CUPRINS

3

5

CAPITOLUL III. Armonizarea legislaţiei din Republica Moldova la stan

Introducere

CAPITOLUL I. Particularităţile constituţionalismului contemporan din

Republica Moldova ...................................................... ... .................... 19

§1. Aspecte istorice privind apariţia şi dezvoltarea constituţionalismului

in spaţiul european ............................................................................. 19

§2. Identificarea particularităţilor şi tendinţelor constituţionalismului

contemporan din Republica Moldova .................................................. 26

§3. Consacrarea şi protejarea drepturilor omului - condiţie eminentă a

constituţionalismului contemporan ..................................................... 45

§4. Principiile drepturilor omului. Esenţa principiului egalităţii ................ 56

CAPITOLUL 11. Esenţa conceptului şi diversitatea formelor de manifesta

re a discriminării..................................................................................... 66

§1. Noţiunea şi esenţa conceptului de discriminare ................................. 66

§2. Analiza formelor de manifestare a discriminării ................................. 75

§3. Identificarea faptelor şi măsurilor care nu constituie discriminare ....... 83

§4. Esenţa, apariţia şi evoluţia istorică a conceptului de rasism ................ 87

4.1. ...........................................................................................

Esenţa conceptului de xenofobie ........................................................ 97

4.2. Esenţa conceptului de antisemitism.......................................... 102

4.3. Esenţa conceptului de intoleranţă ............................................. 106

§5. Aspecte conceptuale privind criteriile protejate împotriva discriminării 110

5.1. ...........................................................................................

Eliminarea discriminării bazate pe sex ............................................... 110

5.2. ...........................................................................................

Eliminarea discriminării bazate pe vârstă ........................................... 120

5.3. Eliminarea discriminărilor faţă de persoanele cu disabilitâţi ...... 125

5.4. Eliminarea discriminării faţă de minorităţi (etnice, lingvistice,

religioase) .................................................................................. 131

5.5. Eliminarea discriminării faţă de minorităţile sexuale ................. 147

5.6. Eliminarea discriminării faţă de persoanele infectate cu

HIV/SIDA152 §6. Protecţia impotriva discriminării în activitatea

social-economică ....154

§7. Protecţia împotriva discriminării in sfera educaţională ...................... 163

§8. Protecţia împotriva discriminării privind accesul Ia serviciile publice....

174

dardele internaţionale şi europene pentru prevenirea

4

şi combaterea discriminării .................................................................. 182

§1. Instrumente şi mecanisme internaţionale in prevenirea

şi combaterea discriminării ............................................................... 182

5

§2. Instrumente şi mecanisme europene in prevenirea

şi combaterea discriminării ...............................................................194

2.1. Scurtă prezentare a jurisprudenţei CEDO cu referire la aplicarea

principiului non-discriminării prevăzut de art.14

şi Protocolul 12 la CEDO ........................................................... 194

2.2. Analiza comparată a conţinutului normativ

al Protocolului nr. 12 la CEDO ................................................... 202

2.3. Mecanisme europene specializate în prevenirea

şi combaterea discriminării ......................................................... 211

§3. Cadrul normativ naţional în prevenirea şi combaterea discriminării „219

3.1. Cadrul normativ cu privire la prevenirea

şi combaterea discriminării in Republica Moldova ...................... 219

3.2. Aspecte conceptuale privind adoptarea Legii cu privire

la non-discriminare in Republica Moldova ....................................... 232

CAPITOLUL IV. Cadrul instituţional naţional pentru prevenirea şi

combaterea discriminării .......................................................................... 238

§1. Mecanisme naţionale de prevenire şi combatere a discriminării .........238

§2. Premisele apariţiei instituţiei Ombudsmanului împotriva

Discriminării in Republica Moldova................................................. 247

§3. Statutul Ombudsmanului împotriva discriminării ............................. 259

§4. Principiile de organizare şi funcţionare

a Instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării ....................... 270

§5. Atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării ..........274

Concluzii şi recomandări

Concluzii ................................................................................................... 291

Recomandări ............................................................................................. 318

Bibliografie ............................................................................................... 334

Lista abrevierilor utilizate în Monografie ................................................ 354

Glosar ........................................................................................................ 356

Anexe ....................................................................................................... 360 INTRODUCERE

Problema drepturilor omului, demnităţii umane, egalităţii şi non-discriminării

este una dintre problemele de importanţă majoră ale fiecărui stat, deoarece numai

prin respectarea drepturilor omului, demnităţii umane, egalităţii şi a

non-discriminării, in condiţiile constituţionalismului contemporan, poate triumfa

pacea pe pământ, democraţia şi stalul de drept. Importanţa acestei probleme a şi

determinat alegerea ei ca obiect de investigaţie.

6

Atât prin acţiunile politice direct promovate de stat, cât şi prin cele realizate în

cadrul organizaţiilor (guvernamentale şi nonguvernamenta- le) şi reuniunilor

internaţionale, se încearcă a se da răspuns la multiple probleme complexe legate

atât de drepturile omului, cât şi de prevenirea şi combaterea discriminărilor. Fiind

un stat cu o democraţie tânără, Republica Moldova trebuie să respecte şi să

garanteze drepturile omului pentru toate persoanele care se află pe teritoriul său,

fără nici o discriminare, creând în acest scop mecanisme eficiente de prevenire şi

condamnare a tuturor formelor de discriminare. Mai mult ca atât, Constituţia

Republicii Moldova consacră un întreg Titlu drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor,

de Ia dreptul la viaţă şi libertate individuală la dreptul de asociere, informare,

instruire şi educaţie, de a alege şi a fi ales în organele statului. Combaterea tuturor

formelor de manifestare a discriminării se află în strânsă corelaţie cu asigurarea

principiului egalităţii pentru toate persoanele care se află sub jurisdicţia Republicii

Moldova. Această corelaţie condiţionează respectarea drepturilor omului şi, ca

rezultat, se valorifică pe deplin contribuţiile tuturor persoanelor la asigurarea vii-

torului societăţii moldoveneşti. în lipsa acestei corelaţii, discriminarea duce la

pierderea încrederii din partea populaţiei în instituţiile statale şi la cheltuieli

financiare suplimentare.

Prezenta lucrare este consacrată studierii teoriei şi practicii eliminării formelor

de discriminare în co'ndiţiile constituţionalismului contemporan din Republica

Moldova. Discriminarea este una dintre cele mai complicate probleme ale

contemporaneităţii; ea poate să se manifeste faţă de oameni care sunt diferiţi şi care

se deosebesc după sex, vârstă, orientare sexuală, concepţii etc. în cadrul acestei

teze suntem preocupaţi de caracterul interacţiunii dintre majorităţile şi minorităţile

ce for mează societatea moldovenească. în orice societate minorităţile sunt, de

regulă, discriminate din toate punctele de vedere: privind accesul la serviciile

publice, in instituţiile educative, angajarea in câmpul muncii, participarea în viaţa

politică etc.

în termenii dreptului constituţional, izvoarele şi manifestările formelor de

discriminare, în special rasismul, antisemitismul şi xenofobia, constituie crime

împotriva umanităţii. Contracararea şi eliminarea discriminării este o problemă de

care se ocupă toate autorităţile naţionale, împreună cu organismele internaţionale

şi regionale. Cu ajutorul acestor organisme, dreptul constituţional, internaţional şi

celelalte ramuri ale dreptului s-au dezvoltat în ce priveşte prevenirea şi

condamnarea acestor fenomene. în cadrul monografiei expunem contextul juridic

naţional şi internaţional de prevenire şi combatere a discriminărilor, la fel

identificăm obligaţiile juridice internaţionale asumate de Republica Moldova in

7

vederea adoptării actelor legislative în domeniul non-discriminării, cât şi să

întreprindă măsuri pozitive în scopul prevenirii discriminării şi tragerii la

răspundere a persoanelor vinovate. De aceea, în cadrul lucrării se abordează

instituirea unui nou mecanism efectiv cu atribuţia de constatare, examinare şi

sancţionare a persoanelor vinovate în comiterea discriminărilor.

Discriminarea rămâne a fi o problemă de putere, control şi tratament diferit

faţă de oameni potrivit unor criterii ilogice, precum culoarea pielii sau originea

etnică, dar, mai recent, după criterii ce ţin de religie. După evenimentele din 11

septembrie 2001 a fost înregistrată o creştere a sentimentelor rasiste, s-a creat o

atmosferă de suspiciuni vis-a-vis de străinii de origine arabă, dar şi faţă de evrei,

fiind în creştere actele antisemite.

Instrumente internaţionale pentru combaterea discriminării erau aproape

inexistente până la adoptarea Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite în 1945. Unul

dintre obiectivele acestui document este respectul pentru drepturile omului şi

libertăţile fundamentale ale tuturor persoanelor, fără deosebire de rasă, sex, limbă

sau religie. La fel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de către

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite in 1948, conţine o informaţie amplă privind

drepturile omului, insă caracterul său de recomandare este prezent. Mai târziu,

Adunarea Generală a aprobat Pactul cu privire la Drepturile Civile şi Politice, în

anul 1966.

Pentru a ridica nivelul de cunoaştere a oamenilor privind tratamentul egal şi

non-discriminarea în statele membre ale Uniunii Europene, anul 2007 a fost

desemnat ca „Anul European pentru Egalitatea de Şanse pentru Toţi” Scopul

acestei manifestaţii este de a informa oamenii despre drepturile lor, de a celebra

diversitatea şi a promova egalitatea de şanse pentru fiecare in Uniunea Europeană.1

Totuşi, obstacolul principal in protecţia drepturilor omului şi combaterea

discriminărilor este faptul că majoritatea ţărilor nu acceptă intervenţia în afacerile

lor interne şi nu recunosc că există discriminarea. Există şi diferite organizaţii care

se întâlnesc cu dificultăţi în lupta cu discriminarea, aşa precum Consiliul Europei

sau ONU, odată ce statele nu prezintă informaţii obiective in rapoartele sale către

organizaţiile internaţionale şi regionale referitor la discriminare.

Nu există careva îndoială că rasismul şi xenofobia sunt probleme grave,

stringente in Europa şi în SUA. însă, dacă rasismul este discriminare pe temei de

rasă, şi xenofobia este discriminare pe temei de naţionalitate, atunci este foarte

important şi logic de a analiza fenomenul discriminare in ansamblu şi de a stabili

criteriile comune de prevenire şi condamnare a tuturor formelor de discriminare.

Auzim cuvântul „discriminare” aproape în fiecare zi, în timp ce ascultăm

8

radioul sau privim ştirile televizate, precum şi citind un ziar. A discrimina un grup

social înseamnă a l priva de aceleaşi drepturi de care se bucură alte grupuri sociale:

dacă se interzice unui negru de a utiliza acelaşi autobuz ca şi unul alb, atunci se

implică discriminarea pe criteriu de rasă; dacă cetăţenii unor ţări trăiesc in lux, pe

când alte regiuni trăiesc în mizerie şi mor de foame, aceasta este rezultatul

discriminării economice internaţionale, care in prezent este tot mai des discutată la

diferite foruri internaţionale şi care, în cele din urmă, dau naştere la diferite mişcări

radicale, precum Mişcarea Antiglobalistă.

Există mai multe motive care explică de ce am decis să ridicăm în trebarea

despre intoleranţă şi discriminare. în primul rând, aceste fenomene există de când

lumea, ele au supravieţuit în spaţiu şi in timp şi, fapt surprinzător, au rămas, totuşi,

în atenţia statelor, în pofida faptului că au fost depuse eforturi solide şi cheltuite

enorme mijloace financiare pentru reducerea acestor flageluri. Mai mult ca atât,

aceste fenomene iau noi forme şi expresii.

Un motiv care face problema despre discriminare crucială este faptul '

Discrimination in the European Union, European Commission, 2007.

că aceasta a devenit una dintre discuţiile prioritare ale Naţiunilor Unite, Uniunii

Europene, guvernelor locale, agenţiilor speciale şi centrelor de combatere a

formelor de discriminare. Totuşi, în majoritate oamenii nu o consideră drept

problemă. Vorbind despre discriminare, oamenii de regulă, fac referire doar la

SUA şi Marea Britanic. O asemenea atitudine este adoptată şi de mass-media

locală, care sau nu vorbeşte deloc despre aceasta, fie prezintă informaţii separate ce

sunt foarte confuze pentru un cetăţean cu studii medii.

Discriminările pot fi intenţionate, dar pot să se producă într-o manieră

neintenţionată. Discriminările pot, de asemenea, fi consecinţele obişnuinţelor,

regulilor sau practicilor instalate, fără a fi analizate, nici remise, în cadrul unei

organizaţii economice, administrative, sindicale etc. Pentru a orienta politicile

împotriva discriminărilor şi a evalua eficacitatea lor, este util de a dispune de o

măsură exactă şi viabilă a fenomenelor discriminatorii şi de a cunoaşte

caracteristicile lor. Prezentul studiu vine a reaminti importanţa eradicării formelor

de discriminare, cât şi a prezenta cadrul juridic în acest sens şi exemplele de

practici in Republica Moldova, în condiţiile constituţionalismului contemporan.

Totodată, stabileşte interdependenţa dintre principiul non-discriminării şi egalităţii

indivizilor ca principii fundamentale în statul de drept.

Ideea întocmirii unei astfel de cercetări vine din necesitatea actuală de a

cultiva toleranţa în cadrul societăţii moldoveneşti şi de a preveni unele forme

9

agresive şi violente de discriminare, cât şi din necesitatea de a scoate în vileag

faptul că in Republica Moldova există discriminare, care este foarte des ascunsă de

circumstanţe sociale şi culturale. Astfel, este întreprinsă o primă încercare în

Republica Moldova, de a aborda probleme de discriminare pe bază de gender, rasă,

vârstă, minoritate etc.

Ţinem să menţionăm că în timpul colectării2 şi cercetării* materialelor pentru

această lucrare a devenit evident faptul că în Republica Moldova problema

discriminării este actuală şi stringentă, deoarece prevederile legale care ar putea fi

utilizate in redresarea problemei in cauză sunt stipulate într-o multitudine de acte

normative, având mai mult un caracter 1 2 declarativ şi în cele din urmă, sunt

înţelese greşit şi interpretate intr-o manieră neadecvată. Mai mult ca atât, cetăţenii

Republicii Moldova au i unoştinţe juridice slabe despre conceptele legale privind

discriminarea şi despre mecanismele naţionale şi internaţionale de protecţie

împotriva discriminării.

Cu privire la problema de ridicare a nivelului de cunoaştere de către cetăţeni a

drepturilor lor, în special în contextul discriminării, este foarte important a aminti

că Republica Moldova şi-a declarat dorinţa de a adera la Uniunea Europeană;

astfel, este momentul oportun pentru a face schimbările necesare in legislaţia

naţională, pentru a o armoniza cu standardele comunitare.

in Republica Moldova întâlnim cazuri de discriminare pe baza criteriilor de

vârstă, sex, orientare sexuală, rasă, etnie, religie, disabilitate. Romii din Republica

Moldova sunt discriminaţi în domeniul învăţământului, în ce priveşte angajarea în

câmpul muncii, acordarea spaţiului locativ4. Femeile sunt discriminate în sfera

relaţiilor de muncă pe criteriul statutului matrimonial şi vârstei. Salariul femeilor

constituie 72% din salariul bărbaţilor.' Reprezentanţii comunităţii LHBT sunt

supuşi discriminărilor în sfera învăţământului, muncii, serviciilor disponibile

publicului.6 Este necesar a menţiona că numai la Comitetul Helsinki pentru

Drepturile Omului din Republica Moldova în anul 2007 au parvenit peste 405

plângeri cu caracter diferit. Dintre care, 315 plângeri sunt adresate din instituţiile

penitenciare sau de detenţie preventivă, iar restul 90 vin din societate, ceea ce în

raport procentual constituie 78% şi respectiv 22%. Din petiţii rezultă că sunt

www,human r igh t s.nici. website-ul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Re-

publica Moldova, Raport privind DISCR1MINREA în Republica Moldova în anul 2007. 2 www.humannuhts.md. website-ul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Re-

publica Moldova, Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova

privind actele de descriminare. violenţă şi hărţuire.

10

discriminări bazate pe criterii de vârstă, sex, etnie, concepţii religioase7 etc.

Referindu-ne la categoria de persoane private de libertate, evidenţiem că

practic toate declară că sunt discriminate în drepturile sale (dreptul la un standard

de condiţii de detenţie, la întrevedere, alimentaţie, asistenţă medicală,

corespondenţă etc.) în raport cu standardul impus de lege (adică în raport cu restul

deţinuţilor care nu se plâng).1*

' Raport, Populaţia romă din Republica Moldova, PNUD, 2006, p.7-9.

Raport eu privire la instrumentele de evaluare C’EDFF, Iniţiativa juridică pentru Europa Centrală

şi Eurasia, 2006, p.69-80.

Cazuri de discriminare a comunităţii LHBT în Republica Moldova, GenderDoc-M. 2006.

www.humanriiihts.md. website-ul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica

Moldova, Raport privind DISCRIMINREA în Republica Moldova in anul 2007.

www.humanrights.md. Raport privind DISCRIMINREA în Republica Moldova în anul 2007.

Prin urmare, în baza celor expuse putem concluzia că discriminarea în

Republica Moldova a atins cote îngrijorătoare. Cele expuse sunt confirmate şi de

răspunsurile la chestionările cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii

Moldova privind actele de discriminare, violenţă şi hărţuire.9 Din 400 de

răspunsuri concluziile sunt următoarele:

1. Există oare discriminare în Republica Moldova? La această întrebare

majoritatea respondenţilor (98%) din Republica Moldova consideră că

discriminarea persistă şi doar 2% s-au abţinut de a răspunde la această întrebare. 2.

Descrieţi un fapt de discriminare care cunoaşteţi că s-a întâmplat unor cunoştinţe

care aparţin unor anumite grupuri de minorităţi. în opinia respondenţilor, cele mai

dese fapte de discriminare sunt comise pe motiv de rasă (28%), un număr esenţial

de cazuri de discriminare se comit pe motiv de naţionalitate (16%) şi statut social

(14%), pe criteriu de sex (12%). Potrivit opiniei publice, faptele de discriminare se

comit şi pe criterii de vârstă (9%) şi pe motiv de concepţii religioase (7%), 14% din

numărul total de respondenţi s-au abţinut de a-şi expune opinia.,(>

De aceea, se impune ca necesară studierea acestui fenomen cu scopul de a se

propune măsuri de ordin conceptual, doctrinar, legislativ, instituţional întru

prevenirea şi combaterea discriminării. Decizia de a alege tema prezentei

investigaţii a reieşit din necesitatea de a demonstra impactul nefast al discriminării

asupra drepturilor omului şi asupra prezentului şi viitorului societăţii

moldoveneşti. Este regretabil faptul că la ora actuală populaţia Republicii Moldova

nu conştientizează periculozitatea discriminării, nu cunoaşte legislaţia în domeniu

şi mecanismul de protecţie sau cum stopează acest flagel dezvoltarea

constituţionalismului în ţară.

Până în prezent, tema „ Non-discriminarea în condiţiile constituţionalismului

11

contemporan din Republica Moldova” a fost puţin studiată în literatura de

specialitate. Deşi există unele cercetări ştiinţifice dedicate unor probleme legate de

constituţionalism şi drepturile omului, acestea au mai mult un caracter fragmentar

şi nu permit studierea fundamentală a teoriei şi practicii eliminării formelor de

discriminare. Autorii din România, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA, Franţa, printre

care T. Drăga- 3 4

" www.humanrights.md. Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii

Moldova privind actele de descriminare. violenţă şi hărţuire.

4 ibidem.

12

nu, G. Vrabie, I. Deleanu, iu. Todâca, I. Stepanov, L. Voievodin, N. Bog- danova,

1. Muraru, A. Azarov, W. Reuther, IC Hufner, doar tangenţial au examinat unele

aspecte legate de drepturile omului şi constituţionalism. Probleme legate de rasism,

egalitate şi xenofobism au fost argumentate la nivel conceptual şi la modul general

în lucrările savanţilor O. Patterson, Pierre-Andre Taguieff, IC Prewitt, R. Dworkin,

R.T. Schaefer. Problema drepturilor omului şi respectarea principiului egalităţii în

cadrul statului de drept a fost pe larg abordată în lucrările savanţilor în domeniul

dreptului constituţional şi Teoria generală a dreptului, atât din ţară, cât şi de peste

hotare. Printre aceştia sunt I.Guceac, Gh.Costachi, A.Arseni,

S.Cobăneanu, V.Zaporojan, V.Popa, S.Ţurcan, 1. Creangă, B.Negru, I .Aramă,

Gh.Avornic, A.Negru, V.Mocreac, A.Bantuş, A.Potîngă, l'.Drăganu, 1.Muraru,

G.Vrabie. D.Baltag, E.Lucaşova, L.Voevodin,

S.Alexeev, V.Ivanov, lu.Todîca, M.Baglai, M.Duverge, S.Popescu. însă, in

lucrările ce aparţin acestor savanţi, problema eliminării formelor de discriminare în

condiţiile constituţionalismului contemporan nu a fost abordată la nivel conceptual.

De menţionat totuşi că, din punct de vedere ştiinţific, constituţionalismul şi statul

de drept fost in atenţia unor savanţi din Republica Moldova I.Guceac, G.Costachi

in lucrarea „Fenomenul constituţionalismului in evoluţia Republicii Moldova spre

statul de drept". La rândul său, A.Arseni in manualul „Drept constituţional şi

instituţii politice” argumentează sursele istorice ale constituţionalismului modern

şi principiile fundamentale ale drepturilor omului, cum ar fi cel al egalităţii, fără

însă a specifica în particular caracteristicile principiului non-discriminării.

Un interes aparte prezintă tezele de doctorat elaborate de L.Ciubuc,

M.Tutunaru, V.Zaporojan, care examinează conceptul de drepturi ale omului, însă

fără să specifice aspectele discriminării. A.Bâcu, L.Cuşmir şi L.Mârgineanu

argumentează în tezele de doctorat necesitatea protecţiei împotriva discriminării

unor categorii de persoane, cum ar fi copiii sau femeile, iar G.Pogoneţ

argumentează necesitatea protecţiei statutului juridic al minorităţilor etnice, însă

aceşti autori nu specifică formele de manifestare a discriminării faţă de aceste

categoriile de persoane.

De menţionat în context că, nu au fost cercetate şi nu au devenit obiectul unor

lucrări monografice noţiunea şi esenţa conceptului de discriminare; formele de

manifestare a discriminării; mecanismele naţionale de prevenire şi combatere a

discriminării. Aceste circumstanţe au condiţionat efectuarea unor cercetări

ştiinţifice temeinice, menite să dezvăluie esenţa teoriei şi practicii eliminării

formelor de discriminre în condiţiile constituţionalismului contemporan din

Republica Moldova, încercând astfel să contribuim la perfecţionarea legislaţiei

13

naţionale ce vizează problema discriminării, precum şi să determinăm

mecanismele naţionale specializate în prevenirea şi combaterea discriminării.

Scopul acestui studiu este de a evidenţia particularităţile şi problemele

constituţionalismului contemporan in raport cu asigurarea drepturilor omului şi

eliminarea formelor de discriminare, de a realiza o descriere a cadrului normativ şi

instituţional internaţional, regional şi naţional în combaterea discriminării, cât şi de

a preciza esenţa noţiunilor de bază legate de discriminare, de a identifica cele mai

stringente probleme ale căror soluţionare ar asigura non-discriminarea şi de a pro-

pune unele soluţii pentru depăşirea lor, dar şi de a prezenta necesitatea codificării

tuturor prevederilor legale cu privire la egalitate şi non-clis- criminare intr-un

singur act normativ, în acelaşi rând de a argumenta necesitatea creării instituţiei de

prevenire şi combatere a discriminării (Ombudsmanul împotriva Discriminării).

Obiectivele ce derivă din scopul lucrării, pot fi structurate în felul următor:

- a generaliza şi revigora opiniile referitoare la premisele apariţiei şi evoluţiei

constituţionalismului contemporan in spaţiul european;

- a identifica particularităţile şi tendinţele constituţionalismului contemporan

din Republica Moldova;

- a argumenta importanţa consacrării şi protecţiei drepturilor omului ca o

condiţie eminentă a constituţionalismului contemporan;

- a evidenţia principiile aplicabile drepturilor omului, cu referire mai detaliată

la principul egalităţii;

- a valorifica istoricul apariţiei şi a determina esenţa conceptului de

discriminare;

- a analiza formele de manifestare a discriminării şi a identifica faptele şi

măsurile care nu constituie discriminare;

- a studia şi a determina esenţa conceptelor de rasism, xenofobism,

antisemitism şi intoleranţă;

- a argumenta aspectele conceptuale privind criteriile protejate împotriva

discriminării;

- a determina formele de protecţie împotriva discriminării în diverse

sfere ale vieţii sociale, economice, politice etc.

- a analiza instrumentele şi mecanismele internaţionale şi europene în

prevenirea şi combaterea discriminării;

- a analiza cadrul normativ naţional privind prevenirea şi combaterea

discriminării şi a determina mecanismele naţionale de prevenire şi

combatere a discriminării;

- a cerceta premisele organizării instituţiei Ombudsmanului împotriva

14

Discriminării în Republica Moldova, cât şi a stabili statutul acestei instituţii

şi principiile de organizare şi funcţionare a ei;

- a determina atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării;

- a elabora concluzii privind starea actuală în domeniul prevenirii şi

combaterii formelor de discriminare;

- a formula propuneri şi recomandări de lege ferenda în baza investigaţiei

efectuate pentru o mai bună asigurare a drepturilor omului şi întru eliminarea

formelor de discriminare.

Dintre metodele specifice de cercetare la care am recurs în realizarea prezentei

investigaţii evidenţiem: metoda logico-juridică, metoda comparată. în acelaşi rând,

au fost aplicate şi metode general-ştiinţifice, cum ai fi: metoda inducţiei, deducţiei,

analizei sistematice, metoda cantitativă etc.

Baza empirică include date statistice, date selective şi exemple de l apte

concrete de discriminare săvârşite în Republica Moldova şi în alte late; date

obţinute în urma chestionării unui număr de peste 500 de persoane din Republica

Moldova.

Baza teoretico-ştiinţifică a monografiei constituie informaţia şi decla- i.iţiile

generale şi specifice ce sunt oferite de către instituţiile ONU, ale ( onsiliului

Europei, UE şi OSCE, referitor la non-discriminare şi instituţiile specializate în

prevenirea şi combaterea discriminării, precum şi lucrările savanţilor în domeniul

dreptului constituţional şi Teoria gene- i ila a dreptului: I. Guceac, G. Costachi, A.

Arseni, V. Ivanov, V. Popa, T. I >i ăganu, G. Vrabie, I. Deleanu, Iu. Todâca, I.

Stepanov, L. Voievodin, N. Bogdanova, V. Zaporojan, S. Ţurcan , 1. Creangă, B.

Negru, F.. Aramă, i ih. Avornic, A. Negru, A. Bantuş, A. Potîngă, I. Muraru, D.

Baltag, E. I ucaşova, S. Alexeev, M. Baglai, M. Duverge, S. Popescu.

Suportul normativ al prezentei lucrări il constituie actele normative universale

şi regionale în domeniul discriminării care sunt ratificate de Republica Moldova,

cât şi alte acorduri cu caracter internaţional. Cele mai semnificative sunt: Carta

ONU, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Internaţională

privind Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială, Convenţia

Europeană privind protecţia Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale ale Omului,

inclusiv protocoalele sale adiţionale, Carta Europeană Socială, Tratatul UE, şi

multe altele.

Prezenta lucrare conţine rezultate principial noi ce permit a formula concluzii,

generalizări şi legităţi ştiinţifice net superioare celor antecedente, pasibile să

implice rezolvări originale pentru ştiinţă şi practică. Concepută şi realizată după

15

criterii ştiinţifice, dar având şi o destinaţie didactică formativă, lucrarea dată

constituie o primă încercare de a trata problema discriminării prin prisma îmbinării

sarcinilor ştiinţei dreptului constituţional cu sarcinile dreptului internaţional.

Contribuţia autorului se exprimă în propunerea de noţiuni, teze, concepţii noi, care

pun intr-o nouă lumină cele mai controversate probleme ale ştiinţei şi practicii

dreptului vizând discriminarea.

S-a generalizat şi revigorat opiniile referitoare la premisele apariţiei şi

evoluţiei constituţionalismului contemporan în spaţiul european, prin prisma

conceptului de discriminare şi a statului de drept, cu elucidarea principalelor

definiţii ale constituţionalismului şi s-a propus propria definiţie a

constituţionalismului.

S-a identificat particularităţile şi tendinţele constituţionalismului contemporan

din Republica Moldova, prin evidenţierea pricipalelor probleme din domeniul

dezvoltării constituţionalismului, cum ar fi: tergiversarea organizării statului de

drep, încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, violarea drepturilor omului,

egalităţii, lipsa unui mecanism viabil de prevenire şi combatere a discriminării; s-a

definit statul de drept.

A fost defint conceptul de „drepturi ale omului” şi s-a argumentat importanţa

consacrării şi protecţiei drepturilor omului de către stat, ca o condiţie eminentă a

constituţionalismului contemporan.

Au fost elucidate principiile drepturilor omului, cu evidenţierea prin- cipiuluil

egalităţii şi importanţa lui in asigurarea drepturilor omului şi non-discriminării; a

fost desluşită legătura organică dintre drepturile omului, demnitate şi egalitate.

S-a valorificat şi s-a determinat istoricul apariţiei şi esenţei conceptelor de"

discriminare”, „rasism” „ xenofobism” „antisemitism” şi „intoleranţă”

elucidânde-se noţiunile cheie ce au conexiune cu fenomenul discriminării.

S-a argumentat şi s-a definit din punct de vedere teoretico-ştiinţific h'rinele de

manifestare a discriminării şi s-a identificat faptele şi măsu- i ile care nu constituie

discriminare.

S-a argumentat aspectele conceptuale privind criteriile protejate împotriva

discriminării şi s-a determinat formele de protecţie împotriva discriminării din

punct de vedere practic in diverse sfere ale vieţii sociale, economice, politice etc.

S-a analizat instrumentele şi mecanismele internaţionale în preveni- rea şi

combaterea discriminării.

A fost stabilit cadrul normativ şi instituţional european în domeniul prevenirii

şi combaterii discriminării şi s-a argumentat necesitatea rati- lu arii de către

Republica Moldova a protocolului nr.12 la CEDO.

16

S-a analizat cadrul normativ naţional privind prevenirea şi combaterea

discriminării şi s-a elaborat conceptul adoptării Legii cu privire la

non-discriminare în Republica Moldova.

S-a clasificat şi s-a determinat mecanismele naţionale de prevenire şi i

ombatere a discriminării.

S-a cercetat premisele organizării instituţiei Ombudsmanului împotriva

Discriminării în Republica Moldova; a fost propusă şi definită instituţia

Ombudsmanului împotriva Discriminării şi s-a determinat rolul (imbudsmanului

împotriva Discriminării; au fost aduse argumente in lavoarea instituirii unei astfel

de instituţii; au fost cercetate în complex şt comparativ instituţiile statelor europene

care au atribuţii în vederea prevenirii, constatării, precum şi sancţionării actelor de

discriminare;

a stabilit statutul acestei instituţii şi principiile de organizare şi funcţionare a ei.

S-a determinat atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Dis- <

riminării, prin prizma proiectului de lege cu privire la non-discriminare şi a

practicii statelor europene ce au instituit instituţii specializate in domeniul

prevenirii şi combaterii discriminării.

S-a definit principiile egalităţii şi non-discriminării şi s-a determinat

interdependenţa dintre ele.

S-a elabora concluzii privind starea actuală în domeniul prevenirii şi

combaterii formelor de discriminare.

S-a formula propuneri şi recomandări de lege ferenda în baza investigaţiei

efectuate pentru o mai bună asigurare a drepturilor omului şi întru eliminarea

formelor de discriminare.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul că s-a

întreprins o cercetare complexă în domeniul analizei discriminării la interferenţa a

două ramuri de drept: dreptul constituţional şi dreptul internaţional, cu implicaţii în

psihologie, sociologie, fiziologie etc. Rezultatele investigaţiilor vor fi benefice

dezvoltării continue a ştiinţei dreptului constituţional, protecţiei juridice a

drepturilor omului şi, în special, vor contribui la amplificarea şi aprofundarea

cunoştinţelor teoretice privind eliminarea formelor de discriminare.

Cercetarea are un caracter important teoretic şi în aspectul analizei formelor de

discriminare prin prisma practicii sociale. Valorificarea noţiunilor şi istoricului

apariţiei conceptelor legate de discriminare a impus originalitate şi caracter novator

cercetării.

Examinarea actelor ce previn şi combat discriminarea sub aspectul caracterului

de fenomen social şi normativ a scos în evidenţă oportunitatea şi obligativitatea

sancţionării acestora de către Republica Moldova, precum şi ideea de combatere şi

17

prevenire. Investigaţia a servit drept suport pentru elaborarea unui concept teoretic

despre racordarea legislaţiei naţionale la cea internaţională cu referire la actele de

discriminare, rezultatele inovaţionale bazându-se pe un şir de propuneri de lege

ferenda, printre care menţionăm următoarele: Legea cu privire la non-discriminare,

modificarea Codului Penal, modificarea Constituţiei Republicii Moldova, ş.a.

intr-adevăr, dreptul şi politica europeană recunosc „nevoia elaborării unei

abordări" coerente şi integrate în privinţa luptei împotriva discriminării, acordând o

bază mai efectivă pentru rezolvarea situaţiilor de discriminare multiplă." Proiectul

Legii cu privire la non-discriminare, argumentat in această lucrare, derivă, in

primul rând, din standardele prevăzute în dreptul european, şi anume: Directiva

Consiliului European cu privire la implementarea principiului tratamentului egal

între persoane indiferent de originea rasială sau etnică („Directiva egalităţii

rasiale”)5 6, Directiva Consiliului European privind stabilirea unui cadru general

pentru tratament egal în materie

5 Cartea verde despre egalitate non-discriminare in cadrul unei Europe Unite, COM(04)379,

p.5-6.

6 Directiva Consiliului 2000/43/EC, 29 iunie 2000.

de angajare şi ocupaţie, („Directiva-Cadru”),13 Directiva Parlamentului • i

Consiliului European privind aplicarea principiului egalităţii de tra- i iment intre

bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul Ia încadrare în i impui muncii, formare

şi promovare profesională şi condiţiile de mun- i a („Directiva privind

egalitatea”)14

şi Directiva Consiliului cu privire la urina probaţiunii în cazurile de

discriminare bazată pe criteriul de sex 1 Directiva privind sarcina probaţiunii”).13

Aceste directive au apărut in urma adoptării Tratatului de la Amsterdam, articolul

13 al căruia a acor- ■ l.it atribuţii noi Comunităţii Europene pentru combaterea

discriminării l>r criterii de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri,

disa^ lalitate, vârstă sau orientare sexuală.11’ La fel, autorul aduce argumente in

favoarea adoptării legii propuse, care va rezolva problema actuală a m respectării

de către Republica Moldova a angajamentelor sale juridice internaţionale asumate

în această privinţă. Prevederi explicite în domeniul non-discriminării sunt extrem

de necesare pentru stabilirea standardelor consecvente de interpretare şi a măsurilor

de implementare. I’roiectul propus încearcă să consolideze eforturile anterioare

sporadice luate în vederea prevederii şi sancţionării actelor de discriminare împo-

triva unui şir de categorii de persoane ocrotite în toate domeniile rele- inte. Mai

mult ca atât, proiectul propus este în conformitate cu Planul dr Acţiuni Republica

Moldova - Uniunea Europeană, care, în mod spe- < ilic, solicită statelor „să

elaboreze şi să implementeze Planul naţional de u nuni in domeniul drepturilor

omului”17 Legislaţia Republicii Moldova i" i mite instanţelor de judecată să aplice

direct convenţiile internaţionale După adoptarea Constituţiei Republicii Moldova

în 1994, prin care

18

s-a introdus principiul egalităţii in faţa legii şi autorităţilor publice şi s-a

interzis discriminarea,19 principiul egalităţii a fost treptat încorporat in cadrul

legislativ naţional. Constituţia interzice discriminarea persoanelor care se află sub

jurisdicţia Republicii Moldova pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică,

limbă, religie, sex, opinie politică, avere sau origine socială. Totodată, Constituţia

acordă aceleaşi drepturi şi obligaţii cetăţenilor străini şi apatrizilor, cu unele

excepţii prevăzute de lege. Lucrarea distinge rolul şi funcţiile organismelor

internaţionale-cheie în combaterea discriminării, precum: ONU, Consiliul Europei,

Uniunea Europeană, OSCE, dar şi a celor naţionale: Parlamentul, Guvernul, De-

partamentul pentru relaţii interetnice. Avocatul Parlamentar ş.a.

în mod particular, sunt examinate definiţiile pe care le utilizează actorii

internaţionali, regionali, precum şi împuternicirile, metodologia de sancţionare a

cazurilor de discriminare a instituţiei nou-propuse de către autor - a

Ombudsmanului împotriva Discriminării. Prezenta lucrare introduce în circuitul

teoretic şi în practică noi noţiuni, concepte din domeniul constituţionalismului şi

non-discriminării, fiind o sursă de informaţii şi metode ce pot fi folosite pentru

informarea publicului larg cu privire la mecanismele juridice de protejarea

drepturilor omului, prevenirea şi sancţionarea discriminărilor. Nu pretindem că

studiul dat oferă răspunsuri la toate întrebările din domeniul vizat, dar cel puţin s-a

abordat problema eliminării formelor de discriminare la nivel conceptual,

invocându-se necesitatea adoptării unui act legislativ cu privire la

non-discriminare; creării instituţiei Ombudsmanului specializat împotriva

Discriminării: în ele fiind definitivate particularităţile şi problemele

constituţionalismului contemporan din Republica Moldova etc.

La sfârşitul lucrării sunt prezentate concluziile la care a ajuns autorul, cât şi

recomandări referitoare la eliminarea formelor de discriminare în condiţiile

constituţionalismului contemporan din Republica Moldova, care vor putea fi

utilizate pe larg atât de teoreticieni, care vor continua investigaţiile în acest

domeniu, cât şi de practicieni pe parcursul soluţionării problemelor legate de

discriminare.

în cele din urmă, a fost elaborat un glosar al termenilor utilizaţi in lucrare, ale

căror definiţii sunt date de autor.

1,1 Articolele 7, 16. Constituţia Republicii Moldova.

Articolele 16, Il), Constituţia Republicii Moldova,

19

CAPITOLUL I. PARTICULARITĂŢILE CONSTITUŢIONALIS-

MULUI CONTEMPORAN DIN REPUBLICA MOLDOVA

§1. Aspecte istorice privind apariţia şi dezvoltarea constituţionalismului în spaţiul

european

Reformele de natură constituţională realizate in Republica Moldova pe

fundalul transformărilor politice şi social-economice de trecere de la sistemul

totalitar la cel democratic, au determinat necesitatea studierii detaliate atât a

constituţionalismului in întregime, cât şi a anumitor idei constituţionale aparte.

Studierea acestora presupune a găsi răspuns la următoarele întrebări: Când a

început să se formeze constituţionalismul în lume, dar şi pe teritoriul Republicii

Moldova? Care este definiţia noţiunii de constituţionalism? Ce etape a cunoscut în

dezvoltarea sa constituţionalismul pe teritoriul statului moldovenesc? Ce elemente

pot fi luate Ia baza constituţionalismului contemporan? Ce legătură există între

constituţionalism şi statul de drept, drepturile omului şi non-discriminare?

în prezent, în activitatea instituţiilor statale din Republica Moldova tot mai

frecvent se utilizează termenul constituţionalism. Aceasta se explică prin faptul că

edificarea statului de drept spre care tinde Republica Moldova e de neconceput fără

a se lua in calcul conceptul constituţionalismului şi elementele sale componente.

Aceasta - deoarece constituţionalismul este fundamentul pe care se axează cele mai

importante raporturi din societate (raportul dintre societate şi stat; dintre persoană

şi stat; om şi societate), în acelaşi rând se bazează forma de guvernământ, regimul

politic, valorile general umane (egalitate, non-discrimi- nare, drepturile omului

etc.).

Numeroşi autori, atât din ţară, cât şi de peste hotare, au abordat conceptul

constituţionalismului din punct de vedere ştiinţific. Printre aceştia pot fi

nominalizaţi: I. Guceac, Gh. Costachi, Al. Arseni, V. Ivanov, V. Popa (Republica

Moldova); T. Drăganu, G. Vrabie, 1. Deleanu, Iu. Todâca (România); I. Stepanov,

L. Voievodin, N. Bogdanova (Federaţia Rusă), A. Hauriou, J. Gieguel (Franţa).

Apariţia constituţionalismului este legată de organizarea constituţională a două

state: SUA şi Franţa. Ideile constituţionalismului au apărut in secolul al XVII-lea în

perioada luptei împotriva monarhiei absolute. Geneza lui a fost influenţată de aşa

factori obiectivi ca: lichidarea muncii forţate, robiei, iobăgiei; formarea societăţii

civile; trecerea la economia de piaţă; organizarea politică a statului; egalitatea

cetăţenilor în faţa legii şi judecăţii; recunoaşterea dreptului suveran al poporului

20

asupra puterii statale şi a dreptului de a stabili regimul politic şi forma de

guvernământ în stat.7 8 9 Esenţa constituţionalismului, atât la nivel teoretic, cât şi

practic, este a limita abuzurile puterii statale prin intermediul dreptului ", a

recunoaşte drepturile naturale ale omului şi suveranitatea poporului.

Din cele menţionate putem deduce că în orice stat astfel de obiective supreme

cum ar fi respectarea drepturilor omului, egalitatea şi NON-DISCRIMINAREA,

democraţia, suveranitatea poporului, pluralismul politic, separaţia puterilor în stat

şi statul de drept pot fi realizate numai in condiţiile constituţionalismului

contemporan, iar măsura în care se realizează aceste obiective depinde de cultura

juridică şi civică, de tradiţiile democratice ale fiecărui popor în parte, odată ce nu

putem pune pe picior de egalitate realizarea constituţionalismului în Republica

Moldova cu cel din statele cu o democraţie avansată, cum ar fi SUA sau Franţa,

însă, abordând nivelul de dezvoltare a constituţionalismului în Republica Moldova

trebuie luată în consideraţie practica internaţională pozitivă în acest domeniu, dai'

şi acele valori universale care au fost reflectate în actele constituţionale ale statelor

cu o democraţie avansată, pe care tânărul stat independent urmează să le însuşească

şi să le aplice.

Una dintre cele mai importante sarcini ale politicii de stat se consideră a fi

cultivarea ideilor constituţionale globale ce ţin de drepturile omului, democraţie,

egalitate, non-discriminare, bunăstarea socială etc. Originea termenului

„constituţionalism” o găsim în noţiunea greacă „nomoi”, prin care se subînţelegea

un cadru distinct de legi antice care nu puteau fi modificate de Adunarea Populară

şi care a fost sursa de inspiraţie pentru Aristotel ca să ajungă la ideea de „politeia”,

în cadrul căreia legile constituie fundamentul statului.10

Unele state feudale au Înscris în documente anumite reguli fundamentale

privind raporturile dintre guvernanţi şi guvernaţi care urmau să prevaleze, cu

valoare de principiu de conduită polidcă şi juridică, faţă de cutumele existente.21

Până la Revoluţia Liberală din Franţa din 1789 şi proclamarea înde- pendenţei

statelor americane din 1776, în majoritatea statelor, dreptul cutumiar reglementa

relaţiile sociale din domeniul instaurării şi exercitării puterii în stat, şi numai după

Jl. E. IlonoBa. CitcTCMHwe ctsasn npoBOBoiî flei'tCBHre.TbHOCTii. - CnE, 1991, c. 123.

22 3. IO. CoJTOBbeB. JlHHHOCTb II tipiiBo // BonpOCH (jnuiococţniM, 1989. .Ne 8, c.72.

- ’ I. Guceac, Gh. Costachi. Fenomenul constituţionalismului în evoluţia Republicii Moldova spre

statul de drept. - Chişinău, 2003, p.87. 8 A. Mauriou et J. Gieguel. Droit constitutionnel et institutions politiques. Paris: Monteres-

tien, 1989. p.282.

I. Guceac. Curs elementar de drept constituţional. Volumul I. - C’hişinău, 2001, p.147.

21

înfăptuirea revoluţiilor liberale s-au adoptat constituţii scrise, care au pus temelia

unei noi mişcări sub denumirea de „constituţionalism'!

în prezent, este cazul ca noţiunea de revoluţie burghezo-demo- craticâ să se

utilizeze sub noţiunea de revoluţie liberală, deoarece la baza acestor revoluţii au

stat ideile liberalilor din sec. al XVIl-lea şi al XVlII-lea ale lui J.-). Rousseau, teoria

separaţiei puterilor în stat a lui Montesquieu, precum şi ideile referitoare la

drepturile naturale ale omului (aşa cum au fost fundamentate de Grotius,

Pufendorf, Thomasius, Locke etc.) materializate ulterior în primele constituţii

scrise. în conformitate cu ideile liberalilor, orice constituţie trebuie să prevadă

garantarea drepturilor naturale ale omului, precum şi modurile de instaurare şi

exercitare a puterii de stat prin includerea principiului separaţiei puterilor în stat.

Ideile de bază ale constituţionalismului abordau organizarea şi funcţionarea

statului prin limitarea puterii monarhului şi garantarea drepturilor şi libertăţilor

fundamentale şi individuale.’' Aceste idei au fost materializate în Declaraţia

franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789, in care se menţionează:

„orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia

puterilor stabilită, nu are constituţie”, „se permite tot ce nu este interzis de lege”

„izvorul suveranităţii statale este poporul” totodată fiind fixate „exprimarea liberă a

gândurilor şi ideilor”, „prezumţia nevinovăţiei”* 11 12 13

Trecerea de la guvernarea absolutist-monarhică la democraţie a început, de

regulă, de Ia supunerea statului şi societăţii civile normelor de drept, de la

introducerea principiului separaţiei puterilor, ce constituiau un sistem unic al

constituţionalismului. însă, corelaţia dintre stat şi societatea civilă, limitele de

intervenţie a statului în viaţa cetăţenilor in diferite ţări au avut forme istorice

concrete.14

Modelul anglo-american al constituţionalismului pune accentul pe libertate ca

valoare dominantă, nu permite intervenţia statului în viaţa societăţii civile, aceasta

din urmă determinând ea însăşi sarcinile statului. în Declaraţia de Independenţă a

SUA din 1776 acest rol determinant al societăţii civile a fost exprimat prin faptul că

toţi oamenii au de la naştere drepturi egale la viaţă, Ia libertate, la independenţă, la

fericire şi la siguranţă, iar poporul este izvorul puterii şi lui îi aparţine suveranita-

tea, guvernul fiind pus în slujba poporului. în acelaşi timp, toate puterile de stat

trebuie să acţioneze în interesele poporului, iar dacă ele încalcă aceste interese,

Constituţiile şi actele normative ale statelor burgheze in perioada sec.XVII-XlX.- Mos

cova. 1957, p.333.

V. Pamov. Constituţionalismul - factor major in dezvoltarea unei societăţi // Legea şi

Viaţa, 2007, nr.2, p.34.

22

atunci poporul este în drept să răstoarne guvernul indezirabil.

în Europa de Vest raporturile dintre stat şi societatea civilă s-au format altfel şi

au generat un alt model de constituţionalism - euroconti- netital. Accentul se punea

pe ideea cu privire la rolul special al statului în viaţa societăţii. Ideea ordinii de stat,

a unităţii naţionale se punea mai presus de valoarea libertăţii individuale.15

în Republica Moldova evoluţia constituţionalismului s-a derulat, după cum

menţionează I. Guceac, sub influenţa a trei curente:

1. Constituţionalismul incipient, care a fost iniţiat şi promovat sub influenţa

obiceiurilor şi legilor autohtone, din care s-a alimentat cu reguli de organizare de

stat obligatorii pentru executare şi care, în fond, a avut drept areal de răspândire

Moldova istorică până la dezmembrarea acesteia.

2. Constituţionalismul clasic-european, care a fost aplicat in teritoriul de astăzi

al Republicii Moldova după revenirea Basarabiei in componenţa României

(1918-1940), prin constituţiile României din 1866, 1923, 1938, inspirate de la cele

mai democratice constituţii cunoscute de civilizaţie la acea etapă.

3. Constituţionalismul socialist, care s-a manifestat in perioada de activitate a

regimului de guvernare din URSS, atunci când statalitatea RASS Moldoveneşti şi a

RSS Moldoveneşti au fost expresia teoriei mar- xist-leniniste, promovate de

Partidul Comunist.16 Fiind un proces complex, permanent şi continuu, dezvoltarea

constituţională a Republicii Moldova cuprinde o perioadă istorică considerabilă ce

a demarat odată cu apariţia primelor acte cu caracter constituţional şi a primelor

constituţii, care au funcţionat pe teritoriul ei.

Astfel, fără a trece cu vederea importanţa acestor trei curente în dezvoltarea

constituţională a Republicii Moldova, se impune ca necesară studierea

constituţionalismului contemporan în statul moldovenesc. In opinia noastră,

constituţionalismul a constituit dintotdeauna o problemă actuală, deoarece acest

fenomen include principiile fundamentale de existenţă şi funcţionare a statului.

Deci, constituţionalismul este un fenomen social, care se află în continuă

dezvoltare. I.a studierea şi pro- gnozarea evoluţiei acestui fenomen trebuie să se

ţină cont de particularităţile şi trăsăturile specifice de dezvoltare ale fiecărei

naţiuni.

Precum s-a menţionat la Conferinţa ştiinţifico-practică Internaţională ce a avut

loc in oraşul Bălţi, la 22-23 septembrie 2004, cu genericul „Dezvoltarea

constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală” reglementările

constituţionale, ca şi societatea, evoluează, adoptând poziţii corespunzătoare

15

Ibidem, p.35. I. Guceac, Gh. Costachi. Op.cit., p.337.

23

realităţii ori de câte ori aceasta suferă modificări.30 Etapa actuală a

constituţionalismului în Republica Moldova a demarat odată cu adoptarea unor

acte de importanţă istorică - despre suveranitate31, despre independenţă32, despre

putere33 ş.a., care în mod radical au influenţat forma de stat în conformitate cu

principiile constituţionalismului contemporan, culminând cu adoptarea Constituţiei

la 29 iulie 1994. Momentul adoptării Constituţiei a constituit un eveniment foarte

important în dezvoltarea poporului nostru ca entitate organizată în stat.

După cum am menţionat, în literatura de specialitate noţiunea de

constituţionalism a fost definită de mai mulţi autori, atât din ţară, cât şi din

străinătate. Profesorul universitar Ion Guceac menţionează că in noţiunea de

constituţionalism în afară de fraza: „sistem de cunoştinţe şi viziuni care reprezintă o

formă specifică de reflectare a realităţii obiective, mişcare social-politică şi parte

componentă a organizării sociale” argumentată în literatura de specialitate3',

trebuie fixată şi fraza: „modu- '* Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală: Materialele Conferinţei

ştiinţitico-practice Internaţionale, Bălţi 22-23 septembrie 2004. - Chişinău, 2004, p.337. 11

Declaraţia cu privire la suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldova, Hotărârea

Parlamentului Republicii Moldova, nr. 148-XII din 23 iunie 1990 // Veştile Sovietului Suprem,

1990, nr.8, art.192.

Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova, nr. 691-XII din

27 august 1991 // Monitonil Oficial al Republicii Moldova, 1991, nr. 11-12, art. 103, 118. ''

Decretul cu privire la puterea de stat. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr. 201-XII

din 27 inie 1990II Veştile Sovietului Suprem 1990, nr.8, art.208. 51

IO.H. 1'oflbiKa, A.C. BypjiaKa. KoHCTirryuHH VitpatiHU, jtpyrnx erpan CHF B ycaoBiiHX

nepexojtHoro neptioaa. - XapbKOB, 1993, c.4.

rile de transmitere şi exercitare a puterii politice în Legea Fundamentală a statului,

care este o formă de materializare expresă a constituţionalismului, această culegere

progresistă continuă să ocrotească valorile sociale promovate de societatea

civilă"17 18 19

Constituţionalismul poate fi studiat atât în sens îngust, cât şi în sens larg.3*’

Deci, lato sensu, în noţiunea de constituţionalism se include teoria constituţiei,

istoria şi practica dezvoltării constituţionale a fiecărui stat aparte, a grupurilor de

state sau a societăţii în general. Stricto sensu, sub termenul de constituţionalism

I. Guceac, Gh. C'ostachi. Op.cit., p.86. 3t

' M.M. CTenaHOB. YpoKH n napaaoKCbi poccHBcKoro KOHCTII tymionamnMa. Oiepr-acce.

- MocKBa, 1991, c.3, citat din manualul IO. H. Toflusa. KoHCTUTymtoHHoe npaBo Yitpaii-

Hbi. — XapbKOB, 2003, c.213. ,J Ibidem, p.214

24

trebuie de înţeles un sistem de cunoştinţe despre valorile politico-juridice

democratice fundamentale.

Profesorul lu. Todâca analizează constituţionalismul în sens obiectiv şi

subiectiv. în sens obiectiv - ca un sistem de norme constituţionale care

reglementează cele mai importante relaţii sociale, iar in sens subiectiv ca existenţă

a teoriei constituţiei, a concepţiilor progresiste referitoare la organizarea societăţii

şi a statului, constituţia şi celelalte acte normative fiind înţelese de către

populaţie.în conformitate cu aceste două sensuri, profesorul Todâca defineşte

constituţionalismul ca fiind un sistem al instituţiilor de drept constituţional active şi

efective, îndreptate la asigurarea legăturilor dintre stat şi drept, la realizarea

drepturilor omului şi a cetăţeanului; constituţionalismul este un sistem de opinii şi

concepţii despre constituţie, despre esenţa şi destinaţia constituţiei, despre valorile

politico-juridice de natură democratică şi realizarea lor in practică.20 Susţinem pe

deplin definiţia dată de profesorul lu. Todâca, deoarece din această definiţie putem

deduce elementele ce caracterizează constituţionalismul, şi anume:

constituţionalismul poate exista acolo unde există Constituţie ca lege

fundamentală, legi constituţionale şi celelalte legi; constituţionalismul există acolo

unde se asigură legătura dintre stat şi drept şi se realizează drepturile omului şi ale

cetăţeanului; constituţionalismul este un sistem de concepţii teoretice, idei şi opinii

referitoare la teoria constituţiei, despre structura socială şi statală şi implementarea

acestor concepţii în practică.

Unii autori consideră că constituţionalismul „este mişcarea care are ca scop

substituirea cutumelor existente vagi, imprecise şi care lasă o foarte largă

posibilitate de acţiune discreţionară prin constituţiile scrise” 21 în perioada

contemporană noţiunea de constituţionalism mai semnifică şi supremaţia

Constituţiei, din punct de vedere juridic, asupra tuturor actelor emanate de la toate

instituţiile statale şi nestatale. Cu alte cuvinte, constituţionalismul este uneori

utilizat şi pentru a desemna „constituţionalitatea” sau „starea de conformitate a

tuturor regulilor cu Constituţia” Conform opiniei profesorului A.F. Hovard,

constituţionalismul presupune: o societate deschisă: împăcarea guvernaţilor;

limitarea executivului; respectul suprem al persoanei; supremaţia legii;

Ibidem, p.215 >9

I. Deleanu. Drept constituţional şi instituţii politice. - Bucureşti, 1991, p. 139.

25

aplicabilitatea Constituţiei; suveranitatea poporului, exprimată prin voinţa

poporului şi controlul asupra statului; separaţia puterilor în stat; controlul

judecătoresc; traducerea în viaţă a normelor constituţionale prin sistemul legislativ;

valoarea educativă a Constituţiei22

. Susţinem pe deplin aceste caracteristici,

totodată am accentua asupra faptului că ele toate sunt interdependente şi toate, în

cele din urmă, au drept scop apărarea, consacrarea şi protejarea drepturilor omului,

prin excluderea oricăror forme de discriminare.

Toate noţiunile expuse anterior au fost formulate la o anumită etapă de

dezvoltare a constituţionalismului şi nu reflectă pe deplin aspectul contemporan al

constituţionalismului, care trebuie să se reducă la protecţia drepturilor omului şi să

asigure principiile egalităţii şi non-discriminării pentru fiecare individ. Ideea de

bază a stabilirii constituţionalismului în Republica Moldova trebuie să fie

asigurarea drepturilor omului în baza principiilor egalităţii şi non-discriminării.

Asigurarea egalităţii, non-discriminării şi respectarea drepturilor omului reprezintă

un pachet de obligaţii esenţiale ale statului faţă de toate persoanele care se atlă sub

jurisdicţia sa, faţă de stat fiind prevăzute şi interdicţii - de a nu interveni in anumite

sfere din viaţa cetăţenilor săi (libertatea vieţii private).

în opinia noastră, constituţionalismul, în accepţiunea sa contemporană,

reprezintă o formă de guvernare a statului de drept, în care relaţiile dintre stat şi

individ sunt reglementate de normele de drept, iar dacă există contradicţie dintre

normele de drept şi drepturile omului, prioritate au drepturile omului şi care

obligă statul să stea la dispoziţia tuturor persoanelor care se află sub jurisdicţia

sa, şi să funcţioneze pentru bunăstarea acestora prin asigurarea egalităţii,

non-discriminării, promovării, respectării şi protecţiei drepturilor omului.

§2. Identificarea particularităţilor şi tendinţelor constituţionalismului contemporan

din Republica Moldova

Pentru a vorbi despre particularităţile constituţionalismului la etapa

contemporană, mai întâi vom elucida noţiunea de etapă constituţională. Astfel,

prin etapă constituţională subînţelegem evenimentele şi procesele sociale, care au

legătură directă cu Constituţia in sens material. Etapele constituţionalismului se

identifică cu etapele de dezvoltare constituţională a statului. Etapa constituţională

22

Citat de O.T. PyMsumeB. OcnoBbi KOHcnnyitHOHHoro crpoa POCCHH. - MocKBa. 1994. c.56.

26

poate fi tratată în două sensuri11: in sens larg - este un proces ce se referă la

dezvoltarea politică a statului, iar în sens îngust - se referă la instituţiile de

guvernare, raporturile dintre guvernanţi şi guvernaţi, la drepturile şi îndatoririle

fundamentale ale indivizilor care reies din izvoarele dreptului constituţional ca

ramură de drept.

In cele ce urmează vom aborda acest subiect în sensul îngust al termenului

etapă constituţională, dat fiind că dorim să evidenţiem particularităţile

constituţionalismului în Republica Moldova la etapa contemporană. Astfel, potrivit

Constituţiei Republicii Moldova, scopurile principale ale statului sunt: edificarea

statului de drept şi democratic, formarea societăţii civile, garantarea şi asigurarea

demnităţii umane, a drepturilor fundamentale, a egalităţii în faţa legii şi excluderea

discriminărilor.23 24 Prin adoptarea Constituţiei Republicii Moldova din 1994 a fost

pus fundamentul dezvoltării constituţionalismului contemporan sub aspect

democratic. în prezent există toate premisele pentru aceasta, şi anume: în mare

parte, au fost adoptate actele normative ce stau la baza reglementării relaţiilor

sociale fundamentale; este aplicat in practică principiul separaţiei puterilor în stat;

este introdus principiul pluripartitismului şi pluralismului de idei; funcţionează

jurisdicţia constituţională; se creează instituţii naţionale de protecţie a drepturilor

omului, cum ar fi instituţia Ombudsmanului (Avocatului Parlamentar).

Din cele relatate putem evidenţia următoarele particularităţi ale con-

stituţionalismului în Republica Moldova:

- Realizarea principiului separaţiei puterilor în stat prin stabilirea modului de

organizare şi exercitare a celor trei puteri;

- Consolidarea culturii şi conştiinţei juridice naţionale;

- Garantarea şi asigurarea implementării prevederilor Constituţiei şi

asigurarea stabilităţii Constituţiei;

- Implementarea în viaţă a noţiunii stat de drept prin asigurarea şi garantarea

principiilor acestuia.

- Consacrarea, garantarea şi protejarea drepturilor fundamentale ale omului

prin asigurarea: egalităţii tuturor persoanelor fizice şi juridice în faţa legii, a

justiţiei şi autorităţilor publice; neretroactivităţii legii; accesului liber la justiţie;

prezumţiei nevinovăţiei; egalităţilor de oportunităţi şi şanse; principiului

non-discriminării etc.

23

I. Guceac, Gh. Costachi. Fenomenul constituţionalismului în evoluţia Republicii Moldova spre

statul de drept. - C'hişinău, 2003. p. 155. 4: Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1994, nr. I

27

- Formarea societăţii civile acordându-i-se mai multe drepturi, prin:

asigurarea independenţei şi neamestecului statului în activitatea subiectelor

societăţii civile; participarea la luarea deciziilor, ce vizează societatea civilă;

consultarea organelor statale în procesul de guvernare; exercitarea depressing, în

limitele legii, asupra guvernanţilor; exercitarea de monitoring asupra respectării

drepturilor omului, principiilor egalităţii şi non-discriminării din partea

guvernanţilor etc.

Toate particularităţile constituţionalismului contemporan sunt interdependente

şi le putem grupa in trei categorii: 1. Realizarea principiului separaţiei puterilor în

stat; 2. Implementarea în viaţă a noţiunii stat de drept; 3. Consacrarea, garantarea,

protejarea drepturilor omului şi asigurarea egalităţii şi non-discriminării.

în cele din urmă le vom caracteriza fiecare din ele in parte.

1. Realizarea principiului separaţiei puterilor în stat ca o particularitate a

constituţionalismului contemporan în Republica Moldova. Astfel, vorbind despre

realizarea principiului separaţiei puterilor in stat prin stabilirea modului de

organizare şi exercitare a celor trei puteri, ţinem să menţionăm că acesta reprezintă

principiul major al democraţiei moderne, conform căruia puterea este divizată în

legislativă, executivă şi judecătorească. Fiecare putere este localizată intr-o

instituţie separată, iar cei care o aplică sunt selectaţi prin diferite proceduri, pe

diferite termene şi sunt independenţi unii faţă de alţii. Separarea nu înseamnă, însă,

izolare, ci fiecare ramură a puterii participă la funcţionarea celeilalte printr-un

sistem de control şi echilibrare reciprocă a puterilor in stat. "

' S. Tăniaş. Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică. - Bucureşti: Casa de cultură

şi presă „Şansa”, 19%, p.222.

în forma sa cea mai simplă, principiul separaţiei puterilor în stat presupune

exercitarea de către stat a celor trei funcţii principale: funcţia legislativă, prin care

se înţelege elaborarea şi adoptarea normelor general obligatorii, destinate

reglementării relaţiilor sociale; funcţia executivă: asigură aplicarea acestor norme,

cu împuternicirea statului de a recurge la forţa de constrângere,’ funcţia

jurisdicţională: cuprinde activitatea de soluţionare a litigiilor apărute în societate,

în cadrul unei proceduri publice şi contradictorii.14

Datorită faptului că s-a constituit pe parcursul istoriei sub forma

guvernământului reprezentativ, astăzi forma de guvernământ democratică apare

strâns legată de ideea separaţiei puterilor in stat. Aceasta ar fi explicaţia simbiozei

ideii democratice cu principiul separaţiei puterilor statului în cadrul regimului

reprezentativ. „O delegare din partea poporului a exerciţiului tuturor funcţiilor

statului unui singur organ ar însemna... să se atribuie puteri nelimitate unei

28

persoane sau unei grupări de persoane şi, deci, ar constitui o ameninţare îndreptată

împotriva libertăţii individuale. în vederea înlăturării acestui pericol devine

imperioasă respectarea principiului separaţiei puterilor, adică atribuirea diferitelor

funcţii ale statului unor organe distincte şi independente unul faţă de altul. în teorie

aceste organe ale statului trebuie să fie independente unul faţă de altul, adică nici

unul nu poate să exercite atribuţiile care au fost Încredinţate celuilalt. Ca urmare se

exclude subordonarea unei puteri a statului faţă de cealaltă. în practică, însă,

realizarea acestui principiu poate fi ilustrată prin maxima: „instituţii separate care

împart puterile"25 26.

în opinia noastră, stabilirea in Constituţie a principiului separaţiei puterilor

reprezintă o condiţie a constituţionalismului contemporan, condiţie respectată în

Republica Moldova prin articolul 6 din Constituţie. Acesta prevede: „în Republica

Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi

colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor

Constituţiei” Totodată, Constituţia consacră echilibrul puterilor în stat. Cele trei

puteri îşi găsesc exprimare ^in Legea Supremă: legislativul - în normele privitoare

la Parlament; executivul - în normele privind Preşedintele Republicii Moldova şi

Guvernul; justiţia - în normele privitoare la autoritatea judecătorească. Constituţia

fixează raporturile dintre cele trei puteri, acordându-i fiecărei un statut aparte şi

stipulează sistemul exercitării controlului reciproc dintre aceste puteri. Aceasta

presupune crearea unui sistem de garanţii, restricţii şi echilibre, care ar exclude

posibilitatea dominării uneia faţă de alta, ar asigura funcţionarea autonomă a

fiecărei ramuri a puterii, precum şi colaborarea lor.

Autorităţile statale de putere legislativă, executivă şi judecătorească trebuie să

acţioneze numai în limitele prerogativelor lor, deoarece fiecare dintre ele este o

autoritate independentă, cu funcţii proprii şi acţiunile lor sunt direcţionate de

prevederile constituţionale. Fiecare autoritate are un domeniu special şi separat,

înzestrat cu putere statală, în aşa măsură încât nici una să nu uzurpeze atribuţiile

celeilalte. Nu excludem faptul că între autorităţi trebuie să existe şi o colaborare.

Mai mult ca atât, că este şi o normă constituţională, însă această colaborare are

menirea să asigure armonia procesului de conducere socială şi să împiedice abu-

zurile din partea autorităţilor. în practica Curţii Constituţionale au fost adoptate

hotărâri, care indică la faptul că una sau altă autoritate a abuzat de prerogativele

sale, în detrimentul altei autorităţi statale. De exemplu, Curtea Constituţională, prin

25

Gh. Costachi, 1. Guceac. Op.cit., p.90. 26 T. Drăganu. “Drept constituţional şi instituţiile politice”. Vol.l. - Cluj-Napoca, 1998, p.253.

29

hotărârea sa nr.23 din 09.07.1998, a stabilit că Preşedintele Republicii Moldova a

încălcat principiul separaţiei puterilor, prin faptul că a cerut repetat de la Parlament

reexaminarea legilor adoptate. Aceasta este o încălcare a procedurii stabilite şi o

ingerinţă în activitatea legislativul ui.'16 La fel, Curtea Constituţională menţionea-

ză, în jurisprudenţa sa, că Parlamentul, în calitate de organ legislativ, nu este în

drept să delegheze prin lege Guvernului împuterniciri de a aproba şi a stabili prin

hotărârile sale acte normative cu caracter legislativ în domeniul relaţiilor de muncă

şi protecţiei sociale, care necesită reglementare legislativă. 27 28 Curtea

Constituţională a stabilit că Guvernul a încălcat principiul separaţiei puterilor în

stat, asumându-şi atribuţiile puterii legislative, deoarece numai instanţa

judecătorească este în drept să intervină în relaţiile contractuale, la cererea celor

interesaţi, pentru a anula o decizie şi a rezilia un contract, dacă există temeiuri

legale pentru aceasta.4'4 Curtea menţionează că colaborarea puterilor executivă,

legislativă şi judecătorească este prevăzută doar în limita prerogativelor ce le revin

potrivit Constituţiei. Delegarea de către Parlament a împuternicirilor sale

legislative Guvernului, inclusiv în partea ce ţine de stabilirea cuantumurilor unor

prestări obligatorii către bugetul de stat, contravine principiului constituţional

privind separaţia puterilor în stat. Hotărârile Guvernului nu pot conţine norme

juridice primare, nu pot stabili norme generale şi obligatorii. Ele trebuie să fie

subsecvente legilor adoptate anterior de Parlament.29

Pentru ca să nu existe astfel de abuzuri, fiecare autoritate trebuie să fie învestită

cu prerogative eficiente de control. Factorii de control sunt înseşi structurile celor

trei puteri, la care se adaugă şi Curtea Constituţională, opoziţia parlamentară,

partidele politice, ombudsmenii naţionali, ombudsmenii specializaţi, ONG-urile,

organizaţiile profesionale, mass-mdia şi cetăţenii. în ce priveşte realizarea

principiului constituţional privind separaţia puterilor in stat putem evidenţia

următoarele neajunsuri: separaţia puterilor nu este balansată, lipseşte un sistem

efectiv de balanţă şi contrabalanţă; în Constituţie nu este clar stipulat că puterea

executivă este monocefală sau bicefală. Soarta stabilirii constituţionalismului în

condiţiile contemporane în Republica Moldova depinde de succesul stabilirii

coraporturilor dintre componentele puterii de stat (puterea legislativă, executivă şi

judecătorească) in baza şi limitele actualei Constituţii.

Suntem de părere că necesitatea stabilirii constituţionalismului în Republica

4S

HCC' nr.23 din 04.07.1008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1498, nr.70/33. 47

HCC nr.6 din 06.02.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 19-20/5. 28

* HCC nr.17 din 05.08.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 177- 181/15. M

HCC nr.7 din 11.02.1000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1999, nr.22-23/13.

30

Moldova este dictată şi de necesitatea asigurării stabilităţii Legii Supreme,

asigurării implementării prevederilor ei. Şi toate reformele de drept, inclusiv cele

constituţionale, trebuie să se producă in baza principiilor actualei Constituţii,

inclusiv în limitele modificărilor şi interpretării ei.

Constituţia Republicii Moldova declară în art.l caracterul unitar al statului,

însă, in realitate Republica Moldova, de la adoptarea Constituţiei şi până în prezent,

nu poate implementa această prevedere constituţională, deoarece nu s-a reuşit

soluţionarea diferendului din stânga Nistrului, creat artificial de unele forţe

criminale cu tendinţe separatiste, susţinute de Federaţia Rusă. Această situaţie

creează mari obstacole in aplicarea uniformă a legislaţiei şi dezvoltarea statului, în

asigurarea drepturilor omului, egalităţii şi excluderii discriminărilor. Conform art.

16 din Constituţia Republicii Moldova, „Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt

egali in faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţio- nulitate,

origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de

origine socială”, ceea ce înseamnă că statul trebuie să întreprindă măsuri eficiente

pentru a asigura cetăţenilor săi, deci inclusiv celor din localităţile din stânga

Nistrului, toate drepturile prevăzute de Constituţie. Putem enumera insă un şir de

drepturi, care sunt lezate nu numai în raport cu cetăţenii Republicii Moldova care

locuiesc în teritoriile controlate de regimul separatist de la Tiraspol, ci şi faţă de

locuitorii din unele localităţi din stânga şi dreapta Nistrului, care de iure şi deJ'acto

sunt controlate de autorităţile constituţionale. Ne vom referi in primul rând la

dreptul de a alege şi de a fi ales, consfinţit de art.38 alin.(3) din Constituţie,

conform căruia „Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii

Moldova cu drept de vot, in condiţiile legii”. Potrivit unor date ale Ministerului

Tehnologiilor Informaţionale, circa 150 mii de locuitori din raioanele de est ale

Moldovei şi-au perfectat cetăţenia Republicii Moldova. Statul, însă, nu a

demonstrat, în viziunea noastră, voinţă politică şi nici nu a întreprins eforturi solide

pentru ca locuitorii cu drept de vot din stânga Nistrului să se bucure de aceste

drepturi constituţionale. Mai mult ca atât, din an în an se cedează tot mai multe

localităţi, lăsând cetăţenii Republicii Moldova pradă regimului criminal de la

Tiraspol. Chiar alegerile locale din anul trecut au fost blocate în satul Corjova,

raionul Dubăsari. Motive pentru a îndreptăţi situaţia ar putea fi aduse multe, însă

acestea nu rezistă nici celei mai elementare critici, deoarece s-a ştiut din timp că vor

avea loc alegerile. Totuşi, până la urmă s-a dovedit că structurile criminale

subordonate Tiraspolului au fost mai operative, au calculat mai corect situaţia şi

şi-au atins scopul: la 3 iunie 2007 alegerile în satul Corjova nu au avut loc, iar

cetăţenilor Republicii Moldova din această localitate le-a fost violat dreptul de a

31

alege şi de a fi ales. Şi mai stupidă s-a dovedit a fi situaţia ce s-a creat 17 iunie,

acelaşi an, când urma să fie organizată votarea repetată, care a eşuat din aceeaşi

cauză. Autorităţile statului aveau dreptul să plaseze în această localitate chiar şi

întreg contingentul subordonat Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării. Nu

putem accepta argumentele de tipul că ar fi fost o provocare ce ar fi dus la conflict.

Considerăm că astfel forţele de pacificare şi statele garante ar fi fost impuse să

asigure libertatea de exprimare a votului, fie să oblige regimul criminal de la

Tiraspol să-şi evacueze forţele paramilitare din zona de securitate şi să respecte

Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992.

Similară este situaţia şi cu dreptul la învăţătură, prevăzut de art.35 al

Constituţiei. Conform alin.(2) al acestui articol, „Statul asigură, în condiţiile legii,

dreptul de a alege limba de educare şi instruire a persoanelor” şi acest drept în

mod prioritar revine părinţilor şi copiilor. Totuşi, constatăm că zeci de mii de copii

şi părinţi care locuiesc in localităţile din stânga Nistrului sunt privaţi de acest drept,

atât din vina regimului de la Tiraspol, care a uzurpat Puterea de Stat, cât şi din vina

autorităţilor constituţionale.30

Aşadar, Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova sunt neuniform aplicate,

atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere material, ceea ce

conduce la diminuarea încrederii in instituţiile statale, generează haosul juridic şi

determină crearea condiţiilor pentru diferite abuzuri din partea funcţionarilor.

Argumente de genul „nu avem acces în teritoriu” sau „nu dorim să ne dăm

provocaţi” cu greu, însă, ar mai putea fi admise în cazurile penale, când este vorba

de un dosar penal pornit la cererea cetăţenilor Republicii Moldova, dar care

necesită efectuarea anchetei in teritoriul controlat efectiv de către separatişti sau,

într-o măsură mai mică, atunci când operaţiunile urmează a fi efectuate în Zona de

Securitate. Dar cum de înţeles situaţia când maşini cu numere de înmatriculare

emise de regimul nerecunoscut şi declarat neconstituţional de la Tiraspol circulă

liber pe întreg teritoriul Republicii Moldova, mai ales dacă vom ţine cont de faptul

că multe dintre acele automobile au fost înregistrate având termen de exploatare

mai mare de 10 ani, în timp ce locuitorilor din restul teritoriului li se permite

înregistrarea automobilelor al căror termen de exploatare nu depăşeşte 7 ani?

Suntem de părere că prin astfel de acţiuni populaţia din dreapta Nistrului este

discriminată din partea autorităţilor statale pe criteriul apartenenţei teritoriale. Cel

30

Nu e vina doar a actualei conduceri a Republicii Moldova. Toate guvernările de după 1W2

încoace poartă o anumită vină. Cu certitudine, intr-un stat normal, unele acţiuni ale acestora ar

trebui să cadă sub incidenţa Codului Penal.

32

mai paradoxal este faptul că automobilele cu numere de înmatriculare emise ilegal

de către regimul neconstituţional de la Tiraspol deţin un număr mare de funcţionari

din chiar organele de drept ale Republicii Moldova. Aceasta afectează grav nu doar

aspectul juridic al statului, făcând imposibilă aplicabilitatea Constituţiei şi a

legislaţiei în vigoare, dar şi prejudiciază grav bugetul de stat.

Şi în acest caz nu pot fi acceptate explicaţiile făcute de reprezentanţii

structurilor statale competente, precum că numerele de înmatriculare auto, emise

de autorităţile constituţionale, nu sunt admise pe teritoriul din stânga Nistrului; or,

pentru a avea asemenea numere proprietarii plătesc regimului neconstituţional

sume enorme la fiecare 2 luni, declarând automobilele respective ca fiind introduse

provizoriu, fie sunt declarate ca introduse prin contrabandă.

De menţionat că pasivitatea sistemului constituţional de justiţie a condus la

aceea că un număr mare de persoane au fost judecate ilegal de instanţe parastatale,

create pe motive politice şi prin aplicarea unor legi ce contravin atât legislaţiei

naţionale, cât şi standardelor internaţionale, pe care Republica Moldova s-a obligat

să le respecte.

Timp de peste 15 ani, o bună parte din populaţia Republicii Moldova, circa 15

% (aproximativ 600 mii de locuitori din raioanele de est) este privată de garanţiile

constituţionale. Are loc discriminarea după criteriul teritorial privind accesul liber

la justiţie. Or, am putea afirma că legislaţia şi chiar Constituţia nu se aplică uniform

pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Sub aspect penal, administrativ şi civil,

oamenii sunt „judecaţi” din considerente politice, reieşind „din interesele

republicii” (se are în vedere pretinsa „republică moldovenească nistreană"). La

numeroasele adresări ale populaţiei din stânga Nistrului către organele procuraturii,

poliţiei, iar în unele cazuri şi in instanţele de judecată se dă un răspuns evaziv cu

aproximativ acelaşi conţinut, indiferent de organul care emite acel răspuns: „din

motive lesne de înţeles, actualmente nu avem posibilitatea de a examina cererea

dvs” Atacarea deciziilor de acest gen în instanţele ierarhic superioare deocamdată

nu au dat efectele scontate.

Problema se agravează şi prin faptul că majoritatea populaţiei din stânga şi din

dreapta Nistrului nu cunoaşte unde urmează să se adreseze in caz de apariţie a

problemelor. Nu cunosc acest lucru nici reprezentanţii organizaţiilor

neguvernamentale şi chiar nici ai acelor statale. Vom exemplifica printr-un caz

foarte recent, dar semnificativ în acest sens. Un cetăţean al Republicii Moldova,

care lucrează în calitate de taximetrist, după ce a efectuat mai multe rute în regiunea

transnistreană a fost reţinut de către agenţii regimului neconstituţional de Ia

Tiraspol, care i-au cerut să achite suma de 5000 Euro pentru a fi eliberat.

33

Taximetris- tului i-au oferit chiar şi telefonul pentru a-şi contacta soţia căreia urma

să-i comunice unde şi cui să transmită banii. Fiind sesizat, Comitetul Helsinki

pentru Drepturile Omului din Republica Moldova a făcut demersuri

corespunzătoare Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei din

Republica Moldova, care a declarat că acest caz este interesant, însă „necesită

indicaţia de sus” Deoarece Preşedintele Voronin se afla la acel moment în

concediu, Comitetul a sesizat Procuratura Generală şi Ministerul de Interne al

Republica Moldova, care au invocat aceleaşi argumente. Până la urmă,

taximetristul a fost nevoit să achite suma respectivă, iar Comitetului a explicat că el

nu este Ilie Ilaşcu şi că e puţin probabil ca dosarul lui să aibă aceeaşi soartă la

CEDO. Mai mult ca atât, in susţinerea afirmaţiei a invocat că, nefiind o persoană

publică sau politică, el riscă să „dispară” şi nimeni să nu reacţioneze la dispariţia sa.

Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514-XII1 din 06.07.1995,

prevede crearea instanţelor judecătoreşti, inclusiv în raioanele de est, cu un anumit

număr de judecători, care ar asigura funcţionarea instanţelor judecătoreşti şi

accesul la justiţie al populaţiei din stânga Nistrului, într- o măsură egală cu cea din

partea dreaptă a Nistrului.

Nu dispunem de date oficiale, dar putem presupune ca numărul de poliţişti şi

procurori de asemenea este calculat, reieşind din numărul total de populaţie,

luându-se în consideraţie şi localităţile din stânga Nistrului, insă aceştia sunt

Date privind numărul potenţial şi real al judecătorilor în structurile

judecătoreşti prevăzute pentru raioanele de est ale Republici Moldova

(Transnistria)

Circumscripţia/

Raionul

Numărul de judecători

Nr.

|

Prevăzuţi de

lege

Angajaţi, la

moment Locuri vacante

1 Camenca 0 0

2 Râbniţa 9 1 (Rezina) 8

3 Dubasari 4 2 (Ustia) 2

4 Grigoriopol 4 1 (Centru) 3

5 Tiraspol 17 1 (Varniţa) 16

6 Slobozia

. 5 1 (Ştefan-

Vodă) 4

7 Bender 6 4 (Varniţa) 2 in total pentru

Transnistria 45 10 35

34

ocupaţi cu alte lucrări şi au alte responsabilităţi decât acele ce le revin conform

statutului. De exemplu, un judecător care se numără după raionul Grigoriopol

activează în judecătoria Centru din mun. Chişinău, trezind nedumerire la părţile

aflate în proces, deoarece majoritatea dintre acestea nu-şi au reşedinţa în raionul

Grigoriopol.

Pe parcursul anilor 1992-2007 în stânga Nistrului au fost pronunţate zeci de

sentinţe şi decizii judecătoreşti pe cazuri civile, care, din punctul de vedere al

dreptului constituţional, sunt ilegale, deoarece au fost pronunţate de instanţe ilegale

şi necompetente. Aşa, de exemplu, Parlamentul Republicii Moldova la 5 iunie

1990, a hotărât: „1. A declara congresul deputaţilor Sovietelor orăşeneşti, raionale,

de orăşel şi săteşti din RSS Moldovenească din zona nistreană incompetent, iar

hotărârile adoptate de el ilegale, ca fiind în contradicţie cu Constituţia (Legea

Fundamentală) a RSS Moldoveneşti şi neavând efecte juridice” (a se vedea Hotărâ-

rea Parlamentului nr. 83-X1I din 5.06.1990). Ilegalitatea regimului de la Tiraspol

este recunoscută şi prin Decretul fostului Preşedinte al URSS, M. Gorbaciov, emis

la 22.12.1990, în punctul 4 al căruia se decretează: „A considera fără putere

juridică, din momentul adoptării, hotărârile Congresului 1 al deputaţilor poporului

de toate nivelurile din teritoriile compact locuite de populaţie găgăuză din 19

august 1990 şi hotărârile Congresului II al deputaţilor Sovietelor de diferite

niveluri din unele localităţi din Transnistria din 2 septembrie 1990 cu privire la

proclamarea Republicii Găgăuze şi a Republicii Sovietice Socialiste Transnistrene

Moldoveneşti, despre organizarea alegerilor, despre crearea organelor lor supreme,

la fel ca şi toate hotărârile ulterioare, adoptate de aceste organe” De menţionat că

dacă Hotărârea Parlamentului nr. 83-XII din 5.06.1990 se referă doar la

aşa-numitul congres nr.l, atunci Decretul emis de M. Gorbaciov se referă şi la

„congresul nr.2”, la hotărârile lui şi la hotărârile ulterioare ale acestuia. Şi deoarece

nimeni nu a anulat aceste acte, ele sunt valabile şi urmează a fi executate.

Analizând situaţia creată şi reieşind din cele expuse mai sus, în scopul

revendicării situaţiei formulăm următoarele recomandări: 1) a crea „Casa pentru

Justiţie echitabilă în Transnistria”, compusă din numărul judecătoriilor raionale,

procuraturilor raionale, comisariatelor de poliţie raionale, în care să fie numiţi sau

angajaţi judecători, procurori şi poliţişti prevăzuţi în state pentru raioanele din

stânga Nistrului, care vor examina cazurile penale civile şi administrative ale

cetăţenilor din aceste localităţi;

2) a declara nule toate hotărârile instanţelor de judecată neconstituţionale

35

din raioanele din stânga Nistrului şi acestea urmând a fi preluată de către instanţele

judecătoreşti legale. în cazurile penale anchetate de autorităţile autoproclamate,

fără participarea autorităţilor constituţionale, dosarele să fie preluate şi cercetate

conform Constituţiei şi legislaţiei în vigoare a Republici Moldova; 3) a obliga

organele de drept, poliţia, procuratura şi instanţele judecătoreşti să examineze fără

discriminare toate cazurile curente de adresare a locuitorilor din localităţile din

stânga Nistrului, aplicând atât legislaţia şi Constituţia Republici Moldova, cât şi

actele dreptului internaţional ratificate; 4) a completa instanţele de judecată

prevăzute pentru localităţile din raioanele de est ale Republicii Moldova, inclusiv

cu judecători actualmente angajaţi în structurile parastatale, dacă aceştia vor

accepta să servească poporului, să respecte Constituţia şi legislaţia în vigoare a

Republicii Moldova şi după ce vor trece procedurile de selectare şi numire

prevăzute de legislaţie.

Societatea civilă, organizaţiile neguvernamentale trebuie să-şi orienteze

proiectele sale spre monitorizarea îndeaproape a modului de asigurare a accesului

la justiţie pentru populaţia din raioanele de est ale Republicii Moldova şi a bunei

funcţionări a structurilor legale din această regiune.

Statul este obligat să protejeze populaţia care locuieşte în această regiune şi să

condamne încălcările grave ale drepturilor omului in Transnistria, în special

discriminarea in ce priveşte instruirea, accesul liber la justiţie şi exercitarea

dreptului la relevaţie religioasă. Mai mult ca atât, Curea Europeană a Drepturilor

Omului, în cazul llaşcu şi alţii versus Republica Moldova şi Federaţia Rusă’1, a

condamnat Republica Moldova pe motiv că statul nu a asigurat respectarea

Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale

Omului. Republica Moldova a declarat însă că nu va putea asigura respectarea

dispoziţiilor Convenţiei in ceea ce priveşte omisiunile şi actele comise de organele

autoproclamatei republici nistrene pe teritoriul controlat efectiv de ele până la

soluţionarea definitivă a diferendului din această zonă31 32

. Considerăm că este

timpul ca Republica Moldova şi de iure să ridice această problemă, deoarece

declaraţia respectivă nu a fost luată in calcul ele CtEDO odată ce Convenţia

31

Hotărârea CE DO din 08.07.2004 Ialaşcu şi alţii versus Moldova şi Rusia. Dreptul la viaţă

(art.2). Proces echitabil (art.6 alin. I). Acces liber Ia justiţie. Respectarea drepturilor, libertăţilor şi

demnităţii umane. Reţinerea. // Monitorul Oficial. Ediţie specială din 21.09.2004.

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind ratificarea Convenţiei pentru Apărarea

Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, precum şi a unor protocoale adiţionale la

această Convenţie, nr. I298-XII1 din 24.07.97 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997.

nr.54-55/502.

36

Europeană nu admite aplicarea sa în sens negativ. Curtea a menţionat că regiunea

nistreană, în care s- a instalat regimul separatist, creat şi susţinut de autorităţile

Federaţiei Ruse, este o parte integrală a Republicii Moldova, iar statul Republica

Moldova., care a fost recunoscut de comunitatea internaţională (de mai bine de 140

de ţări) cu graniţele administrative existente la momentul instituirii, fiind parte la

CEDO, este responsabilă de respectarea Convenţiei pe teritoriul său. Ridicând

această problemă, Republica Moldova va urgenta soluţionarea conflictului

regional, ceea ce-i va da posibilitate să asigure şi respectarea drepturilor omului

tuturor persoanelor care se află sub jurisdicţia sa.

O particularitate a constituţionalismului contemporan este asigurarea

stabilităţii Constituţiei ca Lege Supremă, deoarece stabilitatea acesteia şi a

legislaţiei, în general, contribuie la stabilitatea socială, economică, politică şi este

un remediu al dezvoltării societăţii. Pe de o parte, fenomenul stabilităţii acceptă

perfecţionarea legislaţiei constituţionale, căci orice Constituţie exprimă realităţile

politice existente la momentul adoptării sale. Modificarea Constituţiei este

justificată, în opinia unor savanţi, şi pe motiv că atunci „când o lege nu corespunde

situaţiilor de fapt cărora se aplică, când ea nu răspunde unei nevoi acelui moment,

ea riscă să rămână fără aplicare’’.54

Unii doctrinari54 consideră că textul Constituţiei adoptate in perioada de

tranziţie suferă, cu rare excepţii, modificări, în special în primii 10-15 ani după

adoptare, apoi are loc stabilizarea relativă. Această afirmaţie vizează şi Constituţia

Republicii Moldova, deoarece pe parcursul a 13 ani au fost operate modificări şi

completări în aproximativ 30 de articole. Unele modificări au fost determinate de

integrarea Republicii Moldova în Consiliul Europei, prin care şi-a asumat

angajamentul de a aduce legislaţia internă în conformitate cu standardele

internaţionale. Dintre aceste modificări menţionăm: abolirea pedepsei capitale,

emiterea ordinului de arest de către instanţa judecătorească, implementarea

garanţiilor suplimentare in vederea păstrării secretului corespondenţei 33 34

şi în

cazurile de restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale,

acceptarea pluralităţii de cetăţenii ş.a.

Pe de altă parte, fenomenul stabilităţii nu presupune modificăr i frecvente în

legislaţia constituţională, deoarece dispoziţiile Constituţiei şi ale legilor nu sunt în

33

P. Negulescu. Principiile fundamentale ale Constituţiei din 27 februarie 1039. - Bucureşti, 1930,

p.64. 34

P. Barbalat. Jubileul Constituţiei Republicii Moldova, moment semnificativ pentru meditaţii

serioase (note pentru conferinţa ştiinţifico-practică din 23 iulie 2004) // Justiţia Constituţională,

2004. nr.2. p.9.

37

măsură să se fixeze în conştiinţa juridică a poporului, iar organele de stat nu aplică

întregul mecanism necesar asigurării aplicării lor stricte şi consecvente. în cele din

urmă, această situaţie duce la instabilitatea socială şi economică, dar şi determină

faptul că Constituţia îşi pierde calitatea de factor stabilizator al societăţii, care

asigură şi garantează drepturile omului, egalitatea şi demnitatea lui.

Condiţiile constituţionalismului contemporan ce se referă la realizarea

principiilor statului de drept la fel necesită a fi menţionate. Astfel, statul de drept

înfăptuieşte „domnia legii" (“rule of law”) în întreaga lui activitate, în acelaşi rând

in raporturile cu cetăţenii, cu diferite organizaţii sociale de pe teritoriul său.

Utilizată in acest sens, noţiunea „stat de drept” este întâlnită chiar în unele texte

constituţionale, cum este art.28 al Constituţiei R.F. Germane, art.ll al actualei

Constituţii spaniole 35 sau art.l alin.(3) al Constituţiei Republicii Moldova din

19945”. Statul de drept apare ca o condiţie a constituţionalismului contemporan,

prin a cărei realizare se materializează intr-un ansamblu coerent valorile

fundamentale ale Constituţiei şi ale statului. Statul de drept a fost abordat pe larg in

lucrările savanţilor din domeniul dreptului constituţional şi teoria generală a

dreptului atât din ţară, câ şi de peste hotare, cum ar fi: 1. Guceac, Gh. Costachi, A.

Arseni, S. Cobăneanu, V. Zaporojan, V. Popa, S. Turcan, 1. Creangă, B. Negru, E.

Aramă, Gh. Avornic, A. Negru,

A. Bantuş, A. Potingă, M.Tutunaru, T. Drăganu, 1. Muram, G. Vrabie, D. Baltag,

E. Lucaşova, L. Voevodin, S. Alexeev, lu. Todîca, M. Baglai, M. Duverge, S.

Popescu etc. Din aceste considerente, în cele ce urmează, ne vom referi doar la

unele precizări legate de statul de drept.

Statul de drept impune două cerinţe: de natură formală şi materială. Deci, în

sens formal, statul de drept ar însemna cerinţa ca statul, precum şi persoanele fizice,

să respecte legile, iar in sens material statul de drept ar însemna cerinţa ca organele

statului, exercitându-şi atribuţiile, să respecte garanţiile juridice, începând cu cele

constituţionale - egalitatea, libertatea şi securitatea cetăţenilor. Statul de drept se

organizează potri vit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă,

executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale. Statul de drept nu

poate constitui o realitate atâta vreme cât prin constituţie se consacră absolutismul

unuia dintre organele statului, fie acesta legislativ sau executiv. Statul de drept

presupune existenţa unei aşezări politice ce se bazează pe separaţia şi echilibrul

puterilor în stat pe un sistem capabil să împiedice organele publice să abuzeze de

f. Câmat, Drept constituţional. - Chişinău, 2004, p.l 14. %

Constituţia Republicii Moldova din 1994// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.l.

38

atribuţiile cu care au fost investite36.

Scopul statului şi dreptului este de a ordona relaţiile sociale, de a asigura

condiţiile normative de activitate a oamenilor şi de a servi o formă de satisfacere a

intereselor comune şi de manifestare a voinţei colective. Totuşi, legătura dintre

aceste două fenomene - stat şi drept - se prezintă in faptul că ele nu se contopesc şi

nici nu domină unul asupra celuilalt.

în literatura de specialitate se cunosc mai multe tipuri de corelaţie dintre stat şi

drept: totalitar (statul este mai presus decât dreptul şi chiar nu se presupune careva

legătură între ele): liberal (dreptul este mai presus decât statul); pragmatic (statul

creează dreptul, dar nu este legat de el).

Statul de drept poate fi înţeles ca un concept politico-juridic ce defineşte o

formă a regimului democratic de guvernământ din perspectiva raporturilor dintre

stat şi drept, dintre putere şi lege, prin asigurarea domniei legii şi a drepturilor

omului in exercitarea puterii. Acesta reprezintă o ordine juridică stabilă ce

conservează trăsăturile specifice unui popor, unei naţiuni, pe un anumit teritoriu

dominat de o putere. Statul de drept trebuie să se conformeze drepturilor naturale

ale omului. Scopul statului este realizarea drepturilor naturale ale omului. Acest

deziderat este susţinut şi de către Gheorghe Avornic 37 şi Tudor Drăganu 38 .

Referindu-se la caracteristicile statului de drept, Paul Cosmovici sintetizează că

acesta „trebuie să acţioneze pe baza dreptului şi să respecte forma dreptului, ca

expresie a voinţei generale. Trăsăturile sale caracteristice se aseamănă, de altfel,

ideilor esenţiale ale unui regim juridic democratic din societăţile moderne, şi

anume: suveranitatea poporului care işi găseşte expresia în alegeri libere şi un

sistem politic pluralist, separaţia puterilor şi limitarea prerogativelor prezidenţiale,

independenţa judiciarului, egalitatea cetăţenilor în faţa legii, libertatea de opinie şi

de expresie, dreptul de asociere etc., adică promovarea şi protecţia drepturilor

omului”39

,7 www.cnaa.acad.md. M.Tutunaru. Probleme teoretice şi practice în edificarea statului de drept::

Teză de doctor în drept. - Chişinău, p.6.

'* Oh. Avornic. Intensificarea activismilui juridic al cetăţenilor prin intermediul instituţiei

avocaturii - condiţie a edificării statului de drept: Teză de doctor habilitat. - Chişinău, p.34 //

http://www.cnaa.acad.md/files/theses/2005/3366/gheorghe_avornic_thesis.pdl w T. Drăganu. Introducere în teoria şi practica statului de drept. - Cluj-Napoca, 1992, p.14.

P. Cosmovici. Les communauteseuropeennes ct l’etat de droit // Rcvuc roumaine des Sciences

juridiques, 1991, nr.2, p.6, citat de Gh. Avornic. Intensificarea activişinului juridic al cetăţenilor

prin intermediul instituţiei avocaturii - condiţie a edificării statului de drept: Teză de doctor

habilitat. - Chişinău, p.37.

39

Cu cât mai puţine drepturi are statul, cu atât mai bine poate să se dezvolte

individul, cu atât mai bine poate acesta trăi. Aşadar, drepturile omului ţin de statul

de drept, sau, mai corect, de statul în care domină legea. După părerea noastră, cea

mai simplă definiţie a statului de drept este următoarea: statul, în care persoana

poate să spună, cu o mare probabilitate, cum va răspunde sau va reacţiona statul la

acţiunile persoanei date. Cu alte cuvinte, dacă eu fac ceva, atunci răspunsul statului

va fi anume aşa, şi nu altfel. Acestea sunt legile de colaborare dintre stat şi individ,

legi care sunt clare şi unice. Astfel, în statul de drept nu există problema că dacă un

individ face ceva, atunci numai Dumnezeu ştie ce va face funcţionarul de stat drept

răspuns. Dacă eu voi face A, atunci cu siguranţă funcţionarul va face B, şi nu C sau

D. Acesta este statul de drept. Aşadar, noi toţi trebuie să cunoaştem legile şi să

avem încredere că statul le va respecta.40

Prin principii ale statului de drept înţelegem acele idei fundamentale care

rezultă din prevederile constituţionale. Conform concepţiei profesorului Gheorghe

Avornic, nu există un număr bine determinat de principii ale statului de drept, din

simplul motiv că acest concept se află într-o permanentă evoluţie. Cu toate acestea,

putem stabili unele principii directoare ale statului de drept: principiul separaţiei

puterilor in stat; principiul legalităţii, supremaţiei legii sau asigurării bazelor legale

de funcţionare a statului; principiul libertăţii, echităţii sociale şi al justiţiei, al

egalităţii în drepturi; principiul democratismului; principiul creării societăţii civile;

principiul pluralismului politic; libertăţii economiei de piaţă, diverselor forme de

proprietate şi al egalităţii şanselor; principiul umanismului; principiul dreptăţii şi

responsabilităţii; principiul de a nu dăuna; principiul libertăţii presei, al dreptului de

asociere etc.41 42 43 La aceste principii putem adăuga şi principiul non-discriminării

şi cel al democraţiei constituţionale.

Scopul nostru nu este de a defini statul de drept, deoarece această noţiune

diferă de la o ţară la alta şi de la o etapă istorică şi constituţională la alta, însă

caracteristicile şi formele statului de drept, ca o condiţie a constituţionalismului

contemporan, pot fi grupate în opinia lui Cristian Ionescu, în trei mari componente:

componenta politică, componenta economică şi componenta socială.63

Pe plan politic, statul de drept presupune şi se manifestă prin: insti-

tuţionalizarea normelor constituţionale, a principiului separaţiei puterilor şi

40

M. HoBintKH. BiiacTb H exiHHtma, 2001. 6: www.cnaa.acad.md Gh. Avornic. Intensificarea activismului juridic al cetăţenilor prin in

termediul instituţiei avocaturii - condiţie a edificării statului de drept: Teză habilitat în drept,

Chişinău, p. 156.

40

funcţionarea eficientă şi controlată a acestuia, factorii de control fiind inseşi

structurile celor trei puteri, precum şi partidele şi organizaţiile politice, ONG-urile,

sindicatele, ligile, organizaţiile profesionale, mass-media, cetăţenii: exercitarea

completă, de către fiecare putere, a prerogativelor cu care a fost învestită;

colaborarea celor trei puteri ale statului întru realizarea scopului şi sarcinilor ce stau

în faţa lui, fiecare exercitându-şi funcţiile sale, fără a se amesteca în atribuţiile

alteia: crearea şi aplicarea unui mecanism de sancţionare a puterii care, încercând

să-şi subsumeze atribute ale altei puteri, şi-ar depăşi prerogativele; funcţionarea

corectă, legală a opoziţiei în Parlament şi a celei guvernamentale; stabilirea unui

sistem electoral democratic, care să permită votul universal şi egalitatea de şanse

partidelor aflate în competiţie; formarea guvernelor exclusiv ca rezultat al

alegerilor electorale; crearea unui mecanism prin care cetăţenii să aibă acces,

mijlocit sau direct, la informaţii privind modul de aplicare a programului

guvernamental; stabilirea duratei mandatului încredinţat fiecăruia dintre membrii

celor trei puteri; crearea şi aplicarea unui sistem juridic corelat cerinţelor şi

realităţilor social-istorice existente în societate şi asigurarea supremaţiei legii.

Pe plan economic, statul de drept îşi propune, în principal, aplicarea corectă a

mecanismelor de piaţă; aplicarea şi stimularea pe toate căile şi mijloacele

economiei de piaţă a proprietăţii private de rând cu proprietatea publică; stimularea

întreprinzătorilor particulari şi a iniţiativei fiecărui individ.

Pe plan social, statul de drept presupune: garantarea tuturor drepturilor şi

libertăţilor cetăţeneşti; lichidarea privilegiilor sociale şi insti- 44 tuirea unei reale

egalităţi între toţi indivizii; asumarea de către stat a responsabilităţii faţă de cetăţeni

şi ocrotirea de către acesta a drepturilor şi intereselor lor legitime; înfăptuirea

principiului conform căruia în viaţa socială „este permis tot ceea ce nu este interzis

expres de lege”; elaborarea unei legislaţii penale şi procesual penale care să

garanteze exercitarea principiului apărării persoanelor in toate fazele procesului

penal şi al prezumţiei de nevinovăţie; asigurarea respectării Constituţiei în

activitatea de adoptare a actelor normative prin controlul constituţionalităţii legilor;

sancţionarea încălcării de către organele executive a drepturilor şi intereselor

persoanelor fizice şi repunerea acestora în drepturile încălcate prin contenciosul

administrativ; garantarea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor instanţelor

judecătoreşti ilegale sau netemeinice; obligaţia constituţională a organelor de stat,

precum şi a tuturor cetăţenilor de a respecta cu stricteţe legile în vigoare; conso-

44

C, lonescu. Principiile fundamentale ale democraţiei constituţionale. - Bucureşti, 1997,

p.228-229.

41

lidarea autorităţii organelor statului, îndeosebi ale celor însărcinate să asigure şi să

apere stabilitatea şi ordinea socială, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.45

La ora actuală, conceptele statului de drept se găsesc in documentele de drept

internaţional: Carta de la Paris pentru o nouă Europă (1990); Documentul

Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru dimensiunea umană a CSCE

(1990) şi, respectiv, in Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (1950).

Astfel, de pildă, în Documentul Reuniunii de la Copenhaga din iunie 1990 se

menţionează expres că statul de drept nu înseamnă numai o legalitate formală, care

asigură regularitatea şi coerenţa in instaurarea şi punerea in aplicare a ordinii

democratice, ci o justiţie bazată pe recunoaşterea şi deplina acceptare a valorii

supreme - a persoanei umane şi garantată de instituţiile care oferă un cadru pentru

exprimarea sa cea mai complexă.6'

în opinia autorului C. lonescu la condiţiile constituţionalismului contemporan

se atribuie şi: asigurarea supremaţiei Constituţiei prin- tr-un control politic

(preventiv) sau jurisdicţional (sau prin îmbinarea acestor două modalităţi);

asigurarea supremaţiei Legii Supreme faţă de actele normative ce i se

subordonează; instituţionalizarea şi funcţionarea contenciosului administrativ;

dreptul la apărare bazat pe prezumţia

legală de nevinovăţie, corelat cu independenţa şi imparţialitatea justiţiei;

înfăptuirea reală a unei democraţii autentice, pluraliste şi, in cadrul aces teia,

afirmarea pluralismului politic; alegeri libere organizate la anumite intervale, prin

vot universal, egal, direct şi secret; garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

consfinţite in Constituţie.6*’

Din cele relatate putem concluziona: statul de drept este acel stat care

promovează, consacră şi garantează drepturile şi libertăţile omului, respectând

principiul egalităţii şi al non-discriminării. Pentru a fi în prezenţa unui stat de drept

este necesar să existe un sistem legislativ călăuzit de preocuparea constantă de a

ocroti personalitatea umană în integralitatea ei şi de a-i crea condiţii optime de

dezvoltare.

De menţionat că toate condiţiile enumerate ale constituţionalismului

contemporan au legătură directă cu drepturile omului şi cu principiul

non-discriminării, insă ele pot funcţiona numai în prezenţa statului de drept. Dacă

statul de drept nu va lua in consideraţie principiul egalităţii şi al non-discriminării,

M

C, lonescu. Principiile fundamentale ale democraţiei constituţionale. - Bucureşti, 1007,

p.228-229.

'51. Guceac, Gh. Costachi. Fenomenul constituţionalismului in evoluţia Republicii Moldova spre

statul de drept, p. 35.

42

atunci va pune în pericol democraţia, drepturile omului şi legea, fiindcă ele nu pot

funcţiona într-o societate intolerantă şi care nu observă discriminarea, fanatismul,

prejudecăţile, ura etc. Constituţionalismul şi democraţia se realizează acolo unde

există statul de drept, unde drepturile omului sunt recunoscute ca valori supreme,

unde interesele majorităţii domină asupra intereselor minorităţii, insă se ţine cont

atât de interesele majorităţii, cât şi de interesele minorităţii. Constituţionalismul nu

putea să se dezvolte in perioada sovietică, deoarece nu s-au luat în consideraţie

ideile fundamentale ale constituţionalismului mondial, cum ar fi statul de drept,

drepturile omului, separaţia puterilor in stat.

în perioada contemporană constituţionalismul poate fi realizat numai intr-un

regim democratic, unde societatea civilă există atât din punct de vedere calitativ,

cât şi cantitativ, deoarece numai societatea civilă condiţionează existenţa

constituţionalismului, cât şi funcţionarea constituţională a statului.67

în opinia noastră, avem mai multe obstacole în dezvoltarea constitu-

ţionalismului din Republica Moldova, cum ar fi: încălcarea drepturilor şi

libertăţilor omului; calitatea proastă a actelor normative, inclusiv a

C'. lonescu. Principiile fundamentale ale democraţiei constituţionale. - Bucureşti, 1997, p.223.

K). H. lo/jwKa. KoHCTHTyttHOHHoe npaBO yitpantibi. Xapt.KOB, 2003, c.220.

celor constituţionale; lipsa unei idei naţionale ce ar consolida societatea;

frecventele încălcări ale Constituţiei din partea instituţiilor statale; complicaţii în

dezvoltarea parlamentarismului din Republica Moldova; nihilismul juridic etc.

Mai mult ca atât, nu se ia în consideraţie constituţionalismul statelor cu o

democraţie avansată, iar dacă se implementează careva idei din aceste state nu se ia

in calcul mentalitatea poporului nostru, tradiţiile, obiceiurile, cultura juridică. Şi

dacă nu se vor lua în consideraţie aceste particularităţi naţionale, atunci reformele

nu vor avea succes, deoarece ele trebuie să se facă in interesul poporului, pentru

popor şi pe înţelesul lui.

Cea mai mare problemă a organizării constituţionalismului este dominarea

intereselor statale faţă de interesele omului, problemă moştenită de la socialism. în

perioada contemporană, organizarea constituţionalismului în Republica Moldova

va depinde şi de elaborarea mecanismelor juridice ce ar asigura o proporţionalitate

dintre interesele şi necesităţile individului şi ale societăţii. Ea va depinde, in primul

rând, de activitatea legală a organelor de stat şi de disponibilitatea lor de a asigura,

consacra şi proteja drepturile omului. Toate mecanismele naţionale chemate să

apere drepturile omului sunt ineficiente, dacă statul nu poate pedepsi funcţionarii

pentru neonorarea obligaţiilor de apărare a drepturilor omului. Această

imposibilitate este dictată de către actele normative care substituie prevederile

43

Constituţiei, trasformând-o într-o Declaraţie, iar constituţionalismul într-o

ficţiune.46

în perioada actuală statul Republica Moldova nu acordă drepturilor omului ca

valori supreme mijloace suficiente din punct de vedere legislativ, administrativ,

social şi economic. Sub acest aspect organizarea constituţionalismului in Republica

Moldova este direct proporţională cu organizarea statului de drept, care presupune

separaţia puterilor in stat, asigurarea drepturilor omului şi crearea societăţii civile.

La fel, legile constituţionale trebuie să se aplice direct la reglementarea relaţiilor

sociale, pentru a le aplica în practica cotidiană; în aşa lei se vor respecta valorile

constituţionale, cum ar fi drepturile omului.

Un alt obstacol ce împiedică dezvoltarea constituţionalismului contemporan in

Republica Moldova este slaba consolidare a culturii şi conştiinţei juridice

naţionale. Condiţia dată este dificil de realizat in orice societate, atât în ţările cu o

veche democraţie, cât şi in cele cu o democraţie tânără, printre care este atribuită şi

Republica Moldova. în condi ţiile, când suveranitatea aparţine poporului, cultura şi

conştiinţa juridică naţională este indispensabilă pentru dezvoltarea constituţională a

stătu lui de drept. Pentru dezvoltarea societăţii democratice, bazate pe valori

supreme, precum respectarea drepturilor omului, egalităţii şi demnităţii umane,

trebuie să existe o unitate a conştiinţei juridice a naţiunii şi statului. Această unitate

poate deveni realitate numai atunci când conştiinţa juridică statală şi cea naţională

vor realiza un adevăr, care rezidă în faptul că Constituţia este acordul social între

toate categoriile sociale ale societăţii, inclusiv puterea statală, partidele politice,

sectorul privat privind regulile fundamentale, după care se dezvoltă ţara.

Consolidarea şi afirmarea conştiinţei juridice naţionale este bineînţeles, un proces

complex şi continuu, care impune voinţă şi efort atât din partea statului, a întregii

societăţi in general, cât şi din partea fiecărui cetăţean în parte.

§3. Consacrarea şi protejarea drepturilor omului - condiţie eminentă a

constituţionalismului contemporan

Drepturile omului sunt nu numai o realitate, ci şi finalitate a întregii

activităţi umane, bineînţeles a acelei progresiste şi democratice, care se realizează

numai în prezenţa statului de drept. Scopul statului de drept este promovarea şi

asigurarea drepturilor omului pentru toate persoanele fără nici o discriminare

bazată pe următoarele criterii: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,

46

K >. H. ToflbiKa. KoncmryuHOHHoe npaso YKpaHHbi. - XapbKoB, 2003, c.221.

44

origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala cronică

necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale,

stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte.

De aceea, este temeinică constatarea, des întâlnită, în sensul căreia drepturile

omului nu sunt nici o nouă morală, nici o religie laică, ele sunt mai mult decât o

limbă comună tuturor oamenilor69. Drepturile omului sunt cele mai înalte valori

universale, cucerite prin vărsare de sânge şi elaborate de civilizaţie pe parcursul a

două secole şi jumătate. Drepturile omului reprezintă un fenomen multiaspectual şi

reprezintă, in primul rând, un sistem de idei, concepţii despre lume, bazate pe

principiului

<w 1. Muraru. Drept Constituţional şi instituţii politice, p. 165.

umanismului. în al doilea rând, drepturile omului reprezintă modalitatea de apărare

în faţa abuzurilor din partea statului. Iar atunci când drepturile omului sunt violate

în masă de către un stat sunt folosite un sistem de presiuni de natură politică asupra

statului ce a încălcat aceste drepturi din partea comunităţii internaţionale.

Din cele relatate putem afirma cu certitudine că drepturile omului sunt strâns

corelate cu problemele libertăţii, toleranţei, violenţei, extremismului, fascismului,

terorismului, antisemitismului, naţionalismului, xenofobiei, discriminării.

în concepţiile ştiinţifice contemporane drepturile omului sunt cercetate de

ştiinţele umanitare, cum ar fi dreptul constituţional, tiloso- fia, teoria statului şi a

dreptului, teologia, pedagogia, sociologia, poli- tologia, etc." Sursa de bază a

drepturilor omului o găsim în concepţia dreptului natural, care include idealurile

libertăţii, echităţii, proprietăţii, recunoaşterea poporului în calitate de suveran al

puterii în stat, cât şi egalitatea tuturor în faţa legii. Iniţial drepturile omului erau

denumite “drepturi naturale”, iar in perioada de după cel de al doilea război mon-

dial sunt denumite “drepturi ale omului” S-a apreciat ca expresia “rights of man”,

utilizată iniţial in limba engleză, avea o nuanţă discriminatorie, implicând prin

interpretare insuficientă doar drepturile bărbatului *. în prezent, in Franţa apar

probleme de discriminare din formula “droits de l’homme” Suntem de părerea că

atât expresia „human rights” utilizată de englezi, cât si expresia „droits de 1

homme” aplicată de francezi merită atenţie. în primul caz se pune accentul pe

drepturi, calificate ca fiind umane, ceea ce ne poate duce la concluzia că ar fi o

categorie a dreptului, în al doilea caz, accentul este pus pe om, ca titular al

drepturilor ocrotite, ca esenţă a tot ceea ce înseamnă demnitatea fiinţei umane,

indiferent că este vorba despre femeie sau bărbat J. Susţinem ideia că sintagma

45

"drepturi ale omului” reflectă mai bine statutul juridic al individului.

Concepţia drepturilor naturale ale omului consta in faptul că drepturile omului

nu sunt dăruite de către Dumnezeu şi nici de stat. Omul

7,1 A. Azarov, W. Reuther, K. Hufner, T. Carnal, V. Moşneaga, Cili. Rusnac, V. Saca. Drepturile

omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova) Chişinău: Periscop,

2007, p. 10.

" 1.Muram. I.Ghcorghe. Drepturile libertăţile şi îndatoririle fundamentale Institutul Român pentru

Drepturile Omului. Bucureşti, 1992, p.33.

www.enaa.acad.md. L.Ciubuc. Dreprurile omului: aspecte juridico-filosofice: leza de doctor

in drept. - Chişinău. p.44.

nu trebuie să mulţumească pentru drepturile sale nici puterii laice şi nu i celei

divine. Aceste drepturi aparţin omului in virtutea faptului că e om Ele reprezintă

esenţa naturii omului, de aceea se numesc naturale. Drep turile naturale ale omului

nu necesită o reglementare juridică, ele există obiectiv şi nu depind de fiecare

persoană ca purtător a lor.

Asigurarea lor nu este condiţionată de existenţa anumitor circum stanţe şi sunt

atribuite fiecărui om ca componente obligatorii ale dem nităţii umane. Drepturile

omului sunt parte componentă a statutului uman. Statul nu-1 poate lipsi pe om de

drepturile sale. dar poate, numai unele drepturi ale omului să le limiteze în baza

Constituţiei sau legilor.

Dacă un individ are un drept, atunci puterea are obligaţia corespunzătoare

dreptului individului. în cazul în care o persoană are o libertate, înseamnă că există

aşa o dimensiune în viaţa acestui om, în care cei care au putere nu trebuie să

intervină. Astfel, dreptul meu - obligaţia statului de a face ceva, libertatea mea -

prohibiţia (interdicţia) statului de a interveni într-o anumită sferă din viaţa

oamenilor (de ex. libertatea conştiinţei). Drepturile omului reprezintă corelaţia

dintre putere şi individ. Altfel spus, putem vorbi despre drepturile omului numai

atunci când pe de o parte este puterea, iar pe de alta este omul, subordonat acestei

puteri, avându-se deci în vedere relaţiile dintre individ şi putere (stat).73

Fiecare om are drepturi şi libertăţi dat fiind că face parte din specia umană.

Acestea izvorăsc din demnitatea umană a fiecăruia. Obligaţiile mele faţă de stat

sunt rezultatul a ceea ce fel de stat am creat eu împreună cu semenii şi ce drepturi

i-am transmis. Astfel, eu am drepturi şi libertăţi indiferent dacă îmi asum sau nu

obligaţiile. Statul poate să mă pedepsească, însă drepturile de acest fapt nu depind.

în cele din urmă precizăm faptul că nu există o definiţie universală a drepturilor

omului. Totuşi, in literatură există numeroase formulări, unele prea generale, altele

prea unilaterale, fie in general nu sunt exacte.

Prin drepturi ale omului înţelegem in general drepturile inerente naturii noastre,

fără de care nu am putea trăi ca fiinţe umane. Ele izvorăsc din năzuinţa crescândă a

46

oamenilor câtre o viaţă in care demnitatea şi valoarea fiecăruia să fie respectate şi

protejate '.

Drepturile omului sunt esenţiale pentru fiinţa umană şi ele decurg 47 48 direct

din existenţa fiinţei umane, din demnitatea omului, independent de formalizarea lor

juridică internaţională49 50 51

.

O definiţie mai exactă a noţiunii „drepturile omului”, în viziunea noastră,

propune dr. Veaceslav Zaporojan, potrivit căruia drepturile omului ca acele

prerogative naturale, în temeiul cărora omul, conform voinţei sale subiective, poate

desfăşura o acţiune, pentru exercitarea unei valori umane, în scopul coexistenţei

sale în societate.'6 Prin drept (al omului) înţelegem o prerogativă, în sens de

posibilitate de acţiune. Existenţa unui drept al omului nu depinde de recunoaşterea

sau garantarea acestuia de sistemele de drept naţionale sau internaţionale, originea

drepturilor este naturală.

in viziunea noastră, Drepturile omului sunt acele drepturi care aparţin fiinţei

umane de la naştere şi care sunt inalienabile şi inerente pent ru fiecare om in

virtutea apartenenţei lui la specia umană, şi sunt recunoscute universal .

Deşi drepturile omului sunt considerate universale şi oamenii se nasc egali,

totuşi nu toţi posedă aceleaşi posibilităţi să le reclame şi să-şi exercite drepturile la

acelaşi nivel corespunzător. Toate acestea au drept consecinţă crearea unor

inegalităţi, afirmarea unor grupuri în detrimentul altora etc.

Drepturile omului, in dezvoltarea lor, au cunoscut trei valuri: caracteristic

pentru primul val este: afirmarea individului ca persoană umană, îndreptată să

beneficieze sau să fie învestită cu drepturi opozabile, în primul rând statului.

Această perioadă este reflectată in lucrările filosofice din perioada antică. Al doilea

val se răsfrânge pe plan juridic: atât timp cât drepturile omului erau la nivel de teorii

şi opinii filosofice, acestea rămâneau moarte şi de neatins. Odată cu implementarea

lor in instrumentele naţionale, apoi cele internaţionale, acestea căpătau forţă

juridică, ceea ce a avut drept consecinţă crearea de drepturi şi obligaţii. Iar al treilea

75

T. Câmaţ, \1. Carnal. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului.-Chişinău: Reclama, 2006,

p.36-39. 48

www.cnaa.acad.md. L.Ciubuc. Dreprurile omului: aspecte juridico-filosoficc: Teza de doctor in

drept. - Chişinău, p.43. 49

C.Popescu. Protecţia internaţională a Drepturilor Omului. Surse. - ed. Academiei.

Bucureşti,2000. p.7.

www.cnaa.acad.md. V.Zaporojan. Protecţia drepturilor fundamentale in justiţia

constituţională a Republicii Moldova: leza de doctor în drept Chişinău, p. 11. 51

T. Cârnaţ, M. Câmaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. Ediţie nouă, revăzută şi adnotată. -

Chişinău: Reclama, 2006. p.40.

47

val se referă la aspectul colaborării în domeniul drepturilor omului, odată ce

drepturile omului nu reprezintă problema unui singur stat, ci a întregii umanităţi.

Această colaborare nu avea însă un cadru legislativ bine determinat, ci se limita

doar la nişte norme cutumiare.

