v candea marturii romanesti peste hotare

8/15/2019 V Candea Marturii Romanesti Peste Hotare

1/629

VIRGIL CÂNDEA

MĂRTURII ROMÂNEŞTIPESTE HOTARE

I

www.dacoromanica.ro


2/629www.dacoromanica.ro


3/629

INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE BIBLIOTECA METROPOLITANĂAL ACADEMIEI ROMÂNE BUCUREŞTI

VIRGIL CÂNDEA

M ĂRTURII ROMÂNEŞTIPESTE HOTARE

CREAŢII ROMÂNEŞTI ŞI IZVOARE DESPRE ROMÂNIÎN COLECŢII DIN STRĂINĂTATE

SERIE NOUĂ

I

ALBANIA – ETIOPIA

Editura Biblioteca Bucureştilor 2010

www.dacoromanica.ro


4/629

Editor coordonator: Ioana Feodorov

Colectiv de editare: Andrei Pippidi, Andrei Timotin, Daniel Cain

Revizie finală: Andrei Pippidi

Redactor: Rodica Pandele

Culegere computerizată: Iuliana Deac

Tehnoredactare şi concepţie gra că: Anca Ivan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CÂNDEA, VIRGILMărturii româneşti peste hotare : creaţii româneşti şi izvoare

despre români în colecţii din străinătate/ Virgil Cândea. – Bucureşti :Biblioteca Bucureştilor, 2010-vol.ISBN 978-973-8369-69-6Vol. 1. : Albania- Etiopia. – 2010. – ISBN 978-973-8369-72-6

008(=135.1)(100)

www.dacoromanica.ro


5/629


6/629

VI V IRGILC ÂNDEA

În scrierile sale, Miron Costin apelează la Laurenţiu Toppeltin din Mediaş,Origines et occasus Transsylvanorum(Lyon, 1667), laCulegeri grece tidespre patru monarhii, la Istoriile romane, la Quintus Curtius, De rebus Alexandri regis macedonum, dar el ştia că informaţii de istorie româneascăse află şi în cronicile polone (ale lui Samuel Twardowski, Paul Piasecki,Martin Kromer ş.a.). Stolnicul Constantin Cantacuzino citează în Istoria

ării Române tinu mai puţin de 26 de autori antici, medievali şi moderni3.În Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor , Dimitrie Cantemir foloseşteo bibliografie impresionantă de texte clasice greceşti, latine şi bizantineconsultate în bune ediţii contemporane lui sau după istorici occidentali.

Formarea de biblioteci umaniste – ca acelea ale Cantacuzinilor,Brâncovenilor şi Mavrocordaţilor – exprimă nu numai dorinţa de lărgirea orizontului cultural, dar şi convingerea că pentru buna cunoaştere atrecutului naţional apelul la istoriografia străină este indispensabil.

Limitată multă vreme la cărţi, preocuparea de a obţine izvoare externese îndreaptă la începutul secolului trecut spre documente. Astfel, în1832, Gheorghe Asachi solicita generalului Pavel Dimitrievici Kiseleff, preşedintele plenipotenţiar al divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti în perioada administraţiei militare ruse (1829-1834) ca, „prin mijloacele cese vor socoti de cuviinţă, ocârmuirea să se adresarisască către guvernurileînvecinate spre a să da voie de a scoate măcar copii vidimate [autentificate]

de pe asemenea documenturi, de care această arhivă a patriei noastre are bună ştiinţă că se află în Rusia, la Muzeum din Odesa, în Galiţia, la Arhiveledin Lepol, la Jolkva şi în Cracovia, precum şi prin alte locuri. Asemeneadocumenturi originale sau măcar copii întărite vor forma un depozit preţiosal Arhivelor Statului, fiind încă şi neapărat pentru istoria patriei, în acăruia alcătuire se îndeletniceşte”4. La rândul lor, Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu s-au preocupat de „documentele ce avem pentru istorianoastră”. „Noi ştim cu bună seamă – scria Bălcescu în 1845 – că omulţime altele se află [...] prin bibliotecile şi arhivele publice şi privateale Transilvaniei, Ungariei, Poloniei, Vienei, Moscovei, Petersburguluişi Stockholmului”. Proiectul unei depistări sistematice a acestor piesel-au avut deci chiar părinţii istoriografiei noastre moderne: „Noi ne vomsili – continuă Bălcescu – să adunăm câte vom putea, însă mijloacelenoastre nu ne iartă a întreprinde călătorii prea îndepărtate ca să adunămtoate câte se vor găsi. Spre această părere a noastră şi a mai multor românice se interesează la istoria naţiii este de a se întocmi o societate istorică

3 Virgil Cândea,Stolnicul între contemporani, Bucureşti, 1971, p. 77-78.4 Cf. A. Pricop, Documente belgiene privind ora ul Ia i în perioada primului război mondial ,

în „Cercetări istorice”, s.n., 2, 1971, p. 389.

www.dacoromanica.ro


7/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE VII

care să aibă fondurile trebuincioase ca să poată trimite oameni în deosebite părţi pentru asemenea descoperiri”5. Câteva decenii mai târziu, noul cursal ştiinţelor istorice, impulsionate de înfiinţarea Academiei Române şi de programul ei de cercetări în arhive străine, a făcut din căutarea izvoarelor externe o preocupare permanentă a cărturarilor noştri. Călătoriile efectuatede Eudoxiu de Hurmuzaki la Viena,Constantin Esarcu la Veneţia, AlexandruOdobescu la Paris, Grigore Tocilescu la Moscova şi Sankt-Peterburg, IoanBianu la Lvov şi Cracovia, Nicolae Densusianu la Budapesta şi Viena, Nicolae Iorga la Budapesta, Dresda, Viena, Berlin, Nürnberg, Gdansk,Erfurt, Stockholm şi în alte oraşe europene, Al. Ciorănescu la Simancas, în

Spania, P.P. Panaitescu şi Ilie Corfus la Varşovia, Poznan şi Cracovia, MarcuBeza la Londra, Athos, Atena, Istanbul, Ierusalim, în Cipru şi la MunteleSinai au dus la descoperirea a zeci de mii de documente, manuscrise,opere de artă şi alte piese culturale româneşti sau mărturii despre trecutulnostru, aflate în străinătate. Paralel cu grija pentru arhivele, bibliotecile,colecţiile de antichităţi şi de artă din ţară organizate după norme moderne,se forma o preocupare specială pentru izvoarele externe, mai vrednice deatenţie tocmai datorită condiţiilor de consultare şi valorificare – dificileîn secolul trecut – sau riscurilor de pierdere. Contactul cu ele îi provocauaceste reflecţii lui Nicolae Iorga, neobosit cercetător de arhive străine:„Sunt între aceste preţioase hârtii, pe care nu le-am copiat fără un amestecde bucurie şi înduioşare, asemenea cu aceea pe care o simţi când, dupămulţi ani, îţi răsare în suflet clară, întreagă o amintire pe care o credeai pierdută, sunt între ele şi unele, poate chiar multe, care privesc nu luptele,tratatele sau «legăturile» şi intrigile sau «amestecăturile» noastre, ci afaceride protopopi, sinoade şi preoţi de sat, de vânzări şi cumpărări din parteanegustorilor, de socoteli şi învoiri între bancheri sau «zarafi» sau chiar simple bilete de familie. S-ar putea găsi că unele din ele nu sunt nici destulde vechi, nici destul de întinse, şi nici destul de însemnate prin cuprinderealor, încât să merite a sta alături cu alianţe iscălite de Matei Basarab, cu plângeri de prieten oropsit venite de la spătarul Gheorghe Ştefan sau curăvaşe frăţeşti trimise de Vasile Lupu. Însă, fără îndoială că altă trataremerită un document înstrăinat, pierdut poate, mai pe urmă, în alte orânduiride arhive, decât acela care-l ai totdeauna la îndemână, în vreun depozitde ale noastre”6. Asemenea convingeri, întemeiate pe experienţa de mai bine de un secol a istoriografiei româneşti, au stimulat, după al doilea

5 Cuvînt preliminariu despre izvoarele istoriei românilor , în N. Bălcescu,Opere, I(ed. G. Zane şi Elena G. Zane), Bucureşti, 1974, p. 101.

6 N. Iorga, Studii i documente privitoare la istoria românilor , IV, Bucureşti,1902, p. 1.

www.dacoromanica.ro


8/629

VIII V IRGILC ÂNDEA

război mondial, intensificarea cercetărilor în arhive şi biblioteci străine.Această activitate, desfăşurată de Arhivele Statului, institutele de cercetăriîn ştiinţele sociale, muzeele şi marile biblioteci din ţară, a dus la o bogatărecoltă de microfilme şi alte reproduceri după documente şi manuscriseromâneşti din străinătate sau după izvoare externe referitoare la trecutulromânilor.

Prezenţele româneşti sunt numeroase şi în muzeele sau colecţiile particulare de peste hotare. Timp de secole, operele create de arta şi priceperea meşterilor români s-au revărsat în donaţii pe cât de bogate, pe atât de dezinteresate, într-o vastă arie, înglobând, dincolo de sud-estuleuropean, regiuni din Asia Mică şi Africa de Nord. Acest fenomen esteconcludent pentru maturizarea la care ajunsese în Evul Mediu o culturăcapabilă să împartă şi altor popoare, aflate în condiţii de viaţă şi creaţievitrege, bucuria manuscriselor miniate caligrafiate şi a tipăriturilor, aoperelor de artă, adeseori a unor edificii somptuoase prin arhitectura şiornamentaţia lor.

Poate că nu există alt popor care să fi înţeles aria de manifestare adărniciei sale culturale atât de larg ca poporul român. Pentru români, întreagazonă a Mediteranei Orientale a însemnat teritoriu de acţiune culturală.Multe din monumentele care împodobesc astăzi aşezăminte celebre de laMuntele Sinai şi Muntele Athos până în insulele Mării Egee, multe dinoperele de artă păstrate la Ierusalim, Istanbul, Atena şi în atâtea alte părţidin Europa de sud-est sau Levant au fost create din iniţiativă româneascăsau de artişti şi meşteri de la noi. Istoricul rus Porfirie Uspenski, la capătulunor îndelungate cercetări, putea afirma că „Nici un alt popor ortodox nu acovârşit Muntele Athos cu atâtea binefaceri ca poporul român”7, constatareconfirmată de mai toţi specialiştii care au studiat colecţiile de manuscrise,documente şi opere de artă din acest străvechi centru al culturii sud-esteuropene8. Ar fi cu neputinţă de evocat aici dimensiunile impresionante aleajutoarelor – nu numai în considerabile sume de bani, dar şi în opere deartă, odoare, manuscrise şi cărţi – îndrumate statornic către aşezăminteledin Orientul Apropiat şi Peninsula Balcanică în jumătatea de mileniu (dela mijlocul secolului al XIV-lea până la 1863, anul secularizării domeniilor închinate) în care Ţările Române au fost baza economică, sprijinul politic,refugiul cărturarilor din aşezămintele creştine ale turcocraţiei9. Estesuficient să menţionăm că în ajunul secularizării „o cincime din moşia

7 P. Uspenskij, Hristianskij Vostok. Istorija Afona, III/1, Kiev, 1877, p. 334.8 V. opiniile lui N.P. Kondakov, F. Perille, Franz Dölger, A. Xyngopoulos, la V. Cândea,

C. Simionescu, Le Mont Athos. Présences roumaines, Bucureşti, 1979 (supracoperta).9 Date statistice – provizorii – la Marin Popescu-Spineni, Procesul mănăstirilor închinate.

