UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „GR.T.POPA” din IAȘI FACULTATEA DE FARMACIE

GRILE EXAMEN LICENŢĂ 2015 Disciplina Analiza medicamentului

31. Aplicaţiile metodelor cromatografice în controlul medicamentelor 31. 1. In funcţie de procesele care stau la baza separărilor cromatografice există următoarele metode: A. cromatografie de adsorbţie B. cromatografie de repartiţie C. cromatografie de absorbţie D. cromatografie de excludere sterică E. cromatografie de schimb ionic 31. 2. Elemente comune metodelor cromatografice: A. prezenţa unei faze staţionare şi a unei faze mobile B. cele două faze sunt nemiscibile C. între cantitatea de analiţi repartizaţi între cele două faze nu există un echilibru D. migrarea analiţilor de-a lungul fazei staţionare se realizează cu viteze diferite E. separarea constă în eluarea continuă a analiţilor ce părăsesc succesiv coloana. 31. 3. *Rf-ul cromatografic este: A. mărimea ce depinde de natura gazului purtator B. raportul b/a; a = distanţa de migrare a probei; b = distanţa de migrare a frontului fazei

mobile C. raportul a/b; a = distanţa de migrare a frontului fazei mobile; b = distanţa de migrare a

probei D. mărime ce depinde de timpul şi volumul de retenţie E. raportul a/b; a = distanţa de migrare a probei; b = distanţa de migrare a frontului fazei

mobile 31. 4. Care dintre următoarele enunturi sunt adevărate cu privire la cromatografia cu fluide supercritice: A. este utilizată pentru separarea substanţelor termolabile B. este o metodă complementară a cromatografiei ȋn fază gazoasă şi în fază lichidă C. este o metodă complementară cromatografiei de excludere-difuzie D. poate utiliza coloane capilare ca ȋn cromatografia de gaze E. poate utiliza coloane umplute cu răşini schimbătoare de ioni 31. 5. Detecţia spoturilor analiţilor în CSS se poate efectua prin următoarele procedee: A. examinarea bibliotecilor de spectre B. examinarea plăcii cromatografice în UV C. expunerea plăcii cromatografice la vapori de iod D. măsurarea picurilor de pe cromatogramă E. pulverizarea de reactivi diverşi 31. 6. *Următoarele metode cromatografice sunt oficializate de FRX, cu excepţia:

A. cromatografia pe hârtie B. cromatografia pe strat subţire C. cromatografia de gaze D. cromatografia de lichide sub presiune (cromatografia de lichide de înaltă

performanță/presiune – HPLC) E. cromatografia de schimb ionic 31. 7. Conform FR X, punerea ȋn evidenţă a spoturilor de pe cromatogramă (în CSS) se face astfel: A. examinare ca atare în lumină vizibilă B. examinare în lumină vizibilă, după tratare cu reactivi potriviţi C. măsurarea picului cromatografic D. examinare în lumină UV la 366 nm E. examinare în lumină UV la 254 nm 31. 8. Care dintre următoarele enunţuri sunt adevărate referitor la rezoluţia procesului de separare ȋn cromatografie: A. exprimă aptitudinea unui sistem cromatografic de a separa componenţii dintr-un amestec B. depinde de distanţa care separă vârfurile picurilor C. depinde de lărgimea fiecăruia dintre cele două picuri D. cu cât are o valoare mai mică, cu atât rezoluţia este mai bună E. este raportul dintre distanţa parcursă de analit şi distanţa parcursă de frontul fazei mobile 31. 9. Gelurile de dextran utilizate ca suporturi în cromatografia de excludere sterică prezintă următoarele caracteristici: A. se obţin din dextran printr-o reacţie de reticulare cu epiclorhidrina glicerinei, ȋn mediu

bazic B. conţin molecule de galactoză C. poartă denumirea şi de Sephadex D. au o rigiditate mecanică bună E. se obţin prin polimerizarea acrilamidei cu un agent de reticulare 31. 10. Dacă se consideră reacţia reversibilă de schimb ionic dintre 2 ioni A şi B, următoarele enunturi sunt adevărate, cu excepţia: A. dacă răşina are o afinitate mai mare pentru ionul B decât pentru ionul A, valoarea

