PARALIZIA NERVULUI SCIATIC

Nervul sciatic

Nervul sciatic este principalul nerv al membrului inferior. El controlează articulaţia soldului, a genunchiului şi a gleznei, precum şi numeroşi muşchi (indeosebi muşchii posteriori ai coapsei şi totalitatea muşchilor gambei şi ai piciorului) şi cea mai mare parte a pielii coapsei, gambei şi piciorului. Structură: Acest nerv este cel mai lung şi cel mai voluminos din corpul omenesc. El ia naştere din plexul sacral, în principal din cea de a 5-a rădăcina lombară (L5) şi din prima rădăcină sacrală (S1), şi se îndreaptă spre fesă. După ce a traversat regiunea posterioară a coapsei, el se împarte la nivelul genunchiului (regiunea poplitee) în doua ramuri care se ramifică până la picior. Sciaticul are funcţii motorii, senzitive şi trofice. Ca motilitate, el comandă flexia

gambei pe coapsă, prin ramuri din muşchii posteriori ai coapsei. Extensia dorsală a degetelor şi piciorului, cu menţinerea boltei plantare, este asigurată de către sciaticul popliteu extern. Sensibilitatea obiectivă a sciaticului, însumează zona sciaticilor poplitei, ramurile terminale, cuprinzând piciorul aproape în totalitatea sa, făcând excepţie doar porţiunea internă a plantei şi maleolei interne, cât şi partea laterală a gambei.

Paralizia este o boală care se manifestă prin pierderea totală sau parţială a posibilităţii de mişcare şi a sensibilităţii corpului sau a unei părti a lui.

Paralizia constă în întreruperea totală sau parţială a circulaţiei influxului nervos pe aceste trasee, cu diminuarea sau abolirea funcţiilor organelor la care se distribuie nervul afectat.

Traumatismul nervului periferic poate afecta toate ţesuturile: vasele, fibrele nervoase, ţesutul conjunctiv.

Patologie :Sciatica Sciatica este o afecţiune medicală caracterizată printr-o durere care radiază de-a

lungul nervului sciatic, din partea de jos a spatelui, spre fese şi picioare. Nervul sciatic este cel mai lung nerv al corpului. Factorii de risc 1. Vârsta - din cauza deteriorarii discurilor intervertebrale o data cu inaintarea în vârstă, persoanele trecute de 30 - 40 de ani sunt mai expuse riscului de sciatica. 2. Profesia - meseriile care presupun ridicarea de jos sau căratul unor obiecte grele pentru perioade îndelungate reprezintă un alt risc. 3. Sedentarismul - persoanele care stau jos perioade indelungate de timp şi nu fac mişcare sunt şi ele în pericol.

Primele semne de sciatică Durere localizată de-a lungul nervului sciatic: din zona lombară, către fese, de-a lungul membrelor inferioare, până la genunchi (de obicei doar un singur picior este afectat). Intensitatea durerii variază de la uşor până la sever şi se poate agrava în cazul în care persoana stă jos pentru perioade îndelungate. Picior amortit, uneori amorţeşte într-o zona a piciorului este acompaniată de durere într-o alta zona a piciorului, Senzaţii de furnicaturii în picioare şi în degetele de la picioare.

Tratamentul medicamentos

Se recomandă medicamente analgezice şi antiinflamatorii: � aspirină; � indometacin; � fenilbutazonă; � ibrufen;

medicamente decontracturante; � clorzoxazon � mydocalm � diazepam.

Metode de diagnosticare în sciatică: Examenul radiologic este examenul paraclinic cel mai important. în mod obişnuit se efectuează radiografii de faţă şi de profil ale coloanei lombare. Acesta evidentiază: -rectitudinea coloanei lombare, cu ştergerea lordozei fiziologice (pe cliseu de profil); -scolioza antalgică; -pensarea discului lezat L4 – L5 sau L5 – S1 (pot fi pensari lombare laterale sau posterioare) si torsiunea coloanei lombare. Există sciatică cu examen radiologic normal (faza incipientă). Mielografia cu substanţa de contrast hidrosolubilă precizează mai exact felul şi sediul herniei

discale şi RMN-UL. Metode de recuperare prin fizioterapie: Fizioterapia actionează asupra muşchilor,

pielii, articulaţiilor sau a structurilor nervoase, are puternice efecte antalgice, antiinflamatorii, miorelaxante, tonizante, antiedematoase, acţionează asupra sistemului nervos central, având un rol important în recuperarea afecţiunilor neurologice.

