revista saptama juridica 2010

Săptămâna Juridică

Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Anul II ▪ Nr. 3

Preţ: 8 lei

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Consiliu ştiinţifi c

Monna Lisa BELU MAGDO

Pavel PERJU

Gheorghe BUTA

Director editorial

Adriana PENA

Litterisinternational

Din cuprins

Pavel PERJU›› Termen de decădere substanţial. Punct de pornire

Delia PURICE›› Individualizarea pedepsei

Gabriel Adrian NĂSUI ›› Obligaţia de informare în cazul raportului juridic medic-pacient

›› Acţiune în uzucapiune. Cerere adiţională de constatare a nulităţii actului de expropriere. Schimbarea temeiul de drept de către in-stanţă. Consecinţe

›› Închiriere imobil. Refacturarea utilităţilor către locator. Regim fis-cal aplicabil

›› Somaţie de plată. Cerere în anulare. Instanţă competentă

›› Clauză compromisorie. Reclamantă aflată în procedura falimen-tului. Capacitate de exerciţiu

›› Suspendarea contractului de muncă. Punerea în mişcare a acţiunii penale. Inadmisibilitate

›› Caracterul real al reorganizării societăţii, condiţie prevăzută de art. 65 C. muncii. Inaplicabilitatea art. 74 lit. d) C. muncii la con-cedierea întemeiată pe dispoziţiile art. 65. C. muncii

›› Reabilitare. Instanţă militară care a judecat cauza în primă instanţă. Condamnat care nu are calitatea de militar. Instanţă civilă. Instanţa competentă

18-24 ianuarie 2010

Apare în fi ecare joi

2

Cuprins IndexA

Antecedente penale .......................................20Anularea hotărârii Adunării Generale Ordinare .... 9Arbitraj ............................................................. 8

CCalitatea de militar ........................................23Capacitate de exerciţiu .................................... 8Cerere în anulare .............................................. 6Cheltuieli privind formarea profesională .....13Circumstanţe agravante ................................20Clauză compromisorie ..................................... 8Competenţă ...................................................... 6Competenţă materială ...............................8, 23Competenţă teritorială .................................... 7Concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului .....................................11Con! ict negativ de competenţă ................7, 23Consiliu de administraţie ................................ 9Contract de muncă .........................................13

DDecădere .........................................................14Declinare de competenţă ................................. 6Deducere TVA ................................................16Despăgubiri ....................................................13Dobândă .........................................................17Drept de proprietate ........................................ 4

EExcepţie de prematuritate ..............................14Executor judecătoresc .......................................7Expropriere .......................................................5

FFaliment ........................................................... 8

GGradul de pericol social ..................................20

IImobil preluat abuziv de stat ........................... 4Individualizarea pedepsei ..............................20Informarea pacientului ..................................18Instanţă civilă ................................................23Instanţă militară ............................................23

ÎÎnchiriere imobil ............................................16

continuarea pe pagina următoare »continuarea pe pagina următoare »

Imobile preluate în mod abuziv de stat. Restituirea imobilului preluat în mod abuziv de stat. Proprietate ex tra tabulară. Proba dreptului de proprietate « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1058 din 5 februarie 2009 _______________________4

Proprietate. Acţiune în uzucapiune. Cerere adiţională de constatare a nulităţii actului de expropriere. Schimbarea temeiul de drept de către instanţă. Consecinţe « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2019 din 24 februarie 2009 ______________________5

Proceduri speciale. Somaţie de plată. Cerere în anulare. Instanţă competentă « Curtea de Apel Timișoara, secţia comercială, decizia nr. 33 din 12 august 2009 __________6

Competenţă. Acţiune prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a unui proces-verbal emis de executorul judecătoresc. Natura litigiului. Competenţă teritorială « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelec tu-ală,decizia civilă nr. 929 din 2 februarie 2009 __________7

Arbitraj. Clauză compromisorie. Reclamantă a! ată în procedura falimentului. Capacitate de exerciţiu « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 439 din 12 februarie 2009 _____8

Societăţi comerciale. Modi6 carea remuneraţiei supli-mentare pentru membrii Consiliului de administraţie « I.C.C.J., secţia comerciaclă, decizia nr. 1365 din 8 mai 2009 __9

Contracte de muncă. Suspendarea contractului de mun ca. Punerea în mișcare a acţiunii penale. Inad-misibilitate « Curtea de Apel București, secţia a VII-a civilă, decizia civila nr. 4639R din 22 iunie 2009 ______10

Concedieri. Caracterul real al reorganizării so cie tăţii, condiţie prevăzută de art. 65 C. muncii. Inaplicabilitatea art. 74 lit. d) C. muncii la concedierea întemeiata pe dis-

3

MMajorări de întârziere ....................................17Marcă ....................................................... 14, 15Modalitate de calcul a prejudiciului ...............15

NNulitate absolută .................................. 5, 7, 13

OObligaţia de informare .................................. 18Operaţiuni imobiliare accesorii .................... 16

PPlângere penală împotriva salariatului ........ 10Pregătire practică .......................................... 13Prejudiciu ....................................................... 15Prezumţie de proprietate .................................4Principiul legalităţii ..........................................6Proba dreptului de proprietate ........................4Proprietate extratabulară ................................4

RRaport juridic medic-pacient ........................ 18Reabilitare ...................................................... 23Recidivă .......................................................... 20Regim 6 scal aplicabil ..................................... 16Regim mixt de impozitare ............................ 16Registrul Naţional al Mărcilor ...................... 14Remuneraţie suplimentară ..............................9Reorganizarea societăţii ................................ 11Rezoluţiune ................................................... 13

SSemn distinctiv .......................................................15Somaţie de plată .......................................................6Suspendarea contractului individual de muncă ...10

TTaxă autoturisme .......................................... 17Temei de drept ..................................................5Termen suspensiv ......................................... 14

UUzucapiune .......................................................5

VVenituri din chirii .......................................... 16

Cuprins (continuare)po ziţiile art. 65. muncii « Curtea de Apel București, sec-ţia a VII-a civilă, decizia nr. 4629 din 22 iunie 2009 ____11

Contracte de muncă. Constatarea nulităţii clauzelor din con trac tul individual de muncă privind for marea profesională. Distincţie faţă de rezoluţiune. Dovada cheltuielilor « Curtea de Apel București, secţia a VII-a civilă, decizia nr. 4481 din 17 iunie 2009 _____________13

P I

Termen de decădere substanţial. Punct de pornire « Pavel PERJU ___________________________________14

Marcă. Semn distinctiv. Înţeles. Încălcarea drep tu lui la marcă. Modalitatea de calcul a prejudiciului « I.C.C.J, secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 7041 din 12 iunie 2009 ________________________15

Impozite și taxe. Închiriere imobil. Refacturarea uti li tă ţilor către locator. Regim 6 scal aplicabil « Curtea de Apel Ploiești, secţia comercială și de con ten cios administrativ și fiscal, decizia nr. 918 din 7 octombrie 2009 _________16

Dobânzi. Dobânda datorată în cazul restituiri sumei plătite cu titlu de taxă specială pentru autoturisme « Curtea de Apel Iași, secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 58 din 9 februarie 2009 ___________17

Obligaţia de informare în cazul raportului juridic medic-pacient « Gabriel Adrian NĂSUI ___________________18

Individualizarea pedepsei. « Delia PURICE ___________20

Reabilitare. Instanţă militară care a judecat cauză în pri-mă instanţă. Condamnat care nu are calitatea de militar. Instanţă civilă. Instanţa competentă « I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1555 din 5 octombrie 2009 ______23

4Săptămâna Juridică nr. 3/2010 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Imobile preluate în mod abuziv de stat

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1058 din 5 februarie 2009

Dreptul de proprietate poate ' dovedit prin orice înscris constatator, printr-un act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, translativ sau declarativ și care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.

Legiuitorul, ţinând seama de contextul socio-istoric al perioadei incidente a constituit prin art. 24 o prezumţie relativă simplă în favoarea persoanelor îndreptăţite în sensul că în absenţa unor probe contrare se consideră că persoana individualizată în actul normativ a deţinut imobilul sub nume de proprietar, existenţa și întinderea dreptului de proprietate ' ind cea înscrisă în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în execuţie măsura preluării abuzive.

Speţa: Reclamanţii M.E., M.F.G. și M.R.P.M. au solicitat în contradictoriu cu intimaţii orașul Predeal și Primarul orașului Predeal ca în urma probelor ce se vor administra să pronunţe o sentinţă prin care să anuleze dispoziţia nr. 138 din 7 februarie 2007, să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Predeal, înscris în C.F. nr. 18046 Brașov sub nr. top 13489/8 și intimaţii să 5 e obligaţi să respecte stăpânirea materială a contestatorilor asupra acestui imobil.

În motivare au arătat că la data de 18 iunie 1937 O.G. în calitate de cumpărător și I.C. în calitate de vânzător au încheiat un contract de vânzare-cumpărare privind terenul din Predeal înscris în Cartea funciară nr. 18046 Brașov sub nr.top 13489/8.

Terenul a 5 gurat în Cartea funciară pe numele G.C. și nici vânzătorul I.C., 5 ul acestuia, nici cumpărătorul O.G. nu s-au înscris în Cartea funciară. El a fost posedat în mod public de O.G. și soţia V. și preluat abuziv de stat care s-a înscris în Cartea funciară.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 M.P.R. (decedat, succesorii 5 ind reclamanţii din cererea de chemare în judecată) în calitate de unic moștenitor al V.G. a adresat orașului Predeal, în temeiul acestei legi o noti5 care solicitând restituirea în natură a imobilului cu nr. top 13489/8. Noti5 carea a fost respinsă cu motivarea că în cartea funciară anterior statului nu 5 gura O.G. ci C.G.

Reclamanţii au arătat că decesul antecesorului lui I.C. (G.C.) precum și perfectarea actului de vânzare cumpărare dintre I.C. și O.G. au avut loc anterior intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 115/1938, deci conform principiului tempus regit actum acest act normativ nu este aplicabil în speţă.

Statul este dobânditor de rea credinţă, și a deţinut fără titlu imobilul, iar prin mecanismul comparării titlurilor posesorul anterior, deși neînscris în cartea funciară, are câștig de cauză în raport cu persoana care are un titlu ne valabil asupra imobilului.

