----

Paradoxul raŃionalită -Ńii reprezintă, probabil,cea mai importantăeroa re de compoziŃiecreată de dezechilibre ledintre realitate şi aştep -tări în privin Ńa unui vi -itor incert. Când o gos-podărie îşi creşte eco -nomiile, moneda intrăîn sistemul financiar şide acolo în investiŃii,crescând totalul per-

sonalului şi bogăŃia socială. Dar când milioanede gospodării îşi cresc economiile, decizia lorsimultană de a economisii mai mult poatereduce totalul investiŃiilor dintr-o economieprin subminarea creşterii.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

„Nu trebuie să setragă cu focuri dearmă în idei”.

Rivarol

c my b

c my b

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 350 anul VIII vineri, 8 iunie 2012 1 RON

O ştire de toată minunea şi-afăcut loc în presa româneascădispusă să înghită pe nemeste-cate toate trăsnăile politice debi-tate de pseudoanalişti economici.Chipurile, avalanşa de ploi asu -pra României din ultima vremear putea afecta revenirea, şi aşaincertă, pe creştere economică aŃării noastre. Cu alte cuvinte, prinintrarea la apă a economiei ro -mâneşti, am putea pierde câteva

zecimi de procent din creşterea PIB.Imediat au apărut şi scenariile bazate pe cifre. Adică,

în condiŃiile în carese prognoza iniŃial ocreştere economicăde peste 1 la sută înacest an, prin efectulmeteodependen Ńe iRomânia nu poatespera în cel mai buncaz la mai mult de0,6 la sută evoluŃie,întrucât va fi puternic afectată producŃia sa agricolă.

Trecem peste absurdul situaŃiei de care ar face hazşi cel din urmă Ńăran român. Pentru că de când lumease ştie că ploile au sporit producŃia agricolă. Dacă deploi am ajuns să ne plângem, atunci ce să mai zici desecetă, când sistemul naŃional de irigaŃii a fost pusdefinitiv la pământ?

PUNCTULPE EUROPA

„A trece drept un idiot în ochii unui imbe-cil

este o voluptate de fin gurmand”Georges Courteline

Nu cred că sociologul francez Jean Foura -stié, numind perioada 1945 – 1975 „Lestrente glorieuses” – ca urmare a ritmurilor

susŃinute de creştere economică, de restructurări în structurile şiinfrastructurile economiei, de investiŃii şi modernizări spectaculoase,totul asociat unor efecte sociale pozitive de amploare – s-a gânditvreodată că, nu peste multă vreme, alŃi treizeci de ani care au urmatpentru FranŃa – perioada dintre 1981 – 1982 şi 2012 – vor fi numiŃide către economiştii din Hexagon – este drept, încă nu de toŃi –„Cei treizeci de ani sărmani”.

David Ricardo (1772-1823) se nu mără printrecontinuatorii cei mai deseamă ai ideilor "AvuŃieinaŃiunilor" a lui AdamSmith.

6 iunie 1944. Debarcarea aliată în Normandia. OperaŃiunea, decisă de Roosevelt şi Churchill, a fost condusă de Eisenhower. În ziua respectivă, 5.700 nave şi 10.500 avioane au trecut laacŃiune. Mai mult de 97% din oamenii debarcaŃi înaintează pe solul normand.

„Les trente piteuses”

Dan POPESCU

Petru-Ovidiu DUMBR~VEANU pag. 8

Emil DAVID

continuare ^n pag. 7

Consecin]ele economice ale teorieilui Keynes (II)

continuare ^n pag. 2

Generozitatea privirii

pag. 4

Program expozi]ionalROMEXPO 2012

Contribu]ii ale lui David Ricardo }i Th. R. Malthus la dezvoltarea

gîndirii economice

Vedere din Londra

stud. Cristina FLOROIU, ULBS

Meteodependen]@ saueurodependen]@?

asistent univ. drd.Alin OPREANA,ULBS

continuare ^n pag. 5-6

Daniel B@l]at - Nocturn@

stud. Alina-Ioana RADUI, ULBS

A fost odat@ ,,La belle époque”

pag. 5

Vedere din Paris

continuare ^n pag. 3

J. M. KEYNES• VINERI • •IUNIE • • • •

urmare din pagina 1Prin ur mare, o creştere în eco -

nomiile plani ficate, sau ex ante, poateduce la scă dere investiŃiei obŃinute,sau ex post, reducând bogăŃia totalăa societăŃii.

Să se considere ce se întâmplăcând o companie majoră disponibi-lizează muncitori sau le taie salariile.Oricare din acŃiuni scade puterea decumpărare a întregii economii şi punepresiune pe alte firme să urmezeexemplu. Problema de substrat con-stă în faptul că aceste acŃiuni şiaşteptări ale unei companii afecteazărealitatea altora. Deşi schimbările înratele dobânzii, salarii şi preŃuri vorreconcilia, în general, dezechilibreledintre realitate şi aşteptări, în multesituaŃii mecanismele pieŃei pot aveaefect opus, destabilizator. În pieŃele fi -nanciare, efectele dezechilibrelor din-tre realitate şi aşteptări pot fi multmai extreme.

Prin focusarea pe două disonanŃeîn înŃelegerea oamenilor – primul,între percepŃiile despre prezent şiaşteptăriile din viitor, şi în al doilearând, între acŃiunile individuale şicele colective – Keynes a identificatcele mai critice forŃe care îndepăr -tează şi mai mult de echilibru oeconomie instabilă. Acesta a fost unrezultat pe care teoria clasică aechilibrului nu a putut nici să o pre-vizioneze, nici să o analizeze. Ca şiurmare a acestui succes analitic,macroeconomia agregatelor socialeşi a instabilităŃii dinamice s-a dez-voltat ca şi un domeniul separat, şiîn cele din urmă dominant, a eco -nomiei din anii 1930, până în pre -zent. În timp, ipotezele idealizate aleeconomiei clasice a secolului XIX, cuvocabularul său Panglossian a pie -Ńelor perfecte, echilibrului universalşi alocarea optimală a resurselor, înmod gradual a căzut în dizgraŃie.

Chiar mai important decât des -coperirile intelectuale ale lui Keynesîn reinventarea economiei a fost in -fluenŃa evenimentelor politice. Şoma-jul în masă din anii 1930 a forŃatguvernele de pretutindeni din lumesă îşi asume responsabilitate pentrumanagementul macroeconomic în noimoduri inimaginabile. Această trans-formare politică a schimbat întrebă -rile la care economiştii erau aşteptaŃisă răspundă, iar, de asemenea, me -todologia economiei s-a schimbat înmod inevitabil. În contrast cu viziu -nea echilibrului general ca o proprie -tate naturală a sistemului capitalist,economiştii au început să contempleidea conform căreia guvernul ar puteaşi ar trebui să intervină, când e nece -sar un echilibru între cerere şi ofertă.

