60 examen oral

20 lucrarea

20 prezenta seminar

Cursul lui Stoica

Tratat Pop + curs

Mereu cu codul

Tcoltan@stoica-asociatii.ro

Examen: teorie+speta, fara cod

Test: grile, sinteze si speta. Cu codul

Cartea pe obligatii pe vechiul cod a lui Barsan

Curs 1

OBLIGATIILE – pot crea drepturi de creanta intr-un numar nelimitat => metoda de abordare diferita fata de reale. Studiul e axat pe izvorul obligatiilor si in functie de acesta vom avea anumite tipuri de obligatii si de drepturi de creanta.

NOTIUNEA DE OBLIGATIE (NCC: 1164 - 1648 + garantii)

= obligatia e legatura de drept in temeiul careia suntem tinuti sa prestam ceva pentru o alta persoana in temeiul legilor cetatii noastre – asa defineau romanii obligatiile (obligatio est vinculum iuris, quo necessitate ...).

= art 1164 NCC - aceeasi definitie

Obligatia = raportul juridic civil al carui subiect activ denumit creditor poate sa ceara subiectului pasiv denumit debitor sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva din ceea ce in absenta angajamentului ar fi putut face.

Obligatia e diferita de sensul comun al termenului obligatie, care se refera la datorie. In definitia noastra e un raport juridic.

Din definitie => structura raportului obligational:

1. Subiectele au denumiri specifice:- subiect activ = creditor- subiect pasiv = debitor

Uneori aceste denumiri sunt si mai specializate, de ex:

- la raspunderea delinctuala vorbim de victima prejudiciului si autorul prejudiciului- in cazul unui raport nascut dintr-un contract de depozit, deponent si depozitar- la comodat comodant si comodatar.

Sunt raporturi in care fiecare subiect e in acelasi timp si creditor si debitor, au o calitate complexa, iar denumirile reflecta asta. De ex: la vanzare-cumparare avem vanzator-cumparator, fiecare cu drepturi si obligatii, fiecare e si debitor si creditor.

2. Continutul = drepturile si datoriile partilor. Fiind vorba de elemente patrimoniale, adica drepturi de creanta si datorii corespunzatoare, unele se vor insuma la activ, altele la pasivul patrimonial. Ele vor influenta astfel raportul dintre activul si pasivul patrimonial, pentru a pune in lumina starea de solvabilitate sau insolvabilitate.

3. Obiect = prestatiile la care e obligat debitorul si indrituit creditorul. Ex: la vanzare cumparare, vanzatorul trebuie sa predea bunul, cumparatorul trebuie sa plateasca pretul. Intr-un fel, obiectul se confunda cu obiectul drepturilor de creanta si al datoriilor corespunzatoare. E posibil ca uneori sa existe un obiect derivat, cum se intampla cand prestatia care formeaza obiectul raportului obligational se refera la un bun. Ex: vanzatorul preda bunul vandut, dar obiectul e predarea bunul, nu bunul in sine. In mod indirect putem spune ca bunul e un obiect, unul derivat.

Prestatiile care formeaza sunt de 3 feluri:

- Prestatia de a da - Prestatia de a face = orice prestatie pozitiva cu exceptia prestatiei de a da. - Prestatia de a nu face = abtinerea din actiunea debitorului de la ceea ce ar fi putut sa

faca in absenta angajamentului juridic. Aceasta formulare subliniaza diferenta dintre:o prestatiile negative generale corespunzatoare drepturilor reale = e vorba de

o tarmuire a libertatii persoanei prin vointa legiuitoruluio prestatii negative speciale corespunzatoare drepturilor de creanta = e vorba

de o autolimitare a libertatii persoanei (prin propria vointa o persoana se obliga sa nu faca ceva din ceea ce ar trebui sa faca, isi limiteaza libertatea)

4. Sanctiunea obligatiei – realizarea drepturilor si datoriilor care intra in continutul obligatiilor presupune la nevoie interventia fortei de constrangere. - Din perspectiva creditorului, sanctiunea = totalitatea mijloacelor juridice pe care legiuitorul le pune la indemana pentru realizarea creantei si executarea datoriei atunci cand debitorul nu executa de buna-voie. Cea mai importanta manifestare e dreptului material la actiune care intra si in continutul dreptului material de creanta. Specific acestei drept material la actiune e geometria sa: fie ca drept de a cere

executarea silita prin echivalent, prin natura sau prin a cere renuntarea contractului, prin rezolutiune. Poate sa intre punerea in intarziere, clauza penala sau intr-un sens foarte general existenta unor garantii. - Din perspectiva debitorului = uneori el vrea sa execute si creditorul nu vrea sa primeasca prestatia – debitorul poate sa-l puna in intarziere pe creditor sau daca nu functioneaza, poate sa ceara consemnarea prestatiei care formaza obiectul obligatiei la dispozitia creditorului.

CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

I. Izvorul obligatiei – cea mai importanta clasificare1. Nascute din acte juridice civile sau acte juridice in general:

- obligatii nascute din acte juridice civile cele mai importante - obligatii nascute din alte acte juridice

NB: obligatiile nascute din acte administrative se spune ca n-ar fi obligatii propriu zis civile, ci de drept administrativ. Cata vreme ele sunt pecuniare, chiar daca au trasaturi distincte fata de obligatiile civile propriu zise, totusi cel putin anumite elemente de regim juridic general se vor aplica si obligatiilor respective. Se impart in:- obligatii nascute din acte juridice unilaterale - obligatii nascute din acte juridice bi/multilaterale, adica din contract.

!!! Cele mai multe obligatii civile se nasc din contracte si prin urmare cel mai important izovr de obligatii e contractul.

2. Nascute din fapte juridice in sens restrans = se divide la randul ei in:- obligatii nascute din fapte juridice licite - obligatii nascute din fapte juridice ilicite sau delicte civile (cele care dau nastere raspunderii civile delinctuale), care la randul lor se subimpart in 3 specii:

o gestiunea de afacerio plata lucrului nedatorat o imbogatirea fara justa cauza.

In functie de fiecare izvor, obligatiile au regimuri juridice proprii si asta e motivul pentru care, abordand obligatiile, vom studia izvoarele lor si le vom vedea trasaturile.

II. Obiect

1. Obligatii de a da2. Obligatii de a face3. Obligatii de a nu face

1. Obligatii de rezultat = obligatii civile determinate. Sunt cele care al caror subiect pasiv, debitorul, se obliga ca prin prestatia pe care o desfasoara sa atinga un anumit rezultat. E important ca obiectul obligatiei nu se reduce doar la prestatie, obiectul e si obiect si scop, obligatia se considera executata numai cand a fost atins rezultatul, chiar daca prestatia a fost savarsita. Daca rezultatul nu a fost atins, debitorul nu e eliberat.

2. Obligatii de mijloace = obligatii de prudenta si diligenta. Debitorul se obliga doar la o anumita prestatie, pe care trebuie sa o desfasoare cu respectarea standardelor impuse in legatura cu o anumita activitate, dar nu se obliga sa atinga rezultatul. Cat timp a respectat standardele, adica atat cat a depus toata prudenta si diligenta in prestatia savarsita, obligatia e realizata, chiar daca rezultatul nu a fost atins. Ex: obligatia avocatului, a medicului.

Relevanta nu e pe taramul dovedirii culpei, ci pe taramul dovedirii faptei ilicite, a neexecutarii obligatiei. Raspunderea civila in general, fie delinctuala, fie contractuala presupune 4 elemente pentru ca debitorul sa fie obligat la despagubiri:

fapta ilicita (cand e vorba de un contract – neexecutarea contractului) prejudiciul sau paguba raportul de cauzalitate prejudiciu

Daca e vb de o obligatie de rezultat: neatingerea rezultatul genereaza o prezumtie de neexecutare. Trebuie sa faca debitorul dovada ca a facut tot ceea ce trebuia pt a atinge rezultatul, dar rezultatul nu a fost atins din imprejurari independente de vointa sa, sa faca dovada cauzei straine care l-a impiedicat sa atinga rezultatul. Odata ce aceasta prezumtie functioneaza, din prezumtia de neexecutare se naste prezumtia de culpa a debitorului. Asadar prin 2 prezumtii dovenim doua din elementele importante ale prezumtiei civile. Simpla neatingerere a rezultatul nu naste o prestatie din partea debitorului – creditorul trebuie sa faca dovada ca debitorul nu a pus toata diligenta si din aceasta sa faca dovada. Trebuie sa dovedeasca ca nu a atins standardul si apoi sa compare prestatia debitorului cu aceste standarde si numai in aceasta masura sa faca aceasta dovada. De cele mai multe ori presupune o expertiza din partea unor specialisti. Daca face dovada nepriceperii, se naste prezumtia de culpa. Relevanta nu e pe taramul dovedirii culpei, caci in ambele cazuri functioneaza, ci pe dovedirea faptei.

NB: si aceasta relevanta dispare in momentul in care in cazul unei obligatii de rezultat, desi a fost atins rezultatul, creditorul afirma ca sunt lipsuri cantitative sau calitative ale rezultatului. Creditorul va trebui sa faca dovada acestor lipsuri, astfel spus si aici trebuie dovedita, nu mai e nicio diferenta intre mecanismul probatoriu intre cele doua tipuri de obligatii.

III. Obligatii in natura = presupun orice prestatie de a face cu exceptia predarii unei sume de baniObligatii pecuniare = au ca obiect predarea unei sume de bani

Interes: sub aspectul sanctiunii e diferit, de ex: dobanzi curg la cele pecuniare, executarea prin echivalent la cele prin natura.

Uneori se mai vorbeste si de asa numitele obligatii de valoare = obligatii care desi au ca obiect o suma de bani, acea suma e doar expresia economica a unei prestatii in natura. Nu e vorba de ceea ce se numeste executare prin echivalent ca forma de raspundere civila, e chiar din momentul asumarii obligatiei. Ex: obligatia de intretinere – debitorul se obliga la intretinere printr-o suma de bani. Aceasta suma in realitate e expresia intretinerii. Importanta: spre deosebire de obligatiile pecuniare propriu zise, obligatiile de valoare trebuie executate nu in raport cu suma initiala, ci cu valoarea adevarata a prestatiei.

NB: pp presupune aceeasi suma din contract. Obligatiile de valoare – in cazul lor chestiunea impreviziunii nu se pune de obicei chiar daca de exemplu se devalorizeaza moneda foarte mult. E vorba de valoarea prestatiei initiale, indiferent de fluctuatiile monetare. Debitorul trebuie sa plateasca o suma de bani care sa acopere prestatia.

IV. In functie de sanctiune

1. Obligatiile civile perfecte sau propriu zise = obligatia se bucura de intreaga sanctiune, mai ales din perspectiva creditorului, poate utiliza toate instrumentele juridice pe care legiuitorul i le pune la dispozitie pentru realizarea creantei sale.

2. Obligatii naturale = nu pot fi executate decat benevol. Creditorul poate doar sa refuze restituirea prestatiei. Ex: obligatia prescrisa, daca debitorul executa de buna voie nu are dreptul la restituire.

V. In functie de opozabilitatea obligatiilor

1. Obligatiile civile opozabile numai debitorului = regula, numai debitorul e obligat sa execute prestatia fata de debitor, in cazul urmatoarelor e o opozabilitate largita a obligatiilor

2. Obligatiile scriptae in rem = doar daca posesorul actual satisface creantele creditorului, indiferent de succesiunea in timp a succesorilor

3. Obligatiile propter rem = opozabila tuturor dobanditorilor succesivi

STUDIUL CONTRACTULUI IN CADRUL TEORIEI GENERALE A CONTRACTULUI – IZVOR AL OBLIGATIILOR

CONTRACTUL = (un act juridic civil, un tip special de act juridic) acordul de vointa intre doua sau mai multe persoane cu intentia de a produce efecte juridice, de a naste modifica sau stinge efecte juridice.

!!! Art 1166 – avem in vedere partile pentru ca e posibil ca mai multe persoane sa alcatuiasca o singura parte.

Art 1169 – pp libertatii contractuale. Libertatea de a contracta e o forma mai restransa a pp libertatii de vointa. Autonomia de vointa e de fapt temelia contractului. Din aceasta perspectiva contractul e instrumentul juridic care da coeziune intregii societati.

CLASIFICAREA CONTRACTELOR

I. Art 1171 – reciprocitatea si interdependenta obligatiilor.

Interdependenta e legata de notiunea de cauza a actului juridic. De obicei, notiunea de cauza e analizata pe taramul incheierii contractului, dar cand vorba de aceasta clasificare notiunea de cauza se prelungeste pe taramul executarii contractului.

Cand e vb de contracte sinalagmatice, fiecare parte se obliga in considerarea faptului ca si cealalta parte se obliga si fiecare parte, cand isi executa obligatia, are reprezentarea subiectiva ca si cealalta parte isi va executa obligatia. Interdependenta are in vedere acest aspect al notiunii de cauza, pe terenul incheierii contractului, e relevanta cand discutam despre validitatea contractului.

- In prima ei acceptie: cauza e prima conditie de validitate a contractului. - In cea de a doua acceptie: cauza defineste interdendenta datoriilor nascute din

contract.

Contractele sinalagmatice sunt contractele care nasc datorii si drepturi reciproce si interdependente. Contractele unilaterale nasc drepturi pentru o parte si obligatii pentru

cealalta. La contractele unilaterale fiecare parte e si creditor si debitor are ambele calitati.

Contractele sinalagmatice imperfecte = cele care initial cand se nasc sunt unilaterale, iar ulterior, pe parcursul executarii ar deveni bilaterale intrucat creditorul devine debitor prin nasterea unei datorii in sarcina sa, iar debitorul devine creditor prin nasterea unui drept in sarcina sa. Fraza II din 1171 neaga in mod evident aceasta teorie. Contractul ramane unilateral chiar daca executarea lui presupune obligatii in sarcina ambelor parti. Dupa ce se incheie contractul, pe temeiul unui izvor de obligatii distict de contract, se naste o datorie in sarcina creditorului si un drept in favoarea debitorului, dar izvorul nu e contract. Cel mai important exemplu e cel de depozit: deponentul trebuie sa restituie, care nu se nste din contract, ci din gestiunea de afaceri, adica dintr-un izvor extracontractual.

Importanta clasificarii: numai in cazul contractelor sinalagmatice se produc acele efecte specifice:

- Rezolutiunea si rezilierea- Exceptia de neexecutare

- Riscului contractului in cazul imposibilitatii fortuite de executare a datoriei unei parti

NB: sa nu confundam contractele unilaterale, care sunt acte juridice cu actele juridice unilaterale.

II. Art 1172 – in functie de scopul contractului

1. Cu titlu oneros = cand fiecare parte urmateste sa-si procure un avantaj in schimbul obligatiei asumate, de ex: contractul de vanzare-cumparare. Se impart in (art 1563):

o contracte comutative = acela in care inca din momentul incheierii lui fiecare parte cunoaste existenta certa a datoriilor nascute din contract si intinderea acestor datorii. De ex: contractul de vanzare cumparare

o contracte aleatorii = in momentul incheierii contractului, fie existenta si intinderea, fie numai intinderea se afla sub semnul incertitudinii, ele fiind influentata de un eveniment viitor, aleatoriu. Ex: contractul de intretinere

!!! Nu trebuie sa confundam cu conditia ca modalitate a actului juridic. Conditia influenteaza chiar existenta actului juridic. In cazul actului juridic, evenimentul viitor nu influenteaza nasterea, ci doar existenta sau intinderea obligatiilor.

Interesul clasificarii: in cazul celor comutative, obligatiile partilor sunt clar reglementate fie de lege, fie de parti, iar la cele aleatorii tocmai pentru ca exista o incertitudine exista o restrictie chiar pentru incherea contractelor respective.

2. Cu titlu gratuit = cand una dintre parti procura celeilalte un avantaj, fara a urmari un avantaj.

o Liberalitati – donatieo Dezinteresate - comodat de regula, dar daca se uzeaza si ii scade valoarea poate

deveni o liberalitate

Importanta clasificarii: numai liberalitalor li se aplica regulile specifice privind raportul donatiie si reductiunea liberatilor excesive, chestiuni care apar pe taram succesoral.

