cavalerul cu pasĂre de pradĂ de la surcea: avatarul … · cavalerul cu pasăre de pradă de la...

PEUCE, S.N. XIV, 2016, p. 79 - 106

CAVALERUL CU PASĂRE DE PRADĂ DE LA SURCEA: AVATARUL UNUI MIT

CELTIC ÎN DACIA EPOCII TÂRZII LA TÈNE1

Daniel Spânu

Motto: Durch Erinnerung wird Geschichte zum Mythos (Jan Assmann)

Abstract: The presence of the Celts in Transylvania during the middle La Tène period was neither

ephemeral nor devoid of consequences. Most likely, their mythological legacy materialized in local late La

Tène iconography (e.g. "the knight with bird of prey" of Surcea or the "female triad" of Lupu). Despite the

changes to the regional collective identities illustrated in the historical appearance of the Dacians, myths of

Celtic tradition became integrated in the cultural memory of local elites of the 1st century BC. Under these

circumstances, the alleged antagonism between Celts and Dacians, emphatically incorporated in the

Romanian historiography from the testimony of Strabo (VII 3, 11), should be regarded with a critical eye.

Beyond the conflict between Burebista, king of the Dacians and Getae, and Critasiros, king of the Boii and

Taurisci, many indicators of a particular trans-regional cultural solidarity should be better distinguished,

conceived and accepted. Most likely, habits and ideological patterns of central European (Celtic) origin

played a fundamental role in the genesis of late La Tène culture in pre-Roman Dacia.

Rezumat: Prezenţa celtică în Transilvania perioadei mijlocii La Tène nu a fost nici efemeră, nici lipsită

de consecinţe. Foarte probabil, instalarea exponenţilor La Tène-ului mijlociu central-european în Bazinul

Carpatic a determinat adoptarea unor mituri care aveau să fie perpetuate şi să se materializeze iconografic în

mediul cultrual local târziu La Tène. În ciuda modificărilor identitare, aceste mituri au supravieţuit şi s-au

integrat deplin în memoria culturală a elitelor conducătoare din Dacia sec. I a. Chr. Din această perspectivă,

antagonisul dintre celţi şi daci, pe care ideologia naţională şi istoriografia românească din deceniile totalitare l-a

preluat dogmatic şi necritic din afirmaţiile lui Strabo VII.3.11. ar trebui perceput cu multă circumspecţie.

Conflictul dintre Burebista, regele dacilor şi al geţilor şi Critasiros, rege al boiilor şi tauriscilor s-a bucurat de o

vizibilitate istorică aparentă, dincolo de care cercetarea protoistorică ar trebui să recunoască nenumărate repere

ale unei solidarităţi culturale şi rituale care a putut transcende deosebirilor etnice şi regionale. Elementele

culturale central-europene de sorginte „celtică” au alcătuit, cu foarte mare probabilitate, unele dintre

componentele fundamentale ale genezei culturii târzii La Tène din Dacia preromană.

Keywords: Protohistoric mythology and iconography, “the knight with bird of prey”

(iconographic theme), middle and late La Tène in pre-Roman Dacia, intercultural communication.

Cuvinte cheie: mitologie şi iconografie protoistorică, „cavalerul cu pasărea de pradă”(temă

iconografică), perioada mijlocie şi târzie La Tène în Dacia preromană, comunicare interculturală.

1 O primă variantă a contribuţiei de faţă a fost prezentată sub forma comunicării Der

Vogelreiter von Surcea. Hintergründe eines keltischen Mythos im spätlatènezeitlichen Dakien în

data de 30 mai 2014, în cadrul colocvului internaţional Clush of Cultures. Going North

(organizatori: M. Guštin şi W. David) desfăşurat la Manching (Germania). Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Str. Henri Coandă, nr. 11, 71119, București; e-mail:

[email protected]

80 Daniel SPÂNU

INTRODUCERE

Potrivit tradiţiilor celtice, capul (craniul) şi nu pieptul (inima) ar fi sălaşul

sufletului2. Imaginea unei păsări de pradă aşezate pe capul unui erou ar putea

reprezenta expresia iconografică a caracterului psihopomp al făpturii avimorfe. Două

piese de excepţie descoperite în România ilustrează o astfel de relaţie particulară între

o pasăre şi o individualitate antropomorfă: falera din tezaurul „dacic” de la Surcea şi

coiful din necropola „celtică” de la Ciumeşti. Create în medii şi în vremuri diferite,

cele două piese ar putea fi perceptute ca materializări ale unei tradiţii mitologice care

a dăinuit în Bazinul Carpatic, de-a lungul epocii La Tène, în ciuda majorelor

reconfigurări culturale şi etnice.

FALERA DE LA SURCEA: DATARE ŞI PROVENIENŢĂ

Descoperit întâmplător în anul 1934, tezaurul de la Surcea (com. Brateş, jud.

Covasna; mag.: Szörcse) este renumit mai ales pentru mica faleră ovală cu reprezentarea

unui personaj călare suprapus de o pasăre de pradă3 (Fig. 1, 2 şi 3/1). În planul inferior al

scenei, un patruped (probabil un câine) aleargă în sensul invers de înaintare al calului,

cavalerului şi păsării. Formele reliefate ale personajelor sunt plasate într-un câmp oval

poansonat şi încadrate printr-un brâu torsadat şi zigzaguri. Două nituri aplasate

stângaci asigurau fixarea falerei pe un suport perisabil (pe un veşmânt sau pe curele de

harnaşament?). Un fragment din partea superioară a falerei lipseşte.

Personajul reprezentat nu este un simplu călăreţ. Spada şi pintenii au fost redaţi

în mod explicit, iar pe gât sunt vizibile două reliefări – posibile sugestii ale unor

colane. Accesoriile personajului călare pot fi percepute ca indicii ale unui statut

deosebit şi chiar ca simboluri ale apoteozei sale4. Relaţia dintre pasărea de pradă şi

cavaler a suscitat opinii şi interpretăti diferite. Unii autori au recunoscut pe faleră

reprezentarea unui coif ornamentat cu o reprezentare avimorfă similară celei de la

Ciumeşti (Fig. 6)5, alţii au respins o astfel de interpretare, recunoscând o frizură bogată

pe capul descoperit al cavalerului6. Cert este însă că pasărea îşi aşează ghiarele pe

capul (cu sau fără coif) al cavalerului (Fig. 2). Astfel, pasărea de pradă şi cavalerul ne

apar îngemănaţi într-o comunitate de destin. Făpturii avimorfe i se poate recunoaşte

2 Birkhan 1997, 817-sqq; cf. Ross 1958; Härtl 2005.3 Fettich 1953, 128-129, pl. XVI; Székely 1954, 5-14, pl. I-IV; Spânu 2012a, 244-245, nr. 113, pl.

136-137.4 Kull 1997, 337 (pentru semnificaţia spadei); pentru interpretarea colanelor La Tène ca

însemne ale apoteozei: Castro-Pérez 1998, 23-97; Adler 2003, 37-38 ş.a. 5 Rusu 1969, 285.6 Hachmann 1990, 768, n. 205.

Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 81

un rol psihopomp, de călăuză a spritului eroului7. Referinţa mitologică a scenei este

implicită, dacă nu explicită.

Fig. 1. Falera ovală de la Surcea / Oval phalera from Surcea (fotografie de / photo by D. Spânu).

Din aceiaşi descoperire mai provin o faleră rotundă cu reprezentarea unui

grifon (Fig. 3/2) şi patru baze hemisferice ornamentate cu motive vegetale ale unor

recipiente neterminate (Fig. 3/3-6). Toate cele şase piese au fost realizate din tablă din

argint aurit, lucrată prin repusare, poansonare şi gravare şi au fost introduse într-o

cană de lut, astăzi pierdută. Potrivit mărturiei autorilor descoperirii, la câţiva metri de

tezaur ar fi fost remarcate mai multe fragmente ceramice, câteva greutăţi din lut, un

fragment de pinten din fier, un mic lingou amorf din argint şi şase mici nicovale.

Aceste din urmă piese au permis interpretarea descoperirii de la Surcea ca inventar al

unui atelier de orfevru8. Apartenenţa la tezaur a celor patru baze ale unor recipiente

neterminate se constituie într-un argument suplimentar pentru atribuirea lor unui

meşter argintar. Săpăturile realizate în 1943 nu au adus clarificări suplimnetare pentru

elucidarea caracterului contextului descoperirii de la Surcea.

7 Kull 1997, 319-320; Spânu 2012a, 114. Cf. Sopeña 1995, 222-227; Gomis 2001, 41-44.8 Fettich 1953, 129.

82 Daniel SPÂNU

Fig. 2. Detaliu al falerei de la Surcea cu reprezentarea păsării de pradă / Bird of prey on the

phalera from Surcea (detail) (fotografie de / photo by D. Spânu).

Dacă iconografia celor două falere reflectă un conţinut mitologic particular (Fig.

3/1-2)9, analogiile cu unele dintre recipientele tezaurului de la Sâncrăieni (jud.

Harghita, mag.: Csikszentkirály) îngăduie interpretarea plăcilor hemisferice de la

Surcea drept picioare ale unor cupe de tip kantharos (de comparat Fig. 3/3-6 cu

9 Spânu 2012a, 114-115.


Fig. 4/7)10. Analogiile cu cupele de la Sâncrăieni sunt semnificative şi pentru datarea

descoperirii de la Surcea. Din tezaurul de la Sâncrăieni provin şi o drahmă de

Dyrrhachium (Fig. 4/4), câteva cupe de tip mastós (de exemplu Fig. 4/1-2), o fibulă de

schemă târzie La Tène (Fig. 4/6) şi un kantharos de import, republican târziu (Fig.

