Innovation Union Competitiveness report 2011 Rezumat

© European Union, 2011. Reproduction is authorised provided the source is acknowledged.

1

Rezumat Introducere Într-un context caracterizat de creșterea problemelor societale și de stagnarea performanțelor economice, Uniunea Europeană a lansat în 2010 Strategia Europa 20201 cu scopul de a orienta redresarea economică a Europei și de a prezenta o agendă cuprinzătoare pentru transformarea acesteia într-o economie mai competitivă, sustenabilă și incluzivă. Element central al acestei strategii, inițiativa emblematică „O Uniune a inovării”2 stabilește modul în care Europa va trata „criza inovării” cu care se confruntă, printr-o abordare strategică în care se integrează instrumentele și actorii din domeniul cercetării și inovării. Aceasta angajează UE și statele membre să pună în practică condiții-cadru care să facă mediul de afaceri mai propice inovării, să faciliteze accesul la finanțarea din fonduri private, să realizeze Spațiul European de Cercetare și să abordeze provocările majore ale societății.

Rezultatul ar trebui să fie o Uniune a inovării, în care întreprinderile inovatoare cu creștere rapidă prosperă și creează locuri de muncă noi, cu o valoare adăugată ridicată, și în care inovarea oferă produse și soluții care răspund la necesitățile și așteptările societății. Obiectivul este de a aborda atât o provocare în materie de competitivitate (recuperarea întârzierii Europei în ceea ce privește inovarea), cât și o provocare culturală (integrarea cercetării și inovării pentru concentrarea acestora pe provocările societale), care ar trebui antreneze schimbări structurale către activități economice care utilizează intensiv cunoștințele. Aceste priorități corespund în mare măsură preocupărilor principale exprimate de cetățenii europeni în privința inovării:

Figura 1: Opinia cetățenilor europeni cu privire la cele trei priorități principale ale inovării în Europa, 2010

38%

25%

29%

60%

61%

66%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

Un sprijin financiar mai mare pentru cercetare

Încurajarea cooperării între cercetători

Reorientarea cercetării către noile provocăriprecum schimbările climatice, eficiența

energetică și eficiența utilizării resurselor

Primul răspuns Totalul răspunsurilor

Surse: DG Cercetare și inovare Date: DG Comunicare, Eurobarometru 2010

1 COM(2010) 2020. 2 Inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020 - O Uniune a inovării - COM(2010) 546 final. Strategia Europa 2020 include, de asemenea, alte inițiative emblematice menite să consolideze competitivitatea: „O politică industrială adaptată erei globalizării”, „Agenda pentru noi competențe și noi locuri de muncă” și „Agenda digitală”.

2

Inițiativa emblematică „O Uniune a inovării” cere punerea în funcțiune a unui mecanism solid de monitorizare pentru măsurarea performanțelor inovării și a progreselor în direcția obiectivelor comune ale Europei. Acest lucru corespunde prevederilor tratatului3 cu privire la monitorizarea și evaluarea periodică în acest domeniu. În acest scop, a fost elaborat un cadru de monitorizare pe trei niveluri, care cuprinde:

1. Obiective principale: încotro vrem să mergem? Unul dintre cele cinci obiective principale prevăzute de Strategia Europa 2020 este acela de a îmbunătăți condițiile pentru activitățile de cercetare și dezvoltare, în special cu scopul de a ridica nivelul finanțării din surse publice și private, luate împreună, la 3% din PIB. Pe lângă aceasta, Consiliul European din 4 februarie 2011 a cerut dezvoltarea unui nou indicator integrat unic care să permită mai buna monitorizare a progreselor în materie de inovare. Comisia Europeană, în cooperare cu institutele naționale de statistică și cu OCDE lucrează în prezent la elaborarea unui astfel de indicator, concentrându-se pe proporția pe care o au întreprinderilor inovatoare cu creștere rapidă în ocuparea forței de muncă.

2. Un tablou de bord privind performanțele: care este situația actuală? Tabloul de bord al „Uniunii inovării” (Innovation Union Scoreboard – IUS) a fost publicat la începutul anului 2011 și va fi actualizat anual pentru a putea compara performanțele UE și ale statelor membre cu privire la cei 25 de indicatori de bază ai cercetării și inovării, precum și, pentru 12 dintre aceștia, față de principalii parteneri internaționali.

3. Un raport de analiză strategică: care sunt cauzele performanțelor insuficiente și care sunt soluțiile pentru acestea? La fiecare doi ani, raportul privind competitivitatea Uniunii inovării (Innovation Union Competitiveness - IUC) va furniza o analiză statistică și economică aprofundată care va cuprinde caracteristicile principale ale unui sistem de cercetare și inovare eficient și eficace sub raport social. Ea va constitui un instrument cheie pentru elaborarea de politici bazate pe constatări în contextul Uniunii inovării.

Prezentul raport privind competitivitatea Uniunii inovării monitorizează progresele în direcția obiectivelor principale ale UE și naționale în materie de cercetare și dezvoltare. El furnizează o analiză și constatări economice în scopul de a susține elaborarea de politici, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, în sprijinul Uniunii inovării. Raportul vine în completarea revizuirii globale a obiectivelor strategiei Europa 2020 din Analiza anuală a creșterii realizată de Comisia Europeană. El oferă o perspectivă mai aprofundată asupra obiectivelor de intensitate a cercetării și dezvoltării (C&D ) la scara UE și la scară națională și prezintă constatări privind dinamica întreprinderilor care utilizează intensiv cunoștințele și privind alte aspecte ale inovării. Pe de altă parte, raportul extinde și completează indicatorii din tabloul de bord al Uniunii inovării în sensul abordării întregului ciclu al inovării, în special a influenței cercetării și inovării asupra îmbunătățirii competitivității și asupra rezolvării problemelor societale. Acest rezumat prezintă o selecție a principalelor constatări din raportul pe 2011 privind competitivitatea Uniunii inovării.

3 Articolul 181 alineatul 2: „Comisia, în strânsă colaborare cu statele membre, poate adopta orice inițiativă utilă promovării coordonării menționate la alineatul (1), în special inițiative menite să stabilească orientările și indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici și să pregătească elementele necesare pentru supravegherea și evaluarea periodice.”

