rolul statului in mecanismul de formare al preturilor
TRANSCRIPT
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Rolul statului in mecanismul de formare al preturilor
Introducere 3
Capitolul 1 : Consideraţii generale privind mecanismul de piaţă 5
1.1. Piaţa şi concurenţa 5
1.2. Cererea.Oferta.Preţul 8
1.3. Necesitatea intervenţiei publice 14
Capitolul 2: Preţul şi formarea lui 18
2.1. Teorii privind esenţa preţului 18
2.2. Funcţiile preţului în economia de piaţă 19
2.3. Formarea preţurilor pe diferite pieţe 19
Capitolul 3: Intervenţia statului în mecanismul de piaţă 23
3.1. Coordonatele mecanismului de implicare a statului în economie 23
3.2. Rolurile statului 24
3.3. Necesitatea şi limitele intervenţiei publice 25
3.4. Modalităţi de reglare a pieţei 28
Capitolul 4. Studiu de caz. Intervenţia statului în formarea preţurilor alimentelor de
bază 30
Concluzii 34
Bibliografie 36
Anexe 37
2
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
INTRODUCERE
In condiţiile economiei de piaţă preţurile agricole se formează pe baza acţiunii
complexe a legilor economice şi în special a legii cererii şi ofertei. Evoluţiile actuale sunt de
aliniere a preţurilor naţionale la preţurile pieţei mondiale, sub presiunea concurenţei şi a
tendinţelor de internaţionalizare şi liberalizare a pieţelor.
Preţurile agricole au o serie de caracteristici în timp şi spaţiu şi sunt fluctuante în
funcţie de o serie de factori, cum ar fi: perisabilitatea, posibilităţile de stocare, raritatea, calitatea;
au tendinţe de stabilizare, de reducere, distorsiuni în favoarea oraşelor; pot stimula sau reduce
veniturile producătorilor; pot reduce sau stabiliza preţurile de consum, etc.
Evoluţiile politicilor de preţuri sunt diferite în timp şi pe ţări. începând din deceniul '80
ţările dezvoltate şi-au modificat politicile de preţuri. Tendinţa este de largă liberalizare a
preţurilor pentru a se asigura competitivitatea produselor agricole pe pieţe tot mai concurenţiale.
Totuşi, Uniunea Europeană menţine la anumite produse şi în limite mai restrânse preţurile
garantate şi preferinţa la export. În ţările dezvoltate s-au practicat îndelung sisteme şi
instrumente de intervenţie asupra preţurilor produselor agricole care au avut menirea să susţină
direct şi indirect agricultura.
Politicile de preţ se referă la produsele agricole finale (materii prime) şi la inputurile
agricole. Intervenţiile asupra preţurilor agricole au ca scop influenţarea nivelului acestora în
favoarea consumatorilor, a producătorilor sau a agenţilor comerciali. Intervenţiile asupra
preţurilor produselor agricole au ca scop şi influenţarea nivelului preţurilor plătite producătorilor
agricoli. In cazul consumatorilor intervenţiile se referă la preţurile cu ridicata sau cu amănuntul.
Prin măsurile de liberalizare, intervenţiile asupra preţurilor în ţările dezvoltate sunt mai restrânse
şi în perspectivă se vor elimina. In SUA procesul de liberalizare este avansat, menţinându-se
creditele pentru suport de preţ şi programe de subvenţionare a exporturilor. Preţurile agricole
depind de toţi factorii pieţei: oferta relativ fluctuantă, cerere relativ stabilă pe termen scurt,
structura pieţei şi raporturile de forţe de-a-lungul filierelor alimentare, intervenţiile statului, etc.
Preţurile şi structurile agricole sunt indisolubil legate între ele. Preţurile remuneratorii
pentru agricultori asigură stabilitatea veniturilor şi stimulează modernizarea tuturor structurilor
agricole. Pe de altă parte, structurile agricole viabile dezvoltă piaţa şi cornpetitivitea produselor,
iar ca urmare a costurilor reduse se obţin preţuri remaneratorii.
In România, înainte de anul 1990, preţurile erau stabilite pe cale administrativă, ceea ce
nu a permis formarea unei pieţe agricole normale. Producătorii agricoli care intrau pe piaţă erau
în general marile întreprinderi a căror producţie era vândută întreprinderilor de stat la preţuri
3
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
stabilite administrativ de guvern, pe baza contractelor obligatorii la produsele principale pentru
consumul populaţiei. Sistemul preţurilor controlate la majoritatea produselor agricole a asigurat
funcţionarea mecanismelor economiei planificate centralizat prin intermediul unei intervenţii
generalizate a statului. Se considera că sistemul de formare a preţurilor prin metoda cost-plus
(plus cât mai puţin posibil) putea asigura o bază echitabilă raporturilor agriculturii cu celelalte
ramuri ale economiei naţionale.
În fapt, trei vicii majore acţionau în detrimentul agriculturii:
Primul viciu major era caracterul general al preţurilor controlate, adică nestimulativ,
inhibitor al competiţiei, anihilator al spiritului întreprinzător, toate acestea ducând la limitare
tehnologică şi la neglijenţă managerială.
Al doilea viciu major era faptul că preţurile produselor agricole erau menţinute în mod
deliberat la un nivel scăzut, aplicându-se o politică de acumulare de capital pe seama agriculturii,
care a suportat în bună măsură programul de industrializare forţată şi de dezvoltare urbană.
Al treilea viciu derivă din faptul că produsele agricole au fost şi sunt în timp aceleaşi,
aşa că practic ele puteau fi evaluate la aceleaşi preţuri, în timp ce sectorul industriei şi cel al
serviciilor beneficiau de avantajul apariţiei de produse noi, care includeau, evident, recalculările
de costuri şi reaşezările de preţuri. Astfel, foarfecele preţurilor opera continuu şi net în
detrimentul agriculturii. Reaşezarea preţurilor pentru produsele agricole era hotărâtă numai după
lungi perioade de timp, pentru a corecta deficitele anterioare, dar chiar în momentul imple-
mentării lor, noile preţuri erau deja depăşite şi insuficiente, iar regula ciclului genera o creştere
imediată a preţurilor inputurilor agricole. Astfel, cele patru mari reaşezări de preţuri ale
produselor agricole din 1980, 1981, 1984 şi 1990 nu au putut ajuta unităţile agricole să-şi
îmbunătăţească simţitor eficienţa financiară.
Din perspectiva analizei preţurilor produselor agricole, anii '80 pot fi caracterizaţi ca
specifici pentru o anume stabilitate lipsită de fluctuaţii de preţuri, datorită existenţei unui sistem
rigid de echilibrare centralizată a activităţilor productive şi a consumului, precum şi funcţionării
unui mecanism diferenţiat specific de fixare a ratelor de schimb valutar pentru operaţiunile de
comerţ extrerior. În condiţiile unui sistem economic planificat centralizat, preţul reprezenta doar
un instrument contabil de cuantificare şi nicidecum un semnal al pieţei care să dea indicaţii
asupra insuficienţei resurselor şi modului lor eficient de alocare. Dezvoltarea sectorului
agroalimentar nu s-a bazat pe principiul avantajului comparativ, ci pe principiul dezvoltării
egalitariste a tuturor zonelor ţării şi a autoaprovizionării la nivel teritorial bazate pe producerea la
nivel local a tuturor produselor agroalimentare, indiferent de gradul de favorabilitate al zonei.
4
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
CAPITOLUL 1.
CONSIDERAŢII GENERALE RPIVIND MECANISMUL DE PIAŢĂ
1.1. Piaţa şi concurenţaPiaţa este o noţiune ce reflectă o realitate foarte complexă,diferită şi nuanţată în timp şi
spaţiu. Piaţa a apărut cu multe secole în urmă, pentru a face legătură între producători şi
consumatori, s-a dezvoltat în timp, cuprinzând noi teritorii şi antrenanâd cantităţi sporite în
procesul schimbului
În prezent, piaţa a devenit instituţia centrală, atotcuprinzătoare a vieţii economice, care
va continuă să se dezvolte că urmare a perspectivelor create de globalizare. În general, prin piaţă
se înţelege totalitatea actelor de vânzare-cumpărare împreună cu fenomenele legate de
concurenţă şi de manifestare a raportului dintre ofertă şi cererea de bunuri economice,într-un
anumit spaţiu şi într-un interval de timp precizat.
Conceptul de piaţă cuprinde şi ansamblul fluxurilor de bunuri corporale şi
necorporale, formele şi tehnicile de comerţ, suprafeţele comerciale naţionale sau
internaţionale,segmentul specializat al schimbului pe o anumită categorie de mărfuri,reţelele de
unităţi comerciale1.
Caracterul deosebit de complex al conceptului de piaţă reiese din amploarea şi
particularităţile confruntărilor dintre producători şi consumatori, vânzători şi cumpărători sau
dintre creditori sau debitori,cu privire la cererea şi ofertă de factori de satisfacţie, factori de
producţie, resurse naturale, acţiuni, valută, resurse de muncă, brevete, licenţe, documentaţii şi
servicii(tehnice, turistice, culturale, ştiinţifice, medicale sau juridice).
Piaţă poate să fie reală, când se operează cu bunuri efective şi identificabile,sau
fictivă,când sunt negociate doar titlurile de proprietate asupra bunurilor.
În timp, piaţa s-a extins şi diversificat în concordanţă cu diversificarea factorilor de
producţie.Însă, din cauza faptului că, uneori, costul desfacerii mărfurilor depăşeşte costul
producţiei, modernizarea pieţei în ţările avansate economic este o problemă de actualitate, pentru
care s-au găsit noi soluţii cum sunt comerţul electronic şi globalizarea.
Clasificarea pieţelor 2
1 Mosteanu, Tatiana. Concurenta: abordari teoretice si practice. Bucuresti: Editura Economica, 20082 Stancu, Stelian. Competitia pe piata si echilibrul economic. Bucuresti: Editura Economica, 2002
5
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Pieţele se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii:extinderea, durată şi specificul
tranzacţiilor.
Din punct de vedere al extinderii spaţiale sunt cunoscute pieţe locale, regionale,
naţionale şi piaţa mondială. În cadrul acestor pieţe sau "spaţii economice" se conturează mai
multe pieţe, respectiv pieţele principalelor produse (a cerealelor, a minereurilor, a
combustibililor, alimentelor etc.) care privite în conexiunea lor determină piaţa generală din
spaţiul respectiv.
