DEFINITIE GENERALA A TERMENULUI DE CONTEXT: - din latinescul contextus = asamblaj; contextere = a tese ansamblu al textului care nconjoara o unitate a limbajului (cuvnt, fraza, fragment de enunt) si care i lamureste / selectioneaza sensul, valoarea, efectele (trimite la ideea de concordanta); Exemple de decontextualizare a unor expresii din discursul de arhitectura: Le Corbusier - masina de locuit (este vorba de o expresie care se foloseste gresit. Rem Koolhaas fuck context (plecnd de aici se poate crede ca RK este mpotriva contextului) Exista multe asemanari ntre aceste doua personaje controversate (Le Corbusier si Koolhaas): amndoi foarte buni arhitecti, talentati jurnalisti, teoreticieni provocatori, care si propun sa nteleaga spiritul contemporaneitatii, stiind sa foloseasca formule cu mare impact polemic. RK: Am folosit aceasta formula ntr-un articol anume, despre bigness (cladirile mari). Ceea ce e bizar si paradoxal e faptul ca acest slogan a fost mereu scos din contextul n care a fost scris. El poate fi nteles numai raportat la acest context. Spuneam ca n anumite cazuri pur si simplu nu poate exista o relatie posibila ntre ceea ce e nou si ceea ce exista. Exista situatii n care se poate lua n seama contextul si chiar poate fi omagiat. Si altele n care ar trebui ignorat. PRELUAREA TERMENULUI N ARHITECTURA: Se poate considera ca activitatea de edificare (modul n care omul si construieste artefactele n relatie cu mediul) intra ntr-o contextura: de ex., la fel ca si n cazul textului pentru cuvnt, orasul sau mediul natural reprezinta contextul care da anumite semnificatii obiectului de arhitectura, ceea ce aduce noi tipuri de abordare a proiectului si noi perspective de interpretare (deci o largire a ariei de ntelegere a arhitecturii). Acest punct de vedere contureaza o atitudine. Aceasta atitudine a aparut ca o necesitate n proiectarea de arhitectura ca urmare a degradarilor pe care arhitectura moderna le-a produs mediului construit si natural, prin atitudinea sa axata pe obiectul autonom / autosuficient (self-standing object). n 1966, doua carti au fost manifestul acestei noi atitudini: Il territorio dellarchitettura de Vittorio Gregotti Architettura della citt de Aldo Rossi; Fundamentarea proiectului prin contextul sau apare astazi ca singurul consens (sau unul dintre putinele) n lumea foarte diversa, a modurilor de a face arhitectura. TERMENUL DE CONTEXTUALISM: 1970 - Thomas L. Schumacher + studentii lui Colin Rowe de la Cornell University Termenul original a fost contexturalism (combinatie ntre context si textura), prin intermediul caruia ncearca sa probeze ca se poate face un oras bun folosind arhitectura moderna. Demonstreaza ca inadecvarile si problemele arhitecturii moderne sunt urbane, nu stilistice. Ideea ca att solidele urbane (masele construite), ct si golurile (piete, strazi, alte spatii libere) sunt forme figurale este una dintre cele mai importante, alaturi de evidentierea semnificatiei formei spatiilor publice n crearea caracterului orasului. O alta idee importanta este cea a constructiei / cladirii diferentiate (tributara lui Venturi) = o cladire trebuie sa se adapteze conditiilor dificile fara sa-si ascunda continutul, fara sa-si piarda imageability (vizibilitatea, capacitatea de a lasa imagini n memoria oamenilor, cf. Kevin Lynch) ca forma. Contextualismul ofera o cale de mijloc ntre doua pozitii extreme: (1) nghetarea nerealista n trecut, fara dezvoltare viitoare, si (2) renovarea urbana care duce la distrugerea tesutului traditional 1973 - Colin Rowe & Fred Koetter, Collage City : Identifica problemele urbanismului modern asa cum rezulta din

atitudinea arhitectilor: fixatia asupra obiectului, idolatria zeitgeist-ului, pseudostiintificul, stradafobia.

