tipuri de intreprinderi

2
TIPURI DE INTREPRINDERI Principalele criterii utilizate în literatura de specialitate pentru gruparea pe tipuri a întreprinderilor sunt: A. După forma juridică: întreprinderea publică; întreprinderea semipublică, cu formele sale concesiunea şi societatea în proprietate mixtă; întreprinderea privată; B. După scopul înfiinţării şi modul de funcţionare: regii autonome; societăţi comerciale, de stat sau particulare (private); organizaţii non-profit, create în scopul sprijinirii unor activităţi de natură socială, educaţională, religioasă sau alte asemenea servicii necomerciale, fără a se urmări obţinerea profitului; C. După numărul proprietarilor şi modul de constituire şi exploatare a patrimoniului: întreprinderi private individuale, cu variantele întreprindere unipersonala (cu un singur acţionar), întreprindere familială şi întreprinderea cooperatistă; întreprinderi societare, sub forma parteneriatelor (sau societăţilor de persoane) şi a corporaţiilor (sau societăţilor de capitaluri). În ţara noastră, potrivit legii, pot funcţiona următoarele tipuri de întreprinderi societare: societate în nume colectiv (SNC), societate în comandită simplă (SCS), societate în comandită pe acţiuni (SCA), societate pe acţiuni (SA) şi societate cu răspundere limitată (SRL);

Upload: mihaellaelena

Post on 28-Sep-2015

29 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Tipuri de Intreprinderi

TRANSCRIPT

TIPURI DE INTREPRINDERIPrincipalele criterii utilizate n literatura de specialitate pentru gruparea pe tipuri a ntreprinderilor sunt:

A. Dup forma juridic: ntreprinderea public; ntreprinderea semipublic, cu formele sale concesiunea i societatea n proprietate mixt; ntreprinderea privat;

B. Dup scopul nfiinrii i modul de funcionare: regii autonome; societi comerciale, de stat sau particulare (private); organizaii non-profit, create n scopul sprijinirii unor activiti de natur social, educaional, religioas sau alte asemenea servicii necomerciale, fr a se urmri obinerea profitului;

C. Dup numrul proprietarilor i modul de constituire i exploatare a patrimoniului: ntreprinderi private individuale, cu variantele ntreprindere unipersonala (cu un singur acionar), ntreprindere familial i ntreprinderea cooperatist; ntreprinderi societare, sub forma parteneriatelor (sau societilor de persoane) i a corporaiilor (sau societilor de capitaluri). n ara noastr, potrivit legii, pot funciona urmtoarele tipuri de ntreprinderi societare: societate n nume colectiv (SNC), societate n comandit simpl (SCS), societate n comandit pe aciuni (SCA), societate pe aciuni (SA) i societate cu rspundere limitat (SRL);

D. Dup apartenena naional: ntreprinderi naionale; ntreprinderi multinaionale;

E. Dup dimensiuni: ntreprinderi mari; ntreprinderi mici i mijlocii, respectiv: micro-ntreprinderi cu 1-5 angajai, ntreprinderi mici cu 6-20 angajai i ntreprinderi mijlocii cu 21-150 angajai;

F. Dup fora conductoare, care definete profilul activitii unei organizaii, distingem: organizaii axate pe produs; organizaii axate pe profit; organizaii axate pe personal; organizaii axate pe client; organizaii caritabile, etnice i religioase.