Drept comercialFAPTE/ACTE DE COMERT Fapte/acte de comert. Terminologie Faptele juridice ca izvoare de obligatii se impart in acte juridice si fapte juridice in sens restrans. Actele juridice sunt manifestari de vointa, iar faptele juridice, in sens restrans, reprezinta actiuni voite ce produc efecte juridice. Faptele juridice pot fi licite (gestiunea de afaceri) si ilicite (delicte, cvasidelicte). Terminologia folosita de Codul comercial roman, respectiv fapte de comert ar putea crea confuzii. Sub acest aspect, Codul comercial roman se deosebeste de Codul comercial italian, care folosea expresia acte de comert. Autorii au ajuns la concluzia ca legiuitorul de la 1887 a folosit expresia fapte de comert pentru ca a dorit sa supuna legii nu numai actele juridice, respectiv contractele comerciale, ci si faptele juridice, atat cele licite cat si ilicite, savarsite de comercianti in contextul realizarii activitatii comerciale. In literatura juridica de data recenta se manifesta tendinta de a nu mai folosi expresia fapte de comert ci acte de comert, chiar in legislatie existand aceasta tendinta (exp. Art. 1, Lg 31/1990). Reglementarea faptelor de comert Pentru determinarea raporturilor ce formeaza obiectul dreptului comercial, codul comercial roman stabileste anumite acte juridice si operatiuni pe care le califica drept fapte de comert. Acestea sunt reglementate in art. 3 din C. com. Prin savarsirea uneia sau mai multor fapte de comert, reglementate de art. 3 C. com, se nasc anumite raporturi juridice ce vor fi reglementate de legile comerciale. Art. 4 C. com reglementeaza faptele de comert subiective. In acest caz avem in vedere calitatea persoanei care savarseste acel act. Altfel spus, faptele de comert pot fi savarsite doar de o persoana ce are calitate de comerciant. Art 4 C. com stabileste ca: se socotesc, afara de acestea(adica cele din art. 3), ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul. Observam ca art. 4 stabileste o prezumtie de comercialitate pentru toate contractele sau obligatiunile unui comerciant, dar exista si doua exceptii: 1. cu exceptia celor de natura civila (casatoria, adoptia, testamentul, cumpararea-vanzarea de bunuri imobile). 1

2. sau contrariul rezulta din insusi actul (comerciantul isi cumpara o pereche de pantofi pentru uzul propriu). Art. 56 dispune: daca un act este comercial numai pentru una dintre parti, toti contractantii sunt supusi, in ce priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel. Aceste dispozitii se intemeiaza in principal pe o conceptie obiectiva art. 3. In consecinta, prevederile acestui articol stabilesc actele si operatiunile carora li se aplica reglementarile de drept comercial. Acest sistem este completat cu o prezumtie de comercialitate cu privire la toate contractele si obligatiunile unui comerciant, altfel spus sistemul obiectiv este completat in subsidiar cu un sistem subiectiv. Potrivit sistemului obiectiv (consacrat de legislatia franceza/italiana) un fapt este calificat de comert daca in continutul sau exista una din operatiunile pe care legiuitorul insusi le califica drept acte de comert, independent de calitatea persoanei care-l indeplineste actul e comercial prin natura sa. Potrivit sistemului subiectiv (consacrat de legislatia germana) un fapt este calificat de comert daca e facut de un comerciant. In acest caz calitatea subiectului determina natura comerciala a faptului. (art. 4) Comerciantul e definit, de regula, ca fiind acea persoana ce si-a inregistrat firma la Registrul comertului. Definirea actelor/faptelor de comert Codul comercial nu defineste actele/faptele de comert, limitanduse la o enumerare a acestora in art. 3. In lipsa unei definitii legale, doctrina dreptului comercial a cautat sa formuleze o definitie generala: 1. prin act de comert legiuitorul a inteles sa se refere la fenomenul economic care intra in orbita dreptului; 2. este act de comert operatiunea pe care legiuitorul in suverana sa apreciere a considerat-o ca atare; 3. actele de comert sunt acelea pe care legiuitorul le-a considerat comerciale din ratiuni de ordine publica. In literatura au fost propuse mai multe teorii pentru caracterul faptelor/actelor de comert, unele considerand ca determinant in definirea faptei de comert: a) fie realizarea unui profit; b) fie obiectul - un act de interpunere in circuitul marfurilor; c) fie cadrul organizat si sistematic al intreprinderii in realizarea actului. Aceste teorii sunt: -teoria speculatiei; -teoria circulatiei; -teoria intreprinderii; -teoria mixta. 2

A. Teoria speculatiei(dupa scop) actul de comert este un act speculativ, adica un act care se face in scopul obtinerii unui profit, speculand asupra transformarii unor materii prime sau materiale in produse de o valoare superioara sau speculand asupra circulatiei produselor; -prea larga-exista acte civile cu caracter speculativ-activitatea agricola; -prea restransa-exista acte comerciale care nu au caracter speculativ-vanzarea unor marfuri in pierdere pt atragerea clientelei; -criteriul este greu de aplicat, pentru ca are in vedere intentia de a realiza un profit si nu realizarea lui efectiva. B. Teoria circulatiei(dupa obiect) - actul de comert este un act de circulatie, intervenind o persoana in circulatia marfurilor de la producator la consumator. -retine doar actele de interpunere, nu si cele de productie sau consumatie. De asemenea, exista acte care nu presupun o interpunere(agentiile sau oficiile de afaceri) C. Teoria ntreprinderii actul de comert este orice activitate indeplinita in cadrul unei ntreprinderi(ntreprindere ca activitate desfasurata, nu ca subiect de drept, asa cum era cunoscuta inainte de 1989). -exista acte comerciale care nu au caracterul organizat al unei intreprinderi (activitatea agentilor de bursa). Exista activitati cu caracter de intreprindere, dar care sunt civile (exploatarile agricole) D. Teoria mixta -faptele de comert sunt acte juridice, fapte juridice si operatiuni comerciale prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari, prestarea de servicii sau interpunerea in circulatia marfurilor, prin care se urmareste obtinerea unui profit. Existenta unei definitii generale a faptei de comert prezinta interes practic din mai multe puncte de vedere: 1. Intrucat unele acte juridice sunt bivalente (pot fi atat comerciale cat si civile, de exemplu contractul de vanzarecumparare, contractul de mandat) este necesar sa se stabileasca un criteriu de delimitare intre actele civile si cele comerciale pentru a sti ce lege se va aplica raportului juridic respectiv. 2. Definirea comerciantului se face in principal in functie de activitatea pe care acesta o desfasoara, art. 7 C. com. 3

precizand ca sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesie obisnuita, si societatile comerciale. 3. Dispozitiile legale care reglementeaza faptele de comert sunt adesea diferite de cele care reglementeaza actele civile, astfel in materie de probe, obligatiunile comerciale pot fi dovedite si cu alte mijloace de proba decat cele din dreptul civil. In situatia existentei mai multor codebitori raspunderea lor e solidara daca nu exista stipulatie contrara (art. 42 C. com.) spre deosebire de obligatiile civile unde daca exista mai multi debitori, regula e divizibilitatea, solidaritatea fiind exceptia. Dobanzile in materie comerciala curg de drept de la data scadentei. Unele acte comerciale, pentru a fi valabile, trebuie incheiate in forma scrisa, spre exemplu: cambia, biletul la ordin, cecul. Competenta in solutionarea litigiilor este o alta diferenta (tribunalul). Clasificarea actelor/faptelor comerciale In doctrina clasica, faptele de comert au fost clasificate in doua categorii: 1. Fapte de comert obiective acestea sunt determinate si produc efecte in temeiul legii independent de calitatea persoanei care le savarseste (comerciant sau necomerciant) 2. Fapte de comert subiective reprezinta acele fapte care dobandesc caracter comercial datorita savarsirii lor de catre o persoana care are calitatea de comerciant. La randul lor, faptele de comert obiective au fost clasificate de diferiti autori dupa mai multe criterii: I. In functie de caracteristicile comune: a. Operatiuni asupra marfurilor (cumpararea-vanzarea comerciala); b. Operatiuni asupra creditului; c. Operatiuni asupra muncii; d. Operatiuni asupra riscului; e. Operatiuni maritime; II. In functie de caracterul conditional sau neconditional al actului de comert distingem trei categorii: Din prima categorie fac parte un numar de patru acte a caror comercialitate nu este conditionata de nicio alta operatiune. Prin natura lor ele sunt socotite a fi comerciale. Acestea sunt: cambia si biletul la ordin; toate actele referitoare la navigatie; 4

depozitele in docuri si antrepozite; contractul de report. Din a doua categorie fac parte 15 acte obiective de comert, iar in acest caz caracterul de act obiectiv rezulta din preexistenta unei conditii. Din aceasta categorie fac parte operatiunile de banca si schimb, vanzarea si cumpararea comerciala. Din a treia categorie fac parte 5 acte obiective de comert, acestea prezentand un raport de dependenta fata de alt act/fapt de comert (contractul de mandat comercial) In ceea ce priveste faptele de comert obiective, majoritatea autorilor au aratat ca intrucat cele mai multe dintre ele sunt operatiuni economice si mai putin acte juridice, ele ar putea fi clasificate in baza unor criterii economice. Astfel, faptele de comert obiective sunt clasificate in trei mari categorii: 1. Operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie; 2. Operatiunile care privesc organizarea si desfasurarea activitatii de productie, adica activitatea intreprinderilor; 3. Operatiuni conexe sau accesorii, acestea dobandind caracter comercial datorita legaturilor lor cu un alt act/fapt de comert. In doctrina s-au purtat discutii si asupra existentei unei a treia categorii de fapte de comert, si anume fapte de comert unilaterale sau mixte, care ar avea caracter comercial numai pentru una dintre partile care participa la incheierea contractului. In prezent, toti autorii considera ca exista 3 mari categorii de fapte de comert: a) fapte de comert obiective art. 3; b) fapte de comert subiective art. 4; c) fapte de comert mixte/unilaterale art. 56. ACTELE/ FAPTELE DE COMERT OBIECTIVE Art. 3 al C. Com. enumera actele/faptele de comert obiective prin incheierea, savarsirea carora se nasc raporturi juridice reglementate in legi comerciale. In legatura cu enumerarea cuprinsa in art. 3 facem unele precizari: Art. 3 se refera la cumparari, vanzari, operatiuni, asigurari, depozite, deci legiuitorul a avut in vedere mai ales aspectul economic si mai putin cel juridic; Enumerarea ar putea crea confuzii deoarece fapta de comert este cand un act juridic (exemplu contractul de report), cand o intreprindere.