Terapia fizicală de recuperare:- hidroterapia:

- termoterapia;

- electroterapia.

HIDROTERAPIA

1. Baia la temperatura de indiferenţă Temperatura apei este de 34 – 35°, bolnavul este invitat în baie; durata este de la 10- 15 minute. Mod de acţiune: presiunea hidrostatică; uşor factor termic. Baia la temperatură de indiferenţă are o acţiune calmantă.

2. Baia caldă simplă

Se execută într-o cadă obişnuită cu apa la 36 – 37°C şi cu durată de 15 – 30 minute. Mod de acţiune: factor termic; presiunea apei are o acţiune sedativă generală. 3. Baia kinetoterapeutică

Este o baie caldă, se efectuează într-o cadă mai mare, care se umple 3/4 cu apă la temperatura 35 – 38°C. Bolnavul este aşezat în baie şi lăsat 5 minute liniştit după care tehnicianul execută sub apă mişcări în articulaţiile bolnavului timp de 5 minute. Pacientul este lăsat în repaus, după care este invitat să execute singur mişcările imprimate de tehnician.

Durata băi: 20 – 30 minute. Mod de acţiune: factorul termic; factorul mecanic.

Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculaturii, care se produce sub influenţa apei calde şi pierderii greutăţii corpului conform legii lui Arhimede.

4. Baia cu masaj Este o baie caldă cu apa la temperatura de 36 – 39°C. Se execută masajul asupra regiunii lombo-sacro-fesiere şi masajul membrului inferior. Durata băi depinde de durata masajului efectuat. Mod de acţiune:factorul terrnic; factorul mecanic.

5. Băile ascendente fierbinţi complete Se umple cada cu apă la temperatura de 35° C. Bolnavul este aşezat în cadă în aşa fel încât să i se acopere urnerii. Se creşte temperatura apei din minut în minut, prin adăugare de apă fierbinte. Temperatura apei poate ajunge la 41 – 43°C, iar a bolnavului la 39°C. Durata băi este 1 – 5 ore. Mod de acţiune: baia hipertermă provoacă o vasodilataţie tegumentară importantă, care duce la supraîncălzirea organismului.

6. Baia cu iod Se face cu apă la temperatura 35 – 37° C şi are durata de 10 – 20 minute. Se foloseşţe iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g (baie parţială) până la 1 kg (baie generală), amestecată în părţi egale cu sarea de bucătărie. Mod de acţiune:Iodul micşorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilataţie şi scăzând tensiunea arterială, măreşte puterea de apărare a organismului, determină reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi organelor, contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

TERMOTERAPIA

1. Împachetarea cu parafină Constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantităţi de parafină la o temperatură mai ridicată. Pentru picioare se utilizează pensularea cu parafină şi băile de parafină lichidă, în care plutesc bucăţi de parafină uscată. Se scoate piciorul aşteptându-se solidificarea parafinei. Manevra se repetă de 2 – 3 ori.

Acţiunea împachetărilor cu parafină:

Parafina provoacă o supraîncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor, pielea se încălzeşte la 38 – 40°C provocând o transpiraţie locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsă. După îrnpachetare se aplică o procedură de răcire.

2. Împachetarea cu nămol Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 – 40°C pe o anumită regiune. Durata unei şedinţe este de 20 – 40 minute. Acţiunea: nămolul are mai multe efecte: - efect mecanic, producând excitaţia pielii datorită micilor particule componente; - efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 – 3°C; - efect chimic prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol. Nămolul activează producerea de histamină în piele. În împachetarea cu nămol apare o transpiraţie abundentă, cu eliminări crescute de acid uric (produs de deşeu al metabolismului proteic). În timpul împachetării cu nămol sunt mobilizate depozitele sangvine, producându-se intensificarea circulaţiei în anumite teritorii.

3. Băile de aer cald Folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60 – 120° C, care provine de la radiatoare supraîncălzite în atmosferă închisă. Sunt mai uşor suportate decât cele de abur cald. Transpiraţia se instalează mai încet, dar cantitatea e mai abundentă decât la băile de abur.

