Redactor-șef: Iurie PÎNZARU

Redactori-șefi Ion ȘALARUadjuncți: Constantin RÎMIȘ

Secretari de redacție: Olesea CROITOR Ion NISTOR

Stilizator: Viorica CHIRILOV

Membri: Nicolae FURTUNĂ, Eudochia TCACI, Vasile GUȘTIUC, Grigore FRIPTULEAC, Stela GHEORGHIȚA,Valeriu PANTEA, Silvia PLAMADEALA

COLEGIUL DE REDACȚIE

CONSILIUL DE REDACȚIE

Valeriu GONCEAR Valentina VOROJBIT Constantin GRECU Olga VOLCOVSCHIOleg LOZAN Ion TULGARA Iurie OSOIANU Raisa SCURTUAdrian COTELEA Viorica PRISACARI Elena BALAN Antonița FONARIOvidiu TAFUNI Varfolomei CALMÎC Galina OBREJA

Apare bimestrial

Adresa noastră:RM, Chișinău,

str. Gh. Asachi, 67astr. A. Hâjdeu, 49tel. 022 574 371

e-mail: presa.csp.chisinau@ms.md

Revista este destinată specialiștilor din domeniul sănătății publice, medicinei de familie și spitalicești, pedagogilor, autorităților publice locale, agenților economici, precum și populației. Ea informează cititorii despre starea sănătății publice și promovează principiile modului de viață sănătos.

Newsletter is intended for specilaists working in the field of public health, family and clinical medicine, local public authority, business, teachers of comprehensive schools as well as for ordinary people. It provides information on public health situation and promotes the healthy way of life.

Издание предназначено специалистам в области общественного здоровья, семейной и клинической медицины, учителям общеобразовательных школ, местной публичной администрации, экономическим агентам и населению. Оно информирует читателей о состоянии общественного здоровья и пропагандирует принципы здорового образа жизни.

R e v i s t a S e r v i c i u l u i d e S u p rave g h e re d e St at a S ă n ăt ăț i i Pu b l i ce

Nr. 1 (31), Martie 2014

C O F O N D A T O R I

Fondată în Februarie 2009

CRONICA2

C U P R I N S

Cronica Sănătăţii Publice: cinci ani de la fondare......................................... 3

Aprecieri ............................................................................................................... 6

Alimentaţia în post ............................................................................................. 8

Cancerul gastric ................................................................................................ 10

Echinococoza: un pericol real ......................................................................... 12

Kebab, shaorma şi alte fast-food-uri ............................................................ 15

Fumatul în şcoli: cât vom tolera problema? ................................................ 16

Helmintiazele transmise prin carne şi peşte ............................................... 18

Cultura fizică în combaterea îmbătrânirii .................................................... 21

Osteoporoza poate fi prevenită ..................................................................... 23

Unele aspecte de radiodiagnostic stomatologic ........................................ 25

Securitatea injecţiilor ...................................................................................... 27

Beneficiile tratamentului balneosanatorial ................................................. 29

Tuberculoza – prognoză şi realitate .............................................................. 31

Tusea convulsivă la copii ................................................................................. 34

Utilizarea raţională a pesticidelor ................................................................. 36

Situaţia epidemiologică prin boli transmisibile în Republica Moldova în anul 2013 ....................................................................................................... 38

Cum să alegem corect materialele pentru finisarea locuinţei ................. 40

In memoriam. Ion Dumitraş ........................................................................... 43

Vreau să fiu informat ........................................................................................ 44

CRONICA 3

În articolul „Revista Cronica Sănătăţii Publice la 4 ani de la fondare”, publicat în numărul 1 (25) al revistei Cronica Sănătăţii Publice din luna fe-bruarie 2013, am abordat aspectele fondării pu-blicaţiei, începând de la idee şi iniţiativă până la transpunerea în viaţă şi apariţia primului număr. Am dat numele ideologilor, promotorilor şi sus-ţinătorilor revistei, am relatat despre subtilităţile elaborării şi selectării autorilor primelor articole, editării şi finanţării, ca revista să fie înregistrată la Ministerul Justiţiei, ca cititorii să aibă acces la abonare, după cum ne solicită mulţi dintre ei, ca ea să fie distribuită nu numai instituţiilor medico-sanitare publice, autorităţilor publice centrale şi locale, dar să o poată abona fiecare cetăţean care va dori să cunoască mai multe despre profilaxie şi despre promovarea sănătăţii, indiferent de vârstă şi interesul profesional. Din start conştientizăm că numai prin dialog continuu cu cititorii, care să vină cu idei şi propuneri interesante, vom putea completa paginile revistei cu rubrici tematice noi, cu răspunsuri la multe întrebări referitoare la pre-venirea maladiilor şi fortificarea sănătăţii, pe care echipa de redacţie, împreună cu alţi colegi din instituţiile medico-sanitare, să le ofere cu regula-ritate la rubrica „Sfatul medicului” etc.

Menţionăm că Planul de editare pentru anul 2013 a fost realizat deplin. Deşi numărul de exemplare a fost majorat în 2013 de la 1500 la 3000, el nu poate satisface solicitările tuturor lucrătorilor me-dicali din republică.

În anul 2014 a apărut un nou aspect referitor la perspectiva revistei. Este vorba despre soluţiona-rea unor chestiuni ce ţin de finanţarea ei, deoare-ce unul dintre co-fondatori - Centrul de Sănătate Publică municipal Chişinău - refuză, din conside-rente obiective, să participe la co-finanţare. Din această cauză, revista va apărea o dată la trei luni, nu la două, ca mai înainte.

Totuşi, Colegiul de redacţie speră că va reuşi să depăşească aceste probleme şi că revista va fi edi-tată cu regularitatea care şi-a propus-o, pentru a fi pusă în continuare la dispoziţia cititorilor.

Doamna Svetlana COTELEA, viceministru al Să-nătăţii, medic-şef sanitar de stat al Republicii Moldova, de atribuţiile şi competenţele căreia ţine şi controlul asupra activităţii redacţiei, dat fiind că revista Cronica Sănătăţii Publice este o publicaţie periodică a Serviciului de Suprave-ghere de Stat a Sănătăţii Publice (SSSSP), a ex-pus unele sugestii pe marginea problemelor abordate anterior.

- Doamnă viceministru, cum vedeţi promovarea de mai departe a revistei Cronica Sănătăţii Publice de către conducerea Ministerului Sănătăţii şi a Serviciu-lui de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice din Republica Moldova în condiţiile create?

- Cu certitudine, revista Cronica Sănătăţii Publice, care este unica publicaţie a Serviciului de Supra-veghere de Stat a Sănătăţii Publice, este o rea-lizare de succes a promotorilor şi susţinătorilor acestei idei. Este remarcabilă şi evoluţia revistei, care pe parcursul a 5 ani din momentul fondării şi-a schimbat imaginea atât din punct de vede-

REvIStA CroniCa Sănătăţii PubliCe: CINCI ANI DE LA fONDARE

Interviu cu dna Svetlana COTELEA, viceministru al Sănătăţii, medic-şef sanitar de stat al Republicii Moldova

CRONICA4

re al aspectului, cât şi al conţinutului, remar-cându-se prin sporirea faţă de ea a interesului cititorilor.

Pornind de la rolul publicaţiei în promovarea abordărilor inovative şi de la reflectarea pro-blemelor actuale în domeniul sănătăţii pu-blice, este important să asigurăm apariția în continuare a revistei. Sunt convinsă că aceas-tă idee e susţinută şi de co-fondatorii Cronicii Sănătăţii Publice, şi de specialiştii care îşi îm-părtăşesc pe paginile revistei experienţele şi realizările.

Totodată, vin cu sugestia de a diversifica mo-dalitatea de publicare a revistei prin lansarea unei ediţii electronice Cronica Sănătăţii Publice. Aceasta va face ca revista să devină mai accesi-bilă, sporind esenţial numărul persoanelor care se vor documenta şi se vor inspira de pe pagi-nile ei.

- Are Ministerul Sănătăţii pârghiile necesare pentru a susţine această publicaţie foarte im-portantă în domeniul promovării sănătăţii, educaţiei pentru sănătate şi a unui mod de via-ţă sănătos?

- Deciziile referitoare la asigurarea susţinerii revistei aparţin co-fondatorilor, prezentate de Centrul Naţional de Sănătate Publică şi de Centrul de Sănătate Publică din municipiul Chişinău. În general, deciziile deseori reies din context, ele depind de anumiţi factori, în cazul dat – de constrângerile financiare. În acelaşi timp, este foarte important ca decizii-le să fie analizate şi prin prisma impactului, de exemplu, a riscului de a submina evoluţia de mai departe a revistei. Sunt sigură că prin dia-log vom găsi soluţiile optime pentru a asigu-ra menţinerea revistei în calitate de publicaţie de specialitate.

În acelaşi timp, este necesar să identificăm sur-sele suplimentare/alternative de finanţare, spe-cificate în Regulamentul revistei Cronica Sănă-tăţii Publice, cum ar fi granturile, donaţiile, pro-iectele sau sponsorizările. Atragerea granturilor şi obţinerea sponsorizărilor pot fi realizate prin creşterea continuă a calităţii materialelor publi-cate şi a interesului pentru revistă.

- În calitate de viceministru al Sănătăţii şi de me-dic-şef sanitar de stat, responsabil de asigurarea bunăstării sănătăţii publice din Republica Mol-dova, de ce credeţi că ar mai fi nevoie pentru a

amplifica activităţile de promovare a sănătăţii în contextul implementării şi realizării Strate-giei Naţionale de Sănătate Publică pentru anii 2014-2020, adoptată la finele anului trecut?

- Domeniul de promovare a sănătăţii este recunoscut drept o componentă esenţială şi indispensabilă pentru toate sistemele de sănătate, care îşi propun ca scop realizarea obiectivului de îmbunătăţire şi de menţinere a sănătăţii populaţiei. Şi în cazul Republicii Moldova, în procesul de fortificare a capaci-tăţilor sistemului de sănătate suntem centraţi pe consolidarea domeniului de promovare a sănătăţii. Pornind de la aceste priorităţi, aş sublinia următoarele direcţii de acţiune trasa-te pentru realizare:

Fortificarea continuă a abilităţilor specialiştilor din sănătatea publică în elaborarea şi imple-mentarea unor programe/proiecte de promo-vare a sănătăţii presupune şi ajustarea progra-melor de instruire universitară şi postuniversi-tară, care să ofere cunoştinţe şi abilităţi cores-punzătoare.

Asigurarea realizării activităţilor de promovare a sănătăţii într-un mod mai sistematic, în baza unor programe bine structurate, inclusiv prin stabilirea unor mecanisme funcţionale de coo-perare a serviciului de sănătate publică cu ser-viciul de asistenţă medicală primară. Esenţială în acest sens este şi implicarea comunităţilor în stabilirea problemelor-cheie, care trebuie să fie soluţionate.

Asigurarea suportului financiar prin alocarea resurselor pentru domeniul de promovare a sănătăţii, prin identificarea posibilităţilor de atragere a fondurilor naţionale şi internaţio-nale.

Acumularea experienţei privind implementarea iniţiativelor multidisciplinare, dat fiind că promo-varea sănătăţii este un domeniu intersectorial.

Anume aceste abordări vor fi aplicate la imple-mentarea Strategiei Naţionale de Sănătate Pu-blică.

- Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice fiind în proces de reformare, care sunt sar-cinile prioritare şi paşii imediat următori pentru sistemul de asistenţă primară, spitalicească, dar şi pentru instituţiile din cadrul lui sub aspectul am-plificării şi eficientizării unui domeniu atât de im-

CRONICA 5

portant, precum este promovarea sănătăţii? Care este rolul revistei în contextul dat?

- Programele de promovare a sănătăţii urmă-resc integrarea activităţilor, realizate la diferi-te niveluri ale sistemului de sănătate, inclusiv asistenţa primară, spitalicească şi serviciul de sănătate publică. Asistenţa medicală primară este elementul-cheie, cu atribuţii de a cultiva individului abilităţile necesare pentru practi-carea unui stil de viaţă sănătos. În acest sens, urmează să consolidăm în continuare funcţii-le sistemului de asistenţă medicală primară în acordarea serviciilor de promovare a sănătăţii. Drept exemplu poate servi dezvoltarea servici-ilor de consiliere în probleme specifice, îndeo-sebi a serviciului de consiliere şi suport privind renunţarea la fumat. Deja la finele anului curent ne propunem să lansăm asemenea servicii la ni-velul unor regiuni pilot, cu extinderea ulterioară la nivel naţional.

Un alt exemplu este implicarea mai largă şi revizuirea, în sensul extinderii, a responsabili-tăţilor asistentului medical în prestarea servi-ciilor de promovare a sănătăţii. Mă refer aici la asistenţii medicali instruiţi să ofere consiliere privind prevenirea şi combaterea factorilor de risc (fumatul, consumul de alcool, alimentaţia nesănătoasă, activitatea fizică redusă), precum şi recomandări de regim igieno-dietetic, suport în adoptarea şi menţinerea unui stil de viaţă să-nătos.

În ce priveşte rolul spitalului în promovarea să-nătăţii, vreau să menţionez că la ora actuală exis-tă evidenţe clare că oamenii sunt mai receptivi la mesajele privind schimbarea stilului de viaţă atunci când trec printr-o problemă de sănăta-te. Acest lucru este valabil şi pentru persoanele apropiate, rude, prieteni. În acest sens, spitalul este privit ca un mediu foarte favorabil pentru creşterea nivelului de conştientizare privind im-portanţa stilului de viaţă sănătos şi riscurile de sănătate asociate cu factorii comportamentali, de aceea specialiştii din spitale urmează să fie implicaţi în modul cel mai activ în educarea pa-cienţilor.

Totodată, aş sublinia adiţional importanţa mă-surilor intersectoriale şi implicarea autorităţilor din cele mai diverse domenii, precum agricul-tura, educaţia, mediul, cultura, construcţiile, comerţul etc., în asigurarea condiţiilor ce ofe-

ră posibilitatea de formare a unui stil de viaţă sănătos. De exemplu, alimentaţia sănătoasă presupune, alături de conştientizarea impor-tanţei consumului de produse sănătoase, şi acordarea de subsidii producătorilor acestora, accesibilitatea comercială, marcarea corectă a etichetelor nutriţionale, folosirea politicilor de taxare pentru descurajarea consumului produ-selor de tip fast-food şi alte intervenţii, care se regăsesc în domeniile de activitate a diferitor sectoare publice şi private. Serviciul de sănăta-te publică este responsabilizat cu rolul de lider în cadrul iniţiativelor intersectoriale, fiind pro-motorul politicilor care asigură ocrotirea sănă-tăţii. În acest sens, instituţiile din cadrul SSSSP trebuie să mobilizeze în permanenţă comuni-tăţile, să se manifeste pro-activ, să consolideze şi să extindă parteneriatele pentru sănătate la nivel local, să faciliteze acţiunile de promovare a sănătăţii.

Mi-ar plăcea să apară pe paginile revistei Croni-ca Sănătăţii Publice mai multe exemple de ini-ţiative de promovare a sănătăţii, implementate cu succes în diferite regiuni ale Moldovei.

- Ce mesaj aţi dori să transmiteţi cititorilor revistei cu ocazia sărbătorilor de primăvară?

- În opinia mea, primăvara întotdeauna aduce cu sine idei noi. Urez tuturor cititorilor revistei ca această primăvară să le aducă inspiraţie, for-ţe şi încurajări pentru realizarea de noi iniţiative în promovarea sănătăţii, astfel ca împreună să contribuim la ocrotirea sănătăţii populaţiei Re-publicii Moldova.

În numele Colegiului de redacţie şi al citi-torilor revistei, aducem mulţumiri doamnei Svetlana COTELEA pentru amabilitatea cu care a răspuns la întrebările noastre şi pen-tru încurajările oferite. Sperăm că doamna viceministru va ţine şi de acum înainte sub control activitatea redacţiei unicei reviste periodice de promovare a sănătăţii a SSSSP, de care se bucură şi trebuie să se bucure în continuare cetăţenii republicii şi specialiştii din domeniul sistemului de sănătate din Re-publica Moldova.

Ion Nistor,secretar de redacţie,

şef Serviciu de presă şi relaţii cu publicul, CNSP

6 CRONICA

„Cronica Sănătăţii Publice” este o revistă pentru toate gusturile. Fiecare cititor poate găsi în paginile ei sfa-turi utile de la specialişti, care să-i ajute la menţinerea şi fortificarea sănătăţii. De cum citesc unul din nume-rele revistei, îl recomand altor persoane, pentru a se informa despre problemele de sănătate şi pentru a găsi soluţii la cele care îi deranjează. Revista „Cronica Sănătăţii Publice” promovează cititorilor săi ideea că valorile cele mai de preţ - viaţa şi sănătatea - sunt ca o călătorie uluitoare, plină de împliniri, poate eşecuri, fericire şi lacrimi, dar dacă lupţi, orice pericol poate fi înlăturat. Prin intermediul revistei găsim puterea de a învinge provocările vieţii, inclusiv bolile, şi de a lupta pentru a ne atinge ţelurile. Revista inspiră cititorilor săi dorinţa de a trăi sănătos, fiind de ajutor tuturor celor cărora le pasă de sănătatea lor, care au nevoie de sfaturi sănătoase, le readuce speranţa de viaţă şi curajul. Ea ne îndeamnă să ducem un mod de viaţă sănătos, ne educă deprinderi utile, pe care le vom culti-va şi copiilor noştri. Consider că cele mai bune sfaturi pentru sănătate le putem găsi în revista „Cronica Sănătăţii Publice”, aceasta fiind ca un promotor al vieţii, pentru că, de multe ori, omul sănătos nu-şi dă seama cât este de fericit.

Galina RAILEAN, educatoare,

Grădiniţa nr.160

Recunosc că nu am putut trece de primele pagini ale re-vistei înainte de a transmite un mesaj de felicitare pen-tru cei care o scriu, înainte de a le mulţumi pentru efor-tul pe care îl depun. Consider că revista reprezintă un ghid util şi important pentru sănătatea publică. Pe lân-gă faptul că dă posibilitate medicilor de a scrie ceva de folos pentru oameni şi de a-i familiariza cu noile meto-de utilizate în medicină, ea ne îndeamnă să facem o re-capitulare a cunoştinţelor pe care le avem. Pentru mine este important că pot avea la îndemână o informaţie sistematizată din domeniul în care activez. Consider că revista contribuie în mod esenţial la propagarea cunoş-tinţelor privind modul de viaţă sănătos şi la educarea tinerei generaţii prin recomandări, sfaturi şi combinarea eficientă a teoriei cu practica. Revista este actuală prin însăşi tematica abordată, iar pentru problemele de sănătate, cu care se confruntă oamenii în zilele de azi şi a căror statistici prezintă în ultimul timp o creştere, vine cu soluţii practice concre-te. Vorbesc aici despre teme ca traumatismele rutiere, bolile sexual transmisibile, rezistenţa la antibiotice. Vă doresc noi realizări, stimaţi colegi, curaj şi cititori fideli.

Diana VLAS, medic de familie

ApRECIERI

CRONICA6

CRONICA 7

Lecturile bune şi cu adevărat folositoare te fac să te gândeşti la valorile care au cu adevărat importanţă în viaţă. Numărul mare de specialişti din domeniul medicinei, care semnează articolele din revistă, adre-sate nu doar lucrătorilor în domeniu, dar şi părinţilor, educatorilor, profesorilor, îi dau importanţă şi credibi-litate, ridicând-o la nivelul celor mai exigenţi cititori. Pe lângă multe alte sfaturi utile, ea ne învaţă să ne ali-mentăm corect, să acordăm atenţie semnelor pe care ni le dă organismul, pentru a depista la timp o boală. Revista se citeşte uşor, este foarte reuşită şi interesan-tă ca formă şi conţinut, de aceea am recomandat-o prietenilor. Felicitări! Vă doresc să găsiţi puterea, răb-

darea şi timpul necesar pentru a ne bucura cu cât mai multe articole.

Am început să citesc revista la recomandarea unor pri-eteni care activează în domeniul medicinei. Ulterior, am expediat revistei şi câteva întrebări, la care am pri-mit răspunsuri ce m-au ajutat să soluţionez probleme-le abordate. Din paginile revistei am învăţat cât de im-portante sunt alimentele pe care le consumăm, cum să le alegem corect, ce înseamnă o dietă care să nu-mi afecteze organismul, ce jucării să procur copiilor mei, pentru a nu le dăuna, ce înseamnă un sistem imunitar şi de ce trebuie să-mi vaccinez copiii. Am citit cu aten-ţie şi articolele publicate la rubrica “Sfaturi sănătoase”. Mi-ar plăcea să fie abordate în revistă şi teme precum mâncarea vegetariană, îngrijirea plantelor de cameră

fără chimicale şi mai multe sfaturi pentru femei. Aştept cu nerăbdare să apară următorul număr. Vă doresc mult succes!