Nu echivalenta prestatiilor, ci scopul conteaza. CHIAR DACA PRESTATIILE NU SUNT EGALE VALORIC, contractul ramane in principiu cu titlu oneros. Numai in subsidiar, pentru a distinge uneori in situatii confuze adevarata natura a contractului, pe langa criteriul scopului se poate folosi si criteriul echivalentei, cand se are in vedere echivalenta subiectiva mai ales, nu si cea obiectiva, adica nu piata, ci ceea ce au crezut partile despre valoare prestatiilor. Acest criteriu poate fi folosit pentru a observa daca, in cazul in care donatia are o sarcina, ramane cu titlu gratuit sau daca egaleaza donatia si devine cu titlu oneros.

III. Modul de formare (art 1174)

1. Consensuale = se incheie pe baza singurului acord de vointa, fara nicio restrictie de forma. PP consensualismului deriva tocmai din pp libertatii de vointa. Cele mai multe contracte sunt consensuale. DOAR CONDITII DE FOND

2. Solemne = o cerinta de forma ad validitatem. Forma autentica e doar o cerinta de forma ad validitatem. Legiuitorul ar putea sa stabileasca si altele. Ex: casatoria e un act solemn pt ca e permisa participarea publica. Contracte formale = CONDITII DE VALIDITATE

3. Reale = presupune pe langa acordul de vointa si remiterea materiala a bunului, care e obiectul derivat al contractului. Avem 2 elemente pentru validitatea contractului: acordul de vointa + remiterea bunul. Ex: darul manual, imprumutul de folosinta. Contracte formale = CONDITII DE VALIDITATE

IV. Existenta unei reglementari speciale a unor contracte ( art 1167-1168)

1. Contracte numite = cele care au in NCC sau lege speciala o reglementare proprie. Limitate ca numar.

2. Contracte nenumite = nu au o reglemnentare speciala, el esunt doar rezultatul imaginatiei juridice a partilor. Nelimitate ca nr.

Importaanta clasificarii: la 1 se aplica in primul rand normele care formeaza regimul special al acestui contract. La 2 se aplica mai intai regulile de dr comun si numai daca ele sunt insuficiente, prin procedeul analogiei legii, se pot imprumuta anumite norme din regimul juridic al contractului numit cel mai apropiat ca figura juridica. – art 1168

1. C reglementate2. C nereglementate

V. Art 1175-1176: rolul vointei juridice a partilor in formarea contractului1. C negociate = cele care in intregul lor sunt rezultatul coopperarii vointei

partilor. Paartile negociaza => continutul ocntractului2. C de adeziune = acelea care .... iar cealalta parte poate sa spuna da sau nu3. C fortate = cele impuse de lege, asadar ambele parti sunt obligate sa incheie

contractul, cum e in cazul asigurarii obligatorii.

C de adeziune – importante pt ca:

- Criticate pt ca se abat de la pp lib de vointa si ar crea o ilegalitate intre parti- Sunt de regula contracte intre profesionisti si consumatori - Nu sunt o reala abatere de la pp lib de vointa, ele sunt c care s au conturat mai ales

pt satisfacerea nevoilor, s au dezv in perioada productiei de masa, produse tip care au devenit ulterior un obiect de consum general.

- Sunt o afirmare a pp generalizarii

VI. Complexitatea continutului contractului1. Simple = clauze elementare, stardard. Ex: cv2. Complexe = clauze complexe, negocieri lungi si intelegerea raporturilor care regl

acest contract presupune parcurgerea intregului3. Grupurile de contracte = ansambluri juridice in care tocmai datorita complexitatii dr

si obligatiilor pe care partile le urmaresc e nevoie de mai multe contracte, fara sa fie neaparat o relatie de la principal la accesoriu.

VII: 1. principale = conditiile devaliditate se analizeaza autonot

3. Accesorii – se analizeaza sa fie valabile si din perspectiva propriilor cerinte de validitate, dar daca nu e valabil cel principal se desfiinteaza si cel accesoriu, e dublu conditionat

VII. Dupa efecte1. Declarative de drepturi – vointa partilor va recunoaste drepturi deja existente2. Translative de drepturi – genereaza drepturi si datorii noi

- Contracte constitutive sau translative de dr reale- Contracte contitutive sau translative de dr de creanta

CURS 2

Incheierea contractelor

Partile sunt libere sa i stabileasca continutul, cat timp nu se incalca norme de ordine publica sau morala. Art 1169 NCC. Daca hotaram sa ne prevalam, avem art 1183.

In vederea incheierii contractului, partile sunt libere sa initieze si daca noegocierea nu e conform dorintelor lor, pot sa nu l incheie. Alin (2)

Se schimba definitia bunei credinte – tinde spre un stardard de comportament, diligenta unei persoane, si nu o credinta subiectiva. Se va reflecta in actele juridice si faptele materiale pe care le va exercita persoana cu privire la care vom analiaz.

In plus, fata de obligatia de a negocia cu bc, e si una de confidentialitate, in art 1184 – nu e vb despre orice tip de informatie, ci despre acele informatii secrete, despre care imi dau seama ca sunt secrete dupa gradul de accesibilitate al acestora.

Obligatia de informare poarta asupra unui element esential, sa fie de natura a ma determina pe mine sa inchei sau nu contractul. Avand in vedere sa fiecare parte trebuie sa depuna diligente in vederea incheierii contractului, respectiva informatie trebuie sa fie greu accesibila pt cocontractant.

In ipoteza in crae partile au inteles sa incheie un contract de negociere = acord de pp, e posibil sa existe si alte obligatii care le incumba.

Negocierea sa se finalizeze, de recomandat, prin inscris.

Daca se incalca aceste obligatii in etapa precontractuala – mereu, chiar daca e stabilita de lege sau de contract, autorul faptei ilicite va raspunde civil. Daca e prevazuta de lege – raspundere civila delinctuala, iar daca s a incheiat un contarct si s a incalcat o obligatie de acolo – raspunderea contractuala. La obligatia de informare + nulitatea relativa pt viciul de consimtamant, dol sau eroare dupa caz, mai ales dolul.

Instanta sa dispuna partea care si a incalcat obligatia de a incheia contractul in etapa precontractuala, de ex de a negocia cu buna-credinta –

La negociere nu avem un acord cu privire al elementele esentiale, nu am un obiectbine stabilti al obligatiilor, cel mult un obiect al contractului. Cu privire la obligatii nu sunt determinate => daca instanta ar pronunta o hot s ar incalca vointa partii care nu si a dat acordul. Instanta nici nu ar avea criterii pt a stabili, pt ca nu poate sa negocieze conditiile contractului.

Art 1182 (2): pe parcurusl negocierii, dar partile nu au stabilit toate elementele, daca pe parcus se ating toate elem esentiale si exista un acord al ambelor parti cu privire la cestea, ocntractul se considera incheiat. E f important sa existe un contract si cu privire la elem esentiale. Instanta nu e profesionist, nu urmareste interese comerciale, de multe ori nu are experineta necesara dpdv economic, deci nu e de dorit sa se ajunga la ea pt incheiere.

La ce se refera elementele esentiale:

- Capacitatea = partile nu pot dispune - Consimtamant = reprezintra chiar acordul, nu se pune prob de a ajunge la un acord cu privire

la un acord- Obiect = reprezinta un elem esential obiectiv pt ca orice contract trebuie sa aiba un obiect al

sau, determinat de drepturi si obligatii. Plecam mereu de la obiectul obligatiei pt a det obiectul contractului.

- Cauza = doua tipuri: 1. Mediata = ce vrea vanzatorul sa faca cu pretul; nu poate face obiectul negocierii 2. Imediata = intr un contract de vanzare cumparare vand bunul ca sa primeasca pretul; nu am ce sa negociez

- Forma = depinde: una impusa de lege, unde nu am ce sa negociez, pt ca daca nu se incheie in forma respectiva contractul e lovit de nulitate absoluta sau partile pot negocia (ex: locatiune)

elem esentiale obiective – cele care tin de obiectul obligatiei.

Daca ulterior pt parti e important si locul de livrare, acesta poate de asemenea sa fie un elem esential, dar va fi subiectiv, vointa uneia dintre parti (poate ridica orice obligatie la rangul de elem esentiale) - Art 1185 – elem esential subiectiv.

II. Oferta si acceptarea

Poate fi

- directa si expresa

- perioada de negociere

oferta e practic actul juridic unilateral prin care se demareaza incheirea contarctului. Trebuie sa contina, daca vreau ca prin ea sa se incheie contractul, suficiente elem pt formarea contractului, intentia ofertantului de a se obliga si trebuie sa fie emisa si in forma ceruta de lege daca vrem sa conduca la o incheiere legala a contractului.

Daca eu fac o oferta unei anumite pers, pot stabili daca o mentin un anumit termen sau nu. Atunci cand am stabilit ca voi mentine oferta un anumit termen, practic aceasta obligatie imi incumba pe toata perioada. Daca n am stabilit un termen depinde de unde se afla acceptantul:

- daca se afla in fata mea, e persoana prezenta (inclusiv daca vb cu ea la teelfon sau pe skype = vb live), daca nu accepta pe loc, ea devine caduca

- daca trimitem prin posta sau adresam unei pers care nu e prezenta, se naste obligatia de a o mentine pe un anumit termen, rezonabil.

Forta olbigatorie a ofertei

1. ipoteza unei oferte irevocabile – oricand am stabili un termen, oricand e irevocabila in temeiul acordului partilor sau uzantelor dintre acestea, ofertantul nu poate revoca oferta. O declaratie de revocare nu va produce niciun efect. Daca destinatarul accepta in intervalul de timp, contractul se va incheia si eu voi fi obligata sa inchei si sa execut contractul.

Art 1278 – pactul de optiune si oferta: dif e : la oferta e un act juridic unilateral, presupune doar manifestarea de vointa a ofertantului, nu am nevoie si de un acord al acceptantului, voi face o oferta unilaterala, sunt intr o pozitie de forta. Pactul de optiune apare de cele mai multe ori dupa ce am avut o anumita negociere, partile au stabilit impreuna elem esentiale, iar o anumita parte are nevoie de timp pt a se angaja un contract sau nu. E necesar sa am acordul ambelor parti, atat a ofertantului, cat si a destinatarului ofertei. Pactul de optiune e un contract unilateral si poate exista un pret – ofertantul poate cere un anumit pret. In acest caz, contractul nu devine bilateral.

Daca oferta e revocabila, in cazul ofertei fara termen adresata unei pers absente, asa cum ii spune numele, revocarea e posibioa. Cat timp? Daca nu ajunge oferta pana la destinatar, vorbesc de retragerea ofertei. Oferta, in definitiv, pana nu ajunge la destinatar, nu produce efecte juridice pt ca e act unilateral supus comunicarii. Obligatia se naste cand ajunge la destinatar. Daca nu a ajuns la el, obligatia nici nu a apucat sa se nasca. Daca oferta a ajuns la destinatar, eu aveam obligatia sa o tin, dar ma razgandesc – mom limita pana la care pot sa o revoc e pana la mom la care se considera incheiat contractul, respectiv acceptarea ofertei comunicata ofertantului pt ca din acel mom am un contract. El avea olbigatia de a mentine oferta un anumit termen rezonabil – daca isi incalca obligatia, va trebui sa raspunda pt daunele produse destinatarului – raspundere delinctuala.

Caducitatea ofertei – intervine cand destinatarul nu a acceptat in termenul prevazut o oferta sau in termenul rezonabil daca era fara termen. In cazul decesullui sau a incapacitatii ofertantului, legea distinge dupa cum oferta era irevocabila sau nu. daca e vb de contract intuitu personae, decesul ofertantului va conduce la caducitatea ofertei, chiar daca e revocabila sau nu. In cazul ofertei irevocabile, ea se transmite mostenitorilor, cu exceptia celor intuitu persoanae. In cazul ofertei revocabile, decesul sau incapacitatea vor atrage si caducitatea ofertei.

Acceptarea ofertei – in ce conditii se produce:

Fata de acceptarea expresa, legea da posibilitatea incheierii ocntractului di ncare rezulta in mod neindoielnic acceptarea. Ex: cel mai adesea e vb de inceperea executarii obligatiei.

Tacerea sau inactiunea – putem sa avem dispozitii legale care spun ca daca nu refuz se considera acceptat sau uzante, practici sau daca am avut un acord de negociere prin care am stabilit ca tu esti tinut sa refuzi, altfel tacerea e un acord.

1198 – in ipoteza in care acceptantul care a acce[ptat in temrn, dar din motive neimputabile ;ui, ajugne acceptarea mai tarziu la cunostinta ofertantului, cpntractul se incheie daca nu exista un refuz din partea ofertantului. Daca nu au fost motive neimputabile, ci pur si simplu acceptate, contractul nu se considera incheiat decat in ipoteza in care ofertantul il va ...

Cum stim in ce caz ne aflam – ma uit la data postei de pe plic, nu la data pe care o trece acceptantul pe hartie. Mom e cel la care el a vrut sa l instiinteze. In functie de mijloacele de comunicare, sa ne uitam care e momentul.

Unde se va incheia contractul – 1186.

In cazul contractelor nenegociate

Ele pot sa contina anumite art 1202:

(1) daca sunt doua parti care trimit clauze standard se revine practic la regula de la negociere. Daca adaugam (4) – va fi considerat incheiat cu privire la elem esentiale.

Clauzele standard sunt itulizate pentru ca sunt necesare un nr foarte mare, care nu ar mai avea timp de negociere. Cel mai adesea deriva din puterea economica pe care o au agentii. Un sg dezavantaj, mai bine spus o consecinta fireasca: daca clauzele standard intra in conflict cu cele negociate, pot prevala cele negociate.

Art 1203 – e vb ce un formalism legislativ, legea de impune o anumita conditie de forma – exprimare scrisa si expresa. In concret, poti sa semnezi in dreptul clauzei, poti sa scoti din contract si sa anexezi la final (dar sa nu fie prea multe). Aceste clauze nu se confunda cu clauzele abuzive pt ca cele neuzuale nu sunt limitate doar la raporturile dintre profesionisti si consumatori, finalitatea acestui text e aceea de a atrage atentia asupra existentei lor si a nu mai incheia intregul contract, iar consecinta in cazul in care nu ai semnat si contractul s a incheiat e ca respectiva clauza nu va produce efecte. La cele abuzive, clauza trebuie sa produca un dezechilibru intre drepturile si obligatiile persoanei, nu functioneaza automat, sanctiunea va fi nulitatea absoluta a acelei clauze. Datorita jurisprudentei CJUE pt a avea un efect persuasiv impotriva celor care le introduc, daca o clauza a fost condiderata abuziva, nu putem sa completam ulterior, se da clauza la o parte si nu putem cere nimic, gen penalitati. Deci cele doua sunte diferite.

Exista si clauze abuzive intre profesionisti prin tranpunerea unei directive - legea 72 sau 73/2013.

Clauza compromisorie – partile se obliga ca in caz de litigiu, sa se solutioneze doar prin arbitraj.

Efectele contractului

Ne raportam la raporturile obligationale care se nasc, se modifica sau se sting. Altfel spus, la drepturile si obligatiile ce se nasc, se modifica sau se sting.

Sunt guvernate de 2 mari PP:

- pp fortei obligatorii a contractelor, din care decurge pp relativitatii contractelor

pt a stabili intinderea dr si obligatiilor, trebuie sa stabilim continutul contractului.

Daca e precis ne raportam strict la art din contract care ne intereseaza. Avem insa prob cand clauzele sunt foncuze, termenii nu sunt prorpii si se pune prob interpretarii contractului. Nu se confunda cu proba (dovada existentei contractului) sau calificarea contractului (incadrarea intr o anumita categorie)

Putem avea sist

- obiectiv- subiectiv – bazat pe vointa partilor- mixt: elem obiective + subiective

aderat la sistemul mixt, in care se pune accentul pe vointa reala a partilor – 1266 alin 2 ne da acele elem pe baza carora putem dentifica vointa reala a partilor.

Celelalte reguli de interpretare: 1267 -> conduce la ideea de unitate a contractului, astfel incat clauzele sa fie raportate la intregul continut, pt ca doar astfel aflam intregul sens.

+ 1268: voi prefera intelesul care deriva din natura contractului si obiectul acestuia

Toate pleaca de la elem obiective si ajung la elem subiective.

Toate aceste reguli sunt reguli principale de interpetare a contractului, mai intai voi recurge la ele daca am probleme de intelegere. Nu apelam la ele cand clauzele sunt clare.

Reguli subsidiare (1269): acestea sunt subsidiare pt ca nu mai suntem intr o situatie de echilibru, ci intr una in care inb mod automat mergem impotriva uneia si o favorizam pe cealalta. A ales aceasta varianta pt ca sunt pus ca respectivul sa si fi dat consimtamantul, dar e posibil ca el sa nu si fi dat consimtamantul pt onbligatia cu intindere mai mare, ci doar cu cea mai mica. Pt a nu incalca in nicun caz lib de vointa a celui care se obliga, vom interpreta in fav lui.

