vanatorul si pescarul sportiv 03/2012

Nr. 3/MARTIE 2012

Dezastrul Totalal protecției animalelor de pradă

În lumea calibrelor

Cu câinele de vânătoare la drum

Vânătorul şi Pescarul Român

Rev

ista

NaŢ

ion

ală

de

Vân

ăto

are

şi P

esc

uit

Spo

rtiv

ww

w.ag

vps.r

o

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România

Fondată în anul 1919Serie nouă

Anul MMXII nr. 3 / 2012

Redacţia şi administraţia:Bucureşti – Calea Moşilor 128

Sector 2, Cod 020882,Tel : 021 313 33 63

E mail: [email protected]

Consiliul ştiinţific

Acad. dr. Dan MunteanuAcad. dr. Atilla KelemenDr. ing. Nicolae GoiceaDr. ing. Vladimir Talpeş

Colectivul de redacţie

Dr. ing. Neculai Şelaru - director generalProf. Bianca Botezat – redactor revistă

Arh. Mugurel Ionescu – redactorPictor Dragoş Botezat – machetare şi

prelucrare fotoIng. Mariana Cristache– difuzare

Manuscrisele destinate tipăririi vor fi, de preferinţă, în format digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiază colaboratorilor. Articolele

publicate nu angajează decât responsabilitatea autorilor lor şi nu reflectă în mod necesar opinia

redacţiei. Reproducerea oricărui material, fără acordul redacţiei este interzisă.

ISSN 1582 – 9650

Sumar

Membrii Consiliului AGVPS din România şi judeţele pe care le reprezintăPreşedinte : Mugur Constantin Isărescu , Director general: Neculai Şelaru, Vicepreşedinte: Vicepreşedinte Florin Iordache (Olt, Dolj), Atilla Kelemen (Bistrița,

Harghita, Mureş), Vicepreşedinte: Teodor Bentu (Giurgiu, Asociații de pescari sportivi), Membri : Dorin Calciu (Alba, Arad, Hunedoara), Filip Georgescu (Argeş, Teleorman), Gabriel Surdu (Bacău, Iaşi, Vaslui), Teodor Giurgiu (Bihor, Satu-Mare), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), Nicolae Goicea (Botoşani, Neamţ,

Suceava), Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu), Eusebiu Martiniuc (Galaţi, Vrancea), Ion Vasilescu (Bucureşti), Florică Stan (Buzău, Dâmboviţa, Prahova), Ilie Sârbu (Caraş Severin, Timiş), Valentin Jerca (Călăraşi, Constanța), Ștefan Stoica (Tulcea), Adrian Duţă (Gorj, Mehedinţi), Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița),

Gheorghe Iaciu (Ilfov)

LA ORDINEA ZILEIN.ŞELARU Lege sau fărădelege ● Nimicirea în masă a porumbeilor în Delta Dunării ……..3, 4CULTURĂ VÂNĂTOREASCĂN.STORESCU Dezastrul total al protecţiei animalelor de pradă …… 6Mitică GEORGESCU, George C. GEORGESCUEuropa şi lupii (III) ……………………….. 7MANAGEMENT CINEGETICN.ŞELARU Selecţia la cerbul comun ……….. 18Vadim NESTEROV, Sabău C-tin BALCAcţiuni după selecţia dură a iernii ………. 20Titus PINTEACombaterea, metode şi metode ………….. 21CHINOLOGIE VÂNĂTOREASCĂMaria SĂVULESCUCine învaţă pe cine ? …………. 12Alexandru CODRINCu câinele de vânătoare la drum ……….. 12ÎNSEMNĂRIMACFazani de făurar …………………. 8Constantin RĂDANPasaj la Băile ● Visele devin realitate ……………. 10, 11Casian BALABASCIUCZi de martie …………… 22Nic. STRĂVOIUVânătoare de protocol ……………. 23TIR ŞI BALISTICĂMitică GEORGESCUÎn lumea calibrelor …………… 14Matei TĂLPEANUCarabina cu repetiţie Mossberg ………….. 16PESCUIT SPORTIV Valentin MALICIUCUndiţa cu varga scurtă ……………. 26Doru DINEAÎn căutare de bibani ……………….. 27Vadim NESTEROVReactualizare după 35 de ani ……………. 28MACŞtiucile lui mărţişor …………….. 29Nae GHERĂNESCU Cum am ajuns pe coperta revistei ………………. 30Titus PINTEAMuşte de început de sezon ………………….. 32Laszlo BENZARCupa „ZETEA” ……………………….. 33

Reţeta ● Ce putem vâna ● Mapamond vânătoresc ● Rebus ● Solunar ……… 9, 15, 23, 33, 34

Foto coperta I : Florian ANDRONACHE

Nr. 3/MARTIE 2012

Dezastrul Totalal protecției animalelor de pradă

Cu câinele de vânătoare la drum

Vânătorul şi Pescarul Român

Rev

ista

NaŢ

ion

ală

de

Vân

ăto

are

şi P

esc

uit

Spo

rtiv

ww

w.ag

vps.r

o

3|Vânătorul și Pescarul Român

Editorial|

Într-un stat democratic şi de drept, cum ne place să credem că este şi România, legea este lege, de toţi şi întocmai respectată. De la vlădică

până la opincă. Că nu este chiar aşa, cum ar trebui şi ne-am dorit să fie, se cunoaşte. Ceea ce ştim mai puţin, deşi s-a adus repetat în discuţie, este neso-cotirea legilor, tocmai de cei îndrituiţi de acestea să le aplice şi să impună şi altora respectarea lor. Adică de cei ce ar trebui să constituie exemplu de conduită civică pentru toţi ceilalţi mu-ritori de rând.În ceea ce ne priveşte, ne limităm co-mentariile la domeniile preocupărilor noastre, aflate sub coordonarea minis-terului mediului şi ministerului agri-culturii, deşi am putea să le extindem şi la alte domenii colaterale, precum al armelor de foc, al regimului ariilor naturale protejate etc. Ne rezumăm exemplificativ, din lipsă de spaţiu, doar la cele două domenii menţionate deja, dar afirmaţiile cu caracter general sunt valabile şi pentru alte domenii.Legile în România sunt aşa cum le cunoaştem cu toţii. Sunt aşa fiindcă legislativul primeşte proiectele, în cele mai multe cazuri, de la executiv, iar executivul le croieşte după interesele de moment ale celor aflaţi la putere, indiferent cine sunt aceştia. După pro-mulgare, legile suferă două metamor-foze forţate de anumite interese de moment, prin ordonanţe de urgenţă şi prin reglementări secundare date în aplicarea legilor, ambele la cererea şi, respectiv, din dispoziţia miniştrilor, care fac parte din executiv.Reglementările secundare, date de miniştri în aplicarea legilor din dome-niul cinegetic şi al pescuitului recre-ativ-sportiv, au fost, cel puţin în ultima vreme, consecvent concepute prin adaos nepermis la lege, urmărindu-se statuarea de drepturi în plus pentru funcţionarii publici şi de obligaţii peste lege pentru gestionarii temporari ai fondurilor cinegetice sau, după caz, a zonelor de pescuit recreativ-sportiv. În continuare, constatăm cu stupoare că miniştrii, care nu respectă legile ţării, nu-şi respectă nici măcar pro-priile ordine. Această constatare este înfiorătoare pentru orice cetăţean disci-plinat şi de bună credinţă din România, care începe să realizeze un început de anarhie, iniţiată de la nivelul de sus, al executivului.Vânătorii şi pescarii sportivi din Româ-nia - mai ales cititorii revistei noastre, ai almanahului Vânătorul şi Pescarul Român şi ai site-ului agvps.ro - cunosc foarte bine şi au trăit intens evenimen-tele şocante, nedrepte, nelegale şi imo-rale din ultimii ani. Mă refer în mod di-

rect la modalitatea impusă de atribuirea în gestionare a fondurilor cinegetice şi la autorizarea asociaţiilor de pescari sportivi pe zone de pescuit. Ca să nu rămânem la generalităţi, vom exemplifica cele mai sus reamintite, prin modalitatea novată, preconizată de d-l ministru Laszlo Borbely şi de echipa sa, de preluare nelegală a ges-tiunii celor 13 fonduri cinegetice din teritoriul Rezervaţiei Biosferei Del-ta Dunării, de la AJVPS Tulcea (12) şi AJVPS Constanţa (1), pentru a le încredinţa temporar RNP Romsilva, în interesul înstrăinării lor ulterioare către alţi gestionari, agreaţi din motive pe care nu este cazul să le aducem, acum şi aici, în discuţie. Legea 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ord. 1221/2010, modificat prin Ord. 2265/2010, nu prevede însă o astfel de posibilitate. Din contră, legea obligă imperativ administratorul fondurilor ci-negetice (MMP) să :

- atribuie gestionarea fondurilor ci-negetice în maximum 60 de zile, ceea ce nu s-a făcut din vina exclusivă a acestuia, deşi contractele în cauză au expirat din octombrie 2011 – art. 12 alin (1);- să lase gestiunea fondurilor cine-getice vechiului gestionar până la momentul încheierii noului con-tract de gestionare cu un nou ges-tionar, ceea ce nu s-a respectat de către MMP - art. 12 alin (2);- să acorde toate drepturile ce rezultă din contractele încheiate vechiului gestionar pe perioada de la expi-rarea contractului până la predarea lui efectivă, prevedere de care AJVPS Tulcea şi AJVPS Constanţa nu au beneficiat, deşi au fost constrânse să achite toate obligaţiile contrac-tuale, inclusiv de plata tarifului de gestionare, plata unui angajat pentru paza vânatului etc. – art.12 alin (3);- să încredinţeze temporar ges-tiunea fondurilor cinegetice către RNP Romsilva, doar dacă în urma licitaţiei nu s-a adjudecat gestionarea fondurilor cinegetice respective sau dacă noile contracte de gestionare nu au mai fost încheiate din vina noilor gestionari – art. 12 alin (8).

Sfidând legea şi propriul ordin, minis-trul mediului şi echipa sa au decis să încredinţeze temporar gestiunea celor 13 fonduri cinegetice către RNP Rom-silva, care devine astfel, în condiţiile definiţiei date în art. 1 lit l), din Legea 407/2006, gestionar consacrat (fiindcă va avea calitatea de gestionar la mo-mentul reatribuirii în gestiune a fondu-rilor cinegetice în discuţie).Pierderile AJVPS Tulcea şi AJVPS

Constanţa vor fi enorme, iar dreptul la liberă asociere al vânătorilor din cadrul acestor asociaţii grav afectat. Aceste aspecte aduse repetat şi în scris la cunoştinţa ministrului, de către sub-semnatul în numele celor două asociaţii afiliate, par să nu –l intereseze de-loc şi nici nu-şi face vreun proces de conştiinţă din aplicarea unui tratament discriminatoriu faţă de tratamentul apli-cat celorlalţi gestionari de fonduri cine-getice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.Mai mult decât atât, procedura novată şi nelegală aplicată celor 13 fonduri ci-negetice din teritoriul Rezervaţiei Bios-ferei Delta Dunării, nicidecum tuturor fondurilor cinegetice din acest teritoriu, nu are decât un singur precedent recent (februarie 2012) în România, al anulării contractului de gestionare a fondului ci-negetic nr. 25 Brăeşti, încredinţat tem-porar RNP Romsilva, pentru atribuirea ulterioară cu adresă a acestuia, la pro-punerea unei asociaţii de proprietari de teren aflată doar în devenire. În concluzie, legea nu este lege şi pen-tru ministru, care, din considerente nu-mai de el ştiute, inventează proceduri în afara ei şi a propriilor ordine. Aceasta fiindcă niciodată până acum, după cunoştinţele noastre, nici un ministru nu a făcut puşcărie pentru nerespectarea sfidătoare a legii sau aplicarea ei în in-teres clientelar. Dacă aducem în discuţie şi problemele actuale din domeniul exploatării resur-sei acvatice vii, din habitatele piscicole naturale, constatăm că nici în acest do-meniu legea şi reglementările emise în aplicarea ei nu sunt deloc respectate, ci sfidate, tocmai de cei care le-au con-ceput şi, respectiv, le-au aprobat, cu păgubirea evidentă a bugetului public.În aceste condiţii, în care legile şi reglementările nu sunt respectate tocmai de miniştri şi echipele de lucru ale aces-tora, iar noi nu avem audienţa necesară, pentru că interesele noastre, ale asociaţiilor pe care le reprezentăm şi ale membrilor acestora sunt în contradicţie cu interesele lor, nu ne rămâne decât calea instanţelor judecătoreşti com-petente, din ţară şi străinătate. Avem legea de partea noastră şi nu solicităm decât respectarea întocmai a ei, situaţie în care toate problemele noastre, de in-teres general, ar fi soluţionate de la sine. Având legea de partea noastră şi credinţa că până la urmă aceasta se va putea impune, nu ne putem resemna până ce fărădelegea actuală nu va re-deveni lege. Rezultatul depinde doar de consecvenţa noastră şi a conducerilor asociaţiilor afiliate păgubite.

N. Şelaru

LEGE SAU FĂRĂDELEGE ?

|4 Vânătorul și Pescarul Român

Departe de ochii lumii civi-lizate, în chiar incinta Rezervaţiei Biosferei Del-ta Dunării, se practică o

agricultură ultra modernă, mai ales în interesul unor firme cu capital străin. În schimb, în mod repetat, a fost interzisă ori numai stânjenită practi-carea vânătorii tradiţionale, din varii motive inventate şi/sau puerile. Chiar şi pescuitul sportiv a fost oprit la un moment dat, susţinându-se că ar fi mai distructiv decât pescuitul industrial, practicat fără oprelişti şi control în Delta Dunării.Situaţia cunoscută a Deltei Dunării, care efectiv moare încetul cu încetul, este de notorietate. Unele dintre cau-zele degradării ei, pe zi ce trece, se știu foarte bine şi au făcut obiectul unor puncte publice de vedere, chiar şi în revista Vânătorul şi Pescarul Român.Nu mai reluăm prezentarea situaţiei şi nici cauzele ei, dar în contextul acestora suntem obligaţi moral să aducem în discuţie o recentă mini-catastrofă ecologică, în privinţa căreia tac complice toţi reprezentanţii instituţiilor care, într-un fel sau al-tul, trebuiau să ia măsuri preventive, apoi de stabilire a vinovăţiilor şi de sancţionare exemplară a făptuitorilor. Mai ales în condiţiile în care această mini-catastrofă ecologică, sau crimă ecologică cum ar fi mai corect să o denumim, s-a produs într-o rezervaţie a biosferei de interes U.N.E.S.C.O., I.U.C.N., sit Ramsar etc. Aici, în fondul cinegetic nr. 42 Tatanir, paznicul de vânătoare Botaş Ion a observat, mai întâi, o concentrare suspectă a vulpilor, care, saturate, pur-tau porumbei popeşti în gură, după obiceiul acestora de a-şi crea provizii. Se întâmpla în data de 25.11.2011. S-a reîntors a doua zi în zonă şi a desco-perit circa 300-400 de porumbei guleraţi morţi sub plopii de pe marginea drumu-lui. Continuând cercetările în spatele fermei agricole Tatanir, a rămas în-grozit de sutele de porumbei morţi, care albăstreau solul sub plopi. Într-o asemenea situaţie șocantă pentru el, a anunţat imediat A.J.V.P.S. Tulcea, Garda de Mediu locală, veterinarii şi ecologii A.R.B.D.D. din zonă, precum şi alte persoane interesate.A continuat să observe zborul porum-beilor pentru a stabili de unde vin cei care ulterior, după aşezarea în plopi pentru odihnă, cad jos, agonizează şi mor. Aşa a ajuns pe lângă ferma Cen-tru Tatanir spre ferma Eacubova, unde a găsit grămezi de sămânţă de orz tratată cu o substanţă roşiatică, lăsate pe câmp.

Împreună cu tehnicianul veterinar din zonă Ciortan Niculai, care a reacţionat primul, a încheiat un proces-verbal de constatare a situaţiei, în chiar data de 26.11.2011, din care rezultă cu claritate că porumbeii morţi au fost descoperiţi pe o „suprafaţă (cu diame-tru) de 5 km”, iar în guşile acestora au fost găsite boabe de orz de toamnă şi grâu, precum şi un lichid de culoare roşu-maro. S-au cules 74 de porum-bei în stare proaspătă, din care 7 au fost trimişi pentru analize complexe la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pen-tru Siguranţa Alimentelor Tulcea, cu cerere în acest sens din partea AJVPS Tulcea, iar restul au fost opriţi pentru eventuale alte analize şi contra/probe.Cercetarea zonei în adâncul incin-tei agricole, unde de fapt se hrăneau milioane de porumbei guleraţi aflaţi în plină perioadă de pasaj, nu a fost posibilă din cauza drumurilor inte-rioare blocate cu bariere, pe care erau afişate placarde cu înscrisul: „PRO-PRIETATE PRIVATĂ. ACCESUL IN-TERZIS, SCOABE”.În aceeaşi zi a sosit în teren şi agen-tul ecolog Lungu Dumitru, care în prezenţa paznicului Botaş Ion a con-statat personal cum porumbeii se aşezau din zbor, pentru odihnă, într-o plantaţie de plopi înalţi, de unde unii cădeau la sol, agonizau un timp, ca apoi să moară. De reţinut că la marea majoritate a porumbeilor morţi le cur-gea un lichid sângeriu sau sânge din cioc, aspect consemnat în procesul verbal încheiat cu această ocazie.În urma observaţiilor făcute, cei prezenţi în teren au ajuns la conclu-zia unanimă că porumbeii au murit

ca urmare a consumului de boabe de orz şi grâu otrăvite, mai înainte de însămânţare, de către personalul SC Delta Rom Agriculture SRL, al cărui acţionar principal este un om de afaceri italian. Nu s-a putut ajunge efectiv în zonele în care se concentrau majori-tatea porumbeilor, semănate cu grâu, pentru a culege şi probe de boabe de grâu otrăvit, deoarece drumurile altă dată publice, concesionate în totalitate pentru folosinţa exclusivă a societăţii agricole, erau blocate cu bariere şi plantate cu scoabe. Nici vânătorilor nu le mai este admis accesul pentru realizarea cotelor obligatorii de recoltă, nerecunoscân-du-li-se astfel un drept legal de ser-vitute la vânat, pe o suprafaţă de cca. 16.000 ha, cât deține această socie-tate, şi, culmea, nici reprezentanților organelor de control ale statului.După patru zile de la „alarmă”, au sos-it în teren şi reprezentanţii Gărzii de Mediu - d-nii Cuzub Dan şi Bejenaru Daniel – care, în prezenţa paznicului de vânătoare Botoş Ion, au constatat și ei, exemplare de porumbei guleraţi, moarte şi în agonie, într-o altă zonă de odihnă a acestora, respectiv sub plopii înalţi de pe marginea canalului Tătaru. Din cauza vegetaţiei abundente, sau din precauție sănătoasă pentru ei, nu au pu-tut aprecia, nici măcar cu aproximaţie, numărul porumbeilor morţi, probabil de ordinul miilor în această porţiune de teren.O parte din porumbeii proaspăt morţi au fost culeși și trimişi la analiză, de reprezentanții A.R.B.D.D.Până la acest moment „oamenii de jos” şi-au făcut cu conştiinciozitate şi răspundere datoria. Mai departe începe

NIMICIREA ÎN MASĂ A PORUMBEILOR ÎN DELTA DUNĂRII


|N. Şelaru

însă muşamalizarea cazului. În mod direct, prin omisiune, şi indirect, prin neimplicare.Buletinele de analiză eliberate de Labora-torul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, unde fuseseră trans-mise oficial cadavrele de porumbei guleraţi pentru constatarea cauzei morţii, și boabe de orz pentru stabilirea otrăvii, au înscris, pe buletinele de analiză eliberate, doar următoarele constatări: nu prezintă leziuni anatomo-patologice, nu au fost depistaţi cu germeni patogeni şi nu a fost identificat genomul virusului influenţei aviare. Atât şi nimic mai mult. Nici vorbă de analize toxi-cologice şi despre cauza morţii porumbeilor. Cu aceste rezultate oficiale ale analizelor, care ar fi trebuit să fie complete (anatomo-patologice şi toxicologice), s-a pus capăt cercetărilor demarate, omorâte astfel din faşă.Dorm liniştiţi ministrul mediului, guver-natorul R.B.D.D., şeful Gărzii Naţionale de Mediul, preşedintele A.N.S.V.S.A., preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea şi ceilalţi oameni de stat cu atribuţii con-crete pe linia conservării faunei sălbatice şi ecosistemului deltaic, iar dacă ar dormi liniştiţi, bineînţeles că nu pe cheltuiala publică, nici că ar fi aşa rău.Necazul nostru, al vânătorilor şi pescarilor sportivi din România, este că unii dintre aceştia, ca şi predecesorii lor, visează la împărțirea Deltei Dunării în felii şi feliuţe interesate şi, în acelaşi timp, interesante pentru o anumită clientelă a lor.De aceea miniștrii au oprit sau au încercat să interzică, în mod repetat, vânătoarea şi odată şi pescuitul sportiv în Delta Dunării, de aceea ministrul actual al mediului nu a atribuit în gestionare fondurile cinegetice în termenul prevăzut de lege, de aceea se doreşte un transfer temporar şi ilegal de gestionare a fondurilor cinegetice de la A.J.V.P.S. Tulcea și AJVPS Constanța la R.N.P. Romsilva, de aceea nu merg bine treburile în Delta Dunării şi, în general, în ţara noastră.