Ofera ideea orasului de colaj, ca tehnica si ca stare de spirit, nu lipsita de o anume ironie fata de omogenizarea modernista si ca alternativa la schemele urbane utopice. Daca ar fi sa dezvoltam ce nseamna CONTEXTUL ARHITECTURII, atunci trebuie sa luam n considerare nu numai arhitectura ca obiect construit, ci si arhitectura ca proces. Aceasta nseamna ca putem vorbi nu numai despre ceea ce nconjoara o cladire si i confera anumite semnificatii, ci despre tot ceea ce circumscrie procesul de creatie si de realizare a operei (proiectul, arhitectul, modul de a face, comanda etc.) si i confera diversele semnificatii specifice. 1. CONTEXTUL FIZIC: se poate referi la - contextul natural, cu diferitele sale aspecte: - aspecte obiectiv-tehnice; - aspecte vizuale, formale. - contextul artificial cu diferitele sale aspecte:

2. CONTEXTUL CULTURAL: - Poate influenta si caracteriza un anumit mod de a face arhitectura, att prin ceea ce vine din spate (traditia, mostenirea culturala etc.), ct si prin cultura momentului, spiritul timpului (zeitgeist). - CONCEPTUL SINTETIC DE GENIUS LOCI (spiritul unui loc) Scopul arhitecturii devine astfel transformarea unui sit n loc. 3. CONTEXTUL SOCIAL-POLITIC: Nevoile sociale se transpun n anumite tipuri de cladiri; chestiunile legate de reprezentativitatea pozitiei sociale pot cere o anumita arhitectura etc. 4. CONTEXTUL TEHNICO-ECONOMIC: cuprinde aspecte multiple, cum ar fi: - contextul economic general; - contextul potentialului tehnic

DIFERITELE ASPECTE ALE CONTEXTULUI pot influenta proiectarea de arhitectura n mod automat, de la sine (de exemplu, contextul cultural al momentului, spiritul timpului, i marcheaza ntr-un fel sau altul pe toti artistii, fara ca acest lucru sa fie neaparat constientizat; Alteori, poate fi vorba despre o actiune deliberata, cazul Miscarii Moderne n care aceasta exprimare a timpurilor noi devine o deviza; asa cum, n cazul proiectului Euralille, Koolhaas urmareste programatic sa exprime noua dinamica a fluxurilor si a unui context politico-economic legat de globalizare.

C. DESPRE SIT - NTRE AMPLASAMENT SI CONTEXT n general, forma cea mai evidenta a contextului arhitecturii este cea fizica, de obicei circumscrisa de termenul de SIT, care desemneaza n mod uzual locul unde urmeaza sa fie sau este construit un edificiu. Pna acum jumatate de secol se folosea n acest sens termenul de AMPLASAMENT. nlocuirea lui prin noul termen poate sa ne sugereze o schimbare de atitudine. SITUL: definitie generala - din latinescul situs = loc, pozitie; = peisaj; n vreme ce amplasament are un sens tehnic foarte precis (situare, suprafata, eventuale servituti etc.), termenul de sit este mai imprecis, dar si mai stimulator pentru proiectare, pentru ca invita la ntelegerea mai larga a contextului n care urmeaza sa se intervina. El cuprinde astfel o arie mai ampla dect amplasamentul propriu zis, dar si mai putin determinata, pentru ca poate include tot ceea ce devine semnificativ pentru proiect. Stabilirea limitelor sitului face parte din conceptia proiectului: limitele sunt, ntr-un fel, cele care rezulta din interpretarea argumentata a proiectantului. n proiectarea si n gndirea actuala de arhitectura, SITUL SE DEFINESTE CA UN ANSAMBLU DE TRASATURI FIZICE SI CULTURALE, GEOGRAFICE SI ISTORICE, TOTDEAUNA INCOMPLET SI ADESEA FRAGIL, CARE VA FI TRANSFORMAT PRIN PROIECT. (Pierre von Meiss). SIT SI CONTEXT: ANALIZA sitului, care poate oferi multe detalii semnificative pentru proiect (cu conditia sa nu fie facuta n mod formal): o aspecte tehnice; o aspecte istorice; o aspecte morfologice; o aspecte urbanistice obiective. LECTURA A