vasele de bronz romane de la ilișua/arcobadara

57Revista Bistriþei XXVI/2012, pp. 57-88

Vasele de bronz romane de la Ilişua/Arcobadara1

Silvia MUSTAŢĂ

Cuvinte cheie: Ilişua/Arcobadara, castru auxiliar, vase de bronz romane, importuri, consum militar.Keywords: Ilişua/Arcobadara, auxiliary fort, Roman bronze vessels, imports, military consumption.

Ilişua/Arcobadara este unul din centrele militare importante de pe limes-ul nordic al Daciei romane2. Vasele de bronz descoperite aici şi analizate în acest articol pot fi grupate în funcţie de provenienţă în trei categorii dis-tincte. Un prim grup este reprezentat de piesele descoperite în urma săpăturilor efectuate de Torma Károly după mĳlocul sec. al XIX-lea între Ilişua de Jos (Alsóilosva/Ilosva) şi Cristeştii Ciceului (Csicsókeresztúr), ajunse în depozitele Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca, un al doilea este compus din piese desco-perite pe suprafaţa castrului care au intrat în colecţii particulare, iar al treilea şi cel mai important include piesele descoperite în urma cercetărilor arheologice sistematice desfăşurate în castru începând cu 1978.

Piesele aparţinând primului grup menţionat au intrat în patrimoniul muzeului clujean fără date referitoare la contextul de descoperire. Din această cauză, atâta timp cât cercetările lui Torma au vizat atât castrul, cât şi thermae-le plasate în exteriorul acestuia, zone din vicus precum şi o serie de turnuri de pe limes3, nu ne putem pronunţa cu siguranţă asupra locului în care ar fi putut fi descoperite. În raportul de săpătură publicat, care oferă o descriere detaliată a cercetărilor de teren efectuate, sunt menţionate două puncte în care au fost identificate vase de bronz. Primul este reprezentat de camera „c” din praetorium unde, conform descrierii oferite, au fost identificate gâtul unui ulcior, o bază, un „castron” (probabil fragmentar) şi fragmente mici, probabil din corp, fără a putea spune dacă au făcut parte din acelaşi vas4. Celălalt se situează în încăperea „D” din thermae, consi-derată a fi un caldarium, în care a fost găsit, printre mai multe bucăţi de bronz topit, un fragment care ar putea proveni de la un „cazan” utilizat conform autorului pentru fiert apa datorită depunerilor de calcar din interior5. Din materialul analizat aici, numai două piese corespund, teoretic, descrierii lui Torma: cana de tip Canterbury din care s-a păstrat numai gâtul şi buza (nr. 6) şi baza de vas inclusă de noi în categoria vaselor de bronz cu înca-drare tipologică nesigură (nr. 16), însă o asemenea identificare trebuie privită cu precauţie deoarece, exceptând descrierea lui Torma, nu există alte elemente care să o susţină. Celelalte fragmente amintite nu au mai putut fi identificate cu piesele păstrate până astăzi.

1 Acest articol reprezintă o parte a unei teze de doctorat dedicată vaselor de bronz din Dacia Porolissensis care va fi susţinu-tă la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca pe parcursul anului 2013. Dorim pe această cale să îi mulţumim lui dr. Corneliu Gaiu, specialist la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, pentru posibilitatea de a analiza piese inedite, rezultate în urma cercetărilor de teren din castrul de la Ilişua/Arcobadara, şi pentru ajutorul acordat de-a lungul procesului de în-registrare a materialului. Desenarea pieselor a fost realizată cu ajutorul Narcisei Şugar (Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca), al lui Vass Lóránt şi al lui Ferenczi Márton.

2 Pentru informaţii referitoare la sit vezi: Torma 1865; Gudea 1997, 53-54; Protase et alii 1997; Gaiu 2006; Marcu 2009, 78-85.3 Torma 1865, 12-14, II. tábla; Protase et alii 1997, 5, Pl. VI.4 Torma 1865, 59: „Bronzkorsó — gutturnium, réztál s kisded rézedény darabok. Találtam a praetorium c. szobájában. Miu-

tán azonban a korsónak csak nyakát s alját, a többi edénynek pedig csak egy-egy részletét találtam meg, eredeti alakját egyiknek sem lehet kiegészíteni.”

5 Torma 1865, 23.

Silvia MUSTAŢĂ, Universitatea ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, e-mail: [email protected]

58

Acest articol îşi propune să prezinte în cele ce urmează vasele de bronz romane descoperite pe sit împreună cu informaţiile referitoare la tipologia, cronologia şi funcţionalitatea acestora6.

Caserole cu capătul mânerului perforat circular

Cele trei fragmente de caserole identificate la Ilişua/Arcobadara corespund din punct de vedere tipologic case-rolelor cu capătul mânerului perforat circular (nr. 1), respectiv caserolelor cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker (nr. 2-3).

Caserolele cu capătul mânerului perforat circular au fost încadrate de H. J. Eggers în tipurile 139-1437, cu o răspândire generalizată atât în interiorul Imperiului Roman, cât şi în barbaricum. Această încadrare a fost recon-siderată de R. Petrovszky care a reuşit să surprindă pentru prima dată o evoluţie clară a tipurilor din punct de vedere tehnic, morfologic şi cronologic. Autorul a încadrat caserolele cu capătul mânerului perforat circular în patru tipuri diferite (V, 1-4)8.

Această împărţire complexă a caserolelor cu capătul mânerului perforat circular poate fi aplicată cu greu unor piese fragmentare deoarece o încadrare corectă trebuie să ţină seama de mai multe elemente decât caracte-risticile mânerelor.

Bazându-ne pe profunzimea canelurilor de pe mâner, piesa de la Ilişua/Arcobadara (nr. 1, Pl. I/1) a fost sigur produsă în a doua jumătate a sec. I p. Chr., putând fi încadrată, în general, în tipurile Petrovszky V, 2-3 (Eggers 142-143) şi, eventual, Petrovszky V, 4c, deşi această variantă este reprezentată de un număr foarte mic de piese, fără posibilitatea de a stabili exact dacă avem de a face cu un produs italic sau cu unul galic9.

Caserole cu mânerul perforat circular au mai fost descoperite în Dacia romană în castrul de la Buciumi10, la Cristeşti11, la Floreşti-Şapca Verde12, în castrul de la Gilău13, în castrul de la Orheiu Bistriţei14, la Târgu Secuiesc cu ştampila TALIO·F15, Tibiscum-Iaz16, Ulpia Traiana Sarmizegetusa (două piese)17 şi în castrul de pământ de la Vărădia18. De pe teritoriul localităţii Războieni-Cetate provine un mâner de caserolă cu capătul perforat circular19 ale cărui dimensiuni reduse permit încadrarea în tipul Petrovszky V, 3.

Caserole cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker corespund tipului Eggers 14420 şi Petrovszky V, 5a-c21 şi reprezintă varianta cea mai târzie a caserolelor cu mânerul perforat circular, perioada lor de producţie continuând, foarte probabil, până la începutul sec. al II-lea p. Chr. Ele se caracterizează printr-un corp bombat cu o buză puternic evazată, o bază înaltă, evazată, turnată masiv şi lucrată la strung care are un diametru mai

6 Termenii utilizaţi în acest articol pentru a denumi diferitele tipuri tratate sunt în conformitate cu cei folosiţi în literatura de specialitate internaţională referitoare la vasele de bronz romane. Pentru o analiză critică a denumirilor latine vezi Mustaţă 2011.

7 Eggers 1951, 172, Beilage 60: Bronzekasserollen mit rundem Loch (Typ 139-144), Taf. 12/139-143.8 Petrovszky 1993, 52-54, (Typ V, 1), 69-71 (Typ V, 2), 72-73 (Typ V, 3), 74-78 (Typ V, 4a-c), Taf. 2/V, 1-4a-b.9 Vezi nota 7.10 Chirilă et alii 1972, 77, nr. 8, Pl. CXV/24.11 Miles Romanvs 1997, 32, nr. 190; Man 2011, 195, nr. 1, 422, Pl. CXLIV/1 (tipul Petrovszky V, 2).12 Alicu 2008, 31, nr. 94; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 215, 224, Pl. II/2.13 Diaconescu, Opreanu 1987, 53, nr. 1, 54, Fig. 1/1; Ştefănescu 2004, 422, Pl. I/2, 425, nr. 2.14 Glodariu, Dănilă 1971; Glodariu 1974, 237, nr. 15, Pl. XXXII/B 15a; Glodariu 1976, 31, table 3/15, 197, nr. 15, Pl. 38/B 15a;

Miles Romanvs 1997, 32, nr. 189; Antique Bronzes 2003, 147, no. 219 (C. Gaiu); Gaiu 2005; Protase 2007, 108, 128, 147, Fig. 21/1; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 215, 224, Pl. II/3.

15 Florescu, Micle 1979, 39, nr. 83, Fig. 61; Petrovszky 1993, 303, T.01.02, Taf. 27/T.01.03 (cu bibliografia); Ştefănescu-Oniţiu 2008, 217.

16 Ardeţ 2003; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 215, 224, Pl. II/1. Se păstrează numai o parte din buza vasului şi începutul mânerului. Deşi L. C. Ardeţ încadrează piesa în cadrul tipurilor Eggers 142-144, reconstituirea grafică oferită ilustrează o caserolă cu capătul mânerului semi-perforat, tipic pentru Eggers 137, fără a argumenta această alegere.

17 Bozu 2008, 100, 211, nr. 312 (o parte din mâner); Ştefănescu-Oniţiu 2008, 216, 224, Pl. II/5.18 Alicu et alii 1994, 56, 113, nr. 774, Pl. 51/774 (mâner); Miles Romanvs 1997, 32, nr. 191; Étienne et alii 2002-2003, 75, 77, Pl.

X/Br.60; Piso 2006, 70; Ştefănescu 2004, 422, 423, Pl. I/1, 425, nr. 1.19 Popovici, Varga 2010, 92, nr. 8, Anexa DVD, Materiale romane/Desene piese/Piese metalice/Scan110004, Materiale roma-

ne/Piese metalice/DSCN0330, DSCN0345.20 Eggers 1951, 172, Beilage 60: Bronzekasserollen mit rundem Loch (Typ 139-144), Taf. 12/144. 21 Petrovszky 1993, 79-84, Typ V, 5, Taf. 2/V, 5a-c.

59

mic în comparaţie cu diametrul maxim al corpului. Modalităţile de decorare, numele meşterilor şi ştampilele de producător arcuite indică faptul că ele au fost produse în atelierele galice22. Pe baza elementelor formale şi de de-cor, R. Petrovszky a definit trei variante distincte în cadrul tipului Gödåker: primele două (a şi b) au fost produse între 55/60 şi 90/120 p. Chr., în timp ce producţia celei de-a treia (c) pare să fi început mai târziu (60/70–100/120 p. Chr.). Caserolele de acest tip nu apar la Pompei23 şi nici pe teritoriul Peninsulei Italice. Există un număr destul de mic de descoperiri în barbaricum, majoritatea pieselor fiind identificate în Britannia, Gallia şi în provinciile germanice ale Imperiului24.

Singurele două fragmente de vase de bronz aparţinând caserolelor cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker cunoscute până acum din Dacia Porolissensis sunt cele două piese de la Ilişua/Arcobadara. Mânerul (nr. 11, Pl. XVI/11, LXI/11a-c) şi fragmentul de perete de vas (nr. 12, Pl. XVI/12, LXII/12a-b) pot fi datate în funcţie de contextul de descoperire în perioada Traian-Hadrian (nivele aparţinând castrului mic de pământ). Din restul Daciei romane, o bază aparţinând unei asemenea caserole a fost descoperită la Cristeşti25. Apartenenţa mânerului de la Ilişua/Arcobadara la tipul Gödåker, fără a putea indica varianta, este confirmată de mai multe elemente: în primul rând de canelurile adânci care nu sunt realizate oblic şi sunt paralele cu marginile, dar şi de decorul în formă de ciorchine de strugure realizat din cercuri incizate. Piesa a fost găsită într-un stadiu avansat de oxidare şi a fost supusă unui proces de restaurare destul de agresiv, motiv pentru care ştampila de producător prezen-tă pe capăt este foarte greu de citit. Cu toată precauţia de rigoare putem propune varianta: ACCAFE? (Acca fe(cit)?)26. Singura analogie parţială în acest sens este reprezentată de o altă ştampilă identificată pe o caserolă de tip Gödåker care a fost descoperită la Rickenbach (Zürich, Elveţia)27 citită ACA, fără certitudinea că avem de a face cu o ştampilă completă, producătorul fiind considerat activ în Gallia în perioada 60/70–80 p. Chr.28. Nu putem spune cu siguranţă dacă este vorba despre acelaşi meşter. Atât Acca, cât şi Aca nu sunt atestate drept cognomina propriu-zise, ci doar ca variante incomplete ale acestora29.

