Ministerul Educației din Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea „Științe Economice”

Specialitatea „Business și Administrare”

Lucru individualla disciplina

„Economia entităților economice”

pe tema

„Metode de reducere a costurilor de producție”

Profesor: Buzdugan AdrianaStudent: Andronic Oleg

Grupa: BA2013

Chișinău, 2014

Cuprins

Introducere...............................................................................................................3

1.1. Reducerea costului de producţie prin omiterea costurilor de non-

calitate............................................................................................................4

1.2. Alte posibilităţi de reducere a costului de producţie................................12

Concluzie................................................................................................................17

Bibliografie.............................................................................................................18

2

Introducere

Costul de producție reprezintă un indicator atît de natură obiectivă, cît și de

natură subiectivă. Respectiv acesta poate fi modificat, redus, cu scopul maximizării

avantajului economic urmărit de orice agent economic – maximizarea profiturilor.

Scopul temei respective are menirea de a releva niște metode de eficientizare

a costurilor de producție prin multiple oportunități care vor fi studiate în

continuare.

Deseori în primii ani de activitate a oricărui agent economic se înregistrează

pierderi, astfel aceste metode au rolul de a ajusta costurile de producție în așa mod

încît să poată fi minimalizate pierderile, sau în cazul unui management eficient,

obținerea egalității dintre veniturile totale și cheltuielile totale ale întreprinderii.

Scopul acestei lucrări este:

- identificarea metodelor de reducere a costurilor de producție;

- analiza și cercetarea metodelor de reducere a costurilor de producție;

- elaborarea unor concluzii asupra temei cercetate.

Importanța temei se concretizează prin faptul că deși există o multitudine de

agenți economici pe piața liberă, și îndeosebi agenți care au rezultate financiare

pozitive, acest indicator nu este reprezentativ dacă nu este raportat la costurile de

producție.

Astfel la o întreprindere aducătoare de profit este posibilă existența a o

multitudine de surse de eficientizare a costurilor de producție, iar aplicarea lor duce

la maximizarea profitului, și respectiv la majorarea posibilităților de autofinanțare.

3

1.1. Reducerea costului de producţie prin omiterea costurilor de

non – calitate

Unul din parametri oricărui produs, care de multe ori influenţează decisiv

cumpărătorul, este calitatea acestuia. Pentru asigurarea succesului întreprinderii pe

piaţă, calitatea produselor trebuie analizată din prisma viziunii clientului. Există

patru elemente care conduc la cristalizarea opiniei clientului despre calitatea

produsului.

1. Quality of design (calitatea pe care trebuie s-o aibă un produs aşa cum

aceasta este descrisă în proiecte, caiete de sarcini, etc.) - fiecare produs este

proiectat pentru a satisface anumite cerinţe ale unei grupe de clienţi. Serviciile de

marketing şi de proiectare precizează împreună, prin caietul de sarcini,

performanţele produsului în aşa fel încât aceasta să satisfacă cerinţele

consumatorului şi să corespundă nivelului tehnic din perioada respectivă. Valoarea

optimă a „Quality of design „ se obţine acolo unde diferenţa între valoarea oferită

clientului şi costurile de producţie este maximă .(figura nr. 1)

2. Quality of conformance. Clientul analizează corespondenţa între

performanţele realizate ale produsului şi cele prevăzute în documentaţia lui.

3. Educaţia consumatorului. Utilizarea sigură, corectă şi eficace a multor

produse nu este posibilă fără o instruire prealabilă a clientului asupra modului de

funcţionare şi asupra pericolelor ce pot apărea.

4. Serviciul după livrare. Înlocuirea produselor cu termen de valabilitate

expirat, sau care din anumite cauze nu corespund calităţii.