Contribu ii la istoria socială românească, Bucureşti, 1939, p. 160.

www.dacoromanica.ro


9/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE IX

ţării, 1 544 pogoane de vie şi peste 4 000 prăvălii din oraşele mari erauale celor 71 de mănăstiri, 25 de schituri şi 14 biserici închinate Locurilor Sfinte”10. Amploarea daniilor uimise chiar pe oamenii timpului: într-undocument din 1628 al lui Alexandru Iliaş, domnul Ţării Româneşti, se arătacă voievozii anteriori „au săturat Muntele Sfânt şi alte locuri cu metohuridin mănăstirile Ungrovlahiei”11. Din unghiul care ne interesează în aceastălucrare, fenomenul este menţionat numai ca o explicaţie a marelui număr de monumente, opere de artă, documente, manuscrise şi cărţi vechi de provenienţă românească aflătoare mai pretutindeni în Peninsula Balcanicăşi în Orientul Apropiat. Lucrările lui Nicolae Iorga, Marcu Beza, Teodor Bodogae sau unele mai recente dau, despre patrimoniul cultural românesc păstrat în această parte a lumii, imagini convingătoare dar, deocamdată,incomplete, deoarece asemenea studii se bizuie mai ales pe dateledocumentare oferite de contribuţiile istoricilor de artă şi arhitectură, ale bizantiniştilor, filologilor sau istoricilor monahismului oriental, iar nu pecercetări sistematice, exhaustive ale arhivelor, bibliotecilor şi colecţiilor din aşezămintele respective12. Este semnificativ însă faptul că nici un studiuglobal despre tezaurele Muntelui Athos13 nu poate ignora superbele piesede provenienţă românească, prezentate, de altfel, şi în somptuosul album publicat la Atena14, în care sunt reproduse opere de artă donate de români şi

10 Ibidem, p. 9.11 Documenta Romaniae Historica, B. ara Românească, XXII (ed. Damaschin Mioc),

Bucureşti, 1969, p. 54.12 N. Iorga,Vasile Lupu ca următor al împăra ilor de Răsărit în tutelarea Patriarhiei de

Constantinopole i a Bisericii Ortodoxe, în „Analele Academiei Române”, s. II, Memoriile SecţiuniiIstorice, t. 36, 1913-1914, p. 207-236; idem, Funda iunile domnilor români în Epir , ibidem, p. 881, 916; idem, Funda iunile religioase ale domnilor români în Orient , ibidem, p. 863-880; idem, Muntele Athos in legătură cu erile noastre; pentru alte contribuţii pe această temă ale savantului,vezi Virgil Cândea,Nicolas Iorga, historien de l’Europe du sud-est , în Nicolas Iorga, l’homme et l’oeuvre, Bucarest, 1972, p. 228-238; Marcu Beza,Urme române ti în Răsăritul ortodox, Bucureşti,1935; Teodor Bodogae, Ajutoarele române ti la mănăstirile din Sfîntul Munte Athos, Sibiu, 1941;Virgil Cândea,Sources grecques et roumaines dans les bibliothèques du Proche Orient , în „AIESEEBulletin”, 8, 1970, nr. 1-2, p. 66-78; A. Camariano-Cioran, Aides pécuniaires fournies par les Pays Roumains aux écoles grecques, în „Revue des études sud-est européennes”, 17, 1979, nr. 1, p. 123-151; 18, 1980, nr. 1, p. 63-84; V. Cândea, C. Simionescu, Le Mont Athos. Présences roumaines,

Bucureşti, 1979; idem, Prezen e culturale române ti. Istanbul, Ierusalim, Paros, Patmos, Sinai, Alep, Bucureşti, 1982; A. Camariano-Cioran, L'Épire et les Pays Roumains, Ianina, 1984; V. Cândea,C. Simionescu, Prezen e culturale române ti. Bulgaria, Iugoslavia, Grecia, Bucureşti, 1987.

13 V. Langlois, Le Mont Athos et ses monastères, Paris, 1867; H. Brockhaus, Die Kunst in den Athos-Klöstern, Leipzig, 1891; N.P. Kondakov, Pamjatniki hristianskogoiskusstva na Afone, S.-Peterburg, 1902; G. Millet, Monuments byzantins de l’Athos, I( Les peintures), Paris, 1927; F. Dölger, Monchsland Athos, München, 1943.

14 S.M. Pelikanidou, P.K. Christou, Ch. Mauropoulou-Tsioumo, S.N. Kada, A. Katzarou,Oi thīsauroi tou Agiou Orous, s. I, t. I, Atena, 1973, p. 36-37, 41-43, 236-237, 314-315, 354-355,359; t. II, Atena, 1975, p. 12, 145, 201-202; t. III, Atena, 1979, p. 16-18, 22, 120, 161, 179-195, 203.

www.dacoromanica.ro


10/629

X V IRGILC ÂNDEA

se dau – în istoriaf iecărui aşezământ – informaţii despre sprijinul major oferit de voievozii noştri. Nu numai spre Mediterana Orientală, dar şi înalte părţi ale lumii au călătorit în trecut bunuri culturale prin liberalitatea posesorilor lor din ţară, ca daruri oficiale către suverani străini şi ambasadoriilor sau ca gesturi de prietenie către cărturari de peste hotare care ne vizitau,aşadar efecte ale relaţiilor internaţionale sau ale ospitalităţii.

Încă din secolul al XV-lea, în Ţările Române au fost create opere deartă, manuscrise, tipărituri căutate în toată lumea ortodoxă pentru podoabalăcaşurilor de cult, pentru împlinirea tipicului liturgic şi răspândireaînvăţăturii creştine în expresia ei orientală. Despre arta delicată a

broderiei – epitafuri, odoare, veşminte etc. –, istoricul de artă N.P.Kondakov scria la începutul veacului trecut: „Oricât de înaltă era culturaei, vechea Rusie nu cunoştea arta broderiei şi procura de departe asemeneacreaţii, din Moldova şi din Bucovina [...]; aşa se explică uimitoareaasemănare a numeroaselor acoperăminte brodate de pe altarele din toatăEuropa răsăriteană”15. Folosirea, timp de câteva secole, în cult ca şi înliteratura religioasă sau profană, a unor limbi considerate sacre – slavona,greaca – a conferit un larg interes pentru manuscrisele liturgice, dar şiteologice, istorice, literare alcătuite în scriptoriile din mănăstirile noastre,înlesnite şi bine apărate, în care caligrafi şi artişti medievali aflau condiţiile potrivite meşteşugului lor mai bine ca oriunde în Europa Orientală. Este

explicabil, aşadar, faptul că multe din cele mai reuşite creaţii ale unor artiştica Gavriil Uric, monahul Filip, Teodor Mărişescul au fost trimise sau aufost luate peste hotare, pentru a ajunge, după vremelnica lor folosire înaşezăminte din Ucraina sau de la Muntele Athos, în reputate colecţii dinAnglia, Rusia sau Austria. „În general, moştenirea scrisă a vechilor românis-a răspândit prin toată lumea civilizată, numai puţin a rămas în România”,afirma în 1917 un cercetător rus al culturii noastre vechi16.

După vremelnica experienţă a imprimeriei sud-slave de la sfârşitulsecolului al XV-lea, românii au deţinut mult timp aproape în exclusivitate privilegiul tiparului din Europa de sud-est, până în Orientul apropiat.Acest fapt explică prezenţa noastră prin cărţi până la Athos, în Anatolia,

la Ierusalim, Sinai şi Alexandria, în toată Iugoslavia, Ucraina şi în vechilemănăstiri ruseşti, până la Munţii Urali şi Marea Caspică. Tiparul slavoninaugurat de Macarie în Ţara Românească în 1508 a folosit tuturor popoarelor slave de est şi sud-est care utilizau această limbă liturgică. Dar în 1680Gheorghe Duca, voievodul Moldovei, a întemeiat la mănăstirea Cetăţuiadin Iaşi o tiparniţă grecească la cererea patriarhului Ierusalimului, Dositei.

15 N.P. Kondakov,op. cit., p. 253-254.16 A.I. Sobolevskij, Rumuni stredi slavjanskih narodov, Petrograd, 1917, p. 70.

www.dacoromanica.ro


11/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XI

În 1700, Antim Ivireanul, din îndemnul lui Constantin Brâncoveanu şila cererea ierarhului sirian Athanasios Dabbās, a înfiinţat tiparniţa arabăde la Snagov, mutată succesiv la Bucureşti, la Alep (în Siria), apoi lamănăstirea Sf. Ioan din Šuwayr (Liban), unde a funcţionat până la sfârşitulsecolului al XIX-lea, desfăşurând astfel activitatea cea mai îndelungată aunei tipografii arabe, aproape două secole17. În 1709 apărea în Gruzia, laTbilisi, un Evangheliar imprimat de Mihail, fiul lui Ştefan, ucenic al luiAntim Ivireanul, care-l trimisese aici pentru înfiinţarea unei tipografii înţara sa de origine, la cererea adresată lui Constantin Brâncoveanu de regeleVahtang al VI-lea. O altă imprimerie de limbă arabă, înfiinţată de principele

Constantin Mavrocordat, a funcţionat între anii 1745 şi 1749 la Iaşi, fiind, probabil, transferată, ulterior, la Beirut18. La mijlocul secolului al XVIII-lease publicau în Ţările Române cărţikaramanlidika(în limba turcă, dar cucaractere greceşti), pentru comunităţile ortodoxe turcofone din Anatolia. În1806 apărea la Râmnicu Vâlcea un Nedelnik (sau Kiriacodromion)tradusde învăţatul bulgar Sofronie Vraceanski, cea dintâi carte tipărită în bulgaramodernă. Dar şi culturile albaneză, armeană, ebraică au capitole la fel deimportante rezervate vechilor lor tipărituri în limbile proprii, realizateîn Ţările Române. Răspândite la mari distanţe pentru a sluji scopurilor spirituale, educative şi politice ale unor naţiuni care vroiau, prin carte, să-şi păstreze identitatea, să-şi afirme aspiraţiile la libertate, tipăriturile realizate

la noi în limbi atât de diferite sunt, totodată, mesaje ale culturii româneştiîn împlinirea vocaţiei ei universale.Teritoriu de civilizaţie şi cultură productiv pe plan material şi spiritual,

România a fost, în anii – din nefericire numeroşi – ai campaniilor militare pornite împotriva ei dinspre toate punctele cardinale, şi o sursă bogată de bunuri înstrăinate prin jaf. „Ieşirea de pe teritoriul provinciei şi înstrăinareacomorilor de artă ale Transilvaniei – scria istoricul Coriolan Petranu – seîncepe de curând [sec. XIII, n.n.] şi sub diferite forme. Valori de interesartistic şi ştiinţif ic întotdeauna s-au descoperit la noi. Aceasta reiese dintr-undocument de la 1229, în care se dau dispoziţii în privinţa comorilor găsite;ele sunt nu ale af lătorului, ci ale regelui Ungariei. Cum în vremea aceasta

sediul regilor unguri era la Buda, reiese că înstrăinarea pentru noi se începe[de atunci]. Unlibellusde laf inea [ sic] secolului al XV-lea din Laurenziana17 V. Cândea, Dès 1701: Dialogue roumano-libanais par le livre et l’imprimerie, în Camille

Aboussouan (éd.), Le livre et le Liban, Paris, 1982, p. 281-293. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a clarifica dacă tiparniţa de la Alep a folosit caracterele create la Snagov, v. Ioana Feodorov,The Romanian Contribution to Arabic Printing , în Impact de l'imprimerie et rayonnement intellectuel des Pays Roumains, Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2009, p. 41-61 (n. ed.).