Piesa nr. 3, pe baza registrului decorat cu kimatyon lesbic, poate fi încadrată în varianta c a tipului Petrovszky V, 5 care începe a fi produsă puţin mai târziu comparativ cu restul variantelor.

Funcţionalitatea caserolelor a fost mult discutată, opţiunile specialiştilor variind de la vase de bucătărie la vase utilizate pentru mai multe scopuri (gătit, băut, mâncat)30 şi părţi ale serviciului de preparat vinul. Ipoteza folosirii caserolelor ca vase de gătit trebuie exclusă. Prezenţa picioarelor pe bazele tipurilor timpurii şi grosimea bazelor celor mai târzii, turnate masiv, faptul că unele tipuri sunt cositorite, reprezintă toate elemente care le fac improprii pentru un astfel de uz31. Cea mai plauzibilă ipoteză este cea a folosirii caserolelor ca parte a serviciilor de băut, pentru amestecarea vinului cu apă şi cu mirodenii. Formele înalte sunt utilizate pentru amestecat vinul, iar cele joase pentru scoaterea acestuia şi, eventual, pentru măsurat diferitele cantităţi32. R. Petrovszky consideră că liniile care apar uneori pe partea interioară a peretelui trebuie interpretate ca elemente indicatoare pentru cantităţile de vin şi de apă care urmau a fi amestecate33.

1. Mâner de caserolă cu capătul perforat circular (Pl. I/1)Loc de descoperire: castru, praetentura sinistra, Baraca V.Loc de păstrare: CMBN 21904.Dimensiuni: L: 29 mm; lmax.: 30,5 mm; Gr: 3,5 mm; G: 19 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, verde cu pete maro, urme de depunere.

22 Petrovszky 1993, 82-84.23 Vezi: Tassinari 1993.24 Petrovszky 1993, 79-82; Koster 1997, 58.25 Man 2011, 195, nr. 6, 423, Pl. CXLV/6.26 Dorim să-i mulţumim lui dr. R. Petrovszky pentru ajutorul acordat în citirea ştampilei.27 Petrovszky 1993, 188, nr. A.02.01.28 Petrovszky 1993, 141.29 OPEL I, 6-7.30 Vezi analiza potenţialelor funcţionalităţi realizată de J. Kunow: Kunow 1983, 85-93; Holliger, Holliger 1985, 47; Koster

1997, 56.31 Vezi şi Tassinari 1993, 232.32 Petrovszky 1993, 54, 71, 73, 78.33 Petrovszky 1993, 34-35.

60

Tehnologie: turnare.Descriere: fragment din mânerul unei caserole cu capătul perforat circular; pe fiecare margine prezintă câte

două caneluri adânci, paralele, una realizată vertical, iar cealaltă oblic.Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Inedit.

2. Mâner de caserolă cu capătul perforat circular, tipul Gödåker (Pl. I/2. VIII/2a-c)Loc de descoperire: castru 1994, praetentura sinistra, prima fază a barăcii V, m.: 1-2, ad.: -1,10 m., castrul mic

de pământ.Loc de păstrare: CMBN 22076.Dimensiuni: L: 135 mm; lmax.: 40 mm; Gr: 4,4 mm; Dcapăt: 58,2 mm; Dperforaţie; 12,3 mm; Dbuză: 160 mm; G: 178 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, restaurat, capăt mâner puternic oxidat, patină înlăturată în urma procesului

de restaurare.Tehnologie: turnare, incizare, în zona de contact a mânerului cu buza vasului, pe spatele piesei, pot fi obser-

vare urme adânci de daltă ca urmare a procesului de finisare la strung.Descriere: mâner de caserolă cu capătul perforat circular; de-a lungul fiecărei margini prezintă câte o canelură

adâncă; este decorat cu zece cercuri mici (D: 3,4 mm) realizate prin incizare care sunt dispuse pe patru rânduri (câte patru, trei, două, respectiv unu) şi care formează un ciorchine de struguri; capătul rotund este prevăzut pe margini cu un cerc decorat cu un brâu perlat, flancat de ambele părţi de incizii adânci; piesa a fost ştampilată cu un cartuş poziţionat pe capătul rotund; datorită oxidării avansate şi în urma procesului de restaurare nu mai poate fi determinată decât forma arcuită a cartuşului şi o parte din literele: ACCAFE?.

Datare în funcţie de contextul arheologic: Traian-Hadrian.Bibliografie: Protase et alii 1997, 41, Pl. XXII.

3. Fragment de caserolă cu capătul perforat circular, tipul Gödåker (Pl. I/3)Loc de descoperire: castru, praetentura dextra, zona barăcii I, castrul mic de pământ.Loc de păstrare: CMBN 21940.Dimensiuni: L: 67,4 mm; l: 85,8 mm; Gr.: 0,7-1 mm; G: 35 g.Material: aliaj pe bază de cupru, cositor.Stare de conservare: fragmentar, restaurat, oxidat pe partea interioară, patină verde gri.Tehnologie: turnare, cositorire pe partea interioară, incizare.Descriere: fragment din peretele unei caserole de tip Gödåker; în partea superioară prezintă o nervură groasă

de 3,5 mm, iar deasupra ei un registru decorat prin incizare cu elemente vegetale.Datare în funcţie de contextul arheologic: Traian-Hadrian.Bibliografie: Inedit.

Seturi de strecurat cu mânere plate (Eggers 160-161)

Seturile de strecurat cu mânere plate se grupează din punct de vedere tipologic în două tipuri distincte, cu-noscute în literatura de specialitate drept Eggers 160 şi 16134.

Seturile de strecurat Eggers 160 (Petrovszky X, 635) sunt urmaşele directe ale tipului Eggers 159 şi se caracte-rizează printr-un corp rotunjit, o buză evazată, uşor îngroşată şi un mâner plat cu capăt evazat şi margini arcuite care prezintă în zona mediană două volute puternic stilizate, marcate fiecare printr-o linie incizată. Din punct de vedere tehnic avem de a face cu vase turnate iniţial în formă brută, apoi ridicate prin martelare sau prin presare pe un model, eventual din lemn, urmată de finisarea la strung36, iar, în cazul strecurătorilor, de găurire. În urma analizei unui număr considerabil de descoperiri atât din interiorul Imperiului Roman, cât şi din barbaricum, R. Petrovszky a stabilit perioada de producţie a tipului între 35/40–140/160 p. Chr.37. Se poate vorbi despre o răspân-

34 Eggers 1951, 174-175, Beilage 68: Bronzekelle mit Sieb, mit runderförmigem Griff und halbrundem Becken (Typ 159-160), Beilage 69: Bronzekelle mit Sieb, mit runderförmigem Griff und flachbodigem Becken (Typ 161), Taf. 13/160-161.

35 Petrovszky 1993, 98-102, Taf. 3/X, 6.36 Petrovszky 1993, 98; Koster 1997, 46.37 Petrovszky 1993, 98-101.

61

dire generalizată a tipului în interiorul Imperiului, dar şi în barbaricum38. În ceea ce priveşte centrele de producţie, ipoteza realizării vaselor în ateliere care au existat exclusiv în Gallia39 nu pare viabilă. Deşi toate numele ates-tate prin intermediul ştampilelor de producător sunt de origine galică40, iar exemplarele cunoscute din oraşele vezuviene41 sunt ştampilate tot cu nume galice şi în manieră provincială42, motiv pentru care au fost considerate de unii specialişti importuri43, o producţie începută în nordul Italiei şi continuată ulterior în nordul Galliei şi în Germania Inferior44 este mult mai probabilă, cel puţin în stadiul actual al cercetării45.

Începând cu mĳlocul sec. al II-lea p. Chr. se va produce o schimbare formală a tipului. Noile seturi aparţi-nând tipului Eggers 161 se diferenţiază de Eggers 160 printr-un corp mai mare, de formă cilindrică, cu buză orizontală, triunghiulară în secţiune şi cu o bază care nu mai este rotunjită, ci aplatizată. Dacă pentru exempla-rele aparţinând tipului Eggers 160 putea fi observat un raport dintre lungimea mânerului şi diametrul vasului de 2 la 146, noul tip se caracterizează printr-un mâner de dimensiuni mai mici, care se lăţeşte considerabil şi se scurtează în zona de contact cu corpul vasului, are capătul mult mai evazat, iar cele două volute stilizate din zona mediană ies mult mai mult în exterior şi nu mai au capetele rotunjite, ci uşor dreptunghiulare. În general, avem de a face cu vase lucrate într-o manieră mult mai primitivă, iar modalitatea de găurire a strecurătorilor se schimbă: găurile sunt mai mari şi nu mai sunt grupate în registrele decorative complexe care pot fi obser-vate pe exemplarele aparţinând tipurilor Petrovszky X, 2-647. Seturile încep să apară în contextele arheologice începând cu a doua jumătate a sec. al II-lea p. Chr. şi sunt foarte numeroase în depozitele de metal din sec. al III-lea p. Chr., asociate în general cu vase de bucătărie48. Pe baza acestor elemente se consideră că producţia lor s-a desfăşurat între mĳlocul sec. al II-lea şi mĳlocul sec. al III-lea p. Chr. în atelierele din nordul Galliei şi din Germania Inferior49. Începând cu mĳlocul sec. al III-lea poate fi observată o nouă schimbare din punct de vedere formal, caracterizată în principal prin transformarea volutelor stilizate din zona mediană într-o zonă mai lată de formă romboidală, care va caracteriza producţia târzie de seturi de strecurat, continuată, foarte probabil, şi pe parcursul sec. al IV-lea p. Chr.50.

Mânerul nr. 4 (Pl. II/4, IX/4a-b) de la Ilişua/Arcobadara, cu urme multiple de reparaţii, poate fi încadrat în tipul Eggers 160. Tipului Eggers 161 îi aparţine fragmentul de mâner nr. 5 (Pl. II/5, IX/5a-b). Descoperirile de la Ilişua/Arcobadara sunt completate de o serie de piese de acest fel cunoscute de pe siturile din Dacia Porolissensis: un mâner de strecurătoare/suport Eggers 160 din castrul de la Gilău51, un capăt de mâner Eggers 160 păstrat în colecţia Wesselényi-Teleki52 şi un suport de strecurătoare Eggers 160/16153, ambele de la Moigrad/Porolissum, un fragment de mâner Eggers 160/161 din castrul de la Turda/Potaissa54 şi o strecurătoare/suport aparţinând acelu-iaşi tip din colecţia Botár Imre55. La acestea se adaugă descoperirile din restul Daciei romane: două suporturi de strecurătoare aparţinând tipului Eggers 160 din aşezarea de la Cristeşti56 şi din depozitul de metal de la Mărcu-

38 La nivelul anului 1985 erau cunoscute mai mult de 220 de exemplare descoperite în barbaricum-ul central şi nord european (Wielowiejski 1985, 217, nota 416).

39 Kunow 1983, 64; Wielowiejski 1985, 218.40 Petrovszky 1993, 98.41 Carandini 1977, 167; Tassinari 1993, II: 159, K2240.42 Petrovszky 1993, 101.43 Carandini 1977, 167; Kunow 1983, 64.44 Den Boesterd 1956, 20; Flügel 1993, 67; Koster 1997, 48.45 Petrovszky 1993, 101.46 Petrovszky 1993, 98.47 Vezi Petrovszky 1993, 101, Taf. 2/X, 2-X, 6, 3/X, 4a-c.48 Radnóti 1938, 78; Werner 1938, 263; Berke 1990, 26-27; Bernhard, Petrovszky 1990, 38; Flügel 1993, 67; Künzl 1993a, 195-

197; Petrovszky 1993, 101.49 Radnóti 1938, 78-79; Den Boesterd 1956, 21-22, nr. 58-59, Pl. III/58-59; Wielowiejski 1985, 218; Flügel 1993, 67; Koster 1997,

48, nr. 44; Bienert 2007, 98.50 Radnóti 1938, 80; Den Boesterd 1956, 22-23, nr. 60-61, Pl. III/60; Bienert 2007, 98.51 Rusu 1956, 696-697, nr. 7, Fig. 5/7, 701.52 Gudea 1989, 691, nr. 9, Pl. CCXXIX/10; Ştefănescu 2004, 423-424, pl. II/3, 425-426, nr. 5.53 Buday 1909, 32, fig. 3; Gudea 1989, 691, nr. 10, Pl. CCXXIX/11; Ştefănescu 2004, 423-424, pl. II/4, 426, nr. 6.54 Bajusz 2005, 498, 28/119/1. ábra.55 Ardevan, Rusu 1979, 393, 398, 404, nr. 16, Fig. 8/42.56 Man 2011, 195, nr. 3, Pl. CXLIV/3.