Pt contracte importante e util un preambul, cum au directivele, pt ca ajutam judecatorul sa inteleaga care a fost vointa partilor la incheierea ocntractelor.

Art 1272- tine de completarea contractului: vine in ajutorul celor care au mai putina experienta, ii ajuta ca atata timp cat ajung la un consens cu privire la obiectiv, regimul juridic se subintelege potrivit acestui art.

Principiul fortei obligatorii – art 1270(1) = legea partilor. Avem pe de o parte caracterul obligatoriu, dar totdata, fiind legea partilor, ca o consecinta, decurge si faptul ca nu se pot crea drepturi si

obligatii prin contract in sarcina unor alte persoane si vb de pp relativitatii efectelor. Daca din manifestarea noastra de vointa se naste contractul, conform pp simetriei, e normal sa se stinga tot prin acordul de vointa a partilor.

1270(2): exceptia la sus prin partea cu cazuri autorizate de lege, daca el considera ca valorile sunt de natura sau duca la modificarea sau incetarea contractului.

Aceste cauze sunt:

1. impreviziunea (1271) – nu exista in vechea reglementare. Alin (1) se mentine la pp fortei obligatorii. Cat timp am asumat o, chiar dca devine mai oneroasa, trebuie executata.

La (2) sa fie excesiv de oneroasa, nu vb insa de imposibilitatea de a executa o anumita obligatie, pt ca aici se deschide cazul fortuit sau forta majora. Tre sa fie super greu de executat, dar nu imposibil. Onerozitatea sa provina dintr o schimbare exceptionala a imprejurarilor, care presupune alin (3):

- dupa incheierea contractului, pt ca daca exista inainte era previzil pt mine, exista la mom la care am incheiat contractul si trebuai sa nu l inchei sau sa prevad masuri de protectie

- aceleasi argumentedaca riscul era in campul contractual, era asumat de debitor si e firesc sa raspunda

- se creeaza o conditie suplimentara: debitorul trebuie sa INCERCE SI SA NEGOCIEZE CU BUNA CREDINTA contractul si sa l adapteze impreuna cu creditorul si doar daca nu reuseste poate sa apeleze la instanta.

Instanta poate sa dispuna 1271 (2): adaptarea/incetarea contractului. Deciiza e pusa in mana judecatorului si luata din mana partilor, in baza recomandatrilor unor parti si a sustinerilor partilor.

Adaptarea contractului – munca de a restabili continutul dr si obligatiilor.

Incetarea – contractul nu va mai proceude efectul de la mom si in conditiile spune de instanta.

Nu mai am nevoied e o cauza expresa.

2. Alta exceptie e denuntarea unilaterala: 1276 – 1277: 1277 e o astfel de clauza autorizata de lege prin care inceteaza contractul pt ca prevede ca contractul poate fi denuntat de oricare parte cu preaviz in termen rezonabil. In cazul c succesive, dr de denuntare unilaterala al oricareia dintre parti e prevazut de lege printr o norma imperativa de la care acestea nu pot deroga. Devin un fel de servitute persoanal astfel de obligatii.

Daca e vb de contracte cu executare uno ictu sa u... cat timp partile nu au prevazut o perioada de dezicere, ele nu pot sa renunte la contract, nu poate sa inceteze prin simpla manifestare de vointa a uneia dintre parti. Atunci cand citim 1276 sa vedem in vedere ca partile au prevazut o anumita clauze. Numai asa, astfel nu. Alin (2) 1276 presupune o regula in plus, dar premisa e ca eu sa fi avut acest drept. Conform (4) sunt norme supletive, de la care partile pot deroga. Problema cu (3) e ca ar parea ca pot sa denunt contractul fara a fi obligat practic sa am vreo prestatie in acest sens si fara sa fiu conditionat in vreun fel de mentinerea intr un anumit tip. Prob: daca azi inchei si maine sa l denunt pt ca asa vreau eu – care e intentia mea de a ma obliga, care e esentiala pt incheierea contractului, tine de consimtamant. LT: ar trebui atunci sa am o alta forma de constrangere, macar o anumita perioada de timp sa fiu tinut sa execut contratul, sa existe totusi o anumita forma de constrangere, pt ca altfel nu mai rezulta intentia partilor de a se obliga. Opinia contrara: lib de vointa a partilor.

La contractele intuitu persoane – la decesul uneia dintre parti, la mandat sau comodat.

Cand poate sa devina imposibil de executat obligatia daca a intervenit forta majora, daca obligatia e temporala se suspenda, dar dacaa e definitiva contractul va inceta. Daca avem prin clauze exprese din contractul posibilitatea partilor de a modifica contracxtul sau de a l face sa inceteze, nu mai suntem pe exceptie la pp fortei obligatorii a contractului, pt ca aici partile nu trebuie sa fi prevazut aceasta situatie. De ex: daca am o clauza de denuntare pe care au agreat o partile si una se prevaleaza, practic isi exercita lib de vointa, a fost agreat acest mod, nu e decat o executare a contractului.

Pp relativitatii – se deduce din art 1270. Avem si exceptii, care pot fi numai cu privire la drepturi, nu si la obligatii.

Dif intre relativittea si opozabilitate: opozabilitatea – dif intre act juridc si realitate, actul juridic produce efecte numai intre parti, dar e o realitate de care toti trebuie sa tina cont, se pot prevala daca le profita, daca aduc atingere drepturilor nascute i se atrage raspunderea delinctuala. Aceasta dif are efecte inclusiv pe taram probatoriu, partile vor fi tinute sa probeze existenta actului, in timp ce pt tert e un fapt juridic care poate fi probat prin orice tip.

Partile in contract sunt:

- peRsoanele care incheie actul juridic. Daca avem mandatar, parte e persoana pe care acesta o reprezinta. Acelasi regim pe care il are si partea il vor avea si succesorii, de principiu vor trebui sa respecte si sa execute contractul incheiat de autor ca si cum ar fi fst incheiat de ei. E vb de succesorii universali care sunt cei care preiau intregaa masa succesorala sau cei cu titlu universal, care preiau o cota parte. Alin (1) 1282. Mai ales in cazul simulatiei – daca actul facut de autor e facut in dauna mostenitorului, evident ca voi putea sa mi apar interesul meu, adica sa actionez ca un tert.

In cazul succesorilor cu titlu particular 1282(2): pt ca obligatiile contractuale sa se transmita trebuie sa fie prevazute de lege. Mnu pto avea vreun ca zin care sa se transmita o obligatie de la o pers la alta cu exceptia succesorilor fara sa fie prevazut de lege. Succesorii cu titlu particular sunt pers care dobandesc bunul prin cumparare sau alt mod si datorita leg stranse in care s eafla dr respectiv cu bunul, nu si ar mai gasi nicio utilitate ca dr si obligatia corelativa sa rmana in patrimoniul celui care l a transmis. Pt toate aceste situatii, a cazului prevazut de lege, legea cam det toate situatiile in care sunt de stransa leg. Mai avem de ex obligatiile propter rem si scriptae in rem – exemplu clasic de obligatii care se transmit dobanditorilor.

Conditie suplimentara: inscrisul prin care s a nascut obligatia sa aiba data certa. Ri se respecta formalitatea inscrierii in CF sau sa existe un inscris cu data certa pt a ma asigura ca nu se creeaza in mod artificial obligatii in sarcina succesorilor.

Terti: toate celelalte pers care nu au participat la incheierea actului si nu au legatura cu acesta + o categ speciala de terti, creditorii chirografari care sunt speciali pt ca ei pot produce anumite modificari si pot, fata de ei, sa se constate inopozabilitatea unui naumit act juridic – actiune apauliana (actul a fost incheiat in vederea fraudarii creditorilor) sau simulatia, nu neaparat in vederea fraudarii, dar sunt vatamati.

CURS 3

Legatura dintre principiul relativitatii si principiul fortei obligatorii

Circumferinta e pp relativitatii.

Pp relativitatii efectelor contractului delimiteaza sfera in care actioneaza pp fortei obligatorii a contractelor. Uneori insa, pp fortei obligatorii trece dincolo de aceasta sfera, adica forta contractului se intinde si asupra unor terti fata de contract. Aceste extinderi ale pp fortei obligatorii, dincolo de granita trasata de pp relativitatii sunt tocmai exceptiile de la acest pp, asadar putem spune ca exceptiile de la pp relatiivtatii efectelor contractului se refera la situatiile in care, din contract se pot naste drepturi si obligatii in favoarea sau in sarcina unor terti fata de contract. Observam chiar din aceasta formulare ca vom avea doua categorii de exceptii de la pp relativitatii efectelor contractului: exceptii sub aspect activ (tertii dobandesc drepturi) si exceptii sub aspect pasiv (tertii primesc datorii din contracte la care n au participat).

Regula ne spune ca mai exceptiile sub aspect activ sunt admise, nu si cele sub aspect pasiv, adica e posibil sa avem exceptii sub aspect pasiv, dar de regula nu sunt admise cele sub aspect pasiv. Totusi vom vedea ca in domeniul asazilor acorduri colective, pot functiona intr-o anumita masura exceptiile sub aspect pasiv, de ex: contractul colectiv de munca trebuie sa fie respectat sub aspectul datoriilor pe care el le creeaza pentru salariati, chiar si de catre angajatii care nu au semnat contractul. Tot astfel, in materia procedurii reorgnizarii judiciare si a insolventei unei societati, planul de reorganizare votat de majoritatea adunarii creditorilor este obligatoriu si pentru creditorii care au votat impotriva sau au lipsit de la adunare. Un alt ex de la reale: coproprietatea juridica, care in NCC se bucura deja de o anumita organizare juridica. Ca urmare, in NCC regula unanimitatii e inlocuita in privinta actelor de adm cu regula majoritatii, ceea ce inseamna ca in sfera de aplicare a acestei reguli, coproprietarii care au votat majoritar o masura o vor impune si celor minoritari care au votat impotriva sau au lipsit de la actul votarii. Observam ca in cazul acestor acorduri colective nu e vorba de un contract veritabil, ci de un mecanism de decizie intr-o structura formala sau informala, in care poate functiona principiul majoritatii. E o extindere a mecanismului din dreptul public care are in vedere buna functionare a democratiei, care in varianta ei reprezentativa e indisolubil legata de pp majoritatii. Din dreptul public, acesta s a extins si la organizatiile private, inclusiv la ipotezele in care mai multe persoane, chiar daca nu dau nastere unei persoane juridice, au totusi interese comune, care presupun decizii luate cel putin in mod majoritar. La modul general, se poate spune ca si aici e vb de un acord de vointa, cei care voteaza isi exprima opinia, concorda asupra unei decizii.

Exceptiile sub aspect activ – contractul in folosul unei terte persoane = stipulatie pentru altul si actiunile directe.

Aparenta exceptie de la pp relativitatii efectelor contractului – promisiunea faptei altuia sau conventia de port – fort.

Art 1283 – promisiunea pt fapta altuia. Din text rezulta ca (1) promisiunea faptei altuia e un contract prin care o persoana se obliga fata de cealalta parte cu care contracteaza sa determine o terta persoana sa incheie sau sa ratifice un anumit act juridic => avem doua parti contractante si un tert fata de contract care nu participa deci la incheierea contractului. La prima vedere am putea spune ca

se naste o datorie in sarcina tertului de a incheia un contract cu una dintre cele doua parti. In realitate, tertul nu primeste nicio datorie din contract. Numai debitorul se obliga fata de creditor la o anumita prestatie, care consta in determinarea tertului de a incheia sau de a ratifica un act juridic, de regula e vorba de prestatia prin care tertul e convins sa incheie un contract cu creditorul, dar e posibil sa fie vorba si de un act juridic unilateral. Asa fiind, intelegem de ce promisiunea faptei altuia e o aparenta exceptie. Pt incheierea valabila a acesteia, trebuie sa fie indeplinite conditiile generale de validitate ale contractului si in plus, cum se spune la art 1283(3) e nevoie ca in contract sa fie in mod clar precizata intentia promitentului de a se angajasa convinga tertul la incheierea sau ratificarea unui act juridic. O asemenea intentie nu se prezuma. Textul spune ca ea trebuie sa rezulte neindoielnic din contract sau din imprejurarile in care acesta a fost incheiat.

Efectele promisiunii faptei altuia sunt, cum rezulta din cele spune anterior, dreptul creditorului de a pretinde debitorul executarea prestatiei de a convinge tertul de a incheia contractul si datoria corespunzatoare a debitorului/promitentului de a savarsi aceasta prestatie. Datoria comitentului se executa in masura in care tertul a incheiat sau ratificat actul juridic convenit de parti. Altfel spus, raportul juridic nascut din promisiunea faptei altuia e calificat ca o obligatie de rezultat, iar nu ca una de mijloace. Daca promitentul nu atinge rezultatul, respectiv daca tertul nu incheie actul juridic convenit, comitentul e responsabil fata de creditor, adica va fi obligat la daune interese.

In mom in care promitentul si a executat datoria, el e liberat, altfel spus din acel mom, daca tertul s a obligat el insusi, angajamentul juridic al tertului v a trebui sa fie onorat de el insusi. E totusi posibil ca promitentul sa si asume distinc, printr o fideiusiune, datoria de a garanta tertului ce priveste obligatia de plata.

Exceptii veritabile de la pp relativitatii efectelor contractelor

1. Stipulatia pentru altul/promisiunea faptei altuia: art 1284-1288

= un contract prin care parte denumita promitent se obliga fata de cealalta parte contractanta denumita stipulant sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva catre o alta persoana denumita tert beneficiar. Asadar, avem doar doua parti contractante. Tertului beneficiar nu particia la incheierea contractului. Cu toate acestea, din contract, tertul dobandeste un drept. In NCC din 1864 nu era regl in mod expres figura juridica a stipulatiei pt altul, totusi erau anumite texte in materii speciale, de ex cel referitor la donatia cu sarcina,care permiteau in cazuri speciale incheierea unei stipulatii pentru altul. In plus erau legi speciale, altele decat codul civil care reglementau. NCC reglementeaza la nivel de pp figura juridica a stipulatiei pt altul.

Astfel inteleasa, presupune indeplinirea cerintelor de validitate a contractelor, de fond si daca e cazul de forma. Spun daca e cazul pt ca in acest caz se suprapun 2 figuri juridice distincte, dar complementare: figura juridica a stipulatiei pt altul pe un contract numit sau nenumit.

NB: nu numai contractele numite pot imbraca forma stipulatiei pentru altul, ci si cele nenumite.