5

In doctrina dreptului comercial s-a discutat asupra caracterului enumerarii legale a faptelor de comert cuprinse in art. 3. Intr-o prima opinie exprimata in literatura juridica pana la jumatatea sec. al XX-lea s-a considerat ca enumerarea este limitativa, afirmanduse ca legea califica drept fapte de comert actele si operatiunile expres prevazute in art. 3 C. Com., cu excluderea altora. Intr-o alta opinie (Smaranda Anghelie) se considera ca enumerarea facuta de legiuitor este absolut limitativa si relativ demonstrativa, afirmandu-se ca nici doctrina si nici practica nu pot spori numarul actelor de comert insa pot exista alte operatiuni care prin analogie ar putea fi considerate ca fiind acte/fapte de comert si incluse intr-una din categoriile de fapte de comert prevazute expres de legiuitor. O alta opinie: enumerarea art. 3 are un caracter exemplificativ si nu limitativ, C. Com. enumerand cele mai frecvente fapte de comert ce constituie baza activitatii comerciale. Sustinerea se intemeiaza si pe redactarea art. 3 care nu dispune imperativ sunt fapte de comert, ci prevede ca Legea considera ca fapte de comert. In concluzie, in lipsa faptelor de comert prevazute expres de art. 3, putem adauga si alte fapte de comert cu conditia ca acestea sa aiba caracteristicile faptelor de comert reglementate de lege. Astfel, in categoria faptelor de comert au fost incluse si hotelaria, publicitatea, productia de film, de televiziune, transportul aerian. Marea majoritate a faptelor de comert obiective sunt reglementate in art. 3, dar faptele de comert obiective conexe sau accesorii sunt reglementate si in alte articole. Astfel, sunt acte de comert si contul curent si cecul, contractele de mandat, comision, consignatie, contractul de garantie reala mobiliara si fidejusiunea, cand are o cauza comerciala. 1. Acte/fapte de comert obiective de interpunere in circulatie sau schimb Din aceasta categorie fac parte cumpararea comerciala si operatiunile de banca si schimb. si vanzarea

1.1. Cumpararea si vanzarea comerciala art. 3 pct. 1 si 2 c Cumpararea si vanzarea comerciala dau nastere la aceleasi obligatii si produc aceleasi efecte ca si cumpararea si vanzarea civila. Diferenta de esenta dintre vanzarea si cumpararea comerciala si cea civila rezida in finalitatea economica, interpunerea in schimbul marfurilor(teoria caracterului speculativ). Pentru a sublinia caracterul de interpunere in circulatia marfurilor, legiuitorul dezmembreaza operatiunea juridica a vanzariicumpararii in cele doua componente: vanzarea si cumpararea. Astfel, 6

vanzarea comerciala este cea care a fost precedata de o cumparare in scopul revanzarii, iar cumpararea comerciala este cea facuta in scopul revanzarii. Astfel, sunt considerate fapte de comert, potrivit art. 3 pct. 1 :cumpararile de producte/marfuri spre a se revinde fie in natura fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru ori numai spre a se inchiria, asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert. Si potrivit pct. 2 vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate, vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, daca vor fi fost cumparate in scop de vanzare sau inchiriere. Trasatura esentiala a vanzarii-cumpararii comerciale o constituie intentia de revanzare/ de inchiriere. Aceasta intentie de revanzare/inchiriere trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: 1. sa existe la data cumpararii; 2. intentia de revanzare trebuie sa fie exprimata de cumparator, respectiv sa fie facuta cunoscuta cocontractantului; 3. intentia de revanzare/inchiriere trebuie sa aiba in vedere in principal bunurile cumparate si nu accesoriile acestora. Din textul art. 3 pct. 1 si 2 C. com. rezulta ca obiect al vanzariicumpararii comerciale sunt doar bunuri mobile, legiuitorul referindu-se la producte, marfuri, obligatiuni ale statului, titluri de credit. In conceptia C. com., vanzarea-cumpararea bunurilor imobile reprezinta operatiuni civile si nu comerciale. De asemenea, au caracter civil, potrivit C. com., inchirierea si concesionarea bunurilor imobile. In prezent, exista autori care sustin ca aceasta solutie a C. com. privind caracterul civil al vanzarii-cumpararii bunurilor imobile reprezinta conceptia traditionala. Aceasta conceptie nu mai corespunde situatiei economice actuale, iar in proiectul C. com. al lui Carol operatiunile speculative asupra imobilelor erau considerate ca fiind acte de comert chiar daca aceste operatiuni erau facute de catre o persoana care nu avea calitatea de comerciant (sem.) Observam cum Codul comercial nu impune ca bunul sa fie revandut in starea in care a fost cumparat. El poate fi transformat, prelucrat si apoi revandut. Doctrina dreptului comercial face insa anumite diferentieri si distinctii privind aceste operatiuni de prelucrare si transformare. Cand operatiunea de prelucrare a bunului constituie un act de creatie ca de exemplu pictura realizata de panza cumparata, vanzarea operei de arta cu mult mai valoroasa decat bunul prelucrat este un act civil si nu unul comercial. In cazul mestesugarului, meseriasului care prelucreaza materialele clientului doctrina dreptului comercial apreciaza ca suntem in prezenta unei locatiuni de servicii si nu a unei operatiuni comerciale. In schimb, in cazul in care meseriasul cumpara materialele pentru a le 7

transforma si a le revinde suntem in prezenta unor fapte de comert (spre ex. croitorul cumpara stofa si confectioneaza articole de imbracaminte) In art. 5 C. com. se prevede ca nu se poate considera fapt de comert cumpararea de produse sau marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumparatorului si a familiei sale, de asemenea revanzarea acestor lucruri si nici vanzarea productelor pe care proprietarul le are de pe pamantul sau ori cel cultivat de el(arendat). 1.2. Operatiunile de banca si schimb Art. 3 pct 11 C. com. considera ca acte de comert operatiunile de banca si schimb; potrivit legii, institutiile de credit (bancile) pot efectua urmatoarele activitati: acceptarea de depozite, contractarea de credite, operatiunile de factoring, scontarea efectelor de comert, emiterea si gestiunea instrumentelor de plata, plati de decontare, leasing, etc. 2. Intreprinderile Codul comercial in art. 3 considera ca fapte de comert urmatoarele intreprinderi: intreprinderi de furnituri, intreprinderi de spectacole publice, intreprinderi de comisioane, agentii, oficiul de afaceri, intreprinderi de constructii, intreprinderi de fabrica, manufactura si imprimerie, intreprinderi de editura, librarie, a obiectelor de arta, cand altul decat autorul sau artistul vinde, intreprinderi de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat, intreprinderi de asigurari, intreprinderi de depozit in docuri si antrepozite. Desi C. Com. enumera intreprinderile considerate a fi fapte de comert, el nu da o definitie a intreprinderii ca institutie. In prezent, intreprinderea este definita in OUG nr. 44/2008 -> activitate economica desfasurata in mod organizat, permanent si sistematic, combinand resurse financiare, forta de munca atrasa, materii prime, mijloace logistice si informatice, pe riscul intreprinzatorului, in cazurile si in conditiile prevazute de lege. Pana acum, literatura a incercat sa suplineasca aceasta latura cu mai multe opinii. Majoritatea autorilor considera ca intreprinderea este un organism economic si social care dispune de o organizare autonoma cu ajutorul factorilor de productie de catre un intreprinzator si pe riscul acestuia in scopul producerii de bunuri si servicii destinate schimbului in vederea obtinerii de profit. In functie de obiect, intreprinderile enumerate in art. 3 C. com. pot fi clasificate in doua categorii: 1. intreprinderile de productie; 8

2. intreprinderile de prestari servicii; 2.1. Intreprinderile de productie Din prima categorie fac parte: intreprinderile de constructii, intreprinderile de fabrica si intreprinderile de manufactura. Din a doua categorie fac parte toate celelalte. Intreprinderile de constructii sunt reglementate de art. 3 pct 8 C. com. si pot avea ca obiect construirea unor edificii noi, ori numai lucrari de transformare, reparatii si intretinere a unor edificii existente. Important este ca organizarea activitatii sa intruneasca caracteristicile intreprinderii: a) autonomie; b) factor de productie; c) coordonarea activitatii; d) asumarea raspunderii. Orice operatiune si lucrare in legatura cu activitatea propriu-zisa de constructie are caracter comercial. Intreprinderea de constructii constituie fapta de comert obiectiva indiferent daca intreprinzatorul procura materialele necesare sau lucreaza cu materialele clientului. Nu este relevanta dimensiunea si volumul activitatii intreprinderii de constructii. Toate operatiunile legate de functionarea intreprinderii (cumpararea de materiale, contractul de antrepriza) vor fi comerciale. Intreprinderile de fabrica, manufactura art. 3 pct 9 au ca obiect toate activitatile industriale, de prelucrare si transformare a materiilor prime si materialelor in produse de o valoare superioara. Diferenta operata de C. com. intre fabrica si manufactura nu mai e de actualitate. 2.2. Intreprinderile de prestari servicii 2.2.1. Intreprinderile de furnituri art. 3 pct 5 C. com. acestea constau intr-o activitate comerciala sistematic organizata prin care intreprinzatorul, in schimbul unui pret unic, stabilit anticipat, asigura prestarea unor servicii sau predarea unor produse la anumite termene succesive (! Daca predarea se face la un singur termen ne aflam in prezenta unei vanzari) sau continui. Acest contract intruneste atat caracteristicile contractului de locatiune de servicii cat si a unui contract de vanzare-cumparare. De aceea, doctrina l-a caracterizat ca fiind un contract sui generis. 2.2.2. Intreprinderile de spectacole publice sunt reglementate de art. 3 pct. 6 C. com. si constau in organizarea unor factori specifici in scopul punerii la dispozitia publicului a unei productii culturale, artistice, sportive, in vederea obtinerii unui profit. Intreprinderile de spectacole publice sunt de comert deoarece ele organizeaza munca 9