Olesea BEZEDICA, contabilă

Revista „Cronica Sănătăţii Publice” este, fără doar şi poate, un reper în promovarea sănătăţii populaţiei. Mulţu-mim echipei de redacţie pentru faptul că ne oferă posibilitatea de a ne putea informa corect, obiectiv şi la timp despre ceea ce este mai important în viaţă - sănă-tatea. De ani de zile, ea reuşeşte, cu multă inteligenţă şi competenţă, să promoveze în rândul cititorilor dorinţa de a duce un mod de viaţă sănătos şi de a-l cultiva şi tine-rei generaţii prin recomandări, idei şi sfaturi. Consider că revista este un izvor de cunoştin-ţe utile atât pentru populaţia de rând, cât şi pentru medicii din domeniul sănătăţii publice, pentru că le oferă posibilitatea nu numai de a

se informa, dar şi de a scrie despre noutăţile utile din medicină.

Vă doresc noi realizări şi cât mai mulţi cititori fideli.

Angela CAZACU-STRATU,IP USMF “Nicolae

Testemiţanu”, Catedra Igienă

Tatiana LAZARI, mămică

CRONICA8

Combinaţii alimentare şi sugestii pentru meniul de postTotul porneşte de la faptul că în timpul postu-lui nu se consumă alimente de origine animală (carne, lactate, ouă). Aceste alimente au nu doar o mare putere nutritivă, ci şi multe toxine, a că-ror eliminare necesită un efort mare din partea organismului, de aceea postul devine o perioa-dă de detoxificare.

Cel mai greu le vine în post gospodinelor, de la care se cere multă ingeniozitate, pentru că tre-buie să pună pe masă mâncare pe gustul între-gii familii.

Mai întâi, e bine să ştim care sunt principalele surse de proteine vegetale:- cereale: grâu, orz, porumb, orez;- legume cu frunze verzi: spanac;- leguminoase: fasole, mazăre.

Dacă vreţi să fiţi absolut siguri că mâncaţi sufici-ente proteine, folosiţi combinaţii din care rezul-tă proteine complete, cum ar fi:- legume + seminţe;- legume + nuci;- cereale + legume.  

Dacă sunteţi în căutarea unei diversităţi culina-re pentru această perioadă, puteţi experimenta ghiveci de legume, mâncare de ciuperci sau de fasole, sarmale de orez, ceapă, morcov în foi de

varză, salată de crudităţi, chiftele de cartofi, ciu-perci sau orez, cartofi cu legume.

Beneficiile dietei de postUnii se întreabă dacă alimentaţia din timpul postului asigură funcţionarea normală a or-ganismului. Răspunsul este că dieta vegeta-riană e suficientă, doar să fie cât mai variată. O dietă din care lipsesc alimentele de origi-ne animală poate acoperi necesarul zilnic de proteine, lipide, glucide, vitamine şi minerale, indispensabile organismului, din produsele enumerate:

Glucidele se găsesc în zahăr, miere şi în toate vegetalele, în diferite proporţii. Cele mai nesă-nătoase glucide sunt cele rafinate, din zahăr şi din produsele derivate.

Lipidele sunt prezente în cantităţi mici în ali-mentele vegetale. Excepţie fac uleiurile (de măs-line, de floarea soarelui, de dovleac, de porumb etc.), dar şi acestea conţin lipide mai sănătoase decât grăsimile animale. Este cunoscut faptul că lipidele, în special cele animale şi colesterolul, favorizează bolile cardiovasculare şi obezitatea. În acest context, postul este o perioadă în care riscurile cardiovasculare scad.

Vitaminele se conţin, în marea lor majoritate, în alimentele vegetale, în special în cele proaspe-te. Excepţie fac vitamina D, care nu se găseşte în plante, şi vitamina B12, care se găseşte în can-tităţi mici, insuficiente. Pe durata postului este bine să se consume suplimente din cele două vitamine.

Mineralele necesare organismului, cum sunt calciul, magneziul, zincul şi fierul, se conţin în cantităţi suficiente în alimentele de post.

În concluzie, dieta de post nu numai că asigură necesarul nutritiv şi caloric al organismului, dar

ALIMENtAţIA îN pOSt

Raisa POPOVICI, medic-şef adjunct, CSP Ungheni

CRONICA 9

este şi mai sănătoasă decât alimentaţia obişnui-tă şi are efecte benefice pentru organism.

Totuşi, înainte de a vă decide să ţineţi post, este bine să consultaţi un medic, care să vă asigure că starea de sănătate vă permite acest lucru.

Efectele postului asupra stării de sănătateÎncă din timpuri foarte vechi, practicarea postu-lui a fost legată de menţinerea şi de redobândi-rea sănătăţii, precum şi de purificarea spirituală. A existat întotdeauna credinţa că postul măreş-te performanţele fizice şi psihice ale celor ce îl practică.

O alimentaţie fără produse de origine animală scade procesele de fermentaţie şi de putrefac-ţie din intestin, ceea ce are drept consecinţă reducerea populaţiei de microbi şi a toxinelor din tubul digestiv. Folosirea alimentelor boga-te în fibre contribuie, de asemenea, la curăţarea intestinului şi asigură o mai bună funcţionare a tubului digestiv. Consumul mare de lichide (apă, ceaiuri, supe) hidratează organismul, mă-reşte diureza şi detoxificarea. La aceasta din urmă contribuie, de asemenea, abstinenţa de la alcool şi tutun.

Reguli pentru un post sănătos, pe categorii de vârstăÎn primul rând, trebuie să ştiţi că nu tuturor persoanelor li se permite să ţină post. Potrivit medicilor, nu au voie să ţină post lăuzele, copiii, bolnavii cu sindrom nefrotic (ei pierd proteinele prin urină şi au nevoie de o cantitate suplimen-tară), bolnavii cu afecţiuni cronice, cei deprimaţi imun, subnutriţi sau cei care sunt în convales-cenţă, bolnavii de cancer sau cei cu afecţiuni au-toimune. În ceea ce priveşte copiii, dacă doriţi ca şi cel mic să treacă printr-o mică perioadă de post, trebuie să ştiţi că ea nu trebuie să dure-ze mai mult de patru zile. În perioada postului, copilul este privat de proteine animale şi, dacă acest lucru se întâmplă o perioadă mai lungă, se poate dezvolta dereglarea secreţiei hormonilor creşterii, care sunt dependenţi de aminoacizii esenţiali din carne.

Nici adolescenţii nu ar trebui să ţină un post foarte strict, întrucât perioada adolescenţei este o perioadă a transformărilor neuro-hormonale. Astfel, postul pentru ei nu ar trebui să depăşeas-că şase zile.

În ceea ce priveşte adulţii, dacă persoana care ţine post are un organism mai fragil, este indicat să ţină un post mai puţin strict. Astfel, e recomandat, o dată la patru zile, să consume măcar 150 g de carne şi, dacă e posibil, să nu renunţe la lapte şi produse lactate, care pot suplini lipsa proteinelor din carne. De asemenea, după sfârşitul postului e important să se reînceapă o alimentaţie mixtă, în care să nu se facă abuz de carne chiar de la început, întrucât sistemul digestiv şi întreg metabolismul nu se reacomodează foarte uşor şi se pot instala probleme digestive. În plus, după un post lung e recomandat să beţi multă apă minerală. Sărurile din apa minerală urgentează refacerea deficienţelor de aminoacizi şi cresc eficienţa absorbţiei lor în alimente.

Pentru persoanele trecute de 55 de ani postul nu ar trebui să dureze mai mult de 5 zile, alimentaţia de după post fiind crucială pentru refacerea metabolismului. E recomandat ca, după post, să se bea lapte acrit, cel puţin 200 ml pe zi, întrucât gustul acru stimulează absorbţia rapidă de aminoacizi esenţiali. La prânz, puteţi consuma supe sau ciorbe cu carne, acrite bine.

În concluzie, dieta de post nu numai că asigură necesarul nutritiv şi caloric al organismului, dar este şi mai sănătoasă decât alimentaţia obişnuită şi are efecte benefice asupra lui. Totuşi, dieta de post, după cum a fost menţionat, trebuie să fie utilizată doar în concordanţă cu vârsta şi cu starea sănătăţii fiecărei persoane în parte.

CRONICA10

Cancerul devine o problemă din ce în ce mai gravă de sănătate publică, deţinând o pondere foarte înaltă în structura morbidităţii şi morta-lităţii generale. Morbiditatea este direct pro-porţională nivelului de dezvoltare a societăţii, iar cancerul poate fi inclus în categoria bolilor civilizaţiei moderne.

Cancerul gastric este o neoplazie relativ frec-ventă în toate ţările, dar cu incidenţă foarte va-riată. Frecvenţa bolii la populaţia masculină e aproape de 2 ori mai mare decât la cea feminină şi creşte odată cu vârsta. Până la 30 de ani, can-cerul gastric e o raritate, însă la vârsta de 40-60 de ani numărul cazurilor de boală creşte consi-derabil.

Scopul principal al societăţii, inclusiv a institu-ţiilor de sănătate, este combaterea cancerului gastric prin diverse căi de profilaxie.

Profilaxia primară prevede un şir de măsuri contra factorilor cancerigeni din mediul ambi-ant, din produsele alimentare şi din industrie. Aceasta include şi lupta contra viciilor dăună-toare, cum ar fi fumatul şi consumul nociv de alcool. Se presupune că modificarea alimentaţi-ei joacă un rol important în scăderea frecvenţei cancerului gastric.

În SUA, în ultimii 20-30 de ani se constată o scă-dere impresionantă a frecvenţei cancerului gas-tric, rolul decisiv în redresarea problemei reve-nindu-i schimbării modului de alimentare. Mai

CANCERUL GAStRIC

Pavel ŞEPTELICI, student, anul VI, Facultatea Sănătate Publică,USMF „N. Testemiţanu”

exact, înlocuirii conservării chimice sau afumării cărnurilor cu metoda de congelare, modificării regimului de alimentare prin îmbogăţirea lui cu legume şi produse lactate, diminuării consumu-lui de produse animaliere, schimbării modului de preparate a alimentelor (fierte în loc de pră-jite).

S-a stabilit o legătură directă între substanţele cancerigene posibil existente în alimentele con-sumate preferenţial sau abuziv şi apariţia can-cerului. Alimentaţia cu peşte şi cărnuri afumate poate dispune la cancer gastric, cercetările şti-inţifice arătând că în fum există numeroase hi-drocarburi cancerigene. Cancerul gastric apare frecvent la populaţia care are o alimentaţie ca-renţata şi monotonă: peşte afumat, orez, multe conserve.

În alimentaţia bolnavilor de cancer gastric se întâlnesc frecvent grăsimile prăjite şi reutiliza-rea lor. În acelaşi timp, acţiunea termică trebu-ie să nu fie prea înaltă şi perioada ei prea înde-lungată.

Alimentele se recomandă a fi păstrate la frig (fri-gider) şi nu la temperatura camerei (18-20oC).

Nitriţii sunt substanţe chimice cancerigene, care pot intra în componenţa conservanţilor sau se pot transforma din nitraţi la tempera-turi ridicate (20-30oC). Acest proces încetează la temperatura +2-40C, de aceea păstrarea alimen-telor la temperatura camerei este riscantă. Cel mai indicat e să le ţineţi în frigider.

Nu pot rămâne în afara atenţiei şi alte aspecte ale modului de alimentaţie, ca mestecarea gră-bită, starea dinţilor etc. Microbismul cariei den-tare facilitează transformarea nitraţilor în nitriţi. Masticaţia proastă, mesele luate în grabă, ne-regularitatea lor sunt factori riscanţi în apariţia cancerului gastric. Orele de masă trebuie să fie strict respectate, hrana trebuie să fie diferită şi să conţină cantitatea necesară de calorii. Regi-

CRONICA 11

mul alimentar neregulat provoacă dereglări în secreţia gastrică, dinţii cariaţi nu numai că sunt o sursă de autoinfecţie, ei nu-şi pot îndeplini funcţia pentru a asigura digestia normală. Ace-laşi rol negativ au bucatele pipărate, picante, prea fierbinţi. Ele provoacă iritaţii, arsuri ale mu-coasei gastrice, servind ca factori predispozanţi la dezvoltarea cancerului gastric.

Potrivit cercetărilor, un anumit rol în geneza cancerului gastric joacă alcoolul şi tutunul. Stu-diile efectuate în Franţa denotă că riscul de a face cancer gastric este de 25 de ori mai mare la consumatorii de băuturi tari, comparativ cu ne-consumatorii de alcool, şi de numai 2,5 ori mai mare la consumatorii de bere.

Afară de profilaxia primară, trebuie de avut în vedere profilaxia secundară, care prevede tra-tamentul bolilor cronice considerate precan-ceroase. Stările precanceroase poartă caracter potenţial, dar nu obligatoriu de precursori ai cancerului. Acestea sunt polipoza gastrică, gas-trita cronică, ulcerul gastric.

În grupul stărilor precanceroase pot fi incluse şi alte patologii, precum boala lui Menetrier – o hiperplazie difuză sau localizată, anemia perni-cioasă. În grupul de risc pot fi incluşi şi pacienţii care în trecut au suportat intervenţii chirurgica-le pe stomac. Pentru aceştia riscul de a face can-cer poate apărea numai după 15-20 de ani de la operaţie. La 7-8 ani după operaţie la ei apar de-reglări morfologice, abia după aceasta – altele, cu risc sporit pentru cancer.

Bolnavii care suferă de boli precanceroase tre-buie luaţi la evidenţă, supuşi examenelor radio-logice şi endoscopice repetate, însoţite de biop-sie. Paralel, bolnavii necesită tratament specific, în raport cu procesul precanceros constatat.

Momentele transformării unui proces benign în proces canceros poate fi sesizat la timp atât de medic, cât şi de pacient.

În asemenea cazuri, mult depinde de atitudinea bolnavului. Toate patologiile gastrice conside-rate precanceroase sunt patologii cronice, de care bolnavul suferă în decursul mai multor ani. El cunoaşte foarte bine manifestările clinice ale bolii şi metodele de tratament folosite cu succes în trecut. Dacă la un moment dat totul se schim-bă, dacă manifestările clinice poartă alt carac-ter, dacă acutizările periodice de sezon apar sau dispar, dar nu în perioada aşteptată, dacă trata-mentul folosit în trecut cu succes acum nu are efect, bolnavul trebuie să se adreseze medicului şi să fie supus investigaţiilor necesare.

Diagnosticul de cancer gastric poate fi stabilit la cele mai precoce stadii de evoluţie. Din ne-fericire, în multe cazuri boala evoluează atipic, fără manifestări clinice, ceea ce poate conduce la depistări tardive. Afară de aceasta, cancerul gastric nu are tablou clinic specific. Manifestări-le clinice se aseamănă cu patologiile organelor aparatului digestiv, fapt ce induce în eroare bol-navul, uneori chiar şi medicul.

În asemenea cazuri, bolnavii încearcă de mul-te ori diferite metode de tratament popular, recomandat de rude, cunoscuţi sau de cei care se consideră competenţi în problemă. Ca urmare, se pierde timpul preţios, procesul evoluează, iar perioada optimă de tratament e depăşită.

Cancerul gastric depistat la timp şi tratat dă re-zultate stabile şi de lungă durată.

!Câteva Sfaturi1. Dacă apar dureri în regiunea epigastrică (mai ales însoţite de alte dereglări funcţionale - vome, greţuri etc.), care nu cedează tratamentului în decurs de câteva săptămâni, adresaţi-vă medicului.

2. orice patologie cronică a stomacului trebuie tratată până la vindecare deplină.3. nu vă bazaţi pe sfaturile celor care se consideră competenţi în problemă, indiferent cine sunt ei.

4. respectaţi sfaturile medicului. Dacă tratamentul indicat nu dă efectul scontat, cereţi o consultaţie repetată sau consultaţia specialistului în domeniu – a oncologului.5. nu ocoliţi serviciul oncologic, deoarece urmările pot fi grave, chiar tragice.

CRONICA12

Echinococoza (echinococoza chistică, hida-tidoza, boala hidatică) este o boală parazitară gravă, răspândită la animale şi la om. Îmbol-năvirea se poate produce la orice vârstă şi du-rează tot restul vieţii, cu pierderi economice însemnate la animalele infestate şi cu mari suferinţe la populaţia umană. Boala este răs-pândită pe toate continentele, cu o frecvenţă mai mare în ţările unde agricultura, în speci-al oieritul, ocupă un loc de bază în economia naţională: America de Sud, Australia, Africa de Nord şi de Est, Europa de Sud, atât în par-tea de est, cât şi de vest. Hidatidoza este o zoonoză care afectează şi Republica Moldova, ţara noastră fiind limitrofă cu o regiune extin-să, în care echinococoza este endemică - cea a bazinului Mării Mediterane.

Agentul cauzal al bolii este un vierme mic şi plat, Echinococcus granulosus, cu lungimea de numai 2,5-9 mm. Viermele matur parazi-tează intestinul câinilor (Ciclul biologic la E. Granulosus este expus în figura din pagi-na următoare). La ei, tenia ajunge în stadiu adult în 6 săptămâni şi elimină ouă timp de o jumătate de an şi mai mult. Un câine infestat poate să adăpostească în intestin câteva sute sau mii de tenii, care elimină în permanenţă ouă mature.

Molipsire aproape garantatăOuăle de tenie sunt eliminate cu fecalele în me-diul înconjurător, unde sunt răspândite pe sol, legume, pomuşoare, fructe, în apă, pe păşuni, în gunoaie, inclusiv în încăperile spaţiului locativ (de pe talpa încălţămintei). Uneori fragmentele de vierme, pline cu ouă, migrează în zona anală a câinelui, producându-i prurit (mâncărime). Ca urmare, acesta fricţionează sau linge zona respectivă, ouăle ajungând pe blană sau în gura câinelui şi punând în pericol în special copiii care se joacă şi mângâie aceste animale. Ouăle de tenie supravieţuiesc în mediul natural aprox-imativ 2 ani.

Infestarea animalelor receptive şi a omului. În urma poluării mediului ambiant cu fecale de câine, ouăle de tenie sunt ingerate, odată cu hrana consumată, de animale (bovine, oi, porci-ne, cai, erbivore sălbatice).

Omul se infestează la contactul nemijlocit cu câinele, la consumul de zarzavaturi, fructe şi pomuşoare nespălate, de la mâinile nespălate după îngrijirea animalelor domestice şi după lu-crările agricole la sol. În intestin, ouăle de tenie sunt „dezbrăcate” de învelişul extern şi embrio-nii eliberaţi (puii de tenie) pătrund în peretele intestinului, de unde ajung în circulaţia gene-rală a sângelui; astfel sunt răspândiţi în ţesuturi şi diferite organe. Majoritatea se opresc în ficat (60-70%) şi pulmon (30-40%); restul de 10% se localizează în splină, rinichi, inimă, musculatu-ră, orbită, oase, creier şi în alte organe. Acelaşi traseu şi aceleaşi localizări sunt întâlnite la om şi la animale.

Dezvoltarea chistului hidatic. Chistul hidatic sau hidatida este larva teniei Echincoccus gra-nulosus. După localizarea embrionului într-un ţesut sau organ oarecare, acesta se transformă

EChINOCOCOzA: UN pERICOL REAL

Alexandru COLOFIţCHI, medic epidemiolog, Secţia supravegherea parazitozelor şi malariei, CNSP

CRONICA 13

într-o veziculă (băşicuţă), denumită chist hida-tic. El creşte continuu, încet şi poate ajunge la dimensiuni considerabile. În interior are un li-chid limpede şi toxic, care conţine larvele para-zitului.

Un mililitru de acest lichid conţine circa 400 mii de larve. Fiecare larvă prezintă un cap de tenie.