în prezent, suntem martori când drepturile omului sunt unelte in mâna

politicienilor, atunci când folosesc Constituţia ca un document de propagandă şi nu

ca o garanţie a drepturilor omului. Acestea mai sunt folosite ca arme politice şi în

relaţiile internaţionale. De multe ori sunt invocate doar pentru a presa asupra altor

state în vederea obţinerii unei anumite dominaţii politice sau economice.

La extinderea drepturilor omului au contribuit două categorii de factori: interni

şi externi. Factorii interni sunt cei ce au determinat apariţia drepturilor omului pe

plan naţional conform reglementărilor juridice internaţionale, respectiv aderarea la

ele, protecţia drepturilor fundamentale ale omului, dezvoltarea instituţiei

Ombudsmanului în Republica Moldova. Iar factorii externi au constituit

organizaţiile internaţionale, care au susţinut instituţiile naţionale de protecţie a

drepturilor omului prin organizarea diferitelor conferinţe, proiecte, seminare, în

cadrul cărora se abordau drepturile omului în toate aspectele lor, în urma cărora s-a

trezit interesul politic şi ştiinţific pentru fondarea, apărarea, promovarea,

propagarea, cunoaşterea drepturilor şi libertăţilor omului7*.

Drepturile omului au mai multe caracteristici:

1. Inalienabilitatea şi imprescriptibilitatea drepturilor. Aceasta înseamnă că

viaţa omului este indisolubil legată de drepturile sale, care nu pot fi anulate de

nimeni, omul nu poate renunţa la ele, nu le poate dona. în constituţiile statelor

democratice se prevede că drepturile omului sunt inalienabile şi aparţin fiecărui om

de la naştere. Spre regret, această formulare nu este stipulată în Constituţia

Republicii Moldova. Suntem de părere că pentru a asigura deplinătatea drepturilor

omului Constituţia Republicii Moldova trebuie să fie completată cu prevederea:

Drepturile omului sunt inalienabile şi aparţin fiecărui om de la naştere.

2. Drepturile omului sunt generale şi universale. Astfel, generalitatea şi

universalitatea drepturilor omului se caracterizează prin următoarele dimensiuni: 1)

Toate persoanele se bucură de drepturi şi libertăţi fără nici o discriminare, cum ar fi:

sex, rasă, naţionalitate, convingeri, limbă, trai etc. 2) Toate drepturile şi libertăţile

sunt universale in ceea ce priveşte conţinutul lor. Drepturile omului sunt unanim

recunoscute şi nu depind de regimul politic, forma de guvernământ, structura de

stat, trăsăturile istorice, religioase, culturale etc. 3) Generalitatea şi univer- 52

52

www.cnaa.acad.md. L.C'iubuc. Drepmrile omului: aspecte juridico-filosofice: Teza dc doctor

48

salitatea se manifestă şi în aspect spaţial şi teritorial. Oriunde s-ar afla omul, el se

bucură de drepturile naturale, indiferent de faptul că teritoriul unde se află este stat

suveran sau o insulă nepopulată. 4) Recunoaşterea generalităţii şi universalităţii

drepturilor omului înseamnă că ele sunt obiect de preocupare a tuturor statelor şi nu

probleme interne ale unui stat. Aceste dimensiuni au fost obiectul de discuţie atât în

cadrul ONU, Consiliului Europei, cât şi în cadrul OSCE.79

3. Drepturile omului sunt indivizibile, interdependente şi în interconexiune.

Această caracteristică a fost obiectul de preocupare al Conferinţei Internaţionale

privind drepturile omului de la Vena din 1993. In programul de activitate adoptat la

această Conferinţă participanţii au concluzionat unanim: „Toate drepturile omului

sunt universale, indivizibile, interdependente şi în interconexiune. Comunitatea

internaţională trebuie să trateze drepturile omului în mod global in baza echităţii şi

egalităţii cu aceeaşi atenţie şi mod de abordare. Deşi trebuie de ţinut cont de

specificul regional, naţional, particularităţile istorice, culturale şi religioase, statele,

indiferent de sistemul economic, politic şi cultural, poartă răspunderea de a încuraja

şi a proteja toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”.80 Tot la această

Conferinţă s-a menţionat că drepturile omului asigură stabilitate şi bunăstare,

necesare pentru stabilirea relaţiilor paşnice şi prieteneşti între naţiuni, pentru

ameliorarea condiţiilor de pace şi securitate, precum şi pentru dezvoltarea socială şi

economică.

în Republica Moldova există o discrepanţă dintre prevederile referitoare la

drepturile omului şi realizarea lor în practică. Aceste probleme apar datorită

instabilităţii economice, corupţiei, lipsei de cultură juridică, degradării morale. Şi

toate acestea duc la apariţia discriminărilor pe diferite criterii. Restabilirea

drepturilor şi excluderea discriminărilor depinde atât de aplicarea corectă din partea

statului, instituţiilor, organizaţiilor, cetăţenilor a prevederilor legale referitoare la

drepturile omului, cât şi de buna funcţionare a mecanismelor naţionale şi

internaţionale de asigurare şi protejare a drepturilor omului.

în scopul diminuării cazurilor de încălcare a drepturilor omului in Republica

Moldova se depun eforturi pentru a elabora mecanisme şi 7g A. Azarov, W. Reuiher, K.

Hul'ner, T. Carnal, V. Moşneaga, Cih. Rusnac, V. Saca. Drepturile omului: mecanisme de

protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). - Chişinău : Rcriscop. 2007, p. 16. su

lbidem,

p. 17.

pârghii ce ar asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundameri tale,

consfinţite în Constituţie şi în alte instrumente juridice. Conside răm că, pentru

în drept. - Chişinău, p. 125.

49

cunoaşterea şi informarea despre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului,

ar fi binevenită introducerea în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi

universitar a disciplinei obligatorii ce stu diază protecţia şi reglementările

drepturilor omului.

Suntem prezenţi în faţa situaţiei când se elaborează acte de rang internaţional,

cu un caracter universal. Spre regret, statele, în special cele ce se află in proces de

tranziţie, cu probleme destul de mari in majoritatea sferelor de activitate umane, in

frunte cu cea financiară, pentru a se evidenţia pe plan internaţional, ratifică, din

motiv de „modă” actele date fără a se referi la consecinţele pe care acestea le poartă.

Este normal că nu fiecare stat poate să ţină piept la toate obligaţiile care apar în

urma acestui proces. Şi, de regulă, se creează un efect contrariu celui dorit iniţial.

in opinia noastră, orice ratificare de acte internaţionale în domeniul drepturilor

omului din partea statului duce la o protecţie mai calitativă a drepturilor omului,

deoarece se creează noi mecanisme de asigurare a drepturilor omului şi se stabilesc

suplimentar noi obligaţii pentru stat.

Un rol aparte revine societăţii civile, organizaţiilor neguvernamentale, care

trebuie să ţină sub control strict activitatea funcţionarilor publici şi să contribuie la

promovarea unor norme morale şi legislative corecte în domeniul drepturilor

omului. însă, unii subiecţi ai societăţii civile care activează pe teritoriul Republicii

Moldova duc o activitate ineficientă, iar obiectivele propuse de unele organizaţii

rareori corespund realităţii.

în lumina celor menţionate asupra, vom conchide că numai cu eforturile

conjugate pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la

un nivel înalt de respectare, asigurare şi apărare a drepturilor omului, la

non-discriminare, ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care

consfinţesc drepturile şi libertăţile omului, în frunte cu demnitatea umană - valoare

general umană supremă intr-un stat de drept.

Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană, deoarece fiecare om

prezintă valoarea cea mai supremă ca fiinţă, înzestrată cu gândire, voinţă şi emoţii.

Prin intermediul demnităţii se recunoaşte fiecărui om aceste calităţi, indiferent de

faptul ce gândeşte el despre sine sau cum este

apreciat de cei din jur. Fiecare din noi avem demnitate, deoarece suntem oameni,

iar drepturile omului servesc în calitate de apărător al demnităţii umane. Dacă

drepturile omului nu pot apăra demnitatea umană, atunci apar cele mai negative

fenomene ale societăţii: discriminarea în sensul larg al cuvântului (discriminarea

directă, indirectă, segregarea, hărţuirea etc.) intoleranţa, rasismul, xenofobia,

antisemitismul, tortura, tratamente inumane şi degradante etc.

50

Demnitatea umană nu este un simplu drept, ea este ceva mult mai mult decât un

drept obişnuit pe care îl avem consfinţit în actele legislative naţionale şi cele

internaţionale. Demnitatea umană este fructul respectării tuturor drepturilor

omului, însă ea depinde de dreptul la viaţă, dreptul la integritate fizică şi psihică, la

interzicerea torturii, pedepselor sau a tratamentelor crude, inumane sau degradante,

la interzicerea sclaviei, discriminărilor etc. Deşi aceste drepturi sunt

interdependente, iar unii specialişti în domeniu le consideră pe unele ca elemente

ale altora, totuşi Carta Uniunii Europene în domeniul protecţiei drepturilor omului

le divizează şi le consideră aparte ca părţi componente ale demnităţii umane.

Conform art.l al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, toate fiinţele se

nasc libere în demnitate şi în drepturi. în acelaşi timp, această frază stabileşte bazele

unui nou concept în evoluţia relaţiilor dintre individ şi stat, conform căruia

protecţia omului este scopul suprem al statului.

în Preambulul Constituţiei Republicii Moldova se proclamă că demnitatea

omului este valoarea supremă intr-un stat, iar în alin.3 art.l din Legea Supremă se

stabileşte că „Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care

demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, li bera dezvoltare a personalităţii

umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt

garantate".

Aşadar, în conceptul drepturilor omului criteriul de bază îl constituie

demnitatea omului care, spre deosebire de alte valori, este dată de la naştere.

Demnitatea omului este esenţa omenirii, ea aparţine atât unui prunc care nu a reuşit

să facă ceva în viaţă, cât şi unui narcoman, criminal, vagabond etc.

în lucrarea sa Contractul social).-J. Rousseau afirmă: „Omul este născut liber,

dar pretutindeni este în lanţuri", prin aceasta referindu-se la cerinţa eliminării

oricăror structuri sau mecanisme politice care ar fi de natură să afecteze demnitatea

omului.53

în conţinutul conceptului demnităţii umane sunt incluse trei aspci te: primul -

demnitatea umană, ca instituţie juridică; al doilea aspect - garanţia inviolabilităţii

demnităţii umane; al treilea - respectarea şi protecţia demnităţii umane. Iniţial, s-a

pus problema protecţiei demni taţii umane de atitudinea umilitoare a societăţii şi a

statului, punându-se accentul pe inviolabilitatea fizică. în prezent se poate vorbi şi

de protec ţia identităţii persoanei şi inviolabilităţii psihice.

Privind într-o ipostază mai largă, toate drepturile şi libertăţile reprezintă nişte

garanţii prin intermediul cărora poate fi asigurată demnitatea personală. Astfel,

53

O. Predescu. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Bucureşti, 1998, p. 11.

51

valoarea autentică a fiecărui drept şi a fiecărei libertăţi poate fi apreciată numai prin

prisma demnităţii umane. La această afirmaţie putem adăuga faptul că demnitatea

umană este o valoare supremă superioară drepturilor şi libertăţilor.

Revenind la Constituţia Republicii Moldova, menţionăm că în ea demnitatea

umană este considerată o valoare supremă intr-un stat de drept, acordându-i-se o

poziţie mult mai importantă alături de alte principii generale universale, precum

democraţia, pacea civică, pluralismul politic. Şi dacă se violează aceste valori

umane, cum ar fi democraţia, pluralismul politic, se încalcă demnitatea umană şi se

devalorizează individul, până la transformarea acestuia intr-o „unealtă" în mâinile

statului.

De asemenea, în alin.2 art.9 al Constituţiei se stipulează că „proprietatea nu

poate fi folosită” nu numai „în detrimentul drepturilor şi libertăţilor” ci şi în

detrimentul „demnităţii personale” Sau: în alin.2 art.32 se reglementează libertatea

exprimării, care nu poate prejudicia, nu numai onoarea sau dreptul altei persoane la

viziune proprie, ci şi demnitatea acesteia.

Prima Constituţie din lume care scoate demnitatea umană din perimetrul eticii

şi o ridică la rangul de concept juridic este Constituţia bavareză din anul 1946. Ea

stipulează următoarele: „Demnitatea personalităţii umane trebuie respectată in

administraţie şi jurisdicţie", „Demnitatea omului este intangibilă. A o respecta este

obligaţia puterii de stat. De aceea, poporul german o recunoaşte inviolabilitatea

drepturilor umane ca bază a oricărei comunităţi a păcii şi dreptăţii în lume A1

Asigurarea garantării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, inclusiv apărării

demnităţii umane, constituie o prioritate deosebită şi un vector al politicii de

activitate a autorităţilor statului. Statul este obligat să pro-

8: V. Popa, C. Popeţ, I. Adamescu. Drepturile Omului - Timişoara, 1994, p.26.

tejeze fiecare membru al societăţii, inclusiv în cazurile de tortură, pedepse inumane

sau degradante. Principiul respectări demnităţii umane mai presupune interzicerea

în tot cursul urmăririi penale sau a judecăţii de a aplica tortura, tratamentele cu

cruzime, inumane ori degradante, în scopul obţinerii unor probe. Deoarece

condiţiile obţinerii de declaraţii într-o cauză penală sau civilă sunt strict

determinate de lege, declaraţiile obţinute anume în aceste condiţii au valoare

probantă, iar persoanele care recurg la aplicarea torturii, constrângerii, violenţei în

cursul urmăririi penale sau a judecăţii sunt pedepsite conform legii penale. Acest

principiu este important când se studiază problema protecţiei categoriilor de

persoane cu risc sporit de a fi discriminate sau maltratate. Aceste categorii sunt, de

exemplu, refugiaţii, femeile, copiii, persoanele cu disabilităţi fizice sau psihice şi,

în general, persoanele care se deosebesc de ceilalţi cel puţin printr-un element (ex.,

52

culoarea pielii).

în ceea ce priveşte legislaţia naţională, Constituţia Republicii Moldova

consacră acest drept în art.24 -„Dreptul la viaţa şi integritatea fizică şi psihică”:

alin.(l) - Statul garantează fiecărui om dreptul la integritate fizică şi psihică;

alin.(2) - Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude,

inumane sau degradante. Totodată, Republica Moldova a încriminat în art.309/1 al

Codului Penal*1 componenţa de infracţiune tortura, însă abia în anul 2005, cu toate

că încălcări de acest gen se săvârşeau, în mod flagrant, şi în anii precedenţi.

Cerinţele Constituţiei au căpătat reflectare şi in Codul de procedură penală54 55, şi

anume: în art.10 alin.(3) se prevede că „... nimeni nu poate fi supus la tortură sau

tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, nimeni nu poate fi deţinut în

condiţii umilitoare, nimeni nu poate fi silit să participe la acţiuni procesuale care

lezează demnitatea umană” Orice persoană are posibilitatea reală de a-şi apăra

demnitatea şi drepturile sale numai ăn cazul în care justiţia este independentă.56

Drept premisă de apărare a demnităţii personale apare „informaţia lezată”

Potrivit dicţionarului limbii române57 „a leza” înseamnă - a vătăma, a răni, a ofensa,

a aduce cuiva un prejudiciu, iar termenul „a ponegri” semnifică - a vorbi pe cineva

de rău , a bârfi, a defăima. Prin informaţiile care „lezează onoarea, demnitatea,

reputaţia profesională a persoanei” se înţe lege, de fapt, defăimarea persoanei, iar

defăimarea se apreciază în dependenţă de mai mulţi factori, şi anume: statutul

social, caracterul informaţiei răspândite, de circumstanţele in care a avut loc

defăimarea.

Deseori, suntem prezenţi in faţa unei lezări a demnităţii persoanei în cazul

discriminării. Discriminarea este considerată ca cea mai răspândită formă a

defăimării. Motivele discriminării sunt intr-un număr nelimitat, începând cu

naţionalitatea, rasa, originea şi sfârşind cu culoarea pielii, ochilor, părului etc. Din

nefericire, deseori suntem puşi in situaţia când, deşi încercăm să creăm condiţii

identice pentru toţi, indiferent de caracterele enumerate mai sus, este necesar să ne

deosebim prin ceva, fie şi cât de nesemnificativ, de cei care ne inconjoarâ, pentru că

altfel apare pericolul să nu fim agreaţi de aceştia. Aceasta se observă mai cu seamă

Codul penal al Republicii Moldova II Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2002, nr.

128-129/1012,. 55

Codul de procedură penală al Republicii Moldova (Partea Generală) // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova. 2003. nr. 104-110/447.

V. Lebedev //Juristul Moldovei, 2001, nr.16-18, p.5.

*'• Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de l ingvistică ..lor- gu

Iordan", ediţia a 11-a. - Bucureşti: Univers Enciclopedic. 1996, p.570, 823,

53

atunci când ne evidenţiem cu o opinie aparte, personală, diferită de cea a majorităţii

sau cu starea financiară nefavorabilă, fie pur şi simplu prin dorinţa de a fi noi înşine,

fără a ne conforma stereotipurilor ce au împânzit societatea în care trăim. într-o

societate contemporană, democratică, drepturile omului reprezintă problema

primordială. Este o problemă ce preocupă nu doar un stat aparte, ci întreaga

comunitate mondială, în care predomină, totuşi, egocentrismul. Fiecare din noi în-

cearcă să abordeze problema în general şi uită de particular, iar particularul creează

generalul.

în concluzie, putem menţiona că doctrina drepturilor omului se bazează pe

demnitatea umană. Demnitatea este o calitate inalienabilă a omului. Ea este însăşi

esenţa omului. Demnitatea omului este premisa drepturilor şi libertăţilor lui. Ea

este personificată în oameni concreţi. Din acest punct de vedere menţionăm două

aspecte ale demnităţii. în primul rând, demnitatea este evaluarea omului concret din

partea altor oameni, recunoaşterea de către societate a calităţilor lui morale, profe-

sionale. Cu cât mai multe calităţi pozitive are persoana, cu atât mai înaltă este

demnitatea lui. în al doilea rând, demnitatea este autoevaluarea subiectivă morală a

omului despre rolul său în societate. în demnitatea personală se manifestă

atitudinea omului faţă de sine, dar şi cerinţa de a fi respectat de alţii şi de către

societate.**7 81

A. Azarov, W. Reuther. K. Hufner, T. Cârnaţ. V. Moşneaga, Gh. Rusnac, V. Saca. Drepturile

omului: mecanisme de protecţie ( internaţionale şi din Republica Moldova). Chişinău Periscop,

2007. p. 15.

Ţinem să menţionăm în context că organismele internaţionale şi cele naţionale,

dar şi societatea internaţională în întregime, au proclamat de nenumărate ori

credinţa lor în drepturile omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, iar

valorile indivizibile şi universale, ca libertatea, egalitatea şi solidaritatea, devin

astăzi cuvinte-cheie pentru societatea democratică, ce-şi găsesc exprimarea în

principiile statului de drept. Astfel, acestea plasează persoana în inima acţiunii sale

pentru crearea unui spaţiu de libertate, de securitate şi de justiţie. Demnitatea

umană este atât o categorie filosofică, cât şi una constituţională. Aceasta deoarece

atât convenţiile şi pactele internaţionale şi regionale în domeniul drepturilor

omului, cât şi constituţiile majorităţii statelor prevăd că demnitatea umană este

valoare supremă şi este ocrotită de lege. De aici rezultă că fiecare trebuie să-şi apere

demnitatea, drepturile şi libertăţile sale prin toate mijloacele care nu sunt interzise

de lege. Iar statul, prin instituţiile de drept create în acest scop, trebuie să apere

demnitatea, drepturile omului, egalitatea şi non-discriminarea. Prin intermediul

acestor instituţii se realizează justiţia intr-un stat de drept. Justiţia care se bazează

pe respectarea principiilor demnităţii, egalităţii in drepturi şi libertăţii,

54

non-discriminării.

§4. Principiile drepturilor omului. Esenţa principiului egalităţii

în cadrul sistemului nostru constituţional, drepturile omului se întemeiază pe

principii care fie că sunt reflectate direct în Constituţie, fie se subînţeleg, şi

anume*®: universalitatea drepturilor omului; protecţia cetăţenilor Republicii

Moldova în străinătate; protecţia cetăţenilor străini şi apatrizilor; inadmisibilitatea

extrădării sau a expulzării cetăţenilor Republicii Moldova; accesul liber la

justiţie;8'' neretroactivitatea legii; prioritatea reglementărilor internaţionale în

materia drepturilor omului; caracterul de excepţie al restrângerii exerciţiului unor

drepturi sau al unor libertăţi; egalitatea în drepturi. în paginile care urmează vom

trece în revistă esenţa acestor principii, insă mai detaliat vom examina principiul

egalităţii în drepturi, deoarece urmărim scopul in această lucrare să elucidăm teoria

şi practica eliminării formelor de discriminare 58 care, în opinia noastră,

discriminarea survine atunci când se încalcă in particular principiul egalităţii.

Principiul universalităţii drepturilor omului presupune că fiecare persoană se

bucură de drepturile omului, indiferent de spaţiul unde se află, deoarece aceste

drepturi aparţin fiinţei umane de la naştere şi ele sunt inalienabile şi inerente.59

Principiul universalităţii nu se supune unor limitări geografice, fiind valabil peste

tot în lume, valabil pentru toţi oamenii, indiferent de sex, culoare a pielii, religie

etc. Astăzi este general admis şi recunoscut că drepturile şi libertăţile sunt

universale şi indivizibile. Universalitatea drepturilor omului se referă atât la sfera

propriu-zisă a drepturilor, cât şi la titularii acestora. Sub primul aspect, aceasta

exprimă vocaţia omului, a cetăţeanului pe planul realităţilor juridice interne ale

fiecărei ţări, pentru toate drepturile şi libertăţile. Sub cel de-al doilea aspect,

universalitatea exprimă ideea că toţi cetăţenii unui stat se pot bucura de aceste

drepturi şi libertăţi, în cele din urmă, universalitatea drepturilor civile, culturale,

economice, politice şi sociale pretinde ca fiecare stat să recunoască, să respecte şi

să promoveze normele drepturilor umane internaţional recunoscute, oricare ar fi

nivelul său de dezvoltare economic sau politic60.

58

T. Cârnaţ. M. Cârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. l-.diţie noua, revăzută şi adnotată.

- Chişinău: Reclama, 2006, p.60.

*" I. Muram, Cih. lancu. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle consiitiiţionalc Bucureşti: Institutul

Român pentru Drepturile Omului, 1002, p.23. 59

1. Muraru, Gh. lancu. Op. cit., p.23. 60

T. Cârnaţ, M. Cârnaţ. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Cliişinău: Reclama, 2006, p.60.

55

Principiul protecţiei cetăţenilor Republicii Moldova în străinătate reiese din

noţiunea de cetăţenie care exprimă legătura politică şi juridică dintre cetăţeni şi stat.

prin efectele sale, determinând statutul juridic al persoanei, oriunde s-ar afla ea, atât

în interiorul, cât şi în afara frontierelor. Prin noţiunea acestui principiu înţelegem că

cetăţenii Republicii Moldova care se află în străinătate au dreptul să apeleze la

protecţia autorităţilor statale, iar acestea la rândul lor au obligaţia constituţională de

a le acorda protecţia necesară61.

Principiul protecţiei cetăţenilor străini şi apatrizilor aflaţi pe teritoriul

Republicii Moldova se limitează la faptul că străinii şi apatrizii, în calitatea lor de

oameni, au anumite drepturi naturale, inalienabile şi imprescriptibile (Ia viaţă, la

demnitate, la libertate, la conştiinţă etc.). Străinii şi apatrizii din Republica

Moldova se pot bucura de toate drepturile şi libertăţile, in afară de acelea pentru

care Constituţia sau legea impun obligatoriu calitatea de cetăţean al Republicii

Moldova.62

Principiul in admisibilităţii extrădării sau expulzării cetăţenilor Republicii

Moldova presupune că cetăţenii Republicii Moldova nu pot fi extrădaţi sau

expulzaţi din ţară. Astfel, extrădarea sau expulzarea sunt două măsuri foarte grave

care privesc prin excelenţă libertatea individuală şi dreptul la libera circulaţie.

Expulzarea sau extrădarea propriului cetăţean ar fi o măsură contrară legăturii de

cetăţenie care implică obligaţii de protecţie pe care statul trebuie să o asigure

tuturor cetăţenilor săi94.

Principiul accesului liber la justiţie presupune că oricine (cetăţean al

Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid) are acces la justiţie pentru apărarea

oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim, fără deosebire dacă acestea

rezultă din Constituţie sau din alte legi. Este subînţeles că accesul liber la justiţie

permite depunerea oricărei cereri a cărei soluţionare este de competenţa

autorităţilor judecătoreşti. Caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate

în acţiunea în justiţie va rezulta numai în urma judecării pricinii respective şi va fi

constatat prin hotărârea judecătorească. Posibilitatea sesizării justiţiei pentru

apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime se poate realiza fie pe calea

acţiunii directe, fie prin orice altă cale procedurală.

Principiul neretroactivităţii legii presupune că o lege, odată adoptată, produce

şi trebuie să producă efecte juridice numai pentru viitor. Aceasta pentru simplul

61

T. Cârnaţ. M. Cârnaţ. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama, 2006, p.63. 62

T. Cârnaţ, M. Cârnaţ. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama, 2006,

p.64-66.

56

motiv că legea se adresează subiectelor de drept, permiţând sau interzicând şi,

bineînţeles, sancţionând atitudinile deviate. Or, este absurd să se pretindă unui om,

în general, unui subiect de drept, să răspundă pentru o conduită ce a avut-o anterior

intrării în vigoare a unei legi care reglementează această conduită. Subiectul de

drept nu putea să prevadă ce va reglementa legiuitorul, iar comportamentul său este

normal şi firesc dacă se desfăşoară in cadrul ordinii de drept în vigoare. Astfel,

neretroactivitatea legii, ca principiu constituţional, este obligatorie pentru toate

ramurile de drept, cu excepţiile prevăzute explicit. Totodată, in afara excepţiei

stabilite prin Constituţie, nici o altă excepţie nu poate aduce limitări acestui

principiu constituţional, orice alte prevederi legale contrarii trebuind a fi

considerate neconstituţionale şi putând fi atacate pe căile controlului de

constituţionalitate. Principiul neretroactivităţii legii se prezintă ca o garanţie

fundamentală a drepturilor omului, îndeosebi a libertăţii şi siguranţei persoanei.

Va-

T. Cârnaţ, M. Cârnaţ. Proiecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama,

2006. p.66.

loarea şi actualitatea principiului sunt incontestabile şi de notorietate, orice

atenuare a sa semnificând o suprimare sau o limitare a drepturilor şi libertăţilor

umane95.

Principiul prezumţiei nevinovăţiei este unul dintre principiile fundamentale

ale statului de drept, care şi-a găsit reflectare atât în Declaraţia Universală a

Drepturilor Omului, cât şi în Constituţia Republicii Moldova. Conform acestui

principiu, nimeni nu poate fi recunoscut vinovatele comiterea unei crime, precum şi

supus unei pedepse penale, decât prin sentinţa judecăţii şi in conformitate cu legea.

Articolului 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stabileşte: „orice

persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie nevi-

novată până când vinovăţia sa va fi stabilită in mod legal în cursul unui proces

public în care i-au fost asigurate toate garanţiile necesare apărării sale". Acest

principiu mai presupune că toate îndoielile pe care nu le poţi elimina în procedura

penală trebuie să fie interpretate în favoarea acuzatului sau inculpatului. Nici

recunoaşterea vinei de a fi săvârşit o crimă nu poate fi întotdeauna luată drept temei

pentru acuzaţie şi nu este crezută drept adevărată, până nu este confirmată prin toate

probele existente în dosar. Respectarea acestui principiu în cadrul examinării

cauzei de către instanţa de judecată constituie o garanţie a realizării sarcinilor

procesului penal, adică vor fi trase la răspundere penală şi supuse pedepsei penale

doar acele persoane, vinovăţia cărora va fi stabilită de către instanţă, iar persoanele

nevinovate vor fi achitate. Conform acestui aspect urmează a fi examinată şi

57

prezumţia de nevinovăţie în cazul achitării inculpatului. Trebuie de menţionat şi

faptul că prezumţia nevinovăţiei persistă pe tot parcursul anchetei penale,

dezbaterilor judiciare, până la expirarea termenului de atac al sentinţei. Rezultă că

trebuie probată nu doar vinovăţia, ci şi faptul că organele de urmărire penală au

obligaţia să prezinte şi acele probe care ar putea duce şi la achitarea inculpatului*.

Principiul priorităţii reglementărilor internaţionale in materia drepturilor

omului acordă prioritate reglementărilor internaţionale, desigur celor cuprinse în

tratatele ratificate de Republica Moldova, în situaţia în care s-ar ivi anumite

nepotriviri, contradicţii, conflicte, neconcordanţe între ele şi reglementările interne. T. Cârnaţ, M. Câmat. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama,

2006. p.68.

T. Cârnaţ, M. Cârnaţ. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama. 2006,

p.69-70.

Prin art.7 Constituţia Republicii Moldova nu permite ratificarea unui tratat

internaţional care ar contraveni prevederilor sale. în sistemul dreptului

moldovenesc, prevederile tratatelor internaţionale nu pot fi situate, sub aspectul

îorţei lor juridice, deasupra prevederilor Constituţiei. De aici rezultă obligaţia

constituţională pentru autorităţile competente in negocierea şi încheierea tratatelor

internaţionale de a observa concordanţa lor cu Constituţia. Dacă textele unor tratate

internaţionale ce se negociază conţin asemenea prevederi, ratificarea lor se poate

face fie cu rezervele corespunzătoare, fie numai după ce Constituţia este revizuită

potrivit art.141-143.

Relaţia dintre dreptul internaţional şi dreptul naţional poate îmbrăca una dintre

următoarele forme:

a) o relaţie de substituire - când competenţa reglementării drepturilor aparţine

autorităţilor comunitare. Această competenţă poate fi totală sau parţială;

b) o relaţie de armonizare - când dreptul naţional continuând să existe, el

trebuie să se adapteze şi să evolueze în funcţie de exigenţele definite şi impuse de

dreptul comunitar. Cu alte cuvinte, nu îşi determină ei însuşi, în totalitate,

obiectivele;

c) o relaţie de coordonare - care pare sinonimă cu armonizarea. O astfel de

relaţie se realizează atunci când în spaţiul dreptului naţional intervine dreptul

comunitar, în beneficiul subiectelor de drept, pentru a asigura anumite efecte

uniforme;

d) o relaţie de coexistenţă - când cele două sisteme de drept, urmărind aceleaşi

obiective şi reglementând aceleaşi probleme, o fac pentru situaţii prin ipoteză

diferite şi cu preocupări care nu sunt identice, îndeplinind deci, fiecare, o funcţie

proprie9.

58

Principiul caracterului de excepţie al restrângerii exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi presupune că limitările şi restricţiile sunt posibile dacă: sunt

expres prevăzute de lege; sunt necesare într-o societate democratică pentru a

proteja securitatea naţională, ordinea publică, sănătatea şi morala publică,

drepturile şi libertăţile celorlalţi etc.; sunt proporţionale cu cauza care le-a

determinat. Limitările trebuie să fie exclusiv în vederea favorizării binelui general

intr-o societate democratică98. ” T. C'ârnat. M. Câmat. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama, 2006, p.70-72. H

T. Cârnaţ. M. Câmaţ. Proiecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama, 2006, p.

72-74.

Art.54 din Constituţia Republicii Moldova permite restrângerea exerciţiului

unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, dar numai ca excepţie şi, desigur, numai

condiţionat. Potrivit textului menţionat, restrângerea se poate înfăptui numai prin

lege. Chiar legea poate face acest lucru nu mai dacă se impune după caz pentru:

apărarea siguranţei naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii ori a moralei publice, a

drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor: prevenirea unei calamităţi naturale ori ale

unui sinistru deosebit de grav. Articolul 54 impune două condiţii care, desigur, sunt

cumulative, şi anume: restrângerea să fie proporţională cu situaţia care a

determinat-o şi să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Fiind una dintre cele mai delicate, problema restrângerii exercitării unor

drepturi sau libertăţi trebuie să fie - şi este - ea însăşi circumscrisă. în acest sens:

a) împrejurările care justifică restrângerea unor drepturi sau libertăţi sunt

expres şi limitativ arătate, urmând, deci, regulile specifice excepţiilor:

b) deşi aceste împrejurări sunt "comune”, ele pot justifica restrângerea numai

"după caz”, adică ţinând seama de natura dreptului sau a libertăţii";

c) restrângerea nu poate fi discriminatorie, pe motiv de rasă, culoare, sex,

limbă, religie sau origine socială.

Nici o împrejurare de restrângere nu poate justifica pierderea unor drepturi

anterior dobândite sau reconsiderarea beneficiului produs prin dobândirea lor şi în

nici o împrejurare nu poate fi refuzat dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru

ca aceasta să aprecieze legalitatea măsurilor de restrângere. Orice persoană -

precizează Constituţia - se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a

libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exerciţiul

acestui drept.63 64

I. Deleanu. Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat. - Bucureşti: Europa Nova, 19%, p.

128.

59

în conformitate cu Constituţia, nu se admite restrângerea drepturilor

proclamate în articolele 20-24 (accesul liber la justiţie; prezumţia nevinovăţiei;

neretroactivitatea legii; dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi

îndatoririle; dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică).

Principiul egalităţii in drepturi. Egalitatea este strâns legată de ideea de

justiţie. Principiul egalităţii a rămas deschis unei multitudini de interpretări65. în

Grecia Antică, Pericle (490-429 î.e.n.) afirma că " Din punctul de vedere al legilor,

toţi fără a considera deosebirile private, se bucură de egalitate pentru accesul la

demnităţi; fiecare după modul cum se distinge, obţine o preferinţă fondată pe merit,

nu pe clasă”66 67. Aristotel, în lucrarea “Politica” afirma că “numai prin lege devine

cineva sclav ori liber, prin natură oamenii nu se deosebesc cu nimic”101 . Aristotel

face delimitare intre două tipuri de egalitate în drepturi: a .egalitatea numerică şi

egalitatea proporţională. Egalitatea numerică apare atunci când fiecare om se

tratează ca entitate, ca unitate in sensul că fiecare om este un alt om. Egalitatea

numerică apare în enunţuri cum sunt: “cetăţenii sunt egali in faţa legii” sau “

oamenii sunt egali în faţa morţii” Egalitatea proporţională sau geometrică apare

atunci când fiecare individ se consideră in raport cu capacităţile, aptitudinile,

talentul său, cu rezultatele sau creaţiile sale, adică în raport cu meritul său. Sunt

egali oamenii cu merite egale.

în perioada contemporană putem face distincţie intre egalitatea formală şi cea

substanţială. Egalitatea formală se referă la aplicarea legii şi tratamentul egal al

persoanelor care se află in aceeaşi situaţie.

Egalitatea substanţială se referă la conţinutul legilor ce trebuie create in aşa fel

încât să nu discrimineze cetăţenii pe motive arbitrare, iar în această situaţie

tratamentul trebuie să fie de o asemenea natură ca persoanele să aibă oportunităţi

egale pentru a atinge poziţii egale. Această distincţie are nu numai importanţă

filosofică, ci şi practică, pentru că nu întotdeauna când este respectat criteriul

egalităţii formale este respectat şi cel al egalităţii substanţiale (ca în cazul distincţiei

intre legalitatea formală şi cea substanţială în dreptul penal, sau dreptul la

distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ce nu este sinonim cu dreptul de a fi

tratat cu acelaşi respect ca oricine altcineva).

64

Ibidem, p. 121-129. l<>

' T. Cârnaţ. M. Câmaţ. Protecţia Juridică a Drepturilor Omului. - Chişinău: Reclama, 2006.

p.61-63.

'i‘-1.Cloşca, I.Suceava. Tratat de drepturile omului.-ed.turopa Nova. Bucureşti. 1995. p. 17.

'"'Aristotel. Politica. - ed .Naţionali. Bucureşti, 1924. p.20.

60

Teoria politică modernă68, ce a influenţat conceptele de egalitate din

"

u R. Dworkin. Sovereign Virtue. The Theorv and Practice of Equality. - Cambridge: I !ar- vard

University Press 2000); J. Rawls. A Theorv of Justice. - Cambridge: Harvard Univer- sity Press,

rev.ed. 1999; R.A. Posner. Overcoming Law - Cambridge: Harvard Univesity Press. 1995; J.

Rawls. Justice as Fairness. Politicul not Metaphysical in: Prospects for a Common Moralitv. -

Princeton University Press, 1993.

61

diferite sisteme de drept, dar şi recunoaşterea în instrumentele juridice

internaţionale a dreptului la egalitate în faţa legii şi la protecţie împotriva

discriminării pentru toate persoanele ca un drept universal, au condus la abordarea

problematicii egalităţii în diferite moduri: egalitatea ca raţionalitate (egalii trebuie

să fie trataţi ca egali, dacă nu există o justificare rezonabilă pentru o diferenţă de

tratament); egalitatea ca un complement al protecţiei drepturilor fundamentale ale

omului (art.14 al Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor

Fundamentale ale Omului); egalitatea ca protecţie împotriva tratamentului inegal

sau discriminării bazate pe cunoaşterea faptului că anumite grupuri sunt tratate mai

puţin favorabil sau sunt excluse pentru că au alte caracteristici decât grupul

dominant; egalitatea ca transformare (principiul egalităţii trebuie să fie un vehicul

pentru schimbări structurale de natură să elimine discriminarea). Principiul

egalităţii oferă o reală şi eficientă protecţie juridică a cetăţenilor în două modalităţi:

direct, prin posibilitatea pe care aceştia o au de a invoca în faţa unui judecător ori de

câte consideră că sunt victimele unei discriminări şi indirect, datorită rolului de

drept-garanţie pe care egalitatea il joacă pe lângă celelalte drepturi fundamentale69.

Egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor

omului. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul

garantat la exercitarea libertăţilor legale în scopul realizării intereselor sale

legitime. Principiul egalităţii în drepturi are câteva aplicaţii particulare referitoare

la minorităţile naţionale, poziţia femeii, ocrotirea socială a copiilor şi tinerilor şi

ocrotirea persoanelor handicapate.70

Principiu egalităţii este consemnat prin art.16 alin.(l) şi (2) din Constituţie.

Dacă examinăm conţinutul acestui principiu, putem indica trei aspecte, şi anume:

♦ egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi;

♦ egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de rasă, naţionalitate,

origine etnică, limbă, avere sau origine socială;

♦ egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de religie, opinie sau

apartenenţă politică.10,

Acestor trei aspecte le vom aborda pe parcursul studiului monografiei, mai jos

însă vom interpreta doar esenţialul acestor egalităţi.

Egalitatea în drepturi a persoanelor, priveşte toate drepturile pe care le au

,<ls

S.E.Tănăsescu. Principiul egalităţii în dreptul românesc, Ed. AII Beck. Bucureşti. I999. p.10

(367p.) 70

D.Micu, Garantarea drepturilor omului. Editura ALE BECK, Bucureşti. 1998, p. 131(283,p.).

ici Ţ ('ârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. - Chişinău. 2003. p.48.

62

indivizii, fără deosebire de faptul dacă ele sunt înscrise în chiar textul Constituţiei

sau in alte acte normative. Totodată, egalitatea în drepturi se manifestă în toate

domeniile de activitate. Trebuie reţinută, de asemenea, regula ce rezultă din

reglementările internaţionale, potrivit căreia nici o măsură luată în caz de pericol

public, care ameninţă existenţa naţiunii, nu poate duce la discriminări întemeiate pe

rasă, culoare, sex, limbă, religie sau origine socială. Legea garantează ocrotirea

egală a tuturor persoanelor şi sancţionează discriminările.71

Egalitatea in faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de

standardizare, de uniformizare, de înscriere a tuturor cetăţenilor sub semnul

aceluiaşi regim juridic, indiferent de situaţia naturală sau socio-profesională a

acestora. Deci, principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un

tratament juridic egal. în acelaşi timp, lucru aparent paradoxal, principiul egalităţii

implică dreptul la diferenţiere in tratament juridic, căci, in măsura in care egalitatea

nu este naturală, impunerea unui tratament juridic egal ar însemna discriminare.

Altfel spus, situaţiilor egale trebuie să le corespundă un tratament juridic egal, iar în

situaţiile diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.72

Aşadar, egalitatea in drepturi între femei şi bărbaţi exprimă realitatea că

femeile reprezintă aproximativ jumătate din populaţia ţării şi că în toate împlinirile

materiale şi spirituale este încorporată şi munca lor. De aceea, femeile se bucură în

mod egal cu bărbaţii de toate drepturile. Ele pot ocupa, în condiţii egale cu bărbaţii,

orice funcţii, iar pentru muncă egală primesc un salariu egal cu cel al bărbaţilor.

Egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii este garantată şi prin ocrotirea deosebită

ce se acordă femeii ca mamă, prin ocrotirea şi asistenţa acordată familiei.

Egalitatea in drepturi a persoanelor fără deosebire de rasă, naţionalitate,

origine etnică, limbă, avere sau origine socială exprimă, la nivelul acestei instituţii

juridice, că pe teritoriul Republicii Moldova, in decursul dezvoltării sale istorice ca

stat s-au aşezat, au locuit, au muncit şi au luptat alături de moldoveni persoane şi de

altă naţionalitate, precum romi, maghiari, germani, sârbi, turci, evrei, armeni etc.

Aceste categorii de persoane au luptat pentru dreptate socială, libertate şi

democraţie, pentru cucerirea şi apărarea independenţei şi suveranităţii statului

moldovenesc. Astăzi ei se bucură, în mod egal cu cetăţenii Republicii Moldova, de

toate drepturile şi libertăţile şi îşi asumă, în mod egal, îndatoririle fundamentale.

Egalitatea in drepturi a persoanelor fără deosebire de religie, opinie sau

lu8

I. Muraru. (Jh. lancu. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle constituţionale. - Bucureşti: Institutul

Român pentru Drepturile Omului, 1992, p.26. m

1. Deleanu. Drept constituţional si instituţii politice. 1996, p. 116-117.

63

apartenenţă politică este, de fapt, o prelungire a celorlalte două aspecte

nominalizate, in mod deosebit urmărindu-se ca opţiunile politice sau religioase ale

oamenilor să nu fie speculate in sensul discriminării in drepturi.

Prin urmare, egalitatea este un principiu fundamental al drepturilor omului,

deoarece oferă oamenilor sentimentul că sunt trataţi cu respectul care li se cuvine şi

că se bucură de dreptatea pe care o merită toate fiinţele umane. Subliniind

importanţa deosebită a principiului egalităţii intr-un sistem democratic de

guvernământ, Montesquieu opinează: „Toţi oamenii trebuie să se bucure de

aceeaşi fericire şi de aceleaşi avantaje, fiecare trebuie să simtă aceleaşi plăceri şi

să nutrească aceleaşi speranţe, iar aceasta nu se poate realiza decât prin

cumpătarea generală”, pentru că „dragostea de democraţie este dragostea de

egalitate"n<l

în opinia noastră, prin respectarea principiului egalităţii in drepturi pentru toţi.

indiferent de sex, rasă, religie, apartenenţă politică, etc. se exclude discriminarea.

Egalitatea este opusul discriminării, deoarece discriminarea este limitarea şi

încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă, sex, naţionalitate, limbă, religie,

avere, opinie etc.

Generalizând cele expuse putem concluziona că drepturile omului, demnitatea

şi egalitatea sunt in strânsă legătură organică. Aceste trei clemente sunt

interdependente şi intr-un stat de drept stau ca trei piloni la baza prevenirii,

eradicării şi condamnării tuturor formelor de discriminare. in cazul in care ar lipsi

unul din aceste trei elemente, in societate ar domina discriminarea. 73

CAPITOLUL II. ESENŢA CONCEPTULUI ŞI DIVERSITATEA

FORMELOR DE MANIFESTARE A DISCRIMINĂRII

§1. Noţiunea şi esenţa conceptului de discriminare

Principiul egalităţii, conform căruia toate fiinţele umane au drepturi egale şi ar

trebui tratate egal pentru că dispun de demnitate umană, stă la baza noţiunii de

drepturi ale omului şi îşi găseşte realizare in funcţie de demnitatea inerentă fiecărui

individ. Insă, acest principiu natural la egalitate nu a fost niciodată acordat pe

deplin tuturor fiinţelor umane, nici în trecut, nici in prezent.

Inegalitatea apare aproape in orice societate, totuşi, discriminarea nu a apărut în

zilele noastre. Teoria lui Charles Darwin, potrivit căruia supravieţuieşte cel mai

bun şi mai puternic a fost folosită pentru a justifica „ştiinţific" noţiunea de

73 Cârnaţ. Proiecţia juridică a drepturilor omului. - C'hişinău, 2003, p.41

64

superioritate rasială.

Ştiinţele sociale au oferit o serie de explicaţii alternative pentru practicarea

discriminării. Potrivit teoriilor care pun accentul pe stratificarea socială,

discriminarea este „produsul stratificării sociale bazate pe distribuţia inegală a

puterii, statutului şi a bogăţiei intre grupuri’!74 75 76 77

Grupurile dominante încearcă

să îşi menţină poziţia apelând la practici de discriminare. Cercetările de psihologie

socială au relevat faptul că membrii grupurilor cu statut superior au tendinţa să

discrimineze mai mult decât cei ai grupurilor subordonate.u-

Teoria conflictelor reale elaborată de Sherif"1 în anul 1956 susţine că

discriminarea apare în condiţiile competiţiei pentru resurse limitate care există între

două grupuri. în acest context indivizii tind să favorizeze membrii propriului grup.

O altă serie de explicaţii oferite pentru discriminare leagă tratamentul

diferenţiat aplicat anumitor persoane sau grupuri de identitatea socială. Conform

teoriei identităţii sociale elaborate de Henry TajfelIH

(1981), indivizii au tendinţa să

discrimineze în favoarea grupului din care lac parte pentru ca acest grup să obţină o

poziţie superioară altor grupuri Acest fapt conduce la dobândirea unei identităţii

sociale pozitive la nivel individual.

Teoria Interacţiunii Comportamentale, elaborată de Rabbie11’, susţine că

discriminarea în favoarea propriului grup este un lucru pur raţional, instrumental şi

economic. Indivizii au tendinţa să îi favorizeze pe membrii propriului grup şi, deci,

să ii defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a-şi maximiza câştigul personal.

Alocând mai multe resurse membrilor grupului de care simt că aparţin, indivizii se

aşteaptă ca şi aceştia, la rândul lor, să îi favorizeze, conform normelor de

reciprocitate.

Aceste grupuri vulnerabile, din punct de vedere social, devin vulnerabile şi din

punct de vedere economic.116 Cei care sunt ţinta prejudecăţilor şi a discriminării,

într-o anumită societate, vor întâmpina dificultăţi de integrare pe piaţa muncii (nu

îşi vor găsi locuri de muncă pe măsura calificării sau vor fi plătiţi la nivel inferior

celor care aparţin grupurilor favorizate), vor avea dificultăţi în obţinerea

74

R.Bouhris, J.Tumer, A.Gaugnon. Interdependence. Social Identiţy and Discriminalion. - Oa-

kes: Penelope, Naomi Elleniers, Alexander I laslam (coord.) - The Social Psycholgy of Stereoti-

ping and Group Life, Blackwell Publishers, Oxford, (. ani bridge. Massachusetts, 1007, p.274.

Ibidem, p.285. lr’ Sherif. Muzafer, Carolin Sherif. An Outline of Social Psvchology. Revised Edition. — New

York: llarper& Brothers, 1056, 77

H.Tajfel. Human Groups and Social Categories. - Canibridge: Cambridge University Press,

1081.

65

beneficiilor publice.

Astăzi, ca o consecinţă a experienţelor istorice, interzicerea discriminării este

stabilită în multe tratate internaţionale şi legislaţii naţionale cu referire la drepturile

omului. Cu toate acestea, discriminarea bazată pe rasă, culoare, etnie, la fel ca şi

religie, gen, orientare sexuală etc. este una de violare a drepturilor omului care se

produce cel mai frecvent în întreaga lume.

Aşadar, discriminare (din latină - discriminaţii) - a diferenţia) înseamnă tratare

inegală, defavorizată a indivizilor, a categoriilor de indivizi sau a grupurilor umane,

in raport cu diverse criterii, cum ar fi apartenenţa etnică, rasială, religioasă etc.117

Uneori, discriminarea este confundată cu prejudecata, care se referă, mai mult, la

starea psihologică, decât la comportament. Aceste două noţiuni sunt strâns legate,

însă este posibil de a discrimina oamenii fără o prejudecată conştientă.118

R. Bouluis. J.Turner, A.Gaugnon. Interdependence, Social Identity andDi.scrimination.-Oa-

kes: Penelope, Naomi Rllemers, Alexander Haslani (coord.) - The Social Psycholgy of Stere-

otiping and Group Life, Blackwell Publishers, Oxford, Cambridge. Massachusetts, 1997.

S. M. Miller. The Great Chain of Povertv f-.xplanation. in: Oven Else, S.M. Miller. Sved

Abdus Samad (coord.) - Povertv: A Global Revievv - Handbook on International Povertv

Research, Scandinavian University Press, Oslo, Stockholm, Copenhaga, Boston, 1996.

"T Dicţionar Explicativ Ilustrat al Limbii Române. - Chişinău: ARC. 2007.

118 Dicţionarul Sociologiei Critice. http://www.public.iastate.edu/%7Emiazur/dictionarv. html.

2005.

De obicei, discriminarea este concepută ca un fenomen „structural, de sistem

sau instituţional”. Aceasta înseamnă că este un fenomen des întâlnit în structurile,

normele şi instituţiile sociale. Politicile, practicile, cerinţele şi alţi factori cu

influenţa negativă asupra membrilor anumitor grupuri deseori par a li „neutre” sau

obiective faţă de cei implicaţi. Spre exemplu, metoda prin care sunt „testaţi" copiii

pentru a determina dacă ei fac faţă unui anumit profil de şcolarizare. Astfel de teste

nu rareori presupun anumite cunoştinţe culturale şi lingvistice pe care copiii din

grupurile minoritare nu le împărtăşesc. Aceşti copii sunt consideraţi, în mod greşit,

incapabili, însă reuşita lor scăzută nu are nimic comun cu capacităţile lor

intelectuale.

Discriminarea se produce împotriva populaţiei indigene şi a minorităţilor de

oriunde, începând cu pădurile din Ecuador şi terminând cu insulele japoneze şi

rezervaţiile din Dakota de Sud, împotriva evreilor, a aborigenilor din Australia şi a

romilor din Europa, dar şi a moldovenilor din stânga Nistrului. Sunt discriminaţi

migranţii care lucrează, refugiaţii şi solicitanţii de azil din America de Nord şi

Europa, dar şi cei terorizaţi sau abuzaţi, in acelaşi rând femeile, acestea fiind tratate

ca fiinţe umane inferioare, persoanele infectate cu HIV/S1DA, cele cu disabilităţi

66

fizice sau psihice sau care au o altă orientare sexuală sau confesiune. Discriminarea

apare în diferite forme şi poate fi prezumat faptul că fiecare a fost afectat de o formă

sau alta a acesteia, lotuşi, in unele cazuri există un motiv bun de discriminare. Aţi

dori ea copiii de 10 ani să conducă automobilele? Alteori, discriminarea ii doare pe

oameni. De exemplu, o firmă nu angajează persoane care vorbesc cu accent străin.

In funcţie de cauzele acestui tratament diferenţiat, se vorbeşte despre discriminare

pe bază de mai multe criterii, precum rasă, etnie, culoare, sex, religie, orientare

sexuală, disabilitate etc. Iar atâta timp cât distincţiile sunt bazate pe criterii

rezonabile şi obiective tratamentul diferenţiat poate fi justificat.

De regulă, un grup dominat discriminează un alt grup mai puţin puternic şi

numeros. Dominaţia poate fi exprimată în termeni de‘număr (majoritate versus

minoritate) sau putere („clasa de sus” versus „clasa de jos"). După Bettz A.

Reardon de la Universitatea Columbia"”, discriminarea este o interzicere a

demnităţii umane şi a drepturilor egale a celor

"" Understanding Human Rights, Manual on Human Rights Bducation, 5th Ministerial meeting ol

the I luman Security NetWork in Graz, Austria. 8-10 mai 2003, p.S5.

împotriva cărora se aplică. în conformitate cu documentele naţionale şi

internaţionale, discriminarea este privită ca orice excludere, restricţie, distincţie,

sau preferinţă care are drept scop interzicerea sau refuzarea drepturilor egale şi a

protecţiei acestora; este interzicerea principiului egalităţii şi un afront adus

demnităţii umane. Vom explica termenii din această din urmă definiţie apelănd Ia

dicţionarul explicativ.'20 Aşadar, excludere înseamnă acţiunea de a înlătura şi

rezultatul acesteia; restricţie

- măsură care limitează, îngrădeşte un drept, o libertate etc.; distincţie

- atitudine, comportare, înfăţişare deosebită, cu caracter distinct; preferinţă -

întâietate acordată unui obiect, unei situaţii, unei fiinţe atunci când există

posibilitatea de a alege dintre mai multe obiecte, situaţii sau fiinţe, înclinaţie faţă de

o anumită fiinţă; afront - insultă, jignire, ofensă, dezonoare adusă cuiva in public.

în discursul public contemporan, definiţia noţiunii de discriminare este cu totul

încurcată. în mare parte, definiţiile date discriminării se contrazic una pe alta.

Consensul general că discriminarea pe anumite criterii este nedreaptă şi trebuie

lichidată este inutil atunci când oamenii nu pot cădea de acord asupra semnificaţiei

acesteia. Atâta timp cât motivul interzicerii este neclar regula nu are nici o putere,

nu poate fi învăţată sau ascultată, nu poate să guverneze. Mai mult ca atât, logica

acesteia nu poate fi discutată.

Ce înţeleg oamenii prin discriminare, referindu-se la un anumit tip de trata-

ment? Aproape întotdeauna înţeleg că acesta e diferit sau inegal. Dar definiţiile lor

67

variază material, in dependenţă de baza tratamentului sau motivele acestuia. De

exemplu, poate fi oare numită discriminare situaţia când universităţile tratează în

mod diferit solicitanţii la admitere, bazându-se pe nota generală de absolvire? Pe

locul lor de reşedinţă? Dar in situaţia când ofiţerii securităţii de la aeroport tratează

pasagerii in mod diferit bazându-se pe originea lor naţională? Pe sexul lor? Este

oare discriminare atunci când Constituţia interzice votul cetăţenilor mai mici de 18

ani? Atunci când companiile de asigurări a vieţii tratează solicitanţii diferit

bazându-se pe vârsta lor? Pe sexul lor? Pe sănătatea lor?

în istoria lungă a cuvântului „discriminare” sensul acestuia care este împărtăşit

de toate definiţiile in discuţie este comparativ recent. Un sens mai vechi, plasat în

prim-plan în majoritatea dicţionarelor, este actul sau puterea de a face distincţii

exacte. Acesta aparţine percepţiei şi, de obicei, ţine de o conotaţie favo-

Dicţionarul explicativ a! limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „lorgu

iordan”. Ediţia a li-a. Bucureşti; Univers Enciclopedic.

rabilă, exprimată prin fraze ca „discriminând între aparenţă şi realitate" Potrivit

sensului dat noţiunii în secolul al XlX-lea, aceasta era concepută ca un tratament

având o conotaţie negativă - „a discrimina în favoarea intereselor conferite sau

împotriva străinilor” Atunci când oamenii vorbesc despre discriminare rasială,

etnică sau de gen, ei de obicei utilează cuvântul anume in acest sens.

Oare discriminarea include tratament diferenţiat, chiar atunci când este egal,

sau numai tratament inegal? Dacă un restaurant serveşte negrii şi albii cu aceeaşi

mâncare la acelaşi preţ, dar în mod diferit, şi în săli egal de atrăgătoare, acesta îi

tratează diferit, dar egal. Dacă acest resta urant oferă aceeaşi mâncare unei „rase” la

un preţ mai mare sau cu sală mai inferioară, acesta tratează cele două „rase” inegal,

dar şi diferit.

Este oare careva motiv acceptabil de a refuza vreuna dintre opinii asupra

sensului discriminării? Ca criteriu, diferitul are un avantaj mai mare asupra

clarităţii; inegalul are un avantaj mai mare asupra importanţei. Argumente pot fi

aduse pentru oricare din poziţii, dar nici unul nu pare a fi conclusiv. în opinia

noastră, suntem stopaţi de ambele. Acestea sunt cel mai clar desemnate ca un

tratament diferit, dar egal, sau un tratament inegal. Toate tratamentele inegale sunt

ipso fado diferite, şi aproape toate tratamentele diferite sunt inegale.

Practicile discriminatorii sunt împotriva prevederilor din instrumentele

internaţionale privind drepturile omului şi, totodată, sunt interzise de acestea in

ţările democratice.121 Astfel, în articolul 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor

Omului'22 se prevede: „Toţi oamenii sunt egali in faţa legii şi au, fără nici o

deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie

68

egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Declaraţie şi

împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare...”.

Carta Naţiunilor Unite223 în articolele 1,55 şi 75 stipulează de trei ori

respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului fără

1:1 R.SmoIski, M.SmoIski,E.II.StadtmuIler. Slownik Eneyklopedyczny EdukacjaObywatelska.

Wydawnictwo Europa, 1999. l:- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. Rezoluţia Adunării

Generale a ONU nr.217 A (III) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte

(1990-1998). Voi. E —Chişinău, 1998, p.11-18.

Carta Naţiunilor l Inite şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, semnate la San-l rancisco.

26 iunie 1945. şi Declaraţia asupra principiilor dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti

şi cooperarea dintre state, conform Cartei Naţiunilor Unite din 24 octombrie 1970. Rezoluţia

Adunării Generale a ONU nr.2625 (XXV) //Tratate internaţionale Ia care Republica Moldova este

parte (1990-1998). Voi. 26. - Chişinău. 1998. p.5-54.

nici o distincţie de rasă, sex, limbă sau religie.

Articolul 26 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi

Politice'fixează: „Toţi oamenii sunt egali in faţa legii şi au, fără nici o

discriminare, dreptul la o egală protecţie a legii. In acest sens, legea va interzice

orice discriminare şi va garanta tuturor oamenilor protecţie egală şi efectivă

împotriva discriminării de orice fel ca, de pildă, de rasă, culoare, sex, limbă,

religie, opinie publică sau orice altă opinie, de origine naţională sau socială,

avere, naştere sau orice alte împrejurări..."

însă, nici textul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi nici cel al

Pactelor Internaţionale nu definesc „discriminarea”. Totuşi, Comitetul pentru

Drepturile Omului consideră că termenul „discriminare", aşa cum este utilizat in

Pact, trebuie înţeles drept orice diferenţă, excludere, limitare sau favorizare, care

se bazează pe criteriile de rasă, culoarea pielii, gen, limbă, religie, opinii politice

sau de altă natură, statutul naţional sau social, proprietate, naştere sau altă

situaţie şi care are drept scop sau urmăreşte să distrugă sau să umilească

drepturile şi libertăţile cunoscute şi utilizate de toate fiinţele umane.135 Aceeaşi

definiţie a acestui termen poate fi găsită in convenţiile şi declaraţiile ce ţin numai de

tipuri şi forme specifice ale discriminării.

Astfel, articolul 1(1) din Convenţia Internaţională cu privire la Eliminarea

tuturor Formelor de Discriminare Rasială1-1', defineşte termenul „discriminare

rasială" ca „orice distincţie, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe rasă,

culoare, origine familială, naţională sau etnică care are ca scop sau drept rezultat

anularea sau lezarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale in viaţa

politică, economică, socială sau in alt domeniu al vieţii publice."

Articolul 1 (1) din Convenţia UNESCO împotriva Discriminării in Educaţie1-'

69

stipulează că „... termenul „discriminare” include orice distinc78 79 ţie, excepţie,

limitare sau preferinţă care, bazătidu-se pe rasă, culoare, sex, limbă, religie,

opinie politică sau de altă natură, naţionalitate sau origine socială, situaţie

economică sau familială, au ca scop sau drept rezultat anularea sau lezarea

principiului egalităţii de tratament in învăţământ, şi anume: privarea unei

persoane sau a unui grup de persoane de accesul la învăţământ de orice tip şi nivel,

sau limitarea drepturilor unei persoane sau a unui grup de persoane la învăţământ

de standard inferior, sau crearea pentru persoane sau grupuri de persoane a

condiţiilor ce sunt incompatibile cu demnitatea umană".

în cele ce urmează, vom identifica diversitatea de definiţii care sunt şi pot fi

utilizate in viaţa de zi cu zi. Astfel:

1. „Discriminarea” sub aspect descriptiv, reprezintă orice tratament diferit sau

inegal. Această formulare are mari avantaje, dat fiind că descrie, simplu şi clar,

ceea ce are in gând vorbitorul: este uşor de înţeles, de reţinut şi de aplicat. Conform

acestei definiţii, atunci când nou discriminarea este comandată, fiecare ştie ce este

interzis. Este probabil răspunsul pe care l-ar da aproape toţi fiind întrebaţi ce înţeleg

ei prin discriminare in contextul tratamentului. Totodată, puţini oameni atunci când

vorbesc despre un tratament diferit sau inegal pe care il aprobă, bazându-se pe rasă

sau oricare alt factor, subînţeleg discriminarea.

2. „Discriminarea” sub aspect de judecată, reprezintă orice tratament diferit

sau inegal care este injust. Numind o acţiune „discriminare” vorbitorul işi exprimă

opinia, considerând că aceasta este incorectă. Definiţia ar fi mai clară, dacă oamenii

ar fi căzut de acord asupra diferenţelor şi inegalităţilor injuste. Odată ce nu există

un astfel de consensus, nu putem cunoaşte dacă tratamentul numit de către vorbitor

discriminare ar fi injust şi pentru alţii. Drept rezultat, definiţia se reduce in practică

la orice tratament diferit sau inegal pe care vorbitorul il consideră injust. Astfel, de

exemplu, declaraţia: „Discriminarea rasială la admiterea in universităţi este injustă"

l2<

Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat la 16 decembrie 1966, la

New York // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990- 1998). Voi. I.

-Chişinău, 1998, p.30-51.

Punctul 7, "3aMeHaiuiH ooutero nopa/tKa Nr. 18 (37)”, in UN doc. HRO/GKN/I/Rev.g, p. 134-137.

Convenţia Internaţională cu privire la Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială,

adoptată la 21 decembrie 1965 la New York // Tratate internaţionale la care Republica Moldova

este parte (1990-1998). Voi I. - Chişinău. 1998, p.77-91. 79

Convenţia UNESCO împotriva Discriminării in Educaţie din 15 decembrie 1960 // Tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte, în vigoare pentru Republica Moldova din 17

iunie 1993.

70

Oricine declară aceasta presupune luarea unei poziţii. Dacă declaraţia implică

definiţia descriptivă a discriminării, suspiciunea este corectă. Astfel, declaraţia

devine: „La admiterile in universităţi, orice tratament diferit sau inegal bazat pe

rasă este injust” Insă, dacă definiţia de judecată este utilizată, atunci declaraţia nu

spune nimic. Aceasta devine o tautologie: „La admiterile in universităţi, orice

tratament diferit sau inegal bazat pe rasă pe care eu îl consider injust este injust.”

3. „Discriminarea” sub aspect advers, reprezintă orice tratament diferit sau

inegal care caută să producă un dezavantaj. Subliniind această definiţie, facem

concluzia că discriminarea este întotdeauna împotrivă: aceasta exclude sau oprimă;

aceasta nu ajută sau susţine. Astfel, un tratament diferit, urmărindu-se scopul ca de

el să profite un anumit grup, nu este considerat drept discriminare. Totuşi,

reducerile la vânzări pentru vârstnici nu sunt considerate drept discriminare, dar

politicile de angajare desemnate pentru a reduce proporţia angajaţilor vârstnici sunt

considerate discriminare. Sau: să presupunem că un solicitant ucrainean este

preferat unui rus, accentul punându-se pe etnicitate. Diferenţa în tratament este

discriminare, dacă scopul acestuia era de a-i exclude pe ruşi; şi nu este considerată

discriminare, dacă scopul acestui tratament a fost de a include mai mulţi ucraineni.

Astfel, nu există diferenţă in tratament care conferă avantaj relativ fără a conferi

dezavantaj relativ, sau viceversa. Diferenţa poate fi axată pe nuanţarea numai a

dezavantajului şi numită discriminare, sau numai a avantajului şi nefiind

considerată discriminare.

4. „Discriminarea" sub aspect de prejudecată, reprezintă orice tratament

diferit sau inegal doar atunci când este motivat de o prejudecată. Această utilizare

are avantajul de a elibera tratamentul diferit de la denumirea „discriminare” atunci

când motivul acestuia este de a promova o bunăstare generală. Totuşi, definiţia este

vagă: acei care o utilizează variază mult in înţelesul lor privind prejudecata. Este

arbitrar: dacă un motiv nedorit face ca tratamentul diferit sau inegal să fie

discriminare, atunci de ce se opreşte cu prejudecata? De ce nu se include furia, invi-

dia, lăcomia, preferinţa, partizanatul, agresiunea, dominarea ş.a.m.d.? Totodată,

aceasta definiţie este contradictorie. De exemplu, atunci când subiectul este

cantitatea discriminării prezente împotriva negrilor şi altor minorităţi, se numeşte

discriminare orice tratament nepreferenţiat, fără a se invoca careva motivaţie.

5. „Discriminarea” sub aspect de ilegalitate, reprezintă tratamentul diferit sau

inegal doar atunci când acesta este ilegal. Această definiţie a fost utilizată de

administraţia Clinton, atunci când se insista asupra programelor federale de acţiune

afirmativă în a nu discrimina. Totodată, multiple instituţii care formal asigurau

publicul că ele nu practică discriminarea, promovau preferinţa rasială robustă în

71

politicile lor de selectare. Acestea făceau referire la regulamente, legi sau hotărâri

judecătoreşti care legalizează tratamentul inegal în circumstanţele în care ele o

practică. Această definiţie pare a fi ad hoc, în care ilegalitatea nu este dispozitivă.

Deci, nu orice tratament diferit şi inegal poate fi numit discriminare.

Din cele specificate, rămâne neclar conceptul de discriminare. Astfel, definiţia

descriptivă, dacă specifică comportamentul implicat, atunci eşuează să acopere

conotaţia negativă a conceptului. Definiţia de judecată include o judecată morală

negativă, dar eşuează de a specifica ce anume este condamnabil. Definiţia adversă

se rezumă la faptul că dacă te axezi asupra unei părţi a unei monede, ce are două

părţi, atunci cealaltă parte încetează să existe. Definiţia de prejudecată e vagă,

arbitrară şi enigmatică. Aceasta şi definiţia de ilegalitate sunt deseori ad hoc, apli-

cându-se în unele situaţii, iar în altele nu.

Totuşi, este nevoie de definiţie, precum şi de a consulta dicţionarele de referinţă

pentru aceasta. Elementele asupra cărora toţi cad de acord că sunt necesare de a fi

cuprinse ca definitorii în definiţia noţiunii de discriminare sunt tratamentul diferit şi

inegal şi conotaţia sa negativă.

7. Definiţia de dicţionar1„Discriminare" este orice tratament diferit sau inegal

pe baza unei categorii care ignorează meritul individual. Această definiţie are o

bază solidă: credinţa pe larg răspândită că meritul trebuie să fie baza pentru

tratament. Necesitând o bază care ignoră meritul individual, această definiţie

explică conotaţia negativă a cuvântului pe care il defineşte. Suntem de părere că,

pentru a fi numit discriminare, tratamentul trebuie să fie diferit sau inegal, iar baza

nu trebuie să aibă nici o legătură cu meritul individual.

Problema constă în ambiguitatea „meritului”. De obicei, se subînţelege prin

„merit” calitatea de laudă, un sens, din păcate, prea îngust

I:K Webster’s Tliird New International Dictionary Unabridged (l%6)~ a discrimina 2: ..a face

diferenţă in tratament sau a favoriza pe bază categorială sau clasă in DISRTGARD a unui merit

individual ( în favoarea prietenilor tăi) (obişnuit ~ împotriva unei anumire naţionalităţi).”

The American Heritage Dictionary of the English l.anguage. Third Edition (1902) - a

discrimina 2: „a face deosebiri pe baza unei clase sau categorii fără privinţă a unui merit

individual... a fost acuzat în discriminarea împotriva femeilor: discriminat in favoarea

CRONIESului.”

The Randonr House Unabridged Dicţionar,'. Second Edition (1997) - a discrimina I: „a face o

deosebire în favoarea sau împotriva unei persoane sau lucru pe baza unui grup. clase sau categorii

căruia persoana sau lucrul ii aparţine ... Noua lege discriminează împotriva străinilor. Ea

discriminează in favoarea rudelor sale.” pentru prezentul scop. într-un sens mai larg: o acţiune sau calitate care garantează o diferenţă în tratament, favorabilă sau nefavorabilă, care altfel ar fi nepotrivită. De aceea, această definiţie este subiectivă, pentru că meritul nu este identificat, iar discriminarea în acest sens este orice tratament diferit sau inegal pe baza unei categorii pe care vorbitorul o consideră

72

nemeritată.

în concluzie, putem menţiona că, „discriminarea” reprezintă: orice tratament

diferit şi inegal pe baza unei categorii pe care vorbitorul o prezumă a fi ordinar

injustă.

§2. Analiza formelor de manifestare a discriminării

Astfel, totalitatea atitudinilor şi comportamentelor prin care anumitor indivizi

şi grupuri li se refuză drepturile şi oportunităţile existente pentru alţi indivizi şi

grupuri, în cadrul unei şi aceleiaşi societăţi politice, desemnează sensul principal al

discriminării. Mai multe acţiuni şi forme de comportament sunt legal recunoscute

ca forme de manifestare a discriminării.

Discriminarea se manifestă în diferite forme, cum ar fi: discriminarea directă:

discriminarea indirectă; discriminarea multiplă: discriminarea prin asociere;

tratamentul defavorizant; intenţia de a discrimina; hărţuirea; instigarea la

discriminare; victimizarea; ordinul de a discrimina; segregarea etc.

La capitolul combaterii formelor de manifestare a discriminării în cadrul UE

s-a implementat o strategie care s-a materializat cu adoptarea directivelor pentru

implementarea principiului egalităţii de tratament pe criteriul originii rasiale şi

etnice (Council Directive 2000/43/EC)'^ şi cu privire la egalitatea de tratament la

angajare şi în relaţiile de muncă sau profesionale pe criteriul religiei sau credinţei,

disabilităţilor, vârstei şi originii sexuale (Council Directive 2000/78/EC)130. La fel,

în cadrul UE s-a aplicat şi Planul de Acţiune al Comunităţii 2001-2006 (Decizia

2000/750/EC) privind combaterea discriminării bazate pe toate criteriile (altele

decât criteriul sex). Acest Plan conţinea trei obiective: Directiva Consiliului 43/2000/EC din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului

egalităţii de tratament între persoane tară deosebire de origine rasială sau etnică // Jurnalul Oficial

L 180, 19.07.2000, p.0022- 0026. 15,1

Directiva Consiliului 7S/2000/EC din 27 noiembrie 2000 stabilind cadrul general pentru egali-

tatea de tratament în relaţiile de muncă I I Jurnalul Oficial I. 303.02.12.2000. p.0016-0022.

- asistarea in analiza şi evaluarea gradului de discriminare şi a naturii

discriminării existente in UE, precum şi a eficienţei măsurilor pentru combaterea

discriminării;

- acordarea de ajutor la formarea capacităţii actorilor competenţi in domeniul

combaterii discriminării din statele membre ale UE şi la nivel european;

- promovarea şi diseminarea valorilor şi practicilor din domeniul combaterii

discriminării celor care aplică legea şi formatorilor de opinie.

Din Directive putem deduce că ele condamnă atât discriminarea directă şi

discriminarea indirectă, cât şi alte forme de manifestare a lor, cum ar fi:

73

discriminarea multiplă; discriminarea prin asociere; tratamentul defavorizat;

intenţia de a discrimina; ordinul de a discrimina. Discriminarea directă intervine

atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât o altă persoană (este, a

fost sau ar fi tratată intr-o situaţie comparabilă) pe baza oricărui criteriu pentru care

discriminarea este interzisă. Problema in stabilirea corectă a existenţei unei fapte de

discriminare constă in faptul că nu întotdeauna este uşor să identifici „situaţia

comparabilă" Trebuie să găseşti o persoană a cărei situaţie poate fi comparată cu

situaţia celui care susţine că a fost victimă a discriminării. Numai în condiţiile în

care aceste două situaţii sunt aceleaşi sau similare comparaţia poate avea loc.

Uneori, este imposibil să găseşti un termen de comparaţie care să existe în realitate;

în această situaţie se poate face referire la un termen de comparaţie ipotetic, chiar

dacă există circumstanţe diferite (ex., cineva dintr-o religie majoritară in compara-

ţie cu o religie minoritară).

Cu toate acestea, odată ce s-a demonstrat că două persoane aflate în aceeaşi

situaţie sau în situaţii similare au fost tratate diferit, este destul de greu să

demonstrezi că această diferenţiere este permisă. Deci, discriminarea directă

presupune orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă,

naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare

sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasâ, infectare HIV sau

apartenenţă la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori

înlăturarea recunoaşte rii, folosinţei sau exercitării, in condiţii de egalitate, a

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de

lege, in domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale

vieţii publice. Spre exemplu, in contextul angajării, refuzul de a angaja o femeie

căsătorită din cauza faptului că are obligaţii familiale sau poate să aibă copii

constituie discriminare directă pe criteriul sexului şi al situaţiei familiale. în cadrul

UE, elementele necesare pentru dovedirea discriminării directe includ

demonstrarea faptului că: victima aparţine unei categorii protejate: tratamentul este

mai puţin favorabil; discrimi narea nu poate fi justificată; comparaţia cu o altă

persoană într-o situaţie similară are caracteristici diferite, folosindu-se şi

comparaţii ipotetice sau din trecut.1*1

Discriminarea indirectă implică tratamentul care aparent este neutru sau

corect, însă care are efectul de a dezavantaja un grup particular. Discriminarea

indirectă intervine atunci când o prevedere, criteriu, practică aparent neutră pune

intr-o situaţie de dezavantaj persoane care aparţin unui grup protejat faţă de alte

persoane. Această formă de discriminare este deseori confirmată de datele statistice

care demonstrează un efect disproporţionat.1*- Spre exemplu, politicile aparent

74

neutre de ocrotire a sănătăţii pot avea un efect disproporţionat asupra persoanelor în

vârstă, care au nevoie de îngrijire medicală mai frecventă şi de diverse tipuri.

Pentru a demonstra discriminarea indirectă trebuie să demonstrăm dezavantajul şi

consecinţele negative în comparaţie cu alte persoane.1** Sunt excepţii de la această

regulă situaţiile în care prevederea, criteriul sau practica sunt justificate in mod

obiectiv de un scop legitim şi măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt

adecvate şi necesare.

Ca şi in cazul discriminării directe, identificarea unui element de comparare

poate fi dificilă. Un exemplu des oferit în trecut ca situaţie de discriminare indirectă

bazată pe sex (situaţia nu este acoperită de cele două directive, dar de alte prevederi

ale legislaţiei UE) este cea în care între salariul angajaţilor full-tirne şi cel al celor

part-time există o diferenţă substanţială, in condiţiile în care angajaţii part-time

sunt exclusiv femei sau predominant femei. Un alt exemplu poate fi o prevedere

aparent neutră din codul vestimentar intern al unei companii care solicită o

vestimentaţie obligatorie ce exclude o persoană sau un grup de persoane. 80 81

Discriminarea directă tinde să se focuseze pe dezavantajul pe care îl suferă o

persoană, iar noţiunea de discriminare indirectă se concentrează mai mult pe un

grup dezavantajat.82 83 Totuşi, aceasta nu înseamnă că discriminarea directă are loc

numai faţă de persoane fizice sau că discriminarea indirectă - numai asupra

grupurilor.

Făcând comparaţie dintre două grupuri aceasta implică o presupunere că aceste

grupuri sau oameni aparte pot fi comparaţi şi că ei trebuie să fie trataţi în mod egal.

însă, aceasta nu este posibil întotdeauna, pentru că există situaţii când astfel de

comparaţie este neajutătoare sau neadecvată, aşa precum încercarea de a compara

femeile însărcinate cu bărbaţii.133 în unele societăţi, refuzul oportunităţilor şi

drepturilor egale persoanelor sau grupurilor de persoane se consideră normalitate.84

în cadrul lor, discriminarea instituţională este practica de zi-cu-zi a organizaţiilor şi

instituţiilor, exercitând un impact dureros asupra membrilor grupurilor

111

Elaborarea legilor non-discriminare in Europa: Comparaţie între 25 de state-membre ale UE,

Reţeaua europeană a juriştilor in sfera non-discriminării, p.28. r: Directiva privind sarcina

probaţiunii in cazurile de discriminare pe bază de sex, 97/80/ EC. 15 decembrie 1997. 81

' Elaborarea legilor non-discriminare in Europa: Comparaţie între 25 de state-membre ale UE.

Reţeaua europeană a juriştilor in sfera non-discriminării, p.3(). m

R. Hunter. Indirect Discrimination in the Workplace. - Svdney: The Federatîon Press. 1992. p.ll. 1,5

New South Wales LawReform Commission, Review of the Anti-discrimination Act 1977

(NSW), Discussion Paper 30, 1993. p.64. 131

R.T Schaefer. Race and Ethnicity in the United States. - New York: Harper College, 1995.

p.82.

75

subordonate.85

Hărţuirea86 este definită ca fiind un comportament nedorit în legătură cu un

criteriu de discriminare, care are ca scop sau efect violarea demnităţii persoanei sau

crearea unui cadru intimidat, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv. După cum se

poate observa, definiţia discriminării include o gamă largă de comportamente

nedorite. Atunci când se analizează dacă o hărţuire a avut loc, nu este necesară

identificarea unui element comparativ.87" Hărţuirea poate lua formă fizică, verbală,

nonverbală. 88 89 90 91 Spre exemplu, hărţuirea sexuală este orientată către o

persoană, în virtutea sexului acesteia, fie că este femeie sau bărbat, şi, posibil, in

virtutea orientării sale sexuale. Există trei elemente de bază ca să dovedim

hărţuirea: victima trebuie să aparţină la o categorie protejată; victima a fost supusă

la un comportament nedorit, verbal sau fizic in temeiul apartenenţei sale la o

categorie protejată; comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare, ostil,

degradant, umilitor, sau ofensator. De aici rezultă că angajatorii vor fi responsabili

pentru hărţuirea comisă faţă de angajaţi. Cu toate că Legea cu privire la asigurarea

egalităţii de şanse intre femei şi bărbaţi, defineşte hărţuirea sexuală, însă ea nu

protejază hărţuirea pe alte criterii, cum ar fi apartenenţa etnică sau orientarea

sexuală.

Instigarea la discriminare constituie o formă de manifestare a discriminării141,

ceea ce inseamnă: instigarea unei persoane la discriminarea unei alte persoane,

datorită faptului că aceasta aparţine uneia dintre categoriile protejate. Spre

exemplu, proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu deservească romii.

în cele din urmă, Directivele includ victimizarea ca unul dintre actele interzise.

Statele membre trebuie să aplice măsurile necesare pentru a proteja indivizii de la

orice formă de tratament advers (precum concedierea) ca reacţie la o plângere,

acţiune sau alte proceduri prin care se urmăreşte respectarea principiului egalităţii

de tratament.142 Prin această prevedere se doreşte protecţia nu numai a persoanei

discriminate, ci şi a celor care pot oferi probe utile în procedura non discriminare

85

D. Mock. Glossary of Terms. Toronto: Fondation canadienne des relations raciales.

2005, p.306. l,s

Art.2(3) Directiva Consiliului 43/2000/EC din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului

egalităţii de tratament intre persoane fără deosebire de origine rasială sau etnică // Jurnalul Oficial

L 180, 19.07.2000, p.0022 0026; Ai1.2(2), Directiva Consiliului 78/2000/

EC din 27 noiembrie 2000 stabilind cadrul generai pentru egalitatea de tratament in relaţiile

de muncă // Jurnalul Oficial L 303, 02.12.2000, p.OOl 6 - 0022. I3

'' Manual de Non-discriminare, http://www.cri.ro/files. p.22.

"" Art.2, Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, nr.5-XVI, 9

februarie 2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.47-50/200.

76

sau care sunt intr-un fel sau altul implicaţi în această procedură. Legea cu privire la

asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi prevede această formă de

manifestare a discriminării, stipulând că este interzisă numai in contextul angajării

la lucru." Conform Directivei privind aspectele rasiale, victimizarea este o

problemă ce depăşeşte sfera muncii.144

De exem92 93

piu, romii din ţara noastră se

plâng de numeroase hărţuiri, in cazul in care depun plângeri pentru a li se apăra

drepturile115.

Suntem de părere că, odată ce Moldova a luat vectorul european de dezvoltare

şi doreşte sincer să se integreze in Uniunea Europeană, prevederile Directivelor ce

se referă la non-disa iminare ar trebui să fie implementate şi în Republica Moldova,

prin includerea lor in legislaţia cu privire la non-discriminare.

Din cele relatate putem defini următoarele forme de manifestare a

discriminării:

Discriminare directă - orice acţiune sau inacţiune în raport cu o persoană pe

baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială,

religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii,

vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,

infecţie HIV/S1DA sau pe bază de alte criterii sau semne individuale, stabilite prin

lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, care are

drept scop sau consecinţă limitarea sau intimidarea recunoaşterii, exercitării şi

implementării în condiţii de egalitate a drepturilor omului.

Discriminare indirectă - orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră

care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate,

origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii,

apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare

111

Art.2(4), Directiva Consiliului 43/2000/EC din 29 iunie 2000 privind implementarea prin-

cipiului egalităţii de tratament între persoane Iară deosebire de origine rasială sau etnică // Jurnalul

Oficial 1 180. 10.07.2000, p.0022 - 0026; Art.2(4i. Directiva Consiliului 78/2000/ EC din 27

noiembrie 2000 stabilind cadrul general pentru egalitatea de tratament în relaţiile de muncă

//Jurnalul Oficial L 303, 02.12.2000, p.0016 0022. ij:

Art.7, Directiva Consiliului 43/2000/EC din 20 iunie 2000 privind implementarea prin cipiului

egalităţii de tratament între persoane fără deosebire de origine rasială sau etnică // Jurnalul Oficial

L 180, 19.07.2000, p.0022 0026; 93

An. 1 l(g). Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. nr.5-XVi, 9

februarie 2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.47-50/200. 144

Art.9. Directiva Consiliului 43/2000/EC din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului

egalităţii de tratament între persoane fără deosebire de origine rasială sau etnică // Jurnalul Oficial

L 180, 19.07.2000, p.0022 -0026.

77

materială, boală cronică necontagioasă. infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii

sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care

Republica Moldova este parte, faţă de alte persoane, in afara cazului in care aceste

prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar

metodele de atingere ale acestui scop sunt adecvate şi necesare.

Discriminare multiplă - orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai

multe criterii: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială,

religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii,

vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,

infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale, stabilite prin

lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

IJ' N. Federiuc. Problemele romilor din Moldova preocupă prea puţin autorităţile / Ziarul Dreptul

Meu, 2007, nr. 11, 27.

Discriminarea prin asociere - orice faptă de discriminare săvârşită împotriva

unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie identificată conform

criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,

convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,

orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie

HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau

prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, este asociată cu

una sau mai multe persoane aparţinând unei asemenea categorii de persoane.

Segregare - orice faptă care are drept scop sau consecinţă separarea fizică

neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii: sex, rasă, naţionalitate, origine

etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii,

apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare

materială, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii

sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care

Republica Moldova este parte.

Tratament defavorizat - orice act, acţiune sau inacţiune care afectează direct

sau indirect drepturile şi interesele legale.

Intenţia de a discrimina - orice informaţie declarată in public de a săvârşi o

faptă de discriminare.

Comportament discriminatoriu orice comportament care, prin efectele pe care

le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat un grup de persoane sau o

comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi.

Instigarea la discriminare - orice acţiune sau inacţiune care determi nă cu

intenţie pe cineva să săvârşească o faptă de discriminare.

78

Complicitate la discriminare - fapta persoanei care facilitează sau ajută în mod

intenţionat o persoană la săvârşirea unei fapte de discriminare. Se consideră, de

asemenea, complicitate la discriminare fapta persoanei de a promite, inainte sau în

timpul săvârşirii faptei de discriminare, că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după

săvârşirea faptei promisiunea nu a fost îndeplinită.

Asocierea pentru săvârşirea unei fapte de discriminare - fapta de a se asocia

sau de a iniţia constituirea unei asocieri in scopul săvârşirii uneia sau mai multor

fapte de discriminare ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de

asocieri.

Hărţuire - orice formă de comportament, verbal sau no-verbal, manifestat

conştient pe baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale,

stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este

parte, în raport cu o fiinţă umană, cu scopul de a leza demnitatea persoanei ori a

crea o atmosferă incomodă, ostilă, degradantă sau ofensatoare.

Hărţuire sexuală - orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat în

mod fizic, verbal sau în orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea

persoanei sau creează un mediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau

intimidată: în mod special, cazul în care refuzul de a accepta un astfel de

comportament sau constrângere ar influenţa luarea de decizii şi afectează persoana.

Victimizarea - orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie

cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al unei

persoane in cazul in care persoana respectivă a întreprins sau care e presupusă că a

întreprins sau va întreprinde acţiunile pentru protecţia împotriva discriminării;

tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze in condiţiile

dale.

Suntem de părere că, toate noţiunile enumerate mai sus sunt forme de

manifestare a discriminării, de aceea, constituie discriminare şi trebuie să fie

sancţionate conform legislaţiei in vigoare: discriminarea directă, discriminarea

indirectă, discriminarea multiplă, comportamentul discriminatoriu, hărţuirea,

inclusiv cea sexuală, instigarea la discriminare, intenţia declarată public de a

discrimina, segregarea, victimizarea, discriminarea prin asociere, asocierea în

vederea săvârşirii unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare

săvârşite cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, cu

excepţia cazurilor în care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o

79

societate democrată. Discriminarea constituie contravenţie şi se sancţionează

contravenţional, dacă nu intră sub incidenţa legii penale. Totodată, constituie forme

agravante de discriminare: segregarea; discriminarea multiplă; fapta de instigare la

discriminare săvârşită de o persoană care se află pe o poziţie de autoritate faţă de cel

instigat; discriminarea săvârşită de două sau mai multe persoane; săvârşirea în mod

repetat a unei fapte de discriminare, chiar şi după pedepsirea faptei de discriminare. §3. Identificarea faptelor şi măsurilor care nu constituie

discriminare

Jurisprudenţa CEDO menţionează că nu toate acţiunile şi formele de tratament

diferenţiate constituie discriminare. în opinia noastră, faptele şi măsurile care, ca

excepţie, nu constituie discriminare pot fi de două categorii, şi anume: tratamentul

diferenţiat care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective şi măsurile afirmative

(pozitive).

Prima categorie de acţiuni care nu constituie discriminare o formează

tratamentele diferenţiate care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. Pentru

a fi justificat, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească un scop legitim şi să

existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit.146 De

exemplu, se consideră excepţie de la discriminare dacă persoana este refuzată să fie

angajată în forţele armate pe criteriul disabilităţii sau al vârstei nepotrivite, fiindcă

acestea sunt nişte cerinţe reale şi determinante ale funcţiei. Un alt exemplu poate fi

cazul când un regizor de film poate insista să angajeze un actor de culoare care să îl

joace pe Nelson Mandela - in această situaţie este vorba despre o cerinţă

determinantă. Suntem de părere că orice tratament diferenţiat este discriminatoriu

doar dacă nu se bazează pe criterii rezonabile şi obiective, bazate pe lege şi

necesare într-un stat democratic, în calitate de excepţie.

A doua categorie de acţiuni, ce nu constituie discriminare, include măsurile

afirmative (pozitive). Pentru reducerea discriminării au fost dezvoltate o serie de

strategii menite să asigure egalitatea de şanse în zonele in care au fost în mod

sistematic sub-reprezentate persoanele care fac parte din grupuri supuse în mod

tradiţional discriminării. în Statele Unite aceste strategii poartă numele de Acţiune

Afirmativă, în timp ce in Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de

Discriminare Pozitivă. Aceste strategii nu presupun o „discriminare inversă”, ci au

menirea să asigure egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii, indiferent de grupul

căruia aparţin. Discriminarea Pozitivă şi Acţiunea Afirmativă presupun, pe de o

parte, recunoaşterea dezavantajelor acumulate de grupurile respective, pe de alta -

elaborarea, promovarea de politici şi practici care ajută la depăşirea dificultăţilor."

Domeniile principale asupra cărora s-au

80

Ari. 2(2)(b)(i), Directiva Consiliului European privind stabilirea uni cadru general pentru

tratament egal in materie de angajare şi ocupaţie. 2000/78/EC, 27 noiembrie 2000. w’

N.Thompson. Anti-Discriminatory Practice: BASW Practicai Social Work (Paperback).

Publisher: Macmillan Press, 1907, 200 p.

focalizat strategiile de eliminare a discriminării sunt piaţa muncii, educaţia şi

locuinţele. Nu agreăm denumirea „discriminare pozitivă”, deoarece când auzim

cuvântul „discriminare” ne imaginăm ceva negativ, de aceea considerăm că

denumirea adecvată ar fi „măsuri afirmative” sau „măsuri pozitive”. Mai mult,

conceptul discriminării pozitive a fost respins de majoritatea statelor, deoarece

reprezintă o încălcare a principiului non-discriminării prin instituirea unei categorii

privilegiate de persoane ce beneficiază de drepturi speciale, l.a fel, discriminarea

pozitivă pune în pericol dreptul constituţional al liberei concurenţe. Totuşi, suntem

de părere că statul trebuie să adopte măsuri afirmative (pozitive) faţă de anumite

comunităţi dezavantajate de practici discriminatorii anterioare. Ele se vor aplica

limitat şi se vor referi la situaţiile pentru care sunt stabilite. Aceasta deoarece

instrumentele internaţionale, inclusiv CEDO, instituie o obligaţie pozitivă a statelor

de a asigura drepturile enumerate in Convenţie în limitele propriului teritoriu.118

Moldova este deci obligată să întreprindă măsuri afirmative in conformitate cu

angajamentele sale internaţionale. Măsurile luate de autorităţile publice sau de

persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane

sau a unei comunităţi, măsuri luate întru asigurarea dezvoltării lor fireşti şi

realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane,

grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează

protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare. Conţinutul concret al

unor asemenea măsuri este la discreţia autorităţilor naţionale. în calitate de măsuri

pozitive pot fi: oferirea unor servicii gratuite; alocaţii financiare pentru burse etc.

Măsurile pozitive sunt menite să prevină sau să compenseze dezavantajele

existente care rezultă din tratamentul discriminatoriu. Ele sunt politici speciale şi

provizorii, menite să ducă la asigurarea de fado a egalităţii.

De exemplu, în SUA, în anul 1970 au fost admişi in învăţământul superior mai

mulţi negri decât oricând. însă, dacă vom lua în calcul că negrii constituie 12% din

populaţie, numai 2,2% dintre medici şi 2,8% dintre studenţii la medicină sunt negri.

Astfel de statistici par să justifice procedurile de admitere utilizate în anii ’70 de

Facultatea de Medicină 94 a Universităţii din California de la Davis. Conform

94

Hotărârea CEDO din 08.07.2004 - llaşcu şi alţii versus Moldova şi Rusia. Dreptul la viaţă

(art.2). Proces echitabil (art.6 alin. 1). Acces liber la justiţie. Respectarea drepturilor, libertăţilor şi

demnităţii umane. Reţinerea. încălcarea art.l prin neasumarea obligaţiilor pozitive de protecţie a

81

acestor dispoziţii, 16 din 100 de locuri au fost rezervate pentru studenţii minoritari,

îndeosebi negri, chicanos (mexicani) şi americani de origine asiatică. Allen Bakke,

un candidat alb, care a realizat la teste punctaje mult mai bune decât candidaţii

minoritari admişi, nu a fost admis. Bakke a contestat in instanţă legitimitatea

acestei decizii. Cazul a ajuns spre soluţionare la Curtea Supremă a Statelor Unite,

intr-o hotărâre judecătorească confuză, Curtea a afirmat că utilizarea de cote pentru

admitere violează Amendamentul 14 din Constituţie şi a dispus ca Bakke să fie

admis. în acelaşi timp, judecătorii au menţionat că, din punct de vedere consti-

tuţional, s-a procedat corect ca „rasa" să fie luată in seamă în deciziile de admitere -

cu alte cuvinte, discriminarea (acţiunea) afirmativă este constituţională.149

Cu toate acestea, acţiunea afirmativă rămâne a fi controversată în Statele Unite.

Adversarii unei asemenea politici insistă asupra faptului că aceasta subminează una

dintre cele mai îndrăgite valori ale culturii politice americane, anume: respectarea

egalităţii şanselor. Acţiunea afirmativă este astfel condamnată pentru faptul că ar

sta în calea meritocraţiei - o societate unde succesul în viaţă este bazat pe merite

mai degrabă decât pe naştere, clasă, rasă sau orice alt criteriu ilegitim. Criticii mai

argumentează că acţiunea afirmativă este până la urmă distructivă tocmai în

direcţia eliminării discriminării, generând ea însăşi discriminare. Este o discrimi-

nare inversă în virtutea căreia unor bărbaţi albi ca Bakke, de exemplu, le sunt

refuzate şansele pe nici un alt motiv decât rasa şi sexul lor.

Suntem de părere că, nu se consideră discriminare măsurile, acţiunile sau

inacţiunile intreprinse de către stat, persoane juridice şi de alte subiecte care

favorizează anumite grupuri sociale în scopul reabilitării sau egalării şanselor, dacă

aceasta se prevede de lege. Prin urmare, nu se consideră fapte discriminatorii:

a) stabilirea cerinţelor pentru vârstă minimală, experienţă profesională sau

durata de serviciu în procedurile de angajare in câmpul muncii, atunci când acestea

sunt prevăzute de lege necesare intr-o societate democrată:

b) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă maximală în procedurile de angajare în

câmpul muncii, atunci când acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o

societate democrată;

1Gordon, L. Irving. American Studies. - New York: Amsco School Publicâtion, I 484

c) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetăţenie sau a apatrizilor

prevăzut de legea sau tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte;

d) protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor în perioada sarcinii

drepturilor omului faţă de persoanele aflate în teritoriul lor 7 Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, Ediţie Specială, din 21.09.2004.

82

şi alăptării, prevăzută de legislaţie, cu excepţia cazurilor în care femeia însărcinată

sau mama nu doreşte să se folosească de protecţie şi a informat angajatorul despre

aceasta în formă scrisă;

e) stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru durata serviciului, prevăzute de

legislaţie pentru scopurile de asigurare a pensiei;

f) tratamentul diferit al persoanelor cu disabilităţi în timpul învăţământului şi

dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice

educaţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora;

g) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă minimală şi maximală pentru încadrare

în activităţi de educaţie sau instruire, atunci când aceasta este justificat în mod

obiectiv şi în conformitate cu legislaţia, în dependenţă de natura educaţiei sau de

condiţiile în care aceasta este desfăşurată;

h) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în

legătură cu o ocupaţie desfăşurată in instituţiile sau organizaţiile religioase atunci

când motivul invocat privind natura acestei ocupaţii sau condiţiile în care este

profesată religia, credinţa sau vizând sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa

profesională cu privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei, la obiectivele

acesteia, este un tratament legal;

i) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în

educaţia religioasă, inclusiv educaţie cu scopul de a desfăşura o ocupaţie prevăzută

la punctul h);

j) măsurile din sfera educaţiei ce asigură echilibrul în ce priveşte participarea

bărbaţilor şi femeilor, în măsura în care acestea sunt necesare;

k) măsuri speciale care beneficiază persoanele sau grupurile de persoane care

sunt pe poziţie dezavantajată pe baza criteriilor enumerate mai sus, care au drept

scop asigurarea egalităţii de şanse, în măsura în care acestea sunt necesare;

l) protecţie specială a copiilor fără părinţi, minorilor, părinţilor singuratici şi a

persoanelor cu disabilităţi, prevăzută de legislaţie;

m) măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor, care aparţin

minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice, precum şi a dreptului lor de a exista şi

de a se dezvolta, în mod individual sau în mod colectiv, cu restul membrilor

grupurilor din care fac parte, a culturii lor, cât şi a dreptului de a profesa şi practica

religia lor, de a folosi limba lor;

n) măsurile din domeniul educaţiei pentru asigurarea participării persoanelor

care aparţin minorităţilor etnice, în măsura in care acestea sunt necesare;

o) anunţurile speciale de angajare a persoanelor de un anumit sex la locurile de

muncă în care, datorită naturii sau condiţiilor speciale de prestare a muncii

83

prevăzute de lege, sexul este determinant;

p) acţiunile afirmative (pozitive).

în concluzie putem menţiona că prin măsuri afirmative subînţelegem măsuri

speciale temporare luate de către persoane fizice sau juridice fie pentru a preveni

sau compensa dezavantajele suferite de o persoană, un grup sau o comunitate

datorită uneia sau mai multor fapte de discriminare, fie pentru a facilita participarea

lor efectivă in toate domeniile vieţii sociale.

§4. Esenţa, apariţia şi evoluţia istorică a conceptului de rasism

Orice analiză importantă a rasismului trebuie să înceapă cu examinarea

conceptului de „rasă” ca fiind aplicabil fiinţelor umane. Astfel, în istoria medievală

italiană termenul „razzo” provenea din limba franceză veche, şi anume - de la

cuvântul „haraz” Atât „razzo”, cât şi „haraz” au fost folosite pentru a denumi rasele

din reproducerile artificiale ale cailor. Prin urmare, în secolul al Xll-lea cuvântul

din limba arabă „faras” care în traducere înseamnă „cal”, a fost preluat în Franţa de

către participanţii la războaiele „Cruciadelor”150

O altă explicaţie a termenului vine din latinescul „ratio”, care s-a dezvoltat mai

târziu in limba latină evoluând in „aratiae”, ceea ce înseamnă „motiv”, iar apoi

„tip” „varietate" şi „specie” în secolul al XV-lea înţelesul cuvântului „raza”, în

limba spaniolă, a fost dedicat raselor de câini, iar în secolul al XVIIl-lea termenul a

fost redefinit şi aplicat în sfera antropologică pentru a descrie diversitatea

oamenilor.

„Rasa” a devenit un termen pseudoştiinţific folosit în studierea diferenţelor

biologice, fizice şi fizionomice ale speciilor umane şi pentru a susţine afirmaţia că

unele sub-grupuri au fost genetic mai superioare

D. Mock. Glossaire. - Toronto: Fondation canadienne des relations raciales. 2005, p. 13. 18 p.

decât altele. Totuşi, definind „rasa” sensul acesteia vizează un grup de persoane de

acelaşi neam, care se deosebesc de altele prin trăsături fizice, precum culoarea

pielii, forma ochilor, tipul de păr sau trăsături faciale. Această definiţie se referă la

utilizarea comună a termenului „rasă” in sfera drepturilor omului şi nu reflectă

discuţiile ştiinţifice actuale cu privire la validitatea descrierilor fenotipice ale

persoanelor şi grupurilor de persoane. Deseori, acest termen este confundat cu

etnicitatea. Diferite tipuri de grupuri din străinătate (de exemplu, rasiale, etnice,

religioase) sunt rar exclusive, iar gradul de discriminare a oricărui grup variază in

timp şi in spaţiu.15,1

Deşi „rasa” poate fi considerată la prima vedere o descriere naivă a felului in

care arată unii oameni, ea poartă o agendă ascunsă referitoare la „natura” lor, la

84

felul cum se comportă sau cum aşteaptă ceilalţi să se comporte. Din această cauză,

ideologiile rasiste pretind că trăsăturile genetice esenţiale sau caracteristicile

psihologice definesc o populaţie, care are prea puţin de ales în această privinţă,

fiind stereotipatâ ca atare.

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, rasa este o varietate

naturală a speciei umane, ce prezintă un ansamblu comun de caractere ereditare,

exprimate în particularităţi morfologice şi fiziologice, indiferent de limba şi

obiceiurile folosite sau diferenţele culturale. Există: rasă albă, caucaziană,

etiopiana, galbenă, indiană, neagră.1J

Distincţia operată de Tajfel1 : între grupurile umane (care au posibilitatea de a

alege) şi categoriile sociale (care nu au aceeaşi şansă) furnizează exact acest tip de

recunoaştere. Trebuie accentuat, că aceasta reprezintă una dintre formulele cele mai

profund nesatisfăcătoare de clasificare din ştiinţele sociale, deşi este frecvent

întâlnită in discursul cotidian.

Naturalistul Buffon a introdus noţiunea de „rasă" în lucrarea sa Histoire

naturelle (Istorie naturală).1'95 El a evidenţiat următoarele categorii de persoane:

eschimoşii, tătarii sau mongolii, asiaticii, americanii, europenii şi etiopicii,

declarând că „albul este culoarea naturală adevărată a omului” 96 97

Clasificarea naturalistă elaborată de către Cari von Linne (cunoscut şi ca

Carolus Linnaeus) în lucrarea sa Systenia Naturae15' din 1758 deosebeşte:

Europenii: „albi, ingenioşi, eleganţi, inventivi, sangvinici, guvernaţi de lege";

Americanii: „mulaţi, tenaci, satisfăcuţi de destinul lor, iubitori de libertate,

irascibili, guvernaţi de obiceiuri”; Asiaticii: „gălbiori, aroganţi, avari, melancolici,

guvernaţi de opinie”; Afer nigerii: „negri, hâtri, leneşi, neglijenţi, flegmatici,

guvernaţi de capricii” Astfel, Von Linne a fost primul care a utilizat culoarea pielii

drept un criteriu de clasificare.

In 1795156, antropologul Johann Blumenbach a deosebit cinci „rase”:

95 D. Kendall. Race. Class, and Gender in a Diverse Society. - Boston: Allyn and Bacon, 1007,

p.5, 45(1 p..

' H.V.Vallois. I.es races humaines. Paris: PI T, Oue Sais-je, 1063, p.71 şi 08( 128 p). Iw

C. Guillaumin. L" ideologie raciste. Genese et langagc actuel. - Paris: Mouton. 1972a, 247 p. 1,1

Ibidem. I<:

Dicţionarul explicativ al limbii române. - Chişinău: ARC. 2007. 155

11. Tajfel. Humangroups and social categories. -Cambridge: Camhridge I.lniversity Press.

1981.p.369. 97

l-'Histoire naturelle, generale et partieuliere, avec la description du Cabinet du Roy, en 36

volumes parus de 1740 a 1789 // Histoire naturelle (Pocite). 34.7 pages, Editeur: Galli-

mard-Jeunesse (5 juillet 1984).

85

caucaziană, mongoloidă, africană, americană, şi malaieză. Cele cinci categorii au

fost apoi reduse la trei: negroidă, caucazoidâ, mongoloidă.157 Aceste categorii

figurau incă în Dicţionarul Webster’s New World din anul 1988.15' Aceşti termeni

continuă să existe şi să fie utilizaţi şi astăzi.

în anul 1957, Henri-V. Vallois a deosebit 27 de rase, reunite în patru grupuri:

rase primitive, rase negre sau negroide, rase albe, rase galbene. Clasificarea dată

este pictată cu idei rasiste: „Ainouşii au pielea de un alb mat murdar... De la un

capăt la altul al Americii, indienii sunt reci, tăcuţi, mai mult sau mai puţin

impasibili”159.

Adoptând o postură de distingere vis-â-vis de noţiunea biologică de „rasă", mai

mulţi autori de texte academice şi de documente instituţionale, internaţionale şi

naţionale, au văzut „rasa” ca un manipulabil semnificativ în ordinea simbolică, in

funcţie de raporturile existente în societate160.

La sfârşitul secolului al XVIl-lea iboşii, yorubaşii, fulanişii au fost reduşi, pe

teritoriul Americii, la categoria de „Negri”, termenul pentru prima dată fiind

utilizat pentru a indica statutul social, ci nu culoarea. Astfel, la americani, termenul

negro a fost înlocuit cu categoriile: rasă colorată, negri, afro-amcricani. Din anul

2000, recensământul american identifică 15 categorii de grupuri etnice şi rasiste.

Cu privire la recensământul in cauză, Kenneth Prewitt scrie: „în primul său

recensământ 98 * naţional, Republica Americană tânără nu doar a numărat

populaţia sa; aceasta a clasificat-o rasial. Din anul 1790 până în anul 1990 baza

demografică a naţiunii s-a schimbat de la un recensământ decenal la următorul, la

fel au făcut şi categoriile rasiale".161

Africanii au fost aduşi coloniilor din America şi au fost forţaţi să Iucreze o

viaţă întreagă fără a obţine careva venit. Stăpânii luau tot profitul din care doar mici

sume erau prevăzute pentru aprovizionarea sclavilor lor cu mâncare, haine şi

adăpost. Putem afirma că deumanizarea sclavilor africano-americani reprezintă cea

mai brutală tortură din istoria umanităţii.

Ultimul stat care a cunoscut rasismul ca o ideologie politică, Africa de Sud,

vine să renunţe la apartheid. Acest termen, care provine din limba africană, vrea să

indice separarea dintre albi şi ceilalţi in toate domeniile vieţii. Fiecare grup se

dezvoltă separat şi legea nu consideră decât pe albi drept cetăţeni. Ceilalţi sunt

sub-oameni (mai inferiori), inapţi de a participa în viaţa publică a ţării. Ei nu pot

1 Cari von Linne. Systerna Naturae, lOth edil ion (I 758). printed in German).

'De gencris huniani varietate nativa liber, third edition. 1705.

Spenccr, Frank. History of Physical Anthropology and Encyclopedia. 1097, p. 185-180.

86

decât să lucreze pentru albi, fără a avea parte din bogăţia pe care ei o produc. Copiii

şi tinerii negri nu au dreptul la aceeaşi educaţie ca cei albi şi sunt menţinuţi de

politica statului în ignoranţă. Astăzi, negrii şi albii americani au aceleaşi drepturi

civile şi politice, insă e cunoscut faptul că situaţia socială şi educativă a america-

nilor ne-albi este, la general, foarte precară. în noile studii ştiinţifice din Statele

Unite se afirmă superioritatea inteligenţei a „rasei albe”

Termenii „negru" (negro), „mulat” (mulatto), „mixt” şi „sălbatic” (indian)

figurează din anul 1851. Cuvântul „negro” mai persistă şi în anul 1961.

Recensământul Marii Britanii din 1991 a utilizat nouă categorii: „albi”, „negri

caraibieni” „negri africani”, „alţi negri”; indieni, pakistanezi, bangladeşi, chinezi şi

oricare alt grup. Iar Brazilia a deosebit cinci categorii de culori: „branco”, „pardo”,

„preto”, „amerelo” şi „indigenă”163.

Unii autori consideră că utilizarea noţiunii de „rasă” ca o realitate biologică sau

ca o construcţie socială şi politică, produce efecte neprevăzute care nu sunt

benefice realizării obiectivelor educaţiei civice şi de monitorizare a rasismului şi

discriminării cu caracter rasist.

Totodată, sociologul Orlando Patterson scrie: „Unul dintre primele lucruri

care trebuiesc făcute este de a schimba limba relaţiilor dintre 161

k. Prewitt. Racial classifieation in America. Where do we go from here? / / Daedalus, voi. i 34,

2005, p.5, nr. 1, 17 p. IM

Grupul de Lucru de Experţi privind Persoanele de origine africană. 2005. p.6. Grup formal de

Comisia pentru Drepturile Omului prin Rezoluţia nr.2002/68 din 25 aprilie 2002.

grupuri. Termenul „rasă” trebuie să fie abandona t, sau, precum a sugerat Ashley

Montagu câţiva ani in urmă, unde este absolut necesar acesta trebuie să fie utilizat

în ghilimele... Noi trebuie să aruncăm termenii de „alb” şi „negru" atunci când

vorbim despre euro-americani şi afro-americani. Trebuie deci să vorbim despre

grupuri etnice”.99

într-un context diferit, juristul Daniele Lochak raportează utilizarea cuvântului

„rasă” în legile franceze cu privire la represiunea comportamentelor rasiste: „însă,

dacă interzicerea discriminărilor rasiste semnifică, în totalitate, că unele acte sunt

inacceptabile, din cauza că contravin valorilor fundamentale ale societăţii noastre,

oare nu este această funcţie a legislaţiei frustrată de fenomenul de recunoaştere care

produce inscripţia în texte a cuvântului „rasă”?”100"1

O. Patterson. The Ordeal of Integration. Progress and Resentment in America’s ‘RaciaL

Crisis. - New York: Basic Civitas Books, 1997, p. 173. IM

D.Lochak. La race : une categorie juridique? în: Claudine Cohen et alii. La societe el ses races.

- Paris: PUF, 2002, p.63-74.

87

Dacă este adevărat că „rasele” nu există, atunci este adevărat că acestea sunt

creaţia rasiştilor. Atunci când legiuitorul interzice, într-adevăr, discriminările

bazate pe „rasă” oare nu susţine el, în acelaşi timp, existenţa acestora? Oare nu le

conferă acestora o obiectivitate ambiguă?101 Deci, există o problemă în faptul că

termenul „rasism” presupune existenţa a diferitelor „rase” în ultimii ani, s-a stabilit

că „rasa” este, de fapt, o construcţie socială şi că este imposibil să clasifici oamenii

în funcţie de orice altă categorie decât cea a „fiinţei umane” în consecinţă,

considerăm că există rasism, deşi nu există „rasă”.

După cum am menţionat, prejudecăţi împotriva persoanelor de altă cultură,

religie sau rasă existau şi in secolul XX. Atunci Hitier împreună cu Mussolini au

început al Doilea Război Mondial, în mod principal cu scopul de a extermina evreii,

considerând că aceştia ar avea prea multă putere în Germania şi în alte ţări. Hitier

considera că evreii şi câteva alte grupuri de persoane (de exemplu, cei din Balcani,

homosexuali, persoanele cu deficiente fizice sau mintale ş.a.) erau inferioare

aşa-zisei rasei ariene. El era ferm convins că rasa ariană era superioară tuturor

raselor. După şase ani de război s-a descoperit că Hitier şi cei care l-au urmat au

ucis aproximativ şase milioane de evrei. în perioada celui de al Doilea Război

Mondial a suferit şi romii din România. Antonescu îi considera pe romi cu nimic

mai buni decât “şoarecii, şobolanii şi ciorile’!1** în perioada 1941-1943.

autorităţile au deportat peste 90.0001*'7 de romi în Transnistria.102 103 104 Aici erau

expediaţi indezirabilii din România in vremea proiectelor rasiste ale celui de-al

doilea război mondial. Mai mult de jumătate din romii trimişi acolo au decedat din

cauza lipsei de adăpost, a malnutriţiei şi a bolilor.105*”* în România romii români

sunt denumiţi „ţigani” şi nu „romi” deoarece denumirea de „romi” „putea ti

"’5 D. Lochak. La race: une categorie juridique? - in: Mots, 20 ans d’analyse des discours racistes

et d’extreme-droite. Colloque. 24-25 septembre, 1998, p.42. 102

D.Kenrick, (j.Puxon. The Destiny of Europe’s Gypsieş. - Marea Britanic: Sussex Uni- versity

Press, 1972. I<

’7 Estimările cu privire la numărul deportaţilor variază între 25.000 (Crowe, p.70) şi 90.000

(Fraser, 1995, p.268). Cu toate acestea, arhivele româneşti sunt încă în curs dc cercetare şi. dat

fiind faptul că studiul lui Fraser este cel mai recent, am preluat această cifră. Discrepanţele intre

cifre recomandă precauţie la formularea concluziilor asupra acestui aspect.

Transnistria era o provincie înfiinţată de armatele de ocupaţie germane şi române, parte a

Ucrainei şi Moldovei de astăzi. IIW

A.Fraser. - The Gvpsies. (Blackwell, Oxford UK. Cambridge USA). Il>92. p.268-269.

1.0 Memorandumul nr. H(03)/I69 al Ministerului Român al Afacerilor Externe din 31 ianuarie

1995.

88

confundată cu cea de români”106 Acest memorandum a provocat proteste din partea

romilor români, deoarece cuvântul „ţigan” are conotaţii intens negative în

societatea românească. Conform unor relatări, după schimbarea de guvern din

1996, memorandumul nu a intrat in vigoare. Cu toate acestea, el a fost abrogat abia

in septembrie 1999, când şeful Oficiului Guvernamental pentru Minorităţi

Naţionale, Peter Eckstein Kovâcs, a recomandat guvernului să folosească termenul

rom/ţigan în documentele oficiale, intr-un memorandum al Ministerului de Externe

român din 29 februarie 2000 se afirma că termenul „rom" poate fi utilizat în

alternanţă cu alte denumiri. Posibilitatea confuziei intre romi şi români îi

deranjează pe mulţi români şi îi face să devină defensivi.1 1

Rasismul nu este nimic nou, natura masivă şi deschisă a ceea ce era o opinie şi

nu o crimă sau ofensă inainte de război, antisemitism virulent, rasism colonial sau

felul in care muncitorii imigranţi erau in mod constant supuşi să se simtă inferiori,

se ţine minte şi astăzi. însă, chiar dacă nu există careva îndoială în ceea ce priveşte

istoria acestui fenomen, înţelesul lui pare să se fi schimbat. Astfel, a apărut un nou

vocabular, cu noţiuni ca neo-rasism, rasism cultural sau „diferenţialism”.' Acest

fapt, semnând schimbarea în comportament şi retorică, care rapid a dominat

referinţele Ia diferenţă, printr-un apel de a-i refuza pe alţii invocându se ca motiv

natura necompromisorie a religiei lor, a originii etnice sau culturii. Din totdeauna,

rasismul s-a dovedit a fi o combinaţie între inferioritate şi exploatare, un principiu

care acordă grupului-victimă un loc in societate, atâta timp cât e cel mai jos, şi un

principiu de diferenţiere, care cere ca acesta să fie marginalizat, sau chiar

expulzat.173

In ceea ce priveşte cadrul normativ cu privire la definirea termenului de rasism,

se prezintă în primul rând articolul 13 din Carta ONLP7i, care declară că unul din

scopurile Naţiunilor Unite este: .............................................. încurajând res

pectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi fără deosebire

de rasă..'!. Iar articolul 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului1 \ de

asemenea, stipulează că toate persoanele au drepturi „fără vreo deosebire, aşa

precum rasă..!.

Rasismul a fost o preocupare a ONU, în special în cele trei decade separate:

„Decada împotriva Rasismului şi Discriminării Rasiale” proclamate de către

Adunarea Generală.17" Bineînţeles, Convenţia Internaţională privind Eliminarea

1.1

E.Rutherford. Tony Gatlif’s Film Gadjo Dilo Furthers the Romani Cause. in: Roma Ri- ghts

3/1999. p.23-30, pe Internet la: http://errc.org/rr_nr3 1999/notebook.shtml. I7:

M.Weiviorka. Racisme et modernite. - Paris: l.a Decouverte. 1993.

89

tuturor Formelor de Discriminare Rasială este privită ca instrument internaţional

fundamental sau drept punct de bază în acest domeniu. în pofida marilor

controverse politice afirmate la Conferinţa Mondială a ONU din anul 2001

împotriva Rasismului177, Declaraţia şi Programul de Acţiune a acestei conferinţe

(numit şi Documentul de la Turban) este, de asemenea, printre principalele

documentele ale ONU in acest context.

Rasismul poate fi definit în mai multe feluri. Potrivit uneia dintre definiţii,

rasismul este o credinţă conştientă sau inconştientă în superioritatea inerentă a unei

rase faţă de alta. Implicaţia acestei definiţii este că rasa „superioară” are dreptul de

a-şi exercita autoritatea şi de a-i domina pe cei consideraţi „inferiori” şi că rasismul

condiţionează atât atitudinile, cât şi comportamentul indivizilor şi al grupurilor.178

în termeni generali, rasismul se referă la comportamentul, cuvintele sau

practicile care îi avantajează sau îi dezavantajează pe oameni din cauza culorii,

culturii sau originii lor etnice. Formele sale mai subtile sunt la fel de periculoase ca

şi cele evidente.

Rasismul instituţionalizat este eşecul colectiv al unei organizaţii de a oferi

oamenilor servicii adecvate şi profesioniste, din cauza culorii, culturii sau originii

etnice. Poate fi întâlnit sau detectat in procese, atitudini şi comportamente care

conduc la discriminare prin prejudecăţi stupide, ignoranţă, nepăsare şi stereotipuri

cu substrat rasial care dezavantajează persoanele aparţinând diverselor minorităţi

etnice. Incidentele şi hărţuirea cu substrat rasial pot avea loc în orice instituţie,

indiferent de numărul de elevi care provin din diverse medii etnice. Un incident cu

bază rasială este unul perceput ca fiind de natură rasială de către victimă sau o altă

persoană.179

Cu toate acestea, nu există o definiţie în mod universal acceptată a rasismului,

el nu a fost definit în nici un instrument interstatal adoptat până la moment. Totuşi,

documentele internaţionale includ definiţii ale „discriminării”, inclusiv privind

„discriminarea rasială" Definiţiile utilizate de numeroase instituţii şi organe de stat

sunt examinate sub secţiuni relevante ale documentelor lor. De exemplu, termenul

„romi” este folosit ca unul general pentru a se referi la categoriile persoanelor rome

şi ale tuturor persoanelor care ar putea fi discriminate datorită faptului că sunt

percepute de alţii ca „ţigani”18”

Comisia Europeană impotriva Rasismului şi a Intoleranţei (urmează CERI) din

cadrul Consiliului Europei a prevăzut in Recomandările de Politică Generală nr.

7181, definiţiile noţiunilor „rasism" şi „discriminare rasială” Conform acestei

definiţii, „rasismul” include astfel de fenomene, 1,8 Repere: Manual de Educaţie a

Drepturilor Omului cu Tineri // Consiliul Europei, Institutul intercultural timişoara, 2004, p.333. 170

Bishop Michacl Pfeifer. Instituţional Racism, OM Past President, lexas Conference of

90

Churches // http://www.txconfchurches.ona/images/pdf/statenienls/xlatcment instituţional

racism.pdf l8

"OSCE, în mod general, utilizează termenul in engleză „Roma şi Simt', pe când documen tele

Consiliului Europei, se referă, de obicei, la „Roma/Gypses (ţigani)”; termenul „ lravallers

(Călători)", de asemenea, apare în anumite contexte. 181

Comisia Europeană impotriva Rasismului şi Intoleranţei, Recomandări de Politică Generală,

Chişinău, 2006 // htlp://www.bice.md/UşerFiles/File/publicatii/2006/BCRI,pdf. p.35.

precum xenofobia, anti-semitismul şi intoleranţa: „rasismul presupune încrederea

că un criteriu, precum „rasa”, culoarea, limba, religia, naţio nalitatea sau

originea naţională sau etnică justifică dispreţul faţă de o persoană sau un grup de

persoane, sau simţul superiorităţii unei persoa ne sau a unui grup de persoane".