62

leni57, o strecurătoare Eggers 160 de la Tălişoara58, un capăt de mâner de acelaşi tip de la Mehadia59 şi un suport/strecurătoare Eggers 161 descoperit în castrul de la Inlăceni60.

Problemele legate de funcţionalitatea seturilor de strecurat au fost mult dezbătute în literatura de specialitate. În general, pe baza descoperirilor funerare de servicii de vin din barbaricum, dar nu numai61, se consideră că tipul Eggers 160 împreună cu variantele timpurii (Eggers 159 şi Eggers 159a) au făcut parte din serviciul de băut şi au fost utilizate pentru strecurarea vinului amestecat cu mirodenii sau, eventual, a unor băuturi infuzate62. Schim-barea acestei funcţionalităţi se produce o dată cu trecerea la tipul Eggers 161 care nu mai face parte din serviciul de băut, ci migrează spre vasele de bucătărie, setul fiind utilizat fie asemănător unei „friteuze” moderne, fie pentru strecurat supa de carne sau diferite sosuri63.

4. Mâner de strecurătoare/suport strecurătoare E 160 (Pl. II/4, IX/4a-b)Loc de descoperire: Cristeştii Ciceului (Csicsókeresztúr), donaţie Torma Károly.Loc de păstrare: MNITR 5793; MNITR v. 18972.Dimensiuni: L: 87 mm; lmax.: 33 mm; Gr: 2 mm; Lplacă bronz: 15 mm; lplacă bronz: 16 mm; Grplacă bronz: 0,5 mm; Daprox. capăt

nit: 7 mm; Dgaură prindere: 3 mm.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, reparat, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro.Tehnologie: turnare.Descriere: partea mediană a unui mâner de strecurătoare sau suport de strecurătoare; pe margini prezintă

două volute stilizate; piesa a fost reparată prin realizarea la capete a două găuri în vederea prinderii de celelalte părţi ale mânerului cu ajutorul unor nituri şi a unor bucăţi de tablă; la unul din capete, pe partea inferioară, se mai păstrează un nit împreună cu bucata de tablă; procesul de găurire a fost realizat dinspre partea aflată la vedere.

Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Inedit.

5. Mâner de strecurătoare/suport strecurătoare E 161 (Pl. II/5, IX/5a-b)Loc de descoperire: castru 2009, retentura dextra, suprafaţa A, caroul 4, ad.: -1,10 m, castrul mare de pământ.Loc de păstrare: CMBN f.n.i.Dimensiuni: L: 53,5 mm; lcapăt: 38,5 mm; Gr: 2 mm; Grbuză: 5,6 mm; G: 45 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în urma procesului de restaurare.Tehnologie: turnare, presare.Descriere: mâner de strecurătoare/suport strecurătoare; se păstrează o parte a mânerului în continuarea buzei

şi o porţiune din aceasta; pe spatele piesei pot fi observate urme de presare; buza are profil triunghiular.Datare în funcţie de contextul arheologic: Hadrian-ultimele decenii ale sec. al II-lea p. Chr.?Bibliografie: Inedit.

Cană cu buza îngustă

Cănile cu buza îngustă şi deversor sunt reprezentate la Ilişua/Arcobadara de un singur exemplar fragmentar (nr. 6, Pl. II/6, IX/6). Tipul se caracterizează printr-o buză îngustă care continuă cu un deversor arcuit care iese în afară, un gât strâmt, un umăr puternic marcat şi un corp de formă ovoidală, cu diametrul maxim plasat în partea superioară. Vasul este prevăzut cu un postament şi cu un mâner supraînălţat, decorat în partea superioară cu un animal care îşi sprĳină labele pe buza vasului (cal, cal de mare, panteră, leu, sfinx etc.), iar în cea inferioară cu un cap sau un bust antropomorf64.

57 Glodariu et alii 1970, 217-218, nr. 93, 228-229, Fig. 32/7; Benea 2008, 84, Fig. 8/2; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 216, 225, Pl. III/1.58 Antique Bronzes 2003, 147, nr. 220; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 216, 225, Pl. III/2.59 Ştefănescu-Oniţiu 2008, 215, 224, Pl. II/4.60 Gudea 1979, 173, pl. XXI-XXII; Ştefănescu 2004, 423-425, Pl. II/1, nr. 3.61 Kunow 1983, 76-77, 79-80; Wielowiejski 1985, 217-218; Koster 1997, 46.62 Petrovszky 1993, 101; Sedlmayer 1999, 93.63 Bernhard, Petrovszky 1990, 38; Koster 1997, 47; Sedlmayer 1999, 93.64 Nuber 1973, 62.

63

Piesa menţionată se încadrează în serviciul de tip G (Canterbury) din cadrul tipologiei stabilite de H.U. Nuber pentru seturile romane pentru spălat mâinile formate din cană şi bol cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă65. Autorul distinge în cadrul tipului mai multe variante de căni care se diferenţiază atât din punct de vedere tehnic, cât şi formal. Începutul producţiei este plasat la mĳlocul sec. I p. Chr. în atelierele italice. Începând cu perioada flaviană şi până în sec. al II-lea p. Chr., tipul este produs şi în atelierele din Gallia, urmând ca spre sfârşitul sec. al II-lea şi începutul sec. al III-lea p. Chr. să poată fi plasată activitatea unui atelier provincial, situat foarte probabil în Pannonia, care a produs seturi de tip Canterbury din tablă de bronz decorată prin gravare66.

Cana de la Ilişua/Arcobadara nu poate fi încadrată exact în una din variantele menţionate deoarece fragmentul păstrat este prea mic pentru a putea face observaţii cu caracter tehnic. Dacă luăm în considerare restul Daciei romane, produse italice pot fi considerate o cană de tip Canterbury de la Turda/Potaissa67 şi alta descoperită în aşezarea romană de la Crişteşti68. Un mâner provenit tot de la o cană de tip Canterbury a fost identificat într-un mormânt de inhumaţie, jefuit încă din Antichitate, din necropola romană de la Ciocadia (Bengeşti-Ciocadia, jud. Gorj)69. Un alt mâner aparţinând tipului a fost identificat în aşezarea de la Gornea70.

Cănile aparţinând tipului Canterbury formează împreună cu bolurile cu mâner tubular terminat în protomă zoomorfă sau antropomorfă de acelaşi tip serviciul pentru spălat mâinile utilizat atât în mediul profan, în timpul mesei, cât şi în cel sacru, anterior oficierii sacrificiului71.

6. Cană cu buza îngustă şi deversor (Pl. II/6, IX/6)Loc de descoperire: săpăturile lui Torma Károly între Ilişua şi Cristeştii Ciceului (Csicsókeresztúr); descoperit

împreună cu ceramică, fier, os, sticlă.Loc de păstrare: MNITR 3212; MNITR v. 18989.Dimensiuni: H: 80 mm; Dgât: 44 mm; Grbuză: 6 mm; Grperete: 2 mm.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde cu pete maro.Tehnologie: turnare.Descriere: partea superioară a unei căni cu gura îngustă şi deversor; se păstrează numai buza împreună cu

deversorul şi gâtul care este lung şi îngust, evazat spre partea inferioară.Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Inedit.

Căni din tablă din bronz

Cănile din tablă de bronz reprezintă o variantă mai târzie, dezvoltată în mediul provincial roman, a prototi-pului italic72 şi corespund tipului Eggers 12873. În cadrul analizei dedicate cănilor din tablă de bronz provinciale, M. Bolla74 a încadrat piesele cunoscute în două grupuri mari, fiecare dintre ele cuprinzând mai multe variante. Principalul element de diferenţiere între cele două categorii este modalitatea de realizare a mânerului. Astfel, grupul I75 cuprinde căni a căror buză a fost turnată împreună cu mânerul, iar grupul II76 exemplarele cu buza din tablă de bronz şi mâner turnat separat. Variantele ambelor grupuri se diferenţiază în funcţie de forma corpului.

65 Nuber 1973, 60-73; Kunow 1983, 24, 62; Heyl 1996, 123-124, Abb. 5.66 Nuber 1973, 60-61, Abb. 11/2, 12/1-2, 69-70, Abb. 17, 72, 203-204, Liste G/VI. a-d; RAEV 1978, 614; Heyl 1996, 131-134, 140;

Koster 1997, 79, nr. 105.67 Bărbulescu 1994, 141-142, Pl. X/5; Antique Bronzes 2003, 144, no. 207 (V. Rusu-Bolindeţ); Ştefănescu-Oniţiu 2008, 218, 227,

Pl. V/3.68 Man 2011, 195, nr. 5, 423, Pl. CXLV/5.69 Marinoiu 2009, 80-81, 92.70 Bozu 2008, 99-100, nr. 310; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 218.71 Nuber 1973, 96-125.72 Flügel 1993, 76-79; Tassinari 1993, I: 45-46, II: 77-88, E5120-E5400; Koster 1997, 30; Sedlamyer 1999, 29-30.73 Eggers 1951, 171, Beilage 54: „Gallo-römische” Bronzekannen vom Typus Överbo (Typ 128), Taf. 11/128-128a.74 Bolla 1979; Bolla 1989.75 Bolla 1979, 25-33, Tav. V/Gruppo I.76 Bolla 1979, 33-39, Tav. V/Gruppo II.

64

Cănile Bolla I au început să fie produse începând cu sfârşitul sec. I p. Chr.77, fapt dovedit de un exemplar apar-ţinând grupului descoperit la Pompei78. Producţia a continuat pe parcursul secolelor II-III p. Chr., pentru unele variante produse local fiind luată în considerare o continuare a acesteia până în prima jumătate a sec. al IV-lea p. Chr79. Tipul Bolla Ib este varianta dominantă în sec. al II-lea p. Chr. în Gallia Beligica şi pe valea Rhonului, iar începând cu mĳlocul sec. al II-lea p. Chr. va fi importată în Pannonia, unde în perioada următoare se va dezvolta o producţie locală. La începutul sec. al III-lea p. Chr. se poate vorbi deja de o distribuţie generalizată a acestor recipiente în mediul provincial roman, ele fiind prezente şi în barbaricum80. Cele mai multe descoperiri au fost fă-cute în zona Rinului, în castre, şi în provinciile danubiene81. Atelierele care au produs căni Bolla I au funcţionat în mediul provincial, în zona Rinului, Gallia Belgica, valea Rhonului şi, aşa cum am menţionat anterior, Pannonia82. O producţie localizată în Thracia a fost susţinută de B. A. Raev83.

Cinci piese din cadrul materialului analizat (nr. 7, Pl. III/7, X/7; nr. 8, Pl. III/8, X/8; nr. 9, Pl. III/9, X/9; nr. 10, Pl. IV/10, X/10; nr. 11, Pl. IV/1184) pot fi identificate drept capace de căni din tablă de bronz. Pe baza caracteristicilor for-male, cele mai multe dintre ele (nr. 7-9), datorită faptului că nu sunt plate şi au capătul ridicat, provin, foarte proba-bil, de la căni cu mânerul turnat împreună cu buza (tip Bolla I). Capătul ridicat era necesar pentru a asigura plierea pe deversor, la rândul lui ridicat. Pentru celelalte două capace plate (nr. 10-11) nu cunoaştem paralele clare, însă, din cauză că sunt plate, presupunem că provin de la căni din tablă de bronz cu mânerul turnat separat (tip Bolla II).

Cănile din tablă de bronz cu mânerul turnat împreună cu buza sunt prezente în Dacia la Gherla85 şi la Moi-grad/Porolissum86. Din depozitul de vase de bronz de la Zlatna/Ampelum fac parte două căni din tablă de bronz de dimensiuni diferite aparţinând tipului Bolla Ib87 la care se adaugă o alta, eventual Bolla Ie88, din depozitul de metal de la Mărculeni89. Grupului Bolla I îi pot fi atribuite, în general, fragmentul de mâner tot din depozitul de la Mărculeni90, un fragment de mâner de la Mehadia91, unul din castrul de pământ de la Vărădia92, unul de la Tibiscum93 şi un capăt de mâner de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa94.