Reclamanţii au mai arătat că sunt îndreptăţiţi la restituirea imobilului ca efect al uzucapiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 379/S din 29 iunie 2007 Tribunalul Brașov a respins ca nefondată contestaţia.

Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au formulat apel.

Sentinţa este criticată pentru că în mod greșit a reţinut că reclamanţii tind la constituirea unui drept de proprietate asupra imobilului, când, în realitate, ei solicită constatarea calităţii de proprietari.

Prin decizia nr. 177 Ap din 4 decembrie 2007 Curtea de Apel Brașov, secţia civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că noti5 carea a fost respinsă corect deoarece titularul noti5 cării nu a făcut dovada conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 că el sau antecesorul a deţinut proprietatea asupra imobilului la data preluării abuzive. Compararea de titluri sau prescripţia achizitivă exced cadrului legislativ statuat prin Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenţii reclamanţi critică decizia arătând că instanţa de apel a avut aceeași abordare greșită ca a instanţei de fond care a considerat că noti5 carea este inadmisibilă și a respins contestaţia fără a cerceta fondul pricinii. Contestatorii au solicitat

(cuvinte cheie: drept de proprietate, imobil preluat abuziv de stat, prezumţie de proprietate, proba dreptului de proprietate,

proprietate extratabulară)

Restituirea imobilului preluat în mod abuziv de stat. Proprietate ex tra tabulară. Proba dreptului de proprietate

Legea nr. 10/2001 Decretul-lege nr. 115/1938

5Săptămâna Juridică nr. 3/2010» Litteris International

Drept civil

să se constate calitatea actuală de proprietari. Compararea titlurilor este un mecanism de probă a dreptului de proprietate, putând 5 utilizat în cadrul oricărei proceduri în care trebuie dovedit un asemenea drept. La fel și uzucapiunea. Dreptul de proprietate extratabulară nu poate 5 ignorat, producând aceleași efecte ca și un drept de proprietate tabulară.

Recursul este fondat și va 5 admis pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile pre-luate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 de-cembrie 1989, sunt îndreptăţite la măsurile reparatorii pre văzute de lege persoanele 6 zice, proprietari ai imo-bilelor la data preluării abuzive a acestora.

Rezultă deci că o condiţie esenţială pentru aplicarea dispoziţiilor legii de reparaţie este aceea ca solicitantul să 6 avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat.

Dreptul de proprietate poate 6 dovedit prin orice înscris constatator, printr-un act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, translativ sau declarativ și care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.

Legiuitorul, ţinând seama de contextul socio-istoric al perioadei incidente a constituit prin art. 24 o prezumţie rela tivă simplă în favoarea persoanelor îndreptăţite în sen sul că în absenţa unor probe contrare se consideră că persoana individualizată în actul normativ a deţinut imo-bilul sub nume de proprietar, existenţa și întinderea drep-tului de proprietate 6 ind cea înscrisă în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în execuţie măsura preluării abuzive.

Reclamanţii au dovedit că actul de vânzare-cumpărare și decesul lui G.C. au avut loc anterior intrării în vigoare

a Decretului-lege nr. 115/1938 și că imobilul a fost posedat în mod public de O.G. și soţia sa.

Potrivit Decretului-lege nr. 115/1938 drepturile reale puteau 6 dobândite numai prin înscrierea lor în cartea funciară.

Din ansamblul prevederilor acestui act normativ rezultă însă că dreptul real constituit prin convenţie, dar neînscris în Cartea Funciară este opozabil atât părţilor contractante cât și terţilor care au luat cunoștinţă de existenţa lui.

Deși autorul reclamanţilor nu și-a înscris dreptul de proprietate în C.F., totuși moștenitorii săi au calitatea de persoane îndreptăţite câtă vreme legea de reparaţie permite ca dovada dreptului de proprietate să se facă inclusiv cu înscrisuri sub semnătură privată.

În raport de aceste considerente și analizând actele și lucrările dosarului rezultă că situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită.

Se impune completarea materialului probator, să se determine semni6 caţia înscrierii în C.F. a statului, motivele acestei înscrieri, motivele inexistenţei altor menţiuni, respectiv a înscrierilor cu privire la antecesorul reclamanţilor.

Proprietate

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2019 din 24 februarie 2009

(cuvinte cheie: uzucapiune, expropriere, temei de drept, nulitate)

Acţiune în uzucapiune. Cerere adiţională de constatare a nulităţii actului de ex-pro priere. Schimbarea temeiul de drept de către instanţă. Consecinţe

C. civ., art. 1890Legea nr. 33/1994

Reclamanta a învestit prima instanţă cu o acţiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui teren prin uzucapiune.

Faptul că ulterior a prezentat solicitarea de constatare a nulităţii actului de expropriere ca pe o cerere adiţională, nu îndrituia instanţele să o considere ca 6 ind un capăt de cerere distinct, întrucât instanţele ordinare nu pot decât pe cale incidentală să analizeze legalitatea unui act normativ. În realitate, prin invocarea nulităţii actului de expropriere, reclamanta a folosit un argument suplimentar la motivele de fapt și de drept deja invocate prin cererea introductivă de instanţă, pentru a convinge de temeinicia pretenţiei sale.

În aceste condiţii, cali6 când cererea reclamantei ca 6 ind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994,

instanţele de fond s-au pronunţat cu privire la altceva decât li s-a cerut, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţii Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, și a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că ele nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În consecinţă, recursul a fost admis, casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare.

DREPT CIVIL


Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Proceduri speciale

Curtea de Apel Timișoara, secţia comercială, decizia nr. 33 din 12 august 2009

(cuvinte cheie: somaţie de plată, cerere în anulare, competenţă, principiul legalităţii, declinare de competenţă)

Somaţie de plată. Cerere în anulare. Instanţă competentă

C. proc. civ., art. 1, art. 2 pct. 1 lit. a)O.G. nr. 5/2001, modificată, art. 8

Împotriva ordonanţei care conţine somaţia de plată debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, cererea urmând să ' e soluţionată de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Acţiunea iniţială prin care creditorul a solicitat emiterea unei ordonanţe care să conţină somaţia debitorului pentru plata sumei pretinse ' ind admisă de către judecătorie, este evident că și cererea în anularea acestei hotărâri judecătorești este de competenţa de soluţionare a aceleiași instanţe, sesizarea instanţei pretins competente, prin declinarea competenţei de soluţionare a căii de atac, ' ind inadmisibilă în raport de principiul legalităţii consacrat de art. 129 din Constituţia României.

Speţa: Prin ordonanţa nr. 19 din 7 ianuarie 2009 Judecătoria Lugoj a admis în parte cererea societăţii creditoare SC C. SRL Lugoj somând debitoarea SC S. SA Timișoara ca, în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, să plătească reclamantei suma de 142.629,47 lei, respingând restul pretenţiilor ca 5 ind neîntemeiate. Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași judecătorii, debitoarea SC S. SA Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea SC C. SRL Lugoj, anularea ordonanţei nr. 19 din 7 ianuarie 2009 cu motivarea că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale, valoarea obiectului cererii creditoarei 5 ind mai mare de 100.000 lei, ceea ce atrăgea competenţa tribunalului.

Prin sentinţa civilă nr. 593 din 6 aprilie 2009 Judecătoria Lugoj a declinat competenţa soluţionării cererii în anulare în favoarea Tribunalului Timiș, raportat la dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 5/2001, coroborat cu cele ale art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 541/P.I. din 2 iunie 2009 Tribunalul Timiș a reţinut, la rândul său, că este necompetent să soluţioneze pricină întrucât art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 5/2001 statuează că cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Potrivit art. 2 din același act normativ, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, judecătorul veri5 când din o5 ciu competenţa instanţei învestite. Împrejurarea că, în cauză, debitoarea a susţinut încălcarea normelor de competenţă materială în judecarea cererii de emitere a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată nu modi5 că competenţa în soluţionarea cererii în anulare. Orice critică vizând ordonanţa atacată, inclusiv aceea că prima instanţă a omis a-și veri5 ca competenţa, este supusă cenzurii aceleiași instanţe ce a pronunţat ordonanţa atacată, nicidecum instanţei care, în opinia reclamantei debitoare, ar 5 fost competentă în soluţionarea în primă instanţă a cererii de chemare în judecată. Nimic nu împiedică instanţa învestită cu cererea în anulare să constate că prima instanţă a încălcat normele imperative de competenţă și, pe cale de consecinţă, să anuleze ordonanţa atacată și să decline competenţa soluţionării cererii. O altă interpretare a dispoziţiilor art. 8 din O.G. nr. 5/2001, precum cea adoptată de judecătorie, are drept consecinţă privarea părţii de un grad de jurisdicţie, sesizarea instanţei competente în baza art. 2 din ordonanţă, prin declinarea competenţei de soluţionare a căii de atac, 5 ind inadmisibilă în raport de principiul legalităţii consacrat de prevederile art. 129 din Constituţia României. Ca atare, constatând ivit conB ictul negativ de competenţă, tribunalul a trimis dosarul spre soluţionare la Curtea de Apel Timișoara în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 33 din 12 august 2009 Curtea de Apel Timișoara a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Lugoj, căreia i-a trimis dosarul spre soluţionare, având în vedere următoarele considerente:


Drept procesual civil

În mod corect tribunalul a apreciat că litigiul de faţă având ca obiect cerere în anularea ordonanţei care conţine somaţia debitoarei SC S. SA Timișoara pentru plata către creditoarea SC C. SRL Lugoj, în termen de 10 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a sumei de 142.629,47 lei, este de competenţa Judecătoriei Lugoj motivat de împrejurarea că, potrivit art. 8 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cu modi6 cările ulterioare, împotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, cererea urmând să 6 e soluţionată de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Acţiunea iniţială prin care societatea creditoare a solicitat emiterea unei ordonanţe care să conţină somaţia debitoarei SC S. SA Timișoara pentru plata, în maximum 30 de zile, a sumei de 142.629,47 lei reprezentând contravaloare marfă, precum și 6.607,57 lei majorări de întârziere a fost admisă în parte de către Judecătoria Lugoj prin ordonanţa nr. 19 din 7 ianuarie 2009. Ca atare, este evident că și cererea în anularea acestei hotărâri judecătorești este de competenţa de soluţionare a aceleiași instanţe, orice altă interpretare a textului alin. (2) al art. 8 din legea-cadru având drept

consecinţă privarea părţilor de un grad de jurisdicţie, lucru care nu poate 6 acceptat.

