teza forma finala
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ȘI BIOTEHNOLOGII
CatedraBiotehnologiiînzootehnie
RAPORT pepractica de producție a studenteianului IV specialitateaBiotehnologiiagricole
Numele:Mînăscurtă
Prenumele:Oxana
Loculpracticii:UASMCatedraZootehnieSpecială
Termenulpracticii: I.IX.2013 pînă la14.X.2013
Conducatorulpracticii de la Universitate: șefcatedrădr.conf.univ.Elena Scripnic
Chișinău 2013
2
ACTUALITATEA TEMEI
Cunicultura este o ramură de activitate economică îndreptată spre creşterea
animalelor de blană, datorită faptului că furnizează produse alimentare indispensabile
în hrana omului. Creşterea animalelor contribuie la dezvoltarea întregului sector al
agriculturii la mărirea productivităţii muncii şi a eficienţei economice (Sârbu V.,
1980). Creşterea animalelor are o contribuţie directă şi indirectă la dezvoltarea
economiei agricole. În mod direct constă în realizarea alimentelor cu valoare biologică
deosebită: lapte, carne, ouă; care nu se pot obţine din cultivarea plantelor. Animalele
dau o serie de produse cum ar fi: lână, pielicele, blănuri, păr, piei, care constituie în
deosebi materie primă pentru industria uşoară. (Rebreanu, G., 1972)
După Adrian Alexandru, (2001) cunicultura cuprinde un şir de sisteme de
construcţii şi amplasarea cuştilor pentru întreţinerea iepurilor de casă, care diferă după
tipurile de adăposturi, gradul de mecanizare, ritmul de reproducţie, materialul biologic
folosit, densitatea pe unitate de suprafaţă, structura şi tipul furajelor etc.,
Creşterea iepurilor de casă este o indeletnicire uşoară, plăcută şi rentabilă. Dintre animalele mici,
alături de păsări, iepurii se prestează la cea mai convenabilă exploatare; se înmulţesc repede, sunt
puţin pretenţioşi la calitatea hranei şi valorifică bine cele mai neînsemnate furaje şi resturi vegetale
din gospodărie. Carnea iepurilor de casă este gustoasă, uşor digerabilă şi de o apreciată valoare
alimentară. Ea reprezintă o sursă ieftină de proteine animale. Sub acest aspect, iepurii de casă, la fel
ca şi păsările pot contribui în mare măsură la sporirea producţiei de carne. (Bucataru N., Maciuc
V. , 2005).
Dacă înainte iepurii se creşteau mai mult pentru blană, astăzi exploatarea lor pentru carne
marchează o nouă etapă în dezvoltarea cuniculturii în ţara noastră. Această schimbare în direcţia
exploatării se datorează solicitărilor crescânde la export pentru apreciata carne a iepurilor de casă şi
îi stimulează pe crescători să dezvolte această activitate gospodărească (Costăchescu, E., 2001).
În prezent, creşterea iepurilor de casă dă posibilitatea unei bune părţi a populaţiei de la
sate şi din suburbiile oraşelor să-şi sporească veniturile prin valorificarea acestei
resurse (Bucătaru N., 2005). Cei mai mulţi din micii crescători de la oraşe consumă
carnea iepurilor de casă, în timp ce populaţia satelor preferă să o valorifice, în cea mai
mare parte, prin unităţile cooperaţiei de consum. Pe de altă parte, unităţile mari ( C. A. P.,
3
Iravicoop, etc.) contribuie la dezvoltarea cuniculturii prin difuzarea de material de prăsilă la
crescători şi totodată furnizează iepuri ca material biologic pentru diferite experienţe ştiinţifice
(Rebreanu L., 1989).
Iepurii de casă au însuşiri zootehnice variate şi avantajoase în comparaţie cu alte
specii de animale domestice. Un prim avantaj constă în faptul că ei pot fi crescuţi în
spaţii reduse (Costăchescu, E., 2002). Ei cresc, se dezvoltă pe seama unor nutreţuri
ieftine şi uşor de găsit. Se înmulţesc repede, puii au un ritm de creştere rapid astfel că
pot fi valorificaţi într-o perioadă de timp relativ scurtă (Tîrlea S., 1985).
Iepurele de casă poate satisface cerinţele de bază ale existenţei omului şi anume:
hrană prin carnea sa şi îmbrăcămintea prin blăniţa pe care le furnizează. De asemenea,
produce îngrăşăminte agricole şi este deosebit de folositor ca animal de laborator şi
experimentări ştiinţifice. El este totodată obiectul unor pasiuni sportive (Georgeoni şi
colab. 1984).
Ca urmare, volumul producţiilor cunicule, deja apreciabil în multe ţări este în
curs de sporire rapidă pe întregul glob (Elena Popescu-Micloşanu şi Iuliana Neagu,
2005). Dacă în anul 1975, producţia mondială de carne de iepure a fost estimată la
aproximativ 120 000 tone, în anul 1992 aceasta era de circa 300 000 tone. Iepurele,
datorită capacităţilor sale extraordinare de producţie şi reproducţie, poate aduce o
contribuţie importantă în lupta, la nivel mondial, pentru creşterea producţiei de proteine
animale (Sârbu V., 1980).
Creşterea iepurilor reprezintă o indeletnicire tradiţională a poporului nostru.
Importanţa creşterii iepurilor de casă se datorează mai multor factori economici:
- iepurii de casă se înmulţesc foarte repede, producând 6-10 pui la o fătare. Puii de
iepuri cresc şi se dezvoltă foarte repede. Iepuroaicele tinere pot fi date la reproducţie la
vârsta de 7-8 luni, după 4-5 luni de creştere ating greutatea vie 3,0-3,5 kg. Anual de la
o iepuroaică se poate obţine o cantitate de 50-60 kg carne şi în plus 20-25 piei;
- consumând hrană vegetală (are o pondere de 85-90%) pot fi hrăniţi şi cu diferite
deşeuri care permanent se găsesc în fiecare gospodărie agricolă;
4
- carnea iepurilor de casă face parte din categoria produselor dietologice. Organismul
omului asimilează din carnea iepurelui de casă 90% din proteine, pe când din cea de
vită – numai 62%;
- blana de iepure de casă ocupă 16-18% în balanţa generală a blănurilor obţinute de la
alte animale agricole (Dinescu S., Ovidiu S., 2004).
Prin urmare, femela de iepure poate fi folosită pentru reproducţie 3-4 ani, perioada
de exploatare a masculului 2-3 ani, iar a utilajului şi materialului auxiliar 5-6 ani
(Mesropov G., Badur I., 1988).
În creşterea iepurilor de casă, lucrările de ameliorare prezintă o mare importanţă,
deoarece ele vizează sporirea continuă a producţiilor, concomitent cu diminuarea
consumului specific şi costurile pe unitatea de produs (Bura şi Bencsik, 2000). Aceste
lucrări includ preocupări ample pentru valorificarea maximă a potenţialului genetic al
populaţiilor actuale şi pentru ridicarea continuă a acestui potenţial în succesiunea
generaţiilor, în direcţia dorită de om.
CARACTERISTICA RASELOR DE IEPURI
1.1Caracteristica Rasei Neozeelandez Alb
Această rasă se foloseşte atât la creştere în rasă curată, cât şi la încrucişarea cu
Uriaşul-Alb şi Chinchilla. Denumirea rasei este oarecum eronată întrucât rasa a fost
obținută inițial în America de Nord, nicidecum în Noua Zeelanda
(http://uriasulgerman.blogspot.com/p/alte-rase-de-iepuri.html).. Rasa Neozeelandeză
Alb, este o rasă cu direcţia de producţie pentru carne. A fost adusă în SUA în 1910.
Pentru sporirea greutăţii vii ei au fost încrucişaţi cu rasa Flandra. La noi în ţară au fost
aduşi în 1971. Greutatea medie a adulţilor este de 4,5 kg, ei predomină de o constituţie
puternică şi cu oasele bine dezvoltate, cu capul nu prea mare, cu urechi scurte şi
drepte. Corpul este scurt şi compact, proporţional de 47 – 48 cm lungime, cu
musculatura bine dezvoltată. Pieptul adânc şi larg, spinare scurtă, dreaptă şi lată, crupa
rotunjită şi lată, membrele sunt puternice şi drepte cu muşchii dezvoltaţi. Femelele
sunt productive în producţia de lapte, şi prolifice - aduc în medie 9 pui la o fatare, cu o
greutate a puiului de 45g. Ei dispun de o precocitate sporită la 2 luni – 2 kg, la 3 luni -
5
2,9 kg (http://www.iepuri.info/rase-de-iepuri-mijlocii/14-rasa-de-iepuri-mijlocii-
neozeelandezul-alb.html).
Din 1910 a fost îmbunătăţit continuu prin selecţie. S-a obţinut din
Neozeelandezul roşu cu infuzie de Uriaşul - Alb. Greutatea este de 4 – 5 kg. în prezent
există sub formă de populaţii, linii şi familii. Maturitatea sexuală este înregistrată la 5
- 6 luni. Prolificitatea este de 8 - 12 pui la o fătare şi se utilizează la reproducţie de 5-6
ori pe an. Urechile sunt medii ca lungime, de 12 – 13 cm, purtate în sus în formă ”V”.
Ochii sunt vioi, de culoare roz. Blana este deasă cu păr potrivit de lung, de culoare alb
strălucitor. (Elena Costăchescu, Elena Ciudin, 2000).
Cu capul relativ mic, cu profilul uşor berbecat, obrajii rotunjiţi. Urechile,
cărnoase, bine acoperite cu păr, au o lungime de 10 - 11 cm. Gâtul este scurt şi
musculos. Trunchiul este butucănos, scurt şi foarte larg, prezintă o musculatură foarte
bine dezvoltată. Perimetrul toracic măsoară 32 - 36cm. Linia spinării este dreaptă.
Spatele şi trunchiul posterior sunt largi, dezvoltate armonios, cu musculatura bine
exprimată. Membrele sunt scurte, puternice şi musculoase. Coada este de mărime
mijlocie, bine îmblănită şi purtată pe spate. (Bura M., Bencsik I., 2000)
6
Această rasă se foloseşte atât la creşterea în rasă curată, cât şi ia încrucişări.
Corpul este îndesat, cu musculatura bine dezvoltată, urechile au 10 - 11cm lungime.
La 3 luni atinge greutatea de sacrificare de 2,7 kg şi are o carne foarte gustoasă. S-a
adaptat uşor la creşterea intensivă, fiind prezent în majoritatea hibrizilor industriali
creaţi. Maturitatea sexuală o atinge la vârsta de 5 luni. Prolificitatea este destul de
înaltă 8 - 12 pui la o fătare. Animalele sunt bine adaptate la creşterea în cuşti de plasă
din sârmă, însă sunt pretenţioase la condiţiile de hrană şi întreţinere. Se foloseşte la
încrucişări în calitate de formă maternă cu masculi din rasele Californiană, Uriaşul -
Alb, Chinchilla. (Bucătaru N. 2002).
După Bodur, G., Crivceanschii, I., Mesropov, G. (1988), rasa Neozeelandeză a
fost obţinută prin încrucişare dintre rasele Roşie de Neozeelandeză Alb şi Uriaşul -
Alb şi prin selecţie ulterioară. Mai târziu s-a efectuat încrucişarea de infuzie cu Uriaşul
- Belgian, avându-se drept scop sporirea dimensiunilor corpului. Le este caracteristică
o constituţie robustă, un trunchi de lungime medie cu o musculatură bine dezvoltată.
Masculii au lungimea corpului de 47cm, iar femelele de 49cm. Greutatea vie a
masculilor e de 4,5 kg a femelelor de 5 kg.Tineretul se dezvoltă destul de intensiv la
vârsta timpurie. Randamentul de carne la vârsta de 56 zile constituie 62%.
Adaptabilitatea la condiţiile întreţinerii în cuşti, precocitatea timpurie randamentul
sporit de carne la tăiere, calităţile de carne preţioase fac ca această rasă să fie de
perspectivă pentru gospodăriile auxiliare personale. La vârsta de 90 de zile iepuraşii
ating greutatea vie de 2,4 - 2,8kg. Sporul mediu zilnic în greutate în primele 20 de zile
ale vieţii constituie 15g, din a 21-a până în a 56 - a zi - 41,5g. Din a 56-a până în a 90-
a zi - 33g, iar începând cu a 90-a zi, scade până la 16g în 24 de ore. Folosindu-se de
această particularitate biologică a animalilor, crescătorii de iepuri îi întreţin cel mult 3
luni. Consumul de nutreţuri granulate de valoare deplină pentru obţinerea un kg de
spor în greutate constituie 3,8 kg nutreţ (http://revista-ferma.ro/articole-zootehnie/rase-
performante-de-iepuri-de-casa.html). Raportul dintre carne şi oase este de 5,8 : 1,
această rasă situându-se în primele locuri din lume la producţia de carne. Este o rasă
rezistentă care se dezvoltă armonios chiar dacă nu este furajată cu hrană de cea mai
7
bună calitate, referindu-ne aici la furaje combinate, adaosuri de vitamine, minerale,
comparativ cu alte rase de iepuri, în special rasele mari, care au nevoie de un consum
ridicat de hrană de foarte bună calitate şi furaje combinate, mai ales tineretul. În
condiţiile în care se doreşte a se obţine un maxim de eficienţă (mai ales în crescătoriile
de tip industrial), această rasă valorifică excelent furajele combinate depăşind multe
rase în ceea ce priveşte sporurile de greutate zilnic realizate
(http://www.gazetadeagricultura.info/animale/animale-blana/521-iepuri/11374-
iepurele-neozeelandez-alb.html).
