Partea doua

CULEGERE DE POVEŞTI METAFORICE

"Nu-ţi pot oferi nimic care să nu existe deja în tine. Nu-ţi pot propune alte imagini, diferite de ale tale...

te voi ajuta să vizualizezi propriul tău univers interior."

HERMANN HESSE

"O metaforă deschide porţi, ferestre, drumuri noi."

J.-A. MALAREWICZ

/TEMA 1: Credinţa personală şi actualizarea de sine

Vicky, micuţa furnicuţă

Subiect tratat:-Lipsa de motivaţie în muncă (la şcoală sau oriunde);

Situaţia dorită:-A se valoriza în urma sarcinilor cotidiene;-A preveni renunţarea;-A-i încuraja pe cei tineri şi mai puţin tineri să-şi urmeze drumul personal;

A fost odată o furnicuţă, care nu voia să muncească. Lui Vicky îi plăcea mai mult să se joace şi să alerge. Cât era ziulica de lungă căuta motive pentru a nu munci. Totuşi, se plictisea foarte tare, căci era singura care se juca, cÎntr-o zi, pe când Vicky era plecată în pădure, o zână-păianjen a venit la muşunoi . A explicat grupului că ea o căuta pe cea mai bună furnică din lume şi că pentru aceasta, lansa un concurs. Fiecare furnică putea acumula puncte dacă muncea atunci când era timpul, se juca în momentele potrivite şi avea mulţi prieteni. Zâna însăşi avea să urmărească derularea concursului.

Şi micuţele furnici s-au pus pe treabă, căci fiecare ştia că putea câştiga concursul. Erau neobosite, micuţele lor lăbuţe erau permanent în mişcare şi nu simţeau nici oboseala, nici crampele.

Atunci când Vicky s-a întors acasă a remarcat marea agitaţie din muşunoi; nimeni nu-i vorbea, căci nu aveau timp.Toate furnicile cântau, zâmbeau şi transportau provizii. Ea

s-a simţit dată la o parte. Atunci când s-a înserat, a aflat, în sfârşit, ce se petrecea şi de ce era toată lumea aşa de agitată. Ea a spus că i-ar place foarte mult să câştige concursul şi că, era capabilă să-l câştige.

Din acel moment, micuţa noastră furnică le însoţea pe celelalte la muncă. Micuţele sale lăbuţe erau foarte obosite, căci Vicky nu era obişnuită cu zilele grele, însă nu se descu-raja, căci îşi dorea, cu adevărat, să câştige concursul şi să devină cea mai bună furnică din lume. Muncea şi se juca când era timp. {i-a făcut mulţi prieteni, căci era jucăuşă şi era foarte agrabil să munceşti alături de ea.

Apoi a sosit şi marea finală. Toate furnicuţele înscrise la concurs erau îngrijorate. Zâna-păianjen avea să o numescă, în sfârşit, pe câştigătoare: "Pentru că a făcut multe eforturi, pentru că şi-a ameleiorat randamentul, o numesc pe furnicuţa Vicky, câştigătoarea concursului!" Toţi au aplaudat.

Cât era de mulţumită şi de mândră de ea însăşi! Zâna i-a înmânat un cetificat, dar şi o putere magică...Aceasta i-a spus: "Vei fi întotdeauna o muncitoare şi, atunci cînd vei simţi că micuţele tale lăbuţe sînt obosite sau că-ţi lipseşte curajul, vei respira profund de trei ori şi vei fi atunci, învăluită într-un nor bleu, care îţi va da forţa şi curajul de a conti-nua. Însă, acest nor îl vei putea vedea doar tu. Astfel, tu vei rămîne cea mai bună furnică din lume."

Leuţul Benji

Subiect tratat:

-Indiferenţa celor tineri faţă de responsabilităţile lor şcolare;Situaţia dorită:

-A indica importanţa şcolii;-A-i face responsabili pe elevi de randamentul lor şcolar;-A-i încuraja pe cei tineri şi mai puţin tineri să-şi continue studiile;-A preveni întreruperea/ abandonul;

A fost odată, în mijlocul junglei, un pui de leu, ce se numea Benji, care nu urma lecţiile, atît de importante, ale tatălui său.

În timp ce alţi leuţi învăţau să vîneze, să pescuiască, să se apare de alte animale, să supravieţuiască în pădure şi să se descurce dacă se pierdeau în junglă, Benji se bronza la soare, se bălăcea pe malul apei, ţopăia împreună cu broaştele şi se amuza cu ţestoasele. Nu i se părea important să înveţe.

Într-o zi, Benji a fost atacat de un tigru şi i-a fost foarte frică, pentru că nu ştia ce să facă; nu învăţase ce să facă! Plîngea atît de tare, încît fraţii şi surorile sale au venit în ajutorul său şi i-au salvat viaţa.

Benji s-a hotărît, atunci, să meargă să-l vadă pe tatăl său, şi să-i ceară cursuri în particular; i-a promis că o să muncească de două ori mai mult, pentru a recupera timpul pierdut.

Tatăl său a acceptat....şi Benji progresa foarte repede.Cîţiva ani mai tîrziu, i-a urmat tatălui său la tron. Rege al junglei la rîndul său, le

explica copiilor importanţa faptului de a învăţa, pentru a se descurca în viaţă.

Vînătoarea de comori

Subiect tratat:-Dezinteres din partea celor tineri faţă de învăţarea şcolară;

Situaţia dorită:-A suscita un interes sporit pentru lectură la copii;-A stimula la cei tineri şi mai puţin tineri gustul de a învăţa;

într-o frumoasă zi de toamnă, Jojo, o veveriţă micuţă şi vioaie, ce locuia în satul Tamara, a primit o invitaţie foarte specială: aceea de a participa la o vînătoare de comori, ce trebuia să aibă loc la "sărbătoarea frunzelor", la verişorii săi din pădure.

Prietena nostră era foarte fericită şi se grăbea să răspundă invitaţiei primite. Spera foarte mult să fie ea cea care va găsi comoara. Ştia că toate rudele sale, verişorii şi verişoarele sale, vor fi acolo. {i dorea, de asemenea, să-i revadă şi să se întreacă cu ei.

Ziua mult aşteptată a sosit, în sfîrşit, şi Jojo se afla pe linia de start. Mai marele veveriţelor a dat instrucţiunile, apoi, toţi prietenii noştri s-au înscris pe potecă.

Din nefericire, în prima etapă Jojo şi-a dat repede seama că nu era capabilă să citească panoul indicator, căci pînă acum nu i se păruse important să înveţe să citească. S-a străduit mult să înţeleagă, dar n-a reuşit.

Şi-a spus: "Nu este grav. Oricum voi găsi comoara." Apoi, a luat-o într-o direcţie greşită, şi s-a trezit că avea în faţă un teren mlăştinos, de care n-a putut să treacă. Era dezolată şi plîngea, cînd deodată a văzut în faţa sa un spiriduş, îmbrăcat în hăinuţe multicolore.

Spiriduşul care ştia totul, a înţeles confuzia prietenei noastre Jojo.I-a spus: "Mă aflu în posesia secretului, care te va conduce la comoară, însă, va

trebui să parcurgi anumite încercări. În primul rînd, va trebui să recunoşti literele pe care ţi le voi arunca. Apoi, te vei reîntoarce în punctul din care ai plecat, şi, plasînd corect una din literele mele magice pe fiecare panou, vei descoperi bogăţii ce te vor conduce la cele mai minunate comori."

Prietena noastră, din fericire cunoştea, deja, alfabetul şi voia să cîştige cu orice preţ;aşa că, s-a grăbit să urmeze sfaturie spiriduşului fermecat şi a reuşit să găsească comoara.

Era foarte mîndră de ea însăşi! Însă, comoara ei cea mai de preţ era faptul de a fi realizat cît de imprtant este să înveţi, să decodifici cuvintele şi frazele.

Dragonul şi copilul

Subiect tratat:

-Abandon în faţa realizării unui efort;Situaţia dorită:

-A învăţa să depăşeşti cu bine o provocare;-A stimula valorizarea şi încrederea în sine;-A ajuta pe cineva care se crede incapabil;-A fi conştient de capacităţile sale şi de potenţialul său;

Victor era un băiat care nu avea prea multă încredere în el; în fiecare seară el se juca cu dragonul său de pluş. Ca de obicei, mama lui Victor i-a dat un pupic înainte de a-i spune "noapte bună". În acea seară, s-a jucat multe ore cu dragonul său, pe care îl numise Dragor. S-a jucat de-a magicianul, care trebuia să-i dea viaţă lui Dragor.

Dintr-o dată, după ce a pronunţat o formulă magică, doar de copii ştiută, dragonul a prins viaţă. Dragor a început să vorbească; i-a explicatlui Victor, care era stupefiat, că trebuia să depăşească o încercare grea, dacă voia ca el să rămînă viu. Imediat, Victor a spus că nu va fi niciodată capabil să îndeplinească această încercare, oricare ar fi ea. În final, după ce au mai discutat, văzînd că nu exista altă soluţie de a-l salva pe Dragor, Victor s-a decis să încerce.

A plecat cu un arc cu săgeţi fermecate, pe care i le-a încredinţat dragonul. După o oră de mers nu întîlnise nici o primejdie în misiunea sa şi era din ce în ce mai sigur de el. Ceea ce ignora băiatul, era o haită de lupi flămînzi, care îl urmărea de ceva timp. Obosit, Victor a hotărît să se oprească puţin, pentru a-şi mai trage sufletul. Dintr-un singur salt, şeful haitei l-a prins, l-a doborît la pămînt şi l-a înhăţat cu ghearele.

Victor a ţipat atît de tare şi s-a zbătut aşa de puternic, încît a reuşit să se elibereze din ghearele lupului. Un urs, văzînd asta, a alergat în ajutorul copilului, alungînd haita. Micuţul om i-a mulţumit ursului, care se oferise să-l însoţească în misiunea sa; acesta a refuzat, însă, spunînd că nu va fi capabil să continue. "Mă voi întoarce acasă" a spus el.

"Uite, ţine aceste gheare pe care le am la gît, a spus ursul, ele te vor ghida acolo unde vei dori şi te vor proteja, cînd vei simţi nevoia."

În final, Victor a acceptat; şi-a făcut curaj şi a reluat lunga sa călătorie. Nu trebuia să piardă nici o clipă, căci noaptea nu ţinea o veşnicie şi odată cu cu răsăritul, magia dispărea.

Cu un pas din ce în ce mai hotărît, şi-a continuat drumul. Îngrijorat, asculta zgomotele misterioase ale nopţii, cînd deodată tresări la ecoul unui tunet. Foarte nervos a încercat să-şi facă curaj, frecînd ghearele între degete, ceea ce-l linişti.

Victor a ajuns, atunci, pe malul unui rîu tumultos. Visător, nepreocupîndu-se de ceea ce se întîmpla în jurul lui, a intrat în apă, însă, un rechin s-a năpustit cu viteză asupra lui. În ultimul moment a scos arcul şi o săgeată fermecată, a ţintit rechinul şi dintr-o singură lovitură l-a doborît. Ca prin farmec, rechinul s-a transformat într-o imensă broască ţestoasă, care a acostat încet pe malul rîului, pentru ca Victor să se poată îmbarca. Uimit de puterea magică a săgeţii, acesta a acceptat cu plăcere. În timpul călătoriei sale, au profitat de ocazie pentru a discuta despre "praful vieţii", ce se găsea în ţara încîntătoare a

dragonilor. Broasca i-a indicat drumul pe care trebuia să-l urmeze şi, mulţumindu-i acesteia şi-a continuat drumul, căci, timpul trecea foarte repede.

La poalele unui munte, ce mărginea o prăpastie, s-a uitat împrejur şi a constatat cu plăcere, că ajunsese în ţara dragonilor. Erau acolo o mulţime de arbori, radiind de sănătate, cu excepţia unuia dintre ei. În mod intuitiv, a fost atas de acest arbore, atît de straniu. Epuizat, a privit spre cer şi a văzut o frunză magnifică, acoperită de o zăpadă sclipitoare. A

întins mîna şi a cules-o. A atins uşor pudra albă şi, deodată, a apărut Dragor, învăluit într-un norişor de fum.

Imediat, dragonul s-a aruncat în braţele sale şi i-a mulţumit pentru toate faptele eroice pe care le făcuse, pentru a-l ţine în viaţă. L-a felicitat, apoi, pentru curajul său şi pentru tenacitatea sa.

Victor îi demonstrase prietenului său că, atunci cînd dorea cu adevărat ceva, putea obţine, chiar dacă acest lucru nu era întotdeauna simplu.

Din acel moment, Victor n-a mai spus niciodată că nu este capabil să facă ceva. Aceste cuvinte îi dispăruseră parcă din vocabular şi era foarte mîndru de el.

Cuiul

Subiectul tratat:

-Disproporţia dintre efortul depus şi rezultatele obţinute;Situaţia dorită:

-A favoriza o mai bună metodă de lucru;-A ameliora organizarea personală;-A spori factorii de reuşită;-A optimiza strategiile de reuşită;-A actualiza potenţialul interior;-A utiliza la maximum resursele într-o rezolvare de probleme;

Un individ s-a hotărît să-şi construiască o casă.Iată, însă, că după cîteva luni, construcţia avansase foarte puţin, căci prietenul

nostru investea prea multă energie pentru a bate cuiele, ce trebuiau să asambleze plăcile locuinţei sale. De nouă ori din zece el lovea alături sau,chiar în degetele sale.

Era din ce în ce mai descurajat şi cu cît bătea mai mult, cu atît nimerea mai mult alături. Seara se întorcea, întotdeauna, obosit de peste zi.

Nu mai ştia ce să facă!Auzise vorbindu-se de un mare inginer constructor, care era foarte priceput. S-a

hotărît să meargă să-l consulte.I-a explicat acestuia problemele sale, şi după un moment de reflecţie, expertul i-a

oferit acest sfat: "Trebuie, mai întîi, să-ţi faci un control la ochi, pentru a fi sigur că vezi bine atunci cînd loveşti.

Trebuie, apoi, să-ţi verifici braţele, pentru a te asigura că nu-ţi tremură.Trebuie să-ţi verifici uneltele, începînd cu ciocanul.Dar, mai ales, trebuie să-ţi găseşti maniera personală de a bate cuie. E mai bine să

loveşti mai rar, însă mai eficient.Trebuie să-ţi găseşti o metodă de lucru; spre exemplu, începe cu cuie mai mici,

apoi, mai mari şi astfel, mai departe...~ntr-un cuvînt trebuie să te studiezi, să te analizezi şi să găseşti o metodă care să-ţi

permită să nimereşti în viitor cuiul.Bărbatul a plecat atunci cu aceste recomandări. A făcut efortul de a se analiza şi de

a-şi găsi mijloace mai bune de lucru şi puţin cîte puţin a reuşit.Cîteva luni mai tîrziu, casa era gata. În anul următor, în oraş s-a organizat un

concurs pe cartiere şi el a luat premiul pentru cea mai frumoasă casă.

Porte-Flambeau

Subiect tratat:

-Scăderea motivaţiei pentru muncă;Situaţia dorită:

-A încuraja spre perseverenţă în faţa eforturilor;-A stimula şi a menţine motivaţia muncii;-A revaloriza sarcina de lider;

A fost cîndva un paznic al focului. Tribul său l-a ales pentru calităţile sale deosebite: era de încredere, onest, sociabil şi cunoştea importanţa focului pentru poporul său; aveau încredere în el.

Zi de zi el menţinea focul, alegînd lemnele cu minuţiozitate, anticipînd zilele cu furtună şi ştiind să profite de cele însorite.

Cunoştea capriciile focului. {tia care sînt momentele în care trebuia să-l apere de vînt, precum şi momentele în care trebuia să-l alimenteze cu rămurele delicate pentru a-i da forţă şi vigoare. {tia să-l aprindă, cînd situaţia o cerea şi ştia, de asemenea, cînd putea să-i ceară căldură şi lumină, hrănindu-l cu butuci groşi de lemn.

Într-o zi, un uragan pe care nimni nu l-a prevăzut s-a abătut în acea zonă. Prietenul nostru a fost pe punctul de a-şi abandona postul, însă, ştia că ceilalţi contau pe el.

În acea seară, pe cînd intra în coliba sa, epuizat, a văzut lumina unei candele, care se legăna deasupra patului său. Pe o piatră era gravat un mesaj: "Omagiu celui care a ştiut să înfrunte vînturile şi marea şi a reuşit să continuie."

N-a aflat niciodată de unde provenea acest mesaj, însă, de acum înaunte, ştia că nu era totuşi singur. Cineva veghea asupra lui. Din acel moment nu a mai fost niciodată tentat să-şi abandoneze postul şi a continuat să-şi facă treaba cu dragoste, devotament, curaj şi tenacitate.

în tribul său toată lumea îl striga Porte-Flambeau, ceea ce în limba lor însemna "bărbatul şi femeia focului."

Gustave şi Cristian - tăietori în piatră

Subiect tratat:-O percepţie greşită asupra muncii realizate;

Situaţia dorită:-A-şi considera munca într-o manieră pozitivă;-A stimula motivaţia profesională;

Atunci cînd s-a angajat la carieră, Gustave şi-a cunoscut patronul, care i-a spus: "Vreau să tai 8 blocuri de piatră pe zi, care să aibă 2 metri pătraţi. În fiecare seară va veni un camion pentru a le încărca."

"Nici o problemă," a spus Gustave; şi s-a pus pe treabă.Cîteva zile mai tîrziu, Christian a fost ales să lucreze într-o carieră apropiată.

Superiorul său l-a întîmpinat spunîndu-i: "Munca ta constă în a tăia blocuri de piatră, avînd dimensiunea de 2 metri pătraţi. În fiecare seară va veni un camion pentru a le transporta pe un şantier, unde se construieşte o catedrală şi unde vor fi folosite blocurile tale."

A trecut un an şi Gustave taie întotdeauna cele 8 blocuri pe zi, în timp ce Christian taie între 8 şi 13, după cum este piatra.

La puţin timp, cei doi s-au cunoscut într-un restaurant. Cel ce-i servea a provocat o discuţie şi i-a întrebat ce meserie au.

La această întrebare, Gustave a răspuns: "Sînt tăietor de piatră." Apoi, a luat cuvîntul Christian: "Eu, a spus el, ridic o catedrală."

Rapido şi sirena

Subiect tratat:

-Tulburări de atenţie, la un copil ce se mişcă fără încetare;Situaţia dorită:

-A ajuta un copil activ sau hiperactiv să-şi controleze mişcările;-A învăţa să-şi dezvolte concentrarea atenţiei;

Rapido era un peştişor foarte puternic şi care părea a fi din aur, căci, atunci cînd soarele cădea pe el corpul său strălucea la atingerea razelor.

Rapido, ce era foarte inteligent, avea, de asemenea şi o inimă de aur. Toată lumea îl iubea, iar el era amabil cu toţi cei din jur.

Totuşi, Rapido avea destule dificultăţi în a se opri în loc. Chiar şi atunci cînd era cu prietenii, sau cînd trebuia să asculte sfaturile Marelui Delfin, care îl învăţa tot ceea ce trebuia să ştie despre această lume, nu reuşea să-şi imobilizeze coada şi branhiile. Se mişca în toate direcţiile: fie de sus în jos, fie de la dreapta la stînga şi tot aşa...

Toate aceste mişcări îl făceau să-şi piardă concentrarea şi multe din cunoştinţele Marelui Delfin scăpau atenţiei sale.

Într-o zi, în care era deosebit de enervat, a văzut apărînd o sirenă mare, cu părul de aur, care îi făcea semn să se apropie. Rapido era foarte impresionat, căci auzise vorbindu-se mult despre sirene, însă, era pentru prima dată cînd întîlnea una reală.

Sirena s-a arătat foarte amabilă cu el. I-a spus că observase de ceva timp nevoia sa continuă de a se mişca.

Rapido i-a explicat că încercase toate mijloacele, însă, această nevoie era mai puternică decît el; nu reuşea să se controleze.

Sirena i-a cerut atunci să-şi mişte coada, apoi, să o stabilizeze. A făcut asta fără probleme; apoi, i-a cerut să facă acelaşi lucru cu branhiile şi cu înotătoarele.

A conştietizat dintr-o dată că, creierul lui era cel ce controla toate organele. Ea i-a cerut, de asemenea, să respire profund şi a observat că acest fapt îl calma.

Deodată, sirena a dispărut aşa cum a apărut, lăsîndu-i lui Rapido o amintire extraordinară; încet-încet acesta a început să se controleze.

La puţin timp, Marele Delfin i-a înmînat o diplomă, pentru că remarcase că atenţia sa se ameliorase mult, că era mai puţin nervos şi mai sigur de el şi că nivelul cunoştinţelor sale era remarcabil.

Kooki, micuţul căţeluş

Subiect tratat:

-Problematica este un copil ce se mişcă tot timpul, pentru a atrage atenţia;Situaţia dorită:

-A ajuta un copil activ sau hiperactiv să se controleze;-A învăţa să-ţi faci prieteni;

Kooki este un căţeluş micuţ şi frumuşel. Are blăniţa roşcată şi nişte urechi ascuţite frumoase. Stăpînul său îl iubeşte mult, însă, Kooki este uneori enervant. Latră tot timpul şi foarte puternic. Ai spune că este mereu gata să latre. Îi place mult să se amuze, însă vrea mereu să te joci cu el. În acele momente, aleargă să caute un papuc, vine înapoi, muşcă partea de jos a pantalonilor, ascunde lucruri, aduce obiecte pe care nu se ştie de unde le ia. Deranjează totul în casă. Vecinii se plîng şi ei de faptul că Kooki le rupe copacii şi îşi aduce jucăriile pe terenul lor.

Cînd se joacă afară, Kooki îşi caută prieteni. Sînt mulţi căţei pe strada sa. Înainte ei veneau să se joace cu el; acum, însă, n-o mai fac. Sînt enervaţi de acesta. Kooki le sare mereu în spate, îi muşcă de urechi sau le ia osul.

Kooki este din ce în ce mai nefericit. Nu mai are prieteni cîini, iar stăpînul său, deşi îl iubeşte mult, nu se mai joacă deloc cu el.

Într-o noapte, Kooki a auzit zgomot în bucătărie. S-a ridicat şi s-a dus repede să vadă. Nici n-a reuşit să latre, atît a fost de surprins să-l găsească pe străbunicul său, legănîndu-se pe scaunul său preferat. Bătrînul cîine ia spus: "Kooki, eu ştiu că viaţa ta nu este deloc uşoară acum şi pentru a te ajuta am coborît în această noapte din ceruri. Vreau să-ţi fac un cadou. E vorba de un colier special. Cînd îl vei purta la gît, ţi se vor întîmpla lucruri cu adevărat plăcute."

După ce a rostit aceste vorbe, bătrînul cîine i-a pus colierul micuţului căţel şi a dispărut imediat. Căţeluşul nostru s-a întors atunci în coşuleţul său. A doua zi dimineaţă, Kooki a alergat la baie pentru a se privi în oglindă. Surpriză! Nu avea nici un colier la gîtul său. Totuşi era sigur că l-a simţit. Ahaa! Trebuie să fi fost transparent.

Lui Kooki îi era foame. Merse în bucătărie. Stăpînul său era aşezat la masă şi nu l-a văzut intrînd. Kooki a mîncat din farfuria sa, apoi, a venit şi s-a aşezat aproape de stăpînul său, căci îi plăcea mult să se joace. Aşteptă cîteva minute, însă văzu că stăpînul său era ocupat cu cititul ziarelor; aşa s-a hotărît meargă în salon să se joace cu un os de cauciuc, pe care l-a primit săptămîna trecută.

După o oră în care s-a jucat singur, Kooki a revenit în bucătărie şi fără zgomot s-a aşezat lîngă stăpînul său şi aşteptă. După cîteva minute, stăpînul şi-a ridicat privirea şi i-a zîmbit cu căldură. Nu se mai întîmplse demult să-l privească astfel. De obicei, îl privea iritat sau enervat. Stăpînul s-a ridicat uşor şi s-a apropiat de el, spunîndu-i că este cel mai frumos căţel din lume. Kooki era aşa de fericit!

