UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENTA

Coordonator, Absolvent,

2012

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENTA CONDITIILE INCHEIERII CASATORIEI

Coordonator, Absolvent,

2012

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP.I – NECESITATEA INDEPLINIRII CONDITIILOR DE FORMA PRIVIND INCHEIEREA CASATORIEI

1.1 Consideratii introductive privind conditiile de forma ale casatoriei1.2 Rolul si scopul indeplinirii conditiile de forma privind incheierea

casatoriei CAP.II – FORMALITATILE PREMERGATOARE INCHEIERII

CASATORIEI2.1 Declaratia de casatorie si inregistrarea ei2.2 Opozitia la casatorie

2.2.1 Notiunea de opozitie si obiectul ei.2.2.2 Conditiile de validitate ale opozitiei la casatorie.2.2.3 Cine poate face opozitie la casatorie?2.2.4 Efectele opozitiei la casatorie.2.2.5 Importanta opozitiei la casatorie

CAP.III INDEPLINIREA CONDITIILOR DE FORMA PRIVIND INCHEIEREA CASATORIEI

3.1 Localitatea si locul unde se incheie casatoria3.1.2 Localitatea unde se incheie casatoria3.1.3 Locul unde se incheie casatoria

3.2 Competenta delegatului de stare civila3.2.1 Competenta materiala(rationae materiae).3.2.2 Competenta personala(rationae personae).3.2.3 Competenta teritoriala(rationae loci).

CAP.IV REGULI CARE GUVERNEAZA SI CONCURA LA INCHEIEREA

CASATORIEI 4.1 Momentul incheierii casatoriei si inregistrarea casatoriei4.2 Solemnitatea si publicitatea incheierii casatoriei.4.3 Proba incheierii casatorie

CONCLUZII BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Ca fundament al familiei, casatoria a format obiect de numeroase definitii. Astfel in conceptia

populara “cununiile sunt rupte din rai”. Gothe, considera casatoria a fi “inceputul si culmea

oricarei culturi, Proudhon o cansidera drept “sacralitatea justitiei, misterul armoniei universale” .

Dictionarul de Drept o defineste ca fiind “uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie,

realizata in conditiile prevazute de lege in scopul intemeierii unei familii”, definitie ce concorda

in general cu cele preconizate de majoritatea juristilor romani (M.B. Cantacuzino ,T.R.

Ionascu,T.R.Popescu, I. Albu). Juristii straini introduce si unele elemente proprii sistemului lor de

drept, in general legat si de conceptiile religioase. M.Planiol, G.Ripert, A.Ronasc o considerau

“actul juridic prin care barbatul si femeia stabilesc intre ei o uniune pe care legea o prevede si

care nu poate fi rupta dupa bunul lor plac.

in terminologia juridica, cuvantul casatorie este folosit in intelesurile urmatoare:in sensul de act

juridic, pe care viitorii soti il incheie in conformitate cu cerintele legii;in sensul de celebrare a

casatoriei, adica de oficiere care are loc cu ocazia incheierii actului juridic al casatoriei;in sensul

de stare juridica de casatorie, adica de statut legal al sotilor, anume prevazut de codul familiei si

in sensul de institutie juridica, adica de totalitate a normelor legale care reglementeaza casatoria .

In sistemul dreptului nostru pozitiv, actul casatoriei este un act juridic bilateral prin care viitorii

soti consimt in mod liber si pe deplin egal sa se supuna statutului legal al casatoriei.

Privit in general, actul casatoriei se aseamana mult cu contractul, prin aceea ca este tot un act

juridic bilateral, precum si prin aceea ca incheierea casatoriei este libera in intelesul contractual

ca orice persoana are libertatea neingradita de a se casatori sau de a nu se casatori, iar la

incheiere, viitorii soti sunt egali in sensul contractual de drept civil general, ca viitorii soti

consimt la casatorie in conditii de egalitate juridica si nu de subordonare unuia fata de celalalt ca

la actele juridice administrative. Actul juridic al casatoriei se deosebeste insa de contract prin

scopul sau limitat la exprimarea consimtamantului viitorilor soti;el nu poate fi afectat de

modalitati, conditie sau termen si nu poate fi rezolvit. Argumentele opteaza pentru teza potrivit

careia casatoria este un act juridic si nu un contract ,avand mai mult caracteristici: a)casatoria

este o uniune dintre un barbat si o femeie, uniune ce se intemeiaza prin consimtamantul celor ce

se casatoresc si, odata incheiata este reglememntata de normele legale, devenite aplicabile prin

asemenea consimtamant. b)casatoria este liber consimtita, exprimarea consimtamantului liber al

celor ce se casatoresc fiind garantata prin dispozitiile legale existente(Constitutie, Codul Civil )

c)casatoria este monogama, caracter ce decurge in mod firesc din fundamentul casatoriei si

anume afectiunea reciproca a sotilor, garantata de dispozitiile legale. d)casatoria se incheie in

formele prevazute de lege si are deci un caracter solemn, caracter ce se exprima printre altele,

prin aceea ca se incheie numai intr-un anumit loc, in fata unei autoritati de stat, intr-o zi inainte

fixate si in prezenta efectiva si concomitenta a ambilor viitori soti cu posibilitatea pentru public

de a asista. e)casatoria are caracter civil, incheierea si inregistrarea ei fiind de competenta

exclusiva a autoritatii de stat. Sotii au posibilitatea sa procedeze si la celebrarea religioasa a

casatoriei dar aceasta numai dupa incheierea casatoriei in fata autoritatilor de stat. Aceasta

celebrare religiosa nu produce nici un efect juridic, tot astfel uniunea incheiata numai religios nu

are valoare juridica. f)casatoria se incheie pe viata; in principiu legatuara casatoriei este menita sa

existe intre soti pe tot timpul vietii lor, dar ea se poate desface insa pentru motive temeinice, prin

divort. g)casatoria se intemeiaza pe deplina egalitate in drepturi dintre barbat si femeie, egalitate

ce se refera atat la conditiile in care se incheie casatoria, cat si la relatiile dintre soti sau dintre

acestia si copii lor; egalitatea dintre barbat si femeie se manifesta ca principiu in toate domeniile

vietii sociale. h)casatoria se incheie in scopul intemeierii unei familii, ea fiinda de lege tocmai

pentru ca alcatuieste baza familiei; intemeierea relatiilor de familie constituie continutul

casatoriei, cauza necesara si determinanta a acesteia. Cadrul normativ în domeniul stării civile

este reglementat de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu

modificările ulterioare.

Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 promovează soluţii noi, revizuieşte instituţii devenite

clasice şi pune în valoare principii recunoscute în plan internaţional, dar care nu au fost încă

implementate în România. Astfel, Codul civil a modificat concepţia de ansamblu asupra materiei,

totalitatea reglementărilor privitoare la persoane, relaţiile de familie şi relaţiile comerciale fiind

încorporate în acesta. Elementele de noutate implică eforturi semnificative pentru punerea lor în

aplicare în mod corect, unitar, coerent şi sistematic.

Punerea în aplicare a Codului civil, implică, la rândul ei, o activitate de documentare, analiză de

profunzime, dar şi o activitate legislativă elaborată, ale cărei principale direcţii sunt: asigurarea

compatibilităţii noului Cod civil cu celelalte norme în vigoare, precum şi corelarea dispoziţiilor

noului Cod civil, cu cele ale Legii nr. 119/1996.

În ceea ce priveşte domeniul reglementat de Legea nr. 119/1996, Cartea I, „Despre persoane"

instituie norme privind identificarea persoanei fizice (dreptul la nume, dobândirea numelui),

actele de stare civilă (dovada stării civile, anularea, completarea, modificarea sau rectificarea

actelor de stare civilă, înscrierea menţiunilor pe actele de stare civilă). Noul Cod creează un

concept nou, instanţa de tutelă, iar cererile care, potrivit dispoziţiilor acestuia, trec din

competenţa autorităţilor administrative în competenţa instanţelor judecătoreşti vor reveni spre

soluţionare instanţei competente potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.

Cartea a II-a, „Despre familie", instituie posibilitatea soţilor de a alege un alt regim matrimonial

decât cel al comunităţii legale (regimul comunităţii convenţionale sau cel al separaţiei de bunuri)

prin încheierea unei convenţii matrimoniale care se comunică, de către notarul public care a

autentificat convenţia, la serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei, pentru

efectuarea menţiunii pe actul de căsătorie. Noul Cod civil reglementează, în detaliu, căsătoria

(condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei, formalităţile pentru încheierea căsătoriei şi

ulterioare încheierii acesteia, nulitatea căsătoriei şi efectele acesteia).

Cartea a VII-a „Dispoziţii de drept internaţional privat" a preluat în noul cod civil prevederile

Legii nr.105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat, prevederi ce au fost însă

revizuite pentru a fi puse în acord cu noua concepţie în materia dreptului familiei şi cu

instrumentele de drept european şi internaţionale în domeniul dreptului internaţional privat. Noua

reglementare consacră: autonomia de voinţă a soţilor, în sensul posibilităţii de a alege, în anumite

limite, printr-o convenţie, legea aplicabilă regimului matrimonial, în cazul în care nu au ales

legea aplicabilă, regimul lor matrimonial fiind supus legii aplicabile efectelor generale ale

căsătoriei; legea aplicabilă căsătoriei; legea aplicabilă divorţului; filiaţia; legea apicabila adoptiei

adopţiei; condiţiile în care poate fi recunoscută în România desfacerea căsătoriei prin

repudiere/denunţare unilaterală, necunoscută în dreptul român.

Introducerea unor soluţii noi sau, după caz, revizuirea soluţiilor vechi, prin noul Cod civil, au

determinat obligativitatea identificării impactului asupra actelor normative actualmente în

vigoare şi la adaptarea lor corespunzătoare.

Pentru a pune în acord legislaţia specială cu soluţiile consacrate de noul Cod civil, prin

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2011 a fost modificată şi completată în mod

corespunzător Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

CAPITOLUL I

NECESITATEA ÎNDEPLINIRII CONDIŢIILOR

DE FORMĂ PRIVIND ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

SECŢIUNEA I CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE PRIVIND

CONDIŢIILE DE FORMĂ ALE CĂSĂTORIEI

Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit

dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, şi reglementată de normele imperative ale

legii1.

Exprimarea consimţământului liber al celor ce se căsătoresc este garantată prin dispoziţii

legale care permit încheierea căsătoriei bazată pe afecţiunea reciprocă a viitorilor soţi.

Pornind de la tradiţie şi până la dispoziţiile constituţionale (art. 44, pct. 1 Constituţia

României) căsătoria trebuie să se încheie numai ca urmare a voinţei libere a viitorilor soţi, care au

toată libertatea de a se îndrepta spre acest act, numai potrivit înclinaţiei lor reciproce, pe baza

stărilor bazate pe afecţiune şi încredere.

Căsătoria se încheie întotdeauna în formele cerute de lege, ceea ce denotă caracterul

solemn al căsătoriei. Acest caracter se exprimă, printre altele, prin aceea că se încheie numai într-

un anumit loc, în faţa autorităţii de stat, într-o zi dinainte fixată şi în prezenţa efectivă şi

concomitentă a ambilor soţi, cu posibilitatea pentru public de a asista la celebrarea căsătoriei.

Încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de competenţa exclusivă a autorităţii de stat.

Potrivit dispoziţiilor constituţionale care garantează tuturor cetăţenilor libertatea

conştiinţei şi libertatea exercitării cultului religios, soţii au posibilitatea să procedeze la celebrarea

religioasă a căsătoriei, dar aceasta numai după încheierea căsătoriei în faţa autorităţii de stat

(Constituţia României, art. 44, pct. 13); această celebrare religioasă neproducând nici un efect

juridic. Tot astfel, uniunea încheiată numai religios nu are valoare juridică2.

Pentru încheierea unei căsătorii valabile şi sănătoase este necesar a fi îndeplinite atât

condiţii de fond cât şi condiţii de formă.

1 Noul cod civil2 I.P.FILIPESCU,Tratat..., op.cit., pag. 15.

Condiţiile de fond, în înţeles restrâns, se înfăţişează sub forma pozitivă, adică trebuie să

existe pentru a se putea încheia căsătoria.

Condiţiile de fond necesare pentru încheierea căsătoriei sunt: diferenţa de sex, vârsta

legală pentru căsătorie, consimţământul la căsătorie, comunicarea reciprocă a stării sănătăţii

viitorilor soţi.

De asemeni, pe lângă condiţiile de fond ce trebuie a fi îndeplinite, pentru încheierea unei

căsătorii trainice este necesar să se constate şi lipsa impedimentelor la căsătorie.

Impedimentele la căsătorie, în sens restrâns, sunt împrejurările de fapt sau de drept a căror

existenţă împiedică încheierea căsătoriei.

Impedimentele la căsătorie, pot fi considerate condiţii de fond negative, deoarece căsătoria

se poate încheia dacă ele nu există. Impedimentele la căsătorie sunt:lipsa consimtamantului,varsta

matrimoniala. existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soţi, rudenia, adopţia,

tutela, alienaţia şi debilitatea mintală3.

Această clasificare prezintă interes practic, şi anume îndeplinirea condiţiilor de fond în

sens restrâns trebuie dovedită de către viitorii soţi, iar impedimentele la căsătorie se invocă de

către cel de-al treilea, împotriva celor ce vor să se căsătorească, pe calea opoziţiei la căsătorie sau

de către delegatul de stare civilă prin întocmirea unui proces verbal în care se arată cauzele

constatate de el personal care se opun la încheierea căsătoriei.

Pe lângă condiţiile de fond prezentate, mai trebuie avute în vedere şi condiţiile de formă

necesare să asigure încheierea unei căsătorii valabile şi sănătoase, baza unei familii trainice.

Clasificarea condiţiilor necesare pentru încheierea căsătoriei în condiţii de fond şi condiţii

de formă ale căsătoriei prezintă interes şi din punct de vedere al dreptului internaţional privat,

deoarece condiţiile de fond, în sens larg, sunt cârmuite de legea naţională a viitorilor soţi, iar

condiţiile de formă sunt supuse locului unde se încheie căsătoria potrivit regulii “locus regit

actum”4.

Condiţiile de formă, ce trebuie a fi îndeplinite pentru încheierea căsătoriei prezintă un

interes deosebit, impunându-se o analiză detaliată a acestora.

Maniera de abordare a problematicii păstrează ceea ce a devenit tradiţional şi este valoros

în literatura juridică de specialitate internă şi internaţională.

Prevederile Constituţiei României din 1991, Noul Cod Civil,Legea nr. 116/1992 prin care

a fost ratificată Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi

3 I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 16.4 I.P. FILIPESCU, M.JACOTA, Drept internaţional privat, E.D.P., Bucureşti, 1979 (partea specială, titlul II, cap. V), pag. 160.

înregistrarea căsătoriei adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (New York

10 decembrie 1962), reprezintă tot atâtea posibilităţi care au fost avute în vedere şi valorificate în

demersul realizat.

Lucrarea îşi propune un studiu amănunţit al condiţiilor de formă necesare pentru

încheierea căsătoriei, încercând să evidenţiem necesitatea, rolul şi scopul îndeplinirii condiţiilor

de formă privind încheierea căsătoriei, formalităţile premergătoare încheierii căsătoriei precum şi

formalităţile privind însăşi încheierea căsătoriei, dar şi unele particularităţi ce apar în cazul

încheierii unei căsătorii când există un element de extraneitate.

Finalitatea urmărită de Codul Civil prin edictarea condiţiilor de formă (art. 278-288.) este

aceea de a asigura încheierea unei căsătorii potrivit cerinţelor legale, în scopul întemeierii unei

familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât şi moral (fiind mijloc pentru a asigura

îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie), de a asigura forma

recunoaşterii publice a căsătoriei (art. 283 C.Civil).

SECŢIUNEA a II-a ROLUL ŞI SCOPUL ÎNDEPLINIRII

CONDIŢIILOR DE FORMĂ PRIVIND

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

Condiţiile de formă pe care legea le impune cu privire la căsătorie, au drept scop, întocmai

ca şi condiţiile de fond, să asigure încheierea unei căsătorii, ca bază temeinică a unei familii

trainice.

Condiţiile de formă şi în special încheierea căsătoriei în faţa ofiterului de stare civilă

constituie forma recunoaşterii sociale a căsătoriei, premiza ocrotirii acesteia de către stat.

De asemeni, condiţiile de formă ale căsătoriei prezintă interes şi din punct de vedere al

soţilor, încheierea căsătoriei reprezentând un moment deosebit de important în viaţa lor.

Atitudinea societăţii noastre faţă de instituţia căsătoriei, care stă la baza familiei, se

reflectă şi în condiţiile prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei, formalităţile ce trebuie

îndeplinite, procedura ce trebuie urmată, publicitatea şi solemnitatea celebrării căsătoriei.

Toate aceste condiţii sunt menite să pună şi mai mult în lumină faptul că numai căsătoria,

aşa cum este reglementată de lege, se bucură de ocrotirea statului, care, în acelaşi timp, exclude de

sub ocrotirea sa orice alte relaţii între sexe, cum ar fi convieţuirea de fapt sau concubinajul.

Cunoaşterea acestor dispoziţii privind modul de încheiere a căsătoriei şi condiţiile de formă,

contribuie la stabilirea unei atitudini sănătoase faţă de instituţia căsătoriei.

Drept urmare, în cele ce urmează vom analiza, în afară de condiţiile de formă ale

căsătoriei şi rolul pe care îl au dispoziţiile legale respective, modul în care acestea acţionează

asupra cetăţenilor în concordanţă cu ţelurile căsătoriei şi familiei în societatea noastră5.

Căsătoria, începutul şi temelia familiei, trebuie să se încheie în condiţiile care să exprime

toată semnificaţia acestui moment, atât de important în viaţa unui om, şi să aibă în acelaşi timp o

influenţă educativă asupra celor care iau parte la celebrare şi în primul rând asupra soţilor.