Împrejurarea, reală de altfel, că în cauză debitoarea invocă ca motiv de anulare a hotărârii pronunţate de judecătorie încălcarea normelor de competenţă mate-rială în soluţionarea cererii de emitere a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată nu modi6 că competenţa de judecare a cererii în anulare pentru simplul motiv că atâta vreme cât în procesul de emitere a somaţiei de plată nu s-a invocat nici de către debitor, și nici de instanţă, din o6 ciu, în temeiul alin. (3) al art. 2 din O.G. nr. 5/2001, modi6 cată, excepţia de necompetenţă materială, se prezumă că pricina era de competenţa judecătoriei și nu a tribunalului. Abia cu ocazia soluţionării cererii în anulare, judecătorul învestit va putea să analizeze criticile invocate de către debitor și, dacă le va găsi întemeiate, va putea să anuleze ordonanţa atacată, urmând ca ulterior să sesizeze tribunalul ca instanţă competentă material să judece acţiunea iniţială, sesizarea instanţei pretins competente în baza art. 2 din ordonanţă, prin declinarea competenţei de soluţionare a căii de atac, 6 ind inadmisibilă în raport de principiul legalităţii consacrat de art. 129 din Constituţia României, cum în mod corect a reţinut și tribunalul.

DREPT PROCESUAL CIVIL

Competenţă

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 929 din 2 februarie 2009

(cuvinte cheie: nulitate absolută, executor judecătoresc, competenţă

teritorială, confl ict negativ de competenţă)

Acţiune prin care se solicită cons ta tarea nulităţii absolute a unui proces-verbal emis de executorul jude că to resc. Natura litigiului. Competenţă teritorială

C. proc. civ., art. 22 alin. (3), alin. (5), art. 399 alin. (1), art. 400 alin. (1)

În cazul acţiunii prin care se contestă un proces verbal întocmit de către Birou de executori judecătorești de pe lângă Judecătoria P. și se solicită constatarea nulităţii absolute a acestuia, procesul verbal în discuţie 6 ind de fapt un act ce s-a emis cu ocazia executării silite, deci un act de executare, devin incidente dispoziţiile art. 399 alin.(1) și art. 400 alin.(1) C.proc.civ., ceea ce înseamnă că este vorba despre o contestaţie la executare și nu de

o acţiune în constatarea nulităţii absolute a procesului verbal.

În raport de dispoziţiile textelor menţionate, ra-por tat la natura litigiului – contestaţie la executare – com petenţa de soluţionare revine din punct de vedere teritorial instanţei de executare.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Arbitraj

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 439 din 12 februarie 2009

(cuvinte cheie: clauză compromisorie, arbitraj, capacitate de exerciţiu, competenţă materială, faliment)

Clauză compromisorie. Reclamantă afl a-tă în procedura falimentului. Capacitate de exerciţiu

C. proc. civ., art. 340, art. 3434

Întrucât clauza compromisorie a fost inclusă în contractul de închiriere și depozit anterior intrării reclamantei în procedura falimentului, părţile aveau capacitate deplină de exerciţiu, astfel încât judecarea cauzei de către Tribunalul arbitral s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 340 C. proc. civ.

Speţa: Prin acţiunea înregistrată la 28 septembrie 2005 reclamanta SC A.B. SA Codlea prin lichidator judiciar SC C. SRL Brașov cheamă în judecată pe pârâta SC I. SRL București solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 136.409,48 lei contravaloare chirie și utilităţi pe perioadele august-septembrie 2004 și ianuarie-iunie 2005 cu dobânda legală aferentă acestui debit calculată până la plata efectivă a debitului.

La data de 24 noiembrie 2004 reclamanta a intrat în procedura falimentului, iar lichidatorul judiciar a trecut, în baza Legii nr. 64/1995, la recuperarea debitului menţionat. (…)

Prin sentinţa civilă nr. 943/C din 22 noiembrie 2005 Tribunalul Brașov, secţia comercială și de contencios administrativ, admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Brașov invocată de pârâtă, și declină competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ și Industrie a României, reţinând incidenţa art. 3434 alin. (3) C. proc. civ. faţă de clauza compromisorie inserată în pct. 4.4 din contractul de închiriere și depozit încheiat de părţi la data de 10 august 2002 în baza căruia s-a promovat acţiunea.

Prin sentinţa arbitrală nr. 123 din 30 mai 2007 Tribunalul arbitral admite acţiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. formulată de reclamanta pârâtă prin lichidator judiciar și, în consecinţă, obligă pârâta-reclamantă la plata sumei de 136.409,48 lei reprezentând contravaloare chirie și utilităţi, respectiv energie electrică, neachitate în intervalul de timp august-septembrie 2004 și ianuarie-iunie 2005. (…).

Împotriva sentinţei Tribunalului arbitral pârâta formulează acţiune în anulare.

Prin sentinţa comercială nr. 54 din 13 martie 2008 Curtea de Apel București, secţia a VI-a comercială, respinge ca nefondată acţiunea în anulare formulată de petentă, reţinând că la data de 10 august 2002, când părţile au încheiat contractul ce cuprinde clauza compromisorie, intimatei nu i se ridicase dreptul de administrare și nici nu intrase în faliment, astfel că avea deplină capacitate de exerciţiu formulând o clauză de arbitraj ce nu mai trebuia a 5 validată de administratorul judiciar, sau a 5 supusă aprobării judecătorului sindic, ori comitetului creditorilor, că litigiul este arbitrabil întrucât are caracter patrimonial și nu privește drepturi asupra cărora părţile nu ar putea tranzacţiona, caracter ce nu este inB uenţat de faptul că la data soluţionării sale reclamanta intimată se aB a în procedura insolvenţei, că potrivit clauzei arbitrale litigiul urma să 5 e soluţionat conform Regulilor de Arbitrare ale C.C.I.R. de către doi arbitri desemnaţi în concordanţă cu aceste Reguli, că tribunalul arbitral s-a constituit în conformitate cu art. 22 și art. 23 din menţionatele reguli, petenta pârâtă neridicând la nici un termen vreo excepţie cu privire la constituirea completului de arbitrare cum se prevede în art. 35812 alin. (1) C. proc. civ., astfel că neinvocând excepţia nelegalităţii constituirii tribunalului arbitral până la primul termen de înfăţișare, deși luase cunoștinţă de desemnarea unui supraarbitru, petenta nu mai poate invoca acest aspect, ne5 ind incident motivul prevăzut de art. 364 alin. (1) lit. c); mai reţine instanţa că lichidatorul intimatei a procedat în termenul legal la efectuarea opţiunii prevăzute de art. 72 și art. 74 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, anterior datei de 31 decembrie 2006, organizându-se ca S.P.R.L., că lichidatorul are calitate de reprezentant al debitoarei falite ce poate formula cerere de chemare în judecată, având legitimitate procesuală, că ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) C. proc. civ. nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale cum tinde să obţină petenta prin invocarea încălcării de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 969, art. 970 C. civ. și ale art. 67 și art. 68 din Legea nr. 64/1995.


Drept comercial

Împotriva sentinţei de mai sus petenta formulează recurs solicitând admiterea acestuia, modi5 carea în tot a sentinţei comerciale atacate în sensul admiterii acţiunii în anulare cu consecinţa anulării sentinţei arbitrale ca 5 ind nelegală.

Recursul petentei pârâte nu este fondat.

Așa cum judicios a stabilit și prima instanţă, clauza compromisorie, inclusă în contractul de închiriere și depozit din 10 august 2002, a fost formulată de părţi având deplină capacitate de exerciţiu a drepturilor, ea 6 ind încheiată de petenta pârâtă și reclamanta intimată căreia i s-a ridicat dreptul de administrare, ca urmare a intrării în procedura falimentului, abia la data de 24 noiembrie 2004, iar litigiul dintre părţi este un litigiu patrimonial, astfel că sentinţa primei instanţe s-a dat cu respectarea dispoziţiilor art. 340 C. proc. civ.

Din examinarea actelor dosarului se reţine că și învestirea tribunalului arbitral s-a făcut cu corecta aplicare a dispoziţiilor imperative ale legii, respectiv a dispoziţiilor art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească iniţial învestită desistându-se faţă de clauza compromisorie inclusă în art. 4.4 din contractul în litigiu, și trimiţând cauza tribunalului arbitral, respectiv

organului cu activitate jurisdicţională competent [art. 158 alin. (3) C. proc. civ.], așa cum de altfel, petenta însăși a solicitat prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Brașov, în dosarul nr. 1642/2005, la 1 noiembrie 2005, astfel că și a doua critică formulată de recurentă nu este fondată, aceasta 6 ind, de altfel, formulată direct în recurs.

În 6 ne, corect a stabilit prima instanţă că invocarea aplicării greșite a legii de către tribunalul arbitral nu este o critică ce se poate încadra în prevederile art. 364 lit. i), prin hotărârea arbitrală atacată neîncălcându-se ordinea publică, bunele moravuri și dispoziţiile imperative ale legii, astfel că reiterarea criticii în recurs urmează a 6 respinsă, aceasta vizând, de altfel, modul în care tribunalul arbitral a soluţionat cauza, aspect ce nu poate 6 cenzurat pe calea unei acţiuni în anulare.

DREPT COMERCIAL

Societăţi comerciale

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1365 din 8 mai 2009

(cuvinte cheie: anularea hotărârii Adunării Generale Ordinare, remuneraţie suplimentară,

consiliu de administraţie )

Modificarea remuneraţiei suplimentare pentru membrii Consiliului de adminis-traţie

Legea nr. 31/1990, art. 15318 alin. (2)

Remuneraţia suplimentară a membrilor consiliului de administraţie se stabilește de consiliul de administraţie iar limitele generale sunt stabilite în actul constitutiv sau în adunarea generală a acţionarilor. Adunarea generală care s-a 6 nalizat prin A.G.O.A. nr. 1 din 20 septembrie 2007, nu a încălcat această dispoziţie atunci când a aprobat suplimentarea remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie. Prin alin. (4) din același articol se prevede , în adevăr, că prealabil aprobării, adunarea generală trebuie să se asigure că remuneraţiile sunt justi6 cate în raport cu îndatoririle speci6 ce ale per-soanelor respective și cu situaţia economică a societăţii.

