ioan degĂu: un om între oameni, un om pentru oameni

IOAN DEGĂU: un om între oameni, un om pentru oameni

1

IOAN DEGĂU: un om între oameni,

un om pentru oameni


2

Cu toată dragostea, recunştinţa, preţuirea şi credinţa,

dedic această carte

soţiei Sivia; fiilor Ninel, Horea, Radu, Sandu;

nurorilor Nicoleta, Anca, Lăcrimioara, Anca;

nepoatelor şi nepoţilor Ioana, Dani, Luana,

Radu, Cristi, Patrick.

Ioan Degău


3

IOAN DEGĂU: un om între oameni,

un om pentru oameni

Volum conceput şi îngrijit

de Miron Blaga şi Ioan Laza


4

Tehnoredactare:

Octavian Blaga

Culegere computerizată:

Violeta Gherman

Felician Mureşan

Mirela Petrescu

Fotografii din arhiva d-lui Ioan Degău,

selectate şi adnotate de domnia-sa.


5

Dileme, mărturisiri, explicaţii…

După amiază de ianuarie, 2015, cețoasă și rece... În

biroul d-lui Ioan Degău, de la CREDITCOOP , la o cafea...

îmbunătățită, după 15 ani, reluăm discuția despre “viața

unui bancher”, încercând să punctăm momentele cele mai

importante ale acestor ani. Încet, încet, discuția deviază

spre ideea unei cărți memorialistice, cu un pronunțat

caracter biografic, care să creioneze deopotrivă o epocă,

dar și un model uman. De altfel, ideea a mai fost dezbătută

și în alte discuții pe care le-am purtat cu dl. Degău, cu

prilejul lansării unor cărți, însă niciodată n-am ajuns la o

concluzie definitivă.

Personajul acestei cărţi, dl. Ioan Degău (dreapta), alături

de autorii ei, Miron Blaga (centru) şi Ioan Laza (în 9

octombrie 2000).

*

“Ideea unui volum autobiografic mă chinuie de multă

vreme. Am dezbătut-o și împreună, m-au ispitit și alți

prieteni cu ea, însă n-a reușit nimeni să mă convingă, cu


6

argumente de necombătut, după cum n-am reușit nici eu să

accept provocarea. De fiecare dată când mi-am pus

problema, m-au năpădit zeci de întrebări, cărora le răspun-

deam cu argumente pro și contra, îndoiala necesității unui

astfel de demers copleșind-mă mereu... În fond, chiar sunt

eu un model de viață, este munca mea una aparte, care să

justifice o astfel de întreprindere?... Am făcut eu mai mult

decât alți semeni, iar ceea ce am făcut chiar merită

comunicat?! Oare n-ar mirosi a laudă de sine, a vanitate o

astfel de ieșire în lume?! Și, cum s-o fac?! Să-l imit pe Iorga,

cu “o viață de om, așa cum a fost”? Să scriu și eu “amintiri

din copilărie”, ca Ion Creangă? Să public un “jurnal” precum

al lui Maiorescu, ori “amintiri” de nu-știu-unde sau despre

nu-știu-cine, ca Panu sau Slavici?... Ori ceva bazaconii,

precum mulți contemporani?! Vai, și câte alte întrebări nu

m-au chinuit, nu m-au bântuit, cu răspunsuri dintre cele

mai felurite, uneori și păcătos de raționale!...

Apoi, trebuie s-o spun, cu toată tăria, că eu nu sunt un

scriitor în accepția curentă a cuvântului. Nu am talentul

literar al celor invocați mai devreme, fantezia mea se

încadrează în anumite limite impuse; eu sunt un raționalist,

un om al preciziei, care se descurcă bine printre docu-

mente, printre lucruri clare, din care derivă și scrisul meu.

Prin urmare, eu nu voi putea niciodată să povestesc o

întâmplare din copilărie cu iz umoristic, nu voi putea,

așadar, să fac dintr-un “furt de cireșe” pagină de carte. După

cum niciodată n-aș putea să transform niște ghidușii, niște

anecdote, niște amintiri hazlii sau capricii de moment în

elemente caracteristice formării și definirii unui om... Ele ne

aparțin tuturor, le-am trăit, într-un fel sau altul, cu toții, la


7

diferite nivele, dar extrem de puține pot deveni și pagină

scrisă. Aceste lucruri ne aparțin, dar nu ne definesc. Le

rememorăm cu plăcere, dar ele nu ies dintr-un anume

efemer, dintr-un anume loc comun, care ne face să zâmbim

înțelegători, condescendenți, când cineva ni le spune...

Sunt, totuși, de acord să ne reamintim despre cei

apropiați – moși, părinți, frați, surori, colegi deveniți

personalități, dascăli etc. – întâmplări, momente,

convorbiri, stări care să pună în evidență anumite laturi ale

ființei lor, care ne-au marcat într-un fel sau altul,

contribuind astfel la completarea unui profil, a unei

biografii cu impact la public. Din aceasta perspectivă, cum

să nu-mi amintesc de poetul Gheorghe Pituț, de cămașa sa

țărănească cu bumbi multicolori?! Sau de spiritul de

improvizație al lui Viorel Horj?! Ori de spiritul de sacrificiu

şi “aventură” al tatălui meu, care, pentru a putea întreține o

familie, și-a luat traista în spate și a salahorit prin uzinele

Brașovului?! Despre participarea mea la marile evenimente

din viața dragului meu Bunteşti, ca, de exemplu, la Ziua

Morților, din 1958 încoace?!...

Revenind, trebuie să spun că anecdoticul pur nu face

parte din activitatea mea, din concepția mea despre om și,

de ce nu?, despre carte, despre rostul și menirea ei. Copil

sărac, dintr-o familie săracă, am învățat de mic ce înseamnă

munca, seriozitatea, devotamentul, iubirea de oameni şi

țară, şi acestora le-am rămas “rob” constant, știind că

trăiesc printre oameni, că trebuie să fiu alături de ei şi la rău

şi la bine, că, dacă vreau să fiu un exemplu, acest exemplu

nu poate fi decât prin ceea ce am mai profund şi mai înalt în

mine, prin partea de frumos, bine şi adevăr pe care mi-a


8

hărăzit-o Cel de Sus şi prin devoțiunea, credința şi iubirea

pe care ființa mea le emană şi încearcă să le implanteze şi

altora... Vreau să spun, prin asta, fără falsă modestie, că sunt

un om asemeni multor altora, că încerc să onorez acest fapt

şi, după puteri, să-i sporesc, prin activitatea şi compor-

tamentul meu, înfățișarea şi demnitatea. Sunt acestea

lucruri care să întemeieze o “carte autobiografică”?... Ar

avea această carte ce să comunice, ce mesaj să transmită, ce

model să ofere?!... Poate că da, poate că nu…

Da, poate fi interesant un volum memorialistic al unui

om care a trăit sub cinci dictaturi: regală, antonesciană,

dejistă, ceauşistă, a “democrației originale”... Doar că eu am

luat doar cunoștință despre ele, politic implicându-mă, dacă

nu deloc, foarte puțin, oricum... Am fost atras, tot timpul, de

muncă, de studiu, de familie, știind că ceea ce fac pentru

mine are repercusiuni în familie, la locul de muncă, pentru

comunitate, chiar pentru țară. Am fost şi am rămas un om

cu rădăcini, un om cu “stele fixe”, cu principii şi reflexe

tradiționale, verificate şi validate în timp... Acestea m-au

făcut ceea ce sunt, mi-au asigurat ascensiunea în societate,

bunăstarea materială, din care am încercat să transmit – o

bună parte – celor din jur... Altfel spus, am încercat să fac şi

eu politică, dar o politică a omului, pentru om, așa cum m-

am priceput şi cât am putut, atât din postura, mai scurtă, de

executant, cât şi din cea mai îndelungată, de “şef”...

Sigur, se poate spune că sunt şi un autor de cărți, un

autor care a realizat lucrări de referință despre Banca

Națională, despre băncile din Ardeal şi Bihor, despre

cultura tradițională, culegeri de folclor sau “jurnale” ale

unor momente din viața unui bunic fericit, că am coordonat


9

şi finanțat una dintre cele mai vaste monografii locale,

scriind, la rândul meu, altele, dar îndreptățesc acestea şi

scrierea unui volum autobiografic?... Având în vedere doar

documentarea, întâlnirile de lucru, contribuția lor la

umplerea unor lacune, munca în echipă etc., ai fi tentat să

spui “Da, îndreptățesc!”, dar sâmburele îndoielii te

cercetează iar... Dacă... Şi dacă... Şi dacă...

În fine, faptul că, împreună cu familia, am pus pe

picioare o afacere profitabilă, că am înălțat o biserică

tradițională de lemn şi o casă țărănească, care va deveni

muzeu etnografic, că am sprijinit o mulțime de lume, dar şi

prieteni apropiați, în momente mai dificile, că am făcut

donații pentru biserici şi evenimente culturale, pentru

români de peste hotare, sunt toate aceste fapte ceva ieșit

din comun, care să justifice o scriere autobiografică, o

preamărire de sine?... Tot ce am făcut, am făcut din dragoste

de familie, de neam şi țară, conștient fiind că, dacă ai fost

hărăzit cu daruri, trebuie, la rândul tău, să faci daruri!

În plus, strădaniile mele, câte au fost şi cum au fost,

dar şi persoana mea, au fost răsplătite - până acum – cu trei

cărți, dedicate mie, activității mele, ai căror autori sunt

nume de notorietate în viața culturală. Dacă se vor

încumeta şi alții, înseamnă că nu am făcut umbră

pământului degeaba, înseamnă că binemerit ceva de la

societatea şi timpul meu... Dar s-o facă alții, de ce eu?!

Eu, în tot raționalismul meu, pot suferi de o mare

doză de subiectivism. Deși cred că nu-mi poate cunoaște

nimeni mai bine viața, truda, sentimentele şi “alergarea”

prin mai bine de trei sferturi de veac... De aceea, să ajungem

la un “compromis”: Până în anul 2000, v-am “povestit viața


10

unui bancher” şi aţi ales şi publicat din ea ce aţi crezut de

cuviință. Voi continua acum să vă narez ultimii 15 ani şi, ca

atunci, veți proceda cum credeți de cuviință... Nu am

cerințe, nu dau sfaturi, îmi plac unele idei şi mă împac cu

viziunea asupra unui volum biografic, cum l-aţi conceput.”

*

Seara de după Sf. Ioan 2015, o seară de ianuarie

sticloasă şi rece, aburește geamurile birourilor CREDIT-

COOP. Dl. Degău, puțin melancolic şi obosit, dar cu o lumină

vie în ochi, mă conduce spre ieșire, protector şi cald, ca

întotdeauna.

Sunt, de o bună bucată de vreme, sub puternica

impresie (şi presiune) a cuvintelor acestui om care, dincolo

de bunătatea prieteniei, împarte cu lumea un imperiu de

gânduri şi frumuseți spirituale de o rară generozitate.

Încercăm sa ne clarificam şi noi viziunile, să dăm coerență

şi claritate demersului nostru publicistic. Ne ajută şi gerul,

care ne arde fruntea şi obrajii, şi zăpada pufoasă, sticlind

orbitor, din fața pașilor...

Da, se va naște o carte, ca nealtele!...


11

Viaţa unui bancher, I (2000). Confesiuni, evocări, reportaje

Viorel Horj

Miron Blaga

Paşcu Balaci

Coperta cărţii Viaţa unui bancher: Ioan Degău.


12

„Caratele” faptelor O carte care închide între coperţile ei faptele bune ale

unui contemporan de-al nostru ar putea părea multora

neavenită. Cum adică? Nu cumva orice început de laudă

miroase a „îmbălsămare“?

De ce nu lăsăm Timpului (cel mai obiectiv judecător)

dreptul de a valida sau invalida criteriile greu de decelat

uneori de contextul lor subiectiv? Să ne luăm distanţa

necesară faţă de „obiect“ pentru a nu-i pierde

componentele definitorii care riscă să nu fie văzute la o

privire de foarte aproape?

Toate aceste argumente stau în picioare, dar tot atât

de uşor altera pars (cealaltă parte a chestiunii) şi-ar putea

cere şi ea dreptul la dispută cu probe nu mai puţin

convingătoare.

Astfel, șirul interogațiilor de mai înainte ar putea fi

convertite în reversul lor.

Bunăoară: cine-mi poate garanta că faptele

remarcabile ale contemporanului meu nu vor avea şi ele

aceeaşi ingrată soartă ca şi atâtea altele similare? Să fie

hărăzite uitării conform unui principiu înscris parcă în

codul ontologic al omului: binele trece, răul rămâne. Pentru

că (nu-i aşa?) sănătatea nu se simte, numai boala.

Apoi, puţini, foarte puţini, sunt cei ce-şi găsesc

„cronicarii“ postumi. Mormântul care le acoperă corpul le

acoperă şi numele, chiar dacă pe placa lor funerară nu scrie

uitare, ci aşteptare. Dar de cele mai multe ori, aşteptarea

coincide cu Învierea de Apoi. Privite astfel lucrurile, nu m-

am prea mirat când un confrate tânăr, foarte tânăr îşi scria

memoriile.


13

L-am întrebat de ce o face. Mi-a răspuns că nu este

sigur dacă va ajunge vârsta la care, de obicei, se scrie aşa

ceva. Pe de altă parte, cine oare ar putea consemna mai bine

faptele şi întâmplările vieţii lui? Poate că îşi lua măsurile de

precauţie în faţa posterităţii.

Ei bine, Ioan Degău, după ştiinţa mea, nu şi-a luat

asemenea măsuri. Mai precis, a renunţat să se scrie pe el

însuşi pentru că, de la începuturile carierei sale, viaţa i-a

fost împletită cu a celorlalţi.

N-a tras între ele nici o linie de demarcaţie. A făcut

bine tuturor şi rău nimănui. Dar binele, aşa cum spuneam,

se uită repede, iar răul creşte adesea din chiar trunchiul

binelui. Poate că mlădiţa lui rea este menită colectării

tuturor toxinelor care ameninţă sănătatea omului. Doamne,

ce bine ar fi să se întâmple aşa ceva!

Din păcate, lucrurile în viaţă nu coincid cu cele din

Natură, unde buruiana poate deveni patul germinativ

pentru planta de sol. În viaţă însă mlădiţele rele se

înmulţesc, crescând pe trunchiul ocrotitor până ce îl

năpădesc şi îl termină de-a binelea.

Omul a trădat natura, şi-a ars toate punţile. Nu mai

vrea să se întoarcă la ea şi nici nu mai poate.

N-aş zice că Ioan Degău s-a lăsat năpădit de o

asemenea vegetaţie. Spirit lucid, organizat, cu o profundă

zestre afectivă, dar cenzurată mereu de raţiune, el este

printre foarte puţinii demnitari de astăzi care nu şi-a tăiat

rădăcinile cu vatra de obârşie.

Dacă în mod obligatoriu a trebuit să-şi lepede portul,

nu şi-a pierdut în schimb graiul. Oricât este Ioan Degău de

domn şi de director, nimeni nu resuscită ca el expresiile şi


14

sintagmele „de acasă“. El a plecat din Bunteşti, nu să se facă

domn, ci să „domnească“ zestrea sa ancestrală care, oricâte

„carate“ ar avea, riscă de acum să rămână acolo, în spaţiul

şi timpul ei revolut, aidoma filoanelor aurifere în

măruntaiele Apusenilor.

Şi poate că nu întâmplător instituţia pe care o

conduce este una care tezaurizează, adică stabileşte

echilibrul necesar între formă şi fond (citeşte „fonduri“),

între hârtie şi metalul preţios. Iar de aici până la a muta

discuţia pe un alt plan, nu mai este mult, întrucât de la

celebra „Predoslovie“ a lui Simion Ştefan la „Cazania lui

Varlaam“, eveniment cultural întâmplat în urmă cu mai

bine de 300 de ani, noi ştim că „cuvintele sunt ca banii“.

Altfel spus, ele trebuie să circule şi să aibă acoperire în

„aur“, adică în idei.

Ioan Degău este directorul şi managerul sucursalei

orădene a Băncii Naţionale a României şi, dacă nu m-aş

teme de „demonetizarea“ expresiei „omul potrivit la locul

potrivit“, prin abuziva şi iresponsabila ei folosinţă, aş zice

că i se potriveşte ca o mănuşă.

Argumentul cel mai puternic pe care l-aş putea

invoca ţine de comuniunea între om şi locul de baştină.

Adânc înrădăcinat în el, Ioan Degău a purtat toate atributele

omului de acolo: cinstea, corectitudinea, cumpătarea şi

dârzenia cărora le-a conferit conotaţii noi, adaptate

circumstanţelor în care şi-a exercitat profesia. Fireşte,

portul şi graiul nu putea să le aducă, aidoma, la oraş, dar şi-

a păstrat culoarea lor: eleganţa veşmântului şi savoarea

expresiei.


15

Ioan Degău, la BNR Oradea (27 martie 2000).


16

Am văzut puţini orăşeni proveniţi de la ţară pe care

hainele să stea atât de „domneşte“ ca şi pe el! Cu siguranţă,

tânărul de altădată nu era mai puţin elegant în portul lui

tradiţional.

Cât despre „vorba dulce“ din Bunteşti, ea ţine locul

zahărului cu care „îndulceşte“ de fiecare dată cafeaua

servită prietenilor apropiaţi (cu inevitabilul adaos al

„laptelui de bivoliţă“), în biroul lui de la etajul doi al

instituţiei cu uşile larg deschise în permanenţă. Şi mai are

încă un principiu de la care nu se abate niciodată: este

teribil de punctual. Cronometrează la secundă scadenţa

angajamentului convenit cu celălalt, dând cu tifla comozilor

de profesie şi sancţionând cu o vorbă de duh abaterea

minimă a celui ce nu-i cunoaşte încă pretenţiile de...

metronom. Este iar o modalitate de adaptare la rigorile

profesiei.

Pe vremuri, în Bunteşti, timpul avea o imensă

răbdare cu oamenii. El se măsura „după soare“ (ziua), sau

după „cântatul cocoşilor“ (noaptea). Şi, în general, după

ceasul biologic al fiecăruia, bătând în cadenţa ritmurilor

eterne ale naturii.

Dar acum, oameni buni, timpul costă bani! O expresie

tipic capitalistă, dar obligatorie într-o instituţie cu mulţi

angajaţi, care lucrează cu capital. Aici intră în scenă

directorul, managerul.

Toată partea de „coloratură“ a omului se estompează

când îşi fac loc problemele grave ale instituţiei. Mai rămîn

însă destule nuanţe pentru a descreţi frunţile „bancarilor“

care n-au simţit niciodată prezenţa, “tiranică” a şefului.

Dimpotrivă, dispoziţia fermă a fost dublată întotdeauna de


17

zâmbetul protector, element esenţial pentru armonia unui

colectiv şi imbold suplimentar în comuniunea de gând şi

faptă a acestuia.

Cunoscând atât de bine valoarea banului, dar mai ales

„preţul“ lui, într-o perioadă de tranziţie, când acesta poate

fi lesne câştigat la „bursa conjuncturilor“, Ioan Degău a sărit

în ajutorul celor ce şi-au erodat celula nervoasă, fără să aibă

posibilitatea de-a-şi pune în circulaţie ideea, necum să

primească un minimum de onorariu pentru sacrificiul lor.

Şi-a asumat sarcina, de neconceput pentru mulţi oameni cu

bani, de a întinde culturii şi creaţiei o mână de ajutor, de a

face cunoscute nume şi valori imposibil de vehiculat într-un

context ingrat, când „cenzura economică“ se dovedeşte mai

drastică decât defuncta cenzură ideologică.

La liceul din Gyula (Ungaria), donaţie de carte din

partea BNR (joi, 29 octombrie 2009).


18

Întrebarea, aproape de rutină, adresată fiecărui

intelectual de seamă al urbei, ajuns în biroul lui, este: „cu ce

te pot ajuta“? Ea poate lua prin surprindere pe mulţi şi, nu

o dată, amabilitatea pune doleanţa în jenă. Aşa ceva nu intră

în obişnuinţe.

Solicitanţii băteau la poartă convinşi că doar

presiunea îndelungată putea să le deschidă o rază de

speranţă în spaţiul mereu întunecat al aşteptărilor. Şi iată

că omul nu doar le deschidea, ci venea în întâmpinarea lor.

Graţie acestui gest, deopotrivă generos şi inspirat, au văzut

lumina tiparului cărţi şi au fost posibile evenimente

culturale cu deschidere naţională şi internaţională.

Exemplul l-a dat chiar el, tipărându-şi pe spese proprii trei

tomuri: trei volume monumentale închinate istoricului

Băncii Naţionale a României, operă de pionierat şi de

restituire monografică aflată de pe acum nu doar la

îndemâna cititorilor, ci şi a cercetătorilor de azi şi de mâine.

Ioan Degău, semnând autografe, secondat de nepoatele

Ioana şi Geta (7 septembrie 1999).


19

O carte – omagiu din parte unor

cercetători, colaboratori şi conducători

de instituţii şi societăţi culturale, apărută

în 2014.

Aşadar, o carte, cea de faţă, închi-nată faptelor

contemporanului nostru Ioan Degău, trebuia să apară.

Prietenii şi colaboratorii lui au simţit ei înşişi nevoia unui

asemenea gest. Au scris despre el cu fervoare şi

obiectivitate.

Cititorule, parcurge-o şi te vei convinge!

Foto jos: Alături de Mihoc

Blaga, Antonio Faur (iniţia-

torul acestei cărţi, foto

stânga), Ioan Laza şi Vasile

Todincă (7 octombrie 2014).


20

O viaţă de om, aşa cum a fost... și aşa cum este Azi, când mai toată mass-media românească - în

special, presa - este invadată de senzaţional, a vorbi şi a

scrie despre oameni “obişnuiţi”, “normali” seamănă cu o

călătorie extraterestră; a vorbi despre reuşite prin muncă

echivalează cu a-ţi răci gura de pomană, iar a aduce în

discuţie cinstea, corectitudinea, legalitatea etc. înseamnă a

trăi cu capul în nori. Sigur, unei bune părţi dintre români îi

place la nebunie ceea ce este ieşit din comun, spectaculosul

şi spectacolul, dar îi place să fie şi dusă cu zăhărelul şi, dacă

nu este covârşită de ideea câştigului fără muncă, este

priponită bine în iluzia îmbogăţirii peste noapte (prin

intermediul diferitelor “jocuri de noroc” etc.) sau, pur şi

simplu, “urmează setea” unor presupuşi strămoşi - tâlharii

de la Roma - cu care ar fi fost colonizată, după unii

“prieteni”, Dacia Romană... Este greu de spus cât este

accident şi cât mod de viaţă în aceste stranii şi devastatoare

predispoziţii şi stări de spirit, ele sunt, însă, rezultatul unei

tranziţii excesiv prelungite, al fraudei generalizate

instaurate după ’89 în România, al unui suflet şi interes

naţional pervertite sau, măcar, pe cale de pervertire...

Cum noi mai credem, încă, în virtuţi, în muncă şi-n

frumuseţea “monotonă”, “ştearsă” a obişnuitului, a nor-

malului, în rolul constructiv, formativ al presei, vom

încerca, pe parcursul mai multor ”episoade”, să vă prezen-

tăm un exemplu, poate chiar un model al reuşitei în viaţă,

avându-l alături pe dl. Ioan Degău, director al Sucursalei

Bihor a BNR, un om ca mulţi alţii, despre care multă lume

nu ştie nimic, un om de o modestie, dar şi de o tenacitate

aparte, a cărui viaţă - lipsită de senzaţionalul ieftin - este,


21

totuşi, “spectaculoasă”, mai bine spus: revelatoare prin ceea

ce pune în evidenţă: capacitatea, valoarea, seriozitatea,

corectitudinea, profesionalismul etc. care sunt dimensiuni

fireşti ale fiinţei umane, producând satisfacţie şi fiind

apreciate şi răsplătite pe măsură de societate. Indiferent de

conjuncturi şi regimuri politice...

Ioan Degău, alături de istoricul Mihai Drecin şi

scriitorul Miron Blaga (la Restaurantul Continental, în

7 octombrie 2002).

L-am “ales”, pentru a exemplifica demersul, pe dl.

Ioan Degău nu numai pentru împlinirea profesională şi

socială a domniei sale, ci, mai ales pentru biografia sa

“liniară”, caracteristică “personalităţilor accentuate”;

pentru “anonimatul” sub care îşi ascunde ideile, visele,

insomniile şi bucuriile, neîmplinirile şi truda asiduă,

“ţărănească”; şi, nu mai puţin, pentru că vine dintr-o zonă -


22

Ţara Beiuşului - de o frumuseţe paradisiacă, cu oameni tot

unul şi unul, făuriţi parcă în grădinile lui Dumnezeu,

gospodari şi intelectuali rasaţi, care au ştiut să-şi înnobileze

viaţa şi neamul, locul de baştină şi ţara; pentru că, om în

puterea vârstei, cu o bogată experienţă, “fiu al faptei”, dar şi

al iubirii de aproapele, transformă - tot ce atinge - în piatră

de temelie; în fine, pentru că, deşi nu-i place să iasă în

evidenţă şi este insensibil la laude, este un etalon în orice

activitate în care se implică, ştiind ce vrea, dar nevroind

totul pentru sine şi ai săi, altruismul domniei sale ţinând de

o temperanţă şi o provocare benefică celor din jur...

Cunoscându-l de câţiva ani buni, fiindu-i colaboratori

apropiaţi în editarea Paginilor din istoria BNR, o lucrare de

anvergură şi travaliu, utilă specialiştilor şi tineretului

studios, am reuşit să-i pătrundem, cât de cât, şi firea, şi

sensibilităţile, ceea ce a declanşat, în momente rare, dar

auguste, confesiuni pline de miez, care au înlăturat masca

impenetrabilă a directorului de bancă şi a cercetătorului

aproape ursuz, dezvăluind un suflet de o căldură neobiş-

nuită, preocupat de soarta celor din jur şi a ţării, în stare a-

şi rupe de la gură pentru a-l vedea, şi pe celălalt, mulţumit,

înseninat, cu speranţele renăscute...

“N-am fost un copil-minune, dar nici

un târâie-brâu n-am fost”...

Am văzut lumina zilei aici, în Bunteşti, la poale de

munte şi codru, într-o zi frumoasă de octombrie, în sărăcia

şi mândria unor ţărani extrem de harnici... Mama, mai ales,

era într-o continuă alergătură, era o ţărancă brici, ducând

pe umeri gospodăria, găsind timp şi pentru a pune războiul


23

şi a face diferite cusături, moşind aproape toate femeile din

sat, spunând adesea că ar putea lucra cât o mie de oameni

la un loc... Tata, în schimb, “a plecat pe lume” la lucru, să facă

bani să cumpere pământ, cocie şi cai... Aşa a ajuns la

“Metrom” Braşov, fabrică de avioane şi armament, unde a

tras din greu 7 ani, trimiţând bani acasă, pe care mama

cumpăra pământ, vreo 6 hectare... Ne povestea, uneori, cum

a dormit, cu alţi colegi, tot bihoreni, într-o pivniţă, chiriile

fiind mari şi salariile... ca-n capitalismul românesc!... În ’46

- ’47 a fost ales primar, dar a renunţat după 2 ani, şi de gura

mamei, dar şi neîmpăcat cu anume practici de la

începuturile socialismului la noi... Aşa s-a făcut că noi, copiii

(încă o soră şi un frate), am sărit peste stadiul opincilor, în

care se afla marea majoritate a consătenilor, de altfel a

ţăranilor din România acelor vremi...

Păşunile satului natal, Bunteşti (4 mai 2003).


24

Clasele primare le-am făcut în sat, că aveam doar

şcoală primară, apoi, a V-a, la Pietroasa, la 9 km. Am

început-o, dând diferenţe, de-abia în trimestrul II, cum era

pe-atunci, alături de alţi copii din Leleşti, Săud, Sudrigiu,

Ferice, Poieni de Jos, Poieni de Sus, Stânceşti, Sudrigiu, ba

cred că şi de prin alte sate din împrejurimi, apoi, fiindcă s-a

făcut "şcoală elementară" cu clasele I-VII, m-am mutat la

Sudrigiu, fiind mai aproape... Aici, dascălii şi profesorii erau

mai toţi suplinitori, dar entuziaşti şi bine intenţionaţi, aspri

şi severi... Îl aveam coleg, mai mic, şi pe viitorul poet

Gheorghe Pituţ, pe care-l invidiam pentru "bumbii"

multicolori de pe cămaşa de pânză şi pentru traista lui

"deocheată"...

Cu o deosebită plăcere şi cu nostalgie îmi amintesc şi

de alţi colegi, unii dintre ei oameni care se vor realiza

Bustul poetului

Gheorghe Pituț

din municipiul

Beiuș (4 mai

2003).


25

extraordinar, pe măsura vocaţiei şi muncii, uneori sisifice,

ieşite din comun, pe care au depus-o... Fiul "boldaşului",

medicul de azi Ioan Micle era nu numai elevul silitor şi bun

la toate, ci şi "binefăcătorul" nostru cu câte o "porţie" de

marmeladă, "delicatesă" la mare cinste atunci... Alţi mai

mult sau mai puţin şturlubateci de atunci, dintr-un prăpădit

sat de sărăntoci, au ajuns "oameni de vază", vorbind de

potenţele mediului din care s-au ridicat: Gheorghe Vulciu -

inginer, Ioan Pirtea - profesor, Ilie Borza - contabil şef,

Viorica Dudaş - educatoare, Gheorghe Toma - învăţător,

Marţian Pirtea - agronom, Vasile Brie - silvicultor, Ioan Brie

– director economic, Petru Farc - inginer, Valer Popa -

profesor, Valer Bocşe - colonel MApN, Traian Bocşe -

tehnician şi alţii, care nu-mi vin acum în minte, depun

mărturie că, la ţară, au fost şi sunt copii deosebit de dotaţi,

care, dacă sunt puşi în situaţii favorabile, dau adevărata

măsură a capacităţii şi geniului neamului românesc...

Eu n-am fost un elev de excepţie, am terminat însă

toate clasele cu media generală peste 8... Tot aşa, n-am făcut

nici trăznăi sau năzbâtii ieşite din comun. N-am fost mai

bun sau mai rău decât majoritatea colegilor mei, când

prindeam şi noi timp de joacă şi pierdere de vreme, că, în

rest, trebuia să le ajutăm părinţilor, să tragem alături de ei,

după puterile noastre, desigur, dar tot muncă, tot "şcoală a

muncii” făceam... Ca să spun mai altfel, aş zice că n-am fost

un copil-minune, dar nici un târâie-brâu n-am fost...Poate

că, uneori, eram mai protejat acasă, fiind cam firav şi

pricăjit... Totuşi, am crescut şi m-am format în cultul muncii

şi, mai târziu, vacanţele mi le petreceam tot la muncă, cu

toate că mai furam ceva timp şi pentru cărţi, pentru lecturi...


26

Prin clasa a VII-a, profe-

sorul meu de matematică, jurist

de meserie, Cureş, a luat-o cam

tare pe mama, îndemnând-o să

mă dea mai departe la şcoală, la o

şcoală de scribălăi, de contabili,

că nu-s bun de altceva, decât de

muncă de birou, ce să facă acasă

cu mine, mic şi slab cum eram,

doar n-o să mă ţină pe lângă o

"cufurită de vacă", vorba altui

dascăl al meu, Cârlig, acesta

originar din Basarabia!... Deci,

datorită profesorului Cureş am

ajuns, în 1951, la Oradea, la

Şcoala Medie Tehnică Financiară, unde este actualmente

sediul "Apaterm"... Erau patru clase, cu elevi români şi

maghiari, dar cu predare în limba română... I-am avut

profesori pe Marta Heler (director), pe Dorin Bolcaş, Maria

Cincă, Silviu Orha, Elena Lazăr etc., oameni de o deosebită

valoare, dar, pentru mine, profesorul Petre Petrescu a

reprezentat ceva aparte, atât prin dragostea cu care ne

înconjura, prin modul lui "sudist" de a fi, cât, mai ales, prin

împrejurarea prin care m-a ajutat să rămân "acasă",

punându-mi o "pilă" când trebuia şi unde trebuia... Între

colegi, amintiri deosebite şi o statornică şi trainică prietenie

mă leagă de Andrei Vonea (din Diosig), fost director al

Băncii Agricole Oradea, Gheorghe Iovan, contabil-şef la

"Înfrăţirea”, Marcel Răducu, devenit ulterior inginer

constructor în cadrul M.Ap.N.

Ioan Degău, elev la Oradea (1955).


27

Promoţia 1955 a Şcolii Medii Tehnice Financiare Oradea.

Aş remarca prestaţia excepţională a tuturor colegilor,

mai ales colegelor, care, chiar dacă n-au urmat apoi studii

universitare, au lucrat pe funcţii de conducere la mai toate

întreprinderile şi instituţiile unde au fost angajaţi,

dovedind competenţă şi, ceea ce nu-i puţin lucru, calităţile

deosebite ale unei şcoli de "rangul doi", care beneficia însă

de tribulaţiile unui corp profesoral demn de orice institut

universitar de profil... Aici, cu aceşti dascăli eminenţi, au

fost pregătiţi viitori lucrători şi economişti (contabili) de

înaltă ţinută profesională şi morală. Şi, personal, mă bucur

nespus că mă număr printre absolvenţii ultimei serii, din

1955, care au dovedit că, acolo unde este responsabilitate,

nu se face degeaba umbră pământului...


28

Pe “vremea ruşilor”...

După absolvire, fiindcă în Oradea nu erau posturi, am

fost repartizat la BNR Suceava; dar cum să-mi las eu locul

de baştină, părinţii şi fraţii, prietenii?!... Aşa că am hotărît să

nu mă prezint la post, şi am luat legătura cu extraordinarul

meu profesor Petre Petrescu, care a făcut ce-a făcut şi am

fost angajat, la 18 august 1955, la Întreprinderea Minieră

Dr. Petru Groza. Era pe vremea ruşilor - cum se obişnuieşte

a se spune - şi toate posturile de conducere erau dublate:

un director rus şi unul român; un contabil-şef rus şi încă

unul român ş.a.m.d.

Am ocupat, aici, postul de contabil de materiale la

serviciul nr. 13, de aprovizionare a întregii zone... Aveam un

contabil-şef român Botez, cu Academia Comercială, şi unul

rus - Filiski, un om foarte de treabă în felul lui. De altfel,

trebuie să spun că noi, românii, nu aveam probleme cu

funcţionarii ruşi, erau, în general, oameni foarte pregătiţi şi

de treabă. În plus, lucram "în paralel" - acte şi evidenţe în

limba română, acte şi evidenţe în limba rusă!... Ce păţesc,

însă, odată cu Filiski? Trebuia să fac inventarul (eram în

"comisia mixtă" de inventar) şi, la rezultat, ne iese plus o

mătură şi minus o maşină "Zis"... Cum problema

minusurilor şi plusurilor era destul de delicată atunci, îi

prezint situaţia lui Filiski, care, nici mai mult, nici mai puţin,

îmi dă dispoziţie să compensez "minusul" cu "plusul",

adică... mătura cu camionul!

Consternat, dacă nu cumva înfricoşat, i-am povestit

contabilului-şef român, Botez, "păţania”, cerându-i sfatul -

ce să fac... "Păi, mi-a spus Botez, dacă asta-i dispoziţia lui

Filiski, execut-o, numai vezi să-l pui să semneze"... Ceea ce


29

am şi făcut, compensând - caz unic, de toată coma! - un

camion cu o mătură...

Trebuie să accentuez, însă, că, dincolo de astfel de

"extremisme", atât ruşii, cât şi ai noştri, aveau ca

preocupare primordială omul... Nu conta că se distrugea o

maşină sau vreun agregat, oricât de scumpe, important era

ca omul să nu păţească ceva!...

Să mai adaug că, faţă de orice posturi similare de la

alte intreprinderi, aici salariile erau mai mari, pentru toţi

angajaţii, iar la magazinele ruşilor - unde preţurile erau

În stânga, Ioan Degău,

în timpul serviciului

militar (1960-1961).

Gheorghe Degău,

tatăl lui Ioan Degău,

în armată (1926).


30

doar pe jumătate - aveam acces şi noi, românii, pe bază de

permis de intrare şi cartele...

La 1 aprilie 1959, mi s-a împlinit dorinţa "ascunsă", şi

poate vocaţia, fiind angajat la filiala Beiuş a BNR, pe post de

inspector, dar am început "de jos" munca...

Am făcut cam de toate, însă meseria am furat-o,

culmea!, de la oameni mai puţin şcoliţi, dar cu experienţă şi

de o mare probitate morală. Unul dintre aceştia a fost

Florian Fărcuţa, care a ajuns contabil-şef la Ocolul Silvic

Tinca...

Din ianuarie '60, până la sfârşitul anului '61, mi-am

satisfăcut serviciul militar, la o unitare de construcţii din

Timişoara, unde am fost furier-şef, după care viaţa mea s-a

împărţit între bancă, familie, cărţi şi prieteni... Dar n-am

exagerat nici în prietenii, excesul necaracterizându-mă

niciodată. Am fost mai mult cuminte şi liniştit, decât

exuberant şi zvăpăiat... În fond, ia, am fost şi eu "un boţ de

humă" din Bunteştii Bihorului, ca să-l parafrazez pe

Creangă, care, dacă n-a făcut gaură în cer, n-a trecut nici ca

umbra prin apă...


31

Aşa-i omul: se dă în vânt după senzaţional,

dar iubeşte fapta şi vorba bună...

În biroul domniei sale de la BNR - Sucursala Bihor, dl.

Ioan Degău continuă să-şi depene caierul vieţii, pigmentând

- cu câte o pauză şi un surâs nostalgic - momente mai

semnificative sau mai intime, de o încărcătură sufletească

aparte. Destins, cu o voce când mai domoală, când mai

precipitată, domnia sa intră în “oglinda timpurilor”,

retrăindu-şi, pentru câteva clipe, devenirea - o linie dreaptă

uşor ascendentă, netulburată de “şocuri”, devenire a cărei

emblemă a fost mereu munca, o muncă tenace, făcută cu

pasiune şi devotament, cu dăruire şi, nu arareori, cu

sacrificii.

Ioan Degău, în câmpul muncii, la sediul Sucursalei

Bihor a BNR (în 17 septembrie 1999).


32

“Nu ştiu dacă munca l-a creat pe om, spune la un

moment dat dl. Degău, sunt sigur însă, că munca m-a

înnobilat şi m-a îmbogăţit sufleteşte; a dat un sens vieţii

mele şi mi-a adus bruma de bunăstare pe care-am împărţit-

o şi-o împart cu familia; numeroase satisfacţii şi chiar

robusteţea şi sănătatea de care, har Domnului, nu mă pot

plânge!... Nu mi-am neglijat niciodată profesia, postul, am

muncit fizic ori de câte ori am avut prilejul, mi-am dedicat

o bună parte din timp perfecţionării şi cărţilor... Munca,

deci, şi o bine articulată cumpătare, un echilibru care m-a

caracterizat tot timpul au făcut din mine ceea ce sunt - un

om dintre oameni şi între oameni, alături, desigur, de cei

«şapte ani de-acasă»"...

Ioan Degău (dreapta), militar în termen la

Timişoara (17 mai 1960).


33

Ascultându-l făcând elogiul muncii, al cumpătării şi al

bunului simţ, cu modestia-i caracteristică, ai impresia că nu

stai de vorbă cu un "bancher", cu un "finanţist", ci cu

înţelepciunea întruchipată, cu însuşi spiritul fiinţei descins

în universul de fier şi beton al oraşului din chiar palmele

Creatorului Divin. Nu te mai saturi sorbindu-i cuvintele,

rostirile adânc rumegate şi împărtăşite, cu un soi ciudat de

dragoste, celor din jur, descoperind - sub dulceaţa şi

frumuseţea lor aparent căutată - o experienţă de viaţă

complexă şi o sinceritate absolută...

Primii paşi, primele experienţe

În satul acela fabulos, în Bunteştii străbunilor şi

părinţilor mei, am învăţat sau mi-am umplut traista

sufletului cu tot ce înseamnă om, muncă, familie, iubire de

aproapele...

Bivolii Bunteştiului (4 mai 2003).

Aici am deprins să descopăr lumina cărţii, printre

ceilalţi copii de ţărani care nu-şi permiteau, datorită

sărăciei, să ia drumul Oradiei sau al Beiuşului...


34

Am avut, aici, şi la Pietroasa, şi la Sudrigiu, dascăli

extraordinari, oameni de mare omenie, care ne-au ajutat şi

pe noi, puii de ţărani mai sărăntoci, să ne împlinim, să ne

realizăm profesional şi social... Celor amintiţi cealaltă

săptămână, aş adăuga-o pe Floare Florincuţa, educatoare,

apoi lucrătoare în domeniul "financiar”, că doar două fete

aveam în clasă!... Precum şi Tiba Octavian - conducător

auto. După orele de şcoală, acasă se găsea mereu câte ceva

de lucru, aşa că - pentru învăţătură - aveam timp doar pe

furate, dar îl exploatam la maximum...

Nici mai târziu, la Şcoala Medie Tehnică Financiară

din Oradea, nu era altfel. Vacanţele erau ale lucrului, aşa că

nici adolescenţa nu mi-a fost mai jucăuşă şi mai fără griji,

decât copilăria în sat. Dar aici, la Oradea, la "Financiară", am

trăit prima experienţă sublimă: stagiul de practică la sucur-

sala BNR, cu tot arsenalul de emoţii, vise şi perspective

reale care ni se deschideau, deşi nici unul dintre noi, elevii

practicanţi, nu îndrăzneam, atunci, să ne iluzionăm că vom

profesa vreodată aici, în această instituţie care impresiona

prin absolut totul - de la sobrietatea şi eleganţa clădirii,

până la seriozitatea şi importanţa lucrătorilor... Ne consi-

deram mici, nişte pigmei, dar ne străduiam să prindem

toate problemele, să ne însuşim un mod de a fi – comport-

amental şi spiritual... Primele rezultate ale acestei practici

s-au văzut imediat ce am ajuns la Intreprinderea Minieră

Dr. Petru Groza, angrenându-mă perfect în muncă,

posedând cunoştinţe teoretice şi practice, "pe viu", ceea ce

a făcut plăcere colegilor mai vârstnici, care aveau încredere

să-mi dea pe mână şi situaţii sau documente mai "delicate",

care presupuneau o experienţă mai mare decât a mea...


35

Aici, la I.M. Dr. Petru Groza era o adunătură din toată

ţara, o lume pestriţă, provenită din diferite medii, oameni

diverşi - şi bine crescuţi, şi mai prost crescuţi, şi mai

educaţi, şi mai puţin educaţi etc. -, care s-au adaptat

colectivităţii muncitoreşti în formare, ajungând, la un

moment dat, o colectivitate serioasă, cu interese precise,

care ştia şi ce vrea, şi ce are de dat societăţii...

Mulţi dintre cei veniţi de-aiurea s-au statornicit în

Ştei, sau prin localităţile din jur. Atunci, şi în anii ce au

urmat, Şteiul a devenit un "centru" industrial al Crişanei -

cu o sumedenie de intreprinderi axate pe construcţia de

utilaj minier, minerit, lemn, construcţii civile etc. - orăşelul,

pe lângă cei două mii de locuitori, mai capacitând vreo

12.000 de angajaţi din zonă şi din ţară, numai Intreprin-

derea Mecanică având circa 6.000 de salariaţi. A fost o

perioadă bună, care a făcut ca Şteiul să prospere, iar

oamenii să iasă din sărăcie, să scape de "invazia

păduchilor"... În plus, numai dorinţă să fi fost, că atunci

munca era la loc de cinste - te puteai ridica, fără pecerisme

(pile - cunoştinţe - relaţii), fără cheltuieli mari, statul

investind în cei dornici şi cu har pentru învăţătură şi

împlinire profesională...

E adevărat, erau vremuri foarte grele, ca după război,

acutizate şi de cotele pentru despăgubirile grele "datorate"

URSS-ului, dar şi satisfacţiile realizării personale erau

uriaşe... Copilul omului de jos, din popor, era ajutat,

stimulat, creindu-se condiţii pentru a-şi pune în evidenţă

capacitatea şi talentele... Drept dovadă şi numărul mare de

specialişti, în toate domeniile, care au zbucnit, ca din

pământ, în fond chiar din rădăcinile neamului românesc, în


36

acea vreme... Şi să nu credeţi că este vorba de creaţii

artificiale, ca, în multe cazuri, în zilele de azi!...

Să vă mai spun că, în acea perioadă, Şteiul avea şi un

aeroport utilitar (pentru aprovizionare cu piese şi

agregate), pe un imaş între Lunca şi Seghişte, că minerii

făceau naveta - până prin Roşia - cu autobuze austriece

bune şi confortabile, că salariaţii care locuiau în "căminele"

din orăşel, în garsoniere mai mult decât acceptabile,

plăteau o chirie modică, şi aia suportată de intreprindere...

Aveam şi eu o astfel de garsonieră, deşi, cel mai adesea,

făceam naveta la Bunteşti, unde era tot timpul de lucru prin

gospodărie...

Prea multe prietenii durabile n-am încropit atunci,

după cum n-am fost nici prea boem, deşi, câteodată, auzind

cântecul celor de la "Mecanica” - "Când iau banii ucrumiştii

/ Beau şi cântă ca miniştrii" - poate oi fi fost şi eu tentat să

întârzii la o bere! Dar, n-a prea fost să fie, în capul meu erau

cu totul alte gânduri... Şi, sunt sigur, n-aş fi acceptat

niciodată să-mi dea cineva cu tifla sau să constate că nu-mi

stăpânesc meseria, admonestându-mă ca pe un şofer

căruia, când apărea câte o femeie, nu-i prea stăteau ochii în

cap, băgând maşina în şanţ: "Bă, Floreo, dacă nu eşti capabil

să ţii volanu' ăla în mână, lasă-l pe altu’!”

Intrarea în lumea “bancherilor”

În această vreme, mi-am îmbogăţit mult cunoştinţele

profesionale, mai ales că I.M Dr. Petru Groza lucra cu un

compartiment, cu un serviciu special al BNR-Beiuş, ceea ce

presupunea o anume autonomie, pentru ca la 1 aprilie 1959

să mă transfer la această bancă, mai întâi contabil, apoi


37

inspector, inspector principal şi inspector şef adjunct, până

la 1 martie 1968, când, la nou infiinţata Bancă Agricolă -

Agenţia Beiuş, mi se propune să preiau funcţia de director,

ceea ce am şi făcut, fiind, pe acele timpuri, unul dintre cei

mai tineri directori din ţară... Aveam doar 31 de ani şi-mi

asumasem o mare responsabilitate, dar aveam în spate şi o

experienţă destul de serioasă...

La BNR - Filiala Beiuş (25 mai 1962).

La BNR - filiala Beiuş, cu o întrerupere generată doar

de satisfacerea stagiului militar, m-am integrat rapid, aici

lucrându-se bine în echipă, în special cu inspectorul Nistor,

dar şi cu conducerea - Dumitru Mudura, director, şi

Gheorghe Chivari, contabil şef. Sediul îl aveam într-o clădire

insalubră, neprietenoasă, ceea ce m-a determinat, peste ani

(în 1977), când eram director, să purcedem la construirea

unui sediu nou, la parterul unui bloc situat în centrul

Beiuşului... Numai că şi aici s-au ivit complicaţii, trebuind să


38

schimb planurile arhitectului, care proiectase cam de-a-

ndoaselea compartimentele băncii... Până la urmă a ieşit

totul bine, chiar dacă m-am ales cu o "chelfăneală" de la

Partid, pentru schimbările făcute...

Dar nu intrasem bine în pielea de "bancher", că am

început să ne confruntăm cu noi realităţi, cu noi sarcini,

generate în special de colectivizare, de apariţia I.A.S.-urilor

şi, apoi, a C.A.P-urilor, în sarcina lucrătorilor din Banca

Naţională revenind şi efectuarea operaţiunilor legate de

aceste noi forme economice. M-am oferit "voluntar",

deschizând rândurile inspectorilor de sector agricol şi

deservind o zonă de la Criştior până la Ceica, în sarcina mea

şi a altora intrând toată activitatea economică a acestei

zone, de la Primării până la Culte... Verificam producţia şi

acordarea salariilor, făceam evidenţă contabilă, balanţe şi

bilanţuri, care se trimiteau trimestrial la "regiune". Tot

acum se schimbase şi conducerea băncii, aducându-ni-se,

din Lunca Vaşcăului, pe d-ra Kövari Ana, ca director, şi

Elisabeta Păcală - contabil şef... A fost greu, chiar foarte

greu, activitatea de îndrumare şi control pe care-o făceam

presupunea cunoştinţe noi şi multă responsabilitate. Dar

îmi făceam munca cu dăruire şi pasiune, lucram zi-lumină,

ziua de lucru nefiind normată... Lucram, adeseori, şi

noaptea, fiindcă n-aveam voie să "deranjăm" activitatea de

peste zi din agricultură, că venea primul-secretar şi ieşea cu

scandal. Nu peste mult timp, aceste atribuţii vor fi preluate

de Banca Agricolă...

Pentru a decongestiona activitatea din BNR, în 1968

s-a înfiinţat Banca Agricolă, eu fiind avansat director la

Agenţia Beiuş. Cred că a fost o recunoaştere a activităţii


39

mele anterioare, venită tot din sfera bancară, că pecerisme

nu aveam, iar de vorbărie goală n-am suferit niciodată!

Considerată muncă uşoară, activitatea personalului băncii

nu era prea bine plătită, iar rezultatele de excepţie erau

"gratificate" cu câte-un premiu de 25 de lei/trimestru, ceea

ce - la volumul foarte mare de muncă de atunci - era

aproape o batjocură. Totuşi, s-a făcut treabă bună aici şi

cred că am şi eu meritele mele în organizarea activităţii

unităţii şi în realizările ei, noi neavând niciodată restanţe de

pe o lună pe alta....

În 1973, Banca Agricolă se desfiinţează şi mă întorc

înapoi la Filiala Beiuş a BNR, ca Şef Serviciu Creditarea

Agriculturii, purtând în suflet şi-n minte doar bucuriile

împlinirii şi setea de a face ceva nou, ceva pe măsura

elanului şi forţei ce le simţeam stând gata să răzbată în

lumină...

Între timp, în 1963, mă căsătorisem, făcusem o nuntă

mai mică şi, ajutat de părinţi şi socri, începusem construirea

unei case în Beiuş, terminată în 1965... Au venit şi copiii,

patru băieţi, trei dintre ei, azi, ingineri şi, cel mai mic, cu

studii medii...

Mă împărţeam între serviciu, familie (îi duceam,

printre altele, în fiecare dimineaţă - copiii, desigur, pe

bicicletă, la cămin) şi construirea casei, trăind nu prea uşor,

dar satisfacţia, bucuria împlinirii era covârşitoare...

Destul de retras, cu relaţii bune şi trainice, totuşi, în

societate, în mediile elevate, nu m-am angrenat în lumea

mondenă a Beiuşului, o prietenie mai aparte legând doar cu

regretatul inginer Teodor Isăilă, care şi-a început cariera în

Bunteştii mei natali, amândoi având şi preocupări mai puţin


40

domestice - studiul cărţilor, proiecte constructive şi de

modernizare, fiecare în domeniul lui de activitate... N-aş

vrea să se creadă că m-am retras în vreun "turn de fildeş",

că eram un tip nesociabil; adevărul e că nu eram "un om de

lume" în accepţia curentă a străzii...

“Ioane, totdeauna ai fost un om extraordinar!”

Discuţiile cu dl. Degău sunt întrerupte adeseori, fie de

ţârâitul telefonului, fie de câte-un coleg care are o

"problemă" de rezolvat, fie, pur şi simplu, de numerosul

public care solicita o informaţie, un sfat sau are de făcut o

"plângere", ba despre o bancă falimentară, ba despre FNI,

ba despre CEC, directorul Ioan Degău găsind - aproape în

toate cazurile, chiar dacă nu-l priveau - o vorbă bună pentru

fiecare interlocutor... "E, dac-ai şti dumneata cât face un

cuvânt bun, o încurajare pentru oropsiţii vieţii, n-ai mai

scrie decât lucruri de bine, că aşa-i omul, deşi se dă în vânt

după senzaţional, iubeşte fapta şi vorba bună, frumosul şi

binele din lume... N-aş zice că iubeşte totdeauna adevărul,

sunt cazuri când nici nu vrea să-l audă, nici să audă de

existenţa lui, dar asta-i altă poveste"...

Apare, într-o zi, în toiul discu-

ţiilor, şi dl. Florian Fărcuţa (foto,

7.09.1999), "veşnic tânăr şi ferice", şi

amintirile se încing într-o horă

drăcească, de un farmec indescrip-

tibil... O cunoştinţă apropiată din Ştei îi

transmite felicitări d-lui Degău, pentru

că a fost şi a rămas integru, pentru că

nu împrăştie cu noroi şi are "curajul" să


41

rămână în limitele adevărului... Florian Fărcuţa, cu ochii

umezi, nu se abţine: "Vezi, Ioane, Dumnezeu scoate în calea

omului bun numai oameni buni"... Apoi, continuă:

"Totdeauna ai fost un om extraordinar, un om adevărat... Aş

bate eu drumul, de la Tinca la Oradea, pentru a te vedea şi a

te felicita, altfel?... Să te ţină Dumnezeu mult şi bine şi să-ţi

dea sănătate şi putere de muncă, fiindcă de oameni ca tine

are nevoie lumea, nu de cioflingari şi miliardari de

carton!"...

Părăsim, cel mai adesea, biroul elegant, dar sobru, cu

masa încărcată de acte şi cărţi, al domnului Degău, cu un

regret greu de precizat, dar şi "amprentaţi" de cafeaua

extraordinară oferită de colaboratoarele domniei-sale... Şi,

în drum spre redacţie, cu dl. Fărcuţa, sau o altă cunoştinţă,

continuăm să "bârfim" despre muncă, despre bun simţ,

despre măsura necesară în viaţă, adică despre domnul Ioan

Degău...


42

Poate că am făcut adeseori, din noapte, zi

Desfiinţarea Băncii Agricole mă readuce iarăşi la

Banca Naţională - filiala Beiuş, ca şef serviciu creditarea

agriculturii (mai era încă un serviciu, creditarea industriei),

acest serviciu având menirea de a prelua toată activitatea

băncii desfiinţate, de la Vaşcău până la Dobreşti.

Datorită capacităţii personalului, pregătirii lui, cele

două servicii aveau oricând posibilitatea de a se completa

unul pe altul, colegii putându-se suplini - în aceste servicii -

fără perioade de «reciclare» sau adaptare, aceasta şi

datorită implicării băncii în tot ce mişca, economic, în zonă,

şi mişca destul de mult, apărând şi la Beiuş noi unităţi

industriale şi cooperative meşteşugăreşti. Muncă era

destulă, dar nu se da nimeni de ceasul morţii, dimpotrivă,

lumea ţinea la dârvală, convinsă atât de importanţa slujbei,

cât şi de necesitatea prosperării celor mulţi, iar harapnicul

sau biciul, cum vreţi, «stăpânirii» - fără excese, totuşi era

prin preajmă!...

Pentru mine, lucrurile s-au complicat, eu devenind şi

student la Academia de Studii Economice Bucureşti la fără

frecvenţă. Dar nu mi-am angajat nici cobzari, nici bocitoare,

ci, înarmat cu voinţă şi o putere de muncă de care mă mir

eu uneori, m-am împărţit în dreapta şi-n stânga şi mi-am

dus la bun sfârşit toate acţiunile începute. Poate că am mai

şi scrâşnit din dinţi, poate că am mai strâns şi cureaua,

poate că am facut, adeseori, din noapte, zi, poate că a trebuit

să tai numeroase bălării şi buruieni, dar, ceea ce-i esenţial,

eu n-am jucat în viaţă niciodată cu zaruri măsluite şi, cât am

muncit, atâta mi-a fost şi norocul!...


43

Fiii d-lui Degău: Ninel, în spate, iar de la stânga la

dreapta, Radu, Sandu şi Horică.

În 1977, după mai bine de două decenii în slujba

băncilor şi finanţelor româneşti din această zonă, mă

trezesc "uns", pentru a doua oară, director, acum, al filialei

Beiuş a BNR. Nu ştiu dacă a fost un moment de bucurie,

sigur, însă, am simţit satisfacţia aprecierii muncii, a

seriozităţii şi, îmi place să cred, a competenţei!...


44

Cu Vasile Fodor, director la Banca Agricolă din

Gherla, la instruire (Predeal, în 9 martie 1973).

Despre construirea noului sediu, care să fie cât mai

funcţional şi, în acelaşi timp, şi familiar, prietenos, deschis,

cât de cât modern, am mai vorbit... Tot timp şi muncă a

presupus, şi implicarea mea a fost totală, că îmi vine să spun


45

că nu mai aveam, câteodată, nici casă, nici familie, cum s-ar

autocompătimi unii, dar, cu toată tevatura, eu nu mi-am

neglijat, decât în nişte limite rezonabile, familia şi

gospodăria. Şi, peste toate - ca să-mi meargă şi mai bine! -

am fost ales, 9 ani, secretar al organizaţiei PCR pe bancă,

CEC şi ADAS, ba am fost şi numit - fără remuneraţie şi

nescos din producţie - secretar cu probleme economice la

Comitetul Orăşenesc Beiuş.

Ei, dar n-a fost cine ştie ce! Oamenii îşi cunoşteau

meseria, iar eu nu m-am băgat niciodată acolo unde nu-mi

fierbe oala, dând indicaţii sau făcând acrobaţii politice!...

Cum nu mi-au plăcut niciodată şedinţele, ştiind de acasă, de

la părinţi, că vorba multă e sărăcia omului, le-am redus la

câteva minute, în care ne salutam şi schimbam un cuvânt de

bine, dacă se putea, având totuşi grijă ca hârţogăria să fie

bine pusă la punct, minţind ce era de minţit, dar fără

raportări false şi fumuri de tămâie.

De altfel, şi când am venit la Oradea, la sucursala BNR,

am redus durata şedinţelor de la 2-3 ore la... 5 minute! Ce

rost avea şi are să calci în străchini, să-ţi atârni la butonieră

triumful demagogiei, atunci când afară sunt atâţia oameni

cu maţele ghiorâind de foame şi atâtea probleme stringente

de rezolvat?

N-am iubit şi n-am acceptat, deci, descântecele şi

zorzoanele goale, şi nimeni nu mi-a tăiat capul pentru asta,

chiar dacă, uneori, cei mai înalţi în rang se prefăceau că-mi

trag o săpuneală zdravănă.

Realitatea era cunoscută de toată lumea, aşa că

nimeni nu se baza pe pomana porcului şi pe cuvântările

găunoase ale unor obişnuiţi ai ceaunului...


46

Împreună cu Elisabeta Armeanu (dreapta) şi Margareta

Schiwimer, la pensionare (1 martie 1979).

Ne descurcam bine fără şedinţe şi «tam-tam»-uri, şi,

ceea ce mulţi uită să spună, acolo unde era mână de

gospodar - şi treaba mergea, nu se prea amesteca nici

partidul, mai-marii vremii înţelegând şi apreciind (unii

dintre ei chiar împăunându-se cu asta) munca şi rezultatele

muncii, competenţa, şi astea pe fondul unei aproape totale

neimplicări politice.


47

Aş zice că, în acele vremi, cel mai important lucru este

că se lucra, că Mobila Beiuş sau Utilaj Minier Ştei făceu

export (nu de materii prime!), adică se producea şi calitativ,

nu numai cantitativ, cum se acuză astăzi... Se exporta în

Germania, în Olanda şi Belgia, chiar şi în SUA...

Se mai face, azi, acelaşi lucru?... Asta nu înseamnă că

sunt un nostalgic, dar eu nu pot da cu piciorul muncii unui

popor, talentului şi realizărilor unor colective puternice de

intelectuali, de cercetători...

Şi nici n-aş vrea să se creadă că eu spun că atunci totul

mergea ca pe roate, că totul era roz, se mai şchiopăta, uneori

destul de tare, dar se găseau şi metode, şi oameni care să

îndrepte lucrurile, concret, nu numai din condei...

Printre colegii de la BNR – Filiala Beiuş; printre alţii,

Petru Birta, directorul Sucursalei Bihor, şi Aurel

Bonta, contabil şef la Sucursală (5 august 1985).


48

Am mai spus-o: noi, banca, eram direct implicaţi în

economie, trebuia, de pildă, să urmărim şi să raportăm,

decadal, situaţia la export, şi cu banul şi cu aranjamentele

contractuale ale statului nu te jucai!... Ei, dar îi las pe alţii să

strângă «impozitul pe fumărit», păcat însă că prea multă

lume îl plăteşte, în loc să pună zăbranic de doliu pe faţa şi

gura impostorilor şi lichelelor, care - zău aşa! - au proliferat

ca ciupercile după ploaie!...

Concediul - un lux de neatins!

S-a lucrat bine în acea vreme şi se conlucra exemplar,

mai ales cu intreprinderile unde erau conducători

pricepuţi, buni specialişti şi cu pasiune pentru munca lor!

Astfel, cu Intreprinderea Mecanică Dr. Petru Groza, unde

erau circa 6000 de angajaţi, între care peste 400 de ingineri,

şi se făcea şi export, conlucram noi, banca, extraordinar cu

directorul, inginerul Petru Pantea, un om interesat atât de

producţie, cât şi de viaţa oamenilor şi a comunităţii; la fel,

lucram foarte bine cu "Autobaza", unde oameni ca inginerul

Cornel Junc, director, şi Ilie Borza, contabil-şef, nu numai că

au pus transportul local pe picioare, dar l-au şi eficientizat.

Aceleaşi lucruri bune trebuie spuse despre directorul

Atanase Hristodor, de la "Metale Rare" Dr. Petru Groza...

Oamenii aceştia erau interesaţi şi de "realizarea planului",

şi de acordarea - la timp, potrivit muncii depuse - a

salariilor, asta nu numai pentru a nu crea tensiuni sociale,

ci şi pentru că ştiau, efectiv, ce se poate şi ce nu se poate,

când şi cum, cât şi de ce se va realiza producţia sau nu, aşa

că, existând motivaţiile lor, bine documentate, şi buna şi

exacta înţelegere a mea, director al filialei BNR - Beiuş,


49

lucrurile se rezolvau şi salariile (sau alte probleme) nu

întârziau pe drumul spinos al birocraţiei...

Totuşi, deşi nu mă plâng, a fost o perioadă destul de

dificilă pentru mine. Eu eram ocupat cu serviciul, cu tot felul

de probleme obşteşti, soţia - la fel, aşa că am fost nevoiţi,

câţiva ani, să aducem un fel de menajeră în casă, dar numai

pentru supravegherea şi îngrijirea copiilor... Una dintre ele,

care a stat circa un an, o femeie din Pociovelişte - Firoanda

Dodului, care putea s-o estompeze până şi pe Baba Cloanţa,

se înţelegea bine cu copiii, ştia să le vorbească şi să le spună

poveşti, dar avea o hibă: din când în când, bea de stingea,

iar atunci era lumea copiilor, care făcau ce voiau, scăpând

de sub control... Femeia asta, Dumnezeu s-o ierte!, că şi-a

dat obştescul sfârşit, nu numai că mi-a băut un butoi cu

pălincă dar, de câteva ori, mi-a creat mici neplăceri, însă a

adus o oază de basm în lumea copilăriei odraslelor mele şi

o mai bună înţelegere a lumii în care ei trăiau, dându-le

toate dimensiunile fiinţei umane, în care se ascunde

deopotrivă frumosul şi urâtul, binele şi răul, lumina şi

întunericul... Însă, în multe privinţe, trebuia să intervenim -

eu şi soţia -, ceea ce, până la urmă, cred că a fost benefic

pentru formarea copiilor noştri...

A fost greu şi pentru că, în acest interval, am urmat

cursuri postuniversitare, la Cluj-Napoca şi Craiova, iar

gândurile şi tot felul de proiecte se cereau împlinite... Ceea

ce, pentru mine, era literă de lege! De aceea - şi din multe

alte motive! - n-am reuşit să-mi iau vreodată concediu sau,

altfel spus, concediile mi le-am petrecut tot la bancă,

neieşind niciodată în vreo staţiune, sau la mare... Propriu-

zis, nici nu ştiu cum a arătat un concediu! După cum nici n-


50

am conceput, vreodată, sfârşitul de săptămână fără muncă!

Desigur, munci mai domestice, în gospodărie, pe lângă şi în

casă, la diferite construcţii anexă, dar tot o ocupaţie

efectivă, utilă, a timpului era!... Mă ajutam şi, la rândul meu,

îi ajutam, cu unii colegi de atunci sau cunoştinţe apropiate,

şi numai un Aurel Duma, un Gavril Todor sau Aurel Buha ar

putea spune ce înseamnă "ajutorul reciproc" şi realizarea

unor lucrări costisitoare cu bani puţini!...

Dar, ce puteai să faci altceva în Beiuşul acelor ani, ca

şi astăzi, de altfel?... Oraş mai mult patriarhal, cu o viaţă

liniştită, aproape monotonă, centrul acesta cultural, care a

dat şi continuă să dea numeroase personalităţi în varii

domenii, nu s-a dezvoltat industrial, iar spectacolele -

teatrale sau muzicale - erau extrem de rare... Cum să fi fost

altfel, când până şi-acuma se chinuie să facă o casă de

cultură, începută hăt! în cealaltă epocă, dar - cine ştie din ce

motive - nu i se mai dă de capăt!... Ce mă mir însă de asta,

când nu se întrevede nici o gândire realistă, care să spună

(şi-apoi să şi facă) că Beiuşul este un potenţial centru

turistic, aflat la întretăierea drumurilor spre Chişcău,

Meziad, Moneasa, Stâna de Vale, ceea ce ar aduce mari

beneficii zonei şi oamenilor?!... Păcat, mare păcat, că acest

oraş străvechi nu este pe măsura renumelui şi poten-

ţialului!...

Totuşi, dacă eu nu mi-am făcut prea simţită prezenţa

în viaţa mondenă a Beiuşului, nu înseamnă că am fost un

ursuz şi un închis în sine, care nu ştie şi nu acceptă celor din

jur decât munca... Atât la Beiuş cât şi, mai târziu, la Oradea,

am încercat să fac cât mai "suportabilă" viaţa salariaţilor, să

creez o atmosferă familiară la locul de muncă, în care noi,


51

toţi salariaţii, să ne înţelegem, să ne respectăm şi, la nevoie,

să ne ajutăm, iar la evenimente - ori de bucurie, ori de

tristeţe - să fim împreună, să ne veselim sau să suferim

împreună, să fim, în fond, o a doua familie... Aşa că, în

limitele posibilităţilor, am organizat -împreună, desigur - şi

o aniversare, şi o excursie, sau am participat la o nuntă sau

la o înmormântare... Da, lucrurile acestea le-am făcut şi pe

vremea comuniştilor, le facem şi astăzi, fiindcă un

conducător trebuie să fie nu numai un bun specialist şi

manager, dar şi un fin şi rafinat psiholog şi pedagog...

Întorcându-ne la oile noastre, aş zice că viaţa unui

"bancher" este o eternă confruntare, din care "transpiră"

însă prea puţin în afară, multe din activităţile, ideile şi

zbaterile lui, din munca lui, nevăzându-se sau neieşind în

evidenţă. Dar ele se consumă în interiorul băncii şi dau

măsura travaliului, harului şi responsabilităţii conducă-

torului. Deci, activitatea unui om de bancă este extrem de

gândită, de raţională, ca să nu se întâmple «minuni» -, şi

aveţi destule exemple negative azi! - în munca lui trebuie să

domine cinstea şi corectitudinea, profesionalismul şi o

dăruire de sine ieşită din comun...

Cred că, prin întreaga mea activitate, în limitele

legalităţii, am contribuit cât de cât la binele şi la

prosperitatea acestui judeţ, şi lucrul acesta nu numai din

postura de director, ci şi de simplu profesionist şi cetăţean...


52

“Cum m-am făcut orădean”

Venirea mea în Oradea, ca director la Sucursala BNR,

este, oarecum, cu cântec... În primul rând, pentru că eu nu

voiam nici în ruptul capului să părăsesc Beiuşul, unde îmi

era familia şi aveam o gospodărie prosperă, apoi mai

interveneau şi obişnuinţa, cercul de cunoştinţe, în fine, eu

nu figuram, nu fusesem înscris pe lista lui Petru Birta, cu

vreo 10 propuneri, la pensionarea acestuia...

S-o luăm, însă, cu începutul...

La BNR, alături de colegi, cu prilejul pensionării

fostului director Petru Birta (15 martie 1988).

Întâmplarea a făcut ca, prin mai 1987, într-un control

la Intreprinderea Mecanică Dr. Petru Groza, să vină chiar

guvernatorul BNR, dl. dr. Florea Dumitrescu, un om cu

calităţi profesionale deosebite, un fin diplomat şi nu mai

puţin un om de o mare omenie... Eu trebuia să prezint, la

banca din Beiuş, o informare despre situaţia acestei unităţi

industriale. Cred că domnia-sa a remarcat informarea, în

fond o analiză serioasă, profundă, în încheierea căreia


53

făceam câteva propuneri clare şi precise pentru ajutorarea

intreprinderii, în limita unor reglementări ale băncii,

desigur, şi a unor perspective de dezvoltare a acesteia... S-a

mers, apoi, la Petru Groza, unde s-a prezentat iarăşi o

situaţie a intreprinderii, care a corespuns, în linii generale,

cu ceea ce prezentasem eu...

Prin noiembrie-decembrie, directorul de la Sucursala

Bihor a BNR, Petru Birta, urma să se pensioneze şi i s-au

cerut propuneri pentru «urmaş»...

A înaintat guvernatorului BNR o listă cu vreo 10

persoane, între care nu figura şi numele meu...

Guvernatorul BNR a reţinut vreo două nume şi a

cerut să fiu trecut eu pe locul I, fapt comunicat şi prim-

secretarului Andrei Sorcoiu...

Au urmat verificări, vreo 3-4 luni, fiindcă omul pe

funcţie de director de sucursală trebuia aprobat, pe atunci,

de "Cabinetul 2"... În februarie '88 a venit ordinul de numire

în funcţie a lui Ioan Degău, începând cu 1 martie 1988...

Între timp, deşi bântuiau ceva zvonuri şi prin Beiuş,

dar eu nu le prea luam în serios, nici nu mă interesau prea

tare, sunt chemat într-o duminecă la Comitetul Judeţean, la

tovarăşul Sorcoiu...

Domnia-sa mi-a comunicat nominalizarea pentru

funcţie, iar eu îi răspundeam «Nu» şi «Nu», ba că am casă,

ba că am familie, ba că am tensiune, ba că, poate, n-aş fi

corespunzător, la care domnia-sa îmi răspundea că, la fel,

ba şi-a lăsat casa, ba este suferind, dar a îndeplinit o cerinţă

a partidului şi a statului, care au nevoie de oameni compe-

tenţi şi buni profesionişti în toate posturile importante


54

ş.a.m.d. Aşa că, într-un final, am zis şi eu: Facă-se voia

dumneavoastră!...

De atunci au trecut peste 10 ani şi iată că, anul trecut,

m-am reîntâlnit cu dl. Florea Dumitrescu, care a fost, între

timp, ambasador în China şi, acum, venise cu o delegaţie a

Asociaţiei de prietenie româno-chineză... A spus, cu acest

prilej, într-un cerc mai larg, de elită, că este bucuros că nu

s-a înşelat, că intuiţia i-a funcţionat perfect când m-a

propus şi numit în funcţia de director la... sucursala Bihor a

BNR"...


55

Atunci și acolo s-a călit oțelul Ceea ce cucereşte, în confesiunile d-lui Ioan Degău, nu

este numai firescul desfăşurării unei vieţi, pusă în slujba

comunităţii, şi farmecul naraţiunii, ci, mai ales, doza de

moralitate şi exemplaritate a acţiunilor în care se implică

omul şi specialistul, domnia-sa nerevendicându-şi, nici o

clipă, rolul primului inter pares, dimpotrivă - încercând să

se aşeze printre alte conştiinţe exemplare, printre alţi

"oameni ai faptei", cărora le acordă uneori o importanţă

mai mare decât au avut-o în realitate. De altfel, modestia d-

lui Degău este un alt atribut al omului făptuitor, care nu-şi

pierde vremea la taclale, punându-şi lauri imaginari pe

frunte sau dând "indicaţii preţioase", în virtutea vârstei şi a

unei experienţe de viaţă în multe privinţe cu valoare de

model... Trăind printre oameni, lucrând cu oamenii, sau

retras în cochilia familiei şi a propriilor îndeletniciri

intelectuale, domnia-sa cunoaşte şi recunoaşte meritele

semenilor, capacitatea şi spiritul care-i animă şi pe aceştia,

dorind să dea fiecăruia ceea ce i se cuvine, chiar îngroşând

tiparele...

... Cum spuneam mai devreme, sau, măcar, lăsam să

se înţeleagă, perioada beiuşană îmi este cea mai aproape de

suflet. Atunci şi acolo - ca să folosesc titlul unui roman la

modă cândva - «s-a călit oţelul»... Atunci şi acolo m-am

desăvârşit ca om şi ca profesionist, deşi n-aş spune că n-am

continuat să învăţ şi să mă perfecţionez, mai ales la ceea ce

se numeşte "şcoala vieţii", adică în vâltoarea iscată de

relaţiile interumane şi interprofesionale...

După 1987, ca director, activitatea mea s-a

diversificat, ca să zic aşa. De altfel, am şi vorbit despre


56

relaţiile deosebite pe care le-am avut cu "peisajul" şi

specialiştii din industrie, mai ales din Ştei şi Beiuş, dar şi cu

Intreprinderea Minieră Dobreşti, cu directorul Emil

Fechete, un om destoinic, de o verticalitate aparte. Această

intreprindere a cunoscut o ascensiune rapidă, concurând

cu "centrele" deja amintite, atât la intern, cât şi la export.

Noi, banca, controlam activitatea dc export şi încasarea

valutei, dar treburile - în general - mergeau bine, aşa că n-

am avut niciodată prea mare bătaie de cap sau încurcături...

O altă latură a activităţii ne lega de prestările de

servicii şi de instituţiile publice, sfere în care trebuia multă

abilitate şi capacitate " de ambele părţi - bancă şi instituţie

- pentru a rezolva problemele, mai totdeauna delicate, dar

de maximă importanţă pentru desfăşurarea unui mers

normal al vieţii sociale... Eram câteodată puşi în situaţia de

a face jonglerii pe sârmă ghimpată, dar, indiscutabil, o

făceam în folosul comunităţii şi în limitele legii, care, până

la un anume punct, era destul de permisivă... Trebuiau doar

documentaţii riguroase şi înţelegere a situaţiilor şi

cerinţelor, fără excese, desigur... Am conlucrat bine cu

cooperaţia de consum raională, apoii orăşenească Beiuş, cu

preşedinţii Gheorghe Pirtea, Iosif Şimo, Vasile Clepce, cu

Cooperativele Meşteşugăreşti din Petru Groza şi Beiuş, cu

preşedintele Ioan Feflea, dar şi cu comerţul de stat (ICSM)

Vaşcău şi Beiuş, conduse de Nicolae Tomşe şi Alexandru

Ciolac... Erau, cu toţii, oameni cu scaun la cap, realişti, care

se întindeau cât le permitea plapuma, care ştiau bine să-şi

conducă oamenii şi producţia de desfacere...

La fel, colaborări fructuoase, axate pe realism şi

corectitudine, am avut cu Ocoalele Silvice din Vaşcău,


57

Sudrigiu, Beiuş, Dobreşti, cu inginerii-şefi Vasile Zaharia,

Ioan Jurcău, Moise Dulcă, Ioan Jude, a căror activitate pusă

în slujba “pădurii româneşti” este pregnant vizibilă şi

astăzi... Pe atunci, pădurile se exploatau raţional, activitatea

de împădurire fiind la loc de cinste, ca şi aceea de

întreţinere... Nici într-un caz, nu se fura şi nu se defrişa

precum azi... Dar, să nu părem unora «nostalgici»!...

Pentru lege, pre lege călcând

Relaţii mai speciale, care presupuneau, adesea,

încălcarea unor «dispoziţii» sau «indicaţii» centrale,

sugerate, şi având, aşadar, acordul tacit al autorităţilor

locale, le aveam cu învăţământul şi sănătatea, în principal

în problema reparaţiilor... Noi, ca bancă, trebuia să

închidem ochii, dar să ne acoperim, ajutând finanţarea

reparaţiilor de clădiri, care nu totdeauna erau în starea cea

mai bună, în special cele ale Liceului Samuil Vulcan şi

Liceului Industrial, dar şi a Spitalului Orăşenesc... Cu

priceperea şi documentaţiile «beton», cu insistenţele, dar şi

cu persuasiunea unor directori ca profesorii Letiţia

Ramonţeanu, Vasile Pop, Maria Dalea, Maria Codreanu, ale

Silviei Cureş, Cornel Pop, Ioan Iova, Ecaterina Cocoş, sau dr.

Octavian Drăghici, dr. Doina Moş, prof. Gavril Hădăreanu,

prof. Alexandru Ţica şi Dumitru Băraitaru, s-au găsit căi şi

modalităţi ca sediile instituţiilor de învăţământ şi medicale

să arate bine, nu prea departe de cerinţele lor maximale...

Înainte de a fi numit director, condusesem, în cadrul

băncii, «departamentul agricultură», domeniu care m-a

preocupat constant, şi după «ungerea» în funcţia supremă...

Şi, asta, nu numai datorită obârşiei mele şi a «specializării»


58

- ca să zicem aşa - la un moment dat, cât, mai ales, pentru

problemele deosebite pe care, într-o zonă de deal şi munte,

cum este Ţara Beiuşului, sectorul agricol le ridica, atât în

faţa specialiştilor, cât şi a noastră, ca bancă, dar, în special,

pentru modul în care evolua şi răspundea imperativelor

sociale acest segment de bază al economiei...

Pământul din zonă a fost şi a rămas sărac, lucrându-

se în condiţii uneori anevoioase, producând destul de puţin

în raport cu cel de la câmpie... Totuşi, el asigura existenţa

unei comunităţi numeroase şi ocupa marea masă a

locuitorilor din zonă, ţăranii cooperatori lucrând orice

palmă de pământ, încercând să scoată cât mai multă

producţie... Că rezultatele n-au fost pe măsura aşteptărilor

nu-i o chestiune greu de înţeles, motivaţiile principale

ţinând de natura locului şi mai puţin de truda specialiştitor

şi agricultorilor propriu-zişi... Cu riscul de a fi etichetat

nostalgic, trebuie să spun că atunci nu numai că se muncea

mult, dar se şi investea mult în agricultură, iar producţiile

erau incomparabil mai mari decât astăzi. În primul rând,

fiindcă se lucra pe spaţii mari de cultură, apoi majoritatea

lucrărilor erau mecanizate, iar îngrăşămintele şi erbicidele

etc. nu lipseau. De remarcat că, pe lângă culturile

tradiţionale, s-au introdus altele noi - să amintim doar pe

cea a inului, ca exemplu - au fost construite numeroase sere

şi solarii, s-au dezvoltat culturile de pomi, livezile, dar şi

zootehnia, în unele CAP-uri cu rezultate peste aşteptări... Şi

lucrurile acestea nu s-au făcut chiar la întâmplare, în

detrimentul ţăranului, cum susţin unii «specialişti»

travestiţi peste noapte, ci pe baza unor studii realiste şi de

perspectivă, de către bine-cunoscători ai ştiinţelor agricole,


59

ingineri de certă vocaţie şi devotaţi profesiei alese şi

practicate, sprijiniţi de preşedinţi de CAP-uri proveniţi, în

cea mai mare parte, chiar dintre truditorii gliei, unii dintre

ei completându-şi studiile prin perfecţionări şi reciclări în

unităţi superioare de învăţământ sau de cercetare etc.

Aveam, în zona de acoperire a băncii, şi am conlucrat în

general foarte bine, 28 de CAP-uri, 4 SMA-uri şi, la Beiuş, o

secţie a IAS-ului... Supunându-mă «oprobiului» nihiliştilor

epocii, susţin cu fermitate că, atunci, statul acorda

incomparabil mai multă atenţie agriculturii decât acum, că

fondul de stat nu era în scădere, ci în creştere, chiar dacă

unele «vitregii» specifice epocii nu permiteau şi acţiuni

private de amploare. În plus, cu toate restricţiile, şi munca

ţăranilor cooperarori era mai răsplătită decât se

insinuează, deşi nu era chiar roză această răsplată. Pentru

bruma de belşug de atunci, cât a fost, stau mărturie casele

şi anexele gospodăreşti ale ţăranilor din zonă, care au făcut

nu numai saltul de la opincă, dar au părăsit şi coliba de lemn

şi acoperişul de paie moştenite de dinainte de război... Aş

mai reaminti ceea ce încearcă să uite toată lumea: în

vremea CAP-urilor, în sate exista şi un soi de viaţă

ştiinţifică, dar şi activităţi culturale şi sportive care mai

descreţeau frunţile celor mulţi, «umiliţii şi obidiţii»

soartei...

Poate că aceste adevăruri şi cuvinte îi voi indispune

pe mulţi - dar mai există şi alte însemne pozitive ale epocii,

aşa că aş dori doar să-i readuc în «memoria inimii» pe unii

dintre cei mai apropiaţi «colaboratori» ai noştri, ca bancă,

dar şi extraordinari practicieni ai «muncilor agricole», cu

rezultate cel puţin notabile în condiţiile în care au muncit!


60

Şi chiar dacă pomelnicul poate părea destul de lung, el nu

dă întreaga măsură a capacităţii şi trudei fizice şi

intelectuale dăruite ţărânii aride, sărace a Ţării Beiuşului;

oameni ca preşedinţii de CAP Lezeu Constantin (Căbeşti),

Hinţiu Vasile (Drăgăneşti), Cioarsă Ioan şi Luca Emilian

(Bunteşti), Miklo Zaharia (Tărcaia), Birta Vasile (Pocola),

Blaga Cătălina şi Lupău Miron (Rieni), Vlădic Aurel

(Răbăgani), Oană Costan (Lunca), Boiţ Ioan (Remetea), sau

inginerii Berindan Lazăr şi Berindan Ana, Dărăban Ioan şi

Memetea Gheorghe (Beiuş), Domocoş Constantin (Reme-

tea), Domocoş Florian (Drăgăneşti), Strusievici Victor

(Vaşcău) exemplifică într-un mod aparte atât dragostea de

pământ, cât şi lupta cu vicisitudinile, şi competenţa

profesională ale unor oameni care au adus un strop de

lumină şi de mai bine în atât de minunata depresiune a

Beiuşului, dovedind din plin că «omul sfinţeşte locul» şi că,

acolo unde este muncă, există şi rezultate de cele mai multe

ori mai mult decât notabile... Şi trebuie să-l amintesc aici, şi

pe inginer Gheorghe Laza, originar din zonă, director al

Direcţiei Agricole Judeţene, un om de bine, nu numai un

specialist de clasă, care şi-a pus în practică unele cercetări

în domeniu la CAP Bunteşti, obţinând recolte record, pe

suprafeţe mici, desigur, ca în orice experiment...

Ceea ce aş dori să se înţeleagă din tot demersul acesta

este faptul că, mai bine sau mai rău, mai cu rost sau fără,

atunci se muncea şi, în consecinţă, erau palpabile şi

rezultatele, iar viaţa oamenilor, chiar dacă nu strălucea de

bunăstare, era, în general, suportabilă, deşi s-ar fi putut mai

mult şi mai bine... Păcatele acelor vremi au fost altele, şi n-


61

au fost puţine, dar nu e cazul şi locul să ne aventurăm în

acest ţinut spinos şi încă greu definibil...

Aş mai spune - şi din proprie experienţă! - că atunci,

ca şi acum, de altfel, cine voia să facă ceva, făcea, se putea

realiza. Chestiunea era - şi este - că dacă nu te ajutai singur,

nu te ajuta nimeni, nu-ţi dădea nimeni nimic pe gratis, ca şi

astăzi, de altfel... «Pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă» era

şi este imginea celui care aşteaptă totul de-a gata, lucru care

nu funcţiona nici atunci, darmite astăzi!... Iar, în marea lor

majoritate, conducătorii de unităţi din acele vremi, nu

numai că erau competenţi, dar erau şi bine intenţionaţi,

conlucrau, încercau să facă ceva pentru societate, ceva

durabil... S-ar fi putut face şi mai mult, ca şi astăzi, dar,

adesea, pălăria era şi este prea mare pentru capul unora, iar

fudulia ţinea loc, adesea, de muncă... Îşi mai poate închipui,

azi, cineva, un inginer ca Teofil Teaha, de la CAP Lazuri de

Beiuş, făcând muncă de teren - de control şi îndrumare -

călare pe un cal fără şa?... Dar cine, dintre conducătorii de

instituţii şi intreprinderi, nu făcea atunci muncă de teren?

Şi să nu-mi spună nimeni că prezenţa, printre lucrători, a

şefilor, nu este benefică, nu aduce un spor de încredere şi

un randament sporit din partea lucrătorilor!... Deci, noi nu

trăgeam, atunci, cum se întâmplă astăzi, unul cea! şi altul

hăis!, şi altfel funcţiona relaţia cu omul, cu înţelegerea şi

rezolvarea nevoilor sale... Ei, e adevărat că se mai făceau şi

promisiuni neacoperite, că se risipeau vorbe-n vânt - ceea

ce, mie, nu mi-a stat niciodată în caracter -, dar doza de

umanism a celor puşi să vegheze la destinele oamenilor era,

totuşi, mai mare decât azi... În plus, şi pierderile economice

erau incomparabil mai mici: nu se vindea, fără rost, o


62

intreprindere, nu se privatiza fraudulos, nu se transforma

într-un «morman de fiare vechi»... Iar realizările, unele,

desigur, sunt monumentale şi fac mândria ţării, ba şi a

noilor guvernanţi, care - unii, desigur - mai ieri puneau

«dinamită» sub «Casa Poporului», criticau regularizarea

râurilor, construirea «Transfăgărăşanului» sau a Centralei

Nucleare de la Cernavodă... Şi astăzi s-ar putea face multe,

numai să primeze interesele ţării şi să fie nişte minţi şi

mâini de autentici «gospodari» la cârmă... Adică, mai puţină

vorbă şi mai multă muncă...

