TEMA VII

SURSELE INSTITUŢIONALE ALE PROGRESULUI ECONOMIC

► Instituţiile în teoria dezvoltării economice

► Libertate economică şi prosperitate

► Reforme instituţionale şi progres economic: studii aplicative

Cât timp lumea a fost cârmuită de cutumă şi de au-toritate, filozofii nu s-au prea interesat de problema bogăţiei şi a sărăciei.

Robert Heilbroner, Filozofii lucrurilor pământeşti

...nu cred că adevărata dragoste pentru libertate s-a născut vreodată numai din simpla înţelegere a bunu-rilor materiale pe care le procură. […] Oamenii care nu apreciază decât aceste lucruri în ea nu au păstrat-o niciodată pentru mult timp.

Alexis de Tocqueville, Vechiul Regim şi Revoluţia

A. RAŢIONAMENTE DE BAZĂ, DEFINIŢII, CONCEPTE CHEIE

*

Performanţa economică este dependentă de cadrul instituţional.

Progresul economic este un fenomen complex, cel puţin prin prisma înţelegerii surselor acestuia. Teoria neoclasică a creşterii economice se rezumă la identificarea condiţiilor absolut necesare sporului producţiei materiale, cum ar fi acumularea de capital şi progresul tehnic. Însă, pentru a explica „de ce” oamenii economisesc, investesc, învaţă şi caută cunoştinţe, economiştii trebuie să acorde atenţie instituţiilor care stau la baza succeselor sau eşecurilor economice.

Recent, majoritatea economiştilor recunosc eşecul teoriei ortodoxe în elucidarea problemelor legate de creşterea economică. Unii economişti merg până la a susţine irelevanţa teoriei neoclasice a creşterii eco-nomice: „...spunând lucrurilor pe nume, teoria creşterii produsă din teoria economică neoclasică, veche sau nouă, demonstrează nu doar ignorarea evidenţelor empirice, istorice sau contemporane, dar eşuează în recunoaşterea faptului că stimulentele contează - cu siguranţă o poziţie surprinzătoare pentru economiştii a căror teorie este construită tocmai în jurul stimulentelor” (Douglass North).

164

Încercarea economiştilor de a explica temeinic creş-terea susţinută a avuţiei materiale presupune luarea în consi-derare a tot mai multor factori explicativi.

Resursele naturale (NR)

Capitalul

(K)

Munca (L)

Tehnologia (TEC)

Educaţia

(SK)

Ajustarea structurală (∆STR)

• Pentru multă vreme, în istoria gândirii economice, înzestrarea economiilor naţionale cu resurse naturale a fost considerat factorul determinant al producţiei. • În anii `40 şi `50, performanţa economică era apreciată prin acumularea de capital (investiţii înalte datorate ratei ridicate de economisire). La sfârşitul anilor `50, explicarea performanţelor economice prin acumularea de capital devine nesatisfăcătoare. • În perioada imediat postbelică, este utilizat modelul funcţiei de producţie naţionale: relaţia ce leagă input-urile, cum ar fi capitalul, forţa de muncă şi tehnologia, cu output-urile predictibile. Au fost reactivate teoriile secolului al XIX-lea, în care creşterea demografică este factorul cheie al dezvoltării economice. • În perioada anilor `60, teoria capitalului uman arată importanţa educaţiei, a abilităţilor produse în cadrul procesului educaţional şi valorificate în afara acestuia. • Prin viziunea cantitativă asupra a ceea ce contează pentru progresul economic, analizele neoclasice nu explică totuşi de ce anumite societăţi au acumulat mai mult capital fizic şi uman în comparaţie cu altele. • Analiza producţiei naţionale arată că natura macro a creşterii economice „ascunde” numeroase structuri (economice şi instituţionale) evolutive la nivel micro. Eficienţa structurii de producţie depinde de calitatea ajustării temporale a acesteia potrivit modificărilor în preferinţele consumatorilor, prin anticiparea corectă a sensului şi intensităţii modificării acestor preferinţe.

165

Teoria dezvoltării economice va fi completată prin luarea în considerare a relaţiilor biunivoce manifestate între struc-turile economice şi cele politice. Procesul politic poate accentua rigiditatea structurilor economice, atât în ţările mai puţin dezvoltate (unde regulile sunt la discreţia grupurilor de interese), cât şi în ţările dezvoltate.

Dacă organizaţiile – întreprinderi, societăţi comerciale, corporaţii, partide politice, orga-nisme financiare etc. – îşi orientează eforturile către activităţi neproductive, redistributive, acesta este rezultatul unor reguli instituţionale improprii performanţei economice, deoarece regulile sunt cele care oferă stimulente pentru asemenea activităţi.

Teoria dezvoltării economice nu poate neglija rolul cunoş-tinţelor în societate: cum sunt acestea descoperite, testate şi puse în aplicare? ce structură a stimulentelor îi motivează pe actorii acestui proces – întreprinzătorii – să mobilizeze factori de producţie, să rişte întrebuinţări inovative ale acestor cunoştinţe şi să încerce anumite modificări structurale?

Ludwig von Mises şi Friedrich von Hayek au realizat o analiză profundă asupra rolului întreprinzătorului în progresul economic. Evoluţiile înregistrate în planul cunoştinţelor, al inovaţiilor tehnologice şi în structura economică sunt susţinute de persoane care îşi asumă riscurile descoperirii cunoştinţelor şi ale ajustărilor dorite în structura de producţie.

166

Activitatea antreprenorială şi inovaţia

Activitatea antreprenorială susţinută de instituţia proprietăţii private constituie „laboratorul” de producere a inovaţiilor. Inovaţia nu poate fi planificată, firmele şi guvernele nu pot decide să realizeze, spre exemplu, trei inovaţii pe lună. Rolul opţiunilor individuale într-o economie de piaţă constă în evaluarea inovaţiilor propuse de întreprinzători şi în influenţarea structurilor viitoare de producţie, prin acceptarea sau invalidarea inovaţiilor deja încorporate. Alterarea drepturilor de proprietate prin planificare de către stat inhibă activitatea antreprenorială care este, prin natura sa, descentralizată. Iar schimbarea instituţională este cea care modifică compoziţia activităţii antreprenoriale şi intensitatea manifestării acesteia.

În anii `80, analiza dezvoltării a fost impulsionată de studiile de istorie economică. Au fost evidenţiate progresele înregistrate în cunoaşterea tehnologică şi organizaţională, ca rezultate ale instituţiilor favorabile acumulării de capital şi comerţului (libertăţi individuale, drepturi de proprietate, protecţia contractelor prin intermediul legii).