Confruntându-şi profunzimea sentimentelor reciproce cu simţul de răspundere faţă de

îndatoririle ce şi le asumă prin întemeierea unei familii, soţii îşi iau în faţa autorităţii de stat

angajamentul solemn de a îndeplini îndatoririle pe care le implică întemeierea unei familii.

Rezultatul acestei confruntări îl reprezintă decizia lor de a se căsători, conştienţi de

răspunderea pe care şi-o asumă faţă de societate şi de implicaţiile de ordin social pe care le

comportă acest act.

De aici cerinţa încheierii căsătoriei în condiţii de o deosebită solemnitate, într-un cadru de

5 T.R.POPESCU, M.PASCU, Căsătoria, familia şi dreptul, Ed. Şt., Bucureşti, 1963, pag. 115.

sărbătoare, de adâncă emotivitate, care să se întipărească adânc în mintea tinerilor căsătoriţi ca o

permanentă aducere aminte a uneia dintre cele mai frumoase clipe din viaţa lor.

Încheierea căsătoriei constituie aşadar un angajament solemn pe care viitorii soţi, cu tot

simţul răspunderii şi-l iau în faţa reprezentantului autorităţii de stat cu privire la îndeplinirea

îndatoririlor pe care le reclamă întemeierea unei familii.

În acest scop, legea prevede că încheierea căsătoriei trebuie să se facă într-un cadru

solemn, la serviciul de stare civilă.

Încheierea căsătoriei în faţa ofiterului starii civile constituie forma recunoaşterii publice a

căsătoriei, importanţa deosebită pe care statul o acordă acestei instituţii şi totodată hotărârea

nestrămutată a legiuitorului de a nu acorda ocrotirea sa exprimată prin efecte juridice, decât

uniunii dintre un bărbat şi o femeie încheiată în modul prevăzut de lege, singura care constituie

căsătorie în lumina dreptului nostru.

Asumându-şi funcţia de a recunoaşte fiecare raport de căsătorie în parte, statul exprimă în

acest fel, interesul social faţă de familie şi totodată creează premisa necesară pentru a exercita o

influenţă eficace asupra relaţiilor de familie6.

Dată fiind importanţa pe care statul o acordă căsătoriei ca bază a familiei, prezenţa

autorităţii de stat la încheierea acesteia se impune cu necesitate: ea trebuie să vegheze la

îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru întemeierea unei familii trainice7.

Încheierea căsătoriei în faţa ofiterului de stare civilă, adică recunoaşterea publică a

căsătoriei, are o autoritate deosebită ce-şi are fundamentul în concordanţa dintre concepţia

legiuitorului asupra căsătoriei şi concepţia cetăţenilor despre căsătorie şi familie.

În ceea ce priveşte publicitatea încheierii căsătoriei, trebuie să reţinem că încheierea

căsătoriei în condiţii care să-i asigure o anumită publicitate se impune atât în interesul soţilor şi a

terţilor, cât şi din considerente de ordin general.

O largă publicitate a căsătoriei constituie o măsură în plus menită să ducă la respectarea

condiţiilor pe care legea le dictează cu privire la încheierea căsătoriei.

Ea permite exercitarea dreptului pe care cetăţenii îl au de a face opoziţie la căsătorie,

relevând impedimentele ce se opun la încheierea acesteia.

Prin publicitate toţi cei interesaţi sunt avertizaţi asupra încheierii căsătoriei şi a

consecinţelor juridice decurgând din aceasta (cum ar fi de pildă că toate bunurile dobândite de soţi

în timpul căsătoriei devin bunuri comune, cu un regim juridic special în ceea ce priveşte

6 G.M.SVERDLOV, Dreptul de familie în ţările cu democraţie populară din Europa, Moscova, 1961, pag. 76.7 T.R.POPESCU, M. PASCU, op.cit., pag. 117.

administrarea, folosirea şi dispoziţia acestora sau dreptul creditorilor de a le urmări).

Reglementările prevăzute în Codul Civil cu privire la caracterul solemn al încheierii

căsătoriei, constituie însă numai un cadru legal, un punct de plecare pentru o desfăşurare largă a

solemnităţii şi a cadrului sărbătoresc în care aceasta trebuie să se desfăşoare, pentru a-şi exercita

întreaga sa influenţă educativă, în condiţii de o deosebită emotivitate.

Reglementarea formalităţilor care se îndeplinesc în vederea încheierii căsătoriei are drept

scop să asigure consimţământul liber la căsătorie al viitorilor soţi care sunt chemaţi în această fază

să-şi exprime în faţa autorităţii de stat, voinţa lor de a se căsători. Totodată aceste formalităţi sunt

menite să informeze pe ofiterul starii civile asupra statutului civil al viitorilor soţi, care pe baza

datelor astfel culese va putea verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond şi lipsa

impedimentelor la căsătorie.

Cu privire la încheierea căsătoriei trebuie să mai relevăm un aspect: legea prevede ca o

căsătorie să se încheie numai în faţa ofiterului de stare civilă (art. 279 Cod civil)8.

Aceasta arată de la început că în lumina legilor noastre, căsătoria are un caracter laic sau

civil.

În virtutea dispoziţiilor constituţionale care garantează tuturor cetăţenilor libertatea de

conştiinţă şi libertatea exercitării cultelor, soţii au posibilitatea să procedeze şi la celebrarea

religioasă a căsătoriei lor dar aceasta numai după ce ea a fost încheiată în faţa delegatului de stare

civilă, adică numai după ce potrivit legilor, uniunea dintre ei a devenit căsătorie.

Astfel, încheierea căsătoriei numai sub aspect religios nu are nici o valoare juridică, nu

este căsătorie9.

Toate formalităţile pe care legea le impune pentru a se putea încheia căsătoria, precum şi

opoziţiile la căsătorie, sunt prevăzute în scopul de a preîntâmpina încheierea unei căsătorii

nevalabile sau nesănătoase.

Într-adevăr, importanţa deosebită a familiei, pentru soţi şi descendenţa lor, precum şi

pentru societate determină ca îndeosebi legislaţiile să prevadă măsuri prealabile de verificare

temeinică a îndeplinirii cerinţelor privind încheierea căsătoriei precum şi o procedură solemnă şi

publică de încheiere a căsătoriei, care să garanteze libertatea consimţământului pentru ca astfel: să

se evite cât mai mult posibil cazurile de ineficacitate juridică a căsătoriei, deoarece foştii soţi nu

mai pot fi repuşi în situaţia anterioară încheierii acesteia, aşa cum de regulă pot fi repuse părţile la

alte acte juridice bilaterale ineficace; şi pentru a se evita, de asemeni, cât mai mult posibil

8 În art. 3 C.fam. se prevede “Numai căsătoria încheiată în faţa ofiţerului de stare civilă dă naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi prevăzute în prezentul cod”.9 I.P. FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 15.

întemeierea unei familii nesănătoase10, în care nu s-ar putea realiza scopurile căsătoriei şi nici

îndeplini funcţiile familiei.

Condiţiile de formă ale căsătoriei constau în formalităţi premergătoare încheierii

căsătoriei, după care în termenul legal de 10 zile se pot face opuneri la căsătorie, şi formalităţi

concomitente celebrării căsătoriei.Art.283(2) Cod Civil .

Aceasta fiind succesiunea în timp a formalităţilor, cum de altfel o prevede Codul Civil ,

vom expune mai întâi formalităţile premergătoare încheierii căsătoriei, apoi opoziţiile la căsătorie,

precum şi formalităţile concomitente oficierii căsătoriei cât şi celelalte cerinţe legale necesare

desfăşurării actului juridic al căsătoriei şi dobândirea stării legale de căsătorie.

CAPITOLUL II

FORMALITĂŢILE PREMERGĂTOARE

10 I.ALBU, Dreptul familiei, (citat în continuare Dreptul...), E.D.P., Bucureşti, 1975, pag. 73.

ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

SECŢIUNEA I DECLARAŢIA DE CĂSĂTORIE ŞI

ÎNREGISTRAREA EI

Condiţiile de formă ale căsătoriei se împart în formalităţi premergătoare sau anterioare

încheierii căsătoriei şi formalităţi privind însăşi încheierea căsătoriei.

Toate formalităţile pe care legea le impune pentru a se putea încheia căsătoria, precum şi

opoziţiile la căsătorie sunt prevăzute în scopul de a preîntâmpina încheierea unei căsătorii

nevalabile sau nesănătoase11.

Reglementarea formalităţilor care se îndeplinesc în vederea încheierii căsătoriei are drept

scop să asigure consimţământul liber la căsătorie al viitorilor soţi, aceştia trebuind să-şi exprime

voinţa de a se căsători în faţa autorităţii de stat competente12.

Totodată aceste formalităţi sunt menite să informeze pe ofiterul de stare civilă asupra

statutului civil al viitorilor soţi, care pe baza datelor astfel culese va putea verifica dacă sunt

îndeplinite condiţiile de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie13.

În sfârşit, datorită acestor formalităţi se vor pune în mişcare opoziţiile la căsătorie dacă va

fi cazul14.

Prima formalitate anterioară încheierii căsătoriei15 este declaraţia de căsătorie, prin care

viitorii soţi îşi manifestă voinţa în vederea încheierii căsătoriei.

Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi în scris, la sediul serviciului

de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria16.

11 I. ALBU, Dreptul..., op.cit., pag. 73.12 În alte ţări formalităţile premergătoare încheierii căsătoriei sunt atât de numeroase şi complicate, încât ele constituie, în fapt, tot atâtea piedici la încheierea căsătoriei prin liberul consimţământ al viitorilor soţi.

Aceste formalităţi, şi în special publicaţiile repetate la anumite intervale de timp, sunt menite să dea părinţilor posibilitatea de a cunoaşte proiectul de căsătorie al copiilor lor şi de a-şi exercita la nevoie, dreptul lor de opoziţie, ori de a refuza să-şi dea consimţământul; tot astfel, aceste formalităţi sunt menite să dea posibilitatea celor interesaţi de a semnala existenţa unora din numeroasele impedimente, pe care legea le cunoaşte cu privire la căsătorie.

J.MAZEAUD in Leçon de droit civil, vol. I, Ed.Montchrestien, Paris 1959, pag. 784 citează cuvintele autorului unui proiect de lege care declara “numărul demersurilor şi actelor... fără a vorbi de cheltuieli, este aşa de mare încât sfârşeşte prin a obosi răbdarea viitorilor soţi... Căsătoria... este un lux pentru clasele sărace, lux de timp, lux de bani, care nu este la îndemâna oricui”. Această situaţie contribuie la înmulţirea cazurilor de concubinaj.13 T.R. POPESCU, Dreptul familiei, Tratat, vol I, E.D.P., Bucureşti, 1965, pag. 26.14 Toate aceste scopuri realizează mijlocul pentru a putea asigura îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie. În Convenţia internaţională privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor adoptată la cea de-.a XVII-a sesiune a Adunării Generale a Naţiunilor Unite se prevede necesitatea reglementării publicaţiilor prealabile la căsătorie.15 I.P. FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 29.16 Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Dacă viitorii soţi locuiesc în aceeaşi localitate ei se vor prezenta la sediul stării civile din

acea localitate.

Dacă unul dintre viitorii soţi nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria,

el poate face declaraţia de căsătorie la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază

administrativ teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, care o transmite din oficiu şi fără

întârziere în termen de 48 de ore, la autoritatea administraţiei publice locale unde urmează a se

încheia căsătoria (conform art. 280 (4) conform Noului Cod Civil).

Din dispoziţiile art. 280 C.Civil. rezultă că se cere ca declaraţia să fie făcută personal de

către viitorii soţi (deci nu prin procură), dar nu se cere ca o condiţie de validitate, ca neapărat

declaraţia să fie predată tot personal la sediul serviciului de stare civilă.

Dacă viitorii soţi se află în străinătate declaraţia de căsătorie se va face la reprezentanţa

diplomatică sau consulară a ţării noastre, iar în lipsa acesteia, la autoritatea civilă străină

competentă care va încheia căsătoria. Soţii au obligaţia ca la înapoierea în ţară să înregistreze

actul de căsătorie la serviciul de stare civilă competent17.

Este necesar a fi evidenţiat caracterul personal al declaraţiei de căsătorie, ea trebuind să fie

făcută personal de către viitorii soţi18.

În declaraţia de căsătorie, pe lângă intenţia viitorilor soţi de a se căsători şi datele

privitoare la persoana lor, viitorii soţi trebuie să mai arate că nu există nici un impediment legal la

încheierea căsătoriei lor şi vor anexa toate actele cerute de lege.

Declaraţia de căsătorie trebuie să cuprindă19:

1. Voinţa neîndoielnică a viitorilor soţi de a se căsători.

În declaraţia de căsătorie viitorii soţi trebuie să-şi arate voinţa neîndoielnică de a se

căsători unul cu celălalt.

2. Declaraţia viitorilor soţi că au luat cunoştinţă reciproc de starea sănătăţii lor.

Viitorii soţi sunt obligaţi să declare că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor20.

În mod firesc această comunicare a stării sănătăţii se realizează prin certificatele medicale

privind pe viitorii soţi, care se anexează la declaraţia de căsătorie21.

Prin această cerinţă legală se urmăreşte un dublu scop:

17 Art. 43 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.18 Art. 12 C.fam. şi art. 28 din Legea nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă.19 A se vedea art. 10, 12, 13 C.fam. De asemeni, a se vedea şi G.H. PENCULESCU, M. ANGHENE, Regimul juridic al actelor de stare civilă, Ed. Şt., Bucureşti, 1958, pag. 70 şi urm.; V. POPESCU, Principii de drept, Ed. Şt., Bucureşti, 1958, pag. 446.20 Art. 10 C.fam.21 Potrivit art. 94 lit. b din Legea nr. 3 din 10 iulie 1978, privind apărarea sănătăţii populaţiei, unităţile sanitare au obligaţia de a efectua examenul medical în vederea căsătoriei şi de a elibera certificatul prenupţial.

a) Fiecare dintre viitorii soţi să cunoască starea sănătăţii celuilalt.

În acest fel, viitorii soţi au posibilitatea să cunoască pericolul pe care-l poate prezenta

pentru ei şi pentru copiii lor încheierea unei căsătorii, în condiţii necorespunzătoare din punct de

vedere al sănătăţii. Boala de care suferă unul dintre viitorii soţi cu excepţia celor de o anumită

gravitate prevăzută de lege, nu constituie o piedică la încheierea unei căsătorii, întemeiată pe

afecţiune şi sprijin moral şi material reciproc.

De aceea, dacă unul dintre viitorii soţi suferă de o asemenea boală, hotărârea de a încheia

ori nu căsătoria aparţine acestora22.

b) Consideraţii de ordin medical, eugenic. De aceea legea opreşte căsătoria celor care

suferă de anumite boli, chiar dacă viitorii soţi ar fi de acord şi ar dori încheierea ei.

3. Declaraţia viitorilor soţi că îndeplinesc cerinţele prevăzute de art.281 C.Civil.

(condiţiile de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie).

4. Declaraţia viitorilor soţi cu privire la numele pe care s-au înţeles a-l purta în timpul

căsătoriei (această declaraţie se poate face şi ulterior până la încheierea căsătoriei în scris şi se

anexează la declaraţia de căsătorie făcută).

Cu ocazia încheierii căsătoriei, viitorii soţi trebuie să declare numele pe care s-au învoit

să-l poarte în timpul căsătoriei.

Potrivit principiului egalităţii sexelor, se acordă viitorilor soţi următoarele posibilităţi:

a) să-şi păstreze fiecare numele avut înainte de căsătorie;

b) să poarte amândoi, după încheierea căsătoriei, ca nume comun numele unuia dintre ei;

c) să poarte amândoi, după încheierea căsătoriei, ca nume comune, numele lor reunite.

Nu va fi posibil însă ca soţii să se învoiască ca unul dintre soţi să păstreze numele său, ce-l

avea înainte de căsătorie, iar celălalt să adauge la numele său şi numele celuilalt.

De asemenea, nu este permis ca ambii sau unul dintre soţi să aleagă un nume, pe care nici

unul dintre ei nu l-au purtat23.

Dacă soţii la încheierea căsătoriei nu au făcut nici o declaraţie cu privire la numele ce

urmează să-l poarte în timpul căsătoriei, se consideră că au înţeles să-şi păstreze fiecare numele pe

care l-a avut înainte de căsătorie24.

În cazul în care viitorii soţi au făcut declaraţii la servicii de stare civilă separate (art. 280

(4) C.Civil.), atunci declaraţia trebuie să cuprindă şi indicaţia locului unde urmează a se încheia

căsătoria.

22 I.P. FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 23.23 D.LUPULESCU, Actele de stare civilă, Ed. Şt. şi Enc., Bucureşti, 1980, pag. 55.24 S.ŞERBĂNESCU, Codul familiei comentat şi adnotat, Ed. Şt., Bucureşti, 1963, pag. 46.

În acest caz declaraţia de căsătorie va fi consemnată în două formulare de căsătorie.

Declaraţia de căsătorie făcută în scris, se semnează de către declarant şi de către ofiterul

de stare civilă.

Dacă declarantul nu poate semna – ceea ce reprezintă cazuri extrem de rare – declaraţia se

semnează de către ofiterul de stare civilă care va menţiona că datele înscrise în declaraţie

corespund cu cele dictate verbal şi că s-au citit cuvânt cu cuvânt declarantului.

Potrivit art. 281 C.Civil ., în declaraţia de căsătorie viitorii soţi vor arăta că nu există nici o

piedică la căsătorie. Odată cu declaraţia de căsătorie ei vor prezenta dovezile cerute de lege25.

Aceste dovezi se referă la satisfacerea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie (art.

281 (1) si (2) C.Civil nou.).

Potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. “Ofiţerul

de stare civilă, care primeşte declaraţia de căsătorie, solicită viitorilor soţi să prezinte actele de

identitate, certificatele de naştere, certificatele medicale privind starea sănătăţii acestora şi, dacă

este cazul, dovezi privind desfacerea sau încetarea căsătoriei, precum şi aprobarea preşedintelui

consiliului judeţean sau a primarului general al municipiului Bucureşti pentru încheierea

căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de vârstă, rudenie firească

sau adopţie, în condiţiile prevăzute de lege”.