În acea dimineaţă. Kooki şi stăpînul său s-au jucat împreună timp de o jumătate de oră. Apoi, Kooki a ieşit afară şi i-a regăsit pe ceilalţi căţei, care se jucau. La început, aceştia n-au părut prea încîntaţi să-l vadă, însă acesta se juca aşa frumos, încît l-au acceptat să rămînă cu ei. După joacă, l-au invitat, chiar, la locul lor secret.

Kooki se schimbase atît de mult de la reîntîlnirea din noaptea precedentă! Din acea zi, a trăit fericit cu prietenii săi şi şi-a făcut mereu şi alţi prieteni.

Jocurile olimpice

Subiect tratat:

-Stres şi anxietate în preajma unor probe sportive sau a unui examen;Situaţia dorită:

-A utiliza mijloace practice pentru a citi, a se pregăti pentru diferite probe ( competiţii, examene, etc.);-A învăţa să treci cu bine de o provocare;-A se familiariza cu tehnica vizualizării;-A stimula motivaţia, încrederea în sine şi actualizarea de sine;

53 de tineri canadieni reprezentau Canada la Jocurile Olimpice de la Barcelona.De-a lungul timpului, fiecare se pregătise cu minuţiozitate, potrivit disciplinei sale,

pentru competiţia finală.Ne aflăm în preajma începerii Jocurilor, cînd antrenorul a reunit întreaga echipă,

pentru a-i "instrui" pentru ultima dată."Cum vă simţiţi atît de aproape de marea zi?" i-a întrebat pe atleţi."Mă simt foarte anxioasă, a spus Annie, am senzaţia că am uitat tot ceea ce am

învăţat.""Eu, a spus Josee, mă simt stupidă şi îmi este teamă că voi rata cupa." "Chiar înaintea competiţiei, îmi transpiră foarte tare mîiinile şi picioarele," a spus

Carl."Parcă aş avea un ghem în stomac", a spus Jannick."Cît despre mine, a spus Regine, simt că inima îmi bate foarte repede; este ca şi

cum ar vrea să-mi iasă din piept.""Sînt foarte nervos", a spus Jean- Philippe."Eu văd negru în faţa ochilor, a spus Helene; apoi, e ca şi cum capul mi s-ar vida

complet.""Pe mine mă doare tare capul, a spus Sebastien, dar atunci cînd începe competiţia

nu mai simt nimic."În final, pentru că ceilalţi sportivi s-au exprimat în termeni atît de diferiţi,

responsabilul grupei a luat cuvîntul: "Ştiţi cu toţii, a spus el, că primele Jocuri Olimpice s-au disputat în Grecia. Atleţii acelor timpuri aveau un idol pe care îl imitau... Este vorba despre Hercule, care, pentru a fi primit în rîndurile zeilor, a avut de îndeplinit 12 munci. Înaintea fiecăreia din aceste mari etape, el se retrăgea într-un loc calm. Îşi imagina o lumină albastră de jur împrejurul lui. Se vedea plin de încredere în el însuşi, pe cale să realizezeze proba respectivă. Făcea asta de mai multe ori pe zi, precum şi seara cînd se culca şi dimineaţa cînd se scula. Cînd venea marea zi, se simţea foarte calm şi în posesia tuturor resurselor pentru a cîştiga şi ultima bătălie."

În acea zi şi în zilelele următoare, atleţii canadieni s-au hotărît să utilizeze şi ei tehnica lui Hercule. Atunci cînd s-a proclamat sfîrşitul jocurilor, peste o săptămînă, Canada obţinuse 7 medalii de aur, 6 de argint şi 8 de bronz. Toţi făcuseră o figură foarte bună şi erau foarte mîndri de participarea lor.

Fântâna de stele

Subiect tratat:-Lipsa constanţei în muncă;

Situaţia dorită:

-A ajuta pe cineva să fie mult mai constant în eforturile şi acţiunile sale;-A favoriza o mai bună planificare a timpului său;

Un grădinar, foarte dezamăgit de recoltele sale, a auzit vorbindu-se de o echipă de mari specialişti, ce făceau minuni în ce priveşte cultivarea plantelor.

Încă de la primele semne ale primăverii, grădinarul nostru muncea din răsputeri în grădina sa de zarzavaturi pentru a obţine recolte mai bogate. Uneori iriga din abundenţă, iar alteori abia umezea pămîntul. Din cînd în cînd punea îngrăţăminte, iar uneori, împrăştia insecticide peste tinerele mlădiţe.

Într-o frumoasă după-amiază de vară, prietenul nostru a adormit, epuizat, în mijlocul unui cîmp ce cartofi şi a avut un vis. Vedea în mijlocul grădinii sale o fîntînă imensă, care propaga mii de steluţe peste recoltele sale. Deodată, un soare minunat a luat locul fîntînii. Toate plantele din grădină: morcovii, napii şi verzele zîmbeau larg şi aveau o privire strălucitoare. {i apoi, chiar în momentul în care legumele păreau să-şi piardă zîmbetul, fîntîna de stele a reapărut şi apoi, iar a dispărut, pentru a-i lăsa locul soarelui; şi asta imediat, mereu în acelaşi ritm.

Cînd s-a trezit prietenul nostru şi-a zis: "Acum ştiu că am dreptate. Există undeva o echipă de specialişti, care îmi pot face solul fertil, recoltele prospere, iar legumele de o culoare aşa de apetisantă, încît toată lumea va veni să-şi facă provizii de la mine..."

însă unde se găsea această echipă, se întreba el? Deodată i-a tăiat drumul un bărbat cu o barbă mare şi albă, care i s-a adresat, astfel: "Eu sînt, a spus el, înţeleptul care se plimbă prin straturile de verdeaţă, iar tu îmi poţi pune o întrebare, însă, atenţie! Nu ai dreptul decît la o singură întrebare."

Fără să ezite, grădinarul s-a grăbit să întrebe: "Unde aş putea găsi acea echipă de specialişti ce are puteri fenomenale asupra recoltelor, care pot face frunzişul culturilor de un verde fără pată?"

"Văd că eşti foarte motivat, motivat pozitiv, dragă grădinarule, a răspuns înţeleptul, şi te felicit pentru asta! N-ai primit răspunsul în vis astă după-amiază?"

"Oh! Deci, tu eşti cel pe care l-am văzut lîngă fîntînă! a exclamat grădinarul.

"Ei, da! A răspuns înţeleptul. Întoarce-te pe tărîmul viselor...Pătrunde în fîntînă...Vei vedea că grupul de specialişti este acolo, în tine, gata să-şi împrăştie miile de steluţe. Pune perseverenţă, încredere şi mai ales, constanţă în actele tale, precum soarele şi fîntîna din vis şi vei vedea că doinţele tale se vor realiza. Bucuria ta se va reflecta asupra celorlalţi, precum şi asupra morcovilor, napilor şi verzelor din visul tău. {i mult mai mult..."

La următoarea cotitură, grădinarul s-a întors pentru a-ţi lua rămas bun de la înţelept, însă acesta dispăruse.

S-a întrebat, atunci, dacă nu cumva visase din nou, însă, indiferent ce se întîmplse, înşelesese că doar prin acţiuni constante, regulate se pot obţine cele mai bune rezultate. A hotărît, atunci să aplice această strategie în acel sezon.

La sărbătoarea recoltei din toamna urmăoare, gădinarul nostru a fost premiat pentru calitatea recoltelor sale.

Arborele mult dorit

Subiect tratat:-Reacţia negativă a oamenilor faţă de diferenţele lor sau la diferenţele celorlalţi;

Situaţia dorită:

-A ajuta pe cineva să accepte diferenţa/ele sale: obezitate, boală, handicap, naţionalitate, etc;-A facilita acceptarea acestor diferenţe la alţii;

A fost odată ca niciodată, un sătuc foarte îndepărtat, numit Hibiscus, în care exista o tradiţie specială: obiceiul cerea, ca atunci cînd se dorea plantarea unui copac, să se înceapă de la sămînţă.

Un cuplu, ce se iubea mult, a decis la un moment dat, să planteze un copac în faţa casei lor. Au pregătit cu minuţiozitate şi cu multă afecţiune terenul, înainte de a pune sămânţa şi, când a venit ziua, s-au prezentat la înţeleptul satului, pentru a primi preţioasa lor dovadă de iubire. Au organizat chiar şi o ceremonie pentru a semăna sămânţa arborelui ce avea să le domine, într-o zi, casa.

Au udat-o şi au săpat-o periodic. Iată, însă, că în momentul în care arborele trebuia să străbată pământul, a întâlnit o primă dificultate: prins sub un bolovan, arborele nu reuşea să iasă. A trebuit să vină un specialist în horticultură, care, cu multe precauţii, a ridicat bolovanul, a derulat planta chircită în jurul ei şi i-a dat viaţă arborelui. Însă, i-a avertizat pe proprietari că, pentru a creşte, va avea nevoie de multă atenţie, de grijă şi de dragoste.

Şi zilele au trecut şi micuţul s-a confruntat cu multe dificultăţi. L-au examinat mai mulţi specialişti, dar n-au putut face mare lucru, decât să încurajeze cuplul. Aceştia i-au pus tot felul de araci, pentru a-l ajuta să crească drept, însă nimic nu mergea; micuţul nostru avea să fie chircit pentru totdeauna!

Trebuie, însă, spus, că fiecare al patrulea vecin avea, de asemenea, un arbore chircit; însă, în ciuda acestui fapt, părea fericit şi sănătos. Vecinii au recunoscut că la început s-au simţit foarte preocupaţi de arborele lor, au investit energie până la epuizare.....În final, au decis să-l lase să crească singur, însă, fără a-l abandona; au continuat să-l încurajeze, lăsându-i partea sa de autonomie.

Cuplul nostru a hotărât, atunci, să pună aceste sfaturi în practică; şi iată că, în scurt timp, arborele a început să se dezvolte.

Doi ani mai târziu s-a organizat un concurs horticol la Hibiscus şi copacul prietenilor noştri a primit premiul pentru cel mai frumos frunziş. Părinţii lui au fost foarte mândri de el.

Roxy, vulpiţa argintie

Subiect tratat:

-Refuzul de a accepta o mutilare în urma unui accident sau boli;Situaţia dorită:

-A ajuta pe cineva să-şi accepte diferenţa;-A-i însufla curaj şi forţă pentru a înfrunta anumite situaţii dificile ale vieţii;-A-l face pe individ să fie conştient că poate să "crească" în urma încercărilor vieţii;

Atunci când fălcile de oţel s-au închis peste lăbuţa sa într-un vuiet înfiorător, Roxy şi-a pierdut conştiinţa. Când şi-a revenit a fost cuprinsă de panică; încercase din răsputeri să fugă de acolo, însă, un fel de lanţ o împiedicase să se îndepărteze. Lăbuţa sa era într-o stare foarte gravă şi toţi prietenii săi din pădure asistau neputincioşi la acest spectacol dezolant. În curând, i-au văzut apărând pe vânătorii care puseseră capcana; trebuiau să se grăbească!

Atunci, într-un urlet sfâşietor, neascultâd decât de curajul său, Roxy şi-a tăiat laba cu dinţii şi a fugit în pădure pentru a-şi pansa rana. Aceasta se vindeca foarte repede şi curând toţi au revăzut-o pe Roxy pe potecile din pădure. ~nsă, atitudinea sa se schimbase: nu mai era la fel de veselă ca mai înainte, căci avea impresia că ceilalţi îşi băteau joc de ea. Devenise agresivă şi pentru că se şicana ades cu prieteni săi, aceştia au părăsit-o. Era nefericită în adâncul sufletului, însă, nu ştia ce să facă. Se plimba de una singură prin pădure, însă, după experienţa pe care o trăise, devenise foarte şmecheră.

Într-o zi, a acceptat să participe cu toţi colegii săi la marea sărbătoare a animalelor, ce avea loc chiar în inima pădurii. Au plecat dimineaţa devreme, însă, Roxy mergea încet şi prudent, observând tot ce se întâmpla în jurul ei. Din când în când se oprea brusc şi îi avertiza pe ceilalţi că era ceva nefiresc în jur; însă, ceilalţi râdeau, continuându-şi drumul. Deodată, toţi însoţitorii săi au fost înghiţiţi de o capcană. Erau prinşi de picioare.

Cu cea mai mare viteză, prietena noastră a plecat, atunci, să caute ajutoare şi a venit cu câţiva urşi, care, fără să se chinuie prea mult, au aruncat cîteva trunchiuri groase în groapă, pentru a le ajuta pe vulpiţe să iasă. Din acea zi, Roxy a recâştigat încrederea şi admiraţia tuturor prietenilor săi, şi, în cursul serbării ce a urmat, a fost numită animalul cel mai şiret din pădure şi a primit titlul de "animalul anului". Din acel moment, toţi au acceptat-o aşa cum era şi chiar ea însăşi, a uitat de laba pierdută. Era mândră că a redevenit cea care fusese înainte de accident.

Africanul

Subiect tratat:-Neacceptarea propriei condiţii;

Situaţia dorită:-A fi conştienţi de faptul că ne stă în puteri să ne schimbăm pe noi şi nu pe ceilalţi;-A favoriza accceptarea diferenţei (obezitate, anorexie, handicap, boală, rasism, etc.);

Bokar era un negru ce locuia în Africa. }ara sa de oirgine era Mali, unde se vorbea limba "buru-buru". Bokar tot auzise vorbindu-se despre un sat din Rusia, care se numea Petrovski; era un sat de 2528 de locuitori.

într-o zi, s-a hotărît să se mute acolo. Era fericit şi se grăbea să-şi cunoască noii săi prieteni. Iată însă, că la Petrovski toată lumea vorbea rusa şi toţi îşi băteau joc de el, căci nu era precum ceilalţi. Îl durea sufletul şi le spunea tot felul de prostii. A mers chiar pînă acolo, încît să-i lovească pe cei ce-şi băteau joc de el. Atunci ceilalţi continuau tot aşa...

Şi nu s-a oprit aici... Prietenul nostru voia să-i pună pe ceilalţi să înveţe "buru-buru"; însă aceştia nu doreau nici în ruptul capului şi îşi băteau în continuare joc de el.

Nu era deloc fericit. Bokar s-a hotărît atunci, să meargă să-l consulte pe mai marele satului, care era, de asemenea şi vrăjitor şi care vorbea toate limbile pămîntului. I-a împărtăşit problema sa.

După ce a reflectat, mai marele satului i-a spus: "Tu nu-ţi poţi schimba culoarea pielii; trebuie să te organizezi pentru a accepta situaţia şi să ignori comportamentul celorlalţi, care te tachinează... Cît despre faptul că vrei ca 2528 de oameni să înveţe buru-buru, eu cred că te înşeli, căci tu eşti cel care trebuie să înveţi rusa."

Un an mai tîrziu, prietenul nostru era foarte fericit; învăţase să vorbească rusa, îşi făcuse o mulţime de prieteni şi ceilalţi îl aceptau aşa cum era.

Finelle

Subiect tratat:

-Diminuarea rezistenţei fizice în urma anumitor evenimente ale vieţii;Situaţia dorită:

-A favoriza acceptarea diferenţelor sale de către individ ( boală, handicap, bătrîneţe);-A fi conştienţi de limitele pe care ni le impune viaţa;-A-şi potenţa capacităţile;

Făcînd parte dintr-o familie nuneroasă, Finelle este o pisică afectuoasă, drăguţă, atentă şi inteligentă. De o bucată de vreme încoace este mai mult sau nmai puţin în formă.

Este adevărat că Finelle n-a avut întotdeauna o viaţă uşoară; a fost adeseori rănită, atît fizic, cît şi psihic şi a suferit numeroase operaţii. De aceea, a mers adesea la veterinar şi la spitalul pentru pisici.

Din fericire a avut sprijinul familiei sale şi a prietenilor, care o încurajau, o susţineau şi o iubeau foarte mult. Finelle a înţeles că nu putea întotdeauna să vîneze toate păsările, căci obosea foarte repede. A înţeles, de asemenea, că trebuia uneori să abandoneze cursa cu alte pisici. Mai mult, seara tebuia să se culce mult mai devreme ca celelalte, căci avea nevoie de mai multă odihnă pentru a se reface.

Această situaţie o făcea tot mai nervoasă şi îi provoca dureri de cap, care se accentuau. Într-o zi, ea s-a întîlnit cu Garfield, un motan renumit pentru înţelepciunea sa şi i-a împărtăşit problema sa.

Acesta a făcut-o să înţeleagă că era acum diferiă de ceilalţi, însă putea face totuţi o serie de lucruri, care o făceau fericită. A făcut-o, de asemenea, să înţeleagă că, în urma tuturor experienţelor sale, a învăţat să se cunoască mai bine şi să-şi dezvolte potenţialul său nelimitat.

Această conversaţie a făcut-o pe Finelle să reflecteze. Apoi, a înţeles treptat-treptat că limitele sale erau diferite de ale altor pisici. Atunci, le-a acceptat şia putut să se dezvolte din ce în ce mai mult.

Pisoiaşul Japi / Căţeluşul Louca

Subiect tratat:-Copii ce suferă de enurezis (incontenenţă urinară)/ encoprezis (incontenenţă fecală);

Situaţia dorită:-A-l ajuta pe copil să-şi controleze sfincterul vezical/ anal;

*NOTĂ: pentru Căţeluşul Louca trebuie folosite cuvintele dintre paranteze. Faptul de a fi inversat problematica în alegorie este intenţionat: copilul se simte, astfel, mai puţin preocupat de istoria sa şi, astfel, şansele de succes cresc.

Pisoiaşul Japi (căţeluşul Louca) era un pisoiaş foarte şmecher, însă avea o mică problemă, care îl făcea foarte nefericit: în ciuda vîrstei sale făcea "caca" ("pipi") în timp ce dormea în coşuleţul său. Părinţii săi încercaseră tot felul de soluţii pentru a-l vindeca, însă, fără succes. Fusese, chiar să-l vadă un medic veterinar foarte renumit, care îi sfătuiseră s-l lase pe Japi să-şi schimbe singur cearşafurile din coşuleţ, însă, fără rezultat.

Bunicul s-u, pe care îl adora, dar care nu ştia de această problemă, îl invitase să petreacă Crăciunul cu el şi cu restul familiei. Nu putea accepta invitaţia şi suferea din aceast cauză.

într-o noapte, pe cînd era aproape adormit, îl văzu apărînd într-un colţ al camerei pe Moş Crăciun, cu cîţiva spiriduşi. Japi (Louca) era foarte iumit de acest fapt, cînd bunul Moş Crăciun începu să-i vorbească: "Spiriduşii mei mi-au spus ce ţi se întîmplă şi mă aflu aici pentru a te ajuta."

"Ştii Moş Crăciun, a spus pisoiaşul, sînt foarte trist şi nu reuşesc să-mi rezolv problema; dacă ai putea să mă ajuţi, ţi-aş fi forte recunoscător."

Atunci Moşul i-a spus: "Vezi acest clopoţel pe care îl ţin în mînă? ({i sună din clopoţel). Ei bine, unul din spiriduţii mei îl va pune în capul tău, aproape de urechi. De îndată ce vei dori să faci...micuţul clopoţel va suna şi tu nu va trebui decît să te ridici din coşuleţ. Clopoţelul va funcţiona atît ziua, cît şi noaptea, însă ceilalţi nu-l vor auzi."

Apoi, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au dispărut. Cîteva ore mai tîrziu, Japi (Louca) a fost uimit să audă un sunet în capul său; imediat s-a ridicat pentru a merge la litiera sa, apoi, readormi fără probleme pînă dimineaţă.

La puţin timp după aceea, Japi (Louca) a devenit curat şi a putut profita de inviatţia bunicului său de a petrece sărbătorile împreună. Era foarte mîndru de el.

Virginia, fantoma îndrăgostităSubiect tratat:

-Perturbare importantă în urma unei decizii sau a unui act necugetat;Situaţia dorită:

-A suscita o reflecţie pozitivă asupra modului de a trăi propria sexualitate;-A preveni anumite gesturi necugetate, cîteodtă cu consecinţe grave (sarcină nedorită, B.T.S, etc.);

Jadis, insula Afroditei, era considerată ca locul cel mai ciudat şi misterios din mările sudului. Ei bine, acolo veneau piraţii strîmtorilor să-şi îngroape comorile, avînd grijă, de fiecare dată, să omoare un membru al echipajului sau un ostatic, care devenea astfel, un gardian permanent.

Iată, însă, că, odată cu tercerea timpului, piraţii au dispărut treptat din Caraibes. S-a uitat atunci de insula Afroditei.

într-o zi au început să circule zvonuri referitoare la descoperirea de comori extraordinare în acest colţ al lumii, ce părea să se cufunde în triunghiul Bermudelor. Nu mai trebuia mult pentru a începe o goană după aur.

Fantomele, care păzeau dintotdeauna aceste comori ascunse, au fost foarte surprinse la venirea acestor intruşi. Iar uneori, atrase de cuvintele lor frumoase, îi lăsau să se joace cu aceste comori, fără să ia nici o măsură. Au fost astfel furate multe bogăţii, iar numeroase fantome regretau amarnic gesturile lor inconştiente. În ciuda acestor lucruri, s-au născut mai multe pasiuni în urma acestei debandade neprevăzute.

Alte fantome, mai prudente, le-au permis cîtorva căutători să intre în posesia comorii lor neatinse, cu condiţia să se folosescă într-un mod înţelept de ea şi cu promisiunea de a respecta şi de a fructifica ceea ce aveau.

Cît despre Virginia, ea nu s-a lăsat prinsă în capcană; cunoştea valoarea comorii sale şi nu voia s-o lase pe mîinile primului venit. Mai mulţi temerari au încercat s-o păcălească, însă Virginia veghea cu grijă asupra comorii şi era chiar pregătită să renunţe la "pielea" de fantomă pentru asta.

Cu timpul, comoara prietenei noastre devenea din ce în ce mai rîvnită. Veneau pretendenţi de foarte departe pentru a încerca să o seducă, însă nimeni nu reuşea, în ciuda farmecelor utilizate.

Şi iată, că într-o bună zi, aşa-numitul Elixir, venit de nicăieri, a apărut pe un cal alb. Acest bărbat frumos, cu maniere alese şi cu un spirit viu, i-a plăcut imediat Virginiei, care a început să discute cu el. A descoperit că în ţara sa, noul curtezan era recunoscut pentru delicateţea sa, generozitatea şi felul în care ştia să trăiască.

Un climat de încredere s-a instalat treptat între cei doi prieteni, însă Virginia ezita, totuşi, să-i încredinţeze comoara sa, pe care o păzise atîta timp.

Într-o noapte cu lună plină, vestitul Cupudon a trecut pe acolo. A văzut-o pe Virginia cu inima strînsă, negăsind soluţia la problema sa. Cupidon, înţelegînd rapid situaţia, i-a spus atunci: " Cînd vei vedea că apar cuvintele: afecţiune, tandreţe, armonie, bunătate, încredere, dragoste pe cerul inimii tale, vei putea atunci să te gîndeşti să împarţi comoara ta cu noul tău prieten."

Apoi, înainte de a dispărea, Cupidon a aruncat o săgeată de argint, care s-a înfipt exact deasupra capului Virginiei. Mesajul următor, scris în litere de aur, era ataşat de săgeată: " Comoara ta va fi la adăpost de intemperii şi în siguranţă, dacă tu vei urma cu atenţie sfaturile clare şi drepte ale unei persoane cu experienţă, în care tu ai toată încrederea."

Elixirul magic

Subiect tratat:-Reacţie de teamă sau de frică faţă de injecţii;

Situaţia dorită:-A-i pregăti pe cei tineri şi mai puţin tineri să înfrunte un act medical: injecţie, vaccin, probă de sînge,etc. ;

Acţiunea poveştii are loc pe planeta Zephir. Zephirienele şi zephirienii sînt ameninţaţi de invazia locuitorilor planetei Micros. {i cum aceştia doresc să-şi păstreze teritoriul întreg, îi cer sfatul Marelui Învăţat, pentru a şti ce să facă.

