bolile și dăunătorii culturilor agricole · bolile infectioase pot fi transmise de ciuperci si...
TRANSCRIPT
RAPORT SPECIAL
RENTROP & STRATONManagement agricol www.agroromania.manager.ro
Bolile și dăunătorii culturilor agricole
Sfaturi și soluții practice
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Bdul Națiunile Unite nr. 4, bloc 107A, etajul 1, sector 5, București
Toate drepturile rezervate. Nicio parte din acest material nu poate fi reprodusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace, mecanice sau electronice, fotocopiere, înregistrare audio sau video, fără permisiunea în scris din partea editorului. Autorii sau editorii nu sunt responsabili pentru nicio pierdere ocazionată vreunei persoane fizice sau juridice care acţionează sau se abţine de la acţiuni ca urmare a citirii materialelor publicate în această lucrare.
Raport Special – Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor © 2014 RENTROP & STRATON Lucrare editată de: RENTROP & STRATON recunoscut CNCSIS conform Deciziei nr. 284/2007 Preşedinte: George Straton Director General: Florin Câmpeanu Director Creaţie-Producţie: Cristina Straton Director Economic: Mariana Neţoiu Director Comercial: Mirela Mirabela Pienescu Director Financiar: Antoaneta Paraschiv Serviciul Clienţi Tel.: 021.209.45.45 Fax: 021.408.28.99 E-mail: [email protected] RAPAGR001 Puteţi consulta şi celelalte lucrări editate de RENTROP & STRATON la: www.rs.ro
Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor
Dăunătorii și bolile la culturi apar mai ales în contextul factorilor de stres asupra
plantelor. Așadar, regula numărul unu pentru culturi sănătoase înseamnă observare și condiții
propice pentru ca plantele să se dezvolte sănătos și viguros.
Este indicată folosirea îngrășământului organic pentru a crește nivelul de substanțe
nutritive, structura solului și capacitatea de reținere a apei. Toamna este bine ca plantele ofilite,
frunzele bolnave sau orice alte resturi care rămân pe pământ după recoltare, să fie adunate și arse.
Așa se evită ca în sezonul rece să apară insectele dăunătoare care ar putea ataca plantele în
sezonul cald.
Rotaţia culturilor este una dintre cele mai vechi practici agricole. Prin această metodă,
cultivatorul asigură fertilitatea terenurilor agricole şi capacitatea maximă de producţie vegetală cu
ajutorul plantelor cultivate. Scopul rotaţiei culturilor este de a
rezolva o mare parte din problemele agrotehnice: reduce daunele
provocate de insecte, astfel impactul negativ asupra plantelor este
minim şi păstrează un echilibru între nutrienţii din sol.
Leguminoasele anuale contribuie la conservarea terenurilor, deoarece oferă azotul fixat
biologic prin simbiozele fixatoare de azot. Sunt incluse: mazărea, fasolea, soia, lintea, năutul,
lupinul, bobul, măzărichea, latirul şi fasoliţă. De asemenenea, reduc bolile şi dăunătorii, iar
pentru culturile ulterioare de cereale păioase şi prăşitoare favorizează dezvoltarea unor plante cu
sistem autoimun de apărare. Prăşitoarele au un rol de optimizare asupra culturilor successive
prin efectul prăşilelor care elimină, în special, buruienile culturilor agricole, dar pot favoriza
3
Rotaţia culturilor – metoda ecologică de combatere a bolilor şi
dăunătorilor
Plantele cultivate care ajută la protecţia solului
Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor
dezvoltarea unor familii de buruieni cu organe subterane puternice (Exemplu: Costreiul –
Sorghum Halepense, buruiană dăunătoare pentru culturi pe soluri secetoase).
