83661944 rolul am in ingrijirea pacientelor cu mastita

7/23/2019 83661944 Rolul Am in Ingrijirea Pacientelor Cu Mastita

http://slidepdf.com/reader/full/83661944-rolul-am-in-ingrijirea-pacientelor-cu-mastita 1/34

FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREENŞCOALA POSTLICEALĂ FEG BRAŞOV

SPECIALIZAREA : ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN

ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU MASTITĂ

DULGHERU SORINAAMG III E

BRAŞOV2012



CAPITOLUL I – NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞIFIZIOLOGIE

A GLANDEI MAMARE

Glandele mamare , sânii sau mamelele sunt organe care au rol esenţial in

fucţia de procreaţie . Sunt situate pretoracic de o parte şi de alta a linieimediene , vertical , intre a treia şi a şaptea coastă , iar orizontal intre margineasternului şi pliul anterior al axilei . O simetrie perfectă a celor două glande seîntâlneşte numai în 30 % din cazuri .

Se întâlnesc la unele femei glande supranumerare , incomplet dezvoltatemai ales spre axilă .

Volumul lor variază cu tipul constituţional , rasa , vârsta .Variaţiile morfologice ale glandelor mamare in raport cu vârsta :

la naştere glandele mamare sunt identice la ambele sexe ; la pubertate

glandele mamare sedezvoltă intens la fete ;

In timpul epociisexuale suferă modificărimacroscopice şi remanierihistologice ciclice :in

timpul sarcinii şi lactaţieimodificările suntcaracteristice ;

la menopauzăglandele mamare

involuează până la atrofie .

Forma sânilor este variabilă şi depinde in afară de tipul constituţional de

fazele fiziologice ale femeii . Se descriu trei forme :A ) emisferică : conturul este armonios , diametrul antero-posterior

fiind egal cu jumătate din diametrul bazei ;B ) cilindrică : sânii apar turtiţi , diametrul antero-posterior fiind mai

mare decât jumătate din diametrul bazei ;C ) conică : sânii apar proeminenţi , diametrul antero-posterior fiind

mai mare decât jumătate din diametrul bazei .Direcţia sânilor depinde de conformaţia toracelui care pune in valoare

forma sânilor . Toracele trebuie să fie uşor bombat , ceea ce face ca o jumătatedin glandă să capete un plan oblic şi să determine o bună orientare a



mameloanelor . Dezvoltarea muşchilor pectorali contribuie la modul de prezentare al sânilor .

Pe partea cea mai proeminentă a masei glandulare se află mamelonul careeste o formaţiune conică de culoare maro închis . Mamelonul poate fi turtit ,înfundat , ombilicat sau proeminent . Pe mamelon se găsesc 15-20 de orificiifoarte mici ( porii galactofori ) care reprezintă deschiderea canalelor galactofore.

Mamelonul este înconjurat pe o rază variabilă de 3-5 cm diametru de oareolă circulară care este de culoare roz la virgine şi la nulipare şi brună lafemeile care au născut iar in timpul sarcinii se pigmentează intens . Pe fibrelemusculare subiacente ( muşchiul subareolar ) se află plasaţi tuberculii Morgagni12-14 mici ridicături aşezaţi in coroană , determinaţi da glandele sebacee foartedezvoltate . In sarcină se înmulţesc şi îşi măresc volumul .

Pielea care acoperă sânii este fină , foarte mobilă şi lasă prin transparenţăsă se vadă reţeaua venoasă subicentă . Structura pielii este cea obişnuită cuexcepţia areolei şi a mamelonului la care lipsesc glandele sudoripare şi foliculii

piloşi dar care au in plus fibre musculare netede , subdermice circulare şi radialecare se termină in mamelon. In structura pielii , areolei şi mamelonului se găsescşi glande sebacee a căror secreţie lipicioasă fereşte mamelonul de acţiuneairitantă a salivei sugarului . Dacă facem o secţiune prin mamelon vedem : canalegalactofore , fascicule conjunctivo-elastice , fibre musculare netede dispuseradial şi perpendicular . Aceste fibre sunt sensibile la influenţele nervoase şihormonale . Erecţia mamelonului este expresia funcţională a acestei structurimusculare . Invelişul grăsos abundent anterior şi posterior lipseşte sub areolă .Structura este identică cu a grăsimii subcutanate .

Ţesutul glandular este alcătuit din acini , canale excretoare şi ţesutconjunctiv inconjurător .



Structura acinilor .Acinii glandulari sunt alcătuiţi dintr-o membrană bazală pe care stau

aşezate celulele cubice dispuse intr-un singur strat . Printre acestea se găsesccelule mioepiteliale care alcătuiesc dispozitivul contractil al acinilor . Aciniisunt grupaţi in lobuli iar lobulii in lobi ( 16-23 la număr pentru o singurăglandă ) . Această structură se găseşte numai in faza de activitate secretorie .

Structura canalelor excretoare .Este alcătuită dintr-o membrană bazală pe care sunt aşezate celule

cilindrice dispuse in două straturi . Canalele galactofore constituie arborelegalactofor. La nivelul mamelonului , canalele galactofore prezintă mici dilataţiinumite ampule galactofore .

Ţesutul conjunctiv este alcătuit din fibre conjunctive şi elastice şi segăseşte dispus sub formă de benzi intre acini şi de-a lungul canalelor excretoare .

FIZIOLOGIA GLANDEI MAMAREEste dominată de influenţele hormonale şi in primul rând de steroizii

ovarieni . Estrogenii cresc vascularizaţia stromei conjunctive şi permeabilitateacapilară prin eliminarea probabilă de progestaglandine , stimilează dezvoltarea şidiferenţierea epiteliului canalelor galactofore , blochează acţiunea lactogenică a

prolactinei şi probabil contractilitatea celulelor mioepiteliale provocată deocitocină .

Progesteronul se opune creşterii permeabilităţii capilare produsă de

estrogen , participă alături de foliculină la formarea acinilor iar local blochează



acţiunea prolactinei . Este rapid inactivat la nivelul ţesutului mamar prin 5 alfareductaza.

Dintre hormonii gonadotropi FSH-ul şi LH-ul partipă la fiziologia glandeimamară controlând metabolismul local al steroizilor sexuali iar prolactina are unrol modest sau nul in afara lactaţiei .

Datorită acestei hormonodependenţe , glanda mamară suferă modificărideterminate de variaţiile hormonale . In timpul unui ciclu menstrual , in primelezile scăderea nivelului estrogenilor face să regreseze edemul conjunctiv , iar scăderea progesteronului cea a acinilor . O proliferare adipoasă atenueazăvariaţiile de volum ale sânului . Din ziua a 12-a a ciclului , proliferarea şiedemul conjunctiv reapar o dată cu creşterea producţiei de estrogeni .

In schimb , in ciclurile anovulatorii , sau cu corp galben inadecvat ,absenţa sau diminuarea progesteronului se traduce prin tumefierea

premenstruală a sânilor cu accentuarea reţelei venoase şi senzaţia de tensiunedureroasă . Persistenţa acestor cicluri generează modificări histologice induse desecreţia estrogenică necontracarată progesteronic . In acest fel de pubertate sânuleste dens cu un ţesut conjunctiv exuberant , favorabil apariţiei fibroadenomului ,in schimb in preclimax , frecvenţa ciclurilor anovulatorii este favorabilă creşterii

bruşte a patologiei mamare şi in primul rând a bolii fibrochistice .Pentru ca lactaţia să fie posibilă este necesară creşterea secreţiei de

prolactină in condiţiile impregnării estro-progesteronice de sarcină şi scăderea bruscă a acestora după naştere cu deblocarea locală a acţiunii prolactinei . Prinurmare , secreţia steroizilor sexuali este la fel de importantă pentru controlullactaţiei , ca şi cea a prolactinei al cărei nivel nu este direct proporţional cusecreţia lactată , nici in condiţii fiziologice şi nici in circumstanţe patologice .

VASULARIZA IA GLANDEI MAMAREȚ

ArterialăGlanda mamară este bogat vascularizată . Sângele arterial vine prin :

mamara internă , mamara externă , toracica superioară , ramura internă dinacromiotoracică a doua , a treia şi a patra arteră intercostală . In glanda mamarăvasele arteriale o distribuire radială de aceea şi inciziile se fac intotdeaunaradial.

VenoasăSângele venos pleacă prin venele profunde care se varsă in vena mamară

internă şi vena mamară externă şi printr-o vastă reţea de vene superficiale caremerg in jugulara externă , in vena cefalică şi in venele abdominale .