Acesta, după ce a reflectat îndelung, le-a dat o licoare magică, ce avea prorpietatea de a-i face mai rezistenţi şi mai puternici. După spusele Marelui Învăţat, din momentul în care le-ar fi fost injectată soluţia, fiecare din ei ar fi fost capabil să-i înfrunte pe microsieni.

Zephirienele şi zephirienii au dat dovadă de mult curaj şi şi-au injectat soluţia magică. Astfel, ei continuă să trăiască în siguranţă pe teritoriul lor, căci, de acum înainte, se simţeau protejaţi.

Atenţie: câine rău!

Subiect tratat:-Reacţie exagerată de teamă faţă de un comportament autoritar;

Situaţia dorită:-A-l ajuta pe individ să-şi controleze emoţiile, în ciuda unui climat tensionat;-A-l învăţa pe individ să discearnă dacă reproşurile îi sînt adresate sau nu;

A fost odată, demult, un câine mare, ce păzea proprietatea stăpînilor săi; pe un afiş se putea citi: "Atenţie, câine rău!"

Această proprietate se afla foarte aproape de locul prin care trebuia să treacă zilnic pentru a ajunge la şcoală, Penelope, o frumoasă pisică gri.Atunci când se apropia de această zonă, îi era foarte frică şi era foarte nervoasă, căci câinele cel mare lătra tot timpul după pisicuţele ce treceau pe terenul său...

Cât despre Penelope, ea nu se aventura niciodată pe terenul câinelui mare, însă se gândea că aceste lătrături îi erau destinate. Uneori nici nu mai voia să meargă la şcoală şi plângea.

Într-o noapte, într-un vis i-a apărut o zînă; şi i-a spus povestea sa. Regina a privit-o zâmbind şi i-a spus: " Rolul cîânelui acela mare este de a apăra teritoriul stăpânului său. El latră atât de puternic pentru a-i alunga pe cei ce-i încalcă teritoriul."

Trezindu-se, Penelope a înţeles că urletele câinelui nu erau pentru ea şi nu i-a mai fost frică să treacă prin apropierea locului pe care îl evita înainte. Încet-încet a devenit colegă cu câinele cel mare şi şi-au strîns lăbuţele în semn de prietenie. Era acum mândră de ea şi fericită să meargă la şcoală.

Chatouille şi scara cea mare

Subiect tratat:-Decepţie în urma unui eşec;

Situaţia dorită:

-A facilita acceptarea repetării unui an şcolar;-A considera eşecul într-o manieră pozitivă;-A descoperi satisfacţia de a depăşi provocările;-A învăţa să transformi o pierdere în succes;

De cînd era doar un mic pisoiaş, Chatouille voia să urce pe edificiul ce domina cartierul şi pe care îl ştia dintotdeauna. Toate pisicile devenite adulte urcaseră cu greu scările acestui edificiu curios şi misterios.

Într-o zi, mama sa i-a spus că venise timpul pentru el şi pentru cei de vârsta lui să urce prima treaptă a edificiului, ce-i stârnea curiozitatea dintotdeauna. Chatouille ezita...îi era un pic teamă, însă dorea să ştie ce va găsi acolo sus. S-a hotărît, deci, să urce. Prima treaptă era dificilă, era înaltă, iar Chatouille nu găsise încă trucuri pentru a-şi uşura urcuşul. Era neputincios, dar muncea mult şi şi reuşi să ajungă la cea de-a doua treaptă. În anumite momente se gândea să coboare, pentru că găsea urcuşul dificil, însă s-a hotărît să continue. A avansat cu forţă şi răbdare şi chiar dacă acest lucru cerea timp şi îi era greu, el continuă mereu.

După multe eforturi, prietenul nostru Chatouille se află la mijlocul scărilor; priveşte în jos şi vede tot traseul parcurs. Se află sus...; însă este atît de nerăbdător să reînceapă, că se reîntoarce rapid pentru a continua să urce. însă, din păcate, alunecă şi se rostogoleşte într-o parte, ca un bulgăre de zăpadă.

Sărmanul Chatouille! Este trist şi îl doare totul. Muncise atît de mult pentru a urca pînă acolo! Vai! Era obligat să reînceapă.

La început Chatouille se îndreptă spre casa sa; voia să se întoarcă şi să uite de scări, căci îşi pierduse toţi prietenii şi îi era greu. Însă, între timp, mai mulţi pisoiaşi, puţin mai tineri, au venit să i se alăture la urcarea scărilor. Şi-a spus, atunci, că, dacă a reuşit prima dată să urce atît de sus, acum va reuşi cu mai mu;ltă uşurinţă, pentr că ştia anumite trucuri şi se obişnuise cu urcuşul. Chatouille a reînceput, deci, să urce scara. Urcă cîteva trepte; îi era teamă să nu cadă din nou, însă, continuă şi deveni din ce în ce mai sigur de el. Ajunse în punctul din care căzuse şi, totuşi nu se opri. Urcă, şi iar urcă; vrea să ajungă în vârf cât mai repede posibil. Cu fiecare treaptă pe care o urcă, urcuşul devine tot mai uşor. Chatouille face un mic salt şi hop...ajunge pe o altă treaptă! Inima îi bate puternic; speră că nu va fi dezamăgit.

Şi iată că Chatouille ajunse în vîrful primei scări... ce surpriză! Mama sa îl aştepta acolo cu un coşuleţ plin de jucării şi de dulciuri. Se reîntoarce şi priveşte foarte departe în faţa lui. Vede marea, munţii, câmpurile şi mai aproape de el vede drumul său şi pe tatăl său, care îi face din mână. Chatouille este fericit şi foarte mândru de el. Îşi regăseşte mulţi prieteni, care au urcat şi ei scara. Se amuză împreună şi mănâncă bunătăţi, vorbind despre dificultăţile pe care le-au avut şi ei când au urcat scara.

Apoi, prietenul nostru decide să se odihnească o vreme, înainte de a întreprinde saltul spre cea de-a doua scară, care îl va conduce spre vîrful edificilui...

Prinţesa mării

Subiect tratat:-Reacţiile negative ale indivizilor faţă de o mutare, de schimbarea mediului sau faţă de o pierdere importantă;

Situaţia dorită:-A învinge izolarea;-A favoriza stima şi afirmarea de sine;-A încuraja priza de conştiinţă personală;-A învăţa să-ţi faci prieteni;

A fost, odată ca niciodată, într-un sătuc foarte îndepărtat, aproape de un râu, o prinţesă-broscuţă, ce trăia fericită printre ai săi.

Într-o bună zi a venit o furtună foarte puternică şi o parte a satului a fost inundată de ape. Un talaz puternic a luat-o pe prinţesa noastră, care s-a agăţat de un trunchi plutitor. A fost purtată, astfel, cîţiva kilometri şi s-a trezit în alt sătuc.

Se simţea tristă şi descumpănită, căci îi pierduse pe toţi ai săi. Era neplăcut pentru ea să-şi facă noi prieteni; făcea tot felul de piruete, plângea, îi îmbrâncea pe ceilalţi şi uneori, chiar, se purta violent; însă, nimeni nu recunoştea în ea marea prinţesă.

Într-o zi i-a venit ideea de a-l consulta pe marele vrăjitor al satului, căruia i-a explicat marele frustrări pe care le trăia.

Acesta din urmăi-a spus: "Eu cred că erai prinţesă la tine în sat. Cred că eşti foarte inteligentă; însă, tu trebuie să le arăţi cine eşti tu cu adevărat. Nu-ţi faci prieteni îmbrâncindu-i pe ceilalţi, ci mai degrabă, făcîndu-le mici servicii, răspunzîndu-le amabil şi fiind atentă la ceea ce li se întîmplă..."

în urma acestei conversaţii, şi-a modificat comportamentul, iar ceilalţi şi-au modificat treptat-treptat atitudinea faţă de ea. Şi-a făcut tot mai mulţi prieteni, iar în anul următor satul i-a decernat titlul de " prinţesa mlaştinii".

Cei patru ursuleţiSubiect tratat:

-Adaptarea dificilă la pierderea unei persoane importante;Situaţia dorită:

-A-i ajuta pe copii să se desprindă de profesori sau de o persoană importantă pntru ei;-A facilita acceptarea unei plecări sau absenţe;-A stimula capacitatea de adaptare a indivizilor;-A favoriza autonomia şi priza de conştiinţă în cazul unei schimbări;

Iată acum povestea unei familii de urşi. Aceasta era compusă din părinţii urşi şi cei patru ursuleţi: Boubou, Bonbon, Bedon şi Boule. Ursuleţii trăiau fericiţi alături de părinţii lor, care le confecţionau tot felul de jucării frumoase.

într-o bună zi Mai Marele satului vecin a venit să-i vadă pe părinţii ursuleţilor. Le-a spus: " Am auzit, demult, vorbindu-se despre talentul vostru la fabricarea jucăriilor. În satul meu micuţii nu au pe nimeni care să le facă jucării. N-aţi putea veni voi să ne arătaţi şi nouă cum le faceţi? Astfel, micuţii se vor putea amuza şi distra graţie vouă."

Părinţii nu prea ştiau ce să răspundă. Ar fi dorit să rămînă liniştiţi la ei acasă, însă, se gândeau, de asemenea, la toţi acei micuţi care nu aveau jucării cu care să se joace. Au acceptat, deci, să meargă şi să le arate acestor oameni cum se fabrică jucăriile. Au găsit pe cineva de încredere pentru micuţii lor şi şi-au luat "la revedere", îmbrăţişîndu-se.

La început, ursuleţi erau tare trişti din cauza plecării părinţilor lor."Mă plictisesc," s-a smiorcăit Boubou."îmi este frică noaptea," a spus Bonbon."Nu vă purtaţi ca nişte bebeluşi," a spus Bedon. " Părinţii noştri nu au plecat pentru

totdeauna. Au spus că se vor întoarce peste cîteva săptămîni.""în plus, nu sîntem chiar singuri," l-a ajutat Boule. "Belinda, supraveghetoarea

noastră ştie tot ceea ce trebuie făcut."Boubou a încetat larma şi după ce a reflectat o clipă s-a întors spre Bedon şi i-a

spus: " Este un adevărat noroc să ai jucării frumoase, nu-i aşa?""Da, bineînţeles! a răspuns Bedon. Dacă părinţii noştri sunt capabili să-i înveţe cum

se fac jucăriile, înseamnă că şi alţi ursuleţi se vor putea bucura de ele.În timpul primelor zile ursuleţii au fost puţin confuzi, pentru că Belinda le cerea

lucruri diferite de părinţii lor. Trebuiau să-şi pună pijamalele înainte de a se spăla pe dinţi, pe cînd cu părinţii lor se spălau pe dinţi înainte de a-şi pune pijamalele. S-au obişnuit repede cu aceste mici schimbări. Nu era atît de grav. Au învăţat treptat să se cunoască.

Belinda era foarte fericită. Ursuleţii, la fel. Erau drăguţi şi de fiecare dată când aveau de făcut ceva în casă, se puneau cu toţii pe treabă cu spor şi voie bună. Belinda nu ştia să fabrice jucării, însă ştia o mulţime de jocuri amuzante. Ursuleţii învăţau, făceau piruete şi se căţărau în copaci. Au învăţat tot felul de lucruri diferite de cele învăţate de la părinţii lor. Belinda şi ursuleţii deveniseră foarte buni prieteni şi nu mai simţeau când trecea timpul.

Atunci când s-au întors părinţii ursuleţilor din călătorie, au fost fericiţi să vadă cum ursuleţii lor crescuseră. Deveniseră atît de frumoşi! Erau acum capabili să facă tot felul de lucruri pe care nu le ştiuseră până atunci. Erau foarte mândri de ei!

Atunci, părinţii ursuleţilor i-au îmbrăţişat, le-au dat multe sărutări şi le-au spus: " Sunteţi cei mai minunaţi ursuleţi din lume!"

Gaspard, Camelia şi Baronul RougeSubiect tratat:

-Adaptare dificilă la o schimbare importantă;Situaţia dorită:

-A facilita adptareala schimbări;-A favoriza priza de conştiinţă;-A dezvolta aptitudinea de a-şi face prieteni;

A fost odată, într-o ţară foarte îndepărtată, un micuţ canar, foarte isteţ şi dezgheţat pentru vîrsta lui, care se numea Gaspard. Şi iată că într-o bună zi a venit şi pentru el timpul să se înscrie la şcoala de aeronautică. Ideea de învăţa să zboare îl surescita. Părinţii l-au condus la grupul său, acela de începători, unde Gaspard a făcut cunoştinţă cu colegii săi şi cu instructorul.

Şi zilele treceau şi se transformau în săptămâni. Dar, iată că prietenului nostru, atît de entuziasmat la început, a început să-i pară timpul prea lung, căci termina întotdeauna înaintea celorlalţi pui de canar şi ori se plictisea, ori îi deranja pe aceştia.

S-au hotărît atunci, să-l mute la grupa mijlocie fără întârziere. Gaspard era emoţionat până în măduva oaselor de această mutare. Era foarte mulţumit de faptul de a învăţa lucruri mai dificile, ca şi cei mari, însă, îi era greu să-şi părăsescă colegii. Un singur lucru îl neliniştea: acela că nu va reuşi să-şi facă noi prieteni.

într-o noapte a avut un vis ciudat, în care se făcea că era la bordul unui avion, împreună cu celebrul baron Rouge, pilot în cel de-al doilea Război Mondial. Gaspard, având încredere în erou, l-a întrebat ezitînd: " M-ai putea ajuta să găsesc mijloacele potrivite pentru a-mi face prieteni?"

Baronul a izbucnit într-un hohot de rîs: " Este exact ce ai tu nevoie, a spus el. Ei bine! Urmează-mi instrucţiunile: va trebiu să găseşti pe cineva în grupul tău, care este înconjurat de prieteni şi să observi cum se comportă această persoană cu ceilalţi. Peste câtva timp te voi căuta din nou, prin intermediul altui vis, pentru ca să-mi spui cum s-au petrcut lucrurile."

La trezire Gaspard era foarte sceptic; A început, totuşi să-şi observe colegii îndeaproape. Atenţia i-a fost atrasă de Camelia, pe care o iubea toată lumea. Aceasta avea întotdeauna o vorbă bună pentru oricine. Era oricînd gata să-l ajute pe cel ce avea un necaz sau o dificultate la învăţătură. Accepta să facă acesta lucruri cu condiţia că vor fi foarte atenţi. Se bucura cu colegii săi atunci cînd aceştia erau fericiţi şi încerca să-i consoleze, cînd erau trişti. Dar i-a atras atenţia faptul că, atunci când îi vorbeai Cameliei, ea te privea drept în ochi şi te asculta cu atenţie; te simţeai întotdeauna important în prezenţa ei.

Într-o dimineaţă, câteva săptămîni mai târziu, prietenul nostru se simţi foarte ciudat, amintindu-şi de visul din acea noapte, în cursul căruia îl întâlnise din nou pe baronul Rouge. Era ca un curcubeu ce iradia în el. Înţelese trucul Cameliei. Era copleşit de bucurie. Din acel moment, Gaspard a redevenit un şcolar atent şi serios. A început să experimenteze secretul pe care Camelia i-l transmisese fără să ştie. A început să se intereseze cu adevărat de colegii săi. I-a ales pe unii, cu care i-ar fi plăcut să se împrietenească şi a început să se aproprie încet de ei. Cu unii, strategia Cameliei funcţiona; cu alţii nu. în anumite zile mergea; în altele, deloc. Însă, el persevera...

Lunile treceau şi deveneau ani. Gaspard a terminat cu brio şcoala de aeronautică. însă, lucrul pentru care era tare mândru, ceea ce-i făcea cea mai mare plăcere era faptul că fusese denumit de către colegi "elevul cel mai popular" al şcolii de aeronautică, împreună cu prietena sa Camelia.

Puma şi pasărea

Subiect tratat:

-Dificultatea unor persoane de a face o anumită alegere, sau de a trăi din plin cotidianul;Situaţia dorită:

-A-l susţine în alegerile sale;-A accepta să-şi lărgească orizonturile;-A admite că anumite situaţii nu pot fi schimbate;-A învăţa să trăiască momentul prezent;

Trăia odată, într-o pădure fermecată, o pumă care cânta tot timpul. Ea locuia într-un loc deosebit de frumos, unde totul era înflorit, unde frunzele arborilor erau de un verde strălucitor şi puteai respira parfumul îmbătător al trandafirilor. Îi plăcea să le primească pe celelalte animale pe domeniul său, de care era foarte mîndru. Se simţea acolo atît de bine, încît îi venea din ce în ce ami greu să-l părăsească. Cînd făcea o vizită, se întreba dacă avea într-adevăr un motiv serios pentru a merge acolo. Se gîndea că avea mii de lucruri de făcut, că putea primi vizite la rîndul lui şi că nu va fi acasă; pe scurt, toate aceste idei îl împiedicau să se bucure de momentul prezent.

Să spunem, acum, că, într-un colţ al pădurii exista o poieniţă misterioasă, care, sub razele soarelui devenea orbitoare. Într-o bună zi, puma, foarte curioasă în legătură cu această poieniţă, s-a hotărît să meargă s-o vadă. Însă, se întorcea în mod constant pentru a vedea dacă la el era totul în regulă. Şi iată că a ajuns la un moment dat într-un luminiş plin cu flori. S-a plimbat cu gura căscată de uimire şi a văzut nişte arbori mari, superbi. A ascultat cu atenţie şi a auzit cîntecul minunat al unei păsări. S-a iutat împrejur să vadă de unde veneau sunetele, cînd a văzut o pasăre cu un penaj minunat.

Pasărea i-a propus să rămînă cîteva zile pentrua se bucura de acest colţişor de rai şi pentru a se cunoaşte mai bine. Puma a acceptat. I s-a părut că pasărea albastră ştia multe lucruri. În plus, avea o voce impresionantă. Aşa că puma s-a lăsat alinată de muzica noii sale prietene, profitînd de căldura oferită şi de starea de bine pe care i-o dădea acest loc. Atunci cînd părea neliniştită şi cînd privea în urmă, pasărea îşi fluiera trilul, iar prietenei noastre îi revenea starea de bine!

însă timpul trecea şi într-o bună zi a constatat trezindu-se, că nu mai auzea cîntecul păsării. S-a uitat împrejur şi a descoperit că totul era trist şi s-a întors la el acasă.

Pe drumul de întoarcere s-a temut că nu s-ar mai simţi bine la el; se uita în urmă şi regreta, deja, pasărea albastră. Pe cînd se căţăra în copacul său s-a gîndit cu teamă că nu va mai găsi căldura de care avea nevoie. Dar, spre marea sa surpriză, a auzit imediat în mintea sa cîntecul păsării albastre şi un fior de plăcere i-a străbătut întregul corp.

Puma a înţeles, atunci, că va auzi acest cîntec atunci cînd va dori, pentru a regăsi această căldură şi stare de bine. a înţeles că era foarte important să trăieşti momentul prezent.

Marele menaj

Subiect tratat:-Incapacitatea oamenilor de a face alegeri juste;

Situaţia dorită:-A ajuta pe cineva să se debaraseze de amintirile stînjenitoare;

-A orienta persoana în alegerile sale;-A ajuta un individ să facă ordine în viaţa sa;

într-o zi, marele rege Louis al XIV-lea s-a hotărît să facă ordine în castel. De generaţii întregi, tot felul de lucruri se adunaseră, iar odăile erau acum încărcate. Nu ştia ce să facă cu toate aceste lucruri.

I-a vorbit despre asta omului de încredere, cardinalul Mazarin, care {i-a spus părerea: " Sunt, desigur, mai multe obiecte care sunt foarte importante pentru tine în tot acest calabalîc, a spus el. Ştii că, atunci când îmbătrîneşti sau atunci cînd vrei să faci schimbări în viaţă, trebuie să faci o alegere. Atunci, tu trebuie să hotărăşti: ce vrei să păstrezi neapărat, pui în ordine; ceea ce este inutil, arunci la gunoi; iar ceea ce are încă valoare, dar tu nu mai doreşti să foloseşti, dai celor mai săraci; astfel, le permiţi altor oameni să se folosească de ele."

Întorcîndu-se în camera sa, Louis al XIV-lea s-a gîndit îndelung şi a hotărît să-i urmeze sfatul cardinalului. A început "marele menaj".

A fost surprins să constate că avea atâtea lucruri, cărora nici măcar nu le sesizase existenţa. A ales mai multe obiecte pe care s-a hotărît să le arunce la gunoi. Cît despre lucrurile încă utilizabile, acestea au fost alese cu grijă şi date oamenilor mai puţin norocoşi, care au fost oarte recunoscători pentru aceste daruri.

În final, a fost surprins să constate că obiectele la care ţinea cu adevărat, erau foarte puţine la număr. A simţit că vibrează de plăcere şi s-a simţit emoţionat la frumuseţea şi valoarea lor sentimentală. Apoi, şi-a reamenajat apartamentele private şi a fost atît de uluit de cât se simţea de fericit, încât l-a invitat pe cardinal să-l viziteze...

Se spune că, apoi, Louis al XIV-lea a petrecut mult timp în apartamentele sale private...

Micuţa mea bucăţică

Subiect tratat:-Deprecierea a ceea ce ne oferă viaţa cotidiană;

Situaţia dorită:

-A învăţa să apreciezi ceea ce ai;-A-i ajuta pe oameni să profite de tot ceea ce le oferă bun viaţa de zi cu zi;-A dezvolta capacitatea de a împărţi cu altcineva;

O familie de urşi trăia la marginea pădurii. Un om, care-i îndrăgise, le aducea în fiecare săptămînă cîte o ciocolată, pentru că bugetul său nu-i permitea să le aducă mai mult.

La început tatăl urs, mama ursoaică şi ursuleţii se băteau pentru a avea bucata întreagă de ciocolată. După câteva săptămâni, părinţii urşi au hotărât să împartă chiar ei ciocolata şi să dea câte o bucăţică fiecăruia. N-au reacţionat toţi în acceaşi manieră; unii îşi luau bucăţică şi o duceau sub un arbore; atât erau de supăraţi de cât de mică era. Alţii mergeau să o ascundă, pentru ca să o mănânce mai târziu; însă, aceştia riscau să nu o mai găsească sau să fie stricată. Cât despre cei mai înţelepţi, aceştia erau puţin trişti că bucăţica era aşa de mică, însă, acest fapt nu îi împiedica să o deguste încet, pentru a o savura!

În căutarea acului

Subiect tratat:-Percepţie eronată asupra originii problemelor sau slăbiciunilor;

Sitaţia dorită:-A-i ajuata pe aceia, care văd adesea originea problemelor lor în jur, mai curând decât în interiorul lor;

Într- o seară, sătenii o văzură pe Rabya, cea înţeleaptă, căutând ceva pe drumul din faţa colibei sale. Săraca femeie!

"Ce s-a întâmplat?" au înrebat ei. "Ce cauţi de fapt?"Aceasta a spus : "Mi-am pierdut acul". S-au aşezat cu toţii în genunchi şi au ajutat-

o să caute. Apoi, cineva a întrebat: "Rabya, strada este mare, începe să se întunece, iar acul este atât de mic....n-ai putea spune unde anume a căzut?"

Rabya a spus: "Acul a căzut pe jos în casă la mine".Sătenii i-au răspuns: "Eşti nebună? Dacă acul a căzut în casă, de ce îl cauţi aici?"Ea le-a răspuns: "Pentru că aici este lumină. ~năuntru este întuneric."Cineva a spus: "~ntr-adevăr, dar, Rabya, chiar dacă aici este lumină, cum ai putea

găsi acul dacă n-a fost pierdut aici! Cel mai bine ar fi să duci lampa înăuntru, pentru a putea găsi acul, acolo unde este."

Rabya a început să râdă: "Sunteţi tare isteţi când este vorba de lucruri mărunte! Dar când vă veţi utiliza inteligenţa pentru viaţa voastră interioară? V-am văzut pe toţi căutând în exterior şi ştiu foarte bine, o ştiu din proprie experienţă, că ceea ce aţi pierdut se află înăuntru. Folosiţi-vă inteligenţa! De ce căutaţi pacea în lucrurile exterioare? Acolo aţi pierdut-o?" Au rămas cu toţii confuzi, iar Rabya a intrat în casă.