constantei de echilibru este mai mare decât unitatea, KA/B>1 B. dacă răşina are o afinitate mai mare pentru ionul B decât pentru ionul A, valoarea

constantei de echilibru este mai mică decât unitatea, KA/B<1 C. valoarea constantei de echilibru este mai mare cu cât diferenţa dintre afinităţile pentru

ionii A şi B este mai mare D. valoarea constantei de echilibru este mai mare cu cât diferenţa dintre afinităţile pentru

ionii A şi B este mai mică E. valoarea constantei de echilibru este mai mică cu cât diferenţa dintre afinităţile pentru

ionii A şi B este mai mare 31. 11. Schema unui gaz cromatograf conţine următoarele componente: A. rezervor gaz purtător B. injector C. coloană cromatografică D. monocromator

E. detector 31. 12. *Determinarea concentraţiei componenţilor separaţi prin GC se poate realiza prin următoarele procedee, mai puţin unul: A. metoda normării ariilor B. metoda standardului intern C. metoda curbei de calibrare D. metoda examinării în UV E. metoda standardului extern 31. 13. Cromatografia de gaze: A. este o metodă de separare cromatografică B. utilizează ca fază mobilă un gaz C. utilizează ca fază staţionară un lichid D. utilizează ca fază mobilă un lichid E. utilizează ca faza staţionară un solid 31. 14. In cromatografia de gaze, programarea temperaturii, prin creşterea treptată a acesteia, determină: A. obţinerea unor separări bune prin accelerarea proceselor cromatografice B. obţinerea unor picuri largi C. creşterea concentraţiei substanţelor ȋn faza mobilă gazoasă D. creşterea coeficientului de repartiţie E. obţinerea unor picuri mai strâmte, cu baza mai mică 31. 15. In cromatografia de lichide sub presiune: A. faza staţionară este un solid cu granulaţie fină B. faza staţionară este un solid impregnat cu un lichid C. faza mobilă este un lichid D. faza mobilă este un gaz E. faza staţionară este un gel 31. 16. In care din următoarele metode cromatografice, cele 2 faze, mobilă şi staţionară nu sunt lichide: A. cromatografia de repartiţie cu fază legată normală sau inversă B. cromatografia de excludere prin separări polare C. cromatografia de repartiţie cu fază adsorbită normală sau inversă D. cromatografia de excludere prin separări nepolare E. cromatografia de schimb ionic cu răşini chelatante 31. 17. *Următoarele faze staţionare se utilizează ȋn cromatografia de excludere sterică, cu excepţia: A. gel de dextran B. silicagel C. sepharoză D. gel de poliacrialamidă E. aerogel

31. 18. Suportul de fază staţionară ȋn cromatografia pe hârtie prezintă următoarele caracteristici: A. este hârtia cromatografică B. este formată din lanţuri celulozice C. are caracter hidrofob D. ȋntre lanţurile celulozice există un număr mare de legături covalente E. se poate impregna cu alumină, schimbători de ioni, kieselgur 31. 19. Care dintre următoarele enunţuri sunt adevărate cu privire la mărimile de retenţie ȋn procesele cromatografice: A. caracterizează reţinerea analiţilor ȋn coloana cromatografică, respectiv pe faza staţionară B. timpul de retenţie este egal cu volumul de fază mobilă necesar pentru a aduce analitul cu

concentraţia sa maximă ȋn detector C. raportul de retenţie se exprimă prin raportul dintre viteza medie de deplasare a analitului şi

viteza medie de deplasare a fazei mobile D. cuprind timp de retenţie, volum de retenţie, raport de retenţie, factor de retenţie E. factorul de retenţie se exprimă prin raportul dintre cantitatea de analit care se găseşte ȋn