4/3). Aceşti indicatori sunt specifici fazei timpurii a tezaurelor târzii La Tène din

Dacia preromană. (cca. 80/70–30/20 a.Chr.)11. De asmenea, tehnicile de ornamentare

a falerelor de la Surcea, ca şi a falerelor de la Bucureşti-Herăstrău, Galice şi

Jakimovo de la Dunărea Inferioară, sau a altor produse ale orfevreriei greceşti nord-

pontice a sec. II–I a.Chr. sunt specifice pentru „stilul grafic circum-pontic“12. Un alt

indiciu pentru datarea falerei ovale de la Surcea îl reprezintă redarea unor pinteni

care anterior perioadei târzii a La Tène-ului nu au fost încă antestaţi în sud-estul

Europei13. Totuşi, argumentele stilistice şi iconografice nu permit stabilirea unei

datări mai precise.

Fig. 3. Tezaurul de la Surcea / The inventory of Surcea hoard (desene de / drawing by D. Spânu).

Indicii preţioase în acest sens sunt oferite însă de cupele „barbare“ de tip

kantharos de la Sâncrăieni. În câteva cazuri (de exemplu Fig. 4/7-8) ataşele au fost

sudate încă din vechime peste decorul gravat şi aurit14. Buza uneia dintre cupe (Fig.

10 Székely 1954, 14 şi 38. Despre tezaurul de la Sâncrăieni: Popescu 1958; Spânu 2012a, 241, nr.

102, pl. 112-124; Spânu 2012b ş.a. 11 Spânu 2012a, 142-144, fig. 48.12 Mordvinceva 2001, 37.13 Hachmann 1990, 784; Tejral 2002; Baitinger 2004, 354.14 Popescu 1958, 187; Spânu 2012b, 17-20.

84 Daniel SPÂNU

4/8) a fost extinsă prin sudarea unei benzi, diametrul ei maxim fiind astfel lărgit.

Numai astfel s-a putut asigura îmbinarea adecvată dintre buza cupei şi plăcile

superioare ale torţilor. Acest detaliu tehnologic ilustrează adaptarea unei piese mai

vechi la deziderate funcţionale şi estetice noi.

Transformarea unor cupe hemisferice de tip mastós în cupe-kantharos

ilustrează constituirea etapizată a setului de recipiente de la Sâncrăieni15 şi reflectă

o receptivitate particulară faţă de transformările care au survenit în vesela de lux

elenistică şi republicană târzie. Renunţarea la folosirea cupelor conice sau

hemisferice şi adoptarea unor recipiente cu picior (kantharoi, skyphoi) ca accesorii

principale pentru băut în cadrul ceremoniei banchetului au survenit în prima

jumătatea a sec. I a.Chr.16 şi sunt ilustrate de o serie de seturi de banchet („servizio

a tavola”) de epocă târzie republicană17. Prin analogie cu recipientele cu picior

târzii republicane de la Arcisate, Giubiasco sau Palmi18, cupa-kantharos lucrată la

strung, cu ataşe în forma frunzei de iederă de la Sâncrăieni (Fig. 4/3) se distinge ca

un produs de posibilă sorgeinte italică, a cărui pătrundere în Transilvania putea

avea loc încă înaintea epocii augusteice. Probabil, tocmai această cupă a servit ca

model pentru convertirea unor mastói în kantharoi, prin sudarea unor perechi de

toarte şi a unor picioare (Fig. 4/7-8). Foarte probabil, perioada de constituire a

tezaurului de la Sâncrăieni cuprinde o primă etapă pre-augusteică şi o etapă care

ar corespunde începuturilor epocii augusteice. Realizate şi modificate de-a lungul

întregului sec. I a.Chr., cupele de la Sâncrăieni au fost depuse probabil la răspântia

dintre ere19. Totodată, aceste cupe reflectă rezultatul activităţii unor grupe de

meşteri diferiţi, poate chiar din generaţii succesive. Unei prime grupe de meşteri îi

datorăm cupele-mastós bogat ornamentate prin repusaj, iar celei de a doua grupe îi

datorăm convertirea acestora în kantharoi20.

15 Spânu 2012b, 18-20.16 Küthmann 1958, 116-119; Rotroff 1982, 2, 107-112; Hausmann 1996, 104-107; Künzl 2002,

27-29.17 De exemplu mormântul republican târziu de la Boscoreale: Piana Agostinetti, Priuli 1985,

200-201, fig. 6a-b; mormintele 3/1902 (VIII) und 8/1903 (XXXV) von Ancona: Mercando

1976, 197 şi 203, fig. 46, 59; cupele kantharos de la Tivoli: Oliver 1981, 56-59; Künzl 1997,

11-12, fig. 2 ş.a. 18 Küthmann 1958, 120, pl. 11; Gabelmann 1982, 24-26, fig. 14-17; Guzzo 1980, 196, nr. 4-5, 200,

fig. 7, 202, fig. 9.19 Popescu 1958, 194 acceptat de Künzl 2002, 334, 342-343; cf. Rieckhoff 1998, 517.20 Spânu 2012a, 83-84; Spânu 2012b.


Fig. 4. Selecţie a inventarului tezaurului de la Sâncrăieni / Selection of artifacts from the Sâncrăieni

hoard (1-3. and 6-8. drawings by D. Spânu; 4-5. după / according to Popescu 1958, 181, fig. 25).

86 Daniel SPÂNU

Pe baza analogiilor mai sus evocate, setul de falere de la Surcea poate fi

sincronizat perioadei de convertire a cupelor hemisferice în kantharoi de la Sâncrăieni,

din cea de a doua jumătate a sec. I a.Chr. Atât tezaurul de la Surcea, prin iconografia

falerelor sale şi prin contextul său particular, cât şi tezaurul de la Sâncrăieni, prin

complexitatea tehnologică a inventarului, reflectă în mod elocvent înflorirea fără

precedent a meşteşugului în metale preţioase din Transilvania perioadei târzii a La

Tène-ului. Tezaurul de la Surcea şi o parte a tezaurului de la Sâncrăieni ar putea

constitui creaţiile aceluiaşi atelier şi poate chiar a aceluiaşi meşter activ în sud-estul

Transilvaniei la răspântia dintre ere. Indiferent care a fost identitatea şi aria de

activitate a meşterului de la Surcea, pentru explicarea mesajului falerei ovale nu

trebuie pierdută din vedere apartenenţa culturală a comanditarului tezaurului. Şi

aceasta cu atât mai mult cu cât disocierea anonimului comanditar de nucleul identitar

şi cultural local este puţin probabilă.

CONTEXTUL CULTURAL AL CAVALERULUI CU

PASARE DE PRADA DE LA SURCEA

Tezaurul de la Surcea aparţine grupei tezaurelor din Dacia preromană21. Această

grupă se încadrează într-un context cultural târziu La Tène caracterizat printr-o serie

de fenomene şi manifestări regionale care îşi regăsesc analogii şi paralele

convingătoare în cultura târzie La Tène din Europa centrală.

Modificările practicilor funerare de la sfârşitul perioadei mijlocii şi din perioada

târzie La Tène dintr-o serie de regiuni ale Europei centrale, şi anume absenţa

necropolelor plane, raritatea înmormântărilor şi precaritatea inventarelor22, pot fi

recunoscute şi în Transilvania şi în Muntenia aceluiaşi interval cronologic (Fig. 5/1-

2)23. Descoperiri „macabre” sau „înmormântări dezordonate” în aşezări, comparabile

celor din vestul şi centrul Europei24, au fost semnalate şi în contexte târzii La Tène din

Dacia25. Sobrietatea reprezentării funerare târzii La Tène reflectă o diminuare a

preocupărilor pentru exprimarea rituală a identităţilor individuale ale defuncţilor26,

iar absenţa necropolelor exprimă abandonarea reprezentării funerare comunitare.

21 Fettich 1953; Horedt 1973a; Spânu 2012a.22 Krämer 1952, 337; Wieland 1996, 60-65, Wells 1998, 252; Wells 2000, 90-91 ş.a. 23 Babeş 1988, 6-7; Sîrbu 1993, 21, 71. Lista actualizată a înmormântărilor din sud-estul

Transilvaniei (Rustoiu 2012, 171-178) nu modifică semnificativ problema; necropole plane

databile între sfârşitul perioadei mijlocii La Tène şi momentul cuceririi traianice a Daciei nu

au fost semnalate în Transilvania, Moldova de vest sau în Muntenia (cf. Spânu 2012c).24 Lange 1983, 105-112 cu literatura mai veche; Hahn 1992; Burmeister 2013.25 Babeş 1988, 13; Sîrbu 1993, 31-36. 26 Wells 1998, 252, 255; Wells 2002, 90-91.


Aceste transformări au avut o amploare supraregională şi totodată supraetnică, iar

explicarea lor, în cazul Daciei, ca efect particular al reformelor lui Deceneu de la

mijlocul sec. I a.Chr.27 nu este satisfăcătoare. De altfel, deprecierea practicilor funerare

din Dacia preromană poate fi constatată cu un secol înaintea domniei lui Burebista28.

Fig. 5. Grupele culturale târzii La Tène din regiunile răsăritene ale Bazinului Carpatic şi din

Bazinul Dunării Inferioare. Numerele din legendă: 1 necropole, 2 morminte izolate, 3

oppida, 4 mici aşezări, 5 centre fortificate („hill-forts“), 6 depozite de unelte şi/sau arme; 7

tezaure cu podoabe din argint sau (rar) aur / Late La Téne cultural groups from the eastern

regions of the Carpathian Basin and Lower Danube Basin. Legend numbers: 1. necropolis; 2.

isolated graves; 3. oppida; 4. small settlements; 5. hill-forts; 6. hoards of tools and/or weapons

sets; 7. silver or (rarely) gold jewellery hoards.