Susţinerea progresului material şi a civilizaţiei decurge din afirmarea unor instituţii sociale şi aranjamente instituţionale fundamentale precum drepturile de proprietate (privată), transferul liber al proprietăţii în contextul afirmării principiilor de drept ale unei societăţi libere. Astfel, teoria contemporană a dezvoltării economice pare a se reîntoarce la vechile învăţăminte ale liberalismului clasic, prin îmbinarea factorilor economici cu cei revelaţi de ştiinţa politicii şi a dreptului.

167

Dezvoltarea economică este susţinută şi de anumite preferinţe şi valori culturale. Este elocvent că întreprinzătorii, oamenii în general, manifestă preferinţe pentru cooperare onestă şi avuţie materială. Asemenea preferinţe echivalează cu o atitudine pozitivă faţă de muncă, cu alegerea muncii în detrimentul timpului liber.

SURSELE PROGRESULUI ECONOMIC

FACTORI MACRO

MICROECONOMIA AJUSTĂRILOR STRUCTURALE

FUNDAMENTE MICRO

ECONOMIA INSTITUŢIONALĂ

Δ STR

ACTIVITATEA ANTREPRENORIALĂ

PRE

FERI

NŢE

ŞI

VA

LORI

INSTITUŢII

K, L, TEC, SK, NR

Dezvoltarea economică a Occidentului a început cu emergenţa unor aranjamente instituţionale ale pieţei, autonome în raport cu controlul politic şi cel religios. Ca atare, a avut loc expansiunea comerţului şi dezvoltarea unui sistem de preţuri supus într-o mai mică măsură autorităţii politice. Libertatea schimbului s-a afirmat treptat, pe măsura diminuării nenumăratelor restricţii ale societăţii feudale,

168

inclusiv respingerea principiului potrivit căruia comerţul trebuie să aibă loc doar la un preţ „just”.

Studierea Revoluţiei Industriale arată că, în ciuda considerentelor tradiţionale, dezvoltarea economică modernă nu se identifică cu progresul tehnic, ci cu cel al „drepturilor” concepute ca tehnologie de organizare a raporturilor umane. Revoluţia tehnologică este doar una dintre manifestările creşterii economice, semnul principal al acesteia şi nu cauza ei determinantă. Această evoluţie este inseparabilă de geneza capitalismului şi a sistemului modern al drepturilor de proprietate. Iar condiţia valorificării mai multor oportunităţi economice a constat în extinderea gradului de libertate economică faţă de exercitarea arbitrară a autorităţii.

Integrarea instituţiilor în teoria dezvoltării economice decurge din recunoaşterea funcţiei esenţiale a regulilor în societate, în special a funcţiei economice a drepturilor de proprietate privată. În esenţă, dezvoltarea economică este reflectarea alocării economice a resurselor în societate, proces care necesită stimulente şi calcul economic.

Problema stimulentelor Problema calculului Instituţiile îndeplinesc funcţia de a asigura structura stimulentelor şi constrângerilor care ghidează activitatea antreprenorială, iar

modificarea stimulentelor influenţează acţiunea umană într-o manieră predictibilă

Problema economică esenţială este „cât să se producă?”.

Caracterul economic al acţiunii antreprenoriale este determinat

de posibilitatea utilizării calculului economic, ca mijloc

de verificare a eficienţei acesteiaProprietatea privată Piaţa liberă

169

Începând cu Adam Smith, în teoria economică s-a manifestat preocuparea de a sintetiza condiţiile esenţiale şi factorii determinanţi ai prosperităţii economice. Demersul se bazează pe recunoaşterea faptului că sursele definitorii ale progresul economic au natură instituţională.

Cinci surse majore ale progresului economic

• proprietatea privată: oamenii se vor manifesta mai intens ca întreprinzători şi vor folosi resursele mai chibzuit atunci când acestea sunt în proprietate privată. • libertatea schimbului: schimbul voluntar este reciproc avantajos, cel puţin ex-ante, iar politicile care reduc volumul schimburilor vor încetini performanţele economice. • pieţe concurenţiale: concurenţa promovează utilizarea eficientă a resurselor şi stimulează inovaţia tehnologică şi antreprenorială. • monedă sănătoasă: viabilitatea calculului economic este condiţionată de sănătatea monedei şi a sistemului financiar-bancar. • impozitare cât mai scăzută: oamenii vor investi şi vor produce mai mult, iar alocarea resurselor prin calcul economic va spori, în detrimentul alocării politice a resurselor.

*

Crearea prosperităţii economice este consecinţa naturală a alocării libere a proprietăţii către cele mai valoroase utilizări posibile.

170

Din punctul de vedere al filozofiei politice şi al teoriei economice, caracterul etic al aranjamentelor instituţionale şi progresul economic sunt în strânsă legătură cu libertatea – în calitate de categorie economică fundamentală.

Numeroase studii caută să verifice dacă legătura teoretică dintre aranjamentele instituţionale ale libertăţii şi progresul economic este una valabilă şi în plan empiric. Una dintre cele mai importante realizări de acest fel este reprezentată de rapoartele anuale Economic Freedom of the World. La întocmirea acestora participă numeroase asociaţii şi organizaţii de cercetare a libertăţii economice din întreaga lume. Asemenea analize s-au concretizat în conceperea şi evaluarea periodică a Indicelui Libertăţii Economice (ILE).

Conţinutul metodologic al ILE, potrivit autorilor acestuia, James Gwartney şi Robert Lawson, este de natură să reflecte calitatea aranjamentelor instituţionale ale unei ţări. Instituţiile şi politicile sunt compatibile cu libertatea economică atunci când favorizează elementele cheie ale libertăţii: schimbul voluntar, libera concurenţă şi securitatea drepturilor de proprietate privată. Gradul de libertate economică este calculat prin metoda regresiei şi ilustrat printr-un indice (de la 1 la 10) calculat ca medie ponderată a punctajelor aferente următoarelor domenii/criterii: dimensiunea gu-vernului, sistemul legal şi securitatea drepturilor de proprietate, accesul la monedă sănătoasă, gradul de libertate a schimburilor internaţionale şi reglementarea guvernamentală în domeniul aface-rilor şi al pieţei muncii şi de credit.

171

Raportul Economic Freedom of the World identifică libertatea economică drept variabila instituţională fundamentală de care depinde dezvoltarea economică.