faza mobilă şi cantitatea de analit care se găseşte ȋn faza staţionară 31. 20. In analiza HPLC se pot utiliza următorii detectori: A. detectori UV, Vis, IR B. detector de ionizare ȋn flacără C. detector de fluorescenţă D. detector – spectrometru de masă E. detector refractometric 31. 21. Cromatografia de schimb ionic: A. este o tehnică lichid cromatografică B. coloana este umplută cu fază staţionară polimerică pe care sunt grefate grupări acide

ionizabile C. coloana este umplută cu fază staţionară polimerică pe care sunt grefate grupări bazice

ionizabile D. fazele staţionare sunt constituite din geluri E. faza mobilă este formată din soluţii neapoase 31. 22. Cele mai importante caracteristici ale detectorilor utilizaţi ȋn cromatografie sunt: A. specificitate B. sensibilitate C. limită de detecţie D. liniaritate E. ȋnălţimea talerului teoretic 31. 23. Cromatografia de excludere sterică include următoarele tehnici, cu excepţia: A. filtrarea pe gel, ȋn cazurile ȋn care faza mobilă este apoasă B. adsorbţie la suprafaţa fazei staţionare C. permeaţia prin gel, ȋn cazurile ȋn care faza mobilă este organică D. schimb ionic E. excluderea de mărime 31. 24. Cromatografia de excludere sterică este utilizată pentru:

A. separarea polimerilor sau a macromoleculelor cu masă moleculară mare B. separarea de molecule cu mărime diferită C. determinarea distribuţiei maselor moleculare D. determinarea transmitanţei E. determinarea cantitativă a substanţelor volatile 31. 25. Ecuaţia lui van Deemter face legătura ȋntre următorii parametrii: A. difuzia longitudinală B. lungime de undă C. difuzia turbulentă D. absorbanţă E. ȋnălţimea talerului teoretic 32. Metode volumetrice în controlul medicamentelor 32. 1. Pentru ca o substanță să poată servi ca o titrosubstanță (substanță de referință) ea trebuie: A. Să aibă o compoziție bine definită B. Să fie solubilă ȋn solventul ales, cu obţinerea unor soluţii instabile C. Să fie stabilă D. Să prezinte un grad înalt de puritate E. Să nu fie solubilă în solventul ales 32. 2.* Factorul de molaritate al soluțiilor volumetrice preparate cu substanțe chimice de referință este: A. 0.90 B. 0.95 C. 0.97 D. 1.00 E. 1.10 32. 3.* Conform FR X, pentru stabilirea factorului de molaritate al soluției de acid clorhidric 0.1 mol/l, titrosubstanța este: A. Hidroxid de sodiu B. Acetat de potasiu C. Hidrogenocarbonat de amoniu D. Hidrogenocarbonat de potasiu E. Hidroxid de potasiu 32. 4.* Conform FR X, pentru stabilirea factorului de molaritate al soluției de hidroxid de sodiu 0.1 mol/l, titrosubstanța este: A. Acid clorhidric 100 g/l B. Acid clorhidric 200 g/l C. Acid sulfuric 100 g/l D. Acid oxalic E. Nici un răspuns corect 32. 5. Următoarele substanţe se pot doza complexonometric, conform FRX : A. Carbonat bazic de magneziu B. Sulfat de aluminiu