Limfatică



Există o vastă reţea limfatică tributară ganglionilor limfatici colectorisituaţi in axilă in fosa supraclaviculară şi de-a lungul arterei mamare interne .Unele limfatice merg chiar de partea opusă explicând adenopatiile incrucişate .

INERVA IA GLANDEI MAMAREȚ

Glanda mamară este inervată de nervi rahidieni : ramura supraclavicularăa plexului cervical şi 2,3,4,5 şi 6 nervi intercostali .

Anomalii morfologice sunt următoarele :

anomalii de formă : sâni atrofici , plaţi , excavaţi , sânihipertrofici( macromastie ) , sâni procidenţi , sâni ptozaţi ;

anomalii de număr : amastie ( lipsa mamelei ) , polimastie

( mai multe mamele ) , atelie ( lipsa mamelonului ) , politelie ( mai multemameloane rudimentare de-a lungul crestei mamare ) ;

anomalii de mamelon : absenţa mamelonului ( atelie ) ,mamelon scurt, mamelon plat , mamelon invaginat , mamelon ombilicat ,mamelon despicat

CAPITOLUL II - MASTITA

2.1 DEFINIŢIE

Mastita este o infectie a tesutului mamar care se manifesta prin durere,umflarea si inrosirea sanului. Mastita apare indeosebi la femeile care alapteaza,desi, foarte rar, survine si inafara lactatiei.

Deseori, mastita apare in primele sase saptamani dupa nastere (post- partum). Afectiunea determina stari de oboseala si epuizare fizica. Totusi, inunele cazuri, mastita survine mai tarziu in timpul alaptarii.

Mastita poate determina proaspetele mamici sa inceteze alaptarea maidevreme decat si-au propus. Dar sugarii pot fi alaptati la san chiar daca mama

sufera de mastita.

2.2. ETIOLOGIEMastita survine indeosebi in timpul alaptarii la san si se datoreaza unei

infectii bacteriene, in conditiile in care sanul sau mamelonul este iritat saucrapat. Astfel, bacteriile patrund printr-o crapatura a pielii sau a mamelonuluisau prin deschiderea unui canal galactofor. Cea mai comuna bacterie esteStaphylococcus aureus, dar alte bacterii ca de exemplu Staphylococcus

epidermis si Streptococi sunt uneori responsabile de infectie.Aceste bacterii se gasesc in mod obisnuit pe suprafata pielii, dar pot cauzainfectii doar in conditiile in care patrund in organism. Ele pot proveni din pielea

http://www.romedic.ro/infectie-stafilococica

http://www.romedic.ro/infectii-streptococice-enterococice

http://www.romedic.ro/infectii-streptococice-enterococice

http://www.romedic.ro/infectie-stafilococica



mamei sau a sugarului, in special daca acesta are o infectie cutanata. O bunaigiena, care consta in spalarea regulata a sanilor, va preveni multiplicarea

bacteriilor in piele si va reduce riscurile de infectie.In timpul alaptarii, mastita poate surveni si atunci cand sanii nu se golesc

complet la fiecare supt. Acest lucru se poate intampla daca sugarul nu prinde inmod corect sfarcul. Astfel, sanii devin umflati si durerosi, dar simptomele nusunt la fel de severe ca in cazul unei infectii. Daca un canal galactofor (canalcare transporta laptele) este blocat sau infectat, aceleasi simptome pot sa apara.

Mastita care nu este asociata cu alaptarea poate avea numeroase cauze:

infectie in alta regiune a corpului, cu bacterii sau virusuri (de exemplu,virusul care provoaca oreionul) se poate extinde la san

boli grave precum tuberculoza, sifilisul sau actinomicoza pot provoca

mastita cronica, atunci cand germenii ajung la san fumatul creste in mod dramatic riscurile unei forme de mastita, care provoaca durere si roseata in jurul mamelonului

mameloanele se pot infecta si deveni dureroase, in urma frecarii de haine -de exemplu in timpul exercitiilor fizice, in lipsa unui echipamentcorespunzator

piercingurile nesterilizate pot fi cauze de infectie a sanului

Factorii de risc:• Pielea iritata si crapata a mamelonului permite patrunderea bacteriilor,

ce pot infecta ductul galactofor, ducand la mastita. Totusi, mastita poate surveni chiar daca mameloanele nu sunt crapate.

• Un episod anterior de mastita in timpul alaptarii este un factor de risc

pentru reaparitia inflamatiei tesutului mamar

• golirea incompleta a sanilor in timpul alaptarii

• purtatul unui sutien prea stramt, care poate reduce fluxul laptelui

• interventiile chirurgicale anterioare asupra sanilor, radioterapia,slabirea sistemului imunitar in urma unei chimioterapii

• afectiuni imunitare (lupus)

2.3. CLASIFICARE

1) Mastita acuta (cel mai adesea, fara complicatii) se observa in general intimpul alaptarii si mai ales la inceputul lactatiei.

2) Mastita cronica este cauzata de infectii bacteriene recurente sau de odereglare hormonala.

http://www.romedic.ro/parotidita-epidemica-oreionul-infectia-urliana

http://www.romedic.ro/tuberculoza-pulmonara

http://www.romedic.ro/sifilisul

http://www.romedic.ro/actinomicoza

http://www.romedic.ro/lupusul-eritematos-sistemic-les

http://www.romedic.ro/parotidita-epidemica-oreionul-infectia-urliana

http://www.romedic.ro/tuberculoza-pulmonara

http://www.romedic.ro/sifilisul

http://www.romedic.ro/actinomicoza

http://www.romedic.ro/lupusul-eritematos-sistemic-les



3) Mastita carcinomatoasa este o forma de cancer de san a carui evolutieeste uneori grava.

4) Mastita granulomatoasa este o forma rara, dar benigna de inflamatie asanului. Evolutia sa este buna - mastita granulomatoasa regreseaza in modspontan.

2.4. TABLOU CLINICMastita acuta:

• zona rosie, calda si dureroasa pe unul din sani

• umflarea mamelonului

• febra (peste 38ºC)

• oboseala

• durere sau senzatie de arsura in mod constant sau in timpul alaptariiAceste semne si simptome dispar in cateva zile sau in cateva saptamani.

Mastita cronica :

• senzatie de greutate a sanului

• prezenta unor tumori multiple

• scurgere prin mamelon

Aceste simptome sunt mai evidente in a doua parte a ciclui menstrual.

2.5.DIAGNOSTIC2.5.1 DIAGNOSTIC POZITIV

Mastita este diagnosticata pe baza unui examen fizic, in cadrul caruiamedicul va evalua semnele si simptomele (febra, frisoane). La inspectia sanilor,medicul va observa o zona rosie, neregulata si dureroasa la atingere. Ca parte aexaminarii, medicul se va asigura ca pacienta nu are un abces mamar – ocomplicatie ce poate surveni atunci cand mastita nu este tratata prompt.

Alaturi de durere si de inflamatie, unele paciente prezinta noduli iar ganglionii limfatici axilari cresc in volum si devin durerosi. In majoritateacazurilor, nodulii vor disparea odata cu tratarea mastitei. Dar, daca nodulul

persista, este localizat fie pe san, fie in zona axilara, trebuie examinat pentru a severifica daca este canceros.

2.5.2 DIAGNOSTICUL DIFERENŢIALDiagnosticul diferen ial se face cu :ț

• Fibroadenom



• Chist

• Mastoză fibrochistică

• Tumoare

2.9. TRATAMENT

Mastita acuta

In cazul unei mastite acute, medicul prescrie un tratament de 10 -14 zile cuantibiotice. Chiar daca semnele si simptomele se reduc sau dispar complet, estefoarte important ca intregul tratament sa fie urmat.

Masurile de autoingrijire, precum aplicarea unor comprese reci,continuarea alaptarii sau consumul abundent de lichide poate contribui lacombaterea infectiei.

Totusi, in cazul unei scurgeri de puroi prin mamelon, alaptarea trebuieintrerupta pe perioada in care tratamentul antibiotic duce la regresia infectiei

locale. Uneori, mastita poate necesita o interventie chirurgicala. Reluareaalaptarii se poate face la 3 -4 saptamani dupa tratamentul chirurgical, cand sanuleste complet cicatrizat.

Prezenta unei mastite nu este o contraindicatie definitiva pentru alaptare.

Mastita cronicaTratamentul mastitei cronice poate apela, daca este necesar, la utilizarea de

progesteron, danazol si bromocriptina.