Libertatea economică înseamnă posibilitatea nestânjenită a proprietarilor de a-şi utiliza resursele conform propriilor planuri, atât timp cât nu constrâng acţiunile altor proprietari legitimi de resurse.

ILE evită eroarea frecventă de a judeca libertatea prin existenţa democraţiei sau a pluralismului politic, a pedepsei cu moartea, a discriminării homosexualităţii, a dreptului la liberă exprimare etc. O asemenea abordare va indica evaluări total opuse ale gradului de libertate economică în anumite ţări. Deşi între sistemul economic de piaţă liberă şi democraţia politică există conexiuni puternice, acestea nu sunt şi reciproce. Experienţa chiliană este printre cele mai edificatoare: succesul reforme-lor lui Pinochet de introducere a capitalismului demonstrează că libertatea politică şi libertatea economică nu sunt, în mod inexorabil, inseparabile. Spre exemplu, Hong Kong-ul are o economie capitalistă dinamică, caracterizată prin cel mai înalt grad de libertate economică, fără ca în această ţară să existe, de peste un secol, alegeri democratice. Invers, o democraţie politică nu generează sine qua non o economie de piaţă liberă. Există încă ţări democratice (Israel, India) în care procesul de alocare a resurselor se realizează mai degrabă prin decizii politice decât prin intermediul mecanismelor pieţei.

172

Structura Indicelui Libertăţii Economice

1

Dimensiunea guvernului

A. Consumul guvernamental ca pondere în consumul total

B. Transferuri şi subvenţii ca pondere în PIB C. Întreprinderi de stat şi ponderea

investiţiilor publice în totalul investiţiilor D. Rata marginală de impozitare (şi pragul

venitului pentru care se aplică) 2

Sistemul legal şi securitatea drepturilor de proprietate

A. Independenţa sistemului juridic B. Tribunale imparţiale care să asigure

legalitatea afacerilor şi a deciziilor politice C. Protejarea proprietăţii intelectuale D. Intervenţia militară asupra domniei legii E. Integritatea sistemului legal

3

Stabilitatea monetară

A. Rata medie anuală de creştere a ofertei de bani în ultimii cinci ani minus rata anuală de creştere a PIB real în ultimii zece ani

B. Dinamica inflaţiei în ultimii cinci ani C. Rata curentă a inflaţiei D. Libertatea de a deţine conturi în valută în

interiorul şi în afara ţării

4

Libertatea schimburilor internaţionale

A. Taxe asupra comerţului internaţional B. Bariere comerciale C. Dimensiunea sectorului comercial în

raport cu anticipările aceasteia D. Diferenţa dintre rata oficială de schimb şi

cea a pieţei negre E. Controlul fluxurilor externe de capital

5 Reglementări guvernamentale

A. Reglementări ale pieţei creditului B. Reglementări ale pieţei muncii C. Reglementarea afacerilor

173

INDICELE LIBERTĂŢII ECONOMICE (ILE) ÎN LUME

Ţări dezvoltate Ţări mai puţin dezvoltate Ţara Poziţie Indice Ţara Poziţie Indice

Hong Kong 1 8,7 Estonia 11 7,7 Noua Zeelendă 3 8,2 Ungaria 22 7,3 Elveţia 3 8,2 Grecia 41 6,9 Marea Britanie 3 8,2 Cehia 41 6,9 SUA 3 8,2 Lituania 44 6,8 Australia 7 7,9 Israel 51 6,6 Canada 7 7,9 Slovacia 51 6,6 Irlanda 9 7,8 Polonia 61 6,4 Luxemburg 9 7,8 Brazilia 74 6,2 Olanda 11 7,7 Slovenia 74 6,2 Finlanda 11 7,7 Bulgaria 78 6,0 Danemarca 14 7,6 Croaţia 83 5,9 Austria 16 7,5 Argentina 86 5,8 Belgia 18 7,4 Albania 90 5,7 Germania 22 7,3 China 90 5,7 Suedia 22 7,3 Turcia 100 5,5 Portugalia 27 7,2 România 103 5,4 Spania 31 7,1 Columbia 107 5,3 Japonia 36 7,0 Ucraina 107 5,3 Italia 36 7,0 Rusia 114 5,0 Norvegia 36 7,0 Algeria 118 4,6 Franţa 44 6,8 Zimbabwe 122 3,4

Sursa: Economic Freedom of the World: 2004 Annual Report

174

A sporit sau s-a restrâns libertatea economică?

Analiza criteriilor luate în considerare confirmă creşterea

gradului de libertate economică

Media ILE pentru ţările

studiate: 5,1 în 1980 5,2 în 1985 5,6 în 1990 6,1 în 1995

6,5 în anii 2000

• Punctajul aferent criteriului stabilităţii monetare a crescut considerabil, de la 6,0 la 8,0 în ultimele două decenii: de exemplu, în 2002 doar 15 din cele 104 ţări analizate aveau inflaţie cu două cifre, în comparaţie cu 76 de ţări în 1980.

• ratele de impozitare au înregistrat o uşoară evoluţie descrescătoare: de exemplu, în 2002 nu exista nici un guvern care să utilizeze o rată marginală de impozitare a venitului de 60%, în timp ce, în 1980, erau 49 de guverne în această situaţie.

• cursurile valutare au fost liberalizate considerabil, iar taxele vamale sunt în scădere: în 2002, de exemplu, media taxe-lor vamale a fost de 10,4%, comparativ cu 26,1% în 1980; de asemenea, în cei 20 de ani, în medie, ponderea comerţului exterior în PIB a crescut cu 25,2%.

• controlul ratelor dobânzii şi al pieţelor de capital a fost relaxat: de exemplu, punctajul mediu pentru controlul ratei dobânzii a fost, în 2002, de 9,1 faţă de 5,4 în 1980.

Dacă libertatea economică este sursa prosperităţii economice, decalajele internaţionale între ratele de creştere economică pot fi explicate prin gradul de libertate eco-nomică şi prin evoluţia acestuia. Demonstraţia constă în verificarea empirică a corelaţiei dintre libertate şi performanţele economice pe termen lung.

175

Analiza din Economic Freedom of the World se bazează pe date statistice provenite din următoarele surse principale: Banca Mondială (World Development Indicators), Fondul Monetar Internaţional (International Financial Statistics), Forumul Economic Mondial (Global Competitiveness Report).