C. Bromură de sodiu D. Benzoat de sodiu E. Gluconat de calciu 32. 6. Fenilbutazona din unguentul cu fenilbutazonã se dozeazã: A. Dupã dispersare în alcool B. Dupã dispersare în apã C. Prin titrare cu HCl 0.1 mol/l D. În prezența indicatorului roşu de fenol E. Dupa dispersare, prin ȋncălzire, în amestec alcool-eter ȋn prealabil neutralizat 32. 7. Conform FR X urmãtoarele substanţe se pot doza cu EDTA-disodic: A. Carbonat de calciu B. Gluconat de calciu C. Clorurã de sodiu D. Clorurã de calciu E. Bromurã de potasiu 32. 8. Care dintre urmãtoarele substanţe nu se pot doza cu EDTA-disodic, conform FR X: A. Bromurã de amoniu B. Clorură de amoniu C. Nitrat bazic de bismut D. Metenamină E. Cefotaximă sodică 32. 9. Conform FR X, factorul de molaritate al soluţiei de tiosulfat de sodiu 0.01 mol/l se stabileşte utilizând: A. Permanganat de potasiu ca titrosubstanță B. Albastru de bromtimol ca indicator C. Dicromat de potasiu ca titrosubstanță D. Roșu de fenol ca indicator E. Amidon ca indicator 32. 10. Factorul de molaritate pentru soluția volumetrică de permanganat de potasiu 0.02 mol/l se stabilește utilizând (conform FR X): A. Acid clorhidric 0.1 mol/l (R) B. Acid oxalic ca titrosubstanță C. Acid sulfuric 100 g/l (R) D. Fenolftaleină ca indicator E. Metiloranj ca indicator 32. 11. Factorul de molaritate pentru soluția volumetrică de nitrit de sodiu 0.1 mol/l se stabilește utilizând (conform FR X): A. Acid oxalic (R) B. Acid sulfanilic (R) C. Amoniac 100 g/l (R) D. Bromură de potasiu (R) E. Galben de metanil – soluție (I)

32. 12. La stabilirea factorului de molaritate al soluției volumetrice de iod 0.01 mol/l sunt utilizați următorii reactivi, mai puțin (conform FR X): A. Hidrogenofosfat de potasiu (R) B. Trioxid de arsen ca titrosubstanță C. Hidroxid de sodiu 1 mol/l D. Hidrogenocarbonat de sodiu (R) E. Metiloranj ca indicator 32. 13. Conform FR X, la dozarea teofilinei sunt utilizați următorii reactivi și indicatori, cu excepția: A. Nitrat de argint 0.1 mol/l B. Fenolftaleină - soluție (I) C. Hidroxid de sodiu 0.1 mol/l D. Acid percloric 0.1 mol/l în dioxan E. Albastru de bromtimol – soluție (I) 32. 14. Conform FR X, la dozarea iodurii de potasiu sunt utilizați următorii reactivi și indicatori, cu excepția: A. Hidroxid de sodiu 0.1 mol/l B. Fenolftaleină ca indicator C. Acid clorhidric (R) D. Roșu de fenol ca indicator E. Iodat de potasiu 0.05 mol/l 32. 15. Conform FR X, la dozarea cafeinei sunt utilizați următorii reactivi: A. Acid sulfuric 100 g/l B. Anhidridă acetică (R) C. Acid clorhidric 0.1 mol/l D. Acid percloric 0.1 mol/l în acid acetic anhidru E. Hidroxid de sodiu 0.1 mol/l 32. 16. Conform FR X, la dozarea benzoatului de sodiu sunt utilizați următorii reactivi și indicatori: A. Fenolftaleină ca indicator B. Albastru de timol în metanol (I) C. Hidroxid de sodiu 0.1 mol/l D. Anhidridă acetică (R) E. Acid percloric 0.1 mol/l în dioxan 32. 17. Conform FR X, la dozarea clorhidratului de efedrină sunt utilizați următorii reactivi și indicatori, cu excepția: A. Acid acetic anhidru (R) B. Acetat de mercur (II) în acid acetic anhidru (R) C. Galben de metanil în dioxan ca indicator D. Acid clorhidric 0.1 mol/l E. Fenolftaleină ca indicator 32. 18. La dozarea metronidazolului din supozitoarele cu metronidazol sunt utilizați următorii reactivi și indicatori (conform FR X):

