rolul finantelor in economia de piata atestat
DESCRIPTION
rolul finantelor in economia de piata este atestatul potrivit pentru profilul economicTRANSCRIPT
CUPRINS
Introducere……………………………………………………………….......2
1. Fluxurile financiare în economie ............... ……………………..………....3
2. Finanţele in sistemul relaţiilor de producţie………………………………..4
3. Necesitatea şi apariţia finanţelor .............. ………………………………...5
4. Retrospectivă istorica asupra evoluţiei finanţelor………………………….7
4.1. Finanţele in statul sclavagist............. ……………………………………7
4.2. Finanţele in statul feudal................ ……………………………………..10
4.3. Finanţele in statul capitalist.............. …………………………………....10
5. Tratarea termenului "finanţe"……………………………………………...12
6. Finanţele - categorie economică…………………………………………...13
7. Conţinutul economic al finanţelor publice...................................................15
8. Funcţiile finanţelor publice......................... ………………………………16
8.1. Funcţia de repartiţie.......................... ……………………………………16
8.2. Funcţia de control............................ ……………………………….........17
9. Rolul finanţelor în economiile moderne……….…………………………..20
Bibliografie..........................................................…………………………….21
ANEXE:
1. Opinii referitor la termenul finanţe .............................................................22
2. Opinii referitor la conceptul finanţe…………………………………….....23
3. Opinii referitor la conţinutul finanţelor publice ………………………….24
4. Opinii referitor la funcţiile şi rolul finanţelor…………………………….25
1
INTRODUCERE
Fenomenul financiar are o istorie de milenii. Insă şi in prezent el este un misteriu pe care
încearcă să-1 descifreze oamenii.
Gândirea financiară, care s-a format in principal pe parcursul ultimelor sute de ani, are in
arsenalul sau diverse teorii menite să explice fenomenul financiar.
Pornind de la faptul că specialiştii in materie până in prezent n-au un punct de vedere unic
asupra conceptului de finanţe şi că înseşi finanţele îşi modifică permanent conţinutul lor, in
lucrarea "dată s-a făcut încercarea de a expune concepţia predominantă in prezent privind
finanţele şi funcţiile lor.
In acest scop, s-a pornit de la ilustrarea economiei prin fluxurile de mărfuri şi bani şi
desprinderea din sistemul relaţiilor de producţie a unui grup de relaţii specifice - relaţiile
financiare sau finanţele.
In continuare s-a urmărit scopul de a arăta necesitatea, apariţia şi evoluţia finanţelor pe
parcursul dezvoltării societăţii umane.
O deosebită atenţie a fost acordată explicării esenţei categoriei finanţe, descrierii funcţiilor
finanţelor etc.
In încheiere se expune un punct de vedere asupra rolului finanţelor in economiile moderne.
În vederea recapitulării şi însuşirii mai eficiente a materialului, in lucrare este prevăzut un
rezumat respectiv şi un şir de întrebări de verificare.
Pentru înţelegerea cât mai profundă a lucrurilor descrise, este prezentat şi un glosar, care
conţine tratarea termenilor cheie.
In anexe sunt expuse diverse opinii ale unor economişti asupra conceptului, finanţe,
funcţiilor finanţelor, termenului finanţe etc.
Fiind conştienţi de posibilele neajunsuri, sperăm că lucrarea dată va înlesni întrucâtva
munca de cunoaştere.
2
1. Fluxurile financiare in economie
Sistemele economice contemporane sunt destul de complicate, posedă un număr important de
subsisteme, mecanisme, elemente şi funcţionează in corespundere cu anumite legi economice.
Pentru ilustrarea celor mai importante elemente şi conexiuni din economie, vom apela la modelul
sistemului economic, cunoscut şi sub denumirea de circulaţia veniturilor si produselor.
Acest model are mai multe versiuni, ce se deosebesc prin gradul de reflectare a realităţii. Vom
analiza unul cât mai complex, de tipul celui reprezentat în schema l. Modelul ilustrează fluxurile
de produse şi venituri, care trec prin pieţele de mărfuri şi resurse, fluxurile de economii şi
investiţii, care trec prin pieţele de capital, fluxurile de bunuri şi bani spre şi de la economiile
străine. Un rol central in model revine guvernului, care reglementează şi dirijează repartiţia
financiară publică. Pe diagramă sunt arătate trei legături financiare principale a guvernului cu
sistemul economic. Prima - prin propotite care se deplasează de la menage la guvern, şi
transferte, care se deplasează invers - de la guvern la menage. A doua - achiziţiile
guvernamentale, in rezultatul cărora mijloacele se deplasează de la guvern pe piaţa produselor.
Dacă achiziţiile guvernamentale depăşesc impozitele nete (diferenţa dintre impozite şi
transferte), apare deficitul bugetar şi guvernul este nevoit să ia împrumut pe pieţele de capital. In
cazul când impozitele nete depăşesc achiziţiile guvernamentale, se va forma un flux de mijloace
de la guvern la pieţele de capital. Împrumuturile de stat exprimă esenţa legăturii a treia din
diagrama analizată.
După cum se observă, în sistemul economic un loc important şi un rol deosebit revine repartiţiei
financiare, care alcătuieşte un domeniu vast şi specific. Prin repartiţia financiară publică se
manifestă esenţa fenomenului financiar: formarea fondurilor de resurse financiare publice din
acumulările, veniturile, patrimoniul obţinut de anumite persoane fizice şi în urma activităţilor
economice prin intermediul diferitelor instrumente speciale şi canalizarea lor la dispoziţia
persoanelor fizice şl juridice implicate in realizarea funcţiilor şi scopurilor statului. O variantă de
reprezentare schematică a repartiţiei financiare este prezentată în schema 2.
Schema indicată detaliază componentele principale ale procesului de repartiţie. Bunurile, care
pot să se găsească sub diferite forme materiale şi valorice (produse, avere, venituri, etc.), se află
3
în posesia anumitor deţinători (Întreprinderi, cetăţeni, etc.). O parte din aceste bunuri, prin relaţii
specifice (impozite, taxe, Împrumuturi, etc.), directate spre autorităţile publice, sunt transferate la
fondurile financiare publice (buget de stat, fonduri extrabugetare, etc.). Prin intermediul relaţiilor
de aceeaşi natură, insă directate de la puterea publică (plăţi pentru achiziţii, subvenţii, etc.)
resursele financiare sunt transferate persoanelor fizice şi juridice implicate in exercitarea
funcţiilor statului (învăţământ, sănătate, apărare, etc.) sau aflate sub ocrotirea lui (pensionari,
invalizi, etc.). Relaţiile prin intermediul cărora se realizează repartiţia financiară de asemenea
sunt numite financiare şi ocupă rolul cheie in fenomenul financiar.
2. Finanţele în sistemul relaţiilor de producţie
Relaţiile de producţie obiectiv apar şi se formează intre oameni in procesul de producţie,
distribuţie, schimb şi - consum de bunuri materiale. Ele constituie o parte a ansamblului relaţiilor
sociale. Relaţiile de producţie posedă un caracter obiectiv şi sunt determinate de nivelul de
dezvoltare şi caracterul forţelor de producţie. Ele reprezintă totalitatea de relaţii materiale dintre
oameni in procesul producţiei sociale şi deplasării produsului de la producere la consuni. Baza
relaţiilor de producţie o alcătuiesc relaţiile de proprietate, ce ţin de posesia, utilizarea, dispunerea
şi înstrăinarea bunurilor.