Balboa, piratul din Caraibe

Subiect tratat:-O slabă evaluare a potenţialului interior;

Situaţia dorită:-A ajuta un individ să-şi descopere multiplele resurse interioare;-A mobiliza pe cineva să-şi utilizeze toate talentele;-A incita o persoană să-şi actualizeze potenţialul;

Balboa naviga de mult timp pe mările sudului, în căutare de comori de orice fel şi pentru că era un pirat, ataca adesea corăbiile ce aparţineu comercianţilor bogaţi, pentru a le jefui şi a-şi spori bogăţia. Avea, însă, o regulă de aur: aceea de a nu omorî pe nimeni, căci considera că dreptul la viaţă şi la moarte nu-i aparţinea.

Armonia domnea pe corabia sa şi de-a lungul anilor, cîştigase o mare stăpînire de sine. Cu blîndeţe, înţelegere şi cîteodată cu fermitate îşi crease treptat un climat de încredere şi de respect printre membrii echipajului său.

Căpitanul avea o mare dorinţă: aceea de a cunoaşte şi a înţelege toate lucrurile vieţii. Aşa că el călătorea dintr-i ţară în alta, mereu mai departe, neştiind niciodată unde îşi va arunca ancora.

Într-o zi, a ancorat pe o insulă minunată, un loc de vis. Locuitorii săi radiau de bunătate şi de bucuria de a trăi, cîntau şi dansau. Erau, de asemenea, capabili de a munci din greu, dar ştiau să-şi acorde timp şi timp pentru odihnă. Corsarul s-a simţit minunat pe această insulă şi, în contact cu aceşti oameni, a înţeles că, în ciuda tuturor bogăţiilor strânse, nu era cu adevărat fericit.

Înainte de a pleca, l-a invitat pe suveranul insulei să-i viziteze nava. Regele, văzând în umbră o uşă închisă, l-a întrebat: "Ce se află în spatele acestei uşi?" Iar căpitanul i-a răspuns: "O ignor; nu am cheia de la această uşă. De altfel, a spus el, am suficient spaţiu." "Păcat, a spus monarhul, poate că ai găsi acolo comori nebănuite".

La puţin timp după plecarea regelui, Balboa rămas perplex, meditând la această uşă misterioasă, a hotărât s-o forţeze. Apoi, a început să facă ordine şi a descoperit bogăţii inimaginabile. În această nouă încăpere a văzut, de jur împrejur, un număr incalculabil de mici uşiţe şi nu avea decât să le deschidă pentru a strânge alte comori...

Mai târziu în acea noapte, după ce a reflectat îndelung, Balboa a înţeles cât timp pierduse hoinărind pe mări, în căutare de comori, care de fapt, erau ascunse pe propria corabie, dar pe care nu avusese timp să le descopere.

A hotărât, atunci, să înceteze cursa sa nebunească în jurul lumii şi să-şi reorganizeze viaţa.

În căutarea mării

Subiect tratat:-Refuzul de a vedea partea pozitivă a vieţii;

Situaţia dorită:-A-i ajuta pe oameni să vadă şi să aprecieze toate bogăţiile şi resursele, care îl pot face fericit;-A stimula actualizarea potenţialului interior al fiecăruia;

{tim cu toţii că minatul deflin Flipper este un peşte foarte îndrăgit. El trăieşte în acvariul din Miami, unde dă spactacole minunate şi este liber să iasă în larg după bunul său plac.

Se spune că într-o zi, s-a hotărît să plece în căutarea mării, despre care auzise, de cînd se afla acolo că era extraordinară, că era limpede şi frumoasă, că briza sa era foarte plăcută, iar soarele strălucea mereu deasupra ei. Unii povesteau chiar că ascultau glasul mării şi că, de multe ori, s-au lăsat mîngîiaţi de apele ei.

Flipper a pornit aşadar, într-o frumoasă după-amiază de vară către oceanul Atlantic. După ce a mers puţin, a întîlnit o broască ţestoasă uriaşă şi a întrebat-o:

"N-ai putea să-mi spui pe unde trebuie să merg pentru a ajunge la mare?""Nu sînt prea sigură, a spus ea, dar cred că pe aici."Curînd, a întîlnit o splendidă balenă albastră şi o întrebă dacă ştia unde se afla

marea."Am auzit vorbindu-se de ea, însă, nu ştiu prea bine unde se află."Foarte dezamăgit, prietenul nostru se învîrtea în cerc de o bună bucată de vreme,

cînd văzu, nu departe de el, o superbă sirenă cu părul de aur. Uimit de frumuseţea ei, s-a apropiat încet de ea şi i-a pus aceeaşi întrebare. Sirena l-a privit stupefiată un timp, înainte de a-i răspunde:

"Vezi tu, dragă prietene, tu te afli deja în mare; noi toţi suntem în mare. Ea este aici, în jurul nostru. Apele sale te mîngîie cu blîndeţe, valurile sale te leagănă uşor. Tu trăieşti în această minune."

Apoi, sirena dispăru surîzînd la vederea strălucirii din ochii lui Flipper. Seara tîrziu, prietenul s-a întors la locul său. înţelesese că trăise în mare tot timpul, fără să-şi dea seama de toată bogăţia ce se afla la dispoziţia sa.

Nu te schimba!

Subiect tratat:-Incapacitatea oamenilor, care, deşi sînt conştienţi şi convinşi că trebuie să se schimbe, nu trec la acţiune;

Situaţia dorită:-A-i ajuta pe oameni să-şi pozitiveze atitudinile;-A favoriza integrarea conceptelor la nivelul emisferei drepte (inconştiente);

Am fost nevrozată timp de mai mulţi ani. Eram copleşită de angoasă, deprimare şi eram egoistă şi toată lumea îmi repeta să mă schimb. {i toată lumea îmi repata că eram nevrozată.

Le-am purtat pică, apoi, am căzut de acord cu toată lumea şi am luat hotărîrea de a mă schimba, dar nu am ajuns să mă schimb, oricare ar fi fost eforturile mele.

Ceea ce mă durea cel mai mult era faptul că şi prietenul meu îmi repeta cît de nevrozată eram. {i el insista să mă schimb. Iar eu am fost de acord cu el, neputînd să-i port pică. {i mă simţeam tot mai frustrată şi îngenunchiată.

Atunci, într-o zi, el mi-a spus: "Nu te schimba! Rămîi aşa cum eşti! ~n fond, prea puţin contează dacă te schimbi sau nu; eu te iubesc aşa cum eşti! Asta nu mă împiedică să te iubesc!"

Aceste cuvinte au răsunat ca o muzică în urechile mele: "Nu te schimba! Nu te schimba! Nu te schimba....Eu te iubesc."

M-am liniştit. Mi-am reluat viaţa. Apoi,...ooh!...minune! M-am schimbat!"

"Cucerirea" rîului

Subiect tratat:-Criză reacţionară faţă de diferite încercări ale vieţii;

Situaţia dorită:-A-i ajuta pe oameni să depăşească o perioadă dificilă din viaţa lor: tentativă de suicid, burn-out, depresie, separare, divorţ, doliu, dezintoxicare, etc. ;

A fost odată un tînăr, care, încă din copilărie învăţase să facă canotaj împreună cu părinţii săi. în fiecare zi, mergea să se plimba pe rîu şi traseele sale erau, de obicei, foarte

lungi. Uneori, se plimba singur; alteori, lua şi alţi oameni cu el, căci iubea nespus prezenţa prietenilor!

Într-o zi superbă, în timp ce străbătea rîul calm în lung şi-n lat, sub un soare strălucitor, a văzut cum în depărtare a apărut o vîltoare ameninţătoare. Cum avea deja, experienţă în a vîsli repede şi ştia bine să-şi controleze ambarcaţiunea, nu şi-a mai luat alte măsuri. Vesta sa de salvare se afla pe fundul bărcii şi-şi spuse că, dacă va fi nevoie, va avea timp s-o îmbrace.

Deodată, o vijelie venită parcă de nicăieri, s-a pornit atît de rapid, încît l-a aruncat către vîltoare cu o viteză vertiginoasă. A început să-i fie frică. Însă, cum văzuse, deja, canotori ce traversaseră aceste ape tumultoase pe vînt puternic, şi-a spus: "Dacă alţii au reuşit, trebuie să depăşesc şi eu această încercare." Asta l-a mai liniştit puţin.

Cu toate acestea, cu fiecare mişcare a ramei sale ambarcaţiunea se izbea de stînci. Continua să vîslească şi se agăţa cît putea de marginile bărcii. A vrut să-şi pună vesta de salvare, însă aceasta fusese aruncată peste bord. Atunci, în ciuda faptului că ştia să înoate bine, teama puse stăpînire pe el. Vîslea spre stînga, vîslea spre dreapta, însă în zadar! Pierdea controlul fragilei sale ambarcaţiuni, iar forţele îl lăsau treptat-treptat şi scăpa tot mai des ramele. Nu mai vedea la orizont, decît vîrtejuri ameninţătoare, valuri şi stînci. Soarele atît de cald şi de plăcut dispăruse şi el. Străbătea cu privirea rîul şi nu vedea pe nimeni. Totuşi, în plimbările sale precedente, erau întotdeauna oameni pe maluri, cărora le putea cere ajutorul. Tot strigînd "ajutor", avea impresia că vîntul îi purta strigătul. Teama creştea, puterile slăbeau şi se simţea atît de singur şi de izolat. Se gîndea să renunţe, chiar dacă avea să se scufunde, cînd deodată auzi o voce: "Agaţă-te! Priveşte! Sînt aici!" De unde venea mesajul? Care era miracolul?

Şi-a venit în fire, s-a şters la ochi cu dosul mînecii şi a văzut deodată, mai multe chipuri familiare pe ţărm. El, care se gîndise că toţi îl abandonaseră şi-a dat seama că nu era decît apa ce-i intrase în ochi şi sudoarea ce-i curgea de pe frunte, care-i tulburaseră vederea. Prietenii pe care nu-i mai văzuse erau, totuşi, acolo, îl strigau şi îi aruncau frînghii şi colaci de salvare. Le uitase pe toate aceste persoane care îl iubeau atît şi, faptul că le vedea zbătându-se atît pentru a-l salva, îi reda forţa şi curajul. Şi-a reamintit atunci, că

lăsase o ramă mai veche pe fundul bărcii; şi, apropiindu-se de ţărm a reuşit să prindă frânghiile aruncate peste tot în apă. Şi cum nu dorea să părăsească râul se lăsa ghidat de aceste frânghii împletite din dragoste.

Vântul s-a potolit, cursul de apă s-a liniştit tot mai mult, iar soarele a reapărut. S-a întrebat atunci, de ce avusese impresia că se întunecase ca într-un tunel, în momentul în care era în mijlocul vâltorii. S-a reîntors şi a văzut că trecuse printr-un culoar, în care arborii erau aşa de stufoşi încît acopereau soarele. Mai mult, nu avusese timp pentru a-şi ridica capul ca să vadă că un nor gros acoperise o vreme soarele; de asemenea, apa, frigul şi vântul îl împiedicaseră să-i vadă pe toţi aceşti oameni, ce-i urmăreau itinerarul.

Se ţinea întotdeauna de aceste frânghii, ce-i fuseseră aruncate, care îl ghidaseră şi-l orientaseră să iasă din vîrtej şi care îi permiseseră să se odihnească şi să-şi refacă forţele. Le-a dat drumul, una cîte una şi cu un semn al mâinii le-a mulţumit tuturor acelor oameni, care i le trimiseseră. Bineînţeles că nu mai auzea decât şopotul calm al apei ce curgea lin.

Tânărul nostru şi-a promis că pe viitor, nici o vâltoare nu-l va mai speria, pentru că ştia acum că toţi acei oameni erau mereu acolo şi că putea întotdeauna conta pe ei. Şi şi-a spus: "Dacă aceşti oameni mă iubesc atât, înseamnă că reprezint ceva şi că trebuie să mă iubesc şi eu însumi."

Casa mea

Subiect tratat:-Proastă imagine de sine;-Inconfort interior, fără un motiv evident (a nu se simţi bine în propria-i piele);

Situaţia dorită:-A-i ajuta pe oamenii ce suferă de handicap sau de o maladie (agorafobie, obezitate, anorexie, etc.);

Era frumoasă această casă în care locuiam de atâţia ani! Cu acoperişul său brun şi cu cele 2 ferestre mari, prin care se putea vedea practic tot ceea ce se petrecea în interior! Însă eu nu mă simţeam bine.

Bineînţeles că în copilărie nu vedeam bine interiorul. Nu mă preocupam nici să-l înveselesc, nici să-i apreciez frumuseţea. Pentru mult timp locuisem acolo aproape insensibilă!

Atunci cînd cineva îmi atrăgea atenţia asupra unei decoraţiuni, că era mai mult sau mai puţin frumoasă, nu-i acordam atenţie; sau, mai curând, nu voiam să-i acord atenţie!

Însă, chiar dacă o ascundeam sau mai degrabă n-o mai priveam, mai devreme sau mai tîrziu această decoraţiune reieşea la suprafaţă, prin nu ştiu ce magie!

Trăiam acolo ca un automat. Atunci cînd cineva mă complimenta asupra unei încăperi deosebit de agreabilă, sau chiar de mare valoare, eu roşeam, spunând că nu era adevărat, dacă nu cumva era chiar o iluzie. Apoi, într-o zi această casă, care mi-era mai înainte atît de familiară, a devenit dintr-o dată, nu ştiu din ce motiv, de nelocuit! O detestam! O evitam! Nu mai găseam nimic frumos! Îmi făcea rău şi îi făceam rău. O simţeam ca bântuită, infestată de o boală pe care eu o credeam incurabilă. Dacă fugeam de ea, casa mă urmărea! Aş fi vrut s-o demolez...O vedeam atît de slută, încît mă gîndeam că nu mai avea dreptul să existe.

Pînă într-o zi, în care în drumul meu am întîlnit nişte specialişti în decoraţiuni interioare. I-am luat înăuntru, în casa mea, pe care eu o găseam atît de urîtă şi pe care ei au găsită-o atît de frumoasă. M-au pus să dezgrop decoraţiunile cele mai frumoase, pe care le îngropasem cît mai adînc în subsol. Atunci cînd am redescoperit toate aceste mici lucruri, care îţi fac totuşi viaţa atît de minunată, de-abia îmi mai venea să cred că îmi aparţineau.

Apoi, m-am pus pe treabă! Cu ajutorul acestor designeri fără pereche, am terminat de ales cele mai frumoase decoraţiuni, pe care puteam, în sfîrşit, să accept să le expun la vedere; nu pentru a le arăta celorlalţi şi a le stîrni invidia, ci mai degrabă pentru a le vedea şi a le admira eu însămi. Ce satisfacţie să redescopăr aceste comori, pe care le credeam dispărute pentru totdeauna!

Această casă, pe care continui s-o înfrumuseţez, nu are adresă şi nu costă nici un ban pentru încălzire, nici chiar iarna! Locuiesc acolo singură, însă am mulţi vizitatori, mai ales acum, cînd las uşile deschise. Am aruncat pentru totdeauna lacătele cu care am închis-o atît timp!

Trandafirul înflorit

Subiect tratat:-Dificultatea oamenilor de a "creşte" în suferinţă;

Situaţia dorită:-A încuraja dezvoltarea individului în urma diferitelor încercări: abandon, agresiuni, trecerea de la o familie la alta, etc. ;

Cîte greutăţi a întîmpinat acest trandafir înainte să poată înflori cu adevărat! Pe cînd era doar o sămînţă şi începea să încolţească cu greu, vîntul a depus-o într-un loc mai mult sau mai puţin primitor. A rămas acolo pentru puţin timp şi s-a simţit relativ bine, căci cineva i-a adus adesea îngrăsămînte, pentru a o hrăni.

Totuşi, într-o zi, pe cînd era încă micuţă, mlădiţa a fost mutată prea des, cu mai multă sau mai puţină grijă. Hrana avea o calitate îndoielnică, dar în ciuda certurilor cu vecinii săi, a reuşit să supravieţuiască. Grădinarul care se ocupa de ea o brusca ades, iar ea era foarte nefericită în adîncul sufletului său, căci nu putea face nimic. ~şi făcea uneori prieteni, însă trebuia întotdeauna să-i părăsească pentru a continua, cînd mai bine, cînd mai rău, să înflorească în altă parte.

Aşa încît, într-o bună zi, se găsea într-un fel de depozit abandonat. Era foarte multă mizerie căreia să-i supravieţuiască, căci rădăcinile sale trebuiau să caute hrana printre resturi de tot felul, iar uneori, chiar printre elemente aflate în descompunere.

~nsă ea se simţea protejată de vînt şi de ploaie şi încet-încet, s-a acomodat cu această nouă viaţă. Cum era puternică şi cum trecuse prin numeroase greutăţi, a ajuns să crească tot mai mult şi să devină un trandafir deosebit, cu petale extraordinare.

Un horticultor renumit a trecut într-o zi pe acolo. Văzînd trandafirul a fost stupefiat de frumuseţea şi strălucirea sa. S-a decis atunci, să-l transplanteze cu grijă în sera sa şi să-i dea o şansă.

Din acel moment trandafirul nostru a fost invidiat de către toţi vizitatorii; toţi voiau să-l aibă, însă proprietarul îşi păstra comjoara sa rară pentru el şi îi acorda foarte multă atenţie. A fost apoi, imortalizat într-un număr impresionant de fotografii şi a obţinut numeroase premii la diferite concursuri horticole din întreaga lume.

~mi construiesc propria casă

Subiect tratat:-Dificultatea cuiva de a accepta faptul că trebuie să consulte un terapeut;

Situaţia dorită:-A-i motiva pe adulţi să consulte diferiţi specialişti în vederea propriului drum în viaţă sau al copiilor;

Nişte prieteni de-ai mei s-au hotărît să-şi construiască propria lor casă şi să-şi acorde tot timpul necesar pentru aceasta. La început, totul mergea bine: învăţaseră să citească planurile şi, după ce analizaseră mai multe, se opriseră la două.Au turnat fundaţia cu ajutorul câtorva prieteni ;au pus planşeul fără prea mare dificultate,şi au montat pereţii.Au consultat apropiaţii pentru a instala ferestrele şi uşile.S-au chinuit puţin până să le monteze,însă cu ajutorul cuiva mai în vârstă ( un părinte),ei au reuşit destul de repede.Au acordat apoi destul de mult timp regulilor pe care ar trebui să le respecte pentru izolare. ~nsă problemele au început o dată cu începerea instalaţiilor electrice şi mai târziu când a venit timpul acoperişului, nu au ştiut cum să procedeze. Nimeni din anturajul lor nu ştia acest lucru. Au încercat, însă după câteva tentative tot nu au reuşit. Atunci au trebuit să-şi calce pe orgoliu şi s-au decis să consulte un specialist. Acesta din urmă a verificat

planurile, le-a dat câteva sfaturi pentru construcţia lor în legătură cu instalaţiile şi acoperişul.

Au pus aceste sfaturi în practică şi câteva săptămâni mai târziu ei au putut pune acoperişul.

Au fost foarte mândri de realizarea lor şi chiar au organizat o petrecere pentru inaugurarea casei. Toţi cei din anturajul lor au venit să-i felicite pentru curajul, creativitatea şi perseverenţa lor.

Ursuleţul imprudent

Subiect tratat:-Ezitarea oamenilor de a cere ajutorul atunci când au nevoie;

Situaţia dorită:-A deculpabiliza pe cei care fac apel la "suporturi particulare "(terapie);-A arăta că nu este aşa de dramatic să utilizezi resursele exterioare;-A facilita demersul cuiva care are în vedere utilizarea serviciilor particulare;

O familie de urşi trăia nu departe de cursul unei ape. Adesea, tatăl urs, mama ursoaică şi cei 4 ursuleţi veneau la râu pentru a se scălda şi a se amuza.

~ntr-o zi, cel mai mic s-a depărtat de ceilalţi, tot căutând melci şi a găsit o barcă abandonată la malul râului. Micuţul nostru aventurier a sărit în ambarcaţiune, care a fost imediat dusă de vânt şi de către curenţi. ~i plăcea în mod deosebit să se balanseze la stânga sau la dreapta şi să strige de plăcere şi bucurie când vedea cum păsările treceau pe deasupra lui.

Bineînţeles că, în curând, mama ursoaică a început să se îngrijoreze de dispariţia mezinului şi l-a văzut, imediat, gesticulând în mijlocul apei. Tatăl urs, alertat de ţipetele soţiei sale, şi ştiind că barca se îndrepta către o cascadă periculoasă, n-a mai ascultat decât de curajul său şi a început să înoate în ajutorul tânărului. Având multă experienţă a reuşit

să prindă micuţa ambarcaţiune şi să îndrepte cârma, însă şi-a dat seama repede că nu mai avea rama interoară şi că nu fusese destul de prevăzător pentru a-şi lua una cu el. Mobilizându-şi toate resursele, a cerut atunci ajutorul mamei ursoaice, care încerca în zadar să arunce liane către cursul de apă. Nemaiştiind ce să facă, a tras atunci semnalul de alarmă pe care toţi din junglă îl cunoşteau bine, însă nu-l auzeau decât arareori. Câteva momente mai târziu, spre marea lor surpriză, l-au văzut apărând pe celebrul Tarzan, prietenul tuturor animalelor, însoţit de marele său condor. Fiind conştient de gravitatea situaţiei, el a prins fără ezitare capătul unei liane în ciocul condorului şi i-a cerut acestuia să-l ducă pe ambarcaţiunea celor doi nenorociţi. Trebuia să facă asta repede, căci se apropiau ameninţător de cascadă. Tarzan i-a cerut atunci sprijinul mamei ursoaice pentru a-l ajuta să-i tragă încet pe naufragiaţi, căci ştia cât de fragile erau lianele. ~ncet, cu multă precauţie, au adus încetişor barca la mal, iar efuziunile de bucurie au izbucnit de ambele părţi.

Fusese mai mult frică decât rău, însă toţi înţeleseseră că, atunci când situaţia o cere, nu trebuie să ezite să facă apel la resurse exterioare.

Accidentul de schi

Subiect tratat:-Dependenţa faţă de un anumit suport (relaţie de ajutor, ajutor pedagogic, psihoterapie etc.)

Situaţia dorită:-A face pe cineva să realizeze că nu mai are nevoie de un însoţitor individual;-A dezvolta priza de conştiinţă personală şi încrederea în sine;-A-şi vindeca temerile;

Victor făcea schi încă din copilărie; participase chiar şi la competiţii de sărituri şi se clasase, de regulă, printre primii. Era foarte mândru de el şi toţi prietenii îl admirau.

~ntr-o frumoasăă după-amiază de aprilie, era fericit că putea să facă schi de primăvară, dar, în urma unei mişcări greşite, a ieşit de pe pistă şi s-a izbit într-un copac. A avut nevoie de ajutorul echipei de salvare şi a trebuit să fie dus la spital, căci avea un picior rupt. Victor era foarte dezamăgit că termina astfel sezonul, însă şi-a spus, că va avea suficient timp până în iarna viitoare pentru a se recupera. I-au imobilizat piciorul în ghips şi a fost "condamnat" să meargă cu ajutorul cârjelor. De asemenea, toţi cei apropiaţi se înghesuiau să-l susţină în această încercare. După 4 săptămâni, i s-a scos ghipsul şi şi-a început şedinţele de fizioterapie, continuând să se ajute de cârjele sale. ~n cursul celei de-a 5 sau 6-a şedinţe, terapeutul l-a sfătuit să meargă fără să se sprijine în cârje, însă Victor se temea să-şi lase toată greutatea pe picioare; el prefera să-şi păstreze cârjele, căci cu ele se simţea în siguranţă.

Fizioterapeutul a revenit asupra acestui subiect de mai multe ori, repetându-i că era vindecat, însă fără rezultat. Prietenul nostru, Victor îşi păstra, în continuare, cârjele.