A. Cloroform (R) B. Roșu de metil în cloroform (I) C. Fenolftaleină soluție (I) D. Acid clorhidric 0.1 mol/l E. Acid percloric 0.1 mol/l în dioxan 32. 19. La dozarea acidului acetilsalicilic din comprimate sunt utilizați următorii reactivi și indicatori (conform FR X): A. Roșu de metil (I) B. Cloroform (R) C. Alcool (R) neutralizat la fenolftaleină (I) D. Hidroxid de sodiu 0.1 mol/l E. Albastru de bromtimol (I) 32. 20. La dozarea clorhidratului de procaină din soluția injectabilă sunt utilizați următorii reactivi și indicatori (conform FR X): A. Acid sulfuric 100 g/l (R) B. Nitrit de sodiu 0.1 mol/l C. Bromură de potasiu (R) D. Roșu de metil (I) E. Tropeolină 00 (I) 32. 21. *La dozarea acidului acetil salicilic din comprimate, ca indicator se utilizează (conform FR X): A. Metiloranj – soluție (I) B. Fenolftaleină – soluție (I) C. Roșu de fenol – soluție (I) D. Albastru de bromtimol – soluție (I) E. Roșu de metil – soluție (I) 32. 22. Conform FR X, care din următoarele substanțe se dozează prin metoda acido – bazică în mediul anhidru? A. Clorhidrat de papaverină B. Cafeină C. Tetraborat de sodiu D. Benzoat de sodiu E. Sulfat de sodiu 32. 23. La determinarea concentrației soluției etalon de cobalt sunt utilizați următorii reactivi și indicatori (conform FR. X): A. Acetat de amoniu (R) B. Negru eriocrom T (I) C. Murexid (I) D. Acid percloric 0.05 mol/l în dioxan E. Edetat disodic 0.05 mol/l 32. 24. La determinarea concentrației soluției etalon de fer sunt utilizați următorii reactivi și indicatori (conform FR. X): A. Acid clorhidric 100 g/l (R)

B. Iodură de potasiu (R) C. Murexid (I) D. Amidon (I) E. Tiosulfat de sodiu 0.1 mol/l 32. 25. La determinarea concentrației soluției etalon de cupru sunt utilizați următorii reactivi și indicatori (conform FR. X): A. Acid acetic 300 g/l (R) B. Fenolftaleină - soluție (I) C. Iodură de potasiu (R) D. Amidon (I) E. Tiosulfat de sodiu 0.1 mol/l 33. Metode spectrofotometrice de absorbţie în ultraviolet şi vizibil în controlul medicamentelor

33. 1. *Conform FR X domeniul vizibil este cuprins între: A. 400 -900 nm B. 185 – 400 nm C. 400 – 800 nm D. 400 – 1300 nm E. 700 – 1100 nm 33. 2. *Conform FR X domeniul ultraviolet este cuprins între: A. 400 -900 nm B. 185 – 400 nm C. 400 – 800 nm D. 400 – 1100 nm E. 700 – 1100 nm 33. 3. Spectrofotometrul de absorbţie ȋn UV-Vis se compune din următoarele părţi: A. sursa de radiaţii B. monocromatorul C. coloană cromatografică D. interferometru E. detector 33. 4. Care dintre următoarele enunţuri nu sunt adevărate: A. absorbanţa este proporţională cu concentraţia analitului B. Legea Lambert-Beer este valabilă numai pentru soluţii concentrate C. absorbanţa este logaritmul zecimal al transmitanţei D. absorbanţa este logaritmul zecimal al raportului dintre intensitatea luminii incidente şi

intensitatea luminii transmise E. absorbanţa este proporţională cu grosimea stratului absorbant 33. 5. Absorbanţa specificã: A. reprezintã absorbanţa corespunzătoare unui strat de soluţie cu grosimea de 1 cm B. este o constantã specifică fiecãrei substanţe la o lungime de undă dată