Prin urmare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că aceste remuneraţii suplimentare nu sunt justi6 cate în raport cu îndatoririle persoanelor respective și cu situaţia economică a societăţii, susţinerile recurentei legate de performanţa consiliului de administraţie rămân la nivel de a6 rmaţie. Cu alte cuvinte, adunarea generală

are dreptul să aprobe remuneraţiile suplimentare și tot adunarea generală este cea care apreciază dacă situaţia economică și performanţele consiliului de administraţie justi6 că suplimentarea. În consecinţă nu sunt motive întemeiate pentru a se reţine nelegalitatea deciziei instanţei de apel pe considerentul că s-a aplicat greșit textul articolului mai sus analizat.

Faptul că SC A. SRL a votat împotriva majorării plafonului indemnizaţiei suplimentare pe motivul că în opinia sa societatea nu este performantă nu atrage nulitatea A.G.O.A., așa cum corect a reţinut instanţa de apel. Aprecierea e6 cienţei societăţii, 6 nanţarea acesteia, rularea veniturilor și contractarea de credite constituie atributul Adunării generale a acţionarilor. Prin urmare, nu poate 6 cenzurată de instanţă oportunitatea luării acestor măsuri decât în măsura în care se încalcă dispoziţiile legale, ceea ce nu s-a demonstrat în speţă.


Dreptul muncii

DREPTUL MUNCII

Contracte de muncă

Curtea de Apel București, secţia a VII-a civilă, decizia civila nr. 4639R din 22 iunie 2009

(cuvinte cheie: suspendarea contractului individual de muncă, plângere penală împotriva salariatului)

Suspendarea contractului de munca. Punerea în mișcare a acţiunii penale. Inadmisibilitate

C. muncii, art. 52 alin. (1) lit. c)

Punerea în mișcare a acţiunii penale nu echivalează cu trimiterea în judecată penală, cele doua instituţii având reglementari diferite și constituind etape diferite ale acţiunii penale. Numai trimiterea în judecată a salariatului poate constitui cauză de suspendare a contractului individual de muncă al acestuia din iniţiativa angajatorului, iar cauzele de suspendare sunt legale și nu pot ' extinse prin analogie la situaţii care nu au fost avute în vedere de legiuitor la reglementarea acestei instituţii.

Faptul că, la multa vreme după contestarea deciziei și pe parcursul soluţionării cauzei, angajatorul a înţeles să formuleze și plângere penală împotriva salariatului și să se constituie parte civilă în procesul penal, nu poate constitui temei al deciziei de suspendare întrucât, prin aceasta ipoteză trebuie să existe la data suspendării contractului, constituind baza legală a măsurii dispuse.

Speţa: Prin decizia contestata, emisă de directorul executiv al direcţiei resurse umane din cadrul intimatei, s-a suspendat contractul individual de muncă al reclamantei conform dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii, până la rămânerea de5 nitivă a hotărârii judecătorești, avându-se în vedere o adresa a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului București - Serviciul Cercetări Penale, neidenti5 cată cu număr, dată ori conţinut, precum și Hotărârea Comitetului Executiv, consemnată în procesul verbal nr. X din 27 noiembrie 2007.

Prin sentinţa civilă nr. 929 din 5 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul București, secţia a VIII-a conB icte de muncă și asigurări sociale, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul P.M.C. în contradictoriu cu intimata B.C. SA, a fost anulata decizia din 4 noiembrie 2008 privind suspendarea contractului individual de muncă, s-a dispus repunerea contestatorului în situaţia anterioara suspendării, a fost obligată intimata la plata către contestator a unor despăgubiri egale cu drepturile salariale și celelalte drepturi de care a fost lipsit de la data suspendării, 4 noiembrie 2008, și până la data reluării efective a raporturilor de muncă, actualizate la data plăţii.

Împotriva deciziei tribunalului intimata a declarat recurs.

Recursul a fost respins ca nefondat.

Din cuprinsul adresei D.G.P.M.B. nr. X din 22 octombrie 2008 rezultă punerea în mișcare a acţiunii penale împotriva salariatului iar nu și trimiterea în judecatăa a acestuia pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, din nici un document a! at la dosarul cauzei nerezultând trimiterea în judecată a salariatului până la momentul emiterii deciziei de suspendarea a contractului individual de muncă.

Așa cum temeinic a reţinut prima instanţă, punerea în mișcare a acţiunii penale nu echivalează cu trimiterea în judecată penală, cele doua instituţii având reglementari diferite și constituind etape diferite ale acţiunii penale.

Numai trimiterea în judecată a salariatului poate constitui cauză de suspendare a contractului individual de muncă al acestuia din iniţiativa angajatorului, iar cauzele de suspendare sunt legale și nu pot 6 extinse

prin analogie la situaţii care nu au fost avute în vedere de legiuitor la reglementarea acestei instituţii.

Prin decizia nr. X din 4 noiembrie 2008, emisa de directorul executiv al direcţiei resurse umane din cadrul intimatei s-a suspendat contractul individual de munca al reclamantei conform dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii până la rămânerea de6 nitivă a hotărârii judecătorești, avându-se în vedere o adresă a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului București, neidenti6 cată cu număr, dată ori conţinut precum și Hotărârea Comitetului Executiv consemnată în procesul verbal nr. X din 27 noiembrie 2007.

Deci dispunerea suspendării contractului individual de munca al reclamantului din iniţiativa angajatorului s-a făcut în cazul dat cu aplicare eronată a legii, indicarea unui temei legal neaplicabil situaţiei de fapt avute în


Dreptul muncii

DREPTUL MUNCII

(cuvinte cheie: concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului,

reorganizarea societăţii)

vedere echivalând cu lipsa temeiului legal al măsurii dispuse. Faptul că, la multa vreme după contestarea deciziei și pe parcursul soluţionării cauzei, angajatorul a înţeles să formuleze și plângere penală împotriva salariatului și să se constituie parte civilă în procesul penal la data 15 ianuarie 2009, astfel cum rezultă din adresa nr. X din 15 ianuarie 2009, nu poate constitui temei al deciziei de suspendare întrucât, ipoteza aceasta trebuie să existe la data suspendării contractului, constituind baza legală a măsurii dispuse.

Prima hotărâre este astfel motivată, răspunzând la toate argumentele de fapt și de drept necesare soluţionării sale, în mod echitabil.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţia europeana a drepturilor omului și libertăţilor fundamentale, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, parag. 33), acest drept nu poate 6 considerat efectiv decât dacă

aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina „instanţei” obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, parag.80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, parag. 59].

Obligaţia pe care o impune art. 6 parag. 1 instanţelor naţionale de a-și motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la 6 ecare argument (Hotarârea Perez, parag. 81; Hotarârea Van der Hurk, precitata, p. 20, parag. 61; Hotarârea Ruiz Torija, precitată, parag. 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX).

În aceste condiţii, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Concedieri

Curtea de Apel București, secţia a VII-a civilă, decizia nr. 4629 din 22 iunie 2009

Caracterul real al reorganizării socie-tăţii, condiţie prevăzută de art. 65 C. muncii. Inaplicabilitatea art. 74 lit. d) C. muncii la concedierea întemeiata pe dispoziţiile art. 65. muncii

C. muncii, art. 65, art. 74 lit. d)

Reorganizarea unităţii în scopul e' cientizării activităţii poate constitui temei al efectuării unor concedieri pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, însă trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de lege, și anume ca des' inţarea postului să ' e efectivă, iar cauza să ' e reala și serioasă. Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în situaţia în care societatea angajatoare a publicat un anunţ în vedere ocupării unui post de redactor pro' l umanist, ceea ce conduce la concluzia că un astfel de post era necesar și că des' inţarea postului nu a fost decât formală, urmând a ' ocupat de un nou angajat . Faptul că în organigrama societăţii nu mai apare acel post nu reprezintă o prezumţie absolută că des' inţarea este efectivă, caracterul efectiv urmând a ' stabilit prin aprecierea tuturor împrejurărilor legate de concediere și de activitatea angajatorului.

Speţa: Prin sentinţa civila nr. 510 din data de 22 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureșt, sectia a VIII-a conB icte de munca și asigurări sociale, a fost admisa acţiunea formulată de contestatorul F.D., în contradictoriu cu intimata SC E.S. SRL, a fost anulată decizia de concediere nr. 1 din 19 august 2008, emisă de intimată, a fost dispusă reintegrarea contestatorului în funcţia și postul deţinute anterior concedierii și a fost obligată intimata la plata unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar 5 bene5 ciat salariatul de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă. (…)


Dreptul muncii

Analizând decizia contestata prin prisma condiţiilor obligatorii impuse de dispoziţiile art. 64 C. muncii, s-a precizat că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de munca vacante, intimata avea obligaţia să menţioneze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât și obligaţia să acorde reclamantului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menţioneze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menţioneze faptul că la nivelul unităţii nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, și din această perspectivă, cerinţa legală obligatorie, nu este respectată. (…)

Tribunalul reţine că, deși în cuprinsul deciziei de concediere nu se arată dacă societatea nu dispune de locuri de munca vacante, din analiza comparativă a organigramelor prezentate instanţei rezultă faptul ca în luna septembrie 2008, postul de șef de redacţie apare ca 5 ind neocupat (fostul redactor șef ocupând funcţia de director adjunct, iar postul acestuia 5 ind vacant). Aceeași concluzie, a existenţei postului vacant, se desprinde și din anunţurile în mica publicitate date de intimată chiar la momentul concedierii salariatului, în vederea ocupării posturilor de "editor" și "redactor", adică, chiar postul ocupat anterior de contestator. În acest context, în absenţa arătării în cuprinsul deciziei a listei locurilor de munca disponibile în unitate la momentul concedierii contestatorului și având în vedere existenţa unor posturi vacante la momentul concedierii rezultată din studiul organigramelor și dedusă din publicarea, concomitent cu des5 inţarea postului contestatorului, a unui anunţ pe internet pentru ocuparea unui post de același fel cu postul ocupat de salariatul concediat, respectiv "redactor pro5 l umanist", conduc la concluzia că anterior emiterii deciziei, angajatorul nu a luat toate măsurile legale în vederea evitării concedierii salariatului, cu consecinţa încălcării de către angajator a obligaţiei legale pozitive anterioare concedierii, prevăzute de art. 74 lit. d) și art. 64 C. muncii.