Pe o asemenea bază statistică este evidenţiată, pe de o parte, semnificaţia unui criteriu al ILE pentru performanţa economică şi, pe de altă parte, corelaţia completă libertate economică – progres economic. Un criteriu definitoriu al metodologiei ILE este dimensiunea guvernului, care exercită o influenţă semnificativă asupra dinamicii performanţelor economice.

Dimensiunea guvernului şi creşterea anuală a PIB-ului real Ţările OECD, 1960-1996

6.6

4.73.8

2.82 1.6

0.00

2.00

4.00

6.00

8.00

G<25 25<G<30 30<G<40 40<G<50 50<G<60 G>60

Figura de mai sus prezintă relaţia dintre dimensiunea guvernului (G = ponderea cheltuielii guvernamentale totale în PIB) şi rata medie anuală de creştere a PIB-ului real.

176

Din punct de vedere politic şi instituţional, ţările OECD se aseamănă suficient de mult pentru a putea invoca clauza caeteris paribus. Dimensiunea guvernului este factorul care a variat substanţial în timp şi de la ţară la ţară, ceea ce ar explica decalajele mari în ratele de creştere economică.

Observaţiile statistice arată că ţările pentru care ponderea cheltuielilor guvernamentale în PIB a fost relativ mai redusă au înregistrat rate mai înalte de creştere economică. Pe măsură ce proporţiile bugetelor guvernamentale s-au umflat, rata medie de creştere economică s-a diminuat continuu. În cazurile în care mărimea guvernului a depăşit 60% din PIB, media creşterii PIB-ului real a fost de doar 1,6%. Datele indică o puternică relaţie negativă între dimensiunea guvernului şi creşterea medie anuală a PIB-ului real. Potrivit liniei de regresie, sporirea continuă a ponderii guvernului în economie se soldează cu încetinirea ritmului de creştere a acelei economii (a se vedea James Gwartney, Randall Holcombe, Robert Lawson, The Scope of Government and the Wealth of Nations, Cato Journal, vol. 18, no. 2, 1998).

Mult mai cuprinzătoare şi mai relevantă este corelarea dinamicii performanţelor economice cu gradul de libertate economică. Analiza empirică din raportul Economic Freedom of the World constă în efectuarea de comparaţii statistice, pe grupe de ţări pentru cele 94 de ţări luate în considerare, în funcţie de ILE, pentru intervalul 1980 - 2000.

În perioada analizată, decalajele înregistrate în ratele medii anuale de creştere economică sunt semnificative între

177

ţările cu mai puţină şi cele cu mai multă libertate economică. Figura următoare prezintă cu claritate relaţia pozitivă între nivelul ILE şi ritmul de creştere economică.

Libertate economică şi dinamica PIB real/locuitor (%) 1980-2000

0.37

1.67

3.44

0.00

1.00

2.00

3.00

4.00

ILE<5 5<ILE<7 ILE>7

Pe baza căror factori se poate explica de ce ţările în care ILE este mai mare înregistrează performanţe supe-rioare celorlalte? Din punct de vedere teoretic, factorii responsabili de creşterea ritmului de dezvoltare economică ţin de problema stimulentelor şi de problema calculului economic.

De exemplu, intensificarea procesului investiţional este unul din factorii care contribuie în mod substanţial la creşterea prosperităţii economice. Investiţiile sunt tot mai sensibile la calitatea aranjamentelor instituţionale şi a mediilor de afaceri naţionale. Astfel, ţările care adoptă instituţii favorabile libertăţii şi iniţiativei antreprenoriale pot înregistra rate de investiţii mai înalte şi, deci, rate de creştere economică substanţial mai mari.

178

Între 1980 şi 2000, de exemplu, ţările cu ILE<5 au atras investiţii străine directe pe lucrător de 68$ (în preţurile anului 1995). Spre deosebire de acestea, ţările cu ILE între 5 şi 7 au beneficiat de investiţii străine directe pe lucrător de 444 $, iar cele cu ILE de peste 7 au atras 3.117 $ investiţii străine directe pe lucrător.

Corelaţia libertate – prosperitate este confirmată şi prin impactul asupra ponderii investiţiilor în PIB. De exemplu, în cele două decenii analizate, ponderea medie a investiţiilor private în PIB a fost de doar 9,57% pentru ţările cu ILE mai mic de 5, în comparaţie cu 18,02% pentru ţările cu ILE mai mare de 7, aşa cum arată figura următoare.

Libertate economică şi investiţii (% în PIB) 1980-2000

9.57

14.23

18.0222.7821.31

18.63

0

5

10

15

20

25

ILE<5 5<ILE<7 ILE>7

Investiţii private

Investiţii totale

Analiza empirică a libertăţii economice conduce la concluzia că adoptarea şi menţinerea instituţiilor favorabile

179

lib itală în asigurarea p

or şi taxelor înseamnă diminuarea oportunităţilor de corupţie din partea oficialilor publici).

ertăţii economice prezintă importanţă vrosperităţii economice. Trebuie menţionată corelaţia pozitivă dintre ILE şi Indicele Dezvoltării Umane calculat de ONU. Extinderea libertăţii economice este asociată cu creşterea speranţei de viaţă, cu reducerea şomajului şi a mortalităţii infantile, precum şi cu reducerea corupţiei (simpli-ficarea reglementărilor şi reducerea tarifel

i exemplele istorice o

dată cu aceasta, Marea Britanie începe un îndelungat proc

*

Reformele instituţionale în direcţia sistemului economic de piaţă, prin care are loc creşterea gradului de libertate economică, stau la baza succeselor economice înregistrate în diferite ţări ale lumii. Studiile aplicative ş

feră o ilustrare adecvată a acestui proces.

În Era Victoriană, reformele soldate cu simplificarea cadrului legal şi scoaterea de sub controlul politic, în mare parte, a activităţilor productive au constituit premisele unei revoluţii industriale fără precedent. O

es de dezvoltare şi modernizare.

Interesul sporit atribuit reformelor instituţionale este şi consecinţa intensificării comparaţiilor economice între ţările lumii, în special în cea de-a doua jumătate a secolului

180

al XX-lea. Aranjamentele instituţionale care au asigurat sporirea gradului de libertate economică au stimulat com-petiţia instituţională, competitivitatea şi sporirea nivelului de trai.

in dez-voltate sau ia”.