C. reprezintã absorbanţa corespunzătoare unui strat de soluţie ce conţine 1 mg de substanţã în 100 ml

D. reprezintã absorbanţa corespunzătoare unui strat de soluţie ce conţine 1 g de substanţã în 100 ml

E. se poate utiliza pentru a calcula concentraţia unui analit 33. 6. Spectrele de absorbţie ȋn UV-Vis se obţin grafic prin reprezentarea pe: A. abscisã – transmitanţa, ordonatã - lungimea de undã B. abscisã – absorbanţa, ordonatã - lungimea de undã C. abscisã – lungimea de undã, ordonatã – absorbanţa D. abscisã – lungimea de undã, ordonatã – transmitanţa E. abscisã – numãrul de undã, ordonatã – absorbanţa 33. 7. Sursa de radiaţii în VIS: A. este o lampã de hidrogen B. este o lampã cu fir de wolfram C. este o lampã cu deuteriu D. furnizeazã un fascicul cu radiaţii în domeniul 160 – 380 nm E. furnizeazã un fascicul cu radiaţii în domeniul 320-2500 nm 33. 8. Sursa de radiaţii în UV: A. este o lampã de hidrogen B. este o lampã cu fir de wolfram C. este o lampã cu deuteriu D. furnizeazã un fascicul cu radiaţii în domeniul 160 – 380 nm E. furnizeazã un fascicul cu radiaţii în domeniul 320-2500 nm 33. 9. Din punct de vedere al participãrii sau neparticipãrii electronilor existenţi într-o moleculã, la tranziţii electronice, se disting urmãtoarele tipuri de electroni: A. înveliş de electroni închis, în care electronii sunt implicaţi în legãturi chimice B. electroni de tip σ C. electroni de tip n D. electroni care se gãsesc sub forma perechilor de electroni neparticipanţi în învelişul

exterior al unor atomi uşori E. electroni de tip π, ȋn legături duble şi triple 33. 10. Tranziţia n-π*: A. constã în saltul unui electron de pe un orbital molecular de nelegãturã n pe un orbital

molecular de antilegaturã π* B. este o tranziţie de intensitate mare C. se întâlneşte la sisteme nesaturate, exemplu - compuşi carbonilici D. este o tranziţie de intensitate micã E. apare în UV îndepãrtat (sub 200 nm) 33. 11. Tranziţiile de tip d-d*: A. sunt specifice compuşilor anorganici care implicã electronii din orbitalii moleculari d B. se produc în domeniul UV C. se produc în domeniul VIS D. sunt însoţite de o absorbtivitate micã E. sunt specifice compuşilor carbonilici

33. 12. *Următoarele enunţuri referitoare la tranziţiile σ – σ* sunt adevărate, cu o excepţie: A. constã în saltul unui electron de pe un orbital molecular de legãturã σ pe un orbital σ* B. apar în UV îndepartat C. necesitã multã energie D. sunt tranziţii puternice E. apar în UV apropiat 33. 13. Care dintre următoarele enunţuri sunt adevărate, cu privire la electronii n, implicaţi ȋn tranziţii electronice: A. se gãsesc sub forma perechilor de electroni neparticipanţi în învelişul exterior al unor

atomi uşori B. sunt mai puternic atraşi de nucleele acestor atomi decât electronii σ C. pot fi excitaţi cu radiaţii UV-VIS D. pot contribui la absorbţii în domeniul IR E. nu pot fi excitaţi cu radiaţii UV-VIS 33. 14. Care dintre următoarele enunţuri sunt adevărate, cu privire la electronii implicaţi ȋn tranziţii electronice: A. electronii σ sunt implicaţi ȋn legături covalente σ B. electronii σ nu contribuie la absorbţii ȋn domeniul UV-Vis C. electronii π sunt implicaţi ȋn legături simple D. electronii π sunt greu excitabili E. electronii π sunt responsabili pentru majoritatea spectrelor electronice 33. 15. Tranziţiile π – π*: A. au loc în sisteme saturate B. au loc în sisteme nesaturate care conţin o dublã legãturã etilenicã izolatã C. le corespund benzi de absorbţie foarte intense D. le corespund benzi de absorbţie slabe E. sunt tranziţii puternice 33. 16. Legea Lambert-Beer: A. este legea fundamentală a absorbţiei B. este valabilă numai pentru suspensii C. este valabilă pentru soluţii concentrate D. este valabilă numai pentru soluţii diluate E. absorbanţa este proporţională cu concentraţia analitului 33. 17. Care dintre următoarele enunţuri sunt adevărate: A. efectul hipsocromic constã în deplasarea benzilor de absorbţie spre lungimi de undã mai mari B. efectul hipercromic constă ȋn creşterea intensităţii benzilor C. efectul batocromic constă ȋn deplasarea benzilor de absorbţie spre lungimi de undă mai mici D. efectul hipsocromic constã în deplasarea benzilor de absorbţie spre lungimi de undã mai mici E. efectul hipercromic constă ȋn scăderea intensităţii benzilor

