Referat

Drepturi si obligatii ale functionarului public. Cazul primarului de comuna

1

1. Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici

Investirea într-o funcţie publică, indiferent de modalitatea ei de realizare (numire, alegere,

desemnare, etc.), dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţie care intră sub incidenţa

regimului de drept public, administrativ în cazul nostru, având un conţinut specific ce constă din

totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie

juridică. În sistemul anterior Statutului actual, în care raportul administrativ era dublat şi de unul

de muncă, evident apăreau drepturi şi obligaţii derivând din contractul încheiat, situaţie care nu

mai există la ora actuală în cazul funcţiilor publice.

Desigur, s-ar putea ridica întrebarea unde sunt atunci acele drepturi şi îndatoriri

decurgând din salarizare, concedii, protecţie socială, etc., consacrate de legislaţia muncii?

Răspunsul este găsit în reglementările Statutului şi în legislaţia muncii la care se face trimiterea

cu caracter completator.

Totuşi, la o analiză mai atentă am putea lesne observa că distingem între drepturi şi

obligaţii care privesc situaţia personală a funcţionarului (salarizare, concediu, protecţie socială)

pe de o parte, precum şi drepturi şi îndatoriri specifice funcţiei publice deţinute, indiferent de

titular, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, distingem între drepturi şi îndatoriri care revin funcţiei şi

decurg din ea, precum şi drepturi şi obligaţii care revin persoanei sau titularului funcţiei (anterior

decurgând din legislaţia muncii şi din contractul aferent).

A. Privitor la prima categorie de drepturi şi îndatoriri revenind funcţiei publice evident

Statutul nu le prevede, mai ales drepturile, în mod amănunţit pornindu-se de la premisa că ele

oricum sunt evidenţiate de statutele şi regulamentele proprii, fiind detaliate prin fişa postului,

diferenţiindu-se de la o autoritate sau instituţie publică la alta, dar şi după cum funcţiile sunt de

conducere ori de execuţie, ori fac parte din autorităţile centrale sau teritoriale ori locale, precum

şi după cum sunt vizate raporturile din interiorul autorităţii ori din afara acesteia.

Dreptul de a decide sau de a hotărî, de regulă, aparţinând funcţiilor de conducere (dar şi

unora de execuţie, inspector, agent) constă în facultatea legală de a dispune măsuri juridice,

concretizate în acte administrative (emitere, revocare, anulare) în general, dar şi în acte concrete

în special, de genul autorizării, aprobării, impozitării, sancţionării (amendă, confiscare), ceea ce

generează, modifică şi desfiinţează raporturi juridice concrete în cazul actelor individuale, dar şi

intrări sau ieşiri din vigoare (abrogări) în cazul celor normative (art. 9/2 lit. a).

2

Cum numeroşi funcţionari publici, de execuţie, nu sunt factori de decizie, ci numai

participanţi în anumite etape ale procesului decizional (consilieri, experţi, referenţi) mai ales cei

având funcţii de execuţie, prezenţa şi activitatea lor se materializează în operaţiuni (iar nu în acte

sau în decizii) concretizate în:

dreptul de a informa şi cel de a constata o anumită situaţie sau stare, inclusiv dreptul de

a controla executarea unei măsuri concretizate în procese-verbale, referate şi rapoarte înaintate

conducerii pentru ca aceasta să decidă în deplină cunoştinţă de cauză (art. 2 lit. a);

dreptul de a propune soluţii juridice, proiecte de acte juridice (propuneri) pentru

soluţionarea sau remedierea unor situaţii factorilor de decizie (art. 9/2 lit. b);

dreptul de avizare a unor soluţii, propuneri, proiecte de acte juridice, autorizaţii, etc.,

prin prisma specialităţii proprii.

Numeroase sunt drepturile decurgând din raporturile interne ierarhice, de supra şi

subordonare care se stabilesc între funcţionarii superiori şi cei inferiori, între cei de conducere şi

cei de execuţie, precum:

dreptul de numire, revocare şi suspendare din funcţie a personalului propriu din

subordine, inclusiv delegarea, detaşarea, transferarea, pensionarea, eliberarea din funcţie (art.

2/2, 81, 91, 92, 94);

dreptul de recompensare, sancţionare şi evaluare a personalului (art. 60/2, 71/1);

dreptul de control şi de îndrumare obligatorie a acestuia, inclusiv emiterea de dispoziţii

privind atribuţii de serviciu (art. 43/2 teza I-a);

dreptul de anulare, modificare şi suspendare a actelor şi măsurilor subordonaţilor,

concomitent cu emiterea actelor proprii ce dispun o atare operaţiune;

dreptul de substituire sau înlocuire în atribuţiile şi a subordonaţilor de către superiorul

ierarhic prin actele proprii, etc.;

dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu prin asigurarea şi apărarea

funcţionarului împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-a căzut victimă în

exercitarea funcţiei sau legat de aceasta (art. 39).

