MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

NOTE DE CURS

DREPT CIVIL (PARTEA SPECIALĂ)

(Ciclul I)

AUTOR:

Vera Lupașco

mg. în drept, lector superior

Aprobat la şedinţa Catedrei Drept privat

din: 22.05.2013, proces-verbal Nr: 9

Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM

la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5

Aprobat la ședința Senatului USEM

din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9

CHIŞINĂU – 2013

2

CUPRINS

Contractul de vînzare-cumpărare

Contractul de donație

Contractul de schimb

Contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață

Renta

Contractul de împrumut

Contractul de comodat.

Contractul de locațiune

Contractul de arendă

Contractul de închiriere a spațiului locativ

Contractul de leasing

Contractul de concesiune

Contractul de antrepriză și prestări servicii

Contractul de transport

Contractul de expediție

Contractul de servicii turistice

Contractul de mandat

Contractul de comision

Contractul de administrare fiduciară

Contractul de intermediere

Contractul de deposit și magazinajul

Contractul de societate civilă

Contracte și operațiuni bancare

Contractul de factoring

Contractul de asigurare

Contractul de franchising

Contractul de autor și inventator

Jocuri și pariuri

Contractul de fidejusiune

Tranzacția

Obligațiile ce se nasc din cauzarea de daune

Obligațiile ce se nasc din dobîndirea sau reținerea unor bunuri fără just temei

Dreptul succesoral

3

1.Contractul de VÂNZARE-CUMPĂRARE

Subiecte:

1. Noțiunea, particularitatile juridice

2. Elementele contractului:

- Părțile

- Obiectul

- Forma

- Termenul

- Prețul

3. Drepturile și obligațiile părților (conținutul contractului)

4. Efectele (încetare, reziliere, rezoluțiune, revocare).

1. Contractul de vînzare-cumpărare este acela, in cadrul căruia, o parte numită

vînzător se obligă să transmită cu drept de proprietate un bun, care formează

obiectul material al contractului, celeilalte părți contractante numită

cumpărător, iar cumpărătorul se obligă la rîndul său să achite suma

convenită în contract: în volumul, termenul, modul și locul stabilit în

contract.

- Acest contract este consensual, deoarece este valabil din momentul cînd

părțile au ajuns la un acord valid asupra condițiilor contractului și dacă

condițiile de valabilitate impun forma scrisă, au semnat contractual.

- Contractul este sinalagmatic, deoarece părtile se obligă în așa fel, încît

drepturile si obligațiile lor sunt reciproce.

- Acest contract este cu titlul oneros, deoarece fiecare parte urmărește

obținerea unui beneficiu.

- Contractul este comutativ – acea înțelegere pe care au făcut-o părțile la

momentul încheierii contractului nu poate fi schimbată, decît la propunerea

uneia și cu acordul celeilalte părți și este valabil în mod egal pentru ambele

părți contractante.

Din aceste motive conținutul contractului este bine determinat și nu depinde

de producerea unor evenimente viitoare ce ar duce involuntar la schimbarea

condițiilor lui, ca în cazul contractelor aleatorii (riscante).

- Contractul este cu executare imediată sau succesivă.

- Caracterul translativ de proprietate are loc prin realizarea acordului de

voință cu transmiterea bunului, primirea banilor, transferul drepturilor de

proprietate către cumpărător. O importanță deosebită are și momentul

trecerii drepturilor de proprietate de la vînzător la cumpărător – acest

moment are o importanță deosebită, deoarece este legat de faptul, cine va

suporta riscul pieririi fortuite a bunului în dependență de transmiterea

obiectului și realizării drepturilor și obligațiilor de către vînzător și

cumpărător. Din moment ce vînzătorul și-a executat toate obligațiile, anume

transmiterea, transportarea și alte obligațiuni contractuale, riscurile de

4

pierire fortuită sau deteriorare le va suporta cumpărătorul, dacă contractul nu

prevede altceva (de exemplu, transportatorul) conform prevederilor legale

și/sau contractuale (art.759, 760 CC).

Condițiile de valabilitate ale contractului de vînzare-cumpărare:

- Capacitatea părților de a contracta;

- Obiectul contractului (condițiile de valabilitate în ce privește tipul de obiect,

forma contractului în dependență de obiect);

- Consimțămîntul liber exprimat al părților;

- Cauza contractului (licită);

Elementele contractului de vînzare-cumpărare:

Părțile – sunt vînzătorul și cumpărătorul, unde, vînzatorul poate fi orice

persoană fizică sau juridică, care întrunește condițiile de fond și de formă și

condițiile legale de a avea aceasta calitate. Din aceste considerente putem

concluziona, ca vînzător poate fi persoana care are capacitatea și dreptul real de a

contracta in conformitate cu cerințele impuse (mandatarul, executorul judecătoresc

ș.a.), cît și cu referire la obiectul contractului.

În dependență de circumstanțe, vînzător poate fi nu doar proprietarul ci și altă

persoană ca de exemplu: persoana imputernicită de către proprietar de a instrăina

un bun in baza unui contract (mandat) sau in baza unei procuri; poate avea calitate

de vinzător persoana, in baza atribuțiilor de serviciu pe care le indeplinește

(executorul judecatoresc cit și vînzarea la licitație); casele de amanet au calitate de

vînzător atunci, cînd imprumutatul nu indeplinește condițiile contractului de

împrumut și ca consecinta a neachitarii datoriei de către imprumutat în timpul

stabilit în contract, împrumutătorul înstrăinează bunul amanetat.

In calitate de cumpărator poate fi orice parsoană fizică sau juridică ce are

capacitatea de a contracta, atît de la noi din țară sau de peste hotare conform

prevederilor legale cu privire la obiectul contractului, de exemplu, nu au dreptul de

a cumpăra terenuri agricole persoanele care nu sunt cetateni ai RM.

Obiectul – în calitate de obiect al contractului de vînzare-cumpărare apar

toate bunurile materiale care se afla in liberă circulatie sau circulatie restrinsă,

restricție fiind pusă asupra obiectelor ce nu se află în curculație libera civilă, aceste

obiecte sunt proprietatea statului și pot fi instrăinate doar in anumite condiții.

Forma contractului

Contractul de vînzare-cumpărare poate fi încheiat în una dintre urmatoarele forme:

- Verbală;

- Simplă scrisă;

- Scrisă, autentificată notarial – art.212 C. civ.;

- Solemnă;

- Prin intermediul acțiunilor concludente, cît și alte forme permise de

legislația în vigoare.

Termenul contractului – este stabilit de către părți și poate fi imediat, real sau

cu executare succesiva, în dependență de obiectul contractului. Are importanță

termenul de predare a bunului cit și modul, locul de predare si recepționare.

Prețul contractului – poate fi stabilit de către părți printr-o ințelegere, sau

5

conform prețului de piață, dar poate fi și un preț prestabilit, înghețat și monitorizat

de Guvern, cum ar fi de exemplu, prețul anumitor produse alimentare la care se

impune interdicție de a fi schimbat dupa voința vînzătorului, deoarece ar avea

consecințe negative asupra cumpărătorului, cum ar fi unele produse lactate, de

panificație, făină, zahăr, orez - aceste produse cît si altele care au o importanță

strategică, deoarece la majorarea exagerata a prețurilor poate fi prejudiciată pătura

social vulnerabilă.

2. Drepturile și obligațiile părților (conținutul contractului de vînzare-

cumpărare).

Vînzătorul este obligat să transmită bunul ca atare cît și dreptul de proprietate

asupra lui in termenul, modul si impreună cu toate documentele care atestă faptul

dreptului de proprietate asupra bunului, să asigure cumpărătorului obținerea

dreptului de proprietate in modul stabilit in contract, să transporte bunul dacă este

prevazut, să informeze cumpărătorul și sa respecte si condițiile cu privire la

cantitatea, calitatea, asortimentul și a altor condiții ce garantează indeplinirea

condițiilor contractuale.

O importanță deosebita are momentul executarii obligației de transmitere a

bunului de către vînzător, către cumpărător, pentru a stabili apariția dreptului de

proprietate la cumpărător, fapt care are importanță la suportarea riscului de pieire

fortuită sau deteriorare a bunului.

Vînzătorul trebuie sa respecte condițiile contractuale in ce privește cantitatea,

calitatea, asortimentul, ambalajul, garnitura ș.a.

Vînzătorul este obligat să înștiințeze cumărătorul despre orice preferință sau

circumstanțe cu privire la schimbarea condițiilor contractuale și are dreptul să le

schimbe doar cu acceptarea lor de către cumpărător.

Vînzătorul are urmatoarele drepturi:

Are dreptul de a fi informat de către cumpărător in ce priveste momentul de

transmitere și recepționare a bunului, modul, locul, termenul (apariția dreptului de

proprietate și suportarea riscului de pieire fortuita si deteriorare a bunului)

Are dreptul să ceară de la cumpărător indeplinirea în termen a contractului și

inștiințarea dacă apar careva obstacole (transmiterea banilor, transferul lor,

recepționarea bunului). Cît și alte drepturi si obligații conform normelor

reglementative si contractului.

Drepturile si obligațiile cumpărătorului:

Cumpărătorul este obligat să achite suma prevazuta, care include prețul obiectului

contractului și alte cheltuieli, dacă contractul nu prevede altceva (art.755 C.civ.)

Cumpărătorul este obligat să inștiințeze vinzătorul despre oricare neințelegeri, sau

divergențe ce apar pe parcurs pentru a le inlătura la timp și a nu crea obstacole

„fantome”.

Trebuie să respecte momentul apariției dreptului de proprietate (art. 759, 760, 761

CC), și să recepționeze bunul conform uzanțelor contractuale.

Cumpărătorul este obligat să atragă vînzătorul în cazul evictiunii bunurilor in

calitate de copiîrît în instanța, dacă cumpărătorul nu atrage vinzătorul ca copîrît,

atunci cumpărătorul va duce răspunderea de unul singur (art.766, 767 CC)

6

(evictiunea este acel fapt, cînd o persoana terță atestă faptul că și ea are dreptul de

proprietate asupra bunului ce constituie obiectul contractului).

Cumpărătorul are dreptul să fie informat și să ceara de la vînzător repararea

prejudiciilor de ordin material daca nu le-a cunoscut sau nu trebuia sa le cunoasca

(vicii ascunse), sau daca nu le-a consimțit (nu a fost de acord cu acceptarea acestor

vicii art.763 CC).

Conform art.771 cumpărătorul are dreptul de a cere reducerea prețului echitabil

cheltuielilor de remediere (inlăturare) a viciilor materiale daca le-a inlăturat el

singur, insă dacă valoarea remedierii este excesiva și vinzătorul nu dorește să

achite, atunci vinzătorul iși rezerva dreptul de a cere inapoierea bunului si

rezoluțiunea contractului cu achitarea integrală a cheltuielilor către cumpărător, sau

preschimbarea cu un alt bun cu aceleași caracteristici.

Cumpărătorul poate avea și alte drepturi si obligații conform dreptului civil și

reglementărilor contractuale.

Efectele Contractului de Vînzare – Cumpărăre

Rezoluțiunea contractului este o sancțiune civila, garanție a respectării

contractului, de natura a contribui la executarea intocmai si cu buna-credinta, a

obligatiilor contractuale. Rezoluţiunea şi rezilierea constau în încetarea, înainte de

executare deplină, a efectelor juridice a unui contract valabil încheiat, de regulă pe

motiv de neexecutare a obligaţiilor.

Rezilierea si rezoluțiunea sunt concepute ca remedii acordate creditorului

pentru neexecutarea culpabilă a obligației de către debitor Dispozițiile legale

referitoare la reziliere/rezoluțiune, desi au un caracter imperativ, confera o serie de

prerogative părtilor. In timp ce rezolutiunea se aplica contractelor cu executare

dintr-odata, rezilierea se aplica in cazul contractelor cu executare succesiva.

Revocarea constă în retractarea voinţei unei părţi la act juridic valabil încheiat.

Ea produce efecte în cazurile expres permise de lege.

• în cazul actelor juridice unilaterale (procură, testament), revocarea este un

principiu şi autorul actului are o discreţie în a revoca actul. Totuşi, revocarea

ofertei de a contracta comportă limitări pentru a proteja destinatarul ofertei;

• în cazul contractelor (contractul de consumator, donaţia), un temei legal întemeiat

se aplică revocarea cu consecințele prevăzute de lege sau contract. În cazul

donaţiei, revocarea se va constata de către instanţa de judecată la cererea

donatorului.

Varietați ale contractului de vînzare - cumpărare:

Vînzarea - cumpărarea întreprinderii ca complex patrimonial unic

În cadrul acestui contract în calitate de bun apare întreprinderea ca un complex

patrimonial unic, unde întreprinderea este un obiect al obligațiunilor civile, iar pe

de alta parte reprezintă subiect al dreptului civil.

Ca obiect are urmatoarele semne:

7

- Are un teren de pămînt pe care este amplasată cladirea cu utilaje, diferite

construcții care au menirea de a satisface cerințele de îngrijire, amenajare

sau a altor servicii (casuta paznicului, garaje pentru automobile ș.a.);

- Complexul patrimonial unic se foloseste in activitatea de antreprenoriat in

cadrul căreia se executa lucrări, se prestează servicii, se fabrică diferită

producție;

- Această întreprindere are contul său bancar și infăptuiește diferite tranzactii

în cadrul executării obligațiunilor sale.

Contractul este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu executare

succesivă si translativ de proprietate.

Elementele contractului:

În calitate de părți apare vînzătorul si cumpărătorul, unde vînzător este proprietarul

întreprinderii, iar în calitate de cumpărător este orice persoana fizică sau juridică,

ambele părti trebuie sa fie înzestrate cu capacitate civilă de a contracta.

Obiectul contractului - este întreprinderea ca un bun patrimonial indivizibil din

punct de vedere natural, însă nu se exclude faptul ca intreprinderea sa-și permita

înstrăinarea doar a unei parți, iar in acest caz, nu va fi vorba despre obiect al

contractului unic ca intreprindere, dar va fi nominalizat obiectul material concret.

Conform art.817 CC întreprinderea are calitate de complex patrimonial unic cu

exceptia drepturilor si obligatiilor inalienabile. La alin.2 al art.817 se mentioneaza

ca “dreptul la denumirea de firma, la mărcile de productie si la alte mijloace de

individualizare a întreprinderii și a productiei acesteia, a lucrărilor și serviciilor,

precum și dreptul de folosință asupra acestor mijloace de individualizare care-i

apartin în baza licenței, se transmit cumparatorului daca in contract nu este

prevazut altfel.”

Forma contractului este scrisă (art.818), autentificată; și contractul se înregistrează

la Camera Înregistrarii de Stat. Se intocmeste in 3 exemplare, sau mai multe, in

cîte decid părțile.

Termenul contractului se stabilește de către parți luîndu-se în considerație

întocmirea, examinarea actului de inventariere, bilanțului contabil (art.819),

concluziile auditului independent, lista debitorilor și creditorilor vînzătorului,

termenele de stingere a obligațiilor, cît și alte circumstanțe ce pot determina, sau

influiența, modfica termenul (art.822).

Prețul contractului – este stabilit de către părțile contractante și include în sine

prețul tuturor bunurilor mobile si imobile, cît și drepturile inalienabile, dacă în

contract este menționat. Pentru evaluarea bunurilor imobile se apeleaza la

serviciile experților licentiați in acest domeniu.

Transmiterea de la vînzător către comparator, are loc întocmindu-se actul de

predare-primireîn termen de 14 zile, sau cu careva excepții in dependență de

ințelegerea părților.

Conform art.82, la predarea întreprinderii, numaidecît se indica datele despre

bunurile predate, despre viciile bunului, despre creditori si debitori, despre

cheltuielile de predare pe care conform al.2 art. 821 se suportă vînzatorului daca nu

este prevăzut altceva.

8

Întreprinderea este considerată predată la momentul semnării actului de predare

primire de către părți și conform art.821 alin.3 se transferă riscurile.

Trecerea dreptului de proprietate are loc in conformitate cu contractul si legea

art.822 CC.

Contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor imobile.

În cadrul acestui contract vom vorbi despre particularitățile de vînzare-cumpărare

ale terenurilor de pămint, caselor de locuit și apartamentelor privatizate.

Acest contract este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros , comutativ si cu

executare succesivă.

In cadrul contractului de vînzare-cumpărare a terenurilor, în calitate de vînzător, în

dependență de domeniul de proprietate: public sau privat, poate fi persoana fizică

sau juridică proprietar ce are calitatea necesară de a contracta, sau administrația

publică locală, sau statul.

In calitate de cumpărător poate fi orice persoană fizică sau juridică ce are

capacitate juridică de a contracta, iar dacă obiect al contractului sunt terenuri

agricole, persoanele străine au interdicție de a avea calitatea de cumpărător.

În calitate de obiect sunt terenurile agricole, terenurile de construcție, terenurile

pomicole și loturile de pămint de pe lînga case.

Atunci cind obiect al contractului de vînzare-cumpărare sunt terenurile ce țin de

domeniul public înstrainarea este publica cu organizarea licitațiilor, pentru a nu

ingradi nimănui accesul și dreptul de a deveni proprietar asupra bunului dat.

Forma contractului este scrisă conform normelor generale cu privire la instrăinarea

bunurilor imobile și se inregistreaza in formă autentică (art.212 CC cu modificările

din septembrie 2013).

Prețul contractului – dacă este obiect al contractului, bunul ce ține de proprietatea

privată, prețul se stabilește de către părți. Atunci cînd bunurile sunt proprietate

publică, la terenurile agricole sunt prețurile normative, care se formează în baza

unor indici conform Legii nr. 1308-XIII din 25.07.1997 „Cu privire la prețul

normativ și modul de vînzare- cumpărare a pămîntului”, cu modificările ulterioare,

influențează așezarea geografică, localizarea în sate, comune, orase cît și alte

momente ce pot să influențeze prețul. În ce privește terenurile cu destinație

agricolă, se stabilește in fiecare an prețul normatv, în dependență de așezare, relief,

bonitate și alte…..

În cazurile instrăinarii bunurilor publice se monitorizează in presa locală cit și

republicană in dependență de circumstanțe si cerințe legale.

Termenul contractului – se stabilește de părți și include termenul de informare,

acceptare și înregistrare a drepturilor cumpărătorului asupra bunului la oficiul

cadastral teritorial. Persoana cumpărător trebuie să fie informată de catre

autoritatea publică despre acele restricții care sînt instituite asupra terenurilor pe

care viitorul proprietar va trebui sa le respecte (permisiunea, accesul la fîntini,

izvoare, scări -servitute).

9

În ce privește vînzarea-cumpărarea caselor de locuit, sau apartamentelor

privatizate, dreptul de proprietate apare la încheierea contractului în cadrul biroului

notarial si înregistrarea contractului autentificat la oficiul cadastral teritorial. Toți

membrii familiei care au participat la privatizarea unei locuinte sau unui

apartament, au dreptul la cota parte privatizata în numele sau.

Vînzarea- cumpărarea pentru consum cu amanuntul

Acest contract este consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ, real.

Elementele contractului:

În calitate de părti sunt vînzătorul și cumpărătorul, unde vînzător se prezintă

antreprenorul, iar în calitate de cumpărător poate fi orice subiect de drept care are

capacitatea civilă necesara de a încheia un asemenea contract.

Obiect al contractului sunt toate bunurile pentru consum care în baza ofertei

publice sunt clasate la vitrină pe tejghele.

Față de produsele pentru consum care au o însemnatate strategica sunt restricții în

ce privește prețul. Asemenea produse sunt: zahărul, unele produse lactate, făina,

orezul, careva produse făinoase care permit păturilor sociale vulnerabile să le poata

întrebuința.

Termenul contractului – se stabileste de catre părți și este legat de timpul in care

cumparatorul accepta oferta si achita pretul bunului.

Forma contractului este verbala si simplă scrisă.

Drepturile si obligațiile părților țin de ordinul general cu privire la contractul de

vînzare-cumpărare (art.772 garantarea de către vînzător a caracteristicilor bunului,

în dependență de diferite bunuri – cumpărătorul trebuie să fie informat despre

modul de returnare a bunului cu excepția produselor farmaceutice si alimentare.

2. Contractul de DONAȚIE

Contractul de donație este acela in cadrul căruia o parte numită donator, transmite

cu titlu gratui, ceea ce înseamnă că mărește patrimoniul celeilalte parti, a

donatarului, cu o parte din patrimoniul său (iar in cadrul contractului de donație

condiționat, titlu oneros sau caracterul sinalagmatic este echivalent conditiei, dacă

valoarea condiției depășește valoarea obiectului contractului, atunci un asemenea

contract nu mai poate fi numit de donație).

Acest contract este sinalagmatic, insă unilateral obligațional deoarece privește

transmiterea drepturilor patrimoniale doar de către donator. Este consensual, este

cu titlu gratuit, sau cu titlu oneros in dependență de valoarea condiției. Este cu

executare succesivă sau real in dependență de obiectul contractului. Este

comutativ. Unele surse vorbesc de caracterul aleatoriu in cazurile donației

condiționate, sau chiar atunci cînd vine vorba despre revocarea contractului de

către donator in condițiile legii art.835.

Elementele contractului:

10

În calitate de părți pot fi orice persoane care au capacitate de a contracta in

dependență de valoarea bunului.

Calitatea de donatar o poate avea orice persoană care are sau este lipsita de

capacitatea de exercițiu atît de la noi din țară cît și o persoană străina asupra

oricărui bun.

Obiectul contractului de donație îl formează toate bunurile aflate în circuit civil

liber sau restrîns.

Forma contractului este reglementată de aceleași norme legale ca și contractul de

vînzare-cumpărare, în dependență de bunul,- obiect al contractului. Este forma

verbală, simplă scrisă, sau solemnă.

Termenul contractului se stabilește de către părțile contractante și depinde de

obiectul contractului, real sau cu executare succesivă.

Prețul contractului: contractul este cu titlu gratuit, deoarece donatorul nu primește

nimic in schimb (este vorba doar de gratitudinea din partea donatarului). Condiția

contractului, nu este decît valoarea bunului și oricum diferența dintre condiție și

valoarea contractului denotă faptul gratuit al contractului. Condiția nu trebuie să

depașească valoarea bunului.

Nu trebuie de încurcat donația cu filantropia (chestii de binefacere) si

sponsorizarea, legea nr.1420 din 31 octombrie 2002 cu privire la filantropie și

sponsorizare.

Activitatea filantropică este acordarea de ajutor material benevol imparțial și

necondiționat, sau prestarea de servicii gratuite de catre persoane fizice sau juridice

către o persoană sau un grup de persoane fără a primi vre-o recompensă, plata, sau

executarea a cărorva obligații, fără a obține vre-un profit.

Sponsorizarea reprezintă activitatea persoanelor fizice sau juridice benevol insă la

solicitarea cuiva si constă în acordarea mijloacelor financiare, sau de alte bunuri

pentru susținerea unor acțiuni de interes public.

Nu sunt activități filantropice: transmiterea mijloacelor bănești si materiale sau

acordarea asistentei sub orice formă către persoane juridice care urmăresc

obținerea unui profit sau susținerea partidelor politice si altor organizații social

politice.

Nu este sponsorizare acordarea reciproca de mijloace financiare si materiale între

persoanele fizice si juridice.

Drepturile și obligațiile parților:

Donatorul are obligația de a transmite bunul împreună cu documentele care atestă

faptul proprietății și sint necesare pentru documentarea de mai departe cit și bunul

lipsit de vicii de ordin material sau juridic.

Donatorul trebuie sa informeze donatarul despre viciile pe care le cunoaște sau ar

trebui sa le cunoască, trebuie sa fie de bună credință, sa se atîrne serios față de

promisiunea facută și alte obligații cum ar fi alin.2 art.827.

Donatorul poate renunța la transmiterea sau predarea bunului promis dacă pe

parcurs această promisiune sau transmitere îi prejudiciază propria sa intreținere sau

a persoanelor aflate la intreținerea sa art.830 alin.2.

11

Conform art.832 sunt enumerate cazurile inadmisibilității donației, exceptie facînd

careva obligațiuni morale.

Poate fi revocată de către donator, donația in cazul maladiilor prezumate a fi letale

sau in cazul ingratitudinii. Are dreptul să ceara rezoluțiunea in cazul stării de

nevoie.

Donatarul are drepturi și obligații ce reiese din contractul de vînzare-cumparare și

se acomodează contractului de donație.

3. Contractul de SCHIMB (art.823-826 C.civ.)

În baza acestui contract, părțile contractante se obligă să transmită reciproc dreptul

de proprietate asupra unui bun, deoarece fiecare parte este considerată totodată

vînzător și cumpărător, ele se numesc copermutanți.

Asupra acestui contract se aplică regulile contractului de vînzare-cumpărare. În caz

de diferență de preț a bunurilor preschimbate, se achită o compensație printr-o

sumă de bani numită sultă, care nu poate depăși valoarea bunului.

Orice parte contractantă are dreptul de a refuza predarea bunului (art.826 C.civ.).

Schimbul reprezintă un contract juridico-civil, prin care părţile se obligă să transmită reciproc din proprietatea uneea în proprietatea alteea anumite bunuri. În prezentul cod legislatorul a scos în relief norme noi, menite să reglementeze unele raporturi ce nu s-au aflat pînă acum în aria sa de reglementare. Construcţia juridică a schimbului, expusă în al.1 Art.823 Cod civil permite să evidenţiem particularităţile juridice, caracteristice acestui tip de contract, care dau posibilitatea să delimităm schimbul de alte obligaţii contractuale, inclusiv şi de cel mai apropiat după natura sa contract, ca vînzarea-cumpărarea. Caracterul translativ de proprietate reprezintă criteriul determinativ al schimbului ca tip aparte de contract. Spre deosebire de alte contracte cu caracter oneros prin intermediul cărora bunurile se transmit în proprietate, contractul de schimb se caracterizează prin caracterul specific al contraprestaţiei, care se exprimă prin darea respectivă a unui bun pentru altul, ceea ce înseamnă că contraprestaţia îmbracă forma unui alt bun. În temeiul schimbului, în principiu, se exclude returnarea unui bun analogic, precum şi achitarea costului în bani. Un alt moment semnicativ, care, deşi nu

12

este expres oglindit în prezentul cod, dar reiese din natura obligaţiei de schimb, reprezintă momentul trecerii dreptului de proprietate asupra bunurilor schimbate. Legislatorul n-a stabilit o normă specială, referitoare la momentul trecerii dreptului de proprietate în contractul de schimb, dar normele generale ale Codului civil ce reglementează acest mecanism (Art.321), precum şi normele corespondente ale vînzarii-cumpărarii (Art.760) nu pot reflecta adecvat aceasta particularitate a schimbului. Esenţa juridică a acestei particularitaţi poate fi expusă în următoarea formulă, în baza contractului de schimb dreptul de proprietate asupra bunurilor primite trece la fiecare dintre părţi simultan, după ce obligaţiile de transmitere a bunurilor au fost onorate de către ambele părţi.

Reieşind din caracterul consensual al contractului, momentul încheierii lui nu poate fi legat de transmiterea de facto a bunurilor, deoarece schimbul de facto a bunurilor reprezintă executarea unui contract de schimb deja încheiat şi intrat în vigoare. 1. Analiza normelor referitoare la vînzare-cumpărare, ce nu contravin esenţei schimbului, precum şi a întregului capitol în acest domeniu, putem face concluzia, că la baza delimitării acestor contracte stau anumite criterii de sistem. Vînzarea-cumpărarea se bazează pe criteriul obiectului concret (transmiterea cu titlu oneros a bunului în proprietate), iar schimbul ţine de corelaţia (interacţiunea) a două obiecte reconvenţionale. Schimbul este caracterizat de aceleaşi caractere de gen ca şi vânzarea-cumpărarea, se deosebesc numai prin caracterul contraprestaţiei. Prezenţa sau lipsa unora dintre caractere are o importanţă pentru procesul de formare a legii, deoarece permite aplicarea faţă de contract, în cazul nostru faţă de contractul de schimb, a normelor, condiţionate de acest caracter, în măsura în care ele nu vin în contradicţie caracterului special (forma de marfă a contraprestaţiei). Contractul de schimb poartă un caracter universal şi poate fi aplicat pentru reglementarea raporturilor cu participarea oricăror persoane, recunoscute în calitate de subiecţi ai dreptului civil. În baza Art.192 a prezentului cod Republica Moldova ca stat, participă la raporturile reglementate de legislatia civila pe principiul egalitatii participantilor la aceste raporturi. Legea nu stabileşte cerinţe speciale faţă de calitatea juridică a subiecţilor schimbului, însă urmează să ţinem cont de faptul că transmiterea reciprocă în proprietate a bunurilor, reprezintă o modalitate de dispunere a bunurilor, deaceea atît vînzătorul cît şi cumpărătorul, urmează să fie proprietarii bunurilor schimbate, sau titulari ai altor drepturi, care includ în sine împuternicirea de a dispune de ele. În cazurile prevăzute de lege sau contract, împuterniciri de dispoziţie asupra bunurilor pot fi delegate persoanelor, ce nu sînt titulari ai dreptului de proprietate şi anume într-u executarea de administrare fiduciară (Art.1053), comision (Art.1061), comisionarul profesionist (Art.1212). Determinînd categoriile de bunuri care pot servi în calitate de obiecte ale contractului de schimb, legiuitorul face referinţă la normele corespunzătoare

13

ale codului civil referitoare la vînzare-cumpărare, deoarece normele ce perfectează schimbul nu stabilesc reguli deosebite în acest sens, limitînduse la noţiunea de bun (Art.285). Drepturile patrimoniale, privite în mod separat, nu pot aparţine nici unui subiect cu drept de proprietate, nu se atribuie la categoria de bunuri, formează obiecte aparte ale drepturilor civile, şi respectiv, nu pot fi atribuite în calitate de obiecte ale contractului de schimb. Conform contractului de schimb este exclusă restituirea bunurilor analogice celor transmise, precum şi achitarea preţului. Contractul de schimb poate fi încheiat în privinţa bunurilor viitoare, adică în privinţa bunurilor care nu le deţin părţile la momentul încheierii contractului, dar le vor dobîndi sau le vor produce ăn viitor. Deseori, în circuitul civil se pune semnul egalităţii între contractul de schimb şi operaţiunea de barter. Însă practica judiciară internaţională nu recunoaşte o astfel de echivalenţă juridică între aceste doua categorii, deoarece, în contractele de barter este evidentă obligaţia unei părţi de a livra mărfurile în contul achitării celor recepţionate (ca o formă deosebită de efectuare a achitărilor pentru mărfurile livrate). Obiectul contractului de barter nu totdeauna coincide cu obiectul contractului de schimb, deaceea normele referitoare la schimb, urmează a fi aplicate faţă de barter nu direct, dar prin analogia legii.

4.Contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe

VIAȚĂ.

În baza contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viata, o

parte, beneficiarul întreținerii, se obligă să dea celeilalte părți, dobînditorului

întreținerii, în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobinditorl se obligă să

asigure beneficiarului intreținerea in natur – locuință, hrană, îngrijire și ajutor

necesar pe timpul cît va tri, precum și suportarea cheltuielilor de înmormîntare.

Acest contract este întilnit destul de des și se pune accentul mai ales pe faptul

acordării ajutorului persoanelor care nu au posibilitatea de a se intreține singure,

din motivul lipselor sau din cauza că nu au pe cineva apropiat ( cpoii, nepoți sau

alte rude) care ar putea să-i întrețină, dar ar putea sa propună ceva in schimbul

întreținerii, cum ar fi bunuri mobile sau imobile. Dar nu se interzice încheierea

unui asemenea contract, chiar și de către o persoană care nu are careva deficiențe,

însă dorește să încheie un asemenea contract Art. 445 al Codului civil vechi, din

1964, al RSSM, ce viza contractul de înstrăinare a unei case de locuit cu condiţia

întreţinerii pe viaţă, prevedea următoarele: „ o persoană incapabilă de muncă din

cauza vîrstei sau în legătură cu starea sănătăţii (transmiţător) transmite în

proprietate unei alte persoane (dobînditor) o casă de locuit sau o porţiune de

casă, în schimbul căreia dobînditorul se obligă să procure

14

transmiţătorului, pînă la moartea acestuia, asigurare materială în natură -

locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar”.

IÎn codul civil nou este prevazut, că orice persoană indiferent de posibilitățile și

capacitățile sale, sau virstă, are dreptul să incheie un contract de instrăinare a

bunului cu condiția întreținerii pe viață in calitate de benificiar ăl întreținerii

Elementele contractului:

În calitate de părți sunt benificiarul (beneficiarii, dacă sunt desemnate mai

multe persoane) întreținerii și dobînditorul (dobînditorii, dacă mai multe personae

întrunesc această calitate), unde benificiar poate fi orice persoană fizică care

dorește să incheie un asemenea contract, are capacitate civila de a contracta și se

obligă să dea celeilalte parți în proprietate un bun mobil sau imobil și este doar

persoana fizică, deoarece termenul contractului și condiția principală este

intreținerea pe viată (persoana juridica nu moare).

În calitate de dobinditor poate fi orice persoană fizica care posedă capacitate

deplina civila, este persoană fizică deoarece codul civil prevede efectele

contractului dat in cazul morții dobinditorului și un alt moment important, este că

dobinditorul pentru a incheia un asemenea contract trebuie sa dispuna de

posibilitatea materiala de a acorda intreținerea necesară benificiarului, trebuie să

dispună de capacitate de exercitțu și să-și dea seama de urmările incheierii unui

asemenea contract riscant.

