Johan Theorin

Ecouri de dincolo de moarte

Traducere de Bogdan Perdivară

2

Familiei Gerlofsson din Öland

3

Öland, septembrie 1972

Zidul, f cut din pietre masive, rotunjite, acoperite cu licheni de ună alb-verzui, era cât b iatul de înalt. Putea s se uite peste el doar dacă ă ă se ridica pe vârfuri în sandale. De cealalt parte, totul era cenuşiu şiă pâclos. Ar fi putut s se afle la fel de bine şi la marginea lumii, însă ă lucrurile st teau de fapt tocmai pe dos, o ştia – lumea începea deă cealalt parte a zidului. Lumea cea larg , lumea de dincolo de gr dinaă ă ă bunicilor s i. Cât fusese vara de lung , gândul de a explora cealaltă ă ă parte a zidului nu-i d duse pace.ă

Încercase s se ca re de dou ori. De fiecare dat , mâinile îiă ţă ă ă alunecaser pe pietrele aspre şi c zuse pe spate în iarba umed .ă ă ă

B iatul nu se l sase şi izbutise a treia oar .ă ă ăR sufl adânc şi se s lt în sus, ag ânduă ă ă ă ăţ -se cu n dejde deă

pietroaiele reci, şi reuşi s se suie pe coama zidului.ăPentru el asta însemna o victorie – avea aproape şase ani şi trecuse

primul zid din via a lui. St tu un pic în vârf, precum un rege pe tron.ţ ăLumea aflat de cealalt parte a zidului era imens , nem rginit ,ă ă ă ă ă

dar era totodat cenuşie şi tulbure. Cea a ce se întinsese peste insul înă ţ ă după-amiaza asta îl împiedica s vad prea multe din cele aflateă ă dincolo de gr din , îns la poalele zidului se z rea iarba g lbuie a uneiă ă ă ă ă mici pajişti. Mai încolo, desluşi nişte tufe joase şi contorsionate de ienup r şi pietre pline de muşchi i induă ţ -şi capetele pe deasupra p mântului. Terenul era la fel de plat ca şi cel al gr dinii din spate, însă ă ă pe cealalt parte totul ar ta cu mult mai s lbatic; straniu, a â tor.ă ă ă ţ ţă

B iatul puse piciorul drept pe un bolovan mare, pe jum tateă ă îngropat în p mânt, şi coborî pe pajiştea de dincolo de zid. Era pentruă prima oar singur afar , f r ca nimeni s ştie pe unde umbla. Mama luiă ă ă ă ă plecase undeva azi, p r sise insula. Bunicul se dusese pe rm cuă ă ţă pu in vreme în urm şi, dup ce îşi înc l ase sandalele şi se strecuraseţ ă ă ă ă ţ afar , b iatul îşi l sase bunica dormind adânc.ă ă ă

Putea face întocmai ce-i poftea inima. Tr ia o aventur .ă ăSe desprinse de zid şi p şi prin iarba s lbatic . Era rar , uşor deă ă ă ă

str b tut. Mai f cu câ iva paşi şi lumea care se întindea în fa începuă ă ă ţ ţă s devin , treptat, mai clar . V zu tufele de ienup r c p tând formă ă ă ă ă ă ă ă dincolo de ierburi şi p şi c tre ele.ă ă

P mântul era moale şi nu se auzea niciun sunet; paşii s i abia dacă ă ă scoteau un fâşâit slab printre firele de iarb . Chiar şi când încerc să ă ă sar pe amândou picioarele sau s b tuceasc iarba cu putere nuă ă ă ă ă izbuti s scoat decât un bufnet slab, iar când ridic picioarele, iarbaă ă ă âşni în sus şi toate urmele l sate de t lpile lui disp rur îndat .ţ ă ă ă ă ă

Str b tu astfel câ iva metri: op it, bufnet. op it, bufnet.ă ă ţ ţ ă Ţ ăCând ieşi de pe pajişte şi ajunse la tufele înalte de ienup r, se opriă

4

şi s ri cu amândou picioarele. Trase cu poft în piept aerul r coros şiă ă ă ă se uit împrejur.ă

Cât op ise el prin iarb , cea a ce i se întinsese înainte îl cuprinseseţ ă ă ţ f r veste, iar acum se afla şi în spatele lui. Zidul de piatr nu se maiă ă ă desluşea, iar cabana cafeniu-închis disp ruse cu totul.ă

Un moment, b iatul se gândi s se întoarc , s traverseze pajişteaă ă ă ă şi s escaladeze din nou zidul. Nă -avea ceas şi ora exact nu însemnaă nimic pentru el, îns cerul de deasupra era acum ca de plumb, iar aerulă se f cuse mult mai rece. Ştia c ziua se apropie de sfârşit şi c , nuă ă ă peste mult timp, avea s se lase noaptea.ă

Dar voia s mai înainteze un pic. Ştia, pân la urm , cam pe undeă ă ă se afla; cabana în care dormea bunica era acolo în spate, chiar dac nă -o mai vedea. Merse mai departe c tre v lul pâclos ce putea fi v zut, dară ă ă nu şi atins, şi care p rea s se tot mişte câte un pic înaintea lui, ca prină ă minune, de parc să -ar fi jucat.

B iatul se opri. Îşi inu r suflarea.ă ţ ăTotul era t cut şi nemişcat, îns deodat i se p ru c nu era singură ă ă ă ă

acolo.Auzise oare un zgomot prin ce uri?ţÎntoarse capul. Acum nu mai z rea nici zidul şi nici pajiştea, ci doară

iarba şi tufele de ienup r din spate. Tufele îl înconjurau neclintite şiă b iatul ştia prea bine c nu sunt însufle ite – nu în felul în care era el –ă ă ţ dar nu se putea opri s nu se gândeasc la cât de mari erau. Silueteă ă negre şi t cute careă -l înconjurau, poate c şi înaintau spre el când seă uita în alt parte.ă

Întoarse iar şi capul şi v zu alte tufe de ienup r. Ienup r şi cea .ă ă ă ă ţă Nu mai ştia în ce direc ie era cabana, îns frica şi singur tatea îl f ceauţ ă ă ă s mearg înainte. Strânse pumnii şi o porni la fug prin iarb ; voia să ă ă ă ă dea peste zidul de piatr şi s g seasc gr dina din spatele lui, însă ă ă ă ă ă vedea doar iarb şi tufe. În cele din urm , nu le mai v zu nici peă ă ă acestea; lumea se întunecase din pricina lacrimilor.

B iatul st tu pe loc, trase o gur bun de aer şi lacrimile se oprir .ă ă ă ă ă Prin cea z rea tot tufe de ienup r, îns una din ele avea dou tulpiniţă ă ă ă ă groase – şi, brusc, b iatul îşi d du seama c se mişca.ă ă ă

Era un om.Un b rbat.ăIeşi din cea a de plumb şi se apropie la doar câ iva paşi. B rbatulţ ţ ă

era înalt şi lat în umeri; purta haine închise la culoare şi-l v zuse peă b iat. Se oprise în iarb , cu bocanci grei în picioare, şiă ă -l privea de sus. Şapca neagr îi era tras pe frunte şi p rea b trân, dar nu la fel deă ă ă ă b trân ca bunicul lui.ă

B iatul r mase pe loc. Nuă ă -l ştia pe b rbatul acela şi trebuia s aibă ă ă grij cu str inii, aşa cum îi spusese m mica. Dar m car nu era singur înă ă ă ă p dure cu tufele de ienup r. Dac omul nu era de treab , putea oricândă ă ă ă să-i întoarc spatele şi să -o rup la fug .ă ă

5

― Hei, salutare! spuse b rbatul cu voce groas . Respira greu, deă ă parc ar fi mers drum lung prin cea sau de parc ar fi alergat. B iatulă ţă ă ă nu-i r spunse.ă

B rbatul întoarse iute capul şi se uit împrejur. Apoi îl privi iar şi peă ă ă b iat, f r s zâmbeasc , şiă ă ă ă ă -l întreb cu voce domoal :ă ă― Eşti singur?B iatul încuviin cu o înclinare a capului.ă ţă― Te-ai r t cit?ă ă― Aşa cred, spuse b iatul.ă― Nu-i nimic… g sesc drumul oriunde peă -aici pe alvar1. B rbatulă

mai f cu un pas spre el.ă― Cum te cheam ?ă― Jens, spuse b iatul.ă― Jens şi mai cum?― Jens Davidsson.― Bun, zise b rbatul. Şov i, apoi ad ug : Pe mine m cheam Nils.ă ă ă ă ă ă― Nils şi mai cum? întreb Jens.ăAducea pu in cu un joc. B rbatul râse scurt.ţ ă― M numesc Nils Kant, spuse şi mai înainta un pas.ăJens r mase pe loc, îns în continuare privi în toate p r ile. Nu eraă ă ă ţ

nimic în afar de iarb şi bolovani, tufe şi cea . Iar omul acesta ciudat,ă ă ţă Nils Kant, începuse să-i zâmbeasc de parc ar fi fost deja prieteni.ă ă

Cea a se strângea în jurul lor şi nu se auzea nici cel mai mic sunet.ţ Nici m car ciripit de p s rele.ă ă ă― E-n regul , spuse Nils, întinzând bra ul spre el. Ajunseser destulă ţ ă

de aproape unul de cel lalt.ăAvea cele mai mari mâini pe care le v zuse vreodat , acest Nilsă ă

Kant, cuget Jens; apoi îşi d du seama c era prea târziu s mai poată ă ă ă ă fugi.

1 Teren calcaros, cu puţină vegetaţie.

6

1

Când Gerlof, tat l ei, o sun întră ă -o sear de luni, în octombrie,ă pentru prima dat dup aproape un an, gândul Juliei se duse la oase,ă ă oase sp late de valuri pe un mal stâncos. Oase albe ca laptele, lustruiteă de valuri, aproape luminoase printre pietricelele cenuşii de la marginea apei.

Fragmente de oase.Julia nu ştia dac erau întră -adev r acolo pe mal, dar aşteptase s leă ă

vad de mai bine de dou zeci de ani.ă ă

Mai devreme în acea zi, Julia st tuse îndelung de vorb cu cei de laă ă serviciul de asisten social ; lucrurile merseser la fel de prost pe câtţă ă ă mersese totul în acea toamn .ă

Ca de obicei, amânase cât putuse să-i contacteze, ca s nuă -i mai aud cum sufl în receptor şi când, în cele din urm , sunase, îiă ă ă r spunsese un robot care îi ceruse num rul personal de identificare.ă ă Dup ce tastase cifrele, fusese împins mai departe prin labirintulă ă telefonic, ca şi cum i-ar fi fost f cut leg tura cu neantul absolut.ă ă ă Trebuise s stea în buc t rie, uitânduă ă ă -se pe fereastr şi ascultândă fâşâitul slab de la cel lalt cap t al firului, un susur aproape inaudibil, caă ă al unei ape ce se aude curgând la distan .ţă

Dac îşi inea respira ia şiă ţ ţ -şi ap sa receptorul de ureche, Julia puteaă auzi uneori vocile spiritelor r sunând în dep rt ri. Uneori se auzeauă ă ă înfundat, în şoapt , alteori erau t ioase şi disperate. Era prins înă ă ă fantomatica lume a re elei telefonice, captiv printre acele vociţ ă rug toare pe care le auzea uneori dinspre hota de la buc t rie cândă ă ă fuma. R sunau şi bolboroseau prin sistemul de ventila ie al cl dirii –ă ţ ă abia dac desluşea câte o vorb , dar asculta totuşi cu maximă ă ă concentrare. O singur dat auzise o voce de femeie rostind cu claritateă ă absolut : „Acum chiar c să ă -a f cut timpul”.ă

St tea nemişcat lâng geamul buc t riei, ascultând vocileă ă ă ă ă şopotitoare şi uitându-se în lungul str zii. Afar era rece şi b tea vântul.ă ă ă Frunze de mesteac n îng lbenite de toamn se chinuiau s se ridice deă ă ă ă pe suprafa a ud de ploaie a drumului şi s scape de vânt. Lângţ ă ă ă bordur se întindea o past gri de frunze, zdrobite de anvelopeleă ă maşinilor, frunze ce n-aveau s se mai ridice niciodat de la p mânt.ă ă ă

Se întreba dac ar fi putut s treac cineva cunoscut. Jens putea să ă ă ă apar de dup col , de la cap tul terasei, la costum şi cravat ca ună ă ţ ă ă adev rat avocat, cu diplomatul în mân , cu p rul proasp t tuns. Cu paşiă ă ă ă mari, cu privirea încrez toare. Putea să -o vad la fereastr , s seă ă ă opreasc surprins pe trotuar, apoi să ă-şi înal e bra ele, sţ ţ ă-i fac semne şiă să-i zâmbeasc .ă

7

Susurul disp ru brusc şi o voce încordat îi umplu urechea:ă ă― Serviciul social, Inga.Nu era persoana cea nou care ar fi trebuit s se ocupe de cazulă ă

Juliei, numele aceleia era Magdalena. Sau Madeleine? Nu se întâlniseră niciodat .ă

Inspir profund.ă― Numele meu este Julia Davidsson şi voiam s v întreb dac a iă ă ă ţ

putea…― Care este num rul dumneavoastr personal de identificare?ă ă― Este… l-am tastat deja pe telefon.― Mie nu mi-a ap rut pe ecran. Pute i s miă ţ ă -l spune i din nou?ţJulia repet num rul şi la cel lalt cap t al firului se f cu linişte. Abiaă ă ă ă ă

dac mai auzea susuratul. Oare îi închiseser inten ionat?ă ă ţ― Julia Davidsson? rosti vocea, de parc nă -ar fi auzit c Julia seă

prezentase deja. Cu ce v pot ajuta?ă― Aş fi vrut să-l prelungesc.― S prelungi i ce?ă ţ― Concediul de boal .ă― Unde lucra i?ţ― La spital, la Östersjukhuset, sec ia de ortopedie, spuse Julia. Suntţ

asistent medical .ă ăÎnc mai era asistent ? Avusese atâtea zile de concediu în ultimiiă ă

ani, c probabil nici nuă -i mai sim eau lipsa la ortopedie. Iar ei cuţ siguran nuţă -i lipseau pacien ii, cu v ic relile lor neîntrerupte despreţ ă ă probleme m runte şi ridicole, f r s aib nici cea mai vag idee ceă ă ă ă ă ă însemna nefericirea adev rat .ă ă― Ave i vreun bilet de la doctor? întreb vocea.ţ ă― Da.― L-a i v zut pe doctor ast zi?ţ ă ă― Nu, miercurea trecut . Pe psihiatrul meu.ă― Şi de ce n-a i sunat mai devreme?ţ― P i nu mă -am sim it foarte bine de atunci… spuse Julia, cugetând:ţ

Şi nici înainte. Dorul neîntrerupt, ca o în ep tur în piept.ţ ă ă― Ar fi trebuit s ne suna i în aceeaşi zi…ă ţJulia auzi clar o respira ie, poate chiar un oftat.ţ― Bun, spuse vocea, o s intru în calculator şi o s fac o excep ieă ă ţ

pentru dumneavoastr . Doar de data asta.ă― Sunte i foarte amabil , zise Julia.ţ ă― O clip …ăJulia r mase la fereastr , privind strada. Nu mişca nimic.ă ăÎns pe trotuar ap ru cineva – venise de pe strada mai aglomerată ă ă

cu care se intersecta strada ei; un b rbat. Julia sim i nişte degete reciă ţ de ghea strângânduţă -i stomacul, apoi îns îşi d du seama c b rbatulă ă ă ă era prea în vârst , chel, trecut de cincizeci de ani şi îmbr cat întră ă -o salopet p tat de vopsea.ă ă ă

8

― Alo?V zu cum b rbatul se opreşte în dreptul unei cl diri de vizavi, cumă ă ă

tasteaz un cod la interfon şi deschide uşa, apoi intr . Nu era Jens. Doară ă un b rbat oarecare, între dou vârste.ă ă― Alo? Julia? Iar şi vocea.ă― Da, sunt aici.― Aşa. Am f cut o notificare pe calculator în care spun c biletul deă ă

la doctor e în drum spre noi.― Bine. Eu… îng im Julia, apoi t cu. Începuse s se uite din nou înă ă ă ă

lungul str zii.ă― Mai e ceva?― Cred…, rosti Julia strângând receptorul, … cred c are s fie receă ă

mâine.― Aşa e, spuse vocea ca şi cum totul ar fi fost perfect normal. V-a iţ

schimbat datele contului sau au r mas aceleaşi?ăJulia nu r spunse. Încerca s g seasc ceva obişnuit de spus.ă ă ă ă― Uneori mai stau de vorb cu fiul meu, rosti în cele din urm .ă ăSe l s o scurt t cere, apoi vocea se auzi iar:ă ă ă ă― Cum spuneam, am f cut o notificare… Julia închise repede.ăR mase în picioare în buc t rie, privind fix pe geam şi gândinduă ă ă -se

c frunzele de pe strad formau un model, un mesaj pe care nuă ă -l în elegea, oricât de îndelung lţ -ar fi privit; se usca de dorul de a-l vedea pe Jens întorcându-se de la şcoal .ă

Nu. De la munc ar fi trebuit s se întoarc . Ar fi trebuit s termineă ă ă ă şcoala cu ani în urm .ă

Ce te-ai f cut pân la urm , Jens? Pompier? Avocat? Profesor?ă ă ă

Mai târziu în acea zi, st tu întins pe pat în fa a televizorului, înă ă ţ îngusta camer de zi a apartamentului ei cu un singur dormitor,ă urm rind un program educa ional despre vipere, apoi schimb postul şiă ţ ă se uit la un program de g tit unde un b rbat şi o femeie pr jeauă ă ă ă carne. Când se termin , reveni în buc t rie ca s vad dac pahareleă ă ă ă ă ă de vin din dul pioare aveau nevoie de lustru. O, da, dac le ineaiă ă ţ în l ate în lumin vedeai particule minuscule de praf pe suprafa a lor,ă ţ ă ţ aşa c le scoase unul câte unul şi le lustrui. Avea dou zeci şi patru deă ă pahare de vin pe care le folosea prin rota ie. Bea câte dou pahare deţ ă vin roşu în flecare diminea , uneori câte trei.ţă

În acea sear , în timp ce st tea întins în pat în fa a televizorului,ă ă ă ţ îmbr cat cu singura bluz curat pe care o mai g sise în şifonier,ă ă ă ă ă telefonul din buc t rie începu s sune.ă ă ă

Julia clipi din ochi la primul apel, îns nu se mişc . Nu, nă ă -avea de gând s se arate ascult toare. Nu era obligat s r spund .ă ă ă ă ă ă

Telefonul sun din nou. Ea decise c nu era acas , c era peă ă ă ă -afar ,ă f când ceva important.ă

Vedea pe geam f r s ridice capul, chiar dac nu putea z ri decâtă ă ă ă ă

9

acoperişurile de pe strad , felinarele neaprinse şi coroanele copaciloră întinse peste ele. Soarele coborâse sub linia orizontului, iar cerul se întuneca treptat.

Telefonul sun pentru a treia oar .ă ăSe l sase amurgul. Ora crepusculului.ăTelefonul sun pentru a patra oar .ă ăJulia nu se ridic s r spund .ă ă ă ăTelefonul mai sun o dat , apoi se l s liniştea. Afar felinareleă ă ă ă ă

începeau s pâlpâie, r spândinduă ă -şi lic ririle peste asfalt. Fusese o ziă chiar bun .ă

Ba nu. De fapt, nu existau zile bune. Îns unele treceau mai repedeă decât altele.

Julia era întotdeauna singur .ăAr fi ajutat-o, poate, s fi avut un alt copil. Michael voise s încerceă ă

să-i fac lui Jens un fr ior sau o surioar , îns Julia spusese nu. Nu seă ăţ ă ă sim ise niciodat îndeajuns de sigur şi pân la urm , fireşte, Michaelţ ă ă ă ă se d duse b tut.ă ă

Adesea, când nu r spundea la telefon, Julia c p ta câte un mesajă ă ă înregistrat ca r splat , aşa c atunci când telefonul încet s mai suneă ă ă ă ă în seara aceea, se d du jos din pat şi ridic receptorul, îns nu auziă ă ă decât fâşâitul.

Puse telefonul în furc şi deschise dul piorul de deasupraă ă frigiderului. Sticla acelei zile se afla acolo şi, ca de obicei, sticla zilei era una cu vin roşu.

De fapt, era a doua sticl cu vin roşu a zilei, fiindc la prânză ă terminase sticla început cu o sear înainte.ă ă

Dopul de plut ieşi cu un pocnet slab. Îşi turn un pahar şiă ă -l d duă iute peste cap. Îşi mai turn unul.ă

C ldura vinului i se r spândi în trup, şi iat c acum putea s seă ă ă ă ă întoarc şi s priveasc pe fereastra buc t riei. Se f cuse întuneric, iară ă ă ă ă ă l mpile stradale luminau doar câteva petice rotunde de asfalt. Nu seă mişca nimic în lumina felinarelor. Dar ce se afla oare ascuns în întuneric? Îi era imposibil s vad .ă ă

Julia se dep rta de fereastr şi goli cel deă ă -al doilea pahar. Se sim eaţ mai calm acum. Fusese încordat dup discu ia cu cei de la serviciulă ă ă ţ social, acum îns era calm . Merita un al treilea pahar de vin, îns peă ă ă acela putea să-l bea mai pe îndelete, în fa a televizorului. Putea sţ ă pun şi nişte muzic , poate Satie, s ia o tablet şi s se duc la culcareă ă ă ă ă ă înainte de miezul nop ii.ţ

Dar apoi telefonul sun iar şi.ă ăLa al treilea apel se ridic în capul oaselor pe pat. La al cincilea apelă

se d du jos şi cam pe la al şaptelea ajunse în buc t rie.ă ă ăRidic receptorul înainte ca telefonul s sune a noua oar . Şopti:ă ă ă― Julia Davidsson.

10

R spunsul se auzi nu sub forma unui fâşâit, ci sub cea a unei vociă clare, potolite:― Julia?Iar ea ştiu cine era.― Gerlof? rosti cu voce sc zut . Nuă ă -i mai spunea „tat ”.ă― Da… eu sunt.Din nou se l s t cerea, iar ea trebui să ă ă ă-şi apese receptorul pe

ureche ca s poat auzi.ă ă― Cred… c ştiu un pic mai multe despre ce să -a întâmplat.― Ce? f cu Julia holbânduă -se la perete. Cum s-a întâmplat ce?― P i, totul… cu Jens.ăJulia privea mai departe în gol.― E mort?Era ca şi cum ai fi umblat în mân cu un num r de ordine, întră ă -o

bun zi, era strigat num rul t u şi i se permitea s te duci şi s afliă ă ă ţ ă ă informa ia. Iar Julia se gândi la fragmente micu e de os, sp late deţ ţ ă valurile din Stenvik, în ciuda faptului c lui Jens îi era fric de ap .ă ă ă― Julia, e clar c …ă― Dar l-au g sit? îl întrerupse.ă― Nu, dar…Ea clipi.― Atunci de ce suni?― Nu l-a g sit nimeni. Doar c am…ă ă― În cazul sta nu m suna! ip ea şi trânti receptorul, închiseă ă ţ ă

ochii şi r mase pe loc, în spatele telefonului.ăUn num r de ordine, un loc la rând. Dar nu era ziua cu pricina. Juliaă

nu voia s fie asta ziua în care îl g seau pe Jens.ă ăSe aşez la mas , îndreptânduă ă -şi privirea c tre întunericul deă

dincolo de fereastr , cu mintea golit , apoi se uit iar şi la telefon. Seă ă ă ă ridic , se apropie de el şi aştept , îns acesta r mânea mut.ă ă ă ă

O fac pentru tine, Jens.Julia ridic receptorul, se uit la peticul de hârtie ce fusese lipit înă ă

urm cu câ iva ani pe faian a alb a buc t riei, deasupra coşului deă ţ ţ ă ă ă pâine, şi form num rul. Tat l ei r spunse din prima.ă ă ă ă― Gerlof Davidsson.― Eu sunt, rosti ea.― Julia. Da.T cere. Julia îşi lu inima în din i.ă ă ţ― N-ar fi trebuit să- i închid telefonul în nas.ţ― P i…ă― Nu foloseşte la nimic.― Mda, spuse tat l ei. Se mai întâmpl .ă ă― Cum e vremea prin Öland?― Rece şi închis , r spunse Gerlof. Ast zi nă ă ă -am ieşit pe afar . Dină

nou se l s t cerea şi Julia trase aer adânc în piept.ă ă ă

11

― De ce-ai sunat? spuse. Trebuie s se fi întâmplat ceva. El ezită ă înainte de a r spunde.ă― Da… s-au întâmplat nişte lucruri pe-aici, rosti, apoi ad ug : Dară ă

nu ştiu nimic. La fel ca înainte.Nici eu, gândi Julia. Îmi pare r u, Jens.ă― Credeam c sunt nout i.ă ăţ― Dar am stat şi m-am tot gândit, spuse Gerlof, şi cred c se potă

face nişte chestii.― S se fac ? La ce bun?ă ă― Ca s putem merge mai departe, r spunse Gerlof, apoi se gr biă ă ă

s adauge: Po i veni pân aici?ă ţ ă― Când?― Repede. Cred c ar fi o idee bun .ă ă― Nu pot s plec aşa, cât ai bate din palme, spuse ea.ăDar nu era imposibil – nu trebuia s se duc la munc o perioadă ă ă ă

destul de lung . Continu :ă ă― Trebuie să-mi spui… trebuie să-mi spui despre ce e vorba. Nu-mi

po i spune atâta lucru?ţTat l ei t cea.ă ă― ii minte ce purta în ziua aceea? întreb el în cele din urm .Ţ ă ăZiua aceea.― Da.Îl ajutase chiar ea pe Jens s se îmbrace în acea diminea , apoi îşiă ţă

d duse seama c era îmbr cat de var , în ciuda faptului c se f cuseă ă ă ă ă ă toamn .ă― Purta pantaloni scur i galbeni şi un tricou roşu de bumbac, spuse.ţ

Un tricou cu Fantoma. Fusese al v rului lui, avea un imprimeu dină acelea pe care le po i face chiar tu cu un fier de c lcat, un imprimeu deţ ă plastic sub ire…ţ― Î i aminteşti ce fel de înc l minte avea în picioare? întrebţ ă ţă ă

Gerlof.― Sandale, zise Julia. Sandale maro de piele, cu talp de cauciuc.ă

Una dintre cureluşe, cea de peste degetul de la piciorul drept, se desprinsese, şi câteva de la stângul erau pe punctul s se desfac şiă ă ele… mereu se întâmpla aşa la sfârşitul verii, dar eu le prindeam la loc…― Cu a alb ?ţă ă― Da, spuse Julia repede. Apoi st tu s se gândeasc . Da, cred că ă ă ă

alb era, de ce?ăCâteva secunde de t cere. Apoi Gerlof r spunse:ă ă― Am aici pe birou o sanda veche. A fost cusut cu a . Arat ca şiă ţă ă

cum ar fi pe m sura unui copil de cinci ani… m uit la ea chiar acum.ă ăJulia se cl tin şi se pr v li peste blatul de lucru din buc t rie.ă ă ă ă ă ăGerlof mai spuse ceva, îns ea întrerupse leg tura şi se f cu dină ă ă

nou linişte. Num rul de ordine – acesta era num rul ce i se d duse şiă ă ă

12

cât de curând avea s i se strige numele.ăEra calm acum. Dup zece minute, ridic mâna de pe furcaă ă ă

telefonului şi form num rul lui Gerlof. Acesta r spunse imediat, deă ă ă parc ar fi aşteptată -o.― Unde ai g sită -o? întreb . Unde, Gerlof?ă― E complicat, r spunse el. Ştii c am… ştii c nu miă ă ă -e uşor să

continui cu asta, Julia. E din ce în ce mai greu. Şi tocmai de aceea aş vrea mult s vii aici.ă― Nu ştiu…Julia închise ochii, ascultând doar zgomotul ca un susur al

telefonului.― Nu ştiu dac sunt în stare.ăSe şi vedea pe rm, umblând printre pietricele, alegând cu grijţă ă

buc elele de schelet pe care le g sea, strângânduăţ ă -le la piept.― Am s încerc.ă― Ce- i aminteşti?ţ― Cum adic ?ă― Din ziua aceea. Ceva anume? întreb el. Chiar aş vrea s teă ă

gândeşti bine.― Îmi amintesc c Jens a disp rut… c a…ă ă ă― Nu m gândesc la Jens în momentul sta, zise Gerlof. Încearcă ă ă

să- i aminteşti cea a.ţ ţCea a… Cea a f cea parte din toate amintirile legate de Öland.ţ ţ ăJulia inea minte cea a. O cea atât de deas nu era ceva obişnuitţ ţ ţă ă

în nordul Ölandului, îns uneori, toamna, era purtat dinspre sud. Receă ă şi umed .ă

Dar ce se întâmplase în cea în ziua aceea?ţăCe s-a întâmplat, Jens?

13

Öland, iulie 1936

B rbatul care, mai târziu pe parcursul vie ii sale, va r spândi multă ţ ă ă durere şi fric în Öland este, pe la mijlocul anilor 1930, un b iat înă ă vârst de zece ani. De ine un rm pietros şi o întindere mare de ap .ă ţ ţă ă

Numele b iatului este Nils Kant. E ars de soare, poart pantaloniă ă scur i în arşi a verii şi se pr jeşte pe o lespede mare şi rotunjit , mai josţ ţ ă ă de casele şi debarcaderele din Stenvik. Gândeşte aşa:

Tot ce-i aici e al meu.Şi e adev rat, fiindc familia lui Nils este proprietara rmului.ă ă ţă

Posed parcele mari de teren în Ölandul de nord; familia Kant are acestă p mânt de sute de ani şi, de când tat l s u a murit, cu trei ani în urm ,ă ă ă ă Nils a început s simt c e responsabilitatea lui s aib grij de el. Luiă ă ă ă ă ă Nils nu-i lipseşte tat l s u, şiă ă -l aduce aminte doar ca pe un b rbat înalt,ă t cut şi sever care putea uneori s devin violent; Nils crede c e ună ă ă ă lucru bun c doar mama lui, Vera, îl aşteapt în casa de lemn din suă ă -sul

rmului.ţăN-are nevoie de nimeni altcineva. Nu-i trebuie prieteni; ştie c înă

satele din lungul coastei locuiesc copii de toate vârstele şi c b ie ii maiă ă ţ mari lucreaz deja la carier – dar fâşia asta anume de plaj îi apar ineă ă ă ţ doar lui. Morarii din moara de mai sus şi pescarii ce folosesc debarcaderele nu reprezint o amenin are.ă ţ

Nils se preg teşte s sar de pe stânc ; o s mai înoate o tur , oă ă ă ă ă ă ultim tur înainte s se duc acas .ă ă ă ă ă― Nils! ip o voce ascu it de b iat.ţ ă ţ ă ăNils nu întoarce capul, îns aude pietrişul şi nisipul zgrun uros cumă ţ

se desprind şi se scurg în jos, apoi paşi rapizi apropiindu-se.― Nils! Am şi eu caramele de la mami! O gr mad de caramele!ă ă

Este fratele lui, Axel, cu trei ani mai mic decât Nils şi plin de via . Areţă în mân o cârp cenuşie, înnodat .ă ă ă― Uite!Axel vine gr bit lâng lespedea cea mare şiă ă -l priveşte încântat pe

Nils, desface leg turica şi împr ştie con inutul pe bucata de pânz .ă ă ţ ăÎn leg turic se afl un mic briceag şi caramele închise la culoare,ă ă ă

caramele lucioase cu unt.Nils num r opt caramele. El nă ă -a c p tat decât cinci de la maică ă ă-sa

înainte s ias , dar leă ă -a mâncat pe toate pân acum; cât ai clipi, inimaă începe să-i bubuie de furie.

Axel apuc o caramea, o priveşte, o arunc în gur şi se uit c treă ă ă ă ă lic rul apei. Mestec lent şi cu satisfac ie, de parc nu doar carameleleă ă ţ ă ar fi ale lui, ci şi rmul şi apa, şi cerul de deasupra.ţă

Nils îşi fereşte privirea.― M duc s înot, spune, îndreptânduă ă -se cu fa a spre ap . Sare deţ ă

14

pe lespede, îşi trage şortul de pe el şi-l pune jos.Îi întoarce spatele lui Axel şi începe s p şeasc prin valuri,ă ă ă

balansându-şi picioarele pe deasupra pietrelor ce lucesc de la alge. Firicele de ierburi marine i se aga printre degete.ţă

Apa a fost înc lzit de soare şi face spum când Nils se scufund ,ă ă ă ă cam la vreo doisprezece paşi de rm. În vara asta, a înv at s înoateţă ăţ ă sub ap . Trage aer adânc în piept, se scufund , coboar şerpuind până ă ă ă la fundul pietros al m rii, se întoarce şi âşneşte cu zgomot în sus, c treă ţ ă lumina soarelui.

Axel st pe plaj .ă ăNils se r suceşte în ap , stropeşte în toate p r ile, face tumbe, înă ă ă ţ

jurul capului i se sparg bule de aer. Mai înainteaz înot câ iva metri,ă ţ atât de departe c nu mai poate atinge fundul cu picioarele.ă

Acolo e un bolovan mare, un bloc de piatr ce se i eşte deasupraă ţ apei precum un monstru marin adormit. Nils se suie pe spinarea monstrului, îşi las picioarele cuprinse de ap doar câteva clipe, apoiă ă plonjeaz . Aici nu d de fund. Pluteşte, calc apa şiă ă ă -l vede pe Axel stând pe marginea plajei.― Tot nu eşti în stare s îno i? strig . Ştie c Axel nu poate.ă ţ ă ăAxel nu r spunde, dar îşi pleac ochii, cu o expresie întunecat ,ă ă ă

totodat de ruşine şi de furie pe sub şuvi ele de p r ceă ţ ă -i cad peste ochi. Îşi scoate şortul şi-l pune pe lespede lâng caramele.ă

Nils înoat calm în jurul bolovanului, mai întâi pe burt , apoi peă ă spate, doar aşa, s arate cât e de uşor când o po i face. Un zvâcnet ală ţ picioarelor şi e iar sus pe bolovan.― Te ajut eu! îi strig lui Axel şi o clip chiar se gândeşte să ă -o fac ,ă

s fie un frate mai mare cum scrie la carte şi să ă-l înve e ast zi pe Axelţ ă s înoate. Dar ar dura prea mult.ă

Aşa că-i face doar semn cu mâna.― Haide!Axel face un pas stângaci în ap , sim ind cu talpa picioruluiă ţ

pietricelele, cu bra ele în l ate, de parc sţ ă ţ ă -ar balansa pe marginea unui abis. Nils urm reşte în t cere înaintarea nesigur a fratelui s u mai mic.ă ă ă ă

Dup vreo patru paşi, Axel se pro peşte pe loc, cu apa aproapeă ţă pân la mijloc, uitânduă -se spre Nils cu o expresie crispat .ă― Ai destul curaj?O glum , doar glumeşte pu in cu fratele lui. Axel scutur din cap.ă ţ ă

Nils plonjeaz iute de pe bolovan şi înoat spre rm.ă ă ţă― Nu-i deloc periculos, spune. Po i s atingi fundul cam peste tot.ţ ăAxel întinde mâna spre el, se apleac în fa . Nils se d înapoi,ă ţă ă

f cânduă -şi fratele mai mic să-l urmeze f r s vrea.ă ă ă― Bun, zice Nils.Apa le ajunge acum pân la piept.ă― Înc un pas.ăAxel face cum spune el, înc un pas, apoi ridic ochii spre Nils cu ună ă

15

zâmbet neliniştit. Nils zâmbeşte la rândul lui, încuviin eaz din cap, iarţ ă Axel mai face un pas.

Nils se las pe spate, uşor, cu bra ele desf cute, ca să ţ ă ă-i arate cât de prietenoas e apa.ă― Oricine poate înota, rosteşte el. Eu am înv at singur.ăţD din picioare şi înoat lent c tre bolovan. Axel îl urmeaz , cuă ă ă ă

picioarele pe fund. Apa i-a ajuns pân la piept. Nils se salt iar şi peă ă ă bolovan.― Înc trei paşi! spune.ăDeşi nu-i chiar adev rat, ar fi mai degrab şapte sau opt. Îns Axelă ă ă

face un pas, doi, trei, trebuie s întind gâtul ca să ă ă-şi in guraţ ă deasupra apei, şi înc mai sunt trei metri de str b tut pân la stânc .ă ă ă ă ă― Trebuie s respiri, spune Nils.ăAxel r sufl scurt, gâfâit. Nils se aşaz pe bolovan şi întinde calmă ă ă

mâinile spre Axel.Şi fr iorul s u se arunc înainte. Îns regret asta curând, fiindcăţ ă ă ă ă ă

respir adânc, iar gura şi gâtul i se umplu cu ap rece; şi agit frenetică ă ă mâinile şi se uit int la Nils. Bolovanul e pur şi simplu de neatins.ă ţ ă

Nils îl urm reşte câteva secunde pe Axel cum se zbate, apoi seă apleac iute şiă -şi trage fratele pe suprafa a sigur a bolovanului.ţ ă

Axel se ine strâns, tuşind şi r suflând scurt, întret iat. Nils se ridicţ ă ă ă în picioare lâng el şi îi spune ceă -a avut în minte în tot acest timp:― rmul e al meu.ŢăApoi se arunc de pe bolovan, drept ca o s geat , şi iese câ ivaă ă ă ţ

metri mai încolo, înotând cu mişc ri lungi şi sigure pân ce mâinile îiă ă ating pietrişul de pe rm şi gluma e dus pân la cap t. Acum se poateţă ă ă ă bucura de ea. Scutur din cap să ă-şi scoat apa din urechi şi se duceă spre piatra pe care Axel şi-a desf cut leg turica.ă ă

Pantalonaşii pe care şi i-a scos Axel sunt şi ei acolo. Nils îi ia, îşi imagineaz c vede un purice târânduă ă -se în lungul cus turii şiă -i aruncă mai încolo pe mal.

Apoi se apleac asupra leg turii de pânz . Caramelele cu unt suntă ă ă la locul lor, îngr m dite, lucind în soare; Nils ia una şi o bag încet înă ă ă gur .ă

Aude un muget furios dinspre bolovan, dar nu-l bag în seam .ă ă Mestec atent, înghite, apuc alt caramea.ă ă ă

Aude un plesc it. Nils ridic privirea; fratele s u mai mic a s rit înă ă ă ă cele din urm de pe bolovan.ă

Nils a început deja s se usuce la soare şiă -şi înfrânge primul impuls, acela de a se duce la Axel. În loc de asta, ia o a treia caramea de pe pânza întins pe lespede.ă

Plesc ielile continu , iar Nils priveşte scena. Axel nu poate să ă ă ating fundul cu picioarele, desigur, şi încearc din r sputeri s ajungă ă ă ă ă iar pe bolovan. Doar c mâinile îi alunec neîncetat.ă ă

Nils suge carameaua. Î i trebuie un pic de vitez ca s te sui peţ ă ă

16

bolovan.Axel n-are vitez şi se întoarce, apucândă -o spre plaj . Bate dină

mâini cu disperare, apa se umple de spum în jurul s u, îns nuă ă ă înainteaz . Se uit la Nils cu ochi mari, înfricoşa i.ă ă ţ

Nils îi întoarce privirea, înghite carameaua şi ia înc una.ăDeodat , plesc itul se face mai slab. Fratele s u ip ceva, îns Nilsă ă ă ţ ă ă

nu aude ce anume. Apoi, valurile acoper creştetul lui Axel.ăNils face acum un pas c tre ap .ă ăCapul lui Axel âşneşte la suprafa , dar nu iese atât de mult caţ ţă

înainte. Tot ce poate Nils s vad e un smoc de p r ud. Apoi seă ă ă scufund . Ies bule de aer, îns sunt m turate de un val mic.ă ă ă

Nils se gr beşte acum, âşneşte în ap . Picioarele îi izbesc prină ţ ă spum şi bra ele i se zbat în vreme ce ochii îi sunt a inti i spre bolovan.ă ţ ţ ţ Dar Axel nu se vede nic ieri.ă

Nils ajunge la bolovan şi, când e aproape, plonjeaz , dar nu seă pricepe prea bine s in ochii deschişi sub ap . Închide ochii şi pip ieă ţ ă ă ă întunecimea rece, mâinile nu g sesc nimic şi iese iar şi la lumin . Seă ă ă apuc de bolovan, tuşeşte şi se ridic pe suprafa a de piatr .ă ă ţ ă

În jurul lui, oriunde s-ar uita, nu-i decât ap . Soarele sclipind pesteă valuri ascunde tot ce se afl dedesubt. Axel a disp rut.ă ă

Nils aşteapt îndelung în b taia vântului, dar nu se întâmpl nimică ă ă şi, în cele din urm , când începe s i se fac frig, se arunc în ap şiă ă ă ă ă înoat lent c tre rm. Iese din ap , pufneşte şi se întinde pe bolovan.ă ă ţă ă

St acolo mult timp. Aşteapt s aud plesc ituri, vreun chiotă ă ă ă ă familiar de-al lui Axel, dar nu aude nimic.

Totul e liniştit. E greu s desluşeşti ceva.ăPe pânza lui Axel mai sunt patru caramele şi Nils le priveşte.Se gândeşte la întreb rile care îl aşteapt , puse de mama lui şi deă ă

al ii, şi cuget la ce urmeaz s spun . Apoi se gândeşte la moarteaţ ă ă ă ă tat lui s u şi la cât de posomorât fusese totul la interminabilaă ă înmormântare de la biserica din Marnäs. Toat lumea în negru, cântândă imnuri despre moarte.

Nils încearc un suspin. Sun bine. O s se duc la maică ă ă ă ă-sa, o să suspine şi o să-i spun c Axel a r mas pe rm. Axel a vrut s stea,ă ă ă ţă ă deşi Nils voia s mearg acas . Şi când toat lumea va începe să ă ă ă ă-l caute pe Axel, se va putea gândi la muzica trist de org de laă ă înmormântarea tat lui şi va putea plânge odat cu mama lui.ă ă

O s se îndrepte curând spre cas ; ştie ceă ă -o s spun şi ce nă ă -o să spun când va ajunge acolo.ă

Dar mai întâi de toate, trebuie s termine de mâncat caramelele luiă Axel.

17

2

Gerlof Davidsson st tea în camera lui de la centrul reziden ială ţ pentru persoane vârstnice din Marnäs, privind cum soarele sc pată ă dincolo de geam. Clopo elul de la buc t rie tocmai sfârşise de sunatţ ă ă prima oar , semn c în curând avea s fie vremea cinei. Avea s seă ă ă ă ridice şi s mearg pân în sala de mese. Via a lui nu se terminase.ă ă ă ţ

Dac ar mai fi locuit în satul de pescari din care era de fel, Stenvik,ă ar fi putut sta pe rm, privind cum soarele se cufund încet în Canalulţă ă Kalmar. Îns Marnäs se afla pe coasta de est, ceea ce însemna c , înă ă fiecare sear , se uita cum soarele dispare dup o dumbrav deă ă ă mesteceni aflat între azil şi biserica din Marnäs, dinspre vest.ă

În perioada asta din an, în octombrie, crengile mestecenilor erau aproape cu totul lipsite de frunze şi ar tau ca nişte bra e zvelte,ă ţ întinzându-se spre discul portocaliu al soarelui ce cobora.

Venise ora crepusculului – vremea istorisirilor sângeroase.Pe când era copil, în Stenvik, acesta era momentul când se ispr veaă

munca pe câmpuri şi la debarcadere. Se adunau atunci cu to ii laţ ad post, ziua sc dea, îns l mpile cu parafin nu se aprindeau înc .ă ă ă ă ă ă B trânii st teau acolo la l sarea serii şi vorbeau despre cele petrecuteă ă ă peste zi şi despre ce se mai întâmplase prin sat. Şi din când în când le mai spuneau copiilor câte o poveste.

Gerlof crezuse mereu c poveştile înfricoş toare sunt cele maiă ă bune. Istorii cu fantome, avertismente sumbre, troli şi fapte rele de prin s lb ticiile Ölandului. Sau poveşti despre epave purtate spre rm deă ă ţă -a lungul coastei pietroase şi zdrobite de stânci.

Clopo elul de la buc t rie sun a doua oar .ţ ă ă ă ăUn c pitan de vas prins în furtun şi purtat de curen i prea aproapeă ă ţ

de mal avea s aud , mai devreme sau mai târziu, cum stâncile în l ateă ă ă ţ din mare zgârie carena tot mai tare şi mai tare, iar asta însemna începutul sfârşitului. Când şi când, se întâmpla s fie îndeajuns deă priceput cât s arunce ancora şi s se lase dus încetişor contra vântului,ă ă înapoi în ape curate, îns cele mai multe vase nu se mai puteau mişcaă un metru dup ce eşuau. Îndeobşte c pitanii trebuiau să ă ă-şi abandoneze navele cât mai iute pentru a se salva pe ei şi echipajul, încercând să-şi croiasc drum spre uscat printre izbiturile valurilor; apoi se aşezau peă

rm, uzi leoarc şi înghe a i pânţă ă ţ ţ ă-n m duva oaselor, şi priveau cumă furtuna împinge cu tot mai mult putere ambarca iunea lor c tre fundulă ţ ă stâncos, pân ce valurile o f ceau f râme.ă ă ă

Un cargobot eşuat aducea cu un coşciug ros de vreme, uitat la lumina zilei.

Clopo elul sun pentru ultima oar , aşa c Gerlof apuc margineaţ ă ă ă ă

18

de lemn a pupitrului şi se s lt pe picioare. Sim ea cum Sjörgrenulă ă ţ 2

revine la via în membrele sale. Îl sim ea, şi era dureros. Se gândi s iaţă ţ ă scaunul cu rotile ce aştepta la piciorul patului, dar nu-l folosise niciodat în untru şi nă ă -avea de gând s înceap acum. Apuc însă ă ă ă bastonul cu mâna dreapt şiă -l strânse bine în pumn în vreme ce-şi croia drum c tre hol, unde hainele pentru afar atârnau în cuierele lor, iară ă înc l mintea era aliniat cu grij . Se opri, se l s în baston, apoiă ţă ă ă ă ă deschise uşa c tre coridor. Ieşi şi se uit împrejur.ă ă

Auzi paşi târşâi i, apoi îi v zu cum apar unul câte unul: colegii deţ ă azil. Veneau încet, ajutându-se de bastoane sau cadre. B trânii de laă c minul din Marnäs adunânduă -se la mas .ă

Unii se salutau f r vorbe, al ii nuă ă ţ -şi ridicau privirea din podea.Atâtea fapte de via pe coridorul acesta, cuget Gerlof,ţă ă

al turânduă -se şirului ostenit ce se îndrepta spre sala de mese.― Bun seara, m bucur s v v d pe to i! spuse Boel, şefa sec ieiă ă ă ă ă ţ ţ

lor, zâmbind printre c rucioarele pentru mâncare aflate lângă ă buc t rie.ă ă

Se aşezar cu to ii, grijulii, la locurile lor obişnuite din jurul meselor.ă ţAtâtea fapte de via ! Lâng Gerlof st teau un pantofar, unţă ă ă

paracliser şi un fermier, cu to ii plini de experien şi de o ştiin a vie iiţ ţă ţă ţ care nu mai erau de trebuin nim nui. La fel Gerlof însuşi; înc maiţă ă ă putea face un nod marin resc cu ochii închişi în doar câteva clipe, dară f r niciun fel de folos.ă ă― Poate d bruma la noapte, Gerlof, spuse Maja Nyman.ă― Da, vântul bate dinspre nord, încuviin Gerlof.ţăMaja st tea lâng el, micu , smochinit şi sl b noag , îns maiă ă ţă ă ă ă ă ă

plin de veselie decât oricine altcineva de peă -acolo. Îi zâmbi lui Gerlof, iar el îi zâmbi la rându-i. Era una dintre pu inii careţ -i puteau pronun aţ corect numele, Ieirloff.

Maja era din Stenvick, dar se c s torise cu un fermier şi se mutaseă ă în nord-estul Marnäsului în anii 1950; Gerlof însuşi se mutase la Borgholm când ajunsese c pitan de cargobot. Înainte ca el şi cu Maja să ă se întâlneasc în c min, nu se mai v zuser de aproape patruzeci deă ă ă ă ani.

Gerlof lu o bucat de pesmet şi începu s m nânce, şi ca de obiceiă ă ă ă se sim i recunosc tor c mai putea înc s mestece. Nţ ă ă ă ă -avea p r,ă vederea îi era proast , era vl guit şi muşchii îl dureau – îns cel pu ină ă ă ţ mai avea din i.ţ

Aroma de varz se r spândea din buc t rie. În meniul de ast zi eraă ă ă ă ă sup de varz , iar Gerlof apuc lingura şi aştept sosirea c ruciorului cuă ă ă ă ă mâncare.

Dup cin , cea mai mare parte din b trâni aveau s se cuib rească ă ă ă ă ă

2 Sindromul Sjörgren este o boală cronică autoimună, având ca principale simptome uscăciunea ochilor şi a gurii şi o stare de oboseală accentuată.

19

în fa a televizoarelor şi s r mân acolo pentru tot restul serii.ţ ă ă ăErau alte vremuri acum. Vasele eşuate nu se mai vedeau pe

rmurile din Öland şi nimeni nu mai spunea poveşti la ora amurgului.ţăCina se sfârşise. Gerlof se întorsese în camer .ăÎşi sprijini bastonul de raftul cu c r i şi se aşez iar şi la pupitru.ă ţ ă ă

Vedea acum, pe fereastr , c se l sase seara. Dac se apleca pesteă ă ă ă birou şi-şi lipea nasul de sticl ar fi putut, cine ştie, s z reasc prină ă ă ă întuneric câmpiile de la nord de Marnäs şi, dincolo de ele, rmul şiţă marea cea neguroas . Baltica, fostul s u loc de munc . Dar nu mai eraă ă ă în stare de asemenea contorsiuni de gimnast şi trebuia s seă mul umeasc s se uite la mestecenii din spatele azilului de b trâni.ţ ă ă ă

Cei care decideau lucrurile astea nu-l mai numeau azil de b trâni,ă dar fireşte c asta era. Mereu încercau s propun cuvinte noi care să ă ă ă sune mai bine, dar locul r mânea o adun tur de hodorogi, dintre careă ă ă mult prea mul i nu f ceau decât s zac , aşteptânduţ ă ă ă -şi moartea.

Un caiet negru se afla deasupra unui teanc de ziare de pe pupitru, iar el întinse mâna şi-l lu . Dup ce, în prima s pt mân petrecut laă ă ă ă ă ă c min, nu f cuse decât s se uite int pe fereastr , Gerlof se adunaseă ă ă ţ ă ă şi se dusese în sat s cumpere caietul de la mica b c nie. Apoi seă ă ă apucase de scris.

Caietul con inea atât gânduri, cât şi îndemnuri. Punea pe hârtieţ lucruri ce trebuiau f cute şi le t ia cu o linie dup ce le realiza, cuă ă ă excep ia lui B RBIEREŞTEţ Ă -TE!, care trona în cap tul primei pagini şiă care nu era t iat niciodat , fiind o sarcin zilnic . B rbieritul eraă ă ă ă ă necesar şi un lucru pe care-şi adusese aminte să-l fac mai devreme.ă

Acesta era primul gând trecut în caiet:CEL ÎNCET LA MÂNIE PRE UIEŞTE MAI MULT DECÂT UN VITEAZ, ŞIŢ

CINE ESTE ST PÂN PE SINE PRE UIEŞTE MAI MULT DECÂT CEL CAREĂ Ţ CUCEREŞTE CET I.ĂŢ

Un citat ce merita reprodus, din Proverbe, capitolul şaisprezece. Gerlof începuse s citeasc Biblia la vârsta de doisprezece ani şi nu seă ă oprise de atunci.

Pe spatele caietului se aflau trei propozi ii ce nu fuseser t iate:ţ ă ăPL TEŞTE FACTURILE PENTRU LUNA ÎN CURS.ĂJULIA VINE MAR I SEAR .Ţ ĂVORBEŞTE CU ERNST.Nu trebuia s pl teasc facturile la telefon, ziarele, între inereaă ă ă ţ

mormântului so iei sale, Ella, şi cheltuielile lunare de la azil pânţ ă s pt mâna viitoare.ă ă

Iar Julia era pe drum, promisese în cele din urm c vine. Nu trebuiaă ă s uite asta. Spera c Julia avea s mai stea o vreme în Öland. Dup to iă ă ă ă ţ aceşti ani, înc suferea cumplit, şi voia s o scoat din starea asta.ă ă ă

Ultima propozi ie din cele trei era la fel de important şi avea deţ ă -a face tot cu Julia. Ernst era un pietrar din Stenvik, unul dintre pu inii careţ mai locuiau acolo pe tot parcursul anului. El, Gerlof şi prietenul lor

20

comun, John, vorbeau la telefon în fiecare s pt mân . Ba chiar uneoriă ă ă st teau acolo la l sarea serii, spunânduă ă -şi unii altora poveşti vechi, lucru pe care Gerlof îl aprecia cu adev rat, chiar dac de obicei maiă ă auzise poveştile.

Îns întră -o sear , cu câteva luni în urm , Ernst ap ruse la Marnäs cuă ă ă o poveste nou : cea despre uciderea nepotului lui Gerlof, Jens.ă

Gerlof nu era tocmai preg tit pentru acea poveste – nu prea voia să ă se gândeasc la micul Jens – îns Ernst se aşezase acolo pe pat şiă ă insistase să-şi spun istoria.ă― M-am gândit ceva vreme la cum s-a întâmplat, zisese Ernst cu

voce sc zut .ă ă― O, da, rostise Gerlof de la birou.― Pur şi simplu, nu cred c nepotul t u a intrat în mare şi să ă -a

înecat, spusese Ernst. Mai degrab cred c a ieşit pe alvar pe cea . Şiă ă ţă cred c să -a întâlnit acolo c-un ucigaş.― Un ucigaş?Ernst t cuse, cu mâinile b t torite odihninduă ă ă -i-se pe genunchi.― Dar cine? întrebase Gerlof.― Nils Kant, zisese Ernst. Cred c peste Nils Kant a dat în cea .ă ţăGerlof îi aruncase o privire lung , îns Ernst p rea serios.ă ă ă― Chiar cred c aşa a fost, spusese. Cred c Nils Kant se întorceaă ă

acas de pe mare, de pe unde umblase, şi a vrut s împr ştie şi maiă ă ă mult durere.ă

De atunci nu mai pomenise despre asta. O poveste scurt la oraă crepusculului şi atât, îns Gerlof nu fusese în stare s o uite. Spera că ă ă Ernst avea s se întoarc şi să ă ă-i spun mai multe.ă

Gerlof continu s dea paginile caietului. Erau mult mai pu ineă ă ţ cuget ri decât îndemnuri de aducereă -aminte şi curând ajunse la cap t.ă

Închise caietul. Nu mai prea avea ce face la birou, îns r maseă ă acolo mai departe, privind mestecenii tremur tori din întuneric. Îă i aminteau pu in de vasele cu pânze în vântul puternic, şi asta îl duse cuţ gândul la el însuşi pe punte, în b taia vânturilor de toamn ca acesta,ă ă cercetând coasta Ölandului ce se perinda încet prin fa a ochilor s i,ţ ă v zut ori de aproape, cu stâncile şi cabanele ei, ori doar ca o fâşie laă ă orizont – şi tocmai când îşi imagina întreaga privelişte, telefonul sună pe neaşteptate.

Zgomotul se auzi tare şi ascu it în înc perea liniştit . Gerlof îl l sţ ă ă ă ă s sune înc o dat . Adesea putea sim i dinainte cine suna; de dataă ă ă ţ asta nu era sigur.

Dup ce telefonul sun a treia oar , ridic receptorul.ă ă ă ă― Davidsson.Nu r spunse nimeni.ăLinia era conectat , putea auzi ă fâşâitul constant al electronilor sau

ce mai umbla prin cablurile telefonice, îns persoana de la cap tulă ă cel lalt al firului nu scotea o vorb .ă ă

21

Gerlof avu impresia c ştie oricum ce vrea respectivul.ă― Aici Gerlof, spuse, şi am primit-o. Dac în privin a sandalei mă ţ -ai

sunat.I se p ru c aude o respira ie uşoar la cel lalt cap t.ă ă ţ ă ă ă― A venit prin poşt acum câteva zile, spuse. T cere.ă ă― Cred c tu ai trimisă -o, spuse Gerlof. De ce-ai f cută -o? Doar

t cere.ă― Unde ai g sită -o?Nu auzea decât fâşâitul. Dup ce st tu suficient de mult cuă ă

receptorul lipit de ureche, Gerlof avu impresia c era singur în universulă întreg, c asculta liniştea neagr a spa iului cosmic. Sau marea.ă ă ţ

Dup treizeci de secunde, cineva tuşi din piept. Apoi urm un clic.ă ă Receptorul de la cel lalt cap t al firului fusese pus în furc .ă ă ă

3

Sora mai mare a Juliei, Lena Lundqvist, inea cheile bine strânse înţ pumn şi se uita la maşin , aproape numai la maşin , îi arunc Julieiă ă ă doar o privire scurt , apoi îşi întoarse iar ochii spre automobilul lor,ă cump rat împreun .ă ă

Era un Ford mic, roşu. Nu era nou, dar îşi p stra înc vopseauaă ă lucioas şi cauciucurile bune, de var . Era parcat pe o strad de lângă ă ă ă aleea de acces c tre casa Lenei şi a so ului ei, Richard, o cl dire înaltă ţ ă ă de c r mid roşie de Torslanda; aveau o gr din mare şi, cu toate că ă ă ă ă ă nu exista vedere la mare, erau totuşi atât de aproape de rm, încâtţă Juliei i se p ru c simte în aer izul de ap s rat . Auzi un hohot sub ireă ă ă ă ă ţ de râs din spatele uneia dintre ferestrele deschise şi-şi d du seama că ă to i copiii erau în cas .ţ ă― Nu prea ne avânt m s o împrumut m aşa… Când ai condusă ă ă

ultima oar ? întreb Lena.ă ăStrângea mai departe în pumn cheile maşinii, iar bra ele îi erauţ

încrucişate peste piept.― Vara trecut , spuse Julia, apoi se gr bi să ă ă-i aminteasc : dar eă

maşina mea… jum tate din ea, cel pu in.ă ţUn vânt rece şi umed m tur strada venind dinspre mare. Lena nuă ă

purta decât un pardesiu sub ire şi fust , dar nţ ă -o invit pe Julia în untru,ă ă unde era cald, ca s stea mai departe de vorb – şi chiar dac ar fiă ă ă f cută -o, Julia n-ar fi acceptat în veci. Cu siguran , Richard era acolo şiţă n-avea niciun chef să-l vad pe el sau pe copiii lor ajunşi la vârstaă adolescen ei.ţ

Richard era un soi de mare şef (sau, în fine, un şef destul de mare) la Volvo. Avea propria maşin oferit de companie, desigur, şi la fel şiă ă Lena, care era directoarea unei şcoli primare din Hisingen. Erau foarte norocoşi.

22

― Nu- i trebuie, ad ug Julia cu calm. Ai p stratţ ă ă ă -o doar în perioada când… când nu voiam s conduc.ă

Lena privi iar şi maşina.ă― P i da, numai c fata lui Richard vine o dat la dou s pt mâni şiă ă ă ă ă ă

vrea…― O s pl tesc toat benzina, o întrerupse Julia.ă ă ăNu se temea de sora ei mai mare, niciodat nuă -i fusese fric de ea,ă

şi luase deja hot rârea s conduc pân în Öland.ă ă ă ă― Da, ştiu, nu-i vorba de asta, spuse Lena. Dar am aşa, o senza ieţ

c ceva nuă -i în regul . Şi mai e şi asigurarea. Richard spune c …ă ă― O s m duc doar pân în Öland cu ea, zise Julia. Şi dup aiaă ă ă ă

înapoi în Göteborg.Lena ridic privirea spre cas ; în spatele draperiilor se vedeauă ă

lumini în aproape toate camerele.― Gerlof vrea s vin, continu Julia. Am vorbit ieri cu el.ă ă― Dar de ce acum? f cu Lena, apoi vorbi mai departe f r să ă ă ă

aştepte r spunsul: Şi undeă -o s stai? Adic , doar nu po i s stai cu el laă ă ţ ă azil – nu prea sunt camere de oaspe i peţ -acolo, din câte ştiu. Iar la Stenvik am închis cabana şi debarcaderul pe iarn …ă― M descurc eu, se gr bi Julia s r spund , apoi îşi d du seama că ă ă ă ă ă ă

nu ştia, de fapt, unde avea s stea. Nu se gândise la asta. Deci pot să ă iau maşina, da?

Sim ea c sora ei era pe punctul s cedeze şi voia un r spuns rapidţ ă ă ă înainte ca Richard să-şi ajute nevasta s nuă -i lase maşina.― Eh… f cu Lena, bine, o po i împrumuta. Doar să ţ ă-mi iau nişte

lucruri din untru.ăDeschise portiera şi scoase nişte ziare, o pereche de ochelari de

soare şi o jum tate de baton de ciocolat Marabou.ă ăSe întoarse lâng Julia, întinse mâna spre ea şi eliber cheile dină ă

strânsoare. Julia le lu , dup care Lena îi mai oferi ceva.ă ă― Ia şi asta, spuse, ca s putem da de tine. Eu am c p tat unul nouă ă ă

de la serviciu.Un telefon mobil, unul negru. Poate nu cel mai mic model, dar

destul de mic.― Nu ştiu cum se folosesc astea, zise Julia.― E uşor. Mai întâi scrii un cod… aici.Lena îl scrise, împreun cu un num r de telefon, pe o bucat deă ă ă

hârtie.― Când vrei s suni, tastezi tot num rul, cu tot cu prefix, şi apeşiă ă

pe butonul verde. I-a mai r mas un pic de credit, când se termin o să ă ă trebuiasc să ă- i cumperi altul.ţ― OK, mersi, zise Julia, luând telefonul.― Bun… Ai grij cum conduci, spuse Lena. Ziă -i tatii că-l iubesc. Julia

d du din cap şi se apropie de maşin . Intr , adulmec parfumul suroriiă ă ă ă sale, porni motorul şi demar .ă

23

Soarele apunea deja. Şi pe când şofa prin Hisingen, cu dou zeci deă kilometri sub limita de vitez , se gândi la motivul pentru care ea şiă Lena, când se vedeau, nu reuşeau niciodat s se uite una la alta maiă ă mult de câteva secunde. Pe vremuri fuseser apropiate – pân la urm ,ă ă ă Lena era motivul pentru care Julia se mutase cândva la Göteborg – dar acum situa ia era chiar pe dos. Şi rela ia lor se stricase din vinereaţ ţ aceea, cu câ iva ani în urm , când Julia intrase pentru ultima oar înţ ă ă casa Lenei şi a lui Richard, la o mic serat f r copii, care sfârşise cuă ă ă ă Richard punându-şi jos paharul de vin, ridicându-se de la mas şiă întrebând:― Chiar trebuie s st m aici tot timpul şi s suport m iar şi iar toată ă ă ă ă

vorb ria asta chinuitoare şi f r rost despre lucruri care să ă ă -au întâmplat acum dou zeci de ani? Chiar trebuie?ă

Era furios, un pic ab iguit şi vocea îi era aspr – cu toate c Juliaţ ă ă de-abia dac adusese vorba despre dispari ia lui Jens, pur şi simplu caă ţ fiind motivul pentru care se sim ea cum se sim ea.ţ ţ― Nu se mai întoarce, spusese Lena. Adic toat lumea ştie c …ă ă ă

Jens e mort, Julia. Pân şi tu trebuie să ă- i dai seama de asta, nu?ţNu o ajutase defel s se ridice în picioare şi s ipe isteric la sora ei,ă ă ţ

îns nu se putu ab ine.ă ţJulia ajunse acas , parc maşina pe strad şi intr să ă ă ă ă-şi facă

bagajul. Dup ce îşi preg ti haine pentru zece zile, câteva obiecte deă ă toalet şi nişte c r i (ca şi dou sticle de vin roşu şi câteva tablete),ă ă ţ ă manc un sandvici şi b u câteva înghi ituri de ap în loc de vin. Apoiă ă ţ ă veni vremea s se bage în pat.ă

Dar, ajuns în pat, r mase cu ochii larg deschişi în întuneric, f r să ă ă ă ă poat s doarm . Se ridic şi se duse la baie, lu o tablet şi se întoarseă ă ă ă ă ă în pat.

Înc l mintea unui b ie el. O sanda.ă ţă ă ţÎnchizând ochii, se v zu mam tân r , punânduă ă ă ă -i lui Jens sandalele,

şi amintirea aceea aduse cu ea o povar întunecat care îi ap saă ă ă pieptul, o nelinişte grea care o f cu s tremure sub aşternut.ă ă

S nd lu a lui Jens, dup mai mult de dou zeci de ani f r vreună ă ţ ă ă ă ă semn. Dup toate c ut rile prin Öland, dup toat am r ciunea aceloră ă ă ă ă ă ă nop i nedormite.ţ

Somniferul începea să-şi fac efectul.ăGata cu întunericul, gândi ea pe jum tate adormit . ă ă Ajută-ne să-l

g sim.ă

Trecu vreme îndelungat pân la venirea dimine ii şi era încă ă ţ ă întuneric când Julia se trezi şi se ridic din pat. Lu micul dejun, apoi seă ă sp l , încuie apartamentul şi se sui în maşin . Porni motorul, d duă ă ă ă drumul la şterg toarele de parbriz ca s îndep rteze frunzele, apoi ieşiă ă ă într-un sfârşit de pe strada pe care locuia şi porni spre ieşirea din oraş, înconjurat de razele soarelui şi de traficul matinal. Ultimul semafor seă

24

f cu verde şi ea vir spre est pe autostrad , dep rtânduă ă ă ă -se de Göteborg şi p trunzând în interiorul rii.ă ţă

Câ iva kilometri merse cu geamul deschis, l sând aerul rece alţ ă dimine ii s împr ştie ce mai r m sese din parfumului surorii sale.ţ ă ă ă ă

Jens, vin, îşi spuse. Vin cu adev rat şi nimeni nu m mai poate opri.ă ăŞtia c nă -ar fi trebuit s vorbeasc cu el, nici chiar pe t cute, înă ă ă

mintea ei. Era ceva nechibzuit, dar îl f cea înc de când disp ruse Jens.ă ă ăDup ce trecu de Borås, autostrada se termin , iar casele începură ă ă

s devin din ce în ce mai mici şi mai rare. P durile dese de brad dină ă ă Småland se înghesuiau de o parte şi de alta a şoselei. Ar fi putut s seă abat de la drum şi s porneasc spre o destina ie necunoscut , însă ă ă ţ ă ă drumurile forestiere ar tau teribil de dezolant. O inu tot înainte,ă ţ str b tând ara c tre coasta de est şi încercând s g seasc pl cere înă ă ţ ă ă ă ă ă faptul c acum, dup mul i ani, f cea de una singur o c l torie maiă ă ţ ă ă ă ă lung .ă

Opri la o benzin rie aflat la câ iva kilometri de coast ca s facă ă ţ ă ă ă plinul rezervorului şi s ia câteva îmbuc turi dintră ă -o tocan a oas ,ă ţ ă lipicioas şi care nu f cea banii da i pe ea, apoi porni iar şi la drum.ă ă ţ ă

C tre podul din Öland. Spre nordul Canalului Kalmar, podul f ceaă ă leg tura cu insula; fusese construit cu peste dou zeci de ani în urm ,ă ă ă terminat şi dat în folosin chiar în toamna în care… în ziua aceea.ţă

Nu voia s se mai gândeasc la asta pân nu ajungea.ă ă ăPodul, înalt şi neclintit, se întindea c tre sud, sprijinit pe nişte piloniă

la i de beton, complet nep s tor la rafalele de vânt t ios ce biciuiauţ ă ă ă maşina. Era lat şi drept, cu excep ia unei sec iuni arcuite aproape deţ ţ mal ce permitea vaselor mai înalte s treac pe sub şosea. Arcada eraă ă un punct de observa ie şi de acolo putu s vad forma plat a insulei.ţ ă ă ă Se întindea spre zare, dinspre nord spre sud.

Vedea alvarul, câmpia ierboas ce acoperea p r i mari din Öland.ă ă ţ Nori mari alunecau încet la joas în l ime, ca nişte aeronave lungi,ă ă ţ peste peisaj.

Şi turiştilor, şi localnicilor le pl cea mult s ias acolo la plimbare şiă ă ă s urm reasc p s rile, îns Juliei alvarul nuă ă ă ă ă ă -i pl cea. Era prea întins –ă şi nu exista niciun loc în care s te ad posteşti dac cerul vast deă ă ă deasupra s-ar fi pr v lit.ă ă

Dup ce trecu de pod, o apuc spre nord, c tre Borgholm. Drumulă ă ă se întindea aproape în linie dreapt pe câ iva kilometri deă ţ -a lungul coastei de vest, iar acum, c sezonul turistic se încheiase, întâlni pu ineă ţ maşini. Julia îşi inu ochii a inti i cu îndârjire asupra drumului ca s eviteţ ţ ţ ă s priveasc întinderea golaş a alvarului şi uriaşul noian de ape dină ă ă cealalt parte; încerca s nu se gândeasc la o sanda mic cu oă ă ă ă cureluş cusut .ă ă

Nu înseamn nimic, nu trebuie s însemne nimic.ă ăÎi lu aproape o or de la pod pân la Borgholm. Când ajunse,ă ă ă

descoperi o singur intersec ie cu semafor şi decise s fac la stânga,ă ţ ă ă

25

spre or şelul din vale.ăOpri la o pl cint rie pe Storgatan, evitând astfel portul, pia a şiă ă ţ

biserica; biserica în spatele c reia st tuser p rin ii s i şi ea în vremeaă ă ă ă ţ ă când Gerlof avea propriul vas de transport şi voia s locuiasc lângă ă ă port. Copil ria ei era în Borgholm. Julia nă -avea niciun chef s se vad peă ă ea îns şi zburdând pe str zile dimprejurul pie ei ca o n luc palid , oă ă ţ ă ă ă fat de opt sau nou ani cu o via întreag înainte. Nu voia s deaă ă ţă ă ă peste niciun tân r care s se îndrepte cu paşi mari spre ea pe strad şiă ă ă s-o fac s se gândeasc la Jens. Erau destule careă ă ă -o f ceau s seă ă gândeasc la asta în Göteborg.ă

Clopo elul de deasupra uşii pl cint riei scoase un clinchet.ţ ă ă― Ziua bun .ăFata din spatele tejghelei era blond , dr gu şi p rea grozav deă ă ţă ă

plictisit . O ascult pe Julia cu o figur lipsit de expresie în timp ceă ă ă ă aceasta îi cerea dou gogoşi cu scor işoar şi dou pr jituri cu cremă ţ ă ă ă ă de c pşuni pentru ea şi Gerlof.ă

Fata ar fi putut s fie ea cu treizeci de ani în urm , dar Julia,ă ă bineîn eles, se mutase de pe insul când avea doar optsprezece ani,ţ ă apoi locuise şi lucrase atât în Kalmar, cât şi în Göteborg înainte să împlineasc dou zeci şi doi. În Göteborg îl cunoscuse pe Michael şiă ă r m sese îns rcinat cu Jens doar dup câteva s pt mâni; mare parteă ă ă ă ă ă ă din neastâmp rul ei disp ruse atunci şi nu mai revenise apoi – nici chiară ă dup ce se desp r iser .ă ă ţ ă― Nu mai sunt mul i oameni pe aici, spuse ea în vreme ce fataţ

scotea pr jiturile din galantarul cu geamuri de sticl . Toamna, vreau să ă ă zic.― Nu, r spunse fata f r s zâmbeasc .ă ă ă ă ă― Î i place s locuieşti aici? o întreb Julia. Fata scutur scurt dinţ ă ă ă

cap.― Uneori. Doar c nuă -i nimic de f cut. Borgholmul se trezeşte laă

via doar vara.ţă― Cine spune asta?― Toat lumea, rosti fata. Oamenii din Stockholm, oricum.ăÎnchise cutia cu pr jituri şi iă -o întinse.― M mut nu peste mult la Kalmar, spuse. Mai dori i ceva? Juliaă ţ

f cu semn c nu. Ar fi putut spune c şi ea lucrase cândva în Borgholm,ă ă ă în adolescen , la o cafenea de pe lâng rada portului, c şi ea fuseseţă ă ă cândva plictisit aşteptând ca via a ei s înceap . Sim i, dintră ţ ă ă ţ -odat ,ă nevoia de a vorbi despre Jens, despre jalea ei şi despre speran a care oţ f cuse s se întoarc aici. O s nd lu întră ă ă ă ă ţă -un plic.

Dar nu spuse nimic. De undeva de departe, se auzea bâzâi-tul unui ventilator; singurul sunet din pl cint rie.ă ă― Sunte i turist ? întreb fata.ţ ă ă― Da… nu, r spunse Julia. M duc câteva zile pân la Stenvik.ă ă ă

Familia mea are o caban acolo.ă

26

― Acum e ca-n Norrland pe-acolo, spuse fata întinzându-i restul. Practic toate casele sunt goale. Nu mai vezi ipenie de om.ţ

Era trei şi jum tate după ă-amiaza când Julia ieşi din pl cint rie şi seă ă uit în lungul str zii. Borgholmul era aproape p r sit. Se vedeau vreoă ă ă ă zece oameni, una sau dou maşini mergând cu cea mai mic viteză ă ă posibil şi cam atât. Uriaşul castel în ruine str juia de pe dealul deă ă deasupra oraşului, cu ferestrele întunecate ca nişte v g uni goale.ă ă

Pe strad şuiera un vânt rece când Julia se întoarse la maşin .ă ă Liniştea aceea era aproape ap s toare.ă ă

Trecu pe lâng un panou mare de afişaj acoperit cu un amestecă pestri de postere, lipite toate unele peste altele: filme de ac iuneţ ţ americane la cinematograful din Borgholm, concerte rock în castelul ruinat şi diferite cursuri la seral. Posterele se scorojiser în soare, iară col urile le fuseser roase de vânt.ţ ă

Era prima dat când Julia vizita insula, ca adult, atât de târziu în an.ă În extrasezon, când Ölandul îşi încetinea ritmul. Reveni la maşin .ă

Sosesc acum, Jens.La nord de or şel, câmpiile uscate şi ierboase ale alvaruluiă

continuau pe amândou p r ile drumului. Şoseaua p trundea încet înă ă ţ ă interior dinspre coast , dreapt ca o s geat în peisajul plat, undeă ă ă ă pietre rotunjite, cenuşii şi acoperite de licheni fuseser scoase de peă câmpuri şi folosite la construirea unor ziduri lungi şi joase. Zidurile formau o dantel rie gigantic pe cuprinsul alvarului.ă ă

Julia avea o uşoar senza ie de agorafobie aici, sub cerul liber, şiă ţ tânjea dup un pahar de vin roşu – dorin care devenea tot mai acută ţă ă pe m sur ce se apropia de Stenvik. Acas încercase s nu mai beaă ă ă ă chiar în fiecare zi şi nu bea niciodat când conducea; aici îns , în loculă ă acesta dezolant, sticlele de vin din geanta ei p reau singurii înso itoriă ţ interesan i pe careţ -i avea. Îi venea s se încuie cu ele undeva şi s leă ă dedice întreaga ei aten ie, pân se goleau.ţ ă

Înspre nord nu întâlni decât dou vehicule, un autobuz şi un tractor.ă Trecu pe lâng indicatoare galbene ce purtau nume de sate şi domeniiă reziden iale, nume pe care şi le amintea din celelalte c l torii. Le puteaţ ă ă recita pe de rost, ca pe o poezioar pentru copii. Erau locuri pe lângă ă care, ani întregi, nu f cuse decât s treac . Pentru mama şi tat l ei nuă ă ă ă existase decât Stenvikul var de var , iar casa de vacan şiă ă ţă -o construiser aici pe la sfârşitul anilor 1940 – cu mult înainte ca satul să ă fie descoperit de turişti. Toamna, iarna şi prim vara în Borgholm, însă ă vara însemnase întotdeauna Stenvik pentru Julia. Şi, înainte s se ducă ă la Marnäs să-l vad pe Gerlof, voia s dea o rait prin sat. Avea amintiriă ă ă urâte legate de locul acela, dar şi multe frumoase. Amintirile zilelor lungi şi fierbin i de var .ţ ă

V zu semnul galben de la distan : ă ţă Stenvik 1, şi dedesubt cuvântul CAMPING acoperit cruciş cu band neagr . Frân şi vira pe drumul deă ă ă

27

ar , îndep rtânduţ ă ă -se de alvar şi apucând-o c tre sud.ăDup cinci sute de metri, ap ru primul pâlc de cabane de var ;ă ă ă

erau închise toate, cu obloane albe la ferestre. Apoi pavilionul, întotdeauna un loc de adunare pentru vilegiaturişti. Partea din faţă fusese cur at de anun uri, reclame şi stegule e, iar peste geamuriăţ ă ţ ţ fuseser trase jaluzele. Al turi de pavilion era un indicator ce ar ta spreă ă ă camping şi spre terenul de minigolf, acoperit cu prelate mari, verzi. Campingul era administrat de un prieten de-al lui Gerlof, îşi aminti ea.

Şoseaua înainta mai departe spre ap , cotea spre dreapta deă -a lungul muchiei stâncoase ce str juia plaja şi avansa c tre nord, unde seă ă vedeau şi alte pâlcuri de cabane m rginind partea estic a şoselei. Peă ă cealalt parte era rmul stâncos; valuri m runte foşneau, tulburândă ţă ă luciul apei.

Julia merse cu vitez mic pe lâng vechea moar , în l ată ă ă ă ă ţ ă deasupra apei pe funda ia sa solid de lemn. Avea impresia c moaraţ ă ă aceea fusese acolo dintotdeauna, p r sit la vreo zece metri de rm;ă ă ă ţă acum îns c p tase o tent gri şiă ă ă ă -şi pierduse aproape cu totul din vopseaua roşie, iar din pânzele aripilor nu mai r m seser decâtă ă ă stinghiile cr pate, aşezate cruciş.ă

Cam la o sut de metri dincolo de moar se afla magazia pentruă ă b rci al familiei Davidsson. P rea foarte bine îngrijit, cu pere i roşii deă ă ţ lemn, geamuri albe şi acoperiş negru smolit. Cineva îl vopsise de curând. Lena şi Richard?

Julia p stra în minte o imagine cu Gerlof, vara stând şi reparânduă -şi plasele lungi pe un sc unel din fa a magaziei, în vreme ce ea, Lena şiă ţ verii lor se fug reau jos pe plaj , sim ind în n ri mirosul în ep tor deă ă ţ ă ţ ă gudron.

Doar c Gerlof fusese la magazie să ă-şi cure e plasele pentruţ cambulă3. În ziua aceea. Şi de atunci Julia nu mai avusese la inimă pasiunea lui pentru pescuit.

Acolo nu era nimeni acum. Iarba uscat frem ta suflat de vânt. Oă ă ă barc vopsit în verde z cea pe o parte lâng cl dire – vechea barc aă ă ă ă ă ă lui Gerlof – iar lemnul era atât de uscat, c Julia putu s vadă ă ă strecurându-se, printre şipcile mai în l ate, dâre de lumin .ă ţ ă

Opri motorul, dar nu coborî din maşin . Nici pantofii şi nici haineleă ei nu erau potrivite pentru vântul tomnatic de Öland; z ri o bar de fieră ă cu lac t care z vora uşa magaziei. Obloanele erau trase pân jos pesteă ă ă ferestrele mici, ca şi la cabanele din restul satului.

Stenvikul era gol. Un decor, nu era decât un decor pentru teatrul de var . O pies sumbr , cel pu in în ceea ceă ă ă ţ -o privea pe Julia.

Bun. Avea s mearg s arunce o privire la casa de vacan a luiă ă ă ţă Gerlof. El o construise cu mâna lui pe bucata de p mânt cump rat deă ă ă familie de ani buni. Porni maşina şi merse mai departe pe drumul de

3 Pleuronectes flesus, peşte întâlnit în apele de coastă din zona Europei de Nord.

28

ar , care se bifurca. O lu la dreapta, înapoi spre interiorul insulei. Aiciţ ă ă erau crânguri ce protejau pu inele case ocupate peste iarn , îns to iţ ă ă ţ erau uşor strâmbi, înclina i întrţ -o parte de vântul continuu.

Înconjurat de o gr din mare din dreapta str zii, se afla o casă ă ă ă ă înalt şi galben de lemn, ce ar ta de parc ar fi fost cât pe ce s seă ă ă ă ă pr v leasc peste tufele înalte. Vopseaua se scorojea de pe pere i, iară ă ă ţ iglele acoperişului erau cr pate şi pline de muşchi. Julia nu mai ineaţ ă ţ

minte a cui fusese, nu-şi amintea defel ca locul acela s fi ar tată ă vreodat pus la punct şi bine îngrijit.ă

Printre copacii dinspre dreapta se întindea o c r ruie ce seă ă desp r ea de şosea, cu o fâşie de iarb galben pe mijloc, înalt până ţ ă ă ă ă la genunchi. Julia recunoscu intrarea, parc şi opri motorul. Apoi îşiă puse pe ea pardesiul şi ieşi în aerul r coros, sim induă ţ -l proasp t şi plină de oxigen.

Afar nu era linişte deplin , fiindc vântul foşnea printre frunzeleă ă ă uscate ale copacilor şi, în plus, se mai auzeau şi sunetele mai înfundate ale valurilor lovindu-se de rm. Îns , în afar de asta, t cerea eraţă ă ă ă total : nici p s ri, nici voci, nici trafic. Fata de la pl cint rie avuseseă ă ă ă ă dreptate: era întocmai ca în mun ii din Norrland.ţ

C rarea ce ducea c tre cabana lui Gerlof era scurt şi se terminaă ă ă într-o poart joas de fier, potrivit întră ă ă -un perete de stânc . Cu ună scâr âit slab, Julia deschise poarta. P trunse în gr din .ţ ă ă ă

Gata, sunt aici, Jens.C su a, vopsit în cafeniu şi cu streşini albe, nu p rea atât deă ţ ă ă

înghesuit ca majoritatea cabanelor din Stenvik. Dar s fi fost Gerlofă ă înc acolo, nă -ar fi l sat nicicând iarba s creasc atât de mare şi niciă ă ă n-ar fi permis acelor de pin şi frunzelor s covârşeasc gr dina. Tat l eiă ă ă ă era un muncitor conştiincios şi lucra mereu liniştit şi metodic pân ceă treaba era gata.

Fuseser un cuplu truditor, Gerlof şi mama Juliei. Ella, careă r m sese casnic toat via a ei, aducea uneori cu un vizitator dină ă ă ă ţ secolul al XIX-lea, dintr-o epoc a s r ciei în care, pe insul , nu existauă ă ă ă nici timp şi nici energie pentru râs şi vise, şi fiecare buc ic de hârtieăţ ă de menaj trebuia uscat şi folosit de câteva ori la rând. Ella fuseseă ă micu şi taciturn , cu un aer dârz şi hot rât; buc t ria era imperiul ei.ţă ă ă ă ă Julia şi Lena mai primiser uneori câte o mângâiere pe obraji, însă ă niciodat vreo îmbr işare. Iar Gerlof era de cele mai multe ori plecată ăţ pe mare în perioada copil riei lor.ă

În gr din nu mişca nimic. Când Julia era mic , existase o pomp deă ă ă ă ap în mijlocul peluzei, înalt de un metru, vopsit în verde, cu gură ă ă ă larg şi un mâner dr gu , curbat; acum îns nu mai era. Nu maiă ă ţ ă r m sese în locul ei decât un capac de beton peste pu .ă ă ţ

La r s rit de caban se afla un zid de piatr , dincolo de careă ă ă ă începea alvarul. Se întindea cât vedeai cu ochii, pân dincolo de zare,ă în est. Dac nu iă -ar fi stat în cale copacii, Julia ar fi putut s z rească ă ă

29

biserica din Marnäs i induţ -se pe cer ca o s geat neagr ; fuseseă ă ă botezat în biserica aceea când avea doar câteva luni.ă

Julia întoarse spatele alvarului şi se îndrept c tre caban . D duă ă ă ă ocol unui arac acoperit de vi s lb ticit , apoi urc treptele de calcarţă ă ă ă ă roz care-i p ruser enorme pe vremea când era copil.ă ă

Ap s clan a, dar uşa era încuiat . Aşa cum se aştepta, de altfel.ă ă ţ ăÎnceputul şi totodat sfârşitul c l toriei.ă ă ăEra remarcabil c mai d inuia înc aici cabana, cuget Julia, fiindcă ă ă ă ă

atât de multe se întâmplaser de când disp ruse Jens. Luaser fiin noiă ă ă ţă state, altele încetaser s existe. Satul Stenvik era acum aproape lipsită ă de vizitatori în cea mai mare parte a anului – îns casa din care Jensă plecase în acea zi era înc în picioare.ă

Julia se aşez pe trepte şi l s să ă ă ă-i scape un suspin.Sunt obosit , Jens.ăArunc o privire spre micu a colec ie de roci pe care o îngr m diseă ţ ţ ă ă

Gerlof în fa a casei. În vârful mormanului, z cea o piatr cu conturţ ă ă sinuos, de culoarea cenuşii, despre care el sus inea c ar fi c zut dinţ ă ă cer precum un bo arz tor şi ar fi f cut un crater în carier cândva pe laţ ă ă ă sfârşitul secolului al XIX-lea, perioad în care propriul s u tat şi buniculă ă ă s u lucraser acolo. Acest vizitator str vechi din cosmos era mânjit cuă ă ă g ina .ă ţ

În ziua cu pricina, Jens trecuse pe lâng piatra din spa iu. Seă ţ înc l ase cu sandalele, p r sise casa în care bunica lui adormise,ă ţ ă ă coborâse aceste trepte şi intrase în gr din . Singurul lucru absolută ă sigur. Unde se dusese dup aceea şi de ce, nu ştia nimeni.ă

Când revenise în acea zi pe insul , se aşteptase ca Jens să ă âşneasc din cas gonind. În loc de asta, o aşteptaser doi poli işti,ţ ă ă ă ţ

împreun cu Ella, care bocea, şi un Gerlof cu fa a împietrit .ă ţ ăJuliei îi venea s scoat o sticl cu vin roşu chiar acum. S stea peă ă ă ă

trepte şi s bea zdrav n, s se piard în visare pân venea întunericul –ă ă ă ă ă dar îşi reprim impulsul.ă

Un decor. Gr dina pustie p rea şi ea o scen , ca şi restul satului,ă ă ă îns piesa se terminase cu mul i ani în urm şi to i spectatoriiă ţ ă ţ plecaser ; Julia se sim i schilodit de o teribil singur tate.ă ţ ă ă ă

Mai z bovi câteva minute pe sc ri, complet nemişcat , pân auziă ă ă ă un sunet nou, ce se împletea cu vuietul m rii. Un motor. Era o maşin ,ă ă una veche şi obosit , huruind încetişor pe drumul de ar .ă ţ ă

Sunetul nu se îndep rt . St rui, se apropie, apoi motorul fu oprită ă ă foarte aproape de gr din .ă ă

Julia se ridic în picioare, se aplec în fa şi z ri o maşin cu oă ă ţă ă ă form rotunjit şi îndesat printre copaci. Un vechi Volvo PV.ă ă ă

Poarta scheun , împins de mâna cuiva. Julia îşi îndrept pardesiul,ă ă ă îşi trecu automat degetele prin p rul decolorat şi aştept . Paşii ce seă ă apropiau c lcând peste frunzele moarte erau scur i şi greoi.ă ţ

B trânul care îşi f cu apari ia şi, f r o vorb , se opri la cap tulă ă ţ ă ă ă ă

30

treptelor şi se apuc s se uite chiorâş la Julia era şi el scurt şi greoi. Îiă ă amintea într-o anume m sur de tat l ei, f r s poat spune de ce;ă ă ă ă ă ă ă poate din cauza şepcii, a n dragilor largi şi a puloverului de lân deă ă culoarea fildeşului care-l f ceau s arate ca un adev rat c pitan de vas.ă ă ă ă Era îns mai scund decât Gerlof şi toiagul în care se sprijinea sugera că ă nu mai fusese de mult pe mare. Mâinile îi era br zdate de urme deă julituri vechi şi noi.

Julia îşi aminti vag că-l cunoscuse pe omul acesta cu ani în urm .ă Era unul dintre locuitorii permanen i ai Stenvikului. Oare câ i maiţ ţ r m seser ?ă ă ă― Bun , spuse, schi ând un zâmbet.ă ţ― Bun ziua să -ave i.ţB rbatul înclin din cap. Îşi scoase şapca şi Julia v zu smocuri deă ă ă

p r c runt piept nate în şuvi e sub iri întinse peste easta pleşuv .ă ă ă ţ ţ ţ ă― Tocmai voiam s arunc o privire la locul sta.ă ă― Da… ’I nevoe de cineva s mai arunce câtă -un ochi, rosti el cu cel

mai puternic accent de Öland pe care-l auzise vreodat Julia, un dialectă aspru, morm it. Aşa vra el.ă

Julia încuviin din cap.ţă― Arat foarte bine. T cere.ă ă― Eu sunt Julia, zise ea, gr binduă -se s adauge, cu un semn c treă ă

caban : Fata lui Gerlof Davidsson. Din Göteborg.ăB rbatul d du din cap ca şi cum ar fi fost de la sine în eles.ă ă ţ― Cum nu, zise. Mie-mi spune Ernst Adolfsson. Acolo stau, zise

ar tând cu degetul în spatele lui, în diagonal c tre nord. M cunosc cuă ă ă ă Gerlof. Mai rupem o vorb din vremeă -n vreme.

Atunci Julia îşi aminti. Era Ernst, pietrarul. Un soi de pies de muzeuă ambulant a satului înc din vremea când era ea mic .ă ă ă― E deschis la carier ?ăErnst coborî privirea şi cl tin din cap.ă ă― Nu. Nu, nimic de lucru p-acolo. Mai vin oamenii şi iau câte-o

lespede cu cusururi… da’ nu se mai scoate nimic.― Dar lucra i acolo? îl întreb Julia.ţ ă― Fac lucr ri în piatr , r spunse Ernst. Se poate veni, cum nu, veziă ă ă

mata ce şi cum, poate cumperi ceva… Am un musafir pe sear , da’ă mâine-i bine.― Bun, e posibil s vin, zise Julia.ăProbabil c nu şiă -ar fi permis s cumpere nimic, nu din minusculaă

indemniza ie de boal pe care o primea, dar putea oricum s se duc şiţ ă ă ă s arunce o privire.ă

Ernst încuviin şi se r suci s plece, cu paşi mici şi nesiguri. Juliaţă ă ă nu-şi d du seama c discu ia se sfârşise pân ce el nuă ă ţ ă -i întoarse complet spatele. Îns ea nu terminase, aşa c rosti, dup ce trase oă ă ă gur mare de aer:ă― Probabil c locuia i în Stenvik acum dou zeci de ani, nu?ă ţ ă

31

B rbatul se opri şi se întoarse iar şi spre ea, dar numai peă ă jum tate.ă― Tr iesc aici de cincizeci de ani.ă― M gândeam…ăJulia se poticni; nu se gândise deloc. Voia s întrebe ceva, dar nuă

ştia ce întrebare s aleag .ă ă― Copilul meu a disp rut atunci, continu ea cu un efort enorm,ă ă

ruşinat parc de propriaă ă -i durere. Fiul meu, Jens… mai ine i minte?ţ ţ― Cum nu, încuviin Ernst scurt, f r emo ie. Şiţă ă ă ţ -avem grijă

de-asta. Gerlof şi cu mine, avem grij .ă― Dar…― Dacă-l vezi pe tat l dumitale, ziă -i ceva din partea mea, spuse

Ernst.― Ce?― Spune-i c l mai important e degetu’ mare, rosti Ernst. Nuă ă

numa’ palma.Julia îl privi int . Nu pricepea o iot , îns Ernst continu :ţ ă ă ă ă― Ar’ s se afle r spuns. Iă ă -o poveste veche, de la r zboi… da’ ar’ să ă

se afle.Şi zicând acestea, îi întoarse iar şi spatele şi porni cu paşi mici şiă

nesiguri.― R zboi? zise Julia din spatele lui. Care r zboi? Îns Ernstă ă ă

Adolfsson plec f r să ă ă ă-i r spund .ă ă

32

Öland, iunie 1940

Dup ce c ru a tras de cai e desc rcat pentru ultima dat peă ă ţ ă ă ă ă rm, e mânat înapoi la carier şi b rba ii pot începe s încarce înţă ă ă ă ţ ă

b rci buc ile proasp t t iate de calcar. Asta e cea mai grea munc şiă ăţ ă ă ă în ultimele şase luni a fost f cut manual, de când cele dou camioaneă ă ă ale carierei au fost rechizi ionate de stat ca s fie folosite drept vehiculeţ ă militare.

Se desf şoar un r zboi mondial, îns în Öland munca trebuie să ă ă ă ă continue ca de obicei. Piatra trebuie extras din carier şi dus laă ă ă cargoboturi. – înc rca i! ip Lassă ţ ţ ă -Jan Augustsson, maistrul stivuitorilor.

Conduce opera iunile de pe puntea cargobotului ţ Vânt, gesticulând cu mâinile lui late, uscate şi cr pate de la blocurile aspre de piatr .ă ă Lâng el stivuitorii aşteapt s primeasc piatra la bord.ă ă ă ă

Vânt e ancorat cam la o sut de metri de mal, o distan sigur înă ţă ă caz c se stârneşte pe neaşteptate vreo furtun deă ă -a lungul coastei Ölandului. În Stenvik nu exist docuri în rad în care s se poată ă ă ă ad posti vasele; în apropierea rmului, fundul stâncos şi apa pu ină ţă ţ adânc aşteapt s fac zob vasul, dac au ocazia.ă ă ă ă ă

Blocurile de piatr înc rcate la bord sunt trimise c tre vas în două ă ă ă b rci cu vâsle. La vâsla dreapt e Johan Almqvist, de şaptesprezece ani,ă ă care lucreaz de doi ani la carier şi ca vâslaş.ă ă

Vâsla din stânga e manevrat de Nils Kant, ucenic întră -ale meseriei. Are cincisprezece ani, e aproape om în toat firea.ă

Maică-sa i-a oferit lui Nils o slujb la cariera de piatr a familieiă ă dup ce acesta nu a trecut examenul preliminar pentru şcoal . Veraă ă Kant a hot rât c o s fie barcagiu, cu toat vârsta lui fraged , şi Nilsă ă ă ă ă ştie c va prelua treptat de la unchiul s u responsabilitatea pentruă ă întreaga carier . Ştie c întră ă -o bun zi îşi va l sa adânc amprenta înă ă deal. Ar vrea s excaveze întregul Stenvik.ă

Uneori, noaptea, Nils viseaz c se scufund în ape întunecate, ziuaă ă ă îns se gândeşte arareori la fratele s u Axel, înecatul. Nă ă -a fost crim ,ă orice-ar zice gurile rele de prin sat. A fost un accident. Corpul lui Axel nu a fost g sit niciodat . A fost tras la fundul canalului, cum seă ă întâmpl cu mul i îneca i, şi nă ţ ţ -a mai ieşit niciodat la lumin . Ună ă accident.

Singurul lucru ce aminteşte de Axel e o poz înr mat de pe biroulă ă ă mamei. Vera şi Nils au devenit mult mai apropia i de când Axel a murit.ţ Vera spune adesea c numai pe el îl are, lucru careă -l face pe Nils să-şi dea seama cât de important este.

B rcile îşi aşteapt înc rc tura lâng un doc provizoriu de lemn ceă ă ă ă ă se întinde cam zece metri în mare; c ru ele sosesc pe rm, înc rcateă ţ ţă ă pân în vârf, iar lespezile sunt c rate la doc întră ă -un cerc nesfârşit –

33

tineret, femei, b trâni şi cei câ iva b rba i în floarea vârstei care nu auă ţ ă ţ fost chema i la oaste. Şi fetele; Nils o vede pe Maja Nyman umblând deţ colo-colo într-o rochie roşie cu p tr ele. Ştie c Maja ştie c se uită ăţ ă ă ă lung dup ea uneori.ă

R zboiul acoper ca o umbr întregul Öland. Norvegia şiă ă ă Danemarca au fost invadate de nem i acum vreo lun , f r ca aceştiaţ ă ă ă s întâmpine vreo rezisten . La radio, zi dup zi, sunt tot mai multeă ţă ă buletine de ştiri. E Suedia cu adev rat preg tit s resping un atac?ă ă ă ă ă Spre sud au fost reperate vase str ine şi, de câteva ori, să -a zvonit în Stenvik c Ölandul de sud a fost invadat.ă

Dac germanii chiar vin, insularii ştiu c vor trebui s se descurceă ă ă singuri, fiindc ajutorul nă -a sosit niciodat la timp de pe continent, deă -a lungul secolelor, când duşmanii au debarcat. Niciodat .ă

Oamenii spun c armata are de gând s inunde partea de nord aă ă Ölandului pentru a preveni o invazie a insulei, o ironie amar acum,ă când şuvoaiele prim verii, n pustite din alvar, au început în sfârşit să ă ă se evapore, odat cu venirea c ldurii.ă ă

Când huruitul unui motor în dep rtare să -a auzit mai devreme, desc rcarea pietrelor să -a oprit şi toat lumea a început s arunce priviriă ă neliniştite c tre cerul înnorat. În afar de Nils, care se întreba cum arată ă ă oare un bombardament adev rat, executat de un avion. Oare suntă bombe şuier toare care se transform în mingi de foc şi de fum, înă ă lacrimi şi ipete şi haos?ţ

Dar n-a ap rut niciun avion şi munca să -a reluat.Nils ur şte vâslitul. C ratul pietrelor nuă ă -i cu mult mai grozav, însă

vâslitul mecanic îi provoac dureri de cap înc de la început. Nu poateă ă gândi când trebuie s cârmeasc barca înc rcat pân la refuz şi esteă ă ă ă ă supravegheat f r oprire. Lassă ă -Jan urm reşte înaintarea b rcilor cuă ă chipiul l sat pe ochi, direc ionând lucrul cu strig te.ă ţ ă― Hai s facem un efort, Kant! r cneşte peste ap îndat ce ultimulă ă ă ă

bolovan de calcar a fost înc rcat.ă― Încetişor, Kant, ai grij la platform ! strig îndat ce Nils împingeă ă ă ă

prea tare cu vâsla dup ce barca, desc rcat , devine mai uşor deă ă ă strunit.― Mişcă- i curul, Kant! url Lassţ ă -Jan.Nils îl intuieşte cu privirea în timp ce se îndreapt c tre vas.ţ ă ă

Cariera e a lui Nils. Sau, ca s fim mai precişi, cariera se afl înă ă proprietatea mamei şi a unchiului s u; cu toate astea, Lassă -Jan l-a tratat înc de la început ca pe un sclav.ă― Înc rca i! ip Lassă ţ ţ ă -Jan.Diminea , când au început s descarce, oamenii râdeau şiţă ă

p l vr geau, era aproape ca la o petrecere, îns piatra iă ă ă ă -a supus f ră ă mil , cu povara ei t cut şi cu muchiile ei dure. Oamenii o car acumă ă ă ă cocoşa i, cu spin rile aplecate, târşâinduţ ă -şi picioarele şi cu hainele pudrate de praful alb de calcar.

34

Pe Nils nu-l deranjeaz t cerea, oricum el nu vorbeşte cu nimeniă ă decât dac nă -are încotro. Dar din timp în timp se uit la Maja, spreă platforma de lemn.― E plin! r cneşte Lassă -Jan când blocurile de piatr au ajuns să ă

formeze gr mezi de un metru în l ime în barca lui Nils iar apa e cât peă ă ţ ce s p trund peste marginea b rcii.ă ă ă ă

Doi înc rc tori coboar şi se aşaz pe mald rul de piatr , privind deă ă ă ă ă ă sus c tre un b ie el de nou ani a c rui sarcin e s goleasc apa dină ă ţ ă ă ă ă ă barc . Arunc spre Nils o privire înfricoşat înainte de a lua c uşul deă ă ă ă lemn şi de a începe s îndep rteze apa de pe fundul b rcii, care nu eă ă ă impermeabil.

Nils împinge tare cu picioarele şi se propteşte în vâsl . Barcaă alunec uşor c tre cargobot, unde cealalt barc a fost golit .ă ă ă ă ă

Înainte şi înapoi cu vâsla, înainte şi înapoi, f r pauz . Mâinile începă ă ă să-l usture pe Nils, iar muşchii bra elor ip de durere, îşi doreşte dinţ ţ ă toat inima s aud chiar acum huruitul bombardierelor germane.ă ă ă

Barca atinge în cele din urm coca vasului, cu un bufnet înfundat.ă Amândoi stivuitorii se mişc iute spre pupa, se apleac , se prind bine şiă ă încep s ridice blocurile de piatr peste bord.ă ă― Hai să-i d m b taie! url Lassă ă ă -Jan de pe punte, unde st pro pită ţă

în c maşa lui p tat , cu burdihanul scos în afar .ă ă ă ăBolovanii de calcar sunt ridica i peste bord şi duşi pân la trapa ceţ ă

d spre cal , unde alunec pe o scândur lat .ă ă ă ă ăNils ar trebui s ajute la desc rcat. Ridic vreo câteva buc i peă ă ă ăţ

vas, apoi ezit doar o clip la un bloc compact, ascu it, şiă ă ţ -l las s cadă ă ă la loc în barc . Îi aterizeaz pe degetele de la piciorul stâng şi doare caă ă naiba.

Într-un acces de furie oarb , ridic din nou pietroiul şiă ă -l azvârle peste bord f r s se uite m car unde aterizeaz .ă ă ă ă ă― S viă -l b ga i în cur! morm ie c tre mare şi cer, aşezat pe vâsl .ă ţ ă ă ăÎşi scoate înc l mintea, îşi atinge degetele dureroase şi le masează ţă ă

uşor. Poate s-au rupt.Lâng el este desc rcat din barc ultimul bloc de piatr , iară ă ă ă

înc rc torii sar peste bord ca s termine cu aranjatul lor în cal .ă ă ă ăSe duce şi Johan Almqvist. Nils r mâne în barc cu b ie elulă ă ă ţ

îns rcinat cu scoaterea apei.ă― Kant!Lass-Jan e deasupra lui, aplecat peste marginea vasului.― Vino sus şi ajută-ne!― Sunt r nit! spune Nils, surprins de cât de calm îi este vocea,ă ă

când de fapt un escadron întreg de bombardiere zumz ie ca nişteă albine furioase la el în cap. Îşi las , la fel de calm, mâna pe vâsl .ă ă Mi-am rupt degetele de la picioare.― Ridică-te.Nils se ridic . Nu doare aşa de tare de fapt, iar Lassă -Jan scutur dină

35

cap spre el.― Urc încoace şi treci la înc rcat, Kant.ă ăNils clatin din cap, strângând vâsla în pumn. Bombele cad acum,ă

şuierând prin v zduhul dinl utrul min ii sale.ă ă ţScoate vâsla din inel şi o ridic pu in. O trage uşurel înapoi.ă ţ― Cic şiă -a rupt degetele…Un alt înc rc tor, un fl c u scund şi lat în spate al c rui nume Nilsă ă ă ă ă

nu şi-l poate aminti, se apleac peste bord al turi de Lassă ă -Jan.― Mai bine fugi la m mica, atunci! spune pe un ton r ut cios.ă ă ă― M ocup eu de asta, zice şeful de echip r sucind capul c treă ă ă ă

hamal.A f cut o greşeal . Lassă ă -Jan nu mai apuc s vad vâsla lui Nilsă ă ă

vâjâind prin aer.Partea lat a vâslei îl izbeşte în ceaf . Lassă ă -Jan scoate un „ahh”

prelung şi genunchii i se înmoaie.― Eşti proprietatea mea! ip Nils.ţ ăÎşi ine echilibrul cu un picior proptit pe marginea b rcii şi ridicţ ă ă

iar şi vâsla. De data asta, îl loveşte pe şeful de echip peste spinare şiă ă -l vede c zând peste bord ca un sac cu f in .ă ă ă― Ce mama naibii! strig cineva de la bordul vasului, apoi se audeă

un plesc it zgomotos când Lassă -Jan cade pe spate în ap , între barc şiă ă coca vasului de transport.

Dinspre rm r sun strig te, îns Nils nu le bag în seam . O sţă ă ă ă ă ă ă ă-l omoare pe Lass-Jan! Ridic vâsla, o apropie de suprafa a apei şi loveşteă ţ mâinile deschise larg ale lui Lass-Jan. Degetele se rup cu un pocnet sec, capul îi zvâcneşte înapoi şi dispare sub ap .ă

Nils trage vâsla spre el. Corpul lui Lass-Jan se scufund întră -un m nunchi învârtejit de cl buci albi. Nils ridic vâsla, cu gândul să ă ă ă-l loveasc iar.ă

Ceva vâjâie pe la urechea lui Nils şi-l izbeşte în mâna dreapt ;ă degetele i se chircesc, înainte ca durerea să-i amor easc bra ulţ ă ţ aproape cu totul. Nils se împleticeşte şi nu mai poate ine vâsla; o lasţ ă s cad în barc .ă ă ă

Strânge pleoapele, apoi deschide ochii şi se uit în sus. Hamalulă care se amuza pe seama lui st pe punte, inând în mân o pr jin ceă ţ ă ă ă are la cap t un cârlig. Ochii îi sunt a inti i asupra lui Nils, însp imânta i,ă ţ ţ ă ţ dar hot râ i.ă ţ

Înc rc torul trage pr jina spre el şiă ă ă -o ridic din nou; dar între timpă Nils a reuşit s se împing de lâng vas cu ajutorul vâslei şi seă ă ă îndreapt spre rm. Îi las pe înc rc tori la bordul vasului de transportă ţă ă ă ă şi pe Lass-Jan în drum c tre fundul m rii; fixeaz vâsla la loc pe inel.ă ă ă

Apoi începe s vâsleasc drept spre uscat, cu degetele rupte aleă ă mâinii stângi zvâcnindu-i dureros. B ie elul cu c uşul să ţ ă -a ghemuit la prova, ca o statuet tremurând .ă ă― Scoate iţ -l de acolo! strig cineva în spatele lui.ă

36

Aude un plesc it şi chiote venind dinspre cargobot, în vreme ceă trupul inert al lui Lass-Jan e tras la bordul Vântului. Şeful de echip eă ridicat şi întins pe spate, apa e for at sţ ă ă-i ias din corp şi e zgâl âită ţ pân ceă -şi revine. A avut noroc – nu ştie s înoate. Nils e unul dintreă pu inii din sat care ştiu.ţ

Privirea lui Nils e a intit spre zare, spre linia dreapt a orizontului.ţ ă ă Soarele s-a strecurat prin sp rturile din acoper mântul de nori şi îşiă ă arunc razele peste ap , f cândă ă ă -o s luceasc precum o podea dină ă argint.