Animalele sunt bine adaptate la creşterea în cuşti din plasă de sârmă, sunt
relativ pretenţioase la condiţiile de hrană şi întreţinere. (Bucătaru, N., Maciuc, V.,
2005).
Fertilitatea constituie 7 - 8 gestaţii pe an, cu 8-10 pui la o fatare, reproducerea
apare la vârsta de 4 - 5 luni de viaţă. Producţia de carne (sacrificare la vârsta de 3 - 4
luni, la greutatea de 2,5kg) (Şumanschii A.,1984)
Rebreanu, L.Şt. (1983) comunică că iepurii Neozeelandez Alb au forma
corporală evidentă cu caractere ale tipului de iepure destinat pentru producţia de came.
Raportul dintre came şi oase este de 5,7:1. Blana este deosebit de deasă şi elastică. În
cazul asigurării unei furajări bine echilibrate, femelele fată de 5 - 6 ori pe an, mamele
cresc câte 8 şi chiar mai mulţi pui la o fătare (http://revista-ferma.ro/articole-
zootehnie/rase-performante-de-iepuri-de-casa.html).
Rasa Neozeelandeză Alb este o rasă bună producătoare de came care
concurează cu celelalte rase mijlocii. Are corpul de lungime mijlocie 45 – 50 cm, cu
flancurile cărnoase şi spetele bine dezvoltate. Capul cu o curbură uşoară între ochi şi
nas. (Ghelase, GH., Măndiţă, D., 1967). Ochii strălucitori, de culoare roz. Urechile de
mărime mijlocie 15 – 16 cm, rotunjite spre vârf şi ţinute drept. Picioarele puternice, cu
unghiile albe. Coadă dreaptă, de mărime mijlocie. Blana este de culoare albă (curat),
cu păr des.
Rasa Neozeelandeză Alb are corp echilibrat şi armonios, umeri laţi şi adânci,
labe drepte şi ferme, urechi erecte. Masculii prezintă uneori o guşă mică.
Temperament calm prietenos, afectuos, predispus la îngrăşare. (www.latifa.ro).
8
Rasa Neozeelandeză Alb – este o rasă foarte populară în întreaga lume fiind
folosiţi adesea campioni. Au un spor natural rapid ceea ce a condus la utilizarea lor
intensivă pentru producţia de carne şi blană. Sunt animale vesele şi foarte prietenoase.
Maturitatea sexuală se instalează şi apare la vârsta de 4 - 5 luni (http://www.
agrobiznes . md/animale/iepuri/item/418-neozeelandezul-alb-rasa-performant%C4%83-
de-iepuri-de-cas%C4%83.html).
Сысоев, В., Александров, В., (1985), relatează că la un kg de spor în
greutate ei consumă de la 3 până la 5 UN. Au un randament la sacrificare de la 52
până la 58%, unde cărnii îi revine în jur de 77,5%. Femelele au capacitate de a hrăni
de la 7 până la 12 pui.
Conform relatărilor autorului Van, II. (2005), această rasă este precoce
deoarece la vârsta de 2 luni de viaţă iepurii ajung la o greutate de 1,4 kg - la 3 luni -
2,2 kg, la 6 luni - 4,1 kg. Este tipică pentru producţia de carne, corpul butucănos, scurt
cu o lăţime peste normal, cu musculatura foarte bine dezvoltată, linia şalelor este
foarte bine reliefată. Membre scurte, dar puternice, urechile deosebit de puternice,
acoperite bine cu păr, lungimea ideală a urechilor este de 10 - 11 cm (http://www.
Agrobiznes .md/ animale/iepuri/item/418-neozeelandezul-alb-rasaperformant
%C4%83-de-iepuri-de-cas%C4%83.html).
Capul este aproape lipit de trunchi. Blăniţa este foarte deasă, lungimea părului este de
3 cm, spicul puternic, împreună cu densitatea pufului dau blăniţei o structură deasă,
plină. Blăniţa este de culoare alb curat, fară alte nuanţe. Culoare albă acoperă uniform
corpul inclusiv capul şi urechile.
Prolificitatea femelelor este de 7 - 8 pui la o fătare, dispune de o lactaţie bună
şi cu un comportament calm. Se adaptează uşor la toate condiţiile de întreţinere.
(Самойлов, A. 2007).
Викторов, П., Ненашев, П., Шинкаренко, В., (1982), descriu că iepuraşii de
această rasă sunt folosiţi îndeosebi în stare tânără de creştere ca broileri. Pentru aceste
particularităţi ei sunt întreţinuţi cu iepuroaica timp de 60 - 70 de zile, după ce sunt
sacrificaţi pentru carne. Randamentul pentru sacrificarea cărnii este de 54 - 58%.
Iepurii de rasă Neozeelandeză Alb sunt puţin pretenţioşi la întreţinere şi alimentaţie,
9
dar alimentaţi cu o raţie echilibrată dispun de sporuri mari în greutate.
Blana este foarte deasă şi deosebit de elastică, calitate ce constituie elementul
important care recomandă blana iepurelui Neozeelandez Alb ca o materie primă
excelentă atât pentru producţia de blănuri, cât şi pentru industria de pălării, în cazul
asigurării unei furajări bine echilibrate, femela fată de 5 - 6 ori pe an. (Rebreanu, L.
1989). Rasa Neeozelandeză Alb este strict specializată pentru producţia de carne.
Greutatea medie a acestor animale este de 4,5 - 5,2 kg. Lungimea corpului este de 47 -
49 cm. Femelele din această rasă pot fi fecundate începând din a zecea zi de după
naştere şi poate să aibă până la 7 - 8 fatări pe an. În Italia s-a ajuns la 10 fătări pe an
iar SUA chiar la 11 (Adrian Alexandru, 2001). Însă aceste performanțe nu pot fi decât
rezultatele unei alimentaţii echilibrate de creştere a acestor animale. Femelele sunt
folosite pentru prăsilă începând cu vârsta de 4 - 4,5 luni şi dau în medie 8 - 10 pui la o
fătare, câteodată şi mai mulţi. Prin creşterea puilor până la vârsta da trei luni, printr-o
alimentaţie cu raţii integrale de furaje granulate ei ating o greutate de 2,3 - 2,5 kg
devenind apţi pentru sacrificare. „Perimetrul toracic măsoară 32 - 36 cm. Linia
spinării este dreaptă. Spatele și trenul posterior sunt largi, armonios dezvoltate și cu
musculatura bine exprimată. Membrele sunt scurte, puternice şi musculoase. Greutatea
corpului este în medie de 4 kg, cu limite între 3,5 - 5 kg. La vârsta de 3 luni atinge 2,2
kg. Culoarea blănii este alb curat, iar a ochilor este roz. Posedă aptitudini foarte bune
pentru producţia de carne. (Bura, M. 2006).
La rasa Neozeelandeză Alb mamele cresc câte 8 pui şi chiar mai mulţi la o
fătare. Puii sunt foarte viguroşi. Din această cauză multe staţiuni înţarcă puii de la 4
săptămâni. Culoarea pufului nu se deosebeşte de a culorii de acoperire. Iepurii au un
exterior tipic pentru cei locali. Lor le este proprie o constituţie robustă, un trunchi de
lungimea medie cu musculatura bine dezvoltată. Blana are culoare albă, în ultimul
timp unele gospodării specializate în creşterea animalelor sălbatice au obţinut şi
indivizi cu nuanţă roşcată. O însuşire de valoare a animalelor o constituie marea
poziție a picioarelor şi comportarea liniştită. De aceea la întreţinerea iepurilor pe
podea din şipci sau din plasă lor nu li se rănesc membrele. La vârsta timpurie acestea
cresc foarte intens. Randamentul de carne constituie 60%. (Nichiforov, A. 1957).
10
Apariţia fermelor mari şi a combinatelor de creştere intensiva pentru producerea de
carne de iepure a impus necesitatea obţinerii unei rase economice, care sa cuprindă la
un nivel cât mai înalt, toate caracteristicile pozitive ce influenţează determinant
economicitatea producţiei. În ultima vreme, ţările europene au intensificat creşterea
Neozeelandezului Alb, întrucât se dezvolta foarte repede (la vârsta de 8 săptămâni
atinge deja greutatea de l,8 - 2kg). O calitate deosebită este aceea că în condiţii de
întreţinere şi furajare intensivă, suportă bine exploatarea forţată şi în general depăşeşte
cu mult rezultatele obţinute de celelalte rase, în condiţiile de întreţinere similare.
(Rebreanu L.,1977).
Scara de apreciere a greutăţii corporale este următoarea:
3.500 3.750 4.00 4.250 4.500 peste 4.500
15 16 17 18 19 20 puncte
Forma sa corporală arată evident caractere ale tipului de iepure destinat pentru
producţia de carne. (Rebreanu.L. 1984).
Conform dicţionarului precocitate reprezintă însușirea animalelor de a crește și a
se dezvolta într-un timp scurt. (http://dexonline.ro/definitie/precocitate)
Precocitatea – greutatea vie a masculilor e de 5 kg, a femelelor - 4,5 kg. La
vârsta de 90 zile iepurii ating greutatea vie de 2 - 2,4 kg, sporul mediu zilnic în
greutate în primele 20 zile de viaţă constituie 15 g, iar din a 21-a până în a 56-a zi -
41,5g, din a 56-a zi până în a 90-a zi - 33g pe zi apoi sporul zilnic scade. Folosindu-se
de această particularitate, animalele pentru carne se întreţin până la vârsta de 3 luni,
apoi se sacrifică.
Consumul de nutreţuri granulate cu valoare deplină pentru obţinerea unui kg spor
în greutate constituie - 3,8 kg.
Prolificitatea femelelor de rasa Neozeelandeza Alb constituie 8 - 12 pui la o
fătare şi au o producţie bună de lapte. Maturitatea sexuală apare la vârsta de 3,5 luni.
Animalele sunt bine adaptate la creşterea în cuşti din plasă de sârmă, însă sunt relativ
pretenţioase la condiţiile de hrană şi întreţinere. Randamentul de carne la vârsta de 56
zile constituie 62 %
11
Defecte uşoare
Greutatea corporală sub limita normală prevăzută de standard.
Uşoare abateri de la fenotipul rasei şi a lungimii urechilor sau existenţa unor
urechi subţiri, acoperite cu puţin păr.
Abateri faţă de culoarea albă pură a blănii (nuanţe cenuşii, gălbui etc.).
Diferenţe privind culoarea ochilor sau a ghearelor faţă de prevederile
standardului.
Defecte grave
Greutatea corporală se situează sub limita minimă sau peste cea maximă admise
de standard.
Corp disproporţionat, deşirat, membre lungi şi subţiri.
Urechi lungi, de 13 cm (mai mari).
Existenţa unei prea mici densităţi a părului sau a unei prea mari diferenţe a
lungimii lui în raport de prevederile standardului.
Existenţa unei structuri lânoase a blănii.
Ochi sau gheare de altă culoare decât cea prevăzută de standard (http://www.
agrobiznes.md/animale/iepuri/item/418-neozeelandezul-alb-rasa-performant%C4 %
83-de-iepuri-de-cas%C4%83.html).
1.2 Caracteristica rasei Californiană
Numele rasei provine de la denumirea statului Californian (S.U.A ), unde de
fapt a fost realizată. Este o rasă formată de către Georges West în 1923,
standardizarea ei în formă definitivă s-a facut în 1927, iar în Europa a ajuns în 1947
(http://www.iepuri.biz/rase/iepurele-californian/). La baza creării rasei Californiană a
stat ideea obţinerii unui iepure de mare valoare comercială, rezistent, precoce şi cu
producţie mare de carne. În vederea realizării acestui obiectiv, încă din anul 1923 au
început încrucişările experimentale între două rase mici: Hymalaia și Chinchilla mic.