Cerealele păioase duc la apariţia unor “plante problemă” în cultură, cum ar fi “orzul
sălbatic”(Hordeum vulgare), necesitând erbicidare intensă. Plantele tehnice se cultivă după
cereale păioase şi plante prăşitoare, sunt bune premergătoare pentru culturi de primăvară. Unele
plante tehnice din familia Brassicae (rapiţa, colza, muştarul) reduc populaţia de agenţi de dăunare
(microorganisme fitopatogene din sol, insecte dăunatoare). Leguminoasele perene se cultivă de
obicei dupa prăşitoare şi cereale păioase. În aceasta grupă se încadrează lucerna, trifoiul, spaceta
şi ghizdeiul.
Concluzia este că, pentru a avea plante sănătoase, este necesar să practicaţi rotaţia
culturilor.
Viermii de pământ, nematozi – categorie de dăunători foarte periculoasă pentru culturile
de legume, în sere şi solarii. Aceştia atacă în special organele subterane ale legumelor (exemple:
tomate, castraveţi, ardei, vinete, pepeni, salată etc.)
Melcii – sunt răspândiţi în toată lumea şi devin activi în procesul de dăunare, dacă au
suficientă umiditate, încă din primăvară, la puţin timp după înfiinţarea culturilor. Melcii sunt
dăunători polifagi, dar preferă în special specii de legume ca: salată, varză, conopidă, ştevie,
dovlecei, morcovi etc. Prezenţa lor este semnalată de găuri cu formă neregulată pe frunze sau alte
părţi ale plantei. În zonele roase, planta se poate infecta cu ciuperci sau bacterii. În România, cel
mai periculos este limaxul.
Păianjenii sau acarienii – modul prin care aceştia atacă planta este absorbţia sucului
celular prin înţepătură. Pot provoca chiar moartea plantei prin necrozare. Se înmulţesc în sezonul
cald şi se găsesc în câmp, grădini, solarii, sere etc.
4
Categoriile de dăunatori pentru culturile agricole şi legumicole
Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor
Insectele dăunătoare – cumulează cele mai multe specii. Distrug plantele atunci când
atacă şi le mănâncă organele (rădăcini, tulpini, frunze, fructe, lăstari tineri şi chiar tulpini aflate în
faze mai avansate) sau le slăbesc rezistenţa la boli, ciuperci şi alţi dăunători. Cele mai cunoscute
insecte pentru culturile agricole şi legumicole: afidele, musculiţele albe, păduchii (lânoşi, ţestoşi
etc), acarienii, thripsul, fungus gnat, fluturii de varză, gândacul de dovlecel, musculiţa
morcovului, viermii de roşii(viermele cu corn şi viermele fructului) etc. Există însă, insecte
benefice care nu produc pagube de luat în seamă pentru ciclul de viaţă al plantei. De exemplu, o
insectă poate fi dăunătoare doar în stadiul de larvă, iar în stadiul de adult să fie benefică plantei.
De aceea, recomandarea este de a se păstra un echilibru între numărul insectelor dăunătoare şi al
celor benefice. Pentru a atrage insectele benefice, mulţi cultivatori utilizează plantele companion
(asociere de plante care combat dăunătorii şi atrag insecte benefice).
Păsările sălbatice - grauri, vrăbii, ciori, gâşte sălbatice, produc pagube mai ales la culturi
horticole, dar şi la culturile de câmp (Ex: Graurul – Sturnus vulgaris).
Rozătoarele - şoareci, hârciogi, şobolani care produc pagube în culturi sau în depozite.
Pentru a preveni apariţia dăunătorilor în culturile agricole şi legumicole, specialiştii
recomandă aplicarea unor metode de combatere în 2 situaţii: înainte de înfiinţarea culturii şi
depozitarea produselor.
În momentul de faţă există 5 metode de combatere a dăunătorilor:
1. METODĂ AGROTEHNICĂ presupune efectuarea lucrărilor agricole de cultivare:
arat, semănat, prăşit, grăpat etc. prin care sunt combătuţi dăunătorii din sol în sezonul rece, prin
aşezarea lor în subteran adânc, unde nu pot avea condiţii de dezvoltare. De asemenea, soluţia
agrotehnică se bazează pe folosirea sămânţei cu boabe care să nu conţină dăunători la semănat,
astfel încât înmulţirea lor în culturi să nu existe.