O altă parte a relaţiilor de producţie sunt relaţiile organizaţionale, care se formează in
procesul de muncă şi sunt cauzate de particularităţile lui tehnologice şi organizatorice. De
exemplu, relaţiile dintre producătorii legaţi de diviziunea tehnologică a procesului de producţie,
relaţiile dintre specialişti in cadrul procesului tehnologic şi organizatoric unic etc.
Un ansamblu deosebit al relaţiilor de producţie alcătuiesc relaţiile economice. Ele exprimă
relaţiile dintre oameni, care se stabilesc in procesul de producere a bunurilor materiale şi
spirituale, de distribuţie a lor in conformitate cu aportul sub cele mai diverse forme (muncă
fizică, intelectuală, capital, terenuri de pământ etc.) dat la crearea valorilor, de consum in scop
personal sau de producţie. Relaţiile economice dezvoltate permit de a stimula creşterea
producţiei, de a regla proporţiile economice, de a depăşi tendinţele negative şi situaţiile de criză
din economie. Aceste posibilităţi largi se datorează varietăţii relaţiilor economice, diversităţii
formelor de manifestare şi flexibilităţii lor.
4
La rândul lor, relaţiile economice sunt foarte diverse şi formează ansambluri separate de
relaţii. Spre exemplu, trocul - schimb direct de mărfuri. Insă cel mai vast domeniu ii alcătuiesc
relaţiile bani (banii).
Lor le revine un rol deosebit in economie in vederea evaluării valorice, transmitere'
informaţiei ce reflectă cuantumul mărfurilor şi serviciilor, efectuării plaţilor, de toate genurile,
formării fondurilor de mijloace băneşti etc.
Relaţiile bani de asemenea sunt eterogene. O sferă specifică in care funcţionează banii -
efectuarea diferitelor plăţi, transferuri de bani în scopul formării si utilizării veniturilor,
acumulărilor fondurilor de resurse băneşti - se află in afara schimburilor economice. Această
parte a relaţiilor bani, care are funcţia de a deplasa şi a acumula mijloacele băneşti in diferite
fonduri, alcătuiesc domeniul relaţiilor financiare.
Relaţiile financiare,in aşa mod, sunt o parte componentă a relaţiilor economice, manifestate
prin intermediul banilor, in vederea formarii veniturilor, acumulărilor şi fondurilor de mijloace
băneşti şi utilizării lor în scopuri sociale şi economice.
În schema 3 este reprezentat locul relaţiilor financiare in componenţa relaţiilor de producţie.
Relaţiile financiare ce există in economiile contemporane sunt foarte diverse, alcătuiesc .sfere şi
verigi separate, pătrund In toate domeniile activităţii economice şi sociale. De menţionat că ele
sunt influenţate de dinamica vieţii social-economice atât cantitativ cât şi calitativ.
3. Necesitatea şi apariţia finanţelor
In condiţiile primei faze a societăţii omeneşti, numită de majoritatea cercetătorilor istorici
comuna gentilică, nu exista proprietate privată, împărţirea societăţii in pături, stat, organe de
constrângere şi altele. Deci nu era necesitate de a căuta mijloace materiale pentru funcţionarea
autorităţilor publice.
La o anumita etapă de dezvoltare a forţelor de producţie, s-au produs două diviziuni mari ale
muncii: divizarea agriculturii in două ramuri - cultivarea plantelor şi vităritul, şi desprinderea de
la agricultură a meşteşugăriei. In urma acestor diviziuni sociale a muncii, a crescut
5
productivitatea ei, ce a condus la apariţia surplusului de produse folosit pentru schimb. Schimbul
de produse a căpătat treptat caracter regulat. în procesul schimbului de mărfuri a apărut
echivalentul general - banii. Aceste procese, paralel cu altele, au contribuit la apariţia proprietăţii
private asupra vitelor, pământului, altor mijloace de producţie şi asupra roadelor muncii. O dată
cu dezvoltarea producţiei, din comună s-a separat familia individuală.
Iniţial, in comuna gentilică predomina gospodăria naturală, dar deja la stadiul ei superior au
căpătat dezvoltare relaţiile marfă - bani. La diferite popoare In calitate de bani se foloseau
diverse obiecte: pene de păsări, scoici, fildeş, sare, grâu, vite, diamante, aur etc.
In perioada de descompunere a societăţii primitive acumulările de bunuri, pe de o parte, şi marea
necesitate a lor, pe de alta parte, a condus la apariţia împrumutului, care iniţial exista sub formă
de camă tărie. De regulă săracii împrumutau la bogaţi. La început împrumuturile erau naturale,
dar o dată cu dezvoltarea relaţiilor marfă - bani tot mai frecvent au început să capete formă
bănească. Aceasta, de fapt, a condus la o nouă diviziune a muncii - apariţia negustoriei
(comerţului). După cea de a treia diviziune a muncii se lărgeşte circulaţia bănească, se începe
baterea monedelor, capătă răspândire împrumuturile cămătăreşti. Cămătăria, la rândul său, a
contribuit la descompunerea orânduirii primitive. După cum se vede, marfa, banii şi creditul au
apărut in faza superioară a orânduirii primitive.
De rând cu dezvoltarea forţelor de producţie, schimbului şi proprietăţii private, apar surplusul de
produse şi surplusul de muncă. Aceasta a creat condiţii pentru exploatarea muncii străine şi
diviziunea societăţii in grupe sociale. Apare necesitatea de organe de constrângere şi conducere,
in aşa mod, la un anumit grad de dezvoltare a omenirii, a apărut prima societate organizată şi
dirijată de o autoritate publică - suitul sclavagist, care a substituit orânduirea primitivă.
Societatea s-a dispersat in grupe mari - stăpâni de sclavi şi sclavi. In afara lor, existau ţărani
liberi şi meşteşugari. Insă, in urma dezvoltării şi extinderii producţiei sclavagiste, ţăranii şi
meşteşugarii treptat se ruinau şi, din cauza datoriilor, completau rândurile sclavilor sau al
lumpenilor . Munca avea caracter vădit forţat. Stăpânul de sclavi însuşea integral produsul, in
afară de partea absolut necesară - sclavului pentru existenţa sa. Exploatarea era aspră şi
grosolană după forma.
6
Puterea publică, care sta asupra societăţii, avea impus in obligaţiunile sale de către grupurile
sociale dominante anumite funcţii in domeniul ordinii publice, apărării, organizării etc.
Exercitarea funcţiilor enumerate necesitau cheltuieli publice. Acoperirea lor â generat căutarea
diferitelor surse de venituri publice şi forme de prelevare a lor in posesiune guvernatorilor si, in
cele din urmă, apariţia relaţiilor social-economice cu conţinut nou.
Aşadar, paralel cu apariţia statului apare o nouă grupă de relaţii economice, necunoscute până
atunci - relaţiile financiare.
Prin urmare, la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii umane - după apariţia banilor şi
organizarea societăţii in formă de stat - relaţiile de producţie sau completat cu o nouă formă -
relaţiile financiare. Aceste relaţii sunt rezultatul legăturilor stabilite şi interacţiunilor produse
între puterea publică şi supuşii săi în vederea procurării şi utilizării mijloacelor necesare pentru
exercitarea funcţiilor proprii statului.
4. Retrospectiva istorică asupra evoluţiei finanţelor
4.1. Finanţele in statul sclavagist
CHELTUIELI PUBLICE. Cheltuielile statului sclavagist erau diverse. Una dintre cele mai
importante speze o constituia întreţinerea puterii publice şi curţii regale.