SITULUI, care poate lasa mai mult loc acestor interpretari si poate exclude partile analitice care nu sunt neaparat semnificative; ea devine astfel INTERPRETARE a sitului, iar calitatea acestei interpretari da si o parte din masura calitatii proiectului. Ceea ce nu neaga importanta analizelor, ci le include selectiv. Pierre von Meiss (De la forme au lieu) propune urmatoarele niveluri de lectura: o Sensibila bazata pe observatie proprie si pusa n evidenta si reprezentata prin orice mijloace capabile sa o exprime: grafice, cinematografice o Morfologica bazata pe analize (cea tipo-morfologica este foarte uzitata); o Socio-psihologica bazata pe anchete proprii sau cu specialisti n domeniu (antropologi, psihologi etc.) o Istorico-geografica bazata pe planurile istorice si/sau pe documente, care atesta transformarile n timp ale sitului respectiv: ceea ce constituie memoria locului. n termeni metaforici, dar foarte sugestivi, se vorbeste chiar de faptul ca arhitectul ntreaba situl despre ce ar avea nevoie (deci ce program functional s-ar potrivi) si cum (adica despre forma care i-ar fi cea mai potrivita). Ceea ce nseamna ca lectura sitului poate ajuta astfel si la definirea temei de proiectare si chiar a strategiei n timp (deci a programarii. arhitecturii, ct si n cercetarea de arhitectura n general, interpretare care devine fundament al proiectului de arhitectura. N CONCLUZIE: ATITUDINEA CONTEXTUALA N PROIECTARE devine astfel un joc fin ntre exigentelw sitului si creativitatea arhitectului, adica: - inteligenta si sensibilitatea lecturii sitului / contextului, care nseamna descoperirea exigentelor si poeticii acestuia; - capacitatea de a transforma exigentele si poezia sitului n idei ale proiectului (scheme conceptuale etc.) si, finalmente, - abilitatea arhitectului de a da forma acestor idei. D. CTE CEVA DESPRE TEORETIZAREA ACESTOR CHESTIUNI: TIPURI MARI DE ATITUDINI FATA DE NATURA (prin prisma antropologiei): - cosmologica si religioasa; - simbiotica; - functionala; PRIMELE TEORETIZARI ALE ATITUDINII FATA DE SIT N ARHITECTURA: - Vitruviu, preia atitudinea igienista hipocratica; - Alberti si Palladio folosesc: - criteriul igienist; - criteriul climatic; -c. functional. MISCAREA MODERNA: O ATITUDINE RADICALA SI SELECTIVA - perspectiva igienista este predominanta; contextul e privit sub acest unghi (nsorire, vegetatie, reducerea aglomerarii...) - negarea contextului istoric construit (si politic) face parte din ideologia MM: orasul liberal al secolului al XIX-lea si arhitectura academica, si prin ele orasul traditional n general; - contextul social si cultural al momentului devine o miza importanta: dorinta de a exprima spiritul noului timp (Lesprit nouveau), de a rezolva marile problemele sociale ale timpului. CRIZA MODERNISMULUI SI NECESITATEA LARGIRII PERSPECTIVELOR: POSTMODERNISMUL Postmodernismul american: - 1972, Venturi, Scott Brown: Autorii sustin ca arhitectul trebuie pur si simplu sa ntareasca ceea ce exista n jur, n loc sa considere (ntr-un mod elitist, modernist) ca tot ce exista este prost. Postmodernismul istoricist european: Revenirea la limbajul clasic si la tipurile de spatii urbane ale orasului clasic: - 1966, Aldo Rossi, LArchitettura della citta CRIZA MODERNISMULUI SI NECESITATEA LARGIRII PERSPECTIVELOR: MODERNISMUL CA PROIECT NETERMINAT Neorationalistii italieni si scoala tipo-morfologica - 1966, Vittorio Gregotti, Il territorio dellarchitettura El adauga agendei neorationalismului doua idei importante: loc si genius loci, care deriva din fenomenologia lui Heidegger. -Scoala morfologista (tipo-morfologista) italiana: Abordarea morfologica