Mastita granulomatoasa

Uneori, este necesara administrarea unui tratament ce contine corticoizi(cortizon). Trebuie semnalata totusi posibilitatea unei necroze (distrugere localaa tesutului) si aparitia unui lichid asemanator cu puroiul, ca in abcesul mamar.



2.10. PRFILAXIERiscul aparitiei mastitei in timpul alaptarii poate fi redus daca:

• se evita umplerea sanilor pana devin durerosi (angorjati)

•

se asigura ca sanii sunt goliti complet la fiecare supt, prin pomparealaptelui, daca este necesar

• Inainte de a pune sugarul la celalalt san, femeile trebuie sa se asigure ca

primul san este golit complet. Daca la al doilea san suptul dureaza mai putin, acesta trebuie oferit prima data la urmatorul supt.

• se alterneaza sanul cu care se incepe la fiecare alaptare

• sugarul este pus la san in mod corespunzator -trebuie sa cuprinda intreaga

areola a sanului si nu doar mamelonul

• pozitia de alaptare este schimbata de la un supt la altul• sugarul nu este lasat sa raneasca

mameloanele in timpul suptului

• se adopta unele masuri de igiena:

spalarea regulata, evitand frecarea sauutilizarea de sapunuri parfumate ce potirita mameloanele dureroase, si uscareacompleta a sanilor.Spalarea frecventa si uscarea cu atentie

a sanilor contribuie si la prevenirea mastiteicare nu este asociata cu alaptarea. Femeilecare practica sporturi intense trebuie sa

poarte un sutien special, care sa le protejeze sanii de contactul agresiv cuhainele. Piercingurile trebuie mentinute curate si sterilizate, in special atuncicand sunt noi iar pielea nu este inca vindecata.

AUTOEXAMINAREA SÂNILOR

Autoexaminarea sanilor este modul cel mai rapid pentru a depista orice fel de

schimbare aparuta in ceea ce priveste starea de sanatate a sanilor si, mai ales,

este cea mai la indemana metoda pentru prevenirea cancerului de san.

Dupa cum stii, perioada menstruatiei aduce cu sine unele modificari in ceea ce

priveste starea sanilor. De aceea, autoexaminarea sanilor trebuie facuta dupa

perioada de menstruatie cand sanii nu mai sunt tensionati. Si este bine ca sa faci



aceasta examinare, pe cat posibil, in

aceeasi zi a lunii. Incepe prin a-ti privi

sanii in oglinda tinand amandoua mainile

pe solduri. Apoi tinand amandoua

mainile ridicate. Trebuie sa urmaresti

orice fel de modificare aparuta in forma

sau dimensiunea sanilor, daca un san este

neobisnuit de lasat fata de celalalt, daca

este neobisnuit de mare fata de celalalt, o excrescenta pe san, schimbari aparute

in aspectul pielii de pe san - incretitura, gropita, roseata, aspect de "coaja de

portocala", retractia ("infundarea") mamelonului.

Pentru palpare foloseste varfurile degetelor, tinand degetele intinse. Nu

trebuie sa apesi prea tare, dar

presiunea trebuie sa fie totusi

suficient de puternica pentru a

simti si zonele profunde.

Pentru a fi sigura ca nu iti va

scapa ceva neobservat miscarile trebuie sa fie cat mai diverse: in cercuri

concentrice (a), radiale (b) si de sus in jos (c). Repeta miscarile si pentru celalalt

san. Ai grija, la palpare nu vei intalni aceeasi consistenta la ambii sani, nu te

astepta sa-i gasesti "gemeni". Pentru a usura alunecarea degetelor pe pielea

sanului poti folosi o crema obisnuita pentru piele.

Apoi examineaza-ti sanii si culcata. intinde-te si aseaza-ti o perna sub

umar, apoi aseaza-ti bratul sub cap. Cu cealalta mana incepe sa iti palpezi sanul

folosind aceleasi miscari.



Tinand mana intinsa palpeaza zona laterala a sanului si apoi zona axilei

(subrat). Aici trebuie sa observi orice fel de umflatura neobisnuita a subratului,orice fel de inflamare sau marire a nodulilor limfatici. Controleaza si mamelonul

(sfarcul sanului). Aici trebuie sa fii atenta la aparitia unor exeme sau iritatii ale

mamelonului, daca este tumefiat (umflat), daca a inceput sa creasca in alta

directie decat cea de pana atunci, daca a fost normal si acum incepe sa devina

retractat (retras, ingropat in san), daca apare o incretitura a mamelonului, daca

apare o schimbare a texturii sau culorii mamelonului sau areolei mamare (zonaroz sau bruna aflata in jurul sfarcului), daca exista scurgeri sau sangerari din

mamelon (este bine sa tii seama si daca observi scurgeri din san pe sutien sau pe

camasa de noapte). Nu este recomandat sa incerci sa "mulgi" sau sa storci

mamelonul . De asemenea, poti sa iti examinezi sanii si cand faci dus. Sanii sunt

relaxati, iar pielea alunecoasa de la sapun sau sampon te va ajuta foarte mult sa

observi sanul si de aici si eventualele modificari aparute in constitutia lui.

Cancerul de san reprezinta 32 % din totalul cancerelor la femei. De aceea

este atat de importanta supravegherea permanenta a sanilor. Autoexaminarea

lunara a sanilor este un obicei cat se poate de bun fiindca

este modul cel mai rapid de a depista orice fel de

schimbare ce poate apare la nivelul sanilor. Si

bineinteles, cu cat este depistata mai repede, cu atat mai

rapida si mai sigura va fi indepartarea problemei. Dar nu



uita ca totusi, chiar daca este o metoda de depistare, autoexaminarea sanilor nu

poate tine loc de control medical periodic.

2.11. COMPLICA IIȚ

Mastita poate avea urmatoarele complicatii: Recurenta – dupa un episod de mastita, exista posibilitatea ca aceasta

inflamatie a sanului sa apara din nou, in timpul alaptarii aceluiasicopil sau la copilul urmator. Recurenta mastitei poate fi pusa peseama adoptarii cu intarziere a unui tratament sau a unui tratamentinsuficient.

Abcesul mamar – este o colectie de puroi dezvoltat la nivelulsanului. Abcesul necesita in general drenarea colectiei purulente.

Aceasta complicatie a mastitei poate fi evitata prin adoptarea prompta a unui tratament.

Mastita este responsabila pentru durerea in timpul alaptarii, iar sugarul poaterefuza laptele din sanul afectat, din cauza gustului sau diferit. Totusi,continuarea alaptarii (sau cel putin pomparea laptelui) este cel mai bun tratament

pentru mastita. Nici infectia si nici tratamentul cu antibiotice nu vor afectacopilul.

CAPITOLUL III - ROLUL ASISTENEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTELOR CU MASTITĂ

3.1. ROLUL PROPRIUAsistenta medicală este persoana care poate acorda îngrijiri calificate, cu

devotament, posedând conoştinţe tehnice necesare şi având un simţ alresponsabilităţii foarte dezvoltat.

Funcţiile ei se concretizează în acordarea acestor îngrijiri competente persoanelor a căror stare o necesită, ţinând cont de nevoile afective, spirituale şifizice şi în observarea şi comunicarea către ceilalţi membri ai echipei de îngrijire

a condiţiilor ce exercită un efect important asupra sănătăţii pacientului.Rolurile asistentei medicale constau în: rol de îngrijire; promovarea igienei spitaliceşti; organizarea şi gestionarea îngrijirilor; pregătirea şi perfecţionare elevelor asistente medicale, asistentelor

medicale debutante şi cadrele auxiliare; educarea sanitară a pacienţilor şi persoanelor sănătoase, având ca

scop promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvilor, ajutorul

vindecării şi recuperare.

3.1.1. Asigurarea condiţiilor de spitalizare



Serviciul de spitalizare reprezintă locul în care bolnavul va sta pe toatădurata internării şi trebuie să aibă în vedere evitarea contactelor infectante. Eltrebuie organizat şi construit de aşa manieră, încât să poată asigura o izolareriguroasă a bolnavilor, individual sau în comun, pe afecţiuni.