Dar pe langa aceste conditii generale de validitate, in cazul contractului in folosul unei terte persoane mai sunt necesare 2 conditii speciale:

- intentia de a stipula trebuie sa rezulte foarte clar din contract => nu se prezuma intentia de a stipula, trebuie sa existe animus stipulanti

- 1285: (persoana determinabila – necesare criterii pt a determina)

Efectele juridice ale stipulatiei pentru altul

Urmarite in 3 planuri:

a. Planul raporturilor dintre promitent si stipulant - ca urmare a stipulatiei se naste un raport juridic obligational intre promitent si stipulant, dar e unul atipic. Pentru ca acest raport atipic presupune ca, de fapt, si continutul si obiectul lipsesc de fapt, cel putin din perspectiva datoriei asumate de catre promitent, pentru ca primitentul nu presteaza catre stipulant, nu exista o datorie fata de stipulant de a executa prestatia. Cat priveste sanctiunea – daca promitentul nu executa prestatia catre tertul beneficiar, stipulantul il poate trage la raspundere pe promitent – sa il cheme in judecata cerand executarea in natura catre promitent sau, daca aceasta nu e posibila, daune interese pentru stipulant, in masura in care dovedeste ca a suferit el insusi un prejudiciu care urmare a neexecutarii prestatiei catre tertul beneficiar. In masura in care stipulantul insusi s a obligat fata de promitent, adica daca aportul acesta are caracter sinalagmatic, atunci stipulantul ar putea sa i ceara, daca promitentul nu executa prestatia fata de tertul beneficiar, chiar rezolutiunea sa rezilierea. Asadar obsevam ca o parte din sanctiunea raportului, pt ca poate sa ceara executarea prestatiei pt el insusi.

b. Planul raporturilor dintre promitent si beneficiar – raport mai aproape de structura clasica a obligatiei pt ca avem un drept promitentului la intalnirea prestatiei, avem datoria promitentului la executarea prestatiei si avem si o parte de substanta. Tertul beneficiar, daca promitentul nu executa, poate cere in justitie executarea in natura, daca aceasta nu e posibila tertul poate cere daune interese + alte pagube, in schimb tertul beneficiar nu poate sa ceara rezolutiunea sau rezilierea contractului pt ca raportul dintre tertul beneficiar si promitent nu are caracter sinalagmatic. Exista numai dreptului fata de promitent, nu si obligatia. Cand se naste dr in patrimoniul tertului beneficiar – de regula in mom stipulatiei, dar poate fi alt termen stabilit de parti sau de indeplinirea unor conditii. Important e ca intotdeauna dr se naste in patrimoniul tertului, fara sa treaca prin patrimoniul stipulantului. E importanta precizarea pt ca asta inseamna ca tertul beneficiar nu va suporta concursul creditorilor si mostenilor stipulantului, nu are treaba cu acestia, dar in legatura cu dreptul nascut direct - e afectat de o anumita incertitudine juridica: tertul beneficiar trebuie sa accepte sau sa refuze dreptul primit in patrimoniu. NB: aceasta manifestare de vointa e exterioara contractului, e un act juridic unilateral, reprezinta exercitarea unui drept potestativ de a accepta sau a refuza situatia, ceea ce are o consecinta asupra situatiei juridice preexstente. Daca tertul accepta stipulatia – se consolideaza dreptul in patrimoniul sau. Daca tertul o refuza, se considera ca dreptul nu i a intrat niciodata retroactiv in patrimoniul si stipulantul va profita el insusi de dr respectiv.

c. Planul raporturilor dintre beneficiar si stipulant: ele pot sa fie foarte diverse, nu sunt prevazute in NCC, dar pot fi identificate. E posibil ca prin stipulatie stipulantul sa doreasca sa stinga o datorie. Stipulantul sa faca o liberalitate sau sa i acorde un imprumut etc. In concret vedem cercetand situatia de fapt. Cheia e la stipulant, promitentul doar se obliga.

Revocarea stipulatiei pentru altul

NB: nu e vb de revocarea contractului, ci de revocarea stipulatiei. Stipulatia e un contract, dar aici avem in vederea revocarea efectului juridic produs in patrimnoiul tertului, adica stipulantul se poate razgandi. Nu inseamna ca acordul de vointa e inlaturat. Revocarea trebuie sa se produca pana la un anumit moment, nu mai tarziu de momentul in care acceptarea revocarii ajunge fie la promitent, fie la stipulant. Ulterior nu mai e posibila.

Art 1287: e descris mecanismul revocarii stipulatiei (1) – dr a revoca stipulatia nu se transmite la mostenitori si nu poate fi revocat pe cale obligca de creditori. Nu e nevoie de acordul promitentului cu exceptia cazului in care incheie o obligatie si trebuie sa o execute. (2) – ca urmare a revocarii nu e desfiintat contractul, el ramane in vigoare, dar prestatia va ramane fata de alta persoana obligata in subsidiar.

Natura juridica a stipulatiei pentru altul – NCC: figura juridica distincta, autonoma, sui generis si nu e nevoie sa fie asimilata cu alta figura juridica. Se grefeaza intotdeauna pe un contract numit sau nenumit.

ACTIUNILE DIRECTE

Pe langa stipulatia pt altul o alta ipoteza in care pp fortei obligatorii paseste dincolo de granita e ipoteza actelor directe = sunt situatii in care desi anumtie persoane nu partipica la incheierea unui contract, totusi in acel contract se naste dreptul de a actiona in justitie cu una dintre partile contractante. Nu e chair un tert beneficiar pentru ca exista anumite legaturi specifice peexistente.

1. In materia contractului de antrepriza – art 1856. Daca antreprenorul se foloseste de alte persoanei, incheie un contract de subantrepriza, atunci acesti terti care n au incheiat se pot indrepta impotriva beneficiarului ca sa le ceara pretul lucrarilor efectuate, daca antreprenorul nu i plateste. Insa numai pana la concurenta lucrarilor.

2. Contractul de mandat 2023(6) – daca mandatarul incheie un contract de submandat, mandantul are actiune directa si impotriva submandatarului, chiar daca nu a incheiat contractul in mod direct.

Opozabilitatea fata de terti a contractelor

Distinctie intre ideea opozabilitatii contractelor intre partile contractante numai in favoarea/sarcina partilor si o alta acceptie: opozabilitatea fata de terti, care nu mai presupune ca se nasc drepturi si obligatii din contract.

Opozabilitatea spune ca tertii trebuie sa respecte contractul ca realitate juridica, ca fapt juridic in sens restrans. Tertii nu au voie sa intervina in raporturile contractuale pt a impiedica partile sa le desfasoare. In acest sens contractul e opozabil tuturor. In pp, nimeni nu poate ignora existenta contractului ca realitate juridica, dar avem si exceptii care sunt siotuatiile in care tertii au dreptul sa

ignore existenta contractului sau acele situatii in care contractul nu e opozabil tertilor, e vorba de situatiile in care intervine o situatie juridica – inopozabilitatea fata de terti a contractelor.

1. Actiunea pauliana – sanctiunea fraudarii savarsite prin contractul care jusitifica actiunea pauliana sancitunea e nopozablitatea fata de terti a actului fraudulos

2. Simulatia

SIMULATIA

E reglementata in NCC, art 1289 – 1294.

Simulatia e o forma de protectie juridica a minciunii, cata vreme nu e nimic ilicit in ea si nimic grav imoral.

Simulatia = o operatie juridica care cuprinde in structura ei mai multe acte. actull esential pentru operatia juridica a simulatiei e acordul simulatoriu, adicai ntelegere adintre toate partile din operatia simulatiei prin care ele stabilesc ce e si ce nu e aevarat din situatia juridica dintre ele, adica ele stiu ce e adevar si ce e minciuna in situatia juridica. Pe langa acordul simulatoriu, partile mai incheie un act juridic public, de regula un contract, alteori un act unilateral care imbraca realitatea dintre parti intr un val mincinos. Actul e public, dar e simulat. Uneori in structura simulatiei mai exista si un al treilea act, de asemenea secret, care e un accesoriu al acordului simulativ. Uneori, in tratate, nici nu se face distincte intre acordul simulatoriu si actul secret care il insoteste. Acordul simulatoriu nu poate lipsi, dar actul secret nu e obligatoriu, e doar de natura simulatiei, nu de esenta ei.

Felurile simulatiei

1. Simulatie prin act fictiv: - Un act juridic public- Un acord simulatoriu care afirma pur si simplu ca actul public e fictiv, in realitate nu exista

nimic intre parti, de ex: doua persoane incheie public un contract de v-c, iar in secret acordul simulatoriu precizeaza ca acel contract nu s a incheiat, ca nu s a vandut nimic iar cumparatorul nu a primit banii

2. Simulatie prin deghizare, totala sau partiala- In public avem un act juridic incheiat de parti, care deghizeaaza fie natura juridica, caz in care

deghizarea e totala, fie un elem din contractul secret, care e accesoriu la contractul simulatoriu

- Avem deci si act public, si secret, de ex: public donatie, in secret e v-c. Aici e deghizata totala, e chiar natura juridica. E posibila ca si in secret si in public sa fie un contract de v-c, unde deghizarea poate stabilit un alt pret de ex, din motive de ordin fiscal si deci e o deghizare partiala

3. Stipulatia prin interpunere de persoane- In secret se incheie un contract intre doua persoane- In public acelasi contract se incheie intre o persoana din actul secret si o alta persoana care

nu e din actul secret. Ne spune ca produce efecte nu contractul public, ci cel secret.

Scopurile simulatiei

Scopurile simulatiei sunt licite - simulatia e permisa sau mai bine zis nu e sanctionata altfel decat cu sanctiunea civila specifica.

Scopurile sunt ilicite – sanctiunea e fie fiscala, fie penala, fie una civila mai grava – nulitatea actului secret.

Mai multe efecte in mai multe planuri:- In planul raporturilor intre parti si terti: de regula, fata de terti va produce efecte actul public,

in masura in care tertii s au intemeiat cu buna credinta pe actul public, adica n au cunoscut existenta actului public. Totusi NCC adopta doar in mod nuantat aceasta solutie, pt ca in NCC pare sa se faca o distinctie intre terti si creditorii tertilor, adica pare sa rezulte ca in sfera tertilor nu ar intra creditorii partilor, ori in mod normal creditorii partilor sunt terti fata de ambele si important e daca au cunoscut sau nu existenta actului secret, iar daca nu au cunoscut o nu le poate fi opusa – art 1290(1). Cat timp tertii sunt de buna credinta sunt tinuti de actul public => daca e vb de creditorii intrainatorului, nu intra in categoria tertilor, ei se identifica practica cu partilor si mostenitorii lor, ceea ce nu e mereu exact. (2) – pot sa invoce actul pt ca numai impotriva lor nu e posibil, dar el pot sa l invoce chiar daca n au stiut de existenta lor, au drept de alegere. Daca unii tert au interes sa l invoce pe cel secret, ceilalti pe cel public – solutia de pp pe VCP – castiga cei care se intemeiaza cu buna credinta pe contractul public. Noua conceptie nu se mai gaseste in NCC, art 1291 – ofera putina protectie creditorilor in raport cu actul secret. Creditorii dobanditorilor – numai daca dreptul lor a fost inscris in CF sau daca au obtinut sechestru. Altfel li se va putea opune actul secret si vor pierde in conflictul cu creditorii instrainatorului. (2) – nu buna credinta e importanta, ci cand s a nascut creanta creditorilor instrainatori.

- In planul raporturilor intre parti: acordul simulatoriu si actul secret atasat sunt cele care produc efecte, important e insa ca aceste acorduri secrete sa fie valabile, adica sa indeplineasca cerintele de fond necesae pt acele acorduri secrete. O prob delicata e daca actul secret ar trebui sa indeplineasca si cerinta de forma, daca e vb de una ad validitatem. Discutia e ampla, in NCC e indirect prevazuta in 1289(2) => numai cele de fond sunt importante, n ar fi necesare si cele de forma. Dar trebuie cu grija privita si primita pt ca se presupune ca speciala cerinta de forma ar putea sa se extinda de la contractul public la cel secret si daca are forma ceruta de lege suplineste forma prin cea a actului public. Pare sa transfere o forta juridica a actului secret la actul public, care in mod normal nu ar trebui sa aiba efect.

- In planul raporturilor intre tertii fata de actele juridice simulate

In structura simulatiei poate fi si un act unilateral si un contract – 1293. Insa nu si la acte nepatrimoniale – 1294.

Actiunea in simulatie

= actiunea prin care orice persoana interesata, fie o parte, fie un tert, cere in justitie inlaturarea valului mincinos al actului public si dezvaluirea actului secret, care insa nu inseamna constatarea actului secret.

Actiunea in simulatie e una in constatare, si deci imprescriptibila. Proba se poate face de catre parti tinand seama de proba actului juridic,cu orice actului juridic, chiar si partile pot dovedi astfel daca simulatia are un scop licit.

Sanctiunea e inopozabilitatea actului secret fata de tertii de buna credinta, dar ei, daca au interes, pot sa l invoce.

Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice

In cazul contractelor sinalagmatice, notiunea de cauza se prelungeste de pe taramul incheierii pe taramul executarii contractelor. Fiecare parte re in mom incheierii contractului repezentarea subiectiva ca si cealalta parte se obliga si cand isi executa datoriile foecare parte are repreznetarea subiectiva ca si cealalta parte isi va executa daotriile. Acest inteles al notiunii de cauza, prelungit determina ceea ce se cheama interedependenta obligatiilor nascute din contracte siunalagmatice.

Interdependenta e despinsa din notunea de cauza.

3 efecte specifice:

1. Rezolutiunea si rezilierea 2. Exceptia de neexecutare3. Riscul contractului

Atunci cand o parte nu si executa datoria, ramane fara cauza executarea daotriei celelilalte parti. E pune problema ce se intampla cu datoria ramasa fara cauza. Efectele specifice raspund.

1. REZOLUTIUNEA SI REZILIEREA

Acelasi efect in doua haine diferite.

Neexecutare: trebuie sa distingem intre neexecutarea obligatiilor justificata si neexecutarea fara justificare.

In NCC avem cauze de justificare a obligatiilor, a neexecutarii obligatiilor. De la art 1555-1557 textele vorbesc despre cauze justificate de neexecutare a obligatiilor contractelor.

Art 1556 – partile trebuie sa execute in acelas timp. Daca una nu executa, invoca 1556

Cea mai importanta jusitifcare a neexecutarii e imposibilitatea fortuita de neexecutare: art 1557 + 1634 => imposibilitatea de executare e fortuita in masura in care e determinata fie de o cauza de forta majora, fie de un caz fortuit, fie de fapta unui tert, in masura in care aceste fapte au fie valoarea fortei majore, fie a cazului fortuit. Se mai numesc si cauze straine = imprejurare dincolo de vointa debitorului.

Distinctia e importanta intre neexecutare justificata si nejustificata pt ca in functie de tipul de neexecutare opereaza alte efecte. Daca debitorul nu si executa fara justificare datoria, creditorul

poate sa recurga la rezilierea contractui. Rezolutiunea sau rezilierea opereaza la neexecuare fara justificare + neexecutarea sa fie insemnata. Nu e obligatoriu ca neexecutarea sa fie totala, poate fi partiala, dar sa fie insemnata. Pt ca daca e vb de neexecutare lipsita de insemnatate, rezolutiunea nu e posibila, s ar putea pune cel mult problema reducerii prestatiilor – art 1551. Contracte cu executare succesiva – se aduna neexecutari neinsemnate se face una insemnata. Stipulatia contrara din final – Stoica zice ca se refera la la alin 2, nu la tot.

Rezolutiunea = sanctiunea desfiintarii contractului ca urmare a neexecutarii. Opereaza la contracte cu executare dintr o data.

Reziliere = incetare si opereaza la contrcte cu executare succesiva.

Modurile prin care opereaza rezolutiunea sau rezilierea

Art 1550

(1) Judiciara si unilaterala(2) Rezolutiunea de plin drept

Alin (2) 1550 e rezultatul unui amendament neinspirat facut de catre parlamentari si care a ajuns in caeasta forma ca urmare a contribuitiei negative a Parlamentului. Nu exista cand a fost trimis de la Guvern la Parlament. daca suntem in prezenta unei neexutari fara justificare, sanctiuni care pot fi alese de creditor – art 1516 => creditorul are drept de optiune, el alege ce face => desfiintarea contractului dupa caz e initiativa dupa caz e alegerea lui, nu simpla consecinta. Daca am spune ca se desfiinteaza cand debitorul nu executa, ramane fara substanta pp fortei obligatorii a contractului si atunci de fapt numai creditorul alege. De aceea 1550(2) e defectuos.

1550(2) – a opera de plin drept nu inseamna ca nu mai are drept de optiune creditorul, ci daca el vrea desfiintarea contractului, momentul desfiintarii poate fi momentul , e legat de manifestarea de vointa a creditorului, adica se considera ca s a produs fie cand instanta pronunta rezolutiunea sau rezilierea sau daca e vb de rezolutiune unilaterala, la emiterea declaratiei unilaterala de vointa.

2 moduri 1. Judiciara = atunci cand debitorul nu executa fara justificare, creditorul cere instantei sa

pronunte rezolutiunea. A intervenit o cauza straina – aparare. In cazul rezolutiunii unilaterale, rolul judecatorului e luat chiar de catre creditorul, suntem in fata a ceea ce se numeste act de justitie privat.

2. Regula e ca nu sunt permise actele de justitie private. In anumite cazuri, legiuitorul ingaduie anumite forme de justitie privata, acesta fiind cazul rezolutiunii unilaterale. Dif: la 1 rolul justitiei e ante sanctiunea, antefactum si justitia pronunta, iar la 2 debitorul poate el sa sesizeze justitia pt a sesiza daca devclaratia de rezolutiunea a fost emisa corect. Dif e momentul in care intervine justia.

Cum opereaza rezolutiunea unilaterala

1552(1) – 3 ipoteze cand creditorul e indreptati sa emita declaratie unilaterala de rezolutieune sau reziliere, fara a mai apela la instanta de judecata.

- Daca exista o clauza in contract prin care se permite declaratia unilaterala de rezolutiune. - Cand debitorul e de drept in intarziere.