În ceea ce priveşte descoperirile singulare de capace aparţinând grupului Bolla I, acestea au mai fost iden-tificate la Alburnus Maior (Hăbad, zona clădirilor L2 şi L3)95, în vicus-ul militar de la Moigrad/Porolissum96 şi în castrul roman de la Răcari97. Dintr-o colecţie privată de la Alba Iulia/Apulum provine un capac de cană Bolla IIb98 cu decor incizat99.

77 Koster 1997, 31.78 Tassinari 1993, II: 88, E6000, nr. 2202.79 Bolla 1979, 42.80 Bolla 1979, 41-42; Flügel 1993, 80-81.81 Cavalier 1988, 53.82 Bolla 1979, 41-42; Koster 1997, 31.83 Raev 1977; Flügel 1993, 80.84 Piesa nr. 11 nu a fost identificată în depozitele Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud. Desenul din lucrarea de faţă este cel

din publicaţia originală şi din acest motiv nu a fost posibil să ilustrăm şi faţa piesei împreună cu tĳa de ridicare.85 Găzdac 1995, 401-402, 410, nr. 1-2, 418-419, fig. 1/1, 2/2.86 Gudea 1989, 692, nr. 9, 730, nr. 7, Pl. CCXXX/9, Pl. CCL/7.87 Téglás 1902, 7-8, nr. 1, 4, fig. 1/1, 4; Novák 1942, 235-236, Fig. 5; Bolla 1979, 27-28; Wollman 1996, 211, Pl. 12/1, 24/1, 96;

Antique Bronzes 2003, 142, nr. 200, 201; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 218, Pl. V/1-2.88 Bolla 1979, 31.89 Glodariu et alii 1970, 217, nr. 91, 228-230, Fig. 30, 31, 32/1; Benea 2008, 84, Fig. 8/1A-B; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 218, 228,

Pl. VI/2.90 Glodariu et alii 1970, 217, nr. 92, 230, Fig, 32/2; Miles Romanvs 1997, 31, nr. 188, Pl. IX/188; Benea 2008, 84, Fig. 8/2.91 Bozu 2001, 153, nr. 78, 162, Pl. V/78; Bozu 2008, 99, nr. 307; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 218.92 Bozu 2008, 101, nr. 315; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 218.93 Ardeţ, Ardeţ 2004, 115, nr. 60, 189, Pl. XXXV/60.94 Alicu et alii 1994, 56, 116, nr. 811, Pl. 53/811.95 Ştefănescu-Oniţiu 2008, 216; Pescaru et alii 2010, 129, 146, Fig. 16/5.96 Gudea 1989, 674, nr. 10, Pl. CCXXI/10.97 Tudor 1978, 296, Fig. 84/2; Bondoc, Gudea 2009, 228, nr. 673, 409, Pl. CXIII/673.98 Bolla 1979, 33-34; Bolla 1989, 112-113, nr. 3-8, Tav. XLVIII, L.99 Novák 1944, 84-85, nr. 10, 3/4. kép.

65

Depunerile de calcar din interior dovedesc utilizarea cănilor Bolla I pentru a fierbe apa100. Asocierea în mor-minte a cănilor din tablă de bronz cu ulcioare precum şi reprezentarea cănii de tip Bolla Ib pe sarcofagul de la Simpelveld, împreună cu ulciorul de tip Eich şi găleţile de tip Hemmoor confirmă utilizarea acesteia în sec. II-III p. Chr. ca parte a serviciului pentru preparat vinul, mai exact pentru încălzirea apei necesare preparării vinului amestecat cu apa caldă (calda)101. Ţinând cont de numărul mare de asemenea descoperiri, probabil că nu trebuie să presupunem o utilizare exclusivă în acest scop. Cănile din tablă de bronz reprezintă varianta ieftină a authepsae-lor102, motiv pentru care au fost atât de populare mai ales în mediul militar şi au fost utilizate pentru a încălzi apa folosită ulterior într-o multitudine de activităţi.

7. Capac de cană din tablă de bronz (Pl. III/7, X/7)Loc de descoperire: săpăturile lui Torma Károly între Ilişua de Jos şi Cristeştii Ciceului (Csicsókeresztúr);

descoperit împreună cu ceramică, fier, os, sticlă.Loc de păstrare: MNITR 3269; MNITR v. 18847.Dimensiuni: L: 76 mm; l: 54 mm; H: 18 mm; Gr: 2 mm.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, gri deschis verzuie, urme de pământ.Tehnologie: turnare, la baza tĳei de ridicare, spre partea mobilă a balamalei, pot fi observate urme de pilă. Descriere: capac cu capătul uşor ridicat, în partea dinspre mâner prezintă o tĳă folosită pentru ridicarea sa;

balamaua este fragmentară.Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Inedit.

8. Capac de cană din tablă de bronz (Pl. III/8, X/8)Loc de descoperire: necunoscut; colecţie particulară.Loc de păstrare: CMBN 20391.Dimensiuni: L: 68,4 mm; lmax.: 47 mm; H: 25,1 mm; Gr: 3,3 mm; G: 62 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro, urme de pă-

mânt.Tehnologie: turnare, la baza tĳei de ridicare, spre partea mobilă a balamalei, cât şi în jurul acesteia, pot fi

observate urme de pilă.Descriere: capac cu capătul uşor ridicat, în partea dinspre mâner prezintă o tĳă folosită pentru ridicarea sa;

balamaua este fragmentară.Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Nemeti 2001, 98, nr. 31, 102, Pl. III/3.

9. Capac de cană din tablă de bronz (Pl. III/9, X/9)Loc de descoperire: castru 2003, praetentura dextra, baracă, ad.: - 70 cm, castrul mare de pământ.Loc de păstrare: CMBN 21515.Dimensiuni: L: 95,1 mm; lmax.: 62,6 mm; H: 28,7 mm; Gr: 3,6 mm; G: 138 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: întreg, restaurat, patină înlăturată în urma procesului de restaurare.Tehnologie: turnare.Descriere: capac cu capătul uşor ridicat, în partea dinspre mâner prezintă o tĳă folosită pentru ridicarea sa,

hexagonală în secţiune; balamaua se păstrează în întregime şi este perforată circular.Datare în funcţie de contextul arheologic: Hadrian-ultimele decenii ale sec. al II-lea p. Chr.?Bibliografie: Inedit.

10. Capac de cană din tablă de bronz (Pl. IV/10, X/10)Loc de descoperire: castru, descoperire de suprafaţă.Loc de păstrare: CMBN 18242.

100 Bónis 1968, 27; Bónis 1981, 118, 120; Flügel 1993, 81-82; Künzl 1993a, 121; Gorecki 1994, 181-182; Koster 1997, 30; Sedl-mayer 1999, 33; Gorecki 2007, 112.

101 Cavalier 1988, 20; Gorecki 1994, 181-182; Koster 1997, 30.102 Vezi Tomašević Buck 2002.

66

Dimensiuni: L: 76 mm; lmax.: 50,5 mm; Hmax.: 18 mm; Gr: 2,2 mm; G: 58 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină verde deschis, urme de pământ.Tehnologie: turnare, la baza tĳei de ridicare, spre partea mobilă a balamalei, pot fi observate urme de pilă.Descriere: capac plat cu una din margini îndoită; tĳa de ridicare este formată dintr-un cârlig; balamaua este

rotunjită, perforată circular şi poziţionată perpendicular pe corpul piesei.Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Inedit.

11. Capac de cană din tablă de bronz (Pl. IV/11)Loc de descoperire: castru.Loc de păstrare: CMBN f. n. i.Dimensiuni: L: 80 mm; lmax.: 55 mm; H: 16,4 mm; Gr: 2 mm.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: întreg.Tehnologie: turnare.Descriere: capac plat; tĳa de ridicare este formată dintr-un cârlig; balamaua este rotunjită, perforată circular

şi poziţionată perpendicular pe corpul piesei.Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Protase et alii 1997, Pl. LXXVI/8.

Amforă cu corpul globular

Mânerul nr. 12 (Pl. IV/12, X/12a-c) provine de la o amforă cu corp globular, tip Raev 18, varianta 1b103 şi Tassi-nari A1000104 care îşi are originile în perioada elenistică105. Pe lângă corpul globular, caracteristic tipului, recipien-tele prezintă o buză largă, rotundă şi un gât cilindric, vertical. Buza, gâtul şi corpul sunt, de obicei, lucrate dintr-o singură bucată de metal la care este adăugată baza106. Mânerele sunt nedecorate, iar ataşul din partea inferioară are o formă rectangulară cu marginile concave107. Exceptând piesa de la Ilişua/Arcobadara, din informaţiile pu-blicate, mai cunoaştem din Dacia romană o singură descoperire aparţinând tipului: corpul fragmentar al unei amfore globulare descoperit la Alba Iulia/Apulum în Palatul Guvernatorului celor trei Dacii108.

Tipul apare frecvent în mormintele din Thracia şi Moesia, motiv pentru care B. A. Raev a considerat că a fost produs la nivel local, în condiţiile în care autorului nu i-au fost cunoscute exemplare din Italia sau din mediul provincial roman109. Acest punct de vedere a fost exprimat şi de K. Kalčev110. Exemplarele existente la Pompei şi în provinciile vestice ale Imperiului111 au determinat-o pe A. Koster să presupună, pe bună dreptate, o producţie italică112. Cele două mânere nefinisate descoperite la Autun/Augustodunum ar putea indica şi o producţie desfă-şurată în mediul provincial113. Din punct de vedere cronologic, tipul apare în Thracia şi Moesia în morminte pla-

103 Raev 1978, 622-624.104 Tassinari 1993, I: 28, II: 1, A1000.105 Pentru o analiză a tipurilor din perioada elenistică până în sec. I p. Chr. vezi: Banghard, Gorecki 2007, iar pentru vari-

antele tardo-republicane: Feugère 1991.106 Pentru reconstituirea procesului de fabricare a unei amfore cu corpul globular vezi: Mutz 1977; Banghard, Gorecki

2007, 124, nota 21. 107 Raev 1978, 622; Kalčev 1994, 229-230; Koster 1997, 43, nr. 32; Banghard, Gorecki 2007, 146.108 Moga 1985, 71, nr. 3, 73, Fig. 3; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 216, 226, Pl. IV/2.109 Raev 1978, 624.110 Kalčev 1994, 229-230.111 Vaselor de la Pompei (Tassinari 1993, I: 28, II: 1, A1000) li se adaugă cele descoperite în morminte şi aşezări de pe

teritoriul actual al Olandei (Nĳmegen, Nieuwenhagen), Belgiei (Vervoz, Blehen) şi Elveţiei (Baden/Aquae Helveticae) (Holliger, Holliger 1989, 72, nr. 46, 73, Taf. 5/46; Koster 1997, 43).

112 Koster 1997, 43.113 Chardron-Picault, Pernot 1999, 180-181, fig. 147-148; Gorecki 2000, 453. Cele două mânere nu au fost debavurate, iar

unul din ele prezintă un defect de turnare. Faptul că nu au fost realizate din bronz, ci din metal alb (au un conţinut de 30% Sn şi 70% Pb, respectiv 36% Sn şi 64% Pb) ne poate duce cu gândul la un eventual model amprentator utilizat pentru realizarea tiparelor mânerelor din bronz. Amfore cu corpul globular realizate din metal alb nu sunt cunoscute în actualul stadiu al cercetării.

67

sate cronologic în a doua jumătate a sec. I p. Chr.114 şi începutul/jumătatea sec. al II-lea p. Chr.115, iar în provinciile vestice în contexte datate între ultimul sfert la sec. I p. Chr. şi prima jumătate a sec. al II-lea p. Chr.116.

Apartenenţa amforelor la serviciile de băut, în cadrul cărora ar fi fost utilizate pentru a servi vin sau apă, este opinia cel mai des vehiculată de către specialişti117. Această ipoteză a început să fie contestată în ultima vreme de către unii autori care, pe baza asocierii amforelor de la Pompei şi a celor descoperite în mormintele din Thracia şi Moesia cu o serie de recipiente folosite în timpul toaletei, susţin utilizarea amforelor cu corpul globular în cadrul seturilor de toaletă, pentru a păstra apa118.