18 Wahid Gdoura, Le début de l’imprimerie arabe à Istanbul et en Syrie. Évolution del’environnement culturel (1706-1787), Tunis, 1985, p. 180-185.

www.dacoromanica.ro


12/629

XII V IRGILC ÂNDEA

ne relatează că regele Matei Corvinul a adus din Ardeal la Buda pietreromane cu inscripţii, dintre care învăţatul Bartolomaeus Fontius a văzuttrei pe malul Dunării, în Buda”19. În 1538 (la ocuparea Sucevei), oasteaotomană ia „bani de aur şi de argint, diademe de mult preţ, sceptre, crucişi icoane cu multe pietre scumpe şi le trimite la Constantinopol, fiind pestemăsură de multe, şi una din aceste cruci cu pietre scumpe se păstrează pânăacum în Palatul [sultanilor]”20. În secolul următor încep înstrăinările demanuscrise şi odoare luate de cazaci21, polonezi, austrieci. Într-o asemeneaîmprejurare a fost dusă la Istanbul spada lui Ştefan cel Mare, aflătoare azila Topkapı Saray, care nu putea fi pierdută de marele voievod pe câmpul deluptă: cronicile otomane ale timpului ar fi consemnat negreşit acest fapt şisemnificaţia lui.

Frecventele campanii habsburgice în Ţările Române, ocupareaTransilvaniei în 1691, apoi a Banatului şi Olteniei în 1718 explică prezenţa în colecţiile Austriei a atâtor antichităţi romane descoperite la noi,manuscrise şi cărţi rare româneşti. „Este dureros a constata – remarca în1924 acelaşi Coriolan Petranu – cât de puţin s-au păstrat până acum înArdeal din comorile de artă ale trecutului. Ceea ce vedem azi în muzeeleardelene nu ne poate oferi decât o prea palidă icoană şi în unele cazurine poate induce în eroare în privinţa bogăţiei artistice a trecutului. Ceamai mare parte a comorilor de artă găsite în Ardeal a fost distrusă sau

înstrăinată. În timpurile mai vechi, chiar până în secolul al XIX-lea, nu aexistat pietatea ce-o avem azi pentru monumentele de artă şi cele istorice.Comorile de metal preţios adeseori au fost sfărâmate şi topite pentru af itransformate în monedă. Cea mai mare crimă a comis-o în privinţa aceastaFerdinand al Austriei care, după dezastrul de la Mohács, a bătut monedădin o însemnată parte a tezaurului regal de la Buda, în care se găseau şicomori de origine ardeleană. Cele şaptezeci de nave încărcate cu tezaurulungar, pe care regina Maria a Ungariei le-a dus la Buda, au fost spoliate, în parte, pe drum; două au fost scufundate. Ca instructiv exemplu al devastăriicomorilor de artă ne serveşte soarta tezaurului catedralei din Alba Iulia.Tătarii şi saşii au despuiat biserica de obiectele sale preţioase în secolul

al XIII-lea, turcii, în secolul al XV-lea, protestanţii, în secolul al XVI-lea,devastând altarele, sculpturile şi tablourile; au urmat trupele lui GheorgheRácz, ale lui Béthlen şi Székely Moise, unite cu cele turceşti; incendiul,

19 Contribu iuni privitoare la înstrăinarea i distrugerea comorilor de artă ardelene, în„Revista istorică”, 10, 1924, p. 89.

20 Athanasios Komnen Ypsilanti,Ta meta tīn alōsin, Constantinopol, 1870, p. 67, cf. N. Iorga, Noti e, în „Revista istorică română”, 20, 1934, p. 415.

21 Emil Turdeanu, Manuscrise robite de cazaci la 1653, în „Fiinţa românească”, 4, 1966, p. 118-148 ; 5, 1966, p. 95-97.

www.dacoromanica.ro


13/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XIII

între 1600 şi 1603; la 1653, iarăşi turcii. Soldaţii lui Rácz au spoliat chiar şi mormintele princiare de bijuterii şi podoabe, aruncând osemintele. Multeobiecte de artă au căzut jertfă vremurilor neliniştite: tătarilor, turcilor,volniciilor princiare, inovaţiunilor Reformaţiei şi numeroaselor incendiimari. Astfel de incendii mari au fost, de exemplu, cele din 1556, 1570la Sibiu, în 1689 la Braşov, în 1433 la Sebeşul Săsesc. Prin introducereaReformaţiunii se îndepărtează aranjamentul bisericilor catolice, altarele,sculpturile, icoanele, cum s-a făcut de exemplu la Mediaş în 1545. OraşulOradea şi-a topit, în 1609, pentru scopuri războinice, cele patru statui de bronz celebre ale fraţilor Martin şi Gheorghe din Klussenburch [Cluj].

Când Sigismund Báthory a părăsit Ardealul, el a nimicit toate obiectele cenu le-a putut duce cu sine”22. Trebuie adăugat acestor pierderi faptul că celmai important fond de manuscrise brâncoveneşti şi cantacuzineşti, de lamănăstirea Hurez sau din biblioteca umanistă de la Mărgineni a stolniculuiConstantin Cantacuzino – af lătoare azi în Biblioteca Naţională dinViena –, a ajuns acolo din iniţiativa prinţului Eugeniu de Savoia, comandantde oşti în slujba împăratului.

„În 1786, împăratul Iosif al II-lea ordonă topirea comorilor de aur şiargint ale bisericilor şi mănăstirilor, ceea ce a însemnat o mare pierderedin punctul de vedere al istoriei artelor ardelene [...]. Multe obiecte de artăşi culturale au fost transportate de către Habsburgi la Viena. S-au păstrat

însemnări că nu toate din acestea au ajuns la Viena, ci au dispărut ori s-aunimicit pe drum. Aşa, cu ocazia unui transport la Viena, o corabie în care segăseau obiecte antice din Ardeal, colecţionate de contele Ariosti [arheologitalian, n.n.], s-a scufundat în 1723 la Seghedin. Cu prilejul unui alttransport din Banat, s-a scufundat în Dunăre, în 1755, în apropierea Budei,colecţia adunată de baronul Engelshofen”23. Splendidele antichităţi dacicede la Cioara, Poşaga, Marca, Moreda, Orăştie şi Someşu Cald, tezaurele dela Şimleul Silvaniei şi Sânnicolau Mare, af lătoare azi la Muzeul Istoric şide Artă din Viena, au fost strămutate acolo de autorităţile habsburgice, pemăsură ce erau descoperite24.

Descriind lucrările de amenajare a Băilor Herculane întreprinse degeneralul Hamilton, după numirea sa, în 1736, ca guvernator al Banatuluiocupat de austrieci, cronicarul Nicolae Stoica de Haţeg notează că „între altelucrări de mirare ce să descoperea, mai vârtos [...] trupuri de trei persoaneîmpietrite, făr de mâna dreaptă şi fără capete, într-o baie boltită, uscată, tare

22 C. Petranu,op. cit., p. 87-88.23 Ibidem.24 Radu Florescu, Ion Miclea,Tezaure transilvane la Kunsthistoriches Museum din Viena,

Bucureşti, 1979, p. 16, 27 (n. 1), 29, 41, 57, 79 (n. 1), 82-83.

www.dacoromanica.ro


14/629

XIV V IRGILC ÂNDEA

zidită, oamenii, lucrătorii le-au fost af lat”25. Curioasele descoperiri, statuimutilate, au fost duse în Austria... „Unii zic că, trimiţându-le pre apă la Beci,s-ar f i înecat, iar alţii zic că aceăle mumii, grupuri balsamite, ca nişte statuie,la Vien – în Beci – spre înfrumuseţarea împărăteştii, crăeştii bibliotechesunt”26. Şi, continuă cronicarul, la Băile Herculane „câte chipuri, statuiale Venerei, Highii27, Hercules, dar inscripţii latineşti de-a romanilor s-audezgropat! Pietrile scrisă s-au zidit”. Este vorba de antichităţile transferateîn Colecţia imperială şi de inscripţiile romane descoperite în ţara noastră,f ixate şi azi pe pereţii interiori ai Bibliotecii Naţionale din Viena.

Bunuri importante au plecat peste hotare odată cu posesorii lor, care părăseau ţara din diferite raţiuni. Movileştii au dus în Polonia bijuterii(lanţuri, coliere, o coroană împodobită cu rubine şi perle etc.) şi obiectede argintărie de masă şi de interior (ceşti din argint aurit, pahare, cupe,farfurii, tăvi, linguri de aur sau de sidef, montate în aur şi decorate cu pietre preţioase etc.)28. Tot în Polonia a dus Ştefan Tomşa în refugiul său din1564 bunuri foste ale lui Alexandru Lăpuşneanu (peste o sută de cupe dinargint aurit, 24 de tăvi din argint cu stema Moldovei, 24 de săbii din argintşi aur, veselă etc.)29. În 1686, mitropolitul Dosoftei, silit de regele IoanSobieski să părăsească Moldova, a dus în Polonia documentele şi tezaurulMitropoliei Sucevei, în care se af lau două mitre cu smaralde şi diamante,un aer, cruci din aur, argint şi lemn, covoare scumpe etc. păstrate mult timpîn mănăstirea ortodoxă din Žolkva, lîngă Lvov (azi Nesterov, Ucraina).Majoritatea au fost distruse într-un incendiu, în 184030.

Părăsind Turcia în 1710, Dimitrie Cantemir şi-a pierdut la Istanbulnu numai palatele, dar şi manuscrisele, cărţile şi numeroase piese de artă.Colecţiile şi biblioteca din Rusia au rămas acolo, în posesia urmaşilor,după moartea lui, în 1723. Două manuscrise au ajuns, prinf iul său AntiohCantemir, în Apus: Istoria cre terii i descre terii Imperiului Otoman(azi laHoughton Library, Cambridge, Mass.)31 şi Descrierea Moldovei(dispărut).Constantin Mavrocordat, domn în mai multe rânduri în Ţara Româneascăşi Moldova, a amanetat o serie de cărţi din bogata bibliotecă a tatălui său,

25 Cronica Banatului(ed. Damaschin Mioc), Bucureşti, 1969, p. 169.26 Ibidem.27 Hygieia, zeiţa sănătăţii în mitologia greacă.28 Corina Nicolescu, Arta metalelor pre ioase în România, Bucureşti, 1973, p. 22-23.29 Ilie Corfus,Odoarele Movile tilor rămase în Polonia, în „Studii”, 25, 1972, nr. 1, p. 29-59.30 Dimitrie Dan, Dosoftei, mitropolitul Moldovei, Cernăuţi, 1927, p. 15; resturi din tezaur a

văzut I. Bianu la Lvov, în 1885 (cf. Rela iune asupra călătoriei în Gali ia făcută în vara anului 1885de d-l I. Bianu, bibliotecarul Academiei, în „Analele Academiei Române”, s. II, Partea administrativăşi dezbaterile, t. 8, 1885-1886, p. 24-28).

31 V. Cândea, Life Story of a Manuscript: Dimitrie Cantemir’s History of the Othoman Empire, în „Revue des études sud-est européennes”, 23, 1985, nr. 4, p. 297-312.

www.dacoromanica.ro


15/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XV

Nicolae vodă, negustorului englez Barker 32. Nu se cunoaşte soarta unuiexemplar din Învă ăturile lui Neagoe Basarab către f iul său Teodosiedăruit de episcopul Ilarion generalului Kiseleff, la cererea acestuia33. Otabletă cerată, cu data de 28 martie 167, descoperită la Roşia Montană în1855 (în galeria minei „Sf. Ecaterina” de pe muntele Letea) şi păstratăazi la Muzeul de Stat din Berlin, provine din colecţia Colegiului reformatdin Aiud, de unde nu putea fi înstrăinată pe cale legală34, ca şi cele douădiplome militare romane din 29 iunie 120 şi 21 iulie 164, descoperite la1929 în castrul auxiliar de la Căşeiu (jud. Cluj) şi vândute de un particular Muzeului Naţional din Roma în 195435. Regele Carol al II-lea a contribuit

şi el la înstrăinarea de bunuri din patrimoniul cultural al ţării. El a oferitregelui Fārūq al Egiptului două lingouri de aur din anul 379, turnate într-unatelier de campanie al împăratului Theodosius I şi descoperite, în 1934,la Feldioara, aşadar proprietatea statului român36. Ele se păstrează azi înMuzeul de Antichităţi din Cairo. Părăsind România după abdicarea de la 6septembrie 1940, Regele a luat cu sine importante opere de artă pe care le-aconsiderat drept bunuri personale. Este suficient să amintim că în colecţiaregală se aflau în 1936 nouă opere ale lui El Greco37. În Muzeul de Artă alRomâniei au rămas azi numai trei:Sf. Martin călare, Închinarea păstorilor şi Logodna Fecioarei; celelalte şase se află, azi, în străinătate38. Numărultotal al pânzelor datorate unor pictori celebri luate de Rege a fost de 41.