Vânătorul Johan Frost din Mara – Suedia a publicat, sub acest titlu, un articol dezbatere în problema

controversată a lupilor din această ţară, în care vieţuiesc cca. 200 de exemplare.Problema lupilor la noi este mult mai acută, dar mai puţin dezbătută, în condiţiile în care are-alul speciei s-a extins spre câmpie, iar efectivele speciei au fost evalu-ate, puţin exagerat apreciem noi, la peste 3600 de exemplare.Fiindcă susţinerile d-lui Johan Frost sunt de mare actualitate, se înţelege că şi pentru noi, îi dăm, în continuare, cuvântul:„Am avut încredere în politica Suediei privind animalele de pradă, dar am greşit. Că politica privind animalele de pradă din Suedia este un dezastru total, nu constituie nici un dubiu pentru cei informaţi şi familiarizaţi cu problema. Nici guvernanţii nu par să înţeleagă ce se întâmplă. Totuşi ce am făcut şi ce putem face noi, vânătorii ?”InventariereaNumai vânătorii au putut, prin efor-turi rezonabile, să inventarieze şi să aibă o bază solidă de date despre efec-tivele animalelor de pradă din Suedia. Dacă cineva pretinde altceva, este un mincinos. Am făcut o treabă foarte bună.Autorităţile doresc ajutorul nos-tru, dar, ulterior, prelucrează cifrele după propriile metode şi le modifică fără vreo motivaţie serioasă. Aceas-ta duce la o lipsă acută de credibili-tate. În acest caz, noi nu mai vedem nici un motiv să continuăm inven-tarierea (evaluarea).De aceea, nu vom mai face nici un inventar înainte de a avea promisi-unea unui rezultat corect. De exemplu, dacă se stabilesc corect, cu ajutorul nostru, stocurile de reproducţie (efectivele reale), sporurile na-turale şi ex tragerile necesare, atunci şi vânătorile se vor efec-tua în baza unui program contro-labil. ”Contractul” se va semna înainte ca noi, vânătorii, să ieşim din nou la treabă.Vânătoarea de lupiVânătoarea autorizată a consti-tuit, până acum, o posibilitate pentru îndepărtarea oricărui ex-emplar care distrugea prea mult vânat copitat. Acum pot doar să

constat că se tergiversează chiar ş i î n d e p ă r t a re a i n d i v i z i l o r ca re n e fac mari p ro b l e m e. Vâ n a re a p re ve n t i vă a câtorva exemplare nu ne aju t ă d e l o c. Cu politica actuală privind ani-malele de pradă, lupii se răspândesc în toată ţara. Numai atunci poate că politicienii vor realiza ce cos-turi enorme şi ce suferinţă creează această politică.Aşa încât am decis: nu vom mai vâna nici un lup până când nu auzim de o decizie politică care să

ne garanteze că vom reduce drastic populaţia de lupi. Ţelul Asociaţiei Vânătorilor, de reducere a efec-tivelor de lupi la 150 exemplare în ţară, reprezintă o valoare standard bună.VânareaReprezintă o chestiune de etică. Am spus, mai înainte, că noi, vânătorii, nu vom amesteca suferinţa ani-malelor cu politica proastă. Noi suntem adevăraţii prieteni ai ani-malelor. Noi luăm carnea ecologică direct din pădure, fiindcă viaţa sălbatică constituie o resursă naturală regenerabilă.Dacă politicienii vor ca noi să continuăm vânătoarea, atunci tre-buie ca ei să stabilească vânarea lupilor în măsură mai mare. Suferinţa pe care o provocăm ani-malelor rănite în trafic este infimă în comparaţie cu suferinţa pe care aceste animale trebuie s-o îndure

din cauza înmulţirii populaţiei de lupi. Un atac al lupilor nu este o muşcătură rapidă a gâtului, cum cred mulţi. În realitate, este o suferinţă îndelungată a animalelor pradă (hăituite până la epuizare de prădători). Când se pune astfel problema, se susţine că aşa este rânduiala naturii.Care este diferenţa dintre un accident produs de o maşină şi un atac al lupi-lor, în termeni ce privesc suferinţa? Dacă atacul lupilor este natural, atunci şi un accident în sălbăticie este natural, în sensul că atât timp cât vom avea maşini pe drumuri, vor fi, bineînţeles, şi coliziuni cu animalele. Singura diferenţă este că suferinţa pe care lupul o produce este mult mai îndelungată pentru animalul - pradă.Ceea ce complică chestiunea şi mai mult este că vânătoarea nu mai este

posibilă din cauza populaţiei de lupi. Un elan cu un picior rupt poate merge câteva mile înaintea unui co-poi urmăritor. Este necesar, în ase-menea situaţii, să se dea drumul unui copoi capabil să oprească elanul. Cu politica actuală în privinţa lupilor, în pădurile noas-tre mari, nu mai putem să facem o vânătoare eficientă din cauza lupi-lor (care ne mănâncă copoii). Politicienii au ales un drum în privinţa politicii lupilor, potrivit căreia animalele - pradă trebuie să sufere.Ce-i ajută pe vânători în efortu-rile lor de a scurta suferinţa (ani-malelor copitate), când politicienii iau hotărâri în privinţa unei politici greşite a animalelor de pradă, care, în mai multe moduri, determină o suferinţă incredibil de mare a ani-malelor - pradă ?

Cei mai mari torţionari ai ani-malelor pradă pe care-i avem în această ţară sunt deci politicienii neinformaţi şi care nu înţeleg as-pectele globale ale chestiunii.Sunt extrem de trist acum, ca pri-eten al animalelor. Îi înţeleg pe vânătorii care încetează să mai vâneze din cauza faptului că efor-turile lor sunt nesocotite în con-textul politicii privind animalele de pradă, implementată actualmente de politicienii din Suedia”.Reacţiile autorităţilor, în problema controversată a vânării (limitate) lupilor, nu au întârziat.Guvernul a promis, sub presiu-nea cetăţenilor, că va reglementa o vânătoare controlată, în scop preventiv, a lupilor. De asemenea, a promis că permisiunea de a vâna se va extinde la haite de lup, nu doar la exemplare izolate.

Agenţia pentru Protecţia Mediului se opune însă promis-iunilor Guvernului. Ea nu vede nici o posibilitate a vreunei vânători preventive a lupilor, în condiţiile impuse de Directiva nr. 92/43 denumită Habitate, care stabileşte doar extrageri individuale şi mo-tivate ale unor exemplare de lup. Prevederile Directivei sunt obliga-torii pentru orice stat membru al UE, deci şi pentru Suedia.Asociaţia Vânătorilor din Suedia constată că intenţiile Guvernului nu pot fi onorate din cauza opoziţiei Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Guvernul tre-buie să ţină însă seamă de intere-sele oamenilor afectaţi (vânători şi crescători de animale) înainte de a lua o decizie.La întrebarea pusă pe internet: rezolvă politica actuală privind animalele de

total al protecåiei animalelor de pradã

Dezastrul

Foto

: N.Șe

laru


pradă, prin reglementările propuse referitor la vânarea preventivă, problema lupilor ?, 93,2% din răspunsuri au fost negative. În contextul arătat, Guvernul Suediei caută soluţii de reglemen-tare a problemei vânării preven-tive a lupilor, prin interpretarea permisivă a prevederilor Directivei Habitate.În România, unde pe un teritoriu mult mai redus decât al Suediei ar exista de cca. 18 ori mai mulţi lupi, problema s-a tranşat mult mai simplu, prin aplicarea ad litteram a prevederilor Directivei Habitate. Costurile sunt însă ale vânătorilor, care ocrotesc şi îngrijesc fauna copitată de interes vânătoresc, dar beneficiază de o cotă de recoltă de cca. 10 ori mai redusă decât ţările fără lupi din Europa. Costurile sunt, de acum înainte, şi ale sătenilor şi crescătorilor de animale, fiindcă lupii încep să se apropie de localităţi, în căutare de hrană alternativă (oi, câini, porci etc.), în condiţiile scăderii efectivelor speciilor-pradă (cerb, căprior, capră neagră şi mistreţ în zonele ocupate de lupi).Costurile sunt în final şi ale me-diului natural, sărăcit în privinţa numărului de animale pradă şi, ulterior, de prădători (animale de pradă). Acest aspect al sărăcirii generale în faună sălbatică a României ar trebui să-l realizeze şi pretinşii protecţionişti, care susţin interdicţia totală a vânătorii prădătorilor şi întoarcerea la un echilibru natural utopic într-un mediu înconjurător artificializat şi bulversat.Din păcate, suntem obligaţi să acceptăm fără nici un fel de derogări regulile UE, chiar dacă nu sunt întotdeauna şi oriunde echitabile şi nu au peste tot rezul-tate pozitive.În ceea ce ne priveşte putem afirma, demonstrând cu evoluţia efectivelor speciilor de interes vânătoresc, inclusiv a populaţiei de lup din România, că politica cinegetică determinată de unele prevederi ale Directivei Habitate nu este, actualmente, cea mai inspirată. Poate că din experienţa noastră trecută şi din susţinerile directe ale altor confraţi europeni, precum Johan Frost, putem trage cuvenitele învăţăminte, pentru revenirea la un management mai sănătos al faunei de interes cine-getic din ţara noastră, ce trebuie să includă, în mod obligatoriu, şi un management realist al lupului şi al altor specii prădătoare.

N. STORESCU

ROMÂNIA. Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, statisticile noastre vânătoreşti includeau la un efectiv de... 2000 de cerbi, nu mai puţin de...4000 lupi, adică doi lupi la un cerb ! La începutul anilor '50 a fost declanşată o cam-panie de combatere a lupului prin toate mijloacele cunos-cute, inclusiv otrava şi prinderea puilor la culcuş, susţinută de plata unei prime pentru fiecare lup ucis, campanie care avea să dureze câteva decenii. Dar lupii au supravieţuit, astfel că, după încheierea aces-tei îndelungate încrâncenări, efectivul de lupi ajunsese la 50% din ceea ce era la început. Şi la noi au fost con-troverse şi contraziceri în privinţa statutului care trebuia adoptat pentru cel împotriva căruia numai aviaţia nu fusese folosită pentru a-l eradica. În cele din urmă, raţiunea şi etica au câştigat, iar lupului i s-a recunoscut rolul în natura sălbatică şi a fost abandonată ideea de distrugere a acestui important element faunistic. Lupul, căpătând protecţie printr-o legislaţie care stabilea şi se-zonul de vânătoare, a devenit specia de vânat care trebuia tratată în condiţii de etică vânătorească, fără utilizarea otrăvii, fără capturarea puilor la bârlog şi fără plata unor prime stimulatorii pentru fiecare lup ucis. Consiliul Euro-pei – prin Convenţia de la Berna – declanşase acţiunile de protecţia lupului, urmărind evoluţia speciei în diverse state europene. Fără o prezentare animată de dezbateri pe această temă, existau suspiciuni privind situaţia „de facto” şi viitorul lupului în Carpaţii României, consideraţi ca fi-ind principala zonă de refugiu, rezistenţă şi supravieţuire a acestuia, în condiţiile în care era evidentă o diminuare severă şi chiar dispariţie din câteva ţări europene. În acest context, România a fost invitată la un seminar consacrat marilor mamifere răpitoare din Europa, cu vizare directă a situaţiei existente la noi. Acest seminar a avut loc la Sofia, în anul 1993, cu participarea delegaţilor din 25 de ţări, interesul pentru cunoaşterea stării de fapt din România – cu referire la lup şi urs – era deosebit. La invitaţia directă a Convenţiei de la Berna şi cu delegarea oficială, am avut onoarea să prezint un material, concret şi corect, privind situaţia celor două specii, care a fost primit cu încredere ca reprezentând asigurarea desfăşurării măsurilor recoman-date ori solicitate şi de forul european.Sper că în acest fel lucrurile au fost clarificate. Efectivul actual de lupi din ţara noastră, de 3000 de exemplare, adăpostit în masivitatea pădurilor din Carpaţi şi corobo-rat cu managementul populaţiilor de urs şi lup, adoptat ulterior şi de ţara noastră, este asigurator pentru viitorul celor două specii.În treacăt fie spus, spre deosebire de situaţia din alte ţări, în România nu a fost înregistrată o fragmentare a biotopului celor două specii, care în alte ţări a consti-tuit una din principalele cauze ale reducerii ori dispariţiei uneia sau alteia din cele două specii. Inconstanţa unei documentări corecte, seriozitatea sau lipsa ei în redact-area unei situaţii privind efectivele de lupi, a determinat apariţia unor rapoarte eronate şi cel puţin ciudate. Voi da un singur exemplu, cel al unui raport european intitulat „Europa celor 8000 de lupi”, în care România – adăposteşte cam 25% din efectivul european de lupi, nici nu era menţionată, în timp ce apărea Elveţia cu 2 lupi, Suedia cu 90 lupi, Ungaria şi Slovenia cu câte 50 lupi. Aşa pot apărea confuzii şi interpretări eronate, la care se adaugă şi cifre diferite privind populaţia de lupi dintr-o ţară, în acelaşi an, publicate de surse diferite.RUSIA. Dacă toţi cei interesaţi de soarta lupului au publi-cat aceleaşi efective, adică 25.000 – 30.000 lupi, pentru anul 2008 a apărut o comunicare cel puţin surprinzătoare şi anume că în vastul teritoriu al Rusiei s-ar afla....40.000

de lupi (!?), din care, anual, ar fi ucişi...10.000 de lupi.Biologii ruşi au încercat de mai multă vreme să schimbe statutul legal al lupului şi din „dăunător” să capete cla-sificarea dorită, aceea de „specie de vânat”, sub protecţia unui sezon de vânătoare. În anul 1993, au elaborat un program de reabilitare a puilor de lup orfani, care urmau să fie crescuţi într-un spaţiu protejat, pentru a fi ulterior puşi în libertate. Mai nou, prin vocea ministrului de ex-terne aflat la Stokolm, Rusia se oferă să exporte lupii pen-tru populare în alte ţări.Iar o altă ştire, publicată în anul 2008, anunţa că între anii 1925 şi 1992 în Rusia au fost ucişi un milion şi jumătate de lupi, ceea ce ar însemna un număr de peste 22.000 de lupi ucişi anual. Greu de crezut !... SLOVACIA. Efectivul oficial de 500 lupi este con-siderat stabil, fiind protejat. Dar faţă de el se înregistrează o mare intoleranţă din partea crescătorilor de vite. SLOVENIA. Efectivul de 60 – 100 de lupi este protejat şi se apreciază că are o evoluţie crescătoare. SPANIA. Chiar dacă Peninsula iberică adăposteşte o subspecie endemică de lup (Canis lupus sig-natus), statisticile îl iau în consideraţie când se analizează situaţia lupului european, fără a face o diferenţiere. Ast-fel, în Spania efectivul de 2500 -3000 lupi reprezintă o populaţie masivă în contextul european. Politica spaniolă faţă de lup este criticată ca fiind ambiguă, în sensul că în teritoriile din nordul ţării – în care trăiesc 90 % din lupii spanioli, este protejat (se vânează în condiţii legale), iar în sud este ocrotit.Această politică a determinat şi în rândul populaţiei o ati-tudine echivocă faţă de lup, dintr-o posibilă neînţelegere a acestei duble ipostaze. În provincia Castillia Leon există – să-i spunem – un parc de vânătoare la Sierra de la Culebra, în care lupii pot fi vânaţi pe baza unei autorizaţii ce se obţine prin licitaţie, al cărei preţ a ajuns şi la 14.000 euro. Dar parcul atrage şi numeroşi turişti din ţările vest-europene, cărora li se oferă posibilitatea să observe prin binoclu comportamentul lupilor. Oricum, oficialităţile locale consideră că lupii au salvat economia zonei, prin sumele pe care le aduc turiştii şi vânătorii. UCRAINA. Cu toate că o reclamă turistică ucrainiană avansează cifra, intenţionat exagerată, de 4000 de lupi (chipurile 45% din lupii Europei) în scop atractiv al amatorilor de vânătoare la lup – cu cea mai bună perioadă din octombrie în februarie – Ucraina are oficial 2500 de lupi. Ei sunt vânaţi în tot timpul anului, deci neprotejaţi, cam 300 – 400 anual. TURCIA. Figurează în evidenţele europene cu efectivul de 3000 de lupi, dar pentru că ar fi vorba de subspecia trăitoare în partea asiatică a Turciei nu va face obiectul comentariului nostru, decât cu menţiunea că probabil adevăratul efectiv nu este bine cunoscut. Ce se ştie, însă, este faptul că în această ţară lupul este supus unei permanente acţiuni de distrugere, care poate se va sfârşi când Turcia – care are aspiraţii europene – va fi determinată de convenţiile internaţionale să adopte ati-tudinea corespunzătoare faţă de lup.Ne-am străduit să oferim o prezentare cât mai documentată asupra situaţiei lupului în ţările europene. Dată fiind inconstanţa şi uneori superficialiatea comunicărilor, mai ales în privinţa efectivelor de lupi şi a evoluţiei lor potenţiale, este posibil să existe şi unele aparent inadvertenţe. dr. ing. Mitică GEORGESCU

dr. George Cristian GEORGESCU

EUROPA ŞI LUPII acţiuni pro şi contra (III)


Vânătoarea la picior este poate una dintre cele mai spectaculoase, chiar dacă ne solicită fizic mai mult decât ar fi dispuşi unii dintre noi să o facă. Iar

terenurile de genul celor despre care aminteam mai sus sunt locurile pe care ne putem pune la încercare experienţa, agerimea ochiului dar şi a tirului şi, aşa

cum spuneam, nu în ultimul rând antre-namentul şi condiţia fizică.Fiecare porţiune de teren trebuia parcursă cu minuţiozitate, insistând asupra pâlcurilor mai dese de vegetaţie. Cum nu aveam câine de vânătoare cu noi, trebuia să suplinim aceast dezavantaj, fapt care avea cu siguranţă să ne coste ceva sudoare în plus. Dacă nu vom insista în special în locurile cu vegetaţie mai înţelenite vom rata cu siguranţă fazanii din porţiunea respectivă. Acolo unde vegetaţia este mai înaltă de mijloc, aceştia vor prefera de regulă să meargă pe picioare până aproape de capătul par-celei şi abia acolo se vor ridica în zbor. Tehnica era relativ simplă: încadram parcela de o parte şi de cealaltă şi pe rând treceam şi spre mijloc, în zig-zag, „pieptănând” vegetaţia deasă. Ştiam că sunt situaţii când fazanii vor încerca să zboare pe marginea parcelei, de-a lungul vegetaţiei fără a se ridica prea sus, sau, alte cazuri când pur şi simplu se ridică aproape vertical, drept în faţa noastră. Aşa am

fazani de FăURAR

D upă ce finele lui ianuarie şi începutul lui februarie au trecut, în unele regiuni, natura prin canoanele grele ale iernii, troienind câmpuri, drumuri şi localităţi cu nămeţi nemaivăzuţi până acum de mulţi dintre noi, au urmat zile cu soare mai înţelegător chiar dacă gerul

a continuat să muşte aprig, părând de nebiruit. Au fost totuşi şi zone care s-au bucurat de un tratament mai omenos din partea iernii, locuri unde zăpada s-a aşternut doar într-o mantie subţire, protejând atât cât trebuia câmpul şi semănăturile toamnei. La primele zile cu soare, pe mare parte din aceste câm-puri, zăpada s-a topit lăsând doar pete albe, care să amintescă faptul că iarna nu trecuse încă. Pe astfel de locuri am ieşit la o vânătoare de fazani la picior, înainte de închiderea sezonului. Printre parcelele lucrate, erau încă porţiuni întinse de pârloagă, nedesţelenite probabil de ani buni. Vegetaţia, sălbatică, luase în stăpânire locurile şi ierburile înalte şi ciulinii, zmeura şi murul sălbatic creaseră adăpostul perfect pentru vânatul mic. Alternaţa acestor porţiuni cu cele cultivate fie cu porumb, grâu sau lucernă a favorizat dintotdeauna dezvoltarea păsăretului pe care îl căutăm în perioada lunilor de iarnă.


|mac

parcurs mare parte din terenul pro-pus pentru ziua respectivă. Nu mult înaintea noastră, dintr-un muriş încâl-cit am stârnit un stol de potârnichi ce au rupt liniştea locurilor cu fâlfâitul rapid al aripilor. Contrar obiceiului, au zburat pe lângă noi, parcă ştiau că sezonul lor a trecut, şi s-au aşezat nu departe în spatele nostru pe altă porţiune cu pârloagă din marginea unei bălţi. Până la capătul parcelei cu vegetaţie joasă nu mai era mult şi urma o cocenişte îngustă, destul de rară, lăsată ca o bandă de culoare mai deschisă între două porţiuni arate adânc. Am rupt linia vânătorilor şi am luat-o înainte spre cocenişte. La marginea rugilor ar fi trebuit să sară şi fazanii. Colegul meu a bătut pe în-delete tufele dar fără rezultat. Să ne-o fi luat fazanii înainte ? Am trecut la parcela cu coceni păstrând strategia şi alternând când pe flanc când spre mijloc. Trecusem de acum binişor de mijlocul par-celei şi nici gând de fazani. Cocenii erau destul de rari aşa încât puteam

vedea destul de bine terenul. Nici o mişcare. Probabil că nu erau acolo. Mai erau doar câţiva metri până la marginea cocenilor şi eram gata să punem armele la spate şi să pornim peste arătură. Când..., zbrrr.... un ropot de aripi a pornit exact dintre noi. Gaină, am apucat să spun şi am lăsat jos arma. Nu şi colegul meu care, mai atent, a rămas cu arma la umăr. Şi bine a făcut. După nici doi paşi un fazan ruginiu s-a ridicat de la doar câteva palme de unde zburase şi găina. Un singur foc a răsunat peste câmpuri... Fuseseră în tufele de mur şi plecaseră pe picioare înaintea noastră spre cocenii de porumb, aşa cum ne gândisem de fapt, sperând probabil că potârnichile ne vor atrage atenţia şi nu-i vom mai găsi ...