B. Privitor la drepturile şi îndatoririle funcţionarului, cea de a doua categorie, vizează

situaţia lui personală, având un caracter subiectiv, chiar dacă ele sunt reglementate de Statut şi nu

pot forma obiectul unui contract colectiv sau individual de muncă, pe care legea nu le prevede

3

decât în beneficiul personalului administrativ auxiliar, de deservire – care nu are calitatea de

funcţionar public (art. 5/2 teza a III-a) .

Întrucât acestea se reîntâlnesc şi în persoana oricărui salariat sau angajat, iar studiul lor

amănunţit revine ştiinţei dreptului muncii nu vom insista în mod deosebit asupra lor, oricum

Statutul făcând trimitere la legislaţia muncii.

Dreptul la salariu al funcţionarilor publici este un rezultat al activităţii

depuse de aceştia şi cuprinde salariul de bază, sporuri şi indemnizaţii constituite într-un

sistem de salarizare stabilit prin lege (art. 29).

La stabilirea sistemului de salarizare se au în vedere următoarele (art. 30/2):

necesitatea de a restrânge costurile administraţiei publice în condiţiile în care

funcţionarii publici competenţi trebuie motivaţi şi recompensaţi în mod corespunzător;

crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, clase şi grade bazate pe

evaluarea postului;

stabilirea unui raport just între partea fixă şi partea variabilă a salariului care să ţină

seama de activitatea depusă şi de importanţa ei.

Datorită specificului raportului de serviciu în care se află funcţionarul, salariul acestuia

are o natură juridică proprie în raport cu salariul celor angajaţi deoarece, pe de o parte, el nu

rezultă din negocierea directă cu instituţia - nefiind influenţat de legitatea economică a relaţiei

cerere-ofertă de pe piaţa muncii - iar, pe de altă parte, salariul este stabilit prin lege la nivelul

funcţiei şi nu al persoanei.

Apreciem că, şi în cazul funcţionarului, salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate

de acesta, deci o contrapartidă a activităţii realizate, dovadă că absenţa nejustificată de la serviciu

sau neîndeplinirea atribuţiilor conduc la diminuarea lui corespunzătoare. Dar, totodată, el mai

conţine şi o componentă socială, alăturată celei economice, de asigurare a existenţei, necesară

menţinerii unui statut social compatibil cu funcţia deţinută şi destinată asigurării unei poziţii sau

unui rang social corespunzător, prin traiul şi condiţiile de viaţă decente pe măsura demnităţii

publice exercitate.

Se asigură, în acest fel, un personal cointeresat în realizarea atribuţiilor şi devotat funcţiei,

ceea ce permite realizarea corespunzătoare a serviciului public.

Salariul reflectă şi atitudinea statului şi, în general, a societăţii, faţă de rolul funcţiei şi

serviciului public şi faţă de cei puşi în slujba sa.

4

Dreptul la durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe

săptămână pentru funcţionarii publici. Într-adevăr, funcţia se exercită în mod limitat în timp şi în

cadrul unui program bine determinat care să permită realizarea corespunzătoare a atribuţiilor. Pe

de altă parte, acest drept opus organului din care face parte cel în cauză şi care are îndatorirea de

a-l respecta, este concomitent şi o obligaţie a funcţionarului pe care dacă o încalcă este pasibil de

sancţiune pentru absenţe nemotivate de la serviciu (art. 70/2 lit. b), întârzieri sau plecări de la şi

din timpul programului, etc.

Pentru orele lucrate – din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice –

peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile

nelucrătoare, funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un

spor de 100% din salariul de bază, iar acest spor nu se poate acorda decât în limita a 360 de ore

pe an (art. 32/2) şi în nici un caz conducătorul nu şi-l poate conferi sieşi.

Dreptul la odihnă, repaus zilnic şi săptămânal precum şi la concediu de odihnă, inclusiv

la concedii medicale şi de altă natură (art. 35/1). Exercitarea acestui drept are în vedere atât

refacerea forţei fizice şi a celei psihice a funcţionarului, consumată în activităţile profesionale,

dar şi asigurarea sănătăţii celui în cauză.

Limitarea timpului de muncă la cel mult 8 ore pe zi, a duratei săptămânii de lucru la 5 zile

lucrătoare permit exercitarea acestui drept, alăturat concediilor de tot felul, începând cu cel de

odihnă, medical, de maternitate (pre şi post natal), continuând cu cel alocat îngrijirii copiilor, cel

de studii, etc.

În perioada concediilor de boală, de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea

copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa

funcţionarului în cauză (art. 34).

Dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă de natură să ocrotească sănătatea şi

integritatea fizică a funcţionarilor.

Elementele esenţiale ale acestui drept vizează:

asigurarea condiţiilor normale de muncă şi igienă, care să ocrotească sănătatea,

integritatea fizică şi psihică a persoanei;

asistenţa medicală gratuită în instituţiile sanitare publice;

ajutoare în cazul accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale.