3

Constatări principale

Investiții în viitor

1. UE avansează încet în direcția atingerii obiectivului de 3% pentru cercetare și dezvoltare, însă există un decalaj care se adâncește între UE și concurenții săi pe plan mondial, în special din cauza investițiilor mai scăzute ale întreprinderilor în cercetare și dezvoltare.

Investițiile în cercetare și inovare reprezintă un motor esențial pentru creștere și idei inovatoare pentru viitorul Europei. Acesta este motivul pentru care creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare reprezintă una dintre cele cinci priorități ale strategiei Europa 2020.

În perioada 2000-2007, intensitatea C&D a UE a stagnat ca urmare a creșterii în paralel a PIB-ului și a cheltuielilor brute cu C&D. Mai recent, intensitatea C&D a UE a crescut de la 1,85% din PIB în 2007 la 2,01% în 2009, ca rezultat al descreșterii PIB și a creșterii priorității bugetare acordate finanțării publice a C&D , combinate cu reziliența investițiilor private în C&D . Această situație poate fi pusă pe seama unei influențe pozitive a agendei Lisabona și a reformelor la nivel național inițiate începând cu 2005.

În perioada 2000-2009, intensitatea C&D a crescut în 24 de state membre, cunoscând o accelerare în perioada 2006-2009 în majoritatea statelor membre. În pofida acestor progrese, în 2009, cele mai multe state membre erau încă departe de obiectivele naționale pentru 2010 pe care și le stabiliseră în 2005. În 2010, aproape toate statele membre și-au stabilit noi obiective pentru 2020, care sunt în general ambițioase, dar realizabile.

În perioada 1995-2008, investițiile totale în cercetare în termeni reali au crescut cu 50% în UE. Cu toate acestea, performanța a fost mai ridicată în restul lumii, deoarece economia mondială a devenit mai intensivă din punct de vedere al utilizării cunoștințelor. În aceeași perioadă, în Statele Unite, investițiile totale în cercetare în termeni reali au crescut cu 60%, în cele patru țări din Asia cele mai intensive din punct de vedere al utilizării cunoștințelor (Japonia, Coreea de Sud, Singapore și Taiwan) cu 75%, în țările BRIS (Brazilia, Rusia, India și Africa de Sud) cu 145%, în China cu 855%, iar în restul lumii cu aproape 100%. Drept urmare, o parte – care crește rapid - din activitățile C&D din lume se înregistrează în afara Europei. În 2008, UE a efectuat mai puțin de un sfert (24%) din cheltuielile totale pentru C&D la nivel mondial, prin comparație cu 29% în 1995. Dacă tendințele actuale se mențin, până în 2014, China va depăși UE în ceea ce privește volumul cheltuielilor pentru C&D .

Nivelul scăzut al investițiilor în C&D ale UE este cel mai vizibil în sectorul de afaceri, unde Europa se situează și mai mult sub nivelul Statelor Unite și al economiilor asiatice dominante. În raport cu PIB, întreprinderile investesc de două ori mai mult în Japonia sau în Coreea de Sud decât în Europa4.

Decalajul în privința intensității C&D în UE are două cauze principale: (i) în economia UE, ponderea sectoarelor de fabricație de înaltă tehnologie este mai mică decât în economia SUA și are o tendință descrescătoare și (ii) aceste sectoare au o intensitate a cercetării mai scăzută decât în Statele Unite. În mare măsură, acest lucru poate fi pus pe seama condițiilor-cadru în

4 Efectiv, în ultimul deceniu, cheltuielile pentru C&D ale întreprinderilor din UE au stagnat la aproximativ 1,20% din PIB (1,25% în 2009), un nivel mult mai scăzut decât în Statele Unite (2,01% în 2008), Coreea de Sud (2,45% în 2007) și Japonia (2,68% în 2007).

4

vigoare în Europa, care sunt mai puțin favorabile investițiilor și îi atrag mai puțin pe investitori decât, de exemplu, în Statele Unite. Încetineala cu care se produc schimbările structurale în Europa face ca și investițiile în C&D în Europa să aibă mai puține șanse de a deveni sectoare cu o creștere rapidă. Drept rezultat, ratele medii de creștere anuală a intensității C&D în întreprinderile din Japonia și Coreea de Sud sunt mult mai ridicate decât în UE. Intensitatea C&D în întreprinderile chinezești crește din ce în ce mai mult, astfel că din anul 2000, intensitatea C&D în întreprinderile din China a crescut de 30 de ori mai rapid decât în Europa, pentru a atinge un nivel de 1,12% în 20085.

Principalele obstacole care trebuie depășite includ accesul la finanțare, de exemplu la capitalul de risc, costul mult mai ridicat al brevetelor în Europa, în special pentru IMM-uri, precum și condițiile-cadru necesare pentru promovarea activităților antreprenoriale cu o utilizare intensivă a cunoștințelor.

2. Criza economică a lovit puternic în investițiile în C&D ale întreprinderilor. Cu toate acestea, în cadrul unui efort anticiclic, multe țări europene mențin sau cresc nivelurile de finanțare publică a C&D.

În pofida crizei economice, tendințele în finanțarea publică a C&D au fost în mod constant pozitive în 2009 și 2010, cu rate susținute ale investițiilor în numeroase state membre. Șaptesprezece state membre au fost în măsură să mențină sau să crească, în termeni absoluți, bugetele lor pentru C&D în 2009 prin comparație cu 2008, și numai șapte state membre și-au scăzut bugetele de C&D în aceeași perioadă6. În 2010, șaisprezece state membre au planificat să își crească bugetele de C&D . Cu toate acestea, datele preliminare disponibile arată că, în mai multe țări, bugetele de C&D au scăzut, ca procent din PIB, în 2010 față de 2009 și că această tendință pare să se mențină în 2011. Acestea sunt semne îngrijorătoare, deoarece crizele precedente au arătat că menținerea finanțării publice pentru C&D în perioadele de criză economică este o condiție esențială pentru o revenire mai rapidă la o creștere economică susținută.