Obiectul contractului:

Obiectul contractului de înstrăinare a bunului are două laturi componente și anume,

totalitatea acțiunilor benificiarului îndreptate spre transmiterea dreptului de

proprietate asupra obiectului contractului către dobînditor, cît și acțiunile

dobînditorului referitoare la acordarea serviciilor de întreținere conform

contractului. Aceste acțiuni ale părților sunt nemateriale, formeaza obiectul juridic,

sau latura juridica a obiectului contractului. În ce privește latura materiala, este

intreținerea în natură acordată de catre dobînditor conform art.839 C. civ., sub

formă de locuință, hrană, ingrijire e.t.c., iar din partea beneficiarului obiectul

material, este bunul mobil sau imobil transmis în realitate dobînditorului pentru a

se folosi de acest bun..

Forma contractului:

La art. 840 CC este menționat expres doar forma scrisă a contractului și

autentificată notarial.

Termenul contractului:

Reeșind din art. 839 C.civ., termenul va fi egal cu durata vieții beneficiarului, iar

deoarece la art. 839 alin.2 se admite pluralitatea de parți atît din partea

beneficiarului cit și dobînditorului, termenul contractului va fi egal cu durata vieții

ultimului beneficiar cu toate consecintele.

Prețul contractului:

Cu toate ca contractul este cu titlu oneros nu înseamna că este și echitabil, ceea ce

ar însemna că contraprestațiile părților au aceeași valoare ca și în cadrul

contractului de vînzare-cumpărare, de exemplu.

Deoarece este un contract aleatoriu, riscant, nici beneficiarul și nici dobînditorul nu

pot sî cunoasca termenul intreținerii, ceea ce înseamnă că prețul evaluat al bunului

15

mobil sau imobil transmis către dobînditor, poate fi mai mic sau mai mare decît

valoarea intreținerii și invers.

Drepturile si obligațiile parților:

Beneficiarul intreținerii este obligat să transmită dreptul de proprietate asupra

bunului și să transmită nemijlocit acest bun către dobînditor, dacă este menționat în

contract.Beneficiarul avînd în mod ascuns calitatea de vînzator, trebuie să pună la

dispoziția dobînditorului bunul lipsit de vicii de ordin material sau de drept luînd în

consideratțe și axîndu-se pe prevederile codului civil cu privire la contractul de

vînzare-cumpărare.

Drepturile si obligațiile dobînditorului:

Dobînditorul trebuie să întreprindă toate acțiunile pentru a primi bunul și a-și

înregistra drepturile asupra lui, în modul prevăzut, deoarece conform art. 843 CC

el suporta riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului material, care formeaza

obiectul material al contractului.

Dobînditorul trebuie să acorde întreținerea în modul și mîrimea indicată în

contract, cît și conform normelor generale în ce priveste regulile de comportament,

etica, morală, uzanță, obiceiuri e.t.c.

Dobînditorul, conform art. 842 CC nu are dreptul de a înstrăina bunul mobil sau

imobil pe durata vieții beneficiarului. Această interdicție în cazul imobilelor se

înscrie în registrul bunurilor imobile din cadrul OCT (oficiului cadastral teritorial).

Conform alin2. art. 842 dobînditorul are dreptul de a greva bunul in careva mod cu

acceptarea si permisiunea beneficiarului.

Încetarea contractului:

Contractul încetează conform prevederilor contractuale. În cazul decesului

dobînditorului, succesorii lui, preiau drepturile și obligațiile dobînditorului dacă au

acceptat succesiunea și au posibilitate materială de a acorda întreținere

beneficiarului sau beneficiarilor. Contractul mai poate inceta ca existență intre

părți, în cazul rezilierii, daca una dintre parțile contractante nu-și indeplinește

obligațiunile contractuale.

Beneficiarul poate cere rezoluțiunea contractului, art.844 CC sau prin comun acord

poate cere schimbarea modalității de prestare a serviciilor de întreținere, și anume

achitarea în bani –numerar sau transfer, atunci cînd dobînditorul nu are

posibilitatea de a-i acorda întreținerea în natură, dar îi este mai comod și mai

convinabil ambelor părți de a efectua plățile în numerar, deoarece în acest fel

dobînditorul singur își alege necesarul.

Dobînditorul art. 844 alin. 2 CC poate cere rezoluțiunea contractului, în cazul

imposibilitații executării prevederilor contractuale din unele cauze ce nu depind de

voința lui (se inrăutățește situația materială și nu poate acorda întreținere acelor

personae care se află la întreținerea lui în afara contractului dat).

Conform art. 845 beneficiarul în cazul rezolutiunii are dreptul să ceară restituirea

bunului sau valorii lui, iar dobinditorul nu primește valoarea prestației acordate.

16

5. Contractul de RENTĂ

Contractul de renta este acela in cadrul caruia, o parte care este debirentierul, se

obliga sa achite periodic cu titlu gratuit sau oneros o redeventa către partea cealalta

a contractului numita crederentier.

Acest contract este consensual, este cu titlu gratuit sau oneros fiind oneros in cazul

cind crederentierul se obliga sa transmita un bun mobil sau imobil ca

contraechivalent sau fara a echivala insa ca o contraprestatie a redeventei achitate

de catre debirentier.

Cotnractul de renta are un caracter riscant sau aleatoriu, insa deoarece legiuitorul

permite la incheierea contractului de a prezuma si a preveni o indeplinire a

obligatiei necorespunzatoare, in cazul dat conform art.856 alin.2, la rezelierea

contractului deberentierul poate cere restituirea prestatiei daca acest moment este

expres prevazut in contract si invers.

Contractul de rentă cu titlu oneros este translativ de proprietate.

Elementele contractului:

In calitate de părți sunt:

- Debirentierul care poate fi orice persoana fizica sau juridica ce are capacitate

deplina de exercitiu si capacitate civila de a contracta. Poate fi persoana

juridica comerciala sau necomerciala in masura prevederilor legale

- Credirentierul – care poate fi orice persoana fizica care poate dispune de

bunuri si organizatiile necomerciale. In contractul de renta viagera (se

incheie pe termenul duratei vietii crederentieruluicare nu poate fi determinat

la incheierea contractului) poate fi doar persoana fizica.

In cadrul contractului de renta poate apărea o a 3 parte contractanta, terta persoana

care va avea calitatea de beneficiar. In cazul dat acest beneficiar are calitate de

credirentier, iar persoana care instituie adica crederentierul va avea calitate de

constituitor, iar cel care plateste redeventa ramina in calitate de debirentier.

Obiectul contractului:

In calitate de obiect al contractului putem vorbi ca el are 2 laturi, materiala si

juridica, unde latura juridica sint actiunile indeplinite de catre parti in ce priveste

materializarea contractului (semnarea contractului, luare cunostintei cu conditiile

contractului…).

Latura materiala constituie pe de o parte redeventa platita de deberentier, iar pe de

alta parte in cadrul contractului de renta cu titlu oneros este bunul mobil sau imobil

transmis de catre crederentier, sau de catre…….

Redeventa conform art.847, poate fi suma de bani, insa nu se interzice ca in

marimea nominalizata a sumei sa fie efectuate lucrari, acordate servicii, sau

intretinere in alt mod.

In ce priveste bunul transmis de catre crederentier el poate fi orice lucruri

individualizate, sau drepturi patrimoniale.

Forma contractului de renta conform art. 849 alin.1 este scrisa, autentificata

notarial.Daca bunul material transmis de crederentier sau cel ce instituie renta este

17

un imobil atunci contractul se inregistreaza in registrul bunurilor imobile in oficiul

cadastral teritorial.

Termenul contractului poate fi determinat sau nedeterminat (in cadrul rentei

viagere) – art.848 CC.

Pretul contractului.

In cadrul contractului de renta, partile stabilesc la renta cu titlu oneros, marimea

platii efectuate de deberentier si a prestatiei sau bunului transmis de catre

crederentier.Daca contractul se instituie fata de mai multe persoane crederentieri

atunci la decesul unuia dintre ei, redeventa se achita in aceasi masura fiind

impartita in mod egal supravietuitorilor.

La art. 851 CC se mentioneaza ca renta se achita periodic, renta viagera se achita

in avans (alin.2 si 3, prevede achitarea in avans in 3 luni daca nu este prevazut

altceva), in celelalte cazuri se stabilesc termenele de plata de catre parti.

Drepturile si obligatiile partilor:

Debirentierul trebuie sa achite redeventa in marimea si termenele stabilite in

contract , respectind perioada de avans in cazurile expres prevazute de lege

(art.851 alin.2 si 3). In cazul decesului debirentierului obligația fata de crederentier

trece catre succesorii sai daca bunul a trecut in mostenirea lor.

Debirentierul nu are dreptul unilateral sa renunte la executarea obligatiunilor

contractuale chiar daca ar restitui bunul primit daca crederentierul si-a indeplinit

toate obligatiunile contractuale, fiindca acest contract este riscant, sau aliatoriu.

Crederentierul are obligatii in primul rind in contractul cu titlu oneros de a

transmite bunul, insa daca crederentierul este benificiar ca terta persoana, atunci

instituitorul trebuie sa transmita bunul.

In cadrul rentei cu titlu gratuit are doar dreptul achitarei redeventei in termenul

stabilit in contract de catre debirentier.

Contractul de renta poate inceta prin acordul partilor, prin remiterea datoriei, prin

executare.

Temeiurile specifice de incetare a contractului de renta sunt:

- rezilierea contractului pentru neexecutare ( intirzierea sistematica la

achitarea redeventei, nerespectarea clauzei cu privire la marimea platilor.)

- rezilierea lui in cazul contestarii de un tert ( copii minori ai debirentierului,

copiii majori inapti de munca ce necesita intretinere, parintii incapabili de

munca, fata de care debirentierul are obligatia de intretinere, sotul inapt,

nepotii, bunicii debirentierului)

- Incetarea contractului in cazul decesului debirentierului- obligatia

contractata de debirentier printr-un contract de renta cu titlu oneros cade in

sarcina succesorilor sai care au mostenit bunul transmis de constituitorul

rentei. Succesorii debirentierului se pot elibera de executarea obligatiei prin

restituirea bunului transmis de credirentier. Obligatia ce se naste dintr-un

contract de renta cu titlu gratuit face parte din pasivul succesoral si urmeaza

a fi executata de succesorii debirentierului.

18

6.Contractul de împrumut

În cadrul contractului de împrumut, împrumutătorul se obligă să împrumute sau să

transmită cu drept de proprietate bani sau bunuri fungibile către împrumutat care

este a 2-a parte contractanta, iar împrumutatul la rîndul sau se obligă să restituie

obiectul contractului în volumul stipulat în contract (dacă obiect al contractului sînt

banii se poate stabili de a rambursa aceeași sumă sau cu o dobîndă) în modul,

termenul și conform altor condiții stipulate în contract în conformitate cu art.867

CC. Contractul dat este consensual, sinalagmatic, gratuit conform art.867 alin.2,

dacă legea (împrumutul de la lombard și asociațiile de împrumut) sau contractul nu

prevede altceva. Acest contract este cu executare successiva și translativ de

proprietate. În principiu este un contract comutativ, însă totuși se observă și

caracterul riscant (aliatoriu).

Elementele contractului:

În calitate de părți sînt împrumutătorul și împrumutatul unde fiecare trebuie să fie

în dependența de bunul împrumutat ce formează obiect al contractului, persoană cu

capacitate de exercițiu necesară pentru a încheia asemenea contract.

Împrumutătorul trebuie să fie proprietar al obiectului contractului. Atunci cînd în

calitate de împrumutător apare lombardul sau asociațiile de împrumut ale

cetățenilor acest contract poate fi incehiat cu împrumutatul care este cetățean al

RM, sau cetățean străin.

Împrumutatul devenind proprietar al bunului împrumutat suportă toate riscurile

legate de pieirea fortuită a bunurilor împrumutate.

Obiectul contractului sînt banii și alte bunuri fungibile (consumtibile).

Forma contractului:

Forma contractului se supune normelor generale cu privire la forma actului juridic.

În ce privește banii, codul civil în cadrul studiului contractului de împrumut nu

stipulează expres că împrumutul banilor trebuie făcut în formă scrisă însă în cadrul

apariției unui litigiu necatind la faptul măririi sumei împrumutate, probă cu martori

nu are valoare probatorie în instanță.

Termenul contractului:

Termenul contractului se stabilește de către părți și conform art.871 și 872 CC,

termenul are importanță mai ales în cazurile contractului de împrumut cu dobîndă.

Drepturile și obligațiile părților.

Împrumutătorul este obligat să transmită bunul sau banii conform contractului

încheiat între părți art.868 CC, prevede că împrumutătorul este obligat să repare

prejudiciul cauzat împrumutatului, în cazul neexecutarii obligatiunii de a da bunul.

Împrumutătorul răspunde pentru obiectul cu vicii.

Contractul de împrumut reprezintă o înţelegere (acord) conform căreia împrumutărorul se obligă să dea în prorpietate împrumutatului bani sau alte bunuri fungibile, iar ultimul se obligă să restituie aceiaşi sumă de bani sau bunuri de acelaş gen, calitate sau cantitate. Contractul de împrumut este un contract consensual, fiind valabil încheiat la momentul realizării acordului de voinţă asupra tuturor condiţiilor esenţiale.

19

Împrumutul este un contract sinalagmatic, dînd naştere la obligaţii reciproce pentru ambele părţi. Împrumutul este un contract cu titlu gratuit dacă legea sau contractul nu prevede altfel.Împrumutul acordat de lombard sau de asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor este întotdeauna oneros, în virtutea prevederilor legale. Împrumutul este un contract translativ de proprietate, împrumutatul devenind proprietarul bunurilor împrumutate şi suportînd riscurile pieirii fortuite. Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea acordării împrumutului fără a specifica destinaţia, precum şi acordarea împrumuturilor cu destinaţie specială. Astfel, asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor acordă împrumuturi cu destinaţie specială (Legea privind asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor din 18 februarie 1998). În acest caz împrumutătorul are posibilitatea să supravegheze utilizarea împrumutului după destinaţie de către împrumutat. Împrumutătorul are dreptul să renunțe la executarea obligațiilor contractuale

conform art.870 CC în caz de înrăutățirea situației sale materiale, sau în caz de

înrăutățirea situației materiale a împrumutatului. Promisiunea de a contracta sau antecontractul poate fi revocată de promitent (împrumutătorul) în cazul în care situaţia materială a împrumutatului s-a înrăutăţit substanţial. Acest drept i se garantează împrumutătorului chiar şi în situaţia cînd înrăutăţirea stării materiale a împrumutatului s-a produs înainte de încheierea contractului şi a devenit cunoscută împrumutătorului ulterior. Situaţia materială a împrumutatului urmează de demonstrat prin probe convingătoare , care ar confirma faptul, că împrumutatul nu ar putea restitui împrumutul, în caz contrar vor urma consecinţele prevăzute de art.868 Cod civil. În ce privește restituirea împrumutului, împrumutătorul are dreptul să ceară

dobîndă, dacă împrumutatul nu-și execută obligația de restituire în timp.

împrumutatul trebuie să restituie obiectul contractului în termenul și în valoarea

stabilită în contract cu sau fără dobîndă și duce răspundere conform prevederilor

contractuale și condițiilor legale stabilite la art.869-874 CC. Răspunderea împrumutătorului pentru viciile bunului în conformitate cu regulile de răspundere a comodantului. Cheltuielile de conservare a bunului sunt în seama împrumutatului ca proprietar. Împrumutătorul este răspunzător de daunele cauzate prin viciile ascunse ale bunului – cunoscute de el şi necomunicate împrumutatului; la fel ca şi comodatul este lipsit de importanţă practică, căci bunurile fungibile şi consumtibile numai în mod excepţional pot provoca daune.

20

7.Contractul de comodat

În cadrul contractului de comodat, comodantul transmite cu titlu gratuit în folosință

un bun mobil sau imobil care se află în circuitul civil către cealaltă parte

contractantă comodatarul, iar acesta din urmă se obligă să restituie bunul la

expirarea termenului, sau într-un termen rezonabil cu sau fără compensarea uzurei

bunului luinduse în considerație folosirea normală și utilă a bunului art.859 CC.

Acest contract este consensual, este real, este cu executare succesivă, este cu titlu

gratuit (deoarece comodatarul nu achită pentru folosirea bunului, dar numai pentru

uzura excesivă, este comutativ (deoarece comodatarul răspunde numai dacă bunul

a pierit, sau și-a pierdut calitățile din intenție proprie, sau din culpă gravă)

Elementele contractului:

În calitate de părți sînt Comodantul și Comodatarul Care pot fi orice persoane

fizice sau juridice, subiecți ai dreptului civil care au capacitate civilă deplină în

dependență de obiectul contractului.

(minorii pot contracta doar în cazul obiectului contractului de mică valoare).

Obiectul contractului de comodat - pot fi bunurile mobile sau imobile în măsura în

care legea permite transmiterea lor în folosință gratuită.

Persoana care transmite bunul în folosință poate fi un proprietar sau uzufructuar.

Comodatarul care a primit bunul în folosință nu are dreptul să transmită acest bun

către o altă persoană terță, acest lucru poate avea loc doar cu acordul

comodantului.

Obiectul contractului îl formează totalitatea bunurilor nefungibile și

neconsumtibile și individualizate, fiindcă se întoarce comodantului același bun

luînduse în considerație, sau apreciinduse uzura. Ca excepție pot fi transmise și pot

forma obiectul contractului de comodat bunurile comsumtibile atunci cînd este

vorba de organizarea carorva expoziții.

Forma contractului:

Contractul poate fi încheiat conform normelor generale cu privire la formă actului

juridic

Termenul contractului se stabilește de către părți, iar în unele cazuri în dependență

de bunul care este transmis în folosință și pentru ce este transmis se poate prezuma

un termen rezonabil.

Prețul contractului - deoarece contractul este cu titlu gratuit nu este vorba în mod

direct de a achita o careva sumă de bani pentru folosirea bunului, însă comodatarul

este obligat să achite sau să compenseze uzura excesivă, sau chiar valoarea

bunului, dacă va fi demonstrat că acesta și-a pierdut calitățile de folosință din

intenția sau culpa gravă a comodatarului.

Drepturile și obligațiile părților:

Comodantul trebuie să transmită bunul fără vicii în termenul stabilit în contract și

în modul stabilit real sau consensual în dependență de faptul dacă bunul este mobil

sau imobil.

21

Comodatarul este obligat să folosească bunul conform destinației lui și să suporte

cheltuielile legate și necesare pentru folosirea bunului și întreținerea lui în formă

lucrativă.

.Comodatarul trebuie să informeze comodantul despre neajunsurile bunului sau

viciile lui despre care comodantul nu cunoștea dar care necesită niște cheltuieli

excesive pentru înlăturarea lor, dacă comodatarul nu-și îndeplinește obligațiunile

de folosință în conformitate cu proprietățile bunului - comodantul poate cere

restituirea imediată a bunului. Atunci cînd mai multe persoane au luat în folosință

un bun (comodatari) ei răspund solidar pentru pierderea calităților bunului, sau

uzura excesivă.

Încetarea contractului - contractul încetează odată cu expirarea termenului sau

folosirii rezonabile a bunului, iar în cazurile stabilite pentru rezelierea contractului

art.860, 863, 864, 866, el va înceta în condițiile stipulate mai sus. Comodantul poate rezilia contractul de comodat daca: a) in virtutea unor circumstanţe neprevăzute, comodantul insusi are nevoie de bun; b) comodatarul foloseşte bunul neconform destinaţiei stabilite in contract, da bunul, fara acordul comodantului, in folosinţă unui terţ sau supune bunul unui pericol mare, ca urmare a nemanifestarii prudentei cuvenite; c) comodatarul a decedat; d) comodatarul persoana juridica si-a încetat activitatea. Comodatarul este obligat sa restituie, la expirarea termenului contractului de comodat, bunul primit in folosinta gratuita.

22

8.Contractul de locațiune

Contractul de locațiune este acela în cadrul căruia o parte numită locator se obligă

să transmită un bun nefungibil care are particularități individuale mobil sau imobil

în folosință temporară sau în folosință și posesiune temporară, iar locatarul la

rîndul său care este cealaltă parte contractantă se obligă să folosească bunul

conform destinației lui și să achite chiria conform uzanțelor contractului conform

condițiilor contractuale.

Acest contract este aplicabil în țara noastră conform noului cod civil din 6 iunie

2002 intrat în vigoare în 12 iunie 2003. Pînă atunci în codul civil din 1964 al

RSSM era folosită doar noțiunea de arendă.

Drepturile și Obligațiile părților

Drepturile și obligațiile locatorului:

Locatorul este obligat să transmită bunul fără vicii de ordin material sau juridic (de

drept), transmiterea să fie reală cu îndeplinirea tuturor formalităților în dependență

de bunul care formează obiectul contractului.

Locatorul trebuie să înștiințeze locatarul referitor la viciile pe care le cunoaște sau

ar trebui să le cunoască în ce privește caracteristicile bunului și în acest fel

asigurinduse soluționarea conflictelor sau litigiilor ce pot apărea pe parcursul

termenului de contract.Locatorul trebuie să facă un control sau o verificare în ce

privește folosirea bunului de către locatar.Trebuie să achite reparațiile capitale

dacă contractul nu prevede altceva, deoarece dacă locatarul efectuieaza reparațiile

capitale, atunci locatorul este obligat să le finanseze.Locatorul trebuie să transmită

bunul împreună cu toate documentele care îi permit locatarului să folosească bunul

în modul prevăzut în contract.Locatorul are dreptul să verifice bunul în orice

moment cu înștiințarea prealabilă a locatarului, și în dependență de bunul ce

formează obiectul contractului și condițiile de folosire al lui, să nu împiedice

folosirea lui de către locatar.

Locatorul are dreptul să ceară de la locatar înfăptuirea în timpul cuvenit a

reparațiilor curente fapt care nu permite uzura excesivă sau înainte de termen a

bunului închiriat.Locatorul are dreptul să ceară achitarea în mărimea și termenii

stipulați în contract a chiriei.

La termenul finalizării contractului, locatorul este obligatsa recepționeze bunul și

să-l verifice în dependența de caracteristicile bunului, și alte drepturi și obligații

conform contractului și legii în vigoare.

Drepturile și obligațiile Locatarului:

Locatarul este obligat să folosească bunul conform înțelegerii și destinației, să

preia bunul în termenii și modul stabilit în contractLocatarul trebuie să folosească

bunul strict în conformitate cu caracteristicile lui și să nu-l transmită fără acordul

locatorului altor persoane în folosință.Locatarul trebuie să întrețină bunul și să

infraptuiasca reparațiile curente, iar dacă este înțelegere între părți și reparațiile

capitale cu achitarea loc de către locator, sau cu micșorarea în continuare a plăților

pentru chirie.

23

Locatarul este obligat să transmită bunul la încetarea relațiilor contractuale

împreună cu toate îmbunătățirile aduse bunului dacă ele nu pot fi separate de bun

fără al prejudicia și invers. Îmbunătățirile inseparabile vor fi achitate de locator

dacă părțile prealabil au avut o asemenea înțelegere.Locatarul are dreptul să ceară

o reducere a chiriei sau chiar rezelierea contractului (art.890 CC) dacă folosința de

către el a bunului închiriat este deranjată de către un alt locatar în diferite ipostaze.

și alte drepturi și obligații ce recurg din sinalagmaticitatea contractului de

locațiune.

Încetarea contractului

Contractul încetează la expirarea termenului, sau poate fi reziliat în cadrul apariției

situațiilor de motiv indicate în contract sau în legislația în vigoare, conform CC,

art.art.902, 903, 905, 906, 907, 908.

Sublocațiunea

Sublocațiunea este același contract de locațiune, însă conform art.894 CC, bunul

închiriat de către locatar poate fi transmis în folosință, sau folosință și posesie către

o altă persoană, sublocatar, dacă acest fapt îi convine locatarului, nu-I îngrădește

dreptul în cadrul contractului de locațiune, iar locatorul își da acordul.

În cadrul sublocațiunei, răspunderea locatarului față de locator se menține, iar

sublocatarul poartă răspundere față de locatar.

Conform art. 894 alin.7 cesiunea locațiunii îl poate eliberă pe locatarul anterior de

obligații, dacă acest fapt este stabilit în contract cu indicarea responsabilității

părților contractante.

Nu se admite o sublocațiune în continuare, sau succesoare.

Raportul de proprietate în cadrul contractului de locațiune

Conform art. 875, de la bun început este menționat că locatorul transmite un bun

mobil sau imobil determinat individual în folosință temporară, sau folosință și

posesiune temporară, însă nu transmite și dreptul de proprietate asupra bunului.

Din aceste considerente, locatorul suportă riscurile pieirii fortuite sau deteriorării

bunului, iar în cazul schimbării proprietarului bunului închiriat (art.900 CC), bunul

înstrăinat rămîne să fie folosit de locatar pe perioada indicată în contract. Desigur

părțile pot schimba condițiile contractului în ce privește termenul, sau prețul în

conformitate cu legislația în vigoare.

În cadrul exproprierii bunului închiriat, conform art.901, contractul de locațiune

încetează din data cînd expropriatorul are dreptul să ia bunul în posesie.

Dacă exproprierea este parțială, locatarul are dreptul la reducerea chiriei

Soarta îmbunătațirilor aduse bunului închiriat

Locatorul este obligat în plan general să efectuieze reparațiile capitale, iar locatarul

să efectuieze reparațiile curente care au menirea să întrețină bunul în lucru și să nu

permită uzarea lui înainte de termen, sau excesivă. Din aceste considerente toate

îmbunătățirile înfăptuite de locatar, dar care nu sunt obligatorii conform uzanțelor

contractuale, trebuiesc efectuate cu acordul locatorului că pe parcurs să fie

compensate de către el (achitarea lor, sau micșorarea chiriei), în caz contrar plățile,

sau cheltuielile în ce privește îmbunătățirea făcută va rămîne pe seama locatarului

dacă aceste îmbunatățiri nu pot fi separate de bunul închiriat fără a-l prejudicia

(art.909 CC).

24

9.Contractul de arendă

Conform art. 911 CC, în cadrul contractului de arendă, arendatorul care este

proprietar, uzufructuar, sau un alt posesor de drept al bunului, transmite în

folosință careva bunuri agricole cum ar fi terenurile agricole, sau alte bunuri

mobile și imobile cu această destinație către cealaltă parte contractantă numită în

continuare arendaș pentru folosirea bunului și obținerea unui careva venit pe o

perioadă determinată de timp.

Contractul este sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros, translativ de folosință,

sau posesie și folosință, comutativ și cu executare succesivă, real.

Prețul contractului de arendă

În cadrul contractului de arendă, plata se face în natură, în bani, sau în formă mixtă

la momentul semnării contractului, însă deoarece contractul dat este unul

consensual și comutativ dar cu executare succesivă, nu este exclus faptul că părțile

să schimbe modul de plată în dependență de circumstanțe.

Plata se face la locul stabilit în termenul sau termenele prevăzute în contract.

Sînt cîteva circumstanțe care influienteaza plata și modul plății arendei pentru

diferite categorii de folosință a bunurilor ce formează obiectul contractului, cum ar

fi suprafața și așezarea geografică a terenurilor, distanța terenurilor de la drumuri,

distanța de la sursele de energie electrică dacă este necesară folosirea ei,

potențialul de producție al terenului (bonitatea solului), și alte elemente conform

art. 916 alin.2 CC.

Conform art.917 CC se poate reduce plata arendei dacă mai mult din jumătate din

fructele obținute de către arendaș, sau subarendaș pier fortuit, și în acest caz

arendașul are dreptul să ceară reducerea proporțională a plăților pentru arendă,

acest drept poate fi realizat doar pînă la separarea fructelor.

Conținutul contractului:

Arendatorul are dreptul să ceară de la arendaș executarea plăților în modul și

termenul stabilit, să verifice modul de executare a obligațiilor de către arendaș, să

verifice bunurile transmise în arendă.Arendatorul este obligat să transmită bunurile

în termen împreună cu toate documentele necesare, să informeze despre toate

viciile materiale sau de drept, să achite în cazul rezelierii contractului înainte de

termen arendașului prețul fructelor dacă nu sunt separate, și dacă părțile au stabilit

dorința de a rezelia contractul înainte de termenul lui, să efectuieze reparațiile

capitale dacă este stabilit în contract, sau dacă așa au stabilit părțile

Arendașul este obligat să folosească bunurile ca un bun proprietar, să informeze

arendatorul în cazul subarendei, să achite plățile către arendator în modul stipulat

și impozitile dacă e prevăzut în contract (dacă nu este prevăzut atunci impozitele le

achită proprietarul), să execute reparațiile curente și dacă este prevăzut în contract,

reparațiile capitale.

Arendașul are dreptul de prim cumpărător dacă a fost de bună credință, iar bunurile

ce formează obiectul contractului urmează a fi înstrăinate de către arendator, și alte

drepturi și obligații conform legii cu privire la arendă. Părțile pot avea și alte

drepturi și obligații conform Legii cu privire la arendă și normelor reglementative

ale CC.

25

Încetarea contractului de arendă

1. Conform art.921, contractul încetează odată cu expirarea termenului,

sau înainte de termen în cazul pieirii bunurilor arendate, sau în cazul nulității

contractului, sau în virtutea circumstanțelor de îndeplinire a obligațiunilor

contractuale de către părți Temeiurile legale de încetare a arendei înainte de

termen sunt stipulate în art.art. 41³ şi 41-4 al Legii 828/1991 în redacţia

Legii 1006/2002.

Astfel, arendatorul în baza art. 41³ “poate cere rezilierea anticipată, prin

intermediul instanţei de judecată, a contractului de arendă în umrătoarele

condiţii:nerespectarea clauzelor privind arenda;folosirea pămîntului în

condiţii ce contracvin legislaţiei; înrăutăţirea intenţionată a calităţii terenului

arendat; neachitarea arendei pe parcursul a 30 de zile de la data expirării

termenului de plată, cu condiţia că perioada de graţie de 30 de zile pentru

achitarea arendei se va acorda doar o singură dată pe parcursul perioadei de

arendă, astfel că orice neachitare repetată a arendei în termen va constitui

temei pentru a cere rezilierea imediată a contractului de arendă, în cazul

cănd cîntractul nu prevede altfel; ridicarea construcţiilor neautorizate pe

terenul arendat; terenul nu a fost folosit timp de un an de la data dării lui în

arendă, în cazul cînd contractul nu prevede altfel; transmiterea terenului

arendat în subarendă fără consimţămîntul proprietarului. Arendatorul

terenului poate cere rezilierea anticipată a contractului şi în alte cazuri

prevăzute de lege sau de contract. În cazul în care contractul de arendă nu

prevede altfel, arendatorul poate rezilia anticipat contractul de arendă în mod

necondiţionat numai după înştiinţarea în scris, cu cel puţin 3 luni înainte, a

arendaşului. Cu excepţia condiţiilor specifice la alineatul întîi din prezentul

articol, arendaşul are dreptul să folosească terenul pînă la strînsul roadei

inclusiv, conform termenelor prevăzute de tehnologia de creştere a

culturilor”.Arendaşul, la rîndul lui, în baza art. 41-4 “poate cere rezilierea

anticipată a contractului de arendă în cazul în care: arendatorul nu-şi

îndeplineşte obligaţiile contractuale; arendaşul este în imposibilitatea de a

folosi terenul, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, dacă contractul de

arendă nu prevede altfel; arendatorul nu a transmis terenul în termenul

stabilit în contract. Arendaşul poate cere rezilierea contractului de arendă şi

în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract. Arendaşul poate cere

rezilierea anticipată a contractului de arendă şi din motive de sănătate, care îl

pun în imposibilitatea de a respecta pe viitor clauzele contractului, dacă

contractul nu prevede altfel. Arendaşul poate rezilia anticipat contractul de

arendă în mod necondiţionat doar avertizînd arendatorul în scris despre

intenţia de reziliere a contractului cu cel puţin 3 luni pînă la recoltare, dacă

contractul nu prevede altfel”.

Conform art. 922 sunt stipulate consecințele de rezelierea contractului de arendă

pînă la încheierea anului agricol, arendatorul este obligat să plătească

arendaşului valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate

înainte de sfîrşitul anului în condiţiile unei gospodăriri normale..

26

10. Contractul de ÎNCHIRIERE A SPAȚIULUI LOCATIV

In cadrul acestui contract se transmite in folosinta de catre locator catre chirias si

membrii familiei chiriasului o incapere de locuit, iar chiriasul si familia acestuiea

se obliga sa foloseasca spatiul conform destinatiei, sa asigure integritatea lui si sa

achite in modul si termenul stabilit in contract chiria, care reprezinta plata pentru

folosinta.

Acest contract sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros, comutativ, cu executare

succesiva, real, translativ de folosinta.

In calitate de incapere pentru locuit poate fi orice incapere separata care intruneste

conditiile de fapt si de drept pentru a deveni obiect al contractului dat.

Acest contract este reglementat de catre codul cu privire la locuinte al RM (RSSM

– 1983 cu modificarile ulterioare, dar pastrinduse notiunile initiale de ordin

general).

Conform Codului dat sint in cadrul fondului locativ se include 4 tipuri de incaperi

de locuit si anume:

1. In fondul locativ de stat se include casele de locuit si incaperile de locuit ce

apartin statului

2. Fondul locativ obstesc care contine casele de locuit si incaperile de locuit

din alte case

Obiectul contractul de inchiriere a spatiului locativ are 2 laturi, sau alt fel spus are

un dublu inteles fiindca pe de o parte este spatiul locativ, iar pe cealalta parte este

vorba de chirie.

In cadrul acestui contract se pune accent pe notiunea de spatiu locativ care trebuie

sa intruneasca toate conditiile stricte in ce priveste izolarea spatiului, intrarea

aparte din coridor (camine), sau intrarea de o parte in casele care se afla la sol.