Mijloace importante se cheltuiau pentru întreţinerea armatelor şi campaniilor militare. Despre
dimensiunile acestor cheltuieli se poate judeca după numărul războaielor încontinue, subjugarea
popoarelor, formarea statelor mari ((Egipt, Persia, Sparta, Macedonia, Imperiul Roman etc.), care
pretindeau dominaţia mondială. Ele creau, întreţineau, înarmau colosale armate terestre şi
marine, inclusiv de mercenari. Cheltuieli mari se cereau şi la construcţia de cetăţi, corăbii
fortificaţii etc.
In condiţiile gospodăriei naturale cheltuielile aveau caracter natural, dar o dată cu dezvoltarea
gospodăriei - marfă si a banilor, mai cu seamă in Grecia şi Roma, capătă formă bănească. In
7
Imperiul Roman militarii primeau solda in bani.
Cheltuieli mari necesitau construcţia şi dotarea construcţiilor publice: apeducte, canale ele
irigare, stăvilare, zăgazuri, drumuri, poduri etc., pentru ce se efectuau colosale lucrări de pământ,
transportări de materiale la distanţe mari. In acea perioada, când lucrările erau îndeplinite
manual, edificarea construcţiilor necesitau mii de lucrători.
Alt gen de cheltuieli erau acelea pentru religie: construcţia de templuri, piramide, organizarea
sărbătorilor religioase si altele.
Cheltuieli se efectuau pentru primirea şi întreţinerea solilor, răscumpărarea prizonierilor, pentru
cadouri şi mite. Alte speze speciale erau prevăzute pentru "pâine şi spectacole". Munca ieftină a
sclavilor a condus la ruinarea ţăranilor şi meşteşugarilor liberi. Străzile Atenei şi Romei erau
pline de oameni fără ocupaţie şi flămânzi care cereau pâine şi distracţii. Autorităţile publice
pentru ţinerea lor in supunere le acorda sprijin material.
VENITURILE PUBLICE. Veniturile In teniei proveneau din patrimoniul statului şi din
impozite.
În statele sclavagiste antice forma tipică de conducere era monarhia absolută.
Unul din veniturile statului era cel provenit de la pământurile statului. Statul organiza si
conducea singur lucrările, de cultivare a pământului sau ii da In arendă. Existau contribuţii prin
muncă: strângerea roadei, construcţia drumurilor etc. Munca robilor era folosită şi pe latifundiile
statului, la construcţia clădirilor publice, cetăţilor. Cetăţenii liberi acordau contribuţie prin
muncă, prin participarea la construcţia de canale de irigaţie, palate, temple etc. O contribuţie
personală era şi participarea cetăţenilor la companiile militare.
Acumularea resurselor şi folosirea lor in acea perioadă se efectua cu precădere in formă naturală.
Colectările naturale constau din alimente, furaje, muniţie pentru armată etc.
Însă o dată cu dezvoltarea - relaţiilor marfă – bani, creştea ponderea banilor atât in volumul de
venituri cât şi in cel de cheltuieli, iar p parte din colectări se vindeau special pentru acumularea
8
banilor.
IMPOZITELE. Iniţial se percepeau in formă naturală, şi ulterior au căpătat treptat forma
bănească. Procesul a fost de lungă durată şi dificil. Spre exemplu, in Imperiul Roman de două ori
a eşuat încercarea de a percepe impozitele sub forma bănească.
Dezvoltarea producţiei marfă a accelerat dezvoltarea banilor şi răspândirea formei băneşti a
impozitelor. In statele antice relaţiile financiare aveau un grad înalt de dezvoltare. Existau
impozite directe şi indirecte. Către impozitele directe se refereau impozitul funciar, impozitul pe
animale şi păsări. Impozite generale pe persoane nu erau. In timpul războaielor toţi cetăţenii erau
supuşi impozitului pe avere. Impozitele indirecte erau prezente sub forma impozitului pe comerţ
şi taxelor vamale.
În Imperiul Roman existau impozite pe sclavi, sau mai exact pe preţul de vânzare sau cumpărare
a sclavului. In timpul Împăraţilor de pe preţul unui sclav vândut se plătea sub formă de impozit 4
%, iar de pe un sclav eliberat - 5 %. In timpul împăratului August, pentru vinderea unui obiect, se
percepea un impozit general de 1 % de la preţ. în timpul războiului de la cetăţeni se percepea un
impozit de pe avere extraordinar numit "tributum civicum". Toţi cetăţenii plăteau impozit pentru
moştenire in mărime de 5 la sută.
Statul sclavagist obţinea venituri de pe urma prăzii de război, confiscării avuţiei cetăţenilor
ţârilor cucerite, birurilor plătite regulat in natură şi bani.
în caz de necesitate, statul lua împrumuturi de la biserici, etc., pe care, în multe cazuri, nu le
rambursa.
Pentru căpătarea veniturilor statul apela la stricarea monedelor, rechiziţii, predarea obligatorie a
pâinii la 4, preţ fix etc.
9
4.2. Finanţele în statul feudal
CHELTUIELILE PUBLICE. Cele mai importante cheltuieli efectuate de statul feudal erau
cele cu caracter militar, modificându-se de la o perioadă la alta şi de la o ţară la alta. Cheltuielile
publice pentru scopuri militare in ţările europene in sec. XVII-XVIII alcătuiau de la 25 până la
75 % din totalul cheltuielilor publice. Mijloacele erau folosite pentru perfecţionarea tehnicii
militare, construcţia fortificaţiilor, angajarea mercenarilor, răscumpărarea prizonierilor etc.
Din resurse financiare publice importante mijloace se foloseau la întreţinerea curţii regale, la
petrecerea balurilor, pentru obiecte de lux, întreţinerea ambasadelor şi solilor.
Din mijloacele statului sunt întreţinuţi şi artiştii apropiaţi de curte, se acordă un oarecare sprijin
învăţământului public şi ocrotirii sănătăţii.
VENITURILE PUBLICE. In statul feodal veniturile publice se formau in principal din
contribuţiile personale şi colectările naturale. De asemenea veniturile proveneau şi de la. regiile
monarhului in exploatarea zăcămintelor, pescuit, baterea monedelor, producerea prafului de
puşcă etc. Veniturile publice proveneau din diferite taxe - pentru judecată, pentru folosirea
porturilor şi locurilor de depozitare etc. Veniturile se formau şi de pe urma vinderii titlurilor şi
posturilor, confiscărilor, amenzilor, contribuţiilor, birurilor, împrumuturilor. Existau in acea
perioadă de asemenea impozite pe avere, pe comerţ,taxe vamale, accize.
Prestaţiile, in dependenţă de caracterul lor, se făceau sub formă naturală sau bănească.
4.3.Finanţele în statul capitalist
După descompunerea feudalismului şi dezvoltarea capitalismului, un rol din ce in ce mai
mare capătă cheltuielile şi veniturile statului sub formă bănească. În această perioadă se produce
separarea vistieriei statului de la proprietatea monarhului.
Datorită proceselor de democratizare, cheltuielile şi veniturile publice au căpătat transparenţa, s-
10
a început întocmirea bugetului public, s-a stabilit controlul din partea organelor puterii de stat
asupra finanţelor publice, s-a început elaborarea legislaţiei financiare.