12
În urma acestor încrucişări a rezultat un număr mare de produşi. Dintre toţi, a fost ales
un iepuroi care întruchipa cel mai bine o parte din caracterele scontate ale viitoarei
rase. Iepuroiul respectiv a fost apoi împerecheat cu femele din rasa Neozeelandez Alb,
cu scopul de a imprima produşilor dimensiuni corporale mai mari și a spori gradul de
precocitate. Printr-o selecţie riguroasă a produşilor rezultaţi din aceasta încrucişare, s-
a reuşit să se obţină un nucleu de iepuri asemănători ca aspect cu rasa Hymalaia, însa
de dimensiuni mai mari, cu o mare producţie de carne, precocitate bună, rezistență
crescută. Pe parcursul a 5 ani, caracterele respective au fost consolidate și s-au
transmis constant la descendență. În felul acesta, în anul 1928, rasa a fost recunoscută
în mod oficial. În acelaşi an au fost prezentate câteva exemplare din noua rasă la
expoziţia din South Game (California). În 1939, rasa a fost standardizată şi astăzi este
una din cele mai populare rase de iepuri, de mare valoare economică (http://revista-
ferma.ro/articole-zootehnie/rase-performante-de-iepuri-californian.html). Conform
standardului american, greutatea indivizilor de aceasta rasă trebuie să aibă greutatea
de 3,0 - 4,5 kg, iar lungimea corporală să fie cuprinsă între 51 – 56 cm. Prolificitatea
medie este de 7 - 8 pui la o fătare. Blana este de culoare alb curat, fără ton gălbui sau
gri, cu excepţia extremităţilor care sunt negre. Desenul negru trebuie să cuprindă:
botul (poate să cuprindă și maxilarul, dar să nu treacă de înălţimea ochilor), urechile,
membrele anterioare de la genunchi în jos şi cele posterioare de la jaret în jos. Coada
trebuie să fie în întregime neagră. Ochii au culoarea roşietică, iar ghearele sunt de
culoare cornului închis. Scara de apreciere a greutăţii corporale este următoarea:
3.00 3.250 3.500 3.750 4.00 peste 4.00 kg
15 16 17 18 19 20 puncte
Datorită multiplelor ei calităţi, rasa s-a răspândit în multe țări din lume, inclusiv
la noi şi câştiga din ce în ce mai mult teren. (Rebreanu.L.,1977).
Conform ,,Standardului raselor de iepuri şi criteriilor internaţionale de apreciere“, rasa
Californiană are tip productiv, specific pentru carne, acest iepure este originar din
America de Nord şi a fost obţinut de către crescătorul american G.S. West în anul
1923. Greutatea corporală normală 4kg, greutatea minimă 3,5kg, greutatea maximă
5kg. Trunchi masiv, lat şi cu o musculatură puternică. În mod deosebit iese în relief
13
dezvoltarea musculaturii pe şale şi pe pulpe. Corpul este purtat pe membre puternice.
Urechile sunt puternice bine acoperite cu păr şi rotunjite la capete. Lungimea ideală a
urechilor este de ll - ll,5cm (http://www.iepuri.info/rase-de-iepuri-mijlocii/19-rasa-de-
iepuri-mijlocii-californian.html).
Blana are o lungime de aproximativ 3cm, cu spicul şi puful foarte des. Semnele
distinctive sunt reprezentate ca şi la rasa Himalaya de mască, urechi, membre şi coadă
de culoare neagră. Masca are o formă alungită, ovală, fără zigzaguri. Acoperă nasul în
partea de sus, până la nivelul ochilor, pe lăţimea maxilarului. Este permis ca masca să
cuprindă şi mandibula. Urechile sunt negre şi strict delimitate la bază. Desenul de
culoare neagră pe membrele anterioare ajunge puţin peste articulaţia genunchiului şi
pe membrele posterioare până peste jarete. Coada este de culoare închisă de la bază la
vârf. Ghearele sunt închise la culoare. Culoarea de bază este albă, curată, fară amestec
de cenuşiu sau galben. Culoarea ochilor este roşie - mată, cu pupilă roşie
(http://www.iepuridevanzare.ro/standard/iepurele-californian.html).
Adrian Alexandru (2001) caracterizează rasa de iepuri Californieni prin forme
cărnoase, bine exprimate şi face parte din categoria cu maturizare rapidă. Sunt folosiţi
pentru prăsilă începând cu vârsta de 4,5 - 5 luni. Lactaţia femelelor este ridicată astfel
încât pot hrăni 7 - 8 pui fară probleme. Greutatea animalelor mature este de 4,5 - 5,2
kg, la vârstă tânără iepurii cresc în mod intensiv iar la vârsta de 3 luni ajung să aibă o
greutate de 2,3 - 2,5 kg (http://informati iagrorurale.ro/ agricultura/zootehnie
/rasa_de_iepure _Californian.php ).
La rasa Californiană direcţia de producţie este de carne, masa corporală 4,0 -
4,5 kg, lungimea corpului 55 - 60 cm, perimetrul toracic 35 - 37cm, prolificitatea 7 -8
pui, carne consumabilă 2,5 - 2,8 kg. Dispune de o energie înaltă de creştere, este o
rasă precoce, se adaptează bine la diverse condiţii de întreţinere şi alimentaţie.
(Bucătaru, N., Radionov, V., Urzică, I. 2002).
La rasa Californiană - capul este de mărime potrivită, având urechile puternice, purtate
în forma de V, bine acoperite cu păr, rotunjite la vârf şi lungi de 11 - 11,5cm. (Bura,
M., Bencsik, I. 2000). Gâtul este scurt şi bine ataşat de cap şi de trunchi. Corpul este
lung, proporţionat, masiv, lat şi cu musculatură puternică. Membrele sunt scurte şi
14
bine îmbrăcate în musculatură. Blana, deasă, are o lungime de cca. 3cm. Greutatea
corpului este în medie de 4kg, cu limite ce variază între 3,5 - 5kg. Culoarea corpului
este albă cu extremităţile (bot, urechi, membre, coadă) negre. Masca botului are formă
ovală, acoperind oasele nazale până la nivelul ochilor, iar lateral se întinde pe maxilar
şi chiar pe mandibulă. Urechile sunt negre şi strict delimitate la bază. Culoarea neagră
acoperă membrele anterioare până la genunchi, iar pe cele posterioare până la jaret.
Coada este în întregime de culoare neagră. Ochii sunt de culoare roşie, iar ghearele
sunt închise la culoare (http://renata21.wordpress.com/category/3-rase-de-iepuri/).
Rasa Californiană are culoarea albă cu pete negre pe faţă, picioare şi coadă,
ochii de culoare roşie, dimensiuni medii, corp lung, greutatea 4 - 5 kg, la vârsta de 7
luni. Fertilitatea: reproducţia apare la vârsta de 4 - 5 luni. Producţia de carne la vârsta
de 3 - 4 luni, reprezintă o greutate de 2kg
(http://www.afaceri-iepuri.webgarden.ro/menu/3-rase-performante-de-iepuri).
15
16
Rasa Californiană nu este pretenţioasă la condiţiile de întreţinere și se
foloseşte în calitate de rasă paternă la încrucişări cu rasele Neozeelandez Alb,
Chinchila. (Bucătaru, N., 2002).
Сысоев, В.С., Александров, В.Н., (1985) caracterizează rasa californiana
cu o prolificitate de 8 pui la fătare au de obicei o greutate de 45g. Se deosebesc
printr-o energie de creştere foarte înaltă, la vârsta de 2 luni de viaţă, cântăresc 1,9 -
2,3 kg, la 3 luni 2,7 - 3,4 kg, la 5 luni 4,2 kg, după care sporul mediu zilnic devine
constant. Randamentul la sacrificare constituie cca. 56 - 60%, iar a cărnii din
carcasă îi revine 82 - 85%, oaselor îi revin 13 - 15%, iar grăsimii 1,8 - 2,5%.
Rasa Californiană are tip productiv, specific pentru carne are trunchi masiv,
lat, cu o musculatură puternică. În mod deosebit iese în relief dezvoltarea
musculaturii pe şale şi pe pulpe. Corpul purtat pe membre puternice. Urechile sunt
puternice, bine acoperite cu păr şi rotunjite la capete. (Van I., 2005).
Blana de acoperire este deasă, cu puf şi spic uniform pe tot corpul.
Prolificitatea femelelor este de 8 pui la o fătare. Supravieţuiesc bine. (Самойлов,
А.В., 2007). Se nasc albi unde la o lună de viaţă capătă culoarea blănii ca şi a celor
maturi. Se adaptează bine la întreţinerea în cuşti cu pardoseală din sârmă. Sunt
folosiţi pe larg pentru obţinerea iepurilor broileri pentru carne.
Викторов, П.И., Ненашев, П.Д., Шинкаренко, В.И., (1982) conform
cercetărilor femelele de iepuri californiene au o bună producţie de lapte, pot
întreţine cu succes 8 iepuraşi la o fătare, care sunt folosiţi ca iepuri broileri cu o
masă vie mai mult de un kg, de unde 60% îi revine cărnii. Au un trunchi compact,
cu o spinare lată şi scurtă, cu o musculatură bine dezvoltată. Media masei
corporale la femele este de 3,8 - 4,7kg, iar la masculi 3,6 - 4,5kg. Sunt puţin
pretenţioşi faţă de alimentaţie, şi se adaptează foarte bine la întreţinerea în cuşti cu
pardoseli din plasă de sârmă.
Rebreanu, L.St., (1989) consideră greutatea normală a fi de 4,0 kg, minimă
de 3,5 kg, iar cea maximă de 5,0 kg. Capul este de mărime potrivită. Urechile le
poartă în sus, în formă de V, şi au o lungime de 11 - 11,5 cm. Gâtul este scurt şi
bine ataşat de cap şi trunchi. Trunchiul este relativ lung, proporţionat, uniform de
17
larg (pe toată lungimea lui), bine îmbrăcat în muşchi (mai ales la nivelul trenului
posterior). Desenul negru trebuie să cuprindă botul (masca trebuie să aibă formă
ovală, să fie fără colţuri, să cuprindă porţiunea delimitată între vârful botului, oasele
nazale până la nivelul ochilor, iar lateral se poate întinde pe maxilar şi chiar pe
mandibulă), urechile, coada, şi membrele anterioare (de la genunchi în jos) şi
posterioare (de la jaret în jos).
După Popescu-Micloşanu, E., Tudorache, M., (2006) nu se admite salbă,
decât la femelele pluripare. Trunchiul este scurt, îndesat, larg cu musculatura foarte
dezvoltată. Lărgimea pieptului este egală cu lărgimea crupei. Linia dorsală este
dreaptă, foarte bine rotunjită posterior. Membrele destul de scurte. Sunt puternice şi
depărtate. La femele este permis un punct mic, de culoare închisă pe salbă. Pe
membrele anterioare însemnele ajung la nivelul genunchilor, iar pe cele posterioare
până la nivelul jaretelor.
Rasa Californiană - are corpul lung, larg, și cu musculatura puternică.
Membrele sunt scurte și bine îmbrăcate în musculatură. Greutatea corporala este în
medie la adulţi de 4 kg, iar la vârsta de 3 luni de 1,7 kg. Culoarea corpului este albă
cu extremităţile (bot, urechi, membre, coada) negre. Ochii sunt de culoare roşie.
Este folosit, împreună cu Neozeelandezul alb, la producţia de hibrizi industriali
pentru producţia de carne. (Costachescu E., Ciudin E., 2000).
Conformaţia corporala e la fel ca şi la rasa Neozeelandeza alb însa cât
priveşte greutatea ei cedează acestora greutatea vie e de 4,1 - 4,3 kg. Coloraţia
blănii pe întreg corpul e alba iar urechile, nasul, labele, și coada sunt negre. Ochii
au culoarea portocalie. Animalele dispun nu numai de bune calităţi de carne ci au și
blana bună. Femele sunt destul de fecunde au câte 8 - 10 iepuraşi la o fătare. O
singură femelă poate asigura 5 - 6 fătări pe an. Iepuraşi cresc destul de repede. La 2
luni ei cântăresc 1,8 - 2,3 kg, la 3 luni 2,7 - 3,4 kg. Randamentul de carne la tăiere
constituie 56 - 60%. (Bodur G.D., Crivceanschii I. E., Mesropov G. R., 1988).
Iepuraşii cresc repede: la vârsta de doua luni ei cântăresc l,8 - 2,0 kg, la trei
luni 2,7 - 3,0 kg. Randamentul la taiere e de 50 - 60%. (Nichiforov. A.V.,957).
18
Datorită multiplelor ei calităţi, rasa s-a răspândit în multe țări din lume,
inclusiv la noi şi câştigă din ce în ce mai mult teren.Culoarea de acoperire este albă
pură fără ton gălbui sau gri, cu excepţia extremităţilor, care sunt negre.
Greutatea iepurilor maturi 3,6 – 4,8 kg. Maturitatea sexuală ating la vârsta de
3,5 – 4 luni de viaţă. Randamentul de carne la tăiere constituie cca. 56 – 60%
(http://www.afaceri-iepuri.webgarden.ro/menu/3-rase-performante-de-iepuri).
Femelele sunt destul de fecunde şi au câte 8-10 iepuraşi la o fătare. O singură
femelă poate asigura 5 - 6 fătări pe an în dependenţă de sistemul de exploatare.
Această rasă nu este pretenţioasă la condiţiile de creştere şi întreţinere.
Defecte ușoare
Greutatea corporală sub limita normală prevăzută de standard. Ușoare abateri de la
fenotipul rasei și lungimii urechilor. Densitatea mică a părului, diferențe în plus sau
în minus privind lungimea părului față de prevederile standardului.
Masca deformată sau chenaruită. Culoarea desenului depășește articulația jaretului
sau genunchiului. Existența unor fire sau pete colorate la nivelul culorii de
acoperire. Diferențe privind culoarea ochilor sau ghearelor față de prevederile
standardului.