Spatiul de locuit este doar incaperea prevazuta de a locui in sensul direct al

cvintului.

Daca prin spatiul prevazut pentru locuit se trece dintr-o odaie in alta, aceasta

incapere nu poate fi socotita ca obiect - spatiu locativ izolat.

In ce priveste chiria, sau plata reprezinta suma de bani pe care chiriasul o achita

pentru folosirea incaperei.

Serviciile comunale sau plata pentru intretinere nu face parte din plata pentru

chirie.

Chiria este o suma fixa, iar platile pentru intretinere se fac conform tarifelor si

volumului consumat de chirias (gaz natural, lumina, apa).

Administratia fondului obstesc si a celui de stat stabilesc cuantumul chiriei in

dependenta de cheltuielile de administrare, cheltuielile legale de reparatie capitala,

de intretinere a blocurilor sau spatiilor locative cit si alte cheltuieli conform legii in

vigoare ce tin de obligatiile acesteia.

27

Termenul contractului de inchiriere a spatiului locativ

In cadrul fondului de stat, termenul contractului se incheie, sau este egal cu o

masura de timp nelimitata, cit si in fondul de stat obstesc sau public.

De regula in casele departamentare ale intreprinderilor, organizatiilor din

principalele ramuri ale economiei nationale, institutiilor de stat sau obstesti ,

termenul contractului este determinat de termenul in care persoana data se afla in

relatii de munca cu organizatia sau institutia data.

In ce priveste stabilirea termenului in ordinul de primire a spatiului locativ, se

indica conditiile de atribuire a spatiului catre persoana data si membrii familiei

acesteia si termenul de activitate daca este vorba de casele departamentare,

institutii s.a.

Drepturile si obligatiile partilor in cadrul contractului de inchiriere a spatiului

locativ

Deoarece este un contract sinalagmatic drepturile si obligatiile sint reciproce

Chiriasii sint obligati sa intretina spatiile locative acordate ca buni proprietari

conform destinatiei, respectind regulile, sanitare si de folosire, cit si regulile de

convetuire.

Ei sint obligati de a folosi in mod rezonabil energia electrica, apa, gazul s.a.

conform legii cu privire la inchirierea spatiului locati.

Obligatiile de baza ale chiriasului consta in respectarea regulelor de securitate ale

incaperei in ce priveste inundatiile, incendierea incaperilor; efectuarea reparatiilor

curente; asigurarea integritatii; pastrarea curateniei si a ordinei si in celelalte spatii

pe care le foloseste, sau care sunt comune cu alti chiriasi.

Nu are dreptul chiriasul sa schimbe stilul sau arhitectura (la fasade), sau sa faca

careva reconstructii in interior, care ar duce la slabirea constructiei capitale; nu are

dreptul sa extinda neautorizat suprafata instalatiilor de incalzire.

Sa respecte regimul de sunete conform codului contraventional al RM.

Sa foloseasca in modul prevazut conductele pentru gunoi

Modificarea contractului de incheriere a spatiului locativ

Deoarece este un contract consensual si comutativ el poate fi modificat la

propunerea uneia si cu acordul celeilalte parti.

Conform codului cu privire la locuinte, poate modifica contractul administratorul,

in cazul reunirii chiriasilor intr-o singura familie, in cazul recunoasterii in calitate

de chirias altui membru al familiei date, in cazul retragerii spatiului de locuit, daca

este folosit pentru venituri ne provenite din munca .

Mai poate fi modificat contractul in cadrul impartirii incaperii de locuit, la cerinta

membrilor chiriasului, in acest caz se cere consimtamintul tuturor membrilor

familiei lui si a chiriasilor.

Daca in locuinta din fondul obstesc se elibereaza o odaoie, se aduce la cunostinta

administratorului si asupra spatiului dat se incheie un nou contract cu un alt chirias

ce sta la rind modificinduse contractul anterior.

28

Particularitatile contractului de inchiriere a spatiului locativ in fondul privat.

In cadrul fondului privat in calitate de locator este proprietarul sau o alta persoana

imputernicita sau abilitata cu acest drept de catre proprietar si in calitate de

proprietar poate fi atit persoana fizica cit si persoana juridica.

Obiectul contractului sint incaperile separate ce intrunesc toate conditiile de fapt si

de drept si nu dauneaza sanatatii in ce priveste situatia sanitara, vecinatatea lor si

alte prevederi legale.

Termenul contractului se stabileste de catre parti si poate fi atit determinat cit si

fara termen, insa conform prevederilor generale, daca este mai mare de 3 ani

trebuie sa se inregistreze la Oficiul Cadastral Teritorial.

Forma contractului este scrisa, si se inregistreaza contractul la administratia

publica locala.

Pretul contractului este stabilit de catre parti de iure, dar de facto este stabilit de

locator si acceptat de chirias.

In cazul cind este necesar sa se efectuiesze reparatia capitala in spatiul inchiriat

pentru un timp mai indelungat se respecta si se aplica Legislatia Locatiunii, la fel si

reparatia curenta.

In cazul cind decedeaza chiriasul, locatorul este obligat pe termenul ramas sa

incheie contractul cu unul din membrii famieliei chiriasului, ceia ce inseamna

modificarea contractului de inchiriere a spatiului de locuit, deoarece se schimba

una dintre parti, adica chiriasul.

Spatiile locative cu destinatie speciala pot fi spatiile de serviciu care pot fi

amplasate in casele fondului locativ (lacatusii, electricienii care activeaza la locul

dat). Se acorda doar persoanelor care au dreptul de a primi spatiul locativ de

serviciu. Repartizarea in cadrul acestui fond, poate fi la dorinta partilor, daca este

spatiu privat, sau daca este fondul obstesc sau de stat prin acordarea de spatiu de

locuit in baza ordinului de repartitie. Termenul contractului este egal cu termenul

angajarii persoanei in cadrul serviciului dat.

11.Contractul de leasing

29

Contractul de leasing prevede, ca o parte numita locator se obliga fata de alta parte

numita locatar sa asigure o sesiune si folosinta temporara a unui bun cumparat sau

produs de locator(cumparat de locator de la furnizor, sau producator) contra unei

plati periodice numita rata de leasing.

Acest contract este consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ, cu

executare succesiva si translativ de folosinta si posesie, este real

Deosebim mai multe tipuri ale contractului de leasing, insa principalele forme sint

leasingul financiar si leasingul operational.

In cadrul leasingului financiar:

1. perioada de leasing, sau termenul contractului depaseste 75% din durata de

functionalitate utila a obiectului material a contractului de leasing, luinduse

in calcul folosirea rationala si uzura.

2. alta particularitate este ca trebuie sa prevada expres la momentul semnarii

contractului ca odata cu finalizarea termenului contractului, dreptul de

proprietate asupra bunului se va transfera de la locator catre locatar.

3. alta particulatitate este ca suma ratelor, sau pretul contractului trebuie sa fie

nu mai mic de 90% din valoarea initiala a bunului transmis in leasing.

4. alta particularitate este ca riscurile si benificiile sint transferate de la locator

catre locatar

Leasingul operational este acela in care nu se include nici un semn de la leasingul

financiar.

In afara de aceasta Leasingul poate fi in functie de forma de organizare si tehnica

de realizare a operatiunilor de leasing, poate fi leasing direct, sau leasing indirect.

In cadrul leasingului direct, contractul se incheie intre toate 3 parti contractante,

concomitent, ceea ce inseamna ca este un contract tripartid si anume vinzatorul

(furnizorul), a 2-a locatorul (care poate avea calitate de vinzator), a 3-a locatarul.

In cadrul leasingului indirect sunt 2 contracte separate, furnizor (calitate de

vinzator) - locator si locator – locatar. In ambele cazuri locatarul este partea care

alege bunul conform cerintelor sale, insa in cadrul contractului direct el are

posibilitatea de a se expune asupra viciilor bunului direct catre furnizor, deoarece

locatorul aici are intr-o oarecare masura calitate de intermidiar.

Mai deosebim tot in functie de aceasta forma de organizare, leasingul de returnare

unde se presupune, ca la expirarea termenului bunul se transmite inapoi.

O alta forma este leasingul diferentiat in cadrul caruia operatiunea este finantata de

mai multi locatori.

O alta forma este leasingul periodizat atunci cind bunul se transmite catre mai

multi locatari care il folosesc periodic stabilinduse un anumit orar de lucru.

Dupa teritoriul de functionare deslusim leasing teritorial national si international.

Elementele contractului:

In calitate de parti sunt – furnizorul, sau vinzatorul care instraineaza catre locator

conform contractului de vinzare-cumparare respectinduse drepturile si obligatiile

partilor contractante. Vinzatorul sau furnizorul poate fi o persoana fizica sau

juridica ce are capacitatea de a contracta in conditiile prevazute de lege.

30

O alta parte contractanta este locatorul care poate fi persoana fizica sau juridica ce

practica activitate de intreprinzator si transmite in conditiile legii cu privire la

contractul de leasing catre locatar conform conditiilor si cerintelor inaintate de

acesta si acceptate de locator un anumit bun cu dreptul de posesie si folosinta

pentru o anumita perioada de timp. Daca in contract este stipulata macar o conditie

ce prevede leasingul financiar, atunci contractul dat se prezuma translativ de

proprietate dar nu de posesie si folosinta.

Locatarul este partea contractanta fizica sau juridica care doreste sa primeasca si

primeste conform contractului de leasing in dependenta de tipul leasingului

operational sau financiar un bun mobil sau imobil cu drept de posesie si folosinta,

sau cu drept de proprietate.

Contractul se incheie in forma scrisa conform art.924 CC, unde se indica pretul

bunului, suma contractului de leasing, se indica modul de achitare si termenele

ratelor, plata finala si metodele calcularii in cazul rezelierii contractului.

Obiectul contractului:

Contractul de leasing include in sine elemente ale contractului de vinzare-

cumparare, locatiune si de arenda, de aceea obiectul contractului pe de o parte pot

fi bunurile ce au tangente cu contractele de locatiune si arenta si se bazeaza de

prevederile referitore la contractul de vinzare cumparare.

Obiectul juridic este format din totalitatea actiunilor pe care le intreprind partile

contractante.

Obiectul contractul trebuie sa fie, sa existe, poate fi orice bun care se afla in

circuitul civil, sau in circuitul civil restrins daca legea permite transmiterea bunului

dat in leasing.

Nu pot fi obiecte ale leasingului terenurile agricole, bunurile consumptibile,

bunurile scoase din circuitul civil, sau obiectele proprietatii intelectuale.

Termenul contractului se stabileste de catre parti, dar nu poate fi mai mic de un an

de la momentul incheierii contractului. Contractul se incheie pe o perioada

determinata de timp luinduse in consideratie perioada de amortizare a bunului, cit

si perioada de amortizare fiscala.

Pretul contractului se stabileste de catre parti in dependenta de calitatile bunului si

prezinta rata de leasing sau acea plata periodica efectuata de catre locata catre

locator. In cadrul leasingului operational, plata reprezinta cota de amortizate

calculata conform actelor normative in vigoare cit si beneficiul stabilit de partile

contractante. In cadrul leasingului financiar plata o reprezinta pretul sau cota parte

din valoarea de intrare a bunului si plus dobinda de leasing (deoarece este vorba de

procurarea unui bun in rate plus dobinda aferenta).

Drepturile si obligatiile partilor in cadrul contractului de leasing Obligaţia imperativă a locatorului în contractul de vînzare-cumpărare încheiat cu vînzătorul bunului, constă în informarea vînzătorului despre contractul de leasing încheiat sau care urmează a fi încheiat, cu indicarea locatarului concret. Această informare a vînzătorului serveşte în calitate de temei pentru apariţia unor drepturi şi obligaţii specifice calităţii lui de parte a raportului de leasing. Lipsa în contract a indicaţiei despre scopul dobîndirii de către locator

31

a bunului nu afectează valabilitatea contractului, dar poate servi în calitate de temei pentru înaintarea cerinţelor de reparare a daunelor. Locatorul in contractul de leasing are obligatiile unui vinzator deoarece pune la

dispozitia locatarului bunul fara vicii de ordin material, sau juridic. Reesind din

cele spune, locatorul care poate fi persoana fizica sau juridica, in dependenta de

forma contractului de leasing, financiar sau operational isi asuma, sau transmite

catre locatar riscurile legate de contractul de leasing. Locatorul nu trebuie sa

impiedice lacatarului in folosirea obiectului contractului, iar daca este leasing

operational si mai multe persoane au dreptul de folosinta si posesie asupra

obiectului leasingului, acestea trebuie sa raspunda in masura prevederilor

contractuale in dependenta de forma leasingului.

Locatarul este obligat sa respecte conditiile contractuale, sa se foloseasca de bun in

dependenta de destinatia lui, are dreptul sa aleaga producatorul, are dreptul sa

formuleze cerinte fata de furnizor sau locator, are dreptul sa stabileasca

independent si sa aleaga cine se va ocupa cu efectuarea reparatiilor curente pentru

a intretine bunul in stare lucrativa, sau capitale daca este prevazut in contract,

atunci cind in contract nu se stabileste persoana (fizica sau juridica) care se va

ocupa de reparatia garantata a bunului

Locatarul are dreptul daca nu este prevazut in contract, dar la expirarea termenului

bunul se instraineaza, sa procure acest bun, iar daca doreste poate sa prelungeasca

relatiile contractuale de folosire atunci cind bunul nu se instraineaza.

Nu are dreptul locatarul sa greveze bunul, sa modifice contractul, sau sa-l intrerupa

fara instiintarea locatorului.

Locatarul este obligat sa permita locatorului verificarea modului de folosire a

bunului in orice moment atunci cind este rezonabil, dupa timp, loc.

Contractul de leasing inceteaza odata cu expirarea termenului si indeplinirea

obligatiunilor contractuale de catre parti, sau atunci cind se realizeaza contractului

cu acordul partilor, sau din cauza partilor, sau a unei parti; si din alte motive, sau

circumstante prevazute de lege.

12. Contractul de concesiune

32

<>Legea cu Privire la Concesiune – Monitorul oficial Nr.67 din 30.11.1995<>

În cadrul acestui contract se transmite în concesiune un serviciu public, un bun

public, sau se execută careva lucrări în vederea eficientizării economice ale

acesteia.

Acest contract este consensual, este sinalagmatic, cu titlu oneros, cu executare

succesivă, este comutativ, dar totodată include și unele elemente aliatorii, sau

nuanțe aliatorii, este translativ de posesie și folosință, dar la sfîrșitul contractului,

dacă bunul se înstrăinează, poate fi translativ de proprietate atunci cînd

concesionarul este de bună credință.

În cadrul contractului dat, statul, sau unitățile administrativ teritoriale ce au

calitatea de concedent, transmit, sau cesionează concesionarului care este un

investitor persoană fizică sau juridică de la noi din țară sau străin în schimbul unei

revedente, dreptul de a explora, de a prospecta, sau a exploata un bun, un serviciu

public, sau a executa careva lucrări.

Acest contract are natură dublă și anume din punctul de vedere a dreptului material

deoarece ține de dreptul civil și de dreptul administrativ. Aceasta este motivat de

modul de desfășurare și normele reglementative față de părțile contractante.

În afară de particularitățile juridice menționate mai sus, acest contract este solemn,

nu numai din cauza că se încheie în formă scrisă, dar din cauza că una dintre părți

este statul cît și modul de desfășurare a ofertelor, propunerilor și acceptării lor.

Elementele contractului:

În calitate de părți sînt concedentul și concesionarul unde concedent poate fi

Guvernul, dacă obiect al contractului de concesiune sînt terenurile sau alte resurse

naturale și în acest caz se încheie contractul între concesionar și organul central de

specialitate al administrației publice autorizat de guvern, iar în cazul concesionarii

bunurilor ce aparțin întreprinderilor de stat, sau municipale, sau administrației

publice locale, în calitate de concedent sînt organele centrale de specialitate ale

administrației publice locale; din acestea reiese că în dependență de cine este

proprietar în limitele atribuțiilor, că sînt bunurile statului, sau ale administrației

publice locale, concedent va fi Guvernul, sau reprezentanții administrației publice

locale.

În calitate de concesionar poate fi orice persoană fizică sau juridică care are

capacitate civilă de a contracta, corespunde cerințelor înaintate de concedent și

poate fi atît de la noi din țară cît și de peste hotare.

33

Concedentul transmite drepturile sale de posesiune și folosință asupra obiectului

contractului către concesionar, fără a-I transmite și dreptul de proprietate ce îi

permite dispoziția asupra obiectului dat.

Obiectul contractului:

Obiectul contractului de concesiune îl reprezintă folosirea de către o persoană

privată a unui serviciu public, a unui bun public, sau executarea unei activități

publice.

În ce privește categoria serviciilor publice, ele includ transportul public cît și

serviciile de colectare, depozitare și valorificare a deșeurilor, distribuției energiei

termice și electrice.

În calitate de bunuri că obiect al contractului de concesiune sînt terenurile publice

și alte resurse naturale, bunuri mobile și imobile ale organizațiilor de stat și

municipale, sau alte bunuri proprietar al cărora este administrația publică locală,

înafară de terenurile ce au o valoare istorico-culturală cît și terenurile destinate

ocrotirii naturii și alt terenuri conform legii cu privire la concesiune (art.111 din

lege).

În calitate de obiect pot fi și alte activități și bunuri, ca de exemplu cesionarea către

concesionar, construcția podurilor, centralelor electrice, hidrocentralelor și altor

lucrări în vederea obținerii carorva bunuri de însemnătate publică.

Forma contractului este scrisă și conform art.13 al legii cu privire la concesiune

contractul include părțile contractante, obiectul și scopul concesiunii, formele,

condițiile, volumul și modul de efectuare al plăților, obligațiile concedentului și ale

concesionarului cît și drepturile lor și alte clauze contractuale.

Conform Hotărîrii Guvernului RM nr.102 din 27 februarie 1996 sînt elaborate

măsurile pentru executarea legii cu privire la concesiune cît și prevederile cu

privire la organizarea și procedura licitațiilor.

Termenul contractului este de pînă la 50 de ani art.14 din Lege

Prețul contractului (redevență) conform art.15 al Legii cu privire la concesiune se

stabilește în natură, în bani, sau în formă mixtă. Sub formă de plăți de o singură

dată (bonus),sau chirie (rentă), sub formă de plăți pentru extracția resurselor

naturale sau fabricarea producției (royalti), iar în care plățile menționate sînt

efectuate de un investitor străin se acceptă plată atît în valuta națională cît și străină

( art.13 din Lege)

Încetarea contractului:

- În caz de lichidare a întreprinderii concesionale;

- prejudicierii obiectului concesiunii;

- expirarea termenului stabilit.

34

Rezilierea:

- falimentarea întreprinderii concesionale;

- decesului concesionarului - persoană fizica;

- pronunțarea de către instanța judecătorească a nulitații contractului

14. Contractul de antrepriză

Prin contractul de antrepriză o parte, antreprenor se obligă să efectuieze pe riscul

său o anumită lucrare celeilalte părți (client), iar aceasta se obligă să recepționeze

lucrarea și să plătească prețul convenit.

Antrepriza este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu executare

succesivă și consensual.

Particularitațile:

- Antreprenorul efectuează o lucrare la comandă clientului pentru satisfacerea

cerințelor individuale ale acestuia.

- Antreprenorul efectuează o anumită lucrare din care poate rezulta

producerea, sau transformarea unui bun, ori obținerea unui alt rezultat prin

efectuarea de lucrări

- Antreprenorul este independent în alegerea modului de executare a lucrării

- Antreprenorul execută lucrarea pentru o remunerație obținută după

efectuarea și predarea lucrării

Delimitarea contractului de antrepriză cu alte contracte:

Se deosebește cu contractul de vînzare cumpărare prin faptul că în momentul

încheierii contractului de vînzare cumpărare, obiectul acestui contract există în

realitate și este transmis cumpărătorului.

În contractul de antrepriză obiectul contractului nu există în momentul încheierii

contractului, el urmează a fi produs, fabricat.

Se deosebește de contractul de locațiune după obiectul contractului, după faptul că

plată locațiunii este determinată în funcție de volumul bunului închiriat, durata

folosinței obiectului etc.

În contractul de antrepriză nu persistă așa aspect ca folosirea unui bun care

aparține unei alte persoane.

Elementele contractului:

Părțile contractante sunt antreprenorul și clientul, unde antreprenorul este

considerată persoana care își asumă obligația să efectuieze o lucrare în favoarea

altei persoane, și clientul este persoană (fizică sau juridică) care însărcinează o altă

persoană să efectuieze o anumită lucrare.

35

Obiectul contractului de antrepriză este rezultatul activității antreprenorului.

Obiectul contractului de antrepriză poate fi producerea sau transformarea unui bun,

cît și obținerea de alte rezultate prin efectuarea de lucrări.

Forma contractului:

- este simplă scrisă - la producerea unor obiecte complicate care necesită un

termen de executare îndelungat și cheltuieli esențiale;

- verbală

Termenul are importanță pentru ambele parți:

- Pentru client – recepționarea la timp a obiectului contractului

- Pentru antreprenor – pentru ca după executarea lucrării și predarea ei

clientului are dreptul la remunerație.

Prețul contractului, sau remunerația antreprenorului este constituită din 2 elemente:

1. Cheltuielile suportate de antreprenor la executarea lucrării

2. Remunerația care i se cuvine după lucrul efectuat.

Dacă contractul de antrepriză prevede executarea unor lucrări complexe, prețul se

determina prin întocmirea devizului, întocmit de către antreprenor în comun acord

cu clientul și constituie un calcul al materialelor utilizate.

Riscurile în contractul de antrepriză:

1. Riscul lucrării (contractului) – antreprenorul se obligă să efectuieze pe riscul

sau o anumită lucrare. Prin urmare dacă executarea contractului devine

imposibilă din cauze de forța majoră, antreprenorul nu are dreptul la

remunerație

2. Riscul materialelor – riscul pieirii, sau deteriorarii fortuite a materialelor

necesare executării contractului îl suportă cel care le-a furnizat

3. Riscul obiectului contractului – riscul pieirii sau deteriorării fortuită a

obictului contractului pînă la recepționarea lui îl suportă antreprenorul.

Drepturile si obligațiile parților în cadrul contractului de antrepriză

- Antreprenorul este obligat să întreprindă toate măsurile pentru a eficientiza

modul de desfăsurare a lucrărilor față de obiectul contractului cît și pentru a

obține rezultatul dorit de client.

- Deoarece antreprenorul se socoate specialist și profesionist în domeniul dat,

el trebuie să informeze clientul despre toate acțiunile care trebuie să le

întreprindă pentru a obține rezultatul dorit, în ce privește calitatea

materialului din care urmează să fie îndeplinită, transformată sau reabilitată

lucrarea – obiect al contractului.

- Antreprenorul este obligat să efectuieze lucrarea de sinestatator, sau

personal dacă aceasta prevede contractul, sau reiese din contract (calitățile

personale ale antreprenorului).

36

- Antreprenorul trebuie să furnizeze materialul, sau să execute lucrul din

materialul clientului conform contractului, însă în ambele cazuri el duce

răspundere de calitatea bunului ce formează obiectul contractului.

- El trebuie să depisteze viciile materialului deoarece este profesionist și să

informeze clientul în măsura în care aceste vicii ar putea dăuna calității

bunului.

- Antreprenorul trebuie să informeze despre faptul existenței anumitor

împrejurări ce ar împiedica executarea sau finalizarea lucrărilor în termen.

- Antreprenorul trebuie să transmită clientului obiectul contractului în

termenii, modul și locul stabilit în contract. Obiectul trebuie să fie liber de

orice viciu de ordin material sau juridic.

- Dacă în cadrul contractului sînt executate lucrări capitale, atunci se

îndeplinește actul de predare primire al bunului, iar antreprenorul trebuie să

ia parte la transmiterea bunului către client, unde se va face cunoscută toată

informația față de obiectul material al contractului, clientului, iar ultimul va

recepționa lucrarea

- Dacă în cadrul recepționării lucrării de către client se vor depista careva vicii

materiale, antreprenorul va fi obligat să le înlăture pe cont propriu.

- În ce privește remidierea (înlăturarea) viciilor, art.930 alin.3 prevede că

antreprenorul poate să refuze înlăturarea acestor vicii dacă aceasta

presupune niște cheltuieli disproporționale (adică de o proporție mult mai

mare).

Antreprenorul are urmatoarele drepturi:

- Are dreptul de a cere de la client de a fi informat în măsură deplină cu

privire la obiectul contractului, lucrările care urmează să le facă

- Are dreptul de a cere preschimbarea materialului cu altul dacă cel din urmă

nu corespundea calității

- Are dreptul în cazul construcțiilor capitale de a cere constituirea unei ipoteci

asupra terenului de construcție al clientului pentru garantarea drepturilor ce

rezultă din contractul de antrepriză (art.953 CC)

- Are dreptul de a reține, sau de a gaja bunul mobil produs, sau îmbunătățit

pentru că clientul să-I achite pentru lucrările efectuate atunci cînd acesta nu

este deacord cu aceste lucrări (art.952 CC)

- Are dreptul conform art.951 CC de a rezelia contractul

Drepturile si obligațiile clientului:

- Clientul este obligat să informeze antreprenorul corect

- Să pună la dispoziția antreprenorului materialul fără vicii

- Să recepționeze bunul în timpul și modul stabilit în contract

- Să achite antreprenorului sumele prevăzute în dependență de termenele

prevăzute în contract

- Să îndeplinească actul de predare primire cu indicarea viciilor care pot fi

înlăturate

- Să ceară de la antreprenor o garanție în ce privește calitatea bunului

37

- Să achite imbunatatirele, sau înlăturarea viciilor excesive, dacă aceste vicii

au apărut din cauza clientului

Clientul are dreptul:

- Să ceară remedierea viciilor apărute din cauza antreprenorului care au ținut

de informarea incorectă, sau de calitatea materialelor

- Să remidieze singur viciile, dar să ceară compensarea cheltuielilor dacă

antreprenorul nu le-a refuzat din start din cauza sumelor disproporționale

- Să ceară numirea termenului de garanție conform art. 969 CC, deoarece în

acest termen se înaintează reclamațiile

Îcetarea contractului

Contractul încetează în dependență de termenii stabiliți, odată cu executarea

obligațiilor contractuale, sau în cazul pieirii bunului care este obiect material al

contractului; în cazul rezelierii înainte de termen din cauza neexecutarii obligațiilor

contractuale de către una dintre părți; în cazul decesului antreprenorului dacă

contractul este intuito-persone; și în alte cazuri cînd nu este posibilă desfășurarea

în continuare a relațiilor contractuale (art.940, 942, 943, 944, 945, 963 CC)

14. Contractul de prestări servicii

In cadrul acestui contract, in calitate de părți sunt prestatorul si beneficiarul

unde prestator poate fi persoana cu capacitatea de exercițiu deplina fizica sau

juridica atât din RM ci si de peste hotare iar in calitate de beneficiar poate fi orice

persoana atât PF cit si PJ ce are capacitatea de exercițiu si corespunde normelor

legale.

Acest contract este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, in dependenta de

obiectul contractului - poate fi intuito-personae; cu executare succesiva si

comutativ; însă rezultatele prestării serviciilor cu toate ca este finit, nu aduce

așteptările beneficiarului in măsura in care el dorește.

O particularitate esențiala a acestui contract este faptul ca acesta are menirea

de a reglementa prestările serviciilor si poate fi regăsit într-o serie de contracte

civile cum ar fi: contractul de servicii turistice; contractul de mandat/ de transport/

de expediție; contractele bancare; contractul de depozit; contractul de magazinaj;

contractul de factoring s.a.

Elementele contractului:

In calitate de părți sunt prestatorul si beneficiarul, unde prestator poate fi orice

PF sau PJ ce are capacitate de exercițiu deplina iar in dependenta de obiectul

contractului, capacitate civila deplina (studii, abilitați) de a contracta.

38

Obiectul contractului: sunt serviciile prestate de orice natură in dependență de

dorința sau necesitatea uneia si abilitățile celeilalte părți contractante.

In principiu aceste servicii constau in săvârșirea unor anumite acțiuni, de

exemplu: la comision - înstrăinarea sau procurarea carorva pentru comitent; la

mandat- reprezentarea intereselor mandantului; la expediție- săvârșirea diferitor

acțiuni materiale (numărare, cântărire, descărcare/încărcare) cit si nemateriale,

întocmirea diferitor documente ce însoțesc marfa transportata s.a. Sau ca obiect al

contractului pot fi si desfășurarea unor activități, cum ar fi serviciile de audit cu

activitate contabila si analiza contabila, activitatea de consulting, serviciile prestate

de evaluator.

Forma contractului:

cu toate ca in cadrul contractului de prestări servicii avem un obiect specific,

si anume care da naștere obligațiilor de diligența din partea prestatorului si nu de

rezultat ca in cadrul contractului de antrepriza unde avem un rezultat materializat

in cadrul prestărilor serviciilor, persoana beneficiar poate avea si rezultatul ne dorit

sau ne așteptat (serviciile in instanță).

Forma contractului de intermediere este reglementata de normele generale ale

codului civil cu privire la forma actelor juridice, de exemplu: contractul de mandat

poate fi încheiat atât in forma verbala cit si scrisa deoarece poate fi atât cu titlu

gratuit cit si cu titlu oneros (in condițiile legii sau ale contractului). Forma

contractului din aceste considerente se respecta si se ajustează la împrejurări.

Termenul contractului:

este acea perioada de timp care este la înțelegerea parților sau reiese din

desfășurarea activității si acțiunilor întreprinse de către prestator si in dependenta

de obiectul contractului (prestarea serviciilor in cadrul contractului de expediție

conform termenului pot fi determinate sau determinabile iar in cadrul contractului

de mandat profesional – avocat, nu este determinat).

Prețul contractului se stabilește de către părți, se numește retribuție si se

evaluează in bani. El poate fi conform unor anumite tarife sau se stabilesc de către

părți in dependenta de acțiunile pe care la întreprinde prestatorul.

Atunci când este vorba de formarea prețului in urma mai multor acțiuni,

acesta va fi un preț estimativ sau deviz estimativ, si preț forfetar (art.935 CCRM).

Drepturile si obligațiile parților:

prestatorul este obligat sa de a întreprinde toate masurile si toate acțiunile

pentru a primi rezultatul dorit si așteptat de către client sau beneficiar.

El este obligat sa acționeze cu diligență si buna credință întreprinzând toate

masurile deoarece spre deosebire de contractul de antrepriza, prestatorul nu

acționează pe riscul sau ci pe riscul clientului sau beneficiarului.

39

Prestatorul este obligat sa depună toate eforturile pentru obținerea rezultatului

dorit iar conform art.938, alin.(1) CCRM, el este obligat sa furnizeze toate bunurile

necesare executării contractului daca nu a fost stipulat altfel sau in condițiile

formate nu exista alta soluție.

Prestatorul are dreptul in dependenta de condițiile contractului de a fi

remunerat in mărimea si termenii stabiliți in contract si in modul stabilit.

Beneficiarul (clientul) este obligat sa achite retribuția si sa pună la dispoziția

prestatorului toata informația necesara corectă, adevărată și in măsură necesară;

trebuie sa informeze despre toate acțiunile ce trebuie întreprinse de prestator si in

dependență de aceste acțiuni de serviciile prestate daca nu a fost stabilit u preț

forfetar, sa achite pentru fiecare acțiune in parte, formându-se un deviz estimativ.

Beneficiarul are dreptul de a fi informat de către prestator pe parcursul

termenului contractului in privința tuturor acțiunilor întreprinse de ultimul cit si

poate cere ca prestatorul sa prezinte o dare de seama in dependență de obiectul

contractului.

Încetarea contractului: art.975-978 CCRM.

15. Contractul de transport

In cadrul contractului de transport, transportatorul (cărăușul) acordă servicii

de transport obligându-se fata de cealaltă parte contractanta clientul (pasagerul) de

a transporta marfa (sau pasagerul cu sau fără bagaje) la locul de destinație in

modul, termenul si metoda prevăzută in contract cit si cu transportul care este

menționat in contract (diferite tipuri de transport).

Contractul este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros sau gratuit daca nu

contravine legii, comutativ, cu executarea succesiva, iar in unele cazuri are si

nuanțe de intuito-personae însă nu este o condiție esențiala de fiecare dată.

Particularitățile contractului:

o particularitate deosebita este faptul ca acest contract este reglementat nu

numai de CCRM dar si de Regulamente speciale cum ar fi Legea cu privire la

transporturi din 21 mai 1997; Legea cu privire la transportul aerian din 1997;

Legea cu privire la transportul auto din 29 iulie 1988; Codul navigației maritime

comerciale aprobat prin Legea din 30 sept 1999; Codul transportului feroviar 17

iulie 2003; Regulamentul cu privire la transportul pasagerilor si bagajelor

reglementat prin Hotărârea Guvernului din 10 noi 2003; Regulamentul

transporturilor auto de mărfuri aprobat de Ministerul Transporturilor si

Comunicațiilor si monitorizat prin Hotărârea Guvernului din 09 dec 1999.s.a.

40

In afara de actele normative interne, funcționează un sir de acte normative

externe convenții, tratate internaționale la care RM ia parte.

Tipurile de transport:

In dependenta de diferite criterii, transportul este clasificat in următoarele

tipuri:

• După modul de transportare a mărfii distingem transport aerian;

transport maritim; transport feroviar; transport auto; transport fluvial (naval).

• In dependenta de tipul serviciilor distingem: transport la comanda;

transport pe rute regulate; transport de folos public; transport ocazional; transport

in regim taxi; transport de folos propriu s.a.

• In dependenta de teritoriu exista: transport intern(mașinile ce duc

marfa in interiorul marketului-de ex: metro); transport național; transport

internațional; transport municipal; transport local.