2. METODĂ MECANICĂ presupune scuturarea pomilor din livezi de dăunători cum ar
fi gărgăriţă florilor de măr sau strângerea cuiburilor de omizi, de preferat imediat după apariţia
lor, vara.
5
5 metode de combatere a dăunătorilor
Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor
3. METODĂ CHIMICĂ presupune combaterea dăunătorilor prin folosirea de substanţe
chimice pe culture şi utilizând o cantitate redusă pe fructe sau plante de consum, poate apare
riscul de toxicitate pentru consumatori.
În funcţie de categoria dăunătorilor, se aplică următoarele substanţe chimice:
Nematocide - combaterea viermilor de pământ (nematozilor;
Moluscoide - combaterea molustelor (melcul Limax);
Insecticide - combaterea insectelor;
Acaricide - combaterea acarienilor;
Rodenticide - combaterea rozătoarelor (şoarecilor şi şobolanilor);
Corvicide - combaterea ciorilor.
4. METODĂ BIOLOGICĂ presupune utilizarea de vietăţi din ecosistemul agricol, cum
ar fi: insecte, ciuperci, bacterii etc, cu scopul de a combate
dăunătorii culturilor: musculiţa albă de seră, păianjenul
roşu şi purecii. Această metodă înlocuieşte cu succes
metoda chimică.
Musculiţă albă de seră este dăunătoare pentru
legumicultură, mai ales pentru culturile de tomate din
cauza secreţiilor dulci pe care le depune pe frunze,
favorizând dezvoltarea fumaginei.
Păianjenul roşu poate fi combătut prin utilizarea metodei chimice, însă acest parazit
produce pagube pentru toate speciile de legume cultivate. Pentru acest dăunător polifag,
cultivatorii folosesc un prădător, tot din categoria acarienilor, cu un colorit roşu-orange, denumit
ştiinţific Phytoseiulus persimilis.
Purecii apar atât în culturile de câmp, cât şi în culturile din spaţii închise şi protejate,
având o rezistenţă crescută la pesticide. Cele mai des întâlnite specii sunt: Puricele verde al
piersicului (Myzus persicae) şi Puricele negru (Aphis fabae).
5. METODĂ INTEGRATĂ a apărut că urmare a utilizării excesive de substanţe
chimice, a impactului negativ provenit de la fenomenul de poluare şi deşeuri. Aşa cum sugerează
6
Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor
şi denumirea, metodă integrează toate mijloacele prezentate mai sus: agrotehnică, chimică,
biologică şi mecanică. Practic, prin metodă integrată s-a creat un sistem de reglare şi combatere a
dăunătorilor. Chiar dacă apariţia ei este strâns legată de consumul abuziv de pesticide,
combaterea integrată nu exclude utilizarea metodei chimice. În baza conceptului integrat pentru
combaterea dăunătorilor, au fost elaborate şi structurate 4 etape:
a. evidenţă complexului de boli şi dăunători pe culture;
b. estimarea densităţii numerice a fiecărei specii;
c. prognoza apariţiei dăunătorilor în masă pe teritoriul examinat;
d. avertizarea tratamentelor, la depăşirea PED a stadiilor dăunătoare.
Boala unei plante agricole poate fi: tulburarea respiraţei, transpiraţie, asimilaţie,
fotosinteză şi a alte procese vitale provocate de organizme patogene, de condiţi nefavorabile etc.
Se poate manifesta prin diferite simptome sau caracteristici exterioare (putrezire, pătare, necroze,
ofilire, deformare, tumori, exrescenţe etc.). Bolile plantelor pot fi neinfecţioase şi infecţioase.
Bolile neinfecţioase sunt cauzate de condiţile nefavorabile de sol şi climatice
(insuficienţă, sau excesul de substanţe nutritive, de cultură, de umezeală) sau de vătămările
mecanice ale plantelor precum ruperea, stricarea de grindină etc. La plantele atacate de acest tip
de boli se poate schimba culoarea frunzelor, pot apărea diferite pete, poate crăpa coaja, în cele din
urmă plantele se vestejesc. Adesea, dacă sunt înlăturate cauzele provocatoare de boli, acestea
dispar treptat.