SALOANELE pot fi ocupate de bolnavi cu aceleaşi afecţiuni, în carenumărul de paturi nu trebuie să fie prea mare (maximum 7-8 paturi). Fiecarecamera trebuie să fie prevazută cu toate instalaţiile sanitare necesare (baie ,chiuvete, W.C.) pentru ca bolnavul să nu fie nevoit să părăsească încăpereadecât în mod cu totul excepţional (pentru examinări radiologice,electrocardiolagice, etc.). Pereţii să fie zugrăviţi în culori deschise: alb nuanţatspre roz, galben, albastru şi până la înălţimea de 1.5- 2 m, să fie impregnaţi cuemail sau ulei pentru a se putea spăla. Tavanul va fi păstrat complet alb,duşumeaua să fie fără crăpături, hidrofobă şi rezistentă, acoperită cu asfalt,

linoleum, cauciuc sau diferite materiale plastice. Uşile şi ferestrele să fie netedeşi astfel uşor de întreţinut în stare curată.ILUMINATUL trebuie să fie optim, asigurat artificial şi natural. Ideal este

ca un perete să fie alcătuit în întregime din geamuri. Este importantă asigurareaacestei condiţii datorită faptului că unele boli infecţioase evoluează cu erupţie şieste necesară observarea acesteia. Este de dorit ca în afară de lumina centrală asalonului, fiecare pat să aibe o lampă pe noptieră sau deasupra patului pentru aservi dorinţelor bolnavilor şi necesităţile personalului de îngrijire.

ÎNCĂLZIREA optimă a saloanelor este cea centrală. Temperatura însaloane în timpul zilei este de 19 - 20º C .

VENTILAŢ IA saloanelor trebuie să fie uşor reglabilă şi realizabilă. Celmai frecvent utililizată este ventilaţia prin fereastră. Este de evitat provocareacurentului de aer puternic peste bolnavi. Se aeriseşte dimineaţa, după servireameselor, după tratemente, clisme, după vizite şi seara înainte de culcare, precumori de câte ori este nevoie.

SPAŢIUL se referă la suprafaţa necesară, socotită pentru un bolnav.MOBILIERUL într-un salon este compus din : pat, noptiera, masă,

chiuvetă.Asistenta medicală trebuie să urmarescă păstrarea acestor condiţii de

spitalizare în parametrii optimi utilizând detergenţi şi soluţii dezinfectante,urmărind şi conlucrarea cu personalul de întreţinere pentru repararea şiînlocuirea pieselor defecte din sistemele de încălzire, ventilaţie şi de mobilier.

3.1.2. Rolul asistentei medicale în examinarea clinică a pacientului

Asistarea medicului în timpul examinării clinice a bolnavului şi participarea asistentei la examenul cilnic medical al bolnavului este o obligaţie profesională. Ajutând medicul şi bolnavul la examenul cinic, asistenta contribuie

la crearea unui climat favorabil pentru relaţia medic - bolnav. Pentru aceastaasistenta are următoarele sarcini : Pregătirea psihică şi fizică a pacientului



asistenta anunţă bolnavul şi îl lămureşte asupra caracterului inofensival examinării

să ajute bolmavul să ia poziţiile indicate de medic pentru examinare să ajute bolnavul la dezbrăcare şi îmbrăcare pregătirea materialelor şi a instrumentelor necesare examinării :

termometru , tensiometru , stetoscop să verifice starea de funcţionare a instrumentelor să înmâneze medicului instrumentele solicitate pregăteşte documentele medicale (fişă, foi de observaţie, rezultatul

analizelor) asistenta trebuie să asigure liniştea necesară desfăşurării examenului să noteze toate indicaţiile şi prescripţiile medicului din timpul

examinării (medicaţie, doze, aerul, modul de administrare,alimentaţie , hidratare , examene de laborator şi examene paraclinice)

3.1.3. Supravegherea funcţiilor vitale ale pacientuluiÎn completarea examenului clinic medical se adună datele variabile, ce

sunt în continuă evoluţie, care cer reevaluarea din partea asistentei medicale şise referă la starea fizică a bolnavului:

TEMPERATURA :Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism, generate

de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice. Temperatura corpului semenţine constantă datorită echilibrului dintre termogeneză şi termoliză (centri

termoreglatori situaţi în hipotalamus).Temoreglarea este funcţia organismului care mentine echilibrul intre

producerea caldurii (termogeneza) si pierderea căldurii (termoliza) pentru a păstra valorile constante (homeoternie) de 36.7º şi 37ºC dimineaţa şi 37º -37.3ºC seara.

Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.

Locuri de măsurare

Axilă Plica inghinală Cavitatea bucală Rect Vagin

Materiale necesare

Termometru maximal Casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile



Recipient cu soluţie dezinfectantă Tavă medicală Lubrifiant Alcool medicinal Ceas pentru măsurarea temperaturii corpului se mai pot utiliza termometre

cutanate şi termometre electronice

Tehnica

În cazul în care nu sunt indicaţii speciale, temperatura se măsoară de douăori pe zi, dimineaţa (între orele 7-8) şi seara (între orele 18-19) . Se faceinformarea pacientului; se solicită colaborarea lui

Asistenta se spală pe mâini

Se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă (cloramină 5%), seclăteşte şi se şterge cu o compresă. Se verifică nivelul mercurului; dacă nivelulmercurului este ridicat, se scutură termometrul până nivelul scade sub 36ºC; severifică integritatea termometrului. Măsurarea în axilă

Se aşează pacientul în poziţie decubit dorsal sau şezând.Se ridică braţul pacientuluise şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientuluiSe aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei paralel cu

toracele.Se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară atoracelui

dacă pacientul este slăbit, agitat, precum şi la copii, braţul va fi menţinutîn această poziţie de către asistentă.

Termometrul se menţine timp de 10 minute.Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu

0,4-0,5 grade mai joasă decât cea centrală

Măsurarea rectalăSe lubrifiază termometrulSe aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în

semiflexie, asigurându-i intimitatea; la sugari poziţia este decubit dorsal cumembrele inferioare ridicate, asistenta ţinându-i membrele inferioare cu mânastângă sau decubit ventral

Se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şiînaintare

Termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării, se menţine

termometrul 3 minute.Temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu0,4-0,5 grade



Măsurarea temperaturii în rect este contraindicată la pacienţii agitaţi şi lacei cu afecţiuni rectale

Măsurarea în cavitatea bucalăSe introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura

externă a arcadei dentare; Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire numai pe nas. Se menţine termometrul timp de 5 minute.Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii, la

pacienţii agitaţi , la cei cu afecţiuni ale cavităţii bucale ;Cu 10 minute înainte de măsurare pacientul nu va consuma lichide reci

sau calde şi nu va fuma.

Măsurarea în vaginUrmăreşte aceleaşi etape ca la măsurarea rectală, introducându-se

termometrul în vagin. Este contraindicată în bolile aparatului genital femininValoarea ei este mai mare cu 0,5 decât cea axilarăDupă măsurare se citeşte gradaţia, se spală termometrul şi se introduce în

recipientul cu soluţie dezinfectantă cloramină 5‰ care se schimbă şi seetichetează zilnic.

Temperatura obţinută se va nota în foaia de temperatură cu pix deculoare albastră, fiecare linie orizontală corespunzând la două diviziuni degrad. Se unesc valorile de dimineaţă şi seară de-a lungul unei perioade de timp

pentru obţinerea curbei termice.

Valori normale

Nou-născut şi copil mic 36,1-37,8 ºCAdult 36-37 ºC în axilăVârstnic 35-36 ºCHipotermie temp. < 36 ºC

Perioadele febrei

Subfebrilitate 37-38 ºCFebră moderată 38-39 ºCFebră ridicată 39-40 ºCHiperpirexie Temp. > 40 ºC

TENSIUNEA ARTERIALĂ

Tensiunea Aterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulantasupra pereţilor arteriali.



Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţadeterminată de elasticitatea şi calibrul vaselor). Se măsoară tensiunea arterialăsistolică (maximă) şi cea diastolică (minimă) = elemente de evaluat.

Loc de măsurare:

artera humerală

artera radială (electronic)

Materiale

Tensiometru (Riva-Rocci, cu manometru, electronice)

Stetoscop biauricular

Tampon de vată

Alcool

Pix de culoare roşie

Metode

Auscultatorie Palpatorie Oscilometrică

Tehnică

Metoda auscultatorie

Se face pregătire psihică a pacientului i i se recomandă un repaus timpș de 5 minute după care se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, braţulfiind în extensie, se fixează membrana stetoscopului la nivelul arterei humeralesub marginea inferioară a manşetei, se introduc olivele stetoscopului în urechi,

se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până ladispariţia zgomotelor pulsatile.

Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se aude primul zgomot (acesta reprezintă valoarea tensiunii arterialemaxime). Se reţine valoarea indicată continuându-se decomprimarea până cândzgomotele dispar(tensiunea arterială minimă)

Metoda palpatorie

Determinarea se face prin palparea arterei radiale, etapele fiind identicemetodei auscultatorii;Se utilizează în cazuri deosebite când nu avem la îndemână un stetoscop.