Economia keynesistă vedea eco -nomia clasică în echilibru stabil, cucunoştiinŃe perfecte şi aşteptări so -ciale consecvente despre viitorul cao ciudăŃenie teoretică: un caz speciala lumii reale, interesant din punct devedere intelectual, dar neimportantdintr-o perspectivă practică, în carepieŃele sunt imperfecte, viitorul nueste predictibil, iar aşteptările suntinconsecvente. Politicienii şi votanŃii,după experienŃele de coşmar a pe -rioadei interbelice, au aclamat viziu -nea keynesistă conform căreia eco -nomiile capitaliste sunt, în mod ine -rent, instabile şi o intervenŃie activăa guvernului este necesară pentru ale face să funcŃioneze. Ca şi rezultat,managementul macroeconomic a fostrecunoscut ca o funcŃie de bază aguvernului începând de la sfârşitulaniilor 30 şi a devenit cel mai impor-

tant aspect al tuturor responsabili -tăŃiilor politice după cel de-al doileaRăzboi Mondial.(Kaletsky, 2010)

Deşi pe măsură ce recomandărilede politici ale lui Keynes au fostadoptate pe o scală largă, cele maiimportante cunoştiinŃe ale lui auînceput să fie copleşite de raŃionalis-mul birocratic în anii postbelici. Vi -ziunea keynesistă conform căreia eco -nomiile capitaliste erau predispuse lacrize datorită inconsecvenŃelor aştep-tărilor, destabilizării feedback-urilor,şi erorilor de compoziŃie a fost gra -dual înlocuită de o „sinteză neocla-sică”, care schimba subtil termeniidezbaterii economice pentru a se fo -cusa pe imperfecŃiunile pieŃei în loculinstabilităŃii intrinseci a capitalismu-lui. ImplicaŃia a fost aceea că o biro-craŃie înŃeleaptă şi benignă putea, peparcursul timpului, să elimine sau săgestioneze toate aceste imperfecŃiunişi să obŃină, în cele din urmă, ide-alul clasic al unei rate de ocuparetotale şi permanente.

Abordarea neoclasică a adus îna -poi conceptul echilibrului ca şi ostare naturală a economiei capita -liste, dar argumenta că recesiunileerau posibile – şi chiar predispuse laapariŃie – datorită imperfecŃiuniloridentificabile, în special dependenŃaîntre preŃuri şi salarii, care nu reu -şesc să fie ajustate suficient de re -pede la schimbările în cerere şi ofertă.

Prin urmare, sinteza neoclasică ainversat viziunea keynesistă a ceeace era natural şi a ceea ce era anor-mal în economia mondială. Keynes şiadepŃii lui timpurii, dezvoltaŃi în pe -rioada interbelică turbulentă, au vă -zut instabilitatea economică ca pe ostare naturală a economiei şi echili-brul ca pe un caz special şi neobiş-nuit. Economiştii neoclasici din anii1950 şi 1960 credeau în ideea opu -să. Ei vedeau modelul economiei com-petitive perfecte, întotdeauna îndrep-tându-se spre atingere echilibruluige neral, precum norma teoretică şifundaŃia pentru analiza academicătemeinică. Economia lumii reale, cupropensitatea sa de a suferii şomajşi recesiune, a început să fie văzutăca un caz special disfuncŃional, teo-retic şi neinteresant.

De ce au adoptat economiştiiaceastă viziune clar nerealistă a lu -

mii? Un răspuns ar fi simplitatealogică şi urmărirea matematică amo delului neoclasic care a făcut săfie mai atractivă pentru economiştiiinvidioşi pe fizicieni, deoarece dore-au ca subiectul lor să fie transformatîntr-o ştiinŃă bazată pe matematică.Totuşi, principalul motiv pentru adop-tarea noii gândiri de către economişti afost, ca de obicei, zeitgeist-ul politic.

Pe parcursul primilor ani a Răz -boiului Rece, atracŃia restaurării idea -lului de capitalism, ca şi un sistemcu potenŃial de perfecŃiune, sau celpuŃin ce ar tinde la perfecŃiune, eraevidentă rivalitatea ideologică cu co -lectivismul Uniunii Sovietice a fostsimbolizat la perfecŃie de viziuneaneoclasică a macroeconomiei: o co -lecŃie de indivizi atomici şi indepen-denŃi care cooperează ca zimŃii învasta maşinărie socială Fordistă, darfac acest lucru în funcŃie de propria

lor voinŃă, răspunzând la stimulentelenaturale ale economiei. Mai mult, sin-teza neoclasică, în contrast cu eco -nomia clasică a secolului XIX, a lăsatloc realităŃiilor politice post-MareaCriză ce constau în plase de sigu-ranŃă ale bunăstării şi un manage-ment activ al cererii pentru a stabi-liza ciclurile afacerilor, explicând cămaşinăria economică Fordistă necesi-ta, ocazional, lubrificare din partea unuiguvern benign şi pro-afaceri. Astfel,noua paradigmă a putut să cooptezeatât Dreapta, cât şi Stânga. Conser -vatorii erau fericiŃi să descrie nouaortodoxie a sintezei neoclasice, întimp ce progresiştii, cum ar fi PaulSamuelson şi Robert Solow, puteau săo numească economie neo-keynesistă.

În procesul acomodării cu con-sensul ideologic după Război, totuşi,cea mai importantă cunoaştere a ma -croeconomiei era pierdută: Instabi -

litatea financiară nu mai era recunos-cută ca şi o consecinŃă naturală aincertitudinii viitorului; ciclurile finan-ciare reprezentau acum numai abera -Ńii cauzate de imperfecŃiuni care arputea să fie rezolvate prin intervenŃieguvernamentală, cel puŃin în teorie.Această idee era în ton cu optimis-mul general al aniilor 1950 şi cusupra-încrederea elitelor birocratice.