ELECTROTERAPIA 1. Curentul galvanic

Galvanizarea este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor nevralgice. Se indică galvanizări longitudinale descendente ale membrului inferior, cu electrodul pozitiv lombar şi negativ plantar, sau galvanizări ascendente pe membrul inferior contralateral de 10 – 15 A, 10 – 15 minute. Electrodul pozitiv are o acţiune sedativă locală, ca şi curenţii descendenţi şi curenţi ascendenţi aplicaţi contralateral duc la o creştere a pragului de sensibilitate. Galvanizarea poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

2. Curentul diadinamic Curenţii diadinamici se prescriu în aplicaţii transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10 – 14 şedinţe.

3. Curentul faradic Se indică faradizarea cu periuţa sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat. Aceste proceduri sunt bine recepționate şi tolerate de pacienţi pentru starea de bine pe care o degajă şi modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătăţeşte funcţionalitatea.

Metode de recuperare kinetoterapeutice Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciţii de remobilizare a coloanei vertebrale lombare, basculări ale bazinului, întinderea musculaturii paravertebrale ale muşchiului psoas – iliac, cel mai frecvent se utilizează programul Williams.

Faza I Williams cuprinde următoarele exerciţii care trebuie făcute de 2 ori

pe zi, câte 3-5 serii fiecare exerciţiu.

Exerciţiul 1: din decubit dorsal, genunchii îndoiţi şi încet permitandu-le să

‘’cadă’’ pe podea în poziţia întinsă, relaxat; se repetă de 5 ori (pentru promovarea flexibilităţii lombare şi a ischiogambierilor – musculatura posterioară a coapsei).

Exercițiul 2: din decubit dorsal, se flecteaza şi se extind genunchii. Exercițiul 3: din decubit dorsal, flecteaza genunchii, apoi se aduc ambii genunchi

deasupra pieptului şi cu ambele mâini se trage de genunchi spre piept, se menţine această poziţie până se numără la 10, apoi se revine la poziţia de start cu picioarele întinse; se repetă de 3 ori (pentru promovarea flexibilităţii lombare şi a ischiogambierilor).

Exerciţiul 4: din decubit dorsal cu picioarele pe podea, mâinile unite în spatele gâtului, se ridică un genunchi cât se poate de aproape către piept; se menţine poziţia cât se numără până la 10; se revine în poziţia neutră iniţială şi se repetă cu piciorul opus până fiecare picior a fost flectat de 5 ori (pentru elasticitatea lombară, ischiogambieri, iliopsoas, pentru a creste puterea musculaturii abdominale).

Exerciţiul 5: din decubit dorsal cu mâinile deasupra capului şi cu genunchii îndoiţi, se încearcă lipirea zonei lombare de podea şi în acelaşi timp se contractă musculatura abdominală; se menţine această poziţie până la 10 şi se repetă de 5 ori (pentru creşterea puterii musculaturii abdominale superioare şi inferioare).

Exerciţiul 6: în şezut pe scaun cu mâinile pe lângă corp, aplecarea capului între genunchi, permiţând mâinilor să ajungă pe podea; se menţine poziţia până se numără la 3; se aduce corpul în poziţia iniţială; se repetă de 5 ori (pentru elasticitate lombară şi a ischiogambierilor, se crește forţa musculaturii lombare inferioare).

Fază a II-a a programului Williams.

Exerciţiile din faza a II a trebuie făcute de 2 ori/zi timp de 4 luni; dacă la sfârşitul acestei faze totul se desfăşoară confortabil, se poate trece la faza III.

Exercitiul7: Din decubit dorsal, se îndoaie ambii genunchi, picioarele sunt pe podea; se rotește bazinul şi picioarele spre stânga şi apoi spre dreapta; se repetă de 5 ori (pentru promovarea elasticităţii lombare şi a ischiogambierilor).

Exerciţiul 8: Din decubit dorsal, cu ambele mebre inferioare întinse, se aduce piciorul drept pe genunchiul stâng; se rotește genunchiul flectat spre dreapta şi apoi spre stânga în măsură confortului; se repetă apoi cu membrul inferior opus, de 5 ori pentru fiecare parte (pentru elasticitatea mușchilor rotatori ai șoldurilor). Exercitiul 9: Din decubit dorsal, se ridică un picior deasupra podelei, se menţine până la 10, apoi se revine cu piciorul pe podea; se repetă de 5 ori (pentru creşterea forţei musculaturii abdominale).

Exerciţiul 10:Din ortostatism; genuflexiuni, cu mâinile în sprijin pe spătarul scaunului, spatele perfect drept, călcâiele rămân pe sol.