5

În dezvoltarea acestui drept legea a prevăzut (art. 35/2) că pentru motive de sănătate

funcţionarilor publici li se poate aproba, în mod excepţional, schimbarea compartimentului sau a

autorităţii ori a instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu păstrarea clasei şi gradului

avute, iar această schimbare se face numai dacă funcţionarul în cauză este apt profesional să

îndeplinească noile atribuţii ce îi revin.

Dreptul la asistenţă medicală, medicamente şi proteze în condiţiile legii (art. 36) în caz

de îmbolnăvire, indiferent de cauza ei (accidentare, invaliditate), tocmai ca rezultat al îndeplinirii

obligaţiilor decurgând din plata contribuţiei la asigurările sociale, sănătate, etc.

Dreptul la pensie, precum şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat potrivit

legii. Acest drept reprezintă o formă de retribuire a funcţionarului public conferită la încetarea

funcţiei ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale referitoare la vârstă, vechime în funcţie şi

stagiul de cotizare (art. 37). Membrii familiei sale au dreptul la pensie de urmaş potrivit legii.

Mai există o categorie de drepturi, de factură politică, care sunt inerente condiţiei de

cetăţean, dar care au fost incluse în Statutul funcţionarilor publici nu pentru că ar fi specifice

numai lor, ci pentru că se exercită în mod specific de către lucrătorii din administraţie, şi pentru

faptul că s-a dorit evidenţierea apartenenţei lor şi la această categorie profesională – desigur cu

excepţiile prevăzute de statutele speciale pentru militari, militarizaţi sau alte categorii de

funcţionari civili – dar în anumite condiţii impuse de regimul specific funcţiei publice.

Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat (art. 26/1). Această prevedere

particularizează art. 30 din Constituţie privitor la libertatea de exprimare.

Desigur, spre deosebire de cetăţeanul obişnuit, exercitarea acestui drept este supusă unor

condiţionări după cum urmează şi anume:

în exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarul este obligat să se abţină de la

exprimarea sau manifestarea convingerilor sale politice (art. 42 din Statut);

în afara serviciului, deşi legea nu interzice, apreciem că trebuie să existe o conduită

rezervată şi măsurată, în exprimarea ideilor sale, pentru a nu afecta prestigiul organului din care

face parte.

Această ultimă idee este susţinută de raţionamentul dedus din consacrarea limitativă a

dreptului de asociere numai în sindicate de unde concluzia inexistenţei vreunei limitări a

dreptului de asociere politică a funcţionarilor publici – interdicţia constituţională privitoare la

6

această categorie, aşa cum se prevede în art. 37/3 teza ultimă cu referire la legea organică a

funcţionarilor, nefiind nici preluată, nici eliminată de Statut.

Există cazuri speciale, ca, de exemplu, în situaţia secretarului localităţii care dacă încalcă

această oprelişte suportă sancţiunea eliberării din funcţie (art. 83/2 din Legea administraţiei

publice locale nr. 215/2001) dacă este membru al unui partid politic.

Pentru a asigura totuşi o protecţie juridică completă a funcţionarilor faţă de posibile

discriminări rezultate din exercitarea dreptului la opinie şi pentru întărirea principiului statutar al

egalităţii şanselor la intrarea şi promovarea în corpul funcţionarilor publici (art. 4 lit. c) s-a

prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionari pe criterii politice, sindicale,

religioase, etnice, de sex, stare materială, origine socială sau de orice altă natură (art. 26/2).

Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici, în condiţiile legii (art.

27/1). Cei interesaţi pot, în mod liber, să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să

exercite orice mandat în cadrul acestora (art. 27/2). Fiind un drept, exercitarea nu este obligatorie

putând exista autorităţi şi instituţii în care să nu existe organizaţii sindicale sau să existe

funcţionari care să nu facă parte din ele. Pentru cazul inexistenţei unei asemenea organizări legea

a prevăzut în mod expres ca în comisiile paritate – create pentru a participa la stabilirea măsurilor

privind condiţiile de muncă ale funcţionarilor şi buna funcţionare a autorităţii – aceştia să fie

reprezentaţi prin desemnarea cu vot majoritar de către masa lucrătorilor (art. 18/2). Desigur,

funcţionarii auxiliari se pot organiza în sindicate potrivit dreptului comun în materie (a se vedea

Hotărârea de Guvern nr. 1086/2001 privind aceste comisii).

Funcţionarilor li se mai recunoaşte şi dreptul de asociere în organizaţii profesionale sau în

alte organizaţii având ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregătirii

profesionale şi protejarea statutului lor (art. 27/3). Recunoaşterea acestui drept se face în afara

oricărei conotaţii politice, dar şi fără posibilitatea unui amestec sau intervenţii legal recunoscute

a autorităţilor nici în formarea şi nici în activitatea acestor organizaţii.

Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor în condiţiile legii (art. 28), el

reprezentând un drept fundamental al salariaţilor consacrat de Constituţie (art. 40) pentru

apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale acestora. Desigur, statute speciale,

mai ales pentru funcţionarii militari sau militarizaţi, pot să nu recunoască un asemenea drept,

după cum el nu este recunoscut expres de legea cadru 25 (art. 63) expres acestor categorii şi nici

funcţionarilor publici, lege faţă de care Statutul funcţionarilor având valoarea de reglementare

7

specială, derogă recunoscând dreptul la declanşarea conflictului (colectiv) de muncă. Întrucât

serviciul public se desfăşoară continuu, exercitarea dreptului la grevă trebuie să aibă loc în

condiţiile asigurării funcţionării normale a acestuia pe timpul întreruperii activităţii (starea civilă,

administraţia cimitirelor, etc.).

În mod corespunzător, funcţionarul are şi o serie de îndatoriri, vizând obligativitatea de a

desfăşura o activitate corespunzătoare, de a respecta timpul de lucru, de a plăti contribuţia la

asigurările sociale, de a respecta disciplina de serviciu, etc.

2. Statutul Primarului

Legea nr.215/2001, legea administraţiei publice locale, prevede în art.66 că, primarul

îndeplineşte o funcţie de autoritate publică şi este şeful administraţiei publice locale, calitate ce îi

conferă şi pe cea de a reprezenta comuna sau oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice

din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.1

Legea prevede că primarul va purta, ca semn distinctiv, o eşarfă în culorile drapelului

naţional, în cadrul unor acţiuni publice, aceasta pentru a pune în evidenţă prestigiul şi autoritatea

funcţiei de primar. Purtarea eşarfei este obligatorie la şedinţele consiliului local şi la solemnităţi,

recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor, în alte situaţii purtarea acesteia fiind

facultativă.

Eşarfa se va purta, aşa cum prevede art.3 din Hotărârea Guvernului nr.62 din 1992,2 peste

costum, va fi aşezată pe umărul stâng, culoarea albastră fiind dispusă în partea de sus şi se va

încheia în partea dreaptă a corpului cu ciucurele în afară.

Cu toate că, în Legea administraţiei publice locale, nu se stipulează că primarul este

funcţionar public în comparaţie cu art.83 conform căruia, secretarul comunei sau oraşului este

funcţionar public, din procedura de învestire şi din atribuţiile pe care le exercită, primarul este

funcţionar public pe perioada mandatului său. În sprijinul acestei afirmaţii amintim prevederile

alin.(1) al art.77 care stipulează că “în exercitarea funcţiei primarul este ocrotit de lege”

întocmai ca şi funcţionarii publici.

1 Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrativ, curs universitar, vol.l, ediţia a III-a, Editura All Beck,

Bucureşti, 200l, pag. 502 ;2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.27 din 25 februarie 1992 ;

8

Textul citat are în vedere ocrotirea primarului şi împotriva eventualelor abuzuri.

Legiuitorul îl ocroteşte pe primar împotriva violenţelor, ameninţărilor, insultelor, calomniilor şi

lovirilor, ocrotirea fiind de natură penală, civilă şi administrativă.

Există două infracţiuni reglementate de Codul Penal care sunt îndreptate contra

autorităţii: ofensa adusă autorităţii (art.238) şi ultrajul (art.239), tot Codul Penal în art.147

încadrează primarul în categoria funcţionarilor: ”Prin funcţionar se înţelege orice salariat care

exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi

cum a fost învestit, o însărcinare în serviciul unui organ sau instituţii de stat…”

Primarul este îndreptăţit la despăgubiri în situaţia în care împotriva lui s-a luat o măsură

abuzivă sau ilegală, fiind aplicabile dispoziţiile art.998-9993 din Codul Civil, în aceeaşi categorie

se încadrează şi prevederile alin.(3) al art.48 din Constituţie: „statul răspunde patrimonial,

potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate de erorile judiciare săvârşite în procesele penale”.

3. Atribuţiile primarului

3.1. Prezentare generală a atribuţiilor primarului

Ca autoritate executivă a administraţiei publice locale, primarul are atribuţii care sunt, de

altfel atribuţiile oricărei autorităţi publice din sfera oricărei puteri, acele abilitări şi îndrituiri cu

care legea investeşte o astfel de autoritate pentru a-şi îndeplini rolul pentru care a fost creată. Din

acest motiv, drepturile apar în acelaşi timp ca obligaţii şi invers, iar purtătorul lor nu le deţine în

nume propriu, ci în numele celui care l-a desemnat în funcţie şi respectiv l-a abilitat.

Primarul nu deţine şi exercită drepturile, obligaţiile şi atribuţiile în nume propriu, ci în

numele colectivităţii care l-a ales şi al statului care l-a abilitat şi i-a recunoscut aceste drepturi şi

obligaţii ca fiind de interes public, atât pentru colectivitatea respectivă, cât şi pentru stat.