În ciuda durerii din bra ul stâng, acum totul pare cum nu se poateţ mai bine. Nils le-a ar tat tuturor al cui e Stenvikul. Nu peste multă ă vreme, o s fie proprietarul întregului Öland de nord şi o să ă-l apere cu pre ul vie ii dac apar germanii.ţ ţ ă

Fundul b rcii se freac de stânci, aşa c Nils apuc vâsla şi sare. Eă ă ă ă gata, îns nuă -l atac nimeni.ă

Stivuitorii stau pe marginea platformei de înc rcare de parc să ă -ar fi f cut stane de piatr – femei, b rba i şi copii. Se holbeaz la el înă ă ă ţ ă t cere, cu ochi îngrozi i. Maja Nyman arat ca şi cum ar fi pe punctul să ţ ă ă izbucneasc în plâns.ă― Duce iţ -v dracului! mugeşte Nils Kant spre ei şi agit vâsla înă ă

fa .ţăApoi se întoarce şi-o ia la fug spre cas , la mama lui, Vera, înă ă

cl direa galben .ă ăÎns nici ea, nici altcineva nu ştie ce ştie Nils: îi sunt sortite fapte deă

seam , ispr vi mai mari decât Stenvikul, la fel de grozave ca r zboiul.ă ă ă Într-o bun zi, va fi cunoscut şi despre el se va vorbi prin tot Ölandul. Oă simte.

37

4

Gerlof Davidsson îşi aştepta fiica în camera lui de la centrul reziden ial pentru persoane în vârst .ţ ă

Edi ia din ziua aceea a ziarului local, ţ Ölands-Posten, st teaă deschis în fa a lui pe t blia biroului; citea despre un b rbat de optzeciă ţ ă ă şi unu de ani suferind de demen senil care disp ruse din Kastlösa, înţă ă ă Ölandul de sud. Omul îşi p r sise pur şi simplu cabana cu o zi înainte şiă ă disp ruse f r urm ; poli ia şi voluntarii îl c utau acum pe alvar –ă ă ă ă ţ ă mobilizaser pân şi un elicopter. Dar noaptea fusese rece şi nu eraă ă chiar sigur c aveau să ă-l mai g seasc în via .ă ă ţă

Demen senil şi optzeci şi unu de ani. Gerlof avea doar cu un anţă ă mai pu in, a optzecea aniversare se apropia vertiginos. Optzeci era oţ vârst ca oricare alta, dar fireşte c era mai uşor de în eles cum ună ă ţ b trân poate disp rea f r urm decât când era vorba de un copil.ă ă ă ă ă Închise ziarul şi se uit la ceas. Trei şi un sfert.ă― M bucur c ai venit, îşi spuse sieşi. Se poticni, tuşi, apoiă ă

continu : Eşti la fel de frumoas pe cât îmi aminteam, Julia. Acum c aiă ă ă ajuns aici în Öland, sunt anumite lucruri pe care trebuie s le facem.ă Mai sunt şi nişte treburi de care trebuie s te ocupi tu singur . Şi putemă ă vorbi… ştiu c nă -am fost întotdeauna un tat bun pentru tine când eraiă mic , ştiu c eram plecat mai mereu şi c tu şi sora ta r mânea iă ă ă ă ţ singure cu Ella în Borgholm în timp ce eu eram pe mare. Asta era meseria mea, eram c pitan şi umblam cu vase de transport, departe deă familie… Dar acum sunt aici şi n-o s m mai duc nic ieri.ă ă ă

T cu şi îşi a inti privirea asupra biroului. Scrisese discursul acestaă ţ pentru Julia în caiet. De când îi spusese data la care avea s ajung peă ă insul , tot încerca să ă-l înve e pe de rost – şi aşa şi ţ suna. Trebuia să-l fac s sune ca şi cum un tat iă ă ă -ar vorbi copilului s u întră -un chip cât se poate de obişnuit.― M bucur c ai venit, spuse iar şi Gerlof. Eşti la fel de frumoasă ă ă ă

pe cât îmi aminteam.Sau dr gu ? „Dr gu ” ar fi fost poate o mai bun descriere a feteiă ţă ă ţă ă

sale mult iubite.

În sfârşit, când se f cuse aproape patru şi mai r mânea doar o oră ă ă pân la cin , auzi o b taie în uş .ă ă ă ă― Intr , spuse, şi uşa se deschise. Boel îşi vârî capul în untru.ă ă― Da, e aici, şopti ea cuiva din spate, apoi spuse cu voce mai

ferm : Ai un vizitator, Gerlof.ă― Mul umesc, spuse el, iar Boel zâmbi şi se retrase.ţO alt persoan se apropia; f cu câ iva paşi pe hol, iar Gerlofă ă ă ţ

r sufl adânc, preg tit să ă ă ă-şi înceap discursul.ă

38

― M bucur c ai venit… începu, apoi amu i.ă ă ţV zu o femeie între dou vârste, îmbr cat întră ă ă ă -un pardesiu bo it,ţ

care-l privea de pe hol; ochii îi erau osteni i, fruntea încruntat . Abiaţ ă dup câteva secunde îşi desprinse privirea de la el; Julia îşi strânseă bra ele peste geanta cafenie de um r, de parc ar fi fost vreun scutţ ă ă protector, şi f cu al i câ iva paşi.ă ţ ţ

Gerlof îşi recunoscu treptat fiica în acea femeie încruntat şiă serioas , îns Julia ar ta mult mai obosit decât se aşteptase. Mult maiă ă ă ă obosit şi mult mai slab . Îl f cea s se gândeasc la am r ciune şiă ă ă ă ă ă ă autocomp timire.ă

Fata lui îmb trânise. Atunci el cât de b trân era?ă ă― Bun , Gerlof, spuse Julia, apoi t cu vreme de câteva clipe. Ei,ă ă

uite-m iar şi aici.ă ăGerlof încuviin din cap, b gând de seam c ea înc nţă ă ă ă ă -avea de

gând să-i spun „tati”, nici chiar acum, când se aflau fa în fa .ă ţă ţă Spusese „Gerlof” de parc să -ar fi adresat unei rude îndep rtate.ă― Cum a fost drumul? întreb el.ă― În regul .ăÎşi descheie nasturii pardesiului, îl atârn în cuier pe hol şiă -şi l să ă

geanta pe duşumea. Lui Gerlof i se p ru c se mişc încet, f r vlag .ă ă ă ă ă ă Voia s-o întrebe cum se simte, dar poate c era prea devreme.ă― Bun. Iar şi t cere.ă ă― A trecut ceva vreme.― Patru ani, aşa cred, rosti Julia. Mai mult de patru.― Da. Dar am vorbit la telefon.― Da. Am vrut s vin şi s te ajut când teă ă -ai mutat din Stendvik, dar

nu eram…Julia se opri şi Gerlof d du din cap.ă― A mers totul foarte bine oricum, zise el. A avut cine s m ajute.ă ă― Bine, spuse Julia.St tea în uşa camerei. Intr şi se aşez pe pat.ă ă ăGerlof îşi aminti brusc micul discurs pe care-l repetase.― Ai ajuns, spuse, şi sunt unele lucruri pe care trebuie s le …ăÎns Julia îl întrerupse.ă― Unde e?― Ce?― Ştii doar, f cu Julia, sandaua.ă― A, da. E aici în sertar, spuse Gerlof privind-o. Dar m-am gândit că

mai întâi…― Pot s-o v d? izbucni Julia. Aş vrea tare mult să -o v d.ă― S-ar putea s fii dezam git . E doar un pantof. Nu are…ă ă ă

r spunsuri adev rate.ă ă― Vreau s-o v d, Gerlof. Julia se ridic în picioare. Pân acum niciă ă ă

m car nu zâmbise, iar acum îl intuia pe Gerlof cu privirea atât deă ţ intens, c acesta începu s cread c întreaga poveste era o greşeal .ă ă ă ă ă

39

Poate c nă -ar fi trebuit s-o sune. Dar lucrurile se puseser deja înă mişcare şi nu le mai putea opri.

Îns încerc s t r g neze cât mai mult posibil.ă ă ă ă ă ă― N-ai venit cu nimeni? întreb .ă― Cu cine?― Cu tat l lui Jens, poate, zise Gerlof. Mats… cum îl cheam ?ă ă― Michael, zise Julia. Nu, locuieşte la Malmö. Abia dac mai inemă ţ

leg tura.ă― Aha, spuse Gerlof.Iar şi t cere. Julia mai înainta doi paşi, îns lui Gerlof îi trecuă ă ă

altceva prin minte.― Ai f cut ce iă ţ -am spus la telefon? întreb .ă― Ce?― Te-ai gândit la cât de deas era cea a în ziua aceea?ă ţ― Da… poate, încuviin scurt Julia. Ceţă -i cu cea a asta?ţ― Nu cred c … Gerlof îşi alese cuvintele cu grij . Nu cred c să ă ă -ar fi

putut întâmpla ceva… c lucrurile ar fi putut s se termine atât de r uă ă ă dac nă -ar fi fost cea a. Şi cât de des avem noi parte de cea în Öland?ţ ţă― Nu foarte des.― Nu. Poate de trei sau patru ori pe an. La fel de deas ca atunci. Şiă

mult lume ştia c o s fie, anun aser la starea vremii.ă ă ă ţ ă― De unde ştii?― Am sunat la sta ia meteo, spuse Gerlof. Ei dau buletinele.ţ― Şi era cea a atât de important ? întreb Julia.ţ ă ă― Cred c … cineva să -a folosit din plin de cea , zise Gerlof. Cinevaţă

care nu dorea s fie v zut prin zon .ă ă ă― Nu voia s fie v zut în ziua aceea anume, adic ?ă ă ă― Nu voia s fie v zut deloc, zise Gerlof.ă ă― Aşadar, cineva s-a folosit de cea … ca sţă ă-l r peasc pe Jens?ă ă

zise Julia.― Nu ştiu, spuse Gerlof. Dar m întreb dac sta a fost scopul. Cineă ă ă

ştia c avea s ias în ziua aceea? Nimeni. Nuă ă ă -i aşa? Nu ştia nici chiar Jens, el doar… a profitat de ocazie.

Gerlof v zu c Julia începuse s strâng din buze de îndat ceă ă ă ă ă începuser s vorbeasc despre dispari ia fiului ei, aşa c se gr bi să ă ă ţ ă ă ă continue: îns cea a din ziua aceea… fusese prev zut .ă ţ ă ă

Julia nu spuse nimic. Nu f cea decât s priveasc fix spre birou.ă ă ă― Ar trebui s ne gândim la asta, zise Gerlof. S ne gândim: cine ară ă

fi avut cel mai mult de câştigat în ziua aceea de pe urma cetii?― Pot s-o v d acum? întreb iar şi Julia.ă ă ăGerlof ştia c nă -o poate amâna la infinit. Încuviin şi se roti cuţă

scaunul ajungând în fa a biroului.ţ― E aici, zise.Trase sertarul de sus, c ut în el şi scoase cu grij un obiect mic.ă ă ă

Nu p rea s cânt reasc mai mult de câteva grame şi era înf şurată ă ă ă ă

40

într-un şerve el alb.ţ

5

Julia se apropie încet de Gerlof în vreme ce acesta desf ceaă pache elul pe birou. Îi privi mâinile, unde vârsta se vedea în încre iturileţ ţ pielii, în petele cafenii şi în venele înnegrite. Degetele îi tremurau încurcându-se în pliurile şerve elului. Fâşâitul scos de hârtie i se p ruţ ă Juliei asurzitor.― Vrei s te ajut? îl întreb .ă ă― Nu, m descurc.ăÎi lu câteva minute pân s desfac pache elul – sau poate doar iă ă ă ă ţ

se p ru. În cele din urm , reuşi s îndep rteze şi ultimul strat de hârtieă ă ă ă şi Julia v zu ce se ascundea sub acesta. Sandaua se afla întră -o pungă de plastic transparent – nu-şi mai putu lua ochii de la ea.

N-o s plâng, ă îşi spuse, e doar un pantof. Apoi sim i c ochii i seţ ă umplu de o c ldur arz toare şi trebui s clipeasc de câteva ori ca să ă ă ă ă ă îndep rteze lacrimile şi s poat vedea clar în continuare. V zu talpa deă ă ă ă cauciuc negru şi cureluşele cafenii, uscate şi plesnite din pricina vechimii.

O sanda, o sanda uzat de b ie el.ă ă ţ― Nu ştiu dac e cea care trebuie, spuse Gerlof. Din câte in minte,ă ţ

ar ta ca asta, dar ar putea s fie…ă ă― E sandaua lui Jens, îl întrerupse Julia cu voce înfundat .ă― Nu putem şti clar, spuse Gerlof. Nu-i bine s fim prea siguri, nu?ăJulia nu r spunse. Ştia. Îşi şterse cu mâna lacrimile de pe obraji,ă

apoi apuc cu grij punga de plastic.ă ă― Am pus-o în pung imediat cum am primită -o, zise Gerlof. Ar

putea fi amprente…― Ştiu, zise Julia.Era atât de uşoar , atât de uşoar . Când o mam avea de gândă ă ă

să-şi încal e micu ul cu aşa ceva, o lua din fa a uşii f r s seţ ţ ţ ă ă ă gândeasc o clip cât cânt rea. Apoi venea lâng el şi se aplecaă ă ă ă sim induţ -i c ldura trupului, îi lua piciorul în vreme ce el se ag a deă ăţ puloverul ei pentru echilibru, z bovind în picioare t cut sau spunândă ă ceva, acele bolboroseli copil reşti pe care le asculta pe jum tateă ă atent , fiindc se gândea la altele. La facturi ce trebuiau pl tite. Laă ă ă faptul c trebuia s cumpere mâncare. La b rba i care nu erau prină ă ă ţ preajm .ă― L-am înv at pe Jens s se încal e singur, spuse Julia. Miăţ ă ţ -a luat

toat vara, dar reuşea când am început facultatea, în toamn .ă ăÎnc inea în mân sandaua micu .ă ţ ă ţă― Şi de aceea a fost în stare s plece singur atunci, s seă ă

strecoare… Se înc l ase singur cu sandalele. Dac nu lă ţ ă -aş fi înv at,ăţ

41

n-ar fi…― Nu gândi aşa.― Vreau s spun c … lă ă -am înv at ca s câştig un pic de timp.ăţ ă

Pentru mine.― Nu te învinov i, Julia.ăţ― Mersi pentru sfat, rosti ea f r să ă ă-l priveasc . Numai c am totă ă

f cut asta în ultimii dou zeci de ani.ă ăR maser t cu i şi Julia îşi d du seama c imaginea din mintea eiă ă ă ţ ă ă

nu mai era cea cu fragmente de oase pe rmul din Stenvik. Îşi vedeaţă fiul în via , aplecânduţă -se cu imens concentrare să ă-şi pun sandalele,ă p rânduă -i-se greu să-şi fac degetele micu e s lucreze cum voia.ă ţ ă― Cine a g sită -o? întreb ea uitânduă -se la Gerlof.― Nu ştiu. A venit prin poşt .ă― De la cine?― Nu era niciun nume la expeditor, spuse Gerlof. Doar un plic

maroniu, cu o ştampil neclar . Dar cred c a fost trimis din Öland.ă ă ă ă― F r nicio scrisoare?ă ă― Nimic.― Şi nu ştii cine a trimis-o?― Nu, spuse Gerlof, care n-o mai privea în ochi pe Julia; se uita lung

spre t blia biroului şi nu mai avea r spunsuri de dat. Poate c b nuiaă ă ă ă mai multe decât voia să-i spun .ă

Nu existau r spunsuri. Julia suspin .ă ă― Dar putem face şi altceva, continu Gerlof cu însufle ire. Apoi seă ţ

opri.― Ce anume?― P i…ăGerlof clipi f r s r spund , privindă ă ă ă ă -o de parc ar fi uitat dejaă

motivul pentru care îi ceruse s vin .ă ăÎns nici Julia nu ştia ceă -ar fi putut ei s mai fac , aşa c nu spuseă ă ă

nimic. Îşi d du seama deodat c nici nu se uitase bine prin cameraă ă ă tat lui ei, obsedat s priveasc sandaua, s o in în mân .ă ă ă ă ă ţ ă ă

Îşi roti privirea prin înc pere. Ca asistent medical , observă ă ă ă butoanele de urgen de pe pere i, iar ca fiic descoperi c Gerlof îşiţă ţ ă ă adusese cu el de la caban amintirile adunate pe mare. Cele trei pl ciă ă cu nume, de lemn l cuit, de la vasele sale de transport, ă Sp rg torul deă ă valuri, Vântul şi Nore, atârnau deasupra fotografiilor înr mate,ă alb-negru, ale navelor. Pe alt perete se aflau, tot în rame, certificatele de înregistrare ale vaselor, cu ştampile şi sigilii. Pe un raft de lângă birou se aflau jurnalele de bord ale lui Gerlof, îmbr cate în piele, al turiă ă de dou naveă -model minuscule ce navigau închise în sticlele lor.

Totul era aranjat cu grij ca întră -un muzeu al marinei, curat şi lucitor. Julia îşi d du seama că ă-şi invidiaz tat l; putea s stea înă ă ă aceeaşi camer cu amintirile sale, nu trebuia s ias în lumea larg ,ă ă ă ă unde e nevoie s faci lucruri şi s pretinzi c ai fi tân r şi ager, să ă ă ă ă

42

încerci să- i ar i necontenit valoarea.ţ ăţPe masa de lâng patul lui Gerlof se odihneau o Biblie neagr şi oă ă

duzin de flacoane cu pastile. Julia mai arunc o privire peste birou.ă ă― Nu m-ai întrebat cum m simt, Gerlof, spuse cu voce sc zut .ă ă ă

Gerlof d du din cap.ă― Iar tu nu mi-ai spus tat . T cere.ă ă― Deci cum te sim i? o întreb .ţ ă― Bine, rosti Julia sec.― Tot la spital lucrezi?― O, da, spuse ea f r s men ioneze c îşi luase concediu peă ă ă ţ ă

durat nedeterminat . Am trecut prin Stenvik înainte s ajung aici.ă ă ă M-am uitat la caban .ă― Bine. Cum se prezint lucrurile peă -acolo?― La fel. Totul era z vorât.ă― Niciun geam spart?― Nu, spuse Julia. Dar era un om acolo. Sau, mai exact, a ap rută

cât eram eu acolo.― Probabil John, spuse Gerlof. Sau Ernst.― Îl chema Ernst Adolfsson. Presupun c v şti i, nu? Gerlofă ă ţ

încuviin .ţă― E sculptor. Un pietrar b trân. De fel e din Småland, dar…ă― Dar cu toate astea e de treab , vrei s zici? spuse repede Julia.ă ă― A tr it aici mult vreme, continu Gerlof.ă ă ă― Da, mi-l amintesc vag de când eram mic … A spus ceva ciudată

înainte s plece, ceva despre o poveste din r zboi. Vorbea de al Doileaă ă R zboi Mondial?ă― Mai arunc din când în când câteă -un ochi la caban , r spunseă ă

Gerlof. Ernst locuieşte lâng carier şi uneori mai ia câte o lespedeă ă r mas . Alt dat lucrau acolo cincizeci de oameni, acum a mai r masă ă ă ă ă doar Ernst… M-a ajutat un pic să-mi dau seama de toate astea.― Toate astea? Adic ce să -a întâmplat cu Jens?― Da. Am vorbit despre asta, am speculat un pic, spuse Gerlof, apoi

întreb : Cât o s stai?ă ă― …ĂăJulia nu era preg tit pentru întrebarea asta.ă ă― Nu ştiu.― Stai vreo dou s pt mâni. Ar fi bine aşa.ă ă ă― E prea mult, se gr bi Julia s r spund . Trebuie s m întorcă ă ă ă ă ă

acas .ă― Chiar? f cu Gerlof de parc ar fi fost surprins.ă ăSe uit cu coada ochiului spre sandaua de pe mas , iar Julia îiă ă

urm ri privirea.ă― O s mai stau o vreme, s te ajut, zise ea.ă ă― Cu ce?― Cu… orice ai nevoie. S punem lucrurile în mişcare.ă

43

― Bun, zise Gerlof.― Aşadar, ce-o s facem? întreb ea.ă ă― O s vorbim cu oamenii… o s le ascult m poveştile. Ca înă ă ă

vremurile de alt dat .ă ă― Adic … mai mul i oameni? se interes Julia. Deci mai mul i suntă ţ ă ţ

implica i?ţGerlof îşi pironi privirea asupra sandalei.― Sunt nişte oameni aici, în Öland, cu care aş vrea s vorbesc,ă

spuse. Cred c ei ştiu anumite lucruri.ăDin nou nu-i d duse Juliei un r spuns l murit. Ea începea s seă ă ă ă

sature de asta şi nu voia decât s plece, dar era aici, acum – şi aduseseă pr jituri.ă

O s r mân, Jens, ă ă îşi spuse. Câteva zile. De dragul t u.ă― Se poate s c p t m nişte cafea peă ă ă ă -aici? întreb ea.ă― De obicei se poate.― Atunci putem s mânc m pr jituri cu cafea, hot rî Julia şi, cuă ă ă ă

toate c i se p ru c aduce nepl cut de mult cu soră ă ă ă ă-sa, care f ceaă mereu planuri în avans, întreb : Unde o s dorm la noapte? Ai vreoă ă idee?

Gerlof întinse încet mâna c tre birou. Trase un sert raş şi scormoniă ă prin el. Se auzi un zorn it, apoi scoase un m nunchi de chei.ă ă― Uite, zise întinzându-i-le. Dormi în magazie disear … acum auă

pus curent electric.― Dar nu pot…Julia r mase nemişcat lâng pat, uitânduă ă ă -se la Gerlof. P rea s fiă ă

pl nuit totul.ă― Dar nu-i plin acolo de o sumedenie de plase şi chestii din astea?

întreb ea. Plute, pietre şi hârburi cu gudron?ă― S-au dus, nu mai pescuiesc, zise Gerlof. Nu mai pescuieşte

nimeni în Stenvik.Julia lu cheile.ă― Abia dac înc peai în untru înainte, aşa de multe erau, zise ea.ă ă ă

in minte…Ţ― Am sc pat de toate, o întrerupse Gerlof. Sora ta a f cut locul să ă ă

arate foarte dr gu .ă ţ― Şi ar trebui s dorm în Stenvik? zise ea. Singur ?ă ă― Satul nu e pustiu. Doar pare c este.ă

L jum tate de or dup ce plecase de la Gerlof, Julia ajunse înapoiă ă ă în Stenvik şi se opri lâng apa întunecat . Cerul era la fel de înnorat caă ă de diminea şi acoperit de umbre. Era aproape sear şi Julia tânjeaţă ă dup un pahar de vin roşu – şi apoi înc unul. Vin sau m car o tablet .ă ă ă ă

Era din cauza valurilor. În seara asta, valurile se opreau paşnice în pietricelele de pe rm, îns pe timp de furtun puteau atinge şi doiţă ă ă metri şi se puteau pr v li cu un bubuit prelung, ca de tunet. Puteauă ă

44

aduce cu ele orice de pe fundul canalului – buc i de epave, peşti mor iăţ ţ sau fragmente de oase.

Julia nu voia s se uite prea îndeaproape la ceă -ar fi putut s zacă ă prin pietrişul de pe plaj . De când cu ziua aceea, nu mai înotaseă niciodat acolo.ă

Întoarse capul şi se uit spre mica magazie. Ar ta singuratic acolo,ă ă ă în l at pe rm.ă ţ ă ţă

Atât de aproape de tine, Jens.Julia nu ştia de ce acceptase cheile şi se ar tase de acord cu ideeaă

de a dormi aici, dar pentru o singur noapte mergea. Nu se temuseă niciodat prea mult de întuneric şi era înv at cu singur tatea. Sauă ăţ ă ă poate dou zile, avea s fie în regul . Dup care avea s se întoarcă ă ă ă ă ă acas .ă

Julia îşi lu cu ea amândou gentile şi rucsacul şi descuie lac tulă ă ă uşii albe a magaziei. O ultim pal rece de vânt b tu dinspre canal şi oă ă ă împinse în întuneric.

Când uşa se închise dup ea, urletul vântului de toamn fu retezată ă brusc. În untru nu se auzea niciun sunet.ă

Aprinse becul mare de deasupra şi r mase aşa lâng uş .ă ă ăGerlof avusese dreptate. Magazia nu era cum şi-o amintea. Nu mai

era locul de munc al unui pescar, plin de n voade puturoase, pluteă ă stricate şi exemplare îng lbenite din gazeta local f cute vraf peă ă ă podea. De când fusese în untru ultima oar , sora ei renovase completă ă ad postul şiă -l mobilase ca pe o c b nu de vacan , cu lemn rieă ă ţă ţă ă lustruit pe pere i şi duşumea de pin l cuit . Pe o mas , sub fereastraă ţ ă ă ă ce da spre continent, se odihnea un compas impun tor de naviga ieă ţ f cut din bronz şi alam lucioas ; înc o amintire a anilor pe mare ai luiă ă ă ă Gerlof.

Aerul din untru era uscat. Se sim ea doar un iz de gudron şi aveaă ţ s miroas mai bine dup ce Julia urma s ridice obloanele şi să ă ă ă ă deschid ferestruicile. Putea s locuiasc aici f r niciă ă ă ă ă -o problem , dacă ă nu punea la socoteal izolarea total .ă ă

Era probabil ca Ernst Adolfsson de la carier să ă-i fie cel mai apropiat vecin. Ernst venise cu un vechi Volvo PV, şi s-ar fi bucurat să-l vadă chiar acum ap rând pe drumul din sat, îns când arunc o privire peă ă ă geam, pe deasupra compasului, nu v zu s se mişte nimic în afaraă ă smocurilor rare de iarb înclinate de vânt. Pân şi pesc ruşiiă ă ă disp ruser .ă ă

În magazie se aflau dou paturi înguste. Îşi desf cu bagajul pe unulă ă dintre ele: haine, trusa de toalet , pantofi de schimb şi micul teanc deă romane siropoase ieftine pe care le împinsese pe fundul gen ii; le citeaţ în secret. Aşez c r ile pe m su a de lâng pat.ă ă ţ ă ţ ă

Pe perete, lâng uş , atârna o oglinjoar cu un cadru de lemn l cuită ă ă ă în care Julia îşi cercet chipul. Ar ta ridat şi obosit , îns pielea nuă ă ă ă ă -i mai era aşa de cenuşie ca la Göteborg. Briza tare a insulei îi d duseă

45

ceva culoare în obraji.Ce s fac acum? Îşi cump rase un hotdog f r niciun gust de la ună ă ă ă ă

mic chioşc din apropierea c minului de b trâni, dup ceă ă ă -l vizitase pe Gerlof, aşa c foame nuă -i era.

S citeasc ? Nu.ă ăS bea vinul pe care şiă -l adusese? Nu, înc nu.ăSe hot rî s exploreze un pic.ă ă

Ieşi din magazie şi o apuc încetişor din nou c tre rm, apoi peă ă ţă marginea lui, c tre sud. Îi venea din ce în ce mai uşor s calce peă ă pietriş pe m sur ceă ă -şi reg sea sim ul înn scut al echilibrului pe careă ţ ă -l avusese pe când era şcol ri în Stenvik, când îşi petrecea zile întregiă ţă op ind în vârful bolovanilor, pe lâng mare, f r s se împiediceţ ă ă ă ă ă

vreodat .ăMai în jos de magazie, pe diagonal , Ochiă -c runt înc era acolo, dară ă

fusese treptat tras c tre mare de valuri şi de ghe urile iernii.ă ţ Ochi-c runt era un pietroi îngust şi lung de un metru ce aducea cuă crupa unui cal. Julia îl declarase al ei cândva şi îl b tu în treac t cuă ă palma. P rea, cu trecerea anilor, s se fi afundat în p mânt.ă ă ă

Şi moara parc era mai mic . Era cea mai înalt construc ie dină ă ă ţ Stenvik, vechea moar de vânt stând pe muchia povârnişului, la câtevaă sute de metri spre sud de magazie. Îns când ajunse acolo Julia,ă descoperi c stâncile erau prea abrupte ca s se poat c ra.ă ă ă ăţă

La sud de moara de vânt mai existau câteva magazii în untrulă golfule ului în care platforma lung pentru înot era aşezat pe timpulţ ă ă verii. Nu se vedea ipenie de om.ţ

Julia se îndrept spre şosea şi continu c tre nord pe lâng magaziaă ă ă ă lui Gerlof. Se opri şi se uit int peste ap , c tre continent. Smålandă ţ ă ă ă era, în zare, doar o fâşie gri. Nu se z rea niciun vas.ă

Se r suci încet ca s poat asimila întregul peisaj înconjur tor, deă ă ă ă parc priveliştea coastei ar fi fost o ghicitoare pe care o putea rezolvaă dac g sea indiciile corecte.ă ă

Dac se întâmplase lucrul de care se temea toat lumea, dac Jensă ă ă reuşise s ajung la ap , atunci probabil c mersese pe lâng mal, prină ă ă ă ă cea . Putea sţă ă-i caute urmele, dar desigur c asta se f cuse deja. Eaă ă c utase, poli ia c utase, c utaser to i cei din Stenvik.ă ţ ă ă ă ţ

Începu s umble din nou şi, dup câteva sute de metri, ajunse laă ă carier . Evident, era închis . Nimeni nu mai extr gea buc i de calcar.ă ă ă ăţ Literele STEN IK STONE LTD se puteau desluşi pe un panou de lemn de lâng drumul de coast , cu vopseaua f râmi at şi jupuit . Mai era oă ă ă ţ ă ă c r ruie ce ducea c tre alvar, dar şi c r ruia, şi peisajulă ă ă ă ă galben-maroniu se sfârşeau brusc, disp rând întră -o v g un largă ă ă ă s pat în p mânt. Julia se apropie de marginea colinei, care se terminaă ă ă într-un unghi de nou zeci de grade deasupra scobiturii.ă

Cariera nu era mai adânc de patru sau cinci metri, îns era maiă ă

46

întins decât mai multe terenuri de fotbal puse cap la cap. Locuitorii dină Öland s paser aici de secole croinduă ă -şi drum prin roc , îns Juliei i seă ă p ru c arat ca şi cum, întră ă ă -o bun zi, toat lumea şiă ă -ar fi aruncat uneltele şi ar fi plecat acas pentru totdeauna. Blocuri finisate de piatră ă înc mai z ceau pe pietriş, aliniate cu grij .ă ă ă

În cealalt parte a carierei, siluete înalte şi palide se profilau pesteă alvar; era prea întuneric şi prea departe ca s poat z ri detalii, însă ă ă ă dup un timp Julia descoperi c erau statui. Ar tau ca un şir de opereă ă ă de art f cute din piatr , fiecare cu dimensiunea ei. Chiar la margineaă ă ă carierei se afla o roc masiv , de aproape doi metri în l ime; aveaă ă ă ţ vârful ascu it şi aducea cu un turn de biseric medieval . Poate o copieţ ă ă a bisericii din Marnäs.

Julia îşi d du seama c se uit la lucr rile lui Ernst Adolfsson.ă ă ă ăDup şirul de statui se în l a o cas de lemn, un patrulater de ună ă ţ ă

roşu-închis pe alvar, printre arbori pitici şi tufe de ienup r, iar lângă ă cas se afla Volvoul turtit al lui Ernst.ă

Hot rî s se uite mai îndeaproape la operele lui Ernst în diminea aă ă ţ urm toare, înainte s plece din Stenvik.ă ă

De acolo, z rea şi Blå Jungfrun ca o movil alb struie la orizont.ă ă ă Blåkulla era un alt nume al insulei în care, potrivit legendei, vr jitoareleă se duceau s petreac împreun cu Satana. Nelocuit , insula era parcă ă ă ă na ional, dar puteai ajunge acolo cu vaporul întrţ -o c l torie de o zi. Juliaă ă fusese când era mic , întră -o zi însorit , cu Lena, Gerlof şi Ella.ă

Descoperiser acolo puzderii de pietricele dr gu e, rotunde, însă ă ţ ă Gerlof o avertizase s nu ia cu ea niciuna. Ar fi adus ghinion, aşa c nă ă -o f cuse. Dar fireşte c ghinionul îi ap ruse oricum în via .ă ă ă ţă

Julia întoarse spatele insulei vr jitoarelor şi o porni înapoi c treă ă magazie.

Dou zeci de minute mai târziu, st tea pe unul dintre paturiă ă ascultând vântul; nu sim ea niciun pic de oboseal . Pe la zece încercţ ă ă s se apuce de una din poveştile de dragoste cu care venise, intitulată ă Secretul Conacului, dar n-avea spor. Închise cartea şi îşi a inti privirileţ asupra vechiului compas de pe masa de lâng uş .ă ă

Ar fi putut fi în Göteborg acum, stând la mas în buc t rie cu ună ă ă pahar de vin înainte şi uitându-se cum felinarele luminau şoseaua pustie.

În Stenvik era întuneric bezn . Se dusese afar s fac pipi şiă ă ă ă alunecase pe pietre, cât pe ce s cad , la doar câ iva metri deă ă ţ debarcader. Nu mai vedea apa din josul pantei, auzea doar oftatul m riiă şi zuruitul grohotişului izbit de valuri. Deasupra sa z ri mişc ri rapide peă ă cerul întunecat, nori deşi de ploaie întinzându-se peste insul ca nişteă spirite rele.

Când se aşez pe vine în întuneric, cu fundul gol expus b t iiă ă ă vântului, gândurile Juliei se întoarser , involuntar, c tre fantoma ceă ă

47

ap ruse aici pe rm, întră ţă -o noapte, la începutul anilor 1900.Îşi aminti o poveste spus de bunica ei, Sara, la ora crepusculului:ă

despre cum so ul ei şi fratele acestuia ieşiser întrţ ă -o noapte furtunoasă să-şi trag ambarca iunile de pescuit la ad post, departe de zbuciumulă ţ ă valurilor.

Şi cum st teau lâng apa înspumat , împingânduă ă ă -şi şi tr gânduă -şi b rcile de lemn, o siluet a ieşit deodat din întuneric, un b rbat ceă ă ă ă purta o hain groas , impermeabil , care a început s trag de unaă ă ă ă ă dintre b rci în direc ia opus , înspre mare. Bunicul a ipat la el, iară ţ ă ţ silueta a ipat la rândul ei întrţ -o suedez foarte stricat , repetând iar şiă ă ă şi iar şi acelaşi cuvânt:ă― Ösel! striga. Ösel!Pescarii s-au inut bine de barc şi silueta sţ ă -a r sucit deodat şi să ă -a

n pustit în valurile înalte. Disp ruse în furtun f r vreo urm .ă ă ă ă ă ăJulia termin iute de f cut pipi pe drumeagul de lâng magazie şi seă ă ă

gr bi s intre la loc la c ldur şi s încuie uşa dup ea. Apoi îşi amintiă ă ă ă ă ă c nu era nicio ap curg toare peă ă ă -acolo. Trebuia s se duc pân laă ă ă caban s aduc .ă ă ă

La trei zile dup furtuna cea grozav , au sosit veşti din partea deă ă nord a Ölandului: un vas eşuase la Böda şi fusese f cut buc i de valuriă ăţ cu trei zile în urm . Vaporul venea de pe insula estonian Ösel. To i ceiă ă ţ de la bord pieriser în furtun , aşa c marinarul pe careă ă ă -l v zuser şiă ă cu care vorbiser pescarii în Stenvik era mort deja. Murise înecat.ă

Bunica d duse din cap c tre Julia, în vreme ce seara cobora. ă ă O n luc a rmului.ă ă ţă

Julia credea povestea; era o poveste captivant şi ea credea înă toate poveştile din vechime ce se spuneau la vremea amurgului.

Undeva, pe coast , marinarul înecat înc mai r t cea, pierdut şiă ă ă ă singur.

N-avea niciun chef s mai ias . Nu voia s aduc ap ; trebuia s seă ă ă ă ă ă descurce f r s se spele pe din i.ă ă ă ţ

În geamul c b nu ei g si lumân ri roşii, groase. Aprinse una cuă ă ţ ă ă bricheta înainte s se bage în pat şi o l s o vreme s ard .ă ă ă ă ă

O lumânare pentru Jens. Îns ardea totodat şi pentru mama lui.ă ăÎn lumina pâlpâitoare a fl c rii lu o hot râre: f r niciun pic de vină ă ă ă ă ă

şi f r somnifere în seara asta. Avea s se lupte cu durerea. Durereaă ă ă exista peste tot, oricum, nu doar în Stenvik. Şi dac se întâlnea peă strad cu vreun b ie el, putea, brusc, s fie copleşit de jale.ă ă ţ ă ă

Când îşi v zu pe pat mica agend , lâng fostul telefon mobil ală ă ă Lenei, puse mâna din impuls pe amândou , r sfoi paginile în c utareaă ă ă unui num r şiă -l form .ă

Func iona. Sun de dou ori, de trei, de patru.ţ ă ăApoi se auzi o voce înfundat , de b rbat.ă ă― Alo?Era deja zece jum tate întră -o zi obişnuit din s pt mân . Juliaă ă ă ă

48

sunase cam târziu, îns acum trebuia s continue ce începuse.ă ă― Michael?― Da?― Julia sunt.― Aa… Bun , Julia.ăVocea îi suna mai mult obosit decât surprins . Încerc să ă ă ă-şi aducă

aminte cum ar ta Michael, îns imaginea nu i se forma în minte.ă ă― Sunt în Öland. În Stenvik.― Da?… Eu sunt, ca de obicei, în Copenhaga. Dormeam.― Ştiu c e târziu, zise ea, dar voiam doar să ă- i spun c a ap rut unţ ă ă

indiciu nou.― Indiciu?― Legat de dispari ia fiului nostru, Jens, îi explic ea.ţ ă― Aşa, zise el.― Şi am venit aici… M gândeam c ai vrea s ştii. Probabil c nuă ă ă ă -i

cine ştie ce, dar s-ar putea s …ă― Ce mai faci, Julia?― Bine… Aş putea s te sun dac aflu ceva?ă ă― Sigur c da, r spunse el. Se pare c înc ai num rul meu. Dară ă ă ă ă

dac ai putea suna ceva mai devreme data viitoare, ar fi bine.ă― Ok, spuse ea repezit.― P i, pa.ăMichael închise şi telefonul amu i.ţFostul ei so trecuse peste asta cu mult timp în urm , înainte chiarţ ă

s se despart . De la început fusese sigur c Jens intrase în ap şi seă ă ă ă înecase. Uneori îl ura pentru acea convingere, alteori se sim eaţ paralizat de invidie.ă

Câteva minute mai târziu, dup ce Julia stinsese lumina şi seă strecurase în pat, îmbr cat tot cu pantalonii şi puloverul, ploaiaă ă toren ial ce amenin ase s cad toat seara, se rev rs în cele dinţ ă ţ ă ă ă ă ă urm pe p mânt.ă ă

Se porni dintr-odat , r p ind iute pe acoperişul de tabl ală ă ă ă magaziei. Julia st tu întins în întuneric şi ascult cum micile şuvoaieă ă ă încep s bolboroseasc şi s coboare pe panta acoperişului. Ştia c e înă ă ă ă siguran în untru; magazia rezistase la toate furtunile n prasnice deţă ă ă pân acum; închise ochii şi adormi.ă

Nu auzi ploaia oprindu-se, peste o jum tate de or . Nu auzi nici paşiă ă în întuneric pe lâng cariera de piatr , nu auzi absolut nimic.ă ă

49

Öland, mai 1943

Nils a fost proprietarul rmului, a avut Stenvikul, iar acum de ineţă ţ toat întinderea alvarului ce înconjoar satul. Când mama lui nă ă -are nevoie de ajutor prin cas sau prin curte, hoin reşte pe acolo zi dup zi,ă ă ă umblând cu paşi mari. P şeşte în lumina galben peste stepele dină ă Öland, cu un rucsac aruncat peste um r şi puşca în mâini.ă

Iepurii stau de obicei nemişca i, lipi i de p mânt, pân ce li se pareţ ţ ă ă c au fost descoperi i; atunci o zbughesc, şi trebuie să ţ ă- i ridici puşca laţ um r întră -o clipit . Nils e întotdeauna gata când pleac la vânat.ă ă

Casa şi alvarul înseamn pentru el lumea de câ iva ani, de cândă ţ maică-sa i-a spus c nă -o s mai poat lucra la carier , dup b taia cuă ă ă ă ă Lass-Jan. Niciunul dintre muncitori nu-l voia acolo. Nu c lui Nils iă -ar p sa; refuzase oricum s se întoarc , refuzase să ă ă ă-şi cear scuze;ă singurul lucru sup r tor fusese c mama lui trebuise să ă ă ă-i pl teasc luiă ă Lass-Jan salariile pentru s pt mânile în care nu putuse lucra, pân ceă ă ă degetele rupte i se vindecaser .ă

Rahat. Pân la urm , era vina lui Lassă ă -Jan!Nils poart şi el urme ale confrunt rii: dou degete rupte de laă ă ă

mâna stâng . A refuzat, în ciuda durerii, s se duc la doctor în Marnäs;ă ă ă degetele i s-au sudat prost, s-au strâmbat şi-i e mai greu s le îndoaie.ă Dar nu conteaz , el e dreptaci şi poate s in o puşc în mân .ă ă ţ ă ă ă

Oamenii din sat îl evit pe Nils, dar nici asta nu conteaz . Majaă ă Nyman a trecut pe drumul din sat de câteva ori, când el se îndrepta spre alvar; dar nu face decât să-l priveasc în t cere, ca to i ceilal i.ă ă ţ ţ Maja are ochi mari şi albaştri, Nils îns se poate descurca de minune şiă f r ea.ă ă

Maică-sa i-a dat o carabin Husqvarna cu dou evi ca să ă ţ ă-i in deţ ă urât. Iar el îi aduce to i iepurii pe careţ -i împuşc , aşa c nu trebuie să ă ă pl teasc mai mult decât face carnea pe care o vând fermierii zgârci iă ă ţ din sat.

Turla alb a bisericii din Marnäs se vede în zare spre est, îns luiă ă Nils nu-i trebuie repere. A înv at săţ ă-şi g seasc drumul prin labirintulă ă de pietre lungi, bolovani, tufişuri şi câmpii ierboase nesfârşite al alvarului.

Drept înainte vede movila funerar : o gr mad joas de bolovani ceă ă ă ă marcheaz locul unde un servitor nebun a ucis un preot sau un episcopă cu câteva sute de ani înainte de naşterea lui Nils. Cei care trec mai adaug , uneori, câte o piatr . Nils nă ă -o face niciodat , îns e un loc bună ă pe care s stea şi să ă-şi m nânce prânzul.ă

Se opreşte, cuget şiă -şi d seama c simte un junghi slab, de foameă ă în stomac. Se duce la mald rul de pietre, scoate din el doi bolovani cuă muchii neregulate, apoi se cuib reşte cu flinta aproape şi rucsacul peă

50

genunchi.Îl deschide şi descoper dou sendvişuri cu brânz şi dou cuă ă ă ă

cârnat învelite în hârtie cerat , şi mai g seşte o sticl mic cu lapte.ă ă ă ă Mama lui i le-a pus; f r să ă -o întrebe, Nils şi-a umplut singur cu coniac – inut în pivni , în spate lâng zid – plosca lunguia de cupru. Pentruţ ţă ă ţă

început deschide plosca, ia o duşc zdrav n careă ă ă -i stârneşte pe gâtlej o c ldur pl cut , apoi deschide pachetul cu sendvişuri. M nânc şi beaă ă ă ă ă ă cu ochii închişi, l sânduă -şi gândurile s r t ceasc .ă ă ă ă

Nils se gândeşte la vân toare. Înc nă ă -a nimerit niciun iepure azi, dar are toat după ă-amiaza s împuşte unul.ă

Apoi se gândeşte la r zboi, de care e plin la ştiri de fiecare dată ă când deschizi radioul.

Suedia n-a fost atacat , deşi trei distrug toare germane să ă -au ab tută în vara lui 1941 prin câmpul de mine aflat ceva mai încolo de sudul insulei şi au fost f cute buc i de explozii. Peste o sut dintre oameniiă ăţ ă lui Hitler au ajuns în ap , unde au sfârşit ori îneca i, ori arşi de benzinaă ţ aprins . Şi mul i dintre locuitorii insulei crezuser c r zboiul seă ţ ă ă ă instalase pe deplin în vara urm toare, când, nu se ştia de ce, un avionă german aruncase opt bombe în p durea de la poalele castelului ruinată din Borgholm.

Exploziile se auziser pân în Stenvik. Nils, trezit de bufniturileă ă surde, privise îndelung pe fereastra întunecat , cu inima bubuind; ar fiă putut jura c auzise motoarele avionului pe când se dep rta de insul .ă ă ă Poate un Messerschmitt. Ciulise urechea, dorindu-şi mai multe explozii, dorindu-şi bombe care s se pr v leasc din cer peste întregul Stenvik.ă ă ă ă

Dar nu fusese nicio invazie german şi acum e prea târziu pentruă Hitler s mai fac ceva. Nils a citit în ziare despre marea capitulare deă ă la Stalingrad, întâmplat pe o iarn n prasnic undeva pe la începutulă ă ă ă anului. Lui Hitler nu pare să-i mearg bine deloc.ă

Nils aude un cal nechezând în spatele lui.Deschide ochii şi întoarce capul. Sunt câ iva cai în spate. Patruţ

animale tinere, cafeniu cu alb, au venit la movila funerar şi trec acumă la trap prin fa a lui, r sfirate în semicerc, cu capetele plecate, cu prafulţ ă învârtejindu-li-se împrejurul picioarelor. Când înainteaz pe iarb ,ă ă copitele lor aproape c nu fac zgomot.ă

Cai. Umbl în herghelii pe întinderea alvarului. În câteva rânduri,ă când Nils s-a uitat dup iepuri mai degrab decât pe unde calc ,ă ă ă bocancii i s-au cufundat adânc în gr mezile de b legar pe care le lasă ă ă peste tot, ca pe nişte mici movile funerare cafenii.

Mica herghelie pare s aib un scop anume, îns când Nils şuieră ă ă ă scurt şi-şi bag mâna stâng în rucsac, arm sarul conduc toră ă ă ă încetineşte şi întoarce capul spre el.

Caii se opresc cu to ii şi se uit la Nils. Unul las capul în p mânt şiţ ă ă ă adulmec iarba galben a alvarului, îns nu începe s pasc . Aşteaptă ă ă ă ă ă ceva mai gustos.

51

Nils ine mai departe mâna în rucsac, f când ghemotoc hârtiaţ ă cerat a pachetului gol, în vreme ce îşi duce încetişor mâna dreapt înă ă spate, c tre pietre. Caii şov ie, pufnesc şi joac din copite. Nils face dină ă ă nou hârtia s foşneasc şi murgul ce conduce se apropie cu un pas deă ă el. Ceilal i îl urmeaz , cu n rile frem tând uşor.ţ ă ă ă

Conduc torul se opreşte iar, la cinci metri distan .ă ţă― Haide, hai la papa, zice Nils zâmbind cu gândul la ce urmeaz .ăNu po i convinge iepurii s vin la tine aşa, doar caii.ţ ă ăLiderul hergheliei scutur din c p âna lui mare şi slobozeşte ună ă ăţ

nechezat slab, ca un str nut. Apoi mai face nişte paşi înainte; Nils ridică ă iute mâna dreapt şi arunc prima piatr .ă ă ă

Bine intit! Bucata de calcar loveşte animalul chiar deasupra botuluiţ şi-l face s zvâcneasc înapoi de parc ar fi fost curentat. D înapoiă ă ă ă îngrozit, se izbeşte în calul din spate şi se întoarce orbeşte, înfricoşat, iar Nils se ridic iute în picioare şi arunc a doua piatr . Asta e maiă ă ă plat şi mai ascu it ; vâjâie prin aer precum lama unui fier str u.ă ţ ă ă ă

Îl loveşte într-o parte pe arm sar. Acesta scoate un nechezată ascu it, îngrozit, iar caii în eleg acum, cu to ii, primejdia. Se întorc şiţ ţ ţ pornesc cu toat viteza peste alvar, trop ind din copite. Dispar printreă ă tufe.

Nils se sperie un pic şi piatra cu num rul trei trece prea departeă c tre stânga. Nu e bine deloc. Se apleac iar şi, iute, îns a patra piatră ă ă ă ă are o traiectorie prea scurt .ă

Mai apuc s vad , la conduc torul turmei, o fâşie roşie, lucitoare înă ă ă ă partea dreapt a crupei. Rana e adânc şi va dura câteva zile s seă ă ă vindece. Nils va încerca s g seasc piatra care a t iat calul ca s vadă ă ă ă ă ă dac are urme de sânge pe ea.ă

Zgomotul scos de caii ce gonesc înnebuni i se estompeaz şiţ ă dispare. Nils r sufl adânc şi se aşaz din nou pe tumul, zâmbind laă ă ă gândul expresiei prosteşti, uimite pân peste poate, a calului lovit.ă

Naiba să-i ia de cai.Le-a ar tat el, Nils, cine domneşte peste alvarul dimprejurul satuluiă

Stenvik. Înc zâmbeşte când îşi ia din nou rucsacul pe um r. Oare iă ă -o fi pus maică-sa şi nişte caramele cu unt pe-acolo pe undeva?

52

6

La centrul reziden ial pentru persoane în vârst din Marnäs seţ ă f cuse sear . Gerlof st tea la birou, cu caietul în fa . Avea în mân ună ă ă ţă ă pix, dar nu scrisese nimic.

Când st tea aşa la birou, Gerlof se putea convinge uşor c nu eraă ă chiar atât de b trân, c mai avea mult vlag ; întră ă ă ă -un minut sau două avea s se ridice pe picioarele sale puternice, să ă-şi îndrepte spatele şi s-o apuce la drum.

Afar . C tre rmul de la Stenvik, barca la ap şi apoi vâslit c treă ă ţă ă ă vasul ce-l aştepta în ape mai adânci. Ridicat ancora, în l at pânzele şiă ţ la drum în lumea larg .ă

Îl fascinase întotdeauna felul în care c pitanii de vas de pe insulă ă puteau ajunge la ce coast voiau. Cu un pic de noroc, multă ă îndemânare, echipament potrivit şi multe provizii la bord, putea porni din Öland c tre orice port de pe fa a p mântului şi se putea întoarceă ţ ă înapoi acas . Fantastic. O asemenea libertate.ă

Dou minute mai târziu, clopo elul anun cina şi Gerlof reveniă ţ ţă iar şi în corpul s u slab. Picioarele îi erau amor ite, bra ele nă ă ţ ţ -ar mai fi reuşit în veci s ridice o vel .ă ă

Trecuser repede anii aceia pe mare. Şi nici nu fuseser chiar aşaă ă de mul i. Gerlof ieşise pentru prima dat pe mare, ca secund pe corabiaţ ă cu dou catarge a tat lui s u, Ingrid Maria, pe la sfârşitul anilor 1920;ă ă ă dup al i cinci ani, când tat l s u se stabilise pe uscat şi deveniseă ţ ă ă comerciant de vase, preluase corabia, îi schimbase numele în Vânt şi începuse s transporte înc rc turi de buşteni şi lemn rie dinspreă ă ă ă Småland c tre Öland. La dou zeci şi doi de ani era deja c pitan.ă ă ă

Lucrase ca pilot în afara insulei în timpul r zboiului şi de dou oriă ă trebuise s vad cum se duc la fund nave cu întregul echipaj ale c roră ă ă c pitani crezuser c ştiu rute mai sigure decât vasulă ă ă -pilot prin câmpul de mine.

În acei ani, Gerlof se temuse continuu de mine. Într-un coşmar de-al s u, din care înc se trezea sc ldat în sudoare rece în unele nop i,ă ă ă ţ st tea pe puntea şalupeiă -pilot, urm rind de sus marea lic rind înă ă asfin it; cobora privirea şi z rea brusc o min mare şi neagr chiar subţ ă ă ă luciul apei. Era veche, ruginit şi plin de alge, îns epuşele ei aveauă ă ă ţ s loveasc vasul peste doar câteva secunde şi mina avea s seă ă ă declanşeze.

Nu putea opri şalupa, aceasta aluneca din ce în ce mai aproape de epuşe… şi chiar înainte de momentul în care acestea atingeau corpulţ

vasului, Gerlof se trezea întotdeauna.Dup r zboi îşi mai cump rase un vas mic de transport, ă ă ă Sp rg torulă ă

de valuri, cu care începuse s navigheze între dou insule, Borgholm şiă ă

53

Stockholm, prin canalul Södertäjle. Transporta marmur de Öland,ă calcar roşu pentru construc iile din capital , şi se întorcea adeseaţ ă înc rcat cu combustibil, m rfuri amestecate sau var nestins destinateă ă cooperativelor de fermieri din Borgholm. În porturile din drum erau mereu vase pe care le cunoştea; oricine avea nevoie de ajutor, se putea baza întotdeauna pe camarazii lor marinari.

Nu exista rivalitate pe atunci; Gerlof primise o mân zdrav n deă ă ă ajutor în acea noapte de decembrie din 1951, când Sp rg torul deă ă valuri luase foc, iar Gerlof şi secundul s u, John Hagman, abia dacă ă reuşiser s se refugieze pe punte înainte ca fl c rile s cuprindă ă ă ă ă ă întreaga nav . Niciunul dintre ei nu ştia s înoate, îns aveau al turi ună ă ă ă alt cargobot din Oskarshamn şi reuşiser s urce la bordul acestuia.ă ă Primiser tot sprijinul, îns pentru ă ă Sp rg tor ă ă nu se mai putuse face nimic: i se t iase ancora şi fusese l sat în deriv în întunericul nop ii.ă ă ă ţ

Pentru Gerlof, cargobotul arzând scufundat în noaptea de iarn eraă un simbol potrivit pentru industria maritim din Öland, chiar dac laă ă acea vreme nu-şi d duse seama. Ar fi putut s renun e dup ce fuseseă ă ţ ă exonerat la anchet , îns din pur înc p ânare alesese s folosească ă ă ă ăţ ă ă banii din asigurare ca s cumpere un nou vas de transport cu motor, ală c rui c pitan continuase s fie vreme de nou ani. ă ă ă ă Nore fusese ultimul s u vas şi cel mai ar tos; zvelt, cu o pup frumoas şi un minunat şiă ă ă ă puf itor motor diesel. Înc mai auzea uneori, în cap, chiar înainte să ă ă-l fure somnul, p c nitul motorului.ă ă

În 1960 îl vânduse pe Nore şi venise pe uscat s lucreze în birourileă administra iei locale din Borgholm; începea via a sedentar de birocrat.ţ ţ ă Avantajul era, desigur, c ajungea acas la Ella în fiecare sear .ă ă ă Pierduse mare parte din copil ria fiicelor lui, acum îns putea cel pu ină ă ţ s le vad devenind adolescente. Şi când fata lui cea mic , Julia,ă ă ă r m sese îns rcinat la sfârşitul anilor 1960, lui Gerlof nuă ă ă ă -i pasase dacă era sau nu m ritat – pe copilaşul acela îl iubise. Nepo elul lui.ă ă ţ

Jens Gerlof Davidsson.Apoi venise ziua aceea.Era toamn . Julia începuse s studieze la seral ca s se facă ă ă ă

asistent şi putuse s stea în Stenvik cu Jens mai mult decât de obicei.ă ă Michael, tat l lui Jens, r m sese pe continent. Iar Julia îşi l sase fiul cuă ă ă ă Ella şi Gerlof dup prânz şi se dusese în Kalmar peste podul cel nou.ă Dup ce b user cafeaua, f r ezitare, f r vreo premoni ie c urma să ă ă ă ă ă ă ţ ă ă se petreac ceva r u, Gerlof plecase s descâlceasc nişte plase deă ă ă ă pescuit pe care avea de gând s le întind în diminea a urm toare.ă ă ţ ă

V zuse, de la debarcader, cum cea a se ridica dinspre Canalulă ţ Kalmar; cea mai groas cea pe careă ţă -o v zuse de când nu mai umblaă pe mare. Privind-o cum se întindea peste rm, sim ise ceva ca oţă ţ cortin rece peste trup şiă -l trecuser fiorii, de parc ar fi stat în frig peă ă puntea unui vas. Şi în câteva clipe, toat lumea din jur se transformaseă într-o pâcl prin care nu se mai desluşea nimic.ă

54

Ar fi trebuit, atunci, s se întoarc la Ella şi Jens. Şi se gândise să ă -o fac . Dar r m sese la debarcader să ă ă ă-şi repare plasele timp de înc ună ceas.

Aşa fusese. Dar fiindc st tuse la debarcader şi auzul îi era bun,ă ă ştia cu certitudine un lucru de care nu reuşise s mai conving peă ă nimeni, în afar , poate, de Julia: Jens nu o apucase spre mare în ziuaă aceea. Gerlof l-ar fi auzit. Sunetele erau un pic atenuate de cea , darţă se puteau auzi. Jens nu se înecase, aşa cum credea poli ia, iar trupulţ nu-i fusese înghi it de mare şi dus pe fundul Canalului Kalmar.ţ

Jens se dusese altundeva, nu c tre ap .ă ăGerlof se aplec peste mas şi scrise o propozi ie:ă ă ţALVARUL E CA O MARE.Da. Absolut orice se putea întâmpla acolo, o ştia prea bine.L s pixul pe birou şi închise caietul, iar când deschise sertarul, z riă ă ă

iar şi sandaua înf şurat în şerve el, şi lâng ea o carte sub ire ceă ă ă ţ ă ţ fusese publicat în acel an.ă

Era o carte de memorii, şaizeci de pagini, cu titlul Fregata Malm – 40 de ani pe copert . Sub titlu se vedea imaginea unei nave.ă

Ernst îi împrumutase cartea când fusese ultima oar în vizit , cuă ă dou s pt mâni în urm .ă ă ă ă― Ar putea s fie ceva, zisese. Ia uită ă-te la pagina optsprezece.

Gerlof scoase cartea, o deschise şi r sfoi pân la pagina optsprezece.ă ă Chiar în josul paginii, sub textul tip rit, se afla o mic fotografieă ă alb-negru pe care o studiase de multe ori înainte.

Fotografia era veche. Ar ta un doc de piatr întră ă -un port micu , iarţ pe doc un morman de scânduri lungi. Pupa neagr a unui vas mic cuă pânze se vedea într-o parte; era similar cu cel în care navigase Gerlof, şi dincolo de mormanul de scânduri se mai vedea un şir de b rba i înă ţ haine negre de lucru şi cu chipie pe cap. Doi dintre ei st teau în fa aă ţ celorlal i, cu picioarele desf cute, iar unul îi punea celuilalt mâna peţ ă um r cu prietenie.ă

Gerlof îi cercet cu aten ie, iar b rba ii îl privir şi ei, la rândul lor.ă ţ ă ţ ăSe auzi o b taie în uş .ă ă― E timpul pentru cafea, Gerlof, rosti vocea lui Boel.― Acu’ vin, spuse Gerlof tr gânduă -şi în spate scaunul. Se ridic deă

la mas cu greutate.ăÎns i se p ru greu să ă ă-şi ia ochii de la oamenii din poza aflat înă

carte. Niciunul dintre ei nu zâmbea şi nici Gerlof, fiindc dup ultimaă ă discu ie cu Ernst devenise mai mult sau mai pu in sigur c unul dintreţ ţ ă b rba ii din vechea fotografie provocase moartea nepotului s u, Jens,ă ţ ă apoi îi ascunsese pentru totdeauna corpul.

Doar c nu ştia care dintre ei o f cuse.ă ăÎnchise cartea, oftând uşor, şi o împinse la loc în sertar. Apoi puse

mâna pe baston şi porni c tinel c tre salon, la cafea.ă ă

55

7

În Öland, r s ritul se profileaz pe linia nemişcat a orizontului ca oă ă ă ă lumin t cut , orbitoare, îns Julia, în diminea a aceea de octombrie,ă ă ă ă ţ dormise dus .ă

Toate cele trei ferestre de la magazia lui Gerlof aveau jaluzele mici; cândva fuseser roşuă -închis, îns , sc ldate în soare, îşi pierduseră ă ă treptat culoarea, devenind roz sp l cit. Chiar înainte de ora optă ă jum tate jaluzeaua de lâng patul Juliei se ridic , rulânduă ă ă -se singur cuă un pocnet ce c p t , în t cere, dimensiunea unui tunet.ă ă ă ă

Julia deschise ochii. Nu de la pocnetul acela, ci de la razele soarelui care p trundeau deodat prin fereastra dinspre est. Clipi şi în l capulă ă ă ţă de pe perna cald . V zu iarba îng lbenit de toamn leg nânduă ă ă ă ă ă -se în vânt şi-şi aminti unde era. Vânt puternic şi v zduh luminos.ă

Stenvik, îşi spuse.Clipi iar şi şi încerc să ă ă-şi in capul ridicat, îns curând şiţ ă ă -l cufundă

din nou în adâncitura pernei. Întotdeauna se mişca greu diminea a, aşaţ fusese de-o via , iar în ultimii ani uitarea oferit de somn fuseseţă ă adesea foarte tentant . Episoadele depresive de dup ziua aceea oă ă f cuser s doarm mult mai mult, pe parcursul vie ii sale adulte, decâtă ă ă ă ţ ar fi fost cazul. Îns trezitul de diminea era dificil când nu p rea să ţă ă ă existe vreun motiv anume pentru asta.

Ridicatul din pat era îngreunat, în Stenvik, şi de faptul c nă -o aştepta vreo baie cald şi dr gu c tre care s se împleticeasc .ă ă ţă ă ă ă

În josul debarcaderului nu erau decât rmul stâncos şi apa rece caţă ghea a.ţ

Julia îşi amintea vag de ploaia toren ial care b tuse pe acoperişţ ă ă peste noapte, acum îns auzea doar vuietul valurilor din josulă debarcaderului. Foşnetul ritmic o f cu s vrea s sar din pat, să ă ă ă ă-şi azvârle hainele de pe ea şi s se n pusteasc în mare, îns îi trecuă ă ă ă repede.

Mai z bovi câteva minute în patul îngust, apoi se ridic . Aerul eraă ă umed şi r coros şi înc b tea vântul, îns Stenvikul pe careă ă ă ă -l v zu după ă ce-şi puse jacheta şi deschise în cele din urm uşa c b nu ei nu maiă ă ă ţ era aceeaşi privelişte fantomatic din timpul nop ii.ă ţ

Ploaia grea p rea s fi sp lat tot cenuşiul de pe lucruri; soareleă ă ă str lucea din nou, iar coasta stâncoas a insulei era curat , auster şiă ă ă ă frumoas . Scobitura care d duse numele satului nu era adânc , ci maiă ă ă degrab un golfule uşor rotunjit ce se curba de amândou p r ileă ţ ă ă ţ debarcaderului, s pat de apele sc p r toare ale canalului. La câtevaă ă ă ă sute de metri de rm, pesc ruşii se balansau pe vârful valurilor, cuţă ă aripile deschise, ipând sau râzând t ios unii spre al ii prin vânt.ţ ă ţ

Prin toat aceast lumin se insinua o stare de triste e, b nuiala că ă ă ţ ă ă totul nu era pe cât de frumos p rea s fie, îns Julia încerc s şiă ă ă ă ă -o alunge. În diminea a asta, nu voia decât s se simt bine, nu s seţ ă ă ă

56

gândeasc la fragmente de os sau să ă-i vorbeasc amintirii lui Jens.ăAuzi un l trat vesel. Întoarse capul spre şoseaua de coast şi v zu oă ă ă

femeie cu p rul alb, întră -o jachet roşie v tuit , plimbânduă ă ă -se c tre sudă cu un c eluş cu blana cafenie; câinele nu era în les şi alerga încoaceăţ ă şi-ncolo, amuşinând drumul. Cu spatele la Julia, se întoarser şi intrară ă iute într-una din casele aflate de partea cealalt a drumului.ă

Ernst nu era singura persoan care locuia în Stenvik, îşi d duă ă seama Julia.

Începea s nu se mai simt toropit , ci plin de energie. Lu ună ă ă ă ă recipient de plastic şi se duse cu pas gr bit la casa lui Gerlof, undeă -l umplu cu ap de b ut de la robinetul din gr din . Luminat de soare,ă ă ă ă ă cabana p rea deă -a dreptul primitoare, în ciuda ierbii crescute prea mult împrejur, îns Gerlof nuă -i d duse cheia, aşa c nu putu s intre şi să ă ă ă-şi vad dormitorul din copil rie.ă ă

Pe când umplea bidonul cu ap , îşi d du seama c ar fi putut deă ă ă fapt s stea în Öland mai mult, nu doar o zi. Dac era ceva folositor deă ă f cut – dac Gerlof se aduna şi sugera nişte lucruri pe care leă ă -ar fi putut face ea sau pe care s le caute – ar mai fi putut s stea înc dou sauă ă ă ă trei zile.

Apoi arunc o privire peste gr dina pustie şi hot rî: nu. Avea s seă ă ă ă întoarc ast zi în Göteborg, dar mai târziu, pe sear .ă ă ă

Pe drumul înapoi spre debarcader, inând strâns bidonul de plastic,ţ se opri s se uite la casa galben din spatele tufelor de p ducel dină ă ă josul cabanei. O înconjurau frasini înal i ceţ -şi întindeau tot mai mult ml di ele şi abia dac se z rea de dup tufe, îns ce se putea vedea nuă ţ ă ă ă ă era tocmai atr g tor. Casa nu era doar goal , ci complet p r sit .ă ă ă ă ă ă Iedera se întinsese pe to i pere ii şi începea s astupe ferestreleţ ţ ă cr pate.ă

Julia îşi amintea vag de o b trân care locuise acolo, o femeie careă ă nu ieşea niciodat şi nă -avea de-a face cu nimeni din sat.

Era ciudat c acea cas fusese l sat în paragin ; era o cas bună ă ă ă ă ă ă pân la urm , în ciuda cr p turilor. Cineva ar fi trebuit să ă ă ă ă-i fac nişteă repara ii capitale.ţ

Julia continu s mearg spre debarcader, unde îşi f cu o ceaşc deă ă ă ă ă ceai şi lu micul dejun.ă

Patruzeci şi cinci de minute mai târziu, încuie uşa, cu o geant peă um r şi alta în mân . Patul fusese f cut în untru, curentul electric oprită ă ă ă de la siguran e, jaluzelele trase. Debarcaderul era iar şi gol.ţ ă

Julia merse pe coama dealului pân la maşin , se uit în lungulă ă ă coastei f r s vad ipenie de om şi urc la volan. Porni motorul şiă ă ă ă ţ ă arunc o ultim privire asupra construc iei. Privi panta, moaraă ă ţ d r p nat şi apele scânteietoare de jos, sim ind cum durerea seă ă ă ă ţ întoarce.

Se îndrept spre şoseaua principal .ă ă

57

Trecu de ferma care devenise acum reşedin de var , l s în urmţă ă ă ă ă casa galben p r sit şi cabana lui Gerlof. La revedere, la revedere.ă ă ă ă

La revedere, Jens.În stânga drumului ce trecea prin sat se vedea un altul, ce ducea

c tre alt grup de cabane şi, de asemenea, spre o pies dreptunghiulară ă ă de calcar înfipt în p mânt, purtând scris cu alb inscrip ia LUCR RI ÎNă ă ă ţ Ă PIATR 1 KM. Pe un suport de fier era prins un indicator cu semnul cĂ ă nu exista şosea pân acolo.ă

Julia v zu semnul şiă -şi aminti la ce se gândise de diminea , înainteţă s se duc să ă ă-i spun la revedere lui Gerlof: ar fi putut s treac pe laă ă ă fosta carier s arunce o privire la lucr rile în piatr ale lui Ernstă ă ă ă Adolfsson.

De fapt, n-avea bani s cumpere aşa ceva, dar credea c iă ă -ar fi pl cut s vad lucr rile. Şi poate s mai pun unele întreb ri despreă ă ă ă ă ă ă Jens, dac Ernst îşi aducea aminte de dispari ia lui şi avea chef să ţ ă-i spun unde fusese el însuşi în ziua aceea. Nă -avea ce r u s fac .ă ă ă

Întoarse pe drumeagul îngust şi micul Ford începu îndat s seă ă zguduie şi s se legene de pe o parte pe alta. Era cel mai r u drum peă ă care mersese pân acum pe insul , în mare parte din cauza aceleiă ă ruperi de nori de asear . Apa stagna în urmele de ro i, unde formaă ţ b ltoace lungi şi înguste; încetini şi începu s înainteze încet, cu vitezaă ă întâi, îns maşina continua s alunece şi s patineze în adânciturileă ă ă noroioase.

L s în urm reşedin ele de var şi conduse pe lâng margineaă ă ă ţ ă ă alvarului. Drumeagul f cea un cot lin c tre carier în paralel cu drumulă ă ă de coast , apoi se îndrepta pe m sur ce se apropia de cabana joas aă ă ă ă lui Ernst Adolfsson. Se termina în fa a casei întrţ -un soi de spa iuţ circular, unde înc se vedea parcat vechiul Volvo al lui Ernst.ă

Niciun semn de via , ci doar o alt lespede lustruit , cu litereţă ă ă negre, ce fusese în l at în mijlocul spa iului circular: LUCR RI ÎNă ţ ă ţ Ă PIATR – BUN VENIT.Ă

Julia parc maşina în spatele Volvoului şi opri motorul. Coborî dină maşin şi îşi scoase din geant portofelul sub ire.ă ă ţ

Vântul ofta în iarba înalt ; prin preajm nu exista aproape niciună ă copac. Într-o margine a gr dinii începea cariera, uriaş ran în coastaă ă ă dealului; în cealalt , cât vedeai cu ochii, nu erau decât iarb şi tufeă ă izolate de ienup r. Alvarul.ă

Se întoarse şi se uit la cas . Era z vorât şi t cut .ă ă ă ă ă ă― Hei! strig .ăVântul îi estomp strig tul; nu r spunse nimeni. O c rare lată ă ă ă ă

f cut din calcar pisat ducea la uşa din partea lateral a casei, unde eraă ă ă şi o sonerie. Julia se apropie şi ap s pe buton.ă ă

Tot niciun r spuns. Maşina era îns acolo, deci pe unde umblaă ă Ernst?

Sun iar şi, inând degetul ap sat. Nu se întâmpl nimic. Un impulsă ă ţ ă ă

58

o f cu s încerce uşa. Era descuiat şi se deschise larg, ca o invita ie.ă ă ă ţÎşi vârî capul în untru.ă― E cineva?Nu primi niciun r spuns. Lumina era stins şi holul era întunecos.ă ă

Ciuli urechea, aşteptând s aud paşi grei şi tocă ă -toc-ul unui baston pe duşumea, dar totul era liniştit.

Nu e acas – duă -te la Gerlof, îi spuse vocea interioar . Îns era preaă ă curioas . Nuă -şi încuiau oare uşile oamenii din Öland când plecau? Încă se mai încredeau atât de mult unii în al ii?ţ

BUN VENIT, scria pe un covoraş de plastic de lâng uş . Julia seă ă şterse pe picioare de câteva ori şi intr .ă― Alo? zise. Ernst? Sunt Julia, fata lui Gerlof…În hol atârna, prins de tavan, macheta unei cor bii mici de lemn.ă ă

La dreapta era buc t ria; curat şi cochet , cu o m su şi dou scauneă ă ă ă ă ţă ă de lemn. În stânga era un dormitor cu un pat îngust, f cut.ă

Drept înainte din hol se ajungea într-o camer de zi cu sofa,ă televizor şi o fereastr panoramic dând spre carier şi, dincolo de ea,ă ă ă spre apa albastr a canalului. Pe mas v zu teancuri de ziare şi deă ă ă c r i, îns nici în camera de zi nu era nimeni. Pe un perete atârna ună ţ ă ceas hexagonal f cut din calcar şlefuit, cu limbi din ardezie.ă

Singurul lucru ieşit din comun era c doar ceasul p rea f cut înă ă ă întregime din piatr . Oare îi ajungea lui Ernst cât lucra afar ? Reveni înă ă hol şi se uit în jur de mai multe ori, de parc vreun agresor necunoscută ă ar fi putut âşni din vreo cr p tur a pere ilor. Ieşi din cas şi închise cuţ ă ă ă ţ ă grij uşa.ă

R mase nemişcat în soare, neştiind ce s mai fac . Ernstă ă ă ă Adolfsson trebuia s fie peă -acolo pe undeva şi uitase s încuie uşa.ă

Îşi a inti privirea c tre sculpturile din marginea carierei. Al turi deţ ă ă ele v zu un şopron vopsit în roşu şi înconjurat de mesteceni; lângă ă şopron, o gr mad alc tuit din câteva blocuri de piatr şi pietre deă ă ă ă ă diferite m rimi. Unele purtau semnele d l ii, dar ar tau neterminate.ă ă ţ ă Altele aduceau cu nişte fiin e umane contorsionate, cuget Julia. Vedeaţ ă în piatr chipuri deformate şi orbite negre care o f cur s seă ă ă ă gândeasc la trolii ce furau copii şiă -i duceau pentru vecie în munte. Gerlof îi povestise c , de fiecare dat când lipseau unelte deă ă -ale muncitorilor din carier , aceştia d deau întotdeauna vina pe troli. Eraă ă de neconceput ca vreun tovar ş de trud s le fi furat.ă ă ă

Îşi smulse privirea de la pietroaie şi se uit iar şi la lucr rileă ă ă complete, şlefuite, de pe piscul abrupt ce domina cariera. Faruri de dimensiuni mici, capace rotunde de fântân , ceasuri solare înalte şiă câteva lespezi largi, funerare. Nicio piatr de mormânt nu avea trecută vreun nume.

Ceva lipsea. În şirul lung de sculpturi se c sca un spa iu larg; Juliaă ţ veni mai aproape. V zuse ceva din cealalt parte a carierei cu o seară ă ă înainte: turla înalt ce aducea cu turnul bisericii din Marnäs lipsea. Ună

59

şan pu in adânc r m sese s pat în pietrişul din susul povârnişului.ţ ţ ă ă ăJulia înainta cu paşi mici c tre pietrele lustruite, iar cariera i seă

deschise în fa precum un imens iaz secat.ţăNu era adânc acolo, avea doar câ iva metri, îns panta eraă ţ ă

abrupt . Z bovi pe margine, privind în t cere biserica înalt , aflată ă ă ă ă chiar sub ea. Vârful turlei ar ta spre vest, spre ap .ă ă

Turnul nu se rupsese în buc i.ăţÎns dedesubtul sculpturii alungite z cea cu bra ele desf cute largă ă ţ ă

Ernst Adolfsson. Se uita int c tre cer din fundul carierei, cu guraţ ă ă însângerat şi trupul zdrobit.ă

60

Öland, mai 1945

Totul s-a schimbat. Lucruri m re e sunt pe cale s se întâmple, şi înă ţ ă lume şi în via a lui Nils Kant. Simte asta în aer.ţ

Soarele de deasupra alvarului e mai puternic ca niciodat , vânturileă sunt mai proaspete, aerul mai curat şi florile nespus de frumoase. Iarba e verde, n-a fost pârjolit înc de soarele din toiul verii. Urme mici ceă ă zvâcnesc pe cer se transform în rândunele, care plonjeaz precumă ă nişte s ge i negre din înalt c tre terenul plat, apoi, în câteva clipe, îşiă ţ ă sporesc iu eala şi âşnesc iar şi, ridicânduţ ţ ă -se din nou în v zduh.ă

Prim vara a venit în Öland ca o r zbunare; Nils Kant simteă ă schimb rile. Are deă -acum aproape dou zeci de ani, a devenit în sfârşită adult şi e liber ca pas rea cerului. Via a i se întinde în fa şi îl aşteaptă ţ ţă ă lucruri mari. O simte cu trupul întreg.

Nils s-a f cut prea mare ca s mai umble peă ă -acolo, t cut, vânândă iepuri. Are alte planuri. O s plece în lume dup ce se termin r zboiul,ă ă ă ă încotro o s vad cu ochii. Iă ă -ar pl cea să -o ia cu el şi pe Maja Nyman, fata care locuieşte într-o caban pe dealul din Stenvik. Îşi aminteşte cumă arat şi se gândeşte la ea adeseori, îns nă ă -au stat niciodat de vorb cuă ă adev rat, se salut când se întâlnesc, dac se nimereşte ca ea s fieă ă ă ă singur . Dac nă ă -o s mai apuce curând s stea de vorb cu ea, o să ă ă ă plece singur.

Ast zi să -a îndep rtat de Stenvik mai mult ca de obicei, aproape c aă ă ajuns în partea estic a insulei. Înainte s traverseze şoseauaă ă principal , a împuşcat doi iepuri; iă -a l sat sub nişte tufişuri ca să ă-i ia când se întoarce spre cas . Are de gând s mai împuşte unul sau doiă ă înainte s se întoarc la maică ă ă-sa, şi poate şi vreo câteva rândunele, de dragul distrac iei.ţ

Apa r mas de la topirea z pezilor din iarn înc mai b lteşte peă ă ă ă ă ă întregul alvar; aduce un pic cu un peisaj ml ştinos, plin de lacuri mici.ă C ldura soarelui le face s sece cu repeziciune. Nils poart cizme mari,ă ă ă solide, şi poate trece drept prin ap dac nă ă -are încotro. E cu totul liber şi e st pânul lumii întregi.ă

Adolf Hitler a încercat s pun st pânire pe lume. E mort acum, să ă ă -a împuşcat în Berlin cam cu o s pt mân în urm . A fost sfârşitul pentruă ă ă ă Germania. Nimeni n-a mai avut voin a sau t ria s se mai lupte cu ruşiiţ ă ă şi americanii.

Nils iese plesc ind dintră -o balt , târând dup el un smoc de frunzeă ă de ienup r. ine minte c pe vremuri îi pl cea Hitler; avea, cel pu in, ună Ţ ă ă ţ mare respect pentru puterea voin ei sale.ţ

Obişnuia s asculte reveren ios fragmente din discursurileă ţ tun toare ale lui Hitler în perioada când mama lui inea radioul în salon,ă ţ şi vreo câ iva ani aşteptase ca bombardierele nem ilor s planeze pesteţ ţ ă

61

insul , pentru ca r zboiul s se fac în cele din urm sim it; acum Hitleră ă ă ă ă ţ s-a dus şi puterea Germaniei a fost f cut zob de bombardiereleă ă englezeşti.

Germania nu mai prezint cine ştie ce interes. Anglia, pe de altă ă parte, este tentant . Iar America pare a fi imens şi plin de promisiuni,ă ă ă îns prea mul i oameni din Öland au plecat deja întră ţ -acolo şi nu s-au mai întors; în secolul al XIX-lea au disp rut mii, f r urm . Nils vrea să ă ă ă ă c l toreasc prin toat lumea, apoi s se întoarc în Stenvik ca ună ă ă ă ă ă împ rat.ă

Aude ceva, un sunet slab, dar clar, şi se opreşte.Nu se vede vreun iepure şi totuşi Nils are impresia c …ăNu e singur.E cineva aici.A auzit ceva în vânt, un zgomot scurt ce nu aduce nici a ciripit, nici

a zumzet de insecte, nici a nechezat de cai. A b tut alvarul cu pasul aniă de zile; ştie când lucrurile sunt cum trebuie şi când nu. Ceva, acum, nu este în regul . Simte fiori de nelinişte pe ceaf şi pe spinare.ă ă

sta nuĂ -i iepure, e altceva.Lupi? Bunica lui Nils, r posat de mult, obişnuia s spun poveştiă ă ă ă

despre lupii de pe alvar. Fuseser lupi cândva, dar nu mai erau.ăOameni?Cineva care-l pândeşte?Nils îşi trage încetişor de pe um r puşca Husqvarna, o înal cuă ţă

amândou mâinile şi trage cu degetul mare piedica. Dou cartuşeă ă f cute la fabrica din Gyttorp sunt gata s fie trimise prin eava.ă ă ţ

Se uit în jur: peă -aici vezi mai peste tot tufe de ienup r, cele maiă multe strâmbate şi încovoiate de vânt, nu mai înalte de un metru, însă sunt totuşi dese şi imposibil de str b tut cu privirea. Dac se ridic înă ă ă ă picioare, Nils poate vedea pe deasupra lor pân h t, departe; nimeni nuă ă se poate strecura pe lâng el. Îns când se ghemuieşte la p mânt,ă ă ă tufele parc se înal şiă ţă -l covârşesc cu m rimea lor.ă

Nu mai aude sunetul – dac întră -adev r lă -a auzit. Poate a fost doar în capul lui, s-a mai întâmplat când umbla singur pe-aici.

Nils z boveşte t cut în iarb , complet nemişcat, aşteptând. Respiră ă ă ă liniştit şi are tot timpul din lume. Iepurii mereu ies când aşteapt , seă pierd cu firea pân la urm şi âşnesc din ascunzişuri gonind cu salturiă ă ţ orbeşti cât mai departe de vân tor. Atunci nă -are altceva de f cut decâtă s ridice calm carabina la um r, s inteasc spre forma cafenie şi să ă ă ţ ă ă apese pe tr gaci. Apoi s se duc şi s adune corpul ce se zbate slab.ă ă ă ă

Nils îşi ine r suflarea. Ascult .ţ ă ăNu mai aude nimic, îns simte deodat o pal de aer şi adulmecă ă ă ă

un iz de sudoare st tut şi de pânz uleioas . Mirosul acru al unui corpă ă ă ă omenesc sau al mai multor corpuri e adus c tre el de vânt.ă

Sunt oameni acolo, foarte aproape.Nils zvâcneşte c tre dreapta, cu degetul pe tr gaci.ă ă

62

Dintr-o tuf de ienup r îl m soar nişte ochi îngrozi i, la niciună ă ă ă ţ metru distan .ţă

Ochii altei fiin e umane îi întâlnesc pe ai s i.ţ ăChipul unui om se contureaz în întuneric prin tufişul des, o fa deă ţă

b rbat murdar de praf şi înconjurat de un p r zbârlit.ă ă ă ăÎn josul capului e un corp ce st lipit de p mânt, îmbr cat în haineă ă ă

verzi, largi. O uniform , îşi d seama Nils.ă ăB rbatul e soldat. Un soldat str in, f r casc sau puşc .ă ă ă ă ă ăNils ine carabina în fa ; îşi simte inima bubuind, o simte pân înţ ţă ă

vârful degetelor. Înal câ iva centimetri eava puştii.ţă ţ ţ― Ieşi de-acolo! spune cu voce r stit .ă ăSoldatul deschide gura şi rosteşte ceva. Nu e suedez , cel pu in nuă ţ

suedeza pe care o ştie Nils. E o limb str in . Aduce a german .ă ă ă ă― Ce? face Nils iute. Ce spui acolo?Soldatul ridic încet mâinile, are palme murdare, cr pate – şi înă ă

acelaşi timp Nils îşi d seama c acesta nu e singur în ascunz toare, înă ă ă spatele lui, de dup tufele de ienup r, îl intuieşte cu privirea înc ună ă ţ ă b rbat în uniform murdar . Au amândoi priviri chinuite, de parc ară ă ă ă fugi de nişte amintiri teribile.― Bitte nicht schiessen4, şopteşte soldatul aflat cel mai aproape de

Nils.

8

Julia l-a sunat pe Gerlof de pe telefonul lui Ernst Adolfsson şi i-a spus ce s-a întâmplat – cum l-a g sit pe Ernst, unde z cea şi c eraă ă ă mort.

Gerlof în elegea ceţ -i spunea ea, îns reuşea cumva s nu seă ă gândeasc la asta şi s nu simt prea mult, ci s se concentrezeă ă ă ă aproape complet pe a-i asculta vocea. Suna încordat , desigur, îns nuă ă distrus . Julia îşi p stra controlul.ă ă― Deci Ernst a murit, rosti Gerlof.La cel lalt cap t al firului se l sase t cerea.ă ă ă ă― Eşti sigur ? întreb .ă ă― Sunt asistent doar, spuse Julia.ă― Ai sunat la poli ie?ţ― Am apelat num rul pentru urgen e, spuse ea. O s trimit peă ţ ă ă

cineva. Dar n-o s fie nevoie de ambulan … e prea târziu.ă ţăSe opri din vorbit pentru o clip .ă― Numai c soseşte şi poli ia, chiar dac a fost un accident. El a…ă ţ ă― Vin spre tine, spuse Gerlof. Luase decizia în aceeaşi clip în careă

rostise vorbele. Poli ia o s apar îndat , dar vin şi eu. Ia un loc peţ ă ă ă

4 Nu trage, te rog (în limba germană în original).

63

sofaua lui Ernst şi aşteaptă-i.― Bine, aştept, r spunse Julia. Te aştept pe tine. Vocea îi p rea laă ă

fel de calm .ăPuser telefoanele în furc ; Gerlof mai z bovi un minut sau dou laă ă ă ă

biroul s u, adunânduă -şi puterile.Ernst. Ernst, s moar . Gerlof îşi d du voie s accepte acest fapt.ă ă ă ă

N-avusese decât doi prieteni buni r maşi în via , John şi Ernst. Acumă ţă mai avea doar unul.

Apuc bastonul şi se s lt pe picioare. Hot rârea lui era de fier, înă ă ă ă ciuda faptului c reumatismul şi triste ea îi îngreunau mult mişc rile.ă ţ ă Ieşi pe coridor, auzi râsete dinspre buc t rie şi o porni întră ă -acolo.

O g si pe Boel cu fata cea nou , c reia i se d deau instruc iuniă ă ă ă ţ asupra modului de folosire a maşinii de sp lat vase. Îl v zur pe Gerlofă ă ă şi Boel îi zâmbi, apoi îi observ expresia şi deveni serioas .ă ă― Boel, trebuie s m duc la Stenvik. Să ă -a întâmplat un accident.

Mi-a murit cel mai bun prieten, rosti Gerlof cu fermitate. Trebuie s mă ă duc cineva.ă

Nu-şi feri privirea, şi în cele din urm Boel încuviin din cap. Nuă ţă -i pl ceau abaterile de la rutin , îns de data asta nu coment .ă ă ă ă― Stai dou minute şi te duc eu cu maşina, spuse ea.ă

Când ajunser la bifurca ia dinspre nord ce ducea la carier , Gerlofă ţ ă ridic mâna şi ar t drept înainte.ă ă ă― O s mergem pe drumul dinspre sud, spuse.ă― De ce? întreb Boel. Ziceai doar c vrei s mergi la…ă ă ă― Am doi prieteni în Stenvik, r spunse Gerlof. Unul a fost Ernst.ă

Celuilalt trebuie s i se spun ce să ă -a întâmplat.Nu se ab teau mult; bifurca ia spre sud ap ru curând, cu semnulă ţ ă

CAMPING acoperit cu band , pentru a ar ta c spa iul de campare dină ă ă ţ Stenvik era momentan închis. John Hagman f cuse asta, în ciudaă faptului c nu prea exista riscul s apar cineva în octombrie cu cortulă ă ă sau cu rulota.

Pavilionul închis ap ru în stânga, apoi terenul de minigolf, unde seă afla un b rbat de vârst mijlocie, îmbr cat cu o bluz verde de trening,ă ă ă ă care m tura; dup felul în care inea m tura p rea ostenit. Se uit cuă ă ţ ă ă ă timiditate la maşina care trecea. Era Anders Hagman, unicul fiu al lui John. Era burlac şi foarte liniştit din fire, iar Gerlof nu-l prea v zuseă îmbr cat cu altceva în afara bluzei ponosite – poate avea mai multe laă fel.

Ap ru şi drumeagul ce ducea c tre camping.ă ă― Am ajuns, zise Gerlof, e casa aia de acolo.Ar t cu degetul spre o c su din fa a drumeagului, o cl direă ă ă ţă ţ ă

scund cu ferestruici înguste ce aducea cu un soi de gheret de paznic.ă ă Un vechi şi ruginit Volkswagen Passat era parcat înaintea uşii, lucru care însemna c John e acas .ă ă

64

Boel frân şi opri maşina. Gerlof deschise portiera şi ieşiă sprijinindu-se în baston, şi aproape simultan uşa c su ei se deschise.ă ţ Un b rbat scund în n dragi bleumarin, cu p rul c runt piept nat peă ă ă ă ă spate şi prins într-un mo la ceaf , coborî pe treptele de lemn înc l atţ ă ă ţ doar în ciorapi. Era John Hagman, întotdeauna gr bit s ias şi s vadă ă ă ă ă cine-i venea în vizit .ă

John şi Anders se ocupau împreun de camping în lunile de var . Peă ă timp de iarn , Anders locuia mai mult în Borgholm. John st tea tot anulă ă în Stenvik şi se ocupa de treburile zilnice ale campingului când nu era Anders prin preajm . Era munc grea pentru un om b trân – Gerlof lă ă ă -ar fi ajutat, îns era mai în vârst chiar decât John.ă ă

Îi f cu semn din cap lui John, careă -i r spunse la fel şiă -şi vârî picioarele într-o pereche de cizme negre de cauciuc aflate pe trepte.― Gerlof? spuse John pe când Gerlof înainta spre el. Nu mă

aşteptam s vii.ă― Da. A fost un accident, spuse Gerlof.― Unde?― La carier .ă― Ernst? rosti John cu voce sc zut . Gerlof încuviin .ă ă ţă― E r nit?ă― Da. E r u, spuse Gerlof, foarte r u.ă ăJohn îl cunoştea de aproape cincizeci de ani; p straser leg turaă ă ă

dup anii petrecu i împreun pe mare. P ru s priceap întocmai cât deă ţ ă ă ă ă r u era doar din felul în care ar ta Gerlof.ă ă― A ajuns cineva pe-acolo? întreb .ă― Trebuie s fi ajuns pân acum, zise Gerlof. Fata mea, Julia, urmaă ă

să-i cheme. E acolo acum. A venit ieri de la Göteborg.― Aşa, zise John intrând la loc în cas , dup care ieşi iar şi inândă ă ă ţ

în mân o jachet v tuit şi un m nunchi de chei. Putem lua maşinaă ă ă ă ă mea, spuse. Merg şi eu s st m ni el de vorb .ă ă ţ ă

Gerlof d du din cap, era bine aşa. Boel sigur voia s se întoarc şiă ă ă putea vorbi mai pe îndelete cu John dac erau singuri.ă

John se ab tu pe la Anders, opri în fa a lui, apoi ar t spre terenulă ţ ă ă de golf şi spuse ceva cu voce potolit . Anders scutur din cap. Johnă ă ar t spre el şi Gerlof îl auzi cum ridic vocea. Cei doi Hagman aveau oă ă ă rela ie cumva încordat , Gerlof o ştia – erau prea dependen i unul deţ ă ţ cel lalt.ă

În cele din urm , Anders încuviin , iar John cl tin din cap şiă ţă ă ă -i întoarse spatele. Disputa se terminase.

În timp ce John îşi descuia maşina, Gerlof se duse încetişor pân laă Boel şi-i mul umi cţ ă-l adusese pân acolo.ă

― Zici c Ernst e mort, deci, spuse John stând la volan.ă― Aşa crede Julia, zise Gerlof de lâng el, privind plaja şiă

scânteierile apei din josul drumului de coast .ă

65

― A c zut o piatr pe el, spuse John.ă ă― Una mare, aşa zicea Julia, explic Gerlof.ăDe peste şaizeci de ani nu mai fusese vreun accident serios la

carier , îşi d du el seama – acum îns era închis . Ernst o sfârşise subă ă ă ă un pietroi.― Am adus cheia de rezerv , spuse John, în caz c lă ă -au dus deja.― iŢ -a dat o cheie? întreb Gerlof, c ruia Ernst nuă ă -i încredin aseţ

niciodat una. Nici el, pe de alt parte, nuă ă -i d duse lui Ernst cheia de laă caban . Poate c nu avuseser încredere unul în altul cu adev rat.ă ă ă ă― Ernst ştia c nu mă -aş fi dus să-mi bag nasul, spuse John.― Poate ar fi bine s arunc m o privire acum, propuse Gerlof. Doară ă

c nu ştiu dup ce ar trebui s ne uit m. Dar ar trebui să ă ă ă -o facem.― Da, spuse John, acum e altceva.Gerlof nu mai scoase o vorb , mul uminduă ţ -se s priveasc int înă ă ţ ă

fa , fiindc spre ei, pe şosea, venea o ambulan . Gerlof nu maiţă ă ţă v zuse niciodat una prin Stenvik. Înainta lent pe drumeagul dinspreă ă carier , iar luminile albastre nu erau aprinse. Nu era un semn bun, dară se aşteptaser . John încetini şi ambulan a trecu pe lâng ei, apoiă ţ ă apucar pe drumul c tre nord, înspre sat.ă ă― A vândut foarte bine vara trecut , zise dup o vreme John. Amă ă

glumit noi un pic, dar adev rul e c Ernst avea mai mul i clien i decâtă ă ţ ţ aveam eu peşti în plas .ă

Gerlof se mul umi s încline b rbia, nu mai erau multe de spusţ ă ă acum. Sim ea mai departe moartea lui Ernst ca pe o greutate ceţ -i ap sa umerii.ă

John coti pe c r ruia îngust ce ducea la platoul ce str juia cariera,ă ă ă ă unde Gerlof putu s vad urmele mai multor maşini întip rite în noroi.ă ă ă Maşina lui Ernst şi cea a Juliei erau sus în fa , iar în spate douţă ă vehicule de poli ie şi o alt maşin personal , un Volvo albastruţ ă ă ă str lucitor. Lâng el se afla un b rbat cu şapc pe cap şi cu un aparată ă ă ă de fotografiat odihnindu-i-se peste burt .ă― Bengt Nyberg şi-a cump rat înc o maşin , zise Gerlof.ă ă ă― Presupun c ziariştii câştig o groaz de parale, remarc John.ă ă ă ă― Chiar aşa? spuse Gerlof când John opri în dreptul panoului cu

LUCR RI ÎN PIATR – BUN VENIT şi opri motorul. Era linişte.Ă ĂGerlof coborî greoi din maşin ; membrele îi erau ca de obiceiă

în epenite şi protestau împotriva mişc rilor nefamiliare. Îşi g siţ ă ă echilibrul cu ajutorul bastonului, se îndrept de spate şi d du din capă ă c tre redactorul local al publica iei ă ţ Ölands-Posten, care o porni alene c tre ei cu mâna sprijinit de aparat.ă ă― L-a luat ambulan a, îi anun Nyberg.ţ ţă― Ştim, r spunse Gerlof.ă― Nici eu nu l-am prins. Am f cut nişte poze cu poli ia şi semnul laă ţ ă

mare de jos, dar nu cred c o s le putem publica. O s decid redac iaă ă ă ă ţ din Borgholm, evident.

66

Suna de parc ar fi fost vorba de poze cu vreo maşin intrat înă ă ă şan sau de vreun geam spart. Bengt fusese mereu lipsit deţ sensibilitate, cuget Gerlof.ă― Mai bine nu le-a i folosi, zise el.ţ― Şti i cine lţ -a g sit? întreb Nyberg ap sând un buton ală ă ă

aparatului.Se auzi un zuruit ce indica derularea filmului.― Nu, r spunse Gerlof.ăÎncepu s înainteze încetişor c tre marginea carierei. Unde eraă ă

Julia?― Du-te acas şi scrieă - i articolul, Bengt, zise John din spatele luiţ

Gerlof.― Aşa o s fac, r spunse Nyberg. O s citi i mâine în ziar. Seă ă ă ţ

îndrept spre maşin , urc şi porni motorul.ă ă ăGerlof continu s mearg încet, trecu pe lâng cas şi şopron şiă ă ă ă ă

avansa c tre carier . Când ajunse la câ iva metri de muchia dealului,ă ă ţ de jos ap ru un poli ist în uniform care suise panta. Reuşi să ţ ă ă-şi treacă un picior peste margine, se s lt deasupra, apoi se aplec s ajute ună ă ă ă alt coleg poli ist, mai tân r. Dup care r sufl din greu şiţ ă ă ă ă -l privi pe Gerlof, care nu-i recunoştea pe niciunul. Erau probabil din Borgholm sau de pe continent.― Sunte i rude? întreb ofi erul mai vârstnic.ţ ă ţ― Prieteni vechi. Rudele lui sunt în Småland. Poli istul d du din cap.ţ ă― Nu-i mare lucru de v zut, spuse.ă― A fost un accident?― Un accident de munc , r spunse poli istul.ă ă ţ― Muta o sculptur aici pe margine, zise poli istul mai tân ră ţ ă

ar tând muchia colinei, unde se vedea o adâncitur mic în pietriş.ă ă ă St tea aici şi trebuie s se fi apucat de ea. Şi atunci…ă ă― A alunecat ori s-a împiedicat şi a c zut, iar sculptura a aterizată

peste el, spuse cel mai vârstnic.― Probabil n-a durat mult, observ cel tân r.ă ăGerlof f cu înc un pas înainte, sprijinit în baston. Acum putea să ă ă-l

vad .ăTurla de biseric , cea mai mare dintre sculpturile lui Ernst, z cea peă ă

fundul carierei. Se vedea clar unde c zuse. În pietrişul de dedesubt seă observa o scobitur adânc .ă ă

Urma l sat de Ernst. Gerlof arunc iute o privire peste carier , iară ă ă ă când se gândi la mul imea de pietre funerare şi lespezi de mormânt ceţ fuseser scoase din dealul sta deă ă -a lungul anilor îşi l s privirea să ă ă r t ceasc şi mai departe înc , spre rm şi spre valuri, şi în cele dină ă ă ă ţă urm se sim i pu in mai bine.ă ţ ţ

Apoi privi c tre dreapta deă -a lungul muchiei colinei, unde se înşirau celelalte sculpturi. Ernst le aranjase la distan de câ iva metri una deţă ţ alta, îns acolo era un spa iu mai larg… Gerlof merse întră ţ -acolo.

67

C zuse şi o alt sculptur , una mai mic . O vedea pe fundulă ă ă ă carierei, o form oval şi alungit ce se poate s fi fost vreun soi de ouă ă ă ă sau cap de trol. Spre deosebire de turla de biseric , sculptura aceea seă sp rsese în dou .ă ă

Hmm. Gerlof se d du cu încetineal înapoi, ca s nuă ă ă -şi piardă echilibrul pe pietrişul instabil, şi o porni c tre casa lui Ernst.ă― Julia Davidsson mai e înc aici? îi întreb pe poli işti. Aceştia seă ă ţ

opriser la şopronul lui Ernst, unde, al turi de alte sculpturi de diferiteă ă m rimi, se g seau amestecate ciocane, roabe şi un vechi aeroplan deă ă piatr .ă― E în untru cu Henriksson, spuse ofi erul senior întinzând mânaă ţ

c tre cas .ă ă― Mul umesc.ţUşa casei era întredeschis , aşadar John trebuia s fi intrat. Gerlofă ă

sui cu greutate treptele de lemn. Încerc de mai multe ori, f r succes,ă ă ă să-şi ştearg picioarele de preşul de la intrare. Apoi împinse uşa.ă

D du, în drum, peste câteva perechi de pantofi; trebui să ă-i dea la o parte cu bastonul ca s poat intra. Îi era imposibil s se aplece şi să ă ă ă-şi scoat pantofii; îi l s în picioare şi merse mai departe pe holul îngust.ă ă ă Pe pere i se vedeau poze înr mate cu muncitori de la cariera deţ ă alt dat , cu târn coape şi hârle e în mâini.ă ă ă ţ

Deasupra se auzeau voci vorbind încet.În camera mare, la fereastr , st tea John, uitânduă ă -se afar . Julia şiă

înc un poli ist în uniform st teau pe canapea; poli istul era un om maiă ţ ă ă ţ în vârst ceă -şi scosese politicos cascheta.

Gerlof îl salut înclinând capul.ă― Bun , Lennart.ăB rbatul era primul poli ist pe care Gerlof îl recunoştea. Lennartă ţ

Henriksson era poli ist de aproape treizeci şi cinci de ani; lucrase camţ peste tot prin nordul insulei, îns locuia undeva la nord de Marnäs şiă avea un post local în apropierea portului. Îndeobşte avea o figur lipsită ă de expresie şi umerii c zu i în uniform , de data asta îns st tea cât seă ţ ă ă ă poate de b os lâng Julia.ăţ ă― Salutare, c pitane, îi zise Henriksson.ă― Bun , tati, spuse şi Julia cu jum tate de voce.ă ăEra pentru prima dat dup mul i ani când i se adresa astfel, aşa că ă ţ ă

Gerlof îşi d du seama c nu era tocmai în apele ei. P trunse în odaie cuă ă ă paşi rari şi se opri lâng mas .ă ă― Nu vrei s stai jos? zise Lennart.ă― Sunt bine, Lennart. Trebuie s mai fac şi câte un pic de mişcareă

din când în când.― Ar i bine, Gerlof.ăţ― Mul umesc.ţSe l s t cerea. În spatele lor, John se întoarse şi ieşi din înc pereă ă ă ă

f r un cuvânt.ă ă

68

― Julia tocmai îmi spunea c e fiica ta, zise Lennart. Gerlofă încuviin şi liniştea se l s iar şi.ţă ă ă ă― A plecat ambulan a? întreb Julia uitânduţ ă -se la Gerlof.― Da… John şi cu mine ne-am întâlnit cu ea pe drum. Julia

încuviin din cap.ţă― Aşadar s-a dus.― Da.Se uit la Henriksson.ă― A venit şi un doctor? întreb .ă― Da, un stagiar tân r din Borgholm… nuă -l ştiam. A confirmat ce

s-a întâmplat.― A zis c a fost accident? întreb Gerlof.ă ă― Da. Şi dup aceea a plecat.ă― Dar trebuie s fi z cut în ploaie peste noapte, zise Gerlof.ă ă― Da. Probabil s-a întâmplat ieri-sear .ă― Deci nu era sânge deloc, zise Gerlof. Presupun c toate urmeleă

au fost şterse de ploaie, nu?Nu ştia nici el prea bine de ce pune toate acele întreb ri sau la ceă

ar fi putut duce, dar presupunea c voia să ă-şi dea importan . Nevoiaţă de a- i da importan este probabil ultimul lucru la care renun m.ţ ţă ţă― Avea sânge pe fa , spuse Julia. Pu in.ţă ţGerlof d du din cap. Pe hol se auzi trop it de paşi şi pe uş intr celă ă ă ă

mai tân r dintre poli işti.ă ţ― Am terminat aici, Lennart, spuse. Plec m.ă― Bun. Eu cred c mai stau pu in.ă ţ― Tu eşti şeful.Vocea tân rului agent de poli ie avea ceva respectuos, cugetă ţ ă

Gerlof. Poate c respectul se datora experien ei lui Lennart sau pentruă ţ c şi tat l lui fusese poli ist şi fusese ucis în misiune.ă ă ţ― S conduci cu grij pân la Borgholm, spuse Henriksson; colegulă ă ă

s u aprob cu o înclinare din cap şi disp ru.ă ă ăÎn spatele lui st tea John, cu un portofel mare de piele cafenie înă

mân . Îl întinse c tre Julia, Gerlof şi Henriksson.ă ă― Trei mii dou sute cincizeci şi opt de coroane din vânzareaă

sculpturilor, zise el. Erau în sertarul de jos din buc t rie, sub pungile deă ă plastic.― Ai tu grij de ei, John, zise Henriksson, ar fi prostesc s l s mă ă ă ă

atâ ia bani s zac acolo.ţ ă ă― Îi in eu, pân se împarte totul familiei, propuse Gerlof întinzândţ ă

mâna.John p ru uşurat s scape de banii aceia, înc perea se cufund dină ă ă ă

nou în t cere.ă― Bun atunci, zise în cele din urm Henriksson. Se aplec de mijlocă ă

şi se ridic de pe sofa cu oarecare greutate. Cred c aş face bine dacă ă ă m-aş duce şi eu.

69

― Mul umesc pentru… Julia înc mai st tea pe canapea, c utândţ ă ă ă cuvintele potrivite – pentru timpul acordat.― Nicio problem , zise Henriksson privindă -o. Nu-i uşor s fii primulă

la locul unui accident mortal. Mi s-a întâmplat şi mie de câteva ori de-a lungul anilor, desigur. Te sim i foarte… singur. Neputincios.ţ

Julia aprob cu o înclinare a capului.ă― Dar acum m simt mai bine.ă― Bun. Henriksson îşi puse cascheta. Biroul meu e în Marnäs. Pute iţ

oricând s suna i dac apare ceva nou.ă ţ ăSe uit la John şi Gerlof.ă― Şi voi la fel, evident. Pute i s trece i când vre i. Încuia i voi?ţ ă ţ ţ ţ― Da.Lennart Henriksson îi salut din cap şi ieşi. Auzir motorul uneiă ă

maşini, apoi sunetul se stinse treptat în dep rtare.ă― O s plec m şi noi curând, zise Gerlof. B g portofelul lui Ernst înă ă ă ă

buzunar, apoi se uit spre John. Putem s ieşim un minut? Voiam numaiă ă să- i ar t ceva… Ceva ceţ ă -am observat afar .ă― S vin cu voi? întreb Julia.ă ă― Nu-i nevoie.

John îl l s pe Gerlof s deschid drumul. Sprijinit cu fermitate înă ă ă ă b ul s u, acesta coborî treptele, porni peste pietriş şi d du col ul caseiăţ ă ă ţ c tre marginea carierei.ă― La ce ne uit m? întreb John.ă ă― E acolo pe colin , ceva ceă -am observat înainte s intru în cas …ă ă

uite.Gerlof ar ta cu degetul c tre scobitura carierei, unde piatra şlefuită ă ă

ce aducea cu un ou mare sau cu o c p ân deformat z cea spart înă ăţ ă ă ă ă dou buc i, una mai mare şi una mai mic .ă ăţ ă― O recunoşti, nu? îi spuse lui John. John încuviin grav.ţă― Era cea pe care Ernst o numea „Piatra lui Kant”, zise. În glum .ă― A fost împins , continu Gerlof, nuă ă -i aşa?― Da, zise John, aşa arat .ă― Vara trecut st tea sprijinit de cas , remarc Gerlof.ă ă ă ă ă― Eu am v zută -o aici s pt mâna trecut când am fost, spuse John.ă ă ă

Sunt sigur.― Ernst a r sturnată -o inten ionat, conchise Gerlof.ţ― Probabil c ai dreptate.ăCei doi prieteni de-o via se privir .ţă ă― La ce te gândeşti? întreb John.ă― Nu prea ştiu, oft Gerlof. Habar nă -am. Dar cred c e posibil s seă ă

fi întors Nils Kant.