Pe lângă operele lui El Greco, se aflau în acest lot tablouri de mari maeştridin secolele XV-XVIII, între care Caravaggio, Salvator Rosa, AndreaLocatelli, Veronese, Frans Floris, Frans Franck, Van Dyck, Velasquez.În testamentul său regele Carol I prevedea că întreaga galerie regală detablouri (214 pânze) va rămâne pentru totdeauna în ţară39.

32 Al. Papadopol-Callimachi, Dare de seamă despre scrierile lui Athanasie Comnen Ipsilanti, în „Analele Academiei Române”, s. II, Memoriile Secţiunii Istorice, t. 2, 1881, p. 477.

33 Gh. Nicolăiasa,Cercetări de izvoade istorice din trecut , în „Revista Arhivelor”, 1924-1926,nr. 1-3, p. 93, 99.

34 I.I. Russu, Inscrip iile Daciei Romane, seria I, vol. I, Bucureşti, 1975, p. 239.35 Ibidem, p. 81, 135.36 Octavian Iliescu,Sur le trésor de lingots romains d’or découvert à Feldioara (dép. de

Bra ov), în „Revue des études sud-est européennes”, 26, 1988, nr. 1, p. 59-60.37 M. Legendre, A. Hartmann, Domenico Theotocopouli dit El Greco, Paris, 1937, p. 502.38 S fînta Familie, Martiriul Sfîntului Sebastian(foste la Palatul Cotroceni), Portretul unui

canonic numit Diego Covarrubias, Despăr irea lui Iisus de Maria, Hristos purtînd cruceaşi Martiriul Sfîntului Mauriciu(foste la Castelul Peleş din Sinaia).

39 A se vedea, pentru clarificare, testamentul Regelui Carol I editat de N. Iorga ( Paginiloiale despre Regele Carol , Vălenii-de-Munte, 1914, p. 91-105), unde regele scrie: „Galeria meade tablouri, tocmai cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului mieu Bachelin, varămânea pentru totdeauna şi de-a întregul în Ţară, ca proprietate a Coroanei României”. Aşadar galeria de tablouri, proprietate personală a regelui Carol I (ca şi domeniul Sinaia-Predeal cu

www.dacoromanica.ro


16/629

XVI V IRGILC ÂNDEA

Împrejurări diverse explică alte înstrăinări. Cei care au vizitat castelulfamiliei Hohenzollern din Sigmaringen, pe frumoasa vale a Dunării, au putut constata în ce măsură renaşterea acestei străvechi reşedinţe de principigermani a fost datorată faptului că un tânăr vlăstar al acestei familii a ajunsîn 1866 domnitor, iar în 1881 rege al României. Carol de Hohenzollern amanifestat o permanentă preocupare pentru vatra sa din Sigmaringen. Ela reparat castelul, l-a mărit şi l-a înzestrat. Pentru Sala de arme a trimissteaguri otomane cucerite de ostaşii români în Războiul de Independenţădin 1877-1878. În Sala de vânătoare, multe trofee – urşi, mistreţi, cerbi,capre negre – provin din Carpaţi. În Bibliotecă se află vechi manuscriseromâneşti, foarte valoroase pentru istoria culturii noastre40.

Majoritatea bunurilor culturale care au fost prezentate publiculuiîn Pavilionul românesc al Expoziţiei universale de la New York din1939 au rămas în S.U.A. la izbucnirea celui de-al doilea război mondial.Imposibilitatea readucerii lor în ţară le-a blocat în vama portului New York.Astăzi, aceste piese de mare valoare se află în Muzeul Bisericii OrtodoxeRomâne Sf. Maria din Cleveland41.

Mai trebuie observat că nu toate documentele, manuscrisele şi operelede artă de provenienţă românească, aflate în colecţiile din ţările MediteraneiOrientale, au ajuns acolo pe calea daniilor menţionate mai sus. De pildă, portretul lui Constantin Brâncoveanu de la mănăstirea Sf. Ecaterina dinMuntele Sinai42, ori manuscrisele şi cărţile slavo-române şi româneşti de laIerusalim43 şi Muntele Athos care nu-şi justifică prezenţa acolo, deoarecela Ierusalim nu se slujea în slavonă, iar pentru călugării greci din Athoscărţile liturgice româneşti erau nefolositoare. Dar, începând chiar din 1832când la Bucureşti şi Iaşi apare ideea secularizării averilor mănăstireşti,administratorii străini ai acestor averi au trimis la aşezămintele din Orienttot ce era obiect de valoare, odoare, manuscrise, cărţi vechi, îndeosebiactele de închinare şi documentele diverse ale metoacelor. Păstrate cu grijăcastelul Peleş), nu a fost donată de rege statului, ci lăsată moştenire succesorilor săi dinastici,cu obligaţia păstrării ei în perpetuitate în ţară. Despre Domeniile Coroanei, create prin legeavotată de Parlament la 5 iunie 1884, care erau proprietatea statului român (Palatul Regal dinBucureşti, Palatul Cotroceni ş.a.), a se vedea Ioan Scurtu,Carol I , Bucureşti, 2001, p. 126-128

(n. ed.).40 Iulian Ştefănescu, Cronografele române ti de tip Danovici, în „Revista istorică română”,9, 1939, p. 6, 25-26, 46; Emil Turdeanu,Cronograful românesc de la Sigmaringen (1679-1684), în„Romanian Studies”, 2, 1973, p. 149-177; idem, La légende du prophète Jérémie en roumain, în„Revue des Études Roumaines”, 15, 1975, p. 175-176.

41 Helen Cullinan,Un muzeu de artă folclorică românească în America, în „Sinteza”, 1982,nr. 53, p. 81-89; Vasile Haţegan, Romanian Culture in America, Cleveland, Ohio, 1988, p. 108.

42 Marcu Beza,op. cit., p. 12.43 Emil Turdeanu, Études de littérature roumaine et d’écrits slaves et grecs des Principautés

Roumaines, Leiden, 1985, p. 186, 200, 202-203.

www.dacoromanica.ro


17/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XVII

ca eventuale titluri de proprietate care ar fi putut întemeia pretenţia derecuperare a bunurilor secularizate, aceste documente au rămas mai binede un secol – cu rare excepţii – inaccesibile cercetătorilor români44.

În sfârşit, trebuie adăugate înstrăinările prin comerţul de cărţi rare şiopere de artă. Au existat în România anticariate şi magazine specializateîn vânzări de asemenea bunuri exclusiv pe valută, încă din secolul alXIX-lea şi până după al doilea război mondial. În cataloage ale unor vechi colecţii din Rusia se dădea ca provenienţă a manuscriselor slavo-române anticariatul fraţilor Şaraga din Iaşi. Dar chiar mai aproape de noi,în anii ’50 ai secolului trecut, după cum arată Constantin Constantinescuîn cartea sa Mărturisirile unui colec ionar de artă(Buc., 1989, p. 30-38),magazinele de vânzare în consignaţie din Bucureşti aveau ca regulă (afişată pe pereţi): „Vânzările pe valută au prioritate”. Astfel au părăsit definitivţara picturi, icoane, mobile vechi, piese de orfevrerie şi cărţi rare, adeseasub ochii îndureraţi ai colecţionarilor autohtoni care nu puteau, fireşte, ţine piept unor asemenea concurenţi.

Aşa cum notam mai sus, Nicolae Iorga scria în 1902 despre grija pecare trebuie să o avem faţă de orice „document înstrăinat, pierdut poate,mai pe urmă, în alte orânduiri de arhive”. Constatările cercetătorilor anteriori şi ale noastre sunt, în privinţa condiţiilor de păstrare şi a şanselor de valorificare a bunurilor culturale româneşti de peste hotare, foartevariate. Ne impresionează, desigur, grija cu care sunt păstrate manuscriseleromâneşti din bibliotecile Bodleiana din Oxford, Bavareză din München, Naţională din Viena, Naţională din Paris, Houghton din Cambridge (Mass.)etc. sau operele create de artişti români aflate azi în marile colecţii dinOccident, ca Muzeul Victoria & Albert din Londra sau Centrul Pompidoudin Paris. Dar nu toate operele de peste hotare interesând cultura noastrăse bucură de aceleaşi condiţii de păstrare, unele fiind supuse deteriorăriisau chiar distrugerii. Despre o frescă din biserica Sf. Maria Muhliotissadin Istanbul (unde epitrop a fost, între 1705 şi 1710, Dimitrie Cantemir),reprezentând portrete de epocă ale unor ctitori români, Marcel Romanescuscria în 1932: „Păstrătorii naivi ai acestei zugrăveli, vrând s-o ferească devătămarea vremii, au dat-o cu un fel de lac cu ulei, ba au şi dres-o pealocuri; iar biata frescă, nemaiputând să respire, îşi băşică umezeala, carea cuprins treimea tabloului şi ameninţă să-l mănânce cu desăvârşire”45.La 6 aprilie 1941, Biblioteca Naţională din Belgrad, distrusă de bombeleincendiare ale aviaţiei naziste, a pierdut, odată cu preţioasele colecţiiiugoslave, manuscrise slavo-române sau cuprinzând informaţii relative

44 V. Cândea, Mărturii inedite pentru o operă politică i culturală de cinci veacuri: 20 000documente române ti la Athos, în „Magazin istoric”, 22, 1988, nr. 4, p. 6-8, 17.

45 Monumente române ti la Stambul , în „Boabe de grâu”, 3, 1932, nr. 6, p. 236.

www.dacoromanica.ro


18/629

XVIII V IRGILC ÂNDEA

la trecutul nostru46. Ceea ce mai rămăsese la Istanbul din Buġdan Saray(reşedinţa capuchehaielor Moldovei) şi din biserica Sf. Nicolae a dispărutîn 1973, pentru a face loc unei construcţii moderne.

Preocupările pentru păstrarea integrităţii patrimoniului cultural naţional prin împiedicarea exportului de creaţii artistice şi prin recuperarea bunurilor înstrăinate pe căi ilicite sunt azi mereu mai intense în întreaga lume şi elesunt încurajate de UNESCO. Doctrina dreptului absolut de a reţine creaţiiartistice sau alte bunuri culturale însuşite fără just titlu şi de a achiziţionade pretutindeni asemenea opere, chiar dacă aceasta duce la sărăcirea unor patrimonii naţionale, a fost totdeauna afirmată de statele dezvoltate, caredispun de importante mijloace financiare şi de presiune. Împotriva acesteiatitudini se ridicase încă din antichitate istoricul grec Polybios, care afirmacă „cea mai frumoasă podoabă a unui oraş nu sunt bogăţiile furate din alte părţi, ci virtutea şi cinstea de care dau dovadă locuitorii lui [...]. Romanii ar fi făcut mai mult pentru bunul renume al patriei lor dacă ar fi lăsat la locullor operele de artă pe care le-au furat” (din Syracusa, în anii 212-211)47.Este, de asemenea, cunoscută aspra judecată a lui Cicero împotriva fostului pretor roman C. Licinius Verres, condamnat să plătească sicilienilor 45de milioane de sesterţi pentru bogăţiile artistice şi monumentele publice jefuite în timpul administraţiei sale din Sicilia, în anii 73-7048. Era vorba,între altele, despre statuile din Messina, despre care oratorul afirma că eraucele mai frumoase opere pe care le văzuse vreodată. La sfârşitul celui deal treilea război punic, Scipio Africanul a cerut sicilienilor să întocmeascălista tuturor operelor de artă jefuite anterior de cartaginezi şi astfelnumeroase oraşe, între care Gela, Segeste şi Agrigent, şi-au redobânditstatuile înstrăinate.