4

Figura nr.1 Determinarea valorii optime a Quality of design

(Sursa: Radu Mihalcea – Management - Editura Economică; Bucureşti 2000;

pag. 195 )

Calitatea produselor sau serviciilor afectează întreprinderea prin modificări în:

Reputaţie şi imagine. De cele mai multe ori, clientul nu este capabil să

identifice atributele calitative ale unui produs. Percepţia lui despre calitate este

marca produsului.

Marca produsului. De exemplu, vinurile Cricova sunt sinonime cu calitatea.

Preţul. Mulţi consumatori sunt de părerea că un produs este cu atât mai bun

cu cât este mai scump, raţionament parţial adevărat. O calitate

necorespunzătoare a produselor conduce imediat la o scădere a prestigiului

firmei şi adesea chiar la scăderea preţului (legea cererii).

Productivitate. O calitate necorespunzătoare a produselor necesită remediere,

ceea ce înseamnă folosirea forţei de muncă într-un mod neplanificat. Cei care

stau la dispoziţie pentru a înlătura deficienţele, nu mai stau la dispoziţie pentru

producerea de repere noi. Astfel, productivitatea întreprinderii scade.

Costuri. Calitatea slabă a produselor conduce la necesitatea remedierii

defectelor, depistate de însăşi întreprinderea sau chir şi după ce au ajuns la

client. Remedierile costă, iar dacă în urma consumării produsului s-au

5

înregistrat accidente atunci costurile legate de responsabilitatea întreprinderii

cresc foarte mult.

Costurile calităţii reprezintă costurile datorate rebuturilor, remanierilor,

inspecţiilor, testelor, deficienţilor, constatate de consumator, asigurării calităţii,

incluzând programele de instruire în domeniul calităţii, auditul calităţii produselor,

controlul şi analiza statistică.

În practica economică pentru a analiza costurile se utilizează sistemul

elaborat de Compania General Electric în 1957. În cadrul sistemului sau definit

următoarele categorii de costuri:

Costuri de prevenire;

Costuri de evaluare;

Costuri de defectare (defectare = neconform);

Feigenbaum consideră că trebuie făcută distincţie între costurile de

„defectare internă” şi cele de „ defectare externă”, propunând utilizarea a patru

categorii de costuri:

Costuri de prevenire;

Costuri de evaluare şi control;

Costuri de defectare internă;

Costuri de defectare externă;

Defectările interne sunt definite ca acelea identificate înainte de livrarea

produsului, iar externe – după expedierea produsului către destinatari.

Kelada propune delimitarea următoarelor categorii de costuri:

1) Costuri directe ale non - calităţii:

a) Costurile cuantificabile: costurile rebuturilor, costurile datorate remedierilor

în perioada de garanţie, costurile echipamentelor şi instalaţiilor achiziţionate

pentru asigurarea calităţii, costul implementării sistemului calităţii, costul

auditurilor , etc.

b) Costuri necuantificabile : pierderea unei comenzi, a unui client sau a peţii,

ca urmare de vânzări de produse necalitative, costul activităţilor temporare,

6

desfăşurate de persoane din compartimente diferite, pentru studierea

problemei non - calităţii, etc.

2) Costuri indirecte ale calităţii :

a) Costurile cuantificabile : costuri pentru corectarea produselor neconforme,

costuri pentru corectarea imaginii firmei, costul evaluării furnizorului în

scopul asigurării aprovizionării de calitate, etc.

b) Costuri necuantificabile :costuri datorate reorganizărilor, costuri datorate

achiziţionării de echipamente cu precizie mai mare, etc.

Figura nr.2 Categorii de costuri referitoare la calitate

(Sursa: Viorel Chirică. - Managementul calităţii – Editura Tehnica – Info,

Chişinău 2002; pag. 67)

Costuri de prevenire – costurile eforturilor de preîntâmpinare a apariţiei

defectărilor. Din această categorie fac parte cele care implică:

Definirea produselor şi proceselor;

Elaborarea documentelor referitoare la managementul calităţii şi la sistemul

calităţii (planuri, manualul calităţii, procedurile sistemului calităţii etc.).