Semnele clinice în echinococoză. Precum s-a menţionat, echinococul poate avea diverse localizări. Debutul trece neobservat. Faza de latenţă (începutul bolii) este lungă, de ani de zile. Semnele clinice generale sunt caracteriza-te prin oboseală, dureri de cap, ameţeli, greţuri, poftă de mâncare scăzută şi alergii pe diferite regiuni ale corpului. Semnele specifice apar în funcţie de localizarea chisturilor hidatice (ve-ziculelor) şi dimensiunile lor. Infestarea plămâ-nilor produce o tuse seacă, care se înteţeşte în timpul mersului sau la efort fizic. Afecţiunea fi-catului se manifestă prin senzaţii de disconfort sau dureri în regiunea lui, care adeseori iradiază în umărul drept. Tusea uscată, dispneea, sughi-ţul apar în urma iritaţiei diafragmei şi bazei plă-mânului drept. Alte localizări sunt mai rare, în

medie 7-10%, iar semnele clinice vor depinde de localizare; deosebit de periculoase sunt cele cardiace şi cerebrale.

Diagnosticul se stabileşte pe baza datelor epi-demiologice şi a manifestărilor clinice, comple-tate cu examene paraclinice. Radiologia, ultra-sonografia, scintigrafia sunt examenele care pot preciza localizarea chistului, mărimea şi for-ma lui, fiind foarte preţioase pentru precizarea diagnosticului. În unele cazuri, chiar şi o radio-grafie simplă permite să se suspecte hidatidoza. Pentru confirmarea diagnosticului se utilizează testele imunologice.

Tratamentul este, de regulă, chirurgical, com-binat adeseori cu cel medicamentos. În boala hidatică pot apărea complicaţii severe, cum ar fi ruptura chisturilor, infectarea acestora, însoţi-tă de formarea abceselor, şi altele. Pronosticul este, în general, rezervat, mai ales la cazurile grave, cu chisturi vechi sau rupte, urmate de in-festarea cavităţilor, sau chisturi infectate. Une-ori apar recidive, fiind necesară reluarea trata-mentelor.

Aspecte epidemiologice. Din toate zoono-zele parazitare în-tâlnite la om, echi-nococozei îi revine rolul principal. Sursa de invazie, precum s-a menţionat, sunt câinii infestaţi, care poluează mediul în-conjurător cu ouăle acestui parazit. Boala se întâlneşte frecvent la animalele domes-tice şi accidental la om. Cele mai parazi-tate animale sunt oile şi caprele. Faptul este explicabil, deoarece aceste specii trăiesc într-o comuniune strânsă cu câinii de pază. Adeseori, fica-tul şi plămânii aces-tora sunt invadaţi masiv de astfel de chisturi, de toate mă-rimile.

Ciclul biologic la E. granulosus: A - stadiul adult în organismul câinelui (gazda definitivă), B – mediul poluat cu excremente de câine, C - stadiul larval, chistul hidatic în organismul omu-lui şi al animalelor agricole (gazde intermediare), D – chisturi hidatice în ficat şi plămâni.

CRONICA14

Chisturi hidatice multiple cu localizare hepatică

Conform relatărilor, în republică frecvenţa inva-ziei cu E. granulosus (larvae) la ovine variază de la 36,9% la 97,3%, la bovine – de la 35,2% la 77,8%. Din neştiinţă, organele parazitate de la animale-le tăiate în gospodărie sau la stână sunt „arun-cate” la câini. Din această cauză, câinii (mai ales cei ciobăneşti) foarte des sunt purtători de tenie. Studiul efectuat în republica noastră denotă că 42,7% din câinii rurali sunt infestaţi cu E. granulo-sus. Ei poluează mediul ambiant, inclusiv zonele de păşunat, încăperile de întreţinere a animale-lor. Ulterior, ouăle de tenie sunt ingerate cu fura-jele atât vara, cât şi iarna. Se creează astfel un lanţ biologic vicios neîntrerupt: câine – oaie – câine – oaie etc. Într-o proporţie mai mică, acelaşi lanţ biologic este realizat şi la câine, bovine şi porcine. Se cunoaşte că la ovine, spre deosebire de alte erbivore, marea majoritate a chisturilor hidatice este fertilă, deci cu mare risc de infestare a câini-lor. În zona urbană cei mai infestaţi sunt câinii va-gabonzi, care găsesc în gunoaiele menajere re-sturi de organe crude sau alterate, provenite de la animale cu hidatidoză. Chiar şi câinii de curte, liberi sau legaţi, sunt infestaţi, în mare măsură, cu tenie. Nu aceeaşi situaţie se întâmplă la animale-le tăiate în abator, unde acestea sunt examinate de medicul veterinar, iar ţesuturile şi organele bolnave, inclusiv cele cu chisturi hidatice, sunt confiscate şi prelucrate tehnic.

Studiul epidemiologic al echinococozei umane, efectuat în republică pe o perioadă de 30 de ani, a demonstrat că boala se înregistrează cu o frec-venţă de 4,3 cazuri la 100 mii populaţie. Trebuie de menţionat că numărul real de persoane cu hi-datidoză este mult mai mare decât arată datele oficiale, deoarece o bună parte dintre persoane-le infestate rămân neidentificate. Repartiţia cazu-rilor pe raioane demonstrează că cea mai afec-tată este zona de vest a republicii, preponderent raioanele climato-geografice de nord şi de sud. Hiperendemice sunt raioanele Leova, Cimişlia,

Cantemir, Comrat, Basarabeasca, Ceadâr-Lunga, Taraclia, Vulcăneşti, Teleneşti, unde indicele mor-bidităţii depăşeşte de 2-3 ori media pe republică. Boala este frecventă şi în raioanele nordice (Edi-neţ, Râşcani, Glodeni, Făleşti, Floreşti, Ungheni) şi de centru (Nisporeni, Hânceşti, Căuşeni, Ştefan Vodă). Ea se întâlneşte mai des la persoanele cu vârsta între 20 şi 50 de ani, preponderent din zo-nele rurale. Datele statistice din ultimul deceniu demonstrează o situaţie alarmantă: în medie, 20% dintre cazurile de îmbolnăvire se înregis-trează la copiii cu vârsta până la 18 ani.

Consecinţe. Echinococoza provoacă suferinţe grave bolnavilor şi familiilor acestora; complica-ţii sociale şi economice prin spitalizări repetate, concedii medicale prelungite şi pensionări tim-purii; enorme pierderi economice prin reduce-rea drastică a producţiei de carne, lapte şi lână şi a calităţii ei. Aceste consecinţe pot fi evitate printr-o conduită igienică corectă, aplicând mă-suri profilactice accesibile, utile şi necostisitoare.

Măsuri necesare pentru prevenirea şi comba-terea echinococozei/hidatidozei: • Evitarea categorică a contactului cu câinii

vagabonzi: limitarea contactului apropiat cu câinele, interzicerea sărutării câinelui pe bot şi pe blană, eradicarea câinilor vagabonzi prin mijloace civilizate şi umane.

• Dehelmintizarea sistematică şi periodică a câinilor: arderea şi îngroparea produselor pe care le elimină câinii după tratament (timp de 24 de ore), întreţinerea habitatului câinelui în condiţii zooigienice corespunzătoare.

• Spălarea minuţioasă pe mâini cu săpun şi întreţinerea igienică a lor: înainte de aşeza-rea la masă, după îngrijirea animalelor, mulsul oilor şi vitelor, tunsul oilor, prelucrarea blănuri-lor şi a lânii, după contactul cu câinii şi solul.

• Spălarea minuţioasă a zarzavaturilor, po-muşoarelor şi fructelor care se consumă în stare crudă, apoi stropirea lor cca 3-5 secun-de cu apă fierbinte de temperatura 80-90oC, adăpostirea tuturor alimentelor de eventuala lor contaminare de către muşte, gândaci etc.

• Fierberea apei din sursele suspecte. Între-ţinerea surselor de apă potabilă în stare igie-nică corespunzătoare, care garantează calita-tea apei.

Nu uitaţi! Câinele este cel mai vechi şi mai fi-del prieten al nostru, dacă avem un comporta-ment decent şi adecvat faţă de el. În caz con-trar, el poate deveni un pericol pentru sănăta-tea omului.

CRONICA 15

„Produse fast-food” în traducere din engleză în-seamnă produse de alimentaţie rapidă sau cu timp de preparare şi consumare redus.Industria fast-food-urilor a apărut în anii ’20 ai secolului trecut în SUA prin hamburgerii com-paniei White Castle. Spre sfârşitul anilor ’40 au apărut concurenţii acestei companii, dintre care cel mai serios a devenit McDonald’s. Acum corporaţia reprezintă mai mult de 30 de mii de obiective în 119 ţări ale lumii. Majoritatea semifabricatelor utilizate în reţelele fast-food conţin aditivi alimentari în concentra-ţii sporite, iar alimentaţia bogată în zahăr, acizi graşi saturaţi, prafuri de dezintegrare alimenta-ră, coloranţi, aromatizatori, calorii, în care prac-tic lipsesc vitaminele, poate duce la distrugerea structurilor cerebrale, a ţesutului nervos, poate induce diverse procese inflamatorii.La pregătirea semifabricatelor pentru fast-food-uri, a cartofilor pai, chipsurilor, popcornului, crackerilor, biscuiţilor şi a altor produse se for-mează izomeri trans ai acizilor graşi, procentul cărora poate ajunge la 30-50, deoarece mulţi dintre ei se pregătesc cu utilizarea grăsimilor hi-drogenate (margarine). Translipidele sunt mai dăunătoare decât coles-terina. Pătrunzând în moleculele organismului, ele distrug configuraţia lor, imunitatea omu-lui, sporesc riscul de dezvoltare a diabetului, maladiilor oncologice, micşorează cantitatea testosteronului (hormonul glandelor sexuale), afectează activitatea citocromoxidazei (fermen-tul principal care neutralizează toxinele medi-camentoase şi cancerigene).Conform datelor unor savanţi britanici, morta-litatea cauzată de boala cardiacă ischemică şi numărul de infarcte miocardice printre amato-rii produselor ce conţin izomeri trans ai acizilor graşi şi de riscul dezvoltării bolilor de inimă se măreşte de două ori, iar cancerul mamar se în-tâlneşte cu 40% mai des. În afară de aceste boli, fast-food-urile pot provoca gastrită, boală ulce-roasă a stomacului şi duodenului, pancreatită, diabet zaharat şi alte boli ale tractului digestiv.Savanţii au descoperit în fast-food-urile prăjite un cancerigen foarte periculos – acrilamida, care provoacă diferite maladii oncologice, afectează sistemul nervos şi conduce la sterilitate. Astfel,

în cartoful pai concentraţia acrilamidei depăşeş-te norma de 100 de ori. De asemenea, ea a fost descoperită în popcorn, chipsuri, carne pregăti-tă pentru prepararea acestui tip de produse şi în alte alimente cunoscute din categoria fast-food.Consumul cu regularitate al fast-food-urilor poa-te provoca dereglări ale sistemului endocrin şi obezitate. Din cauza activităţii sociale intense şi a percepţiei mai scăzute a modului de viaţă sănătos, adevăraţii pasionaţi de fast-food-uri sunt tinerii.Savanţii au stabilit că întrebuinţarea exagerată a produselor cu un conţinut sporit de grăsimi animale, glucide şi zahăr poate duce la depen-denţă chimică reală, la fel ca cea narcotică. Asta pentru că în fiecare fast-food se adaugă compo-nenţi speciali pentru sporirea gustului şi, fără să observi, apare dorinţa de a le consuma în can-tităţi tot mai mari. Ca urmare, pasionaţilor de fast-food-uri le este greu să revină la alimentaţia normală şi sănătoasă. Cauza acestor fenomene e legată de faptul că produsele precum hambur-gerii, shaorma, cartofii pai conţin multe grăsimi animale şi glucide, ce sporesc eliminarea hormo-nilor plăcerii - endorfinele, care provoacă o de-pendenţă asemănătoare cu cea narcotică.Dacă aţi conştientizat acţiunea dăunătoare a fast-food-urilor asupra sănătăţii şi dacă simţiţi că aţi devenit dependent, e cazul să renunţaţi la ele, dar treptat.Nu e secret faptul că prin intermediul alimentaţiei putem să ne prelungim tinereţea şi sănătatea sau să apropiem apariţia maladiilor. Adulţii au posibi-litatea de a alege să mănânce ceea ce doresc. Dar copiii? Sănătatea lor se află în mâinile noastre, ale adulţilor, de aceea vom reţine că organismul copi-lului abia se formează şi că sănătatea lui depinde de ceea ce noi îi vom servi la fiecare masă.

KEbAb, ShAORMA şI ALtE fASt-fOOD-URI

Margarita BULBAŞ, medic igienist,

Secţia promovarea sănătăţii,CSP Chişinău

CRONICA16

Obiceiul de a fuma este unul dintre comporta-mentele cele mai periculoase pe termen lung pentru sănătatea tinerilor. Statisticile mondiale arată că, la nivel global, numărul tinerilor care fumează este în continuă creştere, această situ-aţie fiind caracteristică şi pentru ţara noastră. În acelaşi timp, în majoritatea ţărilor, tabagismul înregistrează o creştere mai mare la fete decât la băieţi.

Datele furnizate de Organizaţia Mondială a Să-nătăţii arată că aproximativ 1/3 din populaţia de peste 15 ani este fumătoare. Anual, la nivel mondial se produc peste 5 mln. de decese din cauza tutunului şi se estimează că acest număr va creşte la 10 mln. în următorii 20 de ani.

Aproximativ 80% dintre fumătorii adulţi au în-ceput să fumeze înainte de 18 ani, iar o treime dintre ei au fumat câte o ţigară înainte de nouă ani. Fumatul este un obicei care creează depen-denţă şi un factor de risc major în numeroase boli, precum cancerul, bolile cardiovasculare şi emfizemul.

Conform studiului Global Youth Tobacco Survey, efectuat în Republica Moldova în 2008 privind fumatul la adolescenţi, jumătate dintre elevii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani au început să fumeze până la vârsta de 10 ani, dintre aceştia 54,1% fiind băieţi şi 40,5 % - fete.

În total, 11,3% dintre elevi şi tineri sunt fumători (18,5% revin băieţilor şi 5,6% - fetelor).

În şcoli, elevii fumează chiar dacă regulamen-tele interzic acest lucru atât în incinta, cât şi în perimetrul instituţiei de învăţământ.

Unele dintre motivele pentru care elevii fumea-ză sunt:• Mărelaxează, îmidăcevadefăcutcândmă

plictisesc;• Măajută sănumă îngraş, toţi prieteniimei

fumează;• Eunobiceidecarenumăpotlăsa,îmiplace;• Măfacesăarătmaimatur,sămăsimtmaimatur;• Măfacesămăsimtmaiindependent.

În pofida dovezilor convingătoare că tutunul le distruge sănătatea şi le scurtează viaţa, mulţi ti-neri continuă să fumeze.

Din diferite considerente de ordin sociologic şi psihologic, este dificil să convingi tinerii de gravitatea problemelor asociate consumului de ţigări, să-i motivezi privitor la riscurile ale căror efecte se vor face simţite mai târziu. Dat fiind că argumentele logice nu sunt suficiente pentru a-i convinge pe tineri să nu fumeze, e nevoie să combinăm diferite strategii, orienta-te spre atingerea acestui scop. Un rol decisiv în soluţionarea problemei date ar putea să-l aibă legislaţia ţării, dacă ar interzice fumatul în şcoli şi în locurile publice, vânzarea ţigărilor către minori etc. 

Măsuri de prevenire şi de combatereS-a stabilit că măsurile legislative direcţionate spre combaterea fumatului, asociate cu activi-tăţi de educaţie pentru sănătate, pot să reducă incidenţa tabagismului prin:

fUMAtUL îN şCOLI: Cât vOM tOLERA pRObLEMA?

Viorica PRISACARI,şef Secţie promovarea sănătăţii, CNSP

CRONICA 17

duce la prevenirea unor boli şi a unor probleme sociale.

Educarea elevilor cu privire la pericolele fuma-tului constituie o componentă importantă a educaţiei pentru sănătate şi putem să o efec-tuăm prin:

informarea elevilor despre consecinţele fu-matului asupra organismului (prin distribui-rea de pliante, broşuri etc. copiilor);

implicarea în activităţi şcolare antitutun a profesorilor, diriginţilor, elevilor;

identificarea elevilor care fumează, discuţii în grup pe următoarele teme: motivele pentru care au început să fumeze, cu ce-i ajută fuma-tul, dacă ar dori să se lase de fumat;

organizarea de „mese rotunde” în instituţiile de învăţământ;

consilierea elevilor care vor să renunţe la fu-mat.

Este datoria fiecărui cetăţean al ţării să contri-buie la combaterea fumatului în rândul copiilor şi tinerilor:

- Vânzătorii de produse din tutun să respecte legea, să nu le vândă minorilor;

- Părinţii şi educatorii să nu fumeze în prezenţa copiilor;

- Părinţii să nu ofere ţigări sau bani pentru ţi-gări copiilor;

- Organizaţiile nonguvernamentale sau guver-namentale, instituţiile de învăţământ, admi-nistratorii şi managerii de companii mari sau mici să nu accepte nicio formă de sponsoriza-re, susţinere, prin care este promovat fumatul sau produsele din tutun;

- Persoanele publice, personalităţile, vedete-le şi alţi creatori de opinie să se abţină de a fuma în public.

Interzicerea vânzării ţigărilor către minoriÎn ţările care au interzis vânzarea de ţigări tine-rilor, vârsta la care se aplică această interdicţie variază. În unele ţări ea constituie 21 de ani, ob-servându-se o tendinţă de reducere la 18 ani, în altele se aplică tinerilor sub 16 ani.

Limitarea distribuirii şi vânzării ţigărilorUnele ţări au început să interzică vânzarea ţigă-rilor în locuri frecventate de tineri (chioşcuri şi magazine situate în apropierea şcolilor).

Interzicerea fumatului în locurile frecventa-te de tineriÎn numeroase ţări, legislaţia interzice fumatul în şcoli sau în locurile publice, contribuind astfel la reducerea expunerii minorilor la fumul de ţi-gară.

Interzicerea fumatului în public pentru copii şi adolescenţi

Restricţii impuse publicităţii şi promovării vânzării ţigărilor

Un studiu privind relaţia dintre publicitate şi consumul de ţigări a concluzionat că publicita-tea este una dintre armele cele mai eficiente, de care dispune industria tutunului pentru a con-vinge oamenii să fumeze.

Cea mai sigură măsură recomandată de OMS este interzicerea completă a oricăror metode de publicitate pentru produsele din tutun, inclusiv distribuirea gratuită a mostrelor de ţigarete, or-ganizarea de concursuri ce promovează consu-mul anumitor mărci de ţigarete, sponsorizarea evenimentelor muzicale, sportive ori de modă, publicitatea în filme, pe Internet ori în jocuri.

Alte măsuri legislative cuprind:

- reglementarea folosirii substanţelor nocive în componenţa tutunului;

- măsuri fiscale şi economice. A fost demon-strat că majorarea taxelor pe ţigări nu afec-tează consumul lor de către adulţi, în schimb aceasta ar putea reduce considerabil numă-rul de fumători noi printre tineri.

Promovarea educaţiei pentru sănătate privind tabagismulEducaţia pentru sănătate în şcoli are potenţialul de a informa şi de a educa tinerii, de a promova în rândul lor comportamente sănătoase, fapt ce

CRONICA18

Condiţiile de trai şi bunăstarea populaţiei, con-sumul fructelor şi al legumelor nespălate, pre-cum şi nerespectarea igienei personale sunt factori care favorizează răspândirea paraziţilor intestinali. Aceştia există pe întregul glob, dar gama lor variază de la o zonă geografică la alta în funcţie de factorii climato-geografici, econo-mici şi sociali.

Helmintiazele sunt o grupă de maladii parazi-tare, provocate de viermi paraziţi, numiţi hel-minţi. Paraziţii intestinali trăiesc şi se hrănesc pe contul gazdei, consumând substanţele nu-tritive necesare organismului. Şi mai periculos este acest lucru pentru copii, organismul cărora este în creştere. Insuficienţa de substanţe nu-tritive provoacă dereglări în dezvoltarea fizică şi intelectuală, produce leziuni organelor afec-tate de paraziți, precum şi celor învecinate (de exemplu, chistul echinococului). La rândul lor, leziunile pot constitui porţi de intrare pentru di-ferite bacterii, iar produsele de descompunere a parazitului pot provoca reacţii alergice, simp-tome nervoase, anemii. De asemenea, ele reduc imunitatea organismului, fapt ce poate condu-ce la scăderea eficienţei tratamentelor bolilor concomitente prin cronicizarea patologiilor in-fecţioase şi somatice, pot determina scăderea eficienţei vaccinurilor.

Printre bolile infecţioase, după nivelul de răs-

pândire în mediul populaţiei, helmintiazele ce-dează doar infecţiilor acute ale căilor respiratorii şi bolilor diareice acute. Cei mai expuşi riscului de infestare sunt copiii, la care deprinderile igi-enice încă nu sunt formate.