Împăratul Carol cel Mare s-a ferit să spolieze Italia de bunuri culturale,iar câteva secole mai târziu oameni de stat francezi ca Richelieu, Mazarin,Colbert, Louvois sau regele Ludovic al XIV-lea „s-au păzit cu grijă sărăpească învinşilor monumentele care personificau amintirile lor naţionale,meritele lor ştiinţifice, literare sau artistice”49. Iar pentru că atât trupeleRevoluţiei franceze cât şi ale lui Napoleon Bonaparte au transferat, mai cuseamă din Belgia şi Italia, numeroase opere de artă, Congresul de la Viena„a impus Franţei una din primele restituiri de mare anvergură înregistrate

46 D. Bogdanović, Inventar kirilskih rukopisa u Iugoslavij, XI-XVIII veka, Beograd, 1982, p.207, 209, 211, ms. 226, 348, 576, 1233, 1266, R 403, R 500.

47 Polybios, Istorii(IX, 10), II, trad. Adelina Piatkowski, Bucureşti, 1988, p. 70-71.48 Cicero, De signis, contra Verrem oratio IV , în Opere alese, I, trad. Gh. Guţu, Bucureşti,

1973, p. 155.49 Eugène Muntz, Les annexions de collections d’art ou de bibliothèques, în „Revue d’histoire

diplomatique”, 1895,apud Louis-Jacques Rollet-Andriane, Les précédents, în „Museum”, 31, 1979,nr. 1, p. 6.

www.dacoromanica.ro


19/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XIX

vreodată în istorie”50, deoarece, după cum arăta ministrul plenipotenţiar englez Castlereagh, în practica războaielor asemenea bunuri „fuseserărespectate de toţi cuceritorii moderni, fără excepţie, ele fiind ca inseparabilede ţara cărora le aparţineau”51.

De la John Locke până la Georg-Friedrich von Martens, toţi teoreticieniidreptului internaţional au afirmat că bunurile culturale nu pot fi înstrăinate prin forţă, deoarece ele „sunt destinate să satisfacă nevoile permanenteale ţării”52. Tratatele internaţionale de la Viena (1866, art. 18) şi Versailles(1870, art. 245), Convenţia de la Haga (1907, art. 56), tratatele de la Saint-Germain-en-Laye (1919, art. 191, 196), Neuilly-sur-Seine (1919, art. 126) şiTrianon (1920, art. 175-177) au obligat ţările învinse ca, odată cu teritoriilecare intrau în componenţa altor state, să retrocedeze acestora şi bunurileculturale sau arhivele însuşite fără just titlu de pe teritoriile respective53.Este locul să menţionăm că Italia, Belgia, Polonia şi Cehoslovacia au profitat de dispoziţiile tratatului de la Saint-Germain-en-Laye care obligaAustria să restituie „toate actele, documentele, obiectele antice şi de artăşi orice material ştiinţific şi bibliografic ridicate din teritoriile invadate”54,chiar atunci când asemenea obiecte fuseseră însuşite cu mult timp înainte.Astfel, Italiei i s-au restituit piese transferate încă din anul 1718. Tratatulde pace de la Riga, din 18 martie 1921, a stipulat, de asemenea, principiulrestituirii integrale a bunurilor culturale răpite Poloniei după 1 ianuarie

1772, restituire opozabilă chiar terţilor detentori, adică celor care leobţinuseră după transferul acestor bunuri din Polonia55. România însă,cu toate stăruinţele depuse de cărturari conştienţi de importanţa naţionalăa arhivelor şi bunurilor culturale revendicate (între care Nicolae Iorga şiCoriolan Petranu), nu a reuşit să obţină restituirea lor.

Către sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi îndată dupăîncheierea ostilităţilor, o serie de documente internaţionale au prevăzutrestituirea obligatorie a bunurilor culturale jefuite din teritoriile ocupate.Declaraţia Naţiunilor Unite din 5 ianuarie 1943, publicată simultan laLondra, Moscova şi Washington, prevedea că cele 17 guverne semnatare

50 Ibidem.51

H. Wheaton, Éléments de droit international , I, Leipzig, 1852, p. 15.52 Johanes Kaspar Bluntschli, Droit international codifié, art. 650, no. 4,apud L.-J. Rollet-Andriane,op. cit.

53 V. dispoziţiile din ultimele trei tratate, de care urma să beneficieze şi România pentrurecuperarea de arhive şi bunuri de patrimoniu, în Desăvâr irea unită ii na ional-statale a poporuluiromân. Necunoa terea ei interna ională. 1918. Documente interne i externe, Bucureşti, 1986,vol. IV, p. 352-353 (Saint-Germain-en-Laye), vol. V, p. 136 (Neuilly-sur-Seine) şi vol. VI, p. 324-325 (Trianon).

54 Op. cit., IV, p. 352, art. 191.55 Société des Nations. Recueil des traités, VI, nr. 1, Genève, 1921, p. 122-160.

www.dacoromanica.ro


20/629

XX V IRGILC ÂNDEA

şi Comitetul Naţional Francez „îşi rezervau dreptul de a declara nul şineavenit orice transfer de bunuri, drepturi sau interese de orice natură carese găsesc ori s-au găsit în teritoriile ocupate sau sub controlul direct oriindirect al guvernelor cu care ele sunt în război sau care sunt ori au fost în posesia persoanelor (inclusiv persoane juridice) cu reşedinţa pe teritoriileîn chestiune [...], indiferent că asemenea transferuri sau traficuri au avutloc sub formă de jaf manifest, de tranzacţii în aparenţă legale, chiar dacăamintitele transferuri sunt prezentate ca efectuate fără constrângere”56. Tratatele de pace de la Paris (1947) au prevăzut şi ele reglementări înacelaşi sens.

În ultimele decenii, fenomenul decolonizării şi formarea de noistate independente a readus în actualitate problema reintegrării creaţiilor spirituale înstrăinate în patrimoniile culturale de origine, potrivit principiilor de echitate, respect reciproc şi cooperare care trebuie să stea la baza relaţiilor internaţionale. Această acţiune a fost precedată de adoptarea,sub auspiciile UNESCO, a Convenţiei pentru protecţia bunurilor culturaleîn caz de conflict armat (Haga, 12 mai 1954). Ulterior, statele membreale UNESCO au adoptat o recomandare „privind măsurile de luat pentruinterzicerea şi împiedicarea exportului şi transferului ilegal de proprietateal bunurilor culturale” (Paris, 19 noiembrie 1964). O convenţie cu acelaşiobiect a fost adoptată şi de Conferinţa generală UNESCO la 14 noiembrie

1970. A fost, astfel, încurajată acţiunea de restituire a bunurilor culturalecătre ţările de origine. Această problemă a devenit prioritară pe agendaConsiliului Internaţional al Muzeelor, iar în 1987 Conferinţa generală aUNESCO a creat un comitet interguvernamental compus din 20 de ţări(între care şi România), având ca obiectiv studierea restituirii bunurilor culturale către ţările spoliate şi, în acest scop,întocmirea unor inventare deasemenea bunuri57.

Numărul special consacrat în 1979 de revista „Museum” (publicaţiaoficială a Consiliului Internaţional al Muzeelor) restituirii bunurilor culturale este foarte încurajator în ce priveşte perspectivele acestei acţiuni,deocamdată la începuturile ei. Articole şi luări de poziţii ale specialiştilor,

atât din ţări private pe diferite căi de bunurile lor culturale, cât şi din statecare deţin asemenea bunuri, demonstrează că, prin negocieri şi acorduriîntre părţile interesate, iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor devine realitate.

Se citează în acest sens atitudinea constructivă a Muzeului Australiandin Sydney care a restituit, în 1977, Muzeului Naţional şi Galeriei de Artă

56 „The Department of State Bulletin”, 8, 1943, p. 21-22.57 Rendre à César , în „Arabies”, 1987, nr. 7-8, p. 66-67.

www.dacoromanica.ro


21/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XXI

din Papua Noua Guinee 17 opere de artă, iar în anul următor, cu prilejul proclamării independenţei Insulelor Solomon, două valoroase sculpturicătre Muzeul Naţional al noului stat. De menţionat că Muzeul Australian nudepinde de administraţia centrală a ţării, ci de aceea a statului New SouthWales, bucurându-se de o libertate deplină în ceea ce priveşte regimul bunurilor pe care le posedă. În acelaşi timp, persoane particulare dinAustralia au retrocedat spontan colecţiile lor provenind din diferite insuledin Melanezia58. Belgia a restituit de asemenea importante bunuri culturalemuzeelor din Zair, în virtutea unui acord bilateral. Este vorba de două sutede opere de artă şi 892 obiecte etnografice; circa o mie de piese urmau a

fi transferate ulterior 59

. La fel a procedat Olanda care, în 1978, cu prilejul bicentenarului Muzeului Pusat din Djakarta, a restituit Indoneziei o celebrăstatuie reprezentându-l pe Buddha Prajnaparamita, iniţiativă continuată prin alte transferuri60. Mai aproape de noi, în Grecia, au fost întreprinsedemersuri la nivel guvernamental pentru recuperarea frontonului sculptatal Parthenonului (monument din secolul al V-lea î.e.n.), pe care în anul1801 diplomatul britanic Thomas Bruce Elgin, cu încuviinţarea guvernuluiotoman local, l-a desprins din celebrul monument. Operele pe care de pestedouă secole amatorii de artă le admiră la British Museum în sala Elgin Marblesnu sunt decât bunuri culturale din patrimoniul naţional grecesc,înstrăinate printr-un act calificat chiar de compatrioţii contemporani ailordului drept vandalism.

În 1982, Sri Lanka a întreprins demersuri similare pentru a determinaAustria, Belgia, Elveţia, Franţa, Olanda, Germania şi S.U.A. să-i restituiecreaţii culturale achiziţionate în mod abuziv în trecut. Marii Britanii, de pildă, i-a fost cerută retrocedarea celebrei statui a zeiţei Tara ( Pattini Devi),datând din secolul al X-lea61. Recent, Turcia a cerut Muzeului Metropolitandin New York restituirea tezaurului regelui Cressus al Lydiei şi a reuşitsă obţină 7400 tăbliţe cu texte hittite descoperite de arheologi germani laînceputul secolului XX în săpăturile de la Bogazköy şi preluate de MuzeulPergamon din Berlin62.

58

James R. Specht, L’Australian Museum et le retour de leurs artefacts aux États insulairesdu Pacifique, în „Museum”, 31, 1979, nr. 1, p. 28-31.59 Huguette Van Geluwe, L’apport de la Belgique au patrimoine culturel zaïrois, în „Museum”,

31, 1979, nr. 1, p. 32-37.60 Peter H. Pott, Mohammad Amir Sutaarga, Retour d’objets culturels: arrangements conclus

ou en cours de conclusion (Pays Bas-Indonésie), în „Museum”, 31, 1979, nr. 1, p. 38-42.61 Dumitru Constantin, tiri dintr-un an, în „Flacăra”, 1982, nr. 52, p. 28; despre operă,

transferată la British Museum încă din 1830, v. Ananda K. Coomaraswamy, History of Indian and Indonesian Art , New Delhi, 1972, p. 167 şi fig. 300.

62 Cf. „România liberă”, 45, 1987, octombrie 24, nr. 13364, p. 6.

www.dacoromanica.ro


22/629

XXII V IRGILC ÂNDEA

Şi în istoria noastră contemporană secunosc restituiri de bunuriculturale. În 1917, din iniţiativa Misiunii Militare Franceze în Grecia, afost readus în ţară un steag dăruit de Ştefan cel Mare mănăstirii Zografu dela Muntele Athos63. În 1937, un alt steag din 1664, de la Eustratie Dabija,domnul Moldovei, a fost achiziţionat de guvernul român de la MuzeulIstoric din Dresda64. Amândouă se află azi în colecţiile Muzeului Militar Central din Bucureşti.