• In dependenta de funcția transportului si formelor aplicate in practica

distingem câteva tipuri de transport : transport succesive (atunci când sunt mai

mulți cărăuși care se succed unul pe altul folosind unul si același mijloc de

transport) sau combinate (cărăușii se succed utilizând diferite moduri de transport)

efectuate independenți unul de altul pe distante diferite – in acest caz cărăușul

încheie contract cu clientul in dependenta de faptul daca este un singur cărăuș sau

mai mulți, un contract sau mai multe contracte; Transporturi succesive si

combinate executate prin intermediar; Transporturi succesive si combinate

efectuate in temeiul unui document unic de transport.

Elementele contractului:

Părți sunt transportatorul (cărăușul) si clientul (pasagerul cu sau fără bagaje),

atât PF cit si PJ din tara sau de peste hotare, iar daca vorbim de transportator atunci

in dependenta de obiectul contractului legea poate impune întrunirea anumitor

calități. In ce privește transportul de pasageri, cărăușul trebuie sa dețină licența in

dependenta de tipul de transport (auto, feroviar, aerian) de a acorda asemeni

servicii.

Daca vorbim de transportul aerian, PJ care acorda aceste servicii trebuie sa

dispună de un sir de documente si autorizații care ii permite activitatea aeronautica

si exploatarea rutelor aeriene in dependenta de tipul transportului aerian (nave

aeriene particulare si nave aeriene de transport de pasageri sau marfa).

Obiectul contractului:

are 2 laturi componente: pe de o parte este prestarea serviciilor de transport pe

de o alta parte este latura materiala obligațiunea clientului sau pasagerului de a

achita serviciile.

41

Forma contractului: este scrisa de regula, si in dependenta de obiectul

material al contractului si tipul de servicii poate fi documentata in mod diferit

(foaie de trăsura la transportul auto; conosament- la transport maritim sau fluvial;

tichet- la transport de pasageri). Importanta formei scrise a contractului consta in

faptul ca ea prezinta o proba in ce privește obligațiunile contractuale ale parților.

Drepturile și obligațiile părților. Obligația principală a clientului o constituie plata taxei de transport, mărimea căreia poate fi convenită prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel. Prin urmare, această normă dicpozitivă poate fi utilizată de părţi numai într-un singur caz – dacă legea nu stipulează modalitatea de stabilire a plăţii de transport. Legea expres stipulează o garanţie pentru asigurarea dreptului cărăuşului de a primi taxa de transport. Astfel, cărăuşul are dreptul de retenţie asupra bagajului şi încărcăturii pînă la achitarea taxei de transport. Acest drept are o importanţă deosebită în cazurile cînd taxa de transport este plătită nu după regula generală, adică pînă la transportare pasagerului şi bagajului sau a încărcăturii, dar în alte perioade de timpStabilirea raporturilor civile în contractul de transport de persoane are loc, de reguzlă, prin întocmirea unui document special care poartă denumirea de bilet sau titlu de călătorie. În primul rînd procurarea buletului demonstrează în exterior consimţământul, acceptul pasagerului faţă de oferta publică a cărăuşului. În al doilea rînd, biletul este o confirmare în scris a raporturilor contratuale. De regulă, contractul de transport de călători este considerat încheiat din momentul procurării biletului. Prin procurarea buletului se documentează şi faptul executării obligaţiei principale a pasagerului – achitarea taxei de transport şi naşterea obligaţiilor contractuale ale cărăuşului Cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul cauzat pasagerului, cu excepţia cazului cînd acest prejudiciui este rezultatul unei forţe majore, al stării de sănătate a pasagerului sau al faptei acestuia. Cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se datorează stării sale de sănătate, a prepuşilor săi sau a stării ori funcţionării vehiculului. Răspunderea cărăuşului pentru prejudiciile care rezultă din întîrziere este exclusă dacă altfel nu s-a convenit în mod expres sau dacă transportatorul nu a acţionat cu intenţie sau din culpă gravă. Răspunderea cărăuşului nu poate fi exlusă sau limitată prin contract. Limitările în mărimea despăgubirilor în transportul public de persoane trebuie aprobate de Guvern. Cărăruşul răpsunde pentru poerderea, distrugerea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredinţate de pasageri, cu excepţia cazului cînd va dovedi forţa majoră, viciul propriu al bunului sau vina pasagerului. Cărăuşul nu răspunde pentru pierderea documentelor, banilor sau a altor bunuri de mare valoare, cu excepţia cazului cînd i s-a declarat natura sau valoarea bunului şi el a acceptat să îl transporte. Cărăuşul nu este cu atît mai mul răspunzător pentru pierderea bagajelor de mînă care au rămas sub

42

supravegherea pasagerului, cu excepţia cazului cînd ultimul va demonstra vinovăţia cărăuşului. În cazul transportului succesiv sau combinat de persoane, cel care efectuează transportul în cursul căruia s-a cauzat prejudiciul este răpsunzător, cu expecţia cazului în care, printr-o stipulaţie expresă, unul sintre cărăuşi şi-a asumat răspunderea pentru întreaga călătorie. Pasagerul poate rezilia contractul în orice moment dacă prin aceasta nu cauzează întîrzieri. El este obligat să plătească transportatorului despăgubirile cauzate de reziliere. Dacă devin cunoscute împrejurările în sfera transportatorului despre care pasagerul nu putea să ştie şi care, dacă le cunoştea, i-ar fi dat un motiv întemeiat să nu încheie contractul de transport, el poate rezilia contractul. Pasagerul poate rezilia contractul şi atunci cînd este previzibil că vor avea loc întîrzieri în comparaţie cu timpul şi durata convenită. În aceste cazuri, nu se naşte obligaţia de despăgubire

16. Contractul de expediție.

Conform art.1075 CCRM prin contractul de expediție înțelegem acel contract

care este încheiat intre expeditor pe de o parte care se obliga încheie un contract de

transport si sa efectueze actele necesare iar daca este prevăzut in contract sa

dirijeze acțiunile necesare in vedere efectuării transportării pe contul si in numele

celeilalte părți care este clientul sau in nume propriu al expeditorului iar clientul la

rândul sau se obliga sa-i achite pentru serviciile date remunerația prevăzută in

contract numita comision cit si cheltuielile adăugătoare care au avut loc dar nu au

fost prevăzute in contract daca aceste cheltuieli erau necesare pentru atingerea

scopului propus.

Acest contract este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu

executare succesiva. Nu se exclude cazul ca el sa aibă un caracter intuito-personae,

însă prin lege nu se impune aceasta condiție.

Contractul dat include in sine un sir de caractere si caracteristici care ar fi

atribuite altor contracte așa ca: contractul de mandat, care prezuma încheierea

actelor juridice in numele si pe contul altei părți; contractul de comision ce denota

faptul de a întreprinde acțiuni de transportare in numele clientului; contractul de

depozit, când este vorba de depozitarea si păstrarea bunurilor pentru a asigura

integritatea lor; contractul de prestări servicii care includ acțiunile materiale de a

numără, de a descarcă, de a încarcă; contractul de transport daca expeditorul

îndeplinește si acțiunile de transportare a mărfii ce au o tangenta directa cu statutul

sau de activitate.

Elementele contractului:

In calitate de părți apar expeditorul si clientul unde client poate fi orice PF/PJ

care are capacitate civila de a contracta si capacitate deplina de exercițiu; in

43

calitate de expeditor pot fi persoanele care desfășoară o activitate comerciala si din

aceste considerente aceasta persoana trebuie sa aibă capacitate speciala, ea poate si

o societate comerciala, o organizație ne comerciala sau întreprinzător individual.

Nu trebuie de confundat contractul de expediție care este unul complex cu

contractele enumerate mai sus deoarece in cadrul contractului de expediție

expeditorul este persoana juridica specializata. Codul civil admite faptul ca in

cadrul contractului de transport de mărfuri, daca este menționat in contract,

transportatorul acorda servicii de expediții.

Obiectul contractului reprezintă prestarea unui complex de servicii care au

menirea de a organiza transportarea mărfii, iar daca expeditorul este si

transportator atunci de a organiza transportarea mărfii de fapt.

Din aceste considerente putem concluziona ca obiectul contractului de

expediție sunt totalitatea acțiunilor materiale si nemateriale (acțiuni juridice), care

sunt îndreptate spre înfăptuirea si realizarea contractului de expediție pentru a

asigura transportarea mărfii.

Forma contractului conform art. 1075 (2) CCRM el se încheie in forma scrisa,

si daca este necesar in dependenta de obligațiunile contractuale ale expeditorului,

clientul poate sa-i elibereze procura.

Prețul contractului reprezintă comisionul care este stabilit de către părți si in

unele cazuri in afara de comision, clientul ii compensează expeditorului

cheltuielile suplimentare daca nu au fost si nu puteau fi prevăzute la momentul

încheierii contractului dar au fost necesare pentru atingerea scopului propus.

Termenul contractului este stabilit de către părți, el poate fi determinat sau

nedeterminat in dependenta de circumstanțe sau de activitatea clientului.

Drepturile si obligațiile părților:

Clientul este obligat sa conform art.1077 CCRM de a pune la dispoziție

expeditorului informația necesara in volumul cuvenit si in măsura in care aceasta ii

permite înfăptuirea de către expeditor a obligațiunilor contractuale. Este obligat sa

achite comisionul conform art.1085 CCRM in momentul in care expeditorul a

predat bunul. Dar daca expeditorul acorda si serviciu de transport, atunci când

marfa este gata de transportare se achita prețul convenit.

La înțelegerea părților, daca marfa este însoțită si predata către destinatar,

poate fi preconizat ca o parte de remunerație sa se achite la etapa finala a

contractului.

Are dreptul clientul de a fi informat in ce privește neajunsurile sau ajunsurile

ce țin de înfăptuirea obligațiunilor contractuale ale expeditorului; sa-i ceara

achitarea prejudiciilor suportate din cauza neinformării sau informării incomplete

de care expeditor cu privire la marfa transportata.

44

Expeditorul este obligat sa îndeplinească indicațiile clientului cu diligenta

art.1076ccrm, deoarece se considera profesionist in domeniu.

Daca este prevăzut, atunci el este obligat sa asigure încărcătura, este obligat

sa verifice încărcătura, este obligat sa răspundă pentru prejudiciile aduse clientului

in măsura prevederilor contractuale, este obligat sa întreprindă diferite masuri si

acțiuni juridice sau materiale in măsura prevederilor contractuale sau in măsura in

care ar permite executarea deplina a contractului.

Are dreptul de efectua transportul cu forte proprii (1082ccrm); are dreptul la

remunerația in afara contractului si are dreptul de a fi informa in măsura necesara

pentru a îndeplini obligațiunile contractuale eficient.

Încetarea contractului in termen sau o data cu executarea obligațiunilor

contractuale sau înainte de termen in cazul rezilierii contractului din inițiativa sa

sau a clientului in dependenta de circumstanțele create.

17. CONTRACTUL de SERVICII TURISTICE

În cadrul contractului de servicii turistice, o parte ,organizatorul călătoriei (agentul

turistic) se obligă să acorde celeilalte părţi, turistului, serviciile stipulate în contract

iar turistul se obligă să achite costul lor.

Contractul dat a devenit un contract numit odată cu adoptarea noului cod civil al

Republicii Moldova și este un contract din categoria celor care mediază prestările

de servicii în sfera turismului. Datorită complexităţii raporturilor reglementate, cît

și importanţei lui şi necesităţii protejării cît mai largi a drepturilor turistului,

contractual de servicii turistice a fost scos de sub incidenţa normelor cu privire la

contractul de prestări servicii şi şi-a găsit o proprie reglementare în cap. XIX, titlul

III al cărţii a III-a, Cod civil actual.

Însă contractul dat este reglementat și de Legea turismului al RMoldova din

11.02.2000, unde în conformitate cu art.1, turismul reprezintă domeniul economiei

naţionale, cu funcţii complexe, ce reuneşte un ansamblu de bunuri şi servicii

oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obişnuit pe o

perioadă mai mare de 24 de ore și mai mică de un an, şi al căror motiv este altul

decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.

Contractul de servicii turistice este consensual or se consideră încheiat din

momentul când părţile au convenit în forma cerută de lege asupra clauzelor

esenţiale ale lui. Potrivit art. 1134 Cod civil.

Ambele părţi ale contractului se obligă reciproc şi corelativ, ceea ce determină

caracterul sinalagmatic al contractului de prestări servicii turistice.

Deoarece turistul beneficiază de serviciile prestate în schimbul unui preţ, iar

agentul touristic activează pentru a obținefoloase patrimoniale, contractul de este

cu titlu oneros.

Pentru prestarea serviciilor turistice, care reprezintă obiectul contractului este

necesară o anumită perioade de timp, deaceea contractual are un character

succesiv.

45

Contractul de servicii turistice este determinat de statutul special al turistului,

care, după cum rezultă din prevederile legale poate fi doar persoană fizică, care

consumă produsul turistic în scopuri personale. Din acest motiv, contractului

de servicii turistice i se vor aplica în mod corespunzător prevederile generale ale

codului civil destinate raporturilor cu participarea consumatorului, iar turistul va

dispune şi de mijloacele de protecţie juridică specifice. Iar contractul va avea

caracterul de contract de adeziune și caracter public. Elementele contractului:

În calitate de părți sunt agentul touristic sau organizatorul călătoriei care este agent

economic, posesor de licență de turism, conf. Legii turismului, iar în calitate de

turist, poate fi orice persoană, înzestrată cu capacitate de exercițiu deplină.

Obiectul contractului sunt serviciile turistice, prestate de agenți economici cu profil

touristic, care pot să include un șir întreg de servicii, cum ar fi: cazarea, deplasarea,

tratamentul balnear, și alte servicii complementare incluse în contract.

Forma contractului este scrisă, conform Hotărîrii Guvernului RM cu prire la

întyroducerea și aprobarea contractului touristic, voucherului touristic și a fișei de

evidență statistică a circulației turiștilor la frontiera RM. În voucherul touristic se

include toată informația care este și în contract, deoarece el este o parte integrantă a

contractului.

Termenul contractului este stability de către părți, însă nu trebuie să fie mai mic de

24 de ore și mai mare de un an.

Prețul contractului îl reprezintă remunerația datorată de turist agentului touristic

pentru serviciile acordate de acesta și este o clauză obligatorie a contractului.

Conform art.1136 CC, preţul este remuneraţia datorată de turist organizatorului

călătoriei pentru serviciile prestate şi reprezintă una din clauzele obligatorii ale

contractului. Preţul se determină la înţelegerea părţilor şi urmează a fi prevăzut în

contract. Clauza cu privire la preţ urmează să prevadă atât preţul unic al

călătoriei, cît şi costul serviciilor suplimentare (taxa de îmbarcare şi debarcare în

porturi şi aeroporturi, taxe turistice etc). Potrivit alin.2, art. 1136 Cod civil clauza

cu privire la preţ poate fi modificată în următoarele cazuri:

a) dacă contractul prevede posibilitatea de modificare a preţului şi indică parametrii

de calculare a preţului modificat;

b) în mod excepţional, în caz de schimbare a preţului pentru transport sau a taxelor

pentru diferite servicii (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, alte

taxe). În orice caz, preţul contractului de servicii turistice nu poate fi majorat în

ultimele douăzeci zile până la începutul călătoriei.

Drepturile și obligațiile părtilor:

Ca regulă, clauzele contractului de servicii turistice sunt redactate de agentul

turistic şi nu pot fi negociate, iar potrivit alin.2, art.1132 Cod civil, condiţiile

incluse în anunţul publicitar, în ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului de

către organizator sunt obligatorii pentru ultimul ele trebuiesc întocmite astfel încît

să se excludă interpretarea lor eronată.Condiţiile incluse în anunţul publicitar, în

ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului de către organizator sînt

obligatorii pentru acesta din urmă, cu excepţia cazurilor în care clientul a fost

notificat,înainte de încheierea contractului, despre modificarea condiţiilor.

46

Agentul turistic are un şir de obligaţii legale, care se nasc anterior încheierii

contractului. Obligaţiile precontractuale ale organizatorului se datorează calităţii de

consumator, dobândită deturist din momentul când intenţionează să beneficieze de

servicii turistice (art.1 al Legii nr.105 cu privire la protecţia consumatorilor din

13.03.2003) şi sunt îndreptate spre excluderea publicităţii neveridice în scopul

atragerii clienţilor.

Pînă la momentul încheierii contractului, organizatorul este obligat să pună la

dispoziţia clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată: o informaţie despre

regimul de vize şi paşapoarte, precum şi despre cerinţele de asigurare a sănătăţii pe

durata călătoriei; timpul şi locul staţionărilor intermediare şi al joncţiunilor de

transport, precum şi detaliile amplasării clientului în interiorul vehiculului (cabină

pe navă, compartiment în tren etc.); numele, adresa şi numărul de telefon al

reprezentanţilor locali ai organizatorului său, în absenţa acestora, datele de

identificare ale agenţiei locale cărei i se va adresa clientul la necesitate sau datele

de contact cu organizatorul; în cazul călătoriei unor minori – datele de contact

direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de el la locul de destinaţie;

responsabilitatea clientului pentru faptul că a renunţat la călătorie, precum şi alte

cheltuieli.

După semnarea contractului, până la începutul călătoriei într-un termen rezonabil

până la începutul călătoriei, suplimentar la cele prevăzute mai sus, conform

art.21al Legii turismului, agentul turistic este dator să furnizeze informaţii referitor

la legile ţării de aflare temporară, obiceiurile populaţiei autohtone şi alte

particularităţi a căror cunoaştere este necesară pentru cultivarea respectului faţă de

valorile culturale naţionale. Dacă din lipsa informaţiei respective clientul a suportat

anumite daune materiale şi/sau morale, agentul turistic va fi obligat să le repare

integral. Această informaţie obligatoriu trebuie prezentată pe un suport care să

asigure clientului posibilitatea recepţionării şi păstrării informaţiei.În afară de

acestea , contractul de servicii turistice trebuie să conţină următoarele clause

conform CC, art. 1134 :

a) itinerarul, locul(locurile) de destinaţie şi termenele de aflare, cu indicarea

datelor;

b) vehiculele, caracteristicile şi clasele lor, data şi locul plecării şi sosirii;

c) informaţii despre cazare, categoria sau nivelul de confort, caracteristicile lui de

bază,serviciile alimentare;

d) în cazul stabilirii unui număr minim de persoane necesar pentru realizarea

călătoriei, termenul limită de notificare a clientului în caz de contramandare a

acesteia;

e) vizitele, excursiile şi alte servicii incluse în preţul unic al călătoriei;

f) denumirea şi adresa organizatorului (agentului turistic) şi a asigurătorului, după

caz;

g) preţul călătoriei, posibilitatea de modificare a preţului, costul anumitor servicii

47

suplimentare (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, taxele

turistice)

neincluse în preţul unic al călătoriei şi posibilitatea de modificare a acestuia;

h) termenele şi modalitatea de plată a preţului şi a celorlalte costuri;

i) condiţiile specifice, convenite de părţi la cererea clientului;

j) termenele de formulare a pretenţiilor privind neexecutarea sau executarea

necorespunzătoare a contractului;

k) alte condiţii.

Toate condiţiile contractuale trebuie prezentate clientului în scris, înainte de

încheierea contractului. Art.18 al Legii turismului obligă agentul turistic să

întocmească şi să elibereze turistului voucherul turistic, care în conformitate cu p.6

al Regulamentului cu privire la modul de aplicare a voucherului turistic, acesta

reprezintă o parte integrantă a contractului care cuprinde întregul volum de

informaţii despre serviciile turistice acordate şi serveşte drept bază pentru

obţinerea acestor servicii.

Turistul are dreptul să ceară, înainte de începutul călătoriei, ca un terţ să preia

drepturile şi îndatoririle sale din contractul de călătorie. Organizatorul poate refuza

cererea turistului în cazul în care terţul nu corespunde condiţiilor călătoriei, dar

dacă acceptă, atinci rganizatorul este în drept să ceară turistului compensarea

cheltuielilor suplimentare suportate prin înlocuirea cu terţul.

În rest, deoarece contractual este sinalagmatic, înseamnă că drepturile unei părți se

oglindesc în obligațiile celeilalte.

Modificarea clauzelor esenţiale ale contractului au loc doar în cazuri excepționale

cu notificarea prealabilă a turistuluiîn termen de 20 zile pînă la data începerii

călătoriei. În cazul dat, clientul poate renunţa la contract sau accepta modificarea

lui, fiind obligat să-l notifice pe organizator în cel mai scurt timp despre decizia sa.

Organizatorul este obligat să organizeze astfel călătoria încât să aibă calităţile

promise şi să nu fie afectată de lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea

dedusă din contract sau din practica obişnuită. Dacă organizatorul călătoriei nu

îndeplineşte solicitarea în termenul stabilit, turistul poate să înlăture singur

neajunsurile şi să ceară organizatorului repararea daunelor cauzate prin suportarea

cheltuielilor suplimentare. Preţul călătoriei nu se reduce dacă turistul, din intenţie

sau din culpă gravă, nu l-a anunţat pe organizator într-un termen rezonabil despre

neajunsul depistat.

Rezilierea contractului poate avea loc și din cauza neajunsurilor, în cazul în care

călătoria este, prejudiciată în mod considerabil, sau când ca urmare a unor

asemenea lipsuri, dintr-un motiv important care poate fi recunoscut de către

organizator, nu i se poate pretinde să mai facă acea călătorie.În cazul dat, rezilierea

contractului este admisibilă doar dacă organizatorul a lăsat să expire termenul

stabilit de către turist, fără a efectua remedierea. Nu este necesară stabilirea unui

termen dacă remedierea este imposibilă sau este refuzată de organizator ori dacă

rezilierea imediată a contractului este justificată d un interes special al turistului.

În cazul rezilierii contractului, organizatorul pierde dreptul asupra preţului

convenit, dar el poate cere totuşi o indemnizaţie corespunzătoare pentru serviciile

48

prestate deja şi pentru cele necesare în vederea încheierii călătoriei, cu excepţia

cazului în care serviciile nu prezintă interes pentru turist în legătură cu rezilierea

contractului. Organizatorul călătoriei este obligat, în urma încetării prin reziliere a

contractului, în special în cazul în care contractul prevede întoarcerea, să ia

măsurile necesare pentru a-l transporta înapoi pe turist.

.

Contractul de servicii turistice poate fi reziliat în cazul neexecutării esenţiale, din

iniţiativa turistului şi în situaţiile de forţă majoră.

Pornind de la statutul de consumator al turistului, acesta poate pretinde atât

repararea prejudiciului material, cît şi a celui moral.

Pretenţiile întemeiate pot fi înaintate de către turist organizatorului în decursul unei

luni din momentul prevăzut în contract pentru încheierea călătoriei. Pretenţiile pot

înaintate şi după expirarea termenului de o lună dacă termenul este omis din

motive neimputabile turistului. Termenul de prescripţie al acţiunilor intentate de

turist este de 6 luni, calculate din ziua care, conform contractului, este ultima zi a

călătoriei. Dacă turistul înaintează pretenţii, curgerea prescripţiei se suspendă pînă

în ziua în care organizatorul respinge în scris pretenţiile.

Se admite limitării răspunderii în baza unui acord cu turistul, cînd organizatorul

poate să-şi limiteze răspunderea pentru prejudicii, altele decît vătămarea corporală

la triplul preţ al călătoriei dacă: prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau culpă

gravă; prejudiciul este cauzat turistului doar din greşeala unui prestator de servicii

implicat în derularea contractului.

18. Contractul de mandat

1.Notiunea si particularitățile juridice ale contr. de mandat.

Contractul de mandata este acel contract prin care o parte numita mandant

împuternicește partea cealaltă numita mandatar de a încheia acte juridice in numele

si pe contul mandantului, iar mandatarul la rândul sau se obliga odată cu

acceptarea condițiilor contractului sa încheie aceste acte juridice conform

prevederilor si competentelor sale.

Acest contract este consensual, este cu titlu gratuit sau oneros este comutativ, cu

executare succesiva, este sinalagmatic, in măsură prevederilor legale deoarece

nefiind de fiecare data cu titlu oneros este vorba de buna credința a mandantului

acționarea ca un bun proprietar, iar in cazurile când mandatul este înfăptuit de către

un profesionist, legea prevede expres ca este sinalagmatic ,este cu titlu oneros, iar

obligațiunile mandatarului si le înfăptuiește cu diligența unui bun profesionist

(serviciile auditului independent, serviciile avocatului, si alte servicii de

reprezentanta a actelor juridice in numele persoanei de către o persoană

profesionistă).

49

2.Elementele contractului

Părțile contractului

In calitate de părți sunt mandatarul si mandantul , unde mandatar trebuie sa fie o

persoana cu capacitate de exercițiu deplina fiindcă in actele juridice pe care le

încheie in numele si pe contul mandantului prevalează consimțământul liber

exprimat care este valabil doar daca vine de la o persoana care conștientizează

acțiunile sale.

Atunci când dese vorba de u mandat profesionist persoana mandatar trebuie sa

îndeplinească condițiile legii pentru a putea sa-si îndeplinească atribuțiile

(avocatul-licențiat, auditul-contabilitate, economie).

Conform art. 1032,andatul poate fi special sau general, atunci când mandatul se

eliberează pentru o operație juridica sau pentru anumite afaceri de același gen, el

este special.

Iar mandatul general include toate afacerile mandatului in măsură in care aceste

sunt nominalizate in contractul de mandat. Daca in contract nu sunt enumerate

detaliat si numite acțiunile in dependent de afacere, atunci mandatarul are dreptul

doar de a administra si conserva proprietatea sau bunurile mandantului.

Conform art. 1031 acceptarea mandatului poate fi expresa sau tacita daca reiese

din acțiunile mandatarului. Conform art. 1037 Cod civil pot fi desemnați mai mulți

mandatari, in acest caz ei vor fi obligați sa acționeze si sa răspundă conform

prevederilor contractuale.

In calitate de mandant poate fi orice persoana care are capacitatea juridică necesara

conform prevederilor legii de a putea fi parte in raporturile juridice pe care le va

încheia mandatarul cu persoanele terțe. Mandantul are dreptul de a desemna mai

mulți mandatari doar cu acordul si acceptul acestora.

Obiectul contractului

Sunt totalitatea acțiunilor pe care le întreprinde mandatarul la încheierea actelor

juridice in numele mandantului.

Obiectul contractului trebuie sa fie licit , iar mandatarul nu are dreptul de a

întreprinde careva acțiuni ilicite pentru atingerea scopului propus si îndeplinirea

condițiilor finale ale contractului. In unele cazuri se eliberează si procura, ca mijloc

de probațiune a contractului de mandat, sau ca cerința legala expresa (in instanță).

Forma contractului

Conform art. 1031, deoarece acceptarea mandatului este expresa sau tacita, forma

contractului se supune normelor generale verbal sau scris.

Termenul contractului

Termenul contractului depinde de o acțiune sau mai multe acțiuni pe care le

întreprinde mandatarul sau conform art. 1032, daca este mandate special sau

general.

50

Prețul contractului

Se va nominaliza doar in cadrul contractelor cu titlu oneros si remunerația poate fi

stabilita de către părți sau poate fi conform carorva tarife.

.Drepturile si obligațiile parților

Mandatarul trebuie sa-si îndeplinească obligațiunile cu diligența unui bun

profesionist sau proprietar, daca in mod expres sau tacit, a acceptat încheierea

mandatului.

Conform art. 1037 in cazul desemnării mai multor mandatari ei vor fi obligați si

vor răspunde in măsură prevederilor si acceptărilor contractuale. Conform art.

1038, mandatarul poate sa reprezinte doua persoane dubla reprezentare si in cazul

dat va fi obligat sa acționeze imparțial fata de fiecare mandant. Mandatarul poate

sa încheie un act juridic cu sine însăși doar daca mandantul știe de acest lucru si

accepta.

Conform art. 1040, (abaterile de la obligațiile mandantului) pot avea loc doar daca

nu este in defavoarea mandantului, sau daca pe parcurs se dovedește ca mandatarul

a întreprind toate acțiunile necesare pentru a obține ce le mai performante

rezultate.

Drepturile si obligațiile mandatarului

La art. 1041 –mandatarul este obligat de a informa mandantul si de a prezenta

dările de seama, de a păstra confidențialitatea informației care ia devenit

cunoscuta, este obligat de a preda rezultatele executării mandatului, nu are dreptul

de a folosi informația care ia devenit cunoscuta sau bunurile mandantului pentru

sine. Are dreptul de a cere de la mandant, compensarea cheltuielilor prevăzute sau

neprevăzute dar exagerate. Care au fost suportate de el pe parcursul îndeplinirii

contractuale. Este obligat sa restituie prejudicial adus mandantului daca nu va

dovedi ca prejudicial nu a fost cauzat din culpa sa.

Drepturile si obligațiile mandantului

Mandantul este obligat sa informeze mandatarul sau mandatarii in măsură deplina

despre obiectul contractului de mandat, este obligat sa repare prejudiciul, cauzat

mandatarului art. 1047, are dreptul conform art. 1050 la denunțarea mandatului.

Încetarea contractului de mandat

Contractul încetează in termenii conveniți in dependent de faptul daca este mandat

general sau special , sau in cazul când este denunțat de către una dintre părți, iar in

cazul decesului sau incapacității mandantului raporturile contractuale vor înceta,

doar daca nu sa convenit altfel sau daca aceasta este condiționat de moartea

mandantului. Încetarea raporturilor contractuale prin moartea mandatarului

încetează doar daca aceasta rezulta din obligația contractuala (intuito personae) sau

daca sa prevăzut in contract. La art. 1052 sunt prevăzute acțiunile moștenitorilor

mandatarului in legătură cu faptul dat.

51

19. CONTRACT DE COMISION

Prin contractul de comision, o parte (comisionar) se obligă să încheie acte

juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părți (comitent), iar aceasta să

plateasca o remunerație (comision).

Actul juridic încheiat de comisionar cu un terț dă naștere unor drepturi și

obligații numai pentru comisionar, chiar și în cazul în care comitentul este numit

sau a participat la executarea actului juridic. Între comitent și comisionar există

aceleași drepturi și obligatii ca între mandant si mandatar, cu deosebirile

stabilite în prezentul capitol.

Formula juridică actuală a contractului de comision, expusă de legiuitor în

prezentul articol, este una deosebită de cea existentă în Codul civil din 1964prin

faptul că comisionarul poate încheia în nume propriu, dar pe contul celeilalte părți

comitent nu numai convenţii civile, dar orişice acte juridice, care, evident, ca

conţinut şi număr sînt mai multiple. În celelalte reglementări, legiuitorul a

păstrat acelaşi mecanism de perfectare a raporturilor de comision cu unele

excepţii, stabilite de art.1066, art.1068 a prezentului cod. Caracteristica juridică a

contractului de comision expusă în definiţie conţine în sine toate trăsăturile

contractelor de prestări servicii juridice cu excepţia unor trăsături ce-i marchează

esenţa obligaţiunii. Pentru a înţelege acest specific este necesar să exemplificăm o

anumită situaţie. Proprietarul are o necesitate de realizare a unor mărfuri, însă nu

are cumpărători. În acelaşi timp există un intermediar, gata să acorde servicii de

căutare a cumpărătorului. Dar, încrederea proprietarului în intermediar nu este în

aşa măsură, ca să-i permită intermediarului să încheie contract din numele lui. În

această situaţie proprietarul şi intermediarul nu pot încheia nici contract de prestare

a serviciilor faptice de căutare a cumpărătorului, deoarece nivelul relaţiilor

fiduciare nu le permite acest lucru.

Ieşirea optimă din situaţie se prezintă a fi recurgerea de către părţi la modelul

contractului de comision, care presupune prestarea de servicii juridice din numele

comisionarului, dar pe contul comitentului, în rezultatul contractului partea

obligată faţă de cumpărător devine nu proprietarul mărfii, dar comisionarul

(intermediarul).

Contractul de comision este formulat de către legiuitor ca un act juridic (obligaţie)

cu titlu exsclusiv oneroasă. Deaceea caracterul gratuit nu este compatibil

caracterului comercial al comisionului, determinat de faptul că, prestînd un serviciu

juridic, comisionarul acţionează în nume propriu. Prin urmare, chiar dacă părţile au

indicat în contract caracterul gratuit al obligaţiei (serviciului prestat), această

condiţie trebuie să fie lovită de nulitate absolută în temeiul art.217 şi art.220 ale

prezentului cod, iar comisionarul are dreptul în orice caz la remuneratie (comision).

Ideea expusă mai sus este redată de către legislator în al. 2 al articolului comentat,

unde expres se specifică faptul, că dacă comitentul este desemnat în contract sau a

participat la executarea lui, atunci totuşi, actul juridic încheiat de comisionar cu

un terţ dă naștere drepturilor și obligațiilor, ce reiese din acest act juridic, numai

52

pentru comisionar. Însă pe cealaltă extremă a obligaţiei de comision, riscul

antreprenorial, adică riscul obţinerii beneficiului şi a suportării cheltuielelor îl

suportă comitentul în calitate de proprietar al mărfurilor.

Legătura juridică dintre contractele de comision şi mandat, sau incidenţa normelor

ce reglementează mandatul asupra comisionului este dezvăluită prin existenţa

aceloraşi drepturi şi obligaţii între comitent şi comisionar, ca între mandant și

mandatar cu deosebirile stabilite în capitolul prezentului cod, ce reglementează

comisionul.

Deosebirile de reglemetare juridică pot fi observate prin:

- caracterul exclusiv oneros al contractului de comision (art.1061 Cod civil),

- posibilitatea încheierii unui contract de subcomisie (art.1067 Cod civil),

- existenţa regulelor speciale de reziliere a contractului (art.1072-1073 Cod civil).

