drept comercial

Lector univ. drd. Cenuşe Melinda

DREPT COMERCIAL

PETROŞANI2013

MANUAL UNIVERSITARpentru

învăţământul la distanţă

CUPRINSPagina

CUVÂNT ÎNAINTE

TEMA I. INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI COMERCIAL

1.1. Dreptul comercial în lumina Codului civil din

2009 1.2. Definiţia şi izvoarele dreptului comercial

1.3. Raportul juridic de drept comercial

TEMA II. COMERCIANŢII - PROFESIONIŞTI AI ÎNTREPRINDERII ECONOMICE

2.1. Cadrul conceptual al termenilor de „profesionist”,

„întreprindere”, „comerciant” în lumina Codului civil din 2009 2.2. Profesioniştii – comercianţi persoane juridice 2.3. Profesioniştii – comercianţi persoane fizice

TEMA III. CONTRACTELE PRIVIND ACTIVITATEA COMERCIALĂ

3.1. Noţiuni generale despre contractele privind activitatea comercială

3.2. Contractul de vânzare 3.3. Contractul de mandat

3.4. Contractul de comision 3.5. Contractul de consignaţie 3.6. Contractul de agenţie 3.7.Contractul de franciză 3.8. Contractul de leasing 3.9. Contractul de know-how

TEST AUTOEVALUARE I

TEMA IV. SOCIETĂŢILE COMERCIALE

4.1. Societăţile comerciale – noţiuni generale 4.2. Societatea pe acţiuni 4.3. Societatea cu răspundere limitată

4.4. Societatea în nume colectiv 4.5. Societatea în comandita simplă 4.6.Societatea în comandita pe acţiuni.

TEST AUTOEVALUARE II

3

4

457

10

101313

17

182125293437475155

61

64

647990959799

106

2

CUVÂNT ÎNAINTE

Obiectivul acestui curs este acela de a oferi baza necesară asimilării de cunoştinţe juridice minimale de către studenţii la facultăţile cu profil economic.

Acesta este motivul pentru care din sfera dreptului comercial atenţia noastră a fost îndreptată în mod special asupra contractelor comerciale şi a societăţilor comerciale.

Vrând-nevrând trebuie să acceptăm că DREPTUL este prezent în fiecare act al vieţii noastre, dinainte de a ne naşte şi după ce s-a terminat biologic existenţa noastră.

În mod inerent volumul poate fi îmbunătăţit atât pe linia informaţiei de specialitate, cât şi pe linia modalităţii sale de prezentare; autoarea fiind recunoscătoare tuturor celor care, cu obiectivitate, vor prezenta sugestii în acest sens.

Am considerat cel mai potrivit pentru acest cuvânt introductiv să redăm la final câteva pasaje din observaţiile metodologice ale lui Mircea Djuvara asupra fenomenului juridic.

Faptul că dreptul este prezent în permanenţă în vieţile noastre şi ne aşează în centrul atenţiei şi preocupărilor sale poate fi observat şi din acte simple, cum ar fi de exemplu intrarea unei persoane într-o librărie pentru a cumpăra o carte. În acest caz ne aflăm în prezenţa unui fenomen juridic care intervine datorită existenţei unui contract de vânzare-cumpărare a unui obiect.

Astfel de exemple pot fi infinite pentru că dreptul este interesat de fiecare act al vieţii noastre de toate zilele, mulţi dintre noi, însă, nici nu avem timp să ne gândim la cât de complexe sunt raporturile în care ne aflăm în fiecare ceas al existenţei noastre.

Cenuşe Melinda

3

Tema nr.I

INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI COMERCIAL

Unităţi de învăţare : Dreptul comercial în lumina Codului civil din 2009 Definiţia şi izvoarele dreptului comercial Raportul juridic de drept comercial

Obiectivele temei: prezentarea definiţiei şi a izvoarelor dreptului comercial; prezentarea definiţiei şi a elementelor constitutive ale raportului juridic de

drept comercial

Timpul alocat temei : 2 ore

Bibliografie recomandată : Angheni S. - Drept comercial, Editura All Beck, Bucureşti, 2013 Carpenaru S.– Tratat de drept comercial român, Ed Universul juridic,

Bucureşti, 2012

1.1. Dreptul comercial în lumina Codului civil din 2009

Noul Cod civil adoptat în 2009 prin Legea 287/2009 a adus noutăţi esenţiale în sfera dreptului comercial.

Una dintre noutăţile aduse Codul civil din 2009 o constituie reformarea sistemului de reglementare a raporturilor de drept privat; sistemul dualist, bazat pe Codul civil şi pe Codul comercial, a fost înlocuit cu sistemul unitar, întemeiat pe Codul civil.

Pentru a elimina orice dubii asupra acestei concepţii, reglementarea Codului civil evită folosirea oricărei noţiuni care ar aminti de raporturile juridice comerciale (fapte de comerţ, comerciant etc), iar legea de punere în aplicare a Codului civil suprimă orice dispoziţie din actele normative în vigoare, care se referă la raporturile comerciale.

Reglementarea unitară a raporturilor de drept privat, realizată de Codul civil, nu înseamnă dispariţia dreptului comercial, ci numai o schimbare a fundamentelor dreptului comercial.

În trecut, în sistemul dualist, delimitarea raporturilor comerciale de raporturile civile se realiza pe baza conceptului de fapte de comerţ şi a celui de comerciant (art. 3 şi 7 C. com).

În prezent, în sistemul unitar, delimitarea raporturilor comerciale de cele civile are la bază conceptul de întreprindere şi cel de profesionist (art. 3 C. civ.).

Art. 3 C. civ. prevede că dispoziţiile Codului civil se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.

4

Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere, iar prin exploatarea unei întreprinderi se înţelege exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

Cum se poate observa, în concepţia Codului civil, desfăşurarea unei activităţi organizate şi sistematizate califică această activitate ca având caracter profesional, iar persoana care o realizează are calitatea de profesionist. Deci, exploatarea unei întreprinderi constituie forma juridică de desfăşurare a oricărei activităţi cu caracter profesional.

Definiţia dată de Codul civil exploatării unei întreprinderi şi, implicit, întreprinderii are un caracter general; ea priveşte orice activitate indiferent de natura acestei activităţi şi scopul acesteia. Considerăm că, în caracterizarea unei întreprinderi, trebuie avut în vedere obiectul de activitate şi scopul acestei activităţi. Desfăşurarea unei activităţi economice în scopul obţinerii unui profit defineşte caracteristicile activităţii comerciale. Aceasta înseamnă că o întreprindere al cărei obiect este activitatea economică, desfăşurată în scopul obţinerii unui profit este o întreprindere economică (comercială) şi, dimpotrivă, întreprinderea al cărei obiect este neeconomic şi nu urmăreşte obţinerea profitului este o întreprindere civilă.

Art. 3 alin. (2) C. civ. prevede că persoana care exploatează o întreprindere are calitatea de profesionist.

Având în vedere că întreprinderea poate fi o întreprindere economică (comercială) sau o întreprindere civilă, profesionistul care exploatează o întreprindere economică (comercială) are calitatea de comerciant.

În acest sens, art. 8 din legea de punere în aplicare a Codului civil prevede că noţiunea de profesionist prevăzută la art. 3 C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.

Exploatarea unei întreprinderi economice (comerciale) de către profesionistul comerciant implică săvârşirea unor acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice. Întrucât privesc o întreprindere economică (comercială), aceste acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice pot fi calificate drept acte juridice comerciale. Regimul juridic al acestor acte este cel prevăzut de Codul civil şi legile speciale.

1.2. Definiţia şi izvoarele dreptului comercial

Sfera dreptului comercial constituie ansamblul de norme juridice, care reglementează activitatea comercială, adică producerea şi circulaţia (distribuţia) mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

Conform concepţiei clasice a dreptului comercial există două sisteme care permit stabilirea sferei dreptului comercial.

În sistemul denumit – sistemul obiectiv – (adoptat şi de fostul nostru cod comercial din 1887, abrogat prin codul civil din 2009) dreptul comercial cuprinde

5

normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor acte, fapte şi operaţiuni, calificate de lege drept fapte de comerţ. Deci, în acest sistem normele dreptului comercial se aplică unei categorii de acte juridice, fapte şi operaţiuni, şi nu unei categorii de persoane. Acesta fusese şi sistemul adoptat de Codul comercial român.

În sistemul denumit – sistemul subiectiv – dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor, fiind un drept profesional care se aplică tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant. Prin adoptarea noului Cod civil a fost consacrat şi la noi sistemul subiectiv al dreptului comercial.

Aşadar, dreptul comercial ar putea fi definit ca fiind ansamblul de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice la care participă comercianţii, în calitatea lor de profesionişti ai activităţii comerciale.

Izvoarele dreptului comercialPrin noţiunea de izvor al dreptului se înţeleg formele de exprimare a

normelor juridice (acte normative, obiceiul juridic, practica judiciară); în sens etimologic, prin el fiind denumite sursele, originea, factorii de determinare şi creare a dreptului.

Izvoarele dreptului comercial sunt:- Constituţia, ca lege fundamentală a ţării, reglementează

principiile de organizare a activităţii comerciale1, de aceea este izvor de drept nu numai pentru dreptul comercial ci şi pentru celelalte ramuri de drept.

- Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009- Legi speciale, care reglementează aspecte ale activităţii

comerciale (Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, - Ordonanţe şi Hotărâri de Guvern care conţin reglementări

privitoare la aspecte ale activităţii comerciale (Ordonanţa nr.51 din 28 august 1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing), precum şi alte acte normative, ca de exemplu norme, regulamente şi ordine adoptate de organele competente

- Uzanţele prin care trebuie înţeles, conform noului Cod civil obiceiul sau cutuma şi uzurile profesionale. Obiceiul sau cutuma reprezintă o regulă de conduită născută din practica socială ca urmare a folosirii lui îndelungate. Uzurile profesionale sunt reguli de conduită statornicite în exercitarea unei anumite profesii. Uzanţele sunt recunoscute ca izvoare de drept dacă sunt conforme ordinii publice şi bunelor moravuri. Uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.

- Principiile generale ale dreptului, deci nu doar dispoziţiile exprese ale Codului civil, ci şi principiile pe care le degajă acesta.

Ca şi în cazul celorlalte ramuri de drept doctrina şi practica judiciară nu sunt izvoare de drept. Cu precizarea că un rol important în interpretarea şi aplicarea actelor normative îl au şi deciziile Curţii Constituţionale date în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate privind dispoziţii ale legilor, precum şi deciziile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în secţiile reunite date în judecarea recursurilor în interesul legii.

1 A se vedea articolele 45 şi 135 din Constituţia României

6

TEST DE EVALUARE1. Enumeraţi izvoarele dreptului comercialRăspuns:

2. Prezentaţi sistemul subiectiv de definire a dreptului comercialRăspuns:

ExerciţiiExemplu rezolvat:

1. În sistemul obiectiv din concepţia clasică a dreptului comercial, dreptul comercial cuprinde:a) normele juridice aplicabile comerţuluib) normele juridice aplicabile comercianţilorc) normele juridice aplicabile faptelor de comerţd) normele juridice aplicabile comerţului şi comercianţilor

Rezolvare O O O

De rezolvat:

2. Arătaţi care este principala modificare adusă de noul Cod civil din 2009 în ceea ce priveşte stabilirea sferei dreptului comercial conform concepţiei clasice a dreptului comercial.

1.3. Raportul juridic de drept comercial

Raportul juridic de drept comercial reprezintă orice relaţie reglementată de normele de drept aplicabile profesioniştilor – comercianţi persoane fizice şi juridice.

Elementele constitutive ale raportul juridic de drept comercial

7

Dreptul comercial are ca izvoare de drept: Codul civil, Constituţia alături de acesta mai sunt izvoare ale dreptului comercial o serie de alte acte normative – legi, hotărâri, ordonanţe, precum legea 31/1990 a societăţilor comerciale, ordonanţa 51/1997 privind operaţiunile de leasing, uzanţele.

Elementele constitutive ale raportului juridic de drept comercial, ca de altfel ale tuturor raporturilor juridice aparţinând celorlalte ramurilor de drept sunt:

a. Subiectele sunt acele persoane fizice sau juridice – denumite generic PROFESIONIŞTI, care devin părţi într-un raport juridic comercial reglementat de normele Codului Civil şi actele normative, care reglementează aspecte ale activităţii comerciale.

b. Conţinutul raportului juridic de drept comercial constă în drepturile şi obligaţiile părţilor participante la raportul juridic de drept comercial.

Deoarece dreptul comercial face parte din sfera dreptului privat, deci reglementează raporturi juridice între particulari, raportul juridic de drept comercial ia naştere ca urmare a manifestării acordului de voinţă a celor două subiecte (dintre care unul e, de regulă, comerciant). Aceasta presupune că cele două părţi sunt pe poziţie de egalitate juridică şi deci drepturile şi obligaţiile lor sunt corelative, rezultând în urma negocierii, înţelegerii dintre ele.

Întrucât activitatea comercială are caracter profesional, legea statuează o serie de obligaţii menite să asigure buna desfăşurare a activităţii comerciale, protejarea intereselor participanţilor la această activitate şi existenţa unor condiţii care să asigure cadrul juridic corespunzător derulării activităţilor comerciale. În acest sens, legea instituie anumite obligaţii în sarcina celor care desfăşoară activitatea comercială ca profesiune, considerate ca fiind obligaţiile profesionale ale comercianţilor:

Astfel, comerciantul este obligat:- să îndeplinească formele de publicitate, cerute de lege, prin intermediul Registrului Comerţului (înmatriculare, radiere etc);- să ţină contabilitatea activităţii comerciale în care să consemneze toate operaţiunile comerciale;- să exercite activitatea comercială în limitele concurenţei licite2;

c. Obiectul raporturilor de drept comercial îl constituie conduita părţilor care poate consta în acţiunea (de a da sau de a face), sau abstenţiunea, inacţiunea (acţiunea de a nu face), pe care şi le stabilesc una în raport de cealaltă.

TEST DE EVALUARE1. Definiţi raportul juridic de drept comercial.Răspuns:

2. Prezentaţi pe scurt elementele constitutive ale raportului juridic de drept comercial.

2 Cărpenaru, D. Stanciu – Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, pag.62-88.

8

Raportul juridic de drept comercial reprezintă orice relaţie reglementată de normele de drept aplicabile profesioniştilor – comercianţi persoane fizice şi juridice.

Răspuns:


1. Conţinutul raportului juridic de drept comercial se referă la:a) subiectele participante la raportul juridic de drept comercialb) drepturile şi obligaţiile participanţilor la raportul juridic de drept comercialc) acţiunea care trebuie realizată de subiectele raportului juridic de drept comercial

Rezolvare O O

De rezolvat:2. Elementele constitutive ale raportului juridic de drept comercial sunt:a) subiectele b) derogareac) conţinutuld) prescripţiae) obiectul

Rezolvare O O O O O

REZUMATUL TEMEI

Dreptul comercial ar putea fi definit ca fiind ansamblul de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice la care participă comercianţii, în calitatea lor de profesionişti ai activităţii comerciale.

Dreptul comercial are ca principal izvor de drept Codul civil, alături de acesta mai sunt izvoare ale dreptului comercial o serie de alte acte normative – legi, hotărâri, ordonanţe, precum legea 31/1990 a societăţilor comerciale, ordonanţa 51/1997 privind operaţiunile de leasing, Constituţia, uzanţele.

Raportul juridic de drept comercial are 3 elemente constitutive:- subiectele (persoanele care participă la raportul juridic de drept comercial), care pot fi persoane fizice, ce trebuie să îndeplinească mai multe condiţii pentru a dobândi această calitate şi persoane juridice, care trebuie doar să se înfiinţeze cu respectarea formalităţilor prevăzute de lege,- conţinutul care conţine drepturile şi obligaţiile participanţilor la raportul juridic de drept comercial şi - obiectul care constă în acţiunea sau inacţiunea care trebuie realizată de subiectele raportului juridic de drept comercial

9

Tema nr.II

COMERCIANŢII -PROFESIONIŞTI AI ÎNTREPRINDERII ECONOMICE

Unităţi de învăţare : Cadrul conceptual al termenilor de „profesionist”, „întreprindere”,

„comerciant” în lumina Codului civil din 2009 Profesioniştii – comercianţi persoane juridice Profesioniştii – comercianţi persoane fizice

Obiectivele temei: prezentarea noţiunii de profesionist; prezentarea comerciantului persoană juridică şi fizică



Bucureşti, 2012

2.1. Cadrul conceptual al termenilor de „profesionist”, „întreprindere”, „comerciant” în lumina Codului civil din 2009

Adoptarea Noului Cod civil (NCC) a însemnat o „cotitură” radicală a concepţiei privind subiectele participante la raporturile juridice care, potrivit Codului comercial (în prezent, abrogat în cvasitotalitatea dispoziţiilor), de regulă, erau comercianţi.

În prezent, prin unificarea dreptului privat, potrivit concepţiei moniste îmbrăţişate de NCC apar o serie de dificultăţi privind cadrul conceptual al „profesioniştilor”, al „întreprinderii” şi, mai cu seamă, al profesioniştilor comercianţi.

Dificultăţile există şi pornesc chiar de la dispoziţia cuprinsă în art. 3 alin. (1) NCC în care legiuitorul prevede „dispoziţiile prezentului Cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti sau între aceştia şi alte subiecte de drept civil” (s.n.).

În privinţa noţiunii de profesionişti, art. 3 alin. (2) NCC prevede „sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere”.

Iar „ exploatarea unei întreprinderi" înseamnă „ exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ”.

Pentru a explica conţinutul art. 3 NCC, legiuitorul a considerat necesar să-1 completeze prin Legea nr. 71/2011, dispunând în art. 8 că „Noţiunea «profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane

10

autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil”.

Aşadar, potrivit Noului Cod civil, profesioniştii sunt toţi cei care exploatează o întreprindere, indiferent de denumirea pe care o aveau potrivit reglementărilor anterioare adoptării acestuia, respectiv denumirea de comerciant, întreprinzător, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială, societate civilă profesională etc.

Dacă toate aceste persoane care exploatează o întreprindere în sensul art. 3 alin. (3) NCC poartă denumirea generică de profesionişti, totuşi, există diferenţieri în funcţie de statutul juridic, de regimul juridic aplicabil fiecărei categorii.

Astfel, potrivit legislaţiei speciale, există diferite categorii de profesionişti, în rândul cărora un loc important îl ocupa comercianţii.

Analizând cele două dispoziţii [art. 3 alin. (1) şi (2) NCC] constatăm că, pentru definirea profesioniştilor, legiuitorul apelează la conceptul de „întreprindere” şi la sintagma „exploatarea unei întreprinderi”.

În privinţa noţiunii de „întreprindere”, Noul Cod civil nu stabileşte o definiţie. În schimb, defineşte „exploatarea unei întreprinderi” care dă substanţă noţiunii de profesionist. Profesionistul este acela care exercită în mod sistematic o activitate organizată. Caracterul sistematic, continuu şi organizat al activităţii este specific profesionistului.

Ceea ce înseamnă că acea persoană care desfăşoară una dintre activităţile prevăzute de lege, ca operaţiuni singulare, ocazionale, fără a-şi crea un cadru organizat nu poate fi considerat profesionist.

Totodată, în acest text există câteva elemente definitorii pentru noţiunea de „întreprindere”, şi anume:

- exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane a unei activităţi organizate. întreprinderea, în accepţiunea sa economico-juridică, este o grupare de persoane şi de capitaluri (forţă de muncă şi sume de bani, alte mijloace materiale) care poate îmbrăca forma juridică a unei societăţi comerciale (a unei entităţi cu personalitate juridică) sau chiar a unei societăţi profesionale, legiuitorul renunţând în alte locuri la sintagma „societate civilă”, utilizând sintagmă de „societate profesională” (de exemplu, societate de avocatură, societate constituită în cadrul profesiei de notar);

- caracterul continuu, nu izolat, al activităţii care se realizează cu titlu de profesie;

- întreprinderea poate dobândi personalitate juridică (întreprinderea societară) sau fără personalitate juridică, dar care are un patrimoniu de facto cu implicaţii din punct de vedere economic sau din punct de vedere financiar.

Rezultă că, în prezent, prin unificarea dreptului privat şi prin includerea în Codul civil a dispoziţiilor din Codul comercial, acestea sunt aplicabile şi altor profesionişti, iar:

a) Comerciantul nu mai este definit potrivit activităţii pe care o desfăşoară, ci, eventual, potrivit criteriului formal, procedural, respectiv obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege şi înmatricularea în registrul comerţului, fie că este vorba despre o persoană fizică, comerciant care îşi organizează activitatea sub forma persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau a întreprinderii familiale (conform O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor

11

economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale), fie că sunt societăţi comerciale (Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

De altfel, potrivit concepţiei subiective privind determinarea comercialităţii unui raport juridic, concepţie care este proprie legislaţiei germane, comercialitatea raportului juridic depinde de calitatea autorului, a subiectului participant. Dacă raportul juridic se concretizează în acte sau fapte juridice făcute de către o persoană care este comerciant, raportul juridic respectiv este calificat ca fiind un raport comercial. Calitatea de comerciant o au toate persoanele care exercită permanent o activitate comercială, cu titlu de profesie, sau care au numele ori firma înmatriculată în registrul comerţului.

În privinţa societăţilor comerciale, acestea sunt calificate potrivit criteriului formal, care este considerat un criteriu modern, respectiv dacă societatea se constituie într-una dintre formele de societăţi comerciale prevăzute de lege;

b) Activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii pot fi exercitate atât de comercianţi, cât şi de alţi profesionişti, adică de persoanele care exploatează o întreprindere. Această concluzie rezultă comparând art. 3 alin. (3) NCC cu art. 6 alin. (2) din Legea de aplicare a Noului Cod civil (Legea nr. 71/2011).

Astfel, în art 3 alin. (2) şi (3), legiuitorul prevede că „Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere” şi „Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”, texte de lege care se completează cu art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, în care se dispune: „În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerţ», respectiv «fapte de comerţ» se înlocuiesc cu expresia «activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii»”.

c) În condiţiile actualului cadru legislativ, „materia comercială”, care formează substanţa dreptului comercial, ar putea fi redefinită în sensul cuprinderii activităţilor de producţie, comerţ şi prestări de servicii, la care se pot adăuga activităţile privind executarea de lucrări, activităţi concretizate în contracte de: vânzare-cumpărare, furnizare, report, antrepriză, societate, transport, mandat, agenţie, intermediere, depozit, asigurare, cont curent, cont bancar curent şi alte contracte bancare etc. în scopul obţinerii unui profit, activităţi desfăşurate, în principal, de acea categorie de profesionişti numiţi comercianţi.

d) Activităţile, operaţiunile desfăşurate de comercianţi sunt reglementate, în principal, de Noul Cod civil, iar regimul juridic al comercianţilor este completat de legislaţia specială, în principal, de O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

2.2. Profesioniştii – comercianţi persoane juridice

12

Conform prevederilor legale în vigoare pentru identificarea persoanelor juridice pe care legiuitorul îi consideră comercianţi este adoptat un criteriu formal – înmatricularea sau înregistrarea în registrul comerţului.

Trebuie făcută precizarea că activitatea comercială este realizată, în principal, de profesioniştii - comercianţi persoane juridice.

Categoriile de profesionişti comercianţi persoane juridice sunt următoarele:

- societăţile comerciale, înfiinţate în baza Legii 31/1990, cărora le vom acorda o atenţie deosebită prin tratarea lor într-un capitol separat

- societăţile comerciale europene cu sediul pe teritoriul României cărora le sunt aplicabile prevederile Regulamentului Consiliului Uniunii Europene

- regiile autonome, reglementate prin Legea 15/1990 şi care s-au constituit prin reorganizarea unităţilor economice de stat în ramurile strategice ale economiei naţionale; particularitatea regiilor autonome este că bunurile pe care le au în patrimoniu aparţin domeniului public al statului

- grupurile de interes economic, reglementate prin Legea 161/2003, sunt o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi şi a îmbunătăţirii rezultatelor activităţii economice

- societăţi cooperative, reglementate prin Legea 1/2005 şi care pot fi: societăţi cooperative meşteşugăreşti, societăţi cooperative de consum, societăţi cooperative de valorificare, societăţi cooperative agricole, societăţi cooperative de locuinţe, societăţi cooperative pescăreşti, societăţi cooperative de transport, societăţi cooperative forestiere.

- societăţi cooperative europene cu sediul pe teritoriul Uniunii Europene care au ca obiectiv principal desfăşurarea activităţilor economice ale membrilor săi prin încheierea de acorduri între aceştia, reglementate prin O.U.G. 52/2008, cărora le sunt aplicabile prevederile Regulamentului Consiliului Uniunii Europene

- organizaţiile cooperatiste, reglementate prin Legea 566/2004, care sunt structuri asociative specifice domeniului agriculturii şi creditului: cooperativa agricolă şi cooperativa de credit; ele sunt distincte de societăţile cooperative.

2.3. Profesioniştii – comercianţi persoane fizice

Statutul juridic al profesionistului – comerciant persoană fizică este reglementat, în principal, de O.U.G. 44/2008, care stabileşte în art. 3 că orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice pentru a desfăşura activităţi economice sunt:

13

- să aibă un sediu profesional pe teritoriul României,- activitatea economică să fie înregistrată şi autorizată, indiferent că are

caracter permanent, ocazional sau temporar,- înainte de începerea activităţii să obţină autorizaţiile, avizele, licenţele şi

altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea anumitor activităţi economice

Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice sub următoare forme3: a) individual si independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Persoană fizică autorizată (PFA) - persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă

Întreprindere individuală (ÎI)- întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.

Întreprindere familială (ÎF) - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa;

Pentru a desfăşura activităţi economice persoanele fizice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a)au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice conform art. 4 lit. a) şi b) şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale;

Aceasta înseamnă că persoana fizică, pentru a putea dobândi calitatea de comerciant, trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, ceea ce înseamnă că nu au capacitatea de a fi profesionişti – comercianţi persoane fizice: minorul şi persoana pusă sub interdicţie. Cu precizarea că în conformitate cu NCC minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitate deplină de exerciţiu.

b)nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

c)au un sediu profesional declarat, respectiv deţin un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat;

d)declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii.

Legea mai prevede şi anumite incompatibilităţi în sensul că activitatea comercială are, prin definiţie, un caracter speculativ, de aceea ea nu poate fi exercitată de persoanele care au anumite funcţii sau profesii legate de interesele generale ale societăţii, cum ar fi: judecătorii, procurorii, funcţionarii publici, ofiţerii şi diplomaţii, notarii publici etc.

ÎNFIINŢARE PFA, ÎI, ÎFÎnfiinţarea PFA, ÎI, ÎF se face printr-o cerere de înregistrare în registrul

comerţului şi de autorizare a funcţionării care se depune la registrul comerţului

3 Ordonanţa de urgenta nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, cu modificările ulterioare.

14

de pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional.

Înregistrarea în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale, în caz contrar el putând respinge cererea.

Dacă documentele depuse în susţinerea cererii sunt incomplete, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora. Termenul va fi comunicat solicitantului fie pe loc, dacă este prezent, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În toate cazurile se vor indica documentele care urmează să fie depuse până la termenul acordat. La cererea motivată a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit.

Împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului şi se judecă în condiţiile dreptului comun, este scutită de taxe de timbru. Aplicarea rezoluţiilor nu se suspendă în cursul judecăţii.

PFA poate angaja, în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă. O persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.

PFA nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.

Întreprinzătorul persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi poate colabora cu alte PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic. Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală.

Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii. Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale. De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială. Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă.

TEST DE EVALUARE1. Cum identificăm comercianţii persoane juridice?

15

Răspuns:

2. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana fizică pentru a dobândi calitatea de profesionist – comerciant persoană fizică?

Răspuns:


1. Sunt profesionişti comercianţi persoane juridice:a) societăţile comercialeb) regiile autonomec) grupurile de interes economicd) toate răspunsurile sunt corecte

Rezolvare O O O

De rezolvat:2. Sunt profesionişti comercianţi persoane fizice:a) orice persoana fizică b) persoana fizică autorizatăc) întreprinderea individualăd) întreprinderea familialăe) toate răspunsurile sunt corecte

Rezolvare O O O O O

16

Pentru identificarea persoanelor juridice pe care legiuitorul îi consideră comercianţi este adoptat un criteriu formal – înmatricularea sau înregistrarea în registrul comerţului.

Tema nr.III

CONTRACTELE PRIVIND ACTIVITATEA COMERCIALĂ

Unităţi de învăţare : noţiuni generale despre contractele privind activitatea comercială contractul de vânzare contractul de mandat contractul de comision contractul de consignaţie contractul de agenţie contractul de franciză contractul de leasing

Obiectivele temei: prezentarea definiţiei şi a condiţiilor de valabilitate a contractelor privind

activitatea comercială prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de

vânzare prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de

mandat prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de

comision prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de

consignaţie prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de

agenţie prezentarea definiţiei, a părţilor şi a efectelor contractului de franciză prezentarea definiţiei, a părţilor şi a efectelor contractului de leasing



Bucureşti, 2012 Georgescu I.L. – Drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti,

2000; Crivat S., Crivat R., Borza A. - Modele de contracte comercial interne si

internationale, Editura Total Contract, Bucuresti, 1995 Drog D.I., Dudau R., Fernbach C.M., Galu M.H., Ionascu O.S., Nagy I.M.,

Poenaru A.S., Sandu R., Stanica I. - Cartea de contracte. Modele. Comentarii. Explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2007

17

3.1. Noţiuni generale despre contractele privind activitatea comercială

Născut din nevoile schimbului de activităţi şi, în primul rând, ale schimbului de mărfuri, contractul îşi afirmă prezenţa în societate nu numai în domeniul circulaţiei, dar şi în cel al producţiei, el fiind instrumentul juridic prin care se înfăptuiesc aceste două importante componente ale activităţii economice4.