În 1981, mulţumită demersurilor întreprinse pe lângă un colecţionar american originar din ţara noastră (Ovidiu Fenster, din New York), amreuşit să aducem în colecţiile Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti

cel mai vechi manuscris cunoscut al poeziilor lui Vasile Alecsandri, unalbum autograf alcătuit în 1850 şi dăruit de poet familiei Negri65. Ulterior,acelaşi colecţionar ne-a remis şi preţioase documente George Enescu66. În1982, anul centenarului naşterii lui Nicolae Titulescu, un fost colaborator al acestuia, stabilit în Marea Britanie, Ion Hudişteanu, a dăruit Arhivelor Ministerului Afacerilor Externe, tot prin intermediul nostru, peste o sutăde documente şi scrisori provenind de la marele diplomat român şi de la personalităţi politice şi culturale din anturajul său. Pe aceeaşi cale, în 1985,o importantă colecţie din cele mai vechi discuri de muzică românească,imprimate în S.U.A. la începutul secolului trecut, a intrat în patrimoniulcultural din ţară67.

Exemplele de mai sus dovedesc că operaţia delicată şi mult timpconsiderată utopică a completării patrimoniilor culturale naţionale prinrecuperarea bunurilor înstrăinate are şanse să fie continuată şi amplificată.

Reuşita acestor acţiuni depinde, în primul rând, de capacitateacercetătorilor de a depista bunurile înstrăinate din patrimoniul naţional şide a stabili împrejurările în care au ajuns ele peste hotare. Este un capitolal studiilor de istorie culturală menit să întregească imaginea desprecontribuţiile unui popor la tezaurul spiritual al umanităţii. Finalitatea lor nu poate fi decât rareori recuperarea fizică a creaţiilor respective. Dar identificarea acestor bunuri, procurarea de reproduceri care permit studierea

63

M. Beza, Repertoriul monumentelor i obiectelor de artă din timpul lui tefan cel Mare, Bucureşti, 1958, p. 302-303.64 C.I. Karadja,Steagul românesc al lui Istratie Dabija Voievod , în „Academia Română”,

s. III, Memoriile Secţiunii Istorice, t. 19, 1937, p. 75-87.65 V. Cândea,Cel mai vechi manuscris Alecsandri, în „România literară”, 14, 1981, nr. 41, p. 8;

idem,Un manuscris inedit al lui Vasile Alecsandri, în „Tribuna României”, 10, 1981, nr. 215, p. 7.66 Idem, Documente George Enescu revenite în patrie, în „Tribuna României”, 14, 1985, nr.

289, p. 2.67 Idem,O colec ie de vechi discuri române ti din Statele Unite. Portretul unui colec ionar,

inginer Leon Russu, în „Tribuna României”, 14, 1985, nr. 301, p. 2.

www.dacoromanica.ro


23/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XXIII

şi valorificarea lor oferă posibilitatea de a le reaşeza în cultura care le-acreat, ignorându-le apoi, adesea, timp de secole. După cum depistarea deizvoare străine despre un popor, pe lângă mai buna cunoaştere a istorieinaţionale, îngăduie reconstituirea imaginii pe care a proiectat-o el, de-alungul timpurilor, în conştiinţa altor popoare. Asemenea cercetări suntazi mereu mai uşor de întreprins şi mai eficiente, datorită intensificăriirelaţiilor ştiinţifice şi culturale internaţionale, perfecţionării instrumentelor de evidenţă din arhive, biblioteci şi muzee şi a tehnicilor de reproducere adocumentelor, manuscriselor şi operelor de artă.

Este, aşadar, posibil de realizat în prezent oeviden ă centralizată a

patrimoniului cultural înstrăinat i a izvoarelor externe privitoare latrecutul românilor.Pentru realizarea ei, lucrarea de faţă este numai unînceput experimental, care pune în lumină amploarea şi dificultăţile, dar,deopotrivă, necesitatea şi avantajele unei asemenea evidenţe globale.

Criteriul principal pentru includerea pieselor în această lucrare a fostlegătura lor cu istoria i cultura românilor.

Au fost repertoriate în primul rânddocumente interne, de la celeemise de cancelariile domneşti medievale sau de autorităţile şi instituţiilemoderne, până la acte şi scrisori particulare de la emitenţi din ţară, indiferentde naţionalitate, aşadar şi oameni politici, cărturari, negustori, militari sauclerici străini, dar numai actele sau corespondenţa lor din perioada când

s-au aflat pe pământ românesc. Aşa, de exemplu, am reţinut corespondenţalui Dositei şi Hrisant Notara, patriarhii Ierusalimului, emisă din Bucureşti,Târgovişte sau Iaşi, dar nu toată producţia epistolară a celor doi cărturari,ci doar scrisori referitoare la realităţi româneşti.

Lucrarea noastră cuprinde, apoi, creaţii alescriitorilor, arti tilor şime terilor români(sau minoritari din România) aflătoare peste hotare. Intrăîn această categorieconstruc ii, manuscrise literare, muzicale, tiin ifice i de artă, căr i vechi, hăr i, stampe, opere de artă, inclusivoperele de patronat românesc ca, de exemplu, construcţiile ridicate sau reparate demeşteri străini, dar din iniţiativa şi cu sprijinul material al unor donatori dinţara noastră, sau cărţile scrise de autori străini, dar imprimate în străinătatecu îndemn şi efort financiar românesc, cum rezultă din foile de titlu şiepistolele dedicatorii. Ca şi în cazul documentelor, dintre creaţiile artiştilor şi cărturarilor străini n-au fost reţinute decât cele realizate în perioadele încare aceştia au trăit în România. Este cazul unor caligrafi şi miniaturişti caIoan din Kratovo, Matei al Mirelor sau al pictorului genevez Jean ÉtienneLiotard, dintre operele cărora nu figurează în această lucrare decât celealcătuite la noi, multe dintre ele la cererea unor beneficiari români. Potrivit

www.dacoromanica.ro


24/629

XXIV V IRGILC ÂNDEA

aceluiaşi criteriu, n-am reţinut o serie de piese pe care unii autori le-auasociat fără temei cu istoria culturii noastre ca, de exemplu, epitaful luiHaralambie, arhimandritul mănăstirii Mahera din Cipru, datat din 1792,când comanditarul broderiei nu se afla în Moldova68, sau icoana lui Iosif Moldovalahul de la biserica Faneromeni din Nicosia (Cipru)69, a căreiidentitate românească nu e dovedită70 etc.

Prezenţa în lucrare a unor creaţii spirituale străine – manuscrisesau cărţi, opere de artă sau piese muzeale diverse – se justifică, aşadar,exclusiv prin relaţia lor cu cultura românească. Este cazul vechilor manuscrise greceşti şi slave salvate în mănăstirile noastre după căderea

Peninsulei Balcanice sub dominaţia otomană, revenite în ţările de originesau ajunse în alte ţări în epoca modernă. Păstrarea lor timp de câteva secolela noi, unde au fost citite, copiate, traduse şi adnotate, le conferă şi valoareade izvoare pentru istoria culturii româneşti. În aceeaşi situaţie sunt unelemanuscrise sau cărţi rare din biblioteca din Buda a regelui Matei Corvin,care au luat calea Transilvaniei după ocuparea Ungariei de către otomani(1526), ajungând târziu în colecţii străine, unele în secolul trecut71.

Antichităţile descoperite în ţara noastră, preistorice, greceşti sauromane, ca şi specimenele geologice provenite de la noi şi înstrăinateîşi justifică prezenţa atât ca bunuri de patrimoniu cât şi ca surse privindtrecutul sau pământul românesc.

A doua mare categorie de documente, manuscrise, opere de artă etc.incluse în lucrare este formată dinizvoare i crea ii străine care au caobiect trecutul pământului i poporului român sau cuprind i informa iidespre istoria, civiliza ia i cultura românilor : documente (instrucţiunicătre ambasadori, rapoarte diplomatice şi militare, corespondenţă oficialăşi particulară), inscripţii, manuscrise şi cărţi (cronici, jurnale de călătorie,lucrări ştiinţifice ori literare), atlase, hărţi, foi volante, creaţii artistice.

Limitele cronologice ale pieselor înregistrate diferă de la o categoriela alta. Figurează în lucrare documente diplomatice sau militare, scrisori,

68 M. Beza, Biblioteci mănăstire ti în Palestina, Cipru i Muntele Sinai, în „AcademiaRomână”, s. III, Memoriile Secţiunii literare, t. 6, 1932, p. 212 şiUrme române ti în Răsăritul

ortodox, ed. a 2-a, Bucureşti, 1937, p. 68 îl descrie, fără motivaţie, ca având legătură cu culturaromânească. A se vedea însă I.P. Tsiknopoulos, Ī iera vasilikī kai stauropegiakī monī tīs YperagiasTheotokou tou Machaira, Nicosia, 1968, p. 200-201, 208 (inscripţia).

69 M. Beza,op. cit., p. 68-69, 80.70 N. Iorga, Portretele domnilor no tri la Muntele Athos, în „Academia Română”,

s. III, Memoriile Secţiunii istorice, t. 9, 1928, p. 27; Al. Alexianu,Cine este Iosif Moldovalahul, fondatorul de la Phaneromene?, în Acest ev mediu românesc. Însemnări de iconografie i artă veche pământeană, Bucureşti, 1973, p. 199-202.

71 Zsigmond Jakó,Transilvania i Corviniana, în Philobiblon transilvan, Bucureşti, 1977, p. 72-92.

www.dacoromanica.ro


25/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XXV

manuscrise şi hărţi din epoca medievală până în secolul XX. Am repertoriatşi cărţi româneşti apărute după 1830, limita acceptată de bibliografiaromânească pentru tipăriturile noastre vechi72. În cazul cărţilor rare străinene-am oprit la anul 1800, dar au fost reţinute izvoare cartografice importante până la primul război mondial.

Pe lângă operele lui Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuşi, EustaţiuStoenescu, a căror prezenţă în colecţii străine a fost mai bine studiată, n-amcuprins în lucrare, decât cu rare excepţii, picturi şi sculpturi de peste hotareale altor artişti români contemporani. Este şi cazul marelui număr de brevetede invenţii şi standarde ale savanţilor şi cercetătorilor români omologate în

alte ţări, despre care nu am avut evidenţe de localizare suficiente, chiar când, ca în cazul lui Traian Vuia, Gogu Constantinescu, Henri Coandă, prezenţa lor în arhive străine este sigură73.

În lucrare figurează numai piese care au putut fiidentificate i localizate cu precizie.Din nefericire, localizarea multor creaţii culturaleromâneşti, înstrăinate de-a lungul secolelor, este imposibilă, ele nefiinddescrise în inventare sau studii. Este cazul unor bunuri culturale deosebitde importante, pe care cercetări ulterioare sau hazardul descoperirilor levor da poate la iveală cândva, ca, de pildă: icoanele şi obiectele de argintlăsate în 1662, prin testament, de Maria Radziwiłł (fiica lui Vasile Lupu)Frăţiei ortodoxe din Vilnius, împreună cu suma de 600 000 de galbeni, pentru ajutorarea tuturor mănăstirilor aparţinând acestei frăţii74; arhiva şitezaurul Mitropoliei Moldovei duse în Polonia de mitropolitul Dosoftei înrefugiul său din 1686 şi rămase acolo, despre care s-a amintit mai sus; bibliotecile din Istanbul şi din Rusia ale lui Dimitrie Cantemir, a căror varietate şi cuprins ne sunt sugerate de referinţele numeroase din scrierilesale, biblioteci dincare au rămas foarte rare urme75; manuscrisul operei lui

72 Ioan Bianu, Nerva Hodoş, Dan Simonescu, Bibliografia românească veche, I-IV, Bucureşti,1903-1944. Este evident că în categoria cărţilor româneşti vechi (de peste un secol) şi rare intrăfoarte multe din cele descrise în Gabriel Ştrempel (coord.), Bibliografia românească modernă(1831-1918), I (A-C), II (D-K), III (L-Q), IV (R-Z), Bucureşti, 1984-1996.