În acelaşi timp, organizarea numeroaselor aşezări târzii La Tène (Fig. 5/3-4) pot

fi percepute ca expresie a unor eforturi colective (comunitare). Prin numărul şi

dimensiunile lor, aşezările târzii La Tène din Transilvania şi Muntenia ilustrează o

27 Astfel Babeş 1988, 22 pe baza menţiunilor lui Iordanes, Getica 71.28 Sîrbu 1986, 112.

88 Daniel SPÂNU

dezvoltare locală fără precedent a formelor de locuire29. Aşezări precum cele de la

Pecica, Sighişoara-Wietenberg, Popeşti sau Poiana constituie centre nodale ale unei

reţele de axe de comunicaţie regionale30. Prin spectrul larg al inventarelor şi al

tipurilor de contexte, amenajări şi edificii, aceste aşezări reflectă practicarea

concomitentă şi intensă a activităţilor agricole, meşteşugăreşti şi religioase. Deşi prin

dimensiunile lor, aşezăriile târzii La Tène din Dacia sunt inferioare marilor oppida din

Europa Centrală şi Occidentală, funcţiunile lor reunite sunt însă aceleaşi. Astfel,

perceperea aşezărilor târzii La Tène din Dacia (aşa numitele „-dava“) ca mici oppida

nu ar constitui o exagerare taxonomică sau metodologică.

O altă caracteristică a culturii târzii La Tène din Transilvania o constituie

edificarea în regiunile montane a unor centre fortificate de tip hill-fort (de exemplu la

Costeşti, Grădiştea de Munte, Augustin ş.a.)31. Aceste centre reflectă dezvoltarea fără

precedent a unor programe constructive cu aspiraţii monumentale şi ilustrează cele

dintâi edificări din piatră din Transilvania protoistorică. Tehnicile constructive locale

şi analogiile lor în lumea elenistică târzie, dar şi în lumea central-europeană celtică nu

au fost până acum studiate satisfăcător, mai ales datorită unei documentaţii

arheologice precare. Unele fortificaţii din Dacia preromană permit presupunerea unor

legături cu experienţă constructivă ilustrată de muri gallici (piatră neecarisată, bârne

din lemn, piroane şi pământ)32; altele indică însă o puternică sursă de inspiraţie

elenistică manifestată mai ales în privinţa ecarisării pietrei. Se poate pune întrebarea

dacă zidul cu pilaştrii verticali încastraţi de la Piatra Craivii ar putea constitui o

replică locală a sistemului „Pfostenschlitzmauer“ din aria răsăriteană a aşezărilor

oppidane din Germania de Sud şi Boemia33.

Prin planimetria lor, sanctuarele circulare din Dacia preromană, în special cele

din Munţii Orăştiei34, ar putea fi comparate templelor de plan central galo-romane35,

29 Babeş 1975; Babeş 1979; Babeş 1982. 30 Spânu 2012a, 152-161, fig. 61-69.31 Ştefan 2005, 113-262 (centrele din Munţii Orăştiei); Costea et alii 2006 (Augustin).32 De exemplu Vulpe, Dunăreanu-Vulpe 1924, 175-178; cf. Rustoiu 1986. Dacă sunt recunoscute

influenţe celtice în arhitectura militară romană (Baatz 1969), de ce nu am presupune şi un

eventual aport tehnologic celtic în cazul fortificaţiilor din Dacia preromană ? 33 Cf. opinia contrară a lui Ştefan 2005, 250-252, fig. 122-123, n. 523 care recunoaşte „opus

africanus” la Piatra Craivii. Pentru sistemul „Pfostenschlitzmauer”, numit şi murus gallicus de

tip Kelheim, particularizat prin paramentul din piatră cu intercalări echidistante de stâlpi

din lemn aparenţi: Collis, McLaren Ralston 1976, 136-137, 143-146, fig. 4; Endert 1987, 83-88,

fig. 18/2 şi fig. 19. 34 Antonescu 1980; Vulpe 1986; Ştefan 2005, 42-47 fig. 14-16; Mateescu 2012. 35 Wilson 1980; Birkhan 1997, 775; Lejars 2001 ş.a. Unele dintre aceste temple circulare prezintă

faze de construcţie sau indicii de funcţionare anterioare cuceririi romane a Galiei.


precum şi edificiilor poligonale sau circulare de la Manching şi Noreia36. Într-o epocă

de intensă şi dinamică circulaţie a importurilor, ideilor dar şi a meşterilor, astfel de

analogii nu trebuie considerate întâmplătoare. Din păcate, numeroase detalii tehnice şi

arhitecturale ale sanctuarelor din Munţii Orăştiei, ca şi inventarele acestora, nu au fost

documentate şi, în consecinţă, decriptate adecvat37.

Practica depunerii votive de tezaure cu piese din metale preţioase din Dacia

preromană38 (Fig. 5/7) nu constituie un fenomen regional izolat, ci poate fi comparată

depunerilor târzii La Tène din diferite alte regiuni ale Europei39. Tipurile cele mai

reprezentative de fibule ale orfevreriei locale sunt înrudite formal unor tipuri central-

europene. Succesiunea folosirii lor (mai întâi fibule cu noduri, apoi fibule linguriţă)

coincide transformărilor din moda fibulelor central-europene târizii La Tène (fibule de

epocă târzie La Tène dar de schemă mijlocie La Tène, urmate de fibulele de tip

„castron”/ „Schüsselfibeln” şi de formele lor înrudite)40. Ca şi în Europa Centrală,

practicile depoziţionale din Transilvania şi din regiunile învecinate ei sunt ilutrate şi

de depozitele de arme, de unelte şi de bare din fier41 (Fig. 5/6). Alcătuirea unei sinteze

critice consacrate depozitelor din Dacia preromană şi analogiile lor cu descoperirile

similare din aria La Tène central-europeană ar constitui o oportunitate în cercetare.

Importul masiv de tetradrahme de Thasos şi Macedonia I, de drahme de

Dyrrhachium şi Apollonia, ca şi de denari republicani de la începutul sec. I a.Chr.42 a

descurajat tradiţia emitentă locală43. Singura excepţie este reprezentată de

misterioasele monede ΚΟΣΟΝ din aur, cu o iconografie de inspiraţie romană, dar cu o

36 Schubert 1994, 182-187 fig. 21-22 şi 24 cu literatura mai veche; Pittioni 1954, 760, fig. 530. 37 Cf. Mateescu 2012, 41-82.38 Fettich 1953; Horedt 1973a; Spânu 2002, 92-104; Spânu 2012a.39 De exemplu Raddatz 1969 (tezaurele din Peninsula Iberică); Krämer 1971, Furger-Gunti

1982; Kurz 1995 (cf. Sievers 2000), Wells 2000, 90, Kull 2002; Müller 2002, 159-180 ş.a. pentru

tezaurele şi depozitele central-europene. În sinteze prestigioase ale preistoriei Europei (de

exemplu Bogucki, Crabtree 2004) sau în contribuţii dedicate practicilor depoziţionale din

epoca La Tène (Bataille, Guillaumet 2006; Barral et alii 2007) lipsesc orice contribuţii sau

referiri la tezaurele şi depozitele târzii La Tène din Dacia. Aceste regretabile absenţe decurg

din izolaţionismul narcisist adoptat de cercetarea românească a culturii Daciei preromane. 40 Spânu 2002, 104-111, fig. 23; cf. Jovanović 1982, 203-204; Kull 2002, 213; Spânu 2009, 85-87,

fig. 2. Mai pot fi comparate şi fibulele cu scut (Horedt 1973a, 136) cu fibulele de tip Vincovci

din Serbia de vest şi din Croaţia (Dizdar 2003); cf. Spânu 2015, 20-22, fig. 4.41 Babeş 1979, 11 cu literatura mai veche; cf. Iaroslavschi, Bozu 2001; Bodó, Ferencz 2004.42 Glodariu 1976, 46-55, 87-89; Chiţescu 1981; Mihăilescu-Bîrliba 1990, 105-106; Preda 1998, 318-

323; Conovici 1986; Conovici 1992; Bogdan Cătăniciu 1975. 43 Chiţescu 1981, 64; Popović 1987, 106.

90 Daniel SPÂNU

scriere greacă, descoperite aproape exclusiv în regiunea Munţilor Orăştiei44. Practica

indicării numelui suveranului emitent pe monedele ΚΟΣΟΝ nu are pereche în Dacia

preromană, dar îşi găseşte frecvente analogii în Europa La Tène, din aria de stăpânire

boiică şi până în Britania45. Copierea monedelor de import – în special a denarilor

republicani – a fost realizată în aşezări importante sau în preajma sanctuarelor.

Pilduitoare în acest sens sunt ştanţele monetare descoperite în atelierele de la Tilişca şi

Grădiştea de Munte ş.a.46. Astfel, situaţia din Dacia nu diferă de cea din regiunile

occidentale ale culturii La Tène, unde centrele emitente ale monetăriei celtice târzii pot

fi localizate în aşezările-oppida sau în ambianţa sanctuarelor47.

Importul de bunuri de valoare (monedă, veselă de lux), dar şi importul de

tehnologie elenistică şi romană disting cultura târzie La Tène din Dacia preromană ca

un mediu supus unui intens proces de aculturaţie la valorile civilizaţiei circum-

mediteraneene48. Totuşi, legăturile meridionale nu trebuie nici supraestimate, nici

considerate ca exclusive. În aceeaşi perioadă târzie La Tène, contacte dinamice ale cu

lumea central-europeană sunt ilustrate de ceramica grafitată49 şi de cea pictată50, de

unele posibile importuri „celtice” precum mistreţul din bronz de la Grind/Luncani şi

măştile din bronz de la Piatra Roşie şi Ocniţa, ca şi de câteva tezaure cu emisiuni boiice

(Biatec, Nonnos, Simmering sau de tip Muschel).51. Toate aceste obiecte de prestigiu

„celtice“ ajunse în Dacia nu au fost reciclate: valoarea lor simbolică nu a fost anulată, ci

recunoscută şi preţuită.