Referindu-se la utilizarea cuvântului „rasă”, CERI afirmă că „toate fiinţele

umane aparţin aceleaşi specii şi CERI respinge teoriile, bazate pe existenţa mai

multor „rase”.1112 în aceste Recomandări, CERI foloseşte termenul „rasă” pentru a

asigura că acele persoane care sunt percepute in general (în mod eronat) ca

aparţinând „altei rase” nu sunt excluse din protecţia prevăzută de legislaţie.

Susţinem pe deplin şi noi ideea CERI, că toate fiinţele umane aparţin aceleaşi specii

şi nu există mai multe rase. însă, conform opiniei publice, în cazul expunerii cu

privire la existenţa mai multor rase, 48% din respondenţi sunt de părere că există o

anumită categorie de rase umane care sunt delimitate între ele prin anumite

particularităţi fizice, iar 33% consideră că nu există mai multe rase şi că oamenii au

aceleaşi caractere, 19% s-au abţinut să dea răspuns.107

Conform aceloraşi Recomandări de Politică Generală, „discriminarea rasială

directă înseamnă orice tratament diferenţiat bazat pe un criteriu, precum rasă,

culoare, limbă, religie, naţionalitate sau origine etnică sau naţională, care nu are

careva justificare obiectivă sau rezonabilă. Tratamentul diferenţiat nu are vreun

obiectiv şi justificare rezonabilă dacă acesta nu urmăreşte un scop legitim sau

dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate intre mijloacele angajate şi

scopul căutat a fi realizat". Iar „discriminarea rasială indirectă vizează cazurile în

care un factor aparent neutru, precum o prevedere, criteriu sau practică, nu poate

fi uşor satisfăcut de persoanele aparţinând unui grup indicat după un criteriu,

precum rasă, culoare, limbă, religie, naţionalitate sau origine naţională sau

etnică, numai dacă acest factor are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Acesta ar

fi cazul când se urmăreşte un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de

l,:

Ibidcm. p.35. ls;

Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de

descriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.humanrights.md/rom/index rom hţm]

91

proporţionalitate între mijloacele angajate şi scopul căutat a fi realizat".108

în conformitate cu definiţiile date de către CERI, intoleranţa şi dis-

criminarea pe baza criteriului religie, de asemenea, se ridică la nivel de rasism şi

discriminare rasială, chiar şi atunci când nu se referă Ia un grup etnic. CERI a mai

adoptat două Recomandări de Politică Generală: nr. 5 referitoare la religie, în

vederea combaterii intoleranţei şi discriminării împotriva musulmanilor şi nr. 9 cu

privire la lupta împotriva anti-semitismului.1*5 în consecinţă, prin includerea

expresă a criteriilor, precum limba şi naţionalitatea, CERI a elaborat definiţiile sale

ale rasismului şi discriminării rasiale, in cazul dat acestea fiind mai largi ca cele

existente în alte contexte.

Directiva privind egalitatea rasială interzice discriminarea pe criteriu de rasă,

culoare şi etnie186 şi stabileşte că Uniunea Europeană respinge teoriile care încearcă

să demonstreze existenţa unor rase umane separate. în ceea ce priveşte Centrul

European de Monitorizare asupra Rasismului şi Xenofobiei (urmează CEM), din

cadrul Uniunii Europene, acesta include o interpretare descifrată a termenului

„rasism” care include acţiuni, rasiste după natura consecinţelor, precum excluderea

pe bază de rasă, etnie, religie sau cultură.18 Conform CEM, rasismul include anti-

semitismul, xenofobia şi islamofobia. CEM recunoaşte că rasismul şi intoleranţa

pot fi exprimate in diferite forme: prin atacuri fizice, printr-un discurs de ură, dar şi

prin discriminare indirectă (precum refuzul de a permite intrarea intr-un restaurant

sau accesul la bunuri, servicii sau angajare, bazate pe „rasa” persoanei, etnie,

religie, cultură, credinţă sau origine naţională).188 CEM nu a formulat definiţii pur

formale ale acestor două concepte, ci a pus la baza elaborării lor exemple vizând

diferite situaţii ce pot fi caracterizate ca rasiste sau discriminatorii. în plus, a ţinut

cont de diversitatea definiţiilor folosite la nivel naţional în statele Uniunii

Europene.

în multe dintre lucrările de specialitate rasismul este caracterizat ca fiind o

ideologie, iar, mai specific, ca o ideologie care legitimează şi justifică dominaţia

sau marginalizarea unei anumite „rase” de către altă 109 . .rasă”189 Ca o ideologie,

m

Ibidem, p.35. 109

International action against racism, xenophobia, anti-semitism and intolerance in the OSCE

region, a comparative study, septembrie 2004, p. 11. 11,6

Articolul 1 si 2 din CEL>R, articolul 1 din Directiva privind egalitatea rasială. I8?

http://www.eumc.at/eumc/index.php?fu-seaction~content.dsp cat content&contcntid -43

a8055t2c7b5&catjd =42aŞ05277(l5eP&searc!i= I frmsearch- dclinilions&lang I N IBS

Raportul

Anual al CEM din 1090, p. 15. in Raportul Anual al CEM din 2001, CEM se referă la „rasism şi

cel mai apropiat fenomen al antisemitismului”, p.24. De asemenea. Raportul Anual al CEM din

92

rasismul poate fi considerat un complex de idei M practici discursive şi materiale

care au drept scop de a (re)produce si lustifica inegalităţile sistematice dintre „rase”

sau grupuri rasiale.1'10 lotuşi, acum pare că pe lângă identităţile grupurilor, care sunt

ţinta rasismului, fie ele reale sau imaginare, sunt supuse ameninţării naţiunea şi

religia; între timp, criza economică şi şomajul pare să creeze rasism bazat pe

inferioritate.191 în calitate de concluzii putem menţiona că respingem orice teorii

care încearcă să demonstreze existenţa mai multor rase umane. însă, termenul

„origine rasială” abordat în această lucrare, ser\este drept temei de protecţie

împotriva discriminării pe criteriu „rasă” Mai mult ca atât, o persoană poate fi

supusă în acelaşi timp discriminării in baza mai multor criterii, cum ar fi: rasă,

culoare, etnie, limbă. La fel, susţinem ideea ECRI potrivit căreia rasismul include

astfel de fenomene negative, cum ar fi: xenofobia, antisemitismul şi intoleranţa, pe

care le vom aborda în cele ce urmează.

4.1. Esenţa conceptului de xenofobie

Termenul „xenofobie" a apărut la începutul secolului al XX-lea şi provine din

limba greacă „xenos” şi „phobos”, însemnând frica de străin 1 Aceasta nu se referă

numai la frica de etnie sau de cultură diferită, «l.ir şi la frica de oameni necunoscuţi

şi concepte necunoscute.

Idbia este, în general, considerată drept o frică patologică, obsesivă, de

intensitate disproporţionată. Ea nu poate fi explicată sau raţionalizată şi « apă

controlului în mod voluntar. în faţa acestor stări de anxietate paroxistică se

constituie de cele mai multe ori conduite de apărare cum sunt: conduita de evitare,

găsirea unui truc sau diferite stratageme se< m izate. Astfel, fobia impune

individului forme de reacţii specifice, o „luptă contrafobică”, care nu sunt altceva

decât mecanisme de descărcai <• tensională. Fobicul proiectează în exterior drama

sa, mergând până la 0 adevărată negare a lumii sale interioare, imaginare, rămânând însă în pei

manenţă prizonierul acesteia. I I ><mald & A.Ratansi. Race. culture and dilTerence. - London: Sage. 1992.

11 > I oster. On racism. Virulent mythologies and fragile threads. Inaugural lecture. - Cape

lown l iniversity of Cape Town. 1991. 1 ' Iu kling racism and xenophobia. Council of Europe. - Strasbourg, 1996. p.32.

I >ic(umărul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „lor- m

Iordan", Ediţia a Il-a. - Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2002.

2002. partea 11. p.49.

93

Procesul fobie are o anumită tendinţă de organizare: de la frică intensă, cu toate

manifestările ei subiective şi obiective, declanşată doar la perceperea obiectului

respectiv, până la includerea altor obiecte, fiinţe şi fenomene, generalizând fobia la

o adevărată categorie de stimulente, care capătă aceeaşi valoare ca şi cel iniţial, l-a

care s-a realizat condiţionarea, putându-se chiar desprinde de caracterul situaţional

şi perceptiv şi să apară sub forma anticipării anxioase, cunoscută ca fobo-fohie

(frică de frică).110

Dicţionarul explicativ111 defineşte xenofobia ca fiind o frică anormală, adâncă

sau profundă faţă de străini sau faţă de ceea ce este străin. Acest termen a fost

aplicat, în principal, in contextul atacurilor asupra imigranţilor în Europa de Vest. în

general, în viaţa de zi cu zi şi în documentele oficiale termenul xenofobie este

confundat sau cuplat cu termenul rasism; astfel, este destul de dificil a arăta în mod

clar diferenţa dintre aceste două.112

Xenofobia este considerată mai mult că apare în termeni psihologici şi

sociologici, decât ca o conotaţie juridică sau politică a rasismului. De obicei, acest

termen este menţionat ca o formă a intoleranţei în general. Totodată, xenofobia este

percepută ca ostilitatea împotriva persoanelor străine, care sunt din afara grupului

de apartenenţă. Termenul „xenofobie” este în comun utilizat pentru a proiecta

sentimentele de ură răspândite într-o naţiune, în special vis-a-vis de străinii

imigranţi.113 Distincţia dintre rasism şi xenofobie poate fi importantă în aspect legal

şi academic, însă impactul comportamentului rasist sau xenofob este oricum

acelaşi. Acesta scade respectul de sine şi în milioane de cazuri costă vieţi umane. O

influenţă particulară o are xenofobia asupra copiilor, deoarece aceasta cauzează

frică şi confuzie intre ei.

Termenul dat a fost utilizat pentru a califica respingerea străinului fără vreo

idee rasială in principal, cu toate că respingerea şi ura este mai activă la rasism.

Xenofobia este un sentiment, o mişcare interioară ce se

poate traduce sau nu intr-un comportament, însă rasismul este o paşi une care s-a

putut fonda pe o doctrină, ideologie. Xenofobia este ceva individual, pe când

rasismul este ceva legat de un grup, care atrage după sine o violenţă masivă.

1,5

Concepte pentru un dialog inter-eultural, http://www.roinanoihan.ro/roinana. studii/

concepte/fob ie ,ht tn

Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „lor - gu

Iordan”, bdiţia a Il-a. - Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2002.

O. Bolalli et al. Dicţionar,' of Race, Ethnicity and Culture. - London: Sage publications, 2003,

p.331.

' A. Akoun et P. Ansart (dir.). Dictionnaire de sociologie. - Paris : Le Robert/Seuil. 1900, p.567.

94

Xenofobia cuprinde o populaţie între grupurile naţionale şi cele ne-naţionale, deci

străinii. La fel, anumite mişcări poli tice naţionale şi, câteodată, naţionaliste

continuă a se dezvolta în Europa având drept program reîntoarcerea imigranţilor

proveniţi din ţări europene şi in afara Europei.'114 115'7

La fel, xenofobia înseamnă aversiune, teamă, ură, frică de elementul străin, de

specificul naţional pentru că se presupune că ameninţă un echilibru, o armonie

locală, autohtonă. Cu alte cuvinte, xenofobia a fost descrisă ca frica morbidă de

străini sau ţări străine. Ea caracterizează atitudini, prejudecăţi şi comportamente

care resping, exclud şi, adesea, calomniază persoanele, fiind bazată pe perceperea

că ei sunt din afară sau străini în comunitate sau societate; xenofobia este un

sentiment axat pe imagini şi idei iraţionale care conduc spre un scenariu simplist,

bun sau rău.

în raportul Parlamentului Europeanl<,s din anul 1991 se foloseşte următoarea

definiţie: "Xenofobia este resentimentul sau sentimentul latent ... este o atitudine

care precede fascismul sau rasismul, şi poate pregăti bază pentru acestea, insă, in

sine, nu cade sub prevederile legale". De aici reiese că xenofobia este periculoasă,

însă nu este posibil de a o pedepsi sau combate in mod direct, odată ce nu există un

antidot împotriva acestui fenomen: nu există informaţii („nu există aşa de mulţi

străini”), nu există legi („nu este permis a discrimina străinii”), la fel nici apeluri

(„nu vă fie frică de străini"), nici explicaţii („ei vin, din cauză că ...”).

Xenofobia implică faptul că oamenii percep o ameninţare, însă nu neapărat

înseamnă că există o relaţie raţională şi cauzală între urgenţa societăţii multietnice

şi frica pe care multe popoare europene o simt. Nu există o unică sursă a acestei

ameninţări, nu există nici motive raţionale pentru perceperea ei.

Vorbind despre spaţiul european, unii susţin că prezenţa unui număr mare de

străini pune în pericol identitatea europeană, însă nu există indicaţii clare care ar

arăta că identitatea este, de fapt, în mod specific erodată, sau că străinii cauzează o

schimbare culturală generală care îi face pe oameni să se simtă neliniştiţi. în unele

state, anumite grupuri de străini au fost ţintă pentru xenofobie şi violenţă: de

exemplu, în Federaţia Rusă in anul 2007 au fost înregistrate 230 cazuri de atac

asupra persoanei şi conflicte pe fonul acţiunilor xenofobe.116 în comparaţie cu anii

precedenţi, acest număr a crescut cu 20%. Victimele agresiunii xenofobe sunt de

diferite naţionalităţi: uzbeci, ruşi, chinezi, armeni, georgieni. Nivelul agresiunilor

114

'" Prevenir la xenophobie. le racism el l’antisemitisme. 2000, Conseil de l'Europe, p.54. 1U|t

Pagina web a Parlamentului European: www.europarl.curopa.eu |,w

http://antirasizm.ru. A. Brod. Raportul referitor la acţiunile agresive xenofobe pe teritoriul

Federaţiei Ruse în anul 2007. elaborat de Biroul de la Moscova pentru Drepturile Omului.

95

xenofobe in Federaţia Rusă este în creştere. 117 în Rusia până la 15% din

reprezentanţii generaţiei tinere sunt aderenţi ai concepţiilor naţionaliste, iar,

conform datelor Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei, in 2004, pe baza relaţiilor

interetnice au fost deschise 139 dosare penale, in 2005 -152, in 2000 - 263, iar in

2007 - 356 dosare penale. O problemă acută în Rusia este extremismul religios, care

este folosit activ de forţele extremiste internaţionale în calitate de instrumente de

debusolare a autorităţilor statului.118 în Republica Moldova datele statistice nu

evidenţiază aparte crimele ce sunt comise in baza concepţiilor xenofobe. însă, la

general, numărul infracţiunilor înregistrate in Republica Moldova pe anul 2006 este

de 24767 mii, majoritatea fiind:

1) furturi-9419

2) infracţiuni legate de narcomanie - 2101

3) jafuri şi tâlhării - 1102

4) huliganism - 848

5) vătămare intenţionată - 409

6) viol - 268

7) omor - 255 119

Numărul total al persoanelor care au comis infracţiuni după datele din 2006 este

de 17372, dintre care femei - 2250, minori - 2160 şi persoane fără ocupaţie - 13230.

Din cifra totală de 17372 au săvârşit:

1) furturi - 6858

2) infracţiuni legate de droguri - 1778

3) jafuri - 894

4) huliganism -768

5) escrocherii - 497

6) vătămare intenţionată gravă - 333

7) omor - 252

8) tâlhării - 191

Persoanele care îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare numără 6647,

dintre care 2438 sunt condamnate pentru prima dată, iar 308 din numărul total fiind

femei.2tB

Ţinem să menţionăm că, xenofobia este o manifestare a sentimentelor în mod

diferit, în dependenţă de cine este xenofob şi care este grupul ţintă. Astfel, nu există

117

Ibidem.

A. Cecalin. in Rusia 15 % din tineri împărtăşesc curentul naţionalist // Flux, 22 ianuarie 2008.

";Anuarul statistic al Republicii Moldova /Biroul Naţional de Statistică, Chişinâu 2007. p.243

96

un singur grup ţintă, ele sunt mai multe: imigranţii, refugiaţii, solicitanţii de azil.

turiştii, lucrătorii invitaţi, străinii bogaţi etc. Acestea şi altele provoacă reacţii

diverse. Totuşi, xenofobia nu implică neapărat o acţiune împotriva altora. Aceasta

apare atunci când sentimentele şi perceperile unei persoane devin o convingere şi o

justificare pentru acţiune, şi atunci xenofobia devine fizic periculoasă.

Există două niveluri la care este percepută xenofobia: ca neftind excepţional de

prejudicioasă sau ca fiind una dezastruoasă. Cu alte cuvinte, în primul caz, ea duce

la discriminare pe bază de origine etnică, în cel de-al doilea - la excludere şi

violenţă. în momentul când xenofobia domneşte intr-o comunitate, diversitatea

oamenilor poate genera rasismul, epurările etnice sau chiar genocidul împotriva

unor grupuri.201

Ar trebui de observat că in timp ce în Europa de Est principalele ţinte ale

xenofobiei pot fi membri ai unor grupuri minoritare, în majoritatea ţărilor vestice

ţintele tind să fie imigranţii şi refugiaţii, inclusiv cei care vin din ţările Europei de

Est.20’

Din punctul de vedere al creştinismului, ospitalitatea faţă de „străini” (de orice

„rasă" sau religie) este o datorie a carităţii. Orice fel de discriminare bazată pe

„rasă” sau origine etnică este incompatibilă cu Credinţa Creştină, odată ce suntem

toţi copiii lui Dumnezeu de la Adam, oricare ar fi „rasa" sau originea etnică a

noastră. Totuşi, chiar dacă suntem de aceeaşi culoare a pielii gândim foarte diferit şi

nu împărtăşim aceleaşi valori sociale, religioase sau filosofice.

Xenofobia este un fenomen plasat in centrul investigaţiilor realizate 120 în

ştiinţele sociale şi al fenomenologiei vieţii cotidiene. Cercetările în această direcţie

pot ajuta la elaborarea de strategii şi planuri de combatere, cât şi a măsurilor ce ar

permite a depăşi manifestările xenofobe, hărţuirea şi violenţa rasială etc.; cercetări

unde pe primul plan este pusă victima.

In multe state nu se ia nici o atitudine faţă de declaraţiile homofobe ale multor

lideri politici. Dacă oamenilor şi organismelor care sunt chemate să respecte legea li

se permite să promoveze intoleranţa, atunci în joc sunt puse drepturile minorităţilor.

Dacă vom continua să mergem pe această cale, atunci răbufnirea violenţei

homofobe va mai fi o întrebare doar de timp. lată de ce trebuie să punem capăt

120

Ibidern. p.245 ::M

Repere, Manual de Educaţie a Drepturilor Omului cu Tineri //Consiliul Europei, Institutul

intercultural Timişoara, 2004. p.387.

-a- Repere. Manual de Educaţie a Drepturilor Omului eu Tineri li Consiliul Europei, Institutul

intercultural Timişoara, 2004, p.387.

97

făţărniciei şi tăcerii şi să oprim comportamentul homofob ca un exemplu al culturii

politice. A venit timpul să ne cerem scuze pentru trecut şi să acţionăm în numele

viitorului.

4.2. Esenţa conceptului de antisemitism

Antisemitismul ca termen a apărut în anul 1873 intr-un articol al unui jurnalist

din Hambourg, pe nume Wilhelm Marr, intitulat „Victoria iudaismului asupra

germanismului”. De notat că acest cuvânt s-a născut din amalgamul dintre noţiunea

pseudo-ştiinţifică a rasei şi cea, filologică, a grupului de limbi, „limbile semitice”

După Marr, termenul „semit” a fost utilizat pentru a clasifica limbile semitice,

precum limba ebraică şi cea arabă. Pornind de la prima acceptare a termenului,

cuvântul antisemitism poate să se adreseze in mod egal comunităţii arabe care, ca şi

comunitatea evreiască, este de origine semită. Deci, astăzi, în anumite ţâri ale

Europei Occidentale, s-ar putea de lărgit conceptul asupra discriminărilor şi

ilegalităţilor ale căror victime sunt arabii.121

Potrivit unei definiţii a antisemitismului, acesta este o ostilitate sau ură latentă

sau deschisă îndreptată spre evrei ca individuali sau spre poporul evreiesc (nu insă

spre toate popoarele semitice), care duce la discriminare socială, economică,

instituţională, religioasă, culturală sau politică. Aceste persoane cred, de obicei, că

evreii doresc să conducă lumea şi că încearcă să atingă acest scop prin intermediul

conspiraţiei globale. Aceasta este numită o formă a intoleranţei xenofobice care

duce la discriminarea împotriva persoanelor, precum şi la persecutarea evreilor ca

grup aparte.

Totodată, tangibil cu antisemitismul este termenul ambofobie, care reprezintă o

atitudine de ostilitate vis-a-vis de cultura arabă şi poporul arab, faţă de persoanele

aparte şi grupuri, şi care se traduce printr-un discurs ostil, prin discriminare şi acte

de agresiune. Un termen apropiat arabofobiei, dar care nu trebuie confundat cu ea,

este islamofobia, care este atitudinea de ostilitate vis-a-vis de islam, din punct de

vedere cultural şi religios, cât şi faţă de musulmani, ca persoane individuale sau ca

grup, şi care se poate manifesta printr-un discrurs de ură, prin discriminare sau chiar

şi acte de agresiune. După părerea lui Rachad Antonius, profesor şi expert în rasism

şi drepturile omului, islamofobia este o formă a rasismului care se inspiră din

prezentări esenţiale ale orientalismului clasic asupra musulmanilor.^

Prevenir la xenophohie. Ic ratism ci lantisemitisme, 2000, Conseil de l'Europe, p.32-35.

D. Mock. (ilossarv ol' l'emis. lororno: Fondation canadienne des relations raciales, 2005, p.3.

98

De la bun început, asimilarea s-a produs în istoria lungă a tensiunilor dintre

iudaism şi creştinism. Astfel, an ti-iudaismul creştin îşi trage rădăcinile din secolul

al IV-lea, când creştinismul a devenit religia Imperiului Roman, şi a reieşit ca o

formă distinctă de discriminare în anul 633, când evreii convertiţi în creştini au fost

suspectaţi că sunt creştini „fictivi” Totuşi, această suspiciune, la momentul dat, nu

avea legătură cu trăsăturile biologice ale evreilor, ci a fost direcţionată împotriva

presupusei acceptări „false" a creştinismului şi împotriva rugăciunii lor continue a

iudaismului ce avea loc după botez.

în general, termenul anti-iudaism este denumirea corectă a acestor conflicte

religioase în care creştinii îi discriminau pe evrei; dacă individul poate trece într-o

altă religie, adică poate să-şi schimbe religia, el totuşi nu-şi poate schimba „rasa”.

Astfel, se considera că acesta este mai mult apropiat xenofobiei, decât rasismului.

Istoria demonstrează că antisemitismul (până la sfârşitul secolului trecut mai

frecvent fiind numit antiiudaism) nu a existat întotdeauna. La sfârşitul secolului

XVIII-lea, emanciparea evreilor câştigă întreaga Europă, unde aceştia sunt estimaţi

in număr de două milioane de persoane. Ei deja nu mai doreau să poarte semnul

distinctiv, dar ideea unei

•“* Coalition internaţionale des villes contre le racisme, documents de discussion, numero I, un

lexique du racisme: etude sur Ies defmitions opcrationnelles relatives au racisme et aux

phenomenes connexes. UNESCO et CRIEC, 2006.

„rase” evreieşti inferioare rasei ariene persista, astfel chiar dezvoltau du-se. Totuşi,

an ti-iudaismul pare a fi termenul cel mai indicat pentru această ură, chiar dacă

evreii nu sunt unicii semiţi dintre naţiuni (de exemplu, in cazurile declaraţiilor din

Noul Testament împotriva fariseilor care se opun lui Isus, aceleaşi pasaje care de

multe ori sunt greşit interpretate ca dovadă de antisemitism, chiar în aceeaşi

Biblie122).

Pogramurile şi violenţa împotriva evreilor au fost frecvente în perioada

medievală. Eventual, egalitatea juridică a fost iniţiată: Toleranzpatent-ul lui losif al

Il-ea şi legea post-revoluţionară a lui Napoleon din anul 1807 au eliminat toate

limitările juridice pentru evrei. Astfel, guvernarea politică a fost smulsă din mâinile

liderilor clerici, iar asimilarea a subminat treptat semnele exterioare care au dat

posibilitate evreilor şi creştinilor de a nu fi diferenţiaţi. însă, deja „ştiinţa” a început

să prevadă noi baze pentru discriminare. Independent de interzicerea bisericii,

„antropologii” au început să exploreze corpul uman şi genetica, inclusiv „ştiinţele

naturale", precum craniologia şi măsurarea potenţialului criminal prin analize

Biblie. Romani 11:28-29 // www.bible.com

99

craniene. Darwinismul a fost doar un cuvânt-cheie din „vuietul” declanşat de

ştiinţele naturale, iar rasismul adevărat a fost produsul acestei schimbări

paradigmatice.

Faimosul Gobineau123 a divizat umanitatea in două categorii de bază: albi şi

coloraţi. însă, în anul 1853 Gobineau i-a inclus pe evrei ca făcând parte din „rasa”

celor albi, cu toate că orice mixtură de rase a fost considerată ca producând

mediocritate şi distrugere.

între anii 1850-1860, anti-iudeii au început să folosească „rasismul” ştiinţific

drept o justificare pentru „antisemitismul” lor, şi doar atunci când conceptul a fost

in mod consistent şi specific „justificat”. în cele din urmă, exista o dovadă ştiinţifică

a motivului din care ei îi urau pe evrei, în unele cazuri, chiar şi evreii intelectuali

„recunoşteau” inferioritatea „rasei” lor. Totuşi, in SUA, discriminarea bazată pe

motive ştiinţifice şi biologice a incetat să fie oficială in anii 1960 şi, eventual, in

Africa de Sud în anii 1980. După holocaust, in Europa de Vest şi cea de Est „rasa” a

fost un tabu, iar căderea Zidului din Berlin, Tratatul de la Maastricht, construirea

“Europei fortăreţe” succesul partidelor de dreapta din Europa de Vest, fostul

comunism, care s-a transformat in partide naţionaliste din Europa de Est, şi “criza

economică” - toate au provocat identitatea

europeană de după război.

în fiecare ţară din Europa se putea asista la anumite momente de mişcări

antisemitiste, punctul culminant fiind perioada nazistă. Ideologia nazistă a

condamnat evreii spre dispariţie, în numele unei „rase” superioare care trebuia să

conducă Europa. în mod simultan, nu trebuie de uitat ţiganii, homosexualii şi

oamenii cu disabilităţi mintale, care, la fel, au fost victimele nazismului barbar.

Anume primul război mondial şi criza economică mondială din 1929 au accentuat

antisemitismul german.

în întreaga Europa, evreii au fost, din punct de vedere istoric, minoritatea care a

avut cel mai mult de suferit de pe urma discriminării din motive de presupusă

„inferioritate" şi din cauza stereotipurilor negative ulterioare ataşate presupusului

lor statut de inferioritate. în cele din urmă, minoritatea dată provine din afara

Europei. Evreii provin, deci, din zonele care, astăzi, se numesc Israel, Palestina şi

de pe malurile sudice ale Mării Negre. Au migrat din cauza persecuţiei, au avut de

suferit de-a lungul veacurilor din cauza majorităţilor din Europa şi au fost

consideraţi inferiori. Mulţi oameni din acest grup au fost exterminaţi de nazişti în

timpul celui de-ai doilea război mondial. Au suferit în timpul regimurilor comuniste

J.A. Comie de Gobineau. An Essavon the Inequalitv ofthe lluman Races (1853-1855).

100

din Europa şi au fost victimele discriminării, urii şi prejudecăţilor contemporane.

Astăzi, antisemitismul este la fel de viu ca oricând, chiar pe faţă. Grupurile care

îşi pretind superioritatea profanează cimitirele evreieşti, reţele de grupuri

neonaziste, adesea incluzând tineri, îşi proclamă drept program antisemitismul. La

fel, există multe pagini pe Internet şi literatură care glorifică propaganda nazistă.

Dacă evreii sunt discriminaţi, ca „rasă” antisemitismul ar trebui să fie tratat ca o

manifestare a rasismului, în SUA, rasismul se referă mai mult la culoare, dar şi de

conotaţia istorică a termenului „antisemitism” se ţine cont.

în ultimii câţiva ani, aproape toate ţările europene au observat o creştere a

antisemitismului. OSCE a reacţionat la această situaţie prin adoptarea, în aprilie

2004, a Deciziei Permanente a Consiliului (Decizia nr. 607) cu privire la

combaterea antisemitismului124 şi a Declaraţiei, care au rezultat de la Conferinţa

OSCE privind Antisemitismul, care şi-a desfăşurat lucrările la Berlin în aceeaşi

lună.îU în Declaraţia de la Berlin,

OSCE a declarat că antisemitismul, împreună cu alte forme de intoleranţă, este

fenomenul care ameninţă democraţia şi valorile civilizaţiei, şi, de aceea,

periclitează securitatea în regiunea OSCE, şi nu numai. In Declaraţie, ţările

participante la OSCE s-au angajat să asigure un mediu securizat şi liber de hărţuiri

anti-semite, violenţă, sau discriminare în toate sferele vieţii şi de a promova

programe educaţionale în combaterea antisemitismului, precum şi educaţia despre

tragedia holocaustului.

în societatea şi în presa moldovenească antisemitismul se pare că este foarte rar

întâlnit. Totuşi, CERI menţionează că unele acte de antisemitism au fost comise,

precum profanarea mormintelor în cimitirul evreiesc şi publicarea unor articole în

presă care incitau la ură faţă de evrei. CERI cheamă insistent autorităţile care sunt

responsabile pentru suprimarea unor astfel de incidente de a deferi justiţiei actele

antisemite, precum şi de a monitoriza minuţios acest flagel ce are tendinţa de a se

extinde.213

4.3. Esenţa conceptului de intoleranţă

Intoleranţa este o boală grea a Terrei, care ar trebui ştearsă de pe faţa planetei.

Căci anume ea este uşa pe care intră rasismul, discriminarea rasială, xenofobia şi

antisemitismul. Totuşi, până la urmă, ne dăm bine seama că de toleranţă avem

;i 1

www.osce.org/documents/pc/20Q4/04/2771 en.pdf :i:

wvvw.osce.org/documents/cio/2004/07/3349 en.pdt'

101

nevoie la orice pas. Pentru a ajunge la bine, avem nevoie de toleranţă. Pentru a fi

mai buni, avem nevoie de toleranţă; pentru căpătarea prieteniei, înţelegerii şi

fericirii, avem nevoie de toleranţă. Avem nevoie de ea ca de oxigen, iar în toată

lumea civilizată, unul din cuvintele ce se folosesc - nu numai in aspect politic, dar şi

în aspect economic, social - este anume toleranţa. Când oamenii zic că ei pledează

pentru toleranţă, ei, adeseori, au în vedere că sunt împotriva altor oameni ce le

impun convingerile lor şi că ei sunt dispuşi să facă in schimb acelaşi lucru, dar

întru-un mod limitat.

Deci, intoleranţa înseamnă nedorinţa de a recunoaşte sau de a respecta

diferenţele de opinii şi credinţe ale altor oamenii. Dicţionarul explicativ-14 defineşte

noţiunea dată ca semnificând incapacitate mintală de a accepta controversa, fapt ce

determină subiectul să comită acte de vio- 213 Comisia Europeană împotriva Rasismului şi

a Intoleranţei. Al doilea Raport asupra Moldovei, 28 iunie 2002, p. 17. Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu

Iordan", Ediţia a Il-a. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2002.

lenţă şi de persecuţie împotriva celor care exprimă opinii diferite. Aceasta se

observă când cineva nu-i permite altcuiva să se comporte într-un anume fel sau să

aibă păreri diferite de ale sale. Intoleranţa înseamnă că unii sunt excluşi sau respinşi

pe motiv de credinţe religioase, diferenţă de sex, după felul de a se îmbrăca sau de

a-şi aranja părul ş.a.

Izvorul acesteia vine, fără îndoială, din instinctul autoconservării. Frica şi

precauţia firească faţă de ceea ce ne este necunoscut, neobişnuit şi străin derivă

adesea spre ostilitate şi, deci, intoleranţă. Acest fenomen este foarte răspândit atât in

lumea animală, cât şi în societatea umană, cu deosebirea că în societatea umană el a

luat o asemenea amploare, încât generează războaie sângeroase, moarte şi haos. Din

nefericire, încă nu ne-am învăţat să omitem din comportament emoţiile

distrugătoare, care aduc atâtea suferinţe neamului omenesc. Pentru o fiinţă socială,

cum este omul, ostilitatea şi intoleranţa sunt surse permanente de conflicte, ceea ce

este deosebit de periculos.

Savantul austriac Konrad Lorentz avertizează despre acest pericol in cartea sa

Despre AgresiuneJ,s. El afirmă că in procesul evoluţiei doar animalele carnivore au

obţinut, prin selecţie naturală, mecanismul de frânare a agresiunii, dat fiind că doar

acestea posedă arme cu adevărat periculoase nu numai pentru prada lor, ci şi în

conflictele cu semenii. Ulterior, spre regret, omul s-a invăţat să producă arme

nemăsurat mai eficiente decât ghearele şi colţii, şi nu a pregetat să le folosească

împotriva semenilor săi din alt trib, altă comuniune, altă ţară, cu altă limbă, altă

culoare a pielii, altă religie, altă opinie sau alt mod de viaţă. Inteligenţa şi

inventivitatea l-a servit nu numai să-şi uşureze viaţa, dar şi să şi-o complice cu mult

102

succes, inventând pericole care nu au existat până la el. în plus, omul s-a învăţat să

se justifice în orice împrejurări, pentru orice fapte oribile. Nu există crime în istoria

omenirii, pentru care făptaşii să nu fi găsit o justificare, fie nobilă, fie patriotică, fie

sfântă, fiind deci în afara oricărei critici.

Oricât de paradoxal ar părea, chiar dacă nu aparţinem acestei categorii umane,

pericolul de a deveni intoleranţi ne pândeşte şi din altă parte. Prozelitismul,

alimentat de orgoliu şi dorinţa de a domina, este un imbold foarte puternic al naturii

omeneşti. Orice adevăr ar descoperi pentru sine, omul, ca o fiinţă socială care este,

doreşte să-l împărtă-

;l' Konrad Lorenz. On aggression. A harvest edition. - New York: Harcourt Brace Jovanovich -

XIV. 306 p„ (1074, cl 966).

şească altora, bucurându-i cu frumuseţea ideii şi afirmându-se pe sine. Dar foarte

des, când ideea nu este acceptată, autorul ei insistă în mod abuziv asupra ei,

devenind agresiv şi intolerant. Acest lucru se întâmplă mai ales cu persoanele active

şi curajoase, care refuză să se adapteze la mediul social, ci încearcă să şi-l supună,

croindu-1 după bunul lor plac. adaptându-1 la dorinţele şi necesităţile lor. Un

exemplu foarte vechi de un asemenea model de comportament este descris, într-o

formă alegorică, în legenda greacă despre patul lui Procrust. Dar, in fond, acest

curaj este generat de aceeaşi frică conservatoare în faţa lumii necunoscute şi

neînţelese, plină de pericole potenţiale. Acest lucru devine deosebit de clar in cazuri

extreme, când natura oarecum isterică a unui asemenea soi de curaj este evidentă.

Fenomenul dă naştere la astfel de figuri odioase ca Savonarola, Hitler, Stalin,

Saddam Hussein, precum şi la instituţii ca inchiziţia şi KGB-ul.

Fanatismul este cea mai periculoasă manifestare a spiritului uman, iar

alunecarea bruscă de la extazul sufletesc, care ne umple fiinţa de bunătate şi lumină,

spre fanatism este aproape imperceptibilă. Este nevoie de un anumit grad de cultură

şi inteligenţă, de o conştientizare clară a răului pe care îl putem produce din cele

mai frumoase intenţii, pentru a însuşi convingerea că toleranţa este unicul mijloc de

a convieţui în pace cu semenii noştri. Nu în zadar se spune că drumul spre iad este

pavat cu bune intenţii.

După cum am menţionat, intoleranţa înseamnă nedorinţa de a recunoaşte sau

respecta diferenţele de opinii şi credinţe ale altor oameni. Toate acestea duc la acte

de discriminare bazate pe diferite criterii, unele acte putând fi condamnate penal.

De exemplu, Ia diferite meciuri de fotbal auzim diferite insulte în adresa

persoanelor de culoare, sau asiaticilor, iar în Rusia, atacurile violente împotriva

africanilor, asiaticilor şi latino-americanilor au devenit frecvente. Actele de

intoleranţă reflectă o tendinţă la nivel mondial, ele sunt prezente şi în Republica

103

Moldova. Actele de intoleranţă etnică variază ca gravitate: de la cuvinte jignitoare

sau lipsite de consideraţie la acţiuni de exterminare a unui grup etnic. Care este

cauza intoleranţei etnice? Suntem de părere că răspunsul îl putem găsi chiar în

Biblie. Biblia afirmă: „înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui”.125 Astfel,

unora le face plăcere să-i asuprească pe alţii. Biblia mai spune: „Iată că cei asupriţi

plângeau, dar nu era cine să-i

mângâie; puterea era de partea asupritorilor”21.

Tot Biblia atestă că ura etnică are o istorie îndelungată. De exemplu, în secolul

al XVlII-lea î.e.n., un faraon l-a invitat pe evreul Iacob să se stabilească cu

numeroasa sa familie în Egipt. Mai târziu, însă, considerând că acest grup mare de

imigranţi constituia un pericol, un alt faraon „a spus poporului său: „ lată poporul

fiilor lui Israel este mai numeros şi mai puternic decât noi. Să lucrăm cu viclenie

faţă de ei, ca nu cumva să continue să se înmulţească”.. Astfel, au pus peste ei

responsabili cu munca forţată, ca să-i apese cu poveri”126 127 în plus, egiptenii au

poruncit ca toţi nou-născuţii de sex bărbătesc ai urmaşilor lui Iacob să fie

omorâţi.128*' Totuşi, religia, ca întreg, a fost de cele mai multe ori de partea

asupritorilor. De exemplu, în SUA negrii au fost subjugaţi prin lege, căsătoriile

mixte au fost interzise de lege până în anul 1967. La fel au stat lucrurile şi în Africa

de Sud cu politica de apartheid, când o minoritate şi-a apărat poziţia dominantă prin

legi care interziceau inclusiv căsătoriile inter-rasiale. Şi intr-un caz, şi în altul, mulţi

dintre membrii grupului care promovau intoleranţă etnică erau persoane foarte

religioase. Biblia dezvăluie însă o cauză, mai profundă, a intoleranţei etnice. Ea

explică de ce anumite grupuri etnice le asupresc pe altele. Biblia afirmă: „Cine nu

iubeşte n-a ajuns să-l cunoască pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.

Dacă cineva spune: „Eu îl iubesc pe Dumnezeu”, dar îşi urăşte fratele, este un

mincinos. Fiindcă cine nu-şi iubeşte fratele, pe care l-a văzut, nu-1 poate iubi pe

Dumnezeu pe care nu l-a văzut"129 Prin aceste cuvinte se identifică rădăcina

intoleranţei etnice.

Indiferent că se declară sau nu religioşi, oamenii sunt intoleranţi pentru că nu au

ajuns să-l cunoască sau să-l iubească pe Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu se

interesează de toate naţiunile se observă şi în legile pe care le-a dat anticului Israel.

Israeliţilor li se pretindea mai mult decât să fie toleranţi faţă de neisraeliţii ce

125

Geneza 8:21// www.bible.com 126

Ecleziastul 4:1// vvww.bible.com 127

Exodul 1:9-11// www.hible.com 21

'' Exodul 1:15,16// www.bible.coin 2;u

1 loan 4:8, 20// www.bible.com

104

locuiau în ţara lor. Remarcaţi una dintre legi: „Locuitorul străin care locuieşte la voi

să fie pentru voi ca unul dintre israeliţii din naştere. Să-l iubeşti ca pe tine însuţi,

căci şi voi aţi fost locuitori străini în ţara Egiptului”.130 Acest spirit al toleranţei este

caracteristic şi pentru populaţia din Republica Moldova, deoarece oamenii de pe

acest meleag sunt ospitalieri şi buni cu străinii: străinii însă, în cele din urmă, în loc

să se integreze în societate prin studierea limbii şi a obiceiurilor natale, din contra -

impun propria limbă localnicilor şi propriile obiceiuri, care duce la discriminarea

populaţiei autohtone, Dar, cel mai rău este faptul că o parte din străini au uzurpat

puterea şi au format regimuri secioniste, aşa cum este cel de la Tiraspol,

discriminând populaţia autohtonă, prin privarea de a vorbi şi a utiliza propria limbă

în serviciile publice, prin epurările etnice etc.

§5. Aspecte conceptuale privind criteriile protejate împotriva discriminării

5.7. Eliminarea discriminării bazate pe sex

Egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi semnifică lipsa barierelor politice,

economice şi sociale cu referire la participarea acestora la viaţa publică. Conceptul

de „şanse egale pentru femei şi bărbaţi” se interpretează prin conceptul de

„tratament egal pentru bărbaţi şi femei” adică lipsa discriminării in baza criteriului

de sex. Astfel, cel mai des, egalitatea de şanse se referă la faptul de a oferi

posibilităţi egale tuturor celor care deţin calificările, abilităţile şi cunoştinţele

necesare pentru a concura la o anumită funcţie (bărbaţi şi femei), urmând ca cea mai

bine pregătită persoană să obţină funcţia dată. în acest caz, selectarea se va face

după pe principiul concurenţei.

în opinia doctorului in drept A. Bâcu preocuparea pentru discriminările la care

sunt supuse femeile, are o istorie nu prea îndelungată. Doar cu câţiva ani in urmă,

aceasta era o temă absolut nouă, constituind o viziune inedită asupra realităţii

sociale-’2'. în opinia aceluiaşi autor egalitatea este definită drept o atitudine similară

faţă de toţi, indiferent de aptitudinile şi particularităţile personale223.

Aşadar, egalitatea de şanse se desăvârşeşte prin egalitatea de tratament şi

ambele reprezintă aplicaţii practice ale egalităţii şi non-discriminării. Iar in ceea ce

priveşte opinia publică referitor la definirea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi,

respondenţii s-au pronunţat ca egalitatea şanselor

— www.cnaa.acad.ind. A. Bâcu, Asigurarea juridică a proiecţiei femeii contra agresiunii: Teza de

;;l

Leviticul 10:34// www.bible.com

105

doctor în drept, Cişinău, p. 132. lbidem.p.132

presupune egalitatea în drepturi 38%. în acest context a fost menţionată de 28% şi

egalitatea de şanse în cadrul activităţilor de încadrare socială; tot aici, 18% sunt de

părere că egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi presupune egalitatea

posibilităţilor, îndeosebi, în cazul încadrării şi activităţii în câmpul muncii, 16%

s-au abţinut să dea răspuns.22'1

La elaborarea reglementărilor juridice privind egalitatea de şanse pentru femei

şi bărbaţi s-a pornit de la conceptul discriminare bazată pe sex. Totuşi, este nevoie

de a distinge sexul de gen. Astfel, sexul reprezintă caracteristicile biologice care

disting fiinţele umane ca fiind de sex masculin şi feminin.131 Iar genul social

(gender din limba engleză) reprezintă conceptul cu privire la diferenţele sociale

dintre femei şi bărbaţi, diferenţe ce sunt învăţate şi pot fi schimbate în timp, prin

educaţie.132 Altfel spus, genul este apartenenţa sexuală a persoanelor din punct de

vedere social. Realizarea concepţiei gender presupune atât eliminarea diferenţierii,

ce are tradiţii înrădăcinate privind aceste două sexe, cât şi tratarea ei, din punctul de

vedere al dezvoltării in perspectivă a societăţii. La fel ca şi rasismul, sexismul are

caracteristici paternaliste, întrucât se consideră că sexul superior (sexul tare) îşi

extinde bunăvoinţa părintească asupra făpturilor umane inferioare (sexul slab).'1'

Deci, între femei şi bărbaţi există deosebiri referitoare la caracteristicile

individuale, ce cuprind acele biologice, psihologice şi socio-culturale (aspecte

fundamentale care definesc fiinţa umană), iar stereotipurile legate de gen acţi-

onează ca limitări ale procesului de dezvoltare a unei persoane.

Stereotipurile sunt acele imagini ale minţii ce sunt standardizate şi ataşate

membrilor unui grup social şi sunt rezultatul unei sublimări de percepţie prin

suprageneralizare. Acestea acţionează prin faptul că, în legătură cu toţi membrii

grupului respectiv, există aşteptarea să se comporte la fel. Modelele de inegalitate,

stabilite într-o generaţie, sunt uşor transmise generaţiilor următoare, deoarece

oamenii se maturizează considerându-le corecte, atât din punct de vedere moral, cât

şi natural.

Aşadar, nu ne năştem femei sau bărbaţi, ci ne năştem persoane de sex feminin sau

;:J

Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de

discriminare, violenţă şi hărţuire // http://w ww.hnmanrights.md/rom/index_rom. html

“100 Words for Equality. A glossary of terms on equality between vvomen and men”.

publicaţie a Unităţii pentru Egalitatea de Şanse intre Bărbaţi şi Femei din cadrul Comisiei

Europene, http://europa.eu.int/comin/cmplovment_.social/equ_opp/documents en.html 132

lbidem.

~7 lbidem.

106

masculin, şi devenim sau ne formăm ca femei şi bărbaţi. Ne transformăm, cel mai

adesea, în sensul dezirabil de către societate, care ne impune valori, aşteptări

prestabilite, ce au rolul de a ne modela. Ne năştem cu un sex anume, dar nu şi cu un

gen anume. Acesta din urmă se formează în strânsă dependenţă de tipul de

societate, de gradul său de cultură şi civilizaţie.133

Principiile şanselor egale pentru femei şi bărbaţi şi ale tratamentului egal

sunt obiectivele modelului social de comportament no-discriminatoriu, obiective

care sunt atinse prin legislaţie şi educaţie. Dintr-un anumit punct de vedere, legea

este generatoare de schimbare socială, prin setul de valori pe care îl impune. Toate

tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului includ sexul ca un criteriu

protejat împotriva discriminării.

în afară de aceasta, Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de

discriminare faţă de femei2- ' determină rolul şi importanţa femeilor în viaţa publică

şi politică, în problemele sociale şi economice, asigură egalitatea şi libertatea

femeilor împotriva discriminării în toate domeniile vieţii sociale. Moldova a aderat

la CEDF şi la Protocolul său opţional asumându-şi angajamentul de a asigura

egalitatea reală a femeilor şi dreptul acestora de a nu fi discriminate în nici un

domeniu al vieţii sociale. în Convenţie, definiţia discriminării este formulată ca

fiind „orice diferenţiere, excludere sau restricţie bazată pe sex, care are drept efect

sau scop să compromită ori să anihileze recunoaşterea, beneficiul şi exercitarea de

către femei, indiferent de starea lor matrimonială, pe baza egalităţii dintre bărbat şi

femeie, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în domeniile politic,

economic, social, cultural şi civil sau in orice alt domeniu" în art. 2 al acestei

Convenţii se stipulează că statele-pârţi îşi exprimă acordul total de a promova

politica de eliminare a tuturor

.. ..... lor de discriminare faţă de femei prin toate metodele corespunzătoare

Guvernele urmează să transforme egalitatea intr-o realitate ju i idi< i pi in includerea

principiului egalităţii sexelor în Constituţie, şi să asigure, prin incidenţa legii,

:'s E. Bălan, E. Anghel, M. Mareinschi-Călineci, E. Ciohodaru. Fete şi băieţi. Parteneri în viaţa

privată şi publică - perspective de gen. Bucureşti: Nernira, 2003, p.22. Lucrarea a apărut in cadrul

Proiectului “Fete, băieţi - toţi diferiţi, toţi egali. Educaţie pentru egalitatea de gen" derulat de CPE

- Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei din 18.12.1979,

Adoptată Ia 18 decembrie 1979 la New York, Adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea

Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18 decembrie 1979. A intrai în vigoare la 3

septembrie 1981, cf. dispoziţiilor art.27 (I). in vigoare pentru Republica Moldova din 31 iulie 1994

// Ediţia oficială “Tratate internaţionale", 1908. volumul 1. p. 114.

107

protecţia drepturilor femeii.

Majoritatea cauzelor în care un bărbat denunţă o discriminare bazată pe sex la

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, se referă la dreptul la viaţa de familie

garantat de articolul 8 din Convenţie. Astfel, drept exemplu poate fi adusă cauza

Rasmussen contra Danemarcei (1984)134

, în care unui bărbat, care dorea să conteste

paternitatea unui copil născut de soţia sa, i s-a refuzat autorizarea de a intenta o

asemenea acţiune pe motiv că expirase termenul limită de înaintare a ei.

Dimpotrivă, soţia sa putea, dacă ar fi dorit, în orice moment înainte de majoratul

copilului, să ceară luarea unor analize pentru stabilirea paternităţii. Curtea nu a găsit

vreo încălcare a articolului 14 combinat cu articolul 8, deoarece Guvernul danez

putea justifica existenţa unei deosebiri între situaţia tatălui şi cea a mamei. Intr-o

altă cauză, judecătorii de la Strasbourg au conchis o încălcare a dreptului la viaţa de

familie şi a interzicerii discriminării, şi anume în cauza Keegan contra Irlandei

(1994)135, în care un tată, care a recunoscut copilul în afara căsătoriei, nu a fost nici

consultat, nici informat în prealabil despre adopţia copilului său. Totodată, Curtea a

mai stabilit o încălcare a articolului 8 combinat cu articolul 14 pe temeiul

discriminării pe bază de sex în cauza Burghartz contra Elveţiei (1994)136, in care

unui bărbat care se căsătorea nu i s-a permis să înregistreze numele soţiei înaintea

numelui său, nici să ia numele ei ca nume de familie, in timp ce practica inversă era

permisă.137 138

Egalitatea de tratament şi de şanse între femei şi bărbaţi se află inserată şi în

Tratatul Uniunii Europene (numit altfel Tratatul de la Maastricht, ' ;! în vigoare din

anul 1993), în legislaţia secundară, adică directivele comunitare privind egalitatea

intre femei şi bărbaţi, inclusiv in jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg.

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam139 (1999), Uniunea

Europeană s-a angajat, concret şi efectiv, a promova egalitatea intre femei şi bărbaţi

(în continuare - egalitatea de gen) şi să o integreze la toate nivelurile şi in toate

activităţile comunitare. în acest fel, promovarea egalităţii de gen este cuprinsă drept

obiectiv special in cadrul Tratatului, şi anume în Partea 1 - Principii, la articolul 3.2.

şi articolul 13, unde se stipulează necesitatea de a se întreprinde acţiuni reale pentru

1 lntp://vvw w. woTnenslinkworldvvide.org/cQ ret; eehr rasmussen.html

1 http://www.hrer.org/sarrica/childrens_righisAeegaii_ircland.html

; http://www.womenslinkworldwide.org/co reg_echr_hurghatz.html

Dorina Gomien. Ghid (Văde-nnecum) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Chişinău

2006, p. 152 - 153. (190 p.).

vv\vv,-.eiirotreatiesxom/maţistric'htext.html :is

vvvvw.eurotreaties.com/amsterdamtcxt.htnil

108

a combate discriminarea după criteriul de sex. Astfel, statele membre ale Uniunii

Europene au adoptat şi Agenda Socială Europeană, care are drept scop

modernizarea modelului social european, inclusiv prin promovarea egalităţii de

şanse şi de tratament intre femei şi bărbaţi.

Strategia Comunitară pentru Egalitatea de Gen,23,1

la fel a avut drept scop

asocierea integrării perspectivei de gen în toate politicile şi programele Uniunii

Europene, prin promovarea acţiunilor particulare în favoarea femeilor. Obiectivele

de bază ale Strategiei se referă la egalitatea in viaţa economică, participarea egală la

procesul decizional, egalitatea in viaţa socială, egalitatea in viaţa civilă, în acelaşi

rând la schimbarea rolurilor tradiţionale şi depăşirea stereotipurilor de gen.

Deşi societatea civilă, în special asociaţiile care militează pentru drepturile

femeilor, a semnalat de mai multă vreme inegalităţile existente în fapt intre femeile

şi bărbaţii din Republica Moldova, instituţiile publice au abordat problematica

egalităţii de gen doar in cadrul procesului de negociere in vederea aderării la

Uniunea Europeană, îndeplinirea standardelor in acest domeniu constituind unul

dintre criteriile de aderare.

Cât priveşte acquis-ul comunitar' privind egalitatea, acesta are la bază

standardele stabilite prin următoarele directive: Directiva 75/117/CEE privind

aplicarea principiului egalităţii de remuneraţie pentru femei şi bărbaţi; Directiva

76/207/CEE’w privind aplicarea principiului egalităţii de tratament intre femei şi

bărbaţi în privinţa accesului la angajare, for-

JComtnunication l'rom the commissîon io ihc comicii, the european parliament, the economic and

social eommittee and the committee of the regions towards a communîty framework strategi on

gender equality (2001-2005), Brussels, 7.6.2000, C()M(2000) 335 final, 2000/0 U3 (CNS).

Council Directive 75/117/EEC of 10 Fcbruary 1075 on the approximation of the laws of the

Member States relating to the applieation of the principie of cqual pay for men and women //

http://eur-lex.eupppa.qu/ JS

* Directive 76/207/CEE du Conseil. du 0 fevrier 1976, relative a la mise en oeuvre du principe de

l'egalile dc traitement entre hommes et fernmes en ce qui concerne l'accus a l emploi. a la

formation et a la promotion professionnellcs. ct Ies conditions de travail //

http://adini.net'eur/loi/lee euro/fr 376L0207.html mare profesională şi promovare, precum şi in ceea ce priveşte condiţiile de muncă; Directiva 92/85/CEE2’'1 privind introducerea măsurilor de in curajare a îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătoarelor gravide, lăuze sau care alăptează; Directiva 79/7/CEE24" privind aplicarea progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei in domeniul securităţii sociale; Directiva 86/613/CEE241 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care exercită o activitate independentă, inclusiv agricolă, precum şi a protecţiei malernităţii; şi Directiva 96/34/EC 1 referitoare la concediul parental.

Actele internaţionale menţionate mai sus, precum şi alte acte internaţionale

ratificate de Parlamentul Republicii Moldova, obligă statul să-şi asume

109

responsabilitatea unilaterală pentru asigurarea respectării drepturilor omului

referitor la toate persoanele aflate sub jurisdicţia sa. Astfel, standardele juridice

formulate prin actele internaţionale devin parte componentă a bazei juridice

naţionale.

Legislaţia actuală a Republicii Moldova prevede principiul şanselor egale

pentru femei şi bărbaţi in toate domeniile de activitate. Astfel, Constituţia

Republicii Moldova stipulează in art. 16: „Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt

egali in faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate,

origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţa politic ă, avere sau de origine

socială ! *1

Principiul egalităţii este garantat şi printr-un şir de legi organice şi ordinare,

ceea ce confirmă faptul că statul acordă atenţie sporită îndeplinirii obligaţiilor

referitor la actele juridice internaţionale cu privire la dreptu140 141 142 143 144 145 146 rile

omului la care a aderat Republica Moldova şi, astfel, işi îndeplineşte obligaţiile de a

exercita de iure şi defacto principiul egalităţii de sex.244

Există un cadru instituţional în vederea asigurării de aplicare eficientă a

legislaţiei în domeniul egalităţii genurilor, din care fac parte: Comisia

Guvernamentală pentru problemele femeii, formată în anul 1999 pe lângă Guvern şi

care are drept scop elaborarea bazelor strategice şi organizaţionale, a instrumentelor

şi mecanismelor de influenţare şi realizare a politicii statului privind asigurarea

drepturilor şi oportunităţilor egale pentru bărbaţi şi femei; Direcţia oportunităţi

egale şi politici familiale din cadrul Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi

Copilului (2001-prezent); Comisia parlamentară pentru drepturile omului; focare

140

" Council Directive 92/85 PIX' of 19 Octoher 1992 on the introduction of measures to

encourage improvements in the safety and health at work of pregnant workers and workers

xvho have recent l> gîven birth or are breastfeeding (tenth individual Directive within the meaning

of Art ic le 16 (I) of Directive 89/391/EEC) // http: ciii-leveuropa.cu/smartapi' Directive 79/7 OFF.

du Ccmseil. du 19 decembre 1978. relative a la mise en oeuvre Progressive du principe de fegalite

de traitement entre hommes et fenimes en matiure de securite sociale ii

http:.7eur-le\.eur<>pa.eu-sniartapi.'

" C'ouncil Directive 86/613/bLC of 11 Dccember 1986 on the application of the principie of equal

treatment between men and women engaged in an activity, including agrieulture, in a

self-eniployed capacitv. and on the prolectîon ofself-employed women during pregnancy and

mothcrhood // http://eur-lex.europa.eu/smartapi/

Council Directive 96/34/F.C of 3 June 1996 ort the framework agreement on parental leave

concluded by 1IN1CE, CEfc I’ and the F fi IC /V http://eiir-lex.curapa.eu/smarlapi/. JU

Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94 // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova. 1994, nr.l.

110

gender care activează din 1999 până în prezent în cadrul ministerelor şi al altor

autorităţi ale administraţiei publice centrale.

Cu toate că, in februarie 2006, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat

Proiectul de Lege cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi,

datele denotă că 72 la sută din angajatori nu ştiu despre existenţa legii menţionate.

Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi245 este primul

document al Republicii Moldova în domeniul non-discriminârii, destul de compact,

care recunoaşte forme directe şi indirecte de discriminare sexuală, precum şi

hărţuirea sexuală, insă nu conţine un mecanism clar de protecţie împotriva

discriminării. Instituirea unui astfel de mecanism se cere şi noi propunem in

Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare,246 crearea unui mecanism

specializat cu atribuţii de prevenire şi combatere a discriminării, cu denumirea de

Instituţia Ombudsmanului împotriva discriminării, care este abordat in Capitolul IV

din prezenta lucrare. La fel, şi doctorul în drept L. Cuşmir recomandă în cadrul tezei

de doctorat de a introduce in Republica Moldova funcţia de avocat parlamentar al

mamei si copilului, pentru protecţia mai eficientă a drepturilor mamei şi copilului,

insă nu argumentează care va fi statutul, atribuţiile, principiile de organizare şi

funcţionare a acestei instituţii24 .

în scopul implementării legii sus-menţionate a fost elaborat şi adop147 148 tat

Planul Naţional „Promovarea egalităţii genurilor umane in soc ieta te pentru

perioada 2006-2009” 149 (document adoptat in urma Planului Naţional de

promovare a egalităţii genurilor umane in societate pentru 2003-2005). Conform

unei hotărâri de guvern, ministerele şi autorităţi ale administraţiei centrale şi locale

urmează să asigure realizarea măsurilor prevăzute în termenele stabilite în acest

Plan. în acelaşi timp, Planul Naţional de Acţiuni în domeniul drepturilor omului

include şi compartimentul asigurarea drepturilor femeii.150

în general, legislaţia Republicii Moldova nu prevede elemente discriminatorii

214

Studiul de bază eu privire la situaţia curentă în domeniul drepturilor omului în Republica

Moldova. -Chişinău, 2002, p. 145, 191 p. :44

Legea egalităţii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. nr.5 -XI V //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2006. nr. 47-50/200. 24<

' T. Cârnaţ. Proiectul de lege cu privire la non-discriminare // http://www.humanrights.

nid'rom,'inde\_roni.html 148

vyvvw.cnaa.acad.md. L.Cuşmir. Protecţia drepturilor mamei şi copilului în condiţiile

dezvoltării sociale stabile: Teză vie doctor in drept, Chişinău, p. 127 24

* Guvernul Republicii Moldova // http://lex.justice.md/att/HG984A.doc

-^Aprobat prin hotărârea Parlamentului nr.415-XV din 24.10.2003 // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova. 2003. nr.235-238. art.950.7

111

faţă de femei, fiindu-le asigurate drepturi şi libertăţi egale pe plan economic, social,

politic, civil şi cultural.151 Pornind de la constatarea că, deşi legiferat, principiul

egalităţii între femei şi bărbaţi nu este pe deplin respectat, abordarea problemei din

perspectiva ga ide r permite analiza mai detaliată a posibilităţilor, caracteristicilor,

principiilor generale ale fiecărui sex, a complexităţii şi diversităţii relaţiilor sociale

stabilite între ele, ce determină in mare parte conflictele personale, dar şi sociale.

Guvernul Republicii Moldova lucrează concret asupra formulării şi realizării

unor măsuri care sunt îndreptate către egalizarea genurilor. în general, populaţia o

constituie 52% femei şi 48% bărbaţi.

Cât priveşte viaţa de familie, discriminarea este prezentă în primul rând in

Codul Familiei152’153, actul normativ ce instituie reguli de bază la acest capitol.

Conform articolului 14, intitulat „Vârsta matrimonială”: „(1) Vârsta matrimonială

minimă este de 18 ani pentru bărbaţi şi de 16 ani pentru femei.”154 Drept urmare,

vârsta responsabilităţii este diferită pentru fete şi pentru băieţi: fetele se pot căsători

de la 16 ani, în timp ce băieţii se pot căsători de la 18 ani, după ce au obţinut toate

drepturile civile şi politice. Aceasta reprezintă o discriminare, care duce la o ine-

galitate intre parteneri în privinţa exercitării drepturilor în cadrul căsătoriei,

totodată duce la o inegalitate de statut social între aceştia Astfel, femeile pot fi puse

în situaţia de a-şi întrerupe studiile, pentru a putea face faţă sarcinilor < astm c şi <.

hiar l.i afectarea prematură a stării de să nâtate a celor ce se căsătoresc la 16 ani.

în definiţia sa extinsă a discriminării faţă de femei, CEDFF interzice discri-

minarea pecriteriul stării matrimoniale-’’ , fiind susţinută şide Directiva privind

egalitatea.251 Starea civilă nu este o categorie protejată in mod special de legislaţia

Republicii Moldova. Spre exemplu, starea civilă este recunoscută drept o formă de

discriminare pe criteriul de sex doar in domeniul angajării în câmpul muncii.255 în

2511

Primul Raport Naţional, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova, iunie

2005, p.32. 152

Codul familiei al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001.

nr.47-48/210. 153 Art.l, C'F.DI I

Art.2 alin.ţ I). Directiva privind egalitatea, 2002\7.3 1.1 C, din 23.09.2007. ' ' Legea egalităţii tu privire la asigurarea egalităţii de şanse între fentei şi barbaţi, nr 5-XIY //

Monitorul Oficial. 2009. nr 47-50/200. art.l I alin.ţ I). litera li '■ Raportul cu privire la instrumentul

de evaluare CEDAW pentru Moldova. Asociaţia Avocaţilor Americani. - Chişinău, august 2006.

Opriţi violenţa împotriva femeilor, hţtp:' \tw\v.stopjvavv.org/Mpldpvu.htnil (citat din f emeile

anului 2000: cercetare asupra statutului respectării drepturilor femeilor în Europa Centrală şi de

Sud-bst şi în cadrul CSI), pagină accesată in mai 2006. :-

8 M. Miroiu. Lexicon feminist. - laşi: Poltroni, 2002, p.318. ; Codul familiei al Republicii Moldova // Monitorul Oficial, 2001, nr.47-48/210.

112

privinţa i ’iolenţei faţă de femei, aceasta se manifestă ca fiind cel mai dur factor al

inegalităţii. Astfel, nu există un mecanism de monitorizare a statisticii privind

cazurile de violenţă care au loc in Republica Moldova, din motiv că statistica

oficială este elaborată doar in baza sondajelor sociologice. Conştientizând

importanţa prevenirii şi combaterii violenţei in familie, in august 2006 Parlamentul

Republicii Moldova a aprobat Proiectul de Lege cu privire la violenţa in familie.

între timp, absenţa unei legislaţii pentru protecţia victimelor violenţei domestice, a

căror majoritate sunt femei, constituie discriminare sistematica in baza standardelor

internaţionale şi regionale. în plus, legislaţia in vigoare funcţionează slab şi intr-o

manieră discriminatorie în ce priveşte protecţia femeilor împotriva violenţei.-"

Astfel, se intensifică percepţia socială că femeia este auxiliară şi facilitatoare a

intereselor bărbaţilor, consumatoare de resurse şi nu generatoare de ele. Un studiu

recent in domeniul violenţei in familie din Moldova a elucidat faptul că 41% din

respondenţi au devenit victime ale violenţei in familie la o anumită perioadă a vieţii

lor. Cea mai răspândită formă de violenţă in familie din Republica Moldova

reprezintă violenţa psihologică, care este şi cea mai dureroasă, însoţită de celelalte

forme de violenţă. Cercetările efectuate de organizaţiile internaţionale in domeniul

drepturilor omului au relevat date uluitoare. într-un raport se menţionează că

„femeile din Moldova se jenează să discute despre violenţa în familie. Aceasta se

datorează percepţiei generale că violenţa este permisă pentru a le pune pe femei la

locul lor sau că femeile sunt cele care provoacă violenţa’’2

Aşadar, violenţa reprezintă un flagel ce afectează in primul rând viaţa 1 de

familie şi care a fost ignorată sau nerecunoscută oficial în perioada sovietică.

Astăzi, pe fondul scăderii nivelului de trai şi al creşterii in stabilităţii economice,

aceasta a luat amploare. Factorii ca alcoolismul, şomajul, problemele ce ţin de

locuinţă, carenţele educaţionale la fel contribuie la menţinerea acestui fenomen care

a atins dimensiuni îngrijoră toare, victimele cele mai frecvente devenind femeile şi

copiii.

Situaţia prezentată este departe de a reflecta adevărata realitate, prin aceasta

intenţionându-se de a scoate în evidenţă doar câteva dintre disparităţile flagrante

care există între femei şi bărbaţi, scopul esenţial fiind de a atrage atenţia că modelul

social actual este profund inechitabil şi trebuie schimbat prin eforturi comune. Este

îngrijorător că principalele tendinţe în ceea ce priveşte situaţia femeilor şi bărbaţilor

din Republica Moldova indică o alarmantă involuţie datorită insuficientelor acţiuni

iniţiate la nivel guvernamental, in pofida eforturilor depuse de reprezentanţii

societăţii civile.

Mass-media, in special televiziunea, exercită o influenţă puternică in ceea ce

113

priveşte formarea sau deformarea percepţiilor şi atitudinilor, fie şi cel puţin prin

posibilitatea de a prezenta informaţii în mod selectiv şi/sau concentrat la o temă.

Imaginile din mass-media construiesc o femeie mai degrabă in postura de

„utilizatoare de trup, şi nu de minte”’s.

Informaţii recente atestă că, in lipsa unor modele progresiste, societatea

moldovenească contemporană are tendinţa de a se orienta spre un model patriarhal

in ce priveşte construirea relaţiilor dintre femei şi bărbaţi, atât in familie, cât şi în

viaţa publică. Pe fundalul sărăciei şi al evoluţiilor sociale negative ale tranziţiei,

acest model cultural generează comportamente şi practici sociale discriminatorii.

Acest model induce ideea inferiorităţii sau superiorităţii unui sex şi permite, în

practică, tratarea diferenţiată a persoanelor in conformitate cu acest criteriu, ceea ce

contravine principiilor elementare ale democraţiei.

Eliminarea discriminărilor după criteriul de sex este una dintre condiţiile

necesare pentru construirea unei societăţi echitabile şi progresiste. Astfel, factorii

de decizie politică nu mai pot ignora problemele legate de discrepanţele existente

între situaţia femeilor şi a bărbaţilor şi nici consecinţele economice şi sociale

generate de acestea.

Concluzionând, semnalăm că egalitatea de şanse intre femei şi bar baţi

constituie o necesitate şi, în acelaşi timp, o şansă pentru Republica

Moldova. Pentru fructificarea acestei oportunităţi, atât pe termen scurt, cât şi pe

termen lung, cei care deţin astăzi puterea politică trebuie să urgenteze luarea

următoarelor măsuri:

1. Înfiinţarea Ombudsmanului împotriva discriminării, instituţie abilitată să

elaboreze strategia naţională in domeniu, să coordoneze şi să controleze aplicarea

politicilor şi programelor privind egalitatea, precum şi să evalueze progresele

realizate; să constate şi să sancţioneze cazurile de discriminare bazată pe sex.

2. Includerea in agenda guvernamentală a problematicii egalităţii de şanse intre

femei şi bărbaţi şi a programului de măsuri concrete pentru aplicarea Planului

Naţional de Acţiuni pentru egalitatea de şanse intre femei şi bărbaţi; Asigurarea

finanţării necesare, din bugetul de stat, pentru susţinerea activităţilor şi punerea in

practică a măsurilor de realizare a egalităţii de şanse intre femei şi bărbaţi. Astfel,

echitateagender necesită a fi realizată printr-un şir de acţiuni concrete, prin

intermediul cărora vor fi eliminate disparităţile dintre sexe, stereotipizarea,

atitudinile de sex şi discriminarea.

5.2. Eliminarea discriminării bazate pe vârstă

Trecând de la gender la discriminarea vârstnicilor, se prezintă destul de

114

important faptul că omenirea se confruntă cu problema îmbătrânirii demografice a

populaţiei.

Adunarea Generală a ONU a decis în anul 1990 că pe data de 1 octombrie în

mod universal se va marca Ziua internaţională a persoanelor in vârstă. în

Republica Moldova vârstnicii constituie aproximativ 14% din populaţie şi acest

procentaj are tendinţa de a creşte, astfel incât spre anul 2016 indicele va spori cu

până la 17,6%.25” Schimbările politice, economice şi sociale din Republica

Moldova, in ultimii zece ani. au influenţat direct politica socială, iar cel mai mult au

fost afectate persoanele vârstnice.155 156 Populaţia în vârstă este mai sensibilă, decât

ceilalţi cetăţeni, la lipsuri şi la imperfecţiunile sistemelor administrativ-sociale,

anume din cauza vulnerabilităţii acesteia.

Dacă în trecut discriminarea pe criteriul de vârstă a primit o atenţie destul de

mică din partea instrumentelor internaţionale in domeniul

drepturilor omului, la moment situaţia este diferită. Chiar daca au fost demonstrate

diferite iniţiative, aşa precum Principiile ONU pentru persoanele vârstnice-”1,

adoptate de Adunarea Generală a ONU în anul 1991, totuşi, nici un instrument

internaţional cu privire la drepturile omului nu interzice în mod explicit

discriminarea bazată pe vârstă.

Discriminarea pe criteriul de vârstă se bazează, totuşi, pe diferite stereotipuri.

Astfel, se vehiculează ideea că cu trecerea anilor capacităţile fizice şi psihice ale

unei persoane sunt afectate în mod negativ, iar persoanele mai tinere sunt mai

eficiente, energice şi e mai puţin costisitor de a-i învăţa. Angajaţii mai in vârstă

deseori, în efortul de a-şi păstra locul de muncă şi, mai ales, la reangajare, se

confruntă cu discriminarea. Limitele de vârstă arbitrare, care nu iau în consideraţie

potenţialul de performanţă al persoanei, sunt foarte răspândite în ţara noastră.

Uneori, politicile neutre au efectul de a dezavantaja persoanele în etate, astfel

persoanele in etate fiind discriminate indirect. Unii angajatori susţin că există

motive obiectiv-justificabile pentru a trata persoanele mai în vârstă în mod diferit,

fără însă a demonstra în fiecare caz aparte că acesta este cazul.

Directiva-cadru permite statelor să stabilească excepţii legale pentru

discriminarea directă şi indirectă pe temei de vârstă. Astfel, aceste excepţii sunt

justificate obiectiv şi rezonabil printr-un scop legitim, inclusiv politici legitime de

ocupare a forţei de muncă şi de piaţă a muncii, obiective de instruire profesională,

z"‘ Centrul pentru Drepturile Omului din Moldov a „Drepturile persoanelor in vârstă de

pensionare”. 156

http://www.ms.md/in inistry/pressservice/701

115

dacă mijloacele de realizare a acestui scop sunt adecvate şi necesare/”2 Politicile

care promovează integrarea profesională sau protecţia angajaţilor tineri şi a celor în

vârstă, precum şi a celor care au responsabilităţi de îngrijire, sunt permise.

Prevederi le Codului Muncii şi ale Legii cu privire la indemnizaţiile pentru inca-

pacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, care prevăd

acordarea de ajutor financiar pentru concediul de maternitate, ingrijire a copilului şi

pentru îngrijirea copiilor bolnavi sub şapte ani, corespund întru totul acestei

excepţii.157

In prezent, în Republica Moldova sunt 457 320 beneficiari de pensii pentru

limită de vârstă.iM Conform Hotărârii Guvernului nr. 297 din 21.03.2006 cu privire

la asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat, la 1 aprilie 2006, cuantumul

pensiei minime indexate constituie: 299,5 lei - pensia pentru limita de vârstă pentru

lucrătorii din agricultură; 336,4 lei - pensia pentru limita de vârstă pentru ceilalţi

beneficiari de pensii. Prin urmare, lucrătorii din sectorul agrar reprezintă grupul cel

mai discriminat, din punctul de vedere al cuantumului pensiei pentru limită de

vârstă.

La momentul actual, în Parlament a fost inaintat de către Guvern proiectul

Strategiei de reformare a sistemului de pensionare in sectorul agrar.2'’5 Conform

prevederilor proiectului de hotărâre, în sectorul agrar, persoanele care urmează a fi

protejate prin sistemul public de asigurări sociale, vor fi identificate din categoriile

de persoane economic active. Astfel, pentru persoanele cu contracte individuale de

muncă, care constituie prima categorie de asiguraţi, pensia se va calcula din

numărul de ani lucraţi şi mărimea salariului. Pentru proprietarii de teren agricol care

îşi lucrează singuri pământul sau pentru arendaşi, care reprezintă a doua categorie

de persoane, se propune stabilirea unei taxe lunare fixe pentru a beneficia de pensie

şi indemnizaţie în caz de deces. A treia categorie o formează membrii neremuneraţi

ai familiei fermierului, pentru care se propune un sistem de contribuţii benevole.

De altfel, conform normelor Cartei Sociale Europene (revizuită) din

03.05.199626b, rata de înlocuire a salariului cu pensia trebuie să constituie 45% din

salariul mediu pe economie. în Republica Moldova indicele ratei de înlocuire in

a’1 United Nations Principles for Older Pcrsons, Adopted by General Assembly resolution 46/91

o f l6 December 1991 // http://wvvvv.ohchr.org/english/law/oldcrpersons.htm :ic

Art.6, alin. I,

Directiva-cadru. ;6

' Art.l, alin.2, art.5 lit. dt, art. 16, 18, 19 din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate de

muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale. Legea nr. 289-XV, 2004 // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2004, nr. 168-170/773; art. 124, 126. Codul Muncii, Legea nr. 154-XV, 2003

// Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2003, nr. 159-162/648.

116

anul 1993 constituia 60,4%; 20,9% in 2000; în 2002 a constituit 30%21’7, iar in 2006

salariul mediu pe economie a fost de 1700 lei158; raportat la pensia minimă de 300

lei, el constituie 17,64%, adică cu aproximativ 27% mai mic de standardul impus de

normele Cartei Sociale Europene (revizuită). Din această cauză, majoritatea

persoanelor in vârstă ce beneficiază de pensie se află sub pragul sărăciei.

Un alt moment de discriminare este faptul că sistemul de pensionare nu pune

toate categoriile de angajaţi în condiţii egale. Astfel, pentru deputaţi şi membri ai

Guvernului cuantumul pensiei este de 75% din suma tuturor plăţilor lunare ale

deputatului în exerciţiu în funcţia respectivă deţinută; pentru judecători şi procurori

cuantumul pensiei este de 55% din suma plăţilor ale judecătorului in funcţie; pentru

funcţionarii publici - 75% din venitul mediu lunar pentru ultimele 60 de luni; pentru

militari şi colaboratorii din trupele afacerilor interne - 50% din venitul acestora cu

condiţia unui stagiu de cotizare de 20 ani; în schimb pentru ceilalţi angajaţi

cuantumul de calcul al pensiei este de 42% din venitul mediu lunar asigurat.

Suntem de părere că, trebuie de reformat metodologia de calculare a pensiei,

pentru a pune toate categoriile de angajaţi in condiţii egale. Şi anume, ta

calcularea pensiei tuturor pensionarilor să se ţină cont de raportul ratei de

înlocuire a salariului cu pensia, care trebuie să constituie nu mai puţin de 45% din

salariul mediu pe economie.

Atât pentru bătrânii din mediul rural, cât şi din cel urban sistemele de asistenţă

oficială (pensii, asistenţă socială) au un rol neînsemnat în condiţiile actuale. Astfel,

pentru bătrânii care mai sunt în stare să muncească cea mai importantă sursă de

existenţă este propria muncă. Pentru categoria care nu dispune de forţă de a exercita

o muncă, familia rămâne unicul sprijin, insă, numărul bătrânilor, ai căror copii sunt

plecaţi peste hotare şi care nu au nici un sprijin, este destul de însemnat.2**

Mărimea pensiilor rămâne cu mult în urma majorării preţurilor şi a tarifelor şi

nicidecum nu poate acoperi cheltuielile necesare chiar pentru o existenţă la limita

sărăciei şi foamei. Pensionarii au nevoie de acţiuni concrete pentru creşterea stabilă

a pensiilor, odată cu creşterea permanentă a preţurilor. Pe lângă aceasta, trebuie

elaborat un sistem pentru diferenţierea compensaţiilor pensiilor, adică achitarea

:!>1

www.ms.mtl/ministry/press_service. pagină accesată în iulie 2007. :t" Strategia de reformare a sistemului de pensionare în sectorul agrar// http://wvvw.parla-

nient.md/download/drafts/ro/4130.2006.doc

'''' Ratificată prin l.cgea nr. 4X4-XV din 28.09.2001.

Studiu de bază cu privire la situaţia curentă in domeniul drepturilor omului in Republica

Moldova. - Chişinâu. 2003, p.38.

•'* Hotărârea Guvernului nr. 1008 din 30.09.2005.

117

unui procent mai mare al compensaţiilor la o pensie minimă şi micşorarea

compensaţiilor odată cu mărirea pensiei, in acest caz, hotărârea acestei probleme nu

ar fi numai corectă, dar şi eficace.

Potrivit datelor Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului- 159 160

pentru a majora alocaţiile pentru 3550 de persoane, din Bugetul de Stat pentru anul

2007 sunt necesare mijloace suplimentare în valoare de peste 4,26 milioane lei.

Iniţial, în cadrul cheltuielilor pe termen mediu 2007-2009 a fost stipulată majorarea

acestei alocaţii până la 200 de lei, însă, potrivit Guvernului, ea a fost suplimentată

„reieşind din situaţia disponibilităţii unor angajaţi ai întreprinderilor Societăţii

Orbilor din Moldova, pe motiv de nerentabilitate” Totodată, de la 150 la 200 de lei

urmează să fie majorată alocaţia pentru persoanele care îngrijesc la domiciliu un

copil invalid, în vârstă de până la 16 ani, cu severitatea I, şi un invalid din copilărie

de gradul 1. La acest capitol, cheltuielile suplimentare vor constitui circa 8,8

milioane lei anual. Se mai prevede majorarea de la 500 la 600 de lei a cuantumului

ajutorului de deces pentru persoanele neasigurate. Conform calculelor preventive,

suma necesară pentru majorarea acestei plăţi constituie circa 600 mii de lei anual.161

Schemele de asigurare socială şi pensionare pot fi legate de vârstă, dar nu pot

duce la discriminare pe criteriu de sex. Ţinem să menţionăm că în Republica

Moldova a fost stopată creşterea vârstei de pensionare pentru femei - 57 ani, iar

pentru bărbaţi - 62 ani, acesta fiind un pas important, ţinându-se cont de faptul că

durata vieţii in ţară este destul de joasă. Bărbaţii, în perioada de activitate, începând

cu vârsta de 18 ani până la vârsta de pensionare, reuşesc să acumuleze un stagiu de

cotizare mult mai mare decât femeile, aceasta influenţând şi cuantumul pensiei.

Prin urmare, se impune o eventuală examinare a stabilirii unui stagiu de cotizare

necesar proporţional vârstei standard de pensionare, respectiv al femeilor şi

bărbaţilor.

Luând in vedere cele sus-menţionate, dar şi faptul că femeile în Republica

Moldova trăiesc mai mult decât bărbaţii, cât şi decizia Curţii Europene a

Drepturilor Omului, care a stabilit că mecanismul pensiilor de asigurări sociale de

stat diferenţiază dreptul la pensie in baza criteriului de sex şi/sau stare civilă şi astfel

1' 100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova in 2006. Studiu de analiză. - Chişinău

2006, p. 127. : " V. Ţarină. Obiectiv // Socius. 16 martie 2007, p. 4.

160 http://www.ms.md/ hles'616-Activitatea Sistemului de Sanatate in anul 2006.pdf

"■ Ziarul „CAPITALA”, nr. 10 (765). I o martie 2007. ln Cauza Schuler-Ygraggen contra Elveţiei, cererea nr. 14518/89, din 24 iunie 1983; Willis contra

Marii Britanii, cererea nr. 36042/97. din 11 iunie 2002.

118

reprezintă o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului2 propunem ca

vârsta de pensionare să fie aceeaşi atât la femei, cât şi la bărbaţi, astfel acordând

femeilor posibilitatea de a atinge stagiul de cotizare necesar in vederea beneficierii

de dreptul la pensie integrală. Aceasta având in vedere faptul că femeile trăiesc in

medie mai mult decât bărbaţii şi in scopul acordării femeilor in vârstă a

posibilităţii de a se manifesta în societate. în ţara noastră bărbaţii trăiesc în medie

64 de ani, iar femeile 71 de ani; bărbaţii consumă în medie numai 2 ani din Fondul

Asigurărilor Sociale, iar femeile -14 ani. La fel, pentru a exclude oricare

discriminări directe pe criteriul vârstei şi sexului legate de pensie, statul trebuie să

legifereze fondurile de pensii private, ca o alternativă la mecanismul pensiilor de

asigurări sociale de stat.

în concluzie, sistemul public actual de asigurări sociale nu reuşeşte să

stabilească un echilibru rezonabil intre realitatea actuală şi protecţia împotriva

sărăciei şi a bătrâneţii pentru majoritatea populaţiei in vârstă de pensionare.

5.3. Eliminarea discriminărilor faţă de persoanele cu disabilităţi

Persoanele cu disabilităţi au nevoie de protejare împotriva discriminării,

deoarece in mod tradiţional, persoanele cu disabilităţi au fost descrise, nu drept

subiecte cu drepturi legale, dar ca obiecte ale programelor de bunăstare, de sănătate

şi de caritate.

Deşi drepturile omului sunt universale şi toţi se nasc egali, viaţa, în virtutea

diversităţii sale obiective, nu asigură pentru toţi posibilităţi egale pentru a-şi

dezvolta şi exercita drepturile, existând pericolul instituirii unor inegalităţi.271

Există un şir de modele pentru a defini „disabilitatea”, pentru a determina cine

se califică pentru a dispune de protecţie împotriva discriminării bazate pe criteriu de

disabilitate. ONU utilizează o definiţie a disabilităţii ce se bazează anume pe

clasificarea acestora, care a fost elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, in

anul 1980.275 Astfel, disabilitate este orice restrângere sau lipsă a unei abilităţi de a

efectua o activitate în maniera sau in limitele fizice considerate normală pentru o

fiinţă umană.

La nivel naţional, statele oferă diferite definiţii pentru disabilitate. Unele state

oferă definiţii cuprinzătoare, in timp ce altele se limitează la termeni strict medicali.

Multe state definesc discriminarea pe motiv de disabilitate, în termenii modelului

social, care cuprinde existenţa barierelor participării depline. Alte state se focusează

pe modelul social, eva-7J

www.cnaa.acad.md. L. Mărgineanu. Rolul şi statutul juridic al

autorităţilor administraţiei publice în soluţionarea problemelor copiilor aflaţi în dificultate: Teză

de doctor în drept. Chişinău. p.7.

119

:7' www.who.int/icidh.

luând întinderea limitărilor funcţionale experimentate de către persoane fizice, cu

puţină consideraţie în ceea ce priveşte cum aceste limitări interacţionează cu mediul

în care se află persoana respectivă.

Nici un instrument privind drepturile omului nu include disabilitatea în lista

categoriilor protejate. Totuşi, există un organ obligatoriu şi de recomandare al

dreptului internaţional care se adresează către drepturile persoanelor cu disabilităţi.

Adunarea Generală a ONU a fost organul care a adoptat instrumente internaţionale

privind drepturile omului care vizează şi drepturile persoanelor cu disabilităţi.

Astfel, cadrul normativ al ONU cu privire la drepturile persoanelor cu disabilităţi

include următoarele documente:

♦ Declaraţia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Retard Mintal' \ care

este primul instrument internaţional privind drepturile omului ce se adresează în

mod specific drepturilor persoanelor cu disa bilitaţi. Declaraţia adoptă un model

medical care priveşte persoanele cu disabilităţi ca unele dependente şi care au

nevoie de tratament. însă, nu se recunoaşte faptul că toate persoanele cu disabilităţi

sunt capabile de a trăi o „viaţă normală" Scopul Declaraţiei este de a „promova cât

de mult posibil in viaţa socială integrarea persoanelor cu disabilităţi”;

♦ In anul 1975, Declaraţia Drepturilor persoanelor cu disabilităţij S a afirmat,

pentru prima dată în dreptul internaţional, că dreptul persoanelor cu disabilităţi

include aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi pentru toate celelalte fiinţe umane.

De atunci, ONU a adoptat convenţii specializate privind drepturile omului, dedicate

altor grupuri, însă nu in mod special persoanelor cu disabilităţi.

Există şi instrumente de recomandare cu privire la disabilitate care prevăd un

ghid de interpretare a instrumentelor dreptului internaţional cele mai generale,

sistematizând practicile cele mai bune şi sugerând cum poate evolua dreptul

internaţional.

♦ în anii '80, ONU a adoptat o serie de rezoluţii, cum ar fi, de exemplu,

Programul mondial cu privire la Acţiunea pentru Persoanele cu Disabi-

Declaration onthe Rjghts of Mentallv Retarded Bsrsons. Proclaimed bv General Asse.niblv

resolntion 2 S 5 o ţ.XW li of 20 December 1971. http; /www.unhchr.ch html/menu3/b/

m_mental.htm

http://wwvv I .umn.edu/humanrt-S/msirccd I drmrp.htm :7S

Declaration on the Rights

ofDisabled Persons Proclaimed bv General Assembly resolution 3447 (XX X | of9 December

l‘>75. http: vv\vw.unhchr.ch/htrnl/menu3/b/72.htni

litâţi.279 Acest Program derulează din în anul 1982 şi include egalitatea

oportunităţilor pentru persoanele cu disabilităţi; astfel, prevede: „sistemul general

120

al societăţii, precum, mediul cultural, locuinţele şi transportul, serviciile sociale şi

de sănătate, oportunităţile educaţionale şi de muncă, viaţa culturală şi socială,

inclusiv sportul şi activităţile recreative sunt create pentru a fi accesibile tuturor

persoanelor." Acest Program a constituit o bază pentru Decada 1983-1993, stabilită

de ONU pentru Persoanele cu Disabilităţi din.

• în anul 1991, Adunarea Generală a ONU a adoptat Principiile de Protejare a

Persoanelor care suferă de Boli Mintale şi de îmbunătăţire a sistemului de Sănătate

Mintală-’*10, care oferă standarde după care se poate evalua implementarea

practicilor drepturilor omului din cadrul sistemelor de sănătate mintală a diferitor

ţări ale lumii.

♦ Adunarea generală a ONU a adoptat Reguli standardizate cu privire la

egalitatea de oportunităţi a persoanelor cu disabilităţi281. ONU a numit, de

asemenea, un Comitet Ad-hoc al Adunării Generale, pentru a proiecta Convenţia cu

privire la drepturile persoanelor cu disabilităţi. Această Convenţie a fost adoptată

recent de ONU şi a fost ratificată de Republica Moldova.

La nivel regional, Consiliul Europei a luat măsuri pentru a lichida discriminărea

pe temei de disabilitate. în ianuarie 2003, Adunarea Parlamentară a Consiliului

Europei a adoptat recomandări intitulate „Către includere socială deplină a

persoanelor cu disabilităţi” Totodată, sensul noţiunii de „disabilitate”282 reiese din

Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la politicile

orientate spre persoanele cu disabilităţi care, după 1992, scot in evidenţă

obstacolele cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi. Astfel, disabilitatea este

o limitare care provine dintr-o confruntare cu obstacole fizice, psihice, senzoriale,

sociale, culturale, juridice sau altele, ce împiedică persoane- The World Programme of Action conceming Disabled Persons was adopted by thc United

Nalions General Assembly at its 37th regular session on 3 December 1982, by its resolution

37/52.1. http://www.un.org/esa/socdcv/cnable/diswpaOO.htni

iw prindples for the Proteclion of Persons with Mental lllness and the Improvement of Mental

Health Care adopted by LIN General Assembly Resolution 46/119 of 17 December 1991//

http://www.unhchr.ch/htni l/menu3/b/ft8.htm 2SI

The Standard Rules on the Equali/ation of Opportunities for Persons with Disabilities Adopted

by the United Nations General Assembly. forty-eighth session, resolution 48/96, anticx. of 20

December 1993, http://www.un.org/esa/socdev/enable/dissreOO.htm

Recomandarea R( 1185 ) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

le date să se integreze în viaţa de familie, societate şi să participe la fel ca alţii.162 163

2S>

Buletinul Biroului de Informare al Consiliului Europei in Moldova, nr. 1. - Chişinău 2005,

p.23. 2M

Legea privind discriminarea pe criterii de disabilitalc (Regatul Unit, 1005); Legea privind

americanii cu disabilităţi, 42 U.S.C. paragraful 12101 (Statele finite ale Americii, 1001).

121

Directiva-cadru impune asigurarea unor ajustări rezonabile în interesul persoanelor

cu disabilităţi în sfera muncii. Se recomandă adoptarea unor acte normative

separate privind persoanele cu disabilităţi.281 Persoanele cu disabilităţi fizice şi

mintale reprezintă una dintre cele mai izolate grupe de oameni de pe planetă.

Conform estimărilor Organizaţiei Internaţionale a Sănătăţii, între 7% şi 10% din

populaţie sunt cu disabilităţi.164

Disabilitatea psihică este una foarte importantă, odată ce psihicul uman este

foarte fin, şi nimeni nu este ferit de posibilitatea îmbolnăvirii în acest sens. De

regulă, intr-o societate, datorită convingerilor stabilite de ea, bolnavul psihic este

izolat, marginalizat, ascuns de ochii lumii (nu neapărat pentru protecţie). Iar

conform opiniei publice, în ce priveşte necesitatea izolării persoanelor cu

dizabilităţi psihice, 64% din respondenţi nu sunt de acord ca acestea să fie izolate,

iar 27% susţin că sunt temeiuri pentru izolarea lor, 9% s-au abţinut să răspundă.165

Discriminarea la care sunt supuse persoanele cu probleme de sănătate mintală

se datorează statutului de victimă al acestora. El fiind datorat lipsei de informaţie,

necunoaşterii şi dezinteresului comunităţii şi autorităţilor faţă de aceste persoane,

lipsei unor organizaţii non- guvernamentale care să facă o schimbare în acest sens.

Acest statut în defavoarea bolnavilor psihic este subliniat şi de mass-media.

Totodată, persoanele date sunt limitate în posibilitatea de a se angaja in câmpul

muncii. Deseori, sărăcia in care trăiesc aceşti oameni nu le permite să apeleze la

instanţele judecătoreşti pentru a fi apăraţi. De asemenea, necunoscându-şi

drepturile şi neavând suport şi încurajare din partea familiei, medicilor şi altor

persoane, ei preferă o atitudine pasivă încurajând astfel abuzurile. Nu există

specialişti in domeniul juridic care să înţeleagă şi să-i ajute, cu atât mai puţin

organizaţii de advocacy pentru bolnavii psihic.

Persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt permanent v i c t i mr ale

abuzurilor: din partea membrilor familiilor acestora care frecvent u internează forţat

sau îi instituţionalizează fără ca persoanele să necesite acest tratament; escrocii

urmăresc bolnavii psihici internaţi şi le vând proprietăţile imobiliare contra unor

sume mizerabile; de asemenea, nu li se cere acordul în privinţa administrării

tratamentului psihiatric, nu li se asi gură accesul la informaţiile legate de tratament

şi diagnostic ş.a. Adesea, persoanele cu sănătatea mintală precară singure recurg la

gesturi violente asupra lor (suicid) şi asupra altora, ca fiind unicul mijloc de

;x

' L. Mărgineanu. Rolul şi statutul juridic al autorităţilor administraţiei publice în soluţionarea

problemelor copiilor aflaţi în dificultate, l eza de doctor în drept. p.30. :s" Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de

discriminare, violenţă şi hărţuire // http://mvw.humanrights.md/mnvindcx_rom.html

122

protecţie.

In general, în lume se constată o creştere îngrijorătoare a număru lui de

persoane cu disabilităţi mintale. Federaţia Mondială a Sănătăţii Mintale287

estimează că în anul 2020 a treia cauză de morbiditate la nivel mondial vor fi bolile

psihice. Aproximativ 400 milioane de oameni suferă în prezent de disabilităţi

mintale şi neurologice sau de probleme psiho-sociale, cum ar fi cele legate de

abuzul de alcool şi droguri.288 în Republica Moldova, conform datelor statistice ale

Ministerului Sănătăţii, sunt înregistrate peste 150 mii de persoane cu disabilităţi,

dintre care 30 de mii locuiesc in municipiul Chişinău.

Ţinem să menţionăm că în Republica Moldova există mai multe organizaţii

neguvernamentale care se ocupă cu apărarea drepturilor persoanelor cu disabilităţi

mintale, printre care Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului, preocupat şi de

promovarea, conştientizarea şi respectarea drepturilor omului în instituţiile pentru

persoanele cu disabilităţi mintale şi deficienţe intelectuale din Republica Moldova.

De menţionat în context şi Asociaţia creştină „Agape”, care a creat Centrul de

Consultaţie Juridică şi Advocacy, în cadrul căruia persoanele cu disabilităţi pot

beneficia de asistenţă juridică gratuită. Prin crearea acestui Centru s-a urmărit

sporirea numărului de persoane care vor beneficia de asistenţă juridică gratuită. De

asemenea, s-a dorit ridicarea nivelului de cunoaştere a drepturilor legale de către

persoanele cu disabilităţi, astfel să crească implicarea lor în viaţa comunităţii şi

încrederea lor în forţele proprii.289

în Republica Moldova sunt luate la evidenţă 163.544 persoane cu di- sabilităti,

dintre care 24.735 - cu gradul I de invaliditate, 113.766 - cu ;s7

http://www.wfrnh.coin/001ntemational.htin M

www.tnma.ro „Discriminarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală în România" M9

Un

drept protejat - o nouă speranţă pentru persoanele cu disabilităţi. Buletinul Clinicilor Juridice, nr.2,

mai 2005, p.20.

gradul II de invaliditate, 25.043 - cu gradul III de invaliditate. Totodată, 12.808

invalizi sunt copii cu vârste de până la 16 ani. Ministerul Sănătăţii a elaborat şi a

modificat o serie de acte normative şi a prevăzut diverse acţiuni pentru protecţia

socială a persoanelor cu disabilităţi sau din familii nevoiaşe. Astfel, în conformitate

cu prevederile Strategiei de reformă a sistemului de asistenţă socială, a fost elaborat

Proiectul de Lege cu privire la protecţia socială a persoanelor cu disabilităţi şi a

familiilor lor, al cărui scop este ajustarea Legii cu privire la protecţia socială a

invalizilor la normele internaţionale, la situaţia socială actuală şi la posibilităţile

financiare reale ale statului. în prezent, Proiectul de Lege a fost prezentat

123

Parlamentului spre aprobare. Totodată, a fost elaborat şi aprobat Programul

Naţional privind sănătatea mintală pentru anii 2007-2011166, care are drept scop

egalarea şanselor pentru persoanele cu handicap şi diminuarea marginalizârii lor în

societate, in prezent, invalizii beneficiază de compensaţii nominative (în schimbul

înlesnirilor la plata serviciilor comunale, energiei electrice, procurării cărbunelui şi

lemnelor de foc), precum şi de o compensaţie anuală pentru cheltuielile pentru

benzină, reparaţii, întreţinerea tehnică a autoturismelor şi cărucioarelor motorizate.

De altfel, invalizii de gradul I şi II, copiii invalizi cu vârsta de până la 16 ani şi

persoanele care însoţesc un invalid de gradul I sau un copil invalid primesc

compensaţii pentru călătoria în transportul public urban, suburban şi interurban,

plătite din bugetele locale, iar veteranii şi invalizii de război beneficiază, o dată în

an, de bilete gratuite de călătorie cu transportul feroviar sau auto de pasageri în

cadrul statelor membre ale CSI. Persoanele vârstnice cu disabilităţi primesc gratuit,

o dată în trei ani, bilete de reabilitare medicală în Centrele republicane pentru

reabilitarea invalizilor şi pensionarilor „Speranţa” (Vadul lui Vodă) şi „Victoria”

(Sergheievka, Ucraina) sau beneficiază de compensaţie bănească în schimbul

biletului sanatorial.

în republică este dezvoltată o reţea de 36 de centre de reabilitare so-

cio-medicală şi funcţionează 21 de aziluri pentru persoane cu disabilităţi. Potrivit

serviciului de presă al Ministerului Sănătăţii, în 2006 Fondul republican de

susţinere socială a populaţiei a alocat 9,1 milioane de lei fondurilor locale de

susţinere socială a populaţiei în vederea acordării ajutoarelor materiale persoanelor

cu disabilităţi afectate de sărăcie.167

O altă categorie aparte care face parte din persoanele cu disabilit.iţi sunt

persoanele cu disabilităţi vizuale. Conform legislaţiei internaţio nale şi naţionale,

societatea are datoria de a institui pentru persoane le nevăzătoare şanse egale în

următoarele domenii: îngrijirea sănătăţii, cu accent pe problemele de vedere,

educaţie, pregătire profesionala, incadrare în muncă, asistenţă socială, facilităţi

fiscale, acces la cultură şi informaţie, acces la funcţiile publice şi de conducere

administrativa, pentru cei care dispun de capabilitatea şi perfomanţa necesară, acces

la forurile mediatice, în vederea promovării unei imagini pozitive, dar realiste.

Crearea condiţiilor de angajare a nevăzătorilor ţine nemijlocit de antrenarea activă a

autorităţilor în implementarea documentelor relevante.168

2.0

http://www.ms.md/__files/7fl5-SanalatcaMiiitala.pdt 2.1

Cotidian Naţional „FLUX", nr.172, 4 decembrie 2006, p.2.

P. Vlunteanu. Cadrul legal al protecţiei drepturilor persoanelor cu disabilităţi vizuale din

124

5.4. Eliminarea discriminării faţă de minorităţi (etnice, lingvistice,

religioase)

Vorbind despre minorităţi, pe Terra aproximativ 10% - 20% din populaţie revin

minorităţilor, considerent din care ele au nevoie de măsuri speciale pentru

protejarea drepturilor lor, fiindcă deseori sunt dezavantajate, discriminate şi excluse

din participarea la viaţa publică şi politică.

De regulă, cuvântul minoritate este suplimentat de un adjectiv, precum:

minoritate lingvistică, etnică, religioasă, etc., formula adresându- se grupurilor de

oameni care se găsesc în poziţie de inferioritate numerică, cât şi politică, socială,

economică sau culturală. Minorităţile sunt caracterizate ca grupuri ai căror membri

au o altă limbă, naţionalitate, religie, cultură, sau orice altă caracteristică.

Există o multitudine de definiţii ale minorităţilor, însă nu s-a ajuns la un

numitor comun în ceea ce priveşte adoptarea de către comunitatea internaţională a

unei definiţii general acceptate. Instrumentele internaţionale în domeniul

drepturilor omului interzic orice discriminare în legătură cu aceste criterii.

Totodată, persoanele care fac parte din minorităţi trebuie să respecte egalitatea

suverană, integritatea teritorială şi independenţa politică a statelor şi să nu se

angajeze în nici un fel de acţiuni care să pună în pericol aceste valori.

Cea mai precară minoritate este cea naţională, in Republica Mol dova din

numărul total al populaţiei (cu excepţia populaţiei din stânga Nistrului) după datele

din anul 2004, avem următorul procentaj al naţionalităţilor:

1) moldoveni - 75,8 %

2) ucraineni - 8,4 %

3) ruşi - 5,9 %

4) găgăuzi - 4,4 %

5) români - 2,2 %

6) ţigani - 0,4 %

7) evrei - 0,1 %

Populaţia romă clin Republica Moldova, PNUD, 2006, p.7-11; Comisia

Europeana împotriva Rasismului şi Intolerantei (CERI), Al doilea raport asupra

Republicii Moldova, 28 iunie 2002, p.30.

8) alte naţionalităţi - 0,5 %

nedeclarată - 0,4 %.293

Dicţionarul politic determină minoritatea naţională drept - persoane care se

Republica Moldova // Legea şi viaţa, decembrie 2006, p.21.

125

diferenţiază prin etnie şi limbă de majoritatea populaţiei în mijlocul căreia

trăiesc.294 Dicţionarul explicativ al limbii române explică minoritatea naţională ca

fiind un grup de oameni de aceeaşi limbă şi origine care locuieşte pe teritoriul unui

stat naţional.295

Autorii autohtoni, printre care V. Moşneagă, în studiul cu privire la minorităţile

naţionale din Republica Moldova, propun următoarea definiţie: minorităţile

naţionale sunt aşa fel de grupuri etnice naţionale, comunităţi sociale, care se

determină ca o parte componentă a statului, posedă şi folosesc intr-o măsură sau

cdta limba majorităţii, a naţiunii titulare, se identifică nu numai cu grupul propriu

etnic, ci şi cu majoritatea naţională, cu naţiunea titulară şi sunt cetăţeni ai acestui

stat.296

Doctorul în drept G. Pogoneţ defineşte instituţia de minoritate etnică:

“Minorităţile etnice reprezintă acele grupuri etnice şi naţionale, comunităţi

sociale, care se desemnează ca parte componentă a statului, posedă şi folosesc,

intr-o măsură oarecare, limba majoritară a naţiunii titulare (limba de stat), se

identifică nu numai cu grupul etnic, ci şi cu majoritatea naţională - cu naţiunea

titulară şi sînt cetăţeni ai acestui ''Anuarul statistic al Republicii Moldova /Biroul Naţional de Statistică, Chişirtău 2007, p.4l

:"'

1 S.

Tămaş. Dicţionar politic. - Bucureşti, 1906. p. 159)

DEX.- Bucureşti, 1996. p.636

V. Moşneaga. Minorităţile naţionale in Moldova: starea şi gradul de identificare// II Mol-

doscopie (Probleme de analiză politică). Partea II I . - Chişinău: USM, 1994, p.36 stat”29". Drepturile minorităţilor reprezintă relaţia dintre condu< aloi i şi cei conduşi, iar menirea socială a drepturilor minorităţilor este, in pri mul rând, aceia de a asigura o nouă bază pentru formularea unor stau darde internaţionale menite să garanteze faptul că sistemul statal va ser vi intereselor persoanelor aparţinând minorităţilor etnice şi nu va leza drepturile acestora169.

în teza de doctorat G. Pogoneţ propune proiectul Legii privind statutul juridic

al minorităţilor etnice in Republica Moldova. în cadrul acestui proiect în art.4 se

include principiul non-discriminării:”( 1) Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi

au dreptul, fără nici o discriminare, la o protecţia egală a acesteia. (2) Orice

discriminare sau incitare la discriminare, întemeiată pe apartenenţa la o comunitate

etnică, antrenează răspunderea contravenţională a persoanei vinovate, dacă nu intră

www.cnaa.acad.md. G. Pogoneţ. Statutul juridic al minorităţilor etnice în Republica Moldova:

Teză de doctor în drept. Chişinău, p. 145 ^ lbidem, p. 145

■'* www.cnaa.acad.md. G. Pogoneţ. Statutul juridic al minorităţilor etnice în Republica Moldova:

Teză de doctor în drept, Chişinău, p.162

-’00

H.Giordan. Les minorites en Europe. Droits linguistique el droit de l'homme. Paris: Edition

Rime, 1992.

126

sub incidenţa legii penale. (3) Potrivit prezentei legi, nu se consideră discriminare

măsurile de protecţie cu caracter normativ sau administrativ prin care se realizează

garantarea păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, culturale, lingvistice

şi religioase a minorităţilor etnice, precum şi a persoanelor aparţinând acestora, fără

a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor celorlalţi cetăţeni ai RM.”2" Cu toate că în

cadrul proiectului de lege menţionat, doctorul in drept, G.Pogoneţ include

principiul non-discriminării, însă în cadrul tezei nu am găsit definiţia acestui

principiu, cât şi analia formelor de manifestare a discriminărilor la adresa

minorităţilor.

Henri Giordan distinge în Europa două tipuri de bază: minorităţi neteritoriale

(ţiganii, unele comunităţi evreieşti, comunităţi formate din imigranţi, din motive

politice - armenii, chelienii sau economice - maghrebienii, turcii, iugoslavii);

minorităţi şi naţionalităţi teritoriale - de la cele cu statut de autonomie, cum sunt

catalanii, bascii, până la cele care nici nu sunt cunoscute ca atare - bretoni,

occitani.;<w

Referitor la noţiunile utilizate, remarcăm faptul că în documentele

internaţionale, în legislaţia internă, în lucrările de specialitate se folosesc expresiile:

minorităţi, minorităţi naţionale, minorităţi etnice, religioase sau lingvistice,

grupuri naţionale, etnice, rasiale sau religioase, grupuri rasiale sau etnice,

naţionalităţi.

în documentele internaţionale adoptate în ultimul timp în cadrul ONU şi pe plan

european se foloseşte conceptul de „minoritate naţională" sau cel de „minoritate

etnică, lingvistică sau religioasă”. Se consideră, însă, că noţiunea de „minoritate

naţională” este mai larg utilizată, decât cea de „minoritate etnică, lingvistică sau

religioasă”, deoarece există minorităţi etnice, lingvistice sau religioase care nu sunt

minorităţi naţionale (ex. romii).

Pe plan european prevalează noţiunea de „minoritate naţională”. Aceasta

opinie a fost exprimată în documentele adoptate în cadrul OSCE: Actul final de la

Helsinki, Documentul de la Copenhaga şi cele ale Consiliului Europei -

Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale din 1994.

Totuşi, cea mai mare parte a elementelor obiective care definesc o minoritate se

reduc la etnicitate, deoarece limba comună, rasa, religia, cultura pot fi aspecte ale

etnicităţii. Astfel, elementul rasial se reduce, în esenţă, la culoarea pielii şi unele

trăsături fiziologice distinctive, care nu ar avea nici o însemnătate, dacă nu ar face

obiectul unui tratament cultural, educativ sau discriminator. în ce priveşte

elementul religios, acesta de multe ori nu poate fi tratat ca o problemă ce ţine doar

de conştiinţa individuală.

127

Istoria protecţiei grupurilor minoritare poate fi examinată în cadrul a trei

perioade:

1) perioada iniţială, în care nu a existat o preocupare sistematică, ci, în funcţie

de situaţii şi de raportul de forţe, au fost incluse în unele tratate internaţionale clauze

de protecţie, mai ales în favoarea unor minorităţi religioase;

2) perioada Societăţii Naţiunilor, ce se caracterizează prin încheierea unui

număr de tratate cu unele state şi prin adoptarea de declaraţii unilaterale de către

alte state cu privire la protecţia minorităţilor în zona Europei Centrale şi de Est;

3) perioada de după cel de-al doilea război mondial, caracterizată prin tendinţa

de a stabili un standard internaţional al protecţiei drepturilor persoanelor care fac

parte din minorităţi şi a identităţii acestora, în contextul respectării drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului.301 170

în primii ani după cel de-al doilea război mondial accentul a fost pir. pe

protecţia drepturilor şi libertăţilor individuale ale persoanei. S-a por nit de la

concepţia conform căreia, atunci când drepturile unei persoane sunt încălcate sau

restrânse, pe motiv de rasă, religie, origine etnică sau naţională ori culturi diferite,

problema poate fi soluţionată prin protec ţia drepturilor sale pe bază individuală,

prin aplicarea principiilor -egalităţii în drepturi şi non-discriminării şi prin

garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Acestea se situează în ansamblul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului. Convenţia-Cadru, adoptată de Consiliul Europei în 1994, menţionează în

primul său articol că protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor

persoanelor care fac parte din minorităţi constituie parte integrantă a protecţiei

drepturilor omului.171

Ca drepturi specifice ale acestor persoane sunt prevăzute: folosirea limbii

materne în particular şi în public, crearea şi menţinerea de instituţii, organizaţii sau

asociaţii proprii, educative, culturale şi religioase;

- profesarea şi practicarea propriilor religii, stabilirea şi menţinerea de

contracte în interior şi în afară cu persoane care au în comun originea etnică sau

naţională, patrimoniul cultural sau credinţele religioase;

- difuzarea şi schimbul informaţiei în limba maternă şi accesul la aceasta;

- crearea şi menţinerea de organizaţii în ţările lor;

- participarea la organizaţii neguvernamentale internaţionale.172

170

I. Diaconu. Minorităţile. Statut. Perspective.- Bucureşti, 19%, p.2l. J0

- Ari. 1 din Convenţia - Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale din 10 noiembrie 1994 W3

Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E.,

128

în acest mod, se prevede protecţia identităţii persoanelor respective şi crearea

de condiţii pentru promovarea acestei identităţi, în conformitate cu principiile

egalităţii şi al non-discriminării faţă de alţi cetăţeni ai statelor participante.

Nici o ţara din Europa nu este omogenă din punct de vedere etnic, lingvistic,

sau al religiei. Unele grupuri etnice trăiesc în afara graniţelor lor naţionale. Unele

dintre ele sunt minoritare constituind doar un procent mic din numărul total al

populaţiei, altele, deşi constitue un procent mai mare, din cauza izolării sau

discriminării exercită o influenţă nesemnificativă în societatea în care locuiesc.

Odată cu prăbuşirea regimului totalitar în fosta URSS a fost scos in evidenţă

factorul naţional, şi anume: in loc de 9 state socialiste care au fost până în 1989 în

Europa au apărut 27, şi în o treime din aceste state au apărut conflicte între etnii.’04

Lupta pentru puterea politică şi economică, însoţită de probleme legate de limbă şi

instruire au agravat şi mai mult discriminarea populaţiei după apartenenţa etnică.

Numeroasele nemulţumiri ale diferitelor grupuri etnice au răbufnit odată cu crearea

noilor state independente. Republica Moldova, care şi-a proclamat suveranitatea la

23 iunie 1990 şi independenţa statală la 27 august 1991, nu constituie o excepţie în

acest sens. Complexitatea problemei privind minorităţile naţionale rezidă şi în

faptul că renaşterea identităţii naţionale a acestora (cu excepţia ruşilor) coincide în

timp cu cea a identităţii naţionale a majorităţii româneşti.173 Suntem de părere că în

Republica Moldova cea mai discriminată minoritate etnică este minoritatea romă,

deoarece comunitatea romilor în Republica Moldova este supusă unei discriminări

persistente în toate domeniile vieţii: învăţământul, angajarea în câmpul muncii,

acordarea spaţiului locativ şi accesul la bunurile şi serviciile disponibile populaţiei.

Reprezentanţii comunităţii romilor continuă să locuiască în aşezări izolate, care nu

dispun de o infrastructură minimă. 174 Ca urmare, procesul de învăţământ se

realizează în nişte clădiri izolate, în care condiţiile de lucru lasă mult de dorit, „fapt

care duce la scăderea nivelului de educaţie a copiilor şi generează un coeficient

academic foarte scăzut”175

în ultimul raport asupra Republicii Moldova, Comisia

adoptat la 29 iunie 1990. i0J

L. Mărgineanu. Rolul şi statutul juridic al autorităţilor administraţiei publice în soluţionarea

problemelor copiilor aflaţi în dificultate. Teza de Doctor în drept. p.2c>.

1,5 E.Patraş. Minorităţile naţionale din Ucraina şi Republica Moldova. Statul juridic. - Cernăuţi:

Alexandru cel Bun. 1998.

“l*hWp://www.coe.int/t/e/human_rights/ecri/1 ^oZDecri^fri^/Dcountrv

0 o2Db\" «2Dcountrv_

approach/moldova/moldova cbc 2en.aspff P253 95601 - vizitat ultima dată la I iunie 2007. 51,7

CERI. al doilea raport asupra Republicii Moldova. 28 iunie, 2002, p.30. http://www.coe.

int/t/e/human rights/ecri/l%2Decri/2%2/Dcountrv%2Dbv%2Dcountrv_approach/moldo-

va/moldova_cbc_2en.asp#P253 45601. vizitat ultima dată la I iunie 2007.

129

Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (CERI) a declarat că „membrii

comunităţii romilor/ţiganilor sunt maltrataţi cu regularitate de către agenţii de

poliţie”.

Republica Moldova dispune de un plan de acţiuni pentru susţinerea romilor.176

Discriminarea împotriva romilor rămâne o problemă serioasă.

CERI este îngrijorată de raportul privind discriminarea romilor in r .i domenii

precum angajarea în câmpul muncii, acordarea spaţiului loca tiv, învăţământul şi

serviciile sociale.30-' CERI a invitat autorităţile Repu blicii Moldova să identifice şi

să elimine orice fel de discriminare faţă de romi, îndeosebi prin consolidarea

prevederilor juridice existente.

în conformitate cu studiul realizat de PNUD177, situaţia romilor din Republica

Moldova se agravează. Populaţia romă este supusă excluderii sociale şi economice

destul de serioase. Venitul lor constituie doar 60% din venitul restului populaţiei,

iar 42% din aceştia sunt şomeri.

Populaţia romă locuieşte în condiţii dificile, astfel 10% din familii nu au

electricitate, 41% nu au bucătărie, canalizare. Ei au acces limitat la informaţia din

mass-media: astfel, 35% din familii nu au televizor; 53% nu au radio; iar 71% nu au

telefon. 178 Prin excluderea socială a romilor, Republica Moldova încalcă

angajamentele sale asumate in baza Convenţiei-cadru privind protecţia minorităţii

naţionale, care solicită statelor ca persoanele ce aparţin minorităţilor naţionale să nu

fie discriminate în accesul lor la mass-media.179 Conform opiniei publice, cel mai

discriminat grup de persoane în Republica Moldova sunt romii (42%), urmaţi de

persoanele cu disabilităţi (19%), săracii sunt discriminaţi în proporţie de 14%,

femeile - 10%, evreii - 8% şi negrii - 7%.3U

Procesul avansat de rusificare şi mentalitatea de factor dominant a unei părţi

substanţiale din purtătorii limbii ruse au creat dificultăţi deosebite în revenirea la

propria identitate a altor entităţi naţionale, decât cea rusă. în prezent, Republica

Moldova este un stat suveran, de drept, care consideră demnitatea umană, drepturile

508

Planul de acţiuni pentm susţinerea romilor din Republica Moldova pentru anii 2007- 2010,

hotărârea nr. 1453 din 12.12.2006 // Monitorul Oficial, 2006. nr 2030206/1573.

w ('km a| 2-lea raport asupra Republicii Moldova din 28.06.2002. 31,1

Populaţia romă din Republica Moldova, PNUD 2006, p.7-11. 178

Ibidem, p. 50-52. 31

Articolul 6, alin.l, Convenţia-Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale. ETS 157. din

1.02.05. semnată de către Republica Moldova la 22.10.2007 315

Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de

discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.humanrights.md/rom/index_rom. hţml

130

şi libertăţile omului valori supreme şi garantate. Respectarea şi ocrotirea persoanei

este o îndatorire primordială a statului. Pe teritoriul Republicii Moldova locuiesc

reprezentanţi ai peste o sută de naţionalităţi. O asemenea structură a populaţiei

necesită şi o politică adecvată de reglementare a relaţiilor interetnice. La moment,

ţara noastră a creat un vast cadru legislativ în domeniu, astfel angajându-se să

garanteze şi să respecte tuturor indivizilor care se găsesc sub jurisdicţia sa

drepturile şi libertăţile, fără nici o deosebire de rasă, culoare, origine naţională etc.

Potrivit reglementărilor internaţionale, drepturile persoanelor care fac parte din

minorităţi sunt garantate şi exercitate în cadrul legislativ şi instituţional al statului

respectiv. însăşi egalitatea în drepturi şi NON-DISCRIMINAREA plasează

drepturile acestor persoane în acelaşi cadru conceptual şi instituţional cu drepturile

celorlalţi cetăţeni ai statului. Documentele internaţionale solicită statelor să adopte

măsuri în toate domeniile vieţii politice, economice, sociale şi culturale pentru a

promova egalitatea in drepturi a persoanelor în cauză şi participarea lor deplină la

viaţa publică.

Suntem de părere că, non-discriminarea şi drepturile individuale nu ar fi

suficiente pentru a satisface nevoile minorităţilor, de aceea pledăm pentru drepturi

speciale, ca fiind necesare pentru a asigura minorităţilor mijloace pentru a-şi

menţine propriile caracteristici şi tradiţii; în acest sens menţionăm la concret şcolile

care să asigure educaţia în limba maternă. La fel, minorităţile trebuie să aibă acces

liber la justiţie, să fie puse sub protecţia egală a legii; să li se asigure dreptul la un

proces echitabil, cu interpretare şi traducere în limba maternă, să le fie recunoscute

juridic tradiţiile şi obiceiurile, să fie acceptată numirea in posturi oficiale a unor

reprezentanţi ai acestora. Art. 27 din Pactul cu privire la drepturilor civile şi politice

prevede că exercitarea acestor drepturi este în strânsă dependenţă de exercitarea

ansamblului de drepturi ale omului de către întreaga populaţie a unui stat.

Exercitarea acestor drepturi, care sunt specificate în mod expres în documentele

internaţionale, face parte integrantă din sistemul de drepturi existent în fiecare ţară

in domeniul culturii, educaţiei şi practicării religiei, constând în ansamblul de legi

care reglementează aceste domenii şi al instituţiilor care funcţionează pentru

exercitarea drepturilor respective.