Din punct de vedere al funcţionării în timp se conturează pieţele care au o perioadă
foarte scurtă, scurtă şi o perioadă lungă. Fiecare din aceste pieţe îşi are caracteristicile sale.
Pieţele cu o perioadă foarte scurtă sunt acelea în care producţia, respectiv ofertă nu pot
varia.Tipice din acest punct de vedere sunt pieţele pentru produse sezoniere. Pe pieţele cu
perioadă scurtă, producţia oferită poate varia, dar numai în cadrul aceloraşi capacităţi de
producţie. În sfârşit, pieţele cu perioadă lungă sunt pieţele care se pot modifică datorită sporirii
capacităţilor de producţie.
Din punct de vedere al tranzacţiilor,al specificului lor, se pot distinge mai multe pieţe
cu un oarecare grad de independenţa între ele, dar cu destule conexiuni, deoarece ansamblul lor
reprezintă în fond ansamblul activităţilor economice din economia de piaţă. Astfel, se poate
spune că economia de piaţă este alcătuită din:piaţă de mărfuri şi servicii, piaţă capitalurilor, piaţă
muncii, piaţă monetară şi de credit şi piaţă valutară.
Piaţa de mărfuri este cea mai veche piaţă şi, în consecinţă, cea mai expeimentata. Ea
este nemijlocit legată de trebuinţele indivizilor şi ale societăţilor şi de posibilităţile de a le
satisface, respectiv de esenţa activităţii economice. Iniţial ea se referea numai la bunurile
materiale. În prezent, lor le sunt asociate şi serviciile, datorită extinderii şi importanţei acestei
activităţi într-o economie modernă.
Piaţă capitalurilor este specifică economiei de piaţă. Este piaţa pe care se asigură
mişcarea capitalurilor sub formă de acţiuni şi alte hârtii de valoare. Pe această piaţă,banii se pot
foarte uşor transfoma în capital (prin cumpărarea de acţiuni)şi tot aşa capitalul se poate
transformă în bani (prin vânzarea de acţiuni) pentru a putea ajunge în alte activităţi, prin
cumpărarea altor acţiuni sau prin efectuarea de investiţii directe.
Piaţă muncii este şi ea specifică economiei de piaţă. Este o piaţă cu particularităţi bine
conturate, deoarece, pe această piaţă se pot vinde şi se cumpără factorul de producţie muncă.
Particularităţile acestei pieţe sunt în primul rând determinate de faptul că purtătorul factorului de
producţie muncă este o fiinţă umană cu capacităţile şi pregătirea să şi cu problemele sale
specifice.
6
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Piaţă monetară şi de credit este legată de mişcarea masei monetare,de atragerea în
circuitul economic a resurselor băneşti temporar disponibile prin intermediul sistemului de
credit(ceea ce formează o piaţă specifică creditului). Monedă şi creditul constituie două elemente
de maximă importantă în economiile moderne de piaţă.
Piaţa valutară se referă la mişcarea prin cumpărare şi vânzare a monedelor străine pe o
piaţă naţională, preţul sau cursul fiind determinat de puterea de cumpărare şi de cererea şi ofertă
respetivei monede.
Definirea pieţei la modul general trebuie completată cu tipologiile acesteia deoarece, în
timp, s-a produs un amplu fenomen de creştere şi diversificare a tranzacţiilor. În prezent pot să
fie identificate o multitudine de pieţe, pe bază unor criterii cum sunt: natură şi volumul bunurilor
tranzacţionate, timpul şi spaţiul economic de referinţă, informarea şi accesul agenţilor
economici, modul de funcţionare şi potenţialul negociatorilor.
Funcţiile pieţei 3
Dintre componentele fundamentale ale economiei de schimb contemporane, piaţă are
istoria cea mai îndelungată, deoarece ea reprezintă instituţia centrală în jurul căreia gravitează
viaţă economică. Dezvoltarea pieţei s-a produs prin atragerea în sferă să de activitate a unor noi
teritorii şi domenii precum şi a unei părţi tot mai mari din activitatea agenţilor economici.
În prezent toate activităţile umane sunt implicate într-o anumită măsură în funcţionarea
pieţei. Că urmare a diversificării pieţelor, putem consideră că există atâtea pieţe câte categorii de
bunuri se tranzacţionează: piaţa capitalului, piaţa monetară, piaţa valutară, piaţa produselor
petroliere, piaţa cerealelor, piaţa cafelei, piaţa calculatoarelor, piaţa automobilelor etc.
Un alt fenomen major este acela al diversificării formelor tranzacţiilor în cadrul pieţelor
clasice, al supermarketurilor, al comerţului prin corespondenţa şi prin Internet.
Piaţa a devenit o instituţie atotcuprinzătoare în cadrul fiecărei ţări şi la scară mondială,
în care:
se întâlnesc cumpărătorii, vânzătorii şi intermediarii;
vânzătorii şi cumpărătorii se informează reciproc;
se confruntă cererea şi oferta;
se manifestă concurenţa între agenţii care au aceleaşi interese.
În general, piaţa este locul de întâlnire al ofertei vânzătorilor cu cererea cumpărătorilor,
prima fiind rezultatul producţiei, iar cea de-a două fiind expresia nevoilor umane solvabile.
3 Popescu-Bogdanesti, C. Compatibilitatea cu regulile concurentei. In: Tribuna economica, v. 17, nr. 26, 2006, p. 21-22,
7
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Piaţă stabileşte preţurile şi cantităţile de echilibru cu ajutorul informaţiilor care îi
determină pe agenţii economici să repartizeze resursele pe diferite domenii de utilizare. În
general, resursele se orientează către acele domenii care oferă posibilitatea de a obţine venituri
mai mari faţă de cheltuieli. Pe de altă parte, din confruntarea veniturilor cu cheltuielile pentru
fiecare modalitate de combinare a factorilor de producţie, rezultă cum trebuie să se producă.
Desfăşurarea normală a actelor de vânzare-cumpărare, transformă piaţă într-un factor
de creştere şi diversificare a producţiei.
Deoarece în prezent pieţele importante sunt specializate şi presupun tranzacţii foarte
mari, negocierile trebuiesc realizate de profesionişti. Când un individ cumpără şi vinde pe cont
propriu, că patron în tranzacţie, îndeplineşte funcţia de comerciant. Persoană care vinde bunuri
pe bază de comision, în interesul alteia, se numeşte agent comercial.
Cei mai importanţi agenţi comerciali sunt brokerii, care nu sunt în posesia bunurilor şi
dealerii care dispun de bunurile vândute pentru patronii lor.
Dezvoltarea pieţelor depinde de evoluţia şi structură economiei naţionale, de
conjunctură internaţională şi de cadrul juridic şi politic existent. Toate ţările au o anumită piaţă,
însă crearea economiei de piaţă liberă şi prospera necesită un timp îndelungat pentru cizelarea
regulilor şi sturcturilor sale.
Piaţă liberă are un rol activ în alocarea resurselor pentru a se stabili ce, cât şi cum să se
producă. Spre deosebire de această, piaţă controlată are un rol pasiv şi redus la desfăşurarea
actelor de vânzare-cumpărare, deoarece statul stabileşte preţurile şi aloca resursele.
O funcţie deosebit de importantă o au pieţele financiare, care trebuie să faciliteze
întâlnirea cererei şi ofertei de titluri în vederea tranzacţionării lor. Redistribuirea excedetului de
fonduri din economie către cele mai productive utilizări, este posibilă prin intermedierea
financiară, care are următoarele avantaje: colectează resurse disponibile pe termen scurt şi acordă
împrumuturi pe termen lung, diminuează riscurile, asigură lichiditatea activelor.
Cei mai importanţi intermediari financiari sunt băncile comerciale, cooperativele de
credit, fondurile de pensii, societăţile de investiţii şi de asigurări.
1.2. Cererea.Oferta.PreţulAnaliza cererii4
Cererea reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii de un anumit fel pe care cumpărătorii
sunt dispuşi să o achiziţioneze la un moment dat, în funcţie de ansamblul condiţiilor de pe piaţă5.
4 Popescu Gheorghe, Evoluţia gândirii economice,Ediţia a IV-a, Ed. E.H.Beck, Bucureşti, 20095 Ţigănescu, I., Roman, M.D. – Macroeconomie. O abordare cantitativă, Ed. Economică, Bucureşti, 2005,
8
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Cererea este determinată şi evoluează sub incidenţă a numeroşi factori economici şi
extraeconomici, cum sunt : numărul de cumpărători, intensitatea nevoilor şi preferinţele
cumpărătorilor, nivelul preţului şi al venitului, preţurile altor bunuri.
Cererea nu se confundă cu consumul, deoarece reflectând doar intenţiile de cumpărare,
reprezintă un consum potenţial. În general, cererea implică ipoteză conform căreia consumatorul
este dispus să cumpere şi poate să cumpere o anumită cantitate deoarece dispune de veniturile
necesare.
Relaţia negativă dintre cerere şi preţ
Dintre împrejurările care influenţează cererea, rolul cel mai important îl are preţul.
Dacă toate celelalte împrejurări rămân neschimbate, cererea pentru un bun se modifică în sens
contrar modificării preţului unitar: cererea se contracta când preţul creşte şi se extinde când
preţul scade. Contracţia cererii când preţul creşte se explică prin tendinţa consumatorului de a-şi
reduce achiziţiile din bunul respectiv şi înlocuirea acestuia în consum cu alte bunuri substituibile,
ale căror preţuri sunt mai mici. Extinderea cererii când preţul scade se explică prin
comportamentul consumatorului de a-şi mari consumul pentru o mai bună satisfacere a nevoilor.
Că urmare, datorită legii inverse dintre cele două caracteristici, dependenţa cantităţii
ceute Q dintr-o anumită marfă, de preţul sau P, poate să fie reprezentată grafic conform Anexei
1.
Un caz particular se produce când populaţia se aşteaptă la o majorare iminentă a
preţurilor şi îşi extinde cererea. Sau atunci când se contracta cererea, în perioadă de timp care
precede reducerea preţurilor. Şi anticipările asupra venitului pot să influenţeze cererea unor
produse, de exemplu preconizarea creşterii în viitor a venitului detremina scăderea cererii
prezente.
Mărirea preţului unui bun poate determină creşterea cererii pentru bunurile care îl pot
substitui şi scăderea cererii pentru bunurile complementare.
Relaţia pozitivă dintre cerere şi venit
Între modificarea venitului şi cerere există o corelaţie directă şi pozitivă, cu excepţia
bunurilor inferioare calitativ a căror cerere va scădea atunci când cresc veniturile.