Valorile se determină înregistrând valoarea indicată pe cadranul manometruluiîn momentul în care simţim că trece prima undă pulsatilă, aceasta echivalând cutensiunea maximă. Valoarea tensiunii arteriale minime se calculează dupăformula: TAmin=TAmax/2 + 1 sau 2.

Diferenţa dintre TA max şi TA min se nume teș tensiune diferenţială şi

nu are voie să fie mai mică de 30mmHg.Această metodă are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât înrealitate

Metoda oscilometrică

Oscilometria – metoda prin care se evidenţiază amplitudineapulsaţiilor peretelui arterial cu ajutorul oscilometrului Pachon.

Aparatul este alcătuit dintr-un cadran gradat în unităţi, o manşetă

pneumatică şi pară de cauciuc.Manşeta aparatului se fixează pe membrele bolnavului la nivelul dorit, deunde pulsaţiile se transmit la manometru.

Pregătirea bolnavuluiCamera de examinare trebuie să aibă un climat corespunzător Bolnavul este culcat în repaus cu cel puţin 15min înainte de măsurare. Se

descoperă membrele superioare sau inferioare.Se aplică manşeta aparatului lanivelul dorit pe membrul de examinat.

TehnicaSe pompează aer până ce dispare pulsul periferic. Se citeşte amplitudinea

oscilaţiilor pe cadranul manometrului. Se scade presiunea cu 10 mmHg şi secitesc din nou oscilaţiile arteriale. Se scade apoi presiunea din 10 în 10 cu citirisuccesive până se găseşte valoarea maximă a amplitudinii care s.n. indiceoscilometric.Valorile normale sunt apreciate în limite foarte lungi şi foarte variabile.

Nu are importanţă valoarea obţinută, ci importantă este diferenţa dintre 2 regiunisimetrice care nu trebuie să depăşească 2mmHg

VALORI NORMALE

Vârsta TA maximă TA minimă1-3 ani 75-90 mmHg 50-60 mmHg4- 11 ani 90-110 mmHg 60-65 mmHg12 – 15 ani 100-120 mmHg 60-75 mmHgAdult 115-140 mmHg 75-90 mmHgVârstnic >150mmHg >90 mmHg

MODIFICĂRI ALE TENSIUNII ARTERIALE



HTA = creşterea TA peste valori normale

hTA = scăderea TA sub valalori normale

modificări ale TA diferenţiale = variaţiile TAmax şi TAmin nu se fac paralel

TA este diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept) NOTAREA

Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linieorizontală de culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitatecoloană de mercur . Se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşureazăspaţiul rezultat.

În alte documente medicale se notează cifric.

PULSUL ARTERIAL :

Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos şi este sincronă cu sistola ventriculară. Se notează valoarea înfoaia de temperatură cu culoarea roşie.

Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare.

Se apreciază: ritmul, amplitudinea, frecvenţa şi celeritatea.Loc de măsurare: oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi

comprimată pe un plan osos: Artera temporală_superficială (la copii) Artera carotidă Regiunea apicală (vârful inimii) Artera humerală Artera radială

Aretra femurală La nivelul regiunii poplitee(în spatele genunchiului) Artera tibială Aretra pedioasă

Materiale necesare: Pix culoare roşie Ceas cu secundar

Tehnica



Se face pregătirea psihică, se asigură repaus fizic şi psihic 10-15 minute iș se face reperarea arterei prin fixarea degetelor index, medius şi inelar petraiectul arterei, se exercită o uşoară presiune cu vârful degetelor asupra

peretelui arterial până la perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului apoi senumără pulsaţiile timp de 1 minut.

Consemnarea valorii obţinute se face printr-un punct pe foaia detemperatură, ţinând cont că fiecare linie orizontală reprezintă 4 pulsaţii i seș uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei. Înunele documente se notează cifric.

INTERPRETARE : Ritmul – pauzele dintre pulsaţii sunt egale, pulsul este ritmic.

Modificări de ritm al pulsului:•

Puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii• Puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată

de pauză Amplitudinea (volumul)

Este determinată de cantitatea de sânge existentă în vase i este mai mareș cu cât vasele sunt mai aproape de inimă, la arterele simetrice, volumul pulsuluieste egal

Modificări de amplitudine a pulsului

• Puls filiform, cu volum redus, abia perceptibil• Puls asimetric – volum diferit al pulsului la artere simetrice

FRECVEN A:Ț

Nou-născut 130-140 pulsa ii/minutț

Copil mic 100-120 pulsa ii/minutț

Copilla 10 ani 90-100 pulsa ii/minutț

Adult 60-80 pulsa ii/minutțVârstnic >80-90 pulsa ii/minutț

Modificări de frecvenţă a pulsului :

tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului bradicardie = scăderea frecvenţei pulsului

Celeritatea reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile.

RESPIRAŢIA:



Este funcţia importantă prin care se realizează aportul de oxigen necesar proceselor vitale ale organismului, în paralel cu eliminarea în atmosferă adioxidului de carbon rezultat din acestea. Prima etapă este ventilaţia pulmonară(circulaţia aerului prin plămâni), care se realizează prin cele două mişcări

ventilatorii de sens opus- inspiraţie şi expiraţie - în care volumul cutiei toracicecreşte şi respectiv descreşte. Măsurarea respiraţiei constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului,

aprecierea evoluţiei bolii, recunoaşterea complicaţiilor, prognosticul bolii. Senotează valoarea în foaia de temperatură cu culoarea verde.

Interpretarea rezultatelor ţin seama de faptul că frecvenţa miscărilor respiratorii variază în funcţie de sex, vârstă, poziţie, temperatura mediuluiambiant, starea de veghe sau somn.

În starea fiziologică, curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii

şi a pulsului.Scop : evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu al alevoluţiei, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului

Elemente de apreciat

Tipul respiraţiei Amplitudinea mişcărilor respiratorii

Ritmul Frecvenţă

Materiale necesare

Ceas cu secundar Creion de culoare verde / pix cu pastă verde Foaia de temperatură

Intervenţiile asistentei :Aşează pacientul în decubit dorsal , fără a explica tehnica ce urmează a fi

efectuată i î i plasează mâna, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui apoi începeș ș numărarea inspiraţiilor timp de un minut

Notează valorea obţinută printr-un punct pe foaia de temperatură (fiecarelinie orizontală a foii reprezintă două respiraţii). Unirea cu o linie a valorii

prezente cu cea anterioară duce la obţinerea curbei.În alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi

caracteristicile respiraţiei:Exemplu:

Rs = 20 resp/min



Rd = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulatAprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla

observare a mişcărilor respiratorii. Pentru foile de temperatură în care respiraţiaeste înscrisă cu valori ce cresc din 5 în 5 fiecare linie orizontală reprezintă orespiraţie

Frecvenţa normală a respiraţiei, în funcţie de vârstă :

Nou-născuţi 40-30 respiraţii/ minutCopii mici 20 respiraţii /minutBărbaţi 16 respiraţii /minutFemei 18 respiraţii / minut

MĂSURAREA GREUTĂŢII ŞI ÎNĂLŢIMII CORPORAL

Cunoaşterea greutăţii corporale este importantă pentru aprecierea stării denutriţie a bolnavului, pentru stabilirea dozei terapeutice, de medicamente, pentrustabilirea necesităţii calorice a organismului cât şi pentru urmărirea evoluţiei

bolilor.

CÂNTĂRIREA BOLNAVILOR La adulţi se face cu balanţele antropometrice, care sunt balanţe de tip

decimal, cu cursor şi greutăţi fixe, constituite după principiul cântarului roman.

Cântarele sunt confecţionate cu două cursoare, unul pentru modificările degreutate până la 10 kg şi altul pentru variaţiile până la 100 gr. Pe aceaste cântare bolnavul stă de obicei în picioare. Cântărirea bolnavului se va face întotdeaunadimineaţa pe nemâncate, după ce bolnavul a avut scaun şi a urinat. Cântărirea seva face întotdeauna în aceaşi haină de spital şi dacă este posibil cu acelaşicântar. Valoarea obţinută se trece în foaia de observaţie.

MĂSURAREA ÎNĂLŢIMII CORPORALE A BOLNAVULUI estenecesară pentru determinarea raportului cu greutatea corporală.

MĂSURAREA DIUREZEI

Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.

Scop: Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi

asupra altor îmbolnăviri Cunoaşterea volumului diurezei

Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitateatotală de urină emisă



Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidului în organism = bilanţul lichidul(intrări – ieşire).