Pe baza surselor literare, comunităţile teritoriale din Tranislvania şi din

regiunile extracarpatice au fost percepute ca părţi ale grupului etno-lingvistic nord-

tracic („geto-dacic”/„daco-getic”). Totuşi, cultura arheologică din Dacia preromană

prezintă caracteristici specifice unei culturi târzii La Tène. Asemănările dintre culturile

târzii La Tène din Dacia preromană pe de o parte şi din Europa Centrală pe de altă

parte nu sunt doar formale, ci structurale şi de conţinut.

44 Winkler 1972, 185 fig. 7; Chiriac 2002; Oberländer-Târnoveanu 2013, 411.45 Birkhan 1997, 374-376; Mays 1992; Williams 2001.46 Lupu 1989, 71-73 fig. 19-21, pl. 15/18; Glodariu, Iaroslavschi, Rusu 1992. Copierea denarului

nu reprezină o pracică exclusiv „dacică”: cf. Popović 1987, 114-115. 47 Wells 2000, 93-94; Furger-Gunti 1982, 34-40; Gruel 1991; Gruel 2007, 712.48 Kull 2002, 198; Spânu 2012a, 18.49 Folosirea resurselor de grafit din Noricum şi Bohemia în ceramica târzie La Tène (inclusiv

din Dacia: Rustoiu 1993, 141) a fost relevată de către: Jerem, Kardos 1985; Waldhauser 1992;

Havancsák et alii 2009; Venclová et alii 2013, 86; Goláňová 2014; Havancsák et alii 2014 ş.a. 50 Florea 1998, 121-131; Drăgan 2014. 51 Bodó 2006; Daicoviciu 1954, 117-119, fig. 37-38; Berciu 1981, 100-101, fig. 21/10, pl. 114;

Preda, Marinescu 1986; Preda 1998, 279-280.


CAVALERUL CU PASĂRE DE PRADĂ CA TRADIŢIE CELTICĂ

În contextul relaţiilor culturale supraregionale mai sus evocate, falera ovală de

la Surcea are o semnificaţie deosebită, cu atât mai mult cu cât, prin analogia cu coiful

de la Ciumeşti, tema mitologică a relaţiei dintre un erou şi pasărea de pradă pare să

prezinte antecedente anterioare perioadei târzii La Tène. Rolul mitologiei în

reprezentarea unei identităţi culturale preistorice este fundamental52. Din această

perspectivă, desluşirea tradiţiei iconografice a cavalerului cu pasăre de pradă se poate

dovedi relevantă pentru înţelegerea profilului particular al fondului mitologic şi a

mentalului identitar din Dacia preromană.

Relaţia simbolică dintre o făptură avimorfă şi o personalitate antropomorfă o

regăsim şi în cazul coifului de la Ciumeşti (Fig. 6): o pasăre cu aripile, coada şi corpul

realizate din foi de bronz îmbinate şi lucrate prin gravare şi repusare, cu picioarele cu

ghiare turnate şi cu ochii din sticlă colorată a fost montată pe o cască cu obrăzare din

fier53. Coifuri cu calota dublată (Helme mit verstärkte Kalotte) şi obrăzare trilobate

mobile, similare celui de la Ciumeşti, dar lipsite de ornamentul avimorf, au fost

identificate în descoperiri din sec. IV–III a.Chr. din regiunea alpină, din Italia de nord,

din Pannonia ş.a.54. Absenţa unor panaşe avimorfe pe toate aceste coifuri distinge

exemplarul de la Ciumeşti ca unicum. Foarte probabil însă, ornamentele zoomorfe

(resepctiv avimorfe) ale unor coifuri La Tène, despre a căror existenţă mărturiseşte, de

altfel, Diodor V.30.2, au fost realizate şi din materiale perisabile55.

Coiful de la Ciumeşti a fost descoperit întâmplător într-o carieră de nisip

împreună cu o cămaşă de zale, două cnemide şi o lance, la care se mai adaugă şi câteva

vase ceramice şi un lanţ de centură56. Foarte probabil, toate aceste piese, unele cu urme

de ardere secundară pe rugul funerar, au format inventarul unui mormânt (dublu?)57 de

incineraţie în groapă. Cercetările arheologice ulterioare descoperirii coifului au condus

la identificarea la Ciumeşti a unei necropole birituale58. Piesele din inventare, şi anume

fibulele de schemă timpurie şi mijlocie La Tène, brăţările cu ove din bronz, spadele,

lanţurile de centură şi ceramica cenuşie lucrată la roată sunt specifice fazelor B2, C1, C2

din cronologia epocii La Tène59. Panoplia din care face parte coiful cu ornament avimorf

52 Brather 2004, 115-116.53 Rusu 1969; cf. Korodi 1965 (pentru procesele de restaurare a coifului).54 Schaaff 1974, 171-173, fig. 25; Guštin 2011, 123-124, fig. 2.55 Hachmann 1990, 766, n. 202.56 Rusu 1969; Rustoiu 2012, 161-162, fig. 1-2.57 Rustoiu 2012, 164.58 Zirra 1967.59 Rustoiu 2012, 160-166 cu literatura mai veche (în special Horedt 1973b).

92 Daniel SPÂNU

poate fi considerată relativ sincronă înmormântărilor La Tène C1 de la Ciumeşti60 şi,

implicit, anterioară cu cel puţin două secole falerei de la Surcea.

Fig. 6. Coiful de la Ciumeşti / The Ciumeşti Helmet (după / according to Rusu 1969, 269, Fig. 2).

Necropole similare celei de la Ciumeşti (Pişcolt, Apahida, Fântânele, Mediaş

ş.a.; Fig. 7/1), unele conţinând şi elemente de datare specifice fazei La Tène B1,

formează un „orizont de tip La Tène (timpuriu şi mijlociu)”61 exclusiv intracarpatic,

cu analogii în întreaga Europă Centrală şi Occidentală62, nu însă şi în regiunile

extracarpatice ale teritoriului actual al României. Cu inventare mai puţin

spectaculoase, aşezările sincrone necropolelor de tip Pişcolt-Apahida au trezit un

60 Rustoiu 2012, 164.61 Dietrich, Dietriech 2006, 35.62 Zirra 1971a şi 1971b; Woźniak 1976, 384-397, fig. 1-2, 6; Dietrich, Dietrich 2006; Rustoiu 2011.


interes modest în cercetarea românească63. Aceste aşezări variază prin dimensiuni –

unele sunt mai mari, altele mai mici, de dimensiunile unor „ferme” şi, după toate

aparenţele nu au fost niciodată protejate prin sisteme de fortificaţii. Necropolele de

tip Pişcolt-Apahida şi aşezările sincrone lor permit conturarea în Transilvania a unui

aspect regional al culturii La Tène („celtice”) central-europene din perioadele

timpurie şi mijlocie ale celei de a doua epoci a fierului.

În aceleaşi faze timpurie şi mijlocie ale epocii La Tène (B1-B2 şi C1), regiunile

extracarpatice au fost dominate de o expresie culturală fundamental diferită,

caracterizată de necropole precum cele de la Zimnicea şi Canlia64 (Fig. 7/3), de

morminte princiare precum cele de la Agighiol şi Peretu (Fig. 7/4)65 care conţin

numeroase importuri elenistice timpurii66, mostre ale unei spectaculoase orfevrerii

„traco-getice”/„nord-tracice”67 şi ceramică lucrată cu mâna. La acestea se mai adaugă

şi o serie de aşezări, unele dintre ele (Bâzdâna, Coţofenii din Dos, Orbeasca de Sus,

Pietroasa Mică, Šumen ş.a.) prevăzute cu incinte fortificate clădite din piatră sau din

turte/cărămizi din lut (adobe)68. Ansambluri arheologice similare celor de la Zimnicea

şi Canlia sau Agighiol şi Peretu nu au fost încă descoperite în Transilvania sau, mai

departe către vest şi formează periferia nordică („getică”) a unei arii culturale

(„tracice”) profund marcată de impactul modelelor elenistice promovate şi vehiculate

de monarhia macedoneană.

Materiale de sorginte central-europeană, în special fibule cu resort bilateral de

schemă timpurie La Tène69 sunt apariţii rare la sud de Carpaţi, unde, în sec. IV–III a.Chr.

erau frecvent purtate fibule cu resort lateral – aşa numitele fibule „tracice”70 (Fig. 5/6).

Scheme diferite de fibule reflectă reguli de port şi tradiţii meşteşugăreşti deosebite71.

Astfel, se poate accepta că în fazele La Tène B1, B2 şi C1, deci şi în vremea coifului de

la Ciumeşti, Carpaţii au separat manifestări culturale distincte72.

63 Dietrich, Dietrich 2006, 20-21, fig. 5; cf. Berecki 2008 (pentru aşezarea de la Moreşti). 64 Alexandrescu 1980; Boroffka, Trohani 2003; cf. Măndescu 2010, 125-191; Spânu 2014b. 65 Berciu 1969; Moscalu 1989; cf. Teleagă 2008; Măndescu 2010, 377-418. 66 Teleagă 2008. 67 Berciu 1974; Alexandrescu 1983.68 Măndescu 2010, 199-208 (cu literatura). Cercetarea acestor sisteme de fortificaţie a avut până

acum rezultate publicistice precare şi ar impune o dezbatere critică plenară. 69 Măndescu 2000, 48-58, hărţile 1-9. 70 Zirra 1998. Argumente pentru sincronizarea relativă a fibulelor tracice cu faza La Tène B:

Vasić 2000; Rustoiu 2011. 71 cf. Brather 2007, 186-187.72 Argumente suplimentare: Spânu 2014b, 83-85, fig. 15-18.