{i iată că, într-o frumoasă dimineaţă de vară, ieşind de la o şedinţă de fizioterapie, Victor a trebuit să-şi lase cârjele cât mai repede posibil şi să înceapă să alerge, pentru a salva un copil, aflat pe punctul de a fi izbit de o maşină. Purtând copilul pe braţe şi îndreptându-se către mama sa, a conştientizat dintr-o dată, că merge pe picioarele sale şi fără nici o ezitare.

Cu lacrimi în ochi, mama i-a mulţumit pentru actul său de curaj şi i-a spus că pe când ieşea din clinică, observându-l cum merge, l-a crezut accidentat. Dar vedea bine acum, că ea se înşelase, căci avea în faţa ei un tânăr ce părea a fi în cea mai bună formă. La aceasta Victor a răspuns printr-o înclinare a capului şi un zâmbet misterios.

~nţelesese pericolul către care se îndreptase comportându-se astfel şi cât timp pierduse, timp pe care ar fi putut să-l dedice altor lucruri.

Reîntorcându-se acasă, citi în ochii dragii sale bunici, bucuria de a-l vedea astfel: complet restabilit şi plin de încredere în el însuşi.

Antrenorul

Subiect tratat:-Dificultatea unui perfecţionist de a-şi controla ambiţiile;

Situaţia dorită:-A învăţa să facă mai puţine presiuni asupra sa şi asupra celorlalţi;-A avea încredere în ceilalţi;-A avea scopuri realiste;-A fi satisfăcut de sarcinile realizate;-A fi conştient că nu poţi face totul în locul celorlalţi;

O echipă de hockey, care în anul precedent avusese performanţe deosebite, se găsea acum, la începutul sezonului, într-o situaţie mai dificilă.

Antrenorul echipei era foarte descurajat, căci îşi investise întreaga energie în antrenarea echipei. ~ncerca mereu noi metode de antrenament, descoperind trucuri şi artificii noi, îi sensibiliza permanent pe jucători faţă de consecinţele unui eventual eşec, iar uneori, ajungea chiar să-i certe. Se gândea la aceasta chiar şi noaptea, avea uneori şi vise pe această temă. Presiunea asupra lui şi asupra jucătorilor era enormă. Cu toate că îşi pregătea bine meciurile, echipa avea numai rezultate proaste. Nu mai era nimic de făcut...

Era din ce în ce mai descurajat; el, perfecţionistul şi orgoliul lui primiseră o lovitură de neîndurat. Nu mai era mândru de el însuşi; se gândea chiar să-şi dea demisia. ~n cele din urmă a decis să vorbească cu preşedintele clubului. Acesta din urmă a făcut următorul comentariu: "Tu eşti un bun antrenor, însă tu vrei prea mult de la ceilalţi. Atît timp cît tu ai făcut cu multă dăruire antrenamentele, ai dat sfaturi echipei tale şi tu ai făcut tot ce ai crezut posibil, trebuie să fii mulţumit şi să-i laşi pe ceilalţi să facă restul; căci, restul

drumului spre victorie le aparţine lor şi-l vor parcurge folosindu-se de sfaturile tale, dar având libertate de acţiune.

Această întâlnire l-a apăsat enorm şi s-a decis să pună aceste lucruri în practică. După aceea, s-a simţit mult mai fericit, iar echipa şi-a reluat parcursul său victorios, pentru a termina sezonul într-o manieră onorabilă.

Ulysse pleacă în voiaj

Subiect tratat:-Incapacitatea de a-şi preciza obiectivele într-o manieră clară;

Situaţia dorită:-A-i ajuta pe oameni să înţeleagă importanţa faptului de a şti ce vor, înainte de a acţiona;

De mult timp, Ullyse îşi pregătea această călătorie, care trebuia să-i schimbe viaţa; urmase cursuri de geografie şi învăţase mai multe limbi străine. Locul pe care avea să-l viziteze conta mai puţin; ceea ce era mai important pentru el era să plece.

Dificultăţile au început atunci când s-a prezentat la agenţia de voiaj, pentru a-şi rezerva biletul de avion. Funcţionarul i-a pus obişnuitele întrebări, după care a venit vremea să stabilească destinaţia călătoriei.

"Nu vreau să merg în Mexic, a spus Ullyse, nici în Grecia, nici în Italia, nici chiar în Pakistan."

"Unde mergeţi atunci?" l-a întrebat funcţionarul."Cu siguranţă nu în Anglia, a spus prietenul nostru. Nici în Africa, nici în Australia,

nici în Germania.""Nu ne ajută cu nimic să ştim unde nu vreţi să mergeţi, a spus funcţionarul, din ce

în ce mai nedumerit; trebuie să ştim unde doriţi să mergeţi.""Nu mă interesează Spania, nici Portugalia, a spus Ullyse, nici Rusia, nici India."Aflându-se, astfel, în acest impas, viitorul nostru turist a hotărît să se întoarcă

acasă.~n acea noapte, a avut un vis, în care se făcea că se află într-un aeroport, privind cum decolează avioanele, unul, după altul. Lângă el a apărut, deodată, vestitul aviator Lindberg,

primul pilot ce a traversat Atlanticul în 1927, care i-a spus: "Avioanele sunt pregătite să zboare oriunde! Pilotul este cel care hotărăşte locul unde acestea vor ateriza!"

La scurt timp, el s-a trezit şi cu multă dificultate a reuşit să adoarmă târziu de tot. Dimineaţă, când s-a trezit, a înţeles importanţa faptului de a cunoaşte bine destinaţia, înainte de a pleca într-o călătorie.

Supraveghetoarea/~nvăţătoarea

Subiect tratat:-Epuizare personală şi profesională;

Situaţia dorită:-A preveni burn-out - ul la profesori, asistenţi sociali, medici, infirmiare lucrători în domeniul săntăţii, psihoterapeuţi, consilieri, voluntari, părinţi, etc. ;

A fost odată ca niciodată, o supraveghetoare de canari, atît de bună şi care avea atîta răbdare, încît toţi ceilalţi supraveghetori îi încredinţau micuţii canari greu de educat: canari rebeli, canari cu picioruşele rupte, cu aripi defectuoase, sau pur şi simplu, canari leneşi.

La început îi făcea o deosebită plăcere. Era chiar puţin flatată că este nevoie de ea atît de des. ~nsă, u timpul, a îmceput să se simtă obosită; întotdeauna ea era cea care trebuia să lucreze cu cei mai răi canari. Din momentul în care erau pregătiţi pentru zbor, nui mai revedea sau intrau pe mîinile celorlalţi supraveghetori. Dimpotrivă, dacă erau încă slăbiţi şi trebuiau să-şi reia învăţarea îi reveneau tot ei. ~n loc să valorizeze acest fapt, o îmtrista şi o descuraja.

~ntr-o bună zi, în care se simţea cu adevărat deprimată, s-a hotărît să se odihnească puţin. S-a retras pe streaşina unei case izolate. Acolo, s-a lăsat mîngîiată de clipocitul valurilor şi de cîntecul plăcut al vîntului prin frunze. Treptat, a căzut într-un somn profund şi a avut un vis. Se făcea că se plimba foarte calmă peste un frumos heleşteu însorit şi deodată a fost înconjurată de un grup de canari, unul mai vesel ca altul. Spre marea sa surpriză, a recunoscut mai mulţi micuţi cu care muncise atît. Primul i-a strigat: "Salut! Vezi cît de bine mă descurc? Aripile mele sînt în cea mai bună formă! {i asta datorită ţie, ştii nu?"

Apoi, un altul care plana lin chiar deasupra: "Priveşte mişcările airpilor mele! Am terminat de învăţat!"

Iar un al treilea, care plonja grozav înaintea ei: "Uite! Tu eşti cea care m-a convins că pot plonja! Sînt foarte mulţumit acum!"

Supraveghetoarea era atît de fericită să vadă şi să audă toate acestea! Inima îi bătea cu putere, gata să-i iasă din piept. Bineînţeles a îînţeles repede că nu era decît un vis, căci nu revedea niciodată canarii care, graţie ei au reuşit să plece ca şi ceilalţi, însă visul i-a rămas în suflet ca o lumină plină de căldură. A înţeles că iubea aceşti micuţi canari din tot sufletul său şi cîtă nevoie avea de ei.

După ceva vreme, s-a simţit pregătită să se reîntoarcă la munca sa.

Marele Tom

Subiect tratat:-Epuizare personală şi profesională;

Situaţia dorită:-A ajuta pe cineva, care vrea să facă totul în locul celorlalţi;-A preveni burn-out-ul;

~ntr-un micuţ sătuc din pădurile amazoniene trăia un pigmeu, a cărui înălţime o depăşea cu mult pe cea a celorlalţi membri ai tribului. Fusese supranumit "Marele Tom". Fiind cel mai mare şi mai puternic din trib, "Marele Tom" putea face mult mai multe treburi decît toţi ceilalţi laolaltă. Nu obosea niciodată, era mereu gata să îndeplinească sarcinile cele mai dificile, aşa încît a ajuns să creadă că era singurul capabil să le efectueze. Ceilalţi, în ciuda bunelor lor intenţii, nu reuşeau să ţină pasul cu el. ~ncepuseră să se simtă inferiori şi să nu mai creadă în propriile lor capacităţi. Zîmbetele şi rîsetele de bucurie dispăruseră din acest sătuc fără ca locuitoari să ştie de ce.

"Marele Tom" neobservînd nimic, a continuat la fel, pînă într-o zi, în care, epuizat de toate aceste treburi pe care le făcuse în locul celorlalţi, s-a prăbuşit în mijlocul satului. Toţi s-au strîns în jurul lui, neştiind ce să facă, pînă cînd unul dintre ei a propus să-l transporte în cabana sa pentru a-l îngriji.

"Marele Tom" a zăcut astfel timp de cîteva săptămîni, în ciuda îngrijirilor atente ale marelui vrăjitor, care i-a administrat toate leacurile pe care le ştia.

~n acest timp, locuitorii satului hotărîseră să-şi reia treburile, iar redistribuirea sarcinilor mergea bine. ~ntr-o dimineaţă, "Marele Tom" sa trezit ca dintr-un somn lung. Toţi s-au strîns în jurul lui, pentru a vedea miracolul, pe care nimeni nu-l putea explica. Slăbit după acest somn lung, "Marele Tom" nu-şi putea relua lucrul, fără o convalescenţă adecvată. A rămas deci, acasă, petrecînd ore întregi aşazat în faţa căsuţei sale şi privindu-i pe oameni cum se agită, făcîndu-şi treburile cotidiene.

Totuşi, ceea ce l-a liniştit cel mai mult a fost vizita neaşteptată a lui Tarzan, prietenul şi protectorul dintotdeauna al pigmeilor, cu care avea o legătură strînsă...

După cîteva zile, "Marele Tom" , care-i găsise pe oameni foarte schimbaţi la trezirea sa, a ştiut de ce nu-şi recunoscuse satul şi prietenii: fiecare avea sarcina sa şi o îndeplinea foarte bine. Toţi îşi recăpătaseră sentimentul de mîndrie, pe care îl pierduseră, fără ca cineva să-şi dea seama.

Rîndunica intoxicată

Subiect tratat:-Dependenţă faţă de diferite abuzuri;

Situaţia dorită:-A-i ajuta pe oameni să renunţa la un comportament nociv: droguri, ţigări, medicamente, alcool, mîncare (anorexie, bulimie);

Foarte devreme în această primăvară, o superbă rîndunică îşi construise cuibul pe cea mai înaltă creangă a unui copac uriaş. De acolo putea vedea cerul şi soarele, să simtă adierea vîntului şi să audă sunetele ce-i veneau de pretutindeni.

Din nefericire cuibul prietenului nostru era plasat chiar deasupra hornului unei case vechi. Din cînd în cînd, proprietarul casei făcea foc în şemineu şi bineînţeles că rîndunica era deranjată de fum; şi asta mai ales la început. Dar, încet-încet ea s-a obişnuit să respire acest aer poluat şi sistemul său din ce în ce mai intoxicat, continua, astfel. Era chiar fericită, căci la începutul toamnei cetăţeanul făcea foc mai puternic decît de obicei.

~nsă, cu timpul, sănătatea păsării noastre se deteriora simţitor: ochii i se înroşiseră, penajul său extraordinar devenise în întregime negru, iar penele nu mai erau strălucitoare. Avea dificulţi în a respira, chiar dacă îşi întorcea capul în toate direcţiile, şi nu mai cînta. ~şi pierduse bucuria de a trăi.

~n sfîrşit, nemaiputînd să suporte, pasărea a decis să-şi abandoneze cuibul. Zburînd greoi, căci trebuia să-şi şteargă mereu ochii cu aripile, a sfârşit prin a ateriza pe un careu de nisip, und se jucau nişte copii. Aceştia au fost foarte surprinşi să vadă pasărea şi se întrebau ce i se întîmplase. S-au hotărît să o spele pentru a o curăţa de fumul de pe penaj şi pentru a-i reda astfel frumuseţea. Apoi, i-au adus mîncare şi lapte pentru a-l dezintoxica. Cum tatăl lor construise o colivie pentru păsări, i-au cerut acestuia s-o instaleze, pentru ca rîndunica să aibă o casă frumoasă, în care să fie ferită de vînt, de fum şi de ploaie şi unde să vină şi să plece după bunul său plac.

~n noua sa locuinţă, pasărea se simţea într-o formă tot mai bună pe zi ce trecea şi era atît de fericită, încît cînta în fiecare dimineaţă cele mai frumoase cîntece, cu vocea sa redevenită minunată.

Lupoaica solitară

Subiect tratat:-Dificultatea de a se adapta la singurătate;

Situaţia dorită:-A-i ajuta pe oameni să se acomodeze cu singurătatea;

Această lupoaică singuratică nu alesese ea singurătatea, ci mai curînd, singurătaea o alesese pe ea. Această realitate se instalase pe nesimţite în viaţa sa. Era asemeni unui vid pe care doar somnul îl putea umple. Altădată avea mulţi prieteni, însă, cu trecerea anilor şi cu evenimentele, prezenţa lor era din ce în ce mai rară: fiecare avea propria sa viaţă, propriul său drum, propriile încercări de depăşit.

Sigur că încercase să se alăture diferitelor reuniuni ale animalelor, însă atunci cînd participa la aceste festivităţi, se simţea judecată şi respinsă de toate aceste perechi de animale, care respectau "norma".

Se simţea de parcă fusese atinsă de un rău bizar, care le făcea pe celelalte să fugă; se simţea inutilă şi avea impresia că nu exista pentru nimeni. După ce avusese cîteva legături fără urmări cu cîţiva lupi singuratici, sau se ocupase de îngrijirea familiilor acestora, ruşinea o făcuse să plece. Nu mai îndrăznea să apară singură în pădure, căci vedea privirea celorlalte animale precum o acuzaţie faţă de statutul său de lupoaică singură.

Pentru o vreme a jucat rolul "femeii voluntare", independente, care a ales să fie o persoană singură şi care se acomodează foarte bine cu această situaţie. ~nsă, sfârşise prin a-şi plînge nefericirea, pe malul unui rîu cu cursul liniştit, unde adormise, epuizată. ~n timpul somnului i-a apărut spiritul rîului, care a stat de vorbă cu ea. Cu ajutorul său prietena noastră şi-a analizat fără pudoare comportamentul şi personalitatea. A înţeles, atunci, că ea era principala responsabilă pentru această singurătate şi că, prin atitudinile sale, crease acest vid în jurul său.

~n visul său a conştientizat că erau cîteva lucruri ce trebuiau schimbate. ~nţelesese că, însăşi această singurătate o învăţase cum să trăiască mai bine. A pornit, deci, către descoperire acestei lupoaice, ce se ascundea în spatele unei carapace la fel de dură ca cea a unei ţestoase.

I-a trebuit ceva timp pentru a învăţa să-şi accepte defectele şi trăsăturile, fără a se devaloriza. A devenit treptat conştientă de calităţile sale şi de potenţialul său şi a învăţat să le exploateze şi chiar, să fie conciliantă cu ea însăşi.

Acum, ea se prezintă aşa cum este cu adevărat, căci a reuşit, în sfîrşit, să accepte această femeie, iar singuratea a devenit, surprinzător, prietena sa. Uneori, se simte răsfăţată

de a fi atît de liberă, de a putea asculta cîntecul păsărilor sau cascadele unui rîu, fără a fi în mod constant deranjată de mascul sau de lupişori. De aceea, o apreciază la justa sa valoare.

Evident, încă i se mai trezeşte invidia faţă de ceilalţi, însă, aceste momente îi oferă ocazia de a reflecta la noua sa condiţie şi asupra sensului vieţii. ~i cere, atunci, sfatul Dumnezeului animalelor, care îi repetă că nu va obţine nimic dorind să forţeze natura şi că nu trebuie să-i lăsăm pe ceilalţi să ne dicteze propriile nevoi.

Este acum mult mai receptivă al lucrurile mărunte, ce alcătuiesc cotidianul. Savurează tot mai mult întîlnirile şi schimbările, căci pentru ea sînt momente rare şi privilegiate.

MaggieSubiect tratat:

-Dificultatea de înfrunta marile etape ale vieţii;Situaţia dorită:

-A favoriza pregătirea retragerii;-A facilita acceptarea bătrînţii;

Maggie trăieşte pe coasta americană de vest şi este fondatoarea "Panterelor Gri", asociaţie ce număra 70000 de aderenţi.

~n prezent în vîrstă de 87 de ani, a rămas campioana drepturilor persoanelor în vîrstă şi este întruchiparea umorului şi a vitalităţii vîrstei a 3-a.

Se spune că într-o zi, la puţin timp după ce se pensionase, se plimba, simţindu-se inactivă şi cu inima grea. De cînd se simţea atît de inutilă, bătea, în mod regulat, această potecă ce ducea la o livadă extraordinară.

~n acea dimineaţă s-a hotărît să s odihnească la umbra unui măr minunat, încărcat de fructe strălucind de sănătate. Pierdută cu gîndurile sale, a conştientizat că bătrîneţea este o experienţă ce pare înfiorătoare într-o societate precum este a noastră, în care tinereţea şi frumuseţea sînt adulate.

Atunci a auzit vocea copacului secular, povestindu-i că, dşi avea scoarţa scorojită şi pierduse multe ramuri, încă se considera foarte solid şi făcea în fiacare an o mulţime de fructe delicioase, pe care le oferea trecătorilor.

~n urma acestei "revelaţii", Maggie s-a simţit pregătită să susţină şi să stimuleze activitatea asociaţiei "Paznicii viitorului", constituită dintr-un grup de persoane aflate la vîrsta pensionării, ce se ocupau de problemele comunităţii, precum: mediul, sănătatea publică sau tinerii aflaţi în dificultate.

Mai tîrziu a luat legătura cu asociaţia "Reţeaua internaţională a călătoriilor pentru studiu", ce număra peste 200000 de elevi-aventurieri de 55 ani şi chiar mai mult şi a participat la una din peripluirle sale înviorătoare. Reîntoarsă acasă pentru a se odihni, simţea tot mai apăsătoare povara izolării, ce este sortită persoanelor în vîrstă, cînd într-o zi a ajuns tot plimbîndu-se prin livadă, sub un nuc gigantic, care, în chip misterios, i-a vorbit astfel: "{tii, snît foarte bătrîn, a spus el. ~n anotimpurile în acre nu rodesc mă simt izolat; nimeni nu mă vizitează. ~nsă, atunci cînd rodesc, cînd sînt încărcat de nuci, veveriţele nu ami contenesc să se caţere pe ramurile mele, iar copii din împrejurimi se ciorovăiesc în jurul meu pentru a-mi culege fructele. Mă simt atunci important şi mîndru de mine."

Maggie s-a simţit atunci cuprinsă de un val de energie, care a determinat-o să participe la Jocurile olimpice ale vîrstei a 3-a şi să ia cuvîntul la Dineul annual al senatului american, constituit în marea sa majoritate din pesoane în vîrstă. Mai tîrziu afost invitata de onoare la un cocteil caritabil al asociaţiei " Bunici şi tinereţe", grup ce promovează înfrăţirea persoanelor de peste 55 de ani cu tinerii asistaţi de servicile sociale şi cu copii ai familiilor monoparentale.

~n primăvara uemătoare, Maggie a fost invitată să participe la la o petrecere naturistă la Quebec. După ce a sorbit cîteva înghiţituri din seva unui arbore secular, s-a simţit foarte ciudat; avea o senzaţie interioară stranie şi parcă a auzit o voce ce-i spunea că vîrsta de aur se caracterizează, de asemenea, print-o mare maturitate spirituală. Această "băutură magică" i-a adus cunoaştere interioară şi i-a modificat propria viziune asupra vieţii. După această după-amiază memorabilă, cînd pronunţa cuvîntul "sfîrşit", ea insista aupra necesităţii reinventării unor moduri de viaţă şi a făcut asta în decursul anilor ce au urmat.

Moartea: este, de fapt, viaţă?

Subiect tratat:-Incertitudine şi frămîntare faţă de moarte;

Situaşia dorită:-A da un sens morţii;-A-i ajuta pe indivizi să se îndrepte spre acceptarea morţii;-A uşura durerea în faţa încercării morţii;-A-i încuraja pe oameni să depăşească "pragul" morţii;

Patru spermatozoizi se plimbau foarte enervaţi şi neliniştiţi într-un loc necunoscut şi ciudat. Erau frămîntaţi de o mulţime de întrebări asupra a ceea ce le rezerva viitorul.

Iată însă că deodată s-au simţit în mod irezistibil atraşi către un tunel secret; la capătul lui se afla lumina şi libertatea. Cei 4 camarazi se aflau într-un loc simpatic şi cald. Au realizat atunci, că suferiseră o transformare minunată. ~n această lume nouă locuiau acum două fetiţe şi doi băieţei. Zilele treceau şi fiecare se distra şi era fericit acolo. Nu aveau de ce să-şi facă griji în privinţa mîncării, căci un tub misterios le aducea tot ce aveau nevoie. Pe măsură ce înaintau în vârstă, se simţeau din ce în ce mai familiari unii cu ceilalţi, aşa încât după o lună au organizat o petrecere pentru a-şi aniversa prima lor lună de existenţă. Timpul trecea, se succedau petrecerile aniversare şi ei deveneau tot mai maturi....

După a opta lună, într-o seară, unul dintre ei a decis să exploreze puţin mediul înconjurător. ~n drumul său a apărut, deodată, un tunel de care s-a simţit în mod irezistibil atras, şi la căpătul căruia era o lumină extraordinară. La jumătatea drumului, prietenul nostru nu putuse, totuşi, să se decidă dacă să-şi lase lumea sa plăcută şi familială, aşa că s-a decis să se întoarcă la colegii săi.

"Nu mai putem rămâne aici foarte mult timp, le-a spus el celorlalţi, la reîntoarcere; cred că acum suntem atât de maturi încât, în curând, va trebui să părăsim această lume".

"Ne este teamă să plecăm, au spus ceilalţi în cor; nu ştim ce ni se va întâmpla, suntem foarte anxioşi şi neliniştiţi."

"~i voi mai revedea pe ceilalţi?" a întrebat unul."~mi voi păstra corpul?" a întrebat altul."Vom fi fericiţi?" a întrebat un al treilea."Vor fi oameni care să se ocupe de noi?" reveni primul. {i astfel întrebările curgeau

din toate părţile."Am o foarte vagă idee despre ceea ce ne aşteaptă, a spus aventurierul nostru. După

ce am trecut printr-un plin de veselie, era parcă o lumină intensă şi minunată şi poate că o altă lume..."

Primul a fost chemat unul din cei doi băieţi, apoi cele două fetiţe i-au urmat la un interval ami mult sau mai puţin lung şi ultimul care părăsi locul fuse chiar exploratorul nostru.

N-am mai auzit vorbindu-se de ei, însă presupun că au fost în mod plăcut surprinşi să ajungă în acest alt univers...

TEMA 2: Relaţii interpersonale

"Lucrurile nu se schimbă.Doar maniera în care le priveşti se poate schimba."

CASTANEDA

"Nu atît lucrurile ne deranjează,cît opinia pe care o avem despre ele."