73 Cf. Ion Iacovachi, Ion Cojocaru,Traian Vuia. Via a i opera, Bucureşti, 1988, p. 381-382.

Autorii dau lista a numeroase invenţii ale lui Vuia brevetate în Anglia, Australia, Belgia, Bulgaria,Canada, Cehoslovacia, Franţa, Germania, Iugoslavia, Olanda, Polonia, Spania, S.U.A., Suedia,Turcia şi Ungaria, dar fără localizarea instituţiilor care deţin documentaţiile acestor brevete.

74 P.P. Panaitescu, Funda iuni religioase române ti în Gali ia, în „Buletinul ComisiuniiMonumentelor Istorice”, 22, 1929, p. 12-13.

75 Ca de exemplu Biblia, Bucureşti, 1688, şi o copie a scrierii lui Miron Costin, De neamul moldovenilor , păstrate, prima, la Biblioteca Naţională din Moscova, iar a doua, la Biblioteca Naţională din Sankt-Peterburg (fostă „Saltîkov-Şcedrin”), cf. Ludovic Demény,Continuitate ierudi ie în„ Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor ” i „Iubite frate cetitorule”, în „Magazinistoric”, 7, 1973, nr. 9, p. 38-42.

www.dacoromanica.ro


26/629

XXVI V IRGILC ÂNDEA

D. Cantemir Descriptio Moldaviae, vândut la licitaţie la Leiden, în 1749,şi dispărut apoi, probabil într-o colecţie particulară neidentificată76 etc.Asemenea piese nu au fost incluse în lucrare.

În măsura posibilităţilor, ne-am străduit să localizăm o serie de piese pentru care autorii descrierilor nu menţionează colecţiile deţinătoare.Unii specialişti manifestă puţin interes pentru soarta documentelor,manuscriselor, pieselor arheologice sau operelor de artă descoperite,semnalate şi studiate, neindicând locurile unde sunt păstrate77, sau semulţumesc să le cerceteze după fotocopii sau lucrări mai vechi. Pieseimportante referitoare la trecutul românilor, ca scutul cu harta litoralului

dobrogean din anii 230-250, descoperit la Dura-Europos în 1922-192378

,sau stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus (din prima jumătatea secolului II) descoperită lângă Philippi în 1965, reprezentând scenamorţii lui Decebal, au fost localizate după investigaţii speciale, deoareceîn studiile publicate79 nu se specifică unde sunt ele păstrate în prezent.Aceeaşi a fost situaţiaTetraevangheluluiscris de Toader Diacul la Suceava,în 1493 (azi la Biblioteca Pierpont Morgan din New York)80, manuscrismult timp considerat dispărut, ca şi a altor piese nelocalizate în bibliografiade specialitate. Numai regăsirea colecţiilor în care sunt azi păstrate uneledintre aceste piese a permis includerea lor în lucrare. O atenţie deosebităam acordat operelor de artă din colecţii particulare, care, prin vânzări,

daruri sau furturi, trec în permanenţă de la un posesor la altul (cum este76 În Bibliotheca Exquissitissima Thomsiana, Lugduni Batavorum, 1749, catalogul biblioteciicontelui Friedrich Thoms, posesorul manuscrisului, este menţionată, la p. 119, nr. 816, Historiae Moldavicae partes tres auctore Demetrio Cantemir Hospodar Moldaviae, en veau, vândută lalicitaţia din 18 octombrie 1749.

77 N. Iorga, Funda iunile domnilor români în Epir , în „Analele Academiei Române”, s. II,Memoriile Secţiunii istorice, t. 36, 1913-1914, p. 899, mărturiseşte despre un document din secolulal XVIII-lea privind ajutoare româneşti către mănăstirea grecească Theoskepastou: „Nu-mi aducaminte de locul unde am găsit dania”. Marele cărturar a publicat în E. de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor , XIV, 1-3, Bucureşti, 1915-1917, 1936, numeroase documente provenind din arhive ecleziastice orientale cu indicaţiile vagi: „Copii moderne de documente greceştiîn Biblioteca Academiei Române”; „Copii ale d-lui Manuil Gedeon”; „Notiţe greceşti moderne” etc.Aceste copii făcute de cunoscutul învăţat din Istanbul (mult timp arhivarul Patriarhiei ecumenice), la

cererea Academiei Române, sunt de negăsit în biblioteca acestei instituţii, aşadar n-am putut stabilidacă M. Gedeon notase sau nu locul de păstrare al documentelor respective. Ele n-au fost introduseîn lucrare decât dacă localizarea a putut fi stabilită după alte surse.

78 Franz Cumont, Fouilles de Doura-Europos (1922-1923), Paris, 1926, p. 323-337; Izvoare privind istoria României, I, Bucureşti, 1964, p. 724-727.

79 M. Speidel,The Captor of Decebalus. A New Inscription of Philippi, în „The Journal of Roman Studies”, 60, 1970, p. 142-153; Maria Alexandrescu-Vianu, Le relief de la stèle du Captor Decebali, în „Revue des études sud-est européennes”, 13, 1975, nr. 4, p. 595-611.

80 V. Cândea,Comori de artă românească din timpul lui tefan cel Mare la Pierpont Morgan Library din New York , în „Magazin istoric”, 20, 1986, nr. 1, p. 20-22.

www.dacoromanica.ro


27/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XXVII

cazul creaţiilor lui Constantin Brâncuşi81), cu preocuparea de a le stabililocalizarea cea mai recentă.

De asemenea, a fost necesară localizarea actuală a unor colecţii dinEuropa şi Orientul Apropiat, deplasate în cursul ultimului secol din cauzaconflictelor militare şi cedărilor de teritorii. Astfel, vechile documentemoldovene şi muntene privitoare la relaţiile româno-polone din secoleleXIV-XVI, păstrate până după primul război mondial la Arhivele Ministeruluide Externe din Moscova, au fost retrocedate de U.R.S.S. Poloniei încădin 1924 şi se află azi la Arhiva Centrală a Actelor Vechi din Varşovia82. Manuscrisele româneşti de la Ossolineum, cunoscutul aşezământ polonez

de cultură din Lvov (Ucraina), au fost de câteva decenii transferate,împreună cu instituţia însăşi, la Wroclaw, în Polonia83. Documentele privindistoria Transilvaniei în secolele XIII-XVI păstrate, până la al doilea războimondial, în Arhivele de Stat din Königsberg (Kaliningrad, Rusia) au fosttransferate în R.F. Germania, mai întâi la Göttingen, apoi la Arhiva Secretăde Stat a Patrimoniului Cultural Prusian din Berlin-Dahlem84. Manuscriselegreceşti (multe provenind din România) din biblioteca metocului SfântuluiMormânt de la Istanbul sunt acum la Atena, într-un fond special în cursde reorganizare prin grija Bibliotecii Naţionale a Greciei. Alte deplasăride fonduri de manuscrise au avut loc în ultimele decenii în Turcia. Astfel,manuscrisele de la Societatea Literară Greacă din Istanbul sunt păstrateazi la Societatea Turcă de Istorie din Ankara, codicii mănăstirii Sumelade lângă Trebizonda, la Muzeul Arheologic tot din Ankara, bibliotecaînvăţatului Dimitrie M. Sarros a fost transferată de la Istanbul la Atena etc.85

81 A se compara, în referinţele acestei lucrări, localizările din Carola Giedion Welcker,Constantin Brancusi, Basel-Stuttgart, 1958, cu cele din Sidney Geist, Brancusi. A Study of theSculpture, New York, 1983, p. 249-278, sau din monografiile altor autori, ca Petru Comarnescu,Barbu Brezianu, Dan Grigorescu, Ionel Jianu.

82 Despre acest transfer informase M. Costăchescu, Documentele moldovene ti înainte detefan cel Mare, II, Iaşi, 1932, p. 817; cu toate acestea, în Documenta Romaniae Historica, seria

D, Rela ii între ările Române, I, Bucureşti, 1977, p. 127, 187, pentru asemenea documente se dăreferinţa: „în [anul...] se afla la Arh. Imper. Moscova”.

83 Documentele şi manuscrisele din Wojciech Katrzýnski,Catalogus manuscriptorum

Bibliothecae Ossoliniane Leopoliensis, I-III, Lvov, 1881-1898, se regăsesc, cu excepţia puţinelor pierderi, la Jadwiga Turka (ed.), Inwentarz rekopisow Biblioteki Zakladu Narodowego im.Ossolinskich we Wroclawiu, I-VI, Wroclaw, 1948-1979, cu aceleaşi cote.

84 Cf. Costin Feneşan, Tiberiu Coliban,Cercetări în arhivele de peste hotare, 1980 (I) R.F.Germania, în „Revista Arhivelor”, 1981, nr. 3, p. 373; în Documenta Romaniae Historica, seria D,vol. I, Bucureşti, 1977, p. 4, 17, 79, asemenea documente sunt localizate la „Arhivele de Stat dinKoenigsberg (azi Kaliningrad)”.

85 Pentru deplasări de fonduri care cuprind şi manuscrise de provenienţă românească, v.Marcel Richard, Répertoire des bibliothèques et des catalogues de manuscrits grecs, 2e édition,Paris, 1958, p. 114-115, 226.

www.dacoromanica.ro


28/629

XXVIII V IRGILC ÂNDEA

Asemenea deplasări, frecvente şi pentru fonduri sau piese din alte ţări, suntînsoţite în lucrarea de faţă de indicaţia: fost.

Piesele (în majoritatea lor manuscrise) în mod sigur distruse sau poate numai deplasate în colecţii neidentificate au fost totuşi semnalateîn cazurile când, din bibliografie, li s-au putut întocmi descrierile şi stabiliultima localizare, punct de plecare pentru viitoare depistări. Procedeulse justifică prin faptul că despre asemenea piese se păstrează suficienteinformaţii pentru a li se determina atât identitatea (autorul, cuprinsul), cât şirosturile în răspândirea culturii româneşti în lume sau în relaţiile românilor cu alte popoare (circulaţia, ultimul deţinător). Ne referim la manuscriselefoste la Biblioteca Naţională din Belgrad, pierdute în bombardamentuldin 6 aprilie 1941 amintit mai sus, cele din biblioteca Şcolii evanghelicedin Izmir, distruse în incendiul din 1 septembrie 192286, alte manuscrisecunoscute cercetătorilor noştri, dar dispărute în cursul celui de-al doilearăzboi mondial87, epitrahilul de la Alexandru cel Bun cu portretuldonatorului şi al doamnei sale Marina88, păstrat cândva la Muzeul Ermitajdin St. Peterburg, cunoscut azi numai prin fotografii89 etc. Piesele în acestesituaţii au fost marcate cu asterisc; pentru cele sigur distruse s-au menţionatşi împrejurările dispariţiei.

Au fost lăsate în mod deliberat deoparte numeroase documente şimanuscrise (româneşti sau străine) descoperite în ultimii ani, ale căror

descrieri nu au fost încă – sau au fost doar sumar – publicate. Este vorbaîndeosebi de izvoarele din arhive şi biblioteci străine, păstrate în reproducerimicrofilmate sau fotocopiate la Arhivele Statului din Bucureşti. Ele aufost incluse în lucrare numai dacă în bibliografia folosită (cărţi, articole,rapoarte din „Revista Arhivelor” – rubricaCercetări în arhive de pestehotare) am aflat suficiente elemente de descriere90.