70

9

Julia se asigur c cei doi b trâni îndurera i cap t câte o ceaşc deă ă ă ţ ă ă ă cafea tare. Împrumut serviciul de por elan alb al lui Ernst, cu soriă ţ galbeni de Öland pe el, şi le f cu fiec ruia câte o ceaşc înainte deă ă ă plecare, sim induţ -se, o dat în via , util . John şi Gerlof r maser peă ţă ă ă ă sofa, vorbind cu voci potolite despre Ernst.

Povestioare şi crâmpeie de amintiri, cele mai multe f r vreun sensă ă anume, despre greşelile pe care le f cuse Ernst ca proasp t angajat laă ă carier , la început, când se mutase pe insul , sau despre frumoaseleă ă sculpturi pe care le crease în atelierul lui dup ce începuse să ă îmb trâneasc . Julia îşi d du seama c Ernst, în afara câtorva ani peă ă ă ă Marea Baltic în timpul r zboiului, îşi petrecuse via a de adult lucrândă ă ţ în piatr . Când se închisese cariera, în anii 1960, Ernst continuase deă unul singur. Luase buc ile care fuseser date deoparte de muncitori, leăţ ă şlefuise şi le lustruise, f când din ele un fel de obiecte de art .ă ă― A iubit cariera asta, zise Gerlof aruncându-şi privirea pe

fereastr . Sunt sigur c , dac ar fi avut bani, ar fi cump rată ă ă ă -o de la Gunnar Ljunger din Långvik; nu voia s tr iasc nic ieri altundeva. Ştiaă ă ă ă totul despre cum trebuie despicat, t iat şi cioplit fiecare soi de piatr .ă ă― Ernst f cea cele mai de soi monumente funerare, zise John. Dacă ă

dai o rait prin curtea bisericii din Marnäs sau prin Borgholm, po iă ţ vedea cu ochii t i.ă

Julia st tea f r s spun nimic, uitânduă ă ă ă ă -se la un teanc de c r iă ţ vechi despre insul aflate pe servanta lui Ernst. Îi asculta pe John şiă Gerlof, îns nu putea să ă-şi scoat din cap imaginea lui Ernst când îlă descoperise.

Primul poli ist ap rut la locul accidentului, Lennart Henriksson,ţ ă scosese iute o p tur din maşin şi o întinsese peste Ernst, apoi oă ă ă condusese în cas . St tuse lâng ea f r s spun mare lucru, şi fuseseă ă ă ă ă ă ă bine aşa. Dup ziua în care disp ruse Jens, auzise prea multe vociă ă consolatoare, prea multe vorbe pe care nu le ceruse.― O s po i s m duci acas , Julia? întreb Gerlof dup ce ispr viră ţ ă ă ă ă ă ă ă

cu cafeaua şi poveştile.― Sigur.Se ridic şi se duse la buc t rie s spele ceştile, aproape agasată ă ă ă ă

de întrebare.Am g sit un om strivit sub un bloc de stânc , ă ă gândi ea, cu sânge

curgându-i din gur şi cu ochii scoşi din orbite. Dar am mai v zut sângeă ă şi înainte, am mai v zut mor i. Am trecut eu prin lucruri şi mai rele.ă ţ

Şi în vreme ce gândurile i se învârtejeau, îşi aminti brusc ceva ce-ar fi putut fi important şi se întoarse la tat l ei.ă― Î i transmisese un mesaj, zise, dar am uitat. Gerlof ridic privirea.ţ ă― Ernst, explic ea, mă -am întâlnit cu el la caban când am ajuns înă

Stenvik şi ar fi trebuit să- i spun ceva din partea lui… a zisţ -o chiar

71

înainte s plece.ăSe opri din vorbit şi încerc să ă-şi aminteasc .ă― Ceva despre degetul mare, care e cel mai important, şi nu mâna.― Degetul mare e cel mai important? zise Gerlof. Julia coborî

b rbia, încuviin ând.ă ţ― Ştii ce înseamn ?ăGerlof, gânditor, cl tin din cap. Se uit la John.ă ă ă― Tu ştii?― N-am idee, zise John, poate vreun soi de proverb?― Oricum, el asta a zis, spuse Julia şi se duse la buc t rie.ă ă

Julia şi Gerlof se întoarser cu Fordul la camping, John merse înă urma lor cu maşina proprie. Un acoper mânt cenuşiu de nori seă întinsese peste canalul Kalmar şi ascundea soarele. Satul Stenvik adus la via de poveştile b trânilor, unde oamenii lucrau şi locuiau pe totţă ă timpul anului şi unde fiecare cas şi c rare purta un nume – acelă ă Stenvik se cufundase iar în adormire. Casele erau toate pustii şi încuiate, aripile morii nu se mai roteau şi capcanele pentru anghil nuă mai erau coborâte în canal.

Dup ce Julia opri lâng terenul de minigolf, John îşi parc maşina şiă ă ă veni spre ei. Gerlof coborî geamul; John se uit înspre Julia:ă― S ai grij de tat l t u.ă ă ă ăPentru prima oar , John i se adresase direct. Julia d du din cap.ă ă― O s încerc.ă― inem leg tura, John, zise Gerlof. SŢ ă ă-mi spui dac vezi peă

cineva… vreun str in.ăStr ini, cuget Julia amintinduă ă -şi un incident din copil ria ei din aniiă

1950, când un negru cu zâmbet larg ce vorbea stricat englez şi delocă suedez ap ruse întră ă -o var prin Stenvik, mergând din cas în cas cu oă ă ă valiz în mân . Oamenii din sat încuiaser uşile şi refuzaser s îiă ă ă ă ă deschid – şi când, în cele din urm , cineva avusese curajul s afle ceă ă ă dorea acesta, se dovedi c nu era defel un ho , ci doar un creştin dină ţ Kenya ce vindea biblii şi c r i de imnuri. Oamenilor nu le pl cea s vadă ţ ă ă ă str ini în Stenvik.ă― Vorbim curând, zise John Hagman ieşind din maşin . Julia îl priviă

cum se îndreapt spre cas şi cum pune mâna pe m tur de parc ar fiă ă ă ă ă fost bunul s u cel mai de pre . Apoi, cu m tura în mân , porni spreă ţ ă ă terenul de minigolf şi începu să-şi agite bra ele c tre fiul s u, Anders.ţ ă ă― John s-a ocupat dou zeci şi cinci de ani de camping, spuseă

Gerlof. Acum e responsabilitatea lui Anders, numai c Anders, în ceaă mai mare parte a timpului, doarme pe el. Tot John trebuie s m ture, să ă ă vopseasc şi s aib grij s nu se duc de râp totul. Ar trebui să ă ă ă ă ă ă -o ia mai uşor, dar nu m-ascult deloc.ă

Oft .ă― Asta-i, deci, spuse. Acum putem merge la caban . Julia cl tină ă ă

72

din cap.― Te duc înapoi la Marnäs, rosti ea.― Chiar aş vrea s arunc o privire la caban , spuse Gerlof, dac totă ă ă

am un asemenea şofer excelent.― S-a f cut târziu, observ Julia, şi m gândeam s plec acas azi.ă ă ă ă ă― Nu-i nicio grab , nu? zise Gerlof. Göteborgul nu pleac nic ieri.ă ă ă

Dup aceea, Julia nuă -şi mai putu aminti cine, ea sau Gerlof, sugerase s r mân peste noapte la caban .ă ă ă ă

Poate lucrul se hot râse când Gerlof intrase în salon cu haina pe elă şi se pr buşise în singurul fotoliu din înc pere cu un oftat adânc. Sauă ă poate când Julia ieşise pe strad s dea drumul la robinetul de subă ă capacul pu ului, apoi pornise electricitatea de la siguran ele dinţ ţ buc t rie. Sau când aprinsese lumina, d duse drumul la calorifere şiă ă ă preg tise pentru amândoi câte o ceaşc de ceai din flori de soc. Seă ă stabilise, în orice caz, o în elegere tacit între ei doi c aveau sţ ă ă ă doarm acolo peste noapte, în Stenvik. Julia îşi deschise telefonul mobilă pentru ca Gerlof s sune la c min şi s le spun celor de la personal ceă ă ă ă hot râse.ă

Dup aceea, Gerlof f cuse o plimbare prin curte.ă ă― Nu se v d urme de şobolani, zisese bucuros când reveni în cas .ă ăJulia îşi roti privirile prin înc perile mici şi întunecoase ale cabanei,ă

t cut şi atent , de parc să ă ă ă -ar fi aflat într-un muzeu. O parte a istoriei sale personale era aici, pân departe, în copil rie, dar era ca şi cum ară ă fi fost închis întră -o cutie de sticl .ă

Ce era de v zut în caban ? Nu mare lucru. Cinci camere mici, cuă ă mobila acoperit de cearşafuri albe, şase paturi înguste f ră ă ă aşternuturi, o buc t rioar cu ferestruic , muşte moarte lipite ca nişteă ă ă ă litere pe sticla geamului. O veche hart de naviga ie a nordului insulei,ă ţ decolorat de soare, era întins pe perete, şi pe un birou se afla oă ă fotografie alb-negru din anii 1960, înf işând o Julie cu zâmbet chinuit,ăţ al turi de sora ei, Lena; întră -un col era un raft de c r i. Altfel cameraţ ă ţ era la fel de lipsit de obiecte personale ca o caban de închiriat.ă ă

Pe podeaua de lemn nu se g seau preşuri, şi era rece ca ghea a. Şiă ţ nu mai r m sese aproape nimic care să ă ă-i aminteasc Juliei de copil rie.ă ă

Îns cândva existaser acolo mai multe obiecte personale, iar cândă ă Julia trase ultimul sertar al biroului în înc perea care alt dat fuseseă ă ă camera ei, d du peste unul dintre ele: o poz înr mat cu un b iat arsă ă ă ă ă de soare, cu bluz alb de bumbac, zâmbind timid fotografului. St tuseă ă ă mul i ani pe birou, acum îns cineva o pusese la p strare.ţ ă ă

Julia aşez fotografia la locul ei de drept. Cercet poza cu b iatul eiă ă ă disp rut, tânjind dup un pic de vin roşu; câteva pahare ar fi înc lzită ă ă -o şi-ar fi f cută -o s uite, ar fi transformat cabana întră -un loc mai uşor de suportat. Dar n-avea inten ia sţ ă-l lase pe Gerlof s afle c bea.ă ă

Gerlof nu p ru s observe cum se sim ea ea; se plimba prin toateă ă ţ

73

camerele ca şi cum ar fi fost acas . Şi, întră -un fel, aşa şi era. Petrecuse toate verile şi toate sfârşiturile de s pt mân aici de când seă ă ă pensionase, mai întâi cu Ella şi apoi singur, de când inea Julia minte.ţ St tuse la poart f când din mân când copiii se întorceau pe continentă ă ă ă dup câteva s pt mâni de vacan .ă ă ă ţă

Acum nu e var şi trebuie s plec în curând, ă ă îşi spuse Julia stând la uş cu cheile maşinii în mân , îns rosti cu voce tare c tre Gerlof:ă ă ă ă― Lena şi cu mine dormeam în paturile suprapuse când st teamă

aici… eu îl aveam pe cel de sus.Gerlof d du din cap.ă― Nu prea era loc în vacan e când ap rea toat lumea, dar nu seţ ă ă

plângea nimeni, din câte in minte.ţ― Nu. Îmi amintesc doar c era pl cut să ă ă-i avem aici pe to iţ

verişorii, peste var … Soarele, in minte, str lucea întotdeauna, spuseă ţ ă Julia privindu-şi ceasul. Dar am face mai bine s mergem la culcare…ă― Deja? spuse Gerlof îndreptând pe perete harta. Nu mai ai şi alte

lucruri de întrebat?― De întrebat?― Da… spuse Gerlof tr gând uşurel de husa unui fotoliu din salon şiă

împ turindă -o. Hai, întreab .ăSe aşez încet şi, în momentul acela, Julia auzi telefonul sunând înă

buzunarul jachetei, aflat pe holul întunecat.ăSoneria electronic se auzea nefiresc în liniştea aceea; se duseă

repede şi r spunse.ă― Alo, sunt Julia.― Bun . Ce faci? Era Lena – probabil singura persoan care ştiaă ă

num rul Juliei. Ai ajuns?ă― Da… p i… da, am ajuns.ăCe-ar fi trebuit s spun ? Îşi surprinse expresia îngrijorat reflectată ă ă ă

în geamul întunecat; nu voia să-i spun surorii ei nimic din ce seă întâmplase, despre sandaua lui Jens şi accidentul de la carier .ă― Totul e bine, rosti într-un târziu.― L-ai v zut pe Gerlof?ă― Da… suntem la caban acum.ă― Cabana din Stenvik? zise Lena. Doar n-o s dormi i acolo.ă ţ― Ba da, r spunse Julia. Am dat drumul la ap şi la curent.ă ă― Tata n-are voie s r ceasc .ă ă ă― N-o s r ceasc , spuse Julia sim induă ă ă ţ -se ruşinat , apoiă

ruşinându-se şi mai mult fiindc se sim ea ruşinat . St m şi noi deă ţ ă ă vorb … Tu ce voiai?ă― P i… despre maşină ă-i vorba. A sunat Marika, se pare c se duceă

la un curs de actorie în Dalsland în weekendul viitor, aşa că-i trebuie maşina. I-am spus c e în regul … adic nă ă ă -o s r mâi în Öland, nu?ă ă― Mai stau pu in, zise Julia.ţMarika era fiica din prima c s torie a lui Richard, so ul Lenei. Juliaă ă ţ

74

crezuse c se în elege destul de prost cu Lena, dar se p rea c seă ţ ă ă împ cau suficient de bine cât Lena să ă-i împrumute maşina.― Cam cât?― Greu de spus… câteva zile.― Bine, dar cât… trei zile? întreb Lena. Aduci deci maşina înapoiă

duminic ?ă― Luni, rosti repede Julia.Orice zi ar fi spus Lena, ar mai fi ad ugat una.ă― Atunci s vii devreme.ă― O s încerc, spuse Julia. Lena…ă― Minunat. Zi-i tatii că-l iubesc. Pa-pa.― Lena… Nu cumva tu ai pus în sertar fotografia cu Jens? întrebă

repede Julia.Dar Lena încheiase deja convorbirea. Julia închise telefonul cu un

suspin.― Cine era? spuse Gerlof din fotoliu.― Cealalt fiic a ta. Zice c te iubeşte.ă ă ă― Aha, f cu Gerlof. Voia s te întorci acas ?ă ă ă― Da, m verific .ă ăJulia lu loc în camera de zi, în ungherul opus fotoliului lui Gerlof.ă

Cana cu ceai de soc era pe mas . Aproape se r cise, dar îl b u oricum.ă ă ă― E îngrijorat din cauza ta? zise Gerlof.ă― Un pic.În orice caz, îngrijorat din cauza maşinii, ă gândi ea.― E mai sigur aici decât la Göteborg, spuse cu un zâmbet Gerlof.Apoi îns p ru să ă ă-şi aminteasc ce se întâmplase peste zi la carieră ă

şi zâmbetul îi pieri. Îşi pironi privirea în podea şi t cu. Nici Julia nu maiă spuse nimic.

Aerul din caban se înc lzea pu in câte pu in. Dincolo de ferestre seă ă ţ ţ l sa noaptea; era aproape ora nou . Julia se întreb dac erauă ă ă ă aşternuturi prin caban . Trebuia s fie.ă ă― Nu m tem de moarte, spuse deodat Gerlof. Miă ă -era fric atunciă

când umblam în tinere e pe mare: m temeam s nu eşuez, miţ ă ă -era frică de mine şi de furtuni, dar acuma sunt prea b trân… Şi mare parte dină fric miă -a disp rut când Ella a ajuns la spital. În toamna aceea când aă orbit şi s-a dus încet dintre noi.

Julia d du din cap f r s scoat o vorb . Nă ă ă ă ă ă -avea chef s seă gândeasc nici la moartea mamei ei.ă

Jens putuse s ias din caban şi s se piard în cea în ziua aceeaă ă ă ă ă ţă de septembrie din dou motive. Unul era faptul c Gerlof nu fuseseă ă acas . Şi cel lalt c bunica lui Jens, Ella, se întinsese un pic şi adormise,ă ă ă în mijlocul zilei. O n p dise, în vara aceea, o epuizare cronic ceă ă ă -o sleise de energia ei obişnuit .ă

P ruse cu totul inexplicabil, pân ce, în anul urm tor, doctoriiă ă ă stabiliser c suferea de diabet.ă ă

75

Jens disp ruse, iar bunica lui mai tr ise, dup aceea, doar câ ivaă ă ă ţ ani. Se uscase pe picioare, torturat de jale şi de vinov ia de a fiă ăţ adormit în acea zi.― Moartea î i devine un fel de prieten când îmb trâneşti, ziseţ ă

Gerlof. Sau cel pu in o cunoştin . Vreau s ştii asta, ca s nu creziţ ţă ă ă cumva c nă -o scot la cap t cu asta… cu moartea lui Ernst.ă― Bine, zise Julia.Îns nă -avea timp s stea şi s se gândeasc la cum să ă ă -ar fi putut

sim i Gerlof.ţ― Via a merge mai departe, zise Gerlof sorbind din ceai.ţ― Într-un fel sau altul, r spunse Julia. Un minut sau dou se l să ă ă ă

liniştea.― Voiai parc s te întreb ceva? spuse în cele din urm Julia.ă ă ă― Da. Întreab , dă ă-i drumul.― Despre ce?― Ei… N-ai vrea s ştii cum se chema sculptura aceea rotund , ceaă ă

pe care a împins-o cineva în carier ?ăGerlof se uit la ea.ă― Piatra aceea f r form … Poate au întrebat de ea poli iştii dină ă ă ţ

Borgholm? Sau Lennart Henriksson?― Nu, spuse Julia încercând să-şi aminteasc . Nici nu cred c auă ă

v zută -o, se uitau mai încolo, la turla sculptat , şi…ăSe opri.― Nu m-am gândit nici eu la piatra aceea. E ceva deosebit în

privin a ei?ţ― Ai putea s întrebi şi asta, spuse Gerlof. Dar e vorba de faptă

despre nume.― Ei bine, cum se numea, atunci?Gerlof trase aer adânc în piept şi se l s pe speteaza fotoliului.ă ă

Expir cu un oftat prelung.ă― Lui Ernst nu-i prea pl cea… începu el. Se cr pase şi nuă ă -i ieşise

bine, aşa credea. Prin urmare a botezat-o „Piatra Kant”. Dup Nils Kant.ăSe l s iar şi t cerea. Gerlof o privea pe Julia ca şi cum ar fiă ă ă ă

aşteptat o reac ie, ea îns nu în elegea ce voia.ţ ă ţ― Nils Kant, zise. Foarte bine.― Ai mai auzit numele sta? întreb Gerlof. i lă ă Ţ -a spus cineva când

erai mic ?ă― Nu in minte, r spunse Julia. Dar cred c pe undeva am auzit deţ ă ă

numele Kant.Tat l ei aprob din cap.ă ă― Familia Kant a tr it aici în Stenvik, zise. Nils îl chema pe fiu, oaiaă

neagr … dar când teă -ai n scut tu, dup r zboi, nu mai era peă ă ă -aici.― Aşa.― Plecase.― Deci ce-a f cut Nils Kant aşa de groaznic? întreb Julia. A omorâtă ă

76

pe cineva?

77

Öland, mai 1945

Nils Kant st cu puşca a intit asupra celor doi solda i str ini; areă ţ ă ţ ă degetul pe tr gaci. Vântul şi cântecul p s rilor şi toate sunetele de peă ă ă alvar au amu it. Peisajul a devenit tulbure; Nils nu vede decât soldatulţ şi eava dubl a carabinei pe care o ine îndreptat întruna c tre ei.ţ ă ţ ă ă

Solda ii se ridic încet în picioare, ascultând parc un ordin.ţ ă ă Picioarele le par lipsite de vlag ; se prind de iarb ca s se ridice, apoiă ă ă înal în aer bra ele. Nils îns nu coboar eava puştii.ţă ţ ă ă ţ― Ce c uta i aici? întreab .ă ţ ăB rba ii îl privesc furiş, cu mâinile sus, şi nu r spund.ă ţ ăCel din fa se d jum tate de pas înapoi, se izbeşte de cel lalt şiţă ă ă ă

se opreşte. Pare mai tân r decât cel din spate, îns fe ele amânduroraă ă ţ poart o masc de praf cenuşiu, dâre de noroi şi tuleie negre de barb ;ă ă ă e imposibil de spus ce vârst au. Globii oculari le sunt str b tu i deă ă ă ţ vinişoare roşii; dup ochi ar putea s aib şi o sut de ani.ă ă ă ă― De unde sunte i? întreab Nils. Niciun r spuns.ţ ă ăNils arunc rapid o privire în jos şi nu vede nici urm de rucsac.ă ă

Genunchii uniformelor lor verzi-cenuşii sunt roşi şi cus turile desf cute,ă ă iar soldatul din fa are o despic tur larg deasupra rotulei.ţă ă ă ă

Nils ine puşca în mân , îns asta nuţ ă ă -l face s se simt calm.ă ă Încearc s inspire şi s expire lent pe nas, ca bra ele s nuă ă ă ţ ă -i tremure şi arma s nu înceap s se bâ âie în toate direc iile. Un cerc invizibil deă ă ă ţ ţ fier îi strânge capul mai sus de urechi; din pricina durerii îi este imposibil s judece limpede.ă― Nicht schiessen, spune iar şi soldatul din fa .ă ţăNils nu pricepe cuvintele, i se pare îns c limba aduce cu cea a luiă ă

Adolf Hitler de la radio. Asta înseamn c sunt germani, din r zboiul celă ă ă mare. Cum au nimerit aici?

Pe un vas, gândeşte. Au trecut Marea Baltic pe un vas.ă― Trebuie s … veni i cu mine, spune el.ă ţRosteşte vorbele rar, ca solda ii s în eleag . Trebuie s preiaţ ă ţ ă ă

comanda, pân la urm el e cel cu puşca în mân . Le face semn dină ă ă cap.― În elege i ce v zic?ţ ţ ăSe simte bine vorbind, chiar dac ei nu în eleg. Micşoreaz spaima,ă ţ ă

poate lupta împotriva paraliziei ce-i strânge creştetul. Nils ar putea să-i duc la Stenvik; ar ajunge erou. Ceă -ar crede oamenii din sat n-avea importan , îns maicţă ă ă-sa ar fi mândr de el.ă

Soldatul din fa încuviin eaz şi el din cap şi coboar bra ele.ţă ţ ă ă ţ― Wir wollen nach England fahren, rosteşte el. Wir wollen in die

78

Freiheit.5

Nils îl priveşte. Nu în elege decât „England”, care sun la fel ca înţ ă suedez , dar e sigur c solda ii nu sunt englezi. E sigur, mai mult sauă ă ţ mai pu in, c sunt nem i.ţ ă ţ

Soldatul din spate coboar o mân c tre buzunar.ă ă ă― Nu!Inima bubuie în pieptul lui Nils; deschide gura. Soldatul bag mânaă

în buzunar. Mâinile i se mişc prea repede, Nils nuă -l poate urm ri.ă Trebuie s fac ceva, şi zice:ă ă― Mâini…Un bubuit ca de tunet acoper restul. Carabina se zguduie.ăPraful de puşc ars âşneşte pe evi, ascunzânduă ţ ţ -i vederii pe cei din

fa a lui pentru câteva clipe.ţNils n-a vrut cu adev rat s trag , a strâns doar arma mai bine caă ă ă

s inteasc , să ţ ă ă-i înal e c tarea. Îns puşca sţ ă ă -a desc rcat şi o ploaie deă plumbi l-a doborât pe soldatul din fa , lţă -a pus la p mânt ca şi cum ar fiă fost izbit în moalele capului.

Prin fum, Nils îl z reşte ca pe o umbr , o umbr ce cade, se zbate şiă ă ă r mâne nemişcat pe iarb .ă ă ă

Fumul se sub iaz , toate sunetele dispar, îns soldatul înc stţ ă ă ă ă acolo lungit pe o parte, cu jacheta f cut fâşii. Vreme de câteva clipe,ă ă trupul s u pare a fi nev t mat, îns prin es tura sfâşiat începe îndată ă ă ă ţ ă ă ă s se preling sângele, pete întunecate ce se întind. Soldatul închideă ă ochii; arat ca şi cum ar fi pe moarte.ă― Of, la dracu’… şopteşte Nils ca pentru el.Gata. L-a împuşcat pe soldat – şi înc pe cel care nu trebuia. Nuă

soldatul din fa b gase mâna în buzunar, dar acesta zace la p mânt şiţă ă ă zvâcneşte uşor încercând s ridice capul, f r s reuşeasc .ă ă ă ă ă

Gâfâie întret iat, tuşeşte şi nu mai trage aer în piept. Uniforma îi eă plin de sânge. Ochii i se rotesc în toate direc iile şi în cele din urm seă ţ ă opresc, a inti i spre cer.ţ ţ

Cel lalt soldat a r mas în spate, cel care umbla cu mâna prină ă buzunar, cu gura devenit o linie sub ire şi ochi goi. St completă ţ ă nemişcat, îns între degetul mare şi ar t tor ine ceva; a scos ceva dină ă ă ţ buzunar înainte s bubuie împuşc tura.ă ă

Nu-i o arm , e un lucru mai m runt. Arat ca o piatr mic ,ă ă ă ă ă roşu-închis, care lic reşte şi sclipeşte chiar dac pe alvar nu luminează ă ă soarele.

Nils are în mân puşca, soldatul are pietricica. Niciunul nuă -şi fereşte privirile.

A împuşcat pe cineva, l-a ucis. Panica de la început dispare şi simte cum îl cuprinde o linişte înghe at . El de ine controlul acum.ţ ă ţ

5 Vrem să ajungem în Anglia. Vrem să rămânem în libertate (în limba germană în original).

79

Nils respir adânc, face un pas spre soldat şi arat cu b rbia c treă ă ă ă pietricic .ă― Dă-mi mie aia, spune cu voce calm .ă

80

10

Gerlof nu r spunse la întrebarea Juliei despre Nils Kant. Ar t doară ă ă cu degetul peste um rul ei, c tre întunericul de dincolo de fereastr .ă ă ă― Familia Kant locuia uite acolo, jos, explic el. În c soiul galben.ă ă

Locuiau acolo cu mult înainte s ne construim noi cabana.ă― in minte c st tea o b trân acolo, când eram mic , zise Julia.Ţ ă ă ă ă ă― Era mama lui Nils, Vera, spuse Gerlof. A murit la începutul anilor

1970. Şi înainte a stat mult vreme singur . Era bogat … familia eiă ă ă avea un gater în Småland şi de inea în proprietate o gr mad deţ ă ă p mânt aici pe coast , dar nu cred c au bucurată ă ă -o vreodat banii.ă Presupun c rudele înc se ciorov iesc în privin a moştenirii, fiindcă ă ă ţ ă uite, casa se d râm acolo. Ori poate nu îndr zneşte nimeni să ă ă -o locuiasc .ă― Vera Kant… zise Julia. Mi-o amintesc foarte vag. Nu era prea

popular , aşaă -i?― Nu, era prea afurisit şi ranchiunoas , zise Gerlof. Dac buniculă ă ă

t u îi f cea vreo nedreptate, o ura pe maică ă ă-ta, pe tine şi pe câinele t uă pentru tot restul vie ii tale. Era înc p ânat şi mândr . Când iţ ă ăţ ă ă -a murit b rbatul, a revenit imediat la numele ei de fat .ă ă― Şi nu se ducea niciodat în sat?ă― Nu. Vera st tea izolat , spuse Gerlof. Şiă ă -a petrecut mare parte

din via în cas , tânjind dup fiul ei.ţă ă ă― P i ceă -a f cut el? întreb iar şi Julia.ă ă ă― O groaz de chestii… spuse Gerlof. Oamenii lă -au b nuit, când eraă

tân r, c şiă ă -a înecat fratele. Evident c erau doar Nils şi fratele lui acoloă când s-a întâmplat şi sigur c Nils a zis c fusese un accident… deci nă ă -o s putem afla niciodat adev rul.ă ă ă― A i fost prieteni?ţ― Nu, nu. El era cu vreo câ iva ani mai mic decât mine şi eu amţ

plecat destul de devreme pe mare. Aşa c nu prea mă -am ciocnit cu el când era mic.― Şi când a crescut?Gerlof aproape c zâmbea, îns nu era nimic la care s zâmbeşti înă ă ă

povestea lui Nils Kant.― Cu siguran nu când a crescut, zise. iţă Ţ -am spus c a plecat dină

sat.Ridic mâna şi ar t spre biblioteca îngust din col ul od ii.ă ă ă ă ţ ă― E acolo o carte despre Nils Kant. Cel pu in o parte e despre el. Peţ

al treilea raft, are un cotor sub ire, galben.ţJulia se ridic şi se apropie de c r i. Se uit şi scoase în cele dină ă ţ ă

urm o carte din al treilea raft. Citi titlul.ă― Crimele din Öland.

81

Îl privi întreb tor pe Gerlof.ă― Aia e, zise el. A scris-o un coleg de-al lui Bengt Nyberg de la

ziarul local acum câ iva ani. Citeşteţ -o, o s te l mureşti în multeă ă privin e.ţ― Ok, zise ea uitându-se la ceas, dar nu în seara asta.― Nu. E vremea s ne culc m.ă ă― Aş vrea dormitorul meu cel vechi, zise Julia, dac se poate. Gerlofă

alese dormitorul de al turi, cel pe careă -l împ r ise atâ ia ani cu Ella.ă ţ ţ Patul lor dublu de alt dat nu mai exista, îns erau alte paturi, noi, înă ă ă acelaşi loc. Cât se duse Gerlof la baie, Julia îi preg ti unul; f cutulă ă paturilor era o activitate sportiv cu care el nu se mai descurca.ă

Dup ce Julia termin şi se duse la ea în camer , Gerlof r mase înă ă ă ă indispensabilii lungi şi în vest şi se b g în pat. Salteaua era mai tareă ă ă decât se înv ase în vremea din urm .ăţ ă

St tu aşa câteva minute lungit în întuneric şi cuget , îns nu se maiă ă ă sim ea acas aici în caban , nu ca în camera din Marnäs. Fusese un pasţ ă ă important s admit c era prea b trân ca s fac fa de unul singur înă ă ă ă ă ă ţă Stenvik şi s se mute acolo, dar fusese, poate, decizia potrivit . M cară ă ă nu trebuia să-şi spele hainele şi să-şi fac singur cafeaua.ă

Gerlof ascult o vreme vântul şuierând prin frunze, apoi adormi. Şiă la un moment dat în timpul nop ii vis c st întins, în cariera de piatr ,ţ ă ă ă ă pe un pat de stânc tare. Cerul de deasupra era de un albastru intens,ă îns , ciudat lucru, o negur sub ire st ruia deasupra p mântului.ă ă ţ ă ă

Ernst Adolfsson st tea pe marginea piscului, privind spre carier cuă ă g vanele ochilor înnegrite.ă

Gerlof deschise gura să-şi întrebe prietenul dac el fusese cel careă împinsese sculptura în carier ; şi dac da, ce însemna asta – îns oă ă ă şoapt îl f cu pe Ernst s întoarc brusc capul.ă ă ă ă

Eu i-am omorât pe to i.ţNils Kant fusese cel ce şoptise.Gerlof… nepotul t u î i transmite salut ri.ă ţ ăNils Kant venise de peste alvar cu carabina fumegând şi st teaă ă

acum dup col ul casei lui Ernst; urma s p şeasc îndat spre ei.ă ţ ă ă ă ă Gerlof în l capul şiă ţă - i inu r suflarea aşteptând cu ner bdare; avea înţ ţ ă ă sfârşit s vad cum ar ta Nils Kant ca adult, ca b trân. Oare chelise?ă ă ă ă Era c runt? Purta barb ?ă ă

Îns Ernst fu cel care se întoarse şi disp ru dup cas , alunecândă ă ă ă domol prin aburi precum o t cut corabie fantom . Gerlof strig după ă ă ă ă el, îns Ernst disp ruse.ă ă

Când se trezi în cele din urm , Gerlof se sim i distrus de durere că ţ ă-l pierduse.

― F la stânga, îi spuse Gerlof Juliei, în maşin , în diminea aă ă ţ urm toare.ă

82

Julia se uit la el şi frân .ă ă― Mergem la Marnäs, da? Înapoi la c min.ă― Acuşi. Nu chiar imediat, zise Gerlof. M gândeam s bem maiă ă

întâi o cafea aici, în Stenvik.Julia îl m sur câteva secunde cu privirea, apoi f cu la stânga.ă ă ă

Coborâr pe şoseaua ce se în l a deasupra apei. Gerlof arunc automată ă ţ ă o privire spre debarcader ca s se asigure c nu se z rea nicio fereastră ă ă ă spart .ă― Din nou la stânga, spuse ar tând c tre o cas de pe şoseaua deă ă ă

coast . Acolo mergem.ăJulia frân şi vir f r s se asigure sau m car s se uite în oglindaă ă ă ă ă ă ă

retrovizoare.― St o b trân aici, zise oprind în fa a casei. Am v zută ă ă ţ ă -o

alalt ieri… ieşise cu câinele la plimbare.ă― Nu-i aşa de b trân , spuse Gerlof. Aş zice c Astrid Linder areă ă ă

cam şaizeci şi şapte, poate şaizeci şi opt de ani. Doar de curând s-a pensionat… a fost mul i ani doctori în Borgholm. Dar a crescut aici.ţ ţă― Şi locuieşte tot anul în Stenvik?― Acum da. Eu m-am mutat din cabana de var , Astrid îns a f cută ă ă

exact pe dos când a r mas v duv . A venit s stea întră ă ă ă -a ei.Gerlof deschise portiera şi sim i, sucinduţ -se pe banchet , că ă

membrele îl dor şi oft .ă― Şi evident, e ceva mai în form decât mine.ăReuşi să-şi coboare picioarele, îns Julia trebui s vin să ă ă ă-l ajute. Îi

mul umi printrţ -un semn din cap şi pornir împreun spre cas .ă ă ă― Când m întorc în Stenvik, îmi spun c în case stau oameni cât eă ă

anul de lung, zise el. Uneori am impresia c se mişc draperiile prină ă cabane. Po i s vezi umbre strecurânduţ ă -se pe drum, po i s prinziţ ă mişc ri uşoare cu coada ochiului… Fantomele se v d cel mai bine cuă ă coada ochiului.

Julia nu r spunse.ăÎn zidul nu prea înalt se afla o poart de lemn, pe care o deschise.ă

Gr dina era golaş , dar existau câteva piese de mobilier de exterior. Peă ă o teras joas de gresie din fa a casei se aflau patru sc unele albe deă ă ţ ă plastic în jurul unei m su e, şi al turi un gnom de por elan gri cu glugă ţ ă ţ ă verde ce se uita peste golfule surâzând neclintit.ţ

Înainte s ajung s sune la uş , din cas se auzi un l trat.ă ă ă ă ă ă― Gura, Willy! ip o voce de femeie, îns câinelui nuţ ă ă -i p s .ă ăCând uşa se deschise, animalul se n pusti ca un fulger albă -cafeniu,

frem tând pe lâng picioarele lui Gerlof şi ale Juliei; Gerlof trebui s seă ă ă sprijine de ea ca s nuă -şi piard echilibrul.ă― Astâmp ră ă-te, câine prost! ip iar şi Astrid.ţ ă ăAp ru în uş , micu şi c runt ; lui Gerlof i se p ru foarte frumoas .ă ă ţă ă ă ă ă― Bun , Astrid.ăAstrid apuc de zgard câinele, îl prinse bine şi ridic privirea.ă ă ă

83

― Bun , Gerlof, teă -ai întors acas ? Apoi o v zu pe Julia şi întrebă ă ă repede: Doamne – iţ -ai adus şi o iubit nou ?ă ă

În ciuda faptului c soarele str lucea, vântul de toamn ce b teaă ă ă ă neîncetat peste insul era t ios. Totuşi, Astrid aduse cafeaua deă ă diminea pe teras , acoperi cu o p tur umerii lui Gerlof şiţă ă ă ă -şi puse pe ea un pulover gros, verde, de lân .ă― Vreau şi eu pulover, spuse Gerlof.― Ba nu. Aerul e foarte curat şi pl cut aici, spuse Astrid, aducândă

cafeaua şi un platou cu pr jiturele – nu de cas , ci brioşe luate de laă ă magazin.

Lui Astrid nu-i pl cea s coac . Turn cafeaua şi se aşez .ă ă ă ă ăGerlof o prezentase pe Julia spunând c este fiica lui cea mic ; ea şiă ă

Astrid se salutaser , p l vr giser un pic despre energia uimitoare a luiă ă ă ă ă Willy, pe care-l urm riser cum se linişteşte încetă ă -încet şi se întinde sub mas . Niciunul din ei nu aduse vorba despre Ernst.ă

Gerlof nu credea ca Astrid s-o mai in minte pe Julia, aşa c fuţ ă ă surprins când aceasta spuse deodat , cu voce joas :ă ă― Probabil nu m mai ii minte, Julia, dar… am fost şi eu acolo înă ţ

ziua aceea, la c ut ri pe rm. Şi so ul meu a fost.ă ă ţă ţGerlof v zu cum Julia în epeneşte de cealalt parte a mesei;ă ţ ă

deschise cu greutate gura, c utând vorbele cele mai potrivite.ă― Mul umesc, spuse în cele din urm . Nu mai re in… totul era aşaţ ă ţ

de amestecat atunci.― Ştiu, ştiu, d du Astrid din cap sorbinduă -şi cafeaua. Toat lumeaă

d dea fuga în toate p r ile. Poli ia a trimis b rci pe canal, dar nimeni nuă ă ţ ţ ă ştia încotro s se îndrepte. Un grup de s teni a fost trimis spre falez ,ă ă ă noi am apucat-o cu alt grup spre nord.

Am tot mers pe plaj şi neă -am uitat în ap şi pe sub toate b rcileă ă trase la rm şi pe sub toate pietroaiele. Apoi sţă -a l sat întunericul şi nuă mai vedeam nimic… a trebuit s ne întoarcem. A fost groaznic.ă― Da, zise Julia, privind fix în ceaşc . Au c utat cu to ii pân să ă ţ ă -a

întunecat.― A fost înfior tor, spuse Astrid. Şi nă -a fost nici primul şi nici ultimul

care a disp rut în canal.ăLa mas se l s t cerea. Vântul sufla uşor. Willy str nut şi pufniă ă ă ă ă ă

neliniştit la picioarele lui Astrid.― S-a g sit sandaua b iatului, zise Gerlof dup o clip .ă ă ă ă― Da, spuse Astrid, era în ap ?ă― Nu, pe uscat. Cineva trebuie s-o fi c utat to i anii ştia, însă ţ ă ă

deocamdat nu ştim cine.ă― Dumnezeule! f cu Astrid. Dar nă -a fost… nu s-a înecat? Julia puse

ceaşca pe mas , dar nu spuse nimic.ă― S-ar p rea c nu, zise Gerlof. E complicat… deocamdat nu ştimă ă ă

prea multe.

84

― Omul la de care vorbeai ieri, Gerlof, spuse Julia, Nils Kant. Ară putea s ştie ceva de Jens? La asta te gândeai?ă― Nils Kant? zise Astrid, privindu-l pe Gerlof. De ce vorbeşti despre

el?― Am adus ieri vorba.Julia îşi mut nesigur privirea de la Gerlof la Astrid, de parc ar fiă ă ă

spus ceva necuviincios.― M gândeam doar c … poate a avut vreun amestec în asta. Deă ă

vreme ce a mai f cut probleme înainte.ăAstrid oft .ă― Credeam c Nils Kant a fost uitat deă -acum, spuse. De când a

plecat din Stenvik…― A fost, în cea mai mare parte, interveni Gerlof. Faptul c Julia niciă

nu auzise de el pân ieri demonstreaz asta cel mai bine.ă ă― Era cu vreun an sau cam aşa mai mare decât mine, continuă

Astrid, dar eram în aceeaşi clas în gimnaziu. Şi mereu p rea s fieă ă ă prost dispus, nu l-am v zut vreodat s arate mul umit. Se lua totă ă ă ţ timpul la b taie, şi era mare la trup. Noi, fetele, ne temeam de el… şiă b ie ii la fel. El începea mereu har a, dar tot timpul d dea vina peă ţ ţ ă altcineva.― Eu nu l-am prins la şcoal , eram mai mare decât Kant, spuseă

Gerlof, dar mi-a povestit John Hagman despre b t i.ă ă― Dup aceea a început s lucreze la cariera de piatr a familiei,ă ă ă

zise Astrid, dar nici asta n-a mers prea bine.― A fost şi acolo o b taie. Un muncitor aproape să -a înecat. Gerlof

cl tin din cap.ă ă― Mai ii minte unul din vasele cu care transportau piatra şi care aţ

luat foc în noaptea când Nils a terminat-o cu lucrul acolo, Astrid? Isabell, aşa îi spunea. A luat foc în rad la Långvik şi c pitanul, care eraă ă la bord, a fost trezit de fl c ri. Au reuşit doar să ă ă-l scoat de la docuriă înainte s se scufunde. „Combustie spontan ” au zis la anchet , dară ă ă pe-aici mult lume credea c Nils Kant era de vin . Şi atunci a începută ă ă totul.

Julia îl privi întreb tor.ă― A început ce?― P i… Nils Kant a devenit apul isp şitor al Stenvikului, zise el.ă ţ ă

Orice lucru r u se întâmpla, d deau vina pe el.ă ă― Nu chiar orice, interveni Astrid. Doar infrac iunile. Incendiile,ţ

ho iile, animalele r nite…ţ ă― Şi accidentele, spuse Gerlof. Dac se sfâşia pânza de la aripaă

morii, dac se rupeau plasele sau se desf ceau parâmele vaselor şiă ă erau duse în larg…― Îl b nuiau pe bun dreptate, spuse Astrid. Şi a ar tat de ce era înă ă ă

stare.― Avea şi el o poveste, ad ug Gerlof. Un tat sever care a murită ă ă

85

când era el mic, o mam careă -i spunea mereu c e mai bun decâtă oricine altcineva din sat. N-a crescut tocmai s n tos.ă ă

Astrid încuviin , îns r mase t cut şi gânditoare câteva secunde,ţă ă ă ă ă înainte de a întreba domol:― Am auzit de accident ieri, la radioul local. Când e înmormântarea,

Gerlof?Schimbase subiectul, observ el. Doar dac nuă ă -şi d duse şi Astridă

seama c exista o leg tur între Nils Kant şi moartea lui Ernst.ă ă ă― Miercuri, din câte ştiu. Am vorbit la telefon cu John de dimineaţă

şi el aşa credea.― O s fie la biserica din Marnäs?ă― Da, zise Gerlof, ridicând ceaşca. Chiar dac blestematul la deă ă

turn de biseric iă -a venit pân la urm de hac.ă ă― Ernst era mereu atât de grijuliu, remarc Astrid. Nu pricep ceă

c uta acolo, pe margine.ăGerlof cl tin din cap f r s zic nimic.ă ă ă ă ă ă

― ştia sunt to i? întreb Julia dup vizita la Astrid, când urcar înĂ ţ ă ă ă maşin preg ti i s se îndrepte spre Marnäs.ă ă ţ ă― To i?ţ― To i care locuiesc în Stenvik. Am v zut pe toat lumea care stţ ă ă ă

aici?― Mai mult sau mai pu in, zise Gerlof. Pe to i cei care se trag dinţ ţ

Stenvik. Mai sunt câ iva care vin la sfârşit de s pt mân din Borgholmţ ă ă ă şi Kalmar. Probabil, cu totul, cincisprezece sau dou zeci. Nu ştiu exact.ă― Şi vara cum e?― În buşitor, zise Gerlof. E plin de turişti… cu sutele. Sunt tot maiă

mul i an de an. Construiesc f r oprire. Şi la fel şi în campingul lui John,ţ ă ă vin s pt mân de s pt mân . Când eram mic, aproape c erau maiă ă ă ă ă ă ă mul i vizitatori decât locuitori. Dar în Långvik e chiar şi mai r u, acoloţ ă au un port de agrement şi hotel pe plaj .ă― in minte cum era vara, zise Julia. Gerlof oft .Ţ ă― N-ar trebui s m plâng. Vin de pe continent cu bani, pân laă ă ă

urm .ă― Dar e greu să-i deosebeşti, remarc Julia virând c tre Marnäs.ă ă― Vara e imposibil, zise Gerlof. Ajunge s fie exact ca în oraş, undeă

stai tu, oamenii vin şi pleac dup cum au chef.ă ă― Pot s-o fac şi toamna, spuse Julia. C doar nu e nimeni înă ă

Stenvik s vad …ă ăSe opri brusc, ca şi cum şi-ar fi dat seama de ceva.― Astrid e mai curioas din fire, zise Gerlof. Apoi observ c Juliaă ă ă

tace şi o privi. Ce s-a întâmplat?― Tocmai mi-am amintit… Ernst spunea c aşteapt un musafir.ă ă

Când ne-am întâlnit la caban alalt ieri. A zis: „Eşti bineă ă -venit s teă ă ui i la sculpturi, dar nu în seara asta, fiindc aştept o vizit ”. Sau cevaţ ă ă

86

de genul sta.ă― Aşa a zis? întreb Gerlof, uitânduă -se gânditor înainte.― Are şi asta de-a face cu… Nils Kant la?ă― Poate.În maşin se l s t cerea. Trecur de biseric , iar Gerlof îşi amintiă ă ă ă ă ă

de înmormântarea ce urma. Nu era deloc ner bd tor s participe.ă ă ă― Ştii mai multe decât îmi spui, zise Julia dup un timp.ă― Un pic mai mult, r spunse Gerlof cu voce sc zut . Nu cine ştieă ă ă

ce. Avem nişte ipoteze, eu şi cu John.Şi Ernst, evident, avusese ipotezele lui, cuget el cu triste e.ă ţ― sta nuĂ -i un joc, zise Julia. Jens e fiul meu.― Ştiu.Gerlof îşi dori s-o poat ruga s nu mai vorbeasc despre Jens ca şiă ă ă

cum ar fi fost înc viu.ă― Şi cât de curând o să- i spun la ce m gândesc.ţ ă― De ce i-ai povestit despre sanda lui Astrid?― Ca s r spândesc veştile, zise Gerlof. Astrid o să ă -o duc musai maiă

departe, e bun la aşa ceva.ăO privi pe Julia.― Tu le-ai spus poli iştilor ieri despre sanda?ţ― Nu… aveam altele pe cap. Şi de ce ar trebui s le spunem?ă― P i… poate iese ceva la iveal . Sau cineva.ă ă― Cine?― Nu se ştie, spuse Gerlof în vreme ce soseau la c minul deă

b trâni.ăJulia îl ajut iar şi s coboare din maşin .ă ă ă ă― Ce-o s faci acum? întreb el.ă ă― Nu ştiu… poate m duc pân la biseric .ă ă ă― O idee bun . E un felinar pe mormântul Ellei, poate iei oă

lumânare s-o pui acolo. Am una sus în camer .ă― Bine, spuse Julia înso induţ -l pân la uş .ă ă― Şi po i s te ui i şi prin curtea bisericii. Dup ce aprinziţ ă ţ ă

lumânarea la mormântul mamei tale, ia-o spre partea stâng a ziduluiă şi uită-te la mormintele de acolo.― Bine, dar de ce? întreb Julia, ap sând pe butonul de deschidereă ă

a uşii c minului.ă― O s în elegi când o s vezi.ă ţ ă

11

Julia st tea în curtea bisericii din Marnäs şi se uita la mormântul luiă Nils Kant.

Se afla lâng zidul dinspre vest; ultimul dintră -un şir lung de morminte. Numele NILS KANT era scrijelit în lespede, cu datele 1925–

87

1963. Piatra era mic şi neînsemnat , o bucat obişnuit de gresie ceă ă ă ă provenea, probabil, din cariera de lâng Stenvik. Poate o cioplise Ernstă Adolfsson. Era veche de peste treizeci de ani şi petice de lichen alb începuser să ă-i acopere suprafa a.ţ

În jurul mormântului creştea o iarb uscat şi galben , dar nicioă ă ă floare.

Julia se mirase de ce nu-l men ionase nimeni ca suspect pe Nilsţ Kant atunci când Jens disp ruse. Ca să ă-i ofere un r spuns, Gerlof oă trimisese aici, în cimitirul pustiu din afara Marnäsului – şi vedea acum c Nils Kant nă -ar fi putut avea nimic de-a face cu dispari ia copilului ei.ţ În 1972, Kant era mort de aproape zece ani. R spunsul era cioplit înă piatr .ă

Aşadar, înc o pist închis .ă ă ăO alt lespede funerar se vedea la doi metri distan , tot deă ă ţă

gresie, îns de data asta mai înalt şi mai lat . În ea erau s pate numeă ă ă ă şi ani: KARL-EINAR ANDERSSON 1889–1935 şi VERA ANDERSSON B. KANT 1897–1972. Sub aceste nume, cu litere mai mici, mai era unul: AXEL THEODOR KANT 1929–1936. Acesta era fratele mai mic al lui Nils Kant, cel care se înecase şi al c rui corp nu fusese g sit niciodat înă ă ă canal.

Tocmai când Julia era pe punctul s întoarc spatele mormintelor şiă ă s plece din curtea bisericii, z ri ceva mic şi alb fluturând dup piatraă ă ă de pe mormântul lui Nils Kant. Se opri, f cu doi paşi şi se aplec .ă ă

Un plic alb foşnea uşor în b taia brizei, îndesat între tulpinileă câtorva trandafiri usca i. Cineva aşezase trandafirii în spatele pietrei deţ mormânt nu cu mult vreme în urm , îşi d du seama Julia, fiindc îşiă ă ă ă p strau înc petalele uscate, sângerii. Când puse mâna pe plic, îl sim iă ă ţ umed. Dac fusese ceva scris pe el, cerneala fusese sp lat de ploaie.ă ă ă

Arunc o privire în jur. Cimitirul era cu totul pustiu. Biserica alb seă ă în l a la cincizeci de metri mai încolo, îns când încerc uşa, Julia o g siă ţ ă ă ă închis ; în spatele ferestruicilor înguste nu mişca nimic.ă

Îndes la repezeal plicul în buzunarul de la pardesiu şi întoarseă ă spatele mormântului.

Se duse din nou c tre cel al mamei sale, îndep rt o frunz galbenă ă ă ă ă de mesteac n ce fusese adus acolo în cele câteva minute de cândă ă plecase, şi se l s întră ă -un genunchi s verifice dac lumânarea maiă ă ardea în felinar. Ardea.

Apoi reveni la maşin şi parcurse scurta distan pân în centrulă ţă ă localit ii Marnäs.ăţ

Când Julia era mic , era o adev rat aventur s faci o excursie deă ă ă ă ă la cabanele de var din Marnäs pân în partea estic a insulei. Nu eraă ă ă doar un chioşc pe atunci, existau magazine. Puteai cump ra juc rii.ă ă

Conducând acum maşina prin s tuc, era îndeosebi recunosc toareă ă pentru faptul c putea s parcheze f r tax – un mare avantaj fa deă ă ă ă ă ţă

88

Göteborg. Puteai s parchezi lâng superă ă -marketul ICA, pe scurta strad principal , şi pe cheiul portului. Julia alese cheiul. Exista şi ună ă b rule , Moby Dick Restaurant & Pub; mesele ce d deau spre ferestreă ţ ă erau goale toate, la nici jum tate de or înainte de prânz.ă ă

Nu existau nici vase de agrement, nici b rci de pescuit în miculă port. Julia se d du jos din maşin şi merse pân la docul pustiu deă ă ă beton ce ar ta c tre orizont. R mase câteva minute aşa, privindă ă ă îndelung c tre marea gri cu suprafa a încre it de unde. La orizont nuă ţ ţ ă se vedea nimic. Dincolo de zare, undeva spre nord-est, se afla Gotlandul; de cealalt parte a Balticii erau Europa de Est şi vechile/noileă

ri ce se desprinseser de Uniunea Sovietic – Estonia, Letonia şiţă ă ă Lituania. O lume pe care Julia n-o vizitase niciodat .ă

Întoarse spatele m rii şi porni pe strada principal f r să ă ă ă ă întâlneasc vreun suflet. Trecu pe lâng un butic cu haine, o flor rie şiă ă ă un bancomat la care se opri şi scoase trei sute de coroane. Chitan a îiţ ar t c avea bani pu ini, ca de obicei, şi o mototoli iute.ă ă ă ţ

Deasupra uşii urm toare se vedea un semn de metal pe care scriaă ÖLANDS-POSTEN. Dedesubt ap rea cu litere mai mici: ă Cotidianul întregului Öland de nord.

Julia ezit câteva clipe, apoi intr .ă ăUn clopo el de alam scoase clinchete la deschiderea uşii. D duţ ă ă

într-o înc pere mic cu lumin pl cut , dar cu un miros groaznic –ă ă ă ă ă duhnea a fum st tut de igar . Lâng intrare era un birou gol deă ţ ă ă recep ie şi în spatele acestuia o înc pere cu dou pupitre pline de hârtiiţ ă ă şi ziare. Doi b rba i, nu tocmai tineri, st teau la calculatoareleă ţ ă bâzâitoare; unul avea p rul c runt, cel lalt nă ă ă -avea p r deloc şi amândoiă purtau blugi şi c m şi c rora nu leă ă ă -ar fi stricat s fie c lcate. Pe biroulă ă chelului era o pl cu cu un nume: LARS T. BLOHM. Pe biroul celuiă ţă c runt nu v zu niciă ă -o pl cu , îns Julia îl recunoscu pe Bengt Nyberg,ă ţă ă reporterul care ap ruse atât de rapid la locul accidentului de la carier .ă ă Lennart Henriksson îi spusese cine era.

Pe pere i atârna un şir lung de pagini întâi de ziar; pe cea aflat înţ ă cap tul din stânga scria TRAGIC ACCIDENT FATAL LA CARIER cules cuă Ă litere groase, negre.

Dar nu erau toate accidentele fatale tragice?― Pot s vă -ajut cu ceva?Bengt Nyberg nu p rea să -o recunoasc ; se uita la Julia prin lentileleă

groase ale unor ochelari de citit.― E în leg tur cu vreo reclam ?ă ă ă― Nu, zise Julia, care nu prea ştia ce-o f cuse s intre acolo. Eramă ă

în trecere… Momentan stau în Stenvik şi… B iatul meu a disp rut.ă ăClipi. De ce spusese asta?― Aşa, zise Nyberg. Dar aici nu e sec ia de poli ie. Aceea e al turi.ţ ţ ă― Mul umesc, zise Julia, sim ind cum îi creşte pulsul, de parc ar fiţ ţ ă

spus ceva stânjenitor.

89

― Sau a i vrea s scriem noi despre asta?ţ ă― Nu, r spunse repede Julia, m duc la poli ie.ă ă ţ― Când a disp rut? întreb cel lalt b rbat, Lars Blohm. Avea o voceă ă ă ă

groas , aspr . Ce or era? Să ă ă -a întâmplat aici, în Marnäs?― Nu, n-a fost ast zi, zise Julia.ăSim ea c fa a i se face din ce în ce mai roşie, de parc iţ ă ţ ă -ar fi min itţ

pe cei doi ziarişti. Le sim i privirile în ceaf când se întoarse şi ieşiţ ă gr bit din birou.ă ă

Ajuns pe trotuar, trase o gur bun de aer rece şi încerc s seă ă ă ă ă relaxeze. Oare de ce, pentru Dumnezeu, intrase acolo, totuşi? De ce adusese vorba de Jens? Nu era înv at s intre în vorb cu oameni peăţ ă ă ă care nu-i cunoştea. Iar într-o localitate mic precum aceasta era înc şiă ă mai r u; toat lumea ştia pe toat lumea şi un vizitator nou eraă ă ă observat pe dat şi devenea subiect de bârf . Tânjea dup Göteborg,ă ă ă unde oamenii se tratau unii pe al ii ca pe copacii din p dure, iar peţ ă strad nuă -şi aruncau nici m car o privire.ă

Ca s scape de ferestrele întunecate ale redac iei ziarului, f cuă ţ ă câ iva paşi şi observ urm torul indicator: POLI IA, cu scutul albastru şiţ ă ă Ţ galben deasupra.

Sub panou era lipit cu band adeziv un bilet. Julia urc cele două ă ă ă trepte pân la uş ca să ă ă-l citeasc .ă

Sec ie deschis miercuri între orele 10 şi 12, ţ ă se spunea în biletul scris cu cerneal neagr .ă ă

Era vineri, aşadar sec ia era închis . Ce se întâmpla dac seţ ă ă comitea o ilegalitate în Marnäs în alt zi decât miercurea? Nu existaă niciun bilet care s r spund la aceast întrebare.ă ă ă ă

Se uit pe fereastr şi v zu o umbr mişcânduă ă ă ă -se în untru.ăCoborî treptele şi chiar în acel moment uşa scâr âi. Se auzi o cheieţ

întoars în broasc şi în cadrul uşii ap ru Lennart Henriksson. Zâmbea.ă ă ă― V d c am o vizitatoare, spuse el. Cum te mai sim i?ă ă ţ― Bun , zise ea. Sunt bine… Nu credeam s fie cineva în untru. Amă ă ă

citit biletul…― Ştiu, trebuie s fiu aici în fiecare miercuri timp de dou ore, îiă ă

explic Lennart. Dar mai sunt şi în alte ă d i. ăţ Asta, s ştii, e secret – înă felul sta rezolv mai multe. Intr .ă ă

Purta jachet neagr de uniform cu sta ie radio şi revolver laă ă ă ţ centur , aşa c Julia îl întreb :ă ă ă― Voiai s pleci?ă― M duceam s m nânc de prânz, dar intr un moment. Se traseă ă ă ă

într-o parte, f cânduă -i loc Juliei.Înc perea ar ta mai veche decât cea a redac iei ziarului, îns eraă ă ţ ă

curat şi ordonat , cu plante pe pervaz şi nu se sim ea miros st tut deă ă ţ ă fum. În camer era doar un birou, cu documentele aşezate în teancuriă ordonate. Un calculator, un fax şi un telefon erau şi ele frumos aranjate. Deasupra unui raft plin de dosare era lipit un poster cu desenul unui

90

telefon, reclam la linia verde antinarcotice a poli iei. Pe alt perete eraă ţ o hart mare înf işând nordul insulei.ă ăţ― Dr gu birou, remarc Julia.ă ţ ăLennart Henriksson inea totul curat şi ordonat; lucrul sta îi pl cea.ţ ă ă― Crezi? zise Lennart. Func ioneaz de peste treizeci de ani.ţ ă― Eşti singur aici?― Pe moment, da. Pe timpul verii suntem de obicei mai mul i, darţ

în perioada asta sunt doar eu. Mereu sunt tot mai multe reduceri de personal. Arunc o privire mohorât prin înc pere şi ad ug : O să ă ă ă ă ă vedem cât o s mai stea deschis şi biroul sta.ă ă― E pe punctul s se închid ?ă ă― Poate. Şefii cei mari vorbesc mereu despre asta, despre

economii, r spunse Lennart. Totul ar trebui centralizat în Borgholm,ă dup ei; ar fi cel mai bun şi mai ieftin aranjament.ă

O privi pe Julia.― Ai mâncat de prânz?― Nu, spuse Julia scuturând din cap şi dându-şi seama c era, deă

fapt, destul de înfometat .ă― Mânc m împreun ? o întreb Lennart.ă ă ă― Da… bine.Juliei nu-i venise în cap niciun motiv pentru care s refuze.ă― Grozav. Mergem la Moby Dick… numai s închid computerul şi să ă

pun telefonul pe robot.

Cinci minute mai târziu, Julia se întorcea spre mica rad a portului,ă înso it de Lennart. Intrar în cel mai bun restaurant din Marnäs – celţ ă ă mai bun şi totodat singurul din sat, îi explicase el.ă

Decorul era inspirat de mare, cu h r i de naviga ie, plase de pescuită ţ ţ şi vâsle vechi şi cr pate prinse pe pere ii c ptuşi i cu lemn înnegrit.ă ţ ă ţ Aproape jum tate dintre mese erau ocupate de clien i ce mâncau deă ţ prânz, iar aerul era plin de zumzetul slab al conversa iilor şi deţ z ng nitul farfuriilor în buc t rie. Câteva figuri curioase se întoarseră ă ă ă ă c tre Julia, îns Lennart iă ă -o lu înainte de parc ar fi vrut să ă -o protejeze şi alese o mas la fereastr , un pic izolat , cu vedere spre mare.ă ă ă

Când mâncase Julia ultima oar la restaurant? Nuă -şi amintea. I se p rea deă -a dreptul bizar s se aşeze la o mas întră ă -o înc pere plin deă ă str ini, îns se str dui s respire calm şi s sus in privirea lui Lennart,ă ă ă ă ă ţ ă aşezat de cealalt parte a mesei.ă― Bun ziua, bine a i venit.ă ţUn b rbat cu un pântece imens şi mâneci suflecate se apropie şi leă

întinse dou meniuri îmbr cate în piele.ă ă― Bun , Kent, zise Lennart luând meniurile.ă― Şi ce-a i vrea de b ut întrţ ă -o asemenea zi frumoas ?ă― O bere f r alcool, zise Lennart.ă ă― Ap cu ghea , v rog, ceru Julia.ă ţă ă

91

Primul ei impuls fusese, fireşte, s comande vin roşu, preferabil oă caraf întreag , îns se ab inuse. Avea s r mân treaz . Nu eraă ă ă ţ ă ă ă ă periculos, oamenii mâncau în restaurante, zi de zi, peste tot în lume.― Specialitatea zilei e lasagna, îi anun Kent.ţă― Îmi convine, zise Lennart.― Şi mie.Julia d du din cap şi z ri sub mânec , pe bra ul lui Kent, o buc ică ă ă ţ ăţ ă

dintr-un tatuaj mare, de un verde-închis şi şters de vechime, când acesta se aplec s ia meniurile. P reau nişte litere încadrate întră ă ă -un chenar. Un nume? Numele unei nave?― Salata şi cafeaua sunt incluse în pre , spuse b rbatul şi disp ru înţ ă ă

buc t rie.ă ăLennart se ridic s aduc nişte salat , iar Julia se lu dup el.ă ă ă ă ă ă― Lennart! se auzi o voce b rb teasc din cel lalt cap t ală ă ă ă ă

înc perii, tocmai când reveneau la mas . Lennart!ă ăPoli istul oft .ţ ă― M întorc întră -un minut, îi zise Juliei cu voce joas , r sucinduă ă -se

spre omul care-l strigase; era un tip mai în vârst cu o fa roşie şiă ţă lucioas îmbr cat întră ă -un fel de salopet albastr de ferm .ă ă ă

Julia se aşez la masa ei şiă -l urm ri cum gesticuleaz agitat,ă ă povestindu-i ceva lui Lennart cu o expresie de hot râre pe chip. Lennartă îi d du un r spuns scurt şi calm, iar b rbatul începu iar să ă ă ă-şi fluture mâinile.

Dup câteva minute, Lennart reveni la mas şi se aşez , tocmaiă ă ă când sosi şi Kent, aducându-le dou farfurii cu lasagna fierbinte.ă

Lennart oft iar şi.ă ă― Îmi pare r u, îi spuse Juliei.ă― E-n regul .ă― Cineva i-a spart hambarul şi i-a furat rezervorul cu benzin ,ă

continu el. Când eşti poli ist la ar eşti mereu la datorie, nă ţ ţ ă -ai niciodat probleme când vine vorba s hot r şti ce faci cu timpul liber.ă ă ă ă Dar în fine, s mânc m.ă ă

Se aplec peste farfurie.ăJulia începu şi ea s m nânce. Îi era foame deă ă -a binelea şi lasagna

era bun , cu mult carne.ă ăÎn vreme ce farfuriile li se goleau treptat, Lennart lu o gur de bereă ă

şi se l s pe spate.ă ă― Aşadar, ai venit să- i vizitezi tat l? spuse. Nu s stai la soare şi sţ ă ă ă

îno i?ţJulia zâmbi şi cl tin din cap.ă ă― Nu, deşi Ölandul e foarte pl cut şi toamna.ă― Gerlof pare în form , zise Lennart. În afar de reumatism.ă ă― Da… Are sindromul Sjögren, spuse Julia. E un fel de durere

reumatic în încheieturi care vine şi trece. Dar la minte e întreg. Şi încă ă mai poate construi cor bii în sticle.ă

92

― Da, sunt tare frumoase… Am tot vrut s comand una pentruă sec ia de poli ie, dar nţ ţ -am mai ajuns pe la el.

Iar şi t cere. Lennart îşi goli paharul şi întreb cu voce sc zut :ă ă ă ă ă― Şi tu, Julia? Te sim i bine acum?ţ― A, da, spuse Julia repede.Era pân la un punct o minciun , apoi îşi d du seama c Lennartă ă ă ă

trebuie s fi fost interesat cu adev rat şi întreb :ă ă ă― Adic … dup ziua de ieri?ă ă― Mda, în parte şi asta, r spunse Lennart. Dar m gândeam şi la ceă ă

s-a întâmplat atunci, demult… în anii 1970.― Oh, rosti Julia.Lennart ştia. Cum s nu ştie, ce crezuse? Era poli ist aici de treizeciă ţ

de ani, îi spusese doar. Şi, întocmai ca Astrid, îndr znea s aduc vorbaă ă ă despre subiectul interzis, cu calm şi precau ie – subiect de care sorţ ă-sa se s turase de mult şi pe care câteva dintre rubedeniile Juliei nici nuă îndr zniser să ă ă-l men ioneze vreodat .ţ ă― Ai fost… implicat? întreb ea.ăLennart îşi pironi ochii asupra mesei, ezitând, de parc întrebareaă

i-ar fi stârnit amintiri nepl cute.ă― Da, am fost implicat în opera iunea de c utare, zise întrţ ă -un

târziu. Am fost unul dintre primii poli işti ajunşi la locul faptei înţ Stenvik… Am trimis oameni de-a lungul rmului în c utare. Am statţă ă acolo toat seara: opera iunea a încetat o or sau dou dup miezulă ţ ă ă ă nop ii. Când dispare un copil, nimeni nu vrea s renun e sţ ă ţ ă-l mai caute.

R mase t cut.ă ăJulia îşi aminti c Astrid Linder spusese aproape acelaşi lucru, şiă -şi

coborî privirea. N-avea de gând s înceap s plâng , nu în fa a unuiă ă ă ă ţ poli ist.ţ― Scuze, îi spuse lui Lennart o clip mai târziu, când lacrimileă

pornir s curg .ă ă ă― N-ai de ce să- i ceri scuze, zise Lennart. Şi eu am mai plânsţ

uneori.Vocea îi era cump nit şi calm ca suprafa a nemişcat a unui iaz.ă ă ă ţ ă

Julia clipi din ochi şi se concentra asupra chipului s u grav ca să ă-şi men in claritatea privirii. Voia s spun ceva, orice.ţ ă ă ă― Gerlof, începu ea, dregându-şi vocea, nu crede c Jens, b iatulă ă

meu… nu crede c să -a înecat.Lennart se uit la ea.ă― În eleg – fu tot ce spuse.ţ― A… a g sit un pantofior, zise Julia. O s nd lu , o sanda de b iat.ă ă ă ţă ă

Ca aceea cu care era înc l at Jens când…ă ţ― Un pantof? zise Lennart privind-o. O sanda de b iat. Ai v zută ă -o?Julia încuviin .ţă― Şi ai recunoscut-o?― Da… poate. Julia ridic paharul cu ap . La început eram sigur …ă ă ă

93

acum îns nu mai ştiu.ăSe uit la poli ist.ă ţ― Asta a fost de mult. Ai crede c unele lucruri nă -o s le ui i în veci,ă ţ

dar le ui i.ţ― Aş vrea s-o v d, zise Lennart.ă― Sunt sigur c nă ă -o s fie nicio problem .ă ăNu ştia ce-avea s zic Gerlof legat de implicarea poli iei, dar nuă ă ţ

conta de fapt. Jens era fiul ei.― Crezi c ar putea s însemne ceva? întreb ea.ă ă ă― Nu cred c ar trebui s ne punem mari speran e, zise Lennart.ă ă ţ

Termin lasagna şi ad ug :ă ă ă― Aşadar, Gerlof s-a f cut detectiv la b trâne e?ă ă ţ― Detectiv… Da, poate, oft Julia; de fapt, se sim ea bine vorbindă ţ

despre asta şi cu altcineva în afar de Gerlof. Are o groaz de teorii sauă ă cum le spune. Nişte ipoteze vagi… Nu prea pricep ce gândeşte. Mi-a spus c sandaua iă -a fost trimis prin poşt întră ă -un plic, f r adres laă ă ă expeditor, şi a tot adus vorba de un om pe nume Kant, care…― Kant? o întrerupse Lennart. R m sese în epenit pe scaun.ă ă ţ― Nils Kant? Asta a spus el?― Da, zise Julia. Era din Stenvik, dar nu locuia acolo când m-am

n scut eu. Am trecut pe la biseric azi şi am v zut în cimitir…ă ă ă― E înmormântat în cimitirul din Marnäs.― Da, am v zut piatra funerar , zise Julia.ă ăPoli istul din fa a ei r m sese cu privirile a intite spre t blia mesei.ţ ţ ă ă ţ ă

Umerii îi c zuser şi, din nou, p rea foarte obosit.ă ă ă― Nils Kant… Pur şi simplu, refuz s moar .ă ă ă

94

Öland, mai 1945

O musc gras , verde şi lucioas trece peste alvarul sc ldat înă ă ă ă soare. Face zigzaguri prin aer, printre ienuperi şi ierburi, şi în cele din urm aterizeaz greoi în mijlocul unei palme întinse. Aripile muştei îşiă ă înceteaz mişcarea, insecta îşi întinde picioarele şi se aga bine, gataă ţă s-o ia din loc la cel mai mic semn de primejdie, îns mâna r mâneă ă nemişcat în iarb .ă ă

Nils Kant e tot acolo, cu carabina ridicat , privind musca ceă -şi odihneşte aripile pe mâna soldatului german.

Soldatul zace pe spate în iarb . Are ochii deschişi, fa a întoarsă ţ ă într-o parte şi aproape ai crede c se uit la musc surprins, însă ă ă ă împuşc tura iă -a smuls jum tate din gât şi um rul stâng, sângele iă ă -a îmbibat haina uniformei, iar soldatul nu poate vedea nimic.

Nils d aerul afar din piept şi ascult .ă ă ăMusca nu mai bâzâie, e linişte deplin , cu toate c urechile lui Nilsă ă

înc mai iuie pu in dup cele dou împuşc turi. Focurile trase auă ţ ţ ă ă ă r sunat probabil pân departe, dar Nils nu crede s le fi auzit cineva.ă ă ă Nu sunt c r ri prin apropiere, iar oamenii se aventureaz arareori atâtă ă ă de departe pe alvar.

Nils se simte foarte calm. Dup primul foc, după ă ce-a-fost-împuşc turaă -aia care l-a secerat pe primul soldat neam , aţ fost ca şi cum dou mâini invizibile iă -ar fi cuprins umerii tremur tori,ă inânduţ -i drep i.ţ

Gata, Linişteşte-te. Sângele încetase să-i mai zvâcneasc în degete,ă mâinile nu-i mai tremuraser şi se sim ise mai în siguran ca niciodată ţ ţă ă atunci când îndreptase eava carabinei Husqvarna c tre cel lalt soldat.ţ ă ă Uit tura sa era direct , degetul pip ia tr gaciul, eava se întindeaă ă ă ă ţ neclintit . Dac aşa era la r zboi, aducea mult cu vân toarea de iepuri.ă ă ă ă― D aia încoace, spusese din nou.ăÎntinsese mâna, neam ul pricepuse şi cu o zvâcnire îngrijorat aţ ă

mâinii îi trecuse în palm micu a gem ce sticlea.ă ţ ăNils strânsese degetele peste piatr f r s se uite în jos sau să ă ă ă ă

coboare eava, şi o împins în buzunarul de la spate. D duse din cap,ţ ă încuviin ând pentru sine şi îndoise încetişor degetul pe tr gaci.ţ ă

Germanul ridicase neajutorat mâinile, dându-şi seama, în clipa aceea, cât de f r ieşire era situa ia; se l sase în genunchi şi încercaseă ă ţ ă s deschid gura, Nils îns nă ă ă -avea de gând să-l asculte.― Heil Hitler, îngânase şi ap sase pe tr gaci.ă ăO ultim explozie şi apoi linişte. Ce simplu era!ăAcum, amândoi solda ii zac lâng tufele de ienup r, unul peţ ă ă

jum tate întors pe spate, cu spinarea arcuit , l it peste cel lalt. Muscaă ă ăţ ă se suie pe ar t torul soldatului de deasupra, îşi întinde aripile şi zboară ă ă

95

f r niciun fel de efort. Nils o urm reşte cu ochii pân ajunge întră ă ă ă -o tufă de ienup r şi dispare.ă

Nils face un pas în fa , pune o cizm pe soldatul de deasupra şiţă ă împinge. Corpul alunec uşor şi se opreşte în iarb . Arat mai bine aşa.ă ă ă Ar putea să-i aranjeze şi mai frumos chiar, ca la priveghi, dar o să mearg şi aşa.ă

Nils se uit la corpurile neînsufle ite. Solda ii par b trâni, dar suntă ţ ţ ă de vârsta lui şi, uitându-se la ei, întinşi acolo, se întreab iar şi cine oră ă fi.

De unde au venit? Nu i-a în eles, dar e destul de sigur c vorbeauţ ă german . Uniformele sunt pline de noroi şi soioase, au cus turi tocite şiă ă genunchi lucioşi, uza i. Niciunul nu are puşc , îns cel ce fusese întinsţ ă ă deasupra ducea o geant verde de pânz pe um r, pe care o azvârliseă ă ă într-o parte când c zuse. Nils o observ abia acum.ă ă

Se apleac şi culege geanta, care nu e aproape deloc murdar deă ă sânge. O deschide şi vede în ea mai multe lucruri: dou conserve f ră ă ă etichet , un cu itaş cu mâner uzat de lemn, un teanc de scrisori legateă ţ cu sfoar , o jum tate de pâine neagr , uscat . Nişte capete de sfoar ,ă ă ă ă ă nişte bandaje mânjite, cafenii, un compas mic f cut din alamă ă nelustruit . Nils scoate cu itul şiă ţ -l bag în buzunar ca amintire. Probabilă c nu valoreaz mare lucru.ă ă

Mai e şi altceva în geant : o cutiu de metal, un pic mai mică ţă ă decât patul unei puşti. Nils o ia în mân ; ceva zorn ie în untru. O apasă ă ă ă cu degetul mare şi deschide capacul.

Cutia e plin de pietre lucioase. Şi le vars în palm , le simteă ă ă duritatea şi suprafe ele lustruite. Lâng ele e ceva mai mare, înf şuratţ ă ă într-o bucat de cârp verde. Scoate obiectul şi desface pânza.ă ă

E un crucifix din aur pur, mare cât palma, cu un şir de pietre roşii ce scânteiaz încrustate în metal. Frumos. Admir crucea vremeă ă îndelungat , apoi o înf şoar iar şi în cârp .ă ă ă ă ă

Nils pune capacul cutiei şi bag în rucsac prada de r zboi, închideă ă geanta şi o pune peste proprietarul s u mort. Nu prea mai are ce faceă acolo. Sigur, ar trebui s îngroape solda ii, dar nă ţ -are cu ce s sape.ă

Corpurile n-au decât s zac unde sunt, protejate de tufele deă ă ienup r; poate mai încolo, în alt zi, o s se întoarc şiă ă ă ă -o s aduc ună ă hârle . Dar totuşi întinde mâna şi le închide ochii, ca s nu trebuiasc sţ ă ă ă se holbeze spre cer.

Dup care se îndreapt de spate; e vremea s se duc acas . Saltă ă ă ă ă ă rucsacul pe um r, ridic arma, cald înc şi mirosind a pulbere, şi oă ă ă ă porneşte spre vest c tre Stenvik. Razele soarelui se strecoar printreă ă nori.

Dup vreo cincizeci de paşi se întoarce pe loc pre de o clip şi seă ţ ă uit înapoi peste câmpia ierboas . Adâncitura dintre tufele de ienup r eă ă ă ascuns şi uniformele verzi se pierd în peisaj, îns o mân alb ,ă ă ă ă eap n se înal din iarb , întru totul vizibil printre trunchiurileţ ă ă ţă ă ă

96

strâmbe ale ienuperilor.Nils merge mai departe. Începe s se întrebe ceă -o să-i spun mameiă

lui, cum o să-i explice stropii de sânge de pe pantaloni. Vrea să-i spună tot, s nu mai aib secrete în privin a celor s vârşite pe alvar, dară ă ţ ă uneori simte c sunt lucruri pe care ea nu ar vrea s le aud . Poate că ă ă ă întâmplarea cu solda ii e unul dintre ele. Trebuie s se gândeasc laţ ă ă asta.

Şi cuget , dar nuă -i vine în minte niciun r spuns potrivit. Şi acum seă apropie de drumul ce duce în jos c tre Stenvik. E pustiu, şi merge maiă departe.

Nu, drumul nu-i cu totul pustiu. Vine cineva înspre el chiar pe unde drumul se curbeaz , la câteva sute de metri de primele case din sat.ă

Primul impuls al lui Nils e s se ascund , îns nu vede dinainteă ă ă decât tufe m runte şi pr p dite de ienup r. Şi, pân la urm , de ce să ă ă ă ă ă -ar ascunde? A înf ptuit ceva important pe alvar, ceva care a zguduită p mântul; nu mai trebuie s se team de nimeni şi de nimic.ă ă ă

Nils se opreşte în spatele zidului de piatr , la câ iva metri deă ţ drumul de ar , şi urm reşte cum se apropie silueta.ţ ă ă

Vede deodat c e Maja Nyman.ă ăMaja, fata din Stenvik la care s-a tot uitat şi s-a tot gândit, dar cu

care n-a vorbit vreodat . Nici acum nu poate vorbi cu ea, îns fata vineă ă din ce în ce mai aproape, zâmbind de parc azi ar fi doar o zi oarecareă de var . Lă -a v zut pe Nils şi, cu toate astea, nu m reşte pasul; i se pareă ă chiar că-şi îndreapt spatele, îşi înal un pic b rbia şiă ţă ă -şi umfl pieptul.ă

Nils st lâng drum de parc ar fi încremenit acolo şiă ă ă -o vede pe Maja oprindu-se de cealalt parte a zidului scund de piatr .ă ă

Se uit la el. El îi întoarce privirea, dar nuă -şi g seşte cuvintele, niciă m car cât să ă-i dea bine e. T cerea pare şi mai de nesuportat din cauzaţ ă cântecului voios al privighetorii ce se înal din şan ul de lâng drum.ţă ţ ă

Pân la urm Maja deschide gura.ă ă― Ai împuşcat ceva, Nils? îl întreab voioas .ă ăEl e cât pe ce s se împiedice şi s cad auzindă ă ă -o. Mai întâi crede că

Maja ştie tot, apoi îşi d seama c nu despre solda i vorbeşte ea, ci seă ă ţ refer la faptul c de obicei Nils vine şi cu nişte iepuri împuşca i când seă ă ţ întoarce în sat.

Scutur din cap.ă― Nu, spuse. Nu-s iepuri.Face un pas în spate sim ind greutatea cutiei de metal din rucsac şiţ

zice:― Trebuie s … plec acum. La mama, în sat.ă― Nu mergi pe drum? întreab Maja.ă― Nu.Nils continu s mearg deă ă ă -a-nd ratelea.ă― Ajung mai repede dac-o apuc peste alvar.Cuvintele îi ies din ce în ce mai uşor din gur ; chiar poate vorbi cuă

97

Maja Nyman. O s mai vorbeasc şi alt dat cu ea, dar nu azi.ă ă ă ă― Atunci la revedere, zice şi îi întoarce spatele f r s aştepteă ă ă

r spuns.ăSimte c ea e tot acolo şiă -l m soar cu privirea; se dep rteaz înă ă ă ă

linie dreapt de drumul de ar , num r dou sute de paşi, apoiă ţ ă ă ă ă schimb direc ia şi se întoarce iar şi spre sat.ă ţ ă

Aude în tot acest timp z ng nitul slab al cutiei de metal ce se mişcă ă ă pe fundul rucsacului şi-şi d seama c nă ă -ar îndr zni s o ia acas .ă ă ă Trebuie s fie atent cu prada de r zboi.ă ă

Dup alte câteva sute de paşi, dup ce drumul de ar a disp rut înă ă ţ ă ă spatele tufelor de ienup r, în fa a lui apare o mic movil de pietre.ă ţ ă ă

Vechiul gorgan. E un semn pe lâng care Nils trece aproapeă întotdeauna înspre şi dinspre Stenvik, îns acum se îndreapt spre el şiă ă se opreşte. Se uit la mald rul de pietre mari şi mici, cuget ună ă ă moment şi priveşte în jur.

Alvarul e complet pustiu. Nu se aude decât vântul.În mintea lui ia naştere o idee; îşi coboar rucsacul de pe um r şiă ă -l

pune jos. Îl deschide, scoate cutia cu pietre pre ioase şi r mâneţ ă nemişcat lâng gorgan.ă

Biserica din Marnäs se afl drept spre est. Nils îi vede turlaă i induţ -se, ca o s geat neagr împungând zarea. Se orienteaz după ă ă ă ă turn, se aşaz în pozi ie de drep i şi face un pas mare îndep rtânduă ţ ţ ă -se de gorgan. Apoi începe s sape p mântul cu mâinile goale.ă ă

Soarele str luceşte de câteva zile şi p mântul e complet uscat;ă ă stratul sub ire de turb de deasupra poate fi f râmi at în buc i mici şiţ ă ă ţ ăţ scobit cu mâinile şi cu briceagul neam ului. Roca nu e la adâncime,ţ stratul de sol este sub ire pe întregul alvar. Nils munceşte mai departeţ şi m reşte gaura, uitânduă -se totodat împrejur.ă

Când scobitura are cam treizeci de centimetri, Nils a atins deja piatra, dar groapa e suficient de adânc . Ia cutia de metal şi o aşaz cuă ă grij pe fundul g urii, apoi adun câteva lespezi din gorgan şiă ă ă -i face împrejur o mic taini . Apoi umple iute spa iul gol, presând p mântulă ţă ţ ă cât de tare poate cu palma.

Cel mai mult îi ia s aşeze la loc buc ile de turb – e important caă ăţ ă totul s arate la fel ca de obicei.ă

Dureaz mult s aşeze turba cum trebuie, îns izbuteşte în cele dină ă ă urm şi se uit la locul acela din diferite unghiuri. P mântul pareă ă ă neatins, îns când îşi pune iar şi rucsacul în spate, mâinile îi suntă ă murdare.

O porneşte din nou c tre cas .ă ăSe hot r şte să ă ă-i spun mamei de întâlnirea cu germanii, dar o să -o

fac cu grij , s nu o sperie. Nă ă ă -o să-i spun de pietrele pre ioase peă ţ care le-a ascuns. Nu înc , asta va fi o surpriz pentru ea. Acum pradaă ă de r zboi e o comoar ascuns de care ştie doar el.ă ă ă

Se ca r în cele din urm peste zidul de piatr şi revine pe drum,ţă ă ă ă

98

îns mai aproape de sat decât atunci când a întâlnită -o pe Maja. E la doi paşi de Stenvik.

Înainte s ajung acas se întâlneşte cu doi b rba i cu cizme mariă ă ă ă ţ ce trec pe lâng el p şind greoi. Sunt pescarii de anghil cu mâinileă ă ă înnegrite, ducând între ei capcane de plas proasp t date cu gudron.ă ă

Niciunul nu salut , îşi feresc privirile când trec pe lâng Nils. Nuă ă -şi aminteşte numele lor, dar nu conteaz . Nici grosol nia lor nu conteaz .ă ă ă

Nils Kant e mai presus de ei, mai presus de Stenvikul întreg. A dovedit asta azi în timpul înfrunt rii de pe alvar.ă

Aproape s-a înserat. Deschide poarta casei lui şi p trunde înă gr dina t cut , p şind mândru pe c rarea de pietre. Gr dina pustie eă ă ă ă ă ă plin de flori şi tot mai verde. Iarba înmiresmeaz aerul. Toate arat laă ă ă fel ca diminea când a plecat s vâneze iepuri – îns Nils e un alt omţă ă ă acum.

99

12

Lennart Henriksson st tea lâng biroul lui Gerlof, cump nind înă ă ă mân punga de plastic cu sandaua, de parc greutatea acesteia ar fiă ă putut dezv lui dac era sau nu veritabil . Faptul c ieşise la iveal nuă ă ă ă ă p rea să ă-i fac deloc pl cere.ă ă― Trebuie s anun i poli ia când g seşti asemenea lucruri, Gerlof,ă ţ ţ ă

zise.― Ştiu, r spunse Gerlof.ă― Aşa ceva trebuie declarat imediat.― Da, da, spuse Gerlof cu voce moale. Doar c nă -am mai apucat.

Dar ia zi, ce crezi?― Despre asta? zise poli istul, privind sandaua. Nu ştiu, nu tragţ

concluzii pripite. Tu ce p rere ai?ă― Cred c ar fi trebuit s c ut m în alte locuri, nu în ap , fu deă ă ă ă ă

p rere Gerlof.ă― Dar am f cută -o, Gerlof, nu mai ii minte? Am c utat prin carier ,ţ ă ă

prin toate cabanele, şi magaziile pentru b rci şi şoproanele din sat; amă umblat cu maşina peste tot. N-am g sit absolut nimic. Dar dac Juliaă ă spune c e înc l mintea lui, atunci trebuie s privim serios chestiunea.ă ă ţă ă― Cred c e sandaua lui Jens, spuse Julia, care se afla undeva înă

spatele lor.― Şi a venit prin poşt ? întreb Lennart.ă ăGerlof coborî b rbia, încuviin ând cu sentimentul nepl cut c se aflaă ţ ă ă

în mijlocul unui interogatoriu.― Când?― S pt mâna trecut , zise Gerlof. Am sunată ă ă -o pe Julia şi i-am

spus… în parte de asta a şi venit.― Înc mai ai plicul?ă― Nu, spuse repede Gerlof. L-am aruncat… uneori sunt cu mintea

altundeva. Dar nu scria nimic pe el şi nu era niciun nume la expeditor, asta ştiu. Cred c nu scria decât „C pitanului Gerlof Davidsson,ă ă Stenvik” pe fa a plicului, a fost trimis aici. Dar nu plicul e important, nu?ţ― Exist nişte chestii numite amprente, zise repede Lennart,ă

oftând. Mai pot exista fire de p r şi po i s faci multe cu… Ei, oricum, aşă ţ ă vrea s iau cu mine sandaua. Să -ar putea s fie urme şi pe ea.ă― Aş prefera s … începu Gerlof, îns Julia îl întrerupse întrebând:ă ă― O să-l duci undeva la analiz ?ă― Da, zise Lennart, e un laborator de expertiz criminalistic înă ă

Linköping. Laboratorul na ional al poli iei. Examineaz asemenea lucruriţ ţ ă acolo.

Gerlof nu spuse nimic.― Bine, lasă-i s se uite, zise Julia.ă

100

― Primim şi o chitan ? întreb Gerlof.ţă ăJulia p rea iritat , ca şi cum iă ă -ar fi fost ruşine cu el, îns Lennartă

încuviin cu un zâmbet ostenit.ţă― Cum s nu, Gerlof, zise. Î i scriu chitan , apoi po i s dai poli iaă ţ ţă ţ ă ţ

din Borgholm în judecat dac laboratorul r t ceşte sandaua. Dar înă ă ă ă locul t u nu miă -aş face griji.

Dup ce, câteva minute mai târziu, poli istul plec , Julia îl conduse,ă ţ ă dar se întoarse curând. Gerlof era aşezat în continuare la birou, inândţ în mân chitan a mâzg lit de Lennart Henriksson şi uitânduă ţ ă ă -se mohorât pe fereastr .ă― Lennart zice c nu trebuie s spunem nim nui despre sanda, ziseă ă ă

Julia din spatele lui.― Chiar aşa a zis?Gerlof privea în continuare pe geam.― Ce s-a întâmplat? întreb Julia.ă― N-ar fi trebuit să-i povesteşti de sanda, r spunse Gerlof.ă― Ai zis c ar trebui s le povestesc oamenilor.ă ă― Nu poli iei, spuse Gerlof. Putem rezolva asta singuri.ţ― S rezolv m? repet Julia, ridicând vocea. Cum adic să ă ă ă -o

rezolv m singuri? Pe unde Dumnezeu î i umbl mintea? Crezi c celă ţ ă ă care l-a r pit pe Jens, dac lă ă -o fi r pit cineva… crezi c persoana aceeaă ă o s vin aici din senin şi o s vrea s vad sandaua? Asta crezi? C oă ă ă ă ă ă s apar brusc şiă ă -o să- i spun ceţ ă -a f cut?ă

Gerlof nu r spunse; privea mai departe pe fereastr cu spatele laă ă ea, lucru care o f cu pe Julia şi mai agitat .ă ă― Tu ce-ai f cut propriuă -zis în ziua aia? continu ea.ă― Ştii ce.― Da, cum s nu ştiu, zise Julia. Mama era obosit şi nepotul t uă ă ă

avea nevoie de cineva s aib grij de el… Iar tu teă ă ă -ai dus pe plaj să ă- iţ repari plasele. Fiindc voiai s pescuieşti.ă ă

Gerlof d du din cap.ă― Apoi a venit cea a, zise.ţ― Da, groas să -o tai cu cu itul… Dar teţ -ai dus acas atunci? Gerlofă

cl tin din cap.ă ă― iŢ -ai v zut mai departe de plase, zise Julia. Fiindc era mult maiă ă

pl cut s fii singur lâng mare decât s ai grij de un copil mic. Nuă ă ă ă ă -i aşa?― Am stat cu urechea ciulit cât am fost acolo, spuse Gerlof f ră ă ă

s-o priveasc . Nu se auzea niciun sunet. Lă -aş fi auzit pe Jens dac să -ar fi…― Nu despre asta-i vorba! izbucni Julia. E vorba c tu mereu erai înă

alt parte când ar fi trebuit s fii acas . E vorba c ă ă ă ă totul se f cea după ă placul t u… Aşa a fost mereu.ă

Gerlof nu r spunse. Se gândea c dincolo de geam cerul începuseă ă

101

s se întunece. Se apropia deja ora amurgului? Ascultase ceă -i spunea fiica lui, dar nu-i venea niciun r spuns mul umitor.ă ţ― Presupun c am fost un tat r u, spuse întră ă ă -un târziu. Eram

adesea plecat, sim eam nevoia s fiu departe. Dar dac aş fi putut faceţ ă ă ceva pentru Jens în acea zi… dac ziua întreag să ă -ar fi putut schimba cumva…

Se opri din vorbit, luptându-se să-şi st pâneasc vocea, în înc pereă ă ă se l s o t cere insuportabil .ă ă ă ă― Ştiu, tat , zise Julia, dup o vreme. Nu pot spune nimic, eu niciă ă

m car nu eram pe insul . Eram pe Kalmar şi vedeam cum se întindeă ă cea a pe sub pod în timp ce mergeam cu maşina peste canal.ţ

Oft .ă― Cât de des crezi c am regretat c lă ă -am l sat pe Jens atunci? Niciă

m car nu miă -am luat r masă -bun de la el.Gerlof trase adânc aer în piept, apoi îl d du afar . Se întoarse şi seă ă

uit la ea.ă― Mar i, în ziua de dinaintea înmormânt rii lui Ernst, o s te duc laţ ă ă

persoana care mi-a trimis sandaua.Julia r mase t cut .ă ă ă― P i cum o s faci asta? întreb în cele din urm .ă ă ă ă― Ştiu cine a fost.― Eşti sut la sut sigur?ă ă― Nou zeci şi cinci.ă― Unde locuieşte? întreb Julia. Aici în Marnäs?ă― Nu.― În Stenvik?Gerlof scutur din cap.ă― St în Borgholm, zise.ăJulia amu i un timp, de parc ar fi crezut c e vreo şmecherie laţ ă ă

mijloc.― Ok, zise. O s mergem cu maşina mea. Se duse să ă-şi ia pardesiul

de pe pat.― Şi acum ce ai de gând s faci? o întreb Gerlof.ă ă― Nu ştiu… O s m duc până ă ă-n Stenvik probabil, s strângă

frunzele de pe lâng caban sau ceva de genul sta. Acum c există ă ă ă ă ap şi curent electric pot s g tesc în caban , dar o s dorm maiă ă ă ă ă departe în magazie. Dorm bine acolo.― Bine. Dar s nu pierzi leg tura cu John şi Astrid, zise Gerlof.ă ă

Trebuie s fi i uni i.ă ţ ţ― Sigur, zise Julia, îmbr cânduă -se cu pardesiul. Apropo, am fost la

cimitir. Am aprins o lumânare la mormântul mamei.― Bine… Asta înseamn c o s ard cinci zile, pân în weekend.ă ă ă ă ă

Consiliul parohial are grij de morminte. Eu, din p cate, nu ajung preaă ă des pe-acolo…

Gerlof tuşi.

102

― Au s pat deja mormântul lui Ernst?ă― N-am observat, r spunse Julia. Şi ad ug : Dar am g sită ă ă ă

mormântul lui Nils Kant lâng zid. Asta voiai s v d, nu?ă ă ă― Aşa e.― Înainte s v d mormântul, m gândisem c Nils Kant ar fi trebuită ă ă ă

s fie suspect… spuse Julia. Acum îns pricep de ce nu a adus nimeniă ă vorba despre el.

Gerlof se gândi s spun ceva – poate s arate c cea mai bună ă ă ă ă acoperire în cazul unei crime e s te prefaci mort tu însu i – dar nu rostiă ţ nimic.― Erau îns trandafiri pe mormânt, zise Julia.ă― Trandafiri proaspe i?ţ― Nu chiar. De vara trecut poate. Şi înc ceva…ă ăB g mâna în buzunarul pardesiului şi scoase plicul pe care îlă ă

g sise printre trandafiri. Se uscase între timp; iă -l întinse lui Gerlof.― Poate n-ar trebui să-l deschidem, zise. E ceva privat şi nu… însă

Gerlof rupse gr bit plicul, scoase o buc ic de hârtie alb şi citi ceă ăţ ă ă scria. Mai întâi doar pentru el, apoi tare pentru Julia:― „Vom sta cu to ii înaintea scaunului de judecat al luiţ ă

Dumnezeu”, zise privind-o. Asta-i tot. Un citat din Scrisoarea Sfântului Pavel c tre Romani. Pot să -o p strez?ă

Julia f cu semn din cap c da.ă ă― De obicei sunt flori şi bile ele pe mormântul lui Kant? întreb eaţ ă

apoi.― Nu foarte des, zise Gerlof b gând plicul întră -un sertar. Dar s-a

mai întâmplat de câteva ori de-a lungul anilor… Flori, cel pu in. Amţ v zut buchete de trandafiri acolo.ă― Aşadar Nils Kant înc mai are prieteni în via ?ă ţă― Da… Sau cel pu in cineva vrea sţ ă-l p streze în amintire, dintră -un

motiv sau altul, spuse Gerlof, apoi continu : Oamenii cu reputa ieă ţ proast atrag uneori admiratori, se mai întâmpl .ă ă

Din nou, urmar câteva clipe de t cere.ă ă― Bun. Hai c plec la Stenvik, zise Julia încheinduă -şi nasturii.― Mâine ce faci?― S-ar putea s merg pân în Långvik, r spunse. O s vedem. După ă ă ă ă

ce fiica lui p r si camera, umerii lui Gerlof c zur de osteneal . Ridică ă ă ă ă ă bra ele şi v zu c degetele îi tremurau. Fusese o dupţ ă ă ă-amiază obositoare, dar mai avea înc un lucru important de f cut în ziua aceea.ă ă

― Torsten, tu l-ai îngropat pe Nils Kant? întreb Gerlof câteva oreă mai târziu.

El şi un alt b trân st teau la mese diferite, singuri cuc în sala deă ă activit i de la subsol. Dup cin luase liftul pân jos şi aşteptase maiăţ ă ă ă mult de o or ca alt rezident , o b trân de la etajul întâi, s încetezeă ă ă ă ă ă cu interminabilul ei croşetat.

103

Scopul s u era s r mân singur cu Torsten Axelsson, care lucraseă ă ă ă la cimitirul din Marnäs din vremea r zboiului pân pe la mijlocul aniloră ă 1970. În vreme ce Gerlof aştepta, semiîntunericul toamnei devenea tot mai des dincolo de ferestruicile înguste ale înc perii de la subsol. Seă l sase seara.ă

Înainte de a întreba chestiuni esen iale, Gerlof st tuse la palavre cuţ ă Axelsson despre preg tirile de înmormântare, în special ca să ă-l inţ ă acolo. Axelsson suferea şi el de reumatism, îns avea o minte brici şiă era de obicei un partener pl cut de discu ie. Nu p rea s cultive atâtaă ţ ă ă nostalgie dup munca lui de gropar cât avea Gerlof în privin a aniloră ă ţ s i pe mare, îns m car r m sese şi st tuse de vorb despre vremuriă ă ă ă ă ă ă de alt dat .ă ă

Gerlof se afla la o mas plin cu buc ele de lemn, lipici, unelte şiă ă ăţ glaspapir. Lucra la un model al vasului cu dou catarge, ă Packet, ultima corabie a Borgholmului, ajuns vas de croazier în Stockholm în aniiă 1960. Chila era terminat , dar mai avea de lucru la velatur , şi evidentă ă c nă -avea s fie gata decât dup ce ajungea în sticl , unde putea în l aă ă ă ă ţ catargele şi prinde ultimele parâme. Totul avea s dureze ceva timp.ă

Gerlof scobi cu aten ie o mic adâncitur în vârful catargului,ţ ă ă aşteptând un r spuns de la groparul pensionat. Axelsson era aplecată peste o mas acoperit cu mii de piese de puzzle. Era la jum tate cu oă ă ă uriaş planş cu nuferii lui Monet.ă ă

Potrivi o pies în bazinul negru cu nuferi, apoi ridic ochii.ă ă― Kant? întreb .ă― Nils Kant, da, spuse Gerlof. Mormântul e un pic izolat, lipit de

zidul de vest. Şi asta m-a dus cu gândul la înmormântarea lui. Nu eram acolo pe-atunci…

Axelsson încuviin din cap, lu alt pies şi r mase pe gânduri.ţă ă ă ă ă― Da, eu am s pat groapa şi am c rat coşciugul, cu colegii de laă ă

cimitirul bisericii… Nimeni nu s-a gr bit s se ofere voluntar pentruă ă trebuşoara aceea, oricum.― Nu-l plângea nimeni?― Ba da… Mama lui a fost acolo. A fost acolo tot timpul. Mai înainte

abia dac o z ream când şi când, dar atunci venise, numai piele şi os,ă ă îmbr cat întră ă -o hain de culoarea c rbunelui, zise Axelsson. Dar ar fiă ă prea mult s spunem că ă-l jelea. P rea cam prea mul umit .ă ţ ă― Mul umit ?ţ ă― Da… Sigur, n-am v zută -o şi în biseric , continu Axelsson. Dar ină ă ţ

minte c iă -am aruncat o privire când coboram sicriul în p mânt. Veraă st tea cam la un metru de groap şi se uita cum dispare sicriul; amă ă v zută -o zâmbind pe sub v l. De parc ar fi fost foarte satisf cut deă ă ă ă înmormântare.

Gerlof îşi coborî b rbia întră -un gest de încuviin are.ţ― Şi numai ea a fost? Nimeni altcineva? Axelsson scutur din cap.ă― Mai erau câ iva oameni, dar nu iţ -aş numi nici pe ei bocitori. Erau

104

şi de la poli ie, aceştia îns se ineau deoparte, mai pe lâng uşaţ ă ţ ă bisericii.― Voiau probabil să-l vad pe Kant b gat în p mânt o dat pentruă ă ă ă

totdeauna, zise Gerlof.― Cum nu se poate mai adev rat, încuviin Axelsson. Şi cam ştiaă ţă ă

erau to i, cred, dac nuţ ă -l pui la socoteal pe pastorul Fridlund.ă― El m car era pl tit.ă ăSe l s t cerea. Gerlof continu s lustruiasc chila micu ei naveă ă ă ă ă ă ţ

pentru alte câteva minute. Apoi r sufl adânc şi spuse:ă ă― Ce ziceai de Vera Kant? Faptul c zâmbea lâng mormânt nu teă ă -a

f cut s te întrebi ceă ă -i de fapt în untru…?ăAxelsson se uit înspre puzzleă -ul lui şi alese alt pies .ă ă― O s m întrebi dac nu cumva sicriul era ciudat de uşor cândă ă ă

l-am luat în spinare, Gerlof?― P i oamenii mai vorbesc uneori despre asta, zise Gerlof, cum că ă

sicriul lui Kant ar fi putut s fie gol. Trebuie s fi auzit şi tu, nu?ă ă― Po i s nu te mai întrebi atâta, fiindc nţ ă ă -a fost, replic Axelsson.ă

L-am c rat patru oameni, şi înainte şi dup slujb . Era greu ca lutul.ă ă ăGerlof sim i c pune la îndoial integritatea b trânului gropar, darţ ă ă ă

trebuia s continue:ă― Unii mai spun c în coşciug ar fi fost pietre sau saci cu nisip,ă

spuse cu jum tate de gur .ă ă― Am auzit zvonul sta, zise Axelsson. Eu personal nu mă -am uitat

în untru, dar trebuie să -o fi f cut cineva… când a sosit cu feribotul.ă― Eu am auzit c nu lă -a deschis nimeni, continu Gerlof. Cic eraă ă

sigilat şi n-a avut nimeni tupeul sau autoritatea să-i desfac sigiliul. Tuă ştii să-l fi deschis cineva?― Nu… r spunse Axelsson. Îmi aduc vag aminte c odat cu sicriulă ă ă

a venit un fel de certificat de deces din America de Sud, pe unul din cargoboturile lui Malm. Cineva de la depoul de camioane din Borgholm, care ştia un pic de spaniol , lă -a citit… Nils Kant se înecase, scria acolo, şi înainte s fie pescuit st tuse mult vreme în ap . Deci îmi închipui că ă ă ă ă nu era prea ar tos corpul.ă― Poate oamenii se temeau ca nu cumva Vera Kant s le facă ă

necazuri, zise Gerlof. Cred c voiau să ă-l îngroape mai repede pe Kant şi s scape odat .ă ă

Axelsson se uit spre Gerlof şi ridic din umeri.ă ă― Nu mă-ntreba pe mine, zise, potrivind înc o pies în bazinul cuă ă

nuferi din pictura lui Monet. Eu doar l-am b gat în p mânt, miă ă -am f cută treaba şi m-am dus acas .ă― Ştiu, Torsten.Axelsson mai aşez o pies în ansamblu, se uit un timp la rezultat,ă ă ă

apoi la ceasul de pe perete. Se ridic alene.ă― E timpul pentru cafea, zise.Dar înainte s ias se opri şi întoarse capul.ă ă

105

― Tu ce crezi, Gerlof? E Nils Kant acolo, în sicriu?― Sunt sigur c e, r spunse Gerlof încet, f r s se uite la gropar.ă ă ă ă ă

Trecuse de şapte când Gerlof se întoarse la el în camer , şi mai eraă doar o jum tate de or pân se servea cafeaua. Rutin , totul era rutină ă ă ă ă în c minul din Marnäs.ă

Îns discu ia din sala de activit i cu Torsten Axelsson îi fusese deă ţ ăţ folos, cuget el. De folos. Poate c fusese prea vorb re şi insistent laă ă ă ţ sfârşit, f cânduă -l astfel pe Axelsson să-i arunce priviri întreb toare.ă

Nu înc pea îndoial c pe culoarele c minului începuse s seă ă ă ă ă bârfeasc deja despre interesul neobişnuit ar tat de Gerlof fa deă ă ţă subiectul Nils Kant. Poate se întinsese deja şi dincolo de zidurile c minului, dar asta era. Asta şi voise, pân la urm : s agite apele şi,ă ă ă ă de ce nu, s fac lucrurile s se întâmple.ă ă ă

Se l s greoi pe pat şi lu de pe m su exemplarul din acea zi ală ă ă ă ţă ziarului local. N-avusese timp să-l citeasc diminea sau, mai degrab ,ă ţă ă n-avusese chef.

Decesul din Stenvik era marea ştire de pe pagina întâi, înso it de oţ ă fotografie f cut de Bengt Nyberg la carier , cu o s geat ce indicaă ă ă ă ă exact unde se petrecuse accidentul.

Pentru c accident fusese, potrivit poli iei din Borgholm. Ernstă ţ Adolfsson încercase s mişte o statuie de piatr pe marginea stâncii; seă ă împiedicase şi c zuse, iar uriaşul bloc de piatr se pr v lise peste el.ă ă ă ă Nu se suspecta nicio crim .ă

Gerlof nu citi decât începutul articolului lui Bengt Nyberg, apoi d duă paginile la ştirile f r semnifica ie personal : un proiect de construc ieă ă ţ ă ţ care mergea bine în Långvik, un hambar ce luase foc lâng Löttorp şiă b trânul senil de optzeci şi unu de ani care ieşise la o plimbare acumă câteva zile şi disp ruse f r urm undeva pe alvar. Pân la urm aveauă ă ă ă ă ă să-l g seasc , dar nu în via .ă ă ţă

Gerlof împ turi ziarul şiă -l puse la loc pe mas , apoi îi c zu sub ochiă ă portofelul lui Ernst. Îl pusese deoparte când se întorsese din Stenvik. Acum îl lu , îl deschise şi se uit la bancnote şi la teancul înc şi maiă ă ă gros de chitan e. L s banii în portofel, îns începu s parcurg încetţ ă ă ă ă ă chitan ele.ţ

Cele mai multe aveau de-a face cu mici cump r turi de la magazineă ă alimentare din Marnäs sau Långvik ori erau chitan e scrise de mân deţ ă la sculpturile vândute pe timpul verii.

Gerlof c uta chitan e mai recente, de preferin din aceeaşi zi înă ţ ţă care sculptura cu turla bisericii c zuse peste Ernst. Dar nu g si aşaă ă ceva.

Aproape la fundul teancului d du peste altceva: un bilet mic şiă galben de intrare la un muzeu. Muzeul Lemnului Ramneby se vedea tip rit pe bilet, unde mai exista şi un mic desen cu un vraf de scânduriă şi o ştampil neagr cu data: ă ă 13 sept.