• Defecte grave
Greutatea corporală se situează sub limita minimă sau peste cea maximă admise de
standard. Corp disproporționat, îngust, deșirat, musculatura slab dezvoltată. Urechi
mai lungi de 13,5 cm. Existența unei prea mici densități a părului sau a unei prea
mari diferențe a lungimii lui față de prevederile standardului.
Ochi sau gheare de alte culori decât cele prevăzute de standard. Masca ce depășeste
nivelul ochilor, colțuroasă, chenăruită, înspicări sau pete albe în interiorul desenului
negru sau pete negre pe suprafața culorii de acoperire (http://www.agenda.ro/rase-
iepuri-californian/134155).
1.3. Cracteristica materialului biologic (hibrizi)
Hibrizii sunt rezultaţi din încrucișarea a două rase diferite
(http://dexonline.ro/definitie/metis/paradigma). Prin această metodă se urmăreşte
19
împerecherea iepurilor din rase diferite, în care caz produşii obtinuţi nu sunt de rasă
curată, ci hibrizii. Este metoda cea mai larg răspândită şi se practică atât în
crescătoriile personale, cât şi în cele de exploatare sau de tip industrial, în care baza
producţiei o formează iepurele de carne. Pentru a mări greutatea corporală şi
producţia de carne la iepurii obişnuiţi, aceştia se încrucişează. Prin încrucişare se
obţin produşi cu ereditate zdruncinată, adică cu o natură plastică, ce poate fi mai
uşor transformată şi dirijată de om. De aceea, hibrizii prezintă o serie de însuşiri
speciale, pe care iepurii din rasele curate nu le posedă. În general ei se
caracterizează printr-o talie mare, constituţie bună, vitalitate pronunţată, o mai mare
putere de adaptabilitate, asimilează mai bine hrana şi se îngraşă mai economic decât
iepurii din rasele curate.
Cu toate că hibrizii nu au caractere exterioare şi de producţie constante (se
pierd ușor în generaţiile următoare), totuşi, în numarul lor mare, se pot găsi
exemplare care transmit destul de stabil caracterele lor prin ereditate. Aceste
caractere pot fi înmulţite prin consagvinitate reprezintă un raport de rudenie între
persoane (sau animale) care au același tată, dar nu și aceeași mamă, respectiv o
relație genetică între indivizi dintr-un strămoș masculin comun.
(http://ro.wikipedia.org/wiki/ Consangvinitate).
Consangvinietatea folosindu-se în crearea de rase noi, în vederea ridicării
producţiei de carne, scopul va fi atins numai atunci când iepurele ameliorator
provine dintr-o rasă selecţionată şi care posedă această însuşire. De aceea este
necesar ca acţiunea începută la noi în ţară pentru organizarea de crescătorii
sistematice, în vederea producerii şi difuzării de iepuri de prăsilă, să fie mai mult
sprijinită şi încurajată, în sensul de a desfiinţa şi centre speciale de selecţie.
Crescătorii de iepuri, trebuie să fie ajutaţi să-şi îmbunătăţească matca cu
reproducători din rase curate. Se deosebesc mai multe forme de încrucișare:
industrială, de absorbție, de infuzie, de reîntoarcere, multiplă.
Încrucişarea industrială constă în împerecherea iepurilor din rase diferite în
care se urmăreşte obţinerea de hibrizi pentru carne, cu o mai mare putere de
îngrăşare şi mult mai prolifici. Produşii obţinuţi se valorifică la prima generaţie.
20
Încrucisarea de absorbţie se practică cu scopul transformării unei rase
locale neperfecţionate, cu ajutorul unei rase amelioratoare. Procesul tehnic de
absorbţie cuprinde trei etape: rasa locală se încrucişează cu masculi din rasa
amelioratoare; hibrizii obţinuţi se selecţionează şi cele mai bune iepuroaice se
încrucişează din nou cu masculi din rasa amelioratoare, însă neînrudiţi cu masculii
de la prima încrucişare; iepuroaicelecele mai reușite din generatia a doua se
împerechează din nou cu masculi din rasa amelioratoare. Durata procesului de
absorbtie este de 4 - 5 generaţii şi depinde de deosebirile mai mari sau mai mici
dintre rasele respective.
Încrucişarea de infuzie urmăreşte ameliorarea unui defect la o anumită rasă,
cu ajutorul unei alte rase, care posedă însuşirile dorite. Un astfel de exemplu îl
constituie încrucişarea rasei Chinchila de talie mică cu Uriaşul Belgian, pentru
formarea iepurelui Chinchila mare de carne. În acest scop se alege un număr de
female din rasa Chinchilla, pe care le împerechem o singură dată cu masculi din
rasa Uriaşul belgian. Produşii rezultaţi se împerechează cu alţi produşi din cadrul
rasei respective, difuzându-se astfel treptat însuşirile în cadrul întregii rase. Această
încrucişare care în final duce la obţinerea unor produşi mari de Chinchilla, nu atrage
o transformare totală a rasei infuzate, ci numai o modificare în marimea taliei şi
greutăţii corporale.
Încrucişarea de reîntoarcere se practică o singură dată, numai la o singură
generaţie, în cadrul raselor cărora producţia şi prolificitatea mare le slăbeşte
constituţia şi le debilitează. De exemplu, dacă iepuroaicele din rasa Albastru vienez
prezintă semne de degenerare, se recomandă să fie încrucişate fie cu iepuri belgieni
fie cu Argintii care, de altfel, au contribuit la formarea rasei respective.
Încrucişarea multiplă constă în încrucişarea a două sau mai multe rase. De
exemplu, se încrucişează Chinchilla cu Marele alb, după care, hibrizii rezultaţi în
prima generaţie (femele) se încrucişează cu Uriaşul belgian. În felul acesta se obţin
produşi sănătoşi, rezistenţi, cu o maturitate precoce şi pot lua naştere grupe de
iepuri cu însuşiri economice superioare.
21
Hibridarea sau încrucişarea între specii se poate face între specii mai
înrudite, aparţinând aceluiaşi gen. De exemplu încrucişarea între iepurele sălbatic
de pădure (specii Lepus Cuniculus) şi iepurele domestic (specii Oryctologus sau
Lepus Cuniculus domesticus) şi se poate practica în sistemul de întreţinere în libertate
(garene).
Hibrizii pot constitui punctul de plecare al unor noi forme sau varietăţi de
iepuri, rezistenţi şi cu însuşiri superioare, care stau la baza creării de noi rase din
cele productive. În anul 1960 M. Dinu lucrând în cadrul Biobazei Tunari, din cadrul
Academiei R.S.R., a folosit pentru hibridare 4 specii salbatice de vizuină (procurate
din regiunea Iaşi) şi 6 specii din rasa Chinchilla. În prima etapă, când s-a lucrat pe
baza transfuziei de sânge şi a montei fortate (prin introducere de spermă în doze
repetate), rezultatele nu au fost concludente. În a doua etapă, când iepurii au fost
crescuţi împreună şi monta s-a practicat pe cale naturală (în harem) s-au putut
obţine 7 pui hibrizi de la două iepuroaice sălbatice. Hibrizii rezultaţi prezentau
caractere intermediare de colorit, ritmul de creştere redus, o mare rezistenţă la boli
şi erau sperioşi.
Creşterea pe bază de linii reprezintă o forma organizată de aplicare a metodelor de
creştere amintite (în rasa curată şi prin încrucişări). Ea este forma cea mai avansată
de obţinere a unor rase de iepuri perfecţionate (ameliorate) şi se poate aplica numai
în crescătoriile de elită şi în staţiunile zootehnice experimentale. Scopul urmărit
constă în ameliorarea raselor de iepuri (consolidarea unor caractere ereditare de
mare valoare) şi prevenirea incestului (reducerea lui în limite moderate). Existenţa
liniilor şi familiilor în cadrul raselor asigură reuşita acţiunii de ameliorare. În
crescătoriile de elită se practică aşa-zisa ,,creştere în familii de sânge” şi cu “linii de
sânge”. Se urmăreşte reţinerea şi folosirea intensă la reproducţie a iepurilor care
prezintă anumite însuşiri economice utile, iar împerecherea acestora (omogenă şi
înrudit) se organizează în aşa fel, încât să se poată obţine o descendenţă mai
numeroasă care să posede aceste calităţi. O familie de sânge formată din produşii
care se trag din acelaşi exemplar, fie mascul, fie femelă. La începutul creşterii este
nevoie de două perechi de iepuri din aceeaşi rasă, care să nu fie înrudite între ele.
22
Produşii fiecărei perechi vor constitui câte o familie de sânge, care se împerechează
între ele, fără a se folosi mai mulţi ani un mascul străin. Când dispunem de un
mascul şi mai multe femele din aceeaşi rasă, creşterea nu se poate face decât cu linii
de sânge. Se cere ca iepurii folosiţi să nu fie înrudiţi apropiat (să nu fie fraţi).
1.4 Iportanţa practică a heterozisului la animale
Heterozisul este fenomenul opus consagvinizării, care reprezintă expresia
genetică favorabilă a hibridării. Heterozisul reprezintă îmbunătăţirea unor
caracteristici cum ar fi dimensiunea, ritmul de creştere, fertilitatea şi productivitatea
unui organism hibrid, în comparaţie cu părinţii săi. Crescătorii de plante şi animale
folosesc heterozisul pentru hibridizarea a două linii pure diferite, care au
caracteristici demne de a fi reproduse. De obicei, prima generaţie are, în mare
măsură, trăsăturile dorite ale ambilor părinţi. Din cauza faptului că aceste calităţi
pot degenera dacă hibrizii sunt înmulţiţi între ei, liniile parentale trebuie menţinute
şi încrucişate din nou pentru a obţine o nouă recoltă sau un grup de indivizi cu
trăsăturile dorite (http://www.crispedia.ro/Heterozis).
Graţie acestor variabilităţi genetice, orice crescător de iepuri poate alege
tipul de animal pe care îl doreşte în funcţie de tipul de producţie pe care îl are în
vedere, şi în funcţie de :
1 condiţiile pedoclimatice
2 obiective comerciale - producţie de carne de calitate, reproducere.
2. Caracteristica întreprinderii
IŞPBZMV ,,Maximovca” se află în s. Maximovca, raionul Anenii Noi şi a
fost fondată de către Ministerul Agriculturii din Republica Moldova. Gospodăria
dispune de 1331 ha de păşune, din ele 42 ha de livadă, care toată este producătoare,
și rodnică în fructe, nu dispune de livezi tinere. Gospodăria dispune de tehnică:
tractoare - 28, combine pentru recoltarea roadiei - 6, autobuse - 5, maşini grele
pentru transportarea roadei și a bunurilor - 30, maşini speciale - 5, maşini uşoare -
23
7; gospodăria dispune de dispozitive de muls, de control al vacilor, în prezent este
totul mecanizat cu dispozitive performante, tot amplasat în ceea ce priveşte
fabricarea, ambalarea și pasleurizarea laptelui direct pe teritoriul fermei. O parte
însemnată din gospodărie este și bancul de spermă care se extinde pe toată
republica unde se diluează, refrigerează și congelează cu azot lichid sperma de la
bovine de calitate, care este pusă pe doze în paiete. Gospodăria mai produce și
cereale ca: grâu furajer, orz,ovăz, mazăre, porumb, floarea-soarelui, mai produce și
produse alimentare ca: lapte, carne, brânză de oaie şi pielicele de iepure.
Ferma de iepuri a fost înfiinţată în anul 2008 în baza unui proiect finanţat
de AŞM cu scopul de a restabili şi menţine fondul genetic al animalelor de prăsilă
din republică.
Proiectul fermei de producţie din satul Maximovca, raionul Anenii-Noi
24
Scopul fermei :
- consolidarea eforturilor a membrilor pentru valorificarea unui nivel înalt
de cunoştinţe;
- schimbul de experienţă între membrii din republică, inclusiv şi în
organizaţii de peste hotare;
- promovarea metodelor avantajoase de creştere şi îngrijire a animalelor
mici;
- instruirea tineretului crescători de animale.
Pentru atingerea scopului, fermei:
- organizează seminare, lecţii, mese rotunde cu participarea specialiştilor,
savanţilor experţi de peste hotare;
- participă la diferite expoziţii, târguri;
- prestează servicii (fară plată) despre îngrijirea animalelor, lupta contra
bolilor şi profilaxia lor.
- organizează publicarea unor sfaturi practice în presa periodică, la
Radioul Naţional şi TV.
Ferma de iepuri din IŞPBZMV colaborează cu:
- Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova;
- Federaţia Naţională "Agro-Inform";
- Uniunea Producătorilor Agricoli;
- Universitatea Agrară de Stat din Moldova;
- Institutul de cercetări în domeniul zootehniei şi medicinii veterinare;
- Agenţia de Restructurare şi Asistenţă a întreprinderilor (ARIA);
- Compania canadiană CFSO-SACO (de voluntari în ramura
cuniculturii).