- Cand desi debitorul nu e de drept in intarziere, a fost pus in intarziere si a trecut termenul pe care creditorul i l a acordat prin notificarea de punere in intarziere

In oricare dintre aceste situatii, creditorul poate emite declaratia unilaterala de rezolutiune sau rezilierea = act unilateral prin care se exercita dreptul potestativ al creditorului de a desfiinta sau inceta contractul.

Pt a produce efecte, declaratia unilaterala trebuie sa fie comunicata debitorului, a produce efecte fie din momentul in care a ajuns la debitor, fie daca i se da un termen ulterior din momentul in care expira termenul.

Rezolutiunea presupune 3 acte juridice:

2 indispensabile, unul tine doar de natura.

1. Declaratia de reziliere, act de drept substantial2. Notificarea catre debitor a acestui act juridic unilateral, act procedural.

Acestea doua sunt indispensabile. Nu trebuie confundate cu inscrisurile, caci ambele pot fi intr un singur inscris.

3. Actul de punere in intarziere a debitorului. Cand e de drept nu mai e nevoie de notificare sa e posibil ca prin contract e posibil ca partile sa fi prevazut ca nu e necesara punerea in intarziere.

Declaratia de reziliere – daca obiectul contractului e un imobil, atunci trebuie sa fie inscrisa declaratia in CF sau daca e vb de bunuri mobiel ce presupun o publicitate, trebuie inscris in registrul de publicitate specific.

Declaratia trebuie sa fie facuta in termenul de prescriptie prevazut de lege pt actiunea corespunzatoare dreptului de creanta al creditorului, adica daca are creditorul un drept de creanta care se prescrie in 3 ani, declaratia trebuie sa fie inainte de a expira acel termen. La drept real – in termenul de prescriptie al acel drept.

Declaratia e irevocabila, dar aceasta forta juridica e dobandita din mom in care a fost comunicata debitorului sau cand extrag termenul prevazut. Clauza de rezolutiune = pact comisoriu art 1553 nuanteaza o forma particulara de clauza de rezolutiune, in sensul ca se refera la o clauza care trebuie sa indeplineasca anumite cerite. Mai intai clauza trebuie sa prevada in mod expres care sunt obligatiile a caror neexecutare justifica declaratia de rezolutiune sau reziliere. Daca nu e vb de o punere de drept in intarziere, si in acest caz trebuie facuta notificarea, oartile insa pot sa prevada prin pactul comisoriu ca e scutit creditorul de punerea in intarziere, caz in care aceasta formalitate nu mai e necesara.

Efectele rezolutiunii si a rezilierii

Efectul rezolutiunii e retroactiv, adica se considera ca desfiintarea contractului se produce chiar in raport cu momentul incheierii. Se considera ca nu exista contract.

La reziliere vorbim despre incetare si efect pt viitor, dar si aici trebuie sa vedem ca obligatiile partilor trebuie sa fie executate pana in mom in care inceteaza contractul. Daca o parte si a executat obligatia pana intr un mom, iar ceallata parte are restante, va fi obligata sa le aduca la zi.

Indiferent daca e vb de rezolutiune sau reziliere, desfiintarea sau incetarea nu produce efect asupra clauzelor referitoare la solutionarea diferendelor, cum sunt de ex clauzele arbitrare sau asupra clauzelor destinate sa produca efecte chiar in caz de rezolutiune.

CURS 4

Excepția de neexecutare

Reciprocitatea si interdependența obligatiilor născute din contractele sinalagmatice presupune si simultaneiutatea executării obligatiilor. Art. 1555 alin. 1 c civil

Sunt însă situații in care se poate deroga de la principiul simultaneitatii executării obligatiilor, dar, in măsura in care nu ne aflam intr-o situație de excepție, acest principiu întemeiază exceptia de neexecutare a contractului. Altfel spus, cat timp o parte nu isi executa datoria fara justificare, cealalta parte poate amâna executarea, invocând excepția de neexecutare. Nu se poate invoca o asemenea excepție cand nu funcționează principiul simultaneitatii executarii obligatiei.

Potrivit 1555(2), daca una dintre datorii necesita o perioada mai mare de timp pentru executare, datoria celeilalte parti poate fi amânata in executare pana când se finalizează prestația care are o durata mai lunga in timp. Tot astfel, daca părțile au prevazut un termen pentru executarea uneia dintre datorii, cealalta parte nu mai poate invoca excepția de neexecutare. In sfârșit, nu poate invoca excepția de neexecutare creditorul care determina el însuși neexecutarea datoriei debitorului. Art. 1517 prevede expres aceasta idee.

Daca nu ne aflam intr-o asemenea situație de excepție, atunci excepția de neexecutare poate fu invocata, dar numai daca neexecutarea celeialalte parti este însemnată. Art. 1556(2) precizează ca daca este vorba de o neexecutare de mică însemnătate, atunci refuzul de executare ar fi contrar bunei credințe. In măsura in care neexecutarea este însemnată, exceptia de neexecutare poate fi invocata doar in măsura corespunzătoare. Așadar, partea îndreptățită sa invoce exceptia nu are la dispoziție un mijloc de aparare exorbitant, ci unul care este direct proporțional cu neexecutarea. Presupunând ca o parte nu si-a executat parțial datoria, atunci cealalta parte poate invoca neexecutarea propriei datorii doar in raport cu ce nu a executat cealalta. Prevederea poate fi aplicată atat Timo cat prin natura lor prestațiile pot fi executare parțial, daca nu e posibila o e executare parțiala, atunci partea îndreptățită poate sa invoce exceptia de neexecutare pentru a nu-si îndeplini in întregime obligatia. Ca mecanism, exceptia poate fi invocata direct intre parti, nefiind necesară o acțiune in justițiare. Postfactum însă, debitorul împotriva căruia s-a invocat exceptia de neexecutare poate sesiza justiția cu o actiune care sa constate ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru neexecutare si partea cealalta trebuie sa isi execute propria datorie.

Riscul contractual

Dupa încheierea contractului, pe parcursul executarii, este posibil s ai termina o împrejurare externa voinței părților care sa împiedice executarea prestațiilor. Mai este posibil ca o parte s sa o împiedice pe cealalalta -> imposibilitatea fortuită de executare

Art. 1557 are un titlu marginal incomplet, nu este vorba de imposibilitatea de executare, ci de imposibilitatea fortuită de executare. Chiar din primul alineat, aceasta imposibilitate este determinata de un eveniment fortuit (forța majora, cazul fortuit, fapta unui tert ori fapta victimei in măsura in care acestea au valoarea unui caz fortuit).

Daca ne aflam in situația in care partea nu isi poate executa datoria pentru ca a intervenit un eveniment fortuit, apare problema riscului contractual. Daca cealalta parte trebuie sa si-o execute, ea suporta riscul. Daca e invers, e suportat de debitorul contractului. Soluția codului: problema riscului contractual se rezolva prind adagiul „res peri debitori”, adica debitorul obligatiei imposibil de executat suporta riscul contractual. Nu se mai admite o excepție la aceasta regula in ipoteza contractelor translative de proprietate. In vechiul cod, ținând seama ca pe baza contractelor translative de proprietate, prin simpla lor încheiere, dreptul se transmitea la debitor, chiar daca nu era predat bunul rezulta ca daca bunul pierea inainte de predare, totuși riscul era suportat de dobânditor deoarece era la proprietar (res peri domino = res peri creditori).

1274 NCC – abandonează soluția vechiului cod, vehement criticata in doctrina. Chiar daca e vorba de un contract translativ de proprietate, in măsura in care bunul nu a fost predat si el piere inainte de predare, riscul va fi suportat de debitorul obligatiei de predare. Numai daca a fost pus in intârziere creditorul, atunci el preia riscuri pieirii fortuite a bunului. In asemenea situație, creditorul nu va fi liberat, chiar daca s-ar dovedi ca bunul ar fi pierit si daca obligatia de predare ar fi fost executata la timp.

In masura in care neexecutarea este absoluta si definitiva, de drept, contractul se considera desființat. In acest sens, in art. 1557(1) se prevede ca desființarea este fara vreo notificare si se produce de drept chiar din momentul in care survine evenimentul fortuit. Daca însă neexecutarea nu este totala si definitiva, soluția este suspendarea temporara a executarii pana cand încetează efectul evenimentului fortuit. Daca insa se prelungește acțiunea evenimentului fortuit si continua starea de incetitudine in ceea ce privește viitorul contractului, atunci creditorul obligatiei neexecutate poate sa obțină desființarea contractului (sa ceara instantei). Se aplica in mod corespunzător mecanismul rezoluțiunii, prin asemănare. Nu suntem in prezenta veritabilei rezoluțiunii.

Actul juridic unilateral ca izvor de obligatii

In dreptul public, actul unilateral este regula. Autoritatea isi manifesta vointa prin acte juridice unilaterale. Suntem in situația unor acte de putere, de autoritate.

In dreptul privat, regula este ca nimeni nu isi poate impune vointa celeilalte parti, fara acordul aceleia. Regula este contractul, nu actul unilateral. Chiar si in dreptul privat, mai ales cand este vorba despre dreptul personale nepatrimoniale, actul unilateral are aplicație mai extinsă (acte de recunoaștere a copilului). Daca este vorba de drepturi patrimoniale, actul unilateral are aplicație restrânsa, multa vreme a fost contestata vocația actului unilateral de a naște obligatii.

NCC reglementează actul juridic unilateral. Cuprinde o prima parte, care este temeiul unui fel de teorii generale a actului unilateral, cu aplicație in tot dreptul civil. In partea a doua, are cateva texte care se referă expres la act unilateral ca izvor de obligatii.

Cat privește teoria actului unilateral, 1324 definește actul unilateral. Astfel inteles, actul unilateral este de doua feluri:

Supus comunicării Nesupus comunicării

1326(1) prevede cand este obligatorie comunicarea, ne arata care sunt actele unilaterale supuse comunicării. De cele mai multa ori, ele sunt manifestarea unui drept potestativ preexistent. In masura in care legea nu prevede o forma, comunicarea poate fi făcută oricum in functie de împrejurări. Este suficient ca comunicarea sa ajungă la destinatar, nu trebuie sa ia la cunoștința.

Teoria recepțiunii, se abandonează teoria Informării. Destinatarul nu liste invoca nici macar împrejurări straine de vointa lui care sa il împiedice sa ia cunoștința de notificare. Chiar si daca sunt asenenea împrejurări straine, efectul se produce din momentul comunicării.

In completare, se vor aplica normele din materia contractului cum se spune expres in 1325, pentru ca normele din materia aceasta sunt putine.

In NCC au fost reglementate doua figuri juridice de act unilateral ca izvor de obligatii:

Promisiunea unilaterala – 1327Denumirea este neinspirata, întrucât creează o confuzie cu promisiunea de a contracta (1279), care este un act juridic bilateral. Pentru a naste raporturi obligationale, act unilateral trebuie sa fie facut cu intenția de a-L obliga pe autorul lui, altfel spus, nu e nevoie pentru a se produce efectul actului unilateral de o acceptare din partea destinatarului. Totusi, vointa destinatarului nu este indiferenta. El poate sa refuze dreptul care s-a născut in favoarea lui, ceea ce înseamnă ca in mod retroactiv, chiar din momentul încheierii, raportul obligational este invalidat. Daca acceota dreptul, destinatarul nu devine parte intr-un contract, pentru ca acceptarea este si ea un act unilateral care consolidează dreptul născut in patrimoniul sau. Un asemenea act numit promisiune unilaterala poate sa nască drepturi, dar nu datorii pentru un tert. Este posibil sa se prevadă un termen, iar daca nu se prevede un asemenea termen, 1327(3) precizează ca promisiunea este făcută pentru o anumită durata, potrivită cu natura obligatiei si cu împrejurările.

Promisiunea publica de recompensaEste posibil ca o persoana care dorește sa beneficieze de o anumită prestație din partea unui tert sa ofere o recompensa celui care executa o asemenea prestație. Altfel spus, autorul promisiunii

publice de recompensa se obliga ca in momentul săvârșirii prestației de catre tert, sa ii ofere recompensa promisa. Promisiunea de recompensa nu depinde de manifestarea de vointa a terțului, era produce efecte prin ea însăși din momentul emiterii. Nu este necesar ca autorul ei sa cunoască cine este destinatarul. Este posibil ca acesta sa se individualizeze ulterior promisiunii. In masura in care promisiunea este receptată de mai multi destinatari si ei toti executa prestația cerută de autorul promisiunii, recompensa se împarte in functie de contribuția fiecărui tert la producerea rezultatului. In masura in care nu poate fi individualizata contribuția, se împarte in mod egal. Daca se săvârșește prestația de mai multe ori, recompensa va fi data celui care anunța primul executarea. Astfel înțeleasă, promisiunea publica de recompensa este un izvor de obligatii. Creditorul nu este cunoscut in momentul emiterii promisiunii. Avem o virtualizare de raport. Raportul se naste efectiv in momentul in care prestația este îndeplinită. Raportul obligational nu se naste doar pe temeiul actului unilateral, are un temei complex: actul juridic unilateral si executarea prestației de catre tert. Codul civil prevede si posibilitatea revocării promisiunii in 1329. Principiul simetriei trebuie sa se aplice. Revocarea trebuie sa se faca in aceeasi forma in care s-a facut promisiunea. Revocarea trebuie făcută inainte de a se executa prestația de cel care a recepționat promisiunea. Executarea trebuie făcută inainte de a se publica revocarea. Chiar daca aceste cerințe sunt îndeplinite, daca revocarea nu are o justa cauza, atunci promitentul poate fi obligat la o despăgubire echitabila, care nu va fi mai mare decat recompensa promisa. Cel care poate cere acest lucru este cel care a facut cheltuieli pentru executare. Promitentul se poate exonera daca dovedește ca, deși terțului a facut cheltuieli, totusi rezultatul nu putea fi atins. Termenul este de un an pentru depagubire, de la data revocării.

Faptul juridic licit

Faptul juridic in sens larg – orice izvor de obligatii

In sens restrâns – actiune sau eveniment de care legea leagă nașterea unui anumit raport obligational. De doua feluri:

Licit – eveniment sau actiune omeneasca fara caracter ilicit. Ilicit

Faptul juridic licit cunoaște trei specii:

Gestiunea de afaceri Plata lucrului nedatorat Îmbogățită fara justa cauza

Gestiunea de afaceri

Noțiune. Sediu. Condiții. Efecte. Natura juridică

Art. 1330-1340

Noțiune. Faptul juridic licit prin care o persoana numita geanta săvârșește fapte materiale si încheie acte juridice in mod voluntar si oportun pentru a gestiona afacerile altei persoane denumite gerat, fara a avea mandat din partea acesteia si fara ca aceasta sa cunoască existența gestiunii sau, in masura in care o cunoaște, fara a fi in masura sa desemneze un mandatar ori sa preia el singur gestiune afacerilor sale. Din gestiunea de afaceri se nasc raporturi obligationale intre gerant si gerat.

Condiții.

1. Referitoare la obiectul gestiunii – in conținutul actiunii intra acte si fapte materiale2. Referitoare la utilitatea gestiunii – trebue apreciata nu doar in functie de un bun al

geratului, ci trebuie privită in contextul patrimoniului geratului. Este posibil ca un falț material de gestiune sa producă o vătămare a unui bun al geratului sau sa conducă la distrugerea unui bun al acestuia. In acest inteles, utilitatea presupune diminuarea pierderii patrimoniale pe care geratului ar putea sa o sufere in absenta intervenției. Gestiunea este utila daca urmărește minimizarea sau diminuarea pierderii in patrimoniul geratului. Uneori este mai mult decat utila, este necesară (geratul împiedica pieirea unui bun prin intervenția sa)

3. Referitoare la atitudinea părților fata de gestiune – garantul trebuie sa acționeze cu intenția de a gestiona afacerile geratului („in mod voluntar” – trimit si la reprezentarea subiectiva pe care o are gerantul, care stie ca lucrează pentru interesul altuia). Daca crede ca lucrează pentru el, nu se mai poate îndrepta împotriva geratului pe temeiul gestiunii de afaceri, ci pe temeiul îmbogățirii gara justa cauza. Daca se gereaza cu intenția de a face o liberalitate, nu cu intentia de a gestiona afacerile, nu suntem in prezenta gestiunii de afaceri 1330(3).

Atitudinea geratului – acesta in principiu trebuie sa nunaiba cunoștința de gestiune. Daca ar avea cunoștința, s-ar putea afla in prezenta unui mandat tacit, care exclude gestiunea. Daca stie, trebuie sa nu poata desemna mandatar sau sa preia gestiunea.