Ofiterul de stare civilă este obligat să verifice de îndată după primirea declaraţiei dacă viitorii

soţi au vârsta legală pentru căsătorie26.

La primirea declaraţiei de căsătorie, delegatul de stare civilă va citi viitorilor soţi

prevederile art.281 C.Civil , care stabilesc condiţiile de fond şi impedimentele la căsătorie, şi cele

ale art. 282 C.Civil., cu privire la numele pe care urmează a-l purta în timpul căsătoriei27.

Totodată delegatul de stare civilă va atrage atenţia viitorilor soţi că legea penală

pedepseşte pe cei care fac declaraţii false. În acest sens C. pen. prevede: “Declararea

necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau unei alte unităţi dintre cele la care se referă

în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit

legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se

pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă”.

Ofiterul de stare civilă este obligat să controleze realitatea conţinutului declaraţiei.

În sfârşit, înainte de semnare, actul întocmit va fi citit declarantului cuvânt cu cuvânt.

Numai după îndeplinirea acestor formalităţi se va putea înregistra declaraţia de căsătorie, iar pe

25 S.ŞERBĂNESCU, op.cit., pag. 27.26 I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 30.27 A se vedea V.NICOLESCU, Noul regim juridic al actelor de stare civilă, în L.P. nr. 2/1961, pag.7.

declaraţie la rubrica “acte de identitate prezentate” se face menţiunea despre actele aduse de către

declaranţi28.

Art.281 (introdus ca urmare a modificării Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare

civilă prin Legea nr.23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul civil şi

din Legea nr.119/1996) prevede că: “Prin grija ofiţerului de stare civilă, declaraţia de căsătorie va

fi publicată, prin afişarea în extras, în ziua în care a fost primită, la locul special amenajat la sediul

primăriei unde se va încheia căsătoria.”

Art.283 C.civil prevede că extrasul din declaraţia de căsătorie va cuprinde, în mod

obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi, precum şi înştiinţarea că orice

persoană poate face opunere la căsătorie în termen de 10 zile de la data afişării.

Potrivit art. 283 (2) alin. 1 cu privire la actele de stare civilă termenul pentru încheierea

căsătoriei este de 10 zile, în care se cuprind atât ziua în care a fost făcută declaraţia de căsătorie

cât şi ziua în care se oficiază căsătoria. Din motive temeinice, se poate încuviinţa încheierea

căsătoriei şi înainte de împlinirea termenului de 10 zile.Art.283(4) C.civil

În ceea ce priveşte valoarea juridică a declaraţiei de căsătorie, potrivit legii această

declaraţie este o condiţie de formă premergătoare încheierii căsătoriei, care însă prin conţinutul

său voliţional, are pentru declaranţi semnificaţia faptică a unui proiect de căsătorie29.

SECŢIUNEA a II-a OPOZIŢIA LA CĂSĂTORIE

Existenţa în dreptul nostru a instituţiei opoziţiei la căsătorie invederează, cu deosebire,

grija cu care legiuitorul urmăreşte respectarea întocmai a condiţiilor de fond ale căsătoriei,

respectare care să asigure încheierea unei căsătorii valide şi întemeierea unei familii trainice30.

28 T.R. POPESCU, op.cit., pag. 128.29 I. ALBU, Dreptul..., op.cit., pag. 76.30 I.P. FILIPESCU, P. ANCA, O.CALMUSCHI, M.I. EREMIA, op.cit., pag. 48.

Aceasta este şi raţiunea pentru care nerespectarea dispoziţiilor legale atrage după sine

sancţionarea încălcării lor, sancţiunile aplicabile fiind, după caz, administrative, penale sau civile,

ceea ce nu exclude, dacă se impune şi aplicarea lor cumulativă.

În cazul sancţiunilor penale, menţionăm pedeapsa privativă de libertate prevăzută de art.

376 C.pen. pentru infracţiunea de bigamie, iar ca sancţiuni administrative menţionăm amenda şi

avertismentul care vizează contravenţiile săvârşite de către delegatul de stare civilă în exercitarea

atribuţiilor sale privitoare la încheierea căsătoriei.

Cât priveşte sancţiunile civile, trebuie să facem distincţie între cele cu caracter preventiv –

opoziţiile, care intervin înainte ca delegatul de stare civilă să fi celebrat căsătoria, urmărind deci

împiedicarea încheierii căsătoriei cu încălcarea condiţiilor de validitate impuse de lege şi cele care

intervin post factum – nulităţile – sancţiuni ce apar ca urmare a nerespectării unora dintre

cerinţele prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei.

Opoziţia, deşi destul de rar întâlnită în practică, are ca scop în principal, prevenirea

cazurilor de nulitate a căsătoriei cu toate consecinţele severe pe care le implica desfiinţarea unui

atare act juridic.

Eficienţa opoziţiei, ca mijloc de prevenire a încheierii unor căsătorii nule, este înlesnită

prin grija legiuitorului care a instituit un termen legal minim de 10 zile între data înregistrării

declaraţiei de căsătorie şi data încheierii căsătoriei.

Potrivit prevederilor noului Cod Civil cu privire la actele de stare civilă, căsătoria se

încheie în termen de 10 zile în care se cuprind data când s-a făcut declaraţia de căsătorie şi ziua

încheierii căsătoriei. Dacă unul dintre viitorii soţi a făcut declaraţia de căsătorie la alt serviciu de

stare civilă decât acela la care urmează să se încheie căsătoria, termenul de 10 zile se calculează

de la data primirii ambelor declaraţii de către serviciul de stare civilă competent. Termenul de 10

zile este stabilit în scopul ca viitorii soţi să aibă posibilitatea să reflecteze asupra actului ce

urmează a se încheia şi de a da posibilitatea terţelor persoane să se opună la încheierea căsătoriei,

atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile de fond sau există impedimente care nu permit

încheierea căsătoriei.

În anumite situaţii speciale, pentru motive temeinice, căsătoria se poate încheia şi înainte

de expirarea termenului menţionat, dar numai cu încuviinţarea primarului localităţii ori sectorului

municipiului Bucureşti unde urmează a se încheia căsătoria.

Când căsătoria se încheie pe o navă română în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării,

între cetăţeni români, dispensa de termen se poate acorda de către comandantul navei, care este

investit cu atribuţii de delegat de stare civilă.

Cazurile de acordare a dispensei de termen sunt31: viitoarea soţie este gravidă, copilul fiind

conceput cu viitorul soţ, iar naşterea urmează a avea loc înăuntrul termenului de 10 zile, viitorul

soţ este militar şi are o permisie acordată de unitate mai mică decât termenul prevăzut pentru

încheierea căsătoriei, viitorul soţ urmează a pleca la studii sau în misiune în străinătate înăuntrul

termenului de 10 zile.

Rostul termenului de 10 zile este întreit32:

- terţii pot face opoziţie la căsătorie ;

- ofiterul de stare civilă va putea verifica mai îndeaproape dacă toate cerinţele legale

pentru încheierea căsătoriei sunt îndeplinite, precum şi temeinicia eventualelor opoziţii şi

informaţii primite;

- declaranţii mai pot încă reflecta asupra încheierii importantului act al căsătoriei.

O problemă care se ridică este dacă nerespectarea termenului de 10 zile duce la nulitatea

căsătoriei.

Nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 283 Cod Civil cu privire la actele de

stare civilă, nu are drept consecinţă nulitatea căsătoriei, ci numai sancţionarea disciplinară a

delegatului de stare civilă care a încheiat căsătoria înainte de expirarea termenului.

Acest text de lege nu prevede însă nulitatea căsătoriei pentru cazul când a fost oficiată

înainte de expirarea termenului legal amintit sau cel fixat în condiţiile art. 283 alin 4, dispoziţiile

lui având caracterul unei recomandări, iar încălcarea lor putând atrage doar sancţiuni disciplinare

împotriva delegatului de stare civilă.

Codul Civil actual in Cartea aII-a Despre Familie, prevede limitativ cauzele de nulitate ale

căsătoriei, arătând că este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art.

271,273,274,276,287 alin(1)..

A. Noţiunea de opoziţie şi obiectul ei.

Opoziţia, alături de termenul de 10 zile, ce trebuie să preceadă încheierea căsătoriei face

parte din măsurile menite să preîntâmpine orice fraudă sau neregularitate care ar putea induce în

eroare pe delegatul de stare civilă.

Realizarea acestei finalităţi este pe deplin asigurată de posibilitatea acordată de lege, fără

nici o restricţie, oricărei persoane de a face opoziţie la căsătorie (art. 285 C.Civil).

31 I.P.FILIPESCU, Tratat...,op.cit., pag. 31.32 I.ALBU, Dreptul..., op.cit., pag. 36.

Obiectul opoziţiei la căsătorie îl poate forma fie un impediment insurmontabil cum ar fi

bigamia – care împiedică, în cazul când se dovedeşte reală, în mod definitiv încheierea căsătoriei,

fie semnalarea unor nereguli cum ar fi – lipsa dispensei de vârstă, a certificatului prenupţial.

În ambele cazuri, finalitatea urmărită este aceea de a împiedica încheierea unei căsătorii

expusă aplicării sancţiunii nulităţii în funcţie de caracterul cerinţei legale ignorată.

Opoziţia la căsătorie poate fi definită ca actul prin care o persoană aduce la cunoştinţa

delegatului de stare civilă existenţa unei împrejurări de fapt sau de drept, care nu permite

încheierea căsătoriei33.

Ofiterul de stare civilă, astfel informat procedează la verificarea celor afirmate în opoziţie, şi în

cazul în care constată că opoziţiile sunt întemeiate, în sensul că într-adevăr cerinţele legale nu sunt

îndeplinite, va refuza să procedeze la încheierea căsătoriei.

Aceasta înseamnă că, dacă până la încheierea căsătoriei s-au ivit opoziţii, ce n-au putut fi

verificate, deoarece în tot acest timp se pot face opoziţii – încheierea căsătoriei poate fi

suspendată până ce se face această verificare.

B. Condiţiile de validitate ale opoziţiei la căsătorie.

Conform art. 285 Cod Civil ., orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, dacă există o

piedică legală, ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opoziţia la căsătorie trebuie făcută cu respectarea anumitor cerinţe, şi anume:

1. să se facă în forma scrisă;

2. să se arate împrejurarea de fapt sau de drept pentru care nu se poate încheia căsătoria;

3. să se arate dovezile pe care se întemeiază.

Această formă este cerută pentru a se evita abuzurile ce s-ar putea face, în cazul în care nu

s-ar cere forma scrisă şi dovezile respective. Forma aceasta impune mai multă seriozitate şi mai

mult simţ de răspundere din partea celor ce fac opoziţii.

Numai în aceste condiţii, cei ce fac opoziţii, vin într-adevăr în ajutorul autorităţii de stat în

opera de respectare a legalităţii34.

Opoziţia la căsătorie făcută cu respectarea întocmai a condiţiilor de validitate trebuie

înregistrată şi vizată de către delegatul de stare civilă care urmează apoi să aprecieze, pe baza

dovezilor existente şi a propriilor sale investigaţii, dacă motivul invocat este real şi dacă el

33 I.P.FILIPESCU, Tratat...,op.cit., pag. 81.34 T.R. POPESCU, op.cit., pag. 130.

constituie sau nu un impediment în calea încheierii căsătoriei.

Se pune problema ce se întâmplă cu opoziţiile care nu au fost făcute în aceste condiţii de

formă prevăzute anterior. Acestea, fără a fi opoziţii, constituie totuşi acte oficioase de informare a

delegatului de stare civilă care pot servi ca puncte de plecare în opera de verificare, pe care

delegatul de stare civilă este obligat să o facă.

Numai că, în timp ce opoziţiile scrise şi completate cu actele doveditoare respective sunt

obligatorii pentru ofiterul de stare civilă, care este dator să le verifice temeinicia şi să nu

celebreze căsătoria, decât după ce a constatat netemeinicia lor, opoziţiile care nu îndeplinesc

aceste condiţii nu sunt obligatorii pentru ofiterul de stare civilă care poate să nu ţină seama de

ele. Totuşi, ofiterul de stare civilă este obligat însă să verifice aceste acte oficioase sau

informaţiile pe care le are cu privire la viitorii soţi35.

C. Cine poate face opoziţie la căsătorie?

Legea nu fixează nici o condiţie cu privire la persoanele care pot face opoziţii36.

Dimpotrivă, legea spune: “Orice persoana poate face opozitie la casatorie,daca exista un

impediment legal sau daca alte cerinte ale legii nu sunt indeplinite”art.285 alin(1)

Noţiunea de orice persoană, include fără echivoc şi pe procuror cu atât mai mult cu cât una

dintre atribuţiile principale ale acestuia o constituie supravegherea respectării legalităţii. Mai mult

chiar, în acest caz nu este vorba numai de îndeplinirea unei obligaţii sociale ce incumbă oricărei

persoane, ci de executarea unei obligaţii cuprinse în sfera atribuţiilor sale de serviciu37.

Legea nu condiţionează dreptul de a face opoziţie nici măcar de interesul pe care ar trebui

să-l aibă oponentul cu privire la căsătoria respectivă (legiuitorul s-ar fi exprimat prin formula

orice persoană interesată). Aceasta deoarece statul urmăreşte – în scopul ocrotirii căsătoriei şi

familiei – să nu se încheie căsătorii împotriva dispoziţiilor legii.

Opoziţia poate fi făcută şi de către ofiterul de stare civilă când constată personal că există

cauze care duc la oprirea căsătoriei. În acest caz, opoziţia se face prin întocmirea unui proces

verbal, în care se consemnează cauzele care opresc încheierea căsătoriei38.

D. Cât timp se poate face opoziţie la căsătorie?

35 I.P. FILIPESCU,P. ANCA, O.CALMUSCHI, M.I. EREMIA, op.cit., pag. 50.36 T.R.POPESCU, op.cit., pag. 30.37 I.P. FILIPESCU, P. ANCA, O. CALMUSCHI, M.I. EREMIA, op.cit., pag. 51.38 I.P. FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 31.

Opoziţia la căsătorie se poate face în tot intervalul de timp de la înregistrarea declaraţiei de

căsătorie şi până în momentul încheierii acesteia. Legea nu prevede un termen maxim pentru

intervalul de timp dintre înregistrarea declaraţiei de căsătorie şi celebrarea căsătoriei. Ea prevede

însă un termen minim de 10 zile39.

E. Efectele opoziţiei la căsătorie.

Efectele opoziţiei la căsătorie constau în avertizarea delegatului de stare civilă asupra

impedimentelor ce există cu privire la încheierea căsătoriei.

Aceasta poate să aibă drept efect imediat o suspendare a procedurii de încheiere a

căsătoriei, până când se va putea face verificarea opoziţiilor, iar dacă acestea se dovedesc

întemeiate, delegatul de stare civilă este obligat să refuze a proceda la luarea consimţământului în

vederea încheierii căsătoriei.

Verificarea opoziţiilor se face de către delegatul de stare civilă care are întreaga

răspundere cu privire la această problemă40.

În privinţa opoziţiilor regulat întocmite, ofiţerul de stare civilă este îndatorat să verifice

dacă acestea sunt sau nu întemeiate, şi ca urmare să decidă motivat, într-un proces verbal, dacă se

poate ori nu se poate celebra căsătoria, decizia sa fiind supusă, în principiu, atât controlului

administrativ, cât şi controlului judecătoresc.

În privinţa opoziţiilor neregulat întocmite, ofiţerul de stare civilă este îndatorat de

asemenea să le ia în considerare, “dar nu cu titlu de opoziţii” ci aşa cum am arătat anterior cu titlu

de acte oficioase de informare a ofiţerului de stare civilă, cu referire la care el nu trebuie să-şi

motiveze hotărârea pe care o va lua.

Aceste acte oficioase, de informare, fără a fi opoziţii, pot servi ca punct de plecare în

opera de verificare pe care delegatul de stare civilă este obligat să o facă chiar din oficiu41.

În literatura juridică se concluzionează că, opoziţiile care nu îndeplinesc condiţiile legale,

nu sunt obligatorii pentru delegatul de stare civilă, care poate să nu ţină seama de ele.

39 Acest termen curge de la data înregistrării ultimei declaraţii, în cazul când declaraţiile s-au făcut în localităţi diferite, şi una din ele a fost transmisă prin intermediul serviciului de stare civilă în virtutea dispoziţiilor art. 12 alin. 2 C.fam.40 Delegatul de stare civilă va refuza să constate încheierea căsătoriei dacă, în temeiul verificărilor ce este dator să le facă, al opunerilor primite sau al informaţiilor ce le are, găseşte că cerinţele legii nu sunt îndeplinite (art. 30 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă – prevede “Ofiţerul de stare civilă nu încheie căsătoria dacă constată că nu sunt îndeplinite cerinţele legii, consemnând refuzul într-un proces verbal”).41 I.ALBU, Căsătoria..., op.cit., pag. 72.

Ne întrebăm totuşi dacă o înştiinţare scrisă, dar nesemnată, înaintată delegatului de stare

civilă, poate fi lipsită de orice efect?

Opoziţia chiar astfel întocmită se alătură celorlalte mijloace de informare ce nu pot fi

ignorate şi a căror temeinicie organele competente trebuie să o verifice42.

O atare soluţie este impusă de faptul că opoziţiile, chiar nesemnate, îşi ating scopul

urmărit de legiuitor prin reglementarea acestei instituţii, şi anume acela de a avertiza pe delegatul

de stare civilă asupra unor piedici legale la încheierea căsătoriei.

Deci, efectul imediat, direct şi automat al opoziţiei îl constituie obligaţia delegatului de

stare civilă de a întreprinde o acţiune de verificare şi de informare cu privire la realitatea

motivului invocat.