Programele de îmbunătăţire;

Motivarea şi instruirea lucrătorilor în domeniul calităţii;

Evaluarea furnizorilor;

Analiza comparativă a calităţii cu cea a firmelor concurente;

7

Costuri referitoare la calitate

Costurile conformităţii Costurile nonconformităţii

Costuri de prevenire

Costuri de evaluare

Costurile defectărilor interne

Costurile defectărilor

externe

Auditul calităţii;

Etc.

Costuri de verificare – costurile încercărilor, inspecţiilor şi examinărilor pentru a

stabili dacă cerinţele specificate sunt satisfăcute. Sunt acelea pe care le implică:

Inspecţiile şi încercările materialelor, produselor achiziţionate;

Testele de laborator;

Salariile personalului care efectuează inspecţiile;

Recepţia produselor finite;

Etc.

Costurile defectărilor interne - sunt determinate de :

Rebuturi;

Remedieri;

Reprocesare, retratare, repetarea încercărilor;

Analiza defectărilor pentru stabilirea cauzelor;

Pierderile de timp;

Etc.

Costurile defectărilor externe - sunt determinate de :

Reclamaţiile clienţilor;

Produse returnate;

Despăgubiri pentru daune;

Penalizări pentru întârzierea livrării;

Înlocuirea produselor în perioada de garanţie;

Etc.

În cazul produselor rezultate din procese continue ; standardul ISO 9004-3

recomandă utilizarea următoarelor categorii de costuri ale calităţii:

1) Costuri de realizare a calităţii sunt cele pe care le implică realizarea şi

menţinerea nivelului specificat al calităţii.

2) Costuri de asigurare externă a calităţii – sunt costurile pe care le implică

demonstraţiile şi probele cerute de clienţi ca dovezi obiective şi includ cauze

8

Costuri referitoare la calitate

Costurile realizării calităţii Costurile de asigurare externă

Costuri de investiţii Costuri de defectare

Costuri de prevenire

Costuri de evaluare

Costurile defe-ctărilor interne

Costurile defec-tărilor externe

speciale şi suplimentare de asigurare a calităţii, proceduri, date, încercări

pentru demonstrare şi evaluare.

Implementarea şi menţinerea unui sistem eficient al calităţii într-o

întreprindere poate contribui la îmbunătăţirea proceselor sale, asigurând reducerea

pierderilor datorate erorilor. Pe această bază pot fi mai bine satisfăcute cerinţele

clienţilor, rezultând implicaţii favorabile asupra profitului întreprinderii.

Figura nr. 3 Categorii de costuri referitoare la calitate definite de ISO 9004-3.

(Sursa: Viorel Chirică. - Managementul calităţii – Editura Tehnica – Info,

Chişinău 2002; pag. 70)

9

Pentru evaluarea eficienţei sistemelor calităţii, ISO 9004 ia în consideraţie

următoarele trei posibilităţi :

1. evaluarea eficienţei sistemului calităţii prin costuri referitoare la calitate; are

în vedere costurile care rezultă din operaţiunile interne şi cele din activităţile

externe. Elementele de costuri sunt analizate potrivit modelului de cost PED

(prevenire, evaluare, defectare). Costurile de prevenire şi evaluare sunt

socotite costuri de investiţii, iar costurile de defectare reprezintă

pierderi(materiale).

2. evaluarea eficienţei sistemului calităţii prin costul proceselor; are în vedere

costurile conformităţii şi ale neconformităţii pentru toate procesele

întreprinderii. Costul conformităţii proceselor reprezintă costul pe care-l

implică satisfacerea tuturor nevoilor exprimate şi implicite ale , clienţilor în

absenţa defectării proceselor existente; Costul neconformităţii proceselor

reprezintă costul datorat unor defectări a proceselor existente.