106

L s biletul pe noptier . Prinse cu o agraf celelalte chitan e şi leă ă ă ă ţ împinse într-un sertar. Apoi se aşez la birou, întinse mâna dup caietă ă şi-l deschise la o pagin alb . Lu un creion, se gândi pu in şi f cu două ă ă ţ ă ă însemn ri:ă

VERA KANT ZÂMBEA CÂND A FOST ÎNGROPAT SICRIUL LUI NILS.ŞiERNST A VIZITAT FABRICA DE CHERESTEA A FAMILIEI KANT DIN

RAMNEBY.Puse biletul între paginile caietului, îl închise şi începu să-şi aştepte

cafeaua. Rutin , nu exista altceva decât rutin când îmb trâneai.ă ă ă

13

Julia nici nu-şi amintea cum b use primul pahar de vin. O v zuse peă ă Astrid cum i-l toarn la masa din buc t ria ei, v zuse lichidul roşuă ă ă ă învârtejindu-se în pahar şi, dornic , întinsese mâna – apoi, brusc, seă trezise cu paharul pe mas , gol. Sim ea în gur gust de vin şi alcoolul iă ţ ă se r spândea c ldu în trup; avea sentimentul c se revedea cu ună ă ţ ă prieten drag, de demult.

Soarele cobora dincolo de fereastra lui Astrid, iar picioarele Juliei erau dureroase dup plimbarea lung cu bicicleta deă ă -a lungul coastei.― Mai vrei un pahar? întreb Astrid.ă― Da, te rog, spuse Julia cât mai calm şi ponderat cu putin . A fostţă

foarte bun.Ar fi b ut vinul, desigur, şi o etit s fi fost. Încerc s soarb maiă ţ ă ă ă ă

încet din al doilea pahar. B u doar o înghi itur sau dou apoi îl l s peă ţ ă ă ă ă mas şi oft .ă ă― O zi grea? întreb Astrid.ă― Destul de grea, zise Julia.Dar nu se întâmplase nimic, de fapt.Pedalase spre nord pe lâng coast pân la satul vecin, Långvik, şiă ă ă

mâncase acolo de prânz. Şi dup aceea un b trân vânz tor de ou deă ă ă ă la o mic ferm îi spusese c fiul ei, Jens, fusese ucis. Nu doar mort şiă ă ă îngropat de mult – ucis.― Chiar o zi grea, repet Julia şi goli al doilea pahar.ăÎn seara de dinainte, când Julia se preg tise pentru înc o noapteă ă

singur la debarcader, cerul fusese limpede şi plin de stele.ăP rea c stelele sunt singurii ei prieteni acolo, pe rmul pustiu.ă ă ţă

Luna st tea ag at spre est ca un crâmpei alburiu de os; înainte s seă ăţ ă ă îndrepte spre magazie, Julia st tuse vreo jum tate de or s se uite laă ă ă ă stele. De acolo mai vedea şi alt lumini liniştitoare: felinarul de afară ţă ă al casei lui Astrid, pe cealalt parte a drumului. Luminile celorlalte caseă locuite dinspre nord şi sud se vedeau îndep rtate şi la fel de slabe caă lic rirea stelelor, îns felinarul str lucitor de la Astrid ar ta c mai suntă ă ă ă ă

107

şi al i oameni acolo, în întuneric.ţJulia adormise, neobişnuit de repede şi de lin, şi se trezise opt ore

mai târziu, sim induţ -se odihnit , în sunetul valurilor ce se mişcauă înainte şi înapoi pe plaj , aproape la unison cu respira ia ei.ă ţ

Peisajul stâncos era paşnic; deschisese uşa şi privise valurile f r caă ă gândul să-i fug la buc ele de oase.ă ăţ

Urcase pân la cabana lui Gerlof s se spele şi s m nânce ceva, şiă ă ă ă când, dup aceea, d duse o tur în jurul cur ii, g sise o biciclet vecheă ă ă ţ ă ă în spatele şopronului cu scule. Julia presupusese c era a Lenei. Eraă ruginit şi trebuia uns , îns anvelopele erau îndeajuns de umflate.ă ă ă

Atunci hot râse s fac drumul pân în Långvik pentru prânz. Acoloă ă ă ă avea s încerce s dea de un b trân pe nume Lambert şi să ă ă ă-şi ceară scuze pentru c , îl lovise cu mul i ani înainte.ă ţ

Şoseaua de coast dinspre nord era pr fuit şi plin de gropiă ă ă ă adânci, îns se putea merge cu bicicleta. Şi peisajul era încânt tor, caă ă întotdeauna, alvarul c tre dreapta şi lic rul apei la câ iva metri deă ă ţ muchia colinei, c tre stânga. Trecând pe acolo, Julia evitase s se uiteă ă c tre cap tul carierei; nu voia s afle dac b l ile de sânge se maiă ă ă ă ă ţ vedeau înc .ă

Dup aceea ciclismul devenise distrac ie pur , cu soarele întră ţ ă -o parte şi vântul în spate.

Långvik era la cinci kilometri spre nord de Stenvik, îns era un sată mai mare şi mult diferit de acesta. Apa era bun pentru înotat, aveaă plaj cu nisip, port de agrement, câteva cl diri mai mari cuă ă apartamente de închiriat în centru, şi grupuri de cabane şi la cap tul deă sud şi la cel de nord.

LOTURI DE VÂNZARE se vedea scris pe un panou de la marginea drumului. În Långvik înc se construia: garduri, marcaje şi c r ri deă ă ă pietriş nou-trasate se întindeau spre alvar, oprindu-se în fa a unorţ platforme imense cu igle îmbr cate în plastic şi a unor gr mezi deţ ă ă buşteni trata i ignifug.ţ

Desigur, în port era şi un hotel ce domina plaja cu cele trei etaje şi restaurantul s u mare.ă

Julia îşi manc la restaurant prânzul compus din paste, cuprins deă ă un sentiment nel murit de nostalgie. La începutul anilor 1960 dansaseă aici. Hotelul ar tase aidoma când era Julia adolescent şi venea cuă ă prietenii pe biciclet din Stenvik, îns şi atunci p ruse deă ă ă -a dreptul grandios. Existase şi o teras mare de lemn amenajat în susul plajei,ă ă unde obişnuiau s danseze pân în târziu în noapte. Muzic rockă ă ă american şi englezeasc ce se împletea cu susurul valurilor peă ă întuneric, în pauzele dintre melodii. Miros de sudoare, lo iune dup rasţ ă şi ig ri. Julia b use primul pahar de vin aici, în Långvik, şi uneori fuseseţ ă ă adus acas noaptea târziu pe câte o biciclet cu motor care p c nea.ă ă ă ă ă În goana mare prin întuneric, f r casc , profund convins c via a nuă ă ă ă ă ţ

108

putea s devin decât din ce în ce mai fantastic .ă ă ăTerasa nu mai era acum, iar hotelul fusese extins; i se ad ugaseră ă

s li de conferin e luminoase şi largi şi o piscin proprie.ă ţ ăDup prânz Julia începuse s citeasc din cartea pe care iă ă ă -o d duseă

Gerlof, cu titlul Crimele din Öland. În capitolul intitulat „Ucigaşul care a sc pat” citise despre Nils Kant, despre ce f cuse acesta în vara anuluiă ă 1945 şi despre ce se întâmplase dup aceea:ă

Cine erau, aşadar, cei doi b rba i în uniform pe care Nils Kant iă ţ ă -a executat cu sânge rece pe alvar, în ziua aceea frumoas ?ă

Este foarte probabil c erau solda i germani ce reuşiser să ţ ă ă traverseze Marea Baltic , fugind de teribilele b t lii din Kurzeme, de peă ă ă coasta vestic a Letoniei, în ultima faz a celui deă ă -al Doilea R zboiă Mondial. Germanii din Kurzeme fuseser înconjura i de Armata Roşie şiă ţ singura cale de sc pare era peste ape, cu ajutorul vreunui dispozitivă plutitor. Riscurile erau mari, şi totuşi atât solda i, cât şi civili au ales sţ ă fug în Suedia în acele vremuri, trecând Baltica.ă

Îns nu se poate şti cu absolut certitudine. Solda ii mor i nu aveauă ă ţ ţ asupra lor documente sau paşapoarte care să- i identifice, iar mormintele erau f r nume.ă ă

Îns l saser câteva urme. Kant nu ştiuse, p r sind cele două ă ă ă ă ă cadavre pe alvar, c o mic barc verde cu motor cu nume rusescă ă ă fusese g sit abandonat întră ă ă -un golfule , cam la un kilometru deţ Marnäs, în aceeaşi diminea .ţă

În barca f r cabin , umplut par ial cu ap , se aflau c şti militareă ă ă ă ţ ă ă germane, zeci de cutii ruginite de conserve, o plosc pentru urin , oă ă vâsl rupt şi o cutiu de tinichea con inând pudra doctorului Theodoră ă ţă ţ Morell împotriva p duchelui rusesc, produs în Berlin pentru uzulă ă exclusiv al solda ilor din Wehrmacht. Doctorul Morell era mediculţ curant al lui Hitler.

Descoperirea b rcii a atras aten ia – cum o atrage orice lucruă ţ neobişnuit ce eşueaz pe coastele insulei – astfel c mult lume dină ă ă Marnäs aflase, înaintea lui Nils Kant, c pe insul sunt str ini. Unii chiară ă ă au pornit în c utare, înarma i sau nu.ă ţ

Nils Kant nu-i îngropase pe solda ii ucişi, nici m car nu le acoperiseţ ă corpurile. Cadavrele de pe întinsul alvarului atrag de îndată consumatorii de stârvuri, variate specii de animale mici şi p s ri, iară ă agita ia acestora certânduţ -se pe prad se vede şi se aude de departe.ă Aşadar, nu putea fi decât o chestiune de timp pân ce solda ii mor i să ţ ţ ă fie g si i.ă ţ

Când chelneri a veni s debaraseze masa, Julia închise cartea şiţ ă privi gânditoare peste plaja pustie, c tre hotel. Povestea lui Nils Kantă era interesant , îns acesta era mort şiă ă -ngropat, iar ea nu ştia înc deă ce crezuse Gerlof c era important s afle povestea lui.ă ă

109

― Pot pl ti acum? îi spuse Julia chelneri ei.ă ţ― Da, sigur. Face patruzeci şi dou de coroane.ăEra tân r , poate nici de dou zeci de ani, şi p rea să ă ă ă ă-i placă

meseria ei.― E deschis tot anul? întreb Julia, întinzânduă -i banii.O surprindea c mai existau înc atâ ia oameni în Långvik înă ă ţ

general şi în rada portului în special, deşi era toamn .ă― Din noiembrie pân în martie inem deschis doar la sfârşit deă ţ

s pt mân , pentru conferin e, r spunse chelneri a.ă ă ă ţ ă ţLu banii, deschise borseta de la brâu şi scoase din ea câtevaă

monede de o coroan .ă― P streaz restul, zise Julia; îşi arunc privirea asupra apei cenuşiiă ă ă

ce se vedea pe fereastr , apoi continu : Voiam s te mai întreb ceva…ă ă ă Ştii cumva dac e prin Långvik cineva pe nume Lambert? Lambert, şiă ceva care se termin în… „son”… Svensson, Nilsson sau Karlsson? Eă vreun Lambert pe aici?

Chelneri a p ru s cugete, apoi cl tin din cap.ţ ă ă ă ă― Lambert? repet era. E un nume pe care i lă ţ -ai aminti, dar nu

cred c lă -am auzit.Era prea tân r să ă ă-i cunoasc pe localnicii mai în vârst , gândi Julia.ă ă

D du din cap şi se ridic , îns chelneri a vorbi mai departe:ă ă ă ţ― Întreba iţ -l pe Gunnar. Gunnar Ljunger. El e proprietarul hotelului.

Îi ştie aproape pe to i de prin Långvik.ţSe întoarse şi ar t cu degetul.ă ă― Intra i pe poarta principal , apoi la stânga şi merge i pe lângţ ă ţ ă

hotel. Acolo e biroul lui – ar trebui să-l g si i.ă ţJulia îi mul umi şi p r si restaurantul. Şi ast zi b use la prânz doarţ ă ă ă ă

ap cu ghea . Începea s devin un obicei. Era pl cut s aib capulă ţă ă ă ă ă ă limpede, îşi spuse ieşind în aerul rece din parcarea hotelului, chiar dacă un pic de relaxare produs de vin iă -ar fi fost de ajutor dac avea să ă-l vad din nou pe Lambert…ă

Lambert Svensson sau Nilsson sau Karlsson.

Julia îşi trecu o mân prin p r şi porni pe lâng una dintre laturileă ă ă hotelului. G si o uş de lemn cu siglele mai multor companii, iar ceaă ă mai de sus era cu CENTRUL DE CONFERIN E LÅNGVIK. Deschise uşa şiŢ p trunse întră -o mic zon de recep ie cu covor galben asortat şi planteă ă ţ mari şi verzi de plastic.

Era ca într-un birou din mijlocul Göteborgului. Pe fundal se auzea muzic . O tân r cochet st tea la recep ie, de t blia c reia seă ă ă ă ă ţ ă ă sprijinea un b rbat la fel de tân r, în c maş alb . Amândoi o privir peă ă ă ă ă ă Julia ca şi cum ar fi întrerupt o conversa ie important , însţ ă ă recep ionera se gr bi s o salute zâmbind. Julia îi r spunse la salutţ ă ă ă sim induţ -se uşor încordat , ca întotdeauna când cunoştea persoaneă noi, şi întreb de Gunnar Ljunger.ă

110

― Gunnar? zise recep ionera, aruncând o privire spre b rbat. Sţ ă -a întors de la prânz?― Da, r spunse b rbatul, f cânduă ă ă -i Juliei un semn din cap. Haide iţ

cu mine s v conduc.ă ăJulia îl urm pe un coridor scurt ce se termina cu o uşă ă

întredeschis . El b tu şi totodat împinse uşa.ă ă ă― Tat ? zise. Ai un vizitator.ă― Ok, zise o voce groas de b rbat. Intr .ă ă ăBiroul nu era prea mare, dar priveliştea cu plaja şi marea ce se

vedea prin fereastra panoramic era fantastic . Proprietarul, Gunnară ă Ljunger, era la birou; un b rbat înalt cu barb c runt şi sprânceneă ă ă ă stufoase la fel de c runte. Socotea la un calculator. Purta c maş albă ă ă ă cu bretele şi pe sp tarul scaunului se vedea o jachet maro. Pe mas ,ă ă ă lâng calculator, se afla un exemplar din ă Ölands-Posten, iar Ljunger p rea c se uit prin ziar şi totodat face şi calcule.ă ă ă ă― Bun ziua, spuse aruncând o privire scurt spre Julia.ă ă― Bun ziua.ă― Cu ce v pot ajuta?ăLjunger zâmbi şi-şi v zu mai departe de calculat.ă― Am o singur întrebare, începu Julia, intrând în înc pere, îl caută ă

pe Lambert.― Lambert?― Lambert din Långvik… Lambert Karlsson cred că-i zice.― Ar fi un Lambert Nilsson, spuse Ljunger. Alt Lambert nu e în

Långvik.― E… Nilsson, aşa îi zice, rosti Julia repede.― Dar Lambert e mort, replic Ljunger. A murit acum şase sauă

şapte ani.― În eleg.ţJulia sim i un junghi de insatisfac ie, îns aproape c se aşteptase laţ ţ ă ă

un asemenea r spuns. Lambert ar tase b trân în anii 1970, înă ă ă după-amiaza aceea în care venise puf ind cu bicicleta lui cu motor să ă descopere ce se întâmplase cu fiul ei.― Fratele lui mai tân r, Svenă -Olof, e înc în via , sigur, ad ugă ţă ă ă

Ljunger, ar tând cu degetul undeva în spatele Juliei. St pe deal, înă ă spatele pizzeriei; acolo tr ia şi Lambert. Svenă -Olof vinde ou , deciă uita iţ -v dup o cas cu g ini în curte.ă ă ă ă― Mul umesc.ţ― Dac v duce i acolo, spune iă ă ţ ţ -i lui Sven-Olof, din partea mea, că

e şi mai ieftin acum s intre în sistemul public de alimentare cu ap ,ă ă zise Ljunger cu un surâs. E singurul din tot satul care mai crede c celă mai bine e cu fântân în curte.ă― Bine, zise Julia.― R mâne i mai mult pe la noi? întreb Ljunger.ă ţ ă― Nu, veneam aici la dans când eram tân r … Stau în Stenvik. Mă ă ă

111

numesc Julia Davidsson.― Rud cu b trânul Gerlof?ă ă― Sunt fiica lui.― Adev rat? f cu Ljunger. Transmite iă ă ţ -i salut ri atunci. A f cută ă

pentru noi, pentru restaurant, câteva cor bii în sticle. Neă -ar pl cea să ă mai fac şi altele.ă― O să-i spun.― E pl cut acolo în Stenvik, nu? zise Ljunger. Dr gu şi liniştit, cuă ă ţ

cariera închis şi cabanele acelea goale, ad ug el, zâmbind. Aici,ă ă ă evident, am abordat altfel lucrurile… Ne-am extins, am mizat pe turism, golf şi conferin e. Credem c e singurul mod de a ine în via satele deţ ă ţ ţă pe coasta de nord a Ölandului.

Julia încuviin cu oarecare ezitare.ţă― Pare într-adev r s mearg , zise ea.ă ă ă

Oare şi Stenvikul ar fi trebuit s investeasc în turism? Julia îşiă ă pusese întrebarea asta ieşind din hotel, în timp ce str b tea parcareaă ă b tut de vânt. Nu exista r spuns, fiindc Långvik o luase deja înainteă ă ă ă şi era cu neputin de ajuns. Ar fi fost imposibil s construieşti un hotelţă ă pe plaj sau o pizzerie în Stenvik. Satul avea s r mân mai mult sauă ă ă ă mai pu in p r sit în cea mai mare parte din an, trezinduţ ă ă -se la via doarţă câteva luni, în timpul verii, când veneau vizitatorii; nu era nimic de f cut în privin a asta.ă ţ

Trecuse de o mic benzin rie aflat lâng port şi mersese înainteă ă ă ă pe bulevardul larg, pe lâng pizzerie.ă

Strada se curba înspre interiorul insulei şi urca peste un deal; avea vântul în spate acum. Pe culmea dealului era un crâng, iar dincolo de acesta se afla un zid ce înconjura un maidan pe care se afla o casă v ruit în alb şi un cote de g ini cu propria împrejmuire.ă ă ţ ă

Nu se vedea nicio g in , îns o plac de lemn de la poart anun aă ă ă ă ă ţ OU DE VÂNZARE.Ă

Julia deschise poarta şi merse pe o potec f cut din lespezi aspreă ă ă de calcar. Trecu de o pomp verde şiă -şi aminti ce-i spusese Gunnar Ljunger despre racordarea la ap potabil .ă ă

Uşa casei era închis , îns exista o sonerie. Când o ap s , câtevaă ă ă ă clipe nu se auzi nimic, apoi un boc nit şi uşa se deschise. Un b rbat înă ă etate o m sur din ochi, slab şi ridat, cu p r argintiu sub ire piept nată ă ă ţ ă peste creştetul chel.― Bun ziua, spuse el.ă― Bun ziua, r spunse Julia.ă ă― Vre i nişte ou ?ţ ăProbabil c b trânul lua masa de prânz, fiindc mesteca înc .ă ă ă ăJulia d du din cap. Nicio problem , putea cump ra câteva ou .ă ă ă ă― V numi i Svenă ţ -Olof? întreb , f r s simt obişnuita tensiuneă ă ă ă ă

nepl cut de care avea parte când cunoştea pe cineva. Poate că ă ă

112

începea s se înve e cu str inii aici, în Öland.ă ţ ă― Chiar aşa, spuse b rbatul vârânduă -şi picioarele în nişte cizme

mari de cauciuc aflate lâng uş . Câte a i vrea?ă ă ţ― … şase ar fi bine.ĂăSven-Olof Nilson ieşi din cas şi, chiar înainte s închid uşa, oă ă ă

pisic se strecur silen ioas prin spatele lui, ca o umbr de c rbune.ă ă ţ ă ă ă Nici nu se obosi s se uite la Julia.ă― M duc s leă ă -aduc, zise Sven-Olof.― În regul , spuse Julia, îns se lu dup el spre cote . Cândă ă ă ă ţ

deschise uşa verde şi intr , ea r mase de cealalt parte a pragului,ă ă ă unde nu erau g ini, ci doar câteva cartoane cu ou albe aşezate pe oă ă mas mic .ă ă― O s iau unele ouate proasp t, zise Svenă ă -Olof deschizând o uşă

şubred , nevopsit şi intrând în ad postul g inilor.ă ă ă ăMirosul p s rilor pluti c tre Julia, care surprinse cu privirea un şir deă ă ă

leaturi de-a lungul pere ilor, în rest îns nu mare lucru; lumina nu eraţ ă aprins , iar în înc pere era aproape bezn . Aerul era pr fos şi c ldu .ă ă ă ă ă ţ― Câte g ini ave i? îl întreb .ă ţ ă― Nu mai am aşa de multe, r spunse Svenă -Olof. Cam cincizeci… Să

vedem cât le mai pot ine.ţUn cotcod cit tem tor putea fi auzit din cote .ă ă ţ― Am auzit c Lambert a murit, zise ea.ă― Ce… Lambert? Da, a murit în 1987, spuse din întuneric

Sven-Olof.Nu pricepea de ce nu aprinde odat lumina, dar poate se arseseă

becul.― L-am cunoscut cândva pe Lambert, zise Julia, acum mul i ani.ţ― Da? f cu Svenă -Olof. M i, m i!ă ăNu p rea prea interesat s aud poveşti cu r posatul s u frate, însă ă ă ă ă ă

Julia nu putu decât s continue:ă― Asta a fost în Stenvik, unde locuiam.― A, da, zise Sven-Olof.Julia f cu un pas peste prag c tre el, în întuneric. Aerul era st tut şiă ă ă

plin de praf. Auzea g inile agitânduă -se pe lâng pere i, dar nuă ţ -şi d deaă seama dac erau libere sau în cuşti.ă― Mama mea, Ella, l-a sunat pe Lambert, zise Julia, fiindc aveaă

nevoie… Aveam nevoie s c ut m pe cineva care disp ruse. Disp ruseă ă ă ă ă deja de trei zile, nici urm de el pe nic ieri. Atunci a adus Ella vorbaă ă despre Lambert… Zicea c Lambert poate g si lucruri. Eraă ă bine-cunoscut pentru asta, aşa spunea Ella.― Ella Davidsson? f cu Svenă -Olof.― Da. I-a dat telefon şi Lambert a venit din Långvik, pe o bicicletă

veche cu motor, chiar a doua zi.― Da, îi pl cea s fie de ajutor, zise Svenă ă -Olof, care se vedea acum

doar ca o umbr în cote .ă ţ

113

Vocea sa domoal abia dac se auzea printre cotcod celileă ă ă înfundate ale g inilor.ă― Lambert g sea lucruri. Le visa şi apoi le g sea. G sea şi ap , cuă ă ă ă

o cr c na de alun. Oamenii îi erau recunosc tori.ă ă ăJulia încuviin aplecând capul.ţă― Şi-a adus şi o pern cu el când a venit, zise ea. Voia s doarm înă ă ă

camera lui Jens, cu lucrurile lui Jens împrejur. Şi l-am l sat.ă― Da, asta f cea, aprob Svenă ă -Olof. Vedea lucruri în somn. Oameni

îneca i şi lucruri disp rute. Şi întâmpl ri care urmau s aib loc. A visatţ ă ă ă ă ziua mor ii lui vreme de câteva s pt mâni. A zis c avea s se întâmpleţ ă ă ă ă în pat, la el în odaie, la dou jum tate diminea a, c inima o s i seă ă ţ ă ă opreasc şi c ambulan a nă ă ţ -o s poat ajunge la timp. Şi aşa să ă -a şi întâmplat, chiar în ziua în care spusese. Şi ambulan a nţ -a ajuns la timp.― Dar se potrivea întotdeauna? întreb Julia. Avea dreptate mereu?ă― Nu mereu, r spunse Svenă -Olof. Uneori nu visa nimic sau nu ineaţ

minte visul… Uneori se mai întâmpl . Şi nu re inea niciodat nume, înă ţ ă visele lui to i erau f r nume.ţ ă ă― Dar când vedea ceva, se interes Julia, avea dreptateă

întotdeauna?― Aproape întotdeauna. Oamenii se încredeau în el. Julia mai

înainta doi paşi. Trebuia să-i spun .ă― Când fratele dumitale a ap rut pe mopedul lui, nu dormisem deă

trei zile, începu ea cu voce slab . Dar nici în noaptea aceea nă -am putut. Am stat treaz şi lă -am ascultat cum se întinde în p tu ul din camera luiă ţ Jens. Auzeam arcurile scâr âind când se mişca. Apoi sţ -a f cut linişte,ă dar tot nu puteam s adorm… Când să -a trezit a doua zi, diminea a laţ şapte, eram în buc t rie şiă ă -l aşteptam.

G inile cotcod cir neliniştite, îns Svenă ă ă ă -Olof nu r spunse nimic.ă― Lambert visase despre fiul meu, continu ea. Am v zută ă -o pe

chipul lui când a intrat în buc t rie cu perna sub bra . Să ă ţ -a uitat la mine şi, când l-am întrebat, a zis c da, visul s u era legat de Jens. P rea atâtă ă ă de trist… Sunt sigur c avusese de gând să ă-mi spun mai mult, doar că ă n-am putut suporta să-l ascult. Am s rit să ă-l plesnesc şi am început să ip la el s ias afar . Tat l meu, Gerlof, lţ ă ă ă ă -a condus pân la poart , undeă ă

îşi l sase bicicleta; eu am r mas în buc t rie suspinând şi ascultânduă ă ă ă -l cum pleac .ă

Se opri şi oft .ă― A fost singura dat când lă -am întâlnit pe Lambert. Din p cate.ăCote ul se scufund în t cere. Pân şi g inile se liniştiser .ţ ă ă ă ă ă― B iatul… rosti în întuneric Svenă -Olof. A fost atunci, tragedia

aceea groaznic …? B ie elul care a disp rut în Stenvik?ă ă ţ ă― Era fiul meu, Jens, zise Julia, dorindu-şi din tot sufletul un pahar

de vin roşu. Şi tot disp rut e.ăSven-Olof t cea.ă― Aş fi vrut s ştiu… A mai vorbit vreodat Lambert despre ce aă ă

114

visat în acea noapte?― Cinci ou , atâta, zise o voce din întuneric. Altele nu mai g sesc.ă ăJulia îşi d du seama c b trânul nu avea de gând s r spund laă ă ă ă ă ă

nicio întrebare.Scoase, un oftat adânc, din r runchi.ă― N-am nimic, îşi spuse sieşi. N-am nimic.Ochii începeau s i se obişnuiasc treptat cu întunericul, şiă ă -l vedea

acum pe Sven-Olof, nemişcat în mijlocul cote ului, privindţ -o şi strângând la piept cele cinci ou .ă― Lambert trebuie s fi zis ceva, Svenă -Olof, st rui ea. Trebuie s fiă ă

adus la un moment dat vorba despre ce a visat în noaptea aceea. Aşa e?

Sven-Olof tuşi.― O singur dat a vorbit despre b iat.ă ă ăEra acum rândul Juliei s nu spun nimic. Îşi inea r suflarea.ă ă ţ ă― Citise un articol în ziarul local, cam la cinci ani dup ce seă

petrecuse totul. De obicei, r sfoiam ziarul la micul dejun. Numai c nuă ă se spunea nimic nou.― Niciodat nă -a fost, zise cu glas ostenit Julia. Niciodat nimic nou,ă

cu toate astea continuau s scrie.ă― St team în buc t rie la mas şi eu luasem ziarul primul. După ă ă ă ă

aceea l-a citit Lambert. Şi când am v zut c citeşte despre b iat, lă ă ă -am întrebat ce crede. Şi atunci Lambert a l sat jos ziarul şi a zis c b iatulă ă ă era mort.

Julia închise ochii şi d du din cap în t cere.ă ă― În canal? întreb .ă― Nu. Lambert a zis c pe alvar să -a întâmplat. A fost ucis pe alvar.― Ucis, repet Julia, sim ind cum pe piele i se r spândesc fiori deă ţ ă

ghea .ţă― Un b rbat a f cută ă -o, aşa a zis Lambert. În aceeaşi zi în care a

disp rut b iatul, un om plin de ur lă ă ă -a omorât pe alvar. Apoi l-a îngropat lâng un zid de piatr .ă ă

Se l s iar şi t cerea. O g in b tu neliniştit din aripi undevaă ă ă ă ă ă ă ă lâng perete.ă― Lambert n-a mai zis altceva, continu Svenă -Olof. Nici despre

b iat, nici despre b rbatul acela.ă ăF r nume, ă ă îşi spuse Julia. To i erau f r nume în visele lui Lambert.ţ ă ăSven-Olof se mişca din nou. Ieşi din cote cu cele cinci ou în mâini,ţ ă

privind-o cu încordare pe Julia, temându-se parc s nuă ă -l loveasc şi peă el.

Julia d du afar aerul din pl mâni.ă ă ă― Acum ştiu, spuse. Mul umesc.ţ― Le pun într-o cutie? întreb Svenă -Olof.

Julia ştia.

115

Putea s încerce s se conving c Lambert greşise sau c frateleă ă ă ă ă lui inventase totul, dar n-avea rost. Ştia.

Pe drumul de întoarcere se opri pe şoseaua de coast , în susulă rmului gol, privind cum apa se transform în spum la mişcareaţă ă ă

gr bit a valurilor de dedesubt, şi plânse mai mult de zece minute.ă ăŞtia, iar certitudinea era teribil . Era de parc nu trecuser decâtă ă ă

câteva zile de la dispari ia lui Jens, ca şi cum toate r nile ei sufleteşti arţ ă mai fi sângerat înc . Începea, pu in câte pu in, s accepte c murise.ă ţ ţ ă ă Trebuia s se întâmple treptat, altminteri durerea ar fi sec tuită ă -o de puteri.

Jens era mort.O ştia. Dar înc dorea să ă-şi vad fiul, să ă-i vad trupul. Dac nici astaă ă

nu se putea, m car s afle ce se întâmplase cu el. De aceea era aici.ă ăVântul îi usc lacrimile. Dup un timp Julia se sui la loc pe bicicletă ă ă

şi porni s pedaleze încet.ăÎn dreptul carierei o întâlni pe Astrid, care ieşise cu câinele; o invită

pe Julia la cin şi se ab inu s fac vreo remarc despre ochii ei umfla iă ţ ă ă ă ţ de plâns; n-o f cu nici cu vorbe şi nici din priviri.ă

Astrid servi cotlete, cartofi fier i şi vin roşu. Julia manc pu in şi b uţ ă ţ ă zdrav n, mai mult decât să -ar fi cuvenit. Îns dup trei pahare de vin,ă ă ideea c Jens era mort de mult timp nu mai p rea atât de sup r toare,ă ă ă ă ci doar o durere surd în piept. Şi, oricum, nu sim ise vreodat niciună ţ ă pic de speran , dup ce primele zile trecuser f r vreun semn deţă ă ă ă ă via . Nicio speran …ţă ţă― Şi zici c ai fost în Långvik ast zi?ă ăGândurile negre ale Juliei fur întrerupte şi ea aprob din cap.ă ă― Da, şi ieri am fost în Marnäs, rosti repede, ca să-şi alunge gândul

de la ziua aceea petrecut în Långvik şi de la visele atât de reale ale luiă Lambert Nilsson.― Şi s-a întâmplat ceva acolo? întreb Astrid turnând ultimeleă

pic turi de vin în paharul Juliei.ă― Nu mare lucru, r spunse Julia. Am fost la cimitirul bisericii şi amă

v zut mormântul lui Nils Kant. Gerlof a crezut c e musai să ă ă-l v d.ă― Mormântul lui Nils, mda, zise Astrid ridicând paharul ei.― M întrebam un lucru, începu Julia. E posibil s nuă ă -mi po i spune,ţ

dar solda ii aceia nem i omorâ i de Nils Kant pe alvar… Au venit mul i înţ ţ ţ ţ Öland?― Din câte ştiu eu, nu, r spunse Astrid. Poate vreo sut s fi reuşită ă ă

s ajung vii în Suedia din rile Baltice, dar cei mai mul i au nimerit peă ă Ţă ţ rmurile din Småland. Voiau s se întoarc acas , evident, sau sţă ă ă ă ă

ajung în Anglia. Îns Suedia se temea de Stalin şi iă ă -a f cut s seă ă întoarc în Uniunea Sovietic . A fost o laşitate. Dar probabil ai citită ă despre toate astea, nu?― Da, cât de cât… îns demult, zise Julia.ăÎşi amintea vag din şcoal c înv ase despre refugia ii de r zboiă ă ăţ ţ ă

116

din Rusia, dar în vremea aceea n-o interesa istoria Suediei în mod deosebit, sau istoria insulei.― Şi ce-ai mai f cut în Marnäs?ă― P i… am luat prânzul cu poli istul, r spunse Julia, cu Lennartă ţ ă

Henriksson.― E de treab , spuse Astrid. Foarte stilat. Julia încuviin .ă ţă― Ai vorbit cu Lennart despre Nils Kant? întreb Astrid. Julia scutură ă

din cap, apoi se gândi şi zise:― Cred c iă -am spus c mă -am dus să-i v d mormântul. Dar nă -am

mai discutat despre asta.― Probabil ar fi mai bine s nu mai aduci vorba de fa cu Lennart,ă ţă

zise Astrid. Îl cam deranjeaz .ă― Să-l deranjeze? De ce?― Poveste veche, spuse Astrid şi lu o gur de vin. Lennart e fiul luiă ă

Kurt Henriksson.Se uit la Julia cu o expresie grav , de parc ar fi sim it nevoia să ă ă ţ ă

l mureasc ceva.ă ăÎns Julia cl tin din cap, f r s priceap .ă ă ă ă ă ă ă― Cine?― Şeful de post din Marnäs, explic Astrid. Sau superintendentulă

districtual, cum i se spunea atunci.― Şi ce-a f cut?ă― El era cel care ar fi trebuit să-l aresteze pe Nils Kant pentru că-i

împuşcase pe germani, zise Astrid.

117

Öland, mai 1945

Nils Kant îşi taie eava puştii.ţSt aplecat de spate în îmbâcseala şopronului de lemne, undeă

butucii de mesteac n se ridic în gr mezi pân la acoperiş. Mormanulă ă ă ă de lemne pare gata s se pr v leasc asupra lui în orice clip .ă ă ă ă ă Husqvarna e întins pe t ietorul din fa ; mai are pu in. Piciorul stâng,ă ă ţă ţ înc l at în cizm , e proptit pe patul puştii; manevreaz cu amândouă ţ ă ă ă mâinile bomfaierul. Lent şi cu hot râre, taie complet eava, îndep rtândă ţ ă din când în când cu mâna muştele care bâzâie pe lâng şopron şi careă încearc f r oprire s i se aşeze pe fa a transpirat .ă ă ă ă ţ ă

Afar e o linişte ca de mormânt. Vera, maică ă-sa, e în buc t rie şiă ă -i preg teşte rucsacul. Un fior de încordare, de aşteptare umple aerul caldă al prim verii.ă

Nils taie mai departe şi, în sfârşit, lama str bate şi ultimul milimetruă de o el, iar eava cade pe podeaua pietruit a şopronului cu un scurtţ ţ ă z ng nit metalic.ă ă

O ridic , o îndeas întră ă -un spa iu îngust din josul gr mezii de lemne,ţ ă apoi pune bomfaierul pe t ietor. Scoate din buzunar dou cartuşe şiă ă încarc arma.ă

Apoi iese din şopron şi pune arma la umbr , lâng uş .ă ă ăE gata.Au trecut patru zile de când cu împuşc turile din alvar şi acumă

toat lumea din Stenvik ştie ce să -a întâmplat. SOLDA I GERMANI G SI IŢ Ă Ţ MOR I – EXECUTA I CU FOCURI DE ARM – spunea titlul de pe paginaŢ Ţ Ă întâi a ziarului de ieri.

Avea litere de-o şchioap – la fel ca atunci când, cu trei ani în urm ,ă ă fusese bombardat p durea de lâng rmul din Borgholm.ă ă ă ţă

Titlurile sunt mincinoase – Nils n-a executat pe nimeni. A fost implicat într-o confruntare armat cu doi solda i şi el a fost cel victoriosă ţ pân la urm .ă ă

Dar poate c nu toat lumea ar vedea astfel lucrurile. Nils a ieşit şiă ă el în sat seara, s-a plimbat pe drumul de lâng moar şi a fostă ă întâmpinat de morari cu priviri lungi şi mute. N-a zis nimic, dar ştie c îlă vorbesc pe la spate. Sunt bârfe. Şi poveşti despre ce s-a întâmplat pe alvar; se întind precum cercule ele pe ap .ţ ă

Intr în cas .ă ăMama lui, Vera, st t cut şi nemişcat la masa din buc t rie, cuă ă ă ă ă ă

spatele la el, privind pe fereastr , c tre alvar. Îşi d seama c umerii eiă ă ă ă înguşti, sub bluza gri, sunt încorda i de nelinişte şi triste e.ţ ţ

Nils nu-şi rosteşte nici el temerile.― Cred că-i timpul s plec, zice.ăEa abia dac coboar b rbia, f r s se întoarc . Rucsacul şi oă ă ă ă ă ă ă

118

valijoar sunt pe mas al turi, f cute, iar Nils se duce şi le ia. E aproapeă ă ă ă de nesuportat; dac încearc s mai zic ceva, o s izbucneasc înă ă ă ă ă ă plâns – aşa c pleac pur şi simplu.ă ă― O s teă -ntorci tu, Nils, îi zice cu voce uscat maică ă-sa, din spate.El d din cap, deşi ea nuă -l poate vedea, şi-şi ia din cuierul de lângă

uş şapca albastr . Sticlu a de aram cu brandy e ascuns în şapc . Oă ă ţ ă ă ă îndeas în rucsac.ă― P i eu plec, atunci, spune cu voce pierit .ă ăAre în rucsac un portofel cu banii lui de c l torie şi mai areă ă

dou zeci de bancnote mari de la maică ă-sa, f cute sul şi îndesate înă buzunarul din spate al pantalonilor.

Se întoarce spre uş . Maică ă-sa e acum în picioare, cu profilul spre el, dar tot nu-l priveşte. Poate c nuă -i în stare. Îşi ine mâinileţ împreunate peste stomac, cu unghiile lungi îngropate în palme; îi tremur gura.ă― Te iubesc, mam , zice Nils. O s m întorc.ă ă ăŞi iese pe uş valvârtej, pe treptele de piatr şi prin gr din . Seă ă ă ă

opreşte o clip lâng şopron şiă ă -şi ia arma, apoi d ocol casei şi porneşteă printre frasini.

Ştie cum s ias din sat f r s fie z rit. Merge aplecat pe potecileă ă ă ă ă ă vacilor, prin tufişurile dese, departe de drum, se ca r pe pietreleţă ă acoperite de licheni şi se opreşte când şi când s trag cu urecheaă ă dup voci, care se aud ca nişte şoapte prin zumzetul insectelor dină iarb .ă

Iese în plin soare, pe alvar, la sud-vest de sat, f r s fie descoperit.ă ă ăPericolul a trecut; Nils se descurc peă -aici mai bine ca oricine, se

deplaseaz iute şi agil prin iarb . Poate vedea pe cineva înainte s fieă ă ă v zut. P şeşte aproape drept înspre soare, ocolind de departe loculă ă unde a dat peste solda i. Nu vrea s vad dac mai sunt înc acoloţ ă ă ă ă cadavrele sau au fost îndep rtate. Nu vrea s se gândeasc la ei,ă ă ă fiindc din cauza lor e silit s plece de lâng maică ă ă ă-sa.

Solda ii mor i îl oblig s plece pentru o vreme.ţ ţ ă ă„Trebuie s stai departe”, ă i-a zis ea cu o sear înainte. ă „Ia trenul

c tre Borgholm din Marnäs, dup aceea suieă ă -te în feribotul pentru Småland. Unchiul August o s te aştepte în Kalmar, şi trebuie s faciă ă ce- i spune – şi sţ ă-şi sco i şapca atunci când îi mul umeşti. Nţ ţ -ai ce vorbi cu nimeni altcineva şi nici s te întorci pe insul decât dup ceă ă ă s-a liniştit totul. Dar aşa o s fie, Nils, numai aşteapt .”ă ă

I se pare, deodat , c aude un strig t la distan şi se opreşte. Dară ă ă ţă nu e nimic. Nils înainteaz şi mai atent printre ienuperi, dar nici preaă încet nu poate s mearg . Trenul nuă ă -l aşteapt .ă

Dup înc doi kilometri ajunge la drumul pietruit. Vine o c ruă ă ă ţă dinspre sud, aşa c se gr beşte s se ascund în şan . Dar c ru a eă ă ă ă ţ ă ţ tras de un singur cal, o mâr oag am rât , iar Nils a apucat s seă ţ ă ă ă ă îndep rteze pân s ajung în dreptul lui. Se afl cam prin mijloculă ă ă ă ă

119

insulei de-acum şi cuget la ce a citit în ziar: pe lâng drumul acesta seă ă presupunea c să -ar fi strecurat solda ii nem i cu vreo s pt mân înţ ţ ă ă ă urm , când li se stricase motorul b rcii şi eşuaser la sud de Marnäs.ă ă ă

N-o s se gândeasc la ei, dar îşi aduce aminte pentru o clip deă ă ă cutiu a cu pietre pre ioase luat de la solda i şi se vede îngropândţ ţ ă ţ -o adânc în movila funerar . În ultimele zile a stat mai mult în cas ,ă ă împreun cu maică ă-sa, şi a fost de câteva ori pe punctul să-i spun deă prada de r zboi, îns ceva lă ă -a f cut să ă-şi in gura. O sţ ă ă-i spun , o s leă ă dezgroape şi o s i le arate, dar asta doar dup ce se întoarce.ă ă

Dup alte dou zeci de minute de mers, în fa îi apar şineleă ă ţă acoperite cu pietriş. Este linia îngust dintre Böda şi Borgholm; coteşteă spre nord şi merge pe lâng ea spre gara din Marnäs. Cl direa de lemnă ă cu dou nivele a g rii se înal singuratic în partea de sud a satului. Eă ă ţă ă oficiu poştal şi sta ie feroviar totodat , şi z reşte cl direa chiar cândţ ă ă ă ă cele dou şine se despart şi devin patru înaintea lui.ă

Linia e goal . Trenul lui înc nă ă -a sosit.Nils a mai fost de trei ori pân la Borgholm şi înapoi, aşa c ştieă ă

cum trebuie s se poarte un c l tor. Intr în gar , unde totul e pustiu,ă ă ă ă ă se duce la ghişeu şi cump r un bilet dus.ă ă

Femeia cu fa nefericit şi cu ochelari de dup grilajul de fier ridicţă ă ă ă ochii spre el, apoi şi-i coboar iute c tre t blia biroului, unde începe să ă ă ă-i scrie biletul. Peni a de o el a tocului ei zgârie hârtia.ţ ţ

Nils aşteapt , cuprins de ner bdare, sim ind c e supravegheat;ă ă ţ ă arunc priviri în toate p r ile. Cam zece oameni, cei mai mul i b rba i laă ă ţ ţ ă ţ costume încheiate frumos cu nasturi, stau pe b ncile de lemn din salaă de aşteptare. Sunt singuri sau în grupuri şi câ iva au lâng ei gen iţ ă ţ negre de piele. Nils e singurul şi cu rucsac şi cu valiz .ă― Poftim. Ultimul vagon, num rul trei.ăNils ia biletul, pl teşte şi iese pe peron cu rucsacul trecut pesteă

um r şi valiza în mân . Dup doar câteva minute, aude şuierul trenuluiă ă ă şi acesta intr în sta ie puf ind alene, cu cele trei vagoane de lemnă ţ ă vopsite în roşu.

În aceast locomotiv neagr cu aburi care opreşte acum în gar ,ă ă ă ă scrâşnind din frâne, s l şluieşte o putere enorm .ă ă ă

Nils suie în vagonul lui. Impiegatul strig ceva în spatele lui, uşileă de la cl direa g rii se deschid şi prin ele ies ceilal i c l tori.ă ă ţ ă ă

Nils se r suceşte pe sc ri şiă ă -şi a inteşte în t cere privirea asupraţ ă lor; c l torii aleg s se îndrepte c tre celelalte vagoane.ă ă ă ă

Compartimentul e întunecos şi complet gol. Nils îşi ridic valiza peă suportul pentru bagaje şi se aşaz la geam, pe o banchet îmbr cat înă ă ă ă piele, cu rucsacul al turi. Închide ochii şi d aerul din pl mâni afar .ă ă ă ă

Trenul se opreşte iar, cu un sâsâit stins. Vagoanele r mână în epenite.ţ

Nils deschide ochii, aşteapt . Ceva nuă -i în regul ?ăAude pe cineva de afar strigând şi simte, în cele din urm , cumă ă

120

trenul porneşte iar şi. Prinde încetă -încet vitez ; Nils vede cum garaă trece şi dispare în spate. Aerul rece sufl în compartiment prin spa iileă ţ neetanşe ale geamurilor; parc ar fi briza pe plaja din Stenvik.ă

Umerii lui Nils încep s se relaxeze. Aşaz o mân pe rucsac, îlă ă ă deschide şi se las pe spate pe banchet . Viteza creşte mereu. Trenulă ă şuier .ă

Deodat uşa compartimentului se deschide.ăNils întoarce capul.Un b rbat solid, în uniform neagr de poli ist, cu nasturiă ă ă ţ

str lucitori şi caschet , p şeşte în untru. Se uit drept în ochii lui Nils.ă ă ă ă ă― Nils Kant din Stenvik, spune b rbatul, cu o expresie grav peă ă

chip.Nu-i o întrebare, îns Nils d automat din cap.ă ăSt nemişcat pe banchet de parc ar fi b tut în cuie, în vreme ceă ă ă ă

trenul goneşte pe întinderea alvarului. Pe geam se vede peisajul cafeniu-verzui şi cerul albastru. Nils vrea s opreasc trenul şi s sar ,ă ă ă ă vrea înapoi pe alvar. Trenul îns a prins vitez , ro ile duduie pe şine,ă ă ţ vântul şuier .ă― Bun.B rbatul în uniform se aşaz greoi pe locul oblic fa de Nils, atâtă ă ă ţă

de aproape c genunchii aproape li se ating. B rbatul îşi netezeşteă ă haina, închis la to i nasturii în ciuda c ldurii. Are fruntea lucioas deă ţ ă ă sudoare pe sub cozorocul chipiului. Nils îl recunoaşte, vag. Henriksson. Superintendentul districtual de poli ie din Marnäs.ţ― Nils, spune Henriksson de parc să -ar cunoaşte, te duci la

Borgholm?Nils încuviin eaz încet.ţ ă― Vrei s vizitezi pe cineva? Nils clatin din cap.ă ă― Atunci ce-o s faci acolo? Nils nu r spunde.ă ăPoli istul întoarce capul şi se uit pe fereastr .ţ ă ă― Oricum, putem s mergem împreun , zice, şi între timp s st mă ă ă ă

un pic de vorb .ăNils nu scoate o vorb . Poli istul continu :ă ţ ă― Când m-au sunat să-mi spun c eşti aici, iă ă -am rugat s nu deaă

drumul la tren câteva minute în plus, ca s vin şi eu cu tine.ăÎşi întoarce privirea st ruitoare c tre Nils.ă ă― Chiar aş vrea s vorbim, vezi tu, despre plimb rile acelea lungiă ă

prin alvar…Trenul începe s încetineasc la una din haltele dintre Marnäs şiă ă

Borgholm. O c b nu împrejmuit de meri alunec pe lâng fereastraă ă ţă ă ă ă lui Nils. Îşi imagineaz c poate sim i parfumul de cl tite prin geam;ă ă ţ ă maică-sa i-a f cut cl tite proaspete cu zah r cu o sear înainte.ă ă ă ă

Nils se uit la poli ist.ă ţ― Alvarul… nu-i nimic de spus, zice.― Nu prea sunt de acord cu tine. Poli istul scoate din buzunar oţ

121

batist .ă― Cred c trebuie s vorbim despre asta, Nils, şi mult lume ar fi deă ă ă

acord cu mine. Adev rul o s ias întotdeauna la suprafa .ă ă ă ţăPoli istul înfrunt privirea lui Nils în timp ceţ ă -şi tamponeaz f ră ă ă

grab fa a transpirat . Apoi se apleac spre el.ă ţ ă ă― Câ iva oameni din Stenvik au trecut în ultimele zile pe la noi. Auţ

zis, c dac vrem s ştim cine a tras cu puşca pe alvar, ar trebui s teă ă ă ă întreb m pe tine, Nils.ă

Nils îi vede pe cei doi solda i mor i z când pe câmp, vede în minteţ ţ ă ochii lor deschişi, nemişca i.ţ― Nu, rosteşte el scuturând din cap.Aude un fâşâit. Trenul a început s frâneze.ă― Te-ai întâlnit cu str inii pe alvar, Nils? întreab poli istul l sândă ă ţ ă

batista deoparte.Trenul opreşte cu un zgâl âit uşor. Dup nici jum tate de minut oţ ă ă

porneşte iar şi.ă― Te-ai întâlnit, aşa-i?În tot acest timp omul legii îl priveşte, aşteptând un r spuns. Nils îşiă

simte fa a pârjolit de uit tura lui neclintit .ţ ă ă ă― Am g sit corpurile, Nils. Tu iă -ai împuşcat?― N-am f cut nimic, r spunde Nils cu voce sc zut , în vreme ceă ă ă ă

degetele îi bâjbâie la gura rucsacului.― Ce-ai spus? întreab poli istul. Şi acolo ceă ţ -i? Nils nu r spunde.ăRo ile încep din nou s duduie, se aude şuieratul, degetele îiţ ă

tremur şi scormonesc cercet toare prin rucsacul, care cade peă ă -o parte cu gura desf cut spre el. Mâna lui dreapt bâjbâie prin haine şi prină ă ă celelalte lucruri.

Poli istul se ridic pe jum tate de pe locul lui; şiţ ă ă -a dat seama, poate, c ceva e pe cale s se întâmple.ă ă

Fluierul trenului ip de mama focului.ţ ă― Nils, ce trebuie tu s …ăÎn rucsac, degetele lui Nils se strâng ferm peste carabina cu eavaţ

retezat . Apas pe tr gaci şi arma se descarc printre hainele dină ă ă ă rucsac.

Primul foc zdren uie fundul rucsacului şi face ferfeni bancheta deţ ţă lâng poli ist. C tre tavan se ridic aşchii de lemn.ă ţ ă ă

Poli istul sare auzind pocnetul, dar nu încearc s se ascund .ţ ă ă ăN-are unde.Nils ridic iute rucsacul rupt şi trage iar şi. F r s se uite unde.ă ă ă ă ă

Rucsacul s-a sfâşiat în dou .ăAl doilea foc îl nimereşte pe poli ist. Corpul îi e azvârlit în perete cuţ

atâta putere, c Nils aude un scrâşnet sec; cade greoi peă -o parte, spinarea i se rostogoleşte peste bancheta distrus şi trupul seă pr v leşte pe podea.ă ă

Ro ile duduie pe şine, trenul goneşte peste alvar.ţ

122

Poli istul st întins pe jos în fa a lui Nils, cu bra ele zvâcnind uşor.ţ ă ţ ţ Nils p streaz arma în mân , dar scap de rucsacul sfâşiat şi se ridic ,ă ă ă ă ă nesigur pe picioare.

Rahat.„Ia trenul pân la Borgholm”, îşi aude mama spunânduă -i.Planul ei nu mai e bun de nimic.Nils se uit împrejur şi vede priveliştea alergând pe fereastr .ă ăAlvarul e înc acolo, la fel şi razele soarelui.ăÎntoarce pe dos rucsacul, din care încep s cad haine sfâşiate,ă ă

duhnind a praf de puşc : şosete, pantaloni, un pulover de lân . Dară ă chiar pe fund e o leg turic cu caramele cu unt, mai e portofelul şiă ă plosca cu brandy, care au sc pat nev t mate. Ia plosca, trage o duşcă ă ă ă scurt de brandy c ldu şi bag clondirul în buzunarul de la spate.ă ă ţ ă Acum e mai bine.

Banii, puloverul, plosca, arma şi caramelele. Altceva nu poate lua cu el. Valiza cu haine trebuie s-o lase.

Nils p şeşte peste trupul nemişcat al poli istului, deschide uşa şi seă ţ îndreapt spre spa iul dintre vagoane ce cl n ne asurzitor.ă ţ ă ţă

Trenul înainteaz pe alvar în plin vitez . Vântul îl izbeşte, îl face să ă ă ă strâng din pleoape. Vede pe un geam vagonul din fa ; acolo e ună ţă b rbat cu p l rie neagr aşezat cu spatele, leg nat de zdruncin turileă ă ă ă ă ă trenului. Bubuitul împuşc turilor a fost atenuat de hainele din rucsac –ă trenul tropoteşte mai departe pe şine şi nimeni nu pare s fi auzită nimic.

Nils deschide uşa lateral , trage în piept mirosul plantelor de peă alvar şi vede pietrişul şinei întinzându-i-se înainte ca un râu cenuşiu, decolorat. Coboar pân la ultima treapt a sc rii, verific întindereaă ă ă ă ă liniei din fa şi sare.ţă

Încearc s salte prin aer şi s ating p mântul cu picioarele înă ă ă ă ă mişcare, îns impactul îi secer picioarele. Ro ile trec mai departeă ă ţ duduind, lumea începe s se învârt . E trântit la p mânt, se loveşteă ă ă zdrav n cu fruntea şiă -şi chirceşte trupul, conştient c ar putea muriă strivit de tren. Îns e aruncat de pe linie.ă

Înal capul şi vede trenul cum trece, vede ultimul vagon, cel dinţă care tocmai a ieşit, micşorându-se tot mai mult şi mai mult în fa , peţă şine.

Trenul dispare în dep rtare. Nu se mai aude nimic.ăA izbutit.Se ridic anevoie şi se uit în jur. A revenit pe alvar, are înc puşcaă ă ă

în mân . Nu se z reşte nicio cas , nici ipenie de om. Doar covorulă ă ă ţ nesfârşit al ierbii şi cerul albastru.

Nils e liber.F r s mai arunce nici m car o privire spre calea ferat , oă ă ă ă ă

porneşte cu paşi iu i peste câmpie, c tre coasta de vest a insulei. Nils eţ ă liber şi are de gând s dispar . A şi disp rut.ă ă ă

123

14

― Asta era o poveste ce se spunea la l satul serii, zise încet Astrid.ăGoliser sticla pân s termine povestea lui Nils Kant. V paiaă ă ă ă

soarelui disp ruse treptat din geamul buc t riei şi devenise o linieă ă ă sub ire şi sângerie la orizont.ţ― Şi poli istul din tren… a murit? întreb Julia.ţ ă― A trecut şeful de tren pe acolo şi l-a g sit mort, r spunse Astrid,ă ă

împuşcat în piept.― Tat l lui Lennart? Astrid încuviin din cap.ă ţă― Lennart avea cam opt sau nou ani atunci, aşa c probabil nuă ă

ine minte mare lucru, zise ea, ad ugând apoi: Dar trebuie sţ ă ă-l fi afectat… Ştiu c nu vrea niciodat s aduc vorba despre cum a murită ă ă ă tat l lui.ă

Julia îşi pironi privirea asupra paharului.― Pricep de ce n-a vrut s vorbeasc nici despre Nils Kant, rosti ea.ă ăMul umit efectului euforizant al vinului, începea s simt oţ ă ă ă

simpatie crescând pentru Lennart Henriksson – el pierduse un tat , eaă ă pierduse un fiu.― Da, zise Astrid. Şi zvonurile astea cum c Nils Kant ar fi înc viuă ă

nu-i fac via a mai uşoar .ţ ăJulia ridic ochii.ă― Cine zice aşa ceva?― N-ai auzit oamenii vorbind?― Nu. Dar am v zut mormântul lui Kant în Marnäs, zise Julia. Areă

piatr însemnat cu data naşterii şi a mor ii…ă ă ţ― Nu mai sunt mul i care sţ ă-şi aminteasc de Nils Kant, dar aceiaă

care-l in minte, cei mai b trâni… Unii cred c în sicriu nu erau decâtţ ă ă pietre, când a sosit de peste ocean, zise Astrid.― Asta crede Gerlof?― N-a spus-o niciodat , replic Astrid. Eu cel pu in nu lă ă ţ -am auzit. E

un b trân lup de mare pân la urm , aşa c nu cred s fi dat vreodată ă ă ă ă ă prea mare crezare bârfelor. Şi despre Nils Kant umbl doar… zvonuri şiă bârfe. Unii zic c lă -ar fi v zut pe marginea drumului, în mijlocul cetii deă toamn , urm rind maşinile, cu barb stufoas şi p r c runt… Iar al iiă ă ă ă ă ă ţ spun l-au v zut hoin rind pe alvar, ca atunci când era tân r, sau prină ă ă mul imile din Borgholm pe timp de var .ţ ă

Astrid cl tin din cap:ă ă― N-am v zut niciodat nici picior de Kant. Trebuie s fie mort.ă ă ăÎşi lu de pe mas paharul de vin şi se ridic . Julia r mase unde era,ă ă ă ă

întrebându-se dac ea şi mama ei, Ella, ar fi putut vreodat s stea aşaă ă ă de vorb în Stenvik, dac Ella ar mai fi tr it. Probabil c nu; maică ă ă ă ă-sa nu prea avea obiceiul să-şi dest inuie gândurile.ă

124

Apoi Julia sim i ceva cald şi umed cum i se lipeşte de craculţ pantalonilor şi tres ri speriat , îns nu era decât Willy, foxă ă ă -terierul lui Astrid, care se strecurase lâng ea pe sub mas . Se aplec şiă ă ă -i scarpină blana aspr de pe ceaf , aruncânduă ă -şi gânditoare privirea pe fereastr ,ă unde haloul asfin itului cuprindea uscatul.ţ― Mi-aş dori s stau aici, zise.ăAstrid, de la chiuvet , întoarse capul.ă― P i stai, spuse. Nu trebuie s pleci, nuă ă -i aşa de târziu. Şi mai

putem s vorbim.ăJulia cl tin din cap.ă ă― Voiam s spun… miă -aş dori s pot sta în Stenvik.ăŞi aşa şi era. S fi fost poate din cauza vinului, dar sim ea înă ţ

momentul acela zumzetul tuturor amintirilor din copil rie, toate aceleă veri petrecute în sat, ca pe ecoul unei minunate melodii r sunânduă -i în minte, un cântec popular din Öland; era de parc locul ei ar fi fost înă Stenvik. Cu toat jalea legat de dispari ia lui Jens şi în ciuda faptului că ă ţ ă ea îl g sise mort pe Ernst.ă― Ei, şi nu po i r mâne? zise Astrid. O s te duci, la înmormântareaţ ă ă

lui Ernst, în Marnäs, nu-i aşa.Julia cl tin iar şi din cap.ă ă ă― Trebuie să-i înapoiez surorii mele maşina.Era un pretext foarte sub ire; era pân la urm proprietara uneiţ ă ă

jum t i din maşin , dar fusese singurul lucru ceă ăţ ă -i trecuse prin cap.― O s plec probabil mâineă -sear sau poimâine.ăSe ridic de la mas cu oarecare greutate. Picioarele îi erau camă ă

nesigure din pricina vinului.― Mul umesc mult pentru cin , Astrid, spuse.ţ ă― Cu mult pl cere, r spunse Astrid zâmbind şi ea, o dat , cu toată ă ă ă ă

gura. S încerc m s ne mai vedem înainte de plecare. Sau când maiă ă ă vii în Stenvik.― Aşa o s facem, promise Julia. Îşi trecu mâna peste spinarea luiă

Willy şi ieşi pe uşa de la buc t rie.ă ă― Vino la mine dac i se face fric de întuneric, o îndemn dină ţ ă ă

spate Astrid. Imaginează- i numai, doar noi am mai r mas în Stenvik,ţ ă tu, eu şi John Hagman. Cândva locuiau aici trei sute de oameni. Era un club al abstinen ei şi o cas parohial şi şiruri de mori de vânt în jos, peţ ă ă lâng mare. Acum am r mas numai noi.ă ă

Apoi închise uşa, înainte ca Julia s aib vreme să ă ă-i r spund .ă ăStarea de ame eal , atât de evident în buc t rie la Astrid, începeaţ ă ă ă ă

s se risipeasc în aerul proasp t – sau aşa avu impresia Julia. Searaă ă ă era limpede şi rece; lumini abia z rite lic reau departe pe continent, deă ă cealalt parte a canalului. Spre nord şi sud, deă -a lungul coastei, luceau alte lumini, de la case şi felinare prea îndep rtate ca s poate fi vizibileă ă peste zi.

Julia p strase cheia de la cabana lui Gerlof şi, dup câteva sute deă ă

125

metri, porni spre interiorul insulei. Merse pe drumeag, m rind cât puteaă pasul; arunc un ochi în gr dina Verei Kant şi se întreb în treac t dacă ă ă ă ă b trâna Vera reuşise sau nu să ă-şi vad înainte s moar preaiubitul fiu,ă ă ă pe Nils.

Gr dina era t cut şi întunecat . Julia înainta pieptiş pân laă ă ă ă ă caban , descuie uşa de afar şi aprinse lumina pe hol.ă ă

Aici nu erau umbre. Jens era şi el prezent, îns doar ca o amintireă fugar . Jens era mort.ă

Se duse la baie, unde se sp l , folosi toaleta şiă ă -şi perie din ii.ţDup ce termin , stinse lumina pe hol, dar nu înainte de a luaă ă

telefonul mobil, r mas la înc rcat în caban . Pe hol, în fa a ferestreiă ă ă ţ mari, apel num rul lui Gerlof de la c min. Dup ce telefonul sun deă ă ă ă ă trei ori, acesta r spunse.ă― Davidsson.― Bun , sunt eu.ăSe sim ea mereu vinovat când vorbea cu Gerlof f r s fie cu totulţ ă ă ă ă

treaz , dar nă -avea ce face în privin a asta.ţ― Salutare, zise Gerlof. Unde eşti?― În caban . Am luat cina la Astrid, acum m întorc la magazie şiă ă

m bag în pat.ă― Bine. Şi despre ce a i vorbit? Julia cuget o clip .ţ ă ă― Am vorbit despre Stenvik… Şi despre ce s-a întâmplat cu Nils

Kant.― Ai citit cartea pe care iţ -am dat-o?― Înc nă -am terminat de citit, r spunse Julia, apoi schimbă ă

subiectul. N-ar trebui s mergem curând la Borgholm?ă― M gândeam c ar fi o idee bun , zise Gerlof, dac pot s iesă ă ă ă ă

de-aici. Cred c în curând o s ne trebuiasc permise de liber trecereă ă ă ă de la Boel, dac mai vrem s plec m undeva.ă ă ă

Era genul de glum tipic deă ă -a lui Gerlof.― Dac ob ii permisul, zise Julia, vin şi te iau la nou şi jum tate.ă ţ ă ăDeodat cuvintele îi pieir şi se sprijini de fereastr . Vedea ceva înă ă ă

dep rtare, o gean de lumin …ă ă ă― Alo? zise Gerlof. Mai eşti?― Locuieşte cineva în casa de al turi? întreb Julia cu ochii int peă ă ţ ă

geam.― Cum adic , de al turi?ă ă― În casa Verei Kant.― N-a mai stat nimeni acolo de peste dou zeci de ani, zise Gerlof.ă

De ce?― Nu ştiu.Julia încerc s z reasc ceva prin geam. Nu mai vedea niciă ă ă ă -o

lumin acum. Şi totuşi, era sigur c v zuse ceva întră ă ă ă -una din înc perileă de la parter ale casei.― Şi casa a cui e? întreb .ă

126

― … a unor rude mai îndep rtate, presupun, zise Gerlof. Oricum,Ăă ă nimeni n-a ar tat nici cel mai vag interes să -o renoveze. Ai v zut în ceă hal e… şi era deja în paragin când a murit Vera, în anii 1970.ă

Dincolo de geam nu era decât întuneric.― Bine, zise Gerlof, atunci ne vedem mâine.― Deci o să-l g sim pe omul care lă -a luat pe Jens?― N-am zis asta, spuse Gerlof. N-am promis decât c o să ă- i ar tţ ă

persoana care mi-a trimis sandaua. Atâta tot.― Nu e acelaşi om?― Nu cred.― Po i sţ ă-mi explici şi mie?― O s fac asta în Borgholm.ă― Bine, zise Julia, care oricum nu mai suporta s lungeasc atât deă ă

mult conversa ia. Pa.ţÎnchise telefonul.

La întoarcere, pe drumul de ar , Julia trecu de data asta mai încetţ ă pe lâng casa Verei Kant. Dincolo de arborii b trâni, deşi era întuneric,ă ă ea nu-şi putu dezlipi privirea de ferestrele mari, goale. Erau toate negre. Casa d r p nat l sa o urm mare, neagr pe fundalul cerului.ă ă ă ă ă ă ă Singurul fel în care ai fi putut afla dac locuia cineva acolo era s … intriă ă în cas şi s vezi cu ochii t i.ă ă ă

Dar ar fi fost un lucru nebunesc, Julia ştia asta, cel pu in din parteaţ ei. Casa Verei era o n luc ast zi, dar…ă ă ă

Dac Jens intrase cândva acolo? Dac înc mai era acolo?ă ă ăHai în untru, mami. Hai încoace şi g seşteă ă -m .ăNu. Nu trebuia s gândeasc astfel.ă ăJulia porni mai departe spre magazie, deschise, intr şi încuie uşaă

dup ea.ă

15

Vremea de mar i diminea se dovedea a fi rece şi vântoas , iarţ ţă ă Gerlof se sim ea umilit fiindc nu reuşise s ajung singur pân laţ ă ă ă ă maşin . Trebuise să ă-l ajute personalul. Era silit s se lase greu pe Boelă şi Linda, înaintând spre Fordul Juliei parcat în fa şi, cu toate astea, îşiţă sim ea picioarele moi.ţ

Ştia cât de greu le era celor dou îngrijitoare să ă-i fac trupul greu,ă înd r tnic s se mişte mai departe. Nu putea decât s se in de bastonă ă ă ă ţ ă cu o mân şi cu cealalt s strâng bine servieta, l sânduă ă ă ă ă -se condus.

Era umilitor, dar n-avea ce face. În unele zile, putea merge f ră ă prea mult greutate, în altele, abia dac se putea mişca. Ziua asta deă ă toamn era rece şi înr ut ea totul. Era ziua de dinaintea înmormânt riiă ă ăţ ă lui Ernst; Gerlof şi Julia plecau în excursie.

127

Julia deschise portiera din dreapta şi el urc .ă― Încotro merge i? întreb Boel, care st tea lâng maşin , îiţ ă ă ă ă

pl cuse întotdeauna să ă-l in sub supraveghere.ţ ă― În sud, zise Gerlof, la Borgholm.― Te întorci pân la cin ?ă ă― Probabil, r spunse Gerlof, tr gând portiera. Bine, hai s pornim,ă ă ă

spuse c tre Julia, sperând c nă ă -avea s comenteze nimic despre stareaă mizerabil în care se afla în diminea a aceea.ă ţ― Pare să-i pese de tine, observ Julia, în timp ce l sau c minul înă ă ă

urm . Lui Boel, vreau s zic.ă ă― E responsabilitatea ei, nu vrea s mi se întâmple nimic, ziseă

Gerlof, ad ugând: Nu ştiu dac ai auzit, dar a disp rut un pensionar înă ă ă sudul insulei… îl caut poli ia.ă ţ― Am auzit la radio, r spunse Julia. Dar noi nă -o s mergem azi peă

alvar, nu?Gerlof cl tin din cap.ă ă― Aşa cum am hot rât, mergem la Borgholm. O s ne vedem cuă ă

trei b rba i. Nu cu to i deodat . Pe rând. Şi unul dintre ei e cel care miă ţ ţ ă -a trimis sandaua lui Jens. Vrei s vorbeşti cu el, nuă -i aşa?

Julia încuviin f r cuvinte, cu mâinile pe volan.ţă ă ă― Şi ceilal i?ţ― Unul mi-e prieten, zise Gerlof. Îl cheam Gösta Engström.ă― Iar al treilea?― El e un pic mai aparte.Julia frân lâng semnul de oprire de la intersec ia cu şoseauaă ă ţ

principal .ă― Mereu eşti secretos, Gerlof, zise ea. E fiindc vrei s te sim iă ă ţ

important?― Nu, nu de asta, spuse iute Gerlof.― Ei bine, s ştii c ă ă eu aşa cred, i-o întoarse Julia, virând pe

şoseaua principal c tre Borgholm.ă ăPoate are dreptate, cuget Gerlof. Nu se gândise niciodat la ceă ă -l

f cea s se poarte cum se purta.ă ă― Nu m dau mare, zise. Cred numai c e mai potrivit s spuiă ă ă

poveştile f r grab . Înainte oamenii îşi luau un r gaz lung pentru spusă ă ă ă poveşti, acum îns totul trebuie f cut repede.ă ă

Julia nu spuse nimic. Merser spre sud, trecur de bifurca ia c treă ă ţ ă Stenvik. La câteva sute de metri mai încolo, Gerlof z ri cl direa vechiiă ă g ri, în zarea dinspre vest. Întră -acolo o apucase Nils Kant în ziua aceea de var de dup sfârşitul r zboiului, ziua care se încheiase cuă ă ă împuşcarea mortal în tren a superintendentului districtual Henriksson.ă

Gerlof înc mai inea minte ce vâlv se stârnise. Mai întâi doi solda iă ţ ă ţ nem i împuşca i pe alvar, apoi uciderea unui poli ist şi un criminalţ ţ ţ încercând s fug – ceva senza ional ce merita din plin prima pagin aă ă ţ ă ziarelor, chiar şi în dramatica perioad de final a celui deă -al Doilea

128

R zboi Mondial.ăVeniser reporteri din lungul şi din latul rii s scrie despreă ţă ă

întâmpl rile violente din Öland. Pe vremea aceea, Gerlof era laă Stockholm, unde revenise la cariera maritim civil , şi nu aflase despreă ă aceast dram decât din ziar, din ă ă Dagens Nyheter. Poli ia aduseseţ înt riri din toat Suedia de sud şi r scolise insula în c utarea lui Kant,ă ă ă ă îns acesta s rise din tren şi reuşise s scape.ă ă ă

Acum nu mai erau trenuri pe insul ; chiar şi calea ferat fuseseă ă desfiin at , iar cl direa g rii din Marnäs se transformase în locuin aţ ă ă ă ţ cuiva. O reşedin de var , evident.ţă ă

Gerlof se l s pe spate în scaun; câteva minute mai târziu, cevaă ă începu s iuie insistent în maşin . Începu s arunce priviri împrejur,ă ţ ă ă îns Julia r mase calm şi scoase un telefon mobil din poşet . Vorbi cuă ă ă ă voce sc zut , r spunzând monosilabic, apoi închise.ă ă ă― Niciodat nă -am în eles cum func ioneaz chestiile astea, ziseţ ţ ă

Gerlof.― Ce chestii?― Telefoanele f r fir. Mobile, cum le zice.ă ă― Trebuie doar s le porneşti şi s suni, îi explic Julia. Apoiă ă ă

ad ug : Era Lena. Î i transmite salut ri.ă ă ţ ă― Dr gu din partea ei. Ce voia?ă ţ― Cred c cel mai mult îşi vrea maşina înapoi, zise, Julia pe un tonă

dispre uitor. M tot bate la cap cu asta.ţ ăStrânse mai puternic volanul.― E şi a mea pe jum tate, dar nu pare să ă-i pese.― Mda, zise Gerlof.Fetele lui, era limpede, se dond neau pentru motive de care elă

n-avea cunoştin . Mama lor ar fi f cut neîndoielnic ceva în privin aţă ă ţ asta dac ar mai fi tr it, îns el unul, din p cate, nă ă ă ă -avea nici cea mai vag idee despre ce ar fi trebuit f cut.ă ă

Julia r mase t cut la volan dup conversa ia telefonic , iar luiă ă ă ă ţ ă Gerlof nu-i veni în minte nimic cu care s rup t cerea.ă ă ă

Dup un sfert de or , Julia vir pe intrarea de nord c tre Borgholm.ă ă ă ă― Şi acum, încotro? întreb .ă― Mai întâi de toate, o s ne bem cafeaua de diminea , r spunseă ţă ă

Gerlof.Apartamentul lui Engström din suburbiile sudice ale Borgholmului

era cald şi confortabil. Gösta şi Margit se bucurau de un peisaj nemaipomenit cu castelul ruinat, de la balconul blocului. Dincolo de o pajişte pustie se afla o colin alungit şi abrupt , cu copaci imenşi cuă ă ă frunze c z toare, iar pe platoul din susul colinei se întindea castelulă ă medieval. Unul din nenum ratele incendii misterioase din Borgholm îlă distrusese la începutul secolului al XIX-lea; acum acoperişul şi bârnele de lemn nu mai existau. Adâncituri mari şi negre se c scau în locurileă unde fuseser ferestrele.ă

129

Ferestrele arse îl f ceau întotdeauna pe Gerlof s se gândeasc laă ă ă un craniu cu orbitele goale. Unora dintre localnicii din Borgholm nu le pl cuse niciodat castelul, ştia asta, cel pu in nu pân fuseseă ă ţ ă transformat dintr-o paragin b t toare la ochi întră ă ă -o ruin istoric ceă ă aducea turişti. Locuitorii Ölandului fuseser for a i s construiască ţ ţ ă ă cetatea, înc o porunc regal ce nu adusese decât sânge, sudoare şiă ă ă dezam gire. Oamenii de pe continent încercaser dintotdeauna să ă ă stoarc insula şi de ultima pic tur de vlag .ă ă ă ă

Julia st tea în balcon, contemplând t cut minele; Gerlof seă ă ă întoarse spre ea.― În Epoca Pietrei, aveau obiceiul să-i arunce de pe stânca aceea

pe cei b trâni şi bolnavi, rosti încet, ar tând c tre ruine. Aşa se zice, celă ă ă pu in. Asta a fost, evident, înainte de construirea castelului. Şi cu multţ înainte ca aceia afla i la guvernare s înceap construirea de azileţ ă ă pentru b trâni…ă

Margit Engström se apropie de ei. Ducea o tav cu ceşti de cafea şiă purta un şor care o declara CEA MAI BUN BUNIC DIN LUME.ţ Ă Ă― Vara se in concerte la ruine, zise, şi poate fi cam g l giosţ ă ă

pe-aici. Altfel e foarte dr gu s stai la poalele unui castel.ă ţ ăPuse tava pe masa din fa a televizorului şi turn cafea pentru toatţ ă ă

lumea, apoi aduse din buc t rie un coş cu chifle şi un platou cu biscui i.ă ă ţSo ul ei purta un costum gri cu c maş alb şi bretele, şi zâmbeaţ ă ă ă

mereu. Şi când era c pitan de vas ar ta vesel, îşi aminti Gerlof – celă ă pu in cât vreme oamenii f ceau cum le spunea.ţ ă ă― M bucur s v v d pe amândoi, zise Gösta luânduă ă ă ă -şi o ceaşc deă

cafea aburind . Sigur c venim la Marnäs mâine. Presupun c vii şi tu.ă ă ăVorbea de înmormântarea lui Ernst. Gerlof încuviin .ţă― Eu unul, da. Julia s-ar putea s se întoarc la Göteborg.ă ă― Cu casa lui ce se întâmpl ? zise Gösta. Au spus ceva?ă― Nu, probabil e prea devreme ca s decid , r spunse Gerlof. Dară ă ă

îmi închipui c o s ajung cas pentru familia lui din Småland. Nu că ă ă ă ă nordul insulei ar avea nevoie de cabane de vacan în plus… Dar aşaţă m aştept s fie.ă ă― Da, lucrurile or s trebuiasc s se schimbe deă ă ă -a binelea înainte

s se mai mute acolo cineva care s stea tot anul.ă ă― Noi ne sim im aşa de bine în oraş, cu toate cele aproape, ziseţ

Margit aşezând pe mas farfuriile pline. Dar, sigur, suntem membri aiă asocia iei istorice locale Marnäs.ţ

So ul ei îi zâmbi dr g stos.ţ ă ă

Nu z bovir la familia Engström mai mult de jum tate de or .ă ă ă ă― Bun, zise Gerlof îndat ce se aflar din nou în maşin , acum po iă ă ă ţ

s mergi pân la Badhusgatan. O s oprim la parcarea din Blomberg să ă ă ă ne cump ram câteva lucruri înainte s o pornim spre port.ă ă

Julia îl privi înainte s porneasc motorul.ă ă

130

― Vizita asta a avut vreun sens?― Am c p tat cafea şi biscui i, zise Gerlof, nă ă ţ -a fost destul? Şi mă

bucur întotdeauna să-l v d pe Gösta. A fost c pitan de cargobot peă ă Marea Baltic , exact ca mine. Nă -au mai r mas mul i deă ţ -alde noi…

Julia vir spre Badhusgatan, pe lâng trotuarele pustii. Nici maşiniă ă nu prea întâlneau. În fa , la cap tul str zii, se vedea hotelul alb alţă ă ă portului.― Pe aici, zise Gerlof, ar tând spre dreapta.ăJulia clipi şi vir pe o zon asfaltat , cu un indicator pe care scriaă ă ă

BLOMBERG’S AUTOS atârnând pe fa ada unei cl diri scunde ceţ ă ad postea atât un service auto, cât şi un punct de vânzare a maşiniloră la mâna a doua. Câteva automobile Volvo mai noi aveau onoarea de a fi aşezate în untru, în spatele vitrinei, îns cele mai multe vehiculeă ă r m seser afar , cu afişe scrise de mân înd r tul parbrizelor, afişe ceă ă ă ă ă ă ă indicau pre ul şi kilometrajul.ţ― Haide, zise Gerlof dup ce Julia parc .ă ă― Ne lu m o maşin nou ? întreb ea.ă ă ă ă― Nu, nu, r spunse Gerlof, intr m un pic şiă ă -l vizit m câteva minuteă

pe Robert Blomberg.Încheieturile i se mai înc lziser şi cafeaua la familia Engström îlă ă

înviorase. Durerile şi în ep turile se mai diminuaser şi era în stareţ ă ă acum s p şeasc pe asfalt sprijininduă ă ă -se doar în baston, deşi Julia i-o lu totuşi înainte şiă -i deschise uşa atelierului.

Se auzi un clopo el sunând şiţ -i izbi mirosul de ulei.Gerlof ştia multe despre vase, dar prea pu ine despre maşini, iarţ

vederea motoarelor îl f cea mereu s se simt nesigur pe el. Peă ă ă podeaua de ciment se afla o maşin , un Ford negru înconjurat de unelteă pentru sudat şi alte felurite scule, îns nu lucra nimeni acolo. Locul eraă pustiu.

Gerlof merse încet pân la mica recep ie a atelierului şi se uită ţ ă în untru.ă― Bun diminea a, îi spuse tân rului mecanic în salopet soioasă ţ ă ă ă

care st tea la pupitru, absorbit de pagina de benzi desenate a ziaruluiă local. Suntem din Stenvik şi am vrea s cump r m nişte ulei de maşin .ă ă ă ă― A? De fapt, îl vindem în alt parte, dar pot s viă ă -l aduc. Mecanicul

se ridic în picioare; era un pic mai înalt decât Gerlof. Trebuie s fi fostă ă fiul lui Robert Blomberg.― Mergem şi noi cu dumneata s arunc m o privire la maşini, ziseă ă

Gerlof.Îi f cu un semn din cap Juliei şiă -l urm pe tân r în zona de vânz ri.ă ă ăAici nu se sim ea miros de ulei, iar podeaua era curat şi vopsit înţ ă ă

alb. În salonul de prezentare se aflau şiruri întregi de maşini ce luceau.Mecanicul se duse spre un raft plin cu produse destinate îngrijirii

maşinii şi cu piese mai mici.― Ulei normal? întreb .ă

131

― Da, e în regul , zise Gerlof.ăZ ri un b rbat mai în vârst ieşind dintră ă ă -un birouaş şi postându-se

în cadrul uşii salonului, câ iva metri mai încolo. Era aproape la fel deţ înalt şi de lat în umeri ca şi mecanicul şi avea o fa ridat cu obrajiţă ă îmbujora i de la vasele de sânge sparte.ţ

Nu-şi vorbiser niciodat , fiindc Gerlof îşi rezolvase întotdeaunaă ă ă problemele legate de maşini în Marnäs, îns ştia c acela era Robertă ă Blomberg. Blomberg venise de pe continent la mijlocul anilor 1970. John Hagman avusese nişte daravere cu el şi-i povestise lui Gerlof.

Blomberg cel b trân înclin capul spre Gerlof f r o vorb . Gerlof îiă ă ă ă ă r spunse la fel. Ştia c Blomberg avusese cu ceva vreme în urmă ă ă probleme cu alcoolul, poate înc avea, dar nu era tocmai subiectul ideală de conversa ie.ţ― Uita i aici, zise tân rul mecanic întinzânduţ ă -i un bidon de plastic

cu ulei de motor.Robert Blomberg se retrase discret din uş şi se întoarse în birou.ă

Parc se cl tina un pic, gândi Gerlof.ă ă

― Nu ne trebuia ulei, zise Julia dup ce intrar în maşin .ă ă ă― E întotdeauna bine s ai nişte ulei de rezerv , replic Gerlof. Cumă ă ă

i sţ -a p rut serviceă -ul?― Ca orice service, spuse Julia apucând-o spre Badhusgatan. Nu

p reau s aib prea mult treab .ă ă ă ă ă― Mergi c tre port, zise Gerlof. Şi proprietarii… cei doi Blomberg?ă

Cum i sţ -au p rut?ă― Cam scumpi la vorb . Ceă -i cu ei?― Robert Blomberg a umblat mul i ani pe mare, aşa am auzit, ziseţ

Gerlof. În lung şi-n lat, tocmai pân în America de Sud.ă― Aha, f cu Julia.ăCâteva secunde în maşin se l s t cerea. Se apropiau de hotelulă ă ă ă

portului, aflat pe Badhusgatan. Gerlof privi c tre port şi sim i o triste eă ţ ţ molcom .ă― F r sfârşit fericit, zise.ă ă― Poftim? f cu Julia.ă― Multe poveşti n-au sfârşit fericit.― Lucrul cel mai important e c se sfârşesc cumva, nu? replică ă

Julia.Îl cercet cu privirea.ă― Te gândeşti la cineva anume?― Da… Presupun c m gândesc mai mult la marin rie şi la insul ,ă ă ă ă

zise Gerlof. Ar fi putut avea o soart mai bun . Să ă -a sfârşit prea curând.Rada portului din Borgholm era, desigur, mai mare decât cele din

Marnäs şi Långvik, îns tot se putea ob ine, cu uşurin , o vedere deă ţ ţă ansamblu. Câteva cheiuri de beton, complet goale. Nici m car un vasă de pescuit. O ancor uriaş , vopsit în negru, fusese s ltat pe asfaltă ă ă ă ă

132

deasupra apei, posibil ca o amintire a unor zile mai animate.― În anii 1950, transportoarele st teau la coad aici, zise Gerlofă ă

privind pe geamul maşinii valurile gri. Într-o zi de toamn ca asta ar fiă înc rcat sau ar fi f cut repara ii, ar fi fost oameni peste tot. Aerul ar fiă ă ţ fost îmbibat cu miros de smoal şi lac. Dac era soare, c pitanii ar fiă ă ă în l at pânzele s le aeriseasc în b taia brizei. Pânze de culoareaă ţ ă ă ă fildeşului înşiruite pe cerul albastru, ce privelişte frumoas …ă

T cu.ă― Şi când au încetat vasele s mai vin ? întreb Julia.ă ă ă― O… în anii 1960. Doar c nă -au încetat s mai vin – mai degrabă ă ă

au încetat s mai plece de aici. Mul i c pitani de pe insul aveauă ţ ă ă nevoie, pe-atunci, să-şi schimbe ambarca iunile cu vase mai moderne,ţ ca s poat concura cu armatorii de pe continent, îns b ncile nu leă ă ă ă aprobau cu niciun chip împrumuturi. Nu mai credeau în marin ria dină Öland.

Se opri câteva clipe, apoi ad ug :ă ă― Nici eu n-am reuşit s ob in un împrumut, aşa c miă ţ ă -am vândut

ultima goelet , ă Nore… Apoi m-am dus la cursuri serale ca s învă ăţ administra ie public , s treac mai uşor vremea peste iarn .ţ ă ă ă ă― Nu in minte s te fi v zut acas iarna, zise Julia. Nu te in minteţ ă ă ă ţ

deloc acas .ă― Dar am stat şi acas . Câteva luni. Aveam de gând să ă-mi caut o

slujb de c pitan pe un vapor de curse oceanice, apoi îns am primit oă ă ă slujb de birou la consiliul local şi am r mas.ă ă

John Hagman, care îmi fusese secund, şi-a cump rat un vas cândă am revenit pe uscat, şi l-am avut pe acela înc vreo doi ani. Una dintreă ultimele nave din Borgholm. Se chema Drum bun, un nume destul de potrivit.

Julia încetinise, îndep rtânduă -se de cheiuri şi avansând c tre caseleă impozante de lemn ce se întindeau la nord de port, în spatele unor garduri cochete. Casa cea mai apropiat de port era şi cea mai mare,ă vopsit în alb şi aproape cât hotelul însuşi.ă

Gerlof ridic mâna.ăJulia trase la marginea drumului, iar Gerlof se aplec pu in înainteă ţ

şi-şi deschise valiza.― Po i opri aici, zise.ţ― Proprietarii de vase din Öland era prea c poşi, zise el, sco ând laă ţ

iveal un plic cafeniu şi volumul sub ire pe care îl luase cu el. Împreun ,ă ţ ă am fi putut strânge suficient capital cât s ne cump r m vase noi, maiă ă ă mari. Dar nu ni se potrivea. T ria st în munc şi atât, aşa cred că ă ă ă gândeam pe atunci. Nu îndr zneam s facem o investi ie major .ă ă ţ ă

Îi întinse fiicei sale cartea. Malm Freight, 40 de ani era titlul, iar pe copert se vedea o fotografie aerian , albă ă -negru, a unei nave mari cu motor croindu-şi drum prin oceanul nesfârşit, sc ldat în soare.ă ă― Malm Freight a fost excep ia, zise Gerlof. Martin Malm a fost unţ

133

c pitan ce a avut curaj s investeasc în vase mai mari. Şiă ă ă -a construit o mic flot de cargoboturi cu care a navigat peste tot în lume. A f cută ă ă bani şi din profit a cump rat alte vase. Martin a devenit unul dintre ceiă mai boga i oameni de pe insul pân la sfârşitul anilor 1960.ţ ă ă― Chiar aşa? se mir Julia. Bravo lui!ă― Îns nimeni nu ştie de unde a ob inut capitalul ini ial, continuă ţ ţ ă

Gerlof. N-avea, din câte ştiu eu, bani mai mul i decât al i c pitani.ţ ţ ă― Malm Freight a publicat volumul sta de memorialistic înă ă

prim vara trecut . Întoarceă ă -l, vreau să- i ar t ceva.ţ ăPe spate era un text scurt, explicativ: era vorba despre o edi ieţ

aniversar referitoare la una dintre cele mai de succes companiiă maritime de pe insul . Sub rândurile scrise era un logo, format dină cuvintele MALM FREIGHT, cu contururile a trei pesc ruşi planândă deasupra lor.― Uită-te la pesc ruşi, zise Gerlof.ă― Aşa, f cu Julia. Un desen cu trei pesc ruşi. Şi?ă ă― Compară-l cu plicul sta, spuse Gerlof, dânduă -i plicul cafeniu.

Avea o ştampil suedez pe un timbru şters şi îi era adresat lui, laă ă ă c minul din Marnäs; o mân ner bd toare trecuse adresa cu tuş.ă ă ă ă― Cineva a rupt col ul drept, acolo. Dar înc se mai observ oţ ă ă

buc ic din aripa dreapt a pesc ruşului … o vezi?ăţ ă ă ăJulia se uit şi încuviin cu încetineal din cap.ă ţă ă― Ce-i cu plicul sta?ă― Sandaua era în el, zise Gerlof. Înc l mintea b iatului. Julia îşiă ţă ă

r suci iute capul.ă― Ai aruncat plicul la. Asta iă -ai spus lui Lennart.― O minciun . Mi să -a p rut suficient c vede sandaua. Dar cel maiă ă

important lucru e c plicul sta vine de la Malm Freight. Şi Martin a fostă ă cel care a trimis sandaua lui Jens. Sunt sigur. Şi cred c miă -a şi dat telefon.― iŢ -a dat telefon? f cu Julia. Asta nu miă -ai spus.― Posibil s fi fost el, spuse Gerlof m surând din priviri casele mari.ă ă

Nu-i mare lucru de ştiut, doar c toamna asta mă -a sunat cineva seara, de câteva ori. Dup ce am primit sandaua. Doar c cel care a sunat nă ă -a scos niciodat un cuvânt.ă

Julia l s plicul în jos şiă ă -l privi.― O s mergem să ă-l vedem acum?― Aşa sper.Gerlof ar t cu mâna c tre o cas mare, alb , pe lâng care tocmaiă ă ă ă ă ă

treceau.― Aici st .ăDeschise portiera şi ieşi. Julia mai z bovi câteva clipe, nemişcat înă ă

spatele volanului, apoi coborî şi ea din maşin .ă― Eşti sigur că-i acas ?ă― Martin Malm e întotdeauna acas , zise Gerlof. Sim eam un vântă ţ

134

rece venind dinspre canal; Gerlof arunc o privire peste um r c tre ap .ă ă ă ă Gândul îl ducea înc o dat la Nils Kant – la felul în care reuşise cumva,ă ă în urm cu aproape cincizeci de ani, s treac peste canalul acela.ă ă ă

135

Småland, mai 1945

Ajuns pe continent, Nils Kant s-a aşezat jos, pe p mânt întră -o p durice, şi se uit dincolo de ap înspre Öland, ce se vede ca o fâşieă ă ă îngust de calcar întins în zare. Pe chipul s u se citeşte o adâncă ă ă ă mâhnire, iar vântul sufl melancolic printre vârfurile pinilor. Insulaă aflat de cealalt parte a canalului e iluminat de soarele dimine ii;ă ă ă ţ copacii sunt de un verde proasp t, plajele lungi scânteiaz de parcă ă -ar fi de argint.

Insula lui. Se va întoarce acolo. Nu acum, îns cât va putea deă repede – asta e sigur. Ştie c a f cut lucruri pentru care nuă ă -l va ierta nimeni vreme îndelungat , iar insula e primejdioas pentru el, acum. Şiă ă totuşi, nimic din toate astea nu s-au petrecut din vina lui. Lucrurile s-au întâmplat pur şi simplu şi n-a avut ce face.

Umflatul de superintendent s-a strecurat în tren şi a încercat să-l prind , dar Nils a fost prea rapid pentru el.ă― Autoap rare, şopteşte c tre insula ceă ă -i este cas . Lă -am împuşcat,

dar a fost legitim ap rare…ă ăSe opreşte şi-şi drege vocea zgomotos, ca s scape de lacrimi.ăSunt dou zeci de ore de când Nils a s rit din tren. A reuşit s nu fieă ă ă

descoperit îndreptându-se iute spre sud, r mânând în mijlocul alvarului,ă unde se simte ca la el acas , evitând toate drumurile şi satele.ă

La câ iva kilometri sud de Borgholm, în locul unde canalul areţ l imea cea mai mic , a ieşit la ap prin p dure. A dat acolo peste unăţ ă ă ă butoi pe jum tate putred de smoal , uscat şi cu partea de sus t iat , şiă ă ă ă şi-a pus acolo lucrurile. A aşteptat în p dure s se însereze, apoi să ă -a dezbr cat şi a împins butoiul în apele reci. Lă -a cuprins cu bra ele şi şiţ -a s ltat peste el partea de sus a trupului, să -a ag at bine, apoi a începutăţ s înainteze, b tând din picioare, înspre largul canalului, c tre liniaă ă ă neagr a continentului.ă

Îi luase probabil dou ore s treac , îns în vecin tate nu ap ruseră ă ă ă ă ă ă b rci şi nu p ruse să ă ă-l z reasc nimeni. Ajungând în cele din urm peă ă ă Småland, gol puşc şi cu picioarele înghe ate, abia dac avuseseă ţ ă puterea să-şi azvârle lucrurile din butoi pe rm şi s se târasc laţă ă ă ad postul copacilor, unde c zuse îndat întră ă ă -un somn adânc.

Acum e cât se poate de treaz, îns abia dac să ă -a cr pat de ziu . Nilsă ă se ridic ; picioarele îl mai dor înc dup atâta înotat, îns să ă ă ă -a f cută vremea s le pun iar şi la treab . Îşi d dea seama c nu e departe deă ă ă ă ă ă Kalmar, şi trebuie s se îndep rteze de oraş. Sigur e plin de poli iştiă ă ţ care patruleaz pe str zi.ă ă

Hainele îi sunt uscate; îmbrac o c maş , puloverul, şosetele şiă ă ă cizmele şi-şi strecoar portofelul în buzunar. Trebuie s in de banii peă ă ţ ă care i-a dat maică-sa; f r ei, e pierdut şi nă ă -o s mai poat sta ascuns.ă ă

136

Nu mai are carabina Husqvarna – e pe fundul canalului. Pe la jum tatea drumului a trasă -o din butoi, a apucat-o de evile retezate şi aţ aruncat-o în ap cu un plesc it slab. Dus a fost.ă ă ă

Oricum nu mai avea cartuşe, îns Nils o s simt lipsa greut ii eiă ă ă ăţ liniştitoare.

Se gândeşte şi la rucsac, f cut ferfeni , şiă ţă -i lipseşte şi acesta. Acum trebuie s care totul în buzunarele pantalonilor şi întră -o leg turică ă f cut din batist , aşa c nu poate lua cu el cine ştie ce.ă ă ă ă

Porneşte, luminat de soarele de diminea , c tre nord. Ştie încotroţă ă s-o apuce, dar drumul e lung şi dureaz mare parte din zi. Se a ine peă ţ lâng coast , evitând toate satele. Str bate drumurile forestiere câtă ă ă mai iute cu putin ; printre arbori se simte în siguran . Vede de douţă ţă ă ori c prioare, atât de t cute că ă ă-l iau prin surprindere. Pe oameni îi aude venind de la câteva sute de metri şi-i poate ocoli cu uşurin .ţă

Nils ştie prea bine unde e Ramneby, a mai fost acolo de câteva ori când era copil; ultima dat , vara trecut . Nă ă -are de ce s se duc în sată ă sau prin preajma lui, fiindc fabrica de cherestea a unchiului August seă afl la sud de aşezare.ă

Aude de departe vaietul fier straielor şi în curând simte aromaă familiar de buştean proasp t t iat, amestecat cu izul de alge marine.ă ă ă ă

Nils se furişeaz atent din p dure şi intr la ad postul unui hambară ă ă ă mare, plin cu scânduri. A mai fost de câteva ori pe aici, dar nu ştie exact cum s ajung la birou. Şi oricum, nu să ă -ar putea ar ta la locă deschis. La câteva sute de metri de gater e casa de lemn a unchiului August, îns Nils nu îndr zneşte s se duc întră ă ă ă -acolo. Sunt copii, şoferi, servitori – oameni care ar putea spune la poli ie dacţ ă-l v d. E silit să ă aştepte lâng hambar, ascuns de o tuf deas de liliac ale c rui floriă ă ă ă puternic parfumate atrag nenum rate insecte.ă

Ceasul lui Nils s-a oprit la traversarea canalului, îns e sigur c aă ă trecut cel pu in o jum tate de or pân se arat primii oameni. Treiţ ă ă ă ă muncitori de la gater p şesc râzând pe lâng depozitul de cherestea,ă ă f r s arunce m car o privire în direc ia lui.ă ă ă ă ţ

Aşteapt mai departe.ăCâteva minute mai târziu apare cineva. E un b iat, are în jur deă

treisprezece-paisprezece ani, dar e aproape la fel de înalt ca Nils. Are o şapc groas , tras bine pe frunte, iar mâinile îi sunt înfundate pân laă ă ă ă coate în buzunarele adânci ale n dragilor p ta i de ulei.ă ă ţ― Hei! face Nils de dup tufişuri.ăNu strig tare, şi b iatul nu reac ioneaz . Merge mai departe.ă ă ţ ă― Tu, la cu şapc !ă ăB iatul se opreşte. Se uit în l turi b nuitor; Nils se ridic cu grij înă ă ă ă ă ă

capul oaselor şi-i face semn din mân .ă― Aici.B iatul îşi schimb direc ia şi face câ iva paşi spre tufiş. St acolo,ă ă ţ ţ ă

uitându-se la Nils, f r o vorb .ă ă ă

137

― Lucrezi aici, la gater? îl întreab Nils. B iatul încuviin ează ă ţ ă mândru din cap.― Prima mea var .ăAre vocea în schimbare şi vorbeşte cu accent continental.― Bun, zice Nils.Face eforturi deosebite s par calm şi prietenos.ă ă― Am nevoie de ajutor. Vreau să-l aduci la mine pe August Kant.

Am ceva de vorbit cu el.― Patronul? zice surprins b iatul.ă― August Kant, patronul, da, spune Nils.Nu-şi dezlipeşte privirea de la chipul b iatului şi întinde mâna, înă

care ine o moned de o coroan .ţ ă ă― Spune-i c a venit Nils. Duă -te la birou şi spune-i patronului că

trebuie s vin pân aici.ă ă ăB iatul d din cap f r s reac ioneze la numele Nils şi înşfacă ă ă ă ă ţ ă

moneda. Apoi se întoarce şi o ia din loc f r grab . Pune bine monedaă ă ă în buzunar.

Nils pufneşte şi se aşaz la loc dup tufiş. Asta e, totul are s fieă ă ă bine de-acum. Unchiul s u o s aib grij de el, o să ă ă ă ă-l in la ad postţ ă ă pân se linişteşte totul. F r îndoial c o s stea ascuns aici pe totă ă ă ă ă ă restul verii, n-are încotro, dar o s se descurce.ă

Are iar şi de aşteptat, mult prea mult. Aude în cele din urm paşiă ă apropiindu-se. Nils înal creştetul, zâmbeşte şi face un pas înainte –ţă dar nu e unchiul August. E tot b iatul cu şapc .ă ă

Nils se uit la el.ă― Nu era în birou… patronul? întreab .ă― Ba da, d b iatul din cap. Dar nu vrea s vin .ă ă ă ă― Nu vrea? zice Nils, f r s priceap .ă ă ă ă― Trebuie să- i dau asta, spune b iatul. Are în mân un plic.ţ ă ăNils îl ia, se întoarce cu spatele la b iat şiă -l deschide. Nu e nicio

scrisoare în plic, doar trei bancnote. Trei bancnote de o sut deă coroane, împ turite.ă

Nils închide plicul şi se întoarce spre b iat.ă― Asta e tot? întreab . B iatul d din cap.ă ă ă― Patronul n-a zis nimic… n-a trimis niciun mesaj? B iatul scutură ă

din cap.― Doar scrisoarea.Nils las ochii în jos, se uit int la bancnote.ă ă ţ ăBani, atâta tot. Bani ca s plece, mesajul e foarte clar. Unchiul s uă ă

nu vrea s aib nimic deă ă -a face cu el. Ofteaz şi înal iar şi privirile,ă ţă ă dar b iatul să -a dus. Nils îl vede, o frac iune de secund , disp rând dupţ ă ă ă col ul hambarului. Nils e iar şi singur. O s trebuiasc s se descurce.ţ ă ă ă ă Deci trebuie s plece. Încotro?ă

Departe de coast , mai întâi şi mai întâi. Apoi o s apar ceva.ă ă ăNils îşi roteşte ochii împrejur. Insectele bâzâie, liliacul umple aerul

138

cu parfum. Totul e verde, verdele întunecat al verii. Spre nord-est vede o fâşie albastr de ap .ă ă

O s se întoarc . Acum îl alung ei, dar o s se întoarc . Öland esteă ă ă ă ă insula lui.

Nils se uit pentru ultima oar la ap , apoi îi întoarce spatele şiă ă ă p şeşte gr bit la ad postul brazilor din p dure.ă ă ă ă

139

16

O c rare larg , f cut din lespezi late de calcar, ducea la casa mareă ă ă ă şi alb a lui Martin Malm. Julia m sur din ochi cl direa şi se gândi laă ă ă ă casa Verei Kant din Stenvik. Era cam de aceeaşi m rime, îns în cazulă ă de fa , desigur, casa fusese vopsit şi bine între inut ; cineva locuiaţă ă ţ ă acolo. Şi totuşi, cine aprinsese o lumânare, târziu în noapte, în casa Verei Kant? Julia nu se putea opri s nu se întrebe – chiar v zuseă ă lumini a aceea la fereastr ?ţ ă

Îl lu de bra pe Gerlof când deschiser poarta grea de fier şi îşiă ţ ă croir drum încetişor pe c rarea de pietre aspre. Poate c şi el oă ă ă sprijinea la fel de mult cât îl sprijinea ea pe el, gândi Julia, fiindc nu seă sim ea tocmai în apele ei.ţ

Pentru ea întâlnirea asta era una cu ucigaşul lui Jens. Dac eraă adev rat c Martin Malm trimisese sandaua, atunci el era criminalul –ă ă oricâte rezerve ar fi avut Gerlof.

C rarea se oprea la un şir de trepte ducând spre o uş larg deă ă ă mahon, cu o plac de fier pe care scria MALM. Pe mijlocul uşii, sub ună gemule de sticl colorat , era o sonerie în form de chei .ţ ă ă ă ţă

Gerlof o privi pe Julia.― Eşti gata?Julia încuviin şi întinse mâna spre sonerie.ţă― Înc ceva, spuse Gerlof. Martin a f cut o hemoragie cerebrală ă ă

acum câ iva ani. Are zile mai bune şi zile mai pu in bune, cam ca mine.ţ ţ Dacă-i o zi bun , putem vorbi cu el. Dac nu…ă ă― OK, zise Julia, a c rei inim bubuia.ă ăR suci butonul şi un zbârnâit înfundat, dar prelung se auziă

din untrul casei.ăDincolo de gemule se ar t o umbr , apoi uşa se deschise.ţ ă ă ăÎn fa a lor st tea o tân r , cam de dou zeciţ ă ă ă ă -dou zeci şi cinci de ani.ă

Era micu , blond şi un pic agitat .ţă ă ă― Bun , le zise ea.ă― Bun ziua, r spunse Gerlof. Martin e acas ?ă ă ă― Da, spuse tân ra, dar nu cred c …ă ă― Suntem prieteni buni, se gr bi Gerlof s adauge. M cheamă ă ă ă

Gerlof Davidsson. Din Stenvik. Şi ea e fiica mea. Voiam s vorbim cuă Martin.― Bine, zise fata, m duc s verific.ă ă― Putem şi noi intra la c ldur pân unaă ă ă -alta? întreb Gerlof.ă― Sigur.Fata f cu un pas înapoi.ăJulia îl ajut pe Gerlof s p şeasc peste prag şi pe podeaua deă ă ă ă

marmur a holului. Era larg, cu lemn rie de culoare închis şi cu pozeă ă ă

140

de nave vechi şi noi. C tre interior duceau trei uşi, iar o scară ă impozant se ridica spre etaj.ă― Sunte i rud cu Martin? întreb Gerlof dup ce uşa se închise înţ ă ă ă

urma lor.Fata cl tin din cap.ă ă― Sunt infirmier , din Kalmar, spuse p şind spre uşa din mijloc. Oă ă

deschise şi Julia încerc s vad ce se ascundea dincolo, îns peă ă ă ă cealalt parte era o draperie neagr .ă ă

R maser unde se aflau, în t cere, de parc acea cas mare şi uşileă ă ă ă ă ei închise n-ar fi îmbiat la discu ii. Totul era t cut şi solemn ca întrţ ă -o biseric – îns Julia, care ciulise urechile, crezu c aude cum la etaj seă ă ă mişc cineva.ă

Uşa din mijloc se deschise şi infirmiera reveni.― Martin nu se simte prea bine azi, spuse ea, cu jum tate de voce.ă

Îmi pare r u, e obosit.ă― Doamne, zise Gerlof, ce p cat! Nu neă -am mai v zut de câ ivaă ţ

ani.― Pute i trece alt dat , le propuse infirmiera. Gerlof d du din capţ ă ă ă

a încuviin are.ţ― Aşa o s facem. Dar o s sun m înainte.ă ă ăSe îndrept spre uş , iar Julia, şov ielnic , îl înso i.ă ă ă ă ţAerul de afar p rea mai rece chiar, gândi Julia. Merse t cut al turiă ă ă ă ă

de Gerlof, deschise poarta de fier şi apoi arunc o privire asupra casei.ăZ ri un chip palid privindă -o fix de la una din ferestrele largi de la

etaj. Era o femeie în vârst , stând acolo în picioare şi uitânduă -se la ei cu o expresie grav .ă

Julia deschise gura să-l întrebe pe Gerlof dac ştie cine era, însă ă acesta se îndrepta deja spre maşin . Trebui s se mişte repede ca să ă ă-i deschid portiera.ă

Când se uit iar, femeia de la fereastr disp ruse.ă ă ăGerlof se aşez confortabil pe banchet şi se uit la ceas.ă ă ă― Unu şi jum tate, zise. Poate ar trebui s b g m ceva în gur . Şiă ă ă ă ă

dup aia s d m pe la magazinul de b uturi. Leă ă ă ă -am promis unor vecini de la c min c fac nişte cump r turi. E în regul ?ă ă ă ă ă

Julia se aşez în spatele volanului.ă― Alcoolul e otrav , rosti.ă

Mâncar un fel cu paste, oferta zilei, la unul din cele câtevaă restaurante din Borgholm ce r mâneau deschise pe timp de iarn .ă ă Înc perea era aproape goal , îns când Julia încerc să ă ă ă ă-l fac pe Gerlofă s discute despre vizita la Martin Malm, acesta nu f cu decât s scutureă ă ă din cap şi s se concentreze asupra mânc rii. Dup aceea insist să ă ă ă ă pl teasc şi d dur o fug pân la magazinul de b uturi, de unde Gerlofă ă ă ă ă ă ă cump r dou sticle de şnaps aromat cu pelin, o sticl de lichior de ouă ă ă ă ă şi şase cutii de bere german . Julia trebui s le care pe toate.ă ă

141

― Gata, e timpul s mergem acas , zise Gerlof când revenir laă ă ă maşin .ă

Avea tonul lipsit de griji al cuiva care se bucurase de o zi frumoasă în oraş, şi asta o c lca pe nervi pe Julia. Smuci schimb torul de viteze şiă ă intr pe şosea.ă― Nu s-a întâmplat nimic, spuse odat ce pornir la drum, la ună ă

semafor din estul Borgholmului.― Cum adic ? zise Gerlof.ă― Cum adic ? f cu Julia, virând spre nord pe şoseaua principal .ă ă ă

N-am realizat nimic azi.― Ba cum s nu! Mai întâi, şi cel mai important, am mâncată

pr jiturile acelea delicioase la Margit şi Gösta. Neă -am uitat mai îndeaproape la Blomberg, comerciantul de maşini. Şi am mai…― De ce ai vrut s faci asta? întreb Julia. Gerlof nu r spunseă ă ă

imediat.― Din diferite motive, spuse într-un târziu. Julia trase aer adânc în

piept.― Trebuie să-ncepi să-mi spui anumite lucruri, tati, începu ea, cu

privirea a intit în fa .ţ ă ţăÎi venea s opreasc maşina, s deschid portiera şi să ă ă ă ă-l azvârle pe

alvar. Se sim ea de parc ar fi tachinatţ ă -o. Gerlof mai t cu un timp.ă― Ernst Adolfsson a avut o idee vara trecut , zise. O teorie. Credeaă

c nepotul meu, Jens, a ieşit pe alvar în ziua aceea, pe cea , şi nuă ţă c tre mare. Şi credea c acolo Jens a dat peste un ucigaş.ă ă― Cine?― Nils Kant, poate.― Nils Kant?― Nils Kant cel mort, da. Era mort şi îngropat de zece ani pe

atunci… I-ai v zut şi piatra de mormânt. Dar erau zvonuri…ă― Ştiu, zise Julia. Mi-a povestit Astrid. Şi de unde veneau zvonurile.Gerlof ridic din umeri.ă― Era un poştaş în Stenvik… Erik Ahnlund. Şi avea obiceiul să

spun o poveste, dup ce se pensionase, s miă ă ă -o spun mie, lui Ernst şiă oricui din sat dispus să-l asculte; zicea c Vera Kant primise c r iă ă ţ poştale f r nume la expeditor.ă ă― Ha?― Nu ştiu când au început s soseasc , zise Gerlof, dar potrivit luiă ă

Ahnlund, a tot primit vederi din diferite locuri din America de Sud, prin anii 1950 şi 1960. De câteva ori pe an. Şi toate f r numele celui careă ă le trimitea.― Erau de la Nils Kant?― Tot ce se poate. E cea mai probabil explica ie, zise Gerlofă ţ

aruncând o privire peste alvar. Apoi, se ştie, Nils Kant a venit acas înă coşciug şi a fost îngropat în Marnäs.― Ştiu, spuse Julia. Gerlof o privi.