Delimitarea acestor contracte poate fi făcută şi în baza altor caracteristici, ca de

exemplu, persistenţa în contractul de comision a serviciilor nu numai de încheiere

a actelor juridice, dar şi de executare a lor, fapt care trebuie apreciat în cazul

stabilirii remuneraţiei de comision, ce trebuie achitată comisionarului în cazul

rezilierii anticipate a contractului (vezi art. 1063, art.1064, art.1072 ale prezentului

cod). O particularitate importantă a contractului de comision, ce-l deosebeşte de

principiile generale ale dreptului contractual reprezintă faptul, că comisionarul nu

răspunde în faţa comitentului pentru neexecutarea convenţiilor (actelor juridice) de

către terţele persoane, deoarece actele juridice cu terţii comisionarul le încheie în

nume propriu, iar riscul neexecutării obligaţiei îl suportă comitentul.

Articolul 1062. Executarea obligatiilor de catre comisionar

Comisionarul trebuie să respecte indicațiile primite de la comitent și să execute

obligațiile pe care și le-a asumat în condiții cît mai favorabile pentru acesta.

În cazul în care comisionarul încheie acte juridice în condiții mai avantajoase

decît cele stipulate de comitent, beneficiile se impart egal între el și comitent dacă

în contract nu este prevazut altfel.

Articolul dat conţine norme deja stabilite în dreptul civil cu referinţă la

reglementarea contractului de comision, conform cărora comisionarul este obligat

să respecte indicatiile primite de la comitent şi să execute în condiţii cît mai

favorabile pentru acesta. În lipsa unor indicaţii anumite, comisionarul trebuie să

execute în corespundere cu cerinţele circuitului civil sau a cerinţelor obişnuite,

înaintate faţă de asemenea obligaţii. Dar principal este faptul ca comisionarul să

respecte interesele şi indicaţiile comitentului.

Aliniatul 2 al prezentului articol stabileşte o novelă în reglementarea drepturilor şi

obligaţiilor părţilor de comision, care constă faptul că, dacă comisionarul incheie

acte juridice in conditii mai avantajoase decît cele stipulate de comitent, atunci

beneficiile se împart egal între el şi comitent, dacă o altă proporţie de divizare a

53

beneficiului sau o altă formulă de determinare a sorţii beneficiului nu este stabilită

în contract.

Spre deosebire de Codul civil din 1964, actuala reglementare în mod real

stimulează comisionarul pentru încheierea actelor juridice în condiţii mai

avantajoase pentru comitent.

Remunerația comisionarului

Comitentul este obligat să acorde comisionarului remunerația stabilită de

contract sau de uzante.

Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar și în cazul în care

executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, dar faptul acesta se

datoreaza vinovăției comitentului sau se află în legatură cu personalitatea lui.

Interesul comercial al comisionarului constă în obţinerea remuneraţiei. Tradiţional

remuneraţia se stabileşte în proporţie procentuală de la costul (valoarea) actului

juridic încheiat sau executat. Legiuitorul n-a specificat expres anumite mărimi

sau criterii de calculare a remuneraţiei, făcînd referinţă la înţelegerea părţilor în

contract, iar în cazul lipsei unei astfel de prevederi contractuale, la uzanţele

comerciale. La fel, de lege nu este stipulată periodicitatea achitării remuneraţiei,

însă ţinînd cont de practica contractuală în domeniu, achitarea deplină se

efectuează după executarea integrală a contractului de comision, cu toate că se mai

poate stabili în contract achitarea eşalonată pentru fiecare partidă de marfă

realizată sau alte modalităţi. În ceea ce priveşte referirea la anumite uzanţe,

comercianţii pot face trimitere la anumite reglementări, cum ar fi condiţiile de

bază de reglementare a raporturilor contractuale în executarea operaţiunilor de

import-export, aprobate şi funcţionale în perioada sovietică.

Remuneraţia se achită şi în cazul, cînd executarea actului juridic încheiat de

comisionar nu a avut loc din motive dependente de comitent. În cazul cînd

contractul de comision a fost executat parţial, comisionarul poate pretinde la

remuneraţie proporţional cu executarea contractului.

Abaterea de la indicatiile comitentului

Comisionarul este în drept să se abată de la indicațiile comitentului dacă o

cer interesele comitentului sau dacă nu are posibilitatea de a cere aprobarea

prealabilă a comitentului, sau nu a primit raspunsul în timp util.

În cazul în care a vîndut bunurile la un preț mai mic decît cel indicat de

comitent, comisionarul trebuie să acopere diferența dacă nu demonstrează că nu

a putut vinde bunul la prețul indicat și că prin vinderea la un preț mai mic a

evitat un prejudiciu mai mare.

În cazul în care comisionarul cumpără un bun la un preț mai mare decît cel

indicat, comitentul trebuie să declare că renunță la actul juridic încheiat de

comisionar imediat ce este inștiințat despre încheierea actului juridic. In caz

contrar, se considera ca a acceptat conditiile cumpararii.

Daca comisionarul declara ca acopera diferenta de pret, comitentul nu are dreptul

sa renunte la actul juridic el este în drept sa se abata

54

Dreptul asupra bunului care este obiectul actului juridic

Comitentul are drept de proprietate asupra bunului predat comisionarului sau

primit de acesta pentru comitent. Dreptul de proprietate asupra bunurilor care

formează obiectul actelor juridice exercitate de comisionar în nume propriu, dar pe

seama comitentului este garantat de către lege comitentului.Esenţa juridică a

acestei norme constă în stabilirea dreptului de proprietate asupra tuturor

bunurilor, trantacţionate în cadrul contractului de comision persoanei

comitentului. Comisionarul este numai posesorul legitim al bunurilor predate de

către comitent pentru săvîrşirea actelor juridice sau primite de la terţi în cadrul

executării obligaţiunilor contractuale, şi, nicidecum proprietarul lor. Prin acţiunile

săvîrşite în nume propriu comisionarul dobîndeşte bunurile pentru comitent şi ele

urmează în baza

In scopul garantarii creantelor ce izvorasc din contractul de comision,

comisionarul este in drept sa retina bunurile care trebuie sa le predea

comitentului sau persoanelor indicate de acesta. Pentru asigurarea achitării

remuneraţiei de comision şi acheltuielelor ce izvorăsc din contractul de comision,

comisionarul are dreptul la retenţia bunurilor comitentului, conform art.art. 637-

641ale CC. Reţinerea unilaterală de către comisionar a unei sume de bani destinate

comitentului, nu se admite de către legiuitor în calitate de măsură de garantare a

rambursării creanţelor. În baza regulelor despre retenţie, retentorul poate numai

reţine bunurile străine, fără a admite trecerea lor în proprietatea sa, pe cînd

reţinerea unilaterală de către comisionar a unei sume de bani şi apariţia în acel

moment a dreptului de proprietate asupra lor ar fi un mijloc mai eficient de

asigurare a intereselor comisionarului.

Comisionarul trebuie sa execute toate obligatiile si sa exercite toate drepturile

care rezulta din actul juridic incheiat in numele sau, dar pe contul comitentului.

Comisionarul nu raspunde pentru neexecutarea obligatiilor de catre tert, cu

exceptia cazului cind a garantat in fata comitentului executarea obligatiilor de

catre tert. In schimbul garantiei, comisionarul are dreptul la o remuneratie

speciala, numita provizion. In cazul in care tertul a incalcat obligatiile,

comisionarul trebuie sa-l informeze imediat pe comitent si sa adune probele

necesare. actul juridic incheiat intru executarea contractului de comision.

Principiul de bază al activităţii comisionarului, stipulat de legiuitor în acest articol,

constă în faptul, că toate obligaţiile şi toate drepturile, care rezultă din actul

juridic încheiat în numele său, dar pe contul comitentului, trebuie să fie exercitate

în corespundere cu prevederile contractului şi conform indicaţiilor clientului,

precum şi în condiţii favorabile pentru comitent. Nerespecrarea acestor reguli

(principii) duce la, survenirea răspunderii comisionarului. Codul civil actual a

reprodus modelul existent al contractului de comision în condiţiile de delcredere,

ceea ce înseamnă că comisionarul garantează în faţa comitentului executarea

obligatiilor de către terţ, de exemplu asumarea riscului efectuării plăţii de către

comparator (terţa persoană), căruia marfa ia fost transmisă în credit (cu achitare

ulterioară).

55

Comisionarul este obligat sa asigure bunurile primite de la comitent sau pentru

comitent numai in cazurile in care faptul acesta este stipulat in contract sau rezulta

din uzante.

Comitentul este obligat sa compenseze toate cheltuielile utile suportate de

comisionar in executarea contractului

Cheltuielile de pastrare a bunurilor comitentului, inclusiv a celor primite de la

terti, le suporta comisionarul daca in lege sau in contract nu este prevazut altfel.

Comisionarul are dreptul la compensarea tuturor cheltuielelor utile suportate în

executarea contractului de commission. Cheltuielele pot fi legate de transportare,

descărcare, reestimare, asigurare,dacă este prevăzută şi altele

Comitentul are dreptul sa rezilieze contractul in orice moment. In cazul rezilierii

contractului, comitentul este obligat sa plateasca comisionarului pentru actele

juridice deja incheiate remuneratia stipulata si sa repare prejudiciul cauzat prin

rezilierea contractului.

Comisionarul poate rezilia contractul de comision numai in cazul prevazut de

contract, in cazul inexistentei posibilitatii de a executa obligatia asumata sau

in cazul in care comitentul nu executa obligatiile contractuale. Părțile pot cere

rezilierea contractului ți în alte cazuri expres prevăzute de legislația în vigoare ce

vizează contractual de commission.

20. Contractul de administrare fiduciară

Conf. art.1053 CCRM, in cadrul contractului de administrare fiduciara,

fondatorul administrării, care este parte contractanta, si se mai numește fiduciant,

transmite care cealaltă parte contractanta, numita administrator fiduciar sau

fiduciar, in administrare fiduciara careva bunuri care formează sau sunt o parte din

patrimoniului fiduciantului sau chiar întreg patrimoniu, indicându-se concret si

complet conform cerințelor legale toate acele bunuri, iar fiduciarul la rândul sau se

obliga sa administreze bunurile ce formează obiectul material al contractului dat.

Acest contract este consensual, este cu titlu gratuit sau oneros daca pârțile au

prevăzut expres in contract, este comutativ, cu executare succesiva, sinalagmatic in

măsura prevederilor contractuale.

Elementele contractului:

In calitatea de părți sunt fiduciantul adică fondatorul care are calitatea si de

creditor si poate fi orice PF/PJ in interesul căreia se întocmește acest contract.

Aceasta persoana trebuie sa aibă capacitate de exercițiu deplina si trebuie sa fie

deținător a unui drept real asupra bunurilor ce formează obiectul material al

contractului de administrare fiduciara.

Administratorul fiduciar poate fi orice PJ/PF ce are capacitatea deplina de

exercițiu cu excepția APL.

Administrarea fiduciara poate fi instituita atât in folosul fondatorului cit si in

folosul unei persoane terțe si in acest caz vom avea o a 3-a parte ca persoana

56

participanta la contact, așa-numitul beneficiar, însă atunci când contractul este cu

titlu oneros obligațiile rămân tot pe seama finanțatorului, deoarece beneficiarul

doar beneficiază de rezultatele activității fiduciarului, are dreptul de a cere

executarea obligațiunilor de către fiduciar si este obligat doar de a nu împiedică

activitatea fiduciarului.

Obiectul contractului are 2 laturi: juridica si materiala unde obiectul juridic îl

formează totalitatea acțiunilor materiale si a actelor juridice pe care le înfăptuiește

administratorul fiduciar in vederea executării obligațiunilor contractuale.

Obiectul material îl formează totalitatea bunurilor materiale care sunt incluse in

patrimoniul ce urmează a fi administrat, adică totalitatea drepturilor si obligațiilor

patrimoniale care pot fi evaluate in bani si reprezintă valori active si pasive ale

fiduciantului.

Forma contractului este scrisa, conf. art.1054 CCRM, unde se indica totalitatea

drepturilor si obligațiilor părților contractante, cit si beneficiarul daca exista o

asemenea persoana.

Termenul contractului se stabilește de către părți si poate fi atât determinat cit si

nedeterminat cu indicarea acestui fapt in contract.

Prețul contractului se nominalizează si se indica atunci când contractul este cu

titlu oneros.

Drepturile si obligațiilor părților administratorului

- Administratorul fiduciar se obliga sa administreze si sa conserveze bunurile in

nume propriu dar pe contul si pe riscul fiduciantului;

- Drepturile si obligațiile administratorului fiduciar conform art.1056 CCRM;

Drepturile si obligațiile fiduciantului:

- Este obligat sa informeze corect si sa pună la dispoziția fiduciarului bunurile

in măsura prevederilor contractuale; este obligat sa restituie fiduciarului

cheltuielile pe care le-a suportat in cadrul administrării; este obligat sa suporte

toate cheltuielile de administrare si suporta riscul pieirii fortuite sau deteriorării

bunurilor daca nu se demonstrează ca administratorul fiduciar se face vinovat de

acest fapt;

- are dreptul de a verifica procesul de administrare fiduciara a patrimoniului sau

fără a se implica daca nu are acordul administratorului fiduciar.

Drepturile si obligațiile beneficiarului:

Beneficiarul, daca este nominalizat, poate cere executarea obligațiilor

contractuale de către administrator fata de sine sau poate refuza in folosul

fondatorului administrării.

57

Încetarea contractului are loc la cererea părților in măsura prevederilor legale

făcând trimitere la contractul de mandat.

21. Contractul de intermediere

Conform art.1179 CC

C RM, in cadrul contractului de intermediere, o parte (intermediar) se obligă

față de cealaltă parte (client) să acționeze în calitate de mijlocitor la încheierea

unui sau mai multor contracte între aceasta și terț.

Acest contract este consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic, cu executare

succesiva, comutativ in măsura prevederilor contractuale si legale in dependenta de

tipul dat de contract.

Elementele contractului:

In calitate de părți sunt intermediarul si clientul unde client poate fi orice

PF/PJ care trebuie sa dispună de capacitatea necesara prevăzută pentru un astfel tip

de contract de intermediere. In calitate de intermediar apare persoana care

capacitatea civila de a contracta, poate fi PF/PJ.

Obiectul contractului

- totalitatea acțiunilor întreprinse de către intermediar spre a mijloci încheierea

contractului intre client si persoana terță. Aceste acțiuni pot fi atât materiale cit si

nemateriale.

Forma contractului:

Conform art.1182 CCRM, la contractului de intermediere exclusivă atunci

când clientul se obliga pentru o perioada determinata de timp sa se folosească doar

de mijlocirea unui intermediar si sa renunțe la angajarea altuia, contractul se

încheie in forma scrisa. In celelalte cazuri, forma scrisa a contractului nu este

condiție de validitate ci probatorie.

Termenul contractului

Poate fi determinat sau nedeterminat la dorința părților contractante iar in

cadrul intermedierii exclusive termenul contractului este determinat.

Conform art.1183CCRM, atunci când contractul este încheiat pe un termen

nedeterminat, el poate fi reziliat oricând fără un careva preaviz de către oricare

dintre părți si in dependenta de contractul care a fost intermediat si consecințele lui

intermediarul va fi sau nu va fi remunerat.

Conform art.1183 alin(2) CCRM, in cadrul intermedierii exclusive, contractul

se reziliază doar din motive temeinice cu un preaviz de 2 săptămâni.

Prețul contractului

se numește remunerație care se achita printr-o anumita suma fixata in contract

sau in valoare procentuala de la obiectul contractului sau in forma mixta.

Drepturile si obligațiile părților:

- Intermediarul este obligat de a întreprinde toate acțiunile si masurile

necesare pentru a obține rezultatul așteptat de client.

Este obligat sa informeze clientul într-un mod cit mai larg si intr-un timp cit

mai eficient in ce privește obiectul contractului si condițiile impuse de persoana

terță.

58

Intermediarul are dreptul de a acționa după bunul sau plac utilizând toate

mijloacele legale pentru atingerea scopului propus; el trebuie sa fie de buna

credința si sa acționeze cu diligență unui bun proprietar sau a unui profesionist.

Este obligat sa respecte legislația in ce privește conflictul de interese si sa

anunțe clientul daca apar asemenea situații.

Necatind la faptul ca reprezintă una dintre părți, el trebuie sa fie de buna

credința fata de ambele părți contractante adică fata de client si persoana terță.

Conform art.1184 CCRM, unde sunt incluse cauzele excluderii pretenției si

remunerației la despăgubire a intermediarului, se pune accent pe următoarele

momente: (art.1184 CCRM).

Oricare intermediar conform art.1181CCRM, are dreptul la remunerație in

măsura in care este prevăzut in contract si in modul prevăzut in contract cu

compensarea cheltuielilor utile dovedite de intermediar.

- Clientul este obligat sa informeze corect si in deplina măsura

intermediarul referitor la așteptările sale in ce privește obiectul contractului.

Este obligat sa achite remunerația convenita si in cadrul intermedierii

exclusiva sa se abțină de la angajarea unui alt intermediar pe perioada determinata

de tip in contract, sau daca dorește sa rezilieze contractului sa informeze

intermediarul cu cel puțin doua săptămâni înainte.

Conform art.1182 alin (2), el este obligat sa despăgubească intermediarul in

valoare de până la 2,5% din prețul contractului daca prin intermediul acestui

contract se vindea sau se cumpăra ceva. In celelalte cazuri, remunerația are loc cit

si despăgubirea conform clauzelor contractuale speciale referitoare la obiectul dat

al contractului de intermediere.

Încetarea contractului

Contractul încetează in termen (intermedierea exclusiva), încetează o data cu

îndeplinirea obligațiilor contractuale si obținerii rezultatului de către client sau

poate fi reziliat înainte de termen ca consecință...

Poate sa înceteze in cazul decesului in condițiile legii.

Varietățile

Contractul de intermediere presupune implicarea lui in diferite cazuri de

mijlocire in diferite circumstanțe si fata de diferite obiecte contractuale, de

exemplu intermedierea este folosita in cadrul contractului de împrumut, in cadrul

contractului de închiriere de locuințe, in cadrul activității comerciale, si in alte

cazuri conform legislației in vigoare.

Contractul de intermediere a împrumutului

Intermedierea împrumutului are drept obiect intermedierea sau mijlocirea de

către intermediar a obținerii de către client a uni împrumut sau a indicării unei

ocazii profitabile pentru client. Însă acest fapt nu înseamnă ca favorizarea

59

clientului in obținerea unui împrumut ar fi in defavoarea sau detrimentul persoanei

terțe.

In cazul contractului de împrumut forma contractului este scrisa indicându-se

remunerația ce urmează a fi achitata intermediarului care se stabilește in valoare

procentuală de la mărimea sumei împrumutate, se indica suma de bani

împrumutată, termenul de împrumut, rata dobânzii persoanei terțe, plățile aferente

(penalitățile) pe care clientul va fi obligat sa le achite persoanei terțe

(împrumutătorului), in caz de întârziere.

Si desigur poate fi întocmit contractul de intermediere aparte si de împrumut

aparte sau daca pârțile își doresc acest lucru poate fi întocmit un contract tripartit,

însă ca atare contractul de intermediere are doua părți contractante: clientul si

intermediarul.

Conform art.1189CCRM , in cadrul contractului de intermediere remunerația

intermediarului împrumutului, se plătește doar daca in urma activității

intermediarului (încheierea contractului sau indicarea acestuia) clientul va fi

obligat conform prevederilor contractuale.

Conform alin.2 art.1189CC, intermediarul nu poate cere de la client alte plăti

in afara de cele prevăzute la alin.(1) si daca mijlocirea ce a avut loc nu a adus

efectele așteptate clientului.

Contractului de intermediere a închirierii de locuințe

conform art.1185CCRM, in carul acestui tip de intermediere obiect al

contractului sunt acțiunile intermediarului in ce privește intermedierea sau

mijlocirea încăperii sau încăperilor destinate pentru a locui in ele sau mijlocirea cu

indicarea ocaziilor de a încheia un contract de închiriere a spațiului locativ.

In cadrul contraacului de închiriere a spațiului locativ, conform

art.1186CCRM sunt indicate anumite circumstanțe in cazul cărora se exclude

remunerația sau pretențiile de despăgubire ale intermediarului locativ.

Intermedierea comerciala

Intermedierea comerciala conform art.1190CCRM, este un contract in care in

calitate de intermediar apare persoana care desfășoară o activitate profesionala in

domeniul comercial.

Aceasta persoana nu are împuterniciri permanente (intermediarul comercial)

in baza unui contract dar numai in cazuri aparte poate avea calitatea data. El

intermediază încheierea contractelor de procurare sau înstrăinare de bunuri de

titluri de valoare, de asigurare, de operațiuni bancare, de transport de bunuri si de

închiriere de bunuri ale circuitului comercial.

Acest contract este aplicabil doar in cadrul operațiunilor indicate si in

operațiunile cu bunurile imobile.

60

In calitate de părți intermediarul este agentul comercial sau persoana care

desfășoară activitate profesionala in domeniile date. In calitate de client poate fi

orice PF/PJ.

Ambele părți trebuie sa dispună de capacitatea necesara pentru a încheia

contracte de intermediere in domeniile date.

Forma contractului este scrisa cu indicarea exigentelor ale drepturilor si

obligațiilor părților contractante si termenul contractului este stabilit de către părți,

este legat de acțiunile intermediarului si daca analizam prevederile art.1190CCRM

este determinabil.

Prețul contractului se stabilește de către părți si poate fi la înțelegere sau reiese

din normele generale cu privire la contractul de intermediere nu mai mare de 2,5%.

Drepturile si obligațiile părților au la baza reglementările generale cu privire

la intermediere cu excepțiile intermedierii comerciale (art.1191-1198CCRM).

In cadrul contractului de intermediere comerciala, intermediarul se obliga ca

un profesionist in domeniu se obliga conform CCRM care reprezintă legislația de

baza reglementativă cit si in măsura in care angajamentele sale specifice

contractuale sunt monitorizate de alte contracte (art.1190, alin.(1)CCRM.

22. Contractul de depozit

Conform art.1186CC, prin contractul de depozit depozitarul se obliga sa

păstreze un bun mobil transmis sau predat de către cealaltă parte contractanta

numita deponent, cu achitarea serviciilor de depozitare sau fără achitarea lor in

dependenta de faptul daca contractul este cu titlu oneros sau gratuit iar la finele

contractului in dependenta de perioada de păstrare a obiectului in termen sau fără

termen depozitarul se obliga sa restituie bunul deponentului respectându-se

uzanțele si consecințele îndeplinirii obligațiilor.

Acest contract este consensual, cu titlu oneros sau gratuit, sinalagmatic(daca e

cu titlu oneros) sau unilateral obligațional (gratuit, obligația fiind din partea

depozitarului), comutativ si in unele cazuri are un caracter intuito-personae.

Elementele contractului:

Părți pot fi atât din partea depozitarului cit si din partea deponentului orice

PF/PJ care au capacitate de a încheia contracte sau acte de administrare.

In calitate de deponent poate fi atât proprietarul bunului cit si orice alta

persoana interesata de a păstra bunul transmis spre depozitare.

Depozitar neprofesionist poate fi orice persoana ce are capacitate deplina de

exercițiu; iar atunci când este vorba de un depozitar profesionist in aceasta calitate

pot activa societățile comerciale, întreprinzătorii individuali care desfășoară o

activitate profesionala in acest domeniu sau organizațiile necomerciale care au o

capacitate civila speciala care este legata de păstrarea unor bunuri ce au tangenta

cu realizarea scopului pentru care a fost constituita.

Obiectul contractului are doua laturi cea juridica si cea materiala unde latura

juridica reprezintă totalitatea acțiunilor pe care le întreprinde depozitarul in

vederea asigurării îndeplinirii obligațiilor contractuale de păstrare a bunurilor;

61

latura materiala reprezintă obiectele materiale transmise de către deponent

depozitarului spre păstrare.

In calitate de obiect material pot fi nu numai bunurile mobile dar si banii,

hârtiile de valoare si alte acte juridice care au menirea de a dovedi dreptul carorva

persoane nominalizate in acele acte juridice transmise.

forma atât scrisa cit si verbala cu privire la întocmirea actelor juridice cit si

chiar daca nu se prevede expres forma scrisa acest contract poate fi încheiat in scris

daca aceasta o doresc părțile.

Termenul contractului poate fi determinat sau nedeterminat si in cazul

contractului cu titlu gratuit deponentul poate sa-si ridice bunul in orice moment

ceea ce nu poate fi in contractul de magazinaj care este un depozit cu titlu oneros,

in cazul dat se respecta normele legislative cu privire la contractul de magazinaș.

Prețul contractului:

Conform art.1088CCRM, remunerația depozitarului are loc daca este prevăzut

expres in contract sau daca la propunerea depozitarului magazinerului, deponentul

își da acordul in mod tacit.

Drepturile si obligațiile părților:

Depozitarul are următoarele drepturi si obligații:

Indiferent daca contractul este cu titlu gratuit sau oneros, depozitarul este

obligat sa păstreze bunul transmis de către deponent in modul si termenul indicat

in contract sau la înțelegerea părților.

El trebuie sa asigure integritatea bunului pe parcursul termenului contractului;

sa asigura păstrarea calității; obligat sa restituie bunul in termenul prevăzut cit si sa

remită fructele obținute in timpul păstrării având dreptul de a cere de la deponent

acoperirea cheltuielilor legate de perceperea si păstrarea fructelor.

Deponentul are următoarele drepturi si obligații:

Sa informeze corect depozitarul cu privire la caracteristicile bunului transmis

spre depozitare;

Sa achite pentru serviciile de depozitare in termenul prevăzut in contract sau

pentru termenul care reiese din uzanțele contractuale;

Trebuie, daca este necesar sa creeze toate condițiile pentru ca depozitarul sa-si

poată îndeplini obligațiile contractuale si anume sa aibă cale de acces spre obiectul

material al contractului; sa fie informați vecinii despre persoana depozitarului daca

aceasta este necesar si sa informeze depozitarul daca ii permite sau nu transmiterea

responsabilităților către o persoana terța, si invers, depozitarul nu are dreptul de a

transmite bunul spre depozitare către o persoana terța fără acordul deponentului.

Conform art.1106CC in cazul sechestrului, in calitate de depozitar apare o

persoana terța care se obliga sa restituie bunul după finalizarea litigiului (sechestru

este depozitul un cazul unui litigiu intre careva parți) doar persoanei care are

dreptul asupra bunului dat conform unei hotărâri judecătorești definitive si

irevocabile.

62

Depozitarul care păstrează bunul sechestrat nu are dreptul sa facă careva

mișcări asupra bunului dat ci doar de conservare si doar in unele cazuri când bunul

sechestrat si-ar pierde valoarea sa, depozitarul poate cere cu acceptarea si cu

încuviințarea instanțelor inițiate.

23. Contractul de magazinaj

Reprezintă un contract de depozit de mărfuri asupra căruia se aplica aceleași

norme reglementative ca si in cadrul contractului de depozit in măsura in care ele

sunt compatibile cu contractul de magazinaj.

Acest contract este oneros, comutativ, sinalagmatic, are caracter intuito-

persoane, consensual.

Elementele contractului

Parți: in calitate de deponent poate fi orice PF/PJ care transmite spre păstrare

careva bunuri materiale careva bunuri materiale magazinierului; in calitate de

magazinier poate fi doar persoana care acorda servicii de depozit profesionist si

are calitatea de întreprinzător in orice forma permisa de lege

Obiectul contractului: sunt mărfurile sau diferite bunuri care reprezintă

obiecte obținute in procesul de producție si destinate comercializării si se afla in

circulație libera, in unele cazuri excepționale pot sa fie si cele aflate in circulație

restrânsă.

Forma contractului: reprezintă recipisa de magazinaj întocmită in scris,

eliberata de către magazinier care are un anumit conținut conform art.1120 si

art.1121 CCRM.

In aceasta recipisa se indica daca deponentul ii permite magazinierului sa

amestece bunurile de același gen si calitate ale deponenților iar in cazul dat daca nu

este permis in mod expres magazinierul nu are voie sa facă acest lucru

(art.1118,alin.(1)).

Termenul contractului: poate fi determinat sau determinabil însă conform

art.1129CC, magazinierul nu poate cere ridicarea de către deponent a bunului

înainte de 3 luni de la înmagazinare daca nu a fost stabilit un termen anumit sau

înainte de termen fără acordul deponentului.

Daca termenul a fost stabilit iar deponentul nu si-a ridicat bunul in termenul

dat, atunci magazinierul poate cere rezilierea contractului si ridicarea bunului

respectând-se un termen de preaviz de o luna.

Prețul contractului: poate fi stabilit de către parți sau poate fi tarifar, in acest

caz deponentul va fi obligat sa accepte prețul in mod tacit.

63

Drepturile si obligațiile părților

La întocmirea contractului de magazinaj, magazinierul fiind profesionist in

domeniu, trebuie sa informeze in măsură completa deponentul in ce privește

condițiile de păstrare, cheltuielile adăugătoare cit si daca este cazul înmagazinarea

bunurilor determinate prin caracteristici de gen (art.1118 CCRM).

Atunci când recipisa de înmagazinare se distruge sau se pierde, persoana

îndreptățită trebuie sa anunțe public, declarându-se nulitate recipisei inițiale si

întocmindu-se o alta recipisa conform procedurii speciale a CPCRM,

art.1126CCRM.

Magazinierul are dreptul la gaj asupra bunului conform art.1128CC asupra

bunului cit timp acesta se afla in posesia sa. Conform art.1130CC magazinierul are

dreptul sa înstrăineze bunul la licitație

Încetare: conform normelor generale (termenul>3luni)

24. Contractul de societate civilă

In cadrul contractului de societate civila, conform art.1339CC, in calitate de

părți pot fi doi sau mai mulți asociați sau participanți care se obliga reciproc si

urmăresc in comun scopuri economice sau alte scopuri care au ca rezultat unor

beneficii pentru sine însăși neconstituind o PJ si împărțind intre ei atât veniturile

cit si pierderile.

Acest contract este consensual; este sinalagmatic cu toate ca unii autori

considera ca este unilateral obligațional, dar deoarece rezultatul depinde de

acțiunea tuturor participanților in aceeași măsură si fiecare dintre ei are

concomitent atât calitatea de creditor cit si de debitor de aici reiese ca obligațiile

lor sunt reciproce; este comutativ deoarece cu acordul părților poate fi schimbat pe

parcursul contractului; este cu executare succesiva deoarece scopurile propuse nu

pot fi îndeplinite la moment; este cu titlu oneros deoarece toți participanții

urmăresc obținerea unui anumit rezultat si survenirea efectului dorit cu atât mai

mult ca acest moment este nominalizat si in definiția la art.1339 CCRM.

Elementele contractului:

In calitate de Părți sunt participanții sau asociații care pot fi într-un număr

nelimitat incepind de la doua persoane.

Aceste persoane trebuie sa fie inzestrate cu capacitatea de a încheia acte de

dispoziție însă se interzice participarea in calitate de părți contractante chiar si prin

intermediul reprezentanților, minorii sau persoanele incapabile. Pot fi participanți

si organizațiile necomerciale in dependenta de scopul propus.

Obiectul contractului sunt totalitatea acțiunilor întreprinse de către asociați sau

participanți si desfășurate in comun pentru atingerea scopului propus, acest scop

poate fi economic, ceea ce înseamnă patrimonial sau lucrativ, adică atragerea unor

economii, obținerea unor beneficii patrimoniale, ridicarea unor edificii pentru

64

necesitățile unei asociații, cit si scopul de alta natura decât cel economic,

nepatrimonial, si anume susținerea diferitor concursuri, organizarea diferitor

expoziții cu sau fără obținerea cărorva beneficii materiale.

Forma contractului conform art.1341, alin.1 CC se accepta atât forma verbala

cit si forma scrisa, însă se supune normelor generale cu privire la forma actelor

juridice conform art.208-212 CC. Însă forma scrisa este necesara in toate cazurile

in care este imposibil de a dovedi existenta acestui contract prin proba cu martori.

Termenul contractului este determinat sau determinabil de către părți sau in

dependenta de scopul propus si termenul necesar pentru a se realiza. Conform

art.1353CC termenul contractului reprezintă acel termen care este inclus la

scurgerea căruia este un temei de a rezilia contractul.

Prețul contractului:

Deoarece contraprestația este realizata pentru sine însăși, nu putem spune că

este vorba de prețul contractului ci de o contraprestație din partea fiecărui

participant pentru a obține scopul propus.

Drepturile si obligațiile părților:

Principala obligație pentru toți participanții este de a achita cota parte din

prețul rezultatului final sau de a rambursa suma datorată persoanei care a achitat.

Daca participanții convin ca rezultatul final sa rămână in cote inegale conform

contribuției fiecăruia atunci aceasta se va nominaliza in contract si la încetarea lui

fiecare fost participant va deveni proprietar al cotei indicate in contract daca este

vorba de un rezultat patrimonial.

In afara de contribuții participanții sunt obligați sa ia parte la administrarea

societății care presupune administrarea fondului comun cu sau fără colectarea de

mai departe a mijloacelor bănești.

Persoanele care se afla in capul administrării sunt obligate sa-si prezinte darea

de seama a asociațiilor si sa-si îndeplinească cu buna credința si diligenta

obligațiunile cu sau fără respectarea indicațiilor date de către asociați asumându-și

urmările si riscurile.

Din considerentul ca acest contract are un caracter personal, atragerea unor

persoane terțe este acceptata doar cu acordul celorlalți participanți cit si înlocuirea

unui asociat cu o persoana terță.