Ascultându-l pe Ioan Degău, care, oricine ce ar zice,

numai un nostalgic al regimului de atunci nu e, retrăim,

parcă, numeroase din gândurile care chinuie tot mai multă

lume în ultima vreme. Fiindcă, dincolo de politică,

prosperitatea unei naţii constă, în primul rând, în muncă şi,

apoi, într-un anume altruism al celor aflaţi în "fruntea

bucatelor”, cu pâinea şi cuţitul în mână. Păcat că aceşti capi

de familie nu sunt părinţi adevăraţi, iar ţara şi neamul nu

reprezintă "gospodăria” lor, cărora să le dăruie nu numai

fiinţa şi truda, ci şi iubirea şi înţelegerea cuvenite.

Fiindcă acolo unde muncă şi iubire nu e, nimic nu e...


63

Demnitatea şi autoritatea colegilor -

mai presus de toate Vorbind despre oameni, despre colaboratori sau

colegi, dl. Ioan Degău ţine, parcă, să convingă că domnia-sa

era unul dintre "anonimii" care doar pun umărul, "uitând"-

în modestia-i de-acum proverbială - să vorbească despre

rolul conducătorului în instituţie, despre pâinea şi biciul lui

Dumnezeu pe care acesta le încarnează şi reprezintă.

Cu colegii de la Şcoala Medie Tehnică Financiară,

la 30 de ani de la absolvirea şcolii (8 mai 1985).

Fiindcă, în general, cum e şeful, aşa sunt şi

subordonaţii, lucru absolut verificat şi confirmat de

practică, vizibil mai peste tot în instituţiile şi intreprinderile

româneşti de ieri sau de azi... Cunoscându-l, însă, ştii că

deviza sa - Ordine, disciplină, cinste, corectitudine, bună

înţelegere, muncă şi iar muncă! - atât la locul de muncă, cât

şi în relaţiile cu semenii, pe care i-a capacitat şi cărora le-a


64

dăruit parte din fiinţa sa, ascunde - sub masca-i impe-

netrabilă - un suflet cald, vibrant, plin de iubire şi

devotament, capabil de sacrificiu, dacă împrejurările o cer.

Poate de aceea îi place mai mult să vorbească despre alţii,

ţinând să demonstreze că lumea n-a început şi nu sfârşeşte

odată cu domnia-sa, că nu domnia-sa a inventat munca, că

nu domnia-sa este sigurul, unicul reprezentant al

virtuţilor...

Filiala Beiuş a BNR, conform organigramei, era înca-

drată cu un personal de 35-50 de persoane, potrivit

amplorării activităţii, care s-a dezvoltat în timp, activitate

axată, în principal, pe 4 servicii: creditare şi finanţare a

industriei, creditare şi finanţare a agriculturii, contabilitate

şi tezaur şi casierie. Aceste compartimeme nu erau excesiv

dc rigide, mai ales în ceea ce priveşte disponibilitatea

angajaţilor de a lucra pe orice post, ei putându-se suplini, în

anumite împrejurări, fără pregătiri prealabile speciale, ceea

ce vorbeşte de la sine atât despre capacitatea lor, cât şi

despre spiritul de colegialitate care domnea în bancă... De

altfel, spiritul de echipă este esenţial mai în orice activitate

şi, fără să sune a laudă, la banca din Beiuş acesta a domnit

totdeauna. Chiar dacă o bună bucată de vreme această

filială a fost condusă de oameni extrem de exigenţi, de

riguroşi, chiar rigizi (şi erau femei!), totuşi, o bună

înţelegere a realităţilor şi necesităţilor vremii i-a adunat la

un loc pe marea majoritate a lucrătorilor bancari,

coagulându-i în jurul ideii de echipă, pusă în slujba

statulului, dar, în primul rând, a comunităţii în mijlocul

căreia trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea...


65

Deşi nu era la modă dictonul "clientul nostru,

stăpânul nostru!", atât eu, cât şi colegii mei, indiferent ce

posturi am ocupat de-a lungul vremii, ne-am pus în slujba

celor cu care colaboram, a celor care aveau nevoie de noi,

încercând să creăm condiţii favorabile de lucru, să adunăm

cât mai mulţi clienţi, lucrând chiar şi peste program,

ajutându-i să întocmească corect actele şi documentaţiile

necesare, astfel scutindu-i de drumuri şi cheltuieli în plus şi

dându-le un spor de încredere în competenţa şi buna

noastră voinţă şi credinţă. Îmi amintesc, în acest sens, cu

multă plăcere de colegii mei Ioan Curteanu, Veronica Moş,

Florica Curteanu, Aurel Duma, Ionel Man, de la “serviciul

industrie", de Schuler Crista, Varodi Ioan, Buha Aurel, de la

"agricultură", de Armeanu Elisabeta, Varodi Maria,

Bursaşiu Livia, Brânduşe Elena, Heredea Samica, Pap Maria,

Balog Iolanda, Hoţoleanu Elena, de la "contabilitate", sau de

Maria Popa, Stela Boţa şi Vasile Morgovan, de la "casierie”,

oameni de mare profesionalism şi dăruire pe altarul

societăţii, încercând şi reuşind să stabilească şi altfel de

relaţii, decât cele impuse de realităţile politice de atunci, cu

clientela, dar şi în cadrul instituţiei... "Nonconformismul"

lor nu a creat niciodată probleme majore, toate controalele

la care a fost supusă filiala scoţând în evidenţă buna

organizare şi activitatea pe care o desfăşuram. Şi - e bine să

se ştie! - eram controlaţi la sânge, mai întâi de un serviciu

de revizie al Sucursalei Bihor a BNR, apoi, anual, se făcea o

revizie de fond - atât a filialei, cât şi a cunoştinţelor

profesionale ale lucrătorilor bancari - de către oameni din

centrala BNR, specializaţi în astfel de controale. Şi mă simt

obligat să remarc că totdeauna salariaţii au fost bine cotaţi


66

profesional, iar greşelile, câte au fost, vizau doar forma,

niciodată fondul... Şi era, ca să pomenesc numai de la

sucursală, un revizor-şef extraordinar de competent şi

chiţibuşar, în sensul bun, Emilian Antal, care nu ştia de

glumă!...

Alături de colegii de la Şcoala Medie Tehnică

Financiară, la 30 de ani de la absolvire (8 mai 1985).

De altfel, aşa cum am sugerat mereu, se lucra cu simţ

de răspundere, iar îndrumarea de la Oradea venea

totdeauna prompt, Sucursala Bihor având conducători

foarte bine pregătiţi profesional, care nu se sfiau să-şi

împărtăşească cunoştinţele şi celor mai tineri, sau să

colaboreze, pentru rezolvarea oricăror probleme, cu

subordonaţii... Personal, şi azi am în memorie colaborarea

deosebită cu directorul Sucursalei, Petru Birta, cu directorii

adjuncţi, Petre Petrescu şi Gheorghe Lazăr, cu contabilii-


67

şefi Romulus Pop şi Aurel Bonta. De un real folos şi

binevenite erau - în menţinerea profesionalităţii şi a

pasului cu ultimele noutăţi - cursurile de 1-3 luni, cu

scoaterea din producţie, obligatorii, organizate periodic

tocmai pentru perfecţionare, adevărate "lupte cu inerţia" şi

cu plafonarea...

Dar, dincolo de o permanentă "alertă", oamenii băncii

se confruntau cu alte o mie de probleme, fiind adesea

supuşi unor privaţiuni greu de acceptat, la care se adăuga şi

remuneraţia deloc stimulativă... Totuşi, puţini oameni au

părăsit banca, dovedind un ataşament ieşit din comun

pentru instituţie, dar şi pentru colectiv... Nu ştiu ce

contribuţie am avut în realizarea acelei familii, dar,

probabil, n-a fost deloc insignifiantă! Poate şi pentru că,

fiind crescut în cultul muncii şi al iubirii şi devoţiunii faţă

de semeni, nici atitudinea mea n-a fost, niciodată, arogantă,

de superioritate, deşi n-aş zice că n-am fost, uneori, şi

autoritar, ba chiar şi dur... Oricum, niciodată, însă, n-am

călcat în picioare demnitatea colegilor şi subordonaţilor,

niciodată n-am căutat să le ştirbesc autoritatea şi

profesionalismul, convins fiind că totdeauna este loc de mai

bine, dar şi câte un loc sub soare pentru fiecare... Apoi, cred

că şi implicarea mea în toate evenimentele de familie ale

colegilor, în mod efectiv şi amical, să fi contribuit la o mai

bună convieţuire, detensionând stări emoţionale sau

situaţii care se ivesc în viaţa fiecărui colectiv... Aşa s-a

născut - şi în aceeaşi perioadă - şi ideea ca noi, absolvenţii

Şcolii Medii Tehnice Financiare din Oradea, să ne întâlnim,

împreună cu dascălii noştri, din 5 în 5 ani, fapt finalizat şi

cu susţinerea colegului meu Vonea, aşa s-a născut şi s-a


68

"implementat" ideea sărbătoririi aniversărilor în colectiv, a

drumeţiilor în echipă, a stimulărilor la pensionare etc.

Da, cred că a fost una dintre cele mai frumoase

perioade ale vieţii mele, iar cei 11 ani de directorat la filiala

Beiuş a BNR - anii cei mai fertili, profesional şi moral

vorbind, care mi-au dat adevărata dimensiune a muncii şi a

posibilităţii realizării viselor şi aspiraţiilor..."


69

Oamenii sunt buni, depinde cum ştii

să-i pui în valoare Îmi place să cred - deşi n-am dorit-o niciodată, dar, în

ultimă instanţă, a fost o sarcină de partid - că venirea mea

în Oradea, numirea în postul de director al Sucursalei BNR,

a fost efectul muncii şi rezultatelor de la filiala Beiuş... Am

mai vorbit, însă, despre acest lucru...

La BNR Oradea, cu ocazia pensionării lui Iank

Francisc (în 28 decembrie 1988).

Deci, la 1 martie 1988, mi-am lăsat familie şi casă la

Beiuş, şi m-am prezentat la noul post... N-aş spune că am

fost primit cu răceală, dar cu suspiciune şi neîncredere -

sigur! Se vorbea - pe la colţuri, ca astăzi, desigur - că, prin

"plecarea" unui profesionist ca Birta, sucursala va avea de

suferit, că un nou venit, oricât de capabil, se va impune cu

greu, îi va fi greu să stăpânească situaţia, să ţină frâiele, mai


70

ales că numeroşi şefi de compartimente se pensionau

atunci, ori erau în prag de pensionare... Aşadar, atmosfera

nu era nici pe departe roză, iar în bancă "boii nu trăgeau

prea bine la jug, se fărtuiau unul pe altul", era şi greu de

acceptat venirea "în fruntea bucatelor” a unui "provincial",

când la centrul de judeţ erau destui "vânători”... Însă, poate

şi ambiţionat de situaţie, am ţinut să demonstrez că nu sunt

chiar un nime în drum, că nu am acceptat o pălărie prea

mare, continuând însă să-mi văd lungul nasului, dar şi să

aduc în viaţa unor orăşeni un strop din spiritul gospodăresc

şi moral al unor ţărani pentru care valorile supreme erau

Dumnezeu, munca, familia, iubirea de aproapele...

Personalul sucursalei cuprindea peste 250 de

salariaţi şi nu cred ca vreunul să fi visat, atunci, la

evenimentele din decembrie '89... Totuşi, cu acest personal,

în nici doi ani, am reuşit să punem bazele unui nou stil de

lucru, bazat pe corectitudine, convieţuind onorabil şi

înţelegându-ne ca oamenii. La crearea acestei noi atmos-

fere a contribuit, desigur, şi împrospătarea colectivului, în

locul pensionarilor promovând şi angajând oameni mai

tineri, capabili, cu o viziune mai profundă şi modernă

asupra vieţii şi muncii, a rolului nostru în societate. Deci,

împreună, am găsit un numitor comun şi am făcut front

comun în activitatea sucursalei, ceea ce, mai târziu, s-a

materializat nu numai în rezultate notabile, dar şi în

permanentizarea unei atmosfere familiare, benefice

întregului nostru demers bancar şi social... Să spunem doar

că, în mai puţin de doi ani, am reuşit să acord tuturor

salariaţilor sucursalei gradaţia maximă şi salariul maxim,

lucru neîntâlnit în ultimele trei decenii şi la foarte puţine


71

sucursale din ţară... "Stimulentul" acesta - ştim cu toţii la ce

este sensibil, extrem de sensibil, omul! - a contribuit şi el, şi

nu într-o mică măsură, la redimensionarea activităţii şi

atitudinii în colectiv şi, poate, şi în raporturile cu şefii.

Excursie la Stâna de Vale cu salariaţii BNR Sucursala

Bihor (21 mai 1989).

Este, totuşi, de remarcat că nu m-am zbătut numai

pentru anumiţi oameni, că n-am lucrat preferenţial,

favorizându-i pe unii în detrimentul altora, punând la cale

de-o "bisericuţă" sau de-un clan, chestie care-mi repugnă,

de altfel. Eu am crezut totdeauna că oamenii sunt buni, că

toţi oamenii sunt buni, depinde însă cum ştii să-i pui în

valoare, cum ştii să-i stimulezi şi să-i răsplăteşti... Drept e,

însă, că am avut şi surprize, dar ce-ar însemna ca totul, tot

ce există şi se întâmplă în jur, să fie numai de bine şi

frumos?!...


72

În excursie la Stâna de Vale, cu salariaţii BNR

Sucursala Bihor (21 mai 1989).

...Sfârşitul de august bate cu raze arămii în copacii din

Parcul Traian, scriind poezii pe ferestrele de-un alb

strălucitor ale sediului BNR. Directorul Ioan Degău, aşezat

confortabil într-un fotoliu din cochetul şi distinsul său

birou, cade pe gânduri, riduri adânci brăzdându-i fruntea şi

adumbrindu-i privirea. Depărtările şi "muţenia” în care s-a

retras impun tăcere. Împreună cu prietenul Paşcu Balaci, ne

lăsăm prinşi de vraja jocului de lumini de afară, fără a

îndrăzni să facem un gest cât de mic, de teamă, desigur, de

a nu strivi corola de minuni în care un om ca atâţia alţii, dar

diferit de atâţia alţii, retrăieşte crâmpeie dumnezeieşti de

viaţă şi vis, de credinţă şi frumuseţe...


73

Până prin ’95, lucrurile au mers, parcă,

din bine în mai bine Discuţiile noastre cu dl. Ioan Degău încep să atingă

actualitatea, concentrându-se pe ultimul deceniu, care a

adus schimbări "revoluţionare" şi în sistemul bancar

românesc. Pe alocuri, confesiunea trenează, alteori ea se

transformă într-un "nod" sec şi amar, deşi prilejuri de

bucurii există... Dar, în general, aceste ultime "capitole" sunt

- parţial - mai sumbre şi mai încărcate de nourii şi ceaţa

"tranziţiei”... Totuşi, tonusul ne este ridicat de prezenţa şi

intervenţiile picante ale prietenilor Gheorghe Măduţa,

adolescentul care a dormit în Cişmigiu şi studentul care l-a

văzut pe Stalin, după care a stat la o masă cu Ceauşescu, şi

Paşcu Balaci, care pune paie pe foc, incitând memoria şi

inima...

Venirea mea la Oradea a fost, după cum spuneam,

oarecum cu cântec... Nu mă prea trăgea aţa spre centrul de

judeţ, mai ales că trebuia să las la Beiuş o familie şi un

mediu propice de lucru şi multe alte idei şi "vise" pe care

voiam să le pun în practică. Însă, ordinul partidului era

ordinul partidului, nu-l puteai discuta!...

Aşa că iată-mă la Oradea singur-cuc, încercând să mă

acomodez noii situaţii, ba fiind pus şi în postura de a

rezolva, operativ, încă din primele zile, numeroasele

probleme din bancă, amplificate între timp, răspunzând -

simultan - şi sarcinilor de partid (fusesem cooptat în Biroul

Comitetului Judeţean PCR). Ceea ce era mai dificil în

activitatea acelor ani era imperativul rezolvărilor din mers,

uneori doar cu pipeta, a situaţiilor din sucursală, calitatea

de membru în Biroul Comitetului Judeţean PCR ocupându-


74

mi, ori răpindu-mi, cum vreţi, mare parte din timp - plenare,

şedinţe, chemări intempestive la comitet etc. -, ceea ce nu

prea era benefic activităţii mele profesionale. În plus,

aveam de-a face cu Consiliul de Control Muncitoresc, care

inventaria zilnic producţiile din judeţ şi întocmea tot felul

de documentaţii, analize şi propuneri, cu care ne spărgea,

apoi, capul, fiindcă, deşi mai existau Banca Agricolă şi Banca

de Investiţii, prin noi se derulau mai toate "evenimentele

productive" din teritoriu, noi fiind, însă, şi ţapii ispăşitori

pentru mai toate nerealizările din intreprinderi şi

instituţii... În fiecare zi de luni eram convocaţi la judeţ - atât

băncile, cât şi directorii intreprinderilor importante -, unde

ne muştruluiau şi ne şicanau, fără motive clare, plauzibile,

dintr-un exces de zel şi din, totuşi, multă bunăcredinţă,

Dumitru Berinde (secretar cu probleme economice) şi

Maria Coroianu, care fusese, câteva luni, director adjunct la

sucursala Bihor a BNR, aşa că orice nu mergea, nu mergea

din pricina băncii...

La tot acest "balamuc” mai adăugaţi sarcina fiecărui

membru în Biroul Comitetului Judeţean de a răspunde de

un Consiliu Unic, ceea ce impunea prezenţa - mai ales în

anumite perioade - aproape cotidiană în teren, uneori de

dimineaţa până noaptea târziu... Eu eram repartizat la

Consiliul Unic Agroindustrial Tinca, dar am avut noroc cu

un foartc bun specialist, ing. Petru Olaru, care cunoştea

situaţia din zonă, apoi cu preşedintele Consiliului Unic,

Gheorghe Sabău, un "om al timpului", care recepţiona

repede şi bine ce vrea partidul, sau unii oameni ai

partidului şi se conforma, obţinând producţiile impuse şi

supraproducţiile pe... hârtie, că hârtia suporta orice!


75

Adevărul e că existau rezultate notabile, dar nu cele

solicitate de la centru... Dovadă CAP Călacea, al cărei

preşedinte, Florian Bocşe, un om despre care s-ar putea

spune multe, dotat cu o inteligenţă extraordinară, bun

gospodar şi organizator, obţinea producţii deosebite pe

terenuri slabe, ba a mai dezvoltat şi un sector de prestări

servicii, dând de lucru la mai toţi locuitorii comunei Olcea

şi reuşind să crească valoarea unei zile de muncă de la 0,50

lei la 50 de lei!... Acesta era un caz fericit, dar în Consiliu

aveam 9 CAP-uri şi nu totdeauna se stătea pe roze, chiar

dacă se apela la un întreg arsenal de artificii, unele mai

neortodoxe decât altele...

Şi ca să se pună capac acestui “balamuc” mai eram

angrenat şi în realizarea a tot felul de analize la nivelul

intreprinderilor care solicitau fonduri sau suplimentări de

fonduri pentru salarii, invenţii, investiţii etc., analize care se

făceau la faţa locului, apoi se raportau "judeţului", unde se

hotăra - nu întotdeauna conform realităţii - dacă da sau nu...

“Orădean” cu dor de ducă...

A fost, indiscutabil, o perioadă extrem de agitată,

extrem de plină, uneori cu rezultate mai mult decât

meritorii în plan general. Dar eu eram directorul sucursalei

BNR şi trebuia, în primul rând, să răspund sarcinilor

primite de la Centrală (cu toate că cele ale Partidului aveau

prioritate!), ceea ce nu era prea uşor... Însă, datorită

experienţei acumulate la Beiuş şi firii mele, am demarat,

dincolo de problemele strict profesionale, un “program”

gospodăresc minimal şi la Oradea. Şi am început cu incinta

băncii, unde nu se făcuse mai nimic în ultimii 40 de ani.


76

Înaintea mea banca avusese doar o conducere

profesionistă, dar nu şi gospodari... Grupurile sociale, de

exemplu şi poarta arătau ca vai de lume, nu le lipsea mult

să semene cu "omoloagele" unor birturi ordinare de

mahala, nu-ţi venea să te apropii, darmite să intri în ele... Cu

toate că orice investiţii se făceau enorm de greu atunci, am

găsit calea să schimbăm înfăţişarea interioară a clădirilor

sucursalei, să punem o poartă onorabilă, să refacem, să

faianţăm şi să punem gresie în grupurile sociale, ceea ce -

pentru momentul respectiv, însemna ceva... Adăugând

aceste mici realizări gospodăreşti la faptul, deja amintit, că

am încercat şi reuşit - pentru toţi angajaţii - obţinerea

gradaţiilor maxime la salarizare, trebuie să recunosc că

oamenii din jurul meu, în primul rând colegii, au început să

se convingă că aducerea mea de la Beiuş la Oradea n-a fost

nici întâmplătoare, nici de rău augur pentru bancă,

dimpotrivă, fapt ce a detensionat atmosfera, punând bazele

unui climat familiar, propriu unei conlucrări serioase,

deschise şi comprehensive, pe toate planurile, cu împliniri

notabile mai târziu. Aş spune că aceşti doi ani, cu toată

agitaţia lor, au fost bine fructificaţi - la toate nivelele -,

conducerea Centralei BNR apreciind că sucursala băncii se

situează între primele 5-6 din ţară, cu o activitate

profesională remarcabilă, benefică statului şi societăţii.

Aprecierile acestea se datorează în parte şi colaborării

noastre exemplare, profesioniste, cu conducătorii de

excepţie ai unor intreprinderi şi instituţii bihorene, dintre

care aş aminti pe Petru Cristea ("Metalica”), Gheorghe

Măduţa (UAMT), Oreste Straciuc ("Solidaritatea") Constan-

tin Ştefănoiu (“Alumina”), Vladimir Oros (Combinatul


77

Lemnului), Ionel Ungur ("Înfrăţirea"), Emil Mărgineanu

("Înfrăţirea"), Sorin Ungur (CET), Dumitru Stoian ("Crişul”),

Viorica Niţescu ("Prefabricate"), Teodor Cladovan (Rafi-

năria "Crişana"), Ioan Perţache ("Avântul"), Anton Niţescu

("Transporturi Auto") Constantin Crivoi ("Blănuri"), Mihai

Binşelan (“Sere”), Iosif Cun, Gheorghe Gligor şi Petru

Cărmăzan (Trustul de Construcţii), Teodor Maghiar

(Institutul Pedagogic), Gheorghe Laza (Staţiunea

Experimentală), Marin Capizisu (Direcţia Agricolă), Ion

Seracin şi Emilian Sala (Trustul SMA), Teofil Gal (Staţiunea

Pomicolă), Ioan Chira ("Cultură"), Alexandru Andriţoiu

("Familia"), Vasile Bologan (Direcţia Muncii), Vasile Mateoc

(Banca Agricolă), Grigoriu Borz (Banca de Investiţii), şi lista

ar putea continua, ea vorbind despre oameni de o certă

valoare, care ştiau şi făceau ceea ce se putea pentru

prosperitatea unităţilor şi oamenilor pe care-i conduceau...

A venit, apoi ca o lovitură de teatru, bine regizată, dar

prost ansamblată, "revoluţia” sau evenimentele din

decembrie ‘89, care a adus schimbări radicale, multe în

bine, dar şi numeroase anomalii. Noi, sucursala BNR, ne-am

acomodat şi, să zicem, "împăcat" destul de repede cu noile

structuri impuse de evenimente, deşi greutăţile, de tot soiul

şi de toate culorile, ne asaltau cu acuitate, punându-ne a ne

confrunta cu probleme nemaiîntâlnite. Se schimbau, peste

noapte, conducerile întreprinderilor, producţiile au început

să scadă, iar la nivelul judeţului nu mai aveam cu cine

discuta... Dar, lovitura de graţie ne-a dat-o hotărîrea FSN-

ului de a elibera părţile sociale ale salariaţilor - ceea ce ne-

a obligat a repune în circulaţie până şi bancnotele uzate...


78

În bancă, lumea nu s-a agitat prea tare... S-a făcut

adunare, în prezenţa reprezentanţilor FSN, iar cei circa 250

de salariaţi au votat, în unanimitate, pentru continuitate, iar

de la centrală, de la Bucureşti, a venit avizul să ne

desfăşurăm activitatea normal, rămânând pe loc, în aceeaşi

structură... Personal, deşi confirmat pe post, fără nici un vot

împotrivă, am crezut că a sosit momentul să mă întorc

acasă, la Beiuş, aşa că m-am adresat, în scris, în 17 ianuarie

'90, Guvernatorului BNR, cerând să mă întorc la "vatră",

motivând aceasta aşa cum rezultă din cuprinsul scrisorii

respective din acea dată:

Stimate Tovarăşe Guvernator,

Subsemnatul Degău Ioan, director la Banca

Naţională a României, Sucursala Judeţeană Bihor,

îndrăznesc să vin la Dumneavoastră cu următoarea

rugăminte:

Până la 1 martie 1988 am fost director la Filiala

Beiuş, iar de la această dată promovat la Sucursală ca

director. Am rugat la timpul respectiv atât pe Primul

Secretar al Judeţului, cât şi pe fostul Guvernator al

Băncii să fiu lăsat în continuare la Filiala Beiuş, iar

argumentele ce le-am invocat sunt cunoscute atât de

vicepreşedintele Centralei, V. Moseanu, cât şi de Şeful

Serviciului Personal, A. Roman, dar sarcina primită nu

s-a putut refuza în perioada respectivă. Am încercat să

mă justific şi pe cale medicală, dar nu am reuşit, fapt

pentru care vin să apelez la bunăvoinţa Dumnea-

voastră pentru a mă ajuta să revin din nou la Filiala

Beiuş.


79

La Beiuş am casă proprietate personală, soţia nu

s-a mutat la Oradea şi nici nu se mută, mai are trei ani

până la pensie, băieţii, în număr de patru, vor să

rămână tot la Beiuş după terminarea facultăţii, iar eu

nu are nici un rost să rămân singur în Oradea. Acestea

sunt câteva din motivele pentru care solicit transferul

la Beiuş.

Deşi la Oradea nu am venit de plăcere, am căutat

ca împreună cu întregul personal să îndeplinim sar-

cinile ce le-am avut, reuşind ca activitatea Sucursalei

să fie apreciată pozitiv atât de organul judeţean, cât şi

de Centrala Băncii.

De asemenea, doresc să vă informez că în

această perioadă scurtă de când am venit la Sucursală,

am căutat să se creeze condiţii mai bune de muncă

pentru întreg personalul băncii, din care amintesc:

- Ocuparea prin concurs a posturilor vacante

care au fost în număr de peste 20;

- Înfiinţarea unui bufet de incintă în bancă;

- Introducerea apei calde în toată Sucursala,

neavând această sursă de apă în nici un birou sau grup

social;

- Amenajarea şi repararea tuturor grupurilor

sociale, fiecare grup fiind dotat cu toate cele necesare;

- Mărirea spaţiilor la tezaur pentru numărătorii

de bani şi amenajarea locurilor pentru clienţii care vin

în bancă;

- Subsolul unităţii a fost în întregime amenajat,

arhiva putând fi păstrată în condiţii foarte bune;


80

- Întregul mobilier al băncii a fost reparat, iar pe

mese s-au aplicat placaje de melamină pentru a se

putea lucra în condiţii bune;

- A fost procurată o centrală telefonică şi pusă în

funcţiune în trim. II. 1989;

- Am primit o autodubă pentru transport valori,

iar autoturismul a fost reparat;

- Zugrăvirea exterioară a imobilului Sucursalei,

precum şi alte lucrări, care au făcut ca lucrătorii bănci

să beneficieze de condiţii mai bune de muncă, iar

clienţii să vină cu mai multă plăcere în bancă.

Desigur, am avut şi probleme cu salariaţii, dar

împreună cu colectivul le-am rezolvat favorabil.

Vă informez că la adunarea de constituire (în

bancă) a Frontului Salvării Naţionale a fost pusă în

discuţie confirmarea mea în funcţia de director,

rezultatul fiind nici un vot contra, afirmaţia putându-

se controla prin Procesul-Verbal al adunării.

Cu toată responsabilitatea şi sinceritatea, vă

informez, tovarăşe Guvernator, că singurul motiv

pentru care solicit plecarea la Beiuş este legat de

situaţia în care mă găsesc (familia la Beiuş, iar eu la

Oradea), rugându-vă foarte mult ca cererea mea să fie

rezolvată favorabil.

Răspuns la această scrisoare nu am primit, am fost

atenţionat telefonic să-mi văd de treabă şi în continuare.


81

“Om vechi la vremuri noi”

Dar n-a fost să fie! Aşa că am rămas pe loc, “om vechi

la vremi noi", "navetist", dar măcar descătuşat de o

grămadă de sarcini extraprofesionale, mai ales pe linie de

partid, ceea ce a fost benefic pentru activitatea în sucur-

sală... Apăruseră în '90 şi reglementări referitoare la bănci,

din Banca Naţională desprinzându-se Banca Comercială (la

1 Decembrie), aici, la noi, ea formându-se cu personal de

circa 90 de salariaţi din BNR, conducerea fiind

recomandată de noi... Am convieţuit, cu această bancă nouă,

în aceeaşi clădire, cu conduceri separate, normal, până ce

şi-a construit un sediu, fără să ne scoatem ochii...

Cu salariaţii de la BNR – Filiala Beiuş

(4 septembrie 1990).


82

Au apărut, apoi, alte bănci comerciale - "Dacia Felix",

Credit Bank, MindBank, Bank Post etc. -, unităţi autorizate

de BNR, noi, la nivelul judeţului, având obligaţia de a

supraveghea doar modul cum se derulează operaţiunile. Cu

toate că "puterea” şi pârghiile erau concentrate la Centrală,

noi, sucursalele, având mai mult rolul de a asigura

numerarul necesar plăţilor din economie şi efectuarea

decontării operaţiunilor pe care băncile comerciale le

efectuau, lucrurile au mers parcă, din bine în mai bine, până

prin '95, apoi au început căderile...

Asta, datorită faptului că noi, sucursalele, nu aveam

atribuţiuni pentru un control riguros, dar şi datorită

faptului că aceste bănci nou formate nu aveau un personal

bancar cu experienţă şi urmăreau doar să atragă clientelă,

fără a face analize economice şi a se acoperi cu garanţiile

necesare... Aşa că au început falimentele acestor bănci

comerciale, interesate să obţină doar dobânzi şi

comisioane, în "opoziţie" cu BCR, Banca Agricolă, Banca

pentru Investiţii, unde personalul era de certă

profesionalitate, iar mecanismele bancare erau bine

cunoscute şi aplicate... Desigur, aş fi tentat să zic că este o

neîmplinire şi în activitata mea, dar adevăraţii vinovaţi sunt

capii de la Bucureşti, unde s-a concentrat "puterea", cu

urmări negative evidente însă...

Pentru mine, aşa cum spuneam şi înainte, a fost o

perioadă de "descătuşări..." Am scăpat de "sarcinile de

partid", care-mi stăteau ca o piatră de gât, sau ca o sabie a

lui Damocles deasupra capului, am putut să-mi dedic mai

mult timp activităţii şi acţiunilor profesionale şi

gospodăreşti necesitate de sucursală, evitând să mă angajez


83

politic, chiar dacă au fost tatonări sau "mi s-a făcut curte"

de un partid sau altul... De altfel, această neimplicare

politică, unde se consumă multă energie şi timp, în special

în discuţii sterile, fără cap şi coadă, a fost - cred eu - de un

real folos sucursalei, care s-a primenit şi la propriu, şi la

figurat...


84

“Clanul” Degău

Ioan Degău (7 octombrie 1986), soţia Silvia (1

ianuarie 1963) şi - de la stânga la dreapta - fiii

Sandu (15 iulie 1987), Horea (10 iulie 1985),

Ninel (15 iulie 1982) şi Radu (10 iulie 1986).

Noi discutăm de toate, prinşi mai mult de propria-mi

persoană, când împlinirea, adevărata împlinire a omului nu

se regăseşte - în plenitudinea ei - decât în familie şi

societate. Dar aş reveni, mai întâi, la familie! Fiindcă familia

este lumea mică, microcosmosul, sau - să nu ne ferim s-o

spunem - chiar “celula de bază a societăţii”...


85

Numai având o viaţă de familie împlinită, în care

eforturile tuturor membrilor se conjugă spre ţeluri înalte,

dar şi imediate, ai şi un randament superior, motivat, în

societate. Dacă într-o familie guvernează legile iubirii, ale

bunei înţelegeri, adevărul, năzuinţa spre bine şi frumos,

cinstea şi munca, în mod sigur vei fi un “stâlp” de susţinere

a societăţii, în care te vei integra deplin, dându-i ce ai mai

bun în tine şi fiind răsplătit pe măsură...

Dumnezeu, Patria şi Familia - iată o triadă la care m-

am închinat mereu, în care am crezut mereu şi care, în

consecinţă, mi-a adus numai clipe de mulţumire,

potenţându-mi demersurile, dându-le sens şi finalizându-

le...

Începuturile benzinăriei Desira, Beiuş (24 iunie 1994).


86

Am vorbit şi vom mai vorbi despre căsătoria mea cu

Silvia, un om şi un profesionist exemplar, o mamă şi o

gospodină cum rar întâlneşti, împreună cu care - printr-o

muncă tenace, bine coordonată - am realizat baza

împlinirilor de azi. În plus, ea mi-a adus pe lume patru băieţi

frumoşi şi deştepţi, talentaţi şi cinstiţi, care, dincolo de

şotiile copilăriei şi tinereţii, sunt oameni de omenie, ştiu ce

vor şi îşi dau întreg obolul intelectual şi fizic acestei

intreprinderi, care, în micul “imperiu” de afaceri al

“Desirei”, este însăşi motorul devenirii şi realizărilor...

De altfel, nu ştiu exact spre ce mi s-ar fi îndreptat

eforturile, după ’89, dacă nu i-aş fi avut pe Ninel, Horică,

Radu şi Sandu, iniţiativele lor, munca lor uneori de-a

dreptul supraomenească, dar cu rezultate concrete,

palpabile, care-i onorează... Fiindcă ei au fost - şi încă mai

sunt! - şi investitori, şi salahori, şi visători, şi proiectanţi, nu

numai beneficiari... Poate, în toată această “încordare de

arc”, îi ajută şi formaţia lor - Ninel, Horică şi Radu fiind

ingineri, iar Sandu, chiar dacă s-a mulţumit doar cu liceul,

are iniţiative, pune - şi el - osul, dar nici “greluşii” nu-l lasă

în pace... Ce să zic, e o adevărată plăcere - privindu-i de pe

“tuşă” - să-i vezi pe Radu şi Horică “croind planuri din cuţite

şi pahare”, cum ar zice poetul, pe Ninel făcând pe

“merceologul” familiei şi “Desirei”, sau pe Sandu punctând

una şi alta, adică fiind mereu pe fază...

Adevărul e că, exceptându-l oarecum pe Sandu-

mezinul, băieţii mei n-au fost nişte răsfăţaţi, dar nici de

multe n-au prea dus lipsă, indiferent cum au fost vremurile.

Au moştenit, însă, dragostea de muncă şi de carte şi, mai

târziu, după ‘90, s-au angajat într-o luptă dură, dar


87

frumoasă, cu exigenţele lumii noi, şi, din păcate, uneori, şi

cu haimanalele acestei lumi... S-au căsătorit, întemeindu-

şi familii frumoase (exceptându-l, iarăşi, pe mezin), aşa că

azi pot să mă declar şi un bunic fericit, având trei îngeri de

nepoate - Ioana, Dani şi Luana, care ne bucură zilele şi ne

potenţează impulsurile constructive şi spirituale... De asta,

sau şi de asta!, se dezvoltă “Desira”, dar şi acţiunile

filantropice ale acestei intreprinderi private...

Aşa a început afacerea Desira (24 august 1995).

Dar, nu ştiu dacă v-am spus cum a apărut “Desira”!...

Adevărul e că, iniţial, am avut, cu toţii, ambiţii destul de

modeste. Ele au crescut în timp, când lucrurile au început

să meargă bine, şi aş minţi dacă aş spune că n-au demarat

mai bine decât ne aşteptam...

De mic, Radu a manifestat un talent şi un apetit

deosebit pentru sculptură, în special pentru sculptura în

lemn. Încă din 1980, a participat la tabere de profil, unde a

şi expus, fiind răsplătit cu diferite premii. Apoi, Casa de


88

Cultură Beiuş i-a organizat alte expoziţii, la fel Casa

Pionierilor, este laureat al “Cântării României”, faza

naţională (1981), primind premiul din mâna acad. Radu

Voinea, Oradea îi găzduieşte şi ea câteva lucrări la expoziţii

colective... Este prezentat elogios - de mai multe ori - în

ziarul “Crişana”, la radio şi la TVR, alături de sculpturile

sale, dintre care sunt remarcate “Horea, Cloşca şi Crişan” şi

“Ciuperca electrică”...

Deci, pentru acest băiat extrem de talentat, imediat

după ce Radu a absolvit facultatea, ne-am gândit să creăm

un atelier de tâmplărie şi sculptură în Beiuş... Am demarat

lucrările, apoi s-au ivit alte oportunităţi, motelul,

benzinăria etc., şi iată “Desira” actuală, cu Radu şi Horea “la

pupitru”, secondaţi cu brio de Ninel şi Sandu, sub ochiul

vigilent al mamei lor, Silvia...

Cisterna benzinăriei Desira.

N-aş vrea să credeţi că dragii şi bunii mei copii n-au

avut copilărie! Au fost şi ei, fiecare, câte un Nică a lu’ Ştefan

a’ Petrei din Humuleşti, au făcut şi pozne cu duiumul, au fost

şi pedepsiţi, aşa cum sunt pedepsiţi copiii când fac

năzbâtii!... Au moştenit, însă, “genele” noastre, ale


89

beiuşenilor, ale oamenilor în luptă cu timpul, pământul şi,

mai ales, visele, reuşind să iasă învingători, să le transforme

în realitate şi realitatea într-o împlinire născătoare de

bucurii şi de alte orizonturi...

Dacă ar fi să analizăm totul la rece, aş zice că toate

aceste împliniri sunt un lucru firesc, normal pentru nişte

oameni care şi-au asumat condiţia, sperând să-şi facă viaţa

lor şi a semenilor mai plăcută sau, cel puţin, mai

suportabilă... Şi aş mai spune că, fără această familie, nici eu

n-aş fi ceea ce sunt, că altele ar fi coordonatele pe care aş fi

evoluat... Dar, aşa, sunt mulţumit, fericit chiar, şi cu toate că

n-o arat prea des, sufletul meu trăieşte o adevărată tinereţe,

emanând energii pe care - cu zeci de ani înainte - nici nu le-

aş fi bănuit...


90

Pe ultima sută cu “poveştile”...

Faţada Sucursalei Bihor a BNR (Oradea,

10 noiembrie 1998).

Discuţia noastră cu dl. Ioan Degău, directorul

Sucursalei Bihor a BNR, intră pe ultima sută de metri...

Omul de bancă, "bancherul", nu se dezminte, însă. Vrei nu

vrei, trebuie să intri şi în lumea aceasta aridă, riguroasă,

opacă până la un punct, plină de senzaţional, în alte

privinţe, în lumea banilor, a activităţii bancare, a legislaţiei


91

în domeniu. Omul este acasă, limbajul prinde alte

dimensiuni, devine mai precis, mai puţin emoţional...

Şi, totuşi...

Eu aş zice să ne întoarcem o clipă în universul BNR-

ului, să schiţăm o scurtă "evoluţie" a sistemului bancar

românesc din ultimul deceniu. Nu de alta, dar face bine şi,

poate, chiar spune ceva mai mult decât se ştie, în general...

Până la 22 decembrie 1989, şi după, au funcţionat, în

România, Banca Naţională, Banca Agricolă, Banca de

Investiţii, Banca Română da Comerţ Exterior, CEC. În 1990

şi 1991 s-au pus bazele noului sistem bancar în România.

Pentru desfăşurarea activităţii bancare era necesar, în noile

condiţii create, elaborarea unor legi care să reglementeze

ce au de făcut băncile în astfel de situaţii. Ca urmare, în

1991, s-au aprobat, în Parlamentul României, Legea privind

activitatea bancară, nr. 33, şi Legea nr. 34, privind Statutul

Băncii Naţionale a României.

În august 1991, Parlamentul României a aprobat noul

Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale, format din

lucrători bancari cu experienţă în domeniul bancar şi

oameni tineri dornici de a pune bazele unui nou sistem

bancar, care să se adapteze acestei perioade de tranziţie.

Prin reforma propusă în sistemul bancar românesc s-

a reuşit aplicarea cu succes a noilor reglementări în acest

important domeniu al economiei. Primul pas în această

direcţie a fost desprinderea, la 1 Decembrie 1990, a Băncii

Comerciale Române din Banca Naţională, care a devenit

bancă comercială şi, prin statutul acesteia, toate

intreprinderile deservite de Banca Naţională au devenit

clienţii acestei bănci.


92

Prin această măsură, Banca Naţională a devenit banca

centrală a statului, cu personalitate juridică, fiind organul

unic de emisiune al statului, slabilind reglementările în

domeniul monetar, de credit, valutar şi de plăţi. Imediat

după anul 1989, Banca Naţionalâ a aprobat înfiinţarea unor

bănci cu capital de stat şi privat, sau numai cu capital privat.

Astfel, a luat fiinţă, la 5 iulie 1990, Banca pentru Mică

Industrie şi Liberă Iniţiativă (Mindbank, cu capital privat pe

scheletul Unităţilor Cooperaţiei Meşteşugăreşti), la 1

noiembrie 1990, Banca de Credit Cooperatist (Bankcoop, cu

capital privat, pe scheletul Cooperaţiei de Consum) şi alte

bănci, numărul acestora fiind de 36, precum şi 9 unităţi

bancare persoane juridice străine.

Societăţile bancare au înfiinţat şi, la nivelul judeţelor,

sucursale, filiale, agenţii şi reprezentanţe. Astfel, în judeţul

Bihor funcţionau 17 sucursale şi 31 filiale, agenţii şi

reprezentanţe, plus Trezoreria judeţeană cu 9 trezorii

orăşeneşti şi rurale.

Este de menţionat faptul că înfiinţara acestor bănci a

necesitat şi un număr mare de oameni care să lucreze în

sistemul bancar. Din cele 3 bănci existente până în 1989 nu

s-a putut recruta personal pentru noile bănci înfiinţate sau

în curs de organizare, fapt pentru care, în aceste instituţii

bancare, nu în toate cazurile personalul a fost cel mai

potrivit, multe din cele întâmplate în sistemul bancar

datorându-se şi unui personal fără experienţă în această

activitate.

Trebuie scos în evidenţă faptul că, în perioada de

după 1989, au apărut numeroşi bancheri, dar, în loc să-şi

însuşească normele de lucru bancare, aceştia au căutat cele


93

mai ingenioase metode de ocolire a legilor, aducând mari

prejudicii instituţiilor în care au lucrat. Astfel de exemple ar

fi Banca Dacia Felix S.A., cea mai mare bancă cu capital

privat, Credit Bank, Banca Columna, Banca Albina, şi am

putea continua şi cu alte societăţi bancare (Bankcoop,

Banca Agricolă, Bancorex).

Pe lângă multele atribuţii pe care le are ca bancă

centrală sau ca bancă a băncilor, pentru băncile comerciale

care funcţionează în România, Banca Naţională este singura

instituţie care elaborează reglementările privind activi-

tatea acestora. Pe lângă aceste norme, băncile îşi mai

elaborează propriile reglementări.

Banca Naţională a organizat un nou sistem de plăţi şi

încasări, prin înfiinţarea la 1 aprilie 1995 a Sistemului de

Plăţi şi Decontări. Până la această dată sistemul de plăţi şi

decontări şi-a menţinut trăsăturile caracteristice econo-

miilor centralizate, majoritatea plăţilor se efectuau în

numerar, cantităţi importante de bani rămânând în afara

sistemului bancar, ceea ce a influenţat procesul decizional

privind masa monetară.

Noul sistem de plăţi şi decontări permite tuturor

băncilor comerciale decontarea zilnică a tuturor plăţilor

interbancare prin conturile curente deschise la banca

centrală, plăţi care sunt coordonate şi supravegheate zilnic

la nivel naţional de către BNR.

În cadrul Băncii Naţionale funcţionează 41 case de

compensaţii interbancare judeţene şi o casă de compensaţii

la nivelul centralei BNR. În cadrul şedinţelor de

compensare, care au loc zilnic, se realizează schimbul de

instrumente de plată compensabile bilateral între agenţii


94

de compensare ai unităţilor bancare participante şi

efectuarea operaţiunilor de corecţie.

Alături de colegi, la aniversarea zilei de naştere a

Marioarei Cârje (prima din stânga), la 8 septembrie 1995.

Prin acest sistem de plăţi se trage semnalul de alarmă

asupra acelor bănci care nu au lichidităţi, ceea ce permite

Băncii Naţionale a României să procedeze la supravegherea

mai atentă a acestora. Prin această supraveghere, atât la

unitatea bancară centrală, cât şi la sucursalele acesteia,

Banca Naţională a reuşit să scoată în evidenţă problemele

cu care s-au confruntat Banca Dacia Felix, Credit Bank,

Columna, Albina şi mai apoi Bankcoop şi Banca Agricolă.

În vederea creşterii disciplinei decontărilor şi pentru

eliminarea riscurilor de plată s-a creat un sistem naţional

de plăţi - Centrala Incidentelor de Plăţi. Instrumentele de


95

plată false sau cecuri fără acoperire, bilete de ordin etc. se

înscriu în Fişierul Naţional al persoanelor cu risc de unde

se furnizează informaţiile solicitate de persoanele fizice şi

juridice.

Pentru a evita situaţiile în care o bancă ar intra în

incapacitate de plată, Banca Naţională a hotărît constituirea

unui fond de garantare a depozitelor, din care să se poată

face plata acestora de către Banca Naţională.

În situaţii în care băncile comerciale duc lipsă de

lichidităţi, au mai multe posibilităţi pentru acoperirea

acestora: atragerea de depozite la vedere şi la termen de la

alte bănci, obţinerea unor împrumuturi pe perioade scurte

de la Trezoreria statului, vânzarea de active lichide pe care

le deţine sub formă de titluri de stat sau valută, obţinerea

de la banca centrală de credite de refinanţare pe termen

scurt, de regulă de 90 zile.

De asemenea, potrivit unor reglementări ale BNR,

băncile comerciale trebuie să menţină rezerve minime

obligatorii în lei şi valută, în conturile deschise la Banca

Naţională. Astfel, BNR poate calcula zilnic încadrarea

fiecărei bănci în cotele stabilite ca rezerve minime

obligatorii ale societăţilor bancare la BNR. Aceste rezerve

minime obligatorii se înregistrează şi se menţin de către

bănci în conturi curente deschise la BNR.

O altă activitate de o importanţă deosebită a BNR este

cursul de schimb, aplicarea regimului valutar la persoanele

juridice cărora le-a eliberat autorizaţia de efectuare de

operaţiuni în valută.

Deşi cam cu întârziere, un accent deosebit s-a pus pe

acţiuni de supraveghere a societăţilor bancare. Cu toate că


96

s-au adus îmbunătăţiri pe această linie, în legislaţia bancară

nu s-a reuşit o prevenire a situaţiilor negative din băncile

comerciale, ceea ce denotă că încă nu s-au găsit măsuri de

control - fapt pentru care în această direcţie trebuie

introduse controale mai ferme în baza unor norme mai

exigente.

Aspect de la lansarea volumului I al Paginilor din

istoria BNR. În imagine, de la dreapta la stânga:

Radu Turcan, Ilie Trifa, Emil Sala şi Gheorghe

Tăutu (7 septembrie 1999).

Cu toate că legislaţia bancară a fost mereu

îmbunătăţită, rezultatele nu sunt încă mulţumitoare, chiar

în condiţiile în care legea bancară şi statutul BNR au fost

aprobate şi s-au aprobat şi noua lege bancară şi statutul

BNR, în martie 1998.

Începând din anul 1995 şi până în prezent, banca

centrală a fost nu numai instituţia de reglementare şi

supraveghere, dar şi unicul operator în cadrul sistemului


97

naţional de plăţi, adică singura instituţie capabilă, prin

structurile sale, centrale şi teritoriale, să asigure transferul

fondurilor între băncile comerciale şi Trezoreria Statului.

Sistemul de plăţi reprezintă un set de înţelegeri

privind descărcarea obligaţiilor asumate de agenţii

economici ori de câte ori aceştia achiziţionează resursele

reale sau financiare.

În perioada 1 ianuarie 1990 - 3 aprilie 1995, sistemul

de plăţi în România a menţinut în linii generale trăsăturile

sistemelor de plăţi caracteristice economiilor centralizate,

majoritatea plăţilor se efectuau în numerar, cantităţi

enorme de bani rămâneau în afara sistemului bancar, fapt

cu influenţă deosebită asupra procesului decizional privind

masa monetară.

Încercările comunităţii bancare din România de a

găsi soluţii la tot mai numeroasele apeluri ale clienţilor săi

privind necesitatea creşterii operativităţii şi siguranţei în

efectuarea decontărilor s-au finalizat prin punerea în

aplicare, la data de 3 aprilie 1995, de către banca centrală,

a unui sistem de plăţi cu arhitectură piramidală, pe mai

multe paliere, adecvat pentru dezvoltarea sănătoasă a

relaţiilor de schimb care se stabilesc într-o economie de

piaţă.

La baza acestei arhitecturi se află economia reală şi

pieţele financiare; palierul imediat următor este format din

sistemul bancar care furnizează serviciile de plăţi, iar în

vârful piramidei se află banca centrală prin ale cărei conturi

se realizează decontarea finală şi irevocabilă a tranzacţiilor.

Poziţia băncii centrale în vârful piramidei constituie

condiţia necesară pentru asigurarea bunei funcţionări a


98

mecanismului de transmitere a intervenţiilor de politică

monetară ale acesteia.

În cadrul sistemului naţional de plăţi funcţionează

şase subsisteme de transfer interbancar şi de decontare,

dependente operaţional, şi la care au dreptul să participe

toate băncile comerciale.

Capacitatea de supraveghere a Băncii Naţionale a

României este conferită de Legea 58/1998 privind Statutul

BNR. Astfel, potrivit art. 26 din Legea 58/1998, BNR are

competenţă exclusivă de autorizare a funcţionării băncilor

şi răspunde de supravegherea prudenţială a băncilor pe

care le-a autorizat să funcţioneze în România.

Având în vedere responsabilităţile băncii centrale

legate de menţinerea stabilităţii sistemului financiar, o

importanţă deosebită o are implicarea din ce în ce mai mare

a BNR în controlul şi supravegherea sistemului de plăţi şi

decontări în scopul evitării riscurilor specifce acestora şi a

efectelor datorate producerii lor.

O atenţie deosebită este acordată sistemelor de

transfer interbancar de fonduri de mare valoare prin

intermediul cărora sunt practic implementate politicile

monetare şi care prezintă o importanţă deosebită pentru

soliditatea şi eficienţa sistemului bancar.

Este de remarcat faptul că Sucursala Judeţeană Bihor

s-a situat de-a lungul anilor pe primele locuri în ţară. Este,

în primul rând, meritul salariaţilor acestei unităţi, dar şi al

celor care i-au condus. Trebuie să scoatem în evidenţă

faptul că echipa care a condus banca începând din 1

februarie 1956 şi până în 28 februarie 1988 (data

pensionării), domnul director Petru Birta şi domnul


99

contabil-şef Petrescu Petre (în perioada 1951-1963), iar

din acest an până în 15 noiembrie 1984 (data pensionării)

ca director adjunct, s-au remarcat ca doi specialişti de

marcă în sistemul bancar bihorean. În această perioadă,

Sucursala Judeţeană Bihor s-a confruntat cu multe

probleme dar, cu capacitatea şi stilul de conducere al celor

doi directori, a reuşit depăşirea acestora cu bine.

La sucursala Bihor a BNR a primat tradiţia

Am preluat conducerea acestei unităţi la 1 martie

1988 an în care m-am angajat cu întregul personal să

păstrăm tradiţia acestei instituţii şi considerăm acum, după

12 ani de activitate, că nu am dezonorat firma acestei

unităţi, fiind şi în prezent pe primele locuri în ţară.

Sediul sucursalei Bihor a BNR (Oradea), intrarea din

spate (10 noiembrie 1988).


100

După anul 1989, ca urmare a noilor condiţii create în

întreaga economie naţională, şi în Banca Naţională au avut

loc profunde schimbări.

S-au creat condiţii deosebite de muncă, atât pentru

salariaţii băncii, cât şi pentru clienţii băncii. Aceste lucrări

s-au desfăşurat pe etape, ele începând la 1 iunie 1995, şi s-

au finalizat la 31 octombrie 1998. Valoarea lucrărilor

executate şi a dotărilor se ridică la peste 2,5 miliarde lei.

La execuţia lucrărilor de modernizare, pe lângă

societăţile care au angajat lucrările, o contribuţie deosebită

şi-au adus-o şi salariaţii băncii care, în cei patru ani cât a

durat executarea lucrărilor, au muncit în condiţii deosebit

de nefavorabile, fiind obligaţi a lucra în spaţii restrânse,

pentru că în alte spaţii se efectuau lucrări de renovare şi

trebuia totodată creat front de lucru pentru alte lucrări:

introducerea curentului electric, faianţări şi parchetări,

introducerea apei calde, tencuieli exterioare, introducerea

sistemului de alarmă, iluminarea exterioară a clădirii, cu

menţiunea că toate acestea au fost executate în cele mai

bune condiţii, dar cu multe şi multe insistenţe din partea

beneficiarului.

După aproape patru ani de muncă, s-a reuşit

schimbarea arhitecturală a celor două imobile şi pentru a

aprecia că eforturile nu au fost în zadar, aspectul sediului

băncii şi al locuinţelor de serviciu, proprietatea băncii, s-a

schimbat din temelii, oferind lucrătorilor băncii condiţii de

muncă la nivelul pe care societatea românească îl parcurge

şi un aspect plăcut pentru cei care au contact cu banca şi

chiar pentru simplul trecător al străzii.


101

Nu pot încheia fără a aminti echipa de proiectanţi de

la "Proiect” Bihor, pe dna ing. Eliza Gligor şi pe arh. Lantos

Tiberiu, şi pe dirigintele de şantier, dl. ing. Gheorghe Gligor,

oameni de mare valoare profesională şi nu numai...

Ar fi multe încă de spus... Dar zilele acestea splendide

de toamnă ne invită la muncă şi bucurie, la a trăi viaţa "la

cea mai înaltă tensiune”... Aşa că o ieşire în mijlocul naturii

sau într-o lume mai naturală nu poate fi refuzată. Că, vorba

dvs., tot suntem pe "ultima sută" cu “poveştile"!...

Descindem în Ţara Beiuşului, într-o superbă zi de

septembrie, însoţindu-l pe dl. Ioan Degău spre obârşii, acolo

unde casa părintească mai păstrează aerul copilăriei şi

amintirea părinţilor. În curte, alături de orătănii şi căpiţe de

fân şi otavă, pomii gem de fructe roşii şi aurii, care

înmiresmează aerul. Vecinii, tineri şi bătrâni, rude sau

simpli cunoscuţi, se bucură să-l vadă pe "domnul director”,

salutându-l cu dragoste şi veneraţie, şi intră în vorbă cu

domnia-sa, interesându-se "de una, de alta", aşa cum se

întâmplâ în lumea satului.

Aici, în Bunteşti, dl. Degău şi-a păstrat "o rezervă de

teren" lângă şosea, pe care doreşte să construiască ceva

care să stimuleze turismul în zonă, punând astfel o

amprentă pe timp şi pe amintirea consătenilor, oameni

harnici şi de mare omenie. Speră şi să reuşească, mai ales

că, toată viaţa, domnia-sa a avut mai multe împliniri, decât

neîmpliniri, gândurile şi ideile sale transformându-se, mai

totdeauna, în fapte.

"Poate că aceste împliniri se datorează modului cum

mi-am tratat semenii, fără «discriminări», indiferent de

situaţia lor sau de treapta ierarhică, ajutându-i dacă a fost


102

cazul şi dacă am putut, chiar şi cu bani, fiindcă nu mi-au

lipsit, eu fiind un om destul de chibzuit şi cumpătat".

Dar, despre această generozitate a sa, dl. Ioan Degău

nu prea vrea să vorbească. După cum nu-i prea place nici să

fie lăudat sau să i se mulţumească pentru faptele sale bune.

Este, însă, sigur că, dacă dai săracului, îl împrumuţi pe

Dumnezeu şi-ţi vine înapoi îndoit, aşa cum i-a adeverit, încă

o dată, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci, Mina Bădilă.

Adevărul e, indiscutabil, că dl. Ioan Degău este un spirit

extrem de generos.

Ziua de naştere a lui Ioan Degău, sărbătorită

la Restaurantul Royal (7 octombrie 1997).

Domnia-sa a sponsorizat apariţia unor cărţi ale unor

scriitori bihoreni, numeroase acţiuni culturale, deplasări la

Ţebea şi la Alba Iulia, a făcut donaţii substanţiale unor


103

biserici (Bisericii cu Lună din Oradea, celor două biserici

ortodoxe din Beiuş, bisericilor din Chişcău, Sânmartin,

Corniţel, Mănăstirii Sf. Apostoli Petru şi Pavel din Stâna de

Vale, Catedralei Ortodoxe - în construcţie - din Oradea),

urmând să facă acelaşi lucru celei din Bunteşti. Chiar în

aceste zile s-a angajat să suporte cheltuielile pentru

realizarea viitorului muzeu al Mănăstirii Sfintei Cruci, de

care se ocupă diaconul Valerian (Valeriu Chişiu), care, la

rândul său, a donat biblioteca şi colecţia de manuscrise,

astfel ca, pe 1 octombrie a.c., să poată avea loc sfinţirea

acestui lăcaş de cultură. Dacă vom spune că dl. Ioan Degău

va finanţa zugrăvirea încăperilor, vopsirea binalelor,

finisarea chiliei diaconului-muzeograf, a unui grup social şi

plata meşterilor, cred că avem o imagine destul de completă

a generozităţii acestui creştin şi om de excepţie. Mai mult,

chiar în această dimineaţă, domnia-sa a donat aceleiaşi

mănăstiri o mare suprafaţă de mochetă, fiind hotărît ca, pe

măsura posibilităţilor, să ajute în continuare atât bisericile

ortodoxe, cât şi oamenii nevoiaşi şi pe cei în suferinţă.

Un singur necaz tulbură până la lacrimi, însă,

seninătatea şi truda acestui om de aleasă ţinută morală şi

sufletească: nefinalizarea dosarului penal al fiului său,

Sandu - un suflet nobil, deschis, sensibil -, în spiritul

corectitudinii şi legalităţii, deşi a “intervenit” la organele în

drept "să se facă lumină şi dreptate în acest caz”, în care

ţinta a fost, totuşi tatăl - "lucrat", la vremea respectivă, de

nişte "zeloşi" de la Curtea de Conturi şi de la Poliţie, numai

Dumnezeu ştiind în ce scopuri obscure (sau oculte)!... Te

doare sufletul ascultându-l şi cercetând probele dosarului,

omul din faţa ta, altfel tare şi impenetrabil, lăsând să se vadă


104

o "faţă invizibilă" - de o puritate şi o sensibilitate ieşite din

comun... Şi acum, din această nouă faţetă, înţeleg şi gestul

extraordinar pe care dl. Degău l-a făcut, ajutându-l financiar

şi material pe fostul student în teologie Octavian Bursaşiu,

din Sălişte de Vaşcău, acum preot în Leheceni, care îi

datorează, sută la sută, împlinirea în viaţă...


105

“Lăsarea la vatră” Magistrala Istorie romană a lui Theodor Mommsen

(1817-1903), laureat al Premiului Nobel pentru literatură

în anul 1902, pomeneşte despre celebra lăsare la vatră a

veteranilor Romei, a acelor soldaţi viteji, căliţi în lupte

grele, fie împotriva parţilor, fie împotriva elefanţilor lui

Hanibal trecuţi peste Alpi în spatele romanilor, fie

împotriva altor inamici ai Romei nemuritoare, când

credincioşii soldaţi, după prestarea unui serviciu militar

îndelungat în slujba Cetăţii Eterne, primeau un lot de

pământ din "ager publicus" ca semn de recunoştinţă din

partea celui mai magnific stat din istoria lumii şi celui mai

îndelungat ca existenţă istorică (de la intemeierea Romei

până la căderea Constantinopolului).

"Lăsarea la vatră" a veteranilor Romei era încunu-

narea supremă a propriei lor vieţi, scăpată din vălmăşagul

războaielor de cucerire. Prilej de reîntoarcere la amintirea

casei părinteşti, a larilor şi penaţilor familiei, al căror cult

trebuia dus mai departe. Pământul cucerit de la alte

neamuri devenea "ager publicus" şi era împărţit celor care

luptaseră pentru gloria Romei. Un astfel de "ager publicus”

a existat şi în Dacia de după căderea Sarmisegetusei, aici

fiind aduşi colonişti "ex toto orbe romano". Secretul

longevităţii milenare a Romei pare să fi stat în faptul că,

atunci când erau tineri, romanii îşi apărau şi întindeau

patria prin puterea armelor şi o îmbogăţeau la maturitate

deplină, prin forţa braţelor, anticipând celebra zicală

potrivit căreia "omul sfinţeşte locul".

Mutatis mutandis, revenind în zilele noastre, ni s-a

părut că un astfel de ilustru "veteran" este dl. Ioan Degău, a


106

cărui "lăsare la vatră" reprezintă o întoarcere la izvoarele

obârşiei, un sfârşit, dar şi un nou început, fecund, o plecare

din Ţara Beiuşului şi acum o întoarcere tot aici.

"Res severa verum gaudium" - zice latinul. Adică:

"lucrurile serioase sunt adevărata bucurie". Un periplu

sentimental efectuat zilele trecute în Bunteşti - locul de

naştere al d-lui Degău, şi în locul numit "La Ciungi" - imediat

în apropiere de Beiuş, venind dinspre Pocola, ne-a întărit

această convingere.

"Desira" înseamnă Degău, Silvia şi Radu

Puţini ştiu - aşa cum am păţit şi noi - că numele

societăţii comerciale “Desira”, care încorporează o

benzinărie în locul numit “La Ciungi” (Beiuş) şi o seamă de

proiecte generoase despre care vom vorbi, provine de la

numele soţiei (Silvia) şi al unui fiu al d-lui Ioan Degău, Radu.

Şi care, alături de ceilalţi fraţi ai lui - Daniel, Horea şi

Alexandru - duce numele Degău mai departe.

La staţia de benzină, în faţa bucătăriei (Beiuş, 8 iunie

2013).


107

După Revoluţie, am vândut 2 ha şi ceva de teren de la

Bunteşti, la care am mai adăugat ceva, ca să pot cumpăra

1,15 ha, de la Miklos Petru din Finiş, originar din Tărcaia, şi

care avea acest teren în locul unde suntem acum. Preţul a

fost stabilit iniţial la 200.000 lei, dar când s-a perfectat

contractul, în 1 august 1991, preţul a urcat la 260.000 lei.

După cumpărarea terenului, a început aici o muncă titanică

- de aducere a terenului la nivelul şoselei. Am construit

această benzinărie şi, alături, motelul “Desira"; aveam 40 de

oameni în clacă şi toată familia mea muncea pe brânci din

zori şi până-n noapte; nevastă-mea trebuia să ne facă într-

una de mâncare; munceam, alături, şi români, şi unguri,

clădirea a avut proiectanţi proprii - adică pe noi -, dar

proiectul a fost găsit bun şi a fost avizat de cei în drept.

Bineînţeles că, la nivelul Consiliului local Beiuş, pe vremea

aceea unii consilieri şi un fost primar au cam strâmbat din

nas şi ne-au pus beţe în roate şi ne-au căutat nod în papură,

de a trebuit să apelăm la judeţ, dar te doare sufletul când

vezi că nu eşti înţeles de cei de aproape!... În 24 iunie 1994

s-a dat drumul la pompa de benzină şi asta în lipsa mea,

fiindcă eu, din păcate, avusesem un accident cu maşina în

20 mai 1994, cu ruptură de femur, şi fusesem operat de doi

mari specialişti, cărora le mulţumesc şi pe această cale - dr.

Ioan Micle şi dr. Ioan Matiuţă. Repet încă o dată: băieţii mei

au muncit pe brânci, au adus benzina de pe la Oneşti şi

Ploieşti, se strica maşina pe la Sibiu, du-te cu piese de

schimb, du-te cu altă maşină ş.a.m.d.

Motelul a intrat în funcţiune pe data de 6 februarie

1997, cu şase camere mari, spaţioase, dotate fiecare cu câte

două paturi şi toate utilităţile, şi am avut cinstea de a fi


108

modeste gazde pentru oaspeţi distinşi precum James

Rosapepe, ambasadorul SUA la Bucureşti, şi care a dormit

mereu la noi de câte ori venea să muncească la habitatul

pentru umanitate de la Beiuş. Au mai adăstat aici, la Motelul

"Desira", ambasadorul Cehoslovaciei, ambasadorul Chinei,

care vorbea uimitor de bine româneşte, împreună cu soţia

sa, de asemenea cunoscătoare a limbii române, însoţiţi de

dl. decan al Facultăţii de Medicină din Oradea, prof. univ. dr.

Ifrim. Nu mai pomenesc aici despre oaspeţii pe care-i avem

in mod constant din partea oamenilor de afaceri italieni,

francezi, germani, israelieni şi din alte ţări, care caută

motelul "Desira", unde sunt trataţi în spiritul celei mai bune

ospitalităţi româneşti - ne-a spus dl. Degău la o oră dulce în

după-amiaza unei zile de septembrie când Dumnezeu în

marea sa milă, după un vers celebru din Rainer Maria Rilke,

da ultimelor fructe dulceaţa cea târzie...

Construind pentru oameni

Proiectele familiei Degău nu s-au oprit doar la

şoseaua ce leagă Oradea de Beiuş în locul numit “La Ciungi".

De o parte şi de alta a motelului şi în adâncime spre Crişul

Negru, dl. Degău, împreună cu feciorii săi (din care trei sunt

însuraţi), au mai cumpărat pământ. Dar nu să zacă în

nelucrare, cum vezi câteodată cu tristeţe când alergi cu

maşina pe şoselele judeţului, ci să construiască un soi de

mod de folosire judicioasă şi spre binele comunităţii în

întreaga zonă. Pe acest teren, Radu Degău, sufletul

întregului proiect, a transpus de pe hârtie în realitatea dură

de pe teren o construcţie aparte, în formă rotundă,

adăpostind o viitoare cramă de vinuri alese pentru oameni


109

subţiri şi de seamă. Deasupra se poate amenaja o terasă

superbă, de unde se vede un spectacol fascinant: roata

construcţiei din beton armat este înconjurată de roata

Munţilor Apuseni. De aici îţi vin în minte numaidecât

fascinantele cuvinte ale lui Nicolae Bălcescu: "Pe culmea

cea mai înaltă a Munţilor Carpaţi se întinde o ţară mândră

şi binecuvântată între toate ţările lăsate de Domnul pe

pământ...", forma de roată a construcţiei ducând cu gândul

şi la roata cu pinten cu care au fost frânte oasele Crăişorului

Horea de către călăul Rakoczi în capitala de suflet a

românimii ardelene - mândra Alba Iulia.

Aici, în Ţara Beiuşului, cu o parte locuită de moţi

crişeni, din care altădată iobagii din Poiana, Leheceni şi

Fânaţe spălau aurul din prundişurile afluenţilor Crişului

Negru, prin această construcţie în formă de roată, se face şi

un cuvenit gest de cinstire pentru jertfa adusă pentru binele

românimii.

"Roata" construcţiei este înconjurată, pe o jumătate a

sa, de un eleşteu, din care poetul Viorel Horj, cu ajutorul

halăului, a scos un crap de toată frumuseţea, motiv pentru

care scriitorul a decis că se va întoarce când va fi gata crama

pentru a recita poezii, precum Păstorel Teodoreanu. În

jurul construcţiei se întinde o pădure tânără de gorun

("Când alţii taie pădurea, noi încercăm acum să o punem la

loc" - dixit dl. Degău), mai încolo străluceşte în soare

acoperişul de sticlă al unei sere la care munceşte toată

ziulica Radu.

Noi am dori să extindem plantaţia noastră pe două

hectare, să amenajăm un parc de distracţii pentru copii,

două ştranduri, un teren de sport, un alt eleşteu pentru


110

peşte, că apă avem destulă, dintr-o arteziană pe care am

săpat-o tot aici, ne mai spune dl. Degău. Şi pentru că avem

aici cam 10 hectare de teren, mai avem de gând să

amenajăm o mini-fermă agricolă, să construim o biserică

ortodoxă, chilii pentru măicuţe şi un spaţiu de cazare

pentru cei fără de adăpost şi care nu mai au pe nimenea pe

lume. Cei care, bieţii de ei, nu au bani nici pentru o

înmormântare creştinească. Dorim să construim un astfel

de spaţiu proteguitor pentru oamenii sărmani şi, cu

ajutorul sectorului agrozootehnic, să punem bazele unei

cantine pentru aceşti săraci şi oameni bătrâni care ar putea

trebălui la grădinărit, pentru a-şi putea îndulci zilele şi

pentru a respira aer curat, mai continuă interlocutorul

nostru.

De pe construcţia în formă de "roată", aflată între

şoseaua Pocola-Beiuş şi ''şoseaua albastră" a Crişului

Negru, se văd într-o lumină clară vârfurile munţilor. Atât de

mare este transparenţa şi puritatea aerului, încât, în zilele

de septembrie, ţăranii locului spun că “toamna intră

muntele în sat”... Aşa şi acum: parcă toţi munţii stau la taifas

şi se odihnesc în jurul unui foc ridicat de o familie de buni

creştini şi buni români la intrarea în Beiuş. Şi gorunii tineri

se mai împodobesc cu un inel de vrajă şi eternitate, şi apa

susură în eleşteu ca o muzică divină...


111

Monograf la curtea BNR Dl. Ioan Degău este, indiscutabil, un “spirit

neastâmpărat", un om care nu cunoaşte linişte până ce nu

pune osul şi mintea, încercând să dea o nouă faţă lucrurilor

din jur, lumii din jur, de care este atât de legat! "Bancherul",

de exemplu, după ce a încercat, în mai multe rânduri, să

închege un colectiv care să scoată la lumină o istorie a BNR,

fiindcă n-a fost înţeles şi nu i s-a dat sprijinul necesar, a

pornit, de unul singur, un travaliu de un cincinal, finalizând,

anii trecuţi, 3 volume mari şi late - Pagini din istoria BNR, I:

Începuturile şi evoluţia BNR, II: Băncile din Ardeal şi Banat şi

III: Băncile din Bihor - poate cea mai completă "monografie

bancară" din România.

Fiindcă presa şi-a făcut datoria consemnând

evenimentul, noi ne-am propus să dăm ascultare şi vocilor

specialiştilor, colegi ai domniei-sale, dar şi vocilor din

public, unele provocate, altele - nu, venind însă ca un ecou

al prezenţei unui spirit altfel decât lumea...

La sediul BNR din Oradea, cu ocazia lansării volumului

I din Pagini din Istoria BNR (7 septembrie 1999).


112

Ing. Gheorghe Herdean: Aş porni cu o exclamaţie şi

întrebare în acelaşi timp: Nu-i aşa că dl. Ioan Degău face o

frumoasă surpriză şi bună figură oferind publicului această

nouă faţetă a personalităţii sale?!

Sunt convins ca nu multă lume ştia sau bănuia această

preocupare a d-lui director: scrisul, şi nu orice fel de scris,

ci, după cum cititorul poate constata, un scris de calitate,

documentat şi tratând probleme din domenii

extraprofesionale d-lui director Degău, cum ar fi istoria.

Această nouă şi inedită preocupare a d-lui Degău nu

ar fi putut fi bănuită dintr-o sumă de motive:

1. Funcţia de director într-o instituţie de mare calibru

(cum este BNR) este destul de acaparatoare: îţi ia mult

timp, multă energie, cu atât mai mult cu cât dl. director se

achită exemplar de toate sarcinile aferente acestei funcţii.

2. Şi-a asumat, pe lângă

această funcţie, şi sarcina dificilă

de a schimba din temelii, până la

acoperiş, sediul sucursalei din

Oradea a BNR - ceea ce, în

condiţiile vitrege din construcţii,

a însemnat un adevărat calvar.

Asta l-a şi făcut pe unul din

prietenii d-lui Degău să exclame:

"Domnule, nu vei termina de

restaurat în veci această sucur-

sală!" Ei, bine, a terminat-o

uimitor de bine, însuşi guver-

natorul BNR, dl. Mugur Isărescu,

având frumoase aprecieri. Cei

Dl. Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, în vizită la BNR Sucursala Bihor (27 martie 2000).


113

dintre dvs. care l-aţi vizitat la sediul sucursalei nu se poate

să nu fi zis: "Într-adevăr, omul sfinţeşte locul".

Trebuie spus, însă, că dl. Degău nu este la prima

restaurare de sediu de bancă. Premiera a constituit-o sediul

băncii din Beiuş, în perioada în care a fost acolo director.

În fine, un al treilea motiv pentru care dl. Degău nu

putea fi văzut şi în postura de autor este faptul că are o

familie destul de numeroasă, căreia îi dedică, de asemenea,

timp, energie, muncă.

Şi satisfacţiile nu s-au lăsat aşteptate: iată, are urmaşi

demni, conform cu zicala: "Aşchia nu sare departe de

trunchi”, fiii domniei sale, întreprinzători şi muncitori,

asigurând pâinea pentru încă 16 salariaţi, fii ai Beiuşului.

La Beiuş, la lansarea volumului I din Pagini

din Istoria BNR, cu Octavian Codreanu,

primarul oraşului Beiuş, şi nepoata Daniela


Şi toate astea le face un om care a pornit în viaţă cu

modestie şi cu o mare dorinţă de muncă, de la funcţia de

lucrător bancar - în 1 aprilie 1959 -, ajungând, prin merite


114

personale şi forţe proprii, director de bancă în Beiuş, fiind

apoi promovat, aproape împotriva voinţei sale, ca director

al Sucursalei Judeţene Bihor a BNR, la 1 martie 1988. Un

amănunl care vorbeşte de la sine: candidau pentru acest

post 10 persoane. A fost preferat dl. Degău Ioan, chiar dacă

domnia sa dorea să rămână, mai departe, în Beiuş...

În calitate de lucrător bancar, apoi inspector, apoi

director al băncii din Beiuş, domnul Ioan Degău a reuşit să

găsească atât de dificila cale de mijloc, împăcând

contradicţia generată de cerinţele regimului cu necazurile

şi problemele zonei.

Lansarea volumului I din Pagini din Istoria BNR

(Beiuş, 17 septembrie 1999).

Rădăcinile adânc înfipte în glia acestei zone - aceasta

este explicaţia, acesta este răspunsul. Tot aceste rădăcini au

fost cele care nu voiau să-l lase să accepte a se strămuta la

Oradea când i s-a propus să devină director al sucursalei

bihorene a BNR. Până la urmă, nelăsându-i-se posibilitatea


115

opţiunii, a trebuit să accepte acest post, dar sufletul, casa şi

familia domniei sale sunt tot aici, în această zonă, la Beiuş.

A adus autorul cărţii un suflu nou în Banca din

Oradea: relaţiile între funcţionarii băncii, între şefi şi

subalterni, între bancă şi clienţii băncii s-au schimat din

temelii; şi tot din temelii a fost schimbat aspectul şi

funcţionabilitatea sediului sucursalei, parcă în pofida

multor obstacole întâlnite pe parcurs.

La Banca Cooperatistă Izvorul Ştei, cu ocazia lansării

volumului I din Pagini din Istoria BNR (30 septembrie

1999). De la stânga la dreapta: Petru Pantea, Ioan Degău,

Miron Horgiu, Adrian Morar, Ioan Lucaciu, Mihai Bar.

Pe lângă toate acestea, să reuşeşti să-ţi faci timp

pentru a scrie o trilogie - iată, asta înseamnă multă putere

de muncă, înseamnă ataşament faţă de instituţia unde te-ai

realizat ca om, şi ca profesionist, dar, mai ales, înseamnă

cinstirea zonei în care ai văzut lumina zilei, înseamnă

cinstirea bunilor şi a străbunilor acestei minunate Ţări a

Beiuşului.


116

Sunt convins că nu v-am spus multe lucruri noi, dar

sunt la fel de convins că este un motiv de mândrie şi de

emulaţie să vezi că unul dintre ai tăi a mai făcut o frumoasă

ispravă, în cea mai înălţătoare accepţiune a cuvântului!...

Catiţa Trifa, şef serviciu BNR

Sucursala Bihor (foto, 27 martie 2000):

Apariţia celor trei volume prezentând

pagini din istoria Băncii Naţionale a

României a reprezentat, pentru sala-

riaţii din sistemul bancar, pentru

specialişti, cât şi pentru publicul care

manifestă interes, transcrierea cu

probitate a radiografiei sistemului

bancar. Ambiţia autorului de a aduna, ordona şi de a publica

informaţii referitoare la sistemul bancar este demnă de

apreciat, având în vedere lipsa unor lucrări în acest

domeniu pentru spaţiul transilvănean şi mai ales pentru

judeţul Bihor, precum şi puţinătatea şi caracterul lacunar al

arhivelor constituite la deţinătorii de arhive.

Consider că scopul a fost atins, această carte prezen-

tând interes atât prin bogăţia informaţiilor referitoare la

politica financiar-bancară, cât şi la sistemul bancar.

Informaţiile cuprinse în ultimul volum (vol. III), referitoare

la băncile din Bihor, au avut pentru mine, ca, de altfel, şi

pentru ceilalţi colegi, un caracter dc noutate, pentru prima

dată având date şi informaţii aproape complete asupra

băncilor din judeţul Bihor.

Am citit cu uşurinţa unui roman cele trei volume,

acestea fiind scrise cu sufletul bun al autorului.


117

Cu colega Maria Nicoară, la Restaurantul Transilvania

din Oradea (10 martie 1998).

Maria Nicoară, referent: Lucrez în BNR de 41 de ani.

În tot acest timp nu am auzit pe cineva din BN că s-ar gândi

să aştearnă pe hârtie ceva despre Banca Naţională, despre

rolul şi însemnătatea acestei minunate instituţii, despre

istoricul ei, sau măcar ceva despre existenţa acestei

instituţii în decursul anilor în România. Dar, spre bucuria

celor care au trudit în această instituţie, singurul care s-a

gândit să lase în urma sa ceva scris pentru urmaşi a fost dl.

director Ioan Degău, un om care a muncit în BNR timp de

peste 40 de ani, perioadă în care, pe lângă funcţia de

director, pe care şi-a îndeplinit-o cu cinste, a fost şi un bun

gospodar, mai exact un bun manager, care pe unde a trecut

a lăsat ceva frumos urmaşilor săi, mai întâi la BNR Beiuş,

unde a muncit la noul local al băncii, creând condiţii

minunate salariaţilor. Venind la Oradea, ca director al BNR,

încă din primele luni a început renovarea clădirii, iar astăzi

salariaţii din BN Oradea se pot mândri cu condiţiile în care

muncesc. Instituţia are o înfăţişare demnă de numele său.


118

În ceea ce priveşte editarea cărţii Pagini din istoria

BNR, precizez că dl. Degău a muncit timp de câţiva ani,

scoţând din arhivele BN toate datele cu privire la activitatea

BN, de la înfiinţare şi până azi, lucru deloc uşor dacă avem

în vedere că în aceşti ani a îndeplinit funcţia de director,

care i-a răpit foarte mult timp. Pot să spun că, până la

apariţia acestei cărţi, nu a avut o zi liberă, de multe ori şi

nopţile erau prea scurte...

Ioan Degău cu salariaţii Serviciului Administrativ

al BNR Sucursala Bihor (Oradea, 27 martie 2000).


119

Domnica Marian, şef serviciu

(foto, 27 martie 2000): Paginile... sunt

o carte care se cerea a fi scrisă şi

înscrisă în domeniul financiar-bancar

ca instrument de cunoaştere şi apro-

fundare a faţetelor bancare, finan-

ciare, economice şi chiar istorice ale

ultimilor mai bine de 100 de ani.

Cititorul va rămâne cu impresia unei meticuloase

documentări şi cu bucuria unor spumoase comentarii,

impregnate de puternica personalitate a autorului.

Cu salariaţii de la Casierie şi Serviciu Administrativ

ai BNR Sucursala Bihor (9 octombrie 2000).

Florian Fărcuţa, Tinca: Cartea aceasta - Pagini din

Istoria Băncii Naţionale a României - izvorăşte din mintea

OMULUI UNIVERSAL. Această carte documentară are

trăsăturile care iradiază toată literatura şi cultura bancară,


120

necunoscută publicului larg, ţinută în "SECRET" până

astăzi.

Cartea aceasta dă CHEIA întregii lucrări a tezelor

bancare, adică deschide orizonturi noi în domeniul BAN-

CAR ROMÂNESC, şi chiar EUROPEAN.

Fie ca lucrarea aceasta BINECUVÂNTATĂ DE

DUMNEZEU să poată aduce roade ca TEZAURUL ROMÂNIEI

să revină în DEPOZITELE şi în păstrarea poporului ROMÂN,

stăpân de veacuri în ROMÂNIA.

*

Iată, însă, ce scria, în “Crişana Plus” şi “Crişana”,

publicistul Alexandru Sfârlea despre cele trei apariţii

editoriale ale d-lui Ioan Degău:

La Editura “Abaddaba” - în colaborare cu Casa

de Presă şi Editură “Anotimp” - a văzut lumina

tiparului o carte intitulată Pagini din istoria Băncii

Naţionale a României, vol. I. - Începuturile şi evoluţia

B.N.R., aparţinând finanţistului de recunoscută

probitate Ioan Degău, originar din ţinuturile

Beiuşului.

Acest volum face o “ontologie” aplicat-sintetică

a Băncii Naţionale a României, urmărind “epocile” de

dezvoltare ale acesteia în contexte şi conjuncturi

specifice, socio-economice şi politice. Autorul

urmăreşte, de asemenea, sistemul bancar din

România de după 22 Decembrie 1989, cu aceeaşi

rigurozitate rezonând la condiţiile de specificitate ale

acestui deceniu bulversat pe mai toate planurile vieţii


121

social-politice din România. “De altfel, dl. Ioan Degău,

prezenţă discretă, dar pregnantă în publicistica de

specialitate, îngemănează, în scrisul său, ştiinţa

exactă cu istoria, “adeseori a sufletului, trăită, ceea ce

face ca studiul său, amplu şi aplicat, să poată fi citit nu

numai de specialişti, ci şi de un public mai larg,

deschis complexităţii fenomenului românesc” - am

citat din prezentarea făcută autorului de scriitorul

Miron Blaga. Subscriem; şi, în acelaşi timp, invităm

cititorii să se convingă - lecturând cartea - de

afirmaţiile de mai sus.

Casa părintească (Bunteşti, 2002).

*

A apărut volumul II - Băncile din Ardeal şi Banat

- (într-un frumos veşmânt grafic), al Paginilor din

Istoria Băncii Naţionale a României, al cunoscutului

finanţist Ioan Degău - director al Sucursalei Bihor a


122

B.N.R. - originar din Bunteştii Bihorului. Cartea vede

lumina tiparului la Editura “Abaddaba” în colaborare

cu Casa de Presă şi Editură “Anotimp” (Oradea, 1999,

redactor de carte Miron Blaga). Referindu-se la autor

şi la cartea sa, scriitorul Paşcu Balaci remarcă, într-o

lapidară şi pertinentă prezentare: “Cartea de faţă

reprezintă un act eminamente patriotic din partea

unui om care-şi îngăduie - cu o superbă modestie - să

dea un exemplu tuturor celor care vor lupta

necontenit pentru propăşirea Băncii Naţionale a

României”.

În grădina casei părinteşti din Bunteşti


Acest al II-lea volum cuprinde XVII capitole,

sintetizând - după un scurt istoric al Transilvaniei

(cap. I) - rolul, organizarea şi activitatea Băncilor

româneşti din Ardeal şi Banat în perioada 1914-


123

1936, dar şi în cea postbelică, autorul amintind şi

despre unele soluţii bancare în contextele socio-

politice respective. Este evident, cu prisosinţă, chiar

şi pentru un profan în ale finanţelor, că domnul Ioan

Degău abordează “cazuistica” de strictă specialitate a

complicatului domeniu bancar cu remarcabila

probitate a eminentului expert care este, o calitate

inextricabilă, pe care i-o conferă experienţa,

profunzimea structurală şi orizontul unei viziuni

originale.

La staţia de benzină Desira Beiuş, alături

de Viorel Horj, în stânga, şi Paşcu Balaci,

în dreapta (18 septembrie 2000).

*

Băncile din Bihor este cel de-al treilea volum

apărut (la Casa de Presă şi Editură “Anotimp”, în

colaborare cu Editura “Abaddaba”) sub genericul

Pagini din Istoria Băncii Naţionale a României

avându-l ca autor pe cunoscutul bancher bihorean, dl.

Ioan Degău.


124

De această dată, sub “lupa specialistului apar -

cum se vede şi din titlu - instituţiile financiare

bihorene, autorul reuşind să spaţializeze o panoramă

a istoriei şi vieţii financiar-bancare a acestui

binecuvântat, dar şi greu încercat colţ de ţară. Cele

şapte capitole ale cărţii sunt adevărate documente

intens expresive ale imaginii revelatoare a unui secol

de activitate edificatoare, constructivă, în contextele

social-istorice respective.

Osârdia cercetătorului tinde spre o repre-

zentare exhaustivă a fenomenelor financiar-bancare,

cuprinzând, după fixarea în istoricitate a demersului,

situaţia bancară, comercială şi industrială din Bihor,

operaţiile băncilor comerciale din judeţ în perioada

ante, respectiv postbelică.

La staţia de benzină Desira Beiuş, alături

de Viorel Horj, în stânga, şi Paşcu Balaci,

în dreapta (18 septembrie 2000).


125

În continuare, e surprins momentul înfiinţării

băncilor în Bihor, şi eşafodajul infra/macro

structural al acestora, este prezentată Sucursala

judeţeană Bihor a Băncii Naţionale a României,

extinderea reţelei de unităţi ale acesteia, cu multi-

tudinea de implicaţii în viaţa social-politică a

Bihorului, amintindu-se şi faptul că această Sucursală

bihoreană s-a situat, de-a lungul anilor, pe primele

locuri în ţară.

În fine, este prezentată structura organi-

zatorică şi funcţionarea Sucursalelor, şi Comitetul

Director al Sucursalei Bihor, la 31 decembrie 1998.