142

― Numai c vederile au continuat s vin şi dup înmormântare,ă ă ă ă zise el. Din str in tate, anonime.ă ă

Julia îi arunc o privire rapid .ă ă― E-adev rat?ă― Cred c da, r spunse Gerlof. Erik Ahnlund a fost singurul care aă ă

v zut cu ochii lui c r ile poştale adresate Verei, dar se jur c auă ă ţ ă ă continuat s vin mai mul i ani dup moartea lui Nils.ă ă ţ ă― Şi asta i-a f cut pe oameni s cread c ar mai fi Kant în via ?ă ă ă ă ţă― Clar, zise Gerlof. Oamenii au stat mereu şi-au p l vr git la oraă ă ă

amurgului. Îns Ernst nu era genul care s plece urechea la bârfe, dară ă credea la fel.― Şi tu ce p rere ai? Gerlof şov i.ă ă― Sunt ca apostolul Toma, zise. Vreau dovada c e viu. Înc nă ă -am

g sită -o.― Şi pe Blomberg sta, de ce voiai să ă-l vezi? întreb Julia. Gerlofă

şov i iar şi, de parc să ă ă -ar fi temut s nu par b trân şi scrântit.ă ă ă― John Hagman crede c Robert Blomberg să -ar putea s fie Nilsă

Kant, zise el în cele din urm .ăJulia îl privi cu ochii m ri i de uimire.ă ţ― Mda, zise. Dar tu doar nu crezi aşa ceva, nu? Gerlof cl tin încetă ă

din cap.― Pare cam prea tras de p r, r spunse. Dar John a adus nişteă ă

argumente. Blomberg a fost marinar, cum ziceam. A crescut pe continent şi a plecat pe mare ca inginer când era doar un copilandru. A fost plecat mul i ani… dou zeci, dou zeci şi cinci. În cele din urm , sţ ă ă ă -a întors acas şi să -a mutat pe Öland. S-a însurat, a f cut copii. Cred c fiulă ă lui era ast zi în atelier.ă― Nu sun deosebit de ciudat, spuse Julia.ă― Nu, zise Gerlof, singurul lucru cu adev rat straniu e c a fost atâtă ă

de mult timp plecat. John a auzit zvonuri c ar fi fost dat afar de peă ă vas şi l sat întră -un port de prin America de Sud, fiindc era alcoolic înă ultimul hal, pân ce un c pitan suedez lă ă -a adus în cele din urm acas .ă ă― Dar Blomberg nu poate fi singura persoan care să -a mutat pe

insul , nu? zise Julia.ă― A, nu. S-au mutat sute de oameni de pe continent.― Şi John îi b nuieşte pe to i c ar fi Nils Kant?ă ţ ă― Nu. Iar mie nu mi s-a p rut c Blomberg ar aduce vreun pic cu el,ă ă

spuse Gerlof. Dar pân la urm vezi ce vrei s vezi, este? Maică ă ă ă-mea, bunica ta, Sara, a v zut odat un spiriduş când era tân r … ii minte.ă ă ă ă Ţ Obişnuia să-i spun „omul gri”…ă― Da, am auzit povestea, zise Julia, nu trebuie s … Dar Gerlof nuă

putea fi oprit.― Orice o fi fost, l-a v zut întră -o zi de prim var de pe la sfârşitulă ă

secolului al XIX-lea, când era la Canalul Kalmar şi sp la, lângă ă Grönhögen. A auzit deodat paşi rapizi în spatele ei şi lă -a v zut âşnindă ţ

143

din p dure… Un omule , cam de un metru în l ime, în haine cenuşii.ă ţ ă ţ N-a scos o vorb , doar a luată -o la fug spre canal, chiar pe lâng Sara,ă ă f r s se uite la ea m car. Şi când a dat de ap nu să ă ă ă ă -a oprit… Mama a strigat la el, dar el s-a dus glon înainte, drept în ap , pân ce apeleţ ă ă s-au închis asupra lui şi s-a scufundat. Apoi a disp rut.ă

Julia încuviin scurt din cap. Era o poveste bizar – poate cea maiţă ă ciudat din toate poveştile istorisite de familia ei.ă― Un spiriduş care se sinucide, zise. Uite un lucru pe care nu-l vezi

toat ziua.ă― Povestea, clar, nu e adev rat , continu Gerlof. Dar eu o cred.ă ă ă

Cred c mama a v zut un spiriduş, sau cel pu in un soi de for a naturiiă ă ţ ţă sau vreun fenomen necunoscut pe care l-a interpretat ca fiind un spiriduş. Şi totodat ştiu c spiriduşii şi c pc unii nu exist .ă ă ă ă ă― Sau, în orice caz, nu-şi mai fac aşa de des apari ia, replic Julia.ţ ă― Nu, spuse încet Gerlof, şi probabil că-i la fel şi cu Nils Kant.

Nimeni nu vorbeşte despre el, nimeni nu-l vede. Poli ia îl are în eviden eţ ţ ca fiind mort şi e îngropat în cimitir, cu o piatr pe care se poate uitaă oricine. Dar sunt şi oameni în Öland care înc mai cred că ă-i viu. Cel pu in cei care sunt destul de în vârst sţ ă ă-l in minte.ţ ă― Tu ce crezi? întreb iar şi Julia.ă ă― Cred c ar fi o treab bun dac să ă ă ă -ar l muri toate lucrurileă

ciudate ce-l privesc pe Nils Kant, zise Gerlof.― Aş prefera să-mi g sesc fiul, replic Julia cu voce sc zut . Deă ă ă ă

asta am venit aici.― Ştiu, dar s-ar putea ca între cele dou poveşti s existe oă ă

leg tur .ă ă― Nils Kant şi Jens?― Deja ştiu c au leg tur pân la un punct. Prin Martin Malm.ă ă ă ă― Dar cum?― Avea sandaua lui Jens, zise Gerlof. Şi pe unul din vasele Malm

Freight a fost adus sicriul lui Nils Kant în Suedia.― Aşa? Şi de unde ştii?― Nu-i niciun secret, zise Gerlof. Eram şi eu prin port când a intrat

nava cu sicriul. S-a ocupat un antreprenor de pompe funebre din Marnäs de el.

Julia se gândi pu in la toate acestea, pe când se apropiau de ieşireaţ spre Marnäs. Frân şi f cu virajul.ă ă― Dar n-am apucat s vorbim cu persoana care a trimis sandaua,ă

spuse.― Nu, dar i-ai v zut casa, zise Gerlof. Martin se sim ea r u azi, dară ţ ă

odat şiă -odat tot o s putem vorbi cu el. S pt mâna viitoare, poate.ă ă ă ă― Nu pot r mâne aici doar pentru asta, rosti t ios Julia. Trebuie să ă ă

m întorc la Göteborg.ă― Aşa deci, zise Gerlof. Când pleci?― Nu ştiu… repede. Mâine, poate.

144

― Mâine e înmormântarea la biserica din Marnäs. La ora unsprezece.― Nu ştiu dac o s vin, zise Julia virând c tre intrarea c minului.ă ă ă ă

Pân la urm , nici nu lă ă -am cunoscut pe Ernst. Moartea lui e tragic şiă n-o s uit niciodat diminea a când lă ă ţ -am g sit… Dar nu lă -am cunoscut.― Încearc totuşi s vii, zise Gerlof deschizând portiera. Julia coboraă ă

să-l ajute. Îi lu punga cu b uturi şi servieta.ă ă― Mul umesc, spuse Gerlof l sânduţ ă -se în baston. Picioarele mele se

simt mult mai bine acum.― Ne vedem curând, zise Julia dup ceă -l conduse pân la lift. Mersiă

pentru ziua de azi.Ieşi, urc în maşin şiă ă -l urm ri pe Gerlof cum deschide uşaă

ascensorului şi p şeşte în el f r s se pr buşeasc .ă ă ă ă ă ăApoi o porni iar şi pe şosea, spre est. Avea de gând s cumpereă ă

de-ale gurii din Marnäs înainte s se întoarc la debarcader.ă ăÎncepea, pu in câte pu in s se lase seara; era patru şi dou zeci.ţ ţ ă ă

Desigur, oamenii normali, cu slujbe, se întorceau acum de la serviciu.Îns unii nu plecaser înc . Trecând pe lâng micul sediu al poli ieiă ă ă ă ţ

din Marnäs, v zu c în untru lic rea lumina.ă ă ă ăJulia trecu pe la magazin şi cump r lapte, pâine şi ceva deă ă

îmbr cat. Nuă -i mai r m seser mul i bani în cont şi pân la urm toareaă ă ă ţ ă ă indemniza ie era mai mult de o s pt mân . Nuţ ă ă ă -i r mânea decât s nuă ă se gândeasc la asta.ă

Când ieşi din magazinul alimentar, observ iar şi geamul luminat ală ă sec iei de poli ie. Se gândi la Lennart Henriksson şi la ceţ ţ -i spusese despre el Astrid. Şi Lennart fusese afectat de o mare tragedie.

Julia se opri şi privi lumini a. B g mâncarea în portbagajul Forduluiţ ă ă şi încuie. Apoi travers şi b tu la uşa sec iei.ă ă ţ

17

― Am dat întotdeauna vina pe mama, zise Julia. Fiindc să -a întins un pic şi a adormit, în după-amiaza aceea.

Clipi ca să-şi alunge lacrimile şi continu :ă― Pe tata l-am învinuit şi mai mult înc … pe Gerlof, adic … Fiindcă ă ă

s-a dus pe rm sţă ă-şi repare plasele. Dac ar fi fost acas , Jens nă ă -ar fi ieşit în veci afar – Jens îşi iubea bunicul.ă

Julia oft şi începu s suspine.ă ă― I-am crezut vinova i mul i ani, zise, dar era de fapt vina mea. Îlţ ţ

l sasem pe Jens şi m dusesem la Kalmar s m întâlnesc cu un b rbat.ă ă ă ă ă Deşi era o pierdere de vreme, ştiam asta. Nici m car nă -a ap rut.ă

Se opri din vorbit, apoi ad ug :ă ă― Era Michael… tat l lui Jens. Ne desp r iser m şi el locuia înă ă ţ ă

Skåne, dar începuse să-mi propun c ar fi putut s ia trenul şi s vină ă ă ă ă

145

s m vad … M gândisem c am putea să ă ă ă ă -o lu m de la început, îns elă ă nu era interesat.

Începu iar să-şi trag nasul.ă― Deci evident c Michael nă -a fost de niciun fel de ajutor când a

disp rut Jens, era înc la Malmö… îns cea mai mare vin eu amă ă ă ă avut-o.

Lennart st tea de cealalt parte a mesei, t cut, ascultând – era ună ă ă ascult tor bun, gândi Julia – şi l sândă ă -o s vorbeasc . Când ea amu i,ă ă ţ zise:― N-a fost vina nim nui, Julia. A fost doar, cum spunem în poli ie…ă ţ

o serie de circumstan e nefavorabile.ţ― Da, zise Julia, a fost un accident.― Ce vrei s spui? întreb Lennart.ă ă― Adic … dac nu cumva Jens a ieşit afar şiă ă ă -a dat peste cineva

care l-a r pit.ă― P i cine? zise Lennart. Cine ar face un asemenea lucru?ă― Nu ştiu, r spunse Julia. Un nebun? Ştii despre asemenea lucruriă

mai multe decât mine, eşti poli ist doar.ţLennart cl tin încet din cap.ă ă― O asemenea persoan ar trebui s fie deranjat la cap… foarteă ă ă

deranjat , zise. Şi aproape sigur ar fi fost cineva care a mai avut deă -a face cu noi pentru alte infrac iuni cu violen . La vremea aceea nuţ ţă exista nimeni de felul sta pe insul . Credeă ă -m , am c utat suspec i…ă ă ţ am b tut la uşi, am verificat dosarele.ă― Ştiu, spuse Julia. A i f cut ceţ ă -a i putut.ţ― Presupunerea noastr a fost c Jens să ă -a dus spre mare, continuă

Lennart. E la doar câteva sute de metri şi ar fi fost uşor s se piardă ă prin cea în ziua aceea. Mul i oameni îneca i în Canalul Kalmar auţă ţ ţ disp rut pentru totdeauna, şi înainte şi dup aceea…ă ă

Se opri.― Trebuie să- i fie greu s vorbeşti despre asta, şi nţ ă -aş vrea s …ă― Nu-i nimic, îng im Julia.ă ăSt tu o clip pe gânduri, apoi ad ug :ă ă ă ă― Nu credeam c ar fi un lucru bun s vin aici în toamna asta şi să ă ă

iau iar şi totul în piept, dar a fost. Încep s m împac cu ideea… Ştiu că ă ă ă Jens n-o s se mai întoarc .ă ă

F cu un efort s par sigur pe ea:ă ă ă ă― Trebuie s merg mai departe.ă

Era mar i seara în Marnäs. Julia avusese de gând sţ ă-i fac luiă Lennart o vizit scurt , dar era înc acolo. Iar Lennart, desigur, era peă ă ă punctul să-şi termine ziua de munc , s închid calculatorul şi s pleceă ă ă ă acas , dar r m sese.ă ă ă― Şi nu eşti de serviciu la noapte? întreb Julia.ă― Sunt, dar mai încolo, r spunse Lennart. Sunt în consiliul pentruă

146

construc ii şi avem o şedin mai târziu, dar abia pe la şapte şiţ ţă jum tate.ă

Julia voia să-l întrebe ce partid politic reprezenta, dar exista mereu riscul s nuă -i plac r spunsul. Voia să ă ă-l mai întrebe dac e c s torit, dară ă ă nici r spunsul acela să -ar fi putut s nuă -i plac .ă― Am putea comanda o pizza de la Moby Dick, propuse Lennart. Ce

zici?― Ar fi dr gu , r spunse Julia.ă ţ ăÎn sec ie era şi o buc t rie. Deşi birourile erau impersonale, existaţ ă ă

un anume nivel de confort reprezentat de draperii, preşuri roşii pe duşumea, ba chiar şi câteva tablouri pe pere i. Un filtru de cafeaţ imaculat trona pe un pupitru la fel de imaculat. Era şi o mas joas cuă ă fotolii într-un col , iar când pizzele cu şunc veniser de la barul deţ ă ă lâng port, Lennart şi Julia le mâncar aici.ă ă

În timp ce mâncau se aşternur la vorb – de data asta nu doară ă simple amabilit i – şi conversa ia lor domoal se ax pe sentimentul deăţ ţ ă ă mâhnire şi pierdere.

Dup aceea Julia nuă -şi mai aminti care dintre ei începuse s iaă lucrurile atât de personal, dar presupunea c fusese vorba de ea.ă― Trebuie s merg mai departe, zise Julia. Dac Jens a disp rut înă ă ă

canal, trebuie s-o accept. Doar s-a mai întâmplat, cum spuneai. Ad ug , dup o pauz : Doar c lui îi era fric de ap , nuă ă ă ă ă ă ă -i pl cea s seă ă joace pe rm. Aşa c uneori mţă ă -am gândit dac nu cumva a apucată -o în cealalt direc ie, c tre alvar. Ştiu cum sun , dar… Gerlof crede la fel.ă ţ ă ă― Şi pe alvar am c utat, zise cu voce joas Lennart. În zileleă ă

urm toare am c utat peste tot.ă ă― Ştiu, şi tot încercam să-mi amintesc… atunci ne-am cunoscut?

întreb Julia. Neă -am mai întâlnit, noi doi?Poli iştii care ap ruser şiţ ă ă -i puseser întreb ri la dispari ia lui Jensă ă ţ

fuseser pentru ea doar un şir de fe e f r nume. Întrebaser , leă ţ ă ă ă r spunsese mecanic. Cine erau fusese irelevant, atâta vreme cât ar fiă putut să-l g seasc pe Jens.ă ă

Mult mai târziu îşi d duse seama c unele din întreb rile lor seă ă ă concentraser pe posibilitatea ca ea îns şi – din vreun motivă ă necunoscut, poate din cauza nebuniei – să-şi fi ucis propriul fiu şi să-i fi ascuns corpul.

Lennart cl tin din cap.ă ă― Noi doi nu… cel pu in nţ -am vorbit niciodat , zise el. Erau al iă ţ

poli işti responsabili pentru contactul cu tine şi familia; cum ziceam, euţ am fost unul dintre aceia care au dirijat c ut rile. Am adunat voluntariă ă în Stenvik, care şi-au petrecut toat seara umblând pe plaj , iar eu amă ă str b tut, în maşina de poli ie, toate drumurile de prin jurul Stenvikuluiă ă ţ şi de pe alvar. Dar nu l-am g sit…ă

Se opri din vorbit şi oft .ă― Au fost zile groaznice, continu , mai ales c fusesem… fusesemă ă

147

şi eu implicat în aşa ceva înainte, în via a mea privat . Tata a fost…ţ ăSe opri iar.― Ştiu câte ceva despre asta, Lennart, zise Julia cu blânde e. Astridţ

Linder mi-a povestit ce s-a întâmplat cu tat l t u.ă ăLennart d du din cap, l sând ochii în jos.ă ă― Nu-i niciun secret, zise.― Mi-a povestit despre Nils Kant, continu Julia. Ce vârst aveaiă ă

când… când s-a întâmplat?― Opt. Aveam opt ani, r spunse Lennart intuind podeaua cuă ţ

privirea. Începusem şcoala în Marnäs. Era aproape final de semestru, o zi însorit , frumoas . Eram bucuros… abia aşteptam vacan a de var .ă ă ţ ă Apoi a început s se r spândeasc un zvon printre elevi – fuseser traseă ă ă ă focuri de arm întră -un tren c tre Borgholm, cineva din Marnäs fuseseă împuşcat… dar nimeni nu ştia nimic sigur. Abia când m-am întors acasă am aflat. Mama era acas , cu surorile ei. Au stat acolo mult timp,ă amu ite, dar pân la urm mama miţ ă ă -a spus ce se întâmplase…

Lennart se opri, pierdut în trecut. Juliei i se p ru că ă-l poate vedea pe b ie elul traumatizat şi nefericit de opt ani, cum fusese în acea zi.ă ţ― Poli iştii nţ -au voie s plâng ? întreb ea, luânduă ă ă -şi inima în din i.ţ― Ba da, rosti cu voce moale Lennart, dar cred c am face mai bineă

s ne inem emo iile sub control.ă ţ ţContinu :ă― Nils Kant… nici nu ştiam cine era. Era cu mai mult de zece ani

mai mare ca mine şi nu ne întâlniser m niciodat , deşi locuiam la doară ă câ iva kilometri unul de altul. Şi acum îl omorâse pe tata. Iar şi t cere.ţ ă ă― Ce-ai crezut despre el dup aceea? întreb în cele din urm Julia.ă ă ă

Vreau s spun, dac lă ă -ai urât…Se gândea la ea îns şi, la d ile acelea în care se întrebase cum ară ăţ

fi reac ionat dac lţ ă -ar fi întâlnit pe ucigaşul lui Jens. Nu ştia ce-ar fi f cut.ă

Lennart oft , aruncânduă -şi privirea pe geam, spre întunericul din spatele sec iei de poli ie.ţ ţ― Da. L-am urât pe Nils Kant, zise el. Adânc şi intens. Dar m şiă

temeam de el… Mai ales noaptea, când nu puteam s dorm. Eramă îngrozit s nu se întoarc pe Öland şi s ne omoare pe mine şi peă ă ă mama.

F cu o pauz .ă ă― A durat mult pân ce mă -am eliberat de sentimentele acelea.― Unii cred c înc mai e viu, zise Julia cu voce sc zut . Ai auzit?ă ă ă ăLennart îi arunc o privire.ă― Cine e înc viu?ă― Nils Kant.― Viu? f cu Lennart. Astaă -i imposibil.― Nu, nici eu nu cred aşa ceva…― Kant nu-i viu, spuse Lennart t induă -şi pizza. Cine zice c ar fi?ă

148

― Nici eu nu cred, se gr bi Julia s spun . Dar Gerlof vorbeşteă ă ă mereu despre el, de când am venit… De parc ar încerca s m fac să ă ă ă ă cred c Nils Kant se afl în spatele dispari iei lui Jens. C Jens a dată ă ţ ă peste Kant în ziua aceea. Deşi trebuie s fi fost mort de zece aniă pe-atunci.― A murit în 1963, zise Lennart. Sicriul a sosit în portul din

Borgholm în toamna aia.Coborî privirea.― Şi nu ştiu dac ar fi o idee bun dac iese la iveal … Dar sicriul aă ă ă ă

fost deschis de poli ia din Borgholm. Foarte discret, se pare; poate deţ team sau din respect pentru Vera Kant, Vreau s spun, avea o groază ă ă de bani şi p mânt mult… dar a fost deschis.ă― Şi în el era un cadavru?Lennart înclin capul a încuviin are.ă ţ― L-am v zut, spuse cu voce joas , completând: Nu e tocmaiă ă

oficial, dar când a venit la rm coşciugul…ţă― De pe unul din vasele Malm Freight, interveni Julia. Lennart d duă

din cap.― Aşa e. Gerlof iţ -a dat informa iile astea? întreb , apoi continuţ ă ă

f r să ă ă-i aştepte r spunsul: Tocmai începusem s lucrez ca agent deă ă poli ie în Marnäs, dup câ iva ani în Växjö, şi am cerut voie s merg laţ ă ţ ă Borgholm, s fiu de fa la deschiderea sicriului. Motivele mele erau,ă ţă desigur, cu totul personale, n-aveau de-a face cu poli ia, îns colegiiţ ă mei au fost foarte în eleg tori. Sicriul era întrţ ă -un şopron de pe chei, aşteptându-l pe cel de la servicii funerare, într-o lad de lemn b tut înă ă ă cuie, cu documente şi ştampile de la nu ştiu ce consulat suedez din America de Sud.

F cu o pauz , apoi continu :ă ă ă― Unul dintre poli iştii mai vârstnici a spart capacul. Şi în untru eraţ ă

întins corpul lui Nils Kant, în parte uscat şi acoperit cu mucegai negru, ca o bl ni . Un doctor de la un spital din Borgholm, prezent la fa aă ţă ţ locului, a confirmat c omul se înecase în ap s rat . Era evident că ă ă ă ă st tuse ceva vreme în ap , fiindc peştii începuser s …ă ă ă ă ă

Expresia lui Lennart devenise absent pe m sur ce relata, însă ă ă ă brusc îşi coborî privirile asupra mesei, p rând să ă-şi aminteasc de pizzaă pe care o mâncau.― Scuze pentru detalii, spuse repede.― Nu face nimic, zise Julia. Dar cum a i ştiut c era Kant?ţ ă

Amprente?― Nu existau amprente confirmate ale lui Nils Kant la dosar,

r spunse Lennart. Şi nici fiş dentar . Dar a fost identificat dup o rană ă ă ă ă veche de la mâna stâng . Îşi rupsese câteva degete întră -o b taie laă cariera din Stenvik. Am auzit asta cu urechile mele de la câ ivaţ locuitori. Şi corpul din sicriu avea exact aceeaşi v t mă ă ă-tur . Aşa c aă ă fost decisiv .ă

149

Pre de câteva clipe, în buc t rie se f cu linişte.ţ ă ă ă― Cum te-ai sim it? întreb apoi Julia. S vezi corpul lui Kant.ţ ă ăLennart p ru s cugete la întrebare.ă ă― N-am sim it de fapt nimic. Eu pe Kant cel viu voisem sţ ă-l v d. Nuă

po i face responsabil pentru nimic un cadavru.ţJulia d du gânditoare din cap. Se gândise să ă-l roage pe Lennart să

fac ceva pentru ea.ă― Ai fost vreodat în casa Kant? întreb . Lă ă -a c utat vreodat poli iaă ă ţ

pe Jens acolo?Lennart d du din cap c nu.ă ă― De ce s se uite acolo?ă― Nu ştiu… doar c am încercat s desluşesc pe undeă ă -ar fi putut

Jens s dispar . Poate c , dac nu să ă ă ă -a dus la ap şi nici c tre alvar, o fiă ă intrat prin casele vecinilor. Şi casa Verei e doar la câteva sute de metri de cabana noastr …ă― Ce s caute acolo? zise Lennart. Şi de ce s fi r mas?ă ă ă― Nu ştiu. Dac a intrat şi o fi c zut, sau… începu Julia, gândind:ă ă

Cine ştie, poate Vera Kant era la fel de nebun ca şi fiul ei.ăPoate te-ai dus acolo, Jens, şi Vera a încuiat uşa dup tine. ă Vorbi

mai departe:― Ştiu că-i exagerat, poate… Dar ai vrea s arunci o privire acolo,ă

în untru? Cu mine?ă― S arunc o privire… Adic s intru în casa lui Kant?ă ă ă― Doar o secund , înainte s plec mâine la Göteborg, st rui Julia,ă ă ă

sus inânduţ -i privirea neîncrez toare.ăVoia să-i spun de lumina pe careă -o v zuse în cas , dar hot rî să ă ă ă

n-o fac , în caz că ă-şi imaginase doar.― Nu poate fi violare de domiciliu dac e goal casa, nu? întrebă ă ă

ea. Iar tu eşti probabil autorizat s intri unde vrei, ca ofi er de poli ie,ă ţ ţ aşa e?

Lennart cl tin din cap.ă ă― Regulile sunt foarte stricte, zise. Fiind singurul poli ist dinţ

localitate, pot s improvizez un pic, dar…ă― Dar n-o s ne vad nimeni, îl întrerupse Julia. Satul e practică ă

pustiu, iar casele dimprejur sunt cabane de var . Nu locuieşte nimeni înă apropiere.

Lennart se uit la ceas.ă― Trebuie s merg la şedin a aceea, zise.ă ţM car nu spusese nu în leg tur cu sugestia ei, gândi Julia.ă ă ă― Şi dup aceea?ă― Adic vrei s intri acolo la noapte? Julia d du din cap c da.ă ă ă ă― Mai vedem, rosti Lennart. Şedin ele astea se mai pot şi lungi. Teţ

sun dac se termin repede. Ai mobil?ă ă― Da, sună-m .ăPe mas erau câteva creioane şi Julia rupse o buc ic de carton dină ăţ ă

150

ambalajul pizzei şi-şi scrise num rul. Lennart îl b g în buzunarul de laă ă ă piept şi se ridic în picioare.ă― S nu faci nimic singur , zise privindă ă -o.― Nu, nimic, promise ea.― Casa Verei Kant p rea pe punctul s se pr buşeasc ultima dată ă ă ă ă

când am trecut pe acolo.― Ştiu. N-o s m duc de capul meu.ă ăDar dac Jens era acolo, singură -singurel în întuneric – avea oare s-o

ierte vreodat dac nu se ducea să ă ă-l caute?

Str zile din Marnäs erau cu des vârşire pustii când ieşir din sec ie.ă ă ă ţ Magazinele nu erau luminate şi doar chioşcul din pia mai era deschis.ţă Aerul umed d dea impresia c începe s înghe e.ă ă ă ţ

Lennart stinse lumina şi încuie uşa sec iei.ţ― Deci te întorci la Stenvik acum? o întreb . Julia aprob din cap.ă ă― Dar poate ne vedem mai încolo, bine?― Poate.Julia se gândea la altceva.― Lennart, începu ea, ai aflat ceva despre sandaua aceea? Cea pe

care iţ -a dat-o Gerlof?El o privi întreb tor, apoi îşi aminti.ă― Nu, din p cate, zise. Înc nu. Am trimisă ă -o la Linköping într-o

pung sigilat , celor de la laboratorul na ional de expertiză ă ţ ă criminalistic , dar înc nă ă -am ob inut r spunsul. O sţ ă ă-i sun s pt mânaă ă viitoare. Dar poate c nă -ar trebui s ne punem prea multe speran e.ă ţ Vreau s spun, a trecut aşa de mult timp, şi nu suntem siguri nici m cară ă c e cea…ă― Ştiu… s-ar putea nici s nu fie a lui, rosti repede Julia.ăLennart încuviin din cap.ţă― Ai grij , Julia.ăÎntinse mâna, un mod cam impersonal de a-şi lua la revedere după

tot ce-şi împ rt şiser . Dar nici Julia nu se d dea în vânt după ă ă ă ă îmbr iş ri, aşa c iăţ ă ă -o strânse.― Bine, pa atunci. Mersi pentru pizza.― Cu pl cere. Te sun dup şedin .ă ă ţăPrivirea lui mai st rui un moment pe chipul ei, în felul acela pe care,ă

apoi, po i sţ ă-l interpretezi cum vrei. Apoi îi întoarse spatele şi plec .ăJulia travers strada spre automobilul ei. Conduse încet în afaraă

centrului, trecu de c minul de b trâni, unde poate c Gerlof st tea laă ă ă ă birou şi-şi bea cafeaua de sear , apoi l s în urm biserica întunecat şiă ă ă ă ă cimitirul.

Oare Lennart Henriksson era însurat sau burlac? Julia nu ştia şi nu îndr znise s întrebe.ă ă

Pe drumul de întoarcere spre Stenvik st tu s chibzuiasc dac nuă ă ă ă cumva dezv luise prea multe despre ea şi sentimentele sale deă

151

vinov ie. Dar îi f cuse pl cere s stea de vorb şi s vad din alt unghiăţ ă ă ă ă ă ă aceast zi neobişnuit , în care Gerlof scosese la iveal noile sale teorii:ă ă ă c b rbatul careă ă -l omorâse pe Jens z cea bolnav întră -o vil luxoas şi că ă ă Nils Kant, care-l ucisese pe superintendentul districtual Henriksson, ar fi putut fi în via , lucrând ca vânz tor de maşini în acelaşi oraş. Greu deţă ă spus dac tat l ei o indusese ori nu în eroare.ă ă

Nu. N-ar fi glumit cu asemenea lucruri. Dar, cumva, în ea st ruiaă impresia c ideile lui nuă -i f ceau defel s avanseze.ă ă

Putea s se şi întoarc acas .ă ă ăHot rî s plece la Göteborg în ziua urm toare. Mai întâi avea să ă ă ă

mearg la înmormântarea lui Ernst Adolfsson, apoi să ă-şi ia r masă -bun de la Gerlof şi Astrid – şi după-amiaz avea s porneasc spre cas şi să ă ă ă ă încerce s duc o via mai bun ca pân atunci. Mai pu in vin, maiă ă ţă ă ă ţ pu ine tablete înghi ite. Înapoi la munca de asistent cât mai curând.ţ ţ ă Gata cu ag atul de trecut şi cu triste ea, cu întreb rile f r r spuns.ăţ ţ ă ă ă ă Tr ieşte o via normal şi încearc să ţă ă ă ă- i închipui un viitor. Apoi ar fiţ putut s se întoarc şi să ă ă-l viziteze pe Gerlof – poate şi pe Lennart – la prim var .ă ă

Primele case din Stenvik îşi f cur apari ia la marginea şoselei, aşaă ă ţ c încetini. Opri la cabana lui Gerlof, ieşi în întuneric şi deschise poarta,ă apoi intr cu maşina în curte.ă

S dormi lâng amintirile bune şi rele pentru o ultim oar .ă ă ă ăIntr şi aprinse câteva becuri. Apoi ieşi din caban şi coborî laă ă

magazie să-şi adune periu a de din i şi celelalte lucruri l sate acolo –ţ ţ ă inclusiv sticlele de vin cump rate din Göteborg şi, cu totul neaşteptat,ă nedeschise înc .ă

Sim ea cât se poate de bine, prin întuneric, casa Verei Kant laţ stânga ei, în timp ce p şea pe drumul de ar , îns nu întoarse capul.ă ţ ă ă Abia dac privi în treac t spre casa luminat a lui Astrid şi spre cea a luiă ă ă John Hagman, dinspre sud, înainte de a intra în magazie.

Pe când îşi aduna lucrurile, privirea îi c zu asupra unei l mpi vechiă ă cu parafin ce atârna la fereastr ; dup ce ezit o secund , o scoase deă ă ă ă ă pe cârlig şi o lu cu ea la caban . Ca s vad pe unde merge.ă ă ă ă

La întoarcere privi îns c tre casa Verei, dincolo de tufele deă ă p ducel: era mare şi întunecat . Nu se vedea nicio lumin la ferestre.ă ă ă

„N-am c utat deloc acolo”, aşa zisese Lennart.ăŞi ce s fi c utat poli ia? Era greu de presupus c Vera Kant îl r piseă ă ţ ă ă

pe Jens.Dar dac Nils Kant se ascundea acolo în secret, dac Vera îlă ă

protejase? Dac Jens ieşise pe drumeag în cea şi pornise c tre mare,ă ţă ă se oprise la poarta Verei Kant, o deschisese şi intrase…

Nu, era prea de tot.Julia continu s mearg spre caban . Reveni la c ldur şi aprinseă ă ă ă ă ă

toate luminile. Scoase din geant una dintre sticlele de vin şi, dină moment ce era ultima sear petrecut pe insul , o deschise înă ă ă

152

buc t rie şiă ă -şi umplu cu vin roşu un pahar. Dup ceă -l b u, lâng spa iulă ă ţ de g tit din buc t rie, îl umplu îndat la loc şiă ă ă ă -l lu în salon.ă

Alcoolul i se r spândi prin trup.ăDar… numai o privire. Dac şedin a lui Lennart se termina repede,ă ţ

şi dac suna… Avea să ă-l întrebe iar şi dac nu vrea s vin . Chiar s nuă ă ă ă ă fi vrut s arunce o privire în casa în care crescuse ucigaşul tat lui s u?ă ă ă O singur privire şi atât?ă

Era ca o febr , se molipsise de la Gerlof – nu se putea ab ine s nuă ţ ă se gândeasc la Nils Kant.ă

153

Göteborg, august 1945

Prima var ce urmeaz r zboiului lung de şase ani e luminoas ,ă ă ă ă cald şi plin de speran e de viitor. În oraşul Göteborg se planific noiă ă ţ ă arii reziden iale, iar casele p r ginite de lemn sunt d râmate. Nils Kantţ ă ă ă vede câteva escavatoare lucrând, când hoin reşte pe str zile oraşului.ă ă Citeşte PACE ÎN LUME pe postere-le g lbui de pe zidurile din centru.ă Peste o zi sau dou cump r un ziar, ă ă ă Göteborgs-Posten, şi citeşte titlul BOMBA ATOMIC – NOUA ATRAC IE MONDIAL pe pagina întâi. JaponiaĂ Ţ Ă s-a predat necondi ionat; noile bombe ale americanilor au pus cap tţ ă r zboiului. Î i trebuie bomb , nu glum , ca s ob ii o asemeneaă ţ ă ă ă ţ realizare, din câte a auzit Nils oamenii vorbind prin tramvaie; când vede o fotografie în ziar, cu norul imens, ca o ciuperc în l ânduă ă ţ -se spre cer, asta îl duce cu gândul, nu se ştie de ce, la muscoiul aşezat pe mâna soldatului mort.

În ceea ce-l priveşte pe Nils, nici vorb de pace – el este încă ă urm rit.ă

E după-amiaza târziu. Nils st la umbra unui copac dintră -un p rculeă ţ la marginea oraşului, urm rind un tân r la costum cum se apropie iuteă ă pe una dintre str zi.ă

Şi Nils poart un costum închis la culoare, cump rat la mâna a douaă ă din Haga6; nu-i nici nou, dar nici foarte ponosit. Are pe cap o p l rie,ă ă tras bine pe frunte, şi a început să ă-şi lase o barb deas şi negricioasă ă ă pe care şi-o aranjeaz în fiecare diminea cu foarfecele în fa a oglinziiă ţă ţ din c m ru a lui închiriat din Majorna.ă ă ţ ă

Din câte ştie, exist o singur fotografie cu el, veche de şaseă ă -şapte ani: o fotografie de la şcoal , cu clasa, în care Nils st în rândul dină ă spate, cu ochii umbri i de şapc . E neclar şi Nils nici m car nu ştieţ ă ă ă dac a ajuns pe mâna poli iei, dar vrea totuşi s se asigure c e cu totulă ţ ă ă de nerecunoscut.

Strada din josul parcului d c tre docuri şi e una dintre cele maiă ă jalnice din Göteborg, mai mult noroi şi praf decât caldarâm, cu case de lemn nevopsite ce par s se lase unele peste altele ca s eviteă ă pr buşirea. Nils Kant se simte bine aici, cu barba, costumul lui de mânaă a doua şi p rul lucios, dat pe spate. Arat s rac, dar nu aduce aă ă ă criminal. Sau cel pu in aşa sper .ţ ă

A reuşit s scape de pe insul încercând s semene cât mai mult cuă ă ă ceilal i, s evite s fie v zut şi mai ales s nu atrag aten ia asupra lui. Iţ ă ă ă ă ă ţ se p ruse greu s lase în urm coasta Balticii, unde mai putea z riă ă ă ă uneori insula printre trunchiurile brazilor. Hoin rise pe lâng ateliereleă ă unchiului August o vreme şi abia în a treia diminea , v zând o maşinţă ă ă

6 Suburbie a oraşului Göteborg.

154

de poli ie parcat în fa a biroului, o apucase spre vest.ţ ă ţDirect în desişul p durii.ăEra înv at s parcurg pe jos distan e lungi din vremea cândăţ ă ă ţ

hoin rea pe alvar şi se pricepea s se orienteze cu ajutorul soarelui şi ală ă intui iei.ţ

Toat luna iulie umblase pe coclauri, unul dintre numeroşii tineriă afla i în drum spre oraşe mai mari şi spre noi ocazii ap rute dupţ ă ă r zboi, f r s atrag aten ia. Pu ini, de fapt, îl z reau m car. Evitaseă ă ă ă ă ţ ţ ă ă drumurile, se deplasase prin p dure, mâncase fructe s lbatice şi b useă ă ă ap de izvor; dormise pe sub brazi uriaşi sau, dac ploua, în câte ună ă şopron. G sea uneori mere p dure e, alteori se strecura pe la câte oă ă ţ ferm şi fura câteva ou sau câte un clondir cu lapte.ă ă

Provizia de caramele cu unt primite de la Vera i se terminase din a treia zi.

În Huskvarna poposi câteva ore şi v zu oraşul în care fusese f cută ă ă puşca lui, dar nu g si fabrica de armament şi nu îndr zni s întrebe peă ă ă nimeni. Huskvarna p rea a fi la fel de mare ca şi Kalmarul, iară Jönköping, un oraş din apropiere, înc şi mai întins. Cu toate c haina îiă ă mirosea a sudoare şi a p dure, pe str zi era destul lume cât s nu fieă ă ă ă cercetat cu priviri prea curioase.

Ba chiar avu curajul s m nânce la restaurant şi să ă ă-şi cumpere o pereche nou de bocanci. O pereche de bocanci zdraveni cost exactă ă treizeci şi una de coroane din rezerva dat de maică ă-sa şi sporit deă unchiul August. Banii i se împu inau, dar tot intr întrţ ă -o micu tavernţă ă de lâng calea ferat şi comand o friptur mare, o bere şi un p h ruă ă ă ă ă ă ţ de coniac de Grönstedt, care costar toate dou coroane şi şaizeci şiă ă trei de b nu i. Scump, îns Nils sim ea c meritase, dup atâta amar deă ţ ă ţ ă ă drum.

Înt rit de vizita la tavern , plec din Jönköping şi continu să ă ă ă ă mearg mai departe spre vest prin codrii din Västergötland, cale deă câteva s pt mâni. Ajunse în cele din urm pe coast .ă ă ă ă

Göteborg e al doilea oraş al Suediei; Nils a înv at asta la şcoal .ăţ ă Göteborg e enorm; cvartal dup cvartal de cl diri înalte pe lâng râulă ă ă Göta, sute de vehicule pe str zi, tot soiul de oameni. La început, lumeaă asta din jurul lui aproape c lă -a f cut s se sperie şi în primele zile să ă -a tot r t cit. Pe str zile de pe lâng docuri a auzit limbi str ine, vorbiteă ă ă ă ă de marinari din Anglia, Danemarca, Norvegia şi Olanda. A v zut naveă ridicând ancora c tre porturi din str in tate sau acostând leneşe laă ă ă chei, înc rcate cu m rfuri de pe alte rmuri. A mâncat, prima dat înă ă ţă ă via , o banan ; aproape neagr şi un pic putred , dar bun la gust. Oţă ă ă ă ă banan din America de Sud.ă

La docuri totul e uriaş, în compara ie cu porturile de pe insul , uriaşţ ă şi diferit. Şiruri de macarale cu care se încarc şi se descarc seă ă profileaz negre pe cer ca nişte gigantice creaturi preistorice, iară

155

remorcherele pufnesc, slobozind un fum dens, cenuşiu şi înaintează printre imensele transatlantice albe de pe canal. În portul din Göteborg pânzele şi catargele au disp rut în mare parte; vezi doar şiruri întregiă de vase cu motor aliniate la chei.

Nils s-a plimbat pe falez , a cercetat chilele lungi şi să -a gândit la bananele din America de Sud.

Petrece cât mai pu in timp cu putin în od i a coşcovit de laţ ţă ă ţ ă pensiunea pentru burlaci; vine târziu şi pleac devreme. Nuă -i lipsesc nop ile cumplit de friguroase petrecute pe culcuşuri de muşchi şiţ r murele în p dure, îns când se întinde în pat simte pere iiă ă ă ţ strângându-se în juru-i ca o celul ; pândeşte necontenit trop itulă ă poli iştilor pe sc ri.ţ ă

Într-o noapte, uşa camerei s-a deschis şi figura rubicond aă superintendentului Henriksson a p truns în untru în uniformă ă ă complet . Hainele îi erau muiate în sânge. A întins mâna, de pe careă picura sânge, c tre pat.ă

M-ai omorât, Nils. Şi acum te-am g sit.ăNils a s rit în sus, cu din ii încleşta i. În odaie nu era nimeni.ă ţ ţI-a trimis Verei, de când e la Göteborg, o singur carte poştal . Oă ă

vedere alb-negru cu imaginea farului Vinga. Nils a expediat-o tocmai pân în Stenvik, f r s treac niciun nume, f r m car vreun mesaj.ă ă ă ă ă ă ă ă Nu îndr zneşte să ă-i spun mamei sale mai mult decât c e înc liber şiă ă ă se afl pe undeva pe coasta de vest, dar i se pare îndeajuns.ă

Tân rul a venit şi el în parc. E cam deă -o seam cu Nils şi îl cheamă ă Max.

Nils l-a v zut acum trei zile, la o cafenea mic de lâng docuri; Maxă ă ă era aşezat într-un ungher, la dou mese mai încolo. A fost uşor să ă-l ocheasc , fiindc fuma ig ri dintră ă ţ ă -o tabacher de aur şi vorbea în guraă mare în dialect de Göteborg cu chelneri a, cu proprietarul numaiţ zâmbet al cafenelei şi cu ceilal i clien i. To i îi ziceau Max. Uneori,ţ ţ ţ lumea ap rea de pe strad şi se aşeza la masa lui, b rba i mai tineriă ă ă ţ sau mai vârstnici ce vorbeau în şoapt . Atunci Max cobora şi el vocea şiă conversa ia era purtat prin gesturi şi schimburi rapide de replici.ţ ă

Max vindea ceva, cel pu in asta era evident, şi din moment ce nu leţ d duse nimic celor ceă -l vizitau la mas , Nils ghicise c vindea informa iiă ă ţ şi sfaturi. Aşa c , dup o or , Nils se ridicase şi se apropiase de mas ,ă ă ă ă f r să ă ă-şi spun numele. V zuse, apropiinduă ă -se, c Max era mai tân ră ă decât el, cu p rul dat cu briantin şi un chip plin de coşuri. Însă ă ă expresia, când îl ascult pe Nils, îi era alert .ă ă

Se sim ea ciudat s stea de vorb cu un str in dup ce fuseseţ ă ă ă ă singur atâta vreme, dar era în regul . Vorbind pe un ton la fel de sc zută ă ca şi ceilal i care se aşezaser la mas , a cerut un sfat anume. Şi maiţ ă ă voia ca Max s fac ceva pentru el – ceva important. Max a ascultat şi aă ă încuviin at din cap.ţ― Dou zile, a zis.ă

156

Atâta îi trebuia ca s rezolve acea sarcin important .ă ă ă― Î i dau dou zeci şi cinci de coroane, a spus Nils.ţ ă― Treizeci şi cinci mai degrab , a replicat iute tân rul. Nils să ă -a

gândit.― Treizeci, atunci.Max a dat din cap a învoial şi să -a aplecat în fa .ţă― N-o s ne vedem aici, a zis cu voce şi mai coborât . Ne vedemă ă

într-un parc, un parc bun, pe care-l folosesc deseori.I-a spus lui Nils unde se afl , să -a ridicat şi a ieşit îndat din cafenea.ă

Şi acum Nils st în parc, aşteptând. E deja de jum tate de oră ă ă acolo, timp în care a dat ture şi s-a convins c parcul este absolută pustiu; a g sit şi dou rute de evadare în caz c nu merge bine ceva.ă ă ă Nu i-a spus noii sale cunoştin e cum îl cheam , dar e sigur c Max şiţ ă ă -a dat seama c e c utat de poli ie.ă ă ţ

Tân rul vine drept spre el, f r s se uite în jur sau s fac semneă ă ă ă ă ă unor observatori nev zu i.ă ţ

Nils nu se relaxeaz , dar nici nu fuge. Îl priveşte pe Max, care să -a oprit la un metru şi ceva de el.― Celeste Horizon, zice. staĂ -i vaporul t u. Nils d din cap.ă ă― E englezesc.Max se aşaz pe o piatr dintre copaci şi scoate o igar .ă ă ţ ă― Dar c pitanul e danez, îl cheam Petri. Nu prea lă ă -a interesat

cine-i urc la bord, voia doar s ştie careă ă -i treaba cu banii.― Putem vorbi despre asta, zice Nils.― Încarc buşteni în momentul sta, iar plecarea e în trei zile,ă ă

spune Max, dând afar fumul.ă― Încotro?― East London. Descarc acolo lemnul, apoi se duc la Durban să ă

încarce c rbune, dup care pleac spre Santos. Acolo po i coborî.ă ă ă ţ― Vreau s merg în America, spune Nils repede. În SUA. Max ridică ă

din umeri.― Santos e în Brazilia, la sud de Rio. G seşti alt vapor de acolo. Nilsă

se gândeşte. Santos din America de Sud? Ar putea fi un punct bun de pornire pentru alte c l torii, înainte s se întoarc în Europa,ă ă ă ă încuviin eaz .ţ ă― Bine.Max se ridic iute. Întinde mâna.ăNils îi pune în palm cinci piese grele de dou coroane.ă ă― Mai întâi vreau să-l cunosc pe Petri sta, zice. Restul iă ţ -l dau mai

târziu. Vreau să-mi ar i unde pot săţ ă-l g sesc.ăMax zâmbeşte.― O s te duci, cum se spune, „cu cârca”.ăNils se uit la el, f r s în eleag , iar Max continu :ă ă ă ă ţ ă ă― Oamenii care caut de munc vin disă ă -de-diminea la docuri şiţă

157

aşteapt s vad ce slujbe sunt. Unii cap t de lucru, al ii se duc înapoiă ă ă ă ă ţ acas . Te duci şi tu şi stai cu ei mâine de diminea … apoi o s fii alesă ţă ă s te îmbarci pe ă Celeste Horizon.

Nils încuviin eaz iar şi.ţ ă ăTân rul îşi îndeas la repezeal monedele în buzunar.ă ă ă― Numele meu e Max Reimer, spune. Al t u careă -i?Nils e mut. N-a pl tit oare ca s scape de întreb ri? Pulsul începeă ă ă

să-i zvâcneasc mai tare în gât, pe m sur ce îi creşte furia.ă ă ăMax îi zâmbeşte prietenos; nu pare s se simt amenin at.ă ă ţ― Cred c eşti din Småland, zice strivind mucul ig rii. Dup felulă ţ ă ă

cum vorbeşti.Nils tace în continuare. Ştie că-l poate zdrobi pe Max – Max e mai

m runt, ar fi o treab uşoar . Ar putea să ă ă ă-l doboare şi să-l lovească zdrav n cu picioarele. S ia un pietroi şi s termine cu el, apoi să ă ă ă ascund corpul în parc.ă

Ar fi foarte uşor.Dar dup aceea? Max ar putea s se întoarc noaptea, la fel caă ă ă

superintendentul cel mort.― Nu pune prea multe întreb ri, îi zice lui Max şi porneşte prin parcă

în direc ia docurilor. Sţ -ar putea s nuă - i mai iei banii.ţ

18

Lennart nu sunase.Julia aşteptase, în caban , câteva ore. Se f cuse opt şi jum tate,ă ă ă

apoi nou seara, dar nu sunase.ăAvusese timp s termine sticla de vin roşu; nu era mare lucru. Iară

hot rârea de a intra în casa Verei Kant devenise atât de limpede, că ă ajunsese s nu mai conteze dac Lennart ap rea sau nu.ă ă ă

Se gândi să-l sune pe Gerlof şi să-i spun ce are de gând, dar hot rîă ă c mai bine nu. Nu mai avea de f cut bagaje sau cur enie ca s treacă ă ăţ ă ă timpul. Era curioas şi nuă -şi g sea locul.ă

Întunericul şi t cerea ap sau pere ii cabanei. La zece f r un sfert,ă ă ţ ă ă se ridic în picioare în cele din urm , uşor ame it de vin, dar plin de oă ă ţ ă ă hot râre mai mare decât ame eala. Mai îmbr c un pulover pe subă ţ ă ă pardesiu şi-şi trase şosete groase. În garderoba de lâng uş era şi oă ă c ciul cafenie, de blan ; îşi îndes p rul în untru şi se admir înă ă ă ă ă ă ă treac t în oglinda de pe hol. Nu cumva ridurile de anxietate de peă frunte i se mai atenuaser , parc , de când vorbise cu Lennart?ă ă

Poate – sau poate nu era decât vinul.Îşi vârî telefonul în buzunar, apuc vechea lamp cu parafin cuă ă ă

mâna stâng şi stinse lumina în caban . Era gata.ă ăDoar o privire s arunc.ăSeara se f cuse senin şi rece, şi doar un vânticel slab cl tinaă ă ă

158

ramurile copacilor. Julia ieşi pe drum şi întunericul se închise împrejurul ei, îns tot vedea luminile pâlpâitoare de pe continent.ă

Dup câ iva metri se opri, str duinduă ţ ă -se s aud sunetele ceă ă str b teau întunericul: foşnet de frunze sau crengi care se frângeau.ă ă Dar nu se auzea nimic – nu mişca nimic.

Stenvikul era pustiu. Pietrişul scrâşni slab sub picioarele ei, în vreme ce se îndrepta spre casa Verei Kant.

Acolo f cu din nou un popas. Poarta lic rea şters şi alburiu înă ă lumina lunii, închis ca de obicei. Julia se furiş şi atinse z vorul rece deă ă ă fier. Era aspru de la rugin şi în epenit.ă ţ

Împinse. Poarta gemu uşor, dar nu se deschise. Poate ruginiser şiă balamalele.

În cele din urm , Julia puse lampa jos, se apropie de poart cuă ă amândou mâinile ridicate şi începu s o ridice şi să ă -o trag spre ea. Seă mişc vreo câ iva centimetri, dup care se bloca iar. Dar putea să ţ ă ă treac prin deschiz tur .ă ă ă

Ame eala provocat de vin îi inea sub control frica, dar tot seţ ă ţ temea. R mase neclintit o secund , l sânduă ă ă ă -şi ochii s se obişnuiască ă cu întunericul gros. Descoperi, treptat, detalii în acest întuneric: o c rare şerpuitoare f cut din lespezi de calcar ce ducea mai departe, înă ă ă gr din , ca o invita ie mut ; un capac rotund de pu lâng c rare,ă ă ţ ă ţ ă ă acoperit cu frunze şi pete de mucegai negru, pretutindeni iarbă crescut în neştire. De cealalt parte a fântânii se afla un şopron deă ă lemne dreptunghiular, al c rui acoperiş p rea pe punctul s seă ă ă pr buşeasc , precum un cort prost în l at.ă ă ă ţ

Julia f cu un pas, cu inima cât un purice, în gr dina întunecat . Şiă ă ă înc unul. Ciuli urechea şi mai f cu un pas. Îi venea din ce în ce maiă ă greu s înainteze.ă

Brusc, telefonul mobil începu s sune; tonul de apel o f cu să ă ă tresar . Scoase repede telefonul din buzunarul pardesiului, de parc ară ă fi putut deranja ceva sau pe cineva în întuneric, şi ap s pe butonul deă ă r spuns.ă― Alo?― Alo… Julia?La cel lalt cap t se auzea vocea calm a lui Lennart.ă ă ă― Bun , zise ea încercând s par treaz . Unde eşti?ă ă ă ă― Tot în şedin , r spunse el. Şi înc nţă ă ă -am terminat… s-a cam

lungit. Dar m gândeam ca dup asta s m duc direct acas .ă ă ă ă ă― OK, spuse ea, f când al i câ iva paşi pe c rare.ă ţ ţ ăVedea acum un col al casei Verei Kant.ţ― E-n regul . Cel pu in ştiu…ă ţ― Chestia e c avem înmormântarea mâine şi înainte de asta mă ă

aşteapt nişte ore de munc , îi explic Lennart. Nu cred c mai potă ă ă ă ajunge în seara asta la Stenvik…― Nu, în eleg, se gr bi s spun Julia. O l s m pe alt dat .ţ ă ă ă ă ă ă ă

159

― Eşti afar ? întreb Lennart.ă ăNu era nici urm de suspiciune în vocea lui, îns Julia se sim iă ă ţ

încordat când, cu voce relaxat , rosti minciuna:ă ă― Sunt sus pe colin , f ceam un pic de mişcare.ă ă― A, bun… Ne vedem mâine? La biseric ?ă― Da, o s vin, zise Julia.ă― Ok, f cu Lennart. Noapte bun atunci.ă ă― Noapte bun … somn uşor, spuse Julia.ăVocea lui Lennart disp ru cu un clic. Din nou Julia era completă

singur , dar acum se sim ea mai bine. I se p ruse c nu e în stare s oă ţ ă ă ă scoat la cap t.ă ă

La vreo cinci paşi în fa , c rarea se termina la cap tul unui şir deţă ă ă trepte late, ce duceau c tre o uş alb de lemn şi o verand închis cuă ă ă ă ă geamuri de sticl decorat cu incrusta ii complicate, r zuite şi mâncateă ă ţ ă de st ruin a ploii şi a vântului.ă ţ

În l imea casei, care sem na cu un castel mut din lemn, o dominaă ţ ă pe Julia. Geamurile negre o duceau cu gândul la cetatea ars şi ruinată ă din Borgholm.

Eşti aici, Jens?Nici chiar întunericul nu reuşea s ascund cât de d r p nat eraă ă ă ă ă

locul. Ochiurile de geam ale uşii din fa erau cr pate, iar vopseaua seţă ă scorojea de pe cercevelele ferestrelor.

În untru, pe verand , era întuneric bezn .ă ă ăJulia p şi încet pân la cap tul c r rii. Ascult . Dar de cine se furişa,ă ă ă ă ă ă

pân la urm ? De ce vorbise aproape în şoapt cu Lennart la telefon?ă ă ăÎşi d du seama cât de ridicol era s p streze liniştea când nă ă ă -o putea

auzi nimeni – dar nu se putea relaxa totuşi. Urc treptele de piatr cuă ă picioarele amor ite şi cu spatele încordat.ţ

Încerca s gândeasc precum Jens, s simt ce ar fi sim it Jens dacă ă ă ă ţ ă ar fi fost aici în ziua dispari iei sale. Dac ar fi intrat în gr dina Vereiţ ă ă Kant – ar fi avut el curajul s urce treptele şi s bat la uş ? Poate.ă ă ă ă

Clan a de fier de la uşa verandei st tea îndreptat în jos, de parcţ ă ă ă cineva tocmai ar fi deschis-o din untru. Julia presupuse c era încuiată ă ă şi nu se obosi nici m car s întind mâna – pân ce îşi d du seama că ă ă ă ă ă uşa era uşor întredeschis . O bucat de lemn din cadrul uşii fuseseă ă smuls ori scobit , astfel ca închiz toarea z vorului s se învârt în gol.ă ă ă ă ă ă Apoi acel cineva nu f cuse decât s deschid uşa şi s intre.ă ă ă ă

Deci cineva p trunsese în casa Verei Kant.ăSp rg tori, poate? Ap reau pe timp de iarn prin zonele rurale,ă ă ă ă

unde operau netulbura i prin cabanele pustii. O proprietate abandonatţ ă ce apar inuse uneia dintre cele mai bogate femei din nordul insulei nuţ putea s nu stârneasc interes.ă ă

Sau, cine ştie, era altceva?Julia se apropie f r zgomot şi trase de uş . Nu se mişca, şi v zu şiă ă ă ă

de ce, când coborî privirea. O pan de lemn fusese vârât pe sub uş .ă ă ă

160

Cineva o pusese, probabil, pentru ca vântul s nu izbeasc uşa deă ă perete, din moment ce z vorul era stricat. Un ho ar fi fost atât deă ţ grijuliu?

Nu.Julia împinse pana cu piciorul şi trase iar de clan . Balamalele erauţă

epene, îns uşa se deschise încetişor.ţ ăÎntunericul compact din interior îi spori neliniştea, dar nu se mai

putea întoarce acum. Cine ştie multe moare repede.Dar cel ce înfipsese pana de lemn o f cuse de afar , deci nu se maiă ă

afla în cas . Asta dac nu cumva exista şi o alt ieşire.ă ă ăJulia trecu pragul casei cât de atent putu. Era la fel de frig ca afar ,ă

şi aerul la fel de întunecos şi încremenit ca într-o peşter . Nu vedea niciă la un pas înainte; îşi aminti c avea lampa cu parafin .ă ă

Scoase din buzunar o cutie de chibrituri, scap r unul şi ridic sticlaă ă ă l mpii. Mucul, lat, începu s ard cu flac r m runt , pâlpâitoare, careă ă ă ă ă ă ă se f cu tot mai mare şi mai luminoas cât aşez Julia sticla la loc.ă ă ă Lumina veranda goal cu o lic rire slab , cenuşie, iar întunericul seă ă ă preschimb în nişte umbre ce se retraser în ungherele înc perii.ă ă ă

Ridic lampa şi str b tu veranda c tre uşa interioar . Era închis ,ă ă ă ă ă ă dar nu şi încuiat , iar Julia o deschise.ă

Holul Verei. Era îngust şi lung, cu tapet floral îng lbenit de soare, şiă la fel de gol ca şi veranda. N-ar fi surprins-o s fi dat peste un cuier cuă paltoanele negre ale Verei înc atârnând acolo, sau peste un şir deă botine cu vârf ascu it, îns duşumeaua era absolut goal . Pe pere i şiţ ă ă ţ din tavan atârnau draperii albe de pânz de p ianjen.ă ă

În hol d deau patru uşi. Erau toate închise.ăSe duse la cea mai apropiat şi o deschise.ăCamera era mic , de doar câ iva metri p tra i, şi cu totul lipsit deă ţ ă ţ ă

mobilier în afara unor borcane de pe jos, con inând ceva putred. Oţ debara pentru obiecte de cur at.ăţ

Închise uşa cu grij şi o deschise pe urm toarea.ă ăEra buc t ria Verei şi era imens .ă ă ăJulia z ri un linoleum cafeniu care se transforma în lespede lustruită ă

în mijlocul înc perii, cu o enorm sob de font întinzânduă ă ă ă -se maiestuoas deă -a lungul peretelui. Drept înainte se aflau dou ferestreă mari ce d deau spre partea din spate a casei, şi Julia ştia c , la doară ă câteva sute de metri mai încolo, se afla cabana lor de var , ascuns deă ă copaci. Asta o f cu s se simt mai pu in însingurat şiă ă ă ţ ă -i d du curaj să ă intre în camer .ă

Spre dreapta, în lungul peretelui, v zu o scar abrupt şi îngust ,ă ă ă ă cu balustrad şubred , ce ducea la etaj. În aerul negru şi nemişcată ă st ruia un iz slab de vegetale putrede. Straturi de praf şi de muşteă moarte z ceau pe podea.ă

Aici trebuie s fi stat Vera Kant serile, aplecat asupra oalelor şiă ă tig ilor aburinde. De aici plecase Nils Kant, cu puşca ascuns în rucsac,ă ă

161

într-o zi frumoas de var de dup r zboi.ă ă ă ăO s m întorc, mam .ă ă ăÎi promisese el asta?Sub casa sc rii z ri o uş deschis pe jum tate şi, dup ce f cu doiă ă ă ă ă ă ă

paşi c tre ea, f r zgomot, Julia v zu de cealalt parte o adâncitură ă ă ă ă ă abrupt . Erau sc rile ce duceau în pivni . Pivni a ar fi fost un loc bună ă ţă ţ pentru c utat dac se uita dup …ă ă ă

Un cadavru ascuns. Dar nu asta c uta. Sau da?ăDoar s arunc o privire.ăJulia sim ea în buzunar greutatea telefonului mobil. Num rul luiţ ă

Lennart era în memorie, putea să-l sune oricând – asta o consola oarecum.

Astfel c se aplec şi intr pe uşa de sub casa sc rii, inând ridicată ă ă ă ţ ă în fa lampa cu parafin .ţă ă

Treptele sc rii ce se afunda în adânc erau f cute din scânduri deă ă lemn negeluite. La cap t z ri o podea din p mânt b t torit, neagr ,ă ă ă ă ă ă umed şi lic rind în flac ra l mpii.ă ă ă ă

Dar… ceva nu era în ordine.Julia mai coborî câteva trepte, ca s vad mai bine. Îşi l s capul înă ă ă ă

piept ca s nu şiă -l loveasc de tavanul în pant şi se uit int în jos.ă ă ă ţ ăP mântul din fundul pivni ei fusese r scolit.ă ţ ăPeticul de la cap tul sc rilor r m sese neatins, dar deă ă ă ă -a lungul

zidurilor de piatr cineva scobise mai multe g uri. Iar de sc ri st teaă ă ă ă sprijinit un hârle , de parc persoana care s pase tocmai ar fi ieşit la oţ ă ă scurt pauz .ă ă

Urme de noroi uscat l sate de o pereche de bocanci duceau în susă pe scar , c tre ea.ă ă

P mântul era adunat întră -un morman lâng zid, iar ceva mai încoloă se vedeau dou g le i pline. Cineva era pe punctul de a s pa metodică ă ţ ă prin toat pivni a.ă ţ

Ce se-ntâmpla?Julia urc treptele mergând cu spatele. Încerc s nu fac nici celă ă ă ă

mai mic zgomot pân ajunse în buc t rie, îşi inu respira ia şi începu să ă ă ţ ţ ă asculte cu aten ie.ţ

Era linişte peste tot.L-ar fi putut suna pe Lennart – dar nu voia s fie auzit sau v zut .ă ă ă ăÎşi strecur cu precau ie mâna în buzunar şi scoase telefonul,ă ţ

începu s str bat buc t ria cu paşi mici, totodat deschizând telefonulă ă ă ă ă ă şi c utând în memorie num rul lui Lennart. Apoi ap s cu degetul mareă ă ă ă pe butonul de apel.

Dac se întâmpla ceva, dac …ă ăÎncerc s se conving c Jens o înso ea în casa întunecat , chiară ă ă ă ţ ă

aşa, mort, şi c el voia s fie c utat. Reuşi întră ă ă -o oarecare m sur şiă ă p şi mai departe. Ghemotoace de praf fugeau f r zgomot de pantofiiă ă ă ei şi se n pusteau c tre pere i s se ascund ; ea str b tu por iunea cuă ă ţ ă ă ă ă ţ

162

linoleum, ajunse la podeaua de piatr şi trecu de soba de font .ă ăO apuc apoi pe sc rile ce duceau la etaj, cu inima buă ă -buind.Lemnul trosnea sub picioare, dar abia auzit. Julia îşi l s mânaă ă

dreapt , în care inea telefonul, s se sprijine uşor de balustrad ,ă ţ ă ă sim ind astfel siguran a şi soliditatea peretelui, şi urc mai departe,ţ ţ ă acolo unde nu p trundea lumina l mpii cu parafin .ă ă ă

Deasupra ei bezna era total .ăSe opri la jum tatea sc rii, respir adânc şi mai ciuli o dată ă ă ă

urechea. Apoi continu s urce.ă ăBalustrada se oprea în fa a unei deschiz turi lipsite de uş ; Juliaţ ă ă

p şi cu grij pe duşumeaua de lemn de la etaj.ă ăSe afla pe un coridor, la fel de îngust ca holul de jos, care se

termina la ambele capete cu o uş închis .ă ăFrica şi nehot rârea o f cur s se opreasc iar.ă ă ă ă ăDreapta sau stânga? Dac r mânea mult nemişcat avea să ă ă ă-i fie

imposibil s mearg pân la cap t, aşa c alese partea stâng . P reaă ă ă ă ă ă ă cumva mai pu in întunecoas . Înainta prin alte ghemotoace de praf şiţ ă printre cadavrele negre ale muştelor.

Dreptunghiuri mai deschise la culoare erau vizibile pe pere i – urmeţ ale tablourilor ce fuseser odat atârnate acolo.ă ă

Ajunsese la cap tul coridorului. Împinse uşa, inând în fa lampaă ţ ţă cu parafin .ă

Odaia era mic şi nemobilat , ca şi celelalte. Dar nu era cu totulă ă pustie. Julia p şi în untru şi se opri la vederea unei siluete negricioaseă ă ce se întindea de la perete pân aproape de singura fereastr aă ă camerei.

Nu, nu era o persoan , vedea asta acum. Era un sac de dormit,ă rulat ca o gogoaş neagr . Sacul z cea sub o colec ie de t ieturi dină ă ă ţ ă ziare prinse pe perete.

Julia mai f cu un pas. V zu c t ieturile erau vechi şi îng lbenite şiă ă ă ă ă se ineau în piuneze de perete.ţ

SOLDA I GERMANI G SI I MOR I – UCIŞI CU FOCURI DE ARM seŢ Ă Ţ Ţ Ă vedea tip rit cu negru pe una dintre foi. Iar pe alta:ă

UCIGAŞ DE POLI IŞTI DAT ÎN URM RIRE GENERALŢ Ă ĂPe un al treilea fragment decupat, parc mai pu in îng lbenit: B IATă ţ ă Ă

DISP RUT F R URM ÎN STENVIKĂ Ă Ă Ă

Într-o fotografie alb-negru din josul titlului un b ie el zâmbea f ră ţ ă ă griji c tre ea, iar Julia se sim i paralizat de aceeaşi dezn dejde ce oă ţ ă ă copleşea de fiecare dat când îşi vedea fiul. Mai erau şi alte t ieturi, dară ă nu z bovi s le citeasc . Îşi feri iute privirea şi ieşi din înc pere.ă ă ă ă

Se opri. V zu, în lumina l mpii cu parafin , c uşa din cel lalt cap tă ă ă ă ă ă al coridorului era acum deschis .ă

Înainte fusese închis , acum îns era vizibil pragul c tre înc pereaă ă ă ă întunecat . În camer nu era doar întuneric, era un întuneric de catran.ă ă

163

Şi nu era goal . Julia sim i c acolo se afla cineva, aşteptând. Oă ţ ă b trân . St tea pe un scaun la fereastr .ă ă ă ă

Acesta era dormitorul ei. Un dormitor rece, plin de singur tate,ă aşteptare şi am r ciune.ă ă

Femeia aştepta vizitatori, îns Julia r mase pe coridor, în epenit peă ă ţ ă loc.

Auzi un hârşâit în bezn . Femeia se ridicase. Avansa lent c tre uş .ă ă ă Târşâitul picioarelor se apropia tot mai mult… Julia trebuia s scape.ă Trebuia s se întoarc la parter. Flac ra l mpii pâlpâi; mergea preaă ă ă ă repede. Pe casa sc rii şi în jos.ă

I se p ru c aude paşi deasupra şi sim i în spate prezen a rece aă ă ţ ţ b trânei. ă M-a înşelat!

Julia sim i ura ca pe un brânci puternic în umeri. Înainta orbeşte înţ întuneric, calc strâmb şiă -şi pierdu echilibrul, la trei sau patru metri deasupra podelei pietruite de jos.

Bra ele i se zb tur în aer, telefonul şi lampa cu parafin îi zburarţ ă ă ă ă din mâini, f cânduă -se zob de podeaua buc t riei. Parafina lu foc – iară ă ă Julia ştiu c şi ea, cât de curând, o s aterizeze pe lespezile de jos.ă ă

Îşi încleşta din ii, preg tinduţ ă -se s simt durerea.ă ă

19

În ziua în care urmau să-l îngroape pe Ernst Adolfsson, Gerlof se trezi în zorii reci şi alburii sim induţ -se de parc ar fi fost împins de laă mare în l ime şi zdrobit de p mânt. Durerea din bra e şi picioare îlă ţ ă ţ paraliza.

Era neliniştit, sindromul Sjögren se f cea iar şi sim it – al draculuiă ă ţ de agasant. Avea să-i trebuiasc un scaun cu rotile ca s ajung pân laă ă ă ă biseric .ă

Afec iunea reumatic era un companion, nu un prieten – în ciudaţ ă faptului c Gerlof încercase să ă-l întâmpine şi să-l dezarmeze de multe ori, relaxându-se şi str duinduă -se s se poarte frumos când ap rea.ă ă Sjögren avea acces liber la corpul s u, poftim, serveşteă -te, dar f ră ă vreun folos. Sindromul era mereu la fel de nemilos când se instala, n pustinduă -se asupra lui şi înşurubându-i-se în m duva oaselor; îiă biciuia nervii, îi usca gura, iar ochii îl usturau.

Gerlof l sase durerea să ă-şi fac de cap pân ce aceasta conteni, îiă ă râdea în fa lui Sjögren.ţă― Sunt iar la c ru , declar dup micul dejun.ă ţ ă ă― O s te pui repede pe picioare, Gerlof.ăMarie, infirmiera lui din ziua aceea, îi aşezase o pernu la spateţă

pentru sprijin şi desf cuse suportul pentru picioare al scaunului cuă rotile.

Ajutat de Marie, Gerlof îşi pusese cu chinuri mari singurul s uă

164

costum negru, care prinsese luciu dup atâtea cur ri. Îl cump rase laă ăţă ă moartea so iei lui, apoi îl purtase, de atunci, de vreo dou zeci de oriţ ă poate: un şir lung de prieteni şi rude înmormântate la cimitirul din Marnäs. Cât de curând avea să-şi poarte costumul pe ultimul drum.

Îşi trase pe deasupra paltonul s u gri, cu guler gros de lân , şi oă ă p l rie cu boruri largi îndesat bine pe urechi. Temperatura sc zuseă ă ă ă pân aproape de înghe în ziua asta pâcloas de mijloc de octombrie.ă ţ ă― Gata? zise Boel ieşind din birou. Cât o s fii plecat? Mereuă

aceeaşi întrebare inevitabil .ă― Depinde de cât de inspirat e ast zi pastorul Högström, r spunseă ă

Gerlof.― Putem să- i înc lzim prânzul la microunde, spuse Boel, dac o fiţ ă ă

cazul.― Mul umesc, zise Gerlof, care se îndoia c avea s fie preaţ ă ă

înfometat dup înmormântarea lui Ernst.ăCredea c Boel ar fi trebuit s fie satisf cut , acum c boala îl siliseă ă ă ă ă

s stea în scaunul cu rotile, f cânduă ă -l atât de uşor de supravegheat; femeii îi pl cea s controleze situa ia. Dar unaă ă ţ -dou avea s poat staă ă ă din nou pe picioare, când boala îl sl bea din chingi. Avea s poată ă ă umbla din nou şi să-l g seasc pe cel careă ă -l omorâse pe Ernst.

Marie îşi trase o pereche de m nuşi şi apuc mânerele scaunului.ă ăIeşir . La lift, apoi uşor în jos, dup aceea în aerul r coros şi aspru,ă ă ă

dup aceea pe ramp şi c tre locul de parcare. Pietrişul înghe ată ă ă ţ scrâşni sub ro ile scaunului când pornir pe drumeagul pustiu ce duceaţ ă la biseric .ă

Gerlof strânse din din i. Ura s se simt neputincios în scaun, darţ ă ă încerc s se relaxeze şi s lase deoparte sentimentul deă ă ă responsabilitate.― Am întârziat? întreb .ăÎmbr catul costumului îi luase o gr mad de vreme.ă ă ă― Nu mult, zise Marie. Un pic, dar e vina mea… Bine m car c eă ă

aproape biserica.― Nu cred c-or s m pun la col , replic Gerlof, iar Marie râseă ă ă ţ ă

politicos.Îl mul umea asta – nu to i cei din personalul de la c min în elegeauţ ţ ă ţ

c era de datoria celor tineri s râd la glumele celor b trâni.ă ă ă ăÎnaintar c tre biseric , iar Gerlof se aplec în fa uşor, întră ă ă ă ţă -o

încercare de a-şi proteja fa a de vântul muşc tor ce b tea dinspreţ ă ă Canalul Kalmar. Îşi d dea seama c era un vânt iute şi neschimb tor,ă ă ă b tând dinspre sudă -vest, ce-ar fi f cut posibil pilotarea unui iaht peă ă lâng coasta Suediei, tocmai pân în Stockholm – dar nuă ă -şi dorea s fieă pe mare într-o asemenea zi. Valurile biciuite de vânt ar fi m turat vasul,ă iar frigul ar fi acoperit puntea cu ghea . Dup mai mult de treizeci deţă ă ani petrecu i pe uscat, Gerlof înc se sim ea c pitan; niciun marinar nuţ ă ţ ă vrea s ias în larg pe timp de iarn .ă ă ă

165

Când ajunser în dreptul sta iei de autobuz şi o apucar pe aleeaă ţ ă bisericii, clopotul porni s bat . Sunetul era dezolant şi prelung; r sunaă ă ă pân departe peste întinderea câmpiei şi o f cu pe Marie s gr bească ă ă ă ă pasul.

Gerlof nu era foarte ner bd tor s ajung la înmormântare – oă ă ă ă vedea mai degrab ca pe un ritual pentru al i îndurera i. El însuşi îşiă ţ ţ luase r masă -bun de la Ernst în s pt mâna de dinainte, împreun cuă ă ă John, la carier . Senza ia de pierdere a prietenului se amestecase cuă ţ mâhnirea legat de Ella şi aşa avea s r mân pentru tot restul vie iiă ă ă ă ţ sale. Şi mai avea totodat o senza ie nepl cut c Ernst nu odihnea înă ţ ă ă ă pace; aştepta ca Gerlof s pun laolalt toate piesele ghicitorii pe careă ă ă o l sase în urm .ă ă

În spa iul îngust din fa a bisericii erau parcate cel pu in o duzin deţ ţ ţ ă automobile. Gerlof c ut cu privirea Fordul Juliei, dar nuă ă -l z ri. Observă ă îns c Volvoul lui Astrid Linder era şi presupuse c o adusese şi pe Juliaă ă ă de la Stenvik. Dac totuşi fata lui venise.ă

Biserica de secol al XIX-lea v ruit în alb se în l a pe cerulă ă ă ţ plumburiu. Timp de aproape o mie de ani creştinii se adunaser înă acelaşi loc. Aceasta era a treia biseric , cl dit când cea medievală ă ă ă devenise neînc p toare şi avea nevoie de prea multe repara ii.ă ă ţ

Intrar în curtea bisericii şi înaintar iute pe c rarea larg , pietruit ,ă ă ă ă ă pân ce Marie încetini şi trase c ruciorul, cu spatele, c tre uşa deschisă ă ă ă a bisericii.

Gerlof îşi scoase p l ria îndat ce intrar în pridvor. Era întunecat şiă ă ă ă pustiu, îns interiorul bisericii gemea de oameni îmbr ca i în negru. Ună ă ţ zumzet slab de conversa ie plutea în aer; slujba înc nu începuse.ţ ă

Multe capete plecate se r sucir discret s se uite la Gerlof, careă ă ă era transportat c tre aripa stâng . Îşi d du seama cât de slab şiă ă ă pr p dit trebuia s li se par oamenilor, şi evident c aceştia aveauă ă ă ă ă dreptate. Era slab şi pr p dit, îns avea mintea limpede – lucrul cel maiă ă ă important.

Unii se duceau pe la înmormânt ri ca să ă-i ocheasc pe cei ce ar fiă avut şanse mari s fie urm torii în coşciug. ă ă N-ave i decât s c sca iţ ă ă ţ ochii, cuget Gerlof, ă m simt cât se poate de bine.ă

Nu peste mult avea s poat merge din nou.ă ăO mân alb , sub ire, ap ru de dup una dintre b ncile din fa şiă ă ţ ă ă ă ţă -i

f cu semn. Era Astrid Linder, purtând p l rie neagr cu voal. Lâng ea,ă ă ă ă ă în rândul patru, era un loc liber, şi nu p ruse s observe c Gerlof era înă ă ă scaun cu rotile.

Marie se opri şi, ajutat de ea, Gerlof se smulse de pe scaun şi se aşez pe banc lâng Astrid.ă ă ă― N-ai pierdut nimic, îi şopti la ureche Astrid. A fost aşa de

plicticos.Gerlof d du vag din cap, dup ce arunc o privire de cealalt parteă ă ă ă

a lui Astrid şi observ c Julia nu era.ă ă

166

Marie se retrase în spate şi în acelaşi moment conversa ia încetţ ă sub bolta navei bisericii, c ci cantorul începea s interpreteze psalmulă ă funerar tradi ional. Gerlof auzise acest imn melancolic la mai multeţ înmormânt ri decât ar fi vrut să ă-şi aminteasc . Se l s p truns deă ă ă ă muzic şi începu s se uite discret în jur.ă ă

Adunarea din biseric era una de vârst înaintat . Dintră ă ă -o sut şiă ceva de oameni doar câ iva aveau sub cincizeci de ani.ţ

Ucigaşul lui Ernst era acolo, amestecat printre îndolia i – Gerlof eraţ sigur de asta.

Lâng Astrid st tea fratele ei, Cari, ultimul impiegat din Marnäs,ă ă care îşi schimbase meseria şi devenise comerciant de feronerie când sta ia se închisese, pe la mijlocul anilor 1960. Acum era pensionar.ţ Colegul mai vârstnic al lui Carl, Axel Mansson, fusese cel care d duseă drumul trenului în care se aflase Nils Kant în acea zi de var de după ă r zboi, dar şi Cari fusese acolo. Pe atunci era ucenic la sta ie şiă ţ -i povestise lui Gerlof cum o v zuse pe Margit, vânz toarea de bilete,ă ă sunând la poli ie şi şoptind în receptor c b rbatul urm rit, tân rulţ ă ă ă ă Kant, tocmai îşi cump rase un bilet spre Borgholm. Îl v zuse şi peă ă superintendentul districtual dând fuga de la Marnäs câteva minute mai târziu, b l b ninduă ă ă -se pe peron cu burdihanul lui, în c utareaă suspectului de crim .ă

Cari era, poate, singura persoan în via din Öland care îl v zuseă ţă ă pe adultul Nils Kant de aproape, dar când Gerlof îl întrebase la un moment dat cum ar ta Nils Kant, Carl nu f cuse decât s clatine dină ă ă cap – nu inea minte fe ele.ţ ţ

Mai v zu, ceva mai încolo pe banc , şi al i pensionari din sat: Bertă ă ţ Lindgren, fostul preşedinte al clubului local, care umblase pe mare câ iva ani, în anii 1950 şi 1960, şi c l torise peste tot prin lume; lângţ ă ă ă el Olof Håkansson, pescarul de anghile, şi Karl Lundstedt, un colonel de armat care se mutase, la trecerea în rezerv , în cabana sa de var dină ă ă Långvik.

Nu era un lucru neobişnuit pentru pensionari s se mute în Marnäs,ă dar Gerlof ştia, de asemenea, c nordul insulei nă -avea nevoie de şi mai mul i b trânei, ci de muncitori tineri şi de locuri de munc .ţ ă ă

Orga amu i. Pastorul Åke Högström, stabilit în Marnäs de zece ani,ţ se post în fa a sicriului alb de lemn împodobit cu trandafiri. În mâiniă ţ inea o Biblie mare îmbr cat în piele cafenie, expresia îi era solemn şiţ ă ă ă

cerceta congrega ia prin ochelarii rotunzi.ţ― Ne-am adunat aici să-i spunem adio prietenului nostru, Ernst

Adolfsson…Pastorul se opri, îşi potrivi ochelarii şi începu ora ia funebr cu oţ ă

întrebare important :ă― C ci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, careă

este în el?Prima Epistol a Sfântului Pavel c tre Corinteni, capitolul 2,ă ă

167

înregistra Gerlof.― Noi, oamenii, ştim atât de pu ine unii despre al ii, proclamţ ţ ă

pastorul, şi doar Domnul le ştie pe toate. El ne vede greşelile şi strâmb t ile şi totuşi doreşte s ne ofere tuturor pacea veşnic …ă ăţ ă ă

De undeva din fundul bisericii r sun o tuse chinuit .ă ă ăGerlof închise ochii şi ascult , liniştit, iar somnul nuă -l fur decât oă

singur dat . Când adunarea începu s cânte imnul 113, cel despreă ă ă trandafir, li se al tur şi el cât de bine se pricepu. Urmar apoiă ă ă rug ciunile conduse de pastor, alte citate din Biblie şi psalmi, apoiă frumosul cântec „Acolo unde rozele niciodat nu mor”.ă

Deşi îşi luase r masă -bun de la Ernst acolo, în casa de lâng carier ,ă ă Gerlof tot sim i c i se pune în piept un ghem de neagr mâhnire cândţ ă ă v zu şase b rba i cu fe e grave ridicânduă ă ţ ţ -se în timpul ultimei piese de org , gata s apuce sicriul. Printre ei erau prietenii s i, Gösta Engströmă ă ă din Borgholm şi Bernard Kollberg, care inuse timp de câteva deceniiţ magazinul s tesc din Solby, de la sud de Stenvik, de unde îi trimiteaă adesea provizii lui Ernst. Ceilal i erau rude deţ -ale lui Ernst de pe continent.

I-ar fi pl cut şi lui Gerlof s se ridice şi s pun um rul la sicriu, dară ă ă ă ă trebui s stea la locul lui pân ce to i ceilal i începur s se preg tească ă ţ ţ ă ă ă ă de ieşire. Marie ap ru cu scaunul.ă― Cred c sunt în stare s merg acum, îi spuse, dar fireşte c nuă ă ă

reuşi.Marie îl ajut s se aşeze la loc în scaun, îns dup ce fu instalat,ă ă ă ă

Astrid se aplec şiă -o b tu pe um r.ă ă― Îl ajut eu pe Gerlof, spuse cu voce ferm , apucând mânerele.ă

Marie se uit şov itoare la Astrid, care era cu câ iva centimetri maiă ă ţ scund şi slab ca un b , dar Gerlof zâmbi încurajator.ă ă ăţ― O s ne descurc m, Marie.ă ăMarie d du din cap a încuviin are şi Astrid începu s împingă ţ ă ă

scaunul, cu fratele ei, Cari, al turi.ă― Uite-l pe John, zise.Gerlof întoarse capul şi-l v zu pe John Hagman ieşind, împreun cuă ă

fiul s u, Anders. Îşi închise nasturii la palton în vântul rece de afar şiă ă sim i în buzunar un obiect plat. Îşi aminti c luase cu el portofelul luiţ ă Ernst.

Îl scoase, frec cu buricele degetelor pielea uzat şi o întreb peă ă ă Astrid:― Ai v zută -o pe fata mea azi?― Azi nu, r spunse Astrid. Dar nă -avea de gând s se întoarc laă ă

Göteborg. Nu i-am v zut maşina pe colin când am trecut.ă ă― În eleg, zise Gerlof.ţJulia plecase, aşadar, de diminea . Ar fi putut veni laţă

înmormântare, gândi el, ar fi putut m car să ă-i dea un telefon să-şi ia r masă -bun. Dar aşa îi era ei felul. Reuşise s-o in pe insul mai multţ ă ă

168

decât voise ea la început şi, chiar dac nu f cuser mari progrese,ă ă ă Gerlof credea totuşi c vizita asta o ajutase. Avea să -o sune curând la Göteborg.― Nu-s banii lui Ernst? întreb Astrid. Gerlof încuviin .ă ţă― O să-i dau familiei lui de pe continent, spuse.Puteau lua tot ce mai era prin el, în afar de chitan a de la Muzeulă ţ

Lemnului din Ramneby, pe care Gerlof o pusese bine la el în birou.― Eşti un om cinstit, Gerlof, zise Astrid.― E loc pentru toate şi toate-s la locul lor, r spunse el. Nuă -mi plac

afacerile neterminate.Ajunseser acum printre morminte şi înaintau alene printre pietreleă

funerare pe care le cunoşteau bine. Ernst cioplise multe dintre cele mai frumoase înainte s se pensioneze – lespedea lat de la capul Ellei,ă ă printre altele. Era curat şi pl cut şi avea destul loc pentru numele şiă ă ă datele lui Gerlof sub cele ale so iei.ţ

Mormântul proasp t al lui Ernst era în şir cu cele ale altor localniciă din Stenvik care fuseser îngropa i în curtea bisericii. Adunarea seă ţ strânsese în semicerc; Astrid îi f cu loc lui Gerlof, cu fermitate, printreă îndolia i. Gerlof v zu groapa adânc deschizânduţ ă ă -se înaintea lui. Mormântul era negru şi rece; ar fi fost imposibil s mai ieşi, odat ceă ă c deai în untru. Nu era deloc dornic s ajung şi el acolo jos, în ciudaă ă ă ă faptului c reumatismul îi sfâşia articula iile în aerul rece.ă ţ

Purt torii sicriului se opriser lâng mormânt; acum începeau să ă ă ă coboare cu grij coşciugul. Gerlof mai v zu câteva fe e familiare. Bengtă ă ţ Nyberg, de la ziarul local, de data asta f r aparat foto; Gerlof încercă ă ă să-şi aminteasc de când locuia reporterul în Marnäs. De cincisprezeceă sau dou zeci de ani. Venise, ca atâ ia al ii, de pe continent.ă ţ ţ

Lâng el se afla Örjan Granfors, fermierul c ruia i se luaser vacileă ă ă odat , în anii 1980, de la ferma sa de la nordă -est de Marnäs. Primise totodat şi o condamnare pentru rele tratamente aplicate animalelor,ă îşi aminti Gerlof.

Unul lâng altul, lâng Granfors, st teau Linda şi Gunnar Ljunger,ă ă ă proprietarii hotelului din Långvik. Îşi vorbeau în şoapt , probabil despreă noile cl diri ce urmau a fi în l ate în satul de vacan . Şi lâng eiă ă ţ ţă ă Lennart Henriksson, poli istul. Ast zi purta un costum negru în loculţ ă uniformei.

Gerlof se uit din nou în groap . Ce ar fi vrut Ernst de la el? Cum să ă ă duc asta mai departe?ă

Ernst revenise asupra subiectului legat de Nils Kant şi de micul Jens de câteva ori pe parcursul vizitelor sale la Gerlof din toamna aceea; îşi tot b tea capul cu amândou misterele, convins c erau legate prină ă ă ceva ce al ii nu puteau s vad .ţ ă ă

Cu timpul, Gerlof ajunsese s accepte c Jens disp ruse f r urm ,ă ă ă ă ă ă la fel cum se împ case şi cu moartea Ellei, atât cât izbutise.ă

Îns Ernst venise la azilul din Marnäs, la începutul lui septembrie, să ă

169

stea de vorb cu el. Îi adusese şi o carte sub ire cu copert moale.ă ţ ă― Ai v zut asta, Gerlof? întrebase.ăGerlof scuturase din cap şi se aplecase mai aproape.Era cartea de aniversare a companiei Malm Freight. Gerlof citise în

Ölands-Posten c ieşise de sub tipar cam de vreo lun , îns nu apucaseă ă ă s-o citeasc .ă― Îl ştii pe Martin Malm, nu? zisese Ernst. Uite aici o poz veche cuă

el, de la sfârşitul anilor 1950, la fabrica de cherestea a familiei Kant din Småland.― Nu-l ştiu prea bine pe Martin, r spunsese Gerlof luând cartea,ă

oarecum surprins. Ne-am întâlnit mai ales prin porturi, când eram amândoi c pitani.ă― Şi dup aceea, când ai r mas pe uscat?ă ă― Foarte rar. De trei sau patru ori, poate. Pe la câte o cin cuă

c pitani de vas.ă― Cin ?ă― În Borgholm.― Ştii de unde a c p tat Martin banii pentru prima lui navă ă ă

oceanic ? întrebase Ernst.ă― Da… nu. Cred c nu, zisese Gerlof. De la familie?ă― Nu de la a lui. Au venit de la familia Kant.― Zice asta în carte?― Nu, dar aşa am auzit, spusese Ernst. Şi uite şi poza asta. E cu

August Kant, st cu mâna pe dup umerii lui Martin. Tu ai fi f cut asta?ă ă ă― Nu, zisese Gerlof.Dar era adev rat: August Kant, patronul cel ursuz, îşi odihneaă

prieteneşte mâna pe um rul la fel de acrului c pitan Martin Malm.ă ă Bizar.

Ernst nu spusese mai multe, dar f r îndoial , ştia anumite lucruriă ă ă despre care nu voia s vorbeasc . V zuse sau auzise ceva, careă ă ă -i d duse idei noi. Se dusese la Muzeul Lemnului din Ramneby s cauteă ă ceva, f r să ă ă-i spun lui Gerlof. Şi, la câteva s pt mâni dup aceea,ă ă ă ă aranjase s se vad cu cineva la carier , probabil în scopul unei discu iiă ă ă ţ al c rei rezultat Gerlof nă -avea să-l mai afle.― Vrei s te duci să ă- i iei adio, Gerlof?ţÎntrebarea lui Astrid îl smulse din marea de gânduri. Cl tin scurtă ă

din cap.― Am f cut asta deja, spuse.ăUltimele roze fur aruncate pe capacul sicriului lui Ernst şi serviciulă

funerar se sfârşi. Pornir cu to ii spre centrul comunitar de lângă ţ ă biseric pentru o scurt adunare.ă ă― Ar fi frumos s bem o ceaşc de cafea, zise Astrid.ă ăPorni cu spatele, tr gând de scaunul cu rotile, şi se îndrept spreă ă

centru.Cu toate c Sjögren îl muşca de ceaf , Gerlof îşi lungi gâtul întră ă -o

170

parte, c utând din ochi o veche piatr funerar de lâng zidul de vest.ă ă ă ăMormântul lui Nils Kant.Cine era de fapt îngropat acolo?

171

Puerto Limón, octombrie 1955

Oraşul de pe malul apei este întunecos şi zgomotos, pute a mâl şi a pişat de câine.

Nils Kant i-a întors spatele. St la masa lui obişnuit de pe verandaă ă de la Casa Grande, barul portului, cu o sticl de vin înainte; are fa aă ţ îndreptat spre mare, spre Marea Caraibilor ce se întinde dinspre Costaă Rica. Chiar dac mirosul de resturi marine şi de alge putrede nuă -i cu mult mai îmbietor decât duhoarea ce pluteşte peste str du eleă ţ îmbâcsite ale or şelului, apele m car sunt o cale de urmat.ă ă

Calea c tre cas . Marea înseamn drumul c tre Suedia. Când o să ă ă ă ă adune destui bani, Nils nu are altceva de f cut decât s se întoarc .ă ă ă

Merit un toast.ăRidic paharul cu vin roşu cald şi ia o înghi itur bun , ca s uiteă ţ ă ă ă

cea mai mare problem privind întoarcerea sa acas . Adev rul e c nuă ă ă ă mai are suficien i bani. Încarc banane şi butoaie cu ulei în rad , deţ ă ă câteva ori pe s pt mân , dar astaă ă ă -i ajunge doar pentru mâncare şi chirie. Ar trebui s munceasc mai mult, îns nu se simte foarte bine.ă ă ă― Estoy enfermo7, îngân în noapte.ăAre adesea dureri de stomac şi migrene, iar mâinile au început să-i

tremure. Câte toasturi a închinat Suediei de pe veranda Casei Grande? Insulei? Stenvikului? Şi mamei sale, Vera?

E imposibil s numeri toasturile şi sticlele golite. Seara asta e caă toate celelalte din bar, cu excep ia faptului c Nils aniverseaz vârstaţ ă ă de treizeci de ani. Doar c nuă -i mare lucru de s rb torit – o ştie şi asta îlă ă face s se simt şi mai r u chiar.ă ă ă― Quiero regresar a casa8, şopteşte în întuneric.A înv at spaniol , pu in câte pu in, şi ceva englez , dar în untrulăţ ă ţ ţ ă ă

lui suedeza a r mas cel mai viu lucru.ăE fugar de mai bine de zece ani, înc de când să -a furişat pe

cargobotul Celeste Horizon, în portul din Göteborg, în vara de după r zboi.ă

La bord i s-a dat o cabin strâmt ca un coşciug, un coşciug de o el.ă ă ţA umblat de atunci cu mai multe nave vechi pe coastele Americii

Latine, îns cu ă Celeste a fost de departe cel mai r u. La bord nu existaă niciun peticei care s nu fie ud leoarc ; umezeala p trundea peste totă ă ă şi orice lucru care nu era ud şi muceg it era ori stricat, ori f cut buc iă ă ăţ de rugin . Apa picura sau curgea peste tot. Lumina nă -ajunsese la hubloul din cabina lui vreme de o lun , fiindc era la babord, iară ă scurgerile continue f ceau nava s se aplece pe acea parte.ă ă

7 Sunt bolnav (în limba spaniolă în original).8 Vreau să mă întorc acasă (în limba spaniolă în original).

172

Motoarele vibrau zi şi noapte. Nils z cuse pe jum tate mort de r uă ă ă de mare, ghemuit pe prici în întuneric, iar superintendentul Henriksson se apropia adesea de el în t cere, cu sânge negricios curgânduă -i din piept; când se întâmpla aşa, Nils închidea ochii, dorindu-şi ca vasul să dea peste o min . Marea era plin de aşa ceva, chiar dac r zboiul seă ă ă ă terminase – tic losul de c pitan Petri îi amintise asta de câteva ori. Îlă ă mai anun ase şi c , dac vasul se ducea la fund, Nils avea s fie ultimulţ ă ă ă la rând pentru barca de salvare.

Cât vreme vaporul înc rcase în Anglia, trebuise s stea în cabin ziă ă ă ă şi noapte, timp de dou s pt mâni, iar izolarea aproape că ă ă ă-l înnebunise; în cele din urm porniser înspre vest, peste Atlantic.ă ă

Pe marea din dreptul Braziliei v zuse un albatros; o pas reă ă gigantic plutind peste crestele valurilor cu aripile întinse, f r griji şiă ă ă nestingherit , în aerul cald dimprejurul navei. Luase asta ca pe ună semn bun şi decisese s r mân pentru o vreme în Brazilia. P r siseă ă ă ă ă Celeste Horizon şi pe nebunul de Petri f r niciun regret. Îns în portulă ă ă din Santos îi v zuse prima dat pe ă ă vagabonzi, şi aceştia îl umpluser deă groaz . Creaturi jalnice care veneau împleticinduă -se pe chei înainte chiar ca vasul s fi acostat, cu ochi goi şi haine zdren roase.ă ţă― Vagabonzi, zisese dispre uitor un marinar suedez aflat pe punteţ

lâng Nils, ad ugând o pova : Azvârle cu buc i de c rbune în ei dacă ă ţă ăţ ă ă se apropie prea mult.

Vagabonzii erau oamenii uita i, alcoolicii, aceia care nu erau acasţ ă nici pe uscat şi nici pe mare. Marinari din Europa care b user un pahară ă prea mult şi fuseser l sa i în urm de vasele lor.ă ă ţ ă

Nils nu era vagabond, îşi putea permite s stea la hotel noapte deă noapte, şi r mase câteva luni în Santos. B u vin prin baruri undeă ă vagabonzii nu-şi permiteau s intre, hoin ri pe plajele albe ca varul deă ă lâng oraş, înv pu in spaniol şi portughez , dar f r s vorbească ăţă ţ ă ă ă ă ă ă ă cu mai mul i oameni decât era necesar. Pierdu în greutate, dar r maseţ ă înalt şi robust, aşa c nimeni nu încerc vreodat să ă ă ă-l jefuiasc . Tânjeaă f r oprire dup casa lui de pe insul . Îi trimitea mamei sale câte oă ă ă ă carte poştal în fiecare lun , f r nume la expeditor, ca să ă ă ă ă-i arate că tr ieşte înc .ă ă

Porni c tre Rio cu un vas spaniol; d du acolo peste şi mai mul iă ă ţ oameni, s raci şi boga i, peste gândaci mai graşi şi peste şi mai mul iă ţ ţ vagabonzi prin port şi pe plaje. Şi totul se repeta: hoin ritul f r int ,ă ă ă ţ ă b utul de vin, dorul de cas şi în cele din urm o alt nav care să ă ă ă ă ă-l duc departe de toate. Mai trase de bani f când curat şi sp lândă ă ă pun ile.ţ

Vizit o mul ime de porturi: Buenaventura, La Plata, Valparaiso,ă ţ Chañaral, Panama; Saint Martin în Caraibe, care era plin de francezi şi olandezi; Havana în Cuba, care era plin de americani. Şi niciunul nu era cu o iot mai bun decât ceilal i dinainte.ă ţ

Trimitea câte o carte poştal de fiecare dat când punea piciorul peă ă

173

un rm nou. F r mesaj sau nume; mama lui urma sţă ă ă ă-şi dea seama oricum c Nils e în via şi se gândeşte la ea. Se inu departe de belele,ă ţă ţ nu cheltui banii pe femei şi nu se lu la b taie aproape deloc.ă ă

Voia s ajung în SUA şi ob inu un loc pe un vas francez careă ă ţ -l duse peste golf c tre umiditatea din Louisiana. Luminile barurilor din Newă Orleans erau calde şi aurii – dar nu i se d dea voie în SUA f r paşaportă ă ă suedez, aşa st teau lucrurile. Nuă -şi mai permitea s dea mit , aşa că ă ă trebui s se întoarc înapoi în sud.ă ă

Nu suporta s se gândeasc la întoarcerea în America de Sud, şi,ă ă oricum, devenea din ce în ce mai greu s treci şi pe acolo grani ele. Aşaă ţ c se opri în Costa Rica, în portul Limón. Şi r mase acolo.ă ă

Tr ieşte în Limón de mai bine de şase ani, între mare şi jungl . Înă ă p durile aburite de dup oraş exist bananieri şi azalee mari cât merii,ă ă ă dar el nu se duce niciodat pe acolo. Îi lipseşte alvarul. Jungla tropicală ă miroase a îngr ş mânt muceg it şi mirosul îl sufoc . De fiecare dată ă ă ă ă când plou toren ial, str zile drepte ca nişte s ge i din Limón seă ţ ă ă ţ transform în fâşii de noroi, iar canalele dau pe dinafar .ă ă

Zilele, s pt mânile şi lunile să ă -au scurs pe nesim ite.ţDup vreun an de stat în Limón iă -a scris pentru prima oar oă

scrisoare adev rat mamei sale, povestinduă ă -i din întâmpl rile sale şiă dându-i adresa din oraş.

A primit r spuns şi ceva bani; a scris iar şi. Şiă ă -a rugat mama să-l ajute s intre în leg tur cu unchiul August. Nils vrea s se întoarcă ă ă ă ă acas . A stat departe de insul mai mult de zece ani, e o pedeapsă ă ă suficient .ă

Dac exist cineva care îl poate aduce acas pe Nils, acela eă ă ă unchiul August. Mama lui, Vera, ar vrea s o fac , dar nă ă -ar fi niciodată în stare s organizeze singur c l toria lui de întoarcere.ă ă ă ă

Dureaz o vreme, dar acum Nils are pe mas , lâng vin, un plic cuă ă ă adresa lui scris cu cerneal şi un timbru suedez de patruzeci deă ă b nu i. Scrisoarea a sosit acum trei s pt mâni din Suedia, odat cu ună ţ ă ă ă cec de dou sute de dolari; de atunci a recitită -o de nenum rate ori.ă

E de la unchiul August din Ramneby. A auzit de la sora lui c Nilsă este în America de Sud şi c vrea s se întoarc acas .ă ă ă ă

Nu te mai po i întoarce niciodat , Nils.ţ ăAsta scrie unchiul August. Scrisoarea n-are decât o pagin şi eă

alc tuit aproape exclusiv din pove e solemne, dar propozi ia aceeaă ă ţ ţ scurt e cea pe care Nils o citeşte f r oprire.ă ă ă

Nu te mai po i întoarce niciodat .ţ ăNils încearc s uite cuvintele acelea, dar e imposibil.ă ăCiteşte propozi ia iar şi iar, şi i se pare c superintendentulţ ă

Henriksson st în spatele lui, zâmbind şi citind peste um r.ă ăNiciodat , Nils.ăÎşi mai toarn nişte vin. Muşte mari cât monedele suedeze de oă

coroan bâzâie în aer pe plaj şi un gândac lucitor se târ şte peă ă ă

174

balustrada de lemn.Din bar hohotele r sun în noapte, biciclete leneşe cu motor huruieă ă

pe str zile înnoroite ale oraşului. Niciodat nu e linişte în Limón.ă ăNils bea şi închide ochii. Lumea se învârte, e bolnav.― Quiero regresar a casa, bolboroseşte el în întuneric.Niciodat .ăNils n-are decât treizeci de ani – e înc tân r.ă ăN-o să-l asculte pe unchiul August. O s continue, în schimb, să ă-i

scrie mamei. S o roage, s o implore. Ea o să ă ă-i poarte de grij .ăPo i s vii acas acum, Nils.ţ ă ăVorbele acestea le aşteapt în scrisorile de la ea.ăŞi vor veni, curând.

20

Aşezat în scaunul lui cu rotile, str b tând cimitirul, Gerlof cugeta.ă ă Ernst nu reuşise s ajung la un acord cu cineva când murise – dar ună ă acord în ce privin ?ţă

Lui Ernst nu-i pasase niciodat prea mult de bani, din câte ştiaă Gerlof – fusese cât se poate de mul umit s lucreze la carier şi sţ ă ă ă vând când şi când sculpturi turiştilor ca să ă-şi fac bani de mâncare şiă chirie. Îi era suficient. Atunci de ce nu voise să-i împ rt şeasc şi luiă ă ă Gerlof ideile privitoare la dispari ia lui Jens?ţ

Alesese piatra Kant. Era clar c o f cuse. Şi ce însemna asta?ă ăGerlof era în stare s stea şi s chibzuiasc la nesfârşit asupraă ă ă

acestor necunoscute, învârtindu-se în cerc. Dar revenea la acelaşi lucru; dac Nils Kant nu era mort, dacă ă-şi înscenase moartea şi reuşise s se întoarc în Suedia sub alt nume, cum credea John, atunci oameniiă ă care încercau s afle adev rul ar fi reprezentat un pericol pentru el.ă ă― Gata, Gerlof? zise din spate Astrid când ajunser la centrulă

comunitar.El d du din cap.ă― Hai s intr m, atunci, spuse ea, împingând scaunul pe ramp ,ă ă ă

în untru nu erau la fel de mul i oameni câ i fuseser la înmormântareaă ţ ţ ă propriu-zis , dar trebuir totuşi să ă ă-şi fac loc printre ei. Câ iva seă ţ aplecar să ă-l întrebe pe Gerlof cum se simte, dar dup trei asemeneaă conversa ii condescendente, el se for s se ridice în picioare. Voia sţ ţă ă ă le arate c , în ciuda durerii, putea merge, nu era invalid.ă

Astrid împinse scaunul într-o parte, iar Gerlof se l s în b ul s u şiă ă ăţ ă începu s salute diferite cunoştin e. Din fericire, pe Gösta Engström dină ţ Borgholm nu-l interesa s n tatea lui, şi în plus, c Margit nu era cu el,ă ă ă când Gerlof începu s p şeasc cu picioare nesigure. Puteau sta deă ă ă vorb ni el despre evenimentele din acea toamn şi, în cele din urm ,ă ţ ă ă Gerlof îi spuse ce credea despre moartea lui Ernst.