ReferinŃe- Abel Andrew, Bernanke Ben, Crou -shore Dean, (2008), Macroeconomics,sixth edition, Pearson Education- Arnold Roger, (2010), Economics,ed. a 9-a, South Western- Blinder Alan S. (1987), Hard Heads,Soft Hearts. Reading, MA: Addison-Wesley.- Congdon Tim, (2007), Keynes, theKeynesists and Monetarism, EdwardEdgar Publishing- Davidson Paul, (2009), John MaynardKeynes, Palgrave Macmillan- Forstater Matthew, Wray L. Randal,(2008), Keynes for the twenty-firstcentury, Palgrave Macmillan- Hicks John Richard, (1967), “TheHayek Story.” Critical Essays in Mo -netary Theory. London: Oxford Univer -sity Press, 203-15.- Jessua C., Labrousse C., Vitry D.,Gaumont D., (2006), DicŃionar deŞtiinŃe Economice, Editura Arc- Keynes John Maynard, (2009),Teoria Generală a Ocupării ForŃei deMuncă, a Dobânii şi a Banilor, Edi -tura Publica- Lachmann, Ludwig M., (1977).Capital, Expectations and the MarketProcess. Kansas City- Popescu Dan, (2010), Cataclismeleeconomice care zguduie lumea,Editura Continent- Schumpeter Jospeph, (2010), Zecemari economişti. De la Marx la Key -nes, Editura Publica- Sheehan Brendan, (2009), Understan-ding Keynes’ General Theory, PalgraveMacmillan- Skidelsky Robert, (2010), Keynes – TheReturn of the Master, PublicAffairs- Skousen Mark, (1992), Dissent onKeynes – A Critical Appraisal ofKeynesist Economics, Ludwig vonMises Institute

Consecin]ele economice ale teoriei lui Keynes (II)asistent univ. drd. Alin OPREANA, ULBS

J. M. Keynes

Londra cu Tamisa, una dintre frumoasele sale embleme

•UNIUNEA EUROPEAN~VINERI • •IUNIE • • • •

urmare din pagina 1Să lăsăm deoparte glumele proas -

te şi să căutăm explicaŃii mai realis -te la pe deplin posibila evoluŃie aPIB aproape de zero în acest an.Una ar consta în chestiunea perma-nent cronică a lipsei noastre de ca -pacitate de absorbŃie a fonduriloreuropene. Tema a mai fost însăaprofundată în coloanele revisteinoastre şi nu vom mai insista prinurmare asupra ei! Să spunem doarcă preşedintele Comisie Europene,Jose Barroso, ne-a admonestat (pen-tru a câta oară?) deunăzi, la Bucu -reşti, pentru neputinŃa noastră de aabsorbi fonduri comunitare, oferindu-ne un calcul ca pentru nişte elevirepetenŃi: dacă am absorbi doar 60la sută din fondurile europene carestau la dispoziŃia noastră, am aveaun potenŃial de creştere a produsu-lui intern brut de 3,6 la sută pe an.Şi atunci ar tot putea ploua pesteRomânia!

Chiar şi aşa însă, neputincioşicum suntem în a ajunge la borca nulcu miere al banilor europeni gratuiŃi,răul cel mare ne vine din altă parte.Pentru că mai importantă decâtabun denŃa de ploi din România estesetea de lichidităŃi din Europa. Adică,importul masiv de recesiune din zo -na euro, incertitudinile care s-au in -stalat acolo temeinic şi fără leac.Criza loveşte nemilos tot mai multe„state-problemă”, iar după expresiaeditorialistului cotidianului britanic„The Telegraph” – „cancerul s-a extinsacum la organele vitale ale UniuniiEuropene”.

Când Spania declară că starea safinanciară se află în stadiul de ur -genŃă totală, iar spaniolii îşi retragcele 50 de miliarde de euro într-o

singură lună din cea mai mare bancăa Ńării – nu mai e de glumă. Pentrucă Spania nu este un stat meditera-neean periferic şi nici un jucătornesemnificativ în proiectul politic alUE. Şi iată, totuşi, în ultimul bilanŃde sănătate al situaŃiilor economiceşi bugetare din statele membre aleUniunii Europene scrie negru pe alb:„Spania se confruntă cu dificultăŃiserioase pentru a restabili încredereapieŃelor şi asigurarea sustenabilităŃiifinanŃelor publice. Ea trebuie să re -ducă vulnerabilităŃile sale interne şiexterne şi pentru a susŃine creştereaeconomică şi locurile de muncă petermen mediu”.

În suferinŃă acută se află şi eco -nomia Italiei care, după cum se ştie,este a treia cea mai mare din UE.Potrivit analizelor Comisiei Europene,Roma se confruntă cu un risc gravde dezechilibre macroeconomice, iarîn situaŃia în care guvernul italian nuva pune în aplicare reformele, nu valupta împotriva evaziunii fiscale şi nuva combate munca la negru, Bru -xelles-ul ameninŃă cu sancŃiuni se -vere şi amenzi.

Starea de sănătate a Portugaliei,chiar dacă s-a ameliorat întrucâtva,rămâne totuşi în parametri instabilişi imprevizibili câtă vreme UE şi FMIîi recomandă „un tratament forte

pentru eliminarea rigidităŃilor şi blo-cajelor din economie în scopul atin-gerii Ńintelor fiscale şi recâştigăriiaccesului pe pieŃele financiare”.

Ce să mai discutăm de Greciacare balansează periculos, politic şieconomic, în mijlocul dilemei „a fi,sau a nu fi în zona euro”...

Iată, aşadar, un şir de evaluărimai mult decât îngrijorătoare caredemonstrează că economiile şi tre-zoreriile unor state titrate din Co -munitatea Europeană sunt în văditădificultate şi ne fac să afirmăm căînsăşi coeziunea Uniunii Europeneeste în prezent în mare suferinŃă. In -certitudinile prelungite din zona euro

se transferă, potrivit legii vaselorcomunicante, în vulnerabilităŃile cres -cânde din economia României care,potrivit prognozelor CE, îşi va înceti-ni ritmul de creştere în acest anpână la circa 1,5 la sută.

Asta îl face pe Jose Barroso săconstate că „principalul factor de creş-tere în viitor a economiei Românieieste cererea internă, în timp ce ex -porturile nete nu ajută, ba, dimpo -trivă, contribuie negativ la creştereaPIB-ului”. Sfatul domniei sale esteca, în condiŃiile date, România săvadă fondurile europene ca o loco-motivă de creştere.

Dar, din păcate, şi aici apare oproblemă întrucât, pe fondul crizeigeneralizate, principalii contributori labugetul UE şi-au manifestat marirezerve faŃă de propunerea creşteriivolumului alocărilor către diferite sta -te şi domenii ale politicilor europene.Adică, spus mai pe şleau, declară căs-au săturat să tipărească bani pen-tru a absorbi datoriile altora.

Aici găsim explicaŃia şi rostulrecentei reuniuni de la Bucureşti a15 state din UE, reunite sub generi -cul „Prietenii coeziunii” care cer prac-tic creşterea bugetului european mul-tianual pe perioada 2014 – 2020, îninteresul întăririi politicilor de coeziu -ne şi dezvoltare regională atât în pe -rioada de criză, cât şi în etapa post-criză. Fireşte, e simplu să ceri, darmai greu să dai, iar rezolvarea aces-tui acut conflict de interese de rangeuropean va fi în cele din urmă ochestiune de compromis politic.

În ce ne priveşte, câtă vremeEuropa se află încă în căutarea coe -ziu nii pierdute, vom fi siliŃi să con-statăm cu amărăciune că ploile nuvin pentru noi, cum se spune, de laCluj, ci de la Bruxelles. Şi necazurilela fel. Aşa încât nu meteodependenŃane apasă, ci mai curând eurodepen-denŃa.