altora si se interpun intre artist pe de o parte si spectator pe de alta parte. Sunt fapte de comert inchirierea salii, procurarea recuzitei, contractele privind publicitatea, etc. Daca aceste spectacole sunt prezentate direct de catre artisti, fara organizarea si antrenarea factorilor specifici, nu suntem in prezenta unei fapte de comert. Situatia juridica in acest caz e asemanatoare cu cea a artistului care isi vinde propriile creatii. De asemenea, nu au caracter comercial spectacolele de binefacere si spectacolele realizate fara scop speculativ. 2.2.3. Intreprinderile de comisioane, agentii, oficii de afaceri Art.3 pct. 7 au drept scop organizarea unor activitati comerciale cu ajutorul intermediarilor care pot fi comisionari sau o agentie sau oficiu de afaceri. Se considera ca operatiunile de intermediere realizate in conditiile art. 3 pct 7 c. com. constituie fapte de comert obiective indiferent daca tranzactiile la care se refera sunt comerciale sau civile . Exemplu: agentiile imobiliare. Operatiunile de intermediere ce se realizeaza in mod izolat sunt comerciale numai daca se refera la operatiuni comerciale. Ex: mijlocirea in afaceri comerciale. 2.2.4. Intreprinderile de editura, imprimerie, librarie si vanzarea obiectelor de arta art. 3 pct. 8, 9, 10 au ca obiect operatiunile prin care sunt valorificate drepturile de autor ce rezulta din crearea unei opere stiintifice, literare sau artistice. Atunci cand autorul este si propriul editor, in sensul ca isi publica opera pe riscul sau prin incheierea unor contracte directe cu tipografia si cu intreprinzatorul care asigura difuzarea operei nu suntem in prezenta unei fapte de comert; intreprinzatorul, pe de alta parte, savarseste fapte de comert. 2.2.5. Intreprinderile de transport persoane si de lucruri art 3 pct 13 in conceptia C. com., intreprinderile care organizeaza si realizeaza transportul de persoane si de lucruri pe apa sau pe uscat sunt fapte de comert; in prezent este asimilat si transportul aerian; 2.2.6. Intreprinderile de asigurare art. 3 pct 17,18 aceste texte de lege reglementeaza ca fiind fapte de comert obiective asigurarile terestre, chiar mutuale pentru daunele produse asupra bunurilor si asupra vietii (pct 17) precum si asigurarile, chiar mutuale, asupra riscurilor navigatiei (pct 18). Asigurarile mutuale sunt acele asigurari prin care mai multe persoane se asociaza in scopul suportarii impreuna a riscurilor. Capitalul social se formeaza din primele de asigurare depuse de asociati. 2.2.7. Depozitele in docuri si antrepozite art. 3 pct 20 in conceptia C. com. roman, constituie fapte de comert toate activitatile ce se desfasoara in aceste locuri anume destinate, docurile, antrepozitele, silozurile, indiferent de persoana care face depozitul. Documentele, inscrisurile eliberate si care atesta existenta marfii in depozit sunt:

10

a) recipisa de depozit se elibereaza deponentului (proprietar) atestant dreptul de proprietate al titularului asupra marfii depozitate; b) warrantul(scrisoare de gaj) sau buletin de gaj este documentul ce atesta ca marfa face obiectul unui contract de gaj si deci titularul warrantului are un drept de gaj (garantie reala) asupra marfii in depozit; c) talonul care ramane la administratia depozitarului. A nu se confunda depozitul in docuri si antrepozite cu depozitul pentru cauza de comert, care este o fapta de comert conexa/accesorie si nu face parte din categoria intreprinderilor. 3. Acte/fapte de comert conexe sau accesorii Faptele de comert conexe sau accesorii fac parte din categoria faptelor de comert obiective. Ele sunt acte juridice si operatiuni ce prin natura lor nu sunt comerciale, dar care dobandesc comercialitate prin legatura lor stransa cu fapte de comert. a) Contractele de report asupra titlurilor de credit sunt mentionate de art. 3 pct 3. C. com., care prevede ca sunt fapte de comert contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau asupra altor titluri de credit circuland in comert. Contractul de report consta in cumpararea pe bani gata a unor titluri de credit care circula in comert si in revanzarea simultana, cu termen si cu un pret determinat (la care se adauga o prima care reprezinta serviciul prestat de reportator), catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie. Caracterul sau accesoriu rezulta din faptul ca obiectul contractului il constituie titluri de credit circuland in comert. Este un act juridic complex si este fapta de comert independent de calitatea partilor, comerciant sau nu, si fara a distinge dupa natura titlurilor de credit care-i fac obiectul. b) Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale (art. 3 pct 4 C. com.). In acest caz, cumpararile sau revanzarile au un obiect determinat si anume partile sociale si actiunile societatilor comerciale. c) Operatiunile de mijlocire in afaceri comerciale (art.3 pct 12, fapte obiective de comert) Mijlocirea reprezinta acea operatiune de intermediere intre doua persoane cu scopul de a inlesni incheierea unui act juridic de catre acestea. Mijlocitorul nu este un reprezentant al partilor. El intreprinde toate demersurile necesare pentru a pune fata in fata cele doua parti si a le facilita incheierea actului juridic. 11

Activitatea mijlocitorului (samsarului) se desfasoara pe baza contractului de mijlocire. Demersurile mijlocitorului sunt acte materiale si nu acte juridice, deci contractul de mijlocire in afaceri comerciale este un contract de prestari servicii sau de locatiune de servicii pentru incheierea unui act de comert si are un caracter accesoriu actului a carui perfectare o mijloceste. Operatiunile de mijlocire sunt considerate fapte de comert obiective accesorii numai daca ele se refera la afaceri comerciale. Ex: mijlocitorul a pus fata in fata 2 persoane dintre care una a vandut o marfa iar cealalta a cumparat-o in scopul revanzarii. d) Cambia sau ordinele in producte sau marfuri. Aceste operatiuni sunt considerate fapte de comert accesorii potrivit art. 2 pct 14 C. com. Cambia propriu-zisa este inscrisul prin care o persoana (emitentul sau tragatorul) da dispozitie altei persoane (trasul) sa plateasca o suma de bani, la scadenta, unei a treia persoane (beneficiarul) sau la ordinul acesteia. Biletul la ordin este inscrisul prin care o persoana (emitentul) se obliga sa plateasca o suma de bani, la scadenta, altei persoane (beneficiarul) sau la ordinul acesteia. Ordinul in producte sau marfuri reprezinta o creatie legislativa lipsita de circulatie efectiva, legea speciala asupra cambiei si biletului la ordin nu retine acest titlu de credit. El este o cambie in care obligatia nu consta in plata unei sume de bani, ci are ca obiect o anumita cantitate de marfuri sau produse. e) Operatiunile cu privire la navigatie (art. 3 pct 15 si 16) Potrivit acestor texte de lege, sunt considerate fapte de comert obiective din categoria celor accesorii toate operatiunile privitoare la navigatie. Sunt operatiuni ce se prezinta ca o gama foarte variata de acte si fapte juridice, accesorii operatiunilor de comert pe mare: construirea, cumpararea si vanzarea vaselor (vapoarelor), actele juridice privind dotarea si aprovizionarea vaselor, expeditiile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul maritim si la navigatie (ipoteca si gajul maritim, etc.) Aceste operatiuni au caracter comercial indiferent de faptul ca sunt realizate in cadrul unei intreprinderi, sunt sau nu facute intrun scop speculativ. Au un caracter comercial atat operatiunile privind navigatia pe mare, cat si navigatia pe lacurile sau fluviile interioare. f) Depozitele pentru cauza de comert(art 3. pct 19 C. com.) (a nu se confunda cu depozitul in docuri sau antrepozite) In acest caz, legea, spre deosebire de depozitele in docuri si antrepozite, care fac parte din categoria intreprinderilor, are in vedere depozitele pentru cauza de comert care au caracter izolat 12

ori se realizeaza in alte locuri decat cele specificate mai sus. Asemenea depozite sunt considerate fapte de comert numai daca au o cauza comerciala (depozitarea unor marfuri cumparate in vederea revanzarii, prelucrarii sau inchirierii). g) Contul curent si Cecul constituie acte de comert accesorii potrivit art. 6 alin 2 C. com., daca au o cauza comerciala. Contul curent este acel contract prin care partile convin ca, in loc sa lichideze creantele lor reciproce izvorate din prestatiile facute de una catre cealalta, lichidarea sa se faca la un anumit termen, prin achitarea soldului de catre partea care va fi debitoare. Din interpretarea per a contrario a art. 6 alin. 2 c. com., contul curent constituie o fapta de comert obiectiva accesorie in cazurile in care este folosit de catre un comerciant. Daca are o cauza comerciala, contul curent constituie fapta de comert obiectiva chiar si atunci cand este folosit de un necomerciant. Cecul reprezinta un inscris prin care o persoana (emitent sau tragator) da ordin unei banci la care au un disponibil banesc (trasul) sa plateasca o suma de bani unei persoane (beneficiarul) sau la ordinul acesteia. Ca si in cazul contului curent, cecul este considerat o fapta de comert obiectiva numai daca are o cauza comerciala (marfuri cumparate in scop de revanzare sau pentru stingerea unei obligatii comerciale). h) Contractele de mandat, comision si consignatie sunt reglementate de Legea 178/1934. Acestea constituie fapte de comert obiective accesorii, daca au ca obiect tratarea unor afaceri comerciale. i) Contractele de garantie reala mobiliara si fidejusiune sunt considerate fapte de comert obiective conexe datorita caracterului lor accesoriu. Acestea sunt fapte de comert daca au o cauza comerciala. Caracterul comercial al obligatiei principale se extinde si asupra obligatiei accesorii izvorate din contract. ACTELE/FAPTELE DE COMERT SUBIECTIVE Codul comercial reglementeaza si faptele de comert subiective. Acestea dobandesc comercialitate datorita calitatii de comerciant a persoanei care le savarseste. Art. 4 C. com. prevede ca: se socotesc afara de acestea, ca fapte de comert, celelalte contracte si operatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul. In doctrina s-a discutat asupra naturii prezumtiei stabilite de art. 4. Prezumtia legala de comercialitate este o prezumtie sui generis sau mixta, ce nu poate fi inlaturata prin orice dovada contrara ci numai in

13

conditiile celor doua exceptii prevazute in ultima parte a art. 4. Astfel, prezumtia de comercialitate poate fi inlaturata numai in doua cazuri: 1. daca obligatia are caracter civil; 2. atunci cand necomercialitatea rezulta din insusi actul. 1. Natura civila a obligatiilor. In aceasta categorie sunt cuprinse actele propriu-zise de drept civil (testamentul, renuntarea la o succesiune, etc.) si cele de dreptul familiei (recunoasterea unui copil din afara casatoriei, etc.) precum si operatiuni privind bunurile imobile. 2. Necomercialitatea rezulta din insusi actul savarsit de comerciant. Sunt avute in vedere acele operatiuni pe care le savarseste comerciantul si care sunt straine de profesiunea si activitatea sa comerciala : cumpara unele bunuri necesare uzului personal sau familiei sale, face un imprumut destinat unui scop civil (cumpararea unui autoturism personal, construirea unei locuinte ori achizitionarea de bunuri care sa nu faca parte din fondul de comert al comerciantului). ACTELE/FAPTELE DE COMERT UNILATERALE SAU MIXTE In doctrina dreptului comercial s-a ridicat problema daca ar exista o categorie distincta de fapte de comert unilaterale/mixte pe langa cele obiective si cele subiective. Ele au fost denumite astfel deoarece pentru o parte a raportului juridic actul are caracter comercial iar pentru cealalta parte actul are caracter civil. Ex: un student cumpara un curs de la un librar. In acest caz se ridica problema regimului juridic aplicabil. Potrivit art 56 C. com., daca un act este comercial numai pentru una dintre parti, toti contractantii sunt supusi in ceea ce priveste acest act legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare chiar la persoana comerciantilor si in cazurile in care legea nu dispune altfel. Exceptii nu se aplica necomerciantilor legile comerciale cu privire la dobandirea calitatii de comerciant. Legea comerciala reglementeaza numai raportul juridic, fara nicio consecinta asupra statutului juridic al participantului pentru care actul juridic nu constituie o fapta de comert. Necomerciantii pot incheia acte supuse legii comerciale, dar ei nu vor dobandi calitatea de comerciant; dispozitiile cu caracter comercial referitoare la persoana comerciantului nu se vor aplica necomerciantilor; nu se aplica legile (dispozitiile) comerciale atunci cand legiuitorul prevede in mod expres acest lucru. Regula solidaritatii codebitorilor din obligatiile comerciale este instituita de art. 42 C. com. Potrivit alineatului final al acestui text de lege, prezumtia de solidaritate a codebitorilor nu se aplica necomerciantilor 14

pentru acele operatiuni care pentru ei nu constituie fapte de comert, deci se aplica regula divizibilitatii obligatiilor cu pluralitate de debitori. Spre exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare a unor produse agricole incheiat de 2 agricultori cu un comerciant, raspunderea agricultorilor pentru nerespectarea obligatiilor asumate va fi divizibila si nu solidara, deoarece ea izvoraste dintr-un act juridic care pentru agricultori nu constituia, potrivit art 5 C. com., o fapta de comert.