175

― Deci n-a fost accident? zise Gösta. Gerlof cl tin din cap.ă ă― Vrei s spui… crim ?ă ă― Cineva l-a împins în carier şi dup aceea a f cut sculptura să ă ă ă

cad peste el, zise Gerlof. Eu şi cu John aşa credem.ăSe temea ca nu cumva Gösta s râd de el, îns acesta arbora oă ă ă

expresie serioas .ă― Cine-ar face aşa ceva? întreb . Gerlof cl tin iar şi din cap.ă ă ă ă― Aceasta e-ntrebarea.Apoi veni şi Margit să-l salute; Gerlof d du mâna cu ea, apoi seă

retrase cu paşi mici.Se ciocni de Bengt Nyberg de la Ölands-Posten, care, ca de obicei,

pescuia ştiri:― Am auzit c e penurie de personal la c minul din Marnäs înă ă

perioada asta. E adev rat? Reziden ii au probleme cu serviciile?ă ţGerlof n-avea ce să-i spun . Parc to i din înc pere voiau ceva de laă ă ţ ă

el. Nici nu reuşi s ajung la mesele cu cafea, c se şi întâlni cu Gunnară ă ă Ljunger şi so ia, din Långvik. Gunnar trecu imediat la subiect, cum îi eraţ felul.― Îmi mai trebuie şase, zise proprietarul de hotel. iŢ -a spus fata ta?

A trecut pe la hotel alalt ieri şi am rugată -o să- i transmit : înc şase.ţ ă ăVorbea, evident, despre cor biile în sticle.ă― Nu-i cam aglomerat pe rafturile tale? întreb Gerlof.ă― Ne extindem, veni r spunsul Ljunger. Or s ajung pe geamurileă ă ă

din corpul nou al restaurantului.Scoase o agend şi un pix cu sloganul CUMP RA I ŞI V BUCURA Iă Ă Ţ Ă Ţ

ÎN LÄNGVIK! şi mâzg li nişte cifre pe o foaie, apoi iă -o întinse lui Gerlof.― sta e pre ul, zise. Pentru fiecare corabie.Ă ţGerlof se uit la bucata de hârtie. Nuă -i pl cea ce fac cei doi Ljungeriă

în Långvik, era exploatare pur a zonei – dar suma din patru cifre eraă suficient pentru între inerea cabanei şi a magaziei din Stenvik pentruă ţ cel pu in un an.ţ― Am dou gata, zise cu voce sc zut . Cu celelalte o s mai durezeă ă ă ă

– poate pân la prim var .ă ă ă― E-n regul , spuse Ljunger îndreptânduă -şi umerii. O s le cump ră ă

atunci. Mai vino prin Långvik, mai st m la un prânz.ăGerlof îi strânse mâna. Linda, so ia lui, îi zâmbi, apoi cei doi seţ

îndep rtar . Gerlof izbuti în cele din urm să ă ă ă-şi croiasc drum c treă ă mese şi s pun mâna pe o ceaşc de cafea şi pe o felie de pr jitur cuă ă ă ă ă morcov.

Astrid şi Cari erau deja acolo, aşeza i, şi dup ce, cu oarecareţ ă greutate, se aşez şi Gerlof, înc un b rbat veni şi lu loc de cealaltă ă ă ă ă parte a mesei. Era Lennart Henriksson.― Deci asta e, îi zise poli istul lui Gerlof. Gerlof încuviin din cap.ţ ţă― Dar triste ea o p str m în noi.ţ ă ă― Chiar aşa. Fata dumitale… e pe aici? întreb Lennart.ă

176

― Nu. S-a întors la Göteborg.― A plecat ieri? Gerlof cl tin din cap.ă ă― Presupun c de diminea . Lennart îi arunc o privire.ă ţă ă― N-a sunat să-şi ia r masă -bun?― Nu. Dar asta nu m surprinde neap rat.ă ăAr fi putut s adauge c el şi Julia nu reuşiser s se apropie preaă ă ă ă

mult pe parcursul şederii ei în Öland, dar Lennart putea să-şi dea seama şi singur.

Poli istul r mase t cut, cu ochii a inti i asupra ceştii de cafea. Eraţ ă ă ţ ţ încruntat şi b tea darabana în mas , slab, cu degetele mâinii drepte.ă ă

Apoi ridic din nou privirea spre Gerlof.ă― Dar eşti sigur c a plecat.ă― Astrid a zis c maşina nu mai era.ăAstrid d du din cap, confirmând.ă― Nu era nimic pe colin , zise. Şi la magazie erau trase jaluzelele,ă

nu, Cari?Fratele ei încuviin .ţă― iŢ -a zis la revedere dumitale? întreb Lennart. Gerlof nuă

în elegea ceţ -l îngrijora atât.― P i nu, zise Astrid. Dar nă -ai mereu vreme s te ii de lucruriă ţ

de-astea…― O sun, spuse repede Lennart. E vreo problem , Gerlof?ă― Deloc, r spunse Gerlof. Ai nevoie de ea pentru ceva anume?ă― Nu, zise Lennart şi scoase mobilul.― Ai num rul ei? întreb Gerlof.ă ă― Da, zise Lennart ap sând tastele. Voiam doar s verific unde e.ă ă

Zicea c să -ar putea…Se opri din vorbit şi duse telefonul la ureche.― Nu în eleg cum e cu telefoanele mobile, îi şopti Astrid lui Gerlof.ţ

Cum le foloseşti?― Habar n-am, f cu Gerlof, apoi îl întreb pe Lennart: Ai g sită ă ă -o?Lennart l s în jos telefonul.ă ă― Abonatul nu poate fi contactat… e mesageria vocal . Îl privi peă

Gerlof şi ad ug : Po i s le închizi, normal… dac nu vrei s fii deranjat.ă ă ţ ă ă ă― Atunci sunt sigur c asta a f cut şi Julia. Probabil c acum e peă ă ă

şosea prin Småland.Lennart încuviin din cap, îns nu p rea satisf cut. Con in s batţă ă ă ă ţ ă ă ă

cu degetele în mas , apoi, la un moment dat, se ridic .ă ă― M scuza i, zise. Eu… trebuie s m duc s verific ceva. Îşi luă ţ ă ă ă ă

paharul de cafea cu el şi se dep rta.ăGerlof îl urm ri cum înainteaz gr bit spre uş , întrebânduă ă ă ă -se dacă

fiica sa şi Lennart Henriksson au vreun plan despre care el nu ştia – dar dup doar câteva secunde auzi o linguri lovind f r tragere de inimă ţă ă ă ă într-o ceaşc de cafea din cealalt parte a salonului. Un scaun scâr âi şiă ă ţ cineva se ridic în picioare.ă

177

Gerlof v zu, surprins, c era John Hagman. Şi el, şi fiul s u, Anders,ă ă ă p reau la fel de stânjeni i de costumele lor negre.ă ţ

John îşi drese vocea, roşu la fa , netezinduţă -şi nervos cu degetele sacoul negru. Începu s vorbeasc :ă ă― Eu… Eu nu fac de obicei asemenea lucruri… Nu chiar… Dar aş fi

vrut s spun câteva cuvinte despre prietenul meu şi al vostru, Ernstă Adolfsson, şi despre satul Stenvik. Va fi un loc mai sumbru şi mai pustiu acum c …ă

O or mai târziu, Gerlof se înapoiase la c minul din Marnäs –ă ă mul umit lui Astrid şi lui Gösta – şi se putea relaxa. Manc un prânzţ ă ă târziu înc lzit de Boel. Pe una dintre mesele goale ale s lii era ună ă exemplar din ziarul local, iar Gerlof observ titlul de pe prima pagin :ă ă PENSIONAR DISP RUT G SIT MORT.Ă Ă

Alte veşti rele. Articolul era despre b trânul care plecase din casaă lui din sudul insulei cam cu o s pt mân în urm , şi care fusese g sită ă ă ă ă acum într-un l st riş pe alvar, mort de frig.ă ă

Poli ia nu suspecta vreo crim , relata ziarul. Omul fusese în vârstţ ă ă şi senil şi se pierduse, se pare, la mai pu in de un kilometru de satul înţ care tr ise o via întreag .ă ţă ă

Gerlof nu-l ştia pe b trânul mort, dar tot sim i articolul ca pe o piază ţ ă rea.

Restul după-amiezii şi-l petrecu în camer ; nu se obosi s iasă ă ă pentru cafea. Nu ieşi decât la cin , ce consta în col unaşi de Öland,ă ţ prost condimenta i şi cu prea pu in carne – ce nţ ţ ă -aduceau deloc cu delicioşii col unaşi ai Ellei, pe care so ia sa îi f cea o dat pe lun – însţ ţ ă ă ă ă Gerlof manc totuşi doi.ă― Te-ai descurcat bine la biseric f r mine? îl întreb Marie când îiă ă ă ă

servi col unaşii.ţ― N-am avut nicio problem , r spunse Gerlof.ă ă― Deci Ernst Adolfsson e acum în p mânt? zise Maja Nyman deă

cealalt parte a mesei.ăSigur, şi ea era din Stenvik, gândi Gerlof, chiar dac nu mai locuiaă

acolo de patruzeci de ani. Înclin din cap a încuviin are.ă ţ― Da, Ernst se odihneşte lâng biseric .ă ăApuc furculi a şi începu s m nânce, mul umit ca întotdeauna că ţ ă ă ţ ă

avea din i zdraveni. Şi, slav cerului, Sjögren se potolise în cele dinţ ă urm .ă― Sicriul a fost dr gu ? întreb Maja.ă ţ ă― A fost, zise Gerlof. Lemn alb, lustruit.― Eu aş vrea mahon, zise Maja. Dac nă -o fi prea scump… Altfel,

presupun c o s am parte de lemn ieftin sau de incinerare.ă ăGerlof înclin politicos capul, mai lu o gur de col unaş şi era peă ă ă ţ

punctul s declare c incinerarea era cu siguran preferabil , cândă ă ţă ă sim i o atingere pe um r. Era Boel.ţ ă

178

― La telefon, Gerlof, zise ea cu voce domoal . El întoarse capul.ă― În mijlocul cinei?― Da. Se vede treaba c e important. E Lennart Henriksson… de laă

poli ie.ţGerlof sim i un junghi în stomac, o r ceal ceţ ă ă -i trezi iar şi boala dină

a ipire şiţ -o f cu să ă-i cuprind din nou articula iile. Stresul îi înr ut eaă ţ ă ăţ întotdeauna reumatismul.― Atunci m duc s vorbesc, zise.ă ăJulia? Era aproape sigur ceva de-a face cu Julia şi aproape sigur

veşti rele. Se str dui s se ridice.ă ă― Po i folosi telefonul din buc t rie, zise Boel.ţ ă ăAjunse în buc t rie sprijininduă ă -se în baston. Înc perea era pustie.ă

Pe perete era un telefon roşu de plastic; ridic receptorul.ă― Davidsson, zise.― Gerlof… Lennart sunt.Vocea îi suna cât se poate de grav.― S-a întâmplat ceva? întreb Gerlof, cu toate c ştia r spunsul.ă ă ă― Da… e Julia. Nu plecase la Göteborg.― Unde e?Gerlof îşi inu r suflarea.ţ ă― În Borgholm, zise Lennart. La spital.― E grav?― Destul de grav. Dar se putea şi mai r u. A luat o c z tură ă ă ă

zdrav n . Au pusă ă -o în ghips la spital… o s m duc să ă -o iau de-acolo disear .ă― Ce s-a întâmplat? zise Gerlof. În ce s-a b gat? Lennart ezit ,ă ă

r sufl adânc, apoi r spunse:ă ă ă― A intrat în casa Verei Kant asear şi a c zut de pe scar . Era ună ă ă

pic… era cam dezorientat când am g sită ă -o. Tot spunea c în cas stă ă ă cineva. C Nils Kant locuieşte acolo.ă

21

Pe Julia o trezi din picoteala c ldu în care z cea un scâr âită ţă ă ţ prelung, şi dup câteva clipe îşi aminti unde se afla: în casa Verei Kantă din Stenvik.

Tremura. Durerea din trup o amor ea şi, dup o noapte lung înţ ă ă care z cuse treaz pe jos, închisese ochii şi visase acea ultim var cuă ă ă ă Jens, când soarele parc str lucise f r oprire peste Öland. Cândă ă ă ă toamna era h t, departe.ă

V zu podeaua unei verande murdare şi pline de praf şi îşi d duă ă seama c se f cuse ziu . Scâr âitul venea de la uşa de afar , care eraă ă ă ţ ă împins .ă― Julia? se auzi r sunând o voce deasupra ei.ă

179

O pereche de mâini îi ridicar capul şiă -i îndesar sub ceaf o jachetă ă ă sau un pulover rulat.― M auzi? Julia, trezeşteă -te!Întoarse spre tavan fa a ceţ -o ustura. Putea s vad doar cu ochiulă ă

stâng – dreptul se închisese de la umfl tur .ă ăEra vocea calm a lui Lennart – o recunoscuse înainte să ă-l poată

vedea. Nu purta uniform , ci un costum negru şi pantofi lustrui i.ă ţ Hainele îi erau pline de noroi uscat din gr dina Verei, dar lui nu p reaă ă să-i pese.― Te aud, rosti ea.― Bine.Nu p rea agasat, doar ostenit.ă― În cazul sta, bun diminea a.ă ă ţ― Am venit aici şi… am c zut de pe sc ri, continu ea cu voceă ă ă

vl guit , ridicând capul. A fost o prostie.ă ă― Gerlof zicea c ai plecat acas , spuse Lennart, dar mă ă -am gândit

eu c să -ar putea s fii aici.ăJulia st tea lungit pe verand ; pân acolo reuşise s se târască ă ă ă ă ă

peste noapte dup ce îşi revenise în sim iri în cele din urm , peă ţ ă podeaua buc t riei, printre buc i din telefonul ei şi din lamp . Parafinaă ă ăţ ă se scursese şi se aprinsese, îns focul nu se întinsese pe lespezile deă piatr .ă

Îi fusese imposibil s se ridice în picioare, fiindc sim ea ca şi cumă ă ţ cineva îi înfipsese un cui înroşit în picior. Aşa c începuse s se târască ă ă cu trud c tre uşa ce da spre afar , dar reuşise s ias doar dină ă ă ă ă buc t rie înainte de a se pr v li din nou pe verand . Auzea cum afară ă ă ă ă ă sufl vântul şi se sim ea prea sleit ca s mai poat înainta prin noapte.ă ţ ă ă ă Se oprise la uş , temânduă -se neîncetat c ar fi putut auzi paşiă apropiindu-se din untrul casei.ă― Prostie, repet Julia cu jum tate de voce. Prostie, prostie…ă ă― Nu te gândi la asta acum. Ar fi trebuit s vin la tine asear , dară ă

şedin a…ţLennart se opri din vorbit, iar ea îi sim i palmele sub bra e, încercaţ ţ

s o ridice, cu mult grij .ă ă ă― Po i sta în picioare? o întreb .ţ ăSpera ca el s nuă -şi dea seama c b use vin. Înc mai sim eaă ă ă ţ

ame eala provocat de alcool ca pe un gust scârbos ceţ ă -i st ruia în gur .ă ă― Nu ştiu… mi-am rupt ceva… nişte oase.― Eşti sigur ?ăJulia d du ostenit din cap.ă ă― Sunt asistent .ăŞi era, de fapt. Iar diagnosticul pe care şi-l pusese înc dinainte să ă

înceap s se târasc prin buc t rie era o încheietur fracturat ,ă ă ă ă ă ă ă clavicula rupt şi, posibil, piciorul drept rupt.ă

Piciorul ar fi putut totuşi s fie doar scrântit zdrav n, dar era greuă ă

180

de spus. Julia avusese pacien i care nu erau în stare s se lase pe oţ ă glezn cu entors vreme de s pt mâni – în vreme ce al ii, cu fracturi,ă ă ă ă ţ p şeau aproape normal, convinşi c o s le treac îndat .ă ă ă ă ă

Nu ştia cum îi ar ta chipul. Groaznic, cel mai probabil. Şi aveaă impresia c îi curgea şi sânge din nas, fiindc îl sim ea înfundat.ă ă ţ― Încearc s te ridici, Julia, zise Lennart.ă ăÎi pl cea c vocea lui r mânea calm , c vorbea f r iritare, f ră ă ă ă ă ă ă ă ă

tensiune.― Îmi pare r u, îng im ea.ă ă ă― Pentru ce?Lennart o ridic uşor, inândă ţ -o de sub bra e.ţ― Îmi pare r u c am venit aici f r tine.ă ă ă ă― Nu te mai gândi, zise din nou Lennart.Îns Julia nu voia s tac , voia să ă ă ă-i m rturiseasc totul.ă ă― Îl c utam pe Jens. Întră -o noapte am v zut o lumin la fereastr şiă ă ă

am crezut… El locuieşte aici.― Aici? Cine?― Nils… zise Julia. Nils Kant, fiul Verei. Are un sac de dormit la etaj.

L-am v zut. Şi t ieturi vechi din ziare.ă ă― Po i merge? întreb Lennart.ţ ă― A s pat şi în pivni … nu ştiu de ce. Acolo s fie corpul lui Jens,ă ţă ă

acolo jos? Nu crezi c să -ar putea, Lennart? Să-l fi ascuns în pivni ?ţă― Haide.Lennart începu s-o conduc uşurel c tre uş , apoi afar în vântulă ă ă ă

rece şi în jos pe sc ri. Nu era uşor, nu putea s calce cu piciorul drept,ă ă îns Lennart o sprijini tot drumul.ă

Când ajunser la c rarea pietruit , Julia v zu o maşin verdeă ă ă ă ă -închis parcat în fa a por ii.ă ţ ţ― E a ta, Lennart?― Da.― N-ai maşin de poli ie? Trebuie s ai maşin de poli ie.ă ţ ă ă ţ― E automobilul meu personal… am fost la o înmormântare ast zi.ă― O… sigur.Înmormântarea lui Ernst. Julia îşi amintea acum. O ratase.Poarta veche era la fel de greu de deschis ca şi cu o sear înainte,ă

iar Lennart trebui s-o lase s stea întră -un picior pentru a o împinge ca s poat ieşi.ă ă

Urc în maşin cu o greutate chinuitoare, de parc ar fi avută ă ă nou zeci de ani.ă― Lennart, rosti repede, înainte ca el s apuce s închid portiera.ă ă ă

Ai putea, te rog, s intri în cas şi s arunci o privire? Vreau doar s ştiuă ă ă ă c … tot ce am v zut noaptea trecut e adev rat. La etaj şi în beci.ă ă ă ă

El o intui câteva clipe cu privirea, apoi încuviin din cap.ţ ţă― Tu o s aştep i aici, presupun? Ea f cu semn c da.ă ţ ă ă― Lennart… eşti înarmat? Lennart slobozi un hohot scurt.

181

― N-am arma la mine, doar o lantern , zise. Nuă -i niciun pericol, Julia, o s m descurc. M întorc repede.ă ă ă

Apoi închise portiera şi scoase lanterna din portbagaj. Julia îl urm riă intrând în gr din şi disp rând pe dup şopronul p r ginit.ă ă ă ă ă ă

L s aerul să ă ă-i ias din pl mâni în t cerea din maşin , se aşez cuă ă ă ă ă grij pe banchet şi r mase privind în gol c tre muchia dealului şi laă ă ă ă marea plumburie de la cap tul drumului din sat.ă

Lennart nu lipsi mult, aproximativ cinci-zece minute. Julia începu să se simt neliniştit de îndat ce el disp ru din vedere şi se sim iă ă ă ă ţ uşurat v zânduă ă -l c se înapoiaz pe poart .ă ă ă

Deschise portiera şoferului, intr şiă -i f cu din cap un semnă aprobator.― Aveai dreptate, zise el. Cineva a fost acolo. Chiar foarte recent.― Da, zise Julia, şi cred c …ă― Nu Nils Kant, o întrerupse el.Apoi aşez pe torpedou, în fa a ei, un obiect mic.ă ţ― L-am g sit în pivni . Mai erau câteva pe jos.ă ţăEra un mic recipient metalic pentru tutun de prizat, unul din cele

rotunde, de unic folosin .ă ţă― Cineva care prizeaz , zise ea.ă― Da, trage pe nas… cine-o fi fost acolo, spuse Lennart, r sucindă

cheia în contact. Şi-acum s mergem la Borgholm.ă

La spitalul din Borgholm t iar hainele Juliei, puloverul şi pantalonii,ă ă şi-i f cur o injec ie împotriva durerii.ă ă ţ― A fost un accident, a c zut aziă -noapte, zise Lennart, postat în uşa

camerei de gard , gata s plece. Să ă -a întâmplat în Stenvik.― Pe rm?ţăLennart ezit o secund înainte de a încuviin a.ă ă ţ― Da, pe rm.ţăApoi Lennart plec şi doctorul începu s palpeze spatele şi stomaculă ă

Juliei, să-i flexeze mâinile şi picioarele, iar asistentele îi f cur o serieă ă de radiografii. Apoi începur să ă-i aplice bandajele ude şi reci cu ghips. Julia nu protest , cunoştea procedurile şi nu voia decât s scape odat .ă ă ă

Erau lucruri mai importante la care s se gândeasc . F cuse, eraă ă ă sigur , o descoperire important în casa Verei Kant.ă ă

Nils Kant era viu. Era viu şi locuia în casa mamei lui, exact ca în filmul acela oribil al lui Hitchcock. Se ascundea în cas , Jens se.ă strecurase acolo şi Kant fusese silit să-l omoare. Asta dac nu seă întâlniser în cea , pe alvar. Poate lui Nils Kant îi pl cea s se plimbeă ţă ă ă pe acolo.

Julia nu voia la spital. Ceru un telefon, fiindc al ei se stricase, şi oă sun pe Astrid în Stenvik. Îi spuse ce se întâmplase şi îi adres oă ă rug minte.ă

Astrid era acas , şi Julia putea s stea la ea câteva zile, cum s nu.ă ă ă

182

Era întotdeauna pl cut s ai tov r şie.ă ă ă ăLennart reveni s o ia dup o or .ă ă ă― Trebuie s ave i grij cu bolovanii şi stâncile alea de pe rm,ă ţ ă ţă

zise tân rul doctor, verificânduă -i ghipsul. Mai ales pe întuneric.― Ai treab prin oraş? îl întreb Julia pe când se îndreptau spreă ă

nord.― Am trecut pe la sec ie, zise Lennart. Computerele lor sunt maiţ

rapide decât al meu din Marnäs, aşa c am scris câteva rapoarte.ăO privi.― Inclusiv unul despre o violare de domiciliu în Stenvik.― O, f cu Julia.ă― Nu-i vorba despre tine, se gr bi să -o linişteasc Lennart. Amă

raportat c cineva a p truns în casa Kant şi doarme acolo. Tu nă ă -ai intrat niciodat acolo, s nu ui i. Doar ai v zut o lumin întră ă ţ ă ă -o sear . În ziuaă urm toare mă -ai sunat şi ai dat o declara ie. Nu aşa sţ -a întâmplat?

Julia îi întoarse privirea.― OK, zise. M-am împiedicat şi am c zut pe plaj . Pe întuneric.ă ă― Exact, aprob Lennart. Vir spre Stenvik.ă ă― Dar tot cred c Nils Kant a fost acolo, ad ug iute Julia. Nu credă ă ă

că-i mort.― Crezi ce vrei, zise Lennart sec. Kant e mort.Dar totodat Julia v zu, sau i se p ru c vede, o umbr de îndoială ă ă ă ă ă

în ochii lui.

183

Puerto Limón, martie 1960

În Costa Rica, soarele s-a f cut nev zut şi întunericul a coborâtă ă peste coasta de est. În umbrele micii plaje nisipoase din josul barului cu teras de la Casa Grande, cineva tuşeşte înfundat şi începe apoi să ă fluiere uşurel, o melodie vesel , s lt rea , care se înal şi coboară ă ă ţă ţă ă aproape în acelaşi ritm cu suflul ritmic al m rii, ale c rei valuri se spargă ă de rm. Din untrul barului se aud râsete şi clinchete de pahare.ţă ă

Raze t cute de lumin alb lumineaz orizontul, urmate de ună ă ă ă bubuit înfundat. E o furtun noptatic , h t departe în Marea Caraibilor,ă ă ă o furtun ce se apropie lent de uscat.ă

Nils Kant st la masa lui obişnuit din fundul verandei, caă ă întotdeauna singur sub micile lampioane roşii. Se holbeaz un timp înă paharul pe jum tate gol, apoi îl d pe gât dintră ă -o înghi itur .ţ ă

E al şaselea sau a şaptelea pe seara asta?Nu-şi poate aminti, dar nu conteaz . Nu avusese de gând s beaă ă

mai mult de cinci pahare de vin c ldicel, dar nu conteaz . O s maiă ă ă cear unul. Nuă -i niciun motiv pentru care s se opreasc din b ut,ă ă ă absolut niciunul.

Pune paharul pe mas şiă -şi scarpin bra ul drept. E roşu şi umflat.ă ţ În ultimii ani a început s sufere de inflama ii ale pielii, pe bra e şiă ţ ţ picioare, din cauza soarelui. Pieli e albe se cojesc în straturi, pieleaţ crap şi în fiecare diminea g seşte pete de sânge pe aşternut. Şiă ţă ă întotdeauna fire de p r pe pern ; a c p tat un început de chelie înă ă ă ă creştetul capului.

E de la soare, de la c ldur , de la umiditate. Pu in câte pu in, Nilsă ă ţ ţ se surp . Nu e nimic de f cut.ă ă

Nimic decât s bea. De câ iva ani bea vin ieftin, fiindc banii primi iă ţ ă ţ de la maică-sa scad neîncetat de pe la mijlocul anilor 1950.

Tot ce i-a scris pe post de explica ie a fost c familia vânduţ ă -se cariera de piatr , care fusese închis . Nu iă ă -a spus câ i bani iţ -au mai r mas. Iar unchiul August din Småland nă -a mai scris de ani buni.

Nils nu s-a mai b tut cu nimeni şi nici nu să -a r nit mai serios deă când a plecat de pe insul . Totuşi, superintendentul Henriksson înc îiă ă mai apare în fa în unele nop i, mut şi însângerat. Singura consolare eţă ţ c acum se întâmpl mult mai rar.ă ă

Nils cuib reşte în palm paharul de vin, gata s se ridice şi s intreă ă ă ă în bar pentru înc unul, şi în momentul acela îşi d seama că ă ă recunoaşte melodia pe care cineva o fluier în întunericul de dedesubt.ă

Se opreşte şi ascult mai atent.ăDa, a mai auzit-o, cu mul i ani în urm . Se difuza destul de des laţ ă

radio în timpul r zboiului şi o avea şi mama lui, Vera, în colec ia ei deă ţ discuri.

184

Hej mima lustiga bröder…Un cântec voios, îndr zne . Nu mai ine minte cum îi zice, dară ţ ţ

cuvintele şi le aminteşte.Hei, dac vrei, spune o vorb doară ăŞi ne-ntoarcem pe Söder, vom fi acas iar…ăN-a mai auzit cântecul de când a plecat din Stenvik – e o piesă

suedez . Nils se ridic . Priveşte precaut peste balustrada de lemn,ă ă aflat la trei sau patru metri deasupra solului.ă

Umbre.Dar nu cumva e cineva aşezat acolo pe nisip, chiar lâng stâlpii ceă

sus in veranda?ţ― Salutare! spune cu voce slab , în suedez . Fluieratul se opreşteă ă

pe loc.― Salutare şi ie, r spunde o voce calm din bezn .ţ ă ă ăPe m sur ce ochii i se obişnuiesc cu întunericul, Nils vede o siluetă ă ă

aşezat mai la vale. E un b rbat cu p l rie. Să ă ă ă -a oprit din fluierat şi nu se mai mişc .ă

Când Nils coboar treptele din cel lalt cap t al verandei, simteă ă ă stropi m run i de burni rece. Pune mâna pe balustrad şi coboar ,ă ţ ţă ă ă nesigur pe picioare.

Înainte în întuneric, pas cu pas, pân ce simte nisip moale, caldă înc , sub sandalele de piele.ă

Nils st de ani întregi pe verand , serile, dar nă ă -a coborât niciodată c tre plaj pe întuneric. Ar putea fi şobolani, nişte şobolani mari,ă ă fl mânzi.ă

Se apropie grijuliu de stâlpii puternici ce sus in veranda.ţSilueta care i-a r spuns e tot acolo, stând întins confortabil întră ă -un

şezlong ce poate fi închiriat pe câteva colones de la o dughean aflată ă la câteva sute de metri.

E un b rbat, vede Nils, cu mânecile suflecate şi un soi de p l rie deă ă ă soare ce-i umbreşte fa a. Fredoneaz ca pentru el aceeaşi melodieţ ă vesel de dinainte.ă

Doar un cuvântşi vom pleca…Nils mai face câ iva paşi şi se opreşte. R mâne pe loc,ţ ă

cl tinânduă -se din pricina vinului, dar şi pentru c nu eă -n apele lui.― Bun seara, zice omul. Nils îşi drege vocea.ă― Sunte i… din Suedia? întreab .ţ ăCuvintele suedeze i se par ciudate când le rosteşte.― Nu- i dai seama? zice b rbatul din şezlong, şi în clipa aceea unţ ă

fulger ilumineaz orizontul.ăÎn brusca izbucnire de lumin , Nils z reşte o clip figura suedezului.ă ă ă

În câteva clipe, de peste mare se aude un vuiet slab.― M-am gândit c ar fi mai bine s vii tu la mine în întuneric, decâtă ă

invers, spune suedezul.

185

― Poftim? zice Nils.― M-am dus s te caut în camera ta, dar propriet reasa miă ă -a zis că

seara eşti de obicei aici, la bar. Poate c nuă -i mare lucru de f cut înă Costa Rica.― Ce doreşti?― Mult mai important e ce doreşti tu, Nils.Nils nu scoate o vorb . Are pentru o clip senza ia c lă ă ţ ă -a mai v zută

pe omul acela, când era tân r.ăDar când? În Stenvik? Nu mai ine minte.ţSuedezul apuc bra ele scaunului şi se ridic . Arunc o privire c treă ţ ă ă ă

mare, apoi îl priveşte pe Nils drept în ochi.― Vrei s te întorci acas , Nils? În Suedia? În Öland? Nils mişcă ă ă

încet din cap.― Atunci te pot rezolva, zice suedezul. O să- i d m o viaţ ă ţă

nou-nou , Nils.ţă

186

22

― Nu te acuz de nimic, Gerlof, zise Lennart, dar e evident c aiă f cută -o pe fiica ta s cread c Nils Kant e înc în via . C tr ieşte înă ă ă ă ţă ă ă casa mamei lui. Şi c iă -a r pit fiul pe alvar.ă

Era după-amiaza târziu, la c minul de b trâni din Marnäs, şi Gerlofă ă st tea la biroul lui. Îşi a intea privirea spre duşumea, ca un elev prins cuă ţ minciuna.― Probabil c am adus vorba cumva, spuse întră -un târziu fostul

c pitan. Nu c Nils ar locui în casa Verei, asta nă ă -am zis niciodat , dar că ă ar fi posibil s mai tr iasc …ă ă ă

Lennart se mul umi s ofteze. St tea dinaintea lui Gerlof, în mijloculţ ă ă înc perii, îmbr cat în uniform . Venise să ă ă ă-i spun lui Gerlof c Julia seă ă odihnea acum la cabana lui Astrid din Stenvik, dup ce fuseseă bandajat şi pus în ghips la spitalul din Borgholm cu o zi înainte.ă ă― Cum se simte? întreb Gerlof cu jum tate de voce.ă ă― Piciorul drept scrântit, încheietur rupt , clavicul fracturat ,ă ă ă ă

hemoragie nazal puternic , o mul ime de vân t i şi contuzii, ziseă ă ţ ă ă Lennart.

Oft din nou şi ad ug :ă ă ă― Cum ziceam, putea s fie mai r u, putea să ă ă-şi rup şi gâtul. Eraă

mai bine s … s decid , de exemplu, s nu intre în casa Verei Kant.ă ă ă ă― O s fie învinuit ? zise Gerlof. De violare de domiciliu?ă ă― Nu, de data asta nu. Eu n-o s-o fac. Şi e prea pu in probabil sţ -o

fac proprietarii.ă― Ai vorbit cu ei? Lennart încuviin .ţă― Am reuşit s dau de un nepot deă -al Verei în Växjö, spuse. L-am

sunat înainte s vin aici. Un v r mai tân r deă ă ă -al lui Nils… N-a mai fost de ani buni prin Stenvik şi era destul de sigur c nici altcineva dină familie n-a mai dat pe acolo. Casa e în proprietatea câtorva verişori din Småland, dar se pare c nu se pot hot rî dac s renoveze casa ori să ă ă ă -o vând .ă― B nuiam eu ceva de felul sta, spuse Gerlof. Apoi scutur din capă ă ă

şi se uit la poli ist.ă ţ― Nu i-am spus niciodat Juliei c ă ă eu aş crede c Nils Kant e înc înă ă

via . Am zis doar c aşa cred ţă ă unii.― Cine, mai precis?― P i… Ernst, zise Gerlof, nedorind să ă-l implice în treburi ale poli ieiţ

pe John Hagman. Ernst Adolfsson. El credea c Nils Kant ar fi în via şiă ţă c lă -ar fi ucis pe Jens pe alvar. Aşa c Ernst a încercat s m …ă ă ă

Lennart îl intui cu o privire obosit .ţ ă― Detectivi, îl întrerupse el. Unii cred c ştiu mai bine decât poli iaă ţ

cum se rezolv crimele.ă

187

Gerlof se gândi s slobozeasc o vorb de duh muşc toare, dar nuă ă ă ă -i veni în minte nimic.― Mai e şi altceva, desigur; cineva chiar a intrat în casa Verei Kant,

continu Lennart.ăGerlof îl privi surprins.― Chiar aşa? zise.― Uşa a fost for at . Şi sus erau urme. T ieturi de ziare prinse deţ ă ă

perete, mâncare stricat … un sac de dormit. Şi a s pat în pivni .ă ă ţăGerlof chibzui la cele aflate.― Ai cercetat casa? întreb .ă― Doar în treac t, r spunse Lennart. Prioritatea era să ă -o duc pe fiica

ta la spital.― Bun. Tat l ei î i mul umeşte pentru asta.ă ţ ţ― Am l sată -o la Astrid şi în diminea a asta mţ -am dus din nou la

casa Verei, înainte s vin aici, continu poli istul. Julia a avut noroc.ă ă ţ Lampa cu parafin să -a spart de podeaua pietruit când a sc pată ă -o. Dac ar fi ajuns pe perete, ar fi putut s ia foc toat cl direa.ă ă ă ă

Gerlof d du din cap, încuviin ând.ă ţ― Dar ce-i cu beciul? zise. O fi scos ceva din p mânt? Sau o fiă

îngropat?― Nu mi-am dat seama prea bine. Dar cred c a scos ceva. Sau aă

s pat pur şi simplu.ă― Oamenii care sparg case nu se apuc de obicei s sape după ă ă

lucruri. Şi de obicei nu r mân peste noapte.ăLennart îşi a inti asupra lui privirea ostenit .ţ ă― Iar o faci pe detectivul.― Gândeam şi eu cu voce tare. Şi cred c …ă― Ce?― Ei bine… cred c persoana care a fost în cas e din Stenvik.ă ă― Gerlof…― Po i face o gr mad de lucruri aici, în Öland, f r s fii deranjat,ţ ă ă ă ă ă

continu Gerlof. Ştii şi tu. Nu prea are cine s te vad …ă ă ă― Nu te sfii s scrii o scrisoare la ziar despre num rul insuficient deă ă

poli işti, zise Lennart cu asprime.ţ― Dar e un lucru pe care lumea îl vede întotdeauna, continuă

Gerlof, şi anume str inii. Str ini cu hârle e, maşini necunoscute parcateă ă ţ în fa a casei Verei Kant – oamenii din Stenvik ar fi observat aşa ceva.ţ N-au observat, din câte ştiu.

Lennart se gândi câteva clipe.― Cine mai locuieşte în Stenvik pe tot parcursul anului? întreb înă

cele din urm .ă― Nu prea mul i.ţLennart r mase t cut o vreme.ă ă― S-ar putea s am nevoie de ajutorul t u, Gerlof, zise, ad ugândă ă ă

îndat : Nu ca detectiv, ci doar s verifici nişte fapte. Am g sit ceva înă ă ă

188

pivni .ţăB g mâna în buzunar.ă ă― Erau nişte cutiu e de tutun de prizat pe pervazul ferestruicii dinţ

pivni şi sub sc ri. Goale toate. Nu prea par s fie de pe vremea Vereiţă ă ă Kant.

Scoase o cutiu , împreun cu o agend . Cutiu a era întrţă ă ă ţ -o punguţă de plastic.― Eu nu prizez, zise Gerlof.― Nu. Dar ştii pe cineva din Stenvik care o face?Gerlof şov i câteva clipe, apoi d du din cap. Nu avea sens să ă ă

ascund poli iei lucruri care se puteau afla oricum.ă ţ― Doar o singur persoan , zise.ă ăApoi îi d du lui Lennart un nume. Poli istul îl trecu în agend şiă ţ ă

înclin din cap a încuviin are.ă ţ― Mersi pentru ajutor.― Aş vrea s vin cu tine, zise Gerlof. Dac o s te întâlneşti cu el.ă ă ăLennart deschise gura, dar Gerlof ad ug iute:ă ă― Azi m simt bine, pot s merg singur. O s se relaxeze şi o s fieă ă ă ă

mai dispus s vorbeasc dac sunt acolo. Sunt aproape sigur.ă ă ăLennart oft .ă― Îmbracă-te cu paltonul, zise, o s facem o mic plimbare.ă ă

― A fost un discurs foarte nimerit, John, spuse Gerlof. La înmormântarea lui Ernst, vreau s spun.ă

John st tea de cealalt parte a mesei din buc t ria lui mic şi d duă ă ă ă ă ă scurt din cap f r s r spund . Se l s pe sp tarul scaunului pre deă ă ă ă ă ă ă ă ţ câteva secunde, apoi se îndrept . Era tensionat, Gerlof vedea asta cuă claritate, şi nici motivul nu era greu de ghicit: a treia persoan aşezată ă la mas era Lennart Henriksson, tot în uniform . Era şase f r un sfertă ă ă ă după-amiaza şi afar se întunecase.ă

Cutiu a goal de tutun se afla pe mas .ţ ă ă― Deci redeschide i cazul? întreb John.ţ ă― Hm, nu ştiu ce s zic despre redeschis… zise Lennart, ridicândă

din umeri. Am vrea s vorbim şi cu Anders, dac asta chiar e o cutiuă ă ţă de tutun. Fiindc asta înseamn , f r îndoial , c el a dormit în casaă ă ă ă ă ă Verei Kant, a s pat în pivni şi a prins pe perete câteva t ieturi dină ţă ă ziare despre Nils Kant şi Jens Davidsson. Şi am mai vrea s afl m undeă ă era Anders în ziua când a disp rut Jens.ă― N-ai de ce să-l întrebi asta pe Anders, zise John, î i spun eu.ţ― OK, aprob Lennart luând o agend şi un stilou. Mai departe.ă ă― A fost aici, spuse John pe un ton sec.― În Stenvik?John d du din cap.ă― Şi tu la fel? Po i sţ ă-i furnizezi un alibi pentru ziua aceea? John

ridic din umeri.ă

189

― A fost de mult, zise. Nu-mi mai amintesc… dar ştiu c seara amă ieşit s c ut m deă ă ă -a lungul rmului. Amândoi. Asta in minte.ţă ţ― Şi eu, f cu Gerlof.ăChiar dac multe alte amintiri din acea sear erau ce oase, avea înă ă ţ

cap o imagine cu John şi fiul lui, care trebuie s fi avut cam dou zeci deă ă ani pe atunci, mergând unul lâng altul pe rm c tre sud.ă ţă ă― Şi după-amiaza? întreb Lennart. Ce a f cut Anders atunci?ă ă― Nu mai ştiu, r spunse John. Se poate s fi ieşit. Dar cu sigurană ă ţă

c nu era prin apropierea cabanei lui Gerlof. Anders nu e un om r u,ă ă Gerlof.

Gerlof îşi coborî b rbia în semn de aprobare.ă― Nimeni nu crede c ar fi. Lennart îşi nota mai departe.ă― Oricum, trebuie s vorbim cu el, zise. E aici b iatul t u?ă ă ă― E în Borgholm, r spunse John. A plecat ieri, dup înmormântare.ă ă― Locuieşte acolo?― Uneori da… cu maică-sa. Alteori st aici cu mine. Se r sfa . Nuă ă ţă

conduce, aşa c ia autobuzul la dus şi întors.ă― Ce vârst are?ă― Patruzeci şi doi.― Patruzeci şi doi… şi st cu p rin ii?ă ă ţ― Asta nu-i o crim , zise John ar tând cu degetul mare peste um r.ă ă ă

Şi are cabana lui, chiar lâng a mea.ă― Cred c , interveni cu şov ial Gerlof, … c am putea spuneă ă ă ă

despre Anders c e un pic special. Nu eşti de acord, John? E bun şiă s ritor, dar un pic diferit.ă― M-am întâlnit cu el de câteva ori, remarc Lennart. Mi să -a p rută

perfect capabil.John îşi a inti privirea drept înainte, cu gâtul rigid.ţ― Anders e retras, zise. St mult pe gânduri. Nu prea vorbeşte, niciă

cu mine şi nici cu altcineva. Dar nu e un om r u.ă― Şi adresa lui? întreb Lennart.ăJohn le d du adresa unui apartament de pe Köpmansgatan. Lennartă

o trecu pe foaie.― Bun, zise. P i atunci nu te mai deranj m, John. O s ne întoarcemă ă ă

la Marnäs.Ultima propozi ie îi era adresat lui Gerlof, care st tea întrţ ă ă -o rân înă

spatele lui, sim induţ -se din ce în ce mai mult ca al doilea poli ist înţ toat scena.ă

Era un sentiment teribil de nepl cut, fiindc v zuse cum o frică ă ă ă oarb începuse s creasc în ochii lui John pe parcursul conversa iei.ă ă ă ţ Teama c Autoritatea, rotinduă -se în v zduh ca o pas re de prad , îiă ă ă luase la ochi pe el şi pe fiul s u în pustiul din nordul insulei şi c nă ă -avea să-i mai lase niciodat în pace.ă― Nu e un om r u, repet John, cu toate c Lennart se ridicase şi seă ă ă

îndrepta spre uş .ă

190

― N-ai de ce să- i faci griji, John, zise încet Gerlof, f r s sune defelţ ă ă ă conving tor. Vorbim la telefon disear ? E în regul ?ă ă ă

John d du din cap c da, îns îl privea mai departe cu încordare deă ă ă Lennart, care aştepta în uş .ă― Haide, Gerlof, zise poli istul.ţSuna ca un ordin. Gerlof nu se mai sim ea poli ist, ci mai degrabţ ţ ă

câine de aport – dar se ridic ascult tor şiă ă -l urm afar pe Lennart. Tareă ă ar fi vrut să-şi viziteze fiica la Astrid, dar asta trebuia amânat pe altă dat .ă

Când Gerlof se întoarse în camer , muşchii îi zvâcneau mai multă decât de obicei şi durerea din articula ii era mai urât decât în alte ţ ă d i.ăţ Lennart îl adusese înapoi la c min.ă

Auzi telefonul zbârnâind dincolo de uş şi i se p ru c nă ă ă -are cum să ajung la timp, dar târâitul nu se opri.ă― Davidsson?― Eu sunt. Era John.― Cum merge treaba? Gerlof se l s greoi pe pat.ă ăJohn nu mai zise nimic.― Ai vorbit cu Anders? întreb Gerlof.ă― Da. L-am sunat în Borgholm. Am discutat cu el.― Bine. Poate n-ar trebui să-i zici c poli ia vrea s …ă ţ ă― Prea târziu, îl întrerupse John. I-am spus c poli ia a trecut pe laă ţ

noi.― Aşa, zise Gerlof. Şi el ce-a spus?― Nimic. Doar a ascultat. T cere.ă― John… cred c ştim amândoi ce f cea Anders la Vera Kant. Ceă ă

c uta în beci, zise Gerlof. Comoara solda ilor. Prada de r zboi pe careă ţ ă toat lumea credea c o aveau la ei când au acostat pe insul .ă ă ă― Da, zise John.― Comoara pe care a luat-o de la ei Nils Kant, continu Gerlof, dacă ă

asta s-o fi întâmplat.― Anders vorbeşte despre asta de mul i ani, zise John.ţ― N-o s g seasc nimic, spuse Gerlof. Ştiu asta. John amu ise iar.ă ă ă ţ― Trebuie s ne ducem la Ramneby, hot rî Gerlof. Şi dup aceea,ă ă ă

poate ne oprim în Borgholm s vedem cum se mai simte Martin Malm.ă― În regul , încuviin John.ă ţă― O să-l g sim pe Nils Kant, John.ă

Era în jur de ora nou , în aceeaşi sear . Coridoarele c minului erauă ă ă t cute şi pustii.ă

Gerlof se afla în fa a uşii închise a Majei Nyman, sprijinit în baston.ţ Din camera ei nu r zb tea niciun sunet. Deasupra vizorului era prins ună ă bile el scris de mân , pe care se putea citi: BATE I AICI! Ioan 10:7.ţ ă Ţ

„Adev rat zic vou : eu sunt uşa oilor”, murmur Gerlof,ă ă ă

191

amintindu-şi pasajul.Ezit o clip , apoi ridic mâna dreapt şi b tu.ă ă ă ă ăDur ceva, dar Maja deschise în cele din urm uşa. Se v zuser înă ă ă ă

urm cu câteva ore la cin ; ea înc purta aceeaşi rochie galben şiă ă ă ă bluz alb .ă ă― Bun seara, zise Gerlof cu un zâmbet blând. Voiam doar s v dă ă ă

dac eşti acas .ă ă― Gerlof.Maja zâmbi şi d du din cap, dar lui Gerlof i se p ru c z reşte oă ă ă ă

încrunt tur de nelinişte printre celelalte încre ituri de pe fruntea ei,ă ă ţ sub p rul alb. Vizita lui era neaşteptat .ă ă― Pot intra? întreb .ăEa încuviin cu oarecare ezitare şi intr înapoi în camer .ţă ă ă― N-am f cut curat, zise.ă― Nu conteaz deloc, r spunse Gerlof.ă ăSprijinit în b ul lui, p şi cu greutate în înc pere, care ar ta la fel deăţ ă ă ă

curat şi îngrijit ca ultima dat când fusese acolo. Un covor persană ă ă sângeriu acoperea mare parte din podea, iar pere ii erau plini deţ portrete şi picturi.

Gerlof mai fusese în câteva rânduri în camera Majei. Avuseser oă rela ie, ce începuse la câteva luni dup sosirea lui Gerlof la c min şi seţ ă ă terminase un an mai târziu, când durerile reumatice deveniser preaă puternice. Continuaser apoi s cultive o prietenie liniştit , ce înc eraă ă ă ă sincer . Amândoi se tr geau din Stenvik, amândoi r m seser singuriă ă ă ă ă dup c snicii lungi. Aveau multe despre care să ă ă-şi vorbeasc .ă― Cum te sim i, Maja? o întreb .ţ ă― Bine, m descurc.ăMaja trase un scaun la m su a cafenie de lâng fereastr , pe careă ţ ă ă

Gerlof se aşez plin de recunoştin . Maja se aşez şi ea, în t cere.ă ţă ă ăGerlof trebuia s zic ceva.ă ă― M întrebam, Maja, dac miă ă -ai putea spune ceva despre un lucru;

am mai discutat odat , mai demult, despre asta…ăDuse mâna la buzunar şi scoase micul plic alb pe care i-l d duseă

Julia cu o s pt mân înainte.ă ă ă― Fata mea a g sit scrisoarea asta în curtea bisericii, la piatraă

funerar a lui Nils Kant, zise Gerlof. Ştiu c tu ai scrisă ă -o şi ai pus-o acolo, nu asta voiam s te întreb. M întrebam doar…ă ă― N-are de ce să-mi fie ruşine, se gr bi s spun Maja.ă ă ă― Absolut deloc, zise Gerlof. N-am…― Nils nu cap t niciodat cel mai bun buchet de flori, continuă ă ă ă

Maja. Acela e întotdeauna pentru so ul meu… întotdeauna m ocup deţ ă mormântul lui Helge înainte să-l îngrijesc pe-al lui Nils.― Asta e bine, zise Gerlof. Toate mormintele ar trebui îngrijite.

Continu :ă― Nu asta voiam s te întreb, ci altceva… in minte c miă Ţ ă -ai spus

192

odat c teă ă -ai întâlnit cu Nils Kant pe alvar, în aceeaşi zi în care… s-a ocupat de solda ii germani.ţ

Maja încuviin cu o expresie grav .ţă ă― I-o vedeam pe fa , zise. Nţă -am spus nimic, dar mi-am dat seama

c se întâmplase ceva… Doar c el nă ă -a vrut să-mi spun ce. Amă încercat s vorbesc cu el, dar a fugit iar şi pe alvar.ă ă― În eleg, zise Gerlof, apoi ezit câteva clipe înainte de a continuaţ ă

precaut: Şi mi-ai mai spus c teă -ai ales cu ceva în ziua aceea…Maja îl privi int . D du din cap c da.ţ ă ă ă― M întreb dac ai putea să ă ă-mi ar i ce iăţ ţ -a dat, urm Gerlof. Şiă

dac ai mai spus cuiva despre asta. Ai f cută ă -o?Maja st tea nemişcat , privinduă ă -l.― Nimeni nu mai ştie nimic, zise ea. Şi nu-i vorba de ceva primit de

la el, e un lucru pe care l-am luat.― Poftim?― N-am primit nimic de la Nils, zise Maja. Mi l-am însuşit. Şi am

regretat asta de atâtea ori…― O cutie, spuse Gerlof. Ai zis c era o cutie.ă― L-am urm rit pe Nils, continu Maja. Eram tân r şi curioas .ă ă ă ă ă

Mult prea curioas … Aşa c mă ă -am ascuns dup ienuperi şi lă -am urm rită ce f cea. Şi să -a dus la movila funerar de lâng Stenvik.ă ă― La movila funerar ? f cu Gerlof. Ce c uta acolo? Maja t cu, cuă ă ă ă

privirea goal .ă― A s pat o gaur , zise dup o pauz lung .ă ă ă ă ă― A îngropat ceva? întreb Gerlof. Era pachetul acela? Maja îl priviă

şi spuse:― Nils e mort, Gerlof.― Aşa se pare.― Aşa este, spuse Maja. Nu toat lumea crede, dar eu ştiu. Altfelă

am fi intrat cumva în leg tur .ă ăGerlof d du din cap.ă― Ai dezgropat pachetul dup ce a plecat Nils? Maja cl tin din cap.ă ă ă― Am dat fuga acas , r spunse ea. Mai târziu a fost… dup ce să ă ă -a

întors.Gerlof avu nevoie de câteva secunde ca s priceap .ă ă― Vrei s zici… dup ce să ă -a întors acas în sicriu. Maja încuviină ţă

din cap.― M-am dus pe alvar şi l-am dezgropat.Se ridic încet în picioare, îşi netezi fusta şi se duse spre televizorulă

din col ul camerei. Gerlof r mase pe loc, dar întoarse capul ca sţ ă -o poată vedea.― Era o zi de toamn în anii 1960, la doi ani dup înmormântareaă ă

lui Nils, zise Maja peste um r. Helge era la câmp şi copiii la şcoal înă ă Marnäs. Am încuiat casa şi am plecat de una singur pe alvar, cu ună hârle de gr din întrţ ă ă -o pung de plastic.ă

193

Gerlof o v zu pe Maja chinuinduă -se s deschid un sipet de lemnă ă pictat în albastru şi ornat cu trandafiri roşii aflat pe o etajer subă televizor. Îl mai v zuse; era cutia ei de cusut. O aduse la mas şi oă ă aşez înaintea lui Gerlof.ă― Am traversat şoseaua mare, continu ea apoi, şi cam dup oă ă

jum tate de or am ieşit în alvar. Am g sit ce mai r m sese din movilaă ă ă ă ă de pietre şi am încercat să-mi amintesc exact unde-l v zusem pe Nilsă s pând… şi pân la urm am reuşit.ă ă ă

Deschise capacul sipetului. Gerlof v zu foarfeci, a e şi papiote şi seă ţ gândi la vremurile când obişnuia s coas pânze sfâşiate. Apoi Majaă ă ridic fundul fals şiă -l d du deoparte, iar Gerlof putu s vad o casetă ă ă ă plat ce se afla în compartimentul secret de dedesubt.ă

O cutie de metal cu pete de rugin .ăSau aşa spera Gerlof, c era rugin .ă ă― Aici e.Maja scoase caseta şi i-o întinse. Gerlof auzi ceva zorn indă

în untru.ă― Pot s-o deschid? întreb el.ă― Po i s faci cu ea ce vrei, Gerlof.ţ ăCaseta n-avea încuietoare; o deschise cu mult aten ie. Con inutulă ţ ţ

ei scânteia.Poate c în cutiu nu erau decât vreo dou zeci de buc ele deă ţă ă ăţ

sticl , doar nişte flecuşte e lucitoare – îns era greu s nu remarci şiă ţ ă ă altceva, ceva mai pre ios. Mai era şi un crucifix al turi de ele. F r sţ ă ă ă ă fie expert, lui Gerlof i se p ru c e f cut din aur pur.ă ă ă

Închise capacul înainte de a se sim i tentat s apuce pietrele şi s leţ ă ă învârt între degete.ă― Ai mai spus cuiva despre asta? întreb cu voce sc zut .ă ă ă― I-am spus b rbatului meu înainte s moar , r spunse Maja.ă ă ă ă― Crezi c o fi spus şi altora?ă― Nu vorbea despre asemenea lucruri cu al ii, zise Maja. Şi dac arţ ă

fi f cută -o, mi-ar fi spus mai mult ca sigur şi mie. Nu aveam secrete între noi.

Gerlof o credea. Helge nu fusese genul vorb re . Îns , întră ţ ă -un fel sau altul, zvonul c solda ii pe careă ţ -i omorâse Nils avuseser un soi deă prad de r zboi adus cu ei de peste mare începuse s seă ă ă ă r spândeasc prin nordul Ölandului. Gerlof îi auzise şi el vorbind – la felă ă ca John şi Anders Hagman.― Deci le-ai inut ascunse în tot timpul sta? rosti el. Maja aprob .ţ ă ă― Nu am f cut nimic cu ele, doar nu erau ale mele. Ad ug : Dar amă ă ă

încercat s i le dau o dat mamei lui Nils.ă ă― A, da? Când a fost asta?Maja se aşez cu grij pe scaunul de lâng el, iar Gerlof observă ă ă ă

că-şi tr sese în aşa fel scaunul, încât genunchii s li se ating pe subă ă ă picioarele cu decora iuni ale mesei.ţ

194

― Pe la sfârşitul anilor 1960. Helge auzise c Vera Kant începuseă să-şi vând p mânturile de pe coast , r m sese cam f r bani. Mă ă ă ă ă ă ă -am gândit deci c ar vrea înapoi pietrele…ă― Ai fost la ea? întreb Gerlof. Maja încuviin .ă ţă― Am luat autobuzul de Stenvik şi am intrat în gr dina casei ei…ă

Era var , aşa c uşa de afar era întredeschis când am început s urcă ă ă ă ă treptele, cu genunchii înmuia i. M temeam de Vera, cum se temeaţ ă majoritatea…

Maja se opri, apoi continu :ă― Din cas se auzea o melodie la radio sau la un gramofon. Şi voci.ă

Avea musafiri.Gerlof în l capul.ă ţă― A avut câ iva ani menajer , deci poate…ţ ă― Nu. Erau doi b rba i, îl întrerupse Maja. Am auzit dou vociă ţ ă

b rb teşti din buc t rie. Una morm ia, cealalt vorbea mult mai tare şiă ă ă ă ă ă mai r spicat, aproape ca un c pitan…ă ă― I-ai v zut pe vreunul? zise Gerlof.ă― Nu, nu, se gr bi Maja s r spund . Şi nici nă ă ă ă -am stat s trag cuă

urechea… Am b tut la uş îndat ce am terminat de urcat treptele.ă ă ă Vocile s-au oprit şi Vera a dat buzna pe verand , închizând uşa de laă buc t rie în spatele ei. A fost un şoc, s m întorc dup atâ ia ani în sată ă ă ă ă ţ şi s-o v d. Se sub iase şi se chircise… ca o funie uscat . Dar totă ţ ă suspicioas era; să -a uitat la mine de parc aş fi fost vreun ho sau ceva.ă ţ „Ce vrei?”, m-a întrebat. F r bun ziua, f r pic de polite e. Mă ă ă ă ă ţ -am pierdut complet cu firea. Aveam caseta în buzunar, dar n-am apucat să o scot. Am început s bolborosesc ceva despre Nils şi alvar… şi asta aă fost probabil o prostie. A fost o prostie, fiindc Vera a început s ipe laă ă ţ mine s plec. Apoi să -a întors în buc t rie. Iar eu mă ă -am întors acas … şiă dup câ iva ani ea, desigur, a murit.ă ţ

Gerlof d du din cap. Vera murise pe aceeaşi scar interioar de peă ă ă care c zuse Julia. Întreb :ă ă― Ai auzit despre ce vorbeau? Cei doi? Maja cl tin din cap.ă ă― N-am auzit decât câteva cuvinte înainte s bat, zise. Ceva despreă

dor. Era cel cu voce puternic , el a zis ceva despre dor: „Şi v e tareă ă dor unul de altul, cum s nu”, sau ceva de felul sta.ă ă

Gerlof chibzui la ce auzise.― Poate erau rude de-ale Verei, suger el. Rude de pe continent.ă― Poate, zise Maja.Se l s t cerea. Gerlof nu mai avea întreb ri; sim ea nevoia s seă ă ă ă ţ ă

gândeasc la toate astea.ă― P i… zise, întinzând mâna să -o bat uşor pe um r pe Maja, îns eaă ă ă

se aplec pu in înainte şi degetele lui îi atinser obrazul.ă ţ ăR maser aşa aproape f r voia lor, încremeni i întră ă ă ă ţ -o mişcare ce

deveni treptat o mângâiere. Maja închise ochii. Gerlof tres ri şi seă preg ti s se ridice.ă ă

195

― P i… zise iar şi. Nu pot… nu mai pot.ă ă― Eşti sigur? întreb Maja deschizând ochii. Gerlof d du trist dină ă

cap.― Prea mult durere.ă― Poate se mai duce odat cu prim vara, zise Maja. Se maiă ă

întâmpl uneori.ă― Poate, spuse Gerlof, ridicându-se cât de repede putea.

Mul umesc pentru c ai stat de vorb cu mine, Maja. Nţ ă ă -o s mai spună nim nui. Ştii asta.ă

Maja r mase pe loc, aşezat la mas .ă ă ă― E în regul , Gerlof.ăGerlof îşi d du seama c înc mai ine caseta în mâna stâng şi oă ă ă ţ ă

l s la loc pe mas . Îns Maja o lu , scoase crucifixul şi iă ă ă ă ă -o înapoie.― Ia-le tu, zise. Eu nu le mai vreau. E mai bine s le ii tu.ă ţ― Dac eşti sigur …ă ăD du de câteva ori din cap, ca un soi de r masă ă -bun stângaci, şi

plec din camera Majei cu caseta în buzunar. Era rece şi grea şi zorn iaă ă uşor în ritmul paşilor s i pe coridorul pustiu.ă

Odat ajuns în camera lui, Gerlof închise uşa. De obicei nă -o încuia, dar de data asta o f cu.ă

Prada de r zboi, gândi el. Solda ii caut mereu pr zi. De unde oareă ţ ă ă luaser sau ob inuser pietrele pre ioase? Mai murise cineva pentruă ţ ă ţ ele, în afara solda ilor înşişi? Şi unde s le pun ? Gerlof se uit în jur. Elţ ă ă ă n-avea cutie de cusut cu fund fals.

În cele din urm se apropie de bibliotec . Pe unul dintre rafturi seă ă afla o corabie în sticl , reprezentând ultima c l torie a bricului ă ă ă Bluebird of Hull, ca şi cum ar fi contemplat acea noapte furtunoas de pe coastaă de la Bohuslän. Bluebird se îndrepta spre stâncile din Bohuslän.

Gerlof lu sticla şiă -i scoase dopul. Apoi deschise cutia şi cu grij l să ă ă pietrele s cad în sticl . Scutur sticla ca s le aşeze la locul potrivit.ă ă ă ă ă Gata, dac nu te uitai prea atent p rea c pietrele erau stâncile pe careă ă ă bricul avea s eşueze. Deocamdat era de ajuns.ă ă

Gerlof puse la loc corabia pe raft şi ascunse caseta goal dup ună ă rând de c r i de pe raftul cel mai de jos.ă ţ

Tot restul serii, înainte s se bage în pat, nu se putu opri s nuă ă arunce priviri c tre sticl . Dup a dou sprezecea sau a cincisprezeceaă ă ă ă oar , începu s priceap de ce Maja p ruse atât de uşurat când îiă ă ă ă ă înmânase cutia veche de metal.

În noaptea aceea, îl bântui singurul coşmar adev rat legat deă vremea petrecut pe mare.ă

Vis c st tea pe puntea unui vas ce înainta lent pe Marea Baltic ,ă ă ă ă undeva între cap tul de nord al Ölandului şi insula Oaxen. Era oraă amurgului, nicio pal de vânt, iar Gerlof s uita prelung c tre apele ceă ă ă lic reau la orizont, f r nicio urm de uscat nic ieri…ă ă ă ă ă

196

… Apoi surprinse cu privirea o min veche, din al Doilea R zboiă ă Mondial.

Plutea ceva mai jos de suprafa : o minge mare de metal negruţă acoperit de alge şi moluşte, i induă ţ -şi printre ape epii negri.ţ

Nu se putea ocoli. Gerlof nu era în stare decât s priveasc mută ă cum chila navei şi mina lunecau nemiloase una spre cealalt , din ce înă ce mai aproape.

Se trezi brusc, plângând în întunericul de la azil, cu o clipit înainteă ca mina s explodeze.ă

23

Duminic diminea : Julia se postase la fereastra lui Astrid dină ţă sufragerie, cu cârjele sprijinite de sp tarul scaunului, şiă -o privea pe sora ei, Lena, şi pe so ul acesteia, Richard, cum îşi iau din nou în st pânireţ ă maşina de pe muchia colinei.

Reuşise s in de maşin cu dou s pt mâni mai mult decâtă ţ ă ă ă ă ă pl nuise, dar acum se terminase. Era, probabil, mai bine aşa; oricum nuă putea s conduc cu oasele rupte.ă ă

Lena şi Richard sosiser sâmb t pentru o vizit scurt pe insul ; îlă ă ă ă ă ă sunaser pe Gerlof şi b user o cafea în Marnäs înainte s r mână ă ă ă ă ă peste noapte în cabana de var . Veniser de diminea la Astrid Linderă ă ţă s o salute, cu inten ia clar c voiau s o ia pe Julia cu ei înapoi laă ţ ă ă ă Göteborg.

Nu se deranjaser , fireşte, să -o informeze şi pe Julia despre planul lor. Ea nici m car nu ştiuse c Lena şi Richard aveau de gând s apar ,ă ă ă ă pân ce nu v zuse Volvoul verde înaintând pe şosea şi oprind în fa aă ă ţ casei lui Astrid. Şi atunci fusese prea târziu s fug .ă ă― Bun ! spuse Lena cu entuziasm când Astrid o l s în untru. Oă ă ă ă

îmbr işa pe Julia, f cânduăţ ă -i clavicula cr pat să ă ă-i trimit o s geat deă ă ă durere prin grumaz.― Cum te sim i? o întreb Lena uitânduţ ă -se la cârje.― Mi-e mai bine, r spunse Julia.ă― A sunat tata şi ne-a spus ce s-a întâmplat, spuse Lena.

Groaznic… Dar se putea şi mai r u… Aşa trebuie s te gândeşti, c seă ă ă putea şi mai r u.ă

Atâta avea de spus soră-sa despre oasele rupte ale Juliei. Lena ad ug :ă ă― E foarte dr gu din partea lui Astrid c te las s stai aici, nu?ă ţ ă ă ă― Astrid e un înger, zise Julia.Şi era adev rat. Astrid era un înger; îi pl cea s locuiasc în pustiulă ă ă ă

liniştit din Stenvik, deşi îi m rturisise c se mai sim ea singur uneori.ă ă ţ ă Era totuşi v duv şi singurul ei copil, o fat , era doctori în Arabiaă ă ă ţă Saudit şi suna acas doar de Cr ciun şi în mijlocul verii.ă ă ă

197

Richard n-avea de zis prea multe; îi f cu Juliei un semn ner bd toră ă ă din cap, nu-şi scoase jacheta cafeniu-deschis de toamn şi începu s seă ă uite la Rolexul de la mân dup câteva minute. Nu era nicio îndoial că ă ă ă singurul lucru important pentru el era s aduc maşina înapoi înă ă Torslanda, gândi Julia, pentru ca fiica lui s-o poat folosi.ă

Astrid le oferi cafeaua de diminea şi biscui i, iar Lena seţă ţ entuziasma de cât de liniştit şi paşnic era Stenvikul în perioada asta din an, când nu se vedea picior de turist. Richard st tea eap n lâng so iaă ţ ă ă ţ lui şi nu scotea o vorb . Julia lu loc la cel lalt cap t al mesei de laă ă ă ă fereastr , gândinduă -se la casa Verei Kant din spatele copacilor înal i.ţ― Bun, aşa deci, trebuie s ne gândim s facem o mişcare repede,ă ă

zise Lena dup ce îşi b ur cafeaua. Avem drum lung pân acas .ă ă ă ă ăSe ridic iute s strâng ceştile de cafea, în vreme ce Richard ieşiă ă ă

afar să -o ajute pe Astrid s repare o eava ce d dea peă ţ ă -afar în spateleă casei.

Julia n-avea altceva de f cut decât s stea şi s se uite. Nă ă ă -avea picioare, nici slujb şi nici copii. Dar via a, cumva, avea s mearg maiă ţ ă ă departe.― Ce dr gu din partea voastr c a i venit! zise. Lena încuviină ţ ă ă ţ ţă

din cap.― Am hot rât pe loc c o s venim aici s te ajut m s te întorciă ă ă ă ă ă

acas , spuse ea. Fiindc nă ă -o s po i conduce.ă ţ― Mul umesc, zise Julia, dar nuţ -i nevoie. O s r mân. Lena nă ă -o

asculta.― Dac te iau pe tine şi conduc Fordul, Richard poate duce Volvoulă

acas , continu în vreme ce lua de pe mas ibricul de cafea. Ne oprimă ă ă de obicei s mânc m de prânz în Rydaholm, au acolo un restaurantă ă frumuşel.― Nu pot s m întorc f r Jens, zise ea. Trebuie să ă ă ă ă-l g sesc. Lenaă

se întoarse şi-o privi.― Ce-ai spus? Dar nu sunt niciun fel de… Julia cl tin din cap,ă ă

întrerupând-o.― Ştiu c e mort, Lena, zise sus inând privirea surorii sale. E mort.ă ţ

Mi-am dat seama, dar nu despre asta e vorba. Vreau să-l g sesc doar,ă oriunde ar fi.― Bine, bine. Tata e bucuros s te aib aici, spuse Lena. Deci eă ă

absolut în regul .ăDa, mai bine decât s bea vin şi s bage pastile în fa a televizorului,ă ă ţ

sim ind o ap sare grea în piept – anii în care durerea pierderii fiului eiţ ă devenise mai important decât toate amintirile fericite cu el ce iă -ar fi putut oferi consolare; un h u negru de dezn dejde în care seă ă cufundase, care o împiedicase s aib o via .ă ă ţă

Dar acum exista pace. Pu in pace.ţ ăLa sfârşit, când erai îndeajuns de b trân, tot ce conta era s te afliă ă

într-un loc în care s te sim i ca acas , împreun cu oamenii careă ţ ă ă - iţ

198

pl ceau. Stenvikul, cu îngerul de Astrid. Şi Gerlof. Sau Lennart. Julia îiă pl cea pe to i.ă ţ

Şi Lena îi voia binele. Julia ştia c pân şi sora ei mai mare îi doreaă ă binele.― Bine, zise. Ne vedem în Göteborg.

Jum tate de or mai târziu, Richard era în Volvoul mare şi verde dină ă fa a casei lui Astrid, iar Lena intra în micul Ford.ţ

Se aplec înainte şiă -i f cu din mân Juliei. Apoi pornir , Richard maiă ă ă întâi şi apoi soră-sa.

Julia l s aerul să ă ă-i ias din piept.ăCam la un minut dup aceea, începu s sune telefonul din hol, dară ă

nu reuşi s ajung la el.ă ă― R spund eu, zise Astrid. Julia o auzi ridicând receptorul şiă

ascultând, apoi strigând spre ea: E poli ia, Julia, te caut pe tine… eţ ă Lennart.

Julia se putea deplasa mult mai uşor şi mai repede pe duşumelele netede cu o singur cârj . Ajunse pe hol şi lu receptorul.ă ă ă― Bun .ă― Cum te mai sim i? întreb Lennart.ţ ă― Mai bine, zise Julia. Timpul vindec oasele rupte… şi Astrid areă

grij de mine.ă― Bun, spuse el. Am ceva veşti… dar poate c ai auzit deja.ă― L-a i g sit pe Nils Kant?ţ ăLa cel lalt cap t al firului, Lennart p ru c ofteaz uşor.ă ă ă ă ă― Cel care s pa în pivni nu era o fantom , replic el. Nu iă ţă ă ă ţ -a spus

Gerlof?― N-am prea avut ocazia s vorbim, spuse Julia.ă― Tat l t u mă ă -a ajutat să-l identific pe posesorul cutiu elor de tutunţ

de prizat, zise Lennart. Ştii doar, cutiu ele de tinichea din pivni a Verei.ţ ţ― Cine era?― Anders Hagman.― Anders Hagman? f cu Julia. Adic Anders… de la camping?ă ă

B iatul lui John?ă― El în persoan .ă― Eşti sigur?― Nu a recunoscut el însuşi, fiindc nă -am reuşit s avem o discu ieă ţ

înc , spuse Lennart. Anders să -a dat la fund. Dar din toate indiciile rezult c despre el e vorba.ă ă― Deci nu Nils Kant a dormit în cas .ă― Nu, zise Lennart. De obicei exist câte o explica ie simpl , Julia.ă ţ ă

Anders Hagman st la câteva sute de metri mai încolo. Iă -a fost uşor să se strecoare în casa Verei dup l sarea serii.ă ă― Dar de ce-a s pat?ă― Sunt mai multe ipoteze. Am şi eu ideile mele, şi le-am discutat cu

199

colegii din Borgholm, zise Lennart, dup care întreb : îl ştii pe Anders?ă ă L-ai v zut vreodat când locuiai în Stenvik?ă ă― Nu. E mai tân r decât mine… cu patru sau cinci ani, spuse Julia,ă

care îşi amintea vag de Anders Hagman de când era copil.― Are o condamnare pentru agresiune, zise Lennart. Ştiai asta?― Agresiune?― A fost o înc ierare de be ivi în camping, acum doisprezece ani.ă ţ

Anders s-a sim it amenin at şi lţ ţ -a doborât pe un tinerel din Stockholm. Am fost acolo personal şi l-am arestat. A primit pedeaps cuă suspendare şi amend .ă

Câteva secunde se l s t cerea.ă ă ă― E suspectat de ceva acum? întreb Julia. Îl urm ri i?ă ă ţ― Nu, nu se pune problema că-l urm rim, zise Lennart. Vrem doară

să-l g sim, s st m un pic de vorb … s afl m ce c uta la Vera Kant. Eă ă ă ă ă ă ă vinovat de violare de domiciliu, oricum.

Şi eu la fel, cuget Julia.ă― N-o să-l întrebi nimic despre Jens? întreb ea. Unde era când Jensă

a disp rut?ă― Poate, zise Lennart. Crezi c ar trebui?ă― Nu ştiu, r spunse Julia.ăNu mai inea minte dac Anders Hagman îl întâlnise vreodat peţ ă ă

fiul ei. Dar trebuie s se fi întâmplat, nu? Pe timp de var înotau laă ă platform , de unde se vedea campingul. Jens alergase pe toat plaja înă ă slip şi p l rie de soare. Oare Anders st tuse pe creast şiă ă ă ă -l urm rise?ă― E clar c Anders e în Borgholm. Îl g sim noi, zise Lennart. Dacă ă ă

descoperim ceva interesant, te anun .ţ

Gerlof o sunase şi el pe Julia dup accident, dar Julia nu l saseă ă apelul s se transforme întră -o conversa ie prelungit . Era stânjenit . Cuţ ă ă cât se gândea mai mult la felul în care intrase în casa Verei Kant şi la ideea ei c Jens ar fi putut fi acolo, cu atât se sim ea mai prost.ă ţ

Luni după-amiaz , Gerlof ap ru în cele din urm în Stenvik, înă ă ă maşina lui John Hagman, şi sun la uş . Julia se lupt cu cârjele şi reuşiă ă ă s deschid ; era singur . Astrid plecase la cump r turi în Marnäs.ă ă ă ă ă

Şoferul era John, dar r mase în maşin . Julia îl v zu tol nit după ă ă ă ă volan, gânditor.― Am vrut s vin doar s v d cum î i merge, zise Gerlof l sat în bă ă ă ţ ă ăţ

şi cu r suflarea t iat din pricina celor dou zeci de metri str b tu i deă ă ă ă ă ă ţ unul singur de la maşin pân la cas .ă ă ă― M simt binişor, zise Julia, sprijinit în cârje. Ai ieşit undeva cuă ă

John?― Ne ducem în Småland, o anun Gerlof.ţă― Când v întoarce i? Gerlof hohoti scurt.ă ţ― Boel de la c min mă -a întrebat exact acelaşi lucru. Ar prefera să

stau la mine în camer din zori şi până ă-n sear . Dar cred c disear ,ă ă ă

200

sau după-amiaz târziu… Poate d m şi pe la Martin Malm, dac i să ă ă -a mai limpezit mintea vreun pic de data trecut .ă― Are de-a face ceva cu Nils Kant? întreb Julia.ă― S-ar putea, zise Gerlof. O s vedem.ăJulia d du din cap – dac nu voia să ă ă-i spun mai multe, nicioă

sup rare.ă― Am auzit de Anders Hagman, zise ea. C ai spus poli iei despreă ţ

el.― I-am men ionat numele… Nu cred c John e prea bucuros deţ ă

asta, replic Gerlof. Dar tot iă -ar fi aflat numele mai devreme sau mai târziu.― Vor s discute cu el, zise Julia. Nu sunt sigur … dar e ca şi cumă ă

poli ia din Borgholm ar fi pe punctul s reînceap cercet rile, înţ ă ă ă leg tur cu dispari ia lui Jens, adic .ă ă ţ ă― Hmm… cred că-s pe un drum greşit cu Anders. Şi la fel crede şi

John, evident.― N-o să-i îndrepta i în direc ia bun , nu?ţ ţ ă― Poli ia nu ascult de nişte pensionari ca noi; şi mai ales când li seţ ă

pare c avem idei prea tr snite, zise Gerlof. Nu prezent m încredere.ă ă ă― Dar nu v l sa i. Astaă ă ţ -i ceva de admirat.― Da, zise Gerlof deschizând uşa. Facem şi noi ce putem.― C uta i mai departe, nă ţ -are ce r u s fac , spuse Julia.ă ă ă

Comentariul era ironic, deşi ea n-o ştia – data urm toare când avea să ă-l vad , Gerlof avea s fie pe moarte.ă ă― Ne mai vedem, zise Gerlof.

201

Ciudad de Panama, 1963

Panama City din Panama.Blocuri înalte de apartamente şi colibe d r p nate, lipite unele deă ă ă

altele. Maşini, autobuze, motorete şi jeepuri. Metişi, poli ie militar ,ţ ă bancheri, cerşetori, muşte bâzâitoare şi g şti de solda i americani peă ţ bulevarde. Izul de benzin ars , fructe putrezite şi peşte la gr tar.ă ă ă

Nils Kant hoin reşte zi de zi prin h işul de str du e înguste; t lpileă ăţ ă ţ ă îl ustur în pantofi.ă

Caut marinari suedezi.ăÎn Costa Rica nu-s de g sit – sau cel pu in Nils nă ţ -a dat peste

niciunul. Ca s fie sigur c g seşte suedezi a trebuit s vin aici, înă ă ă ă ă Ciudad de Panama.

Drumul c tre sud cu autobuzul dureaz şase ore. Nils a f cut cinciă ă ă asemenea c l torii c tre zona canalului în aproape doi ani.ă ă ă

În canalul lung dintre oceane, vapoarele se înşiruie, pentru a evita ocolul lung pe la Capul Horn. Marinarii coboar pe uscat ca s seă ă distreze în marele port. Unii r mân: vagabonzii.ă

Caut omul potrivit printre aceşti marinari uita i: cei ce se adun laă ţ ă docuri când sosesc vase din Scandinavia, la biserica scandinav cândă se împarte de mâncare, şi care-şi petrec restul timpului pe lâng baruriă şi dughene. Aceştia ar bea orice con ine alcool, de la rom columbianţ ieftin pân la alcool rafinat din vax pentru ghete.ă

În a doua sear a celei deă -a cincea vizite, r t ceşte pe trotuareleă ă cr pate de ciment când vede deodat o siluet umbrit ce strânge oă ă ă ă sticl , ghemuit întră ă -un intrând întunecos, la câteva cvartale de biserica scandinav . Mişc ri lente, genunchi l sa i. Tr gânduă ă ă ţ ă -şi nasul, tuşind şi duhnind a vom . Nils se opreşte înaintea lui.ă― Ce faci? zise.Vorbeşte suedez . Nu are rost s piard vremea cu cineva care nuă ă ă

în elege pe loc ce spune.ţ― Ce? îl întreab vagabondul.ă― Am zis: ce faci?― Eşti din Suedia?C ut tura din ochii suedezului e mai degrab plin de mâhnire şi deă ă ă ă

osteneal decât goal , barba îi e neîngrijit , îns ridurile din jurul guriiă ă ă ă şi ochilor nu sunt foarte pronun ate. Omul sta nţ ă -a b ut chiar atât deă mult vreme, ca s nu mai vorbim de faptul c pare s aib în jur deă ă ă ă ă treizeci şi cinci de ani – cam de-o vârst cu Nils.ă

Nils aprob din cap.ă― Vin din Öland.― Öland?Vagabondul ridic glasul şi tuşeşte.ă

202

― Öland, rahat… eu-s din Småland… rahat. N scut în Nybro.ă― E mic lumea, zice Nils.ă― Doar c … am pierdut vasul, a trecut prin canal.ă― Chiar? Ce p cat!ă― Anul trecut… Am pierdut… vasul trebuia s treac dup două ă ă ă

zile. Sus, jos. Şi m-au arestat… o b taie în bar, turnam bere direct dină butoi.

B rbatul îşi înal chipul, cu ochii lumina i de un gând nou.ă ţă ţ― Ai nişte bani?― Poate.― Cump r ceva, atunci… nişte whisky… ştiu eu de unde. B rbatulă ă ă

vrea s se ridice, dar picioarele nuă -l ascult .ă― Aş putea s m duc şi s cump r o sticl , zice Nils. O sticl deă ă ă ă ă ă

whisky, şi-o putem bea împreun . Dar trebuie s m aştep i aici. O să ă ă ţ ă m aştep i?ă ţ

B rbatul las capul în piept în semn c da şi se ghemuieşte iar.ă ă ă― Cump r ceva, îngân .ă ă ă― Bine, spuse Nils şi se îndreapt de spate f r să ă ă ă-l priveasc înă

ochi. Poate ne împrietenim.

Cinci s pt mâni mai târziu în Jamaicatown, cum se cheamă ă ă cartierul englezesc din Puerto Limón:

Pe plac st scris ă ă Tican Hotel, dar nu-i tocmai un hotel, iar recep iaţ nu-i nimic altceva decât o bucat cr pat de lemn pus în echilibru peă ă ă ă dou picioare de mas şi un registru mâncat de mucegai. O scară ă ă exterioar duce la cele câteva camere de oaspe i mici de la etajul ală ţ doilea. Nils aude englez , vorbit tare în cl direa de vizavi.ă ă ă

Urc t cut treptele, trece de un gândac gras şi lucios care st înă ă ă drum. Ajunge în veranda îngust de la etajul doi şi bate la a doua uşă ă dintr-un şir de patru.― Da, domnule, se aude din untru o voce, iar Nils deschide uşa. E aă

treia oar când îl vede pe suedezul care a promis că ă-l ajut s seă ă întoarc acas . Suedezul st pe singurul pat din camera de hotelă ă ă încins , printre cearşafuri f cute ghem şi perne cu pete maronii, laă ă bustul gol şi lucind de sudoare. În mân are un pahar. Un ventilator mică bâzâie în neştire pe biroul de lâng pat.ă

B rbatul la care Nils a început s se gândeasc spunânduă ă ă -i Insularul. Acesta nu i-a povestit de unde-i de fel, dar Nils l-a ascultat atent când vorbea şi crede c a detectat un accent slab de Öland. Şiă -a mai dat seama c omul cunoaşte bine insula. Oare să -a mai întâlnit cu Nils pe acolo?― Intr , intr .ă ăSuedezul zâmbeşte şi se lipeşte cu spatele de perete, ar tând cuă

b rbia c tre o sticl de rom din Indiile de Vest.ă ă ă― Bei ceva, Nils?

203

― Nu.Nils închide uşa dup el. Să -a l sat de b ut. Nu de tot, dar aproape.ă ă― Limón e un or şel minunat, Nils, zice b rbatul de pe pat, iar Nilsă ă

nu sesizeaz în vocea lui niciun pic de sarcasm. Am ieşit azi la oă plimbare şi am dat peste un bordel cum scrie la carte, din pură întâmplare, în nişte camere din spatele unui bar. Grozave femei. Sigur c nu mă -am înfruptat, ca s vorbesc politicos… Am b ut ceva şi amă ă plecat.

Nils d scurt din cap şi se sprijin de uşa închis .ă ă ă― Am g sit pe cineva, zice. Un candidat bun.ăSe simte înc stânjenit s vorbeasc suedeza cu voce tare, după ă ă ă

optsprezece ani peste grani . Se poticneşte c utânduţă ă -şi cuvintele.― Şi el e din Småland.― Bun, e bine aşa, zice suedezul. Unde? În Panama City? Nils

încuviin eaz .ţ ă― L-am luat cu mine… controlul e mai strict la grani , a trebuit sţă ă

dau mit , dar a mers bine. E în San José acum, la un hotel ieftin. Şiă -a pierdut paşaportul, dar am f cut cerere pentru unul nou la ambasadaă Suediei.― Bine, bine. Cum îl cheam ? Nils clatin din cap.ă ă― F r nume, zice. Tu nu mi lă ă -ai spus pe al t u.ă― N-ai decât să-l citeşti jos în registru, zice omul de pe pat. Am

semnat acolo. Trebuie s faci asta.ă― L-am v zut, zice Nils.ă― Şi?― Scria Fritiof Andersson, spuse Nils. B rbatul d din cap satisf cut.ă ă ă― Po i sţ ă-mi spui Fritiof, e în regul . Nils scutur din cap.ă ă― staĂ -i un nume dintr-un cântec vechi marin resc – vreau să ă- iţ

ştiu numele adev rat.ă― Numele meu nu-i important, spuse b rbatul fixânduă -l cu privirea.

Fritiof e numai bun. Nu crezi?― Poate, spune Nils, dând din cap cu îndoial . Pentru moment.ă― Bun.Fritiof îşi şterge pieptul şi fruntea cu un cearşaf.― Şi acum ar trebui s mai l murim câte ceva. O s …ă ă ă― Chiar te-a trimis mama mea?― Deja iţ -am spus asta.B rbatului de pe pat nuă -i prea place s fie întrerupt.ă― Ar fi trebuit s fi trimis o scrisoare cu tine, zice Nils.ă― O s vin mai târziu, r spunde Fritiof. Ai bani, nu? Erau de laă ă ă

maică-ta.Ia o gur de alcool.ă― Dar sunt alte lucruri de pus la punct acum… M întorc acas înă ă

dou zile. Nă -o s mai auzi de mine un timp. O s m întorc dup ce eă ă ă ă gata totul, şi atunci o s fie ultima oar . Cam cât crezi c o s dureze?ă ă ă ă

204

― P i… dou s pt mâni, poate. Trebuie să ă ă ă ă-şi ia paşaportul şi să ajung aici, zice Nils.ă― Frumos, aprob Fritiof. Nuă -l sc pa din vedere şi f totul ca laă ă

carte. Apoi o s te po i întoarce acas .ă ţ ăNils încuviin eaz .ţ ă― În regul , spune Fritiof ştergânduă -şi din nou fa a. Cineva râdeţ

tare pe strad , se aude huruitul unei motorete.ăNils nu vrea decât s deschid uşa şi s ias din odaia astaă ă ă ă

împu it .ţ ă― Cum e, apropo? întreab omul întinzând capul înainte.ă― Cum e ce? zice Nils.― Sunt un pic curios.B rbatul care îşi spune Fritiof Andersson zâmbeşte printreă

aşternuturile jegoase.― M întrebam şi eu, Nils, din pur curiozitate… cum te sim i cândă ă ţ

omori pe cineva?

24

Gerlof şi John traversar podul, trecur pe lâng Kalmar, apoiă ă ă înaintar spre nord pe coasta din Småland. Niciunul nu se ar t preaă ă ă vorb re pe parcursul c l toriei.ă ţ ă ă

Gerlof se gândea îndeosebi la faptul c devenise din ce în ce maiă greu pentru el s p r seasc azilul din Marnäs – Boel îl interogaseă ă ă ă am nun it, în aceast diminea , despre locul în care se ducea şiă ţ ă ţă despre perioada în care avea s fie plecat. În cele din urm , zisese,ă ă b tând un apropo, c era probabil prea s n tos ca s poat sta laă ă ă ă ă ă c min.ă― Exist o sumedenie de oameni în vârst cu probleme deă ă

mobilitate în nordul insulei care ar vrea s capete un loc aici, Gerlof,ă zisese Boel. Trebuie s ne asigur m c priorit ile noastre sunt corecte.ă ă ă ăţ Mereu.― Chiar aşa, zisese Gerlof şi-o luase din loc sprijinit în baston.

N-avea el dreptul la îngrijire? Când abia dac putea face zece metri f ră ă ă ajutor? Boel ar fi trebuit s se bucure c mai ieşea şi el la aer curat, cuă ă prieteni vechi precum John. N-ar fi trebuit?― Deci Anders a şters-o, zise în cele din urm Gerlof, când nu maiă

erau decât câ iva kilometri pân la Ramneby.ţ ă― Da, spuse John.Se men inea întotdeauna în limita de vitez când conducea, aşa cţ ă ă

un şir lung de maşini se îmbulzea în spatele lui.― Presupun c iă -ai spus c îl caut poli ia, zise Gerlof. John r maseă ă ţ ă

t cut, mul uminduă ţ -se s aprobe din cap.ă― Nu ştiu dac a fost o idee aşa de bun , zise Gerlof. ştia de laă ă Ă

205

poli ie au tendin a s se simt c lca i pe b t turi dac nu vrei sţ ţ ă ă ă ţ ă ă ă ă vorbeşti cu ei.― Vrea doar s fie l sat în pace, rosti John.ă ă― Nu sunt sigur c o idee aşa de bun , zise din nou Gerlof. Johnă ă

amu i.ţ― Ai vorbit cu Robert Blomberg când ai fost prin Borgholm

s pt mâna trecut ? întreb el dup o vreme. Vânz torul de maşini,ă ă ă ă ă ă vreau s zic.ă― L-am v zut, zise Gerlof. Era în sala de expozi ie. Nă ţ -am stat de

vorb … nici nu ştiam ce să ă-i spun.― Ar putea fi Kant?― Dac m întrebi aşa deă ă -a dreptul… m-am gândit la asta şi nu

cred c ar putea. Pare pu in probabil ca un individ cum e Nils Kant s seă ţ ă fi întors cu un nume nou din America de Sud şi s fi reuşit s seă ă amestece prin Borgholm şi să-şi fac o via nou .ă ţă ă― Poate.Trecur , în câteva minute, pe lâng indicatorul galben ceă ă -i anun aţ

c intrau în Ramneby. Era unsprezece f r un sfert diminea a. Ună ă ă ţ camion cu remorc înc rcat cu o mul ime de trunchiuri de copaciă ă ţ proasp t retezate trecu pe lâng ei bubuind.ă ă

Gerlof nu mai fusese pân atunci la Ramneby, nici cu maşina şi niciă pe ap ; doar trecuse pe lâng el. Satul propriuă ă -zis nu era mai mare decât Marnäs şi îl str b tur curând, virând în direc ia fabricii deă ă ă ţ cherestea.

Gaterul era închis cu o poart mare de o el; în fa era o parcare,ă ţ ţă unde John îşi l s maşina.ă ă

Gerlof îşi lu servieta; se apropiar de poarta cea lat şi sunar laă ă ă ă interfon. Dup un timp, din difuzorul de lâng sonerie se auzi un cârâit.ă ă― Alo? zise Gerlof, neştiind dac s vorbeasc spre sonerie sauă ă ă

spre difuzor, sau poate c tre v zduh. Alo… Am vrea s vizit m Muzeulă ă ă ă Lemnului. Pute i deschide poarta?ţ

Difuzorul r mase mut.ă― Te-au auzit? şopti John.― Nu ştiu.Gerlof auzi un cronc nit deasupra lui; întorcând capul, z ri două ă ă

ciori într-un mesteac n desfrunzit. Ciorile cârâiau în neştire, iar Luiă Gerlof i se p ru c sunau diferit de ciorile de pe insul . Aveau şi p s rileă ă ă ă ă accente diferite?

Apoi observ c cineva se apropia din spatele por ii, un b rbat maiă ă ţ ă în vârst cu şapc şi jachet neagr c ptuşit , înaintând aproape la felă ă ă ă ă ă de încet ca Gerlof însuşi. Omul ap s un buton de cealalt parte şiă ă ă poarta se deschise.― Heimersson, zise b rbatul întinzând mâna. Gerlof iă -o strânse.― Davidsson, zise.― Hagman, spuse John.

206

― Am vrea s vizit m Muzeul Lemnului, repet Gerlof. Am sunată ă ă ieri…― E-n regul , zise Heimersson întorcânduă -se s le arate drumul. A iă ţ

f cut bine. Muzeul e deschis de obicei doar vara. Inclusiv august. Dară dac suni înainte, de obicei e în regul .ă ă

Ajunseser acum în zona atelierelor. Gerlof se aşteptase ca mirosulă de buşteni proasp t t ia i să ă ţ ă-i umple n rile şi s vad grupuri de b rba iă ă ă ă ţ cu şepci c rând scânduri printre gr mezi de rumeguş – era ca de obiceiă ă prins în trecut. Nu v zu îns decât poteci şi pete de catran printreă ă cl diri uriaşe, plumburii, din o el şi aluminiu. Pe ele erau panouri mariă ţ pe care scria MATERIAL LEMNOS RAMNEBY.― Am lucrat aici patruzeci şi opt de ani, zise peste um ră

Heimersson în direc ia lui Gerlof. Am început la şaisprezece ani şi aiciţ am r mas. Aşa să -au potrivit lucrurile. Acum am grij de muzeu.ă― Venim din satul de baştin al proprietarilor, zise Gerlof. Dină

nordul Ölandului.― Proprietarii?― Familia Kant.― Nu mai sunt ei proprietarii, zise Heimersson. Au vândut gaterul la

sfârşitul anilor 1970, la moartea lui August Kant. E o companie forestier în Canada care de ine acum Ramneby.ă ţ― Fostul proprietar… August Kant, zise Gerlof. L-a i întâlnit?ţ― Dac lă -am întâlnit? zise Heimersson, zâmbind de parcă

întrebarea ar fi fost amuzant . Zi de zi lă -am întâlnit. Mereu în MG-ul lui hodorogit… Oricum, am ajuns. sta e vechiul birou, c tre sfârşitĂ ă devenise prea mic.

Pe un panou de lemn de deasupra uşii se vedea scris MUZEUL LEMNULUI. Heimersson deschise, intr şi aprinse lumina.ă― Aşa… sunte i amândoi bineţ -veni i. V cost treizeci de coroaneţ ă ă

de persoan .ăTrecuse dup o tejghea pe care trona o cas de marcat arhaic ,ă ă ă

imens .ăGerlof pl ti pentru amândoi şi c p t dou bilete exact ca aceleaă ă ă ă ă

pe care le g sise în portofelul lui Ernst, apoi intrar în muzeu.ă ăNu era mare, avea doar dou înc peri legate printră ă -un coridor scurt.

În mijlocul s lii se aflau nişte fier straie vechi şi echipament deă ă m surat, iar pe pere i erau fotografii. Multe fotografii albă ţ -negru, înr mate şi puse sub sticl , fiecare cu eticheta ei care explica ce şiă ă cum. Gerlof se uit îndelung la fotografiile de grup ale muncitorilor, laă lucr torii forestieri cu fier straie în mâini şi la fotografii cu naveă ă ancorate, ale c ror pun i erau pline cu mald re de buşteni.ă ţ ă― În cealalt sal sunt fotografii mai recente, zise Heimersson dină ă

spatele lui.― Da? spuse Gerlof.Ar fi preferat s fie l sat singur s se uite; observ c şi John seă ă ă ă ă

207

inea grijuliu la distan de ghid.ţ ţă― Avem acolo şi primul nostru computer, zise Heimersson. staĂ -i

progresul… calculatoarele se ocup cu t ierile în zilele noastre; euă ă personal nu ştiu cum func ioneaz , dar pare foarte eficient.ţ ă― Mda.Gerlof cerceta mai departe fotografiile alb-negru.― Ramneby export lemn prelucrat tocmai pân în Japonia, ziseă ă

Heimersson. Nu cred c a i ajuns vreodat pân acolo, nu?ă ţ ă ă― Nu, r spunse Gerlof, gr binduă ă -se s adauge: Dar gresia de peă

insul a ajuns pe podeaua catedralei Sfântul Paul din Londra.ăHeimersson nu r spunse, aşa c Gerlof schimb subiectul:ă ă ă― Un prieten de-al nostru a fost pe-aici luna trecut , de fapt. Aici înă

muzeu. Ernst Adolfsson.― Din Öland?Gerlof d du din cap c da.ă ă― Era pietrar de meserie. A fost pe la mijlocul lui septembrie.― Da, mi-l amintesc foarte bine, zise Heimersson. Am deschis

muzeul special pentru el, ca şi pentru dumneata. M-am bucurat să-l cunosc. Zicea c locuieşte pe insul , dar c de fel era de aici din sat.ă ă ă― Din Ramneby? zise Gerlof.― Da. A crescut în sat, apoi s-a mutat pe Öland.Era un lucru nou pentru Gerlof, care nu-l auzise în via a lui pe Ernstţ

s vorbeasc despre satul lui natal.ă ăMai f cu câ iva paşi şi o v zu: fotografia cu Martin Malm şi Augustă ţ ă

Kant, unul lâng altul la portul fabricii de cherestea, stând rigizi în fa aă ţ unui rând de muncitori mai tineri.

O întâlnire de afaceri prieteneasc pe cheiul fabricii, 1959 ă zicea banda de hârtie dactilografiat de sub poz , în ciuda faptului c doar ună ă ă singur b rbat din grup arbora un zâmbet prietenos. Restul, inclusivă Martin şi Kant, se uitau în aparat cu expresii serioase.

1959. Aşadar cu câ iva ani înainte ca Martin sţ ă-şi fi cump rat primulă vas de mare tonaj, gândi Gerlof.

Pe aceast copie a fotografiei, mai mare decât cea din carte, mânaă de pe um rul lui Martin se putea vedea cu claritate; era un semnă evident de prietenie. Cu siguran c lui Gerlof nu iţă ă -ar fi trecut prin minte niciodat să ă-şi aşeze o mân pe um rul lui Martin Malm; nu eraă ă genul care s încurajeze vreo form de intimitate, îns August Kantă ă ă n-avusese nicio problem cu asta.ă― E unul dintre prietenii noştri, zise Gerlof ar tând spre figura luiă

Martin Malm. Un c pitan de pe Öland.ă― A, da, f cu Heimersson, f r s par prea interesat. Pe vremuriă ă ă ă ă

erau mereu cargoboturi aici… duceau lemn pe Öland. Nu prea ave iţ cine ştie ce codri pe acolo, nu-i aşa?― Am avut codri, dar au fost ciopâr i i de oamenii de pe continent,ţ ţ

zise Gerlof.

208

Ar t din nou spre fotografie.ă ă― Şi staă -i August Kant, aşa-i?― Patronul, da.― A avut un nepot destul de celebru, zise Gerlof. Nils Kant.― Mda, spuse Heimersson. Am auzit de el – a omorât un poli ist.ţ

Am citit şi prin ziare. Dar a murit, nu? A fugit în str in tate şi a murit.ă ă― Da, zise Gerlof. Dar a mai fost pe aici vreodat , înainte de asta?ă― Nu cred c patronul îl avea prea mult la inim pe Nils, spuseă ă

Heimersson. Nu vorbea niciodat de nepotul lui. Aşa c nimeniă ă altcineva nu vorbea, dac patronul era prin preajm .ă ă― Poate nu voia s ias la iveal c ştia unde era Nils? zise Gerlof.ă ă ă ă― Tot ce se poate, r spunse Heimersson. Dar Nils a fost pe aiciă

dup ce lă -a omorât pe poli ist.ţ― A fost? Şi s-a întâlnit cu unchiul lui?― Nu ştiu. Dar s-a învârtit o vreme pe-aici… l-au v zut oamenii înă

p dure, zise Heimersson ar tând c tre poz . Gunnar, îl vezi aici, eraă ă ă ă ucenic ca şi mine pe-atunci, şi s-a l udat c se întâlnise cu el şi primiseă ă bani de la el. Dar el se l uda întruna… in minte doar c cineva aă ţ ă anun at în cele din urm poli ia, leţ ă ţ -a spus c Nils Kant era pe aici. Auă venit şi au supravegheat joag rul câteva zile, în caz c apare. To i erauă ă ţ un pic agita i… dar neţ -am v zut de treab , fireşte. Şi ucigaşul să ă -a inutţ departe.

Lui Gerlof i se p ru c aproape îl vede pe tân rul Nils furişânduă ă ă -se pe lâng cl direa administra iei din cealalt parte a fabricii,ă ă ţ ă ghemuindu-se la p mânt şi încercând s se uite pe fereastr c utânduă ă ă ă -l pe unchiul August.― Prietenul nostru, Ernst, a adus vorba despre poza asta de pe

chei? întreb Gerlof.ăHeimersson se gândi.― Da, zise. S-a oprit la aceea şi a vrut s afle numele lor.ă― Numele? Numele lucr torilor?ă― Da. Şi i le-am spus pe cele pe care le ineam minte. Cândţ

îmb trâneşti mai ui i asemenea lucruri, de exemplu acum nu mai potă ţ s …ă― Ai putea dumneata să-mi spui şi mie cum îi chema? îl întrerupse

Gerlof.Scosese din serviet caietul şi un pix.ă― Nicio problem , zise Heimersson. Aşa, s vedem, de la stânga…ă ăErau trei b rba i în rând ale c ror nume Heimersson nu şi le puteaă ţ ă

aminti, probabil marinari, dar celelalte nume Gerlof le trecu în caiet: Per Bengtsson, Knut Lindkvist, Anders Åkergren, Claes Frisell, Gunnar Johansson, Jan Ekendahl, Mikael Larsson. Se uit la list apoi, dar f ră ă ă ă s recunoasc nici m car un nume. Tot nu pricepea ce c utase Ernst.ă ă ă ă

Heimersson porni vesel înainte. Le deschise drumul pe coridor c treă cealalt sal .ă ă

209

― Aici e primul nostru computer… mare cât o cas . Dar aşa erau peă atunci.

Gerlof d du absent din cap şiă -l l s pe Heimersson să ă ă-i arate înc perea în care era prezentat dezvoltarea tehnic a fabricii şi aă ă ă industriei lemnului în general. Era în principal vorba despre statistici şi maşin rii mari.ă― E chiar foarte interesant, zise Gerlof dup zece minute.ă

Mul umim mult.ţ― Cu pl cere, r spunse Heimersson. E întotdeauna o pl cere să ă ă ă

cunoşti oameni pe care-i intereseaz lemnul.ăÎi conduse pân afar şi ar t cu mâna c tre una dintre cl dirile deă ă ă ă ă ă

o el.ţ― Tocmai am montat o instala ie cu raze X ca s garant mţ ă ă

calitatea lemnului, zise. A i vrea poate sţ -o vede i?ţGerlof surprinse un uşor semn de negare din partea lui John, care

se s turase de atâta lemn rie.ă ă― Mul umesc, spuse, dar cred c ar fi mult prea tehnic pentru noi.ţ ă

Am vrea îns s mergem pân la port şi s arunc m o privire, dac e înă ă ă ă ă ă regul . Singuri.ă― Portul? zise Heimersson. Eu nu i-aş spune aşa. E prea mic apaă

pentru vase mari. Tot lemnul de la noi e transportat cu camionul.― Totuşi am vrea s ne uit m, insist Gerlof.ă ă ă― Bun, spuse Heimersson. Atunci s închid muzeul.ăAvea dreptate – Gerlof v zu c nu era cine ştie ce port dup ceă ă ă

str b tur cei cam o sut de metri pân la ap . Abia dac exista cevaă ă ă ă ă ă ă ce putea fi numit chei, asfaltul era cr pat, iar lespezile p trate de granită ă din care fusese f cut odat se desprinseser l sând g uri între ele.ă ă ă ă ă

Al turi de chei era o platform de lemn ce se întindea cam zeceă ă metri în ap . Şi aceea trebuia reparat , în opinia lui Gerlof. Oare nu eraă ă destul lemn la gatere ca s se fac asta?ă ă

O barc lung de lemn se leg na pe ap lâng platform , aşteptândă ă ă ă ă ă t cut ca st pânul ei să ă ă -o trag pe mal înainte de furtunile iernii.ă

Vântul b tea dinspre continent, rece şi t ios, iar Ölandul abia seă ă z rea, ca o panglic întunecat la orizont. Deşi coasta continental eraă ă ă ă frumoas , cu insulele şi golfule ele ei, Gerlof tânjea deja s revin peă ţ ă ă insul .ă― Presupun c aici andocau vasele lui Martin Malm, zise.ă― Aşa e, spuse John. Poza a fost f cut aici.ă ăNu mai era mare lucru de v zut; Gerlof sim ea frigul p trunzânduă ţ ă -i

prin palton. N-avea chef s urce pe platform pe vântul sta, şi cândă ă ă John începu s se dep rteze îl urm .ă ă ă

Pe drumul de întoarcere, Gerlof se opri şi se uit la spa iul deschisă ţ dintre cl dirile fabricii. Era la fel de pustiu.ă

Şi în acea clip , se sim i izbit de o certitudine absolut . Nu avea pică ţ ă de logic ; se ivise din subconştientul lui ca un peşte negricios, ap rândă ă

210

şi zb tânduă -se chiar sub suprafa a apei, şi pân s apuce s gândeasc ,ţ ă ă ă ă gura i-o lu înainte şi rosti:ă― A început aici.― Ce anume? f cu John.ă― Totul a început aici. Nils Kant şi Jens şi… Nepotul meu a murit din

cauza a ceva ce a început aici.― Aici în Ramneby?― Da, aici. La fabrica de cherestea.― Cum po i şti aşa ceva?ţ― O simt, rosti Gerlof, auzind cât de prostesc suna replica lui. Însă

trebuia s continue:ă― A fost un soi de întâlnire, când a venit Nils… Probabil s-a întâlnit

cu unchiul August şi au f cut un fel de în elegere. Aşa trebuie s se fiă ţ ă întâmplat.

Îns deja sentimentul de siguran începea s se spulbere.ă ţă ă― Cum spui tu. Acum putem merge acas ? zise John.ăGerlof l s capul în jos şi porni.ă ăEra acum singur în maşina lui John. Automobilul era parcat lângă

casele de piatr din Larmgatan, în mijlocul Kalmarului. John voise s seă ă opreasc şi să ă-şi viziteze sora, pe Ingrid, înainte s se întoarc peă ă insul .ă

Gerlof cugeta febril. Ob inuser ceva dup vizita la muzeu? Nu eraţ ă ă sigur.

De cealalt parte a str zii, uşa blocului în care locuia Ingrid seă ă deschise şi John ieşi. Veni direct la maşin şi deschise portiera şoferului.ă― Era bine Ingrid? întreb Gerlof.ăJohn se aşez la volan f r s r spund . Apoi porni motorul şiă ă ă ă ă ă

demar . Trecur în t cere prin Kalmar şi drept înainte pe autostradaă ă ă c tre Öland, dar când ajunser la pod, Gerlof socoti c t cerea duraseă ă ă ă prea mult.― S-a întâmplat ceva? întreb . A p it ceva Ingrid? John încuviină ăţ ţă

cu o aplecare scurt a capului.ă― Poli ia a pus mâna pe Anders, zise. Lţ -au ridicat de acolo la prânz.― De unde? De la Ingrid? John f cu semn c da.ă ă― Anders era la m tuşa lui. Se ascundea acolo. Şi acum lă -au

arestat.― Arestat – eşti sigur? zise Gerlof. Poli ia aresteaz numai dac eţ ă ă

de p rere c …ă ă― Ingrid zice c au intrat f r s bat la uş , îl întrerupse John. Auă ă ă ă ă ă

intrat şi i-au spus lui Anders c trebuie s mearg cu ei la Borgholm. Auă ă ă refuzat s r spund la întreb rile ei.ă ă ă ă― Ştiai c e în Kalmar?ăJohn, f r s spun nimic, d du iar şi din cap.ă ă ă ă ă ă― Cum ziceam de diminea , spuse Gerlof cânt rinduţă ă -şi cuvintele,

nu-i niciodat o idee bun s o ştergi când vrea s vorbeasc poli ia cuă ă ă ă ă ţ

211

tine. Le înt reşte b nuielile.ă ă― Anders n-are încredere în ei, zise John. A încercat s prevină ă

înc ierarea aceea de la camping. Doar c el a nimerit la tribunal, nuă ă oamenii aceia din Stockholm.― Ştiu, spuse Gerlof, şi a fost greşit.Chibzui o vreme, apoi întreb pe un ton cât mai b nuitor cu putin :ă ă ţă― Dar… dac poli ia crede c Anders ar putea avea ceva deă ţ ă -a face

cu dispari ia nepotului meu şi ar vrea s vorbeasc cu el despre asta…ţ ă ă ar exista motive ca ei s aib dreptate? Doar îl ştii pe Anders mai bineă ă decât oricine… Ai avut vreodat vreo b nuial ?ă ă ă

John cl tin din cap.ă ă― Anders e om de treab .ă― Eşti foarte convins.― Singurul lucru prostesc pe care l-am v zut să ă-l fac , zise John, aă

fost odat când se strecura prin tufele de ienup r de la platform .ă ă ă Pândea nişte fete care se schimbau ca s înoate. Avea pe atunciă doisprezece sau treisprezece ani. I-am spus s nu mai fac niciodată ă ă aşa ceva. Şi din câte ştiu nici n-a mai f cut.ă

Gerlof d du din cap aprobator.ă― Nu-i cine ştie ce, zise.― E om de treab , repet John. Şi cu toate astea, lă ă -au arestat.