Emil DAVID

Meteodependen]@ sau eurodependen]@?

Vedere din Madrid

Vedere dintr-o VeneŃie mereu frumoasă şi tulburătoare

• • • • • •• •• VINERI • •IUNIE • • • ••

c my bc my b

c my bc my b

urmare din pagina 1Doar circa 8 ani din acest ultim

interval, arată, printre alŃii, economis-tul Christine Kerdellant, au cunoscuto creştere de 2,5%, nivel aproape derezonabilitate pentru a consemnaprogresul şi nu, poate, regresul defond al economiei. Respectiv, anii1988 – 1990, 1998 – 2000 şi 2004– 2006. Asemenea cifre, posibil cudetalii relativ diferite, s-au putut şise pot consemna în cele mai multedin statele europene dezvoltate. Timpdestul de trist. Au fost şi sunt, pen-tru întreaga Europă şi chiar pentruîntreaga lume, „Cei treizeci de aniglorioşi” şi cei „Treizeci de ani săr-mani”. Aproape toate Ńările, cu ex -cepŃii de rigoare, au vădit şi vădescastfel. Sunt ani - ,,cei sărmani” - în cares-a trăit cu precădere pe credit, încare deficitele publice au fost finan -Ńate prin îndatorări succesive. Suntani în care statul, instituŃiile, resurse-le respective au devenit minimale. IarpiaŃa, să punem totuşi ghilimele, „piaŃa”,adică cei ce o reprezentau, câştigătoriefec tiv, s-a relevat dictatorială. Cândpie Ńele financiare – fără ghilimele şise ver exigente la consecvenŃa cu

care asemenea procese dezechilibrantes-au perindat, după ce au fost deo -sebit de generoase în „a prinde” fir -mele şi indivizii în cleştele lor nemi-los – au dat semnalul că dezechi -librele respec tive n-au mai putut saunu mai puteau continua, veritabile pră -buşiri s-au succedat în lanŃ. Dinami -cile au scăzut mult sub 2,5%, la ni -veluri zero sau chiar negative, atuncicând, în general, creşterea accepta -bilă pentru un PIB puternic ar fi fostde circa 5% sau mai mult.

Excomunicându-se din spaŃiuleconomic vest-european în cel asiat-ic, în speŃă în China, dar nu numai,producŃii industriale dintre cele maiimportante – chiar dacă, uneori, nucele de notabilă performanŃă multipli-catoare sau de ultimă generaŃie –capitalul speculativ a substituit, înbună parte, pe cel aferent producŃiei,investiŃiilor profitabile şi creatoare delocuri de muncă. Şi dacă pentrumarea finanŃă speculativă şi ampluglobalizată, în general dictatorială şimereu transfrontalieră, profiturile, lanu puŃini, cum spuneam, au crescutastfel – este drept, au „căzut” şi oserie de bănci, însă cu despăgubiriuriaşe pentru staff –, pentru econo -

mii, în general, ritmurile de creştere- şi dezvoltare – s-au diminuat insis-tent şi consistent. Şomajul s-a ridi-cat - şi se ridică în prezent – lacoeficienŃi altă dată greu imaginabili,perspectivele, cu precădere pentrucei tineri, neprivilegiaŃi de „vârfuribogate”, s-au diminuat drastic, la felca nivelul de viaŃă şi puterea de cum -părare a populaŃiei. Iată, de exemplu,dacă în vremea celor „Treizeci de ani

glorioşi”, puterea de cumpărare s-adublat, în general, la 20 de ani, în pre-zent pentru o asemenea performanŃăsunt necesari – potrivit unor calcule– 70 de ani şi chiar un secol, fireşte,dacă nu intervin şi alŃi factori pertur-batori care să amplifice mai multintervalul. Factori mai mult perturba-tori unui echilibru şi aşa deosebit devulnerabil, de fragil, de seori cu valorispecifice negative evidente. În aseme-

nea condiŃii, socie tăŃile s-au polari -zat, aglomerând şi amplificând bazasăracă şi foarte săracă. Nu s-a reali -zat însă reduceea trendului în vârfulpiramidei, dimpo trivă. Avem, desigur,în asemenea consideraŃii, alte limite,niveluri şi realităŃi comparativ cu Româ -nia unde situaŃia se vădeşte mult, multmai tristă, mai sărmană, eminamentede zastruoasă.

continuare în pagina 5

VINERI • •IUNIE • • • • •

c my bc my b

c my b

• • • • • • • • • •

c my b

Dan POPESCU„Les trente piteuses”

Vedere din New-York

A fost odat@ ,,La belle époque”

DEZVOLTARE VINERI • •IUNIE • • • ••

urmade din pagina 4Oricum, ar fi interesant şi util de

studiat - poate ca teze de doctoratsau post doctorale - maniera în carefostele Ńări socialiste, în speŃă Ro -mânia, au ştiut să folosească, săintegreze, să determine şi ele ,,Ceitreizeci de ani glorioşi” şi felul încare aceiaşi actori, cu o altă partiturăacum, au ştiut şi ştiu să evolueze întimpul ,,Celor treizeci de ani trişti”,încercând îngustarea efectelor nega-tive astfel. Dar să revenim.

Sigur că producŃia şi relansareaconsumului a reprezentat şi reprezin-tă calea sigură de ieşire din impas.Dar cum, în condiŃiile în care „lim-bile de comunicare” sunt diferite? Darcum, în condiŃiile în care de multeori în sud creşterea economică de -zirabilă rimează cu susŃinerea uneipronunŃate relansări economice, chiardacă debutând cu o oarece timidi-tate? Şi tot de multe ori, în nord, oastfel de creştere are cu precădere învedere reforme direcŃionate aproapeexclusiv spre tăieri de venituri, re -ducerea nivelului de trai pentru ceimulŃi, nesiguranŃă şi incertitudini nu -meroase pentru ziua de mâine? Darcum, în condiŃiile în care, cu alte cu -vinte, creşterea promiŃătoare este opusăunei austerităŃi cel puŃin mohorâte?Conjugarea realităŃilor face ca răs -pun surile la prima variantă, emina-mente atrăgător de ales, să poată fidate destul de greu. Iar pentru a douavariantă, răspunsurile considerate dedat cu mai multă uşurinŃă, nu suntaproape de loc acceptate, normal, decei mulŃi deja sărăciŃi, foarte săraci.De către cei mulŃi care nu ei au bă -gat economiile în criză. Nu ei au ofe -rit răspunsuri atât de „subŃiri” şi ne -convingătoare acŃiunii celor trei com-ponente ale actualei crize economico– financiare: a) componenta de par-adigmă; b) componenta economieide speculaŃie; c) componenta detranziŃie pentru statele din Europacentrală şi de est care au trecut şitrec la economia de piaŃă, în circum-stanŃele date mai ales România şiBulgaria. De către cei mulŃi care nuei au decis strategii economice atât

de perdante social şi mai ales acŃiu-ni economice păgubitoare în general,dar profitabile foarte punctual, la ni -velul unor indivizi până la urmă. Nuei sunt cei care nu au dorit să sepregătească şi să muncească. Nu eisunt cei care au trasat şi traseazăclivaje atât de adânci între bogaŃi şisăraci, tineri şi bătrâni, împărŃind nudoar o Ńară sau alta, ci omenireaaproape în integralitatea ei, între fast,pentru puŃini şi mizerie, de multe oriincalificabilă, inimaginabilă, pentru ceamai mare, pentru o imensă parte a lu -mii. Ceea ce riscă finalmente violenŃeşi chiar distrugerea lumii ca atare...