CHELTUIELILE PUBLICE. In statul capitalist, datorită realităţilor epocii, de asemenea
predominau cheltuielile militare. Desele războaie, mai ales cele de cucerire şl reîmpărţire a
coloniilor, dezvoltarea rapidă a ştiinţei şi tehnicii militare, predominarea gândirii imperiale au
căutat ponderea sporita a cheltuielilor pentru scopuri militare.
Totodată, sub influenţa burgeziei, au sporit cheltuielile pentru obiective şi scopuri economice
(alocări bugetare, subvenţii, subsidii etc.), formarea infrastructurii economiei naţionale etc.
In această perioadă se ivesc şi se dezvoltă cheltuielile publice pentru scopuri sociale (învăţământ
public, cultură, ocrotirea sănătăţii), inclusiv protecţia sociala.
Modificarea sistemului . de dirijare a statului a condus la creşterea cheltuielilor pentru serviciile
publice generale (întreţinerea organelor legislative, executive, judecătoreşti, de ordine publică
etc.).
VENITURILE PUBLICE. Noua orânduire economica a condus şi la modificări esenţiale in
sistema de resurse financiare a statului, Locul principal in veniturile publice revenea impozitelor,
care au evoluat in direcţia diversificării obiectelor de impunere (venituri personale, salariu,
profit, dobândă, dividende), creşterea numărului contribuabililor (muncitori, industriaşi,
bancheri, brokeri, liber profesionişti), răspândirii impunerii indirecte (taxe de consumaţie) etc.
În această perioadă au început să fie practicate pe larg împrumuturile de stat.
11
5. Tratarea termenului "finanţe"
In prezent termenul "finanţe" este acceptat univoc de economiştii contemporani şi utilizat in
absoluta majoritate a limbilor vorbite pe glob. Acest termen, reflectând specificul limbii
respective - finance (eng., fran.), finanzen (germ.), финансы (rus.) etc. - este întâlnit in limbajul
economic din diferite ţări.
Cuvântul "finanţe" îşi are originea in latina medievală -"finatio","financia", care erau folosite
pentru a marca plăţile, sfârşitul termenului de plată şi/sau o sumă de bani (anexa 1). Derivatele
acestui cuvânt cu înţelesul respectiv s-au folosit in diferite perioade in diferite ţâri.
Cuvintele din latina veche "figo" (a scoate, a stoarce) şi "finis" (sfârşit, capăt, hotar) au generat
termenul "finare", care era iniţial folosit pentru redarea plaţii rentei şi plăţii birului. Mai târziu
acest termen se folosea pentru exprimarea plăţilor conform deciziei judiciare, conform sentinţei,
plăţilor obligatorii pentru servicii şi plăţilor contribuţiilor. Aşadar, "termenul contemporan
"finanţe” Ta apariţia sa in limbajul economic era tratat ca piaţă şi/sau sfârşitul termenului de
plată.
In limba latină medievală la cuvântul "financia" s-a adăugat şi cuvântul "pecuniare" (bănesc), cea
ce poate servi drept argument că "financia" putea să exprime operaţiuni şi fără caracter bănesc.
Pentru prima oară cu sensul de "plată in bani" termenul "financia" a început să se folosească in
secolul al XIH-lea in Italia, unde un şir de oraşe - Florenţa, Veneţia, Genua - erau cele mai mari
centre europene de comerţ şi activitate bancară.
În Franţa, începând cu secolul al XVI-lea, termenul "finance" a început să fie subînţeles ca
totalitatea patrimoniului de stat.
12
In Germania din secolul ai XVIII-lea termenul "finanz" se folosea pentru redarea patrimoniului
public.
Cuvântul spaniol "hacienda", care înseamnă "finanţe", provine de la cuvântul arab "chasena" -
vistierie.
O dată cu dezvoltarea intensă In secolele al XV-lea - XVII-lea a activităţilor băneşti, bancare, de
bursă, trezorerie etc. se cristalizează specificul termenului "finanţe" (schema 4).
In aşa mod, termenul "finanţe", având originea latină şi evoluând pe parcursul a sute de ani, in
prezent ocupă un loc central in ştiinţa şi practica economică şi este folosit pentru identificarea
unui întreg fenomen economic, inclusiv părţile lui componente, realizat in procesul activităţii
umane.
6. Finanţe - categorie economică
Finanţe este o categorie economică generală. Pentru apariţia oricărei categorii economice sunt
necesare anumite condiţii economice care formează un "mediu ambiant" de dezvoltare a ei. Aşa
mediu ambiant pentru finanţe sunt relaţiile marfă - bani. Producerea urnirilor pentru schimb,
folosirea banilor pentru meseria schimbului, căpătarea de către bani a valorii proprii au format
mediul ambiant economic respectiv, in care a fost posibilă apariţia finanţelor ca relaţii de transfer
a valorii. Finanţele nu pot să existe in afara relaţiilor marfă - bani.
Evident că apariţia finanţelor a fost cauzată de anumite necesităţi. Principala cauză in această
ordine de idei, constă in crearea in urma activităţii economice a produsului intern brut care,
pentru funcţionarea normală a societăţii, trebuie să fie repartizat intre toate sferele de activitate
umană şi intre toţi membrii societăţii. Funcţia de repartiţie valorică revine pe seama finanţelor.
Evident că, pentru apariţia finanţelor era necesară şi existenţa unor anumite circumstanţe. Una
din principalele circumstanţe de apariţie şi funcţionare a finanţelor este prezenţa subiecţilor
13
procesului de repartiţie - statui (guvernul), persoanele juridice, persoanele fizice etc. Guvernul
organizează şi dirijează funcţionarea finanţelor (schema 5).
Având in vedere condiţiile economice, cauzele şi necesităţile, circumstanţele de apariţie şi
funcţionare, putem conchide că finanţele sunt relaţii economice ce ţin de formarea, distribuirea şi
utilizarea fondurilor băneşti pe baza produsului intern brut.
Pornind de la acest concept, vom remarca faptul că de-a lungul anilor concepţiile despre finanţe
au evoluat continuu (anexa 2). Şi in prezent concepţiile specialiştilor despre finanţe nu coincid.
Astfel economiştii tratează finanţele ca:
a) fonduri băneşti (aflate la dispoziţia persoanelor fizice, juridice, organelor locale şi centrale a
administraţiei publice, organismelor internaţionale etc.);
b) pârghii şi instrumente de intervenţie a guvernului in economie (impozite, taxe, alocaţii
bugetare, împrumuturi, subvenţii etc.);
c) metode de gestionare a acumulărilor băneşti (procedee şi tehnici de administrare a mijloacelor
băneşti aflate la dispoziţia menagelor, agenţilor economici, guvernului etc.);
d) acte juridice (lege, decret, dispoziţie autorizată sau contractuala etc. ce reglementează procesul
de repartiţie financiară);
e) relaţii sociale, de natură economică, care apar in procesul constituirii fondurilor publice şi
private de: resurse băneşti şi repartizării acestora în scopul satisfacerii diverselor necesităţi
individuale, de producţie, sociale, politice etc. (schema 6).
Gândirea economică contemporană, bazându-se pe tratarea largă a conceptului finanţe, a lărgit
considerabil domeniul de aplicare a lui şi mai ales in activităţile monetare, creditare, bancare, de
asigurare operaţiile cu hârtii de valoare etc.
In literatura de specialitate, având ca bază conceptul finanţe, se folosesc expresele - finanţe
14
private, finanţe ale întreprinderilor, finanţe publice, finanţe internaţionale etc. De fapt fiecare din
ele alcătuiesc un domeniul separat al fenomenului financiar.