EPICTETE

Vulturul regal

Subiect tratat:-Atitudinea supraprotectivă a unei persoane, ce-l împiedică pe celălalt să se "dezvolte".

Situaţia dorită:-A favoriza o mai bună priză a conştiinţei de sine;-A dezvolta o mai bună stimă de sine şi o mai mare încredere în sine;-A-l face pe individ autonom şi să se valorizeze;-A-l incita pe tînărul ce are prieteni nerecomandabili să-şi schimbe cercul de prieteni;

Un fermier a descoperit într-o zi un cuib părăsit de vultur, în care se găsea un ou. L-a luat şi la pus la o găină care tocmai stătea pe ouă. Pasărea a venir pe lume, deci, în mijlocul găinilor şi a învăţat să se mişte ca o găină. Fermierul se ocupa mult de noua sa "găină" şi făcea totul pentru a-l proteja, a-l răsfăţa şi a-i procura imediat tot ce acesta cerea. Vulturul- găină a devenit treptat foarte dependent de fermier, care nu-şi dădea seama de răul pe care i-l făcea.

La un moment dat, vulturul a văzut pe cer o pasăre mare, care plana; i-a spus: "~ntr-o zi voi zbura precum aceeastă pasăre!" Atunci, fraţii şi surorile sale au început să rîdă de el. Foarte ruşinat, regreta că spusese acest lucru şi a contiunat să mănînce grăunţe în ţarc.

{i iată că într-o zi, o zînă bună a trecut pe acolo şi a văzut vulturul roial, care vegeta în mijlocul găinilor. Ea s-a adresat fermierului astfel: "Cred că iubeşti foarte mult şpasărea ta rară; însă, cred că nu-i faci un serviciu ţinînd-o astfel. Te gîndeşti prea mult la tine. Această pasăre nu este fericită şi atunci cînd va fi mai mare îţi va purta pică pentru faptul de a n-o fi lăsat să-şi dezvolte calităţile sale extraordinare şi potenţialul său nlimitat!"

A doua zi, după ce a reflectat, fermierul nostru a luat pasărea în braţe şi a lansat-o în aer; Vulturul nua prea avut timp să-şi deschidă aripile şi a terizat lamentabil pe sol în hohotele de rîs ale găinilor.

~nsă bărbatul nu s-a descurajat; s-a urcat pe acoperişul grajdului şi i-a spus păsării: "Tu eşti un vultur! Zboară!" {i l-a lansat în aer. Printr-un reflex

spontan, acesta şi-a deschis aripile, a planat cîteva clipe deasupra curţii şi era să se prăbuşească peste găinile uimite...

Atunci fermierul a urcat pe muntele ce domina oriznturile şi l-a lansat pe vultur din nou în aer. Cu mişcări ale aripilor din ce în ce mai largi, vulturul se ridica fericit către cer, din ce în ce ami sigur pe el...Periodic, venea să-i revadă pe fermier şi pe prietenii săi, care îl considerau de acum ceea ce era cu adevărat: vultur regal!

Calul cu două capete

Subiect tratat:-Dependenţă afectivă interpersonală (bărbat-femeie, părinte-copil, mamă-copil, etc.);

Situaţia dorită:-A favoirza autonomia indivizilor;-A o ajuta pe mamă să taie "cordonul ombilical";

Cîndva, locuiau într-un ţinut înverzit, înconjurat de cîmpuri şi de locuri minunate, doi cai cu o ţinută mîndră şi demnă. Aceste două animale, un mascul şi o femelă, erau permanent împreună. Foarte devreme dimineaţa le regăseai sărind şi alergînd pe cîmpia înverzită. Le plăcea să fie împreună şi prietenia care îi lega era foarte strînsă. Nu se despărţeau niciodată: mîncau, se jucau şi dormeau unul lîngă celălalt. Pentru nimic în lume nu acceptau să se despartă.

~ntr-o noapte, pe cînd dormeau lipiţi unul de celălalt, s-au simţit cuprinşi de o mare dorinţă: aceea de a nu se despărţi orice s-ar întîmpla! O zînă le-a auzit dorinţa şi i-a întrebat: "Ce doriţi voi?"

"Să fim întotdeauna împreună!" au răspuns ei fără să ezite.{i, imediat dorinţa li s-a împlinit. Zîna i-a transformat într-un singur cal, nici

mascul, nici femelă, însă cu două capete magnifice. Au acceptat cu bucurie transformarea; de acum înainte nu mai aveau de ce să se preocupe de ce spunea sau gîndea celălalt, căci nu aveau să se mai despartă niciodată!

Totuşi, într-o zi a venit nenorocirea. Un cap a început să se simtă rău, să fie cuprins de o boală ciudată, care se agrava treptat. Atunci, celălalt cap a început să se îngrijoreze: ce i se va întîmpla? Care era riscul la care era expus?

S-a stabilit, deci un dialog între cele două capete şi după ce au reflectat bine, i-au cerut zînei să-i transforme la loc şi să redevină cum erau înainte.

Iar dorinţa lor le-a fost din nou îndeplinită. Cele două animale au regăsit repede sănătatea şi voioşia, însă au conştientizat că autonomia lor era fundamentală şi că puteau, la fel de bine, să se odihnească sau să plece din nou către vale singure sau împreună, continuînd, însă, să se iubească.

Papagalul Rocco

Subiect tratat:-Utilizarea minciunii şi a fabulaţiei ca mijloace de a atrage atenţia;

Situaţia dorită:-A dezvolta simţul onestităţii şi francheţea;-A dezvolta atitudini pozitive la nivelul relaţiilor interpersonale;

Rocco, un papagal drăguţ locuia împreună cu alte animale de curte la o fermă. Prietenul nostru prinsese, de la un timp, prostul obicei de apovesti tot felul de poveşti pentrua atrage atenţia, însă, care se dovedeau, întotdeauna, false.

Se spune, chiar, că odată a reuşit să-l facă pe prietenul său motanul să creadă că trebuia să meargă în sat, să-şi regăsească părinţii, pe care nu-i mai văzuse de foarte mult timp. Cînd a ajuns acolo, motanul a constatat cu uimire că nu era decît alt plan răutăcios, inventat de Rocco.

Din acel moment, a pierdut stima şi încrederea prietenilor săi şi nici o persoană nu mai voia să se joace cu el.

Iată că într-o frumoasă şi însorită după-amiază de vară, pe cînd fermierul nu era acasă, animalele s-au hotărît să facă o mică excursie, fără însă a-l lua şi pe Rocco. Acesta a rămăsese singur la fermă,cînd deodată a constatat că izbucnise un incendiu. Repede, a zburat să-şi avertizeze prietenii în legătură cu această tragedie, însă aceştia l-au ignorat, pur şi simplu. Disperat, papagalul a încercat să-i facă să înţeleagă gravitatea situaţiei, însă fără rezultat.

Din fericire, vulturul a trecut şi el pe acolo şi a venit foarte repede să cinfirme ceea ce spusese Rocco. Imediat, animalele s-au reîntors la fermă şi au reuşit să stingă focul la timp. Prietenul nostru papagalul, care se simţea nefericit că-şi pierduse credibilitatea în faţa camarazilor săi, a înţeles atunci, că tot ceea ce i se întîmplase era din vina lui.

Rocco a hotărît, atunci, să spună întotdeauna adevărul, orice s-ar întîmpla şi treptat-treptat a reuşit să recîştige încrederea prietenilor săi.

Micuţul mieluţ

Subiect tratat:-Dificultăţi în ase face responsabil faţă de diferite sarcini;-Dificultăţi în a se integra printre alţii;

Situaţia dorită:-A favoriza priza de conştiinţă şi autonomia;-A accepta "dezvoltarea";-A facilita integrarea socială;-A încuraja afirmarea de sine;

A fost odată un micuţ mieluţ, ce trăia fericit împreună cu părinţii săi. Putea să se zbenguie cît dorea şi să pască iarbă pe lîngă ei, însă nu trebuia să se depărteze prea mult de turmă.

Anii treceau şi el dorea să aibă mai multă libertate. Ca şi fratele său mai mare se simţea capabil să facă diferite servicii pentru părinţii săi. Voia, de asemenea, să se distreze, să aibă prieteni de vîrsta lui şi să-şi înceapă viaţa de tînăr berbecuţ.

~ntr-o zi, pe cînd fratele său mai mare lipsea, mama sa i-a cerut să meargă la stîna vecină să ducă brînza. Tînărul miel era foarte fericit că i se încredinţase aceas sarcină. A plecat, deci, către stîna vecină; însă, pentru a ajunge acolo, trebuia să străbată o prerie, unde locuia Doamna Lupoaică cu cei 5 lupişori ai săi.

Imediat ce a văzut lupii s-a gîndit să se întoarcă acasă. ~nsă, iutîndu-se în jurul său, a văzut un berbec bătrîn, care era înţeleptul ţinutului. Acesta i-a spus, atunci: "Nu te teme! Aceşti lupi tineri fac mult zgomot, însă nu-ţi vor face nimic! E adevărat că sînt diferiţi de tine, însă în realitate le place doar să se amuze făcînd-o pe răii, tachinînd, încercînd să provoace frică. ~nsă, chiar dacă nu îi cunoşti, este întotdeauna plăcut şi interesant să-ţi faci noi prieteni. Tu poţi învăţa să-i cunoşti şi să laşi şi pe ei să te cunoască."

~nţeleptul i-a pus mîna pe creştet şi imediat s-a simţit schimbat, transformat. Micuţul mieluţ devenise un berbecuţ tînăr.

Atunci, tînărul berbec şi-a continuat drumul cu un pas decis. Cînd l-au văzut, lupii s-au oprit din joacă. Au ţinut cont de transformarea micuţului mieluţ şi s-au simţit ei înşişi transformaţi. Au uitat să-l mai sperie; ba chiar l-au invitat să se joace împreună cu ei. Tînărul berbec era foarte fericit să primească o asemenea invitaţie, însă hu uitase de ce-l rugese mama sa. Atunci, tinerii lupi au pornit împreună cu el. Acesta le-a arătat tot felul de jocuri, iar aceştia la rîndul lor l-au învăţat şi ei ceea ce ştiau.

Lăbuţă de catifea

Subiect tratat:-Prostul obicei de arunca întotdeauna vina pe altcineva;

Situaţia dorită:-A invita pecineva să-şi recunoască vina;

A fost odată un micuţ iepuraş, numit "Lăbuţă de catifea", care avea o mică problemă atunci cînd alerga. Astfel, la fiecare salt pe care îl făcea, el sărea puţinmai sus decît ceilalţi. Pînă la vîrsta de 6 luni s-a crezut asemeni celorlalţi şi chiar puţin mai putenic. Bineînţees că anumiţi iepuraşi, puţin geloşi din cauza atenţiei pe care i-o acordau adulţii, au început să-l tachineze. Nimic rău cu adevărat, însă, cu timpul a devenit agasant...

Iritat de această situaţie, prietenul nostru "Lăbuţă de catifea" nu mai avea nici o zi fără să se ciorovăiască cu unul sau cu altul din prietenii săi şi, totul se termina, de obicei, prost. ~n plus, avea întotdeauna impresia că ceilalţi începeau cearta şi atunci cînd Mai Marele Iepuroi îl dojenea îi răspundea că nu era vina lui.

~ntr-o zi, în timpu unui incident cu un coleg, unul din prietenii săi l-au filmat şi vizionînd caseta, "Lăbuţă de catifea" a realizat că era la fel de responsabil ca şi ceilalţi.

Din acea zi şi-a schimbat atitudinea faţă de ceilalţi şi şi-a făcut mulţi prieteni. Toţi îl considerau campion, pentru că alerga puţin mai repede decît ceilalţi, însă, mai ales pentu că ştia de acum să-şi admită greşelile.

Secretul lui Rouquine

Subiect tratat:-Tendinţa de a fi influenţat de comportamentele exterioare negative;-O priză de conştiinţă slabă asupra resurselor interioare;

Situaţia dorită:-A creşte încrederea în sine;-A favoriza exprimarea;-A se obişnui cu solitudinea;-A deveni conştient de faptul că fiecare este propriul făuritor al fericirii sale; -A ajuta la asimilarea tehnicilor din PNL;

A fost odată o frumoasă pisicuţă de angora, care se numea Rouquine. Aceasta locuia într-o căsuţă micuţă şi drăguţă. Totuşi, ea nu era pe deplin fericită, căci, acasă, lucrurile nu se petreceau întotdeauna aşa cum se aştepta ea. ~n familia sa erau adesea şicane şi tot felul de lucruri dezagreabile. Uneori, fratele său mai mare îl agasa şi-l tachina foarte tare, alteori, mama sa ţipa la el. Pe scurt, în casă avea rareori pacea dorită şi se simţea, adesea bine singură, cu problemele sale.

Prietenii de la şcoală considerau că Rouquine zîmbea prea puţin. Uneori, ea le părea foarte obosită şi chiar căsca în clasă. Iar cei care îi puteau vorbi erau foarte norocoşi, căci Rouquine vorbea puţin. Rar spunea ceea ce gîndea.

~ntr-o zi, Rouquine a intrat în clasă foarte diferită. Ce schimbare! Era greu de crezut! Foarte curios că, din acea zi Rouqiune zîmbeşte tot timpul; la lucru este plinăde energie, iar prietenii se înghesuiesc în jurul ei, pentru a auzi tot ce spune ea, atît de mult vorbeşte. Are atîtea de spus şi de povestit! Ce s-o fi întîmplat? De unde această schimbare de comportament? Mister! Doar Rouquine ştie!

Unii povestesc că Rouqiune vede lucrurile altfel, pentru că o zînă bună i-a dat foarte mult curaj, pentru a înfrunta dificultăţile. Alţii spun că un magician i-a dat capacitatea de a-şi schimba viziunea asupra lucrurilor; căci, Rouquine posedă, acum, un buton magic, de care se poate servi oricînd şi oricît doreşte. Am auzit spunîndu-se că acest buton magic este pur şi simplu plasat pe loblu urechii sale drepte! Rouquine nu îl poate vedea; însă, butonul amgic chiar se află acolo, căci Rouquine nu trebuie decît să-şi frece lobul urechii drepte şi imediat butinul magic face minuni.

{i încă ce minuni! Fratele mare este enervant? Mama este nerăbdătoare? Tatăl este furios? Indiferent ce se întîmplă, Rouquine are butonul magic şi îl utilizează atît de des cît are nevoie. {i de fiecare dată cînd îl atinge, Rouquine se simte bine şi totul merge mai bine. Iată! Astfel, secretul ei continuă. Ea îşi utilizează butonul magicşi de fiecare dată, în sufletul ei este mai bine. {i în ciuda tuturor dificultăţilor cu care se confruntă Rouquine zîmbeşte şi are întotdeauna o mulţime de lucruri de povestit prietenilor săi.

Nouga

Subiect tratat:-Prostul obicei pe care îl au unele persoane de a exploata slăbiciunile celorlalţi;

Situaţia dorită:-A-i incita pe oameni să reflecteze înainte de a acţiona;-A dezvolta respectul faţă de semeni;

Nouga, un urs înţelept şi gînditor, locuia în mijlocul pădurii, fericit şi senin. Se simţea bine în pielea sa. Era un urs deschis, către ceilalţi şi către noi idei. Alimentul său preferat era, bineînţeles, mierea.

~ntr-o zi, pe cînd se odihea, prietenul său, ursul aventurier, i-a spus că era miere din abundenţă aproape de cîmpuirle cultivate; şi, a adăugat că, în viaţa sa nu mîncase miere mai bună şi mai gustoasă.

Nouga a ezitat, şi-a pus tot felul de întrebări, a analizat pericolele şi riscurile. ~n ciuda acestor lucruri, a doua zi se îndreptă cu nu pas ferm către marginile pădurii, apoi, se opri; observă împrejurimile... Nu părea a fi nici un duşman. Doar o mireasmă îmbătătoare de miere îi gîdila nările...Rezerva sa obişnuită îi spunea să aştepte. ~nsă, slăbiciunea sa pentru miere îl făcu să cedeze.

Deodată, o albină îi zumzăie pe la urechi. Agasat, ridică capul şi văzu, în plin cîmp un trunvhi de copac, ce reflecta razele soarelui. Apetitul său la făcut să uite de ezitări. Se angajă cu un pas decis către obiectul poftei sale; era sigur de el şi se ospăta cu nesaţ din miere.

Dar, vai! Un roi întreg de albine îi căzu de sus şi nu mai ştia cum să se scuture. Atunci, s-a apropiat regina albinelor şi le-a cerut celorlalte să-l lase în pace. L-a întrebat apoi, pe Nouga dacă este mîndru de el şi de ce a făcut: "Albinele, spuse ea, au trudit îndelung pentru a face această miere minunată, pe care tu o poţi termina în cîteva secunde."

Nouga, care era dezolat, se scuză şi întrebă apoi ce putea face pentru a-şi îndrepta greşeala.

"Nu trebuie decît să transmiţi şi celorlalţi acest lucru," a spus regina albinelor.{i exact asta a făcut prietenul nostru Nouga, care a devanit acum aliatul albinelor.

Fiero cel minunat

Subiect tratat:-Pierderea stimei de sine în urma agresiunilor şi/sau a abuzurilor sexuale (incest, etc.);

Situaţia dorită:-Redarea încrederii victimelor;-~ncurajarea acestor persoane pentru a-şi dezvălui "secretul";-Regăsirea stimei de sine;

Pe cînd eram foarte tînăr îl vedeam pe unchiul Cachou, plimbîndu-se pe terenul nostru ca la el acasă. ~i cunoştea pe părinţii mei de foarte mult timp şi aceştia aveau încredere deplină în el. El locuia foarte aproape de noi. Era, deci, natural, să fie el cel care să mă supravegheze şi să-mi asigure protecţia, atunci cînd tatăl şi mama mea trebuiau să lipsească.

Unchiul Cachou era un păun pe care toţi îl admirau şi îl venerau şi cuvîmtul său nu era niciodată pus la îndoială.

La început mă înţelegeam bine cu el şi ne diatram bine împreună. Mă ducea pe malul rîului şi săream în apă. Uneori, se împăuna cu coada sa extraordinară şi ea strălucea în lumina soarelui. ~i plăcea, de asemenea, ca şi eu să-mi fac coada evantai; spunea că penajul meu era admirabil.

Cum aveam o încredere deplină în el, era normal ca să-i fac plăcere acceptînd să-i satisfac micile capricii pe care mi cerea. Spunea că ceea ce făceam noi împreună trebuia să fie secretul nostru şi că nu trebuia să spun la nimeni.

Apoi, rugăminţile lui au devenit tot mai presante şi de îndată ce eram singur cu el îmi cerea să particip la aceste mîngîieri, care nu mă făceau să mă simt în largul meu. ~mi spunea că, dacă voi povesti cuiva ceva, voi regreta amarnic, căci se va produce o mare nenorocire.

~mi era foarte frică şi mă simţeam prea vonovat pentru a vorbi cuiva despre aceasta. Apoi, de cîte ori refuzam să-i satisfac exigenţele, mă obliga să fac asta smulgîndu-mi penele din capătul cozii. Asta îmi făcea mult rău, însă nimeni nu observa, căci în ultimul timp niău-mi mai făceam coada evantai.

Nu îndrăzneam să le spun părinţilor mei, pentru că mă gîndeam că nu m-ar crede. ~mi era ruşine de mine şi mă simţeam murdar. Atunci cînd mă plimbam prin pădure aveam impresia că toate animalele mă priveau cu un aer curios.

Eram foarte trist în adîncul sufletului meu şi atunci cînd tatăl meu mă întreba ce nu merge, îi răspundeam că totul era bine. Aveam mari probleme la adormire, seara şi adesea nu mă simţeam bine. Mai mult, prietenii mei mă evitau, pentru că, nu eram întotdeauna drăguţ cu ei. Eram foarte descurajat şi nu mai ştiam ce să fac.

~ntr-o zi, pe cînd plîngeam înfundat la poalele unui brad imens, am fost foarte uimit să o văd lîngă mine pe micuţa porumbiţă Lumina, pe care toţi o apreciau pentru înţelepciunea sa. Ea mi-a vorbit astfel: "Pari să ai mari greutăţi," mi-a spus ea, pur şi simplu.

Disperat, am izbucnit atunci în hohote de plîns şi am sfîtşit prin a-i povesti Luminei

Toate detaliile dramei pe care o trăiam."Ceea ce ţi se întîmplă mă supără foarte tare, a spus Lumina, însă nu este vina ta.

Singurul responsabil în această poveste ste Cachou. Ai făcut foarte bine că mi-ai spus şi te

admir, căci ai avut mult curaj pentru a face asta. Acum vreau să fac ceva pentru tine, pentru a te ajuta şi proteja. Rămîi aici, a spus ea, eşti în siguranţă; mai tîrziu, voi veni să te caut." {i apoi, s-a ridicat spre cer.

Am fost sigur că le v povesti totul părinţilor mei. Nu mai este nevoie să vă spun că tatăl meu s-a înfuriat foarte rău şi că unchiul Cachou a fost imediat alungat de pe teritoriul familiei noastre. După aceea, nu l-am mai revăzut niciodată, însă am auzit că a fost grav pedepsit pentru faptele sale.

Porumbiţa s-a întors cu tatăl meu şi cu mama, pentru a mă căuta şi, văzînd toată acea compasiune în ochii lor, am ştiut imediat că nu erau supăraţi pe mine. Ei îmi repetau aproape aceleaşi lucruri pe care mi le spusese Lumina, şi mă îmbrăţişau strîns.

~nsă coşmarul nu s-a terminat aici. Adesea mă simţeam rău şi eram trist. Din fericire, părinţii mă încurajau şi Lumina era foarte drăguţă cu mine. De multe ori, apoi, îi repovesteam ceea ce trăisem, iar ea îmi dădea tot felul de sfaturi bune.

Am căpătat din ce în ce mai multă încredere şi mi-am recîştigat, puţin cîte puţin încrederea prietenilor mei. Penele din coada mea au crescut la loc treptat, iar penajul a redevenit mătăsos. Pofta de viaţă pe care o credeam dispărută şi-a făcut din nou simţită prezenţa şi am învăţat să trăiesc că această rană interioară, care se atenua treptat.

Cred că ceea ce mi s-a întîmplat m-a ajutat în cele din urmă să "cresc" înăuntrul meu. ~n anul următor, în uma paradei tradiţionale a păunilor m-au denumit "Fiero Cel Minunat", pentru srălucirea penajului meu.

Mina rătăcită

Subiect tratat:-Tendinţa de a subestima posibilităţile anumitor indivizi;

Situaţia dorită:-A stimula încrederea în sine stima de sine;-A valoriza rolul fiecăruia în societate;

Se povesteşte că într-o zi, în portul Pearl Harbor, în Hawai, era ancorată o navă de război. Două mii de oameni lucrau la bordul acestei nave.

La un moment dat, observatorul de pe coastă a reperat o mină explozivă rătăcită, la cîţiva zeci de metri de vapor. Curenţii şi valurile o dirijau, inevitabil, către acesta. S-a creat panică la bord şi s-a anunţat mobilizare generală.

Nu se putea pune problema ridicării ancorei, căci mina ar fi ajuns în apropiere cu mult înainte, iar deplasarea apei, produsă de către vapor risca să o apropie şi mai repede.

Nu se putea pune problema detonării ei, căci în situaţia dată, ar fă explodat şi vaporul odată cu ea. După cum nu putea fi trasă cu ajutorul unui vapor mai mic, căci în contact cu frînghia, ar fi explodat. Ce să facă? Cu cît trecea timpul, cu atît mina se apropia.Comandantul şi cu ofiţerii săi nu găseau soluţii. Comandamentul general şi sub-locotenenţii nu găseau nici ei nici o soluţie.

~n final, problema fost prezentată întregului echipaj şi musul pe care toată lumea îl ignora, a găsit soluţia.

"Nu trebuie decît să porniţi pompele de apă, a spus el. Apoi, veţi dirija jeturile de apă între vapor şi mină; refluxul apei va îndepărta încetişor minq şi apoi, o veţi putea detona.