Iată, în încheiere, un pas semnificativ din

Cuvânt-ul de închidere: “«Biruind gândul» de a tipări

aceste Pagini din Istoria Băncii Naţionale a României,

am fost convinşi că întreprindem un necesar act de

cultură, prin el redând, în circuitul ideilor, experienţe

şi concepţii financiar-bancare originale, a căror

validitate este probată şi astăzi, această instituţie

naţională contribuind din plin la menţinerea fiinţei

noastre naţionale şi la afirmarea statului român pe

plan internaţional”.

Cuvinte emblematice, la care subscriu, fără

îndoială, nu doar specialiştii în domeniu, ci şi cititorii

obişnuiţi, captivaţi de amplul demers al finanţistului

de excepţie care este domnul Ioan Degău.


126

Facsimil după o pagină a săptămânalului „Crişana

plus”, publicaţie care a consemnat constant realizările

lui Ioan Degău de-a lungul timpului (18 septembrie

2000).


127

Un gând bun pentru domnul Ioan Degău

Iată, aproape de final, şi o scrisoare care ne parvine

din "provincie" cu rugămintea de a o publica:

Întâmplător, l-am cunoscut pe domnul Ioan

Degău, director la Banca Naţională Oradea, în toamna

anului trecut, când am găsit acasă, în dulap, nişte bani

de 5.000 lei a căror valabilitate expirase şi m-am

gândit să întreb la BNR Oradea dacă se mai pot primi.

Portarul a sunat la secretariat şi domnul director i-a

spus să mă conducă sus, la dânsul. M-a primit frumos,

oferindu-mi un scaun la masă; după ce i-am spus

cazul cu banii, care de fapt nu erau la mine, a băgat

mâna în buzunar şi mi-a dat banii despre care era

vorba, îndrumându-mă să fac o cerere la BNR

Bucureşti. După numele meu şi-a adus aminte că a

citit în presă că eu am scris monografia satului meu,

fără a fi profesionist, pentru care m-a felicitat şi m-a

servit cu cafea; m-a rugat, apoi, ca de câte ori voi

merge pe la Oradea să trec şi pe la dânsul, să-i duc şi

cartea cu monografia; curios mi-a părut că m-a

petrecut până la scări, pe mine, un om simplu de la

ţară. Sigur că am povestit acasă cele întâmplate şi

soţia m-a blamat cum de am primit banii, fără nici să-

i duc pe cei de acasă, până la aprobarea de la

Bucureşti; ca urmare, m-am dus înapoi la domnul

director cu banii şi nu i-a primit, a spus numai să fiu

sănătos şi să nu am griji, poftindu-mă să servesc ceva

de la dânsul.


128

În viaţa mea nu am întâlnit un aşa om de

omenie şi cu respect faţă de ţărani, iar acum, când

dânsul va ieşi la pensie, îi doresc multă sănătate şi

numai bine, să-i dea Dumnezeu răsplată, iar eu nu îl

voi uita niciodată. Sigur că de câte ori voi trece pe

lângă Banca Naţională îmi voi aduce aminte de acel

onorabil director care a fost domnul Ioan Degău.

(Dumitru Nadiş din Copăcel)

La BCR Beiuş (5 ianuarie 2007).

“Bun(t)eşti", Ioane!

Pe valea Crişului Pietros, unde apa cristalină

dansează pe dalele de granit de o veşnicie, se nasc oameni

gospodari, care compensează sărăcia pământului cu

agerimea minţii şi cu o hărnicie deprinsă din cronici eroice.

Agricultori, tăietori de scânduri, culegători de plante

medicinale, intreprinzători, meseriaşi etc., locuitorii acestui


129

ţinut aspru au împrumutat din mediul înconjurător

dârzenie şi seriozitate. Din rândul acestor locuitori, din

satul Bunteşti, a coborât spre câmpie şi Ioan Degău, fiul de

ţărani mijlocaşi respectaţi în sat şi împrejurimi, şi care este

în felul său un selfmademan (om care se ridică prin propriile

puteri), şi a cărui minte iscoditoare, suflet ales şi vorbă

cumpănită l-au ridicat în ceea ce latinii denumeau cursus

honorum (ierarhia rangurilor) până la demnitatea de

director al BNR, sucursala Bihor. Dar cum-necum, funcţia

fiind trecătoare, dar gloria eternă, dl. Ioan Degău s-a

încumetat să scrie o Istorie a Băncii Naţionale a României,

onorându-şi pe deplin funcţia, dar şi intrând, cu capul sus,

într-o bibliografie de specialitate. Şi poate nu este

întâmplător faptul că autorul unei cărţi despre o instituţie

fundamantală a Statului Român - Banca Naţională, cea care

adăposteşte lingourile de aur - provine dintr-o zonă

geografică unde sunt atestaţi în secolele trecute spălătorii

de aur (aurilotores), ţărani din satele Poiana de Vaşcău,

Leheceni şi Cărpinet. Şi cine ştie dacă nu şi străbunii d-lui

Degău, din satul Bun(t)eşti, spălau prundişurile "apei

Pietroşii” în căutarea nisipurilor aurifere ori pepitelor de

aur...”


130

Gânduri la sărbătorirea unui bancher

Ioan Degău, director BNR Sucursala Bihor

(27 martie 2000).


131

"Este, realmente, o plăcere să lucrezi cu un şef care

ştie ce vrea, este clar şi precis în cerinţe şi comunicare,

dovedind deschidere şi înţelegere" -

completează d-şoara Claudia Bocşe

(foto stânga), cuvinte care-şi găsesc

corolarul în seninătatea şi lirismul

doamnei Virginia Pop (foto dreapta):

"N-am suficiente cuvinte frumoase şi

bune pentru a-l caracteriza pe

directorul nostru! Poate, totuşi, dacă aş

spune că a acordat încredere celor tineri, că n-a făcut,

niciodată, nici un fel de «discriminări» între salariaţi, că

marşează în toată activitatea - pe

corectitudine, profesionalism, ordine

şi disciplină, familiaritate, fiind, cât

este omeneşte posibil, un spirit drept,

aş defini o latură a specialistului şi

omului de excepţie, care este dl. Ioan

Degău, dar ar mai fi atâtea de spus!..."

Şi, parte din aceste "multe" ni le

comunică, lapidar, dl. Liviu Bologan:

"Este un şef de instituţie exemplar, şi un om minunat! Un

om care sfinţeşte locul!... Nu cred să fi trecut cineva pe la

dânsul şi să nu fi aflat înţelegere!..."

Pornind de la aceste "date", ne-am adresat cu două

întrebări - solicitând opiniile în scris - mai multor salariaţi

ai BNR - Sucursala Bihor. Deci:

1. Dacă ar fi să-l caracterizaţi pe directorul BNR -

Sucursala Judeţeană Bihor -, ce calităţi aţi remarca la dl.

IOAN DEGĂU, directorul acesteia, şi care dintre realizările


132

domniei sale, alături de colegi, în plan social şi uman, s-ar

situa pe prim-plan?

2. Care ar fi - pe scurt - datele esenţiale şi liniile

majore care caracterizează personalitatea omului şi

profesionistului IOAN DEGĂU?

Viorica Filip şi Felicia Mihoc:

1. Adaptabilitate, maleabilitate faţă de situaţii

concrete, dificile, înainte sau după '89, fără a-şi periclita

verticalitatea. Menţinerea printre primele 5-6 locuri în ţară

a Sucursalei BNR Oradea, după aprecierea Centralei BNR.

Obţinerea de fonduri importante şi realizarea modernizării

Sucursalei BNR Oradea. Limitarea la maximum posibil a

efectelor restructurării asupra personalului Sucursalei şi

menţinerea unui climat cât mai benefic muncii. Deosebita

disponibilitate de a fi alături de toţi cei din subordinea sa,

atât în momentele cele mai bune, cât şi în cele dificile

(participând atât la onomastici, zile de naştere, nunţi, cât şi

la decese).

Felicia Mihoc, Ioan Frugina şi Viorica Filip (27 martie 2000).


133

2. Profesionalism, bun gospodar, adaptabil la situaţii

dificile, mare capacitate de muncă, deosebită intuiţie

asupra fenomenului politic, economic şi social, un spirit de

analiză obiectiv asupra fenomenelor sociale înainte şi după

1989.

Beiuşeancă fiind, nu pot să nu amintesc faptul că

Beiuşul, care s-a remarcat prin vremi cu români de seamă,

printre care Bolcaş, Ciorogariu, Samuil Vulcan, îşi găseşte

un virtual continuator al tradiţiilor, obiceiurilor în per-

soana domnului director Ioan Degău, fapt confirmat atât

prin donaţiile făcute bisericilor ortodoxe din Oradea, Beiuş

şi din zona Beiuşului, cât şi prin simţul puternic care-l leagă

de aceste meleaguri şi de neamul românesc.

Gabriela Curteanu (foto dreapta,

27.03.2000) şi Domnica Bota (foto

stânga, 27.03.2000):

1. Un om integru, deosebit, cu

multe calităţi profesionale, un excelent

conducător de instituţie bancară,

sufletist, înţelegând de fiecare dată

problemele salariaţilor (atât profe-

sionale, cât şi

personale), un bun gospodar, reuşind

să transforme o bancă rece,

neprimitoare, într-un cămin cald şi

primitor, aranjat cu rafinament şi bun

gust.

2. Un bun specialist şi manager,

un bun gospodar, un profund psiholog


134

şi pedagog, un om care în relaţiile cu colegii a ştiut de

fiecare dată să elimine nivelul ierarhic, comunicând şi

tratând cu noi "de la egal la egal", având tot timpul uşa

biroului larg deschisă, neexistând laturi ascunse faţă de

salariaţi.

Un om căruia nu-i plac vorbele multe şi goale,

făcând de fiecare dată ca şedinţele cu salariaţii să fie scurte

şi la obiect.

Realizarea domniei sale, în plan social şi uman, este

puterea cu care a transformat un colectiv de individualişti

într-o mare familie unită.

Szabo Geza (foto dreapta sus, 27.03.2000) şi Mirela

Petrescu (foto dreapta jos, 27.03.2000): 1. La domnul Ioan

Degău aş remarca omenia, apropierea

de subalterni, indiferent de funcţie,

religie, etnie. El este gata să te sprijine

oricând, în orice problemă profesio-

nală sau extra-profesională, dacă îi ceri

ajutorul. Cea mai mare realizare a

domnului director este că a reuşit să

formeze din personalul băncii un

colectiv bine închegat, fără "bisericuţe"

şi să asigure o atmosferă sănătoasă,

prietenoasă în toată Banca Naţională,

un cadru optim pentru activitatea

profesională.

2. În ce priveşte personalitatea

domnului Ioan Degău, aş sublinia

modestia - nu a "făcut niciodată pe


135

directorul". Problemele profesionale le rezolvă în termen şi

în mod competent. Uşa cabinetului de director a fost

deschisă pentru toată lumea, oricând şi la orice oră. O altă

trăsătură de caracter este punctualitatea. S-a prezentat la

serviciu cu mult înainte de începerea programului şi îi

plăcea să fie prezent la diferitele evenimente la ora fixată,

fără întârziere. Aş vrea să mai subliniez şi modul respectuos

în care purta discuţiile profesionale şi particulare cu

personalul băncii, indiferent de funcţia fiecăruia, fără să te

jignească şi să te apostrofeze. Modul de abordare era fără

ocolişuri, direct, atacând esenţa acestora.

Elena Ţanţ (foto dreapta,

27.03.2000) şi Cristina Vaida (foto

stânga, 27.03.2000):

Este foarte greu să caracterizezi

o personalitate ca a domnului director

Ioan Degău. Calităţile dânsului depă-

şesc cu mult limitele normalului. Pe

lângă o viaţă închinată sistemului ban-

car, domnul director a găsit timp şi răbdare pentru a forma,

nu numai din punct de vedere

profesional, dar şi uman şi moral,

tinerii angajaţi în Banca Naţională,

veniţi direct de pe băncile şcolii. Îi

mulţumim pentru efortul de a ne ridica

la un nivel profesional cât mai înalt,

pentru relaţia de colegialitate şi nu de

subordonare pe care am avut-o în toţi

aceşti ani.


136

Viorica Balog (foto, 27.03.2000):

Domnul director Ioan Degău se

remarcă prin multe calităţi, carac-

terizându-se, în primul rând, prin cea

de bun organizator. De asemenea, este

un bun conducător, deoarece se

impune prin competenţă, consideră

subalternii ca pe colaboratori, asigură

participarea eficientă a subordonaţilor la luarea de

iniţiative, practică o conducere dinamică, echilibrată,

flexibilă, direcţionată permanent spre eficienţa şi analiza

realistă a activităţii.

Dacă ar fi să-l caracterizăm pe domnul director din

punct de vedere social şi uman, am spune că este alături de

subalternii săi şi la bine şi la rău, ştiind să asculte şi să

rezolve de cele mai multe ori problemele personale ale

fiecăruia.

Gheorghe Herdean şi Vasile Iovan (foto, 27.03.2000):


137

1. Restaurarea din temelii până la acoperiş a clădirii

în care îşi are sediul Sucursala Judeţeană Bihor a BNR pe

fondul selectării cu mult fler şi intuiţie a personalului din

subordine, astfel încât însuşi Guvernatorul BNR - dl. Mugur

Isărescu - a avut aprecieri elogioase la adresa directorului

nostru.

2. Excelent profesionist şi conducător, având

răbdarea, intuiţia şi darul de a lucra cu oamenii,

înţelepciunea şi modestia caracteristice poporului din care-

şi trage seva.

Virgil Râpă (foto sus, 27.03.2000) şi Sorina Marian

(foto jos, 27.03.2000):

Înalt profesionalism, contact permanent cu noutăţile

legislative din domeniu, în conexiune cu

legislaţia din celelalte sectoare ale

activităţii sociale şi economice. Adevărat

gospodar - rol esenţial în reamenajarea

clădirii sucursalei, o prezenţă perma-

nentă pe şantierul lucrărilor. În plan

socio-uman - a reuşit să se apropie de

colegi, ajutându-i pe linie profesională,

cât şi în viaţa personală, când aceştia au

avut greutăţi, găsind un sprijin, un sfat, o

încurajare la domnul Degău. S-a preo-

cupat permanent de asigurarea unor

condiţii de lucru cât mai bune pentru

angajaţi, pentru ca aceştia să beneficieze

de toate facilităţile în desfăşurarea

activităţilor zilnice. În relaţia cu băncile


138

înfiinţate după 1989, a existat permanent o largă deschi-

dere către problemele cu care aceştia s-au confruntat în

demararea activităţii lor, iar pe parcursul anilor

colaborarea cu aceştia a decurs în condiţii bune, domnul

Degău fiind garant al colaborării fructuoase între unităţile

bancare din judeţ.

Livia Blaga (foto stânga, 27.03.2000) şi Viorica Jude

(foto dreapta, 27.03.2000):

1. Înainte de a-l caracteriza pe directorul, l-am

caracteriza pe omul Ioan Degău, care prin bunătatea cu care

ne înconjoară, prin ajutorul dânsului în

probleme profesionale, dar şi sociale,

ne face să ne dăm seama că există

oameni cărora nu li se pare prea greu

în a-ţi acorda o vorbă bună şi sprijin,

adeseori material, când ai nevoie de

ajutor.

În plan profesional, menţionăm

faptul că dl. director s-a implicat direct în reamenajarea

clădirii Băncii Naţionale, în crearea unor locuri de muncă

decente pentru salariaţi, a unor condiţii în desfăşurarea

lucrului, cât mai moderne cu putinţă.

2. Personalitatea şi profesiona-

lismul domnului director le-am carac-

teriza printr-o strânsă colaborare cu

colegii, prin încercarea dânsului de a se

apropia de oameni, pentru a le înţelege

nevoile şi a-i ajuta în munca pe care o

depun.


139

Din toate acestea, remarcăm faptul că domnul Ioan

Degău este un om respectat de către colegii şi subal-ternii

dânsului tocmai prin această deschidere faţă de oameni şi

prin efortul dânsului de a le face o viaţă mai bună, atât la

serviciu, cât, în limitele posibilului, şi în viaţa personală.

Livia Manea şi Nicoleta Berghian (27.03.2000): Cea

mai mare calitate a domnului director

Ioan Degău este omenia. Este un bun

conducător şi un foarte apropiat

tuturor angajaţilor Băncii Naţionale,

arătând înţelegere faţă de problemele

profesionale şi personale ale fiecăruia.

Dl. director este un foarte bun orga-

nizator, cu o personalitate puternică, în

jurul căruia s-a format un colectiv

foarte unit; este ambiţios şi perseve-

rent în tot ce face. Prin tot ce a făcut, a

încercat să realizeze în judeţul nostru o

imagine puternică a Băncii Naţionale.

Spiritul de colegialitate

Cu aceleaşi două întrebări l-am abordat şi pe domnul

dr. Andrei Vonea, fost director al Băncii Agricole şi cadru

didactic universitar, care ne-a răspuns cu amabilitatea-i

caracteristică:

1. Ca unul care îl cunosc de peste o jumătate de secol,

colegi fiind din 1951 la Şcoala Medie Tehnică Financiară,

pot să apreciez în cunoştinţă de cauză că principalele


140

calităţi ale domnului Ioan Degău sunt omenia, cinstea şi

spiritul de colegialitate, calităţi pe care le-a moştenit, le-a

practicat şi cu care se va însoţi până în ultima zi a vieţii.

Numai dispunând de asemenea calităţi a reuşit să modeleze

un colectiv de profesionişti ai BNR care au contribuit din

plin la realizările în plan profesional şi nu numai.

Andrei Vonea, Ioan Degău, Szabo Geza (la ziua de

naştere a acestuia) şi Botoş Traian (30 martie 1995).

Am observat că, zilnic, vin la dânsul oameni din

diverse părţi ale judeţului - ba chiar şi din alte judeţe, cu

diferite probleme - de multe ori nelegate de activitatea

instituţiei - şi, totuşi, pentru fiecare găseşte timpul,

răbdarea şi un cuvânt care să-l facă, pe cel care a intrat cu

oarecare sfială, să iasă încurajat, uşurat, mulţumit şi cu

speranţa unei rezolvări dorite. Sunt convins că realizarea

cea mai mare în plan social şi uman o reprezintă modelarea


141

grupului de profesionişti din cadrul Sucursalei Bihor a BNR,

care să poată să continue cu succes ceea ce a realizat dl. Ioan

Degău până la ora actuală. Atmosfera de lucru, întraju-

torarea, spiritul de colegialitate sunt, după părerea mea, tot

atâtea valenţe ale acestui colectiv tânăr, dar de certă

perspectivă.

2. Pe omul şi profesionistul Ioan Degău îl carac-

terizează, deopotrivă, o bună cunoaştere a profesiei

practicate, fapt recunoscut şi la nivel central, cât şi alte

calităţi atât de evidente pentru noi, cei care îl cunoaştem

mai îndeaproape: sârguinţă, punctualitate, sociabil, perse-

verent, autodidact sau, sintetizând, pot să afirm fără teama

de a greşi că el întruchipează pe deplin simbioza "om şi

profesionist".

La BCR Beiuş (5 ianuarie 2007).


142

A vorbi de bine

În ţara asta, a vorbi pe cineva de bine este "aproape o

crimă", eşti suspectat de câte-n lună şi-n stele şi catalogat

în cel mai autentic spirit balcanic drept vândut sau

cumpărat...

Că noi ne-am obişnuit cu orice, nu mai prezintă

importanţă! Ne doare, însă, când un om exemplar, un model

pentru generaţia tânără, pentru azi şi pentru mâine, este

pus sub semnul întrebării, fie doar şi pe la colţuri... Dar,

vorba ceea: Câinii latră, caravana trece! Omul adevărat

sfinţeşte locul şi, mai devreme sau mai târziu, faptele sale

devin pietre de temelie, cărămizi durute dar durabile, în

ziduri. Devin cetate. Iar cetatea înseamnă iubire, adevăr,

bine, frumos.

Faptele domnului Ioan Degău - specialistul bancar,

omul, prietenul, familistul, cercetătorul ştiinţific - răspund

tocmai acestui deziderat şi acestei împliniri. Acestui rost al

fiinţei care se caută şi se găseşte şi, găsindu-se, se dăruieşte

semenilor. Luminând viaţa, dând sens şi frumuseţe

existenţei, schimbând sau "implementând" mentalităţi.

Ridicând, în fond, statui muncii, cinstei, bucuriei de a trăi,

sau - mai simplu - condiţiei umane. Care, în acest univers,

este însăşi mintea şi mâna lui Dumnezeu...


143

Cuvinte şi bani

Ioan Degău, Viorel Horj şi Andrei Vonea, la

sărbătorirea lui Ioan Degău (7 octombrie 2000).

Ca fiu al unui loc în care banul era drămuit la rigoare,

îmi este foarte greu să scriu despre un bancher, ridicat din

teritoriul “sărăciei cu ciucuri". Pentru că n-am să pot uita

niciodată ce panică putea stârni, în satul copilăriei mele,

agentul fiscal care venea să încaseze impozitele. Porţia (cu

accentul pe i), cum i se zicea în graiul paralizat de spaimă al

sătenilor. Cu toate că părinţii mei nu erau atât de

înspăimântaţi de sosirea imprevizibilă a omului, nu-şi

puteau reprima emoţia când vedeau urcând, pe ulicioara ce

dădea către Crişul Pietros, pe Vidul din Păcăleşti, sau pe

Şandra din Lazurii de Beiuş. Amândoi, cu genţile doldora de

acte şi cu figurile încruntate: nu se ştie, din cauza puzderiei

datornicilor, sau a nevoii de a-şi cultiva imaginea de oficiali

implacabili. În mod firesc, băteau cel dintâi la poarta


144

noastră, adică la prima casă ce le ieşea în cale. Noi n-aveam

probleme speciale. Tata, mereu pe drumurile târgurilor din

Munţii Apuseni (Huedin, Hălmagiu, Câmpeni, Vidra,

Sălciua), dar şi a celor de peste Codrul Moma (Pâncota,

Beliu, Gurahonţ), îi cunoştea bine pe amândoi şi-şi făcea cu

ei socotelile, care ieşeau de fiecare dată curate, chiar dacă

nu era acasă. Noi, însă, copiii (eu şi sora mea), priveam

fascinaţi cum unul sau altul dintre cei doi oficiali îşi mutau

porthartul de pe şold pe burtă, îl deschideau apoi şi

scotoceau în el îndelung (cu bunăştiinţă) în căutarea

chitanţierului. După care, muindu-şi în gură creionul

chimic, completau tacticos formularul, în două exemplare.

Aveau o caligrafie desăvârşită, cu volute şi arabescuri

aproape la fiecare literă şi nu puteam să nu văd în ele

semnele magice puse pe poarta de intrare a unei lumi pe

care aveam s-o deschid mai târziu. Deocamdată, însă,

agentul fiscal, isprăvindu-şi onorabil treaba la casa noastră,

se îndrepta spre porţile deja zăvorîte ale celorlalţi săteni,

retraşi instantaneu prin cotloanele lor tainice, după ce

prinseseră de veste, prin cine ştie ce canale misterioase, de

sosirea indezirabilului oficial. Acesta cunoştea stratagema

şi nu forţa nota. Bătea calm la o intrare sau alta, bănuind, cu

siguranţă, pe cel ce se afla dincolo, aşteptând încordat

trecerea primejdiei. Dar drumul lui prin sat (cu accesul

doar la câteva gospodării) era mesajul prevestitor că a doua

descindere în localitate va fi, altfel, împreună cu organele

de ordine, iar oamenii îşi luau, în consecinţă, măsurile de

precauţie, căutând să salveze sechestrele puse pe

sărmanele lor avuturi... Ei, vedeţi, stimaţi cititori, că pentru

un om ca mine, cu manie confabulatorie şi cu fantezia în


145

continuă erecţie, imaginea finanţistului de altădată, a

strângătorului de impozite, omul cu porţia, nu putea fi decât

teribilă. În ea se amestecau, deopotrivă, teama şi respectul,

fascinaţia pentru lumea banilor în teritoriul căreia n-am

păşit niciodată, cu percepţia panicii iscată de sosirea în sat

a zbirului oficial. N-aş putea spune că această imagine a fost

modificată ulterior în aspectul ei contradictoriu.

Dimpotrivă, dimensiunea-i paradoxală a luat proporţii în

anii premergători evenimentelor din Decembrie '89, când,

nu-i aşa?, eram somaţi să plătim, fără să crâcnim, la

soroacele scadente, căldura ce n-o aveam şi lumina ce ni se

lua din apartamentele devenite, iarna, veritabile cavouri; cu

lumânări aprinse în fiecare. Nici după Marea Cotitură (nu

ştiu la dreapta sau la stânga) nu m-am prea omorît eu cu

elucidarea misterului celor ce mânuiau sau răspundeau de

banii publici şi nici de puzderia instituţiilor bancare, cu

sedii mirobolante, răsărite peste noapte. Am făcut, totuşi, o

glumă când am nimerit la una dintre ele, pentru o brumă de

sponsorizare. I-am spus atunci omului de ordine de la

poartă: "Îmi caut colegul de bancă". Acesta era chiar

directorul instituţiei, fostul meu coleg de liceu şi, culmea,

chiar de bancă în clasă, lângă fereastră. Am fost, deci,

anunţat ca făcând parte din tagmă. Pentru câteva momente

devenisem bancher. Ca să vezi cum îşi poate plăti omul

păcatele.

Lucrurile au luat, însă, o întorsătură radicală, când l-

am cunoscut pe Ioan Degău, directorul Băncii Naţionale,

Sucursala Oradea. Mai bine zis când m-am apropiat de el,

pentru că numele şi imaginea lui îmi erau de mult

cunoscute, dar, ca un făcut, întâmplarea ne-a ţinut la


146

distanţă unul de celălalt şi poate că nu degeaba. Pentru că,

o dată confruntaţi, în noi s-au declanşat resorturi ascunse.

Se punea în mişcare un mecanism care fabrica toată mierea

şi dulceaţa vetrei noastre de obârşie. Ne trimiteam mesaje

identice dintr-o vecinătate geografică şi sufletească.

Bunteşti rima perfect cu Drăgăneşti. Descopeream cu uluire

că bem apă din aceeaşi fântână şi că amândoi eram atinşi de

acelaşi "demon": cuvântul. Numai câ la mine "cuvântul" se

decantase, tinzând către arhitecturi abstracte şi calofile, pe

când la el se afla în stare genuină, mustind de toate sevele

şi aromele locului natal. Ne întâlneam, însă, într-un punct

cardinal asupra menirii lui (a cuvântului), capabil să

unească, organic, două entităţi în aparenţă antagonice:

instituţia lirică cu cea bancară, poezia cu moneda.

Asta ar putea suna astfel: cuvântul trebuie să fie ca

banul curat, adică să aibă întotdeauna acoperire în aur.

Subsemnatul a încercat să respecte un asemenea adevăr,

înşirând cuvintele între coperţile câtorva cărţi. Nu ştiu, însă,

dacă cititorii, "forând" în ele, au putut da şi de metalul

preţios. Ştiu, însă, că Ioan Degău îmbină admirabil aurul

vorbelor cu cel al faptelor. Harul lui managerial a fost dublat

de o performanţă deocamdată unică: trei tomuri masive

care-i poartă semnătura, închinate istoriei Băncii Naţionale

a României. Trei lingouri intrând definitiv în Tezaurul ei. Şi

mai ştiu că are o slăbiciune firească pentru cultura

adevărată, sprijinind-o în nedreapta şi istovitoarea ei luptă

cu impostura şi grafomania care o asaltează zilnic.

Argumentul lui în această direcţie nu este lipsit de umor.

Bate mereu monedă pe el:

- "Cultura costă bani, dar incultura... enorm”.


147

Nu-i aşa că are dreptate? Se pare că în această primă

decadă a lunii octombrie, când copacii, arzând în puzderia

lor de culori, plătesc cu aurul frunzelor tributul gliei pentru

dreptul la un nou ciclu vegetal, Ioan Degău îşi pregăteşte o

anume aniversare. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi viaţă

lungă! Eu ţin să-i mulţumesc pentru două lucruri capitale

(de la Capital).

Unu: că mi-a corectat imaginea despre finanţiştii

crunţi şi impenetrabili.

Doi: că m-a ajutat să introduc, în Cetatea Oradiei,

Calul troian, cu toate "consecinţele" care vor deriva de aici.

E mult, e foarte mult, domnilor!

Despre prietenul dispărut

Ioan Degău suferă de un adevărat cult al prieteniei.

Chiar dacă domnia-sa îşi ascunde sentimentele sub o

platoşă de oţel. Chiar dacă încearcă să convingă de

contrariu...

La început de Octombrie, de "Ziua Recoltei", ne-am fi

adunat la Salonta şi am fi ciocnit o cupă de şampanie...

Toader Isăilă ne-a părăsit, însă, pe 11 octombrie 1998. Ne-

a părăsit un specialist de clasă, un om de mare omenie şi

generozitate, un prieten cum rar ţi-e dat să întâlneşti în

viaţă! Pentru cei care l-au cunoscut, cuvintele sunt prea

puţine şi prea neajutorate, lumina fiinţei sale fiind una cu

totul aparte, desprinsă din limanul vrăjit al cerului înstelat

şi din aurul lanurilor strălucind sub soarele şi roua

dimineţii. L-am cunoscut la începutul carierei sale, prin '62,

în locul nostru de baştină, Bunteşti. Venise, proaspăt

absolvent al Institutului de Agronomie Timişoara, entuziast


148

şi pus pe fapte mari, cucerindu-mă cu marea sa dragoste

pentru familie, pentru oameni şi animale, pentru pământ şi

lucrul bine făcut. I-am urmărit, apoi, activitatea - rămânând

în aceleaşi relaţii deosebite - la Direcţia Agricolă Bihor, la

Ministerul Agriculturii, Trustul IAS Timiş, la AGRINSAL

Salonta şi am fost mereu impresionat de performanţele pe

care le obţinea, de echilibrul de care dădea dovadă, de

cultura şi vivacitatea sa, Toader fiind un adevărat magician,

un adevărat dascăl, de unde şi respectul şi preţuirea cu care

era înconjurat.

Cu Toader Isăilă, la Restaurantul Royal din Oradea

(4 mai 1998).

De o vreme, însă, Toader Isăilă îşi plimbă fiinţa prin

Câmpiile Elizee, urmărindu-ne cu zâmbetu-i senin, uneori

cu ochi dojenitori, dar totdeauna cu înţelegere şi gând curat,


149

căci a fost un om de aleasă ţinută sufletească, pe care nici

vremurile, nici semenii nu l-au adumbrit!

... Astăzi, am fi ciocnit, la Salonta, de "Ziua Recoltei'”,

o cupă de şampanie şi-am fi readus de pe canavaua timpului

amintirile tinereţii bunteştene, visele şi împlinirile unei

vieţi puse în slujba celor mulţi...

Dar n-a fost să fie! Totuşi, a fost odată... A fost odată

un om extraordinar, Toader Isăilă, pe care prietenii şi

timpul nu-l uită, căci a scris, cu dragoste şi devoţiune, cu

competenţă şi înalt profesionalism, o pagină de aur în

agricultura Bihorului!...

“Cei care ştiu ca să petreacă”

Cei care ştiu ca să petreacă

Nu se încumetă s-o facă -

Ei s-au retras în plină zi

La adăpost, de tot ce-o fi,

De bombe, de-al tristeţii val

În bunkărul numit Royal,

Dar şi aici, ca altădată,

E atmosfera ionizată.

Sursa, de bine şi de rău,

O ştim: ea este Ioan Degău.

De dragul sursei, iubiţi fraţi,

Vrem ca să fim “contaminaţi”

Cu-aceleaşi necurmate vicii

Numite simplu şi... delicii.

Platouri, ciorbe şi, de-i frig,

Grozavul vin... de Diosig!


150

Să fie-acum, ca altădată,

Iar atmosfera ionizată -

Sursa, la bine şi la rău,

O ştim: ea este Ioan Degău.

Luni, 9 octombrie 2000, într-o ambianţă de zile mari,

la Restaurantul Royal, dl. IOAN DEGĂU, muntele acesta de

suflet al şesurilor bihorene, a fost sărbătorit de colegi şi

prieteni, la încrestarea celei de-a 63-a linii pe "răbojul

vârstelor". A domnit, cu acest prilej, doar veselia şi

seninătatea, clinchetele de cristal ale râsului şi vorba bună

şi de duh. Noi - atât avem de spus: cei peste 80 de invitaţi

au toastat, au cântat şi au dansat pentru un model dc muncă

şi omenie, devoţiune şi corectitudine!

Dar, iată ce spun câţiva invitaţi despre sărbătorit:

Cuvintele sunt prea puţine pentru a putea caracteriza

o personalitate atât de marcantă, cum este cea a domnului

director IOAN DEGĂU.

Totuşi, dacă am spune că, la baza întregii activităţi pe

care o desfăşoară, stă un om corect, integru, de o înaltă

ţinută civică şi morală, de un înalt profesionalism, care se

bazează pe disciplină, ordine şi respect, cred că am defini o

parte a omului de excepţie, care este domnul IOAN DEGĂU.

Un om de bancă desăvârşit, latură pe care şi-a

exprimat-o în cele trei volume "Pagini din Istoria Băncii

Naţionale a României", al căror autor este dânsul.

De multe ori a transformat nopţile în zile, frământat

fiind de diferitele probleme şi situaţii ivite, încercând să le

găsească rezolvări cât mai favorabile.


151

În latura social-umană, prin simplitatea şi modestia

de care dă dovadă, a reuşit să se apropie de salariaţi, între

dânsul şi aceştia nu a existat o relaţie de subordonare, ci

mai degrabă o relaţie bazată pe colegialitate şi respect şi, nu

de puţine ori, i-a susţinut atât pe plan profesional, cât şi în

viaţa personală.

A promovat mulţi tineri, acordându-le deplină

încredere şi căutând să le imprime acestora profesio-

nalismul şi stilul său de muncă, prin aceasta reuşind să

formeze un colectiv unit şi bine pregătit. Drept dovadă a

bunei relaţii pe care o are cu salariaţii băncii, stă mărturie

modernizarea, practic schimbarea din temelii a Sucursalei

Oradea a BNR, creându-se astfel excelente condiţii pentru

buna desfăşurare a activităţii tuturor salariaţilor. Într-un

cuvânt: "DÂNSUL A FOST CREIERUL ACESTEI SCHIMBĂRI

RADICALE". În încheiere (dacă se poate numi astfel), cele

mai mari calităţi ale domnului director IOAN DEGĂU sunt:

CINSTEA ŞI OMENIA. Pentru noi "aţi fost, sunteţi şi veţi

rămâne mereu DOMNUL DIRECTOR".

Cu stimă şi respect pentru tot ce aţi făcut şi faceţi,

Octavian şi Adriana Bogdan (foto, 27 martie 2000)


152

Domnul director Ioan Degău este omul pe care orice

persoană care l-a cunoscut şi l-ar dori ca şef şi, de ce nu,

chiar model în viaţă. În peste un

deceniu de viaţă de când lucrez în

subordinea domnului director, am

remarcat la dânsul omenia, tratarea cu

aceeaşi monedă a subalternilor,

indiferent de funcţie sau naţionalitate.

El este gata să te sprijine oricând, în

orice problemă, înţelegând de fiecare

dată problemele personale şi profesionale ale fiecărui

salariat. Domnul director, pe toţi salariaţii pe care a fost

nevoit să-i disponibilizeze, a reuşit, într-un interval relativ

scurt, să-i reangajeze, prin relaţiile dânsului, la alte unităţi

bancare.

Prin desele deplasări în interes de serviciu pe care le-

am făcut la centrala BNR Bucureşti, am constatat că şi aici

domnul director se bucură de acelaşi respect şi stimă de

care se bucură şi în sucursala noastră. Acest lucru se

datorează atât profesionalismului din întreaga activitate,

cât şi a relaţiilor interumane pe care a ştiut să le cultive.

Frugina Ioan-Gheorghe (foto, 27 martie 2000)

Ceea ce a plăcut, peste măsura obişnuitului, au fost

versurile lui Viorel Horj, încropite printre "cuţite şi pahare"

şi "recitate" artistic, adică... clipind complice din ochi, de

însuşi autorul lor...


153

Cuvinte asemănătoare, rostite din toată inima,

au avut şi doamnele Luminiţa Ţigan, Eugenia

Diţiu şi Andreea Szekely, colege de "suferinţă",

dar mai ales de împlinire profesională ale

etern directorului Ioan Degău.

La aniversare

Pământu-acesta nu e rău

În zarea limpede şi-albastră,

Când mai avem câte-un Degău

Amfitrion la masa noastră.

Ne-a strâns la o aniversară

Şi mici şi mari, precum suntem,

Ca să cunoaştem, bunăoară,

Măsura după care bem.

Noi, însă, veşnic însetaţii,

Bem în neştire şi de-a valma,

Rătăcitori prin timpi şi spaţii.

Paharul mângâind cu palma.


154

Domnul Degău, desigur, ştie

Că palma-i şi pentru pahar,

Şi pentru cei ce vor să fie

Mereu de veghe la “hotar”!...

Deci, cine-s cei care veghează?

Voi, invitaţii, finanţiştii,

De la o bancă precum toate,

În care intră şi artiştii,

Şi care stau în capul mesii

Tinzând, desigur, fiecare,

Nu după lacrima miresii,

Ci după o... sponsorizare.

Să crească veseliei tonul,

Să punem bucuriei roate,

Domnul Degău, amfitrionul,

Le va-mpăca de-acum pe toate.


155

Domnul Degău se “retrage”... O adevărată “bombă” a explodat printre salariaţii

BNR: dl. Ioan Degău, directorul sucursalei, şi-a anunţat

decizia de a se pensiona, după mai bine de patru decenii

puse în slujba sistemului bancar românesc.

Nu sunt ipocrit şi n-aş dori să par desuet, însă ultimii

zece ani au fost foarte grei! M-au obosit, aceşti ani - nu atât

prin surplusul de muncă, prin insomniile şi grijile în plus pe

care mi le-au adus, nu prin ideile reformatoare impuse a lua

formă concretă, cât prin lipsa coerenţei şi a fermităţii

decizionale politic care i-a guvernat. Apoi, trebuie să

înţelegem că vine şi o vârstă când trebuie să ne retragem,

nu pentru că nu am mai fi competenţi sau apţi fizic şi psihic,

ci pentru că trebuie să facem loc tinerilor, sau celor mai

tineri, a căror punere în valoare şi afirmare depinde şi de

înţelepciunea noastră, a celor “bătrâni”... În ultimă instanţă,

ce om adevărat nu doreşte să îmbătrânească frumos?...

Desigur, aş mai putea rămâne în fruntea sucursalei,

dar am urmaşi de nădejde, pe unii i-am crescut chiar eu, şi

ar fi păcat să nu li se pună în evidenţă valoarea şi

capacităţile!... Pe de altă parte, sunt angrenat în câteva

proiecte ceva mai aparte şi am nevoie şi de timp pentru a

finaliza o amplă monografie a BNR-ului bihorean şi a

băncilor care au fiinţat şi fiinţează în acest colţ de ţară...

Nu-mi vine uşor să mă despart de colegii mei - nu de

subordonaţii mei! -, cu care am format o extraordinară

familie, cu care am conlucrat în cel mai desăvârşit spirit

legal şi constructiv...

Mi-a fost greu să iau această decizie, dar era necesară!

În plus, niciodată n-am crezut că sunt cununat cu funcţia de


156

director, niciodată n-am crezut că lumea începe şi se

sfârşeşte cu mine. Eventual, am încercat să imprim ideea

cea mai bună, să cultiv elementele cele mai competente,

chiar dacă un exces de modestie sau de timiditate le ţinea

în umbră...

Public numeros la lansarea volumului I al Paginilor

din Istoria BNR (7 septembrie 1999). În public,

printre alţii: Andrei Vonea, Alexandru Sfârlea, Stelian

Radu Cacuci, Florian Fărcuţa, Petru Birta, Szekely

Gabor, Ioan Curteanu, Ion Seracin, Iancu Sabău,

Augustin Moţ, Alexandru Chişe, Gavril Băncui.

Sunt, oarecum, mulţumit că n-am făcut degeaba

umbră pământului, că, pe cât posibil, am construit şi nu am

demolat, că am reuşit să creez un adevărat colectiv în cadrul

sucursalei, că - cel puţin - am renovat, dacă nu cumva l-am

şi înnobilat!, sediul BNR-Bihor, că am dat prima monografie

- aproape completă - a Băncii Naţionale a României, că am


157

o familie mulţumită, dacă nu chiar fericită, care ştie a preţui

munca şi cinstea...

Nu, nu voi anina nici uneltele, nici grijile şi nici truda

în folosul comunităţii în cui! Cred că, în toată activitatea

mea, prin tot comportamentul meu, am lăsat loc de “bună

ziua!”, că am acţionat doar în cadrul legalităţii, neuitând nici

o clipă că sunt om, că şi cel de-alături este om... Şi, copil din

Bunteştii Bihorului fiind, voi continua - pe alte planuri -

munca în slujba semenilor mei, aşa cum am învăţat de la

părinţii şi strămoşii mei...

La ziua onomastică a lui Ioan Degău (7 ianuarie 2001).

Fiindu-i colaboratori apropiaţi, în editarea masivei şi

ineditei trilogii Pagini din istoria BNR, ştim că aceste cuvinte

nu exprimă simple gânduri nostalgice, că nu sunt “apa de

ploaie” a atâtor “amploiaţi” ajunşi în fruntea bucatelor prin

mânării şi practici oculte, ci paginile curate ale unei

conştiinţe exemplare, ale unui profesionist şi, mai presus de


158

toate, ale unui OM de mare omenie şi cu multă omenie, ale

unui “gospodar” de excepţie şi ale unui întreprinzător

realist, de o deosebită acurateţe, dar şi de mare forţă...

Neangajat politic, fire deschisă, de o modestie uneori

strigătoare la cer, generos şi delicat, dl. Ioan Degău şi-a pus

competenţa, puterea şi timpul în slujba locului de muncă,

având ca deviză înţelepciunea şi îndemnul potrivit cărora

omul sfinţeşte locul, devotându-se - cu loialitate şi sacrificiu

- sistemului bancar românesc, în special instituţiilor din

Bihor, unde a funcţionat, culegând aprecierile unanime ale

colegilor şi ale “superiorilor” ierarhici, şi nu mai puţin ale

specialiştilor şi prietenilor, care au văzut totdeauna, în

domnia-sa, omul potrivit, la locul potrivit...

La BNR Sucursala Bihor, alături de colegii de la Serviciul

Contabilitate (27 martie 2003).


159

Nu putem încheia aceste rânduri, scrise dintr-un

adânc respect şi din inimă, cu o mare doză de regret, fără a

cita aprecierea d-lui Balaci, membru al Uniunii Scriitorilor,

la adresa trilogiei Pagini din istoria BNR (Casa de Presă şi

Editură “Anotimp”, I-II, 1999; III, 2000), cuvinte entuziaste,

dar pline de miez şi legitimă valorizare: “Aidoma lui

Eminescu, care se arăta entuziasmat când privea “zilele de-

aur a scripturilor române”, autorul lucrării de faţă şterge

colbul de pe cronice bancare pentru a aduna, bob cu bob,

tezaurul de idei şi fapte în plan financiar, bancar şi

economic al unei naţiuni întregi, atât înainte de Marea

Unire, cât şi după acest eveniment, evidenţiind puterea

exemplului înaintaşilor ca o încurajare şi chiar o garanţie a

succesului, atât pentru cei prezenţi, cât şi pentru cei viitori,

cartea de faţă reprezentând un act eminamente patriotic

din partea unui om care-şi îngăduie - cu o superbă modestie

- să dea un exemplu tuturor celor care vor lupta necontenit

pentru propăşirea Băncii Naţionale a României”.

La unul dintre numeroasele evenimente organizate

de dl. Ioan Degău, de la stânga la dreapta: Gelu Balaci,

Florian Popa, Liviu Popa, Cristi Sereş, Nicolae Moga

şi Miron Horgiu (7 ianuarie 2003).


160

Dovedind, de-a lungul unei vieţi, că este un om

exemplar, dl. Ioan Degău, ”se retrage”, dar nu abdică de la

muncă şi de la uneltele specialistului. Domnia-sa doar îşi

schimbă locul de activitate. Încercând să-i dea consistenţă

şi acestuia, sfinţindu-l prin devoţiunea, onestitatea şi

tenacitatea unui om în plină vigoare şi de o forţă creatoare

aparte.

De-adevăratelea, însă, dl. Ioan Degău rămâne pe loc,

vorba poetului:

“Iar noi locului ne ţinem,

Cum am fost, aşa rămânem”...


161

Viaţa unui bancher, II (2015). Confesiuni, evocări, interviuri, reportaje

Miron Blaga

Ioan Laza

Vasilică Ichim

Dl. Ioan Degău, la Agenţia CREDITCOOP , alături de colegi

(7 octombrie 2014).


162

După 15 ani...

Iată-ne în primăvara lui 2015, la o masă din biroul

d-lui Ioan Degău, la CREDITCOOP , reînnodând firul „vieţii

unui bancher”. Amfitrionul, după 15 ani, pare neschimbat:

acelaşi păr cărunt, aceeaşi frunte înaltă, îngândurată,

aceeaşi ochi vii, neastâmpăraţi, acelaşi chip luminos, senin,

care incită la dialog şi bunădispoziţie. De la începutul verii

lui 2000, pare să nu se fi schimbat nimic, cu excepţia

biroului: mai mic, mai arid, dar tot ticsit de dosare, hârtii,

cărţi...

Ne-am întâlnit de numeroase ori, în acest interval,

am colaborat la realizarea unor cărţi, ne-am întreţinut mai

mult decât prieteneşte la lansarea lor, la onomastica

numelui (Sf. Ioan, 7 ianuarie), la aniversările zilei de

naştere (7 octombrie) etc., ba am şi discutat despre un

volum biografic, o carte mai ca nealtele, ne-am întreţinut la

o cafea cu evenimentele stringente sau mai aparte ale zilei...

Acum, însă, încercăm să reluăm firul unei discuţii extrem de

interesante şi instructive încetate „brusc” spre finele

primăverii anului 2000...

− Domnule director, reîntorcându-ne cu ani în urmă,

v-aţi pensionat în iulie 2000 şi chiar v-aţi anunţat, atunci,

intenţia de a vă retrage la Beiuş, unde, împreună cu familia,

puseserăţi pe picioare firma „Desira”. Ce s-a întâmplat de

atunci, cum s-au schimbat planurile?

− Sunt multe de spus, mai ales că „ socoteala de-acasă

nu se potriveşte totdeauna cu cea din târg”, deşi, după cum

mă ştiţi, la mine vorba-i vorbă!... M-am pensionat în 15 iulie

2000 şi voiam, într-adevăr, să mă retrag în universul meu


163

beiuşean, unde aveam atâtea de făcut!... N-a fost să fie, însă,

sucursala bihoreană a BNR mai având nevoie de mine, de

experienţa şi cunoştinţele mele, de consilierea mea, mai

ales că restructurările şi reorganizarea erau încă în plină

desfăşurare. Aşa că am mai rămas doi ani, până în 15

octombrie 2002, pe diferite posturi de execuţie, ajutând

când a fost cazul, consiliind tânăra nouă conducere... Apoi,

din acelaşi 15 octombrie, mi s-a propus să preiau

conducerea Agenţiei Oradea a CREDITCOOP , iar „ban-

cherul” din mine a acceptat, mai ales că era mult de muncă,

de la amenajarea sediului şi până la selecţia personalului,

câştigarea încrederii clienţilor şi celelalte. Aşadar, am

pornit la treabă, convins fiind că, şi aici, pot să contribui la

„solidificarea” unei instituţii şi la schimbarea în bine a lumii

financiare în care am fost angrenat atâţia ani! Deci,

premonitoriu, încheiaţi cartea din 2001: „ Iar noi locului ne

ţinem/ Cum am fost, aşa rămânem”... Dacă vreţi, câte ceva

despre activitatea mea la această unitate, aveţi în

interviurile publicate în presa locală a vremii…

Chiar dacă nu oferă detalii deosebite şi picante,

vorbesc, totuşi, despre o anume perioadă din munca mea şi,

nu mai puţin, a acestei unităţi: poate, fiind luate în febra

acelor momente, sunt, totuşi, mai edificatoare decât ce v-aş

spune eu astăzi...


164

Agenția Oradea a CREDITCOOP

se mută în casă nouă

Reţeaua cooperatistă CREDITCOOP - Casa Centrală şi

Cooperativele afiliate - a primit autorizarea de funcţionare

din partea Băncii Naţionale a României, în temeiul

articolului 142 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.

97/2000, aprobată prin Legea 200/2002. Despre evoluţia

înregistrată în ultimii ani de această reţea, precum şi despre

produsele bancare pe care le pune la dispoziţia bihorenilor,

am stat de vorbă cu Ioan Degău, directorul CREDITCOOP

Casa Centrală - Agenţia Oradea.

La sediul Creditcoop , cu salariaţii (7 ianuarie 2003).

- Ce a însemnat pentru reţeaua cooperatistă CREDIT-

COOP "certificatul" de autorizare primit din partea Băncii

Naţionale a României?


165

- Hotărârea 59 din 6 septembrie 2002 a Băncii

Naţionale a României a avut o importanţă deosebită pentru

membrii cooperatori şi lucrătorii din sistem, astfel fiind

continuată o fructuoasă tradiţie şi, mai mult, fiind oferit un

plus de încredere unităţilor, care au primit autorizarea de

funcţionare. Autorizarea reţelei naţionale CREDITCOOP a

fost percepută ca un moment însemnat în istoria de peste

150 de ani a cooperaţiei de credit, datorită implicării active

a acestor unităţi în viaţa comunităţilor din care fac parte şi

răspândirii lor până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării.

În urma procesului lung şi dificil al autorizării, seriozitatea

şi experienţa lucrătorilor din sistemul CREDITCOOP au fost

recunoscute, fiind apreciat faptul că în unităţile cooperaţiei

de credit s-a depăşit preocuparea pentru câştigul imediat,

fiind respectate principiile cooperatiste şi valorile societăţii

contemporane.

- Care este structura actuală a reţelei CREDITCOOP ?

- La 31 decembrie 2005, reţeaua CREDITCOOP

numără 124 cooperative de credit, cu 769 puncte de lucru,

iar numărul total al membrilor era de 770.000, în creştere

cu peste 10.000 faţă de anul precedent. Judeţul Bihor deţine

în prezent 14 cooperative de credit, cu peste 34.000

membri cooperatori, realizând un profit net de peste 14

miliarde lei la 31 august a.c. Puterea economică a coopera-

tivelor de credit din Bihor le situează pe primele 10 locuri

din ţară. Această realizare este rodul muncii celor 14

consilii de administraţie şi a tuturor salariaţilor încadraţi în

aceste unităţi, apreciază directorul Agenţiei Oradea.

- Când a luat fiinţă Agenţia Oradea şi cum aţi

caracteriza activitatea acesteia de-a lungul timpului?


166

La Restaurantul Dacia (Oradea), la ziua onomastică a lui

Ioan Degău (7 ianuarie 2003).

- Cu ocazia autorizării reţelei CREDITCOOP s-a

hotărât şi înfiinţarea a 21 agenţii, care să deservească din

punct de vedere bancar cooperativele de credit, precum şi

alte persoane fizice şi juridice, cărora să le acorde credite şi

să le constituie depozite, operaţiuni pe care le derulează în

aceleaşi condiţii ca şi orice altă bancă comercială. Începând

din septembrie 2002, şi la Oradea funcţionează o astfel de

instituţie, sub denumirea de "CREDITCOOP Casa Centrală -

Agenţia Oradea", care, iniţial, şi-a desfăşurat activitatea în

sediul Cooperativei de Credit "Dacia" Oradea, iar după o

scurtă perioadă de timp (6 luni de la înfiinţare), s-a mutat

în sediul Băncii Naţionale a României - Sucursula judeţului

Bihor. Datorită permanenţei dezvoltări a cooperativelor

arondate Agenţiei, precum şi a propriei activităţi, prin

diversificarea produselor bancare oferite atât coopera-

tivelor, cât şi persoanelor fizice, altele decât membrii

cooperatori, precum şi persoanelor juridice, Agenţia a

înregistrat an de an rezultate notabile.


167

- În prezent, vă desfăşuraţi activitatea într-un spaţiu

închiriat de la Sucursala Judeţeană a BNR. Aţi luat în calcul

achiziţionarea unui sediu propriu?

- Pentru desfăşurarea activităţii în condiţii şi mai

bune, cu sprijinul CREDITCOOP Casa Centrală, în special al

preşedintelui Adrian Morar, în aprilie 2004 a fost

achiziţionat un spaţiu, în suprafaţa de 150 mp, situat în

centrul Oradiei, pe Bdul Gen. Magheru, nr. 44-46. Chiar în

aceste zile, am ajuns la finalul lucrărilor de amenajare.

Astfel, începând cu 9 octombrie a.c., clienţii actuali şi viitori

vor putea beneficia nu numai de servicii dintre cele mai

avantajoase, atât în ceea ce priveşte acordarea creditelor,

dar şi a constituirii depozitelor, ci şi de condiţii cât mai

moderne. Mai mult, aici vor putea fi achitate şi facturile

Electrică, iar, pe viitor, facturile telefonice, dar şi plata

pensiilor. Pe această cale, Agenţia Oradea a CREDITCOOP

ţine să mulţumească conducerii Sucursalei Judeţene a BNR

pentru condiţiile oferite în perioada funcţionării în spaţiul

respectiv, precum şi partenerilor care au contribuit la

amenajarea noului spaţiu: SC Edilconeco SRL Oradea,

reprezentată prin ing. Constantin Chiruţa şi ing. Dorel

Negrău; SC Coralex Com SRL Oradea (ing. Rareş Chiorean şi

ing. Liviu Pop), SC Pajero Oradea (ing. Gabriel Maricescu);

SC Ariola Oradea (Varga Csaba) şi SC Viomob Oradea

(Viorel Ungur). De asemenea, conducerea Agenţiei le

mulţumeşte şi salariaţilor proprii pentru susţinere şi, nu în

ultimul rând, clienţilor care aleg produsele bancare

"marca" CREDITCOOP, asigurându-i că nu vor regreta

alegerea făcută.


168

Bancherul din spatele cărţilor

Nu sunt mulţi bihoreni care se pot mândri că deşi

ocupă funcţii importante nu au uitat de unde au plecat. Că

poartă încă satul natal în suflet, că îi ajută pe cei care se

îngrijesc de folclor şi tradiţii în cel mai concret mod şi că, pe

lângă munca de zi cu zi, investesc timp şi pasiune în cărţi

care să netezească paşii prin lume ai celorlalţi.

Un astfel de exemplu este fostul director al sucursalei

Bihor a BNR, Ioan Degău, care a îmbinat într-un mod inedit

lucrări tehnice şi complexe de economie, cum este: Pagini

din istoria Băncii Naţionale a României (3 volume) cu cărţi

despre folclor şi tradiţii, cum este: Monografia comunei

Bunteşti. Înţelegând necesitatea apariţiei pe piaţă a unei

cărţi care să sprijine cultura tradiţională, Ioan Degău a

investit aproximativ 3 miliarde de lei vechi în apariţia unor

cărţi, fiind un fel de Mecena al scriitorilor talentaţi dar cu

posibilităţi financiare modeste.

Diploma de excelenţă din partea Ministerului Culturii

Ajuns bancher, Ioan Degău nu şi-a uitat niciodată

originile, dedicând următoarele cărţi acestora. Vorbim aici

despre „Antologie din cântecele care au însoţit istoria, fiinţa

şi conştiinţa neamului” (2001), „Un mugur de zbor” (2003)

şi „Monografia comunei Bunteşti”, în 2 exemplare (2004).

Doi ani mai târziu, în 2006, a urmat cartea „O bancă

şi bancherii ei”, în care sunt cuprinşi nu mai puţin de 90 de

ani din activitate ai băncii. Monografia „Beiuşul şi lumea lui”

(2008-2009), publicată în 4 volume, are peste 4000 de

pagini şi a fost scrisă împreună cu 20 de specialişti în


169

istorie, geografie, biologie, litere, sociologie, economie,

etnografie şi folclor şi religie. Pentru această lucrare, Ioan

Degău a devenit cetăţean de onoare al Beiuşului.

Au urmat alte lucrări importante, „Cântecul de după

cântec” - lucrare publicată în două volume (2010), „Când

mugurii de zbor dau în floare” (2012) şi „Crişana

tradiţională” (2013).

În anul 2002 scriitorii bihoreni Viorel Horj, Paşcu

Balaci şi Miron Blaga i-au dedicat volumul omagial „Viaţa

unui bancher: Ioan Degău”, iar în 2010 a fost distins cu

diploma de excelenţă de Ministerul Culturii şi Patri-

moniului Naţional.

La Beiuş, în octombrie 2007, împreună cu Szatmari

Ştefan (Pişti).

Ioan Degău nu a ajutat doar scriitorii aflaţi la început

de carieră. A mai donat bani unor biserici, unor fundaţii şi


170

oameni bolnavi. „Majoritatea îmi mulţumesc, mă amintesc,

întreabă de mine” spune bancherul care va rămâne mereu

credincios ideii că rolul lui pe acest pământ este acela de „a

lăsa ceva în urmă”.

Cel mai premiat judeţ din România

„Să ştiţi că activitatea noastră a fost rodnică, „băncile”

noastre fiind mereu premiate în ultimii ani”, spune dl.

Degău. Toate aceste distincţii se adaugă activităţii de

excepţie desfăşurate în reţeaua băncilor cooperatiste, acolo

unde băncile din Bihor sunt cele mai apreciate din România.

După cum se ştie, în ţara noastră, primele forme ale

cooperaţiei de consum au apărut cu mai bine de 160 de ani,

mai exact în anul 1851, când a luat fiinţă prima bancă

populară din Ardeal, în ţinutul Bistriţei.

La nivelul judeţului Bihor, reţeaua CREDITCOOP

cuprinde trei bănci cooperatiste: Dacia Oradea, Stejarul

Marghita şi Izvorul Ştei. Cele trei unităţi numără, împreună,

35.607 membri cooperatori, constituind un capital de 12,6

milioane de lei.

Dintre cele 770 de unităţi ale băncilor cooperatiste,

unităţile din Bihor au fost întotdeauna printre cele mai

profitabile din ţară.

Conform Raportului anual din 2011, CREDITCOOP -

ul bihorean ocupă locul I pentru „cel mai mare capital

social”, locul I pentru „cel mai mare sold al plasamentelor”

şi locul I pentru „cea mai bună performanţă bancară”. Lor li

se adaugă locul II şi III pentru „cel mai mare profit”,

respectiv pentru „cel mai mare sold al surselor atrase”.


171

Şi anul 2012 a fost la fel de productiv. Conform

Raportului anual, obţinem locul I pentru „cel mai mare

capital social”, locul I pentru „cel mai mare sold al

plasamentelor” şi locul I pentru „cel mai mare sold al

surselor atrase”. Cam la fel s-a întâmplat şi în 2013, şi în

2014.

Creierul din spatele succeselor CREDITCOOP

Aceste premii câştigate la nivel naţional, acolo unde

există o concurenţă acerbă, arată pe de o parte că bihorenii

sunt mulţumiţi şi preferă băncile cooperatiste şi că

responsabilii de aceste bănci sunt oameni harnici şi

manageri de elită. Lor li se adaugă şi un management

eficient al factorilor de decizie de la Bucureşti, în principal

al preşedintelui consiliului de administraţie, dr. Adrian

Morar. „Faptul că reţeaua CREDITCOOP a ajuns astăzi la

aceste performanţe i se datorează preşedintelui dr. Adrian

Morar. El este creierul din spatele acestor realizări.

Managementul de la centru se simte bine şi în teritoriu şi

este un imbold pentru noi toţi”, a explicat Ioan Degău.

Dr. Adrian Morar conduce CREDITCOOP din 2001,

timp în care reţeaua a devenit din ce în ce mai performantă.

”În orice moment de analiză a activităţii noastre, privim cu

respect spre istoria sistemului bancar cooperatist din

România, care îşi are începuturile în urmă cu 160 de ani.

Experienţa acumulată de-a lungul existenţei organizaţiilor

cooperatiste de credit, în diferite forme de organizare şi sub

mai multe denumiri, ne-a insuflat curajul abordării pozitive

a problemelor cu care ne-am confruntat şi în ultimii ani.

Fondurile proprii au crescut de la an la an, în special pe


172

seama măririi capitalului social, fapt care a permis băncilor

cooperatiste să desfăşoare o activitate cu costuri

rezonabile. Chiar şi în condiţiile în care capitalul băncilor

cooperatiste este variabil, totuşi, el a crescut şi în 2012,

când s-a înregistrat o creştere de 3 % faţă de anul anterior,

iar indicatorul de solvabilitate în reţeaua Creditcoop s-a

situat la un nivel ridicat, respectiv 31%, „unul dintre cele

mai bune din sistemul bancar”, a explicat dr. Adrian Morar

în Raportul anual pe anul trecut.

La doar 43 de ani, ca o recunoaştere a meritelor sale,

dr. Adrian Morar a fost decorat în 2004 de către

Preşedintele I. Iliescu cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în

grad de Cavaler.

Respectul pe care i-l poartă Ioan Degău lui Adrian

Morar a fost mereu un imbold pentru bancherul bihorean

în munca sa şi în dragostea arătată celor din jur. Acest

respect l-a făcut să-şi întoarcă mereu faţa spre plaiurile

natale şi să sprijine, ca un adevărat mecena, proiectele

culturale şi artistice ale celor mai vrednici dintre fiii

Bihorului.


173

La curtea zeului Ban

Plecarea, în cumpăna lui octombrie 2002 de la

Sucursala Bihor a BNR, după ce a lăsat în urmă şi trei

volume cronicăreşte botezate Pagini din istoria BNR, n-a

însemnat pentru Ioan Degău depunerea armelor. Cu

aceeaşi dată, domnia-sa a preluat directoratul Agenţiei

Oradea a Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP ,

rămânând pe mai departe slujbaş la curtea „zeului ban”.

Cât de „temperate” au fost însă relaţiile bancherilor şi

nu numai cu puterea politică de până în 1990, iată un

episod în care protagonist este tocmai guvernatorul BNR,

Florea Dumitrescu. Ioan Degău îşi aminteşte că printr-un

decret din vara lui 1986 obişnuitul plan de credite avea să

fie înlocuit cu planul de finanţare a activităţii economico-

sociale. Noul instrument de planificare, întocmit

trimestrial, pe baza indicatorilor de plan, urmărea o

scurtare a ciclurilor de producţie, în esenţă o îmbunătăţire

a circuitului financiar, a rotaţiei banilor. în realitate, însă,

lucrurile se complicau de la o lună la alta. Nefundamentarea

reală a indicatorilor de plan, în acord cu posibilităţile

concrete din unităţile economice, a bulversat circuitul

economic. Autogestiunea economică a întreprinderilor nu

avea cum să funcţioneze pe dorinţe. Decretul nr. 249/12

iulie 1986 prevedea că finanţarea mijloacelor circulante ale

unităţilor economice se asigură din fonduri proprii, adică

din sumele încasate din activitatea desfăşurată. Creditele

bancare, reţine Ioan Degău, se acordau doar în completarea

acestor sume, în limitele aprobate prin planul de finanţare

nou introdus. Coşmarul începea din momentul neîn-casării


174

produselor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor

prestate, datorită incapacităţii de plată a unor beneficiari.

Aşa s-a ajuns la un blocaj în lanţ în întreaga economie, care,

potrivit unei afirmaţii a guvernatorului Florea Dumitrescu,

generos mediatizată, atinsese la sfârşitul anilor 1987-1988

peste 100 de miliarde de lei.

În asemenea circumstanţe, BNR împreună cu

celelalte bănci şi Ministerul Finanţelor au propus Guver-

nului o acţiune de decontare prin compensare a plăţilor

restante. Acolo unde plăţile nu acopereau nivelul prevăzut

al încasărilor se acordau credite de compensare rambur-

sabile în 90 de zile. Aprobată de Ceauşescu, operaţiunea a

deblocat circuitele financiare pentru 1987. în 1988,

Consiliul de Conducere al BNR a inclus în acest regim de

compensare şi cooperativele agricole de producţie,

motivând că acestea aveau datorii către combinatele de

îngrăşăminte chimice şi alte întreprinderi de stat.

La ziua de naştere a lui Ioan Degău, de la stânga la

dreapta: Liviu Popa, Cristian Sereş, Ioan Degău, Miron

Horgiu şi Nicolae Moga (7 octombrie 2007).


175

Deşi acceptase după insistenţe şi acest demers,

Nicolae Ceauşescu, iritat de faptul că unităţile agricole

aveau cereale şi alte produse în stoc pe care nu le

valorificau, şi, bineînţeles, informat de „binevoitori”, a

sfârşit prin a nu recunoaşte aprobarea dată, anchetându-i

şi schimbându-i din funcţie pe guvernatorul BNR, viceprim-

ministrul care coordona problemele economice de această

natură, ministrul finanţelor, precum şi pe preşedintele

Băncii pentru Agricultură şi Industria Alimentară. Era un

caz tipic în care indicaţiile de partid erau mai tari decât

legile.

Inevitabil, dialogul cu un bancher alunecă spre starea

economiei româneşti de azi, supusă legităţilor pieţei libere.

Ioan Degău este un profesionist care poate scruta cu

luciditate şi detaşare realităţile economice din sistemul

centralizat de conducere de dinainte de 1990, dar şi

evoluţiile din sfertul de veac trecut de la evenimentele din

decembrie 1989. Nu se numără între nihiliştii care bat toaca

clamând din răsputeri că în regimul Ceauşescu România n-

a contat economic.

Ignoranţa sau reaua credinţă nu pot duce la nimic

bun. România a avut în aceea perioadă o industrie şi o

agricultură în continuă dezvoltare şi diversificare, atât cât

permiteau legităţile şi confruntările blocurilor economice,

în speţă Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), şi

viziunea puterii politice de atunci asupra dezvoltării

economice.

Sunt şi pot fi discutate fără îndoială aspectele de

eficienţă investitională, aderenta scăzută la ramurile

industriale de vârf, cu valoare adăugată ridicată şi consum


176

redus de materii prime şi energie, caracterul energofag al

capacităţilor dezvoltate, necorelarea lor cu resursele

interne impactul asupra mediului.

Ioan Degău, la Restaurantul Dacia din Oradea, cu Andrei

Vonea şi Szabo Geza (7 ianuarie 2003).

Chiar dacă pe ansamblu raportul calitate/progres

tehnic n-a reprezentat decât mai mult declarativ cheia

opţiunilor de dezvoltare economică din acei ani, alocările

de resurse în acest sens lăsând de dorit, accentuând în acest

fel decalajul faţă de alte economii, totuşi România realiza o

gamă de produse pe care le exporta cu succes pe pieţele

libere occidentale şi transatlantice, pieţe extrem de

competitive şi exigente. Din nefericire, însă, în 1990 şi o

bună perioadă după aceea, guvernanţii n-au văzut în acea

industrie decât „un morman de fier vechi”, cum o cataloga

premierul de atunci, Petre Roman fără a contura o strategie

de restructurare selectivă a acesteia şi de retehnologizare

care să o relanseze. Nenorocirea este că românii s-au

ocupat prea mult de împărţirea proprietăţii şi nu de


177

înmulţirea acesteia, cum sugestiv califica starea de fapt

prof. univ. dr. Marin Dinu.

Perioada postcomunistă a însemnat pentru România

decapitalizare şi dezindustrializare, diagnostichează Ioan

Degău. Parcă a fost un blestem, adaugă domnia sa, să nu

vedem ce fac cei din vecinătate. Ungaria nu a destructurat

imediat şi total formele de proprietate, asigurând

stabilitatea producţiei, inclusiv în agricultură. Polonia nu a

paralizat complet sistemul bancar şi nici pe cel industrial,

beneficiind şi de experienţa economică privată semni-

ficativă acumulată în timpul regimului comunist. Nu e de

mirare că Polonia a suportat mai uşor consecinţele crizei

economico-financiare, câtă vreme băncile proprii deţin

peste 30% din cota de piaţă. Cehia, la rândul ei, n-a

transferat fără echivalenţă părţi din proprietatea publică

propriilor cetăţeni, punctează Ioan Degău.

Ioan Laza (în picioare), vorbind despre realizările lui

Ioan Degău (alături). Asistă, în imediata apropiere,

istoricul Mihai Drecin şi scriitorul Miron Blaga (ziua de

naştere a lui Ioan Degău, sărbătorită la Restaurantul

Dacia, 7 octombrie 2002).


178

România nu are un model de dezvoltare economică,

este de părere experimentatul bancher. Nu avem o strategie

care să definească priorităţile structurale, de parcă nu

interesul naţional trebuie să fie capătul lucrurilor. E la

îndemâna oricui să observe că restructurarea industrială,

atâta câtă e, s-a realizat prin „influenţe exclusiv externe”,

împărtăşind astfel opinia profesorului univ. dr. Mircea

Coşea, fost vicepremier şi preşedinte al Consiliului pentru

Strategie şi Reformă.

Apelând la registrul de evaluări al aceluiaşi

binecunoscut expert în macroeconomie, Ioan Degău

opinează că problema de fond este nu doar că industria

românească este una „manufacturieră de asamblare” şi

nicidecum una „de inovare şi cercetare”, ci faptul că acest

proces se accentuează, îndepărtându-se de tendinţele

economiilor dezvoltate. Cu circa un sfert din media

europeană a cheltuielilor pentru cercetare şi aflaţi la un

sfert din PIB-ul european/locuitor, suntem în evidentă

pierdere de viteză faţă de cele patru ţări postcomuniste din

Europa Centrală (Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia), care

sprintează spre valori apropiate de media Uniunii

Europene, cifrată la 2,06% din PIB, făcându-le mult mai

atractive pentru investitorii străini. Ca să nu mai pomenim

de „modelul nordic”, de Finlanda şi Suedia, care alocă

aproape 4% pentru educaţie şi cercetare.

Revenind la cazul României, observă Ioan Degău, nu

este firesc să excluzi sectorul privat din această ecuaţie, de

vreme ce resursele statului sunt drămuite.


179

Ioan Degău (în picioare), alături de Viorel Horj (stânga),

Miron Blaga (vorbind) şi Andrei Vonea (dreapta), la ziua

onomastică a lui Ioan Degău, 7 ianuarie 2003.

Experienţa Renault, prin investiţia de pe platforma

Titu, este singulară, ceilalţi investitori străini, acuzând o

legislaţie deloc prietenoasă pentru asemenea plasamente,

preferând să concentreze activităţile de acest gen în ţările

de origine ale concernelor multinaţionale care activează în

România. O creştere masivă a investiţiilor în cercetare ar fi

un vector de recalibrare a economiei, de plasare pe un

palier superior în competiţia de pe piaţa internaţională.

Este o realitate faptul că, după mai bine de două

decenii, România înregistrează o anumită stabilitate

macroeconomică.

O stabilitate „similară celei din ţările dezvoltate ale

Europei”, completează Ioan Degău, citând-ul pe

economistul-şef al BNR, Valentin Lazea. Exprimată mai pe

înţeles, această stabilitate înseamnă un deficit bugetar de


180

circa 2% din PIB, deficit de cont curent în aceeaşi marjă, o

rată a inflaţiei şi o creştere a PIB tot de 2%. Este

îmbucurător că sunt tot mai multe sectoare cu o

productivitate sporită a muncii şi o valoare adăugată mare,

că în exporturile industriale creşte ponderea produselor de

medie şi înaltă tehnicitate. Din datele furnizate de Banca

Naţională a României, menţionează Ioan Degău, aflăm că la

mijlocul anului 2013 investiţiile străine directe depăşeau

60 de miliarde de euro, îndreptate în ordine spre industrie,

intermedieri financiare (bănci, asigurări, fonduri de

investiţii), comerţul en-gros şi cu amănuntul, construcţii,

tehnologia informaţiei. Notabil este faptul că întreprin-

derile care au funcţionat cu investiţii străine directe au

asigurat 70,3% din volumul exporturilor, din care 60,6%

reprezintă aportul unităţilor de acest tip din industrie. Este

o dovadă că, mai presus de orice speculaţii, capitalul străin

nu a venit doar cu resurse financiare şi cu tehnologii

superioare, ci şi cu o organizare superioară a producţiei şi

a desfacerii mărfurilor.

Economistul Ioan Degău aduce însă în discuţie un

ghem de probleme care aşteaptă soluţii din partea

decidenţilor. Indiscutabil, în acest moment, dezvoltarea

economiei este dependentă de intrările de capital. Guvernul

ar trebui să blocheze într-un anume fel, printr-un set de

măsuri protecţioniste, accesul companiilor transnaţionale

care plătesc salarii nejustificat de mici în raport cu

productivitatea muncii.

În context, este de aceeaşi parte a baricadei cu

rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr.

Marilen Pirtea, care declara într-un articol: „Guvernanţii ar


181

trebui să înţeleagă că un şomaj redus, bazat pe un exces de

locuri de muncă prost plătite reprezintă un risc macro-

economic extrem de dezvoltare prin... subdezvoltare”.

Ziua onomastică a lui Ioan Degău, 7 ianuarie 2003.

De la sine înţeles, câtă vreme creşterea puterii de

cumpărare a salariaţilor se plasează sub nivelul de creştere

a PIB, cererea internă va fi afectată. Valoarea medie a

câştigului salarial mediu lunar a fost în 2013 de 1622 de lei,

adică vreo 367 de euro sau mai puţin de 10 lei pentru o oră

lucrată. Cu asemenea câştiguri, de ce să ne mirăm de

evoluţia modestă a cererii interne sau de dificultăţile

întâmpinate în rambursarea creditelor? - se întreba retoric

Ioan Degău. Mai mult, un raport al Băncii Mondiale

dezvăluia că România are cea mai ridicată rată cumulată a

contribuţiilor sociale pe angajatori şi angajaţi din regiune,

de 55% din salariu, ceea ce, menţionează documentul,

poate favoriza munca la negru, cu efect negativ asupra

veniturilor colectate.


182

La Restaurantul Dacia, ziua de naştere a lui Ioan Degău,

7 octombrie 2002.

Oricâtă bunăvoinţă ar avea, explică Ioan Degău,

acţiunile băncilor, îndeosebi a celor centrale, nu pot

substitui reformele structurale, cel mai adesea dureroase şi

nepopulare. Prăbuşirea pieţelor financiare a afectat băncile

comerciale, diminuându-le capacitatea de a acorda

împrumuturi. Condiţiile de creditare s-au înăsprit. Băncile

trebuie să-şi asigure o rezervă de capital mai substanţială.

Băncile centrale n-au rămas impasibile, reducând dobânda

de politică monetară şi sprijinind sub diverse forme

recapitalizarea băncilor. Semnalele dinspre agenţii

economici arată că sunt necesare măsuri sporite de

facilitare a creditării, inclusiv la nivelul dobânzilor

practicate către întreprinderi.

La rândul lor, băncile au nevoie de stabilitatea

dobânzilor pentru a relua „în forţă” creditarea. BNR, prin

vocea guvernatorului Mugur Isărescu, a anunţat la

începutul lui august 2014 că obiectivul este de a apropia


183

mai mult dobânzile pe piaţa in-terbancară de rata dobânzii

de politică monetară, rezuma Ioan Degău.

Ziua de naştere a lui Ioan Degău (7 octombrie 2002).

Nu e deloc simplu nici cu mişcările de curs, BNR fiind

îndeaproape preocupată de a ţine cursul relativ stabil prin

politica de dobânzi. Guvernatorul a explicat că o apreciere

masivă a cursului poate să se soldeze cu închiderea unor

întreprinderi, cu toate problemele sociale pe care le

presupune o asemenea măsură extremă. Un lucru e

limpede, crearea de locuri de muncă şi creşterea veniturilor

în general trebuie să se bazeze pe reforme structurale

direcţionate spre sporirea eficienţei şi a productivităţii.

Ţările dezvoltate economic - Franţa, Italia, Marea

Britanie ş.a. - vorbesc tot mai insistent despre reindus-

trializare, pentru a absorbi problemele sociale şi a

impulsiona creşterea economică.


184

Din alchimia unor „consangvinităţi”

profesionale

Într-o viaţă de om, Ioan Degău a cunoscut puhoi de

lume. Uşa biroului său a fost deschisă pentru oricine. Şi dacă

n-a izbutit din cine ştie ce pricini să-l ajute, cel care i-a

trecut pragul tot s-a ales cu o vorbă bună, cu o încurajare.

N-a promis niciodată mai mult decât a putut împlini. În toţi

aceşti ani, a trăit experienţe unice în preajma unor oameni

de care se simte sufleteşte şi profesional legat. Oameni care,

dincolo de afinităţi de branşă, proprii „lumii bancherilor”, i-

au fost mentori. Oameni cărora le datorează mult în cariera

sa. Iscodindu-l mereu despre alchimia acestor relaţii, ne-am

lămurit lesne că pentru el personalităţile în cauză sunt

oameni ai datoriei, oameni care s-au ridicat deasupra

aşteptărilor. Despre aceste „cosangvinităţi”, frânturile de

viaţă alăturate depun mărturie.

Un guvernator providenţial

Pentru Ioan Degău, guvernatorul Băncii Naţionale a

României, Florea Dumitrescu (foto), a fost omul provi-

denţial. A girat pentru nominalizarea sa între candidaţii la

conducerea Sucursalei Bihor a BNR,

deşi nu-l văzuse decât de două ori, în

1987, când zăbovise în Bihor pentru

evaluarea programului de redresare

economică la fosta întreprindere „Me-

canica” din Şteiul de azi. „Moţul de la

Beiuş” l-a impresionat însă cu franche-

ţea şi realismul abordării problemelor,


185

cu spiritul său chibzuit, gospodăresc, şi stăruinţa de a găsi

soluţii favorabile depăşirii blocajului financiar, relansării

producţiei, extinderii modernizărilor şi reducerii costu-

rilor. Pledoaria lui Degău era în consonanţă cu viziunea

guvernatorului privind rolul sistemului financiar şi al celui

bancar în dezvoltarea economiei şi creşterea perfor-

manţelor ei. Vremurile erau însă bulversante. După 1980,

ritmul de creştere economică nu mai era cel cu care

România uimise o lume întreagă. Se ajunsese într-acolo

încât, în 1982, România aproape intrase în incapacitate de

plată. Într-un asemenea climat tensionat, politicul

intervenea tot mai agresiv în chestiunile economice.

Indicaţiile liderului partidului unic erau nu o dată mai tari

decât legea. Nenorocirea era că fundamentarea unor

planuri nu era în întregul ei realistă, multe dintre nivelele

de creştere stabilite fiind forţate, supralicitate. Şi-aşa

fragile, corelaţiile dintre indicatori erau şi mai mult alterate

de fel de fel de directive. Întreprinderile se confruntau cu

situaţii de multe ori fără ieşire. Pentru importuri de câteva

mii de dolari nu puteai finaliza producţie de sute de

milioane de lei. Tehnologiile rămase în urmă nu permiteau

asimilarea unor componente. Creditele curente pentru

producţie şi circulaţie se diminuaseră simţitor, în vreme ce

creditele restante sporeau îngrijorător. Blocajul în lanţ în

întreaga economie atinsese, la finele lui 1988, peste 100 de

miliarde de lei.1

1 Răzvan Belciuganu, Dezvăluirile guvernatorului Băncii Naţionale a României. Dezastru în economia României Socialiste, jurnalul.ro, accesat în 20 iunie 2015


186

După criza petrolului şi majorarea semnificativă a

costului importurilor, contextul internaţional era departe

de a fi prietenos. Din „copilul rebel” al sistemului socialist,

România intrase într-un con de umbră şi izolare păguboasă,

consecinţă directă a erorilor din politica de industrializare,

a inapetenţei pentru reforme, a unui regim dictatorial

sufocant pentru orice iniţiativă de liberalizare.

„Nivelul normelor de stoc, al celor de consum,

respectiv de cheltuieli provoca mari dificultăţi întreprin-

derilor. Ţin minte, ca şi cum lucrurile s-ar fi petrecut ieri, că

normativele maxime de stoc, calculate la volumul

producţiei marfă, reprezentau necesarul pe numai 20 de

zile pentru materii prime şi materiale, cu intervale mult mai

strânse pentru producţia neterminată, produsele finite

destinate consumului ori exportului.2

În fapt, aceste constrângeri nu puteau fi respectate.

Pe fondul crizei de resurse valutare, importurile au fost

sever reduse. Asimilările, devenite obsesie pentru

conducerea de partid, nu numai că durau mult, ci, nu în

puţine situaţii, erau imposibil de realizat, evident din

raţiuni de ordin tehnologic. De aici era doar un pas până la

stocuri dezasortate, supranormative la unele poziţii, la

producţie neterminată în creştere, la minusuri de calitate,

nerealizarea în parametrii stabiliţi a producţiei de export”,

rezumă Ioan Degău.

Faimoasele programe de redresare vizau tocmai

depăşirea unor astfel de blocaje, mai ales a strangulărilor

de ordin financiar.

2 Ibidem.


187

Economistul şi bancherul Ioan Degău reprezintă,

neîndoielnic, unul dintre pariurile câştigătoare ale

guvernatorului Florea Dumitrescu. Întâlnirile din 1987, de

la Beiuş şi Ştei cu înaltul demnitar au rămas şi peste ani

pentru Degău veritabile lecţii de economie aplicată, dublate

de deloc măgulitoare disecţii ale mecanismelor şi

practicilor dispuse de decidenţii politici de la vârful Puterii.

Ioan Degău îşi aminteşte cum, într-un cerc restrâns,

guvernatorul le-a relatat, nu fără o anumită mâhnire, faptul

că după ce acceptase, la propunerea BNR şi a Ministerului

Finanţelor, a altor organe centrale şi ministere, corectarea

şi flexibilizarea normativelor maximale de stoc, consum şi

cheltuieli, Ceauşescu a revenit curând asupra deciziei, cu

toate că ea se dovedise o „gură de oxigen” pentru unităţile

economice.

În acest cadru, guvernatorul le-a destăinuit multe

episoade fierbinţi din istoria perfectării Acordurilor cu

Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, dar şi

legate de rambursarea anticipată a datoriei externe. După

venirea lui Ceauşescu la conducerea partidului unic, se

iniţiase un amplu program de dezvoltare economică a ţării.

Investiţiile „înghiţeau” o treime din venitul naţional brut.

Băncile Consiliului de Ajutor Economic Reciproc de la

Moscova erau în imposibilitatea de a oferi un credit în

„valută forte” pentru dezvoltarea României. Aşa s-a ajuns să

se caute surse de creditare în afara lumii socialiste.

Economia românească nu putea acoperi decât 35-40% din

necesarul de plăţi externe. Ceauşescu voia cu orice preţ

credite pentru ambiţiosul său „program de dezvoltare

multilaterală”, dar rambursarea lor să înceapă după 5 ani,


188

iar dobânda să fie sub nivelul pieţei. FMI nu finanţa

investiţii, ci acorda doar credite pentru reglarea balanţei de

plăţi. Banca Mondială era cea care susţinea planurile şi

programele de dezvoltare. La Banca Mondială nu puteai

adera decât dacă erai membru al FNI. Aşa că aceste

Acorduri trebuiau gândite „la pachet”. Pe 15 decembrie

1972, România a fost prima ţară socialistă care a devenit

membru FMI, plătindu-şi cota parte cu 40-42 tone de aur

din rezerva BNR.3 Nicolae Ceauşescu l-a desemnat tocmai

pe Florea Dumitrescu, pe atunci ministru a Finanţelor, cel

mai longeviv în această funcţie, să-i anunţe oficial pe

partenerii socialişti, în 1972, despre aderarea la FMI şi

Banca Mondială, stârnind furia Moscovei, care aprecia că

astfel România se subordonează „marii finanţe” capitaliste

şi sabotează interesele socialismului. Din 1972 până-n

1980, ţara noastră a beneficiat de un volum de credite de

circa 6 miliarde de dolari, înlesnind realizarea unor

importante obiective în industrie, agricultură şi

transporturi, modernizarea României. Mai mult, graţie

fermităţii şi abilităţii fostului ministru de Finanţe, Florea

Dumitrescu, în dialogul cu Banca Mondială, această

instituţie a acceptat să-şi schimbe, după două decenii,

regulile sistemului de finanţare. Dacă până atunci creditele

erau acordate în principal pentru infrastructură, ulterior

împrumuturile au putut fi destinate dezvoltării şi

modernizării producţiei.4 De prin 1977, reprezentanţii FMI

3 Alexandru Pele, Atunci a început totul…, gândul.info, accesat în 22 iunie 2015. 4 Marian Ştefan, Un guvernator BNR de modă veche, în Fin.ro Magazin, anul I, nr. 1, 1-30 septembrie 2011, p 12.


189

au condiţionat colaborarea cu România de aplicarea unor

reforme. În 1978, trebuiau rambursate primele credite de

la Banca Mondială. Ritmul de creştere economică, comerţul

exterior nu mai asigurau resursele necesare. Experţii FMI şi

ai Băncii Mondiale au demarat negocieri de reeşalonare a

restituirii împrumuturilor.

Dependenţa de instituţiile financiare internaţionale

devenea tot mai degradantă pentru Nicolae Ceauşescu,

determinându-l în cele din urmă să ia decizia de

rambursare anticipată a datoriei externe de 12,5 miliarde

de dolari, ca să nu mai plătească dobânzi, operaţiune

încheiată la 31 martie 1989, fără a putea anula insă

cortegiul de sacrificii la care a supus poporul şi nici

adversitatea finanţelor internaţionale. Florea Dumitrescu a

fost poate singurul care a îndrăznit să-i spună lui Nicolae

Ceauşescu, pe la jumătatea lui 1987, când România mai

avea de restituit circa 5 milioane de dolari, că plata

anticipată nu este cea mai adecvată decizie. Nu făcuse

altceva decât să-i comunice opinia transmisă de directorul

Băncii Reglementelor Internaţionale de la Basel (Elveţia),

care sugera, în mod logic, că valuta astfel economisită ar

putea fi mai eficient folosită prin alocarea ei pentru

retehnologizarea întreprinderilor care produc pentru

export. Dinamizând exportul, vor veni mai mulţi bani din

care să se achite creditele scadente. Ceauşescu era însă

inflexibil.

Destăinuirile din acele clipe de răgaz sunt pilduitoare

pentru profesionalismul şi verticalitatea fostului guver-

nator. Bulversat de „jaful din avuţia naţională” după

decembrie 1989, de „haosul” din pricina căruia „România a


190

pierdut peste 2000 de miliarde de dolari”, de supraînda-

torarea ţării, Florea Dumitrescu crede că astăzi priorităţile

ar trebui să fie reindustrializarea care să relanseze piaţa

muncii, focalizarea pe investiţii profitabile, revitalizarea

agriculturii şi reducerea, pe această bază, a importurilor, de

vreme ce 70% din nevoile de hrană se asigură din afară.5

Din toată pledoaria şi analiza lui, rezultă cu necesitate

nevoia de mai multă moralitate în privinţa apărării

interesului naţional.