12. Mâner de amforă cu corpul globular (Pl. IV/12)Loc de descoperire: castru 1982, praetentura sinistra, S IX, m.: 64, ad.: -0,35 m, agger-ul castrului mare de pă-

mânt. Loc de păstrare: CMBN 21720.Dimensiuni: L: 65,8 mm; Dmax.: 11,6 mm; Lataş: 21 mm; lmax. ataş: 20 mm; Grmax. ataş: 3,3 mm; G: 53 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină gri închis cu pete de culoare verde deschis.Tehnologie: turnare.Descriere: mâner de amforă cu corpul globular, rotund în secţiune; în partea inferioară se termină într-un ataş

aproape rectangular cu marginile concave; pe spatele ataşului pot fi observate urme de lipitură.Datare în funcţie de contextul arheologic: terminus post quem: Hadrian.Bibliografie: Inedit.

Bazine cu pereţii drepţi şi ataşe terminate în cap stilizat de pasăre

Bazinele cu pereţi drepţi au fost clasificate de H. J. Eggers, pe baza descoperirilor din nordul Europei, în tipurile 78-88119. O asemenea împărţire s-a dovedit în timp nesatisfăcătoare deoarece nu este conformă cu desco-peririle din interiorul Imperiului şi cuprinde o serie de variante şi forme rare, motiv pentru care tipologia lor a fost reevaluată odată cu publicarea materialului din depozitul de la Neupotz120 şi a vaselor de bronz cu ştampilă de producător din Imperiul Roman121. Prima tratare monografică a bazinelor cu pereţi drepţi i se datorează lui R. Petrovszky în contextul analizării vaselor de bronz romane descoperite în mormintele de la Wrocław-Zakrzów (Sakrau, Silezia Inferioară, Polonia)122.

Bazându-se pe caracteristicile morfologice ale fiecărui tip, R. Petrovszky a încadrat descoperirile cunoscute în două grupe mari funcţionale, fiecare prezentând diferite variante: bazine cu pereţii drepţi utilizate în cadrul serviciului de spălat sau ca vase pentru amestecat vinul (a) şi bazine utilizate pentru servit (b)123. Tipul Eggers 79/Petrovszky XVII, 1124, cu ataşe terminate în cap stilizat de pasăre, aparţine primului grup (a2). Principalele elemente de diferenţiere sunt reprezentate de fixarea unui număr de trei ataşe sub buza vasului, fiecare prevăzut cu câte un mâner în formă de inel, care facilitau fixarea recipientului pe un trepied125. Racordarea ataşelor termi-nate în cap stilizat de pasăre, descoperite singular, la tipologia lui R. Petrovszky este dificilă, în condiţiile în care

114 Raev 1978, 624.115 Kalčev 1994, 230.116 Holliger, Holliger 1989, 72; Koster 1997, 43.117 Koster 1997, 76; Banghard, Gorecki 2007, 199.118 Tassinari 1993, I: 232: vasele cu două mânere aparţinând categoriei A apar frecvent asociate cu bazinele S, utilizate în

cadrul toaletei pentru spălat; prezenţa amforelor în bucătării este explicată prin faptul că au fost aduse acolo pentru a fi curăţate; Sedlmayer 1999, 39; Nenova-Merdjanova 2002, 201.

119 Eggers 1951, 167-168, Beilage 31: späte steilwandige Bronzebecken mit aufgehöhtem Boden (Typ 78-87), Beilage 32: versilbertes, bildverziertes steilwandiges Bronzebecken (Typ 88), Taf. 8/77-82, 9/83-88.

120 Künzl 1993b, 248-251: piesele sunt clasificate în funcţie de forma buzei.121 Petrovszky 1993, 129-131, Taf. 4/XVI, 1 (Typ XVI, 1: steilwandige Becken (mit Ω-Griff oder Ringattasche), 132-133, Taf.

4/XVII, 1, (Typ XVII, 1: Steilwandbecken mit Taubenattasche).122 Petrovszky 2012. Dorim să-i mulţumim şi pe această cale lui dr. R. Petrovszky pentru că ne-a pus la dispoziţie analiza

sa în formă de manuscris.123 Petrovszky 2012.124 Petrovszky 1993, 132-133, (Typ XVII, 1: Steilwandbecken mit Taubenattasche), Taf. 4/XVII, 1.125 Petrovszky 1993, 133; Petrovszky 2012.

68

nu dispunem de informaţii referitoare la morfologia vasului pe care acestea au fost ataşate. Ele pot fi încadrate în lista descoperirilor de acest tip, dar nu putem preciza cu exactitate dacă vasul a avut trei ataşe sau numai unul sau dacă a aparţinut unui bazin Eggers 79 sau unui „Zwischentyp” Eggers 78-79/Petrovszky XVI, 1, caracterizat printr-un corp Eggers 78 şi ataşe Eggers 79126, mai ales în situaţia în care cele două bazine din depozitul de la Weißenburg încadrate aici au fost prevăzute cu siguranţă numai cu câte un ataş terminat în cap de pasăre127.

Descoperirile aparţinând tipului nu sunt numeroase, se concentrează în Britannia, de-a lungul limes-ului renan şi în zona de barbaricum apropiată de acesta, în Noricum şi Dacia şi constau majoritar din ataşe128. Asemă-nător celorlalte bazine cu pereţii drepţi, se consideră că au fost produse începând cu ultimele decenii ale sec. al II-lea p. Chr. până la maximum mĳlocul sec. al III-lea p. Chr. (160/180–230/250 p. Chr.) în ateliere care au funcţi-onat în zona Rinului Inferior sau Mĳlociu129.

La Ilişua/Arcobadara bazinele cu pereţi drepţi şi ataşe terminate în cap stilizat de pasăre sunt reprezenta-te cu siguranţă de un ataş (nr. 13, Pl. IV/13, XI/13a-b), fără a avea la dispoziţie mai multe date referitoare la contextul de descoperire. Ataşul nr. 14 (Pl. IV/14, XI/14a-b) este de dimensiuni mai mici, iar apartenenţa lui la acest tip este problematică. În momentul publicării a fost considerat ataş de la o ploscă130, situaţie puţin probabilă atâta timp cât piesa nu este fragmentară şi nu este deloc curbată. Nu cunoaştem paralele directe şi nici alte bazine cu pereţi drepţi care să aibă ataşe de dimensiuni aşa de mici, dar am hotărât să includem, to-tuşi, piesa în cadrul discuţiei bazinelor Eggers 79 deoarece asemănările formale cu ataşele care aparţin efectiv tipului sunt destul de mari, iar faptul că obiectul nu este deloc curbat sugerează că a fost aplicat pe un vas cu un diametru destul de mare.

Cele mai apropiate analogii pentru această variantă de ataşe sunt piesele cuprinse de R. Petrovszky în tipul intermediar Eggers 78-79/Petrovszky XVI, 1 caracterizate prin ataşe stilizate şi reprezentate de cele două bazine de la Weißenburg amintite anterior, dintre care numai unul are ataşul păstrat, de două ataşe descoperite în Nori-cum, la Enns/Lauriacum şi la Lorch131 şi, eventual, de un ataş de la Avenches/Aventicum132. De pe teritoriul Daciei romane mai cunoaştem două ataşe aparţinând tipului, descoperite în castrul auxiliar de la Gherla133.

Din punct de vedere funcţional, atâta timp cât nu cunoaştem cu câte ataşe au fost prevăzute vasele de la care provin aceste piese, nu ne putem pronunţa asupra unei utilizări specifice. Aşa cum am menţionat anterior, bazi-nele Eggers 79, prevăzute cu trei ataşe în care au fost fixate mânere în formă de inel, au fost fixate pe tripoduri şi au fost utilizate în cadrul serviciului de spălat sau, în barbaricum, ca vas pentru amestecat vinul. Pentru realităţile din interiorul Imperiului ambele funcţionalităţi sunt luate în considerare134. Totuşi, nu putem exclude posibilita-tea ca acestea să provină, ţinând cont de faptul că sunt puternic stilizate, de la bazine utilizate pentru servit, de genul celui de la Weißenburg, prevăzute cu un singur ataş care servea la agăţarea lor pe perete135. Utilizarea lor ca vas de gătit trebuie exclusă.

Mânerul de la Ilişua (nr. 15, Pl. V/15) provine, foarte probabil de la un bazin, fără a putea preciza exact tipul.

13. Ataş de bazin cu pereţii drepţi şi ataşe terminate în cap stilizat de pasăre (Pl. IV/13, XI/13a-b)Loc de descoperire: necunoscut; colecţie particulară.Loc de păstrare: CMBN 20388.Dimensiuni: L: 61,9 mm; lmax.: 28 mm; Grmax.: 7,4 mm; Grmax. inel prindere: 7,6 mm; G: 34 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis, urme de pământ.Tehnologie: turnare.

126 Petrovszky 1993, 129-131 (Typ XVI, 1: steilwandige Becken (mit Ω-Griff oder Ringattasche), Taf. 4/XVI, 1.127 Kellner, Zahlhaas 1993, 97-98, Abb. 16, nr. 46-47, Taf. 84-85; Petrovszky 1993, 129, 328, Z.15.04-Z.15.05, Taf. 33/Z.15.04-

Z.15.05; Petrovszky 2012, Liste 3/24-25.128 Vezi: Petrovszky 2012, Liste 2.129 Petrovszky 1993, 130, 133; Petrovszky 2012.130 Nemeti 2001, 98, nr. 29, 102, Pl. III/1.131 Sedlamyer 1999, Taf. 25/7-8; Petrovszky 2012, Liste 2/4, 8.132 Kapeller 2003, 89, 110, Pl. 9/62, 135, nr. 62; Petrovszky 2012, Liste 2/2.133 Găzdac 1995, 402, 410, nr. 3-4, 419, fig. 2/3-4; Protase et alii 2008, 89, 254, 454, Pl. XLV/1; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 215,

223, Pl. I/3, 5.134 Petrovszky 1993, 130; Petrovszky 2012.135 Petrovszky 2012.

69

Descriere: ataş în formă de frunză alungită; în partea superioară prezintă un inel de prindere semicircular, rotund în secţiune, dispus perpendicular pe corpul obiectului; pe spatele piesei nu au fost observate urme de lipitură.

Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Nemeti 2001, 98, nr. 28, 101, Pl. II/16; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 215, 223, Pl. I/1.

14. Ataş de bazin cu pereţii drepţi şi ataşe terminate în cap stilizat de pasăre (Pl. IV/14, XI/4a-b)Loc de descoperire: necunoscut; colecţie particulară.Loc de păstrare: CMBN 20389.Dimensiuni: L: 40,8 mm; lmax.: 26,2 mm; Grmax.: 5,7 mm; Grinel prindere: 7,2 mm; G: 21 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro, urme de pământ.Tehnologie: turnare.Descriere: ataş în formă de frunză; în partea superioară prezintă un inel de prindere semicircular, rotund în

secţiune, dispus perpendicular pe corpul obiectului; pe spatele piesei pot fi observate urme de lipitură.Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Nemeti 2001, 98, nr. 29, 102, Pl. III/1; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 215, 223, Pl. I/4.

15. Mâner de bazin (Pl. V/15)Loc de descoperire: castru, praetorium, castrul mare de pământ.Loc de păstrare: CMBN 20647.Dimensiuni: H: 60,4 mm; l: 50 mm; Grmax.: 5,5 mm; G: 23 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro.Tehnologie: realizat dintr-o foaie de bronz rulată şi ciocănită.Descriere: mâner în formă de omega cu capetele îndoite şi terminate în formă de butoni.Datare în funcţie de contextul arheologic: Hadrian-ultimele decenii ale sec. al II-lea p. Chr.?Bibliografie: Inedit.

Fragmente cu încadrare tipologică nesigură

Gradul ridicat de fragmentare şi, în unele cazuri, lipsa unor piese întregi, care să ofere o imagine clară asupra tipului de vas din care ar fi putut să facă parte unele dintre fragmentele analizate, au determinat tratarea separată a trei obiecte din cadrul grupului analizat (nr. 16-18).

Baza de vas (nr. 16, Pl. V/16, XI/16), deşi este foarte deformată, ar putea fi considerată, ţinând cont de curbura mare a pereţilor şi de diametrul mai mic al bazei, parte dintr-o amforă. O asemenea atribuire nu poate fi făcută cu siguranţă deoarece partea exterioară a bazei nu prezintă nici un fel de urmă de finisare la strung: urma axului de fixare nu este vizibilă şi nici urmele cercurilor concentrice. Pe de altă parte piesa nu este restaurată şi nu putem exclude că avem de a face cu un exemplar pe care aceste urme să fi fost vagi136, motiv pentru care în momentul de faţă nu mai pot fi observate. Restaurarea piesei ar fi folositoare din acest punct de vedere.