s-a manifestat ca reactie fata de abuzurile Miscarii Moderne care cerea o transformare completa a orasului traditional, neglijnd studiul formei urbane si confirmnd ruptura dintre oras si trecutul lui. -obiectul central al reflexiei teoretice este forma fizica si spatiala a orasului; - trebuie sa existe o disciplina analitica si pe ct posibil stiintifica a formei urbane; - morfologia urbana presupune reunificarea arhitecturii si urbanismului ntr-o disciplina unica, unde arhitectura si regaseste dimensiunea analitica, iar urbanismul interesul pentru dimensiunea fizica si spatiala.. Dupa cum spune Aldo Rossi, unul dintre fondatorii curentului: Studiul orasului este un aspect important al formatiei si al practicii unui arhitect, dar, cel mai adesea, acesta nu poate constitui un scop n sine [...]. A crede ca studiile tipo-morfologice pot fi vehiculul principal al arhitecturii ar risca sa devina o alta modalitate de a ngusta libertatea experientei de proiectare.

Regionalismul critic: Notiunea este lansata de Kenneth Frampton- interesul fenomenologic pentru specificitatea locului; Autorul se opune conceptiilor care neaga identitatile si expresiile locale; El ofera alternativa unei arhitecturi autentice, bazata pe doua aspecte esentiale: ntelegerea locului si tectonica. REM KOOLHAAS:- conceptul de Bigness; -contextul mai larg al globalizarii si al dinamicii accelerate a societatii actuale; PERSPECTIVA ECOLOGICA una dintre consecintele acestei noi atitudini contextuale, acutizata prin avertismentele naturale (cum ar fi criza energetica, cutremurele); Se readuce n discutie atitudinea fata de natura si echilibrul actiune umana-natura si se pune sub semnul ntrebarii ncrederea n puterea tehnologicului de a stapni natura. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILA, un concept foarte vehiculat n ultima vreme att n urbanism, ct si n politica, poate fi considerat n legatura att cu ecologia, ct si cu perspectiva contextuala, fiindca se refera la un context flexibil n evolutie. Arhitectura si pierde semnificatia cnd se izoleaza de sistemul simbolic care este orasul: relatia de compatibilitate si necesitate dintre arhitectura si oras: o formala; o functionala; o semantica / de semnificatie. Ratiunea de a fi a arhitecturii = a se nscrie ntr-un context urban; B. CONTRADICTIA DINTRE ORAS CA TOTUM SI ARHITECTURA CA UNICUM ORIGINEA TEORETICA A CONTRADICTIEI SI CONSECINTELE EI: Vitruviu: Desi se refera la oras, aceasta chestiune se bazeaza pe traditia nescrisa; constructia orasului este un dat al traditiei, ca si materialele de constructie (sunt si grupate n aceeasi carte), de aceea chestiunea orasului pare separata de cea a arhitecturii. Alberti: Cuprinde orasul n problematica larga a edificarii, dar nu se ocupa n mod special de acest subiect, ceea ce propaga n continuare aceasta aparenta de separatie ntre cele doua. Dar arhitectii (si teoreticienii) Renasterii s-au ocupat si de oras (au facut chiar planuri de orase ideale). Dar chestiunea orasului nu capata o problematizare distincta n cadrul teoriei arhitecturii. Teoria arhitecturii s-a ocupat n continuare de proiectarea obiectului de arhitectura si de estetica ordinelor. Criza secolului al XIX-lea: cresterea oraselor si noua problematica la care arhitectul nu este pregatit sa raspunda accentueaza separatia. Ildefonso Cerda (1867), Teoria general de lurbanizacion: Prima teoretizare a noii discipline a urbanismului, ca stiinta a organizarii spatiale a orasului (cu caracter predominant cantitativ). Evolutia relativ autonoma, ca stiinta, a noii discipline duce la accentuarea separarii. SUBSTANTA CONTRADICTIEI: ARHITECTURA DORITA SI TEMUTA ORASUL : Forma de agregare n jurul sistemului cultural al unei comunitati; Fapt colectiv si pluralist, expresia valorilor publice ale unei colectivitati; Locul conventiilor: ordoneaza ierarhiile, limitele, public-privat, jocul semnificatiilor sociale; Tine de durata lunga a istoriei; Prezinta continuitate n timp si spatiu; Este conservator si evolutiv. ARHITECTURA CULTA/ERUDITA/DE AUTOR Rezultatul unei subculturi de specialitate; Fapt individual si singular, fondat pe viziunea particulara a unui individ sau grup; Lucreaza mai ales pentru putere; Legata de evenimente, de transformari institutionale si estetice; Discontinua n timp si spatiu, fragmentara; Exalta inventia si revolutia. PERIOADA MODERNA: ACUTIZAREA CONTRADICTIEI Ideologia Miscarii Moderne - urbanismul ca instrument de gestiune cantitativa; estomparea sau simplificarea chestiunilor calitative; - problematica acuta a locuintei de masa si rezolvarea ei n directia ideologiei progresiste; - ideea orasului functionalist: segregarea functiunilor si abstractizarea tipurilor de spatii (spatiu urban, spatiu verde, circulatii etc.)- proiectarea care ncepe de la interior spre exterior; - institutiile si pierd valoarea simbolica, devin servicii si retele de echipare urbana; - circulatia joaca un rol hotartor. Ruptura obiect de arhitectura - oras: - rasturnarea ierarhiilor - locuinta de masa devine monument izolat; - traseul urban nu mai este un sistem continuu de spatii publice cu calitati formale si conventionale - devine un gol traversat de retele si populat de obiecte izolate; astfel el nici nu mai are forta sa exercite o presiune asupra interiorului; - rasturnarea relatiei fond / forma; - negarea tesutului urban traditional, a orientarii simbolice si a memoriei istorice. PERIOADA ACTUALA: O NOUA PROBLEMATICA Noua atitudine contextuala n proiectare: orasul redevine context al obiectului de arhitectura. Prezervarea trecutului prin patrimonializare: patrimoniul urban ca parte a patrimoniului national. Sub dubla presiune a istorismului n crestere (legat de marea valoare care se acorda istoriei ca reactie fata de negarea ei n perioada modernista...) si a constientizarii pericolelor care deriva din industrializare si din urbanizare (cu toate aspectele lor nefaste) s-au impus notiunile de patrimoniu si practica patrimonializarii. Rolul reglementarilor urbane: pastrarea sau redarea coerentei orasului n conditiile societatii actuale - pastrarea echilibrului dintre mostenirea urbana si constructia noua; - gasirea celor mai bune cai de interventie si dezvoltare; - medierea conflictului interes public interes privat. CEEA CE NU NSEAMNA CA NU EXISTA CONTRADICTII: Interesul financiar fata de cultura urbana: contradictii si dependente - speculatia funciara si imobiliara (sursa de profit) n opozitie cu conservarea si prezervarea patrimoniului urban; - totusi: descoperirea prestigiului pe care cultura urbana l poate conferi diferitelor activitati (aducatoare de profit) duce la prezervarea lor (ex. mari banci care se instaleaza n cladiri vechi si le restaureaza); - n acelasi timp, e nevoie de capital pentru ca orasul sa traiasca (si sa se poata dezvolta), ceea ce duce la o permanenta negociere ntre vechi si nou. Alte aspecte ale conflictelor urbane actuale: - centru periferie; - cartiere noi - cartiere vechi; - masini monumente; - centru istoric - centru de afaceri etc. NU TREBUIE SA RAMNETI CU IDEEA ca aceste conflicte sunt nocive pentru oras si de nerezolvat sau ocolibile. Ele au existat sub diverse forme n toate timpurile