În concluzie, influenţele exercitate asupra cererii de către diverşi factori sunt de
intensitate diferită şi uneori de sens contrar, astfel că modificarea totală a cererii este rezultatul
însumării algebrice a influenţelor parţiale.
Elasticitatea cererii
9
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Gradul de sensibilitate a cererii la modificarea împrejurărilor care o determină se
numeşte elasticitatea cererii. Pentru teoria şi practică economică are mare importantă studierea
elasticităţii cererii în raport de preţ şi de venit.
Coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de preţ se calculează cu relaţia :
Ke c/p = - C/P Ke c/p = - [(C1-C0)/C0]/[(P1-P0)/P0]
Unde:
Ke c/p- coeficient de elasticitate a cererii in raport de pret
C – modificarea procentuala a cererii
P – modificarea procentuala a pretului
C0 – cererea initiala
C1 – cererea modificata
P0 – pretul initial
P1 – pretul modificat
S-a utilizat semnul minus deoarece cererea si pretul se modifica in sensuri inverse, daca
P1<P0 atunci C1>C0, iar daca P1>P0 atunci C1<C0.
Tipuri de cerere in raport de pret
Daca :
Ke c/p>1 cererea este elastica
Ke c/p<1 cererea este inelastica
Ke c/p=1 cererea este de elasticitate unitara
Cererea elastică este specifică bunurilor care au o plajă largă de înlocuitori şi nu sunt de
strictă necesitate pentru consumator. Ea se caracterizează prin aceea că modificarea preţului
unitar determină modificarea în sens contrar şi mai intensă a cantităţii cerute.
Cererea inelastica este specifică pentru majoritatea bunurilor considerate de strictă
necesitate pentru un consumator dat. Ea se caracterizează prin aceea că modificarea preţului
unitar determină modificarea în sens contrar şi mai lentă a cantităţii cerute.
Cererea de elasticitate unitară se caracterizează prin faptul că modificarea preţului
unitar determină modificarea invers proporţională a cantităţii cerute.
Cunoaşterea tipului de elasticitate a cererii în raport de preţ reprezintă o informaţie de
maximă importantă şi pentru cumpărător, dar mai ales pentru vânzător. Acesta din urmă va luă
decizia să influenţeze preţul unitar în sensul scăderii sau creşterii după cum cererea pentru bunul
pe care îl produce este elastică, inelastica sau unitară. Dacă vânzătorul urmăreşte mărirea
încasărilor va reduce preţul dacă cererea este elastică şi va majoră preţul dacă cererea este
inelastica.
10
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de venit se calculează cu relaţia :
Ke c/v = C/V Ke c/v = [(C1-C0)/C0]/[(V1-V0)/V0]
Unde:
Ke c/v – coeficient de elasticitate al cererii in functie de venit
C – modificarea procentuala a cererii
V – modificarea procentuala a venitului
C0 – cererea initiala
C1 – cererea modificata
V0 – venitul initial al consumatorului
V1 – venitul modificat
Tipuri de cerere in raport de venit
Daca :
Ke c/v>1 cererea este elastica
Ke c/v<1 cererea este inelastica
Ke c/v=1 cererea este unitara
Cererea elastica se caracterizeaza prin faptul ca modificarea venitului determina
modificarea in acelasi sens dar mai intensa a cererii.
Cererea inelastica se caracterizează prin faptul că modificarea venitului determină
modificarea în acelaşi sens dar mai lentă a cererii.
Cerera unitară se caracterizează prin faptul că modificarea venitului determină
modificarea strict proporţională a cererii.
Analiza ofertei6
Ofertă reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii, de un anumit fel, pe care producătorii
intenţionează să o vândă la un moment dat, cu un anumit preţ. Ofertă este doar o parte din
producţia unui bun, pentru că, din ceea ce s-a produs, o parte este perisabila, se stochează sau
este destinată autoconsumului.
Ofertă este determinată şi evoluează în timp sub incidenţă mai multor împrejurări
economice şi extraeconomice că: numărul de producători, nivelul costului mediu şi marginal,
nivelul preţului unitar, nivelul taxelor şi al subvenţiilor, preţul şi calitatea mărfurilor concurente,
mediul natural. Ofertă trebuie să aibă în vedere faptul că mărfurile în funcţie de natură lor pot să
fie clasificate în alimentare şi nealimentare, de uz curent şi de folosinţă îndelungată,
complementare şi substituibile.
Relaţia pozitivă dintre ofertă şi preţ
6 Coralia Angelescu, Cristian Socol, Politici Economice, Ed. Economică, Bucureşti, 2009
11
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Cel mai important factor economic care determină ofertă este preţul. Dacă celelalte
împrejurări rămân neschimbate, modificarea preţului determină modificarea în acelaşi sens a
cantităţii oferite. Ofertă se extinde când preţul unitar creşte. Practic, producţia respectivului bun
devine mai profitabilă pentru producătorii existenţi sau pentru alţii, care îşi reprofilează
activitatea. Din contra, când preţul unitar scade, producătorii reduc producţia şi ofertă, iar unii
dintre ei abandonează respectivă activitate orientându-se spre alte domenii.
Grafic, relaţia dintre ofertă şi preţ se poate reprezenta conform Graficului1 din Anexa
1.
Cu toate că în principal cantitatea oferită spre vânzare variază direct proporţional cu
preţurile, se poate constată că uneori ofertă se schimbă şi din alte motive. De exemplu, de la un
anumit nivel, crestera producţiei este însoţită de creşterea costului unitar, ceea ce are drept
consecinţă limitarea ofertei, care poate să fie influenţată şi de condiţiile naturale sau de
evenimentele social politice.
Elasticitatea ofertei
Gradul de sensibilitate a ofertei la modificarea împrejurărilor care o determină şi în
special la modificarea preţului se numeşte elasticitatea ofertei.
Coeficientul de elasticitate al ofertei în funcţie de pet se calculează cu relaţia :
Ke o/p =Q/P Ke o/p =[(Q1-Q0)/Q0]/[(P1-P0)/P0]
Unde:
O – modificarea procentuala a ofertei
P – modificarea procentuala a pretului unitar
Q0 – oferta initiala
Q1 – oferta modificata
P0 – pretul initial
P1 – pretul modificat
Tipuri de oferta in raport de pret
Daca:
Ke o/p>1 oferta este elastica
Ke o/p<1 oferta este inelastica
Ke o/p=1 oferta este de elasticitate unitara
Ofertă elastică se caracterizează prin faptul că modificarea preţului determină
modificarea în acelaşi sens dar mai intensă a cantităţii oferite.
Ofertă inelastica se caracterizează prin faptul că modificarea preţului detrmina
modificarea în acelaşi sens dar mai lentă a cantităţii oferite.
12
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Ofertă de elasticitate unitară se caracterizează prin faptul că modificarea preţului
determină modificarea în acelaşi sens şi în aceeaşi măsură a cantităţii oferite.
În unele situaţii elasticitatea ofertei este atipică, deoarece cantităţile oferite din
bunurile perisabile pot să crească şi atunci când preţurile scad. Timpul are un rol important în
extinderea ofertei, deoarece într-o perioadă scurtă de timp preţul se poate mari că urmare a
creşterii cererii, însă ofertă este limitată de resursele existenţe, iar într-o perioadă lungă de timp
producătorii pot să-şi mărească ofertă că urmare a investiţiilor făcute.
Preţul de echilibru
Tranzacţionarea bunurilor mărfare are loc la un anumit preţ. Într-un sistem
concurenţial, preţul se formează în mod liber, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă. El
apare că fiind determinat de piaţă. Formarea preţului este un fenomen esenţial colectiv, rezultată
din confrunatrea numeroaselor cereri şi oferte individuale. Preţul format liber oferă satisfacţie
celui mai mare număr de vânzători şi cumpărători.
O creştere a preţurilor determină scăderea veniturilor reale ale cumpărătorilor şi a
cererii; totodată măreşte veniturile vânzătorilor şi ofertă. Şi invers.
Creşterea cererii face să sporească preţul, iar sporirea preţului va face să se reducă
cererea. La creşterea preţului cantitatea oferită se măreşte, iar această poate genera o reducere
ulteriara a preţului.
Preţul determină mărimea cererii şi ofertei satisfacute, adică a cererii ce se transformă
în cumpărare şi a ofertei care devine vânzare efectivă. În funcţie de nivelul preţului, cererea şi
ofertă pe piaţă unui bun vor fi diferite, dar cererea şi ofertă satisfacute vor fi egale, după cum se
prezintă ipotetic în tabelul din Anexa 2.
Preţul de echilibru este cel la care se realizează cel mai mare volum de tranzacţii pe
piaţă. Lui îi corespunde cantitatea de echilibru. La preţuri diferite de cel de echilibru apare exces
de cerere sau de ofertă.
Importantă preţului de echilibru
Relevă condiţiile economice recunoscute că normale pentru producerea şi consumul
unui bun la un moment dat Minimizează riscul când activitatea producătorilor şi consumatorilor
se desfăşoară la nivelul preţului de echilibru. La acest nivel cererea şi ofertă tind să se apropie
sau chiar să fie egale. Creşte gradul de satisfacţie al producătorilor şi consumatorilor când se
acţionează pe bază preţului de echilibru. Fiecare produs are la un moment dat propriul preţ de
echilibru. El se modifică în timp, sub incidenţă a numeroşi factori: dacă venitul cumpărătorului
sau numărul cumpărătorilor vor creşte, va creşte şi cererea, iar echilibrul se va formă la un preţ şi
la o cantitatea superioară. Dar situaţia poate evolua şi invers.
13
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Guvernele, autorităţile publice intervin adesea asupra preţurilor atât direct (fixând
anumite niveluri sau plafoane de preţ), cât şi indirect (adoptând măsuri de politică economică în
direcţia stimulării sau reducerii cererii ori ofertei).
1.3. Necesitatea interventiei publiceDeşi jocul pieţei este hotărâtor în formarea preţurilor, intervenţia statului este prezentă
în multiple situaţii. Intervenţia statului în stabilirea, dirijarea şi urmărirea evoluţiei preţurilor este
determinată de unele situaţii şi cerinţe economice: penuria de resurse (materii prime,
combustibili, energie); oferta deficitară la unele produse importante; creşterea excesivă a cererii
pentru unele bunuri de consum; protejarea producţiei interne de concurenţa străină; combaterea
unor situaţii de monopol şi oligopol; combaterea concurenţei neloiale.