FAZAN ÎN SOS DE VIN DE PORTOFazanul a fost dintotdeauna o delicatesă culinară apreciată atât de gazdă cât şi de invitaţi. Preparat după toate canoanele culinare, va fi mereu felul mult aşteptat şi sa-vurat de meseni, gustul său incon-fundabil fiind amintit fără excepţie în conversaţiile pe teme gastronomice ale cunoscătorilor şi nu numai.

Ingrediente necesare: un fazan tăiat în jumătăţi, 30 ml de ulei de măsline. Pentru sosul de vin: 2 cepe mici, 2 linguriţe de pastă de tomate, 500 ml vin de Porto, ½ pachet de unt, 250-300 ml supă de pui, ½ linguriţă boabe piper, cim-bru, sare.

Preparare: puneţi jumătăţile de fazan într-o cratiţă, adăugaţi uleiul de măsline şi daţi la foc mediu până se rumeneşte uşor carnea. Mutaţi conţinutul în alt vas şi puneţi-l în cup-torul preîncălzit la 200 grade Celsius circa 20 de minute sau până se frăgezeşte bine carnea şi este bine rumenită pe toate părţile. Prepararea sosului de vin: puneţi supa de pui într-o crăticioară, adăugaţi pasta de tomate, untul şi cepele tăiate mărunt şi daţi la foc mic amestecând perma-nent. Lăsaţi să scadă la jumătate şi adăugaţi vinul de Porto, piperul, cimbrul şi sare după gust, continuând să amestecaţi timp de 5 -10 minute la foc mic sau până când capătă consistenţă. Puneţi carnea pe farfurie şi adăugaţi sosul de vin. Se poate servi cu garnitură de pilaf de orez sau cu legume asortate. Un pahar de vin roşu, demisec, shiraz, pinot noir, va adăuga un plus de savoare bucatelor. Poftă bună !

Nana NINA

ReÅeTa

lunii

Ilustrația autorului


An de an, chemarea la vânătoarea de pasaj este ca un microb inoculat în sânge de care fiecare dintre noi, cei pasionaţi de o astfel de aventură, nu dorim să scăpăm. Totul începe din ziua când condiţiile meteo încep a şlefui chipul, dătător de speranţe, al vremii de iarnă, chip învăluit de ceva ceaţă mai consistentă, acel fum rece şi misterios care presară în juru-i o linişte ce nu se doreşte a fi deranjată decât de cântecul stolurilor cu gâşte şi raţe.În rest, la tabloul imaginat se mai adaugă ogoarele cu grâu şi orz încolţite şi chiar înfrăţite, un bogat lu-ciu de apă şi nelipsitul excelent loc pentru camuflaj, stufărişul. Acestea sunt daruri de la NATURĂ, de care tu vânătorule împătimit trebuie să ştii să profiţi! Fie că te afli dis-de-dimineaţă înainte de a se lumina cerul, ori la pasajul de seară în compania ispiti-toarelor DARURI, în ambele cazuri mai poţi îmbogăţi tabloul naturii şi cu ceva tehnică ademenitoare, cum

ar fi: atrapele, ceva cosmetice pentru faţă, plasa de camuflaj, chemătoarele, iar peste toate aceste şiretlicuri trebuie să fii dotat, prin autoeducare, cu o rezistenţă de invidiat pentru a nu mişca în stand, oricât de bine ai considera că ai amenajat locul tău pentru tir. Desigur şi aranjarea în teren a atrapelor şi camuflajului trebuiesc făcute cu chibzuinţă pen-tru a nu transmite zburătoarelor, acolo în văzduh, anumite indicii care le-ar determina să ocolească cu precauţie zona cu pricina. În astfel de situaţii ai ratat totul. Pasajul este un joc frumos, însă cu reguli stricte.Plănuisem o ieşire la gârliţă mare şi la raţă împreună cu două cunoştinţe mai proaspete, Răzvan şi Silviu, eu fiind cel care cunoşteam locurile pe care le mai cutreierasem în anii anteriori şi care se găsesc un-deva în Câmpia Râmnicului, vecină cu cea a Brăilei, udată de apele Râmnicului şi ale Buzăului, presărată din abundenţă cu lacuri de apă dulce şi apă sărată, un biotop în care de zeci şi zeci de ani mulţimea impresionantă a gâștelor şi raţelor îşi consumă perioada în care poposesc la noi în ţară.Din Drumul Naţional Râmnicu Sărat - Brăila, după ce străbătusem circa 20 de kilometri, într-o dimineaţă încă neluminată de zorile zilei, la luminile farurilor autoturismelor de teren, ne abatem pe un drum de câmp care ne conduce foarte aproape de una din laturile lacului. Câteva sute de metri le parcurgem cu viteza întâi şi numai cu luminile de poziţie, deşi cu toate aceste precauţii zgomotul motoarelor pare că sparge fantastica linişte. Oprim motoarele şi co-borâm pe un câmp cu arătură de toamnă. Este ora 5,00.Briza marii întinderi de apă, specifică unui ianu-arie fără de zăpadă, ne gâdilă nările şi ne mângâie răutăcios pe la ceafă, în timp ce stuful uscat din apropiere îşi freamătă tulpinile într-un joc care ne cheamă, fără menajamente, acolo în preajma lui, în locuri unde ochiurile cu apă îţi pot aduce o bu-curie neplăcută, surpriza fiind atunci când pătrunde recele lichid în cizmă, ceva mai mult decât o simplă umezeală.Timpul zboară şi la orizont apare, într-un purpuriu greu de pictat, prima geană de pâlpâitoare lumină. Cu grabă pregătim armele, muniţia, locurile pen-tru tir şi nu numai, deşi în acest scurt timp zborul

repetat şi fluierător al câtorva raţe ne-a accelerat şi mai vivace mişcările. Prin apropiere, văd mişcându-se siluete negre, precum nişte stafii, şi ca nişte năluci se repeziră spre cer, foc şi zgomot de armă, apoi linişte, după care o bufnitură surdă de obiect căzut de la înălţime dădu nălucii dor de mişcare şi murmur de mulţumire. O urmă de invidie începu să fiarbă-n mine.Din apropiere, o chemătoare pentru gâşte, iscusit folosită, mă luă prin surprindere atât de tare încât am crezut că stolul condus de zgomotosul înaintaş mi-a jucat, neobservat, o festă. Mai ales că mă cam mişcai în stand ca un începător.Undeva, mult mai sus de bătaia unei arme, bine organizate şi înaintând în formaţia cunoscutului “V” spre ogoarele din apropiere, emiţând sunete la perioade aproape egale, completate de răspunsuri identice şi misterioase, gâştele îmi aţâţă ispita de a slobozi un foc. Lipsa ceţii însă şi înălţimea la care zboară mă liniştiră. Speranţa rămâne până la urmă la raţe. Zborul acestora de la câmp spre lac, urmat de o rotire scurtă deasupra lacului, prin care se asigură că nu există niciun pericol şi apoi zgomotosul plonjeu pe luciul apei, completat de mulţumitorul măcănit preluat şi amplificat de suratele aflate în imediata vecinătate, îmi dau speranţa că o să am puţin noroc. La toate acestea se adaugă şi vânticelul numai bun de vânătoare.Nici nu mi-am terminat bine gândul şi pe dea-supra locului unde mă aflu, în stânga şi dreapta, deopotrivă, 7-8 răţoi şi raţe se grăbesc spre îmbi-etorul lac.Slobozesc un foc, apoi şi al doilea. Tirul precis, înălţimea mică de zbor, locul bine camuflat de tres-tia bogată, mi-au adus două piese pe care le-am recuperat cu multă uşurinţă. Iar linişte. Purpuriul cerului devine tot mai palid în faţa zorilor. Şi parcă n-a fost suficient acest mirific tablou al dimineţii care-ţi presară bucurie în minte, inimă şi ochi şi de undeva, de la răsărit, un glob mare şi roşu se ridică deasupra trestiei, desemnând pe loc forme pe care numai natura le poate crea. Câtă forţă şi măreţie!Am amorţit aşa de tare încât mă furnică toate încheieturile corpului, dar rabd. Zborul gălăgios al raţelor îmi creşte adrenalina. Abia respir pen-tru ca nu cumva aburul ieşit din gură să-mi trădeze

Pasaj la Băile Foto

: D.To

dosiu

c


ascunzătoarea.Se aude un şuierat atât de aproape de mine dân-du-mi senzaţia că se prăvăleşte ceva din înălţimi. Ochesc, foc, şi-mi completez strădania cu încă doi răţoi. Sar de bucurie din locul amenajat la circa 30 de metri de lac, recuperez vânatul şi, mulţumit de pasaj, aştept laudele. Nici Silviu nu a fost mai prejos, iar Răzvan, acum ucenic şi mâine vânător în deve-nire, se chinuie prin hăţişurile stufului, recuperând păsările. Este încântat de tot ce a văzut şi este prima lui zi de practică, aici la pasaj la Băile. Mulţumim naturii dar şi celor care o ocrotesc !

Ing. Constantin RĂDAN

Visele devin realitate Era o zi ca oricare alta şi nu era importantă prin semnificaţia ei ca denumire. De luni şi până vineri parcurgi mai multe zile care la un loc denumesc o anumită săptămână. Impor-tante în tot acest joc al timpu-lui rămân însă OMUL şi ideile lui. OMUL era inginerul Ioan Silaghi care, înainte de a trece în nefiinţă, a materializat la AJVPS Bihor ideea de a construi la Filiala vânătorilor şi pescarilor Marghita un sediu nou, reprezentativ pentru membri componenţi. Omul, de o aleasă omenie şi cu trecere printre aleşii administraţiei locale, a con-cesionat de la Primăria Marghita un teren suficient pentru măreţia gândurilor lui. Nu au lipsit desigur sponsorii, apoi sprijinul efectiv al unor specialişti - membri vânători şi pescari - şi, nu în ultimul rând, eficienta contribuţie a AJVPS Bihor. Toate, la un loc, coordonate de actualul director al AJVPS Bihor, inginer Sorin Bronţ, cu concursul direct al preşedintelui Filialei Marghita - Florian Gabor, secre-tar-inginer Lucian Hanga şi nu numai, au ajutat la finalizarea sediului din imagine.Impunător, cu o arhitectură plăcută, acesta aduce pentru împrejurimi un plus de culoare. De aici, spiritul celui care l-a zămislit, pornind de la un vis, priveşte împăcat spre falnicele păduri din apropiere. Foşnetul acestora îi aduce liniştea cuvenită dar şi mulţumirea de veci faţă de urmaşii care i-au îndeplinit o rugă.Cornul de vânătoare al organi-zatorului Fondului 14 Mişca, pădurar Lehel Vincze, şi paznicul de vânătoare al bogatei faune, Gheorghe Strete, vor contribui, de fiecare dată, la delectarea marii orchestre-vânătorii, nu înainte însă ca la orice competiţie, toţi, într-un cor şi întru respect, să-şi plece capul dezvelit în memo-ria celui care a fost UN OM.Recunoştinţă LUI şi cinste urmaşilor LUI.

ING. CONSTANTIN RADAN

Însemnări|



Însemnări|Însemnări|Însemnări|


“Nu se ştie încă totul despre minunea care este sufletul câinelui” – Jack London

Dacă cineva ar încerca să găsească momentul în care câinele şi-a făcut simţită

prezenţa în istoria umanităţii nu ar reuşi, căci de la începuturi aceste fiinţe necuvântătoare au părăsit lumea fiarelor, lăsând familia lu-pilor, pentru a se alătura familiei umane. De ce am primit acest dar? Poate pentru a deveni mai buni, pentru a învăţa de la ei ce înseamnă a fi sincer, fidel, protec-tor cu cei dragi, simţitor şi deschis la nevoile aproapelui. Poate pentru a primi ajutor la mânarea turmelor, la paza bătăturii şi bunurilor casei sau la vânătoare, în localizarea, prinderea şi aportarea vânatului. Minunatele patrupede au însoţit omul în expediţiile de la

Polul Nord, în misiunile lansate în spaţiul cosmic. Tot ei ne-au ajutat şi ne ajută în căutările celor prinşi în dărâmăturile cutremurelor şi exploziilor, în descoperirea mate-rialelor explozibile, a drogurilor, în localizarea celor certaţi cu legea. Şi, dacă toate acestea nu erau sufi-ciente, cu bucurie ei călăuzesc paşii celor fără vedere, îi alină pe cei în durere, se joacă cu copiii, merg la vânătoare alături de stăpânii lor. Justificările existenţei acestei fără de vârstă şi inedite relaţii pot fi găsite în dovezi de ordin mito-logic, etnografic, istoric, ştiinţific, demonstrând ataşamentul special şi legătura ce au devenit tot mai strânse.Prezenţa acestui animal în viaţa omului a fost imortalizată în pic-turile rupestre, picturile ceramice, frescele, basoreliefurile, mozaicu-rile şi statuile epocilor apuse.

Cine învață pe cine !?

Avem câine de vână toa re , îl preţuim la adevărata lui

valoare şi ne bucurăm de fiecare dată când avem ocazia să îl avem alături la o partidă de vânătoare. De câte ori însă nu am fost puşi în situaţia de a nu-l putea lua pentru că, mergeam cu maşina altui prieten şi acesta nu accepta să-i fie murdărit portbagajul de ... un câine. Nu punem la îndoială pasiunea pentru vânătoare a prietenului nostru, dar nici nu-l putem acuza în vreun fel. Pentru asemenea situaţii, dar mai ales pentru liniştea şi confortul personal, există o soluţie mai mult decât elegantă şi civilizată: cuşca pentru transportul câinelui de vânătoare. Alegerea unei cuşti este relativ simplă, dacă la magazin vom avea deja pregătite informaţiile despre rasa şi dimensiunile câinelui şi vom şti şi cât buget avem pentru achiziţionarea cuştii. Va trebui să mai ţinem seama de un spaţiu liber, necesar pentru a asigura cât de cât un confort şi libertate de mişcare pentru patrupedul nostru prieten. Să nu uităm, uneori

călătorim pe distanţe destul de lungi şi nu dorim ca la final să scoatem din cuşcă un câine amorţit în cine ştie ce poziţie, care, fericit că a scăpat din cuşcă, va face orice altceva decât să fie atent la partida de vânătoare care începe. Având în vedere diversitatea relativ mare de oferte, putem opta pentru un model sau altul, în funcţie de preferinţa personală, de calitatea pe care o dorim şi, în strânsă legătură cu aceasta, de banii pe care îi avem la dispoziţie. Putem alege astfel un model din plastic sau unul din metal. Fiecare are avantajele şi dezavantajele lui. Modelele din plastic sunt mai compacte şi oferă o protecţie mai bună a podelei în situaţii “nefericite” dar oferă mai puţină vizibilitate şi creează o senzaţie de constrângere, dacă o putem numi aşa, din cauza pereţilor compacţi. O cuşcă din metal, cu gratii, este mai aerisită, oferă mai mult confort câinelui, dată fiind „transparenţa” şi vizibilitatea prin pereţii săi, dar, pe de altă parte, în caz de ... „nevoi” sau rău de maşină, avem de spălat serios la podeaua portbagajului! O soluţie de compromis ar putea fi achiziţionarea unui grilaj ce se montează pe exteriorul banchetelor din spate şi separă portbagajul de habitatul maşinii. În acest caz avem nevoie şi de un preş de cauciuc sau plastic preformant, montat pe podeaua portbagajului. Majoritatea mărcilor de automobile

Cu CÂinele De VÂnÃTOaRe la DRuM


Atât de mare au fost fascinaţia şi legătura create cu aceste fiinţe, încât în unele culturi câinele era venerat ca sfânt. Astfel, în unele re-giuni din Egipt câinele era îmbălsămat ca faraonii şi înmormântat cu onoruri rituale cuvenite omului. Alte tradiţii legau cultul câinelui de cel al zeiţei Isis, iar serbările date în cinstea divinităţii aveau în fruntea procesiunii un grup de câini “sacri”. Herodot amintea în scrierile sale că în Persia răposaţii nu erau înmormântaţi de magi înainte ca vreun câine sau vreo pasăre de pradă să le sfâşie o porţiune din corp. El mai face precizarea că magilor le era permis să omoare orice fiinţă în afară de om şi de câine. Acelaşi istoric menţiona despre călătoriile sale în Egiptul secolului al V-lea: “Când izbucneşte un incendiu, egiptenii nu se grăbesc să-l stingă, ci dau atenţie în primul rând salvării câinilor şi pisicilor”. Multe dintre zeităţile civilizaţiilor dispărute combinau forma primitivă, animalică, cu înfăţişarea umană. Divinităţile egiptene Anpu sau Anuf, cunoscute în transcrierea

grecească Anebo sau Anubis, aveau cap de câine. Anubis, zeul egiptean, era socotit un prieten al sufletului celui plecat dintre cei vii. El era prezent la toate etapele îmbălsămării şi înmormântării, apoi îndrumau sufletul celui plecat către Casa Morţilor. Tot acestuia i se lăsa şi grija învierii sau a dreptei judecăţi. Practic, cred că putem spune că omul îşi punea sufletul, cea mai de preţ avuţie, în mâinile unei divinităţi având înfăţişarea unui câine…Imaginea de paznic, de prieten, de partener este păstrată de aceste fiinţe de mii de ani oferindu-ne inepuizabile motive de inspiraţie, de bucurie, de introspecţie. Para-doxal sau poate nu, noi suntem cei care primim lecţii de umanitate, de sinceritate, de răbdare, de compa-siune şi de afectivitate maternă de la micii patrupezi. Caracterul şi su-fletul unui copil creşte şi înfloreşte în tovărăşia unui câine, căci el îi este un bun învăţător, protector şi prieten.

Cât priveşte minunatul partener de vânătoare, pasiunea sa şi dedi-carea sunt cu siguranţă lecţii ce le putem învăţa de la el, căci, în timp ce noi stăm şi aşteptăm ridicarea vânatului, lăbuţele calcă neo-bosit pământul tare sau noroiul sau arătura îngheţată în căutarea vânatului. Trupul îi este lovit de crăcile tufelor răscolite, nasul zgâriat de ciulini, ochii biciuiţi de spice, fân şi mohor. În apa rece ca gheaţa, vânătorul îşi tri-mite câinele să-i recupereze raţa. Noi nu am intra în apa rece, dar câinele o face. De ce? Pentru că trăieşte la maxim aceste momente şi nu încetează căutarea, el vrea să găsească vânatul, nu şovăie să-l recupereze – o face din instinct, dar o face şi pentru stăpânul care aşteaptă ridicarea vânatului sau aportarea lui. Fără un câine am re-cupera piesele căzute în stuful des sau în încâlceala tufelor de spini? Nu, cu siguranţă nu. Poate nici nu am încerca, dar el o face ajutându-ne şi învăţându-ne să fim vânători.

Chiar şi înrudirea de sens din limba greacă între cuvintele kyon (câine) şi Kynigeia (vânătoare) arată faptul că această legătură a fost clădită din cele mai vechi timpuri. Păcat că viaţa lui este mai scurtă decât a omului… poate-i scurtată de trăirile intense şi dăruirea totală ce mistuie energiile micuţelor tru-puri. Poate că astfel putem încerca cu fiecare nou prieten necuvântător să fim mai buni, să folosim cele deja învăţate, poate mai primim o nouă şansă de la aceste minunate suflete. Oricum ar fi, este un privile-giul de a avea o astfel de prezenţă în vieţile noastre.

“Nu iubim un câine, ci câinele. El reprezintă cea mai vrednică dovadă de afecţiune, iar din punct de vedere moral cea mai frumoasă creaţie a Natu-rii” – Axel Munthe

|Maria Săvulescu

oferă aceste accesorii şi au deja gata prefabricate aceste modele de podele pentru portbagaj. Sunt uşor de instalat şi de demontat şi pot fi curăţate şi spălate fără prea mult efort. În plus, nu trebuie să uităm de cele câteva elemente indis-pensabile partenerului patruped pe timpul călătoriei. Apa nu trebuie să lipsească, iar câte o pauză la una-două ore de drum prinde bine nu numai câinelui. În ziua dinaintea plecării reduceţi la cel puţin la jumătate cantitatea de hrană pe care i-o daţi pentru a evita neplăcerile cauzate în caz de rău de maşină. Ventilarea trebuie să fie adecvată mai ales când afară sunt temperaturi ridicate. Pentru situaţii extreme, un miniventilator montat în spaţiul portbagajului poate fi o idee cât se poate de binevenită şi, nu în ultimul rând, nu uitaţi lesa ori de câte ori daţi câinele jos din maşină. Este bine să-l ţineţi aproape pentru că de bucurie că e liber, s-ar putea să sară drept pe carosabilul şoselei! Cu toate amenajările pregătite pentru partenerul nostru patruped, fie că mergem cu maşina personală sau cu a altui prieten, nu ne rămâne acum decât să ne concentrăm la partida de vânătore care ne aşteptă. Drum bun !