Conviv antrenant, profund implicat în orice decizie,

guvernatorul Florea Dumitrescu rămâne pentru Ioan

Degău un om răzbătător, luminat, ataşat cauzei celor mulţi,

un profesionist al cărui crez a fost dintotdeauna binele

neamului şi al ţării.

Un om de acţiune şi de onoare

Pe prima listă de propuneri pentru directoratul

Sucursalei Bihor a BNR, în urma pensionării lui Petru Birta

în 1 martie 1988, nu figura şi numele lui

Ioan Degău. Ajunsă în mapa guverna-

torului Florea Dumitrescu, lista cu

pricina a iscat oarece nedumeriri. Om

dintr-o bucată, guvernatorul l-a contac-

tat de îndată pe prim-secretarul Comi-

tetului Judeţean Bihor al PCR, Andrei

Sorcoiu, cu care se afla într-o relaţie

cordială, căutând să risipească semnele

de întrebare: „De ce nu se regăseşte între propuneri

directorul Filialei din Beiuş a BNR? L-am cunoscut în urmă

5 Marian Ştefan, op.cit, pp. 13-14


191

cu un an (n.n. – în 1987), pe când mă aflam într-o acţiune de

control şi sprijin pentru redresare la Întreprinderea

„Mecanica” din Oraşul dr. Petru Groza. Personal, am

apreciat soluţiile pe care le-a prezentat, dovedind că

înţelege lucrurile în profunzime nu doar în activitatea

bancară, ci şi în relaţia cu mediul economic, cu problemele

producţiei.” Nota bene: propunerile aparţineau conducerii

sucursalei judeţene a BNR, fiind avizate de Comitetul

Judeţean Bihor al PCR. Telefonul guvernatorului n-a stârnit

resentimente, ci doar a aşezat lucrurile într-o altă matcă.

După o asemenea pledoarie, n-a fost de mirare că pe noua

listă numele lui Ioan Degău deţinea de-acum prima poziţie,

propunându-l de la 1 martie 1988 în fotoliul de director al

Sucursalei.

Reîntâlnire după 25 de ani (Braşov, 14 octombrie 2014).

Colaborarea cu prim-secretarul Andrei Sorcoiu a fost

constantă şi pragmatică. Ştia de-acum bine Bihorul, după

doi ani de când, la 6 februarie 1986, preluase conducerea

judeţenei de partid.


192

Reîntâlnire după 25 de ani cu Andrei Sorcoiu, fost

prim-secretar al Comitetului Judeţean Bihor (Braşov,

14 octombrie 2014).

Pătruns în fibra sa de tenacitatea şi dârzenia moţilor

din Apuseni, având şi exerciţiul conducerii într-un oraş de

talia Braşovului, Andrei Sorcoiu avea misiunea să reabili-

teze ordinea şi să relanseze întreaga activitate din judeţ.

Resimţea acut presiunile din ce în ce mai mari şi adesea în

dezacord cu realitatea, cu resursele materiale, într-un

cuvânt cu posibilităţile de realizare. Era extrem de precaut

şi selectiv în relațiile cu “nomenclatura locală”, căutând

soluții la dificultățile în aprovizionarea populației cu bunuri

de consum, precum și a unităților economice cu resursele

necesare realizării producției, atent din cale afară la ce se


193

petrece în nebuloasa fiecărei zile. Nu agrea politeţurile

convenţionale, de faţadă. Era tranşant, de multe ori radical

în opiniile exprimate. De aceea nu era un personaj

confortabil pentru mulţi. Avea o forţă disciplinată a acţiunii.

Impunea ritm, rigoare, angajare, răspundere. „În nenu-

măratele dialoguri şi confruntări pe care le-am avut,

simţeam că rezona la soluţiile propuse, fiind îndeaproape

interesat de partea tehnică, procedurală, bancară. Pentru

mine, conchide Ioan Degău, a rămas un om de acţiune şi de

onoare, preocupat să lase ceva durabil în urma lui.”

În cumpăna lunilor iulie-august ale anului 2014,

săptămânalul Bihoreanul dezvăluia, între altele, că în

vremea lui Andrei Sorcoiu, în Oradea, s-au realizat, fără a

solicita aprobarea conducerii de la București, de teama de a

nu se respinge asemenea investiții, ștrandul Ioșia și tere-

nurile de tenis din vecinătate. După cum, tot în acei ani, a

fost salvat de la demolare cartierul Ioșia, unde se preconiza

construirea a noi ansambluri de blocuri.

Seriozitatea în asumarea funcţiei

Guvernatorului Decebal Urdea i-

a fost dat să înfrunte, vreme de un an şi

jumătate, între 17 martie 1989 şi 4

septembrie 1990, cât s-a aflat la cârma

Băncii Naţionale, atât obtuzităţile şi

orgoliile unor personaje care ocupau

până acum un sfert de veac demnităţi

dintre cele mai înalte în stat şi partidul

unic, cât şi încrâncenările şi frustrările de după ruptura

convulsivă dintre două lumi.


194

Una care stătea să apună, curmată violent, alta care

se năştea cu forcepsul, dintr-o amalgamată ciocnire de

interese, nu puţine potrivnice ţării şi neamului românesc.

Era un timp care se surpa dinlăuntru, fie că rememorăm

isteriile propagandistice, degradarea şi izolarea regimului

Ceauşescu în ultimii săi ani, fie şubrezenia edificiului social-

politic din 1990. În devălmăşia acelor vremuri, ca-n multe

alte momente de cumpănă, Banca Naţională a rămas un

reper de echilibru şi stabilitate.

Redutabilul economist Decebal Urdea a cunoscut în

intimitatea sa sistemul economic centralizat, de comandă.

Până să ajungă guvernator al BNR, fusese adjunct al

ministrului finanţelor şi preşedinte al Comitetului de Stat

pentru Preţuri. Din ipostaza de guvernator, a resimţit însă

nemijlocit accesele de patologie a puterii, venite îndeosebi

dinspre „cabinetul 2”. În cartea sa „Economist sub două

economii”6, pronunţat autobiografică, Decebal Urdea sur-

prinde asemenea pusee bulversante. În 1989, bunăoară,

bancnotele uzate fuseseră retrase din circulaţie şi stocate în

vederea distrugerii lor. Solicitarea de a tipări noi bancnote

se izbea de ignoranţa Elenei Ceauşescu, care vedea în

această operaţiune doar inflaţie, după cum, în alte

circumstanţe, socotise achitarea cotizaţiilor către organis-

mele internaţionale, la care România era membră, „plăţi

fără rost”, neluând în calcul, nici în treacăt, riscurile

excluderii şi consecinţele unor asemenea gesturi necu-

getate. În pofida argumentelor prezentate, nu voia să

6 Decebal Urdea, Economist sub două economii, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2013


195

accepte că nicidecum nu e vorba de a inunda piaţa cu bani

mai mulţi, ci doar de a înlocui bancnotele deteriorate.

„Cererile de numerar în bancnote noi erau încă din 1988-

1989 foarte mari, fără a le putea onora. Situaţia era de-a

dreptul jenantă. Decizia luată la începutul anului 1990 de a

restitui părţile sociale constituite de salariaţi la diverse

unităţi economice a acutizat criza de numerar, atingând

punctul critic”, îşi aminteşte Ioan Degău. Aşa s-a ajuns la

desigilarea sacilor cu bancnote uzate şi la repunerea lor în

circulaţie până la tipărirea altora noi, BNR având de-acum

acordul premierului Petre Roman.

Stăpân pe ştiinţa conducerii, guvernatorul Decebal

Urdea n-a lăsat niciodată să se resimtă în teritoriu

tensiunile de la „centru”, remarcă Ioan Degău. Acest lucru

îţi dădea siguranţă, încredere, chiar dacă erau vremuri în

care mereu te aflai în mijlocul furtunii. „Discursul său era

întotdeauna lămuritor. Chiar şi în împrejurări când nu

putea rosti întreg adevărul, sugera direcţia de acţiune. Ori

de câte ori era posibil, pleda în favoarea celor din producţie,

a întreprinderilor. Cunoştea foarte bine nu numai

inflexibilităţile multor decidenţi politici, ci şi rigidităţile

planului economic, faptul că unele ţinte nu aveau o

fundamentare realistă. De pildă, la un moment dat, înainte

de 1990, se ordonase ca plata salariilor să nu se facă decât

proporţional cu gradul de îndeplinire a planului de creştere

a productivităţii muncii. „Banca nu putea elibera sume

decât conform acestei dispoziţii, reţine Ioan Degău. Mai

mult, tot instituţia bancară trebuia să verifice şi datele

raportate de către unităţile economice: Banca Naţională

pentru întreprinderile de interes republican, sucursalele


196

pentru celelalte. Cum sarcinile de creştere a productivităţii

muncii erau stabilite adesea «din condei», grija noastră era

să mai ajustăm corelaţiile oriunde era posibil, astfel încât să

nu afecteze plata salariilor”. Şi-aşa nemulţumirile se făceau

auzite tot mai des, mai ales pe plan social.

Necontaminat de suficienţă, guvernatorul Decebal

Urdea pretindea angajare, răspundere şi corectitudine.

Refuza întotdeauna abordarea discreţionară a problemei,

oricare ar fi fost ea, preferând analiza metodică, scru-

puloasă, mai ales când era vorba de soarta unor oameni.

Detesta vânătoarea de greşeli. Era omul nuanţelor,

examinând cu atenţie şi cu un vădit tact pedagogic

învăţămintele fiecărui caz.

Emblematic pentru seriozitatea în asumarea funcţiei,

guvernatorul Decebal Urdea a ţinut cu încăpăţânare la

soliditatea sistemului bancar. Aşa a ajuns să-l convingă pe

Nicolae Ceauşescu de necesitatea refacerii stocului de aur,

care scăzuse la o treime (1985 – 118,7 tone; 1987 – 42,4

tone), în urma valorificării unei părţi din rezervă pentru

obţinerea resurselor valutare necesare achitării anticipate

a datoriei externe a României. Decizie exclusiv politică, în

care BNR n-a fost consultată defel. Memoriile sale ne arată

că n-a împărtăşit câtuşi de puţin nici măsurile populiste ale

noii puteri, instalată după evenimentele din decembrie

1989, când importante resurse valutare, rămase după

achiziţionarea celor 20,3 tone de aur fin, au fost cheltuite pe

importuri de bunuri de consum, portocale, mandarine,

dulciuri, cosmetice etc., în loc ca aceste disponibilităţi să fie

investite în obiective strategice, care să asigure creşterea

economică. Nu a fost nici partizanul unor declaraţii ale


197

premierului Petre Roman, care cataloga industria

României, fără nicio abordare selectivă, drept „un morman

de fiare vechi”.

Prin tot ce a întreprins, guvernatorul Decebal Urdea,

fire perspicace, riguroasă, versată, în negocierea oricărei

situaţii de criză, a asigurat bazele reformării sistemului

bancar românesc, activitate în care a excelat succesorul său,

guvernatorul Mugur Isărescu.

Virtuţile unui lider autentic

Guvernatorul cu cea mai

mare longevitate în ocuparea

acestei funcţii cheie, Mugur

Isărescu, a descins în Bihor de

trei ori. „Prima dată ne-a fost

oaspete în 21 august 1996, ne

dezvăluie Ioan Degău. Cum noi

aveam în derulare, la acea

vreme, un amplu program de

modernizare a sediului, s-a interesat îndeaproape de

mersul investiţiei, cerându-ne insistent să fim din cale afară

de exigenţi în privinţa calităţii lucrărilor, dată fiind şi

valoarea patrimonială a imobilului în care funcţionăm. Ne-

a chestionat, apoi, asupra multor alte aspecte: calitatea şi

structura resursei umane, gradul de informatizare a

activităţii, misiunea de supraveghere bancară, vulnera-

bilităţile şi riscurile identificate etc. A încheiat cu o

convingătoare pledoarie pentru instituirea unei comunicări

profesioniste cu reţeaua de bănci comerciale existente în

judeţ.” Ce impresie a lăsat? Cea a unui om extrem de


198

calculat, de largă cuprindere, profund, riguros aplecat

asupra problemelor esenţiale. Lui Ioan Degău i se

reconfirma astfel limpezimea viziunii şi probitatea

aserţiunilor cu care guvernatorul captase asistenţa şi la

preluarea mandatului în septembrie 1990.

Aceeaşi scrutare percutantă a problematicii, aceeaşi

acuitate a observaţiilor s-au desprins şi din vizita pe care a

întreprins-o în Bihor, de astă dată în calitate de premier, în

27 martie 2000. „În relaţia cu noi, dialogul s-a concentrat

asupra provocărilor la care este supus sistemul bancar de

la noi, măsurile de ordin prudenţial, implementarea celor

mai bune practici ş.a. N-a ezitat nici în acest cadru să

accentueze rolul Băncii Naţionale în creşterea economică,

particularizând două direcţii majore de acţiune: protejarea

puterii de cumpărarea a monedei naţionale, respectiv

menţinerea stabilităţii financiare”, a adăugat Ioan Degău.

În 11 noiembrie 2010, guvernatorului Mugur Isă-

rescu i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa al

Universităţii din Oradea. Moment academic încărcat de

semnificaţii şi emoţie. Un Laudatio atent elaborat, din care

Ioan Degău a reţinut o seamă de consideraţii. Deschide o

agendă şi citeşte din adnotările de atunci. La rându-ne,

notăm, precum şcolarul la ora de dictare, simţindu-ne parcă

părtaşi la acea celebrare. Mugur Isărescu a preluat funcţia

de guvernator în septembrie 1990, într-un moment în care

rezerva valutară a BNR fusese irosită pe importuri. Grija de

căpătâi a fost să majoreze continuu rezerva băncii centrale,

atât pe cea valutară, cât şi pe cea de aur, asigurând

stabilitatea financiară a ţării. La 1 iulie 2005, a introdus leul

nou, după liberalizarea contului de capital. A semnat practic


199

pe toate categoriile de bancnote emise de BNR în perioada

postdecembristă. Mugur Isărescu este considerat de opinia

publică drept omul care a salvat România de la colaps şi a

contribuit decisiv la îndeplinirea criteriilor de convergenţă

nominală pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

A păstrat independenţa băncii faţă de sfera politicului.

Cercetările sale în domeniul macroeconomiei, finanţelor

internaţionale, monedei şi politicilor monetare sunt de

referinţă. Guvernatorul Isărescu este o personalitate în care

sunt înmănunchiate „ştiinţa care cunoaşte” şi „ştiinţa care

acţionează”.

Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al

Universităţii din Oradea guvernatorului Mugur

Isărescu (11 noiembrie 2010).

Din aceeaşi agendă, Ioan Degău alege şi câteva rostiri

cu tâlc ale guvernatorului: „Dacă nu este încredere în

moneda naţională, nimic nu e.”; „Întotdeauna BNR i-a fost


200

de ajutor ţării să-şi depăşească momentele grele.”; „E dificil

să modifici un sistem care se hrăneşte din austeritate.”; „O

criză mai mare decât cea a depozitelor (n.n. bancare) nu

există.”; „Avem de muncit din greu, iar eu cred în munca de

echipă.”; „Comunicarea nu trebuie să rămână la lucrurile

complicate. Reveniţi de câte ori este cazul la baza activităţii

financiare, într-o manieră frecventă şi continuă.”; „Modelul

meu de viaţă este românul tăcut, muncitor şi sfios, care îşi

iubeşte pământul şi ţara, fără să facă paradă de patriotism.”

Ioan Degău le-a notat cu meticulozitate pe toate acestea şi

încă multe altele pentru că se regăseşte în înţelesul multora.

Întâlnirile cu guvernatorul Isărescu au fost

întotdeauna momente speciale, de provocare şi reflecţie,

remarcă Ioan Degău. Ştie să dea greutate fiecărui cuvânt.

Nimic de prisos şi cât mai mult pozitiv. Doar două secvenţe.

Prima: „Noi trebuie să fim bancheri ai economiei reale.

Mişcările de curs trebuie să se facă în anumite limite, care

să nu dea peste cap economia reală”. A doua: „Băncile

trebuie să revină la modelul clasic de business, de creditare

pe baza resurselor atrase.” Modelul clasic de finanţare care,

în opinia guvernatorului, citată de presă, înseamnă

revenirea la finanţarea sectoarelor de bază ale economiei,

respectiv a capacităţilor de producţie, a agriculturii,

finanţarea afacerii cu un alt tip de garanţii, pentru că dacă

băncile se limitează la garanţii imobiliare rămân la discreţia

acestei pieţe când vine vorba de recuperarea garanţiilor.

Fiecare enunţ al guvernatorului rezumă esenţa unui

calcul tactic, logic, îndelung chibzuit. Un pragmatism bine

dozat, elaborat, care invită la asumare responsabilă.


201

Puterea exemplului

În miezul lui octombrie 2002, Ioan Degău îşi asuma

directoratul Agenţiei Oradea a Băncii Centrale Cooperatiste

CREDITCOOP. După mai bine de un deceniu de când

gestionează rosturile acesteia, nu ezită să pună un

diagnostic: „În rândul instituţiilor de credit din România,

băncile cooperatiste reprezintă o lume aparte”. Argu-

mentele vin de la sine. Acţionariatul sistemului bancar

cooperatist a fost dintotdeauna şi în exclusivitate autohton

şi privat. Băncile cooperatiste, cu cei aproximativ 2300 de

salariaţi, îşi desfăşoară mai mult de 55 la sută din activitate

în mediul rural, acoperind astfel o zonă în care băncile

comerciale sunt mai puţin prezente. Esenţial este că astfel

serviciile bancare vin în întâmpinarea aşteptărilor bene-

ficiarilor, contribuind implicit la educarea lor în utilizarea

produselor de creditare şi de economisire.

Cât se poate de relevantă pentru identitatea acestei

reţele bancare este implicarea ei în ceea ce înseamnă

conceptul de economie socială, de sprijinire a gospodăriilor

populaţiei, a micilor fermieri. Între serviciile utile incluse în

oferta celor 46 de banci cooperatiste existente la nivel de

țară se numără: încheierea de contracte în numele şi în

contul societăţii de asigurări, operaţiuni de încasări şi plăţi

în contul unor agenţi economici care prelucrează produse

agricole, transfer de bani prin sistemul Western Union,

încasarea contravalorii facturilor de energie electrică, apă,

gaze naturale, telefonie fixă şi mobilă, deschiderea de

conturi pentru producătorii agricoli beneficiari ai sub-

venţiilor acordate de stat prin intermediul Agenţiei de Plăţi

şi Intervenţii în Agricultură şi plata acestora. Grăitor este


202

faptul că 98% din împrumuturi sunt de nevoi personale.

„Dezideratul nostru este să generăm cât mai multă

încredere la nivelul gospodăriilor populaţiei, al micilor

fermieri şi întreprinzători, puncta Ioan Degău. Or, asta nu

se poate dobândi decât prin servicii de calitate şi prompte.”

Din Raportul anual al Băncii Centrale Cooperatiste

Creditcoop pe anul 2013.

În Bihor, activează o agenție a Băncii Centrale

Cooperatiste, trei bănci cooperatiste și 28 de puncte de

lucru ale acestora.

Satisfacţia directorului Agenţiei Oradea, Ioan Degau,

este aceea că toate cele trei bănci cooperatiste din Bihor se

situează, de ani buni, pe podium la nivel de ţară. Între cele

mai mari bănci membre ale CREDITCOOP se numără

„Dacia” Oradea, care are active de 34 milioane de lei. În

2014, Banca „Izvorul” din Ştei şi-a adjudecat prima poziţie

la categoria „Cea mai bună performanţă bancară”, locul al

doilea pentru “Cel mai mare profit” și poziția a treia la

secţiunea „Cel mai mare capital social”. Banca „Dacia”

Oradea deţine primul loc la „Cel mai mare sold al

plasamentelor”. Banca „Stejarul” din Marghita ocupă locul


203

întâi la categoria „Cel mai mare profit” şi poziţia a doua la

„Cea mai bună performanţă bancară”. E o dovadă certă că

între cele trei există o reală emulaţie.

Banca „Izvorul” din Ştei

Banca „Stejarul” din Marghita

Banca „Dacia” Oradea


204

Cât de mult a afectat criza economico-financiară

activitatea băncilor cooperatiste? Influenţe au fost, dar nu

într-atât încât să nu se înregistreze bilanţuri cu profit.

Analiza evidenţiază creşteri an de an la credite acordate,

depozite, capital social, fonduri proprii. „Nu veţi găsi în

România o entitate bancară care să aibă mai bine de o

treime din active în lichidităţi, remarca Ioan Degău. Fapt cu

atât mai important cu cât, de la sine înţeles, criza de

lichiditate duce la reducerea activităţii de creditare”. Acest

curs ascendent atestă calitatea şi eficienţa managementului

asigurat de către consiliul de administraţie şi directorul

general al Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP, dr.

Adrian Moraru. Dacă această reţea bancară există astăzi,

impunându-se ca una dintre cele mai reuşite structuri de

tip asociativ din economia românească, este meritul

incontestabil al acestui inspirat şi profesionist lider bancar.

Fie şi numai dacă am aminti priceperea şi abilitatea,

rigoarea şi tenacitatea cu care a îndrumat, coordonat şi

monitorizat amplul proces de autorizare de către Banca

Naţională a României, sită prin care au trecut, în perioada

2000-2002, toate cooperativele de credit, inclusiv cele

înfiinţate după 1996, în afara reţelei tradiţionale, ca „bănci

populare independente”.

Chiar dacă proliferarea acestora fusese stopată încă

din 1997, printr-o ordonanţă de urgenţă, funcţionarea lor

defectuoasă periclita credibilitatea sistemului tradiţional al

cooperativelor de credit. Principala vulnerabilitate a

„băncilor populare” nou apărute era nesocotirea pragului

minim de capital necesar funcţionării unei bănci

comerciale, cu toate riscurile care decurg de aici.


205

„Operaţiunea de autorizare a cernut însă grâul de neghină”,

apreciază Ioan Degău.

În urma acestor evaluări de substanţă, moment de

referinţă în istoria băncilor cooperatiste, reţeaua

CREDITCOOP a primit autorizaţia de funcţionare din partea

BNR, în vreme ce CREDITCOOP Casa Centrală a devenit

membru al Fondului de Garantare a Depozitelor din

Sistemul Bancar în 2002, iar un an mai târziu a fost cooptată

în Asociaţia Română a Băncilor, respectiv în Asociaţia

Europeană a Băncilor Cooperatiste. Sunt lucruri care

vorbesc de la sine despre coerenţă şi

performanţă, încredere şi prudenţă,

viabilitate şi reputaţie. Sunt premise

pentru un curs constant ascendent, în

care omul faptei, dinamic, exigent şi

ferm, este în primul rând directorul

general al Băncii Centrale Cooperatiste

CREDITCOOP, dr. Adrian Moraru (foto).

Puterea exemplului său oferă o autentică lecţie de

răspundere şi responsabilitate.

Rememorarea unor asemenea mirabile întâlniri este

mai presus de orice un gest de reverenţă pe care Ioan Degău

îl face faţă de oameni speciali care i-au marcat decisiv

cariera, descifrând în exemplaritatea personalităţilor

evocate nu doar amprenta modelatoare, ci şi o subtilă

pedagogie a acţiunii responsabile.


206

Printre colegii de la CREDITCOOP – Oradea

Ioan Degău, între salariaţi ai Băncii Centrale Cooperatiste -

Agenţia Oradea (7 octombrie 2014).

Suntem pe la mijlocul lui Mărţişor. O zi răcoroasă, cu

nori negri şi grei... Ne aflăm la CREDITCOOP, pe Magheru,

aşteptând o clipă mai liberă pentru a ne zgândări

„personajul”, prins acum în rutina cotidiană: acte de

semnat, telefoane la creditori sau filiale, probleme

profesionale „domestice”, vizite protocolare ale unor

colaboratori sau prieteni... În biroul mare, „fetele” lucrează

de zor, cu calm şi cu multă sârguinţă. Câţiva clienţi – unii

achitând rate, alţii cerând informaţii, câţiva completând

formulare... Atmosferă de lucru, ce mai!, desfăşurată într-un

cadru mai mult decât decent...

În sfârşit, dl. Degău – după ce ne-a tratat cu câte o

cafea – îşi găseşte timp şi pentru noi...

„...Aste e, mai întâi munca, problemele zilnice care,

vedeţi şi Dvs., nu sunt chiar foarte multe, dar au faţete


207

dintre cele mai diverse... Şi clienţii, care nu-s toţi la fel, are

fiecare aşteptările lui, se manifestă fiecare precum îi este

firea şi pregătirea... Dar, ceea ce e important, majoritatea

sunt oameni în nevoi (nu-i mână bunăsterea la bănci!), însă

înţelegători şi cu bun-simţ, care ştiu să-şi respecte

angajamentele, chiar dacă, nu în puţine cazuri, viaţa le este

afectată de împrumuturi... Încercăm, cât este omeneşte şi

legal posibil, să-i înţelegem şi noi, îi tratăm cu toată

bunăvoinţa permisă...

Ei, dar nu despre asta doriţi Dvs. să discutam!...”

Într-adevăr, nu acesta este planul nostru de discuţie,

însă ni se pare că şi această latură a muncii d-lui Degău

contribuie la definirea sa, aşa că marşăm pe relaţiile sale cu

subordonaţii, a acestora cu clienţii. Pe atitudinea acestora

din urmă cu „banca”...

„... Aţi putut constata şi dvs. că, din partea noastră, a

celor care lucrăm aici, există o deschidere şi un mod de

lucru mai mult decât elegant şi principal cu clienţii,

indiferent de ce categrie ar fi. Şi, poate, ar trebui remarcată

disponibilitatea noastră, a tuturor, în a le explica şi a le

arăta avantajele şi dezavantajele, drepturile şi îndatoririle

la care trebuie să se supună, încercând, în acelaşi timp, să-i

facem să se încadreze în limitele posibilităţilor lor, în aşa fel

încât „buzunarul” să nu le fie prea mult afectat...

Relaţiile mele cu colegele şi colegii? Dintre ei? Păi, se

vede de la o poştă! Colaboram foarte bine, ne completăm

unii pe alţii, ne ajutăm când este cazul... Suntem în serviciul

clienţilor, şi încercăm să o facem nu numai cu profe-

sionalism, ci cu mult raţionalism şi omenie. Chiar şi cu

clienţii mai dificili – există şi din aştia” – încercăm să fim cât


208

mai cordiali şi prietenoşi, dar într-un cadru de strictă

profesionalitate... Ne învârtim toţi într-un cerc al nece-

sităţilor, al rezolvării acestora, dar şi al respectării

obligaţiilor asumate, printr-o bună comunicare şi

colaborare. Pe noi, cei care lucrăm aici, trebuie să ne

caracterizeze atât comportamentul, cât şi ţinuta şi limbajul,

dincolo de meserie, de profesie! Când acestea sunt bine

conjugate, şi rezultatele sunt pe măsură! Priviţi-mi colegii,

colegele, nu se vede?...”

Retorica d-lui Degău nu aşteaptă răspuns. L-am avut

de fiecare dată când am păşit în birourile Creditcoop

Oradea, ne-a convins orice discuţie cu colegii şi colegele

domniei sale, dar, mai mult, ne-au convins chiar atmosfera

şi spiritul, atitudinea şi elevaţia şi eleganţa limbajului şi

tonului cu care au aici loc conversaţiile, de orice natură ar fi

ele... Până la a ajunge, însă, la astfel de „performanţe” se cere

muncă. În primul rând, trebuie să ştii să selecţionezi

oamenii, apoi să-i convingi de atribuţiile şi rostul lor în

posturile pe care le deţin, în fine, să le deschizi pofta de

auto-perfecţionare. Iar pentru asta, trebuie să fii deopotrivă

un bun profesionist şi un bun cunoscător de oameni.

Şi, mai mult decât atât, trebuie să iubeşti şi să

preţuieşti oamenii, să le fii – în acelaşi timp – şi dascăl, şi

părinte, şi prieten. Lucru de care dl. Degău n-a dus lipsă, nici

la Beiuş, nici la Oradea, după cum am putut constata, în

timp, în închegarea colectivelor cu care a lucrat, pe care le-

a condus.

De altfel, aceste calităţi răzbat cu prisosinţă şi din

„caracterizările” colegelor şi colegilor săi de-acum, aşa cum

le-am perceput şi altădată la BNR-Oradea...


209

S-o lăsăm, aşadar, pe distinsa şi eleganta doamnă

Mirela Petrescu (foto) să fie „purtătorul de cuvânt” al ei şi al

colegilor de birou Simona Mihai, Laura Popovici, Veturia

David, Ciprian Ţăran şi Puiu Suciu:

„Personal, pe dl. Director Ioan

Degău îl cunosc de un sfert de veac, de

când m-am angajat la BNR – Sucursala

Bihor, în 1990. A fost primul meu şef şi

primul meu îndrumător şi mentor.

Dar unul mai aparte – colegul

deschis dialogului, gata oricând să ajute când se ivea o

problemă mai delicată, de servicii sau personală. Era plin de

prestanţă, impunând respect – şi domnia-sa fiind un om

respectuos! – dedicat muncii, de un profesionalism

desăvârşit, datorat şi vastei sale experienţe de peste cinci

decenii în sistemul bancar. Cum să vă spun? În mod sigur,

multă lume şi-ar dori un ŞEF ca domnia-sa, mai ales cei

tineri, care au nevoie deopotrivă de rigurozitate, dar şi de o

anume familiaritate, pe care dl. Degău ştia şi ştie să le

creeze, prin aceasta dând încredere şi creând un climat

favorabil muncii.

Aceleaşi constanţe le-a afirmat şi la CREDITCOOP ,

unde am venit mai ales datorită dânsului. Fiindcă, dincolo

de profesionalism şi colaborare, dânsul continuă să afirme

generozitate, omenie, toleranţă, onestitate, integritate. Este

un om de o punctualitate rar întâlnită, dar şi un vizionar, un

lider în înţelesul deplin al cuvântului, un om care-şi

respectă cuvântul, respectă şi cere respectarea regulilor, cu

o stăpânire de sine de invidiat, având, în acelaşi timp, un

comportament prietenos, cald! Şi, poate, una dintre cele


210

mai importante calităţi ale domniei-sale este spiritul de

ajutorare, de sprijinire a a celor cu nevoi, şi rareori se

întâmplă ca dânsul să nu găsească o rezolvare multora

dintre solicitările care i se adresează... Este, şi o spun cu

toată sinceritatea şi credinţa, un om cum rar întâlneşti, un

om pe al cărui cuvânt te poţi baza în orice împrejurare...”

“Sunt angajată la Banca Centrală Cooperatistă -

Agenţia Oradea din august 2009, unde dl. Ioan Degău are

calitatea de director din 2002. Reţin

prima zi de muncă aici, când, în biroul

dlui director, l-am rugat să-mi prezinte

“regulile casei” - în general, fiecare

unitate are anumite “reguli interne

nescrise” -, ca să mă pot integra în mod

rapid şi să pot respecta aceste reguli.

Răspunsul a fost: îmi place punctualitatea

şi onestitatea, iar atât timp cât îţi cunoşti atribuţiunile de

serviciu şi le duci la bună îndeplinire, vom avea o buna

colaborare. Aşadar, prin mica mea poveste din prima zi de

muncă, voiam să menţionez că dl. Degău este o persoană

directă, onestă, este extrem de punctual şi pune accent pe

acest lucru, chiar şi în ceea ce priveşte persoanele cu care

intră în contact indirect; este foarte atent la nevoile celor

din jurul dânsului şi vine în ajutorul lor imediat, facându-şi

simţită prezenţa în viaţa multor persoane”, completează, cu

un surâs fin şi luminos, doamna Laura Popovici.

Sinceritatea şi seninătatea cuvintelor de-acum ale

doamnelor Mirela Petrescu şi Laura Popovici pot fi

completate şi cu frumoasele versuri dedicate „patronului”

lor în urmă cu 5 ani:


211

La mulţi ani!

Ehei, ce-or fi aceste voci şi şoapte

Şi ce – alerta asta mare?

Aha, e-Octombrie, şi-i 7,

Şi vine-un clinchet de pahare

Dinspre Beiuş sau din Bunteşti

Cu Ioan Degău în fruntea trupei

De finanţişti şi-artişti celeşti

Sosiţi de-aiurea, zei şi zmei,

Şi printre ei modeste foarte,

Dar tinerele şi frumoase,

De la CREDITCOOP , fetele toate,

Numai parfum de chiparoase

Ca să-i urăm un La mulţi ani!

Desigur, dragoste şi bani,

Să poată să ne păstorească,

Veniturile să ne crească,

Să fie-acum, ca altădată,

Sursă de bine şi delicii

Micilor noastre capricii!

Să dăm, deci, veseliei tonul,

Să curgă vinul în pahare,

Că-n capul mesei, gazda mare,

Stă Ioan Degău, amfitrionul,

În plus, de astăzi, cu un an,

Mai entuziast şi plin de-elan!

„Fetele” de la CREDITCOOP -Oradea,

7 octombrie 2010


212

*

Dacă, din partea colegilor, Ioan Degău s-a bucurat de

o constantă şi caldă apreciere, aceasta s-a transmis şi

societăţii care, într-un fel sau altul, i-a recunoscut meritele,

atât profesionale, cât şi cărturăreşti. Dintre acestea,

Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (primită

în 20 decembrie 1970), diplomele, plachetele şi monedele

jubiliare ale BNR (1959-2002), precum şi Diploma de

excelenţă a Ministerului Culturii (2013), ca şi cele ale

CJCPCT Bihor, Uniunii Judeţene a Femeilor-Bihor, Aso-

ciaţiei „România proeuropeană”, DJCCPC Bihor, Univer-

sităţii Oradea, ca şi titlul de Cetăţean de onoare al muni-

cipiului Beiuş etc. îl onorează, recunoscându-i contribuţia

la propăşirea culturii bihorene în special, precum şi

activitatea în beneficiul comunităţii.

„Cel mai frumos premiu, însă, mi l-au oferit şi mi-l

oferă, zilnic, colegii mei, atunci când îi văd senini şi cu

zâmbetul pe buze, mulţumiţi şi satisfăcuţi de roadele

muncii lor, de viaţa lor. Realmente este tonifiant şi plăcut”...

Pe înserate, după ce ne mai întreţinem la o „parolă”

despre viaţa cotidiană a ţării, la a 3-a sau a 4-a cafea,

părăsim sediul CREDITCOOP Oradea, lăsându-l pe dl.

Degău în uşa băncii, contemplând nemărginitul cerului,

strada cu forfota ei, cu gândul, probabil, la o nouă zi de

muncă sau, poate, la conţinutul şi forma unei noi cărţi...


213

În lumea cărţilor

După acest destul de masiv calup dedicat finanţelor şi

universului bancar în care, în ultima vreme, se mişcă etern

tânărul domn din „municipiul Bunteşti”, credem că o

revenire sau, poate, o „baie” în lumea cărţilor ar fi

binevenită. Dar în lumea cărţilor al căror autor sau coautor

este dl. Ioan Degău, în universul, aşadar, mirific al „tradiţiei

pământului”, al aşezărilor mici, dar cu înalte reverberaţii în

tărâmul vrăjit al patriei strămoşeşti, univers pe care

directorul CREDITCOOP - Oradea îl explorează de ani

buni...

„ ... Aşa cum am mai vorbit, cartea – şi ca lectură, şi ca

rezultat al propriei munci – m-a cucerit încă din copilărie.

Desigur, am fost tentat mai tot timpul de cărţile de

specialitate, dar n-am neglijat nici literatura propriu-zisă,

chiar dacă nu am fost un „fan” al ei. M-am aplecat, în special,

asupra clasicilor, nefiind prea mult atras de contempora-

neitate, deşi un Preda sau Buzura, un Păunescu sau Pituţ

mi-au fost, nu de puţine ori, „prieteni buni”. La istorie şi

critică literară nu m-am prea dedulcit, am preferat

propriile-mi păreri despre scriitori... Am fost, aş putea

spune, mai atras de istorie şi, într-o oarecare măsură, de

filosofie... Aici m-am întâlnit cel mai des cu sufletul meu, cu

gândirea mea, făcând adeseori – vorba poetului – schimb

de „răvaşe” cu părinţii şi strămoşii. M-au fascinat, în special

Pârvan şi Iorga, Platon şi Noica, în ei regăsind câte ceva din

lumea şi gândirea,din înţelepciunea satului românesc de

munte, buna cumpănire a ideilor, interpretarea echilibrată

a faptelor şi întâmplărilor din viaţa noastră...


214

Din seria Crişana tradiţională, cu cinci volume apărute

deja.

Ca autor, am urmărit evoluţia unor localităţi mici

(Peştiş, Bunteşti) sau a unor oraşe-târguri cu rezonanţă în

istoria naţională (Beiuş). De aici, desigur, spiritul

monografic de care am fost animat, chiar şi în paginile

despre Banca Naţională şi sistemul bancar românesc,

despre care am vorbit altădată.

De Peştiş, monografie scrisă împreună cu tânărul şi

talentatul istoric dr. Adrian Apan, m-am apropiat datorită

Cetăţii Şoimului, dar şi faptului că, în

acest sătuc de munte (azi, aparţine de

Aleşd), a fiinţat primul protopopiat de

pe cursul superior al Crişului Repede,

după cum de Bunteşti m-au legat şi mă

leagă spaţiul natal, dar şi meşteşuguri

azi dispărute (olăritul, spre pildă, dar şi

farmaceutica populară).

Despre monografia Beiuşului, voluminoasă şi plină

de farmec istoric, aş vrea să vorbim ceva mai târziu...


215

Tot legate de tradiţie, de cultura tradiţională, de

folclor şi etnografie în special, sunt cele trei volume

Cântecul de după cântec şi, până acum, cinci volume din

Crişana tradiţională.

În Cântecul de după cântec, împreună cu Miron Blaga

şi alţi colaboratori am reuşit să configurăm o istorie, un

dicţionar, sau ceva pe-aproape, a interpreţilor de muzică

populară din Bihor, a instrumentelor

vechi tradiţionale, emiţând şi unele

aprecieri la adresa situaţiei de azi a

folclorului muzical din această parte de

ţară. Am reprodus şi versuri din

repertoriul unor interpreţi, precum şi

mai multe partituri muzicale. Dacă

avem în vedere faptul că sunt „

inventariaţi” circa 200 de solişti de

muzică populară şi tot cam atâţia

instrumentişti, precum şi câteva zeci de

ansambluri şi tarafuri, cred că putem

spune că am realizat, printr-o muncă de

pionierat, o viziune de ansamblu asupra

folclorului muzical din Bihor, lucrare

care, în timp, va trebui completată de

alţi iubitori şi cercetători ai tradiţiilor

bihorene.

Ar trebui spus că, dincolo de

documentaţia necesară unei astfel de

lucrări, pluteşte o tentă publicistică,

uşor lirică, făcând plăcută lectura.


216

Dacă tot vorbim despre Cântecul de după cântec, să vă

spun şi cum s-a născut, şi încă ceva în plus!... Iniţial, am dorit

să scriem o carte despre „Floricile Bihorului”, lucrul acesta

– pentru că ele au scos şi marcat cântecul popular din Bihor

la televiziunea română, impunându-l şi în plan naţional. Ni

s-a părut, mai apoi, după lungi discuţii, că nedreptăţim alţi

interpreţi de real impact şi valoare, aşa că ne-am gândit să

extindem aria de cuprindere, ajungând – în final – la trei

volume (în jur de 1500 pagini), până în zilele noastre şi la

cei foarte tineri şi foarte promiţători.

„Plusul”, despre care vorbeam, se

referă la cele două culegeri ale mele

(Antologie din cântecele care au însoţit

istoria, fiinţa şi conştiinţa neamului şi

Antologie de cântece de voie-bună), de

unde a venit şi ideea de a scrie despre

Florici şi, apoi, din care s-a născut Cântecul

de după cântec. Am adunat, în aceste două

volume, cântecele care mi-au luminat

numeroase clipe din copilărie, adolescenţă

şi tinereţe, care mă urmăresc şi astăzi,

reprezentative pentru folclorul muzical

românesc. Fără ele, cred şi acum, nu aş fi

mai sărac, ci – aş spune – nu aş fi ceea ce

sunt...

În ceea ce priveşte Crişana tradiţională, acesta este

un proiect mai ambiţios, realizat împreună cu colaboratorul

nostru de nădejde Octavian Blaga (care, în paranteză, fie

spus, ne-a ajutat imens şi în redactarea şi tehnoredactarea

majorităţii carţilor noastre). Ne-am propus – şi, iată, am


217

scos deja cinci volume – să realizăm o „frescă” a Bihorului

tradiţional – istoric, etnografic, economic, social, folcloric

etc –, solicitând colaborarea unor nume de prestigiu: Viorel

Faur, Vasile Todincă, Constantin Costea, cei doi Blaga,

Gavril Hădăreanu, Adrian Apan, Maria Bocşe, Teresa Mozes,

precum şi subsemnatul, până la mult mai tinerii Maria

Flavia Ciocotişan şi Violeta Gherman (aceasta din urmă, şi

talentată interpretă de folclor muzical).

Desigur, colaboratorii noştri s-au

axat pe anume aspecte şi localităţi,

explorate, totuşi, în profunzime.

Sperăm, în timp, să reuşim creionarea

cât mai veridică şi completă a celor

două mari subzone etno-culturale ale

Bihorului: Valea Crişului Negru şi Valea

Crişului Repede.

Înainte de a poposi în lumea mustind de istorie şi

cultură a Beiuşului, câteva cuvinte şi despre O bancă şi

bancherii ei, apoi... despre „muguri” şi „ zbor”...


218

Dacă prima lucrare este o abordare istorică,

monografică şi sentimentală a BNR-ului bihorean, în care

sunt puse în relief şi personalităţile din conducerea acestei

instituţii, ca şi drumul parcurs de ea după Marea Unire, şi

rostul ei, Un mugur de zbor şi Când mugurii de zbor dau în

floare sunt două cărţi dedicate nepoatelor mele – şi nu

numai! Ioana şi Daniela –, două artiste în lumea dansului

sportiv, cu multe premii naţionale şi internaţionale. Am

pus, în aceste cărţi, toată dragostea de părinte şi bunic,

urmărindu-le activitatea, evoluţiile, consemnând – sub

forma unui jurnal – parcursul în această fabuloasă lume a

dansului, dar şi câteva notiţe cu o mare încărcătură

sufletească, prilejuite de anumite momente importante din

viaţa lor. De altfel, cred că aceste două volumaşe îşi vor găsi

loc şi în cartea biografică pe care mi-o dedicaţi, ele

reprezentând, în mod sigur, şi momente din universul meu,

atât familial, cât, mai ales, de autor...

Iar acum, dacă vreţi, despre monografia Beiuşului...

Aşa s-a născut Beiuşul şi lumea lui

Fiecare localitate îşi are, mai

mult sau mai puţin pregnant, propria

identitate, propria personalitate. O

identitate şi o personalitate izvorâte

din istoria locului, din configuraţia

spaţiului geografic, din modul de

fiinţare şi mentalitatea oamenilor, din

contribuţia spirituală şi culturală la

viaţa Cetăţii, a ţării.


219

Din această perspectivă, Beiuşul este o aşezare

umană cu o identitate inconfundabilă şi cu o personalitate

accentuată. Atât prin vechime (atestat documentar la

1270), cât, mai ales, prin efervescenţa în inima românităţii

transilvane, care îl plasează, alături de Blaj, drept un topos

al marilor întâmplări admirabile în istoria României. Nu

este de uitat apoi peisajul, extraordinara lui diversitate şi

plasticitate, care a generat un anume tip de viaţă socială, o

anume mentalitate, un anume caracter al oamenilor,

anumite particularităţi culturale.

Acest loc, această aşezare de o configuraţie aparte, a

dat României mii de intelectuali, nu mai puţin de

doisprezece academicieni şi o comunitate tenace, activă, cu

realizări deosebite în viaţa economică.

Spiritul creator a fost aici la el acasă, o constantă şi o

dominantă ale spiritului angajat în lupta cu necesitatea de

mereu mai bine şi mai frumos a oraşului. Poate de aceea ne-

am aplecat, cu setea noastră de a şti, de a cunoaşte mai mult

şi mai în profunzime, asupra a tot ce s-a scris despre Beiuş,

de la articolele de ziar, până la studiile şi încercările

monografice ale zeci de oameni de cultură, etnografi,

muzeografi sau folclorişti, chiar şi oameni politici, făcându-

ne, în consecinţă, o viziune şi o înţelegere proprie asupra a

ceea ce am putea numi fenomenul Beiuş în evoluţia sa, in

mai toate dimensiunile sale - istorice, sociale, economice,

culturale.

Personal, am trăit totdeauna sub fascinaţia cărţii. A

cărţii care zideşte, care edifică universuri spirituale

recuperatoare, sau doar imaginare, de câştigat. Având

pasiunea şi, probabil, disponibilităţile necesare, am pornit


220

eu însumi la scrierea unor cărţi, atât din devoţiune pentru

profesia aleasă, cât şi din dragoste pentru locul în care m-

am născut şi format, ca şi pentru ingeniozitatea creatoare şi

existenţială a neamului din care fac parte.

Aşa s-au născut Pagini din istoria Băncii Naţionale a

României, 3 vol. (1999-2000), Antologie din cântecele care

au însoţit istoria, fiinţa şi conştiinţa neamului (2001), O

bancă şi bancherii ei (2002), Un mugur de zbor (2003),

Monografia comunei Bunteşti, 2 vol. (2004) etc.

Încă în timpul când documentam monografia Bun-

teştilor, copleşit de multitudinea informaţiilor şi datelor

despre Beiuş, mi-a venit ideea realizării unui amplu studiu

monografic dedicat acestei localităţi, mai ales că,

profesional, aici mi-am început cariera bancară (1959), iar

minunatul oraş de pe apa Nimăieştilor m-a „adoptat". În

plus, ştiam că o astfel de carte lipseşte, deşi există câteva

încercări monografice valoroase (Constantin Pavel,

Şcoalele din Beiuş, 1828; Petru E. Papp, Din trecutul

Beiuşului, pagini de glorie şi de jertfe, 1928; Viorel Faur,

Contribuţii la cunoaşterea istoriei Beiuşului. Beiuşul cultural,

Oradea,1971; Titus L. Roşu, Beiuşul, centru politic şi de


221

cultură românească, 1992; Gavril

Hădăreanu - foto, Torţe arzânde în

Ţara Beiuşului, 1995) şi zeci de studii

despre diferite aspecte istorice,

culturale şi economice ale vieţii celui

mai puternic centru spiritual

românesc din vestul ţării, datorate

unor personalităţi de prestigiu, locale

şi naţionale. Conştientizând insă că un astfel de demers

necesită o muncă migăloasă, mulţi ani de documentare şi

alţi ani de redactare şi finisare, am gândit că ar fi necesară

înjghebarea unui grup de buni intelectuali, care, în câţiva

ani, ar putea definitiva această operă mai mult decât

onorabilă. Aşa se face că, în 2 iulie 2002, având o discuţie cu

domnul Mihai Apan, un mai vechi colaborator al

subsemnatului, de la Arhivele Naţionale - Direcţia

Judeţeană Bihor, şi mărtu-risindu-i intenţia mea de a scrie

o carte despre Beiuş, realmente a fost încântat.

Peste aproape două săptămâni, la Beiuş, am avut o

întrevedere similară cu profesorul Gavril Hădăreanu, cu

care am şi stabilit un colectiv căruia să-i propunem

înfăptuirea ideii şi o primă dată de întâlnire şi materializare

a intenţiei mele de a realiza monografia Beiuşului. Am

stabilit-o pentru 20 iulie 2002, la Staţia de benzină „Desira"

Beiuş, care, de altfel, a constituit „locaţia" tuturor

întâlnirilor ulterioare.

La această primă şedinţă au participat Gavril

Hădăreanu, Nicolae Brânda, Sorin Cuc, Andrei Indrieş şi

Dan Ispas, cărora le-am prezentat ideea monografiei. S-a

convenit ca Nicolae Brânda, universitarul, scriitorul,


222

muzeograful cu o vechime de peste trei decenii în domeniu,

să-şi asume sarcina de coordonator ştiinţific al lucrării, iar

subsemnatul pe aceea de coordonator tehnic şi economic,

respectiv finanţator ai ei. A urmat un travaliu îndelungat,

poate mai îndelungat decât anticipam noi. Un travaliu în

care s-a conturat în timp un corpus de idei care să

direcţioneze discursul, dar, mai ales, s-a conturat şi

completat mereu un colectiv de colaboratori coerent, impus

de comandamentele demersului.

În ordinea sosirii lor, aceştia au

fost: Ioan Dărăbăneanu, Anton Naghiu,

Ioan Igna, dintre beiuşeni, iar dintre

orădeni, în succesiune, Mihai şi Adrian

Apan, Augustin Ţărău, Doru Marta,

Gruia Fazecaş, Liviu Borcea, Corneliu

Crăciun, Viorel Faur, Ana Ilea, Florian

Dudaş, Constantin Mălinaş, Blaga

Mihoc, toţi universitari, cercetători de

la Muzeul Ţării Crişurilor şi de la Arhivele Statului Oradea,

nume de prim rang în cercetarea bihoreana şi nu numai, cu

o bibliografie importantă în domeniu. Asta şi pentru

întregirea demersului, dar şi pentru suplinirea celor retraşi

pe parcurs, respectiv Dan Ispas şi Sorin Cuc, sau celor

trecuţi în lumea umbrelor, precum Liviu Borcea. În fine, să

notăm şi pe ultimul venit între noi, cuviosul părinte de la

Roşia, preotul Petru Ciuhandu.

Colectivul de redactare a fost completat cu specialişti

în domenii conexe: Simion Suciu (imagine fotografii),

Adalbert Marossy (imagini grafica), Şimo Iosif (traduceri

din limba maghiară) şi Ilarion Lazea, precum şi alte


223

personalităţi ale vieţii culturale beiuşene care, cu prezenţa,

cu informaţiile şi observaţiile lor, au întregit reuniunile

noastre de lucru.

Să nu-i uităm, de asemenea, pe generoşii noştri

prieteni, istorici şi oameni de cultură, literaţi, intelectuali de

marcă ai Bihorului, precum regretatul Viorel Horj, Miron

Blaga şi Paşcu Balaci, cei care ne-au consiliat de multe ori în

lungul nostru parcurs. Şi, nu în ultimul rând, să le

nominalizăm pe doamnele Gabriela Chişe, Domnica Marian,

Virginia Pop, Mădălina Bolcaş, cele care au avut răbdarea

benedictină a culegerii, tehnoredactării, a introducerii

numeroaselor noastre corecturi în acest studiu, nu doar

foarte vast, ci şi intens problematizat.

Pentru toţi aceşti oameni admirabili, ne exprimăm

întreaga gratitudine. Mulţumim şi conducătorilor de unităţi

administrative, economice, culturale, fundaţiilor umanitare

şi cultelor religioase care, în măsura posibilităţilor, ne-au

pus la dispoziţie date necesare pentru conturarea

identităţii instituţiilor lor, în vederea integrării în volumele

acestei monografii.

Nu în ultim rând, mulţumim Primăriei Municipiului

Beiuş, Consiliului Local, care au fost alături de noi în lungul

travaliu al acestui demers. Mai mult

chiar, „pe ultima sută de metri",

Consiliul Local Beiuş şi admirabilul

primar al municipiului nostru, domnul

Nicu-Silviu Odobasianu, ne-a oferit şi

un salutar sprijin financiar pentru

tipărirea cărţii. Lor li s-a adăugat

domnul ing. Vasile Coroiu, director la


224

S.C. Drumuri Orăşeneşti S.A. Oradea, fiu al acestor mirifice

plaiuri, care şi-a dovedit încă o dată, ataşamentul şi

generozitatea specifică oamenilor din Ţara Beiuşului.

Tuturor, mulţumirile noastre, însă - şi vrem să se ştie acest

lucru - nici un sacrificiu din partea noastră nu l-am fi

considerat prea mare pentru a aduce în faţa ochilor

Dumneavoastră această monografie.

Autorii monografiei “Beiușul și lumea lui” vol. I-IV, la staţia

de benzină “Desira” din Beiuş (26 februarie 2006).

După cum am mai menţionat, toate întâlnirile s-au

desfăşurat lunar, duminica, începând cu orele 10, la Staţia

de benzină „Desira" Beiuş, în prezenţa subsemnatului şi a

conducătorului ştiinţific al lucrării, Nicolae Brânda. Pentru


225

colaboratorii din Oradea, am asigurat transportul, şi - de ce

n-am spune-o? - fiecare şedinţă a fost pigmentată cu

gustările şi mesele de rigoare, prin implicarea efectivă şi

afectivă a soţiei mele Silvia Degău, care a ţinut ca întâlnirile

noastre, unele mai lungi şi mai aprinse, să beneficieze de tot

„confortul" unor astfel de întruniri intelectuale.

Poate că „explicaţia" mea privind „naşterea" acestei

monografii să fi fost lungă şi expozitivă. Am considerat-o

necesară, deoarece, dincolo de eforturile materiale pe care

le-a presupus şi pe care le-am acceptat

ca pe un prinos trecerii noastre prin

lume, ea pune în evidenţă travaliul

îndelungat, uneori „capricios" (zile şi

nopţi de inventariere şi studiere a

documentelor, de prelucrare şi

interpretare ale acestora, de redactare

şi corectări, reveniri, adăugiri şi iar

puneri în pagină, timp de peste cinci

ani), al realizării unui demers intelectual pe care Beiuşul îl

merită cu prisosinţă, atât pentru ceea ce el a reprezentat în

istoria României, cât şi pentru noi, ca oameni ai locului. E

mult, e puţin, rămâne la aprecierea cititorilor să decidă. Un

lucru este cert: prin munca noastră, ne-am aplecat cu

dragoste şi pioşenie peste paginile de istorie scrise de

înaintaşii noştri. Am considerat cunoaşterea istoriei ca un

fir de legătură între trecut, prezent şi viitor, aşa cum Mihail

Kogălniceanu afirma despre istorie că „ne arată ce am fost,

de unde am venit, ce suntem şi, ca regula de trei, ne

descoperă şi numărul necunoscut, ce avem să fim.”


226

Desigur, cu toate strădaniile noastre, este greu de

crezut și nu am fi oneşti dacă am avea măcar impresia că

am realizat un studiu complet, inatacabil, numeroase

întâmplări şi oameni, activităţi etc. care şi-au avut şi ele

rolul lor în conturarea Beiuşului, a zonei, probabil lipsind.

Unele omisiuni au fost impuse de caracterul totuşi

selectiv al lucrării, altele, de ce nu, scuzabile, zicem noi. Am

vrea să fiţi convinşi că n-a fost cu rea intenţie sau cu rea

credinţă. Ne-am călăuzit, în demersul nostru, după

documente, după date certe, iar acolo unde ele au lipsit sau

n-am reușit noi să ajungem la ele, am evitat să ne

pronunţăm sau să ne punem „fantezia" la contribuţie. Vor

veni alţi cercetători, oameni de cultură, care să completeze

şi să ne corecteze acolo unde greşit, sau n-am ştiut ce să

spunem. Fiindcă, suntem siguri, Beiușul oferă încă un bogat

material, „ascuns" prin cine ştie ce arhive secrete, care se

cere scos la lumină, cercetat, selectat şi cuprins într-o

variantă monografică mai complexă şi completă. Celor care

se vor încumeta la acest demers, noi le-am oferit un punct

de plecare și le urăm, de pe acum, numai răbdare şi succes!


227

Tot în lumea cărţilor…

Continuăm, cu o nedisimulată plăcere, drumul nostru

prin universul cărţilor. Domnul Ioan Degău simte o bucurie

deosebită a vorbi despre ele şi, avându-le în faţă, răsfoindu-

le lent, le mângâie cu o privire caldă, uşor înceţoşată, care

vorbeşte de la sine despre legătura strânsă pe care o are cu

acestea, despre nostalgia parcursului până la finalizarea

lor, despre impactul reuşitei…

Din una în alta, ajungem şi la întrebarea privind

relaţiile sale cu alţi autori de volume de specialitate, cu

scriitori şi artişti. Despre opera sa de mecenat, de sprijinire

şi cultivare a culturii, în special prin carte…

„…De la Pituţ încoace, am cunoscut şi am fost în

relaţii bune şi foarte bune cu numeroşi scriitori, bihoreni

mai ales, dar şi cu specialişti în istorie şi geografie, în

cultura tradiţională sau cu tineri care băteau la porţile

afirmării. Discuţiile cu ei, despre viaţă şi preocupările lor,

despre ceea ce scriu efectiv sau despre nevoile lor, m-au

cucerit şi m-au făcut să înţeleg mai bine situaţia reală a

culturii româneşti în actualitatea imediată, dar şi

necesităţile lor… Aşa am ajuns să le întind o mână de ajutor

când am simţit că au nevoie, că se impune, ori când mi-au

solicitat sprijinul… Mai ales că unii dintre ei mi-au fost

alături, citindu-mi şi corectându-mi propriile mele cărţi,

înainte de tipărire. Apoi, cum să nu te simţi solidar şi să nu

pui umărul la publicarea unor lucrări ale lui Viorel Horj,

Titus Roşu, Viorel Faur, Miron Blaga, Gh. Pituţ, Viorica

Flintaşu sau Vasile Todincă?... Apreciindu-le valoarea,

contribuţia lor la mişcarea culturală din acest colţ de ţară,


228

devoţiunea pentru ideea naţională, am încercat să le stau

alături, după cerinţe şi posibilităţi…

S-au bucurat de ajutorul meu bănesc apariţiile a zeci

de cărţi etc., purtând semnătura lui Andrei Vonea

(„bancher”), Lazăr Cerescu (prozator), Viorel Faur ( istoric),

Olimpiu Luca (matematician), Dimitrie Bălan (dramaturg),

Vidu Bidilean (memorialist), Viorica Flintaşu (interpret de

muzică populară), Gh. Pituţ (poet; postmortem), Mircea

Stroe (prozator), Radu Turcan şi Ciprian Sebastian

(matematicieni), Cornel Durgheu (artist plastic), Titus Roşu

(istoric), Vasile Todincă (muzeograf, etnolog), Constantin

Butişcă (monografist), Viorel Horj (scriitor), Florica Ruja

(interpret de muzică populară), Miron Blaga (scriitor),

Gavril Hădăreanu (istoric), dar şi a unor tineri care şi-au

publicat lucrările de doctorat, unele foarte interesante şi

valoroase…

Cu bucurie, dar şi mândrie, vă mai spun că am

finanţat apariţia a două volume şi ediţii a lucrării istoricilor

Ioan Popescu şi Constantin Ungureanu – „Românii din

Ucraina, între trecut şi viitor”, apropiindu-mă, cu acest

prilej, şi de fraţii noştri din ţinuturi nedrept „cedate” şi

trecute în uitare, care nu şi-au uitat însă „viţa şi sămânţa” şi,

mai ales, bunul simţ şi recunoştinţa faţă de actul meu. Iată,

de altfel, ce notau ei pe acest volum, la a doua ediţie, alături

de o condensată notă bio-bibliografică despre mine şi

activitatea mea: „Şi această a doua ediţie, revăzută şi

adăugită a cărţii noaste apare graţie generozităţii şi

patriotismului intelectualului bihorean ec. Ioan Degău, fost

director a Sucursalei Bihor a Băncii Naţionale a României,

actualmente director al Băncii Centrale Cooperatiste


229

CREDITCOOP , Agenţia Oradea, el însuşi un împătimit al

cărţii.

Mulţumindu-i din toată inima pentru nesperatul şi

nepreţuitul ajutor, editorii acestui volum aduc, totodată, un

sincer şi binemeritat omagiu omului cărţii şi „bancherului”

ec. IOAN DEGĂU, un adevărat Mecena în spaţiul bihorean,

şi nu numai ”.

Să vă mai spun şi că i-am promis regretatei Florica

Ungur că-i voi edita, când o va termina, cartea cu culegerile

sale folclorice. N-a fost să fie, dar oferta rămâne valabilă

pentru urmaşi, dacă se vor încumeta la această

întreprindere.

Deşi, oarecum, îmi vine cam greu, fiindcă ar suna,

parcă, o laudă de sine, aş vrea să vă spun câteva cuvinte şi

despre cele trei cărţi care mi-au fost dedicate până acum:

Viaţa unui bancher, Ioan Degău-70 şi In Honorem Ioan

Degău. Prima îi are ca autori pe bunii mei prieteni mai tineri

Viorel Horj (plecat prematur „în lumea umbrelor”), Miron


230

Blaga şi Paşcu Balaci, rezultată în urma unei „suite” de

„tablouri” şi „interviuri” publicate în anul 2000 în

săptămânalul „Crişana plus”. Aici, mi se creionează un profil

biografic, o „biografie” în care apar în dublă înfăţişare: de

personaj şi autor (narator) al propriei vieţi, dar într-o

interpretare a unor terţe persoane.

În curte la BNR (1 septembrie 2009). Anca Bojescu, Petru

Posteucă şi Ioan Rada au ridicat 270 de cărţi „Românii

din Ucraina”, oferite de Ioan Degău.

Este o carte care dă seamă despre o existenţă, despre

un om, în care – fară obstinaţie şi modestie – mă recunosc

foarte mult. Personajul de acolo, Ioan Degău seamănă cu

mine, parcă aş fi eu în diferite ipostaze, probabil sunt chiar

eu, chiar dacă incomplet, chiar dacă pe alocuri uşor

„hiperbolizat”, sau doar schiţat după o tehnică mai mult sau

mai puţin gazetărească. Oricum, le mulţumesc amicilor mei

pentru gest şi pentru… portret!


231

A doua carte (apărută în „Biblio-

teca Beiuşului”) o datorez bunului pro-

fesor Gavril Hădăreanu (foto), la ani-

versarea mea la şapte decenii, ea fiind,

atunci, nu numai o surpriză plăcută, ci

şi un bun prilej pentru a face bilanţul

unei vieţi.

Cred că, dincolo de aspectele

encomiastice, ea este o bună siste-

matizare a vieţii şi activităţii mele la

acest moment, facută de un om care ştia

el însuşi ce înseamnă şi cu ce echi-

valează o viaţa de om!

În fine, volumul omagial In honorem Ioan Degău,

realizat de talentatul istoric Antonio Faur, fiul reputatului

istoric, profesor universitar şi om politic Viorel Faur, apărut

cu prilejul împlinirii a 77 de ani, a fost, realmente, „cireaşa

de pe tortul” care mi-a marcat viaţa. Au contribuit, la

această carte, personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale

româneşti din Bihor şi Ardeal care, dincolo de inerentele

„laudatio”, au adus contribuţii de seamă la domeniile în care

şi eu m-am manifestat (istorie, monografism, economie,

etnografie şi folclor).

Ce să mai spun?... Când, încă în viaţă fiind, ţi se dedică

trei cărţi (şi a patra e pe drum), chiar începi să crezi că n-ai

făcut umbră pământului degeaba!...”

…Ascultându-l, ai impresia că Ioan Degău s-a împăcat

cu tot şi toate, că este mulţumit şi liniştit că şi-a făcut

datoria. Dar chiar în aceste momente se agită pentru

materiale şi configurarea volumului cinci din Crişana


232

tradiţională. Îl lăsăm să vorbească la Budureasa şi la Meziad

pentru câte un material despre „lăzile de zestre” şi despre

„peşteră”… Apoi, după un schimb de păreri despre una şi

alta, dar, în special, despre lădărit şi despre artizanat, îl

întrebăm – nu chiar de florile mărului! – la cât se ridică

financiar, „investiţia” sa în cărţi…

„Păi, în cărţi (şi numai în cărţi!) am investit până

acum circa 3 miliarde de lei vechi. Nu-i mult, e doar o parte

din salariul şi pensia mea, traiul mi-l asigur cu familia, din

agricultură şi „Desira”. Am fost, toată viaţa, cumpătat,

cumpănind bine şi cheltuielile, şi investiţiile, în raport de

câştig… Dar, despre astfel de lucruri nu-mi prea place să

vorbesc, mă doare „suferinţa” materială în care se zbate

cultura românească… Şi-apoi, ce-am făcut, ce-am cheltuit cu

cultura, mă priveşte doar pe mine, am facut-o doar să mă

împac cu mine, cu aspiraţiile şi credinţele mele. Să dea

Dumnezeu să am şi în continuare ce pune pe „masa

culturii!”…


233

Familia şi spiritul familiei

Clanul Degău, de la stânga la dreapta: Ioan Degău, Horică,

Sandu, Luana, Silvia, Ninel cu Patrick, Nicoleta, Ioana,

Dani şi Răzvan (8 iunie 2013).

În convorbirile noastre cu domnul Ioan Degău am

avut ocazia (şi chiar am făcut-o) să aflăm şi lucruri mai

apropiate domniei-sale, ca, de exemplu, unele referitoare la

universul familial. Am discutat despre părinţi, despre copii

etc., dar nu ne-am oprit mai niciodată la date concrete

privind viaţa acestora. Vom încerca să o facem acum, mai

ales că „memorialistica” ne obligă...

„...După cum ştiţi, m-am născut în 7 octombrie 1937,

în Bunteşti, un sat frumos din depresiunea Beiuşului, mai

spre munte, totuşi, încă respirând aerul tradiţiei, din

părinţii Gheorghe şi Ana.


234

Gheorghe, tatăl d-lui

Ioan Degău (20

ianuarie 1954), şi Ana

Degău, mama d-lui

Ioan Degău (1980).

Tata s-a născut în 5 mai 1906, în aceeaşi localitate, ca

şi mama, de altfel. El s-a dedicat muncii pământului, însă

sărăcia zonei şi aspiraţia lui spre acoperirea necesităţilor

familiei şi pentru un trai mai bun, l-au purtat departe, astfel

că, între 1936–1945, îl găsim lucrând ca muncitor la Uzinele

de avioane din Braşov.

Întorcându-se acasă şi fiind un om mai dezgheţat la

minte, cu o viziune ceva mai „modernă” asupra lumii, va fi

ales primar al comunei, între 1945-48, însă, la insistenţele

mamei şi prea puţin pregătit să îmbrăţişeze noua ideologie,

va demisiona în 1947, reluându-şi viaţa de harnic gospodar

şi agricultor, până la decesul său, în 11 iunie 1969.

Mama, născută la 2 februarie 1911, a fost casnică,

omul care ţinea gospodăria şi casa, îngrijea copiii şi le

orânduia viitorul, voindu-ne pe fiecare să ajungem oameni


235

de omenie, aşezaţi, în rând cu lumea. Ea ţesea, ne făcea

haine şi ne îndruma la şcoală, se ocupa de grădină şi de

recolte, era, ca să zic aşa, un om de casă şi un agricultor

desăvârşit. Se bucura de noi, de realizările noastre şi, când

s-a stins, în 11 februarie 1992, era împăcată că eu şi sora

Elisabeta eram oameni aranjaţi, cu scaun la cap şi familii

serioase.

Elisabeta (20 iunie 1953), Gheorghe (10 ianuarie

1958) şi Ioan, fiii lui Gheorghe şi Ana Degău.

Elisabeta, sora, s-a născut la 27 decembrie 1931 şi a

decedat în 30 noiembrie 2007. Ea a urmat şcoala

pedagogică şi a fost, până la pensionare, educatoare în

Beiuş. A avut două fete – Geta, care a absolvit Farmacia, şi

Ela, medic.

Fratele, Gheorghe, n-a avut bucuria să trăiască prea

mult şi să împlinească visele părinţilor. Născut în 18 aprilie

1935, a plecat în lumea umbrelor la 9 martie 1958, după ce

făcuse doar şcoala elementară şi terminase armata şi un

curs de geologi în Oraşul Dr. Petru Groza.

Despre mine, mezinul familiei, ştiţi destule, aţi şi scris

destule. Eventual, vă mai spun că m-am căsătorit într-o

superbă zi de Florar, 25, a anului 1963, cu Horge Silvia, din


236

Beiuş, iar anul următor, între 12 mai şi 12 noiembrie, ne-

am construit o casă în Beiuş, pe str. Aurel Vlaicu nr. 9.

În urma căsătoriei, ni s-au născut patru băieţi : Daniel

(Ninel) - 6 martie 1964, Horică - 23 septembrie 1966; Radu

- 15 ianuarie 1968; Sandu – 25 mai 1969.

Ninel a terminat Facultatea de mecanică din

Timişoara (1988), Horică – aceeaşi facultate în 1991, Radu

– Facultatea de industria lemnului Braşov (1993), iar Sandu

- Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş (1987), actualmente fiind

student la Universitatea din Oradea.

În 21 iulie 1990, Ninel s-a căsătorit cu Nicoleta Burtă

(n. 3 augusrt 1965), din Izbuc şi au două fete: Ioana (n. 29

ianuarie 1991), absolventă a Facultăţii de Arte Vizuale la

Universitatea din Oradea, şi Daniela (n. 27 iulie 1994),

acum studentă anul II la aceeaşi facultate.

Horică s-a căsătorit cu Laura Bădulescu din Beiuş, la

28 septembrie 1995, şi au o fetiţă – Luana (n. la 23 iunie

1997), elevă în ultimul an la liceul „Samuil Vulcan” din

Beiuş. În august 2009 Horică a divorţat şi s-a recăsătorit cu

Anca Rusu (n. 21 septembrie 1979), în 18 iulie 2010, având

împreună un băiat, Patriciu (n. 7 mai 2011).

Radu s-a căsătorit cu Lăcrămioara Heredea (n. 22

noiembrie 1979), în 10 noiembrie 2001 şi au un băiat, Radu

(n. 10 iulie 2004), elev.

În 28 septembrie 1996, Sandu s-a căsătorit cu

Endresz Gabriela, de care a divorţat în 26 noiembrie 1998,

recăsătorindu-se în 13 iulie 2004 cu Anca Cociuba (n. 26

noiembrie 1983), cu care are un băiat, Cristian (n. 22

februarie 2006), elev.


237

Ioan Degău, secondat de soţie, cu nepotul Patrick

(8 iunie 2013).

Acestea ar fi datele sumare despre familie. Ele spun

câte ceva, dar nu esenţialul: că acest „clan” este unul foarte

unit, că - de-a lungul timpului – acest „clan” a tras tare, cum

se zice la noi, construind cu propriile mâini şi propria minte

un mic imperiu al armoniei, al unei oarecare bunăstări şi,

ceea ce e foarte important, al unei convieţuiri mai mult

decât onorabile cu comunitatea. Spiritul muncii, al iubirii de

aproapele, cumpătarea, dar şi aspiraţia spre mai mult şi mai

bine, propensiunea spre modern, dar şi cultură, îi carac-

terizează pe toţi reprezentanţii „clanului”, la care aş adăuga

şi viaţa decentă, normală, o mare doză de modestie şi de

deschidere spre semeni, mai ales spre cei în suferinţă şi

nevoi. Este ceea ce i-a călăuzit şi caracterizat pe părinţii

mei, apoi, pe mine şi soţia mea, şi sunt fericit că aceleaşi

note distinctive le regăsesc la copii şi nepoţi. De altfel, dacă


238

n-ar fi fost şi nu ar fi aşa, nu ne-am situa în poziţia în care

suntem, nu ne-ar iubi şi preţui atâţia oameni!... Ne-am întins

cât ne-a fost pătura, iar, dacă a prisosit un colţ, am acoperit

şi nevoile altora. N-aş vrea să se înţeleagă prin asta că

suntem un fel de „institut de binefacere” sau mai ştiu eu ce

instituţie filantropică! Doar că, oricine ne-a bătut la poartă,

n-a plecat cu brânca goală, aşa cum se întâmplă, în general,

la noi, la români...

Horică cu Anca şi Patrick (9 mai 2011).

Ce să mai spun? Că, împreună, eu şi soţia, băieţii,

nurorile – am trudit din greu şi-am pus mână de la mână să

cumpărăm ceva pământ, pe care să practicăm agricultura şi

creşterea animalelor, să nu se piardă spiritul părinţilor, al

stămoşilor; că, tot la fel, s-a edificat firma „Desira”, despre

care am vorbit şi altădată, când cu rezultate mai bune, când

doar peste linia de plutire, după cum au fost vremile peste

noi; că, tot aşa, s-au construit sălile de evenimente, biserica

şi casa ţărănească... Să vă mai spun că, zilnic, toţi ai

„clanului” sunt pe baricadele muncii pe proprietăţi, la fel ca

orice angajat, că eu, de vineri la amiază şi până duminică


239

seara, redevin agricultor, crescător de animale şi tot ce se

mai poate şi este necesar în gospodărie?

Că o dată, de două ori pe lună, ne adunăm cu toţii,

după cum o cer împrejurările, ne analizăm munca şi

realizările, încercăm să programăm perioada următoare,

văzând care sunt oportunităţile?... Cum nu aparţin

anecdoticului, ci vieţii reale, las altora „plăcerea

comentariilor”...


240

Trei portrete

- Domnule director Ioan Degău, după această

„călătorie” prin universul familial, am dori şi o abordare a

unuia tot apropiat – acela al prietenilor, al prieteniei. Mai

ales că, de-a lungul unei activităţi ca a dumneavoastră, a

unei vieţi în care aţi venit în legătură cu mii şi mii de

oameni, în mod sigur de unii aţi fost mai apropiat. Nimeni

nu trăieşte singur, nimeni nu se rezumă doar la lumea

familiei. Se stabilesc relaţii, interacţionăm ca semeni – de la

oameni de pe stradă, la colegi de serviciu, rude, cunoştinţe

etc. – care ne marchează într-un fel sau altul...

- Am considerat prietenia, totdeauna, drept o relaţie

bazată pe afecţiune, sinceritate, seriozitate şi ajutor

reciproc. Un prieten aproape îţi intră în familie, devine un

confident şi un sfetnic, o mână întinsă la nevoie, dar şi cel

mai „crunt” analist şi critic. De aceea, m-am apropiat mai

mult de oamenii care au „curajul” opiniei, al puterii de a

rosti adevărul, adevărul lor, desigur, chiar dacă nu au

totdeauna şi dreptate. Nu mi-au plăcut oamenii cu „mănuşi”

şi „periuţe”, chiar dacă „vorba dulce mult aduce”. I-am

preferat pe cei căruia ce le e în guşă, le e şi în căpuşă,

oamenii dintr-o bucată, care ştiu să îmbine plăcutul cu

utilul, gluma cu seriozitatea, „vorba dulce” cu ironia şi

critica... Şi, bineînţeles, să fie meseriaşi, nu „multilateral

dezvoltaţi”, pricepuţi la toate şi nimic!... Nu mi-au plăcut

niciodată lichelele, parşivii, fariseii – i-am ocolit, m-am

îndepărtat de ei, eliminându-i, cât a fost posibil, din cercul

meu de colegi şi de prieteni... Şi au fost şi din aceştia, şi nu

puţini, şi o spun cu regret...


241

Încă din copilărie, apoi la şcoală, în armată, la serviciu

sau pe stradă, cum se spune, am întâlnit şi am avut relaţii

cu sumedenie de oameni, mulţi devenindu-mi cunoştinţe

apropiate, alţii colegi sau amici buni, destul de mulţi şi

prieteni... Pe mulţi dintre ei i-am evocat sau doar amintit în

urmă cu ani, la primele noastre colaborări, pe alţii i-am

uitat, neintenţionat, dar toţi care mi-au fost mai aproape de

suflet ştiu că-i respect şi preţuiesc şi se bucură şi astăzi de

afecţiunea mea, după cum cred că şi ei încearcă aceleaşi

sentimente faţă de mine... Am împărţit, cu multă lume, şi

binele şi răul, şi râsul şi plânsul, şi bucurii şi necazuri, iar cu

unii am reuşit să trec multe punţi spre lumină şi împlinire.

A-i numi, acum, ar fi osteneală zadarnică, ei se ştiu şi nu se

vor adunaţi într-un pomelnic care nu spune mare lucru.

Importante rămân clipele grele sau de triumf trăite

împreună...

Totuşi, câteva creionări aş vrea să fac. Şi motivele

sunt de înţeles...

Cu Andrei Vonea (foto) mă

cunosc din adolescenţă. Mai tânăr

cu un an decât mine (n. 1 mai

1938), venise la Oradea, la Şcoala

Medie Tehnică Financiară, din

Diosig, aducând cu el spiritul

nemărginit al câmpiei, cu toată

deschiderea spre infinitul

speranţelor. Amândoi copii de

ţărani, amândoi „provinciali”, dar

hotărâţi să spargem tiparele şi să

ajungem ceva în viaţă, ne-am


242

împrietenit repede. Când „interni”, când locuind împreună

„în gazdă”, destul de săraci, dar bogaţi sufleteşte, învăţând

pe brânci sau mai făcând câte o năzdrăvanie (deh, vârsta!),

eram aproape de nedespărţit, bucurându-ne de ceea ce ne

oferea şcoala şi oraşul, cu toate că nu ne era prea uşor...

După absolvirea liceului, el a început activitatea la Banca de

Stat - sucursala regiunii Crişana, la filiala Săcuieni, apoi

Facultatea de Ştiinţe Economice – pe ruta Cluj – Bucureşti –

Cluj, absolvită în 1970, armata – pe la Câmpina şi Rădăuţi,

căsătoria – la Marghita (în 1966), unde se şi mutase cu

serviciul. Aici, va fi numit director al reînfiinţatei Bănci

Agricole (1968), i se nasc copiii Călin şi Corina-Diana.

Urmează apoi mutarea la Reşiţa, ca director adjunct al

Băncii pentru Agricultură şi Industrie Alimentară –

sucursala Caraş-Severin. În fine, director la Banca Agricolă

– sucursala Bihor, apoi la „Albina”... S-a pensionat la 1

septembrie 1999, după care, de serviciile sale au mai

beneficiat un cabinet parlamentar şi Banca Cooperatistă

CREDITCOOP Bihor...

A fost şi a rămas un împătimit al sportului, fiind el

însuşi un bun sportiv (voleibalist) şi chiar antrenor, mai

ales în perioada cât a funcţionat la Marghita...

I-am stat alături la lansarea primei sale cărţi, un

studiu serios şi plin de idei – Creditul agricol în România, cât

şi la a lucrării memorialistice Trei pătrimi de veac, în care

mă bucur, alături de alţi colegi şi prieteni, de atenţia sa...

Ce-aş spune, în câteva cuvinte despre Andrei Vonea?

Că este un om de o mare nobleţe sufletească, un finanţist şi

„bancher” redutabil, un om cu care mergi sigur pe drum!

Ajunşi la vârsta înţelepciunii (aşa se zice nu?), rememorăm


243

adeseori împreună trecutul greu şi plin de spini, dar

luminos şi cald prin zbaterea noastră, prin puterea noastră

de a trece mai toate hopurile şi a ne vedea măcar parte din

visuri şi idealuri împlinite...

Prin anii 60, lumea Beiuşului s-a îmbogăţit cu câţiva

dascăli şi oameni de cultură tineri, ambiţioşi şi extrem de

bine pregătiţi: Viorel Faur, Blaga Mihoc, Gavril Hădăreanu,

Viorel Horj, Nicolae Brânda, Ion Dărăbăneanu... Erau

produsul universităţii clujene, îi animau idealuri înalte,

publicau deja prin recent reapăruta revistă „Familia” şi în

ziarul „Crişana”, ceea ce le crea un statut aparte în viaţa

micului oraş de pe valea Nimăieştilor... Aduceau un aer

proaspăt, tineresc, uşor nonconformist, care îi făceau iubiţi

de elevi şi colegi, dar şi de „lumea bună” a târgului...

De la stânga la dreapta: Ioan Degău, Miron Blaga, Viorel

Faur, Blaga Mihoc şi Paşcu Balaci, la Hotel Continental (7

octombrie 2013).


244

Între ei, Gavril Hădăreanu (foto) reprezenta, ca şi

Viorel Faur, de altfel, nota mai serioasă a grupului. Era mai

temperat, delicat, calm şi serios. Un „olimpian” – exigent la

şcoală, îndrăgit însă pentru oratoria, pentru spiritul

pedagogic de care dădea dovadă, pentru modul cum ştia să-

şi apropie copiii şi-i trata pe cei din jur. Istoric prin formaţie

şi vocaţie, senin şi convingător, mai puţin „petrecăreţ” decât

unii din grup, el realiza echilibrul dintre entuziaştii poeţi,

ironici şi puşi pe şotii, şi reprezentanţii „ştiinţelor”, mai

sobri şi mai „acri” în relaţiile cu cei din jur...

L-am cunoscut chiar în acea perioadă, imediat după

venirea lui, de pe undeva din câmpia transilvană în

universul destul de conservator al

Beiuşului, legându-ne în timp o

amiciţie bazată pe respect şi

solidaritate, pe un acut simţ al

responsabilităţii faţă de muncă şi

de destinul locului în care

fiinţăm... Şi o spun cu toată tăria,

profesorul şi inspectorul şcolar

general Gavril Hădăreanu n-a

dezamăgit niciodată! A fost şi s-a

manifestat în toate împrejurările ca un om integru, plin de

iniţiativă, în spiritul unei mari devoţiuni faţă de oameni şi

de pământul care ne-a zămislit! Am colaborat cu el

extraordinar la realizarea monografiei Beiuşului,

seriozitatea şi fermitatea sa fiind decisive în multe

„momente de criză”, iar cartea sa Torţe arzând în Ţara

Beiuşului mă încântă şi azi prin căldura, justeţea şi

frumuseţea paginilor dedicate „cetăţii culturale” beiuşene...


245

Tot din acestă „generaţie 60” beiuşană făcea parte şi

drăgăneşteanul Viorel Horj (foto) – poetul, „latinistul”,

„dandy-ul” şi „bufonul” grupului...

Era „responsabilul” cu voia-bună,

jovial, „petrecăreţ”, răzvrătit,

„intrigant”, când pus pe glume, când

căzut în „butoiul cu melancolie”,

totdeauna însă prietenos, cald,

sufletist, dar şi suspicios şi ironic,

gata să-ţi recite o poezie de-a lui sau

din lirica română sau universală, ori

sa-ţi povestească o întâmplare mai

deocheată din „imediata lui rea-

litate” sau să-ţi spună un banc, ca apoi să treacă la o altă

invectivă la adresa vreunui confrate sau să te chestioneze

asupra unei probleme sau întâmplări care-l afecta pe el...

Indiscutabil, Viorel Horj a fost „personajul” cel mai

pitoresc al Beiuşului anilor 60 şi unul dintre cei mai aparte,

uneori cameleonic, om de cultură bihorean... Îl iubeai şi

preţuiai pentru tot ce era şi, mai ales, pentru că, sub masca

pe care o afişa, trăia un suflet frământat, de mare

sensibilitate şi devoţiune, un adevărat poet.

Am colaborat mult cu el. Mi-a citit parte din scrieri,

mi-a făcut observaţii decente, mi-a prefaţat unele scrieri,

mi-a fost alături, vorbind minunat, la lansări sau

aniversări... A fost şi a rămas un om „tobă de carte”, un

prieten adevărat, şi cât a fost „profesor de latinească” la

Beiuş, şi cât a fost inspector sau conducător al Culturii

bihorene la Oradea... Şi un poet extraordinar, care scria cu

o uşurinţă de invidiat la cea mai mică provocare...


246

Şi, poate, nu mai puţin, un actor al propriei vieţi, rudă

apropiată cu Petrea Cheţului din Calul troian al său,

personaj desprins din real, despre care am vorbit de-atâtea

ori şi căruia Viorel i-a împrumutat ceva din spiritul lui...

Ziua de naştere a lui Ioan Degău (Beiuş, 7 octombrie 2007).

Stins prematur, ca şi Gavril Hădăreanu, de altfel,

Viorel Horj a lăsat un gol imens în spaţiul cultural orădean,

ca şi în inimile prietenilor şi ale celor care doar l-au

cunoscut. Dar sunt sigur că şi acolo, sus, la Masa Zeilor, el

vorbeşte despre „Beiuşul şi lumea lui”, recită versuri şi, tot

de acolo, ne priveşte cu duioşie şi nostalgie, aruncându-ne

câte un zâmbet ironic, dar prietenos şi cu subînţeles...

... Vedeţi, întrebarea dumneavoastră m-a sensibilizat,

m-a „liricizat” şi pe mine, încât aş spune că prietenia este o

lacrimă a lui Dumnezeu, o îmbrăţişare a cerului cu

pământul, un vis din care nu ai vrea să te mai trezeşti...

Deh!, vorba lui Coşbuc: „Sunt greu bătrânii de

pornit/Dar de-i porneşti”...


247

Câteva evenimente de peste an Dintr-un acut simţ al prieteniei şi, deopotrivă, din

dorinţa de a crea un climat de muncă cât mai familiar, cât

mai colegial şi destins, în care să prevaleze buna înţelegere

şi o anume colaborare profesională amicală şi rodnică, dl.

Ioan Degău a încercat să adune colectivul de muncă la un

loc, cu diferite prilejuri şi în diferite moduri, care, într-un

fel, să elimine „canoanele” muncii zilnice, preocupările

strict profesionale, socializând într-un micro-univers şi în

atitudini mai puţin convenţionale. A demarat această

“acţiune” încă de pe vemea directoratului la Beiuş şi a

continuat-o la Oradea, conştient fiind că relaţiile dintre

membrii personalului trebuie substanţial reformate, că

randamentul va creşte odată cu stabilirea unor relaţii şi

atitudini noi între colegii de serviciu. Şi a început cu

reducerea timpului afectat şedinţelor, cu axarea acestora

pe probleme strict profesionale, care-şi cer imediat

rezolvarea. S-a gândit, apoi, la realizarea unei comunicări

cât mai bune şi sincere între salariaţi, organizând, în acest

sens, ieşiri la iarbă verde, excursii, sărbătoriri ale zilelor de

naştere şi ale onomasticii, cu prilejul unor premieri sau la

pensionarea unor colegi, la diferite manifestări de interes

local sau naţional etc. Aşa a ajuns să transforme ambianţa

instituţiilor pe care le-a condus într-una familiară, creând o

“a doua familie”, dominată de armonie, seninătate şi...

productivitate sporită...

“... Dacă până prin anii '80, sărbătoream, de ex., ziua

mea de naştere şi onomastica, cu câţiva colegi şi în familie,

constatând că aceste întruniri sau agape apropie oamenii,

mi-am propus s-o fac într-un cadru mai larg, cu toţi colegii


248

şi prietenii mai apropiaţi, sperând în crearea unui climat de

muncă mai puţin rigid şi stresant... şi am văzut imediat

rezultatele, mai ales când colegii au constatat că li se dă

atenţia şi importanţa cuvenită, fiind trataţi pe picior de

egalitate...”