Evoluţia societăţii a generat diversificarea raporturilor juridice în general şi a celor de drept comercial în special, astfel s-a impus necesitatea apariţiei unor reglementări inovatoare care să corespundă celor mai moderne tendinţe apărute pe piaţa comercială. De exemplu, după 1990 au fost reglementate pentru prima dată în legislaţie contractul de leasing, contractul de franciză, contractul de know-how, contractul de bursă etc.

Conform art. 1166 din Codul civil contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. În plus, art. 1182 face precizarea: contractul se încheie prin negocierea lui de către părţi ori acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.

Contractele privind activitatea comercială, considerăm şi noi, alături de alte opinii exprimate în literatura de specialitate5, că sunt acele contracte încheiate de profesioniştii care exploatează o întreprindere economică având ca obiect producerea şi circulaţia mărfurilor, exercitarea de lucrări şi prestarea de servicii, în scopul obţinerii de profit. Unii autori le-au numit contracte profesionale6.

Condiţiile de existenţă juridică ale contractelor comerciale sunt cele prevăzute de Codul Civil.

Toate contractele comerciale sunt supuse condiţiilor esenţiale de validitate cerute de Codul Civil: consimţământul valabil al părţii care se obligă, capacitatea de a contracta, obiectul şi cauza – toate aceste cerinţe sunt esenţiale pentru validitatea convenţiilor, indiferent că acestea sunt civile sau comerciale.

Capacitatea de a încheia contracte reprezintă facultatea acestora de a încheia contracte prin emiterea unui consimţământ valabil ori a unui consimţământ exprimat în virtutea unei depline capacităţi de exerciţiu, aceasta presupune, în primul rând, ca deţinătorii ei să dispună de prerogativa de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile prin acte juridice încheiate personal şi singur7. Capacitatea de a încheia contracte are valoarea unei reguli, în timp ce incapacitatea de a consimţi contracte este restrânsă la limitele unei excepţii. Aşadar pot încheia contracte persoane care au deplină capacitate de exerciţiu.

- Consimţământul reprezintă hotărârea de a încheia contracte exprimată în exterior. Pentru a fi valabil exprimat consimţământul trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză. De asemenea, consimţământul

4 Moise Bojincă – Drept civil român – Contracte speciale, Ed. Xant, Bucureşti, 2002, pag. 75 Cărpenaru Stanciu – Tratat de drept comercial, Ed. UJ, Bucureşti, pag. 400.6 Gh. Piperea – Introducere în dreptul contractelor profesionale, pag. 49.7 Moise Bojincă – Drept civil român – Contracte speciale, Ed. Xant, Bucureşti, 2002, pag. 7

18

trebuie să nu fie afectat de vreun viciu de consimţământ (eroare, dol, violenţă sau leziune).

Eroarea constă într-o falsă reprezentare a realităţii, ea viciază consimţământul şi lipseşte de efecte contractul comercial atunci când se referă la calităţile substanţiale ale obiectului contractului (de exemplu o parte crede că a cumpărat casa proprietarului dintr-o anumită stradă, iar de fapt proprietarul a înţeles că este vorba de casa lui din altă stradă). Eroarea asupra persoanei poate vicia consimţământul numai dacă acel contract s-a încheiat în considerarea persoanei asupra căreia s-a produs eroarea.

Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

În practica noastră judecătorească a devenit constantă soluţia, potrivit căreia, în anumite cazuri şi dolul provocat de un terţ este socotit viciu de consimţământ. În situaţia însă în care se recurge la simpla exagerare cu scop de publicitate a calităţii mărfii oferită spre vânzare, aceasta nu constituie dol ci o practică îngăduită în activitatea de contractare (întrucât dolul datorat unei credulităţi excesive sau a lipsirii elementare de informare nu produc efecte juridice).

Violenţa este viciul de consimţământ conform căreia manifestarea de voinţă este alterată prin intermediul unei constrângeri fizice sau morale.

Noul Cod civil face precizarea că există violenţă când temerea insuflată este de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent. Violenţa atrage anularea contractului şi atunci când este exercitată de un terţ, însă numai dacă partea al cărei consimţământ nu a fost viciat cunoştea sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască violenţa săvârşită de către terţ.

Obiectul ameninţării poate să fie de natură patrimonială sau poate să vizeze integritatea fizică ori morală a unei persoane8 (de exemplu o persoană este ameninţată cu bătaia pentru a încheia un contract, sau mâna unei persoane este forţată, la propriu, în vederea semnării unui contract).

Leziunea reprezintă prejudiciul încercat de o parte datorită disproporţiei vădite dintre prestaţia efectuată de ea şi îndatorirea corelativă a celeilalte părţi.

Noul Cod civil face precizarea că există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii. Leziunea poate exista şi atunci când minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor.

Obiectul contractul trebuie să existe ori să poată exista în viitor, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil şi să fie licit şi moral.

8 Ovidiu Ungureanu – Drept civil. Introducere, Ed. a VI-a, Ed. Rosetti, 2002, pag. 134

19

Cauza reprezintă motivaţia care a stat la baza încheierii contractului şi ea trebuie să existe şi să fie licită şi morală.

În privinţa formei contractelor principiile aplicabile în dreptul civil sunt deopotrivă valabile în materie comercială, regula fiind libertatea de formă.

Părţile contractante au dreptul de a încheia orice contract, cu clauzele convenite ca urmare a negocierii părţilor. În ceea ce priveşte încheierea contractelor – părţile îşi manifestă liber voinţa de a da naştere, de a modifica, de a transmite şi de a stinge drepturi şi obligaţii, astfel că libertatea manifestării voinţei părţilor contractante poate fi definită ca o libertate contractuală, constituindu-se într-o expresie a drepturilor şi libertăţilor omului9.

Noul Cod civil consacră principiul libertăţii contractuale în următorii termeni: „Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri”.

Cu toate acestea trebuie subliniat că există unele limitări ale acestui principiu impuse de ordinea publică10 şi respectarea bunelor moravuri.

Aşadar prin proclamarea autonomiei de voinţă, dreptul civil recunoaşte, libertatea contractuală, în schimb în sfera dreptului comercial situaţia este puţin diferită11. Profesorul Vasile Pătulea este de părere că “în prezent postulatele liberalismului contractual, rezultat al acordurilor liber consimţite între oameni, sunt puse sub semnul îndoielii şi chiar se afirmă decesul liberalismului contractual; elementele bunei credinţe care joacă un rol atât de mare în asumarea obligaţiilor civile, în dreptul comercial se estompează – legea comercială făcând referire la buna-credinţă numai pentru a sancţiona concurenţa neloială.„

TEST DE EVALUARE1. Ce este un contract?Răspuns:

2. Care sunt condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească un contract pentru a produce în mod valabil efecte juridice?

Răspuns:

9 I. Albu – Libertatea contractuală, Revista Dreptul, nr. 3/1993, pagina 29,10 Stanciu Cărpenaru – op.cit., pagina 349 -351,11 Vasile Pătulea, Corneliu Turianu – Curs de drept comercial român, Ediţia aII-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2000, pagina 74,

20

Conform art. 1166 din Codul civil contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.


1. Conform dispoziţiilor noului Cod civil valabilitatea unui contract este afectată de dol atunci când:a) partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţib) partea s-a aflat într-o eroare provocată de minciunile celeilalte părţic) partea a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

Rezolvare O

De rezolvat:

2. Sunt vicii de consimţământ:a) subiectele contractuluib) eroareac) conţinutul contractului d) dolule) obiectul contractuluif) violenţag) leziunea

Rezolvare O O O O O O O

3.2. Contractul de vânzare

Noul Cod civil defineşte în art. 1650 vânzarea ca fiind contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească. Cu precizarea că poate fi, de asemenea, transmis prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept.

Observăm din analiza dispoziţiilor noului Cod că:- se face distincţie între transmiterea proprietăţii şi obligaţia de a

transmite proprietatea asupra bunului şi- obiectul vânzării poate fi un bun, dar şi un dezmembrământ al

dreptului de proprietate sau orice alt drept.

Având în vedere cele de mai sus, contractul de vânzare poate fi definit ca fiind acel contract prin care una din părţi – vânzătorul transmite sau se obligă să transmită celeilalte părţi – cumpărătorul, proprietatea unui bun sau orice alt drept, în schimbul primirii unei sume de bani cu titlu de preţ, pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească vânzătorului.

Caracterele juridice ale contractului de vânzareContractul de vânzare-cumpărare are următoarele caractere juridice:

21

- este un contract bilateral. El dă naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi;

- este un contract cu titlu oneros. Astfel, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul urmăresc obţinerea de avantaje patrimoniale;

- este un contract comutativ. Acest caracter relevă că părţile cunosc chiar din momentul încheierii contractului existenţa şi întinderea obligaţiilor ce le incumbă;

- este un contract consensual deoarece pentru încheierea sa este suficient acordul de voinţă al părţilor;

- este un contract translativ de proprietate. El strămută dreptul de proprietate asupra obiectului vânzării de la vânzător la cumpărător.

Ca orice contract şi contractul de vânzare trebuie să îndeplinească cerinţele de valabilitate prevăzute pentru convenţii de articolul 1179 din noul Cod civil, respectiv condiţiile referitoare la consimţământul părţilor, capacitatea de a contracta, obiectul şi cauza contractului.

Cu precizarea că în ceea ce priveşte capacitatea de a încheia contractul de vânzare noul Cod civil prevede câteva incapacităţi speciale de a cumpăra şi de a vinde, astfel avem:

Incapacităţi de a cumpăra:a) incapacitatea mandatarilor de a cumpăra bunurile pe care sunt

însărcinaţi să le vândăb) incapacitatea părinţilor, tutorelui, curatorului, administratorului

provizoriu de a cumpăra bunurile persoanelor pe care le reprezintăc)incapacitatea funcţionarilor publici, judecătorilor-sindici,

practicienilor în insolvenţă, executorilor, precum şi alte asemenea persoane, care ar putea influenţa condiţiile vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o supraveghează.

d)incapacitatea judecătorilor, procurorilor, grefierilor, executorilor, avocaţilor, notarilor publici, consilierilor juridici şi practicienilor în insolvenţă de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea.

Incapacităţi de a vinde:a) incapacitatea mandatarilor, părinţilor, tutorelui, curatorului,

administratorului provizoriu, funcţionarilor publici, judecătorilor-sindici, practicienilor în insolvenţă, executorilor de a vinde bunurile proprii pentru un preţ care constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori a cărui administrare o supraveghează

a)incapacitatea mandatarilor, părinţilor, tutorelui, curatorului, administratorului provizoriu, funcţionarilor publici, judecătorilor-sindici, practicienilor în insolvenţă, executorilor pentru contractele în care, în schimbul prestaţiei promise, cealaltă parte se obligă să plătească o sumă de bani.

Efectele contractuluiObligaţiile vânzătorului sunt cele prevăzute de Codul civil şi se referă la

următoarele:

22

1. - obligaţia de a transmite proprietatea asupra bunului sau asupra dreptului vândut este prima obligaţie a vânzătorului din cele 3 enumerate de NCC.

De altfel, principalul efect al contractului de vânzare este acela de a transmite proprietatea asupra lucrului vândut de la vânzător la cumpărător.

Regula este că transmiterea proprietăţii asupra bunului de la vânzător la cumpărător operează de drept în momentul încheierii contractului. De la această regulă există şi excepţii, ca de exemplu în cazul vânzării bunurilor de gen.

În cauză este vorba despre art. 1678 NCC, care stabileşte: „Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri

dintr-un gen limitat, proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.”

Această operaţiune de individualizare este necesară pentru determinarea preţului vânzării, de exemplu în cazul în care obiectul contractului de vânzare a fost recolta de cartofi de pe suprafaţa de 2 ha, cu 1 leu kg.

2. - obligaţia de predare a bunului vândut. Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziţia

cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei. Predarea bunului mobil se poate face fie prin remiterea materială, fie prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care îi permite cumpărătorului preluarea în orice moment.

3. – obligaţia de garanţie Vânzătorul este obligat să asigure cumpărătorului folosinţa netulburată

şi utilă a bunului. Această obligaţie de garanţie are dublu aspect şi include:- garanţia contra evicţiunii, respectiv obligaţia de a-i garanta

cumpărătorului liniştita folosinţă a bunului. Vânzătorul este de drept obligat – conform art. 1695 nou Cod civil –să îl

garanteze pe cumpărător împotriva evicţiunii care l-ar împiedica total sau parţial în stăpânirea netulburată a bunului vândut.

- garanţia contra viciilor bunului vândut Vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care

fac bunul vândut impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi micşorează în asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic. Este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistenţă de specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent. Garanţia este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului.

În concluzie, vânzătorul este obligat să asigure cumpărătorului calitatea lucrului vândut şi să răspundă faţă de acesta în cazul în care lucrul s-ar dovedi necorespunzător destinaţiei sale economice ori şi-ar pierde valoarea de întrebuinţare, ca urmare a unor vicii (defecţiuni) ascunse, a căror cunoaştere l-ar fi făcut pe cumpărător să nu încheie contractul sau să nu accepte preţul ce i-a fost cerut12.

- garanţia pentru buna funcţionare a bunului vândutÎn afară de garanţia contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat

pentru un timp determinat buna funcţionare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei defecţiuni ivite înăuntrul termenului de garanţie, să repare bunul pe cheltuiala sa.

12 M. Mureşan, op. cit. pag. 90.

23

Doctrina şi jurisprudenţa din ţările cu economie de piaţă dezvoltată au subliniat că trebuie pus accentul şi pe obligaţia vânzătorului profesionist de a-l informa pe cumpărător asupra tuturor condiţiilor de contractare şi a modului de folosire a bunului; de regulă, informarea cumpărătorului se realizează prin etichetarea şi marcarea produsului şi prin prospect şi instrucţiunile de folosire. Vânzătorul mai are obligaţia de securitate în sensul că răspunde pentru decesul sau leziunile corporale cauzate de mărfurile vândute de el.

În plus, din analiza Legii privind Codul consumatorului se desprinde şi obligaţia vânzătorului de garantare a calităţii produselor dobândite în temeiul contractului de vânzare.

Obligaţiile cumpărătorului sunt următoarele:- de a plăti preţul vânzării; regula instituită de NCC este că

cumpărătorul trebuie să plătească preţul la locul în care bunul se afla în momentul încheierii contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă.

- de a prelua lucrul cumpărat13. Preluarea bunului vândut se face la data şi locul la care se execută obligaţia de predare, dacă nu există stipulaţie contrară.

- la acestea se mai adaugă şi obligaţia de a suporta cheltuielile vânzării, deoarece conform art. 1666 din noul Cod civil cheltuielile vânzării sunt, în lipsa stipulaţiei contrare, în sarcina cumpărătorului.

Noul Cod civil face precizarea că în ceea ce priveşte interpretarea clauzelor îndoielnice, acestea se interpretează în favoarea cumpărătorului, respectiv a consumatorului14.

TEST DE EVALUARE

1. Definiţi contractul de vânzare.Răspuns:

2. Care sunt obligaţiile părţilor în contractul de vânzare-cumpărare comercială?

Răspuns:

Exerciţii

13 Pentru detalii a se vedea D. Chirică – Drept civil. Contracte speciale. Universitatea de vest „Vasile Goldiş” Arad, Editura ”Cordial-Lex”, Cluj-Napoca, 1994, pag. 7 – 120. 14 Art. 1671 NCC

24

Contractul de vânzare poate fi definit ca fiind acel contract prin care una din părţi – vânzătorul transmite sau se obligă să transmită celeilalte părţi – cumpărătorul, proprietatea unui bun sau orice alt drept, în schimbul primirii unei sume de bani cu titlu de preţ, pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească vânzătorului.

Exemplu rezolvat:

1. Contractul de vânzare are următoarele caractere juridice:a) bilateral b) unilateral c) sinalagmaticd) consensuale) comutativf) cu titlu gratuitg) cu titlu oneros

Rezolvare O O

De rezolvat:2. În cazul bunurilor determinate generic proprietatea şi riscurile se transmit:a) în momentul individualizării lor prin măsurare, cântărire, numărareb) în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare c) în momentul încheierii înţelegerii dintre vânzător şi cumpărător, chiar dacă actul nu a fost încă semnat

Rezolvare O O O

3.3. Contractul de mandat

În general, contractele se încheie personal de către cei interesaţi de efectuarea anumitor operaţiuni juridice. Există, însă şi situaţii, în special în activitatea comercială, când cei interesaţi încheie contracte prin intermediul altor persoane, numiţi intermediari sau mandatari.

În activitatea comercială mandatul este frecvent utilizat întrucât diversificarea activităţii comerciantului şi desfăşurarea ei concomitent în mai multe locuri, face necesară reprezentarea intereselor mandantului prin intermediul mandatarului său. În mod concret, nu este necesară participarea efectivă a conducerii agentului economic în momentul încheierii şi semnării unui contract comercial, deoarece ea poate fi reprezentată de o altă persoană care semnează contractul în numele şi pe seama acesteia. Această operaţiune este posibilă în temeiul unui contract de mandat, prin intermediul căruia se stabilesc întinderea obligaţiilor de reprezentare ale mandatarului.

Încheierea contractelor pe seama altor persoane are ca fundament ideea de reprezentare. NCC reglementează în art. 1295-1314 instituţia reprezentării.

Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre judecătorească. Contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte direct între reprezentat şi cealaltă parte.

Contractul de mandat este reglementat în NCC la art. 2009- 2042, fiind definit ca reprezentând contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi , numită mandant.

Mandatul este cu sau fără reprezentare.

25

Mandatul cu reprezentare este contractul prin care, în temeiul unei împuterniciri date de mandant, mandatarul se obligă să încheie unul sau mai acte juridice în numele şi pe seama mandantului.

Mandatul fără reprezentare este contractul prin care, în temeiul unei împuterniciri date de mandant, mandatarul se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama mandantului.

Potrivit legii, dacă din împrejurări nu rezultă altfel, mandatarul îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost împuternicit (art. 2012 C. civ.).

Prin urmare, în concepţia legii, contractul de mandat se prezumă a fi un contract de mandat cu reprezentare. Pentru a fi calificat contract de mandat fără reprezentare se impune ca din contract să rezulte, neîndoielnic, împuternicirea ca actele juridice să fie încheiate în nume propriu de către mandatar.

Din cele arătate rezultă că între mandatul cu reprezentare şi mandatul fără reprezentare există asemănări şi deosebiri.

Atât în cazul mandatului cu reprezentare, cât şi a mandatului fără reprezentare, mandatarul încheie actele juridice în temeiul unei împuterniciri date de mandant, iar actele juridice sunt încheiate pe seama mandantului.

Deosebirea dintre mandatul cu reprezentare şi mandatul fără reprezentare este dată de conţinutul împuternicirii mandantului; împuternicirea de a încheia acte juridice în numele şi pe seama mandantului, în cazul mandatului cu reprezentare; împuternicirea de a încheia actele juridice în nume propriu, dar pe seama mandantului, în cazul mandatului fără reprezentare.

Contractul de mandat cu reprezentare este acel contract în temeiul căruia, o persoană – mandatarul – se obligă să încheie în numele şi pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea de reprezentare – mandantul – unul sau mai multe acte juridice.

Înscrisul constatator al contractului de mandat poartă denumirea de procură şi cuprinde precizarea puterilor conferite mandatarului15.

Ca orice contract şi contractul de mandat trebuie să îndeplinească cerinţele de valabilitate prevăzute pentru convenţii de articolul 1179 din noul Cod civil, respectiv condiţiile referitoare la consimţământul părţilor, capacitatea de a contracta, obiectul şi cauza contractului.

Obligaţiile părţilor în contractul de mandat comercialObligaţiile privesc, pe de o parte, raporturile dintre mandant şi mandatar,

iar pe de altă parte, raporturile dintre mandant şi terţ.

EFECTELE CONTRACTULUI ÎN RAPORTURILE DINTRE MANDANT ŞI MANDATAR

A. Obligaţiile mandatarului

Acţionând în numele şi pe seama mandantului, mandatarului îi revin următoarele obligaţii:

15 Mircea M. Costin – Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Editura „ Lumina Lex” Bucureşti, 1996, pag. 88.

26

de a executa mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost împuternicit şi în limitele acestei împuterniciri; de a executa mandatul personal; îndeplinirea mandatului cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun gospodar. Cu alte cuvinte, mandatarul trebuie să ia măsurile pe care un bun gospodar le-ar lua pentru reuşita acţiunilor sale, respectiv pentru executarea mandatului. Când nu se conformează instrucţiunilor mandantului, mandatarul răspunde pentru toate pagubele pricinuite. În acest caz, răspunderea este angajată în abstract, indiferent de formele pe care le îmbracă culpa; de a conserva bunurile primite cu ocazia executării mandatului; de a da socoteală despre gestiunea sa; de a înştiinţa pe mandant de executarea mandatului şi asupra măsurilor întreprinse; să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în temeiul căreia acţionează; de a plăti dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului atunci când banii nu au fost remişi sau consemnaţi.

B. Obligaţiile mandantuluiObligaţiile mandantului ce decurg din contractul de mandat comercial sunt

următoarele: să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea mandatului. Mandantul trebuie să pună la dispoziţia mandatarului toate informaţiile necesare şi documentaţiile deţinute de el şi care ar putea fi utile în exercitarea împuternicirii date; să plătească mandatarului remuneraţia cuvenită pentru executarea mandatului, dacă mandatul este cu titlu oneros. Este vorba de remuneraţia stabilită prin contract sau în absenţa ei, de cea stabilită de instanţa de judecată; să restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea contractului. În categoria cheltuielilor sunt incluse atât sumele de bani avansate de mandatar în momentul îndeplinirii mandatului, precum şi despăgubirile cuvenite mandatarului. Să îl dezdăuneze pe mandatar dacă mandatarul a suferit un prejudiciu în executarea mandatului şi acesta nu provine din culpa sa.

Pentru protejarea intereselor mandatarului, noul Cod civil recunoaşte mandatarului un drept de retenţie, stabilind că pentru garantarea tuturor creanţelor sale împotriva mandantului izvorâte din mandat, mandatarul are un drept de retenţie asupra bunurilor primite cu ocazia executării mandatului de la mandant ori pe seama acestuia.

EFECTELE CONTRACTULUI ÎN RAPORTURILE DINTRE MANDANT ŞI TERŢI

Prin executarea mandatului, respectiv încheierea de acte juridice între mandatar şi terţ, se creează raporturi juridice directe între mandant şi terţ. Acest efect al executării mandatului se explică prin faptul că, în temeiul împuternicirii date de mandant mandatarului, actele juridice sunt încheiate de mandatar în numele şi pe seama mandantului.

27

Numai actele juridice încheiate în limitele împuternicirii date îl obligă pe mandant. În absenţa împuternicirii, actele juridice îl obligă pe mandant numai dacă el ratifică aceste acte.

Rolul mandatarului se reduce la încheierea de acte juridice cu terţii, în baza împuternicirii de reprezentare. Odată îndeplinit acest rol, mandatarul rămâne străin faţă de actele juridice încheiate cu terţii. În mod excepţional, în cazul nearătării calităţii de mandatar, el datorează daune-interese pentru prejudiciul cauzat.

Încetarea contractului de mandat comercial

Încetarea contractului de mandat are loc în următoarele situaţii: prin revocarea mandatarului de către mandant; prin renunţarea mandatarului la mandat; prin moarte, incapacitate, falimentul mandantului sau mandatarului

TEST DE EVALUARE1. Ce se înţelege prin dreptul de retenţie recunoscut mandatarului în

cadrul contractului de mandat?Răspuns:

2. Care sunt obligaţiile mandantului în contractul de mandat?Răspuns:


1. Contractul de mandat reprezintă:a) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele şi pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea anumite acte juridice b) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice c) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care constau în vânzarea unor bunuri mobile

28

Pentru garantarea tuturor creanţelor sale împotriva mandantului izvorâte din mandat, mandatarul are un drept de retenţie asupra bunurilor primite cu ocazia executării mandatului de la mandant ori pe seama acestuia.

Rezolvare O O

De rezolvat:2. Mandatarul are obligaţia:a) să îndeplinească mandatul cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun gospodarb) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în temeiul căreia acţionează;c) să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea mandatuluid) să-l înştiinţeze pe mandant de executarea mandatuluie) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contractf) să execute mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost împuternicit şi în limitele acestei împuterniciriA – a+b+c+f, B - a+b+c+d, C – a+b+d+f

Rezolvare

Contractul de mandat fără reprezentare este pentru prima dată reglementat de dispoziţiile noului Cod civil, el prezentând importanţă în special prin prisma aplicaţiilor sale – contractul de comision şi contractul de consignaţie.

Contractele bazate pe mandatul fără reprezentare sunt preferate în activitatea comercială, deoarece ele sunt încheiate între parteneri care îşi asumă în mod direct obligaţii, ca în cazul contractelor obişnuite, însă particularitatea lor este aceea că aceste contracte sunt încheiate pe seama altor persoane.

Noul Cod civil de fineşte mandatul fără reprezentare ca fiind contractul în temeiul căruia o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numită mandant, şi îşi asumă faţă de terţi obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă despre mandat.

3.4. Contractul de comision

Contractul de comision este aplicaţia tradiţională a mandatului fără reprezentare.

Contractul de comision este acel contract încheiat între comitent şi comisionar în temeiul căruia, comisionarul se obligă să încheie acte juridice cu terţii în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei sume de bani denumită comision.

Contractul de comision este o specie a mandatului care prezintă unele avantaje în raport cu acesta, în sensul că el este un mandat fără reprezentare.

Fiind o specie a mandatului, contractul de comision se aseamănă şi se deosebeşte de cel de mandat. Astfel, ambele contracte au ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama altei persoane. Deosebirea dintre cele două contracte constă în forma de reprezentare, dacă în cazul mandatului, mandatarul îl reprezintă pe mandant încheind acte juridice comerciale în numele şi pe

29

seama lui, în cazul contractului de comision, comisionarul încheie astfel de acte în nume propriu dar pe seama comitentului. Mandatul, presupune de asemenea, cunoaşterea de către terţi a persoanei mandantului, a limitelor împuternicirii mandatarului, deci o anumită rigoare şi formalism care, uneori poate îngreuna rapiditatea derulării relaţiilor comerciale.

Necesitatea utilizării unui astfel ce contract apare atunci când un anumit comerciant doreşte să opereze şi pe alte pieţe şi în acest sens împuterniceşte comisionarul să încheie acte de vânzare-cumpărare pe seama sa dar în nume propriu, respectiv în numele comisionarului.

Caractere juridiceContractul de comision are următoarele caractere juridice:- este un contract bilateral (sinalagmatic), el naşte drepturi şi obligaţii

în sarcina ambilor co-contractanţi – comisionarului şi comitentului;- este un contract cu titlu oneros, deoarece ambele părţi urmăresc

obţinerea de avantaje patrimoniale;- este un contract consensual. El ia naştere prin acordul de voinţă al

părţilor.

Cerinţe de valabilitateContractul de comision este valabil încheiat dacă sunt respectate

dispoziţiile art. 1179 Cod civil.

Efectele contractului de comision16 Contractul de comision produce efecte specifice în raport cu cel de

mandat datorită naturii juridice a reprezentării. Bunăoară, comisionarul încheie acte juridice în nume propriu cu un terţ, el obligându-se valabil în raport cu acesta. Distingem astfel două tipuri de raporturi juridice născute din contractul de comision:

- raporturile juridice născute între comitent şi comisionar;- raporturile juridice născute între comisionar şi terţ.Trebuie să remarcăm că între comitent şi terţ nu există raporturi juridice

deoarece comisionarul a contractat în nume propriu.

A. Raporturile juridice născute între comitent şi comisionar

Obligaţiile comisionarului sunt următoarele:

16 Prin decizia nr. 368 din 30 mai 1995 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială a stabilit într-un caz de speţă, care sunt efectele executării faţă de terţi a contractului de comision şi prin ce se deosebeşte acesta de mandat, în sensul că „În baza împuternicirii primite de la comitent, comisionarul „Tehnoforest” – S.A. a încheiat contractul cu partenerul extern, în nume propriu; deci comisionarul este parte contractantă şi, în consecinţă, are calitatea de debitor faţă de partenerul extern. În acest sens, art. 406 din Codul comercial prevede: „Comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat, ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie „Rezultă că, prin încheierea contractului între comisionar şi terţ, nu se stabilesc nici un fel de raporturi juridice între comitent şi terţ; de aceea art. 402 din Cod comercial dispune că acesta (comitentul) nu are acţiune împotriva persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici acestea din urmă nu au acţiune contra comitentului. Pentru nerespectarea obligaţiilor încheiate între comisionar şi terţ răspunderea aparţine părţii contractante în culpă. Dimpotrivă, prin executarea mandatului, adică prin încheierea unui act juridic între mandatar şi terţ, se creează raporturi juridice între mandant şi terţ, iar nu între mandatar şi terţ. Rezultă că, prin efectele pe care le produce, contractul de comision este diferenţiat de contractul de mandat” – publicată în Revista „Dreptul” nr. 3/1996, pag. 93.

