lista roşie a iucn

10
Introducere Problema speciilor de plante si animale aflate in pericol de dispariţiei a devenit o problemă globală. Peste 5 000 de specii de animale de pe glob sunt clasificate ca fiind pe cale de dispariţie, iar în fiecare an alte câteva mii de specii ajung în pragul extincţiei. Multi oameni de stiinta considera ca de la disparitia dinozaurilor, in urma cu 65 de milioane de ani, astazi ne aflam in mijlocul celei mai mari perioade critice, de distrugere ireversibila a numeroase specii de plante si animale. Mentinerea ecosistemelor actuale depinde in mare masura de biodiversitatea lor. Disparitia uneia dintre speciile care alcatuiesc un astfel de lant trofic poate duce la declinul ecosistemului respectiv. Romania nu stă nici ea prea bine la acest capitol. Multe din specii prioritare din ţară sunt pe cale de dispariţie. Astfel, in prezent, multe specii au fost declarate monumente ale naturii, sunt ocrotite de lege şi multe dintre ele au intrat pe Lista Roşie a speciilor aflate pe cale de dispariţie. Cap. I Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (acronim frecvent, IUCN) este o organizație internațională

Upload: ionescu-andra

Post on 28-Dec-2015

17 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

lista rosie animale si plante pe cale de disparitie

TRANSCRIPT

Page 1: Lista Roşie a IUCN

Introducere

Problema speciilor de plante si animale aflate in pericol de dispariţiei a devenit o problemă globală. Peste 5 000 de specii de animale de pe glob sunt clasificate ca fiind pe cale de dispariţie, iar în fiecare an alte câteva mii de specii ajung în pragul extincţiei. Multi oameni de stiinta considera ca de la disparitia dinozaurilor, in urma cu 65 de milioane de ani, astazi ne aflam in mijlocul celei mai mari perioade critice, de distrugere ireversibila a numeroase specii de plante si animale.

Mentinerea ecosistemelor actuale depinde in mare masura de biodiversitatea lor. Disparitia uneia dintre speciile care alcatuiesc un astfel de lant trofic poate duce la declinul ecosistemului respectiv. Romania nu stă nici ea prea bine la acest capitol. Multe din specii prioritare din ţară sunt pe cale de dispariţie. Astfel, in prezent, multe specii au fost declarate monumente ale naturii, sunt ocrotite de lege şi multe dintre ele au intrat pe Lista Roşie a speciilor aflate pe cale de dispariţie.

Cap. I Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii

Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (acronim frecvent, IUCN) este o organizație internațională fondată în octombrie 1948 dedicată conservării resurselor naturale. A fost fondată în 1948 și are sediul în Elveția, în localitatea Gland de pe malul lacului Geneva. IUCN reunește 83 de state, 108 agenții guvernamentale, 766 organizații non-guvernamentale și circa 10.000 de experți și oameni de știință din țările întregii lumi.

Misiunea IUCN este să influențeze, să încurajeze și să asiste societățile din întreaga lume pentru a conseva integritatea și biodiversitatea naturii și să asigure ca orice utilizare a resurselor naturale să fie echitabilă și sustenabilă din punt de vedere ecologic.

Există șase comisii care evaluează resursele naturale ale lumii și îi furnizează Uniunii un know-how sănătos și consiliere privind politici privind probleme de conservare:

Page 2: Lista Roşie a IUCN

1. Comisia pentru managementul ecosistemelor;2. Comisia pentru educație și comunicare;3. Comisia pentru politici de mediu, economice și sociale;4. Comisia pentru legislația mediului;5. Comisia pentru supraviețuirea speciilor;6. Comisia mondială pentru zonele protejate.