Cu cât piaţa reală este mai îndepărtată de concurenţa perfectă, cu cât intervenţia statului
asupra sistemului de preţuri trebuie să fie mai mare.
Prin intervenţia statului în formarea preţurilor trebuie să se urmărească realizarea unei
anumite stabilităţi economice şi a unei protecţii sociale. Intervenţia statului trebuie să fie mai
accentuată în situaţii de crize economice (de exemplu, în timp de război) şi mai uşoară în
perioade de stabilitate economică. Statul poate supraveghea sau determina direct nivelul la unele
produse de strictă necesitate sau poate controla preţul la majoritatea produselor.
Un procedeu de intervenţie a statului este blocajul preţurilor la un anumit nivel atins
într-o anumită perioadă (de obicei în perioade de inflaţie mare), procedeu numit administrare a
preţurilor.
Intervenţia statului în formarea şi stabilirea preţurilor nu trebuie să suprime complet
jocul pieţei, deoarece agenţii economici tind să se adapteze la preţul stabilit de stat, modificând
volumul producţiei oferite sau cumpărate în funcţie de nivelul acestui preţ sau acţionând în
direcţia diversificării şi înnoirii produselor. În afara intervenţiei directe, statul poate interveni şi
în mod indirect asupra factorilor determinanţi ai formării preţurilor, cererea şi oferta. Astfel, în
cazul în care apare o ofertă excedentară, statul poate recurge la7:
achiziţionarea şi stocarea surplusului de produse (în general, agricole);
politica comenzilor de stat;
blocarea importurilor;
orientarea unor produse spre pieţele externe, prin acordarea de prime pentru
export sau prin reducerea taxelor vamale.
7 Basno C.; Dardac, N.; Floricel, C. – „Monedă, credit, bănci”, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2003
14
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
În cazul în care se manifestă o penurie de produse, statul poate interveni radical prin
raţionalizarea unor produse de bază prin cartelare sau prin alte măsuri, cum ar fi8:
plasarea pe piaţă a unor cantităţi de bunuri de la rezerva de majorarea
importurilor prin reducerea taxelor vamale la import;
limitarea veniturilor şi a cererii prin impozite;
încurajarea producţiei prin credite şi facilităţi fiscale.
Printre politicile principale de intervenţie indirectă se numără şi politica fiscală, de
credit şi politica vamală. Un loc aparte în cadrul metodelor de intervenţie a statului îl ocupă şi
susţinerea preţurilor produselor agricole, materiilor prime de bază, combustibililor, energiei, prin
stabilirea unor limite de preţ.
Fixarea preţurilor de către stat şi consecinţele acesteia
În general, preţul fixat de stat este diferit de preţul de echilibru, iar practicarea unui preţ
mai redus decât cel de echilibru poate avea efecte negative asupra producătorilor.
Stabilirea autoritară a preţurilor de către stat poate avea următoarele consecinţe
negative: scăderea ofertei de produse; vânzarea preferenţială a produselor; raţionalizarea
consumului; apariţia pieţei negre. Având în vedere aceste consecinţe negative, fixarea autoritară
a preţurilor de către stat într-o economie trebuie să aibă caracter limitat şi să se manifeste mai
ales pentru prevenirea formării de monopoluri şi oligopoluri, temperarea inflaţiei, stimularea
concurenţei. Incidenţa impozitelor şi subvenţiilor asupra nivelului preţurilor. Partea de impozit
indirect pe care o suportă producătorul sau consumatorul depinde de elasticitatea cererii şi
ofertei:
dacă oferta ar fi complet inelastică, întregul impozit ar fi suportat de către
producător;
dacă cererea ar fi inelastică, întregul impozit indirect ar fi suportat de către
consumator.
Prin intermediul impozitelor indirecte statul poate realiza următoarele obiective:
o obţinerea veniturilor bugetare;
o influenţarea cererii şi a ofertei;
o dirijarea resurselor şi factorilor de producţie spre anumite ramuri.
În general, prin reducerea impozitelor indirecte se stimulează oferta. Acest lucru se
poate realiza şi prin acordarea producătorilor de către stat a unor credite cu dobânzi reduse,
subvenţii şi prime. În cazul în care oferta nu este elastică, de subvenţie va beneficia doar
producătorul, iar dacă oferta este elastică, de efectele subvenţiei va beneficia şi consumatorul.
8 Ibidem
15
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Statul poate interveni pentru susţinerea cererii prin sistemul de compensaţii şi indexări, dar
acesta poate deveni un factor inflaţionist.
Formarea şi stabilirea preţurilor cu ridicata în condiţiile actuale din ţara noastră
În funcţie de ramurile de activitate, preţurile producătorilor pot fi:preţ cu ridicata pentru
produsele industriale;preţ de contractare şi de achiziţie garantat de stat;preţ de deviz; preţ intern
complet de export; preţ cu ridicata al importatorilor; tarife.
În general, preţurile cu ridicata se formează în mod liber, prin negociere între parteneri,
iar dacă acest fapt nu este posibil, negocierea între parteneri se poate efectua sub supravegherea
organelor de stat. Supravegherea formării preţurilor de către organele de stat este necesară din
următoarele considerente:
neîndeplinirea tuturor condiţiilor de concurenţă;
existenţa unor produse de importanţă strategică;
existenţa unor resurse de bază limitate;
existenţa unor dezechilibre mari între cerere şi ofertă.
Negocierea preţurilor este o acţiune, un proces dinamic de ajustare, prin care cele două
părţi, fiecare cu obiective proprii, discută pentru a ajunge la o înţelegere mutuală satisfăcătoare
pe baza intereselor independente. Negocierile între agenţii economici sunt acţiuni în care se
confruntă cererea şi oferta în vederea ajungerii la o înţelegere reciproc avantajoasă, respectiv la
semnarea unui act prin care partenerii îşi dau acordul asupra nivelului de preţ.
Ca regulă, în ţara noastră, preţurile şi tarifele se stabilesc şi se adaptează de către
agenţii economici prin negociere cu beneficiarii. Există acte normative care reglementează ca
negocierea pentru o serie de produse strategice să se facă sub supravegherea organelor de stat. În
vedere negocierii, producătorii, ca vânzători, propun cumpărătorilor un preţ de ofertă, iar
cumpărătorii îşi formulează propunerile lor de preţuri de cerere. Rezultatul negocierii preţurilor
cu ridicata şi tarifelor se consemnează în note de negociere care se semnează de către părţile
negociatoare şi de către organele de supraveghere (dacă este cazul).
Intenţia de majorare a preţurilor trebuie să fie notificată beneficiarilor de către furnizori
cu cel puţin 30 de zile înainte de punerea în aplicare şi trebuie să fie anunţată în scris în mod
fundamentat către toţi agenţii economici beneficiari ai produselor şi serviciilor în cauză. În acest
termen fiecare beneficiar va putea analiza şi va fi în măsură să hotărască dacă acceptă majorarea
anunţată de furnizor sau va negocia nivelul notificat în sensul reducerii acestuia sau menţinerii
preţului negociat anterior. În situaţia în care noile preţuri şi tarife negociate au influenţe asupra
preţurilor produselor pe care le execută beneficiarii, aceştia, la rândul lor, vor anunţa proprii
beneficiari în acelaşi termen. În cazul în care agenţii economici beneficiari consideră că nivelul
16
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
preţului notificat nu este corect dimensionat, iar negocierile nu s-au putut încheia cu înţelegerea
părţilor, divergenţele vor putea fi supuse în primă instanţă arbitrării în vederea soluţionării de
către serviciile teritoriale pentru protecţia consumatorilor, iar în caz de nerezolvare, de către
organele de preţuri abilitate.
O copie după notificarea intenţiei de majorare a preţurilor se va transmite pentru
informare serviciilor teritoriale de preţuri şi ale protecţiei consumatorilor.
17
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
CAPITOLUL 2.
PREŢUL ŞI FORMAREA LUI
2.1. Teorii privind esenta preţuluiPreţul reprezintă cantitatea de monedă plătită pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii
în cadrul relaţiilor bilaterale de piaţă. Condiţia esenţială a formării preţului o constituie existenţa
schimbului. Economia de piaţă este caracterizată prin existenţa următoarelor elemente: unităţile
economice autonome; relaţiile de vânzare-cumpărare între unităţi; preţul liber (manifestarea
concurenţei legale).
În economia planificată, autonomia limitată a întreprinderilor, subordonate planului
naţional unic, a condus a stabilirea unor preţuri fixe sau limitate de către stat. Înţelegerea noţiunii
de preţ necesită definirea noţiunii de valoare. Există două teorii cu privire la valoare, şi anume:
a) Teoria obiectivă – conform acesteia, valoarea este definită de caracteristicile
intrinseci ale unui bun obţinut prin muncă şi de relaţiile producător-consumator şi consumator-
obiectul material al bunului, fiind dată de munca încorporată în marfă şi de utilitatea mărfii.
Valoarea de schimb a bunurilor este dată de cantitatea de muncă necesară pentru obţinerea lor,
performanţele tehnico-calitative, importanţa şi raritatea bunurilor. Conform economiei politice
clasice, munca este singura care serveşte la aprecierea şi compararea valorii mărfii. Astfel, preţul
natural (real) al mărfii este dat de muncă, iar preţul nominal este dat de cantitatea de bani. În preţ
intervin şi elemente de acumulare a capitalului (profit) şi de fiscalitate. Susţinătorii acestei teorii
se găsesc pe poziţia producătorilor.
b) Teoria subiectivă – apelează la valoarea estimativă pe care consumatorul o ataşează
bunurilor, determinată de gradul de satisfacere a nevoilor de consum, calitatea şi raritatea
bunurilor. Valoarea estimativă medie se transformă în valoare de schimb când se evaluează în
preţ. Susţinătorii acestei teorii se află pe poziţia consumatorilor.
Preţul nu se formează izolat, fiind determinat de interacţiunile din economie (preţ
relativ). Raportul dintre preţul pieţei şi preţul natural este influenţat de jocul pieţei, respectiv
raportul cerere-ofertă. Preţul pieţei se găseşte la nivelul preţului natural când cererea este egală
cu oferta. Dacă oferta este excedentară, nivelul preţului coboară; dacă oferta este deficitară,
nivelul preţului urcă. Stabilirea echilibrului între cerere şi ofertă presupune cunoaşterea cererii
efective şi adaptarea ofertei la nivelul şi structura acesteia.