O parte din atribuţiile primarului interesează numai colectivitatea comunei sau a

oraşului, după caz, altele interesează, atât colectivitatea din localitatea respectivă, cât şi statul; iar

altele interesează, dacă nu în exclusivitate statul, cel puţin îi interesează, în primul rând, în mod

preponderent şi implicit pe locuitorii comunei sau oraşului.

3 Art.998 Cod civil : ” orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a

ocazionat, să-l repare” şi art.999 Cod civil : „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa,

dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa” ;

9

Primarul nu reprezintă doar interesele comunei sau ale oraşului, lucru demonstrat şi de

faptul că legea autorizează intervenţia statului şi aplicarea de sancţiuni primarului a cărui

activitate „contravine intereselor generale ale statului sau încalcă ordinea de drept”.

Primarii exercită atribuţiile ce le revin doar în limitele stabilite prin lege sau hotărârile

consiliilor locale, întrucât natura juridică a instituţiei primarului este de „autoritate

executivă”. Aceasta nu înseamnă că ei nu pot da dispoziţii, dar acestea au caracteristicile actelor

de execuţie.

Atribuţiile primarului se exercită în mod legal şi produc efecte juridice, obligatorii, numai

în limitele teritoriale ale comunei respective, nefiind de conceput depăşirea acestora, competenţa

teritorială, ca şi cea materială fiind de ordine publică şi ca atare obligatorie în a fi respectată.

Principalele atribuţiuni ale primarului sunt prevăzute de art.68 alin. (1) din Legea nr.

215/2001 privind administraţia publică locală, iar realizarea acestora se face având în vedere

dubla calitate pe care o îndeplineşte primarul, „de agent al statului şi de agent al comunei, cea

din urmă primând asupra celei dintâi”.4

3.2. Atribuţiile primarului în calitate de agent al statului

În calitatea sa de agent al statului5 în unitatea administrativ-teritorială în care este ales,

primarul:

√ - ”asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a

prevederilor Constituţiei precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui

României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin

pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor şi celorlalţi

conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a hotărârilor consiliului

judeţean.” (lit.a).

Mijloacele puse la dispoziţia primarului sunt insuficiente pentru a asigura respectarea

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, deoarece Constituţia conferă altor

autorităţi competenţă extinsă în acest domeniu, iar primarul nu este principala instituţie prin care

garanţiile constituţionale în această privinţă sunt asigurate.

În sprijinul acestei afirmaţii vin şi prevederile art.21 din Constituţie:

4 Verginia Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politico-administrative, manual practic, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag. 387 ;

5 Ibidem, pag. 387

10

(1) „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi

a intereselor sale legitime”;

(2) ”Nici o lege nu poate îngrădi exerciţiul acestui drept”6

Asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prin

activitatea autorităţilor locale, în condiţiile statului de drept, înseamnă respectarea strictă a

legalităţii, atât de organele reprezentative locale, cât şi de serviciile publice ale acestora, de care

depinde exerciţiul unor drepturi. În activitatea lor, autorităţile publice asigură dreptul cetăţenilor

de a fi informaţi corect în legătură cu treburile publice, dreptul la viaţă intimă, familială şi

privată.

Autorităţile publice locale sunt implicate şi în ceea ce priveşte realizarea dreptului de

petiţionare, ele având “ obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite

conform legii”.7

√ - „ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor,

incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, împreună cu organele specializate ale statului. În acest

scop, poate mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din comună sau din oraş,

acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi intervenţie

elaborate pe tipuri de dezastre” ( lit.h).

Situaţiile enumerate mai sus impun luarea unor măsuri ferme şi operative pe care nu le-ar

putea lua Consiliul local deoarece acesta este o autoritate colegială care se întruneşte în şedinţe

periodice (ordinare sau extraordinare), iar prevenirea ori înlăturarea efectelor acestor situaţii de

excepţie trebuie realizată de îndată, fără întârziere. Pentru aceste considerente, legiuitorul a dat

această atribuţie în sarcina primarului.

În exercitarea acestei atribuţii primarul are şi calitatea de şef al apărării civile, calitate în

care coordonează măsurile de apărare civilă pe întreg teritoriul comunei sau oraşului, pentru

toate instituţiile şi agenţii economici, asigurând protecţia tuturor persoanelor şi bunurilor

materiale ale acestora, indiferent de forma de proprietate.

Primarul ia măsuri prin formaţiile civile de pompieri şi, după caz, a unităţilor sau

subunităţilor militare de pompieri, atât pentru prevenirea cât şi limitarea urmărilor incendiilor,

6 Constituţia României a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie l99l şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie l99l. Textul Constituţiei a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.233 din 21 noiembrie l99l ;

7 Ordonanţa Guvernului României nr. 27/2002 privind exercitarea dreptului de petiţionare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din l februarie 2002 ;

11

conform atribuţiilor ce-i revin din prevederile legale în vigoare; acţionează pentru intervenţia cu

operativitate în scopul stingerii incendiilor şi salvarea persoanelor şi bunurilor materiale aflate în

pericol, în caz de incendii, catastrofe sau calamităţi naturale.