3. evaluarea eficienţei sistemului calităţii prin pierderile referitoare la calitate;

are în vedere pierderile interne şi externe , datorate calităţii

necorespunzătoate. Ambele categorii de pierderi pot fi materiale şi

imateriale. Costul defectărilor interne şi externe sunt considerate pierderi

materiale.

Potrivit abordării tradiţionale a corelaţiei „ costuri – calitate „ , costurile

defectărilor scad pe măsură ce nivelul calităţii produselor, în timp ce costurile de

prevenire şi evaluare cresc. Costuri totale referitoare

la calitate Costuri ( Cp+Ce+Cd )

Costurile defectărilor ( Cd )

10

Costurile de prevenire Costul total şi de evaluare (Cp+Ce) minim

A B

0 nivelul calităţii 100 %

Figura nr.4 Corelaţia costuri – calitate

(Sursa: Viorel Chirică. - Managementul calităţii – Editura Tehnica – Info,

Chişinău 2002; pag. 72)

Din figură se observă că există un punct pe curba costurilor totale în care aceste

costuri sunt minime, iar nivelul calităţii corespunzătoare zonei din

dreptunghi(cuprins între punctele A şi B pe abscisă). Acest nivel este considerat

optim.

Mai pot fi delimitate, în afară de zona optimă , o zonă a „ îmbunătăţirilor” şi

una a „ perfecţionismului”. Fig. 5.

În zona „ îmbunătăţirilor” costurile defectărilor au o pondere mai mare de

70 %, iar cele de prevenire şi evaluare mai mică de 30 %. Printr-o creştere relativ

mică a costurilor de prevenire şi evaluare (a investiţiilor), se obţine o reducere

semnificativă a costurilor defectărilor interne(a pierderilor).

Costuri Costuri totale referitoare

la calitate

( Cp+Ce+Cd )

zona „îmbunătăţirilor” Zona optimă Zona perefcţionismului (supracalităţii)

Cd > 70 % (neutră) Cd < 40 %

Cp+Ce < 30 % Cd = Cp+Ce Cp+Ce > 60 %

0 nivelul calităţii 100 %

Figura nr. 5 Optimizarea corelaţiei costuri – calitate

11

(Sursa: Viorel Chirică. - Managementul calităţii – Editura Tehnica – Info,

Chişinău 2002; pag. 73)

În zona „ perfecţionismului” costurile defectărilor au o pondere mai mică de

40 %, iar cele de prevenire şi evaluare mai mare de 60 %. Aici reducerea

costurilor defectărilor presupune costuri mari de prevenire şi evaluare (cheltuieli

tot mai mari de investiţii).

Rezultă că este preferabil situarea în zona optimă(neutră), în care ar exista

un echilibru între „efort” şi „efect” .

Dacă o întreprindere îşi propune să producă o calitate superioară nivelului

considerat optim este la fel de nerentabil ca şi atunci când îşi va propune să se

situeze sub nivelul respectiv.

1.2.Alte posibilităţi de reducere a costului de producţie

Prin reducerea costurilor de producţie, fiecare firmă – dacă celelalte condiţii

nu se modifică , îşi sporesc veniturile şi gradul de rentabilitate.

În condiţiile care costurile reprezintă un factor de seamă în stabilirea

preţurilor, reducerea lor creează premisele necesare micşorării preţului de livrare a

produselor.

Căile şi mijloacele de reducere a costurilor diferă de la firmă, la firmă în

funcţie de particularităţile specifice ale fiecăreia, pornind cu procesul de producţie

şi terminând cu modul de conducere. Indiferent de aceste particularităţi se

evidenţiază o serie de căi de acţiune în direcţia reducerii costurilor care au un

caracter general.