Au pus această tactică în aplicare şi atît vaporul, cît şi echipajul său au fost salvaţi. Musul a primit după aceea o medalie de onoare, o promovare şi mai ales, onsideraţia tuturor celorlalţi membri ai personalului navei.

Era foarte mîndru de el însuşi...

Snifi

Subiect tratat:-Gesturi dizgraţioase făcute în public;

Situaţia dorită:

-A-i ajuta pe cei tineri şi mai puţin tineri să înceteze anumite obiceiuri proaste: copii care îşi sug degetul sau care se joacă cu degetele în nas sau în gură, persoane care îşi rod unghiile, etc.;

A fost odată un maimuţoi micuţ, pe care îl chema Snifi. Locuia dintotdeauna într-un loc plin de verdeaţă, unde toate animalele păreau a trăi în libertate. Cum nu cunoscuse alte locuri în copilăria sa, accepta să stea în grădina zoologică. ~l supravegheau mai multe persoane: era bine hrănit, bine găzduit şi nu-i lipsea nimic; nu avea decât să se lase răsfăţat.

Mai mult, mulţi oameni veneau în fiecare zi să-l viziteze şi să-l admire. ~i plăcea asta; se simţea important. Avea, de asemenea, mulţi prieteni, căci era foarte drăguţ cu toată lumea.

Totuşi, într-o bună zi, fără a şti prea bine de ce, colegii şi prietenii au început să-l părăsească. Adesea ei fugeau şi îl lăsau singur-singurel. Chiar nici vizitatorii nu-i mai ofereau arahide, lui, care înainte era preferatul lor. A devenit trist şi nefericit.

La un moment dat se afla singur la marginea iazului, neştiind către cine să se îndrepte pentru a-şi rezolva problema. Deodată, văzu o lebădă maiestuoasă, în întregime albă, ce aluneca cu graţie pe apă, în direcţia sa.

"Am observat comportamentul celorlalţi faţă de tine, i-a spus lui Snifi; ai nevoie de ajutor?"

"Oh, desigur! a spus Snifi; aş fi foarte fericit dacă m-ai putea ajuta"."Cred că, cel care te poate ajuta cel mai mult eşti chiar tu"."Ce vrei să spui? a întrebat Snifi"."Ei bine! a spus lebăda, am văzut că adesea îţi sugi degetul, sau îţi bagi degetele în

nas sau în gură şi chiar îţi rozi unghiile. Ceilalţi găsesc, fără îndioală, aceste gesturi nu foarte elegante, nici igienice şi poate chiar puţin dezgustătoare. Tu ştii deja: curăţenia este o calitate importantă şi un semn de respect faţă de ceilalţi."

După aceste reflecţii, lebăda cea mare i-a făcut din ochi lui Snifi şi s-a îndepărtat.~n urma acestei întâlniri emoţionante, Snifi a devenit conştient de obiceiurile sale

proaste şi a luat decizia de a le schimba progresiv.După ceva timp îşi rezolvase toate problemele şi regăsise admiraţia prietenilor săi şi

a tuturor vizitatorilor.

Jucătorul de echipă naţională

Subiect tratat:-Dificultatea celor tineri, dar şi a celor mai puţin tineri, de a observa şi respecta regulile stabilite;-Dificultatea de a face un minim de efort pentru o muncă în echipă;

Situaţia dorită:-A favoriza observarea consemnelor în clasă, acasă, în sport, etc.;-A privilegia angajamentul şi responsabilizarea fiecăruia, în toate sarcinile ce necesită mai multe persoane;-A dezvolta solidaritatea;-A facilita o mai bună disciplină în clasă, acasă, în timpul competiţiei;-A încuraja participarea la muncă în echipă;

Iată-ne ajunşi la jumătatea sezonului de hockey. La începutul anului echipa juca destul de bine, însă situaţia se deteriora tot mai mult. Spiritul de echipă, care la început era aşa de puternic, părea a se fărâmiţa, puţin câte puţin.

Luigi, delcarat jucătorul sezonului trecut, era anul acesta mai mult sau mai puţin preocupat de succesul alor săi. Era adesea violent cu jucătorii echipelor adverse şi uneori chiar cu coechipierii săi. ~n cursul antrenamentelor nu mai asculta sfaturile căpitanului şi al meciuri juca de capul său, mergînd pînă acolo încît să-i insulte pe spectatorii care îl fluierau.

Mai mult, nu respecta nici chiar deciziile arbitrilor, iar mustrările antrenorului nu ceau decît să înrăutăţească situaţia. Prietenii săi nu mai aveau încredere în el şi se ţineau departe de el.

Luigi era nefericit în această situaţie, însă nu ştia ce să facă. ~ntr-o seară, pe cînd ieşise la un păhărel pentru a se relaxa puţin, s-a trezit lîngă idolul său, marele Maurice Richard. Nu-i venea să-şi creadă ochilor; au început o conversaţie. L-a găsit foarte simpatic şi admiraţia lui faţă de el a crescut. Făăr ocolişuri, Luigi i-a explicat situaţia cu care se confrunta şi i-a cerut sfatul.

Celebrul Maurice a reflectat îndelung înainte de a-i răspunde: "Dragă prietene! Văd bine că ai bunăvoinţă şi te felicit pentru asta. Atunci cînd faci parte dintr-o echipă de hochei, trebuie să respecţi regulamentul. Este de ajuns un singur element negativ pentru ca echipa să mănînce bătaie. Dacă tu cîştigi, cîştigă toată echipa; însă, dimpotrivă, dacă tu pierzi, pierde toată echipa! Este precum un lanţ: are forţa verigii celei mai slabe. Ai, deci, responsabilităţi faţă de coechipierii tăi şi trebuie să acţionezi în consecinţă!"

~n săptămînile umătoare, Luigi a revenit la forma sa obişnuită şi, în final, echipa sa a cîştigat cupa. Cît despre prietenul nostru, el a cîştigat trofeul jucătorului cel mai indispensabil clubului său, în timpul seriilor eliminatorii.

Stupul

Subiect tratat:-Dificultăţi în a respecta consemnele pentru buna funcţionare a unui grup:

Situaţia dorită:-A ameliora climatul unei clase, al unei familii sau a unui anumit grup;-A favoriza o mai bună disciplină în interiorul unei colectivităţi;

-A stimula responsabilizarea şi priza de conştiinţă a fiecăruia;

Era odată, într-un stup de albine o regină foarte dezamăgită de calitatea mierii produsă de către locuitoarele sale. Cu ceva timp în urmă, mierea lor era de calitate superioară, însă acum, lucrurile se schimbaseră: albinele deveniseră distrate, polenizau flori de proastă calitate, zumzăiau fără încetare şi chiar se certau între ele.

Situaţia se înrăutăţea treptat şi imic nu se schimba, în ciuda tuturor recomandărilor reginei.

~ntr-o zi, pe cînd toate albinele se întorseseră pentru odihnă, s-a produs un fenomen inexplicabil, care a răsturnat stupul şi a demolat întreaga organizare a albinelor. S-au năpustit către exterior şi din fericire au reuşit să iasă. Foarte neliniştite, albinele s-au regrupat atunci în jurul reginei, care nu a înţeles nimic din ce s-a întîmplat.

A doua zi, regina a chemat-o pe prinţesa bondarilor pentru a examina situaţia. După ce a analizat cu atenţie totul, a ajuns la concluzia că, catastrofa se datora chiar albinelor. Cum acestea acordau puţină atenţie muncii lor, au ajuns să depoziteze toată mierea într-un singur colţ al stupului, ceea ce a făcut ca acesta să se răstoarne.

Marele bondar a reunit, atunci albinele pentru a dezvălui concluziile sale şi a le explica care era cauza dezastrului. Acestea au fost foartesurprinse.

Strînse sub un acoperiş, albinele au hotărît să reînceapă totul, însă de această dată, depunînd toate eforturile, căci regina deja ezita în a le mai conduce/ superviza. I-au promis căse vor schimba şi ca va fi foarte mulţumită de conduita lor şi de munca lor.

Foarte rapid, albinele s-au reorganizat; atmosfera din stup se schimba tot mai mult, iar albinele erau foarte mîndre de ele.

La festivalul mierii ce a vut loc în primăvara următoare au obţinut medalia de aur din partea marelui juriu.

Lapinot

Subiect tratat:-Nerespectare consemnelor din interiorul unui grup;

Situaţia dorită:-A favoriza o mai bună disciplină în clasă şi/sau acasă;

-A incita spre respect faţă de anturaj;

Lapinot este un iepuraş micuţ, mereu distrat, care deranjează clasa şi care vorbeşte mereu în locul altora. La şcoală îl trage mereu de coamă pe leu, îi dă palme girafei şi l trage de coadă pe maimuţoi.

~n clasa sa este un urs şi o cămilă, care îl găsesc nostim şi fac aceleaşi lucruri ca şi el, însă toate celelalte animale îl găsesc enervant şi nu le place să se joace cu el.

~ntr-o zi, Lapinot a venit să se joace cu girafa, însă aceasta i-a spus: "Nu, nu vreau să mă joc cu tine, pentru că tu mă loveşti mereu şi mă deranjezi atunci cînd lucrez. Mă voi juca cu tine atunci cînd vei merita."

~n sufletul său, Lapinot este trist şi ofensat. O iubeşte mult pe girafă şi ar vrea ca ea să-l placă. Lapinot a reflectat şi i-a spus: "Nu mai vreau să mă simt mereu trist pentru că toată lumea fuge de mine. Vreau să am mai mulţi prieteni şi să fiu vesel şi fericit."

Ce putea face Lapinot pentru a merita încrederea şi dragostea frumoasei girafe?

Alegorie vizual participativă

Subiect tratat:-Lipsă de solidaritate în interiorul uni grup;

Situaţia dorită:-Responsabilizarea fiecăruia la nivelul grupului;-A stimula participarea la o muncă de echipă;-A favoriza o mai bună disciplină în clasă sau într-o echipă sportivă;

Materiale necesare:-un pahar mat;-un vas transparent de sticlă;-o anumită cantitate de apă;

Participanţi:

-activitatea se poate face în: -grup mare -grup mic

Consemn verbal:-Fiecare individ trebuie să umple un pahar cu apă şi să-l verse în vas;

Animatorul se asigură că toţi, fără excepţie, participă activ.La finalul activităţii, animatorul pune următoarea întrebare: "A participat fiecare

individ aici prezent a această acţiune, de a-şi răsturna paharul?"Membrii grupului îşi dau seama atunci că animatorul nu a contribuit.Atunci, animatorul, avînd pregătit dinainte un pahar cu apă tulbure (cu noroi sau

printr-un anumit procedeu) varsă paharul său de apă murdară în vasul în care ceilalţi participanţi au vărsat apă pură şi curată.

Returul activităţii:Este uşor de înţeles, în acel moment, care vor fi reacţiile - diverse - ale membrilor

grupului.Apoi, sub forma schimbului de opinii, animatorul îi face pe participanţi conştienţi

de faptul că, este de ajuns, adesea, un singur element negativ, pentru a strica armonia grupului.

Poţi vorbi mai bine, tăcînd

Subiect tratat:-Ineficienta funcţionare a difeitelor reuniuni;

Situaţia dorită:-A-i ajuta pe oameni să piardă mai puţin timp în diverse reuniuni;-A-i incita pe participanţi şi pe animatori să-şi rentabilizeze şedinţele de lucru;

Se spune că, cu ceva timp în urmă, n-a lipsit mult pînă la izbucnirea unui conflict mondial, şi asta pentru că, reuniunile Consiliului de Securitate al Naţiunil0or Unite (ONU) au devenit atît de lungi, încît nu a mai fost timp, în cursul uneia dintre ele, să se discutea asupra unui punct crucial pentru echilibrul planetei.

După un anumit timp, Aceste reuniuni trenau tot mai mult şi era din ce în ce mai greu să se treacă la ordinea de zi. Mai mulţi reprezentanţi ai diferitelor ţări s-au săturat la

un moment dat, de această pierdere de timp, în care mulţi vorbeau doar de dragul de a se auzi.

S-a hotărît, atunci, să se facă apel la cel ami mare monah, a cărui credibilitate era indiscutabilă şi care era stimat şi respectat de toată lumea: suveranul Vaticanului. Pentru a evita alte conflicte, mareleom a acceptat să se deplaseze, pentru a observa cîteva reuniuni ale consiliului, şi, la puţin timp şi-a prezentat concluziile: "Mai întîi, a spus el, vă felicit, căci sînteţi cu toţii oameni plini de bunăvoinţă; însă, unii vorbesc mult, fără a spune nimic. Unii nu fac altceva decît să repete cu alte cuvinte propoziţiile interlocutorilor precedenţi; s-ar spune că se simt obligaţi să vorbească, nefăcînd asta decît pentru a-şi satisface ego-ul. ~n fine, alţii, nu-şi ascultă colegii, atunci cînd aceştia îşi expun argumentele, şi, apoi, pun întrebări pentru ca să înţeleagă ceea ce fusese deja explicat; se ajunge, astfel, la lungirea întîlnirilor şi la pirderea inutilă a timpului. Să subliniem, în final, că rolul de animator este primordial, căci acesta din urmă nu se află acolo pentru a emite păreri personale, ci pentru a le servi celorlalţi drept ghid, cu scopul de a veghea la buna derulare a întîlnirii."

~n urma acestei intervenţii atît de specială, fiecare participant s-a străduit să ia în considerare propunerile înţeleptului personaj. Climatul s-a ameliorat tot mai mult la reuniunile ulterioare şi fiecare s-a simţit mult mai de ajutorparticipînd, chiar dacă nu lua cuvîntul la fiecare şedinţă.

Toţi au înţeles că, atunic cînd ocupi un post de această anvergură, este, adesea, mult mai important să asculţi, decît să vorbeşti.

Tango şi Melodie

Subiect tratat:-Comunicare inadecvată în interiorul unui cuplu sau în orice altă relaţie;

Situaţia dorită:-A-i ajuta pe vizuali şi pe auditivi să-şi modifice anumite reprezentări greşite, pentru a se înţelege mai bine;-A susţine anumite cupluri aflate în dificultate;

Melodie şi Tango sînt 2 marionete uriaşe, ce locuiesc în regatul minunat al lui Cupidon. De cînd s-au întîlnit, Tango şi Melodie s-au îndrăgostit imediat unul de celălalt. Regele le-a amenajat, atunci, apartamente particulare într-o aripă a palatului său, iar ei au trăit într-o fericire deplină pentru o vreme.

Iată, însă, că armonia care la început părea atît de solidă se oierdea puţin cîte puţin. Fără să-şi dea prea bine seama, dragostea care-i unea, părea să slăbească sau să se transforme, gradat...

~ntr-o zi, pe cînd se plimbau cu sufletul greu, au ajuns într-o poieniţă, în mijlocul căreia era un heleşteu liniştit şi misterios. Tango şi Melodie s-au apropiat de heleşteu şi s-au privit în acesta ca într-o oglindă; au fost stupefiaţi de imaginea pe care le-o oferea heleşteul: Tango a văzut un ochi gigantic, ar Melodie, o ureche imensă.

N-au înţeles nimic pînă cînd din iaz a ieşit, pe nesimţite, o sirenă şi le-a urat bun-venit. S-a înfiripat o discuţie foarte fructuoasă, în cursul căreia Tango a înţeles că Melodie era mai degrabă auditivă (comunica pe canalul auditiv), adică, prefera să asculte mesajele. Cum exprima adesea prin cuvinte sentimentele faţă de Tango, ea se aştepta ca şi el să facă la fel şi să-i spună şi el: "te iubesc", "te apreciez", "este drăguţă", etc.

~nsă, Tango, care era mai curînd vizual, se gîndea că nu era necesar să-i spună toate aceste lucruri. După părera sa, el îi arăta lui Melodie că o iubea fiind drăguţ cu ea, făcîndu-i servicii şi fiind atent la cele mai mici detalii exterioare. El se aştepta, dimpotrivă, ca Melodie să procedeze asemeni lui, adică să se aranjeze, să fie bine îmbrăcată şi machiată, mereu atrăgătoare.

Atunci sirena a plonjat în iaz, lăsîndu-i pe Melodie şi pe Tango să reflecteze; aceştia, cu faţa radiind de fericire şi-au dat seama că au găsit cheia enigmei care le umbrea fericirea.

Din acel moment, Tango se străduia să-i transmită verbal lui Melodie emoţiile şi sentimentele sale, iar aceasta făcea un effort pentru a fi pe placul ochilor lui Tango. ~n curînd, Melodie şi Tango puteau fi revăzuţi plimbîndu-se mînă în mînă şi făcîndu-i invidioşi pe toţi cei care le erau vecini, căci ei trăiau din nou fericirea deplină.

TEMA 3: Dinamici familiale

"Orice persoană, oricare ar fi situaţia sa prezentă,se poate schimba rapid şi îşi poate trăi partea sa de fericire."

ALAIN CAYROL

Cangurul Garu

Subiect tratat:-Dependenţa afectivă dăunătoare a unor copii faţă de părinţii lor;

Situaţia dorită:-A-l ajuta pe copil să taie "cordonul";-A-i vindeca temerile: să doarmă singur, să doarmă fără lumină, să meargă singur la subsol, etc.;

Garu a crescut foarte aproape de mama sa şi ţineau foarte mult unul la celălalt. Atunci cînd venea de la şcoală, Garu se arunca în braţele mamei sale şi intra înceţişor în marsupiul călduros al acesteia.

Iată, însă că de la o vreme nu mai încăpea în marsupiu, iar pentru mama sa era foarte obositor faptul de a fi obligată să transporte un copil de această talie. ~n plus,, ceilalţi rîdeau pe înfundate, văzîndu-l astfel, pe jumătate în pîntecele mamei sale, în timp ce un picior şi un braţ îi ieşeau în afară.

~ntr-o noapte, în timpul unui vis a realizat brusc că vecinul său, care avea cam aceeaşi vîrstă, se juca şi alerga în jurul casei, şi că, din cînd în cînd, venea săo vadă pe mama sa, pentru a-i da un pupic; apoi, pleca imediat către mama lui, rîzînd în hohote. Părea foarte fericit, iar mama sa, de asemenea.

Noaptea e un sfetnic bun, căci amicul nostru Garu a înţeles în acea dimineaţă că venise de acum timpul să fie pe picioarele sale. Apoi, Garu a devenit din ce în ce mai independent, spre marea uşurare a mamei sale, iar dragostea pe care şi-o purtau continua să crească.

Popey şi Pistache

Subiect tratat:-Proiectarea propriului ideal asupra copilului;

Situaţia dorită:-A învăţa să diminueze presiunea asupra copilului;-A valoriza punctele forte ale fiecărui individ;-A respecta şi încuraja gusturile şi interesele fiecăruia;

Se povesteşte că într-o zi, Popey era cam şpriţuit, pntru că randamentul general al fiului său era mai degrabă mediocru. El, marele Popey se aştepta ca urmaşul lui să se poarte într-o manieră exemplară, atît în plan şcolar, cît şi în ce priveşte sportul. Pentru aceasta îl determinase să urmeze, de-a lungul anilor, cursuri pentru tot felul de discipline sportive şi îl înscrisese în diferite echipe: de hochei, de fotbal, etc. ~nsă, progenitura sa era tot mai puţin interasat de toate aceste competiţii şi mergea doar pentru a-i face plăcere tatălui său. ar fi preferat să citească în linişte în camera sa, să ronţiască nişte spanac sau să se refugieze în biblioteca din cartier.

Olive, care era de partea lui, muncea mult împreună cu Pistache la temele acestuia şi chiar, uneori, le făcea ea în locul acestuia. ~i explica că şcoala era foarte importantă şi că "trebuia să studieze, dacă voia să reuşească în viaţă"; însă, fiului puţin îi păsa de toate sfaturile sale. Cu ceva timp în urmă,

îi plătiseră, chiar şi meditaţii private; însă, randamentul lui şcolar nu s-a ameliorat deloc.

De mai multe ori, s-au întîlnit cu profesoara fiului său, însă fără rezultat, căci nu-i urmau sfaturile.

{i cu cît copilul creştea, cu atît situaţia se înrăutăţea. Olive şi Popey nu mai ştiau ce să facă; surprinzător, soluţia le-a fost oferită chiar de Brutus, fără ca acesta să-şi dea seama. ~n curslu unuia din nenumăratele lor conflicte, Brutus i-a aruncat în faţă lui Popey, pentru a-şi bate jocde el, că fiul lui "avea destule în cap, dar puţin în braţe."

Lui Popey nu i-a trebuit mult să-şi dea seama fiul său era foarte inteligent. S-a gîndi, atunci, la ultima întîlnire cu profesoara acestuia, în cursul căreia aceasta spunea că Pistache avea mulţi prieteni, că era un lider şi că era foarte bun la istorie, la geografie şi la arte.

"A-ţi vrea ca el să fie în conformitate cu aspiraţiile dvs., a spus ea, dar nu uitaţi că şi el are propria sa identitate şi propriile interese. Presiunea pe care o exercitaţi asupra lui este dăunătoare; lăsaţi-l să se dezvolte în propiul lui ritm şi veţi fi surprins de rezultate."

~n cursul acelui an şcolar, Olive şi Popey s-au hotărît să aibă încredere în fiul lor. I-au oferit mai multă autonomie în alegerea activităţilor şcolare şi extraşcolare, iar ei îl supravegheau discret în munca sa, rămînînd disponibili pentru a-i răspunde la întrebări, mai degrabă, decît să-l preseze mereu. Cu timpule el s-a transformat într-un băiat care a "crescut" tot mai mult, care şi-a recîştigat încrederea în el şi care îşi pregătea un viitor strălucit.

Alex şi Alain

Subiect tratat:-manipulare la venirea unui nou născut în familie( naştere, familie reconstituită);

Situaţia dorită:-a fi conştient de faptul că rivalitatea fraternă este o reacţie naturală;-a învăţa să se afirme şi să devină autonom printr-un mai bun control de sine;-a-şi spori capacitatea de adaptare;

De câţiva ani totul îi mergea cum nu se poate mai bine prietenului nostru Alex, un eschimos ce locuia în nordul Canadei. Totul mergea bine la şcoală, iar părinţii lui se ocupau mult de el: se jucau împreună cu el, îl luau la restaurant şi îi răspundeau la toate aşteptările sale.

Iată, însă că într-o zi nimic n-a mai fost ca înainte... mai ales de la venirea fratelui său Alain. Din acel moment, toată viaţa sa s-a schimbat fără să ştie de ce. Notele sale au început să fie mai mici, comportamentul său şcolar era atît de deteriorat încît profesorii şi prietenii nu-l mai recunoşteau. Uneori, nici nu mai voia să meargă la şcoală.

Acasă era la fel; comportamentul său faţă de părinţi se schimbase mult. Devenise agresiv, mai ales faţă de fratele său Alain, pe care îl detesta adesea fără a şi de ce.

~ntr-o noapte, a avut un vis extraordinar, în care se făcea că se reîntîlneşte cu dragul său bunic, ce murise cu cîţiva ani în urmă. Acesta din urmă i-a spus că vedea de acolo de sus de unde era, nefericirea care se abătuse asupra lui şi l-a liniştit, făcîndu-l să

înţeleagăcă, de la venirea lui Alain lucrurile se schimbaseră mult, pentru că, acum părinţii săi, care îl iubeau lafel de mult, aveau mai puţin timp la dispoziţie. Cînd era singur, părinţii îi acordau întreaga lor atenţie, însă acum, era rîndul lui Alain, care avea nevoie de ei.

El, Alex, crescuse şi trebuia să poată face multe lucruri singur. Ceea ce era important, era faptul că dragostea părinţilor săi era mereu la fel de mare şă că ei continuau să se ocupe de el în alt fel.

La trezire, Alex a înţeles foarte bine cum stăteau lucrurile şi comportamentul său la şcoală şi acasă a redevenit treptat ca şi înainte, iar dragostea pentru părinţii săi şi fratele săumai mic a crescut rapid.

Părinţii săi, dl. şi d-na. Terieur erau mîndri de familia lor şi cei doi fi ai săi, Alain şi Alex erau foarte fericiţi.