30

- să execute mandatul încredinţat de comitent. Este vorba nu numai de încheierea de acte juridice, ci de realizarea tuturor operaţiunilor comerciale pe care le presupune realizarea mandatului;

- să execute personal mandatul primit, cu precizarea că el îşi poate substitui o altă persoană numai în condiţiile prevăzute de art. 2023 NCC17,

- să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii mandatului primit. Comisionarul este ţinut să-l informeze pe comitent asupra mersului operaţiunilor şi asupra eventualelor modificări ale împuternicirii primite;

- să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună credinţă18 şi cu diligenţa unui profesionist. Se solicită o diligenţă sporită în realizarea împuternicirii primite, deoarece comisionarul răspunde chiar şi pentru forme uşoare ale culpei.

Obligaţiile comitentului au în vedere următoarele aspecte:- să plătească remuneraţia – comisionul - cuvenit comisionarului,

cunoscută sub denumirea de comision;- să restituie cheltuielile făcute de comisionar pentru îndeplinirea

sarcinilor primite- să plătească daune-interese dacă în îndeplinirea mandatului primit

comisionarul a suferit unele prejudicii.

B. Raporturile juridice născute între comisionar şi terţi

17 ART. 2.023 din noul Cod civilSubstituirea făcută de mandatar(1) Mandatarul este ţinut să îndeplinească personal mandatul, cu excepţia cazului în care mandantul l-a autorizat în mod expres să îşi substituie o altă persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului.(2) Chiar în absenţa unei autorizări exprese, mandatarul îşi poate substitui un terţ dacă:a) împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul;b) îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant asupra acestor împrejurări;c) se poate prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică.(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe mandant cu privire la substituire.(4) Dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde pentru actele persoanei pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinit el însuşi.(5) Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru diligenţa cu care a ales persoana care l-a substituit şi i-a dat instrucţiunile privind executarea mandatului.(6) În toate cazurile, mandantul are acţiune directă împotriva persoanei pe care mandatarul şi-a substituit-o.18 Buna credinţă nu are o definiţie particulară în dreptul comercial. Totuşi, căutând accepţiuni sintetice doctrina civilistă o defineşte fie ca „stare psihologică a unui subiect de drept considerat individual, stare care implică o anumită activitate a individului sau o atitudine pur intelectuală de ignorare sau eroare care poate fi apreciată şi pe baza căreia, plecând de la o normă de drept, să se poată declanşa efecte juridice”. (C. Oprişan – S.C.J. nr. 1/1970 pag. 50), fie într-o abordare funcţională, se subliniază cele două funcţii ale conceptului: „onestitatea în acte juridice, în general, şi în convenţii, în special şi eroarea scuzabilă” – D. Gherasim – Buna credinţă în raporturile juridice civile, Editura Academiei, Bucureşti, 1981, pag. 38

31

În baza împuternicirii primite, comisionarul încheie anumite acte juridice cu terţii, în numele său, dar pe seama comitentului. Prin încheierea acestor acte juridice iau naştere raporturi juridice între părţile contractante, comisionarul şi terţul. Întrucât au fost încheiate de comisionar în nume propriu, actele juridice respective nu dau naştere la raporturi juridice între terţ şi comitent. într-adevăr, potrivit art. 2040 C. civ., terţii nu au nici un raport juridic cu comitentul.

Aşadar, în actele juridice încheiate de comisionar şi terţ, obligaţiile rezultate din aceste acte privesc pe comisionar şi terţ, care au calitatea de debitor sau creditor, în raport de obligaţia concretă. Pentru nerespectarea obligaţiilor rezultate din aceste acte juridice răspunderea aparţine părţii în culpă, faţă de cealaltă parte contractantă.

Potrivit art. 2052 C. civ., comisionarul nu răspunde faţă de comitent în cazul în care terţul nu îşi execută obligaţiile decurgând din actele juridice încheiate de comisionar cu terţul.

Pentru această abatere, răspunderea aparţine terţului şi ea este faţă de comisionar, iar nu faţă de comitent. Soluţia se bazează pe art. 2045 C. civ., care prevede că terţul contractant este ţinut direct faţă de comisionar pentru obligaţiile sale.

Trebuie arătat că, în anumite cazuri, comisionarul ar putea răspunde faţă de comitent în legătură cu nerespectarea de către terţ a obligaţiilor sale, dar numai în cazul când el nu a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile care i-au revenit din contractul de comision, în calitatea sa de prestator de servicii. în aceste cazuri, comisionarul nu va răspunde în locul terţului pentru neexecutarea obligaţiilor pe care acesta şi Ie-a asumat prin contract, ci pentru fapta sa proprie. Într-adevăr, în cazul nerespectării de către terţ a obligaţiilor sale, comisionarul este obligat, în temeiul contractului de comision, să îl acţioneze pe terţ, în condiţiile actului juridic încheiat cu acesta. în caz contrar, pentru prejudiciul suferit de comitent, comisionarul va datora daune-interese faţă de comitent. Întrucât prin încheierea şi executarea contractului de comision nu se nasc raporturi juridice între comitent şi terţi, comitentul nu va avea o acţiune împotriva terţului.

Aşa cum am arătat, în cazul nerespectării de către terţ a obligaţiilor sale, comisionarul este cel care are dreptul să îl acţioneze pe terţ.

Legea permite însă cedarea acţiunilor în favoarea comitentului. Potrivit art. 2046 C. civ., în caz de neexecutare a obligaţiilor de către terţ, comitentul poate exercita acţiunile decurgând din contractul cu terţul, subrogându-se, la cerere, în drepturile comisionarului. La cererea comitentului, comisionarul are obligaţia să îi cedeze acestuia de îndată, acţiunile contra terţului. Operaţiunea se realizează printr-un act de cesiune sub semnătură privată, fără nici o contra prestaţie din partea comitentului.

Şi în cazul comisionarului noul Cod civil prevede un drept de retenţie, stabilind că pentru creanţele sale asupra comitentului, comisionarul are un drept de retenţie asupra bunurilor acestuia, aflate în detenţia sa. De asemenea, comisionarul va avea preferinţă faţă de vânzătorul neplătit.

32

Încetarea contractuluiCazurile de încetare ale contractului de comision sunt aceleaşi arătate în

cazul contractului de mandat.

33

TEST DE EVALUARE1. Prezentaţi asemănările şi deosebirile dintre contractul de comision

şi contractul de mandat?Răspuns:

2. Între ce subiecţi se nasc raporturile juridice în cadrul contractului de comision?

Răspuns:


1. În cadrul contractului de comision comercial terţul intră în raporturi juridice cu:a) comisionarulb) comitentulc) mandataruld) mandantule) consignantulf) consignatarul

Rezolvare O O

De rezolvat:

2. Contractul de comision comercial este:a) mandat cu reprezentareb) mandat fără reprezentare

Rezolvare O O O

34

Ambele contracte au ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama altei persoane.

Deosebirea dintre cele două contracte constă în forma de reprezentare, dacă în cazul mandatului, mandatarul îl reprezintă pe mandant încheind acte juridice comerciale în numele şi pe seama lui, în cazul contractului de comision, comisionarul încheie astfel de acte în nume propriu dar pe seama comitentului.

3.5. Contractul de consignaţie

Contractul de consignaţie este frecvent utilizat în activitatea comercială şi reprezintă o specie a comisionului. El este reglementat de Legea nr. 178/1934, cu privire la contractul de consignaţie.

Conform art. 1 din actul normativ precitat „Contractul de consignaţie este convenţia prin care una din părţi numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului”.

La rândul său, noul Cod civil face la art. 2054 precizarea: „contractul de consignaţie este o varietate a contractului de comision care are ca obiect vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în acest scop”.

După cum se poate observa, ca şi în cazul contractului de comision, este vorba de împuternicirea unei persoane pentru a încheia anumite acte juridice pe seama altuia. Bunăoară, consignantul împuterniceşte consignatarul să încheie acte juridice pe seama sa. Pe de altă parte, contractul de consignaţie are ca obiect „tratarea de afaceri” pe seama consignantului, caracter ce decurge din faptul că el este o specie a mandatului.

Cu toate acestea, contractul de consignaţie se deosebeşte de cel de comision prin aceea că: împuternicirea dată de consignant consignatarului se referă întotdeauna la vânzarea de bunuri mobile aparţinând primului; vânzarea bunurilor transmise în consignaţie se face la un preţ determinat cu anticipaţie de consignant; consignatarul are obligaţia să remită consignantului suma de bani obţinută cu titlu de preţ a bunurilor vândute, iar în cazul în care bunurile nu ar fi putut fi vândute să le restituie în natură.

Având în vedere caracterele de mai sus, contractul de consignaţie a fost definit în doctrină ca fiind „acel contract prin care o parte, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi numită consignatar, anumite bunuri mobile spre a fi vândute, în nume propriu, dar pe seama consignantului, la un preţ stabilit anticipat cu obligaţia consignatarului de a remite consignantului preţul obţinut sau de a-i restitui bunul nevândut”19.

Caracterele juridiceDefiniţia de mai sus pune în evidenţă caracterele juridice ale contractului

de consignaţie:- este un contract bilateral deoarece naşte obligaţii în sarcina

cocontractanţilor – a consignantului şi a consignatarului;- este un contract cu titlu oneros;- este un contract consensual. Pentru încheierea lui valabilă este suficient

acordul părţilor. Cu toate acestea, contractul trebuie încheiat în formă scrisă ca o condiţie ad probationem şi nu ca condiţie a valabilităţii sale. Cu alte cuvinte, raportul juridic nu poate fi probat decât cu înscrisul constatator al convenţiei părţilor.

Condiţii de valabilitateCondiţiile de valabilitate ale contractului de consignaţie sunt cele

generale prevăzute pentru convenţii de art. 1179 noul Cod civil.

19 Stanciu D. Carpenaru.

35

Efectele contractuluiContractul de consignaţie produce efecte juridice, pe de o parte, între

consignant şi consignatar, iar pe de altă parte, între părţile contractului se nasc raporturi juridice asemănătoare celor care izvorăsc în contractul de mandat, la care se adaugă o serie de particularităţi ce decurg din dispoziţiile speciale ale Legii nr. 178/1934.

Obligaţiile consignantuluiDin contractul de consignaţie izvorăsc următoarele obligaţii în sarcina

consignantului:- să predea consignatarului bunurile mobile care urmează a fi vândute.

Consignantul rămâne proprietarul bunurilor transmise consignatarului, acesta din urmă deţinându-le cu titlu de detentor temporar. De aici decurg o serie de consecinţe juridice care au în vedere posibilitatea proprietarului de a dispune de bunul său, de a schimba condiţiile de vânzare, sau de a se adresa justiţiei pentru a cere obligarea consignatarului la restituirea bunurilor încredinţate în cazul în care acesta refuză restituirea benevolă;

- să plătească remuneraţia cuvenită consignatarului. De obicei suma ce i se cuvine consignatarului si determină forfetar – ca sumă fixă – sau procentual, în raport cu preţul de vânzare al bunului predat în consignaţie. Consignatarul nu se bucură de dreptul de retenţie asupra bunurilor încredinţate sau a echivalentului lor bănesc pentru obţinerea remuneraţiei sale, deoarece această interdicţie este prevăzută expres de Legea nr. 178/1934;

- să restituie cheltuielile făcute de consignatar cu ocazia îndeplinirii contractului de consignaţie. Este vorba de cheltuielile ocazionate de conservarea şi vânzarea bunurilor predate în consignaţie şi eventualele pagube suferite cu ocazia executării contractului.

Obligaţiile consignataruluiConsignatarul are următoarele obligaţii:- să ia în primire bunurile, precum şi să ia măsurile necesare pentru

păstrarea, conservarea şi asigurarea bunurilor primite în consignaţie; - să execute mandatul dat de consignant. Astfel, vânzarea sau

înstrăinarea bunurilor încredinţate consignatarului nu se poate face decât în condiţiile stipulate de contract;

- să dea socoteală consignantului cu privire la modul de îndeplinire a mandatului său.

În lipsă de stipulaţie contrară, consignatarul nu are un drept de retenţie asupra bunurilor primite în consignaţie şi a sumelor cuvenite consignantului, pentru creanţele sale asupra acestuia.

Efectele executării contractului Suntem în prezenţa a două acte juridice: a unui contract de consignaţie şi

a unui contract de vânzare – cumpărare. Părţile celor două contracte sunt diferite, contractul de consignaţie se încheie între consignant şi consignatar, iar cel de vânzare – cumpărare între consignatar şi terţ. Deoarece consignatarul nu este proprietarul bunurilor vândute, el acţionând în nume propriu în baza unui mandat, transferul dreptului real şi al riscurilor operează direct între consignant şi terţ.

36

Încetarea contractuluiContractul de consignaţie încetează în aceleaşi condiţii prevăzute pentru

mandat.

TEST DE EVALUARE1. Care sunt caracterele juridice ale contractului de consignaţie?Răspuns:

2. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de consignaţieRăspuns:


1. Contractul de consignaţie comercial reprezintă:a) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele şi pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea anumite acte juridice b) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice c) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care constau în vânzarea unor bunuri mobile

Rezolvare O O

De rezolvat:

2. Transferul dreptului real şi al riscurilor asupra bunurilor care fac obiectul contractului de consignaţie operează între:a) consignatar şi terţb) consignant şi terţc) consignant şi consignatar

Rezolvare O O O

37

Contractul de consignaţie este un contract bilateral (naşte obligaţii în sarcina ambelor părţi), consensual (pentru încheierea lui este suficient acordul părţilor) şi cu titlu oneros (ambele părţi urmăresc obţinerea unui profit).

3.6. Contractul de agenţie

Contractul de agenţie este instrumentul juridic prin care se realizează activitatea de intermediere cu caracter profesional. El joacă un rol important în activitatea comercială.

Contractul de agenţie a fost reglementat pentru prima oară, în dreptul român, prin Legea nr. 502/2002 privind agenţii comerciali permanenţi. În prezent, contractul de agenţie este reglementat de dispoziţiile art. 2072-2095 C. civ.

Întrucât contractul de agenţie are la bază principiile mandatului fără reprezentare şi ale mandatului cu reprezentare, dispoziţiile speciale privind contractul de agenţie se completează cu prevederile referitoare la contractul de comision, precum şi cele privind contractul de mandat cu reprezentare (art. 2095 C. civ.).

Codul civil circumstanţiază domeniul de aplicare a reglementării privind contractul de agenţie (art. 2073 C. civ.). Dispoziţiile privind contractul de agenţie nu se aplică activităţii persoanelor care:a) acţionează ca intermediar în cadrul burselor de valori20 şi al pieţelor reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate21;b) au calitatea de agent sau broker de asigurări şi reasigurări;c) prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent.

Contractul de agenţie poate fi definit pe baza dispoziţiilor art. 2072 C. civ. astfel: contractul prin care o parte, numită comitent, împuterniceşte în mod statornic pe cealaltă parte, numită agent, fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât şi să încheie contracte în numele şi pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, în una sau mai multe regiuni determinate.

Caracterele juridice ale contractului de agenţiea) Contractul de agenţie este un contract sinalagmatic; el dă naştere la obligaţii în sarcina agentului şi a comitentului;b) Contractul de agenţie este un contract cu titlu oneros; ambele părţi contractante urmăresc realizarea unui folos patrimonial.c) Contractul de agenţie este un contract cu executare succesivă; obligaţiile părţilor se execută eşalonat pe durată determinată sau o durată nedeterminată.d) Contractul de agenţie este un contract consensual; el se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, însă poate fi dovedit numai prin înscris.

Potrivit Codului civil, în temeiul contractului de agenţie, comitentul îl împuterniceşte pe agent, fie să negocieze contracte, fie să negocieze şi să încheie contracte în numele şi pe seama comitentului.

În cazul împuternicirii de a negocia contracte, comitentul îi oferă agentului un mandat fără reprezentare; agentul negociază cu terţii condiţiile unor viitoare contracte, urmând ca aceste contracte să se încheie ulterior între comitent şi terţi. în fapt, în acest caz, împuternicirea agentului se rezumă la.procurarea de comenzi (oferte) de la terţi, pe care le pune la dispoziţia comitentului pentru perfectarea unor contracte, potrivit intereselor acestuia.

În cazul împuternicirii de a negocia şi de a încheia contracte, în numele şi pe seama comitentului, comitentul îi conferă agentului un mandat cu

20 A se vedea Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital (M. Of. nr. 575 din 29 iunie 2004)21 A se vedea Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri (M. Of. nr. 1115 din 9 decembrie 2005).

38

reprezentare; agentul este împuternicit să negocieze şi să încheie contracte cu terţii, în numele şi pe seama comitentului, în limitele împuternicirii.

Din cele arătate rezultă că raporturile juridice care se stabilesc între comitent şi agent în temeiul împuternicirii sunt, după caz, raporturi de mandat fără reprezentare sau raporturi de mandat cu reprezentare.

Această esenţă specifică a contractului de agenţie explică de ce dispoziţiile Codului civil privind contractul de agenţie se completează cu dispoziţiile privind contractul de comision, respectiv cele referitoare la contractul de mandat cu reprezentare.

Întrucât are trăsături caracteristice proprii, care îl diferenţiază de contractul de comision şi contractul de mandat cu reprezentare, contractul de agenţie este un contract de sine stătător, care se bucură de o reglementare specială.

Deosebirile dintre contractul de agenţie şi contractele de mandat cu sau fără reprezentare.

Raporturile juridice care se stabilesc între comitent şi agent sunt, în esenţă, raporturi de mandat; dar, natura juridică duală a acestor raporturi anumite deosebiri între contractul de agenţie, pe de o parte, şi contractul de comision şi contractul de mandat cu reprezentare, pe de altă parte.

a) Activitatea de intermediere în baza contractului de agenţie are un caracter profesional şi de durată, iar nu un caracter ocazional, ca în cazul contractului de comision şi a contractului de mandat cu reprezentare.

Acest caracter particular al contractului de agenţie rezultă din dispoziţiile legii. „În activitatea sa , agentul acţionează cu titlu profesional (art. 2072 alin. (2) C. civ.).

Comitentul îl împuterniceşte în mod statornic pe agent fie să negocieze, fie atât să negocieze cât şi să încheie contracte în numele şi pe seama comitentului (art. 2072 av.). Contractul de agenţie se încheie pe durată determinată sau pe durată nedeterminată (art. 2088 C. civ.).

b) Pe baza contractului de agenţie, agentul desfăşoară activitatea de intermediere în calitate de intermediar independent, el nu poate fi în acelaşi timp prepusul comitentului [art. 2072 alin. (2) C. civ.].

Agentul desfăşoară activitatea de intermediere cu caracter profesional, cu titlu principal sau accesoriu, în schimbul unei remuneraţii.

Prin urmare, faţă de comisionar sau mandatar, care acţionează strict la instrucţiunile comitentului, respectiv mandantului, agentul îşi organizează în mod independent activitatea, în vederea ducerii la îndeplinire a împuternicirii comitentului. Rezultă, deci, că între agent şi comitent sunt excluse raporturile de muncă.

c) Activitatea de intermediere bazată pe contractul de agenţie se caracterizează prin interesul comun al agentului şi comitentului în realizarea activităţii de intermediere. Spre deosebire de cazul contractului de comision şi contractului de mandat cu reprezentare, în cadrul cărora activitatea de intermediere se desfăşoară în interesul precumpănitor al comitentului, respectiv mandantului, în contractul de agenţie desfăşurarea activităţii de intermediere urmăreşte satisfacerea unor interese ale ambelor părţi contractante; comitentul este interesat, prin încheierea contractului de agenţie, să îşi valorifice mărfurile ori să presteze serviciile care fac obiectul activităţii sale, iar agentul este interesat să negocieze şi să încheie în numele şi pe seama comitentului cât mai multe contracte, în funcţie de care va fi remunerat. Acest interes comun justifică şi dreptul agentului de a primi o compensare, chiar după încetarea contractului de agenţie.

39

Datorită interesului lor comun, părţile contractante trebuie să îndeplinească obligaţiile asumate prin contractul de agenţie cu loialitate şi cu diligenta unui bun proprietar.

d) Activitatea de intermediere în baza contractului de agenţie, faţă de cea în temeiul contractului de comision ori a contractului de mandat cu reprezentare, care vizează unul sau mai multe acte juridice concrete, are ca obiect o multitudine de acte juridice care privesc una sau mai multe regiuni determinate.

e) Caracterul specific al activităţii de intermediere în temeiul contractului de agenţie face ca acest contract să înceteze în cazurile prevăzute expres de lege; agentul nu poate fi revocat ad nutum de către comitent, aşa cum este cazul comisionarului sau al mandatarului.

Cuprinsul contractului de agenţieContractul de agenţie cuprinde clauzele întâlnite în orice contract. Dar,

datorită particularităţilor sale, contractul de agenţie cuprinde şi anumite clauze specifice. Unele dintre aceste clauze au caracter obligatoriu. Ne vom referi la părţile contractului: împuternicirea dată agentului, clauza de exclusivitate, clauza de neconcurenţă, remuneraţia agentului şi durata contractului.

Părţile contractului de agenţieContractul de agenţie se încheie între comitent şi agent.Calitatea de comitent o poate avea orice persoană fizică sau juridică,

interesată să apeleze la serviciile unui intermediar profesionist care desfăşoară activităţi de intermediere în vânzarea mărfurilor ori prestarea serviciilor.

Calitatea de agent o poate avea un comerciant care realizează activităţi comerciale de intermediere. Nu are calitatea de agent, în sensul reglementării privind contractul de agenţie:

a) persoana care are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice, având drept de reprezentare a acesteia;

b) persoana care este asociat ori acţionar şi este împuternicită în mod legal să îi reprezinte pe ceilalţi asociaţi sau acţionari;

c) persoana care are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore, curator, custode sau administrator-sechestru în raport cu comitentul.

Împuternicirea dată agentului - în contractul de agenţie trebuie să se prevadă anumite clauze privind obiectul împuternicirii. Avem în vedere clauze prin care să se concretizeze condiţiile negocierii cu terţii a contractelor sau ale negocierii şi încheierii contractelor în numele şi pe seama comitentului.

În contractul de agenţie trebuie să se menţioneze elementele esenţiale ale viitoarelor contracte ce urmează a fi negociate ori negociate şi încheiate de către agent (bunurile şi serviciile, preţurile lor etc). Aceste elemente vor putea fi modificate şi adaptate, ţinând seama de interesele şi posibilităţile comitentului, de conjunctura activităţii comerciale etc.

În contractul de agenţie trebuie stabilită zona geografică de executare a împuternicirii, prin precizarea uneia sau mai multor regiuni unde va acţiona agentul.

În împuternicire se poate prevedea dreptul agentului de a vinde pe credit şi deci acordă reduceri sau amânări la plată pentru creanţele comitentului (art. 2076 C. civ.).

40

Clauza de exclusivitate. Pentru protejarea intereselor comitentului, în contractul de agenţie pot fi prevăzute cauze de exclusivitate.

Potrivit legii, în regiunea determinată prin contractul de agenţie agentul nu poate negocia sau încheia pe seama sa contracte privind bunuri şi servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenţie decât cu consimţământul comitentului (art. 2074 C. civ.).

În lipsa unei stipulaţii contrare în contractul de agenţie,agentul poate reprezenta mai mulţi comitenţi, iar comitentul poate să contracteze cu mai mulţi agenţi, în aceeaşi regiune şi pentru acelaşi tip de contracte.

Prin contractul de agenţie, agentul poate fi autorizat să reprezinte mai mulţi comitenţi concurenţi, pentru aceeaşi regiune şi pentru acelaşi tip de contracte [art. 2074 alin. (3) C. civ.).

Clauza de neconcurenţă. În contractul de agenţie se pot stipula şi clauze de neconcurenţă. Prin

clauza de neconcurenţă, Codul civil înţelege acea stipulaţie contractuală al cărei efect constă în restrângerea activităţii profesionale a agentului pe perioada contractului de agenţie şi ulterior încetării sale (art. 2075 C. civ.).

Clauza de neconcurenţă trebuie redactată în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute.

O clauză de neconcurenţă priveşte numai regiunea geografică sau grupul de persoane la care se referă contractul de agenţie şi doar la bunurile şi serviciile în legătură cu care agentul este împuternicit să negocieze şi să încheie contracte. Orice extindere a sferei clauzei de neconcurenţă se consideră nescrisă.

Restrângerea activităţii agentului prin clauza de neconcurenţă nu se poate întinde pe o perioadă mai mare de doi ani de la data încetării contractului de agenţie. Dacă s-a stabilit un termen mai lung de 2 ani, el se va reduce de drept, la termenul de 2 ani.

Potrivit legii, comitentul nu se poate prevala de clauza de neconcurenţă în cazul încetării contractului de agenţie în condiţiile art. 2093 C. civ.

Remuneraţia agentuluiÎn contractul de agenţie trebuie să se prevadă şi clauze privind remuneraţia

la care agentul are dreptul pentru prestaţiile executate în favoarea comitentului. Potrivit legii, remuneraţia poate fi exprimată în cuantum fix sau variabil, prin raportare la numărul contractelor sau actelor de comerţ, ori la valoarea acestora. Remuneraţia exprimată în cuantum variabil poartă denumirea de comision (art. 2082 C. civ.). În lipsa unei stipulaţii contractuale sau a unei prevederi legale, remuneraţia agentului se stabileşte potrivit uzanţelor aplicabile, fie în locul în care agentul îşi desfăşoară activitatea, fie în legătură cu bunurile care fac obiectul contractului de agenţie. În cazul în care nu există uzanţe, agentul este îndreptăţit să primească o remuneraţie rezonabilă, în funcţie de toate aspectele referitoare la contractele încheiate.

Contractul de agenţie se încheie pe o durată determinată sau pe o durată nedeterminată (art. 2088 C. civ.). În interesul părţilor, legea prevede că un contract încheiat pe o durată determinată, care continuă să fie executat de către părţi după expirarea termenului se consideră ex lege prelungit pe durată nedeterminată.

Potrivit legii, contractul de agenţie se încheie în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată. Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului. Deci, forma scrisă a contractului

41

de agenţie este cerută de lege ad probationem. Pentru protejarea părţilor, legea prevede că oricare dintre părţi are dreptul să obţină, la cerere, de la cealaltă parte, un înscris semnat, care să cuprindă conţinutul contractului de agenţie, inclusiv modificările acestuia. Părţile nu pot renunţa la acest drept.

Efectele contractului de agenţieCa orice contract, contractul de agenţie produce efecte între părţile

contractante, comitentul şi agentul. Având în vedere că, în temeiul împuternicirii, agentul fie negociază, fie negociază şi încheie contracte în nume propriu, dar pe seama comitentului, executarea contractului de agenţie produce şi anumite efecte faţă de terţii cu care agentul încheie contractele respective.

Efectele contractului în raporturile dintre agent şi comitentContractul de agenţie dă naştere la obligaţii în sarcina agentului şi a

comitentului.Obligaţiile care revin părţilor din contractul de agenţie sunt reglementate

în art. 2079 şi 2080 C. civ. Având în vedere specificul contractului de agenţie, de instrument al intermedierii cu caracter profesional, normele juridice care reglementează obligaţiile părţilor au un caracter imperativ. în acest sens, art. 2094 C. civ. prevede că nu se poate deroga în defavoarea intereselor agentului de la prevederile art. 2079 şi 2080 C. civ.

Acelaşi specific al contractului de agenţie impune un comportament exigent din partea agentului şi a comitentului în executarea obligaţiilor contractuale. Legea cere ca, în îndeplinirea obligaţiilor care le revin, agentul şi comitentul trebuie să acţioneze cu bună-credinţă şi loialitate (art. 2079 şi 2080 C. civ.').

Obligaţiile agentuluiPrincipalele obligaţii ale agentului sunt cele prevăzute de art. 2079 C. civ.a) Agentul este ţinut să îndeplinească obligaţiile care decurg din

împuternicirea primită de la comitent. în îndeplinirea mandatului său, agentul trebuie să acţioneze în limitele împuternicirii şi să respecte instrucţiunile comitentului (art. 2017 şi 2048 C. civ.).

Agentul trebuie să îndeplinească mandatul primit personal sau prin prepuşii săi.

Substituirea agentului, în tot sau în parte, cu o altă persoană este permisă în condiţiile art. 2023 C. civ.

Potrivit legii, comitentul trebuie să îl informeze pe agent, într-un termen rezonabil, cu privire la acceptarea, refuzul ori neexecutarea unui contract negociat sau, după caz, încheiat de agent [art. 2080 alin. (2) C. civ.].