Alexandru Codrin

chinologie vânătorească|

Ilustrația autoarei


|Tir și balistică

De ce atât de numeroase ?Cu destulă migală, am izbutit să desluşim un număr de 1134 de calibre pentru ţevile ghintuite, număr care poate deruta, ori poate induce ideea unei erori. Aşa că pentru a clarifica lucrurile de la bun început, vom face câteva precizări. Numărul citat este într-adevăr mare, chiar uimitor, sau poate neverosimil, dacă lucrurile sunt privite superficial. Dar, el reprezintă suma tuturor calibrelor publicate ca atare, în uzul comercial, pe care le-am integrat în două mari categorii, una cu exprimarea în (diviziuni de) inch şi cealaltă cu exprimarea în mi-limetri (şi fracţiuni de). Astfel, cca. 68 % din totalul de mai sus îl reprezintă calibrele exprimate în inch şi

32% cele exprimate în mm. Numărul mare de cali-bre, produse şi ofertate, se datorează unei perma-nente şi probabil crâncene întreceri şi concurenţe între producători, în intenţia de a influenţa aprecierile şi alegerea vânătorilor. Şi, astfel au apărut numeroa-sele calibre, care în multe cazuri se deosebesc între ele doar prin 1 – 2 inch (la cele exprimate în acest sistem, sau prin 0,5 – 1 mm şi fracţiunile lor). De exemplu, succesiunile celor în inch arată cam astfel într-o cat-egorie de diametre între cal. .20 (sutimi de inch) şi cal. .300 (miimi de inch): cal. .218 ; cal. .219 ; cal. .220 ; cal. .222 ; cal. .223 ; cal. .224 ; cal. .225 ; cal. .226 şi exemplele sunt numeroase şi în alte categorii de calibre. Vom vedea aceeaşi succesiune de calibre cu diferenţe de 0,5 – 1 mm între lungimile tuburilor de cartuşe şi deci şi între lungimile camerelor aces-tora, în cele ce vor urma despre calibrele europene.Dar, credem că această surprinzătoare abundenţă de calibre se explică şi prin intenţia de a născoci însuşiri balistice ale muniţiei, aliniate la perfecţionări şi corelări ale unor elemente de bază ale cartuşului: formă, dimensiuni, diametre, pulberi, capse, proiec-til. Cât despre acesta din urmă, dorit să fie purtătorul unor efecte din ce în ce mai performante, căutările şi inovaţiile sunt atât de intense, încât ceea ce astăzi pare modern, mâine ar putea fi considerat depăşit.Nu am avut certitudinea că în cazul uneia şi aceleiaşi grupe – i-am spus „categorii” – de calibre, toate variantele incluse acolo s-ar deosebi între ele doar prin diferenţe mai mici sau mai mari, de dimensiuni ale diametrelor proiectilelor în mm sau inch – sau (şi) – diferenţe de lungimi ale camerei cartuşelor. Dar, din moment ce fiecare din acele variante apare cu precizarea categoriei de calibru, de ex. .338, la care se adaugă un nume, un simbol, acestea o individualizează, o personalizează şi o definesc ca un calibru diferit şi prin alte elemente, neexprimate prin cifra .338 : forma tubului de cartuş, diame-trul tubului la bază, elemente care au în mod cert efecte diferite în calităţile balistice ale proiectilului, acea variantă am socotit-o calibru diferit, de sine stătător. Altminteri, nu ar fi avut sens ca cele 33 de variante lansate în categoria de calibru .338 să fie prezentate ca şi calibre diferite, ci pur şi simplu mărci de muniţie cal. .338. Dar, cu toleranţele ad-mise şi practicate, este posibil ca unele dintre vari-ante să fie compatibile între ele.

Milimetri, zecimi, sutimi æi miimi de inch.Se ştie – să admitem – că în sistemul anglo-saxon, calibrul se exprimă într-un număr cu trei cifre, care de fapt sunt miimile de inch. De exemplu, cal. .375 H&H care se va scrie corect .375 H&H şi nu”375 H&H" şi nici „375”H&H şi reprezintă 375 de miimi dintr-un inch, adică din 2,54 cm, deci 9,525 mm (în expri-mare comercială 9,5 mm, deci nu se mai precizează ultimele două zecimale). În sistemul american exprimarea se face într-un număr cu două zecimale, care reprezintă sutimile de inch. Corelarea dintre cele trei sisteme nu este întotdeauna perfectă, datorită faptului că cea de a doua zecimală, de la un sistem la altul, poate da o diferenţă mare. De ex. 0,001 inch = 0,254 mm, iar 0,01 inch = 2.54 mm, deci o sutime pentru un calibru în inch corespunde la 2,54 % pentru un calibru în mm. Deci de 10 ori mai mult. Din acest motiv, conversiunea metrică asimilează mai multe calibre în mm la acelaşi calibru în inch. Dar, nu întotdeauna această conversiune este valabilă şi pentru arme. Astfel, dacă un calibru co-respunde cu diametrul proiectilului, el trebuie să corespundă şi cu diametrul interior al ţevii ghin-tuite, care se poate referi la diametrul ţevii la baza ghinturilor, la jumătatea înălţimii acestora, sau la partea lor superioară, precizare pe care trebuie s-o cuprindă fişa tehnică a armei. Devine logică recomandarea că nu este suficientă o conversiune metrică a muniţiei, ci doar precizarea tehnică a ar-mei făcută de constructor.

***Conversiunea calibrelor, din inch în milimetri, este mai amănunţită decât apare în recomandarea simplificată, dată de relaţia 1 inch = 25,4 mm sau 1 mm = 0,0395 inch. Oricât ne-ar displăcea o înşiruire de cifre, o vom face în cele ce urmează, pentru a înţelege detaliu concurenţei între producătorii de arme şi muniţie, individualizând calibre care se deosebesc între ele prin acele diferenţe amintite mai înainte, dar care în fond sunt compensate prin modificări ale tuburilor de cartuşe (forme, diametre şi lungimi diferite). Acest lucru implică variaţii ale încărcăturilor de pulbere, urmărindu-se creşteri de performanţe balistice, în opinia noastră nu întot-deauna convingătoare. Producătorul lansează pe piaţă un calibru în inch, a cărui conversiune în mm, şi exprimată comercial, include unele rotunjiri în limitele unor toleranţe tehnice nepericuloase, astfel că valoarea calibrului exprimat în mm are doar una – două zecimale. Iată două exemple : cal. .300 Winch. Mag. are lungimea tubului de 66,55 mm care devine 67 mm în expri-marea comercială, iar la cal. .300 Weath. Mag. este de 71,75 mm şi care devine 71.8 mm în exprimarea comercială.Deci aceste rotunjiri, care provin de la cea de a doua ori a treia zecimală, uneori se fac, alteori nu, fie că producătorul doreşte să etaleze o precizie totală, fie că există o toleranţă instalată prin construcţia armei, astfel încât să excludă un potenţial pericol.Acelaşi lucru se poate spune şi despre diametrele proiectilelor, când este vorba de o cifră cu zecimale, constructorul de armă şi producătorul muniţiei

ÎN LUMEA CALIBRELOR (I)Oricând şi oriunde, înainte sau după o vânătoare, o discuţie despre calibre, între doi sau mai mulţi vânători, este inevitabilă, este ca o tradiţie, este ceva ca „sarea şi piperul” întâlnirilor vânătoreşti. Se etalează şi se „studiază” o carabină – pentru că, în cele ce urmează, ne vom referi doar la ţevile ghintuite – despre calibrul cărora unii din vânătorii ascultători din preajmă poate n-au auzit, este privită admirativ muniţia, se ascultă cu atenţie şi încântare relatările posesorilor unor astfel de „noutăţi”, se încing uneori şi controverse, amicale, dar...controverse. Toate acestea fac dintr-o conversaţie despre calibre un plăcut şi, de multe ori, instructiv prilej de a pătrunde în lumea fascinantă a calibrelor. Presupunând că semnificaţia termenului de „calibru” este în general cunoscută, s-ar părea că lucrurile sunt clare şi că nu prea ar mai fi nimic de adăugat. Şi totuşi ar mai fi câte ceva. Nişte „amănunte” trebuitoare cunoaşterii, deoarece nimic nu este lipsit de importanţă atunci când este vorba de arme şi muniţie.Intenţia noastră însă, nu este aceea de a face un instructaj tehnic şi amănunţit despre calităţile balistice ale diferitelor calibre – fapt care se poate realiza prin studierea tabelelor balistice – ci de a ne „distra” împreună în această călătorie, în ceea ce am numit „lumea calibrelor”.


stabilesc care este exprimarea finală, comercială, a calibrului (citeşte « diametrului ») proiectilului, având în vedere potenţialele toleranţe, determinate şi de înălţimea ghinturilor (la bază, la jumătate sau la partea superioară a acestora, cum am afirmat mai înainte şi, eventual, de metalul care alcătuieşte cămaşa proiectilului).

***Iată încă vreo câteva exemple, alese de noi dintre cele în care la aceeaşi categorie de diametre ale proiectilului, în care diferenţele chiar mici între lungimile tuburilor de cartuşe pot să determine formularea altui calibru. Dacă n-ar fi aşa, s-ar crede că la categoria .338 există doar un calibru definit de cele trei cifre, în realitate fiind în exemplul de mai jos nouă calibre diferite :.338 Winch. Mag. = 8,6 x 64 mm .338 Weath. Mag. = 8,6 x 72 mm.338-06 Square = 8,6 x 63,3 mm .338 Ackley Improved = 8,6 x 68 mm.338 Edge = 8,6 x 72,4 mm .338 Federal = 8,6 x 51mm.338 Lapua Mag. = 8,6 x 70 mm .338 Marlin Express = 8,6 x 47,9 mm.338 Rem. Ultra Mag. = 8,6 x 70,1 mmPentru ca în această categorie de diametre, de altfel foarte apreciată, să existe un plus de atracţie, - ca şi la altele de altfel - au fost introduse elemente noi «Magnum», şi « Ultra Magnum », care au adus alte încărcături de pulbere şi deci alte performanţe balistice, concomitent cu alte dimensiuni ale tuburilor de cartuşe şi, bineînţeles, ale camerelor cartuşelor. Deci, din exemplele de mai înainte, sugerăm compararea cali-brelor .338 Square, .338 Edge, .338 Ackley Improved şi .338 Federal între ele – pe de o parte – şi a celor-lalte cinci calibre mai « speciale », între ele. Sau, să comparaţi cal. 300 Weatherby Mag. (7.8x71,8 mm) cu cal .300 Winch. Mag. (7,8x67mm) şi incompati-biliatea muniţiei de la un calibru la celălalt devine evidentă şi în acest exemplu. Vom mai da un exemplu, între cal. .416 Rigby (10,6x74 mm) şi cal. .416 Ruger (10,4x65,5 mm).Inventarierea tuturor acestor diferenţieri de dimen-siune (şi în multe situaţii şi de forme) ale tuburilor de cartuşe nu îşi are rostul aici. Dar, din moment ce ele există, se confirmă din afirmaţia anterioară tendinţa de personalizare a diferitelor variante ale aceleiaşi categorii de calibre. Neajunsul – din acest punct de vedere – al sistemelor saxone şi americane este că în formularea calibrului nu se dau dimensi-unile tuburilor de cartuş. Aici vom insera o modestă opinie, strict personală, dar care pare să aibă un suport logic. Din moment ce în cazul calibrelor eu-ropene, un calibru este diferit de altul din aceeaşi categorie, doar prin diferenţa de 1 mm la lungimea

tubului (ex. cal. 6,5x54 faţă de cal. 6,5x55, iar cal. 6,5x57 faţă de cal. 6,5x58, etc.) aceeaşi interpretare de diferenţiere o propunem cititorului şi pentru calibrele exprimate în sistem american sau anglo-saxon, cel puţin la nivel de conversaţie, într-o definire mai tehnică, mai completă şi deci mai competentă.După observarea diferenţelor dintre calibrele expri-mate în inch şi convertite în mm se poate constata, din tabelele balistice, care sunt realele diferenţe de performanţă (viteză, energie, traiectorie) şi, în final, recomandarea pentru una sau alta din speciile de vânat.

***Iată câteva exemple privind conversiunea teoretică a calibrelor din inch în mm. .22 = 5,587.299999999995 mm .300 = 7,619999999999917 mm.222 = 5,638.999999999237 mm .308 = 7,823999999999911 mm.223 = 5,664.199999938835 mm .375 = 9,523199999999923 mm .338 = 8,585.199999990727 mm .404 = 10,26129999999994 mm

Sunt doar câteva exemple privind numărul de zeci-male cu care se calculează strict teoretic un calibru în conversiune milimetrică, zecimale care pot avea acel rol în stabilirea de către fabricant a rotun-jirilor în exprimarea comercială şi în adoptarea astfel a unor toleranţe nepericuloase. Aceste ci-fre, înscrise aci în culoare roşie, nu apar nicăieri, le-am folosit doar demonstrativ în ideea de mai sus. După acest „exerciţiu” matematic, vom constata că în practică, exprimarea calibrelor convertite din inch în mm se face cu cel mult două zeci-male, cea de a treia şi a celorlalte 10 -12, ser-vindu-i probabil fabricantului la stabilirea unei toleranţe. De exemplu, la cal. .300 producătorul poate decide exprimarea calibrului în mm la valoarea rotunjită 7,62 mm, cum se şi întâmplă de fapt, transformând cal. .300 prin relaţia 0,300 x 25,4 = 7,62 mm. Am dat exemplele de mai sus, nu pentru a etala acurateţea conversiunii în mm cu 14-15 zecimale, ci pentru a înţelege de unde provine diferenţa dintre un calcul riguros

cu mai multe zecimale şi valoarea obţinută prin relaţia matematică cifra în inch x 25,4, după ro-tunjirile posibile şi admise.Acele numeroase zecimale probabil că îl ajută pe fabricant să exprime calibrul comercial luând în calcul şi unul din cele trei diametre interioare ale ţevii, la baza ghinturilor, la jumătatea înălţimii lor, sau la partea lor superioară.

( Va continua) M. Georgescu

Ce putem vâna

Mamifere: bizam, câine enot, dihor comun, hermelină, jder, nevăstuică, şacal, viezure, vulpe.

Păsări: cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară neagră, coţofană.

Mamifere: vulpe; până la 15.04. – bizam.

aPRilie

MaRTie

1) .17 HM2; 2) .17 HMR; 3) .22LR; 4) .22 WMR; 5) .17 SMc; 6) 5mm/35 SM4; 7) .22 Hornet; 8) .223 Remington; 9) .223 WSSM; 10) .243 Win-chester; 11) .243 Winchester Improved (Ack-ley); 12) .25-06; 13) .270 Winchester; 14) .308; 15) .30-06; 16) .45-70 Govt; 17) .50-90 Sharps.

.22 HORNET

.30-30

WINCHESTER

.500NITRO ExPRESS

.50 BMG ARMOR PIERCING

INCENDIARy.950 JDJ


|Tir și balistică

Fig. 1

Fig. 3

Fig. 5

Fig. 2Fig. 4

CARABINA CU REPETIŢIE MOSSBERG ATR 100, PENTRU VÂNĂTOARE

Mo d e l u l M o s s b e rg ATR 100 este o armă r o b u s t ă

(Fig.1), scurtă - 105,5 cm - din care ţeava are 56 cm lungime pentru calibrul .308 Winchester (singurul oferit deocamdată). Gura ţevii este adâncită lângă orificiul de ieşire a glonţului (Fig.2), ast-fel o lovitură întâmplătoare nu va deteriora marginile acestui orificiu, influenţând

negativ precizia tirului. Cătarea roşie luminescentă este bine vizibilă pe aceeaşi figură. Înălţătorul are scobitu-ra în formă de U şi este de tip Williams, reglabil pe verticală şi lateral. Închizătorul cilin-dric sistem Mauser, are capul cu 2 nuturi (Fig.3). Piedica siguranţei, care blochează trăgaciul, cu 2 poziţii, este situată pe partea dreaptă a cutiei mecanismelor, când este pusă acoperă punctul roşu, când este împinsă se vede punctul roşu, care avertizează că focul poate fi declanşat (Fig.4). Trăgaciul, vizibil în Fig.5, are şi o siguranţă pro-prie, numită de Mossberg LBA Trigger (Lightning Bolt Action), folosit şi de Savage şi Marlin. Când începe apăsarea pe trăgaci, mai întâi cedează partea sa anterioară, iar focul se declanşează numai după ce se apasă cu putere (în ca-zul armei de probă, a cedat la 1350 g, dar poate fi reglată de trăgător). Expertul german Norbert Klups a verificat pre-cizia noii carabine de calibrul .308 Winchester trăgând câte 5 gloanţe la distanţa de 100 m cu diferite cartuşe noi ale unor firme cunoscute (Nosler, DWM, Hornady, Geco). După cum a scris el în Deutsche Jagd Zeitung nr.7/2011, cel mai bun rezultat l-a obţinut cu gloanţe Geco TMR de 11,0g cu un cerc de dispersie de

Compania americană Mossberg, înfiinţată în anul 1922 în North Haven (statul Connecticut) are o bună reputaţie mai ales în domeniul armelor tip pompă şi al semiautomatelor cu ţevi lise ori tip slug,

destinate vânătorii dar şi trupelor speciale (riot guns). Iată însă că în aceste vremuri de criză s-a decis să producă şi o carabină cu repetiţie, cu închizător cilin-dric, deci de tip clasic pentru vânătoare, neobişnuit de ieftină pentru standardele europene: 499 de euro.


Fig. 6

26 mm, urmate de Hornady GMX de 10,7g cu cerc de 29 mm şi de DWM cu noul model KSD de 10,0g cu cerc de 31,0 mm, egal cu Nosler Partition Trophy Grade de 10,5g. Cel mai slab rezultat din cadrul probelor a fost de 36 mm, remarcabil totuşi pentru o carabină cu ţeava subţire şi atât de uşoară, căci cântăreşte numai 2900 g (fără lunetă). Magazia din plastic este fixă, trebuie încărcată pe sus cu cele 4 cartuşe, tot pe acolo se şi descarcă, prin repetarea acţionării mânerului. Patul - de formă dreaptă - şi antepatul sunt din material sintetic, talpa este acoperită cu o placă groasă din cauciuc, un caroiaj în formă de solzi de peşte există pe mânerul pis-tolet şi pe antepat. Carabinierele pentru curea sunt fixe. Optica (în Fig.1vedem luneta Le-upold VX-R 3-9x50, modelul cel mai nou) a fost montată pe 2 baze Weaver, permiţând totuşi ochirea mecanică prin înălţător şi cătare. Ea are lungimea de 320 mm şi cântăreşte numai 470 g. Lu-minozitatea este reglabilă în 8 trepte, de la lumina slabă crepusculară până la cea din plină zi cu soare, prin turnul situat în partea centrală stângă a lunetei (Fig.6). Lentilele externe sunt protejate efectiv de orice zgârieturi prin stratul de Leupold Diamond Coat. Imaginea obţinută este foarte clară şi de culori neutre, cu un contrast excelent. Această lunetă plus montajul ei costă încă 800 euro. Dar importatorul - firma germană Frankonia - nu obligă, ci doar oferă....

Matei TĂLPEANU

știri pe scurt Târgul Jagd & Hund Dortmund 2012Peste 40 de milioane euro au fost încasaţi la Târgul de vânătoare şi pescuit Jagd & Hund care s-a desfăşurat din 29 ianuarie până în 5 februarie la Dortmund, în Ger-mania. Potrivit organizatorilor, s-a confirmat din nou poziţia de lider european în domeniu, acest târg prezentând un interes deosebit de ridicat pe plan internaţional. Cu circa 72.000 de vizitatori, cel mai mare târg european pentru vânătoare şi pescuit, a înregistrat în acest an un număr record al expozanţilor – 686 din 34 de ţări, care au fost găzduiţi în cele 7 hale expoziţionale. Rezultatul unui sondaj întreprins cu această ocazie a arătat că, în medie, la acest târg s-au cheltuit 667 euro/vizitator. În ceea ce priveşte participarea, 27,5% dintre companiile expozante şi 12,9% din vizitatori au venit din străinătate: B enelux, Danemarca, Franţa, Marea Br i tanie, I r landa, Croaţ ia , Letonia, L i tuania, Austr ia , Polonia, România, Federaţ ia Rusă, S uedia, Elveţ ia ş i Republ ica Cehă. O par te dintre v iz i tator i au venit de depar te, de pe a lte cont inente prec um - America, Afr ica sau Austral ia . Peste jumătate dintre v iz i tator i au străbătut între 150-300 km pentru a v iz i ta târgul, iar un procent de 21,8 % au parc urs între 80-100 km.

Land Rover Defender Blaser EditionTot la Târgul "Jagd & Hund" de la Dortmund, Land Rover şi-a prezentat noul De-fender Blaser Edition realizat în colaborare cu fabricantul de arme de vânătoare Blaser.Această ediţie specială se îmbracă într-o ţinută de camuflaj “Keswick Green” pen-tru a se confunda cât mai bine cu natura (odată motorul oprit, evident). Nu-meroase accesorii completează dotarea, cum ar fi bare de protecţie, un prag electronic, un ataş remorcă sau bare montate deasupra mașinii. În interior, vânătorii se vor putea instala în scaune confortabile din piele neagră cu irizaţii verzi, fabricanții neuitând să aplice logo-ul armurieru-lui pe tetiere. Însă elementul cel mai important rămâne portbagajul unde cei interesaţi vor putea să depoziteze până la 5 arme şi muniţia aferentă.Sub capotă, Land Rover Defender Blaser Edition este echipat cu un bloc Diesel 2,2, dezvoltând 122 cai putere şi un cuplu motor de 520 Nm. Această ediţie va fi fabricată în 60 de exemplare rezervate în ex-clusivitate pieţei germane. Preţul estimativ este de 49.500 euro.


|Management cinegetic

|N.ŞElaru

Trofee cu perucă în diverse stadii de dezvoltare : fig. 1 – în piele; fig.2 – de curând curăţate şi fig. 3 – curăţate şi colorate.Această anomalie se datorează, conform teoriei, unor dereglări hormonale, care sunt cel mai adesea provocate de afectarea testicolelor exemplarelor de la care provin. Pot exprima însă şi predispoziţii genetice în acest sens. Nemaifiind apţi şi indicaţi pentru reproducere, purtătorii unor astfel de trofee au fost şi trebuie extraşi, întotdeauna, cu prioritate.


