să rămânem conectaţi cu viitorul

5
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR COMISIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT, ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT CABINET PREŞEDINTE Bucureşti, 28 august 2014 Conferinţa European Digital Youth Summit (EDYS) Temă: Era digitală, tineri şi ocuparea forţei de muncă – tendinţe şi discuţii Să rămânem conectaţi cu viitorul! ONORAŢI INVITAŢI, DOAMNELOR ŞI DOMNILOR, Nu-mi vine în minte nici un domeniu al existenţei sociale care să se poată dispensa, în lumea contemporană, de tehnologia IT. Fie că este vorba de industriile de înaltă performanţă sau doar de serviciul de salubritate al unei primării, absolut toată lumea foloseşte facilităţile puse la dispoziţie de computere mai mult sau mai puţin performante. Iar pe măsură ce societatea avansează spre un nivel de globalizare tot mai accentuat, este mai mult decât evident faptul că această stare de dependenţă de serviciile IT va continua să crească, fiind previzibil ca, în câteva decenii, dependenţa de softurile informatice să devină una cvasitotală. Nu cu mult timp în urmă, computerul părea a fi un instrument coborât direct din paginile scrierilor sience- fiction. Astăzi, aplicaţiile sale au devenit atât de 1

Upload: gabriel-brezoiu

Post on 11-Nov-2014

67 views

Category:

News & Politics


2 download

DESCRIPTION

Mesajul domnului deputat Angel Tîlvăr, președintele Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților cu ocazia EDYS - European Digital Youth Summit, 28 august 2014

TRANSCRIPT

Page 1: Să rămânem conectaţi cu viitorul

PARLAMENTUL ROMÂNIEICAMERA DEPUTAŢILOR

COMISIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORTCABINET PREŞEDINTEBucureşti, 28 august 2014

Conferinţa European Digital Youth Summit (EDYS)Temă: Era digitală, tineri şi ocuparea forţei de muncă – tendinţe şi discuţii

Să rămânem conectaţi cu viitorul!

ONORAŢI INVITAŢI, DOAMNELOR ŞI DOMNILOR,

Nu-mi vine în minte nici un domeniu al existenţei sociale care să se poată dispensa, în lumea contemporană, de tehnologia IT. Fie că este vorba de industriile de înaltă performanţă sau doar de serviciul de salubritate al unei primării, absolut toată lumea foloseşte facilităţile puse la dispoziţie de computere mai mult sau mai puţin performante. Iar pe măsură ce societatea avansează spre un nivel de globalizare tot mai accentuat, este mai mult decât evident faptul că această stare de dependenţă de serviciile IT va continua să crească, fiind previzibil ca, în câteva decenii, dependenţa de softurile informatice să devină una cvasitotală.

Nu cu mult timp în urmă, computerul părea a fi un instrument coborât direct din paginile scrierilor sience-fiction. Astăzi, aplicaţiile sale au devenit atât de răspândite încât, vrem sau nu vrem, le uzităm în fiecare zi. De forme și de complexități diferite, funcție de utilizarea pe care urmează să o aibă, ordinatorul nu mai este, demult, un vârf tehnologic accesibil numai marilor industrii și companiilor care le deservesc, ci a devenit o prezență obișnuită, chiar banală, pentru tot mai mulți dintre locuitorii planetei. El preia astăzi tot mai multe dintre operaţiunile care, altădată, cădeau în sarcina a zeci şi sute de angajați, ducând la cote altădată nebănuite atât performanţa, cât şi eficienţa muncii.

Este, aşadar,mai mult decât evident că ne aflăm în plină eră informațională, fiind tot mai dependenţi de această invenie numită computer, poate una dintre cele mai fascinante creații din istoria noastră multimilenară. Și să nu uităm, suntem abia la începutul acesteia.

Sper că am reușit să surprind corect rolul tot mai important pe care computerul și domeniul pe care acesta îl deservește, informatica, îl au în dezvoltarea lumii

1

Page 2: Să rămânem conectaţi cu viitorul

contemporane. Răspândirea acestei tehnologii de vârf este astăzi atât de vastă şi atât de greu dispensabilă încât, dacă dintr-un motiv sau altul ar trebui să renunţăm la serviciile sale, şocul ar fi atât de puternic încât toată activitatea umană ar fi, practic, paralizată. Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla într-un asemenea caz cu circuitele bancare ori cu furnizorii de servicii, cu industria medicamentelor sau cu cea a telecomunicaţiilor. Toate acestea ar colapsa, pur şi simplu, aruncând, practic, omenirea într-o realitate ce ar părea desprinsă de-a dreptul din Evul Mediu.