în cazul în care agentul se află în imposibilitate de a continua executarea mandatului, el are obligaţia să îl înştiinţeze de îndată pe comitent. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea agentului pentru prejudiciul cauzat comitentului [art. 2079 alin. (4) C. civ.].

b) Agentul este obligat să procure şi să îi comunice comitentului informaţiile care l-ar putea interesa privind regiunea sau regiunile stabilite în contract. Legea are în vedere informaţiile necesare comitentului pentru executarea contractului de agenţie şi, pe un plan mai general, pentru desfăşurarea activităţii sale comerciale. Aceste informaţii pot avea ca obiect

42

cererea şi oferta privind bunurile şi serviciile oferite de comitent, preţurile practicate, operaţiunile comercianţilor concurenţi etc.

c) Agentul este obligat să depună toate diligentele necesare pentru îndeplinirea mandatului primit, în condiţii cât mai avantajoase pentru comitent. Legea impune agentului ca, la negocierea contractelor sau, după caz, la încheierea contractelor cu terţii, să acţioneze astfel încât să obţină condiţii cât mai profitabile pentru activitatea comitentului.

d) Agentul este obligat să respecte instrucţiunile rezonabile primite de la comitent. Prin instrucţiuni rezonabile trebuie să înţelegem instrucţiunile care se înscriu în limite normale, obişnuite, în activitatea de intermediere în baza contractului de agenţie.

În executarea acestei obligaţii, trebuie să se ţină seama de caracterul imperativ, indicativ sau facultativ al instrucţiunilor.

Instrucţiunile imperative au un caracter obligatoriu, ele exprimă un ordin al comitentului, care trebuie respectat întocmai.

Instrucţiunile indicative au un caracter de îndrumare, de orientare în executarea împuternicirii de către agent.

Instrucţiunile facultative sunt instrucţiuni a căror aplicare este lăsată la aprecierea agentului.

e) Agentul este obligat să ţină, în registrele sale, evidenţe separate pentru contractele care îl privesc pe fiecare comitent. în cazul în care agentul reprezintă mai mulţi comiteţi, el este obligat să ţină o evidenţă separată a contractelor privind fiecare comitent.

f) Agentul este obligat să depoziteze bunurile sau eşantioanele într-o modalitate care să asigure identificarea lor. Pentru îndeplinirea mandatului său, agentul poate primi de la comitent anumite bunuri sau eşantioane ale bunurilor respective. în acest caz, agentul are obligaţia să le depoziteze în mod corespunzător, într-un mod care să asigure identificarea lor ca aparţinând comitentului. Bunurile şi eşantioanele trebuie depozitate în condiţii în care să păstreze însuşirile lor pentru a nu prejudicia „imaginea" comitentului.

În cazul în care agentul lucrează pentru mai mulţi comitenţi, bunurile şi eşantioanele primite de la aceştia trebuie depozitate astfel încât să permită identificarea celor aparţinând fiecărui comitent.

Obligaţiile comitentului. Principalele obligaţii care revin comitetului sunt cele prevăzute de art.

2080 C. civ.a) Comitentul este obligat să pună la dispoziţia agentului mostre,

cataloage, tarife şi orice documentaţie necesare agentului pentru îndeplinirea mandatului său. Pentru executarea de către agent a mandatului primit, adică negocierea sau negocierea şi încheierea contractelor cu terţii, comitentul trebuie să pună la dispoziţia agentului documentaţia necesară (cataloage, tarife etc.) ori mostre sau eşantioane ale bunurilor oferite spre vânzare.

Legea obligă pe comitent să pună la dispoziţia agentului documentaţia şi mostrele, eşantioanele necesare în timp util şi într-o cantitate corespunzătoare.

b) Comitentul este obligat să furnizeze agentului informaţiile executării contractului de agenţie. Condiţiile în care trebuie să acţioneze agentul în îndeplinirea mandatului său sunt stabilite în contractul de agenţie.

Pe lângă cadrul general stabilit prin contractul de agenţie, aducerea la îndeplinirii a împuternicirii poate să necesite şi anumite informaţii care îşi au sorgintea în împrejurări apărute ulterior încheierii contractului de agenţie.

43

Astfel, aducându-i-se la cunoştinţă de către agent a unor schimbări ale conjuncturii activităţii comerciale în regiunea sau regiunile care privesc sfera de activitate a agentului, comitentul este obligat să îi furnizeze agentului instrucţiunile şi informaţiile necesare îndeplinirii împuternicirii.

c) Comitentul este obligat să îl înştiinţeze pe agent asupra reducerii volumului contractelor. Este posibil ca datorită schimbărilor pe pieţele în care acţionează agentul ori în propria sa activitate, comitentul să anticipeze că, în viitor volumul contractelor va fi semnificativ mai mic decât acela la care agentul s-ar fi putut aştepta în mod normal, în acest caz, comitentul are obligaţia să îl înştiinţeze pe agent despre acest lucru, într-un termen rezonabil, pentru ca agentul să acţioneze în cunoştinţă de cauză.

d) Comitentul este obligat să plătească agentului remuneraţia cuvenită. Agentul are dreptul la remuneraţie pentru toate contractele încheiate ca urmare a prestaţiilor sale în temeiul contractului de agenţie.

Plata trebuie făcută în condiţiile şi la termenele stabilite în contractul de agenţie sau prevăzute de lege.

Agentul este îndreptăţit la comision pentru contractele încheiate pe durata contractului de agenţie, dacă acestea sunt încheiate ca urmare a intervenţiei sale ori fără intervenţia agentului dar cu un client procurat anterior de agent pentru contracte sau acte de comerţ similare sau cu un client dintr-o regiune sau un grup de persoane determinate, pentru care agentul a primit împuternicire exclusivă (art. 2083 C. civ.).

Dreptul agentului la comision se naşte, dacă părţile nu au convenit altfel prin contractul de comision, la data la care este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 2085 C. civ., şi anume: comitentul şi-a executat obligaţiile contractuale faţă de terţa persoană; comitentul ar fi trebuit să-şi execute obligaţiile contractuale potrivit convenţiei sale cu terţul; terţul şi-a executat obligaţiile contractuale. Părţile nu pot deroga de la aceste dispoziţii legale în defavoarea agentului.

Agentul are dreptul la comision şi în cazul în care contractele încheiate nu au fost executate (art. 2086 C. civ.).

Astfel, comitentul datorează comisionul şi pentru contractele încheiate, dar la a căror executare părţile acestora au renunţat, cu condiţia ca agentul să îşi fi îndeplinit obligaţiunile sale.

În cazul în care contractele nu au fost executate de către părţi ca urmare a unor circumstanţe imputabile agentului, dreptul la comision se stinge sau comisionul se reduce proporţional cu neexecutarea, după caz.

Dacă executarea din partea terţului a fost parţială, agentul are dreptul la plata unei părţi din comisionul prevăzut în contract proporţional cu executarea contractului încheiat între comitent şi terţ.

Potrivit legii, în anumite cazuri, agentul are dreptul la remuneraţie şi după încetarea contractului de agenţie (art. 2084 C. civ.).

Agentul este îndreptăţit la comision pentru un contract încheiat ulterior încetării contractului, în cazurile prevăzute de art. 2084 C. civ., şi anume:

a) contractul a fost încheiat în principal datorită intervenţiei agentului pe durata contractului de agenţie şi încheierea a avut loc într-un termen rezonabil de la încetarea contractului de agenţie;

b) comanda emisă de terţ a fost primită de comitent sau de agent anterior încetării contractului de agenţie, în condiţiile prevăzute de art. 2083 C. civ.

Pentru calcularea valorii comisionului, comitentul are obligaţia să trimită agentului copiile de pe facturile care au fost expediate terţilor, precum şi descrierea calculului valorii comisionului (art. 2087 C. civ.).

44

Potrivit legii, comitentul este obligat să plătească comisionul cuvenit agentului, cel mai târziu în ultima zi a lunii care urmează trimestrului pentru care se datorează [art. 2085 alin. (2) C. civ.].

Dreptul de retenţie al agentului. Codul civil nu reglementează în mod expres un drept de retenţie al

agentului pentru garantarea creanţelor sale împotriva comitentului izvorâte din contractul dea agenţie1.

Având în vedere că, potrivit art. 2095 C. civ., dispoziţiile privind contractul de agenţie se completează, în măsura compatibilităţii, cu dispoziţiile Codului civil referitoare la contractul de comision şi contractul de mandat cu reprezentare, dreptul de retenţie trebuie recunoscut şi în favoarea agentului, în temeiul contractului de agenţie.

Deci, pentru creanţele sale împotriva comitentului, agentul are un drept de retenţie asupra bunurilor acestuia aflate în detenţia sa.

Efectele faţă de terţiAşa cum am arătat, potrivit art. 2072 C. civ., comitentul îl împuterniceşte

pe agent să negocieze anumite contracte cu terţii pentru comitent sau să negocieze şi să încheie anumite contracte cu terţii, în numele şi pe seama comitentului.

În primul caz, contractele se încheie direct şi nemijlocit între comitent şi terţi. Având un mandat fără reprezentare, rolul agentului a fost găsirea terţilor interesaţi şi negocierea cu aceştia a condiţiilor viitoarelor contracte pe care terţii le vor încheia direct cu comitentul.

În cazul în care comitentul nu comunică într-un termen rezonabil, acordul său pentru încheierea contractului negociat de agent conform împuternicirii primite, se consideră că a renunţat la încheierea acestuia (art. 2081 C. civ.).

În al doilea caz, contractele se negociază şi se încheie de agent în numele şi pe seama comitentului. în virtutea regulilor mandatului cu reprezentare, prin încheierea contractelor între agent şi terţi se stabilesc raporturi juridice directe între comitent şi terţi. Aceasta înseamnă că obligaţiile născute din aceste contracte privesc pe comitent şi terţi.

Cum se poate observa, deşi mecanismul încheierii contractelor cu terţi este diferit, totuşi, în ambele cazuri raporturile juridice se stabilesc între comitent şi terţi. Din aceste raporturi juridice se nasc obligaţii în sarcina părţilor contractante, comitentul şi terţii, nu şi în sarcina agentului.

Codul civil cuprinde anumite dispoziţii privind executarea obligaţiilor din contractele încheiate în temeiul contractului de agenţie. Ele privesc reclamaţiile privind bunurile şi măsurile de conservare a drepturilor comitentului (art. 2077 C. civ.).

Reclamaţiile privind bunurile sau serviciile. Întrucât raporturile juridice sunt între comitent şi terţi, în cazul în care

terţii au anumite reclamaţii privind bunurile sau serviciile ei trebuie să remită aceste reclamaţii comitentului. Potrivit legii, agentul poate primi reclamaţiile terţilor privind viciile bunurilor sau serviciilor prestate de comitent.

Agentul este obligat să înştiinţeze de îndată pe comitent de primirea reclamaţiilor şi să i le pună la dispoziţie pentru rezolvare.

Luarea măsurilor asigurătorii. În scopul protejării comitentului, agentul poate lua orice măsuri

asigurătorii privind bunurile comitentului, precum şi pentru conservarea drepturilor aparţinând comitentului. Despre măsurile luate agentul este obligat să îl informeze pe comitent.

45

Încetarea contractului de agenţieCodul civil reglementează cazurile de încetare a contractului de agenţie.

Aceste cazuri au în vedere durata contractului de agenţie, precum şi executarea succesivă a obligaţiilor rezultate din acest contract.

De asemenea, se reglementează indemnizaţiile datorate de comitent agentului în cazul încetării contractului de agenţie.

Cazurile de încetare a contractului de agenţieContractul de agenţie încetează în condiţii diferite, în funcţie de durata

determinată sau durata nedeterminată a contractului.Principiile care guvernează cazurile de încetare a contractului de agenţie

sunt cele generale, cu luarea în considerare a particularităţilor contractului de agenţie.

Expirarea termenului privind durata contractului. În cazul în care contractul de agenţie s-a încheiat pe o durată determinată,

el va înceta la data expirării termenului stabilit în contract.Dacă după expirarea termenului părţile continuă să execute contractul,

acesta se consideră prelungit pe durată nedeterminată (art. 2088 C. civ.)2.Prelungirea duratei contractului operează ex lege, fără a fi necesară

îndeplinirea vreunei formalităţi.Denunţarea unilaterală a contractului. Contractul de agenţie pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral,

de oricare dintre părţi, cu un preaviz obligatoriu (art. 2089 C. civ.).Î n aceleaşi condiţii poate fi denunţat şi contractul de agenţie pe durată

determinată, în care s-a prevăzut în mod expres posibilitatea denunţării unilaterale anticipate, precum şi contractului pe durată determinată care este prelungit pe durată nedeterminată.

Cât priveşte durata termenului de preaviz, legea face o distincţie. În primul an de contract, termenul de preaviz trebuie să aibă o durată de cel puţin o lună. Dacă durata contractului este mai mare de un an, termenul de preaviz se măreşte cu câte o lună pentru fiecare an suplimentar început, fără ca durata termenului de preaviz să depăşească 6 luni. În cazul în care părţile convin termene de preaviz mai lungi decât cele menţionate, nu se pot stabili în sarcina agentului termene de preaviz mai lungi decât cele stabilite în sarcina comitentului. Pentru cazul contractului pe durată determinată care este prelungit pe durată nedeterminată, la calculul termenului de preaviz se va ţine seama de întreaga perioadă a contractului, cuprinzând atât durata determinată, cât şi perioada în care contractul se consideră încheiat pe durată nedeterminată.

Denunţarea unilaterală a contractului în cazuri speciale. În toate cazurile, contractul de agenţie poate fi denunţat, fără preaviz, de

oricare dintre părţi, atunci când circumstanţe excepţionale, altele decât forţa majoră ori cazul fortuit fac imposibilă continuarea colaborării dintre comitent şi agent.

Contractul încetează la data primirii notificării scrise prin care contractul a fost denunţat. Partea care a denunţat unilateral contractul este obligată să repare prejudiciile suferite de cealaltă parte contractantă.

Indemnizaţiile în caz de încetare a contractului

Dreptul agentului la indemnizaţii.

46

La încetarea contractului de agenţie, agentul are dreptul să primească de la comitent o indemnizaţie în măsura în care:

a) agentul i-a procurat noi clienţi comitentului sau a sporit, semnificativ volumul operaţiunilor cu clienţii existenţi, iar comitentul obţine încă foloase substanţiale din operaţiunile cu aceşti clienţi; şi

b) plata acestei indemnizaţii este echitabilă având în vedere circumstanţele concrete, în special comisioanele pe care agentul ar fi trebuit să le primească în urma operaţiunilor încheiate de comitent cu noii clienţi procuraţi de agent, precum şi posibila restrângere a activităţii profesionale a agentului din cauza existenţei în contractul de agenţie a unei clauze de neconcurenţă (art. 2091 C. civ.).

Valoarea indemnizaţiei cuvenite agentului nu poate depăşi o sumă echivalentă cuantumului unei remuneraţii anuale, calculată în condiţiile art. 2091 alin. (2) C. civ.

Acordarea indemnizaţiei nu aduce atingere dreptului agentului de a cere daune-interese, în condiţiile legii.

În cazul încetării contractului de agenţie ca urmare a decesului agentului, dreptul la indemnizaţie aparţine moştenitorilor, potrivit dispoziţiilor privind dreptul agentului, care se aplică în mod corespunzător.

Pentru valorificarea dreptului la indemnizaţie, agentul ori, după caz, moştenitorii, trebuie să îl pună în întârziere pe comitent, în termen de un an de la încetarea contractului de agenţie. în caz contrar, dreptul la indemnizaţie se stinge.

Cazurile în care agentul nu are dreptul la indemnizaţie. Agentul nu are dreptul la indemnizaţie în cazurile expres prevăzute de art.

2092 C. civ., şi anume:a) comitentul reziliază contractul din cauza încălcării de către agent a

obligaţiilor sale;b) agentul denunţă în mod unilateral contractul, cu excepţia cazului în

care denunţarea este motivată de circumstanţe în considerarea cărora, în mod rezonabil, nu se poate cere agentului continuarea activităţii (vârsta, infirmitatea, boala şi altele asemenea);

c) în cazul cesiunii contractului de agenţie prin înlocuirea agentului cu un terţ;

d) în cazul novaţiei contractului prin înlocuirea agentului cu un terţ, dacă nu se convine altfel prin contract.

TEST DE EVALUARE1. Definiţi contractului de agenţie?Răspuns:

47

Contractul de agenţie reprezintă contractul prin care o parte, numită comitent, împuterniceşte în mod statornic pe cealaltă parte, numită agent, fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât şi să încheie contracte în numele şi pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, în una sau mai multe regiuni determinate.

2. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de agenţieRăspuns:


1. Contractul de agenţie prezintă următoarele caractere:a) sinalagmatic b) unilateral c) cu titlu onerosd) cu titlu gratuite) consensual

Rezolvare O O

De rezolvat:

2. Prezentaţi situaţiile în care agentul nu are dreptul la indemnizaţie în caz de încetare a contractului de agenţie.

3.7. Contractul de franciză

Franciza22 reprezintă un sistem de comercializare bazat pe reţele de exploatare23 a unei creaţii intelectuale sau industriale, ori presupune producerea şi comercializarea unui produs, serviciu sau tehnologii sub o firmă de prestigiu. Ea implică o colaborare continuă între francizor şi beneficiari, pe principiul omogenităţii activităţilor şi principiilor de organizare ale afacerii, în condiţiile stipulate în contractul de franciză24.

Legislaţia în vigoare defineşte franciza ca fiind un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită,

22 Legea nr. 79 din 9 aprilie 1998, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/ 1997, privind regimul juridic al francizei, publicată în M. O. Partea I, nr. 147 din 13 aprilie 1998.23 Reţeaua de franciză cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale între un francizor şi mai mulţi beneficiari, în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum şi dezvoltarea unui produs sau serviciu (art. 1 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 79/1998).24 „Concret, francizare înseamnă a concesiona un pachet de norme şi o anumită conduită de succes de către compania mamă, ceea ce nu se confundă cu operaţiunea juridică de cumpărare a unei afaceri” – Mircea N. Costin – Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Editura „Lumina Lex”, 1996, pag. 121.

48

francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

Prin contractul de franciză se desemnează acea convenţie, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie, un serviciu în schimbul unei sume de bani cu titlu de redevenţă25.

Francizorul este acel comerciant care deţine drepturile asupra unei mărci înregistrate şi le exercită pe toată durata contractului de franciză. El conferă beneficiarului dreptul de a exploata sau dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu, asigurându-i acestuia în acelaşi timp o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate (a personalului) şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale.

Beneficiarul este un comerciant, persoană fizică sau juridică, independent din punct de vedere financiar şi determinată prin selecţie de către francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză şi participă la valorificarea mărcii înregistrate prin resurse financiare proprii. El trebuie să dezvolte reţeaua de franciză, să-i menţină identitatea, precum şi reputaţia, să-i furnizeze francizorului informaţii reale privitoare la gestiunea francizei şi să nu divulge terţilor kow-how-ul obţinut.

Beneficiarul este cel care exploatează know-how-ul pus la dispoziţie de către francizor întregii reţele de franciză, care constă din ansamblul formulelor, definiţiilor, desenelor şi modelelor, reţelelor, procedeelor şi altor elemente analoage care servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs.

Conţinutul contractuluiPrin intermediul Legii nr. 79/1998, privind regimul juridic al francizei, s-

au instituit o serie de clauze obligatorii pe care să le cuprindă contractul de franciză. Ele se referă la:

- obiectul contractului;- drepturile şi obligaţiile părţilor;- condiţiile financiare;- durata contractului şi - condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere.Contractul de franciză are la bază sa o serie de principii care îl

diferenţiază de celelalte contracte şi prin a căror reglementare legiuitorul a urmărit protejarea intereselor părţilor şi a consumatorilor. Principiile respective au în vedere următoarele:

- termenul va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului amortizarea investiţiilor specifice francizei;

- francizorul va înştiinţa pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intenţiei de a nu mai reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract; - în cadrul clauzelor de reziliere, se vor stabili în mod clar circumstanţele care pot să determine o reziliere fără preaviz;

25 Redevenţa este definită de codul fiscal ca reprezentând platile de orice fel primite pentru folosirea sau concesionarea oricarui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice, inclusiv asupra filmelor de cinematograf si software, orice patent, marca de comert, desen ori model, plan, formula secreta sau procedeu de fabricatie, ori pentru informatii referitoare la experienta in domeniul industrial, comercial ori stiintific; platile pentru folosirea sau dreptul de folosire a echipamentului industrial, comercial ori stiintific vor fi considerate redevente, art. 124, indice 19 din Codul fiscal

49

- condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor decurgând din contract vor fi cu claritate precizate, în special condiţiile de desemnare a unui succesor;

- dreptul de preemţiune va fi prevăzut, dacă interesul menţinerii sau dezvoltării reţelei de franciză necesită recunoaşterea acestui drept;

- clauzele de neconcurenţă vor fi cuprinse în contract, pentru protejarea know-how-ului;

- obligaţiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate şi vor fi determinate astfel încât să favorizeze atingerea obiectivelor comune;

- la încetarea relaţiilor contractuale, relaţiile postcontractuale se vor baza pe regulile unei concurenţe loiale. Francizorul poate să impună obligaţii ferme fostului beneficiar, asigurând astfel protejarea caracterului confidenţial al afacerii şi, în special, neutilizarea know-how de către o reţea concurentă.

Marca furnizorului, simbol al identităţii reţelei de franciză constituie garanţia calităţii produsului/serviciului/ tehnologiei furnizate consumatorului. Această garanţie este asigurată prin transmiterea şi prin controlul respectării know- how-ului, furnizarea unei game omogene de produse şi/sau servicii şi/sau tehnologii;

Dreptul care se transferă obligă beneficiarul la plata unei redevenţe ce îl autorizează să utilizeze marca produselor şi/sau serviciilor, şi/sau tehnologiilor, know-how-ului ori o altă experienţă deosebită de franciză, precum şi orice drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, după caz, susţinut permanent de asistenţa comercială şi/sau tehnică a furnizorului, pe toată durata de valabilitate a contractului de franciză.

Publicitatea pentru selecţionarea beneficiarilor trebuie să fie lipsită de ambiguitate şi să nu conţină informaţii eronate. Francizorul selecţionează beneficiarul care face dovada competenţelor solicitate, respectiv: calităţi manageriale şi capacitate financiară pentru exploatarea afacerii.

Obligaţiile părţilor în contractul de franciză

A. Obligaţiile francizoruluiFrancizorul este obligat în esenţă la următoarele:- menţinerea omogenităţii, reputaţiei şi identităţii reţelei de franciză;- participarea cu capital la dezvoltarea francizei;- instruirea personalului beneficiarului;- transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită

o corectă gestionare a francizei.

B. Obligaţiile beneficiaruluiÎntr-un contract de franciză beneficiarului îi revin următoarele obligaţii:- să-şi declare cu bună – credinţă situaţia financiară înainte de

începerea francizei;- să contribuie cu sumele de bani convenite la dezvoltarea reţelei de

franciză;- să plătească redevenţa convenită ca urmare a exploatării francizei;- să asigure confidenţialitatea afacerii, respectiv know-how-ul furnizat de

francizor;- să desfăşoare a concurenţă loială încetării sau rezilierii contractului

50

TEST DE EVALUARE1. Care sunt obligaţiile francizorului în contractul de franciză?Răspuns:

2. Definiţi contractul de franciză?Răspuns:


1. Conform Legii nr. 79/1998 - privind regimul juridic al francizei, contractul de franciză trebuie să cuprindă clauze obligatorii care se referă la:a) obiectul contractuluib) drepturile şi obligaţiile părţilor;c) condiţiile financiare;d) durata contractului şi e) condiţiile de modificare, prelungire şi reziliereA – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d, E – toate răspunsurile sunt incorecte, F – toate răspunsurile sunt corecte

Rezolvare F – toate răspunsurile sunt corecte

De rezolvat:2. Francizorul are următoarele obligaţii:a) menţinerea omogenităţii, reputaţiei şi identităţii reţelei de franciză;b) participarea cu capital la dezvoltarea francizei;c) instruirea personalului beneficiarului;d) transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită o corectă gestionare a francizei.A – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d, E – toate răspunsurile sunt corecte, F – toate răspunsurile sunt incorecte

Rezolvare

3.8. Contractul de leasing

51

În cadrul contractului de franciză francizorul are următoarele obligaţii:- menţinerea omogenităţii, reputaţiei şi identităţii reţelei de franciză;- participarea cu capital la dezvoltarea francizei;- instruirea personalului beneficiarului;- transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită o corectă gestionare a francizei.

Contractul de leasing este o construcţie juridică adaptată la exigenţele comerţului modern, combinând în conţinutul său elemente ale contractelor de vânzare – cumpărare, locaţiune, mandat, promisiune de vânzare. El a fost reglementat prin intermediul Ordonanţei Guvernului nr. 51/199726, care la rândul ei a fost aprobată, modificată şi completată prin Legile nr. 90/199827, 533/200428, 287/200629 şi 93/200930 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.

În literatura juridică leasingul este definit31 ca „fiind operaţia triunghiulară legată de utilizator, finanţator (întreprindere de leasing) şi vânzătorul producător, operaţie prin care creditorul finanţator, după ce a cumpărat un bun de la vânzătorul producător, îl închiriază unei întreprinderi utilizatoare, care la sfârşitul locaţiunii, poate dobândi proprietatea bunului în schimbul plăţii ratelor de leasing şi a valorii reziduale”.

Se subliniază că, în comerţul internaţional, tehnica leasingului presupune încorporarea elementelor mai multor tipuri de contracte care există şi în forme autonome. Sunt prezente astfel în conţinutul contractului de leasing elementele următoarelor acte juridice:

- contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între producătorul vânzător şi finanţatorul cumpărător, iar obiectul său este reprezentat de bunul ales de utilizator, acesta din urmă tratând cu cumpărătorul toate elementele vânzării;

- contractul de mandat, intervenit între finanţator ca mandant şi utilizator ca mandatar, cel de-al doilea negociind în această calitate clauzele cumpărării;

- contractul de locaţiune, încheiat între creditorul locator şi utilizatorul locatar. Locaţia reprezintă elementul central al leasingului;

- contractul de promisiune unilaterală de vânzare, prin intermediul căruia întreprinderea de leasing se obligă ca, în momentul încetării contractului de leasing să vândă bunul la cererea utilizatorului32.

Prin contractul de leasing înţelegem acea convenţie în care o parte, denumită locator, se obligă ca, la solicitarea celeilalte părţi, denumită utilizator, să cumpere sau să preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa acesteia, contra unei plăţi unei plăţi periodice numită rată de leasing, cu posibilitatea pentru utilizator ca la sfârşitul perioadei de leasing să poată opta pentru cumpărarea bunului prin plata valorii reziduale, prelungirea contractului de leasing sau încetarea raporturilor contractuale.

Operaţiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinaţie, precum şi bunuri mobile, aflate în circuitul

26 Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 9/12.01.2000(cuprinzând modificările aduse prin legea 90/1998 şi legea 99/1999)27 Legea nr.90 din 28 aprilie 1998 - pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicată în Monitorul Oficial. Partea I, nr. 170/30.04.1998.28 Publicată în Monitorul Oficial. Partea I, nr. 1135/01.12.2004. 29 Publicată în Monitorul Oficial. Partea I, nr. 606/13.06.2006.30 Legea nr.93 din 8 aprilie 2009 - privind instituţiile financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial. Partea I, nr. 259/21.04.2009.31 Brânduşa Ştefănescu, Ion Răducanu – Dreptul comerţului internaţional, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, pag. 223 – 224.32 Idem, pag. 224 – 227.

52

civil, cu excepţia înregistrărilor pe bandă audio şi video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor şi a bunurilor necorporale.

Contractul de leasing presupune participarea a trei părţi33:

- locatarul sau beneficiarul sau utilizatorul, respectiv partea care solicită locatorului achiziţionarea unui bun de la o terţă persoană şi transmiterea în favoarea sa a posesiei şi folosinţei bunului respectiv;

- locatorul sau finanţatorul, societatea comercială specializată în operaţiuni de leasing, care se obligă faţă de beneficiar să procure bunul solicitat şi să-i transmită în favoarea acestuia posesia şi folosinţa. În cele mai multe cazuri, locatorul devine proprietarul bunului, el menţinând asupra sa dispoziţia juridică şi înstrăinând beneficiarului doar posesia şi folosinţa. Sunt însă cazuri când locatorul are şi calitatea de furnizor, respectiv este unitatea producătoare a bunurilor ce fac obiectul leasingului;

- furnizorul, în calitate de societate comercială producătoare a bunului obiect al leasingului sau de titular al dreptului de proprietate. Furnizorul vinde bunul locatorului, iar acesta din urmă transmite beneficiarului posesia şi folosinţa.

Contractul de leasing trebuie să cuprindă conform prevederilor legale, pe lângă părţile contractante, cel puţin următoarele elemente:a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operaţional;b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de identificare a acestuia;c) valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora;d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;e) clauza privind obligaţia asigurării bunului;f) valoarea totală a contractului de leasing.

Contractul de leasing presupune o serie de particularităţi care îl disting atât în raport cu locaţiunea cât şi în raport cu vânzarea-cumpărarea. Aceste particularităţi constau în clauzele pe care le conţine referitoare la natura juridică a ratelor de leasing, la dreptul de opţiune al beneficiarului, indicarea furnizorului şi negocierea directă între acesta şi beneficiar.

Astfel, beneficiarul are dreptul să negocieze direct cu furnizorul condiţiile contractului de vânzare-cumpărare ale bunurilor şi să opteze, în momentul expirării contractului, cu privire la achiziţionarea bunului, restituirea lui sau prelungirea contractului.