25.Contractele bancare

In cadrul contractelor bancare se pune accent atât pe legislația civila cu

privire la reglementarea acestor contracte cit si la alte acte normative in deosebi

normele speciale cu privire la relațiile bancare care sunt elaborate de către BNM in

conformitate cu legile interne cit si externe cit si legea instituțiilor financiare care

monitorizează si dirijează activitatea tuturor instituțiilor financiare.

In cadrul contractelor bancare banca are calitatea de subiect special deoarece

ea desfășoară activitatea de baza prin prestarea serviciilor de diferit gen si

incluzând in sine in activitatea sa nomenclatorul mai multor contracte.

65

Acest contract este consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ, cu

executare succesiva, in unele cazuri sunt si momente riscante.

Părți

Banca si clientul, unde banca este instituia financiara care activează conform

legii cu privire la BNM din 21.07.1995, nr 548-XIII. In afara de aceasta, pentru a

activa in calitate de banca ea trebuie sa primească autorizația de la BNM conform

legii instituțiilor financiare si regulamentului BNM cu privire a autorizația

băncilor. Din aceste considerente, banca ca PJ pentru a activa are nevoie nu numai

de a fi înregistrată in aceasta calitate dar si de a avea autorizațiile necesare.

In calitate de client poate fi orice PJ/PF care are capacitate deplina de

exercițiu dar in cadrul contractului de depozit bancar calitatea de client o pot avea

si minorii care au atins vârstă de 14 ani daca au un venit propriu.

Obiectul contractelor îl reprezintă acordarea serviciilor bancare de către banca

sau orice alta instituție financiara in cadrul operațiunilor bancare.

Pe lingă operațiunile bancare mai exista si activitățile financiare care in

principiu ar însemnă tot aceeași, însă in cadrul activității financiare este vorba de

toate tipurile de activități pe care le desfășoară instituțiile financiare.

Operațiunile bancare (obiectul contractului) se împart in câteva grupe:

a) Operațiuni active in cadrul cărora se lucrează cu fondurile bănești si

din aceste operațiuni fac parte: contractul de credit bancar si de garanție bancara.

b) Operațiunile pasive prin intermediul cărora se atrag surse bănești de la

PF/PJ pentru a le păstra si a le înmulți: contractul de depozit bancare.

c) Organizarea traficului de plăti unde banca apare in calitate de mijlocitor

deoarece clientul își deschide un cont curent bancar in cadrul băncii date si cu

sursele bănești de pe contul sau poate face diferite mișcări la cererea sa prin

intermediul băncii.

d) Celelalte operațiuni bancare pe care le efectuează băncile pentru sine

sau pentru client.

Forma contractului – scrisa, de obicei pe anumite formulare întocmite de către

banca unde se include clauzele contractului care pot fi negociate. Din aceste

considerente contractele bancare conform legiuitorului RM sunt contracte de

adeziune si sunt reglementate de către CC conform dispozițiilor cu privire la

clauzele contractelor-standard art.712-720 CCRM.

Termenul contractelor- se stabilește de către părți si se reglementează

conform condițiilor inițiate in legea instituțiilor financiare.

Prețul contractelor- in dependență de tipul contractului; de termenul

contractului este negociabil si este diferit. In unele cazuri la stabilirea prețului

contractului are importanta si persoana clientului.

“Varietățile contractelor bancare”

Contractul de depozit bancar:

66

In cadrul contractului, banca sau o alta instituție financiara care are dreptul

conform prevederilor legale si deține autorizația necesara numita in continuare

banca, primește de la client numit in continuare deponent sau de la o persoana terță

in folosul clientului o anumita suma de bani pe care se obliga sa o restituie acestui

deponent după perioada stipulata in contract in cazul depozitului in termen sau la

cererea deponentului in cazul depozitului la vedere.

Acest contract este cu titlu oneros conform modului prevăzut in contract sau

stabilit la art.619CC (art.1224CCRM - dobânda); cu executare succesiva, unilateral

obligațional pentru banca; real.

Elementele contractului de depozit bancar

Părți: banca si orice alta persoana fizica sau juridica care are capacitate de a

contracta.

Spre deosebire de alte contracte bancare si contracte in general in calitate de

deponent poate apărea chiar si PF minorul care a împlinit vârstă de 14 ani si

conform art.21 CCRM are dreptul sa dispună de venitul propriu.

Pot fi deponenți atât cetățenii RM cit si din alte state.

In afara de aceasta pe contul deponentului pot fi transferate surse financiare si

de alte persoane terțe decât deponentul.

Obiectul contractului consta in obligația băncii de primi sumele de bani de la

deponent sau de la persoanele terțe in contul deponentului si de a restitui aceasta

suma la cerere sau in termenul stabilit in contract.

Deoarece acest contract este unilateral-obligațional pentru banca de a primi si

a restitui banii dar cu titlu oneros, banca se mai obliga sa mai achite dobânda către

deponent.

Forma contractului: este scrisa conform art.1223 CCRM si banca se obliga sa

elibereze deponentului un livret de economii sau un certificat de depozit sau orice

alt document monitorizat de care Legea cu privire funcționarea instituțiilor

financiare sau Legea cu privire la BNM care monitorizează aceste operațiuni

bancare.

Termenul contractului: se stabilește de către părți si poate fi depozitul in

termen sau depozitul la vedere conf. art.1227CC.

Prețul contractului: este dobânda pe care o primește deponentul conform

uzanțelor contractuale in termenii stabiliți si in mărimea indicata in contract.

Drepturile si obligațiile părților:

Banca este obligata sa primească sumele de la deponent sau de la persoana

indicata in contract pentru deponent, sumele de bani in contul deschis pe numele

deponentului.

Este obligata banca sa achite in timpul stabilit dobânda către client. Este

obligata sa informeze clientul conf.art.1224 alin.2 CCRM într-un termen de

preaviz in cel puțin de 15 zile in cazul reducerii unilateral al mărimii dobânzii.

Este obligata sa păstreze confidențialitatea cu privire la informația clientului.

67

Deponentul sau clientul este obligat sa informeze banca cu privire la depozitul

sau in ce privește schimbarea formei sau tipului si are dreptul sa ceara de la banca

suma depozitata integral sau parțial înainte de încetarea termenului contractului, in

cazul dar banca trebuie sa-l informeze despre circumstanțele prejudiciabile pentru

deponent.

Rezilierea contractului conform uzanțelor bancare sau contractuale.

“Contractul de cont curent bancar”

Acest contract conf.art.1228CC se încheie intre banca si client unde banca se

obliga sa primească ………??….în contul clientului sumele de bani depuse de

către client sau de către o persoana terță sau transferate in contul clientului si sa

monitorizeze si sa execute ordinele in legătură cu sursele financiare fiind

disponibilizate la cererea și indicația clientului iar clientul fiind obligat sa achite o

remunerație băncii care este compusa din mai multe tipuri de plăti, pentru

serviciile acordate clientului.

Acest contract este sinalagmatic, real, cu executare succesiva, si cu titlu

oneros.

Elementele contractului

Părți sunt banca; si clientul (sau titularul fondului) - poate fi orice PF/PJ atât

din RM cit si de peste hotare toate exigentele si cerințele.

Obiectul contractului sunt serviciile băncii oferite titularului contului in

vederea primirii, înregistrării, gestionarii l cererea clientului, efectuarea diferitor

plăti, transferuri bănești la indicarea clientului si in măsura numerarului din cont.

Pe de alta parte obiect al contractului sunt si acțiunile clientului de a depune

sau a retrage sumele de bani din contul sau.

Forma contractului este scrisa si se folosesc formulare tipizate emise de către

BNM si acceptate de către banca unde-si are contul curent clientul.

Termenul contractului se stabilește de către părți.

Prețul contractului este remunerarea pe care o achita clientul pentru serviciile

băncii.

Drepturile si obligațiile parților

Banca este obligata sa primească si sa gestioneze banii clientului adică a

titularului contului sau de o persoana terță in contul indicat. Este obligata sa

păstreze confidențialitatea cu privire la contul clienților săi. Indiferent de cine a

transmis banii in cont banca este obligata îndeplinească doar cerințele titularului

contului. Este obligata sa remită din contul clientului la cererea si indicațiile

68

acestuia la ordinul lui sume bănești către alte instituții financiare sau organizații in

vederea efectuării plăților si obligațiunilor clientului. Este obligata sa duca

contabilitatea operațiunilor bancare in contul clientului.

Clientul este obligat sa facă indicațiile corecte asupra transferurilor care

dorește se le facă din contul sau prin ordinul emise băncii cit si are dreptul sa

dispună de sumele bănești aflate in contul sau.

Atât banca cit clientul au creanțe reciproce conf. art.1232CCRM.

Încetarea contractului încheiat in termen conform uzanțelor încetează la

termenul stabilit sau poate fi reziliat conf.art.1233CCRM respectându-se preavizul

de 15 zile.

26.contractul de factoring

Conform art.1290CCRM prin contractul de factoring furnizorul de bunuri si

servicii numit in continuare aderent se obliga celeilalte părți numita factor care este

o întreprindere de factoring creanțele sale cele care deja au apărut sau care vor

apărea in viitor din contractul de vânzare de bunuri, efectuare de lucrări sau

prestări de servicii către persoanele terțe iar factorii la rândul lor își asuma cel

puțin 2 obligații din următoarele 4:

a) de a finanța aderentul in diferit mod a acorda împrumuturi sau avansuri;

b) de aduce contabilitatea creanțelor;

c) de a asigura procedura de înștiințare si încasare a creanțelor;

d) de a-si asuma riscul insolvabilității debitorului pentru creanțele

preluate(art.1290, alin.1 lit.d);

Acest contract este sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros, cu executare

succesiva, este comutativ, însă este si riscant.

In cazul contractului de factoring e observa faptul ca acesta este unul complex

care include in sine elemente ale creditului bancar ci si a prestării serviciilor

financiare iar pe de alta parte el are asemănări cu cesiunea de creanță.

Deosebirile de contractul de factoring de cesiunea de creanță au loc prin

următoarele. Obiectul factoringului sunt creditele sau împrumuturile si avansurile

acordate de factor ducerea contabilității, pe când la cesiunea de creanță obiectul

este un drept cesionat.

In cadrul factoringului debitorul aderentului are dreptul de a cere sau de a fi

acoperit de către factor fără a notifica creditorii conf. art.1299 CC.

In cazul contractului de factoring doar drepturile care sunt incluse in acest

contract sunt transmise către factor sub forma de obligații a debitorului.

Elementele contractului

Parți: sunt factorul, aderentul si persoana terță unde factor poate fi o

întreprindere de factoring adică instituții financiare care in conformitate cu Legea

69

cu privire la instituțiile financiare si la BNM au dreptul de a acorda asemenea

servicii conform statului sau.

In calitate de aderent poate fi orice persoană care activează într-o anumită

direcție conf.art.1290 alin(1) CC, si are necesitatea de a fi finanțată pentru a-si

menține activitatea si in schimbul acestei finanțări ea transmite drepturile de

creanță de la persoana terța către sine factorului.

Obiectul contractului îl constituie creanțele transmise sau cedate de către

aderent, factorului.

In contract trebuie sa fie numaidecât indicate concret toate acele prestații la

care se obliga fiecare parte contractanta.

Forma contractului este scrisa art.1290 alin.2 CCRM. Si se determina in

funcție de forma contractului care se încheie intre aderent si persoana terța, din

aceste cauze poate fi forma scrisa simpla sau autentificata notarial.

Termenul contractului rămâne la discreția persoanelor-părți ale contractului si

reiese din condițiile uzanțele si îndeplinirea in termen a obligațiunilor contractuale.

Prețul contractului reprezintă comisionul pe care îl primește factorul pentru

serviciile sale prestate aderentului.

Si acest comision reprezintă un anumit procent din drepturile sau creanțele

transmise de către aderent, factorului.

In afara de aceasta pentru asumarea riscului insolvabilității debitorului, pentru

creanțele asumate de către factor si preluate de la debitor, poate fi stabilita o

anumita taxa.

Conf art.1295 alin.(2) atunci când factorul cere o parte din suma creanței

pentru acoperirea riscurilor legate de desfășurarea contractului, suma prevăzută nu

trebuie așa depășească 20% din suma totala creanței.

Drepturile si obligațiile părților:

Aderentul se obliga sa cedeze creanțele sale existente sau viitoare

condiționate care sunt determinate concret sau viitor la momentul încheierii

contractului sau cu certitudine in viitor.

Creanțele date pot si din diferite domenii de activitate ale aderentului pe care

se obliga sa le transmită către factor.

Pentru a justifica aceste creanțe atât existente cit si cu certitudine viitoare si se

notifica întinderea acestor creanțe si se transmit factorului toate documentele care

sunt necesare pentru a justifica existenta acestor creanțe.

Aderentul se obliga sa execute obligațiile contractuale fata de debitor ca in

continuare factorul sa poată cere sau sa poată aștepta executarea obligațiilor

debitorului in vederea transmiterii creanțelor aderentului către factor.

Aderentul are dreptul sa ceara de la factor îndeplinirea obligațiunilor

contractuale in termenul stabilit si a celor obligațiuni care mai sunt incluse in

contract conform art.1290 alin.(1) CC. El este parte a contractului care are dreptul

de a determina volumul de creanțe ce vor fi transmise ulterior factorului contra

prestației lui de finanțarea. Si din totalitatea drepturilor sau creanțelor el poate

alege care anume vor fi transmise cele care exista la momentul contractului sau

cele care vor apărea pe parcurs.

Drepturile si obligațiile factorului:

70

Factorul se obliga sa finanțeze aderentul in modul si termenele indicate in

contract si daca in calitate de clauza contractuala conf. art.1290 alin.1. lit.d, este si

asumarea riscului insolvabilității debitorului, atunci el trebuie sa informeze

debitorii aderentului despre acest fapt in termenii stipulați in contract.

Factorul are dreptul sa ceara de la aderent executarea obligațiunilor

contractuale fata de debitor, are dreptul sa ceara de la aderent conf. art.1295 atât

plata datorata in termenii stipulați cit si efectuarea garanției in suma de până la

20% din suma creanței transmise de către aderent factorului.

Factorul are dreptul de a cumpăra creanță de la aderent, in acest caz pot

apărea relații intre întreprinderea de factoring si persoana terța in mod direct.

Încetarea contractului: are loc o data cu executarea obligațiunilor contractuale

de către factor fata de aderent si de către persoana terța către factor, însă este

important faptul ca executarea obligațiunilor contractuale de către aderent către

persoana terța debitor are o importanta deosebita si este o veriga inevitabila de

executare a obligațiunilor contractuale in toate 3 părți.

27.Asigurarea obligatory

Asigurarea obligatorie reprezintă acel tip e asigurare care conform normelor

imperative impuse de către stat obliga PF/PJ de a încheia contracte de asigurare.

Acest tip de asigurare tot poate sa fie de persoane, de bunuri si de răspundere

civila.

In diferite cazuri in calitate de părți contractante la asigurarea obligatorie apare

si Guvernul in calitate de asigurator pentru persoanele cum ar fi: elevii, studenții,

pensionarii.

Acest contract este consensual, cu titlu oneros, cu executare succesiva, real,

riscant sau aleatoriu si are calitatea de intuito personae.

Elementele contractului:

In calitate de Părți sunt asiguratul si asiguratorul unde in calitate de asigurat

sunt PF/PJ care au capacitatea de exercițiu civila de a încheia asemenea contracte

conform legislației in vigoare in dependenta de circumstanțele care îl impun sa

încheie un asemenea contract in funcție de activitatea sa de atribuțiile sale

(avocații, notarii…).

In calitate de asigurator poate fi in dependenta de obiectul contractului,

Guvernul RM, care reprezintă statul cit si Compania Națională de Asigurări in

Medicina, atunci când este vorba de asigurările in raporturile de asigurare

obligatorie in medicina de asistenta medicala persoanelor care au încheiat un

asemenea tip de asigurare atât cu Compania Națională de Asigurări in Medicina cit

si cu reprezentanții acesteia agențiile teritoriale.

Obiectul contractului îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului care

nu contravin legislației RM si sunt corelate cu persoana asiguratului, cu

71

patrimoniul, persoanei sau persoanelor asigurate care include bunuri, credite si

garanții, pierderi financiare ale PF/PJ, cit si obiectul asigurării poate fi răspunderea

pe care asiguratul si-o asuma si o poarta fata de PF/PJ pentru prejudiciile cauzate

lor.

Forma contractului este scrisa. Si include conform art.1309CC toate clauzele

contractuale referitor la asigurat si asigurator, obiectul asigurării, riscurile

asigurate, începutul si durata asigurării conform contractului, sumele asigurate,

primele de asigurare, locul si termenele de plata si alte date la doleanțele părților

conform Legii cu privire la asigurare si alte date.

Termenul contractului este stabilit de către asigurator in dependenta de

circumstanțe si obiect.

Prețul contractului este stabilit de către asigurator si in unele cazuri, cum ar fi

asigurare medicala prețul pe care îl achita asiguratul depinde de careva termeni de

facilitate indicați de către asiguratori.

Drepturile si obligațiile părților:

Asiguratorul este obligat sa acorde asistenta financiara in cazurile prevăzute in

contract sau in Legea cu privire la asigurare sau conform statutului judecătorului

sau a LEGII CU PRIVIRE LA POLITIE, sau in alte cazuri prevăzute de lege

persoanelor indicate cit si bunurilor acestor persoane in măsura in care aceasta nu

contravine prescripțiile actelor normative in cauză.

Asiguratul in dependenta de tipul de asigurare obligatorie este obligat sa încheie

contract de asigurare cu asiguratorul in termenii stabiliți prin lege si sa achite suma

sau prima de asigurare in valoare, modul si termenul stabilit in dependenta de

circumstanțele indicate in contractul de asigurare si aceasta suma asigurata

reprezintă in continuare răspunderea asiguratorului in cazul survenirii

evenimentului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare.

Atunci când este asigurata viață persoanei, calitatea de beneficiari o pot avea si

alte persoane terțe decât asiguratul care este indicat in contract.

După numărul subiecților raporturilor de asigurare deosebim:

a) asigurări directe atunci când sunt doar 2 părți contractante si anume

asiguratul si asiguratorul;

b) coasigurare atunci când in cazul asigurării directe exista mai mulți

coasiguratori. Acest tip de asigurare este folosit când patrimoniul asiguratului are o

valoare mare sau este supus diferitor riscuri si un singur asigurator nu poate sa se

oblige singur la volumul dat de obligații. In dependenta de numărul de asiguratori

ei vor împărți intre ei plata indemnizațiilor, riscurile si sumele care urmează a fi a

le achita in calitate de despăgubire. Însă chiar si la coasigurare nu se permite supra

asigurarea deoarece aceasta ar avea ca impact dorința asiguratului de a sili

survenirea riscului asigurat;

72

c) asigurarea mutuala in cadrul ei pot sa se asocieze si sa formeze o

asociație mutuala ca o persoana juridica care singuri lor își asigura acele riscuri

care sunt indicate in contractul dat de asociere. In cazul dat toți asociații au

calitatea concomitenta de asigurat si asigurator.

d) Reasigurarea.

28. Contractul de fanchising

Conform art.1171CC, in cadrul contractului de fanchising, franchiserul se

obligă să permită si să transmită un șir de obligații și drepturi în cadrul cărora

promovează comercializarea de bunuri și servicii, cit si permisiunea de a produce

ceva fanciseului în conformitate cu toate cerințele indicate de către franchiser.

Totalitatea acestor transmisiuni poartă denumirea de franchisă care constituie

obiectul contractului de fanchising.

Este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, cu executare succesiva,

comutativ, real, și conform părerilor unor specialiști în domeniu într-o oarecare

măsura este intuitu-personae.

Pentru prima dată, franchisingul ca formă de distribuție a apărut in SUA in

sec.XIX și s-a dezvoltat destul de vertiginos, ca un sistem efectiv de comercializare

a produselor, serviciilor si tehnologiilor,iar însăși cuvântul franchisa este de origine

franceza si înseamnă “un privilegiu sau o promisiune”.

Conform Legii cu privire la franchising nr.1335-XIII din 01.10.97, contractual

de franchising reglementează condițiile raportuale dintre părți în cadrul art.9 și

anume: „părțile contractante, denumirea, tipul și domeniul businessului, cuantumul

și termenele efectuării plăților (plata inițială unică, royalty (plăți permanente), taxa

pentru reclamă), drepturile și obligațiile părților, inclusiv după expirarea

contractului, angajamentul franchiserului de a acorda asistență părții denumite

franchisee, responsabilitatea părților pentru neexecutarea sau executarea

neadecvată a stipulațiilor din contract, modul de soluționare a litigiilor, teritoriul pe

care va fi folosită marca franchiserului, termenul de valabilitate a contractului și

condițiile de modificare, prelungire sau reziliere a acestuia, sediul, datele bancare

și semnaturile părților, alte clauze convenite de părți, care nu contravin legislației.”

Toate contractele de franchising se înregistrează la Agenția de Stat pentru

Protecția Proprietății Industriale, achitîndu-se plata pentru înregistrare conform

modului stabilit de Guvern.

Elementele contractului:

Părțile sunt franchiserul (numit și concedent) și francheseeul (numit și

concesionar) care conform legii cu privire la franchising nr.1335/13, 1 oct. 1997,

franchiserul este întreprinderea-mamă producătoare, care are un anumit nume pe

piață destul de cunoscut, ce reprezintă un interes de calitate, are o marca proprie și

îi permite franchiseeului, firmei-fiice, de a activa în baza și pe numele ei, și

reputația sa pentru o anumită perioadă de timp determinată sau nedeterminată pe

un anumit teritoriu indicat în contract sau prezumat.

73

Franchiserul,poate fi orice persoană fizică sau juridică, din RM cit și de peste

hotare care activează cu franchisee atât de la noi din țară cît și de peste hotare.

Franchiseul este o întreprindere-fiică care activează in baza contractului

încheiat cu franchiserul, firma-mamă, și tot poate fi o persoană fizică sau juridică,

care se înregistrează in modul stabilit de legea cu privire la franchising, unde se

indică obiectul contractului. Adică tipul franchisei: de producere, de

comercializare, prestări servicii.

Obiectul contractului de fanchising îl reprezintă franchisa, care include

acordarea de servicii, producerea de bunuri, distribuirea producției.

Însă franchiseeul este obligat atunci când produce in baza contractului, să

folosească doar utilajul propus de fanchiser cît și materialele inițiale propuse,

pentru a nu schimba calitatea produsului final cît și forma si conținutul produsului.

Forma contractului, conform art.1172 CC este scrisă, sub sancțiunea nulității

și în contract se indică obligațiile părților, durata contractului, dispozițiile cu

privire la prelungire sau reziliere cit si descrierea detaiata, precisa si concreta a

programului de prestare a franchisei.

Termenul contractului se stabilește de către părți avându-se în vedere obiectul

contractului (tipul franchisei). Conform art.1176 CC, poate fi atât determinat cît și

nedeterminat. Atunci cînd termenul nu este determinat sau depășește 10 ani,

fiecare parte contractantă poate cere rezilierea contractului în orice moment, însă

respectând un termen de preaviz de un an de zile. Iar daca nici una dintre părți nu

doresc să rezilieze contractul atunci contractul se prelungește de fiecare data cu o

perioada de 2 ani.

Prețul se stabilește în echivalent bănesc sau în natură reieșind din obiectul

contractului adică franchisă iar plata inițială este denumită royalty și se achită

pentru dreptul de folosire a mărcii pe teritoriul indicat cît și pentru compensarea

cheltuielilor pe care le-a suportat franchiserul în cadrul instruirii franchiseului cît și

pentru utilajul propus și acordat de franchiser.

Utilajul are o importanță deosebită deoarece doar datorită folosirii unui

anumit utilaj care are anumite caracteristici se poate obține rezultatul final dorit si

așteptat de franchiseu.

Drepturile si obligațiile părților sunt etalate si împărțite pentru 3 etape de

desfășurare a activității în cadrul contractului de fanchising și anume: etapa pre-

contractuala, contractuala și post-contractuală.

La etapa pre-contractuală eventualul franchiseul face cunoștință și se

informează deschis si complet despre totalitatea condițiilor și circumstanțelor care

stau la baza activității franchiserului în cadrul contractului de fanchising. I se

aduce la cunoștința franchiseului informația cu privire la costurile sau prețurile

obiectului contractului, care poate să includă în dependență de presupusa direcție

de activitate sau de marketing, necesitatea treningurilor sau procurarea utilajului,

amplasarea filialei firmei-fiice care va desfășura activitatea de producere cu sau

fără acordare de servicii cît și acordarea serviciilor de comercializare.

Potențialul franchiseu, necătînd la faptul dacă încheie sau nu încheie

contractul pe parcurs cu firma-mamă, el este obligat să păstreze confidențialitatea

74

informației care i-a devenit cunoscute pentru un termen de cel puțin 10 ani sau

conform înțelegerii părților.

La etapa contractuală, franchiseul trebuie să achite sumele de bani menționate

in contract in dependenta de franchisa pe care o desfășoară, trebuie sa folosească

programul care este propus de franchiser cu diligenta unui bun întreprinzător in

mod activ.

Trebuie sa procure bunuri si servicii de la franchiser sau de la persoanele

indicate de acesta. Trebuie sa producă, să vândă sau sa presteze serviciile sub

denumirea de firma a franchiserului numai acelea care sunt indicate si permise in

contract fără careva modificări sau adăugări chiar daca ar avea o calitate mai buna,

păstrându-se toate caracteristicile inițiale.

Franchiseul trebuie sa accepte si sa permită in orice moment controlul din

partea franchiserului, sa respecte limitele teritoriale indicate in contract si sa

folosească marca de producție numai la producția primita conform contractului dat.

s.a.drepturi si obligații.

Franchiserul este obligat sa pună la obligația franchiseului, conform

prevederilor contractuale totalitate bunurilor indicate sa-i acorde drepturile

propuse, mărcile de producție, diferite modele, decorații si alte elemente de

individualizare cit si sa organizeze diferite treninguri sau cursuri si in baza de

cunoștințe sa fa evaluări si promovări.

Franchiserul trebuie sa informeze, să îndrumaze cit si poate sa verifice

activitatea franchiseului si respectarea tehnicilor si metodelor propuse si la rândul

sau are dreptul de a impune limitele teritoriale ale zonei unde in continuare va

activa franchiseul conform contractului.

In perioada post-contractuala, ambele părți contractante trebuie sa respecte si

sa activeze conform principiului de concurenta loiala (art.1177 CCRM) care nu

poate depăși un an de zile. Dacă acest fapt prejudiciază franchiseul el are dreptul sa

ceara o compensație financiara corespunzătoare.

Ambele părți sunt obligate de a păstra confidențialitatea fata de toata

informația care le-a devenit cunoscuta pe parcursul activității in baza contractului

de fanchising.

29. Contractul de fidejusiune

Presupune ca o parte numită fidejusor se obligă față de creditor sa execute

integral sau parțial, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit obligația debitorului față de

creditor.

Fidejusiunea poate fi judecătorească, convențională, legală.

Fidejusiunea indiferent de felul sau se încheie de fiecare data intre creditor si

fidejusor. In urma acestui contract creditorul are dreptul sa ceara executarea

obligației debitorului de către fidejusor in acel volum in care este indicat in

contract.

Are importanta fidejusiunea in diferite contexte si in diferite contracte unde in

calitate de fidejusor poate apărea o PF/PJ sau chiar o instituție financiara atunci

când este vorba de garanția bancara.

75

Un tip de garanție speciala asemenea fidejusiunii este avalul la cec sau la

cambie. Poate fi garantata prin aval si avalistul este răspunzător ca si celelalte

persoane care sunt obligate prin cec sau prin cambie. Însă diferit de fidejusiune,

obligația avalistului rămâne sa fie valabila chiar si atunci când obligația pe care el

a garantat-o devine nula pe când la fidejusiune ea devine nula in cazul declarării

obligației principale nule (obligația dintre creditor si debitor).

Conform achiziției de mărfuri, lucrări si servicii pentru necesitățile statului, ca

forma de garantare pentru oferta in ce privește executarea obligațiilor contractuale

de către ofertant este stipulata cauțiunea care in principiu este o modalitate a

fidejusiunii.

caracterele juridice:

cu titlu oneros sau gratuit in dependenta de prevederile contractuale si natura

contractului; solemn (se încheie forma scrisa, îndeplinindu-se dispozițiile legale cu

privire la contractul de fidejusiune), conform art.1147CC daca forma scrisa nu este

respectata iar fidejusorul își executa obligația atunci viciul de formă se consideră

înlăturat sau epuizat; aleatoriu (sau riscant) fiindcă obligațiile fidejusorului apare in

viitor doar atunci când debitorul nu-si executa obligația fata de creditor; accesoriu.

Elementele contractului:

Părți sunt fidejusorul si creditorul.

Pentru ca contractul de fidejusiune sa fie valabil părțile contractante trebuie sa

aibă capacitatea de a contracta si in calitate de fidejusor pot apărea PF/PJ care au

capacitate deplina de exercițiu si corespund cerințelor legale. Nu pot avea

capacitate de fidejusor garant persoanele lipsite de capacitatea de exercițiu sau care

au capacitate restrânsă. In acest caz debitorul poate sa ceara schimbarea unui alt

fidejusor.

In afara de aceasta, persoana presupusa fidejusor trebuie sa-si dea

consimțământul in toate cazurile de fidejusiune.

Creditorul trebuie sa pună la dispoziția fidejusorului informația completa si

veridica in ce privește obiectul contractului de fidejusiune.

Obiectul sunt totalitatea acțiunilor pe care fidejusorul le promite creditorului

ca le va face in numele si pentru debitor in cazul ca debitorul nu-si onorează

obligațiile fata de creditor.

Obiectul contractului trebuie sa îndeplinească următoarele condiții: sa fie

legal; sa se afle in circuitul civil; sa corespunda normelor de etica si morala; sa fie

determinat sau determinabil.

Forma contractului, conform art.1147 CCRM este scrisa dar daca fidejusorul

executa obligația viciul de forma nu se ia in considerație.

termenul contratului se stipulează de către părți si poate fi determinat sau

determinabil in dependenta de desfășurarea contractului si termenii propuși in

contractul principal dintre creditor si debitor.

prețul contractului are importanta in contractul de fidejusiune cu titlu oneros

si se achita in măsura in care este prevăzut in contract.

Drepturile si obligațiile parților:

76

In cadrul structurii raporturilor de fidejusiune vom analiza raporturile

contractuale dintre creditor si fidejusor si raporturilor contractuale dintre fidejusor

si debitor. Raportul dintre creditor si fidejusor:[art.1155 – 1161 CCRM]

fidejusorul este obligat sa execute obligația debitorului fata de debitor atunci când

debitorul nu a executat-o. fidejusorul la cererea debitorului poate sa execute fata de

creditor împreună cu debitorul solidar conform art.1156 CCRM.

Raportul dintre debitor si fidejusor:[art.1162 – 1165 CCRM]

Încetarea fidejusiunii [art. 1166 – 1170 CCRM]

30. Jocuri și Pariuri

Contractul privind jocurile de noroc și pariul reprezintă contractual care are loc

între jucător și organizatorul jocului, în termenul stipulate sau rezumat din

circumstanțe. Acesta este valabil doar în cazurile expres prevăzute de legislația în

vigoare și monitorizat de: C. civ. la capit. XXXI „ Jocuri și pariuri”, Legea cu

privire la jocurille de noroc Nr.285-XIV din 18.02.99 adoptată de către

Parlamentul RM și publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 50-52/230 din

20.05.1999. Supravegherea și controlul asupra desfășurării jocurilor de noroc se

efectuează de Ministerul Finanțelor și Camera de Licențiere.

Însuși jocul de noroc, reprezintă acel joc care se desfășoară conform regulilor și

participarea la el permite cîștigul banilor sau altor bunuru sau drepturi

patrimoniale, însă acest joc este riscant sau aleatoriu deoarece rezultatul lui este

urmare a unor evenimente întîmplătoare și imprevizibile.Conform art.2(al.2) din

Legea Nr.285-XIV, nu este joc de noroc: (a). loteria în obiecte,

distractivă,neregulată care nu prevede venituri pentru organizatori dacă costul

tuturor biletelor e pînă la 5000 lei, iar cîștigul pînă la 3 salarii minime stability la

ziua desfășurării jocului; (b). acele jocuri, cîn sunt folosite mașini, aparate,

dispositive - care nu presupun elemente aleatorii, ci se bazează pe forța, abilitățile,

dibăcia participanților, iar cîștigul maximal este de pînă la 2 salarii minime;

(3).jocurile organizate de personae fizice sau juridice, dacă fondul de cîștiguri este

format din venitul propriu și are menirea de a stimula activitatea de bază sau cu

scop de publicitate și participarea la joc este gratuită.

Revenind la reglementarea jocurilor şi pariurilor în codul civil, trebuie să

aducem în evidenţa caracterul eterogen şi „internaţional” al acestor dispoziţii.

Toate cele trei articole ale capitolului XXXI au origini diferite. Art. 1375 este

traducerea art. 2629 din codul civil Québec, art. 1376 este traducerea (cu adaptări)

art. 1063 din codul civil rus, iar art. 1377 este, din câte am reuşit să deducem, o

creaţie a legiuitorului moldovean. Acest lucru nu reprezintă ceva grav în sine, ceea

ce este mai grav este că a fost „omisă” preluarea dispoziţiilor esenţiale în ceea ce

priveşte reglementarea jocurilor şi pariurilor, conţinute atât de art. 2630 C. civ.

Québec, cât şi art. 1062 C. civ. rus. Şi mai surprinzător este faptul că în proiectul

codului civil al Republicii Moldova la art. 1983 au fost reglementate, cu lux de

amănunte, „obligaţiile ce se nasc din jocuri şi pariuri”. Din raţiuni care ne

depăşesc, acest articol nu a fost preluat de actualul cod civil, celelalte trei fiind

77

preluate cu modificări neesenţiale. Despre importanţa practică a acestei „omisiuni”

vom discuta un pic mai jos.