Tot mai multe economii a căror funcţionare se bazează pe mecanismul pieţei reuşesc să obţină performanţe notabile. Este foarte elocvent cazul ţărilor mai puţ

al celor care fac parte din „lumea a tre

Strategii de dezvoltare: planificare vs. piaţă

181

• Du

iei a fost de 3%, puţin peste rata de creştere a populaţiei, în timp ce Pakistanul a î

• tituţii orientate s ajat pe drumul i a socialistă. În

ică în Kenya a î decât dublă faţă

• colonie britanică rilor şi controlul

s arabilă prin prisma înzestrării cu resurse, au fost adoptate politici de deschidere a econo

pă dobândirea, în 1948, a independenţei, India a adoptat strategia planificării centralizate, întărită cu experimentarea, în 1960, a regimului proprietăţii de stat în industrie. În schimb, Pakistanul a adoptat o strategie de dezvoltare mult mai puţin intervenţionistă, axată, în principal, pe liberalizarea preţurilor. În anii 1960, rata anuală de creştere economică a Ind

nregistrat o creştere anuală de 5-6%.

În Africa de Est, Kenya a adoptat un set de inspre piaţă, în timp ce Tanzania, ţară vecină, s-a angntervenţionismului economic bazat pe doctrinperioada analizată (anii 1970), creşterea economnregistrat o rată medie anuală de 2,4%, mai mult de creşterea de 1,1% în cazul Tanzaniei.

În Asia, în anii 1960, politicile adoptate în fosta Sri Lanka au constat, în principal, în fixarea preţuchimburilor. În schimb, în Malayesia, ţară comp

miei către exterior, bazate pe favorizarea schimburilor şi a investiţiilor din străinătate. În anii 1960-1975, în Malayesia, rata anuală de creştere a venitului mediu a fost de 4,5%, iar inflaţia a fost neglijabilă; în Sri Lanka, sporul a fost de aproape 2%, însă politicile discriminatoare au aruncat ţara în război civil şi inflaţie.

Construirea instituţiilor economiei de piaţă prin ă

n precum Chile, C reformele insti-tu

În Chile, tranziţia de la sistemul socialist al lui

intermediul proceselor politice democratice nu reprezinticidecum o regulă: este cazul unor ţări oreea de Sud, Filipine, Singapore, în careţionale de piaţă au purtat marca dictaturii.

Salvador Allende la cel al economiei de piaţă a

182

avut loc sub conducerea autoritară a lui Augusto Pinochet. Adept al valorilor liberale, acesta a înţeles că sistemul democratic nu poate susţine complet reformele care vizau eliminarea protecţionismulfi privatizat în sstat la baza crepărăsit lumea a şi prin dezvolta

ui şi privatizarea a tot ce putea ectorul de stat, reforme care au şterii economice rapide; Chile a treia şi a devenit, după reformă

re, un regim politic democratic.

În cazul , strategiile de dmică eronată: „oada postbelică capabilă să pro

Asistenţa finaninterguvernamenici nu se corelnomice, cum este libertatea. De altfel, s-a con-statat c

ţărilor sărace şi al economiilor în formareezvoltare încă se bazează pe o idee econo-economia dezvoltării” – în mare vogă în peri- – susţine că asistenţa financiară externă este

moveze progresul economic.

ciară externă, adică transferurile ntale, nu poate crea avuţie şi ează cu bazele prosperităţii eco-

ă, în general, reducerea libertăţii economice este însoţită de creşterea fluxurilor de ajutor extern.

Asistenţa externă de miliarde de dolari oferită ţărilor sărace de către organismele financiare internaţionale a avut eficacitate modestă sau a înregistrat eşecuri usturătoare (în India, ţări din America Latină şi Africa).

Începând cu „first five year plan” din 1951 şi până în 1990, India a primit cea mai mare asistenţă dintre toate ţările subdezvoltate, estimată la cca. 55 miliarde $. Resursele au fost deturnate prin politici guvernamentale obscure (de naţionalizare

183

a unor întreprinderi şi sectoare ale economiei), măcinate în general de corupţie. Astăzi, după peste 50 de ani de economie centralizată, un procent la fel de mare de indieni (40%) trăiesc sub limita sărăciei. Exceptând puţinele cazuri în care ajutoarele externe au avut rezultate – când

salvaţi de la externă a fost un socialismul (a se quez, Perpetuating n, 2001).

milioane de oameni au fostînfometare – asistenţa financiarăeşec total, încurajând corupţia şi vedea Doug Bandow şi Ian VasPoverty, Cato Institute, Washingto

Succesul transformării instituţionale îbere depinde de durabilitatea şi completitudinazele progresului economic sunt instabformele au caracter parţial şi vizează doarrecum şi atunci când reformele au caracter ncţie de balanţa grupurilor de interese din s

Un exemplu elocvent de reforme ivoarea libertăţii economice îl constituie intre toate ţările OECD, în nici o alta politregistrat o transformare atât de radicală. Deuternic dominată de idealul egalitarismului, trecut, între 1984 şi 1994, la un aranjamen

usţine – poate în cel mai înalt grad – liberttudiul reformelor din Noua Zeelandă oferăsupra (1) modului în care economiile mixte liberalizate şi asupra (2) efectelor unor ase

În anii 1960-1970, standardul de viaţă scăzuse îngrijorător, pe măsura încetinirii productivităţii

n direcţia pieţei li ea reformelor. B ile atunci când re unele sectoare, p conjunctural – în fu ocietate.

nstituţionale în fa Noua Zeelandă. D ica publică nu a în la o economie p Noua Zeelandă a t instituţional ce s atea economică. S o imagine clară a consolidate pot fi menea reforme.

184

în in

au constat într-o criză de proporţii a datoriei publice şi în grupurile de inpolitica statuluivalutare şi de preţurilor, simtrecerea de limpozitul unic. demonstrat sucreformist a coliberalizarea piepe venit (cu privatizarea celo(5% producţia a`90 faţă de 12%instituţionale a obligau Banca 2% pe an şi carula deficite bu1994). În conspână pe locul tnomice, iar dezdevenit viguroas

dustrie şi a extinderii ponderii sectorului public în economie. Guvernul naţional a aplicat politica keynesiană de stimulare a cererii, prin finanţarea unor mari proiecte publice. Efectele

tensiuni sociale alimentate de terese privilegiate. După 1984, a constat în liberalizarea pieţei capital, diminuarea controlului

plificarea regimului fiscal prin a impozitarea progresivă la Reformele incomplete nu şi-au cesul: după 1990, noul guvern

ntinuat procesul de reformă cu ţei muncii, scăderea impozitului 5% anual între `92 şi `95), r mai multe întreprinderi de stat nuală a sectorului de stat în anii în anii `80). Cheia reformelor

constat în actele legislative care Centrală la o inflaţie de maxim re legau mâinile guvernelor în a getare (Fiscal Responsability Act, ecinţă, Noua Zeelandă a urcat rei în clasamentul libertăţii eco-voltarea economică a acesteia a ă şi durabilă.