Trofeu de selecţie grosieră, provenit de la un cerb de 13-14 ani, cu ambele prăjini deformate în mod simetric, ceea ce ne duce cu gândul tot la o dereglare hormonală, fiindcă nu poate fi vorba, într-un asemenea caz, despre o simplă lovire a coarnelor la începu-tul perioadei de creştere. Purtătorii unor astfel de trofee trebuie extraşi cu prioritate, având în vedere că forma coarnelor şi anumite predispoziţii ge-netice se pot transmite ereditar.

Trofeu de selecţie grosieră, a cărei formă atipică se apropie oarecum de forma coarnelor de căprior. Această formă, prăjinile slabe, rozetele de-abia conturate şi prezenţa unei prăjini în plus pe cilindrul frontal din dreap-ta, de sub nivelul rozetei, ne duce cu gândul la o cauză endocrinologică, mai plauzibilă decât rănirea coar-nelor în timpul creşterii. Purtătorii unor astfel de trofee trebuie extraşi cu prioritate.

Trofeu de selecţie grosieră, provenit de la un cerb de 10-12 ani, a cărei formă, doar incipientă la prăjina din stânga şi haotică la prăjina din dreapta, în condiţiile unor cilindri frontali perfect conformaţi, ne face să apreciem mai plauzibilă o dereglare hormonală, decât rănirea coarnelor la începutul perioadei de creştere a acestora. Şi purtătorii unor astfel de trofee trebuie extraşi selectiv cu pri-oritate.

SELECŢIA FAUNEI DE INTERES CINEGETICSeleCÅia la CeRbul COMun (V)

Ne vom referi, pentru început, doar la selecţia efectuată cu arma de vânătoare în rândul masculilor.Se face în principal după trofeu, precum în cazul celorlalte specii de cervide. Importantă nu este. nici în cazul cerbului comun, extragerea tuturor exemplarelor cu trofee bizare, ci doar a celor ce prezintă anomalii vizibile în conformaţia coarnelor, transmisibile ereditar. Desigur că, şi în cazul cerbilor comuni, foarte importantă rămâne corelarea mărimii trofeului cu vârsta animalului şi aspectul exterior al purtătorului. De asemenea, prezintă mare însemnătate şi extragerea exemplarelor cu adevărat „de selecţie” la vârste cât mai tinere şi înaintea perioadei de boncănit. Nu mai repetăm celelalte precizări făcute cu ocazia detalierii selecţiei „după trofeu” la căprior. Ele rămân în general valabile şi în cazul cerbului. Vom prezenta, în continuare, exemple practice de selecţie bine făcută în opinia noastră. Însăşi această opinie poate fi, la rândul ei, analizată şi dezbătută. Interesul nostru, pe termen lung, rămâne curăţirea populaţiilor de cerb comun de exemplarele minus, care pot transmite caractere nedorite urmaşilor. Din acest motiv este mai bine să se greşească extrăgându-se un exemplar posibil „de viitor”, decât să fie lăsat unul „de selecţie” să procreeze.

fig. 1

fig. 4 fig. 5 fig. 6

fig. 2 fig. 3


SC SURAKI SRL, producător autorizat conform legislației europene în prelucrarea cărnii de vânat, este interesată în achiziționarea vânatului mare în carcasă, destinat producției de mezeluri, comercializate sub marca “TOLBA VÂNĂTORULUI”. Oferim posibilitatea încheierii de contracte pe termen lung.

Detalii la numerele de telefon 0752 525 142 sau 021 411 62 30

E-mail: [email protected] sau [email protected]

www.suraki.ro

Trofeu de selecţie aparent grosieră, provenit de la un cerb în vârstă de 9-10 ani, cu prăjina din stânga crescută pe un cilindru frontal fracturat în tinereţe. Prăjina din dreapta, ruptă imediat deasupra ramurii ochiului, ne indică însă o anumită fragilitate şi provenienţa de la un cerb de valoare submedie. Ambele deficienţe recomandă extragerea, cu priori-tate, a purtătorului unui astfel de trofeu.

Trofeu de cerb medaliabil cu aur, prezentat pentru comparaţie cu trofeele de selecţie grosieră sau aparent grosieră analizate în prealabil.

Trofeu de selecţie, aparent grosieră, provenit de la un exemplar de cca. 17-18 ani, cu corp masiv şi încă vigu-ros din moment ce a putut participa la împerechere şi şi-a apărat ciutele din cioporul de gonită, de rivali mult mai tineri.Regresul ieşit din

comun al trofeului, altă dată puternic, indică o intrare evidentă în faza de decrepitudine a purtătorului său. Selecţie bine făcută, dar puţin târziu, într-o populaţie cu cerbi, în general, valoroasă.

fig. 7

fig. 8

fig. 9

FLAGELUL REPREZENTAT DE ARMELE CU AER COMPRIMAT

Apăruţi precum ciupercile după ploaie, deţinătorii de arme cu aer comprimat au condus, prin folosirea acestora în tot timpul anului şi în mai toate locurile, la scăderea drastică a efectivelor de guguştiuci, dar nu numai. Cred că mulţi dintre noi, vânătorii, am văzut

sau avem cunoştinţă despre indivizi din zona rurală a ţării care deţin astfel de arme şi pe care le folosesc într-un mod ilegal şi iresponsabil trăgând asupra bieţilor guguştiuci, chiar şi atunci când aceştia clocesc ouăle sau îşi hrănesc puii abia eclozaţi. Dar sunt şi destui orăşeni care deţin astfel de arme şi care le iau cu ei primăvara şi vara când pleacă la pescuit sau pen-tru petrecerea weekend-ului în mijlocul naturii şi le folosesc la fel de iresponsabil, trăgând cu ele asupra lişiţelor, găinuşelor de baltă, raţelor cu boboci sau asupra potârnichilor cu pui. Nu puţini sunt şi aceia care cu aceste arme, extrem de silenţioase, trag asupra fazanilor sau asupra puilor de iepuri atunci când circumstanţele de moment le permit. Nu se dau în lături nici de la vânarea iepurilor maturi la far. Ce să mai vorbim despre tirul pe care aceştia îl execută pe vrăbii, piţigoi, sticleţi şi pe alte specii de micuţe zburătoare din avifauna ţării. Despre cum s-a ajuns la această neplăcută stare de fapt, ar fi multe de discutat. Comerţul cu arme de acest gen, chiar cu putere nepermis de mare, a umplut buzunarele unor comercianţi cu influenţă în statuarea prevederilor legii. La fel ca majoritatea vânătorilor, şi eu cred că în principal permisivitatea din tre-cutele legi, care reglementau autorizarea şi cumpărarea acestui tip de armă doar pe baza buletinului de identitate, a condus la prezenta situaţie. Mai trist este că aducerea pe făgaşul normal a acestei spinoase probleme, a armelor cu aer comprimat, va fi foarte dificilă de înfăptuit de către legiuitor. Afirm acest lucru deoarece este evident că o astfel de armă cumpărată în trecut, doar pe baza actului de identitate, în mod sigur a fost vândută şi revândută de nenumărate ori şi astfel multe dintre ele Dumnezeu ştie în posesia cui se mai află. Cele mai dosite pot fi cele transformate în arme de foc cu percuţie pe ramă. Dar să sperăm cu toţii, vânători sau doar simpli iubitori ai naturii, că legiuitorul va depune toate eforturile ce se impun în acest caz şi printr-o lege nouă şi mult mai punitivă să-i constrângă pe toţi deţinătorii de astfel de arme să le folosească exclusiv în poligoanele de tir, acolo unde este locul acestui tip de armă.

CLAUDIU OPRESCU


|Management cinegetic

Iarna anului 2012 a constituit un mo-ment de selecţie dură pentru toate speciile de vânat, fiindcă au rezistat

condiţiilor climatice vitrege din natură, doar animalele ce au intrat mai viguroase în iarnă şi au beneficiat de suficiente şi con-sistente furaje, depozitate în instalaţiile de administrare. Primele victime ale iernii au fost exemplarele debile, slăbite de diferite afecţiuni şi în special de cele determinate de un complex parazitar.Iarna anului 2012 a fost şi o avertizare, pen-tru viitor, privind necesitatea de a asigura vânatului încă din lunile de toamnă suficiente cantităţi de furaje de calitate pentru iarnă.Una din acţiunile ce se impun, după trecerea iernii, constă în tratarea preventivă a vânatu-lui de bolile parazitare. Concentrarea şi staţionarea vânatului la instalaţiile de fura-jare permite stabilirea numerică a greutăţii totale corporale şi a consumului zilnic de furaje în special de concentrate (uruieli), trei elemente necesare în stabilirea dozelor zilnice de medicamente antiparazitare.La alegerea medicaţiei se va lua în consideraţie preparatele ce conţin fen-bendazol, albentazol, oxifendazol. Un preparat indicat este Rombentazol 10%

calculat în doză de 1 g la 10 kg greutate corporală. Doza totală din orice medica-ment se „diluează” cu mălai în cantitate de 10-20 de ori mai mare în greutate, amestec necesar pentru a asigura o dis-persare cât mai uniformă în uruielile în care se înglobează. Orice medicament se administrează zilnic timp de 2-3 zile con-secutiv şi se reia administrarea după un interval de 10.12 zile timp de 2 zile. La iepuri, doza de medicament, calculată la o greutate de 3-4 kg, se administrează nediluată pe un ştiulete de porumb de 150-200 g, în prealabil pensulat, pentru aderarea preparatului, cu sirop de zahăr. Ştiuletele de porumb se depune pe un strat de lucernă la intersecţia cărărilor de circulaţie a iepurilor. La mistreţ un preparat indicat este IVER-MIX, 100 g diluat cu 3-4 kg de mălai, după care se amestecă cu 300 kg de uruieli. Amestecul se administrează timp de 7 zile consecutiv prin depunere dispersată în grămezi de 1 – 1,5 kg şi distanţate între ele de 1,5 – 2 m, cantităţile consumate zilnic se înlocuiesc cu altele în următoarele zile, pe tot intervalul.Administrarea medicamentelor la

vânat este o acţiune de specialitate şi se recomandă efectuarea acesteia de către medicul veterinar. O altă acţiune, după topirea zăpezii, constă în strângerea cadavrelor de vânat şi ridicarea lor conform legislaţiei, contra cost, de întreprinderea Protan. Cadavrele izolate se distrug prin ardere cu lemne şi motorină. După topirea zăpezii şi apariţia vegetaţiei se recomandă igienizarea terenului din ju-rul instalaţiilor de furajare, se colectează resturile de furaje şi de dejecţii, se ard, iar terenul se dezinfectează cu lapte de var 20%, formol 2-3% sau prin amestecul acestora cu înglobarea în sol prin greblare.Condiţiile climatice ale iernii 2012 scot în evidenţă importanţa, pe fondurile de vânătoare, a instalaţiilor complexe utili-zate la depozitarea furajelor fibroase în iezle şi a concentratelor în jgheaburi şi în lăzi (seminţe, uruieli), a rădăcinoaselor – morcov, sfeclă, gulii – în şanţuri alăturate acoperite cu paie şi sol şi a fructelor în butoaie de plastic cu soluţii de sare de bucătărie 5-10%. Tradiţionalele instalaţii de administrare a furajelor oferă deci o posibilitate de ad-

Acțiuni după selecțiA dură A iernii


Protejarea şi gospodărirea patrimoniului cinegetic dintr-un fond de vânătoare constituie o temă mult discutată la nivel de grupă. La acţiune se înhamă puţini, dar, în mod para-doxal, mulţi revendică, la început de sezon, piesa pe care

desigur o şi primeşte. De câteva decenii am participat voluntar, fără tam-tam, la stârpirea răpitorilor indiferent pe care fond de vânătoare mă aflam, vânatul fiind în percepţia personală patrimo-niu naţional. Dar astfel de acţiuni se organizează aproape exclusiv la goană, ceea ce conduce la deranjarea celorlalte specii de interes vânătoresc.Constat cu regret că 90% din vânători nu utilizează metoda ade-menirii cu chemători, tehnică ce s-a dovedit foarte eficientă, comodă şi desigur foarte pasionantă, cu satisfacţii deosebite atunci când vulpoiul ori dulăul hoinar a fost păcălit de iscusinţa vânătorului. Aş mai readuce în atenţia vânătorilor faptul că luna lui făurar oferă, în amurg ori în nopţile cu lună plină, pândele la vulpile ce-şi strigă perechea şi care vin şnur la imitarea chemării. Acestea sunt la fel de pasionante. Am trăit un asemenea moment pe fondul Giriş, aflându-mă la o vânătoare în grup restrâns la raţe, postat la un capăt de şanţ de pe taluzul căruia - la chemarea bine cântată, repetată acasă de sute de ori - am văzut cum un mire cu coada lungă venea vesel spre probabila mireasă în călduri, dar care n-a mai participat la nuntă. Am stat într-o seară lângă un coleg glonţar deosebit de bun, aş zice maestru lunetist, care, amplasat sub o poală de desime lângă o arătură, lovea punct ochit - punct lovit codanele ce ieşiseră la şoricărit, utilizând o carabină Hornet de 5,6x 36. Dar pentru aceste vânători este necesară o bună cunoaştere a obiceiurilor vulpilor, a trecătorilor, a vizuinilor, precum şi posibilităţile avantajoase de amplasare a vânătorului, factori favorizanţi, direct legaţi de pasiune şi perseverenţă. Un alt coleg într-o seară de iarnă, în doar 2 ore de pândă la vulpi, a împuşcat, nu departe de groapa de gunoi a comunei în care locuia, trei vulpi şi patru dulăi care veneau peste fondul de vânătoare, evident călcat zilnic, în căutare de hrană. Având şansa să particip în ultimii ani şi la vânători în alte state, am remarcat că una din sarcinile paznicului de vânătoare este notarea localizării vizuinilor de vulpi, dar şi de alte specii ce locuiesc preponderent în vizuini, pe harta fondului de vânătoare. Aceasta pentru o bună cunoaştere a localizării acestora, a celor ocupate şi a efectivului de vulpi, dar şi pentru consilierea şi îndrumarea vânătorilor doritori de vânătoare la pândă la vizuină sau cu câinii specializaţi de vizuină. Cred că sar-cina ar trebui introdusă şi în atribuţiile paznicilor noştri. Doar prin diversificarea metodelor de vânătoare la vulpi, aşa după cum am arătat mai sus, se poate spera într-o reducere a afectivelor speciei şi la o înmulţire mai vizibilă a vânatului util.

TITUS PINTEA

ministrare a hranei şi de dispersare a vânatului în condiţiile unei ierni cu zăpadă mare şi geruri puternice.Acţiunile recomandate sunt măsuri ce asigură în viitor o mai bună sănătate şi dezvoltare a vânatului, o igienizare corespunzătoare a terenu-lui şi obţinerea de descendenţi viguroşi şi rezistenţi la vitregiile climati-ce, inclusiv purtători de trofee medaliabile.

DR. VADIM NESTEROVDR. SABĂU C-TIN BALC

cOMBATereA MeTOde Şi MeTOde

Foto

: D.To

dosiu

c


De pe feţele însorite omătul s-a tras răpus şi a lăsat în urmă pământul mustind de apă,

prea rece ca să devină leagăn pen-tru verdele crud în care se înfiripă primăvara. Piţigoii se bucură cel mai tare de soarele care abia către prânz îşi dăruieşte căldura, deşi numai pentru câteva ceasuri, ca apoi să se ascundă repede la asfinţit, parcă ruşinat că nu-l ţin puterile. Micile păsări se vântură glăsuind printre ramurile verzi ale molizilor. Caută cu răbdare hrana care ar putea să le mai îmblânzească foamea după zilele geroase pe care cu chin le-au petre-cut. La adăpostul desişurilor mistreţii, câţi vor fi scăpat din iureşul goanelor, de năpasta plumbului, îşi veghează liniştea jinduită. Scroafele se pregătesc în taină de fătare şi caută locuri de încredere în care să zămislească alte suflete, ca să nu se piardă neamul. Sorocul celor 17 săptămâni este aproape şi bârlogurile trebuie să fie pregătite cum se cuvine, ca să ţină destulă căldură pentru nişte fiinţe plăpânde, care au multe de înfruntat până ce vor ajunge să-şi poată rândui singure traiul. Lumea este un tărâm al încercărilor şi numai cei destul de tari, pe care îi mai ajută şi norocul, o vor putea împodobi cu vieţuirile lor. Acum măcar de hăituială au scăpat colţoşii, dacă frigul şi foamea le vor mai îndura câteva săptămâni, până când bunătatea soarelui va aduce de-a binelea primăvara.Lângă poala pădurii un căprior s-a

oprit în faţa unui alun pipăind sperios cu botul o mlădiţă fragedă. Pare cu-fundat în cercetarea aceea, dar ochii şi urechile urmăresc mişcările din jur, gata să descopere orice furişare vrăjmaşă, orice apariţie ce aduce cu sine primejdia. Corniţele îmbrăcate în catifeaua călduţă sunt deja mari. Trupul jinduieşte după căldura soarelui, căci numai blana deasă îl mai apără de frigul încă pătrunzător, mai cu seamă la vreme de întuneric. Foame, frig, singurătate. Sentimente ale sălbăticiei neaoşe însoţesc zi de zi dorinţa de viaţă a unor animale pentru care singurul imbold căruia îi sunt supuse este supravieţuirea. Făpturile pădurii aleargă în întâmpi-narea vieţii năzuind fiecare către o nouă zi, către o nouă încercare pe care să o depăşească. Îşi folosesc cu toată fiinţa simţurile ca să-şi pro-tejeze viaţa. Trăiri pe care poate le înţelegem, dar nu le dăm importanţa cuvenită.Pe o ridicătură, deschise către rotun-dul soarelui, flori galbene de podbal încălzesc pleoapele primăverii. În apropierea lor, adâncite în pământul reavăn din care suie către înalt aburi abia desluşiţi, urme largi de copită grăbită destăinuiesc drumul pe care l-a apucat cerbul. Puţin mai încolo se afundă în zăpada îngheţată în cruste, murdărindu-i albul imacu-lat cu glodul cules în cale. Duc către pădurea bătrână, la liziera căreia se vor fi oprit pentru un răstimp, ca marele încoronat să cerceteze cu ochii şi cu nările deschise locul. Acolo,

cine ştie din care pricină, poate lovit într-o creangă, poate căzut la sim-pla clătinare a frunţii, a rămas un corn. E mare, rămuros, puternic, iar la rădăcină e sângeriu, semn că a fost pierdut curând. Celălalt poate a căzut câţiva paşi mai încolo, ori poate că s-a dus peste obcină, în cine ştie care sihlă, unde îl vor roade şoarecii şi timpul. Când cad frunzele din fagi, e semn de toamnă şi pustiu. Când cad coarnele de cerb se anunţă primăvara cu veselia ei. Natura ne vorbeşte cu semne şi îndemnuri despre trecerea necontenită a timpului. Parcă ar vorbi despre noi…

Casian BALABASCIUC

zi De MaRTie Încă nu s-a topit

crusta de gheaţă de pe pâraie. Mai

la dosuri chiar şi zăpada adastă în straturi groase, ca un cojoc uriaş ce îmbracă pământul nedezmorţit cu răceala lui. Iarna, chiar dacă este pe terminate, nu se dă dusă cu una, cu două şi mai ameninţă cu câte un puiuţ deger pădurea.

Un oaspete rar O RAţă MAnDARIn pe Crişul RepedeIarna deosebit de grea din acest an și gerurile până la minus 20oC, înregis-trate zile la rând, au încătuşat apele Crişului Repede într-o platoşă de gheaţă a cărei grosime a depăşit 20 cm. Alături de raţe, lişiţe, sarsele, lebede, am admirat şi o minunată raţă man-darin, o bijuterie multicoloră a naturii. Locuitorii urbei, în plimbările zilnice de pe faleza râului, le asigurau hrana atât de necesară supravieţuirii în acest vitreg anotimp. Cu regret, consemnez că nu am văzut picior de voluntar din aşa-zisele asociaţii de protecţie a păsărilor, din partea asociaţiei Milvus-Oradea, în schimb câţiva sufletişti, pescari sporti-vi şi vânători s-au încumetat pe platoşa de gheaţă şi au desprins din gheaţă labele unor raţe și pescăruşi, pe care gerul nopţii i-a făcut prizonieri. Am remarcat că bietele păsări nici măcar nu s-au speriat la apropierea salvato-rilor, astfel şi-au reluat zborul spre ape mai calde. Zeci de raţe s-au adunat pe Criş la gurile de deversare a apelor menajere, iar pentru noapte, mânate de instinctul genetic al supravieţuirii, îşi căutau adăpost în apele termale ale pârâului Petea, ce străbate oraşul. Cu deosebită satisfacţie urmăresc, deja de câţiva ani, câteva familii de vidre ce îşi duc zilele în plin centrul municipiului, în zona Splaiul Crişanei, sub aleea de pe malul râului, unde, datorită neîn-grijirii albiei, a crescut o adevărată pădure de stuf, un ideal mediu cu ascunzişuri, dar şi de hrană din belşug. Nu mă bucură, însă, prezenţa tot mai multor cormorani păguboşi ce dijmui-esc ihtiofauna râului.