Există şi unele boli care se transmit de la anima-le la om – echinococoza, difilobotrioza, toxo-caroza, toxoplasmoza. Cele mai frecvente boli parazitare comune pentru oameni şi animale, întâlnite în ţara noastră, sunt cele cauzate de speciile din grupul zooantroponozelor. Acestea sunt provocate de agenţi patogeni care pot să trăiască şi să se înmulţească atât în organismul animalelor, cât şi în cel al omului. Omul se poate molipsi în urma contactului direct cu animalul domestic sau sălbatic bolnav, consumului de carne sau de lapte insuficient prelucrate termic. Un risc sporit îl prezintă folosirea produselor ali-mentare şi a băuturilor contaminate cu excre-mentele animalelor bolnave.

Omul poate găzdui, în mod obişnuit, patru spe-cii de cestode. Dintre acestea, trei sunt specii mari, măsurând în lungime 6-8 metri sau mai mult. A patra e o specie mică, de 20-40 de mi-limetri. Cestodele mari sunt: Tenia solium, Tenia saginata şi Botriocefalul. Cestodul mic este Hy-menolepis nana. În mod excepţional, copiii mai pot găzdui dintre cestodele mici Dipylidium ca-ninum (cestod obişnuit al câinelui) şi Hymeno-lepis diminuta (cestod obişnuit al şobolanului).

Odată cu extinderea sectorului privat şi sporirea evidentă a numărului de animale, în Republica Moldova se creează premize reale de apariţie şi chiar răspândire sub formă de focare a diferitor tipuri de helminţi transmişi prin carne şi peşte. Cele mai răspândite sunt teniile – viermi plaţi de dimensiuni variate, de la câţiva milimetri până la mai mulţi metri lungime, care pot provoca

hELMINtIAzELE tRANSMISE pRIN CARNE şI pEştE

Aurelia LEURDA, medic epidemiolog,Grup parazitologie medicală, CSP Chişinău

CRONICA 19

teniarincoza, tenioza şi trichineloza. Prin peşte se pot transmite botriocefaloza şi opistorchoza.

Teniarincoza este o helmintiază ce se transmi-te la om de la bovine. Este răspândită în regiuni-le unde e dezvoltat vităritul. În Europa, această parazitoză se întâlneşte în Bulgaria, Ucraina, Be-larus, Letonia şi în mai multe regiuni ale Fede-raţiei Ruse. Teniarincoza este o biohelmintiază perorală, provocată de un parazit cu denumirea de Taeniarhynchus saginatus (tenia boului), care are dimensiunea între 4 şi 12 metri.

Tenioza e provocată de un parazit cu denumi-rea Tenia solium (tenia porcului), care are lungi-mea de 3-4 metri şi se transmite de la porcine. În popor se mai numeşte „limbric sub formă de lentă” sau „cordea”. Acesta se transmite pe cale alimentară prin consumul în hrană al produse-lor din carne de porcine, mistreţ, infestate cu cisticerci, insuficient prelucrate termic: fructe, legume, pomuşoare infectate cu oncosferele teniilor. Mai frecvent, suferă de aceşti helminţi adulţii, în special vânzătorii de carne, bucătarii, persoanele care lucrează la abatoare, combina-te, depozite de carne, cele care prelucrează şi comercializează carne şi produse din carne.

Semnele clinice ale acestor helmintiaze mai frecvent apar în stadiul cronic: fenomene dis-peptice şi neurologice, ameţeli, slăbiciuni gene-rale, moleşeală, dureri abdominale, scaun insta-bil, prurit perianal, insomnie, meteorism, elimi-narea periodică în mediul extern a segmentelor de parazit cu materiile fecale.

Profilaxia acestor două tipuri de invazii include măsuri medicale şi veterinare, a căror scop prin-cipal constă în depistarea timpurie şi tratarea sursei de invazie, protecţia mediului ambiant de impurificare cu oncosfere. Infestaţii se de-helmentizează, ulterior fiind dispensarizaţi pe o perioadă de 4-6 luni. Un rol important în preve-nirea infestării au amenajarea sanitară a locali-tăţilor săteşti, a fermelor de vite mari cornute, a abatoarelor şi combinatelor de carne, calitatea expertizei sanitaro-veterinare a cărnii. Carnea infestată necesită o prelucrare suplimentară înainte de comercializare pentru nimicirea pa-raziţilor.

Trichineloza este o maladie din grupul helmin-tiazelor zooantroponoze, provocată de Trichi-nella spiralis, un vierme (limbric) nematod (1,5-4 mm). Boala este răspândită aproape pe întregul

glob, mai frecvent în zonele temperate şi reci.

Transmiterea trichinelozei la om are loc prin consumul cărnii de porcine, mistreţ, bursuc, în special în stare crudă ori neprelucrată suficient termic (pastramă, mezeluri, frigărui, care conţin larve vii de trichinelă). Boala nu se transmite de la om la om. Animalele parazitate rămân con-tagioase timp îndelungat, la fel şi carnea, dacă nu este congelată. Perioada de incubaţie e de 2-28 de zile. În stadiul aflării larvelor în intestin bolnavii pot prezenta dureri în burtă, greaţă, di-aree nepronunţată. Perioada de invazie muscu-lară a larvelor este însoţită de apariţia durerilor în muşchi, slăbiciuni şi dificultăţi la mers, masti-caţie, înghiţire şi respiraţie. Pe piele apar erupţii pruriginoase, mai rar hemoragice. Caracteristi-ce pentru această boală sunt edemele pronun-ţate ale feţei, febra de 39-400C mai multe zile la rând, uneori 2-3 săptămâni. În plus, se observă majorarea evidentă (50-80%) a eozinofilelor în sângele periferic, tulburări nervoase şi psihice. Mai frecvent, trichineloza decurge sub forme atipice şi subclinice, care deseori rămân nedia-gnosticate.

Profilaxia trichinelozei constă în controlul rigu-ros de către medicii veterinari a cărnii de porci-ne şi a produselor din carne, expediate pentru consum. Examenul trichinoscopic al cărnii tre-buie efectuat obligatoriu în toate combinatele de carne şi în abatoarele atât de stat, cât şi pri-vate. Distrugerea larvelor din carnea infectată se poate obţine prin refrigeraţie rapidă la tem-peratura 350C, prin congelare şi păstrarea timp de 3 luni la temperatura -180C sau prin prelu-crarea termică suficientă (fierbere sau frigere a cărnii la temperatura +770C). Se va evita folosi-rea în alimentaţie a produselor din carne crudă, obţinute din carne necontrolată.

Difilobotrioza este provocată de un parazit cu denumirea Diphyllobothrium latum, care poate ajunge uneori până la 15-20 de metri.

CRONICA20

Drept gazdă şi sursă de invazie servesc omul şi mai rar animalele, care se alimentează cu peşte: porcii, câinii, pisicile, urşii, focile, în in-testinul cărora parazitează helmintul matur. Molipsirea omului are loc după consumul în hrană al peştelui infectat (ştiucă, biban, păs-trăv etc.) din râuri şi lacuri cu apă dulce sau al icrelor insuficient prelucrate termic ori insufi-cient sărate.

Printre simptome se numără scăderea poftei de mâncare, greţurile, durerile în epigastru şi în tot abdomenul, scaunul instabil, cefaleea, voma, ameţelile frecvente, edemul feţei. Uneori pro-cesul inflamator se poate răspândi pe gingii, mucoasele cavităţii bucale, apar dureri mai cu seamă în timpul ingerării alimentelor.

Profilaxia difilobotriozei. Lucrătorii întreprin-derilor de prindere şi prelucrare a peştelui tre-buie să fie examinaţi prin metode de laborator de 2 ori pe an; dehelmintizarea pisicilor şi a câi-nilor cu potenţial de răspândire a ouşoarelor de diphyllobothrium; respectarea regulilor de prelucrare a produselor piscicole, de păstrare şi comercializare a lor şi controlul riguros asupra respectării acestora, instruirea sanitară în gru-purile de risc.

Opistorchoza reprezintă o boală determinată de parazitul trematod Opistorchis felineus de di-mensiuni mici, care elimină ouşoare cu căpăce-le. Este o biohelmintiază perorală cu focalitate naturală. Omul se molipseşte de această parazi-toză la consumarea în hrană a peştelui crud, în-gheţat, puţin sărat sau slab uscat, care conţine larvele helmintului.

Simptomele apar după perioada de incubaţie de 2-4 săptămâni şi se manifestă prin slăbiciune generală, cefalee, mialgii, temperatură ridica-tă (38-390C), apariţia erupţiilor alergice, scaun semilichid şi dureri în regiunea hipocondrului drept. În faza tardivă se observă dureri sub for-mă de accese în regiunea ficatului şi a vezicii biliare, cefalee, dereglarea somnului, subicterul mucoasei şi pielii.

Profilaxia opistorchozei include măsuri curati-vo-profilactice, depistarea persoanelor infec-tate, măsuri de protecţie a surselor acvatice în privinţa impurificării cu materii fecale, nimici-rea moluştelor, interzicerea întrebuinţării în hrană a peştelui şi a icrelor în stare crudă sau semicrudă.

!reţineţi• Nuexistăvaccinuriîmpotriva

helmintiazelor;• Helmintiazeleîntâlnitelaomnu

formează imunitate, de aceea orice persoană poate fi infestată de mai multe ori pe parcursul vieţii;

• Helmintiazelepotfievitateprintr-oconduită igienică corectă, aplicând măsuri profilactice accesibile;

• Prelucrareatermicăsuficientă(fierbere sau frigere a cărnii la temperatura +77oC) poate preveni aceste boli. Se va evita folosirea în hrană a produselor din carne crudă, obţinute din carne necontrolată. Se va interzice întrebuinţarea în hrană a peştelui şi a icrelor în stare crudă sau semicrudă;

• Evitareacontactuluicucâinii vagabonzi şi spălarea minuţioasă pe mâini după contactul cu animalele;

• Transportarea,păstrareaşi prepararea alimentelor trebuie să aibă loc în condiţii de strictă igienă;

• Tratamentulhelmintiazelorsefacedoar la îndrumarea medicului şi este specific fiecărui individ, diferenţiat la copii şi adulţi, din cauzatoxicităţiimedicamentelor;

• Spălareacuapăcurgătoarea fructelor şi legumelor înainte de consumarea în stare crudă poate preveni apariţia şi dezvoltarea paraziţilor intestinali.

CRONICA 21

CULtURA fIzICă îN COMbAtEREA îMbătRâNIRII

Lupta pentru longevitate preocupă fiinţa uma-nă din cele mai îndelungate vremuri. Astfel, în antichitate, celebrul medic grec Hipocrate considera bătrâneţea o boală şi recomanda pentru prevenirea şi combaterea ei patru „me-dicamente”: apa, aerul, mişcarea şi cumpătarea (în alimentaţie şi în regimul de viaţă). Diferite statistici arată că există numeroase zone pe glob, unde oamenii în vârstă trăiesc peste 100 de ani. Din ce în ce mai mulţi cercetători afirmă că omul de azi este pregătit biologic şi social să trăiască această vârstă, iar dacă în practică nu realizăm dezideratul dat, neajunsul se da-torează propriilor greşeli, pe care le comitem încă din copilărie.

Activitatea fizică, prin beneficiile ei, depă-şeşte cu mult riscurile: reduce rata mortalităţii, chiar şi la obezi sau

fumători;păstrează forţa musculaturii scheletice,

capacitatea aerobă, densitatea osoasă, ceea ce contribuie la mobilitate şi inde-pendenţă;

previne apariţia bolilor cardiovasculare, dia-betului zaharat, osteoporozei, obezităţii, can-cerului de colon, afecţiunilor psihiatrice;

îmbunătăţeşte abilitatea funcţională;măreşte sentimentul de bunăstare;

ameliorează şi îmbunătăţeşte calitatea somnului.

Investigaţiile necesare înainte de a iniţia un pro-gram de exerciţii fizice:

testul de efort şi ECG;analize generale de urină şi sânge;consultaţia medicului specialist în cazul în

care dispuneţi de o afecţiune (cardiolog, en-docrinolog etc.)

Activităţi sportive recomandate vârstnicului:

Gimnastica voluntară trebuie să dureze 10-15 minute, constituind un mijloc eficient de stimu-lare a funcţiilor vitale ale organismului. Iniţial începeţi cu exerciţii de întindere.De trei ori pe săptămână (ideal ar fi chiar zilnic)

se recomandă efectuarea unor lecţii de gim-nastică medicală, de 30 de minute. Accentul trebuie pus pe mişcările articulare, lente, dar ample, pe respiraţie, gimnastica vasculară, ab-dominală şi neuromusculară.

Nu se recomandă încordări, sforţări, exerciţii cu haltere sau poziţii cu capul plecat.

Între exerciţii se vor face pauze, reglându-se permanent respiraţia.

Urmăriţi frecvenţa cardiacă şi aveţi grijă să nu depăşească 100-120 de pulsaţii pe minut.

Exerciţiile se vor încheia cu un duş cald de 10 minute sau cu baie în cadă, apa având o temperatură de 34-38°C, urmat de un scurt masaj sau automasaj de coapse, abdomen, braţe şi antebraţe, uneori spate, gambe, ceafă etc.

După duş e necesar să vă odihniţi în poziţie culcată sau şezând în fotoliu, timp de 20-30 de minute, fără a întreprinde vreo activitate (lectură, program radio sau TV).

Odetta ţÎGANAŞ,dr. biologie, conf. univ.,Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport

CRONICA22

Mersul zilnic pe jos, o oră pe zi într-un ritm de 4 km/oră, care nu trebuie să se confunde cu deplasarea pentru rezolvarea unor treburi per-sonale, chiar dacă uneori şi această deplasare însumează 3-4 km/oră şi 40-60 de minute. Acest mers se face pe o distanţă predestinată, într-un ritm mediu de efort, controlând respiraţia, care trebuie bine corelată cu paşii (180 de paşi pe minut) şi cu relaxarea totală neuropsihică.

Alergarea în ritm moderat, de 6-8 km/oră, timp de 30 de minute, cu o frecvenţă cardiacă de 130 de bă-tăi/minut, efectuată de 1-2 ori pe săptămână.

Mersul pe bicicletă, 1,5 ore cu o viteză de 12-16 km/oră, reprezintă o formă de mişcare reco-mandată în prevenirea îmbătrânirii şi menţine-rea longevităţii.

Înotul, timp de 30-45 de minute pe zi, poate înlocui o lecţie de gimnastică medicală. Tempe-ratura apei trebuie să fie de 24-28°C. Se înoată în ritm lent, punându-se accent pe amplitudi-nea mişcărilor şi pe respiraţie. Se preferă înotul în procesul bras, care permite un control mai bun atât al poziţiei corpului, cât şi al respiraţiei. Şedinţele de înot este bine să fie precedate de 8-10 minute de gimnastică pe uscat (încălzire).

Turismul, vara sau iarna, dacă nu sunt contrain-dicaţii medicale, reprezintă o sursă de sănătate şi pentru persoanele vârstnice. E necesar însă să nu se abordeze trasee lungi, mai ales iarna, să se facă mici pauze, utilizate raţional, să se foloseas-că o alimentaţie corespunzătoare. Se recomandă practicarea turismului în grup şi nu individual.

Pentru vârstnici sunt recomandate sporturile de iarnă, dacă starea de sănătate nu impune un impediment. Patinajul se poate practica sistematic, câte

45-60 de minute, de 2 ori pe săptămână, iar la munte - schiatul.

Se recomandă mersul pe schiuri şi chiar co-borârea pe pante line (60-90 de minute), evitând zdruncinăturile violente sau pantele mai înclinate, care imprimă viteze mari.

Celor care sunt pe deplin sănătoşi li se reco-mandă frecarea corpului cu zăpadă, dimineaţa la deşteptare, şi diferite jocuri cu zăpadă, după care poate urma o baie de aer, dacă ziua este însorită.

În ceea ce priveşte exerciţiile de forţă cu scop de corectare a unor deficienţe musculare (hi-potonii, atonii, hipotrofii), sunt recomandate exerciţiile cu haltere, însă sunt contraindicate exerciţiile cu contracţii izometrice din cauza riscului diminuării irigării cerebrale pe un sis-tem vascular şi aşa afectat de ateroscleroză.

Hidratarea corectă este importantă, mai ales când efortul este prelungit şi temperatura exte-rioară este mare. Persoanele în vârstă trebuie să se hidrateze bine înainte de efort, să bea regulat lichide în timpul efortului şi să continue să bea şi după el. În timpul efortului este bine să se bea 120-240 ml la fiecare 15-20 de minute, în funcţie de nivelul de efort şi de temperatura exterioară. Este bine să evitaţi hiperhidratarea, care poate conduce la hiponatriemie.

Nu uitaţi!Preîntâmpinaţi bătrâneţea din tinereţe!

CRONICA 23

Osteoporoza reprezintă o boală a scheletului osos, caracterizată prin diminuarea densităţii osoase şi a calităţii oaselor. Ea apare brusc, pro-gresează repede, dar poate fi prevenită! Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, osteoporoza afectează cca 75 mln. de persoane din Europa, Statele Unite ale Americii şi Japonia. Se estimea-ză că în următorii 50 de ani această cifră se va du-bla, de aceea cunoaşterea factorilor de risc este primul pas realizat în lupta contra osteoporozei.

Calciul şi vitamina D sunt necesare pentru a re-duce riscul de fractură osteoporotică. Studiile demonstrează că fortificarea dietei cu calciu este importantă pe tot parcursul vieţii, în special pen-tru femeile tinere care alăptează şi în perioada menopauzei. De asemenea, medicamentele pre-scrise pentru a reduce riscul de fractură osteopo-rotică vor fi eficiente doar în cazul unei cantităţi adecvate de vitamina D şi de calciu în organism.

Consumul excesiv de sare cauzează eliminarea dublă a cantităţii de calciu din organism prin urină şi transpiraţie, faţă de cantitatea de calciu pierdută de persoanele cu o alimentaţie echili-brată şi sănătoasă.

Circa 500 ml de băutură dulce carbogazoasă, consumată zilnic, pot împiedica absorbţia cal-ciului în organism, ducând la probleme grave de creştere şi dezvoltare a oaselor, în special la copii. Acest lucru se datorează acidului fosforic, responsabil de reducerea nivelului de calciu din organism şi de creşterea fosfaţilor în sânge.

Consumul în exces de cofeină poate spori pierderi-le urinare de calciu şi magneziu. Cercetările arată că există o legătură directă între consumul de co-feină şi riscul unei fracturi de şold la persoanele în etate, vârstnicii fiind mai sensibili la efectele cofeinei asupra metabolismului calciului.

Potrivit studiilor, consumul excesiv de alcool redu-ce nivelul de estrogen şi dereglează ciclul men-strual. De asemenea, el contribuie la distrugerea osteoblastelor (celule care construiesc matricea osoasă şi participă la mineralizarea osului).

Fumătorii au o densitate osoasă mai scăzută şi sunt mai predispuşi la fracturi decât nefumă-torii. Acest lucru se datorează efectului toxic di-rect al nicotinei asupra celulelor osoase şi poate duce la incapacitatea organismului de a asimila estrogen, calciu şi vitamina D. Fumatul împie-dică vindecarea fracturilor şi reduce abilitatea organismului de a întări sistemul osos.

Inactivitatea fizică provoacă fragilitatea oaselor, iar mişcarea întăreşte musculatura, măreşte fle-xibilitatea, ameliorează coordonarea şi echilibrul.

OStEOpOROzA pOAtE fI pREvENItă

Olga CERNELEV,medic igienist,

Secţia controlul bolilor netransmisibile, CNSP

CRONICA24

Test de diagnosticare a osteoporozei(Fundaţia Internaţională de Osteoporoză)

Întrebare DA NU

Unul dintre părinţi a fost diagnosticat cu osteoporoză sau a suferit o fractură după o cădere minoră

Unul dintre părinţi a avut cifoză dorsală accentuată („cocoaşă”)

Am ≥ 40 de ani

La vârsta de adult, am suferit de fractură după un traumatism minor

Am frică de căderi din cauză că m-aş putea accidenta sau sufăr de căderi frecvente (mai mult de o dată în cursul ultimului an)

După vârsta de 40 de ani, am pierdut mai mult de 3 cm în înălţime

Sunt subponderal (IMC < 19kg/m²)

Am primit tratament cu corticosteroizi timp de peste 3 luni consecutiv

Am fost diagnosticat cu artrită reumatoidă

Am fost diagnosticat cu o tiroidă sau cu paratiroidă hiperreactive

Consum frecvent alcool în exces (≥ 2 unităţi pe zi)

Am fumat sau fumez

Duc un mod de viaţă sedentar (practic activităţi fizice zilnic ≤ 30 minute)

Nu consum sau sunt alergic la produsele lactate

Petrec ≤ 10 minute/zi afară, fără a lua suplimente de vitamina D (expunerea la soare)

Interpretarea rezultatelor:

1. Dacă aţi răspuns la majoritatea întrebărilor „Da”, înseamnă că nu aveţi osteoporoză. Sun-teţi predispus la factorii de risc care pot favo-riza apariţia osteoporozei şi a fracturilor oste-oporotice. Arătaţi acest test unui medic, care vă poate recomanda să efectuaţi un test de densitate minerală osoasă (DMO) şi vă poate face unele recomandări de prevenţie a osteo-porozei.