În vreme ce criza a avut un impact mai puternic asupra investițiilor private în C&D decât asupra finanțării publice, cheltuielile cu C&D ale întreprinderilor stabilite în UE au suferit în 2009 o scădere de două ori mai mică decât cele ale întreprinderilor americane (-2,6% față de -5,1%). Acest impact a fost mai mare în sectoarele construcției de automobile și al echipamentelor informatice decât în cel al echipamentelor electronice și electrice sau în sectorul sănătății (care au anunțat chiar o creștere a investițiilor în 2009). Cu toate acestea, pe ansamblu, se observă faptul că, datorită concurenței intense bazate pe investițiile în crearea de cunoștințe și inovare, investițiile private în C&D par să fi rezistat bine în 2009 și chiar au crescut în Asia. Acest lucru demonstrează hotărârea sectorului de afaceri de a continua investițiile în C&D în perioade de criză pentru a-și menține competitivitatea în prezentul context de globalizare.

Provocarea de a investi mai mult în cunoștințe rămâne o prioritate cheie, chiar și în condițiile constrângerilor bugetare foarte stricte din Europa. Astfel, statele membre ar trebui să consolideze finanțele publice și să își asigure resursele pentru creștere și competitivitate în

5 Cu o rată medie anuală de 9,2% față de 0,3%. 6 Însumate, aceste cifre nu conduc la 27: nu sunt disponibile date privind Grecia, iar pentru Spania și Polonia, din cauza unei întreruperi în serie în 2009, nu se poate realiza, pentru aceste două țări, o comparație directă a bugetului C&D din 2009 (credite guvernamentale sau cheltuieli de la bugetul public pentru C&D) cu cel din 2008.

5

viitor investind în politici menite să consolideze creșterea, cum ar fi cercetarea, inovarea și educația.

3. Europa dispune de un rezervor mare și diversificat de resurse umane calificate, în special în domeniul științei și tehnologiei, pe care întreprinderile nu le utilizează pe deplin sau în mod optim; China dispune în prezent de un număr de noi absolvenți de învățământ superior egal cu numărul celor de care dispun UE, Statele Unite și Japonia la un loc.

Numărul mare de cercetători și de resurse umane calificate reprezintă unul din atuurile principale ale Europei. În 2008, în UE erau 1,5 milioane de cercetători echivalent normă întreagă, prin comparație cu 1,4 milioane în Statele Unite și 0,71 milioane în Japonia. Cu toate acestea, în termeni absoluți, China se situează pe primul loc în lume, cu 1,6 milioane de cercetători în 2008. Pentru a îndeplini obiectivul de a atinge o intensitate C&D de 3%, UE va avea nevoie de cel puțin un milion de noi locuri de muncă în domeniul cercetării. De această creștere netă cu două treimi a numărului cercetătorilor europeni până în 2020 ar urma să beneficieze în primul rând întreprinderile, unde se înregistrează un decalaj important față de Statele Unite. În plus, o mare parte din cercetătorii existenți se vor pensiona până în 2020. Acest lucru, la care se adaugă necesitatea de a se adapta puternic profilele cercetătorilor la noile priorități și cerințe ale pieței, va constitui una dintre provocările principale cu care se vor confrunta sistemele naționale de cercetare și inovare în anii viitori.

Mai mult de jumătate (54%) din cercetătorii din UE lucrează în sectorul public și numai 46% lucrează în sectorul privat. Aceasta reprezintă o excepție europeană. Proporția cercetătorilor care lucrează în sectorul privat este cu mult mai ridicată în cazul principalilor noștri concurenți economici, de exemplu 69% în China, 73% în Japonia și 80% în Statele Unite. În termeni dinamici, în fiecare an, o parte importantă și în creștere din populația UE obține o diplomă de învățământ superior și reprezintă o șansă unică de a răspunde acestei provocări cantitative și calitative. Uniunea Europeană produce anual peste 940 000 de studenți titulari ai unei diplome de învățământ superior științific și ingineresc, iar în perioada 2000-2008, numărul de diplome de învățământ superior din UE a progresat într-un ritm mediu anual de 4,9%. Aceleași considerații se aplică și la nivelul studiilor doctorale. Cu 111 000 de noi doctorate acordate în fiecare an, UE produce de aproape două ori mai multe doctorate decât Statele Unite. Această proporție este și mai ridicată în domeniul științei și ingineriei, în care UE produce de peste două ori mai multe doctorate decât Statele Unite. Cu toate acestea, Statele Unite investesc de 2,5 ori mai mult, ca procent din PIB, în învățământul superior decât UE, în principal drept consecință a unui nivel mai scăzut al cheltuielilor din fonduri private în UE. Drept urmare, cheltuielile legate de educație per absolvent sau doctorand în Europa reprezintă doar o fracțiune din nivelul din SUA, sacrificându-se calitatea în favoarea cantității, cu riscul de a nu se satisface așteptările întreprinderilor.

În privința înmatriculării de studenți, în ultimul deceniu, adevărata revoluție s-a produs în China: în 2009, în China au fost înmatriculați mai mult de 6 milioane de studenți, adică la fel de mulți ca în UE, Statele Unite și Japonia luate la un loc. Cu mai puțin de trei ani în urmă, în China se înmatricula același număr de studenți ca în UE (aproximativ 3 milioane) și în Statele Unite (2,5 milioane).

O chestiune esențială pentru succesul Uniunii inovării este ca statele membre să își adapteze sistemele de învățământ (superior) astfel încât să crească substanțial numărul de cercetători

6

și ingineri disponibili, asigurându-se în același timp o mai bună concordanță între calificările acestora și nevoile întreprinderilor, precum și creșterea atractivității unei cariere în cercetare pentru talentele de vârf din întreaga lume.

4. Deși rămâne un actor de prim rang în ceea ce privește producția de cunoștințe și excelență științifică, Europa pierde teren în privința exploatării rezultatelor cercetării

UE reprezintă primul producător de publicații științifice supuse unei evaluări inter pares la nivel mondial, cu 29% din producție în 2009, înaintea Statelor Unite (22%), Chinei (17%) și Japoniei (5%).

În termeni de excelență științifică, în perioada 2001-2009, ponderea UE în ansamblu în topul primelor 10% dintre cele mai citate publicații științifice din lume a crescut de la 10,4% la 11,6%, media mondială fiind, prin definiție, 10%. Aceasta înseamnă că Europa dispune de o capacitate de a produce publicații științifice influente, care constituie un indicator al excelenței științifice, mai mare cu 16% decât media mondială și în creștere constantă începând din 2000. La acest criteriu, Țările de Jos, Danemarca, Elveția și Islanda au scorurile cele mai ridicate și se situează pe pozițiile cele mai înalte la nivel mondial. Această realizare se corelează cu dezvoltarea progresivă a Spațiului European de Cercetare și cu îmbunătățirea instrumentelor de finanțare a C&D la nivelul UE și la nivel național, ca parte a strategiei Lisabona.