SUBIECTELE DREPTULUI COMERCIAL Precizari prealabile Codul comercial se intemeiaza pe o conceptie obiectiva, prevederile art. 3 stabilind actele si operatiunile carora li se aplica reglementarile dreptului comercial indiferent de calitatea persoanei care le savarseste, comerciant sau necomerciant. Conceptia obiectiva este completata in subsidiar cu sistemul subiectiv art. 4. Nu se neaga astfel conceptia obiectiva a C. com, deoarece savarsirea faptelor de comert prevazute in art. 3 au rol preponderent in stabilirea raporturilor juridice comerciale si totodata in dobandirea calitatii de comerciant de catre persoana fizica deoarece art. 7 reglementeaza ca sunt comercianti aceia care fac fapte de comert obiective ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale. Prevederile art. 7 sunt completate de prevederile art. 9 care specifica faptul ca nu devine comerciant acela care savarseste in mod accidental fapte de comert. Observam ca, potrivit prevederilor art. 7 exista doua categorii de comercianti: a) comercianti persoane fizice prin savarsirea de catre acestia a unor fapte de comert obiective ca o profesiune obisnuita; b) societatile comerciale indiferent de forma lor. Evident, la data adoptarii C. com., prima categorie era cea mai numeroasa. Astazi categoria a II-a este cea mai numeroasa. Unele legi fac referire si la alte categorii de comercianti Lg 26/1990 privind registrul comertului. In prezent sunt considerati comercianti potrivit art. 1 alin 2 din Lg 26/1990: a) comercianti persoane fizice legea face referire la trei categorii de comercianti persoane fizice: > persoane fizice autorizate; > ntreprinzatorii individuali aceasta categorie fiind introdusa pentru prima data in legislatie prin OUG 44/2008; (sem) 15

> ntreprinderi familiale; b) comercianti persoane juridice: > societatile comerciale; > companii nationale; > societatile nationale; > regii autonome; > grupuri de interes economic cu caracter comercial; > grupuri europene de interes economic cu caracter comercial; > organizatii cooperatiste. Companiile nationale si societatile nationale sunt propriu-zis tot niste societati comerciale. Practic exista urmatoarele categorii de comercianti persoane juridice: societatile comerciale acestea sunt constituite in conditiile legii 31/1990; regiile autonome constituite in baza legii 15/1990; grupurile de interes economic; organizatiile cooperatiste. Observatie: Unii autori considera ca regiile autonome si organizatiile cooperatiste sunt asimilate comerciantilor numai in privinta obligatiilor pe care acestia le au. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din Lg 26/1990 privind registrul comertului, comerciantii inainte de inceperea comertului au obligatia sa ceara inmatricularea in acest registru, iar pe parcursul desfasurarii activitatilor, sa ceara desfasurarea in acelasi registru a anumitor acte. Cunoasterea categoriilor de comercianti este foarte importanta datorita regimului juridic aplicabil comerciantilor. Astfel, acestia se caracterizeaza printr-un statut juridic propriu, o raspundere agravata si existenta unei prezumtii de comercialitate pentru toate actele si obligatiile lor. Spre exemplu, statutul comerciantului este diferit de cel al necomerciantului sub urmatoarele aspecte: instituirea prin lege a unor obligatii profesionale pentru comercianti aceste obligatii se refera la inmatricularea, inregistrarea in registrul comertului, intocmirea registrelor comerciale, desfasurarea activitatii in limitele unei concurente loiale, plata unor taxe, impozite etc. instituirea unor reguli derogatorii de la dreptul comun (dreptul civil) si anume: solidaritatea codebitorilor, curgerea de drept a dobanzilor, interzicerea retractului litigios, interzicerea acordarii termenului de gratie; sub aspectul libertatii probelor in comercial sunt admise si alte mijloace de proba decat in civil, spre exemplu: facturile acceptate, registrele comerciale;

16

comerciantilor li se aplica procedura insolventei ei pot fi declarati in faliment; doar comerciantii pot fi membrii Camerelor de Comert si Industrie. Comerciantul persoana fizica Exista doua conceptii cu privire la dobandirea calitatii de comerciant de catre persoana fizica. Potrivit conceptiei obiective, calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea unei fapte de comert cu caracter de profesiune. C. com. romn este tributar acestei conceptii. Potrivit conceptiei subiective, specifica dreptului german, o persoana fizica are calitatea de comerciant in masura in care are numele sau firma inregistrate in registrul comertului. Potrivit sistemului subiectiv, inregistrarea persoanei fizice creaza o prezumtie in favoarea acesteia in sensul dobandirii calitatii de comerciant indiferent daca savarseste sau nu fapte de comert ( aici fiind diferenta). Desi C. com. romn stabileste in art. 7 doua conditii pentru dobandirea calitatii de comerciant de catre persoana fizica: 1. savarsirea unei fapte de comert obiective; 2. savarsirea acesteia trebuie sa se faca cu caracter de profesiune, Autorii considera ca trebuie indeplinita si o a 3-a conditie, si anume ca savarsirea acestor fapte obiective de comert sa se faca in nume propriu. Aceasta conditie a fost introdusa de doctrina pentru a deosebi pe comercianti de auxiliarii lor. Auxiliarii sunt persoanele care ii ajuta pe comercianti in desfasurarea activitatii lor (nu care le faciliteaza incheierea afacerilor-auxiliari independenti). Auxiliarii comerciantilor sunt de doua categorii: a) auxiliari dependenti acestia se afla fata de comerciant intr-un raport de subordonare, depind de el si sunt salariati ai acestuia. Exista trei categorii de auxiliari dependenti: i) prepuii (notiunea de prepus are un alt inteles decat prepusul din civil); ii) comiii pentru nego (Ex: vanzatorii, receptionerul hotelier, soferul de taxi) iii) comiii calatori pentru nego. b) auxiliari independenti acestia nu depind de comerciant, ci colaboreaza cu acesta, uneori fiind si ei la randul lor comercianti, si avem in aceasta categorie: i) mijlocitorii; ii) agentii comerciali(drepturile si obligatiile lor sunt stabilite de Lg. 509/2002).

17

Unii autori au considerat ca, pentru dobandirea calitatii de comerciant, persoana fizica trebuie sa indeplineasca si alte conditii, cum ar fi conditia capacitatii(capacitatea comerciantului priveste savarsirea unor acte de comert). Alti autori au sustinut ca pentru dobandirea calitatii de comerciant se cere conditia inmatricularii in registrul comertului. Art 1 alin. 1 din Lg. 26/1990 stabilind ca inainte de inceperea comertului, comerciantii trebuie sa ceara inregistrarea. Unii autori au adaugat si conditia existentei autorizatiei administrative atunci cand legea prevede o astfel de autorizatie. In prezent existenta acestei autorizatii este ceruta de OUG 44/2008 care a abrogat LG 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si asociatiilor familiale care desfasoara activitati economice in mod independent. Literatura juridica de data recenta face referire la urmatoarele conditii pentru ca o persoana sa devina comerciant: Smaranda Anghelie: efectuarea de fapte de comert de natura a constitui obiectul unei profesiuni comerciale; exercitarea acestor fapte trebuie sa aiba caracter permanent, sistematic, cu titlu de profesiune si cu intentia de a dobandi calitatea de comerciant; exercitiul faptelor de comert trebuie realizat in nume propriu si pe riscul intreprinzatorului; premergator (anterior) inceperii comertului, intreprinzatorul trebuie sa se inmatriculeze in registrul comertului; persoana fizica trebuie sa obtina autorizatiile prevazute de lege; persoana trebuie sa aiba capacitatea ceruta de lege; Ion Turcu: persoana trebuie sa aiba capacitatea ceruta de lege; persoana fizica trebuie sa exercite in mod obisnuit, cu titlu de profesiune, fapte de comert; comertul trebuie sa fie realizat in nume propriu; activitatea trebuie sa aiba drept scop obtinerea de profit; persoana trebuie sa actioneze asumandu-si riscul; trebuie sa detina autorizatiile prevazute de lege. (!) Majoritatea autorilor considera ca pentru dobandirea calitatii de comerciant de catre persoana fizica sunt necesare urmatoarele trei conditii: 1. savarsirea de fapte de comert obiective; 2. savarsirea faptelor de comert ca profesiune; 3. savarsirea acestor fapte de comert sa se faca in nume propriu. 1. Savarsirea de fapte de comert obiective 18