Un alt ex a profitat prob i comunismului î

emplu ilustrativ este cel al Estoniei, ţara careabil cel mai bine de şansa istorică a căderin Europa Centrală şi de Est.

Dependentă de Rusia, cu o economie de comandă, Estonia era ruptă de diviziunea

185

int ferea performanţe şti şi

oficialii guvernamentali au fost rapid înlăturaţi de la conducere de către un grup de tineri favorabili s e n Estonia, liberalizarea ţurilor a început în 1990, an în care a fost

nopolul statului asupra comerţului 1992, Estonia adoptă Consiliul

orţii care a a ce. Aproape

esfiinţate unilateral î 1 r întreprinderi a fost

ernaţională a muncii şi oeconomice reduse. Liderii politici comuni

ist mului pieţei libere. Îpreeliminat şi moexterior. ÎnMonetar şi evită astfel inflaţia de propfectat majoritatea celorlalte ţări esti

toate barierele tarifare au fost dn 993. Privatizarea miciloînc eiată în 1994, în acelah şi an fiind realizată

curent şi a celui de i introducerea cotei unice de impozitare

cele pentru a ate, echilibrul bugetar a

toriu prin lege, iar în 1998 s-a produs reforma pensiilor. Rezultatele au apărut

a economică a fost de mare din Europa. În acelaşi an,

UE a introdus Estonia în primul grup de ţări are. Mediul favorabil de

substanţiale, Estonia fiind ce, după Ungaria şi ţiilor străine directe

eforme au ridicat Estonia onomice.

convertibilitatea contului capital şde 26%. Subvenţiile, inclusivgricultură, au fost elimin

devenit obliga

previzibil: în 1997, creştere10,6%, cea mai

pentru negocierile de aderafaceri a atras investiţii pe locul 3 între ţările estiCehia, în clasamentul investipe locuitor. Asemenea rpe locul 11 în clasamentul libertăţii ec

CONCEPTE CHEIE

• progres economic

186

• instituţii

• teoria dezvoltării economice

• teoria capitalului uman

• asistenţă externă

• funcţie de producţie

• ajustare structurală

• activitate antreprenorială

• inovaţie

• alocarea resurselor

• stimulente

• calcul economic

• libertate economică

• libertate politică

• indicele libertăţii economice

• reformă instituţională

• planificare

B. APLICAŢII, STUDII DE CAZ, TEXTE DE COMENTAT

187

Răspundeţi la următoarele întrebări şi cerinţe, utilizând conceptele şi argumentele prezentate:

1. Care sunt principalii factori care stau la baza progresului economic în viziunea teoriei neoclasice? De ce este necesară integrarea instituţiilor în teoria dezvoltării economice?

2. Enumeraţi sursele progresului economic prin separarea

ală este răsplătită prin salarii mai mari. Dacă un român calificat

i mari

riste”,

factorilor macro de cei de natură microeconomică. În ce categorie intră instituţiile şi valorile culturale?

3. Teoria capitalului uman arată că pregătirea profesion

intră pe piaţa muncii din Canada, el poate câştiga un salariu obişnuit pentru Canada; dacă revine în România, el va descoperi că experienţa canadiană nu l-a înzestrat cu abilităţile care să-i permită să câştige salarii sensibil madecât cei din acelaşi domeniu. Cum explică teoria capitalului uman această situaţie? Ce rol ar avea instituţiile?

4. Cum consideraţi că pot fi promovate mai bine valorile etice sintetizate în termeni ca „punctualitate”, „onestitate”, „păstrarea promisiunii”, „fidelitate”? Prin libertate sau prin constrângere? Au aceste atitudini vreo valoare economică?

5. Inovaţia şi creativitatea sunt mijloace indispensabile ale progresului economic. Ce puteţi spune despre exerciţiile de creativitate soldate cu soluţii tehnice ingenioase, „futudar lipsite de rentabilitate, cum ar fi avionul Concorde sau TGV-ul franţuzesc? Sunt acestea inovaţii, în sensul că îmbunătăţesc viaţa oamenilor? De ce firmele şi guvernele nu

188

pot planifica inovaţia, astfel încât să se realizeze un anumit număr de inovaţii pe lună?

6. Politicile de creştere economică reprezintă materializarea programelor politice ale partidelor aflate la putere. Analizaţi principalele doctrine politice prin prisma mijloacelor prin

ă prin ritmul PIB real/locuitor. Ce motivaţie economică stă la baza întocmirii acestor date statistice? Care este relevanţa PIB-ul

8. Su a

ăsură şterile de

entală?

pe cunoaştere din a, de reforma unor

în strânsă legătură cu: a) publice în

eapsa cu moartea. Alegeţi şi rectă.

a scos la iveală tre o rată

ă cu

care acestea susţin că promovează prosperitatea generală.

7. În statistica naţională, creşterea economică este măsurat

ui pentru succesul activităţilor economice?

nt vreodată pieţele complet libere? Libere de ce? Piaţă” dacă participanţii operează în cadrul legiloreste „neliber

care interzic utilizarea de greutăţi şi unităţi de mmincinoase? Dar în cadrul legilor ce interzic crepreţuri care nu sunt aprobate de o agenţie guvernam

9. Potrivit Strategiei de la Lisabona, UE va deveni, în 2010, cea mai competitivă economie bazată întreaga lume. Este nevoie, pentru aceastinstituţii economice şi politice din UE? În ce sens?

10. Libertatea economică nu se aflădrepturile de proprietate; b) ponderea investiţiilor totalul investiţiilor; c) pedargumentaţi varianta pe care o consideraţi co

11. Reforma regimului fiscal din multe ţăridilema rată unică vs. impozitare progresivă. Înunică de impozitare de 16% şi o impozitare progresiv

189

rate cuprinse între 10 şi 15%, ce ai alege dacă: a) eşti mini-

ţiază sporirea sau restrângerea m ia

A F

imulentelor.

in dezvoltarea economică, însă

ţia consumată este amortizată.

6. Ajumacro

stru de finanţe; b) eşti angajat în sectorul privat.