Suspendarea încheierii căsătoriei poate constitui, de asemenea, un efect al existenţei

opoziţiei în situaţia în care se apreciază că verificările necesită o perioadă de timp mai mare decât

cea care trebuie să preceadă şi aceasta nu pentru simplul fapt că a fost făcută o opoziţie, ci pentru

faptul că s-a confirmat realitatea motivului ce se opune la încheierea căsătoriei şi care a fost

consemnată în actul anume întocmit de către delegatul de stare civilă.

În cazul în care se ajunge la concluzia că motivul ce a făcut obiectul opoziţiei nu există în

realitate sau nu constituie un impediment la căsătorie, oponentul nu are nici o cale de atac

împotriva deciziei întocmite în acest sens de către delegatul de stare civilă, singurul îndreptăţit să

hotărască. Ceea ce oponentul ar putea ataca ar fi numai refuzul delegatului de stare civilă de a

primi o opoziţie legal făcută, deoarece dreptul de a aduce la cunoştinţa organului competent

existenţa unui impediment prohibitiv sau dirimant la încheierea căsătoriei, este recunoscut oricărei

persoane.

În cazul în care se constată existenţa unui impediment, se impune după natura acestuia, fie

suspendarea procedurii de încheiere a căsătoriei dacă suntem în prezenţa unui viciu ce se poate

remedia, fie refuzul definitiv al delegatului de stare civilă de a încheia căsătoria43, dacă

impedimentul constatat este insurmontabil, în acest caz, refuzul trebuie consemnat şi motivat în

scris într-un proces verbal.

Fostul Tribunal Suprem, a statuat că respingerea unei opoziţii este justificată atunci când

starea gravă a sănătăţii femeii este cunoscută şi comunicată viitorului soţ, după cum prevăd

dispoziţiile noului Cod Civil , cu atât mai mult cu cât boala invocată nu face parte dintre acelea

care opresc încheierea căsătoriei44.

42 I.P.FILIPESCU,P.ANCA, O.CALMUSCHI, M.I.EREMIA, op.cit., pag. 51.43 Art. 30 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.44 Trib.Supr.,sec.civ.,dec. nr. 443/1978, în C.D.,1978, pag. 142-143.

Această din urmă soluţie corespunde în întregime concepţiei legiuitorului care conferă

delegatului de stare civilă dreptul suveran de a aprecia temeinicia opoziţiei şi, pe cale de

consecinţă, dreptul de a infirma sau confirma realitatea motivului invocat.

Primind opoziţia la căsătorie, ofiterul de stare civilă procedează în felul următor:

1) dacă aceasta este întemeiată va refuza încheierea căsătoriei ;

2) dacă opoziţia necesită timp pentru verificare mai mult decât a rămas până la data când

urmează a se încheia căsătoria, va amâna data acestei încheieri, când, în raport cu rezultatul

verificărilor, va hotărî în mod corespunzător;

3) dacă opoziţia este considerată netemeinică, nu va ţine seama de ea şi va instrumenta

încheierea căsătoriei.

Delegatul de stare civilă este obligat să verifice toate opoziţiile făcute, precum şi

informaţiile pe care le are şi să cerceteze dacă sunt îndeplinite cerinţele legii pentru a se putea

încheia căsătoria .

În cazul în care ofiterul starii civile refuză încheierea căsătoriei, se aplică prevederile art.

10 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă: “în cazul în care ofiţerul de stare

civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, persoana

nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază”. La cererea părţii, se înaintează

judecătoriei, care va hotărî de urgenţă asupra refuzului de a încheia căsătoria.

Din cele relatate până în prezent apare evidentă superioritatea reglementării consacrate de

Codul familiei român în materia opoziţiilor la căsătorie, reglementare care se încadrează armonios

în acţiunea pentru mobilizarea largă a tuturor cetăţenilor la respectarea legalităţii.

Deci, atât suspendarea încheierii căsătoriei cât şi refuzul de a încheia căsătoria sunt decizii

care aparţin, în întregime delegatului de stare civilă, soluţie care exclude existenţa unui raport

între oponent şi viitorii soţi.

Renunţarea la opoziţie sau retragerea ei nu poate avea nici o semnificaţie juridică,

deoarece singurul drept recunoscut oponentului este acela de a avertiza pe delegatul de stare civilă

de existenţa vreunui impediment şi în nici o măsură dreptul de a decide cu privire la încheierea

căsătoriei proiectate.

În cazul în care opoziţia s-ar dovedi neîntemeiată, chiar dacă aceasta ar avea drept

consecinţă un prejudiciu patrimonial, soţii nu pot pretinde oponentului despăgubiri45.

Paguba pricinuită prin exerciţiul unui drept nu poate avea caracter ilicit întrucât

exercitarea unui drept constituie o faptă licită.

45 I.P.FILIPESCU, P.ANCA, O.CALMUSCHI, M.I.EREMIA, op.cit., pag. 53.

F. Importanţa opoziţiei la căsătorie.

În sistemul nostru de drept opoziţiile la căsătorie sunt instrumente prin care cetăţenii sunt

antrenaţi în opera de respectare a legalităţii, într-un domeniu care interesează, în cel mai înalt

grad, statul, preocupat pentru întărirea familiei şi respectul unanim al regulilor referitoare la

aceasta pentru formarea unei mentalităţi sănătoase despre căsătorie şi familie.

Trebuie menţionat că, în practica judiciară publicată de la punerea în aplicare a Codului

familiei, la 1 februarie 1954, nu s-a semnalat nici un caz de opoziţie la căsătorie46.

CAPITOLUL III

ÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR DE FORMĂ PRIVIND

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

46 I.ALBU, Dreptul..., op.cit., pag. 78.

SECŢIUNEA I LOCALITATEA ŞI LOCUL UNDE SE

ÎNCHEIE CĂSĂTORIA

A. Localitatea unde se încheie căsătoria

Potrivit art. 279 Cod Civil(Legea nr. 287/2009 ), căsătoria se celebreaza de catre ofiterul

de stare civila,la sediul primariei. Alegerea aparţine viitorilor soţi. În mod obişnuit domiciliul se

dovedeşte cu buletinul de identitate, iar reşedinţa cu viza de flotant de pe buletinul de identitate.

Noţiunea de domiciliu constituie o situaţie de fapt şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă47.

Cartea de identitate, face, de regulă dovada domiciliului persoanei fizice.

Etimologic, cuvântul domiciliu provine de la cuvintele latineşti “domum colere” – casa pe

care o locuieşti. Ca atribut de identificare a persoanei, domiciliul serveşte la localizarea în spaţiu a

acesteia.

Constituirea unui număr însemnat de raporturi juridice este în strânsă dependenţă de

domiciliul persoanei48.

Definiţia domiciliului este dată de art. 13 din Decretul nr. 31/1954 cu privire la persoanele

fizice şi persoanele juridice, care precizează: “domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea

îşi are locuinţa statornică sau principală”. În literatura de specialitate se apreciază că domiciliul

are trei caracteristici49:

a) Obligativitatea domiciliului înseamnă că orice persoană trebuie să aibă şi are un

domiciliu.

Majoritatea autorilor consideră că este imposibil ca o persoană să nu aibă un domiciliu,

căci în lipsa unui domiciliu actual se ţine seama de domiciliul de origine, adică de domiciliul

părinţilor, pe care copilul îl dobândeşte la naştere şi continuă tot astfel atât timp cât nu este

schimbat, chiar dacă atinge vârsta majoratului.

b) Unicitatea domiciliului – În sistemul legislaţiei noastre fiecare persoană are un singur

domiciliu. Această concluzie se întemeiază în primul rând, pe textul art. 13 din Decretul nr.

31/1954 cu privire la persoanele fizice şi persoanele juridice, şi este în deplină concordanţă cu

finalitatea domiciliului de a servi la identificarea persoanei, prin localizarea ei în spaţiu. Art. 13 47 V.PATULEA – Practica judiciară rezumată şi comentată. Controlul actelor administrative. Contract pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Modificarea clauzelor prin decizie ulterioară a Comitetului executiv al Consiliului Popular. Consecinţe, Trib.Supr.,dec.civ.nr.613/1973, în R.R.D. nr.3/1974, pag. 114.48 C.STĂTESCU, Drept civil, E.D.P., Bucureşti, 1970, pag. 146.49 C.STĂTESCU, op.cit., pag. 147.

din Decretul nr. 31/1954, folosind singularul arată că domiciliul este acolo unde ea (persoana) îşi

are locuinţa statornică sau principală.

Dacă o persoană ar avea două sau mai multe locuinţe, chiar statornice, una singură dintre

ele va fi domiciliul sau locuinţa principală. Aceasta este concepţia legii exprimată în textul

amintit.

Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru anumite acte sau raporturi juridice

expres permise de lege, o persoană să poată avea pe lângă domiciliu de drept comun şi un alt

domiciliu – cum este cazul

domiciliului ales sau chiar al domiciliului legal50.

c) Stabilitatea domiciliului.

Caracterul de statornicie al locuinţei sau caracterul principal al unei astfel de locuinţe

statornice, implică stabilitatea domiciliului. Aceasta nu înseamnă imposibilitatea de schimbare a

lui. Simpla plecare de la domiciliu nu înseamnă schimbarea lui.

Reşedinţa se deosebeşte de domiciliu, întrucât este o locuinţă a persoanei, care nu

întruneşte caracterul de locuinţă statornică sau principală.

Pe lângă domiciliu o persoană poate avea una sau mai multe reşedinţe, locuinţe cu caracter

vremelnic sau secundar. Deşi nu are importanţa domiciliului, reşedinţa ca simplă stare de fapt, nu

este total lipsită de efecte juridice51.

Dovada în acest sens o constituie unele texte legale care se referă la reşedinţă, cum ar fi de

exemplu art. 11 C.fam. – “căsătoria se poate încheia în localitatea în care fiecare dintre viitorii soţi

îşi are domiciliul sau reşedinţa”. În cazul în care există o contestaţie asupra menţiunilor referitoare

la domiciliul din buletinul de identitate, instanţa este obligată să determine ea însăşi domiciliul.

Prin Decretul-Lege nr. 1 din 27 decembrie 1989 s-a abrogat Decretul nr. 68/1976 privind

schimbarea domiciliului în “oraşe mari” şi Legea nr. 22/1981, privind obligaţia anumitor persoane

de a locui în localităţile unde îşi desfăşoară activitatea.

Potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă: “Căsătoria

se încheie de către ofiţerul de stare civilă, la sediul autorităţii administraţiei publice locale a

50 Potrivit dreptului nostru, au domiciliul legal minorii şi interzişii judecătoreşti. Dreptul nostru mai cunoaşte următoarele cazuri de domicilii legale: a) domiciliul persoanei dispărute este la curatorul său, în măsura în care acesta este îndreptăţit să-l reprezinte; b) în cazul în care un custode sau un curator a fost numit asupra unor bunuri succesorale, cei chemaţi la moştenire au domiciliul la custode sau curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să-i reprezinte.Domiciliul ales se determină printr-o clauză a actului juridic al părţilor. A se vedea în acest sens A.PRICOPI, A.FUEREA, Drept internaţional privat, Ed. Actami, Bucureşti, 1999, pag. 95.51 C.STĂTESCU, op.cit., pag. 163.

municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau comunei în a cărei rază administrativ

teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi”

Coroborând dispoziţiile art. 279 Cod Civil . cu dispoziţiile art. 27 alin. 1 din Legea nr.

119/1996 cu privire la actele de stare civilă putem concluziona că, se poate încheia căsătoria în

localitatea în care fiecare dintre soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa, alegerea aparţinând viitorilor

soţi.

Pentru a înlesni căsătoria, legea permite ca aceasta să se încheie nu numai în localitatea în

care viitorii soţi îşi au domiciliul, ci, dimpotrivă, şi în localitatea în care fiecare dintre ei îşi are

reşedinţa. Cum în momentul considerat fiecare dintre soţi nu poate avea decât un domiciliu şi o

reşedinţă, înseamnă că, în fapt, se poate ajunge ca viitorii soţi să aibă de ales între patru localităţi

posibile52.

B. Locul unde se încheie căsătoria

În localitatea determinată anterior, căsătoria se poate încheia, într-un anumit loc, şi anume

la sediul serviciului de stare civilă respectiv, din localitatea în care unul dintre viitorii soţi îşi are

domiciliul sau reşedinţa (art.279 Cod Civil ).

În cazuri excepţionale căsătoria se poate încheia şi în afara sediului de stare civilă (art.279

alin2 Cod Civil ) cu respectarea bineînţeles a tuturor celorlalte dispoziţii legale privind încheierea

căsătoriei53.

Cazurile în care căsătoria s-ar putea încheia în alt loc decât sediul serviciului de stare

civilă sunt, de exemplu, acelea în care unul dintre viitorii soţi este infirm, grav bolnav sau moartea

sa este iminentă, ori când viitoarea soţie are o sarcină avansată.

În cazul viitorilor soţi care au amândoi cetăţenie română, căsătoria se poate încheia pe o

navă sub pavilion român, aflată în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării, comandantul navei

fiind investit cu atribuţii de delegat de stare civilă54. Pentru motive temeinice, comandantul navei

poate acorda dispensa de vârstă.

Potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă

“Comandantul navei poate încheia căsătorii numai între persoane de cetăţenie română. El poate

aproba, pentru motive temeinice, reducerea termenului prevăzut de art. 19 alin. 2, din acelaşi act

52 T.IONAŞCU, I.CHRISTIAN, M.ELIESCU, V.ECONOMU, Y.EMINESCU, M.I. EREMIA, V.GEORGESCU, I.RUCĂREANU – Căsătoria în dreptul românesc, Ed. Acad., Bucureşti, 1964, pag. 64.53 T.R. POPESCU, op.cit., pag. 131.54 I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag.33

normativ.

Când căsătoria se încheie în condiţiile arătate, pe o navă, comandantul acesteia este obligat

la sosirea în ţară, să înainteze o copie certificată de pe înregistrarea făcută, prin căpitănia portului

de înscriere a

navei, la organul local al administraţiei de stat competent, care este cel al sectorului 1 din

municipiul Bucureşti55.

Căsătoria nu se poate încheia pe o aeronavă, chiar dacă se află în cursul unei călătorii în

afara graniţelor ţării.

Concluzionând, se poate afirma că, încheierea căsătoriei se face în localitatea în care

fiecare dintre soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa (art.279 cod civil . şi art.27 alin.1 din Legea

nr.119/1996), iar locul încheierii căsătoriei este sediul serviciului de stare civilă respectiv, din

localitatea în care unul dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa.

SECŢIUNEA a II-a COMPETENŢA OFITERULUI

DE STARE CIVILĂ

În art. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă se prevede:

Atribuţiile de stare civilă se îndeplinesc de către consiliile judeţene şi de către autorităţile

administraţiei publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi

comunelor, prin ofiţerii de stare civilă.

Sunt ofiţeri de stare civilă:

-primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor;

-şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României;

-comandanţii de nave şi aeronave.

3) Primarii şi şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României

pot delega exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă viceprimarului, secretarului sau altor

funcţionari din aparatul propriu, respectiv unuia dintre agenţii diplomatici sau unuia dintre

funcţionarii consulari.

4) Ofiţerul de stare civilă nu poate întocmi acte de stare civilă când este parte sau

declarant. În asemenea cazuri, el va delega o altă persoană în condiţiile legii.

55 A se vedea în acest sens art. 8 alin. 6 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Potrivit art. 279 Cod Civil . coroborat cu art. 27 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la

actele de stare civilă, căsătoria se încheie de către delegatul de stare civilă, la sediul autorităţii

administraţiei publice locale a municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau

comunei în a cărei rază administrativ teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii

soţi.

În ceea ce priveşte competenţa delegatului de stare civilă deosebim mai multe aspecte:

cu privire la actele pe care delegatul de stare civilă le poate efectua – competenţa materială

(rationae materiae);

din punct de vedere al persoanelor cu privire la care poate instrumenta delegatul de stare

civilă – competenţa personală (rationae personae);

cu privire la teritoriul în limitele căruia poate instrumenta delegatul de stare civilă –

competenţa teritorială (rationae loci).

Uneori ultimele două competenţe sunt cuprinse într-o singură formulă – rationae personae

vel loci – fiindcă merg împreună – determinarea uneia duce la determinarea celeilalte.

Toate acestea determină o competenţă a unui anumit delegat de stare civilă, acela ce va

constata încheierea căsătoriei.

Este firesc ca o căsătorie să se încheie în faţa ofiterului de stare civilă unde unul dintre soţi

îşi are domiciliul sau reşedinţa56.

Dar odată ce viitorii soţi au ales localitatea în care vor încheia căsătoria lor, ofiterul de

stare civilă din acea localitate este competent, să continue procedura în vederea încheierii

căsătoriei.

A. Competenţa materială - (rationae materiae)

Această competenţă este determinată de calitatea pe care o are cel ce instrumentează şi de

atribuţiile ce i-au fost delegate57.

Căsătoria se celebreaza de catre ofiterul de stare civilă. Numai o asemenea căsătorie se

bucură de protecţia legii (art. 279 Cod Civil.).

Dacă persoana care a participat la încheierea căsătoriei şi a instrumentat, în calitate de

delegat de stare civilă, nu avea această calitate, adică nu era un funcţionar cu atribuţii de delegat

de stare civilă, la prima vedere s-ar spune că actul încheiat astfel este nul.

Cu toate acestea, soluţia legiuitorului nu este aceasta în cazul în care viitorii soţi au

56 I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 32.57 I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 33.

îndeplinit toate celelalte condiţii impuse de lege cu privire la încheierea căsătoriei şi deci nu au a-

şi imputa nimic din acest punct de vedere, dacă persoana care le-a luat consimţământul şi a

înregistrat căsătoria lor exercita în mod public această funcţiune fără să fi avut calitatea necesară,

deci fără să fi avut competenţa respectivă, în acest caz căsătoria nu va putea fi declarată nulă58.

În practica s-a pus problema soartei unor înregistrări efectuate de către o persoană care nu

avea competenţa a le face, deşi a exercitat în mod public atribuţia de delegat de stare civilă.