Pentru a deveni comerciant, persoana fizica trebuie sa savarseasca anumite fapte de comert obiective, sa savarseasca fapte de comert prevazute de art. 3 C. com. Precizare: o persoana necomerciant care savarseste fapte de comert unilaterale nu devine comerciant daca pentru ea actele juridice au caracter civil. Spre exemplu, contractul de asigurari de bunuri care nu constituie obiectul comertului este o fapta de comert mixta/unilaterala, deoarece prezinta caracter comercial numai pentru societatea de asigurari, nu si pentru asigurat art. 6 alin.1. Alt exemplu contul curent si cecul nu sunt fapte de comert in ceea ce priveste pe necomercianti, cu exceptia cazului cand au o cauza comerciala art. 6 alin. 2. Pentru a duce la dobandirea calitatii de comerciant, savarsirea faptelor de comert obiective trebuie sa fie efectiva, nu este suficienta simpla intentie. Savarsirea faptelor de comert se poate realiza indirect prin intermediul, spre exemplu, unui auxiliar independent. Calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea unor fapte de comert obiective numai daca acestea au caracter licit. Ca atare, savarsirea unor acte de comert contrare ordinii publice si bunelor moravuri nu pot duce la dobandirea calitatii de comerciant. In acest sens, L 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite reglementeaza ca efectuarea de acte sau fapte de comert de natura celor prevazute de C. com. sau in alte legi, fara indeplinirea conditiilor stabilite prin lege constituie dupa caz infractiune sau contraventie. 2. Savarsirea faptelor de comert ca profesiune Pentru a dobandi calitatea de comerciant nu este suficient ca o persoana sa savarseasca fapte de comert obiective in mod accidental, ci se cere ca savarsirea acestora sa aiba caracter de profesiune. Savarsirea faptelor de comert are caracter de profesiune atunci cand ea constituie o ocupatie, o indeletnicire permanenta pe care o exercita o anumita persoana. Literatura juridica a insistat pe definirea notiunii de profesiune considerand ca ea trebuie sa reprezinte o ocupatie perseverenta, un exercitiu atat de des incat sa constituie o conditie speciala de existenta, care asigura resursele banesti necesare traiului. Nu se cere ca aceasta ocupatie sa fie singura ocupatie si nici cea principala. Autorii considera ca savarsirea faptelor de comert cu caracter profesional trebuie sa se faca in scopul obtinerii unui profit cu toate ca acest element nu este consacrat in art. 7 C. com. Trebuie sa avem in vedere 2 elemente: a) un element de fapt factum care consta in exercitiul sistematic si repetat al unor fapte de comert; 19

b)

un element psihologic animus care se refera la intentia de a dobandi calitatea de comerciant, adica de a dobandi o anumita conditie sociala.

3. Savarsirea acestor fapte de comert sa se faca in nume propriu. Pentru dobandirea calitatii de comerciant este necesar ca savarsirea faptelor de comert obiective sa se faca in nume propriu. O persoana devine comerciant numai daca savarseste fapte de comert obiective cu caracter profesional in nume propriu, independent si pe riscul sau. Statutul juridic al comerciantului Prin statut juridic se intelege un ansamblu de norme juridice care reglementeaza situatia unui grup de persoane, drepturile si obligatiile lor, un ansamblu de norme care definesc scopul si trasaturile esentiale ale unei comunitati. Prin statut juridic al comerciantului intelegem un ansamblu de norme juridice privind drepturile si obligatiile profesionale ce caracterizeaza starea juridica a acestor categorii de persoane. Drepturile comerciantului Principalele drepturi de care se bucura comerciantii sunt: a) dreptul de a alege si de a fi ales in camerele de Comert si Industrie si in asociatiile profesionale; b) dreptul de asociere in organizatiile profesionale; c) dreptul de libera circulatie a persoanelor, marfurilor, serviciilor, capitalurilor; d) dreptul de proprietate comerciala care implica dreptul de a-si constitui un fond de comert, de a-l exploata, de a-l vinde, inchiria, a-l da in locatie de gestiune, etc. e) dreptul la inchirierea spatiului comercial; f) dreptul la reinnoirea inchirierii; g) dreptul la numele comercial; (firma L. 26/1990) h) dreptul la emblema; (L. 26/1990) i) dreptul de a folosi registrele comerciale in fata instantei si a arbitrajului. Obligatiile comerciantului Obligatiile comerciantului sunt: a) de a se inscrie in registrul comertului; b) intocmirii registrelor contabile; c) desfasurarea activitatii in limitele unei concurente loiale.

20

A. Inmatricularea in registrul comertului Potrivit art. 1 alin. 1 din Lg. 26/1990 privind registrul comertului, comerciantii, inainte de inceperea comertului(), au obligatia sa ceara inmatricularea in registrul comertului, iar in cursul exercitarii si la incetarea comertului sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege. Aceeasi obligatie este mentionata si in OUG 44/2008 care abroga Lg. 300/2004. Registrul comertului este un document public asigurand publicitatea activitatii comerciantului in scopul protejarii intereselor altor comercianti dar si a tertelor persoane, necomercianti. Modificarile care apar in cadrul operatiunilor realizate de comerciant sau cu privire la fondul de comert in totalitate ori pe elemente constitutive sunt opozabile tertilor numai de la data inscrierii lor in registrul comertului. Din punct de vedere organizatoric, registrul comertului se tine de catre Oficiul Registrului Comertului organizat in fiecare judet si in Municipiul Bucuresti pe langa fiecare tribunal. La nivel central exista registrul central al comertului care se tine de catre Oficiul National al Registrului comertului, organizat pe langa Ministerul Justitiei. Inregistrarile in Registrul Comertului se fac pe baza unei incheieri a judecatorului delegat sau dupa caz a unei hotarari judecatoresti irevocabile in afara de cazurile in care legea prevede altfel(vezi OUG 44/2008). Incheierile judecatorului delegat cu privire la inmatriculare sau orice alte inregistrari in registrul comertului sunt executorii de drept si sunt supuse numai recursului, termenul de recurs fiind de 15 zile si curge de la data pronuntarii incheierii pentru parti si de la data publicarii incheierii sau a actului modificator, al actului constitutiv in Monitorul Oficial partea a IV-a pentru orice persoana interesata. Recursul se depune si se mentioneaza in registrul comertului unde s-a facut inregistrarea. In termen de 3 zile de la data depunerii, Oficiul Registrului Comertului inainteaza recursul Curtii de apel in a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau sediul comerciantului. Controlul legalitatii operatiunilor efectuate de Oficiul registrului Comertului se face de catre unul dintre judecatorii tribunalului judetean, respectiv al Municipiului Bucuresti, delegat anual de presedintele acestui tribunal. Judecatorul va controla operatiunile registrului comertului cel putin o data pe luna. Controlul efectuat de judecatorul delegat nu exonereaza de raspundere personalul oficiului care conduce si executa operatiunile registrului comertului. Registrul comertului este alcatuit din: a) un registru pentru inregistrarea comerciantilor persoane fizice: persoane fizice autorizate, intreprinderi

21

individuale si intreprinderi familiale (asociatii familiale inainte de OUG 44/2008); b) un registru pentru inregistrarea societatilor cooperatiste; c) un registru pentru inregistrarea celorlalti comercianti persoane juridice. Pentru fiecare an se deschide un nou registru. Aceste registre se tin in sistem computerizat, fiecare comerciant inregistrat va purta un numar de ordine si va primi un certificat de inregistrare in registrul comertului. Inregistrarea in registrul comertului creaza o prezumtie relativa de comercialitate cu privire la faptele pe care o persoana fizica sau juridica le savarseste in calitate de comerciant (sem). Lg. 26/1990 face referire si la sanctiunile aplicabile in caz de nerespectare a dispozitiilor prevazute de lege (inchisoarea sau amenda). B. Intocmirea registrelor contabile Alta obligatie a comerciantului este evidena in registrele contabile a activitatii pe care el o desfasoara. Aceasta obligatie este prevazuta atat in Lg. contabilitatii nr 82/1991, art. 1: toti comerciantii si toate persoanele juridice trebuie sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie care reprezinta un sistem de cunoastere, gestiune si control al patrimoniului comerciantilor si a rezultatelor obtinute de acestia in cadrul activitatii desfasurate. Prin evidenta contabila, comerciantii trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor privind situatia patrimoniala a comerciantului si rezultatele obtinute. Reglementari referitoare la registrele comerciantilor intalnim si in C. com. art. 19-25. Potrivit C. com. si Lg 82/1991, registrele obligatorii pentru comercianti, persoane fizice sau juridice, sunt: 1. Registrul jurnal cuprinde operatiunile economico-juridice efectuate de comerciant zilnic, in ordine cronologica, operatiuni referitoare la patrimoniul sau. 2. Registrul inventar contine inventarul patrimoniului comerciantului (inventarul + bilantul contabil). Comerciantul este obligat ca atat la inceputul comertului cat si la sfarsitul fiecarui an sa faca un inventar al averii sale, adica al tuturor bunurilor mobile, imobile, a activului si pasivului, sa intocmeasca bilantul contabil. Inventarul intocmit si bilantul se vor trece in acest registru, denumit registrul inventar.

22

3. Registrul copier cuprindea in ordine cronologica toate scrisorile pe care comerciantul le expedia, registrul copier fiind reglementat doar de Codul comercial. 4. Registrul carte mare reglementat numai de legea contabilitatii. Acesta se tine de catre comerciantii care au un volum mare de activitate si unde contabilitatea se tine in partida dubla, adica fiecare operatiune are o dubla inregistrare. Registrele de contabilitate, precum si actele, documentele care au stat la baza inregistrarilor se pastreaza timp de 10 ani, cu incepere de la data incheierii exercitiului financiar in cursul caruia au fost intocmite, cu exceptia statelor de salarii, care se pastreaza timp de 50 de ani. C. Obligatia de a desfasura activitatea comerciala cu buna-credinta si cu respectarea uzantelor comerciale cinstite. Potrivit prevederilor Lg 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, comerciantii sunt obligati sa-si exercite activitatea cu buna credinta, potrivit uzantelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale. Art. 2 din Lg 11/1991 defineste concurenta neloiala ca fiind orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii. Art. 4 din Lg 11/1991 stabileste care fapte sunt contraventii iar art. 5 care fapte constituie infractiuni. Contraventii: - comunicarea/raspandirea in public de catre un comerciant de afirmatii asupra intreprinderii sale, activitatile acesteia, menite sa induca in eroare si sa ii creeze o situatie de favoare in dauna unor concurenti. Infractiuni: - producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare/vanzarea unor marfuri sau servicii purtand mentiuni false privind brevetele de inventie, marcile, indicatiile geografice, desenele/modelele industriale (), originea si caracteristicile marfurilor, numele producatorului. Dovada calitatii de comerciant In cazul unui litigiu se pune problema existentei calitatii de comerciant a uneia dintre partile litigante. Potrivit legii, sarcina probei revine partii care formuleaza anumite pretentii, deci cel care invoca/neaga calitatea de comerciant a unei persoane fizice sau societati comerciale trebuie sa faca dovada. O atare dovada se poate face cu orice mijloc de proba admis de legea comerciala.