Activităţi:
- Participă activ la expoziţii
Rezultatele:
Amenajarea şi crearea unei ferme pentru creşterea iepurilor de prăsilă ar
25
avea următorul impact pozitiv:
asigură persoanele de vârsta a treia, familiile cu mulţi copii şi mulţi alţi
doritori cu animale înalt productive şi cu imunitate la boli;
- asigură o reînnoire calitativă a animalelor din gospodăria particulară a
membrilor;
- permite o asigurare mai înaltă şi calitativă a crescătoriilor de iepuri şi a
familiilor lor cu carne dietetică, cu diferite subproduse care ar servi ca materie
primă pentru confecţionarea diferitor articole din blănuri pentru copii şi maturi;
- sporeşte veniturile pensionarilor şi a altor pături puţin asigurate în
rezultatul comercializării surplusurilor de carne;
- contribuie la perfecţionarea cunoştinţelor teoretice şi practice ale
membrilor Societăţii şi a tuturor doritorilor de creştere a iepurilor;
- serveşte drept centru de instruire şi didactic pentru copii, studenţi şi
doritori de a se ocupa cu creşterea iepurilor; pentru aceasta sunt organizate zile ale
uşilor deschise, diferite seminare;
- asigura o colaborare fructuoasă în crescătorii de animale mici la nivel
naţional şi internaţional;
- creează posibilităţi reale de a atrage în câmpul muncii o parte din
populaţia rurală.
Beneficiarii fermei:
- pensionarii, familii cu mulţi copii şi alţi doritori din municipiul
Chişinău;
- pentru studenţii UASM, ferma serveşte în calitate de laborator practic.
Doritorilor (la solicitare) prin realizare, li se repartizează animale productive,
sănătoase însoţite de:
- certificatul de calitate;
- paşaportul animalului;
- recomandări şi consultaţii despre îngrijirea şi hrănirea, tratarea diferitor
boli, profilaxia lor;
26
- informaţii (schemă) despre construcţia şi amenajarea unei cuşti (în
dependenţă de cerinţele şi condiţiile solicitantului).
Suma necesară pentru realizarea acestui proiect a constituit 800 mii lei pe un
termen de 2 ani, inclusiv 240 mii lei în primul an pentru reconstrucţia fermei de
iepuri şi procurarea raselor de iepuri de casă de carne pentru blană, carne-blană şi
puf. Materialul genetic a fost importat din diferite ţări a Uniunei Europene, inclusiv
Rusia şi Ucraina. Cofinanţatorii proiectului vor fi Ministerul Agriculturii şi
Industriei Alimentare (MAIA) şi IZMV. Realizarea proiectului va permite de a
restabili fondul genetic de iepuri de casă în Republica Moldova şi prin selecţia
dirijată de a implementarea tehnologiilor performante de restabilire a centrelor
republicane de reproducţie a iepurilor de casă.
3. SCOPUL, OBIECTIVELE, METODELE, CONDIŢIILE DE
EFECTUARE ŞI REZULTATELE CERCETĂRILOR
3.1 Scopul cercetărilor
Cercetarile au fost efectuate cu scopul:
-studierea calitatilor productive și reproductive a iepurilor de rasă
Neozeelandeză Alb și Californian exploatați la ferma de iepuri de casă din cadrul
IȘPBZMV.
-studierea efectului heterozis al hibrizilor obținuți în urma împerecherei raselor
de iepuri Neozeelandeza Alb și Californian.
-studierea calităților morfo-productive a hibrizilor de iepuri de casă de rasă
Neozeelandeză Alb și Californian.
Pe baza cercetărilor efectuate s-a urmărit punerea în evidenţă a efectului
heterozis în exprimarea fenotipică a potenţialităţii producţiei de carne la hibrizi de
iepuri de casă.
3.2Obectivele cercetării
27
Cercetările efectuate au fost efectuate conform unei scheme de hibridare
(combinare) experimentală, pentru determinarea capacităţii combinative optime între
rase de iepuri de casă întâlnite frecvent în microfermele şi gospodăriile crescătorilor.
În acest scop s-a urmărit:
încrucişarea a două rase de iepuri de casă cu însuşiri materne superioare
(prolificitate, fecunditate, capacitate de alăptare şi de rezistenţă organică
ridicate) pentru obţinerea iepuroaicelor hibride simple F1;
încrucişarea iepuroaicelor hibride simple F1 cu iepuroi proveniţi din rase de
iepuri de casă cu însuşiri paterne superioare (spor de creştere în greutate
ridicat, consum specific redus, calitate bună a carcasei) pentru producerea
iepurilor destinaţi sacrificării.
Pentru îndeplinirea acestui scop au fost puse urmatoarele obiective:
-studierea caracterelor productive și reproductive a iepurilor de rasă
Neozeelandeză Alb și Californian.
-studierea caracterelor productive și reproductive a hibrizilor obținuți la
împerecherea raselor de iepuri Neozeelandeză Alb și Californian.
-determinarea efectului heterozis la hibrizi.
3.3 Material și metoda de investigații
Pentru îndeplinirea scopului și obiectivelor planificate în calitate de obiect
de cercetare au servit rasele de iepuri de casa din cadrul fermei IȘPBZMV.
Prelucrarea statistică a datelor a fost executată în programul Windows Excel
5, editat de Microsoft 2000, şi prin metoda variaţiilor statistice după N. Bucătaru
(1995). În baza rezultatelor aprecierii analizei şi examinării au fost create loturi
speciale de selecţie, conform cerinţelor minime ale indicilor selecţionaţi (tabelul
5).
28
Materialul biologic utilizat a fost reprezentat din 2 loturi de femele şi masculi de
iepuri aparţinând raselor Neozeelandez Alb și Californian.
Fiecare lot a fost format din câte 15 capete de femele şi 3 masculi, dintre care 5
cap. la prima fătare, 5 cap. la a doua fătare şi 5 cap. la a treia fătare.
Calitățile productive și reproductive studiate au fost: prolificitatea, viabilitatea,
numărul de pui la înțărcare. În creșterea iepurilor se urmărește cât mai mare număr de
produși cu însușiri morfo-productive cât mai valoroase.
În general, iepurii de reproducție trebuie să fie sănătoși, să întrunească
caracterele de rasă, condițiile de vârstă, greutate și stare de întreținere.
Investigările au început cu determinarea prolificității la grupele paterne și hibrizi
în urma cercetărilor efectuate sunt redate în Fig.1. Prin încrucişările dintre
♀Neozeelandez Alb şi ♂ Californian s-a obţinut un număr de 115 capete hibrizi F1
(♀NZWx♂CHL). Prin încrucişările dintre ♂Neozeelandez Alb şi ♀Californian s-a
obţinut un număr de 121 capete.
Cercetările şi-au propus realizarea unui studiu comparativ în ce priveşte
prolificitatea loturilor de iepuri de casă studiate, dinamica masei corporale a puilor în
perioada de alăptare, efectul heterozis la hibrizii obținuți.
3.3Rezultatele cercetărilor
Pe parcursul perioadei experimentale, pentru stabilirea indicatorilor propuşi, s-au
utilizat următoarele metode de determinare:
Stabilirea numărului de pui rezultaţi de la fiecare iepuroaică/fătare, din
fiecare lot studiat.
Stabilirea masei corporale a iepurilor în perioada de alăptare, în cadrul
loturilor studiate.
Pentru determinarea greutăţii cuiburilor s-a stabilit masa corporală totală a
puilor din fiecare cuib, prin cântărire;
29
Pentru reducerea la minim a stresului rezultat în urma manipulării, media
masei corporale/pui s-a estimat prin cântărirea întregului cuib şi raportarea
valorii respective la numărul de pui la: fătare, 7 zile, 21 zile, la 45 zile şi
la 105 zile. În acest scop s-a utilizat un cântar electronic de mare precizie,
cântăririle efectuându-se la acelaşi interval de timp şi aceleaşi ore în cazul
tuturor loturilor experimentale.
Fig.1 Prolificitatea iepurilor de casa (cap)
Efectul heterozis a constituit pentru hibrizi din rasă ♂Neozeelandez Alb
x♀Californian - 2,8%, iar pentru hibrizii ♂Neozeelandez Alb x♀Californian nu s-a
înregistrat. La iepurii din rasă Neozeelandez Alb prolificitatea a fost de 8,0 pui/fătare,
la rasa Californian - 7,66 pui/fătare. Prolificitatea hibrizilor F1♀Neozeelandez
Albx♂Californian aceasta a fost de 7,76 pui/fătare, iar la ♂Neozeelandez Alb
x♀Californian aceasta a fost de 8,05pui/fătare.
Viabilitatea puilor reprezintă un indice important și este legat de procentul de
supravețuire a puilor pâna la înțărcare. În Fig. 2 sunt reprezentate datele viabilității
iepurilor la rasele de iepuri și hibrizi.
30
Fig.2 Viabilitatea puilor până la înțărcare, %
Viabilitatea puilor variază în dependenţă de rasă, cel mai mare procent al
viabilității s-a înregistrat la rasa Neozeelandeză Alb 97,39% pui, iar la rasa
Californiană 96,33%.
În urma încrucişării raselor Californiană şi Neozeelandez Alb hibrizii obţinuţi
având o viabilitate. La încrucişarea raselor de ♀Neozeelandez Albx ♂Californian
viabilitatea a constituit 96,3%, iar la înrucişarea raselor de ♂Neozeelandez Alb x
♀Californian 97,4 %. Efectul heterozis a constituit la hibrizi ♂Neozeelandez Alb x
♀Californian – 0,56%, iar la hibrizii ♀Neozeelandez Albx♂Californian nu s-a
manifestat.
Sub raportul greutății corporale a puilor la fătare (Tabelul 1), trebuie de
menționat că cei mai mari provin de la hibrizii ♂Neozeelandez Alb x ♀Californian
cu o greutate de 52,2g, iar la ♀Neozeelandez Albx ♂Californian 51,94g (Tabelul1).
Tabelul 1. Dinamica masei vii a iepurilor, g
La
naştere
La 21 zile La 45 zile La 105 zile
Neozeelandez Alb 51,84 290,2 1103 3079
Californian 51,05 282,1 1092 2979
31
♀Neozeelandez alb x
♂Californian
51,94 296,9 1054 3202
♂Neozeelandez alb x
♀Californian
52,2 299,1 1079 3265
La rasa curată masa vie a iepurilor la naștere a constituit la Neozeelandezul Alb -
51,84g, iar la Californian - 51,05g.
La vârsta de 105 zile, masa vie a constituit la hibrizi ♂Neozeelandez Alb
x♀Californian - 3265g, iar la ♀Neozeelandez Albx ♂Californian - 3202g, la rasa
Neozeelandez Alb -3079g și la Californian de - 2979g.
Fig 3. Dinamica masei vii a iepurilor, g
Efectul heterozisul la masa vie a iepurilor la vârsta de 105 zile a constituit pentru
♂Neozeelandez Alb x ♀Californian - 7,79%, iar pentru ♀Neozeelandez Alb x
♂Californian a fost de 5,71%.
În Tabelul 2 sunt prezentate datele consumului de nutreț pentru un kg spor în
greutate.
Tabelul 2. Consumul specific de nutreț la un kg de spor în greutate
Rasa Masa la începutul
experenţi (g)
asa la
sfârşitul
Sporul total pe
perioada de
Nutreţul
concentrat
Cheltuelile
aspecifice de
32
01.09.12 experenţi (g)
10.10.12
experenţă
(g)
îngerat pe
perioada de 40
zile (g)
nutreţ
combinat:
kg/spor în
greutate
Neozeelandez
Alb 876,4±57,2 2300±103 1423,6±97,5 6435,84±118,2 4,52
Californian 874,5±61,1 2210±97 1335,5±93,6 6448,5±115,5 4,83
♀Neozeelandez
alb x
♂Californian
875,5 2305,7±100 1430,2±98,1 6439,5±112,3 4,5
♂Neozeelandez
alb x
♀Californian
876,0 2358,3±99 1482,3±92,1 6441,2±114,5 4,34
Nutreţul concentrat îngerat pe perioada de 40 zile este de 6448,5 g la rasa
Californiană şi respectiv 6435,84 g la rasa Neozeelandez Alb. La hibrizii
♀Neozeelandez Alb x ♂Californian – 6439,5 g iar la ♂Neozeelandez Alb x
♀Californian – 6441,2. Sporul pe toată perioada experențelor de 40 zile a constituit
la rasa Neozeelandez Alb – 1423,6 g, masa corporală la sfârşitul cercetărilor a fost
de 2300g. Însă la rasa Californiană sporul era de 1335,5 g şi la sfârşitul cercetărilor
au înregistrat o masă de 2210g. Hibrizii ♀Neozeelandez Alb x ♂Californian au
avut sporul de 1430,2 g, masa corporală la sfârşitul cercetărilor a fost de 2305,7g,
iar la ♂Neozeelandez Alb x ♀Californian sporul a constituit 1482,3g şi la sfârşitul
cercetărilor cu o masă de 2358,3g.