33. 18. La alegerea solvenţilor utilizaţi ȋn spectroscopia UV-Vis trebuie să se ţină cont de următoarele reguli: A. este utilizat orice solvent B. solventul nu trebuie să absoarbă semnificativ ȋn regiunea spectrală utilizată pentru determinarea unui analit C. alegerea solventului potrivit este o problemă deosebită D. interacţiunile dintre analiţi şi solvenţi produc modificări ȋn spectrul UV E. să aibă maximul de absorbţie la aceiaşi lungime de undă cu analitul 33. 19. Ca detectori ȋn spectroscopia UV-Vis se pot utiliza: A. detector cu ionizare ȋn flacără B. fotomultiplicatorul C. fotodiode D. detectorul termoionic E. detectorul de conductibilitate termică 33. 20. Determinarea concentraţiei ȋn UV-Vis se face prin următoarele metode: A. metoda normării ariilor B. cu ajutorul absorbanţei specifice C. metoda volatilităţilor relative D. metoda celor mai mici pătrate E. metoda adausului standard 33. 21. Avantajele spectrometriei derivate: A. oferă o precizie mai mică decât spectrometria de ordin zero B. picurile spectrelor derivate sunt mai accentuate C. picurile spectrelor derivate sunt mai bine diferenţiate D. oferă o precizie mai mare decât spectrometria de ordin zero E. oferă o rezoluţie mai mică decât spectrul de ordin zero 33. 22. Spectrele derivate din spectrometria de absorbţie prezintã urmãtoarele caracteristici, cu excepţia: A. oferã o rezoluţie mai bunã decât spectrul iniţial B. rezoluţia creşte odatã cu ordinul derivatei C. rezoluţia scade odatã cu ordinul derivatei D. amplitudinea picurilor derivate creşte cu ordinul derivatei E. nu oferã o rezoluţie mai bunã decât spectrul iniţial 33. 23. *Care dintre urmãtoarele enunţuri nu este corect referitor la spectrometria derivatã: A. se aplică ȋn analiza şi controlul medicamentelor, analiza biochimică şi de laborator clinic B. se aplicã când spectrele compuşilor din amestec nu sunt suficient de diferenţiate C. ȋn practica analitică se utilizează mai ales spectrele derivate de ordinul 1 şi 2 D. cel mai utilizat spectru derivat utilizat ȋn practica analitică este cel de ordinul 3 E. picurile spectrelor derivate sunt mai accentuate, mai diferenţiate 33. 24. In spectrometria derivatã, spectrul derivat de ordinul 3 prezintã urmãtoarele caracteristici: A. prezintã 2 maxime, unul mai mic, al doilea mai mare B. prezintã 2 minime, din care unul mai important C. prezintã 2 maxime ce corespund celor 2 puncte de inflexiune ale primei derivate

D. ţine seama de maximele şi minimele spectrului derivatei de ordin imediat superior E. picul cel mai important este situat la aceeaşi lungime ca şi maximul picului de ordinul

zero 33. 25. In spectrometria derivatã, spectrul derivat de ordinul 1 prezintã urmãtoarele caracteristici: A. prezintã un maxim corespunzător punctului de inflexiune a părţii ascendente a spectrului

de ordinul zero B. prezintã un minim corespunzător punctului de inflexiune a părţii descendente a spectrului

de ordinul zero C. prezintă două maxime mai mici D. prezintă două minime accentuate E. se utilizează ȋn practica analitică