12. Ce argumente evidengradului de libertate economică în lume? Dar în Ro

? ân

Identificaţi prin adevărat (A) sau fals (F) propoargumentaţi răspunsul:

ziţiile şi

1. Douglass North arată că teoria economică neoclasică neglijează importanţa st

2. Înzestrarea economiilor naţionale cu resurse este factorul determinant al creşterii economice.

3. În socialism, şi inovaţia era planificată.

4. Preferinţele susţşi acestea sunt reflectarea instituţiilor.

5. Teoria capitalului uman susţine că educa

starea structurală este unul din factori economici importanţi ai progresului.

7. Libertatea economică şi libertatea politică sunt inseparabile.

8. Revoluţia Industrială nu este cauza determinantă a creşterii economice.

190

9. Alocarea economică a resurselor în societate necesită fie stimulente, fie calcul economic.

10. Libertatea economică înseamnă posibilitatea nestânjenită a proprietarilor de a-şi utiliza resursele potrivit actelor legislative în vigoare.

11. Proprietatea privată şi piaţa liberă sunt surse majore ale progresului economic.

12. Criteriile din Economic Freedom of the World confirmă extinderea libertăţii economice în lume.

13. Cele mai mari rate de investiţii s-au înregistrat în economiile socialiste.

14. „Economia dezvoltării” susţine că asistenţa financiară externă promovează prosperitatea.

Analizaţi următoarele situaţii sub forma unor studii de caz şi desprindeţi concluziile necesare:

1. Japonia are resurse naturale sărace, iar energia sa indus-trială îşi are aproape în întregime sursa în import. Hong-Kong-ul nu are practic nici un fel de materii prime, foarte puţin sol fertil şi nici surse interne de energie. Totuşi, ambele sunt ţări prospere. Din contră, Venezuela este una dintre ţările cu cele mai mari rezerve de petrol, iar Argentina are multe terenuri fertile şi alte resurse naturale importante.

191

Abundenţa de resurse naturale nu reprezintă o condiţie necesa omic. Dacă ă fie săra re e og

2. ă oane meni î diferite ţări ale lumii, dar nu şi pe conducătorii acestora. Birocraţii, cond rii mi şi coma ţii nu s umără ciodată printre victimele unei astfel d ă ntară nu a vreod oc într-o liberă mocra fie ea boga um s democr occid le) s elativ sărac m est ul unor ţ Zimb e sau swana după igarea pendenţei). Crizele militare s-au produs în u e niale (I Britan în ţări conduse de u tid un azul Ucra în anii , al C între 1958 1 sau ambodgi anii ` sau î taturi

ecum e din Cor e Nor udan, alia).

3. telor din tabelul următor, în ultimii aproape 40 d , în ca ţărilor zonei euro, expansiunea fiscală a perm tizat itul buge i a amplificat datoria pu-blică la co armante exem în 19 atoria

cent ale Italie Belgiei ridic 108.6, 8% din PIB), fenomen care echivalează cu

ins văr, economisireconomisirii pentru zona euro s-a prăbuşit de la 17-16% la

ră şi nici una suficientă pentru progresul econ ar fi aşa, Japonia şi Hong-Kong-ul ar trebui s

ce, în v me ce Ven zuela şi Argentina b ate.

Crizele alimentare omoar mili de oa n

ucăto litari ndan e n nie crize. Nici o criz alime

avut ată l ţară , de tă – tă (c unt aţiile enta au ră (cu e caz ări ca abw Bot câşt inde

nele t ritorii colo ndia ică), n par ic (c inei `30 hinei-196 al C ei în 70) n dic

militare (pr cel eea d d, S Som

Potrivit dae ani zul anen defic tar ş până te al (spre plu, 99, d

guvernelor rale i şi se a la respectiv 105.

tituirea unei taxe asupra formării capitalului. Într-adeea a înregistrat un declin continuu, rata medie a

începutul anilor 1970, la 10-9% la începutul anilor 2000.

192

BUGET GUVERNAMENTAL ŞI DATORIE PUBLICĂ ŢĂRILE ZONEI EURO, INDICATORI MEDII (% în PIB)

ANUL VENITURI TOTALE

CHELTUIELI TOTALE

SOLD DATORIE PUBLICĂ

1965 32,4 33,0 -0,6 1967 32,9 33,7 -0,8 1969 34,0 33,9 0,1 1971 34,2 35,0 -0,8 27,6 1973 35,4 35,7 -0,3 27,6 1975 36,7 41,1 -4,5 30,9 1977 38,9 41,4 -2,5 32,5 1979 39,4 42,6 -3,2 34,8 1981 40,6 45,8 -5,2 39,0 1983 42,3 47,3 -5,0 47,1 1985 42,8 47,7 -4,8 53,2 1987 42,7 47,2 -4,5 56,9 1989 42,9 46,3 -3,5 57,8 1991 42,8 47,8 -5,0 60,4 1993 44,6 50,4 -5,8 68,8 1995 44,0 49,0 -5,0 75,5 1997 45,1 47,8 -2,6 78,5 1999 45,4 46,7 -1,3 75,3 2000 45,0 44,8 0,2 73,1 2001 44,3 45,5 -1,2 71,9

SURSA: A Complete and Consistent Macro-economic Data Set of the Euro Area, Methodological Issues and Results, OECD, Paris, 2002.

4. În vara anului 1983, la Lima, în Peru, o echipă de cercetători de la Instituto Libertad y Democracia a înfiinţat o mică fabrică de confecţii şi a hotărât să se supună tuturor procedurilor birocratice impuse de legalizarea ei. În lunile

193

cât a durat simularea, acestor cercetători li s-a solicitat mită în zece rânduri în schimbul accelerării procedurilor biro-cratice, iar de două ori a fost necesar să fie plătite bacşişuri pentru a putea obţine permisiunea de a funcţiona „legal”. A fost nevoie de 289 de zile pentru ca cinci oameni, lucrând cu normă întreagă, să îndeplinească reglementările cerute pentru a înfiinţa în mod legal afacerea respectivă.