Materiale necesare:

Se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şiclătite cu apă distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se

poate utiliza orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creiondermograf sau pe benzi de leucoplast

Se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şiasupra procedeului

Colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziuaurmătoare, la aceeaşi oră

Pentru o determinare corectă :

1. Pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima emisie, se aruncă

2. Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi,la aceeaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie

De reţinut ! Golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare pentru a împiedica procesele de fermentaţie, se vor adăuga, la urina

colectată, cristale de timol Recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon,

număr pat, se ţine la răcoare şi ferit de lumină, pentru a prevenidescompunerea urinei

După golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform

cerinţelor Pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24

de ore Pentru examene chimice-se recoltează 100ml de urinăPentru determinarea

toleranţei la glucide, 100 ml de urină se vor recolta din cantitatea totală de pe 24 de ore

Notarea diurezei : se face zilnic în foaia de temperatură a pacientului• prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei

respective• spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml

de urină



• cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de aproximativ1500 ml.

Captarea dejecţiilor fiziologice şi patologice

Se pregătesc materialele necesare:• prosoape,• acoperitoare de flanelă,• paravan,• muşama• aleză,• materiale pentru toaleta mâinilor,• mănuşi,• ploscă,• bazinet, urinare pentru femei şi bărbaţi,• tăviţă renală.

Se pregăteşte bolnavul, fizic, în funcţie de produsul captat. Captarea materiilor fecale

În vederea captării materiilor fecale la bolnavul imobilizat, se urmăreşte:separarea patului bolnavului de restul salonului, cu un paravan, după care seîndepărtează pătura şi cearşaful care acoperă bolnavul, se protejează patul cumuşama şi aleză, se dezbracă şi se ridică bolnavul şi se introduce bazinetul încălzit

sub regiunea sacrală; se acoperă bolnavul până la terminarea actului defecării. Seefectuează toaleta regiunii perineale, se îndepărtează bazinetul cu atenţie şi se acoperăcu capacul, îndepărtându-se din salon. Se strâng materialele folosite, se îmbracă

bolnavul, se acoperă, se aeriseşte salonul.Scaunul acoperit se păstrează pentru vizita medicală în locuri special

amenajate.

Captarea vărsăturilorSe aşează bolnavul în funcţie de starea generală în poziţie şezând , decubit

dorsal cu capul întors într-o parte, protejându-se cu prosop în jurul gâtului. Se protejează patul cu muşama şi aleză.; i se îndepărtează bolnavului proteza când estecazul; oferându-i-se o tăviţă renală şi susţinându-l, oferim acestuia un pahar cu apăsă-şi clătească gura. I se oferă cuburi de gheaţă, lichide reci în cantităţi mici. I seşterge faţa şi i se pun comprese reci pe frunte.

Vărsătura se păstrează pentru vizita medicului, notându-se în foaia detemperatură caracterul şi frecvenţa acesteia. Se spală recipientele, se dezinfectează,

pregătindu-se pentru sterilizare prin fierbere sau autoclavare.

Captarea urinei



Analiza de urină este una dintre cele mai frecvente examinări delaborator, căci înafară de starea funcţională a rinichilor şi a căilor urinare,reflectă şi alte modificări din organism.

Pentru examenul fizic , urina trebuie recoltată timp de 24 de ore.Pentru colectare se utilizează vase cilindrice gradate. În cursul examenului fizic

se determină: cantitatea, aspectul, culoarea, mirosul şi densitatea.Pentru examenul chimic se trimite urina colectată timp de 24 de oresau numai urina proaspătă de dimineaţa, care este cea mai concentrată.Recoltarea se face în recipiente absolut curate, clătite cu apă distilată, ca să nu-ischimbe compoziţia. Pentru un examen curent se trimit 100-150 ml, din care seva determina şi densitatea şi se va examina şi sedimentul urinar.

Pentru urocultură recoltarea urinei se face în condiţii sterile, dupătoaleta riguroasă a zonei genitale cu apă caldă şi săpun şi limpezită cu ser fiziologic, în recipient steril; pentru a elimina şi germenii care s-ar găsi eventual

în uretră, recoltarea se face din jetul mijlociu după ce prima parte a jetului aspălat canalul. Recipientul şi dopul acestuia se vor manevra cu atenţie până laînchidere pentru a evita contaminarea. Este recomandat ca flaconul să fie predatîn maxim două ore de la recoltare.

În cazuri speciale, cum ar fi insuficienţa renală, sau infecţia urinarăseveră, recoltarea urinei se recomandă a se face prin sondaj vezical; recoltareaurinei de la bolnavii cu sondă permanentă fixată în vezică se va face prin

puncţionarea sondei, după decontaminarea locului unde se va face puncţia.Urina trebuie imediat însămânţată.Dacă acest lucru nu este posibil ,

atunci trebuie ţinută la frigider la temperatura de cca +4ºC.

3.1.4. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirea postoperatorie

A. Pregătirea generală preoperatorie.

Pregătirea generală preoperatorie, constă în examenul clinic şi paraclinic, pregătirea psihică, îngrijiri igienice, urmărirea funcţională, vitală şi vegetativă, precum şi observarea schimbării în starea bolnavului şi regimul dietetic preoperator.

1) Examenul clinicAcesta este efectuat de către medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar

şi pune în evidenţă starea fiziologică a bolnavului dând totodată posibilitateadepistării unor deficienţe ale organismului şi ale unor boli însoţitoare. El estecompletat de examinări paraclinice.

2) Pregătirea psihică

Bolnavul este informat despre necesitatea intervenţiei chirurgicale, riscul,

eventualele mutilări şi i se cere consimţământul. Se fixează data aproximativă a intervenţiei.



Se suprimă tot ceea ce ar putea produce bolnavului starea de nelinişte.

Bolnavului i se creează o stare de confort psihic, oferindu-i-se un mediuambiant plăcut.

I se asigură legătura cu aparţinătorii.

3) Îngrijiri igienice

Dacă starea bolnavului o permite zilnic, bolnavul va fi îndrumat, ajutat săfacă baie sau duş, urmat de igiena cavităţii bucale, îngrijirea părului, tăiereaunghiilor.

4) Urmărirea funcţiilor vitale

măsurarea şi notarea temperaturii;

măsurarea şi notarea pulsului; observarea şi notarea respiraţiei (la indicaţia medicului);

măsurarea şi notarea T.A.;

observarea diurezei;

observarea scaunului.

B. Pregătirea în ziua dinaintea operaţiei

1) Pregătirea generală

asigurarea repausului fizic, psihic şi intelectual;

la prescripţia medicului, seara, se administrează un calmant;

asigurarea alimentaţiei necesare normale, alimente uşor digerabile;

evacuarea intestinului, clisma (dacă nu sunt contraindicaţii); asigurarea igienei carporale. Se va efectua baie sau duş pe regiuni la

pat.

2) Pregătirea locală

se curăţă pielea pe regiuni. Pielea cu pilozitate se rade cu grijă,evitându-se să se producă mici tăieturi (poartă de intrare pentruinfecţie, dureroasă la efectuarea dezinfecţiei);

se degresează pielea cu comprese sterile îmbibate cu eter (cu grijă sănu se scurgă eter pe regiunea perianală);



se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctură de iod);

se acoperă câmpul operator la indicaţia medicului.

C. Pregătirea din dimineaţa intervenţiei:

se întrerupe alimentaţia. Bolnavul nu mănâncă cel puţin 12 oreînaintea intervenţiei chirurgicale;

îmbrăcarea se face cu cămaşă de noapte (pentru femei) sau pijama(pentru bărbaţi)

protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite într-o bucată detifon şi puse în noptiera bolnavului;

bijuteriile vor fi predate familiei sau administraţiei spitalului; îndepărtarea lacului de pe unghii ca şi a rujului de pe buze

(prezenţa lor face dificilă depistarea semnelor de anaxie manifestate prin cianoză la nivelul extremităţilor);

golirea vezicii urinare. Bolnavul va avea o micţiune voluntară sause efectuează sondaj vezical;

se va administra hipnotic opiaceu (morfină, mialgin) sau un barbituric (fenobarbital). Se administrează un vagolitic (atropina).

Dozele şi ora injectării sunt indicate de medicul anestezist.

D. Pregătirea specială a bolnavilor cu risc operator

Îngrijirile acordate acestora, urmăresc să corecteze deficienţeleorganismului şi să restabilească echilibrul fiziologic pentru a suporta actuloperator şi pentru a evita complicaţiile ce se pot produce, atât în timpulintervenţiei cât şi după aceasta.

