Cap XIX Echilibrul monetar si inflatia ECHILIBRUL MONETAR Semnifica acea situatie a unei economii in care proportiile cantitatilor globale permit ajustarea armonioasa a fluxurilor,stabilirea preturilor si functionarea satisfacatoare a aparatului economic. Se clasifica dupa urm criterii: 1. Dupa modul de manifestare: - ech maacroeconomic static; - ech economic dinamic. 2. Dpdv al sferei de cuprindere: - ech partial; - ech general. 3. In raport cu nivelurile agregarii econ nationale: - ech macroeconomic; - ech mezoeconomic; - ech microeconomic. 4. In fctie de continutul proceselor econ si de modul de exprimare a rezultatelor: - ech econ material; - ech econ valoric; - ech banesc(monetar); - ech financiar; - ech bugetar; - ech valutar. DEZECHILIBRUL ECONOMIC inversul echilibrului

Dezechilibrul economic imbraca mai multe forme: a) excesul de oferta agregata pe piata bunurilor si pe piata muncii,cauze: cresterea concomitenta a salariilor si a preturilor,inflatia avand un rol precumpanitor; dominatia incertitudinii pe piata;cresterea volum investitiilor din econ nationala. b) Excesul de cerere agregata pe piata bunurilor combinat cu excesul de oferta agregata pe piata muncii,cauze:satisfacerea insuficienta a aspiratiilor consumatorilor;disproportiile intre ramurile de productie;neconcordanta intre intentiile de investitii si conditiile tehnico-materiale reale ale efectuarii investitiilor. c) Excesul de cerere agregata pe piata bunurilor,a monedei si pe piata muncii. Cele mai importante dezech monetare ce pot aparea sunt: - stagnarea si/sau contractia productiei; - subocuparea sau somajul; - inflatia sau deflatia; - decolaje puternice intre venituri. Inflatia concept si cause. Forme de manifestare. (inflatia prin cerere, prin costuri). Conceptul de inflatie.Definitii Inflatia a fost definita, pt prima data, ca un fenomen monetar. Potrivit definitiei clasice a inflatiei, aceasta este un fenomen care creeaza un dezechilibru reflectat prin cresterea preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor. Fenomenul inflatiei are drept cauza principala dezechilibrul dintre cerere (materializata in masa monetara) si oferta (reprezentata de volumul de bunuri si servicii) confruntate pe piata. Uneori se defineste inflatia prin efectele sale: cresterea preturilor. Cresterea preturilor este de fapt chiar una din formele de manifestare ale inflatiei. Alteori se apreciaza ca inflatia consta in faptul de a emite moneda fara contrapartida, ceea ce reprezinta de fapt o cauza a inflatiei. Conceptul modern asupra inflatiei o defineste ca un proces complex prin care se afirma multiple dezechilibre din economie, cu caracter general si in continua evolutie. Inflatia este un dezechilibru care afecteaza, in proporti diferite, toate economiile nationale, si care pot fi sesizat prin doua tendinte majore: crestera generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor. Se considera ca inflatia este o stare caracterizata prin cresterea permanenta mai rapida a volumului puterii de cumparare fata de volumul bunurilor si serviciilor, astfel incat din aceasta rezulta cresterea veniturilor si preturilor in timp ce valoarea banilor scade.

Fenomenul inflationist care a dobandit de-a lungul timpului dimensiuni gigantice,prezinta pt ultima jumatate de secol, doua caracteristici,astfel: Cresterea preturilor a cunoscut rate diferite de la un sector de activitate la altul , cea ce a permis o crestere disproportionala a consumului; Inflatia reprezinta semnul unei devalorizari monetare-poate fi evaluate ca pierderea puterii de cumpararea monedei. Indiferent daca este o perioada de inflatie sau de deflatie (reducerea masei monetare), preturile nu evolueaza in aceeasi proportie.De aceea, variiatile preturilor relative determina ,modificari in repartitia venitului intre clasele sociale, debitorii si cei care au de incasat profit fiind favorizati de inflatie, in defavoarea celor care detin creante sau a celor cu venituri fixe,deflatia producand efecte inverse. Conceptul general despre inflatie trebuie concretizat si prin amplitudinea fenomenelor: Cand cresterile de preturi sunt de circa 2-4% anual inflatia este apreciata ca taratoare, lenta si exprimata si prin termenul de eroziune monetara. Cand cresterile de preturi se exprima in doua cifre se considera ca inflatia este declarata, forte. In conditiile in care se exprima cu trei cifre poate fi considerata galopanta sau hiperinflatie.