Cu Florica Zaha, de ziua lui Ioan Degău, la Restaurantul

Continental (7 octombrie 2014).


249

De aici, de la această iniţiativă oarecum “revo-

luţionară” în anii '80, s-a încetăţenit, în viaţa domnului

Degău, marcarea a două evenimente distincte – aniversarea

zilei de naştere, la 7 octombrie, şi serbarea onomasticii – la

7 ianuarie (Sf. Ioan). În timp, după 1997, acestor

manifestări cu un pronunţat caracter intim li s-au asociat şi

lansările de carte, la început imediat după apariţie şi, mai

apoi, coroborarea datelor de apariţie şi aniversări,

“tratarea” lor împreună...Ceea ce a surprins plăcut la aceste

adevărate festinuri ale cărţii şi manifestări aniversare

totodată a fost şi este participarea oamenilor de cultură, a

unor personalităţi culturale la viaţa oarecum închisă a

“bancherilor” şi finanţiştilor. Alături de subordonaţii de la

sucursală bihoreană a BNR, de ordinul zecilor, şi a

prietenilor şi membrilor familiei, au apărut scriitorii Viorel

Horj, Nicolae Brânda, Paşcu Balaci, Miron Blaga, Ioan Laza,

Octavian Blaga, istoricii Blaga Mihoc, Viorel Faur, Mihai

Drecin, Mihai Apan, Adrian Apan, Gavril Hădăreanu,

Constantin Butişcă, sculptorul Cornel Durgheu, muzicienii

Oana Lianu, Florica Ungur, Florica Zaha, Voichiţa Mihoc,

Irina Mihoc, Zorica Gavrilă, Tiberiu Ceia, Petrică Popa, Aurel

Moţ, Nelu Rus, Violeta Gherman, Ioana Urs, Cornel Borza,

Cornelia Covaciu, Alexandra Chira etc., oficialităţi şi

conducători de instituţii şi societăţi din Beiuş şi Oradea,

ziarişti... Cele două zile s-au metamorfozat, astfel, în

adevărate manifestări culturale, de largă şi selectă

audienţă, în care omagierea omului Degău se făcea în

paralel cu cea a cărţii şi cu inedite incursiuni prin universul

spiritual bihorean, văzut în complexitatea sa...


250

Aurel Moţ (taragot), taraful „La obârşii, la izvor” şi

interpretele Violeta Gherman, Andreea Puşcaş şi Andreea

Codrean, la Restaurantul Continental (7 octombrie 2014).

Rămân memorabile lansările de carte şi aniversările

de la sediul BNR - Oradea, de la Restaurantul “Royal”, de la

Sala de nunţi “Desira” (Beiuş), de la Restaurantul

“Transilvania” şi de la Hotel “Forum-Continental”, la care au

participat sute de persoane, “agapele” transformându-se în

adevărate foruri de dezbatere de idei culturale... Din 2010

încoace, aproape fiecare aniversare a coincis cu lansarea a

măcar două cărţi – în special Cântecul de după cântec şi

Crişana tradiţională, dar şi a volumelor Când mugurii de

zbor dau în floare, In honorem Ioan Degău etc. Dar, despre

aceste “festinuri” dă seamă partea a patra a volumului de

faţă...

“Evenimentele acestea au avut rostul de a ne onora

pe toţi, pe toţi participanţii la ele, dar, mai ales, de a onora

Cartea , truda spiritului pusă în slujba acestei atât de


251

productive – intelectual – zone a ţării. Şi, dincolo de

imediatul lor, cred că am contribuit la a ne cunoaşte şi a ne

preţui mai bine şi, sunt sigur, de a ne cunoaşte istoria,

tradiţiile, cu un cuvânt – valorile”...

Duminica Tomii, la Bunteşti, ocazia cu care s-a lansat şi

Monografia Bunteştiului, vol. I şi II (18 aprilie 2004).


252

Există, însă, în viaţa domnului Degău, şi un eveniment

mai aparte, legat de Paştele Morţilor (Ziua Morţilor,

Duminica Tomii). De la pierderea fratelui Gheorghe, în

1958, în fiecare an, “cetăţeanul de onoare” al Beiuşului Ioan

Degău – de oriunde s-ar afla – vine la Cimitirul din Bunteşti,

pentru a aduce ofrande celor plecaţi din familie, pentru a-i

pomeni şi “a da pomană” întru memoria lor. O face cu

conştiinţa celui care ştie că poartă în suflet toată truda şi

lacrima înaintaşilor, datoria lor şi a lui faţă de semeni, de cei

în nevoie. În 2004, la acelaşi eveniment, a făcut şi darul său

de suflet pentru Bunteşti, lansând cele două volume ale

monografiei Bunteşti, una dintre lucrările de referinţă ale

“bancherului” Degău.

La Duminica Tomii, la Bunteşti (19 aprilie 2015).

“Am ţinut nu numai să-mi pomenesc morţii – fratele,

părinţii, moşii –, am vrut să dau şi o pildă vie că sunt om al

pământului pe care-l cinstesc şi omagiez că m-a scos în


253

lume şi a contribuit, prin toţi oamenii săi, la devenirea

mea”... – ne spune Ioan Degău şi o umbră densă îi încreţeşte

fruntea şi-i umezeşte privirea...

La Duminica Tomii, la Bunteşti (19 aprilie 2015).

N-am vrea să se creadă că dl. Degău este doar omul

unor evenimente cu caracter personal, având, ca scop

principal, socializarea celor pe care i-a condus şi îi conduce

şi cu care lucrează. Domnia-sa este un bun creştin, dar nu

un habotnic, care ţine la ortodoxia neamului, sărbătorind –

când într-un cadru mai restrâns, când în unul mai larg,

familiar – Crăciunul sau Paştele, Boboteaza sau Zilele Maicii

Domnului. O face cum se cuvine, respectând canoanele,

ştiind că astfel fiinţează “alături de moşii şi strămoşii noştri,

de părinţi şi neamuri, care au păstrat prin grai, muncă şi

credinţă o patrie, al cărei fiu sunt şi eu” – mai adaugă

domnia-sa.


254

Cu Loredana Roxin (stânga) şi Dorina Ursente

(la Continental, 7 octombrie 2013).

“Sunt un om mulţumit atunci când cei din jurul meu

sunt senini, veseli, fericiţi; îmi place să mă bucur de bucuria

lor; ştiu că atunci când oamenii zâmbesc, încearcă măcar o

satisfacţie... Poate şi de aceea am organizat şi organizez

aceste evenimente semnificative din viaţa mea, pe ei îi scot

din rutina cotidiană, iar eu mă aşez în mijlocul lor să simt

pulsul universului, magia eliberării de stresul imediatului,

să mă “dedulcesc” la mierea omului care, pentru câteva ore

măcar, se simte – cum zice poetul – “contimporan cu

fluturii, cu Dumnezeu”...


255

Aşa s-a înălţat Biserica din incinta „Desira”

„Gândul ridicării unei biserici de lemn şi a unei case

ţărăneşti tradiţionale din zona Beiuşului m-a măcinat de

mult. În primul rând, pentru a păstra spiritul locului şi a-mi


256

aduce obolul material pentru o parte a comunităţii; apoi,

dorinţa de a exemplifica, de a traduce în materie demersul

din cărţile despre folclorul şi arhitectura acestor meleaguri,

despre viaţa specific ţărănească a Bihorului; în fine, pentru

a oferi turiştilor două obiective de interes, casa ţărănească

urmând a deveni, în timp, un muzeu etnografic.

Aşa că, în anul 2013, în vară, am luat legătura cu un

constructor de biserici de lemn cu un oarecare renume,

părintele Gherontie, de la Coada Lacului Leşu (Remeţi).

Acesta a venit în 13 iulie la Beiuş, am studiat împreună locul

amplasării şi cheltuielile care se impun. Peste alte câteva

zile (19 iulie), părintele Gherontie a revenit la Beiuş,

aducând câteva schiţe şi, la sugestia lui Ninel, am hotărât

amplasarea lângă sala de nunţi.

La recomandarea părintelui, de a aduce piatra pentru

fundaţie de la cariera din Piatra Craiului, am luat legătura

cu dl. Florian Miere din Vad (în 22 iulie). În aceeaşi zi, am

luat legătura şi cu părintele Nemeş pentru a mă sfătui cum

să obţin binecuvântarea preasfinţitului Sofronie, episcopul

Oradiei. El mi-a recomandat să adresez o scrisoare

Episcopiei în acest sens.

În zorii zilei de 27 iulie 2013, am plecat la Piatra

Craiului după piatră pentru fundaţie, iar lunea, în 29 iulie,

Ninel a trecut la organizarea şi executarea fundaţiei pentru

viitoarea biserică. Tot în 29 iulie 2013, am depus, la

Episcopia ortodoxă a Oradiei, cererea prin care solicitam

bine-cuvântarea Preasfinţitului Sofronie, pentru înălţarea

unei biserici în Beiuş, pe str.Horea, nr.70.

În 30 iulie 2013, s-a adus fierul pentru grinzi şi

etriere, în 31, s-au confecţionat, iar, în 2 august, părintele


257

Gherontie şi Adi Vârciu, din Saca, au început construirea

fundaţiei, din piatră de la Piatra Craiului, înaltă de 60 cm.

Sâmbătă, 3 august 2013, s-a mai făcut un transport de

piatră (din cariera Piatra Craiului), tot 30 tone.

Luni, 5 august, am solicitat Primăriei Beiuş un

Cerificat de urbanism, pentru construcţie.

În 7, 8, 9 şi 10 august 2013, părintele Gherontie

continuă înălţarea fundaţiei, în care, spre seară, este turnat

betonul; lucrarea continuă şi luni, 12 august, pentru a

continua şi marţi şi miercuri, când, pe la amiază, se încheie,

urmând a mai turna doar treptele, fapt întâmplat în 16

august.

Vineri, 23 august 2013, am primit de la Primăria

Beiuş Certificatul de urbanism şi, după-amiază, am plecat

împreună cu Florea Murgului şi Ionuţ în pădurea

proprietate de la Nimăieşti, unde am tăiat 15 stejari, iar

sâmbătă, 24 august, împreună şi cu părintele Gherontie, am

trecut la curăţatul şi fasonatul lemnului la dimensiunile

necesare. Aici, părintele mi-a spus că manopera pentru

biserică este de un miliard de lei vechi.

În 30 august 2013, împreună cu Florea Murgului,

Ionuţ şi Tibi, am tras lemnele la Cociu, iar sâmbătă

dimineaţa am început debitarea. Tibi şi Tudor cioplesc

buştenii, Dolga lucrează cu circularul, până seara reuşind să

facem câteva grinzi. Părintele,venit între timp, asistă la

lucrări şi pleacă după-amiază.

Acţiunea continuă şi luni, şi marţi, tot în prezenţa

părintelui. Puţin după-amiază, am vorbit la telefon cu

protopopul Balint, care mi-a spus că dânsul va face un

referat favorabil, dar binecuvântarea o dă preasfinţitul.


258


259

În 4 septembrie 2013, împreună cu Florea Murgului,

am mai tăiat 12 stejari, dintre care doi am dat la schimb, la

Cociu.

Joi, 5 septembrie 2013, se lucrează în continuare la

grinzi. Sunt prezenţi şi Tibi şi Raul.

Ziua următoare, vineri, s-a turnat planşeul peste

fundaţie. Pe la amiază, plecăm din nou la pădure, unde mai

tăiem 9 stejari şi-i ducem la Cociu. Sâmbătă, mai tăiem 7, iar

duminică, 8 septembrie, cu Tibi, Ruben şi Viorel, tăiem

crengile şi curăţăm locul, pentru ca luni să transportăm

lemnele de foc acasă. La gatăr se lucrează zilnic.

Miercuri, 11 septembrie 2013, cu Florea Murgului,

Tibi, Ionuţ şi Ovidiu, mai tăiem 9 stejari, dar nu putem

trasporta la gatăr decât 8, fiindcă ne cuprinde ploaia. Tot în

această zi, primesc răspunsul de la Episcopie, în care mi se

spune că binecuvântarea se poate da numai dacă donez

terenul şi biserica în proprietate veşnică Episcopiei.

Joi, se continuă debitatul grinzilor, care se încheie

vineri seara. Sâmbătă, 14 septembrie 2013, am aranjat – cu

Tibi, Ovidiu, Tudor, Florin şi Viorel – dulapii şi scândurile

de stejar în hală, după ce, în prealabil, au fost dungălite.

După aceea, am mers la pădure, cu două drujbe, unde am

tăiat crengile, acţiune continuată şi duminică. Am facut

astfel circa 16 remorci de lemne de foc şi am curăţat bine şi

locul.

Luni şi marţi, 16 şi 17 septembrie 2013, am

transportat grinzile la Coada Lacului (Remeţi), iar sâmbătă,

21, a venit şi părintele, care, împreună cu Adi şi Marius, au

făcut măsurători pe fundaţie, pentru a stabili dimensiunile

exacte ale grinzilor.


260

În 22 decembrie 2013, miercurea, am trimis o maşină

la Soveja, după şindrilă. Se întoarce în 24, o descărcăm şi

aranjăm şindrila în hală.

Miercuri, 15 ianuarie 2014, trailerul nostru aduce o

parte din grinzi, iar joi, după venirea părintelui, acestea se

descarcă şi se spală. Tot joi, 16 ianuarie, părintele,

împreună cu fratele său, după ce Sandu, Ninel şi Gioni au

făcut curăţenie în jurul fundaţiei, încep să pună grinzile.

Este, practic, ziua în care începe construirea bisericii cu

lemnul.

Vineri, se continuă montarea grinzilor, iar după-

amiază, împreună cu Plaştin, am plecat la pădure, pentru a

marca încă 6 stejari, tot pentru grinzi, dar ceva mai înguste.

Sâmbătă, cu părintele şi Tibi, plecăm în pădure la Nimăieşti,

unde tăiem arborii marcaţi şi-i transportăm la debitat.

Părintele, cu fratele său, Ninel şi Gioni, continuă să monteze

grinzile, activitate continuată şi luni.

De marţi până vineri, 20-23 ianuarie 2014, plouă.

Totuşi, vineri, 23, împreună cu Martin, ne-am dus din nou

la pădure, unde am mai marcat 2 stejari, de lângă plantaţie,

i-am tăiat şi i-am tras la Cociu.

Sâmbătă, 24 ianuarie 2014, părintele cu fratele şi

Gioni lucrează pe ploaie şi, până spre seară, ajung cu

montatul grinzilor până la streaşină.

Marţi, 4 februarie, Gioni a plecat la Coada Lacului, de

unde aduce diferenţa de grinzi, iar miercuri şi joi, părintele

continuă lucrul la biserică.

De luni până vineri, 10-14 februarie 2014, părintele

Gherontie, cu Gioni, Florea, Tibi şi Vaida, continuă lucrul la


261

biserică. Soseşte şi soluţia pentru tratarea grinzilor. Aceeaşi

activitate şi între 18 şi 21 februarie, la fel, luni, 24.

Joi, 27 februarie 2014, sosesc moldovenii – Celmare

Lilian şi Bodonea Lucian – pentru a bate şindrila. Meşterii

sunt din satul Rucăreni, com. Soveja, judeţul Suceava. Tibi

cumpără 3 m cubi de scândură şi, împreună cu Vaida şi Adi,

încep să o bată pe biserică, iar moldovenii şindrila pe coif.

Lucrarea cu şindrila, inclusiv tratarea ei cu ulei, s-a încheiat

pe 14 martie 2014, când moldovenii pleacă acasă.

În primele două săptămâni din martie se montează şi

paratrăznetul şi crucile (trei).

Sâmbătă, 15 martie 2014, Tibi şi Florin dau pe

biserică cu soluţie şi ulei de in. Soluţie am primit din nou,

prin curierat.

Duminică, 16 martie 2014, am adus moara de ulei de

la Lunca, cumpărată cu 20.000 lei de la morarul Popa

Nicolae, cu condiţia să o şi pună în funcţiune.

Luni, 17, Tibi şi Adi continuă tratamentul lemnului cu

soluţie şi ulei de in.

În 20 martie 2014, Tibi şi Adi dau cu soluţie de

protecţie şi ulei în interior, iar în 26 – Adi lucrează la funie,

iar Ninel pune cofragi pentru a turna beton în jurul bisericii.

Vineri, 28 martie 2014, aduc 300 de puieţi de stejar

american de la Tinca, pe care îi plantează la Nimăieşti

Florea, Tibi, Vaida, Adi şi Bobi.

Sâmbătă, 29 martie 2014, Gujeu Ilisie cu soţia au mai

adus 1000 de puieţi, din care 700 stejar şi 300 frasin.

Duminică, 30 martie 2014, Tibi, Viorel, Adi, Tudor şi

Alin plantează 500 stejari şi 300 frasin, iar luni şi marţi

diferenţa.


262

La Nimăieşti, la plantat puiet de stejar american

(duminică, 30 martie 2014).

Miercuri, 2 aprilie 2014, Ninel, Florea, Tibi, Vaida, Adi

toarnă beton în jurul bisericii.

În fine, în 7 mai 2014, miercuri, părintele Gherontie a

adus cele trei arce şi ornamentele de la ferestre. Începe

montatul, pe care-l termină a doua zi, 8 mai, pe la orele 16.

Ne-am făcut socotelile şi-am achitat ceea ce mai era de

plată, de la mine şi de la Ninel.

*

Începută pe 29 iulie 2013, biserica a fost terminată în

6 mai 2014, deci în 8 luni. A fost o lucrare complexă, pe

alocuri epuizantă, dar bucuria izbândirii lasă în umbră

toate neajunsurile şi greutăţile.


263

Este o construcţie serioasă, solidă, capabilă să

înfrunte veacurile. Depunând mărtuie despre credinţa

strămoşească, dar şi despre strădaniile noastre, despre

iubirea noastră faţă de „legea veche” şi faţă de semeni”...

Biserica construită de Ioan Degău

la Beiuş (1 august 2014).


264

Casă tradiţională ţărănească

Casa tradiţională construită de Ioan

Degău la Beiuş (21 noiembrie 2014).

„Încă nu terminasem lucrul la biserică, când am

demarat acţiunea „casa ţărănească”. Voiam, după cum am

mai spus, construirea unui aşezământ tradiţional, specific

zonei, care să devină, în timp, un muzeu etnografic. Aşa că,

în 16 martie 2014, înainte de amiază, am discutat cu Ioan

Buz din Săud dacă s-ar încumeta la o astfel de lucrare. La

răspunsul său pozitiv, am făcut primul plan, alegând locul –

vizavi de biserică, dimensiunile (16 m lungime, 7 m lăţime)

şi compartimentarea - o cameră mare, tinda cu cuptorul

pentru pâine, o bucătărie şi un târnaţ (privdor) de 2 m

lăţime. Ulterior, analizând problema şi cu Ninel şi Mica, am

ajuns la concluzia că dimensiunile ideale ar fi 14 m lungime

şi 6 m lăţime. Ziua următoare, lunea, în 17, m-am înţeles cu

Arhitect Lucia Manolică să facă un proiect de casă ţără-

nească la dimensiunile respective.


265

În 26 martie, Lucia mi-a adus proiectul, l-am întors pe

toate feţele, mai ales că - pentru a fi aprobat - trebuia

neapărat să prevedem şi grup sanitar. Cinci zile mai târziu,

în 31, Ghiţuca Jurca a dus actele necesare, la Primăria Beiuş,

pentru eliberarea Cerificatului de urbanism.

Pentru o mai clară viziune asupra construcţiei, am

plecat cu Ninel, în 10 aprilie, la Budureasa, să vedem

muzeul din localitate. Ne-a plăcut, aşa că am hotărât să

împrumutăm şi noi câte ceva din acest model. Mai mult, l-

am căutat pe Sabin Goina, constructorul acestui muzeu, şi l-

am invitat la Beiuş pentru a discuta ce şi cum este de făcut,

materialele necesare şi altele. A venit sâmbătă, 12 aprilie,

am dezbătut amplasamentul şi am făcut un prim necesar de

materiale, urmând ca zilele următoare el să ne dea o listă

completă cu acestea.

În 15 şi 16 aprilie, Ninel cu Florea, Adi, Tudor, Alin

(Micuţu) şi Răzvan toarnă fundaţia.

Cerificatul de urbanism mi-l aduce Cristi Rusu, în 23

mai, pe care-l dau Arh. Lucia Manolică (în 26), pentru

continuarea demersurilor.

Din 30 mai şi până în 7 august marcăm şi aducem

buştenii de la Husasău de Tinca şi Delani, debităm grinzile

la Cociu, tăiem vârfurile şi crengile, le transportăm acasă, se

aduce piatră de la cariera Piatra Craiului, se lucrează la

zidăria casei. Îşi aduc contribuţia, după disponibilităţi Tibi,

Tudor, Dolga, Adi, Vaida, Florea Murgului, Florea, Ionuţ,

Răzvan, Raul, Viorel, Ovidiu, Ruben, Alin, coordonaţi de

Ninel şi de mine, cum ne permite timpul. Tot în acest

interval, după ce, în 18 iunie, Arh. Lucia Manolică aduce

proiectul final, în 19, joia, Ghiţuca Jurca îl depune la


266

Primăria Beiuş şi achită şi taxa pentru autorizaţia de

construcţie, pe care o primim în 24 iunie.

În 8 august 2014, Adi şi cu Ruben au terminat zidăria

şi încep să aleagă lemnele şi de pus grinzile. Soseşte şi

soluţia pentru tratamentul lemnului. Sâmbătă, în 9, nu se

lucrează la casă, dar Adi îl aduce pe Miculaia din Lunca şi

amândoi se pun pe lucru la moara de ulei.

Următoarele două săptămâni se continuă lucrul la

grinzi, mai marcăm şi aducem material, iar în 26 august,

lunea spre seară, constatăm, cu plăcută surpriză, că casa

prinde contur. Până în 2 septembrie, se lucrează tot cu

grinzile, iar din această zi, Cociu începe să taie coarnele

pentru acoperiş, din brad. Se lucrează şi la poarta de la

intrarea de la „cuptorul de pită”, se aduce şi uleiul de in, se

pun o parte din materiale pentru coridor (pridvor), se mai

debitează câteva grinzi, se retuşează altele, totul sub atenta

coordonare şi supraveghere a lui Ninel.

În 15 octombrie se termină cooarnele pentru

acoperiş şi începe montarea lor, pentru ca, în 21, să fie toate

aşezate la locul lor. Totodată, stabilim şi necesarul de ţiglă

şi începe bătutul leţurilor, pe care le-am achiziţionat de la

Brădet (30 de legături).

Bătutul scândurilor şi leţurilor pe acoperiş se încheie

la 1 noiembrie, când începe pusul ţiglei, acţiune care se

termină în 8. Între timp, în 5 şi 7 noiembrie, Boandi aduce

şi montează citernele şi burlanele. Se şlefuieşte construcţia

şi se dă cu soluţie şi ulei de in, activitate care ia sfârşit

duminică, 9 noiembrie. Tot în aceeaşi zi, plec cu Adi la

Nimăieşti, să vedem cuptorul lui Vlăduţ. Zilele următoare se

pun olanele (coamele) pe casă, apoi se trece la aranjarea


267

cărămizii unde va veni cuptorul de pâine, în cămară şi pe

coridor, lucru care se finalizează în 19 noiembrie. Acum

începe construcţia scaunului de la cuptor, iar în 22

noiembrie, vine Dănuţ Lascu zis Sameş, din Nimăieşti, care

face cuptorul până la horn, terminându-l luni, 24. Ziua

următoare se pune podeaua în camera cu cuptorul şi se

începe lucrul la podeţ, care este finalizat în 2 decembrie.

Zilele următoare este pregătită scândura pentru podit (3 şi

4 decembrie) şi se pune gresie în camera 2. Începe

montarea geamurilor (în 6 decembrie) şi se umplu golurile

cu spumă (în 9).

Sâmbătă, 30 ianuarie 2015, Adi termină de sculptat

uşa de la intrare (Ţărancă torcând), şi, în 2 februarie, se

apucă să sculpteze pe uşa a doua, un ţăran cu bituşă şi

cuşmă, la fel şi zilele următoare.

Spectacol folcloric televizat la biserica şi

casa tradiţională construite de Ioan Degău

la Beiuş (8 mai 2015).


268

Deci, începută la mijlocul lui aprilie 2014, casa

ţărănească este gata în februarie 2015, tot pe la jumătatea

lunii. Pe porţiuni, a fost o muncă mai cu dichis decât la

biserică, dar a ieşit bine, nesperat de bine, în final.

După ce va fi şi dotată cu mobilier tradiţional (laviţă,

mese, scaune, rudă de haine), ornamente (icoane, blide,

ştergare), obiecte şi instalaţii casnice (război de ţesut şi

aferentele – lipideauă, perini, feţe de masă), podişor, blide,

linguri de lemn, postavă, cofă, cănţi, ulcioare etc.) şi câteva

cărţi de rugăciuni vechi şi mai ştim noi ce, sper că veţi avea

în faţă exact o casă ţărănească de pe Crişul Negru, aşa cum

era ea odinioară. Încă mai adăugăm şi alte piese şi instalaţii

din gospodăria ţăranului de Beiuş (moară de oloi, cazanul

de pălincă, obiecte utilizate la munca câmpului etc.), care

vor ocupa un spaţiu aparte, în apropierea casei, izul de

gospodărie autentică va fi total. Mai ales că vom avea şi

lucrători la aceste obiective...

Dar, cred că v-am cam obosit cu atâtea detalii şi „file

de jurnal” despre biserica şi casa noastră!... Dacă n-am

făcut-o, totuşi, vă mai spun că ele nu au, decât în al doilea

rând, o menire artizanală, turistică. Ele se vor, şi vor fi:

însemne, în timp, ale vieţii şi universului ţărănesc din

preajma Binşului...


269

În loc de încheiere

„De la „boţul de humă” din Bunteşti, până la

„bancherul” de azi – cum îmi spuneţi Dvs. – , am străbătut

un drum lung şi au trecut peste 77 de ani... Parcă ieri eram

copilul cu opinci, chimeşe de cânepă, cioareci, cabat şi

cuşmă ţuguiată, vara – desculţ şi în gaci largi, păscând vacile

sau bivolii, cu câte o carte în straiţa vărgată de lână,

mâncând mai ales mălai şi, din când în când, pită de grâu,

seara – făcând teme şi învăţând la o lampă cu petrol chioară,

care afuma... Parcă ieri am luat drumul Oradiei, uimit de

mărimea şi aspectul oraşului, punându-mi în gând să

studiez, să devin cineva... Parcă ieri am început prima zi de

muncă la Ştei, parcă ieri m-am bucurat de primul salariu...

Şi parcă tot ieri s-a întâmplat şi ascensiunea în ierarhia

socială... Îmi revăd viaţa secvenţial, când în cadre

fotografice, când în scene cinematografice şi, cu toate că mi

se pare extrem de apropiată în timp, am impresia că nu este

a mea, că, deşi eu mi-o amintesc şi o povestesc, ea îmi este

mie „repovestită de o străină gură”...

Lansarea volumului I al Paginilor din Istoria BNR

(la BNR Oradea, 7 septembrie 1999).


270

Şi, totuşi, personajul din amintiri, din povestiri sau cel

repovestit sunt eu, cu parte din fiinţa mea, din viaţa mea,

omul care, în 6 decenii de serviciu, n-a făcut un concediu

normal, nu s-a bucurat, ca alţii de plăcerile lumeşti! Şi, cu

toate acestea, sunt aproape mulţumit: munca, prietenia,

cumpătarea, apetitul pentru mai mult şi mai bine, pentru

împlinirea unor idealuri şi vise, da, toate acestea m-au făcut

om, nu un om ieşit din comun, ci un om care ştie că nu este

singur pe lume, care are o singură gură, dar două mâini,

care ştie că are o menire şi luptă pentru împlinirea acestui

rost...

Sigur, veţi zice, Ioan Degău a fost şi este un individ

dominat de raţiune, un tip rece, care cumpăneşte de 10 ori

şi abia apoi acţionează!... Dar, drept să vă spun, sunt un om

normal, care a făcut abuz de raţiune doar când sufletul ar fi

vrut să o ia razna, iar cumpătării şi raţionalismului i-a dat

căldura inimii, încercând o armonizare a contrariilor, o

anume temperanţă a celor două dimensiuni... De altfel, aşa

am perceput spiritul părinţilor mei, spiritul lumii Beiuşului,

al pământului acesta sărac, arid, pe care numai lucrătorii

cereşti ştiu şi pot să-l înnobileze, să-l facă rodnic... Am

încercat şi eu şi, parţial, cred ca am reuşit...

De vremile prin care am trecut, de toate întâmplările

şi evenimentele din viaţă îmi aduc aminte cu nostalgie, văd

doar frumosul din ele, indiferent cât de neprielnice au fost.

Greutăţile, necazurile m-au întărit; succesele, împlinirile m-

au determinat să perseverez; viitorul cu oportunităţile sale,

perspectivele familiei îmi dau putere să merg înainte, mă

obligă la eforturi noi, care-mi menţin tonusul, „tinereţea

fără bătrâneţe”... Am fost şi am rămas un optimist incurabil,


271

tenace şi ferm. Atât în universul familial, cât şi cel al locului

de muncă. Şi aşa voi fi până la sfârşit...

Da, am trăit şi momente de derută, şi deziluzii. În

copilărie – războiul şi ororile lui; în adolescenţă – „lupta de

clasă”, eliminarea elitelor; ulterior – îngrădirea libertăţilor

fundamentale, după o perioadă de deschidere; acum –

corupţia, hoţia, incompetenţa, „vandalizarea” ţării...

Speranţa de mai bine, nu moare, însă! Sper, aşadar, ca

nepoatele şi nepoţii mei, măcar ei!, să trăiască într-o

„dictatură a valorilor” şi bunului-simţ...

Lansarea primului volum al Cântecului de după cântec,

în prezența lui Tiberiu Ceia (25 mai 2010).

...Am reuşit împreună cu familia, care mi-a stat

alături, într-o unitate desăvârşită. Altfel lucrezi, altfel visezi,

altfel vezi lumea şi te raportezi la ea când toţi ai familiei, ca-

n vremurile vechi, trag la aceeaşi căruţă, împărtăşind

aceleaşi năzuinţi şi idealuri... Am reuşit fiindcă am avut

mentori buni, fiindcă în fiecare zi am încercat să învăţ câte

ceva, fiindcă am avut prieteni adevăraţi şi colective de


272

muncă pe care am reuşit să le transform într-o a doua

familie, fiindcă şi Cel de Sus îi ajută pe cei ce se ajută

singuri... Am reuşit fiindcă în tot ce am făcut am pus câte o

bucăţică din sufletul meu, un strop de iubire şi multă

corectitudine şi omenie... Am reuşit fiindcă am vrut să fiu

om, dar un om adevărat, care-şi înţelege locul şi rostul pe

pământ...”

Ascultăm confesiunile d-lui Degău şi cuvintele sale ne

învăluie ca flacăra unui crin aiurit. Ne umezeşte sufletul şi

ochii vorba sa caldă, aspiraţia sa spre geometria secretă a

binelui şi frumosului, spre cuvântul devenit faptă... Suntem

la sfârşit de Florar, şi e timpul visării, al nostalgiilor şi

speranţei, al renaşterilor şi împlinirilor. Pe chipul

interlocutorului nostru s-au potolit toate furtunile, toate

suferniţele şi durerile. O seninătate angelică, o pace a

împăcării, o mulţumire transfigurată îi luminează ochii

uşor împăienjeniţi... A pus miere în grai şi sânge proaspăt în

cuvinte. Parcă dorind să intre în Cireşar pe o petală de

trandafir temerar, făurind un nou Heliopolis, o nouă Cetate

a Soarelui, peste care să stăpânească întreaga trudă şi

măreţie a fiinţei umane...


273

De la muguri la floare. Dragoste de bunic

Ioan Degău

La Hotel Continental, cu Dani și Ioana

(7 octombrie 2014).


274

Un "mugur" de zbor

Acest capitol este deosebit de altele prin tot ceea ce

semnifică. Nu vorbeşte despre încununarea unei cariere de

artist sau sportiv, la ora bilanţului. Nici despre căile

bătătorite cu satisfacţii sau suferinţe care i-au deschis

porţile performanţei. Este pur şi simplu o carte despre un

copil în care se trezeşte, în chiar zorii vieţii sale, îndemnul

de a da glas unor porniri lăuntrice imposibil de "eliberat"

numai prin jocurile vârstei. Acest copil, de fapt o copilă, are

ritmurile şi muzicale în sânge. învaţă şi se joacă, la fel cu

Coperta cărţii

„Un mugur de

zbor” (20 mai

2003).


275

ceilalţi, dar simte o rezervă suplimentară de energie şi

dorinţă. Când ascultă muzică, nu reacţionează ca şi alţi

copii. Se ridică brusc de pe scaun şi începe să se mişte pe

ritmurile ei, de nu-i ajunge întreaga casă. Iese în curte, iar

acolo îşi continuă mişcările, chiar dacă muzica nu se mai

aude.

Priveşte o pasăre mare care îşi ia zborul din

apropiere şi deodată îşi întinde şi ea mâinile, aidoma

aripilor. Ar vrea să se înalţe cu ele sus, cât mai sus.

Deocamdată năzdrăvana copilă de- abia a părăsit "cuibul"

încălzit cu dragostea şi bunătatea părinţilor. Dar ea este o

fiinţă dornică să străbată lumea de la o margine la cealaltă.

A şi făcut deja câteva drumuri curajoase pe traseele patriei,

ba chiar şi peste hotare. S-a întors de fiecare dată acasă

mândră de izbânzile ei, spre satisfacţia familiei şi a

instructorilor care-i dau lecţii "de zbor".

Se poate spune că mica, dar ambiţioasa fiinţă se află

într-un moment promiţător al vieţii ei. Este însă atât de

tănără, încât aştepările şi speranţele nu trebuiesc forţate.

Ele se vor deschide treptat, ca nişte boboci, pe măsură ce

confruntările din câmpurile competiţionale vor fi

"încălzite" de razele succesului. Să dea Dumnezeu să fie aşa.

*

Când încep să scriu aceste rânduri, afară fulguieşte,

iar iarna a pus stăpânire pe lume. Anul nou l-am trecut cu

bine, iar împlinirile din anul 2002 sunt datoare de

satisfacţii. Sper că şi anul pe care îl începem să ne aducă

împlinirile dorite. Convins că dacă şi noi vom fi buni, în anul

în care azi păşim ne va răsplăti tot cu bine.


276

Gândurile care mă încearcă astăzi le-am avut în mine

şi cu aproape doi ani în urmă. Ele însă şi-au dat deplinul rod

abia în acest an, 2003. Din caierul acestor gânduri am "tors''

mereu câte un fir pentru nepoatele mele Ioana, Dana şi

Luana. Uneia dintre ele aş vrea să-i dedic, cu toată fiinţa

mea, aceste rânduri.

La Restaurantul Royal din Oradea, cu Daniela și Ioana

(7 octombrie 1998).

Dragostea mea se împarte pentru toate în mod egal.

Le privesc cum cresc ca nişte flori în marea grădină a

familiei noastre. Una însă din aceste flori vrea să-şi arate, în

mod deosebit, destinaţia, frumuseţea şi dorinţa de a se

ridica deasupra celorlalte. Este şi cea mai mare dintre ele,

nimeni alta decât nepoata mea Ioana.


277

Lumea pe care vrea s-o deschidă cu cheia vârstei şi

ambiţiei ei este cea a dansului sportiv. Cunoaşte foarte bine

că pentru a ajunge acolo are nevoie nu doar de talent, ci şi

de ambiţie, voinţă şi foarte, foarte multă muncă. A dovedit

până acum că posedă aceste însuşiri, valorificându-le prin

instructorii ei care au selecţionat-o pentru competiţii şi

manifestări specifice. De la ele s-a întors cu rezultate foarte

bune şi cu dorinţa de a urca toate treptele spre afirmare.

Până acolo însă există un drum lung de care Ioana nu se

sperie. Vrea cu orice preţ să fie prima. Tocmai de aceea m-

am gândit că, atunci când va ajunge campioană, să poată

privi îndărăt, printre ani şi aminitiri din rândurile şi

imaginile acestei cărţi. În ea Ioana se va regăsi în primii paşi

pe un drum ce şi l-a dorit şi pe care doresc să-l străbată cu

bucurii, satisfacţii, izbânzi, dar mai ales cu ceea ce are mai

bun voinţa şi talentul ei.

Copilăria Ioanei

Ioana s-a născut în Beiuş, la 29 ianuarie 1991,

surioara ei, Daniela, la 26 iulie 1994, din părinţii ing. Degău

Daniel Mircea şi economist Degău Nicoleta, iar verişoara

lor, Luana, s-a născut la 23 iunie 1997, din părinţii ing

Degău George Horea şi profesor Degău Laura.

Încă de la vârsta de 3-4 ani, Ioana se mişca în ritm de

dans şi atunci când auzea radioul şi când privea televizorul.

Avea, cum s-ar spune, ritmul în sânge.

Clasele I-IV le-a urmat la Şcoala generală din Beiuş,

având-o ca învăţătoare pe d-na Arădău Veturia. La

terminarea clasei întâi, în 11 iunie 1998, a avut loc serbarea

de sfârşit de an, eveniment la care am fost şi eu prezent.


278

Serbarea a fost o deplină reuşită. Cei prezenţi au aplaudat

îndelung întreaga clasă care, împreună cu învăţătoarea lor,

au adus pe scenă un spectacol extraordinar, care a sădit în

sufletele părinţilor multe bucurii şi speranţe.

Părinţii, aşa cum le este felul, vedeau în odraslele lor

viitorii balerini. Emoţia cu care le priveau evoluţia pe scenă

îi îndreptăţeau la aşa ceva. In ceea ce mă priveşte, eu nu m

am exaltat prea mult. Am privit-o pe nepoata mea cu

dragoste şi satisfacţie şi n-am diferențiat-o dintre ceilalţi,

chiar dacă ea a dansat cel mai bine.

La Restaurantul Royal din Oradea, cu Daniela și Ioana

(7 octombrie 1998).

Dar Ioana începe să fie remarcată nu doar pentru

rezultatele ei bune la învăţătură, ci şi pentru aptitudinile

coregrafice, tot mai evidente. Ea nu-şi dădea seama de


279

talentul ei, dar privirile care o urmăreau erau convinse că,

mai devreme sau mai târziu îşi va găsi timpul şi locul de

afirmare. Premiul - Menţiune - pe care l-a primit Ioana în

anul şcolar 1997-1998, demonstrează că, în pofida

talentului ei - a exersat zilnic (cu sau fară profesor) -, ea şi-

a pus îndatoririle şcolare în prim plan.

A venit vacanţa, care a însemnat pentru Ioana şi Dani

o mare bucurie. Urmează clasa a Il-a şi ori de câte ori ne

vedeam, în general sâmbăta şi duminica, pentru mine era o

mare bucurie şi mi se părea că Ioana se mişcă altfel decât

alţi copii, mereu în ritmurile de dans conjugate cu dorinţa

de-a pune în valoare fiecare parte efectiv din viata ei.

La sfârşitul anului şcolar 1999 se produce ceva

deosebit. La serbarea din 25 iunie 1999, cu o impresionantă

mulţime de elevi şi părinţi, Ioana arăta ceea ce unii ştiau,

alţii bănuiau şi cei mai mulţi ignorau. Ea obţine trei diplome

de merit la trei discipline ce fac parte efectivă din arta

dansului - muzică, desen şi educaţie fizică. Trei componente

obligatorii pentru cei ce păşesc pe un drum, pe cât de

spectacular, pe atât de dur şi de pretenţios. Nu te poţi mişca

în ritmuri ample cu "desenul coregrafic aferent dacă n-ai

urechea muzicală" necesară captării melodiei, înscrisă în

structura dansului şi dacă nu posezi angajamentul fizic

total. Ioana demonstra cu această ocazie că este pregătită

pentru pariul cu viaţa şi viitoarea ei opţiune.

Vacanţa de vară şi-a petrecut-o în acelaşi "ritm de

dans", dar a venit şi ziua mult aşteptată, ziua de 9 octombrie

1999, una din cea mai importantă din viaţa Ioanei. Şi-a

văzut visul cu ochii. A început cursurile de dans sportiv la

Clubul "Stephany" Oradea, condus de multiplii campioni


280

naţionali Toth Istvan şi Tarr Noiemi. Este ziua când Ioana a

trăit cele mai emoţionante clipe dar şi cele mai fericite, este

ziua când i s-a deschis poteca ce duce spre viitor. De aici

încolo începe pentru Ioana o muncă istovitoare, ea trebuia

să-şi împartă timpul între şcoală şi dans, între pasiune şi

obligaţii. Pentru ea ambiţia şi pasiunea nu cunosc obstacole.

Mai mult, îşi dau mâna pentru străbaterea lor.

Se apropiau evenimentele competiţionale, iar

instructorii trebuiau să-şi selecteze cu atenţie

reprezentanţii din rândul elevilor, menit să confirme sau să

infirme încrederea pusă în ei. Selecţia a avut loc la scara

întregului judeţ, iar Beiuşul a fost foarte bine reprezentat.

Ioana a trecut acest examen şi din acea zi, de două sau trei

zile pe săptămână a început antrenamentele, care au fost

dure şi fară menajamente. Nu toţi elevii au rezistat. Mulţi s-

au retras.

Părinţii Ioanei au fost tot timpul alături de ea.

Conştienţi că în asemenea situaţii "sprijinul afectiv"

contează foarte mult, ei au dus-o săptămânal la Oradea,

pregătind-o moral pentru o confruntare, deloc uşoară. N-au

pregetat în drumul lor spre capitala judeţului, să ducă cu ei

şi alţi copii din Beiuş, angrenaţi în aceeaşi întrecere.

După câteva antrenamente, cei care conduc Clubul

"Stephany" Oradea au remarcat talentul Ioanei şi pasiunea

cu care dansează şi au îndemnat-o să persevereze.

îndemnul lor a trezit în mica competitoare un angajament

suplimentar. N-au trecut nici trei luni de când începuse

cursul de dans şi, duminică 19 decembrie 1999, se

organizează concursul de dans în sala Ady Endre din

Oradea.


281

Ioana, emoţionată, dar şi hotărâtă să-şi spună

cuvântul, a avut de înfruntat atât atmosfera specifică

concursului plină de concurenţi şi părinţi cât şi proba

competiţiei specifică. A reuşit să câştige un onorabil loc V,

performanţă deloc neglijabilă între atâţia participanţi.

Am avut bucuria să fiu printre cei prezenţi şi să felicit

"viitoarea campioană", emoţia şi speranţa născute din

dorinţă şi aşteptare. Nepoata mea a înţeles acest lucru şi am

fost cel dintâi îmbrăţişat şi sărutat. In acest moment m-am

gândit că nu voi precupeţi nimic pentru a fi alături de ea pe

drumul afirmării şi desăvârşirii unei vocaţii.

O binemeritată vacanţă de iarnă răsplătea eforturile

şi aşteptările Ioanei, dar fiinţa ei vibra de dorinţa reluării

antrenamentelor.

Ele au început pe data de 9 ianuarie 2000 şi au durat,

cu tot ceea ce ţine de dorinţă, voinţă şi angajament până în

luna lui Mărţişor a aceluiaşi an. Perioada marcată de

începutul şi sfârşitul antrenamentelor a avut şi momentul

ei de "respiro". Mai precis, ziua de 29 ianuarie, dată

calendaristică venirii nepoatei mele Ioana pe lume.

Născută la începutul calendarului, ea are ambiţia să-

şi înceapă o carieră de care să fie mândră toată familia ei.

Inclusiv eu care emoţionat la culme am solicitat

amicului şi simpaticului meu Viorel Horj să-i scrie câteva

versuri, cu aceste prilej. Ceea ce a ieşit de sub pana poetului,

las cititorilor să aprecieze. Eu vreau doar să spun, că această

poezie scrisă la îndemnul meu, bancar de profesie, ar putea

fi nu doar un memento peste ani, ci şi garanţia că efortul pe

care l-a depus pentru afirmarea unui talent poate avea şi o

acoperire în "aur".


282

Pentru Ioana, de Ziua ei

Fetiţă drăgălaşă şi cuminte

Ce pluteşti uşoară, precum pana,

Spre viaţa ce-ţi surâde înainte,

Iubită nepoţică, scumpă IOANA,

Te rog să-mi spui şi să aşezi în plicul

Dorinţele tale, cu parfum de flori,

Oare ce-ai vrea să-ti dăruiască "Ticul"

Când împlinit-ai nouă anişori?

Eu m-am gândit şi am rostit un nume

Numele tău, cu străluciri de aur,

Pentru că-n nici o "Bancă" de pe lume

Nu poţi găsi asemenea tezaur.

Deci, scumpă IOANA, din amor născută

Îţi pun în plic poezia, fară bani.

Ea va conta mai mult ca o valută

Atunci când vei citi-o peste ani.

Citeşte-o şi când dormi şi când eşti trează

Şi vei simţi cum el, numele tău,

Se prelungeşte-n altul ce semnează

Cu bucurie: "Ticul", Ioan Degău.

de VIOREL HORJ

Cu ocazia închiderii cursului, Ioana a primit "Diploma

de absolvire". O reproduc cu gândul că ea a însemnat foarte

mult în viaţa Ioanei dându-i încrederea că drumul ales

corespunde întrutotul vocaţiei ei.

A fost un spectacol frumos cu dansuri, care au

încântat părinţii şi invitaţii. Dar angajamentele dansatorilor

urmau să fie confirmate în viitoarele competiţii.


283

Cele două oraşe care au furnizat "materia primă"

pentru cursurile de dans au fost fireşte, Oradea, dar şi

Beiuş, de unde venea şi Ioana. Oraşul de pe valea

Nimăieştilor cu o tradiţie atât de strălucită, crea

confirmarea contemporană a istoriei lui. El a excelat

desigur prin cultură. Liceul "Samuil Vulcan" cu pleiada lui

de dascăli, au impus spiritul şcolii, fară a eluda

învăţămintele dictonului latin: "Mens sana, in corpore

sana", adică "Minte sănătoasă, în corp sănătos".

Reprezentanţii cursului de dans din Beiuş într-un număr

apreciabil, veneau să confirme acest lucru.

Vineri, 3 iunie 2000, Nicoleta pleacă cu Ioana în

Ungaria, unde participă la un nou concurs, la care obţine

sub formă de diplomă, însemnele recunoaşterii muncii lor.

Acolo, sâmbătă 3 februarie şi duminică 4 februarie

2001 participă la un important concurs naţional situându-

se în finală pe locul 12 din 28 de perechi.

Vineri 6 aprilie 2001, Nicoleta, Ioana şi Dani au plecat

la Timişoara pentru concursul din 7-8 aprilie 2001.

Eu cu Ninel am plecat la Timişoara sâmbătă 7 aprilie

2001 la orele 6 dimineaţa şi la orele 9 eram la sala sportivă

Olimpia din oraşul de pe Bega, unde urma să se desfăşoare

Concursul Naţionale de dans sportiv, dotat cu Cupa

României şi Cupa Sportim dance -Ediţia întâi.

La concursul din 7 aprilie 2001, Ioana s-a situat pe

locul 13 din 22 de perechi, iar la concursul din 8 aprilie

2001 a luat locul 8.

Atât ziarul "Realitatea" de vineri 10 aprilie 2001,

"Jurnalul Bihorean" din 11 aprilie 2001 şi Crişana din 12


284

aprilie 2001, au elogiat antrenorii şi dansatorii sportivi

pentru rezultatele excepţionale obţinute.

Duminică 23 aprilie 2001 orele 11, Clubul sportiv

"Stephany" Oradea a organizat în sediul PNL din str. Ion

Antonescu nr. 2 preselecţie pentru dans sportiv. Scopul

preselecţiei a fost evidenţiat în ziarul Crişana din 21 aprilie

2001.

O altă treaptă, pe drumul ascensiunii Ioanei se

conturează pe data de 5 mai 2001, când are loc la Bucureşti

"Cupa Universitas".

Deloc inhibată de numărul participanţilor, ea

împreună cu partenerul ei, se clasează pe locul 36 dintr-un

număr de 79 perechi.

Vineri 18 mai 2001, Ioana a plecat la Tg. Mureş, unde

a participat la Concursul de dans sportiv Apollo.

In programul editat de Asociaţia "Clubul de Dans

Sportiv Apollo" din Tg. Mureş la nr. crt. poziţia 21 figurează

şi perechea Moruţ Mihai - Degău Ioana, categoria E 10-11

ani la care au participat 50 de perechi.

Concursul nu a fost uşor, dar perechea menţionată

reuşeşte să obţină o performanţă deloc neglijabilă: locul 15

din 33 de perechi.

Vineri, 8 iunie 2001, orele 14, Nicoleta cu Ioana au

plecat la Bistriţa pentru a participa la Concursul Naţional de

dans sportiv "Cupa Ardealul 2001". Din Programul editat de

asociaţia de Dans sportiv Floris Bistriţa la pag. 17 nr. crt.

342 figurează şi perechea Moruţ Mihai - Degău Ioana.

La concursul care a avut loc sâmbătă 9 iunie 2001

participă 40 perechi. Moruţ Mihai - Ioana Degău obţin locul


285

13, iar la concursul din 10 iunie 2001 din 29 perechi, obţin

locul 22.

Sala Sporturilor din Oradea a găzduit în data de 8

iunie 2002, prima ediţie a Concursului Naţional de dans

sportiv "Cupa Stephany".

Ioana (Restaurantul Royal, 7 octombrie 1998).


286

Concursul a adunat 140 de perechi reprezentative

din centrele de tradiţie din întreaga ţară: Timişoara, Cluj

napoca, Târgu Mureş, Braşov, Bucureşti, Satu Mare, Reghin

şi bineînţeles Oradea. La acest concurs pe lângă părinţii şi

rudeniile dansatorilor, peste 1000 de spectatori au fost

interesaţi de această manifestare. Deşi aflat la prima ediţie,

concursul s-a derulat fără probleme tehnice, acest lucru

datorându-se şi talentului organizatoric al antrenorilor

Toth Istvan - Tarr Noemi.

Finaliştii fiecărei categorii au fost răsplătiţi pentru

prestaţia lor din concurs cu diferite cupe, medalii, diplome

şi cadouri din partea firmelor care au susţinut această

manifestare.

Perechea Major Arnold - Ioana Degău s-a clasat pe

locul III la acest concurs, acordându-li-se Diplomă pentru

rezultatul obţinut. Ziarele bihorene au relatat pe larg

această manifestare.

Parteneră şi prietenă

Eu o cunosc pe Ioana de la vârsta de 5 ani. Suntem

colegi încă din clasa I, până acum, în clasa a Vl-a. Ea mi-a

fost parteneră la dans timp de doi ani, între anii 2001 -

2004. Noi am participat la diverse concursuri obţinând

locuri destul de bune, ajungând de mai multe ori în

semifinale.

In aceşti ani am depus mult efort ca să obţinem

performanţe. La început am făcut antrenamente la Beiuş,

iar apoi la Oradea. Făceam cam 3-4 antrenamente pe

săptămână. De obicei ne înţelegeam bine, dar au existat şi

excepţii, câteodată contrazicându-ne în privinţa dansului.


287

Mie mi-a plăcut la Ioana foarte mult că ea are inima mare,

este înţelegătoare, darnică, jucăuşă etc. Noi suntem prieteni

şi acum şi sper să rămânem prieteni şi de acum înainte.

Mihai Morut,

coleg de clasă şi fost partener de dans

De unde să încep?

Dintr-o zi de septembrie, în urmă cu câţiva ani, când

păşea sfioasă pentru întâia dată pe poarta şcolii? De la

prima serbare când ne-a încântat cu prezenţa ei pe toţi? Sau

din momentul când, apariţia ei pe scenă, în ritm de dans,

ţinea cu răsuflarea tăiată o mare de copii şi părinţi? Sau, de

când... Dar, de oriunde aş începe, pentru mine, Ioana

rămâne fetiţa blondă cu ochi albaştri, din banca întâi... fetiţa

cu o frumuseţe aparte şi o candoare pe măsură.

Frumoasă la chip şi la suflet, cu o sensibilitate pe

măsură, Ioana n-a întârziat să-şi deschidă aripile spre

frumos. Ioana ne limpezea privirile când picta, ne

transmitea sensibilitatea-i când recita sau, pur şi simplu, ne

încânta atunci când cânta.

Amintirile mele despre Ioana, multe şi plăcute de

altfel, se opresc totuşi mai mult la cele legate de "artistul"

din ea. Căci Ioana, deşi e încă un copil, este un nume

cunoscut în lumea dansului. Scena a devenit pentru ea

terenul de joacă, iar dansul jocul însuşi, conştientă fiind de

sine, de valoarea, dar şi de menirea ei.

De câte ori am văzut-o pe scenă, şi nu de puţine ori,

am avut sentimentul că Ioanei i se întâmplă o minune. Şi aşa

a şi fost. Graţia şi farmecul ei au trecut dincolo de hotare.


288

E o plăcere deosebită să vorbesc despre Ioana. Şi

totuşi, cuvintele se lasă mult aşteptate, atunci când e vorba

să spun ceva pe măsura faptelor sale, ceva aparte, căci

însăşi Ioana e un copil aparte.

Ioana e o stea... o stea în lumea dansului. Prevăd că ea

va urca mereu pe culmi şi va deveni luceafăr.

Ioana, adună-ţi curajul şi fă pasul!

Cu multă dragoste,

VETURIA ARĂDĂU,

învăţătoare clasele I – IV

Îngerul Ioana

La Restaurantul Continental (7 octombrie 2002).

Ce înger, Doamne, lunecă-n odaie

Şi în văzduh? Ce albă ploaie

De fluturi şi de flori de măr

Îi picură în blondul păr,

Şi-n ochii de-un albastru clar

Ce bucurii i-ai pus în dar?

Priveşte, Doamne, cum pluteşte


289

Pe prag de nori, şi cum citeşte

O vrajă-n fiecare pas,

Şi face câte-un mic popas

Dintre semeni să adune

Laurii, să-i încunune

Zborul graţios ce i se

Din grădina ta desprinse!...

Doamne, nu-i îngerul tău

Nepoata lui Ioan Degău?

Ba, e Ioana, fulg-de-nea,

Preţioasă peruzea

Decât visul mai frumoasă

Când se-avântă-n dans şi lasă

Boabe de mărgăritare

Pe-a destinului cărare.

5 mai 2012

Miron Blaga


290

Când mugurii dau în floare

Primăvara buimacă, imprevizibilă şi plină de un nu-

ştiu-ce şi nu-ştiu-cum, prin spiritul ei contradictoriu şi

controversat, dar plin de floare şi miros de iarbă şi frunză

noi şi crude, mi-a reamintit că, iată, acum, se împlineşte un

deceniu de când am început să pregătesc pentru tipar Un

mugur de zbor, volum dedicat nepreţuitei mele nepoate

Coperta cărţii „Când mugurii de zbor dau în floare”

(8 octombrie 2012).


291

Ioana, cea care, cu cheia vârstei şi ambiţiei, începuse să

deschidă poarta spre lumea dansului, dovedind în doar

câţiva ani că talentul şi voinţa de afirmare o urmăresc cu

asiduitate. Desigur, o spuneam şi atunci, gândul meu bun şi

dragostea mea se împart deopotrivă pentru nepoatele

mele, dar Ioana, cea mai mare între ele, aduce în viaţa

noastră, a familiei, un spor de vitalitate, de preocupări şi de

griji, trăiri dintre cele mai intense, care ne solicită divers,

dar continuu. În plus, Ioana nu mai este astăzi “copilul

năzdrăvan” de altădată, “mugurul” de zbor, ci o tânără care

urmează studii superioare, matură în gândire şi cu un

palmares profesional cu totul şi cu totul deosebit. Munca ei

tenace, uneori plină de sacrificii şi durităţi a fost, pentru noi,

cei apropiaţi, prilej de divergenţe, dar şi de înţelegere, mai

ales prin prisma dragostei pe care Ioana a investit-o în dans,

a succeselor care au urmărit-o, prin împlinirile şi

satisfacţiile pe care ea le-a simţit şi trăit.

Privind retroactiv perioada, trebuie să recunosc

perseverenţa şi tenacitatea ei în realizarea idealului

propus. Munca, antrenamentele uneori epuizante, febra şi

emoţiile concursurilor, drumurile lungi şi obositoare în ţară

şi străinătate au maturizat-o şi au întărit-o sufleteşte, poate

prematur, dar benefic pentru viaţă şi pentru atingerea

ţintelor propuse. Da, îmi închipuiam, la început, că este

vorba despre un hobby, despre un capriciu copilăresc!

M-am înşelat, fiindcă tot ce a urmat “începutului de

zbor” este, în fond, o superbă aventură a spiritului, o

descătuşare a talentului şi a disponibilităţilor fizice, o

dorinţă arzătoare a Ioanei nu numai de a urca toate treptele


292

afirmării, ci de a demonstra că are, într-adevăr, ceva aparte,

care trebuie împărtăşit cu cei din jur.

Cu Un mugur de zbor voiam să-i las Ioanei, dar şi

familiei şi comunităţii, o amintire a unei copilării moderne,

în care învăţătura, universul coregrafic, prietenia, jocul şi

succesul se împletesc fericit, un model, dacă vreţi, al

copilăriei zilelor noastre, aşa cum ar trebui să-l înţeleagă

orice părinte, care aduce bucurii şi satisfacţii, pregătindu-l

fericit, pe copil, pentru ziua de mâine, pentru viaţă. Cred că,

parţial, am reuşit acest lucru, cartea fiind nu numai un

album de familie, ci, implicit, şi un îndreptar şi un exemplu

viu generator de modestie, bun simţ şi responsabilitate.

La apariţia cărţii-album despre ea, Ioana era încă o

copilă cu aptitudini şi preocupări multiple, toate artistice.

Recita, cânta, picta- şi o făcea cu o sensibilitate şi o candoare

de care numai copiii sunt în stare! Dar fetiţa cu ochi albaştri,

blonda cu ochi albaştri precum cerul senin, se alinta

dansând, plutind într-o lume care-i lumina chipul, dându-i

graţie şi farmec. Da, atunci când dansa, Ioana trăia ceva

deosebit, ceva greu de prins în cuvinte, ceva care răspândea

în jur lumină şi vrajă. Această stare a urmărit-o şi în

adolescenţă şi i-o depistez ori de câte ori se lasă purtată de

vârtejul dansului. Dovadă că, într-adevăr, Ioana are muzica

şi ritmurile în sânge, aşa cum sugeram cu ani în urmă. Altfel

spus, cred că Dumnezeu i-a dăruit un har aparte, un har pe

care munca şi instructorii ei de dans sportiv l-au pus

binemeritat şi cu prisosinţă în evidenţă.

Aceste aspecte, aceste “imagini” ale unei deveniri

artistice vrea să le evidenţieze şi volumul de faţă. Sunt note

şi notiţe consemnate de mine de-a lungul a aproape 10 ani,


293

simple, ca de jurnal, dar grăitoare prin amintirile pe care le

pot provoca, apoi reproduceri din presă şi, desigur,

fotografii din concursuri şi spectacole, şi nu numai. Eroina

lor este Ioana, în primul rând, dar deopotrivă şi colegii şi

profesorii ei, şi familia, şi dansul, dansul sportiv cel care a

scos-o pe Ioana din tiparele efemerului şi cotidianului.

Ioana, fiica lui Degău Daniel Mircea şi a Nicoletei, s-a

născut în Beiuş, la 29 ianuarie 1991.

A urmat şcoala generală şi liceul (Colegiul Naţional

“Samuil Vulcan”) în oraşul natal, iar acum este studentă în

anul III la Arte Plastice, Universitatea din Oradea.

Întregind un profil, aşadar, volumul de faţă vrea să fie

şi o sugestie pentru cei care se ocupă de educaţie, pentru

părinţi şi dascăli, şi nu mai puţin pentru cei care se ocupă

de crearea unor condiţii optime pentru dezvoltarea

armonioasă a copiilor şi tinerilor, pentru punerea în

valoare a capacităţilor şi aptitudinilor lor. Trebuie înţeleasă

această carte ca un reflex al dragostei părinteşti şi,

deopotrivă, al responsabilităţii faţă de societate. Şi dacă

Ioana noastră este centrul, este modelul acestui demers,

meritul este al ei, dar şi al microuniversului în care s-a

format, trăieşte şi activează.

“Un mugur de zbor” s-a transformat într-o “pasăre în

zbor”, tinzând spre brâncuşiana “pasăre măiastră”.

Elogiind-o, elogiem talentul, dăruirea, munca, viitorul

nostru. Care, într-un fel, începe tot din familie, prin Daniela

(Dani), sora ei mai mică şi tot nepoată a noastră, care încă

din 2003 a început să-i păşească pe urme cu real succes.


294

Daniela s-a născut în Beiuş, la 26 iulie 1994. A urmat

cursurile gimnaziale la Beiuş, la fel şi cele liceale (la Colegiul

Naţional “Samuil Vulcan”), fiind acum elevă în clasa a XI-a.

Aşadar, şi pe parcursul demersului nostru, Ioana,

“eroina” noastră, va fi secondată de Dani, care s-a afirmat şi

continuă să se afirme în acelaşi univers mirific al dansului.

Ioana

În toţi cei 6 ani, de când o cunosc, Ioana a fost mereu

aceeaşi colegă veselă, săritoare şi amabilă. În ciuda

succeselor ei profesionale, fiind câştigătoare a numeroase

concursuri de dans sportiv, ceea ce îi conferă multe

împliniri şi totodată un statut de “copil vedetă”, ea şi-a

păstrat aceeaşi atitudine faţă de noi, colegii ei, zâmbitoare,

drăguţă şi sociabilă, care ne sprijină în tot ceea ce facem.

07.04.2003

- Diana Ganea, cls. a VI-a A, Şcoala Generală Beiuş

O foarte bună dansatoare, într-adevăr

Ioana e o persoană veselă, haioasă, de încredere şi

una dintre cele mai bune prietene ale mele, dacă nu cea mai

bună! E foarte generoasă şi frumoasă, atât fizic cât şi

sufleteşte, mereu cu zâmbetul pe buze. Şi, cel mai

important! E o campioană! O campioană în clasă, în şcoală,

în Bihor, în România şi chiar peste graniţele României! Şi e

o campioană adevărată, care iubeşte muzica şi dansul, şi

acestea sunt partea cea mai frumoasă a vieţii ei.

07.04.2003 - Luiza Spiridon, cls. a VI-a A, Şcoala

Generală Beiuş


295

2003

Duminică, 23 februarie 2003. Anul a început bine

pentru Ioana. După antrenamente intense, după selecţia

inerentă, ieri, 22 februarie, la orele 3, împreună cu Ninel şi

Nicoleta, Ioana şi partenerul ei Arnold Major iau drumul

Ljubljanei (Slovenia), pentru a participa la un concurs

internaţional de dans sportiv.

După o evoluţie foarte bună, azi se clasează pe un mai

mult decât onorant loc IV.

Duminică, 28 martie, Vineri, 28 martie, Ioana,

împreună cu Ninel, Nicoleta, Dani, Arnold şi Noemi, au

plecat la Bacău, la Concursul Naţional de Dans Sportiv. La

orele 14, ne-am intersectat în apropiere de Avrig, eu venind

de la Adunarea Generală din 27.03.2003 de la Bucureşti.

Sâmbătă şi duminică, s-a desfăşurat concursul la

Bacău, Ioana obţinând rezultate bune, mai ales având în

vedere că au participat peste 300 de perechi. Presa

bihoreană a avut cuvinte de apreciere pentru evoluţia

orădenilor de la Clubul Stephany.

În cele două zile de concurs, acuzând şi oboseala

drumului, dar şi concurenţa acerbă, deşi nu reuşesc să

treacă de semifinală, rezultatele sunt, totuşi, mai mult decât

onorabile.

Vineri, 11 aprilie, la ora 9, Ioana şi Arnold, însoţiţi de

Ninel şi Nicoleta, au plecat spre Viena, unde au ajuns seara,

pe la orele 19; aici vor participa la un concurs internaţional

de dans.

Sâmbătă, la concurs, Ioana a obţinut un binemeritat

loc V. Azi, concursul a continuat, Ioana obţinând calificarea

în finală. Seara, s-a desfăşurat finala, care a durat până la


296

orele 21,30, Ioana obţinând un rezultat bun. Imediat după

concurs, au luat drumul spre casă, ajungând la Beiuş pe la

orele 5 dimineaţa.

Am fost şi eu prezent în Sala Primăriei din Viena şi am

fost mai mult decât încântat de evoluţia Ioanei. A fost, în

totalitate, un spectacol extraordinar.

Marţi, 15 aprilie. Ziarele orădene – “Jurnalul de

Dimineaţă”, “Bihari Naplo”, “Crişana” şi “Realitatea

bihoreană” din15 aprilie, respectiv 16 aprilie - relatează

despre concursul de la Viena, remarcând rezultatele

onorante ale dansatorilor bihoreni. Astfel, perechea Major

Arnold – Ioana Degău au obţinut locul I în finala mică,

categoria standard, locul VI în superfinală, categoria

standard, locul VI în finala mare – categoria

latinoamericane, locul VII în superfinală - categoria latino-

americane, din peste 400 de perechi participante.

19.05.2003, orele 21. În 18 aprilie, Ioana îmi spune,

printre altele, că Arnold nu mai vine la dans, deoarece

începe pregătirea pentru admitere (cls. a VIII-a), unde

doreşte să se prezinte “la înălţime”, pentru el şi familia lui

aceasta fiind prioritatea în perioada următoare. Aşadar,

pare-se, rămâne fără partener ….

Luni, 19 mai, între orele 17-19, Ioana face primul

antrenament sub conducerea d-nei Mangra Valeria, în Sala

festivă a P.N.L., adaptându-se bine noii echipe, deşi încă nu

are partener.

Perioada următoare este una de muncă şi de

integrare în echipă – eforturile sunt mai mari, dar totul

decurge normal, adaptarea la noul stil de muncă şi la noile

cerinţe dându-i prilej de a se face din nou remarcată.


297

Între 14 şi 18 august 2003, Ioana se află într-o tabără

la Şuncuiuş, unde se simte foarte bine, dovedind multă

sociabilitate.

Începând din 20 august, reia antrenamentele,

avându-l ca partener pe Andrei Mangra.

În 9 septembrie, Ioana face o pregătire finală pentru

concursul din 13 septembrie, din Băile Felix, unde se

clasează a 16-a din 19 perechi.

Octombrie este şi ea o lună de muncă, cu pregătire

specială pentru concursul de la Bucureşti, din 25

octombrie, unde, din 18 perechi, ocupă locul al 10-lea. Ziua

următoare, 26 octombrie, după o evoluţie foarte bună, se

situează a 7-a.

În 30 octombrie 2003, orele 11-13, la aniversarea a

175 de ani de la înfiinţarea Liceului “Samuil Vulcan” din

Beiuş, Ioana susţine un remarcabil “recital” de dans în Sala

Mare a Primăriei Beiuş, alături de colegii ei, fiind răsplătită

cu aplauze şi ovaţii. Am fost prezent în sală şi ne-am bucurat

de reuşita acestui spectacol în care Ioana a fost, ca de atâtea

ori, la înălţime.

Din nou, în 9 noiembrie, Ioana dansează în Sala Mare

a Primăriei Beiuş într-un spectacol de foarte bună calitate,

iar în 7 decembrie, împreună cu Dani, participă la un

spectacol de dans sportiv la Oradea. Câteva zile mai târziu,

în 20 decembrie 2003, tot cu Dani, urcă pe scena Teatrului

de Stat din Oradea, încântând publicul cu evoluţiile lor.

2004

Anul 2004 a început cu puţină zăpadă, dar destul de

friguros. Vacanţa le prieşte fetelor, care au ocazia să se


298

odihnească şi să facă drumeţii sau, pur şi simplu, să facă

vizite şi să se distreze.

În 27 ianuarie, Ioana mă sună, anunţându-mă

copilăroasă şi fericită, că a câştigat 20 de milioane de lei la

Loto!...

În 19 martie, Nicoleta şi Ioana pleacă la Târgu-Mureş,

la un concurs de dans sportiv. În prima zi, se clasează pe

locul 13 din 33 de perechi, iar a doua zi, pe locul 17 din 30

de perechi.

Peste o săptămână, în 26 martie, Ioana, însoţită de

Nicoleta, pleacă la un alt concurs, la Bucureşti,

prezentându-se foarte bine în prima zi (27 martie), iar în a

doua zi (28 martie) are o prezenţă remarcabilă, toate cele

cinci dansuri pe care le realizează fiind transmise la

televiziune.

Zilele de 13, 14 şi 15 aprilie 2004 sunt zile de repetiţii

intese, la care participă Ioana şi Dani, Ioana pregătindu-se

pentru un concurs la Cluj-Napoca, care va avea loc în 17

aprilie. Aici, însoţită de Nicoleta, va evolua excelent,

obţinând un binemeritat loc V, în prima zi, iar a doua zi –

locul IV. Aflată în deplasare, Ioana n-a putut fi prezentă la

lansarea monografiei mele Bunteşti, care a avut loc în

Duminica Tomii (18 aprilie).

De Ziua Muncii (1 Mai), Ioana evoluează pe scena din

Cetate (Oradea), într-un spectacol de zile mari, extrem de

divers.

Sâmbătă, 15 mai, Ioana pleacă la Oradea pentru un

concurs de dans sportiv, care reuneşte cei mai buni

dansatori din Ardeal. În 16, în ziua de concurs, evoluează

superb, obţinând locul II. Fiind prezent, sunt extrem de


299

încântat şi mulţumit, la fel soţia mea, precum şi bunica

Ioanei din partea mamei sale, care o copleşesc cu felicitările

lor. De altfel, şi Ioana este foarte fericită, simţind că a fost

foarte bine apreciată, iar aplauzele au însoţit-o minute în

şir.

Împreună cu Nicoleta, vineri, 11 iunie, Ioana pleacă la

Bratislava, pentru a participa la un concurs internaţional. A

doua zi, sâmbătă, participă la concurs, concurând cu

perechi mult mai în vârstă, care nu-i lasă prea multe şanse

la premii. Se întorc acasă, la Beiuş, în 13 iunie, ajungând pe

la orele 22.

Ioana cu părinţii, la Beiuș, 21 septembrie 2005.

În 18 iunie, Ioana pleacă la Mamaia, cu trenul, şi se

întoarce în 22 iunie, iar în 25 iunie, împreună cu Ninel,

pleacă la Viena, de unde revin două zile mai târziu.

De ziua ei, 26 iulie, Dani pleacă la Salzburg (Austria)

împreună cu clasa, de unde se întorc în 30 iulie.

În 28 iulie, Ioana pleacă în tabără la Leghia, lângă

Aghireş; în 25 august apare la TVS, dansând vals la Terasa

Hotelului Continental Oradea.


300

Între 27 august şi 2 septembrie, Ioana şi Dani sunt

plecate în tabăra de la Şuncuiuş, iar în 11 şi 12 septembrie,

ele participă la un concurs zonal în Sala Sporturilor din

Oradea, unde Dani ocupă locul V din 27 de perechi, acelaşi

loc fiind ocupat şi de Ioana în 12 septembrie.

La concursul de la Bucureşti, Ioana şi Dani sunt

însoţite de Nicoleta, unde pleacă în data de 1 octombrie. În

2 octombrie, Ioana obţine locul 8, iar ziua următoare – locul

13 din 20 de perechi, în vreme ce Dani ocupă locul III din 22

de perechi. Pleacă spre casă luni dimineaţa şi ajung la Beiuş

la orele16,30.

Ioana şi Dani, cu Nicoleta,

pleacă la un concurs, la Braşov, în

29 octombrie. Ioana a dansat în 30

octombrie 2004, ocupând locul 13

din 24 de perechi. Dani nu a dansat.

Ziua următoare, în 31, Ioana ocupă

locul 10 din 27 de perechi, iar Dani

– locul 8 din 52 de perechi.

În 20 noiembrie, la Târnăveni,

Dani ocupă locul III din 27 de

perechi. De aici, Ninel, Nicoleta şi

Dani merg la Braşov la ziua fetiţei

lui Jercosan, iar de aici la Oneşti la d-

na Panait.

Nicoleta pleacă cu Ioana la un

concurs internaţional la Bratislava,

în 26 noiembrie.

Ioana a dansat în 28 noiembrie la două categorii

diferite, obţinând locurile 6 şi 7.

Ioana, la 21 septembrie 2005.


301

Ioana şi Dani sunt invitate, în 20 decembrie, în

spectacolul “Crăciun în pas de dans”, la Teatrul de Stat din

Oradea. Spectacolul a fost o reuşită remarcabilă, iar fetele

au evoluat foarte frumos, distinse şi detaşate.

Am fost prezenţi toţi din familie şi ne-am bucurat de

prezenţa lor pe scenă.

Între 26 şi 30 decembrie, Ioana şi Dani se relaxează la

Stâna de Vale, bucurându-se de vacanţă şi, mai ales, de

zăpadă…

Beiuş, 5 octombrie 2007.

2005

Nici nu a început bine anul 2005, că Ioana şi Dani

dansează într-un spectacol cu multe şi puternice aplauze în

sala de spectacol a Filarmonicii din Oradea, în ziua de 6

ianuarie 2005. Toată lumea s-a simţit bine, iar fetele s-au

bucurat de reuşite, de felicitări, care au abundat. Am fost


302

prezent şi m-am bucurat să văd o sală plină care a ovaţionat

acest spectacol.

Ninel, Nicoleta şi Dani au plecat la Viena, în 7

ianuarie. Ioana a dansat la Tiger-Amira până la ora unu din

noapte.

În 21 ianuarie, Ninel şi Nicoleta, cu fetele, pleacă la

Viena, la cumpărături. Se întorc două zile mai târziu.

La consursul de dans de la Bistriţa, din 11 februarie,

întră în concurs, a doua zi, atât Ioana, cât şi Dani, fiecare la

categoria ei, obţinând locul 6.

În 25 februarie, Nicoleta pleacă cu Ioana la Zalău,

unde este invitată să susţină o “reprezentaţie”

demonstrativă. Primeşte autograf de la Dinu Iancu

Sălăjanu. Sosesc la Beiuş la orele 4 dimineaţa (în26.02).

Între 28 februarie şi 4 martie, Ioana a plecat, pentru

antrenamente, la Reghin, întrucât urmează un mare

concurs internaţional la Bucureşti.

În 6 martie, Dani concurează la Oradea, la un concurs

interjudeţean, şi ocupă locul 6.

În 17 martie, Ioana, însoţită de Nicoleta, pleacă la

concursul internaţional de la Bucureşti.

Participă concurenţi din 13 ţări. În prima zi (18.03),

Ioana a ocupat locul 19, iar a doua zi - locul 17.

Deşi cam nemulţumită de rezultate, Ioana s-a

prezentat bine în concurs.

La Bacău, la concursul de dans pentru juniori,

Nicoleta pleacă doar cu Dani (în 25 martie), care

concurează în 27 martie, ocupând locul 7 din 14 perechi.

Ioana şi Dani, însoţite de Nicoleta, pleacă în 8 aprilie

spre Bratislava, la un nou concurs internaţional de dans


303

sportiv. Ioana dansează în 9 şi ocupă un loc pe la mijloc (14

din 30 de perechi), în vreme ce Dani, în 10 martie,

concurează excepţional şi ocupă locul I.

În 14 mai, Dani pleacă la olimpiada de matematică (la

Oradea), unde ocupă locul 2 cu media 9,60.

Dani, însoţită desigur de Nicoleta, pleacă la Sibiu. Se

prezintă, în concursul din 21 mai, foarte bine, clasându-se a

10-a din 40 de perechi (categoria 12-15 ani).


3 iunie: la orele 12, la radio, emisiunea de ştiri,

vorbeşte Dani

9 iunie: Ioana are banchetul de terminare a clasei a

VIII-a

12 iunie: Nicoleta pleacă cu Dani la Dej, unde obţine

locul 6.

19 iunie: Dani are examen pentru clasa a IV-a.

20 iunie: Ioana are examen la Limba şi literatura

română pentru clasa a IX-a.


304

22 iunie: Ioana are examen la Matematică.

23 iunie: Ioana are examen la Geografie.

În 6 iulie, Nicoleta, cu Ioana şi Dani, pleacă spre

Bucureşti, unde dorm la o veche cunoştinţă a noastră, d-na

Florica Magiru, urmând să-şi continue drumul spre

Bulgaria, unde Ioana va participa la un concurs

internaţional. În fond, fetele sunt într-o minivacanţă, nu au

obiective majore în întrecerea sportivă. Asta şi explică

faptul că, în 9 iulie, Ioana se prezintă doar proforma în

concurs, necalificându-se.

În 12 iulie, fetele se întorc acasă.


Între 17 şi 23 iulie, Nicoleta cu Ioana şi Dani au plecat

la Sighişoara pentru antrenament.

Antrenamente intense, şi pentru Ioana şi pentru

Dani, au loc şi la Oradea, între 5 şi 10 septembrie.

Fetele stau la mine şi, în timpul liber, fac vizite prin

oraş.

Fetele încep şcoala în 12 septembrie.


305

În 23 septembrie, Nicoleta cu Ioana au plecat la un

concurs internaţional la Szeged (Ungaria).

Ioana concurează şi în 24, şi în 25, dar nu se califică

în finale.

Evoluând la Mediaş, în 8 octombrie, Dani s-a clasat a

16-a din 29 de perechi. A fost însoţită de Nicoleta şi s-au

întors acasă în aceeaşi seară.


Duminică, 16 octombrie, Ioana şi Dani dansează pe

scena Teatrului de Stat din Oradea întrun spectacol din

cadrul Toamnei Orădene.

În 4 noiembrie, Sandu a dus fetele până la Sibiu. Acolo

îl aştepta Ninel cu Nicoleta, le-a luat pe Ioana şi Dani şi au

plecat la Braşov, la concurs. În Braşov s-au cazat la

pensiunea fiicei fostului prim secretar PCR de Bihor, Andrei

Sorcoiu. În prima zi (5 noiembrie), a dansat Ioana, dar n-a

prins finala. În 6 noiembrie, a dansat Dani, obţinând locul 6,

iar dupăamiază Ioana a dansat la altă categorie, clasându-

se pe locul 7. Au pornit spre casă, din Braşov, la orele 20.


306

Vineri, 11 noiembrie, Nicoleta cu Ioana au plecat la

internaţionalele de la Bratislava. Sâmbătă, Ioana a dansat la

două secţiuni, obţinând locul 6 la fiecare.

Într-un concurs la Oradea, în 20 noiembrie, Dani

ocupă locul I.

În 25 noiembrie, Ninel şi Nicoleta, cu fetele, pleacă

din nou la Bratislava, la un nou concurs.

Sâmbăta, 26, Dani a ocupat locul I, iar Ioana locul VI.

În 25 noiembrie, Ninel şi Nicoleta, cu fetele, pleacă la

Oneşti, la d-na Panait, în 3 decembrie şi se întorc a doua zi

(4, duminică).

La Baia Mare, în 11 decembrie, fetele pleacă doar cu

Nicoleta. Dani ocupă locul I, iar Ioana locul II.

În 20 decembrie, într-un spectacol dedicat

sărbătorilor de iarnă, Ioana şi Dani dansează pe scena Casei

de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Printre spectatori, şi

noi, şi Luana, bucurându-ne de reuşitele fetelor, dar şi de

spectacolul în sine.

2006

În 3 ianuarie 2006, Nicoleta şi Ninel au dus fetele la

Bacău, în cantonament. În 6, au plecat după ele, dar stau la

Bacău până în 8, când pornesc spre Beiuş, ajungând acasă

pe la orele 20.

Duminică, 29 ianuarie, Ioana îşi serbează – modest şi

decent – ziua de naştere.

Vineri, 3 februarie, Ninel şi Nicoleta pleacă cu fetele

la Viena, unde stau până miercuri, 8 februarie.

În 3 martie, Ninel şi Nicoleta au dus fetele la Braşov

pentru concursul din 4-5 martie. În 4, Ioana a dansat şi a


307

ocupat locul 20 din 38 de perechi. Ziua următoare, în 5,

Ioana a ocupat locul 17 din 40 de perechi, iar Dani – tot locul

17, dar din 36 de perechi.

La concursul de la Oradea, din 18 martie, Ioana a

ocupat locurile III şi VIII, iar Dani – IV.

În 24 martie, Nicoleta a plecat cu fetele la Bratislava.

În 25, a dansat Ioana, dar nu s-a calificat, iar Dani s-a clasat

pe locurile 3 şi 4. Nici a doua zi, 26, nu este mai bună pentru

Ioana, care ratează din nou calificarea. Pornesc din

Bratislava pe la orele 18 şi ajung la Beiuş noaptea pe la 1,30.

La Sibiu, în 3 aprilie, pleacă Ioana cu Nicoleta. În

concurs, Ioana ocupă locurile 12 şi 14. Seara, pornesc spre

casă, ajungând pe la orele 23.


Vineri, 14 aprilie, Ioana şi Dani pleacă la Bacău, cu

Nicoleta, pentru cantonament. Se reîntorc la 21 aprilie.

În 29 aprilie, Ninel şi fetele merg la Viena. Se vor

întoarce pe 1 mai.

1 iunie: Nicoleta pleacă cu fetele în Grecia, cu

microbuzul firmei, la orele 2 noaptea. Se întorc în 6 iunie.


308

În 10 iunie, Nicoleta cu fetele şi cu d-na Panait

participă la concurs la Bistriţa. Au luat locul 10.

În 11 iunie – Dani a luat locul 8, iar Ioana 7.

Vineri, 21 iulie, Nicoleta a plecat cu fetele în

cantonament la Reghin, de unde le-a adus duminică,în 23.

Sâmbăta, 29 iulie, Nicoleta o duce pe Ioana la

Sighişoara, în cantonament, şi o aduce în 3 august.

În 5 august, Nicoleta a plecat cu fetele la Chişinău.

Ninel le-a dus la trenul de Iaşi, la Oradea, la orele 10. În 10,

orele 3 dimineaţa, Giuli a pornit din Chişinău cu Nicoleta şi

fetele şi au ajuns la Beiuş în aceeaşi zi la orele 16.

14 august: Nicoleta pleacă cu fetele în Germania, la

Stuttgart. Se întorc acasă în 20 august.

1-5 septembrie: Cantonament la Chişinău; plecarea şi

întoarcerea tot cu trenul.

Vineri, 22 septembrie, Nicoleta cu Ioana pleacă în

Ungaria, la concurs. Evoluând duminică, obţine locurile 19

şi 24.

Între 23 – 27 octombrie, Ioana se află la Reghin, în

cantonament.

Joi, 9 noiembrie, citesc în “Crişana” că Dani a ocupat

locul I la cros! Surpriză, desigur, dar plăcută.

Vineri, 17 noiembrie: Nicoleta cu Giuli cu fetele

pleacă la Bratislava, la concurs. În prima zi de concurs, 18,

Ioana se clasează a II-a, iar Dani ocupă de două ori locul IV.

În 19, Ioana n-a dansat, în schimb a făcut-o Dani, care s-a

clasat iarăşi a IV-a.

În 20 noiembrie, Nicoleta cu Ioana pleacă în Italia în

cantonament, iar Dani cu Giuli au venit acasă. Ioana se

întoarce şi ea în 24 noiembrie.


309

25 noiembrie: Dani pleacă cu Nicoleta la Sibiu. Dani

întră în concurs în 26, calificându-se în finală.

1 decembrie: Nicoleta a plecat cu Ioana în Croaţia.

Ioana dansează în data de 3 şi ocupă locul al doilea. Se

întorc şi ajung acasă în 4 decembrie, la orele 6 dimineaţa.

8 decembrie: Fetele au plecat în Slovenia, cu Nicoleta.

În concurs, Ioana se clasează a 5-a, iar Dani a 12-a. Se

întorc acasă în 10 şi ajung la orele 23.

17 decembrie: Ioana şi Dani au dansat în sala

Teatrului “Arcadia” din Oradea. S-au prezentat foarte bine,

fiind răsplătite cu îndelungi aplauze. A fost un spectacol

organizat cu prilejul Sărbătorilor de Crăciun.

2007

8 februarie 2007: Nicoleta pleacă cu fetele la

Bucureşti. Vineri, 9 februarie, dansează Dani, ocupând locul

15 din 20 de perechi. Ziua următoare e rândul Ioanei, care

se clasează a 3-a. Este cel mai important succes al ei de până

acum, ceea ce o bucură enorm şi-i tonifică moralul.

Duminică, 10, sosesc acasă, pe le orele 19,30, vesele şi parcă

mai dispuse spre muncă şi performanţă.

13-19 februarie: Fetele au fost în cantonament la

Chişinău. Au plecat cu autocarul.

23-25 februarie: Ioana a plecat la Reghin, la

antrenament.

În 2 martie, Ninel cu Nicoleta pleacă cu fetele la

Braşov, la campionatul naţional de dans sportiv. Sâmbătă,

în 3, a plecat şi dr. Vesa cu familia. Sâmbătă, în 3 martie,

fetele au dansat până la ora 1 noaptea, Dani ocupând locul

12, iar Ioana (pereche cu Andrei Mangra) – locul III şi


310

medaliile de bronz. A doua zi, duminică, fetele dansează

între orele 14 şi 1 noaptea, Dani neintrând în finală, în

schimb Ioana cucereşte o nouă medalie de bronz. Cele două

medalii au fost cucerite la probele standard şi latino-

americane. În urma “isprăvilor”, Ioana împreună cu Andrei

Mangra devin campioni naţionali la 10 dansuri tineret, ceea

ce îi propulsează pentru campionatele mondiale, care vor

avea loc în august, în Singapore.


Televiziunea Craiova a transmis secvenţe din timpul

concursului, în care apar şi fetele, în special Ioana.

Performanţa Ioanei este de-a dreptul excepţională şi

aduce multă bucurie în familie, dar şi la şcoala Ioanei. Presa

orădeană s-a întrecut în a consemna rezultatul şi a-i felicita

pe câştigători.


311


16 martie: Nicoleta însoţeşte fetele în Serbia, unde

ajung seara, pe la orele 10. Au dansat a doua zi, Ioana

ocupând locul 5, iar Dani – un loc I şi unul II. Se întorc acasă,

în 8, ajungând după-amiază, pe la 17,30.

30 martie: Ioana şi Dani, cu Nicoleta, pleacă în Cehia.

Zilele următoare, 31 martie şi 1 aprilie, dansează în

concurs, dar nu obţin calificarea în finale. Pornesc spre casă

la orele 17 (în 1 aprilie) şi ajung a doua zi dimineaţa, pe la

orele 3.

13 aprilie: fetele pleacă în Slovacia, cu Nicoleta.