1. Prima grupă de căi se referă la reducerea cheltuielilor materiale. Are o

importanţă deosebită în acele ramuri în care ponderea cheltuielilor materiale

în costul complet este ridicată. Acest lucru vizează reducerea consumurilor

specifice de materii prime, materiale, energie; aprovizionarea cu materii

prime şi materiale de calitate şi în mod ritmic, corespunzător , necesităţilor

productive, folosirea înlocuitorilor de materiale, introducerea unor noi

12

tehnologii sau îmbunătăţirea celor existente, care să asigure o reducere a

normelor de consum, reducerea pierderilor din rebuturi, utilizarea deşeurilor,

etc.

Determinarea influenţei reducerii cheltuielilor materiale asupra reducerii

costului unitar (pe produs) se efectuează pentru fiecare măsură aparte,

utilizând următoarea relaţie de calcul:

unde : - reprezintă reducerea procentuală a costului unitar ca urmare

a reducerii a reducerii cheltuielilor pentru un anumit fel de materie,

- cheltuielile corespunzătoare unui anumit fel de materie

primă, înainte şi după aplicarea măsurii respective;

- coeficient care exprimă ponderea cheltuielilor materialului

considerat, inclus în costul produsului;

De exemplu; prin aplicarea unei măsuri tehnico-organizatorice costul

unui material pe un produs se reduce de la 75 lei la 70 lei, cu o pondere de

80%, atunci reducerea procentuală se calculează astfel.

2. Căi de reducere a cheltuielilor ocazionate de factorul muncă. Se referă la

stabilirea exactă a necesarului de salariaţi pe categorii, normarea ştiinţifică a

muncii (revederea normelor, după necesitate), implementarea măsurilor de

creştere a productivităţii muncii.

Sporirea productivităţii muncii influenţează reducerea costului de producţie

sub mai multe aspecte: sporirea cantităţii de produse create în aceeaşi unitate de

timp, la fel se reduc şi cheltuielile fixe pe unitate de produs. Retribuţia şi alte

cheltuieli se vor repartiza la o cantitate mai mare de produse, reducându-se

cheltuielile de muncă pe unitate de produs.

Pentru a calcula influenţa creşterii productivităţii muncii asupra reducerii

costului de producţie, se utilizează relaţia:

13

unde : - reducerea procentuală a costului de producţie ca rezultat al

reducerii cheltuielilor cu retribuţia, ca urmare a creşterii productivităţii muncii.

- procentul creşterii retribuţiei medii;

- creşterea procentuală a productivităţii muncii;

- ponderea fondului de retribuire a muncii în costul total, calculat în baza

datelor din anul considerat de bază.

Angajarea unui salariat reprezintă o investiţie din partea întreprinderii, care

determină cheltuieli. Acestea trebuie calculate şi apreciate în raport de eficienţa a

activităţii noului lucrător. Astfel se exprimă cheltuielile ocazionate de implicarea

personalului din compartimentele Resurse Umane, administrativ, medical,

calificare, salarizare, promovare şi aportul altor specialişti.

Alte cheltuieli ce pot apărea se concretizează în anunţurile făcute, onorarii

pentru cabinetele specializate, materiale de birou, consumabile.

Toate aceste cheltuieli ocazionate de selecţie şi încadrare a unui salarizat

exprimă doar prima parte a costurilor ce privesc cheltuielile pentru integrarea

salariatului. Cea de-a doua parte, privesc cheltuielile necesare integrării salariatului

cuprinzând 3 faze (figura nr. 6):

1. faza de informare

2. faza de însuşire a meseriei

3. faza de contribuţie personală în întreprindere

1. În faza (A) de informare noul salariat se documentează asupra

lucrărilor specifice postului pe care-l ocupă, studiază materialele

existente, cunoaşte membrii colectivului, etc. Durata acestei faze

variază de la 2,3 zile, la luni de zile, în funcţie de mai mulţi parametri:

complexitatea activităţii, specificul acesteia, colectivul, etc. Această

fază are o eficientă scăzută.

14

2. La faza a doua (B) noul salariat desfăşoară activităţi specifice postului

fără a comite greşeli mari; se integrează şi se observă o creştere a

eficientei activităţii salariatului.