2. Dacă aţi răspuns la majoritatea întrebărilor „Nu”, ar trebui să discutaţi cu un medic şi să vă monitorizaţi riscul pe viitor. De asemenea, ar trebui să discutaţi despre osteoporoză cu familia şi cu prietenii, încurajându-i să facă testul dat, fiindcă este mai uşor să previi oste-oporoza decât s-o tratezi.

S F A T u R I :

Practicaţi în mod regulat activitatea fizică, pentru că „mişcarea este viaţă” (≥ 30 mi-nute/zi).

Urmaţi un regim alimentar sănătos şi echi-librat: consumul de fructe şi legume (> 4 porţii/zi); alimente bogate în calciu (norma – 1000/1300 mg/zi) şi vitamina D (norma – 400/800 UI/zi); limitarea consumului de sare (< 5 g/zi) şi moderarea consumului de cofeină.

Stopaţi fumatul. Moderaţi consumul

de alcool.

CRONICA 25

Asistenţa medicală stomatologică este una dintre cele mai solicitate de către populaţia Republicii Moldova. Astfel, dacă medicii unor specialităţi pot rămâne necunoscuţi oameni-lor pe parcursul întregii vieţi, pragul cabine-tului stomatologic, conform recomandărilor OMS, fiecare dintre noi trebuie să-l treacă de două ori pe an, măcar pentru un control pro-filactic sau o igienizare profesională a cavităţii bucale.

Un aspect important în activitatea stomato-logică au metodele complementare de dia-gnostic, iar cea mai răspândită dintre ele e ra-diodiagnosticul, la care apelează orice medic stomatolog practician din orice sferă. Astfel, stomatologii solicită ajutorul cabinetului ra-diologic începând cu o radiografie simplă de contact pentru depistarea unei banale cavităţi carioase şi terminând cu tomografia compute-rizată în cazuri complicate de plastie, osteosin-teză sau operare a neoformaţiunilor regiunii oro-maxilo-faciale.

Analizând statistica medicală a IMSP Policlinica Stomatologică Republicană pe anii 2011-2013, se observă că numărul total de vizite este în scă-dere: de la 39050 (în 2011) la 29347 (în 2013). Respectiv, în 2011 au fost efectuate 17579 de radiografii, iar in 2013 – 11302. Se constată că fiecare al treilea pacient stomatologic este in-vestigat radiologic în cadrul tratamentului de ambulatoriu şi nu rare sunt cazurile când acelaşi pacient necesită mai multe radiografii pe par-cursul unui an.

Reieşind din specificul intervenţiilor stoma-tologice, tacticii de tratament, controlului asupra lucrului efectuat, precum şi pentru monitorizarea în dinamică a tratamentului,

UNELE ASpECtE DE RADIODIAGNOStIC StOMAtOLOGIC

Alexandru BRIţCHI, medic stomatolog radiolog,

IMSP Policlinica Stomatologică Republicană

există situaţii când este necesar de a supune pacientul la 2-3 şi mai multe acţiuni ale sursei de iradiere.

Astfel, în conformitate cu protocoalele clinice de tratament, de exemplu, în cazul pulpite-lor, este necesar ca în fişa de tratament să fie anexată o radiografie ce prezintă comunica-rea cavitaţii carioase cu camera pulpară şi alta post-tratament, care evidenţiază calitatea ac-tului medical în sine, adică obturarea canalelor radiculare, conform cerinţelor, până la apexul fiziologic, cele doua radiografii fiind, de obicei, efectuate în aceeaşi zi. În cazuri de periodonti-tă apicală, când se face tratament intracanalar cu paste pe bază de hidroxid de calciu, sunt indicate mai multe radiografii de control la fie-care 7-10 zile. Şi în cazul implanturilor endoo-soase se face iniţial o radiografie pentru stabi-lirea reperelor anatomice şi a structurii osoase, după care radiografiile se repetă pentru verifi-carea integrării osoase a implantului. Acestea sunt doar câteva exemple, spectrul real al utili-zării radiodiagnosticului în stomatologie fiind mult mai larg.

Deseori pacienţii sunt nemulţumiţi de faptul că medicul îi trimite de mai multe ori în ca-binetul radiologic şi întreabă dacă nu-şi pun în pericol sănătatea, expunându-se o dată în plus radiaţiei. În asemenea cazuri, medicul

CRONICA26

stomatolog trebuie să informeze pacientul despre necesitatea efectuării examenului ra-diologic şi despre interdependenţa acestu-ia cu reuşita tratamentului. Totuşi, pacientul este în drept să refuze intervenţia, lucru care trebuie fixat în fişa medicală a pacientului sub semnătură.

Temerile pacienţilor în asemenea cazuri sunt absolut fondate, mai ales în epoca noastră teh-nologizată, când organismul uman şi aşa se ex-pune permanent diferitor surse de radiaţie, nu neapărat de origine medicală. Cu toate acestea, e necesar de explicat pacientului că radiografiile dentare de contact şi cele odonto-parodontale (OPG) iradiază organismul nesemnificativ, iar doza biologică primită în cadrul acestor inves-tigaţii nu depăşeşte doza zilnică admisibilă. Unele studii au arătat că la amiază, sub acţiu-nea razelor solare directe, oamenii pot primi o mai mare doză de iradiere decât in cabinetul de imagistică dentară. Totodată, radiaţia primită de pasagerii aflaţi la bordul unui avion, care zboară în straturile superioare ale atmosferei în decurs de 4-5 ore, depăşeşte doza primită în cazul unei radiografii odonto-parodontale.

De menţionat că actele normative prevăd o doză maxim admisibilă de 2-4,5 mSv, iar con-form rezultatelor estimărilor în domeniu, în cadrul celor mai răspândite investigaţii radi-ologice stomatologice pacientul poate primi doar 0,008-0,014 mSv. Reiese că pentru a atin-ge doza-limită anuală admisibilă ar fi nevoie de câteva sute de radiografii dentare, ceea ce este imposibil de atins chiar şi in cadrul celor mai de amploare tratamente stomatologice, cu efectu-area investigaţiilor respective.

Alta este situaţia cu tomografia computeriza-tă, unde doza efectivă este semnificativ mai mare şi poate atinge limita anuală admisibilă la doar un singur examen, fiind contraindica-te în continuare orice alte expuneri în câmpul ionizant. De exemplu, tomografia compu-terizată a craniului atinge valori de 2,6 mSv, ceea ce se încadrează în limitele dozei anuale admisibile. Deci, pe parcursul următorului an repetarea acestei investigaţii este contraindi-cată.

Totuşi, decizia finală referitor la investigarea ra-diologică aparţine medicului imagist radiolog. Acesta poate refuza expunerea radiologică, dacă stabileşte la pacienţi/paciente următoare-le situaţii:

- sunt în proces de planificare a familiei; - sunt în perioada ciclului menstrual;- sunt însărcinate (mai ales în primul trimestru

al sarcinii); - sunt suspectaţi de formaţiuni maligne;- suferă de maladii ale sângelui;- se confruntă cu disfuncţii hormonale.

Pentru minimalizarea iradierii pacienţilor este obligatorie ecranarea regiunilor corpului, care nu sunt supuse examinării. O deosebită atenţie se acordă protecţiei gonadelor, glandelor ma-mare şi tiroidei.

Pentru a preveni depăşirea dozei anuale admi-sibile de iradiere, în fişa medicală a pacientului stomatologic sunt înregistrate consecutiv data, tipul investigaţiei radiologice şi doza primită de pacientul supus examinării.

CRONICA 27

SECURItAtEA INjECţIILOR

Injecţiile sunt intervenţii utilizate cel mai frec-vent în practica medicală. Ele se realizează în di-verse scopuri, mai importante fiind tratamentul bolilor, diagnosticarea şi prevenirea lor (vacci-narea). Majoritatea absolută a injecţiilor efec-tuate pe plan global, circa 95%, are drept scop tratamentul bolilor. Aproximativ 3% din injecţii se administrează cu scop de imunizare, iar cele-lalte 2% urmăresc alte scopuri, de exemplu, per-fuzia şi/sau donarea de sânge, contracepţia etc.

Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), anual, la nivel global, numărul de injecţii efectuate depăşeşte 16 mlrd. Dintre ele, nu mai puţin de 50% sunt calificate drept nesigure. O injecţie este considerată sigură dacă nu dăunează pacientului, nu expune ris-cului lucrătorul medical şi nu generează deşeuri periculoase pentru sănătate.

Care sunt criteriile de nesiguranţă ale unei injecţii?

În primul rând, este necesar să abordăm această problemă prin prisma necesităţii, utilităţii şi efici-enţei ei! De exemplu, în unele regiuni ale lumii 9 din 10 solicitanţi de asistenţă medicală prima-ră primesc injecţii. Ulterior se constată că 70% din cei care au primit o injecţie fie că nu aveau nevoie de ea, fie că exista o alternativă pentru administrare peros. Or, pentru a administra vi-tamine, a trata o răceală banală sau un episod minor diareic nu este nevoie de o injecţie.

În al doilea rând, varietatea şi numărul mare de injecţii sunt asociate cu riscurile pentru sănăta-tea pacienţilor, personalului medical şi popula-ţiei. Din acest punct de vedere, cel mai frecvent transmişi prin intermediul injecţiilor nesigure sunt agenţii infecţioşi. O importanţă epidemi-ologică majoră, precum şi risc pentru sănătate prezintă agenţii cauzali ai hepatitelor virale B (HVB), C (HVC) şi infecţiei HIV.

Conform estimărilor OMS, anual, la nivel global, prin intermediul injecţiilor nesigure au loc de la 8 la 16 mln. de cazuri de infectări cu virusul HVB, circa 4 mln. de cazuri de infectări cu viru-sul HVC şi circa 100 mii de cazuri de HIV. Cazu-rile de HIV transmise prin intermediul injecţiilor nesigure constituie 2% din cele noi depistate anual în lume, iar în unele regiuni ale Asiei de Sud cifra se estimează la 9%.

Cu excepţia maladiilor de etiologie virală, prin intermediul injecţiilor nesigure pot fi transmise boli parazitare (malaria), micotice, bacteriene. Unele infecţii apar într-un timp relativ scurt (ab-cesele), altele - după luni şi chiar ani. De exem-plu, infectarea cu virusul HVB în copilărie se va manifesta prin boală cronică la vârsta de aproxi-mativ 30 de ani.

În al treilea rând, neglijarea în procesul admi-nistrării injecţiilor a bunelor practici şi a prin-cipiului „nu dăuna”. Aici putem delimita câteva componente de risc, cele mai importante fiind: utilizarea repetată a seringilor pentru injecta-re, folosirea seringilor şi a acelor nesterile, ad-ministrarea injecţiilor de către persoane fără pregătire specială (părinţi, vecini, „vindecători populari”), utilizarea drogurilor injectabile etc. Folosirea repetată a seringilor, precum şi a celor nesterile este calificată drept viciu.

De ce se procedează astfel? Există mai multe ca-uze, dar cel mai frecvent întâlnite sunt:

Nicolae FURTUNĂ, medic-şef adjunct, CSP Chişinău

CRONICA28

- Lipsa sau insuficienţa instrumentelor injecta-bile sigure;

- Neconştientizarea de către persoane, inclusiv de către personalul medical, a riscului poten-ţial în cazul utilizării seringilor nesigure;

- Absenţa unui control riguros în sterilizarea instrumentelor;

- Accesul larg al populaţiei necalificate la in-strumentele pentru injectare.

Toate aspectele enumerate, precum şi alte cir-cumstanţe ne determină să deplasăm injecţia de la o procedură medicală, uneori vitală, la una asociată cu mai multe riscuri pentru viaţă şi sănătate. Au fost făcute unele estimări privind povara maladiilor determinate de injecţiile ne-sigure. Anual, în lume, injecţiile nesigure se fac responsabile pentru 1,3 mln. de cazuri de de-cese subite. Anii de viaţă potenţial pierduţi din această cauză constituie circa 26 mln. Cheltuie-lile directe pentru tratamentul consecinţelor se estimează la 535 mln. de dolari SUA.

Din ce motive sunt admise cazurile de adminis-trare inutilă a injecţiilor?

Există multe afirmaţii false despre un efect mai bun al medicamentelor injectate comparativ cu cele administrate pe cale orală. Din păcate, această opinie e frecvent întâlnită atât printre consumatorii de servicii medicale, cât şi printre personalul medical. Mai mult, unii lucrători me-dicali au o percepţie greşită privind preferinţa sporită a pacienţilor pentru medicamentele in-jectabile faţă de alte căi de administrare. Există şi partea inversă, când pacientul, contrar deci-ziei doctorului, preferă medicaţia prin injectare.

O altă cauză este neştiinţa pacienţilor că un tra-tament cu administrare orală poate fi la fel de eficient ca şi cel injectabil, însă mult mai sigur. Şi, în cele din urmă, se discută despre interesul comercial al unor corporaţii privind superiorita-tea injecţiilor faţă de pastile.

Pentru a reduce numărul de injecţii şi pentru a asigura tehnica executării acestora, e necesar să utilizăm strategii multidisciplinare, care includ următoarele aspecte:1. Schimbarea comportamentală în utilizarea teh-

nicilor sigure şi abandonarea injecţiilor inutile.2. Asigurarea unor cantităţi suficiente de mate-

rial injectabil.3. Folosirea corectă a seringilor, pentru a evita

utilizarea repetată.4. Asigurarea principiilor de igienă a muncii per-

sonalului medical (prin vaccinarea contra hepa-titei B, profilaxia traumelor şi limitarea contac-tului cu sângele, testarea periodică la prezenţa anticorpilor pentru HIV, hepatitele B, C).

În acest context, elementele-cheie în profilaxie prevăd:Anularea injecţiilor inutile (în cazul în care ele

nu sunt necesare din punct de vedere medical);Utilizarea metodelor alternative de trata-

ment;Vaccinarea personalului medical contra he-

patitei B;Asigurarea igienei mâinilor;Asigurarea cu echipament de protecţie

(mănuşi);Segregarea şi neutralizarea corectă a deşeuri-

lor medicale.

Ș t i a ț i c ă? Mierea de albine îşi pierde pro-

prietățile benefice apiterapeutice sau chiar poate deveni toxică, dacă este încălzită pe foc sau este adăugată în ceaiul fierbinte, pentru că la tempe-raturi mai mari de 40oC mierea îşi pierde proprietățile (enzimele, vitaminele) şi doar îndulceşte ca şi zahărul. Mai mult ca atât, fruc-toza degradează termic şi rezultă o substanță toxică. Adăugați mierea în ceai sau cafea doar când temperatura acestora nu depăşeşte 40oC.

Coaja de la citrice, indiferent dacă este vor-ba de portocale, lămâi sau mandarine, ne

scapă de molii şi împiedică înmulțirea lor, dacă sunt usca-te şi puse în dulapul cu haine, în buzunare, între plapume sau peste îmbrăcămintea din lână.

Cea mai întrebuințată legumă din lume este ceapa, care se bucură de o mare po-pularitate şi în țara noastră. S-a constatat că această legumă e cel mai des întâlnită în 100 de feluri de mâncare diferite selectate din toată lumea.

CRONICA 29

Tratamentul balneosanatorial include diferite genuri de tratament prin aplicarea, în scop te-rapeutic şi profilactic, a metodelor fizioterape-utice cu factori naturali sau artificiali şi prin res-pectarea unui regim alimentar bine echilibrat, asistenţă psihologică în cadrul sanatoriilor, sta-ţiunilor balneare.

Hipodinamia, aerul poluat, folosirea în alimen-taţie a produselor ce conţin conservanţi şi co-loranţi, stresurile cotidiene declanşează un lanţ de schimbări patologice în organismul uman, care provoacă, la rândul lor, diferite boli, precum hipertensiunea arterială (HTA), astmul bronşic, diabetul zaharat, osteocondroza, oboseala cro-nică, depresia şi multe altele.

Staţiunile balneare ale Moldovei vin în ajutorul cetăţenilor cu diverse metode de tratament şi profilaxie atât naturale (apa, aerul, soarele, nă-molul etc.), cât şi fizioterapeutice (electrotera-pia, magnetoterapia, fototerapia, masajul, gim-nastica curativă etc.).

În cadrul staţiunilor balneare doritorii pot bene-ficia de programe de recuperare, la baza cărora stau metode de tratament şi profilaxie ca masa-jul, gimnastica curativă, băile cu apă potabilă şi minerală, acupunctura, baroterapia, salinotera-pia, hidrocolonoterapia (irigări intestinale) etc. Fiecărui pacient i se prescrie un program indivi-dual de recuperare medicală, luându-se în con-sideraţie procesul patologic, vârsta şi beneficiile metodelor aplicate.

În mod deosebit, vom relata în cele ce urmea-ză despre beneficiile tratamentului sanatorial asupra sistemului respirator, pe care acesta le oferă prin aplicarea salinoterapiei (speleotera-piei). Respirarea aerului din camera salină duce la lichefierea sputei şi eliminarea mai uşoară a ei din căile respiratorii, nimicirea microorganis-

bENEfICIILE tRAtAMENtULUI bALNEOSANAtORIAL

Svetlana MUNTEANU, medic fizioterapeut

categorie superioară, Sanatoriul Preventoriu de

Bază „Constructorul” ÎS

melor, îmbunătăţirea respiraţiei. Salinoterapia are şi alte beneficii asupra organismului, prin-tre acestea fiind mărirea capacităţii de muncă, îmbunătăţirea somnului, creşterea cantităţii de hemoglobină.

Curele combinate cu astfel de metode, precum oxi-genarea hiperbarică, acupunctura, masajul manu-al, duşurile diverse, duc la îmbunătăţirea microcir-culaţiei, îmbogăţind organismul cu oxigen, norma-lizând indicii colesterolului şi testelor de ficat.

De menţionat că salinoterapia este deosebit de eficientă pentru „curăţarea” căilor respiratorii la fumători şi la angajaţii din domeniul indus-triilor textilă, alimentară şi cea a construcţiilor, care lucrează cu factori nocivi ca praful şi diverse substanţe volatile toxice pentru organism. Trata-mentul în camera salină stimulează eliminarea secreţiilor din bronhii, reduce iritaţiile şi inflama-ţia, calmează tusea, elimină mai uşor particulele din fumul de ţigară, depuse pe căile respiratorii.

Modul de viaţă contemporan predispune la hi-podinamie, care duce, mai devreme sau mai târ-ziu, la obezitate. La rândul său, aceasta provoa-că ridicarea tensiunii arteriale, creşterea indici-lor de colesterol, apariţia durerilor în articulaţii şi în coloana vertebrală, oboselii cronice, adică face ca viaţa cotidiană să piardă din culorile op-timiste. Aceste cazuri, care par, la prima vedere, greu de depăşit, pot fi rezolvate în cadrul staţiu-nilor balneare datorită metodelor de tratament, pe care le folosesc.

„Nu uita că faci parte din natură. Natura, în mod generos, îţi oferă totul pentru a-ţi întreţine sănătatea şi a-ţi lungi viaţa”

Dr. Ovidiu Bojor

CRONICA30

În centrul nostru se aplică diferite procedee de tratament. Pe lângă cele vechi, verificate în timp, se aplică metode noi, testate ştiinţific în ce priveşte beneficiul pentru sănătate. Astfel, sunt folosite pe larg dieta (sub supravegherea medicului dietetician), sala de kinetoterapie şi de forţă, perfuziile intravenoase de ser fiziologic ozonat, hirudoterapia (tratamentul cu lipitori), apiterapia (înţepătura de albină şi tratamentul cu produse apicole), irigările intestinale cu infu-zii de plante medicinale etc. Efectele benefice ale metodelor susnumite se bazează pe meni-rea lor de a arde ţesutul adipos, de a elimina

surplusul de lichid din organism, de a tonifia şi a întări musculatura, a înlătura din organism toxi-nele, de a îmbunătăţi schimbul de substanţe la nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor.