În sfârşit, nu figurează în lucrare bunurile culturale (picturi, sculpturi,tapiserii, cărţi vechi etc.) păstrate în oficiile diplomatice româneşti, deoareceasemenea piese fac parte din patrimoniul naţional. Au fost incluse însălăcaşurile de cult, proprietăţi ale comunităţilor româneşti de peste hotare şi bunurile lor culturale, adesea de valoare deosebită.

86

Ibidem, p. 216, nr. 778.87 De exemplu, cele din bibliotecile unor foste mănăstiri din Republica Moldova: Căpriana,Condrea, Hîncu, Săhărani, Suruceni.

88 A se vedea lahttp://www.putna.ro/Epitrahil-s3-ss1-c6-cc8.phpilustraţii ale unor veşminteasemănătoare (n. ed.).

89 Ana-Maria Muzicescu, Broderia medievală românească, Bucureşti, 1969, p. 29, nr. 7 şifig. 10-12.

90 Aşadar, Ghidul microfilmelor. Documente din arhivele străine, I-III + Supliment, vol.I-II, Bucureşti, D.G.A.S., 1978-1979, 1983, nu a fost folosit ca izvor bibliografic, datele sumarenepermiţând descrierea documentelor şi manuscriselor.

www.dacoromanica.ro


29/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XXIX

Împrejurări obiective explică unele limite ale lucrării. Ea nu are pretenţia de a cuprinde toate creaţiile culturale româneşti risipite în lumesau izvoarele străine privind istoria noastră, ci numai o parte însemnatădin cele depistate până acum, şi anume acelea despre care, în cursul uneiîndelungate perioade de elaborare, am avut informaţii suficiente pentrua le descrie potrivit metodologiei adoptate. Sistematizarea şi catalogarea pieselor păstrate în arhive, biblioteci şi colecţii din diferite părţi ale lumii nueste încheiată. Aceasta explică de ce, pentru unele ţări, îndeosebi din Europaestică şi Orientul Apropiat, în care numărul de documente, manuscriseşi bunuri culturale româneşti este în mod sigur foarte mare, informaţiile

noastre sunt relativ sărace sau reduse la cataloage, repertorii şi semnalărivechi, uneori de peste un secol, a căror corespondenţă cu realităţile de azin-a putut fi totdeauna verificată. După cum era de aşteptat pentru ariile decultură în care românii au fost atât de activi timp de secole, lucrări recentesemnalează numeroase prezenţe româneşti (documente, opere de artă, cărţivechi) în arhivele, bibliotecile şi tezaurele aşezămintelor religioase dinPeninsula Balcanică şi Orientul Apropiat. Concludentă în acest sens estedeschiderea cu doar câţiva ani în urmă a fondurilor de documente româneştiaflate în arhivele de la Muntele Athos, inaccesibile după secularizareadomeniilor închinate, din 1863. Mii de hrisoave şi acte din Ţările Româneaşteaptă să fie clasate, transcrise, publicate pentru a putea fi incluse într-un

viitor corpus, oferind astfel o imagine mai amplă şi mai adevărată desprerăspândirea binefacerilor româneşti în Răsăritul ortodox91. Dar şi bibliotecimoderne rezervă surprize pentru viitor. Un singur exemplu: la Stuttgart,Biblioteca Landului Württemberg dispune de importante colecţii de hărţi,stampe, reprezentând şi Ţările Române, oraşele, portrete ale domnitorilor români. Lipsa de cataloage face însă orientarea în aceste fonduri foartelaborioasă92.

Mai trebuie menţionat că izvoarele folosite în prezentarea pieselor înregistrate variază după acribia, metodele de lucru, informaţiile disponibilefiecărui autor. Descrierile folosite, uneori incomplete sau chiar eronate, au

91 D. Năstase, Les documents roumains des archives du couvent athonite de Simonopétra. Présentation préliminaire, în „Symmeikta”, 5, 1983, p. 373-389, semnalează circa 1 600 documente(dintre care 808 originale, în rest, copii şi traduceri) dintre anii 1433 şi 1848, descrise apoi înD. Năstase – F. Marinescu, Les actes roumains de Simonopétra (Mont Athos). Catalogue sommaire, în „Symmeikta”, 7, 1987, p. 275-420. Documente româneşti (circa 5 300) din alte arhive athonite(Cutlumuş, Dionisiu, Iviron, Protaton, Xeropotamu) a semnalat Florin Marinescu,Ta roumanikaeggrapha tou Agiou Orous, în „Tetradia ergasias”, 11, 1987, p. 214-222.

92 În aceeaşi situaţie este fondul Stavrachi Aristarchi (demnitar patriarhal şi învăţat grec dinConstantinopol, 1836-1925), păstrat la Biblioteca Apostolica Vaticana, fond în curs de catalogare,cuprinzînd şi documente interesând istoria românilor.

www.dacoromanica.ro


30/629

XXX V IRGILC ÂNDEA

influenţat, aşadar, şi descrierile noastre. Supărătoare inconsecvenţe apar îndeosebi în notarea numelor colecţiilor, a fondurilor, cotelor sau numerelor de inventar. În imposibilitatea corectării, completării, unificării lor, ele aufost reproduse aidoma, în speranţa că pot oferi totuşi elemente de orientare pentru identificarea pieselor.

Procesul elaborăriievidenţiază, la rândul lui, o parte din dificultăţile pe care le-am întâmpinat, căutând să le înlăturăm prin continui reveniriasupra unor fonduri şi piese, lucrări, cataloage şi corpuri de documente, cu preocuparea completării şi uniformizării descrierilor.

Lucrarea a fost întocmită în câteva etape, în decurs de aproape trei

decenii, între 1960 şi 1989. Numărul relativ important de referinţe la bunuriculturale româneşti înstrăinate, recoltată din simplă curiozitate până în1960, ne-a permis constituirea unui prim repertoriu de Piese ale culturiiromâne ti peste hotare, publicat în 1963 – în trei volume, multiplicatela rotaprint după versiunea dactilografiată – de Ministerul Afacerilor Externe, pentru uzul oficiilor noastre diplomatice. El cuprinde descriereaindividuală sau colectivă a 62 513 piese aflate în 229 de localităţi din 28de ţări. Deşi incomplet faţă de forma actuală a lucrării, acest repertoriu93 aîmplinit timp de 25 de ani funcţiunea documentară căreia îi era destinat. Cutoate că nu a fost citat (repertoriul a circulat fără numele autorului), el a fostfolosit în articole şi studii, o carte şi un serial documentar de televiziune. A

servit, de asemenea, şi ca bază pentru organizarea a două expoziţii de creaţiiculturale româneşti din colecţii străine readuse temporar în ţară94, precumşi pentru cele patru volume de Prezen e culturale române ti în străinătate, publicate în colaborare cu Constantin Simionescu, menţionate mai sus95.

După 1963, lucrarea a continuat să se amplifice prin acumularea denoi informaţii despre izvoarele externe ale istoriei naţionale şi, mai ales, prin cristalizarea unei viziuni mai exacte despre patrimoniul culturalromânesc înstrăinat. Călătorii de documentare şi cercetări în OrientulApropiat, Europa Occidentală, de sud-est şi în S.U.A. ne-au întărit, prinneaşteptate descoperiri, în convingerea mai veche despre amploarea arieide răspândire a creaţiilor româneşti, numărul mare şi valoarea lor deosebită.

93 Repertoriul general al bunurilor culturale externe ale poporului român, Bucureşti,Ministerul Afacerilor Externe, 1963, XXVIII + 453 p.

94 În 1980, cu prilejul celui de-al XV-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice, la Muzeulde Istorie a R.S. România a fost vernisată prima expoziţie de acest fel, cu piese din patrimoniulromânesc păstrate în colecţii austriece. În 1982, o expoziţie similară, cuprinzând piese din MareaBritanie, a fost găzduită de Muzeul Naţional de Artă( Documente privind istoria României dincolec ii britanice. [Catalogul expozi iei]. Aprilie-Iunie 1982, Bucureşti, 1982).

95 Vezi mai sus, nota 12 şi vol. Prezen e culturale române ti: Austria, Belgia, Elve ia, Fran a, R.F. Germania, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Bucureşti, 1984.

www.dacoromanica.ro


31/629

M ĂRTURII ROMÂNEŞTI P ESTE H OTARE XXXI

Letopise ul ării Române ti, 1292-166496, Divanul lui Dimitrie Cantemir în traducere arabă97 şi alte opere româneşti păstrate în biblioteci din Libanşi Siria puţin sau deloc cercetate de cărturari de la noi; toate tipăriturile îngreacă şi arabă din secolele XVII-XIX de la Iaşi, Bucureşti, Târgovişte şiSnagov aflate în biblioteci exotice, în Arta, Ianina, mănăstirea Sf. Ioan dinŠuwayr (Liban) sau a Patriarhiei Ortodoxe din Damasc98; un act de daniedin 1240 pentru mănăstirea de la Cârţa, în original la Dijon şi în copie lavechea abaţie cisterciană de la Nuits-Saint-Georges (Franţa)99; manuscrisuldefinitiv al Istoriei Imperiului Otoman, acela care a servit traduceriişi publicării operei cantemiriene în Occident, descoperit la Biblioteca

Houghton (Universitatea Harvard din Cambridge, Massachusetts)100

;Tetraevanghelul doamnei Maria a lui Ştefan cel Mare, scris la Suceava în1493, semnalat de Simion Florea Marian în 1900 şi dispărut, apoi regăsit,împreună cu o somptuoasă Psaltire cu tâlcdin aceeaşi vreme, la BibliotecaPierpont Morgan din New York 101; portretul necunoscut al lui Vlad Ţepeşîntr-un manuscris de la începutul secolului XVII din Biblioteca LanduluiWürttemberg din Stuttgart102; revelaţia imensului depozit de documenteromâneşti medievale şi moderne din mănăstirile Muntelui Athos103. Amconstatatde visulocul important ocupat de creaţiile româneşti, nu numaiartistice (Nicolae Grigorescu la Agen, Constantin Brâncuşi în colecţii din

96 Vezi Virgil Cândea, Letopise ul ării Române ti (1292-1664) în versiunea arabă a lui Macarie Zaim, în „Studii”, 23, 1970, p. 673-692, şi Ioana Feodorov, La chronique de Valachie(1292-1664). Texte arabe du Patriarche Macaire Za’im (Tawarikh wa ‘akhbar mukhtasira ‘anafandiyyat al-‘Aflakh). Introduction, édition du texte arabe et traduction française, în „Mélanges del’Université Saint-Joseph”, Beirut, Liban, 1995, 52, 1991-1992, p. 3-71.

97 Acest text, a cărui paternitate reală a fost stabilită de Virgil Cândea în 1970, a fost pusîn valoare recent într-o ediţie bilingvă premiată de Academia Română: Dimitrie Cantemir,The Salvation Of The Wise Man And The Ruin Of The Sinful World (Ṣalāḥ al-ḥakīm wa-fasād al-‛ālam al-ḏamīm), Arabic Edition, English Translation, Editor ’s Note, Notes And Indices by IoanaFeodorov, Introductions and Comments by Virgil Cândea, Romanian Academy Publishing House,Bucharest, 2006, 400 pp.+23 plates (n. ed.).

98 V. Cândea,Cultura românească în Orientul Apropiat , în „România literară”, 20, 1987,noiembrie 19, nr. 47, p. 24.

99 V. Cândea, interviu în „Tribuna României”, 12, 1983, iulie 15, nr. 248, p. 11 (şi reproducerea

pentru prima oară publicată a documentului din Arhivele Municipale din Dijon, Fondul Cîteaux,11 H 27).100 Vezi mai sus, nota 31.101 Vezi mai sus, nota 80.102 V. Cândea,Vlad epe – portret necunoscut la Stuttgart , în „Magazin istoric”, 22,1988,

v candea marturii romanesti peste hotare

Documents