18
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Nivelul preţului pieţei este influenţat şi de cantitatea de bani existentă în circulaţie, deşi
moneda nu intervine în stabilirea raportului de schimb şi a structurii preţului. Sistemul preţurilor
este în legătură cu alte sisteme din economie: producţia bunurilor materiale, consumul,
activităţile de export-import, sistemul valutar şi de credit. În sistemul preţurilor, elementele
eterogene (venituri nete, costuri) se transformă în elemente omogene exprimate prin preţ.
2.2. Functiile pretului in economia de piataFuncţiile preţului se referă la următoarele9:
a) ca instrument sintetic de măsurare a valorii mărfurilor, preţul schimbul de mărfuri
(mai mult sau mai puţin echivalent);. evidenţa cheltuielilor de producţie, rezultatelor şi
producţiei materiale; analiza economico-financiară a agenţilor economici.
Spre deosebire de alte unităţi de măsură, preţul acţionează ca instrument de măsură
numai după adoptarea deciziei privind nivelul său pentru fiecare produs în parte. Decizia de preţ
este un mijloc de evaluare a valorii mărfurilor care ţine de: elemente normative (legi, hotărâri,
ordonanţe, acte normative privind preţurile, componentele lor, restricţii de producţie, desfacere,
import, export) şi de condiţiile obiective ale funcţionării pieţei (cererea şi oferta).
b) ca pârghie economică, preţul cuprinde în structura sa elemente care constituie
pârghii economice (salarii, impozite, taxe, dobânzi, adaos comercial, comisioane, profit). Aceste
elemente au, în primă fază, caracter potenţial, până ce cumpărătorul achită preţul către furnizor.
Preţurile produselor din ramurile finale au la bază preţuri ale produselor din ramurile
primare şi intermediare, cu rol de pârghii economice. Preţul unui produs nu se stabileşte izolat, ci
se încadrează într-un sistem de preţuri ale produselor existente, cu care se află în raporturi de
proporţionalitate (preţuri relative).
Preţurile au implicaţii complexe în gestiunea agenţilor economici, acţionând în faza
aprovizionării (preţul factorilor de producţie – input) şi în faza desfacerii (preţurile produselor
livrate – output). Unii economişti consideră preţurile ca pârghie economică atunci când coincid
cu valoarea mărfurilor, alţii, când se abat de la valoarea mărfurilor.
2.3. Formarea preturilor pe diferite pieţePiaţa cu concurenţă perfectă. Preţul de echilibru.
Au fost imaginate două modele fundamentale, limita prin care se evidenţiază
interdependenţele dintre forţele pieţei şi preţul bunului, unul pentru o piaţă cu concurenţă
perfectă şi altul pentru o piaţă de monopol, care practic nu pot funcţiona în mod exclusiv
9 Daniel Gherasim, Convergenţe în teoriile privind esenţa preţurilor, Ed. Economică, Bucureşti, 2009
19
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
concurenţa imperfectă. Concurenţa perfectă presupune un asemenea raport de piaţă încât toţi
producătorii să-şi vândă toate mărfurile la preţul pieţei, fără ca unul dintre ei, sau toti
împreună să-l poată infuenţa, iar pe de altă parte cumpărătorul să poată achiziţiona ceea ce au
nevoie şi cât doresc din fiecare bun la acelaşi preţ al pieţei, fără a-l putea modifica după voinţa
lor. Se bazează pe existenţa premiselor:
atomicitatea participanţilor la tranzacţii,..un număr mare de agenţi economici
(vânzători şi cumpărători) de putere concurenţială egală sau apropiată, fără a
putea influenţa cantităţile oferite sau cerute, respectiv preţul;
mogenitatea bunurilor agenţilor economici cumpărătorilor fiindu-le practic
indiferent de la care dintre vânzători se aprovizionează;
elasticitatea, adică adaptarea fără restricţii a ofertei la cerere şi invers, a
cererii la oferta;
Transparenţa perfectă a informaţiilor pieţei, privitoare la cantităţile oferite şi
cerute, la calitatea bunurilor, la preţ. Acest tip de concurenţă nu există şi nu a existat în
realitate dar a servit ca model teoretic de analiză a mecanismelor pieţei concurenţiale.
Interacţiunea dintre ofertă si cerere se finaliză în fixarea unui punct de echilibru la care ofertanţii
şi cumpărătorii doresc sau pot cumpăra această cantitate de bunuri.
În situaţia în care preţul se fixează deasupra celui de echilibru, cantitatea cerută
este inferioară celei oferite, excedentul de ofertă exercitând presiuni în sensul reducerii
preţurilor (în direcţia celui de echilibru). Situaţia este exact inversă dacă preţul este mai mic
decât cel de echilibru În acest caz se crează un excedent de cerere care va influenţa preţurile în
sensul ridicării lor către preţul de echilibru.
Piaţa cu concurenţă monopolistică şi formarea preţului.
Păstrează toate trăsăturile concurenţei perfecte, cu excepţia omogenităţii
produselor, care este înlocuită cu diferenţerea produsului. Cumpărătorii au posibilitatea să
aleagă produsul iar vânzâtorii pot impune preţul şi chiar cantitatea prin politica noilor
sortimente de produse.
Concurenţa de tip monopolistic are trăsături care o fac să aparţină celor două forme
de piată opuse, concurenţa pe de o parte, monopolul pe de alta. Concurenţa de produse
determină caracteristica acestei pieţe. În formarea preţului se iau în calcul trăsăturile
fundamentale ale acestui proces:
numărul de produse este suficient de mare, încât nu este posibilă subordonarea
reciprocă a firmelor;
diferenţierea produselor din punct de vedere al calităţii design-ului etc;
20
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
inexistenţa unor restrictii la intrarea în ramură a altor întreprinderi.
Ca urmare a evoluţiei specifice a cererii, creşterea volumului vânzări
presupune reducerea preţului: dacă firma doreşte să-şi sporească volumul vânzărilor de la q1
la q2 va trebui să reducă preţul de la p1 la p2. În acest fel cmg va fi mai mic decât preţul.
Pe termen scurt, maximizarea profitului are loc la acel volum al producţiei la care
venitul marginal este egal cu costul marginal (vmg=cmg). În acest punct este posibil ca preţul să
fie superior cm (cost mediu) obţinându-se un profit mai mare decât cel normal.
Pe perioadă lungă de timp, creşterea volumului factorilor de producţie şi posibilitatea
substituirii bunurilor create de firmă determină dispariţia profitului anormal, iar produsul
realizat asigură egalităţile: vmg = cmg şi vm = cm (cost mediu)
Oligopolul şi formarea preţului
Piaţa cu concurenţă imperfectă ../ în care agentul economic -vânzătorul şi cumpărătorul pot
să inflenţeze, prin acţiunile lor unilaterale, raportul dintre cererea şi oferta de mărfuri şi,
deci, nivelul preţurilor, în intenţia de a obţine avantaje mari şi stabile.
Dacă un vânzător domină concurenţa, impunându-şi condiţiile de preţ sau de calitate
relaţia de piaţă este numit „monopol”
Piaţa dominată de doi vânzători „duopol” Forma de piaţă cea mai răspândită este cea
de tip „oligopol”, fiind dominată de câţiva producători - vânzători, de regulă de talie mare.
În căutarea preţului de echilibru pot să apară două situaţii diametral opuse :
a) potrivit interesului comun, firmele se înteleg cu privire la nivelul şi dinamica
preţurilor, acţionând ca şi când ar deţine împreună monopolul absolut;
b) abandonează "platforma comună în favoarea interesului individual şi ia decizii
proprii cu privire la volumul producţiei şi nivelul preţurilor. Aceste situaţii evidenţiază două
tipuri de comportament olgopol: cooperant şi necooperant.
În cazul oligopolului necooperant, fiecare firmă încearcă, pe cont propriu, să-şi
maximizeze profitul, urmând ca echilibrul pieţei să se realizeze, fie dinspre cantitatea de bunuri
create, fie dinspre preţuri.
În cazul oligopolului asimetric echilibrul poatefi realizat prin: strategia cantităţii care
pleacă de la volumul producţiei celorlalţi şi de la ipoteza că aceasta nu se modifică; îşi stabil.
cantitatea pentru maximizarea profitului; strategia preţului porneşte de la preţurile practicate de
celelalte firme rivale; îşi stabil. preţul care să-i maximizeze profitul, urmând ca volumul
producţiei să fie stabilit de piaţă.
Monopolul. Preţul de monopol.
21
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
În condiţiile pieţei de monopol, multe firme deţin puterea de a influenta atât nivelul
preţului, cât şi volumul ofertei. Există monopoluri private sau publice, naturale sau
legale (dreptul de autor, legile de patent, etc.) obiective sau subiective (psihologice) etc. În
cazurile prezentate monopolul îşi exercită numai în aparenţă dominaţia absolută asupra pieţei,
deoarece :
a) dictatul pieţei exercitat prin stabilirea preţurilor de vânzare modifică deseori
dimensiunile cererii uneori contrar celor aşteptate;
b) există înlocuitori pentru orice bun economic, ceea ce dă naştere unei virtuale
concurenţe a producţiei substituibile;
c) poziţia de monopol a unei firme este pusă sub semnul întrebării, datorită
schimbărilor economice internaţionale;
d) dominaţia pieţei de către monopol se loveşte de reacţiile consumatorilor şi, uneori
de reglementările elaborate de stat în vederea protejării cumpărătorilor etc.
Preţul nu mai constituie un factor exogen firmei, fiind fixat funcţie de unii
factori,capacitate, cantitate,volumul încasărilor şi masa profitului La influenţa cererii asupra
evoluţiei preţurilor, monopolul se confruntă cu exigentele legii cererii. Monopolurile au
posibilitatea reglării ofertei totale şi, respectiv, a preţurilor care să le asigure obţinerea unor
producţii cât mai mari, acţionând în principal pe două căi:
a) reducerea ofertei pe piată prin diminuarea producţiei sau sporirea stocurilor
b) creşterea ofertei prin dezvoltarea producţiei sau prin vânzarea stocurilor acumulate.
22
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
CAPITOLUL 3.
INTERVENŢIE STATULUI IN MECANISMUL DE PIAŢĂ
3.1. Coordonatele mecanismului de implicare a statului în economieDe când a apărut şi până astăzi, statul a pus societatea în faţa unei alegeri dificile:
libertate sau control. Daniel Chirot numeşte această alegere „dilema erei moderne”10 şi arată că
aceasta constă în dificultatea societăţii moderne de a opta pentru libertate, sacrificând şansele de
supravieţuire a societăţii, sau de control, scrificând libertatea individuală. Dilema erei moderne
pune în plan economic problema alegerii între supremaţia pieţei şi nonimplicarea statului, pe de
o parte, şi supremaţia statului asupra pieţei, pe de altă parte. Realitatea secolului XX a
demonstrat că alegerea libertăţii individuale şi a pieţei „ca răspuns pentru aceste defecte în
mecanismul mâinii invizibile, economiile moderne sunt o mixtură determinată de coexistenţa
pieţei libere şi, totodată, a mâinii vizibile a statului care impozitează, cheltuieşte şi reglează”11.