Nu e necesar ca geratul sa fie o persoana cu capacitate de exercițiu.

Efectele gestiunii.

Pot fi descrise prin obligațiile geratului si ale gerantului.

Gerantul:

Sa il înștiințeze pe gerat despre gestiune Sa continua gestiunea pana cand geratul sau moștenitorii acestuia pot sa o preia Atunci cand este posibil, sa o continue pana cand este dusă la bun sfârșit Sa manifeste diligența unui bun proprietar (Bonus pater familias) In masura in care gestiunea este utila, grija pe care gerantul trebuie sa o depună este mai

mare. Va răspunde pentru pagube chiar si pentru culpa cea mai ușoară. Temei delictual. Daca este necesară, urmărește sa înlăture o paguba iminenta, răspunderea este mai putin severa. Va răspunde numai pentru intenție sau culpa gravă.

La sfârșit, trebuie sa dea socoteala geratului si sa ii predea acestuia toate bunurile obținute cu ocazia gestiunii.

Gerantul va fi răspunzător fata de terți, potrivit contractelor încheiate daca le-a incheiat in nume propriu. Daca au fost încheiate in numele geratului, adica daca exista cel putin o prezumție de mandat (încetează condiția de gerant), nu va fi ținut de contract, pentru ca nu a

contractat in nume propriu. Daca geratul nu poate fi ținut contractual fata de terți, atunci gerantul va răspunde in continuare.

Geratul:

Sa plătească cheltuielile gestiunii (necesare si utile in limita sporului). Daca a suferit pagube din cauza gestiunii, geratul va trebui sa il indemnizeze. Utilitatea si necesitatea se apreciază in raport cu momentul in care s-au facut actele de gestiune. Garanție pentru cheltuieli: ipoteca înscrisa in cartea funciară. Pentru aceasta, gerantul trebuie sa ceara instanței efectuarea unei expertize urgente (ordonanța președințială).

Geratul va avea obligatii fata de terții cu care a contractat gerantul. Nu este vorba de o excepție de la principiul relativității. Gestiunea de afaceri este izvorul obligatiei fata de terți, nu contractele încheiate de gerant. Obligațiile se nasc pe temeiul gestiunii de afaceri. Nu vointa gerantului si a terțului este izvorul obligatiei, ci gestiunea de afaceri. Daca geratul ratifica gestiunea, se transforma in mandat si se aplica regulile de la mandat.

Natura juridică.

Gestiunea de afaceri este un fapt juridic licit cu o configurație juridica proprie, autonoma, distincta de celelalte fapte juridice licite. Sub VCC erau discuții.

Plata lucrului nedatorat

1341-1344

Trebuie evitata confuzia.

In limbaj comun, plata are in vedere darea unei sume de bani.

Cand e vorba de obligațiile civile, plata desemnează orice prestatie prin care se executa o datorie.in cintextul plății nedatorate, termenul plata are in vedere doar o categorie de prestații,, adica cele care presupun predarea unui lucru. Daca e vorba de prestații care nu presupun darea unui lucru, suntem in afara acestui izvor de obligatii.

Noțiune. Plata lucrului nedatorat este faptul juridic licit prin care o persoana numita solvens plătește unei alte persoane denumite accipiens un anumit lucru, fara ca acesta sa fie datorat. Consecința este ca accipiens trebuie sa restituie lui solvens ceea ce a primit in mod nedatorat.

Condiții.

Natura lucrului plătit Atitudinea subiectiva a accipiensului

Mai intai trebuie sa fie vorba de o plata in sensul precizat anterior, aceasta plata sa fie nedatorată si sa fie făcută din eroare. O discuție exista in legătura cu ipoteza in care, in urma desființării unui contract, ca urmare a nulității sau a rezoluțiunii se pune problema repunerii partilor in situația anterioară. Este întemeiată pe plata lucrului nedatorat? Întrucât, ceea ce s-a plătit, nu s-a plătit din eroare, restituirea prestațiilor se întemeiază pe îmbogățirea fara justa cauza. Daca solvens stie ca nu datorează, este vorba fie de o liberalitate, fie de o gestiune de afaceri (1341-2). 1341(3) - prezumție ca pana la proba contrara, plata s-a facut cu intentia de a fi o datorie proprie. Daca nu, s-a facut din eroare.

Efecte. Depind de natura lucrului plătit si de atitudinea subiectiva a accipiensului. Daca e vorba de un bun individual determinat, el trebuie restituit in starea in care a fost primit

CURS 5

Raspunderea civila delinctuala pentru fapta proprie

Asa cum reglementarea raspunderii civile delinctuale e dr comun pt raspunderea civila in generla, tot asa reglementarea raspunderii de;inctuale pt fapta proprie e dr comun al raspunderii delinctuale. E firesc deci sa discutam mai intai despre raspunderea delinctuala pt fapta proprie iar apoi despre formele spevciale de raspundere delinctusala.

Daca regimul juridic nu e suficient, atunci se aplica radpunderea civila delinctuala pt drept comun. Mai ales in ceea ce priveste prejudiciul si modul de reparare al acestuia, reglementarea de drept comun a raspunderii delinctuale pt fapta proprie e intotdeauna aplicabila intrucat reglementarea formelor speciale de raspundere nu contine norme speciale referitoare la prejudiciu. Pt a se putea angaja raspunderea civila delinctuala pt fapta proprie, 4 conditii sunt necesare:

1. Sa existe o fapta ilicita2. uN prejudiciu3. un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu4. vinovatia faptuitorului/autorului faptei ilicite

primele 3 eem constituie latura obiectiva a raspunderii, al patrulea latura subiectiva a acestei raspunderi. De la bun inceput trebuie facuta precizarea ca discutand despre vinovatie, avem in vedere si problema discernamantului, chiar daca uneori e analizata separat de vinovatie. In mod normal insa, discernamantul conditioneaza existenta vinovatiei. E un elem intrinsec vinovatiei. Chestiunea capacitatii delinctuale, desi e uneori tratata ca un elem seprata al raspunderii delinctuale, e o chestiune care tine de vinovatie.

1. Existenta unei fapte ilicite

Exista o obligatie generala negativa de a nu pagubi pe nimeni. Temeiul raspunderii delinctuale e chiar aceasta obligatie generala negativa de a nu pagubi pe nimeni. Incalcarea ei constituie fapta ilicita

care i genereaza, impreuna cu celelalte elem raspunderea delinctuala. E insa de obs ca de foarte multe ori obligatia generala negativa e circumstantiata in diferite reglementari legale, care instituie regimuri juridice pentru diferite tipuri de activitati. Ca urmare, fundamentul raspunderii delinctuale se completeaza cu acesta. Intradevar, fapta ilicita dobanesdeste aceasta dimensiune, care e prezenta chiar in denumirea ei, adica dimensiunea ilicta, ca urmare a incalcaarii dreptului obiectiv si uneori ca urmare a incalcarii unor norme morale care insa prin substanta lor se apropie de obligativitatea normei juridice. De asemenea, se mai spune ca trebuie sa avem in vedere pt a intelege caracaterul ilicit al faptei si cutumele specifice unui anumit loc sau uzantele specifice unei anumtie activitati. Pentru a avea imaginea completa a normelor care prin incalcarea lor determina caracterul ilicit al faptei mai trebuie sa tinem seama si de dreptul european, intrucat e direct aplicabil, potrivit prevederilor din C.

Fapta ilicita e o actiune sau o inactiune omeneasca prin care se incalca dreptul obiectiv in intelesul precizat mai devreme si se cauzeaza un prejudiciu unei alte persoane => nu doar actiunea omeneasca are valenta faptei ilicite, ci si inactiunea.

NB:: pt ca inactiunea sa dobandeasca val faptei ilicite, e necesara o reglementare imperativa care sa impuna intr o anumita situatie o obligatie de a face, de a actiona. pErsoana astfel obligata, daca nu actioneaza, savarseste o fapta ilicita. Asadar, numai in aceasta limita inactiunea omeneasca dobandeste valoarea faptei ilicite.

=> fapta ilicita e cel mai important elem obiectiv care antreneaza raspunderea delinctuala si e distinct in orice caz de vinovatie. Uneori, intr un limbaj mai putin riguros, se spune prejudiciul savarsit din culpa faptuitorului. In realitate, cauza prejudiciului e fapta ilicita. Culpa e doar starea subiectiva a faptuitorului.

Sunt insa imprejurari care au valenta de a inlatura caracterul ilicit al faptei. Mai intai e vb de legitima aparare, notiune cunoscuta din penal, regl si in NCC in 1960. Notiunea ca atare e cunoscuta din dr penal, nu mai e reluata in NCC, dar se precizeaza ca persoana care e in legitima aparare nu trebuie sa plateasca o despagubire agresorului, chiar daca i a cauzat acestuia o pierdere. In stransa corelatie cu notiunea de legitima aparare, in aln 2 din 1360 NCC se precizeaza ca daca s au depasit limitele legitimei aparari, cel care s a aflat in aceasta stare va fi totusi obligat sa plateasca o despagubire in forma unei indemnizatii adecvate si echitabile. Altfel spus, nu va mai fi vb de o acoperire integrala a precidiciului, ci doar de una partiala, in raport cu circumstantele si cu echitatea.

A doua imprejurare care inlatura caracterul ilicit al fapte ie starea de necesitate. Cunoscuta din penal. Are relevanta in materia raspunderii delinctuale intrucat cel care e in stare de necesitate, daca distruge sau deterioreaza bunurile altuia pentru a se apara pe sine ori bunurile proprii, va fi obligat sa repare prejudiciul, dar nu pe temeiul raspunderii delinctuale, ci pe temeiul imbogatirii fara justa cauza. In masura in care cel aflat in stare de necesitate apara nu propriile itneresele, ci pe cele ale unui tert, atunci actiunea in imbogatire fara justa cauza va fi indreptata impotriva tertului – 1362 NCC.

Ca o aplicare a starii de necesitate, in art 1363 se mentioneaza ca divulgarea secretului comercial, fapta care de regula antreneaza raspunderea, totusi nu va duce la o asemenea consecinta daca divulgarea secretului comercial a fost impusa cum spune art 1363 in partea finala de imprejurari grave ce priveau sanatatea sau siguranta publica.

A treia imprejurare care inlatura caracterul ilicit al faptei e permisiunea legii sau ordinul superiorului. Avem doua elem deci, sunt situatii in care legea permite o anumita actiune sau chiar mai mult, impune la savarsirea unei anumite actiuni. Intr o asemenea situatie, daca prin acea actiune permisa

sau impusa de lege se cauzeaza un prejudiciu unei alte persoane, in mod normal autorul nu raspunde pt ca fapta nu are caracter ilicit. Aceeasi e solutia si atunci cand intr o institutie cu structura ierarhica, faptuitorul primeste ordin de la superior sa realizeze o anumita actiune. In mod normal, ordinul superiorului il exonereaza de raspuns. Dar il ambele ipoteze, daca faptuitorul putea sa si dea seama in functie de imprejurari ca totusi fapta sa are caracter ilicit, atunci nu va fi exonerat de raspundere. Aceasta imprejurare care inlatura caracterul ilicit al faptei are o infatisare mai complexa in ipoteza in care chiar legea interna e in contradictie fie cu dreptul european, adica DUE, fie cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Altfel spus, din perspectiva legii interne, o anumita fapta para sa fie licita pt ca nu contrazice legea interna, dar din perspectiva DUE sau a Conventiei, fapta respectiva e ilicita. Raspunde autorul faptei – rezerve fata de o solutie afirmativa transanta, pt ca aici e raspunderea Parlam de a pune de acord legile interne, DUE si Conventia. Victima ar putea mai degraba sa se intoarca impotriva statului pt ca daca savarseste o fapta in raport cu legea interna nu ar avea el singur posibilitatea sa stabileasca armonizarea dintre reglementarile europene si sa inlature aplicarea legii interne. Ar insemna sa lasam un spatiu mare hazardului. Altfel am intra in domeniul arbitrariului. De aceea e mai vinovat statul.

Au fost situatii in care, de ex, CCR, sesizata in repetate randuri, a ..., iar ulteiror Curtea Europeana a spus ca legea contravine conventiei europene. A impune intr o asemenea situatie o obligatie de predictie pt un simplu cetatean e exorbitant, mult prea oneros, impovarator.

A patra imprejurare care inlatura caracterul ilicit al faptei e exercitarea unui drept subiectiv. In art 1353 NCC precizeaza ca persoana care exercita un dr subiectiv nu raspunde pt prejudiciul cauzat, dar in partea finala a textului se adauga o conditie, si anume sa nu fie drept .... atlfel spus, abuzul de dr e sanctionat si chiar se spune ca raspunderea pt abuzul de dr e o forma particulara de raspundere civila delinctuala. Diferenta dintre abuzul de drept si forma clasica a raspunderii delinctuale: cand e vb de raspundere delinctuala propriu-zisa, faptuitorul nu are dreptul sa savarseasca o anumita actiune, el pur si simplu incalca legea, acea obligatie generala de a nu pagubi pe nimeni. La abuz de dr faptuioturl are dr sa savarseasca o anumita activitate, dar depaseste limitele interne ale exercitarii dr sau.

Orice dr subiectiv civil are limite interne si externe. Cele externe configureaza spatiul in care dr poate fi exercitat, ptorivit atrib sale, limitele interne configureaza spatiul in care exercitarea dreptului nu patrunde in sfera de exercitare a dr altei persoane. Altfel spus, limitele interne restrang spatiul de exercitare a dreptului subiectiv pana acolo unde el se intalneste cu spatiul de exercitare a dreptului altei persoane. Fara aceasta, conflictele ar fi permanente si pagubele multiple. In cazul abuzului de drept, faptuitorul a depasit limitele interne si raspunde pana la urma delinctual. E motivul pt care spuneam ca raspunderea pt abuzul de drept e o forma particulara de raspundere delinctuala.

Inlatura caracterul ilicit al faptei consimtamantul victimei. Totusi aceasta idee trebuie sa fie bine nuantata. Pt ca aceasta idee e in stransa leg cu prob clauzelor de neraspundere. Daca in materie contractuala clauzele privind agravarea raspunderii, limitarea raspunderii sau exonerarea de raspundere sunt de regula acceptate, cu anumite restrictii, in materie delinctuala e mult mai restransa sfera in care asemenea clauze sunt admisibile.

Clauzele in raspudnere = nu e vb de caluze care privesc iertarea de plata a despagubirii. Asemenea clauze se refera la situatii in care deja a fost produs prejudiciul si intradevar victima e libera sa ceara sau nu despagubiri. Clauzele in raspundere se refera la perioada anterioara savaririi faptei ilicite. Si

potentiala victima isi da acordul la savarsirea faptei ilicite. Un asemenea acord insa nu e valabil decat in situatii exceptionale. Mai intai, avem primul alin din 1355 NCC. Daca fapta e severa, chiar daca victima isi da acorudl, clauza e nula. La alin 3 numai legea ar putea inlatura o asemenea raspundere.

La 4 are in vedree ipotezele in care victima partivcipa cu alte persoane la desf unei activitati riscante si intr o asemenea ipoteza, chair daca in preealabil ca renunta, o asemenea renuntare nu e posibila.

O aplciatie a acestei idei se face in cazul jocurilor sportive care prezinta un anumit grad de pericol. Se accepta totusi ca in cazul unor asemenea jocuri sportive, daca nu exista o forma grava de vinovatie a celor care cauzeaza prejudicii in timpul jocurilor si daca prejudiciul e rezultatul jocului normal, atunci se presupune ca de la bun inceput partiicpantii la joc si au asumat acest risc si plata la despagubiri n ar mai avea temei.

Art 1356 intereseaza alin 2, cre trimtie si la 1371(1). Din corelarea celor doua texte rezulta ca existenta anuntului, in cazul raspunderii delinctuale, fara sa exonereze pe faptuitor de raspundere, totusi ar putea sa in lumina contributia cauzala a victimei la savarsirea prejudiciului. Atfel spus, prejudiciul e cauzat nu numai de autorul faptei ilicite, ci si de faptuitor insusi, care ignorand anuntul, s a expus riscului de a fi prejudiciat. Desigur ca nu in mod automat se poate ajunge la o asemenea concluzie. In fiecare caz in parte, in functie de imprejurari, se va analiza contributia cauzala a victimei.

Art 1354- in pp nu, dar daca dovenim atunci putem cere obligarea la despagubiri.