Titus Pintea

Ilustr

ația

auto

rului



Studiu privind mortalitatea câinilor de rasăExistă o serie de idei care se vehiculează cu pri-vire la cele mai frecvente cauze de mortalitate în rândul câinilor. De curând, o echipă de cercetători de la Universitatea din Georgia a realizat un studiu uriaş de cazuri asupra a 74.566 câini, studiu care s-a întins pe o perioadă de 20 de ani.Scopul cercetătorilor a fost acela de a cunoaşte mai bine cauzele mortalităţii, după rasele de câini, pentru a se focaliza mai eficient în studiile viitoare. Rezultatele confirmă anumite „credinţe” obişnuite, cum ar fi aceea că rasele de talie mică trăiesc mai mult decât câinii de talie mare, contrar a ceea ce se observă la celelalte mamifere. Cercetătorii au mai constatat că rasele de câini mari sunt cele mai susceptibile de boli musculo-scheletice, gastro-intestinale şi de afecţiuni neoplastice, faţă de rasele mici, care sunt predispuse mai mult maladiilor metabolice (diabetul de exemplu).

Animalele naturalizate folosite în cercetare Ursul, rața sau alte trofee naturalizate - care decorează o mulțime de locuințe ale vânătorilor de pretutindeni - constituie pentru cercetători căi științifice de cercetare a bolilor.Produsele de origine animală se pot deterio-ra și pot deveni inestetice, în timp ce penele, pielea sau blana trofeelor rămân adevărate arhive prețioase. Ca și locatarii, acestea adăpostesc bacterii sau viruși. Prin metode moderne, cercetătorii în chimie și biologie moleculară pot afla unele secrete. O serie de cercetători au descoperit că agentul care a cauzat gripa spaniolă din 1916 ar fi putut fi modificat și transferat de la păsări la oameni.

Capturi record ...În noiembrie anul trecut, vameşii din Hong Kong (China) au descoperit şi realizat cea mai mare confiscare de produse de contrabandă cu specii ameninţate, înregistrată vreodată în ţară : 33 cornuri de rinocer, 758 bucăţi de fildeş şi 127 brăţări din fildeş, cu o valoare totală de circa 2,2 milioane dolari US. În 12 decembrie 2011, vameşii malaezieni, de această dată, au confis-cat 15 tone de fildeş şi alte produse din fildeş, însumând o valoare de 1,3 milioane dolari US.

UE adoptă reglementări mai stricte pentru produsele biocideCondițiile mai stricte pentru folosirea pesticidelor (biocide) reprezintă viitorul Uniunii Europene (UE). Dar acest lu-cru nu va împiedica iepurii și căprioarele să cadă în continuare victime ale otrăvirii. La Strasbourg, Parlamentul European a adop-tat recent o nouă lege referitoare la tratamen-tul cu pesticide. Astfel, folosirea substanțelor dintre cele mai nocive, care cauzează cancerul sau dăunează genetic copiilor încă nenăscuți, va trebui interzisă. Totuși, substanțe precum otrava pentru șoareci, care servește la pro-tejarea sănătății publice, pot fi folosite în continuare, după aprobarea Comisiei, ceea ce înseamnă că rămân riscuri de otrăvire pentru căpriori și iepuri, mai ales în cazul utilizării fără respectarea instrucțiunilor de precauție. Aşa cum s-a întâmplat de curând în judeţele Timiş, Arad, Tulcea și Brăila. Legea va intra în vigoare în etape, în perioada 2014-2020.

A doua ediție a festivalului de film cinegetic Membrii tineri ai delegației franceze ai CIC, conduși de Jacques Martin – Lalande și Diego du Reau de la Gaigonniere, organizează în 9-10 martie, la Paris, cea de-a doua ediţie a Festivalului Filmului Cinegetic intitulat „Vânătoare durabilă şi Biodiversitate” – a cărui primă ediţie, în aprilie 2010, a cunoscut un succes deplin.Cu această ocazie vor fi proiectate, în sala Fundației Casei Vânătorii și Naturii, o serie de documentare având două teme principale: „Cunoaşterea spe-ciilor şi amenajarea habitatelor” și „Moduri de vânătoare”. În selecția filmelor se ține cont de mesajul transmis de film cu privire la vânătoare sau vânători şi de calitatea cinematografică a documentarului.Obiectivul Festivalului este de a face cunoscute – mai ales în rândul tinerilor - frumusețea și rolul vânătorii în cunoașterea și gestiunea durabilă a naturii. Valorificând munca realizatorilor, se accentuează locul pe care îl ocupă vânătoarea în gestiunea durabilă a naturii și păstrarea biodiversităţii.

MaPaPOnD VÂnÃTOReSC

Efectivele de mistreți în creștereVânătorii europeni au reușit să vâneze în se-zonul trecut peste un milion de mistreți. Aproape jumătate dintre aceștia au fost dobândiți de vânătorii francezi. Numărul ridicat de exemplare vânate se datorează, după declarația purtătorului de cuvânt al Asociației Germane de Vânătoare, creșterii populației de mistreți, iar motivul nu este al-tul decât intensificarea culturilor de cereale.


sunt contribuţia UE. Majoritatea (55) sunt proiecte pentru natură, care contribuie la aplicarea directivelor Păsări şi Habitate şi a Reţelei Natura 2000.Acestea includ măsuri urgente care vizează să asigure supravieţuirea vulturului egiptean (Neophron percnopterus) în Bulgaria şi în Grecia, măsuri de ameliorare a habitatelor pentru cârsteiul de câmp (Crex crex) şi a sitarului de mal (Limosa limosa) în Saxonia de jos.A fost aprobat şi un proiect major care vizează ameliorarea stării de conservare a habitatelor Natura 2000 de-a lungul Dunării, în Austria (bugetul total fiind de circa 11 milioane euro). Datorită adoptării unei adevărate abordări strategice, proiectul vizează ridicarea obstacolelor şi recunoaşterea habitatelor existente pe un tronson de fluviu lung de 350 km. Cele nouă proiecte restante în iulie sunt programe pilot care abordează chestiuni mai ample legate de biodiversitate. • LANSAREA NOII PLATFORME PENTRU CORMORAN ÎN UEÎn majoritatea regiunilor europene, populaţiile de cormorani mari (Phalacrocorax carbo), protejaţi de Directiva Păsări, au crescut. Acest lucru a angajat conflicte cu persoanele implicate în activităţile de pescuit comercial şi sportiv şi de acvacultură. Conştientă de această problemă, Direcția Generală Mediu a lansat un nou web site „Platforma Cormoran a UE”. În cursul următorilor doi ani, vor urma iniţiative în com-pletarea platformei :-Schimbul de experienţe privind gestiunea cormoranului, precum şi difuzarea de exemple de bune practici privind soluţiile de reducere a incidenţei cormoranu-lui mare asupra peştelui, rezervaţiilor halieutice şi acvaculturii;-Strângerea de date privind populaţiile de cormorani în Europa.Comisia urmează să elaboreze un document orientativ care să vizeze clarificarea conceptelor cheie prevăzute de articolul 9 al Directivei Păsări şi, în special, uti-lizarea clauzei de derogare pentru cormorani.

NEWS - nATURA 2000• TREI NOI LISTE ROŞII EUROPENEÎn noiembrie 2011, trei Liste Roşii europene suplimentare au fost publicate, în com-pletarea celor 6 liste publicate în cursul anilor precedenţi. Noile evaluări se axează pe peştii de apă dulce, moluşte şi plante acvatice şi evaluează starea acestora de conservare atât la nivelul Europei geografice cât şi la nivelul Uniunii europene. Rezultatele arată că aproape 39% din peştii de apă dulce din Europa sunt ameninţaţi cu extincţia în UE. Starea de conservare a opt specii europene de sturion este în mod special alarmantă: toate, cu excepţia uneia singure, sunt considerate ca fiind în peri-col iminent de dispariţie. • ADĂUGARE DE SITURI ÎN REţEAUA NATURA 2000Tot în luna noiembrie 2011, Comisia a anunţat adăugarea a 166 de situri reţelei Na-tura 2000, totalizând o suprafaţă de 18.800 km2. Peste 90% din această suprafaţă nouă este constituită din situri marine – în mod special în Regatul Unit, dar şi în Franţa, Belgia, Grecia, Cipru şi Italia – rezultând în total 145.000 km2 de spaţiu marin transformat în Situri de Interes Comunitar (SIC).Aceste extensii vor oferi un refugiu vital unui mare număr de specii şi tipuri de habi-tate marine dintre cele mai rare şi ameninţate în Europa, mai ales recifurile coraliene de apă rece. În regiunea Mediteranei, noile situri vor contribui la întărirea protecţiei speciilor emblematice precum broasca ţestoasă verde (Chelonia mydas) şi foca călugăr (Monachus monachus).• ADOPTAREA DE NOI PROIECTE LIFE+ NATURĂ ŞI BIODIVERSITATEÎn iunie 2011, Comisia europeană a aprobat finanţarea unei serii de noi proiecte cu titlul programului LIFE+ Natură & Biodiversitate pentru anul 2010. Dintr-un număr de 203 propuneri primite, Comisia a selecţionat 64 de proiecte din 23 de ţări. Ele reprezintă o investiţie totală de 223 milioane euro, din care 125 milioane de euro

Fotografia – document care stă la baza materialului real pe care încerc să-l fac cunos-

cut domniilor voastre, primită de la camaradul de vânătoare şi pri-etenul Alexandru Duda, păstrată ca amintire în fototeca personală a acestuia, a fost realizată de Al. Satmari în noiembrie 1979.Este vorba de o vânătoare de pro-tocol care s-a desfăşurat la data arătată, în fondul de vânătoare demonstrativ Mavrodin din Te-leorman, la care, pe lângă un grup de vânători-oaspeţi ger-

mani, au participat şi vânători români, trăgători de elită, precum : Biţă Dumitrescu, campion la tir vânătoresc, Cornel Mareş, Victor Harmening, Vasile Constantinescu, care îndeplinea funcţia de secretar AGVPS, şi Adrian Ionescu. Dintre aceştia, singurul în viaţă este Cor-nel Mareş, care locuieşte de zeci de ani în Elveţia. Reuşita vânătoare a fost organizată şi condusă de Alex. Duda, pe atunci şeful serviciului vânătoare din cadrul AGVPS, ajutat de paznicii de vânătoare ai fondului Mavrodin,

Anghel Negrilă şi Sică Slăviţescu, plus 30-40 de bătăiaşi. Fondul de vânătoare Mavrodin se caracteriza prin faptul că deţinea o densitate foarte mare de iepuri, căpriori şi fazani, urmare a unei excelente gospodăriri şi a pazei desăvârşite, adevăr dovedit de numărul im-presionant de vânat împuşcat în timp de 4 ore, acesta fiind de 59 de iepuri şi 73 de fazani-cocoşi, cum reiese din imaginea alăturată. În tabloul final cu vânatul aşezat aşa cum scrie la carte, organiza-torul aflat în picioare mulţumeşte

participanţilor, aşezaţi în semicerc, cu care închină un pahar cu vin.În acele vremuri, din păcate apuse, asemenea vânători de protocol, organizate şi desfăşurate con-form eticii vânătoreşti de înaltă ţinută, aveau loc în mod obişnuit în fondurile demonstrative ale AGVPS, dar nu numai, organizate atât pentru vânătorii străini cât şi pentru demnitari, diplomaţi şi di-verse alte prilejuri asemănătoare. O tempori !

Nic. STRăvOIU

Vânătoare de protocol desfăşurată acum 33 de ani FI

LE D

E I

STO

RIE


În luna martie, când primele flori de primăvară încep să apară pentru a anunţa timid primăvara, când doamnele sunt sărbătorite şi li se acordă o atenţie specială, am rugat o reprezentantă a vânătoriţelor – pe doamna Daniela Alexandru

Reisz, medic primar neurolog, colaborator al revistei Diana Timiş, să ne spună câteva cuvinte despre pasiunea pe care a îmbrăţişat-o și pe care vrea să o promoveze.

Ce v-a determinat să deveniţi vânătoriţă ? Am devenit vânătoriţă în momen-tul în care am găsit o cale deschisă. Dorinţa de a merge la vânătoare m-a urmărit toată copilăria şi tinereţea. Un fel de visare cu ochii deschişi, însoţită de o pornire de a cutreiera câmpuri îngheţate cu ierburi pline de promoroacă, mă cuprindea din când în când dându-mi un dor de ducă. Am o amintire, din copilărie, în care tata m-a luat cu el la vânătoare. Eram în câmp, călare pe frumosul cal al pichetului de grăniceri, pojghiţe de gheaţă acopereau micile ochiuri de pe drum, pârâind la fiecare pas. Stăteam în stand. Din faţă veneau vânătorii (sau gonaşii) făcând un zgomot mare. Priveam totul de sus. Vedeam câmpu-rile uşor delurite ale câmpiei de lângă Toager cu tufele lor rare de spini, cu câte un pom răzleţ, cu câte un şanţ şi vulpea...furişându-se grijulie din cerc pe lângă mine.

În ieşirile pe care le aveţi, la vânătoare, aţi simţit prejudecăţi din partea vânătorilor contra femeilor care au armă de vânătoare ? Prejudecăţi am simţit mai ales înainte de a deveni vânător. În timpul primu-lui demers făcut, am avut parte de resentimente şi contra-recomandări. Ele m-au împiedicat să devin vânător în acel an. Au mai trecut vreo doi ani

până când rezistenţa masculină a fost învinsă. A trebuit să-l întâlnesc pe Dan Hodoneanţu, un şef de grupă mai deschis şi mai hotărât, care m-a susţinut printre viitorii colegi, mi-a acordat încredere şi a luptat pentru acceptarea mea. După ce am devenit vânător cu acte în regulă, nici unul dintre colegii mei nu a manifestat nici cea mai mică undă de respingere. Am fost acceptată fără rezerve, mai ales, fără a fi confundată cu vreun bărbat deghizat. Mult mai multe prejudecăţi împotriva femeilor vânător au oame-nii în general. Publicul larg priveşte femeile vânător ca pe o anomalie, ca ceva androgin, ieşit din tipare. De parcă devenind vânător aş fi suferit şi o schimbare de sex. Publicul larg este cel care propovăduieşte un fals ecologism şi un dispreţ faţă de îndeletnicirea care a umanizat primatele, iar o femeie vânător este un lucru aberant din punctul lor de vedere.

După opinia dvs., există diferenţe fundamentale între vânători şi vânătoriţe, în sensul că poate fe-meile au mai puţin timp liber pentru această activitate, sunt mai puţin interesate de trofee sau dau dovadă de mai multă sensibilitate ? Poate că există diferenţe între fe-meile şi bărbaţii vânători. Cumva diferenţele sunt fundamentale şi profund biologice. Nu ar trebui să ne

punem problema similitudinii com-plete între noi femeile şi ei bărbaţii; ceea ce ar trebui să observăm mai bine sunt tocmai obiectivele comune ale îndeletnicirii, pasiunea care ne leagă şi spiritul de echipă. Nu putem generaliza un profil psihologic unic al vânătorului bărbat pe care să-l punem în contra-balanţă cu un unic profil al vreunei femei. Unii doresc trofee mari, alţii doresc să împuşte păsărele, alţii doresc doar compania ortacilor sau să scape de nevestele de acasă. La fel, şi femeile care sunt vânătoriţe au motivaţie intimă diversă şi tipologie variată. Ceea ce ne uneşte totuşi, mai mult decât pe bărbaţi, este determi-narea de a trece bariere mentale ce ţin de o anumită ipocrizie socială.

În momentul în care aţi decis să vă luaţi permis de vânător, cei din fami-lie, prietenii, colegii de muncă, au fost surprinşi sau aţi simţit chiar o atitudine critică din partea lor ?Nu pot spune ca am avut un sprijin necondiţionat din partea familiei. Co-piii mei au fost cei mai reticenţi. Cum-va, ei doreau o mamă mai conformistă, mai corespunzătoare tiparelor generale. Am impresia că uneori îşi doreau o mamă coafată cu bigudiuri. Nu au avut parte de aşa ceva. Treptat, au început să accepte ca un fapt de viaţă că ,,mama merge la vânătoare”. Soacra mea a fost mai încântată de noile mele preocupări decît ei. Cea mai surprisă s-a arătat Roxy, o prietenă informatician care a avut un moment de perplexitate când am anunţat-o că merg la vânătoare. Celelalte prietene, Angi şi Nona, m-au anunţat că vor să vină şi ele la vânătoare.

De curând, la Timişoara, a luat fiinţă clubul vânătoriţelor. Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre această lăudabilă iniţiativă.Clubul vânătoriţelor face parte din-tr-o mişcare mai amplă europeană care vizează promovarea, pe de o parte a vânătorii durabile, pe de alta, a biodiversităţii. Este o iniţiativă a CIC care se confruntă tot mai mult cu mişcări pseudoecologiste şi cu probleme de imagine în aceasta lume sofisticată, intelectualistă şi eventual vegetariană. Se pare că femeile sunt cele mai apte pentru educaţie, inclusiv pentru educaţia copiilor şi tinerilor în favoarea vânătorii, pentru protejarea mediului şi pentru a duce mai departe tradiţia. Clubul vânătoriţelor fiinţează în cadrul AJVPS Timiş şi îşi propune promovarea vânătorii în rândul femei-lor.Criticii văd în vânătoare un asasinat inutil al animalelor, pentru plăcerea vânătorului. După părerea dvs., se poate să fii vânător şi în acelaşi mo-ment să protejezi animalele ?

Şi altă dată am dat exemple de implicare a vânătorilor în prote-jarea vânatului şi în dezvoltarea unei etici de vânătoare care să permită vânătoarea durabilă. Asta voi face şi acum. Cu ocazia inundaţiilor din Timiş doar vânătorii s-au dus cu bărcile să salveze animalele de la înec. Doar vânătorii au protestat şi au sesizat oficialităţile când agricultori lacomi au otrăvit animalele. Doar vânătorii au hrănit vânatul când zăpada mare a ameninţat supravieţuirea animalelor. Doar vânătorii militează susţinut pen-tru protejarea ecosistemelor, pentru evitarea distrugerii tuturor habitatelor naturale prin agricultura intensivă. Doar vânătorii îndrăgesc suficient na-tura, ca să o cunoască mai mult decât de la televizor.Constituie un avantaj pentru vânătoare, pentru arta de a vâna, în general, faptul că astăzi tot mai multe femei sunt implicate în această activitate ? Aduc femeile un ac-cent mai plăcut, mai respectuos în vânătoare ?Din păcate, numărul femeilor-vânător rămâne foarte mic, atât de mic că nici nu contează. Eu nu susţin că ar trebui inversată proporţia între femei şi bărbaţi la vânătoare. Nici gând. Dar o proporţie de 10-15% femei ar da un plus de calitate în vânătoare. Ar asigura o atitudine pozitivă faţă de această îndeletnicire. Femeile ar deveni străjeri ai eticii şi ai relaţiilor de camaraderie bazate pe loialitate, colegialitate, altruism şi colaborare. Femeile, cu siguranţă, ar da un plus estetic vânătorii.Vă mulțumim !