E. Îngrijirile postoperatorii

Încep imediat după intervenţia chirurgicală şi durează până la vindecareacompletă a bolnavului. Îngrijirile postoperatorii se accordă pentru restabilireafuncţiilor organismului, asigurarea cicatrizării normale a plăgii şi prevenireacomplicaţiilor. Bolnavul operat sub anestezie generală, trebuie supravegheat cutoată atenţia până la apariţia reflexelor (de deglutiţie, tuse, faringian şi cornean),

până la revenirea completă a stării de conştienţă cât şi în orele care urmează, dealtfel transportul din sala de operaţie se execută după revenirea acestor reflexe.



Rolul asistentei medicale în educaţia sanitară a pacienţilorÎn timpul spitalizării şi la externare asistenta va explica faptul că pentru

prevenirea apariţiei complicaţiilor şi a recăderilor el trebuie să deţină o sumă decunoştinţe care îi vor permite să se îngrijească singur şi să-şi rezolve astfel

problema de sănătate.

Iniţial asistenta va evalua cunoştinţele pe care le are pacientul înmomentul respectiv, discutând cu acesta. Apoi va evalua motivaţia pe care o are bolnavul şi va găsi un moment propice pentru realizarea unui plan de educaţie.

Asistenta medicală va stabili cu pacientul obiective foarte precise pe care, până la ieşirea din spital, acesta le va atinge în întregime. Pentru aceastaasistenta medicală va utiliza discuţia cu pacientul şi familia, pliante, reviste şidemonstraţia practică.

3.2. ROLUL DELEGAT

3.2.1. Rolul asistentei medicale în examinarea paraclinică

Rolul asistentei medicale constă în pregătirea pacientului pentruexecutarea investigaţiilor paraclinice şi chiar efectuarea unora dintre acestea.Colaborarea si examinarea clinica a bolnavului este una din sarcinile importanteale asistentei . Ajutorul acordat medicului si bolnavului in cursul examinariiclinice degerveaza pe aceasta din urma de eforturi fizice si previne o serie desuferinte inutile , contribuie la crearea unui climat afectiv favorabil intre bolnav

medic asistenta , face accesibila medicului exporarea tuturor regiunilor organismului , servindu-l si cu instrumentarul necesar , toate acestea intervenind

pentru scurtarea timpului expunerii bolnavului in stare fizica si psihica precarala traumatismul examinarilor si recoltarea produselor biologice in vedereaexaminarii.

Bolnavul trebuie pregatit pentru recoltare , pentru buna reusita aexamenelor de laborator , in primul rand trebuie sa i se explice ce urmeaza sa ise faca . Pentru aceasta ar trebui sa se foloseasca metode cat mai blande si mai

putin traumatizante , alese de la caz la caz . Bolnavii mai suspiciosi sau agitati

vor trebui linistinti prin cuvinte potrivite sau , la nevoie , chiar pe calemedicamentoasa . Li se va explica bolnavilor necesitatea analizelor . Ei trebuiesa fie convinsi ca recoltarea se face in interesul lor , ca aceasta contribuiehotarator la stabilirea diagnosticului si tratamentului . Rezultatele bune se vor obtine numai daca aceasta munca de lamurire este insotita de manopere cat mai

putin dureroase si neplacue , respectandu-se , pe cat posibil , pudoarea bolnavului . Avand in vedere ca de multe ori aceleasi recoltari trbuiesc repetate pe cursul bolii , bolnavii bine pregatiti vor ajuta ei insasi asistenta in efectuarealor . Pe langa pregatirea aratata , mai sunt necesatre si alte precautii pentru

fiecare recoltare in parte . Unele recoltari se fac pe nemancate , stiut fiind caalimentatia provoaca secretie de suc gastric , influenteaza numarul globulelor albe si modifica compozitia chimica a sangelui. Aceste recoltari vor fi deci



executate dimineata cand bolnavul nu s-a ridicat din pat . Pana la luarea probelor resprctive bolnavii nu trebuie sa faca miscare , sa nu se spele cu apa rece , sa nufumeze , sa fie ferit de influenta impresiilor noi ale zilei , conditii care potfalsifica in mare masura analiza respectiva . Nerespectarea normelor de pregatireatrage dupa sine rezultate false de laborator , cu urmari foarte grave pentru

bolnav . Din acest motiv , asistenta trebiue sa aiba o evidenta a bolnavilor carevor fi pregatiti pentru examene de laborator si sa ii supravegheze inainte derecoltare . Recoltarea se face dupa ce tot materialul necesar a fost pregatit.Vasul in care se face recoltarea trebuie sa fie curat , uscat , si sterilizat , seringilesa fie de unica folosinta . inainte de recoltare vasele se vor eticheta , indicandu-se numarului bonului insotitor . Bonul insotitor trebuie sa cuprinda numele si

prenumele bolnavului , numarul salonului si al patului , diagnosticul clinic ,natura produsului , analiza ceruta , data recoltarii si numele celui care a facutrecoltarea . In unele cazuri este bine daca se indica si scopul pentru care se cere

examenul. Etichetarea vaselor trebuie facuta cu mare grija , asistenta sa seasigure ca eticheta este bine lipita , nu s-a patat cu produsul recoltat facandinvizibile cele scrise. Produsele biologice vor fi recoltate in cantitate suficienta

pentru analiza ceruta , dupa normele indicate pentru fiecare produs si analiza in parte.

3.2.2. Rolul asistentei medicale în administrarea tratamentuluiAsistenta medicală va respecta întocmai toate medicamentele prescrise de

doctor. Ea va cunoaşte medicamentele pe care le administrează după inscripţie,culoare, formă; fiolele rămase goale de la injecţii le va păstra până ladesfăşurarea efectelor lor.

Înainte de administrare, asistenta medicală va verifica calitatea fiecăruimedicament, aspectul, termenul de valabilitate şi integritatea ambalajului.Asistenta va respecta cu stricteţe calea de administrare, dozajul prescris şi vaevita incompatibilitatea între medicamente. Ea va administra bolnavului dozemici din orice medicament, pe care acesta le va lua în prezenţa ei. Îl va informa

pe bolnav asupra efectului şi reacţiilor adverse ale medicamentelor pe care le arede luat. La administrarea parenterală asistenta va lucra în condiţii de strictăasepsie, folosind materiale şi instrumente de unică folosinţă sau sterilizate.

Asistenta va tăia şi va aspira în seringă toate fiolele în faţa bolnavului. Ea vasemnala orice intoleranţă şi reacţii adverse medicului.

CAPITOLUL IV- DESCRIEREA A DOUA TEHNICI

TEHNICA RECOLTARII SANGELUI VENOS Puncţia venoasă reprezintă pătrunderea cu ajutorul unui ac , ataşat

la seringă sau la holder, în lumenul unei vene , în scop explorator sau

terapeutic . În funcţie de codul de culoare al dopului , tuburile Vacutainer sunt :



- roşu - vacutainer pentru chimie clinică ;- verde - vacutainer cu litiu heparină , pentru analize bio-chimice ;- galben - vacutainer SSTTM , pentru chimie clinică ;- mov - vacutainer EDTA-K3 , pentru analize hematologice ;- albastru - vacutainer , pentru determinări de coagulare ;

- negru - seditainer pentru determinări VSH .Recoltarea produselor biologice este o alta atributie importanta a asistenteimedicale la precizarea diagnosticului. Fiecare produs ce trebuie examinat lalaborator, fiecare analiza trebuie sa se recolteze respectandu-se cu strictete reguligenerale si particulare. Aceastea se refera atat la recoltarea propriu-zisa cat si lacompletarea bonului insotitor si la trasportul la laborator. Pe langacorectitudinea in ce priveste recoltarile trebuie sa se urmareasca si autoprotectiacelui care recolteaza. Nerespectarea regulilor de autoprotectie prin neatentie saunecunoastere duce la expunerea personalului medical la infectii. Majoritatea

examenelor de laborator se bazeaza pe analizarea sangelui bolnavului. Existandriscul transmiterii unor boli grave (hepatitele A,B,C,D,E,F,G, SIDA, etc.) s-aajuns la recoltarea sangelui printr-un sistem performant care confera mai multasiguranta si precizie. Rolul sau principiul este de a facilita recoltarea corecta a

probelor de sange in conditiile unui risc de contaminare minima. Elementelecheia al sistemului este eprubeta vacumata. Vidul actioneaza ca un motor inlocuind doate elementele mecanice sau de manipulare. Al doilea componenteste acul cu dubla terminatie si functie, prevazut cu membrana de latex careimpiedica orice scurgere de sange. Aceasta constructie speciala imbunatatestespectaculor siguranta pacientului si a personalului medical. Pe de alta partesistemul permite recoltarea rapida si corecta a probelor de sange, ceea ce creste