Lipsa menţiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege și efectuarea concedierii cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, constituie, potrivit art. 76, raportat la art. 74 alin. (1) C. muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ducând la des5 inţarea acesteia ca nelegală, condiţia menţiunilor obligatorii 5 ind prevăzută ad validitatem. În concluzie, din succesiunea evenimentelor și din analiza întregului material probator, Tribunalul a arătat că reducerea activităţii s-a făcut în scopul îndepărtării contestatorului și în consecinţă, des5 inţarea postului nu este reală, efectivă și nu are un caracter serios.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de către intimată a fost respins ca nefondat.

Potrivit art. 65 C. muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de des6 inţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.

Des6 inţarea locului de muncă trebuie să 6 e efectivă și să aibă o cauză „reală și serioasă”.

Reorganizarea unităţii în scopul e6 cientizării activităţii poate constitui temei al efectuării unor concedieri pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, însă trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de lege, și anume ca des6 inţarea postului să 6 e efectivă, iar cauza să 6 e reală și serioasă. Or, în cauza de faţă, așa cum a reţinut și tribunalul, nu se poate reţine îndeplinirea cerinţelor privitoare la efectivitatea des6 inţării postului și realitatea cauzei concedierii. Astfel, în perioada concedierii reclamantului, recurenta a publicat un anunţ în vedere ocupării unui post de redactor pro6 l umanist, ceea ce conduce la concluzia că un astfel de post era necesar și că des6 inţarea postului nu a fost decât formală, urmând a 6 ocupat de un nou angajat . Faptul că în organigrama societăţi nu mai apare acel post nu reprezintă o prezumţie absolută că des6 inţarea este efectivă, caracterul efectiv urmând a 6 stabilit prin aprecierea tuturor împrejurărilor legate de concediere și de activitatea angajatorului. Nu poate 6 ignorată publicarea acestui anunţ în același timp cu concedierea unui salariat care ocupa un post similar, așa cum a reţinut și tribunalul. Totodată, Curtea a reţinut că recurenta motivează concedierea intimatului de împrejurarea că activitatea acestuia nu este de natură să susţină plata salariului. Or, aceasta nu este compatibilă cu reorganizarea unităţii pe care o invocă recurenta în decizia ce face obiectul contestaţiei. Din înscrisul intitulat "proces verbal" reţinem că a fost des6 inţat un singur post de redactor , arătându-se explicit ca "s-a analizat activitatea redactorului" iar activitatea acestuia "nu acoperă salariul sau" și "efortul 6 nanciar de a menţine postul nu se justi6 ca". Este cert, în raport de cele precizate de însuși angajatorul, că motivul concedierii nu este străin de persoana salariatului, ci vizează în mod direct persoana acestuia. Mai mult, e6 cientizarea activităţii este puţin probabil să 6 fost realizată numai prin concedierea unei singure persoane din angajaţii recurentei, iar aceasta, coroborată cu cele expuse mai sus, lipsește cauza concedierii de realitate și caracterul ei serios.

Dată 6 ind neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 65 C. muncii, în mod corect decizia de concediere a fost anulată, iar în temeiul art. 76 și art. 78 C. muncii, au fost admise și cererile accesorii.


Dreptul muncii

nivel formal, în caz contrar, dreptul salariatului de a contesta măsura ar 6 lipsit de conţinut, iar posibilitatea instanţei de a cenzura aceasta măsură ar 6 limitata.

Pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.

Contracte de muncă

Curtea de Apel București, secţia a VII-a civilă, decizia nr. 4481 din 17 iunie 2009

DREPTUL MUNCII

(cuvinte cheie: contract de muncă, nulitate absolută, rezoluţiune, cheltuieli privind formarea

profesională, pregătire practică, despăgubiri)

Constatarea nulităţii clauzelor din con-trac tul individual de muncă privind for-marea profesională. Distincţie faţă de rezoluţiune. Dovada cheltuielilor

Nerespectarea de către angajator a numărului de ore pentru pregătirea practică nu poate conduce la nulitatea anexei și a actului adiţional din 2006, pentru că, pe de o parte, aceste împrejurări sunt ulterioare încheierii celor doua acte juridice, iar nulitatea este o cauză de ine6 cacitate a actului juridic ce trebuie să preexiste sau să 6 e concomitentă cu încheierea actului juridic respectiv, iar, pe de altă parte, sancţiunea care intervine în cazul nerespectării obligaţiilor asumate de una dintre părţile actului juridic este rezoluţiunea sau rezilierea convenţiei.

Recurentul nu a solicitat rezilierea contractului individual de muncă pentru nerespectarea obligaţiilor

asumate de angajator cu privire la condiţiile desfășurării perfecţiunii profesionale.

Nicio dispoziţie legală nu obligă angajatorul să jus-ti6 ce în faţa salariatului costurile pregătirii sau per fec-ţionării profesionale. Salariatul avea posibilitatea de a nu accepta condiţiile propuse de angajator și să nu semneze actul adiţional. Prin semnarea lor, și-a ma ni-festat acordul cu privire la obligaţiile ce îi reveneau, acest acord nemaiputând 6 retras prin invocarea nulităţii celor doua acte juridice în scopul de a se sustrage plăţii despăgubirilor către fostul angajator.

Susţinerile recurentei în sensul că nu se păstrează un echilibru între drepturile și obligaţiile salariatului și angajatorului nu sunt relevante în soluţionarea recursului, în condiţiile în care legea stabilește anumite condiţii în care angajatorul are dreptul de a lua anumite măsuri, în speţă, concedierea salariatului; îndeplinirea acestora trebuie să 6 e reală, iar nu să se menţină la un

14

Dreptul proprietăţii intelectuale

Săptămâna Juridică nr. 3/2010 » Litteris International

DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Termen de decădere substanţial. Punct de pornire

Pavel PERJU

(cuvinte cheie: marcă, decădere, Registrul Naţional al Mărcilor, termen suspensiv, excepţie

de prematuritate)

Esenţial

Dacă legea nu determină expres punctul de por-nire a unui termen de decădere substanţial, acesta urmează a 5 stabilit pe cale de interpretare.

Astfel, momentul de la care începe să curgă ter-menul de 5 ani prevăzut de art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 trebuie raportat la data de la care titularul mărcii nu mai poate avea nici un fel de incertitudine referitoare la apropierea mărcii, sigu-ranţă de natură să înlăture orice reticenţă dedusă din posibilitatea obligării sale la despăgubiri pentru pre-ju diciul cauzat unei alte persoane titulare a mărcii res pective. Acest moment este acela al înregistrării mărcii în Registrul Naţional al Mărcilor, care conferă titularului un drept exclusiv asupra mărcii.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 7172 din 18 noiembrie 2008

Legea nr. 84/1998, art. 45 alin. (1) lit. a)

Obiectul cererii introductive de instanţă îl constituie decăderea pârâtei Walmark SA din dreptul asupra mărcii ARTHROSTOP.

Conform art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, în temeiul căruia s-a solicitat decăderea din drepturile con ferite de marcă, orice persoană inte-resată poate solicita Tribunalului Muni-cipiului București, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă, fără motive justi6 cate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată.

Având în vedere cadrul procesual astfel determinat, instanţa de recurs are de examinat următoarele probleme de drept:

1) Dacă perioada de 5 ani constituie sau nu o condiţie în raport de care se apreciază însăși temeinicia acţiunii în decădere, astfel încât această cerinţă să nu poată face obiect al unei excepţii procesuale;

2) Dacă perioada de 5 ani constituie sau nu o condiţie în raport de care se apreciază însăși temeinicia acţiunii în decădere, astfel încât această cerinţă să nu poată face obiect al unei excepţii procesuale;

3) De când se socotește că începe să curgă perioada de 5 ani pentru a se aprecia asupra decăderii.

Cu privire la prima chestiune, instanţa de recurs a apreciat că perioada prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 poate avea natura unui termen suspensiv doar la împlinirea căruia să se poată exercita dreptul persoanei interesate de a cere decăderea, atunci când acţiunea este introdusă înainte de această perioadă, sau poate 6 o cerinţă – alături de celelalte două, privitoare la nefolosirea efectivă a mărcii și lipsa motivelor justi6 cate pentru nefolosire – în raport de care se apreciază asupra temeiniciei acţiunii, atunci când acţiunea în decădere este introdusă după mai mult de 5

15

Dreptul proprietăţii intelectuale

Săptămâna Juridică nr. 3/2010» Litteris International

ani de la data înregistrării mărcii în Registrul Naţional al Mărcilor.

Dacă nu s-ar face această distincţie și, în ambele si-tua ţii, acţiunea ar 6 respinsă ca nefondată, s-ar ajunge ca soluţia de respingere impusă doar de neîmplinirea du-ratei de 5 ani, să 6 e opusă cu autoritate de lucru judecat într-o nouă acţiune exercitată după mai mult de 5 ani de la data înregistrării mărcii în Registrul Naţional al Mărcilor.

În speţă, faţă de înregistrarea mărcii ARTHROSTOP în Registrul Naţional al Mărcilor, exercitarea dreptului de a obţine decăderea din marcă era afectată la data sesizării instanţei de termenul suspensiv de 5 ani, a cărui neîmplinire putea 6 invocată prin intermediul excepţie prematurităţii.

Apeciind astfel, instanţa de apel a interpretat greșit dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, astfel încât critica formulată de recurente întrunește cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cât privește chestiunea privitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de 5 ani, instanţa de recurs a apreciat că trebuie raportat la data de la care titularul mărcii nu mai poate avea nici un fel de incertitudine

referitoare la apropierea mărcii, siguranţă de natură să înlăture orice reticenţă dedusă din posibilitatea obligării sale la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat unei alte persoane titulare a mărcii respective.

În speţă, în baza Aranjamentului de la Madrid [1], pârâta și-a înregistrat marca ARTHROSTOP la 28 februarie 2000, România 6 ind ţară desemnată.

În România însă, termenul de 5 ani a început să curgă de la data de 6 februarie 2003, când a fost publicată decizia de admitere a mărcii ARTHROSTOP MI 734174. Întrucât acţiunea de decădere a fost înregistrată la data de 3 iunie 2006, termenul de 5 ani nu era împlinit, astfel încât, în mod corect, prima instanţă a considerat acţiunea ca prematur introdusă.

Faţă de cele expuse, recursul a fost admis și decizia ata cată a fost modi6 cată parţial, în limita criticilor dez-voltate supra.

[1] Legea nr. 5/1998 pentru rati6 carea Protocolului referitor la Aranja-mentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989 a fost publicată în M. Of. nr. 11 din 15 ianuarie 1998.