Este limpede că responsabilităŃiledecidenŃilor, înseşi răspunsurile lorindividuale, au fost şi sunt pentruultimii 20 – 30 de ani dar şi pentruperspectiva următoarelor decenii, maimari şi mai grele decât oricând. Iardacă ei şi cei care îi desemneazăastfel nu vor avea inteligenŃa şi pru-denŃa, viziunea globală, comunitară,naŃională, locală, cunoştiinŃele nece-sare pentru răspunsuri adecvate, vomreitera cu toŃii, cu o probabilitatefoarte ridicată, mai mult sau mai pu -Ńin răspunzători, drumul dramatic, tra -gic chiar, în mare parte criminal alanilor de la sfârşitul lui 1930 şi în -ceputul lui 1940. Nu este o predicŃierea, ci o realitate. Este, cum scria şiPierre Baron, directorul prestigioaseireviste franceze „Historia”, „un punctmaxim din care trecutul ar trebui sălumineze prezentul. Un punct maxin,deci, la care examinarea pertinentă,«sine ire et studio» a trecutului artrebui să lumineze mai mult impa-surile şi orbirea unei actualităŃi cât depuŃin glorioasă a fost şi este aceasta”...

Să ne referim, în mai mare măsură,în acest sens. Nu poŃi cheltui maimult decât câştigi, iată un principiufoarte sănătos care nu poate fi ocolit.Şi atunci, fie „tai”, fie realizezi uneleeconomii pe care le utilizezi în re -lansarea unor politici publice. De -sigur, austeritate. Acolo unde era şieste necesar, colectivităŃile locale aufost şi sunt puse la „regim”. Tot acolounde era fireşte cazul, salariile suntpuse „la cură de slăbire”, aceasta ur -mând să „subŃieze” nu doar la „pu blic”,ci şi la privat. Într-o economie, rigu -roasă, cu şanse, nu are cum „privatul”

să urce, iar „publicul” „să coboare”,şi invers. Desigur că pot fi reduse şifel de fel de indemnizaŃii: de şomaj,de maternitate, sociale, etc. Cu con -di Ńia ca asemenea diminu ări să fiesuportabile şi să nu omoare oamenii.Cine stabilesc astfel? Desi gur, guver-nele. Cheltuielile de sănă tate mai pu -Ńin rambursate? Cu condiŃia ca oasemenea externalitate să nu costemai mult decât produce, întrucât, fi -nalmente, vulnerabilitatea să nătăŃii poategenera cheltuieli mai mari, mult maimari decât cele necesitate de preveni -ea bolilor şi terapia lor. În fapt, apli-cată pe situaŃii ,,acceptabile” de că -tre guvernanŃi şi inacceptate de cătrepopulaŃie, terapia austerităŃii poate gen-era decesul bolnavului. Şi chiar estepe cale să îl genereze...

Austeritatea nu este nici o soluŃiegenerală şi nici o soluŃie care poatefi aplicată „en gros”, ci doar funcŃiede condiŃiile concrete din fiecare eco-nomie. Plus luarea în calcul a unorîntrebări şi răspunsuri, precum şi aîntreprinderii unor măsuri esenŃiale înacest cadru: a) De ce s-a ajuns la oastfel de situaŃie? b) În ce măsură

cheltuielile publice au reflectat realeşi oportune necesităŃi publice şi nuau contribuit doar la creşterea unorprofituri individuale şi de grup func -Ńie de mai multe criterii artificialeprintre care „partizanatul politic” sevădea şi se vădeşte în faŃă? c) Aus -teritatea s-a reflectat şi se reflectă şiîn subŃierea profiturilor astfel, sau încreşterea lor pe baza resurselor su -plimentare constituite printr-o austeri -tate aplicată celor mulŃi şi necăjiŃi?d) Cum promovarea unor politici delansare şi relansare economică –deseori în afara producŃiilor ce arpermite relansarea pieŃei interne –poate fi absorbită de economii na -Ńionale şi europeană în declin şi deo economie globală urmând aceeaşipantă? e) Ce măsuri pot înlocuistagnarea cu emergenŃa, cu dinamis-mul economic? f) Cum poate fiplătită datoria externă doar din tăieride venituri şi economisiri, când, înacest scop, în cea mai mare parteeste nevoie de producŃie, de pro-ducŃie profitabilă? Iar şirul între-bărilor şi al răspunsurilor ar puteacontinua. În nici un caz nu reprezin-tă o soluŃie împărŃirea statelor şi eco-nomiilor, nu doar europene, în douămari grupe: „rigoriştii” şi „laxiştii”.Ne referim doar la un caz. În condiŃi-ile în care rata îndatorării scade,moneda poate urca „atât de sus”încât exporturile devin complicate. ÎnsituaŃie inversă, prin devalorizareadoar a monedei, exporturile pot firevigorate, însă „apăsarea” datorieiexterne le poate spulbera. Iar toateacestea nu depind finalmente de oŃară şi o economie, ci şi de o comu-nitate, de evoluŃii în plan global.Sunt, dar, chestiuni dificile care per-mit, totuşi, marje de manevră. Darnu prea mult în afara tendinŃei dereechilibrare bugetară şi nici preamult înăuntrul unei relansări conjunc -turale finanŃată de către de ficit. Ori -cum, rigorile trebuie suportate decătre toŃi şi nu doar foarte puŃini săcâştige, să se îmbogăŃească şi maimult, iar cei mai mulŃi să piardă, săsărăcească, să aibă distruse maitoate proiectele şi speranŃele. Iată, dece, trebuie profesionalism, decidenŃicu viziune şi excelenŃi cunoscători airealităŃilor econo mice. Şi trebuieumanism, deopo tri vă. Sunt, de fapt,coordonate care nu se exclud,dimpotrivă, se vădesc com plementare.Nu pot fi excluse, în nici un fel, cadomenii de competenŃă, cum scria

recent un analist spa niol, Jose IgnacioTorreblanca, „creş terea econo mică şiamplificarea gra dului de ocu pare”.Pentru că, repe tăm noi, este deneconceput conti nuarea „austerităŃiidure” în Ńări, eco nomii având, ca sădăm un exemplu, rata de şomajcomparabilă cu cea din Statele Uniteîn vremea crizei din 1929 – 1933...