Bolile infecţioase ale plantelor sunt provocate de organizme vii: ciuperci, bacterii,
virusuri, precum şi de organizme micoplazmice. Ele pot fi transmise de la o plantă la alta. Dacă
boala atacă o anumită parte a organizmului plantei, ea se poate manifesta sub formă de creşterea
anormală a ţesuturilor, pete, putregai, mortificarea scoarţei. În cazul unei boli generale, când
provocatorul se răspândeşte prin intermediul sistemului vascular, plantele se ofilesc. Cauza bolii
se poate determina după semnele exterioare şi prin analiză microscopică.
7
Bolile la plante
Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor
Bolile infectioase pot fi transmise de ciuperci si bacterii care sunt transportate de vânt,
ploaie, păsări, insecte sau chiar oameni. Pe de altă parte, virusurile pot fi transmise doar prin seva
plantelor bolnave.
Făinarea-mărului este răspîndită mai mult în regiunea de sud a
ţării. Făinarea-mărului se manifestă de la inceputul dezmuguririi
mugurilor florali, apoi pe mugurii vegetativi de pe producţiile scurte de
rod, apoi pe mugurii vegetativi de pe lăstarii atacaţi din anul anterior.
Atacul se extinde, manifestându-se pe frunze, pe inflorescenţe, pe
lăstari şi foarte rar pe fructe (crăpături ale epidermei). În pepiniere ea uneori atacă toţi pueţii.
Rapănul mărului şi părului sunt boli criptogamice răspîndite în regiunile cu o cantitate
mare de precipitaţii, care cad vara şi mai ales primăvara. Boala atacă organele verzi ale plantei.
Pe frunze apar pete catifelate negre-verzui, din aceasta cauză ele se usucă şi cad inainte de vreme.
Fructele se deformează şi crapă.
Putregaiul-cenuşiu este cea mai dăunătoare boală a fragului. În anii cu multă umezeală
din cauza lui se pierde uneori peste jumătate de recoltă.
Bolile plantelor legumicole. Varza, napul, ridichia şi buruenele cruşeţeaua, traista-
ciobanului etc. sunt atacate de aşa-numita hernie-a-verzei. Boală provocată de o ciupercă şi
manifestată prin apariţia pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. Plantele
atacate cresc mai incet, în timpul călduros al zilei frunzele lor pălesc.
Mana-tomatelor este provocată de ciuperca fitoftora şi atacă fructele, frunzele şi
tulpinele. Se manifestă sub formă de pete cafenii. Cel mai des sunt atacate fructele, în anii cu
multă umezeală pierzându-se pană la 60...80% din recoltă. Boala poate trece de la tomate la
cartof, la care ciuperca atacă curpenii şi tuberculii.
8
Bolile culturilor pomicole şi ale arbuştilor fructiferi
Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor
Cancerul-cartofului o boală foarte periculoasă, cunoscută şi sub denumirea de râia
neagră-a-cartofului. Ciuperca ce o provoacă atacă mai ales turberculii şi stolonii, mai rar
tulpinele. Pe tuberculii atacaţi se formează nişte excrescenţe mari (la început de culoare albă, apoi
devin cenuşii şi încep să putrezească). Provocatorul bolii se păstrează mult timp în sol.
Bacterioza-castraveţilor atacă frunzele (formează pe ele pete brune-cenuşii colţuroase) şi fructele,
care se acoperă cu ulceraţii şi capătă, de regulă, o formă de cîrlig.
Virozele sunt boli infecţioase provocate de virusuri. Ele produc diverse decolororări şi
pătări ale frunzelor şi degenerarea întregii plante. Este o boală foarte des intâlnită în special în
cazul citricelor şi viţei de vie. Fiind o afecţiune destul de agresivă şi foarte greu tratabilă (chiar
netratabilă), se recurge la distrugerea prin ardere a plantei bolnave pentru evitarea contaminării
celorlalte.