Vreau să subliniez că tratamentul balneosana-torial oferă beneficii nu doar oamenilor afectaţi de diferite boli, ci şi societăţii în ansamblu prin:- îmbunătăţirea calităţii vieţii,- scăderea numărului de zile de concediu me-

dical,- evitarea cronicizării bolilor,- atingerea unor recidive îndelungate etc.

sfaturi sănătoaseU R z I C A

Aceasta este o plantă erbacee, medicinală, care creşte lângă case, pe malurile apelor, pe sub garduri sau pe câmpii. În scopuri medici-nale, sunt folosite practic toate părțile plantei, mai ales frunzele, care sunt uscate la umbră, în locuri bine aerisite. Datorită vitaminei K, urzica are proprietăți hemostatice, iar datorită flavo-noidelor are acțiune diuretică. Urzica activizează circulația sângelui, vitaminizează şi scade zahărul din sânge. Folosită extern, are proprietăți cicatri-zante şi de refacere a țesuturilor. Ceaiul de urzică este benefic contra bronşitelor, ca expectorant şi calmant al tusei, iar în cazul anemiei de primă-vară, o cură de urzici aduce o înviorare organis-mului. Este bună de consumat în cazul anemiei, datorită fierului pe care îl conține. Urzica se recomandă în tratamentul h e m o r o i z i l o r, al rănilor greu v i n d e c a b i l e , ulcerului vari-cos. Datorită conținutului bogat de vitamine şi minera le, u r z i c i l e sunt fo-l o s i t e încă din

cele mai vechi timpuri atât ca aliment, cât şi ca medicament. Ele conțin vitaminele A, B2, C, K, minerale, calciu, fier, magneziu, siliciu, clorofilă, substanțe proteice, urzica vie fiind considerată cea mai bună sursă de vitamine de primăvară. În diaree şi dizenterie are rolul de a reduce flora mi-crobiană, care a provocat afecțiunea. Sub formă de băi, decoctul din frunze şi rădăcină de urzică, împreună cu rădăcina de brusture, se foloseşte pentru întărirea părului, combaterea seboreei şi a mătreții. Proprietățile terapeutice şi alimenta-re ale urzicii sunt datorate conţinutului bogat în unele substanțe bioactive, printre care predomi-nă complexul de săruri minerale, în special fierul, magneziul, calciul, potasiul şi siliciul. Conține şi vitamina C. Curele cu urzici ajută împotriva afecțiunilor digestive, genitale, renale, pulmona-re, cardiovasculare, reumatismale. Urzicile deto-xifică organismul şi curăță sângele, dar acestea trebuie culese doar în locuri nepoluate, deoare-

ce cele de pe marginea drumurilor pot conține substanțe toxice

pentru organism. Din cauza acțiunilor diure-

tice, consumul prelungit de urzici poate cauza un

dezechilibru electrolitic. Cei care consumă în mod

repetat această plantă tre-buie să fie atenți ca dieta lor

zilnică să conţină suficient potasiu.

CRONICA 31

tUbERCULOzA – pROGNOză şI REALItAtE

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) esti-mează că, în pofida acţiunilor întreprinse pen-tru a ţine sub control tuberculoza (TB), de-a lun-gul anilor această maladie rămâne o problemă serioasă de sănătate publică la nivel mondial, având costuri socio-economice majore. Încă în anul 1993 OMS a declarat tuberculoza o „pro-blemă urgentă de sănătate globală”.

PrognozăÎn conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi obiectivele Parteneriatului Stop TB, planul global de stopare a tuberculozei include:

către anul 2015: a salva 14 mln. de vieţi; a redu-ce prevalenţa şi rata mortalităţii la 50% faţă de anul 1990 (la nivel mondial);

către anul 2050: a elimina tuberculoza ca pro-blemă socială; a reduce incidenţa globală a tu-berculozei la un caz la 100 mii populaţie/an.

RealitateConform Raportului global privind tuberculoza (Global Tuberculosis Report 2013), emis de OMS pe anul 2013, tabloul actual al situaţiei epidemi-ologice privind tuberculoza continuă să se ame-lioreze. Astfel, în 2012 s-au îmbolnăvit de tuber-culoză 8,6 mln. de oameni, inclusiv 2,9 mln. de femei (dintre care 1,1 mln. erau contaminate şi cu virusul HIV), faţă de 8,8 mln. în 2010. Cu toate

acestea, rata de scădere de 2% pe an este consi-derata insuficientă.

Cele mai multe cazuri de tuberculoză au fost diagnosticate în Asia de Sud-Est (29%), Regiu-nea Africană (27%), Regiunea Pacificului de Vest (19%). Mai puţin de 10 la 100 mii populaţie s-au înregistrat în unele zone din America de Nord şi de Sud, în unele ţări din Europa de Vest, Japo-nia, Australia şi Noua Zeelandă.

Republica Moldova se află printre ţările cu un nivel ridicat de morbiditate, de aceea se înscrie printre cele 18 ţări din Regiunea Europeană, că-rora li se dă prioritate în ce priveşte controlul asupra tuberculozei, şi printre cele 27 de ţări, în care situaţia la TB-MDR este gravă. În ultimii ani la acest capitol se constată o tendinţă de stabili-zare şi chiar de scădere uşoară faţă de anul 2005. Incidenţa globală prin tuberculoză a înregistrat în 2013 o rată de 109,9 la 100 mii populaţie, cu o reducere de 4,2% faţă de 2012, care este de 114,9 la 100 mii populaţie.

OMS remarcă, pentru prima dată în ulti-mii 20 de ani, scăderea nu-mărului dece-selor prin tu-berculoză în unele regiuni ale lumii. În 2012 numărul cazurilor de decese a scă-zut la 1,3 mln. (inclusiv 320 mii de decese

Elena TUDOR,doctor în medicină, conferenţiar cercetător, secretar ştiinţific, IF „Chiril Draganiuc”

Progrese la nivel mondial în controlul tuberculozei

56 mln. depacienţi TB trataţi cu succes

din 1995

22 mln. de vieţi salvate din 1995

Reducerea cu 45% a ratei mortalităţii prin tuberculoză

2000 >> Anul >> 2012

148 >> Incidenţa >> 122(la 100 mii populaţie/an)

22 >> Mortalitatea >>13(la 100 mii populaţie/an)

CRONICA32

în rândul persoanelor cu infecţie HIV), faţă de 1,4 mln. în anul 2011. În Republica Moldova mortalitatea prin tuberculoză în anul 2013 a constituit 11,1 la 100 mii populaţie, remarcân-du-se o micşorare cu 23% faţă de anul 2012.

La nivel global, în 2012 s-a înregistrat o creş-tere a prevalenţei HIV printre cazurile noi de TB, care a constituit 46% (în 2011 - 40%). Cea mai înaltă prevalenţă TB/HIV s-a remarcat în Regiunea Africană - 74% faţă de 69% în anul 2011. În republica noastră, prevalenţa HIV printre cazurile noi de TB rămâne constantă şi este de 5%.

Să cunoaştem tuberculoza! Tuberculoza este o boală infecţioasă, provo-cată în special de M. tuberculosis (MBT) din complexul Mycobacterium tuberculosis, el in-cluzând şi alte micobacterii care pot provoca boala: M. Bovis, M. africanum, M. canetti, M. mi-croti, M. pinnipedii, M. caprea.

Transmiterea tuberculozeiM. tuberculosis se transmite în special pe cale aeriană, prin intermediul particulelor infecta-te, care sunt răspândite prin tuse, strănut sau vorbire de la un pacient cu tuberculoză pul-monară contagioasă către alte persoane. La un singur strănut se pot elibera până la 40 de mii de picături. În cazul tuberculozei extrapul-monare, micobacteriile nu sunt eliminate în aer şi contaminarea nu poate avea loc.

O treime din populaţia globului este infectată cu M. tuberculosis şi în fiecare secundă se infec-tează una nouă. Persoanele cu infecţie latentă nu sunt considerate contagioase. La ele există o probabilitate de 10% ca în timpul vieţii in-fecţia latentă să avanseze la stadiul de infecţie tuberculoasă activă. Riscul pentru persoanele cu infecţie HIV să dezvolte tuberculoză activă

este mai înalt cu aproximativ 10% pe an. Se consideră că o persoană cu tuberculoză activă netratată poate infecta 10-15 şi mai mulţi oa-meni într-un an.

Factorii de risc Transmiterea de la o persoană la alta depinde de mai mulţi factori. Printre aceştia se înscriu numărul de picături infecţioase eliminate de purtător, eficienţa ventilării mediului de locuit, durata expunerii, virulenţa tulpinii de M. tuber-culosis şi nivelul de nutriţie, imunitatea per-soanei neinfectate, factorii profesionali nocivi. Prezenţa maladiilor cronice, care compromit răspunsul imun adecvat (diabetul zaharat, eti-lismul cronic, infecţia HIV/SIDA, tabagismul), pot creşte, de asemenea, riscul de dezvoltare a tuberculozei. Unele medicamente, precum corticosteroizii, sunt factori importanţi de creştere a riscului dezvoltării tuberculozei.

Principalele simptome ale tuberculozeiTuberculoza, de regulă, se instalează asimpto-matic, fără durere. Principalele simptome ale tuberculozei pulmonare sunt tusea, care du-rează mai mult de 3 săptămâni, febra timp de o săptămână, fără o cauză evidentă, frisoane-le, hemoptizia, hemoragia, pierderea poftei de mâncare, starea de oboseală cronică, dispneea la efort fizic, transpiraţia nocturnă, scăderea în greutate, durerile în regiunea cutiei toracice.

Tuberculoza, care implică alte organe decât plămânii, se numeşte tuberculoză extrapul-monară şi se întâlneşte mai frecvent la persoa-nele imunodeprimate şi la copiii mici. Cele mai frecvente forme sunt: pleurezia tuberculoasă, meningita tuberculoasă, tuberculoza siste-mului limfatic, urogenitală, osteoarticulară, a pielii.

Diagnosticul tuberculozeiDiagnosticul se face prin colectarea anamne-zei, examinare clinică, examen microscopic, cultură microbiologică şi metode rapide de examinare a sputei şi fluidelor corporale, exa-men radiologic, hemoleucogramă, testul HIV, testul Mantoux la copiii de 0-18 ani.

Identificarea sursei de infecţie este una din-tre cele mai importante metode de control al tuberculozei, deoarece scopul final este între-ruperea transmiterii infecţiei „în lanţ” persoa-nelor din anturajul bolnavului şi ajutorarea lui.

Progrese la nivelul R. Moldova în controlul

tuberculozei

2005 >> Anul >> 2013

133,9 >> Incidenţa >> 109,9(la 100 mii populaţie/an)

19,1 >> Mortalitatea >> 11,1(la 100 mii populaţie/an)

CRONICA 33

În Republica Moldova activează 59 de labora-toare de microscopie a sputei pentru depistarea MTB, 3 laboratoare de referinţă şi un Laborator naţional de referinţă în microbiologia tuberculo-zei, unde se efectuează examene pentru depis-tarea rezistenţei la preparatele antituberculoase.

La persoanele suspecte de tuberculoză din grupu-rile cu risc înalt de îmbolnăvire, diagnosticarea ra-pidă a MBT, timp de 1,5-2 ore, şi testarea rezistenţei micobacteriei la Rifampicină se efectuează din anul 2012 cu ajutorul a 25 de aparate GeneXpert.

Tratarea tuberculozeiTratamentul este gratuit şi se administrează o peri-oadă îndelungată de timp (minim 6 luni), în 2 faze: a) intensivă, care durează 2-3 luni - pentru cazurile sensibile de tuberculoză şi minim 6 luni - pentru cazurile cu drog rezistenţă; b) faza de continuare - se efectuează pe o durată minimă de 4 luni.

În cazurile de infecţie cu alte micobacterii sau cu rezistenţă a MBT, reacţii adverse majore, boli asociate şi interacţiuni medicamentoase, se aplică scheme individualizate de tratament.

Medicaţia antituberculoasă, conform recoman-dărilor OMS, se administrează sub observare di-rectă pe toata durata tratamentului.

Un important rol în reuşita vindecării are şi tratamentul nemedicamentos, precum: reabi-litarea prin asigurarea unui suport nutriţional, kinetoterapia, tratamentul balneocurativ şi asi-gurarea suportului psihosocial.

La 2-3 săptămâni de la iniţierea tratamentului, bolnavul nu mai prezintă pericol de contami-nare. Pacientul, care a urmat cursul integral de tratament, se vindecă şi nu mai prezintă o sursă de infecţie pentru cei din jur. Tratamentul inco-rect sau întreruperea lui conduce la dezvoltarea tuberculozei drog rezistente, care poate deveni incurabilă sau poate duce la deces.

Un mijloc important de a îmbunătăţi colabora-rea pacientului în administrarea medicamen-telor, de a facilita cunoaşterea bolii şi creşterea complianţei la tratament este programul edu-caţional pentru bolnavul de TB, care trebuie să fie individual, maximal adaptat la fiecare bolnav în parte, interactiv, practic, realizabil, accesibil şi axat pe ameliorarea calităţii vieţii bolnavului şi a familiei sale. În Republica Moldova sunt des-chise 10 centre comunitare pentru susţinerea bolnavilor de tuberculoză.

Prevenirea tuberculozei

Modul de viaţă sănătos, vaccinarea BCG, ali-mentaţia raţională, echilibrată, bogată în vita-mine, evitarea fumatului, abuzului de alcool, consumului de droguri şi respectarea igienei sunt determinante în prevenirea tuberculozei. Boala mai poate fi prevenită dacă se evită afla-rea în încăperi aglomerate, insuficient ventilate.

În profilaxia tuberculozei un rol important se atribuie, de asemenea, depistării la timp a bolii şi tratamentului adecvat.

!rețineți : tuberculoza nu este o sentinţă, pentru a izola pentru totdeauna persoanele afectate, ci o boală care poate fi tratată; orice persoană se poate îmbolnăvi de tuberculoză, indiferent de statutul social şi de situaţia materială; o treime din populaţia lumii este infectată cu M. tuberculosis şi în fiecare secundă se infectează o altă persoană; Persoanele infectate cu M. tuberculosis nu sunt calificate ca bolnave de tuberculoză şi nu sunt considerate contagioase; o persoană cu tuberculoză activă, netratată poate infecta 10-15 şi mai mulţi oameni într-un an; M. tuberculosis se transmite pe cale aeriană prin intermediul particulelor infectate, răspândite prin tuse, strănut sau vorbire de la un pacient cu tuberculoză pulmonară contagioasă; Când observaţi cel puţin unul dintre simptomele caracteristice tuberculozei, este necesar să consultaţi medicul de familie; Şansele de vindecare sunt cu atât mai mari, cu cât mai precoce este depistată tuberculoza şi iniţiat tratamentul; nu întrerupeţi tratamentul şi urmaţi toate indicaţiile medicului.

CRONICA34

Tusea convulsivă sau pertusis, sau tusea măgă-rească, cum este numită în popor, este o boală infecţioasă acută, foarte contagioasă a tractului respirator, fiind caracterizată de o tuse severă specifică şi persistentă.

Agenţi patogeni. Tusea convulsivă este cauzată de bacteria Bordetella pertussis. Bacteria se ata-şează de celulele ce căptuşesc căile respiratorii, unde se multiplică şi lezează mucoasa. În urma acestui fapt apar simptome incomode, ce îngre-unează respiraţia. Agentul patogen este puţin rezistent la acţiunea factorilor mediului extern şi piere repede, de asemenea, sub acţiunea sub-stanţelor dezinfectante.

Morbiditate. În ultimii 50 de ani, ţările care au in-trodus vaccinarea au cunoscut o reducere a inci-denţei prin tuse convulsivă de peste 90%. În Re-publica Moldova, cazuri de tuse convulsivă se în-registrează permanent: de exemplu, în anul 2013 au fost înregistrate 115 cazuri de tuse convulsivă. Majoritatea (99 de cazuri sau 86,1%) se înregis-trează în localităţile urbane unde, comparativ cu cele rurale, se atestă un nivel mai jos de cuprin-dere cu vaccinări. Cei mai afectaţi (56 cazuri sau 48,7%) sunt copiii cu vârsta sub 2 ani. În ultimii ani se atestă creşterea cazurilor de infecţie la adoles-cenţi şi adulţi, la care maladia decurge mai grav.

Sezonalitate. Pertusea apare mai ales toamna şi iarna. Pe lângă simptomele generale de boa-

lă, caracteristice sunt accesele de tuse spasmo-dică şi durata lungă de evoluţie a infecţiei (câte-va săptămâni).

Calea de transmitere. Bacteria se transmite uşor de la o persoană la alta pe cale aeriană în timpul acceselor de tuse sau prin strănut, sărut, prin contact direct cu persoana bolnavă şi prin folosirea în comun a tacâmurilor.

Sursa de infecţie o constituie bolnavul de tuse convulsivă, care este contagios timp de 6 săptă-mâni de la începutul bolii.

Contagiozitate. Riscul de infectare este cel mai mare la sfârşitul perioadei de incubaţie şi începe să scadă treptat după a 6-a săptămână de boală. Virulenţa agentului patogen este foarte mare şi majoritatea persoanelor expuse microbului con-tractează boala. În momentul în care copilul stă în preajma unei persoane care tuşeşte sau atinge obiectele contaminate cu bacterii, riscă să facă boală. Deoarece infecţia este foarte contagioasă, e foarte important ca un copil care suferă de tuse convulsivă să fie ţinut la distanţă de alţi copii (dar şi de alţii membri ai familiei), pentru a nu conta-mina alţi copiii care nu au fost vaccinaţi. Copiii vaccinaţi sunt protejaţi şi foarte rar pot face o for-mă uşoară de tuse convulsivă, fără complicaţii.

Perioada de incubaţie. Pentru tusea convulsivă intervalul dintre momentul infectării şi debutul simptomatologiei este de 5-14 zile, iar în une-le cazuri poate dura până la 21 de zile, cel mai frecvent - 10-12 zile.

Debutul. Primele simptome ale tusei convulsi-ve sunt, de obicei, similare cu cele ale unei răceli comune: rinoree, congestie nazală, strănut, ochi roşii şi lăcrimoşi, tuse şi febră uşoare (37-37,50C), însă după 1-2 săptămâni simptomele încep să se înrăutăţească şi infecţia evoluează până la acce-se de tuse drastice cu insuficienţă respiratorie.

tUSEA CONvULSIvă LA COpII

Laura ţURCAN, şef Secţie epidemiologia bolilor prevenibile prin vaccinări, dr. med., CNSP

CRONICA 35

După accesele de tuse, bolnavul simte nevoia să respire adânc, iar rezultatul este un şuierat. Mucusul se acumulează în interiorul căilor res-piratorii şi declanşează episoade incontrolabile şi chinuitoare de tuse. Crizele severe şi îndelun-gate pot provoca vomă, extenuare, înroşirea sau învineţirea feţei, tuse spastică, persistentă şi zgomotoasă, obositoare pentru copil. Pertusea creşte riscul apariţiei pneumoniilor, în special la copiii cu vârsta sub 5 ani. Această boală, consi-derată mult timp o maladie a copilăriei timpurii, afectează, de obicei, micuţii cu vârsta sub 1 an, dar este în mod special dramatică şi chiar morta-lă pentru sugarii de până la 6 luni. De asemenea, poate fi gravă pentru persoanele de orice vârstă, care au un sistem imunitar scăzut. Adulţii pot dezvolta tusea convulsivă, întrucât imunitatea lor în urma vaccinării ar putea să se dezactiveze de-a lungul timpului.

Complicaţii. Majoritatea celor care suferă de tuse convulsivă se vindecă în totalitate, totuşi unii pot dezvolta complicaţii, care se întâlnesc cel mai frecvent la copiii cu vârsta sub 6 luni. În urma tusei convulsive pot apărea complicaţii grave, precum cele pulmonare, asfixierea, în-târzierea mentală şi chiar paralizia, care îi poate afecta şi pe adulţi. De asemenea, printre cele mai nedorite complicaţii se află bronhopneu-monia şi encefalopatia.

Prevenţie. Vaccinarea, ca o măsură specifică de prevenţie a maladiilor infecţioase, este mijlocul cel mai eficient de profilaxie a tusei convulsive. Vaccinarea primară antipertusis este inclusă în Calendarul naţional de vaccinări şi constă din 3 doze de vaccin combinat cu componentul per-tusis (pentavaccin) după schema 2, 4, 6 luni şi o revaccinare la 22-24 de luni (sau peste 16-18 luni după vaccinarea primară). Contraindicaţi-ile la imunizarea antipertusis sunt minore. Ma-joritatea copiilor din Republica Moldova (95%) sunt protejaţi împotriva acestei maladii grave.