Grujot şi Grognon

Subiect tratat:-Rivalitate fraternă;

Situaţia dorită:-A-l face pe fiecare membru al unei familii să înţeleagă importanţa locului pe care îl ocupă;-A învăţa sensul şi importanţa împărţirii şi al ajutorului reciproc;

~ntr-o zi, o familie de castori şi-a stabilit reşedinţa pe un rîu cu curs liniştit. Tatăl şi mama castor se ocupau de barajul principal, în timp ce Grujot, cel mai mare frate, de cel din dreapta, iar Grognon, de cel din stînga.

La început, totul a mers bine şi fiecare a muncit cu conştinciozitate la sarcina sa de zi cu zi. ~nsă, treptat, fără să ştie de ce, Grognon a devenit din ce în ce mai agresiv faţă de fratele său. Spunea adesea că părinţii îl iubeau mai mult pe Grujot, că se ocupau mai mult de el şi că avea cele mai bune porţii de mîncare. Spunea, chiar, că atunci cînd venea timpul să împartă ultima bucăţică de rădăcini pentru desert, fratele său avea porţia cea mai mare. Mai afirma, de asemenea, că barajul fratelui era mai bine situat, decît al său, că era mai aproape de cel al părinţilor şi că ocupa o poziţie strategică.

Prea preocupat de toată atenţia pe care i-o acordau fratelui său, Grognon a devenit treptat tot mai delăsător în întreţinerea barajului său, crezînd tot mai mult în inutilitatea acestuia.

~nsă, într-o zi, debitul apelor a fost mai puternic decît de obicei şi digul prietenului nostru a început să cedeze. Apa se scurgea prin mai multe locuri, încercînd să rupă barajul. Imediat, părinţii şi fratele său au alergat pentru a repara stricăciunile, însă, urgenţa situaţiei reclama ajutor exterior.

Tatăl castor a mers deci la prietenul familiei, ce locuia foarte aproape şi care învăţase limba castorilor. ~n urma explicaţiilor acestuia din urmă a nţeles că trebuia să se

grăbească. A mers, deci repede la faţa locului şi cu ajutorul întregii familii a reuşit să repare barajul, înainte ca acesta să cedeze complet.

Apoi. l-a invitat pe Grognon să vină să se plimbe prin pădure cu el. L-a făcut părtaş la dezolarea părinţilor săi faţă de această situaţie şi i-a împărtăşit dorinţa ardentă a acestora de a vedea că barajul său îşi relua locul său strategic obişnuit.

Grognon a fost surprins să-l audă pe acesta spunîndu-i că părinţii săi îl iubeau mult şi că erau dispuşi să-i ofere întregul sprijin necesar pentru ca el să fie fericit şi în siguranţă.

Pentru ca să evite certurile asupra împărţirii hranei le-a propus celor doi fraţi ca în viitor, printr-un schimb de roluri, unul să împartă porţiile, iar celălalt să aleagă primul porţia pe care doreşte să o mănînce.

Cei doi fraţi au decis că se vor ajuta mereu unul pe celălalt în întreţinerea barajelor lor. ~ncepînd de atunci, armonia a revenit în familie, căci Grognon a înţeles că barajul său chiar dacă era diferit de cel al fratelui său, era, de asemenea, important pentru echilibrul familiei.

Motănelul Julot

Subiect tratat:-Problematica unui copil (familie monoparentală), care cere foarte mult, însă nu se implică;

Situaţia dorită:-A ajuta un copil manipulator să-şi asume responsabilităţi;-A sprijini un tînăr care se simte culpabil de divorţul părinţilor săi;-A susţine un individ în urma unei pierderi importante;

~n copilăria mea, locuia în staulul de vite o întreagă familie de pisici. Totul mergea bine. Pisoiaşii se amuzau din plin. Cei doi pisoi mai mari erau diferiţi de Julot, cel mai tînăr. Acesta avea obiceiul de a cere întotdeauna o bucăţică de şoricel de la ceilalţi. Voia ca ceilalţi să-i facă toaleta. Simţea, însă că această conduită a sa nu convenea, şi uneori asta îl făcea trist. Se simţea chiar vinovat.

~ntr-o zi,tatăl pisoilor s-a enervat foarte tare şi aplecat. Pisoiaşului nostru mai tînăr i-a fost foarte greu. Era foarte frustrat de atitudinea tatălui său. Era furios pe toată lumea: mama sa, tatăl său şi fraţii săi. Pentru a se răzbuna şi-a mărit pretenţile faţă de ceilalţi pînă într-acolo, încît devenise obositor. O deranja pe mama sa de la treburile sale, nu-şi supraveghea cursele de şoricei; chiar şi toaleta sa lăsa de dorit.

~ntr-o bună zi, pe cînd plîngea lîngă un copac, a auzit-o pe bufniţa cea înţeleaptă spunîndu-i: "Ai dreptate să plîngi pentru decepţiile tale. Tu eşti inteligent şi ştiu că eşti capabil să îndrepţi mult această situaţie, pentru a-ţi diminua suferinţa. ~ncepe cu lucruri mici: curăţă-ţi coşuleţul şi ascultă-ţi profesorul de vînătoare, căci el oferă mijloace excelente pentru vindecarea decepţilor. Mai tîrziu, peste cîteva săptămîni, te vei simţi mai uşurat, mai mare, mai puternic şi mai fericit. ~n mintea ta , vei vedea oameii şi evenimentele aşa cum sînt, cu defecte, însă, mai ales cu mari calităţi. Vei înţelege că, chiar dacă părinţii tăi nu mai sînt împreună, te iubeşte fiecare din ei în felul său."

~nţeleapta bufniţă i-a recomandat, de asemeni, săşi ridice din nou capul şi să vadă frumoasele calităţi pe care le posedă: amabilitatea sa, atenţia faţă de ceilalţi şi generozitatea sa. Julot s-a oprit din plîns; prima sa reacţie a fost aceea de a se gîndi că bufniţa trebuia să-şi vadă de teburile ei. ~nsă unul dintre prietenii săi îi spusese că bufniţa cea înţeleaptă îl ajutase într-o perioadă în care îi fusese foarte greu. Prietenul pisoiaşului nostru îl asugurase că de atunci se simţea mult mai bine.

Cîteva zile mai tîrziu, pisoiaşul nostru şi-a dat seama că era mai puţin decepţionat şi trist. Capul său era mult mai drept. Se simţea mult mai destins, mai uşurat. ~şi făcea patul, împărţea micile treburi din casă şi era foarte mîndru de el. Devenea un vînător tot mai bun pe zi ce trecea. Era foarte mulţumit de el însuşi. Mama sa, tatăl său şi fraţii săi erau foare mîndri şi foarte fericiţi să-l vadă pe micuţul Julot crescînd, într-o manieră atît de responsabilă. {i-au spus că, într-o zi, Julot va deveni un motan foarte generos cu toţi.

Haida şi minunatul ei zmeu zburător

Subiect tratat:-Culpabilizări ale copiilor faţă de părinţii lor, aflaţi în criză;

Situaţia dorită:-A-i ajuta pe copii să se deculpabilizeze faţă de separarea părinţilor lor;

De cîns se ştia Haida locuia împreu cu părinţii săi în ţara marilor vînturi. Făcuse o pasiune deosebită pentru zmeele de hîrtie.

~ntr-o zi, fără ca ea să înţeleagă cu adevărat ce se petrecea, fericirea sa s-a destrămat şi s-a transformat în singurătate şi tristeţe. Părinţii săi nu se mai înţelegeau foarte bine, iar ea credea că din vina sa. La un moment dat, a vărsat fără să vrea un pahar cu suc de portocale; mama sa a certat-o tare, iar ea s-a retras în camera sa plîngînd, pentru a lucra la noul său zmeu.

Altă dată, pe cînd tatăl său nu se întorsese acasă, a auzit-o pe mama sa enervîndu-se atît de tare pe acesta, încît a uitat de micul dejun. După ce a plîns îndelung, iar a lucrat mult timp la zmeul său.

Apoi, de mai multe ori, cu inima grea a trebuit să se retragă în camera sa, pentru a continua construcţia zmeului de hîrtie. Cauzele erau multiple: certuri ce izbucneau între părinţii săi sau faptul că tatăl său îl certa fără motiv sau că mama sa îl pedepsea tot fărăa avea un motiv.

{i iată că într-o zi, pe cînd aproape că îşi terminase zmeul, părinţi săi i-au spus că se vor separa. ~n acea zi a vărsat toate lacrimile ochilor săi pe zmeul de hîrtie. De atunci nimic n-a mai mers bine: nici la şcoală, nici cu prietenii săi, care dispăreau treptat-treptat.

Cîteva săptămîni mai tîrziu, ea termină zmeul; ear tot mai nefericită, iar uneori îidispărea chiar şi pofta de viaţă.

S-a hotărît atunci să probeze zmeul pe colinele din împrejurimi. Acesta s-a ridicat vesel şi urca tot mai sus şi mai sus şi se balansa cînd spre dreapta, cînd spre stînga. Apoi, dintr-o dată, vîntul s-a aşezat uşor pe umărul Haidei şi a început, în mod misterios să-i vorbească: "Bună ziua", a spus el.

"Eii.. tu vorbeşti..., i-a răspuns Haida uimită."Mulţumesc pentru faptul că mi-ai dat viaţă! Fără tine, eu n-aş fi existat niciodată!

Am văzut tot ceea ce ţi s-a întîmplat în ultima vreme şi cred că te preocupi prea mult. Nu este de fapt vina ta că părinţii tăi nu mai sînt împreună; confleictil este între tatăl şi mama ta. Tu nu ai nimic s-ăşi reproşezi. Ei se separă; însă, de fapt, nu se despart de tine. Tu îţi vei păstra ambii părinţi şi chiar dacă mama ta locuieşte în altă parte, tu poţi veni în vizită de cîte ori vei dori." După ce a rostit aceste cuvinte, zmeul şi-a reluat zborul său delicat şi urcuşul ln către cer. Haida s-a întrebat, atunci, dacă visase, însă, a continuat să reflecteze la ceea ce-i spusese zmeul.

~n urma acestei întîlniri neaşteptate, ea a ştiut că din acel moment, bucuria de a trăi va reveni şi că vedea, acum viaţa altfel. Puţin cîte puţin, şi-a regăsit prietenii şi şi-a recîştigat tot mai mult încrederea în sine; la şcoală, totul mergea din nou foarte bine. ~nţelesese că, de acum, ea va fi fericită şi că avea chiar avantaje în faptul că tatăl şi mama sa nu mai locuiau împreună; căci îşi dădea seama că, acum, ei erau, de asemenea, mai fericiţi, trăind fiecare pe cont propriu.

Iris

Subiect tratat:-Dificultăţile copiilor în a accepta despărţirea părinţilor lor;

Situaţia dorită:-A favoriza acceptarea despărţirii de mamă, atunci cînd copilul...........-A susţine un individ în urma unei pierderi;A-i deculpabiliza pe oamenii aflaţi în situaţia de despărţire;

N.B: dacă copilul rămîne cu tatăl său, vom spune în poveste că tatăl său este plecat şi vice-versa; putem, de asemenea, să inversăm sexele (băiat-fetiţă);

Prinţesa Iris îşi petrecuse cea mai frumoaso parte a copilăriei pe planeta Amok. Acum, venise timpul să locuiască cu regele, tatăl său.

Acum cîţiva ani, tatăl şi mama sa, care nu se mai înţelegeau deloc, au hotărît să trăiască fiecare pe cont propriu; mama sa acceptase, atunci să domnească peste planeta Kubic, care era situată la cîţiva ani-lumină de planeta Amok.

Iris nu acceptase niciodată ca mama sa să plece atît de departe, căci nu avea s-o mai vadă des; de două-trei ori pe an, ea se ducea pe planeta Kubic şide fiecare dată, avea dificultăţi în a reveni pe planeta Amok. Ar fi vreut ca mama sa să revină să locuiască împreună cu tatăl său. Plîngea regulat şi era, adesea, tristă şi nefericită.

La şcoală nu mai mergea totul bine: notele sale erau mai mult sau mai puţin acceptabile şi nu mai era atentă sau îi deranja pe ceilalţi în clasă, iar profesorul o certa uneori. Era, de asemenea, foarte neliniştită în privinţa mamei sale, ce locuia atît de departe de ea, iar ei îi era frică să nu i se întîmple ceva rău.

Tatăl său făcea totul pentru a o linişti şi o ajuta; însă nu reuşea foarte mult. Prietena acestuia era, de asemenea, drăguţă cu ea şi o ajuta să-şi facă temele; uneori, o ajuta chiar să-şi decodifice mesajele intergalactice, pe care le primea de la mama sa.

~ntr-o noapte, pe cînd plîngea înfundat în pernă, a primit vizita unei zîne bune, îmbrăcată toată în albastru, care a descins pe balconul său, înainte de a intra în cameră prin fereastra deschisă. Lui Iris nu-i venea să-şi creadă ochilor. Zîna i-a spus că-şi dăduse seama

că avea nevoie de ajutor, şi că venise pentru asta. Iris şi- a şters lacrimile şi i-a povestit despre problemele sale.

Zîna i-a spus că era foarte curajoasă şi că era norocoasă să aibă totuşi doi părinţi. A făcut-o conştientă de faptul că toşi oamenii din jurul său o iubeau mult i îi voiau binele. A făcut-o, de asemenea, să remarce că avea şansa de afi prinţesă peste două planete şi că prima sa responsabilitate era aceea de a-şi juca rolul pe planeta Amok, acolo unde se afla rezidenţa sa principală. Cu aceste cuvinte zîna a dispărut într-un norişor de fum.

Iris a înţeles atunci că ar cgeltui foarte multă energie vrînd să locuiască pe dou= planete în acelaşi timp. Ea s-a hotărît să aibă încredere în mama sa, în ce priveşte frumuseţea planetei Kubik şi a-şi consacra timpul, mai ales, planetei Amok.

S-a simţit atunci, uşurată de a avea mai puţine responsabilităţi şi şi-a datseama că avea mai mult timp pentru a ameliora relaţiile cu cei apropiaţi.

După cîtva timp, avăzut că cele două planete erau la fel de frumoase, iar ea a fost fericită să constate că totul mergea foarte bine pentru ea, atît la şcoală, cît şi acasă.

Clara şi Jerry

Subiect tratat:-Culpabilitatea unui părinte care încearcă să compenseze absenţa cdeluilalt prin lucruri materiale;

Situaţia dorită:-A deculpabiliza un părinte faţă de absenţa partenerului/erei;-A evita supraprotecţia;-A face ca fiecare să aibă încredere în capacitatea sa de adaptare;

De cînd soţul său plecase în războiul din Vietnam, viaţa Clarei se schimbase mult. ~mpreună cu fiul său Jerry, ea locuia în California, foarte aproape de Walt Disney World. ~nsă, să creşti un copil singură nueste întotdeauna uşor. Clara muncea în afara casei. Imeidat ce se reîntorcea, se ocupa atît cît putea de bine de micuţul său Jerry. ~i lipsea mult soţul său, iar lui Jerry îi lipsea tatăl.

~ncerca din răsputeri să compenseze absenţa acestuia din urmă, răsfăţîndu-l pe Jerry, însă, acesta prea nefericit; nu mai vobea prea mult, avea puţini prieteni, iar la şcoală comportamentul său era diferit. Atunci Clara îi dădea adesea bani, pentru a-şi cumpăra orice dorea sau pentru a merge la restaurtant să mănînce. Iar atunci cînd şi-a dorit o motocicletă, i-a îndeplinit imediat dorinţa.

~ntr-o zi,în care era foarte tristă,Clara a hotărît să meargă să se plimbe în parcul dianey, Spre marea sa surpriză, l-a întîlnit pe Peter Pan, căruia i-a expus problemele sale. Acesta i-a povestit că tatăl său, magicianul Ormaz murise cînd el ear foarte tînăr şi că mama sa l-a crescut singură. Ea făcea tot ce îi cerea şi îi oferea multe cadouri. Totuşi, el s-a săturat de această viaţă prea facilă, în care avea tot ceea ce voia, fără a depune vreun effort. Ar fi avut mai degrabă nevoie de o mai bună armonizare, de o mai bună comunicare cu mama sa, de o prezenţă mai liniştitoare şi, uneori, chiar să i se răspună "nu". Ar fi fost, atunci, mult mai mîndru de el şi asta i-ar fi dat şansa de a-şi dezvolta mai mult autonomia şi încrederea în el. Ar fi fost asrfel, mult mai pregătit pentru a înfrunta dificultăţile şi obstacolele pe care le-a întîlnit, apoi, căci a avut nevoie de mult ajutor, pentru a ajunge ceea ce era în prezent.

Cu aceste cuvinte, Peter Pan a dispărut la cum apăruse. ~n zilele următoare, Clara s-a gîndit des la ceea ce-i spusese legendarul personaj, iar atitudinea faţă de fiul său s-a schimbat treptat. Ea înţelesese că nu astfel ar putea compensa absenţa tatălui său, ci mai degrabă, avînd încredere în el, dialogînd cu el şi avînd încredere în capacitatea sa de adaptare.

~n ziua majoratului său, Jerry era foarte mîndru de el şi i-a adus mamei sale un buchet mare de trandafiri roşii, pentru a-i mulţumi pentru tot ceea ce făcuse pentru el.

Hermine şi Hector

Subiect tratat:-Dificultatea de a-şi identifica rolul în urma pierderii cuiva apropiat;-Sentimentul de neputinţă în urma unui eveniment neprevăzut;

Situaţia dorită:-A-l ajuta pe individ să:

Parcurgă etapele doliului; Să se deculpabilizeze; Să se identifice cu noul său rol; Să fie conştient de limitele sale şi să-şi modifice comportamentul în consecinţă;

O familie de pisici locuia pe o străduţă dintr-un mare oraş. Era fericită, căci era protejată de cel mai mare motan din cartier. Hecotr semăna cu un rege, cu mustăţile sale imense şi blana sa extraordinar de strălucitoare. El era tatăl pisoiaşilor, iar autoritatea sa nu se punea sub semnul întrebării.

Hermine, mama lor, nu avea deci de ce să-şi facă griji pentru viaţa miciţilor săi. Nu-i rămînea decît să-i mîngîie şi să-i iubească; ea trăia pentru micuţii săi. Fericirea domnea peste această familie şi adesea cîntau sub clar de lună, sun un vechi gard. Mama veghea mereu asupra pisoiaşilor, iar cel mai mic incident era văzut ca fiind foarte grav; nimic nu trebuia să împiedice această stare de bine.

Dezastrul s-a produs totuşi într-o zi, în care Gector, căutînd de mîncare, a fost prins, din nefericire într-o pubelă. ~n acea seară şi în zilele următoare, străduţa era atît de goală fără el...

Pisica Hermine, după mieunături sfîşietoare, a trebuit să se decidă să-şi hrănească micuţii, să-i mîngîie şi să-i protejeze. A înţeles ce se întîmplase, însă nu accepta, totuşi, că protectorul său Hector nu se va mai întoarce. Ea a devenit, deci şi tată şi mamă şi şi-a uitat propria identitate.

~ntr-o seară, simţindu-se încă şi mai dezorientată ca de obicei, şi-a mieunat toată disperarea către lună. Aceasta din urmă, spre marea sa surpriză, i-a zîmbit şi i-a spus: "Frumoasă Hermina, felicitări pentru curajul tău şi fermitatea ta! Chiar dacă Hector este plecat, tu nu trebuie să încerci să-i joci rolul! Trebuie să te gîndeşti şi la tine şi să rămîi tu

însăţi în orice circumstanţă, în ciuda a ceea ce ar putea gîndi ceilalţi; şi ai încredere în micuţii tăi, căci ei îşi vor asuma treptat responsabilităţile lor."

Pisica a reflectat îndelung la acest mesaj al lunii şi treptat a redevent Hermine şi şi-a permis să-şi trăiască viaţa sa de pisică şi de mamă. Calitatea vieţii sale s-a ameliorat enorm, iar pisoiaşii au fost fericiţi să o regăsească, astfel transformată. Ea spera chiar să întîlnească într-o zi un motan amabil, care să-i ţină companie şi care străbată, eventual, drumul vieţii împreună cu ea.

Cow-boy-ul singuratic

Subiect tratat:-Perturbarea vieţii conjugale, în cazul unor turnuri importante ale vieţii;

Situaţia dorită:-A ajuta un cuplu să se reorienteze sau să se ajusteze în urma diferitelor bulversări: criza de la 30 ani, 40 ani, 50 ani, plecarea copilului, pierderea slujbei, andropauză, menopauză, pensionare, bătrîneţe, etc.;

Jos Ringo Kid era cel mai renumit şerif din toată valea. Era sever şi toţi îi ştiau de frică. Dar, îl şi admirau pentru dreptatea, disponibilitate şi onestitatea sa. Nu vorbea mult, însă autnci cînd spunea ceva, toţi îl ascultau. De îndată ce-şi termina treaba, rămînea cel ma ades singur, la vînat şi pescuit, pentru că îi tare mult acel loc, unde mergea pentru a se relaxa şi a se regăsi. Uneori, trecea şi pe la bar, pentru un păhărel cu prietenii săi.

Cu cîţiva ani în urmă Jis se căsătorise cu Perla Trandafirilor, fiica preferată a unei mari căpetenii indiene. Crescuseră împreună trei fii, care erau acum pe propriile lor picioare.

Perla Trandafirilor, o femeie discretă, amabilă şi puţin cam supusă, se acomodase foarte bine situaţiei atît timp cît copiii au fost în creştere, însă acum, de cînd rămăsese singură cu Jos era cam dezorganizată şi dezorientată. Fiind o femeie foarte sociabilă, solitudinea pădurii nu-i spunea mare lucru; prefera, mai degrabă activităţi care să ofere posibilitatea de a întîlni şi ajuta oameni.

~ntr-o zi, pe cînd Jos era pe urmele unui urs, s-a trezit dintr-o dată faţă în faţă cu marele şaman Vultur Negru, care i-a vorbit astfel: "Bună! }in să te felicit, căci eşti un şerif remercabil! Eşti, de asemenea, un vînător fără pereche; văd, însă, că tu nu-ţi dai seama de singurătatea şi de tristeţea Perlei Trandafirilor. Curînd, atunci cînd îţi vei încheia munca de şerif, îţi vei putea consacramai ult timp pentru a hoinări prin pădure, însă acum nu uita de partenera ta. Dacă vrei să o păstrezi alături de tine, va trebui să discuţi cu ea şi să faceţi un compromis, pentru că fiecare din voi puteţi să-i oferiţi celuilalt puţin din ce-i face plăcere, pentru a fi astfel fericiţi împreună!"

Vultur Negru n-a mai aşteptat răspunsul lui Jos şi a dispărut, reapărînd instantaneu în bucătăria Perlei Trandafirilor, care pregătea supa lui Jos, ce nu avea, probabil să vină la timp.

{i aceasta a fost foarte uimită să-l vadă apărînd pe acest personaj legendar în bucătăria sa şi nu ştia ce să zică. Atunci, Vultur Negru i s-a adresat ei: "~ţi ştiu amărăciunea şi-am venit să te încurajez. L-am întîlnit pe partenerul tău pentru a-i transmite secretul cuplurilor fericite. Acum, vreau să-ţi spun şi ţie, că va trebui să faci anumite lucruri şi să impui ceea ce vrei cu adevărat. Un cuplu nu trebuie neapărat să facă aceleaşi lucruri în acelaşi timp pentru a fi fericit, însă trebuie să-şi rezerve activităţi comune, după

interesul fieruia." Perla Trandafirlor a vrut să-i ofere ocafea, însă acesta plecase deja, lăsînd-o cu gîndurile sale.

Cîteva săptămîni mai tîrziu, după ce au reflectat la ceea ce le-a spus Vultur Negru, prietenii noştri şi-au clarificat treptat obiectivele şi au început să-şi pună în practică noul mod de viaţă, fondat pe încredere reciprocă şi respectul pentru gusturile fiecăruia din ei.

~n lunile următoare, au fost tot mai fericiţi şi i-au trimis un mesaj lui Vultur Negru, pentru a-i mulţumi pentru ceea ce făcuse pentru ei şi i-au promis să-şi continue drumul împreună.