Remarcăm o diferenţă clară faţă de toate celelalte contracte reglementate în cod.

Dacă în cazul lor regula este că sunt valabile (licite) atâta timp cât o dispoziţie

legală nu le interzice expres, în cazul jocurilor şi pariurilor situaţia este diametral

opusă, acestea din urmă fiind valabile numai dacă o lege specială le prevede. Fără

a intra în amănunte, acest lucru se întâmplă din cauza faptului că legiuitorul nu

priveşte cu ochi buni aceste contracte, considerându-le imorale. Întrucât nu le

poate interzice cu totul, fără a aduce atingeri grave principiului libertăţii

contractuale, a fost găsită această soluţie de compromis.

Întrucât este puţin probabil ca legiuitorul să poată anticipa şi reglementa expres

toate situaţiile posibile în materie de jocuri şi pariuri, în alineatul al doilea este

instituită o excepţie. Vor fi considerate valabile, chiar în lipsa unui legi speciale

care să le reglementeze, contractele ce vizează jocuri care necesită îndemânări

fizice din partea participanţilor (jocuri de abilitate, după cum sunt denumite de

legea cu privire la jocurile de noroc) dacă mizele nu vor fi excesive. Trebuie

menţionat că şi aceste jocuri vor fi interzise în măsura în care ar constitui obiectul

unei activităţi comerciale şi nu s-ar conforma dispoziţiilor legii cu privire la

jocurile de noroc (Articolul 4. Jocurile de noroc interzise: „Jocurile de noroc ce nu

corespund cerinţelor prezentei legi sînt interzise şi practicarea lor pe teritoriul

Republicii Moldova nu se permite.”), textul codului civil vizând numai pariurile

sau jocurile sporadice.

Am adus deja în discuţie, în câteva rânduri, faptul că aceste contracte au un regim

juridic diferit. Diferenţa majoră, care, însă, nu apare în codul nostru civil, se

concretizează în două reguli: (1) legea nu conferă câştigătorului posibilitatea de a

solicita plata pe calea unei acţiuni în justiţie; (2) cel ce a plătit voluntar datoria

rezultată dintr-un asemenea contract nu poate cere restituirea plăţii ca fiind

nedatorată. (art. 2630 alin. (1) C. civ. Québec „Lorsque le jeu et le pari ne sont pas

expressément autorisés, le gagnant ne peut exiger le paiement de la dette et le

perdant ne peut répéter la somme payée”; art. 1062. C. civ. rus. Требования,

связанные с организацией игр и пари и участием в них: „Требования граждан

и юридических лиц, связанные с организацией игр и пари или с участием в

них, не подлежат судебной защите,…”; art. 1636 C. civ. rom. „Legea nu da nici

o acţiune spre plata unui debit din joc sau din prinsoare”, art. 1638 C. civ. rom.

„Pierzătorul nu poate în nici un caz repeti ceea ce a plătit de buna voie, afara

numai în cazul când câştigătorul a întrebuinţat dol, înşelăciune sau amăgire”; art.

1983 proiectul codului civil al Republicii Moldova „(1) Cerinţele persoanelor,

derivate din organizarea jocurilor sau pariurilor, sau din participarea la ele, nu

beneficiază de protecţie judiciară, dacă aceste jocuri sau pariuri nu sunt autorizate

de stat, deoarece nu nasc obligaţii juridice. …”)

Din punct de vedere tehnic, putem remarca o asemănare cu obligaţia

naturală: prestaţia nu poate fi dobândită pe calea unei acţiuni în justiţie, iar odată

plătită, nu se poate cere returnarea ei ca fiind nedatorată. Totuşi, aceste două

situaţii sunt diferite, obligaţia naturală are la bază o îndatorire morală pe când în

cazul jocurilor şi pariurilor din cauza imoralităţii se refuză acţiunea în justiţie. Nu

78

numai fundamentul moral sau imoral al acestor situaţii le diferenţiază ci şi

tratamentul juridic.

Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o dispoziţie similară celor

prezentate mai sus. Pe cale de consecinţă, în dreptul civil moldovenesc contractul

de joc sau pariu se prezintă, din punctul acesta de vedere ca oricare alt contract,

adică este înzestrat cu acţiune în justiţie pentru realizarea drepturilor şi obligaţiilor

corelative ce decurg din el. Unica diferenţă faţă de celelalte contracte o reprezintă

necesitatea prevederii printr-o lege specială a valabilităţii lui. Atunci, întrebarea

care se naşte este de ce legiuitorul îl separă de celelalte contracte şi îl

marginalizează, plasându-l undeva între actul juridic unilateral şi faptele licite?

Contractul de loterie şi alte contracte de joc similare produc efecte juridice numai

daca loteria sau jocul sînt autorizate de stat.

(2) Relaţiile dintre organizatorii de loterii totalizatoare (pariuri mutuale) şi alte

jocuri de risc ce au obţinut licenţa în modul stabilit de legislaţie şi participanţii la

jocuri se stabilesc în contractul respectiv.

În cazurile prevăzute în regulile de organizare a jocurilor, contractul dintre

organizatorul jocului şi participantul la joc se încheie prin transmiterea de către

organizator către participant a biletului de loterie, a chitanţei sau a unui alt

document.

(4) Propunerea de încheiere a contractului prevăzut la alin.(1) trebuie sa conţină

clauze privind termenul de desfăşurare a jocurilor, modul de determinare a

cîştigului şi a mărimii acestuia.

(5) Daca organizatorul refuză să desfăşoare jocul în termenul stabilit, participanţii

la joc sînt în drept să-i ceară recuperarea prejudiciului real cauzat de

contramandarea sau anularea jocului.

(6) Cîştigul obţinut de persoana care, potrivit condiţiilor de desfăşurare a jocului,

este recunoscută drept cîştigătoare trebuie să-i fie acordat de organizatorul jocului

în mărimea, în forma şi în termenele prevăzute în condiţiile jocului, iar daca nu

este prevăzut un termen de plată a cîştigului, nu mai tîrziu de 12 zile de la

anunţarea rezultatelor jocului.

31. Tranzacția

În cadrul contractului de ranzacţie, părţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărîri judecătoreşti. Pentru încheierea tranzacţiei se cere capacitatea necesară de a dispune de obiectul tranzacţiei.Tranzacţia poate stipula o penalitate pentru cel care omite să o execute.Nu se poate face tranzacţie cu privire la capacitatea persoanei sau la alte chestiuni care interesează ordinea publică. Se poate încheia tranzacţie asupra unei acţiuni civile ce derivă dintr-o infracţiune.. Astfel, tranzacţia nu poate fi în cheiată cu privire la capacitatea persoanei şi cu privire la actele care priveşte ordinea publică.

79

Prin acte ce priveşte capacitatea persoanei este necesar de înţeles acele categorii de acte care privesc aptitudinea persoanei de a se prezenta în calitate de pîrît sau reclamant sau într-o altă careva calitate în cadrul procesului civil. Desemenea tranzacţia nu este admisă în ce priveşte schimbarea calităţii procesuale. Spre exemplu, obiect al tranzacţiei nu poate servi schimbarea calităţii vînzătorului bunului în cazul de evicţiune, astfel cum acesta să nu vină de partea cumpărătorului ci de partea celui ce a indus situaţia de evicţiune. Deasemenea obiect al tranzacţiei nu poate fi considerarea capacităţii sau incapacităţii persoanei de a săvîrşi anumite acte, indiferent de faptul dacă este aceasta persoană fizică sau juridică între părţi autoritatea lucrului judecat. Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare. între părţi autoritatea lucrului judecat. Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare. Tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice. Eroarea de drept nu este un temei de nulitate a tranzacţiei. Tranzacţia care este fondată pe un titlu nul este lovită, de asemenea, de nulitate cu excecpţia cazului când părţile au acoperit în mod expres nulitatea. Tranzacţia fondată pe un înscris ulterior recunoscut fals este nulă. Tranzacţia privind un proces început este nulă dacă părţile sau una din ele nu ştie că litigiul a fost terminat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Dacă părţile au încheiat o tranzacţie privind toate afacerile dintre ele, descoperirea ulterioară a unui document care le era cunoscut nu este un temei de nulitate a tranzacţiei, cu excepţia cazului când a fost ascuns de una din părţi, sau cu ştiinţa acesteia, de un terţ

Tranzacţia este nulă daca are doar un obiect şi dacă documentele descoperite dovedesc că una din părţi nu avea nici un drept.

Prezentul articol presupune două ipoteze: una ce priveşte posibilitatea părţilolr de a stabili clauze generale ale tranzacţiei asupra tuturor domeniilor relaţiilor dee afaceri între două sau mai multe persoane, iar prin urmare de a exclude în primul rând formulările de concretizare a fiecărui litigiu, iar în cel de-al doilea rând se presupune posibilitatea ca clauzele tranzacţiei să aibă referinţă la afacerile viitoare. Aceest fapt în mare măsură ar uşura relaţiile de afacere dintre agenţii economici, precum şi dintre alte categorii de persoane, iar drept rezultat s-ar exclude eventuala procedură judeecătorească pentru toate cazurile neânsemnate. Cea de-a doua ipoteză priveşte situaţia în care se declară uun principiu-prezumţie a faptului că părţile contractante au cunoştinţă despre întreg conţinutul şi forma activităţilor ce le au ca obiect al relaţiilor dintre ele. Prin urmare, chiar dacă apare un careva document, care într-un fel careva ar submina trăinicia relaţiiloor întrte părţile contractante, acecsta nu poate servi drept temei de declarare a nulităţii, chiar dacă de acest document, la încheierea trranzacţiei, nu s-a pomenit. Excepţie de la acestă regulă face parte cazul în care documentul acesta a fost tăinuit de către una

80

din părţi sau cu ştirea acesteia. În acest caz tranzacţia se consideră nulă. Astfel, dacă de fapt a avut loc tăinuirea acestui document, însă, aceasta nu este culpa uneia din păărţi aceasta nu poate duce după sine nulitatea tranzacţiei. Greşelile de calcul comise de una din părţi la încheierea tranzacţiei nu păăgubesc pe nici una din părţi şi urmează a fi reparate.

Articolul 1338 Cod civil stabileşte un principiu-prezumţie, conform căruia

greşelile de calcul nu păgubesc partea care le-a făcut. Prin urmare, dacă aceste

greşeli cauzează careva prejudicii ceeleilalte părţi la tranzacţie, partea care a

comis greşala urmează a înlătura consecinţele acesteia. Astfel, în virtutea

greşelii, contractul de tranzacţie nu este considerat nul, chiar dacă la

cunoaşterea acestui fapt, cel ce a comis greşala nu ar fi încheiat tranzacţia.

Greşelile de calcul pot servi temei de declarare a nulităţii contractului de tranzacţie dacă acestea au fost comise de către o terţă persoană, iar posibilitatea de a fi verificate de partea interesată era exclusă. Calculul greşit poate fi comis, spre exemplu, atunci când părţile contractante nu corect au partajat suprafaţa terenului moştenit, incorect s-au numărat sumele de bani etc. Nu poate fi considerat calcul greşit comis de către uuna din părţi, dacă în realitate calculul a fost făcut de către una din părţi, dar sarcina calculării aparţinea tuturor părţilor la contract, dar acestea nu au făcut nici calculul, acordînd încrederea celui ce a realizat-o de facto, nici nu au verificat corectitudinea calculării.

32. Obligațiile ce se nasc din cauzarea de daune

Doctrina dreptului civil distinge două categorii de obligații, și anume, obligațiile

contractuale ce iau naștere și se constituie în baza contractelor prin acordul părților

și cele necontractuale sau care iau naștere din temeiurile prevăzute de lege.

Obligațiile date se mai numesc și obligații din cauzarea de daune sau obligații

delictuale. Conform, art. 1398 CC,în cadrul obligațiilor delictuale este menționat

faptul că cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să

repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul

moral cauzat prin acţiune sau omisiune, care prevede temeiul şi condiţiile generale ale răspunderii delictuale. Atunci cînd persoana care a cauzat o daună și întrunește condițiile prvăzute la capitolul dat, ea va fi obligată să repere acest prejudiciu și va avea calitatea de debitor, iar persoana vătămată ce are dreptul de a i se repara prejudicial are calitatea de creditor. Însă nu doar persoana vătămată poate avea calitatea de creditor, deoarece atunci cînd persoana fizică-creditor decedează sau atunci cînd pentru fapa delictuală răspunde altă persoană, în cazurile date va fi vorba de succesori-creditori sau personae responsabile în cadrul institutului de tutelă și curatelă. Sau

81

persoanele cevor răspunde conform obligațiunilor de serviciu sau în alte cazuri exspres prevăzute de lege. Obiectul obligației delictuale reprezintă despăgubirea de ordin patrimonial ce urmează a fi plătită de debitor persoanei vătămate, care are rolul de a restabili drepturile patrimoniale și nepatrimoniale, cît și repararea prejudicului nematerial sau moral. Conținutul obligației delictuale, este dreptul creditorului de a cere repararea integral a prejudiciului cauzat și obligația debitorului de a efectua acțiuni positive în scopul reparării prejudiciului cauzat. Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăţie se repară numai în cazurile

expres prevăzute de lege.

O altă persoană decât autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul

numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu

consimţământul persoanei vătămate şi dacă fapta autorului nu vine în contradicţie

cu normele de etică şi morală.

Temeiul răspunderii delictuale este componenţa delictului civil. Componenţa

delictului civil include următoarele elemente (condiţii): prejudiciul, fapta ilicită,

raportul cauzal dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia. Acestea sunt condiţiile

generale necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale. Lipsa unei condiţii,

potrivit regulii generale, exclude răspunderea delictuală, cu excepţia cazurilor

expres prevăzute de lege când răspunderea delictuală se poate angaja şi în lipsa

unor condiţii. Dacă legea modifică sau restrânge cercul condiţiilor necesare pentru

angajarea răspunderii delictuale, suntem în prezenţa unor condiţii speciale.

Debitor în cadrul obligaţiei delictuale este, potrivit regulii generale, autorul

faptei ilicite. Nu întotdeauna calitatea de autor al faptei ilicite şi debitor în obligaţia

delictuală o întruneşte aceeaşi persoană. Astfel, comitentul repară prejudiciul

cauzat de prepusul său în legătură cu exercitarea funcţiilor încredinţate (art. 1403

Cod civil), părinţii sau tutorele repară prejudiciul cauzat de copilul lor minor care

n-a împlinit 14 ani.

Printre împrejurările care înlătură caracterul ilicit al faptei şi, deci, răspunderea

delictuală legiuitorul a enumerat pentru prima dată consimţământul persoanei

vătămate. Fapta prejudiciabilă nu va avea caracter ilicit atunci când persoana

vătămată a consimţit în prealabil la săvârşirea unei fapte, ştiind că este posibil să i

se cauzeze un prejudiciu. Suntem în prezenţa unei clauze de nerăspundere (alin. 2,

art. 603 indică un caz în care asemenea clauze nu se admit sub sancţiunea nulităţii

lor). Prin această clauză persoana îşi dă consimţământul nu la producerea

prejudiciului, ci la săvârşirea unei fapte, la desfăşurarea unei activităţi, care

potenţial ar putea produce un prejudiciu. Clauzele de nerăspundere nu sunt admise

în materia răspunderii delictuale dacă contravin normelor de etică şi morală. Ca

urmare a acestui fapt clauza de nerăspundere nu va elibera delincventul de

răspundere în materia prejudiciului cauzat fiinţei umane prin vătămarea sănătăţii

sau a integrităţii corporale.

82

Răspunderea civilă delictuală are două funcții importante: compensațională, ce

are menirea de a înlătura urmările consecințele negative ce au apărut ca urmare a

acțiunilor ilicite și cauzării daunelor, restabilind pe cît este posibil situația

anterioară producerii cazului dat; educative-preventivă, care stimulează respectarea

legislației, atitudinea respectuoasă și grijulie față de viața și sănătatea persoanei

fizice și de proprietatea publică și privată.

Nu este pasibil de reparare prejudiciul cauzat de o persoană în stare de legitimă

apărare.Dacă în timpul apărării împotriva unui atac injust s-a cauzat prejudiciu

unui terţ, prejudiciul urmează să fie reparat de atacator.

Cauzarea prejudiciului cu depăşirea limitelor legitimei apărări se consideră a fi

ilicită. În acest caz autorul faptei ilicite va fi obligat să repare integral sau parţial

prejudiciul dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea

prejudiciului sau la agravarea lui.

Prejudiciul cauzat de o persoană în caz de extremă necesitate urmează a fi reparat

de ea. Luând în consideraţie împrejurările în care a fost cauzat prejudiciul, instanţa

de judecată poate obliga la repararea lui terţul în al cărui interes a acţionat autorul

prejudiciului sau poate exonera de obligaţia de reparare, integral sau parţial, atât

autorul prejudiciului, cât şi terţa persoană. Prejudiciul produs în urma stingerii sau

localizării unui incendiu va fi repart de autorul incendiului.

Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său în funcţiile

care i s-au încredinţat.

Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate

exonera dacă va dovedi că s-a conformat întocmai instrucţiunilor

comitentului.Prejudiciul se consideră cauzat de către executant în cadrul

îndeplinirii funcţiilor încredinţate de comitent dacă executantul a acţionat, atunci

când a săvârşit fapta prejudiciabilă, în interesul comitentului, în limitele funcţiilor

şi însărcinărilor încredinţate şi cu respectarea instrucţiunilor şi ordinelor date de

comitent. Dacă este întrunită această condiţie, se exclude dreptul de regres a

comitentului împotriva prepusului. Pentru a exclude regresul prepusul trebuie să

probeze că, cauzând prejudiciu, s-a conformat întocmai instrucţiunilor

comitentului.Comitentul nu va răspunde pentru prejudiciul cauzat de executant

prin faptele ce nu au nici o legătură cu funcţia încredinţată, chiar dacă ele au fost

săvârşite în timpul exercitării acesteia.

Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau prin nesoluţionarea în

termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu

funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică.

Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei

grave. Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat

prin acţiunile indicate în alin.

Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte în măsura în care cel prejudiciat a

omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.În

cazul în care o autoritate publică are o obligaţie impusă de un act adoptat în scopul

83

protecţiei contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea răspunde

pentru prejudiciul de acest fel cauzat sau nepreîntâmpinat prin neexecutarea

obligaţiei, cu excepţia cazului când autoritatea publică demonstrează că a dat

dovadă de diligenţă rezonabilă în executarea obligaţiei.Autoritatea publică nu

răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea

de a-l adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege.

Răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de

cercetare penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor de

judecată.Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere

ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma

arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin

aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii

corecţionale se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de

răspundere ale organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale

procuraturii şi ale instanţelor de judecată.Statul se exonerează de răspundere în

cazul când persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea

prejudiciului prin autodenunţ.

Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi

(adoptatori) sau de tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în

supravegherea sau educarea minorului.

Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul când se afla sub

supravegherea unei instituţii de învăţământ, de educaţie sau instituţii curative ori a

unei persoane obligate să-l supravegheze în bază de contract, acestea răspund

pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din vina lor.

Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţământ, de

educaţie sau curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată

cu atingerea majoratului acestuia sau o dată cu dobândirea unor bunuri suficiente

pentru repararea prejudiciului.

Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat,

potrivit regulilor generale. În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri

sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat,

integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori) sau curator dacă nu

demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.Obligaţia părinţilor

(adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între 14

şi 18 ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum

şi în cazul când, înainte de a fi atins majoratul, acesta dobândeşte bunuri sau

venituri suficiente pentru repararea prejudiciului.

Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu

răspunde tutorele sau instituţia obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează

că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a

84

repara prejudiciului cauzat de o persoană declarată incapabilă nu încetează în cazul

cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu. Dacă tutorele,

chemat la răspundere în conformitate cu alin. (1) pentru prejudiciul cauzat vieţii şi

sănătăţii, a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar

autorului prejudiciului dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd

cont de starea materială a persoanei vătămate şi a autorului prejudiciului, precum şi

de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau parţială a

prejudiciului din contul autorului.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană aflată în imposibilitatea

de a conştientiza acţiunile sale ori de a le dirija

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit

Persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea

înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea

energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii

etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu

demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore (cu excepţia cazurilor

în care dauna a survenit ca urmare a exploatării navelor aeriene) sau din intenţia

persoanei vătămate.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale o partă proprietarul unui

animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului răspunde de

prejudiciul cauzat de acesta, fie că se află în paza sa, fie că a scăpat de sub pază.

Obligaţia reparaţiei apare dacă persoana care, în baza contractului încheiat cu

posesorul animalului, şi-a asumat obligaţia de a supraveghea animalul răspunde

pentru prejudiciul cauzat de acesta dacă nu demonstrează nevinovăţia sa.

Proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în întregime sau a unei părţi, a construcţiei cînd surparea este rezultatul lipsei de întreţinere corespunzătoare sau al unui viciu de constructive sau persoana

care s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia sau care este

obligată să o întreţină în stare corespunzătoare în temeiul dreptului de folosinţă ce i

s-a acordat răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat în urma

surpării construcţiei sau a unei părţi a ei.

În cazul căderii sau scurgerii din constructive răspunde persoana care are

construcţia în posesiune. Această regulă nu se aplică în cazul în care prejudiciul s-a

produs prin forţă majoră ori din vina celui prejudiciat.

. Răspunderea pentru dauna cauzată în comun de mai multe persoane, acestea

poartă răspundere solidară.Poartă răspundere solidară nu doar autorul faptei

cauzatoare de prejudicii, ci şi cel care l-a instigat sau l-a susţinut, precum şi cel

care a beneficiat în mod conştient de un folos în urma daunei cauzate altuia.Dacă

este imposibil să se determine cotele despăgubirilor datorate de debitorii solidari,

ei vor fi răspunzători în cote egale.

Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat prejudicial îl are persoana care a

reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană. Are dreptul la o acţiune de regres

85

împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate dacă legea

sau contractul nu prevede altfel.Statul, în cazul reparării prejudiciului în temeiul

art. 1405 CC. Părinţii (adoptatorii), tutorii sau curatorii, precum şi organizaţiile

prevăzute la art. 1406-1408 care au reparat prejudiciul cauzat de un minor sau de o

persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, nu au drept de regres împotriva

acestora.

Instanţa de judecată stabileşte felul despăgubirii în funcţie de circumstanţe. Ea

va lua hotărîre diferită de cererea păgubitului numai din motive întemeiate, obligă

autorul prejudiciului să pună la dispoziţie un bun de acelaşi gen şi de aceeaşi

calitate, să repare bunul pe care l-a deteriorat ori să repare integral prin echivalent

bănesc prejudiciul cauzat. Instanţa de judecată stabileşte cuantumul reparaţiei prin

echivalent bănesc în funcţie de întinderea prejudiciului la data pronunţării hotărîrii.

Persoana vătămată poate cere despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul care a

apărut după pronunţarea acestei hotărîri. Repararea prejudiciului prin echivalent

bănesc se face prin încasarea unei sume globale în folosul persoanei vătămate sau

prin stabilirea unei redevenţe. În cazul în care se stabileşte o redevenţă, debitorul

poate fi obligat la depunerea unei garanţii.

Prejudiciul cauzat din intenţia persoanei vătămate nu se repară.

Dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau

la agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăţie a persoanei

vătămate. Culpa gravă a persoanei vătămate nu constituie temei de reducere a

despăgubirii în cazurile prevăzute la art. 1405 şi nici în cazurile în care prejudiciul

a fost cauzat unui minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani sau a unei persoane

lipsite de capacitatea de exerciţiu.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămarea a integrităţii corporale sau

prin altă vătămare a sănătăţii.

autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau

venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi

cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii – de tratament, de

alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărarea unui

vehicul special, de reciclare profesională etc.

Răspunderea în caz de deces a persoanei vătămate.

În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale

sau a altei vătămări a sănătăţii, dreptul la despăgubire îi au:

a) persoanele inapte de muncă care erau întreţinute de defunct sau care, la

data decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinere;

b) copilul persoanei născut după decesul ei;

c) unul dintre părinţi, soţul sau un alt membru al familiei defunctului,

indiferent dacă este apt pentru muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de

copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vîrsta

de 14 ani sau care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din

cauza sănătăţii, conform avizului organelor medicale abilitate;

d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru

muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui.

86

(2) Dreptul la despăgubire se recunoaşte:

a) minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;

b) elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor

(cu excepţia studiilor efectuate la fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel

mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani;

c) femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit

vîrsta de 60 de ani – pe viaţă;

d) invalizilor, pe durata invalidităţii;

e) unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului,

ce îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct, pînă la

împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea stării sănătăţii, confirmată

prin aviz de organele medicale abilitate.

(3) Determinarea cuantumului despăgubirilor pentru pierderea

întreţinătorului se efectuează conform legii.

(4) Persoanele obligate să repare prejudiciul cauzat prin deces vor fi ţinute să

compenseze şi cheltuielile de înmormîntare necesare, ţinînd cont de statutul social

al defunctului ţi de obiceiurile locale, persoanei care le-a suportat.

Repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă

vătămare a sănătăţii ori prin deces. Plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat

prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin

deces se efectuează în rate lunare. Compensarea cheltuielilor ce vor fi suportate din

cauza vătămării integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii poate fi

stabilită cu anticipaţie, în baza avizului organului medical abilitat, inclusiv pentru

achitarea prealabilă a serviciilor şi bunurilor necesare, ca foaie la sanatoriu, bilete

de călătorie, mijloace speciale de transport etc. La cererea persoanei îndreptăţite de

a primi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale

sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, instanţa de judecată poate stabili,

dacă există motive întemeiate, ţinînd cont de posibilităţile persoanei responsabile,

achitarea despăgubirilor în formă de plată unică pentru o perioadă de cel mult 3

ani. În caz de lichidare a persoanei juridice răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat

prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin

deces, sumele respective sînt capitalizate potrivit legii.

Dacă, din cauza vătămării integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii,

capacitatea de muncă a scăzut ulterior faţă de capacitatea pe care persoana

vătămată a avut-o în momentul cînd i s-a atribuit despăgubirea, ea are dreptul să

ceară un spor corespunzător a cuantumului despăgubirii.

Persoana obligată să plătească despăgubirea, are dreptul să ceară reducerea

ei corespunzătoare în cazul în care capacitatea de muncă a persoanei vătămate a

crescut faţă de capacitatea din momentul atribuirii despăgubirii. Sumele datorate

pentru repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin

altă vătămare a sănătăţii ori prin deces vor fi indexate conform legii.

Reparaţia prejudiciului moral are loc atunci cînd persoanei i s-a cauzat un

prejudiciu moral (suferinţe fizice şi psihice) prin fapte ce atentează la drepturile ei

87

personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţia, instanţa

de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului

prin echivalent bănesc. Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi

întinderea prejudiciului patrimonial. Reparaţia prejudiciului moral se face şi în

lipsa vinovăţiei autorului faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin

condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a

arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea în

calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii corecţionale şi în alte

cazuri prevăzute de lege. Acţiunea în reparare a prejudiciului se prescrie în termen

de 3 ani începînd cu momentul în care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să

cunoască existenţa prejudiciului şi persoana obligată să-l repare. Răspunderea

pentru prejudicial cauzat de produse defectuoase are loc atît in cadrulrela țiilor

necontractuale cît și contractuale, deoarece conform atr.1399 prevederile normelor

cu privire la obligațiile care iau naștere în urma cauzării de daune, sînt aplicabile și

în cazul prejudiciilor contractuale în afara celor care reies direct din reglementarea

drepturilor și obligațiilor părților contractante. Controlul calităţii a apărut în

Europa, mai întîi fiind garantată prin perpetuarea tradiţiilor meşteşugăreşti, iar

apoi, odată cu revoluţia industrială, prin introducerea în cadrul diferitor etape ale

procesului de producţie a inspecţiei calităţii. Cu toate acestea, anume în Statele

Unite, după cel de-al II-lea război mondial, datorită unor factori obiectivi precum

ar fi reorientarea masivă a factorilor de producţie de la mărfurile cu destinaţie

militară către cele cu destinaţie civilă, creşterea bruscă a concurenţei, creşterea

cerinţelor consumatorilor faţă de calitatea produselor etc., a evoluat un cadru

legislativ distinct în problema protecţiei consumatorului şi responsabilităţii pentru

calitatea necorespunzătoare a produselor. Acesta s-a dovedit a fi un proces

complex de elaborare şi punere în acţiune a standardelor de calitate, a

mecanismelor de administrare şi control al calităţii la nivel naţional, a normelor

materiale privind responsabilitatea civilă, administrativă şi penală pentru punerea

în circulaţie a produselor necalitative, a procedurilor de remediere şi a

mecanismului de protecţie judiciară a drepturilor persoanelor prejudiciate în urma

consumului sau utilizării unor produse defectuoase.

Conform „principiului răspunderii obiective”, producătorul este responsabil

de prejudiciul cauzat de produsul său chiar şi în lipsa oricărei vinovăţii.

Secţiunea a 2-a „Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de produse

defectuoase” a Capitolul XXXIV „Obligaţiile care nasc din cauzarea de daune” al

Codului civil a fost inspirată aproape în totalitate de Directiva Consiliului Uniunii

Europene 85/374/EEC cu privire la aproximarea legilor, regulamentelor şi

dispoziţiilor administrative ale Statelor Membre privind răspunderea pentru

produsele defectuoase, adoptată la 25.07.1985 (în continuare – „Directiva

85/374/EEC”). Este o tendinţă extrem de pozitivă, avînd în vedere aspiraţiile

Republicii Moldova de integrare europeană. Totodată, această constatare mai este

importantă şi pentru aplicarea corectă a noului concept, proces care poate fi

realizat cu succes dacă se va lua în consideraţie practica interpretării şi aplicării

unor norme echivalente de către Curtea Europeană de Justiţie.

88

Dispoziţiile secţiunii analizate ridică semnificativ nivelul de protecţie

împotriva produselor defectuoase deoarece, în primul rînd, acestea încurajează

producătorii să întreprindă eforturi maxime pentru a pune în circulaţie doar

produse inofensive, iar în al doilea rînd, odată ce efectul preventiv a eşuat şi

defectul produsului a provocat un prejudiciu, oferă victimei posibilitatea obţinerii

reparaţiei prejudiciului din partea producătorului. Răspunderea producătorului

poate fi caracterizată drept una: (1) obiectivă (nu este necesară proba vinovăţiei),

(2) relativă (producătorul este eliberat de răspundere în cazul în care va dovedi

unele circumstanţe expres prevăzute), (3) limitată în timp (producătorul este ţinut

responsabil pentru o perioadă limitată de timp), (4) solidară (dacă mai mulţi

producători sînt responsabili, victima poate pretinde oricăruia repararea integrală a

prejudiciului), (5) care atribuie victimei sarcina de a proba defectul produsului,

existenţă şi întinderea prejudiciului şi raportul de cauzalitate dintre defect şi

prejudiciu, (6) care nu poate fi eliminată sau limitată la dorinţa părţilor.

33. Obligațiile ce se nasc din dobândirea sau reținerea unor bunuri

fără just temei ( Îmbogățirea fără justă cauză).

Îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă un fapt juridic licit, care conform

prevederilor art.8 generează drepturi şi obligaţii pentru participanţii la raporturi

juridice civile, potrivit cărui orice persoană care şi-a majorat patrimoniul său prin

reducerea corelativă a patrimoniului altei persoane fără a fi îndreptăţită de un temei

juridic este obligată să restituie ceea ce nu-i aparţine. Tradiţional, aceste raporturi

sunt denumite îmbogăţire fără justă cauza.

Are dreptul de a cere restituirea prestației, persoana care, fără temei legal sau

contractual, a dobîndit ceva (acceptant) ca urmare a executării unei prestații de

către o altă persoană (prestator) sau a realizat in alt mod o economie din contul

altuia este obligat să restituie acestei alte persoane ceea ce a primit sau a

economisit. Nu este relevant faptul dacă îmbogațirea fără justă cauzaă a avut

loc ca rezultat al comportamentului uneia dintre părți, a unui terț sau ca urmare a

unei cauze independente de voința lor.

Persoana care, pentru executarea unei obligatii prezente sau viitoare, a

prestat ceva altuia, poate cere restituirea prestației dacă: temeiul raportului

obligațional a decazut ulterior; obligatia este blocata de o excepție care exclude

pe termen lung posibilitatea executarii ei.

Pretenția de restituire este exclusă dacă: prestația a corespuns unei obligații

morale; acceptantul va dovedi că prestatorul știa despre inexistența obligației,

dar a executat totuși prestația sau că acesta a prestat in scopuri filantropice și de

binefacere; pretenția de restituire a celor prestate pentru executarea unui

contract nul, ar contraveni scopului protector al normei care a instituit nulitatea.

Creditorul obligaţiei respective este numit prestator, iar debitorul - acceptant. În

calitate de acceptant şi prestator pot figura orice persoană juridică şi fizică, inclusiv

incapabilii, or deseori îmbogăţirea fără justă cauză nu depinde de voinţa

dobînditorului.

89

Îmbogăţirea fără justă cauză presupune de fiecare dată o majorare a patrimoniului

dobînditorului din contul patrimoniului prestatorului. Majorarea se poate produce

în rezultatul acţiunilor prestatorului (executarea unei obligaţii inexistente,

supraplata, achitarea repetată a preţului contractului, achitarea unei sume din

greşeală, prestarea unui serviciu nedatorat, etc) care sunt urmate fie de transmiterea

dreptului de proprietate, fie a posesiei şi/sau folosinţei asupra unui bun, fie

transmiterea altui drept patrimonial. În anumite situaţii îmbogăţirea fără justă

cauză se poate produce în rezultatul dispunerii de un bun de către o persoană

neautorizată .

Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic de îmbogăţire fără justă cauză este

important ca îmbogăţirea să se producă în lipsa unui temei legal sau contractual.

Prin derogare, se va considera îmbogăţire fără justă cauză şi situaţia cînd la

momentul îmbogăţirii exista temei juridic, însă ulterior acesta a decăzut.

Normele care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză au drept scop restabilirea

În cazul în care creditorul poate înainta o acţiune bazată pe alte temeiuri legale

(contract, delict, etc.) aplicarea normelor care reglementează îmbogăţirea fără justă

cauză se exclude . Astfel, locatorul va putea cere achitarea chiriei de către locatar

în baza contractului de locaţiune, iar proprietarul unui bun individual determinat va

putea cere restituirea lui de la dobînditorul ilegal pe calea acţiunii în revindecare

(Art. 374 -375 CC).

Îmbogăţirea fără just temei se poate produce în rezultatul celor mai diverse

fapte juridice. Ea poate fi rezultatul acţiunilor acceptantului (culegerea din greşală

a roadei de pe terenul vecin), în rezultatul acţiunilor prestatorului (achitarea

repetată a mărfii procurate) sau în rezultatul acţiunilor terţilor (înmînarea de către

transportator a încărcăturii altei persoane decît destinatarul). Îmbogăţirea fără just

temei poate fi cauzată şi de evenimente. Astfel, suntem în prezenţa unei majorări

nejustificate a patrimoniului dacă în rezultatul inundaţiei roadă de pe terenul unei

persoane a fost amestecată cu roada vecinului şi nu este posibil de le separat

(acensiunea mobiliară)

Temeiul raportului obligaţional se consideră decăzut dacă după efectuarea

prestaţiei nu mai există (dispar) împrejurările care au stat la baza prestaţiei.

(1) Cel care presteaza ceva altuia nu pentru executarea unei obligatii, ci cu

intentia, recunoscuta de acceptant, de a-l determina pe acesta la o anumita

conduita poate cere restituirea prestatiei daca acceptantul nu a avut conduita

urmarita de cel care a prestat.

(2) Pretentia de restituire a prestatiei conditionate este exclusa cind:

a) atingerea scopului era imposibila de la bun inceput si prestatorul cunostea

aceasta;

b) prestatorul, contrar principiilor bunei-credinte, a impiedicat atingerea

scopului

Cel care presteaza nu in scopul executarii unei obligatii, ci in urma

constringerii sau amenintarii poate pretinde restituirea prestatiei, cu exceptia

cazului in care acceptantul dovedeste ca avea un drept asupra prestatiei

90

Bunul dobîndit fără justă cauză trebuie să fie restituit în natură, iar acceptantul,

poartă răspundere faţă de prestator pentru toate lipsurile sau deteriorările

bunurilor obţinute fără justă cauză, inclusiv pentru cele accidentale, care au

survenit după ce acceptantul a aflat sau trebuia să afle despre lipsa justei cauze

pentru prestaţia acceptată. Pîna la acest moment, el raspunde doar pentru intenţie

sau culpă gravă.

În cazul imposibilităţii de a restitui în natură bunul obţinut fără justă cauză,

acceptantul urmează să restituie prestatorului bunul la preţul din momentul

dobîndirii, precum şi să-i repare prejudiciile cauzate prin diminuarea ulterioară

a preţului bunului, dacă nu a restituit preţul imediat dupa ce a aflat lipsa

justei cauze pentru prestaţia acceptată.

Persoana care s-a folosit temporar şi fără justă cauză de bunul altuia fără

intenţia de a-l procura sau de servicii străine, trebuie să remită prestatorului ceea

ce a economisit în urma acestei utilizări, la preţul existent în momentul ţi in locul

încheierii utilizării

Persoana care a transmis unei alte persoane, prin cesiune de creanţă sau în alt

mod, dreptul său în temeiul unei creanţe neexistente sau nevalabile este în

drept să ceară restabilirea situaţiei anterioare, precum şi restituirea documentelor

care certifică dreptul transmis.

Persoana care a dobîndit un patrimoniu fără justă cauză este obligată sa

transmită sau să compenseze persoanei indreptăţite toate fructele pe care le-a

obţinut sau trebuia să le obţină din momentul în care a aflat sau trebuia să afle

despre lipsa temeiului prestaţiei acceptate.

Pentru suma datorată conform alin.(1) se calculează dobindă in condiţiile

art.619.

O dată cu restituirea bunurilor obtinute fără justă cauză sau cu recuperarea

valorii lor, acceptantul este in drept sa ceara prestatorului compensarea

cheltuielilor utile şi necesare de intreţinere şi pastrare a bunurilor, suportate din

momentul cînd era obligat să restituie veniturile, luînd în calcul beneficiile pe

care le-a obtinut. Dreptul la compensarea cheltuielilor se pierde în cazul în care

acceptantul reţine intenţionat patrimoniul susceptibi întoarcerii.

Dacă a dispus de un bun, iar actul de dispoziţie este opozabil persoanei

îndreptăţite, persoana neîndrepăţită este obligată să restituie persoanei

îndreptăţite tot ceea ce a primit în urma actului de dispoziţie. Dacă actul de

dispoziţie are un caracter gratuit, obligaţia se pune în sarcina persoanei care a

obţinut nemijlocit profit în temeiul acestui act.

În cazul în care o prestaţie valabilă faţă de cel indreptăţit este efectuată faţă de o

persoana neîndreptăţită, aceasta este obligată faţă de indreptăţit să restituie

prestaţia.

34. Dreptul succesoral

91

Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate

(cel ce a lăsat moştenirea) către succesorii săi. Deci,moştenirea este o transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte, universală, unitară şi indivizibilă.

Moştenirea are loc conform testamentului, succesiune testamentară sau în temeiul legii, succesiune legală.

În cazul succesiunii, pot fi următorii moştenitori: a) la succesiunea testamentară, persoanele care se aflau în viaţă la

momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi cele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s-au născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sînt sau nu copiii lui, precum şi persoanele juridice care au capacitate juridică civilă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea;

b) la succesiunea legală, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi copii celui ce a lăsat moştenirea concepuţi în timpul vieţii lui şi născuţii vii după decesul acestuia.

(2) la patrimonial vacant, sau chiar și în cadrul unui testament, suucesor poate fi numit statul.

În cadrul dreptului succesoral nu poate fi succesor persoana căreia i s-a atribuit calitatea de successor nedemn din următoarele considerente: a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în testament, a testatorului;a pus piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat şi a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune; Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii (adoptatorii) decăzuţi din drepturile părinteşti şi copiii maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea dacă această circumstanţă este constatată de instanţa de judecată.

Persoana culpabilă de săvîrşirea unor acţiuni ce atrag decăderea din

dreptul la succesiune pote fi chemată, în pofida acestui fapt, la moştenire

dacă cel ce a lăsat moştenirea o iartă exprimînd acest lucru în mod expres

în testament.

Deschiderea succesiunii are loc , în urma decesului persoanei fizice sau declarării morţii ei de către instanţa de judecată, iar momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii lui. Are importanță pentru stabilirea corectă a succesorilor timpul în care a decedat, pentru a stabili comorienţii şi codecedaţii, și succesorii lor.Moştenirea lăsată de fiecare comorient sau codecedat va fi culeasă de proprii moştenitori.

92

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea, iar dacă locul nu este cunoscut, locul unde se află bunurile succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii sucesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai valorosă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile. Patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale (activul succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului. Dacă există cîţiva moştenitori, cotele lor succesorale, pînă la primirea certificatului de moştenitor, aparţin tuturor acestora în calitate de patrimoniu unic. În patrimoniul succesoral intră cota-parte a celui ce a lăsat moştenirea din proprietatea comună, iar dacă împărţirea în natură nu este posibilă, valoarea ei.

Testatorul poate prevedea în testament o anumită avere pe care încă nu o stăpînea la momentul întocmirii testamentului, dar care, la deschiderea succesiunii, trebuie să fie în proprietatea sa. Inadmisibilitatea transmiterii prin moştenire a drepturilor şi obligaţiilor cu caracter personal În patrimoniul succesoral nu se includ drepturile şi obligaţiile patrimoniale care poartă caracter personal şi care pot aparţine doar celui ce a lăsat moştenirea şi nici drepturile şi obligaţiile, prevăzute de contract sau de lege, care sînt valabile numai în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui. Drepturile nepatrimoniale ale celui care a lăsat moştenirea neincluse în patrimoniul succesoral pot fi realizate şi apărate de către succesorii în modul prevăzut de lege. Dacă testatorul a testat un bun care aparţine unei alte persoane, aceasta are dreptul la revendicarea bunului pe principii generale.Dacă patrimoniul defunctului conţine bunuri care aparţin unei alte persoane, determinarea acestei părţi din patrimoniu şi transmiterea ei persoanei îndreptăţite sînt obligatorii. În timpul vieții și la dorința proprie, fiecare persoană este în drept de a se exprima asupra soartei patrimoniului care îi aparține și acest lucru poate să-l facă întocmind un testament. Testamentul este un act juridic solemn, unilateral, revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratiui, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele. Testator poate fi doar persoana cu capacitate de exerciţiu.

Testatorul poate determina în testament cotele succesorale pentru moştenitorii menţionaţi în el sau poate indica în mod concret cărui moştenitor ce parte din patrimoniu îi va trece în proprietate. Dacă în testament nu există astfel de indicaţii, patrimoniul succesoral se împarte egal între moştenitori, iar dacă în testament sînt menţionaţi cîţiva moştenitori, dar este stabilită cotă

93

succesorală numai unuia dintre ei, ceilalţi moştenesc în părţi egale patrimoniul rămas. Testatorul este în drept să substituie succesorul desemnat dacă acesta din urmă decedează pînă la deschiderea moştenirii, nu acceptă sau renunţă la moştenire, sau este privat de dreptul la moştenire. În cazul în care cotele-părţi determinate în testament nu includ întregul

patrimoniu succesoral, pentru partea netestată se aplică prevederile succesiunii

legale sau vacante, care se referă şi la moştenitorii legali cărora le-a fost testată o

parte din avere dacă testamentul nu prevede altfel.

Testatorul poate dezmoşteni pe unul, pe cîţiva sau pe toţi moştenitorii legali şi

nu este obligat să motiveze acest fapt. În cazul dat, persoana dezmoştenită prin

dispoziţie testamentară expresă nu poate deveni moştenitor legal asupra părţii

netestate din avere şi nici asupra cotelor-părţi la care au renunţat moştenitorii

testamentari

Dacă testatorul a determinat persoana moştenitorului prin carateristici care pot fi

proprii mai multor persoane şi nu se poate stabili pe care dintre ele a avut-o în

vedere testatorul, toate persoanele se consideră moştenitori cu drept la cote-părţi

egale.

Moştenitorii legali nedesemnaţi în testament îşi păstrează dreptul la moştenire asupra părţii netestate din avere. Ei, de asemenea, moştenesc şi partea testată din avere dacă, la momentul deschiderii moştenirii, în viaţă nu se afla nici unul dintre moştenitorii testamentari sau adică toţi au renunţat la moştenire.

Dacă înreaga avere a fost divizată între moştenitori conform testamentului, dar la momentul deschiderii unul dintre ei nu mai este în viaţă, moştenirea legală nu va avea loc, iar cota lui succesorală va fi repartizată în mod egal între ceilalţi moştenitori testamentari.

Testamentul poate fi întocmit doar în una din următoarele forme: a) olograf – scirs în întregime personal, datat şi semnat de testator; b) autentic - autentificat notarial, precum şi asimilat cu cel autentificat

notarial; c) mistic – scris în întregime, datat şi semnat de testator, strîns şi sigilat

şi apoi prezentat notarului, care aplică inscripţia de autentificare pe plic şi îl semnează împreună cu testatorul.

Din cauza imposibilității de fapt de a întocmi notarial un testament de către o persoană care este în imposibilitate să facă aceasta din cauza anumitor împrejurări, testamentele date vor fi recunoscute asimilate celor autentificate notarial și anume, testamentele autentificate de:

a) medicul principal, şeful, adjuncţii lor în probleme medicale, medicul de serviciu al spitalului, al unei alte instituţii medicale, al sanatoriului, drectorul sau medicul principal al azilului pentru invalizi şi bătrîni dacă testatorul se tratează sau locuieşte într-o astfel de instituţie; şeful expediţiilor de explorări, expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă testatorul se află într-o astfel de expediţie;

94

b) căpitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află pe navă sau în aeronavă;

c) comandamntul (şeful) unităţii, marii unităţi, institutului şi colegiului ilitar dacă la locul aflării lor nu există notar şi dacă testatorul este militar sau îndeplineşte serviciul în unitatea militară sau este persoană civilă sau membru al familiei acestuia;

d) şeful instituţiei de privaţiune de libertate dacă testatorul se află în locuri de privaţiune de libertate.

(2) Testamentul autentificat conform prevederilor alin. (1) se expediază cel tîrziu a doua zi după autentificare unuia dintre notarii de la locul instituţiei date.

Dacă testatorul, dintr-o anumită cauză, nu poate semna personal testamentul, la rugămintea şi în prezenţa lui, precum şi în prezenţa a cel puţin 2 martori şi a notarului, poate semna o persoană. În acest caz, trebuie indicată cauza care l-a împiedicat pe testator să semneze personal. Martorii de asemenea semnează în testament.Dar nu pot fi martori testamentari persoanele care nu au atins majoratul, cele lipsite de capacitate de exerciţiu, moştenitorii testamentari şi rudele lor pe linie ascendentă şi descendentă, surorile, fraţii, soţul (soţia) şi legatarul. Notarul, o altă persoană care autentifică testamentul, martorii, precum şi persoana care a semnat testamentul în locul testatorului, nu au dreptul, pînă la deschiderea succesiunii, să dea publicităţii date despre conţinutul testamentului, despre întocmirea, modificarea sau revocarea lui. În testament trebuie să se indice data întocmirii lui. Lipsa datei atrage nulitatea testamentului doar dacă nu sînt înlăturate dubiile privind capacitatea de exerciţiu a testatorului la momentul întocmirii, modificării sau revocării testamentului, precum şi în cazul existenţei a cîtorva testamente.

Testatorul poate modifica sau revoca testamentul în orice moment, întocmind unui nou testament, care revocă în mod direct, total sau parţial, testamentul anterior ce contravine noului testament sau prin depunerea unei cereri la notar sau prin distrugerea tuturor exemplarelor testamentului olograf. Testamentul revocat printr-un testament întocmit mai tîrziu nu poate fi restabilit nici în cazul în care testamentul ulterior va fi revocat prin depunerea unei cereri doarece doar ultimul testament, chiar dacă are același conținut ca cele anterioare, este valabil. Dacă testatorul a întocmit cîteva testamente care se completează şi nu se substituie integral unul pe altul, toate testamentele rămîn în vigoare. Există un șir de cause în cadrul cărora, testamentul nu are putere legală și anume: dacă unica persoană în a cărei favoare a fost întocmit decedează înaintea testatorului; în cazul în care unicul moştenitor nu acceptă moştenirea; dacă averea testată dispare în timpul vieţii testatorului sau este înstrăinată de acesta; în partea în care încalcă rezerva succesorală.

95

Ca și orice alt act juridic și testamentul este nul dacă sînt prezente condiţiile de

nulitate a actelor juridice. De exemplu în următoarele cazuri, cum ar fi: dispoziţiile

testamentare care contravin legii sau intereselor publice, precum şi condiţiile care

nu sînt clare sau contravin una alteia, sînt nule, testamentul întocmit cu

nerespectarea formei stabilite de lege este nul, testamentul este declarat nul de

către instanţa de judecată. Cît și unele dispoziții separate din testament pot fi

declarate nule.

Dacă dintre cîteva dispoziţii testamentare una nu mai are putere legală sau este

nulă, iar testatorul nu a lăsat alte dispoziţii, restul dispoziţiilor testamentului rămîn

în vigoare.

În cazul declarării nulităţii testamentului, moştenitorul privat prin acest testament

de dreptul la moştenire are dreptul la opţiune în cadrul succesiunii legale conform

regulilor generale.

Valabilitatea testamentului poate fi contestată, în temeiul condiţiilor de

nulitate a actelor juridice, de către moştenitorii legali şi de alte persoane interesate.

Acţiunea privind declararea nulităţii testamentului poate fi intentată în termen

de un an de la data deschiderii succesiunii, însă acest termen nu se extinde asupra

acţiunii proprietarului dacă testatorul a testat din greşeală o avere străină ca fiind a

sa.

În lipsa indicaţiilor în testament, executarea lui se pune în sarcina

moştenitorilor testamentari. Aceştia pot încredinţa prin contract executarea

testamentului unuia dintre ei sau unei alte persoane.

În scopul executării întocmai a dispoziţiilor testamentare, testatorul poate

desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari, atît dintre

moştenitorii testamentari, cît şi dintre persoanele care nu sînt moştenitori. În

ultimul caz, este nevoie de acordul executorului testamentar, aceasta exprimîndu-l

în scris pe testament sau în cererea anexată acestuia.

Executorul testamentar este în drept să refuze în orice moment executarea

obligaţiei pe care i-a încredinţat-o testatorul, fapt care trebuie să-l aducă în

prealabil la cunoştinţa moştenitorilor.

Dacă există mai mulţi executori testamentari, se admit acţiuni individuale

numai în cazul pazei patrimoniului succesoral, în alte cazuri fiind necesar acordul

dintre ei. Executorul testamentar îşi îndeplineşte obligaţiile fără a fi remunerat,

deşi poate primi o recompensă dacă aceasta este prevăzută în testament, din contul

averii succesorale, a cheltuielilor de păstrare şi administrare a averii. Executorul

testamentar care nu este moştenitor nu este în drept să facă alte cheltuieli din

averea succesorală decît cele prevăzute de

După executarea testamentului, executorul este obligat, la cererea moşte-

nitorilor, să le prezinte o dare de seamă despre activitarea sa. Executorul

testamentar îşi îndeplineşte funcţiile pînă la acceptarea succesiunii de către toţi

moştenitorii. Dacă se abate, intenţionat sau din impridenţă, de la îndeplinirea

obligaţiilor încredinţate prin testament, executorul testamentar poartă răspundere

pentru pre-

judiciile cauzate astfel moştenitorilor.

96

Testatorul poate acorda prin testament unei persoane avantaje patrimoniale

(legat) fără a desemna în calitate de moştinitor.

Legatul este o dispoziţie testamentară curpinsă în testament, prin care

testatorul însărcinează unul sau mai mulţi moştenitori să transmită uneia sau mai

multor persoane avantaje patrimoniale.

Persoana în favoarea cărei este făcut legatul se numeşte legatar şi nu are

calitate de moştenitor legătarul este eliberat de răspundere faţă de creditorii

testatorului

Obiect al legatului poate fi transmiterea către cel ce recepţionează legatul

(legatar) în proprietate, folosinţă sau cu un alt drept real a bunurilor care fac parte

din patrimoniul succesoral; obţinerea şi trasmiterea către acesta a bunurilor care nu

fac parte din moştenire; îndeplinirea unei numite munci, prestarea de servicii şi

altele.

Testatorul este în drept să pună în sarcina moştenitorului cărui a testat casa,

apartamentul sau orice locuinţă obligaţia de a transmite unei sau mai multor

persoane dreptul de folosinţă viageră sau pentru anumită perioadă asupra încăperii

de locuit sau a unei anumite porţiuni din ea. La cesiunea ulterioară a dreptului de

proprietate asupra încăperii de locuit, dreptul de folosinţă rămîne în vigoare.

Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit nu se înstrăinează şi nu trece la

moştenitorii legatarului. Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit nu este un

temei pentru membrii familiei legatarului de a locui în ea dacă testamentul nu

prevede altfel Legatul încetează dacă legatarul:

a) nu a solicitat în termenul prevăzut la Art.1492 executarea;

b) nu este în viaţă la data deschiderii moştenirii.

Dacă persoana căreia i se cuvine legatul decedează după deschiderea succesiunii,

nereuşind să-şi exprime acordul, dreptul de a primi legatul trece la moştenitorii ei

dacă legatul nu ţine de persoana legatarului.

Dreptul de a cere de la moştenitor prin instanţă de judecată executarea acţiunii

încredinţate îl are executorul testamentar, iar dacă nu este desemnat nici un

executor, acest drept îl are oricare dintre moştenitori, precum şi alte persoane

interesate.

Moştenirea legală, adică trecerea patrimoniului defunctului către persoanele menţionate în lege, se aplică în cazul în care: a)cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament; b)a fost declarată nulitatea testamentului; c)succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul; d)succesorul testamentar este nedemn. În cazul succesiunii legale, moştenitorii cu drept de cotă egală sînt: a)de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea; b)de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii, atît din partea tatălui, cît şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;

97

c)de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea. (2)Ascendenţii ordinari culeg moştenirea în ordinea proximităţii (apropierii) gradului de rudenie cu cel ce a lăsat moştenirea, respectiv bunicii îi înlătură pe străbunici etc., idiferent de sex şi linie. (3)În cazul moştenirii descendenţilor şi colateralilor se aplică reprezentarea: a)descendenţilor – la infinit; b)colateralilor – pînă la gradul al IV-lea de rudenie inclusiv (colaterali privilegiaţi – nepoţi de frate şi soră, strănepoţi de la frate şi soră; colaterali ordinari – veri primari). (4)Reprezentarea are loc cu respectarea prevederilor art.1504. (5)Părinţii naturali ai celui adoptat şi celelalte rude ale lui de sînge pe linie ascendentă, precum şi surorile şi fraţii lui de sînge, nu moştenesc după moartea celui adoptat sau a descendenţilor lui. Moştenitorii de clasa posterioară sînt chemaţi la succesiunea legală numai dacă lipsesc moştenitori din clasele precedente sau dacă aceştia nu acceptă ori refuză succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi în cazul în care toţi moştenitorii de clasele precedente au fost decăzuţi din dreptul la succesiune.

Prin hotărîre judecătorească, un soţ poate fi privat de dreptul la succesiune legală dacă se confirmă că de facto căsătoria cu cel ce a lăsat moştenirea a încetat cu 3 ani înainte de deschiderea succesiunii şi soţii au locuit separate. Soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune dacă au existat motive pentru declararea nulităţii căsătoriei şi testatorul a intentat în acest sens o acţiune în instanţa de judecată. Dacă moştenitorul moare înaintea celui ce lasă moştenirea, succesorii indicaţi la art.1500 alin.(3) culeg, prin intermediul instituţiei reprezentării, partea din moştenire care i s-ar fi cuvenit moştenitorului decedat. Reprezentarea are drept efect punerea reprezentanţilor în locul şi în dreptul reprezentatului. Nu se admite reprezentarea persoanei la a cărei moştenire s-a renunţat, a persoanei care a renunţat la moştenire, precum şi a nedemnului.

Succesorii de clasa I inapţi pentru muncă au dreptul de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de succesiune legală, rezerva succesorală. Articolul 1506 Apariţia dreptului de a pretinde cotă din rezerva succesorală Dreptul de a pretinde cotă din rezerva succesorală apare în momentul deschiderii succesiunii. Acest drept se transmite prin moştenire. Mărimea rezervei succesorale se determină în funcţie de întregul patrimoniu succesoral, inclusiv de averea atribuită pentru îndeplinirea legatului.La determinarea cotei din rezerva succesorală pentru fiecare moştenitor rezervatar, se iau în considerare toţi moştenitorii legali chemaţi la succesiune dacă nu ar fi existat testamentul. Moştenitorii testamentari nu se iau în considerare dacă ei nu sînt moştenitori legali.

98

Dacă moştenitorul rezervatar este în acelaşi timp şi legatar, va putea pretinde la rezervă dacă renunţă la legat. În caz contrar, el pierde dreptul la cota din rezerva succesorală în mărimea legatului. Dacă testamentul nu se referă la întregul patrimoniu succesoral, rezerva succesorală se separă în primul rînd din averea netestată, iar în cazul insuficienţei acesteia, rezerva se completează din averea testate. Moştenitorul rezervatar poate renunţa la cota ce i se cuvine din rezerva succesorală fără a indica în a cui favoare renunţă. Faptul acesta nu atrage majorarea cotei din rezerva succesorală pentru alţi moştenitori. Cota lui trece la moştenitorii testamentari proporţional cotei testate lor. Acceptarea cotei din rezerva succesorală sau renunţarea la ea se face în termenul stabilit pentru opţiune succesorală.Privarea de dreptul la cotă din rezerva succesorală poate avea loc dacă există circumstanţe care au drept rezultat decăderea din dreptul la moştenire în genere. Cota din rezerva succesorală a moştenitorului privat de dreptul la ea trece la moştenitorii testamentari.

Patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului în baza dreptului de moştenire asupra unui patrimoniu vacant dacă nu există nici succesori testatmentari, nici legali sau dacă nici unul din succesori nu a acceptat succesiunea, sau dacă toţi succesorii sînt privaţi de dreptul la succesiune. Statul intră în posesiunea patrimoniului prin eliberarea unui certificat de succesiune vacantă.Ordinea moştenirii şi evidenţa patrimoniului succesoral vacant, precum şi transmiterea acestuia în proprietatea statului, se stabilesc prin lege.

Succesiunea trece la moştenitorul chemat la succesiune, sub rezerdreptului de a renunţa la ea.Succesiunea este acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau succesor legal.

Succesiunea se consideră acceptată cînd moştenitorul depune la notarulde la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniul succesoral.

Dacă succesorul a intrat în posesiunea unei părţi din patrimoniu, se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar află şi din ce ar consta.

Termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei. Termenul special de acceptare a succesiunii apare, dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3 luni. Termenul prevăzut la art. 1517 poate fi prelungit de către instanţa de judecată cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea în termen, pot fi incluse în cercul moştenitorilor, fără a se adresa în instanţa de judecată, persoanele din clasa succesorală chemată la succesiune care au omis termenul menţionat.În cazul

99

prevăzut la alin. (1), succesorului i se acordă în natura partea ce i se cuvine din averea rămasă, iar în cazul imposibilităţii de a-i transmite în natură, echivalentul în bani al părţii ce i se cuvine din averea rămasă. Moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral nu are dreptul să dispună de el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală şi pînă la primirea certificatului de moştenitor.Dacă moştenitorul testamentar nu ştia de modificarea ori de revocarea testamentului sau dacă moştenitorul legal care nu ştia despre existenţa testamentului a intrat în posesiunea averii succesorală, sau dacă moştenitorii testamentari şi legali nu ştiau despre existenţa unui alt testament ori despre existenţa unor moştenitori legali mai apropiaţi, lor le rămîn fructele obţinute da la averea succesorală pînă la intentarea acţiunii, fiind de asemenea în drept să ceară restituirea integrală a capitalului investit în averea succesorală. Dacă, în cazurile prevăzute la art. 1521, bunurile care intră în avere succesorală sînt vîndute pînă la intentarea acţiunii, vînzarea-cumpărarea se consideră valabilă, iar mijloacele obţinute din vînzare se predau moştenitorului legal. Dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi pînă la acceptarea moştenirii, dreptul de a primi cotă succesorală trece la moştenitorii săi (transmisia succesorală). Succesorii moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă acest termen este mai mic de 3 luni, el se prelungeşte pînă la 3 luni. La expirarea termenului prevăzut la alin.(1), succesorii moştenitorului decedat pot fi recunoscuţi de instanţa de judecată că au acceptat succesiunea dacă instanţa va considera cauzele omiterii termenului întemeiate. Dreptul moştenitorului da a primi o parte din moştenire în calitate de cotă din rezerva succesorală nu se transmite moştenitorilor lui. Neacceptarea moştenirii prin transmisie succesorală nu privează moştenitorul de posibilitatea de a accepta moştenirea care era destinată nemijlocit moştenitorului decedat. La refuzul de a accepta moştanirea prin transmisie succesorală, averea trece la persoanele chemate să accepte moştenirea în acelaşi rînd cu moştenitorul decedat. Moştenitorul este în drept să ceară luarea de măsuri pentru conservarea averii succesorale, fapt pentru care se stabileşte un termen de 6 luni ce se încadrează în termenul general de acceptare a succesiunii.

Moştenitorul poate renunţa la succesiune în termen de 6 luni din data deschiderii succesiunii, chiar dacă a acceptat succesiunea prin intrare în posesiune.Moştenitorul poate renunţa la moştenire în folosul altor moştenitori testamentari sau legali.Nu este admisă renunţarea la moştenire în folosul unei persoane private de dreptul la moştenire sau

100

declarate moştenitor nedemn, inclusiv conform unei dispoziţii exprese din testament. Nu se permite renunţarea parţială la succesiune sau acceptarea parţială a succesiunii, sub condiţie sau pe un termen anumit. Dacă moştenitorul renunţă la o parte din moştenire sau formulează o anumită condiţie, se consideră că renunţă la moştenire. Persoana chemată la moştenirea mai multor cote succesorale poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta dacă este chemată la moştenire în temeiuri diferite.Dacă chemarea la moştenire se face într-un singur temei, acceptarea sau renunţarea la o cotă se consideră aplicabilă şi celeilalte cote. Chemarea are acelaşi temei şi atunci cînd dispoziţia se conţine în testamente diferite.Dacă testatorul a testat moştenitorului cîteva cote din moştenire, el poate să-l autorizeze prin dispoziţie testamentară să accepte o cotă şi să renunţe la alta. Dacă moştenitorul renunţă la moştenire, dar nu declară în favoarea cui renunţă, cota lui majorează cota moştenitorilor chemaţi la succesiune legală (acrescămînt), lar dacă tot patrimoniul succesoral este împărţit prin testament, majorează cota moştenitorilor testamentari proporţional cotei lor dacă testamentul nu prevede altfel. Dacă unicul moştenitor din clasa respectivă renunţă la succesiune aceasta trece la moştenitorii din clasa următoare. Reprezentantul statului nu este în drept să nu accepte succesiunea. Moştenitorii care au acceptat succesiunea satisfac pretenţiile creditorului celui ce a lăsat moştenirea proporţional cotei fiecăruia în activul succesoral. Dacă cel ce a lăsat moştenirea a fost debitor solidar, moştenitorii poartă această răspundere solidară.Moştenitorii care au primit cotă din rezerva succesorală, de asemenea, sînt responsabili de datoriile celui ce a lăsat moştenirea Moştenitorii sunt obligaţi să înştiinţeze creditorii celui ce a lăsat succesiunea despre deschiderea succesiunii dacă au cunoştinţă despre datoriile defunctului. În termen de 6 luni din ziua când au aflat despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea trebuie să înainteze pretenţii către moştenitorii care au acceptat succesiunea, indiferent de scadenţa acestor pretenţii. Dacă nu ştiau despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea urmează să înainteze pretenţii moştenitorilor în termen de un an din momentul începerii curgerii termenului de înaintare a pretenţiilor. La trecerea către stat a patrimoniului succesoral statul devine, ca şi ceilalţi moştenitori, responsabil de datoriile celui ce a lăsat moştenirea. Pentru ocrotirea intereselor moştenitorilor, a legatarilor şi a intereselor publice, notarul de la locul deschiderii succesiunii, la iniţiativa persoanelor interesate, a executorului testamentar sau din oficiu, ia măsurile necesare pentru paza şi păstrarea averii succesorale până la expirarea termenului

101

stabilit pentru acceptare. Dacă averea succesorală sau o parte din ea nu se află la locul de deschidere a succesiunii, notarul din acest loc însărcinează notarul de la locul aflării averii să ia măsuri pentru paza şi păstrarea ei. În cazul când averea trebuie administrată sau creditorii moştenitorului înaintează o acţiune, notarul numeşte un custode al averii succesorale. Nu se numeşte custode dacă cel puţin unul dintre moştenitori a întrat în posesiunea averii sau este numit executor testamentar

Persoanele recunoscute ca moştenitori pot cere notarului de la locul deschiderii succesiunii eliberarea certificatului de moştenitor. Certificatul de moştenitor se eliberează după 6 luni din ziua deschiderii succesiunii, în orice timp.Cerificatul de moştenitor se eliberează pînă la expirarea termenului de 6 luni dacă notarul dispune de suficiente dovezi că, în afară de persoanele care solicită eliberarea certificatului, nu există alţi moştenitori. În certificatul de calitate de moştenitor se menţionează că acesta nu are valoarea unui certificat de moştenitor şi că poate fi utilizat numai pentru dobîndirea actelor necesare pentru a dovedi existenţa bunurilor ce compun patrimoniul succesoral, urmînd ca certificatul de moştenitor să fie eliberat ulterior. Această calitate poate fi dovedită numai în cazul acceptării în termen a moştenirii, în caz contrar moştenitorii fiind străini de moştenire prin neacceptare.

În cazul în care nu există nici succesori testamentari, nici succesori legali, notarul constată, la cererea rteprezentantului statului, că succesiunea este vacantă şi eliberează certificatul de succesiune vacantă după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii. Partajul averii succesorale se face prin acordul moştenitorilor după primirea certificatului de moştenitor.Orice moştenitor poate cere separarea în natură a cotei sale atât din bunurile mobile, precum şi din bunurile imobile dacă o astfel de separare este posibilă, nu afectează destinaţia economică şi nu este interzisă de lege. La cererea moştenitorilor care exercită dreptul de preemţiune, instanţa de judecată poate eşalona plata, ţinând cont de sumă, dar pentru un termen de cel puţin 10 ani.