Rezolvarea dilemei erei moderne în plan economic este legată de găsirea mecanismului
optim de implicare a statului în economie.
Mecanismul implicării statului în economie s-ar putea defini ca un sistem economic
determinat de existenţa pieţei libere şi a implicării statului în economie care, prin acţiunea lor
combinată, alcătuiesc un întreg şi funcţionează ca un organism.
Această definiţie subliniează compatibilitatea care trebuie să existe între cele două părţi
opuse: piaţa liberă şi statul, astfel încât sistemul economic determinat să funcţioneze ca un
organism. Compatibilitatea între piaţa liberă şi stat nu există în mod natural, de la sine, ci trebuie
ingenios creată prin descoperirea şi asanblarea elementelor tehnice necesare funcţionării optime
a sistemului.
Astfel, trebuie mai întâi lămurite coordonatele mecanismului implicării statului în
economie:
- cadrul general al implicării statului în economie;
- necesitatea implicării statului în economie;
- modalităţile de implicare a statului în economie.
3.2. Rolurile statului10 Chirot D., Societăţi în schimbare, Ed. Athena, Bucureşti, 1996, p.21811 Frois G. A., Economie politică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994, p.312
23
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Sistemul de referinţă faţă de care este discutată implicarea statului în economie este
piaţa şi concurenţa perfectă, sistem de concurenţă ideal caracterizat prin inexistenţa absolută a
posibilităţilor de influenţare a preţului pentru subiecţii economici participanţi. Economia
neoclasică a demonstrat că piaţa cu concurenţă perfectă asigură identitatea optimum – eficienţă –
echilibru12.
În realitate, funcţionarea pieţei libere prezintă, în grade diferite, „defecte, lacune sau
chiar falimente”13 al căror rezultat este îndepărtarea economiei de identitatea optimum – eficienţă
– echilibru şi care motivează exisenţa unui mecanism compensator al acţiunii publice. Statul
intervine în viaţa economică fie printr-un comportament obişnuit al unui agent economic, fie prin
exercitarea atributelor sale de reglator al pieţei.
În prima situaţie, statul poate fi producător, consumator, partener în operaţii de schimb.
În cea de-a doua situaţie, statul este titular unic de emisiune monetară, este principalul realizator
al protecţiei sociale, este responsabil al executării bugetului.
Statul se implică în economie atât la nivel microeconomic, cât şi macroeconomic.
Măsurile adoptate în vederea reglementării activităţii unor agenţi economici vizează domeniul
microeconomiei şi include14:
- stabilirea unor preţuri, fixarea unor limite minime sau maxime de preţ;
- determinarea salariului minim şi mediu pe economie;
- gestionarea şi administrarea proprietăţii publice;
- acordarea unor subvenţii;
- medierea unor conflicte de muncă;
- acordarea de ajutoare etc.
La nivel macroeconomic, implicarea statului vizează măsurile adoptate în vederea
eliminării sau înlăturării unor dezechilibre cum ar fi inflaţia şi şomajul şi capătă forma politicilor
macroeconomice cum ar fi politica fiscală, a cheltuielilor publice, monetară, bugetară etc.
Intervenţia statului are caracter limitat, impus de următoarele aspecte15:
- autonomia organelor administrative de stat, care prezintă o limită în ceea ce priveşte
acţiunile acestor instituţii;
- libera iniţiativă a agenţilor economici care este o trăsătură generală într-o economie de
piaţă şi este aplicabilă tuturor în mod egal;
- raportul de interese dintre cei pro şi contra intervenţiei statului şi care se află în poziţii de
influenţare a deciziei publice.
12 Dodescu A., Statul şi economia de piaţă, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p.10413 Ibidem, p.9214 Platis M., Economia sectorului public,Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2004, p.2315 Ibidem, p.24
24
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Astfel, într-o economie de piaţă în care guvernarea revine unor forţe politice care se
pronunţă pentru o implicare mai mare a statului în economie, se constată că intervenţia acestuia
este mai puţin frânată, dar ea are totuşi o limită. Aceasta decurge din celelalte două aspecte,
respective, autonomia organelor statului şi libera iniţiativă care nu pot fi depăşite respectiv
încălcate, fiind reglementate prin legi juridice, ele însele o consecinţă a intervenţiei statului în
viaţa economică.
3.3. Necesitatea şi limitele intervenţiei publiceFuncţiile statului pot fi grupate într-o varietate de forme, unele regăsindu-se în mai
multe categorii.
Într-o economie mixtă, modernă, statul îndeplineşte patru funcţii:
1. stabilirea cadrului legal de desfăşurare a activităţii economice;
2. alocarea resurselor pentru îmbunătăţirea eficienţei;
3. repartiţia venitului într-un mod cât mai echitabil;
4. stabilizarea economiei prin politici de creştere.
Stabilirea cadrului legal al activităţii economice. Prima funcţie a statului, adică
determinarea cadrului legal, se concretizează în fixarea regulilor pieţei. Aceste reguli se referă la
definirea proprietăţii, legile privind contractele şi falimentul, obligaţiile mutuale ale lucrătorilor
şi firmelor, reglementări privind relaţiile dintre membrii societăţii etc.16
Chiar dacă cadrul legal condiţionează comportamentul economic, majoritatea legilor
adoptate de stat nu au nimic de a face cu o analiză economică în termeni de costuri – beneficii.
Mai mult, unele legi vin din epoca romană, altele din tradiţia naţională, iar originea unor legi
moderne se găseşte în raţionamentul utilitarist sau sunt expresia unor idei politice de dată
recentă. Oricare ar fi sursa legilor, cadrul legal influenţează puternic activitatea economică.
Firmele sunt responsabile de acţiunile şi produsele lor, de securitatea produselor şi a locurilor de
muncă.
Îmbunătăţirea alocării resurselor. Eficacitatea economică constă în utilizarea resurselor
disponibile în aşa fel încât să se obţină maximum de satisfacţie pentru indivizi. Teoria economică
a reţinut criteriul de eficacitate enunţat de V. Pareto: „alocarea resurselor între diferite utilizări
posibile este optimă atunci când nu se mai poate îmbunătăţi satisfacerea unui individ fără a
dăuna satisfacerii altui individ”17.
Analiza economică recunoaşte unele situaţii în care iniţiativa privată şi piaţa liberă nu
permit asigurarea unei alocări optime a resurselor. De aceea unul din principalele obiective 16 Didier M., Economia: regulile jocului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994, p.8417 Vezi: Dodescu A., Statul şi economia de piaţă, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p.95
25
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
economice ale statului îl reprezintă asigurarea unei alocări optime din punct de vedere social a
resurselor. Aceasta este latura microeconomică a politicii statului care se concentrează asupra a
ceea ce trebuie şi cum trebuie să producă economia. Politica microeconomică diferă de la o ţară
la alta potrivit obiceiurilor şi concepţiilor politice dominante. Unele politici privilegiază o
politică de nonintervenţie, de laissez-faire şi lasă majoritatea deciziilor pe seama pieţei. Alte ţări
optează pentru reglementarea statală în care decizii de producţie sunt luate de organisme publice.
Unele tipuri de producţie nu pot fi puse în aplicare în mod eficient decât în mari unităţi
care sunt incompatibile cu concurenţa perfectă. Piaţa nu este ideală, ea are limite18. Modul în care
aceste limite ale pieţei pot duce la necesitatea intervenţiei statului se poate prezenta astfel:
Discriminarea pe piaţa muncii. Când anumite grupuri sunt excluse de la activităţi foarte
bine remunerate, statul poate decide luarea unor măsuri de înlăturare a acţiunilor discriminatorii
şi a barierelor între grupuri care le face a nu fi egale.
Eşecul concurenţei perfecte. Când monopolurile practică înţelegeri pentru a reduce
rivalitatea sau pentru a determina firmele concurente să-şi înceteze activitatea, statul poate aplica
politici antitrust sau de reglementare.
Existenţa unor externalităţi semnificative. Acestea se pot manifesta sub formă de prea
multă poluare sau prea puţină investiţie în cunoaştere. În asemenea situaţii, statul trebuie să
controleze emisiunile poluatorilor şi, respectiv, să susţină cercetarea ştiinţifică fundamentală.
Este evident că statul se confruntă cu multe probleme ce implică alocarea de resurse.
Redistribuirea venitului. Chiar şi atunci când funcţionează eficient, mâna invizibilă
poate da naştere la o repartiţie inegală a veniturilor. Într-un sistem liberal oamenii ajung bogaţi
sau săraci în funcţie de averea pe care o moştenesc, de însuşirile şi eforturile lor, nivelul compe-
tenţei lor. Pentru unii oameni, distribuţia veniturilor pe care o generează libera concurenţă este
foarte arbitrară. În societăţile sărace există puţine venituri excedentare ce pot fi luate de la cei
mai avuţi şi redistribuite celor mai defavorizaţi. Pe măsură ce societăţile devin mai bogate, ele
consacră o parte mai mare din resurse pentru a furniza servicii săracilor. Această activitate –
redistribuirea venitului – este o funcţie importantă a statului. Statul operează o redistribuire
directă între diferiţi agenţi economici prin prelevări obligatorii (impozite, taxe, cotizaţii sociale)
şi prin transferuri (ajutoare, subvenţii, prestaţii sociale etc.)19.
Încercând să modifice distribuţia venitului după mărime, guvernul este preocupat de
veniturile mari şi cele mici, indiferent de sursa acestora. Majoritatea guvernelor adoptă măsuri
18 Vezi: Cornescu V., Creţoiu Ghe., Bucur I., Economie, Ed.Actami, Bucureşti, 2001, p.15319 Vezi: Didier M., Economia: regulile jocului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994, p124-125
26
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
care reduc veniturile celor care se află la un capăt al scării veniturilor. Procedând astfel,
guvernele se confruntă însă cu un schimb între eficienţă şi echitate20.