23

Art. 46. C. com. enumera care sunt mijloacele de proba admise in dr. comercial. Dovada calitatii de comerciant se face in conditii diferite dupa cum este vorba de o persoana fizica sau de o persoana juridica, adica, in cele mai multe cazuri, o societate comerciala. In cazul persoanei fizice, intrucat calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea unor fapte de comert obiective cu caracter profesional, inseamna ca aceasta calitate se poate proba prin prezentarea unor dovezi din care sa rezulte ca persoana respectiva a savarsit mai multe fapte de comert prevazute de art. 3 ca o profesiune obisnuita, in nume propriu. Deci, calitatea de comerciant a unei persoane fizice nu se mai considera probata cu dovezi privind existenta autorizatiei, inmatricularea in registrul comertului, titulatura de comerciant folosita in anumite inscrisuri, dobandirea unui fond de comert, plata unor impozite, etc., toate acestea fiind prezumtii relative si putand fi combatute cu proba contrarie. Ele pot fi insa folosite impreuna cu alte mijloace de proba din care sa rezulte exercitarea efectiva a comertului de catre persoana in cauza. Deoarece proba calitatii de comerciant este o chestiune de fapt, o hotarare judecatoreasca prin care se constata aceasta calitate are efect relativ, neputand fi invocata in alt litigiu. In cazul societatilor comerciale, calitatea de comerciant se dobandeste prin insasi constituirea societatii. Societatile comerciale se nasc comercianti, in timp ce persoana fizica devine comerciant. O societate comerciala dobandeste personalitate juridica si devine comerciant prin inscrierea in registrul comertului. Deci, calitatea de comerciant referitoare la o societate comerciala se poate proba prin dovedirea constituirii respectivei societati in conditiile prevazute de lege si un mijloc de dovada ar fi copia certificata de pe inmatricularea in registrul comertului (certificatul de inmatriculare). In cazul regiilor autonome sau organizatiilor cooperatiste, calitatea de comerciant se poate proba in mod asemanator prin dovedirea infiintarii lor in conditiile stabilite de lege. La fel, se pot folosi drept dovezi copii certificate de pe inmatricularea in registrul comertului. Incetarea calitatii de comerciant In cazul persoanei fizice, din moment ce calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea unor fapte de comert obiective, cu caracter de profesiune, in nume propriu, inseamna ca persoana in cauza inceteaza sa detina aceasta calitate din momentul in care nu mai savarseste fapte de comert obiective ca o profesie obisnuita. Trebuie precizat ca incetarea savarsirii faptelor de comert poate sa fie temporara si deci ea poate fi reluata.

24

In acest caz, trebuie sa dovedim ca incetarea exercitarii faptelor de comert nu a avut caracter temporar, si ca persoana in cauza a avut intentia de a renunta la aceasta calitate. Deci nu orice fapte pot avea ca urmare pierderea calitatii de comerciant, ele trebuie sa fie insotite si de anumite acte din care sa rezulte vointa de a pierde aceasta calitate; spre exemplu, comerciantul face o cerere de radiere din registrul comertului. In cazul societatilor comerciale, acestea nu mai sunt comercianti din momentul radierii din registrul comertului. Radierea unei societati comerciale din registrul comertului este ceruta de catre o persoana numita lichidator. Lichidatorul este o persoana care se ocupa de administrarea, gestionarea obiectului de activitate al unei societati comerciale aflate in faza de lichidare. Lichidatorul practic il inlocuieste pe administrator. El trebuie sa fie autorizat in conditiile legii. Conditiile exercitarii activitatilor comerciale Fiecare persoana poate sa exercite o profesie comerciala in functie de dorintele si interesele sale. Totusi, exista anumite limitari stabilite de lege, deoarece exercitiul comertului poate prezenta anumite pericole, atat pentru intreprinzatorul lipsit de experienta cat si pentru consumatori, care pot fi prejudiciati prin activitatea ilicita sau abuziva a comerciantilor. Legea stabileste anumite restrangeri ale exercitiului comertului, acestea referindu-se la incapacitati, incompatibilitati, interdictii, decaderi. In literatura juridica de data recenta, in legatura cu acest subiect au fost exprimate opinii mai nuantate. Unii autori considera ca limitele libertatii de a face comert pot fi clasificate in limite legale si limite conventionale. Limitele legale intervin pentru a proteja atat persoana care tinde a face comert cat si interesele generale ale tertilor, care ar putea suporta consecinte pagubitoare. Limitele legale se refera la incapacitati generale in cazul minorilor si a celor pusi sub interdictie si la interdictii, decaderi sau incompatibilitati. Limitele conventionale se pot referi la obligatia de neconcordanta stipulata in contractul de munca, obligatia de neconcurenta pe care si-o asuma agentul fata de comitent in cazul contractului de agentie. Incapacitati 1. In cazul minorilor

25

Persoanele fizice pot face comert daca au capacitatea ceruta de lege pentru a fi comerciant, adica au capacitate deplina de exercitiu prevazuta de legea civila. Concret, minorul nu poate deveni comerciant. Se pune problema insa daca in cazul dobandirii unui fond de comert pe cale succesorala, minorul poate sa devina comerciant, deoarece incapacitatea minorului in sensul Codului comercial priveste inceperea unui comert. Continuarea comertului este posibila in conditiile in care exercitarea in continuare a comertului ar fi profitabila minorului dar acest fapt este posibil numai cu incuviintarea instantei. Cel care ca continua comertul este reprezentant legal al minorului. Se pune problema daca reprezentantul devine comerciant sau minorul devine comerciant. Prin savarsirea actelor de comert de catre reprezentantul sau, minorul este cel care devine comerciant, nu persoana imputernicita sa exercite comertul in numele minorului. In cazul incetarii platilor, minorul ca fi acela care va fi supus procedurii insolventei si declarat in faliment. Raspunderea penala pentru infractiunile savarsite in exercitiul comertului va reveni reprezentantului legal care a savarsit fapta, dar raspunderea civila pentru prejudiciile provocate de reprezentant va reveni si minorului daca el a beneficiat de pe urma acestor infractiuni. Minorul care a implinit 16 ani poate sa incheie un contract de munca, poate sa se incadreze intr-o organizatie cooperatista dar nu poate deveni comerciant. Exista o singura exceptie de la aceasta regula, in cazul in care minorul este membru al unei intreprinderi familiale, OUG 44/2008 stabilind in acest caz ca minorul poate deveni membru daca a indeplinit 16 ani. 2. Persoane puse sub interdictie Persoanele puse sub interdictie nu pot deveni comercianti. Interzisul nu poate sa continue un comert chiar prin reprezentantul sau legal, daca a dobandit un fond de comert pe cale succesorala. In acest caz fondul de comert va fi lichidat. 3. Persoana pusa sub curatela Aceasta nu este lipsita de capacitatea de exercitiu si in principiu ar putea sa inceapa sau sa continue un comert. Cu toate acestea, desfasurarea unor acte comerciale cu titlu profesional ar fi dificila deoarece ar insemna ca cel reprezentat sa fie asistat in profesiunea comerciala. Majoritatea autorilor s-au pronuntat pentru o incapacitate de fapt a acelui sub curatela de a fi comerciant. Nu este vorba de o incapacitate de drept strict juridica, ci de o imposibilitate practica de a exercita acte de comert. 26

Unii autori considera ca cel pus sub curatela poate sa exercite comertul utilizand reprezentanti care vor desfasura activitatile comerciale in numele si pe seama persoanei pusa sub curatela. In privinta incompatibilitatilor Unele persoane, desi capabile sa indeplineasca acte juridice civile si chiar unele acte de comert izolate nu pot exercita o profesie comerciala datorita functiilor publice ce le indeplinesc, activitatile ce le desfasoara fiind legate de interesele generale ale societatii. Scopul urmarit prin instituirea acestor restrictii, denumite incompatibilitati, este acela de a asigura demnitatea si prestigiul functiei/profesiei. Prin incompatibilitati intelegem interdictiile prevazute prin lege pentru anumite persoane de a exercita comertul pentru anumite pesoane de a exercita comertul datorita functiei sau profesiei, prin aceasta legiuitorul urmarind sa asigure demnitatea si prestigiul unor functii. Nu pot fi comercianti: diplomatii; politistii; cadrele militare; magistrati0.i; functionarii, parlamentarii, membrii guvernului. Tratamentul juridic al incompatibilitatilor este mai lejer decat cel al incapacitatilor. Sanctiunea incalcarii normelor privind incompatibilitatea profesionala sau disciplinara care poate consta in suspendarea sau demiterea din functia publica ce o detine ori excluderea din organizatia profesionala din care face parte. Existenta unei incompatibilitati nu impiedica pe cel vizat sa dobandeasca calitatea de comerciant. Decaderile Decaderile au in vedere in esenta faptul ca o persoana poate deveni comerciant numai daca reputatia sa nu este atinsa de savarsirea unor fapte ce l-ar putea face nedemn de o astfel de calitate. In aceste conditii, decaderile sunt sanctiunile juridice care constau in excluderea din exercitiul comercial a persoanelor care au fost condamnate pentru savarsirea unor infractiuni ca de exemplu: concurenta neloiala, bancruta frauduloasa, inselaciune, etc. Sanctiunea decaderii din dreptul de a exercita o profesiune comerciala consta intr-o interzicere a drepturilor unei persoane fizice si ea poate interveni numai in cazurile si in conditiile prevazute de lege. Aceasta sanctiune se aplica de catre instanta penala prin hotarare judecatoreasca. Lg 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite reglementeaza ca persoanele care au fost

27

condamnate penal pentru savarsirea unor fapte prevazute de legea penala nu mai pot exercita profesia de comerciant. De asemenea, OUG 44/2008 stabileste anumite conditii pentru persoana fizica autorizata si membrii intreprinderii familiale si intreprinzatorul individual. Una din aceste conditii se refera la faptul ca persoana respectiva sa nu fi fost condamnata penal prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva pentru savarsirea unor fapte sanctionate de legea financiara, vamala, etc. Interdictiile Interdictiile de a exercita o activitate sau o profesiune comerciala sunt determinate de motive variate: interesele generale, ordinea publica, apararea nationala, interesele generale, ordinea publica, apararea societatii, a sanatatii publice. Interdictia nu este o masura de protectie pentru comercianti, ci o masura de interes public, totusi uneori se afla si un interes particular. Interdictiile pot fi clasificate in: 1. legale si conventionale; 2. generale (care privesc pe toti comerciantii) si speciale (care se refera numai la anumite categorii de comercianti). Interdictia legala se refera la activitatile care sunt considerate infractiuni, ca de exemplu fabricarea sau comercializarea unor droguri/narcotice in alt scop decat de medicament. Legea interzice pe motiv de sanatate publica comercializarea produselor falsificate sau periculoase pentru sanatatea consumatorilor. Interdictiile conventionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate in contract, spre exemplu : clauza de exclusivitate, sau intr-un contract de vanzare a fondului de comert se poate stabili o clauza prin care vanzatorul fondului de comert se obliga ca o anumita perioada de timp sa nu faca acelasi gen de comert in imediata apropiere a fondului de comert vandut. OUG 44/2008 privind desfasurarea unor activitati economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, a abrogat Lg 300/2004, care a condus la disfunctionalitati in activitatea economica. Potrivit L. 300/2004 o persoana fizica, pentru a deveni comerciant persoana fizica sau persoana juridica autorizata trebuia sa parcurga doua etape pentru obtinerea certificatului de inregistrare. Intr-o prima etapa, trebuia obtinuta o autorizatie de functionare, acea autorizatie fiind eliberata de catre primarii. Dupa obtinerea autorizatiei urma etapa a II-a si anume inregistrarea persoanei sau asociatiei in registrul comertului. Potrivit ordonantei, procedura s-a simplificat, inregistrarea in registrul comertului si autorizatia functionarii obtinandu-se in acelasi timp in baza unei cereri depuse la registrul comertului (prin rezolutie motivata a directorului ORC de pe langa tribunal).