V.P.R.

|Interviul lunii

Ilustrația: D.L.. Hodoneanțu


Peştii din toate speciile sunt într-o continuă mişcare în căutarea hra-nei, scormonind în substrat, prin-tre rădăcinile de trestii şi papură,

sub brădişuri, lintiţă, printre rădăcinile de sălcii submerse, dar în special la baza malurilor, unde ies râmele şi unde viermişorii şi alte vieţuitoare care trăiesc sub apă îşi au casa şi ascunzătorile.Buruienilor care cresc pe malul apelor le cad seminţele, iar peştii aşteaptă pentru a le absorbi. Sunt şi specii de peşti care pân-desc la suprafaţa apei să vâneze insectele care cad obosite de zbor sau aduse de vânt.Malurile rămân locurile unde densitatea peştilor este mai mare decât în restul apei. Bancurile de crapi, caraşi, roşioare, plătici şi alte specii de peşti, după ce se hrănesc cu nada oferită de pescari, dau o raită pe lângă maluri, cotrobăind după hrană naturală, iar când este caniculă, în căutarea apei reci şi oxigenată din izvoare.Tot pe lângă maluri se ascund şi peştii răpitori, care pândesc între răgălii bancu-rile de peştişori veniţi să se scalde cu ra-zele de soare. O viaţă de pescar am căutat ineditul în pescuit şi am constatat că este teren sufi-cient neexplorat şi pentru dumneavoastră, aşa că aştept inovaţii. Până atunci, pentru că sunt un pescar inovator altruist, vă voi

oferi o taină care mi-a schimbat viaţa de pes-car.Stând pe malul unei bălţi mirifice din Lunca Dunării am agăţat cu o undiţă de şapte me-tri un crap mare care m-a luat prin surprin-dere, frângându-mi varga de la jumătate şi obligându-mă să folo-sesc ce a mai rămas din undiţă pentru a stăpâni uriaşul, uzând doar de măiestria de pescar cu experienţă, punându-mi în funcţiune toate simţurile.În acele momente de mare tensiune, când inima îmi bătea emoţionată, am con-statat că acea undiţă mică şi sensibilă mă lega direct de peşte, simţindu-i mişcările şi schimbările de direcţie, altfel decât dacă varga ar fi fost întreagă, iar în

minte mi-a venit o idee: să-mi meşteresc o undiţă mică şi sensibilă, cu fir subţire şi cârlig mic.Am pescuit până acum, în 66 de ani, dar nicio unealtă nu mi-a dăruit satisfacţia extremă, cum a făcut-o undiţa cu varga scurtă !Meşteriţi o undicioară cu o vargă puternică la bază (la mâner), care să descrească ar-monios până la vârf, de care legaţi un fir subţire, dar performant, o plută sensibilă şi un cârlig fin, botezaţi-o „undiţa cu varga scurtă”, folosiţi-o la pescuit şi spuneţi-mi şi mie ce aţi simţit în plus faţă de pescui-tul cu varga de 9 metri sau lanseta. Sunt curios ! …Vă mai dau un sfat care vă va ajuta să simţiţi virtuţile „undiţei cu varga scurtă”. Când ajungeţi pe malul unei ape faceţi ocol pentru a vă orienta în căutarea locu-lui ideal de pescuit, care trebuie să fie un mal înalt, cu apă adâncă, chiar din locul unde apa se înfrăţeşte cu pământul, având posibilitatea, privind structura malului, să determinaţi şi structura fundului apei la ceva distanţă spre larg. Este ideal ca locul pe care îl alegeţi să aibă în faţă o potcoavă din stuf şi papură, brădiş,lintiţă sau nuferi. Nădiţi locul unde veţi plasa momeala. Dacă pluta vă semnalizează că peştele

a plecat cu momeala, smuciţi scurt şi începeţi să obosiţi peştele, urmărindu-l pe mal în dreapta sau în stânga, iar dacă „uriaşul” încearcă să se îndepărteze de mal, pistonaţi ca un arc, când spre mal, când spre apă, determinându-l să se depla-seze paralel cu malul. Folosirea minciogu-lui este soluţia de final. În timpul drilului, nu tropăiţi nu faceţi nici un zgomot, cât de mic, peştele va încerca să-şi adune forţele şi să rupă firul, iar dacă reuşeşte s-o facă, nu el este vinovat !Când pescuiţi cu „undiţă cu varga scurtă”, folosiţi ca momeală râma roşie de bălegar, preferată atât de peştii paşnici cât şi de cei răpitori.Repet ! … nu ca să vă plictisesc sau să vă enervez, ci să vă conving că folosirea unei „undicioare cu vargă scurtă”, cu fir subţire invizibil, şi cârlig mic armat cu râmă roşie de bălegar vă va spori plăcerea.Cum scot eu peştii mari din apă este o altă poveste pe care o voi scrie cu altă ocazie. Mai am de experimentat câteva inovaţii.Până atunci vă doresc ca firul subţire de la „undiţa cu vargă scurtă” să fie cât mai întins ! …

Valentin MALICIUC

„undiţa cu varga scurtă”|Tehnica pescuitului

Foto:C. Roșioru

Ilustrația M. Ionescu


|Tehnica pescuitului

În cãutare de bibani

Cum ştiucile şi şalăii au devenit de mult timp rarităţi în apele din apropierea oraşului, am hotărât că e mult mai înţelept din partea mea să caut, cu nălucile, oarece bibani şi asta pentru că aflasem de

la un prieten de existenţa a două bălţi mici la ieşirea din Craiova, în partea de est. Odată ajuns pe malul bălţilor observ turbiditatea crescută a acestora, fapt care, de ce să nu o recunosc, mă cam deranja. Un câine slab şi pricăjit mă ia în primire şi se gudură de zor pe lângă mine, vânturându-şi coada. În com-pania şi sub privirile prietenului necuvântător, montez pe fir un vobler tip FAT, de3,5 cm lungime, alb cu roşu, cu care încerc în balta cea mică, adică cea dinspre oraş. Tatonez cu conştiinciozitate culoarele dintre brădiş, dar mai bine de jumătate de oră nu am nici un atac. Pe lângă maluri observ, chiar dacă apa e mai opacă, o mulţime de peştişori - puiet ce nu au mai mult de 2-2,5 cm lungime şi de aceea schimb vo-blerul de pe fir tot cu un FAT, dar de 2,5 cm. Apa, în general, are adâncimi mici, cuprinse între 70-80 cm şi 1-1,2 m, dar sunt şi zone unde are aproape 2 m. Către mijlocul bălţii, într-o zonă cu câteva blocuri de piatră şi apă mai adâncă, am un atac discret pe care îl sancţionez imediat, iar firul fuge cu viteză în brădiş. Cu greu reuşesc să scot peştele de acolo şi încerc să-l dirijez pe culoarul fără vegetaţie, către mine. Dar nu se lasă convins şi mai evadează de câteva ori în smocurile de vegetaţie, iar când îl salt din lansetă, pe mal, arată de parcă e un mic pom de crăciun.Îl curăţ de vegetaţie şi, pentru că e un biban superb, înainte de a-l elibera, în lumina molatică a soarelui, îi execut şi vreo două fotografii. Se zburleşte la mine, supărat de o asemenea îndrăzneală. Mai încerc încă puţin timp cu voblerul în balta mică şi, atras ca un magnet, măresc pasul către balta cea mare. Aici apa e ceva mai limpede şi mult mai liberă de vegetaţie, fapt ce nu poate decât să mă bucure. Încerc cu naluca întâi zona de lângă dig, apoi pe partea din stânga, cum merg către coada bălţii, dar nu am nici un atac. Traversez pe partea dreaptă a bălţii şi, pentru că nu mai am nici un atac la vobler, îl schimb şi montez pe fir un twister tip vierme, roşu cu negru, de 6 cm, pe un jig de 5 g cu care tatonez minuţios o zonă întinsă aproape de mij-

locul bălţii unde apa are adâncimi de aproape 2 m şi e liberă de vegetaţie. Încerc mai multe tehnici de recuperare: în dinţi de fierăstrău, târât pe albie, cu fandări stânga-dreapta la diferite adâncimi, dar din păcate nu am nici un atac cam timp de o oră. Ei, acum chiar că m-am supărat! Schimb twisterul de pe fir şi fac repede montura PATER-NOSTER cu mormâşte de care prind micro-twistere. Cu montura asta nu prea am dat greş când peştii au fost mofturoşi. Plimb montura prin zona liberă de vegetaţie încă mai bine de o oră dar, culmea, nu am nici un ţac măcar. Ajung la concluzia că ori peştele e mai isteţ decât mine, ori poate că în balta aceas-ta, chiar nu sunt bibani. Mai poate exista şi varianta ca peştii de aici să nu aibă azi în meniu plasticele şi cauciucurile mele. Rănit în orgoliul propriu mă întorc spăşit la balta cea mică, unde sper să mă mai distrez cu ceva bibani. Mon-tez din nou pe fir voblerul FAT de 2,5 cm, cu care execut slalom prin culoarele libere de vegetaţie. Nu departe de digul bălţii, într-o zonă cu apa mai adâncă, am de câteva ori ţacuri pe fir, dar nu reuşesc să înţep pentru că nu am nici un atac mai hotărât. Pentru că micul vobler nu poate să coboare la o adâncime mare, îl schimb şi montez pe fir tot twisterul roşu cu negru, dar pe un jig de 3 g. Procedez ast-fel deoarece vreau ca viteza de coborâre să fie mai lentă şi, de asemenea, să nu intre repede în vegetaţia care garniseşte destul de bine şi albia bălţii. Şi, după câteva lansări, am un atac hotărât, după care urmează un drill pe cinste cu evadări în forţă, de zic că e nu ştiu ce monstru. Când îl aduc într-un sfârşit la mal se dovedeşte a fi tot un biban, frate cu primul, pe care îl păcălisem în zona cu blocurile de piatră. Nu sunt de-loc dezamăgit, deoarece peştii sunt frumoşi şi luptă exem-plar. Îi execut şi lui doar o poză, după care îl eliberez re-pede. Insist în continuare şi, chiar dacă am şi câteva rateuri, reuşesc să mai prind încă doi bibani cam de aceeaşi greutate cu primii. La fiecare exemplar drill-ul ridică adrenalina la cote maxime, iar coloritul zalelor ce îmbracă aceşti cavaleri e o adevărată încântare. Zeci de broscuţe au început de ceva timp concertul de seară, iar eu, la plecare, cu părere de rău, strâng lanseta şi salut în gând natura pentru clipele minunate pe care mi le oferă.

DORU DINEA

Responsabilii subcomisiei de Pescuit Staţionar Feminin, din cadrul Comisiei de pescuit şi competiţii a AGVPS din România, au tipărit un calendar cu aspecte din activitatea competiţională. Calendarul este editat într-un tiraj limitat, la o valoare de 10 lei/bucată, încasările fiind destinate în totalitate susţinerii participării echipei naţionale feminine la Campionatul Mondial Olanda – 2012. Pentru comenzi vă puteţi adresa d-nei Veronica Ispas (tel. 0751.180.240 şi mail: [email protected]).

Foto:D.Dinea


|Sfaturi de sezon

MOMELILE PENTRU PEŞTI ÎN LUNILE DE PRIMĂVARĂ

Articolul „Primăvara pe râu”, autor Nicolae Costescu, publicat în nr. 3 din 1977 al revistei „Vânătorul

şi Pescarul Sportiv”, are anexat un tabel cu 17 specii de peşti din apele curgătoare şi cu momelile cele mai indicate în prin-derea acestora în lunile martie-aprilie. Momelile indicate sunt sortimente ce se pot obţine uşor din mediul înconjurător şi din cel casnic (brânză, paste, mămăligă etc.)Autorul articolului face şi un comen-tariu privind condiţiile acvatice op-time de utilizare a momelilor în apele curgătoare din lunile de primăvară în care claritatea, nivelul şi temperaturile au o mare importanţă în capturarea peştilor. Aceştia au o comportare şi o preferinţă la sortimentele de hrănire influenţate de condiţiile climatice din atmosferă, de natura precipitaţiilor – ninsori, grindină, lapoviţă.Reactualizarea sortimentelor de momeli şi de solicitarea acestora de către peşti e determinată şi de faptul că nu au fost popularizate ulterior în mod complex şi în alte articole din revistă. În plus, momelile indicate pentru practicarea pescuitului în lunile de primăvară – mar-tie, aprilie – îşi menţin importanţa pentru capturarea peştilor la undiţă şi în lunile următoare.

|Dr. Vadim Nesterov

O reactualizare după 35 de ani

Peşti paşnici şi răpitori

Martie+ 5o +6oC

Aprilie+10o +11oC

Momeli de sezon, în ordinea preferinţei

MreanaCoropişniţe, larve de insecte mari, râme negre şi roşii, caşcaval, brânză topită, paste frământate cu brânză topită.

Obleţul Insecte de tot felul, larve de insecte, mici crustacee, musculiţe artificiale mici.

Roşioara Larve de insecte, viermişori, râme roşii de nămol.

Babuşca Viermuşi de carne, cosaşi, greieri, cocoloaşe de pâine sau de mămăligă.

VăduviţaViermi, larve de insecte (babiţă îndeosebi), râme mici roşii de nămol şi de gunoi, viermuşi de carne, gândaci.

Plătica Larve de insecte, râme de gunoi, viermuşi de carne, cocoloaşe de mămăligă.

Morunaşul Larve de insecte, insecte avcatice, melci, scoici, viermuşi de carne, bucăţi de sânge închegat, râme.

Sabiţa Viermi, larve de insecte mici, mici crustacee, viermuşi de carne.

Scobarul Viermi, alge, larve de insecte, râme de gunoi, viermuşi de carne.

Cleanul Bucăţi de intestine de pasăre, cuburi de sânge în-chegat, coropişniţe, râme de tot felul.

Crapul Râme roşii, negre şi şerpeşti, viermuşi de carne mari, cocoloaşe de pâine, mămăligă, coropişniţe.

Avatul Peştişori vii mici (obleţ, porcuşor, plevuşcă), in-secte, bucăţi de raci, broscuţe, viermi, râme.

Bibanul Crustacee, moluşte, larve de insecte, râme, peştişori vii mici (plevuşcă, obleţi mici).

Mihalţul Crustacee, viermi, peştişori mici de toate felurile.

SomnulLarve de insecte (rusalii), puiet de peşte, mici crustacei. Coropişniţe, şoareci, broaşte, râme mari, peştişori vii (ţipari, obleţi, caraşi).

Şalăul Peştişori vii: zvârlugă, plevuşcă, obleţi etc.

Ştiuca Peştişori vii de toate felurile, şoareci, broscuţe.

Legendă : Pescuit optim

Pescuit bun

Pescuit mediocru

Pescuit slab sau nul

Foto:M.Ionescu


|Pescuit de sezon

ŞTIuCIlE luI MĂrŢIŞOrLa finele lui Mărţişor prohibiţia

la ştiucă ia sfârşit, aşa că putem ieşi din nou pe malul

apei în căutarea suratelor măslinii. După gheţurile din februarie, apele se deschid pas cu pas, acu-mulând încet, încet, câte un grad Celsius pe scara cu semnul „plus”. După perioada iernii, apele, mai ales cele stătătoare, sunt lim-pezi ca lacrima, iar vegetaţia abia dacă se gândeşte să prindă viaţă. Un lucru bun pe de o parte, pen-tru că vizibilitatea şi posibilitatea manevrării la vedere a nălucilor sunt bune, şi rău pe de altă parte, pentru că adăpostul vegetaţiei, din care cumetrele pândesc de obi-cei, nu a prins deocamdată contur.În plus, lipsa de vlagă a peştilor, după postul cel mare şi lung al ier-nii, nu ne avantajează absolut de loc, fiecare mişcare, atac sau de-plasare, fiind bine calculată pentru a conserva ceea ce a mai rămas din rezerva de energie acumulată în toamnă. Toate aceste considerente ne conduc spre o serie de conclu-zii de care trebuie să ţinem seamă atunci când pornim în căutarea ştiucilor primăvăratice.Vom începe prin a căuta zonele

cu apă mai puţin adâncă, ce se încălzeşte mai repede şi unde şi mărunţişul, peştişorii pradă, se vor aduna pentru a profita de temperatura mai ridicată. Apoi vom urmări zonele unde vegetaţia submersă, din anul trecut, poate oferi adăpost cât de cât, cunos-cut fiind faptul că ştiucile preferă aceste locuri. Marginea rărită a

stufului poate fi un alt loc preferat de ştiuci în această perioadă. De aici vor observa peştişorii pradă, calculându-şi cu atenţie fiecare mişcare.

În ceea ce priveşte nălucile şi tehnica pe care le vom folosi, cuvintele de ordine sunt năluci mici, conduse fără grabă, pentru a atrage atenţia, pe cât posibil cât mai aproape de locurile de unde ar putea pândi cumetrele cu dinţi ascuţiţi. Pentru twistere putem folosi ca-pete de jig ce nu vor depăşi 3-4

grame, iar năluca siliconică nu va fi mai lungă de 5-8 cm. Pentru lingurile oscilante, greutatea nu va depăşi 6-8 grame, maxim 10 grame, iar dintre voblere putem

încerca modelele uşoare, care lucrează între ape. Toate aces-tea vor fi conduse să lucreze atât pe cădere, cât şi pe recuperare, în salturi largi, cu urcări şi co-borâri domoale, imitând mişcarea lentă a peştişorilor pradă încă nedezmorţiţi nici ei după frigul ce abia a trecut.Culorile nălucilor pot respecta regu-lile deja cunoscute, apă limpede - culori deschise, apă întunecată – culori mai închise. Pentru voblere şi mai ales la twistere nu ezitaţi şi lăsaţi imaginaţia şi instinctul de moment să lucreze şi folosiţi şi culori vii, pentru că pot da rezul-tate foarte bune în momentul şi pe apa respectivă. De fapt, dacă stăm să rememorăm propriile amintiri de pe malul apei, putem afirma fără să greşim că fiecare ieşire este o experienţă unică, în care constatăm adesea că regula este aceea că de fapt nu este nici o regulă, iar intuiţia şi preferinţa de moment au fost de multe ori cheia succesului. O idee care are apli-cabiliate cu atât mai mult acum, când ieşim să căutăm ştiucile lui Mărţişor!

MACIlustrația autorului


|Însemnări

CuM aM aJunS Pe COPeRTa ReViSTei “VÂnÃTORul Æi PeSCaRul SPORTiV“ PRin anul 1963

În anul 1962 aveam 15 ani şi eram împătimit de pescuit cu lanseta. Şi nu oriunde, ci

doar în Delta Dunării. Singura problemă era că locuiam la ... Timişoara. De fapt, toata fa-milia era prinsă de microb: tata, mama şi eu. În fiecare an ple-cam în obligatoriul pelerinaj în Deltă, călătorind câte o zi şi o noapte cu trenul de la Timişoara la Tulcea, unde trebuia să ajun-gem dimineaţa ca să cumpăram ultimele provizii (ulei, oţet, car-tofi, sare) şi să prindem pasagerul. Acesta era fie bătrânul MURFATLAR, un vas vopsit negru de pe la Primul Război Mondial (dacă nu mai vechi), cu zbaturi, sau, dacă aveam noroc, TROTUȘ, vopsit în alb cu albastru, care era probabil cel mai modern vas pe linia respectivă şi care, în ”salonul” pasagerilor, avea un în-treg perete împodobit cu un fel de frescă comunistă: muncitori în uzine, ţărani pe ogoare, munţi, avioane, ape curgătoare, bărci şi vaporul nostru în prim plan. Îmi amintesc şi acum motorul cu abur şi bielele de peste 2 metri care antre-nau volanta şi zbaturile bătrânului MURFATLAR, mişcându-se la ve-dere într-un gol ce cuprindea trei punţi în interiorul vaporului şi de

care eram tot atât de fascinat ca de întreaga călătorie. Alergam mereu ba afară, unde malul braţului Sulina defila lent, cu sălciile şi plantaţiile de plop canadian, ba înlăuntru, la zgomot şi zăpuşeală, unde bielele îşi făceau maiestuos cursa şi apoi din nou afară, să mai văd o lotcă cu pes-cari, o barjă cu stuf sau un sat. Scule nu aveam cine ştie ce, câte două lansete de 1,8 – 2 m de persoană (pen-tru orice eventualitate, dacă călcam pe vreuna?) şi un singur băţ de piper din trei bucăţi pentru albitură. Lansetele aveau baza din bambus natural (cu noduri), vârful din bambus încleiat (mai ştie cineva astăzi cum arată bam-busul încleiat?) şi inele de porţelan. Tata avea o mulinetă METROM făcută la Braşov, fără pick-up, ci cu rotiţă în care puneai firul cu degetul şi fără nici un rulment (oroare!), iar eu am primit într-un târziu un băţ DAM de fibră şi o mulinetă QUICK JUNIOR. Mama avea o mulinetă MITCHELL, bijuterie de contrabandă adusă de nişte rude din Germania. Linguri aveam de toate felurile şi dimensiunile, şi nichelate şi galbene de alamă şi roşii de cupru, şi oscilante şi rotative, fabricate prin diversele ateliere din oraş de lăcătuşi, toţi pescari ca şi noi. La montură nu dădeam niciodată, iar voblerele le ştiam doar din cărţi. Mai aveam şi câteva muşte artificiale (le foloseam la avat în Dunăre, legate cu o strună scurtă în faţa rotativei), făcute în casă de mama (am spus că era pescăriţă) după cataloage englezeşti, folosind pene de cocoş, păun şi struţ, beteală argintie şi aurie şi fir vechi de pescuit. În zilele de pescuit ”la fix” în Dunăre făceam monturi cu plumb alunecător şi foloseam ca momeală ţipari, care în Deltă se găseau din belşug la fiecare casă de pescar.