94 Daniel SPÂNU

Fig. 7. Descoperiri de epocă La Tène B1/B2 şi C1 în regiunile răsăritene ale Bazinului Carpatic şi în

Bazinul Dunării Inferioare (sec. IV–III a.Chr.). În legendă: 1 necropole de tip Pişcolt-Apahida;

2 descoperiri izolate cu materiale La Tène (fibule, podoabe, arme); 3 necropole de tip

Zimnicea-Canlia; 4 morminte fastuoase de tip Agighiol-Peretu; 5 tezaure cu orfevrerie „nord-

tracică”; 6 descoperiri cu fibule „tracice” / Plot of La Tène B1/B2 and C1 finds in the eastern

regions of the Carpathian Basin and Lower Danube Basin (4th-3rd c. BC). Legend numbers: 1.

early/middle La Tène (“Celtic”) necropolis of type Pişcolt-Apahida; 2. stray find of early/middle

La Tène (“Celtic”) artifacts (fibulae, jewellery, weapons); 3. “North-Thracian” necropolis of

Zimnicea-Canlia type; 4. “North-Thracian” chieftain’s tombs of Agighiol-Peretu type; 5. hoards

with “North-Thracian” goldsmith products; 6. Thracian fibulae (după / according to

Alexandrescu 1983; Dietrich, Dietrich 2006; Guštin 1984; Măndescu 2000; Zirra 1998 cu

completări).


Fig. 8. Pasărea de pradă de pe obrăzarul „coifului” din argint de la Peretu / The bird of prey

represented on the cheek-piece of the silver-gilded “helmet” (or rather a death mask?) from the

“North-Thracian” chieftain’s tomb in Peretu (după / according to Moscalu 1989, pl. 43).

Deosebirile din domeniul culturii materiale se regăsesc şi în iconografie. Pe

obrăzarele „coifului” din argint parţial aurit (mai probaibl o mască funerară) de la

Peretu73, în Muntenia, a fost reprezentată o pasăre de pradă cu un patruped în ghiare şi

73 Moscalu 1989, 159-162, pl. 43.

96 Daniel SPÂNU

un peşte în cioc (Fig. 8). Aceste detalii pot fi perceptute ca aluzii la o autoritate exercitată

de făptura avimorfă asupra pământului şi apelor74. O relaţie semantică explicită între

pasărea de pradă şi personalitatea antropomorfă nu poate fi recunoscută în acest caz.

Mesajul iconografic şi semnificaţia mitologcă conţinute de scena de pe obrăzarul coifului

de la Peretu sunt fundamental diferite de cele ale coifului cu pasăre de la Ciumeşti sau

al reprezentării cavalerelui cu pasăre de la Surcea.

Tema inconografică a unui cavaler suprapus de o pasăre de pradă poate fi

recunoscută însă pe unele emisiuni barbare din Bazinul Carpatic. Astfel de monede

sunt absente la est şi sud de Carpaţi şi au fost identificate ca „est-celtice” în cercetările

numismatice75. Această temă îşi regăseşte analogii şi în regiunie occidentale ale

Europei epocii La Tène: coifuri suprapuse de păsări apar reprezentate pe una dintre

plăcile cazanului de la Gundestrup (Danemarca); coifului votiv de la Tinignac (dép.

Corrèze) i s-a conferit o formă avimorfă; o pasăre din bronz suprapune coiful unui

idol femini păstrat fragmentar de la Kerguilly-en-Dinéault (dép. Finistère)76. Aceste

reprezentări reflectă un filon mitologic de sorginte celtică. Potrivit tradiţiilor celtice,

capul reprezenta sălaşul sufletului uman77. Din această perspectivă, montarea

reprezentării unei păsări pe un coif nu răspunde unei simple preocupări ornamentale,

ci ar putea conţine o semnificaţie simbolică şi chiar mitologică (totemică) particulară.

Relaţia dintre păsări şi destinul uman este oglindită de numeorase surse literare

referitoare la credinţe atribuite celţilor (de exemplu POMPEIUS TROGUS, Hist. Phil. XXIV

4, 3, SILIUS ITALICUS, Punica III, 341-343, CAESAR, Bell. Gall. V 12 ş.a.), precum şi de

mituri şi tradiţii ilustrate de iconografia galo-romană78.

În iconografia Daciei preromane, cavalerul cu pasăre de la Surcea nu constituie

singura valorizare a unei secvenţe mitologice de sorginte vest- şi central-europeană,

respectiv celtică. Tema triadei feminine redată pe falerele de la Lupu79 sau pe câteva

paftale târzii La Tène din fier placat cu bronz descoperite în Transilvania şi Muntenia80

nu îşi regăseşte analogii în iconografia tracică mai veche, dar poate fi comparată

plenar matroanelor galo-romane din Renania, Galii, Hispanii sau din Insulele

74 Cf. Kull 1997, 303-312.75 Pink 1974, 38, 71; cf. Preda 1973, 71-75; Rusu 1969, 285, pl. 148. O surprinzătoare paralelă

iconografică este oferită de emisiunile celtiberice Segeda/Sekaiza (Gomis 2001, 38-45). 76 Hachmann 1990, 766-768, fig. 1/F; Maniquet 2010; Sanquer 1973; cf. Birkhan 1997, 719, n. 3.

Pentru exemple din contexte culturale şi din epoci diferite: Kull 1997, 319. 77 cf. Birkhan 1997, 817-sqq; cf. Ross 1958; Härtl 2005.78 Green 1992, 4-5; Sopeña 1995, 222-227; Birkhan 1997, 719-725, 880.79 Spânu 2002, 91-92, 123-127, fig. 11-13, 29; Spânu 2006, 315-317.80 Vulpe 1957, 241, fig. 23 şi Babeş 1983, 200, fig. 2.1 (Popeşti); Babeş et alii 2003, fig. 2 şi

Măgureanu 2005 (Cârlomăneşti); cf. Babeş 1983, 196-221 (tipul 1); Spânu 2006, 317-319;

Spânu 2010, 16-19, fig. 8; Spânu 2012a, 115-116, fig. 29-30.


Britanice81, precum şi tradiţiilor precreştine irlandeze şi britonice transmise până în

Evul Mediu82. Prin urmare, substratul mitologiilor „celtice” din imaginarul Daciei

preromane îşi trădează o consistenţă încă prea puţin bănuită.

Memoria culturală transformă istoria în mit83. Prezenţa celtică în Transilvania

perioadei mijlocii La Tène nu a fost nici efemeră, nici lipsită de consecinţe. Foarte

probabil, instalarea exponenţilor La Tène-ului mijlociu central-european în Bazinul

Carpatic a determinat adoptarea unor mituri care aveau să fie perpetuate şi

materializate iconografic în mediul cultural local târziu La Tène. În ciuda

metamorfozelor identitare84, aceste mituri au supravieţuit şi s-au integrat deplin în

memoria culturală a elitelor conducătoare din Dacia sec. I a.Chr.

Din această perspectivă, antagonisul dintre celţi şi daci pe care ideologia

naţională şi istoriografia românească din deceniile totalitare85 l-a preluat dogmatic şi

necritic din afirmaţiile lui STRABO VII 3, 11 ar trebui perceput cu îndoită circumspecţie.

Conflictul dintre Burebista, regele dacilor şi al geţilor şi Critasiros, regele boiilor şi

tauriscilor a beneficiat de o vizibilitate istorică exagerată, dincolo de care cercetarea

protoistorică ar trebui să recunoască nenumărate repere ale unei solidarităţi culturale

şi rituale care a putut transcende deosebirilor etnice şi regionale. Elementele culturale

central-europene de sorginte „celtică” au alcătuit, cu foarte mare probabilitate, unele

dintre componentele fundamentale ale genezei culturii târzii La Tène din Dacia

preromană.

81 Schmidt 1987; Petrikovits 1987; Green 1991, 104-107; Green 1995, 107-111; Olmsted 1994, 287-

296; Maier 2004; Gómez Pantoja 1999; Olivares Pedreño 2002, 121-123.82 Birkhan 1997, 542-545; Green 1995, 71.83 Assmann 2007, 52: „Durch Erinnerung wird Geschichte zum Mythos”.84 Din perspectiva consideraţiilor lui Wells 2000, 44 („Identity becomes an important factor

when individuals and groups come into contact with others who are different”), constituirea

identităţii de grup dacice (prima ei atestare: Caesar Bell. Gall. VI. 25.2) ar putea fi explicată

adecvat în contextul intenselor şi dinamicelor contacte la mare distanţă din perioada târzie a

La Tène-ului.85 De exemplu: Macrea 1956, 122-124; Crişan 1978, 119; Petrescu-Dîmboviţa 1978, 155; Giurescu

1981, 31-32 ş.a. Cf. Boia 1997, 210-211, 289 şi Boia 2016, 157-164.

98 Daniel SPÂNU

BIBLIOGRAFIE

Adler, W. 2003, Der Halsring von Männern und Göttern. Schriftquellen, bildliche

Darstellungen und Halsringfunde aus west-, mittel- und Nordeuropa zwischen

Hallstatt- und Völkerwaderungszeit, Saarbrücker Beiträge zur

Altertumskunde 78, Bonn.

Alexandrescu, A.D. 1980, La nécropole gète de Zimnicea, Dacia, N.S. 24, 19-126.

Alexandrescu, P. 1983, Le groupe de trésors thraces du nord der Balkans (I), Dacia, N.S. 27, 45-66.

Antonescu, D. 1980, Sanctuarul circular complex geto-dacic (propuneri de reconstituire),

SCIVA 31, 4, 499-518.

Assmann, J. 2007, Das kulturelle Gedächtnis. Schrift, Erinnerung und politische Identität in

frühen Hochkulturen, München (ediţia a VI-a).