Tabelul 3 Date obținute la sacrificarea iepurilor, masa carcaselor(kg)
Indicii studiaţi Neozeelandez Alb
n 15
Californiană
n 15
♀Neozeelandez Alb x
♂Californiană
n 15
♀ Californiană x
♂Neozeelandez
Alb n 15
±V, %
±V,%
±V,%
±V,%
33
Masa vie înainte
de sacrificare, kg 4,07 ±0,26 6,38 4,1±0,27 6,58
4,23±0,26 6,15 4,31±0,25 5,8
Masa carcaselor
calde, kg2,42±0,16 6,61 2,39 ±0,17 7,11 2,53±0,15
5,922,59 ±0,16 6,18
Masa carcaselor
reci, kg2,40 ±0,16 6,66 2,37 ±0,17 7,17 2,49±0,16
6,422,54 ±0,15 5,91
Randamentul la
sacrificare, cald, %60,02±0,59 0,93 59,0±0,47 0,79 59,85±0,56
0,9360,23±0,51 0,85
Randamentul la
sacrificare, rece, %59,45±1,03 1,73 58,29±0,96 1,65 59,81±0,98
1,6360,09±0,95 1,58
Masa vie înainte de sacrificare a avut de la 4,07 kg la 4,31 kg, iar arndamentul la
sacrificare s-a menținut între 59,0±0,47% - 60,23±0,51%, în medie randamentul la
sacrificare a constituit – 59,5%.
Masa medie a carcaselor la rasa Neozeelandez Alb a fost de 2,42±0,16 g. La rasa
Californiană masa medie a carcaselor a fost de 2,39 ±0,17 g. În cazul hibrizilor
simpli ♀Neozeelandez Alb x ♂Californiană masa medie a carcaselor a fost de
2.53±0,15g, iar la ♀ Californiană x ♂Neozeelandez Alb de 2.59 ±0,16 g.
Dispunând de datele referitoare la masa vie a animalelor şi de cele referitoare
la masa carcaselor, s-a putut determina prin calcul randamentul la sacrificare .
Hibrizii ♀ Californiană x ♂Neozeelandez Alb au înregistrat cel mai mare
randament la sacrificare de 60,09%.
4.SECURITATEA ACTIVITĂŢII VITALE
4.1 Protecţia mediului ambiant
Trebuie să recunoaştem că ocrotirea mediului ambiant reprezintă una din
problemele de bază cu care se confruntă societatea. Mediul înconjurator reprezintă
un element esenţial al existenţei umane cât şi rezultatul interferenţelor unor
elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă – cu elemente create prin
34
activitatea umană. Toate acestea interacţionează şi influenţează condiţiile
existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare a societăţii.
Se întâmplă ca suprafeţe mari de pământ să fie impurificate din cauza
păstrării incorecte a fecalelor şi dejecţiilor iepurilor (şi nu numai) în locuri
neplanificate de gunoişte. De aceea este obligatoriu de a păstra fecalele şi dejecţiile
la locuri special amenajate pentru obţinerea composturilor, care mai apoi sunt
repartizate pe câmpuri ca îngrăşăminte organice, ieftine şi cu capacităţi fertile
înalte. Prin urmare ,,gunoiul rezultat în crescătoriile de iepuri este un îngrăşământ
agricol cu valoare mare. Acest deşeu preţios are în compoziţie : 2,20 % azot, 0,87%
fosfor, 2,30% potasiu, 0,36% sulf, 1,26% calciu, 0,40% magneziu. Gunoiul de
cuşcă se depozitează în grămadă o perioadă de 6 săptămâni, apoi se face un
compost, se ambalează la pungi de plastic şi se poate vinde ca îngrăşământ, poate fi
pus direct în glastră cu flori fără risc. Prezintă conținut ridicat de fosfor, important
pentru flori și fructe. Acest îngrașământ este excelent pentru aceste rame pentru
pescari. O altă idee ar fi folosite crotinelor de iepure ca hrană piscicolă, datorită
conținutului bogat în proteine. Gunoiul de iepure este scăzut în aciditate, prezintă
conținut foarte ridicat de azot. Un iepure adult, hrănit cu granule produce
aproximativ 0,350 kg/zi crotine. (10F +1M) * 0,350kg/zi * 365zile/an = 1405kg/an.
Gunoi de iepure, 1kg pentru agricultură = 0,12E (preț minim) 0,12E * 1404kg/an =
168,6E/an (venit din gunoi/fem/an) (http://www. fanteziataradesus.ro/forum-
fantezia-tara-de-sus/4-iepuri/56-gunoiul-de-cusca.html).
Pentru localizarea amplasamentului fermei în cadrul aceleiaşi soluţii generale,
se iau în considerare o serie de deziderate de ordin economic şi igienico sanitar,
între care trebuie să se realizeze un echilibru.
În aceste condiţii amplasamentul ales trebuie să răspundă urmatoarelor
deziderate:
35
să fie suficient de mare, pentru a permite desfăşurarea în bune condiţii a
tuturor activităţilor aferente unităţilor zootehnice, conform tehnologiilor
concepute;
să aibă o panta lină, uniformă, de 1-3%, cu expunere spre sud, sud-est şi sud-
vest, pentru a asigura o bună expunere la soare şi o colectare eficientă a
precipitaţiilor;
să fie sub nivelul localităţilor învecinate, pentru a se evita scurgerile de apă şi
a dejecţiilor spre acestea;
să nu fie inundabil, înţelegând prin aceasta că punctul cel mai decliv al
amplasamentului trebuie să depăşească cu minimum 0,5 m nivelul maxim
posibil al apelor curgătoare din zonă, iar coeficientul de risc nu trebuie să fie
mai mare de 1% pentru complexe şi de 2% pentru ferme;
să fie stabil, având solul cu permiabilitate mare, capacitate de reţinere a apei
şi capilaritate reduse;
să aibă nivelul apei freatice la minimum 1,5 m adâncime (se determină prin
studii hifrologice şi pedologice);
să fie salubru, liber de germeni anaerobi, elemente parazitare (se face prin
studiile biologice ale solului);
să nu fie aşezate în văi strâmte, neînsorite, umede, cu ceaţă persistentă sau în
apropierea apelor stătătoare, favorabile dezvoltării insectelor hematofage;
să fie protejat de vânturile dominante reci şi de înzăpeziri, în care sens se aleg
pantele opuse ale acestora;
să fie astfel localizat încât vântul dominant să nu antreneze gazele odorante
spre localităţile limitrofe;
să aibă în apropiere terenuri pentru păşuni şi culturi furajere;
36
să beneficieze de surse de apă potabilă şi de energie electrică (dar fără ca
ferma să fie traversată de reţele de înaltă tensiune);
să aibă în apropiere staţii de transformare a energiei electrice şi căi de
comunicare (dar nu mai aproape de 22 m de şosele naţionale, 20 m de şosele
raionale şi 18 m de drumuri comunale);
să fie la distanţe asiguratoare de sursele de poluare organizate permanente
(combinate chimice, metalurgice, termocentrale).
este interzis ca unităţile zootehnice să fie traversate de drumuri publice,
conducte de gaze sau de canalizare publică.
La amplasarea unităţilor zootehnice se va avea în vedere şi asigurarea zonelor de
protecţie sanitară, pentru prevenirea poluării mediului ambiant al localităţilor
învecinate. Pentru realizarea acestui deziderat trebuie asigurate distanţele minime
dintre unităţile zootehnice şi centrele populate, care conform actelor normative
(Ordinul MS nr. 981/1994) sunt de: 500 - 1000 m pentru unităţile de creştere şi
îngrăşare a porcinelor, în funcţie de mărime (sunt puternic odorante); 300 - 500 m
pentru unităţile de creştere şi exploatarea bovinelor (300 m pentru unităţile sub 500
bovine şi 500 m pentru unităţile cu efective mai mari de 500 bovine); 500 m pentru
unităţile de creştere şi exploatare a ovinelor.
Zonele de protecţie sanitar-veterinară, oficializate prin Ordinul MAIA nr.
76/1979, au drept scop asigurarea izolării în spaţiu a unităţilor zootehnice, pentru
prevenirea difuzării sau contaminării de/cu boli transmisibile la/din alte localităţi şi
evitarea poluării centrelor populate limitrofe. Pentru realizarea acestui deziderat s-
au stabilit distanţele minime necesare între unităţile zootehnice. Acestea sunt de
200-500 m între unităţile zootehnice de profiluri diferite, în sistem de creştere
intensiv, cu excepţia distanţei dintre unităţile cu animale de blană şi celelalte unităţi
zootehnice, care au fost stabilite la 100 - 200 m.
37
Dezideratele economice reclamă în primul rând legătura fermelor cu locul de
prelucrare şi desfacere a produselor obţinute. În general, fermele de vaci cu lapte,
de găini ouătoare, iepuri şi de animale la îngrăşat se amplasează în zona
preorăşenească, iar fermele de reproducţie, de creştere şi de selecţie, în zona rurală,
mai departe de marile oraşe.
În această ordine de idei ţin să menţionez că amplasarea fermelor zootehnice mai
este condiţionată şi de situaţia căilor de comunicaţie, de volumul şi distanţele de
transport pentru furaje, produsele animaliere şi de sursa de energie, care
influenţează în mare măsură eficienţa economică a producţiei. În acelaşi timp,
atragem atenţia asupra faptului că amplasamentul fermelor în apropierea marilor
centre industriale cresc riscurile de supraîncărcare cu poluanţi a organismelor, care
nu numai că îmbolnăvesc animalele, dar se elimină prin produsele alimentare şi
influenţează negativ şi sănătatea, oamenilor.
Dacă e să ne referim la terenul destinat pentru construcţile zootehnice trebuie
să fie pe cât posibil ferit de vânturile dominante, puternice şi reci, preferându-se
pantele dealurilor opuse acestora. Terenurile plane nu se recomandă, deoarece
complică lucrările pentru scurgerea şi evacuarea apelor meteorice şi a dejecţiilor.
Pantele sudice, uniforme, de aproximativ 0,5 - 3 %, sunt mai avantajoase, deoarece
permit totodată şi o bună expunere la radiaţia solară.
Pentru fermele zootehnice mari, ca nivel maxim al apelor se consideră cel care
poate fi atins odată la 100 de ani (risc 1 %), iar pentru fermele mici - nivelul ce
poate fi atins cu ocazia inundaţiilor ce au loc odată la 50 de ani (risc 2 %).
Sursele de apă potabilă condiţionează direct amplasarea fermelor de animale.
Acestea trebuie să asigure apa potabilă la calităţile cerute de standardele în vigoare
şi în cantităţi suficiente, luând în considerare şi perspectivele de dezvoltare a
fermei. Deciziile se vor lua numai după studierea atentă a hărţilor hidrografice ale
regiunii şi a furajelor de probă.
38
Pentru ferma de iepuri se alege un teren neted sau uşor înclinat, cu ape
freatice de suprafaţă, ferit de vânturi puternice, pe un sol care să nu fie argilos sau
mocirlos.
Terenul ales trebuie să fie înconjurat de un gard solid care să nu permită accesul
oamenilor şi animalelor. Ferma de iepuri trebuie să fie aşezată la departare de alte
ferme de creştere a animalelor, precum şi de calea ferată sau de şosea, pentru că
zgomotele îi afectează în mod deosebit.
În cazul construirii unor ferme mari de iepuri, cu peste 500 de femele, este
necesar să se construiască clădiri de producţie pentru diferite categorii de iepuri, o
secţie de furaje, de depozite, un spaţiu adecvat de dezinfecţie, un punct veterinar, un
abator, un garaj etc.
Pentru micile ferme de lângă gospodării, cel mai adesea se alege un loc în
curte, care să fie ferit de vânturi puternice şi, în acelaşi timp, să fie cât se poate de
departate de locul unde se cresc şi alte animale, în special păsări. În funcţie de
posibilităţi cuştile de iepuri sunt aşezate departe şi de grămada de gunoi de grajd.
De modalitatea de creştere depinde într-o mare măsură productivitatea, starea
de îngrijire a iepurilor şi dezvoltarea normală a acestora. Creşterea impropie, cel
mai adesea în condiţii igienice preacare constituie cauza multor îmbolnăviri şi a
unei rate ridicate de mortaliate.
În practica creşterii iepurilor sunt cunoscute câteva modalităţi de creştere a
iepurilor: liber, în spaţii îngrădite, în boxe sau pe aşternuturi. Pentru organizarea
creşterii iepurilor în modalităţiile indicate, cheltuielile de producţie sunt
insignifiante. Indiferent însă de acest lucru, datorită cazurilor de îmbolnăvire în
masă a animalelor şi a ratei ridicate a mortalităţii, rezultatele economice sunt
nemulţumitoare. De aceea, în creşterea modernă a iepurilor s-a trecut la creşterea
iepurilor în cuşti, în care sunt create condiţii pentru productivitate ridicată, se
asigură posibilitatea organizării unei alimentăţii corecte, care să ţină seama de
particularităţile fiziologice ale diferitelor categorii de iepuri, de desfăşurarea
procesului de înmulţire, de evitare a unei îmbolnăviri etc. În creşterea iepurilor se
39
folosesc câteva modalităţi de creştere a animalelor în cuşti: în cuşti în spaţiu
deschis, sub streaşină sau şopron, în spaţii închise şi combinat.