Maşina traversase podul; erau înapoi pe insul .ăGerlof c zu pe gânduri, cu privirea pierdut pe alvarul m turat deă ă ă

vânt ce se întindea la est de şoseaua principal . D du iar şi din cap.ă ă ă― Bun, s mergem la Borgholm, zise. O s mai vorbesc pentru oă ă

ultim oar cu Martin Malm. O să ă ă-mi spun ce să -a întâmplat cu adev rat.ă

25

― Nu eu o s vorbesc cu Anders Hagman, îi zise Lennart Juliei înă drum c tre Borgholm, în maşina de poli ie. Vine un inspector dină ţ Kalmar; se pricepe la asemenea lucruri.― O s fie lung interogatoriul? zise Julia privinduă -l.Purta o uniform nou , o jachet matlasat cu însemnul poli iei peă ă ă ă ţ

um r. Îmbr cat de oraş.ă ă― Nu cred că-i putem spune interogatoriu, zise Lennart repede. E

doar o discu ie, o conversa ie. Nţ ţ -a fost arestat sau re inut sau ceva deţ genul sta. Nu exist dovezi pentru aşa ceva, dar dac Anders admiteă ă ă c el a intrat în casa Verei Kant şi c ale lui erau buc ile t iate dină ă ăţ ă ziare, atunci or să-l întrebe şi despre b iatul t u. Şi putem atunci să ă ă vedem ce are de spus Anders.― Am încercat să-mi amintesc dac … dac iă ă -a ar tat lui Jens vreună

interes, de orice fel, zise Julia. Dar nu re in aşa ceva.ţ

212

― E bine. N-ar trebui s suspectezi oamenii de tot soiul de lucruri.ă

Lennart o sunase când îşi bea cafeaua de diminea cu Astrid,ţă mar i. Îi comunicase c Anders Hagman fusese g sit la Kalmar şi dus laţ ă ă Borgholm. Într-o jum tate de or , ap ruse să ă ă -o ia cu maşina de poli ie.ţ Julia se sim ea recunosc toare c Lennart îi d duse voie s se implice înţ ă ă ă ă anchet , sau ce era, chiar de la început, dar era totodat neliniştită ă ă fiindc nu ştia ce se aşteapt de la ea.ă ă― N-o s trebuiasc s stau în aceeaşi camer cu el, nu? zise ea.ă ă ă ă

Nu cred c …ă― Nu, nu, zise Lennart. Or s fie doar Anders şi Niklas Bergman,ă

inspectorul din Kalmar.― Ave i pere i cu oglinzi… sau ceva? întreb Julia.ţ ţ ă― Nu, nimic de genul sta, spuse el. Astea apar mai mult prină

serialele americane, când ai identific ri cu martorii şi lucruri din asteaă surescitante. Uneori facem înregistr ri video, dar nici asta foarte des.ă Cred c prin Stockholm sunt situa ii în care fac identific ri cu martori,ă ţ ă dar pe-aici nu.― Crezi c a fost el? întreb Julia când oprir la primele semafoareă ă ă

din Borgholm.Lennart scutur din cap.ă― Nu ştiu. Dar de vorbit cu el trebuie s vorbim.ăSec ia de poli ie din Borgholm era pe una dintre str zile ce d deauţ ţ ă ă

în bulevardul principal. Lennart parc maşina şi deschise torpedoul.ă Julia îl urm ri cum r scoleşte printre hârtii, c r i de vizit şi pache eleă ă ă ţ ă ţ de gum .ă― S nu uit asta, zise. Nu c miă ă -ar trebui, dar n-o pot l sa înă

maşin .ăÎşi scoase arma, aflat întră -un toc negru cu inscrip ia GLOCKţ

imprimat în piele. Lennart îşi prinse iute pistolul la şold şi aştept caă ă Julia s se dea jos din maşin , balansânduă ă -se în cârje, apoi o conduse c tre sec ia de poli ie. Julia trebui s z boveasc în camera deă ţ ţ ă ă ă aşteptare. Ar ta ca orice înc pere de genul acela, îns în col era ună ă ă ţ televizor; se descoperi privind acelaşi canal american de cump r turiă ă pe care-l urm rea de obicei acas în Göteborg pe timpul zilei.ă ă

Acum i se p rea de neîn eles. Cum se putuse gândi vreodat c ună ţ ă ă canal de cump r turi TV ar fi fost interesant de privit?ă ă

Pu in înainte de ora dou , Lennart se întoarse în camer .ţ ă ă― Asta e, spuse. Deocamdat . Vrei s mergem s lu m deă ă ă ă

mâncare?Julia încuviin , nevrând sţă ă-şi arate curiozitatea. Lennart avea să-i

spun totul la momentul potrivit. Îl urm afar din sec ie, în cârje.ă ă ă ţ― Anders mai e acolo? întreb când ieşir în aerul rece de peă ă

Storgatan.Lennart f cu din cap c nu.ă ă

213

― A fost l sat s se întoarc la apartamentul lui din Borgholm.ă ă ă Mergea cu paşi rari pe trotuar, potrivindu-şi mersul dup cel al Juliei.ă Aceasta încerca s op ie pe cârje cât de repede putea, îns vântul eraă ţ ă ă rece ca ghea a şiţ -i amor ea degetele de la mâini. Lennart ad ug :ţ ă ă― Sau apartamentul maică-sii, nu ştiu sigur. Dar a promis c nuă

dispare, în caz c mai avem de vorbit cu el… Ce zici de mâncareă chinezeasc ? Miă -a ajuns atâta pizza.― Dac nuă -i departe, spuse Julia şi-l l s pe Lennart s o conduc laă ă ă ă

un restaurant chinezesc de lâng biserica din Borgholm.ăÎn restaurant mai r m seser doar câ iva clien i; Lennart şi Julia îşiă ă ă ţ ţ

puser hainele în cuier, apoi luar loc la o mas de lâng fereastr . Juliaă ă ă ă ă privi cl direa alb a bisericii de afar şiă ă ă -şi aminti vara fierbinte în care primise acolo prima împ rt şanie; era îndr gostit de un b iat din clasaă ă ă ă ă ei de religie… Cum îi spunea? Atunci fusese important, îns nuă -şi mai putea aminti.― Dar ce c uta Anders în cas ? întreb ea cu voce sc zut dup ceă ă ă ă ă ă

comandar un meniu cu cinci feluri pe care urmau să ă-l împart . A zis?ă― Da… Cic s pa dup diamante, spuse Lennart.ă ă ă― Diamante?Lennart d du din cap şi îşi arunc privirea pe fereastr .ă ă ă― Un zvon vechi… L-am auzit şi eu: germanii pe care i-a ucis Nils

Kant aveau lucruri furate cu ei, pe care le trecuser peste Mareaă Baltic . Diferite pietre pre ioase, aşa ziceau oamenii. Lui Anders iă ţ -a intrat în cap c Nils le îngropase în beci înainte să -o ia din loc. Aşa c aă tot s pat… dar nă -a dat niciodat peste ele, zise Lennart, completândă apoi: Aşa spune el, cel pu in. E cam ciudat de felul lui.ţ― Şi t ieturile?ă― Astea erau într-un dulap, le-a g sit şi leă -a pus pe perete. Anders

crede c Vera leă -a p strat.ăLennart o privi.― Şi ştii ce mai zice? C a sim it prezen a Verei Kant acolo.ă ţ ţ

Spirite…― În eleg, fu tot ce rosti Julia.ţNu voia să-i spun c b nuia acelaşi lucru. Nu voia s se maiă ă ă ă

gândeasc nici m car o clip la noaptea aceea petrecut în casa Verei.ă ă ă ăJulia mai avea o întrebare, dar nu era sigur dac voia s oă ă ă

rosteasc . Chiar înainte s le vin mâncarea, Lennart îi r spunse f r să ă ă ă ă ă ă fie întrebat:― Anders zice c nu lă -a v zut pe fiul t u în ziua aceea de toamn . Iă ă ă

s-a pus o întrebare direct şi a zis c nu ştie nimic. În ziua aceea a stată ă în cas , era prea ce os şi umed afar , şi a auzit ce să ţ ă -a întâmplat când a cerut voluntari pentru c ut ri.ă ă

Continu :ă― Niklas Bergman a avut impresia c Anders a spus adev rul. Eraă ă

la fel de deschis în privin a asta ca şi în privin a faptului c a intrat prinţ ţ ă

214

efrac ie în casa Verei.ţJulia d du din cap, f r cuvinte.ă ă ă― Deci nu cred c ajungem undeva cu asta, continu Lennart.ă ă

Decât dac apare ceva nou.ăJulia l s din nou capul în jos. Îşi privi mâinile şi zise:ă ă― Am încercat s m desprind… s nu m îngrop în trecut. Maiă ă ă ă

înainte n-a mers prea grozav, îns toamna asta a fost mai bine. Un pică mai bine. Am fost în stare s jelesc… nu puteam înainte.ă

Ridic ochii spre Lennart.ă― Şi cred c miă -a f cut bine s vin iar şi pe insul … să ă ă ă ă-l v d peă

tata iar. Şi pe tine.― Chiar m bucur s aud asta, spuse Lennart. Şi eu am fost blocată ă

în trecut, mult vreme.ăT cu pu in, apoi vorbi iar:ă ţ― Şi uneori m sim eam al naibii de r u, pân ce miă ţ ă ă -am dat seama

c nuă -mi f cea nicio bucurie s m r zbun pe oameni. Trebuie s mergiă ă ă ă ă mai departe. Ce i se întinde în fa e greu de anticipat, dar nţ ţă -ai încotro.― Da, îngân Julia. Trebuie s laşi mor ii s se odihneasc în pace.ă ă ţ ă ă

215

Puerto Limón, iulie 1963

Nils pleac de pe plaja cunoscut drept Playa Bonita, de lângă ă ă Limón, dup ce să -a b ut tot vinul şi petrecerea e pe sfârşite. A golită dou sticle de vin roşu chilian pe parcursul serii şi totuşi nu se simteă suficient de beat pentru ce are s urmeze.ă

Au fost pu ini vizitatori pe Playa Bonita ast zi, şi aproape to i auţ ă ţ plecat de mult pe la casele lor.

Au mai r mas doi b rba i. Stau ca nişte umbre în nisip în jurul unuiă ă ţ foc mic, sc p r tor. Cânt încet şi se hlizesc, cu mâinile pe dup umeri.ă ă ă ă ă Una dintre umbre e cel pe care Nils îl ştie drept Fritiof Andersson, cel lalt e victima lor. Uneori Nils se gândeşte la el ca la tipul dină Småland, dar îndeobşte îi spune Borrachon. Be ivanul.ţ

În Costa Rica e mult mai bine decât în Panama, zice Borrachon; nu pricepe cum de n-a venit aici mai demult. Şi Limón-ul e un or şelă fantastic. De fapt nu vrea s se mai întoarc acas . Niciodat .ă ă ă ă

Nils i-a spus c poate sta oricât doreşte.ăTot Nils e cel ce l-a ajutat pe Borrachon s ajung în Costa Rica. Să ă -a

asigurat c Borrachon a ieşit un pic din aburii alcoolului şi a f cut rostă ă de un paşaport provizoriu de la ambasada din Panama City, care să-l înlocuiasc pe cel uitat pe nav , apoi c a luat trenul c tre nord, spreă ă ă ă San José. Nils a f cut rost de o camer întră ă -un hotel ieftin de lâng gar ,ă ă i-a dat lui Borrachon nişte bani pentru vin şi un pic de mâncare, apoi a aşteptat venirea lui Fritiof Andersson.

Borrachon a fost aşa de recunosc tor, de o recunoştin epuizant .ă ţă ă Şi-a g sit un nou prieten, cineva care să ă-l în eleag . Cineva pentru careţ ă şi-ar da via a.ţ

Nils l-a încurajat pe Borrachon şi i-a zâmbit, dar în sinea lui şi-a dorit f r oprire ca Fritiof Andersson s se întoarc repede, cât maiă ă ă ă repede, şi să-l ajute. Iată-l pe Fritiof Andersson… Nils nu vrea s seă împrieteneasc cu suedezul sta terminat care seam n atât de multă ă ă ă cu el însuşi, nu vrea decât s se întoarc pe Öland. Fritiof a promis că ă ă se ocup , şi tot ce vrea în schimb…ă

Hei, dac vrei spune o vorb doară ăŞi o pornim la drum, vom fi acas iar…ă― Tot ce vrea în schimb sunt pietrele pre ioase.ţAşa b nuieşte Nils. În d ile când lă ăţ -a vizitat Fritiof, a adus vorba

despre ele de câteva ori. Ştie ce s-a întâmplat cu Nils pe alvar după r zboi.ă― Au spus de unde veneau nem ii ia? întrebase Fritiof. Eţ ă -adev rată

c au adus cu ei pe insul ceva? – prad de r zboi? Şi dac aveau cevaă ă ă ă ă la ei… ce s-o fi ales? Ce-ai f cut cu lucrurile, Nils?ă

Multe, multe întreb ri, dar Nils b nuieşte c b rbatul sta careă ă ă ă ă -şi

216

spune Fritiof ştie deja multe dintre r spunsurile la ele.ăNils i-a r spuns pe scurt la întreb ri, dar nă ă -o s spun nim nui undeă ă ă

a ascuns pietrele pre ioase. Comoara e a lui orice ar fi. O merit , dupţ ă ă atâta amar de vreme în care a supravie uit cu bani foarte pu ini.ţ ţ

Borrachon începuse foarte curând s nuă -şi mai g seasc locul înă ă c m ru a din San José, dar Nils trebuia să ă ţ ă-l in acolo pân soseaţ ă ă Fritiof. Dup trei zile r maser f r subiecte de conversa ie, iar dup oă ă ă ă ă ţ ă s pt mân nu mai aveau în comun decât b utul vinului. St teau înă ă ă ă ă camer mu i, înconjura i de sticle goale, în vreme ce afar soareleă ţ ţ ă dogorea.

În cele din urm , avionul lui Fritiof ateriza, iar acesta ap ru la hotelă ă cu un zâmbet larg în spatele ochelarilor de soare. Borrachon se trezi din be ie f r s priceap prea bine cine era suedezul sta nou şi ce dorea,ţ ă ă ă ă ă dar Fritiof mai oferi nişte sticle şi cheful continu . Fritiof cânta şi râdea,ă dar nu pierdea o clip controlul; îl cerceta pe Borrachon cu o privireă neclintit .ă

În ziua ce a urmat sosirii lui Fritiof, Nils s-a întors la Limón cu trenul. A revenit la micu a lui camer , a pl tit un ultim rest de chirieţ ă ă propriet resei sale, Madame Mendoza, şi să -a tuns la fel de scurt ca Borrachon. Apoi s-a dus la barul de lâng port, dând din cap cu triste eă ţ la vederea am râ ilor acelora care nă ţ -aveau niciodat s p r sească ă ă ă ă Limanul. A b ut vin şi să -a asigurat c e v zut pe str zile înnoroite aleă ă ă oraşului câteva seri la rând, p rând foarte beat.ă― Echa, a spus.Le-a mul umit tuturor.ţŞi i-a spus lui Madame Mendoza şi câtorva barmani c o s pleceă ă

curând într-o mic excursie spre nord deă -a lungul coastei, dincolo de Playa Bonita – dar c se întoarce în câteva zile, când o s vin în vizită ă ă ă un amic suedez.― Echa. Hasta pronto9, zice.S-a trezit, în zorii ultimei zile, a l sat nişte bani în sertarele dină

buc t rie, ca şi majoritatea lucrurilor sale; şiă ă -a luat doar câteva haine, ceva de mâncare, portofelul şi scrisorile de la Vera. Apoi a plecat, după toat aşteptarea aceea chinuitoare, din Limón. A trecut prin pia , undeă ţă b trânii negustorii de peşte îşi preg teau deja tarabele, martori t cu iă ă ă ţ ai începutului c l toriei spre cas . A p şit mai departe pe lâng caleaă ă ă ă ă ferat şi a continuat spre nord, ieşind din oraş f r s se uite înapoi,ă ă ă ă spre locul unde-l aştepta Fritiof Andersson.

Nu fugea – se întorcea acas .ăDup aproape dou zeci de ani, Nils e în drum spre Öland.ă ă

9 O iau din loc. Mă întorc repede (în limba spaniolă în original).

217

26

Nu tân ra infirmier le deschise de astă ă ă-dat uşa masiv a casei luiă ă Martin Malm, ci o femeie mai în vârst cu p r lung, c runt, îmbr cat cuă ă ă ă ă o bluz şi nişte pantaloni sp l ci i. Gerlof o recunoscu: so ia lui Martin,ă ă ă ţ ţ Ann-Britt Malm.― Bun ziua, zise Gerlof.ăFemeia st tea în cadrul uşii întră -o postur rigid . Fa a palid îiă ă ţ ă

r mase grav ; îşi d du seama c nuă ă ă ă -l recunoscuse.― Gerlof Davidsson, spuse, mutându-şi bastonul în mâna stâng şiă

întinzând-o pe dreapta. Din Stenvik.― O, da, zise ea. Gerlof, sigur. A i fost aici s pt mâna trecut , era iţ ă ă ă ţ

cu o femeie.― Era fiica mea, preciza Gerlof.― Eram la geam, sus, şi v-am v zut plecând, dar când amă

întrebat-o pe Ylva nu şi-a mai amintit cum v cheam , zise Annă ă -Britt Malm.― Nicio grij , veni replica lui Gerlof. Voiam mult s stau de vorb cuă ă ă

Martin despre vremurile de alt dat , dar nu se sim ea prea bine. Poateă ă ţ azi reuşim. Ce spune i?ţ

Gerlof sim ea în spate vântul rece ca ghea a ce b tea dinspre canalţ ţ ă şi se str dui s nu tremure. Abia aştepta s intre la c ldur , în cas .ă ă ă ă ă ă― Martin nu se simte nici azi prea grozav, zise Ann-Britt Malm.

Gerlof d du din cap în eleg tor.ă ţ ă― Dar poate o idee mai bine? suger , sim induă ţ -se ca un

comis-voiajor ce umbl din uş în uş . Nu stau mult.ă ă ăÎn cele din urm , ea se d du la o parte.ă ă― Vedem cum se simte, zise. Pofti i.ţÎnainte s intre, Gerlof se r suci şi se uit c tre strad .ă ă ă ă ăJohn era în maşin . Gerlof îi f cu un semn din cap. „Treizeci deă ă

minute”, îi spusese. „Dac m las în untru, întoarceă ă ă ă -te în treizeci de minute.”

John ridic o mân şi porni motorul, îndep rtânduă ă ă -se.Gerlof p trunse în aerul cald din cas şi încheieturile sale se opriră ă ă

uşor-uşor din tremurat. Îşi l s servieta pe lespezile de piatr ale holuluiă ă ă larg şi-şi scoase haina.― Parc-ar fi iarn deja, ast zi, îi zise lui Annă ă -Britt Malm.Ea înclin vag din cap, evident neinteresat de discu ii superficiale.ă ă ţUşa dintr-o latur a înc perii era cr pat ; ea se duse întră ă ă ă -acolo şi o

împinse. Gerlof o urm în t cere.ă ăD dea întră -o înc pere mai mare, un salon. Aerul avea iz de mucegaiă

şi era îmbâcsit; în plus, se sim ea miros de fum de igar . Câtevaţ ţ ă ferestre erau orientate spre gr dina din spate, îns draperiile închise laă ă

218

culoare erau trase. Din tavan atârna un candelabru, înf şurat în pânză ă alb . În dou col uri ale înc perii erau sobe de teracot , iar întră ă ţ ă ă -un al treilea un televizor la care rula un film de desene animate, cu sunetul dat la minimum.

Familia Flintstone, b g de seam Gerlof.ă ă ăÎn fa a televizorului se afla un scaun cu rotile; în el z cea un b trân,ţ ă ă

cu o p tur peste genunchi. Avea pete hepatice pe creştetul chel şi oă ă cicatrice veche îi traversa fruntea. B rbia îi zvâcnea necontenit.ă

Acesta era Martin Malm, omul care trimisese sandaua lui Jens.― Ai un musafir, Martin, zise Ann-Britt.B trânul armator tres ri, întorcânduă ă -şi capul dinspre televizor.

Privirea sa se ag de Gerlof şi r mase aşa.ăţă ă― Bun seara, Martin, zise Gerlof. Ce mai faci?ăB rbia tremur toare a lui Malm coborî câ iva centimetri întră ă ţ -o

mişcare scurt .ă― Te sim i bine? Martin scutur din cap.ţ ă― Nu? Nici eu, continu Gerlof. Avem s n tatea pe care o merit m.ă ă ă ăSe l s t cerea. Pe ecranul televizorului Fred Flintstone s lt înă ă ă ă ă

maşina lui şi disp ru întră -un nor de praf.― Vrei nişte cafea, Gerlof? întreb Annă -Britt.― Nu, mul umesc, nu trebuie s te deranjezi.ţ ăSpera sincer c ea nă -avea de gând s r mân în camer .ă ă ă ăCu mâna pe clan , Annţă -Britt se întoarse şi se uit pentru o ultimă ă

oar la Gerlof, de parc să ă -ar fi în eles unul pe cel lalt.ţ ă― M întorc mai încolo, zise. Apoi ieşi, tr gând uşa dup ea. Totulă ă ă

deveni foarte t cut în salon.ăGerlof r mase nemişcat vreme de câteva clipe, apoi se duse la ună

scaun lipit de perete. Era la câ iva metri de Martin, dar Gerlof ştia cţ ă n-are putere să-l trag mai aproape, aşa c se aşez chiar acolo.ă ă ă― Bun, suntem aici, zise. Putem sta ni el de vorb . Malm îl m suraţ ă ă

mai departe cu privirea.Gerlof observ c în salon nu se g seau suvenire legate deă ă ă

marin rie, în contrast cu holul propriei sale camere de la azil. Nu seă vedeau poze cu nave, nici h r i puse în ram şi nici compasuri vechi.ă ţ ă― Nu iţ -e dor de mare, Martin? întreb el. Mie da. Chiar şi în zileă

vijelioase ca ast zi, când nă -ar trebui s ieşi pe mare. Dar mai am asta…ă zise, ridicând servieta. Îmi ineam aici toate actele când umblam peţ mare şi înc e mai mult sau mai pu in întreag . Şi voiam să ţ ă ă- i ar tţ ă ceva…

Deschise servieta şi scoase cartea despre Malm Freight, apoi continu s vorbeasc :ă ă ă― O s recunoşti asta, sunt sigur. Mă -am uitat prin ea adesea şi-am

aflat multe despre navele tale şi despre aventurile tale pe mare, Martin. Dar e aici o fotografie care mi se pare deosebit de interesant .ă

Deschise cartea la pagina cu poza din Ramneby.

219

― Asta, zise mai departe. E de la sfârşitul anilor 1950, nu? Înainte s cumperi primul vas oceanic.ă

Ridic ochii spre Martin, observând c reuşise s capteze aten iaă ă ă ţ b trânului armator. Malm se holba la poz ; Gerlof v zu cum îiă ă ă zvâcneşte mâna dreapt , de parc ar fi încercat s o ridice şi s arateă ă ă ă spre imagine.― Te recunoşti? zise. Sunt sigur c da. Şi vasul? E ă Amelia, nu?

St tea la chei lâng ă ă Sp rg torul ă ă meu, aici în Borgholm.Martin Malm intuia cu privirea fotografia, f r un cuvânt. Respiraţ ă ă

cu greutate, de parc nă -ar fi avut destul aer.― ii minte când a fost f cut fotografia asta? Eu duceam mai alesŢ ă ă

ulei de motor la Oskarshamn când ajungeam prin Småland, dar locul sta e mai spre sud, aşaă -i?

Martin nu r spunse, dar nuă -şi lua ochii de la fotografia veche pe care i-o inea înainte Gerlof. Şirul de b rba i de pe platform îi întorceaţ ă ţ ă privirea; Gerlof observ c b rbia lui Martin începuse iar s tremureă ă ă ă incontrolabil.― E gaterul de la Ramneby, aşa-i? Nu-i nicio explica ie lâng poz ,ţ ă ă

dar Ernst Adolfsson a recunoscut locul. Când a fost f cut poza asta,ă ă înc mai era posibil să ă- i câştigi traiul cu o singur nav de transport.ţ ă ă Cât de cât, cel pu in…ţ

Gerlof ar t iar cu degetul spre poz .ă ă ă― Şi aici e proprietarul fabricii de cherestea, August Kant. Fratele

Verei Kant din Stenvik. Îl ştiai destul de bine pe August, este? A i f cutţ ă ceva afaceri împreun .ă

Martin încerc s se ridice din scaunul cu rotile şi s se apropie deă ă ă Gerlof. Aşa p rea, cel pu in; umerii îi zvâcneau şi gemea, iar picioarele iă ţ se încordau în suportul scaunului. Privirea îi era îndreptat tot spreă fotografie; deschise gura.― Frr-soff, bâigui el.― Poftim? zise Gerlof. Ce-ai spus, Martin?― Fr-soff, f cu iar şi Martin.ă ăGerlof îl m sur nedumerit şi l s jos cartea. Ce zisese Martin? ă ă ă ă Frr

şi nu ştiu ce, aşa sunase. Ori un nume, poate – Fridolf? Sau Fritiof?

220

Puerto Limón, iulie 1963

Nils aşteapt ner bd tor vreme de peste jum tate de or , înă ă ă ă ă întunericul dintre palmieri, cu spatele întors c tre plaj . ân arii roiescă ă Ţ ţ în jurul lui. Îi alung cu mâna şi se gândeşte la Öland, la cum era cândă hoin rea pe alvar, liber şi f r nicio grij pe lume. St totodat cuă ă ă ă ă ă urechile ciulite, dar de pe plaja de mai în jos nu se aude nimic.

În cele din urm , aude paşi pe nisipul din spatele lui.ă― A durat ceva, dar a adormit, zice Fritiof.― Bine.Nils se întoarce pe plaj cu Fritiof. Borrachon suedezul st pr buşită ă ă

lâng focul dogoritor ca un sac cu c rbune, cu capul c zut şi cu mânaă ă ă pe ultima sticl de vin.ă― Bun, po i s treci la treab acum, zise Fritiof.ţ ă ă― Eu?― Da, tu, r spunde Fritiof, fixânduă -l cu privirea. Mi-a fost şi aşa

destul de greu să-l in pe be ivul sta infect treaz tot drumul. Acum eţ ţ ă rândul t u.ă

Nils se uit la Borrachon, dar nu se mişc .ă ă― Nu face doi bani, Nils, zice Fritiof. Are valoare doar pentru noi.Nils r mâne la fel de nemişcat.ă― Crezi c o s te duci în iad pentru asta? întreab Fritiof. Nilsă ă ă

clatin din cap.ă― N-o s te duci, zice Fritiof. O s po i ajunge acas .ă ă ţ ă― E-aici, rosteşte Nils.― Ce?― Iadul, r spunde Nils. Iadul e aici.ă― Bine, încuviin eaz Fritiof. Atunci sţ ă -a f cut timpul s ieşi din el.ă ăNils d din cap cu lentoare, apoi se apleac şiă ă -l apuc pe Borrachonă

de partea de sus a trupului. Omul bolboroseşte în somn, dar nu opune nicio rezisten . Nils îl târ şte prin nisip, dep rtânduţă ă ă -se de foc şi apropiindu-se de marea întunecat .ă― Aten ie la rechini, zice din spatele lui Fritiof.ţApa e c ldu şi valurile mari, dar f r for . Nils p trunde în Mareaă ţă ă ă ţă ă

Caraibilor cu spatele, târând dup el corpul lui Borrachon.ăBrusc, acesta se mişc . Borrachon tuşeşte când spuma îi biciuieşteă

fa a şi începe s se zbat . Nils strânge din din i, mai înainteaz câ ivaţ ă ă ţ ă ţ metri, pân ce apa îi ajunge la coapse, apoi îl împinge pe Borrachon înă valuri. Închide ochii şi începe s numere: unu, doi, trei…ă

B rbatul îşi agit s lbatic bra ele, încercând din r sputeri să ă ă ţ ă ă-şi ridice capul deasupra apei. Nils îl ine strâns, se gândeşte la insul şiţ ă num r mai departe.ă ă

… Patruzeci şi opt, patruzeci şi nou , cincizeci…ă

221

Parc trece o or pân ce corpul înceteaz s se mai mişte. Nilsă ă ă ă ă r mâne pe loc, eap n, inânduă ţ ă ţ -l sub valuri. Orice urm de via trebuieă ţă ştears , nu trebuie s r mân nimic. Dac aşteapt suficient, poate că ă ă ă ă ă ă Borrachon n-o să-i apar în vise, cum a f cut superintendentulă ă districtual.― S-a terminat? strig Fritiof de pe plaj .ă ă― Da.― Bun treab , Nils.ă ăFritiof intr în ap , se apleac spre Borrachon, îi ridic o mân şi iă ă ă ă ă -o

las s cad .ă ă ă― Foarte bine.Nils nu rosteşte o vorb . R mâne unde e, l sânduă ă ă -se în voia

valurilor, în vreme ce Fritiof trage corpul pe mal; deodat se gândeşteă la fratele lui mai mic, Axel.

A fost un accident, Axel, n-am vrut… Crima îi face pe cei mor i sţ ă se întoarc , mai puternici ca niciodat .ă ă

Fritiof revine pe plaj ; e obosit, îşi şterge fruntea cu mâneca.ă Respir zgomotos.ă― Gata, zice întors c tre Nils. Aşa, acum po i să ţ ă-mi spui.― Să- i spun ce?ţNils iese anevoie din mare şi se posteaz în fa a lui.ă ţ― Despre comoara pe care ai ascuns-o. Unde e, Nils? Cadavrul

omului din Småland zace între ei pe nisip. Nils simte c Fritiof îl areă acum la mân , dar refuz s cedeze.ă ă ă― În cazul sta, careă -i numele t u, Fritiof Andersson? Numele t uă ă

real?B rbatul din fa a lui nu r spunde.ă ţ ă― Dac m duci acas , zice în cele din urm Nils, o s ai marfa.ă ă ă ă ă― O s dureze ceva, spune Fritiof îndep rtând un ân ar. O s mă ă ţ ţ ă ă

ocup de toate, dar o s dureze. Trebuie s le lu m încet. Corpul trebuieă ă ă dus mai întâi pe insul … trebuie îngropat şi cât mai departe cu putin .ă ţă Apoi po i s te întorci. Pricepi?ţ ă

Nils face semn c da.ăFritiof împunge cu piciorul corpul aflat între ei.― O să-l tragem înapoi acum, câ iva metri doar, îi t iem un pic fa aţ ă ţ

şi-l priponim pe fund… apoi o s l s m peştii să ă ă ă-şi fac treaba. Dup aiaă ă nimeni n-o s mai fac vreo diferen între tine şi el.ă ă ţă

Arat cu b rbia c tre s cule ul lui Borrachon de lâng foc.ă ă ă ă ţ ă― Nu uita să-i iei paşaportul. Altfel s-ar putea s nu po i intra înă ţ

Mexic.― Şi dup aceea, zice Nils, te întorci aici?ă― Da. Tu stai în Mexico City, iar eu m întorc aici întră -o s pt mână ă ă

sau dou . Trag corpul din ap şi scap de orice urm , apoi m duc laă ă ă ă Limón şi încep să-i întreb pe oameni dac lă -a v zut cineva pe amiculă meu Nils, suedezul. Ar fi şi mai bine dac ar g si cineva cadavrul, dacă ă ă

222

nu, o s-o fac eu.Nils începe s se dezbrace.ă― Să-mi schimb hainele cu el, atunci. Fritiof îl priveşte.― Altceva? zice. N-ai uitat nimic? Nils îşi scoate c maşa peă

întuneric.― Ce altceva?Fritiof arat spre mâna stâng a lui Nils, la degetele strâmbate.ă ă

Apoi se apleac , îl apuc de bra pe Borrachon, îndreapt bra ul în aşaă ă ţ ă ţ fel ca mâna dreapt s fie întins pe nisip şiă ă ă -l calc zdrav n pe degetulă ă inelar şi pe ar t tor cu tocul pantofului. Mai tare şi mai tare, pân ce înă ă ă întunecime se aude un pocnet surd.― Gata, zice Fritiof sco ând o batist din buzunar şi legânduţ ă -i

degetele rupte. Una-dou o s ar ta i identic.ă ă ă ţNils îl priveşte f r s spun nimic. Tipul sta, Fritiof, iă ă ă ă ă -o ia înainte

de fiecare dat când e vorba de planuri. Cum vrea s termine toată ă ă povestea?

Nils îşi alung neîncrederea.ă― Scoate-i n dragii, zice. O să ă-i usuc la foc. Şi o s iă -i pun pe ai mei

în loc, cu portofelul.Nu vrea decât s ajung odat acas . Dac să ă ă ă ă -ar putea întoarce la

Stenvik, toate astea se vor sfârşi cu bine.Şi atunci n-o s mai conteze dac ajunge sau nu în iad.ă ă

223

27

― Suntem, pân la urm , oameni b trâni, îi zise Gerlof lui Martină ă ă Malm. Şi am avut vreme s chibzuim. Eu, unul, am stat şi mă -am gândit mult în ultima vreme…

Înfrunt privirea insistent a lui Martin. St teau unul în fa aă ă ă ţ celuilalt, tot în întunecimea salonului, iar televizorul îl ar ta acum peă Fred Flintstone s pând în coasta muntelui.ă

Gerlof mai avea înc în mân fotografia de la Ramneby.ă ă― Compania ta de transport nu era aşa de mare când a fost f cută ă

fotografia asta, spuse. Ştiu, fiindc şi a mea era la fel de mic . Aveaiă ă câteva vase cu pânze care transportau piatr sau buşteni şi tot felul deă m rfuri pe care le duceai de cealalt parte a micii noastre M ri Baltice,ă ă ă ca to i ceilal i. Dar apoi, dup trei sau patru ani, iţ ţ ă ţ -ai cump rat primaă nav cu motor şi ai început s navighezi prin Europa şi peste Atlantic.ă ă Noi, ceilal i, şchiop tam cum puteam cu cor biile noastre, şi asta a maiţ ă ă durat pu in, pân ce au ap rut reglement rile referitoare la num rulţ ă ă ă ă minim de membri din echipaj şi înc rc tura maxim , care neă ă ă -au cam tras la fund. Nu reuşeam s ob inem credite de la b nci ca să ţ ă ă cump r m vapoare mai mari, tu ai fost singurul care ai investit în ele laă ă timpul potrivit.

Înc îi sus inea privirea lui Martin.ă ţ― Dar de unde ai f cut rost de bani, Martin? O duceai la fel de greuă

ca şi ceilal i c pitani de atunci, iar b ncile trebuie c se purtaser şi cuţ ă ă ă ă tine la fel de nepl cut.ă

Falca lui Martin se încorda, dar acesta nu spuse nimic.― De la August Kant au fost, Martin? zise Gerlof. De la proprietarul

fabricii de cherestea din Ramneby?Martin se holb la Gerlof şi capul îi zvâcni.ă― Nu? Eu cred c da.ăGerlof b g iar şi mâna în serviet , apoi se sprijini în baston şi seă ă ă ă

ridic în picioare. P şi greoi pe lâng televizor şi se apropie de Martin.ă ă ă― Cred c ai fost pl tit ca s aduci acas un criminal din Americaă ă ă ă

de Sud. Martin. Nils Kant, care ucisese un poli ist… nepotul lui August.ţMartin mişc din cap înainte şi înapoi. Deschise din nou gura.ă― Ee-ra, rosti. Ee-ra A-ant.― Vera Kant, zise Gerlof.Începea să-l în eleag mai uşor pe Martin acum.ţ ă― Mama lui Nils. F r îndoial că ă ă ă-şi voia fiul acas şi ea. Dar frateleă

ei, August, a pl tit, nuă -i aşa? Te-a pl tit pe tine, mai întâi, s aduci ună ă cadavru în sicriu pe insul – a fost îngropat în Marnäs pentru ca to i să ţ ă cread c Nils Kant era mort. Apoi, câ iva ani dup aceea, lă ă ţ ă -ai adus şi pe Nils, ceva mai discret.

224

Se pro pi înaintea lui Martin, care trebui sţă ă-şi r suceasc gâtul caă ă să-l poat privi.ă― Nils a venit acas , probabil cam pe la sfârşitul anilor 1960, şi să -a

ascuns pe undeva pe aici. Nu avea de ce s fie foarte precaut, fiindcă ă dup dou zeci şi cinci de ani nu lă ă -ar mai fi recunoscut nimeni. Sunt sigur c uneori şiă -a putut vizita şi mama, ori s se plimbe pe alvar.ă

Gerlof privi c tre omul din scaunul cu rotile.ă― Cred c Nils se plimba pe aici întră -o zi ce oas de septembrie,ţ ă

când a dat peste un b ie el care se r t cise în pâcl . Nepotul meu,ă ţ ă ă ă Jens.

Gerlof coborî privirea spre duşumea.― Şi atunci ceva n-a mai mers cum trebuie, continu Gerlof pe ună

ton m surat. Ceva să -a întâmplat şi l-a speriat pe Nils. Nu cred c Nilsă Kant era aşa de r u şi de nebun cum sus in unii. Era doar speriat şiă ţ impulsiv, şi uneori putea s devin violent. Şi de aceea a murit Jens,ă ă oft Gerlof. Apoi… probabil c tu ştii mai bine ca oricine. Cred c Nils aă ă ă venit să- i cear ajutorul. A i îngropat corpul amândoi undeva pe alvar.ţ ă ţ Dar ceva ai p strat.ă

Îi ar t obiectul pe careă ă -l scosese din serviet . Era plicul maro cuă logoul Malm Freight rupt, cel pe care Gerlof îl primise prin poşt .ă― Ai p strat una din sandalele lui Jens. Miă -ai trimis-o acum două

luni, în plicul sta.ăGerlof f cu o pauz , apoi întreb :ă ă ă― De ce ai f cut asta? Voiai s m rturiseşti? Martin se uit la plic şiă ă ă ă

b rbia i se mişc iar şi.ă ă ă― Unn-ers a-zii…Gerlof d du din cap f r s fi priceput. Se aşez încet pe scaun caă ă ă ă ă

să-şi recapete suflul, aruncându-i lui Martin o lung şi ultim privire.ă ă― L-ai omorât pe Nils Kant, Martin?Întrebarea final a lui Gerlof nu primi, fireşte, niciun r spuns, aşa că ă ă

r spunse tot el:ă― Cred c da, ai f cu tă ă -o… cred c Nils devenise prea periculosă

pentru tine. Şi cred c el iă ţ -a l sat cicatricea aceea de pe frunte. Dar nuă pot demonstra nimic, evident.

Se aplec înainte şi puse încet înapoi în serviet cartea şi plicul.ă ă Muncise din greu s sus in toat discu ia asta.ă ţ ă ă ţ

Pe un raft de c r i de pe perete erau aranjate fotografii de familie;ă ţ în câteva Gerlof z ri tineri care zâmbeau.ă― Copiii noştri, Martin… zise. Trebuie s ne dorim s uite asemeneaă ă

lucruri despre noi. Vrem ca ei să-şi aminteasc , mai presus de orice,ă faptele bune pe care le-am f cut, numai c lucrurile nu se întâmplă ă ă mereu aşa.

Era ostenit acum şi spunea tot ce-i venea la gur . Martin Malmă p rea şi el să ă-şi fi pierdut orice urm de vlag . Nu mai mişca şi nici nuă ă mai încerca s rosteasc ceva.ă ă

225

Aerul din salon p rea se fi epuizat cumva, iar atmosfera se f cuseă ă parc şi mai întunecoas . Gerlof se ridic cu greutate în picioare.ă ă ă― Bine, Martin, s-a f cut vremea să -o iau din loc, zise. Ai grij deă

tine… poate m întorc.ăUltima propozi ie suna amenin tor, gândi el, şi asta, întrţ ţă -o anumită

m sur , îi era şi inten ia.ă ă ţUşa ce d dea spre hol se deschise înainte ca el s ajung acolo.ă ă ă

Fa a palid a lui Annţ ă -Britt ap ru în prag.ăGerlof îi arunc un zâmbet obosit.ă― Am avut şi discu ia pe care am aşteptatţ -o atât, îi zise.De fapt, vorbise doar Gerlof, f r s primeasc nici m car un singură ă ă ă ă

r spuns desluşit. Trecu pe lâng so ia lui Martin Malm, care închiseă ă ţ dup ei uşa salonului.ă― P i mul umesc, mul umesc foarte mult, zise Gerlof înclinândă ţ ţ

capul c tre ea.ă― Eu l-am trimis, zise Ann-Britt Malm.Gerlof se opri. Ar ta spre servieta lui, de unde se i ea cap tul deă ţ ă

sus al plicului cafeniu.― Martin are cancer la ficat, zise Ann-Britt. Nu mai are mult de tr it.ăGerlof r mase încremenit pe loc, neştiind ce s zic . Arunc oă ă ă ă

privire spre serviet .ă― De unde a i ştiut… spuse şiţ -şi drese vocea… unde să-l trimite i?ţ― Martin mi-a dat plicul vara trecut , zise Annă -Britt Malm. Sandaua

era deja în untru şi scrisese numele t u. Eu nă ă -am f cut decât să ă-l trimit.― M-a i şi sunat? întreb el. Fiindc mţ ă ă -a sunat cineva dup ce aă

sosit plicul… cineva care tot închidea.― Da. Voiam s întreb… despre sanda, zise Annă -Britt. Ce c uta laă

Martin, ce putea s însemne asta. Dar mă -am temut de r spunsuri… Miă -a fost team c Martin iă ă -a f cut ceva copilului dumneavoastr .ă ă― Nu-i copilul meu, zise Gerlof cu osteneal în glas. Jens a fostă

nepotul meu. Dar nu ştiu ce înseamn sandaua asta.ă― Nici eu nu ştiu, şi e… se întrerupse ea. Martin n-a vrut să-mi

spun nimic când a scosă -o la iveal , dar am… am avut senza ia că ţ ă luase înc l mintea ca pe un soi de asigurare. Ar putea s fie aşa?ă ţă ă― Asigurare?― Împotriva altcuiva, zise Ann-Britt. Nu ştiu. Gerlof o privi.― A vorbit vreodat Martin despre alde Kant? Despre familia Kant?ăEa ezit , apoi încuviin din cap f r s se uite la Gerlof.ă ţă ă ă ă― Da, dar numai ca s men ioneze c f ceau nişte afaceriă ţ ă ă

împreun … Vera, pân la urm , a investit bani în navele lui Martin.ă ă ă― Vera din Stenvik? zise Gerlof. N-o fi fost cumva August? Ann-Britt

neg , cl tinând din cap.ă ă― Vera Kant din Stenvik a investit în primul vapor al lui Martin, îi

explic e ea. Şi lui chiar îi trebuiau banii aceia, ştiu asta cu siguran .ă ţă

226

Gerlof încuviin vag. Mai avea o întrebare, dup care voia s iasţă ă ă ă din casa asta imens şi mohorât .ă ă― Când Martin v-a dat plicul, zise, primise vreo vizit cu pu in timpă ţ

înainte?― Nu prea avem musafiri, replic Annă -Britt.― Cred c e posibil s fi trecut peă ă -aici cineva din Stenvik, spuse

Gerlof. Un pietrar b trân… Ernst Adolfsson.ă― Ernst, da, aşa e, aprob ea. Am cump rat câteva lucr ri în piatră ă ă ă

de-ale lui – e mort acum. A venit într-adev r să ă-l vad pe Martin… dară cred c era pe la începutul verii.ă

Ernst ajunsese din nou înaintea lui, gândi Gerlof.― Mul umesc, fu tot ce spuse luânduţ -şi paltonul. Îl sim ea mult maiţ

greu acum, ca pe un fel de armur .ă― Martin o s intre în spital curând? întreb .ă ă― Nu, n-o s intre, zise Annă -Britt. F r spitale. Doctorii vin ei aici,ă ă

întotdeauna.

Vântul îl cuprinse iar şi pe trepte, şi de data asta îl f cu s seă ă ă clatine, nesigur pe picioare. Era din pricina oboselii. Începuse să burni eze. Nu v zu maşini pe strad şi strânse din pleoape gata sţ ă ă ă înfrunte singur frigul, îns apoi ochi maşina lui John, parcat la vreoă ă zece metri mai încolo.

John d du din cap spre el; se urc în maşin .ă ă ă― Am f cută -o şi pe asta, zise.― Bine, spuse John.Doar atunci observ Gerlof c pe bancheta din spate st tea cineva:ă ă ă

o siluet cu umeri la i, care reuşise s se afunde în scaun şi s seă ţ ă ă ascund dup John. Era Anders, fiul lui.ă ă― Am trecut pe la apartament, zise John. Anders s-a întors acas .ă

I-au dat drumul.― Excelent. Bun , Anders.ăFiul lui John se mul umi s încline b rbia.ţ ă ă― E bine c teă -a crezut poli ia, nu? zise Gerlof.ţ― Da, f cu Anders.ă― N-o s mai intri în casa Verei Kant, aşaă -i?― Nu, rosti Anders scuturând din cap, e bântuit .ă― Am auzit şi eu asta. Dar nu te-ai temut?― Nu, zise Anders. A r mas în camera ei.ă― Ea? Te referi la Vera? Anders d du din cap c da.ă ă― E mâhnit .ă― Mâhnit ?ă― Se simte înşelat .ă― Într-adev r, zise Gerlof.ăSe gândea la ce-i spusese Maja Nyman, despre cele dou vociă

b rb teşti auzite în buc t ria Verei. Una dintre ele fusese a lui Martină ă ă ă

227

Malm?Ploua mai departe; John d du drumul la şterg toare şi ieşi în strad .ă ă ă― M gândeam s mai stau prin Borgholm cu Anders o vreme, ziseă ă

el. O s bem o cafea cu maică ă-sa. Sunt sigur c ai fi bineă -venit şi tu.― Nu, aş face mai bine s m întorc, se gr bi Gerlof s r spund .ă ă ă ă ă ă

Sau or s-o apuce pandaliile pe Boel.― Aha, zise John.― Pot s iau autobuzul spre Marnäs, continu Gerlof. Nu trece unulă ă

pe la trei jum tate?ă― Hai s vedem la sta ie, spuse John.ă ţGerlof r mase t cut cât vreme str b tur Borgholmul, chibzuindă ă ă ă ă ă

asupra situa iei. Avea ca de obicei sentimentul c îi sc paser lucruri laţ ă ă ă Martin Malm acas , c pusese întreb rile greşite şi c nu interpretaseă ă ă ă corect pu inele r spunsuri pe care le primise. Ar fi trebuit sţ ă ă-şi ia noti e.ţ― Martin nu mai poate vorbi, zise cu un oftat.― Da? f cu John.ăCând maşina vir la dreapta c tre pia , Gerlof întoarse capul şi oă ă ţă

v zu deodat pe Julia printră ă -o vitrin , de cealalt parte a str zii.ă ă ăEra într-un restaurant de lâng biseric împreun cu Lennartă ă ă

Henriksson, poli istul. Nu fu surprins sţ ă-i vad al turi.ă ăJulia se uita spre Lennart şi p rea calm , gândi Gerlof în vreme ceă ă

maşina se dep rta. Nu fericit , poate, dar împ cat . Şi Lennart ar taă ă ă ă ă mai bine decât în anii din urm . Lucru care era bun.ă― Deci e în regul s iei autobuzul? zise John. Gerlof d du din cap,ă ă ă

încuviin ând.ţ― M simt bine acum, r spunse.ă ăEra par ial adev rat; putea, cel pu in, s mearg . Ad ug :ţ ă ţ ă ă ă ă― Şi trebuie s sprijinim transportul public. Altfel nu încape vorbă ă

c or s scape şi de autobuze.ă ăJohn o apuc spre nord, c tre fosta sta ie de cale ferat dină ă ţ ă

Borgholm. Fusese, pe vremuri, sta ia final pentru trenul din care s riseţ ă ă Nils Kant dup ceă -l omorâse pe poli ist – îns acum nu mai opreau acoloţ ă decât autobuzele şi taxiurile.

Parc . Apoi coborî şi ocoli maşina ca s deschid portieraă ă ă pasagerului.― Mersi, zise Gerlof, cl tinânduă -se.Îl salut pe Anders cu un gest din cap.ăFusese o zi istovitoare; se lupta din greu s se in drept şi să ţ ă ă

înainteze cu demnitate c tre autobuzele din spatele sta iei, cu servietaă ţ într-o mân şi bastonul în cealalt . Burni a se înte ise. Autobuzul deă ă ţ ţ Byxelkrok via Marnäs aştepta în refugiu; şoferul era la volan şi citea ziarul.

Gerlof se opri la uşa autobuzului.― Oricum, s-a terminat de-acum, zise. Am f cut şi noi ceă -am putut.

Martin o s trebuiasc s tr iasc cu ceă ă ă ă ă -a f cut. Cât iă -a mai r mas deă

228

tr it.ă― Da. Aşa o s fie, aprob John.ă ă― Înc ceva… zise Gerlof. Fridolf… ai auzit de cineva cu numeleă

sta pe care să ă-l cunoasc Martin?ăJohn f cu semn c nu.ă ă― Fridolf? zise. Ca în Micul Fridolf?10

― Da. Ori poate Fritiof. Fridolf sau Fritiof.― Nu ştiu pe nimeni pe care să-l cheme aşa, zise John. E important?― Nu. Nu cred c e.ăGerlof mai z bovi câteva momente în t cere lâng John; doiă ă ă

adolescen i în jachete negre, v tuite şi cu p r epos trecur iute peţ ă ă ţ ă lâng ei şi s rir în autobuz f r s le arunce nici m car o privire celoră ă ă ă ă ă ă doi b trâni.ă

N-avea s conteze deloc, îşi zise Gerlof, dac demasca sau nu vreoă ă crim . Nu să -ar fi schimbat nimic. Via a curgea mai departe în jurul lui,ţ iar Ölandul r mânea o insul la fel de pu in populat .ă ă ţ ă

Sim ea cţ ă-l cuprinde depresia. Poate avea criza de optzeci de ani.― Mersi pentru azi, îi zise lui John. Te sun când ajung.― Aşa s faci.ăJohn îl salut cu o mişcare din cap şiă -i inu bastonul, în vreme ceţ

Gerlof începu s urce chinuit scara autobuzului. Lu înapoi bastonul,ă ă pl ti c l toria, cu reducerea cuvenit vârstnicilor, şi se aşez înă ă ă ă ă dreapta, la geam. Îl v zu pe John întorcânduă -se în parcare şi urcând la volan.

Gerlof se l s pe spate, închise ochii şi ascult cum autobuzul seă ă ă trezeşte huruind la via . Începu s se dep rteze de sta ie la fel de lentţă ă ă ţ ca un vas b trân de transport.ă

Fridolf sau Fritiof, gândi. Şi o întâlnire în Ramneby, locul de naştere al lui Ernst.

Fridolf? Fritiof?Gerlof nu cunoştea pe nimeni, în toat insula, care s aib ună ă ă

asemenea nume.

28

― Nu, nu-s însurat, zise Lennart. Nici n-am fost vreodat .ă― N-ai copii?Lennart cl tin din cap.ă ă― Nici copii.Privi c tre paharul s u de ap , pe jum tate gol.ă ă ă ă― Am avut o singur rela ie, dar, pe de alt parte, a durat aproapeă ţ ă

zece ani. S-a terminat acum cinci ani… ea st acum în Kalmar şi amă

10 Lilla Fridolf, numele unui serial radiofonic suedez din anii 1950.

229

r mas prieteni.ăÎi zâmbi Juliei.― De atunci mi-am dedicat mare parte din energie casei şi gr dinii.ă― Poate nordul insulei nu-i cel mai potrivit loc, zise Julia, dac vreiă

s cunoşti pe cineva.ă― Vrei s spui c nu prea ai ce alege, replic Lennart, tot cuă ă ă

zâmbetul pe buze. E foarte adev rat. În Göteborg, presupun, e mult maiă bine.― Nu ştiu… zise Julia. Aproape am încetat s mai caut. B u o gură ă ă

de ap şi continu :ă ă― Şi eu am avut tot o singur rela ie serioas . Şi mai demult decâtă ţ ă

a fost a ta… cu tat l lui Jens, Michael; niciodat nuă ă -şi g sea locul… şiă dup aceea, ei bine… să -a terminat. Ştii cum e.

Lennart încuviin din cap.ţă― Trebuie s fii foarte decis ca s men ii o rela ie. Julia îl aprob .ă ă ţ ţ ă― Dar ce planuri ai acum? o întreb Lennart. O s r mâi pe insul ?ă ă ă ă― Nu ştiu… poate, spuse Julia. Nu prea m ine nimic în Göteborg.ă ţ

Şi Gerlof nu se simte foarte bine. Probabil nu vrea să-i stea nimeni pe cap, dar cred c să -ar putea s aib nevoie de mine.ă ă― Şi nordul insulei are nevoie de asistente, ştiu asta, spuse Lennart

privind-o. Şi mi-ar pl cea s …ă ăFu întrerupt de un semnal insistent, care mai c o f cu pe Julia să ă ă

sar de pe scaun. Lennart îşi coborî privirea c tre pagerul de la centur .ă ă ă― Iar se in de coada mea, murmur el.ţ ă― Ceva important? spuse Julia.― Nu, se pare c trebuie s m prezint la sec ie curând, zise elă ă ă ţ

ridicându-se. M duc s pl tesc.ă ă ă― Putem pl ti împreun .ă ă― Nu, nu, zise Lennart îndep rtând cu un gest al mâinii sugestia ei.ă

Doar eu te-am târât aici.― Mul umesc, spuse Julia.ţEra, ca de obicei, în pan de bani.ă― S zicem c ne întâlnim la – Lennart îşi privi ceasul – patru f ră ă ă ă

un sfert în fa a sec iei? Pân atunci termin treaba şi am putea mergeţ ţ ă acas împreun .ă ă― Bine.― N-ai vrea s vii s vezi unde stau? Nuă ă -i cine ştie ce cas , dar eă

chiar lâng mare, în nordul Marnäsului. Soarele se înal din mare înă ţă fiece nou zi, dac vrei o exprimare poetic .ă ă ă― Mi-ar pl cea, zise Julia.ăSe desp r ir în fa a restaurantului. Lennart o porni iute spre sec ie,ă ţ ă ţ ţ

în vreme ce Julia op i încetişor c tre Kungsgatan în cârjele ei, sţ ă ă ă arunce o privire pe la magazine. S pt mâna aceea nu p reau s aibă ă ă ă ă reduceri la haine, dar putea m car s cerceteze vitrinele.ă ă

Trecu pe lâng un chioşc de ziare şi citi automat câteva titluri de peă

230

panourile puse afar – ACCIDENT GRAV PE E22 – VICTIMA Nă -A FOST ÎNC IDENTIFICAT – CAROLA E DIN NOU FERICIT – TOT CE TREBUIEĂ Ă Ă S ŞTI I DESPRE PROGRAMUL TVĂ Ţ

DE LA SFÂRŞIT DE S PT MÂN ! – AI CÂŞTIGAT LA LOTERIE? – f rĂ Ă Ă ă ă s se lase în vreun fel afectat .ă ă

Se sim ea bine acum, în ciuda oaselor rupte. Ba chiar fericit .ţ ă Fericit c Gerlof şi ea se apropiaser unul de altul mai mult decâtă ă ă oricând, fericit c ea şi Lena se desp r iser mai mult sau mai pu ină ă ă ţ ă ţ prietene; şi fericit c Lennart Henriksson p rea s se bucure deă ă ă ă compania ei.

Era fericit chiar şi pentru c poli ia îi d duse drumul lui Andersă ă ţ ă Hagman. Ar fi fost groaznic s fi fost implicat cineva din Stenvik înă dispari ia fiului ei. Mai bine totuşi ca Jens s se fi dus pe rm pe cea aţ ă ţă ţ aceea, f r să ă ă-l vad cineva. Îşi învinsese poate frica de ap , începuseă ă s zburde pe stânci şi alunecase.ă

Acum Julia credea varianta asta.

231

Jönköping, aprilie 1970

― Nu-i mare, în schimb are vedere spre lacul Vättern, spune proprietarul, ar tând cu mâna spre una dintre ferestre. Iar mobilierul deă buc t rie şi patul sunt incluse în chirie.ă ă

Proprietarul trage fumul în piept şi îl sufl afar în camera îngust .ă ă ă Ascensorul cl dirii e stricat şi fruntea îi luceşte de sudoare dup ce aă ă urcat cu chiu, cu vai cele patru etaje. Poart costum şi pe sub c maş iă ă ă se profileaz un burdihan impresionant.ă― În regul , zice poten ialul chiriaş.ă ţ― E şi loc bun de parcare.― Mul am, dar nţ -am maşin .ăNu-i ia mai mult de cinci minute s vizioneze întregul apartament,ă

ba chiar mai pu in de cinci. O camer şi buc t rie, chiar pe Grönagatan,ţ ă ă ă în zona sudic a Jönköpingului.ă― Îl iau. Pe şase luni, poate mai mult.― Comis-voiajor? F r maşin ?ă ă ă― Folosesc trenul şi autobuzul, spune chiriaşul. M deplasez destulă

de mult… şi aştept ca şefii de acas s trimit dup mine.ă ă ă ăNils înc îşi probeaz numele şi via a ca pe o hain nou . Seă ă ţ ă ă

obişnuieşte treptat; simte cum cealalt via se estompeaz . Dar nuă ţă ă dispare complet. E ca şi cum ar avea o alt via conservat întră ţă ă -un recipient frigorific. Via a nou e mai liber , are cod numeric personal şiţ ă ă un paşaport acceptat la grani e – dar cu toate astea nu pare niciodatţ ă cu totul real . Nu în Costa Rica, nici în anii petrecu i în Mexic sau anulă ţ în care a stat la periferia Amsterdamului; sau în ultimele şase luni, petrecute într-un apartament aproape gol din Bergsjön, la marginea Göteborgului, când i se mai întâmpla s se trezeasc acoperit deă ă sudoare rece, crezându-se în c ldura sufocant din Costa Rica.ă ă― V sup ra i dac v întreb ce vârst ave i? spune proprietarul.ă ă ţ ă ă ă ţ― Patruzeci şi patru.― Cei mai frumoşi ani.― Poate.

Când întreab data exact la care o s ajung pe Öland, nu ob ineă ă ă ă ţ de la Fritiof decât r spunsuri evazive.ă― Cine e ner bd tor face greşeli, iă ă -a spus cu câteva s pt mâniă ă

înainte Fritiof, într-o conversa ie telefonic plin de pârâituri. Iaţ ă ă -o uşor, Nils. Sicriul e îngropat. Mormântul începe s se umple de iarb şi mamaă ă ta pune din când în când flori. Te aşteapt .ă― Ea se simte bine? a vrut Nils s ştie.ă― E bine.Fritiof s-a oprit din vorbit câteva clipe, apoi a continuat:

232

― Dar a primit vederi. O mul ime de vederi. Mai întâi din Costaţ Rica, apoi din Mexic şi Olanda. Ştiai asta?

Cum s nu ştie? El iă -a trimis scrisori şi c r i poştale în to i acei ani,ă ţ ţ dar a fost întotdeauna precaut.― Nu mi-am trecut numele pe ele, zice Nils.― Bun. Sunt sigur c au f cută ă -o fericit , spune Fritiof… dar a ap rută ă

şi un zvon c Nils Kant ar fi în via . Cei de la poli ie nu pleac urechea,ă ţă ţ ă nu-i intereseaz bârfele din sat, dar asta se spune prin Stenvik. Deă aceea trebuie s ai r bdare. În elegi?ă ă ţ― Da. Dar ce se întâmpl când ajung acas ?ă ă― Ce se întâmpl … repet Fritiof, de parc r spunsul nă ă ă ă -ar fi deloc

interesant. Se întâmpl c ajungi acas , la maică ă ă ă-ta. Dar mai întâi la o vân toare de comori, corect?ă― Aşa ne-am în eles. Dac ajung acas , î i ar t unde e comoara.ţ ă ă ţ ă― Bun. Trebuie doar s aştept m ocazia potrivit , zice Fritiof.ă ă ă― Şi când ar fi asta? Dar Fritiof a şi închis.Omul sta, pe care e clar c îl cheam altfel, a pus pur şi simpluă ă ă

telefonul în furc . Nils are senza ia c pentru Fritiof Andersson el esteă ţ ă deja un proiect terminat, un om mort. Mort şi îngropat în cimitirul din Marnäs.

― Chiria se pl teşte în avans, spune proprietarul.ă― Nicio problem , zice Nils, pot pl ti pe loc.ă ă― Şi preaviz de o lun .ă― Bun. N-am nevoie de mai mult. Nils nu e mort, e în drum spre

cas .ăIar b rbatul careă -şi spune Fritiof n-ar trebui s fac greşeala de aă ă

crede altceva.

233

29

Gerlof, în autobuzul spre Marnäs, chibzuia de zor. A ipise un pic,ţ între Borgholm şi Köpingsvik, dar se trezi când intrar pe alvar. Acumă st tea şi se gândea.ă

Se alesese cu mult mai multe decât inten ionase de la întâlnirea cuţ Martin Malm; o mul ime de ipoteze care, tot ce se putea, aveau s seţ ă arate imposibil de dovedit. Nu ob inuse vreo m rturisire de la Martin,ţ ă dar apucase, cel pu in, s spun ceva.ţ ă ă

Putea acum s revin la ale lui. S fac alte cor bii în sticle. Să ă ă ă ă ă-l invite pe John la câte o cafea. S citeasc necrologurile din ziar şi să ă ă urm reasc apropierea iernii pe lâng c minul din Marnäs.ă ă ă ă

Îns era greu de uitat. Erau multe la care trebuia s chibzuă ă -iasc .ăLu iar şi în mân cartea despre Malm Freight, volumul aniversară ă ă

ce începea s capete îndoituri de la atâta r sfoit. Gerlof îl deschise laă ă pagina cu fotografia de pe cheiul din Ramneby, şi-i v zu iar şi peă ă Martin Malm şi August Kant, unul lâng altul în fa a muncitorilor cu fe eă ţ ţ grave.

Se gândi la ce-i spusese Ann-Britt Malm – c Vera Kant fusese ceaă care-i împrumutase lui Malm bani pentru primul vapor, şi nu August. Cu alte cuvinte, asta însemna c Vera îl pl tise pe Martin s iă ă ă -l aduc acasă ă pe Nils.

Dar dac August Kant nu voise s aib nimic deă ă ă -a face cu nepotul lui, preferând, poate, ca acesta s r mân pentru totdeauna departe, înă ă ă America de Sud – atunci ce însemna fotografia asta, leg turile deă afaceri atât de strânse cu Martin Malm? Mâna lui August pe um rul luiă Martin.

Fiindc mâna lui August era. Gerlof se uit mai îndeaproape.ă ă Degetul mare p rea aşezat în partea greşit a mâinii.ă ă

Privi intens fotografia pân ce începur să ă ă-l doar ochii, iară contururile alb-negru s se tulbure şi s se amestece. Îşi lu apoiă ă ă ochelarii de citit din serviet , îi puse la ochi şi privi mai departe. Fiindcă ă nu-l ajuta cu nimic, îi scoase iar şi-i inu deasupra fotografiei ca pe oţ lup . Reuşi astfel s aduc mai aproape de el fe ele albe şi imobile aleă ă ă ţ muncitorilor de la gatere, dar aceştia se dizolvar totodat în puncteă ă negre şi albe.

Gerlof începu s mişte lentilele pe deasupra pozei, uitânduă -se mai atent la mâna de pe um rul lui Malm. Se odihnea întră -o manieră prietenoas , aproape de ceaf , îns Gerlof v zu acum, clar, c ceea ceă ă ă ă ă ar fi trebuit s fie mâna dreapt a patronului era de fapt o mână ă ă stâng . Şi în spatele mâinii…ă

Gerlof privi c tre fa a zâmbitoare din poz .ă ţ ăZ ri, pentru prima dat , lucrul pe care trebuie să ă ă-l fi v zut şi Ernst.ă

234

― Cristoase! şopti.Invocarea numelui lui Isus era o foarte veche înjur tur – mama luiă ă

Gerlof îi interzisese s rosteasc aşa ceva cu mai bine de şaptezeci deă ă ani în urm . Şi de atunci nu mai înjurase aşa.ă

Scoase caietul lui cu însemn ri, ca s se asigure, îl r sfoi pân ceă ă ă ă g si lista de nume pe care le scrisese la Muzeul din Ramneby şi citi unulă dintre ele.― Cristoase… rosti iar şi Gerlof.ăCâteva clipe, descoperirea f cut îl absorbi cu totul – apoi ridică ă ă

ochii şi-şi aminti c se afl întră ă -un autobuz ce se îndrepta spre Marnäs. Dar n-ajunseser înc , erau înc la sud de Stenvik şi, chiar când se uită ă ă ă pe geam, v zu c autobuzul trece pe lâng indicatorul pe care scriaă ă ă CAMPING 2KM.

Stenvik, autobuzul aproape ajunsese în Stenvik. Trebuia neap rată s stea de vorb cu John despre aceast descoperire.ă ă ă

Gerlof se întinse iute s apere butonul roşu de oprire. Pe cândă autobuzul începea s încetineasc la un semafor aflat la câteva sute deă ă metri nord de ieşirea spre Stenvik, îşi îndes cartea şi ochelarii înă serviet şi se ridic de pe scaun, cu picioarele tremurând.ă ă

Uşile din mijloc ale autobuzului se deschiser cu un şuierat, iară Gerlof coborî treptele şi d du piept cu vântul şi frigul. Reumatismulă pândea în bra ele şi picioarele lui, îns pân acum durerea nu seţ ă ă ar tase prea zgomotoas .ă ă

Uşile se închiser dup el şi autobuzul porni mai departe. Era singură ă în sta ie şi afar înc burni a. Mai demult existase un ad post de lemn,ţ ă ă ţ ă unde te puteai aşeza dac ploua, aşteptând autobuzul sau pe cinevaă care s te duc pân acas , dar fireşte c fusese luat de acolo. Tot ceă ă ă ă ă era bun şi gratis disp rea imediat.ă

Dup ce huruitul înfundat al motorului se stinse, Gerlof se uită ă împrejur la peisajul dezolant, îşi încheie pân sus nasturii de la palton,ă apoi c ut din priviri un indicator galben ce ar ta spre Stenvik.ă ă ă Într-acolo mergea.

Se uit bine în toate direc iile ca s se asigure c nă ţ ă ă -avea s fieă c lcat la trecerea str zii, dar nu se vedea nicio maşin . Str b tuse ceiă ă ă ă ă cincizeci de metri pân la ieşirea spre Stenvik destul de rapid, îns cândă ă ajunse la şosea vântul îi b tea aproape direct în fa şi trebui să ţă ă încetineasc .ă

Parcursese cam dou sute de metri pe marginea drumului înă direc ia satului, când îşi aminti brusc c John Hagman nu era în Stenvik.ţ ă

John era la Borgholm.Gerlof în epeni pe şosea, clipind în b taia vântului.ţ ăCum dracu’ de uitase asta? Doar se desp r ise de John în sta ie cuă ţ ţ

mai pu in de jum tate de or înainte, îns îl încântase atât de multţ ă ă ă descoperirea f cut c uitase complet.ă ă ă

Dar trebuia s fie cineva în Stenvik, nu? Poate c Julia nu seă ă

235

întorsese înc , dar pe Astrid ar fi trebuit să -o g seasc . Era aproape totă ă timpul acas . Oricum, nu avea decât o solu ie: s mearg mai departe –ă ţ ă ă Marnäsul era şi mai încolo, în aceeaşi direc ie.ţ

Paşii îi erau mai greoi acum, iar frigul începea să-i p trund pe subă ă hain . Vântul îl împingea şiă -l târa; l s capul în jos.ă ă

Un picior dup altul pe asfaltul cr pat. Num r paşii: unu, doi, trei –ă ă ă ă şi la al dou zeci şi cincilea ridic din nou privirea, îns copacii din zare,ă ă ă ce anun au cap tul alvarului şi începutul satului, nu p reau s se fiţ ă ă ă apropiat.

Pentru întâia oar Gerlof începu s se simt pu in neliniştit, ca ună ă ă ţ înot tor ce a decis cu îndr zneal s traverseze un lac înghe at, dar îşiă ă ă ă ţ pierde deodat puterile când e abia la jum tate. Reîntoarcerea laă ă şoseaua principal era imposibil , dar aproape la fel de greu era s şiă ă ă continue.

Calc strâmb şi se împiedic pe asfalt, mai s nimereasc în şan .ă ă ă ă ţ Abia reuşi să-şi restabileasc echilibrul cu ajutorul bastonului; atunciă auzi din nou vuietul înfundat al unui motor.

Era o maşin şi venea dinspre Stenvik.ăMaşina era mare, str lucitoare şi de un verdeă -închis. Gerlof o v zuă

apropiindu-se: un Jaguar ale c rui şterg toare se mişcau ritmic dintră ă -o parte într-alta.

Nu trecu, ci opri şi o fereastr fumurie se deschise, sco ând laă ţ iveal o fa cu barb c runt .ă ţă ă ă ă― Salutare! chiui o voce vesel .ăGerlof îl recunoscu pe Gunnar Ljunger din Långvik.Proprietarul de hotel care-i cerea mereu mai multe cor bii în sticlă ă

era ultima persoan pe care voia să -o vad , dar se sim i nevoit s ridiceă ţ ă o mân întră -un gest obosit de salut.― Bun ziua, Gunnar, rosti cu voce slab peste şuieratul vântului şiă ă

mai f cu un pas pe drum.ă― Salut, Gerlof! strig din maşin Gunnar. Încotro ai pornită ă -o?Era o întrebare de-a dreptul prosteasc ce ar fi meritat un r spunsă ă

pe m sur , îns Gerlof se mul umi s arate din cap c tre sat şi s zic :ă ă ă ţ ă ă ă ă― Pân în Stenvik.ă― Mergi la cineva în vizit ?ă― Da, posibil, zise Gerlof cl tinânduă -se în vânt. La Astrid, poate.― Astrid Linder? f cu Ljunger. Nu p rea s fie acas când am trecută ă ă ă

pe lâng ea… Nu era lumin la nicio fereastr .ă ă ă― Cum?Dac nici Astrid nu era acas , atunci nu mai era nimeni acas înă ă ă

Stenvik – şi Gerlof avea s moar înghe at în vântul acela ce b teaă ă ţ ă dinspre mare. Poli ia urma sţ ă-i g seasc a doua zi trupul eap n şi receă ă ţ ă sub vreun tufiş de ienup r.ă

Se gândi la asta şi-i arunc o privire lui Ljunger.ă― Ai cumva drum prin Marnäs, Gunnar? Pe lâng c min?ă ă

236

― Sigur, voiam s fac nişte cump r turi la feronerie. Te duc eu.ă ă ă― Ai vrea?― Cum s nu, zise Ljunger aplecânduă -se într-o rân şi deschizândă

portiera de cealalt parte. Hopa sus.ăGerlof se s lt greoi, cu servieta şi bastonul în mâini.ă ăÎn maşin era linişte şi foarte cald; înc lzirea era dat la maximum.ă ă ă

Ljunger îşi descheiase jacheta galben , c ptuşit ; cu toate c înc seă ă ă ă ă sim ea înghe at, Gerlof îşi descheie la rândul lui paltonul.ţ ţ― Ok, s pornim, zise Ljunger. Marnäs, venim.ăAp s pedala de accelera ie pân jos şi maşina âşni cu oă ă ţ ă ţ

asemenea vitez c Gerlof fu lipit cu spatele de scaun.ă ă― Ai vreo or la care trebuie s ajungi, Gerlof? îl întreb Ljunger.ă ă ăGerlof cl tin din cap.ă ă― Nu, dar aş prefera…― Bun, atunci avem timp s arunc m un ochi la ceva. Ajunseseră ă ă

deja la şoseaua mare, la fel de pustie ca şi înainte. Ljunger se înscrise pe şosea, îns o apuc spre sud în loc de nord.ă ă― Nu cred c pot… începu Gerlof, îns Ljunger îl întrerupse.ă ă― Cum r mâne cu cor biile în sticle?ă ă― E bine, zise Gerlof, cu toate c de o s pt mân nu se maiă ă ă ă

atinsese de ele – ba nici nu se gândise m car la asta. Po i trece pe laă ţ mine cândva înainte de Cr ciun, s ne uit m la ele…ă ă ă

Ljunger încuviin cu o înclinare din cap. Continu pe şoseauaţă ă principal vreo câteva sute de metri, apoi vir pe un drumeag îngust,ă ă pietros, f r indicator, ce desp r ea un câmp arat de un vechi zid deă ă ă ţ piatr . Ducea c tre est, spre mare.ă ă― Stau şi m gândesc… oare e prea târziu s le vopsim la toateă ă

coca în roşu? zise Ljunger. Dac să -ar putea, ar fi foarte simpatic.― Nicio problem , încuviin Gerlof tr gând aer adânc în piept.ă ţă ă

Gunnar, noi unde mergem de fapt?― Nu departe, zise Ljunger. Ajungem imediat.Dup asta nu mai vorbi, ci se mul umi s conduc pe c r ruie. Luiă ţ ă ă ă ă

Gerlof nu-i r mânea decât s stea liniştit pe scaun; începu s seă ă ă holbeze la şterg toarele de parbriz ce fâşâiau monoton dintră -o parte într-alta.

Arunc o privire în jos, în spa iul dintre banchete; v zu acoloă ţ ă telefonul lui Gunnar; era negru cu margini argintii, mult mai mic decât orice alt telefon pe care îl v zuse pân atunci – era pe jum tate cât ală ă ă Juliei.― Încotro mergem, Gunnar? întreb cu voce potolit . Ljunger nuă ă

r spunse – de parc nici nuă ă -l mai auzea pe Gerlof. Privea încordat drumeagul cu pietriş ce se întindea în fa a maşinii, evitând gropile şiţ movilele cu mişc ri uşoare ale volanului. Zâmbea.ă

Fruntea lui Gerlof era leoarc de sudoare.ăAr fi trebuit s zic ceva, s arunce vreo remarc oarecare, cevaă ă ă ă

237

banal. Ori poate o întrebare politicoas despre cum merg treburile înă industria hotelier . Îns era sleit de puteri şi pe moment capul îi era cuă ă totul golit de discu ii despre fleacuri.ţ

Nu reuşi, în cele din urm , s rosteasc decât o singur întrebare:ă ă ă ă― Gunnar, ai fost vreodat în America de Sud? Ljunger cl tin dină ă ă

cap, zâmbind în continuare.― Din p cate nu, r spunse, apoi ad ug : Nă ă ă ă -am ajuns decât pân înă

Costa Rica.

238

Öland, septembrie 1972

De pe locul pasagerului, într-un Volvo albastru, din înaltul podului celui nou, Nils Kant se apleac în fa c tre parbriz şi priveşte pesteă ţă ă Canalul Kalmar. E după-amiaz şi negura pluteşte pe deasupra apelor;ă înspre sud s-a adunat un nor gros de cea , iar norul se îndreapt spreţă ă insul .ă― O s fie pâcl la noapte, zice.ă ă― Exact cum speram şi noi, spune de lâng el Fritiof.ă― Noi? întreab Nils. Sunte i mai mul i? Fritiof d din cap c da.ă ţ ţ ă ă― O să-i cunoşti îndat .ăNils încearc s se relaxeze şi priveşte peste marginile podului.ă ă

Aproape c se vede, tân r, înotând c tre continent ca să ă ă ă-şi salveze via a, la dou zeci de ani abia împlini i.ţ ă ţ

Cum de-a putut oare s str bat atâta ap rece? Acum areă ă ă ă patruzeci şi şase de ani şi n-ar putea s mai înoate nicio sut de metri.ă ă

Podul peste canal este enorm, tone de o el şi beton în l ate pesteţ ă ţ ap ca s formeze o structur aproape la fel de lat cât o autostrad , şiă ă ă ă ă lung de câ iva kilometri. Nils nu şiţ -ar fi putut imagina c insula lui ară putea vreodat s fie legat astfel de continent.ă ă ă― De când e podul? întreab .ă― E destul de nou, zice Fritiof de la volan.N-a spus prea multe de când a venit la Nils în Jönköping, cu o seară

înainte. I-a dat lui Nils haine închise la culoare şi o c ciul neagr ,ă ă ă împletit ca s şiă ă -o trag pe ochi, dar de vorbit, a vorbit prea pu in.ă ţ

Fritiof Andersson cel vesel şi şarmant, care l-a c utat acum maiă bine de zece ani în Costa Rica, e dus; nu mai exist , de fapt, de cândă b rbatul din Småland să -a înecat în marea de la nord de Limón. Din acea sear , Fritiof lă -a tratat pe Nils mai degrab ca pe un colet, mutânduă -l din loc în loc şi din ar în ar , închiriinduţ ă ţ ă -i apartamente mici şi ieftine sau camere de hostel prin zone pr p dite şi sunânduă ă -l cel mult o dată sau de dou ori pe an.ă

În noaptea de dinaintea plec rii pe insul , Fritiof a adus iar vorbaă ă despre comoar . Unde era? Unde o ascunsese Nils? În cas ?ă ă

Nils a cl tinat din cap c nu. Şi în cele din urm iă ă ă -a spus lui Fritiof:― E îngropat pe alvar, ceva mai la est de Stenvik. Lâng movilaă ă

funerar . Putem merge împreun să ă -o scoatem.Fritiof a încuviin at.ţ― Bine, aşa o s facem.ăNils a aşteptat mult aceast ultim c l torie. Acum a ajuns.ă ă ă ă― De acum înainte o s stau acas , îi spune lui Fritiof, închide ochiiă ă

în vreme ce traverseaz podul şi ajung din nou pe p mânt. În sfârşit să ă -a întors în Öland.

239

― O s stau acas , zice din nou. O s stau cu mama şi o s mă ă ă ă ă asigur c nu m vede nimeni.ă ă

Se opreşte o clip , apoi întreab :ă ă― Înc se ine bine… Vera?ă ţ― Cum s nu.ăFritiof Andersson d scurt din cap, apoi accelereaz ; avanseaz peă ă ă

alvar înspre Borgholm.S-au schimbat multe pe insul de când era tân r, observ Nils. Auă ă ă

ap rut mai multe tufe şi arbuşti, iar c r ruia îngust cu pietriş ce duceă ă ă ă la Borgholm a devenit o autostrad larg , asfaltat , la fel de neted şiă ă ă ă de dreapt ca şi podul. Linia ferat ce mergea de la nord c tre sudă ă ă trebuie c a fost închis , fiindc Nils nu mai vede şine pe alvar. Şirurileă ă ă de mori de vânt ce se în l au pe coast ca s prind vântul dinspre sudă ţ ă ă ă au disp rut şi ele; au mai r mas doar câteva.ă ă

Pe insul par s fie şi mai pu ini oameni – îns lâng ap să ă ţ ă ă ă -au construit o mul ime de cabane noi. Nils arat cu capul spre ele.ţ ă― Cine st în casele alea? întreab .ă ă― Locuitori pe timp de var , spune cu asprime Fritiof. Fac bani înă

Stockholm şi-şi construiesc vile aici în Öland. Trec podul, se pr jesc laă soare când au concediu, apoi fug repede înapoi s mai fac nişte bani.ă ă Nu vor s stea aici iarna… e prea rece şi nepl cut.ă ă

Pare să-i în eleag , pân la un punct.ţ ă ăNils nu spune nimic. Fritiof pare s aib dreptate în privin a acestoră ă ţ

reziden i sezonieri, fiindc aproape orice maşin ce trece o apuc înţ ă ă ă direc ie opus , dep rtânduţ ă ă -se de insul . Gata cu vara, să -a f cută toamn .ă

Îns m car castelul ruinat e tot acolo şi arat la fel ca întotdeauna,ă ă ă cu g vanele ochilor goale, pe dealul ce str juieşte Borgholmul.ă ă

Odat castelul l sat în urm , au şi ajuns în oraş, iar cea a începe,ă ă ă ţ treptat, s se întind peste tot. Fritiof încetineşte şi trage întră ă -o parcare mic , de unde se vede castelul. Opreşte maşina f r vreo explica ie.ă ă ă ţ― Aşa, e tot ce zice. iŢ -am spus c o s avem companie. Deschideă ă

portiera şi face un semn din mân .ăNils se uit în jur. Cineva p şeşte agale pe şosea: un b rbat careă ă ă

pare trecut de cincizeci de ani. Poart un pulover cenuşiu de lân ,ă ă pantaloni de gabardin şi pantofi lucioşi de piele ce par scumpi; d dină ă cap spre Fritiof.― Ai întârziat.B rbatul are şi o c ciul , tras bine pe frunte. Între buze îi atârn oă ă ă ă ă

igar fumat pe jum tate. Trage un ultim fum, azvârle deoparte igaraţ ă ă ă ţ şi se uit preocupat împrejur înainte de a se sui în maşin .ă ă― Nils, cred c ar trebui s treci în spate, zice Fritiof. O s fie maiă ă ă

sigur când ajungem la Stenvik.Apoi se d jos din maşin . La cel lalt cap t al parc rii e o cabină ă ă ă ă ă

telefonic , şi Nils îl vede pe Fritiof gr bind pasul spre ea. Introduceă ă

240

câteva monede, formeaz un num r şi vorbeşte scurt în receptor.ă ăSe d şi Nils jos, iar b rbatul cu haine scumpe striveşte cu piciorulă ă

igara şi îl priveşte în treac t, f r sţ ă ă ă ă-l salute. Se urc pe locul din fa .ă ţăNils nu se aşaz imediat în spate. Merge câ iva metri pe strad ,ă ţ ă

bucurându-se c să -a întors şi c poate din nou s umble liber pe insul .ă ă ăInsula lui.Brusc, pe şosea trec dou maşini. Nils vede fe e palide holbânduă ţ -se

la el de dincolo de geamuri. Le urm reşte cu ochii pân se pierd înă ă cea .ţă― Hai odat ! strig dup el Fritiof, pe un ton iritat. Să ă ă -a întors la

maşin .ăNils revine p şind agale, deschide portiera şi îl aude pe omul dină

fa întrebând cu voce sc zut :ţă ă ă― A mers bine, Gunnar?Apoi îi arunc repede o privire lui Nils, agitat şi vinovat, ca şi cum ară

fi l sat să ă-i scape porumbelul.B rbatul care şiă -a spus Fritiof în tot acest timp întoarce şi el capul,

zâmbind.― Nu conteaz , de fapt am putea s ne şi prezent m cum trebuieă ă ă

de-acum, zice. Eu sunt Gunnar şi el e Martin. Îl avem pe bancheta din spate pe Nils Kant. Dar avem cu to ii încredere unii în al ii, nuţ ţ -i aşa?― Sigur.Nils încuviin eaz cu o aplecare a capului şi trage portiera. Deci peţ ă

Fritiof îl cheam Gunnar. Şi Nils ştie c să ă -a mai întâlnit undeva cu el, dar tot nu-şi poate aminti unde.― Spre Stenvik, atunci, zice Gunnar.Maşina porneşte din nou, trece de Borgholm şi se îndreapt spreă

nord. Priveliştea îi e din ce în ce mai familiar lui Nils, dar cea a dinspreă ţ canal se îndeseşte, estompând zarea.

V zduhul e din ce în ce mai plumburiu. Gunnar a ştiut c are s fieă ă ă cea , se baza pe asta, de aceea iţă -a permis lui Nils s vin acasă ă ă anume în ziua asta. Ce-a mai pl nuit el oare, cu atâta grij ?ă ă

La nord de Köpingsvik, Gunnar aprinde luminile de cea şi m reşteţă ă viteza. Nils vede indicatoare galbene alunecând pe lâng ei. Numeă familiare de sate din Öland. Îns peisajul îl face mai ales s se simtă ă ă mişcat: câmpurile, iarba crescut s lbatic, zidurile drepte de piatr ceă ă ă încep lâng şosea şi dispar în neguri.ă

Şi alvarul, alvarul lui. Alvarul se întinde în toate direc iile; este, cuţ tentele sale pronun ate de cenuşiu şi cafeniu şi cu cerul nesfârşit, la felţ de întins şi de frumos cum îşi amintea.

Nils e din nou acas .ăNimeni din maşin nu vorbeşte, şi dup un sfert de or Nils vedeă ă ă

panoul pe care-l aştepta. STENVIK. Dedesubtul lui e o s geat mare peă ă care scrie CAMPING.

Drumul spre sat e acum asfaltat, iar Stenvikul a c p tat ună ă

241

camping. Când s-a întâmplat şi asta?Maşina trece de ieşirea spre Stenvik, apoi încetineşte.― O s-o lu m pe drumul c tre nord, zice Gunnar. E mai pu ină ă ţ

circulat şi n-o s trebuiasc s trecem prin sat cu maşina.ă ă ăCâteva minute mai târziu, vireaz pe calea de acces nordic , înă ă

dreptul unui chioşc de lapte pustiu, abandonat pe şosea. Ultima dată când l-a v zut Nils, tejgheaua era plin cu canistre de lapte de laă ă fermele din vecin tate; acum e împânzit de licheni albi şi pare peă punctul de a se dezmembra.

Insula toat să -a schimbat în dou zeci şi cinci de ani, îns drumul deă ă nord ce duce la Stenvik a r mas în mare parte cum îl ştia: îngust şiă şerpuitor, tot cu pietriş. E cu des vârşire pustiu, cu şan uri pline deă ţ iarb de amândou p r ile şi în jurul lui se întinde alvarul.ă ă ă ţ

Gunnar merge cu vitez mic şi dup câteva sute de metri opreşteă ă ă cu totul. Se întoarce c tre Nils, iar Martin întoarce capul la rândul lui.ă

Gunnar îl priveşte int pe Nils; privirea lui Martin e şov itoare.ţ ă ă― Ok, zice Gunnar pe un ton grav, te-am adus la Stenvik. Şi acum o

s scoatem comoara ta la lumin . E bine aşa?ă ă― Mai întâi vreau s-o v d pe mama, r spunde Nils, privinduă ă -l la fel

de insistent pe Gunnar.― Vera nu pleac nic ieri, Nils, zice acesta. Poate s mai aştepte ună ă ă

pic. E mai bine aşa, fiindc numai bine se las şi seara înainte s intr mă ă ă ă în sat. Nu crezi?― O s împ r im pietrele între noi, spune repede Nils.ă ă ţ― Sigur. Dar mai întâi s le avem.ăNils se mai uit la el, lung, pre de câteva clipe, apoi îşi întoarceă ţ

privirea pe geam. Cea a e dens acum şi nu peste mult timp are sţ ă ă cad amurgul.ă

Încuviin eaz din cap. O s le dea lui Gunnar şi Martin jum tate dinţ ă ă ă pietrele pre ioase şi or s fie chit.ţ ă― O s ne trebuiasc ceva de s pat, zice cu voce moale.ă ă ă― Sigur. Avem hârle e şi un târn cop în portbagaj, spune Gunnar.ţ ă

Ne-am gândit la toate. Nu- i face griji.ţÎns Nils nu se relaxeaz . E singur acum cu doi oameni ciuda i, laă ă ţ

fel cum omul din Småland a fost singur pe plaja întunecat din Caraibe.ă Diferen a e c omul acela avea încredere în noii s i prieteni – Nils nuţ ă ă are.

Gunnar nu parcheaz la şosea, ci frâneaz lâng deschiz tur dină ă ă ă ă zidul de piatr şi r suceşte de volan. Maşina iese de pe drumeag.ă ă

Înainteaz lent pe câmpia neted şi ierboas a alvarului. Nilsă ă ă întoarce capul, dar prin lunet nu z reşte decât cea . Drumul c treă ă ţă ă satul s u natal a disp rut complet.ă ă

242

30

Gerlof st tea amu it pe banchet , lâng Gunnar Ljunger, cu spateleă ţ ă ă eap n; înaintau în pustietatea de la sud de Marnäs. Tentativa deţ ă

conversa ie eşuase, fiindc Ljunger nuţ ă -i r spunsese. Gerlof nă -avea ce face decât s mearg cu el, încercând s se descheie la nasturiiă ă ă paltonului, bâjbâind dup ei, fiindc în maşin c ldura deveniseă ă ă ă tropical . Ar fi fost poate vreo cale de a regla ventilatorul de pe parteaă lui, dar nu ştia cum. Totul p rea s fie controlat electronic, iar Gunnară ă nu f cuse nicio încercare de aă -l ajuta.

Se apropiau de coasta estic . Maşina avansa încet pe un dig deă jum tate de metru în l ime şi lat de al i câ iva metri, str b tândă ă ţ ţ ţ ă ă peisajul plat. Gerlof recunoştea locul. Pe aici trecuse calea ferat ,ă înainte de închidere.

Se uit la ceas. Era aproape cinci.ă― Cred c ar cam trebui s m întorc, Gunnar, zise cu voce stins .ă ă ă ă

Or s se întrebe cât de curând, la c min, ce să ă -a ales de mine.Ljunger f cu un semn aprobator din cap.ă― Tot ce se poate, spuse el, dar nu prea cred c or s se apuce să ă ă

te caute pe-aici, este?Amenin area era atât de evident , c Gerlof întoarse capul dinspreţ ă ă

el şi începu s zgâl âie mânerul portierei.ă ţJaguarul înainta alene şi ar fi fost în stare s se arunce afar , baă ă

chiar s încerce s nuă ă -şi rup vreun os şi s ajung înapoi la şoseauaă ă ă principal înainte s se lase întunericul – dar portiera era imposibil deă ă deschis. Ljunger o blocase folosind un soi de sistem de comand laă distan .ţă― Gunnar, vreau s ies, zise încercând s imprime fermitate vocii,ă ă

ca un lup de mare ce fusese cândva.― Îndat , r spunse Ljunger, conducând mai departe. Trecur peă ă ă

lâng o împrejmuire ruginit şi veche pentru vaci aflat între două ă ă ă ziduri de piatr , şi dincolo de aceasta Marea Baltica se f cu în fineă ă v zut . Ar ta cenuşie şi rece.ă ă ă― De ce faci asta, Gunnar? întreb Gerlof.ă― A fost, de fapt, cam pe nepus mas , zise Ljunger. M ineamă ă ă ţ

dup autobuzul de Borgholm şi teă -am v zut c te dai jos la intrareaă ă sudic în Stenvik. Nă -aveam decât s o apuc pe cea nordic , s trec prină ă ă sat şi s culeg de pe drum.ă

Ljunger reduse şi mai mult viteza, întorcându-se c tre el.ă― Ce-ai c utat azi la Martin Malm, Gerlof?ăGerlof se sim i ca şi cum ar fi fost dat de gol. R spunse f r grab .ţ ă ă ă ă― La Martin? Cum adic ?ă― Tu şi John Hagman, zise Ljunger. Tu ai intrat şi John te-a aşteptat

243

afar .ă― Da. Am stat ni el la palavre cu Martin… suntem amândoiţ

marinari b trâni, doar, zise Gerlof, apoi complet : De unde ştii despreă ă asta?― Ann-Britt Malm m-a sunat în timp ce tu st teai cu Martin deă

vorb despre vremurile de alt dat , r spunse Ljunger. Era îngrijorată ă ă ă ă de toate vizitele pe care le primea în ultima vreme de la foşti c pitani…ă întâi Ernst Adolfsson, apoi tu. A doua oar în câteva s pt mâni, din câteă ă ă se pare. Cam îmbulzeal acas la Martin.ă ă― Deci tu şi Ann-Britt sunte i prieteni buni, rosti ostenit Gerlof.ţLjunger încuviin .ţă― Martin şi cu mine suntem de fapt vechi parteneri de afaceri, dar

nu prea po i sţ ă-l mai faci s vorbeasc zilele astea. Annă ă -Britt se ocupă de afacerile lui şi de obicei îmi cere sfatul.

Gerlof se l s pe banchet . Putea s înceteze s mai pretind că ă ă ă ă ă ă negrul e alb.― Parteneri, zise. A i lucrat ceva vreme împreun , nu? Tocmai deţ ă

prin anii 1950.B g mâna în serviet şi scoase iar şi cartea despre Malm Freight.ă ă ă ă― I-am ar tat poza asta lui Martin, spuse, şi mă -am uitat de

nenum rate ori la ea… dar miă -a luat mult pân s v d ce era cuă ă ă adev rat de v zut.ă ă― A, da? zise Gunnar ocolind un pâlc de ulmi pitici. Erau la doar

câteva sute de metri de mare.― Şi acum ai priceput?― Sunt doi oameni puternici pe cheiul din Ramneby: August Kant,

proprietarul fabricii, şi Martin Malm, c pitanul de vapor, întră -un grup de muncitori la gatere. Şi mâna lui August pare s se sprijine pe um rul luiă ă Martin; un gest de prietenie.

Se opri, apoi începu iar şi:ă― Doar c nu e mâna lui August Kant. Apar ine celui care st ă ţ ă în

spatele lui Martin pe chei. Mi-am dat seama de asta doar de pu in timp,ţ în autobuz.― O imagine e mai gr itoare decât o mie de cuvinte, spuse Ljungeră

frânând. Nu aşa se zice?Coasta estic a insulei li se deschidea acum înainte, dincolo de oă

pajişte ale c rei ierburi îng lbeniser . Ploaia c dea peste p mânt şiă ă ă ă ă peste ap , o ploaie rece ce tindea s se transforme în ninsoare.ă ă― Iar omul din spatele lui Martin Malm e un muncitor pe nume

Gunnar Johansson. Care mai târziu şi-a schimbat numele de familie, zise Gerlof. Aşa e?― Nu chiar, eram maistru pe vremea aceea, spuse Ljunger. Dar e

adev rat, miă -am schimbat numele în Ljunger când m-am stabilit în Öland.

Opri motorul şi totul fu înv luit în linişte. Nu se auzeau decât vântulă

244

şi ploaia.― Poza aia n-ar fi trebuit inclus în carte, zise Ljunger. Annă -Britt a

pus-o acolo, eu n-am ştiut pân la tip rire. Dar numai tu şi Ernstă ă Adolfsson m-a i recunoscut. Ernst m inea minte perfect de la şcoal …ţ ă ţ ă― A crescut în Ramneby, am aflat asta, spuse Gerlof. Mie nu mi-a

venit aşa de uşor s te recunosc. Dar m întreb un lucru…ă ăŞtia c sfârşitul se apropia; Ljunger avea să ă-l ucid aşa cum îlă

ucisese pe Ernst. Gerlof continu s vorbeasc , încercând s amâneă ă ă ă inevitabilul.― … M întreb, doar erai maistru la fabric şi trebuie s fi auzită ă ă

poveşti despre nepotul lui August Kant. De aici iţ -a venit ideea s …ă― M-am şi întâlnit cu el, de fapt, îl întrerupse Ljunger.― Cu cine? Cu Nils Kant?― Nils, da, încuviin Ljunger. Începusem ca ucenic la gatere dupţă ă

r zboi şi a ap rut Nils pe acolo, fugise de pe insul , era urm rit deă ă ă ă poli ie. Se strecura prin tufe şi mţ -a v zut. Miă -a cerut s m duc şi să ă ă vorbesc cu August Kant. Am f cut asta, dar patronul nici nă -a vrut să aud . Miă -a dat cinci bancnote de o sut de coroane ca s i le dau luiă ă Nils, voia s scape de el. Am b gat în buzunar dou şi iă ă ă -am dat trei lui Nils, zise Ljunger zâmbind la amintirea acelui moment. Apoi am tr it caă un rege cu banii pentru tot restul verii.― Deci iţ -ai dat seama rapid c se puteau face bani de pe urma luiă

Nils Kant, remarc Gerlof privind ploaia prin parbriz.ă― Da, zise Ljunger, dar nu şi cât se putea face. N-aveam idee. Mă

gândeam c poate cap t câteva mii şi un drum gratuit peste Atlantică ă să-l aduc pe Nils, poate, dup ce se mai linişteau apele. Asta iă -am sugerat lui August când m-a f cut maistru la fabric , dar mă ă -a refuzat scurt. N-avea nici cea mai mic dorin s aduc înapoi în Suedia oaiaă ţă ă ă neagr a familiei.ă

Ridic mâna şi ap s un buton de lâng volan, f când portiera luiă ă ă ă ă Gerlof s scoat un clic.ă ă― Gata, e deschis , zise. Afar cu tine. Gerlof r mase pe loc.ă ă ă― Dar tu nu te-ai l sat, spuse el, privinduă -l pe Ljunger. Când August

a zis nu, ai c utată -o pe mama lui Nils, Vera Kant, şi i-ai f cut aceeaşiă ofert . Iar ea a zis da, aşa e?ă

Gunnar Ljunger oft , de parc al turi de el ar fi avut un copil dină ă ă cale-afar de înc p ânat. Privi îndelung peisajul de coast prin parbriz.ă ă ăţ ă― Vera m-a f cut s descop r insula asta frumoas , zise. Am fostă ă ă ă

aici prima dat în vara lui 1968. Am luat feribotul pân la Stora Rör, iară ă dup aceea trenul spre nord. Atunci munceau s desfiin eze caleaă ă ţ ferat , şi naviga ia era şi ea pe moarte. Mult lume, cred, avea impresiaă ţ ă c Ölandul îşi cam tr ise traiul… dar am auzit în tren oameni vorbindă ă despre un pod care s-ar fi putut construi. Unul lung, care s le dea voieă oamenilor s ajung pe insul când vor. Şi în felul sta s vin aici lumeă ă ă ă ă ă de pe continent.

245

― Bog tanii de pe continent, preciza Gerlof.ă― Exact, f cu Ljunger tr gând o gur de aer, dup care continu :ă ă ă ă ă

Apoi am venit aici în nord, am descoperit str lucirea soarelui şi toateă plajele unde po i înota. Mult soare şi ap , dar turişti aproape deloc. Amţ ă stat şi m-am gândit la asta, chiar înainte să-i bat Verei la uş .ă

Oft .ă― Vera st tea acolo în c soi, singură ă ă-cuc şi tânjind dup b iatul ei.ă ă

Am început s vorbesc cu ea.ă― Singur şi nefericit , zise Gerlof. Dar extrem de bogat .ă ă ă― Nu chiar aşa de bogat cât ai crede, replic Ljunger. Cariera eraă ă

pe punctul de a se închide, iar fratele ei revendicase fabrica familiei de pe continent.― Avea mult p mânt, zise Gerlof pe un ton obosit. P mânt deă ă -a

lungul coastei… por iuni de plaj .ţ ăSe întreb cum anume avea s moar . Oare Ljunger avea vreoă ă ă

arm la el? Ori avea de gând s ia de pe jos o piatr , din milioanele deă ă ă pe Öland, şi să-i crape pur şi simplu capul, cum se p rea c f cuse cuă ă ă Ernst?― Vera avea o groaz de p mânt, e drept, zise Ljunger. Nu credă ă

că-şi d dea seama cineva din Stenvik cât p mânt de inea de fapt, şi laă ă ţ nord, şi la sud de sat. Fireşte c era lipsit de valoare atâta timp cât nuă f cea nimic cu el, îns persoana potrivit ar fi fost în stare să ă ă ă-l vândă unora de pe continent…

Începu să-şi încheie jacheta şi ad ug :ă ă― În anii 1950 erau doar câteva cabane de var , dar eu ştiam că ă

cererea va creşte – şi la fel şi nevoia de hoteluri şi restaurante. Şi când se termina de construit podul, pre urile urmau s creasc pân la cer.ţ ă ă ă― Deci ai luat de la Vera Långvikul, zise Gerlof.― Nu i-am luat nimic, cl tin Ljunger din cap. Iă ă -am cump rată

terenurile, perfect legal. La un pre foarte mic, desigur, şi cu baniţ împrumuta i de la Vera, dar totul e în acte şi complet legal.ţ― Şi Martin Malm a împrumutat bani pentru nişte vase mai mari.― Exact. Ne-am cunoscut în vremea când Martin transporta buşteni

la Ramneby, zise Ljunger înclinând capul. Aveam nevoie de oameni pe care m puteam baza… cineva care să ă-i aduc lui Nils coşciugul deă peste m ri şi ri, şi mai încolo pe Nils însuşi. Venirea asta a lui Nilsă ţă urma s dureze ceva, fireşte, fiindc în momentul când el avea să ă ă apar , Vera avea s înceteze să ă ă-mi mai dea p mânt. Evident, miă -am dat seama de asta.

Îi zâmbi cu satisfac ie lui Gerlof.ţ― Haide.Ljunger deschise portiera şoferului.Gerlof privi prin parbriz. V zu o pajişte pustie ce se întindea pân laă ă

mare; ierburile erau culcate la p mânt de puterea vântului.ă― Ce-i aici? spuse.

246

― Nu cine ştie ce, zise Ljunger ieşind din maşin . O s vezi.ă ă

31

― Jos cu tine, Gerlof.Gunnar Ljunger închisese portiera dinspre el, ocolise iute maşina şi

deschisese uşa pasagerului. Aştepta ner bd tor ca Gerlof s ias .ă ă ă ă― Trebuie să-mi pun… începu Gerlof. Îns Ljunger întinse un braă ţ

înm nuşat.ă― Nu- i trebuie hain , Gerlof. Doar iţ ă ţ -e cald acum, nu? Ljunger era

cu cel pu in cincisprezece ani mai tân r decât el, înalt şi lat în spate;ţ ă mâinile îi erau înc puternice. Îl apuc pe Gerlof şi aproape îl scoase peă ă bra e din maşin .ţ ă

Ljunger era îmbr cat cu jacheta lui galben de fâş, pe spateleă ă c reia scria, cu litere negre, CENTRUL DE CONFERIN E LÅNGVIK.ă Ţ― Haide.Trânti portiera, îndrept spre ea m nunchiul de chei şi ap s ună ă ă ă

butonaş. Uşile maşinii se z vorâr cu un pocnet slab.ă ăLui Gerlof, aşa ceva i se p rea un lucru aproape magic. Îşi p straseă ă

bastonul, îns servieta îi r m sese în maşin . F cu câ iva paşiă ă ă ă ă ţ şov ielnici pe pajiştea ce d dea c tre mare, începând s priceap câteă ă ă ă ă ceva din inten iile lui Ljunger.ţ

Pre de câteva minute, era chiar pl cut s scapi din automobilulţ ă ă înc lzit ca o saun ; vântul era învior tor şi p rea c hainele groase nuă ă ă ă ă sunt necesare.