3. Aceasta e faza de contribuţie (C)personală a salariatului, acesta e

stăpân, e meseria sa, la timp elimină, din activitatea sa eventualele erori

profesionale, contribuind la activitatea organizaţiei. Se ajunge la

eficienţa normală.

Fig. 6. Evoluţia eficienţei noului salariat

În condiţiile normale, costurile non-eficienţei trebuie suportate de noul

angajat, prin diminuarea salariului său lunar, cu o cotă parte corespunzătoare

numărului de zile din fiecare lună cât durează până se ajunge la nivelul eficienţei

normale. Pentru a exprima proporţia dintre costurile de integrare şi cele de selecţie

şi încadrare se poate calcula un coeficient al costurilor noului salariat, Kns:

unde: - reprezintă costurile referitoare la noul angajat;

- costurile integrării;

- totalitatea costurilor de selecţie şi încadrare;

Costurile integrării se referă în realitate la costurile non - eficienţei, în

perioada de integrare, corespunzător celor 3 faze. În practică, acest coeficient al

costurilor ce caracterizează noul salariat are mărimi diferite:

- exemplu pentru muncitori este de 2,5- 8 ;

15

- pentru cadrele ce ocupă posturi de funcţionar 2-4, etc.

Prin urmare trebuie să se urmărească reducerea acestui coeficient.

3. Căile de reducere a cheltuielilor administrative, au în vedere

raţionalizarea activităţii de conducere în cadrul întreprinderii, reducerea unor

cheltuieli generale de deficienţe în conducere (amenzi, penalizări ),

raţionalizarea cheltuielilor legate de pază şi securitatea întreprinderii, poştă,

telefon, fax, etc.

Reducerea unor asemenea cheltuieli se poate asigura prin înfăptuirea unor

măsuri economico-organizatorice:

Realizarea proporţiilor optime între personalul productiv şi cel

neproductiv,

Computerizarea lucrărilor de evidenţă, statistică şi planificare,

Respectarea cu stricteţe a normelor şi normativelor cheltuielilor

administrative-gospodăreşti,

4. Căi de reducere a costului de producţie prin îmbunătăţirea folosirii

capacităţii de producţie. Ca rezultat creşte volumul de producţie, ceea ce

duce la reducerea pe unitate de produs a cheltuielilor convenţional-

constante, în special a celor referitoare la amortizarea, repararea şi

întreţinerea utilajului.

Acestea sunt căi generale care se particularizează în acţiuni concrete în cadrul

fiecărei întreprinderi, corespunzător condiţiilor specifice ale acestora.

16

Concluzie

17

BIBLIOGRAFIE:

Klaus Ebbeken, Ladislau Possler, Mihai Ristea

- Calculaţia şi managementul costurilor - Editura Teora, Bucureşti, 2001;

Ion Cucui, Vasile Horga, Mariana Radu

- Control de gestiune - Editura Niculescu, Bucureşti, 2003;

Oprea Calin, Gheorghe Carstea

- Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor - Editura Genicod, Bucureşti, 2002.

Angelescu, Coralia; Stănescu, Ileana.

- Economie politică - Editura OSCAR PRINT, Bucureşti, 1999;

Abraham - Frois, Gilbert. - Economia politică - Editura Humanitas, Bucureşti, 1994;

Dobrota, Nita. - Economie politică - Editura Economică, Bucureşti, 1997

Ciucur, Dumitru - Economie - Editura Economica, Bucureşti, 1999;Fudulu, Paul. - Microeconomie - Editura HIROYUKI, 1997Viorel Chirică - Managementul calităţii – Editura Tehnica –

Info, Chişinău 2002;Bohosievici, C. - Asigurarea calităţii - Editura Tehnica – Info,

Chişinău 2001;Ala Cotelnic - Managementul unităţilor economice – A.S.E.M. ,

Chişinău 2002;

18

19