Părţilor le revin obligaţii şi în ceea ce priveşte publicitatea operaţiunilor de leasing, atunci când ele au ca obiect bunuri imobile, asigurarea bunurilor respective şi plata primelor de asigurare, exerciţiul drepturilor reale.

Locatorul este o persoană juridică – societatea comercială – specializată în asemenea operaţiuni, având operaţiunile de leasing în obiectul său de activitate determinat conform Legii nr. 31/1990, fie ca obiect exclusiv, fie alături de alte 33 „Formele de practicare a leasingului sunt multiple. Ele se diferenţiază unele de altele în funcţie de mai multe criterii, între care subiecţii de drept ce participă la realizarea operaţiunii; sfera şi conţinutul ratei de plată durata închirierii; specificul tehnicii de realizare. Principalele forme de leasing sunt: direct, indirect, financiar şi funcţional, brut şi net, pe termen scurt, pe termen mediu şi pe termen lung, lease-back, time sharing, master – leasing şi experimental” – Mircea N. Costin – Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Editura „Lumina Lex” 1996, pag. 204.

53

activităţi. De subliniat că operaţiunile de leasing se realizează de comercianţi, locatorul urmărind prin plata valorii reziduale şi a ratelor de leasing nu numai recuperarea preţului bunului cumpărat dar şi obţinerea unui profit. De asemenea şi beneficiarul poate să aibă calitatea de comerciant, după cum poate fi o persoană fizică sau juridică care utilizează bunul cu scop de locuinţă sau sediu al persoanei juridice.

Obligaţiile societăţii de leasingObligaţiile locatorului sunt determinate în mod principial de actele

normative precitate, şi ele constau în următoarele:

a) să respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale;b) să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în condiţiile expres formulate de către acesta sau, după caz, să dobândească dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator;c) să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu excepţia dreptului de dispoziţie, iar în cazul programelor pentru calculator, să transmită dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator către locatar/utilizator, fără a-şi mai putea exercita acest drept pe perioada derulării contractului de leasing;d) să respecte dreptul de opţiune a locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile contractuale;e) să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacă prin contractul de leasing părţile nu au convenit altfel

Societatea de leasing are o serie de obligaţii care nu se constituie numai în raport cu beneficiarul sau furnizorul cum sunt obligaţia de publicitate a operaţiunilor de leasing, atunci când ele au ca obiect, bunuri imobile, ţinerea evidenţei contabile separată a operaţiunilor de leasing, plata taxelor vamale etc.

Obligaţiile beneficiaruluiLocatarul /utilizatorul/beneficiarul are următoarele obligaţii:

a) să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul şi în condiţiile de livrare agreate cu furnizorul;b) să exploateze bunul conform instrucţiunilor;c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing, decât cu acordul finanţatorului;d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe - în cuantumul şi la termenele menţionate în contract;e) să suporte cheltuielile de întreţinere precum şi orice alte cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing;f) să îşi asume toate obligaţiile care decurg din folosirea bunului;g) să permită locatorului/finanţatorului verificarea periodică a stării şi a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;h) să îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate, venită din partea unui terţ;

54

i) să nu aducă modificări bunului şi să nu schimbe locul declarat în contract, fără acordul locatorului/finanţatorului;j) să restituie bunul conform contractului de leasing.

Aceste clauze contractuale au o natură legală, ceea ce nu însemnă că părţile, de comun acord nu pot stipula şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din contractul de leasing.

Răspunderea părţilor în contractul de leasing

Culpa părţilor în executarea contractului (ne referim în special la locator şi beneficiar) este sancţionată cu rezilierea contractului şi plata de daune-interese. Astfel, dacă beneficiarul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contract sau dacă el se află în lichidare judiciară ori nu a plătit rata de leasing timp de două luni consecutive34, societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral contractul cu daune-interese.

Nerespectarea dreptului de opţiune al utilizatorului obligă societatea de leasing la plata de daune, care vor fi egale cu totalul prejudiciului produs, iar instanţa judecătorească învestită cu stabilirea daunelor-interese va putea pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

Transmiterea bunului, obiect al contractului de leasing, în posesia beneficiarului exonerează locatorul de orice răspundere faţă de terţi, până în momentul încetării contractului sau restituirii bunului.

TEST DE EVALUARE1. Care este relaţia dintre utilizator şi bunul care face obiectul

contractului de leasing?Răspuns:

34 Cu privire la această situaţie a neplăţii ratei de leasing timp de două luni consecutive – părţile pot negocia şi altfel în contractul de leasing

55

Utilizatorul în baza plăţii ratelor de leasing primeşte dreptul de posesie şi folosinţă asupra bunului care face obiectul contratului de leasing, el urmând a deveni proprietarul bunului respectiv numai după plata valorii reziduale. Cu toate acestea în cursul derulării contractului de leasing, deci cât timp utilizatorul plăteşte ratele de leasing şi are numai posesia şi folosinţa asupra bunului respectiv, el este obligat prin lege să acopere toate cheltuielile legate de întreţinerea bunului – impozite, taxe, asigurare.

2. Ce este contractul de leasing şi elemente ale căror alte acte juridice sunt prezente în acesta?

Răspuns:


1. Contractului de leasing conţine elemente specifice următoarelor acte juridice:a) contractului de consignaţieb) promisiune unilaterală de vânzarec) contractului de comisiond) contract de vânzare-cumpăraree) contractului de mandatf) contract de francizăg) contract de locaţiuneA – a+b+c+g, B - a+b+c+d, C – b+d+e+g, D – b+d+f+g

Rezolvare C – b+d+e+g

De rezolvat:2. Prin contractul de leasing se transmite utilizatorului:a) proprietatea asupra bunurilor mobile sau imobile care au făcut obiectul contractuluib) posesia sau folosinţa asupra bunurilor mobile sau imobile care au făcut obiectul contractului

Rezolvare O O

3.9. Contractul de know-how

Contractul de know-how este acel tip de contract prin care o parte transmite celeilalte părţi, contra cost, anumite cunoştinţe sau procedee tehnice pe care le deţine necesare fabricării sau comercializării unui produs, sau prestării unui serviciu într-o manieră necunoscută, nefolosită până la acea dată. Know-how-ul nu implică neapărat condiţia noutăţii absolute, fiind suficient ca deţinătorul unor cunoştinţe să facă un lucru mai bine decât o alta. Contractul de know-how poate fi pur sau combinat cu elemente ale altor contracte.

În lumina prevederilor codului fiscal prin know-how se înţelege orice informaţie cu privire la o experienţă industrială, comercială sau ştiinţifică care este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără autorizaţia persoanei care a furnizat aceasta informaţie; în măsura în care provine din

56

experienţă, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii35.

Obligaţiile părţilor36:

- furnizorul are obligaţia de a transmite acele cunoştinţe tehnice care fac obiectul contractului; să acorde beneficiarului garanţii asupra rezultatului; să garanteze dreptul exclusiv de folosinţă şi dreptul de folosire a mărcii de fabrică a transmiţătorului.

- beneficiarul are obligaţia de a plăti preţul (plata poate consta într-o sumă de bani sau alte cunoştinţe tehnice la schimb); să păstreze secretul asupra cunoştinţelor care fac obiectul contractului şi să nu divulge altor persoane informaţiile primite (întrucât know-how-ul nu este protejat prin brevet).Contractul de know-how încetează la expirarea termenului stipulat în contract sau prin denunţare ori reziliere.

REZUMATUL TEMEI

Contractul reprezintă principalul instrument juridic în desfăşurarea tranzacţiilor comerciale. Pentru a lua naştere contractul are nevoie de acordul de voinţă al părţilor asupra clauzelor contractuale, care se realizează prin prezentarea ofertei şi acceptarea acesteia.

Pentru a produce în mod valabil efecte juridice contractul trebuie să îndeplinească condiţiile de valabilitate prevăzute de codul civil cu privire la capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, obiectul şi cauza contractului.

CONTRACTUL DE VÂNZARE

PĂRŢI 1. VÂNZĂTORUL - DREPTURI: - să primească preţul bunului - OBLIGAŢII: - să transmită proprietatea asupra bunului - să predea bunul vândut - să-l garanteze pentru evicţiunii şi contra viciilor ascunse - garanţia pentru buna funcţionare a bunului vândut2. CUMPĂRĂTORUL - DREPTURI: - să intre în posesia bunului cumpărat - OBLIGAŢII: - să plătească preţul bunului bunul vândut

35 Art. 7 (1), punctul 15 din Codul fiscal36 Vasile Pătulea, Corneliu Turianu – Curs de drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti, 2000, pag. 134-135

57

CONTRACTUL DE MANDAT

Este acel contract în temeiul căruia, o persoană – mandatarul – se obligă să încheie în numele şi pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea de reprezentare – mandantul – unul sau mai multe acte juridice.

Caracteristici - are ca obiect tratarea de afaceri pe seama şi socoteala mandantului- contractul se semnează în numele şi pe seama mandantului- acest tip de contract generează:RAPORTURI JURIDICE – MANDANT - TERŢ

PĂRŢI 1. MANDATARUL- OBLIGAŢII: - să execute mandatul cu care a fost împuternicitcu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun gospodar - să aducă la cunoştinţa terţilor împuternicirea în temeiul căreia contractează - să-l înştiinţeze pe mandant de executarea contractului - să plătească dobândă pt. sumele de bani cuvenite mandatarului când banii nu au fost remişi2. MANDANTUL- OBLIGAŢII: - să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea mandatului - să plătească remuneraţia cuvenită mandatarului - să restituie mandatarului cheltuielile făcute pentru executarea contractului

CONTRACTUL DE COMISION (numit şi mandat fără reprezentare)

Este acel contract încheiat între comitent şi comisionar în temeiul căruia, comisionarul se obligă să încheie acte juridice cu terţii în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei sume de bani denumită comision.

Caracteristici - are ca obiect tratarea de afaceri în numele comisionarului, dar pe seama comitentului- acest tip de contract generează:RAPORTURI JURIDICE – COMISIONAR – TERŢ

PĂRŢI 1. COMISIONAR- OBLIGAŢII: - să execute mandatul cu care a fost

58

împuternicit cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun gospodar - să dea socoteală comitentului cu privire la îndeplinirea mandatului primit2. COMITENT- OBLIGAŢII: - să plătească remuneraţia cuvenită comisionarului - să restituie comisionarului cheltuielile făcute pentru executarea contractului

CONTRACTUL DE CONSIGNAŢIE(este o specie a comisionului)

Caracteristicile contractului

Consignantul încredinţează consignatarului mărfuri şi obiecte spre a le vinde în nume propriu, dar pe seama consignantului

PĂRŢI 1. CONSIGNATAR - OBLIGAŢII: - să ia măsurile necesare pentru păstrarea şi conservarea bunurilor primite în consignaţie - să execute mandatul dat de consignant - să dea socoteală consignantului cu privire la modul de îndeplinire a mandatului său2. CONSIGNANT - OBLIGAŢII: - să predea consignatarului bunurile care urmează să fie vândute - să plătească remuneraţia cuvenită consignatarului - să restituie cheltuielile făcute de consignatar pentru executarea contractului

CONTRACTUL DE FRANCIZĂ

Caracteristicile contractului

Franciza este acea convenţie, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie, un serviciu în schimbul unei sume de bani cu titlu de redevenţă.

PĂRŢI 1. FRANCIZORUL - OBLIGAŢII:

59

- menţinerea omogenităţii şi identităţii reţelei de franciză; - participarea cu capital la dezvoltarea francizei; - instruirea personalului beneficiarului; - transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită o corectă gestionare a francizei.2. BENEFICIAR - OBLIGAŢII: - să-şi declare cu bună – credinţă situaţia financiară înainte de începerea francizei; - să contribuie cu sumele de bani convenite la dezvoltarea reţelei de franciză; - să plătească redevenţa convenită ca urmare a exploatării francizei; - să asigure confidenţialitatea afacerii; - să desfăşoare a concurenţă loială încetării sau rezilierii contractului.

CONTRACTUL DE LEASING

Definire Contractul de leasing reprezintă acea convenţie în care o parte, denumită locator, se obligă ca, la solicitarea celeilalte părţi, denumită utilizator, să cumpere sau să preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa acesteia, contra unei plăţi unei plăţi periodice numită rată de leasing, cu posibilitatea pentru utilizator ca la sfârşitul perioadei de leasing să poată opta pentru cumpărarea bunului prin plata valorii reziduale, prelungirea contractului de leasing sau încetarea raporturilor contractuale.

Particularităţi Cuprinde în conţinutul său elementele următoarelor contracte: - contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între

producătorul vânzător şi finanţatorul cumpărător, iar obiectul său este reprezentat de bunul ales de utilizator, acesta din urmă tratând cu cumpărătorul toate elementele vânzării;

- contractul de mandat, intervenit între finanţator ca mandant şi utilizator ca mandatar, cel de-al doilea negociind în această calitate clauzele cumpărării;

- contractul de locaţiune, încheiat între creditorul locator şi utilizatorul locatar. Locaţia reprezintă elementul central al leasingului;

- contractul de promisiune unilaterală de vânzare, prin intermediu căruia întreprinderea de leasing se obligă ca, în momentul încetării contractului de leasing să vândă bunul la cererea utilizatorului.

60

PĂRŢI 1. SOCIETATEA DE LEASING / FINANŢATORUL / LOCATORUL - OBLIGAŢII:a) să respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale;b) să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în condiţiile expres formulate de către acesta sau, după caz, să dobândească dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator;c) să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu excepţia dreptului de dispoziţie, iar în cazul programelor pentru calculator, să transmită dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator către locatar/utilizator, fără a-şi mai putea exercita acest drept pe perioada derulării contractului de leasing;d) să respecte dreptul de opţiune a locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile contractuale;e) să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacă prin contractul de leasing părţile nu au convenit altfel

2. ULTILIZATORUL / BENEFICIARUL / LOCATARUL - OBLIGAŢII:a) să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul şi în condiţiile de livrare agreate cu furnizorul;b) să exploateze bunul conform instrucţiunilor;c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing, decât cu acordul finanţatorului;d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe - în cuantumul şi la termenele menţionate în contract;e) să suporte cheltuielile de întreţinere precum şi orice alte cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing;f) să îşi asume toate obligaţiile care decurg din folosirea bunului;g) să permită locatorului/finanţatorului verificarea periodică a stării şi a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;h) să îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate, venită din partea unui terţ;i) să nu aducă modificări bunului şi să nu schimbe locul declarat în contract, fără acordul locatorului/finanţatorului;j) să restituie bunul conform contractului de leasing.

61

TEST AUTOEVALUARE 1Temele 1-2

1. În sistemul obiectiv din concepţia clasică a dreptului comercial, dreptul comercial cuprinde:

a) normele juridice aplicabile comerţului şi comercianţilor b) normele juridice aplicabile comercianţilorc) normele juridice aplicabile faptelor de comerţ

2. Principalul izvor al dreptului comercial este:a) codul civil b) codul fiscal c) codul de procedură fiscalăd) codul comercial şi de procedură comercială

3. Contractul de vânzare-cumpărare are următoarele caractere juridice:a) caracter bilateral b) act cu titlu gratuit c) caracter unilateral d) act cu titlu onerose) act translativ de proprietatef) caracter comutative) caracter aleatoriuA – a+d+e+f, B - a+b+c+f, C – a+c+d+f, D – a+c+d+e

4. Contractul de vânzare-cumpărare nu produce în mod valabil efecte juridice, dacă este afectat de următoarele vicii de consimţământ:

a) evaziune, dol, violenţă b) eroare, durere, lezare, evaziune c) eroare, dol, violenţă, leziune

5. Mandantul – parte în contractul de mandat comercial – are obligaţia:a) să execute mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost împuternicit şi în limitele acestei împuterniciri;b) să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea mandatuluic) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în temeiul căreia acţionează;d) să-l înştiinţeze pe mandant de executarea mandatului;e) să îndeplinească mandatul cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun gospodarf) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contractA – b+f, B - b+c+f, C – a+c+f, D – a+c+d

6. Contractul de comision reprezintă:a) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele şi pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea anumite acte juridice care sunt fapte de comerţ pentru acestab) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care sunt fapte de comerţ pentru acestac) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care constau în vânzarea unor bunuri mobile

7. Contractul de comision are următoarele caractere juridice:a) caracter bilateral

62

b) act cu titlu gratuit c) caracter unilateral d) act cu titlu onerose) act translativ de proprietateA – a+b, B - a+d, C – a+e, D – b+d

8. Comisionarul are obligaţia:a) să execute mandatul încredinţatb) să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea mandatuluic) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în temeiul căreia acţionează;d) să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii mandatului primite) să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui profesionistf) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contractA – a+d+e, B - b+c+f, C – a+c+f, D – a+c+e

9. Comitentul are obligaţia:a) să îndeplinească mandatul cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun gospodarb) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în temeiul căreia acţionează;c) să restituie cheltuielile făcute de comisionar pentru îndeplinirea sarcinilor primited) să-l înştiinţeze pe mandant de executarea mandatuluie) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contractf) să execute mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost împuternicit şi în limitele acestei împuterniciriA – a+c, B - a+b, C – a+f, D – b+d, E – c+e

10. Comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiilor luate de către persoanele cu care a contractat:

a) falsb) adevărat

11. Contractul de consignaţie are următoarele caractere juridice:a) caracter bilateral b) act cu titlu oneros c) caracter unilateral d ) act cu titlu gratuitA – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d

12. Contractul de consignaţie are ca obiect vânzarea de către consignatar pe seama consignantului a unor:

a) bunuri mobileb) bunuri imobilec) bunuri mobile şi imobile

13. Utilizatorul, parte în contractul de franciză, are următoarele obligaţii:a) să asigure confidenţialitatea afacerii, respectiv know-how-ul furnizat de francizor;b) participarea cu capital la dezvoltarea francizei;c) instruirea personalului beneficiarului;d)transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită o corectă gestionare a francizei.A – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d, E – toate răspunsurile sunt corecte, F – toate răspunsurile sunt incorecte

63

14. Contractul de leasing poate avea ca obiect:) bunuri mobileb) bunuri imobilec) bunuri mobile şi imobile

15. Beneficiarul are posibilitatea să devină proprietarul bunului care face obiectul contractului de leasing prin plata:

a) ratelor de leasingb) valorii rezidualec) valorii reziduale, după terminarea plăţii ratelor de leasing

16. Are obligaţia să achite toate sumele legate de obiectul contractului de leasing - asigurări, impozite, taxe:

a) societatea de leasing – proprietara bunuluib) utilizatorul – care nu este proprietar, ci are doar posesia şi folosinţa

bunului17. Contractul de leasing prezintă elementele unui contract de:

a) vânzare-cumpărareb) gajc) mandat d) comisione) consignaţief) locaţiuneg) promisiune unilaterală de vânzareA – a+b+c+d, B - a+c+f+g, C – a+b+f+g, D – b+d+f+g, E – toate răspunsurile sunt corecte, F – toate răspunsurile sunt incorecte

64

Tema nr.IV

SOCIETĂŢILE COMERCIALE

Unităţi de învăţare : Societăţile comerciale – noţiuni generale Societatea pe acţiuni Societatea cu răspundere limitată Societatea în nume colectiv Societatea în comandita simplă Societatea în comandita pe acţiuni

Obiectivele temei: prezentarea unor considerente generale cu privire la societăţile comerciale; prezentarea tipurilor de societăţi comerciale cu particularităţile specifice

fiecăreia



Bucureşti, 2012 Georgescu I.L. – Drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti,

2000;

4.1. Noţiunea de societate comercială. Constituirea societăţilor comerciale

Noţiunea de societate comercială

Actualmente, statutul societăţilor comerciale este reglementat de legea nr. 31/199037, prin textul acestei legi dispoziţiile Codului comercial privind societăţile comerciale au fost abrogate, cu excepţia celor referitoare la asociaţia în participaţie 38 şi la asociaţia de asigurare mutuală 39.

Reglementarea cuprinsă în Legea nr.31/1990 a fost suplinită cu legi referitoare la societăţile comerciale care prezintă anumite particularităţi, cum ar fi cele din domeniul bancar sau al asigurărilor 40.

Societăţile comerciale cu capital integral de stat au fost reglementate de Legea nr.15/199041, privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii

37 Legea privind societăţile comerciale a fost modificată şi completată de legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului38 Codul comercial, art.25l – art.256.39 Ibidem, art.257- art.263.40 OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi Legea 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările ulterioare. 41 Legea nr.15/1990 publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990.

65

autonome şi societăţi comerciale, iar desfăşurarea şi organizarea unor activităţi comerciale de către persoanelor fizice a fost în anul 2008 din nou reglementată42.

Codul comercial şi Legea nr. 3l/1990 nu definesc societatea comercială, însă Codul civil prevede că: "Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva "43.

Într-o variantă rezumată, societatea comercială este persoana juridică, creată pe baza unui contract intervenit între două sau mai multe persoane, care convin să pună ceva în comun pentru desfăşurarea unei activităţi generatoare de profit şi să împartă câştigul realizat44.

Definiţia societăţii comerciale include câteva condiţii esenţiale, cum ar fi înţelegerea intervenită între asociaţi, participarea fiecăruia cu capital, scopul de a realiza profit şi împărţirea câştigului. Aceste trăsături diferenţiază societatea comercială de societatea civilă sau de alte organisme cu personalitate juridică, de genul asociaţiilor non profit, organizaţiilor sindicale, partidelor politice, asociaţiilor de locatari etc.

Societăţile comerciale pot fi clasificate în funcţie de numeroase criterii, după cum urmează :

a) în funcţie de locul înregistrării :- societăţi române45 - societăţi străine ;b) în funcţie de natura capitalului :- societăţi cu capital de stat ;- societăţi cu capital privat ;- societăţi cu capital mixt ; c) în funcţie de originea capitalului:- cu capital român ;- cu capital străin ;- cu capital mixt ; d) în funcţie de întinderea răspunderii asociaţilor: - cu răspundere nelimitată ;- cu răspundere limitată ;e) în funcţie de elementul "intuitu personae “: - societăţi de persoane ;- societăţi de capitaluri ;- societăţi mixte ;f) în funcţie de numărul membrilor: - societăţi unipersonale ;- societăţi pluripersonale ;g) în funcţie de obiectul de activitate: - societăţi de producţie ;- societăţi de distribuire ;- societăţi de servicii ;

42 Ordonanţa de urgenta nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 200843 Codul civil, art.1491.44 M.Costin, note de curs. 45 Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române

66

Constituirea societăţilor comerciale

Procedura de constituire a societăţii comerciale cuprinde ansamblul formalităţilor şi regulilor ce trebuie respectate cu ocazia înfiinţării unei societăţi comerciale.

I. Încheirea actului constitutiv al societăţiiPrima etapă a acestei proceduri constă în concretizarea acordului dintre

părţi, sub forma unor acte care pot fi denumite: contract de societate, statut sau act constitutiv46. Conform legii, denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii.

Semnatarii actului constitutiv şi persoanele care au rol determinant în constituirea societăţii sunt consideraţi membri fondatori. Nu pot avea calitatea de membri fondatori persoanele declarate incapabile prin lege sau condamnate pentru infracţiunile de gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare şi luare de mită, infracţiuni legate de spălarea banilor, acte de terorism; de asemenea, nu pot avea calitatea de membri fondatori nici persoanele condamnate pentru infracţiunile prevăzute la art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei47.

Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când: a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă; c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.

Actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul registrului comerţului.

La autentificarea actului constitutiv, respectiv la darea de dată certă a acestuia, se va prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerţului privind disponibilitatea firmei şi declaraţia pe propria răspundere privind deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată48.

II. Înmatricularea societăţiiÎn a doua etapă, asociaţii fondatori sau administratorul solicită exercitarea

controlului de legalitate de către judecătorul delegat49 de pe lângă Oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea.

În acest sens, în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori, sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi

46 Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. 47 Modificare adusă de legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului48 ART. 14 din legea 31/199049 La începutul fiecărui an preşedintele tribunalului va delega la oficiul registrului comerţului unul sau mai mulţi judecători ai tribunalului

67

va avea sediul societatea. Ei răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea acestei obligaţii50.

Cererea trebuie însoţită de actul constitutiv al societăţii, dovada efectuării vărsămintelor de capital, dovada sediului declarat şi a disponibilităţilor firmei, actele de proprietate asupra aporturilor în natură, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate imobilele; actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere şi, dacă este cazul, a cenzorilor, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.

În situaţia în care cerinţele legale sunt realizate, judecătorul delegat va autoriza constituirea societăţii, prin încheiere, în termen de 5 zile de la îndeplinirea cerinţelor.

În cazul neîndeplinirii unor cerinţe legale şi a neînlăturării acestora de către persoanele interesate, judecătorul delegat va respinge cererea de înmatriculare. Neregularităţile constatate după înmatriculare trebuie înlăturate în decurs de cel mult 8 zile de la data stabilirii lor.

Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige reprezentanţii societăţii să le remedieze, sub sancţiunea plăţii unor daune, dar acest drept se prescrie după un an de la înmatriculare.

Nulitatea înmatriculării poate fi totuşi constatată oricând de tribunal în cazul că: lipseşte actul constitutiv sau forma autentică a acestuia; toţi membrii fondatori erau incapabili potrivit legii; obiectul de activitate este ilicit sau contrar ordinii publice; lipseşte încheierea de înmatriculare a judecătorului delegat; lipseşte autorizarea administrativă legală pentru cazurile în care este obligatorie; actul constitutiv nu cuprinde clauze referitoare la denumire, obiect de activitate, aport şi capital social subscris; nu s-au respectat prevederile legale privind capitalul social minim subscris şi vărsat şi nu s-a respectat numărul minim de asociaţi.

III. Etapa finală a constituirii societăţii comerciale o reprezintă înmatricularea în registrul comerţului, care se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societăţii comerciale. Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului.

IV. Modificarea actului constitutivActul constitutiv se poate modifica prin hotărârea Adunării generale,

respectiv a directoratului sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti. Modificarea actului constitutiv poate viza orice clauză a actului constitutiv, impunându-se în baza principiului simetriei actelor juridice, respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la încheierea lui. Schimbarea formei societăţii, prelungirea duratei ei ori alte modificări ale actului constitutiv nu atrag crearea unei persoane juridice noi.

Forma autentică a actului modificator este obligatorie când are ca obiect majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren, modificarea formei juridice a societăţii în SNC sau SCS, majorarea capitalului social prin subscripţie publică.

50 Modificare adusă de legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului

68

După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul vor depune la registrul comerţului actul modificator şi textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului delegat.

Oficiul registrului comerţului va înainta din oficiu actul modificator astfel înregistrat şi o notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către Monitorul Oficial al României, spre a fi publicate în Partea a IV-a, pe cheltuiala societăţii (cu excepţia actului modificator în formă autentică al societăţilor în nume colectiv sau în comandită simplă pentru care nu este obligatorie publicarea în Monitorul Oficial).

Contractul de societate

a) Condiţii de fondSocietatea comercială este, în esenţă, un contract şi totodată o persoană

juridică. Pe de altă parte, la baza constituirii oricărei societăţi comerciale se află voinţa asociaţilor, materializată într-un document autentificat denumit contract de societate, statut sau act constitutiv.

Pentru a fi valabil, contractul de societate trebuie să îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă. Condiţiile de fond constau în consimţământul valabil, capacitatea de a contracta, obiectul determinant şi cauza licită51.

Consimţământul valabil presupune manifestarea de voinţă a părţilor în sensul încheierii contractului. Pentru a produce efecte juridice, voinţa părţilor contractante trebuie să fie declarată, să fie făcută cu intenţia de a genera efecte juridice şi să nu fie alterată de vicii.

Intenţia de a încheia contractul trebuie să fie animată de dorinţa de a desfăşura în comun o activitate comercială (affectio societatis). Asociaţii pot fi persoane fizice sau persoane juridice române ori străine, cu calitatea de comercianţi sau fără aceasta. Persoanele juridice pot participa însă la constituire numai cu respectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă52.

Cu privire la bunurile comune ale soţilor s-a exprimat opinia că nu pot constitui aport la capitalul social şi că soţii nu ar avea dreptul să înfiinţeze împreună o societate comercială. Legea 31/1990 nu stabileşte însă nici o interdicţie în acest sens iar practica judiciară a permis înfiinţarea a numeroase societăţi comerciale ai căror asociaţi au calitatea de soţi, urmând ca dividendele să devină bunuri comune53. Singura interdicţie îi vizează pe asociaţii din societăţile cu răspundere nelimitată, care nu pot face parte ca asociaţi cu răspundere nelimitată din alte societăţi concurente sau cu acelaşi obiect de activitate, fără consimţământul celorlalţi asociaţi54. De asemenea, o altă interdicţie este aceea conform căreia o persoană fizică sau juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată55.

Consimţământul dat la încheierea contractului de societate trebuie să nu fie alterat de eroare, dol sau violenţă.

Eroarea poate viza natura societăţii înfiinţate, substanţa obiectului contractului sau persoana cu care s-a contractat, dacă aceasta din urmă este cauza

51 Codul civil, art. 948.52 Decretul nr. 31 / 1954, art. 34.53 O.Căpăţînă, Societăţile comerciale, Edit. Lumina-Lex, 1994, pg 141.54 Legea nr. 31 / 1990, art. 82. 55 Legea nr. 31 / 1990, art. 14

69

determinantă pentru care s-a contractat, aşa cum este cazul în situaţia societăţilor în nume colectiv 56.