În pofida unor astfel de progrese recente, rezultatele Statelor Unite sunt cu o treime mai bune decât cele ale Europei în termeni de excelență în materie de C&D , cu o pondere a publicațiilor SUA de 15,3% în topul primelor 10% dintre cele mai citate publicații științifice din lume.

În termeni de dezvoltare de tehnologii competitive, Europa pierde teren într-un context de concurență crescândă. În prezent, ponderile la nivel mondial de brevete PCT deținute de UE, Statele Unite și primele cinci țări asiatice dominante sunt la un nivel comparabil (toate la 25-30%). Cu toate acestea, în ultimii ani, rata de creștere a numărului de cereri de brevete PCT în Japonia și Coreea de Sud este aproape dublă față de cea din UE. Dacă se mențin tendințele actuale, până în 2020, ponderile respective de cereri de brevete PCT ar putea fi: UE: 18%; Statele Unite 15% și 55% pentru primele cinci țări asiatice dominante.

Numărul de cereri de brevete depuse la Oficiul European de Brevete (OEB), deși nu este un indicator perfect pentru comparații la nivel internațional cu țări terțe, reprezintă o indicație privind înclinația diferitelor țări de a adopta un rol conducător în procesele de inovare. Ponderea statelor membre ale UE în numărul cererilor de brevete depuse la OEB a scăzut de la 44,8% în 2000 la 44,2% în 2007. Mai mult, raportul numărului de cereri de brevete depuse la OEB față de PIB a scăzut în UE din 2000, în timp ce în restul lumii a crescut. Și mai îngrijorător decât atât, aproape jumătate din statele membre nu produc deloc brevete OEB de înaltă tehnologie. Astfel, nu este surprinzător că veniturile din licențe și brevete din străinătate sunt de trei ori mai mari în Statele Unite decât în Europa7, punând în evidență dificultatea pe care o are Europa de a-și asuma rolul de lider pe piețele tehnologice mondiale.

Costul relativ ridicat de depunere și menținere a unui brevet în Europa poate explica numai parțial această situație. Pentru a proteja și menține un brevet în toate cele 27 state membre UE, o întreprindere mică sau mijlocie trebuie să cheltuiască 168 000 EUR

7 Acestea reprezintă numai 0,21% din PIB-ul UE, față de 0,53% pentru Japonia și 0,64% pentru Statele Unite.

7

reprezentând taxe legale. Protecția pe aceeași perioadă în Statele Unite ar costa numai 4000 EUR.

Dezvoltarea Spațiului European de Cercetare, reformele structurale - trecute sau în curs - ale sistemelor naționale de cercetare și inovare, precum și aprofundarea pieței unice a cunoștințelor, sunt esențiale pentru consolidarea excelenței în activitatea științifică europeană. Este necesar să se parcurgă etape suplimentare – în special în sensul unei protecții și gestionări mai rentabile a proprietății intelectuale – pentru a consolida poziția de lider tehnologic și a recupera poziția de lider în inovare în scopul asigurării pe viitor a competitivității, creșterii și locurilor de muncă în Europa.

Un Spațiu European de Cercetare pentru un sistem mai eficient de cercetare și inovare

5. Statele membre introduc reforme în scopul îmbunătățirii funcționării bazei pentru cercetarea finanțată din bugetul public și al creșterii cooperării public-private. Cu toate acestea, nivelul transferului de cunoștințe în Europa rămâne scăzut

În perioada 2000-2009, statele membre UE au început să își reformeze instituțiile de învățământ superior și organizațiile care desfășoară activități de cercetare științifică. În numeroase state membre, universitățile au primit mai multă autonomie și au dezvoltat strategii instituționale pentru a acorda prioritate activităților de cercetare și pentru a atrage cercetători străini de vârf. În plus, alocarea de fonduri publice se întemeiază din ce în ce mai mult pe monitorizarea și evaluarea performanței și pe o bază competitivă. Elaborarea așa-numitei „a treia misiuni” a universităților progresează în cele mai multe state membre, în special prin dezvoltarea și promovarea cooperării public-private. Din cele 200 de universități europene care au făcut recent obiectul unui studiu, 86% au un Oficiu pentru transfer tehnologic și peste o treime din ele au creat 10 sau mai multe întreprinderi pornind de la rezultatele cercetării universitare.

Totuși, aceste reforme sunt adesea încă în curs, cu mari diferențe între țări. Drept rezultat, cooperarea științifică și tehnologică dintre sectoarele public și privat rămâne în general slabă în Europa. Numărul de publicații în comun ale actorilor publici și privați raportat la populația UE este aproximativ jumătate din raportul echivalent din Statele Unite și cu o treime mai scăzut decât cel din Japonia. această valoare este, însă, mult mai ridicată într-o serie de state membre (Suedia, Danemarca, Finlanda, Țările de Jos). Un semn încurajator este creșterea de 20% dintre 2000 și 2008 în ponderea C&D finanțate de întreprinderi din UE (care este superioară celei din Statele Unite și Japonia). De asemenea, cu privire la acest aspect, există mari variații între statele membre UE și țările asociate, Germania, Finlanda și Islanda având performanțe mult mai bune decât media UE.

Modernizarea sistemelor de învățământ superior și a bazei științifice publice din Europa reprezintă o reformă structurală esențială pentru dezvoltarea în profunzime a pieței unice a cunoștințelor. Deși această reformă este deja avansată în cele mai multe dintre statele membre UE ca parte a eforturilor de realizare a Spațiului European de Cercetare, sunt necesare în continuare eforturi pentru stimularea cooperării public-private și a transferului tehnologic, de exemplu prin deschiderea de instituții de cercetare și prin dezvoltarea unei abordări a inovării bazate pe cerere.

