TERMINOLOGIEMANAGEMENTUL APROVIZIONĂRII

• asigurarea cu elemente materiale şi tehnice necesare producţiei (volum şi structură) obiectivele generale costuri minime +profit mare.

APROVIZIONARE= funcţie principală:

• procurare mat. prime, mat., produse, servicii, ş.a.

• calitate, preţ optim• cantitate necesară• termennecesar• Logistica• Depozitare• Gestionare• livrare

 

ACHIZIŢIE = act de comerţ

• mărfuri, servicii, proiecte, hârtii de valoare

ACHIZITOR = specialist în achiziţii

GESTIUNEA MATERIALELOR:

• Recepţie

• Depozitare

• Manipulare

• Menţinere

• Livrare

  ORIENTAREA PIEŢEI CĂTRE CLIENT:

• Cost minim• Termen scurt de livrare• Aspecte ecologice 

 A ACHIZIŢIONA MATERIALUL:

• Corect calitativ• Corect cantitativ• La termenul potrivit• La preţul cel mai bun 

MANAGEMENTUL MATERIALELOR:• Achiziţie• Manipulare• Gestiunea şi controlul stocurilor• Logistica (managementul integrat al materialelor) 

MANAGEMENT DE LIVRARE INTEGRAT

• Asigurarea calităţii• Condiţii flexibile de livrare-achiziţie• Comunicare uşoară• Decizii strategice de make or buy• Capabilitate de schimbare• Utilizarea impulsurilor pieţei• Includerea furnizorilor în mod creator în lanţul

creării valorii adăugate• Procese optimizate şi novatoare de livrare• Reproiectarea ca factor de stabilire a costurilor (80%)• Reducerea preţului de achiziţie pe baza calităţii

“necesare”. PROIECTARE-DEZVOLTARE-OPTIMIZARE

MANAGEMENT

EVOLUŢII ŞI TENDINŢE

• Fuziuni

• Scăderea producţiei

• Minimizarea rezervelor

• Aprovizionarea aproape “just in time”

• Alianţa strategică cu furnizorul

• Optimizarea costurilor / performanţelor.

O BUNĂ APROVIZIONARE ÎNSEAMNĂ: 

DECIZII DE ACHIZIŢIE CORECTE

Nivelul achiziţiei

40 – 60 % din CA 

APROVIZIONARE EFICIENTĂBeneficiiRaport bun calitate / preţ vânzări Întreprindere competitivă  APROVIZIONARE MODERNĂColaboratori calificaţiO integrare eficientă în organigrama

întreprinderiiO conducere a întreprinderii care să

fie interesată

Cum ? La ce preţ ?

Ce ? ACHIZIŢIE Unde ?

Cât ? Când ?

STUDIU DE CAZ

• Cifra de vânzări.......................................................…100

• Valoarea achiziţiilor..................................................…50

• Beneficiu.......................................................................…5

• Ce trebuie făcut ca beneficiul să crească la...............6?

 

• Ce variante există?

 Structura elementelor de cheltuieli în întreprinderile

elveţiene

Cifra de afaceri 100 100

Materiale (achiziţii) 44 40 (-10%)

Salarii, prestaţii sociale 26 26

Dobânzi, alte cheltuieli 17 17

Beneficiu brut I 13 17

Amortismente, rezerve 6 6

Beneficiu brut II 7 11

Impozite 3 5

BENEFICIU NET 4 6 (+50%)

DIFICULTĂŢI ÎN APROVIZIONAREA MONDIALIZATĂ

Conform experienţei CCI – Geneva

• Dificultăţi de planificare a necesarului cantitativ şi calitativ

• Cunoaşterea slabă a practicii comerţului internaţional

• Negocieri slabe, argumentaţie slabă

• Cunoaşterea slabă a posibilităţilor de finanţare şi a procedurilor de plată

• Dificultăţi în urmărirea procesului de expediţie

• Încetineală în port şi la vămuire

• Insuficienţa informaţiilor comerciale pentru luarea deciziei

• Dificultăţi de analiză şi interpretare a informaţiilor disponibile

• Lipsa de personal experimentat în sectorul import

• Lipsa de coordonare a diferitelor etape ale procesului de import

LUAREA DECIZIEI “MAKE OR BUY”

• “Este mai avantajos să cumpărăm un anumit produs sau să-l producem?”

ÎNTREBĂRI 

– Materiale sau subansamble?– Fabricaţie sau probleme de capacitate?– În pas cu piaţa?– Cu ce secţiuni ale pieţei?– Service asigurat?– Funcţiile logistice asigurate?– Pe termen scurt sau mediu?– Know-how inovativ?

 

COSTUL NON – CALITĂŢII

• IROSIREA MATERIILOR PRIME

• MENŢINEREA DE STOCURI NEVANDABILE

• DETERIORĂRI

• UTILIZARE DE TEHNOLOGII NEADECVATE

• PIERDERI DE TIMP ŞI BANI PENTRU RECLAMAŢII

• PENALITĂŢI CU REFERIRE LA CALITATE

1. Costul non-calităţii

 

• ţările dezvoltate: 15-25%

• ţările în dezvoltare: 30 %.