Baatz, D. 1969, Keltische Einflüsse auf römische Wehrbauten? în Frey, H. O. (ed.), Festschrift für

Wolfgang Dehn zum 60. Geburtstag am 6. Juli 1969, Marburger Beiträge zur

Archäologie der Kelten. Fundberichte aus Hessen. Beihefte 1, 59-65.

Babeş, M. 1975, Problèmes de la chronologie de la culture geto-dace à la lumière des fouilles de

Cîrlomăneşti, Dacia, N.S. 19, 125-139.

Babeş, M. 1979, Le stade actuele des recherches sur la culture geto-dace à son époque de

développement maximum (Ier siècle av. n. è.- Ier siècle n. è.), Dacia, S.N. 23, 5-19.

Babeş, M. 1982, Zum Siedlungswesen der Geto-Daker in der Zeit vor der römischen

Eroberung, în Papenfuss, D., Michael, V. (ed.), Palast und Hütte. Beiträge

zum Bauen und Wohnen im Altertum von Archäologen Vor- und

Frühgeschichtlern. Tagungsbeiträge eines Symposiums der A. von Humboldt

Stiftung, Bonn - Bad Godeberg - Mainz a. R., 461-472.

Babeş, M. 1983, Paftale Latène tîrzii din sud-estul Europei, SCIVA 34, 3, 196-221.

Babeş, M. 1988, Descoperirile funerare şi semnificaţia lor în contextul culturii geto-dacice

clasice, SCIVA 39, 1, 3-32.

Babeş, M., Motzoi-Chicideanu, I., Gugiu, D., Izvoranu, T., Constantinescu, E.M.,

Sârbu, D., Matei, S., Constantinescu, M., Negoiţă, M. 2003, Cârlomăneşti,

CCAR. Campania 2002, 344-345.

Baitinger, H. 2004, Hellenistisch-frühkaiserzeitliche Reitersporen aus dem Zeusheiligtim von

Olympia, Germania 82, 2, 351-380.

Barral, P., Daubigney, A., Dunning, C., Kaenel, G., Roulière-Lambert, M.-J. (ed.), 2007,

L'âge du Fer dans l'arc jurassien et ses marges. Dépôts, lieux sacrés et

territorialité à l’âge du Fer, Actes du XXIXe colloque international de l’AFEAF.

Bienne, 5-8 mai 2005, II, Besançon.

Bataille, G., Guillaumet, J.-P. 2006, Les dépots métalliques au second âge du Fer en Europe

tempérée, în Actes de la table ronde organisée par l'UMR 5594 CNRS-Culture-


Université de Bourgogne. Archéologie, culture et société en Bourgogne et en

France orientale, Collection Bibactre 11, Glux-en-Glenne.

Berciu, D. 1969, Das Thraco-getische Fürstengrab von Agighol in Rumänien, BRGK 50,

1969 (1971), 209-265.

Berciu, D. 1974, Contribution à l’étude de l’art thraco-gète, Bucureşti.

Berciu, D. 1981, Buridava dacică, Bucureşti.

Berecki, S. 2008, The La Tène Settlement from Moreşti, Cluj-Napoca.

Birkhan, H. 1997, Kelten. Versuch einer Gesamtdarstellung ihrer Kultur, Wien.

Bodó, C. 2006, Considérations concernant le sanglier de Luncani (dép. Cluj), în Gaiu, C.,

Găzdac, C. (eds.), Fontes Historiae. Studia in Honorem Demetri Protase,

Bistriţa-Cluj Napoca, 231-236.

Bodó, C., Ferencz, I.V. 2004, Dacian iron tools discovered in the area of the Dacian kingdom

capital, în Pescaru, A., Ferencz, I. V. (eds.), Daco-geţii. 80 de ani de cercetări

arheologice sistematice la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Deva, 297-306.

Bogdan Cătăniciu, I. 1975, Tezaurul monetar de la Poiana (jud. Teleorman). Unele aspecte

ale circulaţiei tetradrahmelor Macedoniei Prima şi ale oraşului Thasos în lumea

traco-dacică, SCN 6, 177-188.

Bogucki, P., Crabtree, P.J. (eds.) 2004, Ancient Europe. 8000 B.C.–A.D. 1000: Encyclopedia

of the Barbarian World, New York.

Boia, L. 1997, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti.

Boia, L. 2016, Strania istorie a comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe),

Bucureşti.

Boroffka, R., Trohani, G. 2003, Necropola getică de la Canlia, com. Lipniţa, jud. Constanţa,

CAMNI 12, 139-198.

Brather, S. 2004, Ethnische Interpretationen in der frühgeschichtlichen Archäologie.

Geschichte, Grundlagen und Alternativen, în Beck, H., Geuenich, D., Steuer,

H. (eds.), Ergänzungen zum Reallexikon der Germanischen Altertumskunde,

Band 42, Berlin, New York.

Brather, S. 2007, Vor der „Tracht“ zur „Kleidung“. Neue Fragestellungen und Konzepte in

der Archäologie des Mittelalters, Zeitschr. Arch. Mittelalters 35, 185-206.

Burmeister, S. 2013, Moorleichen, Sonderbestattung, Strafjustitz, Opfer? Annährungen an eine

Kulturgeschichtliche Deutung, în Müller-Scheeßel, N. (ed.), ‚Irreguläre’

Bestattungen in der Urgeschichte: Norm, Ritual, Strafe... ?, Akten der Internationalen

Tagung in Frankfurt a. M. vom 3. bis 5. Februar 2012, Bonn 485-508.

Castro-Pérez, L. 1998, The Sacred Torcs. Prehistory and Archaeology of a Symbol,

Edinburgh, Cambridge, Durham.

Chiriac, M. 2002, O achiziţie de monede de tip Koson făcută de Banca Naţională a României,

BSNR 90-91, 1996-1997 (2002), 247-252.

100 Daniel SPÂNU

Chiţescu, M. 1981, Numismatic Aspects of the History of the Dacian State: the Roman

Republican Coinage in Dacia and Geto-Dacian Coins of Roman Type, BAR 112.

Collis, J.R., McLaren Ralston, I.B. 1976, Late La Tène Defences, Germania 54, 1, 135-146.

Conovici, N. 1986, Aspecte ale circulaţiei drahmmelor din Dyrrhachium şi Apollonia în

Peninsula Balcanică şi în Dacia, BSNR 77-79, 68-88.

Conovici, N. 1992, Noi contribuţii privind circulaţia drahmelor din Dyrrhachium şi

Apollonia: aspectul metrologic, BSNR 80-85, 49-67.

Costea, F., Bălos, A., Savu, L., Ardevan, R., Ursuţiu, A., Şoneriu, I., El Susi, G., Ciută,

B.D., Ştefan, D., Ştefan, M.-M. 2006, Augustin–Tipia Ormenişului, judeţul

Braşov. Monografie arheologică, I, Braşov.

Crişan, I. H. 1978, Burebista and his time, Bucharest.

Daicoviciu, C. 1954, Cetatea dacică de la Piatra Roşie, Bucureşti.

Dietrich, L., Dietrich, O. 2006, Locuirea celtică din Transilvania, Banat şi Crişana (stadiul

actual al cercetării), SCIVA 57, 1-4, 9-56.

Dizdar, M. 2003, Prolog poznavanju kasnoga latena u istočnoj Slavoniji, Opuscula

Archeologica 27, Zagreb, 227-248.

Drăgan, A. 2014, Production and Circulation of La Tène Painted Pottery North of the Lower

Danube, în Berecki S. (ed.), Iron Age Crafts and Craftsmen in the Carpathian

Basin, Proceedings of the International Colloquium from Târgu Mureş, 10–13

October 2013, Bibliotheca Musei Marisiensis, Seria Archaeologica 7, 301-317.

Endert, D. 1987, Das Osttor des oppidums von Manching, Die Ausgrabungen in

Manching 10, Stuttgart.

Fettich, N. 1953, Archäologische Beiträge zur Geschichte der sarmatisch-dakischen

Beziehungen, ActaArchHung 3, 127-178.

Florea, G. 1998, Ceramica pictată dacică. Artă, meşteşug şi societate în Dacia preromană,

Cluj-Napoca.

Furger-Gunti, A. 1982, Der «Goldfund von Saint-Louis» bei Basel und ähnliche keltische

Schatzfunde, Zeitschrift für Schweizerische Archäologie und

Kunstgeschichte 39, 1-47.

Gabelmann, H. 1982, Der silberne Skyphos aus Giubiasco, Helvetia Archaeologica 13, 9-32.

Giurescu, D.C. 1981, Istoria ilustrată a românilor, Bucureşti.

Glodariu, I. 1976, Dacian Trade with the Hellenistic and Roman World, BAR, Suppl. 8.

Glodariu, I., Iaroslavschi, E., Rusu, A. 1992, Die Münzstätte von Sarmizegetusa Regia,

EphemNap 2, 57-68.

Goláňová, P. 2014, K použití a provenienci grafitu v časné dobělaténské na Moravě, în

Čižmářová, J., Venclová, N., Březinová, G. (eds.), Moravské Křižovatky.

Střední Podunají mezi pravěkem a historií, Brno, 133–142.


Gómez Pantoja, J. 1999, Las Madres de Clunia, în Villar, F., Beltrán, F. (eds.), Pueblos,

lenguas y escrituras en la Hispania prerromana, Salamanca, 421-432.

Gomis, J. M. 2001, Las acuñaciones de la ciudad celtibérica de Segeda/Sekaiza, Teruel-Mara.

Green, M. 1991, Triplism and Plurality: Intensity and Symbolism in Celtic Religious

Expression, în Garwood, P., Jennings, D., Skeates, R., Toms, J. (eds.), Sacred

and Profane. Proceedings of a Conference on Archaeology, Ritual and Religion,

Oxford, 100-108.

Green, M. 1992, Animals in Celtic Life and Myth, London and New York.