O altă categorie de minorităţi ar fi cele lingvistice, iar discriminarea pe criteriu

de limbă este interzisă aproape de toate instrumentele internaţionale principale cu

privire la drepturile omului. Protecţia împotriva discriminării pe criteriul limbii

poate fi legată de apartenenţa persoanei la o categorie protejată suplimentar, cum ar

fi minoritatea naţională, rasa, culoarea, etnia, originea naţională şi naţionalitatea.

PIDCP asigură minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice dreptul de a se

131

bucura dc propria cultură, de a profesa şi practica propria r e l i g i e şi de a folosi

propria limbă.31'1 Similar, Convenţia-cadru privind protec ţu minorităţilor naţionale

asigură acestora dreptul de a folosi liber şi fata imixtiuni propria lor limbă

minoritară în sfera publică şi cea privata, in formă scrisă şi verbală.180 181 în cel de-al

doilea raport asupra Republicii Mol dova CERI a notat: problema limbii este foarte

delicată şi o cauză majora de divergenţe politice. Ea a fost şi mai este folosită ca

substituent pentru dezbaterile democratice asupra problemelor politice şi

economice. Ea are legătură cu problema identităţii naţionale, a poziţionării

geografice a Republicii Moldova, în particular în ce priveşte relaţia cu Rusia şi

restul Europei.311' CERI consideră că unele aspecte legate de folosirea limbilor in

Republica Moldova pot duce la tensiuni interetnice, atitudini intolerante şi

discriminare bazată pe criteriul limbă.

întrucât limbi oficiale ale statelor sunt acele limbi vorbite de majoritatea

populaţiei acestora, iar limbile populaţiei majoritare sunt protejate şi promovate de

către guverne, atunci limbile minorităţilor au devenit cele mai fragile probleme ale

drepturilor lingvistice.

La momentul actual, corpul normelor dreptului internaţional cu privire la

drepturile lingvistice este la o etapă embrionară. Norma juridică în mod universal

aplicabilă se conţine în articolul 27 din Pactul cu privire la drepturile civile şi

politice, prin care se afirmă că „persoanelor aparţinând... minorităţilor nu li se va

refuza, în comunitate cu ceilalţi membri ai grupului lor, dreptul de... a-şi utiliza

propria limba”

De la declararea independenţei Republica Moldova a elaborat un cadru juridic

cu privire la funcţionarea limbilor. La 31 august 1989 au fost votate două legi: prin

Legea nr. 3464-X1182 limba naţiunii de bază a obţinut statutul de limbă de stat, iar

prin Legea nr. 3462-XI183 184 a fost introdusă grafia latină.

La 1 septembrie 1989 a fost adoptată Legea nr. 3465-X1 cu privire la

funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova314

, prin care a fost

'"J Art.27, P1CDCP.

J,J Art. 10, alin. I. Convenţia-cadru.

3"' CERI. Al doilea raport asupra Republicii Moldova din 28 iunie 2002.

5” Legea cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldoveneşti din 31.08.89 // Veştile 1989.

nr.9/21 183

Legea cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină din 31.08.89 // Veştile 1989,

nr.9/214. ,l* Legea cu privire Ia funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, ni 346S-XI //

Veştile, 1989. nr.9/217.

132

legiferată utilizarea limbii de stat in toate sferele vieţii politice, economice, sociale

şi culturale. Totodată, prin această lege, se garanta studierea gratuită a limbii de stat

pentru toţi vorbitorii altor limbi pentru îndeplinirea datoriilor lor de serviciu. A fost,

de asemenea, garantată funcţionarea limbilor minoritare: rusă, ucraineană, găgăuză,

bulgară, idiş.

Astfel, în localităţile unde populaţia majoritară o constituie găgăuzii, trei limbi

au fost declarate oficiale: limba moldovenească, limba găgăuză şi limba rusă. A

fost, de asemenea, prevăzută utilizarea limbii ucrainene, limbii ruse, limbii bulgare,

ivrit/idiş, precum şi a altor limbi minoritare, în vederea satisfacerii necesităţilor

culturale ale etniilor conlocuitoare.

Articolul 3 al Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul

Republicii Moldova prevede utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova a limbii

ruse, de rând cu limba moldovenească, ca limbă de comunicare între diferite

naţionalităţi, ceea ce asigură o situaţie bilingvă reală.

Codul privind contravenţiile administrative sancţionează, în mod special,

încălcarea dreptului la egalitatea limbilor şi încălcarea normelor legii cu privire la

funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM.185 186

Statutul limbii ruse şi al altor limbi minoritare a fost, de asemenea, determinat

prin Constituţia Republicii Moldova, care în articolul 13, alineatul (2), stipulează că

statul recunoaşte şi protejează dreptul de a păstra, dezvolta şi vorbi limba rusă şi alte

limbi vorbite pe teritoriul republicii.

Legea cu privire la protecţia minorităţilor naţionale, la fel ca şi Legea cu privire

la funcţionarea limbilor, abordează pe larg diverse drepturi lingvistice, astfel ca:

utilizarea, accesul şi răspândirea limbilor minoritare în formă scrisă şi orală,121

publicarea actelor oficiale în limbile moldovenească şi rusă,187 publicarea actelor

oficiale in limba minorităţii naţionale în cazul unui număr suficient de reprezentanţi

ai minorităţii naţionale în localităţile compact populate de aceasta,188 indicarea in

regiunile cu statut special a denumirilor în alte limbi,189

perfectarea informaţiei cu <

arac ici public important in probleme legate de ocrotirea sănătăţii şi securitate, etc.

::i>

Articolele 200/3,200/4, Codul privind contravenţiile administrative. Legea nr.63-XVI din 28

aprilie 2005. 186

Legea cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la sta tutul

juridic al organizaţiilor lor, Art.7 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 107/819. 187

Ibidem. Art.8( I)

Ibidem. Art.8(3); An.8(2).

’;i Ibidem. An. 10

133

în limbile moldovenească şi rusă, precum şi în limba minorităţii na ţionale190,

utilizarea limbii moldoveneşti sau ruse şi a altei limbi minorit a re în relaţiile cu

autorităţile publice.191

O hotărâre a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova192 declară nule unele

prevederi ale Legii cu privire la protecţia minorităţilor na ţionale, ale Legii cu

privire la actele civile, care prevăd utilizarea limbii ruse ca limbă preferată a

minorităţii naţionale în regiunile unde acestea constituie majoritatea. Curtea

argumentează că prevederile respective depăşesc garanţiile acordate limbii ruse de

Legea cu privire la funcţionarea limbilor şi, în al doilea rând, acest statut

defavorizează utilizarea altor limbi ale minorităţilor naţionale în regiunile compact

populate de aceste minorităţi. Suntem şi noi de acord cu aceasta hotărâre, cu toate

că Parlamentul Republicii Moldova a emis în răspuns o decizie, prin care hotărârea

sus-menţionată a Curţii Constituţionale este declarată drept „politică” şi nefondată.

Comisia Consultativă a Convenţiei-cadru privind protecţia minorităţilor

naţionale a constatat că „... a luat notă de statutul special al limbii ruse în Moldova

şi a remarcat că această limbă este pe larg utilizată de un număr considerabil de

persoane aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de o parte considerabilă a

populaţiei majoritare. Comisia Consultativă remarcă că recenta Lege cu privire la

drepturile minorităţilor naţionale consolidează in mod vizibil poziţia limbii ruse

vis-a-vis de limba de stat, precum şi alte limbi ale minorităţilor naţionale. Comisia

Consultativă salută, în principiu, măsurile chemate să consolideze limbile

minorităţilor naţionale şi care oferă persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale

posibilitatea de a-şi păstra şi dezvolta identitatea lingvistică. Comisia este de părere

că, promovând drepturile lingvistice stipulate în Articolul 10 al Convenţiei-cadru,

autorităţile moldoveneşti trebuie să fie în căutarea unei metode echilibrate de

abordare a limbilor vorbite de persoanele ce aparţin minorităţilor naţionale, inclusiv

cele dezavantajate sau numeric reduse”.193

190

Ibidem. Art.l 1

Ibidem. Ari. 12. !:î

Hotărârea Curţii Constituţionale din 30 mai 2002 prin care sunt declarate neconslitu-

ţionale unele prevederi ale Legii cu privire la protecţia minorităţilor naţionale (articolele 6(1),

8(1,3), 10, ll(I)şi 12(1)), precum şi art. 5(4) al Legii cu privire la actele civile ale cetăţenilor //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 28.

' -"h 11 p : / / w w w . c o e . i n t / T / e / h u m a n % 5 F r i c h 1 - M jjj o r i t i e s /

2%21;%5FFRAMEWORK%5FC<>N VI NTION%>F%28MONlTORING%29/

2°îi2E%5FMonitoring" o3Fmechanisrn/4. Opinionsoljhe Advisorv Committee/1. Countrv_spe-

citie opinioiis' A( IC INF_OP 1(2003 KH)2" »2( i° o20E%20Qpinii mu „20N lnMmşyggg lopt

itPage

134

Principalele componente ale legislaţiei naţionale privind funcţionarea limbilor

minoritare în domeniul învăţământului sunt: dreptul minorităţilor de a învăţa limba

maternă, dreptul părinţilor de a alege limba de instruire pentru copiii lor, obligaţiile

statului de a crea condiţiile necesare pentru Învăţarea limbii materne şi instruirea în

limba maternă, paralel cu însuşirea limbii de stat; asigurarea informaţiei în limba

maternă.

Aşadar, legislaţia Republicii Moldova asigură persoanelor aparţinând

minorităţilor naţionale dreptul de a studia limba lor maternă şi completează acest

drept cu securităţi legale. De exemplu, Articolul 10 alin. (2) al Constituţiei

Republicii Moldova recunoaşte dreptul la identitatea lingvistică, iar Articolul 35

alin. (2) menţionează că statul va asigura în baza legii dreptul fiecărei persoane de

a-şi alege limba sa de educaţie şi instruire.

Articolul 6 al Legii privind minorităţile naţionale oferă mai multă putere

acestor prevederi constituţionale, obligând statul să implementeze dreptul prevăzut

de Constituţie. La acest capitol legislaţia Moldovei conţine o abordare neuniformă a

limbilor minoritare utilizate in ţară. Guvernul îşi asumă obligaţia de a asigura

educaţia in limba rusă la toate nivelurile sistemului educaţional: de la cel preşcolar

la cel universitar şi postuniversitar (Articolul 6.1). însă, pentru vorbitorii altor limbi

minoritare statul se obligă doar să creeze condiţiile necesare pentru exercitarea

dreptului acestora la educaţie şi instruire în limba proprie (Articolul 6.1). în toate

cazurile, statul se obligă să contribuie la elaborarea materialelor didactice şi la

instruirea profesorilor, care ar putea include cooperarea cu alte ţări (Articolul

6.2)”194

în ansamblu, potrivit opiniei generale, inclusiv a experţilor internaţionali, baza

legislativă formată în republică are un caracter democratic şi nu vine în contradicţie

cu standardele europene. Cu toate acestea, starea de lucruri în practică atestă că

principiile legislative nu îşi găsesc reflectarea cuvenită în actele normative, în

programele guvernamentale şi, ca urmare, se realizează la o scară minimală,

neasigurăncl rezultau Ic scontate.

De aceea, considerăm necesară adoptarea unor măsuri suplimentare concrete

având drept scop consolidarea învăţământului in limbile regio nale sau minoritare,

în special studierea limbii materne la toate treptele de învăţământ, a istoriei şi

culturii minorităţilor respective, asigurarea continuităţii în procesul instruirii

lingvistice, precum şi asigurarea unei abordări ştiinţifice a educaţiei multiculturale

Comitetul Consultativ privind C'onvenţia-Cadru privind protecţia minorităţilor naţionate,

adoptată la I martie 2002, p.79.

135

şi polilingve in sistemul de învăţământ din republică. Sarcinile acestea pe deplin se

acoperă de cerinţele Cartei Europeane cu privire la Limbile Regionale şi

Minoritare"'1 şi pot fi promovate în practică prin aderarea la acest instrument inter-

naţional. Pentru păstrarea şi promovarea limbilor regionale sau minoritare un factor

decisiv este locul şi rolul acestor limbi în sistemul de învăţământ.

Numeroase organizaţii neguvernamentale şi unele organizaţii internaţionale au

declarat că există posibilitatea unei discriminări bazate pe probleme legate de limbă

şi tensionări interetnice cu puternice conflicte sociale şi politice la nivel naţional.

De exemplu, Avocaţii parlamentari au constatat faptul că mulţi petiţionari se plâng

că li s-au încălcat de către instanţele de judecată drepturile constituţionale privind

limba de procedură195; în republică există problema realizării parţiale a drepturilor

minorităţii ucrainene la studierea limbii materne care, spre deosebire de limbile

rusă, găgăuză şi bulgară, se studiază în mai puţin de jumătate din localităţile

compact populate de ucraineni.196

Suntem de părere că problema legată de utilizarea limbilor în Moldova poate să

ducă la tensionări interetnice, atitudini intolerante şi discriminare bazată pe criterii

lingvistice. Apar tensionărilor interetnice în legătură cu faptul că limba rusă se

bucură de un statut privilegiat comparativ cu alte limbi minoritare, chiar dacă

comunitatea rusă constituie doar 13% din populaţie. în prezent, orice grup minoritar

comunică cu altul în limba rusă, logic ar fi - în limba de stat; în felul acesta, se

discriminează limba de stat şi reprezentanţii minorităţilor etnice nu sunt

argumentaţi să o studieze. Legea cere ca cel puţin 65% din durata totală a

programelor difuzate de către audiovizualul public şi privat să fie în limba de stat,

cu excepţia localităţilor „cu o populaţie etnică minoritară”. Suntem de părere că

autorităţile statului trebuie să garanteze aplicarea unei legislaţii cu privire la

oferirea sau retragerea licenţei pentru mass- media pentru a nu discrimina limbile

minoritare vorbite în Moldova. Mai mult ca atât, in Moldova există discrepanţe

între mass-media de limbă rusă şi română. Atât din punctul de vedere al prezentării

informaţiei obiective, cât şi din punct de vedere cantitativ.

in Republica Moldova se observă o discriminare a limbii de stat în stânga

Nistrului, deoarece 95 la sută din numărul de reviste, ziare, cărţi sunt comercializate

’'a‘http://www.coe.int/T/E/Leeal_Affairs/Local_and_regional_Democracy/Regiohal_or Mi

noritvlanguages/

www.ombudsman.md. Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova

în anul 2005, p.23.

" Ibidem.

136

în limba rusă. Mai mult ca atât, aceasta se face intenţionat, deoarece o parte din

ziare, reviste, cărţi editate în limba română nu sunt admise pe teritoriul din stânga

Nistrului, iar cele ce sunt admise sunt taxate triplu, în aşa fel, se ridică intenţionat

preţul. Mai mult ca atât, presa rusă şi cea română relatează aceleaşi evenimente

fiecare intr-un mod cu totul diferit. Această situaţie pune în pericol coeziunea

socială dintre grupurile minoritare. în mass-media sunt cazuri de relatare a unor

informaţii ce se bazează pe discriminări, prejudecăţi şi stereotipuri negative la

adresa grupurilor minoritare. Suntem de părere că o instituţie specializată, cum ar fi

Ombudsmanul impotriva discriminării, ar rezolva aceste probleme. Mai mult ca

atât, pentru a asigura o bună dezvoltare a limbilor minoritare, Moldova trebuie să

ratifice Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare.

O altă categorie de minorităţi ce necesită protecţie împotriva discriminării sunt

minorităţile religioase. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului asigură dreptul

la libertatea religiei şi a credinţei. 33 Pactul Internaţional cu privire la drepturile

civile şi politice protejează dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei; acest

drept implică libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la

alegerea sa, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea,

individual sau în comun, atât în public, cât şi în particular prin cult şi îndeplinirea

riturilor, prin practici şi prin învăţământ.334

Declaraţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de intoleranţă

şi discriminarea pe bază de religie sau credinţă cere statelor să prevină şi să elimine

discriminarea pe temeiuri religioase şi să ia toate 197 198

măsurile necesare pentru combaterea intoleranţei pe bază de religie

Religia sau credinţa constituie o categorie protejată separat, în pai ticular, în

Suedia, Spania, Austria, Regatul Unit şi Ţările de Jos.*(t> Fiecare ţară defineşte

religia sau credinţa în diverse moduri. Factorii includ: cui te colective, un sistem

clar de credinţe, o credinţă profundă care influen ţează modul de viaţă sau viziunea

asupra lumii, reguli pentru modul de viaţă, cult, confesiune, apartenenţa la o

biserică sau comunitate religioa să şi credinţa într-o autoritate superioară, cum este

Dumnezeu. Cu referire la termenul „credinţă” în Ţările de Jos acesta este definit ca

„filosofic de viaţă”, dar nu se extinde asupra diverselor viziuni asupra societăţii.33'

Libertatea religiei şi a conştiinţei sunt, la fel, protejate de Constituţia Republicii

Moldova, în articolul 31 alineatul 1 şi 2. Cu toate acestea, Legea cu privire la culte

M}

Art. 18, DUDO. 198

Art.18, alin. I, PIDCP.

137

nu defineşte clar noţiunea de religie şi credinţă.199 200

In Republica Moldova sunt inregistrate oficial următoarele culte şi asociaţii

religioase (anul 2005)330

: Biserica ortodoxă din Moldova (ortodoxă creştină) - 1224

locaşe; Biserica Metropoliei Basarabiei (biserică ortodoxă creştină) - 119; Biserica

ortodoxă rusească de stil vechi - 15; Biserica romano-catolică - 27; Uniunea

bisericilor creştine baptist- evanghelice - 241; Uniunea catedrală a adventiştilor zilei

a şaptea - 1; Uniunea bisericilor evangheliste creştine (petincostalii) - 29;

Organizaţia religioasă a martorilor lui lehova - 158; Federaţia comunităţilor evre-

ieşti - 8; Societatea duhovnicească „Crişna” - 3; Uniunea comunităţilor de creştini

şi molocani religioşi - 2; Mişcarea behaiştilor - 1; Societatea creştinilor biblici - 3;

Uniunea comunităţilor evreilor mesiani - 1; Biserica luterană evanghelistă - 7.

Ţinem să menţionăm, că Republica Moldova se confruntă până în prezent cu

probleme legate de libertatea religiei. Astfel, Mitropolia Basarabiei a depus o cerere

la Curtea Europeană a Drepturilor Omului201. Această cauză s-a referit la mai multe

criterii de discriminare: religie, apartenenţă etnică şi opinie politică. Mitropolia

Basarabiei şi până în prezent are probleme cu autorităţile statale. De exemplu,

Preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin în alocuţiunea sa, susţinută la

Moscova pe data de 21 ianuarie 2008, cu ocazia decorării sale de către Patriarhul

Rusiei Alexei al Il-Iea cu Premiul Internaţional al Fondului Internaţional pentru

Unitatea Popoarelor Ortodoxe, premiu oferit pentru activitate remarcabilă de

întărire a unităţii popoarelor ortodoxe, a declarat: „Crearea aşa-numitei Mitropolii

a Basarabiei şi a structurilor ei este o parte din acea politică agresivă pe care o duce

România împotriva suveranităţii Republicii Moldova. Problema este însă mai

complicată; ei (românii) trimit preoţi, îşi trimit oamenii lor pentru a desfăşura aici

activităţi de subminare a statalităţii. Vom depune toate eforturile şi prin toate

mijloacele ne vom împotrivi acestei agresiuni"202

în pofida dispoziţiilor cuprinse în art.77 al Constituţiei Republicii Moldova,

Art.4, Declaraţia privind eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare pe bază de

religie, GA RES 36/55, 25.11.1 % 1.

'■ Elaborarea legilor non-dişcriminare în Europa: Comparaţie între 25 de state-membre ale I 'E,

Reţeaua europeană a juriştilor în sfera non-discriminării, p.21.

Ibidem.

’* Legea cu privire la culte, nr. 979-XII, din 24.03.1992 // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1992, nr. 3/70.

www.statistica.md

Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Moldova, Cererea nr. 45701/99 din 27 martie 2002 1JI

www.prOtv.flid

138

conform cărora „Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul

suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării"

şeful statului, în calitate de garant al Constituţiei, prin declaraţiile sale a încălcat

reglementările cuprinse în Legea Supremă a statului prevăzute de art.31 intitulat

„Libertatea conştiinţei” în conformitate cu care statul garantează libertatea

conştiinţei, fiecare dintre cetăţenii Republicii Moldova fiind în drept să-şi aleagă de

sine stătător şi independent religia, drept care se doreşte a fi exercitat în mod

nestingherit inclusiv de către enoriaşii şi slujitorii Mitropoliei Basarabiei şi art.14 al

Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului care interzice orice formă de

discriminare din partea statului, implicit discriminarea religioasă. în loc să

manifeste spirit de toleranţă şi respect reciproc, Preşedintele Republicii Moldova

prin acţiunile sale intenţionate duce la învrăjbire şi dezbinare naţională şi religioasă

a populaţiei, înjoseşte onoarea şi demnitatea naţională, limitează drepturile

enoriaşilor Mitropoliei Basarabiei şi a slujitorilor săi. De asemenea, prin

declaraţiile sale Preşedintele Vladimir Voronin, în virtutea calităţii sale de exponent

al puterii de stat, se face vinovat de imixtiune în activitatea cultelor, deoarece

soluţionarea conflictului artificial creat de Patriarhia rusă în privinţa Mitropoliei

Basarabiei ţine de competenţa exclusivă a Patriarhiei Ruse şi a Patriarhiei

Române.203

in Republica Moldova, populaţia este tolerantă faţă de alte relirn astfel,

conform opiniei publice cu privire la acordul de căsătorie cu o persoană de o altă

religie, 56% din respondenţi au afirmat că ar accepta să se căsătorească, iar 39%

s-au pronunţat împotriva unei astfel de casa lorii, iar 5% s-au abţinut să dea

răspuns.343

5.5. Eliminarea discriminării faţă de minorităţile sexuale

Referindu-ne la minorităţile sexuale, acestea continuă să fie obiect al

discriminării datorită stilului lor de viaţă. Conform definiţiei propuse de Eric

Heinze344, minoritatea sexuală este totalitatea de persoane ale căror preferinţe,

asocieri intime, stiluri de viaţă sau alte forme de identitate sau exprimare personală

se îndepărtează la modul real sau imputat de la paradigma heterosexuală standard.

Discriminarea bazată pe orientarea sexuală se defineşte prin tratament jignitor

în legislaţie sau practică, pe temeiul abaterii, în mod real sau perceput, de la

u; Comunicat de presă (privind declaraţiile Preşedintelui Republicii Moldova din data de

23.01.2008): Premiu pentru „CONSOLIDARE" sau „DEZBINARE"? // http://www.hu-

manrights.md/rom/inde\ rom.lumi

139

paradigma heterosexuală standard. Dreptul la viaţa privată, care include în sine

noţiunea de „orientare sexuală”, adică dreptul de a-şi aprecia individual orientarea

sexuală, este un drept fundamental al omului.

in anul 1936 şeful SS Heinrich Himmler a creat o Secţie specială in Ghestapo

pentru lupta cu homosexualii şi avorturile. Ca rezultat, aproximativ 100.000 de

bărbaţi au fost arestaţi şi aproximativ 50.000 au fost condamnaţi. Unii dintre ei au

fost închişi in închisori obişnuite, alţii au fost castraţi forţat în loc de închisoare, iar

mii de oameni au fost îndreptaţi spre lagăre de concentrare.34’’ Paznicii, la fel ca şi

alţi condamnaţi, aveau un comportament foarte dur cu bărbaţii care purtau un

triunghi roz. Mulţi homosexuali au devenit victime ale unor experienţe medicale,

care aveau drept scop să facă din ei heterosexuali. Aceste date denotă că mai mult

de jumătate din ei au fost omorâţi sau au pierit din cauza bolilor şi malnutriţiei. Dar

nici cei care au supravieţuit şi au fost eliberaţi din lagărele de concentrare nu au pus

capăt suferinţelor şi umilinţei. Ei nu au fost recunoscuţi jertfe ale nazismului şi nu

au primit compensaţii. Unii 204 205 homosexuali, eliberaţi din lagărele de

concentrare, chiar au fost nevoiţi să stea in închisori până la expirarea termenului de

detenţie.

Şaizeci de ani mai târziu, nimeni nu şi-a cerut scuze pentru această atitudine

drastică şi ruşinoasă faţă de cei care au supravieţuit lagărelor de concentrare. Spre

regret, acest zid al stereotipurilor, discriminării şi făţărniciei încă nu a dispărut şi

Europa este adesea mai răbdătoare cu homofobii decât cu victimele lor.3'16

Gayii şi lesbienele sunt prezenţi în toate grupurile sociale. Printre ei sunt şi

persoane tinere şi persoane în vârstă, persoane de culoare, invalizi, unii fac parte din

minorităţi naţionale. Mulţi din ei au copii, activează în diferite domenii, fac parte

din diferite confesiuni religioase. Dar absolut toţi au simţit, direct sau indirect,

discriminarea socială şi cea legislativă. Deseori, încercând să participe la viaţa

socială, politică, economică şi juridică a societăţii, aceşti oameni întâmpină diverse

piedici. De exemplu, minorităţile sexuale nu pot să-şi oficializeze căsătoriile,

împotriva oficializării căsătoriilor se pronunţă atât statul, cât şi religia. Iar ceea ce

ţine de opinia publică referitor la căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex

majoritatea respondenţilor s-au pronunţat împotriva acestor căsătorii (76%) şi doar

18% le-au acceptat, 6% s-au abţinut de la răspuns.317 Conform aceluiaşi sondaj

145

Sondaj public cu privire la experienţa ţi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de

discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.hunianrights.md/rom/index_rom. huni 544

F.Heinze. Orientarea sexuală: un drept al omului. - Chişinău, 2002. 205

Terry Davis. Ura, făţărnicia şi drepturile omului // Dialog nr. 1 (11). 2007, p. 1.

140

public, 74% din numărul total al respondenţilor au menţionat că nu cunosc şi nu au

cunoştinţe sau prieteni care au orientare sexuală: lesbiană/gay/

bisexual(ă)/transsexual(ă)/ transgender, iar 18% au menţionat că cunosc şi au

prieteni cu această orientare sexuală, iar 8% s-au abţinut să dea răspuns.34®

Analizând discriminarea minorităţilor sexuale după subiecţii care dis-

criminează, constatăm că discriminarea apare din partea societăţii - exprimată prin

atitudinea negativă şi umilitoare din partea membrilor societăţii heterosexuale; din

partea statului - prin legi şi acte normative, practica judiciară etc.; din partea

instituţiilor de stat şi a persoanelor cu funcţie de răspundere - prin aplicarea

măsurilor de constrângere (în aceasta categorie este inclusă şi poliţia); din partea

instituţiilor private, persoanelor fizice şi juridice, politicienilor - prin luări de cuvânt

discriminatorii.206

Faptul existenţei problemelor în domeniul asigurării şi/sau reali/.a ni drepturilor

minorităţilor sexuale, de rând cu alte probleme privind drepturile omului, cum ar fi,

dreptul la viaţă, integritate fizică şi psilu că. dreptul la educaţie ş.a., l-a confirmat şi

Studiul de bază cu privire la ituaţia curentă în domeniul drepturilor omului în

Republica Moldova (2003), realizat în coordonare cu Parlamentul Republicii

Moldova, Comitetul Coordonator pentru elaborarea şi realizarea Planului Naţional

de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului şi Programul Naţiunilor Unite pentru

Dezvoltare în Moldova în cadrul Proiectului „Susţinere la elaborarea Planului

Naţional de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului în Republica Moldova”.

Studiul a notat existenţa problemei privind respectarea şi protejarea drepturilor

minorităţilor naţionale, existenţa discriminării lor în societate, intoleranţa socială

faţă de minorităţi şi fenomenul homosexualităţii în Republica Moldova.207

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că exprimarea orientării sexuale

a unei persoane intr-un „loc public” este una dintre formele prin care se exprimă

viaţa privată. Astfel, în cazul Bruggeman versus Germania, Curtea a decis că

dreptul la viaţă privată are drept scop apărarea, în cazul unei persoane, a unei sfere

în care aceasta să îşi poată atinge în libertate dezvoltarea şi împlinirea personalităţii

^ Ibidem, p.l W7 Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind ac-tele dc discriminare, violenţă şi hărţuire // http://wvvw.humaiirights.md/rom/index rom.html i4li Ibidem. w "Anaijza prevederilor legale ale Republicii Moldova sub aspectul respectării şi non-discriminării personelor de orientare sexuală”. Raport realizat de Centrul de informaţii “GenderDoc-M”. august 2004. 207

Studiul de bază cu privire la situaţia curentă în domeniul drepturilor omului în Republica

Moldova. - Chişinău, 2003. p.74-75 // www.hr.un.md

141

sale. Totodată, decizia Curţii în cazul F. vs. Elveţia a declarat limitele vieţii private;

astfel, constituie o restricţie clară limitarea noţiunii de „viaţă privată” la un „cerc

interior” în care persoana îşi poate trăi propria viaţă aşa precum doreşte. Respectul

cuvenit vieţii private trebuie să conţină dreptul de stabilire şi dezvoltare a relaţiilor

cu celelalte persoane şi în afara sferei personale.208

Discriminarea unor persoane de către stat sau o persoană pe criteriul orientării

sexuale trezeşte o îngrijorare serioasă. Încălcarea de către stat a unui drept

fundamental precum libertatea de întrunire, pe criteriul orientării sexuale, refuzând

solicitările de a organiza evenimentul Gay Pride pe parcursul a trei ani consecutivi,

reprezintă o neglijare flagrantă a standardelor internaţionale ale drepturilor omului.

Cu toate că, Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia sa din 19 septembrie 2007 a

recunoscut drept ilegală decizia Primăriei Chişinău de a nu autoriza desfăşurarea

unei întruniri publice a gaz-lor şi lesbienilor din Republica Moldova, care era

programată la 10 decembrie 2006.352 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

notat recent circumstanţe similare în privinţa încălcării articolelor 11, 13 şi 14 din

Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (în continuare - CEDO), prin care

sunt protejate drepturile la libertatea de întrunire, dreptul la un recurs efectiv în faţa

unei instanţe naţionale şi, respective, dreptul de a nu fi supus discriminării.353

Reprezentanţii comunităţii LHBT sunt, de asemenea, supuşi discriminării în

domeniul locuinţelor, procurării bunurilor şi serviciilor disponibile publicului, în

sfera învăţământului şi muncii. La fel ei sunt, hărţuiţi din partea organelor de drept

este o altă problemă semnificativă.351

Pe parcursul mai multor ani Austria a condamnat gayi şi lesbienele. în 1971,

Austria a abrogat, printre ultimele ţări din Europa, prevederile referitoare la diferite

tipuri de homosexualitate, inclusiv cea feminină. Astfel, patru articole din Codul

Penal au fost abrogate (Art. 210 care interzicea prostituţia homosexuală între

bărbaţi; Art. 220 şi 221 care interzicea răspândirea informaţiei pozitive despre

homosexuali şi asocierea homosexualilor; Art. 209 care prevedea vârsta minimă

pentru consimţământul la acte sexuale între bărbaţi).

în Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1465 din 16

septembrie 2005 despre funcţionarea instituţiilor democratice în Republica

Moldova se recomandă asigurarea deplină a respectării drepturilor fundamentale

ale minorităţilor sexuale. Chiar dacă în ultimul timp in Moldova au avut loc unele

schimbări democratice în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor minorităţilor

208

Ghid (Vade-mecum) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (ediţia a 3-a), Donna

Gomien. Biroul de Informare al Consiliului Europei în Republica Moldova, 2006.

142

sexuale, realitatea ne convinge că la acest capitol comportamentul autorităţilor şi al

societăţii nu reflectă nici pe departe standardele internaţionale. Drept exemplu

poate servi cazul când în cadrul unui seminar organizat pentru colaboratorii poliţiei,

un angajat al MAI a declarat în public că pentru el, conducător al organizaţiei

obşteşti a poliţiştilor-creştini, „legea fundamentală este Legea lui Dumnezeu,

conform căreia homosexualitatea este un păcat, iar cel care îl comite merită

moartea”. în viziunea avocaţilor parlamentari, comportamentul colaboratorului

organelor de poliţie in cadrul seminarului si, respectiv, în timpul orelor de serviciu,

este inadmisibil l.las, Discriminarea minorităţi lor sexuale este inadmisibilă. Revista Dialog,

2007,nr.3( 13), p. I ’ 1 Baczkowski şi alţii contra Poloniei, Cererea Nr. 1543/06,3 mai 2007.

’'"1 Cazuri de discriminare a comunităţii LHBT în Republica Moldova, GenderDoc-M, 2006.

şi demn de acuzare, deoarece persoana în cauză a participat la uoeaM.i Întrunire în

calitate de angajat al unei instituţii de stat şi nu in calitate de conducător al

organizaţiei obşteşti a poliţiştilor-creştini. Prin u r m a i c. este firesc că acţiunile lui

au fost apreciate prin prisma funcţiei pe care <> deţine în cadrul organelor de

drept.555

Conform Legii cu privire la poliţie356, în activitatea sa poliţia mizează pe

respectarea personalităţii cetăţenilor, constituind un garant al dem nităţii,

drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Poliţia îi apără pe cetăţeni,

indiferent de situaţia lor socială, patrimonială, apartenenţa naţională, rasă, sex şi

vârstă, studii şi limbă, atitudinea faţă de religie, convingeri politice şi de altă natură.

Poliţia nu intervine în drepturile şi libertăţile cetăţenilor. în acelaşi timp. Constituţia

garantează fiecăruia libertatea conştiinţei şi a opiniei, inclusiv colaboratorului

poliţiei. Acest drept implică libertatea gândirii, opiniei şi libertatea de a avea sau de

a adopta o religie sau o convingere, la alegerea persoanei, precum şi li bertatea de

a-şi manifesta religia sau convingerea atât în public, cât şi în particular, prin cult şi

îndeplinirea riturilor, prin practici şi învăţământ. Totodată, libertatea opiniei şi

libertatea manifestării religiei poate fi su pusă restricţiilor prevăzute de lege şi

necesare pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice sau moralei,

libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora. Libertatea exprimării nu poate

prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie, iar

convingerile religioase ale unei persoane nu stau la baza activităţii instituţiei din

care face parte individul şi, cu atât mai mult, nu constituie temelia politicii

promovate de stat.

în această ordine de idei, fiind reprezentant al organului abilitat să apere

ordinea publică şi fiind învestit cu anumite împuterniciri prevăzute de actele

legislative şi normative, poliţistul nu trebuie să comită acţiuni care ar prejudicia

interesele publice, drepturile şi interesele legitime ale altor cetăţeni.357

143

Suntem de părere că, in acest caz poliţistul a venit la seminar sau curs de

instruire cu dorinţa să-şi exprime sincer opinia. Datoria noastră a fost să-l

convingem că ceea ce consideră el este discriminare, nu însă să-l pedepsim.

Considerăm că astfel de opinii trebuie exprimate, deoa 209 210 rece odată ce gândeşti

şi simţi, trebuie şi să-ţi exprimi acest gând. Este necesar de a educa şi de a preveni

astfel de convingeri discriminatorii, dar nu de a pedepsi persoana din cauza

sincerităţii sale naive.

5.6. Eliminarea discriminării faţă de persoanele infectate cu HIV

/SIDA

O altă categorie de persoane care se confruntă cu discriminarea sunt acele

infectate cu HIV/ SIDA. în Europa jertfe ale infecţiei imunodeficitare sunt in

principal tinerii în vârstă de până la 29 ani.358 în Republica Moldova la fiecare o

sută mii de oameni revin 90,45 de persoane infectate cu HIV, iar în Transnistria

statisticele sunt îngrozitoare, deoarece la fiecare o sută mii de oameni revin 287 de

persoane infectate cu HIV, adică de trei ori mai mult decât media pe ţară.359 Printre

cauzele care contribuie la creşterea numărului de persoane infectate pot fi: sexul

neprotejat, folosirea substanţelor narcotice injectate etc. Cetăţenii simpli sunt

practic ne informaţi despre căile de transmitere a infecţiei.360

Biroul Internaţional al Muncii de la Geneva a decis să desfăşoare o acţiune de

forţă prin elaborarea unui Cod de practică privind HIV/SIDA şi lumea muncii.

Codul trebuie să devină un instrument care să contribuie la prevenirea răspândirii

epidemiei, la reducerea impactului său asupra lucrătorilor şi familiilor acestora,

precum şi la asigurarea protecţiei sociale necesare pentru ca aceştia să poată face

faţă maladiei. Codul enunţă mai multe principii fundamentale, cum ar fi

recunoaşterea HIV/ SIDA ca problemă care priveşte locul de muncă,

non-discriminarea la angajare şi la locul de muncă, egalitatea intre bărbaţi şi femei,

necesitatea testării HIV şi a confidenţialităţii, dialogul social, prevenirea, precum şi

îngrijirea şi sprijinul, ca bază pentru combaterea epidemiei la locul de muncă.361

HIV/SIDA trebuie să fie recunoscută ca o problemă care priveşte locul de

Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2005. p.24 //

http://www.ombudsman.md/FL/92-raport_2005.doc ,sfi

Legea cu privire la poliţie nr.416-XII din 18.12.1990 // Veştile. 1990. nr. 12/321. ?58

www-cnaa.acad.md. L. Mărgineanu, Rolul şi statutul juridic al autorităţilor administraţiei

publice în soluţionarea problemelor copiilor aflaţi în dificultate: Teza de doctor în drept, Chişinâu,

p.31.

144

muncă şi să fie tratată ca orice altă boală sau afecţiune gravă de 211 212 213 214

i ari* pot suferi lucrătorii. Aceasta nu numai pentru că HIV/SIDA alei tează forţa de

muncă, ci şi pentru că locul de muncă, făcând parte din c omunitatea locală, are un

rol de jucat în lupta globală împotriva râs pândirii şi a efectelor epidemiei.

în spiritul muncii decente şi al respectului pentru drepturile omului şi pentru

demnitatea persoanelor infectate sau afectate de HIV/SIDA, lucrătorii nu trebuie să

facă obiectul discriminării din cauza seropo/i tivităţii lor reale sau percepute.

Discriminarea şi stigmatizarea persoa neior care trăiesc cu HIV/SIDA zădărnicesc

eforturile îndreptate spre prevenirea epidemiei.

Este, de asemenea, important să se recunoască şi dimensiunea de gen a

epidemiei HIV/SIDA. Din motive biologice, social-culturale şi economice, femeile

sunt mai expuse riscului de infectare şi sunt afectate în mai mare măsură de

epidemia HIV/SIDA decât bărbaţii. Cu cât discriminarea între sexe este mai mare

într-o societate şi cu cât femeile ocupă o poziţie mai joasă, cu atât ele vor fi mai

afectate de virusul HIV. Prin urmare, asigurarea unei mai mari egalităţi între bărbaţi

şi femei şi îmbunătăţirea situaţiei femeilor sunt esenţiale pentru a se preveni răs-

pândirea virusului HIV şi pentru a se da o şansă femeilor în confruntarea cu maladia

HIV/SIDA. Infecţiile cu HIV pot fi prevenite. Prevenirea tuturor formelor de

transmitere se poate realiza printr-o serie de strategii adaptate în mod corespunzător

la situaţiile şi la specificul cultural existent în diferite ţări. Prevenirea poate fi

consolidată prin modificarea comportamentelor, îmbunătăţirea cunoştinţelor despre

maladie, prin tratament şi crearea unui mediu no-discriminatoriu. Partenerii sociali

ocupă poziţii-cheie de pe care pot promova acţiunile de prevenire, mai ales în ceea

ce priveşte modificarea atitudinilor şi comportamentelor, prin informare şi educare,

precum şi prin măsurile luate în domeniul social-economic.

Solidaritatea, îngrijirea şi sprijinul trebuie să stea la baza măsurilor care privesc

HIV/SIDA şi lumea muncii. Toţi lucrătorii, inclusiv lucrătorii infectaţi cu HIV, au

dreptul la servicii medicale accesibile. Nici ei, nici persoanele pe care le au în

întreţinere nu trebuie să facă obiectul discriminării în ceea ce priveşte accesul la

prestaţiile de asigurări sociale şi la schemele profesionale prevăzute prin lege.

Un principiu unic privind lupta cu stigmatizarea şi discriminarea a fost

recunoscut la nivel mondial prin „Declaraţia despre devotamentul

211

" P.Istomin, Şi cazacii cu biciuşti le stau.... Revista Dialog, 2007, nr.3( 13), p.19-20. 5,1(1

lbidem, p.19-20 5,11

Codul de practică al OIM privind HIV/SIDA şi lumea muncii (Biroul Internaţional al

Muncii, Geneva).

145

luptei cu H1V/SIDA” adoptată la o sesiune specială a Adunării Generale a ONU pe

problema HIV/SIDA în iunie 2001. în Declaraţie se specifică că combaterea

stigmatizării şi a discriminării reprezintă elementul de bază al măsurilor de

profilaxie şi prevenire a infecţiei şi se subliniază că discriminarea pe baza statutului

HlV-pozitiv reprezintă o Încălcare serioasă a dreptului omului.

Fiecare stat în parte este responsabil de implementarea principiilor

internaţionale de apărare a drepturilor omului in contextul HIV. „Recomandările

internaţionale privind HIV/SIDA şi drepturile omului” adoptate de UNAIDS şi

conducerea Comisarului ONU în problemele drepturilor omului in 1998, specifică

obligaţiile statelor care reies din actele internaţionale privind drepturile omului şi

reglementează procedurile de implementare în contextul răspândirii SIDA.302

§6. Protecţia împotriva discriminării în activitatea social-economică

într-o ţară în care majoritatea populaţiei este în căutarea unui loc de muncă bine

plătit discriminarea poate crea obstacole pentru categorii întregi de persoane

vulnerabile. în conformitate cu instrumentele internaţionale în domeniul drepturilor

omului, sfera muncii include nu numai ocupaţia persoanei, dar şi accesul la

angajare, la instruire profesională, accesul la anumite ocupaţii, concedierea şi

condiţiile de muncă363 etc. Deloc surprinzător faptul că cel mai mare grad de

protecţie împotriva discriminării este în domeniul muncii. Prin urmare, sexul, rasa,

etnia, religia, disabilitatea şi vârsta sunt criteriile relevante pentru participarea

inegală pe piaţa muncii şi la nivelul de venit.

Codul Muncii proclamă protecţia femeilor, în realitate însă le lezează drepturile

la alegere şi decizia asupra domeniului de activitate. Angajarea în câmpul muncii

este strategia centrală a statului pentru a scoate persoanele fizice din sărăcie.

în ultimul deceniu, nivelul de participare a femeilor pe piaţa muncii s-a apropiat

puţin de a bărbaţilor. Totuşi, există o diferenţă importantă în ce priveşte şi rata

angajării bărbaţilor şi femeilor in activitatea economică. Populaţia Republicii

Moldova în anul 2007 număra 3581,1 mii locuitori, 215 216 fără populaţia din stânga

Nistrului, dintre care 1721,0 sunt bărbaţi (4 8. I iar 1860,l-femei (51,9%).

’’l,: „Protocol for the Identification of discrimination against people living with HIV”, UNAIDS,

2000.

'w Anuarul statistic al Republicii Moldova /Biroul Naţional de Statistică, Chişinău 2007. p.l Piaţa

forţei de muncă, anul 2006. Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova.

http.7/www.statistica.md/statistics/dat/IQ02/ro/PiataFM ocup sotnaiul anul 2006.pdl Accesat în

iulie 2006.

146

Majoritatea populaţiei locuieşte în mediul i mal - 2103,1 mii (58,7%), iar la oraş

avem 1478,0 locuitori (41,3%). Majoritatea populaţiei este inactivă, alcătuind 62,2

% din numărul total al populaţiei 1 în anul 2006populaţia economic activă

(populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit circa 1357,2 mii

persoane. Disparităţi importante pe sexe în cadrul persoanelor active nu s-au

înregistrat: numărul bărbaţilor a fost practic egal cu cel al femeilor.365 Aceeaşi sursă

atestă că rata de activitate a populaţiei cu vârsta de 15 ani şi peste (proporţia

populaţiei active având 15 ani şi peste faţă de populaţia totală din aceeaşi

categoric de vârstă) a constituit 46,3%, atingând valori mai înalte în rândul popula-

ţiei masculine - 50,0%, în comparaţie cu rata vizând femeile - 43,0%. în rândul

populaţiei urbane rata de activitate a atins 49,7%, în comparaţie cu rata de activitate

în rândul populaţiei rurale - 43,7%. Cea mai înaltă rată de activitate (68,0%) s-a

înregistrat în categoria de vârstă 45-54 ani. Populaţia ocupată a constituit circa

1257,3 mii persoane. Mediului rural i-au revenit 55,4% din totalul populaţiei

ocupate şi celui urban - 44,6%. în rândul persoanelor cu studii superioare ocupate în

câmpul muncii predomină femeile (52,4%); trei din patru - sunt ocupate în

localităţile urbane, în categoria lucrătorilor calificaţi din agricultură, silvicultură şi

pescuit mai bine de jumătate (52,6%) erau femei. în grupa conducătorilor şi func-

ţionarilor superiori din administraţia publică şi unităţile socio-economice numărul

bărbaţilor a fost de 1,6 ori mai mare decât al femeilor. în schimb, in grupa

specialiştilor cu nivel superior de calificare femeile deţineau ponderea de circa

63,0% în comparaţie cu bărbaţii.

în privinţa ratei şomajului (proporţia şomerilor în totalul populaţiei active), la

nivel de ţară s-a înregistrat valoarea de 7,4%. Disparităţi semnificative s-au

înregistrat între rata şomajului la bărbaţi - 8,9% şi la femei - 5,7%; în mediul urban

- 9,2% faţă de mediul rural - 5,8%. Rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) a

fost de 17,1%. Şi la tineri şomajul în rândul bărbaţilor a înregistrat diferenţe

notabile faţă de cel înregistrat în rândul femeilor (19,6 şi 15,9%). Ponderea

şomerilor tineri în totalul şomerilor a fost de 27,3%.366 217

Cu referire la raportul dintre salariile bărbaţilor şi femeilor la fel se constată

diferenţe semnificative. Această disparitate se datorează faptului că sunt domenii

ale economiei în care predomină femeile şi altele în care bărbaţii sunt

preponderenţi. Acest fapt duce la o segregare pe sexe a ocupaţiilor, domeniile în

care sunt angajate mai multe femei fiind, în general, mai prost plătite, chiar dacă

principiul „la muncă egală - salariu egal” este consacrat în legislaţia naţională.

217

Ibidem.

147

Aşadar, în 2004 salariile femeilor constituiau 71,9% din cele ale bărbaţilor.367

Potrivit datelor statistice privind estimarea raportului procentual dintre salariile

femeilor şi cele ale bărbaţilor din diferite sectoare, doar în industria piscicolă şi de

extragere salariile femeilor sunt mai mari decât ale bărbaţilor. în toate celelalte

domenii femeile sunt remunerate în medie cu 68-97% din salariul atribuit

bărbaţilor.368 în 2006 salariul mediu pe ţară al femeilor a constituit 68,1% din

salariul mediu al bărbaţilor, care în 2005 era de 72,6%, constatându-se astfel o

discrepanţă mare între nivelul de remunerare al femeilor şi al bărbaţilor.36V

Un alt motiv, care explică dezechilibrul dintre salariile femeilor şi ale

bărbaţilor, este poziţia ierarhică la locul de muncă. Femeile se confruntă, de obicei,

cu fenomenul „paravanului de sticlă” în ce priveşte avansarea la locul de muncă. Cu

alte cuvinte, chiar şi în cazurile când ele ocupă funcţii de administrare, acestea sunt,

de regulă, de nivel jos sau de mijloc, unde salarizarea nu este înaltă. Deci, din cele

menţionate, putem afirma că în Republica Moldova diviziunea muncii în funcţie de

categoria de sex continuă încă, fiind fixată în tradiţii, stereotipuri şi în cultura

patriarhală.

în general, anume femeile sunt acele prezente în domeniile de activitate cu un

nivel scăzut de salarizare, odată ce bărbaţii nu sunt încurajaţi să ocupe locuri de

muncă ce sunt considerate tradiţional ocupate de către femei, precum: baby-sitters,

educatoare, secretare, asistente medicale, menajere etc. (fapt explicat prin aceea că

bărbaţii avansează mai rapid în carieră şi nu sunt stabili intr-o anumită funcţie). în

aşa mod se limitează accesul femeilor pe piaţa muncii.

Din analiza datelor statistice se poate concluziona că femeile reprezintă o

categorie de populaţie mai vulnerabilă la fenomenele tranziţiei, 218 219 ce se

caracterizează printr o rată înaltă a şomajului de lungă durata, prin îngrădirea

accesului la locuri de muncă şi în special, la locuri de muncă bine plătite, prin

participarea tot mai activă la economia subterană care nu asigură accesul la sistemul

de securitate socială.

Caracteristic pentru femeile din societatea moldovenească este şi ziua de muncă

diferită de cea a bărbaţilor - fie nelimitată ca durată (pentru femeile casnice), fie

transformată în dublă zi de muncă (pentru cele angajate). Spre deosebire de bărbaţi,

femeile au mai puţin timp liber, sau chiar deloc.

O anumită schimbare spre bine a fost totuşi înregistrată, anume: a devenit mai

Jl’7 Analiza gender a legislaţiei in vigoare a Republicii Moldova, UNIFEM (2004), p.42, n.90.

m

Culegere statistică: Femeile şi bărbaţii în Republica Moldova. Biroul Naţional de Statistică al

Republicii Moldova. - Chişinău. 2005. p.34. 219

Ziarul „DREPTUL", 6 iulie 2007, p.3.

148

larg accesul femeilor la funcţiile de conducere în unităţile economice, în special în

sectorul privat (din numărul total de patroni, femeile constituie 27,3%). Aceasta

demonstrează că încep a fi recunoscute capacităţile antreprenoriale şi manageriale

ale femeilor. Datele statistice din 2006 ne confirmă care este situaţia femeilor ce

muncesc în condiţii nesatisfăcătoare. Astfel numai 8243 de femei lucrează în

condiţii de muncă care nu corespund normelor igienico-sanitare, 134 sunt ocupate

cu munca fizică grea, 58 - activează în încăperi necorespunzătoare cerinţelor

securităţii muncii, iar 20-manipulează utilaje necorespunzătoare cerinţelor

securităţii muncii.370

Rămân discriminate în procesul angajării în câmpul muncii persoanele cu

disabilităţi. Conform opiniei publice, motivele principale din care persoanele cu

disabilităţi sunt deseori refuzate la angajarea în câmpul muncii sunt: nu pot face faţă

lucrului (37% din respondenţi), lipsa condiţiilor la angajare (29%), ineficienţa

muncii prestate de aceste peroane (22%), şi doar 9% s-au abţinut să dea răspuns.371

Un alt motiv ce trezeşte îngrijorare - discriminarea femeilor după vârstă la

angajarea în câmpul muncii. în majoritatea anunţurilor de recrutare se indică pragul

limită de vârstă de 35 ani pentru femei. Acest prag este discriminatoriu şi patronii

trebuie să fie pedepsiţi conform Legii cu privire la non-discriminare (dacă va fi

adoptată), deoarece din start ne duce la concluzia că după această vârstă femeilor le

vine tot mai greu să se angajeze şi să-şi întreţină familia.

Hărţuirea sexuală la locul de muncă reprezintă o altă verigă slabă. 220

Noţiunea de hărţuire sexuală este definită în Legea cu privire la asigurarea

egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, şi anume: „orice formă de comportament

fizic, verbal sau non-verbal, de natură sexuală, care lezează demnitatea persoanei

ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare sau

insultătoare”372, însă legea nu prevede circumstanţele şi metodele prin care aceasta

va fi sancţionată. Trebuie menţionat faptul că Codul Muncii al Republici Moldova

nu prevede o astfel de noţiune; astfel, ţinem să propunem legiuitorului să adopte în

regim de urgenţă Legea cu privire la non-discriminare, care prevede pedepse pentru

un astfel de comportament, ce pot fi aplicate de Ombudsmanul împotriva

discriminării.

Victima hărţuirii sexuale întâmpină mari dificultăţi în a discuta cu persoanele

220

Anuarul statistic al Republicii Moldova/Biroul Naţional de Statistică, Chişinău 2007, p. KM 1,1

Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de

discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.humanrights.md/rom/index rom.lumi 5,:

Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse intre femei şi bărbaţi, art.2.

149

apropiate sau în a scrie plângeri către organele relevante despre incident. Acest fapt

îşi are explicaţia în prejudecăţile ce însoţesc perceperea hărţuirii sexuale şi in

efectele negative ce vor urma în plan profesional. Urmările psihologice care se

răsfrâng asupra victimelor determină apariţiei la ele a unor sentimente de

neîncredere in sine, de pierdere a autocontrolului, neajutorare, lipsa motivaţiei

profesionale, însoţite de depresie, insomnii etc. în plan profesional şi cu implicaţii

economice, victimele hărţuirii sexuale pot traversa situaţii de criză generate de

pierderea locului de muncă, neobţinerea unei avansări profesionale, pierderea

oportunităţilor de specializare şi formare profesională.

în vederea aplicării cu succes a politicilor şi programelor privind HIV/ SIDA se

impun relaţiile de cooperare şi încredere între angajatori, lucrători şi reprezentanţii

acestora şi autorităţile statului, acolo unde este cazul, cu implicarea activă a celor

infectaţi şi afectaţi de HIV/SIDA. Suntem de părere că persoanelor care solicită sau

ocupă un loc de muncă nu trebuie să li se impună participarea obligatorie la testarea

HIV/SIDA.

Nu se justifică in nici un mod solicitarea de a se dezvălui informaţii personale

legate de serostatusul HIV al persoanelor care solicită sau ocupă deja un loc de

muncă. Nici colegii de muncă nu pot fi obligaţi să dezvăluie astfel de informaţii

personale despre colegii lor. Accesul la datele personale legate de serostatusul HIV

al unei persoane trebuie să fie supus regulilor de confidenţialitate, în conformitate

cu Codul de practică al OIM privind protecţia datelor personale ale lucrătorilor (din

1997).

Infectarea cu virusul HIV nu poate constitui un motiv pentru desf.i cerea

contractului de muncă al unui lucrător. La fel ca în cazul multor altor afecţiuni,

persoanele care suferă de boli provocate de virusul HIV trebuie să aibă posibilitatea

să lucreze atâta timp cât sunt apte din punct de vedere medical să ocupe un loc de

muncă disponibil şi corespunzător. Un mediu de lucru sănătos favorizează păstrarea

sănătăţii fizice şi psi bice şi permite adaptarea sarcinilor de lucru la capacităţile

lucrătorilor, ţinându-se cont de starea lor de sănătate fizică şi psihică.

In opinia noastră, cel mai des sunt discriminate persoanele înaintate in vârstă

încadrate în câmpul muncii. Vom relata în context despre un caz de discriminare

bazat pe criteriul vârstă, care a fost trimis la CtEDO. Invocându-se încălcarea

articolului 14 cumulat cu art. 6 din CEDO, ca argumente pentru aceste afirmaţii

constituie faptul că domnul B. a fost concediat pentru că a atins vârsta de

pensionare, iar în locul acestuia a fost angajat un pensionar care de asemenea se

încadra în norma legală prevăzută de articolul 82 lit. i) din Codul Muncii al

Republicii Moldova. Articolul 14 se consideră încălcat dacă este clar stabilit că nu

150

există o legătură logică între metodele folosite şi scopul urmărit. în acest sens putem

afirma că în cazul domnului B. există, cu siguranţă, o discriminare in sensul art. 14

al CEDO. Spre regret, Curtea Supremă de Justiţie nu a luat în consideraţie această

situaţie de discriminare în care două persoane care au atins vârsta de pensionare au

fost evident puse în situaţii diferite, una din ele, adică domnul B. fiind concediat

pentru atingerea vârstei de pensionare pe când alta, de aceeaşi vârstă, a fost

angajată.

în Republica Moldova nu există date cu privire la situaţia diverselor grupuri

minoritare în domeniul vieţii economice şi sociale şi cu privire la efectele

discriminării acestora. în aşa situaţie este greu a stabili care sunt practicile

discriminatorii. Astfel, considerăm că colectarea datelor şi monitorizarea sistemului

trebuie efectuate de instituţii specializate ce au atribuţii în ce priveşte prevenirea şi

eradicarea tuturor formelor de discriminare. La baza colectării informaţiilor trebuie

să fie respectat principiul confidenţialităţii.

Dacă analizăm migraţia populaţiei, atestăm că fenomenul emigraţiei (cei

plecaţi peste hotarejare o amploare mult mai mare decât cel ai imigraţiei (cei care

vin in Republica Moldova). Astfel în anul 2006 numărul emigranţilor era de 6685

persoane.373 Dintre acestea 784 au plecat peste 221

221

Anuarul statistic al Republicii Moldova/Biroul Naţional de Statistică, Chişinău 2007, p.7l.

hotare pentru angajarea la muncă prin contract, dintre care 475 sunt bărbaţi, iar 309

- femei.374

Pe de altă parte, numărul total al imigranţilor constituie 1968 persoane: 1320 -

bărbaţi şi 648 - femei, care au sosit din mai multe ţări, după cum urmează:

1) Bulgaria - 75

2) China - 23

3) Iordania - 20

4) Israel - 72

5) Kazahstan - 19

6) Palestina - 1

7) România - 171

8) Rusia - 182

9) SUA- 112

10) Sudan - 5

11) Turcia - 443

12) Ucraina — 354

13) Alţii- 448375

Numărul refugiaţilor şi al beneficiarilor de protecţie umanitară, conform datelor

de Ia 01.01.2007,este de 161 (120 - bărbaţi şi 41 - femei). Din aceştia 78 au solicitat

azil ( 67 - bărbaţi şi 11 - femei)/^Majoritatea refugiaţilor şi beneficiarii de protecţie

umanitară nu sunt angajaţi în câmpul muncii.

Ţinând cont de Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare, propus de

autor, pot fi pedepsite persoanele, atât fizice cât şi juridice, din toate sferele

(economică, socială, administrativă, militară etc.), dacă acestea condiţionează

participarea la o activitate economică a unei persoane ori alegerea sau exercitarea

liberă a unei profesii pe unul dintre criteriile: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala

cronică necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA sau pe alte criterii sau semne

individuale. 222 223

i7i

lbidem, p.72 3,‘

lbidem, p.70 223

lbidem, p.74

161

La fel, la momentul în care un post vacant este anunţat, angajatul ul nu are

dreptul de a impune cerinţe care au legătură cu criteriile ce se referă la sex, rasă,

naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie,

limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare

civilă, stare materială, boala cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau cu

alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non

discriminare sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte,

cu excepţia cazurilor când un astfel de tratament nu constituie discriminare. înainte

de a încheia un contract individual de muncă, angajatorul nu are dreptul de a cere de

la candidat informaţii cu privire la criteriile enumerate mai sus, cu excepţia

cazurilor specificate de legislaţia cu privire la non-discriminare.

Angajatorul nu are dreptul de a refuza să angajeze un candidat pe motive de

sarcină, maternitate sau creştere a copiilor. Totodată, acesta nu are dreptul de a

refuza să angajeze sau să angajeze in condiţii mai puţin favorabile, persoanele pe

baza criteriilor şi excepţiilor enumerate mai sus. Angajatorul este obligat să asigure

egalitate in condiţiile de muncă fără deosebire după următoarele criterii: sex, rasă,

naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie,

limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare

civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau după

alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţională cu privire la

non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este

parte.

Angajatorul trebuie să asigure remunerare egală pentru aceeaşi prestare de

servicii şi lucru de valoare egală; el este obligat să prevadă şanse egale tuturor

angajaţilor cu nici o referinţă la criteriile sex, rasă, naţionalitate, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală

cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau alte criterii sau semne individuale,

stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele in

ternaţionale la care Republica Moldova este parte. El trebuie să asigure condiţii

egale pentru creşterea calificării şi recalificării profesionale a angajaţilor, precum şi

pentru dezvoltarea şi promovarea profesională in poziţie sau grad prin aplicarea

criteriilor de performanţe egale în apre cierea activităţii acestora. Angajatorul este

obligat să adapteze locul de muncă la necesităţile persoanei cu disabilităţi atunci

când o angajează sau când disabilitatea intervine după angajarea acesteia, cu excep-

ţia cazurilor când cheltuielile pentru astfel de adaptări sunt excesiv de iraţionale şi

ar cauza un obstacol serios pentru angajator. Angajatorul este obligat, la momentul

162

angajării, atunci când este necesar de a atinge obiectivele legislaţiei cu privire la

non-discriminare, să încurajeze persoanele care aparţin unui anumit grup etnic sau

sexual, să aplice restricţii sau facilitări pentru o anumită muncă sau poziţie.

Angajatorul este obligat să încurajeze, în condiţii egale, dezvoltarea vocaţională şi

participarea angajaţilor şi lucrătorilor care aparţin unui anumit grup sau persoane

care se identifică după criteriile: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/ SIDA sau după alte criterii sau semne individuale,

stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Angajatorul care a primit o plângere de la un angajat al său, care se consideră

victimă a unei hărţuiri, inclusiv a hărţuirii sexuale, la locul de muncă, trebuie

imediat să desfăşoare o investigaţie, să ia măsuri necesare pentru a stopa hărţuirea,

precum şi să impună sancţiuni disciplinare în cazul hărţuirii de către un alt angajat.

în cooperare cu sindicatele, angajatorul trebuie să ia măsuri eficiente pentru

prevenirea oricărei forme de discriminare la locul de muncă. în cazul in care

eşuează să îndeplinească obligaţiile de mai sus, angajatorul trebuie să poarte

răspundere, în conformitate cu legislaţia cu privire la non-discriminare, pentru acte-

le de discriminare săvârşite la locul de muncă de către un lucrător sau un angajat al

său. Angajatorul este obligat să aplice indici egali pentru sancţiunile disciplinare

fără deosebirile pe criterii de: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale,

stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte. Angajatorul este obligat să

afişeze într-un loc accesibil pentru angajaţi textul legii cu privire la

non-discriminare, precum şi clauzele pentru contractul individual şi colet ti\ de

muncă ce au legătură cu protecţia împotriva discriminării. Angaja torul este obligat

să elibereze informaţii (referitoare la deciziile luate d< către angajator), la cererea

persoanei care susţine că drepturile acesteia au fost violate pe unul din criteriile:

sex, rasă, naţionalitate, origine et nică, cetăţenie, origine socială, religie,

convingeri, educaţie, limbă, opi nii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,

orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie

HIV/S1DA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţio

nală cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care

163

Republica Moldova este parte.

§7. Protecţia împotriva discriminării în sfera educaţională

Şcoala este instituţia socială fundamentală care poate favoriza începutul

schimbării ideologiilor, punându-se accent asupra educaţiei în spiritul egalităţii de

şanse şi de tratament pentru toţi oamenii în toate sferele vieţii sociale. Şcoala este o

instituţie socială profund marcată ele norme, stereotipuri şi ideologii de gen, ceea

ce face ca modelele de gen transmise de ea să fie foarte importante pentru plasarea

şi integrarea individului în societate'.1,17

în acelaşi timp, legea privind egalitatea de şanse interzice discriminarea directă

şi indirectă în domeniul educaţiei. Noţiunea de discriminare directă include

acţiunile discriminatorii bazate pe graviditate şi maternitate, interzicându-se, astfel,

discriminarea în baza criteriului maternităţii în instituţiile de învăţământ.378

Majoritatea instrumentelor internaţionale în domeniul drepturilor omului

obligă statele să asigure egalitatea în privinţa accesului la educaţie şi a calităţii

acesteia. Constituţia Republicii Moldova asigură accesul universal la educaţie379,

iar Legea cu privire la învăţământ prevede accesul egal la învăţământul de toate

nivelurile, indeferent de sex,

7 L. Grunberg, D.O. Ştefănescu. Manifestări explicite şi implicite ale genului în programele şi

manualele şcolare in Şcoala la răscruce. Schimbare şi continuitate în curriculumul învăţământului

obligatoriu. Studiu de impact, lucrare realizată de o echipă de colaboratori ai Centrului Educaţia

2000. la solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, coordonator L.Vlăsceanu. - Bucureşti:

Polirom. 2002, voi. 1, p.150.

’7S

Legea privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, art.2 şi 13.

Constituţia Republicii Moldova, art.35.

vârstă, afiliere politică sau religioasă, origine naţională sau socială sau de existenţa

antecedentelor penale.380 în sensul Convenţiei UNESCO privind lupta împotriva

discriminării în domeniul învăţământului, cuvântul „învăţământ" se referă la

diverse tipuri şi diferite grade de învăţământ şi cuprinde accesul la învăţământ,

nivelul şi calitatea acestuia, precum şi condiţiile în care este predat.381

în partea dispozitivâ, Convenţia susţine angajamentul statelor părţi de a abroga

toate prevederile legislative şi administrative şi de a stopa toate practicile

administrative care antrenează o discriminare în domeniul învăţământului. Ele se

angajează să ia măsurile necesare, la nevoie - pe cale legislativă, pentru a nu exista

nici o discriminare in ceea ce priveşte admiterea elevilor în instituţiile de

învăţământ, iar străinilor rezidenţi pe teritoriile lor - pentru a avea acces la

învăţământ în aceleaşi condiţii cu propriii cetăţeni. Printre măsuri se numără:

164

obligativitatea şi gratuitatea învăţământului elementar, generalizarea

învăţământului secundar şi posibilitatea pentru toţi de a urma cursurile acestui

învăţământ; accesul la învăţământul superior in condiţii de deplină egalitate şi în

funcţie de capacitatea fiecăruia.

în general, comercializarea marcantă a educaţiei superioare prestate de

instituţiile publice a limitat drastic accesul tinerilor din familii sărace la studii

superioare. în Republica Moldova există inechităţi marcante în ce priveşte accesul

la educaţie. Copiii proveniţi din familii sărace intră mai târziu in sistemul

educaţional. Pe parcurs, performanţele lor relative se înrăutăţesc şi aceştea

abandonează sistemul cel mai devreme, trecând doar prin treapta studiilor primare.

Dacă la vârsta de 7-15 ani decalajele de înmatriculare, deşi existente, sunt

relativ mici, la 16-18 ani rata de cuprindere în educaţie a copiilor proveniţi din

chintila I este deja de 2 ori mai mică decât la cei din chindia V, iar la 19-24 ani este

aproape de 8 ori mai mică. Motivul principal al scăderii înmatriculării este de natură

financiară. Din cauza veniturilor mici, populaţia din mediul rural are acces mult mai

redus la diferite niveluri de educaţie comparativ cu cea din mediul urban. Astfel,

chiar cea 224 225 mai bogată chintilă din mediul rural are un acces mai redus la

educaţia preşcolară decât cea mai săracă chintilă din mediul urban (32% faţă de

38%).382

în mediul rural, numai 3% din tinerii cu vârsta de 19-25 de ani din prima

chintilă au acces la studii superioare, comparativ cu 35% din cei aparţinând celei

mai înstărite chintile. Decalajele dintre cheltuielile gospodăriilor casnice pentru

educaţie sunt foarte mari: cea mai săracă chintilă din mediul rural alocă pentru

educaţie doar 0,3% din bugetul familial faţă de 2,2% alocate de chintilă mai bogată

din mediul urban.383

Ţinem să menţionăm că, Guvernul a redus pentru anul de studii 2006- 2007

cota de înmatriculare în instituţiile de drept, unde învaţă fiecare al doilea student din

Republica Moldova. Totodată, a fost majorat numărul de locuri la inginerie,

agricultură şi servicii turistice. Totuşi, cele mai solicitate specialităţi sunt cele din

ştiinţele sociale şi economice.

Planurile de înmatriculare pentru anul curent, conform opiniei oficialilor, au

5,0

Legea învăţământului, nr.547, 21 iulie 19l>5, art.6.// Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

1995. nr.62-63/692. 225

Adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi

cultură, la 14 decembrie 1960. Intrată în vigoare la 22 mai 1962, conform dispoziţiilor art.14.

România a ratificat Convenţia la 20 aprilie 1964 prin Decretul nr. 149, publicat în Buletinul Oficial

al României, partea 1. nr.5 din 20 aprilie 1964.

165

fost elaborate luându-se în consideraţie necesităţile pieţei de muncă pentru anii

2009-2010 (perioadă în care tinerii vor absolvi instituţiile respective), precum şi

tendinţele de dezvoltare a economiei naţionale. în prezent se înregistrează deja

dificultăţi de angajare în câmpul muncii a tinerilor care au absolvit facultăţile de

drept sau economie.584

Decizia Executivului a provocat din start nemulţumiri din partea societăţii

civile (mai puţin a celei politice). Subiectul a fost mult discutat în presă, dar fără

anumite rezultate. Ministerul Economiei comentează aceste decizii prin faptul că în

multe domenii se înregistrează deja o cotă a supraproducţiei - în domeniul

dreptului, al ştiinţelor economice, al relaţiilor internaţionale, al limbilor străine.385

în 2006, la studii superioare au fost înmatriculaţi 25 341 de candidaţi.

Specialiştii califică drept discriminatoriu noul Regulament al admiterii elaborat de

Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova.386 în Moldova la

capitolul educaţie avem dificultăţi în domeniul lingvis226 227 tic, şi anume: elevii

grupurilor minoritare nu insuşesc suficient limba moldovenească. Aceşti copii nu

dispun de suficiente posibilităţi de a fi instruiţi în limba lor maternă din cauza

insuficienţei cadrelor didactice calificate şi a mijloacelor corespunzătoare.

Deoarece lecţiile sunt predate sau in limba moldovenească sau în limba rusă, este

dificil transferul copiilor de la o instituţie de învăţământ la alta, în special la nivel

liceal sau universitar. Suntem de părere că din moment ce limba moldovenească

este limba de stat, autorităţile Moldovei trebuie să îmbunătăţească cunoştinţele

copiilor şi competenţa lingvistică in această limbă. Pentru aceasta au este nevoie să

înceapă un proces de pregătire a învăţătorilor de limbă moldovenească ca obiect de

studiu special. Statul trebuie să asigure ameliorarea substanţială a predării limbii de

stat pentru ca copiii pentru care limba moldovenească nu este limbă maternă să se

bucure de oportunităţi egale la studierea ei, deoarece studierea limbii oficiale de stat

este cheia către societate, care include piaţa de muncă şi este decisivă in combaterea

excluderii şi marginalizării diverselor grupuri şi in promovarea coeziunii sociale în

societate. O astfel de politică ar preveni discriminarea care rezultă din

necunoaşterea limbii, în special in ceea ce priveşte accesul la învăţământul superior

ls:

Republica Moldova: Raport naţional de dezvoltare umană 2006. Calitatea creşterii economice şi

impactul ei asupra dezvoltării umane, Chişinău 2006. p.13, (168 p.).

'*'■ Ibidem.

Studiu de analiză: 100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova în 2006. - Chişinău

2006, p. 144. 227

Decizia Guvernului va duce la reducerea pronunţată a cadrelor didactice // FLUX, 21 iulie.

Ziarul de Gardă, săptămânal independent de investigaţii, nr.28 (140); 26 iulie 2007, p.l.

166

şi angajarea in sectorul public sau privat. L.a fel, limba de stat ar trebui de asemenea

predată şi pentru adulţi, deoarece cunoaşterea limbii moldoveneşti de către

grupurile minoritare este nesatisfăcâtoare. Aceasta înseamnă că este imposibil să se

asigure in egală măsură accesul la angajare in sectorul public şi la locuri de muncă

calificate care necesită cunoaşterea limbii de stat. Programele de predare a limbii

naţionale pentru adulţi iniţiate de autorităţi, care prevedeau organizarea lecţiilor la

locul de muncă, au fost desfiinţate in 1995. De atunci, din lipsa de resurse

financiare şi umane, statul nu a fost capabil să asigure lecţii gratis sau cu preţ redus

pentru adulţi. Reprezentanţii principalelor grupuri minoritare s-au plâns de această

situaţie, chiar dacă există şi in acest domeniu lipsa motivaţiei de a învăţa limba de

stat din partea membrilor populaţiei rusofone. Această situaţie duce la discriminare

şi trezeşte sentimentul de frustrare printre cei care nu vorbesc limba

moldovenească. Proiectul de lege cu privire la non-discriminare interzice şi

sancţionează discriminarea în orice aspect al educaţiei, cum ar fi: admiterea,

recrutarea, inclusiv a studentelor gravide; tratamentul şi serviciile acordate

studenţilor; măsurile disciplinare; educaţia fizică şi atletismul; programele

academice; ajutorul financiar şi bursele; cazarea; aprecierea cunoştinţelor;

instruirea profesională; con silierea; recrearea. în sfera de protecţie contra

discriminării in domeniul educaţie nimeresc atât studenţii, profesorii, persoanele

angajate , cât şi părinţii. Aceasta reiese din art.35 al Constituţiei Republicii

Moldova, care prevede dreptul părinţilor de a lua decizii independente la educa ţia

copiilor lor.387 La fel, Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare sancţionează

acţiunile persoanelor care împiedică accesul unei persoane sau al unui grup de

persoane la sistemul de educaţie de stat sau privat, inclusiv la admiterea sau la

înscrierea în instituţiile de învăţământ şi la evaluarea ori examinarea cunoştinţelor

din cauza apartenenţei acestora la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală

cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA. La fel se pedepseşte dacă se solicită

prezentarea unor declaraţii doveditoare a apartenenţei solicitantului (persoanei) la o

anumită etnie, care să condiţioneze accesul ei la educaţie în limba maternă.

Organele de administrare publică centrală, precum şi organele de administrare

publică locală sunt obligate să ia măsurile necesare pentru a nu admite vreo

segregare in instituţiile de învăţământ, iar conducerea instituţiei de învăţământ este

obligată să ia măsurile efective întru a preveni orice formă de discriminare la locul

învăţământului ce intervine din partea personalului pedagogic sau nepedagogic sau

a vreunui student. Conducerea instituţiei de învăţământ trebuie să aducă la

167

cunoştinţa corpului didactic, auxiliar şi elevilor/studenţilor despre Legea cu privire

la non-discriminare şi toate prevederile cu referire Ia protecţia împotriva

discriminării, inclusiv prin afişarea ei intr-un loc accesibil tuturor. în cazul în care

conducerea instituţiei de învăţământ a primit o plângere de la un student, care se

consideră subiect al hărţuirii din partea personalului corpului didactic, auxiliar şi

elevilor/studenţilor, ea este obligată să desfăşoare, în mod imediat, o investigaţie şi

să ia măsurile necesare pentru a opri hărţuirea, precum şi să impună o sancţiune

disciplinară. La fel, instituţiile de învăţământ trebuie să ia măsurile adecvate pentru

a asigura egalitatea şanselor pentru exercitarea eficientă a dreptului Ia educaţie a

persoanelor cu disabilităţi, cu excepţia cazurilor în care astfel de măsuri sunt

excesiv de iraţionale şi ar impune piedici serioase instituţiei. în 228 caz de eşuare de

a îndeplini obligaţia de a examina plângerile de la un student, care se consideră

subiect al hărţuirii, conducerea instituţiei de învăţământ va purta răspundere pentru

discriminarea ce are loc în instituţia de învăţământ respectivă din partea unui

funcţionar administrativ, profesor sau student.

Persoanele, care oferă instruire, precum şi cele care editează manuale şi

materiale educaţionale, sunt obligate să dea informaţii şi să aplice metodele de

educaţie intr-un mod care să fie focusat pe depăşirea stereotipului privind rolul

femeilor şi bărbaţilor în sferele vieţii publice şi familiale, a stereotipurilor negative

faţă de grupurile rasiale, etnice şi religioase, faţă de persoanele cu disabilităţi,

precum şi să promoveze principiile toleranţei.

Grădiniţele de copii, şcolile, liceele, colegiile şi universităţile trebuie să includă

în curriculumul lor educaţional planuri de educaţie pe probleme de egalitate dintre

oameni indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, starea

sănătăţii, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală

cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/S1DA. Statul, prin intermediul instituţiilor

de învăţământ şi educaţie, la care se atribuie şi instituţiile de învăţământ şi educaţie

ale organelor afacerilor interne, militare, de securitate etc., trebuie să întreprindă

acţiuni afirmative de promovare a participării balansate a femeilor şi bărbaţilor la

exercitarea profesilor specifice unde se atestă supra-reprezentarea persoanelor de

un anumit sex.

în conformitate cu Convenţia privind drepturile copilului38*, care este în

concordanţă deplină cu obiectivele Cartei, scopul educaţiei trebuie să fie

dezvoltarea personalităţii copilului, talentelor, abilităţilor mintale şi fizice în cea

228

Constituţia Republicii Moldova, art.35.

168

mai deplină măsură. Educaţia trebuie să pregătească copilul pentru o viaţă adultă

activă într-o societate liberă şi să promoveze respectul pentru părinţii copilului,

identitatea lui culturală, limbă şi valori, precum şi pentru originea şi valorile

culturale ale altor naţionalităţi.3*9 Iar la capitolul educaţiei religioase, aceasta

trebuie să rămână la discreţia părinţilor, deoarece, conform opiniei publice, faptul

studierii religiei ortodoxe în învăţământul şcolar penţru 51% din respondenţi

reprezintă o

3«8 Convenţia privind drepturile copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20

noiembrie 1089 // http: Vlcgislatie.resurse-pentru-democratie.org/18_I990.php "* Convenţia

privind drepturile copilului, art.29.

discriminare, însă 42% sunt de acord cu studierea acestei discipline in învăţământul

şcolar, 7% s-au abţinut să-şi exprime opinia.1'10

în continuarea aceluiaşi document, la care republica noastră a adei.it deja, se

subliniază că „în statele în care există minorităţi etnice, religioase sau lingvistice

sau persoane de altă origine, copilului aparţinând unei asemenea minorităţi sau

copilului de altă origine nu i se va nega dreptul de a se bucura de cultura sa, de a

profesa şi practica religia sa sau de a utiliza limba sa de rând cu alţi membri ai

grupului din care face parte”.229

Pentru societăţile multinaţionale, ca cea moldovenească, este extrem de

important ca educaţia copiilor la toate etapele educaţionale, începând cu cea

preşcolară, să fie îndreptată spre cultivarea respectului pentru „identitatea culturală,

limbă şi valori, pentru valorile naţionale ale ţării în care copilul trăieşte, ale ţării de

unde îşi trage originea şi pentru civilizaţiile care diferă de civilizaţia proprie’?92

în acelaşi timp, una dintre realităţile şcolilor minorităţilor naţionale din

Moldova este necesitatea studierii obligatorii a patru limbi: a limbii materne, a

limbii de stat, a limbii ruse şi a unei limbi străine. Cercetările educaţionale şi

practica internaţională sugerează că în societăţile multiculturale mediul de instruire

la acest nivel trebuie să fie în mod ideal bilingv. în acelaşi timp, studierea

obligatorie a patru limbi în şcoala de cultură generală necesită o studiere

ştiinţifico-metodică serioasă, sincronizarea programelor şi tehnologiilor de predare

a limbilor în şcoală.

în Republică, unde polilingvismul este o realitate, demult a apărut necesitatea

3<#l

Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele

de discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.humanrights.md/rom/index rom html Wl

Convenţia privind drepturile copilului, art.30.

Ibidem, art.29 (c).

169

creării unui laborator ştiinţific privind educaţia multililingvă. Conform datelor

Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, la momentul actual în

ţara noastră funcţionează 47 de universităţi şi 60 de colegii, dintre care 32 şi,

respectiv, 17 sunt private. Ca şi la etapele precedente, instruirea în instituţiile de

învăţământ superior se efectuează, de regulă, în limbile moldoveneasca şi rusă, iar

în limbile minorităţilor naţionale instruirea este organizată la facultăţile respective

de filologie şi la facultăţile de pedagogie preşcolară şi primară.

La propunerea conducerii Găgăuzii, pe teritoriul Găgăuz Yeri a fost creată

Universitatea de Stat din Comrat, unde instruirea se efectuează în fond în limba

rusă, iar la iniţiativa Comunităţii Bulgare şi a Autorităţilor raionale din Taraclia a

fost instituită Universitatea de stat din Taraclia. Considerăm că scopul deschiderii

acestor universităţi nu este atins, deoarece ele trebuie să contribuie la integrarea

tinerilor acestor minorităţi în comunitatea moldovenească, şi nu în cea din Federaţia

Rusă. Mai mult ca atât, banii care sunt alocaţi pentru gestionarea acestor universi-

tăţi sunt alocaţi din bugetul de stat al Republicii Moldova, de aceea ele trebuie să

pregătească specialişti, în limba de stat, pentru necesităţile republicii, aşa cum sunt

pregătiţi specialiştii din Federaţia Rusă, Ucraina, Turcia, Bulgaria. La fel, se

observă o discriminare la înmatricularea persoanelor care au absolvit liceele cu

predare in limba de stat, deoarece concursul de înmatriculare pentru ele este mult

mai inalt faţă de concursul de înmatriculare la universităţi pentru persoanele care au

absolvit liceele cu predare în limba rusă. în plus, tinerilor care au absolvit liceele cu

predare în limba de stat şi care doresc să se înmatriculeze în grupele cu predare în

limba rusă, unde concursul este mai mic, le este interzis aceasta. în aşa fel, tinerii

minorităţilor: bulgari, găgăuzi, ucraineni, bulgari, pot depune documentele de

înmatriculare atât la universităţile din Taraclia, Comrat, unde predarea este in limba

rusă, şi nu in limba minoritară şi limba de stat, cât şi la alte universităţi, unde există

grupe cu predare în limba rusă.

Reieşind din cele relatate mai sus, considerăm că aderarea Republicii Moldova

la Carta Europeană a Limbilor va contribui la promovarea limbilor minoritare in

sistemul învăţământului superior. Legislaţia naţională la acest capitol este în

concordanţă cu prevederile Cartei. Introducerea studierii limbilor minoritare cel

puţin ca disciplină a învăţământului universitar (Art.8 (e), ii), iii)), în primul rând in

universităţile pedagogice şi de profil cultural, facultăţile de politologie şi

administraţie publică, va facilita considerabil funcţionarea mai largă a acestor

limbi.

Educaţia interculturalâ este un proces educaţional care mijloceşte cunoaşterea

istoriei culturale proprii - pe de o parte, şi înţelegerea altor culturi - pe de altă parte.

170

Educaţia interculturalâ dezvoltă simţul justeţei, solidarităţii şi toleranţei, duce la

înţelegerea şi respectarea varietăţii socioculturale care devine tot mai profundă şi

creează posibilităţi pentru înţelegerea diferitelor moduri de viaţă, gândire şi

percepere a lumii. Ea afectează nu numai sfera cunoştinţelor, ci şi, mai presus de

toate, sfera competenţei şi atitudinilor. Carta Europeană a Limbilor obligă Părţile

„să facă aranjamentele necesare pentru a asigura predarea istoriei şi ( ul turii

reflectate de limba regională sau minoritară”393 Mesajul, conform c a ruia statele nu

trebuie să neglijeze contribuţia minorităţilor la soc ietutc.i generală, este echivoc şi

oferă o direcţie generală pentru curriculumul educaţional.

Articolul 8(g) al Cartei Europene a Limbilor Minoritare cheamă statele membre

„să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura preda rea istoriei şi culturii

reflectate de limba regională sau minoritară”. Ra portul Explicativ (par. 86) denotă

că aceste limbi sunt legate de istoria şi tradiţiile regiunii sau de istoria şi tradiţiile

minorităţilor naţionale şi constituie o parte componentă a patrimoniului european.

Iată de ce este important că şi nevorbitorii acestor limbi să aibă acces la ele.

Astfel, în privinţa predării istoriei, standardele internaţionale implică, pe de o

parte, „neizolarea predării limbilor regionale sau minoritare de contextul lor

cultural" deoarece „aceste limbi sunt deseori legate de o istorie aparte şi de tradiţii

specifice”391, iar pe de altă parte, predarea istoriei statului cu luarea in calcul a

tuturor componentelor populaţiei sale. în statele multiculturale ca Moldova

asemenea măsuri sunt, fără îndoială, „potrivite” în vederea promovării

cunoştinţelor în societate despre minorităţile care conlocuiesc în cadrul acestei

societăţi. în mod reciproc, în cadrul procesului educaţional minorităţile trebuie să ia

cunoştinţă de istoria şi cultura majorităţii.

Cultura ucrainenilor, găgăuzilor, bulgarilor, a altor minorităţi naţionale ale

Moldovei nu îşi găseşte reflectare nici în programele şcolare la literatura, muzică,

alte obiecte şcolare, iar sărbătorile şi tradiţiile lor naţionale sunt, de regulă, trecute

sub tăcere în cadrul procesului educaţional în şcoală.

Reieşind din cele expuse, considerăm necesar de a fi întreprinse măsuri

concrete în sistemul de educaţie pentru respectarea „interculturalităţii şi

pluralismului”395, „stabilirea de relaţii culturale cu alte grupuri din respectivul stat

folosind limbi diferite”396 şi „pentru a încuraja crearea unui climat general de

toleranţă, înţelegere reciprocă, respect şi cooperare in rândul popoarelor care

locuiesc pe teritoriul Moldovei”.397 în conformitate cu sondajul public, la întrebarea

cu privire la faptul cunoaşterii sau nu a istoriei şi culturii romilor, majoritatea

respondenţilor (62%) s-au pronunţat prin faptul că nu se cunoaşte nimic şi doar 23%

cunosc despre cultura şi istoria romilor, 15% s-au abţinut să dea o apreciere.^98

171

Având în vedere că această activitate este în deplină concordanţă cu cerinţele

art.8, par.l(g), al Cartei Europene a Limbilor, considerăm că asumarea obligaţiilor

prevăzute de el în documentul de ratificare va facilita acest proces şi va contribui Ia

promovarea multiculturalităţii în ţara noastră.

Şi persoanele cu disabilităţi fizice se confruntă cu discriminarea în domeniul

educaţiei. Astfel, învăţământul superior din Republica Moldova este un drept

garantat de Constituţie, iar alineatul 7 al articolului 35 stipulează că învăţământul

superior este egal accesibil tuturor pe bază de merit. Legea învăţământului a

Republicii Moldova garantează dreptul la învăţătură, indiferent de naţionalitate,

sex, vârstă, origine şi stare socială, apartenenţă politică sau religioasă, de

antecedentele penale. Totodată, Legea dată stipulează că unul dintre obiectivele

sale principale este de a pregăti copiii să trăiască într-o societate liberă şi tolerantă,

bazată pe egalitatea genurilor.î99 în Republica Moldova 8% din numărul total al

populaţiei le constituie persoanele cu disabilităţi. O bună parte din aceste opt

procente o constituie tineretul. Spre regret, doar un număr extrem de mic din aceştia

îşi continuă studiile în instituţiile de învăţământ superior, limitându-se doar la

studiile medii sau, în cel mai bun caz, la studiile medii de specialitate.

Rezultatele cercetărilor efectuate de Asociaţia Studenţilor cu Disabi lităţi

„GAUDEAMUS” demonstrează că nu doar problemele financiare îi împiedică pe

tinerii cu disabilităţi să-şi continue studiile. Conform acestor cercetări, principalul

impediment cu care se confruntă tinerii cu disabilităţi este bariera psihologică

constituită de problemele întâmpinate de la momentul admiterii în instituţia de

învăţământ până la absolvirea acesteia. Pe lângă bariera psihologică mai sunt

probleme ca: prejudecăţile, intoleranţa, discriminarea ş.a. i<re

Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele

de discriminare, violenţă şi hărţuire // http:/Aywvv.humanrights.md/rom/index_rom. htrnl ,v>

l.egea cu privire la învăţământ, nr.547, 21 iulie 1995, art.5 şi 6 // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova. 1995, nr. 62-63/692, modificată prin Legea nr. 237-XV din 13 iunie 2004, în vigoare din

17 iunie 2003.

Este un lucru firesc ca toate persoanele, inclusiv cele cu disabilităţi, să

beneficieze de acest drept, dar, de cele mai dese ori, disabilitatea r< prezintă în

societate un obstacol puternic în exercitarea unora sau a mai multor drepturi. Astfel,

apare necesitatea unor eforturi sociale şi individuale care cel puţin să creeze condiţii

pentru accesul persoane lor cu disabilităţi la învăţământ. Conform studiului

sociologic efectuat de organizaţia nonguvernamentală „Gaudeamus” cele mai

inaccesibile pentru studenţii cu disabilităţi sunt lifturile, care în mare parte lipsesc

din dotarea instituţiilor de învăţământ, iar dacă există în unele blocuri ale acestora,

cel mai des nu funcţionează, ceea ce creează mari dificultăţi persoanelor cu

172

defecţiuni ale aparatului locomotor pentru a avea acces la etajele superioare.230

Experienţa ţărilor cu tradiţii in domeniul învăţământului integrat oferă

posibilitatea de a face unele concluzii privind strategiile reformării sistemului

învăţământului special. Astfel, la etapa actuală este necesar a menţine şi a

diversifica rolul învăţământului special, în paralel cu reformarea lui instituţională şi

construirea unui sistem de educaţie integrată. Cel mai potrivit model de integrare

este cooperarea dintre şcolile speciale şi cele obişnuite (caracteristic pentru ţările

fără tradiţii în domeniul educaţiei integrate). Astfel, conform acestui model, elevii

cu diverse disabilităţi desfăşoară activităţi şcolare şi extraşcolare împreună cu elevii

şcolilor obişnuite din aceeaşi arie geografică.231

Atragem atenţia asupra necesităţii creării unei instituţii specializate, precum

Ombudsmanul Împotriva Discriminării, care ar primi plângeri şi ar constata

discriminările în cadrul sistemului de învăţământ.

Şi persoanele private de libertate sunt discriminate la capitolul accesul la

studii, inclusiv studii superioare 232 , deoarece statul nu le asigură acest drept,

motivând prin faptul că nu poate garanta securitatea persoanelor. Suntem de părere

că statul este obligat să asigure dreptul la studii stipulat de Constituţie şi persoanelor

private de libertate, deoarece ele trebuie să fie limitate numai în dreptul la libera

circulaţie, nu şi în alte drepturi. Aceasta se poate de organizat prin efectuarea

studiilor la distanţă. La fel sunt discriminaţi, prin segregare, copiii romilor şi, ca

rezultat, aceştia părăsesc şcolile. în prezent, procentul analfabeţilor în rândul

romilor din Moldova a ajuns la 21%.233 în cadrul instituţiilor de învăţământ se

întâlnesc cazuri de hărţuire sau violenţă. Conform sondajului public, 36% din

respondenţi au spus că actele de hărţuire sau/şi violenţă in cadrul instituţiilor de

învăţământ se comit în majoritatea cazurilor de profesori faţă de studenţi, iar 48%

din respondenţi menţionează că astfel de cazuri nu se produc.4'14

m Raport şi studiu sociologic: Situaţia şi poziţia studenţilor cu disabilităţi în instituţiile de

învăţământ superior. Asociaţia studenţilor cu disabilităţi din Moldova „Gaudeamus”, p. 15 231

Buletin trimestrial al Asociaţiei de Caritate şi Asistenţă Socială „ACASÂ", MÂINI , nr.20-21,

iulie-decembrie 2005, p.13, Dr. Aurelia Racu, UPS, Ion Creangă. 4o:

Comunicat de presă al C’HDOM. referitor la respectarea drepturilor persoanelor private de

libertate, 22.01.2008 // http://www.humanrights.md/rom/index_rom.htm! 40:

’ CERI, AI doilea raport asupra Republicii Moldova. 28 iunie, 2002, http://wvvw.coe.int/tfe/

human_rights/ecri/l%2Decri/2%2/Dcountrv°/o2Dbv%2Dcountrv_approach/moldova/mol- dova

cbc 2en.asp#P2S3_45601.

Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele

de discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.humanrights.md/rom/index rom. html

173

§8. Protecţia împotriva discriminării privind accesul Ia serviciile publice

Proiectul de Lege cu privire la non-cliscriminare sancţionează, dacă fapta nu

intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de

persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează

persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, sau pe criterii de convingeri, educaţie, limbă, opinii,

apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare

civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA, de către

toate subiectele care au obligaţia de a presta servicii, prin: împiedicarea pe orice

cale a accesului la serviciile de sănătate; refuzarea accesului la serviciile oferite de

cinematografe, biblioteci, teatre, muzee şi expoziţii; refuzarea prestării serviciilor

publice administrative şi juridice; refuzul de a acorda un credit bancar sau orice alt

tip de servicii bancare; refuzul de a vinde sau de a închiria un bun mobil sau imobil;

refuzarea accesului la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri,

discoteci sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sunt în proprietate

privată ori publică; refuzarea accesului Ia serviciile oferite de companiile de

transport în comun; refuzarea accesului la orice alte servicii oferite de orice alţi

prestatori de servicii - toate, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt în

conformitate cu legea şi necesare într-o societate

democrată. în Republica Moldova lipseşte industria pentru pvrso.mclicu handicap,

nu sunt prestate servicii de agrement, accesibilitatea pn soanelor în cauză către

locurile publice este redusă, transportul adaptat pentru persoane cu probleme de

sănătate practic nu există.

La fel în Moldova vorbitorii ai limbii de stat întâlnesc dificultăţi in re laţiile cu

serviciile publice. în special in regiunile rurale, unde majoritatea populaţiei

vorbeşte prioritar limba moldovenească, unii funcţionari vorbitori de rusă din

administraţia publică, care nu posedă satisfăcător limba moldovenească, nu

reacţionează prompt Ia solicitările benefici arilor expuse în limba moldovenească

ceea ce contravine prevederilor juridice privind utilizarea limbilor în relaţiile cu

autorităţile publice. Această situaţie generează discriminare, pe criterii lingvistice,

cu privire la accesul la serviciile publice. De aceea statul trebuie să garanteze

dreptul publicului de a utiliza atât limba moldovenească, cât şi limba rusă în

relaţiile cu autorităţile centrale şi locale.

Potrivit datelor recensământului din anul 1989, în Republica Moldova locuiesc

în jur de 11 mii de romi. Rezultatele definitive ale recensământului din anul 2004

nu au fost date încă publicităţii, însă Organizaţia Tinerilor Romi din Republica

174

Moldova „Târnă Rom” susţine că grupul etniei rrome constituie aproape 150 mii de

persoane, indicând totodată, că autorităţile centrale încalcă flagrant drepturile

rromilor. Membrii acestei organizaţii susţin că romii sunt discriminaţi şi

marginalizaţi în raport cu celelalte etnii, îndeosebi în privinţa accesului la asistenţa

medicală (prin refuzul majorităţii medicilor să le acorde asistenţă medicală, astfel

încât aceştia sunt nevoiţi să se trateze singuri). Şeful direcţiei de rromi din cadrul

directoratului general al Consiliului Europei, Michel Guiţ, a precizat că în curând

din finanţele oferite de Consiliul Europei acestei organizaţii vor fi instruite 11 femei

de etnie romă, care ulterior vor oferi asistenţă medicală şi socială familiilor de romi

din diverse localităţi.234

Precum s-a menţionat mai sus, legislaţia Moldovei include diverse prevederi

pentru combaterea tuturor formelor de discriminare. în instanţele de judecată

aproape că nu sunt examinate cazurile de discriminare care vizează accesul la

serviciile publice, cu toate că astfel de cazuri sunt multiple (de exemplu, cazuri de

discriminare împotriva romilor/ţi

ganilor, persoanelor cu disabilităţi, persoanelor cu diferit statut social). De aceea,

statul trebuie să monitorizeze riguros implementarea principiului non-discriminării

în ce priveşte accesul la serviciile publice. în continuare vom relata un caz, care a

fost trimis la CEDO. în cazul reclamantului F. încălcarea dreptului prevăzut de

art.14 al Convenţiei Europene, care prevede că „exercitarea drepturilor şi

libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o

deosebire bazată, in special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau

orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate

naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie", este vădită prin faptul că,

începând cu anul 1984 până în prezent, repartizarea spaţiului locativ s-a făcut

într-un mod discriminatoriu, dându-se prioritate persoanelor care au făcut parte din

statutul social de ofiţeri. Fiind primul pe listă la primirea spaţiului locativ F. de

nenumărate ori a fost ignorat, iar altor persoane, care au fost înscrise în această listă

cu 5, 10, 20 de ani mai târziu, le-a fost acordat spaţiu locativ în acest caz, el a fost

discriminat.

Altă situaţie de discriminare ţine de sistemul de înregistrare a vizei de

reşedenţă, aplicat în timpul regimului sovietic, care a fost declarată

neconstituţională în 1997 de către Curtea Constituţională a Republicii Moldova. în

conformitate cu acest sistem, actele de identitate ar fixa locul permanent de

i0>

Buletin trimestrial al Asociaţiei de caritate şi asistenţă socială “ACASĂ", nr.22, ianuarie martie

2006, p.21.

175

reşedinţă a deţinătorului, ceea ce presupunea că deţinătorii trebuiau să se

înregistreze în municipiul în care ei domiciliau. Persoanele înregistrate se bucurau

de anumite drepturi, cum este dreptul la vot şi dreptul la facilităţile sociale. în

principiu, în noile acte de identitate nu se mai conţin informaţii cu privire la locul de

reşedinţă şi, astfel, înregistrarea nu mai este obligatorie. Cu toate acestea, unele

instituţii statale continuă să ceară prezentarea permisului de reşedinţă pentru

acordarea facilităţilor. La fel sunt cazuri de hărţuire a persoanelor, îndeosebi a celor

străine, din partea poliţiei invocându-se lipsa vizei de reşedinţă. Această situaţie

duce la discriminare, în special împotriva anumitor grupuri minoritare precum sunt

romii, imigranţii, boschetarii, persoanele cu disabilităţi, îndeosebi mintale. De

aceea, statul trebuie să monitorizeze şi să asigure că toate autorităţile publice vor

implementa în timp util hotărârea Curţii Constituţionale cu privire la declararea

neconstituţională a vizei de reşedinţă.

Persoanele HIV pozitive sunt discriminate foarte des în timpul solicitării

serviciilor publice. Cauza rezidă în faptul că oamenilor le este frică

1

176

să nu să se infecteze. Asemenea situaţie se creează pentru că unele persoane nu

dispun de o informaţie sigură şi completă despre H1V/SIDA şi nu doresc să renunţe

la superstiţiile neîntemeiate, de tipul „ce-ar fi dacă...”

La sfârşitul lunii martie 2007 a fost lansată prima campanie naţională de

solidaritate cu persoanele HIV pozitive şi persoanele afectate de problema HIV şi

SIDA - „Pentru că sunt la fel ca tine. Fii alături de ei!”. Campania şi-a propus să

ajute oamenii să-şi învingă propriile fobii neîntemeiate şi atitudini negative faţă de

cei care nemijlocit s-au ciocnit cu problema infecţiei HIV, dar şi pentru a spulbera

numeroasele mituri vis-a-vis de această infecţie. Conform datelor statistice oficiale,

astăzi în Republica Moldova trăiesc 3400 de persoane HlV-pozitive. Ca şi în alte

ţări, persoanele infectate cu HIV se simt aici izolate de societate, iar stigmatizarea şi

discriminarea rămân, în continuare, probleme serioase. Cercetările efectuate în

acest domeniu denotă că 74% din respondenţi consideră că persoanele

HlV-pozitive trebuie izolate şi că pentru ele trebuie să fie create instituţii medicale

şi sociale separate, 64% afirmă că le este frică de persoanele HlV-pozitive, 45%

simt repulsie, 37% -furie, iar 41% - indiferenţă. în acelaşi timp, jumătate din

populaţie consideră că persoanele HlV-pozitive au un comportament de risc:

utilizează drogurile injectabile, practică sex comercial sau întreţin relaţii

homosexuale etc. La fel, jumătate dintre respondenţi consideră că, personal, ei nu

sunt supuşi riscului de infectare cu HIV.235

Rezoluţia Adunării 112 a Uniunii Inter-parlamentare din Manila cheamă

parlamentele şi guvernele să asigure ca legile, politicile şi practicile ţarilor să

respecte drepturile omului în contextul HIV/ SIDA, în special dreptul la educaţie,

muncă, intimitate, protecţie şi acces la sănătate, tratament şi servicii juridice şi

sociale şi, de asemenea, cheamă să protejeze persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA

de toate formele de discriminare atât în sectorul privat, cât şi în cel public. Rezoluţia

cheamă, de asemenea, parlamentele şi guvernele să elaboreze şi să implementeze

acte legislative naţionale şi politici care fac faţă necesităţilor şi drepturilor umane

ale numărului în creştere de persoane lăsate orfane şi vulnerabile de pandemia

HIV/SIDA.

în anul 1993 a fost adoptată Legea cu privire la profilaxia maladiei SIDA, în

care au fost prevăzute principiile de bază în lupta împotriva acestei maladii şi care a

servit ca un instrument eficient în efectuarea activităţilor de prevenire a infecţiei

H1V/SIDA, instruire, educare, acordare a asistenţei medicale acestei categorii de

persoane.107

Una dintre realizările esenţiale ale Legii cu privire la profilaxia infecţiei cu

235

Ziarul nr. 1 pentru Tineri „ASTA L)A”, nr.l I (62), 3 aprilie 2007, p.2.

177

HIV/SIDA este, probabil, faptul că ea interzice clar discriminarea persoanelor care

trăiesc cu HIV în Republica Moldova, stipulând răspunderea pentru nerespectarea

drepturilor acestor persoane. Cea mai semnificativă lacună a Legii este

amendamentul introdus în rezultatul primei lecturi in Parlament, conform căruia au

fost eliminate prevederile incluse anterior cu privire la grupurile sociale cu cel mai

înalt grad de expunere la HIV, cum ar fi persoanele care prestează servicii sexuale şi

homosexualii.236 237 238

Statul, organele publice centrale şi cele locale de autoguvernare sunt obligate să

asigure o politică de încurajare a participării balansate dintre femei şi bărbaţi,

precum şi a participării reprezentanţilor din grupurile etnice, religioase sau

lingvistice la guvernare şi la adoptarea deciziilor. Stabilirea unor restricţii directe

sau indirecte după criteriul de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, starea sănătăţii; stare materială,

boală cronică necontagioasă, infecţie HI V/SIDA în caz de anunţare, organizare şi

admitere la concurs pentru ocuparea unei funcţii publice este interzisă, cu excepţia

cazurilor in care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate

democrată.

in serviciile publice pot fi restricţii pe principii de cunoaştere a limbii, în partide

- pe convingeri politice, în biserici - pe convingeri religioase, în mănăstiri - pe

criteriu de sex etc. Conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi

locale, alte persoane cu funcţie de răspundere sunt obligate să asigure accesul egal

la ocuparea unei funcţii publice în conformitate cu exigenţele profesionale, fără

diferenţiere după criteriul de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

disabilitate, vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare materială,

boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA a pretendenţilor. Aceasta se

confirmă în Legea serviciului public*1", ;uţi unea căreia, conform art.3, „se extinde

asupra judecătorilor, procure> i ilor, locţiitorilor şi ajutorilor acestora,

anchetatorilor, colaboratoriloi din serviciul diplomatic, serviciul fiscal, garda

financiară, din organele controlului vamal, securităţii statului, din organele de

interne, asupra militarilor, în partea în care nu este reglementată prin acte legislative

speciale privind statutul lor juridic” Legea stipulează că toţi cetăţenii Republicii

41,7

Legea cu privire la profilaxia maladiei SIDA, nr. 1460-X11 din 25.05.93 // Monitorul Ofi

cial al Republicii Moldova, nr.7. 30.07.1993.

«« oNli în MOLDOVA, aprilie-iunie 2007, nr.2(31). p.2l.

178

Moldova, indiferent de apartenenţă rasială şi naţională, sex, afiliere religioasă, au

dreptul de a deţine funcţii publice. Iar, Legea Cetă ţeniei239 stipulează egalitatea

cetăţenilor Republicii Moldova în faţa legii şi autorităţilor publice, beneficierea „în

egală măsură de toate drepturile social-economice şi politice şi de libertăţile

proclamate şi garantate de Constituţie şi de alte legi, de acordurile internaţionale Ia

care Republica Moldova este parte” (art. 6).

Cea mai de referinţă problemă în această sferă ţine de egalitatea femeii şi

bărbatului, care este consfinţită în Legea Republicii Moldova privind partidele şi

alte organizaţii social-politice 240 , conform căreia partidele şi alte organizaţii

social-politice trebuie să se conformeze principiului egalităţii femeilor şi bărbaţilor

în structurile lor la toate nivelurile, precum şi în Legea ocrotirii sănătăţii, Legea

învăţământului, Codul familiei (art. 5 şi 16) care stipulează egalitatea in relaţiile

familiale şi prevede că „fiecare dintre soţi este în drept să-şi continue ori să-şi

aleagă de sine stătător îndeletnicirea şi profesia”; „părinţii au drepturi şi obligaţii

egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sunt născuţi în căsătorie sau in

afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat” (art. 58).

Deşi Republica Moldova a făcut progrese in ce priveşte îndeplinirea

angajamentelor asumate în domeniul drepturilor omului, acestea nu sunt

semnificative cu referire la asigurarea participării egale a femeilor şi bărbaţilor la

viaţa socială, astfel încât sferele decizionale politice de nivel inalt, structurile de

partid sau instituţiile administraţiei publice nu sunt accesibile în aceeaşi măsură

femeilor şi bărbaţilor, femeile rămânând cel mai adesea cantonate în activităţi

executive, fără posibilităţi reale de promovare sau de afirmare în prima linie

politică.

Participarea disproporţionată a femeilor şi bărbaţilor la viaţa publică şi la luarea

deciziilor reflectă cel mai bine existenţa şi perpetuarea discriminărilor după

criteriul de sex. Incontestabil, lumea politică şi viaţa partidelor sunt dominate de

bărbaţi, deşi drepturile politice egale pentru toţi cetăţenii, femei şi bărbaţi, sunt

legiferate de peste şaizeci de ani.

Puţine partide au inclus în statut sau in programe principiul egalităţii între femei

şi bărbaţi, iar cele care au făcut-o, în principal partidele de orientare

social-democrată, nu au adoptat şi strategii adecvate de aplicare în practică. Doar un

,lw

Legea serviciului public // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1995. nr.6l /68b 4"’ Legea

cetăţeniei Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2000, nr.98-101/709. 240

Legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice//Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1991. nr.l 1-12/106.

179

singur partid politic are preşedinte - femeie şi sunt puţine femei care fac parte din

structurile de conducere ale partidelor. Consecinţa este că doar un număr foarte mic

de femei au fost incluse pe listele electorale şi un număr încă şi mai mic de femei au

fost plasate pe locuri eligibile ale listelor. Prezenţa femeilor în Parlament este foarte

redusă, constituind a cincea parte din deputaţi. Situaţia din Guvern este şi mai

discriminatorie - o singură femeie-ministru.

Şi minorităţile etnice şi religioase sunt reprezentate în rândurile candidaţilor la

posturile din justiţie şi ale personalului din justiţie în general. Cele mai multe

minorităţi etnice principale sunt reprezentate echitabil in sistemul judecătoresc; nu

pare să existe vreo discriminare bazată pe religie, iar femeile constituie circa 33%

din toţi judecătorii, inclusiv 25% din judecătorii cu funcţii de conducere.41-

De asemenea, şansele persoanelor cu disabilităţi nu sunt, în mod natural, egale,

in faţa exigenţelor existenţei. Rezultă că egalizarea şanselor de participare la luarea

deciziilor trebuie să devină o valoare morală şi o ţintă de atins, conştientizată de

societate. Societatea în general are obligaţia de a crea şanse egale pentru persoanele

cu disabilităţi prin mijloace legislative, politico-administrative, organizatorice şi

tehnologice. Cea mai înaltă tehnologie trebuie pusă in slujba şanselor egale cu

participarea tuturor.

Conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alte persoane

cu funcţie de răspundere sunt obligate să asigure accesul egal la ocuparea unei

funcţii publice în conformitate cu exigenţele profesionale, fără diferenţiere după

criteriul de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,

convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă,

orientare sexuală,

4l; Indicatorii Reformei în Justiţie pentru Moldova, ianuarie 2007. volumul 11. ABA/Rule of Law

Iniţiative. Iniţiativa pentru supremaţia legii, (104 p.). p.29.

starea sănătăţii, stare civilă, stare materială, boala cronică necontagioa să, infecţie

cu HIV/SIDA a pretendenţilor.

Legislaţia cu privire la non-discriminare trebuie să sancţioneze orice

comportament ce constă în determinarea persoanei de a-şi părăsi do miciliul sau

locuinţa, în deportarea acestea sau in crearea de condiţii insuportabile de trai cu

scopul de a o face să renunţe la domiciliul sau la locuinţa sa, identificate fără

consimţământul personal, pe criterii de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare

materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA, precum şi în obli-

garea unui grup de persoane aflate în minoritate de a părăsi localitatea sau zonele în

180

care locuieşte. La fel, trebuie să sancţioneze orice comportament, bazat pe aceleaşi

criterii, care are ca scop strămutarea sau alungarea unei persoane sau a unui grup de

persoane dintr-un sector sau dintr-un imobil, ce le aparţine sau care este închiriat

legal. Totodată, se sancţionează persoanele dacă restrâng sau interzic accesul unei

persoane sau al unui grup de persoane în locurile publice pe baza unuia din criteriile

sus-enumerate.

Propagarea urii şi instigării la ură la fel trebuie să fie sancţionată de legislaţia cu

privire la non-discriminare, dacă nu intră sub incidenţa legii penale, şi anume: orice

comportament manifestat în public, având caracter de propagandă sau de instigare

la ură, pe baza unuia din criteriile nominalizate anterior dacă acestea au cauzat

prejudiciu fizic sau moral.

La fel trebuie să fie sancţionat orice act sau fapt public care are drept scop sau

vizează atingerea demnităţii sau crearea unei atmosfere de intimidare, ostile,

degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui

grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o categorie

identificată pe unul din aceleaşi criterii.

Legislaţia cu privire la non-discriminare trebuie să sancţioneze şi abuzul de

drept, şi anume: orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie cu

privire la încălcarea principiului non-discrimină rii; tratamentul defavorizat al unei

persoane în cazul în care persoana dată a întreprins sau care e presupusă că a

întreprins sau va întreprinde acţiuni pentru protecţia împotriva discriminării;

tratamentul defavori zat al unei persoane care a refuzat să discrimineze

CAPITOLUL III. ARMONIZAREA LEGISLAŢIEI DIN REPU-

BLICA MOLDOVA LA STANDARDELE INTERNAŢIONALE ŞI

EUROPENE PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA DISCRI-

MINĂRII

§1. Instrumente şi mecanisme internaţionale în prevenirea şi combaterea

discriminării

Prin instrumente se subînţelege diferite documente care conţin principii, norme

(standarde) privind drepturile omului, inclusiv prevenirea Şi combaterea

discriminării adoptate de organizaţiile internaţionale, regionale sau statale, cum ar

fi: tratate, pacte, convenţii, recomandări, rezoluţii, legi. Termenul „instrumente” e

unul neobişnuit în mediul savanţilor jurişti, însă noţiunea de instrumente, ca termen

181

de lucru, se utilizează în practica ONU, Consiliul Europei, UNESCO.241 242 243 Din

aceste considerente, pentru a evidenţia domeniul drepturilor omului, vom utiliza

noţiunea de instrumente, aşa cum se numesc la nivel internaţional, cu riscul de a fi

criticaţi.

Mecanismele reprezintă anumite structuri organizaţionale (judecătoriile

internaţionale, organizaţiile internaţionale, comitetele, comisiile, grupurile de lucru

ale referenţilor speciali) abilitate cu atribuţia de control atât în domeniul drepturilor

omului, cât şi în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. Mecanismele

internaţionale sunt de obicei organe colective.244

în opinia noastră, instrumentele internaţionale în domeniul drepturilor omului

asigură atât principiul egalităţii, cât şi principiul non-discriminării.245 Cele mai

importante instrumente şi mecanisme la nivel internaţional ce abordează drepturile

omului la general, iar în particular prevenirea şi combaterea discriminării, le vom

analiza în paginile ce urmează. în preambulul Declaraţiei Universale a Drepturilor

Omului se prevede că recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor faun liei

umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii,

dreptăţii şi păcii în lume4"', iar art.7 al DUDO declară că „toţi oamenii sunt egali în

faţa legii şi au dreptul fără discriminare la o pro tecţie egală a legii”417

Articolul 26 al Pactului Internaţional privind drepturile civile şi po litice (în

continuare -P1DCP) declară: „Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul

la o ocrotire egală din partea legii. în această pri vinţă legea trebuie să interzică

orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace

contra oricărei discriminări, în special pe criterii de rasă, culoare, sex, limbă,

religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere,

naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare”.418 Prin art.26 se interzice

discriminarea pe „orice criteriu” iar prin sintagma „altă împrejurare” se are în

vedere că această listă nu este exhaustivă. în dreptul jurisprudenţial al Comitetului

pentru Drepturile Omului, de exemplu, discriminarea bazată pe orientaresexuală41

”,

naţionalitate'1JOşi vârstă421 sunt consideratecaacoperite de art.26 al PIDCP.

241

A.Azarov, W.Reuther, K.Ilufner, T.Cârnaţ, V.Moşneaga, Gh.Rusnac, V.Saca. Drepturile

omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). - Chişinău:

Periscop, 2007, p.23. 244

Ihidem, p.24.

“'Am scris intenţiona! principiul non-discriminării şi nu dreptul de a nu fi supus discriminării, aşa

precum este scris în instrumentele internaţionale de drepturi ale omului, deoarece, in opinia

noastră, noţiunea „principiul non-discriminării”, este mai aproape de limbajul juridic şi dorim ca el

să fie inclus în Constituţie.

182

Totodată, clauza nu doar interzice discriminarea din partea statului sau a unei alte

autorităţi publice, dar cere şi o protecţie pozitivă împotriva „oricărei discriminări”

inclusiv împotriva discriminării din partea actorilor privaţi. Ţinem să menţionăm că

interzicerea discriminării determină că, contrar art.14 din CEDO, clauza nu doar

interzice discriminarea în drepturile protejate de tratat, dar se şi extinde la

discriminarea în orice sferă din viaţă, inclusiv în problemele economice şi sociale.

Prevederea dată nu se limitează, precum am menţionat, la interzicerea discriminării,

însă păstrează dreptul pozitiv la egalitate, şi anume: egalitatea în faţa legii şi

protecţia egală a legii.

în opinia Comitetului, art.26 nu dublează garanţia deja prevăzută de art.2, care

stipulează că „Statele părţi la prezentul Pact se angajează să 246 247 respecte şi să

garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor

drepturile recunoscute in prezentul Pact, fără nici o deosebire, in special de rasă,

culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională

sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare”, deoarece

art.26 prevede prin sine un drept autonom. Acesta interzice discriminarea în drept

sau în fapt, sferă reglementată şi protejată de autorităţile publice. Articolul 26

stipulează obligaţiile impuse statelor contractante privind legislaţia lor şi aplicarea

acestuia. Atunci când legislaţia este adoptată de către un stat contractant, acesta

trebuie să se supună cerinţelor art.26, astfel încât cuprinsul acestei legislaţii să nu

fie discriminatoriu. Cu alte cuvinte, aplicarea principiului non-discriminării cuprins

in art.26 nu este limitată pentru drepturile care sunt prevăzute în Pact.422

De menţionat, însă, că P1DCP nu oferă o definiţie sau o caracterizare a

termenului „discriminare”, ceea ce considerăm un neajuns al acestuia. Prin

jurisprudenţa sa, Comitetul a subliniat că nu orice distincţie se referă la discriminare

in înţelesul prevederii date şi că diferenţierile obiective şi motivate sunt permise.423

în Comentariul general nr.18 al Comitetului s-a evidenţiat poziţia acestuia şi,

prin derivarea de la art.26 al Pactului, să dă o definiţie a discriminării care este in

mare parte influenţată de definiţiile oferite în Convenţia privind eliminarea tuturor

I.Martiniuc. Drepturile femeilor. Documente internaţionale interne. - Chişinău: OFM

„Iniţiativa Civică”, 2001, p.7. 4P

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, AG REZ217A(1II). 10 decembrie 1948, art.7. 1,8

Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice, AG REZ 2200A (XXI), 16 decembrie l%6,

intrai în vigoare la 23 martie, art.26. Republica Moldova a aderat la PIDCP la 26.01.1993. 247

“ Young contra Australiei (nr.941/2000). 4211

Gueye contra Franţei (nr. 196/198 5). 421

Love contra Australiei (nr.983/2001).

183

formelor de discriminare rasială şi Convenţia privind eliminarea tuturor formelor

de discriminare faţă

de femei: ...... Comitetul consideră că termenul „discriminare” utilizat în

Pact trebuie să fie înţeles implicând orice distincţie, excludere, restricţie sau

preferinţă care este bazată pe orice criteriu, precum rasă, culoare, sex, limbă,

religie, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate,

naştere sau alt statut, şi care are drept scop sau efect să împiedice sau să nulifice

recunoaşterea şi exercitarea de către toate persoanele, pe picior egal, a tuturor

drepturilor şi libertăţilor”.424

Referinţa la „scop sau efect” în definiţia sus-menţionată poate fi înţeleasă ca o

afirmaţie de discriminare directă (scop) şi indirectă (efect) J" Comentariu! General al Comitetului pentru Drepturile Omului nr.18. paragraful 12.

Zwaan de Vries contra Olandei, paragraful 13: „Dreptul la egalitate in faţa legii şi protejării

egale de lege tară vreo discriminare nu face ca toate diferenţele de tratament să fie considerate

discriminatorii. O diferenţiere bazată pe un criteriu rezonabil şi obiectiv nu însumează interzicerea

discriminării in sensul art.26." J:'‘ Comentariul general nr.18, paragraful 7.

interzise de art.26 al Pactului.425 Comitetul, de asemenea, evidenţia/.,) i A principiul

egalităţii câteodată presupune ca statele contractante să ia măsuri afirmative pentru

a diminua sau elimina condiţiile care cauzea ză sau ajută Ia perpetuarea

discriminării interzise de Pact. De exemplu, intr-un stat unde condiţiile generale ale

unei anumite părţi din popula ţie previn sau împiedică realizarea drepturilor lor,

statul trebuie să ia o anumită măsură pentru a corecta acele condiţii. Astfel de

acţiune poate implica oferirea, pentru o anumită perioadă de timp, părţii de

populaţie în cauză a unui tratament preferenţial, în anumite probleme, în comparaţie

cu restul populaţiei. Totuşi, atât timp cât astfel de acţiune este necesară pentru a

corecta discriminarea în fapt, este cazul unei diferenţieri legitime conform Pactului.