Posibilităţile de identificare pentru piesele nr. 17 (Pl. VI/17) şi 18 (Pl. VI/18) sunt, de asemenea, limitate. Nr. 17, datorită curburii peretelui care pare că se evazează spre buză, ar putea proveni de la o formă semisferică, foarte probabil de dimensiuni mai mici, eventual o formă de servit, în timp ce nr. 18 pare a fi o bază realizată din tablă de bronz care nu prezintă nici o urmă de fixare la strung. În cazul ambelor piese gradul de fragmentare nu permite o atribuire mai exactă.

16. Bază de vas (Pl. V/16, XI/16)Loc de descoperire: săpăturile lui Torma Károly între Ilişua şi Cristeştii Ciceului (Csicsókeresztúr); descoperit

împreună cu ceramică, fier, os, sticlă.Loc de păstrare: MNITR 3333; MNITR v. 19002.Dimensiuni: Daprox. bază: 45 mm; H: 50 mm; Graprox. perete: 1 mm.

136 În cadrul grupului de amfore descoperite la Pompei există câteva piese care nu prezintă cercuri concentrice pe partea exterioară a bazei. Vezi: Tassinari 1993, II. 2, nr. 1964 şi 11640, 3, nr. 1874, 8, nr. 2995, 11, nr. 6540 (cu baza concavă), 12, nr. 2193, 13082, 13, nr. 13380, 16, nr. 10655.

70

Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde cu pete maro.Tehnologie: turnare dintr-o singură bucată urmată de batere.Descriere: partea inferioară a unui vas formată din bază şi o porţiune din perete, este puternic deformată.Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Inedit.

17. Fragment de vas (Pl. VI/17)Loc de descoperire: castru 1995, praetentura dextra, zona barăcilor, suprafaţa 2, metrul 6, ad.: –0, 3 m, castrul

de piatră.Loc de păstrare: CMBN 23359Dimensiuni: H: 37,2 mm; l: 59 mm; Grperete: 1,3 mm; Grbuză: 1,8 mm; G: 15 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, restaurat, deformat, fără patină.Tehnologie: turnare.Descriere: se păstrează numai începutul buzei evazate cu marginea ruptă şi o parte a peretelui; sub buză sunt

vizibile doua incizii paralele.Datare în funcţie de contextul arheologic: ultimele decenii ale sec. al II-lea p. Chr.? – primele trei sferturi ale

sec. al III-lea p. Chr.Bibliografie: Inedit.

18. Bază de vas (Pl. VI/18)Loc de descoperire: castru 1995, praetentura dextra, zona barăcilor, S 4, metrul 2, ad.: -0,75m, nivel de arsură

corespunzător sfârşitului castrului mare de pământ.Loc de păstrare: CMBN 22685.Dimensiuni: Daprox. bază: 63 mm; L: 63,1 mm; l: 38,8 mm; G: 7 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, restaurat, fără patină.Tehnologie: batere, presare, pe partea interioară pot fi observate urme de daltă.Descriere: bază de vas şi o parte din perete; prezintă urme de tăiere.Datare în funcţie de contextul arheologic: ultimele decenii ale sec. al II-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit.

Piese a căror apartenenţă la vasele de bronz romane este incertă

Lipsa unor analogii clare ne-a determinat să includem cinci dintre fragmentele studiate în categoria pieselor a căror apartenenţă la vasele de bronz romane nu este sigură. Unele fragmente (nr. 19, Pl. VI/19; nr. 20, Pl. VI/20) ar putea face parte din corpul unor vase (nr. 20 din peretele reparat al unui vas din tablă de bronz), însă gradul de fragmentare nu ne permite o asemenea identificare.

Pentru mânerul nr. 21 (Pl. VI/21, XI/21a-b) nu cunoaştem nici o analogie. Forma curbată a capătului inferior în formă de frunză precum şi prezenţa aliajului de lipit pe spatele lui indică aplicarea piesei pe o suprafaţă cur-bă, eventual un perete de vas de dimensiuni mici, dar lipsa paralelelor în acest sens nu ne permite o asemenea atribuire. Aceleaşi dubii le avem şi faţă de un alt mâner (nr. 22, Pl. VII/22). Nu cunoaştem nici un tip de vas de bronz care a fost prevăzut cu un asemenea mâner. Nu putem exclude posibilitatea ca piesa să provină de la un opaiţ din bronz, atâta timp cât capătul superior al mânerului ar fi fost fixat pe marginea acestuia şi nu ar fi rămas supraînălţat, metodă de fixare sugerată de adâncitura vizibilă la extremitatea superioară.

Piesa (nr. 23, Pl. VII/23, XI/23) prevăzută cu o bază plată, dreptunghiulară, cu marginile curbate şi un inel poziţionat perpendicular pe aceasta, prezintă anumite asemănări cu picioarele de bazine semisferice aparţinând tipului Tassinari S1110-S1120137. Pe lângă problemele de cronologie, există totuşi diferenţe semnificative: obiec-tul are baza plată, nu curbată, şi nu prezintă urme de folosire pe partea exterioară a inelelor, elemente care fac identificarea lor cu picioarele de vase puţin probabilă. Urmele de aliaj de lipit vizibile pe spatele piesei indică

137 Tassinari 1993, I. 93, II. 200-201, S1110, S1120; Božič 2002, 419-421.Tipul este datat în perioada tardo-republicană, iar o prezenţă a lui în provincia Dacia ar presupune o perioadă de utilizare mult prea îndelungată.

71

aplicarea lor pe suprafeţe plate. Singura eventuală posibilitate de atribuire ar fi reprezentată de un ataş cu baza dreptunghiulară şi un inel plasat perpendicular pe aceasta care apare fixat pe capacul unui cazan cu gâtul îngust şi cilindric, tip V1100, de la Pompei138. Scopul ataşului era acela de a permite ridicarea capacului fără a îl atinge, cu ajutorul unui lanţ prins de inel. Ţinând cont de faptul că avem de a face cu o singură atestare, discuţia referi-toare la identificarea piesei rămâne deschisă.

19. Fragment de vas? (Pl. VI/19)Loc de descoperire: castru 2001.Loc de păstrare: CMBN 22077.Dimensiuni: L: 44 mm; l: 25 mm; Grmax..: 1,4 mm.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată parţial în urma restaurării, pete de culoare verde

închis.Tehnologie: turnare.Descriere: buză evazată, ruptă la capăt şi o parte din peretele unui vas a cărui formă nu poate fi determinată.Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Inedit.

20. Fragment de vas? (Pl. VI/20)Loc de descoperire: castru 2001.Loc de păstrare: CMBN 19897Dimensiuni: L: 51,1 mm; l: 61,1 mm; Gr.: 1,2-3 mm; G: 22 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, maronie cu pete de culoare verde deschis,

urme de pământ.Tehnologie: ciocănire, nituire.Descriere: trei bucăţi de foaie de bronz prinse între ele cu douăzeci şi unu de nituri; posibil să provină din

corpul unui vas de bronz care a fost reparat de mai multe ori.Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Inedit.

21. Fragment de mâner? (Pl. VI/21, XI/21a-b)Loc de descoperire: castru 2002, retentura dextra, ad.: -90 cm, castrul mare de pământ.Loc de păstrare: CMBN 22075.Dimensiuni: L: 44,7 mm; Grmax.: 4,4 mm; Lataş: 18,6 mm; lataş: 30 mm; G: 8 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis aurie; pe spatele ataşului pot

fi observate urme de pilă.Tehnologie: turnare, incizare.Descriere: posibil mâner terminat în partea inferioară într-un ataş în formă de frunză de viţă de vie decorat cu

ajutorul unor incizii fine; în partea superioară continuă cu un element de prindere în formă de S, rupt la capăt.Datare în funcţie de contextul arheologic: Hadrian-ultimele decenii ale sec. al II-lea p. Chr.?.Bibliografie: Inedit.

22. Mâner vas? (Pl. VII/22)Loc de descoperire: castru 1996, praetentura dextra, zona barăcii IV, ad.: -1.90 m, umplutura şanţului castrului

mic de pământ.Loc de păstrare: CMBN f. n. i.Dimensiuni: H: 70 mm; Gr: 10-12,5 mm; G: 51 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: întreg, restaurat (a fost rupt în trei fragmente lipite în urma restaurării), patină maro

închis cu pete verzi.

138 Tassinari 1993, I. 102-103, 140, Tav. CLXXVIII/1-2, II. 275, nr. 9771.

72

Tehnologie: turnare.Descriere: mâner de forma semi rotunjită, aproximativ oval în secţiune, cu partea superioară dreaptă; prezin-

tă o zonă adâncită menită să asigure ataşarea mânerului la buza vasului; capătul inferior este puternic curbat şi are formă romboidală.

Datare în funcţie de contextul arheologic:Traian-Hadrian.Bibliografie: Inedit.

23. Ataş de vas? (Pl. VII/23, XI/23a-b)Loc de descoperire: necunoscut; colecţie particulară.Loc de păstrare: CMBN 20390.Dimensiuni: H: 31,4 mm; Lplacă: 34,8 mm; lplacă: 33 mm; Grplacă: 6,3 mm; Daprox. inel: 30 mm; Grmax.inel: 7,4 mm; G: 67 g.Material: aliaj pe bază de cupru.Stare de conservare: întreg, restaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro.Tehnologie: turnare în două bucăţi separate, unite cu ajutorul unui nit.Descriere: posibil ataş realizat din două bucăţi de metal: o parte orizontală, uşor curbată, de formă dreptun-

ghiulară, cu marginile curbate spre interior şi un inel prins pe baza orizontală cu ajutorul unui nit; pe spatele piesei pot fi observate urme de lipitură.

Datare în funcţie de contextul arheologic: -.Bibliografie: Nemeti 2001, 98, nr. 30, 102, Pl. III/2; Ştefănescu-Oniţiu 2008, 216, 226, Pl. IV/1.

Consideraţii stratigrafice

Din cadrul grupului analizat (Tabelul 1), cele mai timpurii piese identificate aparţin serviciului de preparat şi servit băutura: mânerul de amforă cu corpul globular (nr. 12) care provine, foarte probabil, de la un obiect scos din uz anterior momentului construirii agger-ului castrului mare de pământ, fragmentul de mâner provenit de la o caserolă cu capătul mânerului perforat circular (nr. 1) şi cele două fragmente de caserolă cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker (nr. 2-3) descoperite în faza timpurie a barăcilor I şi V, aparţinând de castrul mic de pământ. Ţinând cont de perioada de producţie a acestor tipuri şi de contextele de descoperire timpurii, putem considera că piesele au ajuns la Ilişua împreună cu soldaţii aparţinând unităţii militare care a staţionat în castrul mic de pământ139. O anumită rezervă trebuie menţinută în ceea ce priveşte varianta tipului Gödåker de la care provine fragmentul nr. 3 deoarece perioada ei de producţie pare să fi continuat până în maximum 120 p. Chr., situaţie care nu ar exclude o achiziţionare la nivel local.

Perioadei de până la mĳlocul secolului al II-lea p. Chr. îi corespund ca moment al producţiei fragmentul de mâner de strecurătoare sau suport de strecurătoare Eggers 160 (nr. 4) şi cana de tip Canterbury (nr. 6) provenite din săpăturile lui Torma. După mĳlocul sec. al II-lea p. Chr. putem plasa începutul perioadei în care au ajuns la Ilişua o serie de tipuri de vase de bronz utilizate pentru încălzirea apei (capace de căni din tablă de bronz Bolla I şi II?: nr. 7-11), de altfel, cel mai mare număr în momentul de faţă comparativ cu restul siturilor din Dacia, şi pen-tru gătit sau strecurat mâncarea (strecurătoare/suport Eggers 161: nr. 5). Dacă nu luăm în considerare mânerul de bazin descoperit în praetorium-ul castrului mare de pământ (nr. 15), care nu poate fi atribuit unui tip anume, acestea sunt cele mai târzii tipuri de vase de bronz care au fost descoperite ca urmare a săpăturilor arheologice sistematice. Din colecţiile private formate ca urmare a colectării materialului descoperit pe suprafaţa castrului provin două ataşe de bazin cu pereţii drepţi (nr. 13-14) care au putut ajunge în castru în perioada dintre sfârşitul sec. al II-lea p. Chr. şi maximum mĳlocul secolului următor.