Printre principalele produse și servicii ale IUCN se află și:• Comisia mondială pentru arii protejate (WCPA).• Lista roșie a IUCN cu speciile în pericol

Cap. II Lista Roşie a IUCN

Lista roșie a IUCN, creată în 1963, reprezintă inventarul cel mai complet a stării de conservare a speciilor de animale și plante, fiind cel mai bun indicator al stării biodiversității mondiale. Lista Rosie a Speciilor Amenintate aduce informatii esentiale despre starea de conservare si distributia speciilor de plante si animale de pe intreg globul. Acestea au fost evaluate cu ajutorul Categoriilor si Criteriilor Listei Rosii a IUCN.

Lista Roşie a confirmat, prin rezultatele din 2008, că mamiferele de pe glob se confruntă cu o criză a dispariţiilor, întrucât 1 din 4 mamifere este în pericol de a dispărea pentru totdeauna. Acest studiu arată că cel puţin 1.141 din cele 5.487 de mamifere cunoscute de pe Pământ sunt ameninţate cu dispariţia.

Page 3: Lista Roşie a IUCN

Cap. III Criteriile şi categoriile Listei Roşii a IUCN

Speciile aflate pe Lista Roșie sunt împărțite în trei categorii: Vulnerabil: este confruntat cu un risc mare de dispariție în libertate pe

termen mediu. Exemplu: Marele rechin alb. Amenințat: există un foarte mare risc de extincție în ceea ce privește

această specie în viitorul apropiat. Exemple: Balenă albastră, Oaie cu coarne mari de deșert, Panda uriaș

Critic sau Critic Amenințat: există un risc extrem de mare de extincție în viitorul imediat. Exemple: Culic cu cioc subțire, Linx spaniol, Lup roșu.

Cele cinci criterii utilizate pentru evaluarea apartenenței unui taxon la una din categoriile listei roșii sunt:

Reducerea populației; Teritoriul geografic; Populație mica si declin; Populaţii foarte mici, aflate pe arii restrânse; Analiză cantitativă.

Cap. IV Cauzele reducerii biodiversităţii

Distrugerea habitatelor de către activităţile umane este cauza primară a dispariţiei unor specii de plante şi animale. Poluarea, drenarea mlaştinilor, defrişarea pădurilor, urbanizarea şi constructia de drumuri (Transamazonianul, Transsiberianul) duc la distrugerea sau fragmentarea acestor medii de viaţă.

O alta cauză este, exploatarea comercială mondială a animalelor pentru hrană şi alte produse. Multe specii de balene au ajuns în pragul dispariţiei după ce au fost măcelarite pentru ulei şi carne. Un alt exemplu concludent este rinocerul negru african, ucis pe scară largă pentru cornul său, care este preţuit ca medicament si aphrodisiac.

O a treia cauza este introducerea speciilor aclimatizate (care sunt adaptate la un mediu nou) unui nou ecosistem au cauzat, de multe ori, declinul speciilor native. În 1959, coloniştii britanici au introdus bibanul de Nil in lacul Victoria în Africa de Est.

Page 4: Lista Roşie a IUCN

Acest peşte de pradă a redus drastic populaţiile native de pesti şi a cauzat dispariţia a nu mai puţin de 200 de specii endemice, care se hrăneau cu alge.

O alta cauza majora care a dus si duce la diminuarea drastica a faunei si florei este poluarea mediului. Diferite chimicale toxice s-au raspandit tot mai mult in circuitul hranei in cadrul ecosistemelor. Anumite ecosisteme sunt deja atat de distruse incat nu mai pot fi restaurate, acestea vor disparea pana in 2050 daca nu se face nimic. - 11% dintre spatiile naturale care existau in 2000 ar putea sa dispara, fiind transformate in terenuri agricole sau distruse de schimbarile climatice. - 40% dintre terenurile cultivate in prezent in mod traditional ar putea deveni exploatari intensive. - 60% dintre recifurile de corali ar putea sa dispara, afectand direct modul de viata a miliarde de oameni.