Aproape toate statele europene contractante la Pact, inclusiv Republica

Moldova, au acceptat dreptul la plângere individuală în respectarea clauzei cu

privire la egalitate şi non-discriminare al art.26 din Pact. Astfel, prin adoptarea

tratatelor de drepturi ale omului, inclusiv a art,26 din Pact, ţările europene, prin

Parlamentele lor alese în mod democratic, au acceptat o obligaţie legală de a

implementa principiile de tratament egal şi no-discriminatoriu în toate sferele vieţii.

Protecţia împotriva discriminării şi promovarea egalităţii au fost itemi proeminenţi

în agendele internaţionale de drepturi ale omului. Interzicerea discriminării este

inserată In tot spectrul de instrumente internaţionale de drepturi ale omului. Acesta

este cazul CEDO care se bazează pe principiile indicate de Declaraţia Universală a

Drepturilor Omului.

184

Generalizând cele expuse, putem concluziona că Republica Moldova în regim

de urgenţă trebuie să explice populaţiei sale (la seminare, mese rotunde etc.)

efectele ratificării Protocolul II la PIDCP, în baza căruia persoanele care se află sub

jurisdicţia Republicii Moldova pot depune plângeri individuale către Comitetul

ONU pentru drepturile omului, inclusiv Ia capitolul violării art.26 din Pact.

în opinia noastră, există câteva convenţii care au drept scop să asigure

principiul non-discriminării unor categorii specifice de persoane, cum ar fi

Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei sau

asigurarea principiului egalităţii rasiale, cum ar fi Convenţia Internaţională privind

eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.

a-

i Simunek contra Cehiei, nr.516-1992.

Convenţia Internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare

rasială a fost adoptată de rezoluţia 2106 (XX) a Adunării Generale a ONU la 21

decembrie 1965 şi a fost deschisă pentru semnături şi ratificări în martie 1966, însă

a intrat în vigoare la 4 ianuarie 1969. Convenţia a fost ratificată de 169 state (până

în luna august 2006). Republica Moldova a aderat la această Convenţie la 25

februarie 1993.426 Este primul tratat multilateral în domeniul eliminării tuturor

formelor de discriminare. Conform art.8 din Convenţie, supravegherea interna-

ţională a implementării Convenţiei este desfăşurată de un Comitet.4-7 Funcţia

principală a Comitetului pentru eliminarea discriminării rasiale este de a analiza

rapoartele prezentate de statele părţi la Convenţie şi de a înainta observaţiile şi

comentariile sale cu privire la implementarea Convenţiei la nivel naţional.

Comitetul este compus din 18 experţi imparţiali, cunoscuţi pentru înalta lor

moralitate şi imparţialitate, care sunt aleşi de către statele părţi din rândul

cetăţenilor lor şi care îşi exercită funcţiile cu titlu individual, ţinându-se seama de o

repartiţie geografică echitabilă şi de reprezentarea diferitelor forme de civilizaţie,

precum şi de principalele sisteme juridice.

Comitetul îşi ţine în mod obişnuit reuniunile de două ori pe an la sediul ONU

din Geneva, în mod public. Comitetul are trei funţii principale, şi anume: 1)

examinarea situaţiilor din statele părţi la Convenţie; 2) publicarea Recomandărilor

Generale; 3) primirea şi examinarea comunicărilor. Comitetul privind eliminarea

discriminării rasiale a evidenţiat că în privinţa acţiunii afirmative Convenţia

permite, dar nu cere, ca statele părţi să adopte măsuri afirmative pentru a asigura o

dezvoltare şi protecţie adecvată a anumitor grupuri rasiale, etnice sau naţionale.

Măsurile speciale pot fi considerate ca discriminatorii împotriva acelor grupuri

sau indivizi care nu beneficiază de un tratament favorabil. Pentru a evita astfel de

situaţii, art.l, paragraful 4, prevede că un astfel de tratament favorabil nu trebuie

185

considerat discriminare rasială. Este important a nota că aşa măsuri nu ar putea fi

continuate odată ce obiectivele au fost atinse şi pentru care aceste măsuri au fost

luate.

în contextul legat de orice formă de discriminare (şi discriminare

42t Convenţia Internaţională cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială,

adoptată la 21 decembrie 1965 la New York.

'-7 http://www.ohchr.org/english/cerd/index/english/bodies/cerd/indcx.htm rasială în special),

o întrebare semnificativă apare în ce priveşte relaţia dintre indivizi sau grupuri de persoane, sau aşa-numitul efect orizontal. Chestiunea este dacă guvernul, în afară de faptul că are obligaţia să se abţină de la practici discriminatorii, de asemenea are o obligaţie pozitivă să intervină între părţile private pentru a proteja indivizii împotriva discriminării din partea actorilor nestatali. Articolul 2, paragraful 1 (d) din Convenţie prevede o obligaţie explicită pentru statul parte să interzică şi să stopeze prin toate mijloacele adecvate, inclusiv legislative, discriminarea rasială venită din partea persoanelor, vreunui grup sau organizaţii.

Există un număr destul de mare de comunicări către Comitet în legătură cu

alegaţiile de eşuare din partea statului parte de a-şi îndeplini obligaţia de a investiga

cazurile de discriminare dintre părţi private. Astfel, de exemplu, intr-un caz în care

unei persoane i-a fost refuzat împrumutul bancar, Comitetul a considerat că „în

baza art.2, paragraful (d) din Convenţie, este adecvat de a iniţia o investigaţie

cuvenită în elucidarea adevăratelor motive în spatele politicii de împrumut bancar

vis-a-vis de rezidenţii străini, pentru a clarifica dacă se aplică în cazul dat sau nu

criteriile de discriminare rasială...” în acele circumstanţe Comitetul a statuat că

autorului i-a fost refuzat remediul efectiv în înţelesul art.6 din Convenţie în

corelaţie cu art.2 (d).428

Conform art.9 din Convenţie, statele părţi se angajează să prezinte Secretarului

General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru examinarea de către Comitet, un

raport asupra măsurilor de ordin legislativ, judiciar, administrativ sau altele pe care

le-au adoptat şi care pun în aplicare dispoziţiile prezentei Convenţii. Fiecare stat

parte îşi prezintă raportul iniţial în termen de un an, începând de la intrarea în

vigoare a Convenţiei, şi un raport la fiecare doi ani sau de fiecare dată când Comi-

tetul o va cere.429

Raportorul pe ţară împreună cu un membru din Secretariat vor elabora un

proiect ce va include observaţiile examinate, revizuite şi aprobate de către Comitet.

Textul observaţiilor, inclusiv recomandările statului implicat, este apoi transmis

statului parte şi către alte părţi interesate, inclusiv organizaţiilor neguvernamentale,

instituţiilor naţionale ale drepturilor omului etc. Statele părţi au dreptul de a face

comentarii

186

4:8 C ERD/C754/D/10/1997. 4:‘* http://www.unhchr.ch/tbs/doc.nsf la recomandările elaborate de către Comitet şi comentariile date pot fi incluse în raportul anual al Comitetului prezentat la Adunarea Generală a ONU.430

Pentru statele părţi care nu au prezentat un raport iniţial sau al căror raport

periodic este restant considerabil (pentru o perioadă de cinci ani sau mai mult),

Comitetul a adoptat şi o procedură de revizuire pentru acestea. în absenţa unui

raport iniţial sau a raportului periodic, Comitetul va lua în consideraţie informaţia

prezentată de către statul parte către alte organe ale ONU, sau rapoartele şi

informaţia pregătită şi colectată în cadrul ONU şi de agenţiile specializate ale

acesteia, precum şi de alte organizaţii internaţionale. Comitetul mai dispune de o

procedură de pre-avizare şi de urgenţă, prin care se examinează cele mai importan-

te probleme pentru a preveni conflictele ulterioare.431

Cât priveşte publicarea Recomandărilor Generale cu privire la prevederile şi

aplicarea Convenţiei, acestea au drept scop acoperirea problemelor ce trezesc

îngrijorare pe plan mondial, şi de asemenea, sunt prevăzute drept un ghid pentru

interpretarea prevederilor Convenţiei.432

în calitate de concluzie putem să menţionăm că, conform art.14 din Convenţie,

Comitetului i se recunoaşte competenţa de a primi şi a examina comunicări

emanând de la persoane sau grupuri de persoane ţinând de jurisdicţia sa, care

pretind a fi victime ale violării, de către acest stat parte, a vreunuia dintre drepturile

enunţate în prezenta Convenţie. Republica Moldova nu a făcut o astfel de declaraţie

şi persoanele fizice şi juridice ce se află pe teritoriu ei nu pot depune astfel de

plângeri în faţa Comitetului. Deoarece Comitetul nu primeşte nici o comunicare

privind un stat parte care nu a făcut o astfel de declaraţie, recomandăm ca în scopul

prevenirii şi combaterii tuturor formelor de discriminare, statul Republica Moldova

să recunoască jurisdicţia art.14 din Convenţie pe teritoriu său.

Totuşi, numărul statelor părţi care au făcut o astfel de declaraţie este mai mic,

luând în consideraţie numărul mare de state părţi la Convenţie. Până la momentul

actual, Comitetul a emis opinii cu privire la doar aproximativ treizeci de comunicări

individuale.433 Raportul Comitetului pentru anul 2003, Anexa IV, p.l67-lt>8.

4,1 http://www.ohchr.ora/enalish/cerd/index/english/bodies/cerd. index Juni

4,; International Human Rights Instruments. Compilation of General Comments and General

Recom-

mendations adopted bv Human Rights Treatv Bodies, Note by the Secretariat, 2003, p. 195-214. 433

A.Azarov, W.Reuther, K.Hufner, T.Câmaţ. V.Moşneaga, Gh.Rusnac, V.Saca Drepturile

omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). — Chişinâu: Periscop,

2007, p.98.

Funcţionarea Convenţiei depinde de mulţi factori şi, ca in orii <• sis tem, există

187

diferite probleme. Acestea ar include următoarele:

♦ Rapoarte reprezentate sau restante

Precum s-a menţionat anterior, Comitetul a încercat să depăşească această

problemă prin adoptarea procedurii de revizuire, conform ca reia implementarea

Convenţiei poate fi revizuită chiar dacă rapoartele statelor lipsesc.

♦ Informaţii insuficiente in rapoartele statelor, inclusiv date statistice

insuficiente

Rapoartele statelor părţi nu întotdeauna prezintă Comitetului informaţii de care

acesta ar avea nevoie pentru a evalua implementarea Convenţiei. Comitetul în mod

frecvent primeşte date statistice insuficiente, astfel, se cere ca statele să colecteze

date statistice precise (de exemplu, cu privire la componenţa etnică şi la persoanele

care aparţin diferitelor minorităţi).'*34

Un alt instrument internaţional nu mai puţin important este Convenţia asupra

eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei, care a fost adoptată la 18

decembrie 1979 şi deschisă spre semnare la 1 martie 1980, intrând în vigoare la 1

septembrie 1981.435 Prin Convenţie se caută eliminarea discriminării faţă de femei,

fiind definită ca „orice deosebire, excludere sau restricţie întemeiată pe sex”, care

restrânge pentru femei posibilitatea de a se bucura de „drepturile omului şi

libertăţile fundamentale în domeniile politic, economic, social, cultural, civil sau în

orice alt domeniu” Pe lângă obligaţia de a condamna discriminarea faţă de femei,

statele părţi se angajează „să dea expresie principiului egalităţii dintre bărbaţi şi

femei în constituţiile lor naţionale şi în legislaţia corespunzătoare” şi să adopte

acele legi sau alte măsuri, „inclusiv sancţiuni, dacă este oportun, interzicând orice

discriminare faţă de femei”.

De asemenea, ele trebuie să ţină cont de rezoluţiile, declaraţiile şi

recomandările adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de instituţiile

specializate în vederea promovării egalităţii în drepturi a bărbatului cu femeia. în

acelaşi timp, constatăm că, în pofida acestor diverse instrumente, femeile continuă

să fie obiectul unor grave discriminări ce violează principiile egalităţii în drepturi şi

respectul demnităţii urna Report ing (iu ide li nes For the States Part ies tothe ICERD,

CERD/C/70/Rev.5,5 Decent bor 2000, paragrafele 8-9. JV

Republica Moldova a aderat la Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr.87 XII din

28.04.1994, care a intrat in vigoare din 31.07.1994.

ne*36, împiedică femeile să-şi servească ţara şi omenirea în deplinătatea

posibilităţilor lor. în situaţiile de sărăcie, femeile au un acces minim la alimentaţie,

servicii medicale, educaţie, pregătire profesională, precum şi la angajarea în câmpul

muncii, la satisfacerea altor necesităţi. Instaurarea unei noi ordini economice

internaţionale bazate pe echitate şi justiţie va contribui în mod semnificativ la

188

promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei.

Consolidarea păcii şi securităţii internaţionale, diminuarea încordării

internaţionale, cooperarea dintre toate statele, indiferent de sistemele lor sociale şi

economice, dezarmarea generală şi completă, in special dezarmarea nucleară sub

control internaţional strict şi eficace, afirmarea principiilor justiţiei, egalităţii şi

avantajului reciproc in relaţiile dintre ţări, realizarea dreptului la autodeterminare şi

la independenţă al popoarelor aflate sub dominaţie străină şi colonială şi sub

ocupaţie străină, precum şi respectul suveranităţii naţionale şi al integrităţii

teritoriale vor favoriza progresul social şi vor contribui la realizarea deplinei

egalităţi între bărbat şi femeie.248 249

Prin Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de

femei a fost instituit Comitetul pentru lichidarea discriminării faţă de femei,

compus din 23 de experţi aleşi de statele părţi, dar care îşi îndeplinesc atribuţiile cu

titlu individual şi au obligaţia de a supraveghea îndeplinirea obligaţiilor asumate de

statele părţi la Convenţie.

Tot aici merită a fi menţionate: Convenţia internaţională privind suprimarea şi

pedepsirea crimei de apartheid, care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU

la 30 noiembrie 1973 şi a intrat în vigoare la 18 iulie 1976. Scopul acestui tratat este

de a suprima şi a pedepsi apartheidul. Convenţia proclamă apartheidul ca fiind „o

crimă împotriva umanităţii” şi declară „crime încălcând principiile de drept

internaţional" toate actele inumane ce rezultă din politicile şi practicile de

apartheid. Deşi Convenţia defineşte crima de apartheid făcând referire la politicile

de agresare rasia lă, discriminare practicată „în sudul Africii” formularea acestei

prevederi este destul de cuprinzătoare pentru a include politici similare, dacă aces-

tea ar fi adoptate în alte zone ale lumii.250 251 Convenţia cu privire la prevenirea şi

pedepsirea crimei de genocid™, care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU

la 9 decembrie 1948 şi a intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951. Convenţia declară că

genocidul, indiferent dacă este comis pe timp de pace sau de război, este o crimă de

drept internaţional. Astfel, genocidul este definit ca fiind comiterea unor acte „cu

intenţia de a distruge, în întregime sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial sau

religios”

Jît’ l.Martiniue. Drepturile femeilor. Documente internaţionale interne. - Chişinău: OFM

„Iniţiativa Civică”, 2001, p.28. 249 A.Azarov, W.Reuther, K.Hufner, T.Cârnaţ, V.Moşneaga, Gh.Rusnac, V.Saca. Drepturile

omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova) - Chişinău: Periscop,

2007. p. 102. 158 T.Cârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. - Chişinău, 2003, p.315.

189

Atunci când privarea de viaţă constituie crimă de genocid, nici un stat parte la

Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice nu poate să deroge în

vreun fel de la obligaţiile asumate prin ratificarea Convenţiei pentru prevenirea şi

reprimarea crimei de genocid.

Ţinem să menţionăm că Republica Moldova a semnat în luna septembrie 2000

Statutul de la Roma privind constituirea Curţii Penale Internaţionale, adoptat la 17

iulie 1998 de către 120 de state şi intrat în vigoare la 1 iulie 2002. in prezent

Republica Moldova este în procedura de ratificare a acestui document. în rezultatul

ratificării poate fi oprită şi penalizată orice tentativă de genocid, crime împotriva

umanităţii, crime de război sau crime de agresiune.252 253

Dintre principalele mecanisme create în cadrul ONU ce au atribuţii directe de a

preveni şi a combate discriminările, menţionăm:

♦ Comisia ONU pentru Drepturile Omului (în prezent Consiliul pentru

Drepturile Omului) care a stabilit mai multe mecanisme ce au legătură cu

rasismul şi intoleranţa, raportori speciali. Mandatul şi activităţile

raportorilor speciali sunt stabilite prin rezoluţiile Comisiei, însă obiectivele

principale ale acestora sunt de a examina, monitoriza, consulta şi de a

publica rapoartele cu privire la situaţia drepturilor omului din ţări specifice

sau în general. în mod special, are importanţă Raportorul Special cu privire

la formele contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie şi

intoleranţă141. Obligaţia de bază a acestuia este de a raporta anual Comisiei

cu privire la cazurile de rasism, discriminare rasială, orice discriminare

împotriva persoanelor de culoare, arabi, şi musulmani; xenofobie,

negrofobie, antisemitism, şi intoleranţă.

• Subcomisia pentru protecţia drepturilor omului (până în anul 1999

se numea Subcomisia privind Prevenirea Discriminării şi Protecţia

Minorităţilor)*12 este un organism subsidiar al Comisiei pentru Drepturile

Omului şi a fost înfiinţată în 1947. Ea are sarcina de a efectua studii şi de a

face recomandări Comisiei pentru Drepturile Omului privind prevenirea

discriminării de orice fel referitoare la drepturile omului şi libertăţile

fundamentale, la protecţia minorităţilor rasiale, naţionale, religioase şi

JJl

' Ratificai» de Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.707-Xll din

10.09.91. 44

" Studiul de bază cu privire la situaţia curentă in domeniul drepturilor omului in Republica

Moldova. - Chişinău, 2002, p.9. 253

http://www.unhehr.ch/htm l/menu2/2/mechanisms.htm

190

lingvistice. Dintre studiile efectuate de către membrii Subcomisiei în ultimii

ani pot fi enumerate cele referitoare la: internarea administrativă fără

inculpare sau proces: utilizarea fişierelor individuale informatizate; elimi-

narea oricăror forme de intoleranţă şi de discriminare, bazate pe religie sau

convingere; discriminarea populaţiei autohtone; protecţia minorităţilor,

dreptul la libertatea de opinie şi exprimare, drepturile omului în perioada

conflictelor armate etc.254 255

♦ Comisia privind Statutul Femeii a fost înfiinţată în anul 1947. Conform

mandatului său, Comisia este însărcinată cu elaborarea unor studii, rapoarte

şi recomandări privind drepturile omului şi chestiuni ce se referă la femei. A

jucat un rol important în iniţierea unor programe ONU pentru eradicarea de

iure şi de fado a discriminării faţă de femei, inclusiv în elaborarea

principalelor tratate contemporane referitoare la drepturile femeii. Comisia

a reuşit să se concentreze mai mult asupra chestiunilor legate de rolul şi ne-

cesităţile femeii în societatea contemporană şi asupra îmbunătăţirii

statutului lor politic, economic şi social.

♦ înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a fost creat în anul

1993256 şi are drept scop de a promova şi a proteja toate drepturile omului,

precum şi de a implementa normele cu privire la drepturile omului. Aşa cum

stipulează Adunarea Generală, înaltul Comisar pentru Drepturile Omului

este „înaltul funcţionar al Naţiunilor Unite care are responsabilitatea

principală pentru activităţile ONU în domeniul drepturilor omului, sub

conducerea şi în răspunderea Secretarului General”, deci rangul de

Subsecretar General al ONU. Totodată, înaltul Comisar oferă cercetări,

exper-

tiză, consultanţă şi servicii administrative organelor principalele ONU cu

privire la drepturile omului; asigură o comunicare intre organele date pentru a

maximaliza impactul eforturilor acestora. Prin urmare, înaltul Comisar serveşte

Comitetul cu privire la elimi narea discriminării rasiale, asistă Raportorul special cu

privire la rasism şi serveşte mecanismul de urmărire pentru Conferinţa Mondială

împo triva Rasismului de la Turban din sistemul ONU.4*5 în practică, activităţile

254

A.Azarov, W.Reuther, K.Hufner, T.Cârnaţ, V.Moşneaga, Gh.Rusnac, V.Saca Drepturile

omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). - Chişinău: Periscop,

2007, p.70. 441

Ihidem, p. 71. 256

Rezoluţia 48/141 a Adunării Generale a ONU din 20 decembrie 1993.

191

Conferinţei sunt concentrate în Unitatea sa pentru Non-discriminare, care culege

informaţii cu privire la măsurile luate de către state, organele ONU şi agenţiile

specializate, instituţiile naţionale pentru drepturile omului, organizaţiile

internaţionale, regionale şi neguvernamentale cu privire la implementarea

recomandărilor Conferinţei, şi prezintă aceste informaţii prin rapoartele sale anuale

la Adunarea Generală a ONU şi către Comisia pentru Drepturile Omului. Pe baza

prevederilor Documentului de la Turban, Unitatea pentru Non-discriminare a iniţiat

o bază de date mondială cu privire la bunele practici împotriva rasismului.

Există mai multe agenţii specializate ale ONU care activează în vederea

combaterii şi prevenirii discriminării, precum: Organizaţia Internaţională a Muncii

(în continuare - OIM) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi

Cultură (în continuare - UNESCO).

Astfel, Convenţia OIM nr.lll privind discriminarea în domeniul forţei de muncă

şi exercitării profesiei, include definiţia discriminării rasiale şi este unul dintre

documentele pe care se bazează CERI în activitatea sa. Convenţia nr.169 cu privire

la popoarele indigene şi tribale din ţările independente în mod explicit se referă la

activităţile CERI şi ale Comitetului cu privire la eliminarea discriminării rasiale. în

acelaşi context e de menţionat Convenţia nr.182 privind interzicerea celor mai

grave forme ale muncii copiilor etc. în general, OIM îşi focusează activitatea pe

domeniile muncii şi angajării, pe promovarea egalităţii şanselor şi tratamentului în

aceste contexte.44*1

Lupta împotriva rasismului şi discriminării este una dintre principalele

activităţi ale UNESCO. Astfel, aceasta şi-a îndreptat eforturile către proiectarea

instrumentelor internaţionale relevante acestui subiect. Unele dintre documentele

importante de acest gen sunt Convenţia pri vind Discriminarea în Educaţie din

1960, Declaraţia cu privire la Rasă 257 258 şi Prejudecăţi Rasiale din 1978 şi

Declaraţia Principiilor de Toleranţă din 1995. în acelaşi timp, UNESCO a pregătit

împreună cu Comisariatul ONU pentru Drepturile Omului o publicaţie intitulată

„Uniţi pentru Combaterea Rasismului” care a fost dedicată Conferinţei Mondiale

împotriva Rasismului.117 Merită a fi menţionat art.2, punctul 2.4. din Declaraţia

principiilor toleranţei: „Intoleranţa poate lua forma unei marginalizări a grupurilor

vulnerabile şi a excluderii lor din orice fel de participare la viaţa socială şi politică,

precum şi cea a violenţei şi discriminării în privinţa lor”11* în cadrul acestui

paragraf am constatat faptul că principi ile non-discriminării şi a egalităţii asigurate

44

-' Pagina web a 1CNUR: (http://www.unhchr.ch/about). 258

Pagina web a OIM: (http://www.ilo.orgl.

192

de instrumentele internaţionale in domeniul drepturilor omului se aplică atât

fiecărei categorii de persoane în mod individual, cât şi in complex, de exemplu:

eliminarea discriminării pe criteriile rasă şi sex sau eliminarea discriminării pe cri

teriile opinie politică şi convingere. De aici facem concluzia că Republica Moldova,

în scopul implementării convenţiilor internaţionale in materia drepturilor omului şi

combaterii discriminărilor, trebuie să abordeze coerent şi integrat lupta împotriva

situaţiilor de discriminare multiplă; să elaboreze şi să adopte acte legislative ce ar

garanta şanse şi oportunităţi egale, atât de natură economică, cât şi socială pentru

toţi, fără nici o discriminare. In caz contrar, discriminarea va duce la ostilitate,

frustraţie şi fanatism.

§2. Instrumente şi mecanisme europene în prevenirea şi combaterea discriminării

2.1. Scurtă prezentare a jurisprudenţei CEDO cu referire la aplicarea

principiului non-discriminării prevăzut de art.14 şi Protocolul 12 la

CEDO

Noţiunile de drepturi ale omului, egalitate şi non-discriminare se află chiar în

inima protecţiei drepturilor omului de către Consiliul Europei. Cu toate acestea,

s-au cerut cincizeci de ani pentru a introduce interzicerea generală a discriminării în

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Consiliul Europei consideră că

discriminarea constituie o 447

Pagina web a UNESCO: (http://portal.unesco.org). 448

A.Azarov, W.Reuther, K.Hufner, T.Cârnaţ, V.Moşneaga, Gh.Rusnac. V.Saca. Drepturile

omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). - Chişinâu: Periscop,

2007, p.282.

ofensă împotriva demnităţii umane. Aceasta este ca un venin ce disi i ug<-

ţesuturile societăţii noastre. Foarte des, victimele discriminării aparţin grupurilor

celor mai vulnerabile din societate, precum imigranţii, nu ni brii minorităţilor etnice

şi naţionale, vârstnicii sau persoanele cu disabi lităţi. Egalitatea şi

non-discriminarea sunt indivizibile. Şi deoarece fie care formă de discriminare işi

are trăsăturile sale distinctive şi necesită o atenţie specială, eforturile pentru a le

combate trebuie să fie căutate în acelaşi principiu fundamental.259

Protocolul nr.12 se prezintă a fi o umbrelă de garanţie ce se aplică in lege şi în

toate sferele de activitate publică. Interzicerea generală a discriminării prevede un

“L.Non-discrimination: ahumanright. Seminar markingtheentry into force of Protocol No. 12 to

the European Convention on Human Riglits’’, Strasbourg, 11 October 2005, PROCI- EDINGS,

Council of Europe Publishing, p.5.

193

cadru flexibil care lasă o fereastră pentru judecătoriile naţionale şi pentru Curtea de

la Strasbourg prin care să aplice principiul fundamental al non-discriminării în

contexte specifice. Astfel, Protocolul nr.12 complimentează şi uniformizează

aplicarea legislaţiei naţionale.260

Trăim intr-o perioadă în care prejudecata este frecvent acceptată ca un fapt al

vieţii. Astfel, prejudecata poate influenţa politicile celor mai serioase provocări

pentru societatea de azi - de la lupta împotriva terorismului până la administrarea

migraţiei şi altele. Limbajul rasist, antisemit şi xenofob se strecoară în discursurile

politice şi argumentul opiniei publice prea des devine o umbrelă de pretext pentru

măsurile, deciziile şi politicile propuse, care merg împotriva principiilor şi valorilor

noastre, care sunt dăunătoare sau ineficiente şi destul de incorecte.261

Protecţia juridică împotriva discriminării prevăzută de Protocolul nr.12 este

completată cu activităţile Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei

(CERI), care prin ghidurile sale pentru legislaţia naţională, joacă un rol esenţial în

combaterea rasismului şi intoleranţei în Europa.

Conform CEDO, interzicerea discriminării este prevăzută în termeni largi.

Articolul 14 prevede: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de

prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe sex,

rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională

sau socială, apartenenţă la o minorita te naţională, avere, naştere sau orice altă

situaţie” Articolul respectiv prevede aplicarea principiului non-discriminării doar

în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor protejate în cadrul Convenţiei, iar

Protocolul nr.12 stabileşte dreptul absolut de a nu fi supus discriminării.

Cuvintele la care prevederea se referă, precum „aşa ca” şi „altă situaţie” implică

că categoriile de discriminare interzise şi criteriile de discriminare conform

Convenţiei nu sunt exhaustive. în mod consecutiv, sfera problemelor acoperite de

art.14 este destul de mare. Totuşi, Curtea a interpretat termenul „altă situaţie" ca

încorporând orientare sexuală, statut civil, statut de militar, statut profesional,

închisoare, disabilitate, vârstă, domiciliu, zonă geografică, seropozitiv HIV, statut

financiar sau proprietate, religie, naţionalitate, limbă, origine etnică etc.

Contrar art.26 din Pact - echivalentul ONU cu CEDO, care prevede un drept la

egalitate - atingerea interzicerii discriminării conform art.14 este limitată acelor

drepturi prevăzute de Convenţie şi Protocoalele sale. Astfel, art.14 poate fi invocat

numai în conjunctură cu unul din drepturile Convenţiei.

4'" Ibidem.

261 Ibidem, p.7.

194

în ceea ce priveşte scopul aplicării art.14 din Convenţie, acesta apare din

analiza făcută cu privire Ia dreptul Convenţiei, că sunt două chestiuni relevante

privind relaţia dintre principiul non-discriminării şi drepturile şi libertăţile protejate

în prevederi materiale din Secţiunea 1 a Convenţiei. Pe de o parte, există întrebarea

dacă art.14 işi are semnificaţia proprie, independent de drepturile şi libertăţile

protejate de Convenţie. Pe de altă parte, există întrebarea dacă în relaţia cu acele

drepturi şi libertăţi art.14 oferă o protecţie autonomă sau numai accesorie. Curtea a

răspuns la aceste întrebări in Cauza Lingvistic Belgiană în care, inter alia, a statuat

că „garanţia conform art.14 nu îşi are existenţa independentă în sensul că aceasta se

referă Ia drepturile şi libertăţile din Convenţie... o măsură care prin sine este

conformă cerinţelor articolului poate totuşi să violeze acest articol când, fiind citit

în conexiune cu art.14 din cauza că este de natură discriminatorie".

în ceea ce priveşte cea de-a două întrebare menţionată, recenta juris- prudenţă

pare să evidenţieze direcţia că caracterul dependent al art.14 cuprinde faptul că

această prevedere poate fi adusă doar dacă este o încălcare în prima facie a unuia

din drepturile şi libertăţile invocate. De exemplu, în cauza Isop contra Austriei

(cererea nr.808-60), art.14 nu a fost aplicat, odată ce dreptul la un proces echitabil

conform art.6 nu a fost violat. Totuşi, în cauza X contra Germaniei452, un caz care a

implic ii o aşa-zisă discriminare împotriva homosexualilor masculini, Comisia a

examinat cauza conform art.14 invocând că „este suficient ca un su biect-problemă

să fie conform cu scopul articolului dat”

Totuşi, nu putem susţine faptul că efectele art.14 sunt de natură pa sivă doar

dacă el joacă un rol important autonom prin completarea pre vederilor normative

din Convenţie. Articolul 14 protejează indivizii şi grupurile de indivizi, plasaţi în

situaţii similare, împotriva discriminării in exercitarea drepturilor şi libertăţilor

stipulate în alte prevederi. De aceea, nu este surprinzător faptul că art.14 este în mod

frecvent invocat de către reclamanţi şi că Curtea foarte des lucrează cu alegaţiile

conform acestei clauze.

Precum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, cererea invocând art. 14 nu

presupune o violare a unui alt drept sau libertăţi din Convenţie: o violare a clauzei

de non-discriminare poate fi găsită, chiar dacă, considerată independentă de la acea

clauză, prevederea cu care este combinată nu este violată. Aceste formulări ale

Curţii pot fi găsite în mod repetat in jurisprudenţă sa, de exemplu, Abdulaziz,

Cabales şi Balkandali contra Regatului Unit?53, Inze contra Austriei262 263 264 265™,

262

': 1976 - 19 Yearbook 276.

455 Hotărârea din 28 mai 1985 // http://cmiskp.cchr.coe.ini/tkpl97/view.asp?item=l&portal

195

KarlheinzSchmidtcontra Germaniei4^, Van Raalte contra Olandei'm, Petrovic

contra Austriei457, Haas contra Olandei.45* Astfel, de exemplu, protejarea dreptului

la beneficiile siguranţei sociale este considerat o parte a dreptului la proprietate,

precum a fost stabilit în cauza Gaygusuz contra Austriei459 şi Koua Poirrez contra

Franţei4b0

. Un alt exemplu poate servi cauza Thlimmenos contra Greciei*1, unde

art.14 a fost cu succes invocat în combinaţie cu art.9 de către un martor al lui

lehova, acesta fiind acuzat de săvârşirea unei crime pentru faptul că a refuzat să

poarte uniforma militară din cauza unor convingeri religioase. Ulterior lui i-a fost

refuzată posibilitatea de a se angaja în calitate de contabil titular pe motiv că fusese

acuzat de crimă. Astfel, Curtea a considerat că, deşi Statul putea să aibă un interes

legitim în excluderea unor infractori din anumite profesii, convingerea de a refuza

din motive religioase sau filosofice de a purta uniformă militară nu poate fi

considerată ca fiind o dezonoare sau ruşine morală care să ducă la excluderea unei

persoane dintr-o anumită profesie. Rezultă că nu a existat nici o justificare obiectivă

sau rezonabilă de a aplica faţă de reclamant un tratament diferit în raport cu alţi

acuzaţi de săvârşirea unor crime.

Chiar dacă art.14 are un scop limitat de aplicare, acesta este în parte compensat,

inter alia de către o interpretare largă a prevederilor materiale (de exemplu,

interpretarea Curţii referitoare la noţiunea de viaţă privată şi de familie conform

art.8 din Convenţie), care extinde cerinţa de non-discriminare în diverse situaţii

care ar fi excluse conform unei citiri literare şi restrictive a Convenţiei. Astfel, în

cauza Hoffmann contra Austriei (1993), reclamanta era o femeie, care devenise

martorul lui lehova, dar fusese anterior catolică. Ulterior, când ea şi soţul ei

divorţase, tribunalele austriece au acordat dreptul la îngrijirea copiilor soţului.

hbkm&action html&highIight=Abdulaziz%2C'%20%7C%20Cabales&sessionid=54747 65&skin

hudoc-en

llot. din 28 octombrie 1987 //http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?item= 1 &portal

=hbkm&action=html&highlight Inze&sessionid 5474765&skin=hudoc-en 455

Hot. din 18 iulie

1994 // http://cmiskp.echr.coc.int/tkpl97/vicw.asp7iteni: 1 &portal=hbkm&a

ction-htnil&highlight=Karlheinz%20%7C%20Schmidt&sessionid-5474765&skin=hudoc-cn 4Sfc

Hot. din 21 februarie 1997 //http://cmiskp.echr.coe.int/tkp 197/view.asp?item= 1 &portal=hb

km&action=html&highlight=Van%20%7C°o20Raalte&sessionid=5474765&skin=hudoc-en 265

" Hot. din 27 martie 1998 // http://cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.asp7item l&portal h

bkm&action=html&highlight=Petrovic&sessionid=5474765&skin hudoc-en 4's nr. 36983-97,

#41, CHDO 2004 //http://cmiskp.echr.coe.int/tkp 197/vicw.asp?item I «k por

tal=hbkm&action=html&highlight=Haas&sessionid=5474765&skin=hudoc-en 450

Hot. din 16

septembrie 1996//http://cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.asp?item l&port.i

i=hbkm&action=html&highlight-Gaygusuz&sessionid=5474765&skin hudoc-en

196

Curtea a constatat încălcarea dreptului reclamantei la viaţa de familie consacrat in

art.8 combinat cu art.14.

Trebuie de observat că diferenţele in tratament nu constituie discriminare

contrară art.14. Nu orice diferenţă de tratament este cuprinsă de interzicerea art.14.

Indivizii sau grupurile de indivizi sunt discriminaţi contrar scopurilor acestei

prevederi în următoarele situaţii: prima - invocarea unei violări a acestui articol este

corectă atunci când a fost stabilit că situaţia presupusei victime poate fi considerată

similară acelor persoane care au fost mai bine tratate. în cauza Van cler Mussele

contra Belgiei1*2, un avocat stagiar a susţinut că a fost mai puţin favorabil tratat 266

267 268 decât începătorii din alte profesii, deoarece, contrar acestora, el a fost obligat

să lucreze gratis prin prestarea unei reprezentări juridice neplătite, invocând astfel

art.4 (muncă forţată) combinat cu art.14. Curtea a respins pretinsa încălcare de

discriminare pe bază că existau diferenţe fundamentale între profesiile în cauză;

astfel, Statul este îndreptăţit să ceară o asemenea muncă din partea avocaţilor,

deoarece nu numai avocaţii se află într-o situaţie diferită de cea a altor specialişti

neconstrânşi de asemenea obligaţii (dentişti, medici, judecători şi alţii). Iar în cauza

Lindsay contra Regatului Unit (1986), Curtea a stabilit că, cuplurile căsătorite nu

sunt pe poziţie analogă cu cuplurile necăsătorite. Aceasta înseamnă că invocarea

violării acestei prevederi la prima vedere ar părea justificabilă dacă persoanele pe

poziţie analoagă sunt tratate diferenţiat pe bază de „statutul” lor. Precum a declarat

în cauza Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedcrsen contra Danemarcii46î, art.14 interzice

tratamentul discriminatoriu pe bază de caracteristici personale („statut”) prin care

persoanele sau grupurile de persoane sunt diferenţiabile una de alta.

O altă etapă în acest exerciţiu este de a vedea dacă tratamentul diferenţiat nu are

„o justificare obiectivă şi rezonabilă”. Curtea susţine că principul de egalitate de

tratament este violat dacă distincţia nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi că

existenţa unei astfel de justificări trebuie să fie corelată cu scopul şi efectele măsurii

considerate, conform principiilor care in mod normal prevalează într-o societate

democratică. Totodată, Curtea a stabilit că o diferenţă de tratament în exercitarea

unui drept din Convenţie nu trebuie doar să urmărească un scop legitim: art.14 este

în acelaşi mod violat atunci când este clar stabilit că nu există vreo relaţie

266

nr. 40892-98, CEDO 2003-X //htt|vV/cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.asp?item l&port

al=hbkm&action=htn>I&highlight=Poirrez&sessionid; 5474765&skin=hudoc-en

4<’

1 nr. 34369-97. CEDO 2000-IV//http://cmiskp.echr.coe.irit/tkp 197/vie\v.asp?item=l&por

tal=hbkm&action=html&highlight rThlimmenos&sessionid=5474765&skin=hudoc-en

268 Hot. din 23 noiembrie 1983 // http://cmiskp.echr.coe.int/tkp 197/view.asp?item=l&por

tal- hbkm&action=html&highlight=Van%20%7C%20der°o20%7C%20Mussele&sessioni

d=5474765&skin=hudoc-en

197

rezonabilă de proporţionalitate dintre mijloacele angajate şi scopul căutat a fi

realizat. Aşa precum Curtea a găsit în cauza Uniunii Naţionale a Poliţiei Belgiene

contra Belgiei4M: ceea ce trebuie să fie stabilit este dacă dezavantajul suferit de

reclamant este excesiv în relaţie cu scopul legitim urmărit. Este de datoria Curţii de

a vedea dacă diferenţele de tratament într-o anumită problemă au un astfel de carac

ter discriminatoriu.

în lumina celor expuse mai sus, Curtea a evidenţiat elementele care trebuie

luate în consideraţie în legătură cu un tratament sau situaţie de 269 270 încălcare a

principiului de non-discriminare. O violare a acestui principiu se ridică atunci dacă

există un tratament diferenţiat în cazuri egale, fără a fi vorba de o justificare

obiectivă şi rezonabilă sau o proporţionalitate dintre scopul urmărit şi mijloacele

angajate. Cu alte cuvinte, aplicabilitatea art.14 depinde de răspunsuri pozitive la

următoarele întrebări: cad oare faptele sub incidenţa limitei uneia sau a mai multor

prevederi materiale din Convenţie? A existat oare un tratament diferenţiat? Oare

tratamentul diferenţiat se referă la persoane sau grupuri de persoane plasate pe

poziţii analoage? Dacă va exista o violare a principiului de non-discriminare,

aceasta se va baza pe următoarea întrebare: Oare tratamentul diferenţiat are o

justificare rezonabilă, de exemplu dacă acesta a urmărit un scop legitim şi a existat

o relaţie rezonabilă de proporţionalitate dintre acel scop şi mijloacele angajate

pentru a-1 atinge?

Astfel, Curtea a menţionat că art.14 stabileşte aşa-zisa „discriminare pozitivă”,

atunci când o situaţie de inegalitate a fost acceptată ca un obiectiv legitim al

tratamentului diferenţiat. A fost stabilit că autorităţile naţionale competente se

confruntă, in mod frecvent, cu situaţii şi probleme care cheamă la soluţii juridice

diferite: atunci când anumite inegalităţi juridice tind numai să corecteze

inegalităţile de fapt.

în cauza Marckx contra Belgiei**, Curtea a statuat că odată ce a fost

invocată o prevedere materială din Convenţie, singură şi, totodată, combinată cu

art.14, şi că a fost găsită o violare separată în baza prevederii materiale, atunci nu

este necesar ca Curtea să considere cazul şi în baza art.14. Cu alte cuvinte, art.14 nu

va putea fi considerat ca aplicabil şi astfel inutil invocat. Iar în cauza De Meester

contra Belgiei Curtea a făcut să se vadă clar că tratamentul diferenţiat în domeniul

Hol din 7 decembrie 1976// http://cniiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.asp7itenv 2&porta

l=hbkm&action=htnil&highlight=Kjeldsen%2C%20%7C%20Busk%20%7C%20Madscn

&sessionid=5474765&skin -hudoc-en 270

Hot. din 27 octombrie 1975 //

198

care cade în afara scopului Convenţiei nu poate încălca art.14. Astfel, Curtea a

statuat că discriminarea pretinsă de către reclamant care are legătură cu libertatea de

a aplica pentru o poziţie în sistemul judiciar nu poate fi invocată, odată ce

Convenţia nu protejează o astfel de libertate. în mod normal, art.14 nu a fost

relevant pentru cauza exemplificată mai sus.

Prezintă interes Chassagnou şi Alţii contra Franţei**, prin care a fost restabilit

faptul că legislaţia naţională poate fi găsită ca violând direct 271

Convenţia. în această cauză, micii proprietarii rurali au fost constrângi să se afilieze

unei asociaţii intercomunitare de vânătoare acceptată şi sa transfere acesteia

drepturile lor de vânătoare, pe când marii proprietari au fost scutiţi de această

obligaţie. Curtea a statuat că „Loi Verdeille” din 1964 a încălcat art.ll şiart.l al

Protocolului nr.l la Convenţie combinat cu art.14, odată ce această lege a permis

numai proprietarilor mari de pământuri de a se opune includerii pământului lor în

vânătoarea municipală, şi deci de a evita obligaţia de a se alătura asociaţiei de

vânătoare.

O altă cauză elocventă este Thlimmenos contra Greciei, prin care Curtea a

declarat că garanţia conform art.14 nu doar a acoperit egalitatea formală - tratament

egal în caz egal, dar şi o egalitate materială - tratament inegal în cazuri inegale.

Curtea a spus că dreptul de a nu fi discriminat este la fel încălcat atunci când statele,

fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, eşuează să trateze diferit persoanele ale

căror situaţii sunt în mod semnificativ diferite.

O cauză recentă care merită a fi menţionată este Nachova şi Alţii contra

Bulgariei467, care se referea la cazul de omor al romilor prin împuşcare de către

poliţia militară. în timp ce Camera a stabilit că prejudecata rasială a fost un factor

obişnuit în ceea ce priveşte utilizarea excesivă a puterii fatale şi lipsa unei

investigaţii efective, Marea Cameră nu a considerat că atitudinile rasiste au jucat

careva rol în moartea victimelor. Totuşi, eşecul ulterior al autorităţilor naţionale de

a desfăşura o investigaţie efectivă a permis Marii Camere să concluzioneze că a fost

o încălcare a art.14 combinat cu obligaţia procedurală al art.2 din Convenţie.

în cauza Moldovan şi Alţii contra României*™, în pofida faptului că este

incompetentă ratione temporis de a examina actuala ardere a caselor aplicanţilor şi

271

Hot. din 13 itinie 1979// http://cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.asp7item l&porta!=hb

km&aciion=htm!&highIight=Marckx&sessionid=5474765&skin=hudoc-en 4<

"' GC, Nr. 25088-94. 28331-95 şi 28443-95, CEDO 1999 111 // http://cmiskp.echr.coe.int/

tkpl97/view,asp?item 2&portal=hbkm&action html&highlighl C’hassagnou&sessionid=

5474765&skin=hudoc-en

199

uciderea rudelor acestora, Curtea a notat că atacurile au fost îndreptate împotriva

reclamanţilor din cauza originii lor etnice de romi. Totuşi, Curtea a găsit o violare a

art.14 combinată cu art.6 şi art.8 din Convenţie, susţinând că etnicitatea de romi a

reclamanţilor a fost decisivă pentru lungimea şi rezultatele procedurilor domestice

materiale. De asemenea, aceasta a luat în consideraţie şi remarcile discri- “

7 GC, Nr. 43577-98 şi 43579-98, CEDO-2004 // http://cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/view.

asp?item=2&portal=hbkm&action=htm!&highlight=Bulgaria%20%7C%20Nachova&sess

ionid=5474765&skin=hudoc-en 4<

’* nr. 41138-98 şi 64320-01. din 12 iulie 2005 //http://cmiskp.echr.coe.int/tkpl97/vicv>

asp?item=l&portal=hbkm&action=html&highlight=Moldovan&sessionid 5474765&skm

=hudoc-en

200

minatorii repetate făcute de autorităţi pe tot parcursul cazului şi refuzul lor de a

acoperi daunele nepecuniare pentru distrugerea caselor de locuit ale acestor

victime. Putem afirma că numărul cazurilor invocate conform prevederii art.14 în

mod constat creşte, prin care alegaţiile de violări împotriva romilor au în special o

parte semnificativă.

2.2. Analiza comparată a conţinutului normativ al Protocolului nr. 12

la CEDO

Odată cu adoptarea Protocolului nr.12, la 4 noiembrie 2000, fiecare raport de

monitorizare ţară-pe-ţară in cadrul CERI a recomandat ca autorităţile naţionale să

semneze şi/sau să ratifice Protocolul nr.12. Atunci când CERI adoptă un raport pe o

anumită ţară care deja a ratificat Protocolul nr.12, acesta niciodată nu omite să

constate ratificarea. CERI, al cărei scop este de a combate rasismul şi deci

discriminarea rasială, priveşte Protocolul nr.12 ca un instrument legal de o

importanţă deosebită.

Drept punct de pornire la adoptarea Protocolul nr.12 serveşte Convenţia

Europeană şi art.14 al acesteia. Proiectele Convenţiei Europene au luat în mod

deschis drept model Declaraţia Universală. Totuşi, precum am menţionat mai sus,

art.14 din Convenţie diferă mult de art.7 din Declaraţia Universală. Regula de

non-discriminare poate fi invocată doar in conjunctură cu drepturile şi libertăţile

recunoscute de Convenţie. Cu alte cuvinte, odată ce art.7 din Declaraţie stabileşte

un principiu general de egalitate în faţa legii, art.14 din Convenţie interzice

discriminarea care afectează drepturile prevăzute de ea. Precum s-a mai afirmat, şi

art.26 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice reiterează

principiul general de egalitate în faţa legii şi, deci, merge mai departe decât

Convenţia Europeană privind protecţia Drepturilor Omului.469

Astfel, apare ca firească întrebarea: de ce oare art.14 este mai puţin radical ca

instrumentele ONU şi de ce au trebuit cincizeci de ani pentru a fi adoptat Protocolul

nr.12? Răspunsul trebuie căutat în numeroasele obstacole ce împiedică

recunoaşterea generală a principiului de egalitate 272 prevăzută în Convenţie.

Documentele pregătitoare pentru Convenţie au lăsat o limită care ar explica de ce

art.14 nu a reprodus conţinutul art.7 din Declaraţie. Probabil, a existat careva

272

‘' „Non-discrimination: a human right. Seminar marking the entry into force of Protocol No. 12

to the European Convention on Human Rights”, Strasbourg, 11 October 2005, PRO- CEED1NGS,

Council of Europe Publishing, p.35.

201

problemă ideologică privind conceptul de egalitate.

în anul 1950, an în care Convenţia Europeană a fost adoptată, ide- ea despre

principiul de egalitate era abia în faza de germinare, aşa precum protecţia juridică a

drepturilor omului. La acel moment egalitatea era concepută drept un tratament

absolut identic pentru toţi. Privită în aceşti termeni, egalitatea era chemată să

acorde fiecăruia exact acelaşi statut juridic un deziderat utopic totalmente irealist

din punct de vedere juridic. Deci, în timp ce imaturitatea conceptului de egalitate în

dreptul internaţional nu a prevenit proeminenţa caracteristică în Declaraţie, aceasta

totuşi a ţinut-o în afara Convenţiei un tratat ce conţine un registru de drepturi şi un

mecanism colectiv de implementare.

între perioada de adoptare a Convenţiei şi de adoptare a Protocolului nr.12,

Adunarea Parlamentară a emis nu mai puţin de şase recomandări cerând ca

Comitetul de Miniştri să lărgească scopul interzicerii discriminării prin adoptarea

unui protocol la Convenţia Europeană.470

Drept răspuns la Recomandarea nr.234, pe care Adunarea Parlamentară a

adoptat-o în 1960 şi prin care a cerut ca în Convenţie să fie inclusă o prevedere

generală („Toate persoanele trebuie să fie egale în faţa legii"), Comitetul de Experţi

privind Drepturile Omului a nuanţat riscul că o astfel de prevedere largă ar duce la

interpretări juridice foarte diferite.

Teama de a extinde interzicerea discriminării la sferele care interacţionează cu

sfera privată a fost un alt motiv din care s-a impus ezitarea adoptării unui protocol.

Atunci când în anul 1970 Adunarea Parlamentară a sugerat extinderea clauzei de

non-discriminare într-o manieră limitată, privind aplicarea dreptului în sferele

precum alegerile, angajarea, serviciul public şi social, răspunsul a fost că un

protocol de acel gen „nu pare a fi în prezent competent” Principala obiecţie a fost

că, amendând art. 14, s-ar putea încălca relaţiile sociale sau private, care nu erau

corespunzătoare subiectului-problemă pentru lege. în plus, aceasta ar deschide o

arie aproape infinită a obligaţiei pozitive şi principiul egalităţii, aplicat tranzacţiilor

dintre persoane fizice, ar avea un efect orizontal. 4,0

J .Schokkenbroek. A new European standardagainst discrimination: negoţiatingprotocol nr 12

to the European Convention on Human Rights. in: .lan Niessen. Isabeile Chopin. The

Development of Legal Instruments to Combat Racism in a Diverse Europe. — Koninklije Brill

NV, the Netherlancls, 2004, p.61-79.

în perioada anilor ’90, o nouă obiecţie la Protocol a fost înaintată. Curtea

Europeană era acum considerată o victimă a propriului său succes şi, drept rezultat

al extinderii Consiliului Europei, la Curte parvenea un număr foarte mare de cereri,

creându-se astfel o imensă rezervă, care mai persistă şi astăzi, chiar şi după

adoptarea Protocolului nr.ll. Acesta a fost un argument adiţional pentru a refuza

202

extinderea regulii de non-discriminare. Totuşi, în anii ’90 principiul egalităţii era

mult mai bine înţeles decât din anii ’60; astfel, împreună cu alte argumente,

Protocolul nr.12 a învins toate acele obstacole.

Unul dintre factorii de bază care au pavat drumul pentru Protocolul nr.12 a

fost jurisprudenţa Curţii privind interzicerea discriminării, care concomitent

reasigura, dar şi dezamăgea.

Reasigurarea în interpretarea Curţii a conceptului de discriminare a fost

perfect rezonabilă şi reală. Pe parcursul anilor, jurisprudenţa Curţii a demonstrat că

nu priveşte egalitatea ca un tratament absolut identic, dar priveşte drept

discriminare orice tratament diferenţiat pentru care nu există vreo justificare

rezonabilă-sau obiectivă. Deci, precum am menţionat, o diferenţă în tratament care

nu urmăreşte un scop legitim sau unde nu există o relaţie rezonabilă de

proporţionalitate dintre mijloacele angajate şi scopul urmărit de a fi realizat este

tratament discriminatoriu.

Aspectul dezamăgirii este că Curtea rar a condamnat un stat pentru

discriminare conform art.14, in special pentru discriminare pe bază de rasă sau sex.

Unul din motivele pentru aceasta este că art.14 nu este o clauză liberă permanentă -

Convenţia nu se aplică, de exemplu, drepturilor sociale şi economice. Hotărârile

recente în cauzele Nachova şi Alţii contra Bulgariei şi Moldovan şi Alţii contra

României sunt de fapt primele prin care Curtea, in mod deschis, a găsit vinovate

statele membre pentru discriminarea rasială contrară art.14 din Convenţie171. Este

evident că nu trebuie naiv de presupus că in Europa anilor ’50 nu au fost alte

exemple de discriminare pe bază de rasă. Astfel, jurisprudenţa Curţii

concluzionează că art.14 de sine stătător nu a fost un instrument efectiv sau adecvat

pentru combaterea discriminării în Europa.

După un studiu temeinic al instrumentelor existente ale Consiliului Europei,

CERI a venit cu ideea elaborării unui protocol la Convenţia 273

Europeană a Drepturilor Omului, introducând o interzicere generală a discriminării

rasiale. Astfel, în anul 1995 CERI a evidenţiat că Curtea a condamnat un stat pentru

discriminare rasială conform art.14 şi că, ori cum, jurisprudenţa organelor

Convenţiei cu privire la acest subiect nu a fost extensivă. CERI nu a omis să

menţioneze că, în ceea ce priveşte interzicerea discriminării, Convenţia Europeană

nu a mers atât de departe ca alte instrumente internaţionale. Totodată, CERI a luat

în consideraţie un posibil model pentru un protocol. Conform acestei propuneri,

273

Nachova şi Alţii contra Bulgariei, C'F.DO, 6 iulie 2005; Moldovan şi Alţii contra României,

CEDO, 12 iulie 2005, nr.2 [indicele 55 şi 56].

203

fiecare urma să fie pus sub protecţie împotriva discriminării pe bază de rasă,

culoare, limbă, religie, fie origine etnică sau naţională.

La 26 iunie 2000, Comitetul de Miniştri a adoptat Protocolul nr.12 şi a publicat

raportul explicativ al acestuia.

Ţinem să concluzionăm că, în primul rând, cuvântul „egalitate” apare numai în

preambulul Protocolului. Deci, diferenţa de art.7 din Declaraţia Universală şi art.26

din Pact rămâne a fi prezentă. Probabil, este doar o diferenţă simbolică, însă

importanţa simbolurilor nu trebuie să fie subminată în domeniul drepturilor omului.

în acelaşi timp, Protocolul nu obligă Părţile „să prevină sau să remedieze toate

cazurile de discriminare în relaţiile dintre persoanele fizice” ECRI susţine că chiar

şi la discriminarea de către persoanele fizice autorităţile naţionale trebuie să

reacţioneze adecvat. Bineînţeles, autorităţile nu vor reuşi să prevină în totalitate

discriminarea, dar acestea trebuie cel puţin să aibă o datorie de a oferi victimei un

remediu care ar putea fi utilizat pentru a obţine reabilitarea şi restabilirea în

drepturi.

Unsprezece ţări au ratificat Protocolul şi acesta a intrat în vigoare la 1 aprilie

2005. Treizeci şi cinci de ţări au semnat acest Protocol. Totuşi, douăzeci şi patru

dintre acestea sunt pe cale de a-1 ratifica. Până la urmă, unsprezece ţări nici nu l-au

semnat, multe dintre aceste state au raportat ECRI că nu sunt încă pregătite să

întreprindă careva paşi întru ratificarea acestuia. Deci, chiar dacă la 1 aprilie 2005 a

fost făcut un pas important înainte, totuşi mai rămâne de parcurs o cale lungă.4 2

în ceea ce priveşte Protocolul nr.12, acesta este încă vag în două aspecte de

bază ce sunt relevante pentru combaterea discriminării, şi anume: privind efectul

orizontal al Protocolului şi privind măsurile pozitive.

47: „Non-discrimination: a luiman right. Seminar marking the enlry into force of Protocol No. 12 to

the European Convention on Human Rights”, Strasbourg, II October 200S,

PROCEEDINGS.C'ouncil of Europe. Publishing, p.5S.

După cum am menţionat, în ambele aceste aspecte Convenţiile ONU oferă opţiuni

mai bune.

în concluzie: curţile şi organele cvasijudiciare dispun de un instrument util,

precum este Protocolul nr.12. Totuşi, acesta nu substituie în întregime convenţiile

ONU, care sunt mai largi în scop privind problemele de înaltă relevanţă în ţările

europene.

O provocare importantă astăzi în Europa este de a asigura ca lupta împotriva

violenţei teroriste să fie desfăşurată efectiv, inteligent şi într- o manieră

non-discriminatorie. Pe parcursul ultimilor ani, un anumit număr de state, pentru

motive înţelese, s-au angajat în adoptarea şi implementarea unor măsuri

204

antiteroriste. în acelaşi timp, organele oficiale ale Europei în mod substanţial şi-au

extins cadrul juridic şi normativ interzicând discriminarea rasială şi etnică. în anul

2000, Uniunea Europeană a adoptat o Directivă de Rasă interzicând discriminarea

directă şi indirectă pe temei de origine rasială sau etnică. în acelaşi an, Comitetul de

Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Protocolul nr.12 Ia Convenţia Europeană.

După atacul de la 11 septembrie, unele guverne a adoptat abordarea care

divizează anumite segmente ale populaţiei pentru o atenţie specială sau protecţie

mai mică, aceasta o formează noncetăţeni sau persoanele care vin din desemnatele

ţări arabe sau islamice. în anumite cazuri, grupuri întregi - de exemplu, acele

denumite „combatanţi ilegali de inamici" - au fost considerate să iasă în afara

protecţiei juridice. Istoric vorbind, societăţile care au fost supuse ameninţărilor

deseori au demonstrat mai multă dorinţă de a sacrifica libertatea câtorva pentru

securitatea multora.

Să fim expliciţi: terorismul este o ameninţare serioasă pentru drepturile omului

şi securitatea umană. Acesta merită o reacţie din partea guvernelor. însă, a alege

care norme se aplică şi care nu sau a stabili excepţii vaste pentru grupuri întregi de

persoane este o metodă dintre cele neproductive.

Prin profilul etnic se subînţelege utilizarea stereotipurilor rasiale sau etnice ca

bază pentru deciziile personalului de investigaţie şi executarea legii privind cine a

fost sau poate fi implicat in activitate criminală. Profilul etnic nu este necunoscut.

într-adevăr, este vast documentat intr-un număr de state membre ale Consiliului

Europei, de către ECR1 şi alte instituţii. în ultimii ani, câteva guverne şi-au focusat

resursele invcstigative şi de poliţie pe persoanele care arată ca având origine arabă

sau islamică. Cu părere de rău, nu a fost întotdeauna clar că legătura cu identitatea

musulmană sau arabă se bazează pe informaţii privind un anumit incident intr-un

anumit loc, mai mult decât o presupunere larga că în general musulmanii şi arabii

sunt predispuşi a fi terorişti.

Practicile profilului rasial în mod clar implică norme no-discriminatorii. Totuşi,

nu este clar dacă astfel de practici violează dreptul existent al Uniunii Europene sau

Convenţia Europeană. în acest sens, Protocolul nr.12, prin crearea unei norme

independente de non-discriminare, poate acoperi gaura.

Discriminarea privind imigraţia şi cetăţenia este o altă problemă stringentă. în

anii recenţi, multe guverne au îngustat politica lor de imigrare şi cetăţenie în scopul

de a păstra în afara teritoriilor lor sau de a exclude teroriştii suspecţi. Astfel,

măsurile ţărilor se bazează pe adoptarea restricţiei de imigrare şi/sau drepturile de

reşedinţă, totodată, ele vizează accelerarea deportării şi/sau deposedarea de

cetăţenie a persoanelor suspectate în implicarea în activităţile teroriste sau în

susţinerea acestora. în practică, aceste măsuri s-au focusat mai des pe persoanele cu

205

pielea mai închisă la culoare din anumite ţâri, cum ar fi din Nordul Africii şi

Orientul Mijlociu.

Cea mai importantă deosebire dintre Protocolul nr.12 şi Carta Socială

Europeană revăzută, precum şi dintre Protocolul nr.12 şi Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului, este clară prin faptul că interzicerea discriminării din Cartă se

referă la drepturile acoperite de Cartă - drepturile sociale în sens larg, pe când

interzicerea din Protocolul nr.12 se aplică tuturor drepturilor şi comportamentului

autorităţilor publice. Un aspect extrem de pozitiv al naturii interzicerii, pe care

raportul explicativ la Protocol îl elucidează, este faptul că plângerile pot fi depuse

cel puţin împotriva câtorva dintre omisiunile greşite ale statelor contractante,

precum împotriva unor iniţiative ale acestora prin care se încalcă principiul

non-discriminării. Mai puţin însă pozitiv este că guvernele pot să nu considere

necesar de a lua careva iniţiative legislative şi de regulament şi comportamentul

discriminatoriu în relaţiile dintre indivizi poate fi considerat să cadă în afara sferei

de responsabilitate a guvernelor.

Tratatul de la Amsterdam odată intrat în vigoare a adăugat o nouă prevedere,

art.13. Această prevedere a împuternicit Uniunea să adopte măsuri pentru a

combate discriminarea pe criterii de sex, origine rasială sau etnică, religie sau

credinţă, disabilitate, vârstă şi orientare sexuală. Astfel, în anul 2000 Uniunea a

adoptat două Directive cu privire la discriminare:

- Directiva asupra Egalităţii Rasiale: aceasta cere statelor să interzică

discriminarea pe criterii de origine rasială sau etnică în toate activităţile sociale -

angajare, educaţie, sănătate etc.473;

- Directiva asupra Egalităţii la Angajare: aceasta cere statelor să interzică

discriminarea pe bază de religie sau credinţă, disabilitate, vârstă şi orientare sexuală

la angajare şi training vocaţional.11

Mai mult ca atât, in anul 2004, Uniunea a folosit art.13 pentru a extinde

interzicerea existentă cu privire la discriminarea pe criteriul de sex (gender) pe

piaţa muncii. Noua Directivă cere statelor să interzică discriminarea între femei şi

bărbaţi în ce priveşte accesul la bunuri şi servicii.475

Ţinând cont de activitatea destul de multilaterală în cadrul Uniunii Europene,

întrebarea ar fi dacă Protocolul nr.12 este relevant sau necesar statelor din UE. La

prima vedere, un observator obişnuit poate concluziona că legislaţia UE este mai

bine focusată pe problemele contemporane de egalitate. Prevederile Directivei de

Egalitate la Angajare asupra disabilităţii, vârstei şi orientării sexuale au fost

inovatoare; multe dintre statele membre deja dispuneau de legislaţie naţională

privind discriminarea pe criterii de sex, rasă şi religie, însă era mai puţină

experienţă în raport cu alte criterii de discriminare. Se duceau dezbateri aprinse pri-

206

vind necesitatea includerii exprese a acestor criterii în Protocolul nr.12; în cele din

urmă, s-a ajuns la a reţine o listă nonexhaustivă a criteriilor de discriminare deja

stipulate în art.14 din CEDO. La acel moment, invizibilitatea aparentă a criteriilor,

precum orientarea sexuală şi disabilitatea, preocupa unele organizaţii

neguvernamentale. într-o anumită măsură, acele îndoieli vizau jurisprudenţa Curţii

Europene. De exemplu, o serie de hotărâri au confirmat în mod consistent că

orientarea sexuală este acoperită de art.14 din CEDO. Mai mult ca atât, este un

criteriu asupra căruia Curtea cere „motive speciale destul de serioase” pentru a

justifica diferenţa de tratament.476 274 275

Lista nonexhaustivă a criteriilor de discriminare din Protocolul nr.12 oferă un

instrument flexibil în confruntarea cu formele diverse de dis criminare. în contrast

cu acesta, legislaţia UE privind non-discrimina rea divizează discriminarea în

categorii care nu întotdeauna corespund realităţii sociale. De exemplu, interzicerea

discriminării pe bază de rasă, etnicitate şi religie a devenit mult mai pronunţată din

anul 2000, puţin însă în ce priveşte comunităţile islamice ale migranţilor. Separarea

din dreptul UE a etnicităţii şi religiei rămâne a fi o problemă.

Totodată, criteriile de discriminare stabilite în Protocolul nr.12 permit

adaptarea faţă de schimbările sociale. Când Uniunea a adoptat Directiva privind

Egalitatea Rasială, ea a perceput larg discriminarea rasială şi etnică - ca o problemă

ce are legătură cu comunităţile de migranţi in Europa. Extinderea Uniunii în anul

2004 a evidenţiat provocări sociale suplimentare:

- situaţia minorităţilor naţionale istorice (de exemplu, ungurii din România):

- excluderea socio-economică a comunităţilor de romi;

- poziţia comunităţilor ruseşti din cadrul Ţărilor Baltice.

Protocolul nr.12 include astfel de criterii de discriminare, precum:

„origine naţională sau socială” şi „asocierea cu o minoritate naţională”. Acestea

sunt sfere unde legislaţia UE privind non-discriminarea rămâne ambiguă şi nu mai

reflectă pe deplin contextul social In care va opera.

Creându-se ca o organizaţie economică consistentă, legislaţia UE privind

egalitatea de gen iniţial s-a axat pe combaterea discriminării la angajare. Directiva

4,1

Directiva 2000/43/EC de implementare a principiului tratamentului egal între persoane fără

deosebire de origine rasială ori etnică (2000) OJ LI80/22. 4 4

Directiva 2000/78/EC de stabilire a unui cadru general de tratament egal la angajare şi ocuparea

forţei de muncă, (2000) OJ L303/I6. 275

Directiva 2004/113/EC de implementare a principiului de tratament egal îintre bărbaţi şi femei

în accesul şi suplinirea cu bunuri şi servicii, (2004) OJ L373/37. 4,14

L. şi V. contra Austriei, cererile 39392/98 şi 39829/98, paragraful 45, 9 ianuarie 2003.

207

privind Egalitatea Rasială a marcat un început semnificativ plecând mult mai

departe de problemele din cadrul pieţei de muncă. Implementarea prevederilor

Directivei în ariile din afara angajării s-au dovedit a fi provocatoare. în cel puţin

şapte state, implementarea acestui aspect al Directivei de Egalitate Rasială în

legislaţia naţională incă nu s-a realizat în deplinătate (Republica Cehă, Estonia,

Germania, Letonia, Luxemburg, Malta şi Polonia).

Din nou, Protocolul nr.12 poate prevedea o valoare suplimentară in comparaţie

cu legislaţia UE. Prin interzicerea discriminării în sfera publică, Protocolul nr.12

evită problemele potenţiale privind hotarele exacte ale legislaţiei privind

non-discriminare. De exemplu, chiar dacă Directiva privind Egalitatea Rasială

acoperă prevederea ce vizează accesul egal Ia bunuri şi servicii, există totuşi arii

gri, unde este neclar dacă

Directiva se poate aplica. Sunt oare deciziile municipale privind oferirea de

permisiune planificată incluse în noţiunea de „servicii”? Aşadar, Protocolul nr.12

este destul de cuprinzător şi oferă un răspuns mai efectiv la necesitatea acoperirii

riscului de goluri şi omisiuni privind scopul legii.

Una dintre părţile forte ale legislaţiei UE privind non-discriminarea priveşte

combaterea discriminării în cadrul interacţiunilor sociale cotidiene. Cele mai

dezvoltate norme au legătură cu piaţa muncii, însă legislaţia graduală se extinde

asupra combaterii inegalităţilor în ce priveşte accesul la cele mai importante bunuri

şi prestarea de servicii (precum serviciile financiare) sau accesul în locurile publice

(de exemplu, în baruri şi restaurante). Astfel, dacă legislaţia UE in această privinţă

tinde să se focuseze asupra discriminării atât din partea actorilor publici, cât şi a

celor privaţi în pieţe (aşa precum piaţa muncii sau piaţa de servicii), atunci

Protocolul nr.12 oferă o focusare diferită, însă complementară pentru stat. Astfel,

se recunoaşte că în anumite sfere, statul rămâne actorul şi agentul principal în ce

priveşte asigurarea egalităţii.

Implementarea legii este o zonă ne acoperită de dreptul UE privind

non-discriminarea, însă centrală pentru orice agendă privind egalitatea. Iar

combinarea Directivelor UE cu Protocolul nr.12 oferă un răspuns cuprinzător la

discriminarea care apare in sferele publice şi private.

In ceea ce priveşte definiţia discriminării, Protocolul nr.12 nu conţine o astfel

de definiţie. Totuşi, in raportul său explicativ, se referă la principiile stabilite de

Curtea Europeană conform art.14 din CEDO. Astfel, o diferenţă de tratament nu va

fi ilegală, dacă aceasta va urmări un scop legitim şi va folosi mijloace proporţionale

de atingere a acelui scop.477 în contrast, Directivele UE prevăd o definiţie mai

detaliată şi mai riguroasă a discriminării. O clară distincţie se face între

208

discriminare directă, care nu este deschisă pentru justificare, şi discriminarea

indirectă, unde justificarea obiectivă rămâne a fi posibilă. Mai mult ca atât,

Directivele UE conţin o interzicere explicită a hărţuirii şi victimizării reclamanţilor.

Diferenţele în atingerea definirii discriminării reflectă natura diferită a acestor

două arii de lege. Precum s-a observat, Protocolul nr.12 prevede o protecţie

împotriva discriminării prin toată sferă publică şi în respectul unor criterii

nelimitate. în mod consecutiv, a fost necesar să prevadă statele cu o flexibilitate

suficientă pentru a justifica diferenţele de tratament unde ele sunt necesare şi

adecvate. Dimpotrivă, axându-se 276 pe criterii mai limitate în arii specifice,

legislaţia UE a impus mai multe restricţii asupra discreţiei naţionale. Astfel, chiar şi

în cadrul dreptului UE există sfere unde legiuitorul este obligat să prevadă o

flexibilitate mai mare; discriminarea directă rămâne deschisă unei justificări

obiective pe criteriu de vârstă în cadrul angajării şi pe criteriu de sex în ce priveşte

prestarea serviciilor financiare, de exemplu asigurare. Totuşi, Curtea Europeană

trebuie să stabilească o noţiune a discriminării pentru a o adapta Ia necesităţile

protecţiei generale împotriva discriminării.

în concluzie, ţinem să menţionăm că nu este îndeajuns pentru statele UE să se

bazeze pe implementarea Directivelor UE ca un singur răspuns la discriminare.

Acestea nu acoperă toate criteriile după care discriminarea apare, dar nici nu

acoperă toate sferele de viaţă unde persistă inegalitatea. Protocolul nr.12

completează Directivele UE prin prevederea unui principiu de non-discriminare

larg; este o bază legală esenţială pentru atingerea egalităţii în faţa legii şi în

acţiunile autorităţilor publice. Astfel, experienţa implementării legislaţiei UE

prevede lecţii şi norme din care Curtea Europeană poate trage concluzii în

elaborarea de mai departe a Protocolului nr.12.

Suntem de părere că pentru Republica Moldova sunt toate premisele de a

ratifica Protocolul nr. 12 la CEDO; mai mult ca atât, ratificarea Protocolului este

impusă şi de Planul de Acţiuni UE-RM. Ratificând acest Protocol, persoanele care

se află sub jurisdicţia Republicii Moldova şi care vor fi victime ale discriminării

bazate pe una din formele prevăzute în Protocol nr.12 se vor adresa la CEDO fără să

invoce şi alte articole din CEDO. în felul acesta se vor preveni şi condamna mutl

mai efectiv discriminările pe teritoriul Republicii Moldova.

2.3. Mecanisme europene specializate in prevenirea şi combaterea

discriminării

276

Paragraful 18. Raportul explicativ la Protocolul nr.12.

209

Mecanismele europene în prevenirea şi combaterea discriminărilor reprezintă

structuri organizaţionale specializate, abilitate cu funcţia de control în acest

domeniu. în cele ce urmează vom trece în revistă cele mai importante mecanisme la

nivel european ce au atribuţia directă de prevenire şi combatere a discriminărilor.

Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (in continuare - CERI) a

fost creată în urma deciziilor luate la Adunarea şefilor de state şi guvernelor

Consiliului Europei, în anul 1993, la Viena. în Declaraţia de la Viena, statele

condamnă toate formele rasismului, xenofobia, anti-semitismul, intoleranţa şi toate

formele discriminării rasiale.''7* Scopul creării acesteia se identifica în combaterea

fenomenelor date la nivel european. Astfel, în anul 2002, Comitetul de Miniştri al

Consiliului Europei a adoptat un nou statut al CERI, consolidând rolul său într-un

mecanism independent de monitorizare, a cărui sarcină este combaterea rasismului,

xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei în toate statele membre ale Consiliului

Europei prin perspectiva protecţiei drepturilor omului.

CERI este compusă din câte un expert din fiecare stat membru al Consiliului

Europei pentru o perioadă de cinci ani şi dispune de un mic Secretariat propriu.

Comisia analizează problemele existente în fiecare ţară, dând recomandări şi

oferind soluţii. în plus, această Comisie formulează pentru anumite teme, precum

rasismul şi intoleranţa faţă de romi, recomandări politice şi exemple practice şi utile

destinate guvernelor. în cadrul abordărilor ţară-cu-ţară se efectuează o analiză

temeinică a situaţiei în fiecare ţară membră în vederea elaborării unor propuneri

specifice şi concrete, însoţite de o evaluare a modului în care li s-a dat curs. Astfel,

lucrul CERI se focusează pe monitorizarea rasismului, discriminării rasiale,

xenofobiei, anti-semitismului şi intoleranţei din statele membre ale Consiliului

Europei, prin pregătirea rapoartelor pe ţară.

CERI a finisat deja două runde ale rapoartelor pe ţară: astfel, prima a avut loc în

perioada 1994-1998, iar cea de-a două - 1999-2002. Cea de-a treia rundă a început

în anul 2003 şi s-a finisat în 2007 (timp de cinci ani, rapoartele de la opt la zece ţâri

sunt examinate).277 278

Raportarea către CERI este diferită de celelalte raportări internaţionale prin

faptul că elaborează propriile rapoarte pe ţară pe baza informaţiilor culese de la

diferite surse (guvernamentale şi neguvernamentale), dar mai puţin de la statele

membre în mod direct. Totodată, CERI efectuează vizite de obţinere a unui tablou

detaliat şi cuprinzător a situaţiei in ţara examinată, care durează până la cinci zile. în

acest fel, pentru elaborarea rapoartelor pe ţară, membrii CERI sunt impărţiţi în

277

Resolution 2002/8 of 13 June 2002. The new statute took elTect as of I January 2003. 47,1

www.coe.int/ecri/

210

aşa-numitele grupuri de ţară-cu-ţară, fiecare fiind format din patru sau cinci

membri.

Rapoartele CERI conţin analize şi recomandări cu privire la confruntarea şi

tratarea problemelor identificate din ţara respectivă A st 1« I. metoda actuală a

CERI este de a urmări implementarea propunenloi şi recomandărilor din rapoartele

pe ţară şi de a furniza informaţii de ultimă oră cu privire la conţinutul general, luând

în consideraţie noile schimbări şi posibilele probleme ale statului relevant. în

această activi tate, CERI atrage atenţia la următoarele momente:

♦ legislaţia naţională şi opiniile autorităţilor şi instituţiilor naţionale relevante,

inclusiv miniştrii, ombudsmenii etc.

♦ materialul propriu al CERI, inclusiv Recomandările de Politică Generală şi

rapoartele pe ţară;

♦ rapoartele pe ţară, observaţiile şi comunicările individuale din partea

organelor de monitorizare ale ONU, precum Comitetul cu privire la eliminarea

tuturor formelor de discriminare rasială, Comitetul pentru drepturile omului,

Comitetul împotriva torturii etc.;

♦ Rapoartele pe ţară prezentate Consiliului Europei cu referire Ia

Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale, Carta Socială

Europeană, Carta Europeană a limbilor regionale şi minoritare, şi rapoartele

Comisarului pentru Drepturile Omului;

« Deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului;

♦ Documentele Centrului European de Monitorizare a Rasismului, Xenofobiei

şi Intoleranţei;

. Documentele OIM, ÎCNUR, UNICEF, şi OSCE;

♦ Materialul publicat de către alte agenţii, instituţii, sau guverne, inclusiv

prezentările experţilor, manuale, articole, ziare, comunicate de presă etc.;

♦ Informaţiile pe care le deţin organizaţiile neguvernamentale, în special de la

Amnesty Internaţional, Federaţia Internaţională Helsinki pentru Drepturile Omului,

Human Rights Watch, Centrul European cu privire la Drepturile Romilor,

Comitetele Helsinki naţionale şi “de umbră” (shadow) sau rapoartele alternative

prezentate de către ONG-uri către organele de monitorizare ale ONE! şi Consiliul

Europei.279

Totuşi, sistemele naţionale de monitorizare în statele membre ale Consiliului

Europei cu privire la rasism şi intoleranţă nu sunt întotdeau na satisfăcătoare. De

obicei, nu există un sistem de încredere a colectării informaţiei. însă, există o

48u

www.coe.int/ecri/

211

necesitate de a dezvolta un sistem armonizat sau comun privind colectarea datelor

relevante.280

La fel, există o întârziere considerabilă, de aproximativ cinci ani, intre

rapoartele eliberate cu privire la aceeaşi ţară conform procedurii de ţarăcu-ţară.

Astfel, după ce a adoptat raportul pe ţară, următoarea dată când CERI ia în

consideraţie situaţia acestei ţări este în timpul următoarei runde de raportare, iar în

raportul său anual CERI face remarce cu privire la principalele orientări; totuşi,

această orientare este, de obicei, de o natură extrem de generală. Un alt instrument

şi mecanism la nivel european este Convenţia-cadru pentru protecţia

minorităţilor naţionale care a intrat în vigoare Ia data de 1 februarie 1998.

Convenţia-cadru281 reprezintă unul dintre cele mai cuprinzătoare tratate consacrate

protecţiei drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale, încorporând

o dimensiune de abordare a rasismului şi intoleranţei. Părţile Ia prezenta Convenţie

se angajează să promoveze egalitatea deplină şi efectivă a persoanelor aparţinând

minorităţilor naţionale in toate domeniile vieţii: economice, sociale, politice şi

culturale, precum şi condiţiile de natură să permită acestor persoane să-şi exprime,

păstreze şi dezvolte cultura şi identitatea proprie, iar articolul 4 specifică obligaţia

statelor părţi să garanteze dreptul la egalitate în faţa legii şi la egală protecţie a legii.

Acest articol obligă statele să întreprindă măsuri speciale în promovarea egalităţii

depline şi efective în toate domeniile vieţii sociale şi determină ca aceste măsuri să

nu fie considerate drept acte de discriminare.

Convenţia-cadru nu dispune de un mecanism de plângere individuală. 282

Comitetul de Miniştri şi Comitetul Consultativ (18 membri), compus din experţi

independenţi, în egală măsură sunt implicaţi în monitorizarea implementării

prevederilor Convenţiei-cadru. Bazată pe un sistem de raportare, procedura de

monitorizare solicită fiecărui stat să prezinte un prim raport intr-un interval de un

an, de la data intrării în vigoare a prezentei Convenţii, şi rapoarte suplimentare la

fiecare 5 ani, sau ori de câte ori Comitetul de Miniştri le solicită. Acolo unde sunt

necesare informaţii specifice suplimentare, Comitetul Consultativ trimite statelor

chestionare în scris. Astfel, sarcina acestui Comitet Consultativ este de a asista

Comitetul de Miniştri în evaluarea măsurilor adoptate de către o parte pentru a pune

în aplicare principiile enunţate in Con- ventia-cadru.

280

www.coe.int/ecri/ 281

Convenţia-Cadru din 01.02.95 pentru protecţia minorităţilor naţionale // Tratate internaţionale,

2001, p.93. 26/93. n' http://www.coe.int/T/E/human_rights/minorities/l . GENERAL PRESENTATION/

FCNM_WEBpanels_40.pdf

212

in ceea ce priveşte activităţile Comisarului pentru Drepturile Omu lui în

domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, acesta a organizat seminare şi

conferinţe, de exemplu, cu privire la relaţia dintre religie şi drepturile omului. în

cursurile vizitelor sale în statele membre, Co misarul atrage o atenţie deosebită

respectării drepturilor persoanelor care aparţin grupurilor vulnerabile. Astfel,

situaţia romilor cât şi situaţia integrării comunităţilor străine, trezeşte o îngrijorare

continuă a Comisarului.48’

Cele mai importante sarcini ale Comisarului sunt:

♦ Promovarea educaţiei şi conştientizării drepturilor omului în statele membre;

♦ Promovarea respectului pentru drepturile omului;

♦ Identificarea neajunsurilor din legislaţiile şi practicile statelor membre.485

în rapoartele sale pe ţară, Comisarul a accentuat, în mod frecvent, problemele

cu privire la rasism şi discriminare împotriva minorităţilor etnice şi altor grupuri.

Rolul Comisarului este în a oferi consultanţă de promovare a drepturilor omului şi

de prevenire a violărilor acestora. în pofida faptului că Comisarul nu are puteri

legale de constrângere, totuşi, opiniile şi constatările sale poartă un caracter moral

semnificativ - odată ce vin de la o autoritate independentă şi proeminentă, în mod

democratic aleasă de către Adunarea Generală reprezentând popoarele din Europa.

Conferinţa europeană împotriva rasismului „Toţi diferiţi, toţi egali: de la

principiu la practică” a. avut loc între 11 şi 13 octombrie 2000 şi a avut caracterul

de adunare pregătitoare la nivel european pentru Conferinţa Mondială a ONU

împotriva Rasismului, care şi-a desfăşurat lucrările în 2001 la Turban.

La şedinţa finală a Conferinţei, miniştrii statelor membre ale Consiliului

Europei au adoptat atât o Declaraţie Politică, cât şi Concluzii Generale. în

Declaraţia Politică miniştrii au subliniat importanţa luptei împotriva rasismului şi

discriminării, precum şi au accentuat rolul-cheie al Consiliului Europei în

combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei. în cele din

urmă, guvernele au fost atenţionate 283 284

asupra necesităţii de lua măsuri juridice,

politice, educaţionale „întru prevenirea şi eliminarea rasismului, discriminării

rasiale, xenofobiei, anti-semitismului şi intoleranţei şi de a monitoriza şi evalua

aceste fenomene în mod continuu”4*6

Centrul European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei (în continuare -

CEM) a fost înfiinţat în anul 1997 (începându-şi activitatea în 1998) de către

8!M http://www.coe.int/t/commissioner/defauit EN.asp 284

Resolution (99)50 on the Council of Europe Commissioner for Human Rights. adopted hv the

Committee of Ministers on 7 Mav 1999, art.3.

213

Uniunea Europeană, ca organism independent menit să contribuie la combaterea

rasismului, xenofobiei şi antisemitismului în Europa. Obiectivul principal al CEM,

care îşi are sediul la Vena (Austria) este de a oferi Comunităţii şi statelor sale

membre informaţii şi date obiective, credibile şi comparabile legate de fenomenele

de rasism, xenofobie şi antisemitism în UE, cu scopul de a ajuta UE şi statele

membre să ia măsuri sau să adopte anumite direcţii de acţiune împotriva rasismului

şi xenofobiei, conform Programului de lucru din 2006 al CEM.487

In susţinerea unui proces mai efectiv şi a unei informări mai bune la nivelul UE,

CEM cooperează cu societatea civilă, lucrând asupra problemelor legate de rasism

şi xenofobie. CEM, la momentul actual, îşi uneşte eforturile în mod deosebit cu

instituţiile ombudsmenilor europeni şi naţionali, organele specializate la nivelul

naţional In domeniul egalităţii, cu instituţiile naţionale ale drepturilor omului şi

reţelele specializate. Astfel, la nivel naţional, CEM continuă să faciliteze, unde este

necesar, adunările şi mesele rotunde naţionale care Completează priorităţile CEM

la nivelul european.4*8

Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), cu sediul

la Varşovia este una dintre instituţiile OSCE responsabile de promovarea

drepturilor omului, democraţiei şi a statului de drept. în prezent ODIHR acţionează

în următoarele direcţii:489

♦ sprijină desfăşurarea de alegeri democratice prin intermediul misiunilor de

observatori;

♦ oferă asistenţă statelor membre la implementarea standardelor dimensiunii

umane, în vederea consolidării instituţiilor democratice, prin intermediul unor

programe pe termen lung;

♦ sprijină misiunile pe teren ale OSCE în activităţile de implementare desfăşurate

de acestea, asigurând instruire, schimb de experienţă şi coordonare la nivel

regional; m

http://www.coe. int/T/E/human_rights/Ecri/2-European_Conference/ JSÎ

http://lra.europa.eu/fTa/material/puh/WP/wp06-en.pdf

http://fra.europa.eu/fra/material/pub/WP/wp06-en.pdf wl>

hnp:/Avw\v.osce.or&,odihiv?page elections

• contribuie la identificarea timpurie şi la prevenirea posibilelor con flicte pe

teritoriul statelor membre, prin implementarea standardelor dimensiunii umane

a OSCE;

• organizează programe de instruire în domeniul drepturilor omului pentru

autorităţile publice, societatea civilă şi membrii OSCE;

• asistă statele membre la implementarea standardelor OSCE privind lupta

împotriva terorismului, în conformitate cu standardele internaţionale;

214

• asistă statele membre la implementarea standardelor privind toleranţa şi

non-discriminarea şi sprijină eforturile pentru combaterea manifestărilor de

rasism, antisemitism şi alte forme de intoleranţă, inclusiv împotriva

musulmanilor;

• serveşte drept Centru de legătură cu OSCE în ceea ce priveşte problemele legate

de populaţiile roma şi Sini promovând integrarea totală a grupurilor roma şi

Sini în societăţile în cadrul cărora trăiesc;

• organizează întâlniri periodice referitoare la standardele dimensiunii umane

(Reuniunea pentru Implementarea Dimensiunii Umane, Seminarul anual

pentru Dimensiunea Umană, Reuniuni Suplimentare ale Dimensiunii Umane);

• implementează programe de îmbunătăţire a situaţiei femeilor în regiunea

OSCE.

în vederea îndeplinirii acestor atribuţii, în cadrul ODIHR funcţionează

Programul pentru Toleranţă şi Non-discriminare.

în domeniul toleranţei şi non-discriminării, ODIHR oferă suport statelor

participante în implementarea angajamentelor OSCE şi fortificarea reacţiei lor la

crimele de ură şi cazuri de rasism, xenofobie, antisemitism şi alte forme de

intoleranţă. Activităţile ODIHR legate de toleranţă şi non-discriminare sunt axate

pe următoarele domenii: cadrul legislativ, instruirea pe marginea aplicării legii,

monitorizarea, raportarea şi controlul reacţiilor la crimele şi incidentele motivate de

ură, la fel şi activităţile educaţionale de promovare a toleranţei, respectului şi

înţelegerii reciproce.

OSCE/ODIHR în domeniul respectiv are obligaţia de a coopera cu toate

instituţiile OSCE, precum şi cu Comitetul ONU cu privire la eliminarea

discriminării rasiale, CERI, CEM, alte organizaţii internaţionale, ONG-uri. La fel,

unul dintre obiectivele sale este de a raporta constatările în faţa Consiliului

Permanent şi întâlnirea anuală privind implementarea dimensiunii umane a OSCE

şi de a publica aceste constatări. Bineînţeles, prevenirea şi luarea de măsuri

necesare împotriva cazurilor şi practicilor de orice forme de discriminare.490

Republica Moldova, fiind membră cu drepturi depline, şi-a asumat următoarele

angajamente: să asigure în sistemul juridic un mediu sigur şi liber de crime de ură,

violenţă sau discriminare în toate domeniile vieţii sociale; să promoveze programe

educaţionale în combaterea crimelor de ură; să combată crimele de ură, care pot da

naştere la propagandă rasistă, xenofobă sau antisemită în mass-media; să colecteze

informaţie solidă şi statistici cu privire la crimele de ură ce au fost comise pe

teritoriul ţării şi să raporteze aceste informaţii în mod periodic către OSCE/ODIHR

şi să le publice.

215

OSCE a creat, în anul 1992, şi înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale.

prin semnarea Actului Final de la Helsinki, în scopul de a asigura un răspuns

adecvat şi rapid tensiunilor etnice care pot să evolueze într- un conflict (chiar şi

într-un conflict armat) într-o zonă din regiunea statelor membre ale OSCE. Înaltul

Comisar pentru Minorităţile Naţionale funcţionează ca un instrument al diplomaţiei

preventive: el identifică şi ia măsurile necesare detensionării unor situaţii

conflictuale generate de tensiuni interetnice care pot pune în pericol pacea,

stabilitatea unor sub-regiuni şi a unor state membre ale organizaţiei. Sediul înaltului

Comisar este la Haga, în Olanda.491 în abordarea conţinutului tensiunilor în care

sunt implicate minorităţile naţionale, înaltul Comisar pentru Minorităţile Naţionale

tratează problemele într-o manieră independentă, fiind imparţial, acţionând în

spiritul cooperării. Toate statele membre ale OSCE au obligaţia de a respecta

prevederile referitoare la drepturile omului, inclusiv cele referitoare la drepturile

minorităţilor naţionale ale Naţiunilor Unite. Majoritatea statelor membre OSCE au,

de asemenea, obligaţia de a respecta normele impuse de Consiliul Europei. La fel,

înaltul Comisar pentru Minorităţile Naţionale a cerut Fundaţiei pentru Relaţii

Interetnice, în cooperare cu Institutul de Drepturile Omului şi Legislaţie Umanitară

Raoul Wallenberg, să reunească un grup de experţi recunoscuţi pe plan

internaţional care să elaboreze recomandări şi să schiţeze alternative, în

concordanţă cu standardele internaţionale relevante. Rezultatul acestei iniţiative îl

reprezintă Recomandările de la Lund cu privire la participarea efectivă a

minorităţilor naţionale în viaţa 285 286 publică - denumite după oraşul suedez în care

experţii s-au întrunit pentru ultima dată şi au finalizat Recomandările.287 întrucât

standardele existente referitoare la drepturile minorităţilor fac parte din drepturile

omului, în cadrul consultărilor s-a pornit de la premisa că statele res pectă toate

celelalte obligaţii privitoare la drepturile omului, inclusiv dreptul la

non-discriminare. S-a considerat, de asemenea, că obiectivul suprem al tuturor

drepturilor omului este dezvoltarea completă şi liberă a personalităţii umane

individuale în condiţii de egalitate. în consecinţă, s-a considerat că societatea civilă

ar trebui să fie deschisă şi fluidă şi, ca atare, să integreze toate persoanele, inclusiv

cele aparţinând minorităţilor naţionale. Mai mult, obiectivul unei bune guvernări

democratice este de a servi nevoile şi interesele întregii populaţii. S-a presupus că

toate guvernele se străduie să asigure maximum de oportunităţi de a se contribui la

285

http://www.osce.org/odihr/?page=elections 4,1

http://www.osce.orp/hcnm J0;

http://www.osce.org/hcnm

216

luarea de decizii de interes public de către toţi cei afectaţi de ele.

în opinia noastră, Republica Moldova trebuie să implementeze în legislaţia

naţională prevederi referitoare la prevenirea şi combaterea discriminărilor

elaborate de către aceste mecanisme europene că să facilităm integrarea statului în

Uniunea Europeană. De asemenea, statul trebuie să folosească aceste mecanisme în

scopul informării comunităţii europene de acele discriminări ce se produc în stânga

Nistrului de către angajaţii regimului criminal al lui Smirnov.

§3. Cadrul normativ naţional în prevenirea şi combaterea discriminării

3.1. Cadrul normativ cu privire la prevenirea şi combaterea

discriminării in Republica Moldova

Aderând la anumite instrumente internaţionale, cum ar fi: Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor

şi a libertăţilor fundamentale ale omului etc., Republica Moldova şi-a asumat

obligaţii primordiale de a respecta demnitatea, drepturile omului şi

non-discriminarea pentru fiecare persoană ce se află sub jurisdicţia sa. Mai mult ca

atât, în conformitate cu art.4 alin.(2) şi art.8 din Constituţia Republicii Moldova,

instanţele de judecată, în caz dacă există neconcordanţe între dreptul internaţional

şi cel naţional in materia drepturilor omului, inclusiv în domeniul prevenirii şi com-

baterii discriminărilor, pot aplica direct dreptul internaţional al drepturilor omului

la care statul este parte. 288 Dispoziţia constituţională despre prioritatea

reglementărilor internaţionale privind drepturile omului are incidenţă asupra legilor

şi asupra altor acte normative interne289. Legiuitorul are obligaţia de a verifica

concordanţa dispoziţiilor proiectelor de legi cu normele tratatelor internaţionale.290

Normele internaţionale in domeniul drepturilor omului au prioritate doar asupra

legilor interne, dar nu şi asupra normelor constituţionale291, deoarece în conformita-

te cu art.8 alin.(2) din Constituţie, dacă un tratat internaţional conţine dispoziţii

contrare prevederilor constituţionale, atunci, înainte de intrarea în vigoare a

4J>

Constituţia Republicii Moldova, 1 ‘>94, art.4 alin2 şi art.8; Hotărârea Curţii Supreme de

Justiţie privind aplicarea judiciară a unor anumite prevederi ale Convenţiei europene pentru

apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului din 19 iunie 2000, nr.17.

V. Puşcaş, V.Zaporojan. Curtea Constituţională a Republicii Moldova: 10 ani de activitate. -

Chişinău: Reclama, 2005. p.69. HCC nr.55 din 14.10.1999 .7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 118- 119/64.

o<. HCC nr 72 din 23.12.1999 II Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 1-4/1.

217

tratatului, se recurge la revizuirea Constituţiei. Aceasta se face în conformitate cu

principiul dreptului internaţional privind îndeplinirea de către stat a angajamentelor

internaţionale. în cazul în care vom exercita controlul constituţionalităţii acestui

tratat, aceasta ar contrazice principiului internaţional privind exercitarea tratatelor

cu bună-credinţă.292

Ca să nu ajungem în situaţia contradicţiilor dintre Constituţia

Republicii Moldova şi legislaţia Uniunii Europene, la capitolul prevenirii şi

combaterii discriminărilor, atunci când se va pune in discuţie problema aderării la

UE, statul trebuie să modifice Constituţia, sistemul legislativ, astfel ca să

corespundă standardelor UE la capitolul non-discriminării. Deoarece art.16 al

Constituţiei Republicii Moldova stabileşte principiul egalităţii in faţa legii şi în faţa

autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,

religie, sex, °pinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, statul are

obligaţia de a respecta fiecare persoană. însă, criteriile asupra cărora se aplică

principiul non-discriminării din Constituţie sunt mult mai limitate decât criteriile

care sunt stipulate în instrumentele internaţionale. în

Republica Moldova astfel de criterii constituţionale sunt: rasa, naţiona litatea,

originea etnică, limba, religia, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine

socială, însă instrumentele internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii

discriminărilor permite statului nostru să inclu dă mai multe criterii de protecţie în

scopuri naţionale.

Mai multe state au inclus mai multe criterii de protecţie împotriva

discriminărilor urmând instrumentele internaţionale, de exemplu, Australia în

Legea sa privind non-discriminarea în materie de angajare a inclus: starea civilă,

vârsta, antecedentele penale, istoria medicală, disabilitatea mintală, intelectuală,

fizică sau psihică, naţionalitatea, preferinţa sexuală şi activitatea în sindicate.293*

Analizând art.16 din Constituţie, propunem modificarea acestuia, în special în

privinţa măririi numărului de criterii protejate împotriva discriminărilor. Astfel, în

urma modificării acesta va include următoarele criterii: sex, rasă, naţionalitate,

origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă,

opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare

civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA, sau

alte criterii, sau semne individuale, stabilite prin prezenta lege sau prin tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte". Toate criteriile care au

V Puşcaş, V.Zaporojan. Curtea Constituţională a Republicii Moldova: 10 ani de activitate. —

Chişinău: Reclama, 2005. p,76. ws

Regulamentele comisiei australiene în domeniul drepturilor omului şi şanselor egale, 1989.

218

completat art.16, cum ar fi: starea sănătăţii, vârsta, orientarea sexuală, starea

civilă, stare materială, boala cronică necontagioasă, infecţia cu HIV/SIDA, sau

alte criterii sau semne individuale, trebuie să fie incluse, în afară de Constituţie, şi

în actele legislative, cum ar fi: viitoarea Lege cu privire la non-discriminare, Legea

cu privire la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, etc., deoarece toate aceste

acte legislative trebuie să aibă un suport constituţional în procesul traducerii lor în

viaţă. Ne includerea tuturor criteriilor de protecţie împotriva discriminărilor va da

posibilitate CtF.DO să condamne Republica Moldova (în cazul unor eventuale

cereri bazate pe criterii de protecţie ne acoperite de legislaţia Republicii Moldova)

pentru ne aplicarea criteriilor de protecţie ce sunt stabilite în CEDO. în aşa fel vom

pierde şi bani, şi timp şi vom fi obligaţi să modificăm legislaţia în conformitate cu

standardele internaţionale la acest capitol. Lista criteriilor propuse pentru a

completa cele prevăzute la art.16 din Constituţie, şi mai apoi în Proiectul Legii cu

privire Ia non-discriminare, nu este exhaustivă şi se încheie cu „sau alte criterii sau

semne individuale, stabilite prin prezenta Constituţie sau prin tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este part”. Acest fapt va permite

aplicarea prevederilor constituţionale, fără a cere modificarea ei sau a Legii cu

privire la non-discriminare. Protecţia împotriva discriminării se extinde şi asupra

persoanelor care sunt considerate sau asociate cu categoriile de persoane protejate.

Din acest articol putem deduce două principii interdependente: principiul egalităţii

şi normal principiul non-discriminării.

Atât principiul non-discriminării, cât şi principiul egalităţii se aplică la

asigurarea tuturor drepturilor omului. Aceste principii sunt interdependente,

deoarece respectarea principiului non-discriminării este condiţia de bază a

asigurării principiului egalităţii, şi viceversa. De aici facem concluzia că ambele

sunt necesare într-un sistem juridic şi că acestea reprezintă o condiţie a

constituţionalismului contemporan şi a statului de drept.

în opinia noastră, egalitatea ca principiu constituţional, este atunci când

persoanele: se pot folosi, în mod egal, de toate drepturile prevăzute în Constituţie şi

legi, fără deosebire de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine

socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea

sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie cu HIV/S1DA sau pe alte criterii sau semne individuale,

stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este

parte: participă în egală măsură la viaţa politică, civilă, economică, socială şi

culturală, fără privilegii şi fără discriminări; sunt tratate în mod egal atât de către

toate autorităţile publice, cât şi de către ceilalţi cetăţeni şi au şanse egale.

219

Iar principiul non-discriminării presupune asigurarea din partea statului a unei

bune guvernări democratice şi garantarea unei participări a fiecărei persoane la

viaţa politică, civilă, economică, socială şi culturală, fără deosebire de sex, rasă,

naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie,

limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare

civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA sau pe

alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Propunem să fie introdus un nou articol în Constituţie Republi» n Moldova , şi

anume, art.16’ având denumirea „Principiul non-discriml nării” cu următorul

conţinut: Principiul non-discriminării presupune asigurarea din partea statului a

unei bune guvernări democratice şi ga rantarea unei participări depline a fiecărei

persoane la viaţa politică, civilă, economică, socială şi culturală, fără deosebire de

sex, rasă, na (tonalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,

convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,

orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,

infecţie cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege

sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

In rezultatul acestor modificări, societatea va conştientiza efectele pozitive ale

principiului egalităţii şi ale principiului non-discriminării; aceste principii vor

promova în societate: coeziunea socială; toleranţa şi diversitatea; dialogul şi bunele

practici; participarea activă la viaţa socială, politică, economică a tuturor

minorităţilor care au fost victime ale discriminării pe parcursul a mai multor ani etc.

La etapa contemporană a constituţionalismului societatea se transformă prin

consolidarea comunităţilor durabile, unde toate persoanele cu drepturi egale se

implică activ în viaţa politică, economică etc. şi beneficiază în egală măsură de

facilităţi şi privelegii.

Principiile egalităţii şi non-discriminării sunt reiterate şi în alte articole din

Constituţie, cum ar fi: art.10, care stipulează că unitatea poporului constituie

fundamentul Statului şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea,

dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase;

art.32 alin.3, care stipulează că legea trebuie să interzică şi să pedepsească

îndemnul la ură naţională, rasială sau religioasă şi incitarea la discriminare; art.31

apără libertatea conştiinţei, inclusiv libertatea religiei; iar art.32 alin.l, garantează

libertatea opiniei şi a exprimării.

Pentru ca principiile afirmate în Constituţie să fie aplicate în practică, este

nevoie de dezvoltarea lor în cadrul sistemului legislativ din Repu blica Moldova.

220

Făcând o scurtă incursiune în sistemul legislativ al Republicii Moldova, observăm

că în Codul penal499 sunt prevăzute o serie de fapte de discriminare condamnabile.

De exemplu, în art.5 „Principiu!

Codul penal al Republicii Moldova // Monitorul Oficial, 2002, nr. 128-129/1012

democratismului”se prevede că „Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale

în faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex, rasă, culoare,

limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială,

apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.

Considerăm că acest articol, cât şi altele pe care le vom aborda mai jos, nu enumeră

toate criteriile pe care se bazează tragerea la răspundere penală şi sunt mai puţine

decât cele prevăzute în Convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este

parte, la fel denumirea articolului nu corespunde conţinutului, de aceia propunem,

ca denumirea articolului 5 să fie „ Principiul egalităţii” şi să aibă următorul

conţinut: „Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt

supuse răspunderii penale fără deosebire de rasă, naţionalitate, sex, origine

etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii,

apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare

materială, boală cronică necontagioasâ, infecţie HJV/SIDA sau orice altă

situaţie".

Art.77 CP „Circumstanţele agravante”, art.176 CP „încălcarea egalităţii în

drepturi a cetăţenilor” art.346 CP „Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea

vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase”, fac imposibilă sancţionarea

penală a persoanelor care comit discriminări în baza criteriilor ce nu sunt prevăzute

în Codul penal, de aceea propunem ca acestea să fie modificate, şi anume:

- Art.77 CP „Circumstanţele agravante” litera (d) să fie completată cu

următoarele criterii ale discriminării: rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală

cronică necontagioasâ, infecţie cu HIV/ SIDA şi, după completare, va avea

următorul conţinut: „în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni având ca motiv total

sau parţial duşmănia sau ura pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala

cronică necontagioasâ, infecţie HIV/SJDA sau orice altă situaţie”.

- Art.176 CP „încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor” să fie completat

cu următoarele criterii ale discriminării: cetăţenie, convingeri, educaţie,

apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, boală

221

cronică necontagioasâ, infecţie cu HIV/S1DA şi, după completare, va avea

următorul conţinut: „încălcarea dreptul tlui p libertăţilor persoanelor, garantate

de Constituţie, legi şi tratatele mtn naţionale la care Republica Moldova este parte

în dependenţă de rusie naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,

religie, con vingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, văr

stă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala cronică ne contagioasă,

infecţie cu HIV/SIDA sau orice altă situaţie: a) săvârşită de o persoană cu funcţie

de răspundere; b) soldată cu daune în proporţii considerabile, se pedepseşte cu

amendă de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani,

în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau

de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

- Art.346 CP „Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau

dezbinării naţionale, rasiale sau religioase” să fie completat cu următoarele criterii

ale discriminării: sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, convingeri,

educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală,

stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasâ, infecţie cu HIV/SIDA şi,

după completare, va avea următorul conţinut: „Acţiunile intenţionate, îndemnurile

publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice îndreptate spre

aţâţarea vrajbei sau ură pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală

cronică necontagioasâ, infecţie cu HIV/ SIDA sau orice altă situaţie, precum şi

limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje directe sau

indirecte, persoanelor în funcţie de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala

cronică necontagioasâ, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie, se pedepsesc cu

amendă în mărime de până la 250 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până

la 3 ani."

- Propunem ca Codul Penal să fie completat cu un nou articol - art.346’ cu

denumirea „Ameninţări, constrângeri, folosirea forţei în scopul deportărilor” având

următorul conţinut: „Acţiunea ce constă în ameninţări, constrângeri, folosirea

forţei sau orice alte mijloace de a si milare, strămutare sau colonizare de persoane,

în scopul deportării pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie sau in scopul modificării

222

compoziţiei etnice, rasiale sau sociale a unei zone a ţării sau a unei localităţi, se

pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 10 ani”.

Următoarele articole din Codul penal se modifică după cum urmează: (1)

Art.317 va avea următorul conţinut: „Comportamentul manifestat in public având

caracter de propaganda sau de instigare la ura pe temei de rasa, naţionalitate,

etnie, limbă, religie, condiţie socială, convingeri, gen, orientare sexuala, vârstă,

disabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie cu HIV/SIDA, se pedepseşte

cu închisoare de la 3 luni la 1 an". Iar (2) art.247 va avea următorul conţinut:

„îngrădirea de către un funcţionar public a recunoaşterii, folosinţei sau

exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de

inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine

socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie se pedepseşte cu

închisoare de la 3 luni la 5 ani”.

Legislaţia civilă conţine numeroase dispoziţii în vederea combaterii

discriminării. Astfel, ar-t.23294 - „Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii

de folosinţă şi de exerciţiu" prevede: „Capacitatea civilă este recunoscută in

măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică,

limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, grad de

cultură sau de alte criterii similare". Propunem ca articolul dat şi. bineînţeles, toate

articolele care enumeră criteriile de discriminare să fie completate cu fraza:

„indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,

religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate,

vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagi-

oasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie”. Un alt articol din Codul Civil, şi

anume - art.1500295 “Moştenitorii legali” - prevede că ascendenţii ordinari culeg

moştenirea în ordinea proximităţii (apropierii) c i a d u l u i de rudenie cu cel ce a lăsat

moştenirea, respectiv bunicii ii inlălura p< străbunici etc., indiferent de sex şi linie.

Codul de procedură penală502 la fel conţine mai multe articole care se referă Ia

non-discriminare, şi anume: art.9 „Egalitatea în faţa legii şi a au Unităţilor”

stipulează: „Toţi sunt egali în faţa legii, a organelor de urmă nre penală şi a

instanţei de judecată fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie

294

Codul civil. Cartea întîi - Dispoziţii generale (ar!.1 -283 ) // Monitorul Oficial ai Republicii

Moldova, 2002. nr.82-86/661. 295

Codul civil. Cartea a patra - Dreptul succesoral (art.1432-1575) // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2002, nr.82-86/661.

223

politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, apartenenţă la o

minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”. Dar şi Legea privind

organizarea judecătorească503 prevede acelaşi sens al articolul dat. Simultan,

Legea privind statutul ofiţerului de urmărire penală504 introduce în ar t .3 (5) clauze

no-discriminatorii, astfel: „urmărirea penală se efectuează pe principiul egalităţii

cetăţenilor in faţa legii, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,

religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială sau orice altă

situaţie” Iar Legea cu privire la poliţie5"5, în art.4- intitulat „Activitatea poliţiei şi

drepturile cetăţenilor”, enunţă: „în activitatea sa, poliţia mizează pe respectarea

personalităţii cetăţenilor, constituind un garant al apărării demnităţii, drepturilor,

libertăţilor şi intereselor lor legitime. Poliţia ii apără pe cetăţeni indiferent de

situaţia lor socială, patrimonială, de apartenenţa naţională, de rasă, de sex şi

vârstă, de studii şi limbă, de atitudinea faţă de religie, de convingerile politice şi de

altă natură".

Codul cu privire la contra venţiile administrative506 la fel conţine principiul

egalităţii. Astfel, se specifică că „examinarea cazului cu privire la contravenţia

administrativă se efectuează pe baza principiului egalităţii tuturor cetăţenilor în

faţa legii şi a organului care examinează cazul, fără deosebire de originea lor, de

starea socială şi materială, de rasă şi naţionalitate, de sex, studii, limbă, de

atitudinea faţă de religie, de felul şi caracterul ocupaţiei, de domiciliu şi de alte

împrejurări”.

- Codul de procedură penală al Republicii Moldova (Partea Generală) // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova. 2003, nr. 104-110/447.

"1 Lege privind organizareajudecătorească // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995,

nr.58/641, art.5.

'u Legea Republicii Moldova privind statutul ofiţerului de urmărire penală // Monitorul Oficia! al

Republicii Moldova, 2006, nr. 195-198/918. 5115

Lege cu privire la poliţie // Veştile, 1990, nr. 12/321.

’w‘ Codul cu privire la Contravenţiile Administrative, adoptat la 29.03.85 //Veşlile R.S.S M 1985.

nr.3, art.47.

Codul de executare al Republicii Moldova507 prescrie că „modul şi condiţiile

de punere in executare a documentelor executorii se extind asupra persoanelor cu

funcţie de răspundere, persoanelor fizice, fără deosebire de rasă, de naţionalitate,

de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de

avere sau de origine socială, şi asupra persoanelor juridice, indiferent de tipul de

proprietate şi de forma juridică de organizare”.

Codul electoralm al Republicii Moldova prevede în art.3, intitulat „Vot

universal": „Cetăţenii Republicii Moldova pot alege şi pot fi aleşi fără deosebire de

224

rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică,

avere sau origine socială”. Iar art.13 stabileşte restricţii privitoare la dreptul de a

alege pentru: persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, care sunt recunoscute

incapabile prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată, persoanele condamnate la

privaţiune de libertate prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată. Iar în privinţa

celor care nu pot fi aleşi, Codul menţionează că aceştia sunt: militarii cu serviciul în

termen şi persoanele care nu au dreptul de a alege.

Cu referire la angajarea în câmpul muncii, legislaţia Republicii Moldova

conţine un şir de prevederi care indică principiul non-discriminării. Astfel, Legea

serviciului public509 menţionează în art.13 că „dreptul de a se angaja in serviciul

public il au cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de rasă, naţionalitate, sex,

confesiune..." Iar Codul fiscal,510 referindu-se la selectarea, încadrarea şi

concedierea funcţionarilor fiscali, stipulează că aceştia „...sunt selectaţi, indiferent

de rasă, naţionalitate, origine etnică, sex, confesiune..!’. Concomitent, interzicerea

discriminării în sfera muncii este reflectată în special în Codul Muncii5'1, în speţa în

art.8: „(1) în cadrul raporturilor de muncă acţionează principiul egalităţii în

drepturi a tuturor salariaţilor. Orice discriminare, directă sau indirectă, a

salariatului pe criterii de sex, vârstă, rasă, etnie, religie, opţiune politică, origine

socială, domiciliu, handicap, apartenenţă sau activitate sindicală, precum şi pe

alte criterii ne legate de calităţile 296 297 sale profesionale, este interzisă. (2) Nu

constituie discriminare stahdnea unor diferenţieri, excepţii, preferinţe sau drepturi

ale salariat dor, ane sunt determinate de cerinţele specifice unei munci, stabilite de

legislaţia in vigoare, sau de grija deosebită a statului faţă de persoanele care nei e

sită o protecţie socială şi juridică sporită." Principiile de aplicare a prevederilor

Legii privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia sociala a persoanelor aflate in

căutarea unui loc de muncă'1- precizează că aceasta se aplică excluzându-se „orice

discriminare pe criterii de rasă, naţionali late, origine etnică, limbă, religie, sex,

opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială”.

-nl

Codul de executare al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005,

nr.34-35/112art.4. 297

Codul electoral // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.81/667.

-w Legea serviciului public // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.61/681.

Codul fiscal U Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.62/522.

Codul muncii al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.

159-162/648.

1 .cgea privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea

unui loc de muncă // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.70-72/312, art.8.

225

In privinţa dreptului la salarizare, care se prevede în Legea salarizăriisl:l,

salariul se stabileşte fără admiterea discriminării „pe motive de vârstă, sex,

apartenenţă de rasă şi naţională, convingeri politice, confesiune şi stare

materială”.

Legea cu privire la fondurile nestatale de pensie’1' proiectează că „la

înfiinţarea de către patron pentru salariaţii săi a unui fond de tip inclus, dreptul de

aderare la planul de pensii al fondului se extinde asupra tuturor salariaţilor

unităţii economice in cauză in corespundere cu condiţiile prevăzute in planul de

pensii”. Beneficiarii se află in condiţii egale, iar orice discriminare după deosebire

de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică,

avere sau de origine socială nu se admite.

Prevederile Codului de procedură civilăoferă victimelor discriminării

posibilitatea să aleagă calea procesului civil de recuperare a prejudiciilor produse

prin fapta de discriminare şi de restabilire a situaţiei anterioare acesteia. Alegerea

victimei de a merge în faţa instanţei civile se realizează în baza principiului

constituţional al accesului liber la justiţie. Procedura aplicabilă este dictată de

procesul civil, iar art.6 al CPC, intitulat „înfăptuirea justiţiei pe principiul egalităţii

cetăţenilor in faţa legii şi a judecăţii”, stipulează: „Justiţia in procesele civile se

‘înfăptuieşte numai de către instanţele de judecată pe principiul egalităţii tuturor 298 cetăţenilor in faţa legii şi a judecăţii, fără deosebire de rasă, naţionalitate,

origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de

origine socială, precum şi de alte împrejurări”. Şi art.22, intitulat „Egalitatea în

faţa legii şi a justiţiei” prevede câ „justiţia in pricinile civile se înfăptuieşte pe

principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă,

naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere,

origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere, precum şi al egalităţii tuturor

organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică,

subordonare, sediu şi de alte circumstanţe”.

Codul familiei'16 enunţă principiul egalităţii în relaţiile familiale, astfel: „Toate

persoanele căsătorite au drepturi şi obligaţii egale în relaţiile familiale, indiferent

de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, apartenenţă

298

Legea salarizării // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.S0-52/336, art.27. 51,1

Legea cu privire la fondurile nestatalede pensii // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999,

nr.S7-89/423, art.27.

'IS

Codul de procedură civilă al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2003, nr.l 11-115/451.

226

politică, avere şi origine socială”, dar şi copiii sunt egali în drepturi în baza Legii

privind drepturile copilului}17

Locuitorii Republicii Moldova au dreptul la asigurarea sănătăţii, fără deosebire

de naţionalitate, rasă, sex, apartenenţă socială şi religie, menţionează Legea

ocrotirii sănătăţiiAstfel, pacientul are dreptul la atitudine respectuoasă şi umană

din partea prestatorului de servicii de sănătate, indiferent de vărstă, sex, apartenenţă

etnică, statut socio-economic, convingeri politice şi religioase.299"

Principiile politicii statului in domeniul accesului la informaţiile oficiale se

reflectă prin faptul câ oricine are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face

cunoscute informaţiile oficiale, ne implicându-se „in nici un caz discriminarea

bazată pe rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,

apartenenţă politică, avere sau pe origine socială”, statuează Legea privind

accesul la informaţie}211

Legea privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane'21

, Legea cu

privire la migraţiune522 şi Legea cu privire la statutul refugia-

Iilor’21 precizează, în acelaşi context, că în aplicarea acestora nu se va admite

discriminarea, limitarea în drepturi şi în libertăţi pe motiv de rasă, naţionalitate,

origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială

sau oricare alte motive.

în sfera culturală524, şi anume - dreptul la activitate culturală îl are fiecare

persoană, „indiferent de apartenenţă naţională şi origine socială, de limbă, sex,

convingeri politice, religioase şi de altă natură, de domiciliu, situaţie materială,

studii, profesie şi de alte circumstanţe”.

Articolul 4 din Legea cu privire la drepturile persoanelor aparţinând

minorităţilor naţionale şi statutul juridic al organizaţiilor lor'2’, prevede că Statul

trebuie să garanteze egalitatea minorităţilor naţionale în faţa legii şi protecţia

acestora de lege, cât şi interzicerea discriminării împotriva lor.

Codul familiei // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.47-48/210, art.5.

<n Legea privind drepturile copilului // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1095, nr. 13/127,

art.5. 5IR

Legea ocrotirii sănătăţii // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.34/373, art. 17.

''"Legile Republicii Moldova 263/27.10.2005; Lege cu privire la drepturile şi responsabilită ţile

pacientului // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2005. nr. 176-181/867. art.5.

^20 Lege privind accesul la informaţie // Monitorul Oficial, 2000. nr.88-90/664, art.4.

':l Legea privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2005. nr.64-167/812, art.5.

Legea cu privire la migraţiune // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2003, nr. I -2/2,

ait.3.

227

Legea cu privire la asociaţiile obşteşti™, în speţa art.4, interzice constituirea şi

activitatea asociaţiilor obşteşti care îşi propun drept scop sau işi aleg drept mod de

acţiune aţâţarea urii sociale, rasiale, naţionale sau religioase.

în final, Legea cu privire la egalitatea de şanse intre femei şi bărbaţi’2

condamnă discriminarea directă, indirectă, hărţuirea pe baza genului, în relaţiile de

muncă, în accesul la educaţie, la servicii de sănătate, la informaţie şi cultură şi în

procesul decizional. în opinia avocaţilor parlamentari528, consfinţirea principiului

egalităţii printr un şir de acte legislative confirmă faptul că statul acordă atenţie

sporită îndeplinirii obligaţiilor asumate faţă de actele juridice internaţionale cu

privire la drepturile omului Ia care Republica Moldova este parte. Conform opiniei

avocaţilor parlamentari529, respectarea cadrului legislativ actual al 300 301

Republicii Moldova ar permite în mare parte realizarea art.16 din Constituţie.

Afirmaţie pe care o susţinem în parte, deoarece recunoaştem că Republica Moldova

a întreprins diverse măsuri cu caracter legislativ în vederea combaterii

discriminării, cum ar fi includerea în legislaţia constituţională, penală,

administrativă şi civilă a principiului egalităţii (aşa cum am prezentat-o mai sus).

însă, implementarea acestui principiu în viaţă este foarte dificilă. Aceasta deoarece

nu există un mecanism real şi viabil ce ar supraveghea implementarea acestor

prevederi legale în viaţă şi ar sancţiona persoanele vinovate. Altă cauză ar fi lipsa

unui act normativ ce ar codifica toate articolele referitoare la prevenirea şi comba-

terea tuturor formelor de discriminare. Dat fiind faptul că în Republica Moldova nu

există un act normativ cuprinzător, desemnat să combată discriminarea in toate

domeniile vieţii, inclusiv dispoziţii pentru compensaţii şi sancţiuni, recomandăm

autorităţilor să ia în considerare acest fapt, odată ce asemenea dispoziţii sunt

necesare ca măsuri de prevenire şi potenţială protecţie împotriva oricărei

manifestări sporite a unui asemenea comportament.

Lege cu privire la statutul refugiaţilor // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2002, nr.

126-127/1003. art.4.

-* Legile Republicii Moldova 413/27.05.09 Legea culturii // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1999, nr.83-86/401, art. 11.