Grupul de vase de bronz analizat este important deoarece dovedeşte un consum relativ constant de asemenea produse în rândul soldaţilor de la Ilişiua/Arcobadara, cel puţin pe parcursul sec. al II-lea p. Chr., mai ales dacă luăm în considerare faptul că un număr important din piesele analizate provine din zona barăcilor. Din acest punct de vedere situaţia de la Ilişua se încadrează în tendinţa generală observată la nivelul întregii Dacii Poro-lissensis.

139 În stadiul actual al cercetării, identificarea trupei care a construit castrul mic de pământ de la Ilişua este problematică. O serie de ştampile tegulare, descoperite însă în thermae, nu în castru, atestă participarea la lucrările de construcţie a cohortei II Britannica (cohors II Britannorum: vezi Marcu 2009, 84-85) şi a unei vexilaţii a legiunii XIII Gemina. În timpul lui Hadrian va ajunge aici ala I Tungrorum Frontoniana, transferată din Pannonia Inferior, care va rămâne la Ilişua până la abandonarea provinciei (Gudea 1997, 53-54; Protase et alii 1997, 55; Gaiu 2006, 213-214; Marcu 2009, 84-85).

73

Tabelul 1. Vasele de bronz de la Ilişua/Arcobadara.

CONTEXTUL DE DESCOPERIRE SERVICIUL DE BĂUT ŞI SERVIT ÎNGRIJIREA CORPULUI GĂTIT

Castrul mic de pământ(Traian-Hadrian)

Baraca ICaserolă cu capătul

mânerului perforat circular, tipul Gödåker (nr. 3).

- -

Baraca VCaserolă cu capătul

mânerului perforat circular, tipul Gödåker (nr. 2).

- -

Castrul mare de pământ(Hadrian-ultimele

decenii ale sec. al II-lea p. Chr.?)

Praetorium Mâner bazin (nr. 15) -Praetentura dextra,

baracă - - Capac de cană Bolla I(nr. 9).

Praetentura sinistra, agger

Mâner amforă cu corp globular (nr. 12). - -

Retentura dextra - - Strecurătoare/suport Eggers 161 (nr. 5).

Castru(perioadă necunoscută)

Praetentura sinistra, Baraca V

Caserolă cu capătul mânerului perforat circular

(nr. 1).- -

- - - Capace de căni Bolla II? (nr. 10-11).

Castru(colecţii particulare) - Ataşe bazine Petrovszky XVI, 1 (nr. 13, 14) Capac de cană Bolla I

(nr. 8).Între Ilişua de Jos şi Cristeştii Ciceului

(săpături Torma Károly)- Strecurătoare/Suport

Eggers 160 (nr. 4). Cană tip Canterbury (nr. 6.) Capac de cană Bolla I(nr. 7).

The Roman bronze vessels from Ilişua/Arcobadara(Abstract)

The paper analyzes a number of 23 fragments belonging to Roman bronze vessels which were discovered at Ilişua/Arcobadara during old excavations undertaken by Torma Károly in the second half of the 19th century and during field research carried out inside the auxiliary fort starting with 1978. A small group of objects is represen-ted by stray finds identified on the surface of the fort which were part of private collections.

The main types identified are represented by casseroles with disc-ended handle (no. 1), including Gödåker type (nos. 2-3), dippers and strainers belonging to Eggers’ type 160 (no. 4) and 161 (no. 5), jugs with spout of Canterbury type (no. 6), lids coming from sheet bronze jugs Bolla I and II (nos. 7-11), globular amphorae (no. 12), and steep-walled basins with appliqués shaped as stylized birds (nos. 13-15). Due to the fragmentary state of preservation, it was not possible to identify the type for three of the objects (nos. 16-18) included in the analysis and for other five (nos. 19-23) it is not clear whether they belong to bronze vessels or not.

Based on the chronology offered by periods in which the types were produced it was possible to isolate three moments in time related to the import of such goods at Ilişua/Arcobadara: the first one is connected to the troops which built the first timber fort at the beginning of the 2nd century AD and the vessels belonging to it arrived in the new province together with their owners. The second one is represented by bronze vessels which arrived at the site till the middle of the 2nd century AD and the third consists of vessel types which were imported from the middle/last decades of the 2nd century AD till the middle of the 3rd century AD.

Abrevieri şi bibliografie

Alicu 2008 D. Alicu (coord.), Polus. Istorie pierdută – Istorie regăsită, Cluj-Napoca 2008.Alicu et alii 1994 D. Alicu, S. Cociş, C. Ilieş, A. Soroceanu, Small finds from Ulpia Traiana Sarmizegetusa I, Sarmi-

zegetusa Monograph 4, BMN 9, Cluj-Napoca 1994.Antique Bronzes 2003 L. Petculescu (ed.), Antique Bronzes in Romania. Exhibition catalogue, Bucharest 2003.Ardeţ 2003 L. C. Ardeţ, Un fragment de caserolă din bronz descoperită la Tibiscum, Banatica 16/1, 2003, 305-

308.Ardeţ, Ardeţ 2004 A. Ardeţ, L. C. Ardeţ, Tibiscum. Aşezările romane, Cluj-Napoca 2004.Ardevan, Rusu 1979 R. Ardevan, A. A. Rusu, Botár Imre şi colecţia sa de antichităţi, ActaMP 3, 1979, 387-409.

74

Bajusz 2005 I. Bajusz (sz.), Téglás István jegyzetei. Régészeti feljegyzések, I/1-2, Sapientia Könyvek 42, Kolozsvár 2005.

Banghard, Gorecki 2007 K. Banghard, J. Gorecki, Bronzener Doppelhenkelkrug aus Dettenheim-Liedolsheim (Lkr. Kar-lsruhe). Ein Beitrag zum spätrepublikanischen Metallgeschirr, SJ 54, 2004 (2007), 119-150.

Bărbulescu 1994 M. Bărbulesu, Potaissa. Studiu monografic, Dissertationes Mvsei Potaissensis I, Turda 1994.

Benea 2008 D. Benea, Metalurgia şi prelucrarea fierului în Dacia. În: D. Benea (coord.), Dacia în siste-mul socio-economic roman. Cu privire la atelierele meşteşugăreşti locale, BHAUT 9, Timişoara 2008, 11-95.

Berke 1990 S. Berke, Römische Bronzegefässe und Terra Sigillata in der Germania Libera, Münster 1990.Bernhard, Petrovszky 1990 H. Bernhard, R. Petrovszky, Die Bronzegefässe. În: H. Bernhard, H.-J. Engels, R. Engels,

R. Petrovszky (Hrsg.), Der römische Schatzfund von Hagenbach, Mainz, 1990, 34-40.Bienert 2007 B. Bienert, Die römischen Bronzegefäße im Rheinischen Landesmuseum Trier, Trierer Zeit-

schrift 31, Trier 2007.Bolla 1979 M. Bolla, Recipienti in bronzo d’età romana in Lombardia. 1. Brocca rinvenuta a Carobbio degli

Angeli, RAComo 161, 1979, 23-50, fig. 1, tav. I-V.Bolla 1989 M. Bolla, „Blechkannen”: Aggiornamennti, RASMI 53-54, 1989, 95-118. Tav. XLVI-LIX.Bondoc, Gudea 2009 D. Bondoc, N. Gudea, Castrul roman de la Răcari. Încercare de monografie (The Roman Auxili-

ary Fort from Răcari. An Attempt of Monograph), Interferenţe etnice şi culturale în mileniile I a. Chr. – I p. Chr. 14, Cluj-Napoca 2009.

Bónis 1968 É. Bónis, Emaillierte Palästra-Geräte aus Brigetio, FA 19, 1968, 25-58.Bónis 1981 É. Bónis, Das kaiserzeitliche „Wagengrab” 1 von Káloz, FA 32, 1981, 95-144.Božič 2002 D. Božič, Il vasellame bronzeo romano: grandi bacili e piccoli mestoli-colini. În: A. Giumlia-

Mair (a cura di), I bronzi antichi: Produzione e tecnologia. Atti del XV Congresso Internazionale sui Bronzi Antichi, Grando-Aquileia, 22-26 maggio 2001, Monographies Instrumentum 21, Montagnac 2002, 419-428.

Bozu 2001 O. Bozu, Obiecte din bronz descoperite în aşezarea romană de la Mehadia, judeţul Caraş-Seve-rin. (II), AnB 9, 2001, 147-163.

Bozu 2008 O. Bozu, Catalogul pieselor romane şi daco-romane din Colecţia Muzeului Banatului Montan/Catalogue of the Roman and Dacian-Roman Age Collection of the Mountainous Banat Museum, Reşiţa 2008.

Buday 1909 Á. Buday, Porolissumból, EM 26, 1909, 26-35.Carandini 1977 A. Carandini, Alcune forme bronze conservate a Pompei e nel Museo Nazionale di Napoli. În:

M. Annecchino, A. M. Bisi Ingrassia, A. Carandini, G. Cerulli Irelli, M. Fano, D. Manacor-da, C. Panella, C. Pavolini, E. Pozzi Paolini, G. Pucci, N. Valenza Mele, L’instrumentum domesticum di Ercolano e Pompei nella prima età imperial, Quaderni di Cultura Materiale 1, Roma 1977, 163-168, tav. LXXVI-LXXXVII.

Cavalier 1988 O. Cavalier, Le tresor d’Apt. Un ensemble de vaisselle métallique gallo-romaine, Fondation du Musée Calvet, Avignon 1988.

Chardron-Picault, P. Chardron-Picault, M. Pernot, Un quartier antique d’artisanat métallurgique à Autun. Le sitePernot 1999 du Lycée militaire, Documents darchéologie française 76, Série Archéologie préventive, Pa-

ris 1999.Chirilă et alii 1972 E. Chirilă, N. Gudea, V. Lucăcel, C. Pop, Das Römerlager von Buciumi. Beiträge zur Unter-

suchung des Limes der Dacia Porolissensis, Cluj 1972.Den Boesterd 1956 M.H.P. den Boesterd, The Bronze Vessels in the Rĳksmuseum G. M. Kam at Nĳmegen, De-

scription of the Collections in the Rĳksmuseum G. M. Kam at Nĳmegen V, Leiden 1956.Diaconescu, Opreanu 1987 Al. Diaconescu, C. Opreanu, Bronzuri romane din castrul de la Gilău, SCIVA 38/1, 1987,

52-71.Eggers 1951 H.J. Eggers, Die römische Import im freien Germanien. Atlas der Urgeschhichte, I-II, Hamburg

1951.Étienne et alii 2002-2003 R. Étienne, I. Piso, Al. Diaconescu, Les fouilles de Forum Vetus de Sarmizegetusa. Rapport

general, ActaMN 39-40/1, 2002-2003, 59-154.Feugère 1991 M. Feugère, Les amphores. În: M. Feugère, C. Rolley (eds.), La vaissele tardo-républicaine en

bronze, Actes de la table-ronde CNSR organisée à Lattes du 26 au 28 avril 1990 par l’UPR 290 (Lattes) et le GDR 125 (Dĳon), Centre de recherches sur les techniques gréco-romaines 13, Dĳon 1991., 47-52.

75

Florescu, Micle 1979 R. Florescu, I. Micle, Tezaure transilvane la Kunsthistorisches Museum din Viena, Bucureşti 1979.

Flügel 1993 Ch. Flügel, Die Bronzegefässe von Kemptem-Cambodunum, Cambodunumforschungen V, Ma-terialhefte zur Bayerischen Vorgeschichte 63, Kallmünz 1993, 53-114, Taf. 24-35.

Gaiu 2005 C. Gaiu, Un depozit de antichităţi romane de la Orheiu Bistriţei, Marmaţia 8/1, 2005, 215-225.Gaiu 2006 C. Gaiu, Ilişua – castrul traianic. În: E. S. Teodor, O. Ţentea (eds.), Dacia Avgvsti Provincia.

Crearea provinciei, Actele simpozionului desfăşurat în 13-14 octombrie 2006 la Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, Publicaţiile Centrului de Studii Militare Romane 1, Bucureşti 2006.