Bacteriozele sunt boli ale plantelor determinate de bacterii. Ele provoacă pătări,
mucegăiri, putreziri ale diverselor părţi ale plantei sau chiar diverse cancere. Este bine că aceste
boli să fie prevenite prin aerisiri zilnice, udări cu apă nu prea rece şi nu foarte dese iarna, pentru
că fiind netratabile şi contagioase, plantele bolnave se sacrifică.
9
Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor
Rugina produsă de ciuperci din genurile Uromyces, Puccinia, Phragmidium apare cel
mai des la nivelul frunzelor, lăstarilor tineri şi florilor. Se manifestă prin apariţia pe părţile lor
inferioare a unor pustule pudrate brun-negricioase. Plantele bolnave se veştejesc şi se usucă.
Pentru conbaterea bolilor şi a dăunatorilor se aplică urmatoarele metode agrotehnice,
fizico-mecanice, chimice şi biologice: stropirea plantelor cu preparate speciale (chimice şi
biologice), destinate pentru lupta contra ciupercilor şi bacterilor, distrugerea resturilor vegetale,
buruenilor şi gazdelor intermediare, folosirea unui material de semănat şi sadit sănătos,
respectarea termenelor optime de semănare, aplicarea asolamentelor, folosirea soiurilor
rezistenţei la boli, tratarea seminţelor, coardelor de viţă-de-vie etc.
Pentru combaterea buruienilor, în absenţa erbicidelor se foloseşte prăşitul (mecanic sau
manual) împreună cu mai multe metode agrotehnice. Astfel, metoda provocaţiei şi metoda
epuizării sunt mijloace eficace de eliminare a buruienilor din culturi, pentru care fermierii
folosesc raţional şi planificat lucrările solului.
Este important ca între două intrări în câmp să existe cel puţin câteva zile ploioase, care
vor stimula germinaţia. De asemenea, intervalul nu trebuie să fie prea mare, pentru a nu lăsa
buruienile apărute să înflorească. Acestea trebuie distruse în primele etape de vegetaţie. Pentru
eficacitate maximă, lucrarea cu grapa cu discuri se repetă de 4-5 ori.
10
Măsurile de combatere a bolilor plantelor agricole
Studiu de caz – Combaterea buruienilor prin metode
agrotehnice
Metoda provocării, ideală pentru combaterea buruienilor cu înmulţire prin
seminţe
Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor
O altă variantă a metodei epuizării constă în alternarea discuirii cu o arătură adâncă,
pentru distrugerea speciilor cu organe vegetative care se dezvoltă în profunzime.
Metodele agrotehnice descrise se pot aplica în cazul culturilor prăşitoare (porumb, floarea
soarelui), sau în cazul livezilor şi podgoriilor în care solul se menţine ca ogor negru.
Dezavantajul metodelor agrotehnice de combatere a buruienilor constă în consumul de
timp şi combustibil, precum şi în efectele negative asupra structurii solului (compactarea solului).
Buruienile care pot fi combătute prin metoda epuizării
- pir târâtor (Agropyron repens)
- pir gros (Cynodon dactylon)
- costrei (Sorghum halepense)
- trestie (Phragmites communis)
- papură (Typha latifolia)
- pipirig (Juncus inflexux)
- urda vacii (Cardaria draba)
- pălămidă (Cirsium arvense)
- volbură (Convolvulus arvensis)
- alior (Euphorbia cyparissias)
- susai (Sonchus arvensis)
- mărul lupului (Aristolochia clematitis)
- sângele voinicului (Lathyrus tuberosus)
- linariţă (Linaria vulgaris)
- boz (Sambucus ebulus)
- coada calului (Equisetum arvense)
- măcriş (Rumex acetosella)
O metodă combinată a celor două se poate folosi vara, după recoltarea rapiţei şi cerealelor
păioase, sau după recoltarea furajerelor precum mazăre, borceag. Imediat după recoltare se
execută o arătură normală, după care, la intervale scurte de timp, se execută două discuiri,
pe direcţii perpendiculare.
11
Metoda epuizării combate buruienile cu înmulţire vegetativă