28

Ca element de noutate, OUG 44/2008 introduce in categoria comerciantilor persoanele fizice, alaturi de persoana fizica autorizata si membrii intreprinderii familiale si pe intreprinzatorul individual, acesta fiind intreprinzatorul persoana fizica care detine o intreprindere individuala. Intreprinderea individuala este definita ca fiind o intreprindere economica fara personalitate juridica, organizata de un intreprinzator persoana fizica. Ordonanta modifica si titulatura asociatiei familiale in intreprindere familiala. Pot desfasura activitati economice: persoanele fizice autorizate (ca si in Lg. 300/2004); intreprinzatorul particular al unei intreprinderi individuale; ca membri ai intreprinderii familiale. (ca si in Lg 300/2004) Potrivit art. 6 din OUG 44/2008, orice activitate economica desfasurata permanent, ocazional sau temporar, de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale, intreprinderile familiale trebuie sa fie inregistrate si autorizate. Potrivit art. 7, persoanele de mai sus au obligatia sa solicite inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii inainte de inceperea activitatii economice. Inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii se face pe baza unei rezolutii data de catre directorul Registrului Comertului care functioneaza pe langa tribunalul unde persoana fizica isi are sediul.

SOCIETATILE COMERCIALE Reglementarile in materia societatilor comerciale nu contin o definitie legala a conceptului de societate comerciale -> doctrina juridica a incercat formularea unor definitii pe baza trasaturilor definitorii ale societatii civile carora le-a dat o intrepretare extensiva. In cazul societatilor comerciale o persoana juridica constituita printr-un contract in care 2 sau mai multe pesoane convin sa formeze cu depunerile lor un fond social cu scopul de a imparti castigul care ar putea deriva din exploatarea fondului de comert. o fiinta juridica abstracta, rezultata dintr-un contract de societate, inzestrata cu personalitate juridica de catre legiuitor. o intreprindere pe care una sau mau multe persoane o organizeaza prin act constitutiv in vederea realizarii de

29

beneficii ca subiect de drept autonom, afectandu-i bunuriule necesare pentru a-si indeplini actele si faptele de comert specifice obiectului de activitate. o persoana juridica ce ia fiinta pe baza unui contract de societate prin care doua sau mai multe persoane fizice sau juridice convin sa-si aduca aportul pentru a constitui un capital social menit sa serveasca la desfasurarea unor activitati aducatoare de castiguri in scopul de a imparti intre ele beneficiile astfel realizate. o grupare de persoane constituite pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica, in care asociatii se inteleg sa puna in comun bunuri pentru exercitarea unor fapte de comert in scopul realizarii si impartirii beneficiilor rezultate. acea entitate cu personalitate juridica, constituita potrivit legii prin acordul de vointa si cu aportul asociatilor in scopul obtinerii si distribuirii intre asociati a beneficiilor rezultate din activitatea de comert. O sinteza a definitiilor: Societate comerciala = acea persoana juridica institutionalizata, creata in temeiul unui contract de societate, prin care doua sau mai multe persoane fizice sau juridice convin ca prin aporturile individuale aduse sa constituie un fond social comun din a carui exploatare, prin savarsirea faptelor de comert sa obtina profit pe care sa-l imparta intre ele. Societatile comerciale se organizeaza din societatile civile, avand aceleasi caractere ca acestea. Societatea comerciale e o entitate juridica diferita de societatea civila, ea continand elemente specifice; SC detine personalitate juridica, dar in acelasi timp este si un contract, pe cand societatea civila este doar un contract. Cele doua forme de societate difera in privinda conditiilor, formalitatilor de constituire, functionare, dizolvare, lichidare. Natura juridica a SC A constituit obiect de controversa in literatura de specialitate, exprimandu-se conceptii diferite; principalele teorii sunt teoria contractuala, teoria actului colectiv si teoria institutiei. 1. Teoria contractului: s-a pornit de la art. 1491 C. civil SC este un contract; 2. Teoria actului colectiv: unii autori sustin ca actul juridic care sta la baza SC nu este un contract, ci un act complex care nu e reglementat de C. civ un astfel de act nu e un contract pentru ca o conventie sinalagmatica prespune vointa diferita a 30

partilor contractante, care urmeaza scopuri divergente (drepturi si obligatii corelative); prin actul de constituire al societatii se exprima vointe convergente ale asociatilor, ei urmaresc acelasi scop (realizarea si impartirea profitului) 3. Teoria institutiei: alti autori au contestat conceptia contractuala invocand arugmente ce tin de efectele actului constitutiv si de rolul vointei asociatilor la constituirea societatii; in aceasta conceptie, societatea e o reuniune de persoane organizate stabil pe baza unor interese comune, asociatii aleg doar forma juridica a societatii, dar reglementarea acesot forme e stabilita de lege. Aceasta teorie sustine ca SC pierde cin caracterul contractual in profitul aspectului institutional. Clasificarea SC 1. Criteriul formei juridice(L. 31/1990) a. Societate in nume colectiv: i. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar asociatii raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile sociale; ii. Creditorii societatii se vor indrepta initial impotriva acesteia pentru obligarea ei si numai daca societatea nu le plateste in termen de 15 zile, creditorii se pot indrepta impotriva asociatilor; b. Societate in comandita simpla i. Obligatiile ei sunt garantate cu patrimoniul societatii; ii. Asociatii comanditati raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile sociale; iii. Creditorii societati se vor indrepta mai intai asupra patrimouniului societatii si daca nu-si recupereaza creantele se vor indrepta impotriva asociatilor comanditati; iv. Asociatii comanditati raspund numai in limita aportului adus. 2. Criteriul naturii asocierii a. societate de persoane se constituie dintr-un numar unic de pesoane, pe baza increderii reciproce (intuitu personae) societate in nume colectiv, societate in comandita simpla; b. societate de capitaluri se constituie dintr-un numar mare de asociati, impus de nevoia acoperirii capitalului social, nu preznta interes calitatile personale ale asociatilor, elementul esential fiin cota de capital

31

3.

4.

5.

6.

investita (intuitu pecuniae) societate pe actiuni, societate in comandita pe actiuni; c. S.R.L.(persoana intermediara) imprumuta caractere de la societati de persoane(asocierea se face pe baza increderii reciproce) si de la societati de capitaluri(raspunderea e limitata la valoarea aportului adus) Criteriul intinderii raspunderii a. Societati in care asociatii raspund nelimitat: societati in nume colectiv; b. Societati in care societatii au o raspundere limitata: S.A., S.R.L., societatile in comandita simpla; Dupa structura capitalului social a. Societati cu parti de interese societati in nume colectiv, societati in comandita simpla; b. Societati cu parti sociale: SRL c. Societati cu actiuni: SA, societate in comandita pe actiuni. In functie de existenta sau inexistenta posibilitatii de a emite titluri de valoare a. Societati care au dreptul sa emita titluri de valoare: SA, societati in comandita pe actiuni(emit obligatiuni); b. Societati carora le e interzisa emiterea de titluri de valoare (SRL, SNC, S in comandita simpla) In functie de alte criterii a. Obiectul de activitate i. Societati care produc bunuri; ii. Societati care asigura distributia si circulatia bunurilor; iii. Societati a caror activitate consta in prestarea de servicii sau executarea de lucrari. b. Numarul de asociati i. Pluripersonale; ii. Unipersonale(SRL cu asociat unic) c. Capitalul social i. Cu capital integral roman/strain; ii. Cu capital integral de stat/privat.

Societatile de persoane Ceea ce intereseaza este calitatea asociatilor si nu capitalul aportat de ei in societate. La baza infiintarii societatii sta increderea reciproca intre asociati. Ele sunt societati intuitu personae -> societate in nume colectiv si societate in comandita simpla. Societatea in nume colectiv (SNC) 32

cea mai veche forma de societate economica; e prezumata atunci cand din actul de constituire nu rezulta ce tip de societate au convenit sa realizeze asociatii; era corespunzatoare nevoilor comertului traditional si-I unea pe comerciantii care cautau sa dea un maximum de garantii creditorilor lor; s-a bucurat de un maximum de credit pentru ca capitalul social constituie o garantie importanta pentru creditorii societatii si, in plus, fiecare asociat raspunde nelimitat si solidar cu intreg patrimoniul pentru datoriile societatii; in acest caz primeaza elementele pesonale in detrimentul elementelor de capital => legea nu prevede conditii restrictive referitoare la numarul de asociati(minimum 2) si la dimensiunea capitalului social; sunt considerate de doctrina societati inchise; se constituie prin contract de societate; se constituie in general in familie sau intre persoane ale caror relatii se bazeaza pe incredere reciproca; firma unei SNC trebuie sa cuprinda numele unui asociat (cel putin al unuia), cu mentiunea Societate in nume colectiv scrisa in intregime; legea nu prevede un minimum de capital social; acesta e divizat in parti, numite parti de interese, de valoare egala, care nu sunt reprezentate prin tituluri si in principiu sunt netransmisibile. Un asociat poate fi inlocuit cu o alta persoana prin cesionarea tuturor partilor sale doar daca toti ceilalti asociati sunt de acord. Transmiterea lor in caz de deces al unui asociat opereaza numai daca in actul constitutiv al societati s-a prevazut expres continuarea activitatii cu mostenitorii celui decedat aportul la SNC poate consta in numerar, natura, munca, industrie 50. Daca numarul asociatilor scade sub numarul prevazut sau creste peste acesta, societatea poate si dizolvata. Dizolvarea intervine in cazul in care in termenul de 9 luni de la constatarea reducerii numarului de actionari cub minimul legal, acesta nu este completat Precizari: -titularul dreptului de uzufruct asupra actiunilor nu are calitatea de asociat cu toate consecintele care decurg din aceasta; -conventia de imprumut de nume, prin intermediul caruia calitatea de asociat aparent o detine alta persoana decat aceea care, imprumutand numele primei persoane, este veritabilul asociat, este, in principiu, valabila(dar persoana ascunsa sub numele asociatului aparent trebuie sa indeplineasca conditiile actului constitutiv); o asemenea conventie este considerata ilicita daca urmareste fraudarea legii. 3. Caracter oneros: deriva din aceea ca fiecare asociat intelege sa devina membru al SC in scopul de a obtine foloasele ce ar deriva. 4. Caracter comutativ: se cunoaste intinderea prestatiilor din momentul intocmirii actului constitutiv. 5. Caracter comercial: dat de obiectul de activitate al viitoarei societati (criteriul de diferentiere intre contractul prin care se constituie o societate civila si contractul care sta la baza societatii comerciale). Functii: a) de instrument de reflectare a vointei de asociere: contractul de societate trebuie sa reflecte vointa liber exprimata a semnatarilor lui; acest element poarta denumirea de affectio societatis, si prin el contractul de SC se distinge fata toate celelalte contracte; in lipsa lui, contractul de SC este considerat fictiv.