Cap. V Specii de animale şi plante pe cale de dispariţie din lume

Vânate, vândute ca marfă de contrabandă, private de habitatul natural sau abandonate, aceste animale prezintă şanse minime de a repopula planeta şi de a-şi perpetua speciile. În continuare ne vom referi la cele mai rare dintre acestea, atât de rare încât există pericolul de a disparea definitiv de pe suprafaţa pământului.

Broasca testoasa din insula Pinta - una dintre cele cateva specii de testoase Galapagos, aceasta este considerata a fi cel mai rar animal din lume, la momentul actual din intreaga specie nemaiexistand decat un singur exemplar.

Delfinul Baiji - cu un numar mai mic de 10 exemplare. Acesta a disparut treptat, datorita procesului de industrializare din China. Acum o suta de ani existau peste 5000 de exemplare in apele faimosului fluviu Yangtze.

Marmota din Insula Vancouver - intalnita numai in regiunile montane din Insula Vancouver se afla pe “lista rosie” incepand din mai 2000. In anul 2001 populatia de marmote ajunsese la un numar de 75 de exemplare, dintre care numai 25 mai traiau in salbaticie.

Liliacul cu coada din Insulele Seychelles - La momentul actual se pare ca au mai ramas mai putin de 100 de exemplare din aceasta specie, desi in trecut, populatia de lilieci era foarte bine reprezentata.

Rinocerul Javan - acest animal rar este reprezentat de mai putin de 60 de exemplare, principala cauza a disparitiei lui a constituit-o vanatoarea, animalul fiind cautat indeosebi pentru cornii sai.

Page 5: Lista Roşie a IUCN

Lynxul iberian - La momentul actual numarul populatiei este estimat la 100 - 300 de exemplare. Cauzele disparitiei acestei specii sunt distrugerea habitatului si a prazii sale, automobilele pe pe drumurile din zona.

Wombatii - Incepand din sec al XIX-lea insa, aceast animal marsupial mai putea fi intalnit numai in doua dintre regiunile Australiei (regiunile New South Wales si Victoria), iar in prezent el mai traieste doar intr-o mica rezervatie din Queensland, numarul exemplarelor fiind estimat la 113.

Tigrul – In prezenta, s-a estimat ca doar 3.200 de exemplare mai traiesc, in salbaticie, potrivit The Telegraph.Populatia de tigri a scazut cu 95% in ultimul deceniu.

Diavolul tasmanian (Sarcophilus harrisii), care a trecut de la Vulnerabil la Ameninţat, după ce populaţia sa a scăzut cu peste 60% în ultimii ani, din cauza cancerului facial.

Broasca buboasă Holdridge (Incilius holdridgei), din Costa Rica, a trecut de la Critic Ameninţată la Dispărută, întrucât nu a mai fost văzută din 1986, în ciuda cercetărilor masive.

ANIMALE CARE ŞI-AU REVENIT

Calul sălbatic (Equus ferus), a fost mutatla Dispărut în Sălbăticie la Critic Ameninţat, după reintroducerea cu succes în Mongolia, la începutul anilor 90.

Elefantul african (Loxodonta africana), a fost mutat de la Vulnerabil la Aproape Ameninţat, deşi starea lui variază în funcţie de zonele în care se află.

Pelicanul din specia pelecanus occidentalis, inregistrat in randul animalelor pe cale de disparitie in 1973, a iesit recent de pe lista, potrivit departamentului american pentru conservarea resurselor naturale, citat de Reuters. Peste 650.000 de pelicani traiesc acum in Florida, in statele din golful Mexicului, de pe coasta Pacificului si cele din Caraibe si America Latina.