Dolul poate determina anularea contractului numai când manoperele dolosive emană de la cealaltă parte contractantă, fără să fie opozabil asociaţilor străini de aceste manopere sau creditorilor sociali57

Violenţa poate vicia consimţământul în cazul unor constrângeri fizice sau psihice, prin care se insuflă o temere raţionabilă cu privire la un rău considerabil şi imediat asupra persoanei în cauză sau a rudelor apropiate58.

Capacitatea părţilor constă în deţinerea capacităţilor depline de exerciţiu, pentru a face acte de dispoziţie. Persoana pusă sub curatelă are dreptul de a încheia contractul de societate59, iar minorul poate fi reprezentat de ocrotitorul său legal60.

Obiectul contractului societăţii comerciale se referă la activitatea societăţii, respectiv la faptele de comerţ pe care le va întreprinde. Acesta trebuie să privească fapte de comerţ, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale61. Obiectul contractului trebuie să fie determinat, licit şi moral.

Cauza contractului de societate este reprezentată de scopul concret în vederea căruia se încheie acesta, bazat pe elementul psihologic pentru darea consimţământului. Cauza nu trebuie să încalce ordinea publică şi bunele moravuri, vizând scopul real şi nu cel aparent.

b) Condiţii de formă ale contractului de societateÎn conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, actul constitutiv se încheie

în formă autentică atunci când: a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă; c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.

şi trebuie semnat de toţi asociaţii62. Prin consacrarea formei autentice a contractului de societate se asigură

toate garanţiile cu privire la voinţa părţilor de a constitui societatea şi de a proba clauzele care stau la baza ei, care pot fi uneori deosebit de complexe şi de mare valoare pecuniară. Nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea societăţii, întocmai ca inexistenţa ei63.

În ceea ce priveşte conţinutul contractului de societate acesta poate cuprinde numeroase clauze, în funcţie de voinţa părţilor, însă unele sunt obligatorii, iar inexistenţa lor determină nulitatea actului constitutiv. Clauzele obligatorii sunt prevăzute de Legea nr.31/1990, în mod diferenţiat, în funcţie de forma juridică a societăţii 64.

Majoritatea clauzelor sunt însă comune tuturor formelor juridice ale societăţilor comerciale şi privesc identificarea asociaţilor, identificarea viitoarei societăţi, constituirea capitalului, obiectul de activitate, conducerea şi gestiunea societăţii, drepturile şi obligaţiile asociaţilor, dizolvarea şi lichidarea societăţii.

a) Clauze de identificare a asociaţilor56 Codul civil, art.954.57 Codul civil, art. 960.58 Codul civil, art. 955 şi art. 959.59 Codul familiei, art. 153.60 Codul familiei, art. 105, art. 129 şi art. 130.61 Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8.62 Legea nr. 31 / 1990, art. 5 al. 663 Legea nr. 31 / 1990, art. 56 lit a.64 Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8 cu modificările aferente aduse prin legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului

70

Societatea comercială poate fi constituită de persoane fizice sau de persoane juridice. În cazul celor din prima categorie este necesar să se prevadă numele, prenumele, codul numeric personal şi, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia. Pentru persoanele juridice se va menţiona denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naţionale aplicabile.

În actul constitutiv al societăţii în comandită mai este necesar să se precizeze asociaţii comanditaţi.

b) Clauze privind identificarea viitoarei societăţiAceastă categorie de clauze include denumirea, sediul social şi forma

juridică.Denumirea societăţii se stabileşte în funcţie de forma juridică a societăţii

în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990, privind registrul comerţului 65. Sediul societăţii este stabilit de părţile contractante, în funcţie de locul în care se va desfăşura activitatea comercială principală sau vor funcţiona organele de gestiune şi conducere. Forma juridică a societăţii este aleasă de părţi, în funcţie de scopul urmărit, fiind necesar să se includă între cele stabilite de legislaţia română.

c) Clauze referitoare la obiectul de activitateContractul de societate trebuie să se refere în mod explicit la obiectul de

activitate, indicând toate activităţile pe care preconizează să le desfăşoare. Indicarea exactă a fiecărei activităţi şi a numărului de codificare din Codul activităţilor din economia naţională (C.A.E.N) este necesară pentru a se stabili dacă acestea se încadrează în parametrii legali şi pentru considerente statistice privind specificul şi impozitarea societăţilor. Dacă se desfăşoară mai multe activităţi comerciale se va preciza domeniul din care fac parte şi care dintre ele sunt considerate principale.

d) Clauze referitoare la capitalul societăţiiAceastă categorie de clauze se referă la capitalul cu care asociaţii se obligă

să participe (capitalul subscris), cât şi la capitalul care a fost depus în contul societăţii (capitalul vărsat).

Se va preciza aportul fiecărui asociat, precizându-se dacă este în numerar, în natură. În cazul în natură se va specifica modul evaluării (prin expertizare sau prin acordul părţilor).

În cazul societăţilor cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale atribuite fiecărui asociat, pentru aportul de capital.

La societăţile pe acţiuni este necesar să se precizeze numărul acţiunilor acordate fiecărui asociat specificându-se dacă sunt nominative sau la purtător şi dacă unele conferă anumite drepturi speciale celor care le deţin.

e) Clauze referitoare la administrarea societăţiiAsociaţii trebuie să stabilească principalele aspecte referitoare la

administrarea şi reprezentarea societăţii comerciale, identificându-i pe cei care au atribuţii în acest sens. Se vor stabili puterile conferite acestora şi dacă le pot exercita separat sau numai împreună. În cazul SRL-ului dacă sunt numiţi cenzori aceştia trebuie identificaţi.

În cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, este necesar să se menţioneze numărul, numele, prenumele şi cetăţenia cenzorilor societăţii, precum şi puterile conferite administratorilor (inclusiv puterile de reprezentare) şi, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat.

65 Legea nr.26/1990, art. 30 şi art. 36.

71

f) Clauze privind drepturile şi obligaţiile asociaţilorAsociaţii trebuie să stabilească în contract drepturile ce le revin cu privire

la beneficii, dar şi obligaţiile în privinţa suportării pierderilor. Sunt interzise însă prevederile din care ar rezulta că unii asociaţi nu vor beneficia de profit sau nu vor suporta pierderile, cunoscute sub denumirea de “clauze leonine“. Obligaţiile asociaţilor privesc efectuarea aportului de capital şi stabilirea termenelor până la care asociaţii vor efectua vărsămintele întregului capital subscris.

În cazul societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe acţiuni se va preciza în actul constitutiv şi orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje, precum şi numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni.

g) Clauze privind sediile secundare ale societăţiiDacă asociaţii doresc înfiinţarea unor sedii secundare, sucursale, agenţii

sau reprezentanţe, este necesar să se facă menţiuni în acest sens în contractul de societate. Dacă acestea se înfiinţează odată cu societatea, se vor include toate aspectele referitoare la ele.

h) Clauze privind dizolvarea şi lichidarea societăţiiContractul de societate trebuie să cuprindă clauze privind durata societăţii,

încetarea existenţei şi modurile în care se poate lichida sau dizolva. Întrucât aceste modalităţi sunt reglementate în lege, asociaţii au posibilitatea să insereze clauza referitoare la “conformitatea cu dispoziţiile legale“, fără a le mai prezenta în detaliu.

Elementele specifice ale contractului de societate comercială

Contractul de societate comercială se distinge de celelalte contracte prin trei elemente definitorii, care rezultă din însăşi înţelegerea părţilor, constând în: obligaţia de aport social, intenţia de a exercita în comun activitatea comercială şi împărţirea beneficiilor. Inexistenţa unuia din aceste elemente nu atrage nulitatea contractului, dar îi anulează caracterul specific celor de societate comercială.

a) Obligaţia de aport social constă în angajamentul fiecărui asociat de a aduce în societate o valoare patrimonială în numerar, în natură sau de proprietate industrială.

Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani cu care asociatul se obligă să contribuie la înfiinţarea societăţii. Aportul în numerar este indispensabil începerii activităţii comerciale, fiind obligatoriu la toate tipurile de societăţi comerciale 66.

Dacă un asociat nu respectă scadenţa de plată pentru capitalul subscris, va putea fi obligat la daune şi dobânzi în favoarea societăţii, din ziua în care trebuia făcut vărsământul.

Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri, care pot fi imobile (clădiri, terenuri), bunuri mobile corporale (mărfuri, materiale) sau bunuri incorporale (creanţe)67. Acestea sunt admise la toate formele de societate, realizându-se prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă a bunurilor către

66 Legea nr. 31/1990, art.16 al.1.67 S. Cărpenaru, op. cit. pg. 147.

72

societate. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile constituite ca aport devin proprietatea societăţii din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului 68.

Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată.

Aportul de proprietate industrială constă în brevete de invenţie, licenţe de fabricaţie, mărci de fabrică, desene şi modele industriale, denumiri de origine şi indicaţii de provenienţă. Acestea sunt atestate prin brevete de invenţie şi prin alte documente care atestă drepturi exclusive de exploatare asupra invenţiilor, reprezentărilor grafice sau sonore, semnelor distinctive etc. În unele cazuri aportul de acest fel poate fi mai eficient decât aportul în bunuri corporale. În actualul text al legii societăţilor comerciale nu se face nici o referire concretă la acest tip de aport.

Aportul în muncă sau servicii constă în activitatea pe care asociatul promite că o va presta în societate, având în vedere competenţa şi calificarea sa. Unii autori consideră că în categoria aportului în muncă se include know–how-ul 69, iar alţii apreciază că acesta face parte din aportul de proprietate industrială, iar aportul în muncă nu reprezintă o categorie distinctă şi semnificativă 70. Aportul în muncă nu este admis la constituirea şi majorarea capitalului social, determinând numai dreptul la împărţirea beneficiilor şi a capitalului social în cazul SNC şi a SCS71.

b) Intenţia asociaţilor de a conlucra (affectio societatis) reprezintă alt element esenţial al contractului de societate

Aceasta se materializează în colaborarea voluntară, activă, interesată şi egalitară a asociaţiilor sau ca o voinţă de unitate şi convergenţă de interese. În cazul fiecărui tip de societate comercială asociaţii au intenţia de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale, de a lucra în comun, suportând toate riscurile activităţii comerciale. Gradul de implicare în activitatea societăţii diferă în funcţie de forma juridică a societăţii, manifestându-se uneori numai prin participarea la luarea deciziilor şi prin dreptul de control asupra activităţii societăţii. Existenţa acestui element psihologic permite diferenţierea între societăţile comerciale şi anumite grupări economice de interese sau contracte de altă natură. Pentru existenţa societăţii comerciale nu este suficient aportul de capital, fiind necesară implicarea în afaceri a fiecărui asociat, în funcţie de competenţele stabilite prin lege şi prin actul constitutiv al societăţii.

c) Dreptul la beneficii constituie al treilea element definitoriu al societăţilor comerciale, care le delimitează de asociaţiile nonprofit.

Beneficiul reprezintă câştigul, folosul ori profitul obţinut dintr-o activitate sau de pe urma unei situaţii. În cazul societăţii comerciale, beneficiul brut simbolizează diferenţa dintre activul şi pasivul financiar-contabil. Beneficiul net este acela care rămâne după prelevările fondului de rezervă, a cheltuielilor de administrare, a cotelor de amortizare şi a altor cheltuieli. Beneficiul real simbolizează beneficiul efectiv obţinut pe o anumită perioadă determinată, după ce se compensează pierderile. Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat poartă denumirea de dividend. Acest termen include orice distribuire, în bani sau în natură, în favoarea acţionarilor sau a asociaţilor, din profitul stabilit pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierderi, proporţional cu cota de

68 Legea nr. 31/1990 art. 65 al.1.69 S. Cărpenaru, op. cit. pg. 148.70 M. Costin, Note de curs.71 Legea nr. 31/1990, art. 16., alin. 2

73

participare la capitalul social 72. Dividendele se vor plăti asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă actul constitutiv nu prevede altfel 73. Dividendele se plătesc în termenul stabilit de către adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea comercială va plăti daune-interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare. Dreptul la acţiunea de restituire a dividendelor, se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor74. Dividende se distribuie doar din profiturile determinate potrivit legii.

Momentul dobândirii personalităţii juridice

Constituirea societăţii comerciale parcurge mai multe faze, a căror durată este dependentă de complexitatea societăţii, forma juridică, voinţa membrilor fondatori şi de alţi factori.

Perfectarea actului constitutiv al societăţii prin autentificare reprezintă un moment semnificativ şi precis conturat, care atestă voinţa părţilor şi data certă a semnării lui în faţa notarului. Din acest moment, societatea comercială dobândeşte mica personalitate juridică, adică aptitudinea de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţiile care îi sunt necesare pentru îndeplinirea formalităţilor de constituire şi a organizării activităţii societăţii concepute. Ca urmare, societatea poate desfăşura activităţile de publicitate, atragere de fonduri pentru constituirea capitalului prin subscripţie publică, rezervarea numelui, stabilirea sediului etc.

Înmatricularea în registrul comerţului constituie un alt moment important, care atestă finalizarea procedurii de constituire şi dobândirea personalităţii juridice depline.

Dobândirea personalităţii juridice determină existenţa capacităţii de folosinţă şi a capacităţii de exerciţiu. Aceste atribute sunt specializate, fiind limitate de prevederile actului constitutiv, care delimitează în mod clar obiectul de activitate. Societatea nu poate dobândi drepturi şi obligaţii şi nici nu le poate exercita în afara obiectului de activitate, astfel încât posedă capacitate civilă restrânsă.

Pe de altă parte, dacă se ia în considerare numai sfera obiectului ei de activitate, se poate aprecia că există capacitatea juridică deplină, deoarece îşi poate exercita toate drepturile şi îşi poate asuma toate obligaţiile necesare realizării obiectului de activitate.

În formularea sistematică, se concluzionează că principalele consecinţe ale dobândirii personalităţii juridice constau în existenţa atributelor de identificare, existenţa patrimoniului şi existenţa responsabilităţii proprii 75.

a) Atributele de identificareAtributele de identificare ale societăţii comerciale constau în denumire,

sediu şi naţionalitate.

72 Ordonanţa Guvernului nr. 26/1995, art. 1.73 Legea nr. 31/1990, art. 67 al. 2.74 Modificare adusă de legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului75 M.Costin, Note de curs.

74

Denumirea este atributul pe baza căruia societatea comercială se individualizează între ceilalţi subiecţi de drept. Aceste două noţiuni sunt definite şi reglementate de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, care stabileşte că firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează. Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen. Firmele si emblemele vor fi înscrise în primul rând în limba română. Dreptul de folosinţă exclusivă asupra firmei şi emblemei se dobândeşte prin înscrierea acestora în registrul comerţului.

Firma unui comerciant, persoană fizică, se compune din numele comerciantului scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia. Firma unei asociaţii familiale trebuie să cuprindă numele membrului de familie la iniţiativa căruia se înfiinţează asociaţia familială, cu menţiunea «asociaţie familială», scrisă în întregime 76.

Nici o menţiune care ar putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii comerţului ori situaţiei comerciantului nu poate fi adăugată firmei. Se vor putea face menţiuni care să arate mai precis persoana comerciantului sau felul comerţului său.

Firma unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea "societate în nume colectiv", scrisă în întregime.

Firma unei societăţi în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi, cu menţiunea "societate în comandită", scrisă în întregime. Dacă numele unei persoane străine de societate figurează, cu consimţământul său, în firma unei societăţi în nume colectiv ori în comandită simplă, aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate obligaţiile societăţii. Aceeaşi regulă este aplicabilă şi comanditarului al cărui nume figurează în firma unei societăţi în comandită.

Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societăţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate pe acţiuni" sau "S.A." ori, după caz, "societate în comandită pe acţiuni".

Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau al mai multor asociaţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate cu răspundere limitată" sau "S.R.L."

În ceea ce priveşte denumirea şi emblema orice firma noua trebuie sa se deosebească de cele existente. Când o firmă nouă este asemănătoare cu o alta, trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat sau în orice alt mod. Însuşirea intenţionată a firmei sau a emblemei altei societăţi comerciale constituie infracţiunea de concurenţă neloială 77. Nici o firmă nu va putea cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public.

Orice emblemă va trebui să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi registru al comerţului pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea. Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclamă oriunde ar fi aşezate, pe facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii şi în orice alt mod, numai dacă vor fi însoţite în mod vizibil de firma comerciantului.

76 Legea nr. 26/1990, art. 30 – art. 43.77 Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, publicată în Monit. Of. nr. 24 din 30 ian. 1991, cu modificările ulterioare.

75

Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu litere având mărimea de cel puţin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema.

Sediul societăţii reprezintă atributul de identificare menit să situeze societatea în spaţiu, care se raportează la locul unde se exercită activitatea de conducere şi gestiune economică, fără a fi relevantă desfăşurarea activităţii propriu-zise.

Sediul principal prezintă importanţă, deoarece determină naţionalitatea societăţii, legislaţia naţională care îi va guverna constituirea şi funcţionarea, instanţa competentă să judece litigiile în care este parte, locul de executare a prevederilor contractuale şi locul de îndeplinire a procedurii de citare sau de notificare.

Filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridică şi se înfiinţează conform legii societăţilor comerciale. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit.

Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona. Dacă sucursala este deschisă într-o localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea, ea se va înregistra în acelaşi registru al comerţului, însă distinct, ca înregistrare separată.

Celelalte sedii secundare - agenţii, puncte de lucru sau alte asemenea sedii - sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul comerţului de la sediul principal. Nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filială.

Naţionalitatea exprimă legătura juridică dintre societate şi un anumit stat, cu sistemul său de drept. Naţionalitatea societăţii poate fi diferită de cetăţenia asociaţilor sau a acţionarilor, fiind determinată de locul amplasării sediului principal sau de locul înmatriculării, în funcţie de reglementările existente în fiecare ţară. În sistemul juridic de influenţă franceză, inclusiv în România, se prevede că naţionalitatea societăţii este dependentă numai de sediu, indiferent de provenienţa capitalului sau de locul înmatriculării, astfel societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române78.

b) Existenţa patrimoniului propriuÎn momentul dobândirii personalităţii juridice, fiecare societate comercială

obţine patrimoniu propriu, care nu se confundă cu capitalul social şi este distinct de al asociaţilor sau al acţionarilor. El este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial care aparţin societăţii, cuprinzând activul şi pasivul financiar–contabil. Patrimoniul se deosebeşte de capitalul social prin faptul că este dinamic, include toate drepturile şi obligaţiile societăţii şi este în permanentă fluctuaţie, în funcţie de operaţiunile comerciale. Aceste două noţiuni coincid valoric numai în momentul constituirii societăţii.

În absenţa unei stipulaţii exprese, bunurile aduse ca aport în natură intră în proprietatea societăţii din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului. Ca urmare asociatul nu are nici un drept asupra bunurilor din patrimoniul societăţii, creditorii societăţii sunt plătiţi preferenţial faţă de creditorii personali ai asociaţilor şi nu se pot face compensaţii între creanţele societăţii şi datoria proprie a unui asociat faţă de o terţă persoană.

78 Legea nr. 31/1990, art. 1, alin. 2.

76

Activul patrimonial cuprinde valorile pozitive şi include capitalul social, rezerva socială, produsele realizate, beneficiile şi alte valori intrate ocazional în patrimoniu.

Capitalul social reprezintă principalul instrument economic, pe care societatea comercială îl utilizează pentru realizarea obiectului de activitate şi a scopului principal. El se caracterizează în principal prin aceea că este fix şi nu poate fi deturnat de la scopul său principal79.

Capitalul societăţilor cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 de lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei.

Capitalul social al societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro.

Cuantumul minim al capitalului societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă nu este stabilit prin lege, dar trebuie să fie suficient, în funcţie de scopul şi obiectul de activitate a societăţii. Aprecierea în acest sens o va face judecătorul delegat la Registrul oficiului comerţului.

Bunurile rămase din patrimoniul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni radiate din registrul comerţului revin acţionarilor.

Produsele realizate de societate sunt componente ale activului patrimonial, deoarece sunt destinate comercializării. Sumele obţinute au destinaţii diferite în patrimoniul societăţii, în funcţie de situaţiile concrete.

Beneficiile obţinute de societate se pot subclasifica în părţi destinate redistribuirii şi părţi care rămân în societate. Cele din prima categorie sunt destinate achitării dividendelor şi fac parte din activul patrimonial numai până la data scadenţei, după care sunt incluse în pasiv.

Valorile pozitive intrate ocazional în patrimoniu pot consta în donaţii, moşteniri, creanţe recuperate, câştiguri la jocuri cu caracter aleatoriu etc. Destinaţia acestora diferă în funcţie de situaţiile concrete şi de voinţa asociaţilor.

Pasivul patrimoniului societăţii cuprinde totalitatea datoriilor pe care societatea le are faţă de asociaţi, stat şi terţi. Toate prestaţiile la care se obligă societatea sau cele care iau naştere în baza altor raporturi juridice sunt datorii ale ei faţă de creditorii respectivi. Obligaţiile sociale sunt garantate cu întregul patrimoniu social, iar în cazul celor cu răspundere nelimitată, şi cu patrimoniul asociaţilor, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege 80.

c) Existenţa responsabilităţii propriiParticiparea societăţii comerciale la raporturile juridice presupune

asumarea unor obligaţii de natură contractuală (dacă acestea derivă dintr-un contract) şi de natură delictuală (dacă rezultă din săvârşirea unei fapte ilicite). Societatea răspunde numai de obligaţiile asumate de către persoanele care o reprezintă, în condiţiile legii. În cazul societăţii în nume colectiv, obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor. La societăţile în comandită simplă şi pe acţiuni, răspunderea nelimitată şi solidară îi vizează numai pe asociaţii comanditaţi. Răspunderea asociaţilor este subsidiară în ambele cazuri, realizându-se numai după ce s-a epuizat patrimoniul societăţii sau în cazul neonorării creanţelor în termen de 15 zile de la punerea în întârziere.

79 Legea nr. 31/1990, art.11 şi art.93.80 Legea nr. 31/1990, art. 3.

77

Încetarea activităţii societăţii comercialeSocietăţile comerciale se pot constitui pe durată limitată sau nelimitată,

dar şi în cel din urmă caz activitatea lor poate înceta prin fuziune, divizare sau dizolvare. Încetarea propriu-zisă a activităţii este urmată de faza lichidării societăţii, care implică operaţiunile de plată a debitelor şi împărţirea soldului81.

a) Fuziunea societăţilor comercialeFuziunea este operaţiunea prin care:a)una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi

transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul repartizării către acţionarii societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni la societatea absorbantă şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate; sau

b)mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării către acţionarii lor de acţiuni la societatea nou-constituită şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate

b) Divizarea societăţii comerciale.Divizarea este operaţiunea prin care:a)o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai

multor societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate;

b)o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă totalitatea patrimoniului său mai multor societăţi nou-constituite, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile nou-constituite şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.

Divizarea poate avea loc şi prin transferul simultan al patrimoniului societăţii divizate către una sau mai multe societăţi existente şi una sau mai multe societăţi nou-constituite.

Fuziunea sau divizarea se poate face şi între societăţi de forme diferite. Fuziunea sau divizarea, poate fi efectuată chiar dacă societăţile dizolvate sunt în lichidare, cu condiţia ca acestea să nu fi început încă distribuirea între asociaţi a activelor ce li s-ar cuveni în urma lichidării.

Fuziunea/divizarea produce efecte:a) în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, de la data

înmatriculării în registrul comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele;b) în alte cazuri, de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale

care a aprobat operaţiunea, cu excepţia cazului în care, prin acordul părţilor, se stipulează că operaţiunea va avea efect la o altă dată, care nu poate fi însă ulterioară încheierii exerciţiului financiar curent al societăţii absorbante sau societăţilor beneficiare, nici anterioară încheierii ultimului exerciţiu financiar încheiat al societăţii sau societăţilor ce îşi transferă patrimoniul.

c) Dizolvarea societăţilor comerciale.

81 Legea nr. 31/1990, art. 252 – art. 270.

78

Operaţiunea de dizolvare vizează atât actul constitutiv al societăţii, cât şi existenţa ei ca entitate juridică şi economică. Sub aspectul capacităţii juridice se produce o restrângere la activităţile care vizează lichidarea efectivă a patrimoniului social.

Societatea se dizolvă prin: trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii, imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii, declararea nulităţii societăţii, hotărârea adunării generale, hotărârea tribunalului, falimentul societăţii, precum şi din alte cauze prevăzute de lege sau prin actul constitutiv. Dizolvarea societăţilor comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a

Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul nu mai pot întreprinde noi operaţiuni. În caz contrar, aceştia sunt personal şi solidar răspunzători pentru acţiunile întreprinse.

TEST DE EVALUARE

1. Ce înţelegeţi prin aportul în numerar şi aportul în natură?Răspuns:

2. Prezentaţi pe scurt etapele constituirii unei societăţi comercialeRăspuns:


1. Fondatorii, primii administratori, sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea:a) în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutivb) în termen de 5 zile de la data încheierii actului constitutivc) în termen de 30 zile de la data încheierii actului constitutiv

79

Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani cu care asociatul se obligă să contribuie la înfiinţarea societăţii. Aportul în numerar este indispensabil începerii activităţii comerciale, fiind obligatoriu la toate tipurile de societăţi comerciale.Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri, care pot fi imobile (clădiri, terenuri), bunuri mobile corporale (mărfuri, materiale) sau bunuri incorporale (creanţe). Acestea sunt admise la toate formele de societate, realizându-se prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă a bunurilor către societate. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile constituite ca aport devin proprietatea societăţii din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului.

d) în termen de 8 zile de la data încheierii actului constitutiv

Rezolvare O O O

De rezolvat:2. De la data pronunţării încheierii judecătorului delegat se va face înmatricularea societăţii comerciale la Registrul Comerţului:a) în termen de 15 zile b) în termen de 5 zilec) în termen de 8 ziled) în termen de 24 de ore

Rezolvare O O O O

4.2. Societatea pe acţiuni

Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi mai evoluată a societăţii comerciale, în care contează mai mult aportul de capital decât calităţile personale ale asociaţilor. Din cauza estompării calităţilor personale ale asociaţilor, acest tip de societate purta anterior denumirea “societate anonimă”, care se menţine şi în prezent în legislaţiile altor state. Ea funcţionează ca un organism democratic în care minoritatea se supune hotărârilor majorităţii în adunările generale, administratorii şi directorii gestionează societatea în baza unui mandat, iar cenzorii controlează legalitatea gestionării.

Acţionarii au drepturi nu numai patrimoniale, între care cel mai important este dreptul la dividend, dar si nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la vot şi dreptul la informare. Fiind prin esenţă o societate de capitaluri, de esenţa ei este răspunderea asociaţilor în limita aporturilor lor pentru obligaţiile sociale şi negociabilitatea acţiunilor – titluri reprezentative ale cotelor de participare la formarea capitalului social.

Societatea pe acţiuni poate fi definită ca forma de societate constituită prin asocierea unui număr de persoane, numite acţionari, pentru a dezvolta o activitate comercială în scopul împărţirii beneficiilor şi ale căror aporturi la formarea capitalului social sunt reprezentate prin titluri negociable, numite acţiuni, răspunderea pentru obligaţiile sociale fiind angajată în limita lor.

Caracterele principale ale societăţii pe acţiuni constau în:- existenţa unui număr minim de 2 asociaţi, denumiţi acţionari; - capitalul social al societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 de lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 de euro. - Societatea pe acţiuni se constituie prin subscriere integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie publică. În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de către toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea

80

fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi vărsat: a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării societăţii; b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării. - divizarea capitalului social în părţi egale denumite acţiuni, care sunt negociabile şi transmisibile; - răspunderea asociaţilor numai până la limita capitalului social subscris.

În ceea ce priveşte conţinutul actului constitutiv societatea pe acţiuni se constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi însă întocmite sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv (art. 5).

Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când: a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă; c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.

Actul constitutiv se semnează de asociaţii fondatori, din categoria cărora nu pot face parte persoanele incapabile sau care au fost condamnate pentru anumite infracţiuni prevăzute de lege (art. 6). Contractul de societate poate stabili acordarea unor avantaje asociaţilor fondatori, pentru aportul pe care l-au avut la constituirea societăţii (art. 8 lit. m).

Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni va cuprinde pe lângă clauzele obişnuite (cu privire la identificarea fondatorilor, forma,denumirea şi sediul societăţii, obiectul de activitate, capitalul social, )care se regăsesc şi la celelalte tipuri de societăţi comerciale şi clauze referitoare la: conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii, numărul membrilor consiliului de administraţie, puterile de reprezentarea conferite administratorilor (art. 8 lit. i); modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor (art. 8 lit. k); avantaje speciale acordate oricărei persoane (art. 8 lit. m), cuantumul total sau estimativ al operaţiunilor efectuate pentru constituirea societăţii (art. 8 lit. o).

Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate pe acţiuni" sau "S.A." Orice act care emană de la societate trebuie să cuprindă denumirea, forma juridică de organizare, numărul de înmatriculare, capitalul social şi capitalul efectiv vărsat, potrivit ultimului bilanţ aprobat.

Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, iar cele în muncă nu sunt permise. Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare. Aporturile în creanţe nu sunt posibile la societăţile al căror capital se constituie prin subscripţie publică (art. 16).

Modalităţile de constituire a societăţii pe acţiuni

a) Constituirea simultană (fără apel la subscripţia publică)Constituirea simultană a societăţii pe acţiuni presupune semnarea actului

constitutiv de către toţi acţionarii. Capitalul social trebuie să fie simultan şi integral subscris. La constituire capitalul social vărsat nu poate fi mai mic de 30%

81

din cel subscris. Vărsământul trebuie efectuat de fiecare acţionar în parte, ca o concretizare a intenţiei sale de a contribui material sau volitiv la formarea societăţii. Cota de 30% vizează aportul în numerar a cărui fracţionare este posibilă. Aportul în natură trebuie vărsat integral, nefiind de conceput o acoperire parţială a acestuia. Restul de 70% din aportul în numerar va fi vărsat la data şi în modul convenit în contract, în termen de 12 luni de la data înmatriculării.

b) Constituirea continuată (prin subscripţie publică)Constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică, presupune apelul

la resursele financiare ale populaţiei, fondatorii adresând în acest scop celor interesaţi o ofertă de subscriere. Aceasta fază presupune o fază premergătoare care cuprinde lansarea prospectului de emisiune şi subscrierea acţiunilor, o fază intermediară: validarea subscripţiei şi aprobarea actului constitutiv al societăţii de către adunarea constitutivă a acceptanţilor şi o fază finală autorizarea de către judecătorul delegat a funcţionării societăţii şi înmatricularea acesteia în Registrul Comerţului.

Iniţiativa, pregătirea şi îndeplinirea formalităţilor necesare finalizării acestor faze revin fondatorilor. În concepţia legii 31/1990 sunt consideraţi fondatori: semnatarii actului constitutiv precum şi persoanele care au un rol determinant în constituirea societăţii.

Oferta adresată de fondatori publicului pentru a subscrie acţiuni îmbracă forma prospectului de emisiune. Prospectul de emisiune va cuprinde datele prevăzute la art. 8 din legea 31/1990 modificată, care reglementează conţinutul actului constitutiv, cu excepţia celor privind pe administratorii, directorii, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere şi cenzori, iar după caz auditorul financiar care vor fi numiţi de adunarea constitutivă.

Clauza privind capitalul social, prevede că la constituire, Societatea se va constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris şi fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C. ori altă societate bancară. Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare. Acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral. Cuprinderea tuturor clauzelor şi menţiunilor în prospectul de emisiune este obligatorie.

Adunarea constitutivă va hotărî asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor unei societăţi constituite prin subscripţie publică. Această cotă nu poate depăşi 6% din profitul net şi nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societăţii.

Prospectul de emisiune trebuie să îmbrace forma autentică şi să fie semnat de fondatori. Înainte de publicare, prospectul de emisiune va fi depus la oficiul registrului comerţului din judeţul unde se va stabili sediul societăţii, judecătorul fiind cel care autorizează publicarea prospectului.

Subscrierea de acţiuni este un contract sinalagmatic prin care o persoană acceptă oferta fondatorilor de a face parte dintr-o societate pe acţiuni, aducând ca aport o sumă de bani, cel puţin egală cu nivelul nominal al unei acţiuni al cărei proprietar va deveni. Subscrierea se va face pe unul din exemplarele prospectului de emisiune. Subscrierea va arăta: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorilor, numărul în litere al acţiunilor subscrise, data subscrierii şi declaraţia expresă a subscriitorului că are cunoştinţă şi acceptă prospectul de emisiune şi semnătura subscriitorului. Din acest moment, subscriitorul are calitatea de acceptant. Subscripţia trebuie să fie fermă şi irevocabilă, pură şi simplă, efectivă şi sinceră.

82

Acţiunile emise de societateAcţiunile sunt titluri de credit reprezentative ale unor fracţiuni

obligatoriu egale din capitalul social, care conferă posesorului calitatea de asociat, cu toate drepturile şi obligaţiile. Noţiunea „acţiune” are mai multe sensuri, întrucât simbolizează o fracţiune a capitalului social, un titlu de credit sau raportul juridic dintre acţionar şi societate.

La societatea pe acţiuni capitalul social este reprezentat prin acţiunile82

emise de societate, a căror valoare nominală nu va putea fi mai mică de 0,1 lei. Acţiunile trebuie să poarte semnătura a doi membri ai consiliului de administraţie, respectiv ai directoratului sau, după caz, semnătura administratorului unic, respectiv a directorului general unic.

În funcţie de modul de transmitere, acţiunile se clasifică în acţiuni nominative şi acţiuni la purtător. Acţiunile din prima categorie se subclasifică în acţiuni ordinare şi acţiuni preferenţiale (art. 91 şi art. 95).

Acţiunile nominative sunt cele ale căror titulari sunt identificaţi în cuprinsul acţiunii prin nume şi domiciliu sau prin denumire şi sediu. Aceleaşi elemente de identificare sunt înscrise în registrul de acţiuni al societăţii, astfel că transmiterea acţiunii unei alte persoane trebuie menţionată şi în registrul acţionarilor (art. 98).

Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acţionarilor. Dacă nu a emis şi eliberat acţiuni în formă materială, societatea, din oficiu sau la cererea acţionarilor, le va elibera un certificat de acţionar.

Acţiunile la purtător nu conţin elemente de identificare, astfel încât se prezumă că titularul acesteia este cel ce o deţine. Dreptul de proprietate asupra acestora se transmite prin simpla tradiţiune (art. 99).

Acţiunile preferenţiale conferă titularilor drepturi diferite de ale titularilor acţiunilor ordinare, şi anume dreptul la dividende prioritare din beneficii, în proporţia stabilită în actul constitutiv. Titularii acestora au toate drepturile specifice acţionarilor, cu excepţia dreptului de vot. Ele nu pot fi deţinute de administratorii, directorii, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere şi cenzorii societăţii. Acest tip de acţiuni dau dreptul la un dividend prelevat asupra beneficiului, înaintea oricărei alte prelevări ( acestea nu pot depăşi ¼ din capitalul social). Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare vor putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor (art. 95).

Acţiunea, ca înscris care încorporează anumite drepturi, trebuie să cuprindă elementele care privesc societatea emitentă, precum şi avantajele acordate fondatorilor. Elementele de identificare vor consta în denumirea şi durata societăţii, data actului constitutiv, numărul din Registrul Comerţului, codul unic de înregistrare, capitalul social, numărul acţiunilor emise, valoarea nominală, vărsămintele efectuate, avantajele acordate fondatorilor etc. (art. 93 al. 2).

Emiterea acţiunilor se poate realiza numai în condiţiile prevăzute de lege, pentru a se preîntâmpina abuzurile şi fraudele. O primă condiţie vizează valoarea minimă a unei acţiuni, care nu va putea fi mai mică de 0,1 lei. O a doua condiţie vizează interdicţia emiterii de noi acţiuni, până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă, din raţiuni referitoare la ocrotirea creditului general (art.92 , al. 3).

Caracterizarea acţiunii:

82 Acţiunile pot fi nominative sau la purtător

83

- este o fracţiune a capitalului social de o valoare egală – acţiunile trebuie să fie de valoare egala; ele acordă posesorilor drepturi egale.- valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei, , iar în actul constitutiv se va preciza valoarea nominală concretă, numărul lor, dacă sunt nominative sau la purtător şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni. Fiecare acţiune va cuprinde date referitoare la denumirea şi durata societăţii, data actului constitutiv, numărul din Registrul Comerţului, CUI, capitalul social, şi avantajele acordate fondatorilor (art. 8 lit. f şi art. 93). - dreptul ce poartă asupra acestei fracţiuni, derivă din calitatea de acţionar. - din punct de vedere al titlului pe care îl reprezintă şi modului de transmitere se deosebesc acţiuni la purtător şi acţiuni nominative. - reprezintă o fracţiune a capitalului social ce nu poate fi divizată. Acţiunile fiind indivizibile, coproprietarii unei acţiuni trebuie să desemneze un singur reprezentant pentru exercitarea drepturilor rezultând din acea acţiune. Pentru efectuarea vărsămintelor, toţi sunt însă răspunzători solidar.

Drepturile acţionarilor pot fi patrimoniale şi nepatrimoniale, astfel în categoria drepturilor nepatrimoniale sunt incluse: - dreptul de a participa la adunarea generală, pe care îl au toţi acţionarii, chiar dacă legea le interzice unora să voteze; - dreptul de vot proporţional cu numărul acţiunilor deţinute, dacă legea nu prevede altfel sau dacă nu s-a omis vărsarea capitalului până la termenul scadent; - dreptul de informare, constând în posibilitatea consultării registrelor, bilanţului, a rapoartelor cenzorilor şi administratorilor; - drepturile acţionarilor minoritari: de a cere administratorilor convocarea adunării generale;de a cere instanţei desemnarea experţilor; dreptul de ataca în justiţie hotărârile adunării generale;

În categoria drepturilor patrimoniale enumerăm: - dreptul la dividende, plătibile proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art. 67 al. 2); - dreptul asupra rezervelor; - dreptul preferenţial de subscripţie; - dreptul de a înstrăina acţiunile; - dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii, proporţional cu acţiunile deţinute, în funcţie de bilanţul final de lichidare a societăţii (art. 262-263).

Obligaţiile acţionarilor sunt stabilite de lege şi prin actul constitutiv. Principala obligaţie legală constă în plata capitalului subscris. Acţionarii care nu îşi îndeplinesc această obligaţie vor fi somaţi în acest sens, în locul acţiunilor anulate, vor fi emise noi acţiuni, care vor fi vândute (art. 100), de asemenea trebuia să respecte actul constitutiv şi hotărârile adunărilor generale, precum şi obligaţia acţionarilor de a suporta pierderile sociale până la concurenţa aportului lor.

Obligaţiunile emise de societatea pe acţiuniSocietăţile pe acţiuni utilizează procedura emiterii obligaţiunilor când au

nevoie de capital şi nu îl pot obţine prin emiterea de noi acţiuni, întrucât nu doresc să mărească numărul acţionarilor sau nu este permisă această procedură din cauza neachitării integrale a acţiunilor subscrise anterior. Totodată, nu este avantajos sau posibil să se procure fondurile necesare din împrumuturi. În aceste

84

condiţii, societatea comercială emite titluri de credit denumite obligaţiuni, pentru atragerea fondurilor necesare.

Obligaţiunile sunt titluri de credit emise de societate, în schimbul sumelor de bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societăţii de a rambursa aceste sume şi de a plăti dobânzile aferente, fără a se modifica structura şi valoarea capitalului social.

După criteriul modului de transmitere, obligaţiunile pot fi nominative şi la purtător.

Obligaţiunea nominativă cuprinde numele şi domiciliul persoanei fizice sau denumirea şi sediul persoanei juridice care are calitatea de obligator. Dreptul încorporat în titlu se poate exercita numai de titularul acestuia.

Obligaţiunea la purtător nu cuprinde menţiuni de identificare a titularului, fiind valabilă la cel care o deţine. După modul de amortizare, obligaţiunile se clasifică în obligaţiuni ordinare83, obligaţiuni cu primă84 şi obligaţiuni cu loturi85.

Obligaţiunile au unele trăsături generale asemănătoare cu ale acţiunilor, întrucât sunt cesibile, indivizibile şi convertibile. Ele se mai aseamănă cu acţiunile, întrucât sunt titluri de valoare şi au aceeaşi finalitate în privinţa obţinerii disponibilităţilor financiare de către societatea emitentă.

Între acţiuni şi obligaţiuni există însă şi numeroase deosebiri, dintre care pot fi exemplificate următoarele:

- acţiunile sunt fracţiuni din capital, iar obligaţiunile sunt fracţiuni din împrumutul unic; - acţiunile conferă posesorului calitatea de asociat, iar obligaţiunile determină numai calitatea de creditor; - acţiunile pot fi emise la constituirea societăţii sau ulterior, iar obligaţiunile nu pot fi emise la înfiinţarea societăţii; - acţiunile sunt emise pentru a dăinui pe întreaga existenţă a societăţii, iar obligaţiunile subzistă numai pe perioade limitate, până la amortizare; - acţiunile dau drept de participare la masa falimentară numai după stingerea datoriilor către terţi, iar obligaţiunile nu generează nici o interdicţie în acest sens.

Obligaţiunile pot fi emise în formă materială sau în formă dematerializată. Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu va putea fi mai mică de 2,5 lei, iar obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de valoare egală şi conferă posesorilor lor drepturi egale. Valoarea nominală a obligaţiunilor convertibile în acţiuni trebuie să fie egală cu a acţiunilor.

Drepturile obligatarilorDeţinătorii de obligaţiuni sunt creditori ai societăţii şi beneficiază de toate

drepturile specifice acestora. În vederea apărării în comun a intereselor, obligatarii se pot întruni în adunarea generală, la cererea unui număr de deţinători care să reprezinte a patra parte din titlurile emise şi nerambursate. Deţinătorii de

83 Obligaţiunile ordinare îl îndreptăţesc pe obligator să primească valoarea lor nominativă, la care au fost achiziţionate şi dobânda prestabilită în funcţie de data răscumpărării.84 Obligaţiunile cu primă sunt vândute la un preţ inferior celui nominal, care oscilează în funcţie de data prestabilită pentru răscumpărare, iar la împlinirea termenului obligatorul va primi pentru ele valoarea nominală.85 Obligaţiunile cu loturi se vând şi se răscumpără la valoarea nominală, dar îl îndreptăţesc pe obligator la trageri loto periodice, cu prilejul cărora poate câştiga sume mai mari decât cele reprezentate de dobânda acordată obligaţiunilor ordinare

85

obligaţiuni vor putea fi reprezentaţi de mandatari, însă această calitate nu poate fi atribuită administratorilor, directorilor, cenzorilor sau funcţionarilor societăţii. (art. 171).

Atribuţiile adunării generale a obligatarilor constau în: numirea unui reprezentant al obligatarilor; îndeplinirea actelor de supraveghere şi de apărare a intereselor comune ale obligatarilor; constituirea unui fond pentru acoperirea cheltuielilor; formularea opoziţiei în privinţa modificării actelor societăţii care ar putea aduce atingere drepturilor obligatarilor. Rambursarea obligaţiunilor presupune rambursarea către societatea emitentă la scadenţă a împrumutului, fiind posibilă şi rambursarea anticipată a unora dintre obligaţiuni prin tragere la sorţi, anunţată public cu cel puţin 15 zile înaintea tragerii la sorţi..

Conducerea societăţii pe acţiuni

a) Componenţa şi clasificarea adunărilor generale ale acţionarilor

Adunarea generală a acţionarilor cuprinde toţi acţionarii, exprimă voinţa socială şi decide asupra tuturor problemelor date de lege în competenţa sa, reprezentând organul de deliberare şi decizie.

Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare.Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult

cinci luni de la încheierea exerciţiului financiar. Când actul constitutiv nu dispune altfel, ele se vor ţine la sediul societăţii şi în localul ce se va indica în convocare.

Pe lângă alte probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este obligată: să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, şi să fixeze dividendul; să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, şi cenzorii; să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului de administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, şi cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv; să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a directoratului; să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli; să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea unora sau mai multor unităţi ale societăţii.

Pentru validitatea deliberărilor acesteia, este necesară prezenţa acţionarilor care să deţină cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate, dacă nu se prevede altfel în actul constitutiv.

Dacă nu se realizează această majoritate, adunarea generală adunarea ce se va întruni la o a doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea generală întrunită la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată.

Adunarea generală extraordinară se întruneşte în mod excepţional, când trebuie să ia o hotărâre de importanţă deosebită, care se referă la: schimbarea formei juridice a societăţii; mutarea sediului; schimbarea obiectului de activitate;

86

prelungirea duratei; majorarea capitalului; reducerea sau reîntregirea capitalului; fuziunea sau divizarea; dizolvarea înainte de termen; conversia acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a acţiunilor la purtător în acţiuni nominative;conversia acţiunilor sau obligaţiunilor dintr-o categorie în alta; emisiunea de noi acţiuni sau obligaţiuni; orice altă modificare a actului constitutiv şi delegarea consiliului de administraţie cu unele atribuţii specifice adunării generale ordinare etc.

b) Convocarea adunării generale

Adunarea generală poate fi convocată de consiliul de administraţie, respectiv de directorat, ori de câte ori este nevoie.

Pentru convocarea adunării generale sunt prevăzute anumite condiţii legale de publicitate şi de respectare a unor termene, dar de la unele se pot face derogări în actele constitutive. Termenul de convocare nu poate fi mai mic de 30 de zile de la data publicării convocării în Monitorul Oficial pentru prima întrunire, menţionându-se explicit locul şi data acesteia, ordinea de zi cu menţionarea tuturor propunerilor ce vor fi supuse dezbaterii.

Au dreptul de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social. Cererile se înaintează consiliului de administraţie, respectiv directoratului, în cel mult 15 zile de la publicarea convocării, în vederea publicării şi aducerii acestora la cunoştinţă celorlalţi acţionari. În cazul în care pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, şi acţionarii doresc să formuleze propuneri de candidaturi, în cerere vor fi incluse informaţii cu privire la numele, localitatea de domiciliu şi calificarea profesională a persoanelor propuse pentru funcţiile respective. Ordinea de zi completată cu punctele propuse de acţionari, ulterior convocării, trebuie publicată cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege şi/sau actul constitutiv pentru convocarea adunării generale, cu cel puţin 10 zile înaintea adunării generale, la data menţionată în convocatorul iniţial. Aspectele legale referitoare la procedura convocării vor putea fi ignorate, dacă există unanimitate în acel sens din partea tuturor deţinătorilor de capital (art. 117).

c) Dreptul de vot în cadrul adunării generale

Acţionarii exercită dreptul la vot proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel sau dacă nu s-a limitat numărul voturilor pentru cei care posedă mai mult de o acţiune. Dreptul de vot este suspendat pentru acţionarii care nu au efectuat vărsămintele ajunse la scadenţă. Cei care posedă acţiuni la purtător au drept de vot numai dacă le-au depus cu cinci zile înainte de ţinerea adunării (art. 101, alin. 2, art. 120 şi art. 123).

Acţionarii – membri ai consiliului de administratorii care posedă acţiuni nu au dreptul să voteze în legătură cu descărcarea gestiunii lor sau cu o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie. Ei pot vota însă situaţia financiară anuală dacă nu se poate forma majoritatea prevăzută de lege sau de actul constitutiv.

În cazul existenţei unui interes contrar cu al societăţii, acţionarul trebuie să se abţină de la votul referitor la acea operaţiune, iar în caz contrar este răspunzător de daunele provocate societăţii.

87

Dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice convenţie prin care acţionarul se obligă a exercita dreptul de vot în conformitate cu instrucţiunile date sau propunerile formulate de societate sau de persoanele cu atribuţii de reprezentare este nulă.

Votul este secret numai în legătură cu alegerea şi revocarea membrilor consiliului de administraţie, membrilor consiliului de supraveghere, a cenzorilor/auditorilor interni şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere şi de control ale societăţii.

d) Hotărârile adunării generale.Formalităţile de convocare, prezenţa, rezumatul dezbaterilor şi hotărârile

luate vor fi consemnate în procesul-verbal întocmit de unul din secretarii aleşi cu acel prilej. La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare şi prezenţă, după care va fi înregistrat la societate, procesul – verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale. Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile vor fi depuse în termen de 15 zile la registrul comerţului, pentru înregistrare şi publicare.

Hotărârile legale sunt obligatorii pentru acţionarii absenţi sau pentru cei care au votat împotrivă. Cele contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la publicare. Pe durata judecăţii se poate cere suspendarea hotărârii atacate.

Acţionarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale luată cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate, a formei juridice, mutarea sediului sau fuziunea sau divizarea societăţii, se pot retrage având dreptul la contravaloarea acţiunilor lor. Preţul plătit de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. Expertul este numit de judecătorul delegat, la cererea consiliului de administraţie, costurile de evaluare fiind suportate de societate.

Administrarea societăţii pe acţiuniAdministrarea societăţii se realizează de unul sau de mai mulţi

administratori, numărul lor fiind întotdeauna impar, constituiţi în consiliul de administraţie,. Numirea86, revocarea şi înlocuirea administratorilor sunt de competenţa adunării generale ordinare a acţionarilor.

Candidaţii pentru posturile de administrator sunt nominalizaţi de către membrii actuali ai consiliului de administraţie sau de către acţionari. Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului. Administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a acţionarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese. În caz de vacanţă a unuia sau a mai multor posturi de administrator, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, consiliul de administraţie procedează la numirea unor administratori provizorii, până la întrunirea adunării generale ordinare a acţionarilor.

În caz de vacanţă a ostului de administrator consiliul de administraţie numeşte administratori provizorii, până la întrunirea adunării generale ordinare a acţionarilor, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.

86 Cu precizarea că primii administratori sunt numiţi prin actul constitutiv (art. 137)

88

Consiliul de administraţie87 este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acţionarilor. Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni, sau când este convocat la cererea motivată a cel puţin 2 dintre membrii săi sau a directorului general.

Consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului. Prin actul constitutiv se poate stipula că preşedintele consiliului este numit de adunarea generală ordinară, care numeşte consiliul. Preşedintele este numit pentru o durată care nu poate depăşi durata mandatului său de administrator. El poate fi revocat oricând de către consiliul de administraţie, dar dacă a fost numit de adunarea generală, va putea fi revocat numai de aceasta. Preşedintele coordonează activitatea consiliului şi raportează cu privire la aceasta adunării generale a acţionarilor şi veghează la buna funcţionare a organelor societăţii.

În cazul în care preşedintele se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, pe durata stării respective de imposibilitate consiliul de administraţie poate însărcina pe un alt administrator cu îndeplinirea funcţiei de preşedinte.

Consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general. Directorii pot fi numiţi dintre administratori sau din afara consiliului de administraţie. Directorii societăţii pe acţiuni sunt acele persoane cărora le-au fost delegate atribuţii de conducere a societăţii. Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor.

Consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său.

Controlul activităţii societăţii pe acţiuni

Controlul asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor se exercită de către cenzorii stabiliţi în actul constitutiv sau aleşi de adunarea generală a acţionarilor, pe durata de trei ani. Fiecare societate pe acţiuni va avea 3 cenzori şi toţi atâţia supleanţi, întotdeauna numărul cenzorilor trebuie sa fie impar, cel puţin unul dintre cenzori trebuie sa fie contabil autorizat.

Se interzice alegerea în această funcţie a rudelor administratorilor, a persoanelor retribuite de administratori pentru alte activităţi sau a celor care au interdicţie să fie membru al consiliului de administraţie, respectiv al consiliului de supraveghere şi directoratului.

Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă

87 Competenţele consiliului de administraţie care nu pot fi delegate directorilor sunt:a) stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii;b) stabilirea politicilor contabile şi a sistemului de control financiar şi aprobarea planificării financiare;c) numirea şi revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor;d) supravegherea activităţii directorilor;e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea hotărârilor acesteia;f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

89

acestea din urmă sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.

Întinderea şi efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului. Revocarea lor se va putea face numai de adunarea generală, cu votul cerut la adunările extraordinare.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt particularităţile aportului în cazul societăţii pe acţiuni?Răspuns:

2. După modalitatea de constituire enumeraţi tipurile de societăţi comerciale pe acţiuni pe care le cunoaşteţi.

Răspuns:


1. Capitalul social al societăţii pe acţiuni este de:a) 200 de lei b) minim 90.000 de leic) 10 leid) 9.000 lei

Rezolvare O O O

De rezolvat:2. La societatea pe acţiuni valoarea nominală minimă a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de:a) 1 leub) 10 lei

90

Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, iar cele în muncă nu sunt permise.

Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.

Aporturile în creanţe nu sunt posibile la societăţile al căror capital se constituie prin subscripţie publică.

c) 0,1 leid) 200 de lei

Rezolvare O O O O

4.3. Societatea cu răspundere limitată

Caracterizare generală

Societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate constituită pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane (maximum 50), care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială, în vederea împărţirii beneficiilor şi care răspund pentru obligaţiile sociale în limita aportului lor. O astfel de societate reprezintă un mixaj între societăţile de persoane (de la care preia numărul redus de asociaţi, încrederea între aceştia şi circulaţia redusă a capitalului) şi societăţile de capitaluri (de la care a preluat răspunderea limitată).

Acest tip de societate comercială se caracterizează prin faptul că: este o societate cu caracter intuitu personae, adică o societate care se constituie şi se bazează pe cunoaşterea şi încrederea reciprocă a asociaţilor; este o societate relativ închisă, întrucât pentru ca un terţ să poată dobândi calitatea de asociat este necesar acordul asociaţilor care reprezintă cel puţin ¾ din capitalul social; capitalul social nu poate fi mai mic de 200 lei, fiind reprezentat şi divizat în fracţiuni numite părţi sociale, care trebuie să fie de o valoare egală, dar nu mai mică de 10 lei - aceste părţi sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile; asociaţii răspund pentru obligaţiile lor sociale numai în limita aportului lor.

Denumirea societăţii care trebuie să arate obiectul de activitate, va fi însoţită de menţiunea înscrisă în întregime „Societate cu răspundere limitată„ sau „S.R.L.” Obiectul de activitate al societăţii trebuie să fie licit şi moral.

Procedura de constituire a societăţii cu răspundere limitată este asemănătoare cu a celorlalte societăţi comerciale, pe baza contractului de societate şi a statutului, a căror prevederi pot fi cumulate într-un înscris unic denumit act constitutiv (art.5, art.41).

Actul constitutiv al SRL se poate încheia în forma unui înscris sub semnătură privată, în cazul în care se aduce un teren cu titlu de aport în natură actul constitutiv se încheie în formă autentică. Actul constitutiv va trebui să cuprindă clauzele specifice societăţilor de persoane, care se completează cu unele dispoziţii proprii acestui tip de societate, referitoare la asociaţi şi la capital.

Numărul maxim al asociaţilor este limitat la 50 de persoane, pentru a păstra caracterul (intuitu personae) (art.12). Capitalul social nu poate fi mai mic de 200 de lei, fără să se precizeze procentul celui vărsat până la constituire, al cărui cuantum va fi apreciat de judecătorul delegat . Este necesar să se precizeze numărul şi valoarea nominală a parţilor sociale şi repartizarea acestora între asociaţi în funcţie de aportul fiecăruia, însă se poate deroga de la acest principiu.

91

Capitalul social se divide în fracţiuni egale, denumite părţi sociale, care nu pot fi mai mici de 10 lei şi nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile (art.11).

Nu se impune nici un plafon pentru aporturile în natură, însă sunt necesare şi aporturi în numerar în proporţia stabilită de asociaţi şi aprobată de judecătorul delegat, în funcţie de obiectul de activitate (art. 16 al.1).

Aporturile în creanţe nu sunt admise, iar prestaţiile în muncă nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social (art.16 al.3 şi 4).

Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată

Adunarea generală a asociaţilor este organul de deliberare şi decizie în toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii. Aceasta se convoacă la sediul societăţii cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar, la iniţiativa administratorilor sau chiar a unui asociat/asociaţi, dacă acesta deţine cel puţin o pătrime din capitalul social.

Convocarea se realizează în modalitatea prevăzută în actul constitutiv sau prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată, unde se va arăta ordinea de zi a acesteia (art.195).Adunarea va fi convocată la sediul societăţii, spre deosebire de S.A unde adunarea poate fi convocată şi înalt loc decât la sediul societăţii, în acest caz dispoziţia este imperativă.

Adoptarea deciziilor se realizează prin vot88, care trebuie să reprezinte atât majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale deţinute de aceştia.

Pentru modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, dacă legea sau actul constitutiv nu prevede altfel. În actul constitutiv se poate stabili exercitarea votului prin corespondenţă.

Atribuţiile principale ale adunării generale constau în: aprobarea situaţiei financiare anuale, stabilirea repartizării profitului net, desemnarea administratorilor şi cenzorilor, deciderea contractării auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii, deciderea urmăririi administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite şi modificarea actului constitutiv.

Hotărârile adunării asociaţilor, adoptate în condiţii legale, sunt obligatorii pentru toţi asociaţii. Asociatul care apreciază că i-au fost încălcate drepturile, poate formula acţiune judiciară pentru anularea hotărârii adunării asociaţilor.

Societatea cu răspundere limitată poate fi administrată de unul sau de mai mulţi administratori, care pot fi asociaţi sau neasociaţi, desemnaţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală a asociaţilor.

Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate şi nici nu au permisiunea să exercite pe cont propriu acelaşi gen de comerţ (art.197 al.2).

Când sunt numiţi mai mulţi administratori, asociaţii pot prevedea să lucreze împreună sau individual, iar dacă nu se stabileşte aceasta, fiecare poate lucra individual.

Administratorul care are iniţiativa unei operaţii ce depăşeşte limitele obişnuite pentru societate, trebuie să înştiinţeze în prealabil pe ceilalţi, iar dacă vreunul se opune, vor decide asociaţii.

88 Fiecare parte socială dă dreptul la un VOT.

92

Atribuţiile administratorilor constau în exercitarea tuturor operaţiunilor pentru îndeplinirea obiectului de activitate, la care se adaugă altele, cum ar fi ţinerea evidenţei asociaţilor şi a părţilor sociale şi dreptul de a reprezenta societatea.