În literatura de specialitate se citează cazul “căsătoriilor din Montrouge”. În Franţa, după

legile existente, se cerea ca ofiţerul de stare civilă să instrumenteze personal sau printr-un

împuternicit al său. În lipsa unei asemenea împuterniciri competenţa aparţinea unui consilier

comunal, într-o anumită ordine prezentată în tabloul de consiliu.

S-a întâmplat că, la întocmirea actelor de stare civilă, nu s-a respectat ordinea, astfel încât

un consilier comunal necompetent a procedat la înregistrarea actelor de stare civilă, printre care şi

a căsătoriilor. Verificându-se legalitatea lor, s-a decis într-o primă hotărâre nulitatea acestor acte,

cu consecinţe deosebit de grave, deoarece aceasta implica nulitatea unui număr mare de căsătorii.

Casaţia franceză a revenit asupra hotărârii pronunţate, decizând valabilitatea actelor de

stare civilă astfel întocmite.

Într-o interpretare formală, ar trebui să ajungem la concluzia nulităţii absolute a actelor

astfel întocmite.

Consecinţele ar fi deosebit de grave, mai ales dacă avem în vedere că pe temeiul stării

civile, astfel cum fusese înregistrată, au putut să se constituie anumite raporturi juridice de o mare

importanţă şi avem în vedere în primul rând raporturile de căsătorie.

Nulitatea ar avea drept urmare, desfiinţarea retroactivă a acestor raporturi.

Între cerinţele unei logici foarte stricte şi cerinţele justificate ale vieţii sociale, legiuitorul a

dat precădere, după cum era normal acestora din urmă.

Rezultatul îl găsim consacrat în art.7 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare

civilă care prevede că, înregistrarea făcută în registrul de stare civilă de către o persoană

necompetentă dar care exercită în mod public atribuţia de delegat de stare civilă este valabilă,

chiar dacă acea persoană nu avea în realitate această calitate.

Soluţia este pe deplin dreaptă. În sprijinul ei pot fi aduse următoarele argumente de ordin

juridic, întemeiate în primul rând, pe nevoile vieţii ce au impus soluţia adoptată :

lipsa oricărei culpe a persoanei care a solicitat înregistrarea, ea s-a găsit într-o adevărată

stare de necesitate fiind obligată să se adreseze unui anumit organ de stat, totodată ea s-a aflat în

58 T.R. POPESCU, op.cit., pag. 133.

imposibilitatea de a legitima pe delegatul de stare civilă aparent, care exercita în mod public

atribuţiile;

b) exerciţiul public al atribuţiilor de către persoana necompetentă- aparenţa- a creat o

eroare comună şi invincibilă cu privire la calitatea de delegat de stare civilă a acelei persoane,

care este de natură să acopere viciile exercitării atribuţiilor şi să producă rezultate juridice care să

nu mai poată fi înlăturate; “error communis facit jus”59.

În cazul în care viitorii soţi au îndeplinit toate condiţiile cu privire la încheierea căsătoriei,

şi deci nu au a-şi imputa nimic, din acest punct de vedere, iar persoana care le-a luat

consimţământul şi a înregistrat căsătoria lor, exercită în mod public această funcţie, căsătoria nu

poate fi anulată.

Interesele care sunt prezente în această situaţie sunt următoarele: pe de o parte, acela de a

menţine validitatea căsătoriei, iar pe de altă parte, acela de a o desfiinţa pentru că nu a fost

respectată cerinţa legală cu privire la competenţa celui care a procedat la înregistrarea căsătoriei.

Între aceste două interese, legiuitorul a ales, aşa cum era firesc pe acela de a salva

căsătoria unor persoane care au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege, căzând însă în

eroarea în care ar fi căzut oricine cu privire la competenţa funcţionarului care a încheiat căsătoria.

Lipsa de calitate a funcţionarului respectiv, care în fapt şi în mod public exercita această

funcţiune nu împiedică validitatea căsătoriei60. De unde rezultă “per a contrario”, excluzând

ipoteza bunei credinţe a viitorilor soţi, că o atare căsătorie este nulă61.

Reprezentanţii diplomatici şi consulari ai României au o competenţă materială limitată, ei

putând înregistra numai actele şi faptele de stare civilă ale cetăţenilor români ce se află în

străinătate.

De asemeni, competenţă materială limitată au şi comandanţii de nave. Art. 8 alin. 3 din

Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede: “Comandantul navei poate încheia

căsătorii numai între persoane de cetăţenie română. El poate aproba, pentru motive temeinice,

59 ? I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 33.60 Această soluţie nu se referă numai la cel care a încheiat căsătoria, exercitând în mod aparent funcţia de delegat de stare civilă, ci şi la cel care a primit declaraţia de căsătorie şi a dispus înregistrarea, Art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede că “Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate”.61 După ce în art. 3 C.fam. se prevede că “numai căsătoria încheiată în faţa delegatului de stare civilă dă naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi”, mai departe se precizează că o căsătorie nu se poate încheia decât în faţa delegatului de stare civilă (art. 16 C.fam.) şi că proba căsătoriei nu se poate face decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă (art. 18 C.fam.). Iar art. 19 C.fam. dispune că este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 16 C.fam. Drept urmare o căsătorie care nu a fost încheiată în faţa delegatului de stare civilă este lovită de nulitate absolută.

reducerea termenului prevăzut la art. 29 alin. 2 (referitor la termenul în care se poate încheia

căsătoria). În concluzie, competenţa materială este determinată de calitatea pe care o are cel care

instrumentează şi de atribuţiile ce i-au fost delegate.

Lipsa de calitate de ofiter de stare civilă nu împiedică valabilitatea căsătoriei dacă a

existat convingerea generală că persoana în faţa căreia s-a încheiat căsătoria avea calitatea să

instrumenteze (error communis facit jus).

Aşadar, nu pot fi prejudiciate părţile de modul defectuos de a instrumenta al persoanei ce

trece în faţa tuturor drept ofiţer de stare civilă din moment ce căsătoria s-a celebrat la sediul

serviciului de stare civilă iar toate cerinţele pentru încheierea căsătoriei au fost îndeplinite de către

viitorii soţi.

B. Competenţa personală – (rationae personae)

Competenţa cu privire la persoanele pentru care delegatul de stare civilă este competent să

instrumenteze – este determinată de domiciliul sau reşedinţa viitorilor soţi.

În general, legea determină această competenţă după domiciliul părţilor, deoarece numai

domiciliului îi acordă valoare juridică.

În materia căsătoriei, se admite ca încheierea căsătoriei să se facă şi la reşedinţa oricăruia

dintre soţi.

Competenţa personală este determinată de regulă de limitele teritoriale ale localităţii în

care se află autoritatea respectivă; delegatul de stare civilă nu poate instrumenta decât cu privire la

persoanele care îşi au domiciliul ori reşedinţa pe teritoriul acestei localităţi, cu privire la alte

persoane el neavând competenţă.

În acest sens, art. 27 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă

prevede: “Căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă, la sediul autorităţii administraţiei

publice locale a municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau comunei în a cărei

rază administrativ teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi”.

De asemenea art. 279. prevede: “Căsătoria se celebreaza de catre ofiterul de stare civila,la

sediul primariei””.

Ofiterul de stare civilă este competent să instrumenteze căsătoria nu numai persoanelor

care îşi au domiciliul în localitatea respectivă ci este suficient ca unul dintre viitorii soţi să aibă

acolo reşedinţa62.

Pe de altă parte, nu este nevoie ca acei ce vor să se căsătorească să aibă amândoi

62 I.P.FILIPESCU, Tratat...,op.cit., pag. 32.

domiciliul sau reşedinţa în acea localitate, ci este suficient ca numai unul dintre aceştia să aibă

acolo cel puţin reşedinţa, pentru ca astfel delegatul de stare civilă să fie competent a instrumenta

chiar şi pentru acela care nu-şi are pe teritoriul localităţii respective nici domiciliul, nici reşedinţa.

Încălcarea dispoziţiilor care privesc competenţa, din acest punct de vedere, a delegatului

de stare civilă, nu sunt sancţionate cu nulitatea.

Cu alte cuvinte, lipsa de competenţă în această privinţă a delegatului de stare civilă

constituie un element prohibitiv.

Pentru căsătoria viitorilor soţi, amândoi cetăţeni români, pe o navă aflată în afara

graniţelor ţării, competenţa aparţine comandantului acelei nave, care este investit cu atribuţii de

delegat de stare civilă (art. 8 alin.3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă).

C. Competenţa teritorială – (rationae loci)

Această competenţă este determinată de limitele teritoriului comunei, oraşului,

municipiului sau sectorului municipiului unde se află primăria în cadrul căreia funcţionează

delegatul de stare civilă63.

Dacă el a instrumentat în afara acestei limite, a depăşit atribuţiile sale din punct de vedere

al competenţei teritoriale.

Cum delegatul de stare civilă nu poate instrumenta decât în localul unde se află sediul

serviciului de stare civilă, o atare depăşire de atribuţii nu este posibilă decât în cazurile cu totul

excepţionale, când din cauză de forţă majoră unul dintre viitorii soţi nu se poate deplasa la sediul

serviciului de stare civilă, pentru a participa la încheierea căsătoriei.

Încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa teritorială a delegatului de stare civilă

nu este sancţionată cu nulitatea căsătoriei încheiată în aceste condiţii64.

1) Încheierea căsătoriei în faţa delegatului de stare civilă înseamnă recunoaşterea publică a

căsătoriei, participarea autorităţilor de stat, la întemeierea acestei instituţii, acţiune ce se

îndeplineşte atât în interesul societăţii, cât şi pentru apărarea intereselor personale şi patrimoniale

ale celor ce vor forma familia bazată pe această căsătorie.

Prezenţa delegatului de stare civilă nu se justifică numai prin rolul său de a constata voinţa

63 I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 34.64 În sensul că asemenea căsătorie este nulă, T. IONAŞCU, I.CHRISTIAN, M.ELIESCU, V.ECONOMU, Y.EMINESCU, M.I..EREMIA, V.GEORGESCU, I.RUCĂREANU, op.cit., pag. 85.

viitorilor soţi, ci el reprezintă autoritatea de stat, care verifică îndeplinirea condiţiilor stabilite de

lege pentru încheierea unei căsătorii şi recunoaşte uniunea dintre bărbatul şi femeia respectivă, ca

având valoarea unei căsătorii.

Celebrarea căsătoriei în faţa delegatului de stare civilă, cu formalităţile cerute de lege, sub

pedeapsa nulităţii este de esenţa căsătoriei.

2) Încheierea căsătoriei în faţa delegatului de stare civilă şi înregistrarea ei în registrul de

stare civilă mai are valoarea unei forme care, la rândul său constituie o probă certă a căsătoriei şi

un mijloc de a fixa momentul încheierii acesteia.

În ziua fixată pentru încheierea căsătoriei, delegatul de stare civilă procedează în felul

următor65:

1. Identifică pe viitorii soţi.

Identificarea viitorilor soţi înaintea căsătoriei este obligatorie şi se face de către delegatul

de stare civilă pe baza buletinelor de identitate.

2. Constată că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi că nu există impedimente la încheierea

căsătoriei (art. 4-10 C.fam.).

Încheierea căsătoriei este supusă acestor cerinţe legale în scopul întemeierii unei familii

trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât şi moral, care să-şi poată îndeplini funcţiile

ce-i revin în cadrul societăţii.

3. Constată că nu există opoziţii întemeiate la căsătorie.

În sistemul nostru de drept, opoziţiile la căsătorie sunt instrumente prin care cetăţenii sunt

antrenaţi în opera de respectare a legalităţii, într-un domeniu care interesează în cel mai înalt grad,

statul, preocupat pentru întărirea familiei şi respectul unanim al regulilor referitoare la aceasta,

pentru formarea unei mentalităţi sănătoase despre căsătorie şi despre viaţa de familie.

4. Ia consimţământul viitorilor soţi în vederea încheierii căsătoriei.

Căsătoria se încheie prin consimţământul liber al viitorilor soţi (art. 16 C.fam. şi art. 44

pct. 1 din Constituţia României). Consimţământul la căsătorie este liber, în sensul că au fost

înlăturate limitele de castă, rasiale, religioase şi juridice în ceea ce priveşte libera alegere între

viitorii soţi.

În sens juridic, consimţământul liber la căsătorie înseamnă lipsa viciilor de consimţământ

şi anume a erorii, dolului şi violenţei66.

În condiţiile art. 1 alin. 3 C.fam., familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi.

65 I.P.FILIPESCU, Tratat, op.cit., pag. 35.66 I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 21.

Atunci când unul dintre viitorii soţi exprimă un consimţământ fictiv la căsătorie, căsătoria este

lovită de nulitate67.

Consimţământul la căsătorie se manifestă de obicei prin răspunsul afirmativ la întrebările

delegatului de stare civilă adresate fiecăruia dintre soţi, în sensul dacă vor să se căsătorească unul

cu altul. Când unul dintre viitorii soţi este în imposibilitatea de a vorbi (de exemplu este surdo-

mut) consimţământul se poate da prin orice alt mod, însă el trebuie să fie neîndoielnic. În acest

scop consimţământul surdomuţilor ca şi a celor care vorbesc o limbă pe care nu o cunoaşte

delegatul de stare civilă, se dă în prezenţa unui interpret, încheindu-se un proces verbal68.

Consimţământul la căsătorie trebuie să existe chiar în momentul încheierii căsătoriei, adică

el trebuie să fie actual. De aceea promisiunile de căsătorie pe care şi le-au făcut viitorii soţi

(logodna) nu creează obligaţia de a încheia căsătoria, viitorii soţi fiind liberi să se căsătorească ori

nu69.

Din caracterul actual al consimţământului rezultă că acesta trebuie să se exprime personal

de către fiecare soţ şi în mod simultan, adică viitorii soţi trebuie să fie prezenţi împreună în faţa

delegatului de stare civilă pentru a-şi da consimţământul la căsătorie.

În art. 16 alin.2 din Declaraţia universală a drepturilor omului se stipulează: “Căsătoria nu

se poate încheia decât cu liberul şi deplinul consimţământ al viitorilor soţi”.

5. Declara căsătoria încheiată pe baza consimţământului viitorilor soţi.

După luarea consimţământului fiecăruia dintre viitorii soţi, delegatul de stare civilă

constată existenţa consimţământului viitorilor soţi şi îi declara căsătoriţi. Acesta este de fapt

momentul încheierii căsătoriei.

6. Citeşte viitorilor soţi dispoziţiile Codului familiei privind drepturile şi obligaţiile soţilor.

Delegatul de stare civilă citeşte după ce îi declară căsătoriţi pe viitorii soţi dispoziţiile art.

1 şi art. 2 C.fam., care au următorul cuprins: - “În România statul ocroteşte căsătoria şi familia, el

sprijină prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei. Statul apără

interesele mamei şi copilului şi manifestă deosebită grijă pentru creşterea şi educaţia tinerei

67 A se vedea în acest sens şi practica judiciară în materie, respectiv Trib.mun.Buc., sec.civ.,dec. nr. 64 din 6.02.1999, în Culegere de practică judiciară a Tribunalului mun.Bucureşti, 1993-1997, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998, pag. 184.68 Art. 32 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.69 Logodna este cunoscută în tradiţia poporului nostru şi vechile legiuiri se ocupau de aceasta, ca o fază prealabilă celebrării căsătoriei. Astfel era cunoscută logodna desăvârşită, care era un adevărat contract obligatoriu ce trebuia să fie urmat de căsătorie, în doi sau cel mult patru ani (art. 83 Codul Calimachi) şi care nu se putea desface decât pentru anumite motive ori prin consimţământ mutual.

“Logodna se zice mai întâi cuvântare de tocmeală a nunţii” . Ea se făcea cu luare de arvună şi în aceleaşi condiţii de fond ca şi căsătoria şi nu se putea desface decât în anumite cazuri:

- când se face împotriva pravilelor- când se vor îmbolnăvi de o boală ce nu se poate tămădui. La stricarea logodnei darurile se restituiesc.

generaţii.

Familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi. În relaţiile dinte soţi, precum şi în

exerciţiul dreptului faţă de copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale.

Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor”.

“Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care

sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material”.

7. Întocmeşte actul de căsătorie în registrul de stare civilă care se semnează de ofiţerul de

stare civilă, de soţi şi de martori.

Art. 17 C.fam. prevede: “Ofiţerul de stare civilă, luând consimţământul viitorilor soţi, va

întocmi de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către

soţi, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă”. În ceea ce priveşte prezenţa martorilor –

la încheierea căsătoriei trebuie să participe doi martori. Aceştia semnează actul de căsătorie ca

martori.

8. Eliberează soţilor certificatul de căsătorie (se poate elibera un certificat de căsătorie

fiecărui soţ, fără a fi considerat duplicat).

Delegatul de stare civilă va înmâna viitorilor soţi certificatul de căsătorie, la cererea soţilor

se poate elibera câte un certificat pentru fiecare dintre soţi.

Certificatul de căsătorie va servi ca mijloc de probă (art. 18 C.fam.).

Întreaga procedură de încheiere a căsătoriei se desfăşoară în limba română, iar pentru cei

ce nu o cunosc, în limba lor maternă, caz în care delegatul de stare civilă instrumentar care nu

cunoaşte limba respectivă va apela la un interpret, acest lucru fiind consemnat de către delegatul

de stare civilă într-un proces verbal70.

Putem concluziona că, atribuţiile delegatului de stare civilă privind celebrarea căsătoriei

sunt: identificarea viitorilor soţi, citirea în faţa

viitorilor soţi a art. 1 şi 2 C.fam., luarea consimţământului la căsătorie, constatarea

încheierii căsătoriei şi declararea în faţa soţilor a acestor constatări.

În ceea ce priveşte atribuţiile delegatului de stare civilă, posterioare încheierii căsătoriei,

acestea sunt: înregistrarea căsătoriei, adică întocmirea actului de căsătorie în registrul de stare

civilă şi semnarea acestuia de către ofiţerul de stare civilă, de soţi71 şi de martori şi se eliberează

soţilor certificatul de căsătorie.

