substanţe iritante şi stimulatoare

2

Click here to load reader

Upload: lucian-toma

Post on 12-Aug-2015

43 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

sanatate

TRANSCRIPT

Page 1: Substanţe iritante şi stimulatoare

Substanţe iritante şi stimulatoare

Majoritatea oamenilor preiau prin consum alimentar o cantitate însemnată de substanţe iritante şi de

stimulatoare sau excitanţi, denumite astfel fiindcă aceste elemente fie irită, fie excită activitatea

ţesuturilor, ducând la producerea excesivă de mucus. Ca urmare a acestui abuz, în final, ţesuturile

respective vor ceda, ceea ce va duce la tulburări cronice şi degenerescente. Câteva din substanţele

iritante pe care le consumă oamenii zilnic sunt piperul negru, cafeina, sarea, MSG (monoglutamat de

sodiu) conservanţii, zahărul artificial sau rafinat. Lista poate continua. Aceşti compuşi irită mucoasa

tractului gastrointestinal, provocând descărcarea de mucozităţi, care se congestionează şi devin

compacte. De asemenea, provoacă inflamaţii în întregul organism, deoarece majoritatea lor sunt

acizi, sau generatori de căldură, iniţiind astfel răspunsul imun. Totuşi, în domeniul sănătăţii,

Capsicum annuum (ardei iute - boia) este larg folosit atât în tratarea hipertensiunii arteriale, cât şi în

accelerarea circulaţiei sanguine. Boiaua nu e la fel de iritantă ca piperul negru. Însă, cum boiaua

roşie irită mucoasa tractului gastrointestinal, ea poate provoca mucus în exces. Aglomerarea de

mucus este problema centrală care determină apariţia stărilor congestive, printre care se numără

inflamaţiile sinusurilor, bronşitele, pneumoniile.

Dacă o persoană îşi schimbă stilul de viaţă şi adoptă o dietă formată din alimente vii, naturale şi în

stare crudă, în organism se vor produce modificări importante. Cu cât veţi consuma mai mult hrană

crudă, cu atât se va purifica şi organismul, devenind mai sănătos. Iar la un moment dat, nu veţi mai

putea consuma mâncăruri picante.

Stimulentele sunt unele dintre lucrurile pentru care oamenii au făcut pasiune. Consumăm anual sute

de kilograme de astfel de substanţe. Cafeaua, ceaiul şi apa carbogazoasă sunt consumate în cantităţi

mai mari decât oricând. Aceste băuturi (fiind bogate în taninuri, alcaloizi, acid fosforic, acid sulfuric

şi altele) nu numai că stimulează ţesuturile, însă au şi efecte adverse. Substanţele efervescente din

băuturi inflamează şi distrug învelişul tractului gastrointestinal, ficatul şi rinichii.

În prezent, cafeaua şi sortimentele de ceai comercializate pe piaţă sunt produse care înregistrează un

consum ridicat. Aceste băuturi irită ficatul, tractul gastrointestinal, inima, sistemul endocrin şi

rinichii. Clismele cu cafea sunt foarte populare printre adepţii menţinerii sănătăţii. Nu recomand

această metodă, deoarece excită activitatea intestinală şi hepatică. Ele exacerbează activitatea

acestor ţesuturi, provocând, în cele din urmă, o iritaţie extremă şi o constipaţie severă. Folosiţi mai

44

degrabă mixturile benefice din plante medicinale, destinate regenerării florei intestinale, fiindcă nu

creează dependenţă şi sunt capabile să cureţe intestinele şi să restabilească funcţiile.

Ciocolata este un alt excitant. Tuturor le place să mănânce multă ciocolată. Ciocolata este extrem de

acidă şi are un conţinut ridicat de acid oxalic. Dacă organismul este preponderent acid şi mai

consumaţi şi alimente cu conţinut ridicat de oxalaţi, aceştia vor stabili legături cu calciul ionic,

provocând formarea pietrelor de oxalat de calciu, cum sunt calculii renali.