În acelaşi timp, primarul ia măsuri pentru executarea de deblocări, demolări şi de

înlăturare a epidemiilor şi epizootiilor colaborând în acest sens cu serviciile publice de

specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.

Primarul ia toate măsurile necesare prevenirii şi limitării urmărilor evenimentelor

menţionate, prin serviciile specializate ale statului, iar atunci când evenimentele impun, aceste

acţiuni trebuie sprijinite şi prin participarea efectivă a cetăţenilor.

De aceea, legiuitorul a stabilit norme prin care se creează posibilitatea ca primarul să

apreciaze necesitatea mobilizării populaţiei în asemenea ocazii. Abilitatea primarului, prin lege,

de a mobiliza populaţia este o excepţie şi se justifică prin situaţiile excepţionale care pun în

pericol însăşi viaţa colectivităţii locale din comuna sau oraşul respectiv.

√ - „asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei,

jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă care au obligaţia

să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii, îndrumă şi supraveghează activitatea

gardienilor publici conform angajamentelor contractuale” (lit. i şi j).

Această atribuţie a primarului îşi are originea în contractul de prestări servicii încheiat cu

Corpul Gardienilor Publici organizat la nivel judeţean. Corpurile gardienilor publici sunt definite

ca fiind instituţii publice de interes judeţean şi al minicipiului Bucureşti, care prestează servicii

în condiţiile în care instituţia respectivă dispune de personalitate juridică.

În raport cu Corpul gardienilor publici, primarii exercită atribuţiile prevăzute de art.14 din

Legea nr.26/1993) modificată prin H.G.R nr.79/1994, respectiv:

- „stabilesc împreună cu organele locale de poliţie posturile şi patrulele de pe teritoriul

localităţilor urbane şi rurale, care, pe lângă atribuţiile de pază, vor participa şi la apărarea

ordinii publice în care sens solicită şi ajutorul jandarmeriei” 8;

- „stabilesc competenţa gardienilor publici de a constata şi sancţiona contravenţii

reglementate în condiţiile legii”.

√ - „ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice” ( lit.

k) ;

8 Verginia Vedinaş – op. cit., pag. 388 ;

12

Regimul juridic privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice este reglementat

de Legea nr.60/199l, modificată şi completată prin O.G nr.55/1994.

Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile şi alte asemenea, care se desfăşoară în zone

publice sau în alte locuri în aer liber sunt adunările publice pe care Legea nr.60/1991 le

reglementează. În temeiul art.4 din

această lege, primarii localităţilor sunt obligaţi ca împreună cu organele

locale ale poliţiei „să asigure condiţiile necesare în vederea desfăşurării normale a

adunărilor publice”.

Prin dispoziţii, cu consultarea prealabilă a organelor de poliţie, primarii pot proceda la

interzicerea adunărilor publice, dacă deţin date din care rezultă că derularea acestora ar duce la

încălcarea prevederilor art.2, după cum pot ca, împreună cu organizatorii, să modifice elementele

declaraţiei prealabile.

√ - „ia măsuri de interzicere sau suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a altor

manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea

şi liniştea publică” ( lit.l).

Intervenţiile primarului sunt necesare ori de câte ori manifestaţiile au un caracter obscen,

deranjează liniştea locuitorilor, perturbă buna funcţionare a instituţiilor publice sau a agenţilor

economici, atenuează la suveranitatea sau integritatea statului. Aprecierea situaţiilor de acest gen,

în lipsa unor dispoziţii exprese, trebuie să se facă cu observarea normelor constituţionale

referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Dispoziţia primarilui poate conţine, atât interdicţia de organizare, când este emisă

anticipat desfăşurării manifestaţiilor respective, cât şi suspendarea acestora, când actul

administrativ este emis în timpul desfăşurării evenimentelor.

√ - „controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare

puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate”. (lit.m)

În exercitarea acestei atribuţii, primarul este obligat să controleze, atât personal, cât şi

prin serviciile publice din subordine, sau prin persoane anume împuternicite, activităţile care

privesc viaţa şi sănătatea publică din localitate, efectuând inspecţii periodice şi inopinante, cu

privire la igiena şi salubritatea localurilor publice de stat sau private şi calitatea produselor

alimentare puse în vânzare.

13

Controlul se efectuează în condiţiile stabilite prin dispoziţii legale speciale care, de

regulă, împuternicesc pe primar să ia măsurile corespunzătoare, inclusiv aplicarea de sancţiuni.

√ - „conduce serviciile publice locale; asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi

de autoritate tutelară, îndeplinind funcţia de ofiţer de stare civilă; supraveghează realizarea

măsurilor de asistenţă şi ajutor social”. ( lit.s, ş).