70 D. LUPULESCU, op.cit., pag. 59.71 I.P.FILIPESCU, Tratat...,op.cit., pag. 29.

CAPITOLUL IV

REGULI CARE GUVERNEAZĂ ŞI CONCURĂ

LA ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

SECŢIUNEA I MOMENTUL ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI ŞI

ÎNREGISTRAREA CĂSĂTORIEI

Art. 278 C.Civil prevede: “Căsătoria se încheie prin consimţământul viitorilor soţi.

Aceştia sunt obligaţi să fie prezenţi împreună, însoţiţi de doi martori, la sediul primăriei, pentru a-

şi da consimţământul personal şi în mod public în faţa ofiţerului de stare civilă.” iar art. 287

C.Civil . precizează că: “Ofiţerul de stare civilă, luând consimţământul viitorilor soţi, va întocmi

de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soţi, de

cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă”.

Căsătoria este încheiată prin consimţământul viitorilor soţi, în momentul în care ofiţerul de

stare civilă îi declară căsătoriţi.

Prima întrebare ce se pune este de a şti care este momentul încheierii căsătoriei – cel al

exprimării consimţământului în faţa delegatului de stare civilă, în condiţiile şi cu respectarea

formelor prevăzute de lege, sau cel al întocmirii actului de căsătorie în registrul actelor de stare

civilă.

În al doilea rând interesează de a şti dacă înregistrarea căsătoriei are valoarea unui element

constitutiv al acestui act juridic şi este deci o condiţie “ad validitatem” care nefiind îndeplinită

duce la nulitatea căsătoriei sau ea este cerută pentru dovada căsătoriei?

Justa soluţionare a acestor interesante chestiuni de drept prezintă interes teoretic şi practic,

de momentul încheierii căsătoriei fiind legate numeroase consecinţe juridice, cu implicaţii atât în

privinţa raporturilor personale şi patrimoniale dintre soţi, cât şi faţă de terţi72.

Răspunzând la prima întrebare, în ceea ce priveşte momentul încheierii căsătoriei,

împărtăşim întru totul opinia exprimată în literatura noastră juridică în sensul că în interpretarea

Codului Civil ., momentul încheierii căsătoriei este acela în care soţii îşi exprimă consimţământul

în condiţiile şi cu respectarea formelor prevăzute de lege, iar nu acela al înregistrării actului de

căsătorie.

În practică nu este exclusă ipoteza ca, după ce au exprimat consimţământul, în condiţiile

cerute de lege, unul dintre soţi să moară înainte de a semna actul de căsătorie sau ofiterul de stare

civilă să omită cu intenţie ori din neglijenţă, a întocmi acest act în registrul de stare civilă.

Considerând înregistrarea actului respectiv doar un element de probaţiune, vom admite,

implicit ideea valabilităţii căsătoriei – ţinând seama de realitatea consimţământului exprimat cu

respectarea formelor prescrise de lege – chiar în lipsa înregistrării căsătoriei.

Practica judiciară după apariţia Codului familiei nu a dat o rezolvare unitară problemelor

72 C.LUNGU, Cu privire la momentul încheierii căsătoriei, în R.R.D. nr. 9/1972,pag.82.

de drept în discuţie.

Instanţa supremă73 a statuat în sensul că, întrucât căsătoria este un act solemn, omisiunea

de a fi trecută în registrul de stare civilă, la data când se pretinde că a fost celebrată, nu poate fi

înlocuită prin constatarea ei pe cale judecătorească.

În motivarea acestei soluţii am reţinut următoarele argumente:

- De vreme ce potrivit Codului Civil ., căsătoria nu poate fi probată decât prin actul de

stare civilă, întocmit în momentul celebrării ei de către delegatul de stare civilă, înseamnă că

înregistrarea căsătoriei făcută de îndată ce s-a luat consimţământul viitorilor soţi, face parte din

solemnitatea căsătoriei.

Căsătoria fiind o instituţie care se bazează în mod exclusiv pe consimţământul părţilor,

momentul exprimării lui trebuie bine precizat, deoarece spre deosebire de naştere sau de moarte,

căsătoria nu este un eveniment natural care să scape voinţei părţilor. Din acest motiv, formele

pentru stabilirea căsătoriei trebuie întocmite imediat, spre a se evita situaţiile echivoce.

Dispoziţiile art. 24 din Decretul nr. 31/1954 ce stabilesc modul de dovedire a stării civile

în faţa instanţelor judecătoreşti, nu-şi găsesc aplicarea decât în măsura în care nu contrazic

celelalte texte din Codul Civil şi cele ale Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

În concluzie, trebuie să se considere că momentul încheierii căsătoriei este acela al

exprimării consimţământului viitorilor soţi în condiţiile şi cu respectarea formelor prevăzute de

lege, iar nu acela al înregistrării actului de căsătorie74.

În practica judiciară s-a considerat că momentul încheierii căsătoriei este “acela în care

soţii îşi dau consimţământul, iar nu momentul înregistrării ei”75.

Este adevărat că, în dreptul român înregistrarea căsătoriei este o cerinţă de formă

posterioară încheierii căsătoriei76.

Întocmirea de îndată a actului de căsătorie în registrul actelor de stare civilă, de către

delegatul de stare civilă, nu este o cerinţă de validitate a căsătoriei ci mai degrabă o obligaţie de

serviciu a acestuia, a cărei nerespectare poate să atragă consecinţe de ordin disciplinar sau de altă

natură faţă de funcţionarul respectiv.

Înregistrarea căsătoriei, care urmează după luarea consimţământului viitorilor soţi de către

delegatul de stare civilă nu are valoare constitutivă, ci constituie numai un mijloc de probă şi

73 A se vedea Trib.Supr., col. civ., dec.nr.878/1954, 997/1954 şi 1133/1954, în C.D., 1954, vol.I,pag.34.74 În cele mai numeroase legislaţii străine, momentul încheierii căsătoriei este identic cu cel din dreptul român; sunt însă şi legislaţii care prevăd ca moment al încheierii căsătoriei fie înregistrarea acesteia, fie semnarea actului de căsătorie. A se vedea I.ALBU, Dreptul..., op.cit., pag. 81.75 Trib.Supr.,sec.civ., dec.nr.1721 din 29 septembrie 1979, în C.D., 1979, pag. 138.76 I.ALBU, Căsătoria..., op.cit., pag. 79.

anume, în principiu singurul mijloc de probă (art. 292 C.civil . prevede: “

(1) Căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia.

(2) Cu toate acestea, în situaţiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă.

Înregistrarea căsătoriei în registrul de stare civilă nu face parte din solemnitatea încheierii

căsătoriei, deoarece potrivit Codului Civil ., înregistrarea şi semnarea actului de către soţi şi

delegatul de stare civilă constituie o procedură ulterioară încheierii căsătoriei.

Aceasta rezultă şi din faptul că, prin dispoziţiile legale, s-a reglementat posibilitatea

dovedirii actului căsătoriei în anumite cazuri, şi prin alte probe decât cele înscrise în registrul de

stare civilă77.

Înregistrarea căsătoriei nu este deci o cerinţă pentru validitatea actului de căsătorie ci

pentru dovada căsătoriei.

Nulitatea căsătoriei nu poate fi atrasă de faptul că unele elemente ale înregistrării acesteia

în registrul de stare civilă nu corespund realităţii, ci, în cazul unei înregistrări greşite, urmează a

se proceda în condiţiile prevăzute de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Înregistrarea căsătoriei nu reprezintă aşadar un element constitutiv al acesteia şi deci o

condiţie de validitate, ci o cerinţă pentru dovedirea ei. Ca atare, neînregistrarea ori strecurarea

unor date necorespunzătoare realităţii în ceea ce priveşte înregistrarea căsătoriei nu afectează

valabilitatea acesteia.

În dreptul român, înregistrarea căsătoriei este o cerinţă de formă posterioară încheierii

căsătoriei, prevăzută de lege în vederea dovedirii şi recunoaşterii sociale a căsătoriei, de unde şi

consecinţa că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestei cerinţe nu afectează

valabilitatea căsătoriei, înregistrările incomplete pot fi completate, cele inexacte pot fi corectate,

iar înregistrările omise pot fi efectuate şi ulterior datei celebrării căsătoriei78.

În practica judiciară s-au făcut precizări de reţinut privitoare la valabilitatea completării

ulterioare precum şi admisibilitatea completării şi îndreptării registrelor79.77 Practică judiciară rezumată şi comentată (citat în continuare Practica judiciară...), în R.R.D. nr. 12/1981, pag. 98-99.78 Având în vedere faptul că actul de căsătorie nu constituie o condiţie de validitate, ci doar un mijloc de probă a căsătoriei, omisiunea delegatului de stare civilă de a-l întocmi nu va atrage nulitatea acestei căsătorii. În conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă în cazul unei asemenea omisiuni persoanele interesate vor face cerere de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă, care însoţită de actele doveditoare se depune la autoritatea administraţiei publice locale competente să întocmească actul, sau a locului de domiciliu al persoanei interesate, în cazul prevederilor art. 52 lit. b. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin dispoziţia primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere.79 I.ALBU, Căsătoria..., op.cit., pag. 82.

Înregistrarea căsătoriei nu reprezintă un element constitutiv al acesteia şi deci o condiţie

de valabilitate, ci o cerinţă pentru dovedirea ei.

Ca atare, înregistrarea ori strecurarea unor date necorespunzătoare realităţii în ceea ce

priveşte înregistrarea căsătoriei nu afectează valabilitatea acesteia80.

De aceea, în cazul căsătoriei se pot aplica numai dispoziţiile art. 52 şi 53 din Legea nr.

119/1996 cu privire la actele de stare civilă în condiţiile derogatorii, când fie au lipsit registrele de

stare civilă spre a se înregistra declaraţia, fie din vina delegatului de stare civilă, această declaraţie

şi consimţământul viitorilor soţi nu au fost înregistrate imediat.

Înregistrarea în registrul de stare civilă se face numai de către delegatul de stare civilă

competent – delegatul de stare civilă având o competenţă materială - care este determinată de

calitatea pe care o are cel care instrumentează şi atribuţiile ce i-au fost delegate (rationae

materiae).

În concluzie, după părerea noastră81, trebuie să se considere că momentul încheierii

căsătoriei este acela al exprimării consimţământului viitorilor soţi, în condiţiile şi cu respectarea

formelor cerute de lege. Întocmirea de îndată a actului de căsătorie în registrul de stare civilă, de

către delegatul de stare civilă, nu este o cerinţă de validitate a căsătoriei, ci mai degrabă o

obligaţie de serviciu a acestuia, a cărei nerespectare poate să atragă consecinţe de ordin disciplinar

sau de altă natură.

SECŢIUNEA a II-a SOLEMNITATEA ŞI PUBLICITATEA

ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

Noţiunile de solemnitate şi publicitate ale căsătoriei sunt privite ca distincte în practica

judiciară82.

80 Trib.Supr.,sec.civ.,dec.nr.1721/1979, în C.D., 1979, pag. 138.81 C.LUNGU, op.cit., pag. 85.82 Solemnitatea şi publicitatea fac parte din celebrarea căsătoriei, ele sunt analizate îndeobşte ca cerinţe de

Căsătoria este un act juridic solemn şi complex, întrucât ia naştere nu numai din

manifestarea de voinţă a viitorilor soţi, dar şi prin manifestarea de voinţă a organului de stat

competent, delegatul de stare civilă, care după ce constată că sunt îndeplinite toate condiţiile

cerute de lege îi declară căsătoriţi şi întocmeşte de îndată actul de căsătorie în registrul de stare

civilă83.

În ceea ce priveşte condiţia publicităţii căsătoriei, aceasta urmează a fi înţeleasă în sensul

că o căsătorie trebuie încheiată în astfel de condiţii încât să permită oricărei persoane să asiste,

fără a fi totuşi necesar pentru asigurarea publicităţii prezenţa efectivă a unor persoane la

încheierea ei84.

Codul civil a conceput publicitatea, în accepţiunea cea mai restrânsă: aceea ca publicul să

aibă acces la celebrarea căsătoriei.

Atât solemnitatea cât şi publicitatea căsătoriei sunt condiţii de formă menite să asigure

încheierea unei căsătorii trainice şi sănătoase.

Din examinarea condiţiilor de formă reglementate de Codul Civil şi Legea nr. 119/1996

cu privire la actele de stare civilă, rezultă cu claritate caracterul solemn al căsătoriei.

Importanţa deosebită a căsătoriei ca bază a familiei, impune ca încheierea acesteia să se

efectueze cu respectarea neabătută a unor forme. Raţiunea îndeplinirii întocmai a formalităţilor

prescrise de lege este de a garanta apărarea intereselor majore ce se confruntă: pe de o parte

interesul societăţii de a recunoaşte numai căsătoria încheiată în condiţiile stabilite de lege pentru a

o deosebi de uniunea liberă, iar pe de altă parte pentru a proteja interesele personale ale

cetăţenilor prin asigurarea libertăţii şi actualităţii consimţământului.

Încheierea căsătoriei constituie aşadar un angajament solemn pe care viitorii soţi, cu tot

simţul răspunderii, şi-l iau în faţa reprezentantului autorităţii de stat cu privire la îndeplinirea

îndatoririlor pe care le reclamă întemeierea unei familii.

În acest scop legea prevede că încheierea căsătoriei trebuie să se facă într-un cadru

solemn, la serviciul de stare civilă.

Căsătoria se încheie întotdeauna în formele cerute de lege ceea ce denotă caracterul

solemn al acesteia. Acest caracter se exprimă, printre altele, prin aceea că se încheie numai într-un

anumit loc, în faţa unei autorităţi de stat, într-o zi dinainte fixată şi în prezenţa efectivă şi

formă distincte ale căsătoriei, întrucât lipsa oricăreia dintre ele duce la nulitatea căsătoriei, astfel chiar dacă solemnitatea ar fi îndeplinită însă fără publicitate, căsătoria încheiată astfel va fi lovită de nulitate pentru clandestinitate. A se vedea T.R.POPESCU, op.cit., pag. 134, I.ALBU, Dreptul...,op.cit.,pag.80 şi 91-92.83 E.GHEORGHE, A.SILVIAN, op.cit., pag. 45.84 Trib.Supr.,sec.civ.,dec.nr.443 din 15 martie 1978, în C.D. 1978, pag. 142-143.

concomitentă a viitorilor soţi cu posibilitatea pentru public de a asista la celebrarea căsătoriei85.

Potrivit Codului civil , actul juridic al căsătoriei este considerat un act juridic solemn,

elementele solemnităţii fiind:

-prezenţa personală şi împreună a viitorilor soţi la data şi locul stabilit pentru oficierea

căsătoriei;

-exprimarea simultană a consimţământului la căsătorie în faţa ofiţerului de stare civilă şi a

celor doi martori;

-declararea încheierii căsătoriei de către ofiţerul de stare civilă, care reprezintă actul final

al solemnităţii celebrării căsătoriei.

Publicitatea încheierii căsătoriei – condiţie de formă dirimantă.

Încheierea căsătoriei în condiţii care să-i asigure o anumită publicitate se impune atât în

interesul soţilor şi al terţilor cât şi din considerente de ordin general.

O largă publicitate a căsătoriei constituie o măsură în plus menită să ducă la respectarea

condiţiilor pe care legea le dictează cu privire la încheierea căsătoriei.

Ea permite exercitarea dreptului pe care cetăţenii îl au de a face opoziţie la căsătorie,

relevând impedimentele ce se opun la încheierea

acesteia. Prin publicitate, terţii interesaţi sunt avertizaţi asupra încheierii

căsătoriei şi a consecinţelor juridice ce decurg din aceasta.

Publicitatea încheierii căsătoriei este asigurată în modul următor:

1) Căsătoria nu poate fi încheiată decât într-o localitate în care soţii sunt cunoscuţi. De

aceea, legea permite ca aceasta să se încheie în localitatea în care cel puţin unul dintre soţi îşi are

domiciliul sau reşedinţa.

2) Căsătoria nu poate fi încheiată decât după trecerea unui anumit interval de timp – 10

zile de la efectuarea declaraţiei la căsătorie86.

85 Privind asupra evoluţiei istorice a solemnităţii căsătoriei, este de remarcat faptul că în dreptul român, încheierea căsătoriei, din solemnă la început, când implica îndeplinirea unor formalităţi religioase sau civile, a devenit cu timpul pur consensuală. În dreptul feudal încheierea căsătoriei a rămas în continuare secole de-a rândul un act consensual. În aceste condiţii, dovada căsătoriei a devenit din ce în ce mai anevoioasă, deoarece nu se putea face decât cu martori sau cu posesiunea de stat (nomen, tractatus, fama), ceea ce explica şi dictonul din acele vremuri: “a bea, a mânca şi a se culca împreună, este căsătoria după câte se pare” – M.PLANIOL,G.RIPERT, J.BOULANGER, Traité élémentaire de droit civil, Tom I, Librairie générale de droit et de jurisprudence, Paris, 1948, pag. 26. De aceea biserica a preluat asupra sa recunoaşterea socială, dispunând obligativitatea încheierii acesteia în faţa preotului şi a unor martori, încheierea căsătoriei devenind astfel solemnă (Consiliul din Trento, 24 iulie 1563, a impus celebrarea căsătoriei în faciae Eclesiae, proprio praesente paracho) La noi în ţară solemnitatea religioasă s-a transformat în solemnitate civilă, prin Codul civil de la 1865.

86 Art. 29 alin. 2 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede că se poate încheia căsătoria şi înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, însă numai pentru motive temeinice cu încuviinţarea primarului municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei unde urmează a se încheia

3) Căsătoria se încheie la sediul serviciului de stare civilă în afară de situaţia excepţională

când, din cauză de forţă majoră, unul dintre soţi nu se poate deplasa la sediul acestui serviciu.

4) Căsătoria se încheie într-o zi dinainte fixată.

5) Publicul are posibilitatea să asiste la încheierea căsătoriei nu numai când aceasta se

efectuează la sediul serviciului de stare civilă, dar chiar şi atunci când, din cauză de forţă majoră,

căsătoria s-a efectuat la domiciliul sau reşedinţa unuia dintre viitorii soţi, sau în orice altă parte

decât sediul serviciului de stare civilă.