Dintre măsurile nespecifice, aplicate în timpul bo-lii acute, izolarea bolnavului (fie la domiciliu, fie la spital) este obligatorie. La fel, dezinfecţia şi aerisi-rea permanentă a încăperilor. Infecţia mai poate fi prevenită sau redusă prin menţinerea permanen-tă a imunităţii. Printre alte metode de prevenire a bolii se numără aerisirea încăperilor şi curăţenia, evitarea contactului (păstrarea distanţei) cu per-soanele infectate, respectarea igienei personale şi spălarea frecventă a mâinilor, eticheta tusei etc.

Reţineţi! Pentru diminuarea riscului de infec-tare se recomandă evitarea contactului cu persoanele bolnave. Nu ezitaţi, adresaţi-vă la medic imediat ce bănuiţi că micuţul dumnea-voastră are tuse convulsivă şi nu uitaţi: viaţa copilului e tot ce contează!

sfaturi sănătoaseB R O CCO L I

Broccoli este o legumă din familia cruciferelor, cu vaste proprietăți benefice pentru sănătatea noastră. Alcătuit în procent de 90 la sută din apă, conţine foarte multe nutrimente esențiale pentru viață. Consumat în stare crudă, în salate împreu-nă cu alte legume sau pregătit la aburi, reprezintă o sursă bună de fibre şi proteine. Conține o can-titate scăzută de grăsimi, dar este bogat în glu-cide. Broccoli conține multe vitamine, printre care vitaminele C, K, A, vitaminele din grupul B (B1, B2, B3, B6). Broccoli este bogat în acid folic şi în minerale, având în componența sa magneziu, fosfor, zinc, fier, şi constituie o sursă importantă de calciu şi potasiu. Broccoli ajută la prevenirea a numeroa-se afecțiuni gastrointestinale, dacă este

consumat zilnic. Un mic buchet de broccoli are mai multe fibre decât o cană de paste integrale şi mai multă vitamina C decât două portocale. Vi-tamina C şi beta-carotenul din broccoli protejea-ză ochii de cataractă şi păzesc celulele de atacul radicalilor liberi, care afectează memoria. Consu-mul de broccoli contribuie la reducerea cu 50% a riscului de apariție a cancerului de sân sau de ovare, de plămâni sau de colon. Când procurați broccoli, alegeți leguma cu buchețele verzi în-chise, deoarece conține mai multă vitamina C şi

beta-caroten, decât cel verde deschis sau gălbui. Dacă broccoli are

flori, înseamnă că este de ca-

litate proastă.

CRONICA36

O agricultură modernă presupune combaterea dă-unătorilor plantelor şi ai produselor agricole. Prin-tre mijloacele folosite tot mai intens în agricultură se numără pesticidele. Necesarul sporit al acestora a condus la dezvoltarea unei industrii de sinteză, care produce o gamă variată de substanţe chimice, iar studiile şi cercetările acţiunii acestora asupra să-nătăţii umane ne ajută să conştientizăm impactul lor negativ şi ne obligă să fim mai vigilenţi.

Una dintre activităţile agricole cu risc sporit este protecţia plantelor, care derivă şi din utilizarea pesticidelor obţinute prin formularea şi condiţi-onarea unui ingredient biologic activ (sau a mai multora), care poate avea în condiţiile utilizării efecte grave asupra sănătăţii populaţiei sau a mediului şi care este toxic.

Persoanele care lucrează cu pesticidele trebuie să respecte strict tehnologiile de aplicare indicate pe eticheta fiecărui produs, doza, numărul de trata-mente, intervalul dintre ele şi recoltare. În plus, toa-te acestea se vor aplica numai la cultura recoman-dată pentru a fi prelucrată, cu ieşirea în câmp în condiţii climaterice adecvate. Nu se fac tratamente cu pesticide la temperaturi foarte ridicate, pe ploaie sau când viteza vântului este mai mare de 4 m/s.

În Republica Moldova sunt permise pentru a fi utilizate numai produse eficiente şi sigure, incluse în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanţilor în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

În funcţie de destinaţia pesticidelor, de organis-mul ţintă combătut, trebuie să cunoaştem că ele se împart în: fungicide - mijloace de combatere a ciuperci-

lor care provoacă boli ale plantelor; ierbicide - mijloace pentru distrugerea buru-

ienilor din culturi; insecticide - mijloace pentru combaterea in-

sectelor dăunătoare, transmiţătoare de boli la om sau la animalele domestice.

În funcţie de gradul de toxicitate, pesticidele sunt clasificate în 4 grupe:

grupa I – extrem de toxice, marcate cu etiche-te roşii,

grupa II – puternic toxice, marcate cu etiche-te verzi,

grupa III – moderat toxice, marcate cu etiche-te de culoare albastră,

grupa IV – cu toxicitate redusă, marcate cu etichete negre.

Potrivit măsurilor de protecţie, persoanele fizice pot să procure în scopuri agricole numai pesti-cide din grupele III şi IV. Pesticidele din grupele I şi II sunt utilizate doar de personalul specializat.

După modalitatea acţiunii toxice asupra persoa-nei care contactează cu pesticidele, sunt cunos-cute următoarele căi de pătrundere în organism: - respiratorie, prin inhalare;- orală, prin înghiţire;- prin piele, prin contact.

Echipamentul minim de protecţie, recomandat pentru persoana implicată în procesul pregătirii soluţiilor de lucru şi aplicării lor, constă din:- costum de protecţie, salopetă;- mănuşi din cauciuc nitrilic;- cizme de cauciuc;- ochelari de protecţie.

În general, toate pesticidele sunt substanţe bio-logic active, care prezintă efecte secundare asu-pra sănătăţii omului şi a mediului.

UtILIzAREA RAţIONALă A pEStICIDELOR

Mariana ZAVTONI, sef Secţie pericole chimice şi toxicologie, CNSP

CRONICA 37

Atunci când există posibilitatea de a alege, în-totdeauna se va opta pentru produsul care pre-zintă cel mai mic risc pentru sănătatea omului şi are cel mai mic impact asupra mediului.

Proprietarii agricoli fără pregătire agronomică de specialitate trebuie să folosească pesticidele nu-mai după consultarea unui specialist, care va reco-manda produsul necesar, regulamentul de utiliza-re şi regulile ce necesită a fi respectate cu stricteţe.

Persoanele care se află în contact direct cu aces-te produse, uneori mai multă vreme decât per-mit regulile de securitate, trebuie să cunoască că atunci când pesticidele nu sunt utilizate co-rect, cu respectarea strictă a acestor reguli, ele pot afecta grav sănătatea.

Atenţie! Persoanele care lucrează cu pesticidele tre-buie supuse obligatoriu examenului medical, în plus, ele trebuie să dispună de un certificat care să le permită practicarea acestei acti-vităţi. Chiar şi în cazul utilizării pesticidelor în gospodăriile individuale este obligatoriu consultul medicului de familie. El va examina starea de sănătate a persoanelor implicate în aceste activităţi şi va decide dacă li se permite să lucreze cu pesticidele.

Pregătirea soluţiilor de lucru necesită precauţii şi exigenţă sporită din partea persoanelor im-plicate în acest proces, responsabilitate şi aten-ţie deosebită pe toată durata lucrărilor.

În caz de accident, luaţi toate măsurile de precauţie pentru a vă asigura că nu există scurgeri de produs.

Contaminarea alimentelor poate fi directă, prin tratarea produselor alimentare vegetale, pe care omul ulterior le consumă, sau indirectă, în urma poluării produselor alimentare prin inter-mediul pesticidelor reziduale din sol, aer, apă.

Important de reţinut!

În timpul procedurilor de manipulare cu pesti-cidele e necesar să respectaţi cu stricteţe câteva reguli de bază, ca măsuri de prevenţie:- Pregătiţi soluţia de lucru pe terenuri rezerva-

te în acest scop.- Utilizaţi în procesele de manipulare cu pesti-

cidele echipamentul individual de protecţie.- Citiţi cu atenţie eticheta, care include măsu-

rile de protecţie, igienă şi prevenţie. Urmaţi exact instrucţiunile. În niciun caz nu trebuie de omis citirea etichetei înainte de începe-rea procedurii. Informaţiile de pe etichetă nu sunt identice pentru toate produsele.

- Fiţi precauţi în timpul pregătirii şi utilizării produsului.

- Folosiţi pentru stropit tractoarele specializate.- Verificaţi dacă echipamentul de stropit, pe

care îl veţi utiliza, este calibrat şi funcţionează.- Respectaţi doza şi norma de consum.- Calculaţi cantitatea de soluţie necesară pen-

tru tratamentul culturii.- Respectaţi termenul de aşteptare până la re-

coltare, pentru a evita consumul produselor vegetale cu reziduuri de pesticide peste limi-ta admisă.

- Respectaţi strict igiena în procesul de pregă-tire şi utilizare a soluţiei de lucru.

- Dezactivaţi echipamentul de protecţie (îm-brăcămintea şi încălţămintea).

- Efectuaţi managementul deşeurilor. Nu arun-caţi la întâmplare ambalajele pesticidelor după utilizarea produsului.

Persoanele implicate în procesele de pregătire a soluţiilor de lucru trebuie să fie destul de precau-te la unele momente simple, dar destul de sem-nificative pentru protejarea sănătăţii, precum: • adeschideambalajulcuprodusastfel, încât

să se evite stropiturile sau scurgerile;• aţineambalajuldepartedecorp,pentruare-

duce contactul direct cu produsul;• sevamăsura(calcula)corectcantitateaprodu-

sului. Nu turnaţi „la ochi”, deoarece pentru anu-mite produse o diferenţă mică în cantitate poa-te duce la un rezultat diferit faţă de cel scontat;

• aseînchideambalajulimediatdupămăsurareacantităţii necesare, pentru a evita scurgerile;

• a folosivaselepentrumăsurareaprodusuluinumai în aceste scopuri.

În procesul nemijlocit de utilizare, persoanelor implicate li se recomandă să respecte strict câ-teva reguli simple, care vor minimiza riscul acţi-unii pesticidelor asupra sănătăţii:- Nu permiteţi accesul oamenilor în zona tratată;- Nu mâncaţi, nu fumaţi şi nu consumaţi bău-

turi în timpul utilizării pesticidelor;- Nu desfundaţi duzele de la stropitori cu gura.

Respectarea regulilor de manipulare cu pestici-dele, creşterea conştientizării publice cu privire la utilizarea şi la impactul lor asupra sănătăţii umane şi a mediului vor asigura durabilitatea sănătăţii populaţiei.

Ţineţi minte! Şi dumneavoastră aveţi nevoie de protecţie, nu doar culturile. Pătrunzând în orga-nism, pesticidele pot provoca afecţiuni ale sistemu-lui nervos, insuficienţă coronariană, ateroscleroză, ciroză hepatică etc. Să optăm deci cu toţii pentru un mod de viaţă şi de activitate sănătos.

CRONICA38

Bolile transmisibile, prin definiția lor, sunt mala-dii cauzate de agenţi microbieni (virusuri, bac-terii, paraziți, ciuperci microscopice sau prioni (fracțiuni de proteine). Bolile transmisibile sunt tot atât de vechi ca şi omenirea şi pot afecta omul, animalele, plantele, insectele, chiar şi bac-teriile (fagii). Există mai multe căi de pătrunde-re a agenților microbieni în organismul omului: prin căile respiratorii (gripa, tuberculoza, rujeo-la etc.), prin tractul digestiv (gură) cu produsele alimentare şi apa contaminată, mâinile murdare (dizenteria, salmoneloza, holera etc.), prin piele şi mucoase (micoze, gonoreea, leptospiroza etc.), prin contact sexual (sifilisul, clamidioza), prin înțepare/muşcătură de insecte (malaria, boala Lyme etc.). Bolile transmisibile se pot înregistra sporadic, sub formă de izbucniri, cu afectarea unui grup de populație, de obicei, în familie, grupe de grădiniță/clase din şcoli (izbucniri de boli diareice acute, rujeolă), epidemii - afecta-rea grupurilor numeroase de populație expuse riscului, cu localizare geografică (parotidita epi-demică, anii 2008-2009) şi pandemii - afectarea populației din 2 şi mai multe țări (pandemia de holeră, gripă A(H1N1)). În structura morbidităţii generale a populaţiei, bolile transmisibile ocupă un loc important şi condiţionează un impact so-cial şi economic substanţial.

Țările lumii, inclusiv Republica Moldova, prin mă-suri de sănătate publică încearcă să țină sub con-

trol bolile transmisibile. În țările membre ale Uni-unii Europene, în sistemul de supraveghere sunt incluse 49 de boli, care se categorisesc în urmă-toarele grupe: boli prevenibile prin vaccinări, cu transmitere sexuală, hepatite virale, infecţia cu HIV/SIDA, boli cu factor de transmitere aeroge-nă, alimentară, hidrică şi care provin din mediul înconjurător, alte boli transmisibile prin agenţi neconvenţionali, transmise prin vectori, zoonoze (comune pentru animale şi om), boli transmisibi-le, care pot duce la apariţia urgenţelor de sănă-tate publică cu risc de răspândire internaţională, inclusiv bolile cauzate prin răspândire deliberată.

În sistemul de supraveghere a maladiilor trans-misibile din Republica Moldova sunt incluse 72 de boli infecţioase şi 6 probleme specifice de sănătate, cum ar fi rezistenţa antimicrobiană, infecţiile intraspitaliceşti.

Situația epidemiologică prin bolile transmisibi-le este determinată de un şir de factori, precum asigurarea cu apă şi alimente inofensive, crea-rea condiţiilor igienice necesare în instituțiile de educație, instruire şi odihnă, precum şi de mun-că, comportamentul corect, cu evitarea expu-nerii la riscuri, nivelul de acoperire vaccinală etc.

Activităţile realizate în cadrul programelor naţi-onale şi teritoriale în domeniul sănătăţii publice au contribuit la menţinerea unei situaţii sanita-ro-epidemiologice satisfăcătoare, fără declan-şarea izbucnirilor majore de boli transmisibile. Cea mai înaltă incidenţă a fost înregistrată la afecţiunile tractului respirator, care în ultimii ani deţin întâietatea. Numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute (IRA), de gripă şi de pneumo-nii constituie 88,5% din numărul total de boli transmisibile înregistrate. Numărul IRA a atins cifra de 260,9 mii, 62,4% din care au fost înregis-trate la copii cu vârsta sub 17 ani. Alarmant este şi faptul că numărul cazurilor de pneumonii ara-tă o continuă creştere - de la 45 de mii de cazuri

SItUAţIA EpIDEMIOLOGICăpRIN bOLI tRANSMISIbILE îN REpUbLICA MOLDOvA îN ANUL 2013

Stela GHEORGHIţA,vicedirector, dr. med., CNSP

CRONICA 39

în anul 2012 la 56 de mii în anul 2013. Măsurile specifice şi eficiente de prevenire a pneumoni-ilor şi bronhopneumoniilor se realizează prin vaccinarea contra infecţiilor cu pneumococi, inițiată la sfârşitul anului 2013, Hemophilus influ-enza tip b şi contra gripei. Helmintiazele ocupă locul secund în lista nosologiilor infecţioase, cu înregistrarea unui număr sporit de enterobioză, ascaridioză, maladii determinate de nivelul de cultură generală a populaţiei şi de respectarea regulilor de igienă personală şi comunitară. În anul 2013 au fost depistate 17 mii de persoane infestate cu diferite specii de helminţi, 93,3% dintre ei fiind copii sub 17 ani.

În Republica Moldova, mai ales în raioanele de est, indicii morbidității sumare prin BDA s-au di-minuat de la 552,7 în anul 2012 la 480,15 în anul 2013. Scăderea morbidității se atestă la majorita-tea nosologiilor, inclusiv la dizenterie - cu 23,4%, la BDA cu etiologie determinată - cu 15,4%, cu excepția toxiinfecțiilor alimentare cu etiologie nedeterminată. O scădere bruscă se atestă la infecția rotavirală - de la 22,4 în 2012 la 10,2 la 100 mii populaţie în 2013, ceea ce se poate ex-plica prin introducerea, începând cu luna aprilie 2012, a imunizării contra infecției rotavirale, con-form schemei: câte o doză la vârsta de 2 şi 4 luni.

În anul 2013 a crescut numărul îmbolnăvirilor la 11 grupuri de nosologii. De asemenea, s-a majo-rat numărul cazurilor de mononucleoză infecţi-oasă, tuse convulsivă, hepatita virală A, rujeolă, intoxicații şi toxiinfecţii alimentare, provocate de agenți nedeterminaţi (creşterea numărului de cazuri depistate se datorează îmbunătăţirii activităţilor de supraveghere epidemiologică), precum şi numărul izbucnirilor cauzate de con-sumul alimentelor contaminate, de condiţiile socio-igienice precare etc.

Comparativ cu anul 2012, a scăzut numărul cazu-rilor de boală la 10 nosologii (dizenterie, oreion, infecția rotavirală, hepatitele virale cronice primar depistate, unele parazitoze, varicelă, malaria pri-mar diagnosticată etc.). Implementarea acţiunilor prevăzute în programele naţionale de imunizări, de profilaxie şi de control al hepatitelor virale B, C şi D a condus la diminuarea semnificativă a morbi-dităţii prin aceste boli. În anul 2013 nu au fost înre-gistrate cazuri de difterie, poliomielită acută, rube-olă congenitală, holeră, febre tifoidă şi paratifoidă, tularemie, bruceloză, febre hemoragice, rabie etc.

Menţinerea şi fortificarea unui sistem naţional de supraveghere a maladiilor transmisibile vi-

abil, suplimentarea lui cu un compartiment de alertă precoce şi răspuns rapid la evenimentele de sănătate publică de origine biologică, chi-mică şi radiologică, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale, este una dintre preocupările de bază la etapa actuală. Pro-cesul de ajustare a cadrului legal național la prevederile directivelor Uniunii Europene, cu armonizarea sistemului de supraveghere a bo-lilor infecțioase, determină importanța acestu-ia. Sistemul de supraveghere a bolilor permite evidențierea precoce a agravării situației epide-miologice, a tendințelor şi evaluarea eficienței măsurilor de sănătate publică implementate.

Totuşi, pentru a menţine o situaţie epidemiologi-că favorabilă în continuare, este nevoie ca popu-laţia, sistemul de sănătate, începând cu specialiş-tii din instituţiile de asistenţă medicală primară şi spitalicească, la fel, cu serviciile şi instituţiile coin-teresate, sub conducerea administraţiei publice locale, să-şi unească eforturile pentru depistarea din timp a maladiilor transmisibile şi efectuarea măsurilor primare de sănătate publică. Măsuri specifice pot fi următoarele: • Promovarea imunizărilor, ca una dintre cele

mai eficiente investiții în sănătatea publică;• Evitarea prescrierii şi a consumului neargu-

mentat de preparate antimicrobiene; • Respectarearegulilordeigienăpersonală(spă-

latul pe mâini, eticheta tusei, evitarea scuipatu-lui) şi comunitară (salubrizarea etc.), pentru a reduce riscul contractării bolilor infecţioase;

• Prevenirea contactului cu vectorii bolilortransmisibile (țânțari, căpuşe) prin dotarea geamurilor cu plasă antimoschit, pulverizarea în încăperi a insecticidelor admisibile, prelu-crarea bazinelor acvatice, desecarea locurilor mlăştinoase şi a rezervoarelor de apă stătătoa-re din jurul gospodăriilor, asanarea subsoluri-lor în care se pot înmulți intens țânțarii.

• Prevenirea agăţării căpuşelor prin evitareaarealului în care ele viețuiesc (păduri, zone cu iarbă înaltă), folosirea îmbrăcămintei de culori deschise cu mâneci şi pantaloni lungi (pentru a observa căpuşele agățate) în timpul plimbărilor prin păduri şi fâşii forestiere, ve-rificarea prezenței căpuşelor prin inspectarea tegumentelor la ieşirea din zonele afectate.

• Promovarea unui comportament adecvat(consultarea medicului de familie şi a celui veterinar) în cazul contactului cu animalele domestice şi sălbatice, care, în unele cazuri, pot servi drept sursă de infecţii.