precizia determinarilor. In plus, calitatea sticlei, codul culorilor utilizate pentrufiecare tip de proba, gama completa a aditivilor si accesoriilor consolideazasiguranta si performantele acestui sistem. Recoltarile se fac de regula dimineata

pe nemancate, cu exceptia urgentelor. Pentru recoltarea sangelui se utilizeaza punctia venoasa. Punctia venoasa este creerea unei cai de comunicatie intr-ovena prin intermediul unui ac. Asistenta medicala pregateste materialelenecesare efectuarii punctiei: Tavita renala, Garou, Alcool, tinctura de iod,Tampoane, Eprubetele vacumate, Holder, Ace speciale, Musama, Pernuta

electrica,Leucoplast.Asistenta medicala anunta pacientului si explica modul de utilizarea si

necesitatea acestei tehnici. Este asezat in pozitia necesara (decubit venral sausezand) cu bratul in abductie, extensie si supinatie. Se dezbraca bratul ales,astfel ca hainele sa nu impiedice circulatia de intoarcere. Se aseaza sub bratul

bolnavului perna electrica si apoi musamaua.Asistenta medicala spala mainile cu apa curata si sapun. Se solicita

bolnavului sa mentina bratul in pozitia necesara. Examineaza starea si calitateavenelor de la plica cotului (unde se anastomozeaza venele cu mediana

antebratului – cefalica si bazilica – formand ,,M’’ venos ) si stabileste locul deexecutare a punctiei. Pregateste acul la holder astfel: tine in mana partea colorataa acului, rasuceste si indeparteaza partea alba a capacului, apoi insurubeaza



capatul liber al acului in holder. Nu scoate capacul colorat de pe capacul opus alacului. Aplica garoul elastic al nivelului unirii treimii inferioare cu cea mijlociea bratului. Cu indexul mainii stangi palpeaza locul pentru punctie si apoidezinfecteaza cu tampon cu alcool sau tinctura de iod. Cere bolnavului sainchida pumnul de cateva ori si sa ramana cu el inchis. Scoate si capacul colorat

al acului. Cu indexul mainii stangi se palpeaza locul pentru punctie, iar cu policele se fixeaza vena la 4-5 cm sub locul punctiei si se exercita ocompresiune si tractiune in jos asupra tesuturilor vecine. Acul se introduce inmijlocul venei, in directia axului ongitudinal al venei.

! Nu se abordeaza vena din lateral !! Nu se introduce acul cu bizoul orientat in jos !Se simte acul trecand prin stratul de piele, rezistent si peretele venei, mai

elastic. Se impinge acul de-a lungul venei la o adancime de 1-1.5 cm Asistentamedicala introduce apoi tubul vidat in holder. Apuca aripioarele laterale ale

holderului cu degetul aratator si mijlociu, iar cu degetul mare impinge tubul.Atentie ! Cand vacutainer-ul este in holder. Presiunea de impingere trebuie sa fieexercitata asupra holderului (sustinut de degetul aratator si mijliciu) si nu asupraacului (aflat in vena). Capatul captusit al acului, insurubat in holder, vastrapunge diafragma gumata a capacului tubului vacutainer. Bandajul decompresie se indeparteaza imediat ce sangele incepe sa curga in tub. Candsangele nu mai curge in tub (veccumul s-a epuizat), scoate tubul din holder

printr-o usoara impingere a degetului mare asupra aripiorelor laterale aleholderului. Pentru a mai umple un alt tub, la acelasi pacient, nu se scoate aculdin vena ci introduce alt tub, conform instructiunilor anterioare. In timpulrecoltarii intr-un tub nou, rastoarna de 8-10 ori tubul deja umplut, pentru aamesteca sangele recoltat cu aditivul din tub. Nu se agita puternic tubul – agitarea puternica a tubului poate provoca hemolizarea probei de sange. Nu sescoate acul din vena decat dupa ce se scoate din holder ultimul tub ce trebuieumplut. Asistenta medicala retrage acul printr-o miscare rapida in sens inversintroducerii. Aplica tampon de vata si spune pacientului sa tina apasat pentru arealiza hemostaza. Spune pacientului sa nu faca flexia antebratului pe brat cutamponul mentinut in plica cotului, deoarece aceasta pozitie impiedicainchiderea plagii venoase, favorizand revarsarea sangelui in tesuturile

perivenoaseExamenele curente sunt aceleasi pentru toti pacientii si rezultatele lor

completeaza stabilirea diagnosticului si dau date despre evolutia bolii.Hemograma in practica normala se foloseste analizarea sub forma de

Hemoleucograma (numararea elementelor figurate ale sangelui: globule albe,rosii, plachete). Se recolteaza 2 ml de sange, venos la adult, capilar la copilulmic, pe cristale de E.D.T.A. Hemograma comporta doua tipuri de analize. Un tipde analize este cantitativ si descrie numarul de elemente figurate, hemoglobina,concentratia medie a globulelor rosii in hemoglobina, valoarea hematocritului

(procentul volumului globulelor rosii in raport cu volumul sangvin total) sivolumul globular mediu. Celalalt tip este morfologic si descrie aspectuldiferitelor celule. Aceasta numarare permite depistarea a foarte numeroase



afectiuni (anemii, inflamatii, etc.) Valoarea normala a hemoglobinei este:La barbat = 15%La femeie = 13%

Numarul de hematii normal este:La barbat = 4.5 mil – 5.5 mil

La femeie = 4.2 mil – 4.8 milViteza de sedimentare a hematiilor ( V.S.H.) - Este un examen de rutinace aduce informatii despre terenul pe care se evalueaza o boala infectioasa.V.S.H. inseamna rapiditatea cu care se produce asezarea hematiilor. Factoriiinflamatorii provoaca accelerarea cadereii hematiilor. Recoltarea se face de la

bolnav pe nemancate, exceptie facand urgentele. Se recolteaza 1.6 ml de sangevenos peste 0.4 ml solutie de citrat de sodiu 3.8%. Foarte important! Pentru unrezultat corect este necesar ca recoltarea pentru V.S.H. sa se faca fara staza.Staza duce la acumularea de CO2 in sange, ceea ce face ca hematiile sa se

sedimenteze mai repede.Valorile normale ale V.S.H. sunt:La barbat - 1-10 mm/1h

- 7-15 mm/2hLa femei - 2-13 mm/1h

- 12-17 mm/2hGlicemia - Este masurarea nivelului glucozei in sange. Masurarea

glicemiei se face din sange venos in cursul recoltarii sangelui prin punctievenoasa, fie din sange capilar dupa o mica intepatura in varful degetului – glicemie capilara, o picatura de sange este intinsa pe o banda reactiva.Masurarea este astfel stabilita prin compararea culorii obtinute cu o scara deculori, fie prin citirea directa , banda fiind introdusa intr-un mic aparat denumitautoanalizator. Prin punctie venoasa se recolteaza 2 ml de sange pe florura desodiu 4 mg ( cat o gamalie de ac ).

Valoarea normala:Pe nemancate = 4.4 milimoli/l – 6.7 milimoli/l adica 0.8 – 1.20 g/lLa 2 ore dupa masa = 6.7 milimoli/l adica 1.2 g/lCreatinina - Substanta azotata provenind din degradarea creatininei,

constituent al tesutului muscular. Este un examen biochimic. Se recolteaza

dimineata, pe nemancate, prin punctie venoasa. Sunt recoltati 5-10 ml sangesimplu.

Valorile normale ale creatininei sunt: 0.6 – 1.2 mg %.Transaminazele Este o enzima care accelereaza transferul unei grupari

amino de la un acid aminat la un acid cetonic. Doua transaminaze prezinta uninteres clinic:

Alanin – aminotransferaza (A.L.T, A.L.A.T, S.G.T.G – SerumGlutampyruvate Transferose sau T.G.P.)

Aspartat – aminotransferaza (A.S.T., A.S.A.T., S.G.O.T – serum

glutamooxaloacetate Transferose sau T.G.O.)Recoltarea se face prin punctie venoasa, dimineata, pe nemancate. Serecolteaza 5-10 ml de sange simplu.



Valorile normale ale transaminazelor sunt:T.G.P. = 2-20 U.I.T.G.O. = 2-16 U.I.

83661944 rolul am in ingrijirea pacientelor cu mastita

Documents