UNCHIUL MEU TRĂSNIT

O aventură la restaurant

Nepoțelelor mele Peri și Elif...Genç Osman Yavaș

Redactare: Iulia BurteaTehnoredactare: Liviu StoicaCorectură: Bernadeta-Eugenia FilipDesign copertă : Oana Bădică

AMCAM VE BEN. RESTORAN MACERASI© Text by Genç Osman Yavaş and illustration by Nalan Alaca© 2019, Final Publishing, Istanbul, TurkeyPublished with the permission of Final Publishing © All rights reserved.Translation rights arranged through Th e Black Cat Agency, London, UKAll rights reserved. No part of this book may be reproduced, transmitted, broadcast or stored in an information retrieval system in any form or by any means, graphic, electronic or mechanical, including photocopying, taping and recording, without prior written permission from the Publisher.

UNCHIUL MEU TRĂSNIT. O AVENTURĂ LA RESTAURANTGenç Osman YavaşCopyright © 2021 Editura Galaxia CopiilorToate drepturile rezervate.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a RomânieiYAVAŞ, GENÇ OSMANUnchiul meu trăsnit / Genç Osman Yavaş; il. de Nalan Alaca; trad. din lb. turcă de Resul Cadîr. - Bucureşti: Galaxia Copiilor, 2021-3 vol.ISBN 978-606-796-114-0Vol. 2: O aventură la restaurant. - 2021. - ISBN 978-606-796-116-4

I. Alaca, Nalan (il.)II. Cadîr, Resul (trad.)

087.5

Grupul Editorial ALL:Bd. Constructorilor, nr. 20A, et. 3, sector 6, cod 060512 – BucureștiTel. : 021 402 26 00Fax: 021 402 26 10

Editura Galaxia Copiilor face parte din Grupul Editorial ALL.

/editura.all /galaxia.copiilor.carti www.all.ro www.galaxiacopiilor.ro

Genç Osman Yavaş

UNCHIUL MEU TRĂSNIT

O aventură la restaurant

volumul 2

IlustraT, ii de Nalan Alaca

Traducere din limba turcă de Resul CadÎr

4

5

— Nu se poate așa ceva!— Dar de ce să nu se poată? mi-a răspuns

unchiul, făcând ochii mari.Vă întrebați dacă l-am crezut? Dar nu aveam

nicio dovadă! Sau... există vreo șansă să fi fost totuși adevărat ce mi-a spus?

Of, și unchiul ăsta al meu, ce țăcănit! Ah, vă cer scuze, uitasem că am decis să îl numesc „un pic trăsnit“.

Cum adică despre ce tot vorbesc? Bine, bine, cred că ar fi cazul să încep cu începutul...

6

7

Era o zi frumoasă. Unchiul venise să mă ia la una dintre plimbările noastre obișnuite. De departe, cea mai interesantă parte a acestor plimbări sunt povestirile despre prietenul lui, Zebră, pe care nu le mai împărtășește cu nimeni în afară de mine.

Da, da, ați înțeles foarte bine! „Zebră“ am zis. Știți voi, animalul acela care umblă peste tot îmbră-cat în pijamale cu dungi. Nu am apucat să îl văd cu ochii mei, dar, după spusele unchiului, nu numai că are un asemenea prieten, ci a și trecut printr-o mul-țime de aventuri în compania lui! Dacă îl cred pe cuvânt? Cine, eu?! Ei bine... Încă nu m-am lămurit.

Haideți să procedăm așa: vă spun povestea, mai precis v-o spune unchiul meu, apoi decideți voi dacă este reală sau mai degrabă inventată. Ce ziceți, vă place ideea?

După părerea mea, nu prea există lucruri care să nu-ți trezească măcar o urmă de îndoială. Dar ade-vărul e că povestește atât de frumos, fascinant de-a dreptul! Și fie vorba între noi, cred că pe cât îmi place mie să îi ascult poveștile, pe atât îi place lui să le spună.

8

Stabiliserăm că o luăm de la început, nu-i așa?Bine, atunci să începem astfel:Doar ce ieșiserăm din casă. Țineți minte de rân-

dul trecut că unchiul se apucase să îmi povestească despre cum l-a cunoscut pe Zebră în aeroport și peri-pețiile prin care au trecut împreună? Iată că acum a redeschis chiar el subiectul; nu a fost nevoie să îl întreb absolut nimic.

9

— Ca de obicei, și-a început unchiul povestea pri-vind în depărtare, nici în acea seară nu era nimic interesant la televizor. Așa că ne-am uitat la un film despre un șoarece care trăia într-o pivniță, mer-gea în două picioare ca oamenii și avea două aripi imense – fără a fi însă liliac. Ei, și șoarecele s-a ener-vat pe un taximetrist, din cauză că acesta refuzase să îl ia la bord. Pe deasupra, șoferul panicat a și apăsat pedala de accelerație, încercând să scape de el, fază la care șoarecele cu aripi s-a enervat și mai tare și a început să-l fugărească în zbor. Exact ca Batman! În acel moment, eu și Zebră ne-am uitat unul la altul și am exclamat în același timp: „Ce aiureală!“, de parcă ne-am fi înțeles dinainte.