Multe din măsurile de redistribuire a venitului se pot explica prin teoria guvernului
maximizator de voturi. Un astfel de guvern este tentat să adopte politici care ajută mult fiecare
membru al unui grup uşor de identificat (anumite grupuri profesionale, mici oameni de afaceri,
fermieri, gospodării cu un număr mare de copii, unele grupuri de muncitori calificaţi sau
necalificaţi, persoane în dificultate) şi reduce uşor venitul fiecărui membru al unui grup larg,
difuz, neorganizat. Aceia care sunt ajutaţi foarte mult vor fi recunoscători guvernului (dându-le
votul), în timp ce aceia care sunt doar uşor afectaţi, este improbabil că vor blama guvernul pentru
pierderile lor.
Stabilizarea şi creşterea economică. Stabilizarea constituie funcţia economică cea mai
recentă asumată de către stat. În prezent guvernele încearcă să atenueze ciclul economic cu
scopul de a preveni şomajul, stagnarea economică şi inflaţia şi de a încuraja o creştere
economică rapidă. Politicile monetare şi cele fiscale constituie instrumentele esenţiale ale
statului pentru a controla fluctuaţiile economice şi de a promova creşterea economică.
În domeniul funcţiei de stabilizare, în mod frecvent se reţin ca obiective următoarele
patru noţiuni: creşterea economică, locuri de muncă, stabilitatea preţurilor şi echilibrul extern.
Creşterea economică este măsurată prin procentajul sporirii anuale a produsului intern
brut pe locuitor. Pe termen lung, creşterea economică este cel mai puternic determinant al
standardului de viaţă. Indiferent de politicile privind eficienţa şi echitatea, oamenii care trăiesc în
economii cu o creştere rapidă, constată că standardele lor de viaţă sporesc în medie mai repede
decât ale oamenilor care trăiesc în ţări cu rate de creştere economică scăzute.
De regulă, creşterea economică a fost percepută ca un fenomen macroeconomic corelat
cu economisirea şi investiţiile totale. Şi schimbarea tehnologică, inovaţiile în materie de produse
şi procese de producţie susţin creşterea economică, dar acestea solicită schimbări continue şi
adaptări în întreaga economie. Creşterea economică permite sporirea locurilor de muncă şi a
venitului pe cap de locuitor, însă antrenează presiuni asupra creşterii preţurilor şi stimulează
importurile. Numărul locurilor de muncă este un obiectiv ce semnifică o utilizare optimă a
factorilor de producţie (muncă şi capital), adică angajări care permit obţinerea celor mai ridicate
productivităţi. Stabilitatea preţurilor este exprimată prin rata inflaţiei. Un minimum al creşterii
preţurilor (1-3%) pare un fapt inevitabil într-o economie în creştere unde se exercită permanent
presiuni din partea cererii de bunuri.
20 Vezi: Platis M., Economia sectorului public,Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2004, p.32-42
27
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Constrângerea reprezentată de necesitatea asigurării echilibrului se întâlneşte mai ales
în caz de deficit. Pe termen mediu sau pe termen scurt, o taxă poate compensa un deficit al
tranzacţiilor curente prin împrumuturi de capitaluri din străinătate, care permite un excedent al
balanţei capitalurilor, dar aceasta antrenează apoi rambursarea capitalurilor şi a datoriei.
Datoria contribuie, de asemenea, la apariţia unor noi deficite. Acestea pot fi acoperite prin
împrumuturi de capitaluri străine, dar accentuează riscul de a pune la îndoială capacitatea ţării de
rambursare a datoriei externe. Pe termen lung, presiunea externă este, deci, mai severă decât pe
termen scurt; ţara trebuie să caute echilibrul balanţei tranzacţiilor curente.
Inventariind funcţiile multiple pe care statul le joacă în economie, se poate concluziona
că mecanismul optim al implicării statului în economie presupune talentul obligatoriu de actor
desăvârşit al acestuia.
3.4. Modalităţi de reglare a pieţeiPrin intermediul structurilor şi funcţiilor sale, statul poate interveni în domeniul vieţii
economice folosind una din următoarele trei calităţi, fie concomitent, fie succesiv sau exclusiv,
astfel :
a) calitatea statului de dirijor al vieţii economice se concretizează în elaborarea de acte
normative (coduri civile, comerciale, codul muncii, legi, hotărâri, ordonanţe), asigurând
cadrul juridic corespunzător pentru realizarea afacerilor. Asigurând cadru normativ, unitar,
din punct de vedere juridic, statul stabileşte priorităţile pentru dezvoltarea diferitelor
ramuri economice în funcţie de interesele generale de dezvoltare ale economiei naţionale,
dar ţinând cont şi de interesele de grup (politica economică promovată de executiv are în
vedere inclusiv opţiunile, obiectivele, interesele grupurilor sociale pe care le reprezintă).
b) calitatea statului de arbitru este asigurată fie de rezolvarea litigiilor de natură economică
aflate în conflict şi pe rol la instanţele de specialitate, fie de participarea sa alături de
organismele patronale şi sindicale, pentru asigurarea climatului social şi de muncă necesar
desfăşurării corespunzătoare a vieţii economice (încheierea de contracte colective de
muncă la nivel de ramuri economice, în care să se precizeze condiţiile minimale de muncă
şi salarizare).
c) calitatea de operator economic a statului rezultă din faptul că acesta deţine şi
administrează bunuri, valori, de o mare diversitate, necesare atât pentru desfăşurarea
activităţilor sale specifice, cât şi pentru satisfacerea nevoilor populaţiei sau altor operatori
economici.
28
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Aceste trei calităţi ale statului, de intervenţie a sa în viaţa economică subliniază
importanţa componentei economice a statului alături de celelalte componente: diplomatice şi de
reprezentare, în plan extern şi de apărare şi siguranţă socială, în plan intern21. Deşi, articolul 8 din
Codul Comercial Român precizează că “statul nu poate avea calitatea de comerciant” se poate
spune că prin unităţile sale economice (cu statut de Regie Autonomă, Societate Naţională sau
Societate Comercială cu capital integral de stat) în mod indirect, statul participă la viaţa
economică.
Această concepţie a codului comercial era justificată la data adoptării sale, când
activitatea statului şi a unităţilor sale administrativ teritoriale privea numai serviciile publice.
Pornind de la faptul că statul săvârşeşte pe lângă actele de autoritate necesare funcţionării
serviciilor publice şi acte cu caracter privat, s-a considerat că el este subiect al raporturilor
comerciale. Deci, cu toate că nu are calitatea de comerciant, statul poate săvârşi anumite fapte de
comerţ.
Folosind şi alte instrumente specifice intervenţiei într-o economie de piaţă (ca de
exemplu lansarea unor comenzi de stat, sau emiterea pe piaţa financiară a unor titluri de credit
specifice), statul asigură menţinerea echilibrului economiei naţionale.
Sectorul public este o necesitate pentru orice economie. Funcţionarea sa este impusă de
imperfecţiunile pieţei, dar aceasta nu înseamnă că implicarea sa este întotdeauna optimă.
CAPITOLUL 4.
STUDIU DE CAZ
21 Teşileanu A., Economie, Ed. Mondan, Bucureşti, 1998, p.105
29
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
INTERVENŢIA STATULUI ÎN FORMAREA PREŢURILOR
ALIMENTELOR DE BAZĂ
Procesul de liberalizare a preţurilor agricole a demarat cu abrogarea Legii nr.
83/1993, la începutul anului 1997. în anul 1997 a avut loc liberalizarea totală a preţurilor
produselor agricole şi eliminarea intervenţiei statului în susţinerea agriculturii cu ajutorul acestei
pârghii economico-financiare. Nu se mai practică sistemul preţurilor minim garantate, au fost
eliminate primele la grâu, carne de porc şi pasăre, lapte. Ulterior, s-a revenit şi s-au acordat
prime de export la grâu, pentru o perioadă limitată de timp. Se menţine încă susţinerea
preţurilor la unele inputuri pentru agricultură(sămânţă, unele tratamente sanitare).
Preţurile plătite de agricultori pentru inputurile de provenienţă industrială sunt
inferioare preţurilor primite pentru produsele vândute. în aceste condiţii se adânceşte "foarfecă
preţurilor" iar agricultorii nu-şi pot asigura resursele financiare necesare reluării procesului de
producţie. Ca urmare a acestor tendinţe şi a scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, se
produce o puternică contracţie a pieţei interne, scade consumul total şi se adânceşte
autoconsumul menajelor.
Evoluţia raportului de preţuri industrie-agricultură reflectă un proces necontrolat de
adâncire a subdezvoltării în agricultură şi de dezorganizare a industriilor şi serviciilor din
amonte. Astfel, în perioada 1990-1997, foarfecele preţurilor a cunoscut o înrăutăţire
continuă. Raportul între indicele preţurilor produselor agricole şi indicele preţurilor
produselor industriale cumpărate de agricultori a fost de 50,8 în 1992, de 67,9 în 1995, de 50,1 în
1997, de 40,5 în 1998. în perioada 1929-1939 acest indice era în România de 65. Dacă în 1990
pentru a cumpăra un tractor U650 trebuiau vândute 50 tone grâu, în 1998 erau necesare 100
tone. în procesul de liberalizare a preţurilor agricole, în perioada 1990 - 1997, agricultura
României a fost puternic afectată de dezechilibrele pieţei. în ţările dezvoltate foarfecele
preţurilor nu dezavantajează în proporţii evidente agricultura. In anul 1995 raportul de preţuri
agricultură-industrie era de 75,8 în Belgia, 78,5 în Franţa, 86,3 în Olanda, 87,1 în SUA, de 115,3
în Spania, etc.
30
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Tabel:
Indicii preţurilor produselor agricole şi indicii preţurilor produselor industriale
necesare agriculturii (1991 - 2001)
Indicii preţurilor produselor industriale necesare agriculturii, pe grupe de produse
(1990 - 2001)
31
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
Începând cu anul 2001 au început pregătirile pentru organizarea instituţională şi
legislativă în vederea aplicării treptate a mecanismelor de funcţionare a Organizărilor Comune
de Piaţă. Deşi în prezent preţurile produselor agricole se formează liber, pe bază de negociere,
producătorii agricoli mai puţin organizaţi şi neperformanţi sunt dezavantajaţi faţă de procesatori.