Principalele cauze ale inflatiei Inflatia are drept cauza principala dezechilibrul dintre cerere(materializata in masa monetara) si oferta (reprezentata de volumul de bunuri si servicii ) confruntate pe piata. Inflatia este provocata de numeroase cauze interne si externe, care determina fie cresterea cererii solvabile, fie diminuarea ofertei de bunuri si servicii disponibile, fie ambele categorii de efecte in mod concomitent. Dintre acestea, cu o actiune directa asupra cresterii excesive a masei monetare in circulatie, pot fi mentionate: Aparitia si perpetuarea deficitului bugetar; Expansiunea creditului bancar; Aparitia si perpetuarea excedentului sau deficitului balantei de plati externe; Activarea unor sume banesti tinute in rezerva. Forme de manifestare ale inflatiei In functie de amploarea procesului inflationist in teorie si in practica economica s-au incetatenit mai multe tipologii ale inflatiei clasificate dupa mai multe criterii: A. In functie de gradul de intensitate al acesteia pot fi distinse: Inflatia taratoare ,caracterizata printr-o crestere a preturilor ce nu depaseste limita de circa 3-4% pe an; Inflatia deschisa crestere a preturilor de 5-10% pe an; Inflatie galopanta- crestere a preturilor cu peste 7% anual si care provoaca dezechilibre social-economice; Hiperinflatie- care presupune o crestere a preturilor cu peste 50% lunar, ce provoaca efecte devastatoare pt economie. B. In functie de cauza principala care o genereaza distingem: Inflatie prin cerere generata de un anumit exces al cererii globale comparativ cu oferta globala, decalaj la care economia nu poate raspunde prompt, ea necesitand un timp de raspuns. Inflatia prin costuri- datorata cresterii preturilor diferitilor factori de productie a materiilor prime, energiei, creditului, fenomen ce conduce la majorarea costurilor de productie si de circulatie si, in final, a nivelului general al preturilor; Inflatia interna (endogena) generate de dezechilibrele economice si financiare proprii tarii in cauza; Inflatia importata (exogena)- provocata de cauze localizate in exterior, dar care se repercuteaza in interiorul tarii de referinta prin intermediul preturilor de import, al balantei de plati si a cursurilor valutare, al importului de capital C. Tinand seama de efectele inflatiei asupra cresterii economice distingem: Stagflatia caracterizata prin fenomenul de stagnare al economiei in perioadele de manifestare a inflatiei concomitent cu somajul; Slumpflatia se individualizeaza prin fenomenul de regres al economiei pe durata de manifestare a inflatiei. D. Avand in vedere ritmul de depreciere al puterii de cumparare al monedei distingem: Inflatie latenta-caracterizata printr-un ritm de depreciere al monedei mai scazut decat ritmul cresterii emisiunii monetare; Inflatie noua (moderna)- caracterizata prin cresterea cronica, generala si progresiva a preturilor , spre deosebire de perioadele anterioare.