Alcoolul şi zahărul rafinat sunt alţi excitanţi preferaţi de societatea de consum contemporană. Sunt

puternic acide şi formatoare de mucozităţi. Berea suplimentează cantitatea de drojdie din organism,

ceea ce va induce pofta de mai mult zahăr rafinat, menţinând astfel caruselul în mişcare. La

diabetici, alcoolul menţine ridicată concentraţia de zahăr din sânge şi stimulează activitatea

glandelor suprarenale, provocând o şi mai mare epuizare la acest nivel. Fireşte, fermentarea în

stomac a zaharurilor din alimente va produce alcool. Vinul organic, natural, este singurul alcool pe

care l-aş recomanda, dar consumat cu moderaţie.

Zaharurile rafinate generează aciditate, stimulând astfel organismul să producă o cantitate mare de

mucus. După cum menţionam anterior, mucozităţile tind să se congestioneze ceea ce va conduce la

alergii, bronşite, pneumonie, gripă, răceală, oreion, sinuzită şi toate celelalte stări de „congestie”.

Fiind acide, zaharurile rafinate contribuie la inflamaţia ţesuturilor.

Carnea este un alt excitant alimentar, binecunoscut pentru faptul că provoacă iritaţii şi inflamaţii ale

ţesuturilor. După cum spuneam, carnea conţine concentraţii mari de antibiotice, hormoni, deşeuri

Page 2: Substanţe iritante şi stimulatoare

nucleare, steroizi, adrenalină, pesticide, erbicide şi mulţi alţi compuşi chimici de natură toxică.

Toate aceste substanţe sunt excitante, iritante şi supresoare. Ele se combină şi se regăsesc în ţesutul

cărnii. Aceste substanţe chimice (şi adrenalina) vă pot crea o senzaţie temporară de încărcare cu

energie, numai că vor induce ulterior oboseală. Fiind bogată în azot, carnea elimină calciul. Este

necesară menţinerea echilibrului dintre calciu şi fosfor. La carne, raportul dintre fosfor şi calciu e

ridicat în favoarea fosforului, în timp ce la plante şi legume, raportul dintre aceste două minerale

esenţiale este echilibrat.

Tractul gastrointestinal al omului este de 4 ori mai mare decât al carnivorelor, având o capacitate de

asimilare 1000 de ori mai mare. Deoarece proteina din carne intră foarte rapid în putrefacţie iar

tractul gastrointestinal are o lungime atât de mare, carnea va putrezi în interiorul organismului

înainte de a avea şansa să fie eliminată. Procesul de putrefacţie provoacă acidoză, care va inflama şi

distruge, în cele din urmă, celulele. Fireşte, această situaţie va invita câţiva „prieteni” de-ai noştri să

ne paraziteze. Aceste tipuri de paraziţi sunt extrem de nocivi pentru celulele, ţesuturile, organele şi

glandele deja epuizate. Carnea este mediul de producere a acidului sulfuric şi a acidului fosforic,

ambii puternic excitanţi, inflamatori şi distructivi pentru ţesuturi.

Energia trebuie să fie dinamică sau celulară, niciodată nu poate fi indusă prin intervenţia unor

stimulente externe. Dacă se impune consumul de stimulente pentru procurarea de energie, acest

lucru nu face decât să confirme că în organism s-a instalat deja o slăbiciune. Pe termen lung,

substanţele iritante şi stimulentele nu fac decât să epuizeze şi mai mult şi să distrugă ţesuturile

(organe, glande). Sistemul nervos şi inima sunt cele mai serios afectate de substanţele iritante şi

excitante. Aceste substanţe provoacă palpitaţii, aritmie şi dezechilibre neurologice. Renunţaţi la

stimulente şi iritante şi eliberaţi-vă organismul! Încercaţi, în schimb, să trăiţi experienţa energiei

dinamice, o energie care explodează din celulele sănătoase. Substanţele iritante şi excitante oferă

iluzia energiei temporare, care pe termen lung va slăbi şi distruge organismul. Renunţaţi la

produsele alimentare puternic acide, iritante şi excitante, care vă transformă în robii unui obicei

prost, făcându-vă să simţiţi nevoia constantă de stimulente. Acestea slăbesc corpul şi îl intoxică.

Animalele nu mănâncă substanţe iritante şi excitante. Atunci, noi de ce ar trebui să o facem?

Viaţa este o luptă permanentă pentru aer curat. Oferiţi plămânilor aer proaspăt, curat şi nepoluat,

respectaţi toate celelalte reguli de întreţinere a sănătăţii şi vor dispărea motivele invocate de ştiinţă

pentru care omul nu poate trăi veşnic. Profesor J. S. Haldane, astronom englez