Mărci

I.C.C.J, secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 7041 din 12 iunie 2009.

(cuvinte cheie: marcă, semn distinctiv, prejudiciu, modalitatea de calcul a

prejudiciului)

Marcă. Semn distinctiv. Înţeles. Încăl-carea dreptului la marcă. Modalitatea de calcul a prejudiciului

Legea nr. 84/1998, art 5O.U.G. nr. 100/2005, art 14

1. Articolul 5 din Legea nr. 84/1998 exclude de la înre-gis trare semnele care sunt nedistinctive, descriptive ori de venite uzuale, însă nu în mod abstract, ci privite în co nexiune cu produsele sau serviciile a căror marcare se urmărește.

Sintagma „Copilul meu” ar putea 6 considerată des-criptivă, prin reducere la absurd, numai dacă „produsul” vizat ar 6 copilul însuși. Or, în speţă, marca „Copilul meu” a fost înregistrată de pârâtă pentru periodice, publicaţii, pro duse de hârtie și carton imprimat, redactare, publi-ci tate, difuzare, tipărire, publicare și publicare on-line, creare și menţinere de site-uri web, iar în raport de

aces tea, corect au reţinut instanţele anterioare că s-au respectat la înregistrare prevederile art. 5 din Legea nr. 84/1998.

2. În determinarea daunelor datorate titularului mărcii, bene6 ciul realizat pe nedrept de contrafacător, ca și bene6 ciul de care este lipsit titularul ca urmare a faptei de contrafacere reprezintă criterii pertinente, prevăzute ca atare de art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 adoptată pentru transpunerea în dreptul intern a Directivei 2004/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE


Drept fi nanciar şi fi scal

DREPT FINANCIAR ȘI FISCAL

Impozite și taxe

Curtea de Apel Ploiești, secţia comercială și de con-ten cios administrativ și fiscal, decizia nr. 918 din 7 octombrie 2009

(cuvinte cheie: închiriere imobil, regim mixt de impozitare, venituri din chirii, deducere TVA, regim fi scal aplicabil,

operaţiuni imobiliare accesorii)

Închiriere imobil. Refacturarea utilită-ţilor către locator. Regim fiscal aplicabil

C. fisc., art. 126 alin. (2), art. 141, art. 147 alin. (1), (2), (7) lit. c),

art. 147 alin. (8)H.G. nr. 44/2004, art. 47 alin. (2)

Persoanelor impozabile ce realizează venituri din închirierea imobilelor [operaţiuni scutite de T.V.A. fără drept de deducere, conform art. 126 alin. (9) și art. 141 alin. (2) lit. e) C. ' sc.], cărora li se refacturează cheltuie-lile cu utilităţile de către chiriaș, le este aplicabil regimul mixt de' nit de art. 147 alin. (1) C. ' sc., urmând a avea dreptul de deducere al taxei printr-un calcul pro-rata, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege.

Excluderea de la calculul pro-rata privește exclusiv operaţiunile imobiliare accesorii activităţii principale, conform art. 147 alin. (7) lit. c) C. ' sc., în a cărui noţiune în mod evident nu pot ' circumscrise cheltuielile cu utilităţile [art. 44 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004] pentru care există drept de deducere a TVA.

Speţa: Prin sentinţa nr. 855 din 16 iunie 2009 Tribunalul Vâlcea, secţia comercială și de contencios administrativ și 5 scal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL prin care solicita, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţu-lui V., modi5 carea în parte a Deciziei nr. 72 din 1 septembrie 2008, în sensul admiterii contestaţiei pentru suma de 688 lei și 5.101 lei, sume pe care nu le datorează bugetului de stat.

Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa a reţinut că în perioada veri5 cată operatorul economic a realizat atât veni-turi scutite fără drept de deducere cât și venituri impozabile cu drept de deducere, 5 ind o persoană impozabilă cu regim mixt, motiv pen-tru care organele de inspecţie 5 scală au calculat corect pro-rate de5 nitive pe anul 2007 și trimestrul I al anului 2008, rezultând diferen-ţe de TVA deductibilă în sumă de 224 lei la data de 31 martie 2008, pentru care au calculat și majorări de întârziere în sumă de 464 lei.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat.

Potrivit art. 147 alin. (1) C. 6 sc., persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât și operaţiuni care nu dau drept de de-ducere este denumită în continuare persoană impozabilă cu regim mixt, iar potrivit alin. (2) dreptul de deducere a taxei pentru aceasta se realizează printr-un calcul pro-rata.

Potrivit art. 147 alin. (7) lit. c) C. 6 sc. se exclud din cal-culul pro-rata valoarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) și b), precum și a operaţiunilor imobiliare, al-tele decât cele prevăzute la lit. a), în măsura în care acestea sunt accesorii activităţii principale. Raportat la această dis-poziţie expresă a legii trebuie clari6 cat aspectul ce ţine de stabilirea regimului 6 scal aplicabil persoanelor impozabile ce desfășoară activităţi de închiriere bunuri imobile, ce sunt operaţiuni impozabile fără drept de deducere, în condiţiile în care li se refacturează cheltuielile de utilităţi. Or, chiar recla-manta a recunoscut practic că îi este aplicabil regimul mixt cât timp realizează operaţiuni atât cu drept de deducere cât și fără drept de deducere, însă apreciază nejusti6 cat că regi-mul mixt privește doar existenţa unor activităţi din care una să 6 e scutită de taxă.

Din chiar înregistrările recurentei reiese faptul că înce-pând cu luna septembrie 2007 a realizat venituri din chirii care în conformitate cu prevederile art. 141 alin. (2) lit. e) C. 6 sc. sunt venituri scutite fără drept de deducere conform art. 126 alin. (9) Cod 6 scal , pentru ca în perioada septem-brie 2007 - martie 2008 să deducă TVA pentru cheltuielile cu utilităţile refacturate de chiriași dar și din achiziţionarea în regim de leasing a unui autoturism, pentru care exista drept de deducere a TVA-ului. Ca urmare, în mod corect s-a apreci-at de către organele de inspecţie 6 scală că atât timp cât s-au realizat venituri scutite fără drept de deducere cât și venituri impozabile cu drept de deducere, operatorul economic este o persoană impozabilă cu regim mixt, urmând a avea drept de deducere a taxei pro-rata.

Excluderea de la calculul pro-rata privește exclusiv [con-form art. 147 alin. (7) lit. c) C. 6 scal], doar operaţiunile imobiliare accesorii activităţii principale, în a cărui noţiune în mod evident nu pot 6 circumscrise cheltuielile cu utilită-ţile, pentru care există drept de deducere al TVA-ului (sens în care a și procedat reclamanta). Cum operaţiunea în cau-ză nu apare printre cele prevăzute la art. 141 C. 6 sc. ca 6 -ind scutite de TVA, iar atât furnizorii cât și recurenta au înscris taxa pe valoarea adăugată pe facturile emise, în mod


Drept fi nanciar şi fi scal

evident aceasta reprezintă o persoană impozabilă cu regim mixt, căruia i se aplică modul de calcul pro-rata. De altfel, contrar susţinerilor recurentei, art. 47 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Codului 6 scal, aprobate prin HG nr. 44/2004, prevăd, în aplicarea disp. art. 147 alin. (7) lit. c) din Codul 6 scal, ce anume constituie operaţiuni imo-biliare și anume operaţiuni de livrare, închiriere, leasing, arendare, concesionare și alte operaţiuni similare efectuate

DREPT FINANCIAR ȘI FISCAL

în legătură cu bunurile imobile, între acestea neînscriindu-se cheltuielile cu utilităţile unui imobil.

În consecinţă, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, reţinându-se că în speţă erau aplicabile și dispoziţiile art. 147 alin. (8) C. 6 sc., în sensul deducerii TVA prin calcul pro-rata, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Dobânzi

Curtea de Apel Iași, secţia de contencios adminis-trativ și fiscal, decizia nr. 58 din 9 februarie 2009

(cuvinte cheie: dobândă, taxă specială pentru autoturisme, majorări de întârziere)

Dobânda datorată în cazul restituiri sumei plătite cu titlu de taxă specială pentru autoturisme

C. proc. fisc., art. 21 alin. (4), art. 124

Stabilirea modalităţilor de rambursare a unei taxe considerată contrară dreptului comunitar, precum și a dobânzilor aferente, și cali6 carea, în acest scop, a raporturilor juridice stabilite între administraţia 6 scală și cel care a plătit taxa necuvenită, intră sub incidenţa dreptului naţional.

În materie 6 scală sunt incidente prevederile art. 21 alin. 4 și art. 124 din Codul de procedură 6 scală potrivit

cărora în cazul în care se constată că plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii și alte venituri ale bugetului general consolidat a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură 6 scală.


Drept medical

Obligaţia de informare în cazul raportului juridic medic-pacient

Drd. Gabriel Adrian NĂSUIJudecător la Curtea de Apel Clu

DREPT MEDICAL

Potrivit art. 4 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului [1], pacientul are dreptul de a 6 informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum și la modul de a le utiliza. Corelativ dreptului la informare al pacientului, medicului îi incumbă obligaţia de informare completă a pacientului. Această obligaţie impune medicului informarea pacientului cu privire la serviciile medicale disponibile, cu privire la propria stare de sănătate și cu privire la datele cu caracter medical obţinute în cursul prestării serviciului medical. Cu privire la riscurile medicale pe care le presupune actul medical, s-a apreciat că informarea trebuie să cuprindă date doar cu referire la riscurile previzibile în mod normal și nu asupra acelora absolut excepţionale [2]. Obligaţia de informare este o obligaţie de rezultat.

Medicul este ţinut de o obligaţie de informare din ce în ce mai riguroasă, iar consimţământul pacientului depinde strâns de informaţia transmisă de medic. Ca urmare nu există consimţământ valabil exprimat decât dacă el este prealabil clari6 cat. Obligaţia de informare își găsește fundamentul în exigenţa respectului demnităţii umane [3]. Informarea asupra riscurilor chiar excepţionale ale unei intervenţii considerate de către medic ca 6 ind necesară trebuie făcută de către medic. Prin urmare medicul nu este scutit de informarea asupra gravităţii riscului prin simplul fapt că intervenţia era necesară [4] sau prin simplul fapt că aceste riscuri nu se realizează decât în mod excepţional [5]. Chiar dacă intervenţia este indispensabilă pentru salvarea vieţii pacientului sau pentru restabilirea stării sale de sănătate, aparţine pacientului prerogativa de a lua deciziile cu privire la sanătatea sa.