Legea cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul

juridic al organizaţiilor lor// Monitorul Oficial ai Republicii Moldova, 2001. nr.107/819. 5>

Legea cu privire la asociaţiile obşteşti // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997,

nr.6/54. 301

Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2006, nr.47-50/200. :s Ghidul egalităţii de şanse, 2007, p.8 // http://www.ombudsman.md/FL/288-ghid egalităţii.pdf

Raportul privind respectarea drepturilor omului in Republica Moldova în anul 2005, p.20

228

3.2. Aspecte conceptuale privind adoptarea Legii cu privire la

non-discriminare in Republica Moldova

Atât Constituţia Republicii Moldova, cât şi documentele internaţionale în

domeniu care au ca obiect eliminarea discriminărilor, stabilesc principii care

alcătuiesc un cadru legal general şi ale căror norme sunt lipsite de sancţiune. în

prezent sunt necesare unele reglementări speciale care să stabilească

comportamentele considerate, în viziunea legiuitorului, ca fiind discriminatorii şi

să creeze mecanismul prin care orice tip de discriminare să poată fi sancţionat şi

eliminat. Din petiţiile adresate avocaţilor parlamentari se constată unele lacune în

legislaţia statului, cum ar fi condiţiile discriminatorii pentru unele categorii de

cetăţeni la realizarea drepturilor lor, care sunt în contradicţie cu principiile consti-

tuţionale despre echitate şi egalitate în faţa legii. în aşa fel, legiuitorul ar fi obligat

să asigure nu numai egalitatea formală a drepturilor, dar şi a şanselor egale de

realizare a acestora.530 De exemplu, Legea priva 302 303

Uzării fondului de locuinţe, nr. 1324-XII din 10.03.1993, conţine prevederi

discriminatorii pentru unele categorii de cetăţeni, şi anume: preţul spaţiului locativ

solicitat pentru privatizare este raportat la stagiul de muncă acumulat doar până la

10.03.1993 (data intrării în vigoare a legii nominalizate). De asemenea, condiţiile

discriminatorii de dobândire a proprietăţii pentru persoanele socialmente

vulnerabile (invalizi, copiii orfani, vârstnicii etc.) aduc atingere principiului

egalităţii oportunităţilor pe care persoana le are pe plan social. La fel, din petiţiile

adresate avocaţilor parlamentari se constată discriminări bazate pe rasă, culoare,

limbă, religie sau apartenenţă la o minoritate naţională sau sexuală304 305. După cum

constatăm, în Republica Moldova există cazuri de discriminare pe criterii de vârstă,

sex, orientare sexuală, rasă, etnie, religie, disabilitate. Romii din Republica

Moldova sunt discriminaţi în domeniul învăţământului, în ce priveşte angajarea în

câmpul muncii, acordarea spaţiului locativ.5,32 Femeile sunt discriminate în sfera

relaţiilor de muncă pe criteriul statutului matrimonial şi vârstei. Salariul femeilor

ţi http://www.ombudsman.md/FL/92-raport_2005.doc 303

Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2005, p.20 //

http://www.ombudsnian.md/FL/92-raport_2005.doc

Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2005, p.2I //

http://www.ombudsman.md/FL/92-raport_2005.doc si- Raportul privind populaţia romă din Republica Moldova, PNUD, 2006, p.7-9.

229

constituie 72% din salariul bărbaţilor.306 Reprezentanţii comunităţii LHBT sunt

supuşi discriminărilor în sfera învăţământului, muncii, serviciilor disponibile

publicului.307 Este necesar a menţiona că numai la Comitetul Helsinki pentru

Drepturile Omului din Moldova au parvenit în anul 2007 peste 405 plângeri cu

caracter diferit, dintre care: 315 plângeri sunt adresate din instituţiile penitenciare

sau de detenţie preventivă, iar restul 90 vin din societate, ceea ce constituie un

raport procentual de 78 % la 22 %, respectiv. Din petiţii rezultă că sunt discriminări

bazate pe vârstă, sex, etnie, convingeri religioase308 etc.

Referindu-ne la categoria de persoane private de libertate, evidenţiem că

practic toate care înaintează plângere declară că sunt discriminate în drepturile lor

(dreptul la un standard de condiţii de detenţie, la întrevedere, alimentaţie, asistenţă

medicală, corespondenţă etc.) în raport cu standardul impus de lege (adică în raport

cu restul deţinuţilor ce nu se plâng)536.

Prin urmare, în baza celor expuse, putem concluziona că discriminarea în

Republica Moldova a atins cote îngrijorătoare. Cele expuse sunt confirmate şi de

răspunsurile la chestionarele cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii

Moldova privind actele de discriminare, violenţă şi hărţuire.537 Din 400 de

răspunsuri, concluziile sunt următoarele:

1. Există oare discriminare în Republica Moldova? La această întrebare

majoritatea respondenţilor (98%) consideră că discriminarea persistă şi doar 2%

s-au abţinut de a răspunde la această intrebare. 2. Descrieţi un fapt de discriminare

care cunoaşteţi că s-a întâmplat unor cunoştinţe ce aparţin unor anumite grupuri de

minorităţi. Cele mai dese fapte de discriminare sunt comise pe criteriu de rasă -

28% ; un număr esenţial de cazuri de discriminare se comit pe criteriu de

naţionalitate - 16% şi statut social - 14% ; pe criteriu de sex - 12% din numărul

opiniilor exprimate. în opinia respondenţilor, faptele de discriminare se comit, de

asemenea, pe motiv de vârstă - 9% şi de religie - 7% ; 14% din numărul total de

respondenţi s-au abţinut a da răspuns538

. De aceea, este necesară adoptarea unei legi

cu scopul prevenirii şi combaterii discriminării.

Necesitatea reglementării este susţinută şi prin prisma altor aspecte legislative.

Deşi există legi speciale cu privire la unele drepturi ale minorităţilor naţionale,

306

Raportul cu privire Ia instrumentele de evaluare CEDFF. Iniţiativa juridică pentru Europa

Centrală şi Eurasia, 2006. p.69-80. 307

Cazuri de discriminare a comunităţii LFIBTîn Republica Moldova, GenderDoc-M, 2006. 533

Raportul privind discriminrea în Republica Moldova în anul 2007 // http://www.human-

rights.md/rom/index_rom.htm!

230

precum şi legi referitoare la protecţia copilului şi persoanelor cu handicap, acestea

reglementează doar asigurarea şi exercitarea drepturilor persoanelor aparţinând

minorităţilor naţionale, respectiv aspectul asistenţei grupurilor defavorizate

enumerate mai sus. Legile speciale în vigoare nu au, însă, ca obiect eliminarea

discriminărilor de orice tip la care pot fi supuse persoanele din aceste categorii. De

exemplu, Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse

intre femei şi bărbaţi din 24.03.2006 are scopul de a asigura exercitarea drepturilor

egale de către femei şi bărbaţi în sfera politică, economică, socială, culturală şi în

alte sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova, în

vederea prevenirii şi eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de

sex. Această lege reprezintă un prim pas, însă nu creează o instituţie viabilă de

implementare 309 a acestei legi, considerente din care este necesară şi o lege cu

privii« l.i prevenirea şi eradicarea tuturor formelor de discriminare pe baza tutu ror

criteriilor, nu numai pe cel de sex.

în Republica Moldova o lege cu privire la non-discriminare este ne cesară

pentru a asigura accesul egal la cadrul juridic existent şi mecanis mele de

implementare a politicilor instituţionale care există în societatea moldavă la etapa

de tranziţie, odată ce legislaţie în vigoare a Republicii Moldova nu dispune de

garanţii suficiente pentru persoanele care se află pe teritoriul Republicii Moldova

de a fi protejate împotriva discriminării şi de a nu aplica faţă de ele practici

discriminatorii. Dat fiind că există legea cu privire la avocaţii parlamentari, care din

punctul nostru de vedere nu este suficient de viabilă, scopul nostru este, în acelaşi

timp, de a activiza această lege.

Principiul non-discriminării este reflectat, în mod declarativ şi fără un

mecanism real şi viabil de garantare, în majoritatea actelor normative care

abordează, direct sau indirect, drepturile omului. Totuşi, în prezent. majoritatea

statelor tind ca legislaţia ce reglementează un domeniu sau altul să fie codificată.

De aceea, se dictează ca toate normele ce abordează discriminarea să fie

concentrate într-un act normativ.

Luând în calcul raţionalizările de mai sus, suntem de părere că avem nevoie de

a adopta o lege organică şi unică care să acopere toate criteriile de discriminare în

toate domeniile vieţii sociale. Autorul a elaborat Proiectul de Lege cu privire la

309

Ibiiiem. S!!

Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetăţenilor Republicii Moldova privind actele de

discriminare, violenţă şi hărţuire // http://www.lHimanrights.md/rom/index rom. huni

"s Ibidem.

231

non-discriminare pe care l-a remis Parlamentului şi Guvernului spre examinare.

Considerăm că Legea cu privire la non-discriminare va reprezenta un element de

bază în legislaţie; totodată, ea prevede un mecanism de protecţie efectiv al

grupurilor socialmente vulnerabile şi marginalizate, în acelaşi rând a celorlalte

victime potenţiale ale discriminării. Legea va oferi posibilitatea de a asigura dez-

voltarea activismului societăţii în domeniul drepturilor omului. Scopul Legii cu

privire la non-discriminare este, printre altele, de a activiza şi eficientiza

Ombudsmanul ca institut şi instrument de protecţie a drepturilor omului.

în vederea implementării Planului de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului

privind asigurarea principiului egalităţii şi a principiului non-discriminării după

criteriile de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,

convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,

orientare sexuală, stare ci vilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,

infecţie cu HIV/SIDA şi, în conformitate cu prevederile Planului de Acţiuni

Uniunea Europeană - Republica Moldova, preconizata lege are drept scop de a

preveni, a interzice şi a eradica orice formă de discriminare, asigurând fiecărei

fiinţe umane: egalitatea în faţa legii; egalitatea de tratament, şanse şi oportunităţi de

participare în viaţa publică; protecţie efectivă împotriva discriminării. Proiectul de

Lege cu privire la non-discriminare în Republica Moldova este constituit din şapte

capitole. Primul capitol conţine dispoziţii generale ce se referă la formele de

manifestare a discriminării; la noţiunile de discriminare directă, indirectă,

segregare, hărţuire inclusiv hărţuire sexuală etc.; ia formele agravate ale

discriminării, precum segregarea, discriminarea multiplă, fapta de instigare la

discriminare săvârşită de o persoană care se află pe o poziţie de autoritate faţă de cel

instigat, discriminarea săvârşită de două sau mai multe persoane, săvârşirea în mod

repetat a unei fapte de discriminare, chiar şi după pedepsirea faptei de discriminare.

Capitolul se referă şi la faptele care nu constituie discriminare. Capitolul doi, cu

denumirea Egalitatea în activitatea social-economică, se referă atât la accesul egal

la activitatea de întreprinzător, cât şi la criteriile de protecţie împotriva

discriminării unei persoane în relaţii de muncă şi/sau de protecţie socială. De

asemenea, se indică cazurile de contravenţie din domeniul social-economic ce se

pedepsesc conform prezentei legi. Capitolul trei, cu denumirea Egalitatea în sfera

educaţională, prevede accesul la educaţie, protecţia în exercitarea dreptului la

educaţie, se indică şi cazurile de contravenţie din domeniul educaţiei, precum şi

prevederile ce se referă la protecţia în exercitarea dreptului la educaţie, de exemplu:

conducerea instituţiei de învăţământ trebuie să ia măsurile efective de a preveni

orice formă de discriminare în incinta instituţiei respective, manifestată din partea

232

personalului pedagogic sau ne pedagogic sau a vreunui student. în Capitolul patru,

cu denumirea Egalitatea în accesul la serviciile publice, sunt indicate cazurile ce

constituie contravenţie în domeniul asigurării egalităţii de şanse privind accesul la

serviciile publice (de exemplu, refuzul accesului la serviciile de sănătate).

Capitolul cinci, cu denumirea Protecţia în exercitarea altor drepturi, prevede

accesul egal la funcţiile publice, libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a

domiciliului şi accesul în locurile publice, interzicerea propagandei şi instigării la

ură, dreptul la demnitate umană, precum şi cazurile ce constituie contravenţie

conform acestui capitol. în vederea implementării dispoziţiilor Legii cu privire la

nou discriminare în Republica Moldova se instituie instituţia Ombudsmanu lui

împotriva Discriminării - prevedere cuprinsă în Capitolul şase, cu denumirea

Ombudsmanul împotriva Discriminării. Aici este elaborată procedura de

organizare şi funcţionare a instituţiei Ombudsmanului impotriva Discriminării, de

numire şi eliberare din funcţie. Astfel, în conformitate cu prezenta lege,

Ombudsmanul împotriva Discriminării este o instituţie publică de stat în domeniul

discriminării, cu personali tate juridică, aflată sub control parlamentar, fiind garant

al respectării şi aplicării principiului non-discriminării, în conformitate cu

Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu actele juridice internaţionale cu privire

la drepturile omului la care Republica Moldova este parte. Aprecierea faptelor pe

baza cărora se pot determina formele de discriminare directă sau indirectă este de

competenţa jurisdicţiei naţionale sau a altor organisme competente, în concordanţă

cu legislaţia sau practicile unui stat de drept. Capitolul final conţine dispoziţii finale

şi tranzitorii.

în această lucrare ne-am propus drept scop să elucidăm practica şi teoria de

eliminare a formelor de discriminare şi să prezentăm noi mecanisme, argumentate

ştiinţific, de prevenire şi eliminare a formelor de discriminare. Ca rezultat, ideile

noastre au fost materializate în Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare.

Noţiunile referitoare la non-discriminare, cuprinse în Proiectul de lege, sunt

argumentate cu date statistice, teoretice şi practice. Conceptul şi diversitatea

formelor de manifestare a discriminării au fost expuse în capitolul precedent.

233

CAPITOLUL IV. CADRUL INSTITUŢIONAL NAŢIONAL PEN-

TRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA DISCRIMINĂRII

§1. Mecanisme naţionale de prevenire şi combatere a discriminării

Conform standardelor internaţionale, Republica Moldova trebuie nu numai să

interzică şi să prevină discriminarea, ci şi să asigure un mecanism eficient de

depunere a plângerilor victimelor şi să stabilească sancţiuni pentru acte de

discriminare. Luând în consideraţie faptul că în Republica Moldova nu există un

organ unic şi specializat ce ar avea în competenţa sa prevenirea, constatarea,

combaterea actelor de discriminare şi sancţionarea persoanelor vinovate, vom

recurge la o analiză a instituţiilor care direct sau indirect sunt abilitate fie cu

atribuţia de prevenire, fie cu atribuţia de combatere a discriminării.

in opinia noastră, toate instituţiile din Republica Moldova abilitate cu atribuţii

în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării pot fi clasificate după mai multe

criterii:

1. După abilitarea cu puterea statală. Două categorii de instituţii sunt abilitate

cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţii statale şi

nestatale. Din categoria instituţiilor statale fac parte: Parlamentul; Guvernul;

Ministerul Justiţiei; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Educaţiei şi

Tineretului; Ministerul Economiei şi Comerţului; Inspecţia Muncii; Agenţia

Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă; Ministerul Protecţiei Sociale,

Familiei şi Copilului; Ministerul Administraţiei Publice Locale; instanţele de

judecată; avocaţii parlamentari; Departamentul Relaţii Interetnice; autorităţile

administraţiei publice locale. Iar din categoria instituţiilor nestatale fac parte:

organizaţiile neguvernamentale, fundaţiile, sindicatele, patronatele şi organizaţiile

internaţionale.

2. După procedura de examinare. Două categorii de instituţii sunt abilitate cu

atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţiile judiciare şi

instituţiile extrajudiciare. Din categoria celor judiciare fac parte: instanţele de fond;

curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie, iar din categoria celor extrajudiciare

fac parte atât instituţiile statale, cât şi extrastatale, cu excepţia instanţelor de

judecată.

3. După puterea hotărârilor adoptate. Două categorii de instituţii sunt abilitate

cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţii ale căror

hotărâri poartă un caracter obligatoriu - hotărârile instanţelor de judecată, şi

instituţii ale căror hotărâri poartă un caracter de recomandare - recomandările

instituţiei avocaţilor parlamentari.

234

4. După aspectul teritorial. Două categorii de instituţii sunt abilitate cu

atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţii ce au

jurisdicţie la nivel naţional, cum ar fi instituţia avocaţilor paria mentari, şi instituţii

ce au jurisdicţie la nivelul local, precum autorităţile administraţiei publice locale.

5. După specializarea instituţiilor. Două categorii de instituţii abilitate pot fi

cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. Prima categorie

cuprinde instituţii ce au în atribuţiile lor, pe lângă toate celelalte atribuţii,

prevenirea la nivel general şi combaterea discriminării, din care fac parte atât

instituţiile statale, cât şi cele nestatale. A doua categorie de instituţii sunt cele

specializate in domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, categorie din care

face parte instituţia Ombudsmanului specializat în prevenirea şi combaterea

discriminării, în paginile ce urmează vom analiza numai prima categorie de

instituţii clasificate după abilitarea cu putere statală, cu excepţia instanţelor de

judecată, care poate fi o temă aparte de cercetare. De asemenea, în paragrafele ce

urmează la acest capitol am analizat particularităţile instituţiilor specializate în

domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, aplicând metoda comparată, ca în

cele din urmă să argumentăm dreptul la viaţă al instituţiei ombudsmanului

specializat in domeniul prevenirii şi combaterii discriminării.

în opinia noastră, instituţiile statale, în vederea obţinerii rezultatelor eficiente

în domeniul asigurării principiilor egalităţii şi non-discriminării, trebuie să

colaboreze cu instituţiile nestatale. Suntem de părere că instituţiile statale trebuie să

aibă astfel de competenţe care sunt îndreptate întâi de toate spre prevenirea

discriminării şi mai apoi spre combatere. De aceea, mai jos vom elucida cele mai

importante competenţe ale instituţiilor statale menite să asigure respectarea

principiilor egalităţii şi non-discriminării, competenţe pe care le vom expune de la

o instituţie la alta.

Parlamentul are un rol-cheie în protejarea drepturilor omului şi, în special, în

combaterea discriminării şi susţinerea ideii de toleranţă naţională. Pentru ca

Parlamentul să poată asigura în deplină măsură funcţia sa legislativă, este necesar,

întâi de toate, ca ea să rezulte din alegeri libere şi democratice, organizate în cadrul

unui sistem politic pluralist şi in condiţii de egalitate şi non-discriminare. Aceasta

este o exigenţă prealabilă a oricărui stat de drept. Parlamentarii, în atitudinea şi

practica lor, trebuie, de asemenea, să se sprijine pe o cultură a drepturilor omului şi

a toleranţei. De competenţa Parlamentului ţine: asigurarea elaborării unui cadru

legislativ îndreptat spre garantarea principiilor egalităţii şi non-discriminării;

modificarea şi abrogarea legislaţiei discriminatorii; examinarea rapoartelor

Guvernului şi Ombudsmenilor (avocaţilor parlamentari) naţionali şi

Ombudsmanului împotriva Discriminării339

, asupra situaţiei în domeniul prevenirii

235

şi combaterii discriminării. Pentru asigurarea executării efective a legilor şi

hotărârilor ce se referă la protecţia drepturilor omului şi principiilor egalităţii şi

non-discriminâ- rii în multe state ale lumii au fost create diverse comisii. în acest

sens, în cadrul Parlamentului Republicii Moldova au fost create 10 comisii

permanente. Un rol deosebit în protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului şi principiilor egalităţii şi non-discriminării îl are Comisia pentru drepturile

omului, al cărei domeniu de activitate cuprinde: drepturile omului şi problemele

minorităţilor naţionale; problemele cultelor, cetăţenia Republicii Moldova;

asigurarea reglementarilor juridice in domeniul migraţiei; asigurarea şanselor egale

pentru femei şi bărbaţi; protecţia comunităţilor externe, a victimelor represiunilor

politice şi a refugiaţilor.540 La fel, această Comisie trebuie să monitorizeze

realizarea măsurilor de asigurare a principiilor egalităţii şi non-discriminării la

toate nivelurile politicii de stat. în scopul asigurării drepturilor cetăţenilor

Republicii Moldova, prevăzute de articolele 28 „Viaţa intimă, familială şi privată”,

36 „Dreptul la ocrotirea sănătăţii”, 47 „Dreptul la asistenţă şi protecţie socială” 49

„Protecţia familiei şi a copiilor orfani”, din Constituţia Republicii Moldova, a fost

creată Comisia pentru protecţia socială, sănătate şi familie. Domeniile de

activitate a acesteia sunt: protecţia socială; asigurarea şi asistenţa socială de stat;

ocrotirea sănătăţii şi asistenţa medicală; problemele familiei, mamei şi copilului,

persoanelor cu vârstă înaintată, persoanelor cu disabilităţi; relaţiile de muncă şi

salarizarea. Comisia pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret şi mijloacele de

informare în masă a fost creată pentru asigurarea 310 şi protejarea dreptului la

învăţământ, garantat prin art.35 al Constituţi ei Republicii Moldova; asigurarea

publicităţii în mijloace de informare in masă, pentru asigurarea prevederilor art.34

al Constituţiei; elabora rea programelor pentru susţinerea tineretului şi instruirea

acestuia etc. Conform articolelor 24, 25 ale Constituţiei Republicii Moldova,

cetăţenii au dreptul la viaţă, integritate fizică şi psihică, la libertate individuală şi

siguranţă. Pentru asigurarea acestor drepturi fundamentale, in cadrul Parlamentului

a fost creată Comisia pentru Securitatea Naţională, Apărare şi Ordinea Publică,

menite să contribuie la: ocrotirea ordinii publice, combaterea criminalităţii,

asigurarea securităţii statului, protecţia socială şi juridică a militarilor; desfăşurarea

serviciului în organele vamale, în sistemul penitenciar şi în Departamentul Situaţii

Excepţionale; protecţia secretului de stat; asigurarea cetăţenilor cu acte de

identitate. Aceste comisii se ocupă în multe cazuri cu protecţia drepturilor omului,

310

Istoricul, statutul şi atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării sunt

argumentate în §2 al prezentului Capitol. 9,0

http://www.parlament.md/slructure/committees/humanrights

236

şi, de asemenea, cu prevenirea şi combaterea formelor de discriminare. De

asemenea, ele au obligaţia de a proteja drepturile economice, sociale şi culturale.

Unele au ca obiectiv examinarea cazurilor de încălcare a oricăror drepturi

fundamentale, iar altele au posibilitatea de a examina cazurile de discriminare pe

criterii de rasă, religie, sex, origine naţională sau etnică, invaliditate, stare socială,

orientare sexuală, vârstă etc.

Rolul Guvernului în combaterea discriminării este, la fel, important. Astfel,

Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern541 stabileşte principalele direcţii ale

activităţii organului ierarhic superior al puterii execu tive în sfera protejării

drepturilor şi libertăţilor omului. în art.3 p.2 al Legii cu privire la Guvern este

stipulat că Guvernul asigură legalitatea, ordinea publică, drepturile şi libertăţile

cetăţenilor; realizează drepturile constituţionale ale cetăţenilor în domeniul

asigurării sociale; ia măsuri pentru realizarea dreptului cetăţenilor la muncă;

protejează interesele naţionale în activitatea economică şi financiară543; formează

un sistem eficient de ocrotire socială a populaţiei, creează condiţii pentru creşterea

nivelului de trai, pentru satisfacerea necesităţilor culturale şi spirituale ale

cetăţenilor republicii543; asigură protecţia drepturilor consumatorilor prin

organizarea şi coordonarea controlului şi supravegherii de stat a calităţii

produselor544; promovează o politică de stat unitară în vederea asigurării Ml Legea cu

privire la Guvern // Veştile, 1990, nr.8/191. i4- lbidem. art.3, p.5.

'41

lbidem, art.3, p.8.

lbidem. art.9.

lui

pentru populaţie a nivelului minimal de trai stabilit oficial, care ar corespunde

nivelului dezvoltării economice a Republicii Moldova; protejează dreptul la

păstrarea, dezvoltarea şi funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul ţării; asigură

condiţii social-economice, creează o bază tehnico-materială şi specială pentru

dezvoltarea învăţământului public, a culturii, a ocrotirii sănătăţii, pentru protecţia

mediului ambiant; asigură executarea legislaţiei cu privire la libertatea conştiinţei;

protejează drepturile minorităţilor naţionale. Suntem de părere că Guvernul, în

scopul prevenirii şi combaterii discriminării în mod complex, trebuie: să prezinte

periodic Parlamentului rapoarte asupra situaţiei în domeniul prevenirii şi com-

baterii formelor de discriminare; să aplice acţiuni pozitive menite să asigure

principiile egalităţii şi non-discriminării pentru toate categoriile protejate; să

aprobe planuri şi strategii naţionale cu privire la asigurarea principiilor egalităţii şi

non-discriminării; să monitorizeze respectarea principiilor egalităţii şi

non-discriminării la toate nivelurile politicii de stat; să asigure alocarea de mijloace

financiare în sensul asigurării integrării principiilor egalităţii şi non-discriminării în

elaborarea politicilor, strategiilor, programelor, actelor normative. De competenţa

Ministerului Justiţiei şi a instituţiilor subordonate acestuia ţine atât asigurarea

unor reglementări normative ce nu contravin principiilor egalităţii şi

non-discriminării, cât şi propunerile de modificare şi abrogare a legislaţiei

discriminatorii. De competenţa Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor

subordonate acestuia ţine atât informarea colaboratorilor organelor Ministerului

Afacerilor Interne despre esenţa legislaţiei în domeniul non-discriminării, cât şi

asigurarea respectării legislaţiei prin care să prevină şi să condamne formele de

discriminare. De competenţa Ministerului Educaţiei şi Tineretului ţine atât luarea

de măsuri pentru a înlătura şi evita limbajul, referinţele şi stereotipurile cu caracter

discriminatoriu din programele şi manualele academice, cât şi elaborarea ma-

terialelor didactice, care trebuie să fie incluse în programele de învăţământ, în

vederea instruirii copiilor şi tinerilor cu privire la importanţa toleranţei şi

respectului reciproc. Tot acest minister trebuie să fie responsabil de instruirea

personalului instituţiilor de învăţământ publice şi private în domeniul legislaţiei cu

privire la non-discriminare, să ia măsuri în vederea interzicerii discriminării şi

segregării rasiale, etnice, religioase, lingvistice, după starea materială, în orice

instituţie de învăţământ. De competenţa Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi

Copilu

lui ţine asigurarea pentru persoanele vârstnice, familiile so< minu nii vulnerabile,

copiii în dificultate, persoanele cu disabilităţi, minorităţile etnice, lingvistice,

sexuale a accesului la bunuri şi servicii, precum şi la locuinţe care corespund

lui

nevoilor lor şi care le permit să aleagă modul lor de viaţă. Ministerul Administraţiei

Publice Locale trebuie să elabore ze un program de instruire a funcţionarilor

publici în domeniul legislaţiei cu privire Ia non-discriminare, precum şi să

contribuie la procesul de descentralizare a administraţiei publice şi a serviciilor

publice pentru a asigura egalitatea de oportunităţi şi tratament privind accesul la bu

nuri şi servicii disponibile publicului. Autorităţile administraţiei publice locale

trebuie să asigure integrarea principiilor egalităţii şi non-discriminării în politici,

programe, strategii, acte normative la nivel local; să monitorizeze implementarea

acţiunilor pozitive; să organizeze campanii de informare în domeniul prevenirii şi

combaterii discriminării; să elaboreze programe de instruire a funcţionarilor publici

locali în domeniul politicilor şi practicilor cu privire la non-discriminare; să asigure

accesul la bunuri şi servicii a persoanelor vârstnice, a persoanelor cu disabilităţi, a

familiilor socialmente vulnerabile, a copiilor în dificultate; să nu admită politici de

segregare în domeniul locuinţelor. Suntem de părere că toţi funcţionarii care se

ocupă de soluţionarea problemelor privind imigranţii ilegali, migranţii economici

în general, victime ale traficului de fiinţe umane şi, în special, femeile recrutate

pentru practicarea prostituţiei, în acelaşi rând refugiaţii şi solicitanţii de azil, trebuie

să beneficieze de o pregătire specială în domeniul drepturilor omului, egalităţii,

non-discriminării şi al toleranţei. Atât Ministerul Economiei şi Comerţului, cât şi

Inspecţia Muncii, şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă au în

competenţa lor protecţia împotriva discriminării la angajarea în câmpul muncii.

Departamentul Relaţii Interetnice311 este subordonat Guvernului şi este responsabil

pentru implementarea politicii acestuia în relaţiile interetnice şi cooperarea cu

societatea civilă în acest sens. Departamentul colaborează cu 65 organizaţii

socioculturale care reprezintă diferite grupuri etnice. Acesta are patru secţii, având

funcţia de informare şi care se ocupă de minorităţile naţionale şi problemele

interetnice, lingvistice şi comunicarea interetnică, de relaţiile internaţionale şi de

problemele cu care se confruntă cetăţenii moldoveni care locuiesc peste hotare.

Departamentul are reprezentanţi în diverse

Pagina weba Departamentului: http://www.dri.gov.md/oDcpartamentru/Main.liinil

243

autorităţi locale, care activează în calitate de intermediari între Departament şi

grupurile minoritare, implementând politica Guvernului în acest domeniu, la nivel

local. La fel, Departamentul trebuie să ia măsuri în vederea interzicerii

discriminării în procesul de elaborare şi implementare a politicilor interetnice şi

lingvistice; să informeze societatea cu privire la legislaţia în domeniul

non-discriminării, despre situaţia minorităţilor naţionale şi drepturile lingvistice în

ţara noastră. Instituţia Ombudsmanului (avocaţilor parlamentar?16 din Republica

Moldova) are în competenţa sa să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor

constituţionale ale omului de către organismele administrative locale şi naţionale,

de către instituţii, organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul lor de proprietate,

la fel şi de către asociaţiile obşteşti şi persoanele oficiale de la toate nivelurile. La

fel, ombudsmenii (avocaţii parlamentari) trebuie să monitorizeze implementarea

legislaţiei cu privire la non-discriminare şi să pregătească recomandări legislative

şi de politici în adresa Parlamentului în scopul combaterii efective a discriminării.

Pledăm pentru denumirea de instituţie a Ombudsmanuiui, deoarece mai aproape de

domeniul drepturilor omului, egalităţii şi non-discriminării este anume denumirea

de „ombudsman”, care este preluată de majoritatea statelor europene, in special de

cele scandinave, şi organismele internaţionale, in special cele europene. Astfel,

odată cu politica de aderare la Uniunea Europeană promovată de către guvernarea

actuală a Republicii Moldova, termenul de „ombudsman” pentru cetăţenii Uniunii

Europene este egal cu „protecţia drepturilor omului” Prin urmare, este timpul

oportun şi pentru cetăţenii noştri să utilizeze acest termen, el urmând a fi imple-

mentat şi în uzul cotidian. Totodată, ţinem să menţionăm că statutul Instituţiei

Ombudsmanuiui (Avocaţilor parlamentarf5-'7 din Republica Moldova) ar trebui să

fie inclus şi în Constituţia Republicii Moldova, în vederea consolidării autorităţii şi

independenţei acestei instituţii. Suntem de părere că, pentru a eficientiza şi

promova instituţia Ombudsmanuiui, este necesară instituirea ombudsmenilor

specializaţi, printre care şi instituţia Ombudsmanuiui împotriva Discriminării, ale

cărui atribuţii le vom elucida în paragrafele de mai jos.

în cursa privind protejarea drepturilor omului, prevenirea şi com312 313

baterea discriminării, pe lângă instituţiile statale, deseori, se implică şi diferite

instituţii nonstatale. Din toate instituţiile nonstatale ne am oprit la organizaţiile

internaţionale, care au fost abordate în capitolul anterior, iar în paginile ce urmează

?4<

’ Instituiţi prin Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr. 1349-X1II din 17.10.97 //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.82-83/671. 313 Ibidem

244

vom analiza doar rolul organizaţiilor nega vernamentale, care în opinia noastră,

sunt cele mai efective în domeniul prevenirii discriminării, chiar mai efective decât

unele instituţii statale. Creşterea numerică şi extinderea sferei activităţilor

desfăşurate de organizaţiile neguvernamentale în domeniul drepturilor omului,

prevenirii şi combaterii discriminării îşi află explicaţia în numeroasele obiective pe

care şi le fixează. Practica demonstrează că din numărul total al ONG- urilor

înregistrate în Republica Moldova, numărul ONG-urilor care activează de facto

este mic: 10-15%. O tendinţă actuală a ONG-urilor este localizarea lor

preponderent urbană, cea mai mare parte avânduşi sediul în mun. Chişinău. O

explicaţie în acest sens ar fi dezvoltarea sectorului privat, prezenţa bazei materiale,

a finanţelor ş.a. Termenul de ONG se referă la foarte multe organizaţii; unele din

ele sunt constituite în mod oficial, altele neoficial, ele caracterizându-se în primul

rând prin independenţă faţă de Guvern şi obiective ce nu urmăresc obţinerea de

profit, ce nu ţin de comerţ, ci de relaţii umanitare şi de cooperare, străduindu-se să

promoveze drepturile omului, să aline suferinţele, să promoveze interesele celor

aflaţi în nevoie, să protejeze mediul ambi ant, să asigure serviciile sociale de bază

etc. Aceste ONG-uri ce includ asociaţii, societăţi, trusturi de caritate, corporaţii

nonprofit nu au drept obiectiv obţinerea profitului. ONG-urile nu includ

sindicatele, partidele politice, bisericile şi cooperativele distribuitoare de profit.545

O organizaţie neguvernamentală este un grup local, naţional sau internaţional,

cu personalitate juridică, cu un scop clar şi acţiuni vizibile, guvernat de un consiliu

director care este autorizat să îi reprezinte pe membrii săi şi care nu aparţine şi nu

reprezintă un guvern. Este, de regulă, o organizaţie nonprofit, fără afiliere cu orice

entitate guvernamentală sau din sectorul privat sau cu orice partid politic. Scopurile

sale sunt de obicei să promoveze bunăstarea prin implicarea în probleme sociale şi

politice, căutând să joace un rol egal cu alte instituţii democratice în asigurarea

dezvoltării şi progresului societăţii. în vederea obţinerii de către o ţară a

obiectivelor sale vizând pacea, democraţia, buna guver-

"ls P.Garbunenco, N.Izdebschi, T.Sineaeva, I.Trombiţki. Pentru ce şi cum se creează Asociaţiile

obşteşti. Ediţia a ll-a. -Chişinău, 2001, p.10.

nare, sănătatea, prosperitatea şi egalitatea cetăţenilor, ONG-urile sunt esenţiale

pentru o dezvoltare de succes. Rolul unui ONG ca instrument al societăţii civile în

lupta împotriva discriminării poate include:

♦ Asigurarea mijloacelor pentru a fi adresate direct nevoilor celor care sunt

discriminaţi:

♦ Suportul acordat victimelor discriminării în procesul de obţinere a accesului

la justiţie;

245

» Promovarea diversităţii şi egalităţii în societate;

♦ Stabilirea mecanismelor de influenţare a părţilor decizionale;

♦ Urmărirea non-discriminării şi a tratamentului egal în politici;

♦ Provocarea autorităţilor şi a corporaţiilor pentru a lua măsuri împotriva

discriminării;

♦ Monitorizarea, documentarea şi denunţarea discriminării.

Pe scurt, rolul unui ONG este de a verifica, monitorizează şi critica acţiunile

guvernelor şi ale sectorului privat, de a suplimenta şi de a complimenta rolul

guvernului în combaterea discriminării, de a asista indivizii şi grupurile în a-şi

realiza drepturile.

Lista următoare reprezintă activităţile şi serviciile pe care un ONG le poate

întreprinde sau oferi întru combaterea discriminării la toate nivelurile:

♦ conştientizare;

♦ monitorizarea/influenţarea dezvoltării politicilor şi a legii;

♦ litigii;

♦ metode alternative de rezolvare a disputelor incluzând medierea;

♦ campanii pledând pentru schimbări în practică.

ONG-urile trebuie să se asigure că propriile lor organizaţii prezintă o

diversitate a forţei de muncă şi a personalului pregătit în domeniul combaterii

discriminării împotriva unor persoane sau anumitor grupuri din comunitate.

Rolul organizaţiilor neguvernamentale în mobilizarea opiniei publice pentru

soluţionarea unor probleme importante ale umanităţii, printre care încălcările grave

şi masive ale drepturilor omului este, indiscutabil, pozitiv. Ele s-au dovedit a fi în

cele mai dese cazuri un important catalizator al deciziilor politice, menite să

corecteze deficienţele existente pretutindeni în lume într-o sferă atât de complexă şi

delicată cum sunt drepturile şi libertăţile omului.

Desigur, în cazul în care aceste organizaţii nu respectă „codul” lor nescris de

conduită, subordonându-şi activitatea intereselor politice ale unor state şi nu

apărării demnităţii umane, contribuţia lor la cauza apă rării demnităţii umane şi la

consolidarea cooperării internaţionale urna ne devine neefectivă. Conştiente de

imensa responsabilitate ce le revine, majoritatea covârşitoare a organizaţiilor

nonguvernamentale insistă asupra neutralizării rezultatelor activităţii lor în scopuri

politice înguste, deoarece sursa de inspiraţie a acestor organizaţii o constituie

individul şi drepturile sale inalienabile, dar nu interesele statelor, realizarea unei

diplomaţii a popoarelor în materie de drepturi ale omului.54'1

§2. Premisele apariţiei instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării în

246

Republica Moldova

La apariţia oricăror instituţii naţionale in domeniul protecţiei drepturilor

omului, cum ar fi Ombudsmanul550, inclusiv a instituţiei naţionale specializate de

combatere a formelor de discriminare, adică Ombudsmanul împotriva

discriminării, suntem de părere că contribuie cel puţin doi factori principali:

1) factori interni, determinaţi de circumstanţe interne ale fiecărui stat în parte;

2) factori externi, care emană de la alte state, precum şi de la organizaţii

internaţionale.

Caracteristic pentru prima categorie de factori este că interesul faţă de această

instituţie apare atunci când instituţiile statale şi nestatale, deja existente, nu sunt

capabile să soluţioneze problemele puse în faţa lor, şi anume: de a apăra drepturile

fundamentale ale omului, de a preveni şi combate formele de discriminare.

Crearea acestor instituţii este în strânsă legătură cu realizarea în practică a

principiului separaţiei puterilor şi cu faptul că dezvoltarea contemporană a

societăţii, lărgirea activităţilor statale şi administrative duc la apariţia şi la creşterea

divergenţelor dintre interesele organelor administrative statale şi ale cetăţenilor. ’M

Necesitatea creării unor instituţii specializate împotriva discriminării este dictată şi

de politica ONU, a Consiliului Europei, Uniunii Europene, OSCE. Odată ce

Republica îw A.Năstase. Drepturile omului Religie a sfârşitului de secol. - Bucureşti, 1992,

p.94. 11 T.Cârnaţ, S.Cobăneanu. Instituţia Avocatului parlamentar din Republica Moldova. - Chi-

şinău: CE USM, 2002, p.l 7.

' D.Rowat. Ombudsman Citizens Defender, 1968. p.225.

Moldova şi-a ales vectorul european de integrare, trebuie să implementeze politica

acestor organizaţii la capitolul non-discriminare. Instituţii specializate pentru

combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei există în

prezent în mai mult de 20 de state europene (precum România, Belgia, Suedia,

Marea Britanie, Elveţia, Finlanda), o parte din state sunt în proces de organizare

(precum Bulgaria).552

în Republica Moldova a fost lansat, în aprilie 2007, Proiectul „Promovarea

politicilor no-discriminatorii în Republica Moldova” Proiectul este lansat de către

Coaliţia Non-discriminare, care este creată din organizaţii nonguvernamentale ce

activează în domeniul drepturilor omului. La moment, acestea sunt organizaţii ce

protejează drepturile minorităţilor etnice, ale tineretului, persoanelor cu disabilităţi,

minorităţilor sexuale, ale femeilor etc. Durata Proiectului este de 9 luni şi se

realizează cu suportului financiar oferit de Comitetul Helsinki din Suedia şi

Institutul Societăţii Deschise (Budapesta) în colaborare strânsă cu misiunea OSCE

247

din Moldova.

Caracteristic pentru a doua categorie de factori este că la apariţia instituţiei

Ombudsmanului, inclusiv a Ombudsmanului specializat împotriva discriminării

din diferite state, au contribuit şi rezoluţiile adoptate de către Organizaţia

Naţiunilor Unite întru susţinerea fondării instituţiilor naţionale de protecţie a

drepturilor omului, Recomandările CERI cu privire la prevenirea şi combaterea

rasismului şi intoleranţei, Directivele Uniunii Europene referitor la prevenirea şi

combaterea discriminării. Iar, începând cu anul 1960, referitor la această instituţie

au fost publicate numeroase articole, rapoarte, comentarii, astfel încât a început să

se vorbească despre o adevărată modă a ombudsmanului553: instituţia om-

budsmanului a trezit interesul public şi academic atât în ţările dezvoltate, cât şi în

cele în curs de dezvoltare.

în anii ‘60-70 ai sec. al XX- lea a fost creat un şir de organe internaţionale care

aveau menirea de a proteja drepturile omului, însă, odată ce acestea erau puţine la

număr în statele membre ale ONU, s-a decis organizarea unui seminar referitor la

crearea unor astfel de organizaţii la nivel naţional. Acest seminar şi-a desfăşurat

lucrările la Geneva, în 1978. Conform principiilor acestui seminar, organizaţiile

naţionale se divizau în două categorii:

552 European Commission against Rasism and Intoierance CRi(2004)06, Exemples of Good

Practices 2004, www.coe.inUecri 55

' A.NajmuI. The Ombudsman System Development. Changing Patterns andProblems, p. 123.

- la prima categorie se refereau organizaţiile ce se ocupau de culege rea

informaţiei şi atenţionarea publicului relativ la încălcarea drepturi lor omului;

- a doua categorie cuprindea acele organizaţii care activau în domeniul

drepturilor omului, obţinând diferite rezultate în aspect legislativ, administrativ şi

judiciar; totodată, ele se ocupau de pregătirea dărilor de seamă şi a recomandărilor

pentru organele statale (de exemplu, aveau sarcina să fondeze organizaţii naţionale

ţinând cont de obiceiurile şi tradiţiile naţionale).314

Aceste principii generale au căpătat susţinere din partea Comisiei ONU pentru

Drepturile Omului şi a Adunării Generale a ONU, care au obligat statele să le

comenteze şi să trimită Secretarului General al ONU informaţii despre experienţa

organizării instituţiilor naţionale pentru drepturile omului.315

în anii 80, Comisia ONU pentru Drepturile Omului a propus să fie incluse la

ordinea zilei a şedinţelor anuale problemele legate de organizaţiile naţionale.

314

Activităţile ONU în domeniul drepturilor omului, paragraful 83IT. 1988. 315

A/RES/33/46 din 14 decembrie 1978.

248

Astfel, din 1986 până în 1991 Adunarea Generală a ONU a adoptat un şir de

rezoluţii relativ la această problemă, accentuându-se prioritatea ei în vederea

finanţării şi susţinerii tehnice, precum şi rolul catalizator al ONU în acţiunile pentru

dezvoltarea organizaţiilor naţionale în domeniul drepturilor omului. Pe de o parte,

ONU trebuie să fie un centru de colectare a informaţiei şi al schimbului de

experienţă, iar, pe de altă parte, organizaţiile naţionale trebuie să fie nişte centre de

răspândire a materialelor ONU.316

în scopul schimbului de experienţă, au fost organizate seminare de lucru317 în

domeniul drepturilor omului pentru ţările din Africa şi din regiunea Oceanului

Pacific.318 Conferinţa Internaţională pentru Drepturile Omului de la Vena, care a

avut loc în 1993, a pus începutul unui şir de seminare ale organizaţiilor pentru

drepturile omului cu tematica „Drepturile omului” desfăşurate atât la nivel

regional, cât şi internaţional, de exemplu: două întâlniri Europene ale

Organizaţiilor naţionale - la Strasbourg (1994) şi la Copenhaga (1997); două

Conferinţe ale Organizaţiilor naţionale pentru drepturile omului din Africa

(Camerun - 1996, Africa de Sud - 1998); două Seminare de lucru în domeniul

drepturilor omului din ţările asiatice şi din regiunea Oceanului Pacific (Australia -

1996, New Delhi - 1997); Seminarul de lucru al ombudsmenilor în domeniul

protejării drepturilor omului (Polonia - 1998); Seminarul internaţional al

ombudsmenilor (Lituania - 1997); Conferinţa internaţională a ombudsmenilor

(Chişinău - 1996).559

în afară de ONU, un rol deosebit de important în crearea instituţiei

ombudsmanului din ţările europene l-a jucat şi Consiliul Europei. Astfel, în 1985,

Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adresat o recomandare către statele

membre pledând pentru numirea ombudsmanului la nivel naţional, regional sau

local sau pentru sferele specifice ale administraţiei publice.560 A fost luată decizia

de a convoca, periodic, conferinţe cu participarea unor ombudsmeni ai statelor

membre, pentru a discuta protecţia drepturilor omului faţă de actele autorităţilor

administrative.561

Tot în 1985, Consiliul Europei, în cooperare cu Defensor del Pueblo, a

organizat, la Madrid, o şedinţă „Ombudsmanul şi drepturile omului”, următoarele

două fiind organizate la Strasbourg (în 1988) şi la Florenţa (în 1991).

însă, cel mai important pas în domeniul creării instituţiilor naţionale în

554

Rezoluţia Comisiei ONU nr.72 din 10 martie 1988. 317

Rezoluţia Comisiei ONU nr.7 din 5 martie 1991. 318

Rezoluţia Comisiei ONU nr.52, 1989 .

249

domeniul protecţiei drepturilor omului l-a făcut prima Consfătuire Internaţională

cu privire la problemele instituţiilor naţionale în domeniul protejării şi promovării

drepturilor omului, care a avut loc Ia Paris in perioada 7-9 octombrie 1991.

Concluziile participanţilor la această Consfătuire au fost consfinţite de către

Comisia ONU pentru Drepturile Omului prin Rezoluţia nr.54 din 1992 în calitate

de principii referitoare la statutul funcţionării instituţiilor naţionale ce se ocupă de

protejarea şi apărarea drepturilor omului. în limbajul drepturilor omului aceste

principii mai sunt numite Principiile de la Paris, care au concretizat, încă o dată,

tezele elaborate în 1978 de către Comisia ONU pentru Drepturile Omului şi au

lărgit competenţa de care trebuie să se bucure instituţiile naţionale pentru protecţia

drepturilor omului.562

Realizând în practică Principiile de la Paris, majoritatea ţărilor au creat sau

sunt pe calea creării instituţiilor naţionale de promovare şi protecţie a drepturilor

omului, care pot lua diferite forme: 591 T.Cârnaţ, S.Cobăneanu. Instituţia Avocatului parlamentar din Republica Moldova, p.21.

Rezoluţia Consiliului Europei, nr.13 din 23 septembrie 1985. 561

Ibidem.

'62 T.Cârnaţ. S.Cobăneanu. Instituţia Avocatului parlamentar din Republica Moldova, p.21.

- comisii pentru drepturile omului;

- instituţia ombudsmanului;

- instituţii naţionale specializate.

Comisiile pentru drepturile omului au fost înfiinţate în multe ţări pentru a

asigura aplicarea eficientă a reglementărilor privind protecţia drepturilor omului,

ele funcţionând independent de organele guvernamentale, dar prezentând regulat

rapoarte legislativului. Pentru a-şi păstra independenţa, ele sunt constituite din

membri ce activează în diferite domenii, fiecare cu interes specific şi cu experienţă

în materia drepturilor omului, în dependenţă de modul de organizare. Potrivit legii,

aceste comisii:

- examinează situaţii de încălcare a drepturilor omului, consfinţite prin

Constituţie;

- supraveghează politica guvernului în sfera drepturilor omului şi modul în

care statul respectă legislaţia internă şi internaţională în acest domeniu.

Instituţia ombudsmanului există la ora actuală în mai mult de 120 de state din

lume. Populaţia Republicii Moldova la fel cunoaşte activitatea acestei instituţii,

deoarece, conform opiniei publice cu privire la activitatea instituţiei

Ombudsmanului sau a Avocatului parlamentar în Republica Moldova, 62% s-au

pronunţat că sunt la curent cu privire la activitatea acestei instituţii şi doar 32% au

spus că nu cunosc şi 6% s-au abţinut de a da răspuns.5*3

250

Apariţia, dezvoltarea, atribuţiile acestei instituţii au fost abordate în teza de

doctor în drept a autorului prezentei lucrări, de aceea, în continuare ne vom focusa

atenţia numai asupra instituţiilor specializate, care, în opinia noastră, trebuie să

poarte la fel denumirea de ombudsman, numai că arătându-se domeniul de

specializare.

Instituţiile naţionale specializate au fost create pentru a promova politica

guvernamentală desfăşurată pentru protecţia grupurilor vulnerabile şi a celor

minoritare. Membrii comunităţii, care sunt recunoscuţi de guverne ca având nevoie

de instituţii specializate pentru a le proteja interesele, sunt persoane aparţinând

minorităţilor etnice, lingvistice şi religioase, populaţii indigene, străini, emigranţi,

refugiaţi, femei, copii, invalizi. De aici ajungem la concluzia că in toate aceste

domenii pot fi organizaţi ombudsmeni specializaţi.

S6! http://www.huinanrights.mcl/roin/index_rom.html

Instituţia C )mbudsmanului s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficace instituţii

ui susţinerea principiilor statului democratic şi, datorită acestui fapt, şi a căpătat

popularitate în ţările Europei, inclusiv ale CSI.56,1 Am ajuns la concluzia că

instituţia Ombudsmanului este organizată şi funcţionează cu succes în statele cu

diferite sisteme de guvernare: monarhice, republicane, federale, unitare, cu regim

prezidenţial sau parlamentar, în statele dezvoltate industrial, precum şi slab

dezvoltate. Aceasta se datorează faptului că instituţia Ombudsmanului se

caracterizează printr- un mare grad de adaptabilitate. De aceea, şi ombudsmenii

specializaţi se vor organiza şi vor funcţiona cu succes in majoritatea statelor,

inclusiv în Republica Moldova, unde, sperăm, va fi organizată instituţia Ombud-

smanului împotriva Discriminării. Denumirea instituţiei Ombudsmanului

împotriva Discriminării poartă in limbajul ştiinţific un caracter general, însă sunt

state care, în dependenţă de tradiţie, obiceiuri, limbă, au dat denumiri proprii

acestei instituţii specializate, şi anume: Belgia

- Centrul pentru Oportunităţi Egale-, Danemarca - Institutul Danez pentru

Drepturile Omului; Elveţia - Comisia Federală Elveţiană împotriva Rasismului-,

Marea Britanie - Comisia pentru Egalitatea Rasială-, România - Consiliul

Naţional pentru Combaterea Discriminării; Suedia

- Ombudsmanul împotriva Discriminării Etnice-, Norvegia - Centrul pentru

Combaterea Discriminării Etnice-, Portugalia - Comisia pentru Egalitate şi

Combaterea Discriminării Rasiale-, Luxemburg - Comisia Specială permanentă

împotriva Discriminării rasiale; Olanda - Comisia pentru Tratament Egal-, Irlanda

- Tribunalul Egalităţii-, Finlanda - Oficiul Ombudsmanului pentru Drepturile

Omului; Ungaria - Comisia Parlamentară pentru drepturile Minorităţilor

Naţionale şi Etnice,565 Deci, după cum observăm, această instituţie este ridicată la

251

un rang înalt în lupta contra sau protecţia fenomenelor incluse în denumirea lor.

Privind originea instituţiei Ombudsmanului, se menţionează că aceasta ţine de

statul suedez. Aşadar, în Suedia apărarea drepturilor cetăţeanului in relaţiile cu

statul este unul dintre aspectele fundamentale ale sistemului legislativ.

Ombudsmanul este, în acest context, garanţie eficientă împotriva abuzurilor din

partea sistemului judiciar şi al administratiei publice. în prezent, in Suedia există

două categorii de ombudsmeni: 5M Despre premisele apariţiei, necesitatea, natura juridică a

instituţiei Ombudsmanului la nivel naţional din Republica Moldova autorul a susţinut teza de

doctor în drept in anul 2001, care poate fi consultată la Biblioteca Naţională. 565

lbidem.

parlamentari (care au competenţă naţională) şi specializaţi. Parlamentul alege patru

ombudsmeni pe patru ani. Activitatea lor urmăreşte toate serviciile administrative

ale statului, colectivelor locale, inclusiv ale personalului acestora. Fiecare

ombudsman are un domeniu de activitate şi în cadrul acestuia efectuează inspecţii,

întreprinde anchete, unele chiar la sugestia presei.319 în ce priveşte Ombudsmenii

specializaţi, aceştia sunt desemnaţi de Guvern în următoarele domenii:

a) Ombudsmanul pentru consumatori. Această funcţie a fost creată in 1971 cu

scopul de a urmări respectarea unor legi vizând protecţia consumatorului, şi

anume: Legea marketingului şi Legea clauzelor contractuale abuzive. Serviciile

acestui ombudsman şi cele ale Administraţiei Naţionale pentru protecţia

consumatorilor formează un singur organ pe care îl conduce acest ombudsman.

b) Ombudsmanul pentru concurenţă. Este o funcţie creată în 1954, având in

obiectiv supravegherea activităţii comerciale in condiţii de concurenţă rezonabilă.

Ombudsmanul are la dispoziţie un serviciu compus din 30 de persoane.

c) Ombudsmanul pentru eliminarea discriminării etnice. Este o instituţie

înfiinţată în 1986 în baza Legii îndreptată împotriva discriminării etnice. In

activitatea sa ombudsmanul ţine in vizor astfel de situaţii apărute în colectivităţi,

îndeosebi la locul de muncă (nu şi în activitatea privată).

Ombudsmanul ajută persoanele care au fost supuse discriminării (pe criterii de

rasă, culoare, naţionalitate, religie, etc.), sprijinindu-le să-şi apere drepturile,

contribuind astfel la formarea unor curente de opinie şi recomandând adoptarea

unor măsuri legislative corespunzătoare. El nu poate să exercite însă nici o

influenţă în activitatea judecătorească.

d) Ombudsmanul pentru egalitate de şanse. Este o funcţie creată recent (anul

1989), când a intrat in vigoare Legea egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei în

5“ T.Cârnaţ, S.C'obâneanu. Instituţia Avocatului parlamentar clin Republica Moldova, p. 12

252

viaţa profesională. Activitatea ombudsmanului este de a veghea respectarea ei. El

difuzează informaţii, ajută la formarea opiniei publice, examinează cazuri

individuale de discriminare, încercând calea amiabilă de rezolvare a situaţiilor.

Ombudsmanul poate întreprinde anchete din propria iniţiativă.

f) Ombudsmanul public pentru presă. în 1916 a fost creat un Comitet de

deontologie a presei care cuprinde un jurist (cu drept de preşedinte al

Comitetului), un reprezentant din partea altor organizaţii profesionale ale

jurnaliştilor; precum şi doi reprezentanţi ai publicului.320

Conform legislaţiei mai multor ţări in acest domeniu, ombudsmenii pot fi:

naţionali, teritoriali, de ramură (specializaţi). Astfel, Ombudsmanul naţional are

competenţă generală pe tot teritoriul statului şi prin activitatea sa supraveghează

toate serviciile administrative ale statului, persoanele cu funcţie de răspundere de

toate nivelurile (Franţa, Polonia, România). Ombudsmanul teritorial are

competenţa de a primi şi a examina plângerile de încălcare a drepturilor omului din

teritoriul care este sub jurisdicţia sa. Ombudsmanul teritorial, la rândul său, poate

fi: regional şi municipal. Iar în privinţa Ombiidsmanului regional, acesta este

competent de a primi plângeri faţă de organele de stat şi persoanele cu funcţii de

răspundere:

a) în limita unei părţi teritoriale a statului (în Noua Zeelandă există trei

ombudsmeni şi fiecare răspunde de o anumită parte teritorială a statului);

b) în limita unei unităţi administrativ-teritoriale sau a unui subiect al federaţiei

(Italia, SUA, Rusia).

Ombudsmanul municipal (local) este competent de a primi plângeri faţă de

organele care sunt subordonate conducerii municipale in limita municipalităţii

(Marea Britanie). însă, Ombudsmanul de ramură (specializat) are competenţa de a

examina acele plângeri care se caracterizează prin criteriul obiectiv, ce se referă la

relaţiile sociale şi cel subiectiv, ce se referă la cercul de persoane care au dreptul de

a depune plângeri sau ale căror acţiuni sau acte au fost atacate. Ombudsmanul

specializat are drept scop ridicarea eficacităţii apărării drepturilor omului în

anumite domenii ale vieţii sociale sau apărarea drepturilor persoanelor vulnerabile.

Ombudsmanul specializat, a cărui competenţă este limitată de criteriul

obiectiv, cel mai des se specializează în următoarele domenii ale vieţii sociale321:

- libertatea presei (Ombudsmanul public pentru presă - Suedia, împuternicitul

pe problemele informaţiei - Canada);

320 T.Câmaţ, S.Cobăneanu. Instituţia Avocatului parlamentar din Republica Moldova, p.14. 321 T.Câmaţ, S.Cobăneanu. Instituţia Avocatului parlamentar din Republica Moldova, p.73.

253

- ocrotirea sănătăţii (împuternicitul pe problemele ocrotirii sănătăţii - Marea

Britanie);

- apărarea drepturilor minorităţilor naţionale (Ombudsmanul pentru

eliminarea discriminării etnice);

- activitatea in domeniul antimonopolului (Ombudsmanul pentru

concurenţă);

- apărarea drepturilor consumatorilor (Ombudsmanul pentru con sumatori);

- egalitatea în drepturi (Ombudsmanul pentru egalitatea de şanse). Statele

care nu au tradiţii de activitate a acestei instituţii au înfiinţat

instituţia Ombudsmanului la nivel naţional. Această cale au urmat-o şi majoritatea

statelor din fostul sistem socialist (Polonia, România, Croaţia, Georgia).

Avocaţii parlamentari din Republica Moldova, pentru eficientizarea activităţii

instituţiei, au înaintat propuneri de modificare a Legii cu privire la avocaţii

parlamentari322 şi au propus un nou regulament, de o altă structură, iar întru a se

exclude confundarea cu organizaţiile neguvernamentale, s-a propus schimbarea

denumirii instituţiei din „Centrul pentru Drepturile Omului” în „Oficiul Avocaţilor

parlamentari”, deoarece la momentul actual în republică activează mai multe

Centre (Centrul pentru drepturile omului al Partidului popular republican, Centrul

pentru drepturile copilului, Centre de drept în teritoriu ş.a.) şi deseori cetăţenii,

funcţionarii şi chiar unii demnitari cu înalte funcţii, consideră că instituţia este un

ONG sau că avocaţii parlamentari sunt avocaţi ai Parlamentului.323 Susţinem ideea

referitor la necesitatea de a fi schimbată denumirea instituţiei, dar nu în „Oficiul

avocaţilor parlamentari”, ci în formula susţinută mai sus, acea a Ombudsmanului,

cât şi crearea de Ombudsmeni specializaţi pentru prevenirea şi combaterea

discriminării. Conform opiniei publice, în Republica Moldova este nevoie de o in-

stituţie imparţială care ar colecta, combate şi pedepsi cazurile de discriminare (91%

din respondenţi), iar 4% consideră că ea nu este necesară, 5% s-au abţinut de a da

răspuns.324

Suntem de părere că Republica Moldova trebuie să fie interesată în organizarea

instituţiei specializate a Ombudsmanului împotriva Discriminării din următoarele

raţionamente:

- Instituţia Ombudsmanului specializat va contribui la asigurarea

322

Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr. 1349-XII1 din 17.10.97 // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 1997, nr. 82-83/671. 5,0

CpDOM, Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2006, p.6. 324

http://www.humanrights.md/rom/index_rom.html

254

integrităţii statului; populaţia din stânga Nistrului va fi sigură că nu va fi

discriminată de autorităţile statale şi populaţia din dreapta Nistrului odată ce va

exista un mecanism naţional, unde aceştia se vor putea adresa in caz de

discriminare. Mai mult ca atât, in prezent, reprezentanţii societăţii civile de pe

ambele maluri ale râului Nistru au declarat, la diferite întruniri, că simt nevoia reală

a existenţei unei instituţii care să prevină şi să combată discriminarea în Republica

Moldova.

- în conformitate cu Planul de Acţiuni Uniunea Europeană - Republica

Moldova325 326, obiectivul strategic al Moldovei este integrarea în Comunitatea

Europeană. Unul din cele trei criterii de aderare la UE este „criteriul politic” care

include stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, supremaţia legii şi

asigură drepturile omului la general, iar, în particular, asigură principiul egalităţii şi

al non-discriminării. în acelaşi timp, Directiva Consiliului Uniunii Europene nr.

43/20005 1 prevede necesitatea înfiinţării unui organism sau a unor organisme

pentru promovarea tratamentului egal şi al non-discriminării. Pentru Republica

Moldova această Directivă are pentru moment un caracter de informare, însă pe

viitor, când vom fi în procedură de aderare, şi anume - când vom semna planul de

măsuri prioritare pentru integrarea europeană - Republica Moldova va avea

obligaţia să îşi armonizeze într-o anumită perioadă de timp legislaţia internă şi cu

aceste dispoziţii.

- Reglementarea domeniului non-discriminării rezultă şi din normele

internaţionale şi europene în domeniul drepturilor omului, care recomandă sau

obligă Republica Moldova să creeze cadrul legal general de sancţionare a

comportamentelor discriminatorii şi să creeze mecanismul prin care aceste

comportamente să fie sancţionate. Astfel, Recomandarea ECR1 de Politică

Generală nr.2327 atrage atenţia guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei

asupra posibilităţii înfiinţării de organisme specializate în combaterea rasismului,

xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivel naţional, în cazul în care astfel

de organisme nu există deja, şi recomandă anumite principii pe baza cărora s-ar

putea construi acest mecanism la nivel naţional. Pentru examinarea acestei

probleme, statele pot să se ghideze după normele cuprinse în

Anexa la Recomandare. Ele pot să se inspire din aceasta în măsura în care aceste

Planul de Acţiuni Uniunea Europeană - Republica Moldova: Ghid. - Chişinău: Gunivas, 2006.

p.36. sr

' Capitolul III. Art. 23 din Directiva CE 43/2000.

'7 4

, 1 se vedea Recomandarea ECR1 de Politică Generală nr.2 - Organisme specializate în

combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivel naţional.

255

principii constituie opţiuni prezentate spre a fi discutate la nivel naţional.

- Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării, prin activitatea sa, ar

reduce numărul de cereri adresate Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

Aceasta reiese atât din Protocoalele nr.14 şi 12 la Convenţia europeană pentru

apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, cât şi din concluziile

şefilor de state şi guverne membre ale Consiliului Europei, reuniţi la Summit-ul de

la Varşovia, care au decis crearea Grupului înţelepţilor. în raportul acestui grup din

decembrie 2006 se menţionează că ombudsmenii pot contribui la reducerea

volumului de lucru al Curţii.575

- înfiinţarea ombudsmenilor specializaţi ar înlesni apărarea drepturilor omului

în Republica Moldova în anumite domenii ale vieţii sociale, dacă se va aplica

criteriul obiectiv sau protejarea drepturilor persoanelor vulnerabile, aplicându-se

criteriul subiectiv.

- Ombudsmenii de ramură, specializându-se în anumite domenii ale vieţii

sociale vor supraveghea şi vor implementa în viaţă anumite categorii de legi ce

reglementează drepturile omului. Este cunoscut că Parlamentul Republicii

Moldova adoptă legi lucrative, dar ele sunt ineficient aplicate în viaţă.

Ombudsmenii specializaţi ar supraveghea implementarea actelor legislative în

viaţă, ar fi un mecanism asemănător celor şase comitete internaţionale ce

supraveghează implementarea celor şase convenţii şi pacte internaţionale de către

statele ce le-au ratificat.

- Ombudsmenii de ramură, specializându-se intr-un anumit domeniu ale vieţii

sociale, vor cunoaşte mai bine situaţia reală de protejare a anumitor categorii de

drepturi şi vor propune metode de apărare a acestor drepturi. Instituirea

ombudsmenilor specializaţi reiese şi din Planul Naţional de acţiuni în domeniul

drepturilor omului pentru anii 2004- 2008, unde la Capitolul 11, ce se referă la

asigurarea drepturilor femeii, statul planifica să introducă până la sfârşitul anului

2005 Institutul de Ombudsman pentru şanse egale,576 iar în Capitolul 10, ce se

referă la asigurarea drepturilor copilului, se menţionează că statul în perioada anilor

2004-2005 trebuia să studieze posibilitatea creării institutului „Avocat 575

CpDOM, Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul

2006, p.6. 576

Planul Naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008. Capitolul

11, publicat de PNUD. - Chişinău : Tipografia Centrală , p.52.

al copilului” 328 Ideea instituirii Ombudsmanului specializat pentru copii, este

328

Ibidem. p.49.

256

susţinută atât de Comisia parlamentară pentru drepturile omului329, cât şi de actualii

avocaţi parlamentari, în Raportul privind respectarea drepturilor omului în

Republica Moldova în anul 2006.330 331 în viziunea avocaţilor parlamentari, Oficiul

Ombudsmanului pentru drepturile copiilor şi tinerilor urmează să-şi orienteze

activitatea pe câteva direcţii, având în calitate de obiect de monitorizare: situaţia

copiilor de vârstă preşcolară (inclusiv domeniul sănătăţii reproductive, deoarece

copilul trebuie să fie protejat încă până la naştere, abandonul după naştere, adopţia,

tutela etc.); a copiilor de vârstă şcolară: a copiilor instituţionalizaţi, aflaţi în conflict

cu legea.332’ Această idee este susţinută şi de Mărgineanu Lilia, în teza sa de doctor

în drept, cu denumirea: „Rolul şi statutul juridic al autorităţilor administraţiei

publice in soluţionarea problemelor copiilor aflaţi in dificultate”581. însă, nu suntem

de acord cu opiniile exprimate mai sus, precum că Republica Moldova are nevoie

numai de Ombudsmanul copiilor, deoarece avem multe categorii de persoane care

necesită protecţie: femei; vârstnici; minorităţi lingvistice, etnice, religioase,

sexuale, persoane cu disabilităţi etc. De aceea, în opinia noastră, Republica Mol-

dova are nevoie de atâţia ombudsmeni specializaţi, câte domenii problematice de

asigurare a drepturilor omului avem, aplicând atât criteriul subiectiv, cât şi cel

obiectiv. Desigur, în prezent putem stabili un număr de ombudsmeni specializaţi şi

atribuţiile lor, dar cu timpul pot apărea noi ombudsmeni specializaţi, iar o parte să

dispară, aceasta va depinde de receptivitatea societăţii la noile transformări sociale.

La momentul de faţă putem propune organizarea următorilor ombudsmeni

specializaţi: Ombudsmanul asigurării egalităţii de şanse, Ombudsmanul copiilor,

tinerilor şi al vârstnicilor; Ombudsmanul pentru protecţia persoanelor cu

disabilităţi şi celor privaţi de libertate; Ombudsmanul pentru protecţia minorităţilor

etnice, sexuale, religioase, lingvistice; Ombudsmanului împotriva rasismului,

xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei.

Un dezavantaj ar fi că în urma numirii ombudsmenilor specializaţi ar mări

numărul de funcţionari, va fi nevoie de noi oficii pentru fiecare ombudsman

329

Hotărârea privind evaluarea realizării activităţilor prevăzute în Capitolul 10 „Asigurarea

drepturilor copilului” al Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii

2004-2008, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003 //

www.parlament.md/structure/tommittes/humanrights/ 570

CpDOM, Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2006. p. 11. 331 Ibidem. 332

I..Mărgineanu. Rolul şi statutul juridic al autorităţilor administraţia publice in soluţionarea

problemelor copiilor aflaţi în dificultate: Teză de doctor în drept. - Chişinău, 2007, p. 148.

257

specializat, fapt ce ar provoca cheltuieli suplimentare neprevăzute de bugetul de

stat. De aceea, suntem de părere că, peni ru moment, toţi ombudsmenii specializaţi

ar trebui să se concentreze intr-o singură instituţie sub denumirea de Instituţia

Ombudsmanului împotriva Discriminării, deoarece, in cele din urmă, scopul

fiecărui ombudsman specializat este de a asigura principiul egalităţii şi non-discri-

minării tuturor persoanelor ce cad sub jurisdicţia sa, iar dezavantajul referitor la

cheltuieli poate fi compensat printr-o politică financiară corectă şi o politică

judiciară în materia de cadre. Iar pe viitor fiecare din ombudsmenii nominalizaţi să

fie instituţii aparte, cu toate atributele lor, la fel cum sunt în Suedia 333 :

Ombudsmanul pentru copii, Ombudsmanul pentru Consumatori, Ombudsmanul

pentru Disabilitate, Ombudsmanul pentru Oportunităţi Egale, Ombudsmanul

împotriva Discriminării Etnice şi Ombudsmanul împotriva Discriminării pe bază

de orientare sexuală.

în paragrafele ce urmează ne vom referi detaliat la statutul Ombudsmanului

împotriva Discriminării, la natura juridică şi atribuţiile acestuia.

<>3. Statutul Ombudsmanului împotriva discriminării

Prin statutul Ombudsmanului împotriva Discriminării se subînţelege drepturile

şi obligaţiile persoanei numite în funcţie de ombudsman, precum şi garanţiile ce

asigură exercitarea acestora. Statutul Ombudsmanului împotriva Discriminării, ca

şi al Ombudsmanului naţional, trebuie să fie inclus în Constituţie (precum ne-am

expus mai sus), şi reglementat detaliat printr-o lege organică. La adoptarea legii se

va ţine cont de tratatele şi convenţiile internaţionale, recomandările Consiliului

Europei, legislaţia altor state în acest domeniu, legislaţia naţională şi, nu in ultimul

rând, de Legea cu privire Ia avocaţii parlamentari.

în acest paragraf vom elucida principiile ce determină statutul Ombudsmanului

împotriva Discriminării, aplicând metoda comparată,

deoarece în Republica Moldova nu avem până in prezent o lege ce ar reglementa

această instituţie. La elucidarea acestui subiect vom face referinţă la instituţiile

acelor state, unde instituţiile specializate împotriva discriminării există şi

funcţionează, astfel enumerându-le.

în Belgia există Centrul pentru Oportunităţi Egale şi Lupta împotriva

Rasismului.583 Acest Centru a fost creat în baza legii din 1993 de Parlament şi

Guvern urmând propunerile Comisariatului Regal pentru Politica de Imigrare

(Commissariat rozal a la politique des imigres). Scopul acestui Centru este de a

' Website: http://www.do.se

258

promova egalitatea şi a combate toate formele de discriminare, de excludere,

restricţie sau preferinţă bazată pe rasă, culoare, origine naţională. Centrul are un

caracter judiciar şi îşi desfăşoară funcţiile imparţial şi independent. Potrivit legii cu

privire la combaterea discriminării din 25 februarie 2003, responsabilităţile

Centrului au fost extinse pentru a acoperi alte criterii de discriminare, precum:

statutul matrimonial, orientarea sexuală, naşterea, averea, vârsta, religia sau

credinţa, starea curentă sau în viitor de sănătate, disabilitate sau altă caracteristică

fizică. Centrul este, de asemenea, responsabil pentru elaborarea raportului

prezentat la fiecare doi ani Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Rasiale al

ONU, conform articolului 9 din Convenţia Internaţională asupra Eliminării tuturor

Formelor de Discriminare Rasială. Acest raport sumează măsurile legislative,

judiciare, administrative şi de altă natură adoptate pentru îndeplinirea dispoziţiilor

acestei Convenţii.

în Danemarca există Institutul Danez pentru Drepturile Omului5M, care,

conform articolului 13 din Directiva Consiliului UE 2000/43/EC (Directiva asupra

Rasei), este organul specializat ce are drept scop promovarea tratamentului egal şi

combaterea discriminării pe bază de rasă sau origine etnică. Institutul a primit

mandatul său prin Actul din 6 iunie 2002 asupra Creării Centrului Danez pentru

Studii Internaţionale şi Drepturi ale Omului şi Actul din 28 mai 2003 asupra

Tratamentului Egal independent de Rasă şi Origine Etnică. în şirul

responsabilităţilor acestuia5SS se numără: a prevedea asistenţă independentă

victimelor discriminării în urmărirea plângerilor lor cu privire la discriminare; a

conduce cercetări independente privind discriminarea; a publica rapoarte inde583

Website: http://www.diversite.he. Centre pour 1’iîgalitii des chances el la lutte contre le racisme

(CECLR). Website: http://www.humanrights.dk

585

Website: http://www.hmnanrights.dk

pendente şi a face recomandări asupra oricărei probleme ce are legătură cu

discriminarea.

în Finlanda există Oficiul Ombudsmanuluipentru Minorităţi,™" Aces ta a fost

creat prin legea din 1 septembrie 2001, care a înlocuit oficiul anterior al

Ombudsmanului pentru Străini. Responsabilităţile Ombud smanului pentru

Minorităţi includ promovarea bunelor relaţii etnice; monitorizarea şi îmbunătăţirea

statutului şi drepturilor minorităţilor etnice şi ale străinilor în societate;

monitorizarea implementării egalităţii; supravegherea interzicerii discriminării

potrivit originii etnice şi implementarea principiului tratamentului egal indiferent

de etnie ş.a.

în Ungaria funcţionează Comisarul Parlamentar pentru Drepturile

259

Minorităţilor Naţionale şi Etnice.™7 în interesul protejării drepturilor minorităţilor

naţionale şi etnice, Parlamentul Ungar a ales în anul 1995 Comisarul Parlamentar

pentru Drepturile Minorităţilor Naţionale şi Etnice, care este exclusiv subordonat

Parlamentului. Potrivit legii nr. LIX din 1993 privind obligaţiile Comisarului

Parlamentar pentru Drepturile Civile, Comisarul Parlamentar are două

responsabilităţi de bază: supravegherea creării legii privind drepturile minorităţilor

naţionale şi etnice şi implementării acesteia.

Irlanda dispune de două instituţii: prima este Autoritatea pentru Egalitate™*,

care este un organ independent stabilit conform Actului privind angajarea pentru

egalitate din 1998 (funcţionează din octombrie 1999). Acest document şi Actul

privind statutul egal din 2000, interzice discriminarea la angajare, bunuri şi servicii

şi al altor facilităţi (precum cazarea şi educaţia), la care publicul în general are

acces, pe nouă cri terii distincte, şi anume: gen, statut matrimonial, statut familial,

vârstă, disabilitate, rasă (care include rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică

sau naţională), orientarea sexuală, credinţa religioasă şi calitatea de membru al

comunităţii de Călător. Autoritatea pentru egalitate este responsabilă de realizarea

schimbării spre bine a situaţiei celor margina- li/.aţi prin: promovarea şi apărarea

drepturilor stabilite în legislaţia privind egalitatea; soluţionarea practica a

problemelor ce ţin de egalitate; familiarizarea mai pe larg a publicului cu

problemele de egalitate.

A doua instituţie este Tribunalul pentru Egalitate™9, care a fost creat Website:

http://www.mol.fi/vaheininistovaltuutettu/

Website: http://www.obh.hu/nekh/en/intlex.htm '

Website: http://equalitv.ie ' Website:

http://www.odei.ie

în termenii Actului privind egalitatea la angajare din 1998, împreună cu Autoritatea

pentru Egalitate. Tribunalul pentru Egalitate este un forum accesibil şi imparţial, a

cărui funcţie principală este adjudecarea în cazurile individuale a pretinsei

discriminări, directe sau indirecte, la angajare şi în asigurarea accesului egal la

bunuri şi servicii. în plus, Tribunalul pentru Egalitate, prevede un Serviciu de

Mediere a părţilor care pot fi în conflict privind o problemă de discriminare după un

criteriu interzis de legislaţia în vigoare.

în Luxemburg există Comisia Permanentă Specială împotriva Discriminării

Rasiale,™ care funcţionează pe baza Legii Luxemburgului din 27 iulie 1993

asupra integrării străinilor în Grand Duchy a Luxemburgului şi asupra acţiunii

sociale pentru străini. Comisia Permanentă este responsabilă pentru pregătirea, la

cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, a opiniilor şi propunerilor referitoare

la acţiuni împotriva discriminării rasiale şi pentru divizarea proiectelor şi

260

programelor în sferele educaţiei, activităţilor sociale şi economice şi antrenarea

personalului public pentru a găsi o înţelegere mutuală între diferitele comunităţi

rezidente în Luxemburg. Totodată, conform Deciziei consiliului Guvernului din 28

iunie 1996, Comisia este responsabilă pentru primirea şi examinarea plângerilor de

către persoanele care se află sub jurisdicţia Luxemburgului, care pretind că le-au

fost încălcate drepturile prevăzute de Convenţia Internaţională privind Eliminarea

tuturor formelor de Discriminare Rasială şi care au epuizat toate recursurile legale

posibile. Conform articolului 14 din Convenţie, Comisia trebuie să înregistreze

astfel de plângeri şi să le transmită Comitetului ONU pentru Eliminarea

Discriminării Rasiale, cu sediul la Geneva (Elveţia).

Olanda are în acest sens Comisia pentru Tratament Egal/'n care este, de fapt, o

organizaţie independentă creată de către Guvernul olandez pentru primirea şi

examinarea plângerilor individuale privind tratamentul inegal. Aceasta are de a

face cu tratamentul inegal care implică religia, credinţa, orientarea politică, rasa,

genul, naţionalitatea, preferinţa sexuală, statutul matrimonial, munca pe o normă

deplină sau pe jumătate de normă, contractele temporare. Acestea sunt denumite

drept „cele zece criterii ale discriminării” Astfel, este interzis de a trata diferit

oamenii în 5*

w Commission speciale permanente contre la discrimination raciale du Conseil

National pour Etrangers. Wl

Website: http://www.cgb.nl

baza acestor criterii in următoarele situaţii: în relaţiile de muncă dintre angajatori şi

angajaţi; în oferirea de bunuri şi servicii; în primirea consul taţiilor privind

oportunităţile pentru educaţie şi carieră. Comisia exami nează plângerile privind

discriminarea directă, dar şi cea indirectă.

în Norvegia lucrează Centrul pentru Combaterea Discriminării Etnice,592 creat

drept un oficiu public in anul 1998. Personalul acestuia oferă consultanţă juridică

persoanelor care au suferit discriminare pe bază de credinţă religioasă, culoarea

pielii sau origine naţională sau etnică. Centrul, de asemenea, documentează natura

şi extinderea discriminării in Norvegia şi poate propune măsuri de a preveni şi

combate discriminarea. Regulamentul Centrului stipulează că jumătate din

membrii şi supleanţii acestuia, preferabil, trebuie să facă parte dintr-un grup mi-

noritar.

Portugalia are o instituţie numită Comisia pentru Egalitate şi împotriva

Discriminării Rasiale,i9J ce a fost creată în baza legii nr. 134 privind interzicerea

discriminării în exercitarea drepturilor bazată pe criterii de rasă, culoare, origine

etnică sau naţionalitate, care a fost elaborată de către Adunarea portugheză la 28

august 1999. Actualmente această Comisie este condusă de înaltul Comisar pentru

261

Imigrare şi Minorităţi Etnice. Board-ul este compus din ONG-uri care lucrează în

domeniul drepturilor omului, inclusiv in combaterea discriminării.

în România există Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării594, care

a fost organizat prin Hotărârea de Guvern nr. 1194/2001, modificată în 2002 prin

Hotărârea de Guvern nr. 1514/2002. Acest Consiliu (în continuare CNCD) este un

organ de specialitate al administraţiei publice centrale (altele decât ministerele), in

subordinea Guvernului. în România mai există Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000

privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Aceasta a fost

aprobată cu modificări de către Parlament în 2002, prin Legea nr. 48/2002. Legea a

suferit o modificare în august 2003 prin Ordonanţa Guvernului nr. 77/2003,

justificată de nevoia îndeplinirii obligaţiilor României faţă de Uniunea Europeană,

în sensul armonizării legislaţiei interne cu cele doua directive europene în domeniul

non-discriminării. în urma modificărilor succesive, legea existentă la această oră

este una care

Website: http://www.smed.no

Comissao para a Igualdade e Contra a Discriminacao Racial http://www.cncd.org.ro/

într-o măsură considerabilă respectă acquis-ul comunitar în domeniu, oferind un

cadru legislativ adecvat protecţiei împotriva discriminărilor. Astfel, în prezent,

legea română non-discriminare sancţionează contravenţional, cu posibilitatea

obţinerii de despăgubiri în instanţa civilă, discriminarea în formele: directă,

indirectă, hărţuirea, dar şi victimizarea. Lipsesc încă din legea românească, deşi

sunt impuse prin acquisul comunitar, noţiunile legate de schimbarea sarcinii

probei, adaptarea rezonabilă, datele statistice pentru dovada discriminării indirecte,

disabilitatea - criteriu de discriminare, extinderea criteriilor de discriminare şi la

alte criterii neenumerate expres în lege, definirea termenului de mediere, corelarea

investigaţiei CNCD cu ancheta penală.

Suedia este cunoscută prin instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării

Etnice.595 Astăzi, există şase ombudsmeni, fiecare din ei cu o sferă separată de

supraveghere: Ombudsmanul pentru copii, Ombudsmanul pentru Consumatori,

Ombudsmanul pentru Disabilitate, Ombudsmanul pentru Oportunităţi Egale,

Ombudsmanul împotriva Discriminării Etnice şi Ombudsmanul împotriva

Discriminării pe bază de orientare sexuală.

Ombudsmanul împotriva Discriminării Etnice a fost creat la 1 iulie 1996, prin

legea Parlamentului împotriva discriminării etnice. Acesta este ales de către

Guvern pentru o perioadă de şase ani şi ajutat de 27 de membri ai personalului,

majoritatea fiind experţi jurişti. Ombudsmanul are un statut independent, emite

hotărâri, dar este responsabil faţă de Ministerul Justiţiei.

262

Iar Elveţia dispune de Comisia Federală Elveţiană împotriva Rasismului.596

Elveţia a aderat la Convenţia Internaţională privind Eliminarea tuturor formelor de

discriminare rasială la 29 decembrie 1994, iar statele care au semnat Convenţia iau

măsuri pentru a pedepsi acţiunile rasiste, pentru a elimina propaganda rasistă,

pentru promova o politică în vederea eliminării discriminării rasiale, a garanta

persoanelor un tratament egal pentru independent de naţionalitatea lor, originea

etnică, religie sau culoarea pielii, înm acelaşi rând pentru a combate prejudecăţile

din sfera învăţământului de toate nivelurile.

în Marea Britanie există Comisia pentru Egalitate Rasială,597 care a

5W Website: http://www.do.se

5,<’

Website: http://www.ekr-ct~r.ch 5,7

Website: http://www.cre.eov.uk

fost creată prin actul din 1976 privind rasa, astfel acoperind discrimina rea pe

criterii de rasă, culoare, naţionalitate, cetăţenie şi origine etnică sau naţională.

Comisia este finanţată de un grant anual din partea Home Office, dar lucrează

independent de Guvern. Este condusă de comisari care sunt numiţi de Home

Secretary şi care au susţinere din partea majorităţii partidelor politice.

Responsabilităţile Comisiei includ acţiuni în vederea eliminării discriminării,

promovări egalităţii de şanse şi a relaţiilor bune între persoanele care fac parte din

grupuri rasiale diferite. Totodată, la implementarea actului privind rasa, elaborează

şi înaintează Secretarului de Stat propuneri de amendare a acestuia.

Aşadar, în opinia noastră, Ombudsmanul împotriva Discriminării din

Republica Moldova, este instituţie publică de stat în domeniul discriminării, cu

personalitate juridică, creată de stat cu scopul eradicării discriminării sub orice

formă, independentă şi imparţială, aflată sub control parlamentar, care asigură

respectarea şi aplicarea principiilor egalităţii şi non-discriminării, în conformitate

cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu actele juridice internaţionale cu

privire la drepturile omului şi non-discriminare la care Republica Moldova este

parte.

Scopul instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării este de a preveni, a

interzice şi a eradica orice formă de discriminare, asigurând fiecărei fiinţe umane:

- egalitatea în faţa legii;

- egalitatea de tratament, şanse şi oportunităţi de participare în viaţa publică;

- protecţie efectivă împotriva discriminării.

Pentru ca această instituţie să-şi realizeze scopul propus şi pentru ca să

funcţioneze efectiv legiuitorul în procesul instituirii acesteia trebuie să respecte cu

stricteţe următorii factori universali ai eficacităţii598

: independenţa; jurisdicţia

263

stabilită şi competenţa necesară; accesibilitatea; colaborarea; eficacitatea

operativă; raportarea.599 Toţi aceşti factori au o importanţă deosebită, însă ne vom

limita la analiza doar a principiului independenţei.

Prin urmare, ombudsmenii în activitatea lor sunt independenţi faţă de toate

autorităţile publice. Acest principiu este piatra de temelie în activitatea

ombudsmenilor şi şi-a găsit locul în legislaţia tuturor statelor.

T.Câmaţ, M.Cârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului, p. 118. ™ Ibidem.

Independenţa instituţiei Ombudsmanului naţional, cât şi a Ombudsmanului

împotriva Discriminării include mai multe elemente: independenţa juridică şi

operativă; independenţa financiară; independenţa prin procedura numirii şi

destituirii din funcţie a personalului; independenţa prin componenţă. O instituţie de

tip Ombudsman reprezintă, de asemenea, o instituţie care este în stare să acţioneze

independent de Guvern, partide, de alţi subiecţi sau situaţii, care ar putea să se

manifeste în lucrul său. Independenţa înseamnă, însă, că instituţiei

Ombudsmanului naţional, cât şi Ombudsmanului specializat li se oferă o anumită

libertate în acţiuni, ceea ce le deosebeşte de organele statale. Pe de altă parte,

independenţa unei instituţii de tip ombudsman nu înseamnă lipsă totală de raporturi

cu statul. Legea, în baza căreia este creată instituţia dată, are importanţă în

asigurarea independenţei juridice, mai ales a independenţei acestora faţă de

Guvern. în cel mai bun caz, instituţia primeşte un statut aparte de persoană juridică,

care ii permite să ia de sine stătător hotărâri.

Ombudsmanul (atât naţional, cât şi cel specializat) trebuie să-şi desfăşoare

activitatea cotidiană independent de oricare altă persoană, organizaţie sau organ.

Ombudsmanul îşi stabileşte regulile procedurale proprii şi aceste reguli nu se supun

schimbărilor din afară. Recomandările, rapoartele sau hotărârile unor astfel de

instituţii, de asemenea, nu vor fi revăzute de un alt organ sau subiect, excluzând

cazurile descrise în lege, în baza căreia a fost creată instituţia dată.

în legea, în baza căreia este creată instituţia Ombudsmanului, pot fi prevăzute

cazurile în care organele statale sunt obligate să colaboreze cu această instituţie. în

astfel de legi ar putea fi stabilit, spre exemplu, că toate persoanele cu funcţie de

răspundere şi organele statale sunt obligate să sprijine activitatea instituţiei,

incluzând oferirea informaţiei cu privire la petiţiile corespunzătoare şi acordarea

ajutorului în efectuarea cercetărilor.600

în acelaşi timp, Ombudsmanul trebuie să aibă independenţă financiară, de altfel

va depinde de Ministerul Finanţelor sau de un alt organ care execută un aşa control.

Iar acolo, unde este posibil, izvorul şi caracterul finanţării instituţiei trebuie să fie

264

fixat prin legea în baza căreia aceasta a fost creată. Elaborarea unor astfel de norme

trebuie să se efectueze cu scopul

60(1 K.Krchnac. Drepturile omului in Republicii Moldova. Propăşirea statului de drept şi a

instituţiilor democratice care stau la baca implementării Declaraţiei Universale a Drepturilor

Omului din 1948. ChişinăU: Garuda-Art, 1998.

de a asigura instituţia cu mijloacele necesare pentru executarea funcţiilor sale

esenţiale. Concomitent, instituţia ar putea, spre exemplu, să elabo reze bugetul său

anual, care ar fi prezentat direct Parlamentului pentru aprobare. Rolul acestui organ

în stabilirea stării financiare a instituţiei ar putea fi apoi limitat prin analiza şi

aprecierea raporturilor financiare.601

Orice instituţie poate fi independentă doar atunci când personalul care lucrează

acolo este independent. Totodată, independenţa juridică, tehnică şi chiar financiară

a unor astfel de instituţii deseori nu este suficientă, dacă nu au fost luate măsuri

concrete pentru ca ombudsmenii să se poată folosi în comun şi in mod individual şi

să păstreze independenţa in acţiuni.602

Condiţiile privind formarea personalului instituţiilor Ombudsmanului trebuie

să fie reglementate prin legile în baza cărora ele au fost constituite. Aceste condiţii

trebuie să cuprindă următoarele întrebări: metoda numirii; criteriile de numire;

termenul numirii; cine este în drept a concedia lucrătorii şi în care cazuri;

privilegiile şi intimităţile. iMetoda numirii ombudsmanului poate avea o deosebită

importanţă în asigurarea independenţei acestuia, de aceea soluţionarea acestei

probleme urmează a fi pusă în seama unui astfel de organ reprezentativ cum este

Paria meritul. în legea în baza căreia a fost creată o astfel de instituţie e nevoie a fi

concretizate toate problemele legate de metodele numirii, incluzând votarea şi alte

proceduri de care trebuie să se ţină cont. Potrivit unor opinii Ombudsmanul trebuie

să obţină numiri fixate şi garantate pe un termen lung.603 Suntem de părere că atât

condiţiile de numire in funcţie, cât şi de destituire a Ombudsmanului împotriva

Discriminării, trebuie să fie aceleaşi ca şi ale Ombudsmanului naţional, instituţie pe

care am abordat-o în teza de doctor în drept.

In baza literaturii de specialitate, precum şi a legislaţiei altor state, unde există

această instituţie, am stabilit că durata mandatului ombudsmanului şi posibilitatea

realegerii lui diferă de la ţară la ţară. Durata mandatului se face în scopul garantării

independenţei ombudsmanului, deoarece 1 Centrul pentru Drepturile Omului. Instituţiile de protejare naţională a Drepturilor Omu lui.

Ediţia a lV-a în problemele pregătirii profesioniste. îndrumar la crearea şi stimularea instituţiilor

naţionale competente în promovarea si protecţia drepturilor omului. Organizaţia Naţiunilor Unite.

New York - Geneva, 1995. p.35.

" T.Câmaţ, M.Cârnaţ. Proiecţia juridică a drepturilor omului, p. 119.

265

... Organizaţia Naţiunilor Unite. Instituţiile de protejare naţională a drepturilor omului. îndrumar la

crearea şi consolidarea instituţiilor naţionale, care se ocupă cu promovarea şi protecţia drepturilor

omului. Ediţia a 1 V-a. p.54.

speranţa de a fi reales, involuntar ii poate determina pe acesta să susţină politica

partidului de guvernământ. Ca rezultat, în primul rând, este pusă la îndoială

obiectivitatea ombudsmanului; în al doilea rând, se pune in pericol independenţa

lui. Durata mandatului are o însemnătate deosebită în exercitarea atribuţiilor de

către ombudsman, deoarece cu cât termenul de numire în funcţie este mai mare, cu

atât sunt mai mari garanţiile de independenţă a lui şi, invers, cu cât acest termen

este mai mic, cu atât mai uşor ombudsmanul poate fi influenţat de autorităţile

statale, în primul rând, şi, în al doilea rând, el nu reuşeşte să capete încrederea

populaţiei. Considerăm că termenul optim al duratei mandatului ombudsmanului ar

fi acela care nu ar coincide cu durata mandatului deputatului în Parlament.

Pentru ca independenţa să nu fie încălcată prin legea în baza căreia a fost creată

instituţia, este nevoie de a indica amănunţit împrejurările în care poate demisiona

ombudsmanul. Desigur, aceste împrejurări trebuie să fie stabilite prin încălcări

grave. Trebuie stabilit subiectul care ar putea concedia personalul. în legătură cu

caracterul activităţii instituţiei Ombudsmanului, ar fi mai bine ca competenţa

destituirii din funcţie să aparţină Parlamentului.

Acordarea anumitor privilegii şi imunităţi ombudsmenilor reprezintă încă o

metodă juridică ce garantează independenţa acestora, mai ales în luarea de măsuri

în privinţa plângerilor cu privire la încălcarea drepturilor omului. Aceste garanţii

cuprind principiile: incompatibilităţii, independenţei, inviolabilităţii, imunităţii,

imparţialităţii, şi inamovibilităţii.

Componenţa instituţiei Ombudsmanului trebuie să reflecte la maximum

incizia socială în care aceasta funcţionează. O instituţie din care fac parte doar

persoanele de sex masculin, spre exemplu, sau un grup etnic concret, nu ar putea să

reflecte diversitatea păturilor sociale şi de aceea nu ar putea fi privită ca o instituţie

reprezentativă autentică.604 Desigur, este greu a atinge o componenţă

reprezentativă în condiţiile când instituţia este compusă dintr-o singură persoană,

cum ar fi în multe cazuri legate de instituţia Ombudsmanului.603

Făcând o generalizare la cele expuse şi luând în consideraţie Proiectul de Lege

pe care l-am propus, ajungem la următoarele concluzii:

- acordarea statutului constituţional şi reglementarea prin lege or334 335 ganică a

WM

J.Hatchard. United nations, Human rights Unit. National human rights institutions. - London,

1993, p.37. 335

L.Lazan. Justituţia ombudsmanului II Revista Naţională de Drept, 2002, nr. 1, p.6.

266

instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării ar garanta într-o mare măsură

nu doar independenţa, ci şi poziţia de egalitate a instituţiei Ombudsmanului

împotriva Discriminării în raport cu celelalte autorităţi ale statului (relaţia cu

Parlamentul, cu ministerele şi cu structurile administraţiei centrale şi locale),

contribuind la consolidarea imaginii instituţiei Ombudsmanului împotriva

Discriminării şi la eficientizarea activităţii sale.

în corespundere cu baza legislativă, instituţia Ombudsmanului împotriva

Discriminării este responsabilă pe plan juridic şi financiar în faţa Parlamentului.

Acest aspect al raportării deseori este rezolvat prin intermediul prezentării

permanente a dărilor de seamă. Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării

este obligată să prezinte, deci, pentru examinare, Parlamentului dări de seamă

detaliate cu privire la activitatea sa. Odată ce dările de seamă reprezintă o verigă în

sistemul raportărilor, cerinţele corespunzătoare ar trebui bine stabilite în legea în

baza căreia va fi creată instituţia, incluzând în ea: periodicitatea raportărilor;

posibilitatea prezentării rapoartelor speciale; probleme ce se includ în darea de

seamă; procedurile examinării rapoartelor ş.a.

Ombudsmanilor specializaţi ar trebui să li se atribuie fonduri suficiente pentru

a-şi duce la îndeplinire eficient funcţiile şi responsabilităţile, iar fondurile ar trebui

să fie supuse anual aprobării de către Parlament. Totodată, organismele specializate

ar trebui să funcţioneze fără intervenţia statului şi cu toate garanţiile necesare

independenţei lor, incluzând libertatea de a-şi numi propriul personal, a-şi gestiona

resursele proprii după cum consideră şi îşi exprimă public punctele lor de vedere.

Organismele specializate trebuie să îşi producă în mod independent rapoarte

privind acţiunile lor, având la bază obiective clare şi, dacă este posibil, care pot fi

evaluate, pentru a fi dezbătute în Parlament.

Ombudsmanul împotriva Discriminării are responsabilitatea de a elabora şi

aplica politicile publice în materia non-discriminării. în acest sens, Ombudsmanul

împotriva Discriminării colaborează cu Centrul pentru Drepturile Omului din

Republica Moldova, organele naţionale publice centrale şi locale, organizaţiile

naţionale obşteşti, organizaţiile internaţionale interguvernamentale şi

neguvernamentale. Totodată, acesta asigură, în condiţiile legii, respectarea

principiilor egalităţii şi non-discriminării faţă de toţi cetăţenii Republicii Moldova,

cetăţenii străini şi apatrizii, care se află pe teritoriul Republicii Moldova. §4. Principiile de organizare şi funcţionare a Instituţiei Ombudsma-

nului împotriva Discriminării

Prin noţiunea de organizare se subînţelege procedura de formare, cerinţele

înaintate candidaţilor la funcţia de ombudsman, termenul mandatelor, organele ce

267

sunt abilitate de a alege Ombudsmanul împotriva Discriminării. Pentru a

argumenta cele expuse vom prezenta drept exemplu structura organizatorică a

Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din România, deoarece, în

opinia noastră este cea mai reuşită instituţie care ar putea fi aplicată şi în ţara

noastră, cu anumite rezerve, în anul 2000 România era unica ţară din Europa

Centrală şi de Est cu o lege cu privire la non-discrirninare şi cu un organism

specific pentru combaterea discriminării.*’06 CNCD are următoarea structură

organizatorică: Preşedintele Consiliului, Colegiul Director, Direcţia pentru

Asigurarea Non-discriminării, Direcţia Politici Afirmative şi Studii, Corpul de

inspecţie şi Serviciul Economic şi Administrativ. CNCD este condus de preşedinte.

Mai mult, se prevede ferm că în domeniul constatării şi sancţionării faptelor de

discriminare Preşedintele Consiliului este ajutat de un Colegiu Director, organ

deliberativ în domeniu. Preşedintele Colegiului Director este numit şi eliberat din

funcţie prin decizia Primului-ministru din rândul membrilor Colegiului Director.

Membrii Colegiului Director sunt, la rândul lor, propuşi de următoarele instituţii:

Ministerul Informaţiilor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale,

Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul

Educaţiei şi Cercetării, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei. Membrii

Colegiului Director sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizia

Primului-ministru şi sunt asimilaţi, din punctul de vedere al salarizării, directorului

general din ministere. Dacă la început ei puteau fi eliberaţi din funcţie de către

Prim-ministru numai în anumite cazuri, precum: demisie, incapacitate de muncă, o

condamnare pentru o faptă prevăzută de legea penală sau neîndeplinirea condiţiilor

minimale pentru a fi membru în Colegiul Director, acum se prevede că structura

organizatorică se stabileşte prin ordin al preşedintelui Consiliului Naţional pentru

Combaterea Discriminării. Membrii Colegiului Director sunt numiţi pe o perioada

de 7 ani, iar mandatul lor poate fi înnoit o singură dată.

<"

l<' Combaterea discriminării: eficienţa iniţiativelor guvernamentale şi neguvemamentale II

Coord.: C'.NecuIa. - Bucureşti: Ars Doeendi, 2004, p.l I.

in opinia noastră, instituţia Ombudsmanului împotriva Discrimina i ii din

Republica Moldova trebuie să fie compusă din Consiliu al Om budsmenilor

specializaţi, Preşedinte şi personal de specialitate. Consi liul Ombudsmenilor

specializaţi să fie compus din 5 membri numiţi de către Parlament la propunerea

societăţii civile. Şi anume: Ombudsmanul asigurării egalităţii de şanse,

Ombudsmanul copiilor, tinerilor şi al vârstnicilor; Ombudsmanul pentru protecţia

persoanelor cu disabilităţi şi persoanelor private de libertate; Ombudsmanul pentru

protecţia minorităţilor etnice, sexuale, religioase, lingvistice; Ombudsmanului îm-

268

potriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei.

Candidaturile înaintate trebuie să fie susţinute de organizaţiile ne-

guvernamentale active în acest domeniu în ultimii cinci ani. Numărul de candidaţi

înaintaţi Parlamentului nu este limitat, doar că trebuie să corespundă anumitor

cerinţe. Prin urmare, poate fi numit membru al Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi orice cetăţean al Republicii Moldova, licenţiat în drept, care nu are

antecedente penale, are capacitate de exerciţiu, cunoaşte limba de stat, cetăţenia

Republicii Moldova, are o experienţă în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor

omului, este membru activ al unei ONG, are publicaţii, luări de cuvânt în domeniu

şi se bucură de autoritate în societatea civilă. La selectarea membrilor Consiliului

Ombudsmenilor specializaţi se vor respecta principiile de participare balansată a

femeilor şi bărbaţilor şi a persoanelor care aparţin unor anumite grupuri minoritare.

Propunerile privind candidaturile Consiliului Ombudsmenilor specializaţi sunt

înaintate Biroului Permanent al Parlamentului, în decursul ultimei luni a

mandatului membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi desemnaţi anterior.

Biroul Permanent al Parlamentului are obligaţia de a publica pe site-ul

Parlamentului candidaturile depuse, înaintează propunerile Comisiei parlamentare

pentru drepturile omului in vederea audierii candidaţilor. Iar în termen de 15 zile de

la publicarea candidaturilor se pot depune la Comisia parlamentară pentru

drepturile omului obiecţii în scris, argumentate, cu privire la candidaturile depuse.

Comisia parlamentară pentru drepturile omului va întocmi un aviz argumentat

asupra fiecărei candidaturi, prezentându-1 în şedinţa Parlamentului.

Membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi sunt numiţi în funcţie cu

votul majorităţii deputaţilor aleşi. Durata mandatului membrilor Consiliului

Ombudsmenilor specializaţi este de 7 ani, fără dreptul de a

fi realeşi. Aceştia pot fi demişi din f uncţie, la propunerea Comisiei parlamentare

pentru drepturile omului: în cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţia pentru o

perioadă mai mare de 4 luni; din proprie iniţiativă; la atingerea vârstei de

pensionare; la expirarea mandatului; la propunerea fundamentată a Preşedintelui

instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării; în cazul constatării printr-o

hotărâre a instanţei, rămasă definitivă şi irevocabilă, a unei fapte de discriminare

săvârşite de către acesta; în cazul rămânerii definitive a sentinţei de condamnare a

acestuia.

Hotărârea cu privire la eliberarea din funcţie inainte de termen se va adopta de

către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. La expirarea mandatului,

Membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi li se oferă funcţia ocupată

anterior ori o funcţie similară dacă nu există restricţii juridice.

Preşedintele instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării este desemnat

269

de către Parlament din rândul membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi,

la propunerea Preşedintelui Parlamentului. Mandatul acestuia este de 7 ani.

Preşedintele Ombudsmanului împotriva Discriminării efectuează conducerea

generală, reprezentând instituţia în relaţiile cu terţii, conducând şedinţele

Consiliului Ombudsmenilor specializaţi, definind obligaţiile membrilor Consiliului

Ombudsmenilor specializaţi şi ale altor colaboratori ai Instituţiei, exercitând

controlul activităţii lor, delegând şi alte competenţe membrilor Consiliului; anga-

jând şi eliberând din funcţie funcţionarii instituţiei, şi organizând pregătirea

rapoartelor anuale. în exercitarea atribuţiilor sale preşedintele instituţiei

Ombudsmanului împotriva Discriminării emite ordine cu caracter individual.

Suntem de părere că structura organizatorică, de funcţionare şi procedura de

examinare a sesizărilor/petiţiilor trebuie să fie reglementate de un regulament

adoptat de Parlament. în absenţa Preşedintelui instituţiei Ombudsmanul împotriva

Discriminării, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către un vicepreşedinte, numit

de Preşedinte, în baza unui ordin, dintre membrii Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi. în chestiunile ce ţin de retribuirea muncii, asistenţa socială, medicală şi

de altă natură, membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se asimilează cu

Ombudsmenii naţionali, iar Preşedintele instituţiei Ombudsmanului împotriva

Discriminării se asimilează cu Directorul CpDOM din Republica Moldova.

Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării va dispune de ştampilă şi

formulare ce au imprimate denumirea instituţiei şi imaginea stemei de stat a

Republicii Moldova. Totodată, acesta va dispune de buget propriu, făcând parte din

bugetul de stat. Proiectul bugetului Ombudsmanului împotriva Discriminării, cu

avizul prealabil al Ministerului Finanţelor, se va aproba de către Parlament

concomitent cu bugetul de stat. Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării

va putea primi donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice şi juridice şi încheia

contracte de colaborare, în condiţiile legii.

Sediul permanent al Ombudsmanului împotriva Discriminării se va alia în

municipiul Chişinău, iar în toate municipiile, oraşele şi raioanele Republicii

Moldova se vor crea, de către Ombudsmanul împotriva Discriminării, structuri

teritoriale de control şi monitorizare.

in privinţa calităţii de membru al Consiliului Ombudsmenilor specializaţi,

aceasta este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia activităţii

didactice şi ştiinţifice. Personalitatea membrilor Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi este inviolabilă în timpul exercitării funcţiilor lor. Inviolabilitatea

membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se extinde asupra locuinţei şi

localului acestora de serviciu, asupra mijloacelor de transport şi de telecomunicaţie

270

folosite de aceştia, asupra corespondenţei, documentelor şi averii personale.

Membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi nu pot fi traşi la răspundere pena-

lă sau administrativă, nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, supuşi controlului

personal fără acordul prealabil al Parlamentului, cu excepţia cazurilor de

infracţiune flagrantă.

Reieşind din cele sus-menţionate se deduce că instituţia Ombudsmanului

împotriva discriminării trebuie să aibă atâtea resurse umane, încât să fie suficiente

pentru a face faţă multiplelor situaţii de discriminare ce ar trebui examinate; în caz

contrar, vom avea situaţia actuală din cadrul instituţiei Ombudsmanului naţional. în

scopul asigurării unei aprecieri obiective, petiţionarul sau reprezentantul grupului

discriminat este în drept de a participa la şedinţele deliberative ale Consiliului

Ombudsmenilor specializaţi pentru exprimarea punctului său de vedere, punerea la

dispoziţie a probelor. în calitate de candidaţi la funcţia de ombudsman specializat

din cadrul Consiliului Ombudsmenilor specializaţi e de dorit să fie înaintate

persoane care aparţin minorităţilor şi categoriilor de persoane defavorizate. De

asemenea, ar fi necesar ca majoritatea categoriilor care sunt cele mai supuse

discriminării să aibă reprezentanţi în structura Ombudsmanului împotriva

Discriminării.

§5. Atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării

Prin competenţă se subînţelege ansamblul de atribuţii procesuale, materiale şi

organizatorice cu care este dotată instituţia Ombudsmanului împotriva

Discriminării. Competenţa materială se extinde asupra unei multitudini de acte

juridice, respectiv asupra acelora care au ca obiect, principal sau secundar, drepturi

ale omului, egalitatea şi NON-DISCRIMINAREA.

Dacă majoritatea ombudsmenilor din ţările Europei se limitează la exercitarea

atribuţiilor legate de protejarea drepturilor constituţionale ale omului, atunci

Principiile de la Paris recomandă statelor să folosească ca temei legal nu

formularea „încălcarea drepturilor constituţionale”, dar „încălcarea drepturilor

omului prevăzute de pactele şi tratatele internaţionale la care statul este parte”336

în exercitarea funcţiilor sale Ombudsmanul se conduce de anumite reguli:

litigiile să fie soluţionate pe cale amiabilă, să informeze petiţionarul despre

drepturile sale şi sâ-i recomande diferite căi de rezolvare a problemei, în anumite

W1

OOH. llauuoHfuii.Hue yHpe>KaeHns no npaBaM nejiOBeica (Cepua nyojiHKauH» no

BOiipocaM npo([)eccHOnajn>Hoii nojjroroBK»). - llbio OopK, 1995, K»4. c.40, n.88-90.

“s lbidem. p.23.

271

cazuri să-l îndrepte către organele competente, dar şi să tindă, în baza practicii

acumulate, â completa legile sau actele ce îngreunează libera realizare a drepturilor

omului.6<?s

Atribuţiile instituţiilor naţionale specializate de prevenire şi combatere a

discriminării diferă de la stat la stat, însă toate trebuie să ţin cont de art. 13 din

Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 2000 de aplicare a principiului

tratamentului egal al persoanelor, fără deosebire de origine rasială sau etnică.

Statele membre trebuie să ia măsuri pentru ca în competenţele acestor

organisme să fie incluse: acordarea de asistenţă independentă victimelor

discriminării în urmărirea plângerilor lor de discriminare, fără a aduce atingere

dreptului victimelor sau al asociaţiilor, organizaţiilor şi al altor entităţi;

desfăşurarea unor anchete independente privind discriminarea; publicarea unor

rapoarte independente şi formularea de recomandări în orice problemă legată de o

asemenea discriminare. în ce priveşte măsura în care statele au ţinut cont de cele

menţionate în art. I 1, o vom elucida unor exemple: Centrul pentru Oportunităţi

Egale şi Lupta împotriva Rasismului6tw din Belgia printre principalele activităţi

include: crearea reţelelor locale, care au drept scop de a stabili contacte cu asoci aţii

implicate în lupta împotriva rasismului şi discriminării spre a învăţa din

experienţele lor, cât şi de a desfăşura acţiuni în comun; instituirea unei linii fierbinţi

gratuite privind relaţiile cu publicul de la care să obţină informaţii despre cadrul

normativ naţional cu privire la non-discriminare, de a răspunde la orice întrebări

privind discriminarea; oferirea de consultaţii privind serviciile care pot acorda

ajutor; monitorizarea situaţiilor de caz, a legislaţiei; mediatizarea şi acordarea

asistenţei juridice ş.a.

Oficiul Ombudsmanului pentru Minorităţi337 338 339 din Finlanda are urmă-

toarele responsabilităţi: promovarea bunelor relaţii interetnice; monitorizarea şi

îmbunătăţirea statutului şi drepturilor minorităţilor etnice şi ale străinilor în

societate; monitorizarea implementării egalităţii; supravegherea interzicerii

discriminării potrivit originii etnice şi implementarea principiului tratamentului

egal indiferent de etnie; luarea de iniţiative, elaborarea rapoartelor, propunerilor şi

recomandărilor şi publicarea declaraţiilor publice privind cazurile de discriminare

bazată pe etnie, de încălcare a statutului şi drepturilor străinilor şi a minorităţilor

337

Website: http://www.diversite.be. Centre pour l’egalite des chances el la lutte contre le racisme

(CECLR). 338

Website: http://www.mo1.fi/vahemmistovaltuutetui/ 339

Website: http://equalitv.ie

în opinia noastră, cele mai adecvate atribuţii în domeniul prevenirii

272

etnice din Finlanda; dezvoltarea cooperării dintre autorităţile publice şi

organizaţiile care lucrează în domeniul combaterii şi prevenirii discriminării etnice

etc.

Autoritatea pentru Egalitate611 din Irlanda este responsabilă de: promovarea şi

apărarea drepturilor stabilite în legislaţia privind egalitatea; informatizare mai pe

larg a publicului asupra problemelor de egalitate în societatea irlandeză. Pentru a-şi

onora aceste responsabilităţi, instituţia are un serviciu propriu legal care poate

acorda asistenţă legală gratuită petiţionarilor în cazuri de discriminare. Iar Oficiul

Directorului pentru Investigaţii de Egalitate (cunoscut ca Tribunalul pentru

Egalitate) este separat de Autoritatea pentru Egalitate şi are funcţii cvasi legale

privind investigarea cazurilor conform legislaţiei privind egalitatea. După ce

asistenţa/reprezentarea a fost acordată Autoritatea pentru Egalitate poate să

transmită cazul Directorului Tribunalului pentru Egalitate.

Comisia Permanentă Specială împotriva Discriminării Rasiale612 din

Luxemburg exercită următoarele activităţi: înaintează opinii asupra proiectelor de

legi şi regulamente elaborate pentru Consiliul Naţional pentru Străini (de exemplu,

un proiect de modificare a Codului Penal declarând rasismul, revizionismul şi alte

acţiuni bazate pe discriminarea ilegală ca fiind infracţiuni, sau un proiect de

reformarea legislaţiei electorale etc.); elaborează recomandări pentru Consiliul

Naţional pentru Străini la cererea acestuia; face propuneri referitor la educaţia

oficialilor publici şi antrenarea acestora în combaterea discriminării; adresează, din

proprie iniţiativă, recomandări Guvernului; exercită alte activităţi (de ex., Consiliul

a pregătit un workshop privind integrarea şi discriminarea în Luxemburg, care a

avut loc în februarie 1998).

Comisia pentru Tratament Egal 340 341 din Olanda examinează plângerile

privind discriminarea directă, dar şi indirectă. Persoanele fizice care au fost tratate

inegal pot depune o plângere Comisiei. Persoana, de asemenea, poate cere ca

altcineva să depună o plângere, aceasta putând fi o rudă, o societate comercială, sau

un grup, precum o organizaţie non-discriminare care o reprezintă. Totuşi, numirea

unui reprezentant autorizat nu înseamnă că persoana va rămâne anonimă. Comisia

audiază părţile, iar hotărârile sale au o autoritate de înaltă moralitate, dar nu sunt

juridic obligatorii.

340

Commission speciale permanente contre la discriminalion raciale du Conseil National pour

Etrangers 6,3

Website: http://www.cgb.nl

273

Ombudsmanul împotriva Discriminării Etnice342 din Suedia consultă şi ajută

persoanele care au experimentat discriminare etnică să-şi exercite drepturile,

elaborează măsuri ce urmează a fi luate împotriva discriminării etnice, duce discuţii

cu autorităţi, companii şi organizaţii, prezintă Guvernului propuneri privind

amendamentele constituţionale şi alte măsuri ce au drept scop combaterea

discriminării etnice, combate discriminarea în sfera muncii şi promovează relaţii

bune între grupurile etnice diferite în sfera muncii, supraveghează ca părţile în

conflict la soluţionarea acestuia să se conducă de dispoziţiile împotriva

discriminării prevăzute de lege.

şi combaterii discriminării are CNCD din România. Pe analiza acestora ne vom

focusa atenţia mai pronunţat, ca mai apoi să venim cu anumite concluzii şi

recomandări.

a) Aşadar, CNCD răspunde de aplicarea politicii Guvernului în mate ria

non-discriminării, 343 având rolul de a implementa principiul egalităţii intre

cetăţeni, prevăzut în Constituţia României, în legislaţia internă în vigoare şi în

documentele internaţionale la care România este parte.344 CNCD este autoritatea

naţională care investighează şi sancţionează contravenţional faptele sau actele de

discriminare prevăzute de legislaţia non-discriminare.345 CNCD este responsabil

de aplicarea şi controlul respectării prevederilor legii în domeniul său de activitate,

precum şi in ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor norma-

tive sau administrative care contravin principiului non-discriminării.346 Domeniile

in care îşi exercită atribuţiile CNCD sunt: monitorizarea, prevenirea, medierea,

investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare; acordarea

asistenţei de specialitate victimelor discriminării.347

Făcând o generalizare a celor expuse putem face concluzii referitor la

atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării:

1. Ombudsmanul împotriva Discriminării are responsabilitatea de a elabora şi

aplica politicile publice în materia non-discriminării. în acest sens, Ombudsmanul

împotriva Discriminării colaborează cu Centrul pentru Drepturile Omului din

Republica Moldova, organele naţionale publice centrale şi locale, organizaţiile

342

Website: http://www.do.se

'’^Art.l aiin.4 din Hotărârea Guvernului 1104 din 27.11.2001. aşa cum a fost modificată prin

Hotărârea Guvernului 1514 din 18.12.2002. 344 Ibidem. 6.7

Art. 101 din Ordonanţa Guvernului 77/2003.

6.8 An. 19

3 din Ordonanţa Guvernului 77/2003.

6i“ Art. I9

4 din Ordonanţa Guvernului 77/2003.

274

naţionale obşteşti, organizaţiile internaţionale interguvernamentale şi

neguvernamentale. Ombudsmanul împotriva Discriminării asigură, în condiţiile

legii, respectarea principiului non-discriminării faţă de toţi cetăţenii Republicii

Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii care se află legal pe teritoriul Republicii

Moldova.

2. Ombudsmanul împotriva Discriminării exercită următoarele atribuţii:

a) privind interzicerea discriminării:

- colaborează cu organele statale în vederea armonizării legislaţiei naţionale

cu normele internaţionale în materia non-discriminării, în special cu Centrul pentru

Drepturile Omului din Republica Moldova;

- colaborează cu organele statale, organizaţiile neguvernamentale, persoanele

juridice şi fizice pentru asigurarea prevenirii, sancţionării şi eliminării tuturor

formelor de discriminare, în special cu Centrul pentru Drepturile Omului din

Republica Moldova;

- urmăreşte aplicarea şi respectarea, de către organele statale, organizaţiile

neguvernamentale, persoanele juridice şi fizice, a actelor normative referitoare la

prevenirea, sancţionarea şi eliminarea tuturor formelor de discriminare;

- propune promovarea, în condiţiile legii, a unor măsuri speciale, inclusiv a

măsurilor afirmative;

- propune Guvernului proiecte de acte normative în domeniul prevenirii,

sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare;

- avizează proiectele de acte normative care au ca obiect exercitarea

drepturilor şi a libertăţilor omului, în condiţii de non-discriminare;

- asigură medierea la cererea părţilor în cazurile cu care este sesizat;

- întreprinde alte competenţe prevăzute de Regulamentul Intern al său.

b) privind sancţionarea discriminării:

- constată şi sancţionează contravenţiile stipulate în Legea cu privire la

non-discriminare; se autosesizează, primeşte, de la cetăţenii Republicii Moldova,

cetăţeni străini, apatrizi care se află pe teritoriul Republicii Moldova, organizaţii

neguvernamentale, persoane juridice, instituţii publice petiţii şi sesizări privind

încălcarea actelor normative referitoare la principiul egalităţii şi non-discriminării,

le examinează, adoptă măsurile corespunzătoare şi comunică răspunsul în termenul

prevăzut de lege. Sumele colectate din amenzile impuse sau din sancţiunile

materiale, în conformitate cu legea, sunt introduse în bugetul republican în mărime

de 50%, iar celelalte 50% se transmit victimelor discriminării în fiecare caz aparte.