Odată ajunşi la Crişan, călătorii coborau din pasager direct în barcă (nu era nici un debarcader pe atunci) şi îmi amintesc că, dacă nu reuşeau toţi pasagerii să coboare până în dreptul poştei, vasul făcea un ”rondou”, urca câteva mile în amonte şi se lăsa din nou cu curentul până se transbor-dau toţi pasagerii. La poştă ne aştepta cu barca nea Todor, gazda noastră stabilă pe o perioadă de peste 12 ani, de-venit între timp bun prieten,

cu care tata discuta în fiecare seară şi mai ales duminica, politică şi treburi de oameni aşezaţi. Erau de aceeaşi vârstă, născuţi în 1912. Eu, la cei 15 ani ai mei, aveam ca prieteni copiii lui Todor, unii mai mari, alţii mai mici ca mine, cu care practic am cres-cut împreună în toţi aceşti minunaţi ani în care mergeam în fiecare vară la ei în Deltă. Nu o să uit niciodată zilele în care nea Todor mă ducea cu el la scutu-rat vintire în Obretinul Mare, sau mergeam să-l vedem la năvod sau ciripceică (navodul mic) unde lucra cu aceeaşi echipă pe care o ştiam de ani şi ani. Mă trezeam singur cu două ore înainte de plecare (care era oricum pe la 3-4 dimineaţa) ca nu cumva să mă uite acasă. O să-mi rămână în suflet toate aventurile mele cu Gore (băiatul lui cel mai apropiat ca vârstă cu mine) cu care mergeam duminica la căminul cultural, unde venea caravana cinematografică, (pentru această ocazie se pornea şi grupul electrogen!) sau, când nu era cinematograf, rămâneam la dans şi ne dădeam cocoşi pe lângă fetele din sat sau mergeam la scăldat, iar seara, rupţi de oboseală, făceam o baie de abur în care ne frecam pe spate cu cârpe făcute din plase vechi de pes-cuit. Săracul Gore a murit la 30 de ani, într-un nenorocit de accident de muncă, la fabrica de alumină din Tulcea, unde-şi găsise loc de muncă, fugind de Deltă. Dacă rămânea pes-car la Crişan, poate trăia şi acum!În ziua următoare debarcării în Crişan plecam deja cu barca în expediţii de pescuit, unele mai lungi, altele mai scurte, prin diversele locuri de pe acum cunoscute şi consacrate: la Iacub, ghiol în care te orientai greu

|Nae Gherănescu


pentru că îşi schimba forma cu vântul, fiind plin de plaur plutitor, pe canalul Brăileanca, până la Obretinul Mare, sau la Obretinul Mic şi Obretinciuc, două ghioluri care se puteau face în-tr-o singură zi, ori pe Dunărea Veche, la Trei Iezere. Cursele mai lungi de o zi ţinteau lacurile Roşu, Roşuleţ şi, în final, Lumina, un adevărat para-dis al pescarilor de ştiucă, undeva către braţul Sfântu Gheorghe. Acolo dormeam în poloage, în legănatul plaurului plutitor, pe care ne făceam bivuacul. Ca şi localnicii, aveam cu noi doar pâine sau mălai pentru mămăligă, câteva roşii, patru-cinci cartofi, ardei iute, morcovi, o punguţă de sare, o sticluţă de oţet şi ceaunul în care făceam borşul. Trebuia să ne descurcăm la borş cu peştele prins de noi, dar, pentru orice eventualitate, aveam cu noi şi o sticlă de votcă sau monopol care era valuta forte pen-tru a procura peşte la o adică. Dar norocul a făcut să nu trebuiască să “cumpăram” aproape niciodată. La sfârşitul zilei de pescuit, puneam sticla la bătaie, aşa, pentru bună dispoziţie.Într-o zi eram cu tata pe canalul către Trei Iezere, pescuiam cu lanseta la cele două capete de barcă şi prindeam, ca de obicei, ştiucă şi biban, când apare barca cabanei AGVPS de la Crişan, cu cabanierul Mitică Țuidea, pe care îl cunoştea toată lumea şi încă doi tipi care, în loc de scule de pescuit, aveau tot felul de aparate de fotografiat şi filmat. Intrăm în vorbă şi aflam că sunt de la revistă şi vor să facă foto-grafii. Ne-am aşezat la poveşti şi,

pentru că prinsesem deja necesarul de peşte pentru borş, pentru dezlegar-ea limbilor, tata a sacrificat rezerva de votcă, ţinută pentru orice eventu-alitate. I-am invitat şi la borş şi petre-cerea s-a întins până după amiază. În final, ca mulţumire, ne-au fotografiat din toate poziţiile: în barcă, pe mal, în diferite posturi, prinzând ştiuci sau prezentându-le ca trofeu, ne-au pro-mis că ne vor trimite şi nouă pozele şi au plecat mai departe. Întoarcerea acasă la Timişoara era de fiecare dată o aventura mai mare decât venitul în Deltă. Trebuia să dovedim prietenilor şi rubedeniilor că n-am fost degeaba în Delta Dunării şi bineînţeles că trebuia să le adu-cem … peşte. În Tulcea şi Bucureşti, la schimbarea de tren, arătam ca o şatră de ţigani, cu găleţi de plastic, rucsacuri şi paporniţe în care aveam peşte prăjit şi marinat (gătit nu se strică!) care se servea ca atare, peşte sărat şi uscat la vânt pentru faimoasa scordolea, uneori şi câte un peşte afu-mat şi, obligatoriu, câteva exemplare mai mari de peşte proaspăt, în saci de plastic, “îndulcit” cu puţină sare, care, odată ajunşi acasă, era imediat gătit la cuptor. Funcţie de specie, se garnisea fie cu varză (crapul), fie cu maioneză (şalăul) sau chiar cu fasole uscată (peştele afumat), fiind prezentat cu mare fală mesenilor ca spe-cialitate pescărească. Masa de peşte era aşteptată de toata familia şi reprezenta principalul eveniment monden al toam-nei.După întoarcerea din Deltă, nu prea mai mergeam în altă parte la pescuit,

iarna trecea cu întreţinerea sculelor, refacerea stocului de linguri şi cârlige pierdute prin buruieni, studiul unor cărţi şi cataloage cu greu obţinute şi, nu în ultimul rând, cu cititul re-vistei VÂNĂTORUL ŞI PESCARUL SPORTIV, la care eram bineînţeles abonaţi şi în care caricaturile lui Matty făceau deliciul tuturor. Şi iată că într-o zi vine revista şi nu ne vine să credem: pe copertă trona o poză în care subsemnatul, fără cămaşă şi cu cizme de cauciuc răsfrânte, stând pe jumătate în apă, scotea cu căscătorul lingura din gura unei ştiuci. Revista a fost imediat arătată tuturor rudelor şi prietenilor ca dovadă de netăgăduit că noi mer-geam în Deltă să prindem peşte şi că tot ce aduceam acasă era rodul mun-cii noastre şi nu rezultatul vreunui comerţ ilicit! Treaba cu rezerva de votcă nu am spus-o nimănui de acasă, dar acum, când toţi martorii eve-nimentelor de atunci sunt probabil plecaţi între cei drepţi, pot să o scot la lumină, din respect faţă de adevăr şi frica de bătaia celui de sus!Nu am mai fost în Deltă de peste 30 de ani. Nu cred că votca să mai fie valută forte pentru cumpărat peşte şi nici at-mosfera idilică din tinereţea mea nu cred să o mai regăsesc vreodată. Unii spun că în Deltă nu mai este peşte, alţii că se atentează la habitat. Dar, indiferent ce se întâmplă, să nu uităm: noi suntem cu toţii trecători şi Delta tot Deltă va rămâne, în vecii vecilor!


Fotografia care "a ajuns" pe coperta revistei "Vânătorul şi pescarul sportiv" în 1963


|Pagina muscarului

Muşte de început de sezon la salmonide |Titus pintea

Ultimele decenii, cu radi-cale schimbări climatice, cu inundaţii, ori secetă gravă, au adus modificări în apariţia

timpurie a unor efemeride. Ca urmare a înmulţirii acestora, în anumite zone, diferenţiate de altitudinea râului, am constatat, datorită abundenţei de hrană, înmulţirea păsărilor care s-au localizat în acele habitate. Am observat în luncile Crişurilor, în primăvara-vara trecută, o puzderie de cosaşi apăruţi foarte timpu-riu. Din cauza căldurii excesive, în câte-va zile din luna mai, început de iunie, pe păşuni a început ofilirea ierbii, iar cosaşii săreau cu miile. Mii de grauri şi alte aripate, inclusiv găinile cantonieru-lui, îşi umpleau guşile cu cosaşi. În con-cluzie, eu ca pescar, ajuns acasă, mi-am legat câţiva cosaşi, care a doua zi mi-au adus în strună zeci de cleni. Concret, eviscerând câţiva cleni, am găsit în stomacul acestora cosaşi nedigeraţi, la alţii doar toracele chitinos şi, cu toate că erau cu stomacul doldora de cosaşi, s-au aruncat flămânzi la cosaşii artifi-ciali oferiţi de mine. Iar în primăverile mai reci şi ploioase nu am constatat invazia de cosaşi din anii secetoşi. În alte perioade, referindu-mă la ape cu salmonide, la început de iunie, a apărut o molie de câmp-efemeră - a cărei roire a durat cam două săptămâni. Astfel, confecţionându-mi, în colorit şi mărime acest model de muscă, în vocabularul tehnic al muscarului, am creat cu multă migală două asemenea molii în factura muştelor de tip sedge, muşte care mi-au întrecut orice aşteptări. Dar, pentru că întotdeauna mai există un ...dar, după două săptămâni, muştele mele erau in-eficiente. Anul trecut, ieşind din iarnă,

s-a trecut climatic drept în vară, astfel că pe Crişurile superioare am utilizat mici muşte negre, ca urmare a roirii a miliarde de musculiţe ce-mi intrau în ochi, urechi şi-n nări, fenomen ce n-a durat decât două zile, dar şi după câteva săptămâni peştii atacau muştele mici oferite pe cârlige nr. 16-18. Am curiozi-tatea să caut şi locaţiile gâzelor, astfel, sub frunzele late, am aflat mii de gâze oarecum încleiate, dar care cădeau pe apă la adieri de vânt, deci iată un proba-bil răspuns la prelungirea perioadei de hrănire cu gâze mici şi negre. Am văzut în perioada respectivă sute de păsărele, cinteze, ochiul boului, lăstuni etc. într-un permanent du-te-vino, spre cuiburi şi, cu-rios, fără a deranja cuibuşorul, am numărat 9 ouă mici, evident urmare a hranei abun-dente, lanţul trofic fiind foarte clar. Dacă-mi este permis să recomand, pentru început de sezon, câteva modele, evident bazându-mă pe propria experienţă, să le utilizăm în coroborare cu câţiva factori ai mo-mentului: temperatura atmosferică, soare sau nori, adâncimea albiei, locul unde pescuim, la capăt ori terminaţie de şuvoi, vântul, prezenţa insectelor în zbor deasupra râului etc. Pen-tru început de sezon am obiceiul să montez tan-demuri, din care cu efecte bune sunt March Brown Male şi Female, muşte pe care le schimb poziţional, la capăt de strună ori la săltătoare, în funcţie de limpezimea apei. Alt tan-dem bun este potârnichea închisă şi potârnichea deschisă, pe care le-am

mai descris ca mod de confecţionare în alte articole VPR. O muscă elegantă, dar şi eficientă la început de sezon, este Ritz Panama, care are un corp din mătase galbenă, de sub care lăsăm codiţe 3-4 barbule din pana de la gâtul fazanului auriu; la terminaţia abdo-menului facem o cercuire din barbulă de păun, perucă din hackla de cocoş roşietic-ciocolatiu şi două inserţii de aripi mici din pana din pieptul răţoiului. Este o muscă bună la salmonide, dar pe cârlige mai mari, nr. 8-10, este eficientă la cleni. Musca de urzică este bună pen-tru sezonul iunie-octombrie, are corpul din lână galbenă de nuanţă deschisă, la terminaţia abdominală vom executa un punct roşu din mătase, contrastant cu corpul, perucă din hacklă de potârniche deschisă ori de cocoş pestriţ porum-bac. Peruca o vom lega evazat. Musca neagră de pădure, denumită şi musca pădurarului, are corp legat tronconic din mătase neagră mată şi perucă din hacklă de cocoş pestriţ-porumbac. Pes-carii de pe Finiş o mai numesc şi muscă de lipani, legată pe ace mici nr. 14-16, dar pe ace mari nr. 8-10 este forte bună la cleni în ape de şes. Baxman este o muscă minunată, a fost preferata Mae-strului pe apa Frumoasei, are corpul fin, uşor tronconic, din mătase neagră, perucă din hacklă de pană tip badger care, după legare, lasă un mijloc de barbule negre, dar care se termină cu deschideri alburii. Penele aces-tea trebuie bine selectate, sunt rare şi costisitoare, menţionez că de la o găină cu asemenea penaj, cumpărată de la un crescător de păsări, la preţ de 90 roni, m-am ales cu vreo 25-30 de hackle corespunzătoare, dar musca, dacă este bine păstrată, uscată, legată în strună doar prinsă în pensa hemostatică, durează ani la rând. Cârligele recoman-date pentru baxman sunt nr. 14-16.(Va urma)

Foto:B.vasilescu

Foto:T.Pintea


MARTie 2012

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA LUnII

SOARER A

1 2 3 4 5 6 7 8 9 1011121314151617181920212223242526272829 30 31

jVSDLMMjVSDLMMj VSDLMMjVSDLMMjVS

6.117.130.231.021.442.273.063.494.310.241.322.363.294.215.166.140.011.052.032.493.374.355.410.190.562.023.014.005.056.047.01

12.4113.375.566.447.288.058.499.269.575.566.427.318.259.16

10.1111.055.146.086.547.418.339.21

10.155.316.347.428.459.44

10.4211.3912.35

18.4619.5312.3913.2714.0914.4415.2416.0316.4911.3512.2113.1114.0414.4915.5616.4911.5612.5213.3914.2515.1416.0517.0211.1612.2113.2414.2915.3116.2617.3418.18

23.31-

18.2519.0919.4720.2621.0522.15

-18.1619.0219.5320.4921.4122.56

-17.4218.3319.2220.0820.5721.59

-18.0219.0420.1020.4921.3522.1923.21

-

6.53

6.40

6.28

6.15

5.58

18.04

18.22

18.22

18.31

18.42

P.P.

P.P.

L.P.

U.P.

L.n.

APRilie 2012

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA LUnII

SOARER A

1 2 3 4 5 6 7 8 9 1011121314151617181920212223242526272829 30

D LMMjVSDLMMjVSDLMMj VSDLMMjVSDL

0.561.372.182.543.274.054.470.261.212.173.154.115.065.581.011.462.313.224.155.076.096.510.281.392.373.424.385.236.186.59

6.417.187.598.349.089.45

10.267.058.038.579.53

10.5112.0312.486.457.318.159.039.54

10.4611.3812.237.148.199.21

10.2511.1812.0913.0113.44

13.2114.0214.3615.2315.4716.2917.0812.4913.4114.3915.3716.3117.2918.2413.3114.1815.0215.4916.4117.3518.4219.3913.0114.0415.0715.4916.3217.1917.5318.31

19.0319.4420.2120.5221.2622.11

-19.0119.4620.3521.2622.1222.59

-19.1219.5620.4121.2721.5622.4323.21

-19.0420.0120.5321.4322.2122.5623.43

-

6.47

6.35

6.21

6.09

18.13

19.58

20.08

20.18

L.P.

U.P.

L.n.

Ca şi în anii precedenţi, AVPS – Târnava Mare – Odorheiu Secuiesc a organizat în luna februarie ediţia a III-a a CU-PEI „ZETEA”, competiţie de pescuit sportiv la copcă.

Concursul s-a desfăşurat pe lacul de acumulare Zetea şi a reunit la start 67 de concurenţi.Vremea excelentă, tocăniţa preparată tradiţional pe pista de con-curs, ceaiul fierbinte şi vinul fiert, au creat condiţii deosebite de desfăşurare şi amintiri de neuitat pentru participanţi.Câştigătorii concursului au fost: Svella Csaba – locul 1; Guzs Domokos – locul 2; Laszlo Levente – locul 3.Au fost premiaţi de asemenea şi cei doi cadeţi, participanţi alături de cei mari, Pal Zalan şi Szabo Attila.

Laszlo BENZAR

Cupa "zetea"- ediția a III-a

P.P.

Atenție la ora de varăIlustrația G. Ferenc

Mărţişoare vânătoreştiORIZONTAL: 1) Varietatea ...felinelor! – Vânătorul care nu se laudă. 2) Se înfruntă cu arma în mână – Mediul natural neafectat de mâna omului. 3) Vânători ...nevătămaţi. 4) Vânători aşzaţi în cerc – 2, 3 vulpi! 5) A face bucle în păr. 6) Semnul ...câinelui – Primele din turmă! 7) Şiret fără capete! – Lacrima ...coniferului. 8) Cap la cap! – Trup ...fără blană! – Întreg la cap! 9) Iuţeala de mână a vânătorului. 10) A acţiona împotriva pradei – Gustul fierii.VERTICAL: 1) Face arme grele – Pătrimea litrului. 2) Pene! – Vinde ...pământul care i-a trecut printre degete – 25 vânători! 3) A elibera din captivitate – Frigare. 4) Vânătorul cu experienţă – Puţin. 5) A pune capcane explozive – Arici! – Afirmativ. 6) Greutatea ...bo-cancului! – Pantaloni strânşi pe picior. 7) Armă grea – A da în băşică. 8) Purtători de grade la uniformă – Amici la cataramă! 9) Deasupra – Măreşte precizia vânătorului înarmat. 10) A folosi mijloace necinstite – Îi merge ...mintea.

Ion MIHAIU

Dezlegare Nr. 2 VPR : ACCELERARI-UR-COPILOT-TOBA-O-ETA-OS-RAPIZI-M-STRESATA-OSTA-SI-TOP-BLAMA-REAL-IUTE-VE-RA-LT-NOI-GEN-ACTIUNE-A.

1

1

4

4

2

2

5

5

3

3

6

6

7

7

8

8

9

9

10

10


C A N I S A C E R N I C A

Vă pune la dispoziţie următoarele categorii de căţei :• două femele din rasa jAgDtERRIER, în vârstă de 2 luni; • un mascul şi o femelă din rasa CopoI Slo-VAC, în vârstă de 7 luni; • două femele din rasa jAgDtERRIER, în vârstă de 2 ani;

Căţeii se valorifică după împlinirea vârstei de 8 săptămâni, dehelmintizaţi de două ori şi vaccinaţi împotriva parvovirozei, la preţul de 500 lei cu T.V.A. inclus. Căţeii provin din părinţi selecţionaţi, folosiţi cu rezultate excelente la vânătoare. La acelaşi preţ se valorifică şi femelele de jagdterrier mature.ÎN CuRâND vor fi disponibili şi căţei deCopoi ArdeLenesC.doritorii se pot adresa pentru achiziţii sau eventuale prenotări, precum şi pentru alte informaţii, d-lui du-mitru Teodor, la tel. 021.270.80.60 sau 0767.817.908.

VÂnD armă de vânătoare cal.12/70, ţevi juxtapuse, Bohler antinit. Tel. 0723.300.609.VÂnD carabină 22 Hornet, preţ 1500 roni. Tel. 0766.449.471.VÂnD armă de vânătoare cu ţevi lise, marca Krupp cal.16. Tel. 0351.452.256.VÂnD drilling Krieghoff 16-93,74 cu lunetă şi drilling belgiană cu cocoaşă 16x9,3x72. Tel. 0766.593.005.CUMPăR armă de vânătoare calibru 20. Tel. 0721.741.589.VÂnD almanahuri vânătoreşti perioada anilor 1959-2012. Preţuri rezonabile. Tel. 021.315.05.48. nic. Străvoiu.

Mica publicitate

CARNE PROTEINE GRĂSIMI CALORIIMiel 18 23 279

Raţă domestică

19,2 7,7 145

Capră 18,7 9,4 165

Berbec 16,5 29,5 332

Iepure de casă

20,4 8,0 159

Găină 19,0 19,1 253

Porc 14,3 34,4 167

Vită 16,4 26,6 305

Oaie 15,3 24,2 324

Porumbel 18,4 12,5 185

Pui 19,3 8,8 157

Curcan 21,1 15,4 223

Homar 15,8 1,6 82

Cod 37,2 0,7 155

Ştiucă 18,2 1,2 89

Merluciu 17,6 0,3 78

Păstrăv 13,9 3,0 83

Căprior 21,4 3,6 124

Mistreţ 21,0 2,0 104

Fazan 24,3 3,64 133

Iepure 23,4 3,3 124

Capră neagră

20,4 2,3 123

Porumbel 21,6 1,2 82

Raţă 20,4 1,7 79

Sitar 22,1 1,1 68

Se ştie că o alimentaţie corectă este un factor important pentru sănătate şi bunăstare. Aceasta permite acoperirea tuturor nevoilor de energie şi substanţe necesare unei funcţionări optime a organismului. De asemenea,

aceasta permite desfăşurarea unei activităţi sociale şi afective echilibrate. Specialiştii au stabilit că pentru un adult aporturile zilnice necesare organismului sunt de 2200 kcal - pentru femei şi de 2700 kcal pentru bărbaţi. Este adevărat faptul că fauna sălbatică este mult mai ferită de atentatele bio-logice comise asupra celei domestice, fiind mai protejată de multiplele cauze de nocivitate ambientală legate de continua dezvoltare a factorului antropic (poluări bacteriene, intoxicaţii chimice, contaminări radioactive). Între paradisul natural al vânatului şi infernul artificial al animalelor domestice, se află sectorul acelor specii animale, pe care omul le-a redus la stadiul de capti-vitate, dar care îşi conservă totuşi caracteristicile biologice, originale. Emblematic în acest sens este cazul struţului, a cărui principală apărare împotri-va atentatelor omului-crescător este aceea că se hrăneşte cu alimente vegetale simple, precum fânul şi iarba, şi că trăieşte în ţarcuri vaste şi în spaţii deschise, adică în condiţii de bunăstare animală superioare celor din zootehnia intensivă tradiţională, puternic poluată. Carnea acestei uriaşe păsări este slabă în colester-ol şi bogată în fier, având un nivel de grăsimi inferior, reprezentat de acizi omega -3, existenţi într-un procent de 80 de ori superior cărnii de pui. Omega 3 sunt acizi preţioşi deoarece previn tu-morile, artero-scleroza şi hipertensiunea. În SUA sunt administraţi pacienţilor înainte şi după intervenţiile cardio-chirurgicale.Revenind la carnea de vânat, considerată de Brillat-Savarin (ilustru gas-tronom francez) drept o « hrană sănătoasă, caldă, savuroasă, rafinată ca gust şi uşor de digerat », aceasta este recunoscută pentru calităţile sale nutriţionale şi dietetice.

Aportul caloric este in-ferior față de cel al altor cărnuri aşa cum reiese din tabelul alăturat, unde se redau compoziţiile în proteine, grăsimi şi calorii pentru 100 grame de carne crudă

B.B.

Valorile nutritiVe ale cărnii de Vânat

vanatorul si pescarul sportiv 03/2012

Documents