Green, M. 1995, Celtic Goddesses, Warriors, Virgins and Mothers, London.

Gruel, K. 1991, L'apparition des monnaies dans les sanctuaires de l'Armorique, în Brunaux, J.-L.

(ed.), Les sanctuaires celtiques et leurs rapports avec la mond mediterranéen, Actes

du colloque de St-Riquier, 8 au 11 novembre 1990, Paris, 230-237.

Gruel, K. 2007, De la nature des dépôts monétaires gaulois, în Barral, P., Daubigney, A.,

Dunning, C., Kaenel, G., Roulière-Lambert, M.-J. (eds.), L'âge du Fer dans

l'arc jurassien et ses marges. Dépôts, lieux sacrés et territorialité à l’âge du Fer,

Actes du XXIXe colloque international de l’AFEAF. Bienne, 5-8 mai 2005, II,

Besançon, 709-714.

Guštin, M. 1984, Die Kelten in Jugoslawien. Übersicht über das archäologische Fundgut,

JahrbRGZM 31, 305-363.

Guštin, M. 2011, On the Celtic tribe of Taurisci. Local idenity and regional contacts in the

ancient world, în Guštin, M., Jevtić, M. (eds.), The Eastern Celts. The

Communities between the Alps and the Black Sea, Koper-Beograd, 119-130.

Guzzo, P.G. 1980, Argenterie da Palmi in ripostiglio del I sec. a. C., ANMI 18-20, 1977-

1979, Roma, 193-209.

Hachmann, R. 1990, Gundestrup-Studien. Untersuchungen zu den spätkeltischen Grundlagen

der frühgermanischen Kunst, BRGK 71, 565-903.

Hahn, E. 1992, Die menschlichen Skelettreste, în Maier, F., Geilenbrügge, U., Hahn, E.,

Köhler, H.-J., Sievers, S. (eds.), Ergebnisse der Ausgrabungen 1984-1987 in

Manching, Stuttgart, 214-234.

Härtl, P. 2005, Zur besonderen Bedeutung und Behandlung des menschlichen Kopfes

innerhalb der Latènekultur Mitten- und Westeuropas, UPA 122, Bonn.

Hausmann, U. 1996, Hellenistische Keramik. Eine Brunnenfüllung nördlich von Bau C und

Reliefkeramik verschiedenen Fundplätze in Olympia, Olympische Forschungen

27, Berlin-New York.

Havancsák, I., Bajnóczi, B., Szakmány, G., Kreiter, A., Szöllősi, S., Gáti, C. 2009, A

petrográfiai vizsgálatok jelentősége a keltak rámiák grafitos soványétóanyagának

proveniencia meghatározásában, Archeometriai Mühely 4, 1-14.

102 Daniel SPÂNU

Havancsák, I., Bajnóczi, B., Tóth, M., Kreiter, A., Szöllősi, S. 2014, Archaeometric

investigation of Celtic graphitic pottery from two archaeological sites in

Hungary, în Martinón-Torres, M. (ed.), Craft and science: International

perspectives on archaeological ceramics, UCL Qatar Series in Archaeology

and Cultural Heritage 1, Doha, 191–199.

Horedt, K. 1973a, Die dakische Sielberfunde. Dacia, N.S. 17, 122-165.

Horedt, K. 1973b, Cu privire la datarea cimitirului de la Ciumeşti, jud. Satu Mare.

Interpretări arheologice II, SCIV 24, 2, 299-303.

Iaroslavschi, E., Bozu, O. 2001, Descoperiri dacice la Grădiştea Muncelului – „Râpa cu

galbeni”, în Studii de istorie antică. Omagiu profesorului Ioan Glodariu, Cluj-

Napoca, 253-278.

Jerem, E., Kardos, J. 1985, Entwicklung und Charakter der eisenzeitlichen Graphittonware,

Mitteilungen der Österreichischen Arbeitsgemeinschaft für Ur- und

Frühgeschichte 35, 65-75.

Jovanović, B. 1982, Eléments d’art latènien dans les Balkans du centre aux IIIe et IIe siècles

avand notre ère, în Duval, P.M., Kruta, V. (eds.), L’art celtique de la période

d’expansion aux IVe et IIIe siècles avant notre ère. Actes du colloque organisé

sous les auspices du College de France et de la IVe section de l’École Pratique de

Hautes Études du 26 au 28 septembre 1978, Hautes Études du monde gréco-

romain 13, Genève-Paris, 203-211.

Korodi, I. 1965, Restaurarea şi conservarea unui coif celtic, RevMuz 2, 4, 326-330.

Krämer, W. 1952, Das Ende der Mittellatènefriedhöfe und die Grabfunde der Spätlatènezeit

in Südbayer, Germania 30, 3-4, 330-337.

Krämer, W. 1971, Silberne Fibelpaare aus dem letzten vorchristlischen Jahrhundert,

Germania 49, 111-132.

Kull, B. 1997, Tod und Apotheose. Zur Ikonographie in Grab und Kunst der jüngere Eisenzeit

an der unteren Donau und ihrer Bedeutung für die Interpretation von

„Prunkgräber", BRGK 78, 197-466.

Kull, B. 2002, „Torques, Schwert und Silberschätze". Eisenzeitliche Fernbeziehungen zwischen

Iberischer Halbinsel, Balkan und östlichem Mittelmeerraum, PZ 77, 2, 189-223.

Künzl, S. 1997, Römisches Tafelgeschirr. Formen und Verwendung, în: v. Prittwitz u.

Gaffron, H.-H., Mielsch, H. (eds.), Das Haus lacht vor Silber. Die

Prunkplatte von Bizerta und das römische Tafelgeschirr, Bonn, 9-30.

Künzl, S. 2002, Römische Silberbecher bei den Germanen: Der Schalengriff, în Peška, J., Tejral, J.

(eds.), Das germanische Königsgrab von Mušov in Mähren, Mainz, 329-350.

Kurz G. 1995, Keltische Hort- und Gewässerfunde in Mitteleuropa. Deponierungen der

Latènezeit, Stuttgart.

Küthmann, H. 1958, Beiträge zur Hellenistisch-römischen Toreutik, JahrbRGZM 5, 94-138.


Lange, G. 1983, Die Menschlichen Skelettreste aus dem Oppidum von Manching, Die

Ausgrabungen in Manching 7, Wiesbaden.

Lejars, T. 2001, Les installations cultuelles celtiques. Un aperçu de la recherche en France, în

Vitri, S., Oriolo, F. (eds.), I Celti in Carnia e nell’arco alpino centro orientale.

Atti della Giornata di studio Tolmezzo 30 aprile 1999, Trieste, 245-277.

Lupu, N. 1989, Tilisca. Aşezările de pe Căţănaş, Bucureşti.

Macrea, M. 1956, Burebista şi celţii de la Dunărea de mijloc, SCIV 7, 1-2, 119-136.

Maier, F. 2004, Die Dreizahl in Mythos, Kult und Ornamentwelt der Kelten. Ein Versuch,

Germania 82, 2, 381-396.

Maniquet, C. 2010, Le dépôt d’armes, d’instruments de musique et d’objets gaulois du

sanctuaire de Tintignac à Naves (Corèze), în Ouzoulias, P., Tranoy, L. (eds.),

Comment les Gaules devinrent romaines, Paris, 21-34.

Mateescu, R. 2012, Istoriile unui templu, Cluj-Napoca.

Măgureanu, D. 2005, O pafta de centură cu decor antropomorf descoperită la Cârlomăneşti,

comunicare inedită susţinută în cadrul celei de a XXXVI-a Sesiuni Anuale

de comunicări a Muzeului Judenţean Argeş, Piteşti, 28 octombrie 2005.

Măndescu, D. 2000, Fibulele de schemă La Tène în perioada timpurie şi mijlocie a celei de a

doua epoci a fierului pe teritoriul vechii Dacii, Crisia 30, 45-80.

Măndescu, D. 2010, Cronologia perioadei timpurii a celei de a doua epoci a fierului (sec. V-III

a. Chr.) între Carpaţi, Nistru şi Balcani, Brăila.

Mays, M. 1992, Inscriptions on British Celtic Coins, The Numismatic Chronicle 152, 57-82.

Mercando, L. 1976, L'Ellenismo nel Piceno, în Zanker, P. (ed.), Hellenismus in Mittelitalien.

Kolloquium in Göttingen vom 5. bis 9. Juni 1974, Göttingen, 160-218.

Mihăilescu-Bîrliba, V. 1990, Dacia Răsăriteana în secolele VI-I î.e.n. Economie şi monedă, Iaşi.

Mordvinceva, V. 2001, Sarmatische Phaleren, Archäologie in Eurasien 11, Rahden.

Moscalu, E. 1989, Das thrako-getische Führstengrab von Peretu in Rumänien, BRGK 70, 129-190.

Müller, F. 2002, Götter, Glauben, Rituelle. Religionn in der Frühgeschichte Europas, Mainz.

Oberländer-Târnoveanu, E. 2013, Tezaurul monetar de pe Dealul Muncelului, în Oanţă-

Marghitu, R. (ed.), Aurul şi argintul antic al României. Catalog de expoziţie,

Bucureşti, 411-412.

Olivares Pedreño, J. C. 2002, Los dioses de la Hispania Céltica, Madrid.

Oliver, A. 1981, L'Argenterie d'époque républicaine dans les collections americaines, Les

Dossiers Histoire et Archéologie 54, Dijon, 52-89.

Olmsted, G.S. 1994, The Gods of the Celts and the Indo-Europeans, Budapesta.

Petrescu-Dîmboviţa, M. 1978, Scurtă istorie a Daciei preromane, Iaşi.