... Sunt teorii de ultimă oră caresusŃin că „biologia bate înapoi”, iar„mediul influenŃează puternic asuprastructurii şi expresiei genelor moşte -nite”. Cu doar puŃini ani în urmă pre -vala ideea după care „genele deter-mină destinul nostru”. După care „ca -pacităŃile naturale, dispoziŃiile înscriseîn patrimoniul nostru genetic, moşte -nirile evoluŃiei ocupă avanscena con-stituirii personalităŃii şi identităŃii noas-tre”. Tipul de viaŃă prezent, educaŃia,cultura prezente erau considerabilîmpinse în planul doi. Iată, însă, căs-a descoperit că genele funcŃioneazădiferit în funcŃie de mediu. Factoriiepigenetici încep să se impună în faŃa„monopolului ADN”. ViaŃa, educa Ńia,şcoala, mediul de civilizaŃie re devinfundamentale. Jesse Prinz, profesorde filozofie la City University dinNew-York, scria astfel: „Cei care vorsă înŃeleagă preferinŃele noastre săînveŃe mai mult din cărŃile de is toriedecât din analiza grupelor de cim-panzei din Gombe (Parcul naŃional dinTanzania unde primatologul JaneGoodall a desfăşurat celebre cercetăriîn privinŃa moştenirii genetice). Bio -logia ne ajută să explicăm de ce noisuntem mai susceptibili să fleurtămcu o persoană decât cu un cartof.Dar acesta nu este decât începutul dru-mului”. Avem dar nevoie, deopotrivă,de resurse, dar şi de umanism, dacăvrem ca lumea să progreseze. Cumarăta, nu de mult, François Hollande,fără, desigur, ca preşedintele francezsă împingă în secundar pieŃele, finan-Ńele: „DemocraŃia este mai puternicădecât pieŃele. Republica este mai pu -ternică decât finanŃele. FranŃa estemai mare decât speculaŃia”. Cred că altestate şi UE trebuie să fie deaseme-nea. Putem fredona, chiar dacă puŃini,oricât „melodia resurselor” în condiŃi-ile unui beneficiu de relaŃii şi ale ne -simŃirii de multe ori direct propor -Ńională cu ignoranŃa şi chiar imbecili -tatea, în condiŃiile unui profit înalt,comparativ cu cei covârşitor de mulŃi,simŃiŃi, modeşti, fără resurse, neac-ceptând şi chiar incapabili să rezo -neze la o astfel de melodie...

„Les trente piteuses”Dan POPESCU

Vedere din Hong-Kong

Vedere panoramică a Parisului

DOCTRINEVINERI • •IUNIE • • • • •

urmare din pagina 1În domeniul ştiinŃei economice, Ri -

cardo străbate întregul perimetru alştiinŃei economice, sesizînd şi rele -vînd repere solide, originale şi coe -rente, unele, şi nu puŃine, confirmateulterior în timp, altele infirmate, darfolosite ulterior ca puncte de referin -Ńă de economiştii teoreticieni. Ricardoi-a contact întîmplător cu lucrarea"AvuŃia naŃiunilor", la vîrsta de 27 deani. Este momentul care-i va marcadestinul şi-l va încadra în perimetrulgîndirii economice ca un deschizătorde domenii în cel puŃin patru direcŃiiesenŃiale: teoria valorii; teoria renteifunciare; teoria repartiŃiei şi teoriacosturilor comparative şi avantajelorrelative în schimburile dintre Ńări.

Principala operă a lui David Ri -cardo, ce înmănunchează concepŃiasa economică este volumul intitulat"Despre principiile economiei politiceşi ale impunerii", apărut pentru primadată la Londra, în aprilie 1817. In -teresant este că, potrivit exegeŃiloroperei sale, dar şi ca urmare a stu -dierii bogatei corespondenŃe, [peste500 de scrisori], pe care Ricardo aavut-o cu o serie de economişti, ban -cheri, politicieni, gînditori de seamăai timpului, el nu a ajuns la publicis-tica economică pornind de la conside -rente economice. În mare măsură ani-mat de dorinŃa de a contribui la gă -sirea unor soluŃii problemelor prac-tice din domeniul economico-finan-ciar care se ridicau în faŃa Angliei înprimele decenii ale secolului al 19-lea.Tocmai de aceea Ricardo mai multîncearcă să demonstreze, decît să ex-pună, emiterea judecăŃilor sale eco-nomice avînd la bază o multitudinede exemple cifrice.

EsenŃa concepŃiei ricardiene se con-cetrează în primele şase capitole alelucrării sale fundamentale şi întregitcu unele precizări interesante rezul-tate din studiul "Valoare absolută şivaloare de schimb" (1823) scris înultimul an al vieŃii sale.

łinînd seama îndeosebi de ideilesmithiene, David Ricardo a consider-at că ceea ce reprezintă bogăŃia sau

avuŃia societăŃii este explicată destulde bine şi convingător, ca şi modulîn care aceasta este creată şi ce roljoacă capitalul în cadrul ei, cum cir-culă şi cum se schimbă mărfurile, caşi natura şi oscilaŃia preŃurilor.

Lui Ricardo i se relevă mai puŃinclare şi convingătoare ideile predece-sorilor săi faŃă de venituri şi rapor-turile dintre ele şi din această cauză,consideră că principalul obiect destudiu al ştiinŃei economice ar trebuisă-l constituie repartiŃia venitului na -Ńional. El nu este un economist alrepartiŃiei prin excelenŃă, ci se poatespune că studiul procesului repar-tiŃiei l-a considerat esenŃial pentruînŃelegerea mecanismului vieŃii eco-nomice şi deoarece îl considera maipuŃin studiat şi lămurit faŃă de seg-mentele producŃiei, schimbului şi alelegilor care le guvernează. Un argu-ment convingător este şi acela cădeşi plasează problematica repartiŃieiîn centrul atenŃiei ştiinŃei economice,primul capitol din lucrarea sa sedeschide cu analiza valorii, ale căruirădăcini îşi trag seva din procesulproductiv. RepartiŃia şi legile ei suntexplicat greu, şi deduse în mareparte din producŃie şi schimb.

David Ricardo aderă la teoriaobiectivă a valorii şi a preŃurilor şicontinuă ideile smithiene susŃinutepe baza metodei exoterice. În acelaşitimp se delimitează de amibiguităŃileşi contradicŃiile lui Smith şi criticăinterpretarea subiectivă a valorii măr-fii surprinsă de contemporanul săufrancez Jean Baptiste Say. Aşa cumaprecia şi Costin Murgescu, "valoareaeste pentru el (David Ricardo-n.n.) onoŃiune aparte, ea condiŃionează în -telegerea celorlate categorii economi -ce şi a legilor de dezvoltare ale pro-ducŃiei capitaliste".