7. Conţinutul economic al finanţelor publice
Pentru satisfacerea cerinţelor generale ale societăţii, este necesară constituirea unor importante
fonduri băneşti la dispoziţia autorităţilor publice. Sursa principală de mijloace este produsul
intern brut. Formarea fondurilor se efectuează prin transferul valorii de la persoanele fizice şi
juridice la dispoziţia organelor administraţiei de stat centrale şi locale. Ulterior, din aceste
fonduri se acoperă cheltuielile publice prin transferarea valorii la diverşi beneficiari, care
livrează bunuri şi prestează servicii statului (schema 2). In aşa mod, au loc fluxuri de resurse
băneşti către şi de la fondurile financiare publice, ceea ce generează anumite raporturi Intre
participanţii la acest proces. Aceste raporturi, exprimate in formă bănească, in limbajul economic
se numesc relaţii financiare sau finanţe.
Relaţiile financiare prin esenţa lor reprezintă un transfer de valoare. Transferul de valoare, ce stă
la baza relaţiilor, are un şir de particularităţi, printre care doua principale.
In primul rând, transferul respectiv se efectuează sub formă bănească. In aşa mod relaţiile
financiare se manifestă numai prin bani.
In al doilea rând, transferul se efectuează fără contraprestaţie directă. Aceasta conduce la
concluzia că prin relaţiile financiare se produce o cedare definitivă şi fără contraprestaţie de
putere de cumpărare.
Aşadar, relaţiile economice, realizate prin intermediul banilor, care apar in procesul repartiţiei in
legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale societăţii constituie finanţele publice.
Existenţa finanţelor publice este indisolubil legată de existenţa, statului şi de folosirea banilor şi
a formelor valorice de repartiţie a P.I.B.
15
Este necesar de a marca faptul că in condiţiile actuale conceptul de relaţii financiare s-a lărgit,
incluzând noi tipuri de relaţii economice realizate prin bani.
Astfel, conceptul contemporan finanţe publice include:
a) relaţiile care exprima un transfer de resurse băneşti fără contraprestaţie şi cu titlu neram-
bursabil;
b) relaţiile care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp determinată,
pentru o anumită dobânda (creditul); c) relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti
obligatoriu sau facultativ în schimbul unei contraprestaţii care depinde de producerea unui
eveniment aleatoriu (asigurări) etc. (schema 7).
Conceptul contemporan al finanţelor publice nu mai presupune un simplu mijloc de asigurare a
acoperirii cheltuielilor statului, ci, înainte de toate, - un mijloc de intervenţie in economie.
8. Funcţiile finanţelor publice
Finanţele publice au apărut şi există pentru realizarea unor obiective concrete, exact stabilite,
care nu pot fi realizate pe alta cale sau cu alte mijloace. Ele îşi exercită destinata socială prin
funcţiile sale, şi anume - funcţia de repartiţie şi funcţia de control (schema 8).
8.1 Funcţia de repartiţie
Resursele care alimentează fondurile publice, in majoritatea lor covârşitoare, provin din
produsul intern brut şi într-o mai mică măsură - din avuţia naţională şi din transferurile din
străinătate (schema 2).
Veniturile fondurilor financiare publice îmbracă forme diferite, şi anume: impozite, taxe,
contribuţii pentru asigurări sociale, amenzi, penalităţi, revedenţe, chirii, venituri de la
valorificarea unor bunuri, patrimoniul public sau fără stăpân, împrumuturi de stat primite,
16
rambursări de Împrumuturi de stat acordate, dobânzi aferente Împrumuturilor acordate, donaţii,
ajutoare şi alte transferuri primite.
Mijloacele financiare, transferate prin canalele enumerate mai sus, sunt acumulate Într-un şir de
fonduri publice financiare - bugetul administraţiei centrale, bugetele locale, bugetul asigurărilor
sociale de stat, fonduri extrabugetare, guvernamentale, speciale etc.
Cheltuielile din fondurile financiare publice capătă diferite forme, şi anume: plata salariilor,,
procurarea materialelor, plata serviciilor, investiţii capitale, subvenţii şi subsidii, pensii, burse,
indemnizaţii, împrumuturi de stat acordate, dobânzi aferente la împrumuturile primite, donaţii,
ajutoare şi alte transferuri.
Prin aceste canale financiare se transferă mijloace băneşti pentru realizarea obiectivelor
guvernului in domeniul învăţământului, sănătăţii, culturii, producţiei sociale, gospodăriei
comunale, economiei naţionale, administraţiei de stat, ordinii publice, apărării, deservirii datoriei
publice etc.
Prin urmare, constituirea şi utilizarea fondurilor financiare publice este un proces unitar şi
continuu care se realizează datorita funcţiei de repartiţie a finanţelor publice.
8.2 Funcţia de control
Concomitent cu funcţia de repartiţie, finanţele exercită şi funcţia de control. Această funcţie
apare ca rezultat ai capacităţii finanţelor de a reflecta cantitativ transferurile de bani.
Funcţia de control este o însuşire a finanţelor de a servi drept mijloc de control asupra distribuţiei
valorice a produsului intern brut. Se manifestă această funcţie in procesul de formare şi utilizare
a fondurilor de mijloace băneşti.
Datorită funcţiei de control, este posibilă verificarea exactităţii şi oportunităţii vărsămintelor in
fondurile băneşti, plenitudinii mobilizării mijloacelor băneşti, utilizării întemeiate şi eficiente a
acumulărilor băneşti etc.
17
Datorita însuşirilor şi funcţiilor pe care le exercită finanţele este posibilă aprecierea corespunderii
proceselor de repartiţie valorică, legilor economice şi actelor juridice in vigoare.
Acţiunea funcţiei de control cuprinde toate fazele procesului de reproducţie socială.
Prin finanţe se dimensionează, evaluează şi controlează cheltuielile, rezultatele şi eficienţa
activităţilor respective. In acest scop se folosesc diverşi indici financiari printre care principalii
sunt costurile, cheltuielile, veniturile, încasările, profitul, rentabilitatea etc. Finanţele furnizează
informaţie referitor la mărimea consumului, schimburilor, creşterii economice, alocărilor in
învăţământ, ocrotirea sănătăţii, securitate socială etc., datorită cărui fapt procesul de formare a
proporţiilor macroeconomice se găseşte sub controlul şi influenţa activă a guvernului.
In aşa mod, rolul funcţiei de control a finanţelor in activitatea economică se manifestă prin faptul
că finanţele: a) exercită controlul asupra distribuţiei valorice a resurselor şi formării proporţiilor
economice; b) permit acţiunea activă asupra eficienţei utilizării tuturor resurselor din economie;
c) efectuează controlul asupra respectării legislaţiei financiare in vigoare şi disciplinei financiare
etc.
Funcţia de control a finanţelor se realizează în procesul activităţii practice prin efectuarea
controlului financiar.
* * *
In pofida istoriei lungi de existenţă a fenomenului financiar, a conceptului finanţe si a
instrumentelor financiare practice de lucru, esenţa lor nu este definitiv studiată şi dezvăluită.
Sarcina de cunoaştere deplină a esenţei finanţelor se complică prin faptul că ea se găseşte
ascunsă sub diverse forme exterioare de manifestare a ei, in care diferite evenimente financiare
apar la suprafaţa vieţii economice si sociale.
Evident că această situaţie motivează apariţia problemelor de discuţie şi existenţa multitudinii de
opinii asupra componentelor şi elementelor lui (Anexa 3).