C. SE CAUTA SOLUTII: PENTRU PROIECTAREA DE OBIECT: PROIECTAREA DE OBIECT BAZATA PE RESPECTUL FATA DE CONTEXT: - lectura sitului ca abordare deschisa; - mecanica sistemului tipologic; - respectarea reglementarilor (prin forta lucrurilor restrictive) de compatibilitate cu existentul. PENTRU INTERVENTIA ASUPRA ORASULUI SI GESTIUNEA LUI: REFUZUL MODELULUI ABSTRACT, GENERALIZATOR: - solutii particulare date situatiilor si problemelor particulare; - pastrarea identitatilor locale n conditiile globalizarii (regionalismul critic) - revenirea la esenta tipologiei si morfologiei urbane specifice, care confera identitate orasului; - restaurarea centrelor vechi; - subsidiaritatea - importanta acordata proiectului local; - notiunea strategica de proiect urban (se va reveni mai jos la acest subiect). CAUTAREA UNOR NOI TERAPII URBANISTICE N CARE ORASUL ESTE VAZUT CA MEDIEREA OPTIMA NTRE CULTURA DE MASA SI CEA NALTA, NTRE DIVERSELE MODURI DE VIATA etc.: perspectiva antropologilor urbani: - orasul ca patchwork cultural (a se revedea Drogeanu); - orasul ca mpletire de retele tari (institutionalizate) si retele slabe / fluide (creativitatea, initiativa locuitorilor): de ex. arhitectura participativa este un rezultat al acestui mod de a vedea lucrurile; - tesatura urbana = urzeala (constrngerile institutionale) + bateala (creativitatea libera); orasul ca echilibru ntre spatiul mental al anonimatului si cel al cunoscutului, al Particularizatului noi tipuri de analiza a faptelor urbane specifice (urban studies), noi instrumente de ntelegere a fenomenului urban si a notiunii de urbanitate si, n consecinta, noi instrumente de control si de interventie (de ex. proiectul urban); ORASUL DIFUZ- Bernardo Secchi a pus n discutie acest concept, care i apartine. Este vorba de faptul ca n multe regiuni ale Europei se produce o noua forma de oras si de metropola care este mult mai complexa si n care vechea armatura urbana a Europei (metropolele secolului al XIX-lea, periferiile secolului al XX-lea si orasele istorice) intra ca elemente constitutive. Orasul difuz este poate unul dintre aspectele cele mai evidente si mai socante ale transformarilor economico-sociale recente (ale societatii informationale), si care este n curs sa produca o noua geografie urbana; Fenomenul - de exemplu, regiunile Bruxelles, Ghent, Antwerpen, Leuven sau cea care se ntinde de la Randstad-ul olandez pna la bazinul Ruhr - tine de densificarea fara precedent a retelei de infrastructuri de mobilitate, reducerea timpului de deplasare (simbolul just in time) si transformarea trenului ntr-o ambianta domestica, de fenomene economice cum ar fi delocalizarea, de fenomene sociale cum ar fi imigratia, de asezarea diferitelor categorii de oameni si de echipamente n afara ariei orasului etc. Orasul difuz devine astfel o mare suprafata caracterizata printr-o mare dispersie; Aceasta arie nu mai reprezinta un ansamblu de orase, ci o noua forma de oras, un tip de Megacity, diferit de orice alt mare oras: nu are un centru care domina o vasta periferie, mai degraba aduce cu un mare parc locuit n care se pot identifica nuclee mai dure si mai dense; ORASUL-NTRE-ORASE (ZWISCHENSTADT): Conceptul este introdus de Thomas Sieverts, pentru a desemna regiunile urbane dispersate; Desi unii cercetatori considera ca bogatia nu va creste n acelasi ritm, ca venitul individual va scadea, ca mobilitatea va deveni prea scumpa, ca populatia va mbatrni si ca toate acestea vor duce la o nceata reconcentrare a oamenilor spre vechile centre urbane, ca fenomenul Zwischenstadt va disparea ca un nefericit accident istoric, Sieverts demonstreaza ca toate acestea vor duce mai degraba catre o mai mare dispersie: astfel