8

6. Dezvoltarea ERA susține evoluția și eficacitatea activităților științifice în Europa Spațiul European de Cercetare (European Research Area – ERA) este încă departe de a fi o realitate și progresul a fost uneori lent de la lansarea primei inițiative în 2000. Se estimează că în 2008 numai un procent de 4,5% din bugetele naționale de C&D din statele membre UE și din țările AELS a fost alocat cercetării transnaționale coordonate (4,3% în 2007). O parte importantă din această finanțare a constituit-o finanțarea de infrastructuri de cercetare de mare anvergură (de exemplu, CERN) sau corespunde programelor naționale de C&D coordonate prin instrumentele Programului-cadru (ERA-NET, ERANET+, inițiative tehnologice comune, inițiative în temeiul articolului 185), precum și altor sisteme de coordonare a activității de C&D la scară europeană (de exemplu, EUREKA, COST). În prezent nu este disponibilă nicio estimare cantitativă a ponderii „programelor naționale deschise de C&D ”8 în Europa. Cu toate acestea, primele cercetări arată, totuși, că acestea sunt foarte puține la număr.

Mobilitatea intra-europeană rămâne la un nivel modest. În 2008, numai 7% din doctoranzii europeni au studiat într-un alt stat membru. Atunci când este vorba de cercetători confirmați, totuși, 56% din cercetătorii stabiliți în Europa au lucrat cel puțin trei luni într-o altă țară pe parcursul carierei lor.

Indicatorii privind co-publicațiile arată că cercetătorii stabiliți în UE sunt din ce în ce mai mult integrați în rețele transnaționale, după cum relevă creșterea mai ridicată a co-publicațiilor transnaționale (atât în țările membre ale UE, cât și în țările nemembre) prin comparație cu creșterea publicațiilor în cadrul statelor membre individuale în aceeași perioadă 2003-2008. Creșterea cooperării științifice extra-UE este mai scăzută, însă relativ apropiată de creșterea intra-UE (rate medii anuale de creștere de 8% și, respectiv, de 9,8%). Cifrele arată, astfel, atât o mai mare integrare la scara UE în ultimii ani, cât și o deschidere tot mai mare a cercetării UE către restul lumii. Analiza rețelelor arată că fluxurile de cunoștințe în interiorul Europei (de exemplu, fluxul de studenți, legăturile academice electronice, cooperarea în materie de co-publicații și co-brevete) sunt, cu toate acestea, foarte dezechilibrate, cu o concentrație puternică între câteva țări din vestul Europei, cu o implicare redusă a statelor membre din UE-12 și a celor mai multe dintre țările din sudul Europei.

Un progres major și vizibil către un peisaj al finanțării cercetării mai eficace și mai integrat în Europa constă în creșterea marcată a finanțării cercetării pe bază competitivă la scara UE, în principal prin cel de-al șaptelea Program-cadru, precum și orientarea crescândă a Fondurilor structurale către cercetare și inovare. În 2008, aproape 11% din totalul bugetului UE a fost dedicat cercetării și inovării, prin comparație cu mai puțin de 3% în 1985. Acest lucru a avut un impact considerabil asupra comunității științifice europene. În cele mai multe dintre statele membre UE-12, fondurile structurale dedicate cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării se ridică la peste 60% din bugetul național de C&D , iar în câteva cazuri la peste 100%. Aceasta reprezintă o oportunitate unică pentru aceste state membre de a-și mări capacitățile de cercetare și inovare. În ceea ce privește Programul-cadru de cercetare al UE, conform estimărilor preliminare la nivel european, acesta reprezintă aproximativ 20%-25% din întreaga finanțare pe bază de proiecte din Europa.

Dezvoltarea unui cadru ERA va contribui la creșterea eficienței și performanței sistemului cercetării europene și va ajuta la prevenirea blocajelor în libera circulație a cunoștințelor în Europa. Canalizarea tot mai accentuată a finanțării pentru cercetare și inovare prin diferite

8 Adică programe deschise complet unor echipe de cercetare care nu sunt stabilite în țara în care se lansează programul.

9

instrumente UE oferă perspectiva îmbunătățirii excelenței științifice europene în ansamblu, consolidând totodată coeziunea.

7. Europa își intensifică cooperarea internațională în domeniul științei și tehnologiei, depunând, în același timp, eforturi de a ajunge din urmă Statele Unite

Într-o economie globalizată, avantajul competitiv al Europei se regăsește în principal în capacitatea sa de a fi competitivă în materie de produse cu o valoare adăugată ridicată. Cu toate acestea, ponderea Europei în capacitatea mondială de cercetare (în termeni de investiții și cercetători) și în producția de rezultate (în termeni de publicații de știință și tehnologie și brevete) este în scădere, în timp ce în restul lumii, și în special în țările asiatice dominante, crește. În paralel cu această tendință pe termen lung, principalele provocări societale, precum schimbările climatice și îmbătrânirea populației, creează noi necesități, dar și oportunități de piață de natură globală. Aceste provocări invită la creșterea cooperării științifice și tehnologice internaționale în mod strategic și focalizat, pe baza bunei experiențe de colaborare și a cotei științifice ridicate a științei europene, abordând, însă, în același timp problema cooperării tehnologice, comparativ mult mai reduse.

Cele mai vechi și mai bine stabilite rețele științifice de colaborare din lume (după cum arată co-publicațiile și co-brevetele) sunt cele care există între Statele Unite și UE. Perspectivele cooperării transatlantice sunt la fel de bune ca întotdeauna, după cum arată în special numărul mare de studenți europeni care își fac studiile doctorale în Statele Unite. În ultimul deceniu, numărul cetățenilor europeni care au obținut doctoratul în Statele Unite a crescut cu peste 38%. În același timp, ambele regiuni se adaptează la noua geografie a producției de cunoștințe și a oportunităților de piață, prin creșterea cooperării lor bilaterale cu economii emergente din Asia. În ceea ce privește studenții, ambele economii cunosc un flux unidirecțional de doctoranzi asiatici. În perioada 2000-2009, cooperarea științifică (măsurată prin numărul de co-publicații) a Statelor Unite cu țări asiatice cu mare intensitate a cercetării (Japonia, Coreea de Sud și China) a fost mai mare decât cooperarea UE cu aceleași țări. Cu toate acestea, în aceeași perioadă, cooperarea UE cu aceste țări a crescut într-un ritm mai susținut (rată medie anuală de creștere de 12,8%) decât a Statelor Unite (10,6%). Același lucru se aplică la cooperarea tehnică, unde, în valoare absolută, se înregistrează un număr mai mare de co-brevete între Statele Unite și țările asiatice sus-menționate prin comparație cu UE.