18
Către problemele de discuţie se referă şi cea a funcţiilor finanţelor. Mulţi economişti consideră
că finanţele exercită două funcţii - de repartiţie şi control. Însă in literatura de specialitate se
Întâlnesc afirmaţii că finanţele, in afară de cele două nominalizate, mai posedă şi alte funcţii: de
producţie, de stimulare, de reglementare etc.
Fiind de acord cu necesitatea cercetării problemei funcţiilor finanţelor, este important de a
menţiona că rezultatele cercetărilor ştiinţifice vor depinde în multe privinţe de exactitatea şi
precizia determinării obiectului de cercetare. Spre exemplu, poate conduce la rezultate greşite
substituirea problemei funcţiilor finanţelor prin problema rolului lor in producţia socială,
deoarece acestea fiind aspecte interconexionate, totuşi sunt probleme diferite. Desigur, finanţele
au un rol foarte important In producţia socială, cu ajutorul lor poate fi stimulată utilizarea
efectivă a factorilor de producţie, reglementate proporţiile valorice, asigurată economisirea etc.
Însă identificarea acestor rezultate, căpătate datorită funcţionării finanţelor, cu funcţiile lor nu
este corectă. Deoarece funcţia este mod de exprimare a esenţei categoriei economice; de aceea ea
acţionează întotdeauna într-un anumit cadru al acelor relaţii economice care constituie esenţa
categoriei respective. Dacă efectele acţiunii se extind asupra obiectelor ce se află in afara
cadrului relaţiilor economice ce alcătuiesc esenţa categoriei date, aceasta se referă nu la funcţiile
categoriei, ci la rolul ei, la rezultatele concrete obţinute in urma valorificării funcţiilor.
Unii economişti consideră că finanţele au trei funcţii: formarea fondurilor (veniturilor) băneşti,
utilizarea fondurilor (veniturilor) băneşti şi funcţia de control. Fără a nega in principiu această
schemă de ilustrare a funcţiilor finanţelor, menţionăm că primele două există in mod real însă
fiecare din ele exprimă acţiunea unor elemente separate a relaţiilor financiare (impozite, subsidii)
şi nu a finanţelor integral. Pe de altă parte, ele mai mult amintesc mecanismul de realizare a
funcţiei de repartiţie, decât un mod independent de funcţionare a categoriei finanţe.
Persistarea problemelor de discuţie motivează necesitatea elaborării in continuare a aspectelor
teoretice ale funcţiilor finanţelor. Cunoaşterea mai. profundă a proprietăţilor finanţelor va
permite elaborarea metodelor de mai bună utilizare a lor in activitatea economică, implementarea
instrumentelor financiare noi in practica de gospodărire, asigurarea echilibrului financiar şi
creşterii economice.
19
9. Rolul finanţelor în economiile moderne
Mecanismele de funcţionare a economiilor modeme se bazează pe principiile de piaţă. În
ţările dezvoltare din punct de vedere economic aplicarea acestor principii s-a produs pe parcursul
unei perioade de doua secole, ce-a permis formarea şi perfecţionarea ulterioară a unui sistem de
relaţii social-economice efectivi în acest sistem un rol deosebit revine relaţiilor financiare.
Sistemul financiar (relaţii, metode de lucru, organe cu funcţii in finanţe, legislaţie financiară)
are un grad înalt de dezvoltare. La baza funcţionării lui sunt puse principii ştiinţifice şi
democratice de lucru.
Finanţele sunt folosite nu numai în scopul tradiţional - acumularea mijloacelor şi folosirea lor
pentru exercitarea funcţiilor guvernului. Autorităţile publice folosesc finanţele şi in scopul
influenţării proceselor economice , corectării ciclului economic, înlăturării dezechilibrelor
economice. In perioadele de intensificare a activităţilor economice , prin diferite măsuri
financiare , se normalizează situaţia, iar in perioada de recesiune, prin facilităţi fiscale şi prin
alocaţii bugetare, se asigură relansarea economiei.
În prezent unui şir de state, inclusiv Republicii Moldova, le este caracteristică economia de
tranziţie - economia in procesul de trecere de la sistemul administrativ de comandă şi planificat,
centralizat la sistemul cu caracteristici de piaţă. în această perioadă se reface cardinal şi sistemul
financiar. A fost lărgită zona de acţiune a finanţelor , aplicate noi instrumente financiare ,
reformat cadrul instituţional elaborat şi aprobat noul drept financiar şi alte acţiuni.
În economiile de tranziţie pe seama resurselor financiare publice se finanţează diverse acţiuni
orientate spre crearea de noi locuri de muncă, recalificarea şomerilor şi plasarea lor in câmpul de
muncă, pre-pensionarea celora care nu-şi mai găsesc plasament din cauza vârstei înaintate şi
ajutorarea celor care şi-au pierdut locul de muncă etc. Finanţele sunt utilizate pe larg in procesul
de privatizare şi reorganizare a patrimoniului public. Un conţinut nou, datorită, in primul rând,
20
primirii in organismele financiare internaţionale, capătă şi relaţiile valutar-financiare
internaţionale.Aşadar, in economiile moderne finanţele publice sunt utilizate in scopul realizării
unei dezvoltări economice şi sociale pe cât se poate de accelerate şi pe cât posibil într-un cadru
echilibrat.
BIBLIOGRAFIE
1. Gliga Ioan. Dreptul finanţelor publice. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
1992. - 266 p.
2. Finanţe publice / Coordonator prof. univ. dr. Iulian Vâcârel . - Bucureşti: Editura Didactică si
pedagoică, R.A., 1992. - 432 p.
3. Toma Mihai. Finanţe şt gestiunea financiară.
- Bucureşti: Editurr Didactică si Pedagogică, R.Â., 1994. - 238 p.
4. Şaguna Dan-Drosu. Drept financiar si fiscal. Bucureşti: Editura OSCAR-
PRINT, 1994. - 527 p.
5. Финансы/В.М. Родионова, Ю.Я. Вавилов,Л.И.Гончяренко и др.; Под ред. В.М.
Родионовой.-М.:Финансы и статистика,1995.-435 с.
6. В.Г.Чантладзе. Вопросы теории финансов.-Тбилиси:Изд-во Тбилисского
университета,1979.
7. Eduard Allix. Traite elementaire de scinces des financeset de legislation financiere francaise,
Paris, Ed. A. Rousseau 1921.
8. Gaston Jeze. Course de finances publiques. Ed.M.Goird, Paris, 1929.
9. Francois Deruel. Finances publiques / Dalloz, Paris, 1977. - 170p.
10. Maurice Duverger. Institutions financieres, Coll.Themis, Presses Universitaires de France,
Paris, 1956.
11. Pierre Labimiere. Les finances publiques, Li-braite Armând Colin, Paris. 1970.
12. Richard Musqrave, Peggy Musgrave. Public Finance in Theory and Practice. Tourth Edition,
McGraw - Hill Bobk Company, New York, St.Louis. San Francisco. 1984. - 824p.
21
A N E X E
Anexa 1
Opinii referitor la provenienţa termenului "FINANŢE"
Gaston Jeze scrie că cuvântul "finanţe" s-a răspândit în Franţa la sfârşitul sec. al XVII-lea
cu înţelesul de "bani şi venituri publice destinate cheltuielilor statului". S-a presupus că acest
cuvânt a provenit de la expresia latină "financia pecuniaria" care însemna a încheia o tranzacţie
patrimonială prin plata unei sume de bani. (Gaston Jeze, Course de finances publiques, Ed. M.