Participă la un concurs, în 14, ocupând – Ioana – locul I;

Dani – locul III. Ziua următoare, din nou concurs, Ioana se

clasează a doua, iar Dani – a patra.

În 20 aprilie, la 10,30, plecăm spre Austria, la Linz, cu

fetele, cu Luana, cu dr. Vesa şi soţia, inclusiv copiii şi soacra

şi cu familia Luscan. Am ajuns la orele 19,30. Sâmbătă, 21

aprilie, în concurs, Dani nu s-a calificat în finale, iar Ioana s-


312

a clasat a 14-a din 24 de perechi. Duminică, 22, la orele 9,

plecăm din Linz cu Nini, Luscan şi familia Vesa. Dani a avut

concurs la orele 15, iar Ioana la orele 18.

Dani nu s-a calificat, în schimb Ioana o va face,

obţinând poziţia a 6-a. Ioana a fost, de altfel, singura

reprezentantă din România care a acces în finală, motiv

pentru care i s-a făcut cadou o rochie de 700 euro de către

părinţi. Luni, 23, Ninel ajunge cu fetele la Beiuş, pe la orele

20.

20 mai: Concurs la Oradea, la Sala Sporturilor. Ioana

ocupă locul I, iar Dani locul IV.

3 iunie, duminică: Nicoleta pleacă cu fetele la Bistriţa.

Ioana obţine locul I, iar Dani – locul III.

9 iunie, sâmbătă: Nicoleta cu d-na Panait şi fetele

pleacă cu microbuzul în Ungaria, să vadă campionatul de

dans.

Cu Dani, la Beiuş, 5 octombrie 2007.


313

Joi, 14 iunie, Ioana pleacă cu Nicoleta şi Ela în Italia,

unde are loc un concurs internaţional.

Ioana evoluează şi în 16 şi în 17, dar nu ştie rezultatul.

A avut probleme cu un deget, ceea ce o afectează foarte

mult.

22-24 iunie: cantonament la Beiuş.

În 29 iunie, Ioana cu Nicoleta şi Anca au plecat la

Budapesta şi, de acolo, la Barcelona, la un concurs

internaţional. În 30 iunie şi în 1 iulie, Ioana a evoluat cu

multe perechi, dar nu ştiu rezultatele.

În 4 iulie se reîntorc, cu avionul, până la Budapesta şi,

de acolo, cu maşina spre Beiuş.

14 iulie, sâmbătă: Nicoleta pleacă cu fetele la Reghin,

la antrenament.

17 iulie, marţi: Fetele se întorc acasă de la Reghin, cu

Giuli.

19 iulie, joi: Dani are probleme cu un deget de la mâna

stângă.

20 iulie, vineri: Dani, la pansat cu degetul, la dr. Vesa.

26 iulie: Ziua aniversară a lui Dani.

9 august: Ioana şi Dani, însoţite de Nicoleta, au plecat

în cantonament, în Italia.

În 13 august, fetele pleacă la Stuttgart, la concurs. Au

evoluat în 14 şi 15, dar nu am aflat rezultatele. Se întorc

acasă în 17, ajungând pe la 3 dimineaţa.

Vineri, 21 august, Ioana pleacă în Ungaria, cu

Nicoleta, şi de acolo iau avionul spre Singapore, la

Campionatul Mondial de Dans Sportiv. Este trimisă de

Federaţia Română de Dans Sportiv, în urma câştigării


314

titlului de campion naţional. Evoluează în 26 august, iar în

30 ajung acasă, pe la orele 21,30.

În 21 septembrie, Ninel, Nicoleta şi Ioana pleacă, pe

la 4 dimineaţa, la Viena, la cumpărături.

Se întorc seara târziu.

Beiuș, 5 octombrie 2007.

Ioana şi Dani, la Beiuş, 5 octombrie 2007.


315

La Târgu-Mureş, la un concurs naţional, Ioana pleacă

însoţită de Nicoleta, în 12 octombrie.

Evoluează în 13 şi ocupă locul II. Se întorc acasă

duminică, 14 octombrie.

Sâmbăta, 20 octombrie, fetele sunt la Oradea, la un

concurs internaţional. Dani a ocupat locul 7. În ziua

următoare, duminică, Dani s-a clasat a 4-a, iar Ioana a luat

locul 5 la categoria 16-18 ani şi locul 28 la categoria 19-35

ani.

În 9 noiembrie, Nicoleta a plecat cu fetele la Baia

Mare. În 10, Ioana ocupă locul I, iar Dani locurile II şi VI.

Joi, 15 noiembrie, Nicoleta pleacă cu fetele la Viena.

Vineri evoluează Ioana, dar nu se califică în finală. Tot vineri

a plecat şi Ninel cu microbuzul încărcat: dr. Vesa, Gavrilă

Cătălin, Galea etc. Sâmbătă, apoi duminică, Ioana dansează

în concurs din nou, cu rezultate mulţumitoare. Tot

duminică, 18, se întorc acasă – Ninel ajunge pe la orele 18,

iar Nicoleta la orele 22.

Nicoleta pleacă cu fetele la Bratislava, vineri 23

noiembrie. În 24 evoluează Dani, ocupând locurile II şi IV.

Dumincă, 25, evoluează din nou Dani, ocupând locul IV, dar

şi Ioana, locul II. În 26, fetele ajung acasă pe la 5 dimineaţa.

Ioana pleacă în cantonament la Ljubljana (Slovenia)

în 11 decembrie, cu Giuli, până vineri, 14 decembrie. Ajung

acasă, la Beiuş, în 15 pe la 5 dimineaţa.

Cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, fetele dansează la

Oradea, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, între orele

17 şi 22.

Este un spectacol foarte frumos şi extrem de reuşit.


316

Anul 2007 a fost, indiscutabil, un an splendid pentru

Ioana, care a devenit campioană naţională şi a participat la

primul ei campionat mondial. Şi Dani a avut un an bun, în

care roadele au început să se vadă. Să sperăm că şi anul care

vine va fi cel puţin la fel de bun!


Jurnal Bihorean - 9 martie 2007.


317

2008

Sâmbătă 9 februarie 2008, fetele dansează la Sala de

nunţi din Beiuș, cu un instructor din Polonia, într-un

spectacol demonstrativ.

În 29 februarie, vineri, Ninel, Nicoleta şi fetele pleacă

la Timişoara, la un concurs. Sâmbătă am plecat şi eu cu

Giuli, pe la orele 14 şi ne-am întors pe la 23,50. A evoluat

Ioana, ocupând locul IV.

Duminică a intrat în concurs şi Dani, care ajunge până

în semifinale (evoluează pe la orele 21). Ajung acasă pe la

miezul nopţii.

În 14 martie, Nicoleta le însoţeşte pe Ioana şi Dani la

Bucureşti. Dani dansează în concurs sâmbăta, 15, apoi şi

duminica, dar nu cunosc rezultatele. Ioana intră pe scenă

doar duminică, clasânduse pe locul 38 din aproape 100 de

perechi. Se întorc acasă luni, ajungând pe la 21,30.

4 aprilie: Ioana şi Nicoleta pleacă în Cehia, la Brno. A

doua zi, Ioana evoluează în concurs, clasându-se a 50-a din

100 de perechi. Duminică, 6 aprilie, Ioana evoluează din

nou, clasându-se a 10-a din 30 de perechi. Se întorc acasă în

7 aprilie, pe la 4 dimineaţa.

12 aprilie: Concurs la Oradea, Ioana evoluează foarte

bine, ocupând locul al II-lea. Duminică intră în concurs şi

Dani, care se clasează a V-a. Le-am urmărit şi eu evoluţia, în

amândouă zilele, fiind încântat de prestaţia lor, chiar dacă

n-a fost la maximum de potenţial.

Vineri, 18 aprilie, la 4 dimineaţa, Ioana însoţită de

Nicoleta pleacă la Chişinău. Dansează duminică, 20, şi chiar

dacă nu a luat premiu, se clasează pe un loc bun. Luni, 21

aprilie, Ioana ajunge acasă pe la ora 22,30.


318

Între 29 aprilie şi 5 mai, Ioana pleacă cu Giuli la

Reghin în cantonament.

7 iunie: Fetele evoluează la Sala Sporturilor din

Oradea. Ioana apare pentru prima dată în calitate de

antrenor al celor mici. Dani, în schimb, evoluează în

concurs. În 8, însă, dansează amândouă fetele.

În 14 iunie, Ioana pleacă la Timişoara, cu trenul,

întorcându-se la Oradea în 15, de unde o aduce Sandu la

Beiuş.

9 iulie: Ioana pleacă, la 2 dimineaţa, cu Nicoleta, în

Italia. Sâmbătă, 12 iulie, Ioana evoluează în concurs,

ocupând locul VIII. Duminică evoluează din nou, ocupând

locul 39 din 75 perechi, pentru ca luni, 14 iulie, să danseze

iarăşi, clasându-se a 28-a din 48 de perechi. În 16, pe la

orele 23, ajung acasă.

Între 25 şi 31 iulie, Ioana se află la Reghin, în

cantonament. A plecat cu Sandu.

2-6 august: Ioana este în Slovenia, cu Sandu în

cantonament.

Luni, 11 august, Ioana a plecat la Stuttgart

(Germania) cu autocarul. Are concurs în 13 august.

Se întoarce în 17, ajungând la Oradea în 18, la 3

dimineaţa.

În 5 septembrie, Ciuciu le duce, pe Ioana şi Dani, la

Galaţi, în cantonament. Se întorc în 7 septembrie.

19 septembrie, vineri: Ioana este la concurs în

Ungaria.

21 septembrie, duminică: Nicoleta a plecat cu Dani în

Ungaria la dans.


319

28 septembrie: Ioana pleacă la Bucureşti cu Nicoleta.

În 5, Ioana evoluează în concurs, ocupând locul al II-lea. Mă

sună să-mi dea vestea, seara, la 22 şi 10. Ziua următoare,

Nicoleta şi Ioana se întorc acasă.

Oradea, 29 noiembrie 2008.

Sâmbătă, 11 octombrie, Ioana a dansat foarte frumos

într-un spectacol în Sala Mare a Primăriei din Beiuş.

29 noiembrie, sâmbătă: Dani este la concurs, la

Oradea. A doua zi, duminică, Ioana intră şi ea în concurs,

evoluează excepţional şi ocupă locul I.

5 decembrie: Nicoleta pleacă cu Ioana în Croaţia.

Evoluează sâmbăta, 6, ocupând locul al II-lea la standard,

iar după amiază, la latino-americane, se clasează a 23-a.

Ajung acasă duminică, 7 decembrie, la ora 17.

În 20 decembrie, în Sala Mare a Teatrului din Oradea,

cu prilejul Festivităţilor de Crăciun, Ioana şi Dani oferă

adevărate recitaluri, fiind răsplătite cu aplauze prelungite

şi ovaţii.


320

2009

3 ianuarie 2009: Ioana pleacă cu avionul în

cantonament în Spania. Se întoarce în 7, tot cu avionul.

Vineri, 9 ianuarie, Ninel cu Nicoleta şi fetele pleacă la

Viena, la cumpărături. Se întorc duminică în 11.

30 ianuarie: Majoratul Ioanei. Sunt peste 90 de

invitaţi. Atmosferă excelentă, petrecere extraordinară. Am

stat cu ea până la 2 dimineaţa.

În 6 februarie, Ioana pleacă din Budapesta spre

Belgia, pentru concurs. Se întoarce acasă în 9 februarie.

28 februarie: Ioana şi Dani pleacă la Oradea. Au

concurs la Sala Sporturilor. Dani nu a evoluat, iar Ioana a

ocupat locul III. În 1 martie, pleacă din nou la Oradea. Acum

dansează Dani, care ocupă locul 24.

14 martie: Ioana ia drumul Bucureştilor cu Nicoleta.

Are concurs în 15. Din 96 de perechi se clasează a 30-a.

Seara, pe la orele 23, se întorc spre Beiuş, unde ajung în 16,

pe la orele 6 dimineaţa.

În 20 martie, Ninel şi Nicoleta pleacă cu fetele în

Serbia la un concurs internaţional. Fetele au dansat în 21,

Ioana clasându-se a 5-a, iar Dani a ocupat, şi ea, un loc bun.

Se întorc în 22, destul de obosiţi.

Vineri, 3 aprilie, Nicoleta a plecat cu Ioana în Cehia.

Ioana evoluează sâmbătă şi ocupă locul 3 din 140 de

perechi. Ajung acasă în 5, pe la ora 3 dimineaţa.

În 8 aprilie, Ninel şi Nicoleta, cu fetele, pleacă în

Franţa. Pornesc la 3 dimineaţa şi ajung la miezul nopţii.

Vineri, 10, evoluează atât Ioana cât şi Dani, iar sâmbătă, 11

aprilie, Ioana ocupă locul 21 din 85 de perechi, pentru ca

duminică să ia locul 5 din 50 de perechi. Luni, 13, la 5,30


321

dimineaţa, Ninel porneşte spre casă, unde ajung seara

târziu.

În 17 aprilie, Ninel cu Nicoleta pornesc cu fetele spre

Linz (Austria). Sâmbătă, 18, Ioana a ocupat locul VI, iar Dani

nu a evoluat. Duminică seara, Ioana dansează din nou, dar

nu intră în finală.

Seara se întorc din Linz şi ajung la Beiuş pe la 6,30

dimineaţa.

2 mai: Ioana pleacă la Budapesta, de unde se întoarce

în 8 ajungând acasă pe la ora 18.

Sâmbătă, 30 mai: Ciuciu pleacă la Cluj-Napoca, cu

Ioana şi Dani. În concurs a evoluat doar Dani, ocupând locul

10. Seara se întorc şi ajung pe la 1 noaptea.

9 iunie: Banchetul lui Dani, la finele clasei a VIII-a.

11 iunie: Banchetul Ioanei, la sfârşitul anilor de liceu.

Luana – festivitate la terminarea clasei a VI-a. A luat

premiul I.

22 iunie, luni. Primul examen al Ioanei, la BAC: 10!

26 iunie: Ziua de naştere a Luanei.

2 iulie, joi: Eu împreună cu Puiu plecăm la Ioana cu

şampanie şi un car de felicitări.

Joi, 9 iulie, Nicoleta cu d-na Panait, la ora 7 dimineaţa,

pleacă cu fetele la concurs, în Italia. În 12, fetele evoluează

în concurs, Ioana se clasează a 32-a. Marţi, pornesc spre

casă, ajungând a doua zi la 3 dimineaţa.

De joi până sâmbătă, 16-18 iulie, Ioana este în

cantonament la Reghin.

26 iulie: Este ziua de naştere a lui Dani. Se distrează

bine. Îi fac şi un cadou de 5 milioane de lei.


322

27 iulie: Horică, Sandu, Ioana şi Giuli au plecat cu

microbuzul în Italia, pentru 10 zile.

31 iulie: Dani este într-o excursie la Moneasa, de unde

o aduce Nicoleta, în 2 august.

9 august: Ioana şi ceilalţi “excursionişti” se întorc

acasă din Italia, unde ajung la 4,30 dimineaţa.

Luni, 17 august: Ioana pleacă la Stuttgart, cu Nicoleta.

Evoluează în concurs marţi, în 18, iar în 22 se întoarce la

Beiuş, unde ajunge pe la orele 19.

Vineri, 18 septembrie: Ioana dă admitere la

Facultatea de Arte Vizuale din Oradea. Se prezintă foarte

bine, aşa că peste o lună începe studenţia!

19 septembrie, sâmbătă: Ioana evoluează într-un

concurs internaţional la Oradea. Ziarul “Crişana” (28

septembrie) relatează: “Cuplul Andrei Mangra – Ioana

Degău, din România, a obţinut locul I la dansuri latino,

secţiunea tineret.” Duminică, 27, Ioana se clasează a 12-a

din reprezentantii a 19 ţări prezente la concurs.

1 octombrie, joi: Ioana participă la festivitatea de

deschidere a anului universitar la Oradea, ca proaspăt

“boboc”.

În 2 octombrie, Ioana pleacă la Bucureşti, cu Nicoleta.

Ioana evoluează sămbăta, 3, şi se clasează pe locul I.

Duminică, se întorc acasă, ajungând la ora 20,30.

10 octombrie: Ioana este iarăşi la concurs (la

Oradea). Ocupă locul 5 din 30 de perechi.

Duminică, 11, se clasează a 28-a.

Vineri, 16 octombrie: Ioana ajunge la Cluj-Napoca, la

ora 2 noaptea cu avionul, iar la Beiuş în 17 ora 5,30.

18 octombrie: Ioana este la Oradea. Doarme la mine.


323

20 octombrie: Seara, Ioana s-a mutat la Vidican.

În 23 octombrie, vineri, Nicoleta cu Ioana au plecat la

Timişoara, la un concurs naţional.

Sâmbăta, 24, evoluează foarte bine şi ocupă locul II pe

ţară. Se întorc acasă duminică; ajung la 16,10.

14 noiembrie: Ioana este la un concurs la Oradea.

Ocupă locul II.

20 noiembrie: Ninel, Nicoleta, Ioana, Dani etc. pleacă

la Viena, la un concurs internaţional.

Ioana evoluează în 22 şi obţine locul 7. Luni, 23,

părăsesc Viena, la ora 9, şi ajung acasă, la Beiuş, la ora 19,30.

Între 25-29 noiembrie, Ioana se află la Reghin, în

cantonament.

Vineri, 4 decembrie, Ioana a plecat în Croaţia, cu

Nicoleta. Sâmbătă, 5, Ioana evoluează şi obţine locul 6.

Dumnică, 6, Ioana nu a mai dansat şi s-a întors acasă.

Marţi, 22 decembrie: Festivalul de Crăciun, la Casa de

Cultură a Sindicatelor din Oradea – Ioana şi Dani dansează

între orele 18-20. Este un spectacol remarcabil, pigmentat

cu numeroase aplauze.

2010

Între 31 ianuarie şi 3 februarie 2010, Ioana este la

Bacău, în cantonament.

Joi, 18 februarie, Ioana pleacă la Budapesta

(aeroport), de unde ia drumul Olandei (Amsterdam),

pentru un concurs internaţional. Evoluează sâmbăta, 20,

clasându-se a 9-a. Luni, 22, se întoarce tot cu avionul, până

la Budapeasta, şi de acolo, cu microbuzul la Beiuş.


324

Concurs în Sala polivalentă Oradea (7 octombrie 2010).

În perioada 28 februarie – 3 martie, Ioana şi Dani sunt

în cantonament la Beiuş.

7 martie: Ioana şi Dani evoluează într-un concurs la

Oradea. Dani a ocupat locul 22 şi Ioana locul 6.

Sâmbăta, 13 martie: Nicoleta cu Ioana pleacă la un

concurs internaţional la Bucureşti. Duminică, 14, Ioana a

dansat, clasându-se a 23-a din 90 de perechi. Luni se întorc

acasă.

În 19 martie, Ninel cu Nicoleta şi fetele au plecat în

Serbia. Sâmbăta, 20, fetele au dansat, dar n-au obţinut


325

calificarea în finală. În aceeaşi zi, la miezul nopţii, ajung

acasă.

Între 5 – 11 aprilie, Dani face o excursie în Italia cu

punct principal Roma. Se întoarce extrem de încântată.

In 12 aprilie, Ioana a plecat cu avionul din Timişoara,

spre Spania, pentru cantonament. La întoarcere, în 16,

avioanele nu mai zboară, datorită prafului vulcanic, aşa că

vin cu cineva cu maşina, până la Roma, iar de acolo, la Beiuş,

cu Sandu şi Emil Potra. Ajung vineri dimineaţa pe la 2,30.

În 29 mai, sâmbăta, Dani participă la un concurs la

Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea; ocupă locul IV.

Marţi, 15 iunie, Ioana se deplasează la Constanţa cu

trenul, în cantonament. Ajunge a doua zi, pe la orele 14, la

Mamaia. În 20, porneşte la orele 15 din Constanţa, tot cu

trenul, şi ajunge la Oradea în 21 iunie, la orele 10. Se duce

cu Puiu la magazinul de fructe de la turci (lângă CET-ul I),

apoi acasă.

9 iulie: Dani pleacă la mare cu trenul de seară.

Luni, 19 iulie: Nicoleta o duce pe Ioana la Reghin, în

cantonament.

În 25 iulie, duminică, Nicoleta pleacă cu Ioana –

pentru luni şi marţi – în Ungaria, în cantonament.

În 27, Ninel se deplasează după Ioana în Ungaria. În

Salonta, i se ridică permisul de conducere pentru depăşirea

vitezei regulamentare.

10 august: Ioana dă testul pentru permisul auto: nu-l

trece.

16 august, luni: Dani pleacă la Moneasa.

20 august, vineri: Plec cu Nicoleta, Luana, Cristi şi

Anca la Moneasa, după Dani.


326

20 septembrie: Ioana se deplasează la Bucureşti,

pentru a susţine probele pentru concursul de antrenori.

Marţi, 21, are proba de dans. Miercuri, după ultimele probe,

Ioana este declarată admis la cursul de antrenori. Seara, pe

la 20.30, ajunge la Beiuş.

Dani la dans (7 octombrie 2010).


327

Miercuri, 29 septembrie, Ioana susţine proba

teoretică pentru obţinerea permisului de circulaţie auto.

Joi, 30, susţine şi proba practică. Le trece şi obţine permisul.

Sâmbătă, 20 octombrie, la orele 19.30, Ioana pleacă la

Bucureşti pentru cursul de antrenori. În 6, miercuri, Ioana

soseşte cu trenul de la Bucureşti, la orele 8.30. Se duce la

facultate, apoi, cu Ninel, la Beiuş.

În 7 octombrie, Ioana pleacă la un concurs în Italia,

ale cărui rezultate nu mi-au parvenit. S-a întors la Beiuş în

9, sâmbătă, ajungând la 3 dimineaţa, duminică. În aceeaşi zi,

împreună cu ea şi Nicoleta, plec la Oradea, la 15.30.

Conduce Ioana şi o face bine.

13 octombrie, miercuri: Ioana o aduce cu maşina (ea

conduce!) pe Dani la Oradea, la antrenament.

Joi, 14 octombrie, Nicoleta pleacă cu Ioana la

Bucureşti, pentru concurs şi pentru cursul de antrenori. Au

ajuns la miezul nopţii. Vineri, 15, Ioana participă la cursul

de antrenori, iar sâmbătă, 16, evoluează în concurs,

clasându-se a 6-a. Ajung acasă luni, în 18, la orele 21.

28 octombrie, joi, Ioana şi Dani pleacă cu Ciuciu la

Reghin, în cantonament. Duminică, 31, se întorc şi ajung

acasă la 2 noaptea.

Luni, 15 noiembrie: Ioana şi Dani pleacă la Cluj-

Napoca, la concurs (coafură realizată de Nini).

Joi, 18 noiembrie, Ninel şi Nicoleta pleacă cu fetele la

Viena (Ioana la concurs – Dani, nu).

Vineri şi sâmbătă, Ioana a evoluat, dar nu-i ştiu

rezultatul. S-au întors acasă în 20, seara târziu.


328

3 decembrie, vineri: Ioana pleacă la Cluj-Napoca, la

concurs. Evoluează sâmbătă, în 4, şi se clasează a 5-a.

Duminică s-a întors acasă, ajungând la ora 17.

Vineri, 10 decembrie: Dani se antrenează la Beiuş cu

un rus. La fel şi sâmbătă, 11, şi duminică, 12.

13 decembrie, luni: Ioana are o ruptură de muşchi.

Marţi, 14, pleacă la Dr. Moş pentru film, la orele 16.

În cadrul Festivalului de Crăciun, Ioana şi Dani

dansează la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, în 16

decembrie, bucurându-se de numeroase aplauze.

Vineri, 24 decembrie: la orele 14, Ioana îşi ridică

maşina, cadou de Crăciun, şi o duce pe Dani acasă, iar eu am

mers cu Ninel acasă.

2011

Sâmbătă 29 ianuarie 2011: este ziua Ioanei,

împlineşte 20 de ani. De la orele 18 până la orele 24 am

sărbătorit-o pe Ioana în Sala de nunţi.

30 ianuarie, duminică: Ioana pleacă în cantonament

la Reghin.

7 februarie, luni: Ioana are primul examen ca

studentă.

12 februarie, sâmbătă: Dani e în Ungaria, la concurs,

cu Nicoleta. Se întorc acasă în aceeaşi zi, la orele 23.

Vineri, 4 martie: Fetele au plecat la Târgu Mureş, la

campionat. Sâmbătă, Ioana a ocupat locul 7, iar Dani,

duminică, s-a clasat a 18-a. Luni, 7 martie, Ioana pleacă de

la Târgu Mureş la Bucureşti, pentru cursul de antrenori.


329

Dani la concurs. Cupa “Mihai Petre” - 1 octombrie 2011.

15 martie, marţi: Ioana şi Dani se deplasează in

Serbia. Evoluează bine a doua zi, sâmbătă 19, după care ia

drumul Beiuşului, unde au ajuns la ora 3 dimineaţa.

În 25 martie, la orele 24, fetele au plecat la Cluj-

Napoca, iar de aici, la orele 6 dimineaţa, se îmbarcă pentru

Londra, în excursie, unde ajung la ora 9.30.

Luni, 4 aprilie, Ioana şi Dani pleacă în cantonament la

Baia Mare.

În 9 aprilie, sâmbătă, Ioana şi Dani evoluează într-un

concurs la Baia Mare.

În 14 aprilie, Ioana ia trenul, seara, către Bucureşti,

pentru concursurile şi examenul de antrenor.

A doua zi, Ioana susţine cu brio examenul de

antrenor. Ziua următoare, 16 aprilie, Nicoleta şi Dani pleacă

şi ele la Bucureşti, pentru concurs. Duminică, 17, Ioana şi

Dani evoluează în concurs, dar nu le cunosc rezultatele.

Luni, pleacă spre Beiuş, unde ajung la ora 18.

28 aprilie, joi: Fetele pleacă la Bratca, în excursie, de

unde se întorc duminică, 1 mai.


330

10 mai, marţi: Ioana nu mai dansează cu Andrei

Mangra (!)

Sâmbătă, 21 mai: Ioana şi Dani se deplasează la Dej.

Dani a concurat şi a ocupat locul IV. Se întorc înapoi

sâmbătă seara.

28 mai, sâmbătă: Fetele pleacă la Bistriţa. Dani

evoluează duminică, 29, şi se clasează a II-a. La ora 19,

pleacă spre casă.

7 iunie, marţi: Ioana are expoziţie în Cetate. Particip

şi eu. S-a prezentat foarte bine.

6 iulie, miercuri: Ninel şi Nicoleta pleacă cu Dani la

Viena, la ora 4 dimineaţa.

Vineri 15 iulie, Ioana se deplasează în Portugalia, din

Budapesta, la un mare concurs internaţional.

Evoluează sâmbătă după-amiază şi obţine locul 10

din 65 de perechi. În 17, vine la Oradea.

Luni, 18 iulie: După orele de la facultate, Ioana pleacă

acasă.

Vineri, 22 iulie: Ioana a plecat cu avionul la un

concurs în Olanda. Concurează sâmbătă, 23, şi se clasează a

6-a (Vezi şi “Crişana” din 26 iulie 2011).

1 august: Dani pleacă la mare.

4 august, joi: Ioana pleacă la alt mare concurs

internaţional la Bankok (Thailanda), din Budapesta.

Duminică, 7, Ioana a concurat şi s-a clasat a 11-a.

Luni, 8 august: Dani vine de la mare cu “Pinguinul”,

iar a doua zi, marţi, 9, soseşte şi Ioana din Thailanda.

15 august, luni: Nicoleta pleacă cu Ioana în Germania,

la concurs. Marţi, deja concurează (sunt peste 400 de

perechi). La fel miercuri, 17, şi joi, 18. Vineri, pornesc spre


331

casă, ajungând la ora 1. Au ghinion şi fac o pană de cauciuc

în Austria.

Vineri, 9 septembrie, la ora 7, Nicoleta cu Ioana şi

Dani pleacă la Bratislava. Dani evoluează sâmbătă şi

duminică, iar Ioana doar duminică. Ajung acasă în 12, la

orele 3 dimineaţa.

În 12 septembrie, Dani începe şcoala.

16 septembrie, vineri: Fetele au plecat la concurs, în

Ungaria, cu dubiţa lui Toth Istvan – antrenorul. Sâmbătă,

17, pleacă şi Nicoleta. Tot sâmbătă, dar şi duminică, Ioana

şi Dani concurează. Se întorc noaptea şi ajung acasă luni

spre dimineaţă.

În 23 septembrie, Ioana pleacă în Suedia, din

Budapesta, pentru concurs. Ziua următoare, sâmbătă, 24,

Dani pleacă şi ea la Reghin, se întoarce seara. Ioana a

evoluat în Suedia tot sâmbătă.

Duminică, 25, Ioana concurează din nou şi se clasează

a 5-a din 55 de perechi (vezi şi “Crişana” din 27 septembrie

2011). Luni, 26, Ioana se întoarce din Suedia. La ora 16 este

în Oradea şi pleacă la Beiuş, cu mama ei. În “Crişana” de

marţi, Ioana este pe prima pagină.

30 septembrie, vineri, Nicoleta, cu Ioana şi Dani

pleacă la Bucureşti, la concurs. Sâmbătă, 1 octombrie, Dani

ocupă locul III, iar duminică, 2, Ioana se clasează şi ea a III-

a. Luni, fetele se reîntorc acasă.

Vineri, 14 octombrie, fetele au plecat la concurs la

Timişoara. În 15, sâmbătă, concurează Dani, care ocupă

locul VI, iar duminică, Ioana se clasează a IV-a. Luni

dimineaţa, în 17, la orele 2, fetele au ajuns la Beiuş.


332

Dani şi Roli, în finala Cupei României (Oradea,

15 octombrie 2011).

21 octombrie, vineri: Fetele au plecat în Ungaria,

pentru un nou concurs internaţional.

Evoluează sâmbătă, Ioana ocupând locul IV, iar Dani

nu s-a calificat în finală.

28 octombrie, vineri: Fetele se deplasează din Cluj cu

avionul, în Spania, pentru concurs.


333

Ioana, dansând (22 octombrie 2011).

Sâmbătă, 29, Ioana a ocupat locul I. S-a arborat

steagul României şi s-a cântat imnul ţării. Este un mare

succes pentru Ioana. Duminică, fetele evoluează din nou.

Ioana ocupă locul 9, iar Dani, 22. Luni, 31 octombrie, fetele

au pornit din Barcelona spre casa, la orele 21.

Sâmbătă, 4 noiembrie, fetele sunt la un mare concurs

în Oradea. Noi am plecat din Beiuş la orele 16, cu Alecu,

Anca, Cristi, Cristina şi Mica.

Desira a asigurat mâncarea pentru participanţii la

concurs. Dani a dansat între orele 18-19, iar Ioana între 19-


334

20. Ioana a intrat în finală şi a ocupat locul 6. A fost un

spectacol agreabil şi reuşit.

Duminică, 6, s-au dus lucrurile acasă de la Sala

Sporturilor, iar marţi, 8 noiembrie, Ioana şi Toth Istvan sunt

în emisiune la TVS, analizând desfăşurarea şi calitatea

concursului.

Ioana, dansând (22 octombrie 2011).

Sâmbătă, 19 noiembrie, Ninel şi Nicoleta pleacă la

Viena cu fetele, cu microbuzul, pentru concurs.

Duminică, 20, concurează Ioana, care se clasează a

18-a din 200 de perechi. Au pornit spre casă, din Viena, în

20, la orele 5 fiind în Vărşand, de unde continuă drumul

prin Salonta şi Oradea spre Beiuş.

Vineri, 25 noiembrie: Dani participă la un concurs la

Cluj-Napoca, Ioana nu. Sâmbătă, Dani ocupă locul 17.

Dansează şi duminică.

În 2 decembrie, vineri, Ioana şi Dani, cu Nicoleta, au

plecat în Germania, la orele 2 dimineaţa.


335

Sâmbătă 3, Ioana concurează şi ocupă locul 13, iar

Dani locul III. Duminică, la orele 2, Ioana ajunge la Oradea.

Joi, 8 decembrie, Ioana îşi rupe un deget, dansând cu

Toth Istvan (antrenorul).

2012

Miercuri, 4 ianuarie 2012, Ioana şi Dani intră în

cantonament, la Beiuş, până în 7. Sâmbătă, în 7, fetele

pleacă într-un alt cantonament, la Reghin (conduce Ioana).

În 10 ianuarie (marţi), fetele se întorc de la Reghin şi ajung

la Beiuş la orele 18. După o oră, Ioana plecă la Oradea,

pentru a ajunge la cursuri a doua zi dimineaţa.

Joi, 12 ianuarie Ioana şi Dani pleacă la Satu Mare, într-

un alt cantonament. Sâmbătă, 14, fetele se întorc, Ioana

rămânând la Oradea, iar Dani pleacă la Beiuş cu Vesa.

Sâmbătă, 28 ianuarie: Ioana şi-a sărbătorit ziua, la

Oradea, unde a plecat, de acasă, pe la orele 18. A primit

numeroase cadouri, dintre cele mai diverse şi plăcute. Eu

am “cadorisit-o” doar cu 10 milioane…

Vineri, 10 februarie, la 4 dimineaţa, fetele au plecat cu

Nicoleta la un concurs în Italia. Ioana a dansat sâmbătă,

clasându-se a VII-a din 80 de perechi, în vreme ce Dani a

ocupat locul 31. Duminică, 12, Ioana se situează a 14-a din

120 perechi, iar Dani a 62-a din 150 de perechi. Se întorc

acasă în 13, plecând din Italia pe la 8.30 şi ajungând în

Oradea pe la orele 19 (Ioana rămâne la Oradea, iar Nicoleta

cu Dani au continuat drumul spre Beiuş).

În 16 februarie (joi), orele 24, Nicoleta cu Ioana au

plecat cu avionul, de la Budapesta, la un concurs în Olanda.


336

Ambele fete evoluează în 25, Ioana ocupând locul 6, iar Dani

locurile 13 şi 28.

Duminică, 26, Ioana s-a clasat a 31-a din 100 de

perechi, iar Dani a 51-a din 110 perechi. Fetele se întorc din

Amsterdam, luni, 27, tot cu avionul până la Budapesta, iar

de acolo, cu maşina, la Oradea (Ioana) şi Beiuş (Nicoleta şi

Dani).

În 2 martie, vineri, la orele 17, Nicoleta a plecat cu

fetele din Beiuş, spre Sibiu, la un concurs.

Ioana şi Dani dansează sâmbătă, prima ocupând locul

7, iar a doua locul 9. Au pornit din Sibiu la orele 21 şi au

ajuns la Beiuş, acasă, pe la 1.30.

Duminică, 25 martie, Dani a plecat la Palermo (Italia),

cu un grup restrâns de colegi, în urma câştigării unui

proiect de fotografii. A stat până joi, 29 martie.

Din 2 aprilie (luni), până în 6, fetele sunt, alături de

alte circa 20 de perechi, în cantonament la Beiuş (Sala de

nunţi Desira).

În 20 aprilie, la orele 4 dimineaţa, Nicoleta pleacă cu

fetele la un concurs în Bosnia. Fetele au dansat sâmbăta,

Ioana ocupând locul III, iar Dani – IX. Duminică, 22, fetele s-

au întors acasă, unde au ajuns la ora 9.30.

27 aprilie, vineri: Fetele pleacă în Republica Moldova,

cu microbuzul condus de Toth Istvan, la un concurs

internţional. Sâmbătă, după evoluţii bune în concurs, Ioana

se clasează a 15-a, iar Dani a 26-a. Pornesc a doua zi

dimineaţa spre casă, ajungând la Beiuş seara pe la 11.

Vineri, 11 mai, pe la orele 10, Ioana pleacă în Polonia,

cu maşina ei, iar Dani, cu Nicoleta, pe la ora 17, iau drumul

spre Baia Mare la concursuri. Sâmbătă, Ioana a ocupat locul


337

15 din 40 de perechi, iar Dani locul 12 din 38 de perechi.

Duminică, 13, Ioana se întoarce acasă.

18 mai, vineri: Nicoleta pleacă cu fetele, cu avionul,

din Budapesta, în Luxemburg, la un concurs internaţional.

Ajung la destinaţie după amiază. Sâmbătă, Dani a dansat la

categoria Ioanei, dar nu se califică în finală. Ioana, în

schimb, obţine locul IV. Duminică, 20, se întorc acasă şi au

ajuns la Beiuş pe la 16.30. Ioana a rămas în Oradea.

Vineri, 25 mai, Nicoleta şi Ioana pleacă la Paris, prin

Cluj-Napoca. Sâmbătă, în cadrul concursului, Ioana obţine

locul II, iar duminică, locul VIII. Luni, 28, Nicoleta şi Ioana

pornesc spre casă şi ajung la Beiuş la ora 15.

30 mai, miercuri: Particip la festivitatea de terminare

a facultăţii a Ioanei, care a avut loc în Sala festivă a

Filarmonicii orădene, între orele 14-15. Este o atmosferă

tinerească, plăcută, în care absolvenţii şi profesorii lor îşi

manifestă optimismul şi încrederea în viitorul proaspeţilor

absolvenţi.

Sâmbătă, 2 iunie, Nicoleta pleacă cu fetele, la 7.30, la

Kosice, în Slovenia, pentru un concurs internaţional în care

evoluează şi Ioana. În aceeaşi zi, Ioana concurează şi se

clasează pe locul VI. Seara se întorc spre casă, unde ajung

duminică, pe la 4 dimineaţa.

În 15 iunie, vineri, Ioana pleacă din nou în Slovenia,

la un nou concurs, cu Toth Istvan, antrenorul ei. Noaptea

pleacă şi Nicoleta s-o aducă înapoi pe Ioana, fiindcă Toth

Ştefan rămâne până inclusiv luni.

Sâmbătă, 16, Ioana evoluează şi se clasează pe locul

9. Seara, se întoarce cu Nicoleta la Oradea, unde şi rămâne.


338

Nicoleta continuă drumul spre Beiuş, unde ajunge la 5

dimineaţa.

Tot în 15 iunie, vineri, Dani începe şcoala de şoferi

pentru a obţine permisul. Conduce două ore prin Oradea şi

se simte minunat. Îi place, deşi e obositor şi stresant în

aglomeraţia orădeană. Continuă şi miercuri, 20, când are o

singură oră de condus.

În perioada 15 iunie – 1 august, Dani, după cum

notam şi anterior, face şcoala de şoferi pentru obţinerea

permisului categoria B.

Vineri, 6 iulie, suntem la susţinerea practică a lucrării

de diplomă a Ioanei, la Casa de Cultură a Municipiului

Oradea. Prezintă 8 rochii, care sunt primite de public cu

urale.

Marţi, 10 iulie, Ioana susţine proba teoretică a lucrării

de licenţă la orele 19. Lucrarea este bine apreciată, ceea ce

o face foarte fericită.

În 20 iulie, vineri, Ioana, apare în ziarul “Jurnal

Bihorean” cu câteva din modele din rochiile create de ea şi

cu aprecieri deosebite pentru acest “nou”… talent.

Marţi, 24 iulie, între orele 12 -13, am participat la

vernisajul expoziţiei de modă de la Muzeul Ţării Crişurilor,

unde Ioana a expus rochiile create de ea. A doua zi,

miercuri, 25, în ziarul “Crişana”, Ioana ţine prima pagină, cu

un model din creaţiile ei.

În 25 şi 26 iulie, Dani îşi serbează ziua de naştere şi

“majoratul”! “Petrecerea” are loc la sala de nunţi la Desira –

Beiuş, alături de părinţi, bunici, alte rude şi 120 de invitaţi.

Începută la 8 seara, în 25, serbarea a durat până în 26, la 7

dimineaţa, tinerii şi mai puţin tinerii “petrecăreţi”


339

simţindu-se minunat, dansând, cântând, spunând glume şi

…..utilizând tot tacâmul unor astfel de manifestări. Dani a

fost realmente “îngropată” în cadouri, inclusiv un

autoturism pe când va termina şcoala de şoferi.

În ziarul “Crişana” din 31 iulie, apare un interviu luat

Ioanei de Loredana Ionaş.

Ioana, la concurs, la Campionatul Naţional de la Sibiu (4

martie 2012).

În 30, 31 iulie şi 1 august, Ioana este în cantonament

la Beiuş cu încă 60 de perechi de dansatori.

În 2 august: La orele 6 dimineaţa, Ioana pleacă spre

Luxemburg, unde ajunge la orele 9.

Pentru Dani, la majorat

În iulie, sub cer înalt de vară

În două’ş’şase, când în floare

Dau anii tăi, şi-acum întâia oară

Fiinţa ta e toată vis şi soare,

Urarea vine caldă, strămoşească:


340

Mulţi ani şi numai împliniri,

Un cer senin în suflet şi firească

Iubirea marilor desţeleniri!

Te urmărească Frumuseţea,

Şi Binele, şi Adevărul,

Şi peste piscuri fie-ţi zborul

Curat şi avântat, ca tinereţea!

Pe aripile muzicii plutind,

Să-ţi fie viaţa fascinantul dans

Al zodiilor bune în balans

Şi-al păsărilor de pe grind!

De cei dragi să te bucuri, de lumină,

Şi de părinţi, de-o viaţă plină,

Doar de succese şi noroc! – îţi spune-al tău

Bunic preaiubitor, Ioan Degău!

În loc de încheiere

Cel care răsfoieşte aceste rânduri, poate rămâne

contrariat de lapidaritatea notaţiilor mele. Ele sunt simple,

având menirea de a evidenţia travaliului nepoatelor mele în

sfera dansului sportiv: plecări, sosiri, locuri ocupate,

însoţitori şi, foarte rar, observaţii şi trăiri sentimentale.

Până la un punct, şi pe alte paliere, acest “jurnal” seamănă

cu cel maiorescian. Numai că el are menirea de a reliefa

“jertfa” pe care nişte oameni tineri o fac pentru a performa

în societate, spre binele şi satisfacţia lor, dar şi a comunităţii

pe care o reprezintă şi căreia încearcă să-i aducă prinosul

de bucurie rezultat din talent şi muncă. Fiindcă,

indiscutabil, pentru a performa este nevoie nu numai de

talent, ci şi de muncă, de multă muncă, de multe sacrificii,


341

voinţă şi caracter. Şi Ioana, dar şi Dani, le-au dovedit din

plin, contribuind la cinstirea părinţilor, a antrenorilor lor, a

neamului din care fac parte, a ţării, care se numeşte

România.

Ioan Degău, alături de nepoatele Luana, Dani şi Ioana

(2004).

Poate cuvintele sunt mari, dar sunt adevărate, fiind

izvorâte din aprecierile pe care aceste fete minunate,

alături de alţi şi alţi tineri talentaţi, le-au primit de-a lungul

timpului, care le-au luminat şi călăuzit copilăria,

adolescenţa şi parte a tinereţii.

Acum, Ioana este absolvenţă de facultate, iar Dani si-

a sărbătorit majoratul. “Mugurii de zbor” au devenit,

aşadar, zboruri adevărate, minunate şi pline de speranţe.


342

Într-un fel, au devenit modele de zbor pentru alţi şi

alţi copii şi tineri care păşesc cu dragoste şi încredere în

lumea fascinantă a dansului sportiv.

La ziua de naştere a lui Ioan Degău, la Tera

(8 octombrie 2012).

Nepoatelor mele, celor care le-au sprijinit, îndrumat

şi au avut încredere în ele, ca şi celor care vin după ele, toată

iubirea şi preţuirea autorului acestor rânduri, el însuşi un

om îndrăgostit până la patimă de muncă şi performanţă! octombrie 2012


343

Un om pentru oameni. Lansări de carte şi aniversări.

Articole, consemnări, alocuțiuni

Ioan Degău, în curtea casei ţărăneşti de la Beiuş,

admirându-şi împlinirile sau plănuind alte proiecte

(8 mai 2015).


344

Un om între oameni, un om pentru oameni Miron Blaga

Orice om este fiul faptelor sale –

mărunte sau mari, discrete sau de

notorietate, personale sau colective. Ele îl

definesc, îi construiesc profilul, îl impun în

societate, îi perpetuează memoria. Cu cât

sunt mai altruiste, cu atât mai mult îi accentuează prezenţa

în lume, în viaţa comunităţii, căreia îi împrumută o notă din

personalitatea sa, din fiinţa sa, punctându-i personanţele,

prin activitatea sa.

Lansare de carte la Peștiș (26 octombrie 2007).

Un astfel de om rar, din ce în ce mai rar în universul

nostru comun, este şi Ioan Degău, un „om între oameni”, un

om pentru oameni care – prin faptele sale, prin acţiunile şi

proiectele sale – marchează exemplar şi fără egal parte din

viaţa cultural-ştiinţifică a acestui colţ de ţară, care este

Bihorul.


345

Născut în Bunteştii Beiuşului, sat fabulos, mustînd de

străvechi tradiţii româneşti,de o înţelepciune şi cumpătare

specifice ţăranului român, Ioan Degău s-a dedicat încă din

copilărie cărţii şi muncii, făptuirii, cu pasiune şi devoţiune,

reuşind, într-o viaţă de om, să-şi configureze o statură

aparte, care dă culoare şi pregnanţă ţinutului şi oamenilor

care l-au trimis în lumină. Acestui spaţiu de excepţie, peste

ani, îi va aduce obolul său, realizându-i monografia, în două

volume exhaustive, complexe, pline de comprehensiunea şi

harul sufletului său. Ca şi Beiuşului, de altfel, locul în care s-

a stabilit, a cărui monografie, monumentală, în patru

volume a coordonat-o fiind şi coautor al realizării ei.

Ca „bancher” – om care şi-a făcut studiile liceale şi

superioare în domeniul finanţelor şi băncilor–, Ioan Degău

a făurit şi o schiţă istorică a Băncii Naţionale a României,

dar şi a Bihorului, în trei volume, pentru a plonja, din nou,

în monografism, realizând, în calitate de coautor un studiu

monografic al Peştişului, localitate azi ignorată de istorici,

dar cu rezonanţe în spaţiul românesc al Crişului Negru.

Pasionat de viaţa spirituală a ţăranului român, a cules

şi a selectat piese folclorice, care definesc lumea satului şi

specificul naţional, editând două volume de astfel de

culegeri, cărora le-a urmat o aplecare asupra istoricului

manifestărilor folclorice bihorene, materializată în alte

două volume, unice în ţară.

Dar, directorul sucursalei bihorene a Băncii

Naţionale şi ulterior al Creditcoop şi-a dedicat bună parte

din timp şi altor manifestări artistice, creionând – într-o

carte-album, urmată de volumul de faţă - profilul unor

artişti de excepţie ai Bihorului – Ioana Degău şi Daniela


346

Degău –, cu atât mai preţioasă cu cât ele vorbesc, lapidar şi

concret despre activitatea unor membri ai familiei, două

talente excepţionale ale zonei şi ţării.. Aici se poate vedea şi

o altă latură a personalităţii sale, aceea de familist convins,

plin de devoţiune şi dragoste, dar şi de o extraordinară

cumpănire, de dreaptă apreciere şi înaltă responsabilitate

faţă de muncă şi de darurile Celui Ceresc.

Dincolo, însă, de activităţile curente, impuse de

serviciu, dincolo de activităţile intelectuale, de cercetare şi

editare a unor aspecte esenţiale din viaţa comunităţii şi ale

unor instituţii, dincolo de familie, Ioan Degău s-a dovedit a

fi un Mecena bihorean, asemeni unor iluştri înaintaşi,

sponsorizând apariţiile editoriale ale unor scriitori din

zonă, dar şi a unor cărţi capitale despre istoria românilor

din Ucraina sau sudul Dunării, susţinând debutul unor

tineri talentaţi sau republicarea unor studii mai vechi

despre Bihor. De asemeni, a făcut numeroase donaţii unor

biserici din zona Crişului Negru, dar şi din Oradea, unor

mănăstiri, a susţinut material şi financiar numeroase

acţiuni culturale şi sportive, a sprijinit numeroase familii şi

persoane aflate în dificultate, dovedind multă generozitate

şi omenie.

A-l elogia pe Ioan Degău înseamnă a face o dreaptă

răsplată unui om aparte din lumea noastră. Înseamnă a

aprecia truda şi osteneala unui contemporan, care s-a

ridicat deasupra noastră, devenind model. Poate, în

dăruirea lui, în risipa lui de „om pentru oameni” stă şi

tinereţea lui fără bătrâneţe, vitalitatea şi frumuseţea lui

lăuntrică, generozitatea şi belşugul lui spiritual, din care se

vor împărtăşi numeroşi oameni ai prezentului şi viitorului.


347

A-l elogia, aşadar, înseamnă a-l cunoaşte, a-i aprecia înaltul

rost pe care l-a dat vieţii, înseamnă a-i urma exemplul şi a-i

bate cu pasul minţii cărările durabile pe care le-a creionat.

Înseamnă, în ultimă instanţă, a înţelege locul şi rolul fiinţei

umane în univers şi în lume, a elogia munca şi iar munca.

Munca, despre care, cu ani în urmă, Ioan Degău se exprima

atât de frumos şi concis: „În satul acela fabulos, în Bunteştii

străbunilor şi părinţilor mei, am învăţat sau mi-am umplut

traista sufletului cu tot ce înseamnă om, muncă, familie,

iubire de aproapele.... Aici am deprins să descopăr lumina

cărţii, printre ceilalţi copii de ţărani [...] Nu ştiu dacă munca

l-a creat pe om, sunt sigur, însă, că munca m-a înnobilat şi

m-a îmbogăţit sufleteşte; a dat un sens vieţii mele şi mi-a

adus bruma de bunăstare pe care am împărţit-o şi-o împart

cu familia, la nevoie şi cu cei din jur; numeroase satisfacţii

şi chiar robusteţea şi sănătatea de care, har Domnului, nu

mă pot plânge!... Nu mi-am neglijat niciodată profesia,

postul, am muncit şi fizic ori de câte ori am avut prilejul, mi-

am dedicat o altă mare parte din timp perfecţionării,

cărţilor, dar şi sprijinirii celor aflaţi în nevoie... Munca, deci,

şi o bine articulată cumpătare, echilibru care m-a

caracterizat tot timpul, au făcut din mine ceea ce sunt – un

om dintre oameni şi între oameni, alături desigur, de cei

„şapte ani de acasă”...

Ce am mai putea spune în continuare ? Desigur, multe

Dar, cum ne aflăm la ceas festiv, încheiem cu urarea

strămoşească: La mulţi ani, iubite domnule Ioan Degău,

multă sănătate şi putere pentru a ne înnobila sufletele, în

continuare, şi cu alte cărţi şi cu alte acte de autentică trăire

românească!


348

„Să muncim mai mult şi mai bine!” Dan Mera

La ora actuală, România trece printr-o criză profundă

şi nici unul dintre sectoarele de actvitate nu este scutit de

convulsii. Nici sistemul bancar nu face excepţie, ba

dimpotrivă, în ultima perioada, am putea spune, fară teama

de a greşi, că seismele din interiorul lui au ţinut, mai multe

zile la rând, capul de afiş, monopolizând primele pagini ale

cotidienelor. Deoarece pulsul unei societăţi este dat de

starea în care se află sistemul bancar, am considerat bine-

venită o discuţie cu unul dintre specialiştii de marcă din

acest domeniu. Având o experienţă cum puţini bancheri din

ţară au, directorul BNR - sucursala Bihor, ec. Ioan Degău,

este cel mai in măsură să ne răspundă la câteva întrebări.

Ioan Degău vorbind publicului la lansarea de carte a celui

de-al treilea volum din Beiușul și lumea lui (Beiuș, 10

octombrie 2008).


349

- Domnule director, ştim cu toţii că trecem printr-un

moment delicat. Ne-ar interesa părerea dvs. despre cauzele

care au generat acest colaps căruia îi facem faţă cu greu...

- Nouă, finanţiştilor, ne place să ne exprimăm mai

mult prin intermediul cifrelor şi ca atare vă propun să

analizăm împreună unele date pe care le am în faţa mea,

urmând ca apoi să tragem concluziile.

Produsul intern Brut creat în anul 1998 a avut

valoarea nominală de 338.670 miliarde lei, fiind în termeni

reali cu 7,3% mai mic decât în anul anterior. După cum

putem observa, industria a pierdut întîietatea în crearea

PIB, contribuţia ramurii reducându-se de la 35,5%, în 1997,

la 31,7 %. Valoarea adăugată brută din industrie, în sumă

de 107 mii miliarde lei, a reprezentat, în termeni reali,

numai 89,5% din realizările anului precedent, ca efect al

restrângerii activităţii în majoritatea ramurilor industriale,

al întârzierii restructurării şi al eficienţei economice

scăzute. Astfel, primul sector al economiei, din punct de

vedere al participării la formarea PIB, a devenit, în anul

1998, cel al serviciilor, cu 37,8%. În construcţii s-a

consemnat un regres, pentru al doilea an consecutiv, fiind

sursa unei valori adăugate brute de 17,5 mii miliarde lei,

care, deşi a reprezentat 88,5% din nivelul înregistrat în

anul 1997, şi-a menţinut practic neschimbată contribuţia la

crearea PIB (5,2%). În agricultură, valoarea adăugată brută

a scăzut cu 8,3% comparativ cu anul precedent, iar

ponderea ramurii în PIB s-a redus de la 18,1 % în anul 1997

la 16% în 1998.

Produsul intern Brut pe locuitor în anul 1998 este

estimat la 15.050,1 mii lei, cu 7,1 % mai mic decât în anul


350

anterior. Exprimat în dolari, pe baza cursului de schimb

mediu anual, PIB pe locuitor a fost de 1695 dolari faţă de

1550 dolari în 1997. Creşterea a fost datorată aprecierii

reale a leului (pe baza valorii medii anuale).

Cea mai ridicată creştere au înregistrat-o preţurile de

consum (59,1%, la o creştere cu 40% în decembrie 1998

faţă de decembrie 1997), iar cea mai scăzută creştere

(33,2% în medie anuală) au înregistrat-o preţurile la

producţia industrială destinată pieţei interne.

Se poate observa că, în final, consumul populaţiei a

fost afectat de starea de recesiune, el reducându-se cu 6%

faţă de anul anterior, ca efect al scăderii puterii de

cumpărare a veniturilor populaţiei.

- Am consumat mai puţin, dar, din păcate, am şi produs

mai puţin...

- Aşa este. Dacă aruncăm o privirea asupra expor-

turilor, vedem că ele au totalizat 8.300 milioane dolari, în

scădere cu 133 milioane faţă de anul 1997, mai ales ca efect

al situaţiei din petrochimie şi industria chimică, unde

exporturile s-au redus cu 30% faţă de anul anterior.

În schimb, în evoluţia importurilor pe anul 1998, s-a

remarcat o tendinţă de creştere, valoarea lor anuală

ajungând la 10.911 milioane dolari, depăşind cu 4,8%

realizările din anul precedent. Gradul de acoperire al

exporturilor prin importuri a scăzut comparativ cu anul

anterior (de la 81% la 76,1 %), iar deficitul comercial

extern s-a ridicat la suma de 2.611 milioane dolari, deci cu

aproape 30% mai mare decât cel din 1997. Bugetul de stat

s-a soldat în anul 1998 cu un deficit de 3.1% din PIB (mai

mic cu 0,5 puncte procentuale faţă de anul precedent).


351

Analizând aceste cifre, comparându-le cu cele din anii

precedenţi, observăm cu uşurinţă că transformările din

România nu s-au petrecut în mod armonios, ci destul de

abrupt, provocând dezechilibre mari. Privatizările şi

restructurările şi-au pus amprenta asupra forţei de muncă,

în sensul diminuării ei, dar asta nu a presupus automat

creşterea producţiei şi a productivităţii muncii. Ba

dimpotrivă, închizându-se o sumedenie de fabrici care

înainte de 1989 produceau marfuri de calitate şi aveau

pieţe bune de desfacere peste hotare, am rămas şi fără

valută, şi cu oameni disponibilizaţi, ceea ce a însemnat o

pierdere dublă. Eu zic că ne-am pripit când ne-am închis

fabricile şi am trimis oamenii acasă, mai ales că mulţi dintre

ei erau tineri, în putere, care puteau produce încă mulţi ani.

Disponibilizându-i fără să le găsim alternativă, fără să le

oferim alte locuri de muncă, nici statul şi nici piaţa liberă

neoferindu-le nimic în schimb, i-am obligat să devină nişte

asistaţi.

Diminuarea producţiei în fiecare an, exportând mult

mai puţin decât am importat, era clar că vom ajunge într-o

situaţie delicată. Noi am fost preocupaţi de orice altceva,

numai de muncă nu. Degeaba am încercat diferite artificii,

furându-ne reciproc căciula, fără muncă susţinută nu vom

putea realiza niciodată bunăstare. Trecând un produs finit,

din stânga în dreapta, umfându-i preţul, nu vom ajunge

departe. Este absurd ca intermediarul să câştige mai mult

decât producătorul. Dacă nu încurajăm producţia, ci doar

câştigul uşor, prin mărirea reţelei de intermediari ne vom

sufoca sub povara propriei noastre naivităţi, să nu-i spun

altfel. Poate că, dacă am fi rentabilizat şi retehnologizat


352

întreprinderile care nu mai ţineau pasul cu economia de

piaţă, în loc să le închidem, şi am fi privatizat mai atent

unităţile eficiente, nu am fi ajuns în situaţia asta.

În biroul de la Sucursala Bihor a BNR (10 martie 2000).

„Noi am ţinut pasul cu schimbările de după 1989...”

- V-aş ruga să faceţi unele consideraţii şi asupra

sistemului bancar...

- Nu aş dori să se creadă că îmi laud sectorul de

activitate, dar noi am ţinut, până la un moment dat, cel mai

bine pasul cu schimbările survenite după evenimnetele din

1989. Până prin anul 1995, sistemul bancar s-a dezvoltat

armonios, fiind, aş spune, cu un pas în faţa celorlalte

sectoare de activitate. După aceea, cam din anul 1996, a


353

început declinul caracterizat prin convulsiile şi falimentul

unor bănci care păreau credibile. Nu este un secret faptul

că Dacia Felix, Credit Bank, Albina şi altele au dat faliment,

aruncând o umbră asupra sistemului bancar românesc.

Bancorex ar fi urmat şi ea aceeaşi cale dacă nu se făceau

mari eforturi şi nu ar fi fost preluată de BCR. În mod normal,

o bancă de talia Bancorexului nu avea voie să ajungă într-o

asemenea situaţie.

- Care au fost cauzele prăbuşirii unei părţi a sistemului

bancar?

- La prima vedere, „ne-am putea spăla pe mâini”,

punând declinul lor pe seama economiei care „mergea” rău,

dar n-ar fi corect acest lucru. Trebuie, cu simţ de răspun-

dere, analizată şi activitatea unor persoane aflate la acea

oră în funcţii de conducere la acele bănci, activitate care nu

întotdeauna a fost eficientă. Am putea spune, fără teamă de

a greşi, că falimentul băncilor mai sus amintite s-a petrecut

din interior, prin acordarea prea facilă a unor credite, fără

a avea în vedere posibilităţile de rambursare, fie că a fost

vorba de persoane fizice, fie de persoane juridice. Cei

abilitaţi au făcut analize pripite, care nu ţineau cont de

anumiţi factori, poate au fost influenţaţi din afara bancilor

şi au dat împrumuri unor firme sau persoane care nu au mai

putut să returneze banii, aducând propriile instituţii în

situaţia de a nu avea lichidităţi şi de a nu fi în măsură să

mai poată onora cereri de creditare. La fel de adevărat e

faptul că s-a dezvoltat baza materială a băncilor,creându-

se, la nivelul fiecărei bănci, câte o reţea în teritoriu. La

aceste investiţii s-au adăugat şi altele legate de îmbună-

tăţirea sitemului de lucru prin achiziţionarea unor siteme


354

computerizate. Aceste investiţii, realizate din profituri,

erau necesare, deoarece şi băncile trebuiau să se adapteze

noilor cerinţe, să corespundă pretenţiilor clienţilor. Nu era

posibil să-i primeşti în încăperi întunecoase şi insalubre.

Problemele au devenit însă mai grave în momentul când

băncile au falimentat şi au rămas pe cap cu birouri, cu

tehnică de calcul şi cu clădiri care, oricum, nu mai aveau

valoarea iniţială.

Dacă băncile ar fi manifestat mai multă prudenţă şi

nu s-ar fi extins atat de intempestiv, deschizându-şi filiale şi

reprezentanţe în toate coclaurile, ci doar puncte de lucru,

care presupuneau investiţii mult mai mici, poate dezastrul

nu ar fi fost atât de mare.

Unii, neavizaţi, ar putea gandi în felul următor: Bine,

bine, dar Banca Naţională ce a păzit?

Obiectivul central al activităţii de autorizare,

reglementare şi supraveghere prudenţială a bancilor îl

constituie realizarea stabilităţii şi viabilităţii întregului

sistem bancar, prin stabilirea unor norme şi indicatori de

prudenţă bancară, prin urmărirea respectării, cu stricteţe,

a acestora, precum şi prin asigurarea eliminării din sistem

a bancilor neviabile. Astfel , rolul supravegherii prudenţiale

a băncilor este acela de a preveni riscul sistemic, avându-se

însă în vedere respectarea autonomiei fiecărei bănci în

desfăşurarea activităţii sale pe baze concurenţiale.

Caracteristic anului 1998 a fost faptul că BNR a

intensificat acţiunile de supraveghere la sediul băncilor. Au

fost efectuate acţiuni de inspecţie la faţa locului la 13 bănci.

De asemenea, tot în cursul acelui an, BNR a continuat să

ducă o politică prudentă în domeniul autorizării de noi


355

bănci, punând un accent deosebit pe latura calitativă a

acestui proces, în sensul autorizării unui număr relativ mic

de bănci, dar care să întrunească exigenţele de soliditate

financiară şi de conducere cerute de specificul activităţii şi

de condiţiile concurenţiale de pe piaţa bancară. Aş dori să

amintesc faptul că, începând cu anul 1993, BNR a

descurajat participarea regiilor autonome şi a societăţilor

comerciale cu capital de stat la constituirea capitalului unor

bănci, iar din 1995 a impus restricţii în acest sens.

În biroul de la CREDITCOOP Oradea (1 octombrie 2014).

După cum se poate observa, Banca Naţională a

României nu a stat degeaba, dar eforturile ei nu au avut

susţinerea necesară din partea unor bănci, care, în loc să

manifeste prudenţă, s-au dovedit „largi la pungă” şi comode

în executarea controalelor la propriile filiale sau sucursale.

Nu i-a împiedicat nimeni pe cei din conducerile băncilor


356

comerciale, care dispuneau de un aparat propriu de control,

să efectueze periodic verificarea activităţii interne. De ce

era nevoie să apară un organism creat artificial, AVAB, care

să se ocupe cu strângerea datoriilor băncilor? Nu puteau

băncile singure să-şi recupereze datoriile? Încă un

organism greoi, care să plimbe miile de dosare şi să facă

treaba bancilor…

„Trebuie multă prudenţă”

- Ce soluţii sugeraţi pentru îmbunătăţirea activităţii

din sistemul bancar, şi, în general, din România?

- În ceea ce priveşte sistemul bancar, aş sugera

bancilor comerciale, fie cu capital de stat, fie privat, mai

multă prudenţă în acordarea creditelor şi mai multă

insistenţă în recuperarea datoriilor. Apoi, n-ar strica să

corectăm puţin sistemul legislativ existent şi aici nu mă

refer numai la bănci. Astfel, multe situaţii care astăzi ne

creează greutăţi ar putea fi eliminate. Să luăm un exemplu

clasic: un om vine şi cere un credit garantând cu casa.

Obţine rapid CF.-ul, întocmeşte documentaţia necesară, se

studiază în timp relativ scurt cererea sa şi primeşte

creditul. Când însă trebuie să returneze banii, încep

greutăţile. Trecând peste faptul că, chiar şi luând în

considerare dobânzile, ei nu mai valoarea iniţială, dacă

omul nu are posibilitatea să plătească şi vrei să intri în

posesia imobilului, te trec mii de sudori până îi obţii:

tribunale, procese şi, când intri în posesia lui, după câţiva

ani, nu îl poţi vinde la valoarea lui, căci nu prea gaseşti în

perioada de criză pe cineva care să-ţi pună pe masă,

imediat, câteva sute de milioane.


357

Această situaţie ilustrează unele lacune din sistemul

legislativ şi ar fi de dorit ca în viitor, să se găsească soluţii

viabile, adică instrumente de acţionare directă, la îndemâna

bancilor, care să le permită recuperarea datoriilor într-un

timp scurt, fără a mai apela la justiţie.

În general, nu-mi place să dau lecţii altora, din alte

domenii de activitate, dar dacă m-aţi întrebat ce soluţii văd

pentru redresarea activităţii economice, vă raspund că o

parte a sugestiilor ţin de sectorul meu de activitate.

Consider că guvernanţii ar trebui să manifeste mai

multă prudenţă în angajarea creditelor externe, deoarece

domniile lor sunt trecătoare, pe când poporul rămâne şi lui

îi revine misiunea să plătească. Aş sugera să ne limităm

intenţiile noastre de a face împrumuturi, să nu ne întindem

mai mult decât ne este plapuma şi să căutăm să producem

mai mult şi mai de calitate. A sta cu mâna întinsă nu este o

soluţie, mai ales când nimeni nu îţi dă nimic gratis. Şi apoi,

ceea ce produci, dacă o faci eficient, este sigur. Pe când

ajutoarele, nu.

Să muncim mai mult şi mai bine, asta este reţeta care

aduce bunăstarea.Pentru a avea certitudinea că este aşa, nu

trebuie decât să privim în jurul nostru şi, astfel, vom

constata că în ţările unde se lucreză cu folos se trăieşte mai

bine, că unde se produce eficient există un sistem bancar

puternic şi bunăstare generală.


358

La cea de-a 60-a aniversare

Alocuţiunea d-lui Gh. Herdean

Este deosebit de onorant pentru mine să rostesc

această alocuţiune cu ocazia specială a aniversării zilei de

naştere a omului cu totul deosebit care este directorul

sucursalei din Oradea a Băncii Naţionale a României,

domnul Ioan Degău.

Aş dori să accentuez exprimarea “om cu totul

deosebit”, exprimare căreia i-aş atribui sensul frumos şi

grăitor ce se desprinde din maxima:

A fi domn e o întâmplare,

A fi om e lucru mare!

Dacă ar fi să dau un titlu acestei mici alocuţiuni,

atunci acest titlu ar fi un simplu şi sincer: „Domului

director, cu dragoste”, titlul care parafrezează

binecunoscutul film “Domului profesor, cu dragoste”. Aş

intitula-o aşa pentru că toţi cei prezenţi – şi nu numai –

suntem impresionaţi de bunătatea sufletească, de

solicitudinea pe care le manifestă domnul director Degău în

legătură cu orice problemă, fie ea profesională sau

personală.

Aş intitula-o aşa pentru că, atunci când îl cunoşti, nu

se poate să nu remarci apropierea faţă de semeni, oricât de

modestă ar fi poziţia lor socială; nu se poate să nu remarci

echilibrul deplin dovedit în faptă şi vorbă; nu se poate să nu

remarci – ca subaltern – atitudinea părintească, sfătuitoare,

plină de tact şi moderaţie.


359

Dacă cele spuse aici sunt şi în asentimentul dvs. – şi

eu nu ma îndoiesc nicio clipă că este aşa – atunci să-i dorim

omului cu totul deosebit sărbătorit azi, domnului director

Ioan Degău, să-i dea Dumnezeu sănătate multă, viaţă lungă

şi îmbelşugată, multă putere de muncă şi satisfacţii

profesionale; să-i mai dorim să-şi păstreze şi pe mai

departe acelaşi optimism, umor şi poftă de viaţă cu care a

reuşit dintotdeauna să învingă greutăţile cotidene; şi în

final, dar nu în ultimul rând, să-i dorim domnului director

să aibă parte numai de bucurii şi împliniri şi din partea

copiilor şi nepoţilor!

La mulţi ani, domnule director!

*

La 60 de ani, Ioane,

Care azi îi împlineşti,

Traian Bocşa îţi urează:

La mulţi ani să ne trăieşti!

Să trăieşti cu sănătate

Ani mulţi, buni şi fericiţi,

Împreună cu soţia,

Cu copiii şi nepoţii tăi iubiţi!

Oradea, 7 octombrie 1997


360

Alocuţiunea d-nei Maria Nicoară

În această zi de început de toamnă, ne-am adunat cu

bucurie pentru a sărbători un “om”, un “adevărat om”, pe dl.

Ioan Degău, director al Băncii Naţionale a României,

Sucursala Judeţeană Bihor.

De ce l-am numit “un adevărat om”?

Pentru modestia dânsului, pentru bunătatea şi

înţelegerea de care este capabil atunci când salariaţii

unităţii noastre apelează la dânsul, căutând să ne înţeleagă

şi să ne ajute pe fiecare dintre noi, atât în probleme

profesionale, cât şi familiale.

De ce l-am numit “un adevărat om”?

Pentru că de când este în fruntea acestei prestigioase

instituţii şi-a făcut şi îşi face datoria cu prisosinţă, atât

profesional, cât şi pentru a ne creea condiţii minunate de

muncă (mă refer aici şi la renovarea clădirii BNR).

Pentru tot ceea ce face pentru bunul mers al

activităţii în instituţia noastră, pentru bunătatea şi

înţelegerea ce îl caracterizează, în numele salariaţilor din

BNR, acum la aniversarea zilei de naştere, vă dorim,

Domnule Director, multă sănătate, putere de muncă, vă

mulţumim şi vă iubim pentru tot ceea ce faceţi spre binele

instituţiei şi al nostru al tuturor! Dumnezeu să vă ajute!


361

Preambul la un eveniment editorial Viorel Horj

Împrumut pentru o săptămână genericul „Monografii

în manuscris” sub care colegul de pagină Crăciun Parasca

şi-a susţinut de multe ori rubrica. Semnatarul îşi alesese

deliberat genericul amintit gândindu-se, probabil, că, mai

ales din raţiuni financiare, multe dintre aceste contribuţii

n-aveau şansă să vadă lumina tiparului. În consecinţă, le

propunea cititorilor din această ipostază.

La Ștei, lansarea primului volum al trilogiei Pagini din

Istoria BNR (30 septembrie 1999).

Am citit şi eu, recent, tot în manuscris, o nouă şi

impunătoare monografie închinată Sucursalei orădene a

Băncii Naţionale a României. Ea îşi va urma, nu peste mult

timp, drumul către cititori. Autorul ei, Ioan Degău este una

dintre personalităţile de prim rang ale Bihorului. Prezenţa

sa în calitate de director, cum se spunea în “stil vechi” şi

manager, în limbaj contemporan, în fruntea instituţiei

amintite a însemnat, în egală măsură, stimulentul, garanţia


362

şi continuitatea multor iniţiative care s-au născut, au

înflorit şi au dat rod pe patul germinativ al perioadei când

şi-a exercitat funcţia de conducere. Preocupat, în concret,

de soarta instituţiei judeţene, el n-a pierdut niciodată din

vedere situaţia în ansamblu. Pornind de la considerentul că

o sucursală teritorială nu-şi poate exercita funcţia decât în

cadrul general oferit de instituţia-mamă, Ioan Degău s-a

dovedit a fi nu doar un foarte bun profesionist, ci şi un abil

strateg care a ştiut de fiecare dată să-şi scoată unitatea în

prim-planul unităţilor similare din ţară. Legătura cu centrul

a fost întreţinută mereu, dar nu la modul mecanic, potrivit

ecuaţiei “comandant-executant”, ci printr-o sensibilizare a

factorilor de decizie din capitală cu problemele financiar-

bancare specifice Bihorului, înţelegerea lor din interior

însemna, implicit, şi garanţia dezvoltării şi prestaţiei

instituţiei teritoriale care, la rândul ei, consolida prestigiul

şi credibilitatea celei guvernamentale.

Această deschidere a dovedit-o mereu şi printr-o

activitate care a surprins la timpul ei pe foarte mulţi: cea de

cronicar al evenimentelor bancare, din perspectivă istorică

şi contemporană. O asemenea preocupare nu se putea naşte

decât din devoţiune, competenţă şi pasiune faţă de

domeniul abordat, însă, şi dintr-o chemare ce-i vine pe

rădăcina de obârşie. Ca fiu al unei vetre unde oamenii şi-au

păstrat nealterate prin timp fiinţa istorică şi naţională într-

o remarcabilă culoare locală, Ioan Degău şi-a transpus

zestrea sa ancestrală într-un alt registru. Aşa cum

comunitatea locului de unde s-a ridicat n-avea voie să

risipească nimic din moştenirea generaţiilor succesive, tot

aşa fiul ei, ajuns domn, trebuia să-şi strângă faptele


363

petrecute în intervalul de timp cât a activat într-o instituţie

şi i-a condus apoi destinul, ca singurele doveditoare. Prin

ele doar se va putea transmite posterităţii documentul

esenţial al unei apartenenţe şi existenţe sociale. Mai mult

decât atât, şi-a proiectat locul de muncă în perspectivă largă

încadrându-l nu doar în context local, ci şi naţional. În

demersul său, Ioan Degău s-a gândit că fară memorie nu se

poate face istorie. Istoria şi memoria. Două noţiuni care nu

numai rimează, ci se întrepătrund adânc, într-o comuniune

aproape osmotică. Fiindcă ştim, în speţă de la gânditori

contemporani, că oricine încearcă să-şi uite istoria, este

condamnat s-o retrăiască. Dintr-o asemenea înţelegere s-au

născut două opere monumentale. Prima, Pagini din istoria

Băncii Naţionale a României, iar a doua este chiar mono-

grafia sucursalei bihorene a instituţiei guvernamentale.

Fără îndoială, când Ioan Degău şi-a finalizat

investigaţia în naşterea şi devenirea Băncii Naţionale a

României, lucrare vastă, alcătuită din trei volume, s-a

gândit că cel mai elocvent argument în susţinerea

eşafodajului ei ar fi chiar descinderea în istoria evoluţiei

scursalei bihorene ca instituţie de stat. Cercetând mii de

documente, Ioan Degău a ajuns la un moment dat să-şi mute

scaunul directorial în... arhivă.

Adică în arhiva Băncii. Pe cât de autoritar şi stăpân pe

situaţie se adeverea la etajul al doilea al clădirii, pe atât de

“acasă” era şi în subsol, prin puzderia de documente cu o

greutate în aur împrumutată de la lingourile aflate la

“păstrare”, în preajmă. Trebuie spus: înainte de toate, că

directorul Băncii a făcut ordine nu doar în instituţia ce-o

conduce, ci şi în arhiva acesteia. Lucru foarte important


364

pentru cercetătorul viitor, care va găsi de pe acum toate

dosarele sistematizate, aşezate la locul lor, inventariate şi

clasate după reguli ştiinţifice, chiar dacă n-a primit consult

de specialitate pe această temă. Dar să reţinem o

mărturisire francă a autorului: Instituţia care nu posedă

arhivă, n-are ce căuta în societate: Formidabil. N-am auzit

din partea unor foşti sau actuali şefi de instituţii, o

asemenea cerinţă ultimativă. Dimpotrivă, mulţi dintre noi,

nu ştiu dacă şi şefii, trăim sub şocul dispariţiei arhivelor în

vâlvătăile evenimentelor postdecembriste. Unele au ars de-

adevăratelea, altele au fost încredinţate cu bună ştiinţă

flăcărilor. Contemporanii de bună credinţă se întreabă

firesc dacă nu cumva totul a fost o manipulare, un proces de

ocultare a memoriei, Ioan Degău n-are timp pentru

asemenea interogaţii. El a voit un singur lucru: să scrie

monografia sucursalei orădene a Băncii Naţionale a

României pe temeiul documentelor aliate în subsolul

clădirii unde fiinţează. Desigur, acestor documente li s-au

adăugat şi altele, în căutarea cărora a pornit de multă

vreme. Multe dintre ele au stat la baza redactării amplei

monografii închinate instituţiei bancare guvernamentale.

Pentru finalizarea unei asemenea lucrări de anvergură,

Ioan Degău a avut un mare avantaj: cel al longevităţii la

locul său de muncă. Oamenii care îşi fac loc în paginile

monografiei i-au fost în general cunoştinţe apropiate. Cei pe

care i-a cunoscut, îndeosebi directorii succedaţi la condu-

cerea Băncii în perioada interbelică, sunt recuperaţi din

documentele instituţiei, din Arhivele de stat, ba chiar din

mărturisirile unor contemporani longevivi. Aceste mărtu-

risiri, la care autorul recurge şi în cazul persoanelor


365

cunoscute, sunt selecţionate cu grijă şi epurate de orice

subiectivism sau stare emoţională. Criteriul obiectivităţii

trebuie să primeze înainte de toate.

Cu Viorel Horj și Andrei Vonea, la Royal

(Oradea, 9 octombrie 2000).

Fireşte, nu se poate vorbi de o obiectivitate absolută

(ea nici nu există în realitate), ci de dreapta cumpănă pe

care autorul o ţine şi o stăpâneşte, între documentul scos

din arhivă şi cel emanat din arhiva vie a contemporanilor.

De aceea, foşti conducători ai sucursalei orădene, aflaţi în

viaţă, îşi pot citi “portretele” cu luminile şi umbrele lor. Vor

reacţiona fiecare la modul specific, dar vor recunoaşte, în

cele din urmă, că o lucrare ştiinţifică nu este un pomelnic

bun de citit la sărbători şi ocazii festive, ci un document

transmis posterităţii sine ira et studio, adică fără ura şi

părtinirea autorului.


366

Valoarea unei asemenea lucrări rezidă şi în faptul că

ea a apărut pe un teren gol. Ioan Degău a făcut în foarte

multe privinţe o muncă de pionierat. A avut drept aliaţi

curajul, abnegaţia, competenţa şi nu în ultimul rând

dragostea pentru instituţia pe care â slujit-o ani la rând,

devenită pentru el o veritabilă şcoală de educaţie şi cultură.

A reuşit, şi iată că, lasă în urmă un început pe temelia căruia

se va mai construi, cu siguranţă, în viitor...

Pe lângă toate acestea autorul îşi trăieşte satisfacţia

reuşitei, în finalul unei cariere îndelungate, unde izbânzile

s-au născut de cele mai multe ori din confruntările dure cu

atâtea realităţi ostile.

Şi ar mai zice Ioan Degău, cu modestia-i cunoscută,

îngânând vocea psalmistului: ca muritor şi prea repede

trecător în această lume, m-am străduit cât am putut să nu

fac degeaba umbră pământului.


367

Devoțiunea finanțistului N. Brânda

O seamă de prieteni şi colegi

ai domnului Ioan Degău, fostul

director, mai bine de un deceniu, al

Sucursalei Bihor a Băncii Naţionale

a României, s-au adunat în una din sălile de protocol ale

Hotelului “Dacia”, pentru a sărbători un dublu eveniment:

împlinirea a 65 de ani de la naşterea prietenului, colegului

şi (mai puţin) directorului lor Ioan Degău şi, în al doilea

rând, lansarea noii cărţi a celui sărbătorit, o carte intitulată

“O bancă şi «bancherii» ei”. O dublă sărbătoare aparent

contradictorie. Aparent contradictorie deoarece toţi cei

care s-au obişnuit cu rectitudinea permanentă, cu

laboriozitatea sa exemplară, când e vorba de finanţistul

Ioan Degău fac greu recursul la o vârstă anume.

Contradictorie apoi, deoarece scrierea de cărţi nu este

pentru un finanţist o preocupare de căpătâi, ci cel mult

expresia unei cochetării pasagere. Totuşi, pentru Ioan

Degău această dulce zăbavă şi trudă a scrierii este mai mult

decât tentaţia unui veleitarism pasager. Este expresia unei

devoţiuni specifice: “O precizare: nici una dintre cărţile

mele n-au fost subvenţionate sau sponsorizate, ele s-au

născut din devoţiunea şi dragostea noastră pentru acest

pământ şi aceşti oameni ai locului, între care m-am format

şi cărora am încercat - prin demersurile noastre - să le

hrănim încrederea şi speranţa în frumuseţea şi măreţia

fiinţei umane”, zice finanţistul Ioan Degău, în prefaţa noii

sale cărţi.


368

O devoţiune şi dragoste pentru acest pământ,

comună multora dintre noi, dar căpătând note particulare

pentru un anumit tip de spiritualitate. O spiritualitate a

mediului rural românesc, care în zonele de origine a lui Ioan

Degău, cea a depresiunii Beiuşului, este potenţată specific.

Acolo, într-o trudă cotidiană, veşnic la braţ cu sărăcia,

oamenii curaţi ai locului au ştiut că munca începe de când

te naşti şi se sfârşeşte doar când treci în lumea umbrelor.

De ziua onomastică a lui Ioan Degău (Oradea,

7 ianuarie 2003).

Având un ingeniu specific, trăind după normele

ancestrale ale economiei naturale, acei oameni au învăţat să

facă orice, cu inspiraţie şi temeritate, pentru mersul înainte

al lumii lor, pentru creşterea fiilor şi fiicelor lor, pentru

echilibrul social şi cosmic al comunităţii în care s-au născut.

Doar ştiindu-l de unde vine vom înţelege devoţiunea lui

Ioan Degău, vom înţelege de ce şi-a urmat fără complexe,

dar şi fără stridenţe retorice, şi meseria de finanţist pe care

o practică de o viaţă şi pe aceea mai nouă, de autor de cărţi.

Finanţist cu performanţe într-un domeniu al rigorii, făcând


369

din Sucursala Bihor a BNR, atâta timp cât a păstorit-o, una

dintre instituţiile de frunte ale judeţului, mereu aşezată în

topul naţional al celorlalte sucursale judeţene. Ca autor de

cărţi a încercat să creeze ce nu era, să suplinească găurile

imense ale bibliografiei româneşti din zona finanţelor.

După normele morale ale acelei economii naturale despre

care am vorbit, el a înţeles că ceva de care e nevoie, dar care

nu există, trebuie făcut. A scris şi publicat, de aceea, trei

volume “Istoria Băncii Naţionale a României”, demers

continuat şi finalizat cu monografia lansată ieri. “Valoarea

unei asemenea lucrări rezidă şi în faptul că ea a apărut pe

un teren gol. Ioan Degău a făcut, în foarte multe privinţe, o

muncă de pionierat. A avut drept aliaţi curajul, abnegaţia,

competenţa şi, nu în ultimul rând, dragostea pentru

instituţia pe care a slujit-o ani la rând, devenită pentru el o

veritabilă şcoală de educaţie şi cultură”. (Viorel Horj)

La Beiuș, la ziua de naștere a lui Ioan Degău și

lansarea monografiei Peștiș, o vatră de istorie,

cultură și civilizație (Beiuş, 5 octombrie 2007).


370

Acompaniind momentul lansării cărţii, istoricul şi

universitarul orădean Mihai Drecin, specialist şi în istoria

finanţelor, a ţinut să sublinieze greutatea acestui demers ca

şi importanţa lui căci “în fond, pe viaţa economică şi în mod

special pe viaţa bancară se sprijină întreaga structură a

unui stat modern”. “Lucrarea, din câte ştiu eu din literatura

edită, este o premieră la nivel naţional. O apreciez în mod

deosebit şi pentru acest domeniu mai special pe care îl are

în vedere... ”

Au mai subliniat importanţa demersului editorial

Ioan Laza, directorul SC “Anotimp”, în a cărui editură a

apărut cartea şi Miron Blaga, redactor şef adj. al

publicaţiilor “Crişana”, dar şi redactorul de carte al

volumului lansat ieri. O carte exemplară şi prin conţinutul

ei, dar şi prin ţinuta grafică, în genul altor apariţii similare,

cu care SC “Anotimp” ne-a cam obişnuit în ultima vreme. O

carte care respectă rigorile studiului ştiinţific, mereu dublat

însă de o dimensiune umană. Scriind istoria Filialei Bihor

BNR, Ioan Degău scrie şi o istorie a oamenilor care s-au

ocupat de destinele acestei bănci: directori, directori

adjuncţi, contabili, simpli funcţionari. O carte care vă

aşteaptă.


371

Oglindă fidelă şi complexă a ariei financiar-

bancare bihorene Alexandru Sfârlea

A apărut Băncile din Bihor - volumul III al Paginilor

din istoria Băncii Naţionale a României (Casa de Presă şi

Editură "Anotimp” în colaborare cu editura Abaddaba,

Oradea, 2000), aparţinând domnului Ioan Degău, director

al Sucursalei judeţene Bihor a BNR. Cartea are şapte

capitole, cuvânt de încheiere şi bibliografie, constituindu-se

într-un îndreptar dens şi cuprinzător al “ontologiei”

financiar-bancare a Bihorului, parcurgând etapele evoluţiei

fenomenului ce formează substanţa cărţii, urmărit -

aproape exhaustiv - sub aspectul conceptual şi de sinteză a

problematicii, în contextul socio-economic şi politic.

În noul sediu al CREDITCOOP , la Oradea, la

sfințire (9 octombrie 2006).

Este de remarcat, în primul rând, efortul de a

prezenta - structurat şi obiectiv -, imaginea vie a activităţii

instituţiilor financiar-bancare ale Bihorului, cu filialele


372

aparţinătoare, implicarea băncilor şi instituţiilor de credit

în industrie, precum şi mişcarea liberă pe piaţa de valori.

Toate acestea sunt urmărite, panoramate şi explicate cu un

înalt profesionalism, susţinut şi de o solidă bază de date şi

informaţie, ca un fel de proiecţie evenimenţială în

temporalitatea istorică. Autorul reuşeşte chiar să atenueze

în bună măsură ariditatea specifică domeniului cercetat,

oferind până şi cititorului profan o oglindă fidelă şi

complexă a ariei financiar-bancare bihorene.

În cuvântul de încheiere, eminentul finanţist care

este loan Degău spune: “Biruind gândul” de a tipări aceste

Pagini din istoria Băncii Naţionale a României, am fost

convinşi că intreprindem un necesar act de cultură, prin el

redând în circuitul ideilor, experienţe şi concepţii financiar-

bancare originale, a căror validitate este probată şi astăzi,

această instituţie naţională contribuind din plin la

menţinerea fiinţei noastre naţionale şi la afirmarea statului

român pe plan internaţional”. Cuvinte mai mult decât

elocvente şi semnificative pentru importanţa şi valoarea de

excepţie a cărţii.


373

O bancă și bancherii ei (nota autorului) Ioan Degău

Nu am avut o zi fără gânduri sau o noapte în care să

dorm liniştit de când am început a aduna date şi apoi a scrie

această carte. Har Domnului, iată că, după aproape un an de

faceri şi prefaceri, acum se află în mâinile dumneavoastră,

cu toate calităţile şi minusurile pe care un astfel de demers

le incumbă. Pe care, de altfel, le las la aprecierea lectorilor

mei, în primul rând a celor care lucrează în domeniul

financiar-bancar, în speţă a celor din Sucursala bihoreana a

BNR.