În fine, ponderea participanților din țări din afara Europei la Programul-cadru crește încet – de la 5,3% în 2002 la 6,0% în 2010 – ca rezultat al deschiderii complete a programului pe dimensiunea internațională. Rusia și China au cel mai mare număr de participanți la proiecte în Programul-cadru, urmate de Statele Unite. Dintre țările europene, cele mai mari cinci țări – Germania, Regatul Unit, Franța, Italia și Spania – sunt cele care au legături de colaborare cu Rusia, China și Statele Unite. În afară de acestea, în pofida dimensiunii lor, Țările de Jos și Suedia au, de asemenea, într-o proporție ridicată legături de colaborare cu aceste țări.

Creșterea în continuare a cooperării internaționale în domeniul cercetării și tehnologiei ar trebui facilitată printr-o strategie dedicată care să acopere atât dimensiunea științifică, cât și dimensiunea tehnologică, prin utilizarea cadrului comun de colaborare internațională și prin continuarea eforturilor de atragere a studenților din afara țărilor ERA.

10

8. Proporția bărbați-femei în comunitatea de cercetare europeană se îmbunătățește, însă principalele instituții de cercetare continuă să fie, în mod predominant, conduse de bărbați

Reformele în direcția creării unui sistem mai eficient și mai creativ de cercetare și inovare includ, de asemenea, măsuri în vederea îmbunătățirii proporției de gen. În 2007, în UE, femeile au reprezentat, în medie, 37% din totalul cercetătorilor din instituțiile de învățământ superior, 39% din cercetătorii din organizațiile publice de cercetare și numai 19% dintre cercetătorii din întreprinderi. Din 2002, rata medie anuală de creștere a numărului de femei cercetător a fost mai mare decât aceea a cercetătorilor bărbați. Mai mult, reducerea decalajului de gen a fost mai evidentă în privința cercetătorilor decât pe piața muncii în general. Cu toate acestea, numai 13% din instituțiile de învățământ superior erau conduse de femei în 2007, iar proporția de personal feminin din instituțiile de cercetare care a ajuns la poziția de profesor universitar sau echivalentă a rămas foarte scăzută: 7,2% în domeniul ingineriei și tehnologiei, 17% în științele medicale și 27% în domeniul științelor umane. În perioada 2004-2007, s-a înregistrat o ușoară creștere a proporției de femei care au atins nivelul respectiv.

În principiu, progresele în privința egalității de șanse sunt rezultatul efectelor combinate ale reformelor sistemelor de cercetare și inovare, trăsăturilor pieței muncii și politicilor de egalitate de șanse aplicate. Pentru a oferi o viziune diversificată asupra a ceea ce constituie calitatea vieții pentru europeni și asupra a ceea ce consolidează inovarea, trebuie utilizate în mod echilibrat capacitățile și creativitatea atât a bărbaților, cât și a femeilor, în contextul de cercetare și inovare. Acțiuni concentrate, cu obiective, valori-țintă și termene clare, cu monitorizarea egalității de șanse dintre bărbați și femei trebuie incluse în strategii naționale de cercetare și inovare judicioase.

Cercetare și inovare pentru o economie sustenabilă și pentru o viață mai bună

9. IMM-urile europene sunt inovatoare, dar nu cresc suficient. Statele Unite au demonstrat o capacitate mult mai bună de a crea și de a dezvolta noi întreprinderi în sectoarele intensive din punct de vedere al cercetării pe parcursul ultimilor 35 de ani.

IMM-urile europene sunt inovatoare. Potrivit sondajelor, dintre cele cu activități de inovare, 27% au introdus pe piață în 2008 produse noi sau îmbunătățite. În Suedia, această cifră se ridică chiar la 41%.

Față de dimensiunea economiei, IMM-urile realizează mai multă activitate de C&D în Statele Unite decât în UE: în 2007, cheltuielile cu C&D ale IMM-urilor s-au ridicat la 0,25% în UE, față de 0,30% în Statele Unite, cu o mare concentrare în anumite state cum ar fi California. Cu toate acestea, într-un număr de țări europene (Danemarca, Finlanda, Belgia, Austria și Suedia), cheltuielile cu cercetarea ale IMM-urilor sunt mult mai mari (peste 0,5% din PIB).

Cu toate acestea, mai îngrijorător este faptul că, din punct de vedere al activităților de brevetare, întreprinderile tinere (care au mai puțin de cinci ani) din UE sunt mai puțin inovatoare decât omoloagele lor din Statele Unite, cu excepția Norvegiei și Danemarcei, unde peste 30% din întreprinderile tinere au depus o cerere de brevet PCT între 2005 și 2007.

11

Drept rezultat, IMM-urile și întreprinderile inovatoare de dimensiune intermediară nu cresc suficient pentru a deveni mari întreprinderi inovatoare care investesc în C&D . Proporția întreprinderilor create după 1975 este de trei ori mai ridicată în topul întreprinderilor din SUA care investesc în C&D (54,4%) decât în topul întreprinderilor din UE care investesc în C&D (17,8%). Acest lucru este simptomatic pentru capacitatea în mod constant mai redusă a UE față de Statele Unite pe parcursul ultimilor 35 de ani de a crea și de a dezvolta noi întreprinderi în sectoare intensive din punct de vedere al cercetării. Drept urmare, structura industrială a UE nu este suficient orientată către sectoarele economice cu creștere rapidă.

Toate tipurile de IMM-uri pot inova și trebuie încurajate să investească în cercetare și inovare. Totodată, este important faptul că întreprinderile cu creștere rapidă din sectoarele cele mai inovatoare ale economiei sunt actori cheie pentru dezvoltarea industriilor emergente și pentru accelerarea schimbărilor structurale de care are nevoie Europa pentru a deveni o economie bazată pe cunoaștere, cu o creștere economică susținută și cu locuri de muncă de calitate. Din acest motiv, propunerea Comisiei Europene privind un nou indicator principal unic privind inovarea se concentrează pe proporția în economie a întreprinderilor cu creștere rapidă în sectoarele cele mai inovatoare. Întreaga economie va beneficia de creșterea rezultată din această evoluție, inclusiv IMM-urile din sectoarele de joasă sau medie tehnologie și serviciile care depind puternic de dezvoltarea globală a cererii.