Ricardo distinge două categorii debunuri sau mărfuri ce fac obiectulvînzării-cumpărării pe piaŃă: bunurirare, al căror volum depinde de anu-mite împrejurări excepŃionale, impri -mîndu-le un caracter de monopol şibunuri reproductibile, adică acelebunuri al căror volum poate fi sporitdupă voia agenŃilor economici, darŃinînd cont de legile pieŃei. Deoarecebunurile rare sunt o excepŃie, Ri -cardo nu se ocupă amănunŃit de

preŃul lor, chiar dacă surprinde rari-tatea ca element hotărîtor în determi -narea preŃului acestora. El cerceteazăpe larg natura, mărimea şi dinamicapreŃurilor bunurilor reproductibile.

Datorită raporturilor dintre cerereaşi oferta de mărfuri reproductibile pepiaŃă, preŃurile lor oscilează continuuîn jurul unui nucleu. Acest nucleu estereprezentat de valoarea lor. Pentruca mărfurile să aibă preŃ, respectivvaloare, arată Ricardo, ele trebuie săfie utile. Utilitatea devine o condiŃienecesară a valorii mărfii, dar ea nupoate fi considerată izvor al valorii,cum au susŃinut Turgot, Condillac şiulterior, J.B.Say. Totodată Ricardo,face o distincŃie clară între valoareade întrebuinŃare şi valoarea de schimba mărfii. El arată că valoarea deîntrebuinŃare nu se poate considera afi măsurătorul valorii de schimb.

Prin urmare, David Ricardo con-tinuă să aprofundeze teoria valoriibazate pe muncă, aducînd în discuŃieaspecte noi mult mai complexe şi

astfel, reuşeşte să depăşească multedin amibiguităŃile şi inconsecvenŃelelui Smith. "Valoarea, scrie el, se deose -beşte în mod esenŃial de bogăŃie,deoarece valoarea nu depinde deabundenŃă, ci de dificultatea sau uşu-rinŃa producŃiei. Munca unui milionde oameni în fabrici va produceîntotdeauna aceeaşi valoare, dar nuva produce întotdeauna aceeaşi bo -găŃie. Prin inventarea de maşini, prinperfecŃionarea îndemînării, printr-omai bună diviziune a muncii sau prindescoperirea de noi pieŃe undeschimburile pot fi făcute în condiŃiiavantajoase, un milion de oamenipot produce dublu sau triplu sumeibogăŃiilor.... iar prin aceasta nu voradăuga nimic la valoare, deoarecevaloarea fiecărui lucru creşte sauscade în raport cu uşurinŃa sau cudificultatea de a-l produce, sau, cualte cuvinte, în raport cu cantitateade muncă întrebuinŃată pentru pro-ducŃia sa". Din explicaŃiile lui Ricardorezultă un punct de vedere clar: nu sepoate confunda valoarea cu bogăŃia.Valoarea este privită ca un produs almuncii, în timp ce bogăŃia, este rezul -tatul conlucrării omului cu natura şicu mijloacele de producŃie pe care leutilizează. Astfel, David Ricardo elimi -nă teoria valorii de o primă confuzieexistentă la Smith şi care consta înidentificarea muncii cheltuite pentruproducerea mărfii cu munca obŃinutăîn schimbul ei. "Valoarea unei mărfisau cantitatea din oricare altă marfacu care poate fi schimbată depindede cantitatea relativă de muncă nece-sară pentru producerea ei şi nu com-pensaŃia mai mare sau mică ce seplăteşte pentru această muncă". Ricardoînlătură eroarea comisă de Smithatunci cînd acesta reducea valoareamărfii doar la munca directă cheltu-ită (munca vie) pentru producerea ei,precizînd totodată, că, instrumentele,uneltele nu crează valoare, ci doar,pe măsură ce sunt consumate şi-otransferă pe a lor asupra produsului."Principiul că valoarea relativă a măr-furilor este determinată de cantitateade muncă depusă pentru producerealor este considerabil modificat prinîntrebuinŃarea maşinilor şi a altuicapital fix şi durabil".

Spre deosebire de Smith, care

considera legea valorii determinatăde munca valabilă doar pentru stadi-ile precapitaliste, "primitive" ale socie-tăŃii, Ricardo arată că această lege estevalabilă şi pentru economia "avansa -tă", capitalistă.

Cu toate carenŃele ei, teoria valo -rii-muncă a marcat un mare pasînainte faŃă de teoria valorii a luiSmith. Era mai limpede, mai precisă,explica mai bine modul de producŃiecapitalist şi a lăsat o amprentă pu -ternică asupra ştiinŃei economice.

Robert Thomas Malthus şi teoria sa demo-economică

Robert Thomas Malthus (1776-1834),cleric şi profesor de colegiu, îşi de -săvîrşeşte studiile la Universiatea Cam-brige. În 1798, la 32 de ani publicălucrarea "Eseu asupra principiului po -pulaŃiei" iar în 1820 îi apare şi lu -crarea intitulată "Principii de economiepolitică", aceasta din urmă fiind prece -dată de numeroase studii privitoareala legea grîului, a rentei şi a săracilor.

Lucrarea care l-a consacrat dreptreprezentant marcant al liberalismuluiclasic este "Eseu asupra principiuluipopulaŃiei". FaŃă de gînditorii vremii,el are o optică aparte în ceea ce pri -veşte analiza realităŃilor economico-sociale existente la acea dată. Estevorba de faptul că, a urmărit să sur-prindă impactul pe care-l poate aveaasupra societăŃii creşterea populaŃiei.Teoria malthusiană asupra creşteriipopulaŃiei a avut consecinŃe analiticece au facut-o să devină parte inte-grantă a economiei clasice, mult timpdupă ce "viziunea" sub care a fondat-oMalthus a fost lăsată la o parte.

Bibliografie

1. Dan Popescu, “Istoria gandirii eco -nomice din antichitate pana la sfar-situl secolului XX”, Editura Continent,Sibiu-Bucuresti, 1999 (pag.71-82)2. http://conspecte.com/Liberalismul-eco-nomic-clasic/robert-thomas-malthus-i-teoria-sa-demo-economic.html3. http://conspecte.com/Liberalismul-economic-clasic/contribuiile-lui-david-ricardo-la-dezvoltarea-gindirii-eco-nomice.html

(va urma)

Contribu]ii ale lui David Ricardo }i Th. R. Malthusla dezvoltarea gîndirii economice (I)

stud. Alina-Ioana RADUI, ULBSstud. Cristina FLOROIU, ULBS

Th. R. MalthusDavid Ricardo

Arta fotografică sibiană a devenitîn contextul creaŃiei fotografice româ -neşti contemporane, un reper de primrang. Ceea ce o caracterizează maipregnant şi o ridică la rangul de artăa cetăŃii este în primul rând impli-carea ei conştientă şi activă în viaŃacotidiană, prezenŃa ei la cele maiimportante evenimente sociale şi po -litice ale judeŃului ca martor ocularimortalizând prin imagini de o deo -sebită forŃă de exprimare cele maisemnificative momente ale istorieisale contemporane.