La Continental, de ziua onomastică a lui Ioan

Degău (Oradea, 7 ianuarie 2003).

Tot pentru interesaţii mei cititori, trebuie să

mărturisesc că ideea cărţii mă urmăreşte de mult timp, încă

de pe vremea când redactam Istoria Băncii Naţionale a

României. Consideram atunci, ca şi acum, de altfel, că

instituţia este, în fond, suma de indivizi care o conduc şi

care lucrează efectiv, aceştia, împreună, conferindu-i


374

profilul şi dându-i prestanţă, reliefându-i locul şi rolul în

viaţa comunităţii.

Aşa că, în paralel cu Istoria Băncii Naţionale a

României, am început să adun date şi documente, să

răscolesc arhive, în speranţa că voi reuşi să realizez, pentru

Bihor, în special, prima monografie a unei sucursale a BNR.

Am dorit, aşadar, să omagiez antecesorii, să schiţez istoria

unui aşezământ cu rezonanţe în viaţa social-economică şi

politică a Bihorului, sfinţind, într-un fel, focul în care am

trait și muncit zeci de ani, căruia i-am dat ce am avut mai

bun şi care, la rândul lui, mi-a adus numeroase satisfacţii şi

împliniri.

A fost, în general, o muncă obositoare, printre tone de

hârtii şi praf. Trist este că, dincolo de strădaniile noastre,

nimeni nu s-a învrednicit cu o cât de sumară schiţă a acestui

loc şi a acestei instituţii, deşi câteva lucrări teoretice şi

studii există, dar ele au un caracter general, fără a veni în

incidenţă cu demersul nostru.

La Continental, de ziua onomastică a lui Ioan

Degău (Oradea, 7 ianuarie 2003).


375

Lipsesc, apoi, şi documentele necesare unui astfel de

demers, parte - datorită vremelniciilor istoriei, parte -

indolenţei şi nepriceperii celor care ar fi trebuit să se

îngrijească de Arhiva Sucursalei. Cât este însă omeneşte

posibil, am încercat să trecem peste aceste impedimente şi

să dăm măcar o schiţă utilă pentru cercetătorii şi istoricii

viitorului, care nu vor lăsa de izbelişte istoria şi oamenii

uneia dintre cele mai importante investiţii ale statului

român.

Pentru a da un pic de gust demersului nostru, în

general arid şi cam “statistic”, am folosit, uneori pe larg,

citate din “documentarul” nostru, care, sunt sigur, vor

constitui, pentru mulţi, sarea şi piperul acestei cărţi. De

menţionat că n-am intervenit în textele citate, păstrând

“ortografia” şi “ortopunctuaţia” autorilor.

Sper că n-am făcut o treabă de mântuială sau gratuită.

Perfectibilă - da! De urmat - da! De minţi mai tinere, dar

devotate şi oneste. Aşa cum cere orice demers cât de cât

ştiinţific.

În rest, noi credem că ne-am făcut datoria, atât faţă de

locul nostru de muncă, cât şi faţă de oamenii cu care am

trudit alături, şi faţă de înaintaşi. Tratându-i pe toţi,

deopotrivă, cu înţelegere şi iubire. Ba, uneori, şi cu un strop

de compătimire...

Şi nu numai că ne-am făcut datoria, dar ne-am

înhămat, în continuare, la acelaşi car greu, pregătind alte

două noi cărţi, o monografie a comunei Bunteşti şi... o

surpriză totală pentru locuitorii Ţării Beiuşului, care, încă,

nu poate fi deconspirată...


376

O precizare: niciuna dintre cărţile mele n-au fost

subvenţionate sau sponzorizate, ele s-au născut din

devoţiunea şi dragostea noastră pentru acest pământ şi

aceşti oameni ai locului, între care m-am format şi cărora

am încercat - prin demersurile noastre - să le răpim

încrederea şi speranţa în frumuseţea şi măreţia fiinţei

umane.

În fine, ţin - încă de Ia începutul lucrării - să aduc

mulţumirile mele amicului Viorel Horj şi redactorului de

carte, Miron Blaga, care au avut amabilitatea şi “tăria” să-mi

citească studiul încă din faza de manuscris, venind cu

sugestii şi observaţii pertinente, care ne-au ajutat mult în

desăvârşirea demersului nostru.

De aici încolo, iubite cititoriule, boieri dumnea-

voastră, începe un nou rol. Scena este pregătită, bate

gongul, se trage cortina, spectacolul poate începe...


377

O lucrare de referință: monografia Bunteşti Dan Mera

Englezii îşi cunosc strămoşii pînă la a zecea spiţă.

Dacă te duci în casa unui englez, de pe un perete îţi zîmbesc

strămoşii lui imortalizaţi pe tablouri uriaşe, semn al

preţuirii de care se bucură înaintaşii lui. În acest fel, se

perpetuează o mîndrie colectivă la nivel de popor care

odată cu trecerea timpului se transformă într-un soi de

aroganţă benefică pentru cei ce o afişează.

Încercînd să nu fim mai prejos, am început şi noi,

românii, să scriem monografii, lucrări profunde care

ţintuiesc în istorie faptele înaintaşilor şi ale contem-

poranilor noştri. Unul dintre scriitorii prolifici de

monografii este domnul director al Băncii Centrale Coope-

ratiste Creditcoop Agenţia Oradea, ec. Ioan Degău, care a

reuşit să cuprindă în 2 volume personalităţi, fapte, obiceiuri

din zona sa natală. Cu o meticulozitate specifică doar

marilor fmanţişti, demonstrînd certe calităţi de narator şi o

bogăţie spirituală caracteristică oamenilor deosebiţi,

domnul Ioan Degău a reuşit -prin monografia comunei

Bunteşti- să fixeze în memoria colectivă o sumedenie de

lucruri, fapte, obiceiuri care atestă şi marchează în mod

evident prezenţa românilor la poalele Apusenilor.

Criticul literar Miron Blaga scria despre lucrarea

domnului Degău următoarele: “Carte de o excepţională

valoare ştiinţifică, Monografia comunei Bunteşti este,

probabil, cea mai completă şi complexă lucrare de acest gen

apărută în România”.


378

Aceste rînduri, ieşite din pana unuia dintre criticii cei

mai zgîrciţi cu laudele, reprezintă un adevărat atestat de

calitate.

Lucrarea este foarte bine structurată pe capitole în

care sînt prezentate detaliat elementele geografice ale

localităţii Bunteşti şi ale satelor aparţinătoare, istoricul

comunei, date relevante despre instituţia cnezilor din

Bunteşti, situaţia proprietăţii în diferite perioade istorice,

aspecte din economia postrevoluţionară, date concrete

despre şcoală, învăţători, cărţi şi, nu în ultimul rînd, despre

biserică -izvor al credinţei mîntuitoare.

În volumul doi autorul insistă pe aspecte legate de

etnografie, folclor şi cultură, dar şi aspecte din lupta pentru

unitate naţională a locuitorilor comunei.

Conservarea interesului familial pentru anumite

îndeletniciri (ex: olăritul, prelucrarea lînii, fierăritul,

pădurăritul, etc.) este foarte bine prins în lucrare, ca -de

altfel- şi obiceiurile ocazionate de evenimente importante

din viaţa omului (naşterea, căsătoria). Modul de petrecere

al sărbătorilor religioase se găseşte la loc de cinste, precum

şi elementele legate de graiul locuitorilor şi de toponimie.

Autorul evocă personalităţi ale comunei natale care

au reuşit, prin truda şi iscusinţa lor, să se facă cunoscute şi

dincolo de graniţele aşezării de la poalele Apusenilor.

Doctorul Ioan Horge, oculist de renume mondial, prof. univ.

Victor Buz, prof. Radu Turcan, prof. Traian Horge, prof.

Elena Ţăran, prof. Faur Viorel, jurnalistul Gheorghe Popa,

generalul Popa Ioan, ec. Emilian Sala, sînt doar cîteva dintre

personalităţile prezentate în monografie.


379

Elaborată într-un spirit interdisciplinar, lucrarea are

darul de a impresiona prin precizie, prin complexul efort de

cercetare al unor surse inedite fiind, aşa cum frumos

sublinia regretatul prof. Viorel Horj, “documentul unei

existenţe, dar şi îndreptar pentru generaţiile viitoare”.

Dacă luăm în considerare şi “Istoria Băncii

Naționale”, lucrare de pionerat în domeniu, observăm că ec.

Ioan Degău este un autor tenace, meticulos şi iscusit, dornic

să lase în urma sa amprente inconfundabile. Prin munca

asiduă a autorilor de monografii, locuitorii unor mari zone

de pe cuprinsul ţării noastre au posibilitatea să rămînă în

istorie prin faptele, gândurile şi obiceiurile lor. Ceea ce nu

este deloc puţin.


380

O floare livrescă Alexandru Sfârlea

Astfel găsim de cuviinţă să denumim superba apariţie

editorială cu titlul Un mugur de zbor (Ed. Abaddaba, 2003 -

redactor de carte, Viorel Horj), avându-l ca autor pe

starostele finanţiştilor bihoreni (şi nu numai), dl Ioan

Degău. Cartea este, de fapt, un omagiu al bunicului aureolat

de ostenelile şi osârdiile vieţii, adus nepoatei sale, “mugur”

al devenirii, îmbobocind încă, în inefabile căutări spre

zborul lustruit de aripi îndrăzneţe. Ioana Degău - căci ea

este eroina înluminată de uimiri calde şi speranţe arzând -

este văzută de bunicul ei, ca într-o ingenuă şi ocrotitoare

poveste adevărată, în ipostaza unei flori - alături de altele

asemenea - în grădina familiei. Ioana este o fetiţă, elevă de

gimnaziu, care “vrea să deschidă cu cheia vârstei şi ambiţiei

lumea dansului sportiv, dovedind, până acum, că are pentru

aceasta mult talent, iar pentru a ajunge o adevărată stea,

este hotărîtă să nu-şi drămuiască efortul şi dăruirea”.

Cartea aceasta se constituie, în ritmul fluenţelor rotunjite

frumos, ca o imagine a frăgezimilor existenţiale, ale unei

fiinţe ce-şi vede chipul - reazim al purităţii încălzite de

dragoste şi afecţiune -, în oglinda propriei bucurii şi

încrederi în viitor; atunci când Ioana se va identifica plenar,

cu mult visatul zbor înflorit...

Sau, aşa cum spune poetul: “Eu m-am gândit şi am

rostit un nume/ Numele tău, cu străluciri de aur,/ Pentru

că-n nicio «Bancă» de pe lume/ Nu poţi găsi asemenea

tezaur”.


381

Alocuțiune (Ioan Degău, 5 octombrie 2007)

Vine o vreme - în viaţa fiecărui om - când după ani de

alergătură continuă spre realizarea nevoilor sale şi a

urmaşilor săi, să facă un mic popas şi să supună judecăţii

cât a reuşit să înfăptuiască în acel răstimp. Să facă, cu alte

cuvinte, un bilanţ asupra propriei sale vieţi.

Cadoul familiei Degău pentru dl. Ioan Degău, la 70 de ani.

Ajuns, şi eu, la hotarul ce încheie şapte decenii de

viaţă, încerc un asemenea bilanţ în propria-mi conştiinţă şi

îndrăznesc să vi-l fac cunoscut domniilor voastre. Mă voi

opri cu deosebire asupra "activului", lăsând "pasivul" în

seama dumneavoastră şi a supremului judecător.

Voi începe cu parcursul profesional. Le sunt recunos-

cător, în primul rând părinţilor mei, oameni simpli, de la

ţară, dar cu o profundă înţelepciune de viaţă, care mi-au

imprimat acel cult al muncii perseverente, in spiritul căruia

mi-am desfaşurat întreaga viaţă. Ei m-au îndrumat şi spre


382

calea aspră a învăţăturii, plină de sacrificii, dar şi de

satisfacţii: Primul pas a rost calificarea mea în meseria de

contabil, dar gândul unei specializări la nivel universitar

mu m-a părăsit. Aşa se face că la o vârstă ce depăşea mult

adolescenţa, când eram tată a 4 copii, am păşit hotărât pe

poarta Academiei de Studii Economice din Bucureşti,

dobândind o licenţă ce mi-a deschis noi perspective.

Cu nepoata Luana (Beiuș, 5 octombrie 2007).

În funcţiile pe care le-am îndeplinit am dat dovadă de

un celor ce m-au propulsat în funcţii, dar şi convingerea că

locul de muncă este izvorul din care se alimentează sursa

mea de existenţă şi a familiei mele. Şi încă un lucru pe care

îndrăznesc să-l mărturisesc, cu convingerea că toţi

subordonaţii pe care i-am avut în decursul timpului m-au

apreciat şi respectat, nu prin rigoarea impusă de natura

funcţiei, ci prin raporturile mele colegiale cu domniile lor.

Cu toţii au fost colaboratori şi nu subordonaţii mei. Şi


383

fiindcă activitatea mea s-a desfăşurat sub ambele regimuri

politice, ţin să vă fac o subliniere: şi atunci, ca şi azi?

adevăratele valori s-au putut realiza şi afirma în plan

profesional numai prin muncă. Doar cei superficiali şi

insuficient ataşaţi profesiei au eşuat în dorinţa lor de

afirmare, pozând şi azi ca "victime" ale regimurilor politice.

Nutresc speranţa că şi civilizaţia actuală şi viitoare se vor

clădi pe valori şi nu pe alte considerente.

Cu Vidu Bidilean (Beiuș, 5 octombrie 2007).

În ceea ce mă priveşte, în plan social, mi-am întemeiat

o familie care şi-a durat existenţa pe fundamentele tradiţiei,

ale muncii cinstite şi ale credinţei creştine. Dumnezeu ne-a

învrednicit cu 4 copii, toţi băieţi, iar mai apoi cu 4 nurori, 3

nepoate şi 2 nepoţi. Sunt fericit să afirm şi aici, în mod

public, că sunt mândru de fiii noştri şi de familiile lor. Au

primit de la părinţi ceea ce şi noi am primit odinioară de la

ai noştri: cultul muncii aducător de prosperitate şi afirmare


384

în plan social. Fiecare îşi are rostul său, au palmele

bătătorite de muncă, iar încărunţirea precoce e o dovadă de

suprasolicitare a substanţei cenuşii.

În fine, preocupările mele au vizat şi fascinantul

univers al culturii. Am citit destul de mult, mi-am îmbogăţit

mereu cunoştinţele, găsind de cuviinţă să adaug, după

puterile şi priceperea mea; câteva file de istorie culturală.

Aşa s-au născut volumele dedicate Băncii Naţionale a

României, cele referitoare la monografia "municipiului"

Bunteşti, satul meu de baştină, precum şi alte materiale

publicate în presa locală şi în reviste de specialitate.

La Beiuș, la ziua de naștere a lui Ioan Degău,

cu Domnica Marian, dr. Melania Cuş Balaş, pr.

Marian Cuş Balaş şi Nicoleta Degău (5

octombrie 2007).

Este pe cale de a se finaliza studiul referitor la istoria

oraşului Beiuş, lucrare la care de peste 5 ani trudesc mai

mulţi intelectuali de marcă, eu fiind coordonator, coautor şi

finanţator. Se va împlini astfel una din cele mai mari dorinţe


385

ale mele şi ale intelectualilor de valoare din Beiuş şi Oradea;

scrierea unei lucrări de sinteză referitoare la urbea care ne-

a adoptat, prinos de recunoştinţă generaţiilor trecute, care

i-au dat Beiuşului vocaţia de "vechi centru cultural", dar şi

îndemn pentru cei de azi şi de mâine de a cunoaşte şi

continua această tradiţie. Parcurgând mii de file, cu

deosebire consemnări arhivistice, am rămas impresionat

de calitatea intelectualilor care au zidit "Beiuşul cultural" şi

ale sprijinului de care aceştia s-au bucurat din partea

autorităţilor locale spre a-şi înfăptui opera. Asemenea

scormonitori de arhive şi creatori de cultură există şi astăzi,

dar, din păcate, nu se bucură de atenţia cuvenită din partea

autorităţilor şi comunităţii locale. Tocmai de aceea m-am

hotărât ca - din veniturile familiei mele - să subvenţionez

integral cele trei sau patru volume din studiul monografic

"Beiuşul şi lumea lui". Există şi alte studii – unele finalizate

sau în curs de redactare, referitoare la fenomenul cultural –

cărora le ofer sprijin financiar pentru tipărirea lor.

Şi să nu uităm o veche zicală, "gloria înaintaşilor,

povara urmaşilor", şi tocmai de aceea invit pe cei de faţă să

urmeze pilda înfăptuitorilor de bine în folosul culturii

beiuşene. Mulţumindu-vă tuturor pentru că sunteţi alături

de mine la acest ceas aniversar, vă urez ceea ce-mi doresc

şi mie şi familiei mele: sănătate, prosperitate, ataşament

faţă de valorile perene ale neamului nostru şi ani mulţi de

aici înainte.


386

Alocuțiune (Pașcu Balaci, 5 octombrie 2007)

Când un om eminent ajunge în

oricare Academie a lumii, este întâmpinat

cu o "laudatio', adică, în româneşte cu o

"laudă". Se ştie că Tara Beiuşului a dat

României vreo 12 academicieni care şi-au

adus o contribuţie valoroasă la zestrea

ştiinţifică a ţării. Cinste lor! În acelaşi

timp, nu pot să nu observ cu o anumită tristeţe, ca aceşti

domni, luptând pentru ţara cea mare şi-au uitat patria cea

mică. Această patrie a Ţării Beiuşului care nu merită

nedreapta uitare.

Cu Tiberiu Ceia, la aniversarea celor 70 de ani

ai dlui Ioan Degău (Beiuș, 5 octombrie 2007).

Domnul Degău Ioan, sărbătoritul de astăzi şi-a făcut o

datorie de onoare că această Tara a Beiuşului din care face

parte şi el să nu fie dată uitării. După monografia

monumentală a satului Bunteşti, satul naşterii domnului


387

Ioan Degău, nimeni nu a crezut că va urma o altă

monografie cu mult mai vastă şi mai complexă, cea a Ţării

Beiuşului. Această monografie care ni se pregăteşte şi care

va fi o mare surpriză este actul de naştere şi de nobleţe

spirituală a Beiuşului şi împrejurimilor sale.

Cu Vidu Bidilean (Beiuș, 5 octombrie 2007).

"Nemuritorii", căci aşa se spune în limba franceză

academicienilor, au uitat să dea o monografie a Ţării

Beiuşului, deşi s-au instruit aici la Beiuş la liceul de dragă

memorie multora dintre noi, liceul Samuil Vulcan, ridicat

"educationi juventutis huius provinciae"- adică, în

româneşte "pentru educarea tineretului acestei provincii".

Imperii şi dinastii pot să dispară şi chiar dispar de pe

firmamentul istoriei, dar o carte bună şi de folos are viaţa

veşnica. Pentru că trăieşte şi după ce autorul a trecut la cele

veşnice, o carte îşi prelungeşte existenţa prin mentalul

colectiv al celor la care se referă şi în memoria tuturor celor

care iubesc literele. "Vita sine litteris mors est" (Viaţa fără


388

litere, viaţa fără cultură, fără cunoaştere este moarte),

spune un vechi dicton roman. Domnul Degău şi-a făcut o

adevărată profesiune de credinţa din a scrie şi edita cârti

fundamentale şi deosebit de valoroase şi bine documentate

despre variate domenii de la cel bancar până la monografie

scrisă cu acribia cercetătorului, dar şi cu pana sensibilă a

poetului. În afară de acestea, domnul Degău este un tip de

"selfmademan", adică un om care se ridică prin propriile

sale puteri, precum Abraham Lincoln, un om simplu, dar

autodidact care caută desăvârşirea şi care a ajuns

preşedinte al Statelor Unite şi care a abolit sclavia,

preamărind libertatea atât de scumpă Constituţiei

americane care ne spune că toţi oamenii s-au născu egali în

faţa lui Dumnezeu şi au dreptul la viaţă şi libertate să-şi

caute fericirea. Se spune că primul tratat de economie

politică al lumii este cartea "Robinson Crusoe" al englezului

Daniel Defoe.

Cu primarul Silviu Nicu Odobasianu și viceprimarul

Viorel Iuhas (Beiuș, 5 octombrie 2007).


389

Naufragiatul pe o insulă pustie a fost nevoit să reia şi

să refacă viaţa de la începuturile sale: să facă focul cu

amnarul şi cremenea, să făurească unelte, să înveţe a pescui

şi a vâna, a construi o colibă deasupra capului, să făurească

o ambarcaţiune cu mijloace rudimentare, adică să civilizeze

o insulă sălbatică, pustie, neospitalieră, neprietenoasă.

Mutatis mutandis, adică schimbând trebuie schimbat,

economistul Ioan Degău a preschimbat insulă pustie a

locului numit la Ciungi într-un fel de paradis în mijlocul

căruia ne aflăm noi astăzi. Denumirea La Ciungi este foarte

simbolică, indicând un loc fără braţe. Domnul Degău a suflat

peste acest loc cu puterea muncii sale şi a familiei sale dragi

şi a pus braţe Ciungilor din apropierea Pocolei şi Beiușului,

păşind astfel, peste sute şi sute de ani pe urmele

naufragiatului din insulă pierdută în marele ocean. Ar mai

trebui să fie aici un scriitor care să păşească pe urmele

autorului englez pentru a scrie o carte despre acest om şi

despre isprăvile vieţii sale. Poate că voi fi eu, poate că va fi

un altul... La împlinirea superbei vârste de 70 de ani, urez

domnului Degău să ne invite şi la împlinirea centenarului.

Pentru că pe oamenii harnici şi care construiesc şi care pun

în practică idei îi iubeşte Cel de Sus şi cred că profeţia mea

se va împlini. La Mulţi Ani, domnule Degău, şi să ne inviţi

aici şi peste 30 de ani!


390

Ioan Degău şi Beiuşul

Activitatea ştiinţifică a istoricului beiuşean este una

vastă, Ioan Degău publicând o serie de studii în presa locală

şi reviste de specialitate; în perioada anilor 1999 – 2004 s-

a prezentat în faţa publicului larg cu câteva lucrări de mare

valoare documentară şi sentimentală: „Pagini din istoria

BNR”, 3 volume (1999-2000); „Antologie din cântecele care

au însoţit istoria, fiinţa şi conştiinţa neamului” (2001); „O

bancă şi bancherii ei”(2002); „Un mugur de zbor” (2003);

„Monografia comunei Bunteşti” , 2 volume (2004); „Peştiş –

o vatră de istorie, cultură şi civilizaţie românească din

Bihor” (2007).

I-au stat alături lui Ioan Degău, în ambiţiosul său

proiect, câţiva intelectuali ai urbei de pe Crişul Negru şi unii

dintre istoricii consacraţi sau în plină afirmare din Oradea:

Adrian Apan, Mihai Apan, Liviu Borcea, Nicolae Brânda,

Aurel Chiriac, Petru Ciuhandru, Corneliu Crăciun, Ioan

Dărăbăneanu, Florian Dudaş, Viorel Faur, Gruia Fazecaş,

Gavril Hădăreanu, Ioan Igna, Ana Ilea, Andrei Indrieş,

Ilarion Lazea, Adalbert Marossy, Doru Marta, Constantin

Mălinaş, Anton Naghiu, Simion Suciu, Iosif Şimo, Augustin

Ţărău.

În cadrul festivităţii dedicate lansării primului volum

al monografiei „Beiuşul şi lumea lui”, domnului Ioan Degău,

principalul coordonator, editorul şi finanţatorul celor patru

volume ale lucrării monografice menţionate, i-a fost

acordat titlul şi diploma de „Cetăţean de onoare” al

municipiului Beiuş.


391

Istoricul Cristian Păunescu (foto), director în cadrul

centralei Băncii Naţionale a României, invitatul special al

manifestării, i-a transmis gene-

rosului Mecena beiuşean mesajul

de salut şi apreciere al Guver-

natorului BNR, Mugur Isărescu:

„...Vă rog să primiţi un

călduros salut din partea Bancii

Naţionale, un salut adresat

Beiuşului, straveche vatră de

civilizaţie românească, tuturor

locuitorilor municipiului. Pe noi,

cei de la Banca Naţionlă, ne

bucură faptul că autorul vastei

lucrări „Beiuşul şi lumea lui” este fostul nostru coleg Ioan

Degău, care a început să lucreze la filiala Beiuş din anul

1959, urcând treaptă cu

treaptă pâna la funcţia de

Director al Sucursalei Bihor.

Şi-a afirmat de mai mult timp

pasiunea pentru scris, cărţile

lui, între care „Pagini din

istoria Băncii Naţionale”, „O

Bancă şi bancherii ei”, „Viaţa

unui bancher” au fost citite

cu interes. Acum, dovedind că

nu şi-a tăiat legăturile cu

urbea în care a devenit

bancher, se apleacă asupra

unui microunivers fascinant.

Alături de Silviu Nicu Odobasianu, primarul

Beiuşului, şi Cristian Păunescu, director în

Centrala BNR (la lansarea vol. I din Beiușul și lumea

lui, 18 aprilie 2008).


392

Felicitări autorului, felicitări organizatorilor festivităţii de

astăzi, felicitări tuturor locuitorilor municipiului Beiuş. La

mulţi ani!”

Despre necesitatea unei monografii a Beiuşului şi

despre complexitatea acestei realizări unice pentru urbea

de pe Crişul Negru, care însumează eforturi intelectuale şi

materiale susţinute, derulate pe o perioadă de aproape

şase ani, deoarece începuturile elaborării monografiei se

gasesc în vara anului 2002, a vorbit chiar omul care a avut

ideea, generozitatea, clarviziunea, disponibilitatea intelec-

tuală şi perseverenţa necesare ducerii la bun sfârşit a

acestei acţiuni ample şi durabile de restituire, într-o formă

ştiinţifică de ţinută, a memoriei colective a celor care au

trudit şi trudesc în Ţara Beiuşului: „După un travaliu

îndelungat, uneori „capricios” (zile şi nopţi de inventariere

şi studiere a documentelor, de prelucrare şi interpretare a

acestora, de redactare, tehnoredactare şi corectări,

reveniri, adăugiri şi iar puneri în pagină, timp de peste cinci

ani), am reuşit un demers intelectual pe care Beiuşul îl

merită cu prisosinţă, atât pentru ceea ce el a reprezentat în

istoria României, cât şi pentru noi, ca oameni ai locului. E

mult, e puţin, rămâne la aprecierea cititorilor să decidă. Un

lucru este cert: prin munca noastră ne-am aplecat cu

dragoste şi pioşenie peste paginile de istorie scrise de

înaintaşii nostri.

Am considerat cunoaşterea istoriei ca un fir de

legătură între trecut, prezent şi viitor, aşa cum Mihail

Kogălniceanu afirma despre istorie: „ne arată ce am fost, de

unde am venit, ce suntem şi, ca regula de trei, ne descoperă

şi numărul necunoscut, ce avem să fim”.


393

Desigur, cu toate strădaniile noastre, este greu de

crezut şi nu am fi oneşti dacă am avea măcar impresia că

am realizat un studiu definitiv, complet, inatacabil,

numeroase întâmplări şi oameni, evenimente şi activităţi

etc. care şi-au avut şi ele rolul lor în conturarea

personalităţii Beiuşului, a zonei, probabil lipsând. Unele

omisiuni au fost impuse de caracterul totuşi selectiv al

lucrarii, altele, de ce nu, fiind scăpări scuzabile, zicem noi.

Am vrea să fiţi convinşi că n-am făcut-o din intenţie sau cu

rea credinţă. Ne-am calăuzit, în demersul nostru, după

documente, după date certe, iar acolo unde ele au lipsit sau

n-am reuşit noi să ajungem la ele, am evitat să ne

pronunţăm sau să ne punem „fantezia” la contribuţie. Am

încercat să rămânem mereu în sfera ştiinţificului, a

adevărului, ştiind că numai astfel putem să ne aducem o

contribuţie serioasă la configurarea personalităţii acestui

ţinut – cetate culturală – din vestul românesc. Vor veni alţi

cercetători, alţi oameni de cultură, care să completeze şi să

ne corecteze acolo unde, eventual, am greşit sau n-am ştiut

ce să spunem. Fiindcă, suntem siguri, Beiuşul oferă încă un

bogat material „ascuns” prin cine ştie ce arhive sau cotloane

secrete, care se cere scos la lumină, cercetat, selectat şi

cuprins, apoi, într-o variantă monografică mai complexă şi

completă. Celor care se vor încumeta la acest demers, noi

le-am oferit un punct de plecare şi le urăm, de pe acum,

numai răbdare şi succes!”.


394

Alocuțiune (Ioan Degău, 23 mai 2008)

Iată-ne din nou împreună şi la lansarea volumului al

II-lea din "Beiuşul şi lumea lui". Prezenţa dvs. într-un

număr atât de mare ne onorează, fapt pentru care vă

mulţumim.

Gazdei noastre, Silviu Odobasianu, primarul Beiu-

şului, care ne primeşte în acest minunat local, îi aducem

sincerele noastre mulţumiri.

În mod deosebit mulţumesc celor care s-au străduit

să ne onoreze cu prezenţa de la distanţe ce depăşesc

graniţele judeţului Bihor şi totodată foştilor colegi de la

Banca Naţională şi apropiaţilor mei de la Oradea şi Beiuş,

care şi de această dată îmi sunt alături la această

importantă manifestare.

Acest al II-lea volum va fi urmat de volumele III şi IV,

în curs de pregătire pentru tipar şi sperăm că la începutul

lunii octombrie să vi le prezentăm, mai ales că în această

lună se împlinesc 180 de ani de la înfiinţarea Liceului

Samuil Vulcan.

Aşa cum menţionam şi în cuvântul de început din

volumul I "Beiuşul şi lumea lui", la realizarea acestei

monografii şi-au adus contribuția, în ordine alfabetică:

Adrian şi Mihai Apan, Liviu Borcea (decedat în 15 mai

2006), Nicolae Brânda, Petru Ciuhandu, Corneliu Crăciun,

Ioan Dărăbăneanu, Florian Dudaş, Viorel Faur, Gruia

Fazecaş, Gavril Hădăreanu, Ioan Igna, Ana Ilea, Andrei

Indrieş, Doru Marta, Constantin Mălinaş, Blaga Mihoc,

Anton Naghiu şi Augustin Ţărău, cărora le mulţumesc


395

pentru munca depusă şi înţelegerea de care au dat dovadă

în cei 6 ani de când am hotărât să scriem această carte.

Ceea ce au scris autorii au fost culese la calculator de

Gabriela Chişe şi Virginia Pop, salariate la Banca Naţională

Oradea, cu bunăvoinţa conducătorului acestei institutii,

director Florica Floruţiu, apoi lui Mădălina Bolcaş de la

colegiul din Beiuş, respectiv Domnica Marian, salariată la

Creditcoop Agenţia Oradea, cărora le mulţumesc pentru tot

ce au făcut ca această carte să apară. Ele au avut o muncă

ingrată culegând după scrisul fiecăruia (care de fapt au

scrisuri diferite) şi după multele corecturi făcute de autori

şi coordonatori.

La onomastica lui Ioan Degău, cu Viorel Iuhas, Silviu

Odobasianu şi Şerban Blaj (7 ianuarie 2008).

Mulţumiri le aducem şi colaboratorilor noştri Ilarion

Lazea, Adalbert Marossy, Iosif Simo şi Simion Suciu, care şi-

au adus o contribuţie deosebită la apariţia acestei cărţi.


396

De asemenea nu-i uităm nici pe cei care s-au străduit

să prezinte coperta acestei cărţi Adrian Buzaşi şi Simion

Suciu cărora le aducem mulţumirile noastre.

Redactorul de carte Miron Blaga şi-a adus o

contribuţie deosebită la prezentarea acestei cărţi, fapt

pentru care îi mulţumim şi-i dorim multă sănătate.

Pentru ca o carte să aibă ţinută academică şi

ştiinţifică trebuie să cuprindă şi aşa zişii "indici de nume şi

localităţi" o operaţiune care presupune o muncă

extraordinară, iar persoana care face acest lucru trebuie să

citească cu mare atentie tot manuscrisul, este ultimul filtru

care se face înainte ca o carte să fie tipărită. Această muncă

a efectuat-o d-na Rozalia Varga, căreia îi mulţumim în mod

cu totul deosebit.

Nu putem încheia fără să-l amintim pe cel care a făcut

ca această carte să vadă lumina tiparului, care nu este altul

decât inginerul Horia Neag, căruia îi aducem mulţumirile

noastre.

Avem speranţa că veţi aprecia strădania noastră, că o

veţi răsplăti cu interes şi îi veţi îndemna şi pe cei tineri s-o

lectureze, spre a-şi afla originile şi a se ataşa şi ei Beiuşului

şi lumii lui.

Vă urez tuturor o lecturare plăcută şi să ne reîntâlnim

cu bine şi la toamnă, când vom lansa următoarele două

volume.

Încă o dată, vă mulţumesc tuturor.


397

Beiuşul şi lumea lui, volumul doi al unei

monografii de primă mână Dan Ispas

La Casa de cultură a municipiului Beiuş, a avut loc

lansarea celui de-al doilea volum, din cele patru, ale

monografiei „Beiuşul şi lumea lui” , elaborată de un colectiv

lărgit de specialişti. La eveniment au participat autorităţile

locale, oameni de cultură din urbea de pe Crişul Negru şi

invitaţi din întregul judeţ. Ioan Degău, principalul

coordonator, editorul şi finanţatorul celor patru volume ale

lucrării monografice menţionate, a precizat că în acest

volum, monografia istorică a Beiuşului, ca important centru

politic, cultural şi economic al unei depresiuni locuite de o

majoritate etnică românească, continuă cu reconstituirea

evenimentelor din epoca modernă (1849-1919), ca şi din

perioada interbelică (1919-1940), autorii fixându-şi

atenţia asupra realităţilor,cu adevărat semnificative, ale

trecutului acestor locuri.

Primul capitol este dedicat prezentării anilor revolu-

ţionari 1848-1849 în zona Beiuşului cu accent pe zonele de

exprimare politică a populaţiei româneşti. Astfel, este

creionat contextul politic general, ca şi cel din Crişana, în

anul 1848, precum şi implicarea beiuşenilor în evenimente.

Sunt relevate unele aspecte, de o certă însemnătate pentru

beiuşeni, ale momentului paşoptist: alegerile de deputaţi ai

Beiuşului (iunie-iulie 1848), pentru parlamentul ungar,

primul sinod al protopopiatului greco-catolic al Beiuşului

(în 13 iulie 1848), şi temele discutate în acesta, manifes-

tările social-economice ale locuitorilor (pe frontul desfă-


398

şurărilor revoluţionare), acţiunile românilor din sudul

Bihorului de solidaritate cu revoluţionarii din Munţii

Apuseni (conduşi de Avram Iancu), politica represivă a

autorităţilor ungare faţă de locuitorii români din

depresiunea Beiuşului (cu menţiunea, pentru argumentare,

a numelor victimelor acestora), întâmplările din anul 1849

în părţile Beiuşului, corespondenţa dintre Avram Iancu şi

liderii politici unguri (Kossuth Lajos şi Simonffy Jozsef ), în

ideea realizării unei înţelegeri româno-maghiare, precum si

impactul trecerii, în 1850, a revoluţionarului Avram Iancu

prin Beiuş.

Ioan Degău şi Nicolae Brânda, la prima întâlnire cu

colaboratorii monografiei Beiuşul şi lumea lui (26

februarie 2006).

Prezenţa beiuşenilor în viaţa politică din întinsa

perioadă istorică dintre 1849 şi 1919 este reliefată în cel

de-al doilea capitol al cărţii, de o mare consistenţă în fapte

şi evenimente. Pentru prima dată sunt evocate, într-o


399

manieră sistematică şi cu argumente temeinice, o mulţime

de manifestări ale spiritului politic al românilor din cele

două cercuri administrative din sudul Bihorului (Beiuş şi

Vaşcău), într-o epocă de mari convulsii şi suferinţe. Mai

întâi, sunt examinate politica şi realizările culturale (care

au şi sensuri politice) ale românilor sud-bihoreni în anii

perioadei neoabsolutiste (1849-1860), între care şi

ridicarea gimnaziului românesc din Beiuş (întemeiat de

cărturarul şi episcopul greco-catolic Samuil Vulcan, în

1828), în categoria gimnaziilor superioare din Imperiul

Habsburgic, cu 8 clase, devenind - pentru multă vreme - cea

mai importantă şcoală secundară românească din Banat şi

Crişana. Beneficiază de o reactualizare fundamentată, în

mare parte, pe rezultatele unei noi cercetări documentare,

o problematică istorică variată, care se circumscrie însă

domeniului politic: atitudinea antidinastică a profesorului

Dionisiu Păşcuţiu, ecoul unirii Principatelor (1859) în

părţile Beiuşului, debutul perioadei liberale (1860 – 1861),

deciziile istorice ale Dietei de la Sibiu, manifestările

beiuşenilor pentru introducerea limbii române în adminis-

traţie şi justiţie (1862-1863), instaurarea dualismului

austro-ungar (1867) şi acţiunile antidualiste ale românilor

din depresiunea Beiuşului, beiuşenii în sprijinul războiului

de independenţă (1877-1878), implicaţiile politice ale

beiuşenilor în perioada 1879 – 1895, deceniul următor

(1895 -1905) în planul vieţii politice locale, relansarea

acesteia în anul 1905 prin adoptarea tacticii activiste),

participarea românilor sud-bihoreni la campania de

alegeri parlamentare din anii 1905, 1906 şi 1907 (acestea

din urmă cu victoria beiuşenilor, prin alegrea ca deputat a


400

lui Vasile Lucaciu), protestele exprimate împotriva

proiectului de lege şcolară propus de contele Apponyi

Albert (1907), evidenţierea principalelor atitudini politice

ale sud-bihorenilor în deceniul 1908 – 1918, contribuţia

beiuşenilor la actul Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei

şi Maramureşului cu patria-mumă, România, la 1

decembrie 1918, trecerea beiuşenilor prin perioada de

„calvar” (1 decembrie 1918 – 19 aprilie 1919), când

autorităţile şi trupele ungare, care au acţionat în

depresiune au comis nedreptăţi (mergând de la injurii la

atrocităţi şi crime) împotriva populaţiei locale nevinovate,

precum şi eliberarea sudului Bihorului, de către trupele

române comandate de colonelul Rasoviceanu, în zilele de

17 – 19 aprilie 1919. Acest capitol se încheie cu marcarea

momentului în care Beiuşul a devenit liber şi s-a putut

integra în statul român, în care şi-a dus existenţa până

acum.

Nicolae Brânda şi Gavril Hădăreanu, doi dintre cei mai

activi participanţi la realizarea monografiei (26 februarie

2006).


401

Un capitol de un interes aparte este cel care

surprinde Beiuşul interbelic, dintr-o perspectivă mai

modernă, cea a momentelor deosebite ale vieţii (de la

conferinţe şi până la comemorarea martirilor), inclusiv

modul de folosire a timpului liber (turism, sport).

Într-un capitol de o mai mică extensiune (cel de-al IV-

lea ) sunt reconstituite momentele cele mai importante ale

vieţii politice beiuşene, campaniile de alegeri şi unele

aspecte ale activităţii personalităţilor care au jucat un rol

vizibil pe scena politică locală.

Următoarea componentă notabilă a cărţii este istoria

demersurilor economice ale locuitorilor din spaţiul

geografic la care ne referim. Desigur, se porneşte de la

agricultură şi ocupaţiile legate de aceasta, pentru a se

formula comentarii cu privire la meşteşuguri (cum ar fi

prelucrarea lemnului, olăritul, producerea de încălţăminte,

vărăritul etc.) în care zona a fost deosebit de bogată sunt

oferite exemple convingătoare în acest sens, pentru fiecare

meşteşug în parte. De un real interes sunt informaţiile

referitoare la începuturile mineritului în sudul Bihorului

(la Băiţa şi Vaşcău), apoi cele ale economiei industriale.

Sunt evocate şi împrejurările în care a fost construită linia

ferată Oradea - Vaşcău, care a contribuit la dezvolatrea

economică a zonei, mai ales a comerţului. Sunt menţionate,

desigur, şi tendinţele de modernizare ale Beiuşului,

evidente în apariţia unor fabrici şi bănci, acestea din urmă

cu un rol stimulativ. Autorul capitolului, fiind cunoscut ca

specialist în domeniu, acordă o extensiune mai mare

acestor preocupări de natură financiară, care sunt tratate

la modul monografic.


402

Situaţiei învăţământului din Beiuş îi este destinat un

întreg capitol (cel de-al VI-lea), obiectul reactualizării

istoriografice constituindu-l următoarele instituţii: şcolile

confesionale (elementare) greco-catolică şi ortodoxă din

localitate, Şcoala elementară ortodoxă de fete, Gimnaziul

superior greco-catolic, Şcoala elementară de stat pentru

fete, Şcoala civilă greco-catolică pentru fete, Şcoala

profesională de ucenici, internatul „Pavelian” ( de pe lângă

gimnaziu) şi internatul ortodox de băieţi. Prin aceste şcoli,

cu deosebire prin Gimnaziul superior românesc, Beiuşul s-

a afirmat ca o citadelă a învăţământului şi ca un factor

important al rezistenţei naţionale. O contribuţie

remarcabilă la opera de fortificare a conştiinţei naţionale

au adus-o asociaţiile culturale româneşti din Beiuş (tratate

în capitolul VII), cum au fost Despărţământul din Beiuş al

„Astrei” (înfiinţat în 1898), Casina Română din Beiuş

(1871) , reuniunea de cântări „Lira” (1905) şi pentru elevi

Societatea de lectură, care a funcţionat în cadrul

gimnaziului, din ea făcând parte elevii din anii mai mari de

studiu. Tot în acest capitol sunt consemnaţi şi alţi factori ai

afirmării Beiuşului în plan cultural, bibliotecile, periodicele,

tipografia, manifestările teatrale şi atelierele fotografice.

Următoarele trei capitole (VIII – X) reactualizează

evantaiul de realităţi interbelice din depresiunea Beiuşului,

cu preferinţă pentru experienţele culturale şi cele legate de

învăţământ, care au dat, şi de această dată, nota definitorie

a istoriei locale. Alături de asociaţiile amintite, au mai

activat în Beiuş şi altele, precum Reuniunea Femeilor

Române din Beiuş şi din jur, Asociaţia corală „Avram Iancu”

şi Reuniunea „Sf. Maria”. Se continuă (în capitolul VIII)


403

prezentarea istoriei şcolilor din Beiuş în perioada

interbelică, a celor despre care am vorbit deja şi,

bineînţeles, a altora noi, care au fost întemeiate în acest

timp (ca, spre pildă, Şcoala normală de învăţători şi

Orfelinatul eparhial ortodox).

Echipa monografiei, la prima întâlnire

(26 februarie 2006).

Un scurt istoric al confesiunilor religioase din Beiuş

(ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, evanghelică şi

comunitatea evreiască), în aceeaşi perioadă, completează

(prin cel de-al X-lea capitol) conţinutul acestui volum, care

mai cuprinde anexe documentare (despre manifestările

culturale şi politice) şi notele bio-bibliografice despre

autorii contribuţiilor ştiinţifice din care este compus

studiul monografic despre Beiuş şi spaţiul său de influenţă

şi convergenţă.


404

Beiuşul şi lumea lui Corneliu Crăciun

Nu ne alegem părinţii, nu ne

alegem locul şi timpul în care ne naştem,

nu hotărâm noi, pentru anii de început, în

ceea ce priveşte multe ale vieţii. Ceva mai

târziu, ne alegem şcoala de după ciclul gimnazial, soţul sau

soţia, serviciul, localitatea în care-l profesăm. Ne alegem

culorile şi cărţile, muzica şi anotimpurile, hobby-urile şi

felul de a pierde vremea, în lipsă de altceva.

Şi încă ceva, poate şi mai târziu: ne dăm seama că,

pentru ceea ce n-am ales noi, dar şi pentru ceea ce am ales,

ajungem responsabili. Responsabilitatea fiului faţă de

părinţi, a absolventului faţă de şcoală, a locuitorului faţă de

semenii săi şi faţă de aşezare, a pasionatului faţă de obiectul

pasiunii sale şi cred că, abia când ajungem la conştiinţa

acestei responsabilităţi, am învăţat ceva de la viaţă şi am

ajuns acolo unde ea îşi dezvăluie sensul ei esenţial.

Întâlnirea cu Beiuşul, din punctul meu de vedere, a

fost absolut întâmplătoare. Insă întoarcerile mele spre

Beiuş, aşa cum e şi cea de azi, nu s-au situat nicicând sub

semnul hazardului şi au intrat definitiv în zona necesităţii

afective.

Îndepărtarea în timp faţă de părinţi, când spaţiul

vieţuirii nu ne mai este comun, nu le şterge nici imaginea,

nici gesturile, şi nu le atenuează aşteptările, cuvintele şi

ecourile lor; îi aşază mai aproape de lumină şi, proiectaţi


405

astfel, deşi eterici, îi simţim în apropierea şi în ajutorul

nostru.

Îndepărtarea în spaţiu de locul începuturilor sau al

timpului de după începuturi, sau de locul unei bune părţi a

vieţii tale, când partea rămasă urmează să se deruleze

altundeva, nu-l risipeşte într-o geografie a periferiei, ci-l

reîntemeiază mai ferm în memorie, mai limpede, în acelaşi

timp ondulatoriu şi subiectiv. Oraşul - dacă despre aşa ceva

este vorba - trece din realitate şi experienţă comună în

mitologie. Beiuşul însuşi se multiplică şi creşte dincolo de

dimensiunile sale fizice de atâtea ori de câte ori sunt

oameni care gândesc sau îşi amintesc despre el. Un Beiuş

mitologic e tot atât de real pe cât este apa Nimăieştilor sau

cartea de azi.

Cu Vasile Todincă şi Miron Blaga, la Continental

(7 ianuarie 2015).


406

Suntem îndatoraţi părinţilor şi oraşului, trecutului

nostru şi prezentului tuturora. Şi uneori se întâmplă, prin

cine ştie ce mişcare a neprevăzutului uman sau universal,

să putem trece conştiinţa acestei datorii în fapt.

E ceea ce semnifică şi acţiunea de azi, repetând-o, în

esenţă, pe cea din luna trecută, când a fost lansat primul

volum al cărţilor „Beiuşul şi lumea lui", o realizare

editorială însemnată, în care s-a încorporat un drept pe

care Beiuşul îl avea şi căruia îi trebuia un impuls şi, mai cu

seamă, susţinerea lui.

La 80 de ani după apariţia lucrării „Şcoalele din

Beiuş" a dr. Constantin Pavel, iniţiativă şi acţiune singulare,

ţinând de încărcătura emoţională a momentului: 100 de ani

de la întemeierea gimnaziului de către luminatul şi

generosul ierarh Samuil Vulcan, înspre folosul tineretului

acestui ţinut, ca şi de preocupările investigatoare ale

cărturarului, nucleul productiv şi coordonator l-au

reprezentat Ioan Degău şi Nicolae Brânda; lor li s-au

asociat, în timp, mai devreme sau mai târziu, oameni

devotaţi, deopotrivă, Beiuşului şi studiului.

Din îngemănarea eforturilor lor, din trude izolate şi

colocvii profesionalizate, din căutări şi reverificări, s-au

născut sutele de pagini şi aşteptată alte sute care formează

corpul acestei lucrări.

Două volume până acum; acestea sunt parte din

lucrare; perfectibilă, vor fi aprecieri şi critici, observaţii de

bun-simţ şi de prost-gust, culpabilizări şi elogii, nedumeriri

şi acceptări, ceea ce e firesc, e semn de viaţă şi de

însemnătate ale monografiei; dincolo de toate aceste

posibile şi naturale reacţii, un fapt se impune ca


407

incontestabil: nimeni nu va mai putea aborda această

problematică (timpurile Beiuşului şi ale lumii lui) fără să se

refere la această lucrare. Un reper obligatoriu prin

masivitatea lui, ceea ce înseamnă şi informare, şi o

suprafaţă amplă de referire, prin coerenţa discursului

ştiinţific, prin calitatea abordărilor şi prin capacitatea de a

genera deschideri noi în câmpul cercetării ştiinţifice.

Dintre variatele forme de exprimare a aderenţei

sufleteşti la un spaţiu şi la o comunitate, această formă,

tipărită, s-a materializat datorită devotamentului coordo-

natorilor şi temeinicei munci a autorilor.

A scrie o carte despre un oraş şi lumea lui reprezintă

o opţiune, este expresia responsabilă a dreptului de a alege.

Descoperind Beiuşul mai demult sau mai aproape în timp,

născându-ne aici sau altundeva, locuindu-i spaţiul mai

mulţi ani sau intersectându-l în rare circumstanţe, ştergând

colbul şcolii aici sau în spaţii, fiecare dintre autori a depus,

în paginile acestei cărţi, declaraţia sa de solidaritate

profundă şi constantă cu Beiuşul şi cu lumea lui.

Oameni ale căror relaţii era marcate de prietenie sau

de gesturi de conduită civilizată, diferenţiaţi prin

psihologie, vârstă, aria de preocupări, servicii se regăsesc

acum într-un grup compact, determinat de acţiunea

solidară; unitatea a dat-o angajarea tuturor în serviciul

aceluiaşi scop: cărţile despre Beiuş.

Cele două volume apărute până acum şi promisiunea

continuării certe sunt gesturi intelectuale şi morale oferite

Beiuşului, de dinainte şi de acum, oamenilor lui, prin care

timpurile se leagă într-un flux continuu. Un gest pe cât de

frumos, pe atât de meritat.


408

Alocuțiune (Ioan Degău, 24 aprilie 2009)

Ca organizator al acestei lan-

sări şi finanţator al cărţii, vă rog să-

mi daţi voie să vă mulţumesc din

inimă pentru bunăvoinţa pe care aţi

manifesta-o participând la această

festivitate, prilejuită de ieşirea de sub

tipar al celui de al IV-lea volum al

lucrării "Beiuşul şi lumea lui". Vreau

să vă asigur, în numele meu şi al colaboratorilor, că am

depus toate eforturile spre a vă oferi o carte cu un conţinut

bogat şi bine documentat, o carte cu care Beiuşul va fi mult

mai bine cunoscut în ţară cât şi în străinătate.

Nutresc speranţa că veţi afla în ea lucruri interesante

şi că acolo unde veţi observa anumite scăpări le veţi trata

cu bunăvoinţă, conducându-vă după principiul că a "greşi

este omeneşte". În numele meu, al autorilor şi al

beiuşenilor, ţin să vă mulţumesc tuturor pentru

participarea la această festivitate, iar Domnului Cristian

Păunescu- director în Centrala Băncii Naţionale a României,

reprezentantul Guvernatorului Mugur Isărescu, parlamen-

tarilor de Bihor, demnitarilor din cadrul Prefecturii

bihorene şi al Primăriei Beiuş, în frunte cu domnul primar

Adrian Domocoş, să le mulţumesc în mod deosebit pentru

că si-au găsit timp să fie alături de noi, la această festivitate.

Vă mulţumesc din inimă încă odată pentru partici-

parea la această lansare de carte şi vă invit să o procuraţi

din holul de la intrare şi să poftiţi la masa pe care o oferim

la Staţia de Benzină "Desira" din Beiuş.


409

Lumea Beiuşului Miron Blaga

Într-o lume în care doar exentricităţile atrag atenţia,

apariţia unei lucrări de excepţie, monumentale, poate trece

aproape neobservată. Este cazul primelor două volume din

cartea cu titlul de mai sus, lansate recent la Beiuş şi

consemnate doar de ziarul „Crişana”, care (încă!) îşi face o

datorie de onoare din promovarea valorilor culturale şi

artistice.

Studiu monografic de proporţii impresionante (4 vol.,

peste 3.500 de pagini), „Beiuşul şi lumea lui” beneficiază de

aportul a 20 de specialişti în istorie, geografie, biologie,

litere, sociologie, economie, etnografie şi folclor, religie, sub

coordonarea lui Ioan Degău şi Nicolae Brânda, care au

reuşit să realizeze o lucrare unitară, complexă şi aproape

completă referitoare la unul dintre cele mai fascinante

ţinuturi româneşti.

Totuşi, o menţiune specială se impune: faptul că

bravii noştri vidicani au o monografie a municipiului şi

împrejurimilor lui se datorează – mai mult decât ne place

să recunoaştem – domnului Ioan Degău, care este nu numai

iniţiatorul, ci şi finanţatorul şi centrul de roire şi greutate al

tuturor activităţilor şi ideilor care stau la baza

excepţionalului demers monografic. Salutar, sprijinul

Consiliului Local Beiuş (al fostului primar, Silviu

Odobasian) şi al S.C. Drumuri Orăşeneşti SA Oradea (al d-

lui ing. Vasile Coroiu), dar – iertat să fiu! – insignifiant în

raport cu efortul material al domnului Ioan Degău, întins, în

timp, pe o distanţă de circa 6 ani... Şi când te gândeşti că


410

atâţia şi atâţia oameni datorează Beiuşului nu numai

formarea lor, ci şi împlinirea lor!... Le-a fost dat, însă,

domnului Ioan Degău şi familiei sale să poarte pe umeri şi

în suflet dulcea povară a prinosului de recunoştiinţă pentru

locul de baştină şi de realizare pentru înaintaşi şi viitorime!

Iar nouă, obligaţia de a nu uita cui datorăm, în ce măsură,

scrierea şi publicarea unei monografii locale exemplare

pentru cultura şi civilizaţia românească.

Primele două volume prezintă preistoria, istoria,

geografia, viaţa economică, religioasă, politică şi culturală a

Ţării Beiuşului, până la 1848-49, vol. I; până la al doilea

război mondial, vol. II, văzute într-un context mai larg

(european şi românesc), care permite o evaluare şi o

situare exacte a toposului şi a locuitorilor săi, configurarea

identităţii acestui topos – prin tipul de viaţă socială, prin

mentalitatea şi caracterul oamenilor, prin particularităţile

culturale. Următoarele două volume, care urmează să apară

în această toamnă, vor aduce Ţara Beiuşului la zi (istoric,

economic, cultural, viaţă socială, religioasă etc.), cu un

accent aparte pe capitolele de cultură şi civilizaţie

tradiţionale, care constituie, de altfel, dimensiunea

individualizantă a zonei.

Calitatea ştiinţifică deosebită a cărţii este garantată

de nume ca Viorel Faur şi Liviu Borcea, Corneliu Crăciun şi

Florian Dudaş, Gavril Hădăreanu şi Constantin Mălinaş,

Blaga Mihoc şi Ioan Dărăbăneanu etc., toţi dascăli

universitari, cu o activitate publicistică prestigioasă, de

invidiat.

Dacă remarcăm şi un aparat critic bine pus la punct

(anexe, bibliografie, indici, note bibliografice), avem


411

imaginea unui demers ştiinţific parcurs cu responsabilitate

şi probitate. Şi să încheiem cu cuvintele lui Ioan Degău:

„este greu de crezut şi nu am fi oneşti dacă am avea măcar

impresia că am realizat un studiu definitiv, complet,

inatacabil [...] Vor veni alţi cercetători, alţi oameni de

cultură, care să completeze şi să corecteze [...], realizând o

variantă monografică mai complexă şi completă”... De acord

cu gândul domniei sale, să spunem, însă, până atunci, că,

eventual, această lucrare poate fi doar completată şi

corectată, dar nu poate fi depăşită în integralitatea

monumentalităţii sale. Felicitări şi un cuvânt frumos de

recunoştinţă autorilor şi coordonatorilor, în special

domnului Ioan Degău, care ne-au oferit un „regal

monografic” cum numai Beiuşul îl poate merita!


412

Monografia Beiuşului Vasile Ciobanu

Monografia consacrată Beiuşului constituie un

eveniment editorial şi o apariţie unicat în istoriografia

noastră. Lucrarea este impresionantă prin proporţiile sale

(aproape 4 000 de pagini şi mai sunt anunţate încă trei

volume!) dar şi prin tratarea exhaustivă şi competentă a

subiectului. Iniţiativa acestui proiect generos şi dificil i-a

aparţinut omului de bancă Ioan Degău, căruia i s-a alăturat,

pentru coordonarea ştiinţifică, Nicolae Brânda, sociolog ca

formaţie, antropolog şi universitar din Oradea. Ei au

mobilizat o echipă de 20 de cercetători bihoreni cunoscuţi

pentru realizările lor în domenii umaniste, uniţi de

interesul pentru Beiuş şi „lumea lui". Plecând de la lucrările

existente despre Beiuş şi zona înconjurătoare, această

echipă a folosit orice sursă posibilă pentru documentare şi

a reuşit în 5 ani, după cum aflăm din cuvintele introductive

ale coordonatorilor, să ridice un adevărat monument

oraşului lor de suflet.

O prezentare amănunţită a acestei opere istorio-

grafice este dificilă, întrucât numai cuprinsul celor 4 tomuri

însumează 30 de pagini. Parcurgându-le, constatăm o

structură echilibrată, cu 41 de capitole, bine gândită,

încercând să nu omită nici un aspect din trecutul Beiuşului

şi al depresiunii cu acelaşi nume. în mod firesc, oraşul este

plasat şi tratat permanent într-o legătură strânsă cu spaţiul

înconjurător, iar acesta, la rândul său, este văzut în

contextul întregii Transilvanii, al întregii ţări. Fiecare

capitol este elaborat de unul sau mai mulţi autori, cunoscuţi


413

deja pentru preocupările lor în domeniul respectiv, fapt

sesizabil şi datorită competenţei cu care sunt abordate

subiectele.

La una dintre şedinţele colaboratorilor monografiei (26

februarie 2006).

Monografia debutează cu datele geografice ale

Depresiunii Beiuşului, străbătută de Crişul Negru. în

continuare, este abordată relaţia strânsă dintre om şi

mediu, îndeosebi în preistorie. Primele urme de viaţă în

această zonă sunt semnalate în urmă cu 800 000 de ani;

Viaţa a continuat să pulseze în acest spaţiu, neîntrerupt,

până în zilele noastre, pentru preistorie, ca şi pentru


414

celelalte epoci existând nenumărate dovezi în acest sens.

Deşi dificilă (s-au făcut puţine săpături arheologice)

reconstituirea trecutului zonei în secolele III-X nu lipseşte

din primul volum, cu menţionarea ocupaţiilor, a

habitatului, a opiniei că Ţara Beiuşului a aparţinut

voievodatului condus de Menumorut, primul care a intrat

în conflict cu maghiarii. în Evul Mediu timpuriu, în zonă se

produc mari transformări, alături de populaţia românească

fiind semnalate comunităţi catolice. Din aceste timpuri s-au

păstrat până astăzi - fie şi numai în stare de ziduri ruinate,

o serie de biserici (Beiuş, Seghişte, Sânnicolau de Beiuş) sau

de cetăţi (Finiş). Din Evul Mediu s-au păstrat mai multe

atestări despre satele din Ţinutul Beiuşului. De remarcat

momentul în care Beiuşul, având ca stăpân feudal Episcopia

catolică de Oradea, a primit o serie de privilegii, începând

cu anul 1413, care menţionează caracterul urban al

aşezării. Un document din 1451 atestă ridicarea sa „la

rangul de târg liber sau oraş liber" (voi. I, p. 264). Alte

izvoare scrise depun mărturie pentru administraţia

localităţii, viaţa socială şi economică. Privilegiile târgului au

fost reînnoite în secolele următoare. Autorii au expus cu

argumente documentare statutul românilor beiuşeni,

relaţia lui Mihai Viteazul cu oraşul în care a poposit în

decembrie 1600, lăsând aici o mică garnizoană. în acelaşi

mod, temeinic documentat, sunt prezentate viaţa

economică şi social-politică a oraşului şi a districtului său

în timpul Principatului şi în perioada ocupaţiei turceşti,

subliniindu-se impactul acestor schimbări pe plan local. în

principal, se remarcă faptul că importanţa aşezării şi a

hinterlandului său creştea, pe toate planurile. De exemplu,


415

avea două scaune de judecată, unul pentru orăşeni şi unul

pentru românii din district, iar un urbariu din 1600

menţiona 64 de sate ale domeniului Beiuş. Evoluţia aşezării

n-a fost lipsită de dificultăţi, o conscriere din 1720

menţionând 74 de familii (voi. I, p. 316). în secolele XVII-

XVIII s-a reconstituit domeniul Episcopiei romano-catolice

de Oradea, căreia i-a aparţinut şi Beiuşul, ajuns însă în 1780

în stăpânirea Episcopiei greco-catolice, înfiinţată în 1777.

Colaboratorii monografiei, la prima întâlnire, la „Desira”

(26 februarie 2006).

Secolul al XVIII-lea a fost benefic pentru dezvoltarea

Beiuşului, autorii oferind informaţii bogate despre

economia agrară a zonei şi despre obligaţiile ţărănimii.

În mod firesc, acestea sunt subiectele care stau în

prim-planul atenţiei şi la începutul epocii moderne, în a

doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a

secolului al XlX-lea.


416

Ca şi în alte părţi ale Transilvaniei, problema

ţărănească din ţinutul Beiuşului a ajuns să fie : cunoscută şi

la Viena. Din reglementarea urbarială stabilită în 1771-

1772, aflăm starea economică şi socială a locuitorilor

oraşului (299 de familii) şi obligaţiile lor faţă de Episcopia

din Oradea.

Din acest capitol începând, sursele documentare au

permis autorilor reconstituirea mai bogată a vieţii oraşului,

care a înregistrat o creştere însemnată a populaţiei

ajungând la cca 2.000 de locuitori în pragul veacului al XIX-

lea, deşi mortalitatea era mai mare decât natalitatea.

Documentele create de stăpânul feudal, corect interpretate

de autori, relevă în acest moment şi sporirea numărului de

meşteşugari, organizaţi în bresle, ca şi a comercianţilor,

deşi majoritatea beiuşenilor erau ocupaţi în agricultură. Nu

sunt neglijate nici activitatea şi asistenţa socială, care fac

progrese în prima parte a secolului al XlX-lea. Situaţia zonei

înconjurătoare este tratată separat cu începere din această

perioadă, în finalul capitolului se prezintă o listă a satelor

din ţinut, cu câteva date sumare privind atestarea lor şi cu

reproducerea sigiliilor. De asemenea, sunt reproduse

integral, în latină, câteva documente semnificative, fară a se

publica şi traducerea lor.

Viaţa religioasă este urmărită, în complexitatea ei

(episcopii, parohii, reformă, prozelitism), cu toate

confesiunile sale, de la începuturi (secolele XII-XIII), până la

1848.

Cultura este abordată în ultimele capitole, accentu-

ându-se asupra manuscriselor şi tipăriturilor româneşti,


417

asupra copiştilor. Nu este uitată nici literatura laică de până

la 1848, nici învăţământul aflat sub egida Bisericilor.

Al II-lea volum tratează perioada 1849-1940, în

aceeaşi manieră a împletirii realităţilor din oraş şi din zona

înconjurătoare. întregul tom este dominat de aspecte ale

vieţii politice şi culturale, care, aşa cum demonstrează

autorii, au definit în acei ani trecutul Beiuşului şi al zonei.

Primul moment abordat este cel al revoluţiei de la 1848-

1849, în cadrul căreia zona Beiuşului a deţinut un loc

important, pe lângă informaţiile cunoscute, aducându-se

noi date privind implicarea beiuşenilor în evenimentele

revoluţionare. Prezenţa lor activă în principalele momente

ale istoriei românilor (până la 1919) este prezentată pe larg

în capitolul următor, până la eliberarea oraşului de către

armata română, la 19 aprilie 1919. Este subliniată

contribuţia deosebită a elitei româneşti beiuşene la lupta

pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, pentru

realizarea Unirii.

Prezentarea perioadei interbelice debutează cu un

capitol foarte interesant şi bine realizat, despre viaţa

cotidiană, în toate aspectele sale, inclusiv cel politic, dar

capitolul următor reia tema vieţii politice. Remarcabil este

capitolul V, dedicat vieţii economice, tratată amănunţit şi

justificat, întrucât oraşul a devenit un adevărat centru

industrial şi comercial, un rol aparte revenind şi băncilor,

analizate cu competenţă de iniţiatorul monografiei.

Cel mai mare număr de pagini îl ocupă în volumul II

viaţa culturală, deoarece Beiuşul a fost centru important al

învăţământului mediu în limba română şi al unor activităţi

cu ecouri ample. Instituţiile de învăţământ sunt prezentate


418

amănunţit. La fel s-a procedat cu societăţile şi reuniunile

culturale din anii 1849-1919, cu justificarea că oraşul îşi

datora renumele tocmai acestei dimensiuni, bogăţiei sale în

şcoli, biblioteci, asociaţii, publicaţii. După 1918 au fost

întemeiate noi şcoli, dar ponderea oraşului în sistemul de

învăţământ din Transilvania devenită o parte a României,

n-a mai fost aceeaşi. în mod firesc, au fost prezentate şi

şcolile altor confesiuni în afara celor româneşti. Cultura, în

general, a cunoscut o adevărată înflorire, oraşul dispunând

de ziare şi reviste, de noi asociaţii, de un teatru şi un

cinematograf.

Viaţa religioasă a cunoscut o evoluţie ascendentă în

anii 1849-1948, autorii prezentând, în mod adecvat, odată

cu bisericile ortodoxă şi greco-catolică, cultele evanghelic

reformat şi mozaic.

În finalul volumului simt reproduse, pe 200 de pagini,

63 de documente inedite care întregesc imaginea oraşului

şi a ţinutului conturată în paginile anterioare. Este o idee

excelentă, care a necesitat nu doar efort ştiinţific, ci şi

financiar deosebit. .

Tomul al IlI-lea al monografiei, dominat de tratarea

evenimentelor politice, are în vedere o perioadă mai scurtă,

anii 1940-1989, care au fost însă mai puţin cercetaţi şi în

cazul Beiuşului. Primul capitol se referă la transformarea

oraşului în reşedinţă a judeţului Bihor, în urma Dictatului

de Viena. Schimbările produse în viaţa oraşului sunt

analizate pe baza documentelor de arhivă. Bogă

documentară şi dramatismul epocii au impus tratarea

evenimentelor din zona Beiuşului în toam anului 1944,

când şi aici s-au dat lupte grele, populaţia .fiind supusă


419

abuzurilor armatelor maghiai germană şi sovietică.

Abordarea perioadei septembrie 1944 - aprilie 1945 într-

un capitol aparte justifică prin situaţia politică din zonă,

complicată prin încercările maghiarilor de a păstra act

teritoriu şi prin instalarea administraţiei militare sovietice.

Viaţa politică din Beiuş şi din jur în anii 1944-1947

este analizată în amănunt, ilustrând şi acest nivel,

modalităţile de acaparare a puterii de către Partidul

Comunist, între care alegerile d 1946 au jucat şi aici un rol

principal, prezentat pe baza documentelor inedite. In

acelaşi fel sunt expuse alte momente ale vieţii politice, cu

semnificaţii şi la nivel local: efectele desfiinţării PNŢ zonă şi

alegerile din martie 1948, cu efectele lor. Având în vedere

ponderea Bisericii greco-catolice în zonă, de interes aparte

sunt şi măsurile luate de regimul comunist pentru

urmărirea şi apoi desfiinţare acesteia în anul 1948. Opoziţia

şi chiar rezistenţa anticomunistă au avut o serie de

manifestări şi la Beiuş, prezentate cu competenţă şi

temeinic documentate. Acestea au fost semnalate şi mai

târziu, în anii '50, împotriva colectivizării. înaintea

capitolului dedicat distrugerii ţărănimii, era mai util

plasarea celui despre viaţa economică (din 1940 până în

1989), care prezintă transformările profund din acest

domeniu, căruia îi aparţine şi agricultura. Nu au fost uitate

nici aspectele edilitare.

Învăţământul şi cultura au avut, de asemenea, de

suferit mari transformări şi la Beiuş, da elementul specific,

care nu s-a pierdut nici în anii de uniformizare a fost

surprins şi acesta este ui merit al întregii lucrări.


420

Ultimul capitol este consacrat suferinţelor prin care

au trecut bisericile beiuşene în anii regimului comunist.

De remarcat că în volumul al III-lea documentele

publicate au fost plasate la sfarşitu capitolelor pe care le

ilustrează, permiţând accesul altor cercetători la aceste

izvoare directe ah trecutului beiuşean.

Volumul al IV-lea cuprinde cele două decenii de după

prăbuşirea regimului comunist, reconstituite amănunţit,

începând cu evenimentele din decembrie 1989 şi

transformările din viaţa economică a oraşului, declarat

municipiu în 2003, De prezentări detaliate beneficiază

şcoala şi cultura inclusiv sportul şi viaţa cotidiană. Un

element nou este prezentarea Beiuşului şi a ţinutului ca

centru turistic.

Aşa cum se obişnuieşte în cadrul monografiilor

istorice şi în acest caz există o adevărată monografie

etnografică a Ţării Beiuşului, întinsă pe 150 de pagini, care

abordează sistematic subiectul, de la tipologia aşezărilor

rurale, la ocupaţii, locuinţă, port. Un capitol la fel de întins

abordează folclorul şi obiceiurile din zonă, care au un

specific clar definit şi cercetat de specialişti renumiţi ca

Miron Pompiliu şi Bela Bartok. Autorii publică şi o suită de

secvenţe inedite de folclor din zona Beiuş.

Volumul se încheie cu un adevărat dicţionar de

personalităţi (150 de pagini) care s-au născut, au studiat ori

au domiciliat temporar în Beiuş. Dintre miile de intelectuali

formaţi în şcolile Beiuşului, 12 au devenit academicieni.

Semnificativ este faptul că 13 dintre autorii monografiei de

faţă pot fi regăsiţi în această listă, ca distinşi specialişti în

domeniile lor de activitate şi în viaţa culturală. Intelectualii


421

constituie contribuţia cea mai de seamă a Ţării Beiuşului la

istoria generală a ţării şi în acelaşi timp ei dau specificul

acestei vetre de identitate şi cultură românească.

Toate cele 4 volume se încheie cu rezumate în limbile

română, engleză şi franceză, cu utile note bio-bibliografice

despre autori, cu indici de nume şi localităţi. Toate aceste

anexe reliefează calitatea ştiinţifică a unei lucrări de

proporţii rar întâlnite.

Lucrarea prezentă nu va putea fi depăşită, ci doar

completată peste ani cu noi informaţii. Stilul celor patru

volume este adecvat unei lucrări ştiinţifice, dar în cele mai

multe dintre pagini se resimte că autorii pun mai mult suflet

decât într-o lucrare ştiinţifică obişnuită, şi aceasta deoarece

majoritatea lor sunt localnici, legaţi de oraş şi de ţinutul din

jur.

Tratarea Ţării Beişului în totalitate a fost o decizie

inspirată a coordonatorilor, întrucât s-a reuşit mai uşor

astfel reliefarea specificului acestui centru urban, fără a-l

separa de hinterlandul său, de istoria Bihorului şi de aceea

a întregii ţări. Demnă de subliniat este şi folosirea

rezultatelor cercetărilor de până astăzi dar şi a

informaţiilor noi, recente, extrase din cele mai noi

investigaţii ştiinţifice. Monografia Beiuşul şi lumea lui

propune un adevărat model pentru istoria oraşelor, pentru

coordonarea unui colectiv numeros, pentru felul în care

autorii şi îndeosebi coordonatorii, în special domnul Ioan

Degău, iniţiator şi finanţator al lucrării, au înţeles să

slujească renumele Beiuşului, să convingă că, într-adevăr,

există fenomenul Beiuş, din care face parte intrinsecă şi

prezenta monografie.


422

Cântecul de după cântec, lansat la Beiuș Simion Suciu

Joi, 25 martie 2010, neobositul și

mereu tânărul truditor în treburile

bancare, dar, în egală măsură, și în ale

culturii – economistul Ioan Degău,

alături de reputatul poet, critic literar

și publicist Miron Blaga au făcut un dar

minunat comunității bihorene, dar și

culturii românești – volumul „Cântecul de după cântec”, o

lucrare impresionantă, în paginile căreia se regăsesc foști și

actuali interpreți ai muzicii populare bihorene.

Dl. Degău nu este la prima încercare – domnia sa are

mai multe volume la activ: ,,Trilogia bancară”, ,,Pagini din

istoria Băncii Naționale a României”, ,,Monografia comunei

Buntești” , ,,Peștiș – o vatră de istorie, cultură și civilizație

românească din Bihor”, ,,Beiușul și lumea lui” – o

monumentală monografie a Beiușului în patru volume și

peste 4.700 de pagini.

Nenumărate personalități culturale au fost prezente

la acest eveniment: Mircea Bradu – directorul Direcției

pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bihor,

Gheorghe David – directorul Centrului Județean pentru

Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor,

Ligia Mirișan – directorul Bibliotecii Județene „Gheorghe

Șincai” Bihor, Florea Crișu, prof. univ. dr. Viorel Faur, prof.

univ. Ioan Laza, prof. Anton Naghiu, prof. Anca Banda, prof.

Adalbert Marossy etc. În sală, s-au aflat și mulți interpreți

de folclor bihorean, consacrați, dar și dintre cei care bat la


423

porțile afirmării – Florica Ungur, Elvira Lerințiu, Maria

Haiduc, Alexandru Ioan Hanga, Irina Mihoc Vutan, Oana

Lianu – „prințesa naiului românesc”, Voichița Mihoc,

Cornelia Covaciu, Zorica Gavrilă, Florica Ruja, Antonela

Ferche – Buțiu, Romina și Radu Nemeș, Ciprian Mocanu,

Ioana Urs, Petrică Popa și Paula Lezeu. Marea surpriză a

fost prezența lui Tiberiu Ceia, „pe jumătate bihorean, pe

jumătate bănățean”, cum spunea dl. Degău. Marii absenți,

Florica Bradu, Florica Zaha (aflate pe platourile de filmare)

și maestrul romanței, Gheorghe Sărac (în convalescență) au

putut să ne salute grație legăturii telefonice amplificate

care a fost realizată de Dinicu Braghină de la Radio Cluj.

Despre conținutul lucrării au vorbit, în primul rând

autorii, Ioan Degău și Miron Blaga, urmați de Ioan Laza,

Viorel Faur și Mircea Bradu care, în final, a înmânat o

diplomă de excelență autorilor din partea Ministerului

Culturii. Au mai cuvântat: Florica Ungur, Maria Haiduc,

Adalbert Marossy, iar dna Elis Armeanu a recitat versuri

din creația proprie. Apoi Florica Ungur și Irina Mihoc Vutan

au „trăgănat” în duet, ulterior alăturându-li-se și Voichița

Mihoc. De asemenea, Florica Ungur a interpretat melodii

din repertoriul propriu și împreună cu Ioana Urs. Finalul a

aparținut lui Tiberiu Ceia care a cântat înconjurat într-o

horă constituită din majoritatea interpreților prezenți în

sală.


424

Valoare istorică pentru folclorul bihorean Eugenia Paşca

O carte cu valoare istorică pentru folclorul bihorean

a fost lansată joi, de Buna Vestire, la Beiuş, numită "Cântecul

de după cântec - schiţă pentru un univers folcloric

bihorean", avându-i ca autori pe Ioan Degău şi Miron Blaga.

Volumul, apărut la Editura "Primus", din Oradea, în

condiţii grafice deosebite, cu peste 550 de pagini, se vrea

deopotrivă o sumă de portrete, fişe de dicţionar şi istorie a

interpreţilor orali de muzică populară din Bihor, începând

cu Elisabeta Pavel şi până la cei mai tineri interpreţi de

valoare, precum şi un elogiu adus celor din "linia a doua",

artiştilor care au cules folclor muzical, celor care au

contribuit la formarea interpreţilor, celor care au promovat

folclorul autentic din această parte de ţară.

Meritul celor doi autori constă în faptul că, pentru

prima dată în Bihor, au coagulat între două coperte parte

din viaţa şi activitatea a 70 de artişti lirici şi a 10 intelectuali

şi creatori de marcă, care şi-au pus amprenta pe existenţa

folclorului muzical bihorean, propulsându-l între cele mai

căutate şi apreciate graiuri muzicale româneşti şi europene.

De remarcat şi bogatul material ilustrativ - peste 200

de fotografii (sepia, color, alb-negru), care însoţeşte

volumul, ca şi cele două articole din Addenda ("Lada de

zestre a neamului - autenticitate şi actualitate" şi "Folclor şi

muzică populară"), având menirea de a orienta, teoretic,

abordarea folclorului muzical.

Aşezată sub un titlu metaforic, cartea debutează cu

un cuvânt înainte care preia o altă metaforă - a lui Iorga -


425

"La români, întâi se aude cântecul", pentru ca. iarăşi sub o

metaforă cu conotaţii deosebite, "eu nu cânt că ştiu cânta",

să fie aşezată toată "floarea cea vestită" a cântecului

bihorean: Elisabeta Pavel, Traian Hurgoi, Sofia Popa, Ana

Balaci, Elena Haşaş, Dumitru Sopon, Gheorghe Sărac,

Florica Ungur, Maria Haiduc, Adriana Comşa - Haber,

Marioara Precup, Flavius D. Hadadea, Viorica Flintaşu,

Elvira Lerinţiu, Florica Bradu, Cornelia Felicia Rugan,

Florica Marghescu, Maria Scorţe, Florica Duma, Alexandru

Hanga, Veronica Nicodim-Stoicu, Domniţa Săbăduş-Pop,

Mariana Militaru-Blaj, Paraschiva Cărbunar, Domnica

Gligor-Man, Zorica Gavrilă, Florica Faur, Livia Vereş-Lascu.

Viorica Marc-Bulzan, Dorel Moş, Vasile Iova, Maria Sidea,

Iuliana Băican-Chelu, Mariana Stănescu, Florica Zaha,

Florica Ruja, Irina Mihoc, Vasile David, Voichiţa Mihoc,

Radu Potoran, Dorina Miescu, Felicia Costin, Luminiţa

Tomuţa, Leontin Ciucur, Aneta Florea, Cornelia Covaciu,

Cornel Borza, Daniela Rada, Angela Hadadi, Zoriţa Lazăr,

Anca Banda, Florina şi Florin Mariş-Hinsu.

Un alt capitol - Generaţia 2000 - creionează profilul

unor artişti mai tineri precum Antonela Ferche-Buţiu, Ionel

Ban, Adrian Ivancea, Otilia Haragoş, Corina Lele, Ciprian

Mocan, Romina Nemeş, Anamaria Gal, Simona Costin, Ioana

Urs, Adina Ciucur, Mihaela Popa, Paula Lezeu, pentru ca Ion

Lianu şi Oana Lianu să fie prinşi într-o "constelaţie" a

virtuozilor instrumentişti (instrumente de suflat).

În fine, Bartok Bela, Traian Mânza, Petre Bodeuţ,

George Vancu, Tereza Mozes, Maria Bocşe, Crăciun Parasca,

Florea Crişu, Aurel Moţ, Corneliu Buciuman şi Niculina


426

Merceanu sunt aşezaţi sub zodia conservării şi promovării

folclorului muzical bihorean.

Lansarea volumului a avut loc la Beiuş, în sala festivă

a S.C. Desira, de Buna vestire sau Ziua Cucului (25 martie

2010) şi a fost prezentată de prof. univ. dr. Viorel Faur şi

conf. univ. dr. Ioan Laza, în prezenţa unui mare număr de

invitaţi, interpreţi prezentaţi în volum, care au primit cadou

câte o carte. (AGERPRES)


427

Cântecul dupa cântec. O carte ca nealtele Loredana Ionaș

Un eveniment editorial de excepţie s-a consumat la

Restaurantul Transilvania, din Oradea, într-o atmosferă

elegantă şi sărbătorească, prilejuită de lansarea celui de-al

doilea volum din “Cântecul după cântec, schiţă pentru un

univers folcloric bihorean”, carte realizată în colaborare de

Ioan Degau şi Miron Blaga.

La Continental (7 ianuarie 2014).

Despre acest volum impresionant, însumând peste

630 de pagini, au vorbit universitarii Viorel Faur, Ioan Laza,

Oana Lianu, Blaga Mihoc, precum şi Ligia Mirişan,

directoarea Bibliotecii Judeţene “Gheorghe Şincai” Oradea.

Momentul muzical a fost susţinut de indragita interpretă

Cornelia Covaciu, acompaniată de soliştii instrumentişti

Petrică Popă, Mitică Negrean şi Sorin Costache.

Acest al doilea volum din “Cântecul după cântec” are

menirea de a întregi şi detalia conţinutul primului volum, el

însuşi destul de bogat – circa 70 de solişti şi aproape 20 de


428

animatori şi personalităţi care au cultivat folclorul bihorean

etc. Faţă de prima carte, acest nou volum mai aduce în

atenţie circa 50 de solişti vocali, peste 100 de

instrumentişti, câteva formaţii, grupuri şi ansambluri

folclorice mai mari, mai importante, alţi animatori şi

cercetători ai vieţii muzicale tradiţionale bihorene etc.

„Dacă începutul de an stă sub semnul cărţii, înseamnă

că e un an de bun augur. E o carte unică în peisajul nostru

cultural, pe care numai doi oameni mari puteau să o

realizeze. E o carte necesară, pentru ca folclorul bihorean

oferă momente de mare frumuseţe şi valoare care acum îşi

găsesc adevăratul loc în cultura noastră”, a spus Ligia

Mirisan, directoarea Bibliotecii Judeţene.

La rândul său, conf. univ. dr. Oana Lianu a ţinut să-i

felicite atât pe autori pentru cele două volume, cât şi pe

artiştii care au apărut în carte, menţionând că judeţul

nostru se află la loc de cinste prin faptul că are un folclor

nealterat. În cuvântul lor, autorii au menţionat că acest al

doilea volum din “Cântecul de după cântec” întregeşte un

prim demers în configurarea istoriei cântecului popular din

Bihor, oferind “materie primă” pentru viitoare sinteze

folclorice privind partea această de ţară, propunând

totodată spre neuitare un considerabil număr de interpreţi

vocali şi instrumentişti, dar şi pe cei care, din umbră, au

cercetat şi promovat cu asiduitate folclorul muzical

bihorean.


429

O carte unică în peisajul cultural Veronica Bursaşiu

Muncă de pionerat şi numai „de dragul artei”

„Noi credem în cântec. În cântecul care comunică şi se

comunică. În cântecul care cuminecă. Credem, aşadar, în

cântecul care afectează şi-n care se recunoaşte fiinţa.

Fiindcă numai acest cântec naşte ceea ce sugerăm noi prin

sintagma «cântecul de după cântec». Credem, aşadar, în

singurătăţile cântecului şi-n cântecul singurătăţii învinse”.

Aceasta este mărturisirea celor doi autori: Ioan Degău şi

Miron Blaga, ai celui de-al doilea volum al lucrării „Cântecul

de după cântec”, volum lansat aseară la Restaurantul

„Transilvania”. Aproximativ 200 de invitaţi, interpreţi,

instrumentişti, oameni de litere, dar şi finanţişti, jurişti şi

ziarişti au participat la eveniment. Ambii autori sunt nume

consacrate în peisajul publicistic.

Ioan Degau a condus sucursala Bihor a BNR, este

iniţiatorul, finanţatorul şi coordonatorul principal al

monumentalului studiu monografic „Beiuşul şi lumea lui”, a

publicat, în trei volume Pagini din istoria BNR, Monografia

comunei Bunteşti, dacă ar fi să enumerăm doar câteva

dintre titlurile care l-au consacrat ca publicist. Autor a peste

2000 de note, informaţii, articole, reportaje, recenzii,

cronici, a coordonat apariţia a peste 100 de volume la

Editura Anotimp, iniţiator şi conducător al unor publicaţii,

Miron Blaga spune că volumul este „o perspectivă - destul

de vastă, este adevărat, dar incompletă - care se cere

îmbogăţită şi, pe alocuri, corectată în timp”.


430

Deschizători de drum

„Credem că, înmulţindu-se filologii şi absolvenţii de

muzică bihoreni se vor găsi în timp câţiva entuziaşti care să

abordeze folclorul şi melosul popular mai aplicat şi mai

profund decât am făcut-o noi. Am încercat să deschidem un

drum, şi în acelaşi timp, să nu lăsăm uitarea să se depună

peste mesagerii cântecului românesc din Bihor, şi totodată,

poate cu îndreptăţire sau nu, să vă propunem atenţiei o

pleiadă de tinere talente, sugerându-le, acestora calea

autenticităţii”, a precizat Ioan Degău.

Autorii au ţinut să precizeze că numărul de pagini

alocate unuia sau altuia dintre interpreţi nu definesc

valoarea lor ci doar cantitatea datelor şi documentelor

aflate la îndemână. În scopul comunicării cât mai precise şi

clare a intenţiilor referitoare la obiectivele cărţii, Ioan

Degău şi Miron Blaga au colaborat cu Constantin Mălinaş,

Petrică Popa, Oana Lianu, Tiberiu Alexandru. Despre carte

au vorbit nume grele ale vieţii culturale locale: reputatul

ziarist Ioan Laza, istoric Viorel Faur, Ligia Mirişan,

directorul Bibliotecii Judeţene, muzeograful Mihoc Blaga şi

naista Oana Lianu. Autorii au ţinut să mulţumească unor

colaboratori care au înţeles exact importanţa demersului

lor: Florica Ungur, Elvira Lerinţiu, Daniela Rada, Geta

Negrean, Balogh Timea, Cătălina Hannel, Ioana Urs, Diana

Oţet, Florea Crişu, Corneliu Buciuman, Petrică Popa,

Constantin Bailef, Nicolae Meseşean, Monica şi Horia Neag,

Octavian Blaga, Gabriela Chişe, Virginia Pop, şi nu în ultimul

rând, jurnalistului Mircea Stroe, care s-a îngrijit de

corectura cărţii.


431

Dublu eveniment pentru Ioan Degău Loredana Buz

Ziua de luni 9 octombrie 2012 a fost una specială

pentru neobositul şi veşnic tânărul Ioan Degău, fostul şef al

Băncii Naţionale a României - filiala Bihor, în prezent

director al Băncii Cooperatiste Creditcoop - Agenţia

Oradea, care a bifat o nouă apariţie editorială, de această

dată, una dedicată familiei, mai exact celor două nepoate ale

sale, Ioana şi Daniela, împătimite ale dansului sportiv, care

au cules de nenumărate ori lauri atât pe plan local, cât şi

naţional.

