noi.
Ne grăbim să ajungem la birou. Nu avem timp să auzim
cum ne mai călăuzește inima.
Și cui îi pasă de ce spune inima? Cui îi pasă ce-am făcut cu ea?
Am pornit cu pași grăbiți spre drumul
înstrăinării de sine.
Nu știm cum să experimentăm
emoțiile.
Prin subînțelegere, învățăm
să le trecem sub tăcere, să le opunem rezistență,
să le judecăm.
Creierul, mintea, rațiunea, par uneori a fi soluția perfectă. Undeva, pe axa timpului a început să se stingă
dorința noastră de a deveni mai buni.
Cândva, am închis ochii
în fața frumuseții lumii înconjurătoare.
Am început să urâm liniștea, să ne integrăm în haos și confuzie,
să ducem vieți reci, raționale, indiferente, lipsite de emoții și satisfacții spirituale.
Am permis răutăților și sentimentelor negative
să facă parte din eul nostru zilnic.
Am îngăduit dorinței de înavuțire să aibă întâietate în fața oamenilor.
Refuzăm treptat, treptat să auzim iubirea,
să vedem fericirea, să simțim starea de bine,
să ne lăsăm toropiți de o ploaie de vară,
să ne entuziasmăm de un copac în floare, să ne strângem cu nebunie în brațe,
să privim cu plăcere un răsărit de soare.
Și vă întreb acum, ce-am făcut cu inima?
Cu emoțiile noastre? Cu sentimentele?
Când ne-am pierdut inimile și am lăsat creierul să conducă?
Când am devenit imuni unii față de alții?
Când ne-am imunizat față de noi înșine
închizându-ne inimile?
Mai vrea cineva să le regăsească? Mai crede cineva dacă inimă nu e,
nimic nu e?
Să răspundeți sincer, ca de la
inimă la inimă!
Viața care e trăită cu capul e o viață mecanică.
Cu capul poți câștiga multe, dar nu vei trăi multe.
Poți avea un standard de viață mai bun, dar nu vei mai avea viață.
Viața este a inimii.
Viața poate crește numai în inimă.
Viața, dragostea,
spiritul cresc numai
în solul inimii.
Tot ce este frumos, tot ce este cu adevărat valoros,
tot ce este plin de înțeles, important,
vine din inimă.
Inima are memorie.
Are capacitatea de a-și aminti.
Inima are abilitatea de a anticipa
anumite evenimente.
Cum altfel am putea explica de ce inima unei persoane aflate în moarte cerebrală
continuă să bată?
Cum am putea explica precognițiile?
Cum am putea explica altfel schimbările de gust, dorințe, emoții și chiar schimbările de personalitate în cazul persoanelor care au suferit
transplanturi de inimă?
Aceleași studii realizate de cercetătorii Institutului HearthMath
demonstrează că emoțiile și starea de sănătate a inimii
se află într-o legătură strânsă.
Emoțiile negative afectează negativ inima,
crescând riscul dezvoltării unei boli a inimii.
Când o persoană experimentează
sentimente de mânie, frustrare,
nemulțumire sau este stresată,
corpul eliberează un hormon ce slăbește sistemul imunitar al organismului și
comprimă vasele de sânge, influențând negativ și tensiunea arterială.
Inima are capacități vindecătoare și autovindecătoare.
Inima poate crea armonie și ordine într-un haos.
Inima deține capacitatea
de a intensifica inteligența și
intuiția.
Putem să ne folosim de inimi pentru a crea raiul pe pământ.
Inima poate reduce stresul, anxietatea și mânia.
S-a demonstrat că emoțiile negative atrag după sine un ritm al inimii neregulat, haotic,
în timp ce emoțiile pozitive determină ritmuri ordonate, uniforme, armonioase.
Inima poate lăsa loc limpezimii emoționale și poate consolida creativitatea.
Inteligența inimii este cea care alimentează inteligența emoțională.
Miracolele se întâmplă tot timpul pentru că miracolele
sunt realizate de inimă.
Inima este comuniunea directă cu sufletul uman.
“Valorezi atât cât valorează inima ta!”. Papa Ioan Paul al II-lea