Se vorbește în literatura juridică despre distincţia dintre obligaţia generală de informare, inerentă oricărei intervenţii medicale și obligaţia de informare specială, în completarea celei generale, ori de câte ori raportat la un pacient determinat și dată dată 6 ind starea de sănătate a acestuia, metoda de prevenţie, diagnostic și tratament preconizată implică un potenţial de risc [6]. Obligaţia generală de informare, potrivit aceluiași autor, precede orice intervenţie medicală, de vreme ce este menită să asigure consistenţă manifestării de voinţă a pacientului și este o îndatorire continuă, în sensul că însoţește relaţia medic pacient pe toată durata sa, iar obligaţia specială de informare, vine, atunci când este cazul, în completarea celei generale, ori de câte ori evoluţia actului medical iniţiat relevă o anumită direcţie a conduitei terapeutice, iar intervenţia propusă prezintă un risc potenţial [7].

Credem că distincţia obligaţie generală – obligaţie specială de informare, este forţată, 6 ind vorba despre o singură obligaţie de informare al cărui conţinut este divizat, în timp, între un moment situat anterior nașterii raportului juridic medic pacient (când în urma informaţiilor furnizate pacientul acceptă să 6 e tratat și în acest fel se naște raportul juridic medic pacient) și un moment situat ulterior nașterii raportului juridic (pe durata existenţei raportului juridic) când – faţă de necesitatea efectuării anumitor manopere diagnostice sau terapeutice cu un anumit grad de risc sau cu un anumit grad de invazivitate asupra corpului pacientului, este nevoie de o informare explicită cu privire la aceste manopere medicale. Există un acord iniţial, prin care pacientul dorește să primească îngrijiri medicale, acord care consacră nașterea raportului juridic medic pacient și există un consimţământ ulterior nașterii raportului juridic medic pacient, cu privire la anumite intervenţii medicale concrete la care medicul intenţionează să supună pacientul.

[1] Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 privind drepturile pacientului, a fost publicată în M. Of. nr 51 din 29 ianuarie 2003.

[2] G. Viney, P. Jourdain, Traité de droit civil. Les conditions de la responsabilité, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris 1998, p. 422.

[3] Cass 1re Civ, 9 octombrie 2001, nr. 00-14564.

[4] Cass 1re Civ, 18 iulie 2000, nr. 99-10886.

[5] Cass 1re Civ, 15 iulie 1999, nr. 97-20160; CE 17 mai 2000 Canas nr 190076.

[6] E. Florian, Discuţii în legătură cu răspunderea civilă a presonalului medical pentru neîndeplinirea obligaţiei privitoare la consimţământul informat al pacien-tului, în Dreptul nr. 9/2008, p. 33.

[7] E. Florian, op cit, p. 33-34.


Drept medical

Dacă medicul este obligat să dea informaţia, el nu este obligat să reușească să îl convingă pe pacientul său de pericolul actului pe care el îl solicită [1]. În caz de urgenţă sau în situaţia imposibilităţii informării, medicul este scutit de obligaţia de informare. Nu se cere medicului o veritabilă demostraţie știinţi6 că cu ocazia informării. Este necesară o informare simplă, aproximativă, inteligibilă și loială a pacientului [2]. Medicul trebuie să adapteze informarea la gradul de înţelegere a interlocutorului său.

Acela care în mod legal sau contractual este ţinut de o obligaţie specială de informare trebuie să aducă dovada executării acestei obligaţii [3]. Prin urmare revine medicului să dovedească că a informat corect pacientului său. Asupra lui apasă sarcina probei și pe cale de consecinţă riscul probei. Dovada îndeplinirii obligaţiei de informare poate 6 făcută cu orice mijloc de probă. În practică se constată utilizarea unor înscrisuri tipizate semnate de către pacient. Totuși nu este de ajuns ca informarea să 6 fost dată, este necesar ca aceasta să și 6 e primită de către pacient, adică trebuie ca el să o înţeleagă, lucru de care medicul trebuie să se asigure personal, având grijă să își adapteze limbajul folosit la nivelul de înţelegere a interlocutorului său.

Obligaţia de informare nu trebuie înţeleasă în sensul că medicul are obligaţia de a obţine consimţământul pacientului său cu privire la efectuarea actului medical, rezultatul informării ne6 ind obţinerea consimţământului informat, ci transmiterea tuturor informaţiilor necesare pacientului în vederea exprimării unui consimţământ informat. Fiind în prezenţa unei obligaţii de rezultat sarcina probei, a împrejurării că pacientul a fost corect și complet informat revine medicului. Anterior s-a susţinut o perioadă că pacientul este cel care ar trebuie să probeze, 6 indcă acesta reclamă neexecutarea unei obligaţii [4]. Această susţinere nu este corectă pentru că se reclamă neexecutarea unei obligaţii, și se urmărește astfel a se face proba unui fapt negativ. Curtea de Casaţie franceză a revenit asupra acestei practici începând cu hotărârea din 25 februarie 1997 (hotărârea Hébreul) [5]. S-a reţinut în această hotărâre că acela care este legal sau convenţional obligat de o obligaţie de informare trebuie să aducă proba executării acestei obligaţii. Fie și din prisma acestei motivări rezultă încă o dată că obligaţia de informare este o obligaţie de rezultat, opinie exprimată și în doctrina română [6].

În cazul metodelor de prevenţie, diagnostic și tratament care prezintă un potenţial de risc pentru pacient, art 649 alin (1) din Legea nr 95/2006 impune existenţa unui acord scris din partea pacientului. Acest acord scris va trebui să cuprindă printre altele și „descrierea pe scurt a informaţiilor care au fost furnizate de către medic” [7]. Obligaţia de informare precede în mod necesar obţinerea consimţământului informat al pacientului. Consimţământul informat al pacientului exprimă permisiunea pacientului de a 6 tratat print-un anumit act medical și de a 6 supus unor anumite investigaţii medicale. Consimţământul poate 6 modi6 cat de către pacient în cursul acordării serviciului medical sau poate 6 chiar revocat (art 13 din Legea nr 46/2003 privind drepturile pacientului).

Dacă până nu demult se aprecia că este su6 cient să se informeze pacientul numai cu privire la « riscurile previzibile în mod normal », în prezent se apreciază că toate inconvenientele și toate riscurile chiar cele mai rare trebuie relevate pacientului înaintea oricărei intervenţii. Dacă până la pronunţarea hotărârii din 7 octombrie 1998 Curtea de Casaţie franceză [8] făcea o distincţie cantitativă, prin care distingea după frecvenţa statistică realizarea riscului [9] (după cum acesta era excepţional sau nu), după această hotărâre Curtea nu se mai referă la un criteriu cantitativ tradiţional ci la un criteriu calitativ : acela al gravităţii intrinseci a riscului, obiect al informării. Așadar are mai puţină importanţă faptul că riscul este excepţional, atunci când este grav, el trebuie adus la cunoștinţa pacientului.

[1] Cass 1re Civ, 18 ianuarie 2000, nr. 97-17716.

[2] Cass 1re Civ, 21 februarie 1961, Bul. Civ. Nr. 115.

[3] Cass 1re civ, 25 februarie 1997, nr. 94-19685.

[4] Cass. 1re Civ, 29 mai 1951, Recueil Dalloz Sirey, 1952, JP, p. 53 -55, note Savatier.

[5] Cass 1re Civ, 25 februarie 1997, Gazette du Palais, 1997, p. 274, rap. Sargos, note Guigue.

[6] L.R. Boilă, A.C.Boilă, Natura juridică a răspunderii civile a personalului medical în dreptul român, în Dreptul, nr. 5/2009, p. 105.

[7] Potrivit art. 8 alin. (1) din Ordinul Ministerul Sănătăţii Publice nr. 482 din 14 martie 2007 (M.Of. nr. 237 din 5 aprilie 2007) privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XV “Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

[8] Cass. 1re Civ. 7 octombrie 1998, JCP 4 noiembrie 1998, ed. G. II, 10179, p. 1959.

[9] Cass. 1re Civ. 14 octombrie 1997, JCP, 1997, 1997, ed. G. II, p. 530; Cass. 1re Civ., 17 februarie 1998, Bulletin des arrets de la Cour Cassation, première partie, nr. 657, p. 45; Cass. 1re Civ. 27 mai 1998, Recueil Dalloz Sirey, 1998, II, p. 530.


Drept penal

Individualizarea pedepsei

Delia PuricePreședintele Secţiei penale și de minori a Curţii de Apel Cluj

DREPT PENAL

Esenţial

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub inB uenţa pedepsei.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise, agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă şi care posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din 5 şa de cazier. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reB ecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Curtea de Apel Cluj, secţia penală și de minori, decizia nr. 542 din 9 septembrie 2009

(cuvinte cheie: individualizarea pedepse, recidivă, gradul de pericol social, circumstanţe

agravante, antecedente penale)

C. pen., art. 72

Inculpaţii S.A.I. și B.V.C. au fost condamnaţi, 6 ecare, pentru săvârșirea unei infracţiuni de tîlhărie și două in-fracţiuni rutiere, iar inculpatul M.M.N. a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracţiuni rutiere (conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere și con-du cere pe drumurile publice a unui auto vehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală).

La individualizarea judiciară a pe dep-sei aplicate celor trei inculpaţi in stanţa a

avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv: starea de recidivă ori prezenţa antecedentelor penale pentru fapte grave comise în timpul minorităţii, pericolul social concret ridicat al faptelor re! ectat în modul și mijloacele de săvârșire precum și circumstanţele comiterii faptelor.

De asemenea, a fost avută în vedere atitudinea incul-pa ţilor în raport cu autorităţile judiciare, respectiv asu marea de către aceștia a responsabilităţii comiterii fap telor. Astfel, inculpatul S.A.I. a manifestat pe tot parcursul procesului penal o atitudine sinceră și coo pe-rantă, explicând în detaliu modul de comitere al faptelor, aspect concretizat prin reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante judiciare.


Drept penal

Inculpaţii B.V.C. și M.M.N. au negat constat comiterea faptelor, deși acestea au fost puse în evidenţă prin declaraţia coinculpatului S.A.I., precum și a martorei L.A.A.