Conform sondajului public asupra necesităţii de a fi sancţionate toate formele

de discriminare s-au pronunţat 98% din respondenţi şi doar 2% s-au abţinut a da

275

răspuns.348

c) privind politicile publice:

- efectuează studii, sondaje, cercetări şi analize privind respectarea

principiului egalităţii şi non-discriminării, pe care Ie prezintă Parlamentului şi le dă

publicităţii;

- desfăşoară programe şi campanii naţionale în scopul realizării atribuţiilor

sale;

- colaborează cu instituţiile similare din alte state, cu organizaţiile

internaţionale, organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor

omului şi interzicerea discriminării;

Eliminarea formelor de discriminare este posibilă numai dacă, întâi de toate,

societatea va fi educată la capitolul non-discriminării, prin introducerea în

programe şcolare, liceale şi universitare a subiectelor privind non-discriminarea,

toleranţa, diversitatea, iar pentru funcţionari, poliţişti, procurori, judecători,

jurnalişti se vor organiza traininguri, seminare, aceştia din urmă urmând să

reflecteze subiectul non-discriminării în mass-media locală şi naţională,

organizând programe radio şi televizate.

d) privind aparatul propriu de lucru:

- asigură pregătirea profesională a personalului propriu şi participarea

acestuia la acţiuni internaţionale cu privire la asigurarea interzicerii discriminării;

- dezvoltă programe de parteneriat cu instituţii financiare internaţionale;

- primeşte sprijin financiar din partea unor organizaţii naţionale şi

internaţionale în vederea organizării unor seminare, dezbateri, mese rotunde şi

campanii de informare în domeniu;

- acordă, prin departamentul juridic al instituţiei, asistenţă juridică

persoanelor expuse discriminării;

- elaborează, tipăreşte şi difuzează în ţară şi în străinătate publicaţii, rapoarte

şi materiale de informare în materia non-discriminării;

- iniţiază şi organizează seminare, colocvii, dezbateri, simpozioane, sesiuni

de pregătire, mese rotunde şi alte acţiuni pe tema interzicerii discriminării. în

exercitarea atribuţiilor sale, cu privire la mediere, investigare, constatare şi

sancţionare a faptelor/actelor de discriminare, Ombudsmanul împotriva

Discriminării va urmări înlăturarea oricăror conflicte de interese sau de

competenţe. în scopul exercitării atribuţiilor prevăzute la alineatul precedent,

Ombudsmanul împotriva Discriminării va elabora şi va propune Parlamentului spre

348

http://www.humanrights.md/rom/index rom.htmI

276

adoptare Regulamentul, precum şi procedurile de desfăşurare a activităţilor

corespunzătoare, cu respectarea prevederilor Codului de procedură civilă şi a altor

acte normative.

3. Consiliul Ombudsmenilor specializaţi este organ colegial, deliberativ,

responsabil, împreună cu Preşedintele, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de

Legea cu privire la non-discriminare. în soluţionarea faptelor/actelor de

discriminare, membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi au calitatea de

agenţi constatatori şi de organ care aplică sancţiunile pentru contravenţiile stabilite

prin Legea cu privire la non-discriminare. în îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor

ce ii revin potrivit Legii cu privire la non-discriminare, Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi emite hotărâri, decizii, instrucţiuni şi recomandări, cu votul majoritar al

tuturor membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi. Şedinţele Consiliului

Ombudsmenilor specializaţi sunt publice, în cazul în care petiţionarul solicită

expres acest lucru. Votul este întotdeauna deschis. Exprimarea fiecărui vot deschis

este însoţită de motivarea acestuia. Hotărârile şi deciziile Consiliului

Ombudsmenilor specializaţi, inclusiv motivarea acestora, prin care s-a constatat

existenţa unor fapte/acte de discriminare, se publică pe site-ul instituţiei

Ombudsmanului împotriva Discriminării. Instrucţiunile şi recomandările emise de

Consiliul Ombudsmenilor specializaţi se fac publice prin intermediul Monitorului

Oficial. Actele emise de Consiliul Ombudsmenilor specializaţi pot fi contestate la

instanţa de contencios administrativ. Soluţionarea cazurilor de discriminare se va

face prin hotărâre a Consiliului Ombudsmenilor specializaţi, aceasta ţinând şi locul

procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. Hotărârea trebuie

să cuprindă: data şi locul unde este emisă; numele şi prenumele membrilor

Consiliului Ombudsmenilor specializaţi care au adoptat-o; datele personale din

actul de identitate, descrierea faptei, cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost

comisă, precum şi indicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea

gravitaţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului

normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; termenul de

exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea. Lipsa menţiunilor

privind numele şi prenumele membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi,

numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa

denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei corniţei 1 1 acesteia

atrage nulitatea hotărârii. în opinia noastră, actele/faptele de discriminare prevăzute

în cuprinsul Legii se vor sancţiona contravenii onal cu amendă de la 500 lei până Ia

5000 Iei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă între

7000 lei şi 20000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o

277

comunitate, iar pentru faptele/actele de discriminare agravante amenzile sunt

maximale. Sancţiunile se aplică tuturor persoanelor fizice şi persoanelor juridice

din Republica Moldova. La cererea membrilor Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi, reprezentanţii legali ai autorităţilor şi instituţiilor publice, ai

persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice supuse controlului, au obligaţia:

a) să pună la dispoziţie orice act care ar putea ajuta la clarificarea obiectivului

controlului;

b) să dea informaţii şi explicaţii verbale şi în scris, după caz, în legătură cu

problemele care formează obiectul controlului;

c) să elibereze copiile documentelor solicitate;

d) să asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi

să-şi dea concursul pentru clarificarea constatărilor;

e) să răspundă în scris, în termen de 10 zile de la primire, în cazul în care le

este solicitat un punct de vedere cu privire la problemele care formează obiectul

controlului. Nerespectarea obligaţiilor enumerate va constitui o contravenţie şi se

va sancţiona cu amendă contravenţională ce constituie de la 500 lei până la 5000

lei. în toate cazurile de discriminare prevăzute de Legea cu privire la

non-discriminare, persoanele discriminate au dreptul la 50% din suma amenzii şi să

pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit, restabilirea situaţiei

anterioare discriminării şi/sau anularea situaţiei create prin discriminare, precum şi

orice alt remediu efectiv, potrivit dreptului comun. Cererea de despăgubire este

scutită de taxa de stat. Proba discriminării în faţa Ombudsmanului împotriva

Discriminării sau în faţa oricărei instanţe de judecată se face prin orice mijloc de

probă, inclusiv prin mijloace statistice şi înregistrări audio-video. La cererea

Ombudsmanului împotriva Discriminării, instanţa poate dispune retragerea, de

către autorităţile emitente, a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care,

printr-o acţiune discriminatorie, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deşi

cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile

Legii cu privire la non-discriminare. Organizaţiile neguvernamentale care

urmăresc protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în interzicerea

discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se

manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui

grup de persoane. Organizaţiile neguvernamentale au calitate procesuală activă şi

în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea scrisă

a acesteia. în reglementările cu privire la protecţia împotriva discriminării sarcina

probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat cererea de discriminare,

pentru fapte care permit a se prezuma existenţa unei discriminări.

278

4. Activitatea Ombudsmanului împotriva Discriminării este analizată de către

Parlament, prin dezbaterea raportului anual, care se prezintă pentru anul anterior.

înainte de prezentarea acestuia, membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi

vor dezbate raportul anual împreună cu membrii Centrului pentru Drepturile

Omului într-o şedinţă lărgită. Raportul anual de activitate al Ombudsmanului

împotriva Discriminării se depune la Comisia pentru drepturile omului, până la

data de 15 februarie a fiecărui an. în îndeplinirea misiunii sale de garant al

interesului public, Ombudsmanul împotriva Discriminării are obligaţia de a publica

rapoarte periodice privind modul în care îşi exercită atribuţiile in conformitate cu

acquis-ul comunitar în domeniu.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului „dictează” că apărarea drepturilor

fundamentale trebuie să fie „practică şi efectivă, nu teoretică şi iluzorie”.349

în opinia noastră, Ombudsmanul împotriva Discriminării trebuie să fie

instituţia care să utilizeze cel mai des mecanismul de mediere şi conciliere.

Medierea şi concilierea nu au fost cunoscute ca practici de-a lungul istoriei, iar în

ultimele decenii au fost rar aplicate, intr-un număr foarte restrâns de cauze şi nu

întotdeauna cu rezultatele scontate.

Nu există o definiţie juridică a medierii şi nici a concilierii. Nu există nici o

abordare juridică a calităţii şi a competenţelor organelor care ar putea juca rolul de

mediator. Totuşi, Legea cu privire la non-discriminare trebuie să ia în calcul

abordarea juridică a calităţii şi a competenţelor organelor care ar putea juca rolul de

mediator. Când este posibilă medierea între victima unei discriminări şi cel care

discriminează, ea trebuie aplicată înainte de abordarea altor proceduri, fie

administrative sau judiciare.

în materia sancţiunilor contravenţionale, calitatea de agent constata tor şi ele

organ care aplică sancţiunile revine membrilor Consiliului ()m budsmenilor

specializaţi. Aceasta înseamnă că alte persoane, precum poliţiştii, nu pot avea, în

această materie, calitatea de agent contravenţi onal. Una dintre consecinţe este că

procesul-verbal contravenţional prin care membrii Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi, personalul instituţiei Ombudsmanului constată săvârşirea

contravenţiei şi aplicarea sancţiunii contravenţionale poate fi contestat în justiţie.

în toate cazurile de discriminare prevăzute în legislaţia cu privire la

non-discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri,

proporţional cu prejudiciul suferit, precum şi restabilirea situaţiei anterioare

discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului

Ml

www.echr.coe.int

279

comun, pentru fiecare tip de litigiu in parte. Prin urmare, competenţa poate aparţine

instanţelor civile, de contencios administrativ sau chiar penale (dacă acţiunea civilă

este alăturată acţiunii penale). în toate cazurile de discriminare, dacă se solicită

măsuri reparatorii, competenţa aparţine instanţelor judecătoreşti, iar nu instituţiei

Ombudsmanului împotriva Discriminării, care este competentă exclusiv în materie

contravenţională, pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor

contravenţionale. Activitatea sa nu influenţează cu nimic competenţa instanţelor

judecătoreşti atunci când se solicită măsuri reparatorii, inclusiv în ipoteza în care

fapta de discriminare constituie contravenţie şi, eventual, fapta este sau a fost

instrumentată, din punct de vedere contravenţional, de instituţia Ombudsmanului

împotriva Discriminării. Această soluţie rezultă nu numai din atribuţiile instituţiei

Ombudsmanului împotriva Discriminării, dar şi din dreptul de acces liber la

justiţie. Din punctul de vedere al instanţei de judecată, este irelevant dacă instituţia

Ombudsmanului împotriva Discriminării a considerat sau nu o anume faptă ca

discriminare. Judecătorul are dreptul ca, soluţionând o cerere de despăgubiri, să dea

propria calificare faptei respective, indiferent de decizia dată de instituţia

Ombudsmanului împotriva Discriminării. Această soluţie este firească în raport cu

principiile generale ale statului de drept, în care puterea judecătorească este inde-

pendentă, judecătorii supunându-se doar legii şi conştiinţei proprii.

Referitor la procedurile administrative privind competenţa instituţiei

Ombudsmanului împotriva Discriminării de a sancţiona faptele considerate

contravenţii, termenele sunt cele prevăzute de procedura contenciosului

administrativ. Şi anume, sancţiunea privind contravenţia trebuie dată într-un

termen de 6 luni de la momentul când fapta a avut loc. Totuşi, dacă fapta a avut o

natură continuă, termenul de 6 luni va fi luat în calcul de la momentul când fapta a

fost cunoscută. Dacă o faptă anume a fost iniţial considerată infracţiune şi ulterior

s-a decis că este contravenţie, sancţiunea trebuie aplicată nu mai târziu de un an de

la data comiterii faptei. Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării este

obligată de a trimite contravenientului procesul-verbal de contravenţie, inclusiv

privind sancţiunea, într-un interval de o lună. Dacă această obligaţie nu este

respectată, atunci sancţiunea nu poate fi pusă în aplicare.

Instituţia Ombudsmanului împotriva discriminării poate depune cereri în faţa

instanţelor de judecată pentru a-i fi retrasă licenţa de funcţi onare a persoanelor

juridice de către autorităţile emitente, care, printr-o acţiune discriminatorie,

cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus,

încalcă în mod repetat prevederile legislaţiei cu privire la non-discriminare.

Această sancţiune nu poate fi aplicată autorităţilor sau instituţiilor publice, cu

280

personalitate juridică, colectivităţilor teritoriale locale. Sancţiunea retragerii

autorizaţiei de funcţionare nu poate fi aplicată nici acelor persoane juridice care asi-

gură satisfacerea unui interes public, de exemplu barourilor de avocaţi, notarilor

publici. Plângerile persoanelor care se consideră discriminate, adresate instituţiei

Ombudsmanului împotriva Discriminării sau instanţelor judecătoreşti competente,

trebuie să fie scutite de taxa de stat.

în cazul în care persoana discriminată a epuizat toate căile de atac naţionale se

poate adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar numai în acele cazuri ce

cad sub incidenţa prevederilor acesteia şi a protocoalelor sale facultative. în calitate

de temei poate fi invocat articolul 14 din Convenţie cu condiţia ca situaţia

respectivă să cadă şi sub incidenţa unui alt articol din Convenţie, fie chiar, în mod

singular, prevederile Protocolului 12 la Convenţie, atunci când Republica Moldova

îl va ratifica.

La fel, persoana discriminată se poate adresa la Comitetul pentru Drepturile

Omului, deoarece Republica Moldova a ratificat Protocolul Nr.l al Pactului

Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice. De asemenea, se poate adresa la

Comitetele create în baza Convenţiei privind eliminarea tuturor formelor de

discriminare rasială şi a Convenţiei privind eliminarea discriminării împotriva

femeii.

ONG-urile ce au drept obiectiv apărarea drepturilor omului şi eli minarea

discriminărilor pot să depună rapoarte alternative în faţa Co mitetelor care

evaluează în mod periodic rapoartele statelor în cadrul procedurilor prevăzute în

Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, în Convenţia privind

eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţia privind eliminarea

discriminării împotriva femeii, Convenţia privind drepturile copilului. Mai mult ca

atât, aceste organizaţii trebuie să aibă calitate procesuală activă în cazul în care dis-

criminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei

comunităţi sau unui grup de persoane. Această calitate ele trebuie să o aibă în toate

tipurile de procese şi în faţa instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării. în

cele din urmă, instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării trebuie să acorde

asistenţă juridică gratuită victimelor discriminării.

în calitate de recomandări:

1. Propunem ca în legislaţia Republicii Moldova în domeniul

non-discriminării să se introducă noţiunea de inversare a sarcinii probei. Aceasta

reiese din art.8 al Directivei Rasiale şi din art.10 al Directivei privind relaţiile de

muncă, care recunosc dificultatea probării faptelor de discriminare, motiv pentru

care dispun inversarea sarcinii probei după cum urmează:

281

atunci când persoanele care se consideră nedreptăţite pentru că nu s-a

respectat principiul egalităţii de tratament, în faţa unei instanţe de judecată sau în

faţa altei autorităţi competente, demonstrează fapte din care se poate prezuma că a

avut loc o discriminare directă sau indirectă, atunci revine în sarcina celui

împotriva căruia este îndreptată acţiunea să demonstreze că nu a avut loc o

încălcare a principiului egalităţii de tratament”.

Sarcina probei nu poate fi inversată în procedurile penale. De asemenea,

inversarea sarcinii probei nu se aplică procedurilor de investigaţie. Este important a

şti că inversarea sarcinii probei nu se aplică numai în procedurile judecătoreşti.

Legislaţia Uniunii Europene prevede o schimbare a sarcinii probei, ceea ce

înseamnă că dacă o persoană a stabilit fapte din care se poate prezuma că o

discriminare a avut loc, atunci este obligaţia pârâtului să dovedească faptul că

discriminarea nu a avut loc. De exemplu, nu este suficient ca o persoană doar să

afirme că a fost discriminată la locul său de muncă. Persoana trebuie să prezinte

alte informaţii care să creeze prezumţia că s-a produs o discriminare în procesul de

angajare (de pildă, întrebări discriminatorii, dovezi că persoana a fost mai calificată

decât cea care a obţinut postul). Dacă astfel de lucruri sunt arătate, atunci

angajatorul trebuie sa dovedească că nu s-a produs o discriminare şi că alte motive,

no-discriminatorii, au determinat alegerea.

Noţiunea de inversare a sarcinii probei a fost introdusă în legislaţia UE în urma

cazurilor judecate la Curtea Europeană de Justiţie in legătură cu salarizarea egală -

când o femeie arăta diferenţa de gen şi de salariu, iar angajatorul trebuia să vină cu

o justificare pentru existenţa acestei diferenţe,522 Acestui caz i-a urmat Directiva

Consiliului 97/80/EC privind sarcina probei în cazurile de discriminare bazate pe

sex. Inversarea sarcinii probei a fost legată de importanţa acordării unei protecţii

judiciare efective împotriva discriminării.

în aceeaşi ordine de idei, sarcina probei nu se inversează imediat ce se

introduce o plângere privind o faptă de discriminare, ci numai după ce persoana

care pretinde că a fost discriminată demonstrează existenţa unor fapte de pe urma

cărora se poate prezuma că a existat un act de discriminare. Aceasta, la prima

vedere, intră în contradicţie cu principiul prezumţiei nevinovăţiei, iar, în opinia

noastră, pentru acţiuni de discriminare sarcina probării trebuie să-i revină persoanei

faţă de care s-a înaintat pretenţii că a discriminat, cu respectarea condiţiilor de mai

sus. Considerăm că această situaţie poate preveni actele de discriminare şi poate fi

tratată ca o acţiune pozitivă în cazurile de discriminare. Precum s-a menţionat mai

sus, pentru a dovedi discriminarea, sunt mai multe mijloace procedurale în ajutorul

victimei. Aceste mijloace includ testarea, folosirea statisticilor, a înregistrărilor

282

audio-video, a interogatoriului.

Testarea este o modalitate folosită mai ales în Statele Unite pentru a dovedi

discriminarea directă la angajare sau în relaţiile de muncă. în Belgia, testarea este

un mijloc de probă prevăzut de lege. înregistrările audio şi video pot fi folosite ca

mijloace de probă în anumite ţări (de ex., în Republica Cehă), dar nu şi în altele. în

Marea Britanie procedura interogatoriului permite persoanelor în căutarea unui loc

de muncă să obţină un răspuns imediat de la angajator cu privire la motivele respin-

gerii lor.

2. Ombudsmanul împotriva Discriminării să fie investit cu atribuţii

Enderby vs. Frenchay Health Authority and the Secretary of State for Health, C-127/92

necesare care să-l autorizeze să investigheze cu eficienţă şi să sancţioneze corespunzător tratamentul discriminatoriu. Să se aloce resurse umane şi financiare suficiente Ombudsmanului împotriva Discriminării pentru ca acesta să-şi îndeplinească îndatoririle în mod corespunzător. Hotărârile prin care s-a dispus sancţionarea discriminării să fie publice şi, în special, accesibile publicului larg şi autorităţilor publice.

3. Statul trebuie să asigure independenţa Ombudsmanului împotriva

Discriminării şi să includă o reprezentare corespunzătoare din partea tuturor

grupurilor minoritare pasibile de discriminări.

4. La organizarea Ombudsmanului împotriva Discriminării trebuie să ţină cont

şi de înfiinţarea unor reprezentanţe locale pentru a-i spori accesibilitatea şi pentru a

îmbunătăţi eficienţa funcţiilor de educaţie, instruire şi de sancţionare.

5. Ombudsmanu! împotriva Discriminării trebuie să fie uşor accesibil celor ale

căror drepturi intenţionează să protejeze.

6. Organizaţiile neguvernamentale trebuie să colaboreze cu Ombudsmanul

împotriva Discriminării pentru a asigura accesul direct la acesta şi pentru a oferi

asistenţă independentă victimelor discriminării. Ombudsmanul împotriva

Discriminării trebuie să organizeze întâlniri regulate cu reprezentanţii ONG-urilor

în cadrul cărora ar putea fi aduse în discuţie cazuri pe care aceste organizaţii le-au

reprezentat. în cadrul acestor întâlniri să se elaboreze în comun strategii şi politici

privind prevenirea şi combaterea discriminării.

7. Sancţiunile contravenţionale trebuie să fie de aşa mărime încât să inhibe

eventualele atitudini discriminatorii şi să despăgubească pentru moment persoana

discriminată.

8. Procedurile de lucru ale Ombudsmanului împotriva Discriminării să fie

transparente şi simpliste, pentru a încuraja persoanele discriminate, îndeosebi

peroanele cu disabilităţi mintale, fizice, să se adreseze către această instituţie.

9. întreaga societate civilă, împreună cu autorităţile statale, trebuie să se

283

implice în elaborarea şi apoi implementarea politicilor şi strategiilor de prevenire şi

combatere a discriminării. La acest capitol se cere organizarea de campanii de

informare în şcoli şi universităţi. Elaborarea unui manual privind combaterea

discriminării în concordanţă cu politicile europene în domeniu ar putea fi încă o

modalitate care ar contribui la dezvoltarea iniţiativelor legate de prevenire, pe care

le-ar putea

desfăşura în viitor autorităţile statului şi societatea civilă. Este necesară instruirea

tuturor actorilor sociali care ar putea fi implicaţi în fenomenul discriminării.

10. Acceptarea prin lege a datelor statistice ca mijloc de probă în cazurile de

discriminare indirectă.

11. Iniţierea unor campanii de prevenire a discriminării prin conştientizarea

semnificaţiei discriminării. Sancţiunile aplicabile hotărârilor Ombudsmanului

împotriva Discriminării trebuie să fie motivate temeinic, fie că se referă la

constatarea unei fapte de discriminare, fie la constatarea inexistenţei faptei de

discriminare. Să se respecte cu stricteţe termenele de soluţionare a petiţiei şi de

aplicare a sancţiunii contravenţionale, la cunoştinţa părţilor urmând a fi aduse prin

hotărârea Ombudsmanului împotriva discriminării, căile de atac şi termenele în

care se pot exercita acestea.

13. Prin intermediul Instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării,

persoanele care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova se vor apropia de

standardele europene, garantându-le non-discriminarea şi, prin aceasta, se va

facilita momentul de integrare în cadrul UE. Mai mult ca atât, chiar dacă devenind

membru al UE, Republica Moldova nu va asigura transpunerea totală şi corectă a

unei directive referitor la non-discriminare in legislaţia naţională, persoanele care

domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova pot să invoce dispoziţiile directivei în

faţa instanţelor naţionale. Acesta este cunoscut ca principiul „efectului direct" al

directivei. Persoanele în cauză trebuie să demonstreze că prevederea pe care îşi

întemeiază cererea este un principiu precis şi necondiţionat, aplicabil de către

instanţele naţionale şi capabile să guverneze poziţia juridică a indivizilor. Cu toate

acestea, este general acceptat că principiul efectului direct se aplică numai

plângerilor îndreptate împotriva unei autorităţi sau instituţii publice.

Atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării sunt destul de

vaste şi acoperă mai toate domeniile de activitate a ei. Pentru a-şi atinge scopul de

prevenire şi combatere a discriminării, instituţia Ombudsmanul împotriva

Discriminării trebuie să valorifice la maximum cele patru domenii de activitate.

în consecinţă, trebuie să menţionăm că eficienţa instituţiei Ombudsmanului

împotriva Discriminării va depinde de mai mulţi factori:

284

- în primul rând, de competenţa ei;

- în al doilea rând, de atribuţiile cu care legiuitorul ar învesti o;

- în al treilea rând, de gradul de credibilitate de care se va bucura in rândul

populaţiei Republicii Moldova, precum şi de atitudinea organe lor de stat faţă de

această instituţie;

- în al patrulea rând, de colaborarea acestei instituţii cu organizaţiile

neguvernamentale din Republica Moldova şi cu cele de peste hotare, cu instituţiile

naţionale şi internaţionale ce au atribuţii directe sau indirecte în domeniul

prevenirii şi combaterii discriminării şi, nu în ultimul rând, de colaborarea cu

instanţele judecătoreşti, în mod special cu instanţele care rezolvă cauze de

contencios administrativ.623

Deci, reieşind din cele constatate este logic, în opinia noastră, ca instituţia

Ombudsmanului împotriva Discriminării şi instituţia Ombudsmanului naţional să

fie reglementate atât de legea organică, cât şi de Constituţie. Considerăm că

legiuitorul trebuie să modifice Constituţia şi să încorporeze în ea Ombudsmanului

împotriva Discriminării şi Ombudsmanului naţional.

In această ordine de idei, propunem ca în Constituţia Republicii Moldova în

Titlul II „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale" să fie inclus un nou

apitol - Capitolul IV cu denumirea „Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul

împotriva Discriminării” cu articolele 60, 61:

Articolul 60 - „Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul împotriva

Discriminării sunt numiţi de Parlament pe o durată de şapte ani, pentru a asigura

garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului şi a asigura

principiul egalităţii şi non-discriminării din partea autorităţilor publice centrale şi

locale, ale persoanelor cu funcţie de răspundere din instituţii, organizaţii şi

întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate, din asociaţiile obşteşti de toate

nivelurile”

Articolul 61 - „1) Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul împotriva

Discriminării îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în

drepturile lor constituţionale sau discriminate, în limitele stabilite de lege.

2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Ombudsmanului naţional şi

Ombudsmanului împotriva Discriminării sprijinul necesar în exercitarea

atribuţiilor sale” '::A.Niţoiu. O importantă instituţie constituţională pentru protejarea

cetăţenilor împotriva atotputerniciei administrativului II Drepturile Omului. Bucureşti. 1993,

nr.4, p. 18.

Dacă legiuitorul ar accepta propunerea noastră, instituţia Ombud smanului

împotriva Discriminării şi instituţia Ombudsmanului naţional ar asigura, în primul

285

rând, un echilibru între autorităţi şi cetăţeni şi, în al doilea rând, ar câştiga în

autoritate stabilind un statut constituţional, adică principiile lor de activitate vor fi

reglementate de Constituţie.

286

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

CONCLUZII:

1. Constituţionalismul este fundamentul pe care se axează cele mai importante

raporturi din societate (raportul dintre societate şi stat; dintre persoană şi stat; om şi

societate), în acelaşi rând se bazează forma de guvernământ, regimul politic,

valorile general umane (egalitate, non-discriminare, drepturile omului etc.). în orice

stat: obiectivele supreme cum ar fi respectarea drepturilor omului, egalitatea şi

non-discriminarea, democraţia, suveranitatea poporului, pluralismul politic,

separaţia puterilor în stat şi statul de drept pot fi realizate numai în condiţiile con-

stituţionalismului contemporan. Iar măsura în care se realizează aceste obiective

depinde de cultura juridică şi civică, de tradiţiile democratice ale fiecărui popor în

parte, odată ce nu putem pune pe picior de egalitate realizarea constituţionalismului

în Republica Moldova cu cel din statele cu o democraţie avansată, cum ar fi SUA

sau Franţa.

Cea mai mare problemă a organizării constituţionalismului este dominarea

intereselor statale faţă de interesele omului, problemă moştenită de la socialism. în

perioada contemporană, organizarea constituţionalismului în Republica Moldova va

depinde şi de elaborarea mecanismelor juridice ce ar asigura o proporţionalitate

dintre interesele şi necesităţile individului şi ale societăţii. Ea va depinde, în primul

rând, de activitatea legală a organelor de stat şi de disponibilitatea lor de a asigura,

consacra şi proteja drepturile omului. Toate mecanismele naţionale chemate să

apere drepturile omului sunt ineficiente, dacă statul nu poate pedepsi funcţionarii

pentru ne onorarea obligaţiilor de apărare a drepturilor omului.

2. Constituţionalismul este un fenomen social, care se află în continuă

dezvoltare. La studierea şi prognozarea evoluţiei acestui fenomen trebuie să se ţină

cont de particularităţile şi trăsăturile specifice de dezvoltare ale fiecărei naţiuni.

3. în opinia noastră, constituţionalismul, in accepţiunea sa contemporană,

reprezintă o formă de guvernare a statului de drept, în care relaţiile dintre stat şi

individ sunt reglementate de normele de drept, iar dacă există contradicţie dintre

normele de drept şi drepturile omului, prioritate au drepturile omului şi care obligă

statul să stea la dispoziţia tuturor persoanelor care se află sub jurisdicţia sa, şi să

funcţioneze pentru bunăstarea acestora prin asigurarea egalităţii,

non-discriminării, promovării, respectării şi protecţiei drepturilor omului.

4. Toate particularităţile constituţionalismului contemporan sunt in-

terdependente şi le putem grupa în trei categorii:

1) . Realizarea principiului separaţiei puterilor în stat;

2) . Implementarea în viaţă a noţiunii stat de drept;

287

3) . Consacrarea, garantarea, protejarea drepturilor omului şi asigurarea

egalităţii şi non-discriminării.

5. Soarta stabilirii constituţionalismului în condiţiile contemporane în

Republica Moldova depinde de succesul stabilirii coraporturilor dintre

componentele puterii de stat (puterea legislativă, executivă şi judecătorească) în

baza şi limitele actualei Constituţii. Pentru ca să nu existe abuzuri din partea

autorităţilor statale, fiecare autoritate trebuie să fie investită cu prerogative eficiente

de control. Factorii de control sunt înseşi structurile celor trei puteri, la care se

adaugă şi Curtea Constituţională, opoziţia parlamentară, partidele politice,

ombudsmenii naţionali, ombudsmenii specializaţi, ONG-urile, organizaţiile

profesionale, mass- media şi cetăţenii. în ce priveşte realizarea principiului

constituţional privind separaţia puterilor în stat putem evidenţia următoarele neajun-

suri: separaţia puterilor nu este balansată, lipseşte un sistem efectiv de balanţă şi

contrabalanţă; în Constituţie nu este clar stipulat că puterea executivă este

monocefală sau bicefală.

6. Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova sunt neuniform aplicate, atât din

punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere material, ceea ce conduce la

diminuarea încrederii în instituţiile statale, generează haosul juridic şi determină

crearea condiţiilor pentru diferite abuzuri din partea funcţionarilor. Timp de peste

15 ani, o bună parte din populaţia Republicii Moldova, care se află in stânga

Nistrului, circa 15 %, este discriminată după criteriul teritorial privind accesul liber

la justiţie. Sub aspect penal, administrativ şi civil, oamenii sunt „judecaţi” din

considerente politice, reieşind „din interesele republicii” (se are in vedere pretinsa

„republică moldovenească nistreană”). Problema se agravează şi prin faptul că

majoritatea populaţiei din stânga şi din dreapta Nistrului nu cunoaşte unde urmează

să se adreseze în caz de apariţie a problemelor. Nu cunosc acest lucru nici

reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi chiar nici ai acelor statale.

7. Statul de drept este acel stat care promovează, consacră şi garantează

drepturile şi libertăţile omului, respectând principiul egali tutu şi al

non-discriminârii. Pentru a fi în prezenţa unui stat de drept este necesar să existe un

sistem legislativ călăuzit de preocuparea constantă de a ocroti personalitatea umană

în integralitatea ei şi de a-i crea condiţii optime de dezvoltare.

8. în opinia noastră, avem mai multe obstacole in dezvoltarea consti

tuţionalismului din Republica Moldova, cum ar fi: încălcarea drepturilor şi

libertăţilor omului; calitatea proastă a actelor normative, inclusiv a celor

constituţionale; lipsa unei idei naţionale ce ar consolida societatea; frecventele

încălcări ale Constituţiei din partea instituţiilor statale; complicaţii în dezvoltarea

288

parlamentarismului din Republica Moldova; nihilismul juridic.

9. Pentru dezvoltarea societăţii democratice, bazate pe valori supreme, precum

respectarea drepturilor omului, egalităţii şi demnităţii umane, trebuie să existe o

unitate a conştiinţei juridice a naţiunii şi statului. Această unitate poate deveni

realitate numai atunci când conştiinţa juridică statală şi cea naţională vor realiza un

adevăr, care rezidă în faptul că Constituţia este acordul social între toate categoriile

sociale ale societăţii, inclusiv puterea statală, partidele politice, sectorul privat

privind regulile fundamentale, după care se dezvoltă ţara. Consolidarea şi afirmarea

conştiinţei juridice naţionale este bineînţeles, un proces complex şi continuu, care

impune voinţă şi efort atât din partea statului, a întregii societăţi în general, cât şi din

partea fiecărui cetăţean în parte.

10. în viziunea noastră, Drepturile omului sunt acele drepturi care aparţin

fiinţei umane de la naştere şi care sunt inalienabile şi inerente pentru fiecare om in

virtutea apartenenţei lui la specia umană, şi sunt recunoscute universal. Deşi

drepturile omului sunt considerate universale şi deşi oamenii se nasc egali, totuşi nu

toţi posedă aceleaşi posibilităţi să le reclame şi să-şi exercite drepturile la acelaşi

nivel corespunzător. Toate acestea au drept consecinţă crearea unor inegalităţi,

afirmarea unor grupuri în dauna altora etc.

11. Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană, deoarece fiecare om

prezintă valoarea cea mai supremă ca fiinţă, înzestrată cu gândire, voinţă şi emoţii.

Prin intermediul demnităţii se recunoaşte fiecărui om aceste calităţi, indiferent de

faptul ce gândeşte el despre sine sau cum este apreciat de cei din jur. Fiecare din noi

avem demnitate, deoarece suntem oameni, iar drepturile omului servesc în calitate

de apărător al demnităţii umane. Dacă drepturile omului nu pot apăra demnitatea

umană, atunci apar cele mai negative fenomene ale societăţii: discriminarea în

sensul larg al cuvântului (discriminarea directă, indirectă, segregarea, hărţuirea etc.)

intoleranţa, rasismul, xenofobia, antisemitismul, tortura, tratamente inumane şi

degradante etc.

12. Fiecare trebuie să-şi apere demnitatea, drepturile şi libertăţile sale prin toate

mijloacele care nu sunt interzise de lege. Iar statul, prin instituţiile de drept create în

acest scop, trebuie să apere demnitatea, drepturile omului, egalitatea şi

non-discriminarea. Prin intermediul acestor instituţii se realizează justiţia intr-un

stat de drept. Justiţia care se bazează pe respectarea principiilor demnităţii, egalităţii

în drepturi şi libertăţii, non-discriminării.

13. în cadrul sistemului nostru constituţional, drepturile omului se întemeiază

pe principii care fie că sunt reflectate direct în Constituţie, fie se subînţeleg, şi

anume: universalitatea drepturilor omului; protecţia cetăţenilor Republicii Moldova

289

în străinătate; protecţia cetăţenilor străini şi apatrizilor; inadmisibiiitatea extrădării

sau a expulzării cetăţenilor Republicii Moldova; accesul liber la justiţie;

neretroactivitatea legii; prioritatea reglementărilor internaţionale în materia

drepturilor omului; caracterul de excepţie al restrângerii exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi; egalitatea în drepturi.

14. în opinia noastră, prin respectarea principiului egalităţii în drepturi pentru

toţi, indiferent de sex, rasă, religie, apartenenţă politică, etc. se exclude

discriminarea. Egalitatea este opusul discriminării, deoarece discriminarea este

limitarea şi încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă, sex, naţionalitate,

limbă, religie, avere, opinie etc.

Drepturile omului, demnitatea şi egalitatea sunt în strânsă legătură organică.

Aceste trei elemente sunt interdependente şi stau ca trei piloni în statul de drept la

baza prevenirii, eradicării şi condamnării tuturor formelor de discriminare. în cazul

dacă ar lipsi unul din aceste trei elemente atunci în societate ar domina

discriminarea.

15. Dacă examinăm conţinutul principiului egalităţii, care este consemnat prin

art.16 alin.(l) şi (2) din Constituţie, putem indica trei aspecte ale egalităţii, şi anume:

♦ egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi;

♦ egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de rasă, naţionalitate,

origine etnică, limbă, avere sau origine socială;

• egalitatea în drepturi a persoanelor (ară deosebire de religie, opinie s.m

apartenenţă politică.

16. Astăzi, ca o consecinţă a experienţelor istorice, interzicerea dis criminării

este stabilită în multe tratate internaţionale şi legislaţii naţi onale cu referire la

drepturile omului. Cu toate acestea, discriminarea bazată pe rasă, culoare, etnie, la

fel ca şi religie, gen, orientare sexuală etc. este una de violare a drepturilor omului

care se produce cel mai frecvent în întreaga lume.

17. In concluzie putem menţiona că, „discriminarea" reprezintă: orice

tratament diferit şi inegal pe baza unei categorii pe care vorbitorul o prezumă a fi

ordinar injustă. Astfel, totalitatea atitudinilor şi comportamentelor prin care

anumitor indivizi şi grupuri li se refuză drepturile şi oportunităţile existente pentru

alţi indivizi şi grupuri, în cadrul unei şi aceleiaşi societăţi politice, desemnează

sensul principal al discriminării. Discriminarea se produce împotriva populaţiei

indigene şi a minorităţilor de oriunde, începând cu pădurile din Ecuador şi

terminând cu insulele japoneze şi rezervaţiile din Dakota de Sud, împotriva evreilor,

a aborigenilor din Australia şi a romilor din Europa, dar şi a moldovenilor din stânga

Nistrului. Sunt discriminaţi migranţii care lucrează, refugiaţii şi solicitanţii de azil

290

din America de Nord şi Europa, dar şi cei terorizaţi sau abuzaţi, în acelaşi rând

femeile, acestea fiind tratate ca fiinţe umane inferioare, persoanele infectate cu

HIV/SIDA, cele cu disabilităţi fizice sau psihice sau care au o altă orientare sexuală

sau confesiune. Discriminarea apare în diferite forme şi poate fi prezumat faptul că

fiecare a fost afectat de o formă sau alta a acesteia.

18. Putem defini următoarele forme de manifestare a discriminării:

Discriminare directă - orice acţiune sau inacţiune în raport cu o

persoană pe baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine

socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea

sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe bază de alte criterii sau semne individuale,

stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este

parte, care are drept scop sau consecinţă limitarea sau intimidarea recunoaşterii,

exercitării şi implementării în condiţii de egalitate a drepturilor omului.

Discriminare indirectă - orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră

care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor:

sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,

educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare

sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie

HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau

prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, faţă de alte

persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt

justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale acestui scop sunt

adecvate şi necesare.

Discriminare multiplă - orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai

multe criterii: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială,

religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii,

vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,

infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale, stabilite prin

lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Discriminarea prin asociere - orice faptă de discriminare săvârşită împotriva

unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie identificată conform

criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,

convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,

orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie

HIV/SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau

prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, este asociată cu

291

una sau mai multe persoane aparţinând unei asemenea categorii de persoane.

Segregare - orice faptă care are drept scop sau consecinţă separarea fizică

neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii: sex, rasă, naţionalitate, origine

etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii,

apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare

materială, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe baza altor criterii

sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care

Republica Moldova este parte.

Tratament defavorizat - orice act, acţiune sau inacţiune care afectează direct sau

indirect drepturile şi interesele legale.

Intenţia de a discrimina - orice informaţie declarată în public de a săvârşi o

faptă de discriminare.

Comportament discriminatoriu - orice comportament care. prm efectele pe care

le generează, favorizează sau defavorizează nejustifn al un grup de persoane sau o

comunitate faţă de alte persoane, grupui i de persoane sau comunităţi.

Instigarea la discriminare - orice acţiune sau inacţiune care determi nă cu

intenţie pe cineva să săvârşească o faptă de discriminare.

Complicitate la discriminare - fapta persoanei care facilitează sau ajută în mod

intenţionat o persoană la săvârşirea unei fapte de discriminare. Se consideră, de

asemenea, complicitate la discriminare fapta persoanei de a promite, înainte sau în

timpul săvârşirii faptei de discriminare, că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după

săvârşirea faptei promisiunea nu a fost îndeplinită.

Asocierea pentru săvârşirea unei fapte de discriminare - fapta de a se asocia sau

de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor fapte

de discriminare ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

Hărţuire - orice formă de comportament, verbal sau non-verbal, manifestat

conştient pe baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine

socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea

sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/ SIDA sau pe baza altor criterii sau semne individuale,

stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este

parte, în raport cu o fiinţă umană, cu scopul de a leza demnitatea persoanei ori a crea

o atmosferă incomodă, ostilă, degradantă sau ofensatoare.

Hărţuire sexuală - orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat în

mod fizic, verbal sau în orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea persoanei

sau creează un mediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau intimidată; în

mod special, cazul in care refuzul de a accepta un astfel de comportament sau

292

constrângere ar influenţa luarea de decizii şi afectează persoana.

Victimizarea - orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie

cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al unei

persoane în cazul în care persoana respectivă a întreprins sau care e presupusă că a

întreprins sau va întreprinde acţiunile pentru protecţia împotriva discriminării;

tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în condiţiile

date.

Suntem de părere că toate noţiunile enumerate mai sus sunt forme de

manifestare a discriminării, de aceea, constituie discriminare şi trebuie să fie

sancţionate conform legislaţiei în vigoare: discriminarea directă, discriminarea

indirectă, discriminarea multiplă, comportamentul discriminatoriu, hărţuirea,

inclusiv cea sexuală, instigarea la discriminare, intenţia declarată public de a

discrimina, segregarea, victimizarea, discriminarea prin asociere, asocierea în

vederea săvârşirii unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare săvârşite

cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, cu excepţia cazurilor

in care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democrată.

Discriminarea constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional, dacă nu

intră sub incidenţa legii penale. Totodată, constituie forme agravante de

discriminare: segregarea; discriminarea multiplă; fapta de instigare la discriminare

săvârşită de o persoană care se află pe o poziţie de autoritate faţă de cel instigat;

discriminarea săvârşită de două sau mai multe persoane; săvârşirea în mod repetat a

unei fapte de discriminare, chiar şi după pedepsirea faptei de discriminare.

19. în opinia noastră, faptele şi măsurile care, ca excepţie, nu constituie

discriminare pot fi de două categorii, şi anume: tratamentul diferenţiat care se

bazează pe criterii rezonabile şi obiective şi măsurile afirmative (pozitive). în

Statele Unite aceste strategii poartă numele de Acţiune Afirmativă, in timp ce în

Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de Discriminare Pozitivă. Nu agreăm

denumirea „discriminare pozitivă", deoarece când auzim cuvântul „discriminare” ne

imaginăm ceva negativ, de aceea considerăm că denumirea adecvată ar fi „măsuri

afirmative” sau „măsuri pozitive”. Mai mult, conceptul discriminării pozitive a fost

respins de majoritatea statelor, deoarece reprezintă o încălcare a principiului

non-discriminării prin instituirea unei categorii privilegiate de persoane ce

beneficiază de drepturi speciale. La fel, discriminarea pozitivă pune în pericol

dreptul constituţional al liberei concurenţe. Totuşi, suntem de părere că statul

trebuie să adopte măsuri afirmative (pozitive) faţă de anumite comunităţi

dezavantajate de practici discriminatorii anterioare. Ele se vor aplica limitat şi se vor

referi la situaţiile pentru care sunt stabilite.

293

20. în concluzie putem menţiona că prin măsuri afirmative subînţelegem

măsuri speciale temporare luate de către persoane fizice sau juridice fie pentru a

preveni sau compensa dezavantajele suferite de o persoană, un grup sau o

comunitate datorită uneia sau mai multor fapte de discriminare, fie pentru a facilita

participarea lor efectivă în toate domeniile vieţii sociale.

21. Suntem de părere că nu se consideră discriminare măsurile, acţiunile sau

inacţiunile întreprinse de către stat, persoane juridice şi de alte subiecte care

favorizează anumite grupuri sociale în scopul reabilitării sau egalării şanselor, dacă

aceasta se prevede de lege. Prin urmare, nu se consideră fapte discriminatorii:

a) stabilirea cerinţelor pentru vârstă minimală, experienţă profesională sau

durata de serviciu în procedurile de angajare în câmpul muncii, atunci când acestea

sunt prevăzute de lege necesare într-o societate democrată;

b) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă maximală în procedurile de angajare în

câmpul muncii, atunci când acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare intr-o

societate democrată;

c) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetăţenie sau a apatrizilor

prevăzut de legea sau tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte;

d) protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor in perioada sarcinii şi

alăptării, prevăzută de legislaţie, cu excepţia cazurilor în care femeia însărcinată sau

mama nu doreşte să se folosească de protecţie şi a informat angajatorul despre

aceasta in formă scrisă;

e) stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru durata serviciului, prevăzute de

legislaţie pentru scopurile de asigurare a pensiei;

f) tratamentul diferit al persoanelor cu disabilitâţi în timpul învăţământului şi

dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice

educaţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora;

g) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă minimală şi maximală pentru încadrare în

activităţi de educaţie sau instruire, atunci când aceasta este justificat în mod obiectiv

şi în conformitate cu legislaţia, în dependenţă de natura educaţiei sau de condiţiile în

care aceasta este desfăşurată;

h) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în

legătură cu o ocupaţie desfăşurată în instituţiile sau organizaţiile religioase atunci

când motivul invocat privind natura acestei ocupaţii sau condiţiile în care este

profesată religia, credinţa sau vizând sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa

profesională cu privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei, la obiectivele

acesteia, este un tratament legal;

i) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în

294

educaţia religioasă, inclusiv educaţie cu scopul de a desfăşura o ocupaţie prevăzută

la punctul h);

j) măsurile din sfera educaţiei ce asigură echilibrul în ce priveşte participarea

bărbaţilor şi femeilor, în măsura în care acestea sunt necesare;

k) măsuri speciale care beneficiază persoanele sau grupurile de persoane care

sunt pe poziţie dezavantajată pe baza criteriilor enumerate mai sus, care au drept

scop asigurarea egalităţii de şanse, în măsura în care acestea sunt necesare;

l) protecţie specială a copiilor fără părinţi, minorilor, părinţilor singuratici şi a

persoanelor cu disabilităţi, prevăzută de legislaţie;

m) măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor, care aparţin

minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice, precum şi a dreptului lor de a exista şi

de a se dezvolta, în mod individual sau în mod colectiv, cu restul membrilor

grupurilor din care fac parte, a culturii lor, cât şi a dreptului de a profesa şi practica

religia lor, de a folosi limba lor;

n) măsurile din domeniul educaţiei pentru asigurarea participării persoanelor

care aparţin minorităţilor etnice, în măsura în care acestea sunt necesare;

o) anunţurile speciale de angajare a persoanelor de un anumit sex la locurile de

muncă în care, datorită naturii sau condiţiilor speciale de prestare a muncii

prevăzute de lege, sexul este determinant;

p) acţiunile afirmative (pozitive).

22. Susţinem pe deplin ideea CERI, că toate fiinţele umane aparţin aceleaşi

specii şi nu există mai multe rase şi în noţiunea de „rasism” se include astfel de

fenomene, precum xenofobia, anti-semitismul şi intoleranţa, şi „rasismul presupune

încrederea că un criteriu, precum „rasa”, culoarea, limba, religia, naţionalitatea

sau originea naţională sau etnică justifică dispreţul faţă de o persoană sau un grup

de persoane, sau simţul superiorităţii unei persoane sau a unui grup de persoane”.

23. Xenofobia este un fenomen plasat în centrul investigaţiilor realizate in

ştiinţele sociale şi al fenomenologiei vieţii cotidiene. Cercetările în această direcţie

pot ajuta la elaborarea de strategii şi planuri de combatere, cât şi a măsurilor ce ar

permite a depăşi manifestările xenofobe, hărţuirea şi violenţa rasială etc.; cercetări

unde pe primul plan este pusă victima. în multe state nu se ia nici o atitudine faţă de

declaraţiile homofobe ale multor lideri politici. Dacă oamenilor şi organismelor care

sunt chemate să respecte legea li se permite să promoveze intoleranţa, atunci în joc

sunt puse drepturile minorităţilor. Dacă vom continua să mergem pe această cale,

atunci răbufnirea violenţei homofobe va mai fi o întrebare doar de timp.

24. După cum am menţionat, intoleranţa înseamnă nedorinţa de a recunoaşte

sau respecta diferenţele de opinii şi credinţe ale altor oameni. Toate acestea duc la

295

acte de discriminare bazate pe diferite criterii, unele acte putând fi condamnate

penal. Fanatismul este cea mai periculoasă manifestare a spiritului uman, iar

alunecarea bruscă de la extazul sufletesc, care ne umple fiinţa de bunătate şi lumină,

spre fanatism este aproape imperceptibilă. Este nevoie de un anumit grad de cultură

şi inteligenţă, de o conştientizare clară a răului pe care îl putem produce din cele mai

frumoase intenţii, pentru a însuşi convingerea că toleranţa este unicul mijloc de a

convieţui în pace cu semenii noştri. Nu în zadar se spune că drumul spre iad este

pavat cu bune intenţii.

25. La elaborarea reglementărilor juridice privind egalitatea de şanse pentru

femei şi bărbaţi s-a pornit de la conceptul discriminare bazată pe sex. Totuşi, este

nevoie de a distinge sexul de gen. între femei şi bărbaţi există deosebiri referitoare la

caracteristicile individuale, ce cuprind acele biologice, psihologice şi

socio-culturale (aspecte fundamentale care definesc fiinţa umană), iar stereotipurile

legate de gen acţionează ca limitări ale procesului de dezvoltare a unei persoane.

Aşadar, nu ne năştem femei sau bărbaţi, ci ne năştem persoane de sex feminin sau

masculin, şi devenim sau ne formăm ca femei şi bărbaţi.

26. Stereotipurile sunt acele imagini ale minţii ce sunt standardizate şi ataşate

membrilor unui grup social şi sunt rezultatul unei sublimări de percepţie prin

suprageneralizare. Acestea acţionează prin faptul că, în legătură cu toţi membrii

grupului respectiv, există aşteptarea să se comporte la fel. Modelele de inegalitate,

stabilite într-o generaţie, sunt uşor transmise generaţiilor următoare, deoarece

oamenii se maturizează considerându-le corecte, atât din punct de vedere moral, cât

şi natural.

27. Principiile şanselor egale pentru femei şi bărbaţi şi ale tratamentului egal

sunt obiectivele modelului social de comportament no-discriminatoriu, obiective

care sunt atinse prin legislaţie şi educaţie. Dintr-un anumit punct de vedere, legea

este generatoare de schimbare socială, prin setul de valori pe care îl impune. Toate

tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului includ sexul ca un criteriu

protejat împotriva discriminării.

29. Discriminarea pe criteriul de vârstă se bazează, totuşi, pe diferite

stereotipuri. Astfel, se vehiculează ideea că cu trecerea anilor capacităţile fizice şi

psihice ale unei persoane sunt afectate în mod negativ, iar persoanele mai tinere sunt

mai eficiente, energice şi e mai puţin costisitor de a-i învăţa. Angajaţii mai în vârstă

deseori, în efortul de a-şi păstra locul de muncă şi, mai ales, la reangajare, se

confruntă cu discriminarea. Limitele de vârstă arbitrare, care nu iau în consideraţie

potenţialul de performanţă al persoanei, sunt foarte răspândite în ţara noastră.

Uneori, politicile neutre au efectul de a dezavantaja persoanele în etate, astfel

persoanele în etate fiind discriminate indirect.

296

28. Astfel, disabilitate este orice restrângere sau lipsă a unei abilităţi de a

efectua o activitate în maniera sau în limitele fizice considerate normală pentru o

fiinţă umană. Persoanele cu disabilităţi fizice şi mintale reprezintă una dintre cele

mai izolate grupe de oameni de pe planetă. Discriminarea la care sunt supuse

persoanele cu probleme de sănătate mintală se datorează statutului de victimă al

acestora. El fiind datorat lipsei de informaţie, necunoaşterii şi dezinteresului

comunităţii şi autorităţilor faţă de aceste persoane, lipsei unor organizaţii

nonguvernamentale care să facă o schimbare în acest sens.

29. Suntem de părere că trebuie de reformat metodologia de calculare a pensiei,

pentru a pune toate categoriile de angajaţi în condiţii egale. Şi anume, la calcularea

pensiei tuturor pensionarilor să se ţină cont de raportul ratei de înlocuire a salariului

cu pensia, care trebuie să constituie nu mai puţin de 45% din salariul mediu pe

economie.

30. Luând în consideraţie faptul, că femeile în Republica Moldova trăiesc mai

mult decât bărbaţii, cât şi decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a

stabilit că mecanismul pensiilor de asigurări sociale de stat diferenţiază dreptul la

pensie în baza criteriului de sex şi/sau stare civilă şi astfel reprezintă o încălcare a

Convenţiei Europene a Drepturilor Omului624, propunem ca vârsta de pensionare să

fie aceeaşi atât la femei, cât şi la bărbaţi, astfel acordând femeilor posibilitatea de a

atinge stagiul de cotizare necesar in vederea beneficierii de dreptul la pensie in-

t’2'1 Cauza Schuler-Ygraggen contra Elveţiei, cererea nr.14518/89, din 24 iunie 1983; Willis contra

Marii Britanii, cererea nr. 36042/97, din 11 iunie 2002.

tegrală. La fel, pentru a exclude oricare discriminări directe pe criteriu! vârstei şi

sexului legate de pensie, statul trebuie să legifereze fondurile de pensii private, ca o

alternativă la mecanismul pensiilor de asigurări sociale de stat.

31. Nici o ţara din Europa nu este omogenă din punct de vedere etnic,

lingvistic, sau al religiei. Unele grupuri etnice trăiesc în afara graniţelor lor

naţionale. Unele dintre ele sunt minoritare constituind doar un procent mic din

numărul total al populaţiei, altele, deşi constitue un procent mai mare, din cauza

izolării sau discriminării exercită o influenţă nesemnificativă în societatea în care

locuiesc.

32. Suntem de părere că în Republica Moldova cea mai discriminată minoritate

etnică este minoritatea romă, deoarece comunitatea romilor în Republica Moldova

este supusă unei discriminări persistente în toate domeniile vieţii: învăţământul,

angajarea în câmpul muncii, acordarea spaţiului locativ şi accesul la bunurile şi

serviciile disponibile populaţiei.

33. în mass-media sunt cazuri de relatare a unor informaţii ce se bazează pe

297

discriminări, prejudecăţi şi stereotipuri negative la adresa grupurilor minoritare şi

numai o instituţie specializată, cum ar fi Ombudsmanul împotriva discriminării, ar

rezolva aceste probleme. Mai mult ca atât, pentru a asigura o bună dezvoltare a

limbilor minoritare, Moldova trebuie să ratifice Carta Europeană a limbilor

regionale sau minoritare.

34. Discriminarea bazată pe orientarea sexuală se defineşte prin tratament

jignitor în legislaţie sau practică, pe temeiul abaterii, în mod real sau perceput, de la

paradigma heterosexuală standard. Dreptul la viaţa privată, care include în sine

noţiunea de „orientare sexuală", adică dreptul de a-şi aprecia individual orientarea

sexuală, este un drept fundamental al omului.

35. în spiritul muncii decente şi al respectului pentru drepturile omului şi pentru

demnitatea persoanelor infectate sau afectate de HIV/ SIDA, lucrătorii nu trebuie să

facă obiectul discriminării din cauza seropozitivităţii lor reale sau percepute.

Discriminarea şi stigmatizarea persoanelor care trăiesc cu HIV/S1DA zădărnicesc

eforturile îndreptate spre prevenirea epidemiei. HIV/SIDA trebuie să fie

recunoscută ca o problemă care priveşte locul de muncă şi să fie tratată ca orice altă

boală sau afecţiune gravă de care pot suferi lucrătorii. Aceasta nu numai pentru că

HIV/SIDA afectează forţa de muncă, ci şi pentru că locul de muncă, făcând parte

clin comunitatea locală, are un rol de jucat în lupta globală împotriva răspândirii şi a

efectelor epidemiei.

36. în Republica Moldova nu există date cu privire la situaţia diverselor grupuri

minoritare în domeniul vieţii economice şi sociale şi cu privire la efectele

discriminării acestora. în aşa situaţie este greu a stabili care sunt practicile

discriminatorii. Astfel, considerăm că colectarea datelor şi monitorizarea sistemului

trebuie efectuate de instituţii specializate ce au atribuţii în ce priveşte prevenirea şi

eradicarea tuturor formelor de discriminare. La baza colectării informaţiilor trebuie

să fie respectat principiul confidenţialităţii.

37. în general, comercializarea marcantă a educaţiei superioare prestate de

instituţiile publice a limitat drastic accesul tinerilor din familii sărace la studii

superioare. în Republica Moldova există inechităţi marcante în ce priveşte accesul la

educaţie. Copiii proveniţi din familii sărace intră mai târziu în sistemul educaţional.

Pe parcurs, performanţele lor relative se înrăutăţesc şi aceştea abandonează sistemul

cel mai devreme, trecând doar prin treapta studiilor primare.

38. Educaţia interculturală este un proces educaţional care mijloceşte

cunoaşterea istoriei culturale proprii - pe de o parte, şi înţelegerea altor culturi - pe

de altă parte. Educaţia interculturală dezvoltă simţul justeţei, solidarităţii şi

toleranţei, duce la înţelegerea şi respectarea varietăţii socioculturale care devine tot

298

mai profundă şi creează posibilităţi pentru înţelegerea diferitelor moduri de viaţă,

gândire şi percepere a lumii. Ea afectează nu numai sfera cunoştinţelor, ci şi, mai

presus de toate, sfera competenţei şi atitudinilor.

39. Persoanele private de libertate sunt discriminate la capitolul accesul la

studii, inclusiv studii superioare625

, deoarece statul nu le asigură acest drept,

motivând prin faptul că nu poate garanta securitatea persoanelor. Suntem de părere

că statul este obligat să asigure dreptul la studii stipulat de Constituţie şi persoanelor

private de libertate, deoarece ele trebuie să fie limitate numai în dreptul la libera

circulaţie, nu şi în alte drepturi. Aceasta se poate de organizat prin efectuarea

studiilor la distanţă.

40. Prin instrumente se subînţelege diferite documente care conţin principii,

norme (standarde) privind drepturile omului, inclusiv preve-

“-'Comunicat de presă al CHDOM, referitor ia respectarea drepturilor persoanelor private de

libertate, 22.01.2008 // http://www.humanrights.md/rom/index_rom.html nirea şi combaterea discriminării adoptate de organizaţiile internaţionale, regionale sau statale, cum ar fi: tratate, pacte, convenţii, recomandări, rezoluţii, legi. Termenul „instrumente” e unul neobişnuit în mediul savanţilor jurişti, însă noţiunea de instrumente, ca termen de lucru, se utilizează în practica ONU, Consiliul Europei, UNESCO. Din aceste considerente, pentru a evidenţia domeniul drepturilor omului, vom utiliza noţiunea de instrumente, aşa cum se numesc la nivel internaţional, cu riscul de a fi criticaţi.

Mecanismele reprezintă anumite structuri organizaţionale (judecătoriile

internaţionale, organizaţiile internaţionale, comitetele, comisiile, grupurile de lucru

ale referenţilor speciali) abilitate cu atribuţia de control atât în domeniul drepturilor

omului, cât şi în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării.

41. Aproape toate statele europene contractante la Pactul Internaţional cu

privire la Drepturile Civile şi politice, inclusiv Republica Moldova, au acceptat

dreptul la plângere individuală în respectarea clauzei cu privire Ia egalitate şi

non-discriminare al art.26 din Pact. Astfel, prin adoptarea tratatelor de drepturi ale

omului, inclusiv a art.26 din Pact, ţările europene, prin Parlamentele lor alese în

mod democratic, au acceptat o obligaţie legală de a implementa principiile de

tratament egal şi no- discriminatoriu în toate sferele vieţii. Protecţia împotriva

discriminării şi promovarea egalităţii au fost itemi proeminenţi în agendele

internaţionale de drepturi ale omului. Interzicerea discriminării este inserată în tot

spectrul de instrumente internaţionale de drepturi ale omului.

42. Generalizând cele expuse, putem concluziona că Republica Moldova in

regim de urgenţă trebuie să explice populaţiei sale (la seminare, mese rotunde etc.)

efectele ratificării Protocolul II la PIDCP, in baza căruia persoanele care se află

sub jurisdicţia Republicii Moldova pot depune plângeri individuale către Comitetul

299

ONU pentru drepturile omului, inclusiv la capitolul violării art.26 din Pact.

43. Principiile non-discriminării şi a egalităţii asigurate de instrumentele

internaţionale în domeniul drepturilor omului se aplică atât fiecărei categorii de

persoane în mod individual, cât şi în complex, de exemplu: eliminarea discriminării

pe criteriile rasă şi sex sau eliminarea discriminării pe criteriile opinie politică şi

convingere. De aici facem concluzia că Republica Moldova, în scopul

implementării convenţiilor internaţionale în materia drepturilor omului şi

combaterii discriminărilor, trebuie să abordeze coerent şi integrat lupta împotriva

situaţiilor de discriminare multiplă; să elaboreze şi să adopte acte legislative ce ar

garanta şanse şi oportunităţi egale, atât de natură economică, cât şi socială pentru

toţi, fără nici o discriminare. în caz contrar, discriminarea va duce la ostilitate,

frustraţie şi fanatism.

44. Conform CEDO, interzicerea discriminării este prevăzută în termeni largi.

Articolul 14 prevede: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de

prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe sex,

rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională

sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă

situaţie” Articolul respectiv prevede aplicarea principiului non-discriminării doar în

ceea ce priveşte exercitarea drepturilor protejate în cadrul Convenţiei, iar Protocolul

nr.12 stabileşte dreptul absolut de a nu fi supus discriminării.

Cuvintele la care prevederea se referă, precum „aşa ca” şi „altă situaţie” implică

că categoriile de discriminare interzise şi criteriile de discriminare conform

Convenţiei nu sunt exhaustive. în mod consecutiv, sfera problemelor acoperite de

art.14 este destul de mare. Totuşi, Curtea a interpretat termenul „altă situaţie” ca

încorporând orientare sexuală, statut civil, statut de militar, statut profesional,

închisoare, disabilitate, vârstă, domiciliu, zonă geografică, seropozitiv HIV, statut

financiar sau proprietate, religie, naţionalitate, limbă, origine etnică etc.

Contrar art.26 din Pact - echivalentul ONU cu CEDO, care prevede un drept la

egalitate - atingerea interzicerii discriminării conform art.14 este limitată acelor

drepturi prevăzute de Convenţie şi Protocoalele sale. Astfel, art.14 poate fi invocat

numai în conjunctură cu unul din drepturile Convenţiei.

45. Jurisprudenţa Curţii a demonstrat, că nu priveşte egalitatea ca un tratament

absolut identic, dar priveşte drept discriminare orice tratament diferenţiat pentru

care nu există vreo justificare rezonabilă sau obiectivă. Deci, precum am menţionat,

o diferenţă in tratament care nu urmăreşte un scop legitim sau unde nu există o

relaţie rezonabilă de pro- porţionalitate dintre mijloacele angajate şi scopul urmărit

de a fi realizat este tratament discriminatoriu.

46. Protocolul nr. 12 Ia CEDO este încă vag in două aspecte de bază ce sunt

300

relevante pentru combaterea discriminării, şi anume: privind efectul orizontal al

Protocolului şi privind măsurile pozitive. După cum am menţionat, în ambele aceste

aspecte Convenţiile ONU oferă opţimu m.u bune. Totuşi, curţile şi organele

cvasijudiciare dispun de un intrumoni util, precum este Protocolul nr.12, însă,

acesta, nu substituie in întregi me convenţiile ONU, care sunt mai largi în scop

privind problemele <l< înaltă relevanţă în ţările europene.

47. Discriminarea privind imigraţia şi cetăţenia este o altă proble mă stringentă.

în anii recenţi, multe guverne au îngustat politica lor de imigrare şi cetăţenie în

scopul de a păstra în afara teritoriilor lor sau de a exclude teroriştii suspecţi. Astfel,

măsurile ţărilor se bazează pe adop tarea restricţiei de imigrare şi/sau drepturile de

reşedinţă, totodată, ele vizează accelerarea deportării şi/sau deposedarea de

cetăţenie a persoanelor suspectate în implicarea în activităţile teroriste sau în

susţinerea acestora. în practică, aceste măsuri s-au focusat mai des pe persoanele cu

pielea mai închisă la culoare din anumite ţări, cum ar fi din Nordul Africii şi

Orientul Mijlociu.

48. în concluzie, ţinem să menţionăm că nu este îndeajuns pentru statele UE să

se bazeze pe implementarea Directivelor UE ca un singur răspuns la discriminare.

Acestea nu acoperă toate criteriile după care discriminarea apare, dar nici nu

acoperă toate sferele de viaţă unde persistă inegalitatea. Protocolul nr.12

completează Directivele UE prin prevederea unui principiu de non-discriminare

larg; este o bază legală esenţială pentru atingerea egalităţii în faţa legii şi în acţiunile

autorităţilor publice. Astfel, experienţa implementării legislaţiei UE prevede lecţii şi

norme din care Curtea Europeană poate trage concluzii în elaborarea de mai departe

a Protocolului nr.12.

Suntem de părere că pentru Republica Moldova sunt toate premisele, de a

ratifica Protocolul nr. 12 la CEDO; mai mult ca atât, ratificarea Protocolului este

impusă şi de Planul de Acţiuni UF.-RM. Ratificând acest Protocol, persoanele care

se află sub jurisdicţia Republicii Moldova şi care vor fii victime ale discriminării

bazate pe una din formele prevăzute in Protocol nr.12 se vor adresa la CtEDO fără

să invoce şi alte articole din CEDO. în felul acesta se vor preveni şi condamna mult

mai efectiv discriminările pe teritoriul Republicii Moldova.

49. Ca să nu ajungem în situaţia contradicţiilor dintre Constituţia Republicii

Moldova şi legislaţia Uniunii Europene, ia capitolul prevenirii şi combaterii

discriminărilor, atunci când se va pune în discuţie problema aderării la UE, statul

trebuie să modifice Constituţia, sistemul legislativ, astfel ca să corespundă

standardelor UE la capitolul non-discriminării. Deoarece art.16 al Constituţiei

Republicii Moldova stabileşte principiul egalităţii în faţa legii şi în faţa autorităţilor

publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,

301

opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, statul are obligaţia de a

respecta fiecare persoană. însă, criteriile asupra cărora se aplică principiul

non-discriminării din Constituţie sunt mult mai limitate decât criteriile care sunt

stipulate în instrumentele internaţionale.

50. Atât principiul non-discriminării, cât şi principiul egalităţii se aplică la

asigurarea tuturor drepturilor omului. Aceste principii sunt interdependente,

deoarece respectarea principiului non-discriminării este condiţia de bază a asigurării

principiului egalităţii, şi viceversa. De aici facem concluzia că ambele sunt necesare

într-un sistem juridic şi că acestea reprezintă o condiţie a constituţionalismului

contemporan şi a statului de drept.

în opinia noastră, egalitatea ca principiu constituţional, este atunci când

persoanele: se pot folosi, in mod egal, de toate drepturile prevăzute în Constituţie şi

legi, fără deosebire de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine

socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea

sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie cu HIV/SJDA sau pe alte criterii sau semne individuale,

stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este

parte; participă in egală măsură la viaţa politică, civilă, economică, socială şi

culturală, fără privilegii şi fără discriminări; sunt tratate in mod egal atât de către

toate autorităţile publice, cât şi de către ceilalţi cetăţeni şi au şanse egale.

Iar principiul non-discriminării presupune asigurarea din partea statului a

unei bune guvernări democratice şi garantarea unei participări a fiecărei persoane

la viaţa politică, civilă, economică, socială şi culturală, fără deosebire de sex, rasă,

naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,

educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare

sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu

HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege sau prin

tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

51. Recunoaştem că Republica Moldova a întreprins diverse măsuri cu caracter

legislativ în vederea combaterii discriminării, cum .u (i I I I cluderea în legislaţia

constituţională, penală, administrativă şi civila a principiului egalităţii. însă,

implementarea acestui principiu in viaţa este foarte dificilă. Aceasta deoarece nu

există un mecanism real şi viabil ce ar supraveghea implementarea acestor prevederi

legale în viaţă şi ai sancţiona persoanele vinovate. Altă cauză ar fi lipsa unui act

normativ ce ar codifica toate articolele referitoare la prevenirea şi combaterea tutu

ror formelor de discriminare. Dat fiind faptul că în Republica Moldova nu există un

act normativ cuprinzător, desemnat să combată discriminarea în toate domeniile

vieţii, inclusiv dispoziţii pentru compensaţii şi sancţiuni, recomandăm autorităţilor

302

să ia în considerare acest fapt, odată ce asemenea dispoziţii sunt necesare ca măsuri

de prevenire şi potenţială protecţie împotriva oricărei manifestări sporite a unui

asemenea comportament.

52. Principiul non-discriminării este reflectat, în mod declarativ şi fără un

mecanism real şi viabil de garantare, în majoritatea actelor normative care

abordează, direct sau indirect, drepturile omului. Totuşi, în prezent, majoritatea

statelor tind ca legislaţia ce reglementează un domeniu sau altul să fie codificată. De

aceea, se dictează ca toate normele ce abordează discriminarea să fie concentrate

intr-un act normativ. Luând în calcul raţionalizările de mai sus, suntem de părere că

avem nevoie de a adopta o lege organică şi unică care să acopere toate criteriile de

discriminare în toate domeniile vieţii sociale. Autorul a elaborat Proiectul de Lege

cu privire la non-discriminare pe care l-a remis Parlamentului şi Guvernului spre

examinare. Considerăm că Legea cu privire la non-discriminare va reprezenta un

element de bază în legislaţie; totodată, ea prevede un mecanism de protecţie efectiv

al grupurilor socialmente vulnerabile şi marginalizate, în acelaşi rând a celorlalte

victime potenţiale ale discriminării. Legea va oferi posibilitatea de a asigura

dezvoltarea activismului societăţii în domeniul drepturilor omului.

53. în opinia noastră, toate instituţiile din Republica Moldova abilitate cu

atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării pot fi clasificate după mai

multe criterii:

1) După abilitarea cu puterea statală. Două categorii de instituţii sunt abilitate

cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării; instituţii statale şi

nestatale. Din categoria instituţiilor statale fac parte: Parlamentul; Guvernul;

Ministerul Justiţiei; Ministerul Afaceri lor Interne; Ministerul Educaţiei şi

Tineretului; Ministerul Economiei şi Comerţului; Inspecţia Muncii; Agenţia

Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă; Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei

şi Copilului; Ministerul Administraţiei Publice Locale; instanţele de judecată;

avocaţii parlamentari; Departamentul Relaţii Interetnice; autorităţile administraţiei

publice locale. Iar din categoria instituţiilor nestatale fac parte: organizaţiile

neguvernamentale, fundaţiile, sindicatele, patronatele şi organizaţiile internaţionale.

2) După procedura de examinare. Două categorii de instituţii sunt abilitate cu

atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţiile judiciare şi

instituţiile extrajudiciare. Din categoria celor judiciare fac parte: instanţele de fond;

Curţile de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie, iar din categoria celor extrajudiciare

fac parte atât instituţiile statale, cât şi extrastatale, cu excepţia instanţelor de

judecată.

3) După puterea hotărârilor adoptate. Două categorii de instituţii sunt abilitate

303

cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţii ale căror

hotărâri poartă un caracter obligatoriu - hotărârile instanţelor de judecată, şi instituţii

ale căror hotărâri poartă un caracter de recomandare - recomandările instituţiei

avocaţilor parlamentari.

4) După aspectul teritorial. Două categorii de instituţii sunt abilitate cu atribuţii

în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării: instituţii ce au jurisdicţie la nivel

naţional, cum ar fi instituţia avocaţilor parlamentari, şi instituţii ce au jurisdicţie la

nivelul local, precum autorităţile administraţiei publice locale.

5) După specializarea instituţiilor. Două categorii de instituţii abilitate pot fi cu

atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. Prima categorie cuprinde

instituţii ce au în atribuţiile lor, pe lângă toate celelalte atribuţii, prevenirea la nivel

general şi combaterea discriminării, din care fac parte atât instituţiile statale, cât şi

cele nestatale. A doua categorie de instituţii sunt cele specializate în domeniul

prevenirii şi combaterii discriminării, categorie din care face parte instituţia Om-

budsmanului specializat în prevenirea şi combaterea discriminării.

54. în opinia noastră, instituţiile statale, în vederea obţinerii rezultatelor

eficiente în domeniul asigurării principiilor egalităţii şi non-discriminării, trebuie să

colaboreze cu instituţiile nestatale. Suntem de părere că instituţiile statale trebuie să

aibă astfel de competenţe care sunt îndreptate întâi de toate spre prevenirea

discriminării şi mai apoi spre combatere.

55. Rolul unui ONG ca instrument al societăţii civile în lupta impo triva

discriminării poate include:

♦ Asigurarea mijloacelor pentru a fi adresate direct nevoilor celor care sunt

discriminaţi;

♦ Suportul acordat victimelor discriminării în procesul de obţinere a accesului

la justiţie;

♦ Promovarea diversităţii şi egalităţii în societate;

♦ Stabilirea mecanismelor de influenţare a părţilor decizionale;

♦ Urmărirea non-discriminării şi a tratamentului egal în politici;

♦ Provocarea autorităţilor şi a corporaţiilor pentru a lua măsuri împotriva

discriminării;

♦ Monitorizarea, documentarea şi denunţarea discriminării.

56. La apariţia oricăror instituţii naţionale in domeniul protecţiei drepturilor

omului, cum ar fi Ombudsmanul, inclusiv a instituţiei naţionale specializate de

combatere a formelor de discriminare, adică Ombudsmanul împotriva discriminării,

suntem de părere că contribuie cel puţin doi factori principali:

1) factori interni, determinaţi de circumstanţe interne ale fiecărui stat în parte;

304

2) factori externi, care emană de la alte state, precum şi de la organizaţii

internaţionale.

Caracteristic pentru prima categorie de factori este că interesul faţă de această

instituţie apare atunci când instituţiile statale şi nestatale, deja existente, nu sunt

capabile să soluţioneze problemele puse în faţa lor, şi anume: de a apăra drepturile

fundamentale ale omului, de a preveni şi combate formele de discriminare.

Caracteristic pentru a doua categorie de factori este că la apariţia instituţiei

Ombudsmanului, inclusiv a Ombudsmanului specializat împotriva discriminării din

diferite state, au contribuit şi rezoluţiile adoptate de către Organizaţia Naţiunilor

Unite întru susţinerea fondării instituţiilor naţionale de protecţie a drepturilor

omului, Recomandările CERI cu privire la prevenirea şi combaterea rasismului şi

intoleranţei, Directivele Uniunii Europene referitor la pre venirea şi combaterea

discriminării.

57. Instituţiile naţionale specializate au fost create pentru a promova politica

guvernamentală desfăşurată pentru protecţia grupurilor vulne

rabile şi a celor minoritare. Membrii comunităţii, care sunt recunoscuţi de guverne

ca având nevoie de instituţii specializate pentru a le proteja interesele, sunt persoane

aparţinând minorităţilor etnice, lingvistice şi religioase, populaţii indigene, străini,

emigranţi, refugiaţi, femei, copii, invalizi. De aici ajungem la concluzia că în toate

aceste domenii pot fi organizaţi ombudsmeni specializaţi.

Instituţia Ombudsmanului s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficace instituţii în

susţinerea principiilor statului democratic şi, datorită acestui fapt, şi-a căpătat

popularitate în ţările Europei, inclusiv ale CSI. Am ajuns la concluzia că instituţia

Ombudsmanului este organizată şi funcţionează cu succes în statele cu diferite

sisteme de guvernare: monarhice, republicane, federale, unitare, cu regim

prezidenţial sau parlamentar, în statele dezvoltate industrial, precum şi slab

dezvoltate. Aceasta se datorează faptului că instituţia Ombudsmanului se

caracterizează printr-un mare grad de adaptabilitate. De aceea, şi ombudsmenii

specializaţi se vor organiza şi vor funcţiona cu succes în majoritatea statelor,

inclusiv în Republica Moldova, unde, sperăm, va fi organizată instituţia

Ombudsmanului împotriva Discriminării. Pledăm pentru denumirea de instituţie a

Ombudsmanului, deoarece mai aproape de domeniul drepturilor omului, egalităţii şi

non-discriminării este anume denumirea de „ombudsman”, care este preluată de

majoritatea statelor europene, în special cele scandinave, şi organismele

internaţionale, în special cele europene. Astfel, odată cu politica de aderare la

Uniunea Europeană promovată de către guvernarea actuală a Republicii Moldova,

termenul de „ombudsman” pentru cetăţenii Uniunii Europene este egal cu „protecţia

305

drepturilor omului”. Prin urmare, este timpul oportun şi pentru cetăţenii noştri să

utilizeze acest termen, el urmând a fi implementat şi în uzul cotidian.

58. Suntem de părere că Republica Moldova trebuie să fie interesată în

organizarea instituţiei specializate a Ombudsmanului împotriva Discriminării din

următoarele raţionamente:

- Instituţia Ombudsmanului specializat va contribui la asigurarea integrităţii

statului; populaţia din stânga Nistrului va fi sigură că nu va fi discriminată de

autorităţile statale şi populaţia din dreapta Nistrului odată ce va exista un mecanism

naţional, unde aceştia se vor putea adresa în caz de discriminare. Mai mult ca atât, în

prezent, reprezentanţii societăţii civile de pe ambele maluri ale râului Nistru au

declarat, la diferite

Întruniri, că simt nevoia reală a existenţei unei instituţii care să prevină şi să

combată discriminarea în Republica Moldova.

- Reglementarea domeniului non-discriminării rezultă şi din norme le

internaţionale şi europene în domeniul drepturilor omului, care reco mandă sau

obligă Republica Moldova să creeze cadrul legal general de sancţionare a

comportamentelor discriminatorii şi să creeze mecanismul prin care aceste

comportamente să fie sancţionate. Astfel, Recomandarea ECRI de Politică Generală

nr.2626 atrage atenţia guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei asupra

posibilităţii înfiinţării de organisme specializate în combaterea rasismului,

xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivel naţional, în cazul în care astfel

de organisme nu există deja, şi recomandă anumite principii pe baza cărora s-ar

putea construi acest mecanism la nivel naţional. Pentru examinarea acestei

probleme, statele pot să se ghideze după normele cuprinse în Anexa la

Recomandare. Ele pot să se inspire din aceasta în măsura în care aceste principii

constituie opţiuni prezentate spre a fi discutate la nivel naţional.

- Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării, prin activitatea sa, ar

reduce numărul de cereri adresate Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

Aceasta reiese atât din Protocoalele nr.14- şi 12 la Convenţia europeană pentru

apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, cât şi din concluziile

şefilor de state şi guverne membre ale Consiliului Europei, reuniţi la Summit-ul de

la Varşovia, care au decis crearea Grupului înţelepţilor. înfiinţarea ombudsmenilor

specializaţi ar înlesni apărarea drepturilor omului în Republica Moldova în anumite

domenii ale vieţii sociale, dacă se va aplica criteriul obiectiv sau protejarea

drepturilor persoanelor vulnerabile, aplicându-se criteriul subiectiv.

- Ombudsmenii de ramură, specializându-se in anumite domenii ale vieţii

sociale vor supraveghea şi vor implementa in viaţă anumite categorii de legi ce

306

reglementează drepturile omului. Este cunoscut că Parlamentul Republicii Moldova

adoptă legi lucrative, dar ele sunt ineficient aplicate în viaţă. Ombudsmenii

specializaţi ar supraveghea implementarea actelor legislative în viaţă, ar fi un

mecanism asemănător celor şase comitete internaţionale ce supraveghează

implementarea celor şase convenţii şi pacte internaţionale de către statele ce le-au

ratificat.

6> A se vedea Recomandarea ECRI de Politică Generală nr.2 - Organisme specializate în

combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivel naţional.

Ombudsmenii de ramură, specializându-se intr-un anumit domeniu ale vieţii

sociale, vor cunoaşte mai bine situaţia reală de protejare a anumitor categorii de

drepturi şi vor propune metode de apărare a acestor drepturi.

59. De aceea, în opinia noastră, Republica Moldova are nevoie de atâţia

ombudsmeni specializaţi, câte domenii problematice de asigurare a drepturilor

omului avem, aplicând atât criteriul subiectiv, cât şi cel obiectiv. Desigur, în prezent

putem stabili un număr de ombudsmeni specializaţi şi atribuţiile lor, dar cu timpul

pot apărea noi ombudsmeni specializaţi, iar o parte să dispară, aceasta va depinde de

receptivitatea societăţii la noile transformări sociale. La momentul de faţă putem

propune organizarea următorilor ombudsmeni specializaţi: Ombudsmanul asigurării

egalităţii de şanse, Ombudsmanul copiilor, tinerilor şi al vârstnicilor; Ombudsmanul

pentru protecţia persoanelor cu disabilităţi şi celor privaţi de libertate;

Ombudsmanul pentru protecţia minorităţilor etnice, sexuale, religioase, lingvistice;

Ombudsmanului împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei.

Un dezavantaj ar fi că in urma numirii ombudsmenilor specializaţi s-ar mări

numărul de funcţionari, va fi nevoie de noi oficii pentru fiecare ombudsman

specializat, fapt ce ar provoca cheltuieli suplimentare neprevăzute de bugetul de

stat. De aceea, suntem de părere că, pentru moment, toţi ombudsmenii specializaţi ar

trebui să se concentreze într-o singură instituţie sub denumirea de Instituţia

Ombudsmanului împotriva Discriminării, deoarece, în cele din urmă, scopul

fiecărui ombudsman specializat este de a asigura principiul egalităţii şi

non-discriminării tuturor persoanelor ce cad sub jurisdicţia sa, iar dezavantajul

referitor la cheltuieli poate fi compensat printr-o politică financiară corectă şi o

politică judiciară în materia de cadre. Iar pe viitor fiecare din ombudsmenii

nominalizaţi să fie instituţii aparte, cu toate atributele lor, la fel cum sunt în Suedia.

60. în opinia noastră, Ombudsmanul împotriva Discriminării din Republica

Moldova, este instituţie publică de stat in domeniul discriminării, cu personalitate

juridică, creată de stat cu scopul eradicării discriminării sub orice formă,

independentă şi imparţială, aflată sub control parlamentar, care asigură

307

respectarea şi aplicarea principiilor egalităţii şi non-discriminării, in conformitate

cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu actele juridice internaţionale cu

privire la drepturile omului şi non-discriminare la care Republica Moldova este

parte.

61. Prin urmare, ombudsmenii în activitatea lor sunt independenţi faţ.i de toate

autorităţile publice. Acest principiu este piatra de temelie in ai ti vitatea

ombudsmenilor şi şi-a găsit locul în legislaţia tuturor statelor.

Independenţa instituţiei Ombudsmanului naţional, cât şi a Ombud sirianului

împotriva Discriminării include mai multe elemente: indepen denţa juridică şi

operativă; independenţa financiară; independenţa prin procedura numirii şi

destituirii din funcţie a personalului; independenţa prin componenţă. O instituţie de

tip Ombudsman reprezintă, de asemenea, o instituţie care este în stare să acţioneze

independent de Guvern, partide, de alţi subiecţi sau situaţii, care ar putea să se

manifeste în lucrul său. Independenţa înseamnă, însă, că instituţiei Ombudsmanului

naţional, cât şi Ombudsmanului specializat li se oferă o anumită libertate în acţiuni,

ceea ce ie deosebeşte de organele statale.

62. Făcând o generalizare la cele expuse şi luând în consideraţie Proiectul de

Lege pe care l-am propus, ajungem la următoarele concluzii: acordarea statutului

constituţional şi reglementarea prin lege organică a instituţiei Ombudsmanului

împotriva Discriminării ar garanta într-o mare măsură nu doar independenţa, ci şi

poziţia de egalitate a instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării în raport cu

celelalte autorităţi ale statului (relaţia cu Parlamentul, cu ministerele şi cu structurile

administraţiei centrale şi locale), contribuind la consolidarea imaginii instituţiei

Ombudsmanului împotriva Discriminării şi la eficientizarea activităţii sale.

63. Ombudsmanul împotriva Discriminării exercită următoarele atribuţii:

a) privind interzicerea discriminării:

- colaborează cu organele statale în vederea armonizării legislaţiei naţionale

cu normele internaţionale în materia non-discriminării, in special cu Centrul pentru

Drepturile Omului din Republica Moldova;

- colaborează cu organele statale, organizaţiile neguvernamentale, persoanele

juridice şi fizice pentru asigurarea prevenirii, sancţionării şi eliminării tuturor

formelor de discriminare, in special cu Centrul pentru Drepturile Omului din

Republica Moldova;

- urmăreşte aplicarea şi respectarea, de către organele statale, organizaţiile

neguvernamentale, persoanele juridice şi fizice, a actelor normative referitoare la

prevenirea, sancţionarea şi eliminarea tuturor formelor de discriminare;

- propune promovarea, în condiţiile legii, a unor măsuri speciale, inclusiv a

308

măsurilor afirmative;

- propune Guvernului proiecte de acte normative în domeniul prevenirii,

sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare;

- avizează proiectele de acte normative care au ca obiect exercitarea

drepturilor şi a libertăţilor omului, în condiţii de non-discriminare;

- asigură medierea la cererea părţilor în cazurile cu care este sesizat;

- întreprinde alte competenţe prevăzute de Regulamentul Intern al său.

b) privind sancţionarea discriminării:

- constată şi sancţionează contravenţiile stipulate în Legea cu privire la

non-discriminare; se autosesizează, primeşte, de la cetăţenii Republicii Moldova,

cetăţeni străini, apatrizi care se află pe teritoriul Republicii Moldova, organizaţii

neguvernamentale, persoane juridice, instituţii publice petiţii şi sesizări privind

încălcarea actelor normative referitoare la principiul egalităţii şi

non-discriminării, le examinează, adoptă măsurile corespunzătoare şi comunică

răspunsul in termenul prevăzut de lege. Sumele colectate din amenzile impuse

sau din sancţiunile materiale, în conformitate cu legea, sunt introduse în bugetul

republican în mărime de 50%, iar celelalte 50% se transmit victimelor

discriminării în fiecare caz aparte.

c) privind politicile publice:

- efectuează studii, sondaje, cercetări şi analize privind respectarea

principiului egalităţii şi non-discriminării, pe care le prezintă Parlamentului şi le

dă publicităţii;

- desfăşoară programe şi campanii naţionale in scopul realizării atribuţiilor

sale-,

- colaborează cu instituţiile similare din alte state, cu organizaţiile

internaţionale, organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor

omului şi interzicerea discriminării;

Eliminarea formelor de discriminare este posibilă numai dacă, întâi de toate,

societatea va fi educată la capitolul non-discriminării, prin introducerea în programe

şcolare, liceale şi universitare a subiectelor privind non-discriminarea, toleranţa,

diversitatea, iar pentru funcţionari, poliţişti, procurori, judecători, jurnalişti se vor

organiza traininguri, seminare, aceştia din urmă urmând să reflecteze subiectul

non-discriminării în mass-media locală şi naţională, organizând programe radio şi

televizate.

d) privind aparatul propriu de lucru:

- asigură pregătirea profesională a personalului propriu şi pai tu i|u rea acestuia

la acţiuni internaţionale cu privire la asigurarea inter/u ei n discriminării;

309

- dezvoltă programe de parteneriat cu instituţii financiare interna ţionale;

- primeşte sprijin financiar din partea unor organizaţii naţionale şi

internaţionale în vederea organizării unor seminare, dezbateri, mese ro tunde şi

campanii de informare în domeniu;

- acordă, prin departamentul juridic al instituţiei, asistenţă juridică persoanelor

expuse discriminării;

- elaborează, tipăreşte şi difuzează în ţară şi în străinătate publicaţii, rapoarte şi

materiale de informare în materia non-discriminării;

- iniţiază şi organizează seminare, colocvii, dezbateri, simpozioane, sesiuni de

pregătire, mese rotunde şi alte acţiuni pe tema interzicerii discriminării. în

exercitarea atribuţiilor sale, cu privire la mediere, investigare, constatare şi

sancţionare a faptelor/actelor de discriminare, Ombudsmanul împotriva

Discriminării va urmări înlăturarea oricăror conflicte de interese sau de competenţe.

Atribuţiile instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării sunt destul de vaste

şi acoperă mai toate domeniile de activitate a ei. Pentru a-şi atinge scopul de

prevenire şi combatere a discriminării, instituţia Ombudsmanul împotriva Discri-

minării trebuie să valorifice la maximum cele patru domenii de activitate.

64. în toate cazurile de discriminare prevăzute în legislaţia cu privire la

non-discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri,

proporţional cu prejudiciul suferit, precum şi restabilirea situaţiei anterioare

discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului

comun, pentru fiecare tip de litigiu în parte. Prin urmare, competenţa poate aparţine

instanţelor civile, de contencios administrativ sau chiar penale (dacă acţiunea civilă

este alăturată acţiunii penale). în toate cazurile de discriminare, dacă se solicită

măsuri reparatorii, competenţa aparţine instanţelor judecătoreşti, iar nu instituţiei

Ombudsmanului împotriva Discriminării, care este competentă exclusiv în materie

contravenţională, pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor

contravenţionale. RECOMANDĂRI:

1) A obliga organele de drept, poliţia, procuratura şi instanţele judecătoreşti să

examineze fără discriminare toate cazurile curente de adresare a locuitorilor din

localităţile din stânga Nistrului, aplicând atât legislaţia şi Constituţia Republici

Moldova, cât şi actele dreptului internaţional ratificate;

2) A crea „Casa pentru Justiţie echitabilă în Transnistria”, compusă din

numărul judecătoriilor raionale, procuraturilor raionale, comisariatelor de poliţie

raionale, în care să fie numiţi sau angajaţi judecători, procurori şi poliţişti prevăzuţi

310

în state pentru raioanele din stânga Nistrului, care vor examina cazurile penale civile

şi administrative ale cetăţenilor din aceste localităţi;

3) A declara nule toate hotărârile instanţelor de judecată neconstituţionale din

raioanele din stânga Nistrului şi acestea urmând a fi preluată de către instanţele

judecătoreşti legale. în cazurile penale anchetate de autorităţile autoproclamate, fără

participarea autorităţilor constituţionale, dosarele să fie preluate şi cercetate

conform Constituţiei şi legislaţiei în vigoare a Republici Moldova;

4) A completa instanţele de judecată prevăzute pentru localităţile din raioanele

de est ale Republicii Moldova, inclusiv cu judecători actualmente angajaţi în

structurile parastatale, dacă aceştia vor accepta să servească poporului, să respecte

Constituţia şi legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi după ce vor trece

procedurile de selectare şi numire prevăzute de legislaţie.

5) Includerea în agenda guvernamentală a problematicii egalităţii de şanse între

femei şi bărbaţi şi a programului de măsuri concrete pentru aplicarea Planului

Naţional de Acţiuni pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi; Asigurarea

finanţării necesare, din bugetul de stat, pentru susţinerea activităţilor şi punerea în

practică a măsurilor de realizare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Echitatea

gender necesită a fi realizată printr-un şir de acţiuni concrete, prin intermediul

cărora vor fi eliminate disparităţile dintre sexe, stereotipizarea, atitudinile de sex şi

discriminarea.

6) Suntem de părere că non-discriminarea şi drepturile individuale nu ar fi

suficiente pentru a satisface nevoile minorităţilor, de aceea pledăm pentru drepturi

speciale, ca fiind necesare pentru a asigura minoritaţilor mijloace pentru a-şi

menţine propriile caracteristici şi t r a d i ţ i i , m acest sens menţionăm la concret

şcolile care să asigure educaţia in limba maternă. La fel, minorităţile trebuie să aibă

acces liber la justiţie, s a l i < puse sub protecţia egală a legii; să li se asigure dreptul

la un proces et In tabil, cu interpretare şi traducere în limba maternă, să le fie

recunoscute juridic tradiţiile şi obiceiurile, să fie acceptată numirea în posturi

oficiale a unor reprezentanţi ai acestora. De aceea, considerăm necesară adoptarea

unor măsuri suplimentare concrete având drept scop consolidarea învăţământului in

limbile regionale sau minoritare, în special studierea limbii materne la toate treptele

de învăţământ, a istoriei şi culturii minorităţilor respective, asigurarea continuităţii

in procesul instruirii lingvis tice, precum şi asigurarea unei abordări ştiinţifice a

educaţiei multicul turale şi polilingve în sistemul de învăţământ din republică.

7) Ţinând cont de Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare, propus de

autor, pot fi pedepsite persoanele, atât fizice cât şi juridice, din toate sferele

(economică, socială, administrativă, militară etc.), dacă acestea condiţionează

311

participarea la o activitate economică a unei persoane ori alegerea sau exercitarea

liberă a unei profesii pe unul dintre criteriile: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala

cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne

individuale.

La fel, la momentul în care un post vacant este anunţat, angajatorul nu are

dreptul de a impune cerinţe care au legătură cu criteriile ce se referă la sex, rasă,

naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie,

limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare

civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau cu

alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţională cu privire la

non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este

parte, cu excepţia cazurilor când un astfel de tratament nu constituie discriminare.

înainte de a încheia un contract individual de muncă, angajatorul nu are dreptul de a

cere de la candidat informaţii cu privire la criteriile enumerate mai sus, cu excepţia

cazurilor specificate de legislaţia cu privire la non-discriminare.

Angajatorul nu are dreptul de a refuza să angajeze un candidat pe

motive de sarcină, maternitate sau creştere a copiilor. Totodată, acesta nu are dreptul

de a refuza să angajeze sau să angajeze în condiţii mai puţin favorabile, persoanele

pe baza criteriilor şi excepţiilor enumerate mai sus. Angajatorul este obligat să

asigure egalitate în condiţiile de muncă fără deosebire după următoarele criterii: sex,

rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,

educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare se-

xuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu

H1V/SIDA sau după alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia

naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care

Republica Moldova este parte.

Angajatorul trebuie să asigure remunerare egală pentru aceeaşi prestare de

servicii şi lucru de valoare egală; el este obligat să prevadă şanse egale tuturor

angajaţilor cu nici o referinţă la criteriile sex, rasă, naţionalitate, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală

cronică necontagioasă, infecţie HIV/S1DA sau alte criterii sau semne individuale,

stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele in-

ternaţionale la care Republica Moldova este parte. El trebuie să asigure condiţii

egale pentru creşterea calificării şi recalificării profesionale a angajaţilor, precum şi

312

pentru dezvoltarea şi promovarea profesională în poziţie sau grad prin aplicarea

criteriilor de performanţe egale în aprecierea activităţii acestora. Angajatorul este

obligat să adapteze locul de muncă la necesităţile persoanei cu disabilităţi atunci

când o angajează sau când disabilitatea intervine după angajarea acesteia, cu

excepţia cazurilor când cheltuielile pentru astfel de adaptări sunt excesiv de

iraţionale şi ar cauza un obstacol serios pentru angajator. Angajatorul este obligat, la

momentul angajării, atunci când este necesar de a atinge obiectivele legislaţiei cu

privire la non-discriminare, să încurajeze persoanele care aparţin unui anumit grup

etnic sau sexual, să aplice restricţii sau facilitări pentru o anumită muncă sau poziţie.

Angajatorul este obligat să încurajeze, în condiţii egale, dezvoltarea vocaţională şi

participarea angajaţilor şi lucrătorilor care aparţin unui anumit grup sau persoane

care se identifică după criteriile: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală,

stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie I I I V SIDA sau

după alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţională cu privire

la non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este

parte.

Angajatorul care a primit o plângere de la un angajat al său, care se consideră

victimă a unei hărţuiri, inclusiv a hărţuirii sexuale, la locul de muncă, trebuie

imediat să desfăşoare o investigaţie, să ia măsuri necesa re pentru a stopa hărţuirea,

precum şi să impună sancţiuni disciplinare în cazul hărţuirii de către un alt angajat.

în cooperare cu sindicatele, angajatorul trebuie să ia măsuri eficiente pentru

prevenirea oricărei forme de discriminare la locul de muncă. în cazul în care eşuează

să îndeplinească obligaţiile de mai sus, angajatorul trebuie să poarte răspundere, în

conformitate cu legislaţia cu privire la non-discriminare, pentru actele de

discriminare săvârşite la locul de muncă de către un lucrător sau un angajat al său.

Angajatorul este obligat să aplice indici egali pentru sancţiunile disciplinare fără

deosebirile pe criterii de: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine

socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea

sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale,

stabilite prin legislaţia naţională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele

internaţionale la care Republica Moldova este parte. Angajatorul este obligat să

afişeze intr-un loc accesibil pentru angajaţi textul legii cu privire Ia

non-discriminare, precum şi clauzele pentru contractul individual şi colectiv de

muncă ce au legătură cu protecţia împotriva discriminării. Angajatorul este obligat

313

să elibereze informaţii (referitoare la deciziile luate de către angajator), la cererea

persoanei care susţine că drepturile acesteia au fost violate pe unul din criteriile: sex,

rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,

educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare

sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie

HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislaţia naţio-

nală cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaţionale la care Republica

Moldova este parte.

8) Proiectul de lege propus de autor cu privire la non-discriminare interzice şi

sancţionează discriminarea în orice aspect al educaţiei, cum ar fi: admiterea,

recrutarea, inclusiv a studentelor gravide; tratamentul şi serviciile acordate

studenţilor; măsurile disciplinare; educaţia fizică şi atletismul; programele

academice; ajutorul financiar şi bursele; cazarea; aprecierea cunoştinţelor; instruirea

profesională; consilierea; recrearea. In sfera de protecţie contra discriminării în

domeniul educaţie nimeresc atât studenţii, profesorii, persoanele angajate , cât şi

părinţii. Aceasta reiese din art.35 al Constituţiei Republicii Moldova, care prevede

dreptul părinţilor de a lua decizii independente la educaţia copiilor lor.627 La fel,

Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare sancţionează acţiunile persoanelor

care împiedică accesul unei persoane sau al unui grup de persoane la sistemul de

educaţie de stat sau privat, inclusiv la admiterea sau la înscrierea în instituţiile de

învăţământ şi la evaluarea ori examinarea cunoştinţelor din cauza apartenenţei

acestora la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine

socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea

sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică ne-

contagioasă, infecţie cu HIV/SIDA. La fel se pedepseşte dacă se solicită prezentarea

unor declaraţii doveditoare a apartenenţei solicitantului (persoanei) la o anumită

etnie, care să condiţioneze accesul ei la educaţie în limba maternă.

Organele de administrare publică centrală, precum şi organele de administrare

publică locală sunt obligate să ia măsurile necesare pentru a nu admite vreo

segregare în instituţiile de învăţământ, iar conducerea instituţiei de învăţământ este

obligată să ia măsurile efective întru a preveni orice formă de discriminare la locul

învăţământului ce intervine din partea personalului pedagogic sau nepedagogic sau

a vreunui student. Conducerea instituţiei de învăţământ trebuie să aducă la

cunoştinţa corpului didactic, auxiliar şi elevilor/studenţilor despre Legea cu privire

la non-discriminare şi toate prevederile cu referire la protecţia împotriva

discriminării, inclusiv prin afişarea ei într-un loc accesibil tuturor. în cazul în care

conducerea instituţiei de învăţământ a primit o plângere de la un student, care se

314

consideră subiect al hărţuirii din partea personalului corpului didactic, auxiliar şi

elevilor/studenţilor, ea este obligată să desfăşoare, în mod imediat, o investigaţie şi

să ia măsurile necesare pentru a opri hărţuirea, precum şi să impună o sancţiune

disciplinară. La fel, instituţiile de invăţământ trebuie să ia măsurile adecvate pentru

a asigura egalitatea şanselor pentru exercitarea eficientă a dreptului la educaţie <,:1

Constituţia Republicii Moldova, art.35.

a persoanelor cu disabilităţi, cu excepţia cazurilor în care astfel <I<■ m.i suri sunt

excesiv de iraţionale şi ar impune piedici serioase instituţiei In caz de eşuare de a

îndeplini obligaţia de a examina plângerile de l.i un student, care se consideră

subiect al hărţuirii, conducerea instituţiei de invăţământ va purta răspundere pentru

discriminarea ce are loc in inst i tuţia de învăţământ respectivă din partea unui

funcţionar administrativ, profesor sau student.

Persoanele, care oferă instruire, precum şi cele care editează mânu ale şi

materiale educaţionale, sunt obligate să dea informaţii şi să apli ce metodele de

educaţie într-un mod care să fie focusat pe depăşirea stereotipului privind rolul

femeilor şi bărbaţilor în sferele vieţii publice şi familiale, a stereotipurilor negative

faţă de grupurile rasiale, etnice şi religioase, faţă de persoanele cu disabilităţi,

precum şi să promoveze principiile toleranţei.

Grădiniţele de copii, şcolile, liceele, colegiile şi universităţile trebuie să includă

în curriculumul lor educaţional planuri de educaţie pe probleme de egalitate dintre

oameni indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, starea

sănătăţii, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală

cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/S1DA. Statul, prin intermediul instituţiilor

de învăţământ şi educaţie, la care se atribuie şi instituţiile de învăţământ şi educaţie

ale organelor afacerilor interne, militare, de securitate etc., trebuie să întreprindă

acţiuni afirmative de promovare a participării balansate a femeilor şi bărbaţilor la

exercitarea profesilor specifice unde se atestă supra-reprezentarea persoanelor de un

anumit sex.

9) Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare sancţionează, dacă fapta nu

intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de

persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează

persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, sau pe criterii de convingeri, educaţie, limbă, opinii,

apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare

civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA, de către

toate subiectele care au obligaţia de a presta servicii, prin: împiedicarea pe orice cale

315

a accesului la serviciile de sănătate; refuzarea accesului la serviciile oferite de

cinematografe, biblioteci, teatre, muzee şi expoziţii;

refuzarea prestării serviciilor publice administrative şi juridice; refuzul de a acorda

un credit bancar sau orice alt tip de servicii bancare; refuzul de a vinde sau de a

închiria un bun mobil sau imobil; refuzarea accesului la serviciile oferite de

magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alţi prestatori de

servicii, indiferent dacă sunt în proprietate privată ori publică; refuzarea accesului la

serviciile oferite de companiile de transport în comun; refuzarea accesului Ia orice

alte servicii oferite de orice alţi prestatori de servicii - toate, cu excepţia cazurilor în

care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democrată.

10) Conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alte

persoane cu funcţie de răspundere sunt obligate să asigure accesul egal la ocuparea

unei funcţii publice în conformitate cu exigenţele profesionale, fără diferenţiere

după criteriul de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,

religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă,

orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare materială, boala cronică

necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA a pretendenţilor.

Legislaţia cu privire la non-discriminare trebuie să sancţioneze orice

comportament ce constă în determinarea persoanei de a-şi părăsi domiciliul sau

locuinţa, în deportarea acestea sau în crearea de condiţii insuportabile de trai cu

scopul de a o face să renunţe la domiciliul sau la locuinţa sa, identificate fără

consimţământul personal, pe criterii de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare

materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA, precum şi in obli-

garea unui grup de persoane aflate în minoritate de a părăsi localitatea sau zonele în

care locuieşte. La fel, trebuie să sancţioneze orice comportament, bazat pe aceleaşi

criterii, care are ca scop strămutarea sau alungarea unei persoane sau a unui grup de

persoane dintr-un sector sau dintr-un imobil, ce le aparţine sau care este închiriat

legal. Totodată, se sancţionează persoanele dacă restrâng sau interzic accesul unei

persoane sau al unui grup de persoane în locurile publice pe baza unuia din criteriile

sus-enumerate.

Propagarea urii şi instigării la ură la fel trebuie să fie sancţionată de legislaţia cu

privire la non-discriminare, dacă nu intră sub incidenţa legii penale, şi anume: orice

comportament manifestat în public, având caracter de propagandă sau de instigare la

ură, pe baza unuia din n itn nl< nominalizate anterior dacă acestea au cauzat

prejudiciu fizic sau moi ii

La fel trebuie să fie sancţionat orice act sau fapt public care are drept scop sau

316

vizează atingerea demnităţii sau crearea unei atmosfere de int i midare, ostile,

degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împo triva unei persoane, unui

grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o categorie

identificată pe unul din aceleaşi criterii.

Legislaţia cu privire la non-discriminare trebuie sa sancţioneze şi abuzul de

drept, şi anume: orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie cu

privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratamentul defavorizat al unei

persoane în cazul în care persoana dată a întreprins sau care e presupusă că a

întreprins sau va întreprinde acţiuni pentru protecţia împotriva discriminării;

tratamentul defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze.

11) Analizând art.16 din Constituţie, propunem modificarea acestuia, în

special în privinţa măririi numărului de criterii protejate împotriva discriminărilor.

Astfel, în urma modificării acesta va include următoarele criterii: sex, rasă,

naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,

educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare

sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu

HIV/SIDA, sau alte criterii, sau semne individuale, stabilite prin prezenta lege sau

prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte”. Toate criteriile

care au completat art.16, cum ar fi: starea sănătăţii, vârsta, orientarea sexuală,

starea civilă, stare materială, boala cronică necontagioasă, infecţia cu HIV/SIDA,

sau alte criterii sau semne individuale, trebuie să fie incluse, în afară de Constituţie,

şi în actele legislative, cum ar fi: viitoarea Lege cu privire la non-discriminare,

Legea cu privire la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, etc., deoarece toate

aceste acte legislative trebuie să aibă un suport constituţional în procesul traducerii

lor în viaţă.

12) Propunem să fie introdus un nou articol în Constituţi Republicii Moldova ,

şi anume, art.16’ având denumirea „Principiul non-discrimi nării” cu următorul

conţinut: Principiul non-discriminării presupune asigurarea din partea statului a

unei bune guvernări democratice şi ga rantarea unei participări depline a fiecărei

persoane la viaţa politic a, civilă, economică, socială şi culturală, fără deosebire de

sex, rasă, na ţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,

convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă,

orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă,

infecţie cu H1V/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege

sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

13) Propunem, ca denumirea articolului 5 din Codul Penal să fie „ Principiul

egalităţii" şi să aibă următorul conţinut: „Persoanele care au săvârşit infracţiuni

317

sunt egale in faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de rasă,

naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri,

educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală,

stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau

orice altă situaţie”.

14) Art.77 CP „Circumstanţele agravante” art.176 CP „încălcarea egalităţii în

drepturi a cetăţenilor”, art.346 CP „Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea

vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase” fac imposibilă sancţionarea

penală a persoanelor care comit discriminări în baza criteriilor ce nu sunt prevăzute

în Codul penal, de aceea propunem ca acestea să fie modficate, şi anume:

Art.77 CP „Circumstanţele agravante” litera (d) să fie completată cu

următoarele criterii ale discriminării: rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală

cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/ SIDA şi, după completare, va avea

următorul conţinut: „în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni având ca motiv total sau

parţial duşmănia sau ura pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala

cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie”.

Art. 176 CP „încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor” să fie completat cu

următoarele criterii ale discriminării: cetăţenie, convingeri, educaţie, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, boală cronică

necontagioasă, infecţie cu H1V/SIDA şi, după completare, va avea următorul

conţinut: „Încălcarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, garantate de

Constituţie, legi şi tratatele internaţiorude la care Republica Moldova este parte iu

dependenţă de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,

religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate,

vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala cronică

necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau orice altă situaţie: a) săvârşită de o

persoană cu funcţie de răspundere; b) soldată cu daune în proporţii considerabile,

se pedepseşte cu amendă de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de

până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite

funcţii sau de ci exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Art.346 CP „Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau

dezbinării naţionale, rasiale sau religioase” să fie completat cu următoarele criterii

ale discriminării: sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, convingeri, educaţie,

318

limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă,

stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/SIDA şi, după

completare, va avea următorul conţinut: „Acţiunile intenţionate, îndemnurile

publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice îndreptate spre

aţâţarea vrajbei sau ură pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală

cronică necontagioasă, infecţie cu HIV/ SIDA sau orice altă situaţie, precum şi

limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje directe sau

indirecte, persoanelor în funcţie de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala

cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie, se pedepsesc cu

amendă in mărime de până la 250 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până

la 3 ani'.’

15) Propunem ca Codul Penal să fie completat cu un nou articol - art.346’ cu

denumirea „Ameninţări, constrângeri, folosirea forţei in scopul deportărilor” având

următorul conţinut: „Acţiunea ce constă in ameninţări, constrângeri, folosirea

forţei sau orice alte mijloace de asimilare, strămutare sau colonizare de persoane,

în scopul deportării pe ternei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, di-

sabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie sau in scopul modificării

compoziţiei etnice, rasiale sau sociale a unei zone a ţării sau a unei localităţi, se

pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 10 ani”.

16) Următoarele articole din Codul penal se modifică după cum urmează: (1)

Art.317 va avea următorul conţinut: „Comportamentul manifestat în public având

caracter de propaganda sau de instigare la ura pe temei de rasa, naţionalitate,

etnie, limbă, religie, condiţie socială, convingeri>, gen, orientare sexuala, vârstă,

disabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie cu HIV/SIDA, se pedepseşte

cu închisoare de la 3 luni la 1 an”. Iar (2) art.247 va avea următorul conţinut:

„îngrădirea de către un funcţionar public a recunoaşterii, folosinţei sau exerciţiului

drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate

pe temei de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,

religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate,

vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie se pedepseşte cu

319

închisoare de la 3 luni la 5 ani".

17) Legislaţia civilă conţine numeroase dispoziţii în vederea combaterii

discriminării. Astfel, art.23 - „Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii de

folosinţă şi de exerciţiu” prevede: „Capacitatea civilă este recunoscută în măsură

egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,

religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, grad de cultură sau

de alte criterii similare”. Propunem ca articolul art.23 din Codul Civil -

„Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu” şi,

bineînţeles, toate articolele care enumeră criteriile de discriminare să fie completate

cu fraza: „indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine

socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau orice altă situaţie".

18) Autorul a elaborat Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare pe care

l-a remis Parlamentului şi Guvernului spre examinare. Proiectul de Lege cu privire

la non-discriminare în Republica Moldova este constituit din şapte capitole. Primul

capitol conţine dispoziţii generale ce se referă la formele de manifestare a

discriminării; la noţiunile de discriminare directă, indirectă, segregare, hărţuire

inclusiv hărţuire sexuală etc.; la formele agravate ale discriminării, precum

segregarea, discriminarea multiplă, fapta de instigare la discriminare săvârşită de o

persoană care se află pe o poziţie de autoritate faţă de cel instigat, discriminarea

săvârşită de două sau mai multe persoane, săvârşirea în mod repetat a unei fapte de

discriminare, chiar şi după pedepsirea faptei de discriminare. Capitolul se referă şi la

faptele care nu constituie discriminare. Capitolul doi, cu denumirea Egalitatea în

activitatea social-economică, se referă atât la accesul egal la activitatea de

întreprinzător, cât şi la criteriile de protecţie împotriva discriminării unei persoane

în relaţii de muncă şi/sau de protecţie socială. De asemenea, se indică cazurile de

contravenţie din domeniul social-economic ce se pedepsesc conform prezentei legi.

Capitolul trei, cu denumirea Egalitatea în sfera educaţională, prevede accesul la

educaţie, protecţia în exercitarea dreptului la educaţie, se indică şi cazurile de

contravenţie din domeniul educaţiei, precum şi prevederile ce se referă la protecţia

în exercitarea dreptului la educaţie, de exemplu: conducerea instituţiei de

învăţământ trebuie să ia măsurile efective de a preveni orice formă de discriminare

în incinta instituţiei respective, manifestată din partea personalului pedagogic sau

nepedagogic sau a vreunui student. în Capitolul patru, cu denumirea Egalitatea în

accesul la serviciile publice, sunt indicate cazurile ce constituie contravenţie în

domeniul asigurării egalităţii de şanse privind accesul la serviciile publice (de

320

exemplu, refuzul accesului la serviciile de sănătate). Capitolul cinci, cu denumirea

Protecţia în exercitarea altor drepturi, prevede accesul egal Ia funcţiile publice,

libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile

publice, interzicerea propagandei şi instigării la ură, dreptul la demnitate umană,

precum şi cazurile ce constituie contravenţie conform acestui capitol. în vederea

implementării dispoziţiilor Legii cu privire la non-discriminare în Republica

Moldova se instituie instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării - prevedere

cuprinsă în Capitolul şase, cu denumirea Ombudsmanul împotriva Discriminării.

Aici este elaborată procedura de organizare şi funcţionare a instituţiei

Ombudsmanului împotriva Discriminării, de numire şi eliberare din funcţie. Astfel,

în conformitate cu prezenta lege, Ombudsmanul împotriva Discriminării este o

instituţie publică de stat în domeniul discriminării, cu personalitate juridică, aflată

sub control parlamentar, fiind garant al respectării şi aplicării principiului

non-discriminării, in conformitate cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu

actele juridice internaţionale cu privire la drepturile omului la care Republica

Moldova este parte. Aprecierea faptelor pe baza cărora se pot determina formele de

discriminare directă sau indirectă este de competenţa jurisdicţiei naţionale sau a

altor organisme competente, în concordanţă cu legislaţia sau practicile unui stat de

drept. Capitolul final conţine dispoziţii finale şi tranzitorii.

19) Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării din Republica Mcldova

trebuie să fie compusă din Consiliu al Ombudsmenilor specializaţi, Preşedinte şi

personal de specialitate. Consiliul Ombudsmenilor specializaţi să fie compus din 5

membri numiţi de către Parlament la propunerea societăţii civile. Şi anume:

Ombudsmanul asigurării egalităţii de şanse, Ombudsmanul copiilor, tinerilor şi al

vârstnicilor; Ombudsmanul pentru protecţia persoanelor cu disabilităţi şi

persoanelor private de libertate; Ombudsmanul pentru protecţia minorităţilor etnice,

sexuale, religioase, lingvistice; Ombudsmanului impotriva rasismului, xenofobiei,

antisemitismului şi intoleranţei.

Candidaturile înaintate trebuie să fie susţinute de organizaţiile ne-

guvernamentale active in acest domeniu in ultimii cinci ani. Numărul de candidaţi

înaintaţi Parlamentului nu este limitat, doar că trebuie să corespundă anumitor

cerinţe. Prin urmare, poate fi numit membru al Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi orice cetăţean al Republicii Moldova, licenţiat in drept, care nu are

antecedente penale, are capacitate de exerciţiu, cunoaşte limba de stat, cetăţenia

Republicii Moldova, are o experienţă în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor

omului, este membru activ al unei ONG, are publicaţii, luări de cuvânt în domeniu şi

se bucură de autoritate in societatea civilă. La selectarea membrilor Consiliului

321

Ombudsmenilor specializaţi se vor respecta principiile de participare balansată a

femeilor şi bărbaţilor şi a persoanelor care aparţin unor anumite grupuri minoritare.

Consiliul Ombudsmenilor specializaţi este organ colegial, deliberativ, responsabil,

împreună cu Preşedintele, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de Legea cu

privire la non-discriminare. in soluţionarea faptelor/actelor de discriminare,

membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi au calitatea de agenţi constatatori

şi de organ care aplică sancţiunile pentru contravenţiile stabilite prin Legea cu

privire la non-discriminare. în îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin

potrivit Legii cu privire la nou de. criminare, Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi emite hotărâri, deciziiii, instrucţiuni şi recomandări, cu votul majoritar

al tuturor membrilt >i Consiliului Ombudsmenilor specializaţi.

20) Preşedintele instituţiei Ombudsmanului împotriva Discrimina rii este

desemnat de către Parlament din rândul membrilor Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi, la propunerea Preşedintelui Parlamentului. Mandatul acestuia este de 7

ani. Preşedintele Ombudsmanului împotri va Discriminării efectuează conducerea

generală, reprezentând instituţia în relaţiile cu terţii, conducând şedinţele

Consiliului Ombudsmenilor specializaţi, definind obligaţiile membrilor Consiliului

Ombudsmenilor specializaţi şi ale altor colaboratori ai Instituţiei, exercitând

controlul activităţii lor, delegând şi alte competenţe membrilor Consiliului; anga-

jând şi eliberând din funcţie funcţionarii instituţiei, şi organizând pregătirea

rapoartelor anuale. în exercitarea atribuţiilor sale preşedintele instituţiei

Ombudsmanului impotriva Discriminării emite ordine cu caracter individual.

21) în privinţa calităţii de membru al Consiliului Ombudsmenilor specializaţi,

aceasta este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia activităţii

didactice şi ştiinţifice. Personalitatea membrilor Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi este inviolabilă în timpul exercitării funcţiilor lor. Inviolabilitatea

membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se extinde asupra locuinţei şi

localului acestora de serviciu, asupra mijloacelor de transport şi de telecomunicaţie

folosite de aceştia, asupra corespondenţei, documentelor şi averii personale. Mem-

brii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi nu pot fi traşi la răspundere penală sau

administrativă, nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, supuşi controlului

personal fără acordul prealabil al Parlamentului, cu excepţia cazurilor de infracţiune

flagrantă.

22) Propunem ca în legislaţia Republicii Moldova în domeniul

non-discriminării să se introducă noţiunea de inversare a sarcinii probei, atunci când

persoanele care se consideră nedreptăţite pentru că nu s-a respectat principiul

egalităţii de tratament, în faţa unei instanţe de judecată sau în faţa altei autorităţi

322

competente, demonstrează fapte din care se poate prezuma că a avut loc o

discriminare directă sau indirectă, atunci revine în sarcina celui împotriva căruia

este îndreptată acţiunea să demonstreze că nu a avut loc o încălcare a principiului

egalităţii de tratament. Sarcina probei nu se inversează imediat ce se introduce o

plângere privind o faptă de discriminare, ci numai după ce persoana care pretinde că

a fost discriminată demonstrează existenţa unor fapte de pe urma cărora se poate

prezuma că a existat un act de discriminare. Aceasta, la prima vedere, intră în

contradicţie cu principiul prezumţiei nevinovăţiei, iar, în opinia noastră, pentru

acţiuni de discriminare sarcina probării trebuie să-i revină persoanei faţă de care s-a

înaintat pretenţii că a discriminat. Considerăm că această situaţie poate preveni

actele de discriminare şi poate fi tratată ca o acţiune pozitivă în cazurile de

discriminare.

23) Ombudsmanul împotriva Discriminării să fie investit cu atribuţii necesare

care să-l autorizeze să investigheze cu eficienţă şi să sancţioneze corespunzător

tratamentul discriminatoriu. Să se aloce resurse umane şi financiare suficiente

Ombudsmanului împotriva Discriminării pentru ca acesta să-şi îndeplinească

îndatoririle în mod corespunzător. Hotărârile prin care s-a dispus sancţionarea

discriminării să fie publice şi, în special, accesibile publicului larg şi autorităţilor

publice. La organizarea Ombudsmanului împotriva Discriminării trebuie să ţină

cont şi de înfiinţarea unor reprezentanţe locale pentru a-i spori accesibilitatea şi

pentru a îmbunătăţi eficienţa funcţiilor de educaţie, instruire şi de sancţionare.

Ombudsmanul împotriva Discriminării trebuie să fie uşor accesibil celor ale căror

drepturi intenţionează să protejeze. Procedurile de lucru ale Ombudsmanului

împotriva Discriminării să fie transparente şi simpliste, pentru a încuraja persoanele

discriminate, îndeosebi peroanele cu disabilităţi mintale, fizice, să se adreseze către

această instituţie.