Petrikovits, H. v. 1987, Matronen und verwandte Gottheiten. Zusammenfassende Bemerkungen,

în Bauchhenss, G. (ed.), Matronen und verwandte Gottheiten. Ergäbnisse eines

104 Daniel SPÂNU

Kolloquiums veranstaltet von der Göttinger Akademiekommision für die

Altertumskunde Mittel- und Nordeuropas, Köln-Bonn, 133-154.

Piana Agostinetti, P., Priuli, S. 1985, Il tesoro di Arcisate, Archeologia Classica 37, 182-237.

Pink, K. 1974, Die Münzprägung der Ostkelten und ihrer Nachbarn, 2. ergänzte und

verbesserte Auflage, herausgegeben von Robert Göbl, Braunschweig.

Pittioni, R. 1954, Urgeschichte des österreichischen Raumes, Viena.

Popescu, D. 1958, Le trésor de Sîncrăeni, Dacia, N.S. 2, 157-206.

Popović, P. 1987, Le monnayage des Scordisques, Novi Sad.

Preda, C. 1973, Monedele geto-dacilor, Bucureşti.

Preda, C. 1998, Istoria monedei în Dacia Preromană, Bucureşti.

Preda, C., Marinescu, G. 1986, Contribuţii la circulaţia monetară din Dacia în sec. I. î.e.n. Tezaurul

de la Şieu Odorhei, jud. Bistriţa Năsăud, BSNR 77-79, 1983-1985 (1986), 19-67.

Raddatz, K. 1969, Die Schatzfunde der Iberischen Halbinsel von Ende des Dritten bis zum

Mitte des Ersten Jahrhundert vor Chr. Geburt. Untersuchungen zur

Hispanischer Toreutik, Madrider Forschungen 5, Berlin.

Rieckhoff, S. 1998, Ein „keltisches Symposium“. Spätrepublikanisches Bronzegeschirr vom

Mont Bevray als wirtschaftlicher und gesellschaftlicher Faktor, în Müller-

Karpe, A., Brandt, H., Jöns, H., Krauße, D., Wigg, A., (eds.), Studien zur

Archäologie der Kelten, Römer und Germanen in Mittel- und Westeuropa.

Alfred Haffner zum 60. Geburtstag gewidmet, Rhaden, 489-517.

Ross, A. 1958, The human head in insular pagan Celtic religion, Proceedings of the Society

of Antiquaries of Scotland 91, 1957-1958, 10-43.

Rotroff, S.I. 1982, Hellenistic Potterry. Athenian and Imported moldmade Bowls, The

Athenian Agora 22, Princeton.

Rustoiu, A. 1986, Zidurile de piatră nefasonată la daco-geţi (sec. II î.e.n.–I e.n.), ActaMN 22-

23, 1985-1986 (1986), 767-774.

Rustoiu, A. 1993, Observaţii privind ceramica cu grafit în pastă din România, Thraco-

Dacica 14, 131-142.

Rustoiu, A. 2011, The Celts from Transylvania and the eastern Banat and their southern

neighbours. Cultral exchanges and individual mobility, în Guštin, M., Jevtić,

M. (eds.), The Eastern Celts. The Communities between the Alps and the Black

Sea, Koper-Beograd, 163-170.

Rustoiu, A. 2012, Comentaria Archaeologica et Historica I, EphemNap 22, 159-183.

Rusu, M. 1969, Das keltische Fürstengrab von Ciumeşti in Rumänien, BRGK 50, 267-300.

Sanquer, R. 1973, La grande statuette de bronze de Kerguilly-en-Dinéault, Gallia 31, 61-80.

Schaaff, U. 1974, Keltische Eisenhelme aus vorrömischer Zeit, JahrbRGZM 21, 149-204.

Schmidt, K.H. 1987, Die Keltischen Matronennamen, în Bauchhenss, G. (ed.), Matronen

und verwandte Gottheiten. Ergäbnisse eines Kolloquiums veranstaltet von der


Göttinger Akademiekommision für die Altertumskunde Mittel- und

Nordeuropas, Köln-Bonn, 133-154.

Schubert, F. 1994, Zur Maß- und Entwurfslehre keltischer Holzbauten im Oppidum von

Manching, Germania 72, 1, 133-192.

Sievers, S. 2000, Gabriele Kurz, Keltische Hort- und Gewässerfunde in Mitteleuropa.

Deponierungen der Latènezeit, Germania 78, 1, 226-229.

Sîrbu, V. 1986, Ritualuri şi practici fuenrare la geto-daci în secolele II î.e.n. - I e.n., Istros 4,

89-126.

Sîrbu, V. 1993, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Galaţi.

Sopeña, G. 1995, Ética y ritual. Aproximación al estudio de la religiosidad de los pueblos

celtibéricos, Zaragoza.

Spânu, D. 2002, Studien zum Silberschatzfund des 1. Jahrhunderts v. Chr. von Lupu,

Rumänien, PZ 77, 1, 84-136.

Spânu, D. 2006, Anthropomorphe Darstellungen auf den reliefverzierten Bechern von

Zimnicea. Beiträge zur Ikonographie und Mythologie des vorrömischen Dakien,

Dacia, N.S. 50, 297-322.

Spânu, D. 2009, The Spoon-Bow Fibula Retrieved from the Giurgiu Customs. Observations

on the Spoon-Bow Fibulae from the Lower Danube Area, în Tănăsescu, B. (ed.),

Treasure Lost, Treasure Regained, The Heritage Series No. 1, Giurgiu, 85-94.

Spânu, D. 2010, Semnificaţii ale tezaurului de la Săliştea, Caiete ARA 1, 5-23.

Spânu, D. 2012a, Tezaurele dacice. Creaţia în metale preţioase din Dacia preromană,

Bucureşti.

Spânu, D. 2012b, Kantharos Cups from the Sâncrăieni-Hoard: Restoration and

Manufacturing Issues, Caiete ARA 3, 11-21.

Spânu, D. 2012c, Zur Transformation der Bestattungssitten östlich der Karpaten im Kontext

der römischen Eroberung Dakiens, PZ 87, 1, 161-188.

Spânu, D. 2014a, O periegeză prin istoricul cercetării protoistorice dobrogene: necropolele „de

tip Murighiol”, Peuce, S.N. 12, 69-98.

Spânu, D. 2014b, Une contribution archéologique à l’étude du trésor du IIIe siècle av. J.C.

d’Epureni, Dacia, N.S. 58, 65-94.

Spânu, D. 2015, Two Praehistorical Fibulae from Oltenia, Caiete ARA 6, 17-24.

Ştefan, A.S. 2005, Les guerres daciques de Domitien et de Trajan. Architecture militaire, topographie,

images et histoire, Collection de l’école française de Rome 353, Roma.

Székely, Z. 1954, A szörcsei lelet, în Székely, Z., Kovács, D. (eds.), Adatok a dákok késo

vaskori muveltséhez, Csikszereda, 5-14.

Tejral, J. 2002, Die Sporen, în Peška, J., Tejral, J. (eds.), Das germanische Königsgrab von

Mušov in Mähren, Mainz, 141-188.

106 Daniel SPÂNU

Teleagă, E. 2008, Grichiesche Importe in den Nekropolen an der Unteren Donau, 6. Jh. -

Anfang des 3. Jhs. v. Chr., Marburger Studien zur Vor- und

Frühgeschichte, Band 23, Rahden.

Vasić, R. 2000, Thracian fibulae in the west: Invasion or cultural exchange?, ArchBulg 4, 1,

2000, 13-20.

Venclová, N., Drda, P., Michálek, J., Militký, J., Salač, V., Sankot, P., Vokolek, V. 2013,

The Late Iron Age – the La Tène Period, The Prehistory of Bohemia 6, Praga.

Vulpe, A. 1986, Despre unele aspecte ale spiritualităţii dacice, Thraco-Dacica 7, 1-2, 101-111.

Vulpe, R. 1957, Şantierul arheologic Popeşti, Materiale 3, 227-246.

Vulpe, R., Dunăreanu-Vulpe, E. 1924, Les fouilles de Tinosul, Dacia 1, 166-223.

Waldhauser, J. 1992, Keltische Distributionssysteme von graphittonkeramik und die

Ausbeutung der Graphitlagerstätten während der Fortgeschrittenen Latènezeit,

ArchKorr 22, 3, 377-392.

Wells, P.S. 1998, Identity and Material Culture in the Later Prehistory of Central Europe,

Journal of Archaeological Research 6, 3, 239-298.

Wells, P.S. 2000, Beyond Celts, Germans and Scythians. Archaeology and Identity in Iron

Age Europe, Avon.

Wieland, G. 1996, Die Spätlatènezeit in Württemberg, Stuttgart.

Williams J. 2001, Coins inscription and the origins of writing in pre-roman Britain, British

Numismatic Journal 71, 1-17.

Wilson, D.R. 1980, Romano-Celtic Tempel Architecture: how much do we actually know? în

Rodwell, W. (ed.), Temples, Churches, and Religion in Roman Britain, BAR-

IS 77, 5- 15.

Winkler, I. 1972, Consideraţii despre moneda „Koson”, SCIV 23, 2, 173-199.

Woźniak, Z. 1976, Die östliche Randzone der Latènekultur, Germania 54, 2, 382-402.

Zirra, V. 1967, Un cimitir celtic în nord-vestul României, Baia Mare.

Zirra, V. 1971a, Beiträge zur Kenntnis des keltischen Latène in Rumänien, Dacia, N.S. 15, 171-238.

Zirra, V. 1971b, Stand der Forschung der keltischen Spätlatènezeit in Rumänien,

Archeologicky Rozhledy 23, 5, 529-547.

Zirra, V.V. 1998, Bemerkungen zu den thrako-getischen Fibeln, Dacia, N.S. 40-42, 1996-

1998 (2000), 29-53.

cavalerul cu pasĂre de pradĂ de la surcea: avatarul … · cavalerul cu pasăre de pradă de la...

Documents