La individualizarea judiciară a executării pedepselor, judecătoria a apreciat, în raport cu circumstanţele con-crete ale cauzei și cu nevoile de apărare socială, faptul că scopul pedepselor va putea 6 atins numai prin executarea acestora, în cazul tuturor inculpaţilor.

Inculpatul S.A.I. este recidivist, inculpatul B.V.C. a fost condamnat în timpul minorităţii pentru o altă faptă de tâlhărie, iar faţă de inculpatul M.M.N. a fost luată anterior măsura educativă a libertăţii supravegheate pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.

În această situaţie, instanţa a apreciat că în cazul tu-tu ror inculpaţilor sancţiunile anterioare nu și-au atins scopul, astfel că aplicarea unor pedepse privative de liber tate apare ca o măsură necesară și proporţională în raport cu gravitatea faptelor și cu situaţia juridică a inculpaţilor.

Pe perioada executării pedepsei au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., întrucât faptele acestora sunt incompatibile cu respectul și încrederea pe care comunitatea le datorează autorităţilor publice.

A fost menţinută măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpaţilor S.A.I. și B.V.C. întrucât subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea acesteia, respectiv dispoziţiile art. 148 lit. d) și f) C. proc. pen., concretizate în situaţia juridică a inculpaţilor, precum și în modalitatea de săvârșire a faptelor și împrejurările ce le circumstanţiază, respectiv comiterea pe timp de noapte, pe un drum public puţin circulat în condiţiile în care partea vătămată nu avea posibilitatea să se împotrivească unor acte de violenţă.

Dat 6 ind faptul că inculpaţii S.A.I. și B.V.C. și-au an gajat răspunderea civilă delictuală prin comiterea faptei de tâlhărie, au fost obligaţi în solidar la reparaţii corespunzătoare către partea civilă S.G.M.

Apelul declarat de inculpaţi împotriva sentinţei date în primă instanţă a fost respins de către Tribunalul Maramureș.

Decizia Tribunalului Maramureș, a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.M.N., care a solicitat achitarea sa întrucât nu el este autorul infracţiunilor la legea circulaţiei, pentru care a fost trimis în judecată și inculpatul B.V., care a cerut reducerea pedepsei aplicate de către instanţa de fond faţă de circumstanţele personale și cele reale referitoare la faptă.

Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt și vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor pentru care au fost trimiși în judecată respectiv, B.V.C. pentru cea de tâlhărie și două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, iar inculpatul M.M.N. pentru două fapte concurente la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Deși inculpatul M.M.N. a negat constant comiterea fap-tei, a6 rmând că a fost condamnat pe nedrept, sus ţi nerile acestuia nu au suport probator, iniţial acesta recunoscând săvârșirea faptelor, revenirea asu pra recunoașterii 6 ind nejusti6 cată și singulară necoroborându-se cu declaraţia martorei L.A.A.

Simpla a6 rmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate 6 acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul M.M.N., respectiv negarea realităţii evidente, nu poate in! uenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Vinovăţia inculpatului M.M.N. rezultă fără putinţă de tăgadă din declaraţiile constante ale martorilor, de-poziţii care se coroborează perfect cu declaraţiile chiar ale inculpatului recurent B.V.C. cât și cu propriile recu-noașteri ale inculpatului M.M.MN care, pe parcursul urmăririi penale, a recunoscut săvârșirea celor două infracţiuni însă, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, a susţinut că nu a condus autoturismul Dacia Logan, acesta 6 ind pilotat doar de către ceilalţi coinculpaţi.

În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului M.M.N., deoarece evidenţa identităţii dintre autor și persoana inculpatului este indubitabilă.

Astfel 6 ind, apărarea inculpatului vizând achitarea sa în baza art. 10 lit. c) nu poate 6 primită.

Întrucât condamnarea inculpatului Martocean Nicolae Mircea s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 parag. 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drep-turilor omului, cu referire la art. 66 și art. 5 C. proc. pen. care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie speci6 că a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracţiuni.

Pentru motivele ce preced, recursul inculpatului M.M.N. a fost respins ca nefundat.

Cu privire la recursul inculpatului B.V.C.:

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedep-selor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a aces-tui cod, de limitele de pedeapsă 6 xate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.


Drept penal

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să 6 e rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pe deapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (pri vativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gra vităţii faptei și potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub in! uenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot 6 realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a 6 ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Actele de violenţă exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot 6 omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de recurs, în alegerea pedepsei.

Așa 6 ind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drep-turi, are și o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, tre-buie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor gene-rale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gra-dul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă, posedă antecedente penale, așa cum rezultă din 6 șa de cazier.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a re! ecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abţine de la săvârșirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să re! ecte gravitatea infracţiunii și gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și 6 nalitatea acesteia, prevenţia specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracţiuni”.Dar, 6 rește, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, speci6 ce faptei și făptuitorului.

Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, curtea a ţinut seama că fapta violentă a inculpatului a avut drept consecinţă sustragerea unui autoturism aparţinând unei alte persoane 6 zice, vehicol pe care l-a condus pe drumurile publice punând în pericol siguranţa tra6 cului rutier, inculpatul neposedând permis de conducere, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să 6 e în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen., ce prevăd că “legea penală apără (…) per-soana, drepturile și libertăţile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept”.

Pentru motivele ce preced, sancţiunea aplicată de instanţa de fond și menţinută de Tribunalul Maramureș corespunde prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen., astfel că va 6 menţinută și de către instanţa de recurs.


Drept procesual penal

DREPT PROCESUAL PENAL

Reabilitare

I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1555 din 5 octombrie 2009

(cuvinte cheie: reabilitare, instanţă militară, calitatea de militar, instanţă civilă, competenţă

materială, confl ict negative de competenţă)

Reabilitare. Instanţă militară care a ju decat cauză în primă instanţă. Con-damnat care nu are calitatea de militar. Instanţă civilă. Instanţa competentă

C. proc. pen., art. 494

În conformitate cu dispoziţiile art. 494 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. LXXXIII (83) din 10 decembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie - potrivit căreia, în caz de modi' care a normelor de competenţă, cerere de reabilitare va ' soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii - instanţa civilă în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul, competentă să judece în primă instanţă cauza la momentul introducerii cererii, este instanţa competentă să soluţioneze cererea de reabilitare a condamnatului care nu are calitatea de militar, chiar dacă instanţa ce a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea este o instanţă militară.

pentru o infracţiune de furt cali6 cat comisă împreună cu un militar, iar activitatea jurisdicţională de soluţionare a cererii se situează în faza executării hotărârii. Pe de altă parte, nu poate 6 ignorată nici modi6 carea dispoziţiilor art. 26 C. proc. pen. relative la competenţa tribunalului militar, prin Legea nr. 281/2003, art. I pct. 14, care a intervenit de la condamnarea petentului până la mo-mentul solicitării reabilitării și care a stabilit competenţa ex clusivă a instanţei militare doar la judecarea infrac-ţiunilor în legătură cu îndatoririle de serviciu, ceea ce nu este cazul în privinţa petentului G.V. Chiar dacă anterior acestei modi6 cări judecarea unei asemenea cereri de reabilitare intra în competenţa de judecare a tribunalului militar, la momentul introducerii cererii de reabilitare avea competenţă să judece numai o instanţă civilă.

În 6 ne, în caz de modi6 care a normelor de competenţă, instanţa supremă a statuat că cererea de reabilitare va 6 soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii. Drept urmare a considerentelor expuse, cât și pentru că judecata cererii de reabilitare presupune veri6 cări ale îndeplinirii de obligaţii cu caracter civil ale unei persoane condamnate de o instanţă militară, dar care nu este militar, ea trebuie să se facă de o instanţă civilă.

Cum petentul domiciliază în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Gura Humorului și cum cererea de reabilitare este de competenţa unei judecătorii, potrivit art. 25 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul art. 494 teza a II-a C. proc. pen., competentă să judece - la acest moment - cererea de reabilitare formulată de petentul G.V. este Judecătoria Gura Humorului, în calitate de instanţă competentă la momentul introducerii cererii.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul G.V. în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.

Prin sentinţa penală nr. 115 din 29 aprilie 2009, Judecătoria Gura Humorului a admis excepţia necom pe-tenţei materiale și, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare formulată de con-dam natul G.V. în favoarea Tribunalului Militar lași, cu motivarea că, în conformitate cu art. 494 C. proc. pen., competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecă-torești este 6 e instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat soluţia de condamnare, 6 e instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul.

Învestit în modul arătat, Tribunalul Militar lași, prin sentinţa penală nr. 18 din 15 iulie 2009, în temeiul art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 494 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare privind pe G.V. în favoarea Judecătoriei Gura Humorului și, potrivit art. 43 C. proc. pen., constatând existenţa con! ictului negativ de competenţă, a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie să stabilească competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare.

Procedând la soluţionarea con! ictului negativ de competenţă, cu care această instanţă a fost învestită prin hotărârea Tribunalului Militar lași, în considerarea dispoziţiilor art. 43 alin. (7) C. proc. pen., se constată că Judecătoriei Gura Humorului îi aparţine competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare, pentru următoarele considerentele:

Este de observat că, prin prisma dispoziţiilor art. 494 C. proc. pen., competenţa de soluţionare a unei cereri de reabilitare aparţine 6 e instanţei care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea, 6 e instanţei corespunzătoare în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul. Dar, pentru o rezolvare corectă a con! ictului negativ de competenţă dedus judecăţii, este important de amintit că cererea de reabilitare jude cătorească ce formează obiectul con! ictului de competenţă este subsecventă unei con damnări de6 nitive

Litteris InternationalStr. Teiul Doamnei nr. 6, bl 22, ap. 10

Cod 23581, Sector 2, Bucureşti

Tel 021.242.01.61Mobil: 0722.639.456; 0745.327.443Email: [email protected] [email protected] [email protected]

INFORMAŢII GENERALE:Numere de exemplare pe an: 46 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: saptămânală În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr Preţ: 8 lei / număr în format tipărit (TVA și cheltuieli de expediere incluse) Preţ: 5 lei / număr în format electronic (TVA inclus)

ABONAMENTE 2010:

Format tipărit:12 luni (46 numere): 368 lei

6 luni (23 numere): 184 lei

3 luni (12 numere): 96 lei

Litterisinternational

Săptămâna Juridică

revista saptama juridica 2010

Documents