E. Dupa functionarea mecanismului pietei: Inflatia deschisa-economia de piata continua sa functioneze ca un mecanism in care preturile sunt fixe.Orice exces de cerere(insuficienta bunurilor sau a fortei de munca) conduce la o crestere a preturilor sau salariilor; Inflatia reprimata- apare atunci cand controlul guvernamental impiedica cresterea preturilor bunurilor de consum si a salariior, astfel incat excesul de cerere este doar reprimat, nu si redus. F. Dupa asteptarile inflationiste : Inflatie anticipate Inflatie neanticipata. Cererea de moneda Exprima nevoia de lichiditati care sunt abordate in teorii monetare astfel: Cererea de moneda in conceptia clasica Teoriile analizei economice clasice si neoclasice afirma ca bunurile sunt cerute si oferite de catre indivizi pe piete determinate, fiecare individ avand un sistem de preferinte pt fiecare bun, rezultand un echilibru pe piata. In cadrul acestei analize, moneda nu este considerate ca forma de existenta specifica, ea fiind un bun intre celelalte, valoarea de intrebuintare fiind determinate de functia monedei ca mijloc de schimb universal. Moneda nu este ceruta pt ea insasi, ci numai pt ca permite achizitionarea de bunuri. Separarea intre real si monetar, specifica teoriilor clasice si neoclasice, a fost exprimata clar de Fisher, autorul teoriei cantitative: MV=PQ unde: M= stocul de moneda; V= viteza de circulatie a monedei; P= nivelul general al preturilor; Q= volumul tranzactilor (productiei); Potrivit economistilor clasici, teoria cantitativa a monedei poate fi transformata intro teorie a cererii de moneda,daca se presupune ca viteza de circulatie este determinate de factori institutionali si este posibil ca, intr-un termen scurt de timp, acesta sa devina constanta. Un astfel de punct de vedere si-a gasit expresia intr-o noua forma a ecuatiei schimburilor, care este cunoscuta sub denumirea de echilibrul al lichiditatilor sau ecuatia Cambridge, adusa de reprezentanti Scolii de la Cambridge, Alfred Marshall si Artur Pigou.

Oferta de moneda Oferta de moneda reprezinta cantitatea mijloacelor de plata puse la dispozitie, la nivelul unei economii, fiind asigurata de sistemul bancar care creeaza moneda si o pune in circulatie. Oferta de moneda este asigurata prin: Mecanismul asigurarii nevoilor statului, respective acoperirea deficitului bugetar prin emiterea si negocierea bonurilor de tezaur; Acordarea de credite de catre bancile comerciale clientilor lor; Formarea unor depozite bancare sub forma de conturi , din care bancile pot acorda in anumite limite, credite altor clienti. Altfel spus, oferta de moneda este asigurata de intermediari monetari, purtatorii creatiei monetare. In primul rand, banca centrala isi exercita rolul sau in acest proces , mai ales, prin recreditarea sistemului bancar si a Tezaurului , dar si prin instrumentele si tehnicile de politica monetara prin care controleaza procesul creatiei monetare fara sa stanjeneasca .prin actiunile sale, finantele publice si ansamblul economiei. Bancile comerciale creeaza moneda de cont prin acordarea de credite agentilor economici. Orice pasiv sub forma de credite figureaza la banca ca un active, sub forma de creanta, dimpotriva la nivelul agentilor economici nonbancari,aceasta apare la pasiv sub forma de datorie.Intr-un sistem cu multiple banci comerciale, acestea isi coreleaza operatiunile cu Banca Centrala. Trezoreria efectueaza cea mai mare parte a platilor sale prin intermediul bancilor comerciale si al Bancii Centrale. Ea poate servi insa si de propria moneda , avand facultatea de a crea moneda. Analiza ofertei de moneda conduce la stabilirea unei distinctii intre caracterul exogen sau endogen in raport cu pozitia de control a autoritatii monetare asupra calitatii de moneda. Astfel, oferta de moneda este exogena , in masura in care autoritatea monetara detine puterea de a regal nivelul cantitatii de moneda , injectand intr-o maniera discretionara moneda centrala. Agentii economici nebancari (populatia intreprinderile administratia , agentii exteriori) nu exercita nici o influienta asupra ofertei de moneda. In cazul in care autoritatea monetara nu poate actiona de o maniera discretionara , atunci oferta de moneda este considerata endogena, respective agentii nebancari exercita prin comportamentul lor, o influienta asupra acesteia, astfel ca, oferta de moneda nu este autonoma in raport cu cererea de moneda. Banca Centrala se poate afla intr-o situatie relativ pasiva cu privire la creatia de moneda in urmatoarele trei cazuri: a) Atunci cand sursa de creatie monetara o constituie creantele asupra strainatatii. Operatiunile cu exteriorul modifica volumul masei monetare , dar rolul bancii centrale este pasiv.