Îns Gerlof nă -avea s supravie uiasc f r palton, o ştia. Vântulă ţ ă ă ă sufla muşc tor; abia de erau câteva grade peste zero. Stropii de ploaie iă se înfigeau în fa ca nişte ace.ţă― Uite-te aici, Gerlof.Ljunger str b tuse o bucat din c rarea cu pietriş de lâng pajişteă ă ă ă ă

şi ar ta cu mâna c tre un zid de piatr aflat în fa a unui pâlc mic deă ă ă ţ copaci. Un copac solitar, pipernicit, creştea lâng zid.ă― Î i dai seama ce e?ţGerlof avansa spre el cu paşi împletici i.ţ― Un m r, zise cu voce slab .ă ă― Exact, un b trân pom fructifer.ăLjunger îl apuc de bra şiă ţ -l împinse cu grij , dar ferm c tre plaj .ă ă ă

Ar t din nou cu mâna, de data asta spre un tufiş uscat.ă ă― Şi aici abia se vede, dar e de fapt o tuf de agrişe, ziseă

uitându-se c tre Gerlof. Ce înseamn asta?ă ă― O gr din abandonat , zise Gerlof.ă ă ă― Exact, şi po i s dai şi peste pietrele de temelie ale casei subţ ă

iarb .ăLjunger arunc o privire în jur.ă

247

― Am descoperit plaja asta acum câ iva ani. De obicei, e un locţ liniştit, chiar şi vara. Po i s stai, s te gândeşti şi uneori… zise Ljungerţ ă ă privind iar şi copacul… uneori stau aşa şi m gândesc la pomul sta şiă ă ă la oamenii care locuiau aici odat . De ce nu mai sunt aici, nuă -i un loc minunat?― S r cia, r spunse Gerlof, pentru prima oar cutremurat de ună ă ă ă

fior.Încerca s se in drept în b taia vântului, s nu tremure şi s nu seă ţ ă ă ă ă

îndoaie. Dar n-avea pe el decât o c maş sub ire şi o bluz de corp laă ă ţ ă fel de sub ire pe dedesubt; începea s simt cum frigul toamnei îiţ ă ă p trunde pân la piele.ă ă― Da, cu siguran c s raci trebuie s fi fost, zise Ljunger. Poateţă ă ă ă

au plecat peste Atlantic cu vaporul, cum a f cut Nils Kant şi mii deă oameni de pe insul . Dar ce vreau s spun e…ă ă

Se poticni din nou.― Ce vreau s spun e c nă ă -au v zut niciodat câte oportunit iă ă ăţ

fantastice are insula asta. Lucru pe care locuitorii din Öland nu l-au în eles.ţ

Gerlof se mul umi s plece uşor capul, Ljunger nţ ă -avea decât să-i dea înainte şi s spun orice poftea.ă ă― Vreau s m întorc în maşin , spuse.ă ă ă― E încuiat , zise Ljunger.ă― O s înghe şiă ţ -o s mor.ă― Atunci du-te la Marnäs, spuse Ljunger întinzând bra ul c tre zidulţ ă

de lâng copaci. E o sp rtur acolo. Dup sp rtur e o c rare careă ă ă ă ă ă ă merge spre nord pe lâng plaj , pe dup un fost ring de dans în aeră ă ă liber… Sunt de fapt doar doi kilometri pân în sat, în linie dreapt .ă ă

Gerlof se cl tina în b taia vântului. Acum nuă ă -i mai p sa, avea cevaă important de spus.― Sunt singurul care ştie, Gunnar. Ljunger îl privi f r cuvinte.ă ă― Cum am zis… mi-am dat seama în autobuz, când am v zut c tuă ă

erai în spatele lui Martin Malm.Ljunger ridic din umeri.ă― A venit şi Ernst Adolfsson să-mi fluture prin fa poza asta, zise…ţă

dar a început şi cu o mul ime de alte chestii vechi, documente deţ proprietate asupra terenurilor şi din astea. Nu m sperii aşa de uşor.ă― Mi-a luat-o înainte, spuse Gerlof cu glas ostenit. Credeam c miă -a

spus totul, dar nu. Ce voia de la tine?― Cariera. Voia s cumpere cariera de la mine pe o sum simbolic ,ă ă ă

şi în schimb n-ar fi spus nim nui ce ştia despre afacerile mele cu Vera.ă― Nu era mare lucru, nu? zise Gerlof.― Nu spune asta! izbucni Ljunger. P mântul nă -are nicio valoare

acum, dar pe viitor ar putea avea. Un cazinou sus pe deal, în Öland… cine ştie? Aşa c lă -am refuzat, zise privindu-l pe Gerlof. Numai c voiă ştia, c pitanii b trâni, v cam da i importan dac v închipui i c ară ă ă ă ţ ţă ă ă ţ ă

248

mai interesa pe cineva lucruri care s-au întâmplat cu decenii în urm .ă― Tu eşti oricum interesat, Gunnar, zise Gerlof, altfel n-am fi aici.― Nu pot s accept ca o gaşc de pensionari s umble peste tot şiă ă ă

s dea din gur , replic Ljunger cu lehamite. Î i dai seama? Nu suntă ă ă ţ doar proiectele actuale… avem planuri importante pentru Långvik, care sunt depuse acum la comisia pentru construc ii.ţ

E vorba de investi ii majore. Şaizeci de loturi noi din estul satului orţ s fie vândute în urm toarele şase luni – cam cât crezi c valoreaz ?ă ă ă ă

Gerlof pricepu.― Dar ziceam c sunt singurul care ştie, nimeni altcineva. Nici John,ă

nici fata mea.Ljunger îi zâmbi, amuzat.― E foarte nobil din partea ta să- i asumi totul, Gerlof, zise. Şi teţ

cred.― Tot tu ai omorât-o şi pe Vera Kant, Gunnar?― A, nu. A c zut şi şiă -a rupt gâtul pe sc ri, aşa am auzit. Nă -am

omorât pe nimeni niciodat .ă― Pe Ernst Adolfsson l-ai omorât.― Nu, zise Ljunger. Am avut o discu ie, care sţ -a transformat

oarecum într-o ceart .ă― În timpul certei a aruncat o sculptur în carier , nuă ă -i aşa? zise

Gerlof.― Da, chiar aşa. Apoi i-am dat un brânci, a c zut şi a tras dup elă ă

una dintre sculpturile mari. A fost un accident, exact cum a presupus şi poli ia.ţ― L-ai omorât pe Nils Kant, continu Gerlof.ă― Nu.― Atunci Martin. Şi Jens? Care din voi l-a omorât pe Jens? Ljunger

nu mai zâmbea. Îşi privi ceasul şi f cu doi paşi în direc ia maşinii.ă ţ― Jens a dat peste voi pe alvar? continu Gerlof ridicând vocea. Deă

ce nu mi-a i l sat nepotul s tr iasc ? Avea cinci ani… nu era oţ ă ă ă ă amenin are pentru voi.ţ― S l s m subiectele triste, Gerlof. Ar cam trebui, oricum, s mă ă ă ă ă

duc.Nu era nicio îndoial – Gunnar Ljunger avea un program înc rcat.ă ă

Uciderea lui Gerlof era doar un punct pe agenda acelei zile.Gerlof închise ochii, ap rânduă -şi-i de frig şi de ploaie. Nu mai putea

s se in mult pe picioare. Îns nu avea de gând s cad în genunchiă ţ ă ă ă ă înaintea lui Gunnar Ljunger, aşa ceva era sub demnitatea lui.― Ştiu unde sunt pietrele pre ioase, zise.ţF cu un pas spre maşin , sprijininduă ă -se în baston. Dac se apropiaă

suficient, exista o şans să -o izbeasc cu bastonul şi să ă-i lase în caroseria lucioas o îndoitur de toat frumuse ea.ă ă ă ţ― Pietrele?Gunnar îl privea, cu mâna pe mânerul portierei. Gerlof d du din capă

249

c da.ă― Prada solda ilor. Am pus mâna pe ea şi am ascunsţ -o. Ajută-m să ă

intru în maşin şi te duc s i le dau.ă ă ţLjunger scutur vag din cap, din nou zâmbitor.ă― Mersi pentru ofert , zise. Lă -am întrebat pe Nils despre ele de

câteva ori, dar de fapt Martin le voia cel mai mult. Nu exist , oricum,ă nicio garan ie c ar valora ceva. Mie miţ ă -a fost de ajuns p mântulă Verei… N-are sens s fii prea lacom.ă

Şi zicând acestea, deschise rapid portiera şi urc .ăPorni maşina. Motorul nu se ambala deloc, ci începu s zumz ie,ă ă

reglat perfect.Ljunger b g maşina în marşarier, iar automobilul alunec uşor peă ă ă

c rarea cu pietriş, îndep rtânduă ă -se chiar când Gerlof reuşi s fac ună ă ultim pas înainte şi s ridice bastonul.ă

Prea târziu. Cristoase!Gerlof r mase singur pe pajişte, neajutorat. Coborî încet b ul şiă ăţ

urm ri cu privirea maşina ce se îndep rta cu paltonul s u în untru.ă ă ă ăLjunger st tea confortabil la volan, f r să ă ă ă-i arunce lui Gerlof nicio

privire; întorsese capul ca s poat înainta repede pe drumeag. Ajunsă ă pe colina pe unde trecuse odat calea ferat , f cu un viraj şi âşniă ă ă ţ înainte.

Ceva mai încolo, aproape de şoseaua principal , Jaguarul opri scurt.ă Gerlof miji ochii şi-l v zu pe Ljunger cum deschide portiera şi azvârleă afar mai întâi servieta lui, apoi paltonul. Dup care trase uşa şi o luă ă ă din loc. Zgomotul motorului se stinse în dep rtare.ă

Gerlof r mase pe loc, cu spatele la ploaie. Vântul aspru îi şuiera înă urechi.

Era ud leoarc ; nă -ar fi fost în stare în veci s ajung înapoi laă ă drumul principal sau în Marnäs. Iar Ljunger ştiuse prea bine asta.

Ridic un picior şi începu să ă-şi mişte în semicerc trupul nesigur, cu paşi mici, instabili. rmul era la fel de plumburiu şi de gol.Ţă

Fosta gr din , cea spre care ar tase Ljunger, era cam la cincizeciă ă ă de metri distan . Ar fi putut s ajung pân acolo, cine ştie, apoi şiţă ă ă ă -ar fi g sit un ad post lâng zidul de piatr .ă ă ă ă― Hai, haide odat , îngân el.ă ăÎncepu s se mişte. Încetă -încet, cu b ul pe post de ajutor credinciosăţ

de fiecare dat când piciorul propriu îl l sa. Îşi lipi bra ul liber de piep iiă ă ţ ţ c m şii, ca un scut anemic în fa a vântului.ă ă ţ

Pietrişul de pe c rarea pe care c lca era tare şi ferm, f cut dină ă ă calcar zdrobit, cu mul i ani în urm . Maşina lui Gunnar nu l sase nicioţ ă ă urm pe el, iar eventualele urme de ro i din b l ile noroioase de peă ţ ă ţ drum aveau s fie şterse îndat de ploaie. Era de parc Ljunger nici nă ă ă -ar fi existat, de parc Gerlof ar fi ajuns acolo prin for e proprii.ă ţ

„Poli ia nu suspecteaz niciun delict.” F r îndoial c aşa avea sţ ă ă ă ă ă ă scrie în ziarul local dup ceă -l g seau acolo mort, înghe at.ă ţ

250

Cerul începea s se întunece.ăPas cu pas.Gerlof ridic o mân tremurând şiă ă ă -şi şterse de pe frunte stropii reci

de ploaie.Pe m sur ce se apropia cu chiu cu vai de rm, auzea din ce în ceă ă ţă

mai desluşit valurile, zb tânduă -se ritmic la contactul cu panglica de nisip din cap tul pajiştii. Mai încolo, deasupra întinderii de ap , seă ă leg na în vânt un pesc ruş solitar. Nu era singura fiin vie ce se vedea,ă ă ţă fiindc la câteva mile nautice, în larg, Gerlof z ri silueta neclar şiă ă ă cenuşie a unul cargobot uriaş îndreptându-se spre nord. Dar ar fi putut s strige şi s dea din mâini cât poftea – nimeni nă ă -ar fi putut să-l vadă sau aud . Nu mai pusese niciodat piciorul pe pajiştea asta mic deă ă ă lâng rm sau, cel pu in, nuă ţă ţ -şi amintea s-o fi f cut. Gerlof tânjea după ă coasta abrupt de lâng Stenvik, ducea dorul p mântului aceluia sterpă ă ă şi frumos. Pe coasta de est, peisajul era prea plat şi cu prea multă vegeta ie pentru gustul lui.ţ

C rarea de pietriş se termina brusc, continuat de o c r ruie ce seă ă ă ă întindea prin iarb . Nu mai c lcase nimeni pe acolo demult, fiindcă ă ă iarba era înalt şi greu de str b tut, cel pu in pentru Gerlof, care abiaă ă ă ţ dacă-şi putea târî picioarele. Când şi când, dinspre mare se în l a câteă ţ o pal viguroas de vânt careă ă -l f cea s se clatine, mai s cad . Însă ă ă ă ă continu s mearg , pas dup pas, pân ce ajunse la m r. Distan aă ă ă ă ă ă ţ aceea de doar câ iva metri îl sec tuise de puteri.ţ ă

Era un pom am rât, sub iratic şi b tut de brizele aspre ce veneauă ţ ă de pe mare. Pe ramuri nu se mai vedea nicio frunz şi nu oferea defelă ad post, îns m car Gerlof se putea sprijini cu spatele de trunchiul luiă ă ă ca să-şi mai recapete suflarea.

Îşi pip i buzunarul drept de la pantaloni. Era ceva acolo, ceva tare;ă scoase obiectul afar .ă

Era telefonul negru al lui Gunnar Ljunger.Gerlof îşi aminti. Luase telefonul din spa iul dintre scaune, cândţ

Ljunger ieşise şi d duse ocol maşinii. Reuşise, chiar înainte de a fi scosă afar cu deă -a sila, s şiă -l strecoare în buzunar.

Dar telefonul nu-i era de niciun ajutor, fiindc Gerlof habar nă -avea cum să-l foloseasc . Încerc totuşi s tasteze câteva numere – num rulă ă ă ă lui John Hagman – dar nu se întâmpla nimic. Telefonul era mort.

Îl puse, cu mişc ri lente, la loc în buzunar.ăAr fi trebuit să-i fie recunosc tor lui Gunnar Ljunger pentru c nuă ă -l

l sase f r pantofi? F r ei, nă ă ă ă ă -ar fi fost în stare s se mişte un metru.ăNu, nu-i era recunosc tor. Îl ura pe Ljunger.ăP mânt şi bani – în jurul lor se învârteau toate. Martin Malmă

ob inuse bani pentru nave noi. Iar Gunnar se alesese cu o gr mad deţ ă ă p mânt în jurul Långvikului, pe care să ă-l exploateze.

Vera Kant fusese înşelat ani întregi, la fel ca Nils. Şi tot aşa p iseă ăţ şi Gerlof, desigur.

251

Ştia acum, mai mult sau mai pu in, ce se întâmplase; acestaţ -i fusese elul, dar acum voia altceva. Voia s le povesteasc şi altora, luiţ ă ă John şi Juliei şi, mai ales, poli iei.ţ

În tot acest timp îşi dorise s stea înaintea celor implica i în această ţ ă dram , s explice exact ce se petrecuse, apoi să ă ă-l arate cu degetul pe vinovat, pe cel ce-i omorâse pe Nils Kant şi pe micul Jens. Mare entuziasm, rumoare în sal . Iar ucigaşul s clacheze şi s m rturisească ă ă ă ă tot, şi to i s se minuneze la aflarea adev rului. Aplauze.ţ ă ă

„Nu vrei decât s te sim i important”, îi spusese la un moment dată ţ Julia. Şi avusese probabil dreptate. Se vede treaba c asta era, nevoiaă de a se sim i important. Nu b trân, uitat de to i şi cu un picior înţ ă ţ groap .ă

Îns era în pragul mor ii acum. Via a era lumin şi c ldur ; acumă ţ ţ ă ă ă îns soarele coborâse, c ldura se risipea. Gerlof îşi sim ea picioarele caă ă ţ pe nişte blocuri de ghea în înc l ri; degetele îi amor iser . Frigul eraţă ă ţă ţ ă chinuitor, dar totodat ciudat de relaxant – aproape pl cut.ă ă

Închise câteva secunde pleoapele. Cu ochii min ii îl v zu pe Gunnarţ ă Ljunger conducând maşina lui mare. Pentru cei care aveau în cele din urm să ă-l g seasc , totul urma s fie extrem de clar: un hodorog senilă ă ă coborâse din autobuz şi se pierduse, o apucase în direc ia greşit , şi înţ ă starea lui de confuzie se dezbr case de haina de iarn pe parcurs. Apoiă ă înghe ase de frig pe rm dup ce se l sase seara.ţ ţă ă ă

Lui Ljunger nu-i era de ajuns s scape de el; trebuia să ă-l fac să ă par şi idiot.ă

Inhala aerul rece, tr gânduă -l sacadat în piept şi gemând. Când ceda un trup şi înceta s mai func ioneze? Nu atunci când temperaturaă ţ corporal sc dea sub treizeci de grade?ă ă

Trebuia s fac neap rat ceva, poate s ajung la plaj şi să ă ă ă ă ă ă încerce, înainte de a muri, s scrijeleasc un mesaj pe nisip: GUNNARă ă LJUNGER – CRIMINAL, cu litere mari care s nu fie şterse de ploaie. Dară n-avea destul putere.ă

Era ca atunci când c deai peste bord în mare; apa era rece, eraiă singur şi pierdut. Gerlof nu înv ase niciodat s înoate şi s cad înăţ ă ă ă ă ap era una dintre fricile lui. Asta ar fi însemnat sfârşitul.ă

Se gândi la Ella. Crezuse mereu c iă -ar putea cumva sim i prezen aţ ţ în apropierea mor ii, dar nu sim ea nimic. Apoi gândul îi merse la Julia.ţ ţ Plecase oare din Borgholm? Poate c exact în momentul sta trecea înă ă maşina lui Lennart pe şoseaua principal . Spera ca Ljunger să -o lase în pace.

Nu stau niciodat în picioare când pot sta aşezat şi nu m aşeză ă niciodat dac pot s m întind. ă ă ă ă Era un citat pe care Gerlof îl citise undeva, dar nu-şi mai amintea unde.

Îl l sau picioarele. Nu mai puteau înainta şi Gerlof începu să ă alunece încet în jos, cu spatele frecându-i-se dureros de scoar aţ m rului. C zu la p mânt, cu picioarele îndoite, ştiind c nu putea s seă ă ă ă ă

252

ridice din nou. Nu de unul singur.Ar fi fost o greşeal s stea în capul oaselor şi s închid ochii,ă ă ă ă

Gerlof o ştia. Odat aşezat, în scurt timp avea să ă-şi doreasc se întindă ă la p mânt, s strâng pleoapele şi s se lase purtat de întuneric.ă ă ă ă

S doarm ar fi fost o greşeal şi mai mare.ă ă ăDar în cele din urm , ced şi se l s în iarb .ă ă ă ă ăDoar un pic s stea cu ochii închişi, doar un pic.ă

253

Öland, septembrie 1972

Gunnar are un târn cop de fier şi dou cazmale în portbagaj.ă ă Scoate uneltele, îi d lui Martin o cazma, apoi se uit la Nils.ă ă― Aşa, zice, p i încotro mergem?ăNils st în frig, încercând s str pung cu privirea cea a de pe alvar.ă ă ă ă ţ

Simte izul familiar de iarb , buruieni şi sol s rac; vede tufe de ienup r,ă ă ă pietroaie şi c r rui abia umblate – dar nu ştie unde e. Toate repereleă ă i-au disp rut în pâcl .ă ă― Mergem la movila funerar , zice cu glas potolit.ă― Ştiu, ai zis asear , spune iritat Gunnar. Dar unde, mai exact?ă― Aici… undeva pe aproape.Nils mai arunc o privire împrejur şi începe s se dep rteze deă ă ă

maşin .ăMartin, care abia dac a mai scos când şi când câte o vorb , îlă ă

ajunge iute din urm . A aprins o nou igar imediat ce a coborât dină ă ţ ă maşin şi acum o fumeaz cu buzele strânse în vreme ce înainteaz .ă ă ă Gunnar li se al tur .ă ă

Nils încetineşte pasul, ca şi cum nu s-ar gr bi nic ieri. Îi vrea pe ceiă ă doi înaintea lui, ca să-i poat supraveghea.ă

Cea a e mai deas decât a v zut Nils vreodat ; de fapt, nu ineţ ă ă ă ţ minte, din vremea adolescen ei, decât vremea mereu însorit de peţ ă alvar. Acum e de parc ar merge pe fundul m rii întră ă -un balon de aer. La zece metri mai încolo, priveliştea a fost ascuns deja vederii, singuraă culoare e albul murdar şi toate sunetele se aud înfundat. N-are pe el decât un pulover, o jachet închis de piele şi blugi; aerul r coros îi dă ă ă ă fiori.― Vii, Nils?Gunnar s-a oprit şi s-a întors spre el. E doar o siluet cenuşie în fa aă ţ

lui Nils, cu contururile neclare, ca un desen în c rbune. Are o expresieă greu de citit şi imposibil de interpretat.― N-am vrea s te pierdem, zice, dar înainte ca Nils să ă-i fi ajuns din

urm , întoarce din nou capul şi porneşte cu paşi mari prin iarbaă încovoiat de vânt.ă

Încet-încet, peste alvar se las crepusculul. Va fi târziu deja cândă Nils va ajunge acas , la mama lui. Oare ea ştie c vine azi?ă ă

Nils trece pe lâng o lespede cu margini neregulate; arat aproapeă ă ca un triunghi, şi brusc o recunoaşte. Acum ştie unde e.― Mai spre dreapta, zice.Gunnar schimb direc ia f r o vorb .ă ţ ă ă ăNils are impresia c aude un sunet slab în negur , se opreşte şiă ă

ascult . O maşin pe drum? Ascult în t cere, dar nu se mai audeă ă ă ă nimic.

254

Sunt aproape acum, dar când Gunnar şi Martin se opresc în cele din urm la o ridic tur de iarb , lui Nils nuă ă ă ă -i vine s cread c au ajuns. Nuă ă ă vede nic ieri pietrele movilei funerare.ă― Aici e, zice Gunnar brusc.― Nu, r spunde Nils.ă― Ba da.Gunnar d cu piciorul în iarb de câteva ori, sco ând la iveală ă ţ ă

marginea pietroas .ăAbia atunci îşi d seama Nils c movila funerar nu mai exist . Aă ă ă ă

fost uitat . Niciun c l tor nă ă ă -a mai pus pietre în amintirea mor ilor deţ zeci de ani, iar iarba galben de pe alvar lă -a acoperit.

Nils se gândeşte la ultima dat când a fost aici, când a ascunsă comoara. Era aşa de tân r pe atunci, tân r şi aproape mândru că ă ă-i împuşcase pe solda i.ţ

De atunci, nimic n-a mai fost cum trebuie. Totul a luat-o pe un drum greşit.

Nils arat cu mâna.ă― Aici… pe undeva, zice. S pa i aici.ă ţSe uit la Martin, ce st mut cu hârle ul în mân , bâjbâind dup oă ă ţ ă ă

nou igar . De ce e atât de agitat?ă ţ ă― Pune-te pe s pat, îi porunceşte Nils. Dac vrei comoara. Se trageă ă

mai la o parte şi d un ocol movilei funerare. Aude, în spate, o cazmaă înfigându-se în p mânt. S patul începe.ă ă

Nils se uit int în cea , dar nu vede mişcând nimic. Totul e mut.ă ţ ă ţăMartin a început, în spatele lui, s sape un şan mare. A dat dejaă ţ

peste câ iva bolovani, pe care Gunnar a trebuit sţ ă-i îndep rteze cuă târn copul, şi are fa a roşie. Respir greu şiă ţ ă -i arunc priviri piezişe luiă Nils.― Nu-i nimic aici, zice, doar pietre.― Trebuie s fie, spune Nils uitânduă -se în scobitura larg . Aici amă

ascuns-o.Îns gaura e goal , o vede – exact cum spune Martin.ă ă― D aia încoa’, spune Nils enervat, întinzând mâna dup cealaltă ă ă

cazma.Apoi începe s sape, înfigând cazmaua adânc şi cu mişc ri rapide.ă ăDup vreo dou minute, z reşte lespezile plate de calcar pe care leă ă ă

scosese cu mult timp în urm din movila funerar – lespezile puse să ă ă protejeze cutia de metal.

Sunt tot acolo, mânjite de p mânt, dar comoara a disp rut.ă ăNils ridic ochii spre Martin.ă― Tu ai luat comoara, zice cu voce înfundat , f când un pas c treă ă ă

el. Unde e?

― Am ajuns, zise Lennart sco ând cheia din contact. Ce p rere ai deţ ă micu a mea ascunz toare?ţ ă

255

― E foarte dr gu , r spunse Julia.ă ţă ăO apucaser pe o c r ruie greu ascuns printre pini şi ulmi, laă ă ă ă

câ iva kilometri nord de Marnäs, avansaser încet printre copaci şiţ ă opriser întră -o poian . Marea cenuşiuă -alb strie se întindea în dep rtare,ă ă şi în fa a ei se aflau casa de c r mid roşie şi gr dina lui Lennart.ţ ă ă ă ă

Nu era impozant , dar, cum spusese el, locul era fantastic. Singurulă lucru ce se vedea dincolo de cas era întinderea orizontului. Iarbaă îngrijit a peluzei cobora pe o pant spre mare, transformânduă ă -se aproape imperceptibil într-o plaj larg , nisipoas .ă ă ă

Trunchiurile dezgolite ale pinilor înconjurau gr dina precum zidurileă unei biserici, asigurând umbra şi estompând orice zgomot.

Îndat ce Lennart scosese cheia din contact, se l sase o t cereă ă ă solemn ; doar vântul f cea coroanele copacilor s foşneasc .ă ă ă ă― Pinii au fost aduşi şi planta i, evident, zise Lennart, dar asta aţ

fost cu mult timp înainte s m nasc.ă ăCoborâr din maşin şi Julia inhala cu ochii închişi mireasmaă ă

p durii.ă― De când stai aici?― De mult… aproape se fac dou zeci de ani. Dar m simt la fel deă ă

fericit.Arunc o privire furiş în jur, de parc ar fi c utat ceva, apoiă ă ă ă

întreb :ă― Ai alergie la pisici? Am o pisic persan pe nume Missy, dar credă ă

c a ieşit afar pe undeva.ă ă― Nicio problem , m în eleg cu pisicile, zise Julia urmânduă ă ţ -l în

cas proptit în cârje.ă ăZidurile de c r mid p reau zdravene; nicio furtun de pe mareă ă ă ă ă

n-ar fi fost în stare s le surpe. Lennart descuie uşa de la buc t rie şi oă ă ă l s pe Julia s intre.ă ă ă― Înc nu iă ţ -e foarte foame, sper? întreb .ă― Nu, nu mi-e, zise, Julia p trunzând întră -un vestibul mic ce se

deschidea din buc t rie.ă ăLennart nu era un maniac al ordinii, ci doar o persoan îngrijit .ă ă

Casa întreag era mult mai bine între inut decât micu ul apartamentă ţ ă ţ al Juliei din Göteborg, cu edi ii ale ziarului local aranjate frumos întrţ -un suport din lemn de pe perete. Singurul indicator al profesiei sale era reprezentat de câteva exemplare din revista Poli ia Suedez , ţ ă aflate în acelaşi suport. Mai erau câteva undi e pe hol, dou sau trei ghivece deţ ă plante la fiecare fereastr şi un raft bine aprovizionat cu c r i deă ă ţ bucate, deasupra cuptorului din buc t rie.ă ă

Julia nu v zu pe nic ieri cutii de bere sau sticle de t rie. Îi pl ceaă ă ă ă asta.

Lennart se duse şi aprinse l mpile de la ferestrele salonului ce seă afla dincolo de buc t rie.ă ă― Ai chef s mergem pe plaj , o strig el, înainte s se fac preaă ă ă ă ă

256

întuneric? Putem lua o umbrel .ă― M-ar pl cea mult, dac o scot la cap t cu cârjele. Lennart râse.ă ă ă― O lu m uşor. Dac ajungi pe mal, în zilele senine po i s veziă ă ţ ă

pân la Böda, zise, ad ugând: Ştii, golful cu plajele acelea mari.ă ăJulia zâmbi.― Da. Ştiu unde e Böda, zise.― Sigur c ştii, spuse el, aruncând o privire în buc t rie. Am uitată ă ă

c ai crescut aici. Mergem?ăEa încuviin şi se uit la ceas. Cinci şi un sfert.ţă ă― Te deranjeaz dac dau un telefon înainte? îl întreb .ă ă ă― Sigur c nu.ă― O sun repede pe Astrid şi-i spun unde sunt.― E pe masa de lucru în buc t rie, zise Lennart.ă ăAstrid îi repetase mereu num rul ei de telefon, aşa c Julia îlă ă

înv ase pe de rost. Îl form repede şi auzi telefonul sunând. La alăţ ă cincilea apel Astrid r spunse, şi Julia îl auzi pe Willy l trând cu furie înă ă fundal.― Julia, spuse Astrid când îşi d du seama cine era. Eram în spate,ă

greblam frunzele. Unde eşti?― În Marnäs, sau ceva mai la nord, acas la Lennart Henriksson.ă

Am…― E şi Gerlof cu voi?― Nu, zise Julia. Presupun c e la c min.ă ă― Nu, nu e, zise cu voce ferm Astrid. Femeia de acolo, Boel, mă -a

sunat cu pu in timp în urm , întrebânduţ ă -se pe unde umbl . A ieşit deă diminea cu John Hagman şi înc nu sţă ă -a întors. Dar dac tu nuă - i faciţ griji, nu-mi fac nici eu.― Atunci o fi cu John, zise Julia.― Nu, rosti la fel de ferm Astrid. John a sunat-o pe Boel. Îl l sase peă

Gerlof în sta ia de autobuz şi ar fi trebuit sţ ă-l sune când ajungea la c min.ă

Julia st tu s se gândeasc . Gerlof era liber s fac orice dorea şiă ă ă ă ă era probabil bine-s n tos, dar…ă ă― Atunci mai bine sun la c min, zise, în ciuda faptului c în clipaă ă

aceea nu-şi dorea decât s se duc pe rm cu Lennart.ă ă ţă― Bun idee, zise Astrid, dup care îşi spuser la revedere. Juliaă ă ă

închise.― Totul e bine? întreb Lennart din spatele ei.ăSt tea în cadrul uşii de la hol, deja îmbr cat cu haina.ă ă― Mergem? Când ne întoarcem putem s bem o ceaşc de cafea.ă ăJulia d du din cap, îns pe frunte îi ap ru o încrunt tur . Ieşi în holă ă ă ă ă

cu Lennart şi-şi îmbr c pardesiul.ă ăCerul se întunecase de-acum; era aproape sear , şi frigul seă

înte ise. Foşnetul vântului printre crengi p rea acum şi mai dezolant.ţ ăNiciun mort nu fusese identificat, cuget Julia.ă

257

Era titlul unui articol despre un accident de maşin , citit la ună chioşc de ziare din Borgholm, îşi aminti ea. I se învârtea întruna în cap: Niciun mort n-a fost identificat, identificat…

Se r suci pe loc.ă― Lennart, zise, ştiu c sunt o pacoste şi că ă-mi fac griji f r rost…ă ă

Dar am putea s ne ducem mai încolo pe plaj şi acum s mergemă ă ă pân în Marnäs? Trebuie s m asigur c Gerlof a ajuns cu bine.ă ă ă ă

258

Öland, septembrie 1972

― Comoar ? Nă -am luat nicio comoar , la naiba, zice b rbatul peă ă nume Martin.― Ai ascuns cutia, insist Nils, f când un pas înainte. Când mă ă -am

întors cu spatele.― Ce cutie? zice Martin sco ând iar şi pachetul de ig ri.ţ ă ţ ă― Hai s ne calm m, intervine Gunnar din spatele lor. Suntem deă ă

aceeaşi parte.St prea aproape, mai c îi sufl lui Nils în ceaf . Nils nuă ă ă ă -l vrea

acolo. Arunc o privire repezit în spate, apoi se uit iar şi la Martin.ă ă ă ă― Min i, zice şi mai face un pas.ţ― Eu? Eu te-am adus acas ! rosteşte furios Martin. Gunnar şi cuă

mine am organizat totul şi te-am adus acas , cu vaporul meu. Dac eraă ă dup mine, puteai s şi r mâi acolo.ă ă ă― Pe tine nu te cunosc totuşi, zice Nils, gândind: Comoara mea.

Stenvikul meu.― Serios? face Martin aprinzându-şi igara. M doare fix în cot dacţ ă ă

m cunoşti sau nu.ă― Las jos cazmaua, Nils, îi porunceşte Gunnar. E tot în spatele lui,ă

şi tot prea aproape.Şi Martin la fel. Ridic brusc hârle ul.ă ţNils simte c Martin pl nuieşte să ă ă-l loveasc cu coada, dar e preaă

târziu. Are şi el cazma şi deja a ridicat-o.ine cu amândou mâinile lemnul hârle ului şiŢ ă ţ -l leag n la fel deă ă

tare cum, în urm cu treizeci de ani, a repezit vâsla c tre Lassă ă -Jan. Vechea mânie se ridic la suprafa , toat r bdarea e spulberat . Aă ţă ă ă ă aşteptat pân nă -a mai putut.― Ea mea! r cneşte, şi omul din fa a lui e înghi it deodat deă ţ ţ ă

negur .ăSe mişc , dar nu apuc s se fereasc . Cazmaua îl loveşte peă ă ă ă

Martin în um rul drept, alunec şiă ă -l izbeşte în josul urechii.Martin se apleac întră -o parte, dezechilibrat; Nils inteşte şiţ -l loveşte

din nou, cel pu in la fel de tare, de data asta drept în frunte.ţ― Nu!Martin mugeşte, se învârte pe loc şi se pr buşeşte peste movilaă

funerar .ăNils ridic iar şi cazmaua, de data asta intind fa a neprotejat a luiă ă ţ ţ ă

Martin; se preg teşte de lovitura final . Dar Nils nă ă -apuc să ă-l loveasc .ă― Opreşte-te, Nils!O mân să -a încleştat pe mâner. Gunnar ine de mâner şi trageţ

hârle ul atât de tare c Nils e silit sţ ă ă-i dea drumul.― Destul! ridic vocea Gunnar. Nu era deloc nevoie de aşa ceva!ă

259

Ce s-a întâmplat, Martin?― La dracu, şopteşte Martin cu voce încleiat , în vreme ce bra eleă ţ

înc îi cuprind protector capul. Fă ă-o, Gunnar! Nu mai aştepta s … Fă ă-o odat !ă― E prea devreme, spune Gunnar.― Gata, eu plec, zice Nils.Face un pas înapoi, înfruntându-l pe Gunnar.― Dă-l în mă-sa de plan… o facem şi gata, zice Martin. staĂ -i nebun

de-a binelea…Încearc s se ridice, îns sângele îi âşneşte din n ri şi dintră ă ă ţ ă -o

t ietur de pe frunte.ă ă― Cineva mi-a luat comoara… voi sau altcineva, zice Nils privindu-l

insistent pe Gunnar, f r s clipeasc . Deci în elegerea cade, spuneă ă ă ă ţ tr gând aer în piept. M duc acas , la Stenvik.ă ă ă― Bine…Gunnar ofteaz trudit, f r să ă ă ă-l priveasc pe Nils în ochi.ă

Gata cu în elegerile. Am putea, la fel de bine, s termin m totul aici.ţ ă ă― Vreau s plec, zice Nils.ă― Nu.― Ba da. Acum plec.― Nu pleci nic ieri, spune Gunnar, apropiinduă -se cu un pas. N-a fost

niciun moment inten ia mea s te las s pleci de aici. Nuţ ă ă - i dai seama?ţ R mâi pe loc.ă― Nu, plec, zice Nils. Nu se termin aici.ă― Ba da, se cam termin … tu, oricum, eşti mort.ăGunnar înal cu încetineal târn copul cel greu, aruncând priviriţă ă ă

spre cea a din jur, de parc ar vrea s se asigure c nimeni nu vede ceţ ă ă ă se întâmpl .ă― Nu te po i duce acas , Nils, spune. Eşti mort. Eşti îngropat înţ ă

cimitirul din Marnäs.

260

32

Gerlof era pe moarte şi începeau s i se arate oameni mor i.ă ţF ceau şi g l gie. Oasele unui r zboinic ce c zuse întră ă ă ă ă -o b t lie deă ă

mult uitat din Epoca Bronzului zorn iau pe coast – închise ochii ca să ă ă ă nu vad vreo n luc dansând, dar zorn itul îl auzea clar.ă ă ă ă

Când deschise ochii, îşi v zu prietenul, pe Ernst Andersson,ă învârtindu-se în cerc pe pajişte, c utând pietre în iarb , cu pieptul şiă ă umerii sc lda i în sânge.ă ţ

Iar când se uit c tre mare, v zu Moartea îns şi plutind în amurg,ă ă ă ă drept în b taia vântului, la bordul unei cor bii vechi de lemn cu pânzeă ă negre.

Cel mai r u era cu so ia lui, Ella, pe care o v zu lâng trunchiulă ţ ă ă m rului în c maş de noapte, cercetânduă ă ă -l cu expresie grav şiă cerându-i s nu se mai lupte. Iar Gerlof închise ochii, dorinduă -şi cu adev rat s cedeze şi s urce cu ea pe corabia cea neagr ; voia să ă ă ă ă adoarm , s scape de ploaie şi de frig, s nuă ă ă -şi mai fac griji şi să ă pretind c ar fi în patul lui de la azilul din Marnäs. Nu în elegea ceă ă ţ anume îl ine treaz. S moar dura o gr mad de timp şi îl c lca peţ ă ă ă ă ă nervi.

Zorn itul continu pe rm, iar Gerlof întoarse alene capul şiă ă ţă deschise ochii.

Orizontul, linia dintre ap şi cer, disp ruse cu totul în întuneric. Dară ă oare era zgomot de oase acolo, sau altceva? Poate vreun om viu, prin apropiere?

În trupul lui amor it mai exista o mic scânteie, un ecou vag alţ ă dorin ei de a tr i; Gerlof reuşi chiar s se ridice cu greutate,ţ ă ă ag ânduăţ -se de b trânul trunchi al m rului. Era ca şi cum ar fi în l at oă ă ă ţ vel mare pe vânt puternic – dificil, dar nu imposibil. Num r : unu, doi,ă ă ă trei, apoi reuşi s se ridice în genunchi.ă

Pânzele sus, pânzele sus, gândi, sprijinindu-şi de p mânt talpaă dreapt .ă

Trebui apoi s se odihneasc vreme de câteva minute. R maseă ă ă nemişcat cu totul, dac nu puneai la socoteal tremurul genunchilor,ă ă apoi, precum un halterofil, reuşi s se smulg de la p mânt şi s seă ă ă ă ridice într-o pozi ie şezând .ţ ă

Pânzele sus, pânzele sus.Func iona. Reuşi s se ridice, prins cu o mân de pom şi cu cealaltţ ă ă ă

sprijinit în baston.În l ase vela mare, acum putea s îndrepte vasul c tre larg. Puteaă ţ ă ă

s foloseasc şi motorul, dac era cazul. Gerlof avusese întotdeaunaă ă ă grij de utilajele lui. Cargoboturile fuseser echipate cu motoare diesel.ă ă Trebuiau cur ate din or în or când mergeau, dar nu uitase niciodatăţ ă ă ă

261

s-o fac .ăPânzele sus, îşi zise.L s trunchiul copacului şi f cu un pas scurt c tre mare. Era destulă ă ă ă

de pl cut; articula iile îi amor iser şi nuă ţ ţ ă -l mai dureau.Merse pe lâng zidul de piatr , unde iarba era mai mic decât peă ă ă

pajişte, apropiindu-se încet de rm. Vântul b tea dinspre mare – era deţă ă parc ar fi trecut direct prin c maşa ud a lui Gerlof şi prin trupul s u.ă ă ă ă Îns z ng nitul se auzea din ce în ce mai tare, atr gânduă ă ă ă -i aten ia. Eraţ din ce în ce mai sigur c ştie despre ce era vorba.ă

Şi avea dreptate – era o pung de plastic, goal .ă ăSau un sac de gunoi mai degrab , mare, negru şi pe jum tateă ă

îngropat în nisip. Probabil aruncat peste bordul vreunui vas de pe mare. Pe rm erau şi alte gunoaie: o cutie veche de lapte, o sticl verde, oţă ă crati ruginit . Era jalnic felul în care aruncau gunoaiele – dar dacţă ă ă voia s supravie uiasc , Gerlof avea nevoie de punga aceea. Dacă ţ ă ă izbutea s-o trag din nisip, să ă-i fac g uri şi s o pun pe el, avea să ă ă ă ă-l apere de ploaie şi să-i men in corpul cald pe parcursul nop ii.ţ ă ţ

Bun.Era un plan bine gândit pentru un creier înghe at.ţProblema era cum avea s coboare pân la rm, fiindc unde seă ă ţă ă

termina pajiştea, se vedea o proeminen abrupt , s pat de valuri. Seţă ă ă ă l sa drept în jos, ca o treapt , la câ iva centimetri deasupra nisipului.ă ă ţ

Cu dou zeci de ani în urm , sau chiar cu zece poate, Gerlof ar fiă ă coborât iute şi uşor pe rm, f r s stea o clip pe gânduri – îns nuţă ă ă ă ă ă mai avea încredere în echilibrul s u.ă

Îşi adun curajul, trase o gur bun de aer rece ca ghea a şi o porniă ă ă ţ contra vântului, cu piciorul drept ridicat şi cu bastonul întins înainte.

Nu func iona. B ul atinse primul plaja şi se cufund în nisipul ud.ţ ăţ ăGerlof c zu cu fa a înainte, l s prea târziu bastonul din mân , iară ţ ă ă ă

acesta se rupse cu un pocnet t ios.ăÎncepu s alunece spre rm şi încerc să ţă ă ă-şi încetineasc înaintareaă

cu mâna dreapt . Când izbi cu pieptul fâşia de nisip tare ca granitul aă rmului, aerul îi fugi din pl mâni.ţă ă

Gerlof r mase lungit acolo, la câ iva metri de scaunul de plastic.ă ţNu se putea mişca – îşi rupsese ceva. Încercarea de a pune mâna

pe sac fusese un plan bun, dar de data asta n-avea s mai fie în stareă s se ridice iar.ă

Închise ochii din nou. Nu-i deschise nici m car când la ureche îiă ajunse zgomotul unui motor de maşin .ă

Zgomotul n-avea nimic de-a face cu el.

33

Sta ia radio de lâng volanul maşinii lui Lennart r m sese t cutţ ă ă ă ă ă

262

pân s înceap s apeleze centrul de urgen e din Kalmar – dup careă ă ă ă ţ ă începuse s reverse r spunsuri înso ite de pârâituri pe care Julia nu leă ă ţ putea în elege.ţ

Lennart îns asculta cu o concentrare deplin .ă ă― Echipajul cu câini ajunge peste ceva timp, zise, privind

întunericul ce se întindea dincolo de parbriz, dar elicopterul o s vină ă repede.― Când? întreb Julia.ă― Decoleaz în câteva minute din Kalmar, zise Lennart, ad ugândă ă

apoi: Şi au o camer cu infraroşu.ă― O ce?― O camer , repet Lennart. Sesizeaz c ldura corporal . Foarteă ă ă ă ă

folositoare pe întuneric.― Foarte, zise şi Julia, dar f r s se simt mai bine.ă ă ă ăSe uita pe geam necontenit, îns întunericul era prea adânc. Eraă

cinci şi jum tate şi se f cuse aproape bezn . Abia dacă ă ă ă-şi d dea seamaă c se afl pe şoseaua principal .ă ă ă

Mai devreme, la c min, Boel se ar tase agasat c Gerlof nuă ă ă ă d duse niciun semn.ă― O s trebuiasc să ă ă-l încuiem? zisese oftând. Chiar o să

trebuiasc ?ăDup care devenise, brusc, la fel de îngrijorat ca Julia şi organizaseă ă

o echip de c utare format din membri ai personalului din tura deă ă ă sear , care pornir pe jos de la c min ca s vad dac nu cumva Gerlofă ă ă ă ă ă era prin vreo sta ie de autobuz.ţ

Lennart fusese mai calm, dar îşi d duse seama şi el c problemaă ă era serioas . Alertase prin sta ie poli istul de serviciu din Borgholm.ă ţ ţ Reuşise de asemenea, dup câteva apeluri telefonice scurte, să ă localizeze şoferul autobuzului, care întorsese în Byxelkrok şi revenise cu autobuzul la Borgholm. Nu-şi mai amintea decât vag de Gerlof, dar inea minte c oprise de cel pu in dou ori înainte de Marnäs, şi de celţ ă ţ ă

pu in trei ori între Marnäs şi Byxelkrok.ţTrecuse pu in de ora şase când Julia şi Lennart urcar în maşin şiţ ă ă

începur c ut rile. Alte dou maşini cu angaja i de la c min porniseră ă ă ă ţ ă ă la aceeaşi or . Boel r m sese la birou s r spund la telefon.ă ă ă ă ă ă

Ploua înc . Julia şi Lennart pornir spre sud – deşi nu era sigur că ă ă Gerlof coborâse din autobuz acolo. Poate adormise şi se d duse josă dup Marnäs. Dar trebuia s înceap de undeva.ă ă ă

Lennart merse cu vitez mic , nu mult mai repede decât o bicicletă ă ă cu motor, şi opri la fiecare sta ie şi parcare, ca s nuţ ă -i scape nimic.― Î i bagi degetele în ochi… murmur Julia.ţ ăNici nu era prea mare lucru de v zut; nu umbla nimeni peă -afară

seara, pe ploaie şi frig, la drumul mare. Nu v zu decât şan uri negre, iară ţ

263

dincolo de şan uri desişuri şi trunchiuri alburii.ţSta ia radio începu din nou s pârâie. Lennart ascult .ţ ă ă― Elicopterul a decolat, zise. Vin c tre Marnäs.ăJulia d du din cap. Era probabil singura lor speran , în elegea asta.ă ţă ţ― E stilul lui Gerlof? zise dup un timp Lennart.ă― Cum adic ?ă― E grav dac e l sat singur?ă ă― Nu. Julia scutur repede din cap, apoi ad ug : Dar nu mă ă ă -ar mira

foarte tare… s se fi dat jos din autobuz şi să -o fi apucat la întâmplare, sau ce-o fi fost. Cred c gândeşte prea mult.ă― Îl g sim noi, zise cu voce m surat Lennart.ă ă ăJulia încuviin .ţă― Şi-a luat paltonul când a plecat de diminea . O s se descurceţă ă

aşa, nu?― Nicio problem s stea afar toat noaptea, dac are paltonul peă ă ă ă ă

el, zise Lennart, mai ales dac a g sit şi unde s se ad posteasc deă ă ă ă ă vânt.

Dar desigur c pe alvar nu exista ad post împotriva vântului.ă ă

34

― Gerlof! Unde e, Gerlof?Gerlof deschise cu greutate ochii, trezit din înc un vis c ldu , înă ă ţ

care naviga. Clipi în ploaie.― Poftim? zise r guşit – sau doar i se p ru c zice.ă ă ăEra mai departe întins cu spinarea pe rm, iar piciorul drept îiţă

zvâcnea dureros.Deasupra lui, pe iarb , ca o umbr întins peste cerul de sear ,ă ă ă ă

st tea Gunnar Ljunger, patronul hotelului, cu geaca lui cea galben şiă ă urât , cu reclam pe spate.ă ă

Chiar era acolo? Da, nu visa. Îns Ljunger nu mai zâmbea, b g deă ă ă seam Gerlof. În loc de asta, se încrunta furios.ă― Unde-i telefonul meu? zise.Gerlof înghi i în sec; gura îi era uscat şi abia putea vorbi.ţ ă― L-am ascuns, şopti.― Ai sunat pe cineva? întreb Ljunger.ăGerlof cl tin scurt din cap. Nu fusese în stare s sune. Prea multeă ă ă

butoane, era imposibil să-şi dea seama pe care s apese.ă― Unde l-ai pus? i lŢ -ai b gat în fund?ă― Vino încoace şi caută-l, Gunnar, şuier încetişor Gerlof. Însă ă

Ljunger nu se clinti. Şi Gerlof ştia de ce; dac se apropia mai mult,ă pantofii aveau să-i lase urme adânci. Nici ploaia nu le-ar mai fi putut şterge.

Telefonul era în buzunarul pantalonilor lui Gerlof, nu foarte bine

264

ascuns, dar Ljunger trebuia să-şi dea seama cum s fac s pun mânaă ă ă ă pe el.― Eşti rezistent, Gerlof, zise îndreptându-se de spate. Dar v d c aiă ă

c zut şi teă -ai lovit.Gerlof p rea s nu mai aib glas, fiindc atunci când deschise guraă ă ă ă

nu ieşi niciun sunet. Buzele îi erau uscate şi înghe ate bocn .ţ ă― Mor ii sunt cei mai linişti i oameni, spuse Ljunger de sus, calm.ţ ţ

Moartea e aspr , dar onorabil , cânta i haiă ă ţ -ho… sta, în caz c nu ştiai,Ă ă e Dan Andersson. Îmi plac mult cântecele lui, ba chiar şi cântecele vechi ale lui Evert Taube despre mare şi marinari. De la Vera Kant am ajuns s le ascult. Avea o mul ime de pl ci vechi.ă ţ ă― Avea p mânt şi bani, şopti în nisip Gerlof.ă― Poftim?― P mântul şi banii Verei… despre astaă -i vorba. Ljunger cl tin dină ă

cap.― E despre multe chestii, zise. P mânt, bani, r zbunare şi viseă ă

m re e… şi dragoste de insul , cum ziceam. Iubesc insula asta.ă ţ ăGerlof v zu cum bag mâna în buzunarul gecii şi scoate o perecheă ă

de m nuşi de piele.ă― Cred c să -a f cut vremea s mergi la culcare, Gerlof, zise el. Şiă ă

dup ce termin cu asta o s g sesc telefonul. Nă ă ă -ar fi trebuit s îl iei.ăGerlof obosise să-l tot asculte. Numai vorbit şi vorbit. St tea peă

muchia plin de iarb şi vorbea f r oprire, nevrând să ă ă ă ă-l lase în pace; un sunet firav, ca un fâşâit, începea s se aud în întuneric.ă ă― Vremea s spui mul umesc şi noapte bun , zise Ljunger. Cred că ţ ă ă

o s …ăFâşâitul se auzea tot mai puternic pe rm, ca o ap curg toare; deţă ă ă

parc vântul se intensificase şi se transformase în furtun .ă ăZgomotul creştea rapid, devenind o vijelie bubuitoare care-i sfâşie

hainele.V zu c şi Ljunger întorsese fa a c tre cer, întră ă ţ ă -o t cere uimit .ă ăGerlof deschise ochii. Deasupra lui se leg na o umbr .ă ăUn corp imens cu ochi clipitori aluneca peste rm. Partea de susţă

era neagr şi cea de jos deschis la culoare; scotea un p c nită ă ă ă neîntrerupt şi avea scris cuvântul POLI IE pe burta plat .Ţ ă

Era un elicopter.Ljunger nu-l mai supraveghea. Disp ruse, fugise – ca un c pc ună ă ă

descoperit şi demascat, alerga cu paşi mari pe c rarea pietruit .ă ăGerlof se uit int . Elicele imense se învârteau p c nind, se totă ţ ă ă ă

învârteau. Da, era cu adev rat un elicopter; aparatul avansa, se l să ă ă c tre pajişte, şi începu s coboare.ă ă

Elicopterul ateriza cu grij , în vreme ce Gerlof strângea pleoapele.ăNu sim ea nici bucurie, nici uşurare; nu sim ea nimic. Creierul luiţ ţ

înc mai aştepta corabia mor ii s vin şi să ţ ă ă ă-l ia pe mare. Dar corabia nu veni.

265

Vuietul elicelor se stinse şi dou uşi se deschiser . Doi b rba i cuă ă ă ţ c şti coborâr , apleca i de spate. Purtau uniforme ce aduceau cu nişteă ă ţ salopete gri; erau pilo i sau poli işti militari şi avansau repede prin iarbţ ţ ă c tre Gerlof.ă

Unul ducea sub bra o p tur termoizolant , iar cel lalt o geantţ ă ă ă ă ă alb . Gerlof începu s priceap c veniser şi respir uşurat.ă ă ă ă ă ă

Elicopterul venise pentru el. Avea s tr iasc .ă ă ă

35

― Uite-l!Julia strigase cât o inuse gura; Lennart frân brusc, f când maşinaţ ă ă

s derapeze. Dar nu mergea repede şi se opri aproape imediat, r sucită ă în mijlocul şoselei. Erau ceva mai la sud de ieşirea spre Stenvik.― Unde? zise Lennart.Julia ar t cu mâna undeva mai departe.ă ă― Îl v d, zise. Acolo… pe câmp. E întins pe jos!ăLennart se aplec în fa . Apoi l s piciorul pe pedal şi trase deă ţă ă ă ă

volan.― O s întorc.ăMaşina se învârti scurt pe drumul ud.― E o c rare aici… merg pe ea.ăDar când intrar pe drumeagul îngust şi pietruit, Julia v zu că ă ă

greşise. Nu era un trup. Era…Lennart opri; Julia deschise la repezeal portiera. Dar cârjele oă

împiedicau s mearg şi el ajunse primul.ă ăSe aplec şi lu de pe jos un obiect din micul şan al c r rii.ă ă ţ ă ă― E doar un palton, zise ridicându-l în mân . Un palton pe care lă -a

aruncat cineva.Julia veni şi se uit şi ea.ă― E al lui tata, zise.― Eşti sigur ? spuse Lennart. Arat ca…ă ă― Caut în buzunarul interior.ăLennart desf cu paltonul şi scormoni în buzunar. Scoase un portofelă

şi îl deschise.― Trebuia s iau o lantern … murmur el, încercând s ină ă ă ă ţ ă

portofelul în lumina farurilor maşinii.― E al lui Gerlof, zise Julia, îl recunosc.Lennart scoase din portofel un vechi permis de conducere şi aprobă

din cap.― Da. E al lui.Apoi se uit împrejur.ă― Gerlof! strig . Gerlof!ăÎns strig tele sale fur imediat în buşite de vânt şi de zgomotulă ă ă ă

266

motorului.― Mai bine lu m maşina şi arunc m o privire, zise. Nu recunoscă ă

drumeagul sta… cred c duce spre rm.ă ă ţăSe întoarse la maşin şi rosti câteva propozi ii scurte în sta ie. Juliaă ţ ţ

îl urm şi se aşez la loc pe banchet .ă ă ă― Elicopterul ştie unde suntem acum, zise Lennart.B g motorul în viteza întâi şi începu s se târasc înainte, iscodindă ă ă ă

prin parbriz.― O s sting farurile, spuse, ca s vedem mai bine.ă ăÎn fa a lor se f cu brusc întuneric bezn , dar dup ce ochii Juliei seţ ă ă ă

obişnuir cu întunericul, putu s z reasc alvarul în amândou p r ile.ă ă ă ă ă ă ţ Orice umbr ce se ivea în cale aducea cu un b trân aşezat în iarb , însă ă ă ă nu erau decât tufe de ienup r.ă

Lennart ar t deodat spre cer.ă ă ă― Uite-l! zise. Doamne, ce bine!Julia observ o pereche de lumini roşii deplasânduă -se prin v zduh.ă

Îşi d du seama c era elicopterul; chiar atunci sta ia porni iar şi să ă ţ ă ă pârâie. „ Fa a lui Lennart se lumin .ţ ă― Cred c au g sit ceva, zise. Lâng ap .ă ă ă ăM ri viteza, smuci de volan la o curb – şi o secund dup aceeaă ă ă ă

întreaga maşin fu sc ldat de o lumin alb , orbitoare. Era altă ă ă ă ă ă maşin .ă― Rahat! ip Lennart de lâng Julia.ţ ă ăCalc pedala de frân , dar era prea târziu. Cel lalt vehicul veneaă ă ă

înspre ei cu vitez .ă― ineŢ -te bine!Julia strânse din din i şi se apuc de bordul maşinii, cu trupulţ ă

încordat, preg tinduă -se de impact.Izbitura o azvârli înainte, îns centura o inu în scaun; capotaă ţ

automobilului se bo i ca o hârtie.ţCentura de siguran îşi f cuse datoria, îns coastele o dureau de laţă ă ă

lovitur .ăT cere. O nemişcare mut se l s vreme de câteva clipe după ă ă ă ă

impact.Julia îl auzi pe Lennart cum d afar aerul din pl mâni şi cum înjură ă ă ă

cu voce sc zut .ă ăApoi aprinse farurile. Doar unul p rea s mai func ioneze; luminaă ă ţ

maşina lucioas care intrase în ei.ăLennart b g mâna în torpedou. Se deschisese din pricina şocului;ă ă

scoase de acolo arma, în tocul ei.― Eşti bine, Julia? întreb .ăEa clipi din ochi şi f cu semn c da.ă ă― Da… da. Aşa cred.― Stai aici. M întorc imediat.ăLennart deschise portiera, l sând frigul s p trund în untru. Juliaă ă ă ă ă

267

şov i, apoi deschise şi portiera din partea ei.ăŞi uşa celeilalte maşini se deschise, aproape simultan. Un b rbată

înalt şi cu umeri la i coborî greoi.ţ― Cine-i acolo? îl auzi strigând pe Lennart.― De unde mama naibii ai mai ap rut şi tu? auzi o alt voce, şi maiă ă

r sun toare. Aprindeă ă - i naibii farurile! De ce dracu’ conduci f r faruri?ţ ă ă― Calmează-te, zise Lennart. Poli ia.ţ― Cine-i acolo… Henriksson? întreb cealalt voce.ă ăJulia îşi f cu vânt şiă -şi scoase afar picioarele, apoi începu să ă

bâjbâie dup cârje. Reuşi să ă-şi in echilibrul, deşi p mântul era înţ ă ă pant .ă― Vii de pe plaj ? întreb Lennart.ă ăRecunoscu brusc, în lumina farului, chipul celuilalt şofer. Era din

Långvik, patron de hotel.Îşi aminti apoi şi cum îl cheam : Gunnar Ljunger.ă― Cine-i acolo? strig ea.ăLennart îl recunoscuse şi el, fireşte.― Linişteşte-te, Gunnar, zise. De unde vii?― De pe… de pe rm, r spunse Ljunger, de astţă ă ă-dat cu o voceă

mai pu in sonor . Am ieşit la o plimbare cu maşina.ţ ă― Pe Gerlof Davidsson l-ai v zut?ăLjunger p str t cerea vreme de câteva secunde.ă ă ă― Nu, zise în cele din urm .ă― Îl c ut m, spuse Lennart ar tând cu mâna. Şi elicopterul la îlă ă ă ă

caut .ă― Bine.Ljunger p rea ciudat de indiferent, cuget Julia. F cu un pas înainteă ă ă

şi-i zise lui Lennart, peste capot :ă― E departe pân pe rm?ă ţă― Nu cred, r spunse el. Câteva sute de metri. Juliei îi era destul.ă― Trebuie s ajung acolo, zise.ăStrângând bine cârjele în mâini, începu s op ie trecând de maşinaă ţ ă

lui Gunnar şi înaintând pe c rarea cu pietriş.ă― Gunnar, o s trebuiasc s dai înapoi s ne faci loc, îl auziă ă ă ă

spunând pe Lennart, în spate. O s merg pân jos.ă ă― Henriksson, nu po i…ţ― Mişc maşina, zise cu asprime Lennart. Şi r mâi în untru, trebuieă ă ă

s l murim asta…ă ăVocea i se pierdu curând în vâjâitul vântului. Julia vedea iar luminile

elicopterului; aterizase la câteva sute de metri mai încolo.Se gr bi întră -acolo, alunec de câteva ori în b ltoacele noroioase deă ă

pe c rare, îns reuşi s se in pe cârje şi s mearg înainte.ă ă ă ţ ă ă ăV zu, apropiinduă -se, doi b rba i în salopete gri, sc lda i în luminaă ţ ă ţ

reflectorului de la elicopter; st teau pe rm, apleca i peste ceva. Ună ţă ţ trup. Îl ridicar din nisip şiă -l înf şurar cu o p tur termoizolant .ă ă ă ă ă

268

― Tati!B rba ii îi aruncar o privire, apoi îşi v zur de treab .ă ţ ă ă ă ăCorpul z cea în p tur , nemişcat. Julia voia să ă ă ă-l vad mişcând,ă

ridicând capul; primele semne de via nu le sesiz îns decât cândţă ă ă ajunse la câ iva metri de rm.ţ ţă

Gerlof tuşi. O tuse uscat , hârâit .ă ă― Tati! strig iar şi Julia.ă ăEl întoarse încet capul spre ea.― Julia…Tuşi din nou.― Aten ie acum, zise unul dintre b rba i. O s te ridic m.ţ ă ţ ă ăÎl s ltar pe Gerlof cu tot cu p tur şiă ă ă ă -l duser iute de acolo.ă― Pot s vin cu el? zise din spatele lor Julia, apoi continu : Suntă ă

fiica lui. Şi sunt asistent medical .ă ă― Nu se poate, spuse f r s ridice privirea b rbatul care era celă ă ă ă

mai aproape de ea. Nu e loc.― Încotro zbura i?ţ― La sec ia de urgen din Kalmar.ţ ţăMerse totuşi cu ei pân la elicopter, deşi cârjele i se încurcauă

neîncetat prin iarb . Se str dui s stea aproape de corpul învelit înă ă ă p tur .ă ă― Vin dup tine la spital, tati.ăChiar înainte să-l bage în elicopter, Gerlof în l capul şi ea îi v zuă ţă ă

chipul. Era alb ca varul. Îns avea ochii deschişi, care se ab tură ă ă deodat asupra ei. Zise ceva, cu voce stins , de neauzit.ă ă― Ce? spuse ea, aplecându-se asupra lui.― Ljunger a f cut asta, şopti Gerlof. Julia şopti la rânduă -i:― Ce anume, tati?― L-a luat pe Jens al nostru.Apoi disp ru, ridicat ca un colet pe bancheta din spate aă

elicopterului. Uşa se închise dup el.ă― Trebuie s v îndep rta i, zise unul dintre pilo i înainte de aă ă ă ţ ţ

trânti uşa.Julia d du înapoi, încurcânduă -se în cârje.Când elicea începu s se învârt din nou, era la cincizeci de metriă ă

distan ; Julia urm ri paletele învârtinduţă ă -se din ce în ce mai repede. Minunile tehnologiei. Un vuiet puternic în întuneric, şi elicopterul ce-i transporta tat l se ridic spre cerul negru, urcând tot mai sus, apoiă ă porni în vitez spre sudă -vest.

Nu peste mult timp, revenir sunetele mai blânde ale vântului şi aleă valurilor. Julia auzi în dep rtare un strig t şi întoarse capul.ă ă

Era Lennart. Amândou maşinile erau înc blocate la curb ; cuă ă ă toate c pe Julia începeau să -o doar bra ele, apuc iar şi cu n dejdeă ţ ă ă ă cârjele şi se întoarse pe drumeag la scena accidentului.― Era Gerlof? zise Lennart când o v zu ap rând. Julia f cu semn că ă ă ă

269

da.― L-au dus la Kalmar.― Bine.Gunnar Ljunger r m sese în maşin , cu portiera deschis , dar nuă ă ă ă

reuşise s dea înapoi pentru aă -i face loc celei de poli ie. Oprise motorulţ dup tamponare şi nuă -l mai putea porni. Nu se auzea decât un clic slab când întorcea cheia.

Ljunger b tea enervat cu palma în volanul îmbr cat în piele.ă ă― Încuie maşina şi las-o aici, zise Lennart. Po i veni în Marnäs cuţ

noi.Ljunger oft , dar nă -avea încotro. Lu din Jaguar o serviet , apoi seă ă

aşez în maşin al turi de Lennart. Julia trebui s se aşeze în spate.ă ă ă ăSe îndoi de şale, pe drum, cercetându-l pe Ljunger. Ce f cuse peă

plaj ? Ceă -i spusese lui Gerlof? Ljunger st tea cu spatele drept, p rândă ă s nuă -şi dea seama c e cercetat, îns în maşin era o atmosferă ă ă ă tensionat .ă― Ai de gând să-mi spui? zise dup câteva minute Lennart.ă― Să- i spun ce?ţ― Ce f ceai pe drumul de coast ?ă ă― M bucuram de vreme, spuse Ljunger pe un ton ostil.ă― De ce mergeai aşa de repede?― Am un Jag.― Ştiai c Gerlof zace pe plaj ?ă ă― Nu. Julia oft .ă― Minte, îi zise lui Lennart. Ljunger nu f cu niciun comentariu.ă― Probabil c din elicopter au v zut c ldura corpului t u, Gunnar,ă ă ă ă

zise Lennart. Temperatura lui Gerlof era prea sc zut . Noroc c ai fostă ă ă acolo.

Ljunger nu spuse nici de data asta nimic. Se uita pe geam cu ochii pe jum tate închişi, ori nep s tor, ori extrem de obosit.ă ă ă

În câteva minute, maşina ajunse în centrul Marnäsului. În fa aţ sec iei de poli ie era un loc liber, unde Lennart parc maşina. Descuieţ ţ ă uşa sec iei şi intrar to i trei. Aprinse lumina, se duse la birou şi d duţ ă ţ ă drumul computerului. Ljunger se pro pi în mijlocul camerei, ca unţă soldat înaintea plutonului s u.ă― O declara ie scurt , atâta tot, zise privinduţ ă -l pe Lennart. N-am de

gând s stau pe aici mai mult decât e necesar. Vreau s m duc acas .ă ă ă ă― To i vrem asta, Gunnar, spuse Lennart. Se conecta la computer.ţ― Cafea?― Nu.Ljunger o privi pe Julia şi întreb :ă― St şi ea?ăLennart p ru s se burzuluiasc auzind acesteaă ă ă cu privire la Julia –

îns Julia nu f cu decât s clatine uşor din cap. Avea alte treburi.ă ă ă― Se duce la spital să-şi vad tat l, rosti ea, s vad cât mai are deă ă ă ă

270

tr it.ăÎl privi int pe Ljunger.ţ ă― O să-l întreb ce s-a întâmplat acolo jos, pe rm.ţă― Bine, aşa s faci.ăLjunger nici nu se uit la ea, dar col urile gurii îi schi au un zâmbetă ţ ţ

vizibil, de parc toat povestea i să ă -ar fi p rut extrem de amuzant .ă ă― Stai jos, Gunnar, zise Lennart ar tând c tre scaunul de lângă ă ă

birou.Apoi f cu doi paşi spre Julia, care era în uş , şi coborî vocea.ă ă― O s fii bine?ăEa încuviin şi lu în mân cârjele.ţă ă ă― O s m uit dup vreun autobuz, zise. Dac nu, iau un taxi.ă ă ă ă― Ok, spuse Lennart. O s m suni? Pornesc spre cas imediat ceă ă ă

termin aici.Julia zâmbi şi încuviin , de parc totul ar fi fost cum nu se poateţă ă

mai bine.― Ne vedem curând.Îi venea să-l îmbr işeze pe Lennart, dar nu voia săţ -o fac în fa a luiă ţ

Gunnar Ljunger.Coborî treptele înapoi în frigul de pe strada pustie şi se uit c treă ă

sta ia de autobuz din cealalt parte a scuarului. Un autobuz aşteptaţ ă acolo – dar mergea oare spre sud?

Un taxi pân la Kalmar ar fi costat câteva sute de coroane, dar astaă trebuia s fac dac nu se putea altfel. Chiar dac era nevoie să ă ă ă ă-şi goleasc tot contul, chiar dac avea s sfârşeasc stând toat noapte laă ă ă ă ă urgen e, trebuia s ajung la spital. Voia s fie acolo când îşi reveneaţ ă ă ă Gerlof. Lennart avea s în eleag c trebuia s fie al turi Gerlof acum;ă ţ ă ă ă ă avea şi el, oricum, destule pe cap în seara asta.

Travers strada c tre pia .ă ă ţăÎi veni brusc în minte zâmbetul acela – micu ul zâmbet bizar schi atţ ţ

de Gunnar Ljunger. Îşi tamponase maşina şi fusese numit, mai mult sau mai pu in, ucigaş de c tre Gerlof, îns acolo, la biroul lui Lennart dinţ ă ă sec ia de poli ie, zâmbetul acela înc îi st ruia în col ul gurii, de parcţ ţ ă ă ţ ă acolo l-ar fi aşteptat o cale de sc pare.ă

De parc ar fi crezut c …ă ăJulia se opri, neclintit , pe trotuarul din cealalt parte a str zii.ă ă ă

Ajunsese la jum tatea drumului c tre sta ie, dar, f r s se gândeasc ,ă ă ţ ă ă ă ă se întoarse. Începu s op ie în cârje înapoi spre sec ia de poli ie.ă ţ ă ţ ţ

Erau doar vreo sut de metri, dar nu ajunse la timp.ăTot pe trotuar era când auzi împuşc tura. Un pocnet sec şiă

p trunz tor, f r ecou, îns venea din untrul sec iei.ă ă ă ă ă ă ţAuzi un bufnet surd dincolo de fereastr .ăPeste câteva secunde urm înc o împuşc tur .ă ă ă ăJulia mai f cu trei paşi, dar se mişca prea încet; le arunc şi o lu laă ă ă

fug .ă

271

Urc din doi paşi treptele sec iei, sim ind cum o s geteaz durereaă ţ ţ ă ă în picior.

Sim i mirosul de praf de puşc în momentul în care deschise uşa;ţ ă abia atunci se opri.

Era linişte. În toat sec ia nu se auzea niciun sunet.ă ţJulia v zu mai întâi picioarele lui Lennart ieşind de dup birou.ă ă

Inima i se opri – apoi îşi d du seama c mişca.ă ăEra în genunchi lâng birou, cu o mân pe podea şi cealaltă ă ă

ap sat pe fruntea însângerat .ă ă ăTocul armei lui Lennart era desf cut; întoarse încet capul şi o priviă

pe Julia cu o expresie tulbure, nedumerit .ă― Unde e? întreb . Ljunger?ăJulia pricepu ce se întâmplase.Nu Lennart fusese împuşcat, ci Gunnar Ljunger.Îl vedea acum; în elese c proprietarul hotelului g sise întrţ ă ă -adev ră

o cale de sc pare.ăLjunger nu mai zâmbea. Corpul z cea pe podea de cealalt parteaă ă

biroului, iar pantofii lucioşi de piele îi zvâcneau uşor. Sângele ce-i curgea din cap începuse s formeze o balt , iar jacheta lui galben eraă ă ă mânjit cu pete roz. Sângele lic rea în lumin .ă ă ă

Ljunger se holba în tavan, cu gura deschis pe jum tate. Pe chip iă ă se citea surpriza, de parc nă -ar fi în eles c totul se terminase.ţ ă

În mâna dreapt strângea înc revolverul din dotare al lui Lennart.ă ă

36

― Cum te sim i, Lennart? întreb cu voce stins Gerlof, de pe patulţ ă ă de spital.

Lennart ridic ostenit din umeri.ă― Nu prea r u. Ar fi trebuit s fiu mai pe faz , zise oftând adânc. Ară ă ă

fi trebuit să-mi dau seama ce avea de gând.― Nu te mai gândi la asta, Lennart, spuse Julia de cealalt parte aă

patului.― M-a p c lit. Se aşezase pe scaun, m gândeam c o s seă ă ă ă ă

relaxeze… dar deodat să -a repezit înainte, m-a izbit de birou şi a tras de tocul pistolului. Nu eram preg tit.ă

Oft şiă -şi atinse plasturele de pe frunte.― Sunt prea b trân, am reflexele prea lente. Ar fi trebuit…ă― Nu te mai gândi la asta, Lennart, zise iar şi Julia. Ljunger iă ţ -a

f cut r u ă ă ie, ţ nu invers.Lennart d du din cap, f r s par convins.ă ă ă ă ăPrimul glon tras de Gunnar Ljunger nimerise în peretele sec iei, darţ ţ

Lennart d duse cu capul de muchia biroului luptânduă -se să-şi recapete revolverul. I se puseser câteva copci la clinica din Marnäs; subă

272

plasture, pe frunte, avea o zgârietur adânc .ă ăLennart şi Julia st teau acum lâng patul lui Gerlof de la spitalul dină ă

Borgholm. Era după-amiaz târziu; soarele, galbenă -închis, apunea dincolo de oraş.

Gerlof spera ca vizita s nu in prea mult; nu voia cu adev rată ţ ă ă decât s fie singur şi s doarm . Era înc prea lipsit de vlag s seă ă ă ă ă ă poat da jos din pat.ă

M car avea capul limpede, îns nuă ă -şi amintea prea multe despre zilele din urm . Probabil nă -ar fi supravie uit dac nţ ă -ar fi fost dus cu elicopterul la sec ia de urgen e din Kalmar. Starea i se transformase dinţ ţ critic în grav , în doar dou zile. Dup care se sim ise mai bine; în aă ă ă ă ţ patra zi fusese luat cu ambulan a şi adus la Borgholm.ţ

Exista aici mai mult intimitate decât în Kalmar, iar Gerlof aveaă numai pentru el o camer cu vedere spre Slottskogen şi casele dină Borgholm. Julia şi Lennart veniser să ă-l vad ; trecuser cinci zile de laă ă încercarea lui Ljunger de a-l ucide pe rmul de lâng Marnäs.ţă ă― Ea treia oar în trei zile de când vin, tati, zise Julia. Dar e primaă

dat când eşti treaz.ăGerlof mişc din cap abia sesizabil.ăBra ul s u stâng era în a ele şi bandajat. Avea un picior în ghips. Unţ ă ţ

tub ce ducea c tre o pung cu perfuzie nutritiv îi era ataşat cu un acă ă ă de bra , alt tub îl lega de un cateter şi st tea întins sub dou p turi –ţ ă ă ă dar se sim ea totuşi ceva mai vioi decât cu o zi înainte. Temperatura îiţ sc zuse lent, dar constant.ă

Gerlof încerc s se ridice în capul oaselor, ca să ă ă-i vad pe Julia şiă Lennart mai bine; fiica lui se gr bi să ă-i mai împing o pern la spate.ă ă― Mul umesc.ţVocea îi era foarte slab , dar putea vorbi.ă― Cum te mai sim i azi, tati? întreb ea.ţ ăGerlof ridic cu greutate degetul mare c tre tavan. Tuşi, apoi traseă ă

aer în piept.― Mai întâi au crezut c am… pneumonie, şopti el. Mai trase o gură ă

de aer, apoi continu :ă― Dar de diminea … cic nţă ă -aş avea decât bronşit , spuse tuşindă

iar şi. Şi sunt destul de siguri c o să ă ă-mi pot p stra… amândouă ă picioarele.

Se opri, apoi ad ug :ă ă― M-aş bucura s fie aşa.ă― Eşti rezistent, Gerlof, zise Lennart. Gerlof d du din cap.ă― Gunnar Ljunger… spunea acelaşi lucru.Pagerul lui Lennart se auzi deodat sunânduă -i la centur .ă― Nu din nou…Poli istul oft ostenit, privind micul ecran al pagerului.ţ ă― Se pare c şeful vrea iar s avem o discu ie, întreb rile nu se maiă ă ţ ă

termin … zise. Aş face bine s m duc să ă ă ă-l sun. M întorc repede.ă

273

Lennart îi zâmbi Juliei, care îi r spunse la fel şi d du din cap c treă ă ă pat.― S nu fugi, Gerlof.ăGerlof îi r spunse şi el cu o mişcare lent a capului, iar Lennartă ă

închise uşa dup el.ăÎn salon era linişte, dar o linişte ap s toare. Nu era mare lucru deă ă

spus. Julia l s o mân pe aşternutul lui Gerlof şi se aplec spre el.ă ă ă ă― Toat lumea î i transmite c te iubeşte, zise. Lena a sunat de laă ţ ă

Göteborg asear , apare şi ea curând. Astrid te salut şi ea. John şiă ă Gösta au venit s te vad ieri, dar ziceau c erai adormit. Aşa c to i ceiă ă ă ă ţ pe care-i ştii se gândesc la tine.― Mul umesc, tuşi Gerlof iar şi. Şi tu… tu cum te sim i? şopti.ţ ă ţ― Bine, zise Julia f r s stea pe gânduri. Am stat cu Lennart înă ă ă

ultimele câteva zile, la casa lui din p durea de pini – e încânt tor acolo.ă ă Cu toate c el, desigur, a trebuit să ă-şi petreac cea mai mare parte aă timpului scriind o c ru de rapoarte, sau a avut treab prin Borgholm…ă ţă ă deci n-am putut face prea multe pentru el. În general, am stat în camera de al turi şi miă -am f cut griji pentru tine.ă― O s … m descurc, şopti Gerlof.ă ă― Ştiu, acum ştiu, zise Julia. Şi eu la fel. Tat l ei tuşi şi spuse:ă― Deci te sim i în puteri?ţ― Sigur, zâmbi Julia, de parc nă -ar fi în eles la ce se referea el. Multţ

mai în puteri, oricum.Gerlof continu s şopteasc :ă ă ă― M-am tot gândit… Nu-s sigur… dar cred c acum ştiu cum să -a

întâmplat totul.Julia îl privi.― Totul?― Totul, şopti Gerlof. Vrei s ştii… ce să -a întâmplat cu Jens? Julia se

uit la el cu o expresie serioas pe chip. Îşi inea r suflarea.ă ă ţ ă― Dar ştii, tati? iŢ -a spus Ljunger exact ce s-a întâmplat?― A spus… câteva lucruri, zise Gerlof. M tem c nu tot. Aşa că ă ă

par ial… am ghicit doar. Dar nuţ -i… un sfârşit fericit, Julia. Sfârşitul e aşa cum e. Vrei s ştii?ă

Julia strânse din buze şi f cu semn din cap c da.ă ă― Spune-mi.― ii minte, când ai venit în Öland am zis… c ucigaşul ar putea fiŢ ă

tentat s apar … s se uite la sandaua lui Jens? întreb Gerlof.ă ă ă ăJulia înclin din cap.ă― Dar n-a venit.Gerlof îşi a inti privirea c tre soarele ce sc pata dup copacii de laţ ă ă ă

fereastr . Îşi dorea s fi fost un b ie el ce ascult poveşti careă ă ă ţ ă - i dauţ fiori la ora amurgului, în loc s fie b trân şi s trebuiasc s le spun elă ă ă ă ă ă însuşi.― Ba cred c da, zise. Ucigaşul a venit la noi… chiar dac tu şi cuă ă

274

mine nu l-am v zut.ă

275

Öland, septembrie 1972

Gunnar st în fa a lui Nils şi ridic alene târn copul cel greu. Aruncă ţ ă ă ă priviri spre cea a din jur, de parc ar vrea s se asigure c nu vedeţ ă ă ă nimeni ce se petrece acolo, pe alvar. Sau ce urmeaz s se petreac .ă ă ă― Nu te po i duce acas , Nils, spune. Eşti mort. Eşti îngropat înţ ă

cimitirul din Marnäs.Nils scutur din cap.ă― Las târn copul din mân , îi porunceşte.ă ă ăO t cere de mormânt pare s se fi l sat uşoră ă ă -uşor peste întregul

alvar, ca şi cum tot aerul de sub cer ar fi disp rut.ă― Las tu cazmaua mai întâi.ăNils scutur iar şi din cap. Priveşte iute c tre cel lalt vân tor deă ă ă ă ă

comori, Martin, care respir greu şi zace la p mânt câ iva metri maiă ă ţ încolo, inânduţ -se cu mâinile de cap. Nu reprezint o amenin are.ă ţ

Îns Gunnar e periculos. St acolo cu picioarele dep rtate,ă ă ă ascultând; pare, deodat , s aud ceva în dep rtare.ă ă ă ă― Bine zice. O s las târn copul.ă ăŞi o face. Unealta aterizeaz lâng movila funerar cu un bufnetă ă ă

greu.― Bun.Nils las şi el cazmaua, dar nu se relaxeaz .ă ă― Şi acum vreau s m duc la…ă ăAude şi el un zgomot. Zgomotul se înte eşte. Un zumzet slabţ

dinspre drumul de ar , care devine rapid un huruit surd.ţ ăUn motor de maşin .ă― Cred c avem musafiri, zice Gunnar. Nu pare surprins.ăMai trec câteva secunde. Apoi în pâcl , lâng ei, apare o umbr . Oă ă ă

umbr ce înainteaz în patru ro i peste iarb .ă ă ţ ăE un alt Volvo, un Volvo nou, cafeniu, ce se apropie încet din cea .ţă

Opreşte lâng maşina lui Gunnar, iar motorul este stins.ăPortiera şoferului se deschide.Nils nu recunoaşte maşina sau pe b rbatul care se d jos. dar vedeă ă

c e mult mai tân r ca el şi poart o uniform de poli ie bine c lcat .ă ă ă ă ţ ă ă Are o arm în toc. Închide portiera, îşi netezeşte haina şi se apropie înă t cere.ă

Cel abia sosit se opreşte la câ iva metri în fa a lui Nils. Ochii îi suntţ ţ fixa i asupra lui Nils; deschide gura.ţ― Nu ne-am întâlnit niciodat , zice poli istul. Dar mă ţ -am gândit mult

la tine.Nils se holbeaz , cu gura c scat .ă ă ă― L-ai ucis pe tat l meu, zice poli istul.ă ţPre de câteva secunde Nils nu pricepe nimic.ţ

276

― Nils, el e Lennart, spune Gunnar de la câ iva metri distan .ţ ţă Lennart Henriksson. Tat l lui era superintendent districtual. Poate maiă ii minte, când erai tân r, cu mul i ani înainte… vţ ă ţ -a i întâlnit în trenul deţ

Borgholm.Fiul superintendentului.Atunci, în fine, Nils în elege. În elege ce se va întâmpla şi, în sfârşit,ţ ţ

reac ioneaz . Nils îl vede pe Henriksson ducând mâna la tocul armei.ţ ă Porneşte cu spatele prin cea şi o rupe la fug .ţă ă― Stai!Nils nu st , evident, ci alearg mai departe. Capcana începe s seă ă ă

închid , dar el se azvârle afar din ea.ă ăNu mai e tân r şi înaintarea lui prin iarb e înceat , îns acesta eă ă ă ă

alvarul, terenul lui. Fuge cu capul în jos prin negur , îndreptânduă -se spre cel mai apropiat petic de desiş şi aşteptându-se s aud oă ă împuşc tur în spate – dar se ghemuieşte şi izbuteşte s se ascundă ă ă ă dup tufele de ienup r înainte ca arma s se descarce.ă ă ă

Nils aude strig te în cea , dar sunt departe, în spate. Nu seă ţă opreşte. Merge drept înainte, cu paşi mari. Acesta s fie drumul c treă ă sat?

Nils crede c da. Înainteaz c tre cas acum, se duce acas să ă ă ă ă ă-şi vad în sfârşit mama; nimeni nuă -l poate opri.

Nils vede, brusc, o siluet în pâcla din fa , şi se opreşte să ţă ă-şi tragă sufletul.

E gata s-o ia din loc, dar nu e vorba, de ast dat , de un urm ritor.ă ă ă E un b ie el, nu mai mare de patru sau cinci ani. Iese din cea şi seă ţ ţă opreşte la doar câ iva paşi de el.ţ

B iatul e micu şi sl b nog, îmbr cat cu pantaloni scur i şi un tricouă ţ ă ă ă ţ roşu, sub ire, iar în picioare are sandale. Îl priveşte curios pe Nils, înţ t cere, şov ind; nuă ă -i e fric , îns ştie c ar trebui să ă ă ă-i fie.

Dar Nils nu-i primejdios, nu pentru un copil. Niciodat nă -a f cută altceva decât s se apere, şi a încercat cu adev rat să ă ă-şi salveze fratele atunci, în acea zi de var , de la înec, chiar dac a fost prea târziu; nă ă -a f cut r u niciodat unui copil. Niciodat .ă ă ă ă― Hei, salutare, zice Nils dând aerul afar din piept, încearc să ă ă-şi

linişteasc respira ie şuier toare, ca s nuă ţ ă ă -l sperie pe copil.B iatul nu r spunde.ă ăNils întoarce iute capul şi se uit în jur, dar nu pare s fie urm rit.ă ă ă

Cea a îl protejeaz . Nu mai poate sta mult pe loc, dar pe moment îşiţ ă poate îng dui un pic de r gaz.ă ă

Apoi îşi coboar iar şi privirea asupra b iatului, f r s zâmbeasc ,ă ă ă ă ă ă ă şi întreab cu voce sc zut :ă ă ă― Eşti singur?B iatul face din cap c da, f r vreun cuvânt.ă ă ă ă― Te-ai r t cit?ă ă― Aşa cred, zice b iatul cu glas pierit.ă

277

― Nu-i nimic… g sesc drumul oriunde peă -aici pe alvar. B rbatul maiă face un pas spre el.― Cum te cheam ?ă― Jens, spune b iatul.ă― Jens şi mai cum?― Jens Davidsson.― Bun. Pe mine m cheam …ă ăEzit – oare ce nume s foloseasc ?ă ă ă― M cheam Nils, zice în cele din urm .ă ă ă― Nils şi mai cum? întreab Jens.ăSeam n un pic cu un joc. B rbatul hohoteşte scurt.ă ă ă― M cheam Nils Kant, zice şi mai înainteaz un pas. B iatul stă ă ă ă ă

pe loc, într-o lume format doar din iarb , pietriş cenuşiu şi câtevaă ă tufişuri de ienup r. În cea nu sunt decât pietre, iarb şi tufe. Nilsă ţă ă încearc să ă-i zâmbeasc , să ă-i arate c totul e în ordine.ă

Cea a se închide asupra lor, nu se mai aude niciun sunet. Niciţ m car ciripit de p s ri.ă ă ă― E-n regul , zice Nils.ăAre de gând s duc b iatul în sat şi s afle unde st , înainte s seă ă ă ă ă ă

întoarc acas la maică ă ă-sa.Au ajuns foarte aproape unul de cel lalt, Nils şi Jens.ăDar deodat vuietul unui motor r sun în spatele lor; Nils încearcă ă ă ă

s se întoarc şi s fug , dar nu apuc s fac nici m car un pas.ă ă ă ă ă ă ă ăZgomotul creşte, pare s vin din toate direc iile.ă ă ţE maşina, Volvoul cafeniu, care se n pusteşte printre bolovani şiă

tufişuri, s ltând peste iarb , apoi îndreptânduă ă -se direct c tre Nils. Nuă încetineşte.

Dreapta sau stânga.Maşina se m reşte, se l eşte. Nils are la dispozi ie dou secundeă ăţ ţ ă

ca s se decid , o secund doar – şi apoi e prea târziu. Nu mai poateă ă ă decât s aştepte, înconjurânduă -l cu bra ul pe b iat. Nu exist ap rare.ţ ă ă ă

Totul, o vreme, dispare.Totul amu eşte. Întuneric rece.ţSunetul revine ca un ecou înfundat. Cea a, frigul şi o maşin cuţ ă

motorul ambalat.― L-ai prins? întreab o voce.ă― Da… îl v d.ăNils se lungeşte pe spate, se întinde pe iarb . Piciorul drept să -a

îndoit sub el într-un unghi nefiresc, dar nu simte durere.Maşina e doar la câ iva metri, cu motorul huruind. Portiera şoferuluiţ

e deschis . Poli istul se d jos precaut, cu pistolul în mân .ă ţ ă ăSe deschide şi portiera cealalt . Gunnar coboar , dar r mâne lângă ă ă ă

maşin , cercetând cu privirea alvarul. Poli istul se apropie de Nils şi seă ţ opreşte. Nu spune nimic, doar se uit lung.ă

Nils îşi aminteşte brusc de b iatul din cea , Jens – unde să ţă -a dus?

278

A disp rut.ăNils sper c Jens Davidsson a disp rut, c a sc pat ascuns deă ă ă ă ă

cea şi c fugit, cu s nd lu ele lui, înapoi în Stenvik. O evadareţă ă ă ă ţ reuşit . Nils vrea să ă-l urmeze, s se întoarc acas , dar nu se poateă ă ă mişca. Piciorul îi e probabil rupt.― S-a sfârşit, e tot ce rosteşte.S-a sfârşit, mam . Se termin aici, pe alvar. ă ă Nils e ostenit. Ar putea

s se târasc spre Stenvik, dar nă ă -are putere.Mor ii se adun împrejurul s u, umbre cenuşii ce strâng cercul.ţ ă ăTat l lui şi fratele lui mai mic, Axel. Cei doi solda i germani.ă ţ

Superintendentul districtual din tren şi marinarul suedez din Nybro.Mor i cu to ii.ţ ţTân rul poli ist d din cap, pro pit înaintea lui.ă ţ ă ţă― Da, s-a terminat.Se opreşte la doar doi paşi de Nils.Poli istul trage piedica armei, cu eava în jos, apoi o ridic , inteşteţ ţ ă ţ

c tre capul lui Nils şi apas pe tr gaci.ă ă ă

279

37

Gerlof spusese povestea mor ii lui Nils Kant întrţ -un şir de şoapte rostite cu greu. Julia trebuise s se aplece spre el ca s aud . Dară ă ă auzise totul, pân la sfârşit.ă

Acum st tea lâng pat, înlemnit şi t cut . Se uit la Gerlof.ă ă ă ă ă ă― Aşa… s-a întâmplat? zise dup o pauz lung . Ce miă ă ă -ai spus

acum? S-a întâmplat… eşti sigur?Gerlof înclin încet din cap.ă― Destul de sigur, şopti el.― Cum aşa? zise Julia. Cum po i fi sigur?ţ― P i… din ce miă -a spus Ljunger… când aştepta s mor de frig,ă

r spunse Gerlof. A zis… c nă ă -a fost vorba doar de p mânt şi de bani. Aă spus c a avut deă -a face şi cu r zbunarea. Numai c … r zbunare din ceă ă ă pricin ? Şi cine să -o vrea? Am stat şi m-am gândit… şi nu mi-a venit în minte decât o singur persoan .ă ă

Julia cl tin din cap.ă ă― Nu, zise ea.― De ce să-l fi adus acas pe Nils Kant… pân la urm ? şoptiă ă ă

Gerlof. Doar nu de dragul lui Gunnar Ljunger. Pentru Ljunger, Nils era mai valoros în America de Sud… Nu reprezenta un pericol acolo, şi cu fiecare an ce trecea, Gunnar putea c p ta mai mult p mânt de laă ă ă Vera… Comoara nem ilor era neînsemnat în compara ie cu toateţ ă ţ terenurile pe care putea Gunnar s pun mâna.ă ă

Trase aer în piept.― Dar mai era cineva care-l voia pe Nils… care voia să-l lase să

ajung aproape de cas , de maică ă ă-sa, înainte de a-l executa. Trebuia să fie o pedeaps exemplar .ă ă

Julia scutur iar şi din cap, dar f r niciun pic de for .ă ă ă ă ţă― Cineva care a participat, continu Gerlof. Care iă -a ajutat pe

Gunnar Ljunger şi pe Martin Malm s aduc sicriul pe insul ; care eraă ă ă acolo când a fost deschis şi examinat… şi care ar fi putut convinge pe oricine c trupul lui Nils Kant se întorsese acas . Un agent de poli ieă ă ţ tân r şi de încredere.ă

Din nou se l s liniştea. Gerlof întoarse capul, privind spre uş .ă ă ăJulia se întoarse şi ea.Lennart se întorsese. Deschisese uşa camerei lui Gerlof f r ca eaă ă

să-l fi observat. Intr ca şi cum totul ar fi fost absolut normal.ă― Da, zise, era tot şeful la telefon. Au terminat cu investiga iile înţ

Marnäs, deci m pot întoarce la lucru când…ăLennart se opri, v zânduă -le expresiile lor grave.― S-a întâmplat ceva? întreb , îndreptânduă -se spre scaunul pe care

st tuse mai devreme.ă

280

― Vorbeam… despre sanda, Lennart, zise Gerlof. Sandaua lui Jens.― Sandaua?― Cea pe care ai împrumutat-o de la mine… dac ii minte, ziseă ţ

Gerlof. Ai mai primit vreun r spuns de la criminaliştii de pe continent…ă au descoperit ceva pe ea?

Lennart se uit la Gerlof, câteva secunde, f r s vorbeasc , apoiă ă ă ă ă cl tin din cap.ă ă― Nu, zise. Nicio urm … nă -au g sit nimic.ă― Ziceai c ai trimisă -o, spuse Julia privindu-l.― N-ai trimis-o, aşa-i? spuse Gerlof. Sigur putem verifica… dac auă

primit-o?― Nu ştiu… poate, zise Lennart.Îl privea int pe Gerlof, dar f r pic de furie. F r nicio emo ie. Fa aţ ă ă ă ă ă ţ ţ

îi era palid ; ridic încet mâinile şi le aşez pe sp tarul scaunului.ă ă ă ă― M întrebam şi eu ceva, Lennart… zise Gerlof. Când lă -ai cunoscut

pe Gunnar Ljunger?Lennart îşi privi mâinile.― Nu mai in minte.ţ― Nu?― Trebuie s fi fost prin… 1961 sau 1962. Vorbea monoton, cu glasă

sleit.― Vara aceea, când abia începusem s lucrez la poli ie. Avusese locă ţ

o spargere la restaurantul lui din Långvik… şi m-am dus pentru o declara ie. Aşa am început s vorbim.ţ ă― Despre Nils Kant?Lennart f cu semn c da. Tot nă ă -o privea pe Julia.― Printre altele, spuse. Ljunger ştia… aflase c eram fiul poli istuluiă ţ

împuşcat. Peste câteva s pt mâni, mă ă -a sunat şi m-a rugat s vin iar şiă ă să-l v d. Voia s ştie dac nu mă ă ă -ar fi interesat să-l g sesc pe Kant, să ă-l atrag înapoi acas dup un timp, ca să ă ă-l pot r zbuna pe tat l meu…ă ă

Lennart se opri.― Şi ce-ai spus?― Am spus c mă -ar interesa, zise Lennart. C îl ajut dac m ajută ă ă ă

la rândul lui. A fost o în elegere de afaceri.ţGerlof încuviin cu o înclinare lent a b rbiei.ţă ă ă― Care s-a încheiat acum câteva zile? zise cu voce sc zut . Laă ă

sec ia de poli ie din Marnäs? Te temeai c o s le spun colegilor cumţ ţ ă ă ă st treaba cu tine? Cine inea de fapt arma, Lennart… cea cu care aă ţ fost împuşcat Gunnar Ljunger?

Lennart, t cut, se mul umi să ţ ă-şi priveasc mâinile.ă― N-are importan , spuse întrţă -un târziu.― O în elegere de afaceri, zise cu voce stins Julia.ţ ăSe uit afar pe geam. V zu c se las amurgul, dar se gândea laă ă ă ă ă

lucruri cu totul diferite.Se gândea la faptul c Martin Malm c p tase bani pentru nave noi.ă ă ă

281

Şi c Gunnar Ljunger cump rase mult p mânt ieftin pe careă ă ă -l vânduse scump. Şi c Lennart Henriksson, b rbatul de care crezuse pân deă ă ă curând c e îndr gostit , se r zbunase pân la urm pe Nils Kant.ă ă ă ă ă ă

Totul cu pre ul vie ii fiului ei.ţ ţ― Doar un aranjament, zise Lennart. Eu îi ajutam pe Ljunger şi

Malm cu anumite lucruri… iar ei m ajutau pe mine.ă― Aşa c vă -a i întâlnit pe cea , pe alvar… în ziua aceea… spuseţ ţă

Gerlof.― M-a sunat Ljunger de diminea şi miţă -a spus c se duceau laă

movila funerar , zise Lennart. Trebuia s ne vedem acolo. Dar amă ă întârziat, şi când am ajuns se pornise haosul… Martin Malm era pe jos, plin de sânge. Kant îl lovise cu un hârle . Malm nu şiţ -a mai revenit complet… în doar câteva zile, a avut prima hemoragie cerebral .ă― Şi Jens? şopti Julia.― A fost un accident, Julia. Nu l-am v zut… spuse cu voce înfundată ă

Lennart; tot n-o privea. Dup ce Kant a murit, am descoperit…ă trupuşorul sub maşin . Nă -avusese… timp s se dea deoparte cândă m-am n pustit asupra lui Kant.ă

Amu i.ţ― Unde l-a i îngropat? întreb Gerlof.ţ ă― E în cimitir, în mormântul lui Kant, zise Lennart. Vorbea aidoma

cuiva obligat să-şi aminteasc un vis teribil.ă― Am luat corpul b iatului şi peă -al lui Kant. Am pus la poarta

bisericii un clopo el ca s auzim dac vine cineva şi am dat deoparteţ ă ă p mântul cu iarb de deasupra. Lă ă -am pus pe o prelat . Dup care amă ă s pat o jum tate de noapte. Martin Malm, Ljunger şi cu mine. To i trei…ă ă ţ am tot s pat. A fost oribil.ă

Julia închise ochii.Lâng zid, gândi ea. Jens era înmormântat lâng zidul de piatr dină ă ă

jurul cimitirului, ucis de un om plin de ur – întocmai cum spuseseă Lambert.

R sufl adânc.ă ă― Dar înainte să-l îngropi pe Jens, spuse cu ochii închişi şi cu voce

slab , ai venit pân la Stenvik s ne aju i să ă ă ţ ă-l c ut m. Ai condusă ă c ut rile pentru b iatul pe care lă ă ă -ai omorât… fiul meu, oft ostenită ă Julia. Apoi te-ai învârtit cu maşina pref cânduă -te c te ui i peste alvar,ă ţ ca s scapi de urmele pe care le l saseşi.ă ă

Lennart încuviin t cut.ţă ă― Dar nu mi-a fost uşor, zise calm, tot f r să ă -o priveasc . Vreau să ă

spun, Julia, c nu miă -a fost uşor s p strez t cerea. Şi în toamna asta,ă ă ă când te-ai întors… chiar voiam s te ajut. Am încercat… voiam s uit ceă ă se întâmplase acum dou zeci de ani; s încerc s te fac şi pe ă ă ă tine să ui i.ţ

Se opri o clip , ad ugând apoi:ă ă― M-am gândit c o s mearg .ă ă ă

282

― Deci Nils Kant zace în sicriul lui, zise Gerlof. Lennart aprob dină cap şi îl privi.― N-am mai vorbit de mul i ani cu Gunnar Ljunger. Nu despreţ

asta… n-aveam habar despre ce voia să- i fac , Gerlof.ţ ăÎşi descleşt mâinile de pe sp tar şi se r suci încet; ar ta, din nou,ă ă ă ă

la fel de extenuat ca atunci când Julia îl v zuse prima dat , la carier .ă ă ă Poate şi mai mult.

Porni spre uş , apoi se întoarse pentru o ultim oar .ă ă ă― Pot s zic ceva… mă -am sim it mai bine împuşcânduţ -l pe Ljunger

decât atunci când m-am r zbunat pe Nils Kant.ăLennart deschise uşa şi ieşi.Gerlof oft adânc în t cerea salonului de spital. Nu aplauda nimeni.ă ăÎşi privi fiica.― Îmi… pare r u, Julia, şopti. Aşa de r u.ă ăEa d du din cap şiă -l privi în ochi, cu lacrimile prelingându-i-se pe

obraji.În clipa aceea, Julia v zu cum ar fi ar tat Jens dac să ă ă -ar fi f cută

mare. Vedea asta pe chipul lui Gerlof.Ar fi fost, gândi ea, foarte asem n tori. Jens ar fi avut ochi mari, ună ă

pic trişti, riduri pe fruntea lat şi o privire în eleapt , p trunz toare, ceă ţ ă ă ă putea s vad şi întunericul, dar şi lumina lumii.ă ă― Te iubesc, tati.Lu mâna lui Gerlof şi o strânse tare.ă

283

Epilog

Era prima zi de prim var deplin , o zi cald , luminoas , cu flori şiă ă ă ă ă p s ri, când v zduhul de peste Öland p rea s se înal e ca un cearşafă ă ă ă ă ţ alb strui în vânt. O zi în care via a p rea din nou plin de posibilit i,ă ţ ă ă ăţ oricât de b trân ai fi fost.ă

Lui Bengt Nyberg, reporterul local, prim vara i se p ruseă ă întotdeauna adev ratul început de an pe insul – când binevoia să ă ă înceap . Era bucuros s petreac afar cât mai mult timp în asemeneaă ă ă ă zile.

Bengt era în concediu şi avea mult timp la dispozi ie. Ar fi putut sţ ă se plimbe în voie prin c ldura prim verii, ar fi putut s asculte cânteculă ă ă lipsit de griji al privighetorii pe alvar, unde ultimele b ltoace r mase înă ă urma topirii z pezii se uscau în soare – dar ast zi voia s lucreze.ă ă ă

Bengt închise câteva clipe ochii în lumina soarelui, apoi privi c treă biserica din Marnäs, aflat de cealalt parte a zidului de piatr .ă ă ă

Când fusese deschis mormântul, iarna trecut , se g siser destuiă ă ă curioşi, spectatori nepofti i care s caşte gura în cimitir, o adev ratţ ă ă ă mare de oameni inu i la distan de barierele poli iei. Laţ ţ ţă ţ înmormântarea din joia asta erau doar câ iva, iar preotul le ceruse sţ ă r mân de cealalt parte a zidului.ă ă ă

Aşa c Bengt st tea acolo cu carnetul lui, singurul reporter, iară ă al turi de el trep da un tân r fotograf trimis de şefii din Borgholm, cuă ă ă toate c Bengt spusese c poate s fac şi singur pozele. Dar era oă ă ă ă poveste de pagina întâi, ceva ce-ar fi putut s vând ziarelor na ionale,ă ă ţ şi în cazul sta aparatul simplu şi fotografiile sale f cute la repezeală ă ă n-ar fi fost de ajuns.

Fotograful nu lucra acolo de mult; era un fl c iandru din Smålandă ă pe nume Jens, la fel ca b ie elul, care privea activitatea de laă ţ Ölands-Posten drept piatra de temelie a carierei sale – care avea neap rat să ă-l duc , în câ iva ani, la unul din ziarele de sear dină ţ ă Stockholm. Era ambi ios, îns plicticos. Când nu f cea fotografii, vorbeaţ ă ă f r oprire despre vedete pe care voia s le surprind în poze ori despreă ă ă ă cai pe care voia s parieze; Bengt nu era câtuşi de pu in interesat deă ţ asemenea subiecte.

Jens nu st tea locului o clip . Îndat ce jurnaliştii fuseser îndruma iă ă ă ă ţ c tre un punct în afara cimitirului, începuse s caute un loc mai bun, cuă ă aparatul preg tit.ă― Cred c pot s intru în curtea bisericii, îi zisese lui Bengt, privindă ă

lacom peste zidul de piatr . O s m strecor aşa…ă ă ăBengt scuturase din cap, f r s se mişte.ă ă ă― Stai pe loc, zisese cu voce înceat . E bine şi aici.ăAşadar st teau dincolo de zid, sc lda i în razele soarelui, şi dup oă ă ţ ă

284

vreme cortegiul funerar ieşi din biseric . Aparatul automat al lui Jensă începu s zumz ie.ă ă

Julia Davidsson, mama, porni cu paşi mici pe c rare, în spateleă preotului. Al turi de ea era Gerlof, bunicul. Amândoi erau îmbr ca i înă ă ţ negru. Dup ei venea un b rbat înalt, cam deă ă -o vârst cu Julia, îmbr cată ă cu un pardesiu negru.― la cineĂ -i? şopti Jens coborând camera foto.― Tat l b iatului.ă ăJulia Davidsson sus inea bra ul tat lui ei, care se sprijini de ea peţ ţ ă

tot drumul spre mormânt, aflat la sud de clopotni . Statur unul lângţă ă ă altul cât vreme sicriul fu coborât în p mânt. Gerlof st tea cu capulă ă ă plecat, iar Julia arunc un trandafir pe capacul sicriului.ă

Era destul de bine, în opinia lui Bengt. Atâtea lucruri groaznice se întâmplaser în doar şase luni: moartea lui Ernst Adolfsson în cariera deă piatr de toamna trecut . Sfârşitul violent al lui Gunnar Ljunger laă ă sec ia de poli ie dup vreo lun , şi a doua sanda apar inând b iatului,ţ ţ ă ă ţ ă g sit de poli ie în seiful din biroul hotelului s u din Långvik – ună ă ţ ă pantofior pereche cu cel pe care Martin Malm, r posatul armator, îlă trimisese lui Gerlof.

Cazul p ruse s fie închis, îns pe neaşteptate Lennart Henrikssonă ă ă ceruse o nou reconstituire a mor ii lui Ljunger, în urma c reia poli istulă ţ ă ţ fusese acuzat de omorârea lui Gunnar Ljunger şi de uciderea accidental a lui Jens Davidsson.ă

Mormântul lui Nils Kant fusese în cele din urm deschis, întră -o zi plumburie şi friguroas de iarn .ă ă

Criminaliştii în l aser peste mormânt un cort de investiga ie, ca oă ţ ă ţ biseric mai mic f cut din pânz alb al turi de biserica mare, şiă ă ă ă ă ă ă lucraser cu discre ie vreme de câteva zile, intrând când şi când laă ţ c ldur în vestibulul înc lzit al bisericii. La exhumare g siser nu doară ă ă ă ă trupul lui Nils în coşciug, ci şi r m şi ele p mânteşti ale altui b rbat,ă ă ţ ă ă neidentificat, probabil un cet ean suedez ce tr ise mult timp înăţ ă America de Sud. Tot acolo fusese şi ucis.

Într-o adâncitur , sub sicriul lui Kant, poli ia descoperise în final ună ţ al treilea corp, mult mai mic decât celelalte dou . Şi cu asta cazulă fusese în sfârşit rezolvat.

Reporteri de la cotidiene şi de la posturi na ionale de radio şi TVţ veniser în Marnäs s urm reasc întregul caz. O perioad febrilă ă ă ă ă ă pentru un reporter local aflat în miezul evenimentelor – îns lui Bengt iă se p ruse greu să ă-şi men in obiectivitatea jurnalistic în privin a celorţ ă ă ţ întâmplate, sim ind adesea, la scrierea relat rilor, o adânc triste e. Îlţ ă ă ţ cunoştea pe Lennart Henriksson de zeci de ani şi n-avea de ce s exulteă la drama sa.

Îns acum soarele str lucea; era ca un soi de Anul Nou al insulei.ă ă Dup mai mult de dou zeci de ani în p mânt, b ie elul putea, în celeă ă ă ă ţ din urm , s fie înmormântat creştineşte.ă ă

285

Dup ce scurta ceremonie de la mormânt se ispr vi, Julia şi Gerlofă ă Davidsson începur s mearg încet înapoi spre biseric , cu Michael,ă ă ă ă tat l lui Jens, la câ iva metri în spatele lor.ă ţ

Julia şi Gerlof nu-şi vorbeau, din câte vedea Bengt de dup zid. Nuă -i v zuse vorbind deloc pe parcursul ceremoniei.ă

Avea îns puternica impresie c erau pe cât de apropia i pot fi doiă ă ţ membri ai unei familii – şi sim i o împuns tur uşoar de invidie.ţ ă ă ă― Asta-i atunci, zise fotograful coborând aparatul. Am terminat?― Da, zise Bengt. Putem s ne ducem acas .ă ăNu scrisese în carnet nicio vorb , şi probabil c avea s scrie doară ă ă

câteva rânduri, care s fie al turate pozei din ziar.ă ăEra suficient. Dar dac , mai târziu, cineva ar fi vrut s ştie cumă ă

fusese înmormântarea copilaşului, Bengt Nyberg ar fi putut să-i spună c p ruse solar , plin de demnitate şi linişte, ca – ei bine, ca un fel deă ă ă ă concluzie.

286

Mul umiriţ

Ecouri de dincolo de moarte se desf şoar pe frumoasa insulă ă ă Öland, cândva pe la mijlocul anilor 1990 – dar e vorba despre un Öland ce exist , pân la un punct, doar în imagina ia autorului. Niciă ă ţ personajele şi nici institu iile comerciale ce apar în nara iune nu seţ ţ bazeaz pe indivizi sau companii reale şi, de asemenea, multe locuriă sunt inventate.

Pentru toate istorisirile şi amintirile din via a lor plin de întâmpl riţ ă ă le sunt recunosc tor bunicului meu, c pitanul de vas Ellert Gerlofsson,ă ă şi fratelui s u, frizerul şi scufund torul Egon Gerlofsson. Pentruă ă evenimentele istorice aş vrea să-i mul umesc lui Stellan Johansson,ţ c pitan de vas din Bohuslän, lui Kristian Wedel, jurnalist din Göteborg,ă şi lui Lars Oscarsson, avocat din Jönköping.

Mul i prieteni miţ -au fost de ajutor în diverse feluri la scrierea c r ii.ă ţ Le mul umesc urm torilor: Kajsa Asklöf, Monica Bengtsson, Victoriaţ ă Hammar şi Peter Nilsson din grupul de scriitori Litter; lui Jacob Beck-Friis, Niclas Ekström, Caroline Karlsson, Rikard Hedlung, Mats Larsson, Carlos Olguin, Catarina Oscarsson, Michael Sevholt, Kalle Ulvstig şi Anders Weidemann, ca şi rudelor mele, Lasse şi Eva Björk din Kalmar, Hans şi Birgitta Gerlofsson din Färjestaten, Gunilla şi Per-Olof Rylander din Borgholm.

Aş mai dori s le mul umesc extrem de capabililor şi harnicilor meiă ţ editori, îndeosebi lui Rickard Berghorn de la ziarul Minotaur şi lui Kent Björnsson de la casa editorial Schakt, care au avut mult grij deă ă ă povestirile mele scurte, ca şi Lottei Aquilonius de la Wahlström & Widstrand, care s-au ocupat la fel de bine de Ecouri de dincolo de moarte.

Mama mea, Margot Theorin, merit laude deosebite pentru toateă articolele şi c r ile mai vechi şi mai noi despre via a pe Öland cu careă ţ ţ m-a aprovizionat atât de generos.

Şi, în cele din urm , un mul umesc şi o îmbr işare cald pentruă ţ ăţ ă Helena şi Klara, care au îndurat visatul meu cu ochii deschişi.

Johan Theorin

287

288