O altă atribuţie principală a primarului este aceea de a conduce toate serviciile publice

locale organizate de consiliul local, atât pentru rezolvarea problemelor de interes local, cât şi a

celor de interes general. Conducerea serviciilor publice locale presupune din partea primarului o

preocupare intensă şi constantă pentru prognozarea

activităţilor, precum şi un control riguros al modului cum se îndeplinesc atribuţiile

serviciilor de către personalul acestora.

În calitate de ofiţer de stare civilă, primarul înfăptuieşte una din cele mai însemnate

activităţi ale statului şi anume, realizarea şi urmărirea stării civile a persoanei de la naştere şi

până la deces. Activitatea de stare civilă, constă în înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă,

care “ se face în interesul statului şi al apărării drepturilor personale ale cetăţenilor “ şi se

înregistrează în registrele de stare civilă ţinute de serviciile de stare civilă ale consiliilor locale

sub conducerea directă a primarului, în calitate de ofiţer de stare civilă.

În ceea ce priveşte măsurile de asistenţă şi ajutor social, primarul este abilitat să aprobe

acordarea de ajutoare de urgenţă în limita fondurilor prevăzute în bugetul local, precum şi

acordarea indemnizaţiei de naştere.

√ - “ emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege”. ( lit.t).

Legea prevede că primarului îi este dată în competenţa exclusivă emiterea tuturor

avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor stabilite prin actele normative în vigoare, fără a se face nici

o distincţie şi fără a se specifica un anumit domeniu.

Această teză a fost confirmată şi de practica judiciară potrivit căreia primarul este

autoritatea locală competentă să elibereze autorizaţii pentru desfăşurarea unor activităţi

economice independente sau organizate ca asociaţii familiale, iar nu Consiliul judeţean.9

9 Decizia Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ, nr.529 din 3 martie l998

14

3.3. Atribuţiile primarului în calitate de agent al colectivităţii

În calitatea sa de agent al colectivităţii care l-a ales, primarul exercită următoarele

atribuţii principale :

√ - “asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local, iar în situaţia în care

apreciază că o hotărâre este ilegală, sesizează pe prefect, în termen de trei zile de la adoptare

( lit.b).

Legea prevede o excepţie de la prima parte a acestei teze ca atunci când primarul

apreciază că hotărârea consiliului local este ilegală, el are obligaţia, nu facultatea, să sesizeze pe

prefect despre aceasta (în cel mult trei zile), prefectul apreciind, în final dacă este sau nu cazul să

solicite instanţei de contencios administrativ anularea hotărârilor consiliului local.

În situaţia în care prefectul s-a adresat instanţei de judecată, aplicarea actului este

suspendată, iar executarea lui de către primar se mai pune doar după ce s-a pronunţat instanţa de

contencios administrativ prin hotărâre definitivă.

Dacă prefectul, după ce a primit sesizarea primarului, nu s-a adresat instanţei de

contencios administrativ în termenul prevăzut de lege, primarul are obligaţia să pună în executare

hotărârea consiliului local pe care el o apreciază ca ilegală.10

√ - „poate propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum, cu privire la

problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru

organizarea acestei consultări, în condiţiile legii”.( lit.c).

În această privinţă, primarul are drept propriu pe care legea îl conferă ca pe o facultate şi

nu ca o obligaţie, drept care constă doar în “ a propune” consiliului local, care poate să îşi

însuşească sau nu propunerea primarului.

Acest drept al primarului este un drept exclusiv al său, pe care nu-l poate delega

viceprimarului sau altei persoane.11

√ - “prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este necesar, informări privind

starea economică şi socială a comunei sau a oraşului, în concordanţă cu atribuţiile ce revin

autorităţii administraţiei publice locale, precum şi informări asupra modului de aducere la

îndeplinire a hotărârilor consiliului local”. (lit. d).10 Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrativ, curs universitar, vol. I, ediţia a III-a, Editura All

Bleck, Bucureşti, 200l, pag. 489 ;11 Anton Trăilescu – Drept administrativ, tratat elementar, curs universitar, Editura All Bleck, Bucureşti,

2002, pag. 47 ;

15

Această atribuţie a primarului nu trebuie să se constituie într-un demers formal, întrucât

ea urmăreşte identificarea corectă a situaţiilor şi motivelor care creează disfuncţionalităţi la

nivelul activităţii economice şi sociale şi descoperirea mijloacelor corespunzătoare pentru

eficientizarea acţiunii administrative în aceste domenii. Prezentarea periodică a acestor informări

conduce la surprinderea fenomenelor economice şi sociale în dinamica lor, identificând etape

distincte de dezvoltare, care presupun utilizarea unor pârghii de influenţare diferite.

√ - „întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi

le supune spre aprobare consiliului local”. ( lit.e)

Calitatea de iniţiator al proiectului de hotărâre privind bugetul local şi a celui referitor la

aprobarea contului de încheiere a exerciţiului bugetar îi revin în mod exclusiv primarului. Cele

două proiecte de hotărâre se constituie ca momente diferite în planificarea şi executarea

bugetului local.