5. În viziunea tradiţională asupra dezvoltării economice, s-a presupus că Lumea a Treia este săracă datorită lipsei capitalului. Astfel, soluţia ar consta în transferul de bani de la cei dezvoltaţi la cei subdezvoltaţi. Peter Bauer arata, însă, că „a avea bani este rezultatul unei realizări economice, nu o condiţie preliminară a acesteia”. După 1950, numai Banca Mondială a acordat ţărilor în curs de dezvoltare o asistenţă financiară de peste 300 mld. dolari. Însă, cei peste 40 de ani de transferuri internaţionale către Lumea a Treia nu au adus eneficiile scontate. În 1993, datoria externă a Americii

Latine se ridica la 430 mld. dolari, iar venitul mediu în Africasărace ări din lumea subdezvoltată nu au cunoscut nici un fel de progres, în ciuda asistenţei financiare externe.

b

era mai mic decât în 1970. Conform ONU, cele mai 47 de ţ

Iată câteva dintre efectele acţiunilor de întrajutorare din Africa: în Sudan, o fabrică de suc de tomate a fost construită într-o zonă unde nu se cultivau tomate, ci curmali; în Kenya, norvegienii au construit o fabrică de congelare a peştelui în zona tribului Turkana, oameni care trăiau din creşterea vitelor, caprelor şi cămilelor; în Senegal, SUA a construit 50 de silozuri în zone în care ţăranii nu puteau ajunge, iar silozurile au rămas nefolosite.

194

6. În Irlanda, protecţionismul a fost trăsătura dominantă a anilor 1950. Rezultatul a fost unul pe măsură: Irlanda era pe ultimele locuri între ţările europene în privinţa performanţei economice şi fenomenul naţional al emigrării continua. În

ă decenii, Irlanda a adoptat politici economice ultimele dou

1. „Prima cerinţămerciale a constat în extinder

de reducere a sectorului public din economie prin bugete mici şi echilibrate. Impozitele asupra firmelor au fost reduse la 24% în general şi la 10% în zona Shannon şi în Centrul de Servicii Financiare din Dublin. Efectul a fost atragerea de capitaluri importante din SUA şi din unele ţări europene. În condiţiile unui volum mare de investiţii străine atrase, a avut loc uniformizarea taxării la 12,5%, Irlanda devenind ţara cu cea mai mică povară fiscală din UE. Politicile de liberalizare au condus, în anii 1990, la rate de creştere şi de peste 9%, ceea ce a eliminat complet decalajul faţă de media euro-peană şi a inversat fenomenul tradiţional de migraţie.

Comentaţi textele de mai jos şi sintetizaţi ideile esenţiale ale acestora:

pentru descătuşarea oportunităţilor co-ea gradului în care comerţul se

poate desfăşura în condiţii de libertate economică şi nu în condiţiile exercitării arbitrare a puterii politice. [...] Unele inovaţii instituţionale au redus incertitudinile activităţilor comerciale. De exemplu, sistemul legal, menit să facă deciziile economice mai predictibile şi mai puţin arbitrare, dezvoltarea unei pieţe a asigurărilor, precum şi trecerea de la un sistem al veniturilor statului bazat pe exproprierea dis-

195

creţionară la impozitarea regulată – schimbare strâns legată de dezvoltarea instituţiei proprietăţii private”. Nathan Rosenberg, L.E. Birdzell Jr., How the West Grew Rich,

Basic Books, Inc., Publishers, New York, 1986

2. „...„răzrădimensiunea statului ş

Pau

boiul este sănătatea statului”. [...] Efectul primului zboi mondial a fost în uriaşă măsură acela de a mări

i, prin urmare, capacitatea distructivă şi propensiunea spre oprimare a acestuia. Înainte de 1914, toate sectoarele statului erau mici, deşi multe se dezvoltau, unele dintre ele repede. Sfera activităţii de stat reale era în medie între 5% şi 19% din Produsul Intern Brut. În 1913, venitul total al statului (inclusiv guvernarea locală) era, ca procent din PIB, de numai 9% în America. În Germania ... era de două ori mai mare, 18%; iar în Marea Britanie, care luase exemplul Germaniei începând din 1906, era de 13%. În Franţa statul absorbise întotdeauna o fracţiune relativ mare a PIB. Dar în Japonia şi, mai presus de toate, în Rusia ţaristă statul îşi asuma un rol complet nou în viaţa naţiunii, pătrunzând în toate sectoarele economiei industriale”.

l Johnson, O istorie a lumii moderne, Editura Humanitas, 2003

3. „Aranjamentele monetare şi legale au o importanţă specială: guvernele promovează libertatea economică atunci când furnizează o structură legală şi un sistem de impunere a legii care protejează drepturile legitime de proprietate şi care aplică contractele într-o manieră nediscriminatorie. De asemenea, guvernele susţin libertatea economică atunci când facilitează accesul la monedă sănătoasă. În anumite

196

situaţii, chiar guvernul poate oferi o monedă cu valoare stabilă. În alte circumstanţe, este vorba de simpla înlăturare a obstacolelor care împiedică utilizarea monedei sănătoase oferite de alţii, adică organizaţii private şi alte guverne”.

James Gwartney, Robert Lawson, Economic Freedom of the World. 2004 Annual Report,

4. toc fix de averi între diverse grupuri de interese. Un stat

care nu realizează că bogăţia şi resursele pot fi promovate de un sistem potrivit de instituţii, că şi cei mai umili membri ai populaţiei pot să producă bogăţie, găseşte că redistribuirea directă este unica abordare acceptabilă. Însă ... legiuitorii noştri [din Peru] nu reuşesc să vadă că, pe lângă efectul redistributiv imediat, orice lege va afecta funcţi-onarea sistemului de producţie. O asemenea abordare nu ţine de modul în care legea poate modifica opţiunile şi oportunităţile economice ale oamenilor”.

Hernando de Soto, Cealaltă cărare, Editura Sedona, Timişoara, 1999

5. „...democratizarea legii şi a administrării acesteia a condus la un flux legislativ din ce în ce mai mare. În prezent, numărul actelor legislative şi al reglementărilor votate de parlamente în cursul unui singur an este de ordinul a zeci de mii, acoperind sute de mii de pagini. [...] Ca un exemplu tipic, ediţia din 1994 a Codului Reglementărilor Federale, compendiul anual al reglementărilor în uz emise de guvernul federal al Statelor Unite, constă într-un total de

Fraser Institute, Canada, 2004

„...legea este, în esenţă, un mecanism de împărţire a unui s

197

198

201 cărţi, ce ocupă opt metri pe rafturile bibliotecilor. Codul conţine reglementări cu privire la producţia şi distribuţia aproape a oricărui bun imaginabil: de la ţelină, ciuperci, pepeni verzi, curele de ceas, etichetarea becurilor electrice, [...] până la prepararea rondelelor de ceapă, stând mărturie pentru autoritatea aproape totalitară a statului democratic”.

Hans-Hermann Hoppe, Democracy: The God That Failed, Transaction Publishers, New Brunswick, 2001