Giard, Paris, 1929, p. 2.).
V.G. Ceantladze: "In limba latină medievală suplimentul - "pecuniaria" (bănesc) la
cuvântul "financia" confirmă că "financia" exprima şi operaţiuni nebăneşti. Suplimentul
"pecuniaria" preciza, că plata are caracter bănesc şi o deosebea de nebănescul
"financia". ...Aşadar, este evident că in formaţiunile sociale precapitaliste, îndeosebi până in
secolul al XIII-lea - al XIV-lea, finanţele exprimau plăţi băneşti şi naturale (sfârşitul termenului
de plată), contribuţie, încasări şi altele" (Вопросы теории финансов.-Тбилиси:Изд-во
Тбилисского университета - 1979. c.107, 113).
Iulian Vâcărel: "In secole al Xlll-lea - al XlV-lea se foloseau expresiile
"finantio","finantias" şi "financia pecuniaria", in sensul de "plată in bani". Se presupune că aceste
expresii derivă de la cuvântul "finis", utilizat adesea in sensul "termen de plată". În Franţa, in
secolul al XV-lea, se foloseau expresiile "hommes de finances" şi "financiers", pentru denumirea
arendaşilor de impozite şi a persoanelor care încasau impozitele regelui;, "finanţe" însemna o
sumă de bani şi mai ales un venit al statului, iar "finanses" întregul patrimoniu al statului. În
limba germană, in secolele al XV-lea - ai XVII-lea se întâlnesc expresiile "finanz", care
înseamnă plată in bani, şt "Finantzer", care desemna pe cămătar. Cu vremea, cuvântul "finanţe" a
căpătat un sens foarte larg, incluzând bugetul statului, creditul, operaţiile bancare şi de bursă, re-
laţiile cambiale s.a., adică resursele, relaţiile şi ope raţiile băneşti" (Finanţe publice. Ed. Didactică
şi Pedagogică, R.A. - Bucureşti, 1992. p. 17)
22
Anexa 2
Opinii referitor la conceptul finanţe
Iulian Văcărel: "In toate orânduirile social-economice in care au existat, finanţele s-au
manifestat ca relaţii sociale, de natură economică apărute in procesul repartiţiei produsului intern
brut, in strânsă legătură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului". (Finanţe publice, Ed,
Didactică şi pedagogică, R.A. - Bucureşti, 1992, p.15).
Iulian Văcărel împărtăşeşte concluzia "că finanţele exprima relaţii sociale, de natură
economică, in expresie bănească, ce apar intr-un anumit proces cu un scop bine determinat"
(Finanţe publice, Ed. Didactică si pedagogica, R.A. - Bucureşti, 1992, p. 17 - 18).
Toma Mihai: "Finanţele reprezintă un anumit tip de relaţii de repartiţie a produsului
social şi in special a venitului naţional concretizate in transferuri băneşti de la agenţi economici,
instituţii si persoane fizice către bugetul statului, de la bugetul de stat către agenţi economici,
intre instituţii şi chiar in interiorul diverselor structuri economice, cu prilejul formării sau
utilizării diverselor fonduri". (Finanţe şi gestiune financiara. Ed. Didactică şi pedagogică, R.A. -
Bucureşti, 1994, p.3.).
4. Rodionova V.M.: "Finanţele sunt relaţii băneşti ce apar In procesul distribuţiei şi
redistribuţiei valorii produsului naţional global şi a unei părţi a bogăţiei naţionale in legătură cu
formarea veniturilor şi acumulărilor băneşti a agenţilor economici şi statului şi utilizarea lor la
reproducţia lărgită, stimularea materială a tucriltorilof, satisfacerea necesităţilor sociale şi de altă
natură a societăţii." (Финансы/В.М. Родионова, Ю.Я. Вавилов, Л.И.Гончяренко и др.; Под
ред. В.М. Родионовой.-М.:Финансы и статистика,1995, с.35)
Rodionova V.M.: "Caracterul bănesc al relaţiilor financiare este-un indice important al
finanţelor. Banii sunt o condiţie absolut necesară de existenţă a finanţelor. Nu sunt bani - nu pot
fi şi finanţe, deoarece ultimele sunt o formă socială generată de existenţa primilor.
5. In acest context nu este justificată referirea la finanţe, de rând cu relaţiile bani, şi
relaţiilor naturale. Existenţa contribuţiilor naturale în epoca feudalismului, perceperea de către
23
statul sclavagist a birului de la cetăţenii săi şi popoarele cucerite, naturalizarea relaţiilor sociale
in condiţiile dereglării circulaţiei monetare, ce a avut loc in istoria ţârii noastre, de loc nu
demonstrează caracterul natural al relaţiilor financiare. Ele vorbesc despre alta - funcţionarea
finanţelor este posibilă numai in anumite condiţii, lipsa cărora imediat îngustează aria de acţiune
a acestei categorii." (Финансы/В.М. Родионова, Ю.Я. Вавилов, Л.И.Гончяренко и др.; Под
ред. В.М. Родионовой.-М.:Финансы и статистика,1995, c. 9).
Anexa 3
III. Opinii referitor la conţinutul finanţelor publice
Edgard Allix caracterizează teoretic finanţele publice ca "diferite mijloace prin care
persoanele publice - statul, comunele, instituţiile etc. - îşi procură resursele necesare îndeplinirii
activităţii lor". (Traite elementaire de sciences des finances et de legislation financiere
francaise, Paris, 1921, Ed. A. Rousseau,p.IX).
Iulian Văcărel: "Expresia finanţe publice este asociată cu statul, unităţile administrativ
teritoriale şi alte instituţii de drept public, împrumuturile şi datoriile acestora". (Finanţe publice. -
Bucureşti: Ed. Didactica şi Pedagogică, R.A., 1992, p. 19).
Toma Mihai: "Finanţele publice comportă fluxuri băneşti organizate in scopul procurării
resurselor statului şi instituţiilor publice şi, ulterior,al satisfacerii unor nevoi generale ale
societăţii, cum ar fi finanţarea învăţământului gratuit, a asistenţei medicale, asigurărilor sociale, a
instituţiilor de ordine publică". (Finanţe şi gestiune financiară. - Bucureşti: Ed. Didactica ni
Pedagogică, R.A. , 1992, p.3).
Dan-Drosu Şaguna: "Finanţele publice sau relaţiile financiare sunt raporturi social-
economice de formare şi repartizare, in formă bănească, care apar in legătură cu constituirea şi
utilizarea resurselor necesare funcţionării şi dezvoltării generale a societăţii.
Relaţiile financiare se pot caracteriza, datorită specificului lor, prin următoarele trăsături:
1. Relaţiile financiare sunt relaţii cu caracter economic, întrucât ele apar in procesul
formarii, repartizării şi utilizării produsului social.
2. Relaţiile financiare apar în formă bănească deoarece, în cadrul producţiei de mărfuri şi
a acţiunii legii valorii, procesul de producţie, reproducţie si de circulaţie a mărfurilor,repartiţie a
24
produsului social. relaţiile de schimb, retribuirea muncii, precum
şi relaţiile dintre agenţii economici sau dintre acestea
şi persoanele fizice, se exprimă prin intermediul banilor, in cadrul unor relaţii băneşti. Noţiune
a de finanţe sau relaţii financiare nu poate fi confundată cu cea de bani sau relaţii băneşti. Banii
reprezintă, după cum se ştie, o marfă cu calităţi speciale, în timp ce finanţele sunt relaţii de
constituire, repartizare şi utilizare a mijloacelor băneşti.