10

Am menționat asta data trecută, dar facem o recapitulare pentru cei care nu știu: unchiul meu susține că el și numai el poate înțelege limbajul lui Zebră. Ce aș mai putea să adaug la așa ceva? Chiar că nimic!

Apoi unchiul a concluzionat râzând:— Pe scurt, era o prostioară. Și când te gân-

dești că noi ne așezaserăm în fața televizorului cu speranța că vom găsi un film bun și vom comanda pizza de îndată ce ne va răzbi foamea!

Pizza?! O zebră care mănâncă pizza! Voi vă puteți imagina?

— Nu se poateee, am protestat eu imediat, râzând.Oricum, numai unchiul ar putea să născocească

așa o grozăvie. Unchiul meu drag, pe care știți deja că m-am hotărât să îl numesc „un pic trăsnit“. Odată mi-a explicat că, de fapt, zebrelor nu le place iarba și că mănâncă verzituri fără niciun gust din simplul motiv că nu au altceva mai bun la îndemână. Recunosc că această idee mi-a cam dat de gândit. Mi-am zis în sinea mea că, dacă mi s-ar pune zilnic pe masă cren-vurști, cartofi prăjiți și chiftele, chiar că numai asta aș mânca! Dar din păcate (adică după spusele alor mei), se pare că trebuie să mănânc și alte chestii, mult mai sănătoase... Da, da, chestii precum spanac, fasole și linte, înțelegeți voi la ce mă refer!

Revenind la subiect, mereu m-am întrebat cum face unchiul de găsește aceste filme. Vrând-nevrând, eu trebuie să mă mulțumesc cu desenele animate de pe canalele pentru copii, care nu-s nici pe departe la fel de interesante.

În fine, în timp ce ne îndreptam spre parcul de pe strada noastră, unchiul continua să-mi povestească peripețiile lui cu Zebră:

13

— „În seara asta, hai să mâncăm în oraș!“, i-am zis lui Zebră și m-am ridicat imediat din fotoliu, gata de plecare. „Însă, de această dată, ca să fie ceva deo-sebit, să mergem într-un loc de fițe!“ Să-l fi văzut pe Zebră! Ochii lui și-așa destul de mari s-au făcut încă și mai și, sclipind de bucurie!

În regulă, să presupunem prin absurd că există posibilitatea ca o zebră chiar să mănânce pizza. Dar care credeți că sunt șansele ca aceeași zebră să

15

meargă și la restaurant? Nu cumva unchiul ăsta al meu e într-adevăr cam... dus cu pluta?!

— Ce, o zebră nu poate merge la restaurant? a întrebat unchiul deodată, de parcă mi-ar fi citit gândurile.

Hmm... Am stat și m-am gândit.După care m-am mai gândit un pic.Mi se părea destul de greu să trag o concluzie.În fond, nu era total exclus să aibă totuși dreptate.

16

Nici nu i-a luat mult unchiului să mă convingă de această grozăvie:

— Nu are și Zebră dreptul să mănânce liniștit, fără grija vaselor murdare care se adună după masă?

Bravo! Vasele murdare. Aici m-a prins! Uneori mă ia așa prin învăluire, făcându-mă să cred și ceea ce în mod normal ar fi de necrezut. Apoi am izbucnit în râs.

17

S-a simțit puțin ofensat, crezând că râd de el, așa că mi-am schimbat imediat atitudinea și i-am spus pe un ton cât se poate de serios:

— Te rog, unchiule, continuă!Fix asta a făcut, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat:— Și nu știu ce mi-a venit mie atunci de i-am zis

lui Zebră: „Să mergem la restaurantul franțuzesc! E foarte chic. Au tot felul de mâncăruri minimaliste și delicioase, iar prețurile nu-s deloc mici!“.

18

— Numai că Zebră a devenit brusc bănuitor. E un fapt bine cunoscut că așa sunt zebrele, în general. În Africa, simt mirosul leilor din apropiere; deși nu îi pot vedea din cauza ierburilor stufoase, își imagi-nează că să se ascund ei pe acolo, pe undeva. Cam atât de suspicios era și Zebră. „Ce-o fi aia mâncare mini-malistă?“, a zis imediat, strâmbând din nas. Cică ar fi sunat a ceva minuscul, microscopic, din care nu ai cum să te saturi. Mai puteam să spun ceva? Nici eu nu știam exact ce se servește... Din auzite, nu era exclus ca porțiile să fie totuși destul de mici... „Și dacă îți aduc atât de puțină mâncare, cum e posibil ca un ase-menea loc să fie scump?“, a insistat el.

19

— Zebră este într-adevăr un individ foarte curios și iscoditor, a completat unchiul.

20

O secundă! De fapt, și eu aveam aceeași curiozitate ca prietenul lui, așa că am chicotit ușor, privindu-l cu ochi întrebători. Unchiul a încercat să găsească o explicație:

— E ca și cum, hmm... Cum să-ți explic eu ție? Să zicem că rezerva de apă potabilă de pe Pământ ar fi pe terminate. Dacă un lucru e puțin, înseamnă că se găsește greu. Și pentru că se găsește greu, automat îi crește și prețul. Adică acel lucru greu de găsit ajunge să coste mai mult decât pâinea, zahărul, dulceața, mierea.