Morometii - Roman obiectiv scris de Marin Preda N. Manolescu in arca lui Noe vorbeste de o noua obiectivitate, mai moderna in opera lui Marin Preda deosebind-o de cea a prozatorilor interbelici. Morometii este un roman realist , care prezinta tema pamantului si a taranului cu mijloacele artei modern. Romanul e deschide cu un fragment in care ,un narator omniscient dateaza si localizeaza intramplarile : In Campia Dunarii , cu cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial Aici se pare ca timpul avea cu oamenii nesafarsita rabdare ; viata se scurgea aici fara conflicte mari Treptat naratorul se retrage lasandu-si personajele sa vorbeasca. Parasirea viziunii omnisciente de la inceput pentru aceea din afara nu ne permite sa aflam unele lucruri decat treptat. Unele lucruri sunt observate de personajele reflectori. Astfel, Catrina observ insomnia lui Moromete si intelege ca se intampla ceva in familie Perspectiva omniscienta revine cu valoare explicativa, rezumand pe cateva pagini evenimentele cele mai importante din viata familiei. Alteori perspectiva prezentarii evenimentelor este atribuita personajului Ilie Moromete, ca de exemplu descriere satului in drumul lui Moromete , spre primarul Aristide, spre a-i cere un imprumut. Limitarea omniscientei determina apelul la informatori, personaje care relteaza evenimente la care au fost martori. Ei se deosebesc de reflectori pentru ca se marginesc sa comunice anumite fapte fara sa le comenteze, fara sa le interpreteze. Povestesc ce au vazut, nu ce au trait ei insisi. Ei repeta inauntrul romanului situatia naratorului care nu stie mai mult decat personajele sale sau nu are acces la constiinta lor. Asemenea informatori sunt foarte numerosi, mai cu seama in volumul al II lea: Ilinca povestindu-i lui Niculae despre moartea tatalui, Alboaica intrerupand-o ca sa spuna ceea ce sora ei vitrega nu stia; Iosif povestind o intamplare a lui Niculae, pe care acesta n-o mai spusese altcuiva, gainarul care tine satul la curent cu viata la Bucuresti a celor trei fii fugari. Parizianu, care a fost de fata la intalnirea dintre Moromete si fiul lui si umple satul cu ea. Astfel afla si Catrina, care banuieste misterul intalnirii dintre Moromete si cei trei fii si se imbolnaveste de suparare. O alta caracteristica este data de relatia dintre narator si personajul Moromete , de la care imprumuta o optica si un tip de expresivitate verbala. Din punctul de vedere al perspectivei naratiuni in Morometii este reflectata focalizarea interna centrata si pe alte personaje, dar, cel mai des, pe protagonist.

La un moment dat, cartea in intregimea ei pare gandita de Moromete ,sau, in orice caz, lumea romaneasca pare dimensionata in functie de puterea mintii protagonistului. El are iluzia timpului rabdator, el crede ca lumea in care traieste este organizata dupa legi ancestrale imuabile, pe care le domina si tot el intelege ce se intampla in familie chiar daca n-a fost de fata la vreun eveniment. Exista si fragmente ( mai putine ) cu o focalizare neutra, in care naratorul este aproape absent, textul capatand cracteristicile genului dramatic ( ex. Scena dezbaterii din poina fierariei lui Iocan sau scena plecarii la seceris). In volumul al Iilea, Moromete si Niculae devin personaje reflectori, care judeca si comenteaza schimbarile, de pe scena vietii politice. Totusi Moromete pierde locul de prim-plan, ca personaj, acesta fiind luat de Niculae. De fapt, primul volum prezinta lumea tatalui, cu aparentele ei de stabilitate si ordine, cu seninatatea ei ce se apara de lovituri, iar al doillea este despre lumea fiilor, neasezata si tulbure in care irump la suprafata forte istorice obscure, necanalizate si primejdioase. Marin Preda a creat o literatura