CRONICA40

CUM Să ALEGEM CORECt MAtERIALELE pENtRU fINISAREA LOCUINţEI

O etapă importantă şi anevoioasă a procesului de renovare şi reparaţie a locuinţelor o repre-zintă alegerea corectă a materialelor de finisare. Spre deosebire de accesorii şi chiar mobilier, care se pot schimba mai uşor, materialele de finisare se aleg, de regulă, pe un termen mai lung, din care considerente trebuie selectate cu precauţie, ţinând cont de destinaţia acestora, de încăperile în care urmează a fi aplicate. Primul şi unul din-tre cei mai importanţi paşi în reamenajarea locu-inţei îl constituie stilul de amenajare, deoarece în funcţie de acesta vor fi selectate şi procurate materialele de finisaj, mobilierul şi accesoriile pentru decor. Lucrările de finisare a locuinţei au un rol constructiv, funcţional, decorativ, igienico-sanitar şi cuprind lucrări de montare a pardoselii, tencuire, placaj cu diverse materiale naturale sau artificiale, zugrăvire, vopsire, încleierea tapetelor, lucrări de tâmplărie.

Tencuielile sunt elemente de finisaj, care se apli-că pe suprafaţa brută a pereţilor, tavanelor sau a altor elemente constructive, având un rol estetic, igienic şi de protecţie împotriva agenţilor nefavo-rabili exteriori (intemperii, radiaţii termice etc.) sau interiori (apă, vapori de apă etc.), gazelor şi altor agenţi şi acţiuni chimice sau mecanice. Cerinţele generale impuse tencuielilor sunt legate de du-rabilitate, menţinerea în timp a caracteristicilor şi proprietăţilor fizice, chimice şi mecanice, legătura cu stratul suport şi fisurile care pot apărea.

Pentru a asigura o atmosferă sănătoasă în lo-cuinţă, se recomandă să nu utilizaţi tencuieli superelastice şi care se usucă rapid, deoarece anume ele după uscare pot deveni timp înde-lungat o sursă de eliminare a substanţei toxice fenol. De asemenea, se interzice categoric de a utiliza pentru finisarea pereţilor din interiorul apartamentului amestecurile uscate predesti-nate pentru exterior.

Articolele de tâmplărie reprezintă un element important, fiind răspunzătoare în cea mai mare parte de confortul termic şi fonic dintr-o locuin-ţă. Alegerea sistemului de tâmplărie (uşi, feres-tre) trebuie făcută cu mare atenţie, astfel încât avantajele să fie multiple. Se va ţine cont de tipul materialului care urmează a fi folosit pen-tru confecţionare (profile din polimeri de clo-rură de vinil, aluminiu, lemn stratificat etc.), de provenienţa acestora (ţara de origine) şi nu în ultimul rând de reputaţia firmei producătoare. Important este că până la 41% din căldura unui apartament se pierd prin ferestre, deşi suprafaţa acestora reprezintă aproximativ 15-25% din su-prafaţa lui totală. Din aceste considerente, sunt binevenite articolele de tâmplărie din profile PVC sau din aluminiu, care nu dăunează sănătă-ţii oamenilor şi nici mediului ambiant, fiind reci-clabile 100%. În plus, durabilitatea acestora este apreciată la peste 25 de ani. Substanţele nocive, aşa ca aldehida formică, ftalaţii sau dioxinele, se pot elimina doar în cazul arderii articolelor din materiale plastice, iar până la temperatura de 600C articolele din PVC nu servesc drept sursă de emisii nocive.

După prelucrarea pereţilor locuinţei cu tencu-ială, ajungem la etapa de aplicare a finisajelor (grund, vopsea, lac), care este decisivă în crea-rea atmosferei şi a stilului casei dumneavoastră. Înainte de a începe lucrările de zugrăvire, trebu-

Valeriu PEREDELCU,medic igienist, Secţia expertiză sanitară, CNSP

CRONICA 41

ie să vă conturaţi o imagine clară despre cum vreţi să arate locuinţa în final.

Într-o locuinţă, bucătăria este una dintre cele mai intens folosite încăperi, fiind supusă sistematic la schimbări de temperatură, umiditate sporită, risc de murdărire şi din aceste considerente pe lângă plăcile de faianţă şi alte finisaje moderne, folosite în placarea diverselor zone din bucătărie, foarte importantă este alegerea vopselei potrivite pen-tru zugrăvirea pereţilor şi a tavanului.

Una dintre principalele probleme legate de ale-gerea vopselei pentru finisarea bucătăriei este culoarea. Trebuie de remarcat că tipul şi calita-tea vopselei sunt mai importante decât nuanţa ei, mai ales pentru o încăpere unde se pregătesc regulat bucate şi unde riscul pătării cu diverse produse, inclusiv cu grăsime, este foarte mare.

Un alt aspect nu mai puţin important, care nu trebuie ignorat, este calitatea instrumentelor uti-lizate la aplicarea vopselelor. Calitatea inferioară a acestora se va reflecta nemijlocit asupra calită-ţii zugrăvelii finale. Oricât de bune şi de calitative ar fi materialele de vopsire, nu veţi fi mulţumit de ele, dacă veţi vedea urme sau chiar fire de pensu-lă pe pereţi, tavanul proaspăt vopsit.

Actualmente sunt recunoscute şi utilizate pe larg două categorii de vopsea: vopseaua lava-bilă şi vopseaua pe bază de ulei. Pentru a face o alegere cât mai potrivită la procurarea materia-lelor pentru finisarea şi decorarea pe un termen lung a încăperilor unui apartament, este bine-venit să cunoaştem caracteristicile de calitate ale categoriilor de vopsea menţionate.

Vopseaua pe bază de ulei se împarte în mai multe tipuri şi poate fi aplicată pe o varietate foarte mare de suprafeţe – pereţi, tavane, lemn, metal, sticlă etc.: vopseaua lucioasă este cel mai durabil tip de

vopsea pe bază de ulei, fiind extrem de rezis-tentă la pătare şi murdărire şi este con-siderată a fi potrivită în finisarea interi-

oarelor cu un grad înalt de uzură: bucătării, băi, grupuri sanitare, holuri. Din păcate, din cauza luciului puternic acest tip de vopsea scoate în evidenţă chiar şi cele mai mici imperfecţiuni ale suprafeţei pe care este aplicată;

vopseaua semilucioasă formează după us-care un strat impermeabil, tare şi rezistent la pete şi uzură. În cazul în care suprafaţa este perfect netedă, această vopsea poate fi ale-gerea potrivită în finisarea pereţilor din încă-perile intens folosite, cum ar fi baia, bucătă-ria, holul sau camera copiilor, dar şi în finisa-rea pieselor de mobilier din lemn sau metal;

vopseaua satinată este mai puţin lucioasă, dar şi mai puţin rezistentă la uzură. De regulă, acest tip de vopsea se alege pentru finisarea uşilor, carcaselor ferestrelor, pereţilor din în-căperile mai puţin utilizate, fiind uşor de cu-răţat şi de întreţinut;

vopseaua mată este foarte bună pentru ca-muflarea imperfecţiunilor de pe pereţi şi tava-ne. Însă, spre deosebire de vopselele lucioase, se curăţă mult mai greu, fiind recomandată pentru finisarea încăperilor mai puţin expuse la murdărire, cum ar fi livingul, dormitorul etc.

Vopseaua lavabilă pentru interior este un pro-dus pe bază de răşini acrilice, diluabil cu apă şi se împarte în 3 categorii distincte: semilavabilă, lavabilă şi superlavabilă. Diferenţa dintre aceste trei categorii de vopsea se face în funcţie de re-zistenţa la spălare şi luciu. Acest tip de vopsea poate fi aplicat cu uşurinţă pe pereţii din ghips, beton sau zidărie, iar important este faptul că la alegerea acestei categorii de vopsea trebuie să ţinem cont de următoarele caracteristici: gradul de lavabilitate (rezistenţa la spălare), puterea de acoperire, timpul de uscare, modul de aplicare, tehnologia de preparare etc.

Pe lângă cele 3 categorii principale de vopsea lavabilă pentru interior, în ultimii ani pe piaţă au

apărut vopsele lavabile din compoziţia cărora fac parte şi aditivi speciali, fiind

CRONICA42

recomandate pentru finisarea încăperilor cu grad mare de uzură, expunere la umiditate sau murdărire: vopseaua lavabilă cu teflon conferă protec-

ţie împotriva petelor şi a zgârieturilor, este ideală pentru finisarea bucătăriilor, camere-lor pentru copii etc.;

vopseaua lavabilă cu latex cu grad foarte bun de acoperire şi rezistentă la frecare asigură o ca-litate ideală, fiind aplicată într-un singur strat;

vopseaua lavabilă cu rezistenţă sporită la îngălbenire şi frecare;

vopseaua lavabilă cu aditivi împotriva for-mării mucegaiului, recomandată pentru fini-sarea încăperilor constant expuse la umidita-te: baia, bucătăria, subsolul etc.

Pentru a asigura o ambianţă plăcută şi confort binemeritat în propria locuinţă, este foarte im-portant să respectaţi unele reguli de bază în ca-zul procurării şi utilizării materialelor de finisare:- nu utilizaţi materiale de finisare cu proprie-

tăţi nestandardizate, îndeosebi adezivi, ten-cuială, vopsele, lacuri etc. care se usucă rapid, ele pot servi drept sursă de degajări de sub-stanţe chimice toxice;

- urmăriţi să se respecte strict schema tehnolo-gică şi succesiunea de acoperire (prelucrare) a încăperilor din locuinţă cu diverse materia-le şi articole de finisare;

- procuraţi doar materiale care dispun de cer-tificate de conformitate şi avize sanitare, care asigură calitatea şi inofensivitatea acestora, ci-tiţi cu atenţie instrucţiunile de pe ambalaj sau etichetă şi respectaţi domeniile de utilizare;

- nu procuraţi vopsea, lacuri care conţin plumb, fenol, toluen sau acetonă, studiaţi cu atenţie componenţa, respectaţi măsurile de avertizare, reduceţi la minim contactul cu aceste produse;

- procuraţi materiale de finisare de la producă-tori sau importatori deja recunoscuţi pe piaţa autohtonă, în centre comerciale specializate şi autorizate;

- pentru evitarea problemelor ulterioare, întot-deauna angajaţi meşteri cu experienţă, licen-ţiaţi, care v-au fost recomandaţi şi ale căror lucrări pot fi analizate;

- intraţi în apartamentul recent renovat peste 2-3 săptămâni, perioadă în care multe combi-naţii chimice, mirosuri specifice şi neplăcute se reduc la minimum.

In Memoriam

sfaturi sănătoaseVA L E R I A N A

Valeriana, numită popular şi odolean, este cea mai folosită plantă medicinală din lume. Creşte la întâmplare şi înfloreşte din luna mai până în luna septembrie. Planta are acțiune sedativă, antidepresivă, relaxantă şi calmantă atât asupra sistemului nervos, cât şi a celui muscular. Da-torită efectelor sale terapeutice, este utilizată în tratarea tulburărilor emoționale, precum şi a bolilor fizice asociate lor. Ceaiul de valeriană este recomandat persoanelor depresive, în cazuri de nevroze, obsesii, tuse nervoasă, migrene, crize astmatice, amețeli şi boli cronice ale pielii. Celor care adorm foarte greu li se recomandă să consume o cană de ceai de valeriană înainte de cul-care. Planta poate fi folo-sită sub formă de infuzie, pulbere şi tinctură, care poate fi preparată şi în condiții casnice. Valeri-

ana acționează şi la nivelul sistemului cardiovas-cular, în caz de hipertensiune arterială, tahicar-die, palpitații, nevroze cardiace apărute pe fon de stres sau spaimă. Este un remediu cunoscut în cazul bolilor aparatului digestiv, contribuind la combaterea tulburărilor digestive dureroase, co-licilor stomacale de natură nervoasă, stărilor de vomă şi dizenteriei la copii. Valeriana acționează prin calmarea sindromului premenstrual, în ca-zul durerilor de sâni şi de ovare. Preparatele din valeriană sunt contraindicate copiilor sub 18 ani, hipotensivilor şi persoanelor tratate cu sedati-ve, deoarece există riscul depresiei cardiorespi-ratorii, scăderii puterii de reacție. În produsele alimentare, uleiul de valeriană este utilizat ca aromatizant pentru băuturile alcoolice (lichio-ruri, bere), băuturile nealcoolice şi produsele

conservate din carne. Extractele din valeriană sunt folosite la prepara-

rea unor produse farmaceutice cu acțiune sedativă sau în compoziții

odorante de tip oriental.

CRONICA 43

In Memoriam

Ion DumItraşIon Dumitraş a rămas în memoria celor care l-au cunoscut ca un talentat conducător şi excelent organizator în domeniile de activitate încredin-ţate, între care Serviciul Sanitaro-Epidemiologic Republican şi Societatea Crucea Roşie din Repu-blica Moldova.

S-a născut la 3 aprilie 1939 în satul Pivniceni, raionul Donduşeni, în familia de ţărani şi buni gospodari a lui Pavel şi a Mariei Dumitraş. A fost unul la părinţi, fiind educat în spiritul dragostei de tată şi de mamă, de neam şi de meleagul na-tal, de respect pentru credinţa strămoşească. A rămas fidel acestor calităţi nobile pe tot parcur-sul vieţii şi activităţii sale.

Încă din fragedă tinereţe demonstra o insistenţă de invidiat pentru învăţătură şi activitate obşteas-că. În anul 1954 a terminat cu eminenţă 7 clase ale şcolii din Corbu, satul de baştină al părinţilor, şi în baza notelor foarte bune, fără examene de admi-tere, a fost înmatriculat la Secţia de felceri sanitari a Şcolii de felceri şi moaşe din Bălţi, fiind numit şef al grupei. În anul 1957, fără examene de admitere, a fost promovat la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău, unde şi-a continuat studiile, până în anul 1963, la Facultatea de Pediatrie. Concomi-tent, a fost antrenat în activitatea diferitor orga-nizaţii obşteşti. După absolvirea facultăţii alege domeniul ştiinţei medicale şi devine doctorand la Catedra Igiena generală. Numai peste 2 ani de studii, în 1965, este transferat la aspirantură fără frecvenţă şi desemnat în funcţia de şef Secţie igi-enă, apoi, din 1967, - de medic-şef adjunct la Sta-ţia Sanitaro-Epidemiologică Republicană (SSER). A deţinut această funcţie până în aprilie 1976, re-marcându-se prin rezultate importante în dome-niul supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat.

Activitatea de mai departe a lui Ion Dumitraş a fost legată de Societatea Crucea Roşie din re-publică. Fiind ales în funcţia de preşedinte, mai bine de 22 de ani a făcut faţă cu brio tuturor provocărilor legate de activitatea acestei or-ganizaţii internaţionale de caritate. Talentul lui

organizatoric, abilitatea de a lega şi menţine re-laţii strânse de colaborare cu diverse organizaţii şi instituţii publice, inclusiv de peste hotare, au fost apreciate la justa valoare. Ion Dumitraş a fost de nenumărate ori conducător al delegaţi-ilor Societăţii Crucea Roşie din fosta URSS, care au vizitat Republica Cehoslovacia, Laos, Viet-nam, Mali, Elveţia, Nicaragua, Mexic.

Activitatea şi aportul său la perfecţionarea for-melor şi metodelor de dirijare a aparatului Co-mitetului Central şi a societăţilor teritoriale de Cruce Roşie, îndeplinirea planurilor-sarcini ale Executivului Uniunii Societăţilor de Cruce Roşie de pregătire a populaţiei pentru îngrijirea bol-navilor la domiciliu, a echipelor şi posturilor sa-nitare, organizarea de donări gratuite de sânge au fost remarcate şi apreciate înalt de organele de resort din republică şi de cele internaţionale. Pentru devotament cauzei profesionale şi pen-tru rezultatele obţinute în activitatea sa, Ion Du-mitraş a fost decorat cu Ordinul de Onoare, me-dalia Pentru vitejie în muncă, insignele Eminent al Ocrotirii Sănătăţii şi N. I. Pirogov, Insigna de Onoare a Crucii Roşii, diplome şi premii ale Exe-cutivului Uniunii Societăţilor de Cruce Roşie etc., iar pentru contribuţia adusă la dezvoltarea eco-nomiei naţionale a URSS – cu medalia de bronz.

La 21 martie 1989, în plenul Executivului Uniu-nii Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din fosta URSS, Ion Dumitraş a fost ales deputat al poporului din partea organizaţiilor obşteşti.

Petru IarovoI, dr. hab. med., profesor, viceministru

al Sănătăţii în anii 1963-1973,

Boris ruSnac,dr. med., medic-şef al SSEr în anii 1964-1969

CRONICA44

Dacă doriţi să primiţi revista „cronica sănătăţii Publice”, ne puteţi scrie pe adresa de e-mail: presa.csp.chisinau@ms.md •  sainistor@cnsp.md

sau contacta la tel.: (0 22) 574 371, 574700

Puteți adresa întrebări Serviciului de Supraveghere de Stata Sănătății Publice la următorul e-mail: iurie_pinzaru@cnsp.md

Răspunsurile la întrebările D-voastră vor fi publicate în numerele următoare.

Putem fi siguri că vaccinurile folosite în Republica Moldova sunt de calitate şi inofensive?

Aliona S., Stăuceni

Laura Ţurcan, şef Secţie epidemiologia boli-lor prevenibile prin vaccinări, dr. med., CNSP:

- Da, desigur. Vaccinurile moderne, folosite în Repu-blica Moldova, sunt sigure şi eficiente. Ţara noastră beneficiază de vaccinuri de calitate verificată, pro-curate prin intermediul Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), care facilitează procurările de vaccinuri. Guvernul Republicii Moldova cumpă-ră vaccinuri şi direct de la producători, prin inter-mediul Agenţiei de Achiziţii Publice. Toate aceste vaccinuri sunt verificate şi aprobate pentru utiliza-re de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi corespund tuturor standardelor internaţionale.

Ca oricare alt medicament, în cazuri rare vacci-nurile provoacă anumite reacţii ale organismului copilului. De obicei, acestea sunt neînsemnate: inflamaţie pe locul injecţiei sau creşterea tempe-raturii până la 38oC. Reacţiile adverse severe sunt extrem de rare. Cereţi medicului de familie sau asistentei medicale să vă explice mai amănunţit despre posibilele reacţii la vaccinuri. Lucrul cel mai important însă este să conştientizăm urmă-torul lucru: contractarea unei boli infecţioase, prevenibilă prin vaccin, este cu mult mai pericu-loasă pentru sănătatea şi viaţa copilului, decât reacţiile adverse posibile după administrarea lui.

Autorităţile din domeniul sănătăţii au cea mai se-rioasă atitudine faţă de securitatea vaccinurilor. Comitete speciale de experţi examinează fiecare caz de reacţie adversă severă, însă astfel de ca-zuri, pe toată perioada vaccinării copiilor în Re-publica Moldova, au fost înregistrate foarte rar.

De remarcat că unul din domeniile sănătăţii pu-blice, în care controlul calităţii şi siguranţei este extrem de riguros, ţine de imunizarea copiilor. Fiţi siguri: vaccinurile sunt produse inofensive şi de calitate înaltă, cărora li se aplică cele mai înal-te standarde de siguranţă şi inofensivitate.

Dacă frecvenţa la grădiniţă este de 7-8 copii din 36, câţi sunt în grupă, şi ceilalţi stau acasă cu viroză acu-tă, se poate declara stare de carantină în grupă? Este cazul să fie închisă grupa în astfel de situaţii?

Mariana R., Chişinău

Tamara Mînăscurtă, medic epidemiolog, Sec-ţia epidemiologia bolilor aerogene preveni-bile prin vaccinări:

- La primirea informaţiei de urgenţă despre înregis-trarea cazului de boală infecţioasă în IMSP din muni-cipiul Chişinău, se iau imediat măsurile antiepidemi-ce necesare pentru prevenirea răspândirii infecţiei în colectivul de copii. La înregistrarea cazurilor de in-fecţii acute ale căilor respiratorii superioare, precum şi a altor cazuri cu suspecţie de boală infecţioasă, în grupa frecventată de copilul bolnav se instituie su-praveghere medicală şi nu se instalează carantină.

Carantina constă în izolarea unei persoane sau a unei colectivităţi, care a fost în contact cu un bolnav extrem de contagios, de exemplu, ciumă, holeră. Dacă în instituţiile preşcolare se înregis-trează cazuri de viroze, administraţia obligatoriu trebuie să întreprindă măsurile antiepidemice de rigoare, inclusiv cele prescrise de Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice.

Copiii pot să nu frecventeze grădiniţa şi din alte mo-tive, despre care părinţii sunt obligaţi să informeze instituţia dată din prima zi în care a lipsit copilul.