A nu se înțelege, din cele spuse până acum, că în absenţa ordinatoarelor societatea umană ar dispărea precum dinozaurii de acum şaizeci de milioane de ani. Nicidecum. Omul, cu capacitățile sale de prospectare încă nebănuit de mari și nematerializate la capacitate maximă ar fi capabil, fără nici o urmă de îndoială, să depăşească şi o asemenea situaţie sumbră. Este aberant să credem că o mașină, oricât de perfecţionată ar fi, poate înlocui definitiv inteligenţa umană, creația căreia este, în definitiv. Computerul este şi va rămâne întotdeauna doar o unealtă perfecționată care, atunci când este folosit în scopuri pașnice, are rolul de a ne ușura viața activitatea. Folosit cu discernământ, acest vârf al tehnologiei poate și trebuie să direcționeze lumea către prosperitate și echilibru, putând fi de un imens folos inclusiv pentru stoparea sau chiar eradicarea fenomenele nedorite asociate subdezvoltării sau conflictelor armate care, din nefericire, încă afesctează multe dintre zonele planetei.

Este mai mult decât evident, aşadar, că nicio societate care doreşte să aibă un viitor cert în lumea de astăzi nu poate ignora importanța covârşitoare pe care utilizarea computerului o are în dezvoltarea lumii contemporane. Îmi face plăcere să reamintesc celor prezenţi spusele doamnei Neelie Kroes care, de la înălţimea funcţiei de comisar pentru Agenda Digitală pentru Europa, sublinia faptul că cei care nu dețin competențe digitale suficiente se vor găsi, din nefericire, foarte curând, de partea greșită a societății informaționale, cu perspective deloc încurajatoare în a-și găsi un loc de muncă în conformitate cu aspirațiile pe care le au. Din acest motiv, domnia sa se arăta îngrijorată pentru faptul că, în conformitate cu studiile de dată recentă, mai mult de un sfert din populația Uniunii Europene nu a folosit, vreodată, internetul, riscul cel mai mare al excluziunii informaționale fiind înregistrat în cazul populației sărace, în cazul vârstnicilor și în cel al cetățenilor europeni care aparțin grupurilor aflate în risc de marginalizare socială.

Din fericire pentru România contemporană, numărul cetăţenilor cu abilităţi de utilizare a tehnologiei IT a crsecut şi continuă să crească în mod constant, ceea ce dovedeşte cuplarea viguroasă şi definitivă a societăţii noastre la societatea informaţională. Urmare acestei realităţi incontestabile, școala românească este tot mai mult orientată către folosirea informaticii în sistemul de predare, iar competențele digitale au devenit probă de examen pentru examenul național de bacalaureat.

Să nu ne amăgim, însă, şi să recunoaştem deschis că mai sunt multe de făcut și în acest domeniu. Spre exemplu, nu toate unitățile de învățământ (mai ales, în cazul celor din mediul rural și din orașele mici) posedă o dotare informatică corespunzătoare necesităților de pregătire ale elevilor pe care îi școlarizează, la fel cum, din păcate, nu toți elevii posedă un computer personal.

2

Page 3: Să rămânem conectaţi cu viitorul

Va trebui ca, în viitor, să găsim soluții pentru rezolvarea acestor probleme și mărturisesc că, în calitatea mea de președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților sunt profund preocupat de rezolvarea unor astfel de disfuncționalități. Totuși, ținând cont de diferența evidentă față de anul 1989, consider că România a făcut un uriaș progres pe calea integrării sale în noua eră, Era informatică, și că avem potențialul necesar de a ține pasul cu multe alte țări, unele dintre ele mult mai dezvoltate din punct de vedere economic. Iar faptul că foști elevi și studenți ai școlii românești predau informatica în mari și prestigioase instituții de învățământ ale lumii sau că lucrează, spre exemplu, chiar pentru companii precum Microsoft mă îndreptățeşte să cred și să sper în capacitățile noastre deosebite de a ne integra pe deplin lumii puternic informatizate.

În încheiere, țin să transmit un mesaj către toți cei implicați în procesul de învățământ autohton, fie că este vorba de părinți, de elevi și studenți, de cadre didactice sau de însăși administratorii sistemului: întrucât informatizarea reprezintă una dintre realitățile incontestabile ale lumii contemporane, este necesar să acordăm atenția cuvenită deprinderii, încă de la o vârstă fragedă, a competențelor digitale.

Asta dacă vrem ca fiecare dintre copiii noștri, dar și noi toți, ca cetățeni ai unei țări membre a Uniunii Europene, să avem un viitor cert în realitatea prezentă şi mai ales, în cea viitoare.

Închei, prin a vă transmite că sunt convins că această conferinţă se va finaliza cu idei importante, care să asigure progresul în eforturile noastre comune pentru crearea unui plan viabil privind competențele digitale, în special în rândul tinerilor din România.

Doresc succes lucrărilor Conferinţei Dumneavoastră!

PREŞEDINTE

Angel TÎLVĂR

3