Exerciţiul 11din ortostatism ţinând mâinile pe un scaun/masă; genuflexiune cu revenire în poziţia iniţială (pentru creşterea forţei musculaturii anterioare a coapsei – m. cvadriceps).

Exerciţiul 12: Din ortostatism, relaxat prin inspir şi expir amplu, se apleacă în faţa uşor trunchiul din şolduri, cu genunchii întinşi; se încearcă atingerea podelei cu degetele mâinilor; se repetă de 5 ori (pentru elasticitatea lombară).

În perioadă cronică se continuă creşterea supleţii lombare şi tonifierea musculaturii slabe, creşterea supleţii lombare prin exerciţii de basculare a bazinului cu Fază III a programului Williams care cuprinde următoarele exerciţii:

Exerciţiul 13: din decubit dorsal cu o pernă sub cap, soldurile şi genunchii sunt flectati, picioarele pe podea, cu călcâiele destul de apropiate de șezut; pacientul presează ferm lomba pe podea, contractând muşchii fesieri şi abdominali . Apoi este basculat bazinul prin ridicarea bazinului de pe podea, dar cu menţinerea contactului lombei aplatizate; cea mai frecventă eroare este reprezentată de ridicarea şi a zonei lombare împreună cu bazinul, crescând astfel curbură lombară şi obţinând efectul contrar-accentuarea durerii; se efectuează 10 repetări de 2 ori/zi, treptat ajungandu-se la 20 de 2 ori/zi la cei peste 50 ani, respectiv 40 de 2 ori/zi la ceilalţi. Gradat după o perioadă de timp, flexia șoldurilor şi a genunchilor este redusă până ajung să fie întinse complet iar după 4 săptămâni se poate trece la exerciţiile din picioare.

Exerciţiul 14: din ortostatism, cu spatele la perete şi călcâiele la 25-30 cm de acesta; se aplică sacrul şi lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat călcâiele de perete, menținând contactul lombei cu acesta.

Exerciţiul 15: decubit dorsal: se execută bicicletă, cu pelvisul mult basculat înainte.

Recuperarea prin masaj Tehnica masajului Masajul incepe cu netezirea cu palmele întinse, pornind de la partea inferioară a feselor pe muşchii paravertebrali, lombari si sacrali până la regiunea dorsală. A doua direcţie a acestei neteziri este: pe muşchii fesieri, muşchii dinţaţi făcând terminaţia T12. Urmatoarele forme ale netezirii sunt: • netezirea pe coloană cu 2 degete departate de la coccis la T12; • netezirea cu policele pe traiectul coccis – şantul superior al muşchilor fesieri – creastă iliaca • netezirea pieptene pe muşchii fesieri;

• netezirea specifică zonei lombare este netezirea romb, care se execută pornind de la coccis – şanţul superior al fesierilor până la creasta iliacă, ajungem la coastele false mulându-le cu palma şi tragând către coloana vertebrală, iar la T12 rasucim mâinile la 170° mulând iar coastele false şi iar de la creasta iliacă tragem palma pe şantul superior al

muşchilor fesieri până la coccis. Prin efectul ei sedativ netezirea pregateste organismul pentru manevrele urmatoare ea fiind de asemenea o manevră de intercalare. Cea de a doua manevră este frământarea. Frământarea cu o mână, se execută pe 2 – 3 straturi, mai întai pe partea opusă, începând de la partea inferioară a muşchilor fesieri – pe paravertebrali până la regiunea dorsală. Frământarea cu 2 mâini şi contratimpul se execută pe aceleaşi direcţii. Geluirea se face cu doua degete departate pe coloană, pornind de la coccis până la T12. Altă direcţie a geluirii: cu doua degete apropiate pornind de la coccis – şantul superior al muşchilor fesieri până la creasta iliacă. Fricţiunea este cea mai importanta manevra a regiunii şi se face pe coloană cu 2 degete depărtate pe direcţia coccis – T12, având grijă să insistăm la gaurile sacrale unde-şi are originea nervul sciatic. Altă formă a fricţiunii se execută cu 2 degete apropiate pornind de la coccis pe şantul superior al muşchilor fesieri până la creasta iliacă. Deoarece muşchii fesieri sunt foarte dezvolţati în această regiune se execută fricţiuni cu pumnul. Tapotamentul nu se execută în nevralgia sciatică. Vibraţia se execută pe toată suprafaţa musculară pornind de la partea inferioară a muşchilor fesieri, pe paravertebrali până la regiunea dorsală. Masajul se termină cu netezirea cu toate formele ei.