10. Condițiile-cadru mai slabe pentru cercetarea și dezvoltarea efectuate de întreprinderi, precum și fragmentarea pieței europene a inovării frânează investițiile private în C&D și afectează atractivitatea Europei.

Atractivitatea Europei pentru întreprinderile străine este legată în special de existența unei piețe unice pentru 500 de milioane de consumatori care trăiesc într-un mediu comercial transparent, cu reguli de concurență eficace și a căror aplicare poate fi controlată și în care există o mare disponibilitate de resurse umane calificate. Această deschidere economică se caracterizează prin intensitatea concurenței intra-UE și prin deschiderea către investițiile și produsele străine. În interiorul UE, concurența economică este percepută ca fiind mai intensă în vechile state membre decât în cele noi și ca fiind în special puternică în Germania, Austria și Țările de Jos.

Un element important în identificarea piețelor în care întreprinderile preferă să inoveze este nivelul cererii de noi produse din partea clientului și a consumatorului și, în special, prezența utilizatorilor de avangardă care pot furniza feedback și care au înclinația de a adopta inovațiile. UE este cea mai mare piață din lume și ar trebui să profite pe deplin de acest lucru prin atragerea investitorilor pentru a dezvolta inovații care corespund necesităților consumatorilor de pretutindeni. Totuși, acest potențial este afectat de lipsa unor condiții-cadru corespunzătoare la nivelul UE și la nivel național care să faciliteze accesul pe piață al mărfurilor și serviciilor inovatoare și să promoveze investițiile în C&D și inovare ale întreprinderilor.

La nivel național, după cum arată experiența, condițiile-cadru pentru cercetarea și inovarea în întreprinderi variază considerabil între statele membre UE. Țările din nordul Europei se regăsesc sistematic pe primele poziții pentru mulți indicatori, în timp ce noile state membre sunt, în general, pe poziții mai puțin atractive.

Un exemplu tipic de obstacol major în calea inovării este acela al protejării și gestionării proprietății intelectuale. Deși la nivel european există voința politică de a facilita transferul de

12

cunoștințe dinspre cercetare înspre tehnologie și către piață, sunt necesare mai multe eforturi pentru crearea unei piețe autentice pentru rezultatele cercetării și pentru brevete și licențe. În special, costul total al obținerii și menținerii unui brevet este de douăzeci de ori mai ridicat în Europa decât în Statele Unite9 (de 40 de ori mai mare în cazul IMM-urilor). În cea mai mare parte, această diferență se datorează costurilor taxelor pentru menținerea unui brevet pe perioada de care întreprinderea are nevoie pentru a-și extinde activitățile și a obține resursele necesare pentru dezvoltarea unei noi generații de produse inovatoare.

În ceea ce privește accesul întreprinderilor la finanțarea privată, Europa se situează mult în urma Statelor Unite în privința capitalului de risc. Fondurile de capital de risc inițial în UE reprezintă mai puțin de jumătate din nivelul din SUA (1,9 și respectiv, 4,5 miliarde EUR în 2009) și sunt semnificative numai în Norvegia, Țările de Jos, Danemarca, Portugalia, Finlanda, Belgia și Franța. Numai două state membre UE (Regatul Unit și Suedia) și Elveția se remarcă în ceea ce privește investițiile în capitalul de risc în faza de extindere. Noile state membre au niveluri scăzute de capital de risc și, în general, condiții-cadru încă insuficient de atractive pentru C&D privată în pofida recentelor progrese. Drept urmare, interesul și cererea de C&D sau inovare la nivel național sunt reduse în lipsa unor perspective suficiente de obținere de venituri ridicate din investiții.

La nivelul UE, inițiativele actuale oferă în principal stimulente care vizează oferta de inovare în sectoarele cu creștere rapidă (între care planul SET, inițiativele tehnologice comune, platformele tehnologice europene și programarea în comun), în timp ce eforturile de stimulare a cererii au fost mai puțin numeroase și mai puțin intensive (de exemplu, inițiativa privind piețele pilot).

Astfel, inițiativa emblematică „O Uniune a inovării” are drept obiectiv crearea unei piețe autentice cunoștințelor și stabilirea unor condiții-cadru pentru atragerea întreprinzătorilor și a investițiilor din partea întreprinderilor, precum și furnizarea unor servicii publice și oportunități de muncă mai bune pentru cetățenii europeni.

În paralel cu sistemele de stimulare actuale, inițiativa emblematică privind „Uniunea inovării” își propune să instituie un mediu de afaceri mai favorabil pentru C&D și inovare în întreprinderi prin îmbunătățirea condițiilor-cadru cheie. Se lansează în prezent inițiative UE de modernizare a standardizării europene, de promovare a achizițiilor de inovații, de creare a unei piețe, la scara UE, a drepturilor de proprietate intelectuală și de facilitare a accesului la finanțarea privată.

11. Competitivitatea economică sustenabilă în sectoarele care utilizează intensiv cunoștințele necesită schimbări structurale mai rapide în Europa.

În ultimii 15 ani, economia UE a devenit mai orientată către servicii ca niciodată, ponderea sectoarelor de producție reducându-se la 20% din valoarea adăugată totală.

Această schimbare structurală are consecințe importante pentru sistemul de cercetare și inovare al UE, deoarece ponderea crescândă a sectoarelor de servicii, care au o intensitate C&D mai scăzută, depășește în cele mai multe state membre creșterile recente ale intensității cercetării în sectoarele de producție. În același timp C&D din întreprinderi se concentrează în sectoarele de înaltă și medie tehnologie, a căror intensitate a cercetării crește constant pe măsură ce economiile din întreaga lume se apropie de frontiera tehnologică. În pofida faptului că, începând din 2000, economia UE a început să utilizeze ceva mai intens cunoștințele, rezultatul net al acestei evoluții complexe este că decalajul față de Statele Unite s-a mărit 9 Costurile sunt calculate pe o perioadă de 20 de ani pentru a se asigura validitatea comparației: în SUA, taxele de menținere a brevetelor dispar după 7 ani, în timp ce în Europa cresc.

13

datorită ponderii mai mari a sectoarelor de înaltă tehnologie în economia SUA și a intensității mai ridicate a cercetării în sectoarele individuale, inclusiv în servicii.