Cadrul de reglementare actual menţine starea de marginalizare a producătorilor agricoli în raport
cu procesatorii şi marii comercianţi, iar reducerile de taxe vamale şi eliminarea lor în unele
perioade ruinează producătorii şi nu-i stimulează să producă mai mult. Din lipsa funcţionării
filierelor, la grâu şi carne de porc, în anul 2003, preţurile interne în perioada de campanie de
comercializare nu au fost stimulative. Când aceste produse au început să lipsească de pe piaţă s-au
eliminat taxele de import. Câştigătorii au rămas marii importatori şi procesatori. Pe măsura creării
cadrului de intervenţie pe piaţă a organismelor specifice acesteia, sistemul de preţuri agricole se va
adapta la sistemul de preţuri comunitar. Instrumentele de reglementare a pieţelor produselor
agricole şi alimentare sunt prevăzute de Legea nr.73/2002.
În prezent s-a adoptat Programului de Guvernare pentru perioada 2009 – 2012, ce
vizează în principal următoarele aspecte. pentru sustinerea financiara si fiscala a agriculturii prin
programe si bugete multianuale sunt prevazute aplicarea unor scheme eficiente de finantare a
agriculturii pentru absorbtia integrala a fondurilor europene disponibile, prin co-finantarea de la
bugetul de stat, prin proiecte tip 'Fermierul', acordarea de consultanta gratuita pentru asocierea si
realizarea proiectelor in fermele comerciale, reducerea accizei la motorina pentru lucrarile
32
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
agricole la pragul minim din UE, de 21 euro/tona, concomitent cu instituirea de masuri care sa
previna si sa sanctioneze schimbarea destinatiei.
Proiectul Programului de Guvernare pentru 2009 - 2012 propune creştere subvenţiei,
din resurse proprii, pentru domeniile prioritare, la un nivel similar cu celelalte ţări ale UE, până
la momentul de convergenţă cu programul european de subvenţie, promovarea unei politici de
stimulare pentru producătorii care produc total sau parţial pentru piaţă, subvenţionarea
seminţelor selecţionate, a materialului săditor şi a materialului seminal genetic ameliorat,
acordarea de subvenţii pentru îmbunătăţirea calităţii materialului genetic folosit pentru
reproducere în domeniul zootehniei.
Nivelul mediu al subvenţiilor pentru toate tipurile de sprijin acordate sectorului
agricol va fi anual de 1.500 lei/hectar. Proiectul vizează stabilirea unui nou sistem privind
acordarea despăgubirilor în agricultura, suportarea de la buget a costurilor de marcare şi
identificare a animalelor, precum şi a tratamentelor antiepizootice şi crearea unui sistem unitar
de accesare şi garantare, atât a creditelor pentru producţie, statul alocând până la 30 la sută din
volumul creditelor, cât şi a creditelor pentru investiţii.
Proiectul Programului de Guvernare prevede agrearea unui moratoriu pentru
menţinerea preţurilor alimentelor de bază în limite rezonabile, inclusiv prin aplicarea codului de
bune practici pentru comerţul cu produse agroalimentare încheiat cu marile reţele de magazine,
luarea de măsuri pentru consolidarea pieţei funciare şi transformarea terenului într-un bun
valoric prin finalizarea retrocedărilor şi a reformei proprietăţii funciare, inclusiv a celor din
administrarea Domeniilor Statului, privatizarea terenurilor rămase după această acţiune, justă
despăgubire şi la timp în cazurile obiective în care retrocedarea nu se poate face în natură,
introducerea cadastrului unitar, pe cheltuiala statului şi intabularea tuturor suprafeţelor agricole
şi forestiere, inclusiv a celor rezultate din ieşirea din indiviziune, reglementarea condiţiilor de
expropriere pentru lucrările de interes naţional şi dublarea rentei viagere pentru cei care
arendează terenurile şi majorarea la 150 euro/hectar pentru înstrăinarea terenului.
Potrivit documentului, reforma administrativă a agriculturii presupune
descentralizarea administraţiei agricole şi reorganizarea structurilor teritoriale a ministerului pe
principiile Politicii Agricole Comune, înfiinţarea Camerelor Agricole şi crearea Caselor de
Credit Rural, reînfiinţarea consiliilor pe produs şi transferul spre producătorii agricoli a
politicilor de piaţă, restructurarea şi profesionalizarea structurilor de administrare a fondurilor
UE, pentru a asigură absorbţia integrală a acestor fonduri.
33
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
CONCLUZII
România produce în prezent însă unele produse agricole cu costuri care nu-i permit să
fie competitivă pe piaţa mondială. întrucât politica de preţuri în UE este de aliniere treptată la
preţurile pieţei agricole mondiale şi prin urmare de reducere şi eliminare a preţurilor de
intervenţie, principalele măsuri de creştere a eficienţei în agricultura românească vizează
reducerea costurilor unitare şi creşterea calităţii produselor. Pentru a nu creşte preţurile de
consum pe piaţa internă şi a se asigura competitivitatea pe piaţa comunitară, agricultura
României va trebui să fie ferm orientată spre întărirea legăturilor cu piaţa şi creşterea perfor-
manţei economice prin restructurarea producţiei şi formarea sistemului exploataţiilor agricole
comerciale. Globalizarea are ca esenţă liberalizarea schimburilor pe piaţă. Ca urmare, preţurile
liberalizate ale produselor agricole vor trebui să devină competitive pe piaţa internă pe baza
creşterii calităţii, a adaptării produselor la cerinţele consumatorilor şi reducerea costurilor.
Evoluţia preţurilor produselor agricole şi alimentare în perioada 1990-2001 reflectă
puternice dezechilibre ale pieţei agricole, creşterea foarfecelui preţurilor în defavoarea
agriculturii, sprijinul insuficient acordat şi adâncirea stării de subzistenţă în acest sector. în
perioada 1991-2001, preţurile produselor agricole de bază în alimentaţia populaţiei au crescut de
1239,6 ori, iar preţurile inputurilor agricole provenite din industrie au crescut de 3207,15 ori.
Raportul dintre indicele prcţunlor produselor agricole primite de către agricultori şi indicele
preţurilor plătite de agricultori a scăzut de la 73,3% în 1994 la 38,7% în 2001.
Acest raport reflectă un proces de acumulare accentuată de capital pe seama
agriculturii, în favoarea procesatorilor şi importatorilor. în aceeaşi măsură s-a produs
decapitalizarea producătorilor agricoli şi reducerea performanţei acestui sector, cu puternic
impact negativ asupra formării pieţei interne, consumului populaţiei şi a întregii vieţi rurale.
Din anul 1998, creşterea preţurilor produselor alimentare depăşeşte creşterea preţurilor
produselor agricole. în lipsa susţinerii, prin mecanisme adecvate, a veniturilor agricultorilor,
aceste tendinţe au dus la scăderea performanţei agriculturii. Pe ansamblul agriculturii, în
comparaţie cu evoluţia economiei naţionale, se remarcă aceleaşi tendinţe: indicii preţurilor
generale de consum devansează puternic indicii preţurilor produselor agricole, din anul 1998.
Cele mai avantajate sectoare economice sunt serviciile şi industria alimentară. Aceste corelaţii
reflectă tendinţele de sărăcire a producătorilor agricoli şi se manifestă cu pregnanţă prin
reducerea investiţiilor în agricultură şi scăderea producţiei, mai ales a producţiei animale, în
primele etape ale tranziţiei şi cu efecte pe termen lung. Ele explică şi lipsa de eficienţă a
politicilor agricole ca şi risipa de resurse proprii şi atrase în agricultură, care au scăzut
34
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
performanţa pe piaţă. Cu toate că susţinerea financiară a agriculturii româneşti a fost modestă,
alocările bugetare trebuiau să se regăsească pozitiv în evoluţia pieţei, în special în preţurile
alimentelor. întârzierea reformelor şi insuficienta fundamentare a politicilor agricole au avut
impact negativ puternic asupra nivelului şi evoluţiei preţurilor produselor agroalimentare şi a
corelaţiei acestora cu cele ale inputurilor achiziţionate de agricultori din alte sectoare.
35
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
BIBLIOGRAFIE
1) Mosteanu, Tatiana. Concurenta: abordari teoretice si practice. Bucuresti: Editura
Economica, 2008
2) Stancu, Stelian. Competitia pe piata si echilibrul economic. Bucuresti: Editura
Economica, 2002
3) Popescu-Bogdanesti, C. Compatibilitatea cu regulile concurentei. In: Tribuna economica,
v. 17, nr. 26, 2006, p. 21-22,
4) Popescu Gheorghe, Evoluţia gândirii economice,Ediţia a IV-a, Ed. E.H.Beck, Bucureşti,
2009
5) Ţigănescu, I., Roman, M.D. – Macroeconomie. O abordare cantitativă, Ed. Economică,
Bucureşti, 2005,
6) Coralia Angelescu, Cristian Socol, Politici Economice, Ed. Economică, Bucureşti, 2009
7) Basno C.; Dardac, N.; Floricel, C. – „Monedă, credit, bănci”, Ed. Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2003
8) Daniel Gherasim, Convergenţe în teoriile privind esenţa preţurilor, Ed. Economică,
Bucureşti, 2009
9) Chirot D., Societăţi în schimbare, Ed. Athena, Bucureşti, 1996, p.218
10) Frois G. A., Economie politică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994, p.312
11) Dodescu A., Statul şi economia de piaţă, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p.104
12) Platis M., Economia sectorului public,Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2004,
p.23
13) Didier M., Economia: regulile jocului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994, p.84
14) Dodescu A., Statul şi economia de piaţă, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p.95
15) Cornescu V., Creţoiu Ghe., Bucur I., Economie, Ed.Actami, Bucureşti, 2001, p.153
16) Didier M., Economia: regulile jocului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994, p124-125
17) Platis M., Economia sectorului public,Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2004,
p.32-42
18) Teşileanu A., Economie, Ed. Mondan, Bucureşti, 1998, p.105
36
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
ANEXA 1
Graficul 1.
Relaţia dintre cerere şi preţ
P 1
P 2
0
C 1 C 2
Relaţia dintre ofertă şi preţ
Graficul 2.
P1
P
0
Q0 Q1
37
Rolul statului în mecanismul de formare al preţurilor
ANEXA 2
Tabelul 1.
Situaţie ipotetică privind egalitatea dintre cerere şi ofertă
Pretul
u.m/kg
Cererea
(kg)
Oferta
(kg)
Cererea si
oferta
satisfacute
(kg)
Exces de
cerere
(kg)
Exces de
oferta
(kg)
1000 500 100 100 400 -
2000 400 200 200 200 -
3000 300 300 300 - -
4000 200 400 200 - 200
5000 100 500 100 - 400
6000 0 600 0 - 600
Exemplul de mai sus relevă că există preţul de 3000 u.m., la care cererea şi ofertă sunt
egale şi acesta este preţul de echilibru.
38