Cel de al doilea elem a raspudnerii delinctuale – prejudiciul

Ca si fapta ilicita, prejudiciul e un elem care e expres mentionat in art 1349 din NCC. Dar necesitatea acestei conditii e reinterata in numeroase texte. Mai mult, avem o intreaga sectiune in acets capitol, sectiunea VI, in care sunt precizate regulile dupa care se repara prejudiciul.

Prejudiciul = rezultatul material negativ al faptei ilicite, ca urmare a incalcarii normelor dr obiectiv, prejudiciu care se concretizeaza in vatamarea drepturilor sau itnereselor altor persoane.

Asadar e vb de regula de un elem material, patrimonial, e vb de vatamarea dr subiective ale altei persoane, dar si de vatamarea unor interese. NCC a preluat o solutie din jurisprudenta si doctrina dezv pe marginea VCC, care afirma ca in masura in care un itneres, desi nu imbarac forma juridica a unitatii, se apropie totusi prin continutul sau de un adev drept subiectiv civil si are o stabilitate, o continuitate in timp care il apropie de un asemnea drept, atunci si vatamarea interesului contituie un prejudiicu care poate fi reparat material. Dintre multele exemple care a au dus la aceasta concluzie: o pers are in ingrijire un copil, chiar daca nu are nicio relatie de rudenie cu acesta. Intretinatorul decedeaza in urma unui accident, iar autorul prejudiciului va fi obligat sa plateasca o despagubire minorului, iar daca nu e o relatie intre minor si victima, chiar daca itnretinerea a avut o anumita stabilitate in timp. NCC precizeaza expres si in 1349 ca prejudiciul poate exista nu doar din vatamarea unor drepturi subiective, ci si a unor itnerese legitime si care au prin stabilitate si princontinut o cofniguratie apropiata.

Se puen prob daca vatamarea dr subiective personal nepatrimoniale poate genera obligatia de plata in saricna victimei la o despagubire, adica la plata unei sume de bani, adica la o despagubire

materiala. Problema are o evolutie indelungata in practica judiciara si in doctrina romaneasca. Cand a fost adoptat VCC tendinta a fost ca sa se accepte numai repararea pagubelor materiale.

NB: e posibil ca uneori chiar prin incalcarea unui dr subiectiv nepatrimonial sa rezulte o paguba materiala. Intr un asemenea caz, repararea a fost mereu realizata.

Se pune problema daca prejudiciul nematerial e susceptibil de o reparare materiala. inCalcarea dr nepatrimoniale poate duce la reparatii tot de natura nepatrimoniala de ex ioncalcarea dr la demnitate, daca e vb de defaimare, poate duce la o pbulicare intr un ziar care sa repare moral prejudicul cauzat.rob a fost daca un prejudiciu moral poate si reparat material. Pana la instaurarea regimului comunist a fost acceptata ideea ca prejudiciul nepatrimonial poate fi reparat patrimonial. In timpul reigmuliui comunist s a afirmat ca suferinta nu are pret si ca urmare e imorala repararea patrimnoiala a prejudiciului care consta in principal intr o suferinta. Din anii 70 s a inceput acceptarea ideii ca in situatia vatamarilor sanatatii si indegritatii corporale, poate fi acordata o despagbire care sa compenseze restrangerile de participare la viata sociala a victimei.

Mai departe s a vb de asa numitul prejudiciu care tot in ipoteza vatamarii sanatatii sau integritatii corporale impiedica victima sa isi procure bucuriile firesti pe care orice persoana e indatorita sa le aiba. E vb de prejudiciu de agrement. Acestea sunt elem care nu sunt patrimnoiale, dar care pot fi compensate printr o reparatie patrimoniala.

Pana in 89 nu s a ajuns la recunoasterea de principiu a ideii ca vatamarea drepturilor nepatrimoniale e susceptibila pe langa reparatia nepatrimnoiala si de o reparatie patrimnoiala.

Dupa 89 au fost adoptate reglementari care au recunoscut la nivel de principiu posiubilitatea repararii materiale a prejudiciului moral – legea 11/91 privind combaterea concurentei neloiale si legea contenciosului legslativ 554/2004, care in art 8 recunoaste posiblitatea repararii materiale a prejudiciilor morale.

NCC rezolva la nivel de principiu aceasta situatie, mai intai printr o reglementare din materia persoanelor – art 253(4) + art 1391. La 4, cahir daca dr de creanta are o suma de bani, nu se transmite la mostenitori, e un dr intuitu personae pt ca e legat de cel care a suferit prejudicul moral si care urmare mostenitorii n ar putea decat sa continue actiunea, daca a fost inceptua de victima prejudiciului.

Nu trebuie sa credem ca textele din 1391 epuizeaza sfera cazurilor in care se pot acorda despagubiri morale. Ele sunt texte care rezolva cateva ipoteze complete, dar dincolo de acestea pot fi numeroase alte cazuri in care se acorda despagubiri, tinand seama de dispozitia de principiu care permite acordarea unei despagubiri patrimoniale cand se incalca dreptul nepatrimonial.

In masura in care se dovedeste existenta prejudiciului, se naste obligatia autorului fapte iilicite de a repara prejudiciul.

Regulile care guverneaza repararea prejudiciului (art 1391 - 1393)

Conditiile pt repararea prejudiciului:

1. Prejudiciul sa fie cert. caracterul cert se refera in primul rand la prejudiciile deja produse, adica prejudicii actuale, dar se refera si la prejudicii viitoare, in legatrura cu care exista siguranta ca se vor produce la un moment dat. Exemplul cel mai uzual e tot in materia

despagubirilor pentru prejudiciile cauzate integritatii corporale – de obiecei se acorada printr o suma perioadica pana cand victima se va insanatosi. Si deci sunt despagubiri lunare pentru prejudicii viitoare, pt ca e sigur ca va fi acelasi. NCC are o solutie inovatoare pentru ca spre deosebire de VCC accepta ideea ca e posibila si repararea prejudiciul eventual. Asadar, desi nu e cert, totusi prejudiciul poate fi reparat. Avem art 1385(4) – repararea prejudiciului care consta in pierderea unei sanse. Intr un asemenea caz nu e sigur, ci e doar o probabilitatea ca se va produce. Judecatorul trebuie sa analizeze probabilitatea. Important e insa ca textul lasa aceasta posibilitatea, iar reparatia va fi partiala, in raporet cu gradul de probabilitate al producerii prejudiciului.

2. Pt a fi olbigat autorul faptei la despagubire, e important sa nu fi fost inca reparat. E vb in primul rand de sistemul asigurarilor sociale. In masura in care victima a beneficiat de o pensie sau de un ajutor din partea sigurarilor sociale, autorul faptei ilicite va putea fi obligat doar la diferenta dintre valoarea reala a pagubei si suma primita de la asigurari sociale. Intr o asemenea situatie, sistemul de asigurari sociale se poate intoarce cu o actiune in regres impotriva faptuitorului faptei ilicite pt a recupera ce i s a platit firmei de asigurare victimei. Asadar, exista o subrogatie persoanala a asiguratorului in dreptuile victimei, in masura platii facute. S ar mai putea ca prejudiciul sa fie reparat total sau partial de sistemele de asigurari facultative, private. Trebuie sa facem distinctie intre situatia in care victima s a asigurat sau autorul faptei e asigurat.In prima ipoteza distingem de asemenea cazurile in care victima a facut o asigurare de bunuri sau o asigurare de persoane. Daace vb de o asigurare de persoane se apreciaza ca indemnizatia primita de victima are caracter personal, nu are caracter reparaTOR SI FIIND vb de o masura de aconomisire, victima isi pastreaza integral dr de a cere repararea prejudiciului de al a autorul acestuia.Daca victima si a asigurat insa bunurile si prin prejudiciu acestea sunt distruse ,iar sist de asigurare plateste prima de asigurare, atunci victima va putea sa ceara de la autorul prejudicului doar diferenta dintre ceea ce a primti de la autor si asigiurari. Inclus in acest caz, sist de asigurare are o acitune in regres imptoruva autorului faptei ilicite pt val platita victimei. Cand asigurat e autorul faptei – e vb de asigurare de raspundere. In anumite situatii, asigurarea de raspundere e obligatorii, de ex asigurarea de raspundere civila la porp de masini. Si in acest caz, daca asigurarea nu acoepra integral prejudicul, victima poate sa i ceara de la autorul faptei ilicite dif dintre val reala a faptei si suma primita de la asigurari. Dar tocmai pt ca e asigyrat nu se mai pune prob unei actiuni in regres ale firmei de asigurari, cu exceptiile repvazaute de lege.

Pp care guverneaza repararea prejudiciului1. Principiul repararii integrale – prejudiciul cuprinde si paguba efectiv suferita, si castigul

nerealizat si chair paguba imprevizibila. E diferenta dintre intinderea prejudiciului in cazul raspunderii delinctuale fata de cea contractuala, unde se repara de regula doar cel previzibil. Daca insa e vb de dolul debitorului, se repara si cel imprevizibil si in materie contractuala.

2. Principiul repararii in natura a prejudiciului – sunt situatii insa in care nu se poate repara in natura sau victima nu mai are interes repararea in natura, de ex prejudiciile cauzate rin vatamarea sanatatii nu pot fi repararet in natura. Ori de cate ori nu e posibila, se repara prin echivalent, adica prin plata unei sume banesti. Acest echivalent poate fi o suma globala sau una periodica. In masura in care in momentul judecatii sau conventiei de

reparare s a produs tot prejudicul, atunci suma globala e forma normala de reparare. Daca insa in mom judecatii sau a conventiei de reparare exista predictibilitatea ca in viitor se va repeta prejudiciul, atunci se acorda o suma periodica. Aceasta diferenta de acordare e extrem de relevanta in ipoteza in care desbagubirea e stabilita prin hot jud si pe pune prob autoritatii de lucru judecat a acelei hot. Cand despagbirea s a stabilit printr o suma globala, hot are deplina autoritate de lucru judecat, in sensul ca despagubirea nu mai poate di diminuata printr o actiune ulterioara. In schimb, daca victima face dovbada ca ulteiror hot s a produs un nou prejudiciu, atunci nu opereaza autoritatea de lucru judecat. Daca s a stabilt o despagubire sub forma unei sume periodice vb despre ... – daca se shcimba imprejurarile in functie de care s a stabilit intinderea despagubirii, atunci printr o actiune ulteiora se poate cere, dupa caz, de victima sau autor, diminuarea, inlaturarea sau majorarea despagubirii.

Momentul in functie de care se evalueaza despagubirea – momentul producerii prejudicului. Dobanzile insa se platesc din mom ramanerii definitive a hot, pt ca atunci creanta devine certa, pana atunci nu se stie cuantumul ei. In NCC avem numeroase ipoteze particulare de stabilire a prejudiciului – sectiunea VI.

aL treilea elem e raportul de cauzalitate

prob cauzalitatii are mai degraba o conotatie filosofica decat juridica si ca atare juristii trebuie sa tina seama de acesta. E un elem al raspunderii delinctuale care ne obliga sa trecem dincolo de granitele .. si sa vedem care sun tperspectivele.

Raportul de cauzalitate e un elem subiectiv. Si nu trebuie sa confundam cauzalitatea cu elementele care tin de vinovatie, chiar daca spunem uneori ca prejudicul e cauzat din culpa, prin asta vrem sa spunem ca e vb de fapta culpabila. Intre doua elem obiective, adica intre fapta si prejudiciu, legatura nu poate sa fie decat tot obiectiva. E adevarat ca intrucat cunoasterea e de ordin subiectiv, intelegerea raportului de cauzalitate e infruentata de viizunea pe care o avem asurpa cauzalitatii. Dar limitele cunoasterii noastre nu trebuie sa puna la indoiala caracterul obiectiv al raporutlui de cauzalitate. Din perspectiva raspunderii delinctuale, trebuie sa tinem seama de cateva precizari care ne ajuta sa descifram raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.

Dintre multiplele cauze de ordin obiectiv care concura la producerea prejudiciului ne intereseaza numai faptele omeneste, chiar daca intre acestea se interpun alte elem obiective. Ceea ce intereseaza e actiunea omeneasca. Intrucat fapta ilicita poate sa fie nu doar o actiune, cat si o inacitune, si ea poate avea valoare cauzala, dar numai in cazurile prevazute de lege – inactiunea e cazua producerii prejudiciului. Uneori, in antecedenta prejudicului sunt multe actiuni omenesti si inactiuni. E nevoie de o selectie din multitudinea de actiuni inacituni a acelor fapte care au contribuit cauzal la val prejudiciului.pt a nu ajunge sa lungim in mod nepermis lantul cauzal trebuie sa avem in vedere nuami acele fapte omenesti care intradevar au contribuit la producere prejudiciului. Legiuitorul ne ofera anumite criterii: unele elem subiective interv in stabilirea cauzalitatii, si vointa legiuitorului e subiectiv, dar el ne spune ca nu nu mai fapta care a cauzat direct prejudiciul are val cauzala, ci si faptele complcilor, ale coautorilor, ale favorizatorulor, tainuitorilor, instigatorilor. NCC imprumuta din NCP ideea de coparticipanti si largeste sfera actelor cauzale de la fapta autorului si la fapta celorlalte persoane care vor fi tinute responsabile pt prejudiciu.

Nu doar cauza directa poate fi retinuta in antecendenta cauzala, nu doar ceea ce se numeste cauza directa, ci si indirecta, nu doar mediate ci si imediate, cu doar principale ci si secundare. Mai mult, nu doar cauzele, ci si conditiile pot fi incluse in antecedenta.

Nu de putine ori exista asa numite complexe cauzale, adica asocieri de fapte omenesti multiple, care concura impreuan la porducerea prejudiciului si practic alcatuiesc o unitate cauzala. Intr o asemenea situatie, actiunile omenesti in masura in care sunt asociate in acelasi complex cauzal, vor fi retinute ca generatoare de raspundere. Important e in asemenea imprejurari ca toti faptuitorii, indiferent de modul in care au contrbuit, vor raspunde solidar. Cand avem o pluralitate de faptuitori, acestia vor raspunde solidari, spre deosebire de raspunderea contarctuala, in care de regula obligatia e divizibila intre mai multi debitotir, aici e solidara intre faptuitori.

Imprejurarile care inlatura raporturile de cauzalitate

- Alte actiuni omeneste/evenimente care ele insele sunt cauza prejudiciului1. Forta majora – un eveniment absolut imprevizibil si invincibil care devine singura cauza a

prejudiciului. In aceasta situatie valenta cauzala a actiunii faptuitorului e inlaturata2. Cazul fortuit, macar partial oate inlatura – poate sa se retina vina, dar impreuna cu alte

elem cauzale. Nu mai e un eveniment absolut imprevizibil, ci doar relativ imprevizil si invincibil

3. E posibil ca fapta unui tert sau a victimei sa duca la inlaturarea raporutlui de cauzalitate total sau partial in masura in care ar avea val juridica a fortei majore sau a cazului fortuit = intamplari asimilate fortei majore sau cazului fortuit – 1351-1352 NCC

4. Cand fapta tertului sau a victimei nu inlatura total raportul de cauzalitate se va pune prob stabilirii contribuitiei cauzale a autorului, tertului si a victimei. Daca o asemenea departajare cauzala e posibila, victima va putea sa ceara de la autor numai partea de prejudiciu savarsita de acesta, daca e vb si de un tert va putea sa ceara si partea de la acesta, iar partea cauzata prin fapta a victimei nu va mai putea fi reparata.

Vinovatia – care constituie latura subiectiva

= atitudinea subiectiva negativa pe care o are faptuitorul inainte sau in timpul savarsirii faptei in leg cu fapta respectiva si cu urmarile ei. Mai exact, faptuitorul are repreznetarea subiectiva ca fapta pe care o savarseste e ilicita si va cauza un prejudiciu si totusi o savarseste.

Desigur, aceasta reprezentare subiectiva are infatisari diferite. Vinovatia depinde de un element intelectiv si unul pozitiv. Mai intai vb de puterea de cunoastere a faptuitorului, atat prin raportare a faptei la legile existente, cat si la consecintele pe care le poate produce. In absenta acestui elem intelectiv, nu poate exista vinovatia, iar el depinde intre altele de existenta discernamantului. Discernamantul e cel care determina ceea ce denumim capacitatea intelectuala. Spre deosebire de materia contractuala sau a actului juridic in general, in care capacitatea de ex se dobandeste partial al 14 total 18, in materie delinctuala nu avem o limita minina, altfel spus in masura in care se dovedeste ca faptuiotrul are disernamant, indiferetn de varsta lui, acesta va raspunde. Totusi exista niste prezumtii in aceasta materie stabilita de legiuitor, toate sunt relative: avem in leg cu minorul pana la 14 ani precum si cu cel pus sub interdictie prezumtia absentei discernamantului. Dar intrucat

e relativa, victima va putea sa faca dovada ca faptuitorul, desi sub 14 ani, a avut in mod pasager discernamant in mom savarsirii faptei – invers fata de capacitatea de exercitiu.