În multe ţări există o reală preocupare pentru creşterea iepurilor de casă
datorită avantajelor economice pe care le prezintă aceştia. În acest scop au fost
elaborate programe cu caracter educaţional (pentru elevi), social (pentru cei din
zone sărace) şi industrial, prin care se încearcă să se stimuleze creşterea şi consumul
cărnii de iepure de casă. Spre deosebire de ţările anterior amintite, în ţările din jurul
Mării Mediterane consumul de carne de iepure de casă este constant ridicat, iar
creşterea îmbracă forme intensive (http://iepuriderasa.jimdo.com/romana/custile/).
Distanţa faţă de drumuri trebuie să asigure o zonă de protecţie care să prevină
contractarea unor boli, ce ar putea fi transmise prin mijloacele de transport şi praf.
Normativul sanitar veterinar privind amplasarea, proiectarea şi sistematizarea
obiectivelor zootehnice şi de industrie alimentară, aprobat prin Ordinul nr. 76 /
1979 al MAIA, prevede ca perimetrul fermei de animale să nu fie mai aproape de
22 m de la drumurile naţionale, europene şi liniile de cale ferată, 20 m de la şoselele
judeţene şi 18 m de la drumurile comunale.
Dacă e să luăm în calcul distanţele dintre diferitele unităţi zootehnice trebuie să
atragem atenția la asigurearea prevenirii transmiterii bolilor prin curenţii de aer şi
insectele vectoare. Sunt stabilite oficial următoarele distanţe minime: 100 m - între
fermele avicole cu pui de carne; 50 m - între staţia de incubaţie şi diferite ferme
avicole; 50 m - între fermele avicole cu păsări adulte şi fermele avicole cu tineret;
500 m - între fermele (sectoarele) de păsări cu linii pure şi cele cu bunici; 1 500 m -
între fermele avicole şi abatorul de păsări; 100 - 200 m - între unităţile cu animale
de blană şi celelalte unităţi zootehnice; 1 500 m - între fermele de porci/păsări de
reproducţie şi celelalte ferme zootehnice.
Cu referire la distanţele de protecţie sanitară între zonele locuite şi construcţiile
zootehnice, cu anexele acestora, se stabilesc pe baza studiilor de impact asupra
sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, luîndu-se în considerare normele de
40
igienă şi recomandările privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul
Ministerului Sănătăţii nr. 536 din 1997. Distanţele minime dintre zonele protejate şi
fermele de animale, recomandate prin acest Ordin, sunt, după cum urmează: 100 m
- pentru fermele de cabaline şi de ovine; 200 m - pentru îngrăşătoriile de bovine cu
până la 500 de animale; 500 m - pentru îngrăşătoriile de bovine cu peste 500 de
animale, fermele de porci cu până la 2 000 de animale şi fermele de păsări cu până
la 5 000 de păsări; 1 000 m - pentru fermele cu peste 500 de păsări şi pentru fermele
de porci cu 2000 - 10 000 de animale etc. Asigurarea acestor distanţe între fermele
de animale şi centrele locuite este necesară, deoarece obiectivele zootehnice
generează mirosuri, gaze nocive, pulberi şi microorganisme. Desigur potenţialul
poluant al fermelor de animale poate fi foarte mult redus, prin respectarea regulilor
de igienă în incinta fermelor şi prin utilizarea filtrelor pentru reţinerea prafului şi a
microorganismelor.
Distanţele dintre construcţii în cadrul fermelor se stabilesc în raport cu
cerinţele igienice, de asigurare a iluminării naturale şi de pază contra incendiilor.
Cerinţele igienice au în vedere prevenirea transmiterii unor boli, de la un adăpost la
altul, prin sistemele de ventilaţie şi asigurarea unui aer curat, neviciat. Se consideră
că, în cazul adăposturilor cu guri de ventilaţie corect executate şi amplasate
corespunzător, este necesar să se asigure distanţa minimă de 10 m între adăposturile
cu parter şi etaj şi cel puţin 6 m între adăposturile – parter fără padocuri. Pentru
asigurarea iluminării naturale a adăposturilor distanţa dintre acestea trebuie să fie
cel puţin egală cu de două ori înălţimea adăposturilor (obstacolelor).
Un lucru important ţin să subliniez că normele de prevenire şi de stingere a
incendiilor prevăd asigurarea distanţelor în raport cu gradul de rezistenţă la foc al
construcţiilor. Distanţa minimă (10 m), derivată din cerinţele de ordin igienic, este
suficientă şi pentru protecţia contra incendiilor, în cazul adăposturilor din materiale
rezistente la foc. Pentru adăposturile din materiale semi-rezistente la foc, semi-
combustibile, combustibile şi inflamabile, trebuie să se asigure distanţe mai mari
(12-20 m).
41
Trebuie de remarcat că adăposturile închise se vor dispune cu axa longitudinală
pe direcţia principală a vânturilor dominante, pentru a se expune vântului o
suprafaţă cât mai mică din adăpost. În cazul construcţiilor zootehnice deschise pe o
latură (saivane) şi a celor cu ferestre şi uşi pe o singură parte (puierniţe în sistem
semi-intensiv) este indicată orientarea cu partea închisă pe direcţia vântului,
deoarece iarna la nivelul ferestrelor şi a geamurilor se realizează pierderi importante
de căldură mai ales sub acţiunea vântului. Faţă de punctele cardinale orientarea
adăposturilor trebuie să se facă astfel ca în interiorul acestora să se realizeze o
iluminare maximă. În principiu, se recomandă, ca adăposturile cu ferestre pe
ambele laturi lungi să fie orientate cu axa longitudinală pe direcţia N - S, iar cele cu
ferestre pe o singură parte sau cu o latură deschisă, să fie orientate cu această latură
spre sud. Pentru localităţile în care vânturile dominante au o altă direcţie decât cea
nordică, este necesară o conciliere între cele două cerinţe de orientare (după vântul
dominant şi punctele cardinale). Pentru astfel de situaţii şi pentru adaptarea la
condiţiile impuse de teren (pantă) se admit devieri de la direcţiile indicate cu 25-
45°( Afanasiev V., 1970).
Criteriile de diferenţiere a sistemelor de creştere a iepurilor de rasă pot fi
numeroase în funcţie de scopul producţiei (pentru divertisment, expoziţii, carne sau
blăniţe), după densitatea pe unitate de suprafaţă sau ritmul de reproducţie (sistem
extensiv sau intensiv) sau după un ,,criteriu de complex” ce poate cuprinde tipul de
adapost, utilajul folosit, ritmul de reprocţie, etc.
De regulă, crescătorii urmăresc în activitatea lor obţinerea unui numar mare de
produşi, obiectiv ce poate fi atins dacă se asigură toate condiţiile de mediu, hrănire
şi întreţinere, conform cerinţelor specifice speciei.
De multe ori, în practica curentă, un material biologic cu un valoros fond genetic
poate da producţii mai scăzute decât un altul, cu o valoare genetică inferioară
primului.
Totuşi, nu toţi iepurii de rasă sau hibrizi de iepuri au aceleaşi pretenţii faţă de
factorii de mediu. Cu cât o rasă este mai perfecţionată, cu atât cerinţele ei sunt mai
pretenţioase.
42
4.2Amplasarea adaposturilor
Amplasarea şi felul adăposturilor diferă în funcţie de condiţiile naturale ale
zonei, de materialele de construcţii existente, de posibilităţile economice şi de
sistemul de creştere care se doreşte a fi aplicat. Privit ca ,,unitate de producţie”,
adapostul trebuie să confere:
- protecţie continuă în tot cursul anului (asigurarea factorilor de microclimat în
limitele normale);
- posibilitatea adaptării la mărirea capacităţii de cazare şi introducerii de
tehnologii noi în creștere;
- integrarea în peisajul zonei şi respectarea normelor de protecţie ale iepurilor şi
a mediului înconjurător;
- amplasarea lângă sursele de alimentare cu apă şi energie electrică;
- protecţie împotriva curenţilor de aer, evitându-se amplasarea adapostului cu
faţada în direcţia vântului dominant, iar orientarea geamurilor să nu fie nici spre
nord nici spre sud (microclimatul din interiorul adapostului poate suferi, în primul
rând din cauza vânturilor, iar în al doilea caz se va supraîncălzi în timpul verii) cu
amplasarea clădirii de aşa natură încât vântul dominant (crivăţul) să bată în colţul
dintre un perete lateral şi peretele-spate al adapostului.
Acumularea şi evacuarea dejecţiilor trebuie avute în vedere la amplasarea
adapostului. În cadrul IŞPBZMV ,,Maximovca” sistemul de evacuare a dejecţilor e
hidraulic.
De asemenea, trebuie să ne stabilim de la început ce sistem de reproducţie
vom aplica, deoarece în funcţie de acest lucru vom calcula capacitatea de cazare,
respectiv numarul de cuşti de maternitate (fătare) şi de tineret de care avem nevoie.
În legatură cu modul de întreţinere al iepurilor de rasă (complex de măsuri ce
cuprinde nu numai adaposturile, ci şi sistemul de întreţinere practicat) se pot reţine
trei sisteme de exploatare: extensiv, semiintensiv şi intensiv, diferenţele dintre ele
fiind legate atât de mărimea crescătoriei, de utilajul folosit şi de sistemul de
reproducţie - creştere - furajare - valorificare.
43
5 SECURITATEA ACTIVITĂȚII VITALE
5.1 Cerițe generale
Protecția muncii și mediului ambient are un obiectiv cunoașterea și
înlăturarea perturbațiilor ce pot apărea în procesul de muncă, care pot provoca
accidente și îmbolnăviri profesionale. Pentru ași putea atinge scopul securitatea
omului în procesul de muncă, securitatea activității vitale implică existențași
funcționarea unui sistem de măsuri și mijloace tehnice, social-economice,
organizatorice, de igienă și de medicina muncii.
Securitatea activității vitale reprezintă ansamblul de norme care au ca obiect
reglementarea relațiilor sociale ce se formează în legătură cu organizarea,
conducerea și realizarea procesului de muncă, în scopul prevenirii accidentelor și
bolilor profesionale.
Legile defines protecția muncii ca un ansamblu de activități care au ca scop
asigurarea celor mai bune condiții de desfășurare a procesului de muncă, apărarea
vieții, integrității corporale și sănătății salariaților și altor personae participante la
procesul de muncă.
5.2 Răspunderea material și acțiunile pentru încălcarea legislației în domeniul
protecției muncii
Conducătorul, ales în post de colectivul de muncă sau reprezentanții acestuia,
poate fi eliberat la cererea Inspectorului principal de stat în temeiul hotărârii
colectivului respectiv.
La cererea Inspectorului principal de stat, administrația întreprinderii,
instituției, organizației poate să desfacă contractual individual de muncă (acordul)
cu conducătorul (persoana cu răspundere) care a încălcat legislația.
Cererea inspectorului principal de stat privind desfacerea contractului
individual de muncă poate fi atacată, în mod stabiliți de către conducător în privința
căruia a fost înaintată chestiunea în instanța de judecată (art. 42 din Codul muncii).
Pentru paguba pricinuită întreprinderii, instituției, organizației în cadrul
îndeplinirii îndatoririlor de muncă, salariații, din vina căruia a fost pricinuită
44
paguba, poartă răspundere material egală cu paguba reală direct, dar nu mai mare de
salariul lor mediu lunar.
Răspunderea material, care depășește salariul mediu lunar se admite numai în
cazurile prevăzute de legislație (art. 126 din Codul Muncii).
Repararea pagubei de către salariați în proporții ce nu depășește salariul
mediu lunar se face pe baza unei dispoziții a administrației, iar de către conducătorii
de intreprindere, instituții, organizații și de către locțiitorii lor – pe baza unei
dispoziții a organului ierarhic superior prin reținerea din salariul lucrătorului.
Dispoziția administrației sau a organului ierarhic superior trebuie să fie făcută nu
mai târziu decât în termen de două săptămâini din ziua constatării pagubei
pricinuite de lucrător și să fie pusă în executare nu mai înainte decât șapte zile din
ziua în care I s-a comunicat despre aceasta lucrătorului.
Încălcarea de către o persoană oficială a regulilor referitoare la tehnica
securității, igiena industrial sau a altor reguli de protecție a munci, dacă această
încălcare ar fi putut provoca accidente pentru oameni sau avea alte urmăriri grave -
se pedepsește fie cu privațiune de libertate până la un an, fie cu amendă în mărime
de până la cinzeci de salarii minime, fie cu destituire din funcție. Aceeași faptă,
urmată de vătămarea integrității corporale sau de pierderea capacității de muncă se
pedepsește cu privațiunea de libertate până la trei anis au cu munca corecțională
până la doi ani.
Fapta prevăzută de partea întâi a aliniatului precedent, dacă a provocat moarte
de om sau vătămare gravă a integrității corporale a câtorva personae se pedepsește
cu privațiunea de libertate până la cinci ani (art. 139 din Codul penal al Republicii
Moldova).