bazata pe adevar, istorie si realitate. Inspirandu-se din realitatea contemporana a reflectat aspecte sociale, morale, asezand romanul pe un solid teren psihologic. Debutul extraordinar cu volumul de nuvele Intalnirea din pamanturi 1948, desi nu l-a impus suficient , dschidea drumul spre roman anuntand temele predilecte ale prozatorului (destinul taranului roman), specificul stilului sau, puterea de a obseva si a intui metamorfozele sufletului taranesc. Opera care l-a impus in atentia criticii literare si a publicului a fost romanul MOROMETII VOL I (1955), prin noutatea formulei epice. De aceea, cand a aparut volummul al doilea, dupa doisprezece ani, in 1967, I s-a reprosat scriitorului ideea de a continua romanul care castigase statut de capodopera. Eugen Simion considera acest volum o carte curajoasa si profunda fiind in unele aspecte, un roman chiar mai dens decat primul volum. Cele doua parti formeaza o unitate caci ele se sustin si s lumineaza reciproc, impunand o tipologie necunoscuta in proza romaneasca pana la Marin Preda. Romanul este o veritabila epopee a satului surprins in momente de criza a istoriei, in primul volum actiunea se desfasoara cu cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi mmondial, iar in volumul al doilea, fiind surprinse doua momente : reforma agrara din 1945 si transformarea socialista agriculturii de dupa 1949, fenomen buziv si violent cu taranimea. Primul volum are o structura rotunda prin relatia dintre incipit si final, creand impresia de evolutie inchisa in cerc. Fraza initiala despre rabdarea timpului este reluata in final pentru a anunta ca timpul nu mai avea rabdare. Este evident ca pe scriitor il preocupa relatia omului cu timpul (istoria) si conflictele generate de ea.

Afirmatia initiala despre rabdarea timpului este doar o metafora, o iluzie a taranului. Aceasta rabdare a timpului impune o naratiune lenta, un ritm calm al desfasurarii evenimentelor, derulate cu incetinitorul in primul volum. Folosind tehnica decupajului de scene din viata taranilor, scriitorul a realizat o reprezentare dramatica a vietii, iar in volumul al doilea a folosit tehnica rezumativa, ritmul epic fiind schimbat caci satul asezat pe tipare arhaice intra intrun proces rapid de destramare. Existenta sociala este mai concentrata, naratiunea cunoaste intoarceri in timp. Asa cum anunta si titlul Morometii' este romanul unei familiii dintr-un sat din Campia Dunarii care parcurge un proces de simbolica destramare. Actiunea se petrece in Silistea -Gumesti de la inceputul verii pana in toamna, diferentiindu-se trei momente distincte: 1) de sambata seara pana duminica noaptea, cand Polina fuge cu Birica, viata satului fiind reflectata monografic. 2) Timp de doua saptamani, incepand cu plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti. 3) De la seceris pana la sfarsitul verii, culminand cu fuga feciorilor lui Moromete, la Bucuresti. Toate partile incep cu o prezentare de ansamblu: masa, prispa, pe care sunt insirati la adapost de ploaie toti membrii familiei si secerisul precedat de o pregatire aproape mistica. Din inregistrarea vietii de familie, (trezirea) dimineata sub glasul aspru al tatalui, plecarea la camp , masa, intoarcerea de la camp, din nou masa, cu participarea intregii familii) iese la iveala un cod al existentei taranesti. Romanul se bazeaza pe o epica progresiva, in spirala, bine motivata, alcatuita din scene memorabile. Prima scenaa a intoarcerii de la camp familiei, urmata de imprastierea imediata a copiilor 9fetele merg la rau sa se spele, Paraschiv se culca pe prispa, Nila in casa, Achim in iesle) sugereaa drama viitoare a familiei. Antologica este insa scena cinei care capata un relief straniu prin acumularea de