Page 6: Lista Roşie a IUCN

Protejarea speciilor pe cale de dispariţie din România

Europa ii recunoaste României atuul biodiversităţii: aici trăiesc jumătate din sălbăticiunile vechiului continent. Deţinem, 62 de specii ameninţate în diverse stadii, de la critic la moderat. Dintre acestea, 24% sunt mamifere, 3% reptile , 21% păsări, 16% peşti şi 36% nevertebrate. Pentru o mai bună protecţie şi conservare a speciilor de plante rare s-a luat decizia înfiinţării rezervaţiilor naturale şi a parcurilor naţionale. Acestea se doresc a fi un element de ocrotire durabilă a acestor specii. În continuare vă voi prezenta câteva dintre aceste baze de ocrotire:

Piatra Craiului

Rezervația Naturală Piatra Craiului a fost instituită în anul 1938 și cuprinde mai mult de 1.200 de hectare din Piatra Craiului. Este parc natural cu statut provizoriu (statut obţinut şi cu concursul Clubului pentru Protecţia Naturii şi Turism din Braşov), având ca specii rare şi, astfel, ocrotite:

garofiţa Pietrii Craiului (Dianthus callizonus); tulichina mică (Daphne cneorum); sângele voinicului (Nigritella rubra, N. nigra); ciuboţica cucului (Primula intricata); floarea de colţ (Leontopodium alpinum); toate speciile de lilieci; Paianjenul Nesticus constantinescui ; râsul; ursul.

Observaţie: Piatra Craiului adaposteşte circa 40% din totalul speciilor de plante endemice din România.

Munţii Bucegi

Parcul Natural Bucegi a fost creat odată cu promovarea și dezvoltarea turismului, ca măsură de prevenire a procesului de exploatare irațională a resurselor naturale și distrugere a diversității biologice. Are o suprafață totală de 32.663 ha, fiind situat pe teritoriul județelor Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova. Cuprinde o mare diversitate biologică, geologică, geomorfologică.

Specii ocrotite: Iarba dragostei (Botrychium lunaria) Floarea de colţ (Leontopodium alpinum)

Page 7: Lista Roşie a IUCN

Macul galben (Papaver pyerenacium) Arginţica (Dryas octopetala)

Tigăile din CiucaşEste o rezervație naturală din cadrul Carpaților de Curbură,cu relief ruiniform și

cu o vegetație bogată de pajiști, tufărișuri și plante de stâncărie. Este situata la est de cursurile superioare ale râurilor Teleajen și Tărlung. Se învecinează cu Munții Tătaru și Munții Siriu la sud-est și est, Depresiunea Întorsurii, Munții Întorsurii la nord și Munții Grohotiș la vest.

Rezervaţie ce adăpoşteste, ca specii de primă importanţă în ocrotire:

Floarea de colţ (Leontopodium alpinum) Smardarul, bujorul de munte (Rohodendron kotschyi) Sângele voinicului (Nigritella rubra)

Parcul Natural Vânători Neamţ

Parcul Natural Vânători Neamț este un parc natural, situat în nordul județului Neamț, la graniță cu județul Suceava, în raza comunelor Crăcăoani, Agapia, Vânători Neamț, a orașului Tg. Neamț, și a stațiunilor Bălțătești și Oglinzi. Acesta constituie un adăpost pentru o serie de specii rare sau pe cale de dispariție în alte zone: ursul brun, lupul, râsul, vidra, zimbrul - în captivitate la Rezervația de zimbri Dragoș-Vodă, altădată componentă a faunei sălbatice.

Organizaţiilor naţionale au rolul de a aduce la cunoşţiinta opiniei publice situaţia de fapt a acestor specii, de a întreprinde măsuri ce au rolul de a face populaţia să conştientizeze importanţa protejării şi perpetuării acestor vietăţi şi plante nepreţuite, a căror dispariţie ar însemna o imensă pierdere, de nerecuperat vreodată.

Concluzie

Așadar, flora si fauna lumii se confruntă cu o pierdere fără precedent a speciilor, fenomen comparabil cu marile extincții ale preistoriei. Omul ar trebui să conştientizeze impactul major pe care il au activităţile sale asupra florei şi faunei prin distrugerea habitatelor, reducerea cantităţii de hrană şi să ia măsuri urgente de diminuare a poluării, in vederea refacerii populatiilor aflate in declin.