39

Affectio societatis=element specific al contractului de societate, alaturi de aporturi si de participarea la beneficii si pierderi. b) probatorie: actul constitutiv al unei societati e unicul instrument probator al clauzelor inserate in cuprinsul sau. c) de determinare a nationalitatii societatii: stabileste apartenenta acestuia la un anumit sistem de drept; aceasta functie rezulta din obligativitatea stabilirii in cuprinsul sau a sediului social. d) de determinare a limitelor capacitatii de folosinta a societatii: aceasta functie rezulta din obligativitatea stabilirii in continutul contractului a obiectului de activitate al societatii Partile contractante Constituirea SC e guvernata de dreptul la libera asociere (consacrat prin art. 1 L 31/1990: in vederea efectuarii de acte de comert, persoanle fizice sau persoanele juridice se pot asocia pentru a constitui societati comerciale.) Legea foloseste pentru a desemna persoana care participa la infiintarea si activitatea SC urmatoarele denumiri: asociat, actionar, fondator, acceptant, comanditar, comanditat. Fondatorii = persoanele care au initiativa formarii SC, desi ulterior ei nu ar deveni asociati/actionari (foarte rar). Legea impune fondatorilor anumite cerinte: -capacitate deplina de exercitiu; -nu au fost condamnati pentru savarsirea de infractiuni. Cei care nu pot fi fondatori nu pot fi nici cenzori. Fondatori pot fi si persoanele juridice, specific pentru faza constituirii prin subscriptie publica a SA. Acceptantul = semnatarul unei subscrieri de actiuni prin care acesta declara ca accepta prospectul de emisiune. Dupa inmatricularea societatii, acceptantul devine actionar. Notiunea de asociat are doua intelesuri diferite, in functie de considerarea lui ca fiind membrul unei societati lucrative sau participantul la o SC propriu-zisa; In dreptul comercial, asociatul este orice persoana fizica sau juridica ce participa ca parte intr-o societate comerciala. Dobandirea calitatii de asociat e conditionata de semnarea actului contitutiv si aducerea unui aport (conditii cumulative) Calitatea de asociat da dreptul la incasarea dividendelor si participarea in cadrul Adunarii Generale. (*)Situatia sotilor: L 31/1990 nu impune nicio restrictie cu privire la calitatea persoanei fizice de a constitui o SC sau de a deveni asociat intr-o SC, deci sotii pot constitui o SC; problema ce se pune in privinta 40

lor este legata de aporturile aduse; in cazul in care e adus ca aport un bun propriu nu exista nicio problema. Probleme ar ridica aducerea ca aport a unui bun la constituirea SC un sot poate aduce un bun comun ca aport la constituirea SC. In baza acestui raport adus de unul dintre soti, titlurile de valoare obtinute reprezinta bunuri comune, dividendele obtinute si dividendele reinvestite sunt la randul lor bunuri comune. (*)Situatia coproprietarilor: determinarea calitatii de asociat prezinta importanta din punct de vedere practic in situatia in care bunul adus e coproprietatea mai multor persoane. Unii autori considera ca situatia coproprietarilor e asemanatoare cu cea a sotilor (*)Alte situatii: uneori legea prevede ca asociatii unei societati comerciale nu pot fi asociati si in alte societati comerciale, cum este cazul asociatilor unei SNC care nu pot lua parta ca asociati cu raspundere nelimitata in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa fac operatiuni in contul lor sau al altora in acelasi fel de comert sau unul asemanator fara consimtamantul celorlalti asociati. Consimtamantul se considera dat daca participarea sau operatiunea au fost anterioare actului constitutiv sau au fost cunoscutede ceilalti asociati si ei nu au interzis continuarea lor. Sanctiunea incalcarii acestor dispozitii: in caz de incalcare a art. 82 alin 1 si2, societatea, in afara de dreptul de a-l exclude pe asociat, poate decide ca acesta a lucrat in contul ei sau poate sa ceara despagubiri. (*)O persoana fizica sau persoana juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura SRL. (*) O SRL nu poate avea ca asociat unic o alta SRL cu asociat unic, sub sanctiunea dizolvarii societaii pe cale judecatoreasca, ceruta de orice persoana sau de Ministerul de Finante. (*) In privinta posibilitatii fundatiilor si asociatiilor de a se asocia la SC, exista doua opinii. In prima opinie, asociatile si fundatiile nu pot fi asociate la o societate comerciala. In a doua opinie, ele pot fi asociate la o SC, daca acest lucru este in interesul lor. (*) S-a pus problema daca societatile agricole(L 36/1991), partidele politice, cultele religioase pot participa la constituirea unor SC si jurisprudenta recenta a decis: o asociatie profesionala, fara scop lucrativ poate constitui o SC ca o activitate accesorie, legata de scopul ei principal. (*) In privinta SC ca persoane juridice, ele pot dobandi, in principiu, calitatea de asociat in alte SC. (*) O persoana juridica poate participa la constituirea unei SC, dar numai cu respectarea prevederilor art. 34, D.L. 31/1954 principiul specialitatii capacitaii de folosinta: persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut.

41

Conditiile generale ale contractului de societate(de fond art. 948 C. civ.) Contractul de SC trebuie sa indeplineasca toate conditiile prevazute de art. 948 C. civ. 1. Consimtamantul: spre deosebire de alte contracte, consimtamantul partilor trebuie sa aiba o natura specifica: vointa fiecarei parti trebuie sa fie animata de intentia de desfasurare a unei activitati in comun; in absenta acestui element, contractul de societate nu exista. Viciile de consimtamant: a) Eroarea art. 954 C. civ. eroarea nu produce nulitate decat atunci cand cade asupra substantei obiectului conventiei, ea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat (exceptie: contractele intuitu personae). In cazul contractelor de societate, eroarea asupra persoanei nu se poate retin pentru contractele SA, ci numai petru societatile de persoane incheiate intuitu personae. In privinta erorii asupra substantei obiectului contractului, ea se poate manifesta in doua forme: eroare asupra naturii contractului: un asociat crede ca incheie un contract de societate, celalalt un contract de munca, cu participarea la beneficii; eroare asupra formei de societate: un asociat crede ca participa la o SRL, desi contractul se refera la o SNC. !!! Aprecierea gresita a sanselor de reusita ale societatii care ia nastere nu atrage nulitatea contractului. b) Dolul : spre deosebire de dreptul civil, in dreptul comercial, in materia societatilor comerciale, dolul trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru a determina nulitatea relativa, anume: trebuie sa provina de la toti asociatii sau de la persoana care reprezinta in mod valabil societatea; sa aiba o anumita gravitate. Daca provine de la o singura persoana, victima dolului va avea actiune in daune impotriva autorului dolului (contractul ramane valabil). c)Violenta avand in vedere caracterul plurilateral al contractului de societate, nu s-au intalnit cazuri in practica. In cazul viciilor de consimtamant ce intervin in legatura cu contractul de societate, sanctiunea este nulitatea relativa si produce efecte partiale, numai in legatura cu acel asociat al carui consimtamant a fost viciat.

42

2. Capacitatea: intr-o opinie se considera ca incheierea contractului de societate este o fapta de comert, iar capacitatea contractului se apreciaza conform cu dispozitiile C. comercial; in sustinerea acestei opinii se invoca dispozitiile art. 3, pct. 4: cumpararea, vanzarea de parti ale SC sunt considerate a fi fapte de comert. Intr-o alta opinie, conditiile legale ale capacitatii se apreciaza dupa forma de societate A treia opinie, la care subscriu majoritatea autorilor, persoana fizica care incheie un contract de societate trebuie sa indeplineasca conditiile de capacitate prevazute de dreptul comun. Se argumenteaza ca nici L 31/1990, nici C. com. nu prevad conditii speciale pentru capacitatea de a incheia contracte de societate, iar in lipsa unei reglementari speciale (art.1 C. com) se aplica dreptul comun. In prezent, aceasta sustinere are un temei legal: art. 6 alin. 2 L 31.1990: nu pot fi fondatori persoane care conform legii sunt incapabile pentru incheierea contractului de societate, persoana fizica trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, deoarece prin incheierea contractului, partea contractanta (asociatul) trebuie sa contribuie la formarea capitalului social, obligatia de aport fiind act de dispozitie. In privinta minorilor, autorii sustin ca un minor ar putea fi asociat la o SC, daca acest lucru ar fi in intereseul sau, dar in acest caz ar fi necesara autorizatia autoritatii tutelare. Totusi, un rol important il are forma societatii, considerandu-se ca minorul nu ar putea si asociat la o SNC. 3. Obiect: aceasta notiune are doua intelesuri: a) Obiectul contractului de societate prestatiile la care se obliga asociatii (se materializeaza in aporturile asociatilor: in numerar, natura, munca, industrie, servicii); b) In sensul limbajului curent, obiectul contractului de societate este activitatea, faptele de comert pe care le va savarsi SC. Obiectul societatii este convenit de asociati si trebuie aratat in contractul de societate. Art 7,8 din L 31/1990(continutul actului constitutiv): obiectul de activitate al societatii, cu precizarea domeniului si a activitatii principale; activitatile comerciale care formeaza obiectul societatii pot consta in : producerea si comercializarea marfurilor, executarea de lucrari, prestarea de servicii. Obiectul trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de C. civ. Daca societatea are un obiect de activitate mixt, se va examina care este, in fapt, activitatea societatii. Se pune problema daca o societate al carei obiect este civil, dar imbraca forma unei SC s-ar bucura de personalitate juridica 43

daca a indeplinit formalitatile prevazute de lege doctrina apreciaza ca nu. Unele activitati comerciale sunt supuse unor autorizari/avize administrative, de exemplu: pentru infiintarea SC farmaceutice(farmacii, depozite de medicamente), este necesara autorizatia din partea Ministerului Sanatatii; societatile bancare se pot constitui si functiona doar in baza unui aviz BNR;