3. Relaţiile financiare - relaţii de constituire, repartizare şi utilizare a mijloacelor băneşti
ale societăţii - sunt relaţii fără echivalent, adică nu presupun, in mod necesar," o contraprestaţie
directă, din partea subiectului beneficiar al mijloacelor băneşti.
4. O altă trăsătură a relaţiilor financiare este aceea că mijloacele băneşti, repartizate şi
utilizate de subiectele beneficiare, nu se rambursează. (Şaguna Dan-
Drosu. Drept financiar si fiscal. - Bucureşti: Editura OSCAR-PRINT, 1994, p. 57-58).
Rodionova V.M.: "După conţinutul economic finanţele publice sunt relaţii bani cu
prilejul distribuţiei şi redistribuţiei valorii produsului social in compartimentul avuţiei naţionale,
legate de formarea resurselor financiare la' dispoziţia statului şi întreprinderilor lui şi folosirea
mijloacelor statului la cheltuieli pentru lărgirea producţiei, satisfacerea necesităţilor social-
culturale crescânde a membrilor societăţii, nevoile apărării tării şi a administrării.
6. Conţinutul economic al finanţelor publice este eterogen; in componenţa lor se separă
verigi izolate aparte, fiecare din care exercită funcţii specifice. In componenţa finanţelor publice
se includ: bugetele diferitor niveluri a administraţiei publice, fonduri extrabugetare, creditul
public,finanţele întreprinderilor de stat." (Финансы/В.М. Родионова, Ю.Я.
Вавилов,Л.И.Гончяренко и др.; Под ред. В.М. Родионовой.-М.:Финансы и
статистика,1995.- с.235)
Anexa 4
IV. Opinii referitor la funcţiile şi rolul finanţelor
Maurice Duverger, referindu-se la statul modern din secolul nostru, scrie ea acesta "nu se
mai mărgineşte la sarcinile militare şi poliţieneşti tradiţionale. El intervine in viaţă socială pentru
a stimula producţia In perioada de criză, pentru a împiedica creşterea preturilor şi a menţine
25
puterea de cumpărare a monedei in perioada de inflaţie, pentru a asigura tot timpul o cât mai
bună utilizare a bogăţiilor ţării şi repartizarea venitului naţional. Pentru acest stat modern,
finanţele publice nu sunt numai un mijloc de acoperire a cheltuielilor sale de administraţie, ci si -
aceasta in primul rând - un mijloc de a interveni in viaţa socială, de a exercita o presiune asupra
cetăţenilor, pentru a organiza ansamblul naţiunii". (Institutions financieres, Coli. Themis, Presses
Uni-versitaires de France, Paris, 1956. p. 2).
Pierre Lalumiere: "Cheltuiala publică a fost concepută ca un mijloc de intervenţie pe plan
economic şi social; dacă ea continuă să servească in egală măsură la-creşterea capacităţii de
producţie a economiei (cheltuieli publice de investiţii) sau la redistribuirea veniturilor in favoarea
categoriilor sociale defavorizate (cheltuieli publice de transfer). Impozitul este, de asemenea,
considerat ca un " procedeu de intervenţie aflat la îndemână statului; dacă continuă sa asigure
acoperirea cheltuielilor publice , el trebuie să permită in aceeaşi măsură o anumită egalizare a
condiţiilor sociale (amputarea prin impozit a veniturilor mari, detaxarea categoriilor sociale
defavorizate) sau să provoace, prin incitare, dezvoltarea economică (exonerarea activităţilor
rentabile, majorarea impozitelor de la agenţii marginali etc.). Prin utilizarea judicioasă a
cheltuielilor şi veniturilor, bugetul de stat devine un imens "filtru", care prelevă pe calea
impozitului o parte din venitul naţional şi care îi distribuie prin intermediul cheltuielilor
corespunzătoare pentru obiective economice sau sociale".(Les finances publiques,
Libraitie Armând Colin, Paris, 1970, p. 17).
Iulian Văcărel: "Finanţele publice îşi îndeplinesc misiunea lor socială prin funcţiile pe
care le exercită, si anume prin funcţia de repartiţie şi funcţia de control" (Finanţe publice. -
Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică., 1992. p. 29).
Richard Musgrave, Peggy Musgrave: "...Impozitele sau cheltuielile pot influienţa mult
economia. Ele servesc mai multor scopuri. Câteva obiective, ce ţin mai mult sau mai puţin de
politica bugetară ... includ:
1. Prevederi pentru bunuri sociale, sau procesul conform căruia resursele totale sunt
distribuite intre bunurile individuale şi sociale, unde cele sociale au prioritate. Această prevedere
poate fi numită funcţie de alocare a politicii bugetare. Politica de reglementare, care poate fi
considerată o parte a funcţiei de alocare, nu este inclusă aici, deoarece nu reprezintă
o problemă premordialâ a politicii bugetare.
26
2. Ajustarea distribuţiei venitului şi beneficiului, pentru asigurarea conformităţii pe care
societatea o consideră ca "echitabilă* şi "justă", aici constituie funcţia de distribuţie.
3. Folosirea politicii bugetare ca mijloc de atingere a unui grad înalt de ocupare a forţei de
muncă, a unui grad rezonabil de stabilitate a nivelului preţurilor, şi o rată acceptabilă a creşterii
economice cu efecte in comerţ şi balanţa de plăţi. Noi considerăm toate aceste obiective ca
funcţie de stabilizare." (Public Finance in Theory and Practice, Fourth Edition, McGraw-Hill
Book" Company, New York, St. Louis, San-Francisco, 1984. p. 6-7).
Dan-Drosu Şaguna: "Finanţele publice, în procesul formarii, repartizării şi utilizării
mijloacelor băneşti ale societăţii, îndeplinesc două funcţii: de repartiţie şi de control.
1. Funcţia de repartiţie se realizează in procesul de formare si repartizare a mijloacelor
băneşti, mai exact, in momentul repartiţiei produsului social şi a venitului naţional.
Funcţia de repartiţie a finanţelor se realizează in doua momente: formarea resurselor şi
repartizarea acestora...
2. Funcţia de control are ca scop asigurarea respectării legilor şi creşterea eficienţei
economice printr-o mai bună administrare a banului public. De asemenea, prin control, se
contribuie la realizarea echilibrului monetar, valutar şi financiar in economie. Controlul este
exercitat de organe specializate ale statului: organele Ministerului Finanţilor, ale Gărzii
Financiare etc."(Şaguna Dan-Drosu. Drept financiar si fiscal. - Bucureşti: Editura OSCAR-
PRINT, 1994, p. 58).
Rodionova V.M.: "Esenţa finanţelor ca o sferă deosebită a relaţiilor de repartiţie, se
manifestă in primul rând cu ajutorul funcţiei de repartiţie. Anume prin această funcţie se
realizează destinaţia socială a finanţelor - aprovizionarea fiecărui agent economic cu resursele
financiare necesare, folosite in formă de fonduri băneşti cu destinaţie specială...
7. Proprietatea obiectiv caracteristică finanţelor, care coastă in capacitatea de a "semnala"
despre derularea procesului, de repartiţie, se manifestă prin altă funcţie - de control."
(Финансы/В.М. Родионова, Ю.Я. Вавилов,Л.И.Гончяренко и др.; Под ред. В.М.
Родионовой.-М.:Финансы и статистика,1995, с.22-25).
27