Găzdac 1995 C. Găzdac, Bronzuri romane de la Gherla, ActaMN 32/1, 1995, 401-430.Glodariu 1974 I. Glodariu, Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană (sec. II î.e.n. – I e.n.), Cluj-

Napoca 1974.Glodariu 1976 I. Glodariu, Dacian trade with the Hellenistic and Roman world, BAR Supplementary Series 8,

1976.Glodariu, Dănilă 1971 I. Glodaru, ŞT. Dănilă, Depozitul de vase romane de bronz de la Dipşa, Marmaţia II, 1971, 93-99.Glodariu et alii 1970 I. Glodariu, A. Zrinyi, P. Gyulai, Le dépôt d’outils romains de Mărculeni, Dacia NS 14, 1970,

207-231.Gorecki 1994 J. Gorecki, Der Bronzekrug aus Eich, Kr. Alzey-Worms. În: Freiburg (Stuttgart) 1994, 173-182.Gorecki 2000 J. Gorecki, Metallgefässproduktion in Pompei? În: Köln 2000, 445-467.Gorecki 2007 J. Gorecki, Eine Gefäßgarnitur bestehend aus Weinkrug und Blechkanne. În: Historisches Muse-

um der Pfalz Speyer, Geraubt und im Rhein versunken. Der Barbarenschatz, 2. Auflage, Stutt-gart 2007, 112-113.

Gudea 1979 N. Gudea, Castrul roman de la Inlăceni. Încercare de monografie, ActaMP 3, 1979, 149-273.Gudea 1997 N. Gudea, Der dakische Limes. Materialien zu seiner Geschichte, JRGZM 44, 1997, 1-113.Gudea 1989 N. Gudea, Porolissum. Un complex arheologic daco-roman la marginea de nord al imperiului I.

Săpături şi descoperiri arheologice până în anul 1977, ActaMP 13, 1989.Heyl 1996 T. Heyl, Kanne und Griffschale, römisches Bronzegeschir vom Mittelrhein – ein Beitrag zur Romani-

sierung. În: K. Schäfer (Hrsg.), Caesar am Mittelrhein. Begleitheft zur Sonderausstellung im Stadt-museum Andernach vom 7. Juni bis 1. September 1996, Andernacher Beiträge 12, Andernach 1996, 119-140.

Holliger, Holliger 1985 Ch. Holliger, C. Holliger, Bronzegefässe aus Vindonissa. Teil 1, JGPV, 1984 (1985), 47-70.Holliger, Holliger 1989 Ch. Holliger, C. Holliger, Bronzegefässe aus Baden-Aquae Helveticae, JGPV, 1988-1989 (1989),

58-77.Kalčev 1994 K. Kalčev, Bronzene Amphoren aus dem Territorium Augusta Traiana (Stara Zagora, Bulgarien).

În: Freiburg (Stuttgart) 1994, 227-232.Kapeller 2003 A. Kapeller, La vaisselle en bronze dAvenches/Aventicum, BAPA 45, 2003, 83-146.Kellner, Zahlhaas 1993 H.-J. Kellner, G. Zahlhaas, Der Römische Tempelschatz von Weißenburg i. Bay., Mainz am Rhein

1993.Koster 1997 A. Koster, The bronze vessels 2. Acquisitions 1954-1996 (including vessels of pewter and iron), De-

scription of the Collections in the Rĳksmuseum G.M. Kam at Nĳmegen XIII, Nĳmegen 1997.Kunow 1983 J. Kunow, Der römische Import in der Germania libera bis zu den Markomannenkriegen. Studien

zu Bronze- und Glasgefäßen, Göttinger Schriften zür Vor- und Frühgeschichte 21, Neumünster 1983.

Künzl 1993 E. Künzl, Die Alamannenbeute aus dem Rhein bei Neupotz. Plünderungsgut aus dem römischen Gallien, Teil 1-4, Römisch-Germanisches Zentralmuseum, Forschunginstitut für Vor- und Frühgeschichte 34, 1-4, Bonn 1993.

Künzl 1993a S. Künzl, Das Tafelgeschirr (D2-D121). În: Künzl 1993, 113-227.Künzl 1993b S. Künzl, Becken, Schüsseln, Teller (E 113-135). În: Künzl 1993, 248-254.Man 2011 N. Man, Aşezarea romană de la Cristeşti, BMM SArh 3, Cluj-Napoca 2011.Marcu 2009 F. Marcu, Organizarea internă a castrelor din Dacia/The internal planning of Roman forts from

Dacia, BMN 30, Cluj-Napoca 2009.Marinoiu 2009 V. Marinoiu, Villa rustica şi necropola romană de la Bengeşti Ciocladia, judeţul Gorj, Buridava 7,

2009, 80-92.Miles Romanvs 1997 C. Pop (red.), Miles romanvs in Provincia Dacia. Catalogul expoziţiei naţionale/Katalog der natio-

nalen Ausstellung, Cluj-Napoca 1997.Moga 1985 V. Moga, Vase din bronz descoperite la Apulum, Apulum 22, 1985, 71-75.

76

Mustaţă 2011 S. Mustaţă, Remarks on the use and misuse of Latin terms in the study of Roman bronze vessels. În: C. Cosma (ed.), Studii de arheologie şi istorie. Omagiu profesorului Nicolae Gudea la 70 de ani/Studies in archaeology and history. An anniversary volume to professor Nicolae Gudea on his 70th birthday, Interferenţe etnice şi culturale în mileniile I a.Chr. – I p.Chr., vol. XX, Cluj-Napoca, 2011, 233-239.

Mutz 1977 A. Mutz, Ein antikes handwerkliches Meisterstück. În: Lyon 1977, 127-130 (Bild 1-15, Tabelle 1-5).

Novák 1942 J. Novák, Az ampelumi (Zalatna) „Fortuna Satularis és Jupiter szentély” bronzedényei, Közle-mények 2/2, 1942, 232-245.

Novák 1944 J. Novák, Gyulafehérvári római leletek, Közlemények 4/1-2, 1944, 81-88.Nemeti 2001 S. Nemeti, Piese de bronz romane de la Ilişua/Des pièces romaines en bronze d’Ilişua, RB XV,

2001, 96-102.Nenova-Merdjanova 2002 R. Nenova-Merdjanova, Bronze vessels and the toilette in Roman times. În: Cambridge 2002/2,

200-204. Nuber 1973 H.U. Nuber, Kanne und Griffschale. Ihr Gebrauch im täglichen Leben und die Beigabe in Gräbern

der römischen Kaiserzeit, BRGK 53, 1972 (1973), 1-232, Taf. 1-31.OPEL I B. Lőrincz, F. Redő (ed.), Onomasticon Provinciarum Europae Latinarum. Vol. I: ABA – BY-

SANVS, Budapest 1994.Pescaru et alii 2010 A. Pescaru, V. Rădeanu, R. Pavel, N. C. Rişcuţă, D. Ţuţuianu, A. Bălos, M. Egri, Forme de

habitat în punctul Hăbad. În: P. Damian (coord.), Alburnus Maior I, ed. a II-a, Cluj-Napoca 2010, 121-146.

Petrovszky 1993 R. Petrovszky, Studien zu römischen Bronzegefäßen mit Meisterstempeln, Kölner Studien zur Archäologie der Römischen Provinzen 1, Buch am Erlbach 1993.

Petrovszky 2012 R. Petrovszky, Die römischen Metallgefäße. În: D. Quast, K. Demidziuk (Hrgs.), Prunkgräber der jüngeren römischen Kaiserzeit aus Wrocław-Zakrzów (ehemals Sakrau), Mainz am Rhein 2012 (sub tipar).

Piso 2006 I. Piso, Le Forum Vetus de Sarmizegetusa I, Bucureşti 2006.Popovici, Varga 2010 P. Popovici, R. Varga, AD VATABOS. Monografie arheologică a localităţii Războieni-Cetate,

Cluj-Napoca 2010.Protase 2007 D. Protase, Castrul roman de la Orheiu Bistriţei/Das römische Kastell von Orheiu Bistriţei, RB

XXI/1, 2007, 93-173.Protase et alii 1997 D. Protase, C. Gaiu, G. Marinescu, Castrul roman de la Ilişua, Bistriţa 1997.Protase et alii 2008 D. Protase, N. Gudea, R. Ardevan, Din istoria militară a Daciei romane. Castrul roman de in-

terior de la Gherla/Aus der Militärgeschichte des römischen Dakien. Das römische Binnenkastell von Gherla, BHAB 46, Timişoara 2008.

Radnóti 1938 A. Radnóti, Die römische Bronzegefässe von Pannonien, DissPann II/6, 1938.Raev 1977 B.A. Raev, Les „Blechkannen” de province et leurs prototypes itliques. În: Lyon 1977, 155-162.Raev 1978 B.A. Raev, Die Bronzegefäße der römischen Kaiserzeit in Thrakien und Mösien, BRGK 58/2,

1977(1978), 605-642, Taf. 9-45.Rusu 1956 M. Rusu, Cercetări arheologice la Gilău, MCA 2, 1956, 687-716.Sedlmayer 1999 H. Sedlmayer, Die römischen Bronzegefäße in Noricum, Monographies Instrumentum 10,

Montagnac 1999.Ştefănescu 2004 A. Ştefănescu, Bronze paterae in Roman Dacia. În: Bucharest 2004, 421-429.Ştefănescu-Oniţiu 2008 A. Ştefănescu-Oniţiu, Vasele de bronz din Dacia romană. Între import şi producţie locală. În: D.

Benea (coord.), Dacia în sistemul socio-economic roman. Cu privire la atelierele meşteşugăreşti locale, BHAUT 9, Timişoara 2008, 214-228.

Tassinari 1993 S. Tassinari, Il vasellame bronzeo di Pompei, Ministero per i beni culturali ed ambientali, Soprintendenza Archeologica di Pompei, Cataloghi 5, Roma 1993.

Téglás 1902 G. Téglás, Fortuna Salutaris és Jupiter szentélye Ampelimbon, vagyis a mai Zalatnán, AÉrt 22/1, 1902, 7-12.

Tomašević Buck 2002 T. Tomašević Buck, Römische Authepsae, auch ein Instrument der ärztlichen Versorgung. În: Cambridge 2002/2, 213-232.

Torma 1865 K. Torma, Az Alsó Ilosvai római állótábor s műemlékei. Helyirati vázlat, EMEÉ 3/1, 1864-1865 (1865), 10-67, I-XIV t.

Tudor 1978 D. Tudor, Oltenia romană, ed. a IV-a, Bucureşti 1978.Werner 1938 J. Werner, Die römischen Bronzegeschirrdepots des 3. Jahrhunderts und die mitteldeutsche Ske-

lettgräbergruppe. În: E. Sprockhoff (Hrsg.), Marburger Studien, Darmstadt 1938, 259-267.

77

Wielowiejski 1985 J. Wielowiejski, Die spätkeltischen und römischen Bronzegefässe in Polen, BRGK 66, 1985, 123-320.

Wollman 1996 Wollman, V., Minieritul metalifer, extragerea sării şi carierele de piatră în Dacia Romană/Der Erzbergbau, die Salzgewinnung und die Steinbrüche im römischen Dakien, BMN 13, Veröffentli-chungen aus dem Deutschen Bergbau-Museum Bochum 63, Cluj-Napoca 1996.

Congrese de bronzuri:

Bucharest 2004 C. Muşeţeanu (ed.), The Antique Bronzes: Typology, Chronology, Authenticity. The Acta of the 16th International Congress of Antique Bronzes, Organised by The Romanian National History Museum, Bucharest, May 26th–31st, 2003, Bucharest 2004.

Cambridge 2002/1-2 C.C. Mattusch, A. Brauer, S. E. Knudsen (eds.), From the Parts to the Whole: Acta of the 13th International Bronze Congress, held at Cambridge, Massachusetts, May 28 – June 1, 1996, vol. I-II, JRA suppl. ser. 39, 2000 (2002).

Freiburg (Stuttgart) 1994 J. Ronke (Hrsg.), Akten der 10. Internationalen Tagung über antike Bronzen, Freiburg, 18-22. Juni, 1988, Forschungen und Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg 45, Stuttgart 1994.

Köln 2000 R. Thomas (Hrsg.), Antike Bronzen. Werkstattkreise: Figuren und Geräte. Akten des 14. Interna-tionalen Kongresses für Antike Bronzen in Köln, 21. Bis 24. September 1999, KJ. 33, 2000.

Lyon 1977 S. Boucher (dir.), Actes du IVe Colloque International sur les bronzes antiques (17-21 mai 1976), Annales de l’Universite Jean Moulin, Lettres, Lyon 1977.

78

Planşa 1

79

Planşa 2

80

Planşa 3

81

Planşa 4

82

Planşa 5

83

Planşa 6

84

Planşa 7

85

Planşa 8

86

Planşa 9

87

Planşa

10

88

Planşa 11