amanunte dezvoltand o prima schita psihologica a Morometilor. Asezarea la masa dezvaluie vizibil ierarhia familiala, gruparea copiilor sugerand animozitatile dintre ei. Cei trei fii ai ui Moromete din prima casatorie : Paraschiv, Nila si Achim, stateau sprre partea din afara a tindei ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si ssa plece afara. De cealalta parte a mesei, langaa oalele cu mancare stateau Catrina si copii ei din casatoria cu Moromete : NICULAE, Ilinca si Tita. Catrina evea si ea o fata din prima casatorie, pe care o lasase socrilor. Pozitia lui Moromete la masa ii confera proportii monumentale evidentiind rolul sau de stapan al familiei care intruchipeaza autoritatea suprema : Moromete statea

comod pe locul lui , ceilalti fiind inghesuiti din pricina mesei prea mici, pastrate din prrima casatorie a lui Moromete, dar, pe care el nici nu se gandise s-o schimbe. Masa devine un loc al frustrarii si al comediei, dezvaluind conflictele dintr-o familie hibrida, care treptat, vor lua amploare. Se isca un conflict clasic intre mama vitrega si cei trei fii, Catrina reprosandu-le ca n-au fost in stare sa-i faca un scaun si lui Niculae, care statea turceste, pe pamant. Un alt conflict este prefigurat de nemultumirea lui Niculae care voia branza, insa branza fusese mancata de Dutulache. Moromete intervine drastic potolind cearta cu glas amenintator, ironia la adresa Catrinei si a lui Niculae: -Fa! Fa! Fa, n-auzi? mormai Moromete. Pune fa mancare si mai trage-te pe falcile alea ca te-or fi durand de cand vorbesti. Alta treaba n-avem noi acuma ! Ne apucam sa studiem . Masa se desfasoara dupa unritual : tatal face cateva cruci inchizand o clipa evlavios ochii apoi taie mamaliga cu o ata de bumbac. Fiecare mananca repede ignorandu-i pe ceilalti. Mancatul e o competitie, Niculae abia apucand sa ia ceva, cand strachina se si golea. Dupa ce tatal sanctioneaza drastic cu o lovitura mofturile lui Niculae, masa se desfasoara intr-o tacere totala. Conflictul principal este cel dintre Moromete si cei trei fii, nemultumiti ca tatal nu munceste, ca ii batjocureste si nu stie sa faca bani din comertul .. lui Tudor Balosu, vecinul lor. Acest conflict este alimentat de Guica, sora lui Moromete, care reprezinta feminitatea malefica. Ea le uraste pe Catrina si pe fetele ei si-i reproseaza lui Moromete faptl ca s-a recasatorit, privand-o pe ea de o familie.( ar fi putut sa-i creasca pe cei trei fii) Primul semn al unor vremuri grele si al declinului familiei este surprins in scena simbolica a taierii salcamului, desfasurata pe fundalul grav al bocetului venit din cimitir. Salcamul din curtea lui Moromete era un semn al stabilitatii si al trainiciei, un martor al vietii satului. Moromete il roaga pe Nila sa-l ajute , dar acesta este dezamagit de prostia fiului care nu intelege nimic si aduce caii in locul unde trebuia sa cada salcamul. Cand Nila il intreaba de ce taie salcamul, tatal ii raspunde cu o ironie amara :' Asa ca sa se mire prostii... Vrei sa stii in ce fel sa se mire prostii? Sa se uite si sa se mire pana li s-a apleca Lumea Morometilor se desacralizeaza dupa taierea salcamului , ramane lipsita de aparare in fata unor forte ostile : gradina, caii, Moromete insusi, aratau bicisnici Sunt surprinse si alte destine care evolueaza paralel cu cel lui Moromete , naratorul alcatuind un fundal mai larg al vietii satului pe care se proiecteza destinul familiei ituate in prim plan. In sat apar si alte conflicte : intre Birica si Balosul dupa fuga Polinei cu Birica, intre Tugurlan si fiul primarului, seful de post, dupa care taranul ajunge la inchisoare sii intre Anghelina si Vasile Botoghina care intentiona sa vanda din pamant pentru a se putea trata intr-un sanatoriu.