Nivelul de educație și competențele în continuă creștere ale forței de muncă sunt, de asemenea, un indicator al schimbării structurale în curs. În 2009, activitățile intensive din punct de vedere al utilizării cunoștințelor (knowledge-intensive activities – KIA), în care peste o treime din angajați au studii superioare, reprezentau 35% din totalul locurilor de muncă din UE, în general fără o mare variație în rândul statelor membre. Între 2008-2009 s-a înregistrat o ușoară creștere a KIA la nivelul UE.

Prin comparație cu Statele Unite, este încă loc pentru creșterea în continuare a intensității cercetării în sectoarele și serviciile de înaltă și medie tehnologie. Schimbările structurale sunt facilitate de dezvoltarea de piețe pilot și de luarea în considerare a obstacolelor în calea dezvoltării noilor întreprinderi bazate pe tehnologie. Schimbările structurale din perspectiva intensității C&D pot fi analizate și la nivelul întreprinderilor. Tabloul de bord pe 2010 al investițiilor în C&D industrială europeană, cuprinzând primele 1000 de întreprinderi europene în materie de investiții într-o serie de sectoare, arată că în 2009 intensitatea C&D în întreprinderile UE a crescut ușor, atingând 2,4%.

La scară mondială, tabloul de bord arată că, în pofida impactului crizei, peisajul mondial al C&D și-a menținut specializarea sectorială, cu Statele Unite dominând în sectoarele de intensitate C&D ridicată, în care se concentrează 69% din totalul cheltuielilor de C&D ale întreprinderilor (Business expenditure on R&D - BERD), și cu UE dominând sectoarele de tehnologie medie/înaltă, care reprezintă 48% din totalul BERD. C&D reprezintă factorul principal de competitivitate pentru sectoare cheie precum semiconductori, software și biotehnologie: din punct de vedere al numărului întreprinderilor și al investițiilor totale, în aceste sectoare domină întreprinderile americane. Ponderea cheltuielilor pentru C&D ale întreprinderilor europene a crescut în următoarele sectoare: produse chimice, echipamente electrice și electronice, software și servicii informatice, automobile și piese de schimb, produse farmaceutice și biotehnologie. În tabloul de bord se vede clar emergența unor investitori în C&D din China și India: de la una, respectiv, nicio întreprindere în ediția din 2004, la 21, respectiv, 17 întreprinderi în 2010.

În final, tendința contribuției comerțului cu bunuri cu conținut de inovare la balanța comerțului cu mărfuri reprezintă un indicator al competitivității. În perioada 2000-2008, în aproape toate statele membre UE a crescut ponderea în balanța comercială a exportului a exportului de produse cu utilizare intensivă a cunoștințelor. Între 2002 și 2007, țări precum Danemarca, Grecia, Irlanda, Germania, Luxemburg și Țările de Jos au avut o contribuție pozitivă a serviciilor cu utilizare intensivă a cunoștințelor la balanța comercială; iar în aceeași perioadă, celelalte state membre au înregistrat un deficit de comerț cu servicii cu utilizare intensivă a cunoștințelor.

Îmbunătățirea capacității de inovare și a competitivității UE necesită creșterea intensității cercetării în sectoarele de înaltă și medie tehnologie, precum și o repartiție mai uniformă a factorilor de competitivitate în diferitele regiuni. Pentru accelerarea schimbărilor structurale în Europa este necesar să se asigure aceste condiții-cadru, în special disponibilitatea personalului cu competențe corespunzătoare și a unor stimulente atât în ceea ce privește oferta, cât și cererea, astfel încât să se faciliteze și să se încurajeze investițiile în piețele de produse în creștere.

14

12. Europa are un potențial ridicat în materie de invenții tehnologice pentru provocările societale și pentru noile zone globale de creștere, care ar putea fi adus cu succes pe piață prin punerea în practică a abordării cuprinzătoare și integrate definite în inițiativa „O Uniune a inovării”

Provocările societale majore necesită dezvoltarea de soluții inovatoare care, în schimb, vor oferi oportunități importante pe viitoarele piețe cu creștere puternică din lume. Procentajul de cetățeni europeni care au încredere că știința și tehnologia le vor îmbunătăți calitatea vieții a scăzut de la 78% la 66% pe parcursul ultimilor cinci ani. Așadar există reale așteptări în ceea ce privește reorientarea eforturilor științei pentru a răspunde provocărilor societale ale epocii noastre.

Dintre provocările societale globale abordate în prezent, activitatea de depunere de brevete a arătat că în UE accentul este pus pe combaterea efectelor schimbărilor climatice: numărul de cereri de brevete PCT depuse în UE raportat la PIB a crescut de peste două ori între 2000 și 2007 în acest domeniu. Europa are, deci, o capacitate solidă de cercetare și inovare în domeniul dezvoltării de tehnologii pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice și de mediu. Ca urmare a creșterii rapide a activității de depunere de brevete în acest domeniu, UE prezenta, în 2007, o specializare tehnologică pozitivă în tehnologii de mediu, având, în schimb, o specializare negativă în materie de tehnologii de sănătate și în alte câteva domenii cu creștere rapidă.

În 2007, UE deținea 40% din totalul brevetelor legate de tehnologiile privind schimbările climatice din lume, Germaniei, Danemarcei și Spaniei revenindu-le aproape jumătate din producția mondială de energie eoliană în 2009. În schimb, sectorul energiei fotovoltaice este dominat de întreprinderi asiatice și americane, numai două din zece întreprinderi din lume din acest sector fiind stabilite în Europa.

În domeniul tehnologiilor de sănătate, Europa se află în urma Statelor Unite, care dețin aproape jumătate din toate brevetele în materie de sănătate din lume, atât pentru produse farmaceutice, cât și pentru tehnologii medicale. Numărul de brevete europene în domeniul tehnologiilor de sănătate a scăzut ușor din 2000. Cu toate acestea, state membre precum Danemarca, Țările de Jos, Suedia și Germania se situează în avangarda tehnologiei în domeniul tehnologiilor legate de sănătate.

Investițiile specifice în proiecte de cercetare și de demonstrație din domenii cheie, împreună cu măsurile de sprijinire a dezvoltării pieței la nivelul UE și național, pot conduce la noi tehnologii și inovații capabile să răspundă unor provocări societale majore. Această abordare nouă și integrată, care va fi sprijinită în special prin parteneriatele europene de inovare, constituie o nouă sursă pentru creșterea economică viitoare în Europa.