Statutul său artistic a fost, de laînceputurile sale, de a se îndreptaspre viaŃa lăuntrică a oamenilor, de ale transmite idei, mesaje, de a le în -flăcăra sentimentele, de ai chema înjurul unui ideal filozofic, estetic, uman,de a exprima trăirilor sale su fleteşti,bucuriile şi tristeŃile, împlini rile saudezamăgirile.

Avântul, amploarea, bogăŃia de sen-suri ale creaŃiei fotografice sibiene,pe lângă ecourile admirative stârnite

în cele mai largi medii ale publicului,nu am putut să lase indiferentă criti -ca de artă. Albumul „Generozitatea pri -virii”, titlu ce conŃine o inspirată meta -foră a criticului şi istoricului de artăAlexandru C. Lungu, este un prim de-mers critic suplu şi rafinat, aplicat unuisegment al artelor vizuale, fotografia,mai puŃin abordat de critică.

În primul capitol intitulat „NaturaînŃeleasă” scrupulosul exeget exprimă,condensat şi lapidar, o componentăa artei fotografice sibiene: „În ochiiartistului fotograf tot ceea ne încon-joară îşi rostuieşte alt destin. De lalucrul cel mai mărunt până la celmai impunător. Acest artist ocroteşteoricare dintre ele.. Cu o sensibilitatepluriformă. Pledând pentru cunoaş -terea şi recunoaşterea lor. Şi, maipresus de orice, pentru înŃelegerealor drept binefăcătoare exemple.”

La această categorie sunt grupaŃiartişti deveniŃi celebrii ca: Fred Nuss,regretatul Gheorghe Lăzăroiu prea de-vreme plecat în eternitate, Emil Mureşan,Dan Stănescu, Adrian Velicescu MirceaAgabrian şi alŃii.

Un capitol definitoriu pentru in -vestigaŃiile plastice ale fotografilor si -bieni se referă la raporturile de

lumină şi umbră. În „metamorfozeleluminii” acelaşi critic consemnează: „Lu-mina şi absenŃa ei, diurnul şi noctur-nul, treptele dintre ele - iată un terito -riu pe care unele prejudecăŃi îl defi -nesc, încă, din păcate, doar ca gazdăa experimentului tehnic. Dacă situaŃiae valabilă pentru „ochiul fotografic”pentru celălalt, lumina şi stările eiconstituie mirificul stimulent al unornebănuite realizări artistice.” Pe lângăartiştii amintiŃi mai sus semnează şialŃi artişti fotografii, care urmăresc oscară infinită de degradeuri de laalbul cel mai luminos până la negrulcel mai intens, prin repartiŃia judicioa -să şi savantă a luminii şi a umbrei.S-au impus la acest capitol PeterEhrlich, Karl Klein, Adrian Gugiu, SanduGhiŃiu şi Horst Buchfelner.

SecŃiunea dedicată eseurilor foto -grafice este sugestiv exprimată în pu -

Ńine cuvinte. „Nesfârşita imaginare” în -cheie acest valoros eseu critic: „Cândartistul fantazeză „ochiul fotografic”îlsecondează cu nebănuite „completări”Atunci, simbioza lor dă unele dintrecele mai particulare roade. Fotografiaîmpacă două lumi, una dată şi altaînchipuită, pentru a ne însoŃi în me -reu alte ipiostaze ale cunoaşterii.

Poetul Vasile Avram, prin câtevapoeme extrem de calde, de o muzi-calitate diafană, inspirate de câtevafotografii, estompează aridul compo-nentei stiinŃifice a eseului. Pentru fie -care dintre cele trei componente aleacestui eseu model, muza poetului i-aîncărcat cu „lavandă sonoră” pana, um-plându-ne de de sublim. Lucrarea „Destrajă” semnată de Gheorghe Lăzăroiu,a zămislit în fantezia lui Vasile Avramun pui de lumină poetică, unic şi in -confundabil: „Pe un vârf de munte -

straja străjilor,/ norul vântului, pasulcailor,/Nu plânge pădurea, nare niciun plâns,/zarea tremurată lunecă învis./ Pe un câmp de flori- umbracerului,/ şoapta gândului, singur, sin-gur, singur;/ un copac în râul mortal depărtării;,/casele îmbrăcate-n coa-ja lor de lut,/ istovatirea hranei dintr-un coş de vată, şi din nou iubirea,de la început/Pe un strat de rai- bra -dul îndoielii,/frigul nemuririi, trei di -men siuni./Doamne ce de peşte pen-tru hrana obştii,/ ce arhitectură deroman abstract!/Sălcii plângătoarelân gă nouă ape,/însuşi dirijorul esteblestemat!/Nu priviŃi copacii, nu pri-iŃi!/Ultimul mesteacăn înecat de cer,/ghemotocul ierbii, fost cândva ste-jar lângă şura părăsită,/ la fereastraotrăvită unde vântul trece lacompeste rănile din cui,/unde mor gră-dinile se sărută iepele./

• • • • ••••••• • • • • • •• VINERI • •IUNIE • • • ••

c my bc my b

c my bc my b

Articolele ap@rute în revist@ exprim@punctele de vedere ale autorilor, care pot fi

diferite de cele ale redac]iei.

Colegiul deredac]ie

Redactor }ef coordonator:DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

EMIL DAVIDDAVID

drd. Alin OPREANA,OPREANA,secretar general de redac]ie

editor

GRUPUL DE PRES~

CONTINENT

CAMERA DE COMER[,

INDUSTRIE {I AGRICULTUR~

A JUDE[ULUI SIBIU

NOBLESSE SRL

ISSN 1841-0707

Tel. 0269/21.81.33,

fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

Petru-Ovidiu DUMBR~VEANU

SOLILOCVII DE DUMINIC~

7 iunie 1914. Deschiderea Canalului Panama. Statele Unite au preluat în 1904 activităŃile unei companii franceze declaratăfalimentară în 1889. Printre altele, Canalul Panama a scurtat cu 7.000 mile maritime ruta dintre New-York şi Tokio.

Iarmarocul medieval - PiaŃa Mare

Râpa Roşie - Şcoala de fotografie Sibiu

CompoziŃie Daniel BălŃat

Generozitatea priviriiDincolo }i dincoace de „Ochiul fotografic”. O retrospectiv@ sentimental@ a fotografiei sibiene.