b) Atunci cand sursa creatiei monetara o constituie creantele asupra Trezoreriei. Rezulta ca puterea publica si nu banca de emisiune decide asupra creatiei monetare , prin aceasta materializandu-se politica bugetara. c) Creante asupra economiei .Banca Centrala are un rol relative pasiv in creatia de moneda, emisa in contrapartida creantelor asupra economiei.In schimb , initiative creatiei monetare apartine agentilor nebancari din economie, respective intreprinderilor care solicita credite. Schema realizarii echilibrului monetar Pentru explicarea realizarii echilibrului monetar, se utilizeaza doua tipuri de analiza: cea Keynesiana si interpretarea lui Milton Friedman. Abordarea lui Keynes In teoria Keynesiana, schema realizarii echilibrului macroeconomic se efectueaza in termini reali. Echilibrul se stabileste prin egalitatea dintre economii si investitii (modelul IS-LM). Economiile sunt definite ca o functie crescatoare a veniturilor, iar investitiile ca o functie descrescatoare a ratei dobanzii. Orice dezechilibru intre economii si investitii determina ajustari in termini reali iar in cadrul acestora variabilele monetare nu indeplinesc decat un rol limitat. Modelul IS-LM studiaza interactiunea dintre piata bunurilor si piata monetara, precum si modalitatea de determinare a ratelor dobanzii si rolul lor in ciclul de afaceri, tinand cont de efectele pe care politica monetara le are asupra venitului national. Acest model mentine nivelul preturilor constant, considerand ca acesta nu reactioneaza la modificarile cererii agregate. Modelul determina atat nivelul PIBului cat si al ratei dobanzii carora le corespund un echilibru pe piata bunurilor si piata monetara. Interpretarea lui Milton Friedman asupra schemei de realizare a echilibrului In ceea ce priveste echilibrul monetar ,Friedman si adeptii lui analizeaza procesul de realizare a echilibrului monetar pe baza a doua premise originale: Prima este ca trebuie sa se faca distinctie intre procesul de realizare a echilibrului monetar pe termen scurt si procesul de realizare a echilibrului monetar pe termen lung, deoarece mecanismele si efectele celor doua procese sunt diferite; A doua este ca procesul in cauza nu poate fi reglat cu precizie de autoritati. In cazul in care pe termen scurt, intre cantitatea de bani si cererea de bani apare o diferenta , majoritatea agentilor economici incearca sa-si reechilibreze structura portofoliilor. Pe termen lung, modificarea masei banesti are ca rezultate evidente, masurabile, schimbari in nivelul preturilor , productiei , dobanzilor investitilor sau ale gradului de ocupare. In abordarea sa , echilibrul monetar este exprimat in mod simplu si clar prin egalitatea dintre cerera si oferta de moneda. Oferta este considerate exogena, o variabila de control. Functia cereri de moneda depinde de mai multe tipuri de venituri, iar volumul tranzactiilor banesti este inlocuit cu factorii care il determina. Cercetarile efectuate de Friedman conduc la concluzia ca rata dobanzii este nesemnificativa , iar in conditii de relativa stabilitate a preturilor, factorul decisive pe termen lung il constituie venitul permanent real.Contestand explicatia keynesiana, privind variatia vitezei de circulatie o data cu marimea ofertei de moneda, Friedman sustine in mod implicit ca aceasta din urma detine rolul cheie in controlul asupra nivelului preturilor si al venitului global. Astfel, el introduce multiplicatorul monetar sub forma: PQ=1/KM Unde:1/K este identic cu Vp; Friedman a aratat cum masa monetara influienteaza conjuctura mai mult decat cheltuielile autonome, inflexiunile ratei sale de variatie precedand variatia activitatii. Mai mult , pe termen lung cresterea monetara afecteaza doar inflatia, productia si ratele reale ale dobanzilor depinzand doar de factori reali. Activitatea economica genereaza o suma de tranzactii care, in cel mai bun caz, creste o data cu cresterea reala a economiei. Masa monetara activa trebuie sa insoteasca aceasta evolutie pt asigurarea echilibrului monetar .Astfel spus, economia are nevoie de serviciile unei anumite cantitati de moneda active (Ma), corespunzatoare produsului sau global brut nominal (Pgb). Oferta de moneda este controlata de Banca centrala. Forma curbei ofertei de moneda depinde de modul de in care Banca Centrala decide sa-si foloseasca instrumentele de control monetar. Friedman considera ca puterea discretionara a autoritatilor asupra masei monetare trebuie limitata.Astfel spus, in loc de autoritati sa fie instituite reguli.Aceste reguli ar trebui sa dea instructiuni autoritatii monetare referitoare la realizarea unei rate specifice de crestere a masei monetare .Banca Centrala ar trebui sa vegheze ca masa monetara sa creasca lunar si, pe cat posibil zilnic, cu un ritm annual situate intre 3 si 5%. Daca in economie exista un echilibru monetar, mentinerea lui necesita o anumita crestere sau reducere a cantitatii de moneda. Daca masa baneasca s-ar mentine la un nivel fix, odata cu modificarea dorintelor indivizilor si a firmelor de a detine bani ar putea sa apara efecte inflationiste sau deflationiste. Daca cererea de bani creste si masa monetara nu se modifica , se manifesta deflatia. Indivizii si firmele isi reduc cheltuielile si se va produce o scadere generala a veniturilor. Invers, daca cererea de bani se reduce (si masa monetara nu se modifica in acelasi sens) , efectul va fi inflatia. . Efectele economice si sociale ale inflatiei Evolutii economice si sociale in decursul procesului inflationist

In perioada inflatiei au loc importante modificari de structura in economia nationala , fie ca acestea sunt determinate de insasi fenomenele inflationiste, fie ca asemenea masuri de politica economica au determinat insusi procesul inflationist si dimensiunile sale. Inflatia aduce prin cresterea nivelului preturilor nationale fata de cele externe, slabirea capacitatii concurentiale ale firmelor nationale. Deprecierea monetara conduce la ieftinirea marfurilor nationale pt cumparatori straini si usureaza deci exportul, iar preturile de achizitie a materiilor prime din import cresc mai repede decat preturile cu care se exporta marfurile deci pt fiecare partida de marfuri se produce o pierdere. Procesul inflationist antreneaza si extinde somajul. Vizand cresterea competitivitatii si avand in vedere costurile crescute de salarii, patronii promoveaza aplicarea tehnologiei moderne, care prezinta avantajul ca ridica randamentele si diminueaza personalul. Inflatia favorizeaza si accelereaza procesul investitional. Renoirea echipamentului si modernizara tehnologiilor este o conditie a cresterii profitului. Inflatia afecteaza creditul si descurajeaza economiile. Inflatia contribuie la deprecierea depozitelor prin aceasta descurajeaza economiile. Efectele asupra populatiei Inflatia produce o redistribuire arbitrara a veniturilor si bogatiei. Categoriile sociale cele mai dezavantajate sunt, in general , cele care inregistreaza venituri fixe (bursierii, pensionarii, functionarii publici). In economiile inflationiste ,salariati sunt mai bine protejati , prin mecanismul indexarilor si datorita presiunilor exercitate de sindicate. Cei mai avantajati sunt cei bogati, care de regula, castiga mai mult intr-un mediu inflationist si isi pot proteja mai bine acumularile prin plasamente profitabile. Cei care pierd sunt, in principal, titularii unor venituri fixes sau modeste si cei care economisesc. Acestia din urma constituie principala victima a inflatiei, ca urmare a dobanzilor reale scazute, chiar negative, si ca urmare a devalorizarii capitalului lor financiar. Efectele asupra firmelor Inflatia distorsioneaza cel mai important mecanism de semnalizare din economia de piata:preturile. Deciziile investitionale sunt inhibate, ceea ce antreneaza scaderea productiei si, in final, poate induce o recesiune de proportii. Mai mult decat atat, firmele inceteaza a mai fi preocupate de eficienta utilizarii resurselor, managerii dedicandu-si timpul, intr-o mult mai mare masura, protectiei valorii reale a activelor impotriva eroziunii inflationiste. Efectul asupra situatiei firmei este mai sever daca inflatia nu a fost anticipate si daca ea este asimetrica (atunci cand unele preturi cresc mai mult decat altele).