De la 14 ani funcitoneaza prezumtia de existenta a discernamantului, dar e tot reativa, adica faptuitorul poate dovedi ca in mom savarsirii faptei, in mod pasager nu a avut discernamant. Acestea insa sunt dificil de facut.

In functie de puterea de cunoastere a faptuitorului, putem stabili in ce masura el a avut reprezentarea corecta a faptei si a urmarilro faptei. Se pune si problema criteriului in functie de care evaluam puterea de cunoastere a faptuitorului – la omul diligent, unul concret si anume puterea reala a unui individ, bunul gospodar – nivelul mediu de cunoastere existent in societate. Dar e variabil, caci in timp creste, tinand seama de evolutia stiintei si pe de alta parte de nivelul mediu de instructie.

Elementul pozitiv, al doilea al vinovatiei – pt a fi vinovat, trebuie sa ai nu doar reprezentarea faptei si a urmarilor ,ci si vointa libera pt a ti se imputa fapta savarsita. Data exista constrangere fizica sau morala dispare libertatea vointei si ca urmare nu mai exista vinovatie. Mai mult, in absenta elem intelectiv, de asemenea nu mai exista lib de vointa

=> Formele vinovatiei si gravitatea ei sunt diferite. In penal, intentia si culpa influenteaza severitatea raspunderii penale. In civil, raspunderea delinctuala, indiferent de gradul de vinovatie, chair si pt cea mai usoara culpa, se raspunde. Importanta formelor si a hradului de vinovatie apare numai in ipoteza in care la producerea prejudiciului au concurat mai multe persoane sau a concurat si victima. Intr o asemenea ipoteza, daca nu se poate stabili contributia cauzala a fiecarei persoane, dar numai in aceasta situatie, formele si gradele de vinovatie pot fi criterii pt distribuirea despagubirii, fie intre cei care au pariticpat la producerea pagubei, fie intre victima si cei care au paritipat la producerea faptei ilicite.

Vinovatia civila nu se confunda cu cea penala, air cand e vb de culpa in penal ,e vb de o culpa cel putin medie, nu de cea mai usoara. In plus. In penal, inf din culpa savarsite sunt sanctionate numai daca legiuitorul prevede expres acest lucru.

In penal raspunde pt vinovatia cea mai usoara. Daca s a pronuntat o hot prin care a fost achitat pt ca nu are vinovatie, nu va avea autoritate de luctru judecat in fata instantei civile. Sfera vinovatiie civile e mai larga decat sfera vinovatiei penale. Daca insa prin hot penala s a stabilit vinovatia faptuitorului, hot are autoritate de lucru judecat. Se spune ca autoritatea de lucru judecat a hot penale are autoritate de lucru judecta in ce priveste existenta fapotei ,pers faptuitorului si vinovatia acestuia.

PROBA RASPUNDERII CIVILE

Elem obiective – orice mijloc de proba

Vinovatia insa, ca elem subiectiv, ridica dificultati nu pt ca n ar fi admis orice mijloc de proba, ci pt ca desi se pot folosi toate probele, nu avem posibilitatea de a dovedi in mod direct mintea faptuitorului.

Vinovatia o dovedim prin prezumtii. Se spune ca atitudinea subiectiva a autorului lasa anumite urme in modul de savarsire a faptei si atunci citind aceste urme, amprente, pe care latura subiectiva le lasa in elem obiective, mai ales in fapta savarsita, a actionatr cu sau fara vinovatie, daca e vb de absenta discernamantului se pot folosi expertize. Daca se inlatura vinovatia, dificultatea e dovedirea vinovatiei.

RASPUNDEREA CIVILA PENTRU FAPTA PROPRIE A PERSOANEI JURIDICE

Tot ce am spus se refera in principal a persoana fizica.

Dar mutatis mutandis, tot ce am spus sre refera si la persoana juridica, cu o anumita precizare: pers juridica pare ca fie mai degraba o abstractie decat o realitate concreta si atunci raspunderea persoanei juridice e antrenata de - art 219 – pt a se antrena raspunderea pt fapta proprie a pers juridice fapta trebuie sa fie savarsita de organele de conducrere a pers juridice. Daca e vb de un singur angajat, va putea sa raspunda, dar nu pt fapta proprie, ci a altei persoane.

Legatura dintre fapta savarsita cu persoane cu functii de conducere si functia exercitata – daca nu au leg nu va raspunde. Trebuie sa tinem seama de continutul si scopul functiei. Fapta ilicita trebuie sa fie savarsita de organul de conducere, fie in exercitarea unei atributii care intra in continutul functiei, fie pt a realiza scpul functiei.

Daca aceste elem sunt indeplinite, pers juridica va raspunde pt fapta proprie. Dara raspunderea pt fapta proprie nu exclude conform art 219 (2) raspunderea solidara fata de victima si fata de pers juridica a persoanelor care exercita functii de conducere. Victima va avea o alegere. Poate sa ceraa despagubiri direct de la pers juridiica sau direct de la cea fizica, autoarea faptei sau va putea sa cheme in solidar pe ambele. In toate cazurile, in masura in cra epers juridica plateste despagubirea, are o actiune in regres impotriva pers cu functii de conducere vinovate de producerea faptei. Deci desi vb de raspunderea pers fiziica, faptele unt savarsite de pers fizice determinate si in ultima instanta ele vor raspunde.

Răspunderea pentru fapta altei persoane

In materia raspunderii civile delictuale, regula o reprezintă răspunderea pentru fapta proprie.

Excepții de la aceasta regula s-au dezvoltat in timp, le doua filiere: răspunderea pentru fapta altei persoane a inceput sa dobândească un câmp de aplicare mai mare; de asemenea, răspunderea pentru lucruri.

La inceput, răspunderea civila delictuale era privită ca un mijloc de sancționare a autorului faptei ilicite pentru a preîntâmpina nu astfel de comportament. Datorită riscurilor care au apărut in societate, s-a considerat ca riscul lucrului le care l-a pus un proprietar in societate sa fie suportat si de proprietar. S-a mutat interesul si pe ideea de reparație a prejudiciului. De la ideea de vinovatie, fundamentul raspunderii se muta pe ideea de garanție.

S-a lărgit atat sfera persoanelor care raspund pentru fapta altei persoane, cat si a celor care raspund pentru lucruri.

Răspunderea civila delictuală pentru fapta altei persoane

1. Pentru fapta minorilor sau a celor puși sub InterdicțieArt. 1372

Domeniul de aplicare – raspunde cel care are obligatia de supraveghere (izvorul raspunderii). Obligatia de supraveghere poate izvorî din lege, contract sau hotarâre judecătorească.

Ex: părinți, tutori legali, scoli, alte forme de învățământ prin care anumite persoane isi asuma obligația de supraveghere a minorului pe perioada in care acesta desfășoară anumite activități.

Daca minorul dobândește o capacitate anticipata de exercitiu, fundamentul acestei răspunderi nu isi mai găsește aplicare, minorul va raspunde personal.

In ceea ce ii privește pe părinți, in plus pe langa obligatia se supraveghere, aceștia pot raspunde si atunci cand se face dovada ca fapta este rezultatul a unei neîndepliniri a unei obligatii ce rezulta din exercitiul autorității judecătorești.

Ex: daca minorul fura la școala, este o carenta in educație, nu raspunde profesorul.

Conditiile raspunderii:

Conditiile generale sunt cele de la răspunderea pentru fapta proprie.

Fapta ilicită sa fi fost săvârșită de un minor Prejudiciu Legătura de cauzalitate intre fapta minorului si prejudiciu

Nu analizam vinovatia, pentru ca nu au discernământ nici minorul, nici cel pus sub Interdicție.

Condtii speciale

Făptuitorul sa fie minor Fapta sa fie săvârșită sub supraveghere

Cei chemați in judecata se pot exonera daca dovedesc ca nu au putut împiedica producerea fapte.

Părinții nu se pot exonera decat daca fac dovada ca fapta este rezultatul altei cauze decat exercițiul autorității părintești (cauza straina = un eveniment produs de forțele naturii sau de fapta unui tert care sa îndeplinească conditiile forței majore).

Minorul si supraveghetorii pot fi chemați sa răspundă in solidar.

Daca s-a angajat răspunderea doar a persoanei care supravegheaza, aceasta persoana va avea un drept de regres impotriva minorului.

Daca sunt îndeplinite conditiile de a raspunde o alta persoana decat parintele, acele persoane vor putea raspunde, nu vor putea raspunde părinții si nici nu vor putea fi chemați in solidar (1374(1)). Daca aceste persoane reușesc sa faca dovada faptului ca nu au putut împiedica fapta prejudiciabile, se va angaja răspunderea parinților. Apreciem ca aceasta e o forma de răspundere principala fata de răspunderea altor persoane.

2. A comitetului pentru fapta prepusilorArt. 1373(1)

Comitent = 1373(2). Criteriul general este cel al subordonării. Control, supraveghere

Prepusul = lucrează in interesul comitetului si exercita atribuțiile pe care acesta le stabilește

De regula, raportul de prepușenie se naste dintr-un contract de munca. Se poate intâlni si in cazul unui contract de mandat, cu condiția sa putem stabili un raport de subordonare.

Fundamentarea acestei răspunderi

A inceput de la răspunderea subiectiva bazată pe fapta proprie si pe vinovatie. Răspunderea reprezinta o garanție obiectiva a intereselor victimei.

Exista doua fundamentări:

Pe ideea de risc Pe ideea interesului victimei – prepusul, de obicei, prezintă mai putine garanții de

solvabilitate decat comitentul

Condiții generale – analizate in persoana prepusului

Fapta ilicită Prejudiciu Cauzalitate Vinovatie – mai multe opinii. Unii considera ca si acesta condiție trebuie îndeplinită in

persoana prepusului, pentru ca răspundere civila delictuală este fundamentata pe vinovatie, in mod clasic. Altii considera ca comitentul nu ar trebui sa răspundă daca prepusul nu a săvârșit fapta cu vinovatie (1373). In proiectul de lege, exista un articol care stipula ca vinovatia nu e condiție, ca comitentul raspunde oricum (posibil ca asta sa fie intentia legiuitorului). In practica, in 95% din cazuri, prepusul savarseste fapta macar din culpa.

Condiții speciale

Sa existe raportul de prepușenie Presupusul sa fi savarsit fapta ilicită in funcțiile încredințate de catre comitent

1373(3) – comitentul nu raspunde daca dovedește ca victima cunoștea sau putea sa cunoască ca prepusul a savarsit fapta in afara funcției

Judecătorii de drept penal vor aplica in realitate conditiile raspunderii de drept civil.

Odata dovedite conditiile speciale, comitentul nu se poate elibera decat daca face dovada unei forte straine, similare forței majore, sau fapta unui tert care sa îndeplinească conditiile forței majore. Cazul fortuit poate sa reprezinte o cauza de exonerare daca acceptam opinia cu necesitatea vinovatiei.

Mai multi prepuși, comitentul diferiți – fiecare comitent va fi obligat sa răspundă pentru întreaga paguba sau doar proporțional cu culpa pe care o are prepusul in realizarea pagubei? Art. 1382. Dar ce înseamnă „cei care raspund”? Vechiul cod: solidaritatea era determinata de vinovatie. Noul cod: inseamna ca vom aplica inclusiv pentru cei care raspund pentru fapta altuia, abandonând ideea de vinovatie, îmbrățișând ideea de cauzalitate si garanție. Inseamna ca comitentul va raspunde pentru întreg prejudiciul, si nu proporțional cu culpa prepusului sau.

Dupa ce un comitent a plătit întregul prejudiciu, fata de prepuși care au savarsit fapta se va mai menține solidaritatea sau nu? De principiu, s-a mers in jurisprudența pe ideea ca avem un drept de regres prin care practic se substituie victimei comitentul care a plătit, dobândind inclusiv acest beneficiu al solidarității. Daca presupusul a savarsit fapta cu vinovatie, comitentul are un drept de regres stabilit de 1384(1).

Dar daca făptuitorul este minor? Numai comitentul poate sa răspundă pentru aceasta fapta: 1374(2). Excepție: daca comitentul este chiar parintele, caz in care i se da dreptul victimei sa aleagă. Altfel, răspunderea comitentului înlătura răspunderea parinților.

Răspunderea pentru prejudicii cauzate de lucruri

1376(1)

1376, 1377, 1380

Lucru =bun mobil sau imobil, sa aiba sau nu energie proprie, poate fi in repaos sau in mișcare. Nu avem nicio restricție, fata de cum era in trecut.

Paza

Juridica – art. 1377. Prezumție in sarcina proprietarului, de care se poate elibera doar daca face dovada ca a transferat aceasta paza; posesorul va avea întotdeauna paza juridicao Paza structurii lucrului – proprietarul o Paza folosinței lucrului – locatarul

Materiala – persoana care foloseste bunul sub direcția si supravegherea proprietarului

Este important ca fapta sa nu fie o continuare a faptei omului, ci ca lucrul sa aiba o autonomie cauzala (daca omor pe cineva cu cuțitul, nu sunt in acest caz).

Garanție obiectiva – proprietarul, dobândit proprietatea bunului, introduce un risc in societate. De aceea raspunde pentru prejudiciile cauzate de acesta.

Condiții

Fapta lucrului Prejudiciu Dovada calității de paznic juridic

1377 – victima trebuie doar sa il identifice pe proprietar. Proprietarul va putea sa se elibereze doar daca face dovada ca sunt îndeplinite conditiile forței majore, nu si a cazului fortuit (1376(1), 1380).

Odata îndeplinite aceste condiții, paznicul juridic va raspunde, iar daca poate sa faca dovada vinovatiei paznicului material, va avea drept de regres impotriva acestuia.

Aceste reguli se vor aplica daca nu avem legislație speciala. Este cadrul general.

Alte reguli pentru produsele defectuoase – transpunerea unei directive.

Răspunderea pentru prejudicii cauzate de animale

1375, 1377, 1380

Cand vorbim despre animal nu ne referim la definita din biologie. Orice este însuflețit si nu este om este un animal. Raspunde numai paznicul juridic, noțiunea de paza fiind aceeasi cu cea analizată la răspunderea pentru lucruri. In aceasta categorie vor intra inclusiv animalele sălbatice (parcuri zoo, fond stabilit de stat cu obligație de supraveghere).

Fundamentarea: obiectiva, ca o garanție pentru riscul pe care il introduce cel cred deține supravegherea si contorul asupra acestuia

Daca se face dovada ca animalul sa savarsit o fapta care a cauzat un prejudiciu, avem o prezumție care se naste in sarcina proprietarului sa repare prejudiciul. Poate face dovada ca raspunde altcineva. Cazul fortuit nu se aplica, forța majora da. Se poate indrepta impotriva paznicului material.

Răspunderea pentru ruina edificiului

1378

Ruina presupune degradarea imobilului care trebuie sa fie determinata de una din următoarele doua cauze:

Un viciu de construcție Lipsa de intretinere

Edificiu – orice imobil care sa fie realizat din anumite materiale dar care sa aiba o anumită autonomie structurala

Răspunderea este a proprietarului. Cel mult poate fi asimilat superficialul, ca proprietar al construcției.

Fundamentare obiectiva, de garanție pentru victima.

Trebuie dovedit:

Prejudiciul Cauzalitatea Dovada ca s-a datorat prejudiciul unui viciu de construcție sau unei lipse de întreținere

Proprietarul se poate exonera prin forța majora, nu prin caz fortuit. Se poate îndrepta impotriva vânzătorului, proiectantului etc.

Răspunderea civila delictuală, având in vedere ca protejează interesele victimei, lasa libertatea de a alege forma de răspundere care e mai ușor de dovedit.

1379 – cel care ocupa un imobil, nu e vorba de proprietar, paznic etc. Poate sa fie locatar, proprietar, posesor. Daca se poate face dovada ca sunt îndeplinite conditiile pentru fapta lucrului, victima are posibilitatea de a alege intre proprietar si cel care ocupa imobilul. Nu se poate exonera decat in caz de forța majora, nu si caz fortuit.

Curs 6

CURS 7