vechile orase compacte vor deveni niste pietre ratacite ntr-o mare urbana; El aduce argumente n favoarea interventiei n acest tip de dezvoltare anarhica a regiunilor urbane, pentru care nu exista mijloace potrivite nici de cercetare, nici de proiectare, nici de control. Mai mult, aceste regiuni europene functioneaza tehnic si economic mai degraba bine; marea lor problema este dupa Sieverts lipsa calitatilor lor culturale, a calitatii vietii n centrul careia el situeaza problema estetica. El se refera la trei estetici diferite pe care acest fenomen le-ar pune n joc: (1) traditionala estetica a frumosului, caracteristica orasului traditional, (2) estetica tiparelor vietii, sub forma aproprierilor spontane si (3) estetica fluxurilor, a retelelor de transport. Regiunea urbana este foarte complexa si trebuie citita altfel: fenomenologic, ca un tesut diferit de orasul traditional, ca o structura generala care se impune nechemata si schimba oarsul traditional si nu n ultimul rnd ca un tip de spatiu urban n tranzitie constanta. este nevoie sa fie lucrat simultan pe hrtie si cu oamenii; ceea ce presupune ca proiectul trebuie permanent nsotit de actiuni reale, fie si numai simbolice, pe teren. Aceasta face ca el sa aiba mai multe n comun cu topologia peisajului dect cu cea a arhitecturii, pentru ca are mai mult de-a face cu adaptari si re-cadrari dect cu nchideri.

PROIECTUL URBAN : Reflectia asupra proiectului urban este nca n curs; Proiectul urban nlocuieste astfel notiunea de plan si este mai mult dect un proiect de arhitectura la scara mare. pledeaza mpotriva unei logici rigide de programare si amenajare si are o importanta dimensiune etica; fiind astfel compatibil cu ideea de dezvoltare durabila. n proiectul urban intervin numeroase probleme tehnice, pentru ca el mobilizeaza multe competente n materie de amenajare, de constructie, de ecologie. EXEMPLIFICARE: PROIECTUL URBAN EURALILLE: Proiectul EURALILLE ilustreaza, alaturi de alte exemple anterioare sau contemporane, un proiect urban la scara globala, n care dimensiunea economica este foarte evidenta: ncercarea de a trezi nu numai un oras, dar o ntreaga regiune, n plin declin economic la nceputul anilor 1980 (criza industriei textile si a zonei miniere a antrenat plecarea clasei mijlocii si a multor antreprize, descresterea populatiei etc.). EURALILLE a fost, de la nceput, o vointa puternica, un pariu cu viitorul si, deci, o aventura!(Pierre Mauroy) cronica proiectului: epoca eroica (aprox. 1981-1995) epoca de criza (aprox. 1995-1997) epoca relansarii (din 1997) ; oportunitati pentru proiect: 1981 - lansarea negocierilor pentru Eurotunel si TGV-nord; + disponibilitatea funciara de 120 ha (fostele fortificatii); 1995 - Koolhaas nu se ntelege cu unii dintre arhitectii implicati si se retrage din coordonare; Epoca relansarii Momentul de criza si relativa stagnare permite o reevaluare critica: se constata anumite disfunctii (atentie prea mica acordata pietonului n anumite zone, probleme de interfata, racordul cu orasul etc.), dar este timp si pentru a se constata ca proiectul ncepe sa dea roade economice (orasul ncepe sa se redreseze ca oras tertiar). Indiferent de dezbaterea teoretica in jurul acestei notiuni si de ambiguitatile ei, se pot desprinde citeva acceptiuni (curente), care nu se exclud, ci se completeaza. Astfel, peisajul poate fi inteles: 1. ca ansamblu de elemente si forte care structureaza sau divid un sit si mprejurimile lui; 2. ca amestec de natura si cultura, obiect al contemplatiei estetice; 3. ca o realitate care nu exista dect prin experienta vizuala si prin constiinta relatiilor noastre