În ceea ce priveşte condiţia publicităţii căsătoriei, aceasta urmează a fi înţeleasă în sensul

că o căsătorie trebuie încheiată în astfel de condiţii încât să permită oricărei persoane să asiste,

fără a fi totuşi necesară pentru asigurarea publicităţii, prezenţa efectivă a unor persoane la

încheierea ei.

În speţa soluţionată de Tribunalul Suprem, secţia civilă prin decizia nr. 443 din 15 martie

197887, s-a cerut a se constata nulitatea căsătoriei, invocându-se – printre alte motive – încălcarea

prevederilor cuprinse în art. 16 C.fam. referitoare la publicitatea încheierii căsătoriei.

Tribunalul municipiului Bucureşti, secţia a III-a civilă prin sentinţa nr. 54/1978, a respins

acţiunea, reţinând că, deşi aprobarea de a se efectua căsătoria în afara sediului serviciului de stare

civilă a fost eliberată de secretarul consiliului popular, totuşi nu este cazul a se pronunţa nulitatea,

deoarece semnătura necontestată a secretarului atestă că aprobarea s-a dat de comitetul executiv.

Recursul reclamantului a fost respins de Tribunalul Suprem pe considerentul de drept că

împrejurarea relevată cu privire la organul care a eliberat aprobarea pentru încheierea căsătoriei în

afara sediului serviciului de stare civilă nu constituie motiv de nulitate deoarece, deşi această

cerinţă trebuie îndeplinită, totuşi legea nu prevede o atare sancţiune pentru nerespectarea ei.

Cât priveşte publicitatea căsătoriei, întrucât această condiţie trebuie să fie înţeleasă în

sensul că a existat posibilitatea ca orice persoană să asiste la încheierea căsătoriei urmează a se

considera că în speţă a fost îndeplinită, deoarece nu s-a făcut dovada că o atare posibilitate nu ar fi

existat.

O soluţie similară a pronunţat Tribunalul Suprem, secţia civilă, prin decizia nr. 936 din 7

iunie 1978 (nepublicată).

Suprimarea dispoziţiilor legale privitoare la participarea martorilor la căsătorie s-a

explicat, în literatura juridică prin lipsa de eficienţă practică88.

căsătoria.87 Practică judiciară rezumată şi comentată,în R.R.D. nr. 9/1978, pag. 55.88 T.IONAŞCU,I.CHRISTIAN,M.ELIESCU,V.ECONOMU,Y.EMINESCU,M.I.EREMIA, V.GEORGESCU,I.RUCĂREANU, op.cit., pag. 82.

Prezenţa martorilor la încheierea căsătoriei asigura totuşi o publicitate efectivă, şi prin

aceasta un plus de solemnitate89.

Pe de altă parte, semnarea actului de căsătorie de către martori îi obligă pe aceştia la

sinceritate, căci în caz de tăinuire a unor piedici la căsătorie, ei vor suporta sancţiunile legale.

În prezent, ca urmare a modificărilor legislative ce au avut loc, evidenţiază necesitatea

prezenţei martorilor (a doi martori) la încheierea căsătoriei, care îi vor însoţi pe viitorii soţi la

primărie şi vor semna actul de căsătorie alături de soţi şi de ofiţerul de stare civilă. Prezenţa celor

doi martori la încheierea căsătoriei şi semnarea actului de căsătorie de către aceştia, asigură o

publicitate efectivă şi în acelaşi timp un plus de solemnitate.

Convenţia O.N.U. privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi

înregistrarea căsătoriei, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. (New York, 10 decembrie 1962)

ratificată şi de ţara noastră prin Legea nr.116/1992 prevede de asemeni necesitatea prezenţei

martorilor la căsătorie.

Solemnitatea şi publicitatea căsătoriei sunt condiţii de formă dirimante ale încheierii

căsătoriei. Potrivit Codului Civil rezultă că acestea constau în următoarele:

1) căsătoria se încheie în faţa unei anumite autorităţi (ofiţerul de stare civilă) şi a cel puţin

doi martori;

2) căsătoria se încheie într-un anumit loc, de regulă la sediul serviciului de stare civilă;

căsătoria se încheie în prezenţa efectivă şi concomitentă a

viitorilor soţi, care trebuie să-şi exprime personal consimţământul;

4) căsătoria trebuie încheiată în astfel de condiţii încât să permită oricărei persoane să

asiste la încheierea ei (publicitatea căsătoriei).

SECŢIUNEA a III-a PROBA ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

Pornind de la caracterul solemn al căsătoriei, legea stabileşte norme privitoare la proba

acesteia90.

Principiul în această materie este că o căsătorie nu poate fi dovedită decât prin certificatul

89 I.G.MIHUŢĂ,Probleme de drept din practica pe semestrul I din anul 1978 a Tribunalului Suprem în materia dreptului familiei, Trib.Supr.,sec.civ.,dec. nr. 936/1978, în R.R.D. nr. 2/1979,pag.20.90 I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit., pag. 36.

de căsătorie.

Având în vedere importanţa deosebită a căsătoriei şi ţinând seama de modul în care este

reglementată încheierea acesteia, Codul Civil a edictat norme speciale cu privire la proba

căsătoriei.

Într-adevăr potrivit art. 292 Cod Civil .: ”Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin

certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă”.

În acelaşi sens, dar cu un domeniu de aplicare mai general, este art. 22 alin. 1 din Decretul

nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, potrivit căruia

starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite sau cu cele înscrise, potrivit legii, în registrul de

stare civilă iar alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că certificatele eliberate în temeiul registrelor de

stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registre91.

Pe aceeaşi linie se situează şi dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele

de stare civilă care prevăd că starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare

civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora92.

Este de precizat că dovada căsătoriei cu exclusivitate prin certificatul de căsătorie este

cerută numai când se pretind efectele căsătoriei; de exemplu când se pretinde o pensie de

întreţinere în calitate de soţ.

Dacă însă dovada căsătoriei este necesară în alte scopuri, căsătoria va fi privită ca un

simplu fapt juridic, susceptibil de a fi dovedit prin orice mijloc de probă; de exemplu, în cazul

unui contract de întreţinere cu titlu gratuit între foştii soţi, încheiat sub condiţie rezolutorie a

recăsătoririi creditorului întreţinerii, caz în care debitorul pârât va putea dovedi în mod liber

căsătoria fostului soţ93.

Această diferenţiere rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 292 C.Civil . în

91 V.NICOLESCU, Unele probleme privind certificatele de stare civilă, (citat în continuare Unele probleme...) în L.P. nr. 11/1961, pag. 34.92 Starea juridică a persoanei fizice, ca totalitate a elementelor prin care este individualizată în societate şi familie, constituie un atribut al personalităţii, prin caracterizarea subiectului de drept. Starea civilă a persoanei fizice este unul din aspectele cuprinse în noţiunea de stare juridică. Starea civilă în sensul în care ne preocupă în acest studiu constituie totalitatea elementelor care determină personalitatea juridică în familie, cu modificările ce pot interveni în timpul vieţii. A se vedea : E.LUPAN, D.A.POPESCU, Drept civil, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1993, pag. 133-134.93 Din practica instanţelor judecătoreşti – Rudenie. Dovedire. Mijloace de probă. Stabilire cu şi fără efecte de stare civilă.- Dovada rudeniei cu efecte de stare civilă se face cu acte de stare civilă, astfel cum se prevede în mod expres în art. 22 din Decretul nr. 31/1954. Ea se face de către persoane care, de regulă, invocă un drept rezultând din starea civilă pe care pretinde că o are. Când însă rudenia trebuie stabilită fără efecte de stare civilă, adică în alte scopuri decât pentru realizarea unui drept al persoanei şi anume pentru a se asigura aplicarea unor dispoziţii imperative ale legii, cum este aceea prevăzută în art. 6 C.fam., care interzice căsătoria între anumite rude, trebuie admis orice mijloc de probă în stabilirea rudeniei, pentru că numai în acest mod se dă eficienţă deplină legii. Trib.Supr., sec.civ., dec. nr. 1911 din 23 octombrie 1979, în R.R.D. nr. 3/1980, pag. 69.

coroborare cu art. 24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi

art. 16 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, conform cărora, în anumite

cazuri, dovada actelor de stare civilă se face prin orice mijloc de probă.

Trebuie precizat că dispoziţiile art. 24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice

şi persoanele juridice, ce stabilesc modul de dovedire a stării civile în faţa instanţelor

judecătoreşti, nu-şi găsesc aplicarea decât în măsura în care nu contrazic celelalte texte din Codul

familiei. O soluţie contrară ar însemna consacrarea unei situaţii periculoase, prin aceea că

cetăţenii ar fi tentaţi să nu se mai prezinte în faţa ofiţerului de stare civilă pentru celebrarea

căsătoriei, iar în caz de nevoie să ceară instanţelor judecătoreşti stabilirea existenţei şi datei

pretinsei căsătorii.

Prin decizia civilă nr. 2013/195694, instanţa noastră supremă a arătat că deşi în principiu

starea civilă nu poate fi dovedită decât cu certificatul de stare civilă, sunt admisibile totuşi şi alte

probe în cazul în care partea trebuie să dovedească o căsătorie veche, întâmplată într-o localitate

necunoscută sau îndepărtată, când, pentru obţinerea certificatului de stare civilă ar întâmpina alte

piedici găsite întemeiate, cu condiţia ca aceste probe să nu fie contrare certificatelor de stare civilă

prezentate.

Această soluţie are în vedere o serie de realităţi existente în ţara noastră în secolul trecut,

în legătură cu modul defectuos în care se ţineau registrele de stare civilă de către autorităţi,

realităţi care în unele litigii patrimoniale când se invoca rudenia cu defunctul - au impus să se facă

dovada unor căsătorii vechi prin orice mijloc de probă cu toată rigoarea art. 18 C.fam.

Instanţa noastră supremă a abandonat practica potrivit căreia ar fi inadmisibilă întocmirea

ulterioară a unui act de căsătorie, putând fi primită numai o cerere de reconstituire a actului de

căsătorie (cu excepţia cazurilor speciale, ale căsătoriilor vechi, întâmplate în localităţi

necunoscute sau îndepărtate, care ar putea fi dovedite şi prin alte probe când lipsesc certificatele

de căsătorie) statuând că soluţia este aceeaşi şi în ipoteza întocmirii ulterioare a actului de

căsătorie - indiferent de vechimea sau locul încheierii acesteia - atunci când căsătoria nu a fost

înregistrată din vina delegatului de stare civilă.

Dar, după cum în mod just s-a arătat, pentru admiterea unei astfel de cereri, cel interesat

este obligat de a proba că declaraţia de căsătorie a fost făcută şi semnată de către viitorii soţi,

pentru că altfel ar însemna că părţile pot cere întocmirea actului de căsătorie oricând, cu toate că

în realitate ele nu au cerut serviciului de stare civilă încheierea căsătoriei.

Considerăm că aceasta este interpretarea justă a dispoziţiilor Codului Civil cât şi a art. 13

94 Trib.Supr.,col.civ., dec.nr.2013/1955,în C.D., 1955, vol.I, pag. 31.

din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Este de altfel punctul de vedere constant susţinut în ultima vreme în literatura de

specialitate95.

În conformitate cu art. 52 şi 53 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,

reconstituirea actului de căsătorie nu se poate face decât dacă registrele de stare civilă au fost

distruse sau pierdute, ori actul a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat 96, iar întocmirea

ulterioară a actului de căsătorie se poate cere numai dacă nu au existat registre de stare civilă sau

întocmirea actului a fost omisă.

În ceea ce priveşte reconstituirea actelor de stare civilă, se permite acest lucru în anumite

cazuri limitativ determinate de lege.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă: “Reconstituirea

actelor de stare civilă se poate face, la cerere, dacă:

a) registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte;

b) actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori

extrasul de pe acest act.”

Cererea de reconstituire (ca şi cea de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă) însoţită

de actele doveditoare, se depune la autoritatea administraţiei publice locale, competentă să

întocmească actul sau a locului de domiciliu a persoanei interesate, în cazul prevederilor art. 52

lit. b. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin dispoziţie a primarului, care se

comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere (art. 54 alin. 1 din Legea nr. 119/1996

cu privire la actele de stare civilă).

În cazul când cererea este respinsă, petiţionarul se poate adresa instanţei judecătoreşti. De

asemeni, dispoziţia primarului prevăzută în art. 54 alin. 1, poate fi contestată la instanţa

judecătorească din a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă (art. 54 alin. 2).

95 T.IONAŞCU,I.CHRISTIAN,M.ELIESCU,V.ECONOMU,Y.EMINESCU,M.I.EREMIA, V.GEORGESCU,I.RUCĂREANU, op.cit., pag. 81.96 Art. 24 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. Competenţa de a soluţiona cererile care au ca obiect reconstituirea sau întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă aparţine exclusiv primăriilor locale (art. 52 şi 53 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă); În acelaşi sens, Trib.Supr., dec.civ. nr. 1274 din 19 august 1963, în J.N. nr. 9/1964, pag. 54. În sistemul Legii nr. 119/1996, anularea, rectificarea sau completarea unei înregistrări este de competenţa instanţelor judecătoreşti. Judecătoria va judeca cu citarea procuraturii şi a primăriei unde este înregistrat actul. Când instanţa judecătorească urmează să ordone întocmirea ulterioară a actului de stare civilă de către organul competent, primăria trebuie citată – Trib.jud.Satu Mare, dec.civ.nr.11 din 15 ianuarie 1969 în R.R.D. nr. 6/1969, pag. 172.; C.POPESCU, Aspecte practice din activitatea serviciilor de stare civilă în R.R.D. nr. 6/1967, pag. 80-81; Acţiunea în anularea, rectificarea sau completarea unei înregistrări nu se confundă cu acţiunea de stat. Pentru noţiunea acţiunii de stat a se vedea I.P.FILIPESCU, Drept internaţional privat, vol.I,Ed. Actami, Bucureşti, 1997, pag. 234.

În practică se recurge adeseori la calea justiţiei pentru ca pe această cale, să se ajungă la

obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, care să constate existenţa căsătoriei şi care trecută în

registrul de stare civilă respectiv, ţine loc de act de căsătorie.

În sprijinul acestei restricţiuni se utilizează şi dispoziţiile art. 24 din Decretul nr. 31 din 30

ianuarie 1954 cu privire la persoanele fizice şi persoanele juridice, potrivit căruia: “Starea civilă

se va putea dovedi, înaintea instanţei judecătoreşti, prin orice mijloc de probă admis de lege dacă:

nu au existat registre de stare civilă;

registrul de stare civilă s-a pierdut ori este pierdut în tot sau în parte;

întocmirea actului de stare civilă a fost omisă;

procurarea actului de stare civilă este cu neputinţă.”

Dar această practică periculoasă prin consecinţele pe care le antrenează, deoarece eludează

dispoziţiile legale privitoare la încheierea căsătoriei, a atras atenţia organelor de drept, care prin

mijlocul cererilor de îndreptare i-au pus capăt.

Argumentele care se opun unei asemenea practici sunt următoarele:

În primul rând căsătoria nu poate fi încheiată decât în anumite condiţii determinate de lege

şi în anumite forme cerute “ad solemnitatem”.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 119/1996 (modificat prin Legea nr.23/1999) la încheierea

căsătoriei ofiţerul de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi, liber şi deplin exprimat, în

prezenţa a doi martori, după care îi declară căsătoriţi, le citeşte dispoziţiile Codului familiei,

privind drepturile şi obligaţiile soţilor şi întocmeşte de îndată, actul de căsătorie.

Solemnitatea este de esenţa căsătoriei. Fără îndeplinirea acestor formalităţi nu există

căsătorie.

Drept consecinţă, legea permite un mijloc de probă preconstituit şi restrictiv şi anume:

numai certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă (art.18

C. fam.).

Toate dispoziţiile din celelalte legi incompatibile cu aceasta, nu-şi găsesc aplicarea.

Astfel, nu-şi poate găsi aplicarea art.24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele

fizice şi juridice, care prevede dispoziţia generală, cu privire la proba stării civile.

De asemeni, în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, se reţine deosebirea

ce există între naştere şi moarte, evenimente naturale ce exclud voinţa omului şi căsătoria

eminamente voluntară.

Astfel, pe când la naştere se prevede posibilitatea ca înregistrarea să se facă în baza unei

hotărâri judecătoreşti97, iar la moarte de asemeni înregistrarea morţii pe baza unei hotărâri

judecătoreşti, cu privire la căsătorie nu se prevede o atare posibilitate.

De aceea căsătoria nu poate fi probată decât prin certificatul de căsătorie (art. 18 C.fam.).

Dacă s-ar admite altfel, s-ar ajunge la situaţia ca părţile să transforme un concubinaj în căsătorie,

prin intermediul instanţei judecătoreşti, fără să mai treacă prin faţa delegatului de stare civilă, care

are sarcina şi răspunderea încheierii căsătoriei.

În unele speţe prezentate în faţa instanţei judecătoreşti, se cerea reconstituirea actului de

căsătorie care de altfel este de competenţa autorităţii administraţiei publice locale (primăriei),

când în realitate nu era vorba de o reconstituire, care presupune că actul a existat, însă din cauza

dispariţiei registrelor el nu mai poate fi dovedit decât printr-o reconstituire, ci de o lipsă de

înregistrare, care face să nu fi existat niciodată pretinsa căsătorie.

S-a arătat că domeniul de aplicare al art. 32 din Decretul nr. 278 din 1960 (în prezent art.

52 şi 53 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă), nu coincide cu cel al art. 24

din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi art. 16 din Legea nr.