24) întreaga societate civilă, împreună cu autorităţile statale, trebuie să se

implice în elaborarea şi apoi implementarea politicilor şi strategiilor de prevenire şi

combatere a discriminării. La acest capitol se cere organizarea de campanii de

informare în şcoli şi universităţi. Elaborarea unui manual privind combaterea

discriminării în concordanţă cu politicile europene în domeniu ar putea fi încă o

modalitate care ar contribui la dezvoltarea iniţiativelor legate de prevenire, pe care

le-ar putea desfăşura în viitor autorităţile statului şi societatea civilă. Este necesară

instruirea tuturor actorilor sociali care ar putea fi implicaţi în fenomenul

discriminării.

25) Iniţierea unor campanii de prevenire a discriminării prin conştientizarea

semnificaţiei discriminării. Sancţiunile aplicabile hotărârilor Ombudsmanului

323

împotriva Discriminării trebuie să fie motivate temeinic, fie că se referă la

constatarea unei fapte de discriminare, fie la constatarea inexistenţei faptei de

discriminare. Să se respecte cu stricteţe termenele de soluţionare a petiţiei şi de

aplicare a sancţiunii contravenţionale, la cunoştinţa părţilor urmând a fi aduse prin

hotărârea Ombudsmanului împotriva discriminării, căile de atac şi termenele în care

se pot exercita acestea.

26) Propunem ca în Constituţia Republicii Moldova în Titlul II „Drepturile,

libertăţile şi îndatoririle fundamentale” să fie inclus un nou apitol - Capitolul IV cu

denumirea „Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul împotriva Discriminării” cu

articolele 60, 61:

Articolul 60 - „Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul împotriva

Discriminării sunt numiţi de Parlament pe o durată de şapte ani, pentru a asigura

garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului şi a asigura principiul

egalităţii şi non-discriminării din partea autorităţilor publice centrale şi locale, ale

persoanelor cu funcţie de răspundere din instituţii, organizaţii şi întreprinderi,

indiferent de tipul de proprietate, din asociaţiile obşteşti de toate nivelurile”

Articolul 61 - „1) Ombudsmanul naţional şi Ombudsmanul împotriva

Discriminării îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în

drepturile lor constituţionale sau discriminate, în limitele stabilite de lege.

2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Ombudsmanului naţional şi

Ombudsmanului împotriva Discriminării sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor

sale”.

Dacă legiuitorul ar accepta propunerea noastră, instituţia Ombudsmanului

împotriva Discriminării şi instituţia Ombudsmanului naţional ar asigura, în primul

rând, un echilibru între autorităţi şi cetăţeni şi, în al doilea rând, ar câştiga în

autoritate stabilind un statut constituţional, adică principiile lor de activitate vor fi

reglementate de Constituţie. BIBLIOGRAFIE

I. Tratate internaţionale

1. Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare in Europa din 01.08.75.

Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova,

nr.707 din 10.09.91 // Tratate Internaţionale (1990-1998). Volumul 1. -

Chişinău, 1998, p.145.

2. Carta Naţiunilor Unite şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, semnate la

San-Francisco, 26 iunie 1945, şi Declaraţia asupra principiilor dreptului

internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre state, conform

Cartei Naţiunilor Unite din 24 octombrie 1970. Rezoluţia Adunării Generale a

324

ONU, nr.2625 (XXV) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este

parte (1990-1998). Volumul 26. - Chişinău, 1998, p.5-54.

3. Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 21.11.1990. Republica Moldova a

aderat prin Hotărârea Parlamentului, nr.707-XII din 10.09.91// Tratate in-

ternaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. -

Chişinău, 1998, p.304.

4. Carta Socială Europeană Revizuită, Strasbourg, 3 mai 1996 (ratificată (parţial)

prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr. 484-XV din 28.09.2001).

5. Carta Uniunii Europene privind Drepturile Fundamentale, proclamată la Nice la

7 decembrie.

6. Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Comentariul General

nr.18 (art.26), a 37-a sesiune, 1989, LIN Doc. HRl\GEN\l\Rev.l art.26 (1994),

par. 13.

7. Convenţia-Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale din 1 februarie 1995

(ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.1001- XIII din

22 octombrie 1996) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este

parte (1990-1998). Volumul 26. - Chişinău, 1998, p.93.

8. Convenţia cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969. Republica Moldova a

aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1135-XII din 04.08.1992 // Tratate

Internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 4. -

Chişinău, 1998, p.53.

9. Convenţia din 1973 asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid //

http://conventions.coe.int/Treaty/EN/CadreListeTraites.htm;

10. Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale

ale Omului adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, în vigoare din 3 septembrie

1953 (ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr.l298-XHI

din 24.07.97), in vigoare pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997 //

Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998).

Volumul I. - Chişinău, 1998, p.341-359.

11. Convenţia Europeană pentru reprimarea terorismului clin 27.01.1977 (ra tificată

prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr.456-XlV din 18.06.99), în

vigoare pentru Republica Moldova din 24 decembrie 1999 // Tratate

internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 28. -

Chişinău, 2001, p.74.

12. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau trata

mentelor inumane sau degradante, adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987,

ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.1238- XIII din

09.07.97 (în vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998) // Tratate

internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990 1998). Volumul 1. -

Chişinău, 1998, p.331.

13. Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane

325

sau degradante, adoptată la 10 decembrie 1984 la New York, în vigoare din 26

iunie 1987. Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului

Republicii Moldova nr.473-XIII din 31.05.95 (în vigoare pentru Republica

Moldova din 28 decembrie 1995) // Tratate internaţionale la care Republica

Moldova este parte (1990-1998). Volumul I. - Chişinău, 1998, p. 129-145.

14. Convenţia asupra protecţiei salariului nr.95 din 01.07.49, ratificată prin Ho-

tărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.593-XIII din 26.09.95 // Tratate

internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 10. -

Chişinău, 1999, p.38.

15. Convenţia culturală europeană din 19.12.54, Paris. Republica Moldova a aderat

prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.98.XIII din 12.05.94 (în

vigoare pentru Republica Moldova din 24 mai 1994) // Tratate internaţionale la

care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 7. - Chişinău, 1999,

p.193.

16. Convenţia europeană cu privire la cetăţenie de la Strasbourg din 06.11.97,

ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.621-XIV din

14.10.99 (în vigoare pentru Republica Moldova din 1 martie 2000) //Tratate

internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 26. -

Chişinău, 2001, p.190.

17. Convenţia privind protecţia dreptului de organizare şi procedurile de de-

terminare a condiţiilor de ocupare in funcţia publică nr.151 din 27.06.78,

ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.l7-XV din

07.02.2003.

18. Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20

noiembrie 1989 la New York, în vigoare din 20 septembrie 1990. Republica

Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.408 XII

din 12.12.90 (în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993) II

Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990- 1998).

Volumul I. - Chişinău, 1998, p.51-73.

19. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare

rasială. Adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor

Unite prin Rezoluţia 2106 (XX) din 21 decembrie 1965. Intrată în vigoare la 4

ianuarie 1969, conform dispoziţiilor art.19. Republica Moldova a aderat prin

Hotărârea Parlamentului nr.707-XII din 10.09.91 (în vigoare pentru Republica

Moldova din 25 februarie 1993) // Tratate internaţionale la care Republica

Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. - Chişinău, 1998, p.77.

20. Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1953.

A fost ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.l298-XHI din 24.07.97 (în

vigoare pentru RM din 12 septembrie 1997) // Tratate internaţionale la care

Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. - Chişinău, 1998,

326

p.341.

21. Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid. Adoptată la 9

decembrie 1948 la New York, adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea

Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 260A (111) din 9 decembrie 1948. A

intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951, conform dispoziţiilor art.13. Republica

Moldova a aderat la Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr.707-XH din

10.09.91 (în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993) // Tratate

internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990- 1998). Volumul 1,

1998, p.100-104.

22. Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului, adoptată la Geneva, în

16 noiembrie 1937 // http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Cadre-

ListeTraites.htm;

23. Convenţia privind statutul refugiaţilor, adoptată la 28 iulie 1951 la Geneva.

Republica Moldova a aderat la 23 noiembrie 2001 // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2001, nr.150-151/1199.

24. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei,

adoptată la 18 decembrie 1979 la New York; adoptată şi deschisă spre semnare

de Adunarea generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18

decembrie 1979. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1981, conform dispoziţiilor

art.27(l). Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.87-XHI

din 28.04.94 II Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte

(1990-1998). Volumul 1. - Chişinău, 1998, p.114.

25. Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii. Deschisă spre semnare şi

ratificare prin Rezoluţia 640 (VII) din 20 decembrie 1952 a Adunării Generale a

Naţiunilor Unite, în vigoare la 7 iulie 1954, conform dispoziţiilor art.6. Aderat

prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 707-XII din 10.09.91 (în

vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993) // Tratate internaţionale

la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. - Chişinău,

1998, p.73.

26. Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exer-

citării profesiei nr.lll din 25.06.58, ratificată prin Hotărârea Parlamentului Re-

publicii Moldova nr.593-XIII din 26.09.95 // Tratate internaţionale la care Re-

publica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 10. - Chişinău, 1999, p.53.

27. Convenţia privind politica de ocupare a forţei de muncă nr.122 din 09.07.64,

ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, nr.593-XIII din

26.09.95 // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte

(1990-1998). Volumul 10,1999, p.68.

28. Convenţia UNESCO împotriva Discriminării în Educaţie din 14 decembrie

1960, în vigoare din 22 mai 1962, conform dispoziţiilor art.14. Republica

Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.707-XII din 10.09.91 (în

vigoare pentru Republica Moldova din 17 iunie 1993) // Tratate internaţionale la

327

care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. - Chişinău, 1998,

p.105.

29. Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, adoptată la 26 august 1789 la Paris

// http://www.proeuropa.ro

30. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, Rezoluţia

Adunării Generale a ONU, nr.217 A (111) // Tratate internaţionale la care

Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul I. - Chişinău, 1998,

p.11-18.

31. Directiva 2000/43/EC de implementare principiul tratamentului egal dintre

persoane fără deosebire de origine rasială ori etnică (2000) OJ L180/22.

32. Directiva 2000/78/EC de stabilire a unui cadrul general de tratament egal la

angajare şi ocuparea forţei de muncă, (2000) OJ L303/16.

33. Directiva 2004/113/EC de implementare a principiului de tratament egal dintre

bărbaţi şi femei în accesul şi suplinirea cu bunuri şi servicii, (2004) OJ L373/37.

34. Directiva Consiliului 43/2000/EC din 29 iunie 2000 privind implementarea

principiului egalităţii de tratament între persoane fără deosebire de origine ra-

sială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial L 180,19/07/2000 P. 0022 - 0026.

35. Directiva Consiliului 78/2000/EC din 27 noiembrie 2000 stabilind cadrul

general pentru egalitatea de tratament în relaţiile de muncă, publicată în Jurnalul

Oficial L 303, 02/12/2000 P. 0016 - 0022.

36. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat la 16

decembrie 1966, la New York // Tratate internaţionale la care Republica

Moldova este parte (1990-1998). Volumul I. - Chişinău, 1998, p.30-51.

37. Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale,

adoptat la 16 decembrie 1966 la New York; adoptat şi deschis spre semnare de

Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 septembrie 1966 prin Rezoluţia

2200 A (XXI). A intrat în vigoare la 3 ianuarie 1967, cf. dispoziţiilor art.27.

Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.217- XII din

28.07.90 (în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993) // Tratate

internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). Volumul 1. -

Chişinău, 1998, p.18.

38. Statutul Curţii Penale Internaţionale de la Roma, 17.07.1998 // Monitorul Oficial al României, partea 1, nr.211 din 28 martie 2002 // A. Barbăneagră.

Infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunile de război. -

Chişinău: Sirius, 2005, p.395-513.

39. The Employment Equality Directive (Directiva privind Egalitatea de angajare in

câmpul muncii) 2000/78/EC (www.stop discrimination.info)

II. Legislaţia Republicii Moldova

40. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, a intrat în vigoare la

27 august 1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.l.

328

41. Codul civil al Republicii Moldova, nr.l 107-XV din 06.06.2002 // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86/661.

42. Codul electoral, nr.1381 -XIII din 21.11.1997 // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1997, nr.81/667.

43. Codul familiei al Republicii Moldova, nr.l316-XIV din 26.10.2000 // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.47-48/210.

44. Codul jurisdicţiei constituţionale, nr.502-XIII din 16.06.1995 // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.53-54/597.

45. Codul muncii al Republicii Moldova, nr,154-XV din 28.03.2003 // Monito rul

Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159-162/648.

46. Codul penal al Republicii Moldova, nr.985-XV din 18.04.2002 // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 128-129/1012. 47. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr.225-XV din 30.05.2003 //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.l 11-115/451.

48. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr.l22-XV din 14.03.2003 //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 104-110/447.

49. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind unele măsuri pentru di-

minuarea fenomenelor cerşetoriei, vagabondajului şi "copiilor străzii”, nr.233

din 28.03.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.39.

50. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regu-

lamentului privind Centrul pentru Drepturile Omului, a structurii, statutului de

funcţii si modului de finanţare a acestuia, nr.1484 din 05.02.98 // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.36-37.

51. Hotărârea pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului cu privire

la aprobarea Regulamentului privind Centrul pentru Drepturile Omului, nr.634

din 22.06.2000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.84-87.

52. Legea contenciosului administrativ, nr.793-XIV din 10.02.2000 // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.57-58/375.

53. Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi // Mo-

nitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.47-50/200.

54. Legea cu privire la învăţământ, nr.547, din 21 iulie 1995, art.5 şi 6 // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.62-63/692, modificată prin Legea nr.

237-XV din 13 iunie 2004, în vigoare din 17 iunie 2003.

55. Legea privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi a

demnităţii umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinii şi a

Protocolului adiţional la Convenţie referitor la interzicerea donării fiinţelor

umane, nr.l256-XV, 19 iulie 2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2002, nr.l 10-112/853.

56. Legea pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia internaţională privind

eliminarea şi reprimarea crimei de apartheid, adoptată la New York la 30

noiembrie 1973, nr.237-XVl din 20 octombrie 2005 // Monitorul Oficial al

329

Republicii Moldova, 2005, nr.142-144 (1741-1743).

57. Legea cu privire la patenta de întreprinzător (adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 15.07.1998) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998,

nr.72-73.

58. Legea cu privire la protecţia consumatorilor (adoptată de Parlamentul Re-

publicii Moldova la 13.03.2003) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2003, nr.l26-131.

59. Legea privind organizarea judecătorească, nr.514-X!Il din 06.07.1995 //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.58/641.

60. Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr.l349-XIII din 17.10.1997 // Mo-

nitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.82-83.

61. Legea cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie,

nr.933 -XIV din 14.04.2000.

62. Legea asistenţei sociale, nr.547-XV din 25.12.2003.

63. Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni,

nr.499-XIV din 14.07.1999.

64. Legea privind pensiile de asigurări sociale, nr.l56-XIV din 14.10.1998.

65. Legea privind protecţia socială a invalizilor, nr.821-X!I din 24.12.1991.

66. Legea cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în

Republica Moldova, nr. 275-XI1I din 10 noiembrie 1994 // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 1994, nr.20.

67. Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale,

nr.l73-XIll din 6 iulie 1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994,

nr.l.

68. Legea cu privire la petiţionare, nr.l90-XIII din 19 iulie 1994 // Monitorul Oficial

al Republicii Moldova, 1994, nr.4.

69. Legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice, nr.718-XII din 17

septembrie 1991 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1991, nr.ll-

12.

70. Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.411 din 14 mai

1998 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.60-61.

71. Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la avocaţii parla-

mentari nr.666 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.88-90.

72. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului nr.544-XII,

adoptată la 20.07.95 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.59-

60.

73. Legea Republicii Moldova privind organizarea judecătoreasca, nr.514-XII

adoptată la 06.07.95 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.58.

74. Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XII1 din 2 aprilie 1996

// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.81-82.

330

III. Jurisprudenţa CtEDO

75. CERD/C/54/D/10/1997

76. GC, Nr. 25088-94, 28331-95 şi 28443-95, CEDO 1999 111

77. GC, Nr. 43577-98 şi 43579-98, CEDO-2004

78. Gueye contra Franţei (nr. 196/1985).

79. Hotărârea din 7 decembrie 1976.

80. Hotărârea din 13 iunie 1979.

81. Hotărârea din 16 septembrie 1996.

82. Hotărârea din 18 iulie 1994.

83. Hotărârea din 21 februarie 1997.

84. Hotărârea din 23 noiembrie 1983.

85. Hotărârea din 27 martie 1998.

86. Hotărârea din 27 octombrie 1975.

87. Hotărârea din 28 mai 1985.

88. Hotărârea din 28 octombrie 1987.

89. Love contra Australiei (nr. 983/2001).

90. Moldovan şi Alţii contra României nr.2, CEDO, 12 iulie 2005.

91. Nachova şi Alţii contra Bulgariei CEDO, 6 iulie 2005.

92. nr.34369-97, CEDO 2000-IV.

331

93. nr.36983-97, #41, CEDO 2004.

94. nr.40892-98, CEDO 2003-X.

95. nr.41138-98 şi 64320-01, din 12 iulie 2005.

96. Paragraful 18, Raport Explicativ la Protocolul nr.12.

97. Paragraful 45, L. şi V. contra Austriei, cererile 39392/98 şi 39829/98, 9 ianuarie

2003.

98. Schuler-Ygraggen c. Elveţiei, cererea nr. 14518/89, din 24 iunie 1983.

99. Simunek c. Cehiei, nr. 516-1992.

100. Willis c. Marei Britanii, cererea nr. 36042/97, din 11 iunie 2002.

101. Young c. Australiei (nr. 941/2000).

102. Zwaan - de Vries contra Olandei

IV. Manuale, tratate, monografii, culegeri

103. A.Akoun et P.Ansart (dir.). Dictionnaire de sociologie. - Paris: Le Robert/

Seuil, 1999.

104. Analiza gender a legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova. - Chişinău:

UNIFEM, 2004.

105. R.Antonius. Un Racisme „respectable” in J.Renaud, L.Pietrantonio,

G.Bourgeault (dir.). Les relations ethniques en question. Ce qui a change de-

puis le 11 septembre 2001. - Montreal: Les Presses de l’Universite de Montreal,

2002.

106. Al.Arseni, P.Barbalat, I.Creangă, M.Cotorobai, C.Gurin, Gh.Susarenco,

B. Negru. Constituţia Republicii Moldova, comentată articol cu articol. Vo-

lumul I. - Chişinău: Civitas, 2000, 176 p.

107. Al.Arseni. Drept constituţional şi instituţii politice. Volumul I. - Chişinău,

1997, 297p.

108. Gh.Avornic. Teoria generală a dreptului. - Chişinău: Cartier juridic, 2004,

656 p.

109. O.Balan. Terorismul - crimă internaţională. - Chişinău: 1998,141 p.

110. O.Balan, V.Rusu, V.Nor. Drept internaţional umanitar. - Chişinău: Depar-

tamentul Editurii al Universităţii de Criminologie, 2003, 312 p.

111. G.Baratashvili. Human Rights Defenders in Georgia. - Lund: Raoul Wal-

lenberg Institute, 1999.

112. A.Barbâneagră. Articolul 135. Genocidul // Capitolul I. Partea specială.

Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunile de război // Codul

penal comentat şi adnotat. - Chişinău: Cartier, 2005, 656 p.(183-192).

113. V.Berger. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. - Bucureşti:

Institutul Român pentru Drepturile Omului, 1996, 664 p.

114. R.M.Beşteliu. Organizaţii internaţionale interguvernamentale. - Bucureşti:

AII Beck, 2000,297 p.

115. I-.Birgit, L.Lindholt. National Human Rights Institutions - standard setting

332

and achievements (Russian version). - The Danish Centre for Human Rights,

1999.

116. I.Bizjak. The Ombudsman and country’s human rights record (specifics in the

countries in transition) // seminar „Ombudsman and the Law of the European

Union” // Collection of written contributions and conclusions. - Ljubljana,

)une6-8, 1999.

117. K.M.Blee. Racial Violence in the United States. Ethnic and Racial Studies.

Volume 28, 2005, no 4.

118. G.Bolafîi et al. Dictionary of Race, Ethnicity and Culture. - London: Sage

publications, 2005, p.331.

119. E.Bienkowsca. Ombudsmanul în Polonia // Drepturile Omului, 1993, nr.4.

120. C.Brânzan. Consideraţii privind legea organică a Avocatului poporului //

Drepturile Omului, 1993, nr.4.

121. G.Caiden. International Handbook of the Ombudsman-Evolution and Present

Function.

122. J.Carey. International Protection of Human Rights. - Oceana Publications,

1968.

123. G.Carlos. Los Ombudsman european. - Barcelona: Tibidabo, 1986.

124. T.Cârnaţ. Avocatul Poporului - garant al apărării drepturilor şi libertăţilor

cetăţenilor // Ghidul Avocatului, 1997, nr.6.

125. T.Cârnaţ. Procedura de depunere a petiţiei către avocatul parlamentar //

Buletinul Asociaţiei Tinerilor Jurişti, 1998, nr.6.

126. C.l.azari. Rolul avocatului parlamentar în R. M // Revista Naţională, 2001,

nr.4. p.25.

127. T.Cârnaţ, M. Cârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. - Chişinău, 2006,

380 p.

128. T.Cârnaţ. Drept Constituţional. - Chişinău, 2004, 280 p.

129. S.Cobăneanu, T.Cârnaţ, Instituţia Avocatului Parlamentar din Republica

Moldova.- Chişinău, 2002, 140 p.

130. T.Cârnaţ. Protecţia juridică a drepturilor omului. - Chişinău, 2003, 380 p.

131. Centru de cercetare şi protecţie a drepturilor fundamentale. Drepturile şi

Libertăţile omului în Republica Moldova. Raport naţional 1999. - Chişinău,

2000.

132. Comentariul General al Comitetului pentru Drepturile Omului nr.18, pa-

ragraful 12.

133. Comitetul Helsinki pentru drepturile omului din Republica Moldova. Li-

bertatea de gândire, conştiinţă si religie în Republica Moldova. - Chişinău:

Universitas, 1999.

134. M.Cook. Majoritatea participanţilor la traininguri // Avocatul Parlamentar,

2000, nr.5.

333

135. Gh.Costachi, I.Guceac. Fenomenul constituţionalismului în evoluţia Re-

publicii Moldova spre statul de drept. - Chişinău, 2003, 342 p.

136. Gh.Costachi, A.Potîngă. Asigurarea drepturilor omului în lume. - Chişinău:

Epigraf, 2003, 608 p.

137. Culegere de Hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974- iulie

2002). - Chişinău, 2002, 436 p.

138. Culegere de hotărâri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie a

Republicii Moldova. - Chişinău, 2002.

139. Culegere de Hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de justiţie a Republicii

Moldova (1997-1998) // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova. Ediţie specială (Supliment al revistei “Legea şi Viaţa”). - 256 p. 140. Culegere statistică: Femeile şi bărbaţii în Republica Moldova. - Chişinău:

Biroul Naţional de Statistica al Republicii Moldova, 2005.

141.1. Deleanu. Justiţia Constituţională. - Bucureşti: Lumina Lex, 1995.

142. l.Deleanu. Drept constituţional şi instituţii politice. Volumul 1. - laşi: Fun-

daţia Chemarea, 1993.

143. Dezvoltarea constituţională a RM la etapa actuală. Materialele Conferinţei

Ştiinţifico - Practice Internaţionale din Bălţi 22-23 septembrie 2004. - Chişinău,

2004, p.337.

144. T.Dianu. Protecţia internaţională a drepturilor omului. - Bucureşti: Lumina

Lex, 1996, 71 p.

145. J.Donald, A.Ratansi. Race, culture and difference. - London: Sage, 1992.

146. J.Donneliy, R.E.Howard. International Handbook of Human Rights, 1987.

147. R.Drago. Prefaţă la studiul lui Bernard Maligner. Les fonctions du media-

teur. - Paris: Presses Universitairs de France, 1979.

148. T.Drăganu. Introducere în teoria şi practica statului de drept. - Cluj-Na- poca,

1992.

149. Drepturile omului: scopul principal al Consiliului Europei, Consiliul Europei,

1996.

150. V.Duculescu. Protecţia juridică a drepturilor omului. - Bucureşti: Lumina

Lex, 1988.

151. J.EUul. Histoire des Institutions de IAntiquite. - Paris: Presses Universitai-

res de France, 1969.

152. R.Dworkin. Sovereign Virtue. The Theory and Practice of Equality. - Cam-

bridge: Harvard University Press, 2000.

153. D.Foster. On racism. Virulent mythologies and fragile threads. Inaugural

lecture. -University of Cape Town, 1991.

154. H.Gammeltoft-Hensen. The Danish Ombudsman, 1995.

155. W.Gellhorn. Ombudsmen and others. - Harvard : University Press, 1966.

156. K.Gonczol. The first half year experiences of the Parliamentary Commissi-

334

oner on civil Rights. - Republic of Hungary, 1995.

157.1. Guceac. Curs elementar de drept constituţional. Volumul 1. Ministerul

Afacerilor Interne, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare". - Chişinău, 2001.

158.1. Guceac. Curs elementar de drept constituţional. Volumul I. Chişinău, 2004.

159. C.Guillaumin. L’idiîologie raciste. Gennse et langage actuel. - Paris: Mou-

ton, 1972a, 247 p.

160. A.Hauriou et J.Gieguel. Droit constitutionnel et institution politiques.

- Paris: Editions Montreshien, 1989, pa. II, p.282.

161. R.Hanski, M.Suksi. An Introduction to the Protection of Human Rights.

- Mathew: Paper by Craven, 1997.

162. E.Heinze. Orientarea sexuală: un drept al omului. - Chişinău, 2002.

163. P.Hosking. Cele trei servicii // Avocatul Parlamentar, Volumul 1, 2000, nr.5.

164. P.Hosking. Respectarea drepturilor omului în Republica Moldova va fi în

creştere în urma îmbunătăţirii administrării publice şi a condiţiilor social-

economice // Avocatul Parlamentar, Volumul 1,2000, nr.2.

165. Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 05.08.2003 // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 177-181/15 din 15.08.2003

166. Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 06.02.2001 // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 19-20/5 din 22.02.2001

167. Hotărârea Curţii Constituţionale nr.7 din 11.02.1999 // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 22-23/13 din 04.03.1999

168. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. - Iaşi, 2000,640 p.

169. Human Dimension Seminar on Ombudsman and National Human Rights

Protection Institutions. - Warsaw, 25-28 March 1998 .

170. Human Rights and Social Integration in the Republic of Latvia, National

Report. - Riga, 1998.

171. R.Hunter. Indirect Discrimination in the Workplace. Sydney: The Federa-

tion Press, 1992, p.l 1.

172. S.Hurwitz. The activities Ombudsman. - Copenhagen, 1966.

173. Gh.Iancu, I.Muraru. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle constituţionale.

- Bucureşti: Institutul Român pentru Drepturile Omului, 1992.

174. C.Ionescu. Drept constituţional şi instituţii politice. Volumul II. - Bucureşti:

Lumina-Lex, 1997, 400 p.

175. C.Ionescu. Principiile fundamentale ale democraţiei constituţionale. - Bu-

cureşti, 1997.

176. R.Jamilson. The Ombudsman: Learning from Other Cultures. în: Fifth In-

ternational Ombudsman Conference Report.

177. Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica refugiaţilor.

Volumul I. - Chişinău: Garuda-art, 2000, 304 p.

178. Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica refugiaţilor.

335

Volumul II. - Chişinău: Centrul de Drept, 2001, 562 p.

179. Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica refugiaţilor.

Volumul III. - Chişinău: Centrul de Drept al Avocaţilor, 2002, 508 p.

180. D.Kendall (dir.). Race, Class, and Gender in a Diverse Society. - Boston:

Allyn and Bacon, 1997.

181. P.Kessing. Implementation of the Western Ombudsman Model in Coun- ties

in Democratic Transition, National Human Rights Institutions. - The Danish

Center for Human Rights, 2000.

182. Leading Cases of the European Court of Human Rights. Compiled, edited and

annotated by R.A.Lawson & H.G.Schermers. - Leiden: Ars Aequi Libri, 1997,

788 p.

183. E.Letowska. The Ombudsman and Basic Rights East European Constituţional

Review, Volume 4.

184. D.Lochak. La race: une categorie juridique? // Mots, 20 ans d’analyse des

discours racistes et d’extrKme-droite, Colloque 24-25 septembre, 1998, p.40-

44.

185. C.Lazari. Avocatul Parlamentar nu e „omul de buzunar" al nimănui // Lu-

ceafărul, 10 septembrie 1999.

186. C.Lazari. Problematica drepturilor omului din Republica Moldova. - Chi-

şinău, 1999.

187. C.Lazari. Protecţia si promovarea drepturilor omului in Republica Moldova //

Raport pentru Conferinţa Naţională, Chişinău, 18 iunie 1998.

188. C.Lazari. Rolul avocatului parlamentar (ombudsmanului) în Republica

Moldova // Revista Naţională de Drept, 2001, nr.4.

189. U.Lundvik. International Handbook of the Ombudsman, Edited by Gerald

E.Caiden, 1983.

190. G.Maiorano. EI Ombudsman, Defensor del Pueblo I de los Instituciones

Republicanos. -Buenos Airess: Ediciones Macchi, 1987.

191. Manualul Consiliului Europei. - Bucureşti: Centrul de informare şi docu-

mentare al Consiliului Europei la Bucureşti, 1999, 499 p.

192. C.Manda, O.Predescu, l.Popescu-Slăniceanu, C.C.Manda. Ombudsma- nul -

Instituţie fundamentală a statului de drept. - Bucureşti: Lumina Lex,

1997.

193. V.Marcu. Ar trebui mai clar precizate atribuţiile Avocatului poporului //

Drepturile Omului, 1993, nr.4.

194. M.Marrus. L’Holocauste dans l'histoire. - Paris: Eshel, 1990, 224 p.

195. Materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Edificarea statului

de drept” // Transparency International Moldova, Chişinău, 2003.

196. D.Mock. Glossary of Terms. - Toronto: Fondation canadienne des relati- ons

raciales, 2005.

336

197.1. Moroianu Zlătescu. Instituţii naţionale de promovare şi protecţie a drep-

turilor omului // Drepturile omului, 1993, nr.2.

198.1. Moroianu Zlătescu, R. Demetrescu. Instituţia Avocatul Poporului //

Drepturile Omului, 1997, nr.l.

199. I.Muraru. Drept constituţional şi instituţii politice. - Bucureşti : Actami, 1998,

480 p.

200. A.Năstase. O instituţie garant pentru evitarea oricărui arbitrar // Drepturile

Omului, 1993, nr.4.

201. A.Năstase. Drepturile omului - religie la sfârşit de secol. - Bucureşti: 1RDO,

1992. p.

202. B.Negru. Teoria generală a dreptului şi statului. - Chişinău: Secţia Editare a

Academiei de Administrare Publică pe lingă Guvernul Republicii Moldova,

1999.- 314 p.

203. New South Wales Law Reform Commission // Review of the Anti-Discri-

mination Act 1977 (NSW), Discussion Paper 30, 1993, p.64.

204. E.Nicolaou. The role of the Ombudsman in the process of harmonization to

the EU standards, seminar „Ombudsman and the Law of the European LInion”

// Collection of written contributions and conclusions. - Ljubljana, June 6-8,

1999.

205. A.Niţoiu. O importantă instituţie constituţională pentru protejarea cetăţenilor

împotriva atotputerniciei administrativului // Drepturile Omului, 1993, nr.4.

206. Non - judicial means for the protection of human rights at the naţional level,

Council of Europe, May 1998.

207. Ombudsman and Human Rights Protection Institution in OSCE Partici-

pating States, OSCE Human Dimension Implementation Meeting October

1998, Background paper 1.

208. Ombudsmcn, Commissaries Parliamentarians, Mediateurs et personnes

exrsant des functions analogues dans Ies etatas membres du Consiel de L

Eorope, Etudie comparativ. - Stasbourg, 26 septembrie 1997. M.Oosting.

Contributions on Ombudsman ship // National Ombudsman of the Netherlands,

October 1997.

209. O.Patterson. The Ordeal of Integration. Progress and Resentment in

America’s ‘Racial’ Crisis. - New York: Basic Civitas Books, 1997.

210. V.Pickl. The Protection of Humans Rights by the Austrian Ombudsman,

Office Volksanwaltschaft. - Vienna, 1990.

211. Ov.Predescu. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. - Bucureşti,

1998.

212. Prevenir laxenophobie, le racism et I’antisemitisme. - Conseilde l’Europe,

2000.

213. K.Prewitt. Racial classification in America. Where do we go from here?. -

337

Daedalus, 2005, Volume 134, p.5-17, no.l. - 17 p.

214. Principles Related to the Status of National Institutions for the Promotion and

Protection of Human Rights, UN General Assembly resolution 48/134 of 20

December 1993.

215. Proceedings of the 5th Round Table with European Ombudsmen. - Limas sol

(Cyprus), 8-10 May 1996.

216. F.Quinn, A.Rzeplinski Human Rights And The Judiciary. OSCE, a collec-

tion of internaţional documents. Warsaw, Poland. V.Geisser. La nouvelle

islamophobie. - Paris: La Decouverte, 2003.

217. J.RawIs. Theory of Justice. — Cambridge: Harvard University Press, rev.ed.,

1999.

218. f.Rawls. Justice as Fairness, Political not Metaphysical in: Prospects for a

Common Morality. - Princeton: University Press, 1993.

219. Repere. Manual de Educaţie a Drepturilor Omului cu Tineri // Consiliul

Europei, Institutul intercultural Timişoara, 2004.

220. Republica Moldova. Curtea Constituţională: Culegere de hotărâri şi decizii,

2001. - Chişinău: Cartier juridic, 2002. - 250 p.

221. Le Robert 2005 cite dans Collectif contre l’islamophobie en France. - France,

2004.

222. I.Rusu. Drept constituţional si instituţii politice. Bucureşti, 1995.

223. R.T.Schaefer. Race and Ethnicity in the United States. - New York: Harper

College, 1995.

224. J.Schokkenbroec. Avocatul poporului trebuie să aibă o largă competenţă //

Drepturile Omului,1993, nr.4.

225.1.Schokkenbroec. Educator, mediator şi chiar avocat al diavolului // Drepturile

Omului, 1993, nr.4.

226. J.Schokkenbroek. A new European standard against discrimination: ne-

gotiating protocol nr. 12 to the European Convention on Human Rights. în:

J.Niessen, I.Chopin. The Development of Legal Instruments to Combat Racism

in a Diverse Europe. - The Netherlands: Koninklije Brill NV, 2004, p.61-79.

227. M.Sidorov. Avocaţii parlamentari în Moldova // Raportul naţional al dez-

voltării umane, PNUD, 2000.

228. M.Sidorov. Instituţiile naţionale pentru protecţia drepturilor omului // Raport

pentru Conferinţa Naţională, Protecţia şi Promovarea Drepturilor Omului in

Republica Moldova. - Chişinău, 18 iunie 1998.

229. A.Skvorţova. Seminar internaţional privind instituţiile pentru drepturile

omului şi ale ombudsmanului // Avocatul Parlamentar, Volumul 1,1999, nr.l.

230. Tackling racism and xenophobia. Council of Europe, Strasbourg, 1996, p.32.

231. H.Tajfel. Human groups and social categories. Cambridge: Cambridge

University Press, 1981. - 369 p.

338

232. P.A.Taguieff. La force du prejuge. - Paris: La Decouverte, 1988.

233. H.V.Vallois. Les races humaines. - Paris, PUF, Que Sais-je, 1963. - 128 p.

234. M.Vlad. Ombudsmanul în dreptul comparat. - Bucureşti: Servo-Sat, 1998.

235.1. Al-Waham. The Swedish Instilution of the Ombudsman. - Stocholm,

1979.

236. M.Weiviorka. Racisme et modernite. - Paris: La Decouverte, 1993.

237. M.Wieviorka. L’espace du racisme. - Paris: Seuil, 1991.

238. B.BoffroBa. CAyacba 3amnTbi npaB n CBO6OA HeAOBeKa n

rpa»cAaHHHa.

- MocKBa, 1996.

239. BTAaAbiuieB. klHCTMTyT HapoAHoro 3amnTHHKa (oM6yACMeHa) B McnaHnn

// KoHCTMTyunoHHbie BecTH. - MocKBa, 1992, Ne 13.

240. E.AyKamoBa. 06iuaH Teopn» npaB HeAOBeKa. - MocKBa, 1996.

241. OOH. HaqnoHaAbHbie ynpe>KAeHHH no npaBaM HeAOBeKa, Cepua

nyfiAMKaunw no BonpocaM npo(}>eccMOHaAbHoii noArOTOBKM. - HbK>-I4opK,

1995, Ne 4.

242. ripeACTaBMTeAbnonpaBaMrpax<AaH PecnybAWKn LIoAbina. HannoHaAbHbie

OMbyACMeHbi, CBOA npaBOBbix noAO>KeHMM (no COCTOHHMO Ha 1.01.1998).

- BapuiaBa, 1999.

243. nPOOH.BTopoMMe>KAyHapOAHbiMceMHHapyHpe>KAeHnanooM6y

ACMeHy n npaBaM MeAOBeKa. - KntuMHeB, 21-23 Mari 1996.

244. H.XaMaHeBa. YnoAHOMOMeHHbiM no npaBaM HeAOBeKa - 3amnTHHK npaB

rpa»<AaH. - MocKBa, 1998.

245. XeAbCHHKCKMn (J)OHA no npaBaM HeAOBeKa. 3aMexKH o npaBax neAOBena n

MOHMTopnHre npaB HeAOBeKa. - Bapiuasa, 1997.

246. EBponeîtcKMM CyA no npaBaM HeAOBeKa. PbbpaHHbie peiueHna, B 2-x TOMax. -

MocKBa: HopMa, PÎHCTMTyT eBponehcKoro npaBa MEMMO (Y) MMA PR.

COLPI, CoBeT EBponw, INTERIGTS, 2001. TOM 1. - 841 c. TOM 2.

- 802 c.

247. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Culegere selectivă.

- Bucureşti: Polirom, 2000. - 635 p.

248. lO.H.ToAbiKa, A.C.BypAaxa. KoHCTm-ymm yKpanubi, Apyrnx crpaH

CHT B ycAOBnax nepexoAHOBO nepnoAa. - XapbKOB, 1993.

VI. Rapoarte, interviuri, comunicate, teze, articole, recomandări

249. Analiza prevederilor legale ale RM sub aspectul respectării şi non-discri-

minării persoanelor de orientare sexuală”, raport realizat de Centrul de In-

formaţii “GenderDoc-M”, august, 2004.

250. Gh.Avornic. Intensificarea activismilui juridic al cetăţenilor prin intermediul

instituţiei avocaturii- condiţie edificării statului de drept. Teză de Doctor

Habilitat. - Chişinău.

339

251. A.Barbăneagră. Aplicarea prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor

Omului în practica judiciară. // Avocatul poporului. - Chişinău: 1998, nr.l.

252. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova „Drepturile persoanelor în

vârstă de pensionare”.

253. Cotidian Naţional „FLUX” nr.l72,4 decembrie 2006, p.2.

254. Decada a Treia în Combaterea Rasismului şi Discriminării Rasiale pe par-

cursul anilor 1993-2003. Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat specifice

Programe de Acţiune pentru decadele date. Programul de Acţiune şi alte

materiale referitoare la cea de-a treia decadă, website-ul ONU pe http://

www.unhchr.ch/html/menu2/issracis.htm

255. „Discriminarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală în România”,

www.mma.ro

256. Grupul de Lucru de Experţi privind Persoanele de origine africană, 2005, p.6.

Grup format de Comisia pentru Drepturile Omului prin rezoluţia nr.2002/68 din

25 aprilie 2002.

257. Interview with Michael Head d.d. 16,03.2004 - www.coe.int, The inter-

views of the Council of Europe.

258. V.Lebedev // Juristul Moldovei - 2001, nr.16-18, p.5.

259. Lucas, Godel and Astaire: A Rejoinder. The Philosophical Quarterly. No.

137, p.507-508.

260. A.McColgan. Discrimination law and the Human Rights Act 1998. în:

T.Campbell, K.D.Ewing and A.Tomkins, eds. Sceptical Essays on Human

Rights (Oxford University Press, 2001), p.223.

261. Organization for Security and Co-operation in Europe-Office for Democratic

lnstitutions and Human Rights (OSCE-OD1HR) (septembrie 2004).

International Action Against Racism, Xenophobia, Anti-Semitism and Into-

lerance in the OSCE Region. A Comparative Study, Vienna, Office for Demo-

cratic lnstitutions and Human Rights.

262. Piaţa forţei de muncă, anul 2006, Biroul Naţional de Statistică al Republicii

Moldova, http://www.statistica.md/statistics/dat/1002/ro/PiataFM ocup

şomajul anul 2006.pdf. Accesat în iulie 2006.

263. Raport cu privire la instrumentul de evaluare CEDAW pentru Moldova,

Asociaţia Avocaţilor Americani. - Chişinău, august 2006.

264. Raport, Studiu Sociologic, „Situaţia şi poziţia studenţilor cu disabilităţi în

instituţiile de învăţământ superior" Asociaţia studenţilor cu disabilităţi din

Moldova „Gaudeamus”, p. 15.

265. Raportul Anual al CEM din 1999, p.15. în Raportul Anual al CEM din 2001,

CEM se referă la „rasism şi cel mai apropiat fenomen al antisemitismului”,

p.24. De asemenea, Raportul Anual al CEM din 2002, partea II, p.49. Informaţii

de la CEM din 23 iulie 2004.

340

266. Raportul Subcomisiei de prevenire a discriminării şi de apărare a minori-

tăţilor prezentat Comisiei pentru Drepturile Omului. Doc. ONU E (CN.4) Sub.

2(1985)6 // http://www.un.org.

267. Recomandarea 1596 (2003) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu

privire la situaţia tinerilor migranţi in Europa.

268. Recomandarea nr.R(85) 4 a Comitetului de Miniştri către Statele membre

privind violenţa în cadrul familiei.

269. Recomandarea nr.R(92) 6 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu

privire la o politică coerentă pentru persoanele handicapate.

270. Recomandarea nr.R(97) 20 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu

privire la discursul de ură.

271. Recomandarea nr.R(99) 21 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu

privire la mijloacele de comunicare în masă şi formarea unei culturi a toleranţei.

272. Studiu de bază cu privire la situaţia curentă în domeniul drepturilor omului în

RM, Chişinău, 2003 p.38. sau www.hr.un.md

273. “The Problem of Material Justice” ARSP. Beiheft nr. 24, p.20-23

274. Ziarul „CAPITALA”, nr.10 (765), vineri, 16 martie 2007

275. Ziarul „DREPTUL”, vineri, 6 iulie 2007, p.3.

276. Ziarul „Socius” Obiectiv, Vineri, 16 martie 2007, V.Ţarinâ, p.4.

277. Ziarul Nr.l pentru Tineri „ASTA DA”, nr.l 1 (62), 3 aprilie 2007, p.2.

278. Ziarul Nr.l pentru Tineri „ASTA DA”, nr.5 (56), 26 februarie 2007, p.4.

279. Working Group of Experts on People of African Descent (2005). Racism,

Racial Discrimination, Xenophobia and AII Forms of Discrimination: Com-

prehensive Implementation of and Follow-Up to the Durban Declaration and

Programme ofAction, Haut-Commissariat des Nations Unies aux droits de

l'homme, E/CN.4/2005/21.

280. MapeK HOBMUKM. BAaerb u eAUHnua, 2001

Vil. Dicţionare şi Enciclopedii

281. Dicţionarul limbii române moderne. - Bucureşti: Academia, 1975. -1049 p.

282. Dicţionar al drepturilor omului, editat de Biroul de Informare şi Documentare

al Consiliului Europei in Moldova. - Chişinău, 2001.

283. Dicţionar de drept internaţional public. - Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică. 1982.

284. Dicţionar enciclopedic, ediţia IV. - Chişinău: Cartier, 2002.

285. S. Tămaş. Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică. - Bu-

cureşti: Casa de cultură şi presă „Şansa” 1996, p.204.

286. A.Ciorănescu. Dicţionarul etimologic al limbii române(DER). — Bucureşti:

SAICULUM I.O., 2002.

287. Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de

Lingvistică „Iorgu Iordan" ediţia a Il-a. - Bucureşti: Univers Enciclopedic,

341

1996.

288. Dicţionarul Sociologiei Critice, http://www.public.iastate.edu/%7Ermazur/

dictionary.html, 2005.

289. G.Bolaffi et al. Dictionary of Race, Ethnicity and Culture. - London: Sage

publications, 2003.

290. A.Akoun et P.Ansart (dir.). Dictionnaire de sociologie. - Paris: Le Robert/

Seuil, 1999.

291. Enciclopedia Blackwell a gândirii politice. Coordonator David Miller. -

Bucureşti: Humanitas, 2000.

292. Le Petit Larousse. - Paris: 1998.

293. Mic dicţionar enciclopedic al limbii române. - Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, 1978.

294. Mic Dicţionar Enciclopedic. Ediţia a Il-a, revăzută şi adăugită. — Bucureşti:

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986. - 1910 p.

295. D. Mock. Glossary of Terrns. - Toronto: Fondation canadienne des relati- ons

raciales, 2005

296. E.Munteanu, L.-G.Munteanu. Aeterna latinitas. Mica enciclopedie a gândirii

europene în expresie latină. - laşi: Polirom, 1996.

297. The Random House Unabridged Dictionary, Second Edition, 1997.

298. Vocabularul societăţii plurale”, editat de Fundaţia pentru o Societate Des-

chisă - Timişoara, 1998.

299. Webster’s Third New International Dictionary, Merriam-Webster Inc., Pu-

blishers, Sprinngfield, Massachusetts, USA.

VIII. Webografie

300. Web site-ul Consiliului Europei: http://www.coe.int

301. Web site-ul Drepturilor Omului, Conducerea Drepturilor Omului: http://

www.dhdirh r.coe.i n t

302. Curtea Europeană pentru Drepturile omului: http://wxvw.dhcour.coe.int

303. Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei: http://www.coe.fr/cm

304. www.ms.md/ministry/press service, pagină accesată în iulie 2007.

305. The International Lesbian and Gay Association, www.ilga.org

306. The Institute for Lesbian and Gay Strategic Studies, www.iglss.org

307. “Facts on sexual orientation and sexual prejudice" http://psvchology.ucda-

vis.edu/rainbow

308. The International Lesbian and Gay Youth Organisation (IGLYO),

www.iglyo.org

309. Antisemitism and Xenophobia Today, www.axt.org.uk

310. The Anti-Defamation League, www.adl.org

311. The World Jewish Congress: www.wjc.org.il

312. Tire United Religions Iniţiative, www.uri.org

342

313. Bahâ’i Faith (site of BahâT World), www.bahai.org

314. On Islam - site of the Islam 21 Project, www.islam21.net

315. The Forum against Islamophobia and Racism (UK), www.fairuk.org

316. The Sikhism home page, www.sikhs.org

317. Hindu Resources on-line, www.hindu.org

318. The World Council of Churches, www.wcc-coe.org

319. Catholic Church - The Holy See website, www.vatican.va

320. Eastern Orthodox Churches, www.orthodoxinfo.com

321. Russian Orthodox Church, www.russian-orthodox-church.org.ru

322. Shamash: Jewish Network information and discussion on the Internet,

http://shamash.org/about.shtml

323. The United Nations High Commissioner for Refugees: www.unhcr.ch

324. The portal for the promotion and protection of the rights of migrants,

www.december 18, net

325. Asssociation des Travailleurs Magrebins en France, www.atmf.org

326. SOLIDAR, www.solidar.org

327. The European Council on Refugees and Exiles, www.ecre.org

328. The World Institute on Disability (WID), www.wid.org

329. The European Disability Forum, www.edf-feph.org

330. The European Roma Rights Centre (ERRC), www.errc.org

331. The International Romani Union, www.romaniunion.org

332. Union Romani (Spain), www.unionromani.org

333. Patrin Web Journal, www.geocities.com/Paris/5121/patrin.htm

334. The European Commission against Racism and Intolerance of the Council of

Europe, www.ecri.coe.int

335. La Ligue Internationale contre le Racisme et l’Antisemitisme (LICRA),

France, www.licra.com

336. SOS Racisme (France), www.sos-racisme.org

337. UNITED for Intercultural Action - the European Network against naţionalism,

racism, fascism and in support of migrants and refugees, www. xs4all.

nl/~united

338. The European network against racism, www.enar-eu.org/

339. The Internet Anti-racism Centre in Europe, www.icare.to/

340. The European Monitoring Centre on Racism and Xenophobia (EUMC),

www.eumc.eu.int

341. Minorities of Europe (MoE), www.moe-online.com

342. Young Women from Minorities (WFM), www.wfmonline.org

343. http.y/www.coe.int/T/E/hurnan rights/minorities/

344. http://www.coe.int/T/E/Commissioner H.R/Communication Unit/

345. http://europa.eu.int/pol/rights/index en.htm

343

346. http://europa.eu.int/comm/extei nal relations/human rights/intro/index. htm

347. http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/iT0100.htm

348. http://europa.eu.int/comm/employment social/fundamental rights/in- dex

en.htm

349. http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/rl0107.htm

350. http://www.esc.eu.int

351. http://www.unhchr.ch/about

352. http://www.unhchr.ch/tbs/doc.nsf

353. http://www.unhchr.ch/html/menu2/issracis.htm

354. http://www.unhchr.ch/html/racism

355. http://www.unhchr.ch/html/menu2/2/mechanisms.htm

356. http//:www.unhchr.ch/html/menu2/7/b/racism

357. http://www.osce.org

358. http://www.osce.org/odihr

359. http://www.osce.org/hcnm

360. http://www.osce.org/fom

361. http://www.oscepa.org

362. http://www.ilo.org

363. http://portal.unesco.org

364. http://www.oas.org

365. http://www.cisstat.com/eng/cis.htm

344

Lista abrevierilor utilizate în Monografie

alin.= alineat şi derivatele art.= articol şi derivatele c. = contra

cap. = capitol şi derivatele

CDDH = Comitetul Regulator pentru Drepturile Omului CE = Consiliul

Europei

CEDO = Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale

Omului

CEM = Centrul European de Monitorizare asupra Rasismului şi Xenofobiei CERI

= Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei cit. = citată de

CHDOM = Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova

CP = Codul Penal

CSCE = Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa DUDO = Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului EC = European Commission (Comisia

Europeană)

Ed. = Editura ed. = editura etc. = etcetera ex. = exemplu HIV/SIDA = hot. =

hotărâre

ICNUR = înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi

LGBT = Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transexuali

lit. = litera şi derivatele

MAI = Ministerul Afacerilor Interne

MO = Monitorul Oficial

nr.= număr şi derivatele

nr. = numărui

O.S.C.E. = Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

ODIHR = Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului

OIM = Organizaţia Internaţională a Muncii

ONG = Organizaţie neguvernamentală

ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite

op.cit. = opera citată

OSCE = Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa p.= pagina şi

derivatele par. = paragraful

pct. = punct şi derivatele

PIDCP = Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice

PNUD = Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

RASSM = Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească

RAXEN = Reţeaua Europeamă de Informare aupra Rasismului şi Xenofobiei

RFoM = Reprezentantul pentru Libertatea Mass-media

RM = Republica Moldova şi derivatele

RSSM = Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

ş.a. = şi altul şi derivatele

345

ş.a.m.d. = şi aşa mai departe

S.U.A. = Statele Unite ale Americii

sec. = secţiune şi derivatele

trad. = traducere (tradusă)

UE = Uniunea Europeană

UNESCO = The United Nations Educaţional, Scientific and Cultural Organiza-

tion (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) UNICEF =

The United Nations Childrens Fund (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii)

URSS = Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste v. = versus

voi. = volum şi derivatele.

346

GLOSAR

1. Aziiant - persoana care a aplicat o cerere către Guvern pentru a fi recunoscut

drept refugiat.

2. Acţiuni de protecţie împotriva discriminării includ: adresare a unei petiţii

sau unui semnal; advocacy, emisiuni radio, greva foamei etc.

3. Adaptare rezonabilă - luarea de măsuri care ar permite persoanelor cu

disabilităţi accesul şi participarea reală la viaţa socială, cu excepţia cazului în

care astfel de măsuri ar presupune un efort nepotrivit din partea celui obligat să

le ia.

4. Anti-semitism - ostilitate sau ură latentă sau deschisă îndreptată spre evrei ca

individuali sau spre poporul evreiesc (ci nu la toate popoarele semitice),care

duce la discriminare socială, economică, instituţională, religioasă, culturală sau

politicală.

5. Asociere pentru săvârşirea unei fapte de discriminare — fapta de a se

asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul savîrşirii uneia sau mai

multor fapte de discriminare ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei

astfel de asocieri.

6. Complicitate la discriminare - fapta persoanei care facilitează sau ajută in

mod intenţionat o persoană, la savîrşirea unei fapte de discriminare. Se consi-

deră, de asemenea, complicitate la discriminare, fapta persoanei de a promite,

înainte sau în timpul savirşirii faptei de discriminare, că va favoriza pe laptui-

tor, chiar dacă după savîrşirea faptei promisiunea a fost îndeplinită.

7. Comportament discriminatoriu - orice comportament care, prin efectele pe

care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat un grup de

persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau

comunităţi.

8. Comunitate - grup de persoane cu interese, identităţi sau norme de viaţă

comune.

9. Comunitate etnică minoritară - grup de persoane din altă comunitate ce diferă

etnic de populaţia de bază.

10. Discriminare - orice tratament diferit şi inegal pe baza unei categorii pe care

vorbitorul o prezumă a fi ordinar injustă.

11. Discriminare Directă - orice acţiune sau inacţiune în raport cu o persoană pe

baza de gen/sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială,

religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii,

vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, sau de alte criterii sau

semne individuale, care are drept scop sau consecinţă limitarea sau intimidarea

recunoaşterii, exercitării şi implementării în condiţii de egalitate a drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului.

12. Discriminare Indirectă - orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră

347

care dezavantajează anumite persoane, pe baza gen/sex, rasă, naţionalitate,

origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă,

opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare

civilă, stare materială, sau de alte criterii sau semne individuale, faţă de alte

persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sînt

justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale acestui scop

sînt adecvate şi necesare.

13. Discriminare Multiplă - orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai

multe criterii, aşa precum gen/sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie,

origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică,

starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, sau de alte

criterii sau semne individuale.

14. Discriminare pozitivă - măsuri speciale temporare luate de către persoane

fizice sau juridice, fie pentru a preveni sau compensa dezavantajele suferite de

o persoană, un grup sau o comunitate datorită uneia sau mai multor fapte de

discriminare, fie pentru a facilita participarea lor efectivă în toate domeniile

vieţii sociale.

15. Discriminarea prin asociere - orice faptă de discriminare savîrşitâ împotriva

unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie identificată conform

criteriilor de gen/sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine

socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea

sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, sau de alte

criterii sau semne individuale, este asociată cu una sau mai multe persoane

aparţinînd unei asemenea categorii de persoane.

16. Diversitate - recunoaşterea şi valorificarea faptului că societatea este formată

din diferite grupuri de persoane cu diferite interese, aptitudini, talente,

necesităţi etc. (e.g. diversitate culturală).

17. Egalitate - a fi tratat înacelaşi fel ca şi alte persoane (e.g. egalitate/oportunităţi

egale la locui de muncă).

18. Etnic - referitor la un grup de persoanecare au aceleaşi tradiţii naţionale sau

culturale.

19. Grup de persoane - cel puţin trei persoane reunite spontan sau pe baza unor

interese.

20. Grup rasial - grup de persoane definite prin referinţă la culoare, rasă, naţi-

onalitate, origini etnice sau naţionale, naţionalitate.

21. Hărţuire sexuală - orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat

în mod fizic, verbal sau orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea

persoanei, sau creează un mediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau

intimidată, şi când, în mod special, refuzul de a accepta un astfel de

comportament sau constrângere ar influenţa luarea de decizii şi afectează

348

persoana.

22. Instigare Ia ură rasială - publicarea sau distribuirea, în orice loc public sau la

orice întâlnire publică, a materialului care ameninţă, insultă sau abuzează orice

grup rasial.

23. Instigarea la discriminare - orice acţiune sau inacţiune care determină cu

intenţie pe cineva să săvârşească o faptă de discriminare.

24.Intenţia de a discrimina - orice informaţie declarată în public de a săvîrşi o

faptă de discriminare.

25. Intoleranţă - nedorinţa de a recunoaşte şi respecta diferenţele de opinii şi

convingeri ale altor persoane.

26.Inversarea sarcinii probei - în reglementările cu privire la protecţia împotriva

discriminării sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat

cererea de chemare în judecată, pentru fapte care permit a se pre- zuma

existenţa unei discriminări.

27. Migrant - persoana care se mută de la un loc la alt loc pentru a-şi căuta locul de

trai (e.g. migrant economic).

28. Multicultural - referitor sau constituind multe grupuri diferite culturale sau

etnice.

29.Orientare sexuală - apartenenţă la unul sau mai multe grupuri ce se deosebesc

prin preferinţele sexuale, cum ar fi: heterosexual, homosexual ori bisexual,

lesbian, transsexual.

30. Persecutare - a fi rău tratat fizic şi/sau moral pe o anumită perioadă de timp,

mai ales drept rezultat a unor convingeri politice sau religioase.

31. Prejudecată - atitudine care predispune o persoană să gândească, simtă,

perceapă sau acţioneze într-o manieră favorabilă sau defavorabilă faţă de un

grup sau faţă de anumiţi membri ai acestui grup.

32. Rasism - comportament, cuvinte sau practici care avantajează sau deza-

vantajează oamenii din cauza culorii, culturii sau originii etnice a acestora.

Formele sale mai subtile sunt la fel de periculoase ca şi cele evidente.

33. Segregare - orice faptă care are drept scop sau consecinţă separarea fizică

neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii, gen/sex, rasă, naţionalitate,

origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă,

opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare

civilă, stare materială, sau de alte criterii sau semne individuale.

34. Stereotip - a acţiona pe presupuneri despre orice rol ce este potrivit pentru

anumite grupuri de persoane.

35. Tratament defavorizat - orice act, acţiune sau inacţiune care afectează direct

sau indirect drepturile şi interesele legale.

36. Victiinizare - orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie

cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al

349

unei persoane în cazul în care persoana dată a întreprins sau care e presupusă că

a întreprins sau va întreprinde acţiunile pentru protecţia împotriva discriminării;

tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în

condiţiile date.

37. Xenofobie - frică anormală, adâncă sau profundă faţă de străini sau faţă de ceea

ce este străin.

350

ANEXE

Anexa I MODEL DE CERERE

Petiţie către Ombudsman

Către Ombudsmanul pentru combaterea discriminării, Domnule Preşedinte

Prin prezenta, subsemnatul(a) .....................................................

............... ... domiciliat(ă) în . .........................................................

................................. .. întocmez:

PLÂNGERE

Împotriva făptuitorului(oarei)/ reprezentantului/ instituţiei/ firmei domiciliat(ă)/cu sediul în.

MOTIVELE PLÂNGERII

în fapt,

La data de ............................................................ în jurul orei .............. mă

aflam la .............................................................................................................

(Se va face o descriere detailată, concisă şi clară a incidentului, prin care petiţionarul

consideră că a fost discriminat. Se va indica data, ora şi locul unde a fost săvârşită fapta,

precum şi arătarea tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la

evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Pentru argumentarea cazului petiţionarului se va

preciza numele martorilor şi al altor probe).

în drept,

fapta constituie o încălcare a prevederilor Legii cu privire la non-discrimi-

nare.

(Sub aspect juridic, se va indica actul normativ şi articolelor din act relevante)

Ca mijloc de probă,

Dovada plângerii o fac cu declaraţiile martorilor 1 2.

3.

351

Alte probe (înregistrări audio, înregistrări video, documente/adrese oficiale

etc.)

Data depunerii Semnătura

352

Anexa II

PROIECT

LEGEA cu privire Ia anti-discriminare

Capitolul I

Dispoziţii generale

Articolul 1. Scopul legii

Prezenta lege este adoptata cu scopul de a preveni, a interzice şi a eradica orice

formă de discriminare, asigurând fiecărei fiinţe umane:

- egalitatea în faţa legii;

- egalitatea de tratament, şanse şi oportunităţi de participare in viaţa publică;

- protecţie efectivă împotriva discriminăiii.

Scopul prezentei legi printre altele este şi de a activiza şi eficientiza Ombud-

smanul ca instituţie şi instrument de protecţie a drepturilor omului.

Articolul 2.Principiul non-discriminării

(1) Principiul non-discriminării presupune asigurarea din partea statului a unei bune

guvernări democratice şi garantarea unei participări a fiecărei persoane la viaţa politică,

civilă, economică, socială şi culturală, fără deosebire de sex, rasă, naţionalitate, origine

etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală

cronică necovtagioasă, infecţie cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale,

stabilite prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(2) Principiile şi dispoziţiile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor fizice

şi juridice de pe teritoriul Republicii Moldova. Persoanele juridice au obligaţia de a

adopta măsuri afirmative pentru a asigura egalitatea de şanse şi oportunităţi şi să

asigure o adaptare rezonabilă pentru persoanele cu disabilităţi.

(3) Nu se consideră discriminare măsurile, acţiunile sau inacţiunile întreprinse

de către Stat, persoane juridice şi de alţi subiecţi care favorizează anumite grupuri

sociale m scopul reabilitării/egatării şanselor, dacă aceasta se prevede de lege.

Articolul 3. Noţiuni de bază

în sensul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:

Discriminare directă - orice acţiune sau inacţiune in raport cu o persoană pe baza

criteriilor enumerate în art. 2 alin. 1, care are drept scop sau consecinţă limitarea sau

intimidarea recunoaşterii, exercitării şi implementării in condiţii de egalitate a

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Discriminare indirectă - orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră care

dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor expuse în art.2 alin.l, faţă de

alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sînt

justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale acestui scop sînt

353

adecvate şi necesare.

Discriminare multiplă - orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai multe

criterii de la art.2 alin.l.

Măsuri afirmative (Discriminarepozitivă) - măsuri speciale temporare luate de către

persoane fizice sau juridice, fie pentru a preveni sau compensa dezavantajele

suferite de o persoană, un grup sau o comunitate datorită uneia sau mai multor fapte

de discriminare, fie pentru a facilita participarea lor efectivă in toate domeniile

vieţii sociale.

Discriminarea prin asociere - orice faptă de discriminare savîrşită împotriva unei

persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie identificată conform criteriilor de

la art.2 alin.l, este asociată cu una sau mai multe persoane aparţi- nînd unei

asemenea categorii de persoane.

Segregare - orice faptă care are drept scop sau consecinţă separarea fizică

neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii de la art.2 alin.l.

Tratament defavorizat - orice act, acţiune sau inacţiune care afectează direct sau

indirect drepturile şi interesele legale.

Intenţia de a discrimina - orice informaţie declarată în public de a sâvîrşi o faptă

de discriminare.

Comportament discriminatoriu - orice comportament care, prin efectele pe care le

generează, favorizează sau defavorizează nejustificat un grup de persoane sau o

comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi.

Acţiuni de protecţie împotriva discriminării includ: adresare a unei petiţii sau unui

semnal; advocacy, emisiuni radio, greva foamei etc.

Instigarea la discriminare - orice acţiune sau inacţiune care determină cu intenţie

pe cineva să săvîrşească o faptă de discriminare.

Complicitate la discriminare - fapta persoanei care facilitează sau ajută în mod

intenţionat o persoană, la savîrşirea unei fapte de discriminare. Se consideră, de

asemenea, complicitate ia discriminare, fapta persoanei de a promite, înainte sau în

timpul savîrşirii faptei de discriminare, că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după

savîrşirea faptei promisiunea a fost îndeplinită.

Asocierea pentru savîrşirea unei fapte de discriminare - fapta de a se asocia sau de a

iniţia constituirea unei asocieri în scopul savîrşirii uneia sau mai multor fapte de

discriminare ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

Orientare sexuală - apartenenţă la unul sau mai multe grupuri ce se deosebesc

prin preferinţele sexuale, cum ar fi: heterosexual, homosexual ori bisexual, lesbian,

transsexual.

Hărţuire - orice formă de comportament, verbal sau nonverbal manifestat

conştient pe baza criteriilor de la art.2 alin.l, in raport cu o fiinţă umană, cu scopul

de a leza demnitatea persoanei ori a creea o atmosferă incomodă, ostilă, degradantă

sau ofensatoare.

Hărţuire sexuală - orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat în

354

mod fizic, verbal sau orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea persoanei,

sau creează un mediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau intimidată, şi

când, în mod special, refuzul de a accepta un astfel de comportament sau

constrângere ar influenţa luarea de decizii şi afectează persoana.

Victimizare - orice comportament negativ ca urmare a unei plîngeri în justiţie

cu privire la încălcarea principiului nediscriminârii; tratament defavorizat al unei

persoane în cazul în care persoana dată a întreprins sau care e presupusă că a

întreprins sau va întreprinde acţiunile pentru protecţia împotriva discriminării;

tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în condiţiile

date.

Inversarea sarcinii probei - în reglementările cu privire la protecţia împotriva

discriminării sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat cererea

de chemare in judecată, pentru fapte care permit a se prezuma existenţa unei

discriminări.

Grup de persoane - cel puţin trei persoane reunite spontan sau pe baza unor

interese.

C. omunitate - grup de persoane cu interese, identităţi sau norme de viaţă

comune.

Adaptarea rezonabilă - luarea de măsuri care ar permite persoanelor cu

disabilităţi accesul şi participarea reală la viaţa socială, cu excepţia cazului in care

astfel de măsuri ar presupune un efort nepotrivit din partea celui obligat să le ia.

Articolul 4. Cadrul juridic

(1) Raporturile juridice in domeniul eradicării tuturor formelor de discriminare

sînt reglementate de Constituţia Republicii Moldova, de prezenta lege, de alte acte

normative, precum şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este

parte.

(2) în caz de neconcordanţă între reglementările actelor juridice naţionale cu

privire la nediscriminare şi cele ale tratatelor internaţionale la care Republica

Moldova este parte, prioritatea va fi oferită după cum urmează:

1. tratatele internaţionale;

2. Constituţia Republicii Moldova;

3. prezenta Lege;

4. alte acte legislative sau normative.

(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în toate domeniile vieţii sociale. (4)

Constituie discriminare şi se sancţionează potrivit prezentei legi: discriminarea

directă, discriminarea indirectă, discriminarea multiplă, comportamentul

discriminatoriu, hărţuirea, instigarea la discriminare, intenţia declarată public de a

discrimina, segregarea, discriminarea prin asociere, asocierea în vederea săvîrşirii

unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare savîrşite cu privire la o

persoană, un grup de persoane sau o comunitate, cu excepţia cazurilor in care

355

acestea sînt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democrată.

(5) Discriminarea şi victimizarea constituie contravenţii şi se sancţionează

contravenţional, potrivit prezentei legi, dacă nu intră sub incidenţa legii penale.

Articolul 5. Forme agravante de discriminare

Constituie forme agravante de discriminare:

a) segregarea;

b) discriminarea multiplă;

c) fapta de instigare la discriminare savîrşită de o persoană care se află pe o

poziţie de autoritate faţă de cel instigat;

d) discriminarea savîrşită de două sau mai multe persoane;

e) săvîrşirea în mod repetat a unei fapte de discriminare, chiar şi după pe-

depsirea faptei de discriminare.

Articolul 6. Individualizarea faptei de discriminare

Individualizarea faptei de discriminare se efectuează ţinind cont de gradul de

pericol social al faptei savîrşite, de împrejurările în care a fost savîrşită fapta, de

modul şi mijloacele de savîrşire a acesteia, de scopul urmărit, de consecinţe, de

personalitatea făptuitorului, precum şi de celelalte circumstanţe ale săvîrşirii faptei.

Articolul 7. Fapte care nu constituie discriminare

Nu se consideră fapte discriminatorii:

a) stabilirea cerinţelor pentru vârstă minimală, experienţă profesională sau

durata de serviciul în procedurile de angajare în câmpul muncii atunci când aceasta

este necesar într-o societate democrată şi este prevăzut de lege;

b) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă maximală în procedurile de angajare în

câmpul muncii, atunci când acestea sînt în conformitate cu legea şi necesare într-o

societate democrată;

c) tratament diferit al persoanelor pe bază de cetăţenia lor sau a apatrizilor

prevăzut de legea sau tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte;

d) protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor în perioada sarcinii şi

alăptării, prevăzute de legislaţie, cu excepţia cazurilor în care femeia însărcinată sau

mama nu doreşte să se folosească de protecţie şi a informat angajatorul despre

aceasta în formă scrisă;

e) stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru durata serviciului, prevăzut de

legislaţie pentru scopurile de asigurare a pensiei;

f) tratamentul diferit al persoanelor cu disabilităţi în timpul învăţământului şi

dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice edu-

caţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora;

g) stabilirea cerinţelor pentru o vârstă minimală şi maximală pentru a merge la

activităţi de educaţie sau instruire, atunci când aceasta este justificat în mod

356

obiectiv şi în conformitate cu legislaţia, în dependenţă de natura educaţiei, sau de

condiţiile în care aceasta este desfăşurată;

h) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în

legătură cu o ocupaţie desfăşurată in instituţiile sau organizaţiile religioase atunci

când, pe motiv al naturii ocupaţiei date sau al condiţiilor în care este desfăşurată

religia, credinţa sau sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa profesională cu

privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei, atunci obiectivul este legal şi cerinţa

nu depăşeşte ce este necesar pentru atingerea acesteia;

i) tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credinţă sau sex în

educaţia religioasă, inclusiv educaţie cu scopul de a desfăşura o ocupaţie referită la

punctul h);

j) măsurile din sfera educaţiei ce asigură balanţa în participarea bărbaţilor şi

femeilor, în măsura în care acestea sînt necesare;

k) măsuri speciale care beneficiază persoanele sau grupurile de persoane care

sînt pe poziţie dezavantajată pe baza criteriilor enumerate în art.2 alin.l, care au

drept scop egalitatea de şanse, în măsura în care acestea sînt necesare;

l) protecţie specială a copiilor fără părinţi, minorilor, părinţilor singuratici şi

persoanelor cu disabilităţi, prevăzute de legislaţie;

m) măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor, care aparţin

minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice, precum şi dreptul lor de a exista şi de a

se dezvolta, în mod individual sau în mod colectiv cu restul membrilor grupurilor

lor, culturii lor, cît şi profesarea şi practicare religiei lor, folosirea limbii lor;

n) măsurile din domeniul educaţiei pentru asigurarea participării persoanelor

care aparţin minorităţilor etnice, în măsura în care acestea sînt necesare;

o) anunţurile speciale de angajare a persoanelor de un anumit sex la locurile de

muncă în care, datorită naturii sau condiţiilor speciale de prestare a muncii

prevăzute de lege, unde sexul este determinant;

p) acţiunile afirmative. Capitolul II

EGALITATEA ÎN ACTIVITATEA SOCIAL-ECONOMICĂ

Articolul 8. Accesul egal la activitatea de întreprinzător

Constituie contravenţie, conform prezentei legi, condiţionarea participării la o

activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei

profesii de unul dintre criteriile de la art.2 alin.l.

Articolul 9. Discriminarea unei persoane în relaţii de muncă şi/sau de protecţie

socială

(1) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, discriminarea persoanei pe

cel puţin unul dintre criteriile de la art.2 alin.l, intr-un raport de muncă şi/ sau de

protecţie socială, în următoarele situaţii:

357

a) la momentul în care un post vacant este anunţat, angajatorul nu are dreptul

de a impune cerinţe care au legătură cu criteriile ce se referă la art.2 alin.l, cu

excepţia cazurilor din articolul 7;

b) înainte de a încheia un contract individual de muncă, angajatorul nu are

dreptul de a cere de la candidat informaţii cu privire la criteriile ce se referă la art,2

alin.l, cu excepţia cazurilor din articolul 7;

c) angajatorul nu are dreptul de a refuza să angajeze un candidat pe motive de

sarcină, maternitate sau creştere a copiilor;

d) angajatorul nu are dreptul de a refuza să angajeze sau să angajeze în condiţii

mai puţin favorabile, persoanele pe bază de criterii din art.2 alin.l, cu excepţia

cazurilor din art. 7.

e) angajatorul este obligat să asigure egalitate în condiţiile de muncă fără

deosebirile pe bază de criteriile din art.2 alin.l;

f) angajatorul trebuie să asigure remunerare egală pentru aceeaşi prestare de

servicii şi lucru de valoare egală;

g) angajatorul este obligat să prevadă şanse egale tuturor angajaţilor cu nici o

referinţă la criteriile din art.2 alin.l, pentru creşterea calificării şi recalificării lor

profesionale, precum şi dezvoltarea şi promovarea profesională în poziţie sau grad

prin aplicarea criteriilor de performanţte egale în aprecierea activităţii acestora;

h) angajatorul este obligat să adapteze locul de muncă la necesităţile persoanei

cu disabilităţi atunci când îl/o angajează sau când disabilitatea intervine după

angajarea acestuia/acesteia, cu excepţia cazurilor când cheltuielile pentru astfel de

adaptări sînt excesiv de iraţionale şi ar cauza un obstacol serios pentru angajator;

i) angajatorul este obligat la momentul angajării, atunci cînd este necesar de a

atinge obiectivele legii date, să încurajeze persoanele care aparţin unui anumit grup

etnic sau sexual, să aplice pentru o anumită muncă sau poziţie;

j) angajatorul este obligat în condiţii egale să încurajeze dezvoltarea vocaţio-

nalâ şi participarea angajaţilor şi lucrătorilor care aparţin unui anumit grup sau

persoane care se identifică în baza criteriilor de la art.2 alin.l;

(2) Un angajator care a primit o plângere de la un angajat al său, care se

consideră victimă a unei hărţuiri, inclusiv hărţuire sexuală, la locul de muncă,

trebuie imediat să desfăşoare o investigaţie, să ia măsuri necesare pentru a stopa

hărţuirea, precum şi să impună sancţiuni disciplinare în cazul hărţuirii de către un

alt angajat;

(3) Angajatorul, in cooperare cu sindicatele, trebuie să ia măsuri eficiente

pentru prevenirea oricărei forme de discriminare la locul de muncă;

(4) în cazul în care eşuează să îndeplinească obligaţia din art.9, alin.3, angaja-

torul trebuie să poarte răspundere în conformitate cu legea dată pentru actele de

discriminare efectuate la locul de muncă de către un lucrător sau un angajat a! său;

(5) Angajatorul este obligat să aplice indici egali pentru sancţiunile disciplinare

fără deosebirile pe bază de criteriile din art.2 alin.l;

358

(6) Angajatorul este obligat să afişeze într-un loc accesibil pentru angajaţi,

textul legii date, precum şi clauzele pentru contractul individual şi colectiv de

muncă, ce au legătură cu protecţia împotriva discriminării;

(7) Angajatorul este obligat să elibereze informaţii (referitoare la deciziile

luate de către angajator), la cererea persoanei care susţine că drepturile acesteia au

fost violate pe unul din criteriile enumerate la art.2 alin.l;

(8) Prevederile acestui articol se aplică, de asemenea, la relaţiile din serviciul

public şi cel militar.

Capitolul HI EGALITATEA ÎN SFERA EDUCAŢIONALĂ

Articolul 10. Accesul la educaţie

(1) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, împiedicarea accesului

unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educaţie de stat sau privat

din cauza apartenenţei acestora la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică,

cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala

cronică necontagioasâ, infecţie HIV/SIDA.

(2) Prevederile alineatului (1) se aplică tuturor nivelelor din sistemul educa-

ţional, inclusiv la admiterea sau la înscrierea în instituţiile de învăţământ şi la

evaluarea ori examinarea cunoştinţelor.

(3) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, solicitarea unor declaraţii

doveditoare a apartenenţei solicitantului (persoanei) la o anumită etnie, care să

condiţioneze accesul ei la educaţie în limba maternă.

(4) Potrivit prevederilor prezentei legi, înfiinţarea de clase cu predare în limba

maternă nu constituie segregare.

Articolul 11. Protecţia în exercitarea dreptului la educaţie

(1) Organele de administrare publică centrală, precum şi organele de admi-

nistrare publică locală sînt obligate să ia măsurile necesare pentru a nu admite vreo

segregare în instituţiile de învăţământ;

(2) Conducerea instituţiei de învăţământ este obligată să ia măsurile efective de

a preveni orice formă de discriminare la locul învăţământului, ce intervine din

partea personalului pedagogic sau nepedagogic sau a vreunui student.

(3) Conducerea instituţiei de învăţământ trebuie să aducă la cunoştinţa corpului

didactic, auxiliar şi elevilor/studenţilor prezenta Lege, şi toate prevederile

administrative cu referire la protecţia împotriva discriminării, inclusiv prin afişarea

ei într-un loc accesibil tuturor;

(4) în cazul în care conducerea instituţiei de învăţământ a primit o plângere de

la un student, care se consideră subiect al hărţuirii din partea personalului corpului

359

didactic, auxiliar şi elevilor/studenţilor, este obligat, în mod imediat, să desfăşoare

o investigaţie şi să ia măsurile necesare pentru a opri hărţuirea, precum şi să impună

o sancţiune disciplinară;

(5) Instituţiile de învăţământ trebuie să ia măsurile adecvate pentru a asigura

egalitatea şanselor pentru exercitarea eficientă a dreptului la educaţie a persoanelor

cu disabilităţi, cu excepţia cazurilor în care astfel de măsuri sînt excesiv de

iraţionale şi ar impune piedici serioase instituţiei;

(6) In caz de eşuare de a îndeplini obligaţia din alin.4 conducerea instituţiei de

învăţământ va purta răspundere pentru discriminarea ce are loc la locul instituţiei de

învăţământ din partea unui funcţionar administrativ, profesor sau student, în

înţelesul prezentei Legi;

(7) Persoanele, care oferă instruire, precum şi cele care editează manuale şi

materiale educaţionale, sînt obligate să dea informaţii şi să aplice metodele de

educaţie într-un mod care să fie focusat pe depăşirea stereotipului privind rolul

femeilor şi bărbaţilor în sferele vieţii publice şi familiare, stereotipurile negative

faţă de grupurile rasiale, etnice şi religioase, faţă de persoanele cu disabilităţi,

precum şi să promoveze principiile toleranţei;

(8) Grădiniţele de copii, şcolile, liceele, colegiile şi universităţile trebuie să

includă în curiculum lor educaţional planuri de educaţie pe probleme de egalitate

dintre oameni indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie. starea

sănătăţii, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă

politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala

cronică necontagioasâ, infecţie HIV/SIDA.

(9) Statul, prin intermediul instituţiilor de învăţământ şi educaţie, va între-

prinde acţiuni afirmative de promovare a participării balansate a femeilor şi

bărbaţilor la exercitarea profesilor specifice unde se atestă supra-reprezenta- rea

persoanelor de un anumit sex.

(10) Sub incidenţa prezentului articol cad şi instituţiile de învăţământ şi

educaţie organelor afacerilor interne, militare, securitate etc.

Capitolul IV EGALITATEA ÎN ACCESUL LA SERVICIILE PUBLICE

Articolul 12. Accesul la serviciile publice: administrative, juridice, de sănă-

tate, la alte servicii, bunuri şi facilităţi

Constituie contravenţie, conform prezentei legi, dacă fapta nu intră sub inci-

denţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din

cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică,

la o anumită rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială,

religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disa- bilitate,

vârstă, orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare materială, boala cronică

360

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA, de către toate subiectele care au obligaţia de a

presta servicii, prin:

a) împiedicare pe orice cale a accesului la serviciile de sănătate;

b) refuzarea accesului la serviciile oferite de cinematografe, biblioteci, teatre,

muzee şi expoziţii, cu excepţia cazurilor în care această restrângere este în

conformitate cu legea şi este necesară într-o societate democrată;

c) refuzarea acordării serviciilor publice administrative şi juridice;

d) refuzul de a acorda un credit bancar sau orice alt tip de servicii bancare, cu

excepţia cazurilor în care acestea sînt în conformitate cu legea şi necesare într-o

societate democrată;

e) refuzul de a vinde sau de a închiria un bun mobil sau imobil, cu excepţia

cazurilor în care acestea sînt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate

democrată;

f) refuzarea accesului la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante,

baruri, discoteci sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sînt în

proprietate privată ori publică, cu excepţia cazurilor în care acestea sînt în con-

formitate cu legea şi necesare într-o societate democrată;

g) refuzarea accesului la serviciile oferite de companiile de transport în comun,

cu excepţia cazurilor în care acestea sînt în conformitate cu legea şi necesare într-o

societate democrată;

h) refuzarea accesului la orice alte servicii oferite de orice alţi prestatori de

servicii, cu excepţia cazurilor în care acestea sînt în conformitate cu legea şi

necesare intr-o societate democrată. Capitolul V

PROTECŢIA ÎN EXERCITAREA ALTOR DREPTURI

Articolul 13. Accesul egal la funcţiile publice

(I) Statul, organele publice centrale şi cele locale de auto-guvernare sînt

obligate să asigure o politică de încurajare a participării balansate dintre femei şi

bărbaţi, precum şi a participării reprezentanţilor din grupurile etnice, religioase sau

lingvistice la guvernare şi la adoptarea deciziilor.

2) Stabilirea unor restricţii directe sau indirecte după criteriul de rasă, naţi-

onalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, edu-

caţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă, orientare sexuală, stare

civilă, starea sănătăţii; stare materială, boală cronică necontagioasă, infecţie

HIV/SIDA în caz de anunţare, organizare şi admitere la concurs pentru ocuparea

unei funcţii publice este interzisă, cu excepţia cazurilor în care acestea sînt în

conformitate cu legea şi necesare într-o societate democrată. în serviciile publice

pot fi restricţii pe principii de cunoaştere a limbii, în partide - pe convingeri politice,

în biserici - pe convingeri religoase, în mănăstiri - pe criteriu sexual etc. (3)

Conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alte persoane cu

361

funcţie de răspundere sînt obligate să asigure accesul egal la ocuparea unei funcţii

publice în conformitate cu exigenţele profesionale, fără diferenţiere după criteriul

de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,

convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, disabilitate, vârstă,

orientare sexuală, starea sănătăţii, stare civilă, stare materială, boala cronică

necontagioasă, infecţie HIV/SIDA a pretendenţilor.

Articolul 14.Libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a domiciliului şi

accesul în locurile publice

(1) Constituie contravenţie, în conformitate cu prezenta lege, orice com-

portament ce constă din determinarea părăsirii domiciliului sau locuinţei, în

deportare sau in ingreunarea condiţiilor de viaţă şi de trai cu scopul de a-l face să

renunţe la domiciliul sau la locuinţă a posesorului acestuia, identificate fără

consimţământul personal, pe baza criteriilor de la art.2 alin.l, precum şi obligarea

unui grup de persoane aflate în minoritate de a părăsi localitatea sau zonele în care

locuieşte.

(2) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, orice comportament care

are ca scop strămutarea sau alungarea unei persoane sau unui grup de persoane

dintr-un sector sau dintr-un imobil, ce ie aparţine sau care este închiriat legal pe

baza unuia din criteriile de la art.2 alin.l.

(3) Prevederea alin. (2) nu poate fi interpretată în sensul restrângerii dreptului

autorităţilor de punere în aplicare a planurilor de sistematizare si amenajare a

teritoriului, atât timp cît mutarea se face în condiţiile legii, iar măsură luată nu este

determinată de unul din criteriile de la art.2 alin.l.

(4) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, restrângerea sau inter-

zicerea accesului unei persoane sau al unui grup de persoane in locurile publice pe

baza unuia din criteriile de la art.2 alin.l.

Articolul 15. Interzicerea propagandei şi instigării Ia ură, respectul faţă de

demnitatea umană

(1) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, dacă fapta nu intră sub

incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, avind caracter de

propagandă sau de instigare la ură, pe baza unuia din criteriile de la art.2 alin.l, dacă

acestea au condus la prejudiciu fizic sau moral.

(2) Constituie contravenţie, conform prezentei legi, orice act sau fapt public

care are drept scop sau vizează atingerea demnităţii sau crearea unei atmosfere de

intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei

persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora

la o categorie identificată pe unul din criteriile de la art.2 alin.l.

(3) Constitue contravenţie în sensul prezentei legi abuzul de drept:

a) orice comportament negativ ca urmare a unei plîngeri în justiţie cu privire la

362

încălcarea principiului nediscriminării;

b) tratament defavorizat al unei persoane în cazul în care persoana dată a în-

treprins sau care e presupusă că a întreprins sau va întreprinde acţiunile pentru

protecţia împotriva discriminării;

c) tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în

condiţiile date.

Capitolul VI OMBUDSMANUL ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII

Articolul 16. Statutul Ombudsmanului împotriva Discriminării

(1) Ombudsmanul împotriva Discriminării, este instituţie publică de stat în

domeniul discriminării, cu personalitate juridică, creată de stat cu scopul eradicării

discriminării sub orice formă, independentă şi imparţială, aflată sub control

parlamentar, care asigură respectarea şi aplicarea principiului nediscri minării, în

conformitate cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu actele juridice

internaţionale cu privire Ia drepturile omului şi nediscriminare la care Republica

Moldova este parte.

(2) în exercitarea atribuţiilor sale, Ombudsmanul împotriva Discriminării, este

independent faţă de deputaţii Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova,

autorităţile publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de răspundere de la

toate nivelurile.

(3) Ombudsmanul împotriva Discriminării are responsabilitatea de a elabora şi

aplica politicile publice în materia nediscriminarii. în acest sens, Ombudsmanul

împotriva Discriminării colaborează cu Centrul pentru Drepturile Omului din

Republica Moldova, organele naţionale publice centrale şi locale, organizaţiile

naţionale obşteşti, organizaţiile internaţionale interguvernamen- tale şi

neguvernamentale.

(4) Ombudsmanul împotriva Discriminării asigură în condiţiile legii, respec-

tarea principiului non-discriminării faţă de toţi cetăţenii Republicii Moldova,

cetăţenii străini şi apatrizii, care se află legal pe teritoriul Republicii Moldova.

Articolul i7. Structura instituţiei Ombudsmanuiui împotriva Discriminării.

Numirea şi eliberarea din funcţie

(1) Instituţia Ombudsmanuiui împotriva Discriminării este compusă din:

Consiliul Ombudsmenilor specializaţi, Preşedinte, personal de specialitate.

a) Consiliul Ombudsmenilor specializaţi este compus din 5 membri numiţi de

către Parlament la propunerea: Parlamentului - 3 membri; Societăţii civile - 2

membri. Şi anume: Ombudsmanul asigurării egalităţii de şanse, Ombudsmanul

copiilor, tinerilor şi a vîrstnicilor; Ombudsmanul pentru protecţia persoanelor cu

disabilităţi şi persoanelor private de libertate; Ombudsmanul pentru protecţia

363

minorităţilor etnice, sexuale, religioase, Ombudsmanuiui împotriva rasismului,

xenofobiei, anti-semitismului şi intoleranţei.

b) Poate fi numit membru al Consiliului Ombudsmenilor specializaţi orice

cetăţean al Republicii Moldova, licenţiat în drept, care nu are antecedente penale,

are capacitate de exerciţiu, are o experienţă în domeniul apărării drepturilor şi

libertăţilor omului şi se bucură de autoritate în societate.

c) în selectarea membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se va

respecta principiile de participare balansată a femeilor şi bărbaţilor şi persoanelor

care aparţin unor anumite grupuri minoritare.

(2) Ombudsmanul împotriva Discriminării dispune de ştampilă şi formulare ce

au imprimate denumirea instituţiei şi imaginea stemei de stat a Republicii Moldova.

(3) Propunerile privind candidaturile Consiliului Ombudsmenilor specializaţi

sînt înaintate Biroului Permanent al Parlamentului, în decursul ultimei luni a

mandatului membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi desemnaţi anterior.

(4) Biroul Permanent al Parlamentului are obligaţia de a publica pe site-ul

Parlamentului candidaturile depuse. înaintează propunerile Comisiei parlamentare

pentru drepturile omului în vederea audierii candidaţilor. în termen de 15 zile de la

publicarea candidaturilor se pot depune la Comisia parlamentară pentru drepturile

omului obiecţii în scris, argumentate, cu privire la candidaturile depuse.Comisia

parlamentară pentru drepturile omului întocmeşte un aviz argumentat asupra

fiecărei candidaturi pe care il prezintă în şedinţa Parlamentului.

(5) Membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi sînt numiţi în funcţie cu

votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(6) Durata mandatului membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi este

de 7 ani, fără dreptul la realegere. în cazul în care un loc în Consiliului

Ombudsmenilor specializaţi devine vacant înainte de expirare a mandatului, acesta

va fi ocupat de o altă persoană numită conform procedurii reglementate de prezenta

lege, pentru un nou mandat de 7 ani.

(7) Membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi pot fi demişi, la propu-

nerea Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, în următoarele situaţii:

a) in cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţia pentru o perioadă mai mare de 4

luni;

b) din proprie iniţiativă;

c) la atingerea vorstei de pensionare;

d) la expirarea mandatului;

e) la propunerea fundamentată a preşedintelui instituţiei Ombudsmanului

împotriva Discriminării;

f) în cazul constatării printr-o hotârîre a instanţei, rămasă definitivă şi ire-

vocabilă, a unei fapte de discriminare savirşite de către acesta;

h) în cazul răminerii definitive a sentinţei de condamnare a acestuia.

(8) Hotărîrea cu privire la eliberarea din funcţie înainte de termen, în cazurile

364

prevăzute la alin.(7), literele a), c), e), f), h) se adoptă de către Parlament cu votul

majorităţii deputaţilor prezenţi.

(9) La expirarea mandatului. Membrilor Consiliului Ombudsmenilor speci-

alizaţi fi se oferă funcţia ocupată anterior ori o funcţie similară dacă nu există

restricţii juridice.

(10) Ombudsmanul împotriva Discriminării este condus de Preşedinte.

(11) Preşedintele Ombudsmanului împotriva Discriminării este desemnat de

către Parlament din rîndul Membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi, la

propunerea Preşedintelui Parlamentului. Mandatul acestuia este de 7 ani.

(12) Preşedintele Ombudsmanului împotriva Discriminării efectuează con-

ducerea generală a instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării.

a) reprezintă Instituţia în relaţiile cu terţii;

b) conduce şedinţele Consiliului Ombudsmenilor specializaţi;

c) defineşte obligaţiile membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi şi

ale altor colaboratori ai Instituţiei;

d) exercită controlul activităţii lor;

e) decide în privinţa personalului de specialitate al instituţiei Ombudsmanului

împotriva Discriminării;

f) delegeză şi alte competenţe membrilor Consiliului Ombudsmenilor spe-

cializaţi;

g) angajează şi eliberează din funcţie funcţionarii instituţiei;

h) organizează pregătirea rapoartelor anuale;

(13) în exercitarea atribuţiilor sale preşedintele Instituţiei Ombudsmanului

împotriva Discriminării emite ordine cu caracter individual.

(14) Structura organizatorică, de funcţionare şi procedura de examinare a se-

sizărilor/petiţiilor sînt reglementate de regulamentul adoptat de Parlament şi

publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(15) în absenţa Preşedintelui instituţiei Ombudsmanul împotriva Discriminării,

atribuţiile acestuia sînt exercitate de către un vicepreşedinte, numit de Preşedinte, în

baza unui ordin, dintre membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi.

(16) în chestiunile ce ţin de retribuirea muncii, asistenţa socială, medicală şi de

altă natură, Membrii Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se asimilează cu

judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, iar Preşedintelui instituţiei Ombudsmanului

împotriva Discriminării se asimilează cu Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.

(17) Ombudsmanul împotriva Discriminării dispune de buget propriu, care

face parte din bugetul de stat.

(18) Proiectul bugetului Ombudsmanului împotriva Discriminării, prealabil cu

avizul Ministerului Finanţelor, se aprobă de către Parlament concomitent cu

bugetul de stat.

(19) Instituţia Ombudsmanului împotriva Discriminării poate primi donaţii şi

sponsorizări de la persoane fizice şi juridice şi poate încheia contracte de

365

colaborare, în condiţiile legii.

(20) Sediul permanent al Ombudsmanului împotriva Discriminării se află in

municipiul Chişinău.

(21) în toate municipiile, oraşele şi raioanele Republicii Moldova se creează,

de către Ombudsmanul împotriva Discriminării, structuri teritoriale de control şi

monitorizare.

(22) Calitatea de membru al Consiliului Ombudsmenilor specializaţi este

incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia activităţii didactice şi

ştiinţifice.

(23) în cazul nerespectării prevederilor alin. 22 din prezentul articol, mandatul

membrului Consiliului Ombudsmenilor specializaţi este nul, locul său devenind

vacant şi urmînd a fi ocupat de o altă persoană numită conform procedurii

reglementate de prezenta lege, pentru un nou mandat de 7 ani.

(24) a)Personalitatea membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi este

inviolabilă în timpul exercitării funcţiilor lor.

b) Inviolabilitatea membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi se

extinde asupra locuinţei şi localului acestora de serviciu, asupra mijloacelor de

transport şi de telecomunicaţie folosite de aceştia, asupra corespondenţei, do-

cumentelor şi averii personale.

c) Membrili Consiliului Ombudsmenilor specializaţi nu pot fi traşi la răspun-

dere penală sau administrativă, nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, supuşi

controlului personal fără acordul prealabil al Parlamentului, cu excepţia cazurilor

de infracţiune flagrantă.

Articolul 18. Atribuţiile Ombudsmanului împotriva Discriminării (1) Pentru

îndeplinirea rolului prevăzut la art. 1 Ombudsmanul împotriva Discriminării

exercită următoarele atribuţii:

a) Privind interzicerea discriminării:

1. colaborează cu organele statale în vederea armonizării legislaţiei naţionale

cu normele internaţionale în materia nediscriminării, în special cu Centrul pentru

Drepturile Omului din republica Modova;

2. colaborează cu organele statale, organizaţiile neguvernamentale, persoanele

juridice şi fizice pentru asigurarea prevenirii, sancţionării şi eliminării tuturor

formelor de discriminare, in special cu Centrul pentru Drepturile Omului din

republica Modova;

3. urmăreşte aplicarea şi respectarea, de către organele statale, organizaţiile

neguvernamentale, persoanele juridice şi fizice, a actelor normative referitor la

prevenirea, sancţionărea şi eliminarea tuturor formelor de discriminare;

4. propune instituirea, in condiţiile legii, a unor măsuri speciale, inclusiv

măsuri afirmative;

5. propune Guvernului proiecte de acte normative în domeniul prevenirii,

366

sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare;

6. avizează proiectele de acte normative care au ca obiect exercitarea drep-

turilor şi a libertăţilor omului, in condiţii de nediscriminare;

7. asigură medierea la cererea părţilor in cazurile cu care este sesizat.

8. întreprinde alte competenţe prevăzute de Regulamentul Intern al său.

b) Privind sancţionarea discriminării:

1. constată şi sancţionează contravenţiile prevăzute de prezenta lege.

2. se autosesizează, primeşte petiţii şi sesizări privind încălcarea actelor

normative referitoare la principiul egalităţii şi nediscriminării, de la cetăţenii

Republicii Moldova, cetăţeni străini, apatrizi care se află pe teritoriul Republicii

Moldova, organizaţii neguvernamentale, persoane juridice, instituţii publice, le

examinează, adoptă măsurile corespunzătoare şi comunică răspunsul în termenul

prevăzut de lege;

Sumele colectate din amenzile impuse sau din sancţiunile materiale, în con-

formitate cu prezenta lege, sunt introduse în bugetul republican.

c) Privind politicile publice:

l. efectueazăstudii, sondaje, cercetărişianalizeprivindrespectareaprincipiului

egalităţii şi nediscriminării, pe care le prezintă Parlamentului şi le dă publicităţii;

2. derulează programe şi campanii naţionale în scopul realizării atribuţiilor sale;

3. colaborează cu instituţiile similare din alte state, cu organizaţiile inter-

naţionale, organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor

omului şi interzicerea discriminării;

d) Privind aparatul propriu de lucru:

1. asigură pregătirea profesională a personalului propriu şi participarea aces-

tuia la acţiuni internaţionale cu privire la asigurarea interzicerii discriminării;

2. dezvoltă programe de parteneriat cu instituţii financiare internaţionale;

3. primeşte sprijin financiar din partea unor organizaţii naţionale şi interna-

ţionale în vederea organizării unor seminare, dezbateri, mese rotunde şi campanii

de informare, în domeniu;

4. acordă asistenţă juridică persoanelor expuse discriminării, prin departa-

mentul juridic al instituţiei;

5. elaborează, tipăreşte şi difuzează în ţară şi in străinătate publicaţii, rapoarte

şi materiale de informare în materia nediscriminării;

6. iniţiază şi organizează seminarii, colocvii, dezbateri, simpozioane, sesiuni

de pregătire, mese rotunde şi alte acţiuni pe tema interzicerii discriminării.

(2) în exercitarea atribuţiilor sale, cu privire la mediere, investigare, constatare

şi sancţionare a faptelor/actelor de discriminare, Ombudsmanul împotriva

Discriminării va urmări înlăturarea oricăror conflicte de interese sau de competenţe.

(3) în scopul exercitării atribuţiilor prevăzute la alineatul precedent, Om-

budsmanul împotriva Discriminării va elebora şi va propune Parlamentului spre

adoptare în termen de 60 de zile Regulamentul cit şi procedurile de desfăşurare a

367

activităţilor corespunzătoare, cu respectarea prevederilor Codului de procedură

civilă şi a altor acte normative.

(4) Consiliului Ombudsmenilor specializaţi este organ colegial, deliberativ,

responsabil, împreună cu Preşedintele, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la

art. 18, alin.l

(5) în soluţionarea faptelor/actelor de discriminare, membrii Consiliului

Ombudsmenilor specializaţi au calitatea de agenţi constatatori şi de organ care

aplică sancţiunile pentru contravenţiile stabilite prin prezenta lege. Aceştia îşi pot

delega această competenţă persoanelor din aparatul de lucru al Instituţiei

Ombudsmanului împotriva Discriminării.

Cazurile, care nu sunt reglementate de prevederile prezentei legi, vor fi re

glementate in conformitate cu prevederile Codului cu privire la Contravenţiile

Administrative, iar după caz, în conformitate cu prevederile Codului Penal al

Republicii Moldova.

Articolul 19. Actele Ombudsmanului împotriva Discriminării

(1) în îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin potrivit prezentei legi,

Consiliului Ombudsmenilor specializaţi emite hotarîri, decizii, instrucţiuni şi

recomandări, cu votul majoritar al tuturor membrilor Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi.

(2) Şedinţele Consiliului Ombudsmenilor specializaţi sînt publice, în cazul în

care petiţionarul solicită expres acest lucru.

(3) Votul este întotdeauna deschis.

(4) Exprimarea fiecărui vot deschis este însoţită de motivarea acestuia.

(5) Hotarîrile şi deciziile Consiliului Ombudsmenilor specializaţi, inclusiv

motivarea acestora, prin care s-a constatat existenţa unor fapte/acte de discriminare,

se publică pe site-ul Instituţiei Ombudsmanului împotriva Discriminării.

(6) Instrucţiunile şi recomandările emise de Consiliul Ombudsmenilor spe-

cializaţi se fac publice prin intermediul Monitorului Oficial.

(7) Actele emise de Consiliul Ombudsmenilor specializaţi pot fi contestate la

instanţa de contencios administrativ.

(8) Soluţionarea cazurilor de discriminare se va face prin hotarîre a Consiliului

Ombudsmenilor specializaţi, aceasta ţinînd şi locul procesului-verbal de constatare

şi sancţionare a unei contravenţii.

(9) Hotarîrea trebuie să cuprindă: dataşi locul unde sînt emise; numele şi pre-

numele membrilor Consiliului Ombudsmenilor specializaţi care au adoptat-o;

datele personale din actul de identitate, descrierea faptei, cu indicarea datei, orei şi

locului în care a fost comisă, precum şi indicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi

la aprecierea gravitaţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;

indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;

368

termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plîngerea.

(10) Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului con-

statator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa

denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvîrşite şi a datei comiterii acesteia sau a

semnăturii agentului constatator atrage nulitatea hotârîrii.

Articolul 20. Raportarea Ombudsmanului împotriva Discriminării

(1) Activitatea Ombudsmanului împotriva Discriminării este analizată de către

Parlament, prin dezbaterea raportului anual, care se prezintă pentru anul anterior.

(2) Înainte de prezentare a acestuia, membrii Consiliului Ombudsmenilor

specializaţi vor dezbate raportul anual împreună cu membrii Centrului pentru

Drepturile Omului într-o şedinţă lărgită.

(3) Raportul anual de activitate al Ombudsmanului împotriva Discriminării se

depune la Comisia pentru drepturile omului, pînă la data de 15 februarie a fiecărui

an.

(4) în îndeplinirea misiunii sale de garant al interesului public, Ombudsma- nul

împotriva Discriminării are obligaţia de a publica rapoarte periodice privind modul

în care îşi exercită atribuţiile.

Articolul 21. Sancţiunile Ombudsmanului împotriva Discriminării

(1) Actele/Faptele de discriminare prevăzute în cuprinsul prezentei legi se

sancţionează contravenţional cu amendă ce constituie de la 500 lei până la 5000 lei,

dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă între 7000 lei şi

20000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate, iar

pentru fatele/actele de discriminare agravante amenzile sunt maximale.

(2) Sancţiunile se aplică tuturor persoanelor fizice şi persoanelor juridice din

Republica Moldova.

(3) La cererea agenţilor constatatori, reprezentanţii legali ai autorităţilor şi

instituţiilor publice, persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice supuse

controlului au obligaţia:

a) să pună la dispoziţie orice act care ar putea ajuta la clarificarea obiectivului

controlului;

b) să dea informaţii şi explicaţii verbale şi în scris, după caz, în legătură cu

problemele care formează obiectul controlului;

c) să elibereze copiile documentelor solicitate;

d) sa asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi

să-şi dea concursul pentru clarificarea constatărilor.

e) să răspundă în scris, în termen de 10 zile de la primire, in cazul în care le

este solicitat un punct de vedere cu privire la problemele care formează obiectul

controlului.

(4) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (3) constituie contravenţie şi se

369

sancţionează cu amendă contravenţională ce constituie de la 500 lei până la 5000Iei.

(5) în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta lege, persoanele

discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit,

restabilirea situaţiei anterioare discriminării şi/sau anularea situaţiei create prin

discriminare, precum şi orice alt remediu efectiv, potrivit dreptului comun.

(6) Cererea de despăgubire este scutită de taxa de stat.

(7) Proba discriminării în faţa Ombudsmanului împotriva Discriminării sau în

faţa oricărei instanţe de judecată se face prin orice mijloc de probă, inclusiv prin

mijloace statistice şi înregistrări audio-video.

(8) La cererea Ombudsmanului împotriva Discriminării, instanţa poate dispune

retragerea, de către autorităţile emitente autorizaţiei de funcţionare a persoanelor

juridice care, printr-o acţiune discriminatorie, cauzează un prejudiciu semnificativ

sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile

prezentei legi.

(9) Organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului

sau care au interes legitim în interzicerea discriminării au calitate procesuală activă

în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce

atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane.

(10) Organizaţiile prevăzute la alin.9 au calitate procesuală activă şi în cazul în

care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea scrisă a acesteia

din urmă.

(11) în reglementările cu privire la protecţia împotriva discriminării sarcina

probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat cererea de discriminare,

pentru fapte care permit a se prezuma existenţa unei discriminări.

Capitolul VII DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 22

Nici o dispoziţie a prezentei legi nu poate fi interpretată ca implicînd pentru

vreun subiect, grup sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a

savîrşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertăţi enunţate în

prezenta lege.

Articolul 23

în termen de 3 luni de la data adoptării prezentei legi, Guvernul va prezenta

Parlamentului:

- propuneri cu privire la aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu

prezenta lege;

- proiectul Regulamentului Ombudsmanului împotriva Discriminării.

Articolul 24

370

Ombudsmanul va fi înfiinţat în decurs de 3 luni de la data intrării în vigoare a

prezentei legi.

Articolul 25

Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Re-

publicii Moldova.

PREŞEDINTELE

PARLAMENTULUI Marian Lupu Chişinău

Anexa III

371

CHESTIONAR

Completaţi chestionarul dat cu informaţii din experienţa şi opinia dum-

neavoastră personală privind acte de discriminare, violenţă şi hărţuire. Chiar dacă

dvstră nu aţi suferit discriminări/abuzuri, puteţi răspunde pentru cineva cunoscut,

pentru a avea o imagine cât mai corectă cu privire la dimensiunea acestor

fenomene. Vă mulţumim pentru sinceritate, cooperare şi solidaritate! Din 400 de

răspunsuri concluziile sunt următoarele:

1. Există oare descriminnre in Republica Moldova?

98% - Da

2% - S-au abţinut

2. La instituţile de învăţămînt pe care le-aţi frecventat sau le frecventaţi, s-a produs

asupra D-stră vreun act de hărţuire sau/şi violenţă: Nu/Da (Dacă Da, menţionaţi ce anume,

reacţia D-stră şi consecinţele).

36% - Da

48% - Nu

16% -

S-au

abţinut

3. Cum vă protejaţi de violenţă, hărţuire, abuzuri sau tratament descri- minatoriu ?

53% - Prin apel la justiţie

41% - Prin ripostă imediată

6% - S-au abţinut

4. Descrieţi un fapt de descriminare care cunoaşteţi că s-a intimplat unor cunoştinţe

care aparţin unor anumite grupuri de minorităţi.

28% - motiv de rasă 16% -

motiv de naţionalitate 14% -

motiv de statut social 12% -

motiv de sex 9% - motiv de

vîrstă 7% — motiv de religie

14% - S-au abţinut

5. Cum definiţi egalitatea de şanse intre femei şi bărbaţi?

38% — egalitatea drepturilor

28% - egalitatea şanselor

372

18% - egalitatea posibilităţilor

16% - s-au abţinut

6. Credeţi că majoritatea oamenilor din Republica Moldova cunosc ceva

despre istoria şi cultura romilor?

23% - Da 62% -

Nu 15% - S-au

abţinut

7. Sunteţi de acord cu căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex?

76% - Nu

18% - Da

6% - S-au reţinut

8. Ce cunoaşteţi despre instituţia Ombudsmanului sau a Avocatului

Parlamentar in Republica Moldova?

62% - cunosc 32%

- nu cunosc 6% -

S-au abţinut

9. Este nevoie să fie sancţionate formele de dicriminare?

98% - Da

2% - S-au abţinut

10. Aveţi cunoştinţe sau prieteni care au o orientare sexuală: lesbiană/

gay/bisexual(ă)/transsexual(ă)/ transgender Nu/Da.

74% - Nu 18% -

Da 8% - S-au

abţinut

11. Studierea religiei ortodoxe în învăţămintul şcolar reprezintă o dis-

criminare faţă de persoanele care aparţin altor culte religioase?

51% - Da 42% -

Nu 7% - S-au

abţinut

12. Credeţi în existenţa mai multor rase?

48% - Da 33% -

Nu 19% - S-au

abţinut

Anexa IV

373

13. Consideraţi că persoanele cu disabilităţi psihice trebuie să fie izolate de restul

societăţii?

64% - Nu

27% - Da

9% - S-au

abţinut

14. în opinia D-stră, ar fi folositor să existe o anumită instituţie imparţială care ar

colecta, combate ţi pedepsi cazurile de discriminare?

91%-Da 4%-Nu

5% - S-au abţinut

15. Care grup de persoane, credeţi că este cel mai discriminat în Republica Moldova?

42% - romii

19% - persoanele cu dezabilităţi 14% - săracii 10% - femeile 8% - evreii 7% -

negrii

16. Care consideraţi că este motivul că persoanele cu disabilităţi fizice sunt deseori

refuzate la angajare în cîmpul muncii in Republica Moldova?

37% - nu pot face faţă lucrului

29% - lipsa condiţiilor de angajare

22% - neificienţa muncii prestate de aceste persoane

9% - S-au abţinut

17. V-aţi aflat anul acesta într-o situaţie de agresiune verbală din partea persoanelor

cu sex opus?

67% - Nu

29% - Da

4% - S-au

abţinut

18. Sunteţi de acord să vă căsătoriţi cu o persoană de o altă religie?

56% - Da

39% - Nu

5% - S-au

abţinut

Demers către Parlamentul Republicii Moldova prin care s-a prezentat

proiectul de lege cu privire la non-discriminare

în Republica Moldova o lege non-discriminatorie este necesară pentru a asigura

accesul egal în cadrul juridic existent şi mecanismelele de implementare a

374

politicilor instituţionale care există în societatea noastră de tranziţie, odată ce

prezenta legislaţie a Republicii Moldova nu dispune de garanţii suficiente pentru

persoanele care se află pe teritoriul Republicii Moldova de a fi protejaţi împotriva

discriminării şi de a nu aplica practici discriminatorii; chiar dacă există legea cu

privire la avocaţii parlamentari, însă din punctul nostru de vedere, aceasta nu este

viabilă, iar scopul nostru este, în acelaşi timp de a activiza această lege.

Totodată, Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse

între femei şi bărbaţi din 24.03.2006 are scopul de a asigura exercitarea drepturilor

egale de către femei şi bărbaţi în sfera politică, economică, socială, culturală, în alte

sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova, în vederea

prevenirii şi eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de sex.

Această lege reprezintă un prim pas, însă nu creează o instituţie viabilă de

implementare a acestei legi, şi din aceste considerente este necesară şi o lege cu

privire la prevenire şi eradicare a tuturor formelor de discriminare pe baza tuturor

criteriilor, ci nu numai pe cel de sex. Prin urmare, prezenta lege va reprezenta un

element de bază în legislaţie şi prevede un mecanism de protecţie efectiv a

grupurilor social-vulnerabile şi marginalizate, şi celelalte persoane care vor suferi

din cauza discriminării. Legea va oferi posibilitatea de a asigura dezvoltarea

activismului societăţii în domeniul drepturilor omului.

în vederea implementării Planului de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului

privind asigurarea principiului egalităţii şi a principiului nediscrimi- nării după

criteriul de rasă, naţionalitate, sex, origine etnică, cetăţenie, origine socială, religie,

convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vîrstă,

orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala cronică necontagioasă, infecţie

HIV/SIDA şi în conformitate cu prevederile Planului de Acţiuni Republica

Moldova - Uniunea Europeană, prezentul proiect de lege are drept scop de a

preveni, a interzice şi a eradica orice formă de discriminare, asigurând fiecărei fiinţe

umane: egalitatea în faţa legii; egalitatea de tratament, şanse şi oportunităţi de

participare în viaţa publică; protecţie efectivă împotriva discriminării. Prin urmare,

dreptul la egalitate în faţa legii şi la protecţie împotriva discriminării pentru toate

persoanele constituie un drept universal recunoscut de către Declaraţia Universală a

Drepturilor Omului, Convenţia Naţiunilor Unite privind Eliminarea tuturor

formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenţia Internaţională cu privire la

Eliminarea tuturor formelor de Discriminare Rasială şi Pactele Naţiunilor Unite cu

privire la Drepturile Civile şi Politice şi la Drepturile Economice, Sociale şi

Culturale, de Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a

Libertăţilor Fundamentale etc. la care Republica Moldova este parte.

Proiectul este compus din şapte capitole. Primul capitol conţine dispoziţii

generale ce se referă la formele de manifestare a discriminării; la noţiunile de

discriminare directă, indirectă, segregare, hărţuire inclusiv, hărţuire sexuală etc.; la

Anexa IV

375

formele agravante ale discriminării precum segregarea, discriminarea multiplă,

fapta de instigare la discriminare savîrşită de o persoană care se află pe o poziţie de

autoritate faţă de cel instigat, discriminarea savîrşită de două sau mai multe

persoane, sâvirşirea în mod repetat a unei fapte de discriminare, chiar şi după

pedepsirea faptei de discriminare; la faptele care nu constituie discriminare etc.

Capitolul doi cu denumirea egalitatea în activitatea social-economică, se referă

la accesul egal la activitatea de întreprinzător, cât şi discriminarea unei persoane in

relaţii de muncă şi/sau de protecţie socială, la fel se indică cazurile de contravenţie

din domeniul social-economic ce se pedepsesc conform prezentei legi.

Capitolul trei cu denumirea egalitatea in sfera educaţională, prevede accesul la

educaţie, protecţia în exercitarea dreptului la educaţie, se indică şi cazurile de

contravenţie din domeniul educaţie, cât şi prevederile că prezenta lege se referă

protecţia în exercitarea dreptului la educaţie, de exemplu: conducerea instituţiei de

învăţământ trebuie să ia măsurile efective de a preveni orice formă de discriminare

la locul învăţământului care are loc din partea personalului pedagogic sau

nepedagogic sau a vreunui student.

Capitolul patru cu denumirea egalitatea in accesul la serviciile publice; sunt

indicate cazurile ce constituie contravenţie în domeniul asigurării egalităţii de şanse

în accesul la serviciile publice, de exemplu refuzul accesului la serviciile de

sănătate.

Capitolul cinci cu denumirea protecţia in exercitarea altor drepturi, prevede

accesul egal la funcţiilor publice, libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a

domiciliului şi accesul în locurile publice, interzicerea propagandei şi instigării la

ură, dreptul la demnitate umană, cât şi cazurile ce constituie contravenţie conform

acestui capitol.

In vederea implementării dispoziţiilor prezentei legi se instituie instituţia

Ombusmanului pentru eradicarea Discriminării prin Capitolul şase cu denumirea

ombudsmanul pentru eradicarea discriminării, prevede procedura de

376

organizare şi funcţionare a instituţiei Ombudsmanului pentru eradicare Discri-

minării, numirea şi eliberarea din funcţie. Astfel, în conformitate cu prezenta lege

Ombudsmanul pentru eradicarea Discriminării este instituţie publică de stat în

domeniul discriminării, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar,

garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu

Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu actele juridice internaţionale cu privire

Ia drepturile omului la care Republica Moldova este parte. Aprecierea faptelor pe

baza cărora se pot determina formele de discriminare directă sau indirectă este de

competenţa jurisdicţiei naţionale sau a altor organisme competente, în concordanţă

cu legislaţia sau practicile unui stat de drept.

Pledăm pentru denumirea de instituţie a Ombudsmanului, ci nu a „avocatului

parlamentar”, deoarece mai aproape de domeniul drepturilor omului este anume

denumirea de „ombudsman" şi este preluată de majoritatea statelor europene, în

special celor scandinave, şi organismele internaţionale, in special cele europene.

Astfel, odată cu politica de aderare la Uniunea Europeană promovată de către

guvernarea actuală a Republicii Moldova, termenul de „ombudsman” cetăţenilor

Uniunii Europene este egal cu „protecţia drepturilor omului” şi nu creează confuzia

că instituţia actuală de „avocat parlamentar” este una care protejează drepturile

parlamentarilor, ci nu a tuturor persoanelor care se află pe teritoriul Republicii

Moldova. Considerăm că acest termen trebuie implementat şi în uzul de zi-cu-zi la

cetăţenii Republicii Moldova. La fel, insistăm ca şi Legea cu privire la avocaţii

parlamentari să fie denumită Legea cu privire la ombudsmeni.

Capitolul final conţine dispoziţii finale şi tranzitorii.

Prezentul proiect de lege a fost elaborat în cadrul cercetărilor ştiinţifice a

doctorului în drept, conferenţiar universitar Teodor Cârnaţ, Universitatea de Stat

din Moldova.

377

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Cârnaţ, Teodor

Non-discriminarea în condiţiile constituţionalismului contemporan din

Republica Moldova: Monogr. / Teodor Cârnaţ; red.: Marina Cârnaţ;

Corn.Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, Univ. de Stat din

Moldova. - Ch.: Pontos, 2008 (Tipografia "Reclama'’ SA). - 388 p. Bibliogr. p.

334 ISBN 978-9975-102-91-9 1000 ex.

CZU 342.76(478)

Tiparul executat la Tipografia Reclama SA

MD-2004, str. Alexandru cel Bun, 111

Chişinău, Republica Moldova

Comanda nr. 63

I iirectiva Consiliului 2000/78/EC, 27 noiembrie 2000.

I * I

i ceti va Consiliului şi a Parlamentului 2002/73/EC, 23 septembrie 2002.

I >irectiva Consiliului 97/80/EC, 15 decembrie 1097.

I natul de la Amsterdam, OJ C 340. 10 noiembrie 1007.

I'lanul de Acţiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană, 2.1(4), Hotărârea Nr. 356, 22

..... . 2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, Nr.65; Planul de Acţiuni în

i neniul drepturilor omului. Rezoluţia Nr,415-XV, 24 octombrie 2003, Monitorul Oficial ’ 35,28 noiembrie 2003.

redea Articolele 4(2), 8, Constituţia Republicii Moldova, 20 iulie 1004 (care declara teptul internaţional are prioritate

faţă de dreptul naţional în cazul neconcordanţelor); vedea de asemenea, Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie privind

aplicarea de către i mţele judecătoreşti în practica judiciară a unor anumiie-preveden ale Convenţiei Eu- i iio pentru

protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale alelomului, nr.17, 19 iunie r Pierre-Andre Taguieff. La force du prejuge. - Paris: La Decouverte. 1988.

' * 1

Carta Naţiunilor Unite, 26 iunie 1645 " Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1 ‘>90-1968).

Voi. 26. - Chişinău. 1988, p.5-54. 1 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.217 A

(111) // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-19981. Voi. I, Chişinău, 1998. p. 11-18.

' " Decada a Treia în Combaterea Rasismului şi Discriminării Rasiale pe parcursul anilor 1993 -2003. Adunarea

Generală a ONU a adoptat Programe de Acţiune specifice pentru decadele date. Programul de Acţiune şi alte

materiale referitoare la cea de-a treia decadă, pagina vveb a O.N.lhttp://wwwi.unhchr.ch/html/menu2/issracis.htm 1 ’

http://www.un.org/WCAR 351

Buletin Informativ al CpDOM, Avocatul Parlamentar, lanuarie-martie 2006, nr. I. p 8,9 543

An. 1.3, Convenţia OIM. nr. II 1,362 U.N.T.S. 31, 15 iunie 1960.

Art.8(g). !'M

Raportul Explicativ la Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, par.86. ',,5

CELRM. Preambulul,

alin.6. 596

CEL.RM, art.7, par. 1 e.

-191

Comitetul Consultativ privind CCMN. Opinie despre Moldova, adoptată la 1 martie 2002, CM(2002)44 (2 April

2002). Citatul poate fi găsit în nr.43 - 44.