Răspunderea administratorilor este personală şi solidară în cazul nerespectării obligaţiei de a ţine un registru al asociaţilor.

Actul constitutiv poate prevedea alegerea unuia sau mai multor cenzori, de către adunarea generală, dar această procedură este obligatorie dacă numărul asociaţilor trece de 15. La societăţile în care nu se aleg cenzori, controlul gestiunii se realizează de asociaţii, care nu sunt administratori ai societăţii, în mod similar cu societatea în nume colectiv (art.199).

Beneficiile societăţiiBeneficiile obţinute de societate sunt destinate împărţirii între asociaţi, sub

forma dividendelor şi constituirii fondului de rezervă.Dreptul la dividende se stabileşte proporţional cu cota de participare la

capitalul social vărsat, dacă nu se prevede altfel în actul constitutiv. Plata dividendelor este condiţionată de existenţa beneficiilor reale, constatate prin bilanţul contabil şi repartizate de adunarea asociaţilor.

Părţile socialeSocietatea cu răspundere limitată nu poate emite titluri de valoare

negociabile, adică acţiuni sau obligaţiuni (art.11 al.2 şi art.200).Capitalul social este structurat în părţi sociale care pot fi transmise între

asociaţi sau persoanelor din afara societăţii, dacă aceasta a fost aprobată de asociaţii reprezentând cel puţin ¾ din capitalul social

Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi. Transmiterea către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Cu precizarea că această regulă nu se aplică în cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune, în acest caz, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat. În cazul în care s-ar depăşi maximul legal de asociaţi din cauza numărului succesorilor, aceştia vor fi obligaţi să desemneze un număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal.

Transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi al societăţii. Transmiterea are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului.

Retragerea şi excluderea asociatuluiRetragerea asociatului din societatea cu răspundere limitată reprezintă

ieşirea voluntară a asociatului din societate, cu consecinţa încetării calităţii de asociat.

Retragerea se poate realiza în cazurile prevăzute în actul constitutiv, cu acordul celorlalţi asociaţi sau pentru motive temeinice constatate de instanţă. Drepturile cuvenite pentru părţile sale sociale se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert (art.226).

Dacă prin retragerea asociatului în societate rămâne un singur asociat, iar acesta nu vrea sa continue activitatea sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, atunci societatea se va dizolva.

Excluderea asociatului se realizează în mod similar societăţilor de persoane, pentru neaducerea aportului după ce a fost pus în întârziere, pentru

93

comiterea unei fraude în dauna societăţii, pentru amestecul fără drept în administraţie, state de faliment şi pentru utilizarea semnăturii sociale sau a capitalului social în folosul lui sau al altora (art.222 al.1 ).

Modificarea numărului asociaţilor permite transformarea în societate cu asociat unic sau invers, însă în acest din urmă caz va fi necesară refacerea actului constitutiv în formă autentică şi publicarea hotărârii în Monitorul Oficial (art.224 al.2).

Dizolvarea si lichidarea societăţiiSRL se dizolvă pentru cauzele de dizolvare comune aplicabile oricărei

forme de societăţi comerciale, de asemenea există şi cauze speciale de dizolvare:Societatea se dizolvă în cazul în care se constată că în urma unor pierderi activul net, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriilor societăţii, reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, iar acesta nu este reîntregit, precum şi cazul în care capitalul social se reduce sub minimul legal, iar aceasta, fără a se proceda la reîntregirea lui. SRL se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.

Societatea cu răspundere limitată cu asociat unicCea de-a 12-a directivă comunitară în materie de societăţi a consacrat

expres societatea unipersonală. Art.5 alin. (2) din legea 31/1990 prevede că societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane.

La baza constituirii SRL cu asociat unic stă un act juridic unilateral de voinţă, statutul. Societatea se constituie prin aportul unui singur asociat, care va fi deţinătorul tuturor părţilor sociale. In cazul aportului în natură, valoarea acesteia se va stabili pe baza unei expertize de specialitate.

Art. 14 alin. (1) din legea 31/1990 instituie o incapacitate pentru orice persoană fizică sau juridică de a constitui mai mult de o societate cu răspundere limitată cu asociat unic.

Asociatul unic, deţinător al tuturor părţilor sociale, va avea toate drepturile şi obligaţiile care revin, potrivit legii, adunării generale a asociaţilor. Dacă asociatul unic este şi administratorul societăţii, el va îndeplini obligaţiile prevăzute de lege pentru această calitate.

Dizolvarea societăţii comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic atrage transmisiunea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic, fără lichidare, prin urmare, asociatul unic va fi ţinut să răspundă pentru obligaţiile sociale cu întregul patrimoniu.

94

TEST DE EVALUARE

1. Câţi asociaţi poate avea societatea cu răspundere limitată?Răspuns:

2. Prezentaţi pe scurt societatea cu răspundere limitată cu asociat unic.

Răspuns:


1. Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată este de:a) 200 de lei b) minim 90.000 de leic) 10 leid) 9.000 lei

Rezolvare O O O

De rezolvat:2. Societatea cu răspundere limitată este:a) o societate de persoaneb) o societate de capitaluric) reprezintă un mixaj între societăţile de persoane şi societăţile de capitaluri

Rezolvare O O O O

95

Legea impune pentru societatea cu răspundere limitată un număr maxim de asociaţilor de 50 de persoane, pentru a păstra caracterul (intuitu personae).

4.4. Societatea în nume colectiv

Societatea în nume colectiv reprezintă tipul de bază a societăţii comerciale, sub aspectul vechimii şi a formei de organizare juridică. Ea cuprinde un număr mic de asociaţi care, de obicei, sunt rude, prieteni sau cunoscuţi. Această formă este preferată de cei care intenţionează să realizeze împreună afaceri de mică anvergură, asumându-şi toate riscurile ce derivă din aceasta.

Societatea în nume colectiv poate fi definită ca o societate constituită prin asocierea, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială, în scopul împărţirii beneficiilor rezultate, în care asociaţii răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii89.

Societatea în nume colectiv se caracterizează prin aceea că asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor; capitalul social este divizat în părţi proporţionale aportului social al fiecărui asociat, nereprezentate prin titluri de valoare, care sunt în principiu netransmisibile; obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.

În pofida denumirii, asociaţii nu lucrează în nume propriu, exercitând comerţul pentru societate, astfel că numai aceasta are calitatea de comerciant.

Calitatea de asociaţi o pot avea atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice. Dacă acestea din urmă constau însă în societăţi cu răspundere limitată sau pe acţiuni, ele vor răspunde nelimitat numai cu patrimoniul lor şi nu cu al persoanelor care le-au constituit.

Denumirea societăţii în nume colectiv trebuie să includă numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, iar dacă o persoană străină de societate consimte să-i fie inclus numele pe firma societăţii, aceasta devine răspunzătoare în mod nelimitat şi solidar pentru toate obligaţiile societăţii.

Capitalul social subscris sau vărsat va fi determinat de părţi în funcţie de obiectul de activitate, fără să fie stabilit un plafon minim legal. În actul constitutiv se va arăta însă în ce constă aportul concret al fiecărui asociat şi data la care se va vărsa capitalul social subscris. Societatea în nume colectiv, la fel ca şi societatea în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată, sunt obligate să verse integral la data constituirii capitalul social subscris90. Actul modificator al actului constitutiv al unei societăţi în nume colectiv sau în comandită simplă, în formă autentică, se va depune la oficiul registrului comerţului, fără a fi obligatorie publicarea lui în Monitorul Oficial al României. Numărul redus al asociaţilor acestui tip de societate permite luarea deciziilor de către toţi asociaţii, dar legea a consacrat şi principiul majorităţii, în cazul divergenţelor între ei. În această ipostază va fi necesară realizarea majorităţii absolute a capitalului social. Pentru actele urgente, a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţii, poate decide un singur administrator, dacă ceilalţi se găsesc în imposibilitatea de a lua parte la administrare (art.76).

89 S. Cărpenaru, op.cit., pg.264.90 Modificare adusă de legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului

96

TEST DE EVALUARE

1. Pentru ce tip de activitate este înfiinţată o societate în nume colectiv?

Răspuns:

2. Prezentaţi pe scurt societatea în nume colectiv.Răspuns:


1. Capitalul social al societăţii în nume colectiv este de:a) 200 de lei b) minim 90.000 de leic) 10 leid) 9.000 lei e) legea nu stabileşte un plafon legal minim

Rezolvare O O O O

De rezolvat:2. Societatea în nume colectiv este:a) o societate de persoaneb) o societate de capitaluric) reprezintă un mixaj între societăţile de persoane şi societăţile de capitaluri

Rezolvare O O O

97

Această formă este preferată de cei care intenţionează să realizeze împreună afaceri de mică anvergură, asumându-şi toate riscurile ce derivă din aceasta.

3.5. Societatea în comandită simplă

Societatea în comandită simplă este constituită prin asocierea, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială în scopul împărţirii beneficiilor, din care unii răspund în limita aporturilor de capital (comanditarii), iar alţii răspund în mod nelimitat şi solidar (comanditaţii).

Acest tip de societate se caracterizează prin existenţa a două categorii de asociaţi, denumiţi comanditari şi comanditaţi.

Comanditarii sunt asociaţii care deţin capitalul social, însă nu doresc să se implice în afaceri, astfel că îl încredinţează altei categorii de asociaţi denumiţi comanditaţi, care au iniţiativa afacerilor comerciale şi îşi asumă răspunderea nelimitată.

Alte caracteristici ale acestui tip de societate sunt existenţa deplinei încrederi între asociaţii comanditari şi comanditaţi, divizarea capitalului în părţi de interes, în funcţie de aportul fiecărui comanditar, care nu pot fi însă reprezentate prin titluri de valoare, răspunderea diferită a asociaţilor pentru obligaţiile sociale, în funcţie de categoria din care fac parte.

Denumirea (firma) societăţii trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi, menţionându-se acesta în orice act, însoţit de forma juridică a societăţii, sediul şi numărul de înmatriculare. Dacă un comanditar sau o altă persoană consimte să i se înscrie numele în firma societăţii, devine răspunzător în mod nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii.

Asociaţii comanditari care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social vor putea decide cu privire la: alegerea unuia sau a mai multor administratori ai societăţii şi revocarea lor; rezolvarea divergenţelor dintre administratori; aprobarea bilanţului şi stabilirea răspunderii administratorilor.

Asupra celorlalte probleme ale societăţii decid toţi asociaţii comanditari şi comanditaţi, iar în cazul divergenţelor au prioritate cei care reprezintă majoritatea capitalului social, întrucât dreptul la vot este direct proporţional cu capitalul deţinut, dacă nu se prevede altfel în actul constitutiv.

Asociaţii comanditari au posibilitatea să încheie anumite tranzacţii în contul societăţii numai în baza unei procuri speciale, pentru operaţiuni determinate, care emană de la reprezentanţii societăţii şi este înscrisă în registrul comerţului. În cazul nerespectării acestor cerinţe, comanditarul răspunde faţă de terţi în mod solidar şi nelimitat, pentru toate obligaţiile contractate de societate după această dată (art. 89 al. 1).

Asociaţii din această categorie pot îndeplini servicii din administraţia internă, pot să exercite acte de supraveghere, să participe la numirea şi la revocarea administratorilor sau să îi autorizeze pe aceştia pentru operaţiuni care depăşesc puterile acordate iniţial. Comanditarii mai au dreptul să ceară copie de pe situaţiile financiare anuale şi să controleze exactitatea lor prin cercetarea registrelor comerciale şi a celorlalte documente justificative (art. 89 al. 2 şi 3).

98

TEST DE EVALUARE

1. Ce categorii de asociaţi regăsim la societatea în comandită simplă?Răspuns:

2. Prezentaţi pe scurt societatea în comandită simplă.Răspuns:


1. Asociaţii comanditaţi din cadrul societăţii în comandită simplă îşi asumă:a) răspundere limitatăb) răspundere nelimitatăc) au iniţiativa afacerilord) nu doresc să se implice în afaceri

A – a+c, B – b+c, C – a+d, D – b+d

Rezolvare B – b+c

De rezolvat:2. Capitalul social al societăţii în comandită simplă este de:a) 200 de lei b) minim 90.000 de leic) 10 leid) 9.000 lei e) legea nu stabileşte un plafon legal minim

Rezolvare O O O O O

99

Societatea în comandită simplă se caracterizează prin existenţa a două categorii de asociaţi, denumiţi comanditari şi comanditaţi. Comanditarii sunt asociaţii care deţin capitalul social, însă nu doresc să se implice în afaceri, astfel că îl încredinţează altei categorii de asociaţi denumiţi comanditaţi, care au iniţiativa afacerilor comerciale şi îşi asumă răspunderea nelimitată. .

3.6. Societatea în comandită pe acţiuni

Societatea în comandită pe acţiuni este societatea constituită prin asocierea dintre comanditari (care răspund numai în limita aportului lor) şi comanditaţi (care răspund în mod nelimitat şi solidar ), în scopul desfăşurării unor activităţi comerciale, care au drept scop realizarea beneficiilor şi împărţirea lor, capitalul fiind structurat în acţiuni.

Acest tip de societate se caracterizează prin: existenţa a două categorii de asociaţi, împărţirea capitalului social în acţiuni, răspunderea diferită a asociaţilor, în funcţie de categoria din care fac parte.

Societatea în comandită pe acţiuni are elemente de asemănare cu societatea în comandită simplă, fiind constituită din comanditari (deţinătorii capitalului) şi comanditaţi (utilizatorii capitalului). Deosebirea esenţială dintre cele două forme ale societăţii în comandită constă în aceea că în cazul societăţii în comandită pe acţiuni, capitalul este împărţit în acţiuni, ca şi în cazul societăţii pe acţiuni. În privinţa răspunderii pentru obligaţiile sociale, societatea în comandită pe acţiuni urmează regulile societăţii în comandită simplă, în sensul că asociaţii comanditari răspund numai în limita aportului lor, iar asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar.

Actul constitutiv al societăţii în comandită pe acţiuni va cuprinde: datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandită pe acţiuni, vor fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi; forma, denumirea şi sediul social; capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital autorizat, cuantumul acestuia; obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale; natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus ca aport; numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător; datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere; datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar; clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administraţie sau modul de stabilire a acestui număr; orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje; durata societăţii; modul de distribuire a beneficiilor si de suportare a pierderilor; sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentante sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică - atunci când se înfiinţează o data cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioara, dacă se are în vedere o atare înfiinţare; numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni; cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire.

Capitalul social al societăţii în comandită pe acţiuni, la fel ca cel al societăţii pe acţiuni sau nu poate fi mai mic de 90.000 de lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 de euro. La societăţile în comandită pe acţiuni nu sunt admise aporturile în natură şi aporturile de creanţe.

100

Asociaţii comanditaţi, care sunt administratori, nu pot lua parte la deliberările adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor sau, după caz, a auditorului financiar, chiar dacă posedă acţiuni ale societăţii.

TEST DE EVALUARE

1. Ce categorii de asociaţi regăsim la societatea în comandită pe acţiuni?

Răspuns:

2. Prezentaţi pe scurt societatea în comandită pe acţiuni.Răspuns:


1. Capitalul social al societăţii în comandită pe acţiuni este de:a) 200 de lei b) minim 90.000 de leic) 10 leid) 9.000 lei e) legea nu stabileşte un plafon legal mini

Rezolvare O O O O

De rezolvat:2. Asociaţii comanditaţi al societăţii în comandită pe acţiuni îşi asumă:a) răspundere limitatăb) răspundere nelimitatăc) au iniţiativa afacerilord) nu doresc să se implice în afaceri

A – a+c, B – b+c, C – a+d, D – b+dRezolvare

101

Societatea în comandită pe acţiuni se caracterizează prin existenţa a două categorii de asociaţi, denumiţi comanditari şi comanditaţi. Comanditarii răspund numai în limita aportului lor, iar comanditaţii răspund în mod nelimitat şi solidar.

REZUMATUL TEMEI

Etapele constituirii unei societăţi comerciale

I.Manifestarea acordului

părţilor

- acordul dintre părţi se concretizează prin încheierea unui act – act constitutiv, statut, contract de societate. Acesta trebuie încheiat în formă autentică atunci când :

a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă; c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.

- înainte de autentificarea actului constitutiv trebuie rezervate firma şi emblemaClauze ale actului constitutiv

S.N.C. , S.C.S., S.R.L. S.A., S.C.A.- clauze de identificare a asociaţilor- clauze de identificare a viitoarei societăţi- clauze referitoare la obiectul de activitate- clauze referitoare la capitalul societăţii- clauze referitoare la administrarea societăţii- clauze referitoare la drepturile şi obligaţiile asociaţilor- clauze referitoare la sediile secundare (sucursale, agenţii, reprezentanţe)- clauze referitoare la durata societăţii- clauze referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţii

- clauze de identificare a fondatorilor (asociaţilor)- clauze de identificare a viitoarei societăţi- clauze referitoare la obiectul de activitate- clauze referitoare la capitalul societăţii- clauze referitoare la administrarea societăţii- clauze referitoare la drepturile şi obligaţiile asociaţilor- clauze referitoare la sediile secundare (sucursale, agenţii, reprezentanţe)- clauze referitoare la durata societăţii- clauze referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţii

Clauze specifice- clauze referitoare la acţiuni- clauze de identificare a administratorilor şi cenzorilor- clauze referitoare la garanţia pe care trebuie să o depună administratorii

- clauze referitoare la avantajele rezervate fondatorilorNaţionalitatea societăţii comerciale

„Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române.”Naţionalitatea este dată de sediu, dacă există mai multe sedii, naţionalitatea va fi dată de sediul real, respectiv de acel sediu în care se află centrul principal de conducere şi gestiune

II.Controlul de legalitate

efectuat de judecătorul-delegat

- în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori, sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea. - această cerere va fi însoţită de:

Actul constitutiv al societăţii Dovada efectuării vărsămintelor de capital, Dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei Actele de proprietate asupra aporturilor în natură, precum şi certificatul constatator al sarcinilor de care sunt

grevate Actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi Declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor şi cenzorilor că îndeplinesc condiţiile

prevăzute de lege- dacă cerinţele legale sunt îndeplinite în termen de 5 zile judecătorul delegat trebuie să autorizeze constituirea S.C. şi să dispună înmatricularea ei în registrul comerţului- când nu sunt îndeplinite prevederile legale judecătorul-delegat va resping, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, afară de cazul în care asociaţii înlătură neregularităţile. Când neregularităţile sunt constatate după înmatriculare, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor în cel mult 8 zile de la data constatării lor- încheierea judecătorului este executorie şi este supusă numai recursului, care se face în termen de 15 zile

III.Înmatricularea în Registrul

- în 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat se va face înmatricularea la Registrul Comerţului - Registrul Comerţului va comunica documentul – Administraţiei financiare

103

Comerţului - Monitorului Oficial (pentru publicare totală sau parţială)- Registrul Comerţului eliberează certificatul de înmatriculare – care va fi dovada constituirii societăţii comerciale. Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului

IV.Modificarea actului

constitutiv

(orice modificări referitoare la societate în vederea adaptării ei la noile cerinţe se vor face prin modificarea actului constitutiv)

Actul constitutiv se poate modifica prin:- hotărârea Adunării generale, respectiv a directoratului- hotărârea instanţei judecătoreşti

Modificarea actului constitutiv poate viza orice clauză a actului constitutiv, impunându-se în baza principiului simetriei actelor juridice, respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la încheierea lui.- Modificările se înregistrează în registrul comerţului, pe baza încheierii unui judecător delegat, apoi actul se trimite spre publicare Monitorului Oficial ( cu excepţia actului modificator în formă autentică al unei S.N.C. sau S.C.S. )

104

Schemă comparativă cu elemente specifice fiecărui tip de societate comercialăTipul societăţii

S.N.C. S.C.S. S.A.(societate anonimă)

S.C.A. S.R.L.

Denumirea Va cuprinde numele a cel puţin unuia dintre asociaţi91

Va cuprinde numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi92

Va avea o denumire care să o deosebească de altele de acelaşi tip şi poate fi alcătuită dintr-o combinaţie de cifre şi litere din orice domeniu

Va avea o denumire care să o deosebească de altele de acelaşi tip şi poate fi alcătuită dintr-o combinaţie de cifre şi litere din orice domeniu

Trebuie să semnifice obiectul ei de activitate

Trebuie amintită şi subspecia S.R.L. cu asociat unic - se va încheia statut, nu contract deoarece avem asociat unic

Pentru constituire se încheie contract de societate Pentru constituire se încheie contract de societate şi statut /sau un act unic – actul constitutivTrăsături Tipul de bază al

societăţii comerciale – sub forma vechimii şi a organizării

Este forma cea mai complexă Este un mixaj între societăţile de persoane (de la care preia numărul redus de asociaţi, care au o relaţie bazată pe încredere) şi cele de capitaluri (de la care preia răspunderea limitată)

Este folosită pt. afaceri de mică anvergură

Este folosită pt. afaceri şi investiţii de anvergură

Se caracterizează printr-o circulaţie redusă a capitalului

Asociaţii Sunt în număr mic şi, de regulă, sunt rude, prieteni sau cunoscuţi, asocierea bazându-se pe

1.Asociaţi comanditari – deţin capitalul social, dar încredinţează afacerile unor2.Asociaţi comanditaţiTrebuie să avem cel puţin un

Trebuie să fie minim 2 asociaţi; nu se pune accentul pe calităţile personale ale acestora ci pe aportul de capital

1.Asociaţi comanditari – deţinătorii capitalului social, 2.Asociaţi

Numărul lor maxim e limitat la 50, pentru a se păstra caracterul intuitu persone

91 Iar dacă o terţă persoană consimte să-i fie inclus numele în denumirea societăţii va răspunde în mod nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii 92 Iar dacă un asociat comanditar sau o terţă persoană consimte să-i fie inclus numele în denumirea societăţii va răspunde în mod nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii

105

încrederea deplină a asociaţilor

asociat comanditar şi unul comanditat

comanditaţi – utilizatorii capitalului socialTrebuie să fie minim 5 asociaţi, cu condiţia să fie cel puţin un asociat din fiecare categorie (comanditar sau comanditat)

Garantarea obligaţiilor

Obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social – asociaţii răspund nelimitat şi solidar

Obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social – asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidarasociaţii comanditari răspund în limita aportului lor la capitalul social

Obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social – asociaţii răspund numai în limita aportului lor

Obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social – asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidarasociaţii comanditari răspund în limita aportului lor

Obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social – asociaţii răspund numai în limita aportului lor

Capital social minim

Nu este stabilit un plafon minim93

Nu este stabilit un plafon minim Minim 90.000 lei(echivalentul a minim 25.000 euro)

Minim 25.000 euro Minim 200 lei

Împărţirea capitalului social

Se face în părţi proporţionale cu aportul asociatului, nereprezentate prin titluri de valoare şi netransmisibile

Se face în părţi de interes în funcţie de aportul asociatului comanditar, nereprezentate prin titluri de valoare

Se face în fracţiuni egale – acţiuni – ele sunt negociabile şi transmisibile, nu pot avea o valoare mai mică de 0,1 lei şi pot fi emise numai după înmatricularea societăţii; - nu se vor emite noi acţiuni, până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă

Se face în fracţiuni egale – acţiuni

Se face în fracţiuni egale – părţi sociale care nu pot fi mai mici de 10 lei şi nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile

93 La SNC, SCS şi SRL capitalul social subscris trebuie vărsat integral la data constitutirii

106

TEST AUTOEVALUARE 2Tema 3

1. Dacă sunt îndeplinite cerinţele legale judecătorul delegat trebuie să autorizeze constituirea societăţii comerciale:a) în termen de 15 zile b) în termen de 5 zilec) în termen de 8 ziled) în termen de 24 de ore 2. Când neregularităţile sunt constatate după înmatriculare, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor:a) în termen de 15 zile b) în termen de 5 zilec) în termen de 8 ziled) în termen de 24 de ore 3. Cota din profitul net ce revine fondatorilor unei societăţi constituite prin subscripţie publică nu poate depăşia) 1 %b) 6 %c) 10 %c) 4 %4. Acţiunile preferenţiale nu pot depăşi:a) 2/4 din capitalul socialb) 1/3 din capitalul socialc) 3/4 din capitalul sociald) 1/4 din capitalul social5. La societatea pe acţiuni, acţiunea:a) poate fi divizatăb) este indivizibilă6. La prima întrunire adunarea generală a acţionarilor pentru validitatea deliberărilor acesteia trebuie să întrunească prezenţa acţionarilor care deţina) cel puţin jumătate din numărul total de drepturi de votb) cel puţin două treimi din numărul total de drepturi de votc) cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot7. Termenul de convocare pentru prima întrunire a adunării generale a acţionarilor:a) nu poate fi mai mic de 10 de zile de la data publicării convocării în Monitorul Oficial b) nu poate fi mai mic de 15 de zile de la data publicării convocării în Monitorul Oficial c) nu poate fi mai mic de 30 de zile de la data publicării convocării în Monitorul Oficial 8. Au dreptul de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţina) 4% din capitalul socialb) 5% din capitalul socialc) 6% din capitalul social9. Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile vor fi depuse la registrul comerţului, pentru înregistrare şi publicare:a) în termen de 15 zileb) în termen de 10 zilec) în termen de 5 zile

10. Numărul administratorilor societăţii pe acţiuni a) va fi determinat proporţional cu numărul acţionarilorb) va fi întotdeauna parc) va fi întotdeauna impar11. Societatea pe acţiuni va avea:a) 1 cenzorb) 3 cenzoric) 5 cenzori12. Societatea cu răspundere limitată are părţi sociale a căror valoare trebuie să fie de a) minim 200 de lei b) minim 90.000 de leic) minim 10 leid) minim 20 lei 13. Beneficiile obţinute de societatea cu răspundere limitată sunt destinate împărţirii între asociaţi sub forma:a) dividendelorb) acţiunilorc) obligaţiunilor14. Societatea cu răspundere limitată nu poate emite:a) dividendeb) acţiunic) obligaţiuniA – a+b+c, B - a+c, C – a+b, D – b+c15. Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic nu poate încheia:a) statutb) act constitutivc) contract de societate

108

RĂSPUNSURI TESTE

TEST AUTOEVALUARE I

1 c2 a3 A(a,d,e,f)4 c5 A(b,f)6 b7 B(a,d)8 A(a,d,e)9 E(c,e)10 B11 A(a,b)12 A13 A(a,b)14 C15 C16 B17 B(a,c,f,g)

TEST AUTOEVALUARE II

1 b2 c3 b4 d5 b6 c7 c8 b9 a10 c11 b12 c13 a14 D – b+c15 c

109

SUBIECTE DE EXAMENDREPT COMERCIAL

1. Definiţi dreptul comercial şi enumeraţi izvoarele dreptului comercial.2. Explicaţi sistemul subiectiv şi obiectiv din concepţia clasică a dreptului comercial.3. Raportul juridic de drept comercial – definire şi elemente constitutive.4. PROFESIONIŞTII – comercianţi persoane fizice şi juridice5. Contractele comerciale ( contractul de vânzare, contractul de mandat, contractul de comision, contractul de consignaţie, contractul de franciză, contractul de leasing)6. Societăţi comerciale (etapele constituirii unei societăţi comerciale)

110

BIBLIOGRAFIE

ACTE NORMATIVE

1. Legea 31/1990 – privind societăţile comerciale, republicată (Monitorul Oficial nr. 1066/2004)

2. Legea 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, si a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului republicată (Monitorul Oficial nr. 955/2006)

3. Legea 88/ 2009 - privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente, publicată în M.Of. nr. 246/14 aprilie 2009

4. Ordonanţă de urgenţă nr.82 din 28 iunie 2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente, publicată în M.Of. nr. 446/29 iun. 2007

5. Legea 15/1990 – privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (Monitorul Oficial nr. 98/1990)

6. Legea 246/2009 – privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, publicată în Monitorul Oficial nr. 450/30 iunie 2009.

7. Ordonanţă nr.52 din 28 august 1997 - privind regimul juridic al francizei, republicare în M.Of. nr. 180/14 mai 1998

8. Ordonanţa nr.51 din 28 august 1997 - privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată în M.Of. nr. 9/12 ian 2000

9. Legea 287/2009 privind Codul civil, republicată în M.Of. nr. 505/15 iulie 2011.

CURSURI, TRATATE

1. Angheni S. - Drept comercial, Editura All Beck, Bucureşti, 20132. Bojincă, Moise - Instituţii şi fundamente juridice, Helios, Craiova - 20003. Bojincă, Moise – Drept civil român. Contracte speciale, Editura Xant,

Bucureşti - 20024. Carpenaru S.– Tratat de drept comercial român, Ed Universul juridic,

Bucureşti, 20125. Costin Mircea – Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II,

Editura „ Lumina Lex” Bucureşti, 19966. Motica, I. Radu, Bercea Lucian - Drept comercial român şi drept bancar,

Editura Lumina Lex, Bucureşti – 20057. Brânduşa Ştefănescu, Ion Răducanu – Dreptul comerţului internaţional,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983,8. Ungureanu Ovidiu – Drept civil. Introducere, Ed. a VI-a, Ed. Rosetti,

2002,9. Constituţia României adnotată şi comentată (Mihai Constantinescu, Ion

Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida), Ed. All Beck, 2004

111

drept comercial

Documents