Inflatia, cresterea economica si rentabilitatea Daca in primele modele de crestere economica specifica analizelor lui Keynes, se sugera ca o sporire a inflatiei poate temporar sa impulsioneze cresterea economica, modelele recente pun in evidenta o corelatie negative intre inflatie si cresterea economica .Aceasta deoarece variatia considerabila a preturilor si incertitudinea asociate inflatiei reduce investitiile si deterioreaza mecanismul preturilor. In present inflatia se manifesta ca factor impotriva cresterii economice, datorita urmatoarelor aspecte: Mentine in activitate intreprinderile ineficiente; Favorizeaza existenta unor preturi anormal de ridicate; Constituie o frana in calea progresului economic, in sensul ca sporirea profitului este obtinuta prin cresterea preturilor de vanzare, mai degraba decat prin scaderea costurilor ; Inflatia contribuie la deteriorarea progresiva a echilibrului exterior :dificultati la export, cauzate de preturile ridicate si cele din import, datorate preturilor prea scazute. Inflatia denatureaza influienta ratei de dobanda prin scaderea artificiala a ratelor reale, ceea ce poate conduce la o risipa a capitalului, intrucat poate fi imprumutat cu rate de dobanda anormal de scazute. Rezulta ca inflatia ridicata franeaza crestera economica , hiperinflatia induce recesiune, dar o doza moderata de inflatie, in general, antreneaza efecte positive. Somajul si inflatia Orice politica macroeconomica are drept obiectiv declarat atat un nivel scazut de somaj, cat si o inflatie moderata. Aceasta , cu scopul de a asigura o crestere economica inalta si durabila. Relatia dintre somaj si inflatie este surprinsa cu ajutorul curbei Phillips, dupa numele economistului englez care a fundamentat-o pt prima data. Pe baza cercetarii, privitoare la rata somajului (ca indicator structural) si dinamica salariului nominal (ca indice cu baza in lant), economistul A.W.Phillips a descoperit o relatie logica intre dinamicele celor doua marimi.Nivelul somajului a fost mai mare cand ritmul de crestere a salariului nominal a fost mai lent. Invers , somajul a fost mai mic cand cresterile salariului nominal au fost mai rapide. Extizand relatiile, s-a constatat ca guvernele pot reduce rata somajului provocand in mod deliberat inflatia.

Stabilirea relatiei dintre inflatie si somaj a devenit destul de repede, incerta, sub incidenta analizei concrete a economiei tarilor occidentale dezvoltate.Punctele de vedere exprimate de diferiti economisti (M.Friedman si E.Phelps) au permis formularea urmatoarelor concluzi: Pe termen scurt, se poate vorbi despre o anumita substituire intre inflatie si somaj, dar aceasta este imposibila pe termen lung si , ca urmare marimea somajului nu se poate rupe pe perioade mari de timp de rata somajului natural; La o rata naturala a somajului situate la nivelul 6% (potrivit studiilor realizate)inflatia se poate realiza la orice nivel, situatie care modifica curba lui Phillips intr-o linie verticala Curba Phillips semnifica faptul ca o rata mica a inflatiei faciliteaza resorbtia somajului, dupa cum putin somaj ajuta la franarea inflatiei. Curba Phillips pe termen scurt arata ca rata somajului este cu atat mai mica cu cat salariile cresc mai repede. Dezvoltarea conceptului curbei lui Phillips conduce in a releva existenta unei curbe Phillips verticale de lunga duratasub denumirea de curbe Phillips pe termen lung cu o reprezentare perfect verticala. Este situatia in care atat rata inflatiei cat si rata somajului sunt inalte ,respective situatia de stagflatie. Semnificatia acestei curbe Phillips pe termen lung sunt: Independent de inflatie, exista o rata naturala a somajului care se manifesta si atunci cand inflatia este zero; Pot exista, functie de nivelurile asteptate ale inflatiei, diferite valori ale curbei Philips de scurta durata care actioneaza implicit si asupra nivelului somajului; Daca cererea este stimulata pt a absorbi somajul si in segmental care este considerat ca rata naturala, rezultatul va fii continua acceleratia a inflatiei.