Deasemenea, Achim il bate pe pandarul mosiei, care-l prinsese pascand caii in ovazul boieresc. O scena fara precedent in literatura noastra este intalnirea duminicala a taranilor din poiana fierariei lui Iocan. Intalnirea oamenilor pentru dezbateri politice, urmand un ceremonial anume (ei vin in haine de sarbatoare, proaspat rasi) este un eveniment aproape mitic. Salutul face parte din ceremonial. Spectacolul discutiilor este pregatit prin cel al drumului spre poiana, parcurs de Moromete in compania prietenului sau, Dumitru lui Nae, caruia ii spune tot felul de anecdote amuzante ( despre Victor Balosu si acultatile lui, despre esecul Mizdei, fata care pet ise un flacau si fusese refuzata) . Moromete si cocosila , doi tarani destepti, prieteni de altfel, sunt protagonistii dazbaterii. Cocosila ii alege lui Moromete articolele din ziarul Dimineata, pe care acesta le citeste ca un actor . Moromete da tonul discutiilor. Cocosila il invidiaza pentru ca stie sa descopere subtilitati si paradoxuri in ziar ca de exemplu afirmatia ca regele este primul agricultor al tarii sau selectia din discursul regelui care afirma ca agricultura din nenorocire, daca este ocupatiunea manuala principala a romanului, nu este totdeauna si ocupatiunea lui mintala. Ironia lui Moromete este subtila adica ocupatiunea ta mintala, cocosila, e la alte prostii. Placerea acestor speculatii este tulburata de interventia brutala a lui Tugurlan, taranul revoltat, nemultumit de conditia sa de om sarac ( el nu fusese improprietarit ). Evolutia sa este surprinzatoare, caci este fascinat de Moromete, singurul capabil sa-l inteleaga si sa descopere cauzele nemultumirii lui. Trei chestiuni rezulta din cele spuse de Tugurlan, afirma Moromete, facand sa se auda in poiana vocea ratiunii : ca numai cine are lot poate sa faca politica, alta ca din pricina lui Cocosila a ramas Ion al lui Miai fara pamant si a treia ca nu suntem mai destepti decat Ion al lui Miai, nu asa, T ugurlane? Dialectia subtire a lui Moromete nu ramane fara efect. Instrainatul orgolios de pana atunci se apropie de grupul de prieteni al lui Moromete. Dar in sens invers va fi evolutia lui Moromete in urma repetatelor dispute cu cei trei fii, plecarea lui Achim cu oile, fiind urmata de fuga celor doi fii Paraschiv si Nila, cu caii si o parte din zestrea fetelor. Scen finala este magistral construita. Moromete vorbeste bland, sfios, isi cearta nevasta, cere un foc baiatului cel mic, loveste obrazul fetei care vocifereaza si se roaga linistit si senin de fiii care nu vor sa-l mai asculte. Dupa aceasta pregtire inceata, izbucnirea este teribila: Moromete ridica parul si loveste, iar glasul lui devine urlet. Corectiunea si discursul lui n-au nici un efect. Moromete se insingureaza, nu mai raspunde la salut, nu mai participa la adunarile din poiana. El traverseaza o drama de ordin moral, generata de simtul paternitatii ranite deoarece nu faptul de a-si pierde o parte din lot il intuneca, ci

ideea de a-si pierde fiii si linistea. Prabusirea vechii lumi este privita de el cu o tristete rece stand pe piatra de hotar, el se intreaba unde a gresit, care sunt cauzele prabusirii si ca un mos Soriot, ajunge la concluzia ca parintiitrebuie Sa-i ierte pe copii chiar daca au gresit.