cu natura. Literal, este o intindere de pamint care se prezinta unui observator. Dar principalele referinte occidentale au fost succesiv: - gradina toscana (in terase succesive, pentru a se apropia de perfectiunea ideala, Paradisul), - gradina franceza (decorul unei serbari permanente, cu desen geometric) si - gradina engleza (unde drumurile sinuoase se deschid catre perspective naturale false). Dupa Rosario Assunto peisajul e o realitate la definirea careia participa deopotriva natura si spiritul uman. - Peisajul este mai mult dect numai spatiu, este un spatiu care accede la conditia de obiect al experientei sensibile si estetice, nu un obiect n spatiu - Peisajul este in acelasi timp si o cristalizare a duratei lungi, a istoriei. - Gradina este un model ideal, o constructie intelectuala, care expliciteaza relatiile de armonie care trebuie sa poata fi percepute ntr-un peisaj, pentru ca acesta sa poata capata o valoare estetica. Aducerea in discutia de specialitate a notiunii de PEISAJ (cu incepere din anii 1960-70, ani de cotitura in gindirea arhitectura) si interpretarile diverse care se tes in jurul ei in dezbaterea contemporana marcheaza O SCHIMBARE DE ATITUDINE (1) IN RELATIA OM-NATURA, (tipuri de relatii in termenii Eu-Tu: -cosmologica si religioasa; -simbiotica -utilitara, functionala) (2) IN MODUL IN CARE NATURA INTRA IN PROIECTUL DE EDIFICARE; pot exista mari diferente culturale in perceperea conceptului ex: concursul Great Egyptean Museum Arhitectura peisajului: Este o expresie chiar mai ambigua si mai putin definita decit cea de peisaj (pentru ca denumirea se poate confunda usor cu arta traditionala a gradinilor); Cartea lui Vittorio Gregotti Territorio e architettura poate fi considerata un punct de plecare al acestei tendinte, care s-a dezvoltat puternic in ultimele decenii. A: Arhitectura in peisaj: Alvaro Siza: Piscina in Leica de Palmeira; B: Arhitectura din peisaj/ arhitectura vegetala: parcul Andre Citroen (un parc futurist, in care vegetatia fuzioneaza cu piatra, sticla si apa)- Organizarea generala este condusa de un anume simbolism in fiecare dintre formele propuse: marea peluza centrala goala, traversata simplu de un drum diagonal, flancata de cele sase gradini tematice care declina, prin vegetalul lor, culorile materiei, apa prezenta peste tot sub forme diverse. Cele sase gradini seriale - gradina aurie, asociata aurului si al celui de al saselea simt, cea argintata (argintul si vazul), cea rosie (bauxita, gustul), cea portocalie (rugina si pipaitul), cea verde (arama oxidata si auzul), cea albastra (mercurului si mirosului) sint inventii in sine, separate prin cascade. Vizitatorul gaseste aici alei ascunse, pergole si cabinete vegetale de refugiu, banci si scaune pliante. Rampe permit vederea de sus si accesul la micile sere laterale, ideale pentru contemplatie si concilabule. Gradina alba si gradina neagra fac legatura cu orasul si creaza spatii a caror ambiguitate face o nuantata tranzitie intre parc si strada. C: Proiectul de peisaj in oras Ex.:Promenade plantee; diploma Dambovita diploma Brasov; NY High Line D: Proiectul de peisaj in teritoriu: Obiectele pot fi mai mult sau mai putin reusite, dar cea mai grava este devastarea teritoriului, ratarea acestei discipline care este utilizarea pamintului, in ciuda stiintei si experientelor acumulate (Alvaro Siza); Michel Corajoud - Proiectul urban La Plaine St. Denis: Proiectul urban acorda mare importanta relatiilor transversale E-V - pentru a lega comunele riverane cu teritoriul - pentru a rupe logica radiocentrica a Parisului, - pentru a conecta orasele din nordul primei coroane.