119/1996, şi că, în asemenea cazuri se poate dovedi în justiţie cu alte probe decât cu certificatul de

stare civilă98. Cazurile în care există această diferenţă între cele două texte şi deci dovada stării

civile se face cu alte probe decât cu certificatul de stare civilă sunt:

1) un act de stare civilă a fost întocmit în registrul de stare civilă, dar procurarea lui ar fi

cu neputinţă din alte cauze decât întocmirea lui în ţară străină;

2) soţii şi-au declarat consimţământul la căsătorie în condiţiile legii, dar întocmirea actului

de căsătorie a fost omisă din alte cauze decât din vina delegatului de stare civilă, adică datorită

unui caz fortuit sau de forţă majoră.

Potrivit art. 53 lit. a şi b, întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă:

a) întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă, deşi au fost depuse actele

necesare întocmirii acestuia;

b) întocmirea actului de căsătorie a fost omisă deşi a fost luat

consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă.

Prin urmare în cazurile arătate se pune problema probei căsătoriei99.

97 Din soluţiile instanţelor judecătoreşti, Trib.jud. Timiş, dec.civ. nr.681 din 21 mai 1971 în R.R.D. nr. 2/1972, pag. 170; Trib.jud.Braşov, dec.civ.nr. 1249 din 20 decembrie 1971 în R.R.D. nr. 6/1972, pag.162.98 I.P.FILIPESCU, Tratat..., op.cit.,pag.3799 În sensul admiterii reconstituirii actului de căsătorie dar neadmiterii întocmirii ulterioare a actului de căsătorie, E.GHEORGHE,A.SILVIAN, op.cit., pag. 44-45. În sensul că o căsătorie netrecută în registrul de stare civilă la data când se pretinde că a fost celebrată nu poate fi constatată pe cale judecătorească, deci în sensul că reconstituirea actelor de căsătorie este posibilă numai în cazul când căsătoria a fost înregistrată, iar ulterior actul de stare civilă întocmit a fost pierdut ori nu mai poate fi procurat, Trib.Supr., col.civ., dec.nr.878/1954, în C.D., 1954,

Procedura întocmirii ulterioare a actului de căsătorie este întocmai ca aceea privitoare la

reconstituirea actului de căsătorie arătată mai sus.

Dacă legea nu prevede ca înregistrarea căsătoriei să se facă în baza unei hotărâri

judecătoreşti aşa cum prevede pentru naştere şi moarte, ea totuşi permite procedura întocmirii

actului de căsătorie în condiţii special prevăzute de art. 53 din Legea nr. 119/1996 cu privire la

actele de stare civilă, ceea ce înseamnă că o căsătorie poate exista şi în cazul când înregistrarea

din anumite considerente nu a putut fi înfăptuită.

În ambele ipoteze de mai sus, adică, fie atunci când este vorba de întocmirea ulterioară în

condiţii speciale a actului de căsătorie, fie când este vorba de reconstituirea ei, se pune problema

probei căsătoriei, fie în faţa primăriei chemate să se pronunţe asupra cererii de reconstituire sau de

întocmire, fie în faţa instanţei judecătoreşti chemată să se pronunţe asupra deciziei de respingere a

reconstituirii sau întocmirii ulterioare.

În aceste situaţii proba100 se face prin mijloace prevăzute de dreptul comun (art. 24 din

Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 cu privire la persoanele fizice şi persoanele juridice).

În acelaşi mod se va proba căsătoria, întocmai ca şi legătura de rudenie, ori de câte ori nu

se reclamă efecte de stare civilă şi, în genere nu se urmăresc efecte ale căsătoriei, ci căsătoria ar fi

doar condiţia de care depinde obligaţia contractuală. În concluzie, principiul în materia probei

căsătoriei este că aceasta nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza

actului întocmit în registrul de stare civilă.

Ţinându-se seama de caracterul solemn al căsătoriei, precum şi de faptul că efectele

acesteia atât în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile personale cât şi cele patrimoniale ale

soţilor, se produc numai din momentul încheierii ei, este normal ca proba căsătoriei să nu se poată

face decât prin certificatul de căsătorie, care se eliberează pe baza actului întocmit în registrul de

stare civilă.

Statul este interesat să ferească în viitor familia ce se formează de orice discuţii ce s-ar

vol.I, pag.136-137. A se vedea, Trib.Supr.,col.civ.,dec.nr. 997/ 1954 în L.P. nr. 1/1955, pag. 74, cu nota S.ŞERBĂNESCU şi dec.civ.nr. 1133/1955, în C.D., 1955, vol.I, pag. 134. În sensul întocmirii ulterioare a actului de căsătorie şi al reconstituirii acestuia, Trib.Supr.sec.civ.,dec. nr. 1721/ 1979, în C.D., 1979, pag. 139-140. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă în art. 52-53 reglementează reconstituirea şi întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă.

100 Căsătoriile încheiate înainte de punerea în aplicare a Codului familiei. Validitatea căsătoriei încheiată înainte de data intrării în vigoare a Codului familiei se stabileşte potrivit dispoziţiilor legii de la data încheierii ei (art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954). Totuşi, în cazul în care căsătoria este nulă sau anulabilă după această lege însă este valabilă potrivit Codului familiei, ori dacă după încheierea căsătoriei a intervenit un fapt care, conform Codului familiei acoperă nulitatea căsătoriei nu va mai fi declarată nulă sau nu mai poate fi anulată după punerea în aplicare a Codului familiei, chiar dacă la data punerii în aplicare acţiunea în declararea nulităţii sau cea în anulare este în curs de judecată (art. 1 alin. 2 din acelaşi decret).

putea purta în legătură cu însăşi existenţa ei şi pentru a se evita o astfel de situaţie ce ar putea da

loc la o stare de incertitudine, s-a prevăzut ca modul de probaţiune al căsătoriei să fie restrictiv.

Numai certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere

doveditoare, astfel cum se arată în art. 22 din Decretul nr. 31/1954 ca şi actele întocmite sau

înscrise în registre101.

De aici rezultă că este vorba de o probă preconstituită fiind exclus orice alt mod de

dovadă.

Există şi excepţii totuşi de la această regulă, aşa cum am arătat anterior cazul probei

căsătoriei în faţa primăriei chemate să se pronunţe asupra cererii de reconstituire sau de întocmire,

fie în faţa instanţei judecătoreşti chemată să se pronunţe asupra deciziei de respingere a

reconstituirii sau întocmirii ulterioare când se folosesc pentru probă mijloace de drept comun.102

Trebuie precizat că atât reconstituirea actelor de stare civilă cât şi întocmirea ulterioară se

face în cazuri limitativ prevăzute de lege (art. 52-53 din Legea nr. 119/1996). Imposibilitatea

constatării unei căsătorii pentru care nu s-a întocmit actul de căsătorie este o soluţie ce se impune,

din moment ce căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza

actului întocmit în registrul actelor de stare civilă.

În continuare ne propunem a prezenta câteva speţe şi soluţii din practica judecătorească în

materia probaţiunii căsătoriei103.

Într-o primă speţă, individul P.A. din comuna Gauriciu, raionul Zimnicea, a cerut

reconstituirea actului său de căsătorie, pretinzând că celebrarea căsătoriei a avut loc la 5

noiembrie 1925, iar pe baza declaraţiilor a doi martori şi a dovezilor de la Sfatul Popular

respectiv, că nu s-a găsit înregistrată căsătoria, Trib.pop.rai. Zimnicea a admis acţiunea,

constatând încheierea căsătoriei pe data de 5 noiembrie 1925 şi dispunând ca hotărârea să fie

trecută în registrul de stare civilă spre a ţine loc de act de căsătorie104.

Împotriva acestei hotărâri Procurorul general a introdus cerere de îndreptare, în care se

arată că nu se poate constata judecătoreşte existenţa unei căsătorii care nu s-a celebrat prin

înregistrarea ei în registrul de stare civilă.

101 A se vedea V.NICOLESCU, Unele probleme..., op.cit., în L.P. nr.11/1961, pag. 35.102 Reconstituirea actelor de stare civilă se poate face numai dacă la dosar există dovada că registrele de stare civilă au fost distruse sau pierdute ori că actul a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat. Dovada imposibilităţii se face printr-o adresă la Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Interne eliberată la cerere – C.POPESCU, op.cit., în R.R.D. nr. 6 / 1967, pag. 80-81.103 T.R.POPESCU, I.P.FILIPESCU – Dreptul familiei, Speţe şi soluţii din practica judiciară, E.D.P., Bucureşti, 1969, pag. 11-12.

104 A se vedea ,Trib.Supr., col.civ.,dec. nr. 878 din 24 noiembrie 1954,în C.D., 1954, vol. I, pag. 136.

Se poate dispune reconstituirea unui act de căsătorie dacă nu a fost înregistrată căsătoria?

În soluţionarea speţei trebuie făcute câteva precizări şi anume:

Reconstituirea actelor de stare civilă se face doar în cazuri limitativ prevăzute de lege şi

anume:

registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse în totalitate ori în parte;

actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori

extrasul de pe acest act.

După cum se observă în precizările făcute anterior rezultă că nu se poate dispune

reconstituirea actului de căsătorie dacă nu a fost înregistrată căsătoria.

Mai trebuie precizat că acţiunea a fost admisă în mod greşit, dându-se o soluţie eronată şi

anume sentinţa să fie trecută în registrul de stare civilă pentru a ţine loc de act de căsătorie.

Omisiunea înregistrării căsătoriei în registrele de stare civilă nu poate fi înlocuită prin

constatarea ei printr-o hotărâre judecătorească, deoarece căsătoria este un act juridic solemn, ce se

încheie nu numai prin consimţământul viitorilor soţi, dar şi prin întocmirea “de îndată” a actului

de căsătorie.

În speţă, P.A. trebuie să introducă acţiune nu pentru reconstituirea actului său de căsătorie

ci pentru întocmirea ulterioară a actului de căsătorie iar pentru admiterea acestei cereri P.A. este

obligat de a proba că declaraţia de căsătorie a fost făcută şi semnată de către viitorii soţi, pentru că

altfel ar însemna că se poate cere întocmirea actului de căsătorie oricând, cu toate că în realitate

nu s-a cerut serviciului de stare civilă încheierea căsătoriei.

De asemeni, P.A. trebuia să adreseze cererea mai întâi primăriei competente a soluţiona şi

numai în cazul respingerii să se adreseze instanţei judecătoreşti care se va pronunţa asupra

deciziei de respingere a întocmirii ulterioare. Proba în acest caz se putea face prin mijloacele

prevăzute de dreptul comun.

Într-un alt caz, admiţând acţiunea introdusă de I.I. instanţa judecătorească a constatat că

reclamanta s-a căsătorit cu M.I. în oraşul Mangalia, în 1928 şi a dispus trimiterea unei copii de pe

hotărârea serviciului de stare civilă pentru înregistrarea căsătoriei:

În ce condiţii se poate face reconstituirea actului de căsătorie?

Cum se face dovada căsătoriei în cazul în care se cere reconstituirea actului de căsătorie?

Potrivit art. 52 din Legea nr. 119/1996 reconstituirea actului de căsătorie se poate face în

doua cazuri limitativ prevăzute de lege:

registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse în totalitate ori în parte;

actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori

extrasul de pe acest act.

Dovada căsătoriei în cazul în care se cere reconstituirea actului de căsătorie se face prin

mijloacele prevăzute de dreptul comun (art. 16 din Legea nr. 119/1996).

Art. 16 din Legea nr. 119/1996 prevede:

Starea civilă se poate dovedi prin orice mijloace de probă în faţa instanţei judecătoreşti, în

cazul prevăzut la art. 10105, precum şi în faţa autorităţilor administraţiei publice când se solicită

reconstituirea actelor de stare civilă, în următoarele situaţii:

nu au existat registre de stare civilă;

registrele de stare civilă au fost pierdute ori distruse în totalitate sau în parte;

nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor

după actele de stare civilă;

întocmirea actelor de stare civilă a fost omisă.

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Finalitatea urmărită de Noul Cod Civil prin edictarea condiţiilor de formă privind

105 Art. 10 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede: “În cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază”.

incheierea casatoriei este aceea de a asigura încheierea unei căsătorii potrivit cerinţelor legale, în

scopul întemeierii unei familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât şi moral (fiind

mijloc pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie), de a

asigura forma recunoaşterii publice a căsătoriei şi mijlocul de dovadă a căsătoriei.

Condiţiile de formă ale căsătoriei se împart în formalităţi premergătoare sau anterioare

încheierii căsătoriei şi formalităţi privind însăşi încheierea căsătoriei.

Prima formalitate anterioară încheierii căsătoriei este declaraţia la căsătorie, prin care

viitorii soţi îşi manifestă voinţa în vederea încheierii căsătoriei.

În termen de 10 zile de la depunerea şi înregistrarea declaraţiei la căsătorie se pot face

opoziţii la căsătorie.

În sistemul nostru de drept, opoziţiile la căsătorie sunt instrumente prin care cetăţenii sunt

antrenaţi în opera de respectare a legalităţii, într-un domeniu care interesează, în cel mai înalt

grad, statul, preocupat pentru întărirea familiei şi respectul unanim al regulilor referitoare la

aceasta pentru formarea unei mentalităţi sănătoase despre căsătorie şi familie.

În ceea ce priveşte procedura încheierii căsătoriei, trebuie mai întâi avut în vedere –

localitatea şi locul unde se încheie căsătoria dar şi competenţa delegatului de stare civilă.

Potrivit art.279., căsătoria se poate încheia în localitatea în care fiecare dintre viitorii soţi

îşi are domiciliul sau reşedinţa. Alegerea aparţine viitorilor soţi.

În localitatea astfel determinată, căsătoria se poate încheia într-un anumit loc şi anume la

sediul serviciului de stare civilă respectiv. În cazuri excepţionale, căsătoria se poate încheia şi în

afara sediului serviciului de stare civilă cu respectarea, bineînţeles, a tuturor celorlalte dispoziţii

legale privind încheierea căsătoriei.

În cazul viitorilor soţi care au amândoi cetăţenie română, căsătoria se poate încheia pe o

navă sub pavilion român aflată în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării, comandantul navei

fiind investit cu atribuţii de delegat de stare civilă (art. 8 din Legea nr. 119/1996).

În ceea ce priveşte competenţa ofiterului de stare civilă, deosebim mai multe aspecte:

a) Competenţa materială (rationae materiae) – această competenţă este determinată de

calitatea pe care o are cel ce instrumentează şi de atribuţiile ce i-au fost delegate. Căsătoria se

încheie în faţa delegatului de stare civilă. Numai o asemenea căsătorie se bucură de protecţia legii.

Lipsa de calitate de delegat de stare civilă nu împiedică deci valabilitatea căsătoriei dacă a

existat convingerea generală că persoana în faţa căreia s-a încheiat căsătoria avea calitatea să

instrumenteze (art. 7 din Legea nr. 119/1996 – “error communis facit jus”).

b) Competenţa personală (rationae personae).

Această competenţă este determinată de domiciliul sau reşedinţa viitorilor soţi.

Nerespectarea dispoziţiilor legale privind competenţa personală a delegatului de stare

civilă nu este sancţionată de nulitatea căsătoriei încheiată în aceste condiţii.

c) Competenţa teritorială (rationae loci).

Această competenţă este determinată de limitele teritoriului, comunei, oraşului,

municipiului sau sectorului de municipiu unde se află primăria în cadrul căreia funcţionează

delegatul de stare civilă.

Încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa teritorială a delegatului de stare civilă

nu este sancţionată cu nulitatea căsătoriei încheiată în aceste condiţii.

Momentul încheierii căsătoriei este acela în care delegatul de stare civilă constată existenţa

consimţământului viitorilor soţi şi îi declară căsătoriţi (art.279.).

Înregistrarea căsătoriei care urmează după aceea, nu are valoare constitutivă, ci constituie

numai un element de probă, în principiu singurul mijloc de probă .

Căsătoria are un caracter solemn şi public.

Atât solemnitatea cât şi publicitatea încheierii căsătoriei sunt condiţii de formă menite să

asigure încheierea unei căsătorii trainice şi sănătoase.

În ceea ce priveşte proba căsătoriei – pornindu-se de la caracterul solemn al căsătoriei,

legea stabileşte norme privitoare la proba acesteia.

Potrivit art. 292 Cod Civil ., căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de

căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă.

În acelaşi sens, dar cu un domeniu mai larg de aplicare, este art. 22 alin. 1 din Decretul nr.

31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, potrivit căruia starea

civilă se dovedeşte cu acte întocmite în registrele de stare civilă, iar alin. 2 al aceluiaşi articol

prevede că certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere

doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registre.

Tot astfel, potrivit art. 13 din Legea nr. 119/1996 starea civilă se dovedeşte cu actele

întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza

acestora.

În literatura de specialitate s-a arătat că domeniul de aplicare al art. 32 din Decretul nr. 278

din 1960 (în prezent art. 52 şi 53 din Legea nr. 119/1996) nu coincide cu cel al art. 24 din Decretul

nr. 31 din 1954, în prezent şi art. 16 din Legea nr. 119/1996, şi că, în asemenea cazuri, starea

civilă se poate dovedi în justiţie şi cu alte probe decât cu certificatul de stare civilă.

În concluzie toate condiţiile de formă, edictate de lege, atât formalităţile premergătoare

încheierii căsătoriei cât şi formalităţile privind însăşi încheierea căsătoriei, sunt prevăzute în

următoarele scopuri:

ca mijloc pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la

căsătorie;

ca formă a recunoaşterii publice a căsătoriei

pentru a asigura mijlocul de probă, de dovadă a căsătoriei .

BIBLIOGRAFIE

1. Ion P. Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediţia a VIII-a, Ed.Universul Juridic, București, 2006; 2. Emil Poenaru, Genoveva Aioanei, Căsătoria şi divorţul, Ed. Hamangiu, București,2008; 3. Marieta Avram, Cristina Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu,București, 2010 4. D.Lupascu.C.Craciunescu,Dreptul Familiei,Ed.Universul Juridic,2011 5. E.Florian,Dreptul Familiei,Ed.CH.Bech,2011 6. Ion P.Filipescu,P.Anca,Incheierea casatoriei si efectele ei,Ed.Academiei,Bucuresti,1989 7.Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind Codul civil a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.