5.3Analiza stării protecției muncii
La efectuarea lucrărilor în gospodărie instruirea lucrărilor de protecția
muncii, tehnici și sanitaria de producer, trebuie să se petreacă în concordanță
viguroasă cu normele respective, cu modificările și alte reguli la tehnica securității
elaborate de organele respective. Protecția muncii, tehnica securității și sanitaria de
producer include:
45
instituirea lucrărilor de preîntâminare a traumatismului de producer;
perfecționarea tehnică securității și surselor de apărare;
controlul în timpul lucrului de producer, serviciilor tehnice de îmbunătățire a
muncii, altor organizații tehnice, măsurile sanitaro-igienice la
preîntâmpinarea traumatismului, îmbolnăvirilor profesionale ale
colaboratorilor instituției;
elaborarea măsurilor de protecție a muncii tehnice securității, documentația
proiectului de deviz.
Dirijarea generală a protecției muncii și asigurării ei pe toată sistema instituției e
incredințată conducătorului instituției.
Obligațiile și responsabilitatea persoanelor de protecția muncii, tehnica
securității, sanităriei de producer se reglementează obligațiunile funcționale ale
persoanelor oficiale pe protecția muncii și tehnica securității, poartă răspundere de
ordin disciplinar administrative și penal.
Instruira lucrătorilor cu regulile securității la lucrările îndeplinite urmează de
efectuat pe calea petrecerii instructajului de protecția muncii, tehnica securității și
sanităriei de producer. După character și timpul petrecerii instructajului se
subdivizează în:
introductive general;
primar (la locul de muncă);
suplimentar (periodic).
Instructajul introductive a lucrătorului primit la lucru se formează în fișa
personal, care se păstrează în dosarul lui personal. După ordinal de primire la lucru
a lucrătorului primit recent trebuie format după instructajul la încadrarea în muncă.
Lucrătorii care nu au trecut instructajul la tehnica securității la locul de muncă,
la îndeplinirea lucrărilor nu se admit.
Instructajul pe tehnica securității a lucrătorului instituției îndreptat la lucrările
agricole și alte lucrări trebuie să se efectueze de reprezentantul responsabil de la
organizație, în dispoziția căruia el se află. Instructajul suplimentar conducătorul
subdiviziunii este obligat să-l petreacă în cazurile următoare și termini:
46
la schimbarea regulilor de protecție a muncii și tehnicii securității;
la schimbarea procesului tehnologic, schimbul sau modernizarea
utilajului, instalațiilor, instrumentelor și altor factori, care influențează la
pericolul muncii;
la încălcarea de către lucrător a cerințelor protecției muncii, care poate
adduce sau a adus traumă, avarie, explozie sau incendiu;
după cerința organului ierarhice superioare și inspectorilor tehnici, în timp
indicat;
nu mai rar de o dată în șase luni conform legislației în vigoare.
5.4 Reguli pentru crescătorul de iepuri
1. Preîntâmpină producerea oricărui zgomot în apropierea iepurilor (fiind un animal
fricos-sperios, zgomotele puternice pot provoca avorturi iepuroaicei).
2. Îndepărtează câinii şi pisicile din jurul crescătoriei şi combate în mod hotarât
prezenţa şoarecilor şi a şobolanilor în adăposturi. Un mic şoricel poate cauza
părăsirea puilor de către iepuroaică.
3. Evită, pe cât posibil, vizitarea iepurilor în mijlocul zilei. În acest timp ei preferă
să doarmă sau să se odihnească.
4. Administrează întotdeauna hrana la ore fixe. Furajele verzi revin mai scump
decât concentratele, care au calităţi nutritive mult mai productive în obţinerea de
carne.
5. Nu folosi cantităţi rnari de masă verde la creşterea iepurilor în rasa curată. Prea
multă varză dăunează sănătăţii efectivelor.
6. Administrează furajele verzi numai în stare pălită. Sub nici un motiv nu trebuie
date în stare suculentă.
7. Cercetează cu atenţie boxele şi combate pe loc orice miros suspect.
8. Nu neglija semnele de boală şi nici chiar indispoziţia iepurilor. Este mult mai
greu să combaţi o boală, daca nu ai prevenit-o la timp.
9. Izolează exemplarele cu semne de boală, imediat ce le-a observat. Dezinfectarea
periodică a boxelor este un mijloc practic de prevenire şi combatere a bolilor.
47
10. Examinează nasul, ochii, labele şi interiorul urechilor, pentru a observa dacă nu
sunt umflături sau răni. Culoarea, forma şi consistenţa excrementelor exprimă starea
sănătăţii iepurilor şi totodată explică efectele unei furajări necores-punzătoare.
11. Asigură o primenire normală a aerului din boxe şi o luminozitate
corespunzătoare. Curenţii şi soarele puternic dăunează iepurilor.
12. Ocroteşte iepurii de influenţa nefavorabilă a umidităţii, care este mult mai
periculoasă decât frigul uscat. Pe cât posibil, de mentinut temperatura şi umiditatea
în adăposturi la aceleaşi valori în tot timpul anului.
13. Asigură o hrană de calitate şi la discreţie femelelor care alaptează şi schimbă
apa zilnic. În această stare fiziologică, iepuroaicele valorifică cel mai bine furajele
printr-un mare număr de pui sănătoşi şi bine dezvoltaţi.
14. Reglementează aducerea femelei pentru monta în boxa masculului, după
numarul mai mare sau mai mic de pui ce are de crescut. Iepurelui nu-i place sa fie
văzut în timpul montei. Dacă aducerea iepuroaicei la mascul este prea frecventă,
puii vor fi lipsiţi de vitalitate. Dintre cei doi factori: „calitate" şi „cantitate", primul
este mai important.
15. Nu permite atingerea iepuraşilor, mai ales când aceştia sunt în culcuşul matern
(de fătare). Mirosul străin al puilor face ca iepuroaica să-i omoare sau să-i mănânce.
La nevoie, foloseşte o plantă mirositoare.
16. Nu încredinţa niciodată îngrijirea iepurilor unor angajaţi nepricepuţi. O singură
zi de neglijenţă se poate resimţi mult timp la producţie.
17. Profită de timpul frumos, lipsit de umezeală, pentru creşterea tineretului în
padocuri sau la păşunat, sub tarcuri mobile. Creşterea iepurilor de casă trebuie cât
mai mult apropiată de condiţiile mediului natural.
18. Examinează comportarea şi obiceiurile acestor animale sensibile şi acumulând
experienţă, poţi deveni un bun crescător de iepuri.
6 CERINŢELE GENERALE DE SECURITATE ÎN MUNCĂ
1 Lucrările de îngrijire a animalelor şi exploatarea utilajului tehnologic se va
admite doar persoanelor, care au împlinit vârsta de 18 ani, au trecut comisia
48
medicală, au pregătire profesională şi permis corespunzător, au trecut instruirea la
angajare în muncă cu înregistrarea în fişa personală de instruire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă. Controlul medical periodic se petrece odată în an.
2 Lucrările se vor efectua folosind echipamente de lucru şi de protecţie individuale
în stare bună (halate, cizme, mănuşi, bonete, şorţuri);
3 Bolile infecţioase vor fi combatute prin respectarea urmatoarelor cerinţe de igienă
personală şi zooigienă:
Nu se va lua masa în timp ce se va lucra, nu se va fuma, nu se vor scoate
echipamentele individuale de protecţie şi de lucru;
Nu se va atinge cu mâinile şi hainele murdare faţa şi alte părţi ale corpului,
produse alimentare şi alte obiecte;
În nici într-un caz nu se vor atinge firele şi cablurile electrice aflate sub
tensiune.
Persoanele străine nu vor avea acces în zona de lucru.
Utilajul se cere a fi în stare bună şi utilizat numai la destinaţie.
Lucrătorul trebuie să poată folosi mijloacele primare de intervenţie în cazul
unor incendii.
Muncitorul trebuie să respecte cerinţele prezenţei instrucţiunii.
Nerespectarea cerinţelor instrucţiunii duce la răspunderea disciplinară.
6.1 Cerinţe de securitate şi sănatate în muncă pîna la inceperea lucrului
1 Înainte de începe activitatea verifici curățenia echipamentelor.
2 Verificarea stării instrumentelor de lucru, a locului de muncă şi a instrumentelor
de lucru care pot cauza diferite accidente;
3 Verificarea funcţionării sistemelor de ventilare, semnalizare şi iluminare.
4 Asigurarea la locul de lucru a mijloacelor primare de intervenţie la incendii şi
buna lor funcţionare.
5 Prezenţa trusei medicale.
49
6.2 Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă în timpul lucrului
o Examinarea utilajului de lucru şi conectarea lui la sursa de energie;
o Curăţirea, reglarea, ungerea şi înlăturarea defectelor utilajului tehnoiogic se
admite după oprirea lui completă.
o În timpul lucrului se interzice: primirea mesei, fumatul, folosirea
echipamentului de lucru la alte lucrări.
o Utilajul va fi utilizat conform destinaţiei lui;
o Interzicerea funcţionarilor de a fi în stare de ebrietate;
o Evitarea conductoarelor electrice şi înlăturarea defecţiunilor utilajului
electric, ne având autorizare.
Pentru prevenirea contaminării de diferite boli se vor respecta următoarele reguli:
Păstrarea curăţenie în dulapurile destinate echipamentului de lucru;
Evitarea lucrului în haine murdare şi schimbarea lor în timp;
Odihna şi alimentarea se va face în încăperi speciale.
6.3Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă în situaţii de avarie
În cazul unei deteriorari lucrătorul e obligat imediat să oprească lucrul, să
deconecteze utilajul de la sursa de energie electrică şi să înlăture cauza
defectiunii.
Cunoştinţe în ce priveşte oferirea primului ajutor victimelor până la sosirea
medicului.
În caz de incendii să întreprindă măsuri pentru stingerea focului şi să
avertizeze despre incendiu.
Situaţiile apărute se comunică conducătorului lucrărilor.
6.4Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă după terminarea lucrului.
50
Păstrarea curăţenie la locul de muncă şi verificarea prezenţei inventarului şi
instrumentelor folosite.
Păstrarea ordinii stabilite de catre lucratori.
Haina de lucru şi echipamentul individuale de protecţie se dezactivează, se
spală cu арă caldă şi săpun, se usucă şi se aranjează la locurile destinate.
De primit duş, de spălat mîinile şi faţa cu săpun.
Despre toate defecţiunile depistate în timpul lucrării şi măsurile luate de
informat conducătorul lucrărilor.
Toţi angajaţii sunt obligaţi să respecte toate cerinţele sus menţionate după ce
au făcut cunoştinţă cu acest regulament.
A elaborat:
Studentul anului IV, Știrbu Alexei: __________________
(semnătura)
Coordonant:
Conducătorul științific al tezei de licență,
dr., conf. univ., interimar Tatiana Dabija: ___________________
(semnătura)
Șeful serviciului intern de securitate și protecție,
Prof. univ., I. Lăcustă: _______________________
(semnătura)
51
Eficiența economică
Rezultatele obținute în urma determinării eficienței economice de la
exploatarea hibrizilor de ♂Neozeelandez Alb x♀Californian și ♀Neozeelandez
Albx♂Californian de la ferma de iepuri IȘPBZMV.
Determinarea venitului obținut în urma realizării descendenței de la 15 iepuroaice la o fătare,
(lei/fătare).
Indici ♂Neozeelandez
Albx♀Californian
♀Neozeelandez
Albx♂Californian
Numărul de iepurași obținuți de la 15
iepuroaice la o fătare (cap)
115 121
Numărul de iepurași înțărcați (cap) 111 118
Masa vie a lotului de iepuri la vârsta
de 90 zile (kg)
355,4 385,3
Costul unui kg de masă vie 90 (lei/kg) 31986 34677
În medie de la 15 iepuroaice ♀Neozeelandez Albx♂Californianîn urma
realizării tineretului s-a obținut 31986 lei, iar în cazul ♂Neozeelandez Alb
x♀Californian suma constituie 34677 lei. Se recomandă de crescut hibrizi
♂Neozeelandez Alb x♀Californian pentru a avea un venit mai mare.
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Din rezultatele cercetărilor efectuate, se desprind următoarele concluzii:
1) Prolificitatea şi viabilitatea iepuroaicelor constituie 8,07 cap la rasa
Neozeelandez Alb şi 7,69 cap la rasa Californiană. Viabilitatea corespunzător
cu 97 % la ambele rase.
52
2) Indiferent de rasă, greutatea unui pui la fătare aproximativ este de 50 g, cu o
medie 51,70 g, la puii de rasa Neozeelandez Alb şi respectiv 51,30 g la cei de
rasa Californiană.
3) Dinamica de creştere, până la vîrsta de 2 săptămâni relevă cele mai bune
rezultate la materialul biologic din rasa Neozeelandez Alb, urmat de rasa
Californiană.
4) Cheltuelile de nutreţ combinat granulat la 1kg spor în greutate la rasa
Californiană au constituit - 4,83 kg, iar rasa Neozeelandez-Alb 4,44 kg,
începând de la vârsta de 45 zile pâna la atingerea maturităţi sexuale.
Rasele de iepuri luate în studiu se caracterizează prin indici de reproducţie şi
producţie înaltă. Pe baza rezultatelor obţinute recomandăm ca femelele din
rasa Neozeelandez Alb, utilizate ca formă maternă în încrucişarea simplă, să
posede o stare genetică intens heterozigotă, pentru a manifesta la maxim
efectul heterozis în ceea ce priveşte „efectul matern”.
53