În prezenţa unor personalităţi locale şi culturale, dar

şi a numeroşi apropiaţi, Ioan Degău a avut luni prilej de

dublă sărbătoare, împlinirea vârstei de 75 de ani (născut la

7 octombrie 1937), precum şi lansarea unui nou volum, un

jurnal de familie, intitulat "Când mugurii de zbor dau în

floare". Despre conţinutul lucrării au vorbit, pe rând, Ioan

Laza, lector universitar la Facultatea de Jurnalism, istoricul

Viorel Faur, precum şi Miron Blaga, consilier în cadrul

Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea

Culturii Tradiţionale Bihor. "Cartea este o dedicaţie pentru

nepoatele domnului Degău, Ioana şi Daniela, practicante ale

dansului sportiv, cu rezultate demne de laudă. Este o

lucrare care evidenţiază efortul deosebit depus de eroinele

sale, care a încununat talentul lor. Pentru noi domnul Degău

este omul de aproape, omul dăruit semenilor şi mai ales

familiei", preciza Ioan Laza, în cuvântul său. La rândul său,

Miron Blaga i-a transmis celui care a ajuns să sărbătorească

trei sferturi de veac recunoştinţă pentru tot ce a făcut


432

pentru cultura bihoreană, fiind unul dintre cei mai

importanţi susţinători ai acesteia. "Volumul este un dar

minunat pentru noi, dar şi pentru cele două nepoate, două

valori sportive, dansatoare care au adus lauri pentru Bihor,

dar şi pentru România. Cartea nu s-a născut numai din

această dragoste, ci şi din altă perspectivă, aceea a

înţelegerii rolului muncii care trebuie să însoţească

talentul. Au demonstrat că talentul însoţit de muncă

realizează performanţă. O să descoperim aici o imensă

dragoste atât pentru nepoţi, cât şi pentru muncă, precum şi

sacrificiul părinţilor pentru a-şi susţine copiii. De

asemenea, vorbim din nou despre talentul care există în

inima Beiuşului, în clanul beiuşenilor, aşa cum ne place

nouă să-i spunem", afirma Miron Blaga. În ultimii 15 ani,

Ioan Degău a publicat peste 15 cărţi, cea mai importantă

fiind Monografia Beiuşului, o lucrare monumentală, unică

în analele monografismului românesc. "Oradea sau Bihorul

nu au o asemenea monografie, pentru că nu există liantul,

în cazul Beiuşului reprezentat de dl. Degău", mai afirma

Miron Blaga.


433

Sărbătoreşte Sfântul Ion cu o lansare de carte Veronica Bursaşiu

Fostul şef al Băncii Naţionale, sucursala Bihor, are un

mod inedit de a-şi marca zilele de naştere şi onomasticile.

Domnia sa şi-a făcut un obicei din a mai adăuga încă o carte

la zestrea culturală a Bihorului cu fiecare an când mai rupe

o filă în calendar. Se întâmplă şi de Sfântul Ion. Azi, 7

ianuarie a.c., la orele 14:00, la Hotel „Continental”, va avea

loc lansarea celui de-al doilea volum din antologia de studii

Crișana tradițională, un proiect inițiat și finanțat de Ioan

Degău, coordonatorul lucrării.

La Continental, de ziua numelui, cu Blaga Mihoc,

Viorel Faur şi Ioan Laza (7 ianuarie 2014).

Despre carte vor vorbi prof. univ. dr. Viorel Faur, Ioan

Laza, Blaga Mihoc, Ligia Mirișan. Primul voluml al cărţii a


434

fost lansat în octombrie, la Continental Forum Oradea, când

a avut loc un dublu eveniment: au fost lansate şi volumele

„A treia carte Cântecul de după cântec”, de Ioan Degău şi

Miron Blaga, reeditarea Oradea – Cetatea Bihor, străveche

vatră voievodală de Titus L. Roşu, şi sărbătorirea d-lui Ioan

Degău, la împlinirea frumoasei vârstei de 76 de ani.

Cu acest prilej va fi sărbătorit şi fostul şef al Băncii

Naţionale a României, sucursala Bihor, Ioan Degău, printr-

un spectacol folcloric la care își vor da concursul interpreții

Violeta Gherman, Andreea Pușcaș, Anca Pavel și Tania

Bodea, precum și Taraful din Ortiteag (Sorin Costea, Nelu

Rus, Gabriel Bodea, Marian Lascu și Sergiu Pelle).

Ioan Degău se numără printre puţinii oameni cu

potenţial financiar din Bihor, care au înţeles că investiţia în

cultură este o necesitate. Fostul director al BNR Bihor a

susţinut financiar apariţia unor cărţi, a căror costuri se

ridică la aproximativ 2 miliarde lei vechi. Ioan Degău este

iniţiatorul, finanţatorul şi coordonatorul principal al

monumentalului studiu monografic „Beiuşul şi lumea lui”, a

publicat, în trei volume Pagini din istoria BNR, Monografia

comunei Bunteşti, dacă ar fi să enumerăm doar câteva

dintre titlurile care l-au consacrat ca publicist.

Iremediabil îndrăgostit de cultură şi folclor, Ioan

Degău explică gestul său. „Am încercat să deschidem un

drum şi în acelaşi timp, să nu lăsăm uitarea să se depună

peste mesagerii cântecului românesc din Bihor, şi totodată,

poate cu îndreptăţire sau nu, să vă propunem atenţiei o

pleiadă de tinere talente, sugerându-le acestora calea

autenticităţii”.


435

Identitatea etno-culturală a bihorenilor Eugenia Paşca

Fostul director al sucursalei Bihor a BNR, Ioan Degău

a lansat, luni, cu ocazia zilei sale de naştere, la 76 de ani, trei

volume despre identitatea etno-culturală a bihorenilor şi

istoria Crişanei, apărute sub îngrijirea sa.

Evenimentul a avut loc la Hotel Continental Forum

Oradea şi a adunat personalităţi oficiale, invitaţi, scriitori,

oameni de cultură, prieteni apropiaţi pentru a participa la

lansarea celei de a treia cărţi – ‘Cântecul de după cântec’, de

Ioan Degău şi Miron Blaga, ‘Crişana tradiţională’, vol. I,

coordonator Ioan Degău şi reeditarea ‘Oradea – Cetatea

Bihor, străveche vatră voievodală’, de Titus L. Roşu.

‘Nu se poate împlini ceva trainic fără pasiune. Am

trecut de la bancă la cultură, pentru că vreau să lăsăm în

urma noastră dovezi care să vorbească despre frumoasa

Ţară a Beiuşului, ce are o cultură foarte veche, începând cu

episcopul Pavel, cu Samuil Vulcan, cel care a construit liceul

ce a dat ţării 13 academicieni’, a declarat, pentru

AGERPRES, Ioan Degău.

Născut pe 7 octombrie 1937, în Bunteşti, Bihor,

absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti,

multă vreme director al agenţiei Beiuş a BNR şi al

sucursalei Bihor a BNR, Ioan Degău ,,nu şi-a tăiat rădăcinile

cu vatra de obârşie’, purtând mereu cu sine aspiraţia spre

studiu şi muncă în slujba comunităţii, seriozitatea, buna

credinţă şi generozitatea omului de la ţară.

Astfel cu a treia carte despre folclorul bihorean

‘Cântecul de după cântec’ se completează, în 367 de pagini!,


436

celelate două volume, la fel de voluminoase, cu cei care şi-

au dedicat mare parte din viaţă folclorului, muzicii

populare bihorene. Cuprinde tinerii interpreţi de muzică

populară afirmaţi în ultimii trei-patru ani, alte personalităţi

muzicale ‘pierdute’ din vedere în primele două volume şi o

sumedenie de instrumentişti, mai ales tineri. Per ansamblu,

cele trei volume, la editura Primus, conţin prezentarea a

200 de solişti vocali de muzică populară şi tot cam 200 de

instrumentişti, atât profesionişti, cât şi amatori.

‘Cu aceasta nu se încheie lucrarea de prezentare a

folcloriştilor bihoreni, pentru că mai avem în jur de 50 de

solişti şi alţi instrumentişi, astfel că e posibil ca peste un an

să ne revedem pentru a patra carte’, a declarat autorul

Miron Blaga.

Cărţile au fost prezentate de prof. univ. dr. Viorel

Faur, prof. dr. Ligia Mirişan, director al Bibliotecii judeţene

‘Gheorghe Şincai’ din Oradea şi istoricul dr. Blaga Mihoc.

După ce a publicat peste zece cărţi de istorie bancară,

monografii şi culegeri de folclor, între care şi monumentala

,,Beiuşul şi lumea lui’ (patru volume, în circa patru mii de

pagini), lucrare unică în literatura de specialitate

românească, Ioan Degău se consideră ‘oarecum mulţumit’.

De altfel, Ioan Degău a sponsorizat şi susţinut apariţia şi

debutul unor scriitori orădeni, precum şi a unora din

diaspora românească, a unor biserici şi aşezăminte

culturale, dovedindu-se, prin devoţiune şi generozitate, un

adevărat Mecena bihorean.


437

Cap de listă: Ioan Degău Veronica Bursaşiu

Dacă s-ar fi dat o lege a mecenatului, Ioan Degău ar fi

fost, fără îndoială, cap de listă. Consideraţia aparţine

directorului Bibliotecii Judeţene Ligia Mirişan, unul dintre

invitaţii de onoare ai fostului director al sucursalei Băncii

Naţionale, Ioan Degău. Din declaraţiile celor prezenţi, Ioan

Degău a investit aproximativ 5 miliarde lei vechi în apariţia

unor cărţi, dar şi în munca scriitorilor. Reeditarea

volumului lui Titus Roşu „Oradea-Cetatea Bihor, străveche

viaţă voievodală” e cea mai recentă mărturie în acest sens.

Acasă la profesorul şi istoricul Titus Roşu (16 martie 1999).

Prefectul de Bihor, Claudiu Pop, finanţişti, bancheri,

oameni de cultură, personalităţi cu care Ioan Degău a

interferat de-a lungul timpului au participat la sărbătoarea

organizată cu prilejul aniversării a 76 de ani, dar şi pentru

a marca lansarea a două noi volume „Crişana tradiţională.


438

Pagini de etnografie, dialectologie şi folclor” şi „Cântecul de

după cântec”, volumul al III-lea. Evenimentul a avut loc la

Forum Continental.

În această zi nu putea să nu fie prezent la aniversarea

lui Ioan Degău, omul alături de care a scris o adevărată

epopee a folclorului din zona Bihorului, Miron Blaga. Acesta

a mărturisit că Ioan Degău este „un om între oameni şi

pentru oameni, singurul om adevărat pe care l-am cunoscut

în zona de vest a ţării. Şi când spun asta, o spun cu toată

responsabilitatea”. Istoricul Viorel Faur, istoricul Mihoc

Blaga, avocatul şi scriitorul Paşcu Balaci au vorbit despre

personalitatea şi operele celui care, printre altele, a dat

Beiuşului „cea mai completă monografie realizată în

România, aşa cum nici Bucureştiul nu are, monumentalul

studiu «Beiuşul şi lumea lui»”.

Profesorul Viorel Faur, rostind câteva cuvinte la lansarea

cărţii Cântecul de după cântec (Hotel Continental, 7

octombrie 2013).


439

În „Cântecul de după cântec”, autorii Ioan Degău şi

Miron Blaga au încercat să lase posterităţii „imaginea unor

artişti care s-au dedicat folclorului şi muzicii populare,

contribuind, prin activitatea lor, la conservarea identităţii

culturale din zona Bihorului”. Cea de-a treia carte «Cântecul

de după cântec» este o completare, cu peste 50 de nume, la

primele două. „Lipsesc, desigur, încă vreo 50, pentru ca

panorama să fi fost completă. Sperăm că se vor găsi, în

viitorul mai apropiat sau îndepărtat, alţi iubitori ai culturii

tradiţionale care să amplifice şi să sistematizeze demersul

nostru”, este speranţa şi dorinţa autorilor, exprimată în

preambulul cărţii. „Acest cântec de după cântec este o

fantasmă care deschide orizonturi şi închide un mod de a

exista al omului în univers. Este un joc de lumini şi umbre

care ne urmăreşte dincolo de sunet şi sens, întemeindu-se

şi dând rost firii, ispitindu-ne apoi cu nelimitatul

universului”, explică autorii. Din partea Fundaţiei Pro

România Europeană, fostul decan al Facultăţii de Arte,

sculptorul Cornel Durgheu i-a înmânat omului zilei o

diplomă de excelenţă, ca recunoştinţă pentru faptul că a

cultivat cu fidelitate valorile naţionale.


440

Ioan Degău, un om care sfinţeşte locul Loredana Ionaş

Cei mai importanţi reprezentanţi ai vieţii economice,

culturale şi politice bihorene s-au reunit luni, la Hotel

Continental, pentru a-l sărbători pe Ioan Degău, la

împlinirea frumoasei vârste de 76 de ani. Evenimentul

aniversar s-a îmbinat armonios cu lansarea volumelor

"Crişana tradiţională. Pagini de etnografie, dialectologie şi

folclor", volumul I, coordonator Ioan Degău, şi "Cântecul de

după cântec", volumul III, de Ioan Degău şi Miron Blaga.

Cuvinte elogioase la adresa sărbătoritului au avut

Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe

Şincai", prefectul Claudiu Pop, istoricul Blaga Mihoc, poetul

şi publicistul Miron Blaga, dramaturgul Paşcu Balaci şi

istoricul Viorel Faur, moderatorul evenimentului. "Sunt

onorat să particip la această manifestare care reprezintă

mult pentru Ţara Bihorului. Faptul că aniversarea dvs. se

îmbină armonios cu aceste lansări de cărţi este un

eveniment cu atât mai fericit. Vă felicit domnule Degău şi vă

urez multă putere de muncă!", a spus prefectul Claudiu Pop

în cadrul manifestării. Pentru Ligia Mirişan, directoarea

Bibliotecii Judeţene, evenimentul a fost unul cu atât mai

emoţionant cu cât a coincis cu împlinirea a opt ani de când

a venit la Oradea ca director al Direcţiei pentru Cultură. "De

opt ani de când sunt aici, am dezvoltat un ataşament

deosebit faţă de acest loc binecuvântat. Domnul Degău face

parte din categoria oamenilor care ştiu să sfinţească locul.

Îi mulţumim atât domniei sale, cât şi domnului Miron Blaga,

pentru că au pus umărul la naşterea acestor cărţi", a spus


441

Ligia Mirişan. La rândul său, istoricul Blaga Mihoc le-a

mărturisit celor prezenţi că îl cunoaşte pe Ioan Degău de

aproximativ 50 de ani şi că are două calităţi care îl

reprezintă: faptul că ştie să-şi aleagă bine colaboratorii şi că

se ţine întotdeauna de cuvânt. "Obişnuieşte chiar să-şi

noteze pe hârtie şirul angajamentelor faţă de prieteni", a

mai spus Blaga Mihoc. La final, poetul şi publicistul Miron

Blaga a avut plăcuta misiune de a prezenţa cele două cărţi,

apărute la Editura Primus. De asemenea, sculptorul Cornel

Durgeu i-a înmânat sărbătoritului o diplomă de excelenţă

din partea Asociaţiei Pro România Europeană, precum şi o

legitimaţie de membru de onoare al asociaţiei.

Ioan Degău s-a născut la 7 octombrie 1937, în

Bunteşti, Bihor, fiind absolvent al Academiei de Ştiinţe

Economice Bucureşti, multă vreme director al agenţiei

Beiuş a BNR şi al sucursalei Bihor a BNR etc. În prezent, este

director al Creditcoop Oradea. Cum spunea regretatul

Viorel Horj, Ioan Degău "nu şi-a tăiat rădăcinile cu vatra de

obârşie", purtând mereu cu sine aspiraţia spre studiu şi

muncă în slujba comunităţii, seriozitatea, buna credinţă şi

generozitatea omului de la ţară. A publicat peste zece cărţi

de istorie bancară, monografii şi culegeri de folclor, între

care şi monumentala "Beiuşul şi lumea lui" (patru volume,

circa patru mii de pagini), lucrare unică în literatura de

specialitate românească. De altfel domnia sa a sponsorizat

şi susţinut apariţia şi debutul unor scriitori orădeni,

precum şi a unora din diaspora românească, a unor biserici

şi aşezăminte culturale, dovedindu-se, prin devoţiune şi

generozitate, un adevărat Mecena bihorean.


442

Crişana tradiţională Smaranda Chişbora

Bihoreanul Ioan Degău, fost director al sucursalei

judeţene a BNR şi director al Agenţiei Oradea a Creditcoop

, a lansat, marţi, la Hotelul Continental, în atmosferă de

sărbătoare, cel de-al doilea volum al antologiei de studii

"Crişana tradiţională", care prezintă părţi din etnografia,

istoria, dialectologia şi folclorul acestei zone.

Ioan Degău a fost coordonatorul lucrării, finanţatorul

proiectului şi co-autor alături de Adrian Apan, Alin Iulian

Blaj, Miron Blaga, Octavian Blaga, Aurelia-Florina Dumiter,

Alexandru Pele, Monica Maria Porcar şi Titus L. Roşu.

La Continental, cu ocazia zilei de naştere a dlui Ioan

Degău, în 7 octombrie 2014, cântă Aurel Moţ (la taragot),

Florica Zaha (voce) şi Ionuţ Crişan (saxofon).

La evenimentul de lansare au fost invitaţi să participe

mai mulţi colaboratori şi apropiaţi ai lui Ioan Degău, iar, de

la prezidiu, despre volum şi coordonatorul lui, au vorbit

profesorul de jurnalism Ioan Laza, directorul Bibliotecii


443

Judeţene, Ligia Mirişan, Miron Blaga, consultant artistic al

Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea

Culturii Tradiţionale, istoricul Blaga Mihoc şi scriitorul

Paşcu Balaci.

"Satul va rămâne elementul definitoriu pentru

spiritualitatea românească. Studiile din acest volum se

axează în special pe familie, pe portul şi pe arhitectura din

Crişana tradiţională. Volumul poate fi aprofundat şi de

profani, căci dincolo de unele elemente pur ştiinţifice, se

adresează tuturor", a spus Miron Blaga, unul dintre autori.

În schimb, istoricul Blaga Mihoc s-a referit la volumul

"Crişana tradiţională" ca fiind un "manifest pentru

sprijinirea tradiţiei şi a limbii române, atât de asaltată în

ultimul timp de anglicisme", iar scriitorul Paşcu Balaci a

subliniat faptul că "singurul brand pe care România îl poate

prezenta acum în lume este satul românesc".

Lansarea celui de-al doilea volum al antologiei despre

a avut loc într-o atmosferă de sărbătoare, având în vedere

şi faptul că Ioan Degău şi-a celebrat onomastica. După

prezentări, invitaţii au ascultat muzică populară.

Din "Crişana tradiţională II", volum apărut la editura

Primus, cititorii pot afla, de exemplu, despre "Spaţiul

familial ţărănesc din Bunteşti", capitol semnat de Ioan

Degău, "Textile tradiţionale de pe Crişul Repede - Barcău.

Piese vestimentare, de uz casnic şi de ornament" (Miron

Blaga), "Lexicul îmbrăcăminţii şi al industriei casnice din

Valea Iadului" (Miron Blaga, Octavian Blaga) ori despre

"Distrugerea agriculturii tradiţionale: întovărăşiri şi

gospodărie agricolă colectivă Peştiş 1945-1962" (Ioan

Degău, Adrian Apan).


444

Ioan Degău a mai „botezat” o carte Veronica Bursaşiu

Crişana tradiţională este un proiect propus şi finanţat

de Ioan Degău şi asumat de Societatea cultural-ştiinţifică

Adsumus.

„Oameni dragi sufletului” fostului şef al BNR, aşa cum

sublinia lordul presei orădene, domnul Ioan Laza, au fost

alături de fostul şef al BNR, Ioan Degău, la onomastică, dar

şi la lansarea celui de-al doilea volum din Crişana

tradiţională. „Continuăm seria Crişana tradiţională, un

proiect integrator de cultură ţărănească din zona

etnografică Crişana, care-şi propune să producă măcar

anual o apariţie editorială”, a spus scriitorul Miron Blaga. Se

pare însă că aşteptările specialiştilor, ale bihorenilor, vor fi

depăşite, deoarece Ioan Degău a anunţat că cel de-al treilea

volum va fi lansat pe 7 octombrie 2014, atunci când domnia

sa va împlini 77 de ani. „Dincolo de conţinutul arhivistic şi

documentar evident, Crişana tradiţională se adresează

întreprinzătorilor din industriile culturale şi turistice,

autorităţilor judeţene şi locale, activiştilor din sfera

educaţiei, de ce nu şi interpreţilor de muzică populară sau

conducătorilor de ansambluri folclorice. Demersul nostru

poate fi citit, aşadar şi ca îndrumar de către utilizatorii de

scenă sau de consum ai culturii ţărăneşti; desigur, de către

cei care înţeleg să ţină aproape de autentic”, explică Miron

Blaga. Cartea s-a născut, ca şi precedentele colaborări,

dintr-un ataşament profund la mentalul ţărănesc

tradiţional, care, consideră redactorii seriei editoriale

Crişana tradiţională „a făcut cu putinţă să se ivească în lume


445

cultura şi civilizaţia tradiţională”. În condiţiile în care satul

românesc, când satele din Crişana, se află într-o tranziţie

profundă, doar nostalgia după realităţile tradiţionale nu

poate fi, totuşi, productivă. „A scrie despre societatea

ţărănească tradiţională- a o descrie şi a o rescrie-, a-i reliefa

unicitatea şi valoarea, a căuta într-însa sâmburii pentru o

renaştere cultural-spirituală românească şi, de ce nu,

europeană, înseamnă, implicit, a adopta o atitudine

naţională, pentru o cultură cu consecinţe. Un naţionalism-

fie şi când e doar de gală-, atât de deranjant pentru pretinşii

diriguitori culturali ai zilei, aflaţi într-o continuă alergătură

minoră după sincronisme”, spune Miron Blaga. În sarcina

cercetătorilor de azi este să continue, înregistreze,

conserve şi popularizeze resturile de cultură populară

tradiţională care „nu mai au impactul şi influenţa

educaţionale pe care le aveau tradiţiile şi obiceiurile în

perioada anterioară celui de-al Doilea Război Mondial, de la

ceremonial, de la fapt de viaţă sau norme de comportare,

obiceiurile se îndreaptă spre spectacol, spre producţia de

scenă, devenind inutile în funcţionalitatea ruralului

contemporan”, se arată în capitolul ce asigură interfaţa

volumului „Un suflet cu predicatele la trecut”. Istoricul

Mihoc Blaga a vorbit despre personalitatea sărbătoritului,

ferindu-se să-i aducă prea multe laude, deoarece Ioan

Degău este un om al faptelor, care nu agrează, în sine, ideea

de a fi lăudat. Mihoc Blaga a parafrazat un citat din „Bunul

simţ ca paradox” a lui Alexandru (Alecu) Paleologu,

afirmând că profilul celui lăudat se disipează atunci când

laudele sunt prea multe. „Platon spunea că finanţiştii

trebuie aruncaţi din cetate. Am convingerea că dacă l-ar fi


446

cunoscut pe domnul Degău, Platon nu ar fi vrut să-l dea

afară din cetate. Ioan Degau, din dragoste pentru limba

română şi istoria poporului român, a sprijinit, atât

materialiceşte, cât şi spiritual, apariţii editoriale în

domeniu”, a spus istoricul Mihoc Blaga.

La Beiuş, în 7 ianuarie 2008.

Satul tradiţional, brand

La rândul său, profesorul şi jurnalistul Ioan Laza a

spus că fără doar şi poate Ioan Degău ştie preţul investiţiei

în cultură şi este un adevărat model de Mecena. La rândul

său, dar nu în cele din urmă, domana Ligia Mirişan,

directorul Bibliotecii Judeţene a subliniat că: „de fiecare

dată, de ziua numelui său, Ioan Degău «botează» o carte. O

carte de dialectologie, etnografie şi folclor. Întoarcerea la

lumea satului este minunată, iar pentru mine este şi

emoţionantă, deoarece rădăcinile mele paterne sunt din


447

Chioag şi mă emoţionez de fiecare dată când vorbesc de

tatăl meu care a reuşit să facă om din mine. Minunatul şi

extraordinarul efort depus de domnul Degău şi echipa de

cercetători care au contribuit la această carte va rămâne

mărturie că obârşiile niciodată nu le putea trăda”. În acelaşi

context al tradiţiilor a vorbit şi avocatul şi scriitorul Paşcu

Balaci, în a cărui opinie brandul de ţară al României este

satul tradiţional românesc, dovadă fiind şi faptul că

moştenitorul Coroanei britanice, Prinţul Charles, a adoptat

deja mai multe sate româneşti. Paşcu Balaci a mărturisit

apoi că s-a inspirat din cartea lui Ioan Degău, „Beiuşul şi

oamenii lui”, pentru a scrie o piesă de teatru care îi va avea

ca eroi pe avocaţii -martiri Ciordaş şi Bolcaş, piesă de teatru

ocazionată de faptul că anul acesta se împlinesc 100 de ani

de la Primul Război Mondial. De la onomastica lui Ioan

Degău nu a lipsit familia. Un cadou care l-a uns la suflet pe

sărbătorit a venit din partea nepoatei sale, designerul Ioana

Degău. „La mulţi ani!»


448

Autorul Crișanei tradiționale și-a făcut

biserică Veronica Bursaşiu

Ioan Degău nu se mărgineşte doar la a scrie despre

cultură şi tradiţii locale. Recent, fostul director al Băncii

Naţionale, Ioan Degău, şi-a văzut visul cu ochii. A construit

o biserică în curtea firmei pe care o gestionează împreună

cu familia în Beiuş.

Biserica construită de Ioan Degău (1 august 2014).


449

„Am făcut acest lucru conştient că, dacă Dumnezeu

mi-a dat mie şi familiei mele, trebuie să dăruim şi noi ceva,

cât de puţin, neamului, ţării, oamenilor din jurul nostru,

viitorului. De aceea am ridicat o biserică în incinta societăţii

noastre din Beiuş, de aceea înălţăm şi o casă tradiţională

românească în acelaşi loc, de aceea vom realiza şi un muzeu

etnografic tot acolo”, mărturisea Ioan Degau.

Târgurile, locul unde olarul din Leleşti se întâlnea aici

cu lădarul din Budureasa, ajută la înţelegerea fenomenului

de perpetuare a tradiţei în timp. De la aceste premise a

pornit Ioan Degău când a scris noul volum care tratează

dintr-o nouă perspectivă tradiţiile din Crişana.

„Satele beiuşene, rânduite ca mărgelele de-a lungul

Crişului Negru..., au gravitat de secole în jurul oraşului

Beiuş. Ceea ce le polarizează aici, ca structură economică,

este vestitul târg al Binşului, unde ţăranii din zonă vând,

cumpără, schimbă produse. Olarul din Leleşti se întâlnea

aici cu lădarul din Budureasa, faurul din Vărzari, cu vărarul

din Şuşti, cojocarul din Delani, cu morarul din Pociovelişte,

sumănarul din Roşia, cu chiujerul din Bunteşti, adăugând

târgului, pe lângă destinaţia strict economică, valenţe

artistico-educative şi de comunicare”, explică Ioan Degău în

cartea „Crişana tradiţională. Pagini de etnografie,

dialectologie şi folclor”, lansată la împlinirea a 77 de ani.

Sumănarii, cojocarii, dulgherii, constructorii de case de

lemn şi cusăt oarele şi ţesătoarele au pagini special dedicate

în carte. „Horje Ioan a Doliimi, cu fruntea sa înaltă şi faţa

brăzdată de riduri, împreună cu Dolina, soţia lui, erau

meşteri pricepuţi din Bunteşti, în confecţionarea

sumanelor, sumăniţelor şi altor haine. La fel, Turcan Floare


450

a Surdului şi Pasca Maria a Vilii”. Atât cojoacele, cât şi

sumanele purtau însemnele heraldice, specifice fiecărei văi

sau zone, iar în târgul Beiuşului recunoşteai oamenii după

suman sau cojoc din ce zonă erau. Cojoacele aveau pe spate

desenate miturile fertilităţii şi fecundităţii.

„Şi pentru că cei din Bunteşti nu au uitat niciodată că

aparţin naţiunii române, la subţioară, aproape de inimă, au

purtat o frunză cu tricolorul românesc, ascunsă de poliţiştii

maghiari, înainte de Marea Unire, şi aceasta era dovada

afirmării demnităţii româneşti. Iată câteva nume. Degău

Florica a Platogului din Bunteşti, Popa Maria tot a

Platogului şi Mihuţa Marta din Poenii de Jos, Pavel Măria

din Poienii de Sus, Todica Silvia din Leleşti, Popa Saveta din

Săud şi Mihuţa Saveta a Ursului din Poienii de Jos”, scrie

Ioan Degău.

Schiţa bisericii construită de Ioan Degău la Beiuş,

realizată de părintele Gherontie.


451

Autorul nu ocoleşte nici interiorul caselor ţărăneşti,

care ne surprinde cu frumuseţea mobilierului, în special al

lăzilor de zestre şi al scaunelor cioplite. ,,Pe tipul scaunelor

mici cu spătar înalt, întâlnite în Ferice, motivul soarelui

apare sub formă de rozete şi vârtej”, remarcă autorul. Până

nu demult, satul Leleşti a rămas ultima redută a olăritului.

Olarul Mortan Traian i-a mărturisit lui Ioan Degău că

„trebuie să ştii să faci oale de mic, ca acest meşteşug

instinctiv să-ţi intre în sânge”. Acum „roata olarului este

părăsită şi abandonată prin podurile oamenilor de multe,

chiar foarte multe decenii. Un cuptor de ars oale nu se mai

găseşte în zonă. Ultimul a fost în gospodăria lui Avram

Pirtea, băiatul Maiorului, care se numea tot aşa, şi se pare

că acesta a fost ultimul olar veritabil din Leleşti”. Cartea

abordează, sub semnătura lui Miron Blaga şi a lui Octavian

Blaga „Graiul Crişan din Remeţi: fonetică, morfosintaxă,

lexic”, Alin Iulian Bălaj scrie despre „Resursele tradiţionale

ale satului Leheceni”, Maria Bocşe, Ana Marossy şi Ioan

Degău prezintă „Medicina populară, ocupaţie specializată a

satului Poienii de Jos”. „Ceişoara, între tradiţional şi

modern” este un studiu realizat de Viorica Jurcuţ, Paul

Petru, Edita Herţea şi Augustin Zghibolţ, iar Viorel Faur,

Dumitru Cluciu şi Ioan Degău încearcă să surprindă Stâna

de Vale din perspectiva legendei şi a istoriei. Petru Mişcol

aduce în atenţie „Norocul în folclorul literar de pe Valea

Bistrei”, iar Maria Monica Porcar descrie mecanismele

modernizării instituţiei familiale rurale.


452

Speranţa, însă, nu moare... Blaga Mihoc

Sunt oameni înstăriţi în România, dar

puţini dintre dânşii acceptă să sacrifice din

avutul lor pentru cauza nobilă a culturii,

pentru sprijinirea autorilor de cărți; între

aceştia din urmă se numără şi cunoscutul

finanţist bihorean Ioan Degău. El s-a

îndătinat, deja, de câteva decenii, să sprijine actul de

cultură, cu bani din avutul propriu, deşi acesta din urmă nu

se ridică, poate, la cel al altora, cu averi fabuloase care nu

sunt dispuşi să finanţeze activităţile culturale, ci mai

degrabă, de exemplu, îi cheltuie în rezervaţii speciale,

crescând animale sălbatice, nu din dragoste pentru acestea,

ci doar pentru a le putea vâna, în atmosferă sărbătorească,

însoţiţi de o protipendadă alcătuită din inşi infatuaţi şi, în

contrast cu fastul vestimentar, cu aspect voinicesc, laşi şi

plini de cruzime. Prietenul Ioan Degău, care împlineşte

zilele acestea venerabila vârstă de 77 de ani, o vârstă mică,

dacă ne gândim la fabuloasele vârste ale patriarhilor, măcar

la cea a unor locuitori ai satului Leheceni, din secolul al

XVII-lea, renumiţi pentru longevitatea lor; un om încă

falnic, şi deci în plină putere de muncă, anagajat într-un şir

nesfârşit de activităţi mecenatiste, în care a cheltuie enorm,

cu folos desigur, căci a realizat şi tipărit, singur sau cu alţii

la un loc, între altele, patru cuprinzătoare volume intitulate

generic Beiuşul şi lumea lui, trei despre Banca Naţională a

României, trei cu titlul Cântecul de după cântec, una despre


453

istoria comunei Peştiş, două cu titlul Crişana tradiţională,

două despre istoria comunei Bunteşti etc. etc.

Blaga Mihoc, alături de Ioan Degău, audiind discursul

Ligiei Mirişan (Continental, 7 octombrie 2014).

Cel care doar priveşte aceste cărţi va rămâne uimit de

prodigiozitatea prezenţei lor editoriale, iar dacă le şi

răsfoieşte, va fi impresionat în primul rând de numărul şi

distincţia celor ce, alături de Ioan Degău, au scris în ele.

Deducem de aici că o calitate aparte a celui amintit este

aceea de a-şi alege colaboratorii, selectaţi cu pricepere şi

simţ de răspundere dintre cei mai buni specialişti ai

domeniului, în care se încadrează fiecare dintre lucrările

scrise împreună cu aceştia şi tipărite pe cheltuiala sa, sau

numai de el însuşi. Şi acestea din urmă, lucrările proprii,

adică, ne arată că Ioan Degău este un specialist de elită în

domeniul financiaro-economic şi, în complementaritatea

acestuia, un diletant sublim în alte domenii, în sensul

benign al noţiunii, familiarizat cu istoria, cu literatura, cu


454

folclorul. El a plătit, din propriul buzunar, cum se spune, nu

doar preţul enorm al cărţilor de mai sus - în cifră de vreo

două miliarde de lei vechi ci, cu largheţe, şi munca de

scriitori a colaboratorilor, ceea ce pe subsemnatul, un

modest, dar vechi istoric, sprijinit fiind să-şi acopere doar

cheltuiala cu tiparul cărţilor sale, neprimind niciodată

vreun drept de autor, l-a impresionat foarte mult.

Aş remarca aici, aşezându-mă, cred, în limitele

adevărului, altă calitate a lui Ioan Degău, aceea că se ţine

întotdeauna de cuvânt, deşi

trăieşte, figurat spus, vorba

celebrului avocat Clemenceau, din

nu mai puţin celebrulul proces al

afacerii Strosberg, la porţile

Orientului, unde totul se trece cu

vederea, neluându-se nimic în

serios. El îşi notează, pe hârtie

desigur, nu doar în minte, şirul

angajamentelor faţă de prieteni, pe

care cu bunăvoinţă şi le asumă şi le

îndeplineşte aproape întotdeauna,

atunci când se pot îndeplini, încât,

cunoscându-l de mai bine de 50 de

ani, mi se pare că se trage din

stirpea popoarelor germanice,

acelea obişnuite a trăi în umbra

eticii protestante, definite de

cunoscutul filosof Max Weber, şi nu

din cea a urmaşilor lui Traian şi Decebal, dedaţi nu numai

să fie plăsmuitori de opere literare artistice nemuritoare

Blaga Mihoc, vorbind la ziua de naştere a lui Ioan Degău (5 octombrie 2007).


455

sau să admire, vorba lui Immanuil Kant, cerul înstelat

deasupra lor, ci, din nefericire, uneori să se abandoneze

nepăsării mioritice, abstraşi cu totul din realitatea aspră a

lumii.

Să meargă cineva să-l vadă pe Ioan Degău (şi eu am

mers de multe ori), cum îşi organizează, respectiv conduce

afacerile, şi va ajunge la concluzia enunţată mai sus. Acolo,

în fieful său, există ordine, rigoare, punctualitate, disciplină,

ritm şi rapiditate. Nu se amână niciodată nimic, se

munceşte sistematic, dar nu istovitor, iar răsplata pentru

actanţi este pe măsură.

Cu Blaga Mihoc, la lansarea volumului al patrulea al

seriei Crişana Tradiţională (Continental, 7 ianuarie 2015).

Ioan Degău seamănă mult cu cunoscutul boier

basarabean Vasile Stroiescu (1845-1926), prin activităţile

sale de mecenat, căruia au a-i purta recunoştinţă o mulţime

de oameni, între care se numără, în primul rând, cei

sprijiniţi să-şi publice cărţile. Pentru acoperirea preţului de


456

tipar al acestora finanţistul bihorean a cheltuit, după cum

mi-a mărturisit zilele trecute, sute de milioane de lei vechi.

Eu personal l-am asemuit, mutatis mutandis, cu

badea George Pop de Băseşti (1835-1919), cel care, în

perioada 1875-1900 acorda elevilor şi dascălilor din

actuala zonă de sud-vest a Maramureşului numeroase

burse sau ajutoare în bani şi natură, iar tipăritorilor de cărţi

româneşti fonduri băneşti cu nemiluita.

Astăzi, din păcate, acţiunile de acest fel sunt tot mai

rare, cum tot mai rari sunt cumpărătorii de cărţi şi, din

nefericire, şi cititorii acestora. Speranţa, însă, nu moare

când încă există oameni ca domnul Ioan Degău.


457

Un nou volum din Crişana tradiţională Crina Dobocan

Valorile culturii populare tradiţionale din zona

Crişanei au fost puse în circuit literar. Al patrulea volum din

seria „Crişana tradiţională” a fost lansat, miercuri, la Hotel

Continental Oradea într-un cadru extrem de prietenos şi

elegant. Amfitrionul evenimentului a fost poetul Miron

Blaga.

„Crişana tradiţională” este un proiect integrator de

cultură ţărănească din zona etnografică Crişana, care îşi

propune să editeze măcar anual o apariţie editorială.

Proiectul a fost demarat şi este susţinut de economistul

Ioan Degău. Seria editorială reuneşte studii şi articole în

temă, unele publicate în reviste şi periodice, altele

constituindu-se capitole în monografii regionale, zonale

sau locale, dar şi cercetări care văd în premieră lumina

tiparului, unele noi, altele din varii arhive.

Volumul IV din „Crişana tradiţională” - „Crişana

tradiţională, IV – Pagini de etnografie, istorie şi folclor” este

coordonat de Ioan Degău şi cuprinde capitole semnate de

profesorii şi oamenii de cultură: Viorel Faur, Miron Blaga,

Octavian Blaga, Vasile Todincă, Constantin Costea, Petru

Bona, Lucilia Georgescu şi Maria Berindea.

Despre volum au vorbit coordonatorul Ioan Degău,

profesorul Blaga Mihoc, prof. Ligia Mirişan, avocatul Paşcu

Balaci, prof. Vasile Todincă, dar şi omul de cultură Miron

Blaga.

„Valorile culturii tradiţionale sunt pe cale de

dispariţie. Cuprinderea lor în filele unor cărţi e absolut


458

necesară. Ioan Degău s-a ocupat de lucrări de specialitate,

în calitate de economist, s-a ocupat de bunul mers al banilor

şi a scris cărţi din viaţa financiară, a sponsorizat cărţi

despre istoria acestor locuri, pot spune cu sume colosale”,

a spus profesorul Blaga Mihoc la lansarea de ieri.

Totodată, Blaga Mihoc a creionat şi personalitatea

coordonatorului lucrării, prezentându-l ca pe un om

apreciat, echilibrat, calm şi senin, iar prezenţa unui număr

considerabil de persoane la eveniment a confirmat cele

evidenţiate de cunoscutul cercetător orădean.

Prof. Ligia Mirişan l-a prezentat pe Ioan Degău ca pe

un om-eveniment.

„Ce poate să ne eternizeze pe noi decât o carte? Prin

această carte, dedicată acestei zone tradiţionale, Ioan

Degău a creat un eveniment, în cadrul căruia a adunat

specialişti şi prieteni care au dedicat file minunatei zone a

Crişanei”, a afirmat Ligia Mirişan.

Avocatul Paşcu Balaci, consătean al coordonatorului

lucrării, a afirmat că volumul lansat are menirea de a

configura acest spaţiu cultural al Crişanei şi că este o

completare a celorlalte care au apărut deja. La final,

avocatul i-a închinat lui Ioan Degău un sonet din lucrarea

„Măreşte suflete al meu pe Domnul”, întrucât lansarea a

coincis cu ziua numelui acestuia.


459

Ioan Degău, ctitor de biserică, scriitor,

bancher Veronica Bursaşiu

A publicat peste 20 de cărţi. Despre opera

monumentală „Beiuşul şi lumea lui”, specialiştii spun că ar

trebui să primească premiul Academiei Române. A fost

director al Băncii Naţionale, Sucursala Oradea. A ajuns, aşa

cum remarca Blaga Mihoc, „într-o postură materială

deosebită, dar a rămas acelaşi om generos, simplu, popular,

cu empatie faţă de cei din jur”. Un om „cu comportament de

neam: care s-a ţinut întotdeauna de cuvânt”. A fost

comparat de către Blaga Mihoc cu George Pop de Băseşti,

care a investit sume mari în activităţile culturale, de

profesorul universitar Mihai Drecin cu marele său înaintaş

din Ţara Beiuşului, Partenie Cosma. Dincolo de toate

acestea, aşa cum spunea directorul Bibliotecii Judeţene,

Ligia Mirişan, lui Ioan Degău i se potriveşte cel mai bine

aforismul care spune că „omul cel mai fericit este acela care

face fericiţi cei mai mulţi oameni”. Ioan Degăul este omul

care a înţeles că cel mai important în viaţă este să fii om, să-

ţi facă plăcere să faci altora plăceri. De aceea, probabil cel

mai mare capital al lui Ioan Degău este simpatia de care se

bucură în rândul celor care îl cunosc. Proba recunoştinţei

pentru sprijinul pe care l-a acordat culturii şi tradiţiilor din

Bihor au făcut-o oamenii de cultură prezenţi la cea de-a 77-

a aniversare a celui supranumit „Mecena de Bihor”, Ioan

Degău.


460

La Continental, lansarea In Honorem Ioan Degău şi Crişana

Tradiţională, vol. III (7 octombrie 2014).

Excelenţa Sa, Degău

Evenimentul a avut loc la Hotel Forum Continental,

iar alături de familie, prieteni, bancheri, oameni de cultură,

interpreţi, ziarişti, la eveniment a participat un invitat

surpriză: nimeni alta decât diriginta sărbătoritului, doamna

Maria Cincă. Aşa cum ne-a obişnuit, Ioan Degău îşi

marchează aniversarea prin lansarea de cărţi. De această

dată a lansat trei cărţi: In honorem Ioan Degău (volum

omagial îngrijit de prof. univ. dr. Antonio Faur), Crişana

tradiţională, III (coordonator: Ioan Degău) şi Miron Blaga,

Cineva cândva… (versuri, Cuvânt înainte de Ioan Degău).

Despre sărbătorit şi cărţi au vorbit prefectul judeţului,

Claudiu Pop, prof. univ. dr. Viorel Faur, prof. univ. dr. Mihai

Drecin, prof. univ. dr. Ion Zainea, prof. univ. dr. Blaga Mihoc,

prof. univ. dr. Antonio Faur, prof. Ligia-Antonia Mirişan, dr.

Paşcu Balaci. Moderatorul manifestării a fost şi de această

dată lect. univ. dr. Ioan Laza. Tot cu acest prilej, în semn de


461

aleasă preţuire pentru sărbătorit, Taraful „La obârşii, la

izvor din Oradea, soliştii de muzică populară Violeta

Gherman, Adrian Moţ, Andree Puşcaş şi Andreea Codrean,

precum şi maestrul taragotului Aurel Moţ, au oferit un regal

folcloric. „Ţin să vă mulţumesc tuturor pentru prezenţa la

acest eveniment aniversar şi, implicit, la lansarea acestui

nou set de cărţi, între care, cea omagială, pot să spun că m-

a emoţionat profund. Le sunt recunoscător autorilor, ca şi

colaboratorilor mei, dar vă sunt recunoscător şi

dumneavoastră pentru că sunteţi aici şi luaţi parte la un

moment important din viaţa mea. S-au spus aici lucruri

foarte frumoase despre mine şi despre activitatea mea, în

special cea dedicată culturii, scrisului, bucuriei de a trăi şi

trudi în orizontul culturii tradiţionale şi vă mulţumesc”, a

spus sărbătoritul. Ioan Degău a publicat, individual şi cu

colaboratori, peste 20 de cărţi, a făcut donaţii şi

sponsorizări către biserici, mănăstiri şi aşezăminte

culturale. A ridicat chiar o biserică din lemn în curtea

societăţii pe care familia sa o deţine la Beiuş, acum înalţă

acolo o casă tradiţională românească şi un muzeu

etnografic. Toate acestea ca recunoştinţă pentru locul în

care s-a născut, pentru părinţii şi strămoşii săi. „Este modul

meu de înţelegere şi recunoştinţă pentru ceea ce a însemnat

şi înseamnă istoria românilor, a noastră a tuturor, pentru

ceea ce a însemnat şi înseamnă Ţara Beiuşului şi oamenii ei

pentru România”, a spus Ioan Degău. La aniversare, Ioan

Degău a primit şi două diplome de excelenţă din partea

Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea

Tradiţiilor şi din partea Vetrei Româneşti.


462

Un bancher îndrăgostit de folclor Delia Kovács

Ioan Degău este nu doar o perso-

nalitate a peisajului financiar românesc, ci

un etnograf şi cercetător de prim rang, un

iubitor de cultură şi promotor de tradiţie - un model de

conduită şi sentiment românesc! Autor al unor studii

minuţioase, publicist, cercetător, şi-a asumat deopotrivă

editarea unor volume fundamentale pentru identitatea

naţională. În acelaşi timp, dimensiunea sa intelectuală se

manifestă şi dincoace de graniţă, unde Ioan Degău este un

partener de nădejde al comunităţii româneşti din diaspora.

Mulţi dintre noi, românii, avem privilegiul să trăim

prin cântecul popular românesc. Cântecul popular este şi va

rămâne identitatea noastră românească, oriunde ne-am

afla în lume.

* * *

„Crişana tradiţională” şi „Cântecul de după cântec”

sunt două cărţi de etnografie şi folclor care au văzut lumina

tiparului prin grija şi însufleţirea neobositului iubitor al

folclorului bihorean, Ioan Degău. Aceste cărţi prezintă părţi

din etnografia, istoria, dialectologia şi folclorul zonelor

Bihor şi Crişana. Autorul, Ioan Degău, chiar dacă şi-a

petrecut toată viaţa afundat în mulţimea cifrelor, slujind ani

de-a rândul Băncii Naţionale Române, a rămas un împătimit

al folclorului. Ioan Degău se află printre puţinii oameni care

au înţeles că investiţia în cultură este o necesitate, domnia

sa având şi suportul material necesar în editarea acestor

lucrări.


463

În birou cu Delia Kovacs, de la Cronica din Giula, şi preot

Petru Puşcaş de la Parohia din aceeaşi localitate (15

ianuarie 2014).

Studiile din volumele „Crişana tradiţională" se axează

în special pe familie, port şi arhitectura tradiţională, fiind o

dovadă în promovarea tradiţiei şi culturii române. În

primul său volum, autorul, împreună cu colaboratorii săi,

abordează tradiţia de-a lungul istoriei, ocupaţiile

tradiţionale, casa şi gospodăria ţărănească, cercetarea şi

culegerea folclorului de pe Crişul Negru, sărbătorile de

iarnă, interpreţi vocali din Crişana, portul, precum şi graiul

crişan din Remeţi. Volumul al doilea include un proiect

integrator de cultură ţărănească în care sunt reunite studii

şi articole pe această temă. Crişana tradiţională, după cum

spunea domnul Degău, se adresează întreprinzătorilor din

industriile culturale şi turistice, autorităţilor judeţene şi

locale, activiştilor din sfera educaţiei precum şi

interpreţilor de muzică populară şi conducătorilor de

ansambluri, fiind un îndrumător pentru utilizatorii de

cultură autentică.


464

Cu Tania Bodea şi taraful „La obârşii, la izvor”, de ziua

onomastică a lui Ioan Degău (7 ianuarie 2014).

„Cântecul de după cântec” este o schiţă pentru un

univers folcloric bihorean, editată în trei volume, care

elogiază dragostea şi preţuirea pentru cântecul popular

românesc din regiunea Bihorului, a interpreţilor şi


465

slujitorilor acestuia. „Cântecul de după cântec" este o

continuitate a antologiei „Cântecele care au însoţit istoria,

fiinţa şi conştiinţa neamului" apărută în 2001. Răsfoind

paginile cărţilor am descoperit imaginea a peste 200 de

interpreţi de ieri şi de azi, unii dintre ei ajunşi deja în istorie,

împreună cu cântece din repertoriul acestora.

Prin editarea acestor volume s-a încercat

deschiderea unui drum în menţinerea vie în conştiinţa

oamenilor a mesagerilor cântecului bihorean precum şi

promovarea tinerelor talente. «Alături de interpreţii

bihoreni au mai fost prezentaţi şi interpreţi din judeţele

Sălaj, Arad, Cluj, din Ţara Moţilor pentru că subdialectul

lingvistic Crişan şi subdialectul etnomuzicologic bihorean

nu se încadrează doar în limitele judeţului Bihor.

Specificitatea stilistică bihoreană sau crişană este proprie

unei arii cuprinse între satele româneşti din Ungaria până

în satele sălăjene de peste Plopiş, Vlădeasa până în zona

Călata din judeţul Cluj, precum şi în sud-vest, dincolo de

masivul Codru Moma, în zona Beliu-Ineu din judeţul Arad şi

se pierde, încet-încet, în zona de nord şi nord-vest de

Marghita.»

Datorită globalizării accentuate, valorile culturale

sunt ameninţate cu dispariţia. Autorii acestor cărţi, prin

lucrările lor, au încercat să lase posterităţii imaginea unor

artişti care s-au dedicat folclorului şi muzicii populare,

contribuind totodată la conservarea identităţii culturale a

acestei zone. Alegerea titlului „Cântec după cântec" se

datorează dimensiunii spirituale a muzicii care transformă

omul şi sufletul său într-o vibraţie perpetuă.


466

Lucrările lui Ioan Degău sunt un rezultat al dragostei

nemărginite pentru folclorul românesc, în special cel

bihorean şi crişan, pentru locul natal şi glia strămoşească,

pentru identitatea etno-culturalâ.

Ioan Degău s-a născut la 7 octombrie 1937, la

Bunteşti, judeţul Bihor. A urmat studiile superioare

economice la Academia de Ştiinţe Economie din Bucureşti.

De-a lungul carierei sale a lucrat contabil şi lucrător bancar,

după care a ocupat funcţia de director la Agenţia Băncii

Agricole din Beiuş, al filialei Băncii Naţionale din Beiuş, al

Sucursalei Judeţene BNR Bihor, iar actualmente este

directorul Agenţiei Creditcoop Oradea. A publicat: Pagini

din istoria BNR, în 3 volume, Monografia comunei Bunteşti

(2 volume), O bancă şi bancherii ei, Peştiş - o vatră de

istorie, cultură şi civilizaţie românească din Bihor (în

colaborare cu Adrian Apan), Un mugur de zbor, Antologie

din cântecele care au însoţit istoria, fiinţa şi conştiinţa

neamului. Este iniţiatorul, finanţatorul şi coordonatorul

principal al monumentalului studiu monografic „Beiuşul şi

lumea lui", apărut în patru volume. Publică în presa

cotidiană locală, dar şi în cea culturală şi de specialitate.

Viorel Horj, Miron Blaga şi Paşcu Balaci îi dedică o lucrare

biografică - „Viaţa unui bancher - Ioan Degău”. Este cetăţean

de onoare al municipiului Beiuş. Cronica, an XIV, nr. 6, 14 februarie 2014, publicație săptămânală a

românilor din Ungaria


467

Omagiu finanţistului şi omului de cultură Ioan Degău, văzut de

Gavril Hădăreanu

În ziua de vineri, 5 octom-

brie 2007, ora 13:00, în arealul

umanizat al proprietăţii familiei

Degău de la Ciungi, peste 170 de

persoane - rude, prieteni, colabo-

ratori, oficialităţi locale şi jude-

ţene, reprezentanţi ai mass-media şi, nu în ultimul rând,

majoritatea autorilor şi colaboratorilor care au depus

efortul redactării studiului monografic ,,Beiuşul şi lumea

lui" - au venit să-l omagieze pe dl. Ioan Degău la împlinirea

a 70 de ani de viaţă. Evenimentul a avut loc cu două zile

înainte, deoarece, aşa cum s-a justificat sărbătoritul, „nu

vreau să afectez proiectele fiecărei familii pentru acest

sfârşit de săptămână".

Având drept locaţie „Casa de nunţi" a familiei, recent

dată în folosinţă, petrecerea s-a întins până în miez de

noapte, fiind presărată - pe lângă bunătăţile alese puse pe

masă - şi cu un variat program artistic. Bine primite au fost

prestaţiile solistului de muzică populară Tiberiu Ceia, ale

soţilor Florina şi Florin Mariş - valoroşi interpreţi de

muzică cultă - , dar mai ales numerele de dans artistic

executate de nepoatele sărbătoritului, Ioana şi Daniela. De

multă apreciere s-a bucurat şi „numărul personal al

universitarului octogenar Vidu Bidilean care, cu o voce

plăcută şi gestică adecvată, a făcut o incursiune, în timp, în

melosul românesc, reînviind vechi şi iubite şlagăre. În fine,


468

un grup folcloric al casei municipale de cultură a ridicat

cotele bunei-dispoziţii prin executarea unei suite de

dansuri populare specifice zonei.

Agapa a fost presărată şi cu numeroase luări de

cuvânt ce s-au vrut sincere laudatio la adresa

sărbătoritului.

Pentru început, amfitrionul şi-a întâmpinat invitaţii

cu următoarele cuvinte:

Vine o vreme - în viaţa fiecărui om - când după ani de

alergătură continuă spre realizarea nevoilor sale şi ale

urmaşilor săi, să facă un mic popas şi să supună judecăţii

cât a reuşit să înfăptuiască în acel răstimp. Să facă, cu alte

cuvinte, un bilanţ asupra propriei sale vieţi.

Ajuns, şi eu, la hotarul ce încheie şapte decenii de

viaţă, încerc un asemenea bilanţ în propria-mi conştiinţă şi

îndrăznesc să vi-l fac cunoscut şi domniilor voastre. Mă voi

opri cu deosebire asupra „activului", lăsând „pasivul" în

seama dumneavoastră şi a Supremului Judecător.

Voi începe cu parcursul profesional. Le sunt

recunoscător, în primul rând, părinţilor mei, oameni simpli,

de la ţară, cu o profundă înţelepciune de viaţă, care mi-au

imprimat acel cult al muncii perseverente, în spiritul căruia

mi-am desfăşurat întreaga viață m-au îndrumat şi spre

calea aspră a învăţăturii, plină de sacrificii şi de satisfacţii.

Primul pas a fost calificarea mea în meseria de contabil, dar

gândul unei specializări la nivel universitar nu m-a părăsit.

Aşa se face că la o vârstă ce depăşea mult adolescenţa, eram

tată a patru copii, am păşit hotărât pe poarta Academiei de

Studii Economice din Bucureşti, dobândind o licenţă ce mi-

a deschis noi perspective. (…) Nutresc speranţa civilizaţia


469

actuală şi viitoare se vor clădi pe valori şi nu pe alte

considerente.

În ceea ce mă priveşte, în plan social, mi-am întemeiat

o familie care şi-a durat existenţa pe fundamentele tradiţiei,

ale muncii cinstite şi ale credinţei creştine. Dumnezeu ne-a

învrednicit cu patru copii, toţi băieţi, iar mai apoi, cu patru

nurori, trei nepoate şi doi nepoţi.

Sunt fericit să afirm şi aici, în mod public, că sunt

mândru de fiii noştri şi de familiile lor. Au primit, de la

părinţi, ceea ce şi noi am primit odinioară de la ai noştri:

cultul muncii aducător de prosperitate şi afirmare în plan

social. Fiecare îşi are rostul său, au palmele bătătorite de

muncă, iar încărunţirea precoce e o dovadă de

suprasolicitare a substanţei cenuşii. Am clădit împreună cu

soţia o casă trainică, iar apoi, cu copiii, am pus bazele unei

firme, care, bine condusă de ei, a adus suficiente profituri,

şi care, reinvestite, au permis ca fiecare să trăiască suficient

de decent. Am făcut şi acte de caritate în folosul unor

semeni sau al Bisericii neamului.

În fine, preocupările mele au vizat şi fascinantul

univers al culturii. Am citit destul de mult, mi-am îmbogăţit

mereu cunoştinţele, găsind de cuviinţă să adaug, după

puterile şi priceperea mea, câteva file de istorie culturală.

Aşa s-au născut volumele dedicate Băncii Naţionale a

României, cele referitoare la monografia ,,munici, Bunteşti,

satul meu de baştină, precum şi alte materiale public presa

locală şi în reviste de specialitate. Este pe cale de a se fi

studiul monografic referitor la istoria oraşului Beiuş,

lucrare la ca peste cinci ani, trudesc mai mulţi intelectuali

de marcă, eu fiind unul dintre coordonatori, coautor şi


470

finanţator. Se va împlini astfe dintre cele mai mari dorinţe

ale mele şi ale intelectualilor din Beiuş şi Oradea: scrierea

unei lucrări de sinteză referitoare la urbea care ne-a

adoptat, prinos de recunoştinţă.

Şi să nu uităm o veche zicală: „gloria înaintaşilor,

povara urmaşilor', şi tocmai de aceea invit pe cei de faţă să

urmeze pilda înfăptuitorilor de bine în folosul culturii

beiuşene.

Mulţumindu-vă tuturor celor de faţă pentru că

sunteţi alături de mine la acest ceas aniversar, vă urez ceea

ce-mi doresc şi mie şi familiei mele: sănătate, prosperitate,

ataşament faţă de valorile perene ale neamului nostru şi ani

mulţi de aici înainte!”

Primarul municipiului - ec. Nicu Silviu Odobasianu - a

adus un cald elogiu sărbătoritului, reliefând contribuţia sa

deosebită la dezvoltarea economică şi culturală a Beiuşului

şi judeţului Bihor. În semn de preţuire, Consiliul local şi

Primăria municipiului Beiuş i-au acordat, cu acest fericit

prilej, Medalia „Pro Meritis".

Au urmat apoi alţi şi alţi invitaţi la acest ceas

aniversar care, în cuvinte potrivite, i-au adus laude

binemeritate gazdei, urându-i sănătate şi noi împliniri.

Reproducem două asemenea cuvinte - omagiu (pe care am

reuşit să le consemnăm):

Paşcu Balaci: „Când un om eminent ajunge în oricare

Academie a lumii, este întâmpinat cu o “laudatio”, adică, în

româneşte cu o "laudă”. Se ştie că Ţara Beiuşului a dat

României vreo 12 academicieni care şi-au adus o

contribuţie valoroasă la zestrea ştiinţifică a ţării. Cinste lor!

în acelaşi timp, nu pot să nu observ cu o anumită tristeţe, că


471

aceşti domni, luptând pentru ţara cea mare, şi-au uitat

patria cea mică, această patrie a Ţării Beiuşului, care nu

merită nedreapta uitare. Domnul Degău Ioan, sărbătoritul

de astăzi, şi-a făcut o datorie de onoare ca această Ţară a

Beiuşului, din care face parte şi el, să nu fie dată uitării.

După monografia monumentală a satului Bunteşti, satul

naşterii domnului Ioan Degău, nimeni nu a crezut că va

urma o altă monografie cu mult mai vastă şi mai complexă,

cea a Ţării Beiuşului. Această monografie care ni se

pregăteşte şi care va fi o mare surpriză, este actul de

naştere şi de nobleţe spirituală a Beiuşului şi

împrejurimilor sale. “Nemuritorii", căci aşa se spune în

limba franceză academicienilor, au uitat să dea o

monografie a Ţării Beiuşului, deşi s-au instruit aici, la Beiuş,

la liceul de dragă memorie multora dintre noi, Liceul Samuil

Vulcan, ridicat “educationi juventutis huius provinciae" -

adică, în româneşte “pentru educarea tineretului acestei

provincii". Imperii şi dinastii pot să dispară şi chiar dispar

de pe firmamentul istoriei, dar o carte bună şi de folos are

viaţă veşnică. Pentru că trăieşte şi după ce autorul a trecut

la cele veşnice, o carte îşi prelungeşte existenţa prin

mentalul colectiv al celor la care se referă şi în memoria

tuturor celor care iubesc literele. “Vita sine litteris mors est'

(Viaţa fără litere, viaţa fără cultură, fără cunoaştere este

moarte), spune un vechi dicton roman. Domnul Degău şi-a

făcut o adevărată profesiune de credinţă din a scrie şi edita

cărţi fundamentale şi deosebit de valoroase şi bine

documentate despre variate domenii, de la cel bancar până

la monografie scrisă cu acribia cercetătorului, dar şi cu

pana sensibilă a poetului. În afară de acestea, domnul


472

Degău este un tip de “selfmademan", adică un om care se

ridică prin propriile sale puteri, precum Abraham Lincoln,

un om simplu, dar autodidact, care căuta desăvârşirea şi

care a ajuns preşedinte al Statelor Unite şi care a abolit

sclavia, preamărind libertatea atât de scumpă Constituţiei

americane care ne spune că toţi oamenii s-au născut egali

în faţa lui Dumnezeu şi au dreptul la viaţă şi libertate să-şi

caute fericirea. Se spune că primul tratat de economie

politică al lumii este cartea “Robinson Crusoe" a englezului

Daniel Defoe. Naufragiatul pe insula pustie a fost nevoit să

reia şi să refacă viaţa de la începuturile sale: să facă focul cu

amnarul şi cremenea, să făurească unelte, să înveţe a pescui

şi a vâna, a construi o colibă deasupra capului, să făurească

o ambarcaţiune cu mijloace rudimentare, adică să civilizeze

o insulă sălbatică, pustie, neospitalieră, neprietenoasă.

Mutatis mutandis, adică schimbând ce trebuie schimbat,

economistul Ioan Degău a preschimbat insula pustie a

locului numit La Ciungi într-un fel de paradis în mijlocul

căreia ne aflăm noi, astăzi. La Mulţi Ani, domnule Ioan

Degău și să ne invitaţi aici şi peste 30 de ani!”

Gavril Hădăreanu: „Evenimentul de astăzi este o

excepţie în raport cu o cutumă încetăţenită. De obicei

personalitatea unui om - cu viaţa şi fapte - este evocată la

graniţa dintre etapa pământeană şi cea eternă

supralicitându-se doar aspectele pozitive, în virtutea vorbei

,,despre cei duşi, numai de bine".

Or, în situaţia de faţă, cu toţi trăim clipe de bucurie

spunem, iar sărbătoritul - aflat la o fericită graniţă, între

deplinei maturităţi şi cea a înţelepciunii - ne ascultă,

bucurându-se la rândul lui, de bucuria noastră. Iar în


473

cuvintele noastre de lai meritată apreciere, îşi va găsi,

credem, combustia din care-şi va alimenta şi următoarele

decenii de viaţă.

Mărturisesc, cu sinceritate, un lucru care ar părea

surprinzător: la orice vârstă, chiar şi la cei aproape 70 de

ani de care (fără să vreau!) mă apropiu, omul resimte o

nevoie acută de modele. Recunosc în public că pentru mine

Ioan Degău a fost un model şi în urmă cu 4 decenii, când am

avut plăcerea să-l cunosc, şi în anii care au urmat, dar mai

este şi astăzi.

La Continental, de ziua de naştere a dlui Ioan Degău

(7 octombrie 2014).

Ce anume am luat şi însuşit de la el? În primul rând

adevăratul cult pentru muncă, nu exprimat prin vorbe, ci

prin fapte. A munci în permanenţă a fost şi este şi astăzi


474

pentru el sinonim cu a respira, a-ţi susţine funcţiile

biologice ale organismului.

Exersându-şi cotidian exerciţiile fizice în mânuirea

uneltelor rudimentare de muncă (hârleţul, lopata,

târnăcopul, roaba), devenea molipsitor de-a binelea şi

pentru cei din jurul lui. Venit, şi eu, de pe alte meleaguri,

fără rude şi cu puţini cunoscuţi, am îndrăznit să purced la

construirea unei case. Cel care m-a încurajat cel mai mult,

care mi-a recomandat meşteri serioşi din Finiş, care m-a

ajutat în procurarea materialelor de construcţie (lucru

dificil în anii 70) şi care venea aproape zilnic, după serviciu,

în clacă, era prietenul Ioan Degău. Când apărea el, cu o

bonetă de ostaş pe cap (păstrată, probabil, din perioada

anilor ’55 când a lucrat la ruşi, la Ştei), echipa de lucrători

unguri (admirabili oameni!) se însufleţea: „Giorson, giorson

fiuk - le spunea meşterul Vura Şoani salahorilor - „Că vine

minten’ dom’ director. Şi, întradevăr, braţele tuturor se

mişcau mai repede, glumele spuse mereu de „dom’

director”, deseori în ungureşte, binedispunea pe toţi. Şi

astăzi, după încheierea săptămânii de muncă la Oradea, îşi

îmbracă hainele de lucru, ia unealta în mână şi acelaşi

travaliu: la gospodăria anexă, în amenajarea trotuarelor, a

căilor de acces, a lucrărilor la canalizare şi instalaţii, şi câte

altele.

În al doilea rând: calităţile de bun pedagog. Eu însumi

specialist în domeniul educaţiei, sunt impresionat de tactul

pedagogic (probabil moştenit de la ţăranul roman, empiric

deci) de care dă dovadă în creşterea şi educarea celor 4 fii.

Lucru dificil, fără îndoială, dar făcut cu calm, răbdare şi

multă înţelepciune. Efecte văd: toţi şi-au luat viaţa în


475

propriile lor mâini, trăiesc şi acţionea acelaşi cult al muncii,

la fel de ,,devoratori' ai timpului, pe care irosesc prin baruri

şi terase (cum, din păcate, fac cei cu buzunare pline), ci în

chip lucrativ, creativ, deci util.

În al treilea rând: orice proiect început, l-a dus ia

sfârşit, indiferent de dificultăţile apărute; mă gândesc la

ridicarea casei familiale, a continuării studiilor univer-

sitare, amenajarea sau reamenajarea sediilor băncilor din

Beiuş şi Oradea, a actualului sediu unde lucrează, la

edificarea tuturor componentelor aparţină firmei ,,Desira"

şi, nu în ultimul rând, la finalizarea tuturor cărţilor care a

fost autor sau coautor.

În fine, mai amintesc un singur lucru (fără a le epuiza

pe toate): Ioan Degău este un om de cuvânt (floare rară în

zilele noastre!). El nu uită, nu te duce cu vorba, nu face

promisiuni de circumstanţă, nu te „fentează”; are doar două

alternative: da (când solicitarea se înscrie în spiritul

putinţei şi legalităţii) şi nu (când încalcă legea, posibilităţile,

ori bunul-simţ). De cele mai multe ori spune însă ,,da”, iar o

dată spus, fii sigur că aşa va fi.

Îi mulţumesc prietenului Ioan Degău pentru darurile

cu care m-a învrednicit, dorindu-i lui şi admirabilei sale

familii tot binele din lume".

În final, mai semnalez o intervenţie: cea a poetului şi

eseistului Nicolae Brânda. După ce a rostit câteva cuvinte

pline de substanţă, a înviorat atmosfera recitând câteva

versuri din opera lui Mihai Eminescu, potrivite cu

evenimentul de faţă:

„Răpiţi paharele cu palma

Şi pe pahar să strângă pumn


476

Şi să cântăm cu toţi de-a valma

Diac tomnatic şi alumn

Cântăm un De profundis

Perenis humus erit rex

Frumoase vremuri, dar unde-s, unde-s

S-au dus pe veci, bibamus ex.”

Acestea ar fi cele mai semnificative pagini din viața

unui om, viaţă trăită cu maximă intensitate şi dăruire în

folosul comunităţii şi promovării culturii, model pentru

generaţiile viitoare. Nutrim speranţa că în anii care vor

urma, alte şi alte podoabe se vor adăuga la cele consemnate

de noi, podoabe ce au să definească pe omul exemplar.


477

Cartea cu poeți: Ioan Degău Miron Blaga

E mai mult decât dificil să vorbeşti

despre Ioan Degău în absenţa lui Viorel

Horj! O dată, pentru că “bancherul” şi

scriitorul care este scoborîtorul din

fabuloşii Bunteşti este un om căruia nu-i

prea plac cuvintele, trăgănata lungă,

domnia-sa fiind un fiu al faptei, indiferent că

este vorba despre afaceri sau despre scris. A doua oară,

pentru că Ioan Degău este un mare sentimental, de o

generozitate cum rar se întâlneşte la noua nobilime

română. Iar Viorel, Viorel Horj ştia, poseda harul de a se

face şi de a ne face plăcuţi la toate întâlnirile noastre,

îmbinând “atitudini” aparent contradictorii, care-l scoteau

pe eminentul nostru prieten mai mare din rigiditatea şi

rigurozitatea muncii cotidiene...

Dacă nu este un poet în adevăratul sens al cuvântului,

Ioan Degău este, însă, un poet al studiului, al cercetării

ştiinţifice, al comunicării prin intermediul cărţii a ideilor şi

cunoştinţelor sale, cărora li s-a dedicat, cu voluptate şi

exemplară devoţiune, în ultimii ani. Cine a citit sau doar a

răsfoit Pagini din istoria Băncii Naţionale a României (3

vol.) sau exhaustivul studiu monografic Comuna Bunteşti

(2 vol.) etc. înţelege şi apreciază la superlativ dăruirea

acestui om care “a renunţat să se scrie pe el însuşi, pentru

că, de la începuturile carierei sale, viaţa i-a fost împletită cu

a celorlalţi” şi, în ultimă instanţă, este un om care a dorit “să


478

îmbătrânească frumos”, aşa cum a învăţat de la părinţii şi

strămoşii săi... Poate şi de aceea, de mai bine de doi ani, stă

aplecat peste maldăre de documente şi cărţi, fotografii şi

ziare, scotoceşte arhive, creionând monografia celui mai

aparte târg din neperechele Ardeal - Beiuşul, din care, până

acum, s-au adunat spre o mie de pagini, una mai frumoasă

şi interesantă decât alta! Lucrul nu ni se pare de mirare,

totuşi, fiindcă “Vidicul Beiuşului” este “pepiniera” luminii

intelectuale din Bihor, locul în care nasc oameni cu totul şi

cu totul aparte, care, la rândul lor, sfinţesc—prin muncă şi

dragoste - acest loc binecuvântat.

Pe care-l poezesc (în gr., poein = a face, a crea, a

meşteşugi) ca pe un simbol al sufletului românesc, în durată

cerească şi-n dimensiuni paradisiace.

Dar ce minunat, ca într-o incantaţie, ştia să-i spună

Viorel, Viorel Horj, aceste lucruri preabunului nostru Ioan

Degău! Şi exact de ziua domniei-sale, de 7 octombrie, la o

lacrimă de eternitate şi un zâmbet de vin rubiniu, atunci

când întreg universul devine -pentru câteva ceasuri - un joc

al ielelor intr-un cor de îngeri!...

La mulţi ani!, poet al faptei, al inimii şi-al cuvântului,

şi-un strop din licoarea dumnezeiască şi pe amintirea şi

frumuseţea plecatului dintre noi, Viorel Horj, care ştia şi

putea, totdeauna, să vă descreţească fruntea!


479

Addenda fotografică. O viață în imagini

Ioan Degău, cu ocazia înregistrărilor televiziunii

AgroTV la staţia de benzină „Desira” Beiuş (8 mai

2015).


480

Capturi de la o emisiune folclorică a AgroTV Cluj

Napoca, filmată la SC Desira Beiuş (8 mai 2015).


481

Peisaje cotidiene bunteştene (4 mai 2003).


482

La Royal (Oradea), de ziua de naştere a lui Ioan Degău

(9 octombrie 2000).

La staţiunea Balvanyos (jud. Covasna), la instruire cu

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu (26 noiembrie 1997).


483

La masă la pr. Marian Balaş Cuş, cu Episcopul Ioan

Coman (Oradea, str. Dunărea, 16 martie 1989).

La Cantina Avântul, la pensionarea lui Petru Birta,

împreună cu Petru Blajovici, prim-secretarul judeţului

Bihor (Oradea, 15 martie 1988).


484

La Royal (Oradea), de ziua de naştere a lui Ioan Degău

(9 octombrie 2000).

La Beiuş, cu ocazia lansării volumului I al trilogiei

Pagini din Istoria BNR (17 septembrie 1999).


485

La Beiuş, cu ocazia lansării volumului I al trilogiei

Pagini din Istoria BNR (17 septembrie 1999).


486

La Ştei, cu ocazia lansării volumului I al trilogiei Pagini

din Istoria BNR (30 septembrie 1999).


487

Cu Salariaţii Agenţiei CREDITCOOP , cu ocazia zilei

onomastice a lui Ioan Degău (7 ianuarie 2015 – sus, 7

ianuarie 2013 - jos).


488

Cu Miron Horgiu, la Beiuş (7 ianuarie 2013).

La restaurantul Ardealul din Ştei, alături de Adrian

Tuduce, Liviu Laza, Szekely Gabor (3 octombrie 2012).


489

Acasă la Titus Roşu, cu soţia profesorului,

Letiţia (în foto sus; 16 martie 1999).


490


491


492


493


494


495


496


497


498


499


500


501

La Beiuş, în 18 aprilie 2008, cu ocazia lansării volumului

I din Beiuşul şi lumea lui, invitat Cristian Păunescu (în

centru), director în Centrala BNR.

La Royal, de Ziua Femeii (8 martie 2000).


502


503

Proiectul bisericii şi casei tradiţionale.


504

Fotografii cu Biserica şi casa tradiţională (8 mai 2015).


505

La Bunteşti, cu ocazia lansării monografiei localităţii

(18 aprilie 2004).


506

La Beiuş (15 ianuarie 2013).

Ziua băiatului Radu (Beiuş, 10 iulie 2005).


507

Ioana Degău (acasă la Ninel, 25 decembrie 2000).


508

Acasă la Ninel, cu Radu, Ioana şi Daniela (25 decembrie

2000).


509

La serbarea lui Cristi (9 iunie 2010).

La Horia acasă, de ziua lui Patrick (9 mai 2011).


510

La Marghita, cu Teodor Cladovan, Ion Seracin, Andrei Vonea


La ziua de naştere a lui Ioan Degău, cu salariaţii Agenţiei

CREDITCOOP (7 octombrie 2005).


511

La Miheleu, cu Florea Cioară, Dan Florescu şi Andrei Vonea

(1 martie 2011).


512

La 55 de ani de la absolvirea Şcolii Medii Tehnice Financiare

Oradea (17 iunie 2010).

La grădiniţa la Radu (în dreapta, 28 martie

2008).


513



514

La Beiuş, la lansarea Cântecului de după cântec, volumul I

(25 martie 2010).

La Beiuş, la serbarea lui Cristi (9 iunie 2010).


515

La Bucureşti, la 130 de ani de la înfiinţarea BNR

(14 mai 2010).

La Beiuş, cu Elisabeta Armeanu, la lansarea volumului al IV-

lea din Beiuşul şi lumea lui (24 aprilie 2009).


516



517

La grădiniţă, cu Radu şi Luana (Beiuş, 28 martie 2008).


518

Patriciu, la serbarea de sfărșit de an, grupa mică (Beiuş, 2

iunie 2015).


iunie 2015).


519


iunie 2015).


520

Cu Luana.

La Beiuş, la ziua de naştere a lui Ioan Degău

(5 octombrie 2007).


521

La Ninel acasă, de ziua Luanei (23 iunie 2013).


522

Cu Violeta Gherman, la “Continental Forever”

(7 ianuarie 2015).


523

Cu Liviu Popa, la Hotel Continental, de ziua lui Ioan

Degău (7 octombrie 2014).

La restaurantul Ardealul din Ştei, cu Şerban Blaj şi

Szekely Gabor (27 februarie 2014).


524

La Hotel Continental, de ziua lui Ioan Degău

(7 octombrie 2014).


525

La Hotel Continental, de ziua de naştere a lui Ioan Degău

(7 octombrie 2014).

La Hotel Continental, de ziua onomastică a lui Ioan

Degău (7 ianuarie 2015).


526




527

Cununia lui Radu cu Lăcrimioara. În foto apar şi Dani şi

Ioana (10 noiembrie 2001).

La BNR Oradea, la pensionarea doamnei Florica Roman

(10 martie 2000).


528

La Hotel Continental, de ziua de naştere a lui Ioan Degău

(7 octombrie 2014).


529



La Tulca, la Daniel Avrămuţ (21 ianuarie 2015).


530

Cu Loredana Roxin şi Dorina Ursente, la Continental

(7 octombrie 2014).


531

La Goronişte (Tinca, 14 ianuarie 2015).

La Beiuş (7 ianuarie 2008).


532

Cu Gheorghe Herdean şi Petru Pantea, la Ştei, cu ocazia

lansării volumului I al Paginilor din Istoria BNR (30

septembrie 1999).

Autorii monografiei Beiușul și lumea lui, vol. I – IV, la

stația de benzină Desira din Beiuș (26 februarie 2006).


533




534




535




536




537




538




539




540

La Beiuş, cu Ogăşanu, Tuduce, Mihăieş, Klein, Puiu

Ştefan (8 mai 2015).

La gatăr la Nimăieşti, cu caii lui Doru (14 iunie 2014).


541

Lucrări publicate

I. Ca unic autor:

Pagini din Istoria Băncii Naţionale a României, vol. I,

Editura Abaddaba, Oradea, 1999, 323 p.

Pagini din Istoria Băncii Naţionale a României, vol. II,


Pagini din Istoria Băncii Naţionale a României, vol. III,


Antologie din cântecele care au însoţit istoria, fiinţa şi

conştiinţa neamului, Editura Abaddaba, Oradea,

2004, 181 p.

O bancă şi bancherii ei, Editura Abaddaba, Oradea, 2002,

153 p.

Un mugur de zbor, Editura Abaddaba, Oradea, 2003, 99 p.

Monografia comunei Bunteşti, vol. I, Editura Abaddaba,

Oradea, 2004, 236 p.

Monografia comunei Bunteşti, vol. II, Editura Abaddaba,

Oradea, 2004, 356 p.

Când mugurii de zbor dau în floare, Editura Primus,

Oradea, 95 p.

II. Coautor şi coordonator:

Peştiş – o vatră de istorie, cultură şi civilizaţie

românească din Bihor (în colaborare cu Adrian

Apan), Editura Adsumus, Oradea, 2007, 226 p.

Beiuşul şi lumea lui. Studiu monografic, vol. I

(coordonatori: Ioan Degău şi Nicolae Brânda),

Editura Primus, Oradea, 2008, 808 p.


542

Beiuşul şi lumea lui. Studiu monografic, vol. II



Beiuşul şi lumea lui. Studiu monografic, vol. III



Beiuşul şi lumea lui. Studiu monografic, vol. IV



Cântecul de după cântec (în colaborare cu Miron Blaga),


A doua carte: Cântecul de după cântec (în colaborare cu

Miron Blaga), Editura Primus, Oradea, 2011, 631 p.

A treia carte: Cântecul de după cântec (în colaborare cu

Miron Blaga), Editura Primus, Oradea, 2013, 367 p.

Crişana tradiţională – pagini de etnografie, dialectologie

şi folclor (în colaborare cu Miron Blaga, s. a.), vol. I,



şi folclor (în colaborare cu Miron Blaga, s. a.), vol. II,



şi folclor (în colaborare cu Miron Blaga, s. a.), vol. III,



şi folclor (în colaborare cu Miron Blaga, s. a.), vol. IV,

Editura Primus, Oradea, 2014.


şi folclor (în colaborare cu Miron Blaga, s. a.), vol. V,

Editura Primus, Oradea, 2014.


543

III. Cărţi dedicate lui Ioan Degău:

Viorel Horj, Miron Blaga, Paşcu Balaci: Viaţa unui bancher:

Ioan Degău. Editura Abaddaba, Oradea, 2001.

Gavril Hădăreanu: Ioan Degău – 70. Editura Biblioteca

Beiuşului, Beiuş, 2012.

In honorem Ioan Degău: istorie, economie, etnografie

şi folclor, coord.: Antonio Faur. Cluj-Napoca:

Editura Mega, 2014


544


545

Cuprins Dileme, mărturisiri, explicaţii… ..................................................... 5

VIAŢA UNUI BANCHER, I (2000) / 11

„Caratele” faptelor ....................................................................... 12

O viaţă de om, aşa cum a fost... și aşa cum este................ 20

“N-am fost un copil-minune, dar nici un târâie-brâu n-

am fost” ....................................................................................... 22

Pe “vremea ruşilor”... ............................................................. 28

Aşa-i omul: se dă în vânt după senzaţional, dar iubeşte

fapta şi vorba bună... ................................................................... 31

Primii paşi, primele experienţe ......................................... 33

Intrarea în lumea “bancherilor” ........................................ 36

“Ioane, totdeauna ai fost un om extraordinar!” .......... 40

Poate că am făcut adeseori, din noapte, zi .......................... 42

Concediul - un lux de neatins! ............................................ 48

“Cum m-am făcut orădean” ................................................. 52

Atunci și acolo s-a călit oțelul .................................................. 55

Pentru lege, pre lege călcând.............................................. 57

Demnitatea şi autoritatea colegilor ...................................... 63

Oamenii sunt buni......................................................................... 69

Până prin ’95, lucrurile au mers din bine în mai bine ..... 73

“Orădean” cu dor de ducă... ................................................. 75

“Om vechi la vremuri noi” ................................................... 81

“Clanul” Degău .............................................................................. 84

Pe ultima sută cu “poveştile”... ................................................ 90

La sucursala Bihor a BNR a primat tradiţia.................. 99

“Lăsarea la vatră” ....................................................................... 105

"Desira" înseamnă Degău, Silvia şi Radu ..................... 106

Construind pentru oameni ................................................ 108


546

Monograf la curtea BNR .......................................................... 111

Un gând bun pentru domnul Ioan Degău .................... 127

“Bun(t)eşti", Ioane! ............................................................... 128

Gânduri la sărbătorirea unui bancher ............................... 130

Spiritul de colegialitate ....................................................... 139

A vorbi de bine ....................................................................... 142

Cuvinte şi bani ............................................................................. 143

Despre prietenul dispărut ................................................. 147

“Cei care ştiu ca să petreacă” ............................................ 149

La aniversare .......................................................................... 153

Domnul Degău se “retrage”... ................................................ 155

VIAŢA UNUI BANCHER, II (2015) / 161

După 15 ani... ................................................................................ 162

Agenția Oradea a Creditcoop se mută în casă nouă .... 164

Bancherul din spatele cărţilor .............................................. 168

Diploma de excelenţă .......................................................... 168

Cel mai premiat judeţ din România ............................... 170

Creierul din spatele succeselor CREDITCOOP ......... 171

La curtea zeului Ban ................................................................. 173

Printre colegii de la CREDITCOOP – Oradea .................. 206

La mulţi ani!............................................................................. 211

În lumea cărţilor ......................................................................... 213

Aşa s-a născut Beiuşul şi lumea lui ................................ 218

Tot în lumea cărţilor… ............................................................. 227

Familia şi spiritul familiei ....................................................... 233

Trei portrete ................................................................................ 240

Câteva evenimente de peste an ............................................ 247

Aşa s-a înălţat Biserica din incinta „Desira” .................... 255

Casă tradiţională ţărănească ................................................. 264

În loc de încheiere ..................................................................... 269


547

DE LA MUGURI LA FLOARE / 273

Un "mugur" de zbor ................................................................... 274

Copilăria Ioanei ...................................................................... 277

Parteneră şi prietenă ........................................................... 286

De unde să încep?.................................................................. 287

Îngerul Ioana ........................................................................... 288

Când mugurii dau în floare ..................................................... 290

Ioana ........................................................................................... 294

O foarte bună dansatoare, într-adevăr ......................... 294

Pentru Dani, la majorat ....................................................... 339

În loc de încheiere ................................................................. 340

UN OM PENTRU OAMENI / 343

Un om între oameni, un om pentru oameni .................... 344

„Să muncim mai mult şi mai bine!” ..................................... 348

„Noi am ţinut pasul cu schimbările” .............................. 352

„Trebuie multă prudenţă” ................................................. 356

La cea de-a 60-a aniversare ................................................... 358

Alocuţiunea d-lui Gh. Herdean......................................... 358

Alocuţiunea d-nei Maria Nicoară .................................... 360

Preambul la un eveniment editorial .................................. 361

Devoțiunea finanțistului ......................................................... 367

Oglindă fidelă şi complexă a ariei financiar-bancare

bihorene......................................................................................... 371

O bancă și bancherii ei (nota autorului) ........................... 373

O lucrare de referință: monografia Bunteşti ................... 377

O floare livrescă .......................................................................... 380

Alocuțiune (Ioan Degău, 5 octombrie 2007) .................. 381

Alocuțiune (Pașcu Balaci, 5 octombrie 2007) ................ 386

Ioan Degău şi Beiuşul ............................................................... 390

Alocuțiune (Ioan Degău, 23 mai 2008) ............................. 394


548

Beiuşul şi lumea lui, volumul doi al unei monografii de

primă mână .................................................................................. 397

Beiuşul şi lumea lui .................................................................... 404

Alocuțiune (Ioan Degău, 24 aprilie 2009) ....................... 408

Lumea Beiuşului ......................................................................... 409

Monografia Beiuşului ............................................................... 412

Cântecul de după cântec, lansat la Beiuș ........................... 422

Valoare istorică pentru folclorul bihorean ...................... 424

Cântecul dupa cântec. O carte ca nealtele ........................ 427

O carte unică în peisajul cultural ......................................... 429

Muncă de pionerat şi numai „de dragul artei” .......... 429

Deschizători de drum .......................................................... 430

Dublu eveniment pentru Ioan Degău ................................ 431

Sărbătoreşte Sfântul Ion cu o lansare de carte .............. 433

Identitatea etno-culturală a bihorenilor .......................... 435

Cap de listă: Ioan Degău .......................................................... 437

Ioan Degău, un om care sfinţeşte locul ............................. 440

Crişana tradiţională .................................................................. 442

Ioan Degău a mai „botezat” o carte ..................................... 444

Satul tradiţional, brand ....................................................... 446

Autorul Crișanei tradiționale și-a făcut biserică ........... 448

Speranţa, însă, nu moare... ..................................................... 452

Un nou volum din Crişana tradiţională ............................. 457

Ioan Degău, ctitor de biserică, scriitor, bancher ........... 459

Excelenţa Sa, Degău .............................................................. 460

Un bancher îndrăgostit de folclor ....................................... 462

Omagiu finanţistului şi omului de cultură ....................... 467

Cartea cu poeți: Ioan Degău ................................................... 477

ADDENDA FOTOGRAFICĂ ………………………………….….479

ioan degĂu: un om între oameni, un om pentru oameni

Documents