 

2. Viabilitatea oricărei firme în România:

• realizarea profitului cât mai mare, în condiţiile asigurării calităţii corespunzătoare a produselor şi serviciilor oferite pieţei

CONCLUZIE:

LA UTILIZAREA SURSELOR GLOBALE Analiza şi evaluarea atentă a furnizorului

Furnizori care îşi demonstrează capacităţile

Prudenţă la început – vizită obligatorie

Atenţie la conţinutul contractelor

Intrările în sistemul de aprovizionare

Prognoza vânzărilor

Plan de producţie

Aprovizionarea materială

Raport ieşire aprovizionare

Comandă client

Modificări inginereşti

Lista de materiale

Componente şi subansambluri de la terţi

Inventarul curent în atelier

Lista inventarului curent

Ieşirile departamentului de aprovizionare

• comenzile de lansare (ordonanţare) raportul comenzilor de lansare în perioada următoare

• raportul modificărilor planului de producţie

• raportul de anulare a unora dintre comenzi, provocate de modificarea planului de producţie

• raportul stocurilor curente şi pieselor în procesare

• raportul perturbaţiilor, disfuncţiilor, rebutului ş.a.

• raportul inventarului prognozat (nivelul prognozat al rezervei pentru perioada următoare)

• raportul performanţelor-costuri, utilizarea stocului, rezerva, durata fabricaţiei ş.a.

FUNDAMENTAREA PROGRAMULUI DE APROVIZIONARE A UNITĂŢILOR ECONOMICE

Prin planul şi programele de aprovizionare se nominalizează:

• cererile de resurse materiale ale întreprinderii pe o anumită perioadă (de regulă, de până la un an), pe categorii de resurse (materii prime şi materiale diverse, echipamente tehnice, piese de schimb, diferite repere, etc.);

• nivelul cererilor;

• sursele de acoperire a acestor cereri.

Întrebările specifice subsistemului de asigurare materială:

– Ce anume trebuie comandat şi asigurat pentru perioada de gestiune?

– În ce cantitate urmează a fi aprovizionată resursa materială pentru orizontul de timp avut în vedere (an, semestru, trimestru)?

– Din ce surse (interne-proprii sau de la terţi) şi în ce proporţie se prevede acoperirea necesităţilor?

INDICATORI CARE DEFINESC CONŢINUTUL PLANULUI DE APROVIZIONARE MATERIALĂ

OBIECTIVUL DE BAZĂ al strategiei în aprovizionare:

• Asigurarea (acoperirea) completă şi complexă a cererilor de consum ale unităţii economice, cu resurse materiale de calitate, ritmic şi la timp, în condiţiile unei stricte corelaţii a momentelor calendaristice de aducere a acestora cu cele la care se manifestă consumul lor, asigurate de la furnizori care practică preţuri de vânzare avantajoase, prezintă grad ridicat de certitudine în livrări, care antrenează pentru achiziţie, transport şi stocare un cost minim.

OBIECTIVE DERIVATE:

• Formarea unor stocuri minim-necesare, care asigură o viteză accelerată a mijloacelor circulante aferente;

• Menţinerea stocurilor efective în limitele maxime şi minime estimate;

• Protecţia şi conservarea raţională a resurselor materiale pe timpul depozitării-stocării;

• Asigurarea unui grad de certitudine ridicat în aprovizionarea pe un orizont lung de timp.

Modalităţi de acţiune

• Elaborarea unor planuri şi programe de aprovizionare fundamentate pe bază de documentaţie tehnică şi economică de execuţie a produselor, lucrărilor, prestaţiilor;

• Prospectarea pieţei din amonte în vederea depistării furnizorilor cu cele mai avantajoase condiţii de livrare şi testarea credibilităţii acestora;

• Pregătirea judicioasă a activităţii de negociere în scopul obţinerii unor preţuri avantajoase la achiziţia resurselor materiale, a rabaturilor comerciale, a bonificaţiilor;

• Preocuparea continuă pentru organizarea şi concretizarea cu preponderenţă pe bază de contracte comerciale, a relaţiilor de colaborare cu partenerii furnizori, încheiate pe un orizont cât mai lung de timp (pentru asigurarea stabilităţii în aprovizionarea materială);

• Aplicarea unor modele-matematice exigente în dimensionarea stocurilor, a unor metode şi tehnici eficiente şi de utilitate practică pentru urmărirea şi controlul dinamicii stocurilor;

• Asigurarea unor condiţii raţionale de protecţie-conservare a resurselor materiale pe timpul stocării;

• Aplicarea în procesele de aprovizionare-stocare a unui sistem informaţional simplu, operativ, informatizat.

CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA PLANULUI ŞI PROGRAMELOR

DE APROVIZIONARE MATERIALĂ NECESARUL DE CONSUM:

• Necesar pentru realizarea planului şi programelor de producţie, desfăşurarea activităţii de ansamblu a unităţii economice - Npl.

• Stocul de resurse materiale la sfârşitul perioadei de gestiune - Ssf.

• Necesar total de resurse materiale pentru realizarea planului de producţie specifică a unităţii economice, a activităţii generale a acesteia - Ntpl.

• Ntpl = Spî +ARi +Na

• Ntpl = Npl +Ss

Total: necesităţi de resurse materiale şi energetice pentru desfăşurarea activităţii de ansamblu a unităţii economice (Ntpl).

RESURSE

A. Surse interne (proprii) ale unităţii economice:• Stocul preliminat de resurse materiale pentru începutul perioadei de

gestiune – Spî.

• Alte resurse interne - ARi.

B. Surse din afara unităţii economice:• Necesar de aprovizionat cu resurse materiale de pe piaţa internă şi

internaţională de materii prime şi produse - Na (A).

Total resurse materiale şi energetice de acoperire a necesităţilor de consum ale unităţii economice (Spî + ARi +Na).

METODE DE CALCUL AL NECESITĂŢILOR DE MATERIALE ŞI ECHIPAMENTE TEHNICE

1. Metoda de calcul direct – ia în calcul volumul fizic, pe structură, al producţiei prevăzute pentru fabricaţie (Qp) şi consumul specific standard, stabilit prin proiect, cunoscut, în practică sub denumirea de normă de consum (Nc): Npl = Qp x Nc.

2. Metoda de calcul pe bază de analogie – se utilizează pentru stabilirea necesarului de materiale pentru “produsele noi” (care nu au mai fost fabricate, dar urmează să fie trecute în producţia de serie), iar normele de consum specific din documentaţie nu sunt încă definitivate.

3. Metoda indicelui global de consum la un milion producţie nominalizată – se foloseşte la stabilirea necesarului de materiale când unitatea economică nu are “nominalizată integral”, la data elaborării planului, producţia marfă pe volumul şi structura fizică prevăzute pentru fabricaţie.

METODE DE CALCUL AL NECESITĂŢILOR DE MATERIALE ŞI ECHIPAMENTE TEHNICE

4. Metoda coeficienţilor dinamici – are un pronunţat caracter statistic şi propune extrapolarea datelor privind consumul de materiale din perioada de bază şi pentru anul următor.

5. Metoda de calcul pe baza sortimentului tip – este utilizată atunci când se fabrică o gamă sortimentală de produse foarte largă. În această categorie se includ unităţile din industria textilă, a confecţiilor, a pielăriei, din industria alimentară, etc., care înregistrează variaţii mari de structură a producţiei pentru fiecare produs, ca urmare a influenţelor determinate de modă, de anotimp, specific zonal, comenzi neprevăzute, ş.a.

6. Metoda de calcul al necesarului de materiale aferent producţiei, prevăzută a se obţine pe bază de şarjă – se utilizează în industria siderurgică, cea chimică, a materialelor de construcţii etc., deci în procesele de producţie în care mai multe materiale participă “simultan” şi în proporţii diferite la fabricarea unui produs corespunzător reţetelor de fabricaţie specifice.

7. Metode de calcul specifice necesităţilor de combustibili şi energie electrică – sunt corespunzătoare naturii acestor resurse de maximă importanţă pentru orice unitate economică, diversităţii destinaţiilor de utilizare şi structurii consumurilor.

CONCLUZII1. Planul de aprovizionare conturează politica globală în asigurarea bazei materiale

şi cu echipamente tehnice necesare unei unităţi economice pentru o anumită perioadă de timp, de regulă un an; orizontul de timp poate fi şi mai mare, caz în care, datele de evaluare a strategiei în aprovizionarea materială au, de această dată, un caracter de previziune.

2. Gama extrem de mare de resurse, ca şi condiţiile de asigurare şi de folosire foarte diferite, sugerează că procesul de aprovizionare, pe fazele lui – planificare, programare, organizare, derulare, evidenţă, urmărire, control, analiză, evaluare – îi este specific un volum amplu de muncă. Deci, desfăşurarea acestuia cu operativitate şi eficienţă, în concordanţă cu cerinţele de consum din unitatea economică necesită un “sistem informaţional” simplu, cuprinzător, aşezat pe baze informatice.

3. Cunoaşterea unor diferenţieri ale resurselor materiale pentru a se realiza:

• rolul şi importanţa diferită a lor pentru activitatea unităţii;

• atenţia şi gradul de exigenţă care trebuie manifestate în procesul aprovizionării şi gestionării lor;

• strategia care trebuie conturată în procesul asigurării materiilor prime şi materialelor;

• sistemele şi tipurile de gestiune cele mai eficiente, ş.a.