Hotărârea privind aprobarea bugetului local trebuie adoptată înainte de începerea anului

bugetar. Hotărârea privind adoptarea contului de încheiere a exerciţiului bugetar se emite după

încheierea anului bugetar.

√ - “exercită funcţia de ordonator principal de credite”( lit.f).

În conformitate cu prevederile Legii privind finanţele publice locale, ordonatorii

principali de credite ai bugetelor locale, sunt preşedinţii consiliilor judeţene la nivelul judeţelor,

primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.

√ - “verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi

comunică de îndată consiliului local cele constatate”.( lit.g).

Încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local este un element central care trebuie să

preocupe activitatea primarului, deoarece bugetul local, odată aprobat devine act normativ de o

importanţă deosebită pentru localitate.

Legislaţia nu permite nici primarului şi nici consiliului local să intervină în mod direct,

atunci când activitatea acestor organe se dovedeşte nesatisfăcătoare, generând disfuncţionalităţi

în ceea ce priveşte încasarea ritmică a veniturilor bugetului local, reprezentat în special din taxe

şi impozite locale.

√ - “ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în

condiţiile legii”. (lit.n).

16

Aceste măsuri se referă la securitatea faţă de pericolele care vin din partea animalelor

domestice sau a celor sălbatice. În primul caz, măsurile vizează obligaţiile ce revin locuitorilor

care deţin în proprietate sau pază animale domestice, care dacă sunt lăsate libere sau fără

supraveghere pot prezenta pericole pentru persoane sau bunuri. În cel de-al doilea caz, primarul

are competenţa de a stabili măsuri de natură să prevină sau să combată pericolele provocate de

animale sălbatice pentru persoane şi bunuri.

În conformitate cu prevederile art.124 din Legea nr.215/2001, legea administraţiei

publice locale “toate bunurile aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale sunt supuse

inventarierii anuale”.

Potrivit acestor norme, primarului, ca reprezentant al persoanei juridice, îi revine ca atare

obligaţia de a răspunde de înregistrarea bunurilor de către serviciile de specialitate, precum şi

administrarea modului cum se întreţin şi se conservă toate bunurile din domeniul public şi din cel

privat al comunei sau oraşului.17) În acest sens, primarul prezintă, anual Consiliului local, un

raport asupra situaţiei gestionării bunurilor.

În alin.2 al art.68 din legea administraţiei publice locale se mai face o precizare:

„primarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum şi

însărcinările date de Consiliul local”.

Această dispoziţie trebuie înţeleasă, în cea de-a doua teză a sa, nu în sensul că primarului

i s-ar putea stabili atribuţii şi de către consiliul local, întrucât pe de o parte atribuţiile nu se

stabilesc decât prin lege iar, pe de altă parte ar fi afectat principiul funcţionării autonome a

acestor două instituţii.

Potrivit art.68 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/200l : “primarul prezintă

consiliului local informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului

local”.

Această atribuţie nu trebuie să conducă la ideea că ar exista un raport de subordonare a

primarului faţă de consiliul local. Este vorba de prezentarea unei “informări”, nu a unui raport,

despre îndeplinirea unei obligaţii - “aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local” pe

care tot legea o stabileşte în sarcina primarului, instituţia primarului fiind prin natura sa o

autoritate publică executivă. 18)

Necesitatea prezentării acestei informări rezidă din faptul că autoritatea deliberativă

trebuie să cunoască stadiul îndeplinirii măsurilor pe care le-a stabilit şi, dacă este cazul, să

17

intervină cu noi măsuri pentru rezolvarea corespunzătoare a problemelor care le-au constituit

obiectul. Consiliul local nu-l va trage la răspundere pe primar în urma prezentării acestei

informări.

Ca o concluzie generală privind drepturile şi îndatoririle specifice funcţionarilor şi

derivând din raporturile lor personale cu instituţia în care se află vom remarca următoarele:

corespunzător drepturilor acestora (la salar, la odihnă), instituţiei îi corespund obligaţii

corelative (de plată a salariului, de acordare şi plată a concediului);

în mod similar, corelativ obligaţiilor funcţionarului (cum sunt cele legate de respectarea

programului de lucru al instituţiei, a disciplinei de serviciu) îi corespund drepturile acesteia de a

pretinde îndeplinirea lor conformă, în caz contrar operând tragerea la răspundere a celor vinovaţi;

şi aceste drepturi şi obligaţii au un caracter obiectiv prin reglementarea lor statutară, dar

subiectiv prin exercitarea personală, părţile neputând să le elimine, să le ignore sau să le fixeze în

alt fel, în altă formulare, conţinut sau reglementare, decât cele cuprinse în legea organică cadru,

sub sancţiunea nulităţii actelor ilegale astfel emise.

18